1. ANI, CAPITALA MEDIEVALĂ A
REGATULUI ARMEAN.
Prof. univ. dr. ing. G. Kümbetlian

2. 1. ISTORIA 1.1. ETIMOLOGIA
Cronicarii armeni Yeghishe şi Ghazar Parpetsi au fost
primii care au localizat temporal capitala Ani în secolul
al V-lea înainte de Christos, dar se pare că originile
oraşului (“Citadela”) sunt chiar mai vechi (S.VII a.Chr.)

3. Ei au descris-o
ca o puternică
fortăreaţă
construită pe
vârful unui deal,
sub domnia
dinastiei armene
Kamsarakan.

4. Oraşul Ani şi-a moştenit denumirea de la
oraşul-cetate şi centrul rustic “Ani-Kamakh”
din regiunea Daranaghi a Armeniei
Superioare. Se prea poate ca Ani să fi fost
cunoscută iniţial sub numele de “Khnamk”,
deşi istoricii nu sunt toţi de aceeaşi părere.
Filologul şi lingvistul german Heinrich
Hübschmann care a studiat limba armeană, a
susţinut că denumirea “Ani” ar putea proveni
din cuvântul armenesc “khnamel”, un
infinitiv care s-ar putea traduce prin expresia
“a avea grijă de...”. [1]

5. 1.2. ANI, CAPITALA REGATULUI BAGRATIZILOR.
În secolul al IX-lea timpuriu, fostele teritorii Kamsarakans,
Arsharunik şi Shirak (care cuprindea şi localitatea Ani) au fost
incorporate celor ale dinastiei armene Bagratuni.

6. Conducătorul acestora,
Ashot Msaker (“Ashot
carnivorul”) (806-827),
a fost numit “ishkhan”
(prinţ al Armeniei şi
succesor), în anul 804.
Capitala
iniţială
a
Bagratizilor
era
la
Bagaran, la 40 km sud
de Ani,

7. , înainte de a fi mutată la Shirakavan, la 25 km nordest de Ani şi apoi la Kars, în anul 929.

8. În anul 961, regele Ashot al III-lea (953-977)
a mutat capitala de la Kars la Ani

9. Ani s-a dezvoltat şi s-a extins rapid sub
domnia regelui Smbat al II-lea (977-989). În
anul 992 Catolicosatul Armean şi-a mutat şi el
sediul la Ani. În secolul al X-lea, populaţia
aşezării era estimată la cca. 50.000-100.000 de
suflete. La începutul secolului al XI-lea,
populaţia capitalei Ani depăşise bine peste
100.000 de locuitori. Oraşul devenise renumit
prin construcţiile sale, fiind denumit “Oraşul
celor 40 de poduri” sau “Oraşul celor 1001 de
biserici”.

10. Ani şi-a atins
apogeul puterii sale
sub lunga domnie a
regelui Hacik I-ul
(989-1020). După
moartea lui, cei doi
fii ai săi au
declanşat o luptă
pentru succesiune.

11. Fiul cel mare,
Hovannes
Smbat
(1020-1041) a dobândit
controlul
asupra
capitalei Ani, în timp
ce fratele lui mai mic,
Ashot al IV-lea (10201040),
a
câştigat
influenţa şi controlul
asupra altor părţi ale
regatului Bagratid.

12. Temându-se că Imperiul Bizantin ar putea ataca
noul său regat încă fragil, Hovannes-Smbat l-a
numit pe împăratul bizantin Basil, în calitate de
moştenitor al său.

13. În anul 1041 când a murit Hovannes-Smbat,
succesorul lui Basil, împăratul Michael al IVlea, a revendicat suveranitatea asupra
oraşului. Noul rege al Ani, Hacik al IIlea(1042-1045) s-a împotrivit acestei cereri,
respingând în luptă armatele bizantine trimise
să captureze oraşul. Oricum, în anul 1045,
după capturarea lui Ashot şi instigarea
elementelor
pro-bizantine
din
rândul
populaţiei, Ani a revenit sub controlul
Bizanţului, în oraş fiind instalat un guvernator
grec.

14. 1.3. PRĂDAREA ŞI DISTRUGEREA ORAŞULUI.
În anul 1064, o mare armată selgiucă (turcă) condusă de
sultanul Alp Arslan şi sprijinită de georgienii caucazieni
conduşi de regele Bagrat au atacat Ani, capturându-l după 25
de
zile
de
asediu
şi
masacrând
populaţia.

