Sfântul mare mucenic Pantelimon, doctorul doctorilor - Viaţa, minunile şi acatistul

Sfântul mare mucenic Pantelimon, doctorul doctorilor - Viaţa,
minunile şi acatistul
Index
Viaţa şi suferinţele Sfântului mare mucenic Pantelimon................................. 2
Minunile Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon care s-au făcut în
Grecia şi Rusia.............................................................................................. 22
Însemnările din Condica bisericii metocului athonit...................................... 39
Acatistul Sfântului mare mucenic Pantelimon (27 iulie/9 august) ................. 50
Biserica Sfântul Nifon, patriarh al Ţarigradului

Cu blagoslovenia sfinţitului arhimandrit Ieremia, egumenul Mănăstirii Sfântului
Pantelimon de la Sfântul Munte Athos
Editura metocului Mănăstirii Sfântului Pantelimon de la Sfântul Munte Athos
Moscova, 2001
Viaţa şi suferinţele Sfântului mare mucenic Pantelimon
Pe când împărăţea nelegiuitul Maximian 1, un crud chinuitor al creştinilor, când
aproape peste întreaga lume căzuse întunericul necredinţei şi a idolatriei necestive,
când o mare prigoană se abătuse pretutindeni asupra credincioşilor în Hristos şi
când piereau cu moarte de mucenic mulţi mărturisitori ai preasfântului nume al
Mântuitorului Iisus Hristos, atunci a pătimit pentru El, în ţara Bitiniei, în oraşul
Nicomidia 2 , şi Sfântul mare mucenic Pantelimon.
Acest slăvit pătimitor pentru Hristos s-a născut în oraşul Nicomidia dintr-un tată pe
nume Eustroghie, om de vază şi bogat, şi mama Sfânta Evvula 3 . După credinţa
sa, tatăl era păgân, adept înfocat al idolatriei, iar mama era creştină, primind sfânta
credinţă de la părinţii ei şi slujind cu stăruinţă pe Hristos. Aşadar, soţii, uniţi
trupeşte, erau despărţiţi duhovniceşte: el aducea jertfe falşilor zei, ea aducea jertfă
de laudă Dumnezeului Celui Adevărat. Li s-a născut un fiu pe care l-au numit
Pantoleon. Acest nume înseamnă «în toate leu», căci se presupunea că, la vârsta
bărbăţiei, fiul va fi asemeni unui leu. Dar mai târziu fiului i s-a schimbat numele în
1
Maximian II Galeriu - cumnat şi coguvemant cu împăratul Diodeţian, mai târziu urmaşul
acestuia la împărăţie (305-311).
2
Nicomidia - oraş înfloritor din antichitate, în nord-vestul Asiei Mici, la ţărmul Mării Marmara,
capitala provinciei orientale a Imperiului Roman în timpul lui Diodeţian şi al succesorilor
acestuia.
3
Pomenirea Sfintei Evvula se face la 30 martie.