15. În anul 1072 selgiucii au încredinţat ce mai
rămăsese din oraş shaddadizilor, o dinastie
curdă-musulmană. Shaddadizii au dus în
general o politică de conciliere faţă de
populaţia creştină-armeană, promovând chiar
şi căsătoriile mixte, cu unii membrii ai
nobilimii bagratide. De câte ori guvernarea
shaddadină devenea intolerantă, populaţia
solicita ajutorul regatului georgian creştin.
Georgienii au capturat în felul acesta oraşul în
anii succesvi 1124, 1161 şi 1174, returnându-l,
de fiecare dată, shaddadizilor.

16. În anul 1199, armatele reginei georgiene Tamar
au capturat Ani şi i-au alungat pe shaddadizi,
predând conducerea oraşului generalilor armeni
Zakar şi Ivan Zakaridis.

17. La Ani, această nouă dinastie a fost
cunoscută sub numele de “Zakaridă”,
membrii ei considerându-se ei înşişi, ca
fiind succesori ai Bagratizilor. În această
perioadă, prosperitatea s-a întors din nou
la Ani. Apărarea ei s-a întărit şi multe
alte noi biserici au fost construite în oraş.
Lui Zakar i-a succedat fiul lui,
Shahanshah. [2]

18. În anul 1226, Ani a rezistat cu succes atacului
mongolilor conduşi de Genghis Khan (care a
murit în anul 1227),

19. dar a căzut în
anul 1236, sub
atacul aceloraşi
mongoli conduşi
de Ögedei Khan,
fiul şi succesorul
lui
Genghis
Khan.

20. Aceştia au cucerit şi distrus din nou oraşul,
masacrând un număr mare de oameni. Cucerirea
aceasta s-a petrecut în momentul lipsei din oraş a
lui Shahanshah. După întoarcerea lui, Zakarizii au
continuat să conducă oraşul, dar de data aceasta,
nu ca vasali ai georgienilor, ci ca ai mongolilor.
Sub dominaţie mongolă, a început declinul lent
dar ireversibil al capitalei Ani. În secolul al XIVlea, oraşul a fost condus, prin succesiune, de
dinastiile locale turce, ale Jalayrizilor şi clanului
Kara Koyunlu (al crescătorilor de oi negre) şi care
au transformat Ani, în capitala lor.

21. În anul 1380, Ani a fost
cucerit de Tamerlan
(Timur-Lenk sau Timurthe
Lame).
După
moartea sa, clanul Kara
Koyunlu a recucerit
controlul
asupra
oraşului, dar şi-a mutat
capitala la Yerevan.

22. În anul 1441, Catolicosatul Armean s-a mutat şi
el la Yerevan. După această dată, Ani a fost
condus de Perşii Safavizi până în anul 1579, când
a devenit parte a Imperiului Otoman.

23. Între zidurile sale a rămas o mică
aşezare până spre mijlocul secolului al
XVII-lea, cartierele mărginaşe ale oraşului
fiind abandonate. Spre mijlocul secolului
al XVIII-lea, localitatea a fost complet
părăsită. Oraşul a murit datorită
dispariţiei Hinterlandului său rural, ca
rezultat al războaielor turco-persane şi
fragmentării controlului central, de către
ambele imperii. [3]

24. 1.4. ANI ÎN TIMPURILE MODERNE
În prima jumătate a secolului al
XIX-lea, Ani a fost redescoperită
pentru lumea din afară, de călătorii
europeni, care şi-au publicat
descrierile şi reportajele lor în
jurnalele academice şi revistele de
călătorii.

25. În anul 1878, regiunea Kars şi ceeace a mai rămas din
Ani, a fost incorporată în teritoriul Imperiului Rus

26. În anul 1892 au fost demarate la Ani primele excavaţii
arheologice, sponsorizate de “Sankt Petersburg Academy
of Sciences” şi conduse de arheologul şi orientalistul rus
Nikolai Marr (1864-1934).

27. Excavaţiile lui Marr la
Ani au fost reluate în anul
1904 şi au continuat, anual,
până în 1917. Au fost
excavate sectoare largi ale
oraşului, descoperindu-se
numeroase construcţii şi
vestigii istorice, culturale şi
religioase.
Numeroase
studii
asupra
acestor
descoperiri au început să
fie publicate în jurnalele
academice şi în ghidurile de
monumente ale muzeelor.

28. În cazul construcţiilor şi clădirilor în pericol iminent
de prăbuşire, au fost iniţiate şi întreprinse urgent,
reparaţii. S-a construit un muzeu care să
adăpostească zecile de mii de artefacte descoperite
în timpul excavaţiilor

29. În anul 1918, în ultimele zile ale primului război
mondial, armatele Imperiului Otoman au pornit
ofensiva împotriva noii declarate Republici
Armenia, cucerind în aprilie 1918 regiunea Kars.