Pantelimon, adică «atotmilostivul», întrucât era milostiv în toate cele: vindeca
bolnavii fără plată, dădea de pomană la cei sărmani şi a dăruit cu mână largă averea
pământească celor săraci.
Din fragedă pruncie mama şi-a educat fiul întru cucernicie, l-a învăţat să creadă în
Unul Dumnezeu Cel Adevărat, Carele sălăşluieşte în ceruri. A dorit din toată inima
ei ca fiul să creadă în Domnul nostru Iisus Hristos şi să se facă bineplăcut Lui prin
faptele sale bune, înturnându-l de la politeismul păgân. Fiul şi-a însuşit călăuzirile
cele bune ale mamei, atât cât a putut în anii adolescenţei sale. Mai apoi buna sa
mamă şi îndrumătoare a plecat curând la Domnul, părăsindu-şi fiul la anii tineri.
După moartea ei, băieţandrul a luat-o pe urmele rătăcirilor tatălui; acesta îl ducea
adesea să se închine la idoli, întărindu-i necredinţa păgână.
La început Pantoleon a urmat cursurile unei şcoli de gramatică, unde se făcea
educaţie păgână. Apoi tatăl l-a dat la o şcoală de medicină, la Eufrosin, un doctor
vestit, pentru ca băiatul să capete cunoştinţe de măiestrie medicală. Băiatul era
înzestrat cu o deosebită agerime a minţii, asimila uşor tot ce era învăţat şi, curând,
depăşindu-i pe cei de-o vârstă cu el, aproape că se putea compara cu însuşi
profesorul. Pe lângă asta se distingea cu darul vorbirii, prin frumuseţe şi lăsa
asupra tuturor o impresie plăcută; era cunoscut până şi de împăratul Maximian,
care trăia în acea vreme la Nicomidia.
În timpul prigonirilor, nelegiuitul împărat a ars 20.000 de creştini în biserică 4 , în
ziua de Crăciun a omorât pe episcopul Antim 5 şi pe mulţi alţii, după diferite
schingiuiri, i-a sortit pieirii. Doctorul Eufrosin mergea adesea cu medicamente la
palatul tiranului - ori la el, ori la curtenii săi, tratând pe toţi de la curtea
împăratului. Când Eufrosin venea la curtea împăratului, era însoţit de Pantoleon,
care îşi urma profesorul, şi toţi se mirau de frumuseţea şi mintea cumpătată a
băiatului.
Odată, văzându-l, împăratul l-a întrebat:
- De unde-i şi al cui fiu este?
Primind răspunsul, împăratul i-a poruncit lui Eufrosin să-l înveţe pe tânăr cât mai
repede şi cât se poate de bine toată măiestria medicală, exprimându-şi dorinţa de a-
l avea pe băiat întotdeauna pe lângă sine, acesta fiind vrednic de a-l sluji.
4 Pomenirea celor 20.000 de mucenici, arşi în biserica Nicomidiei, se face pe 28 decembrie.
5
Pomenirea Sfântului mucenic Antim este pe 3 septembrie.

Tot pe atunci trăia în Nicomidia un bătrân presviter pe nume Ermolae, care se
ascundea de prigonitori împreună cu un mic grup de creştini, în căsuţa sa simplă.
Când pleca de la casa sa către învăţător şi la înapoiere, drumul lui Pantoleon trecea
pe lângă căsuţa în care se ascundea Ermolae. Văzându-l de la fereastră pe tânărul
care trecea pe acolo, Ermolae a cunoscut după chipul şi privirea acestuia bunele
sale moravuri, a înţeles cu duhul că tânărul va fi un vas ales al lui Dumnezeu.
Într-o bună zi, Ermolae a ieşit în întâmpinarea lui Pantoleon şi l-a rugat să-i
păşească pragul casei pentru scurtă vreme. Blândul şi ascultătorul tânăr a intrat în
casa bătrânului preot. Oferindu-i lui Pantoleon un loc lângă sine, bătrânul l-a
întrebat de unde se trage şi despre părinţii săi, s-a interesat de credinţa şi despre
felul său de a-şi duce viaţa. Tânărul i-a răspuns amănunţit că mama sa a fost
creştină şi a murit, iar tatăl său este în viaţă şi venerează după preceptele păgâneşti
mai mulţi zei.
Atunci Sfântul Ermolae l-a întrebat:
- Ei, dar tu, bunule copil? De care credinţă ai vrea să te ţii: de cea a tatălui sau de
cea a mamei?
Tânărul a răspuns:
- Mama mea, cât a fost în viaţă, m-a învăţat credinţa ei, iar eu m-am alipit cu drag
de această credinţă. Însă tata, fiind mai puternic, mă sileşte să urmez legile
păgâneşti şi să mă bage la curtea împăratului printre demnitarii şi slujbaşii de
seamă apropiaţi ai împăratului!
Sfântul Ermolae l-a mai întrebat:
- Dar după ce fel de învăţătură te călăuzeşte profesorul tău?
Tânărul i-a zis:
- După învăţătura lui Asclepiade, a lui Hipocrate şi Galen 6. Aşa a voit tatăl meu,
dar şi profesorul meu spune că, dacă îmi voi însuşi aceste învăţături, voi putea
prea lesne să vindec orice boli ale oamenilor.
La aceste ultime cuvinte Sfântul Ermolae a găsit un bun prilej de a purta o discuţie
folositoare şi a început să semene în inima tânărului, ca în pământul cel bun,
sămânţa Cuvântului lui Dumnezeu:
6 Renumiţi medici ai antichităţii.