30. În scopul protejării artefactelor de la Ani s-a dispus
evacuarea a peste 6000 de exponate. La ordinul lui Hovsep
Orbeli, obiectele salvate au fost adăpostite într-un Muzeu
al Colecţiilor, care este parte a Muzeului de Stat de Istorie
Armeană din Yerevan.

31. Toate obiectele rămase în calea trupelor
turceşti au fost prăduite sau pierdute.
Capitularea Turciei de la sfârşitul primului
război mondial ar fi trebuit să determine
restaurarea capitalei Ani sub control
armean dar, reluarea ofensivei împotriva
Republicii Armenia, din 1920, a condus la
recapturarea de către turci, a localităţii.

32. În anul 1921, semnarea tratatului Kars-ului, a
formalizat incorporarea teritoriului în care se afla
Ani, în limitele Republicii Turcia.

33. În felul acesta s-a dorit să
se dea satisfacţie Turciei
care
pierduse
“Mesopotamia”, devenită
Irak. În luna mai a anului
1921, Adunarea Naţională
a Turciei a transmis
comandantului frontului
de est, Kazim Karabekir
Pasha, ordinul de “a şterge
de pe faţa pământului
monumentele de la Ani ”.

34. Karabechir relatează în memoriile sale, că a evitat
să îndeplinească acest ordin, dar distrugerea pe
teren a tuturor urmelor excavaţiilor lui Marr şi a
reparaţiilor întreprinse de el cu acel prilej
sugerează, că ordinul a fost dus la îndeplinire, cel
puţin parţial.

35. 2. MONUMENTELE DE LA ANI
Toate structurile monumentelor de la
Ani au fost construite folosind bazaltul
vulcanic local, o varietate de tuf vulcanic
de o mare varietate de culori, de la
galben deschis la roz, roşu şi negru. Cele
mai importante monumente care au
supravieţuit sunt următoarele:

36. 2.1. CATEDRALA

37. Numită Surp Asdvadzadzin (Sfânta
Fecioară), construcţia ei a început în anul
989, sub regele Smbat al II-lea şi s-a
încheiat după moartea lui, în anul 1001
(sau 1010 după alte surse). Proiectul
catedralei a fost opera lui Trdat, celebrul
arhitect al Armeniei medievale. Catedrala
este o basilică cu dom (care s-a prăbuşit în
anul 1319). Interiorul ei conţine elemente
arhitecturale, care îi conferă un stil
apropiat celui gotic. [4]

38. CATEDRALA (INTERIOR)

39. 2.2. BISERICA SFÂNTULUI GRIGORE LUMINĂTORUL

40. A fost finalizată în anul 1215 şi este monumentul cel mai bine
conservat al capitalei Ani. A fost construită sub domnia
Zakarizilor prin grija,
supravegherea şi finanţarea
cunoscutului negustor armean Tigran Honents

41. Interiorul bisericii
conţine
o
serie
importantă şi unică de
fresce, axate pe două
teme. În treimea estică
a
bisericii
este
reprezentată
viaţa
Sfântului
Grigore
Luminătorul, iar în
treimea de mijloc sunt
redate aspecte din
viaţa Mântuitorului.

42. O serie de fresce par să fie executate de artişti
georgieni, în timp ce în Nartex se regăsesc fresce
bizantine, ca în “Învierea lui Lazăr”,

43. “Sfântul Tigris” şi “Sfântul Tigran”

44. 2.3. BISERICA MÂNTUITORULUI

45. Biserica a fost terminată la scurt
timp după anul 1035. A fost
construită de prinţul Ablgharib
Pahlavid, pentru a adăposti un
fragment al Sfintei Cruci şi a rămas,
ca prin minune, intactă până în anul
1955, când întreaga jumătate estică
a ei s-a prăbuşit în timpul unei
furtuni.

46. 2.4. BISERICA SFÂNTULUI GRIGORE DIN
ABUGHAMRENTS

47. Aparţine, probabil, sfârşitului
secolului al X-lea. A fost construită
ca o capelă personală a familiei
Pahlavuni, întrucât în apropierea
părţii de nord a bisericii se află şi
mausoleul familiei, construit în anul
1040, dar din care nu au mai rămas
decât fundaţiile.

48. 2.5. ALTE VESTIGII DIN ANI
Pe teritoriul actual al localităţii au mai rămas şi alte
vestigii, ca:
--Biserica Sfântului Grigore, a regelui Hacik, construită
între anii 1001 şi 1005,
-Biserica Sfinţilor Apostoli, datată în jurul anului 1031,
-Moscheia Minuchir, datată în jurul anului 1072,
-Biserica georgiană Surp Stephanos, construită între
anii 1161 şi 1218, precum şi alte câteva de mai mică
însemnătate.

49. 2.6. CITADELA
La capătul de sud al localităţii Ani se află o
ridicătură de pământ, cunoscută odinioară
sub numele de Midjnaberd (“Cetatea
interioară”). Ea avea propriile sale ziduri
defensive, care datează încă din perioada
domniei dinastiei Kamsarakan, în secolul al
VII-lea înainte de Cristos.

50. 2.7. ZIDURILE ORAŞULUI

51. înconjoară aproape întregul oraş-cetate.
Cele mai importante se aflau în partea de
nord a oraşului, singura parte neprotejată de
râuri sau ravine. În conformitate cu cronicile,
ele au fost ridicate între anii 977-989, sub
domnia regelui Smbad. După această dată,
zidurile au fost permanent extinse, atât în
înălţime cât şi în grosime, adăugându-li-se
din ce în ce mai multe turnuri. [5]

52. 2.8. ZONA PEŞTERILOR
În afara oraşului propriuzis se afla şi o zonă
cu “locuinţe” săpate direct în stâncă şi care a
apărut atunci când Ani a devenit
neîncăpătoare pentru o populaţie ce nu mai
avea loc în incinta dintre ziduri.

53. Un vestigiu important al acestei aşezări este
şi “biserica din peşteră”, cu fresce care mai
dăinuie şi azi.

54. BREVIAR
Nr.crt
Între anii
Sub STĂPÂNIREA
Nr.ani
0
S.VII.a.Chr-1045
REGATULUI ARMEAN
1745
1
1045-1064
IMPERIULUI BIZANTIN
19
2
1064-1072
TURCILOR
8
3
1072-1199
SHADDADIZILOR (CURZI)
127
4
1199-1236
ZAKARIZILOR
37
5
1236-1441
MONGOLILOR
205
6
1441-1579
PERŞILOR
138
7
1579-1878
IMPERIULUI OTOMAN
299
8
1878-1918
IMPERIULUI RUS
40
9
1918 (1921)
IMPERIULUI OTOMAN
(până în
1921------
(TRATATUL KARS-ului)
prezent)

55. 3. EPILOG
După ani lungi de restricţii impuse arheologilor,
oamenilor de ştiinţă şi turiştilor, de către autorităţile
turce, se pare că acestea revin în ultimul timp la
sentimente mai bune. În anul 2004 au fost ridicate
restricţiile cu privire la vizitarea şi fotografierea aşezării.
Guvernanţii actuali îşi manifestă dorinţa de a proteja şi
conserva localitatea. Ministerul turc al culturii întreprinde
în prezent listarea pe Internet a vestigiilor oraşului.
Guvernatorul local şi-a manifestat dorinţa de a reconstrui
o biserică şi o moscheie din oraş, ca un început al
restaurării majorităţii monumentelor aşezării.

56. În octombrie 2010, fundaţia “Global
Heritage Fund” a cuprins Ani în lista celor
12 pierderi ireparabile ale umanităţii. În
mai 2011, fundaţia “World Monuments
Fund” a anunţat deja începerea lucrărilor
de conservare a Catedralei şi Bisericii
Mântuitorului, în colaborare cu Ministerul
Turc al Culturii. [6]
SĂ SPERĂM !

57. Ar fi nedrept să nu amintim aici faptul, că în anul 1935
marele nostru armenolog şi orientalist SIRUNI a
fondat Revista (şi Anuarul) de cultură armeană ANI.

58. Siruni a murit
în 1973 la Bucureşti,
la vârsta de 83 de
ani. În ziua de 15
noiembrie 2012, a
fost ales în calitate
de membru postmortem
al
Academiei Române.
La 7 aprilie 2013 se
împlinesc 40 de ani
de la moartea sa.
Siruni, Agop Kümbetlian şi
avocatul Agop Aram la
Constanţa, în anul 1970.

59. 4. BIBLIOGRAFIE
1. Cowe,S. Peter: “Ani, World Architectural Heritage of a
Medieval Armenian Capital”. Sterling, Va. : Peeters, 2001
2. Kevorkian, Raymond: “Ani-Capitale de l’Arménie, en I’ An
Mil”, Raymond Kevorkian ed., 2001.
3. Lynch, H.F.B., “Armenia, Travels and Studies”, London,
Longmans, 1901
4. Marr, Nicolas, Y., “Ani-Rêve d’Arménie”, Paris, Anagramme
Ed., 2001.
5. Paolo, Cuneo, “Documents of Armenian Architecture”,
vol.12: Ani, 1984.
6. Wikipedia: “Ani-Armenia”