- Crede-mă, tinere drag! i s-a adresat el lui Pantoleon. Adevărat îţi grăiesc ţie:
învăţătura şi măiestria lui Asclepiade, ale lui Hipocrate şi Galen sunt mărunte şi
prea puţin ajută celor ce se folosesc de ele. Iar zeii, pe care împăratul Maximian,
tatăl tău şi alţi păgâni îi venerează, sunt deşertăciune, iar ceea ce au născocit preoţii
lor despre ei nu-i nimic altceva decât mit şi înşelăciune. Adevăratul şi
Atotputernicul Dumnezeu este unul - Iisus Hristos. El a redat vederea celor orbi, pe
cei leproşi i-a curăţit, pe cei morţi i-a înviat; a izgonit demonii din oameni cu un
singur cuvânt; nu numai El însuşi tămăduia, ci şi veşmântul Său: astfel, o femeie
care suferea de scurgerea sângelui de doisprezece ani, s-a lecuit pe loc, deîndată ce
a atins cu mâna veşmântul Lui. Dar cine poate să povestească în amănunt despre
minunatele Sale fapte? La fel cum nu e cu putinţă să numeri nisipul mării, stelele
de pe cer şi picăturile de apă, tot aşa nu se pot număra minunile şi nu se poate
măsura măreţia lui Dumnezeu. Şi acum El este Ajutătorul Cel tare al robilor Săi,
mângâie pe cei întristaţi, tămăduieşte pe bolnavi, izbăveşte de nenorociri şi
slobozeşte de toate relele vrăjmaşe, fără să aştepte a fi înduplecat de unul sau de
altul, ci preîntâmpinând rugăciunile şi chiar dorinţa inimii. El dăruieşte puterea de
a săvârşi toate acestea şi acelora care-L iubesc, le trimite darul facerii de minuni,
şi, la sfârşit le dă viaţa cea nemărginită întru slava veşnică a împărăţiei Cereşti.
Dacă tu vei crede, vei putea să tămăduieşti orice fel de boli numai prin chemarea
Preacuratului Nume a lui Hristos.
Pantoleon a plecat urechea la aceste sfaturi ale Sfântului Ermolae, primindu-le în
inima sa ca adevărate. S-a adâncit cu mintea în ele cu bucurie şi a spus sfântului:
- De multe ori am auzit acestea de la mama mea şi am văzut adesea cum ea se
ruga şi-l chema pe acel Dumnezeu despre Carele tu îmi povesteşti.
De atunci Pantoleon venea în fiecare zi la sfânt şi se desfăta în convorbiri
duhovniceşti cu acesta, întărindu-se în cunoaşterea Dumnezeului Celui Adevărat.
Iar când se întorcea de la profesorul său Eufrosin, înainte de a merge acasă, trecea
pe la bătrânul său sfătuitor şi asculta călăuzirile sale folositoare pentru suflet.
***
Odată, la întoarcerea de la profesor, Pantoleon o ocolit puţin într-o parte şi a dat
brusc de un copil mort, muşcat de un şarpe uriaş, iar şerpoaica acestuia şedea tot
acolo. Văzând acestea, tânărul s-a speriat la început şi a dat înapoi, dar pe urmă s-a
gândit: „Acum a venit vremea să încerc să mă conving dacă sunt adevărate cele
spuse de stareţul Ermolae".
Şi, uitându-se la cer, a rostit:

- DoamneIisuse Hristoase, deşi nu sunt vrednic să Te chem pe Tine, însă dacă Tu
voieşti ca să mă fac robul Tău, arată puterea Ta şi fă ca în Numele Tău copilul
acesta să învie, iar şarpele să piară.
Şi în aceeaşi clipă copilul a înviat, ca şi cum s-ar fi trezit dintr-un vis, iar şarpele s-
a rupt în două.
Atunci Pantoleon, crezând pe deplin în Hristos, şi-a îndreptat către cer ochii săi
trupeşti şi a mulţumit Domnului cu lacrimi de bucurie pentru că Acesta l-a scos din
întuneric la lumina cunoştinţei Sale.
După aceasta, Pantoleon a mers cu grăbire la Sfântul presviter Ermolae şi căzând
la cinstitele picioare ale acestuia, i-a cerut să-l boteze. I-a povestit sfântului cum a
înviat copilul prin puterea Numelui lui Iisus Hristos şi cum a pierit şarpele care
omorâse copilul.
Sfântul Ermolae a mers împreună cu Pantoleon să vadă şarpele mort şi văzându-l, a
mulţumit lui Dumnezeu pentru minunea săvârşită prin mijlocirea căreia El l-a adus
pe Pantoleon la cunoaşterea Sa.
Apoi Sfântul Ermolae l-a botezat pe tânăr în numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh, şi săvârşind Liturghia în odăiţa sa, l-a împărtăşit cu Dumnezeieştile
Taine ale lui Hristos.
După creştinare Pantoleon a rămas pe lângă stareţul Ermolae vreme de şapte zile,
învăţând dumnezeieştile cuvinte spuse lui prin gura bătrânului şi prin harul lui
Hristos. Ca dintr-un izvor de apă vie şi-a ostoit sufletul la belşugul roadelor
duhovniceşti. A opta zi a mers acasă, iar tatăl său l-a întrebat:
- Fiule, unde ai petrecut atâtea zile? Am fost tare îngrijorat pentru tine.
Sfântul i-a răspuns:
- Am fost cu învăţătorul meu la palatul împăratului şi am vindecat un bolnav pe
care împăratul îl iubeşte foarte mult. Şi nu am plecat şapte zile, până ce nu l-am
tămăduit.
Aşa a spus Pantoleon şi nu a minţit, căci, sub chipul unei pilde, i-a spus un adevăr
tainic şi în tâlcuri: prin învăţător l-a numit pe Sfântul presviter Ermolae, prin
palatul împăratului a subînţeles acea linişte lăuntrică, în care s-a săvârşit Taina cea
dumnezeiască, iar prin bolnav s-a subînţeles pe sine însuşi, sufletul său, care a iubit
pe împăratul Ceresc, suflet care a fost supus vreme de şapte zile la tămăduire
duhovnicească.

Când a doua zi a mers la dascălul său, Eufrosin, acesta l-a întrebat:
- Pe unde ai umblat atâtea zile?
- Tatălmeu, cumpărând omoşie, m-a trimis s-o iau în primire, iar eu am examinat
cu atenţie şi fără grabă tot ce se afla acolo, căci moşia este cumpărată cu un preţ
tare scump.
Pantoleon a vorbit astfel în tâlcuri despre Sfântul botez, pe care el l-a primit, şi
despre celelalte Taine ale credinţei creştine - celei adevărate, care au o valoare
nepreţuită, ce depăşeşte toate bogăţiile lumii, căci ele sunt dobândite prin Sângele
nepreţuit al lui Hristos.
Auzind acestea, Eufrosin a încetat să-i mai pună întrebări. Iar Pantoleon era prea
plin de harul lui Dumnezeu, purtând înlăuntru comoara dreptei credinţe. Era
îngrijorat şi se preocupa de tatăl său, voind să-l scoată din întunericul idolatriei şi
să-l aducă la lumina cunoştinţei lui Hristos. În fiecare zi, discuta cu el cu
înţelepciune, în pilde şi întrebări. Îi zicea:
- Tată, de ce zeii, care au fost făcuţi în picioare, stau în picioare până în ziua de
azi, aşa cum au fost puşi la început? Iar cei făcuţi şezând stau până în ziua de azi
şi nu se ridică niciodată?
- Nu mi-e deloc clară întrebarea ta, răspunse tatăl, nici eu nu ştiu ce să-ţi spun.
Sfântul însă, punându-i tatălui mereu tot alte şi alte asemenea întrebări, îl forţa pe
acesta să se îndoiască de zeii lui şi să priceapă câte puţin din minciuna şi rătăcirea
idolatriei. Tatăl a încetat să mai venereze idolii aşa cum îi venera înainte, când le
aducea zi de zi numeroase prinoase. A început să-i dispreţuiască şi să nu li se mai
închine.
Văzând acestea, Pantoleon se bucura măcar de faptul că a reuşit să deştepte în tatăl
său îndoiala privitoare la idoli, cu toate că n-a izbutit să-l depărteze cu totul de
aceştia. Nu o dată Pantoleon a vrut să sfărâme idolii tatăl său, care erau destui în
casa lor, dar şi-a înfrânat dorinţa, pe de o parte, ca să nu-l mânie pe tată pe care,
după poruncile dumnezeieşti, trebuie să-l respectăm, pe de altă parte, pentru că
aştepta timpul când tatăl său, cunoscând el însuşi pe Adevăratul Dumnezeu, va voi
să-i spargă el cu mâna lui.
***
În acest timp, a fost adus la Pantoleon un orb, care se ruga să fie tămăduit:

- Mă rog la tine, însănătoşeşte-mă pe mine, orbul şi lipsitul de nepreţuita lumină!
Toţi doctorii care sunt în oraşul acesta m-au tratat, dar fără nici un folos, ba nu mai
văd nici ultimele sclipiri de lumină, după cum am rămas şi fără avut, căci, tot
dându-le bani, am pierdut totul, iar în loc de tămăduire am rămas cu orbirea şi cu
pierderea de timp.
Sfântul i-a grăit, întrebându-l:
- Dacă ţi-ai dat tot avutul acelor doctori, dar fără de nici un folos, atunci cu ce-o
să mă răsplăteşti pe mine, de vei fi tămăduit şi vei vedea?
- Cu tot ce mi-a mai rămas, nu mult. Sunt gata să-ţi dau totul ţie, i-a răspuns orbul.
Sfântul a zis:
- Darul vederii, care îţi deschide lumina, ţi-l va da Creatorul luminii, Dumnezeu
Cel Adevărat, prin mine, nevrednicul rob al Său, iar tu nu-mi da mie cele
făgăduite, ci dă-le celor sărmani.
Auzind acestea, Eustroghie, tatăl lui Pantoleon, i-a zis acestuia:
- Fiule! Nu te apuca de un lucru pe care nu-l poţi duce la bun sfârşit, căci va râde
lumea de tine. Poţi oare tu, un tânăr, să faci mai mult decât acei doctori cu
experienţă, care l-au tratat şi nu au putut să-l vindece?
- Nimeni dintre acei doctori, a răspuns doctorul fără de arginţi, nu cunoaşte acel
tratament aplicabil în cazul de faţă, pe care îl ştiu eu, căci este o diferenţă uriaşă
între ei şi învăţătorul meu, Carele mi-a dat mie acest tratament.
Crezând că vorbeşte despre profesorul Eufrosin, tatăl său a remarcat:
- După câte am auzit, şi dascălul tău a tratat pe acest orb şi nu a putut să facă nimic.
- Aşteaptă puţin, tată, şi vei vedea puterea mea doftoricească, i-a răspuns
Pantoleon.
Spunând acestea, tânărul a atins cu degetele ochii orbului şi a rostit:
- în numele Domnului meu Iisus Hristos, Carele dă lumină celor orbi, vezi!
Imediat s-au deschis ochii orbului şi el a început să vadă. După această minune,
tatăl lui Pantoleon, Eustroghie, împreună cu omul căruia i s-a redat vederea au
crezut pe dată în Hristos, au fost încreştinaţi de Sfântul presviter Ermolae şi s-au
umplut de mare bucurie duhovnicească de la harul şi puterea lui Hristos.

Eustroghie a dărâmat toţi idolii din casa sa, faptă la care l-a ajutat şi fiul său
Pantoleon; zdrobind idolii în bucăţi, i-au aruncat într-o groapă adâncă, pe care au
acoperit-o cu pământ. Puţin timp după aceea, Eustroghie s-a pristăvit întru
Domnul.
Pantoleon, care a ajuns moştenitorul foarte bogatei moşii părinteşti, a slobozit pe
dată toţi robii şi roabele, făcându-le daruri generoase. Iar averea a început s-o
împartă la cei aflaţi în nevoie: la schilozi, la săraci, la văduve şi orfani. Apoi a
trecut prin toate temniţele şi vizitându-i pe cei care sufereau în cătuşe, i-a mângâiat
cu leacurile sale, dăruindu-le cele ce aveau nevoie. Astfel, el nu era numai doctorul
rănilor, ci şi al mizeriei omeneşti. Toţi primeau de la el pomană îmbelşugată, iar la
vindecări îl ajuta harul lui Dumnezeu.
Tânărului i s-a dat de sus darul tămăduirii, iar el vindeca fără plată tot felul de boli
nu atât cu mijloace farmaceutice, cât prin chemarea Numelui lui Iisus Hristos.
Atunci Pantoleon s-a arătat cu adevărat ca Pantelimon, adică «atotmilostivul», şi
după nume, şi în fapte arătând tuturor milostenie, nelăsând pe nimeni să plece de la
el fără pomană sau nemângâiat, împărţind ajutoare la cei aflaţi în nevoie, iar pe
bolnavi tămăduindu-i fără plată. Toţi oamenii din oraş cu diferite boli veneau la el,
părăsindu-i pe ceilalţi doctori, întrucât de la aceştia nu primeau tămăduiri atât de
grabnice şi desăvârşite, ca de la Pantelimon, care îi lecuia fără greş şi care nu
primea plată.
Numele doctorului atotmilostiv şi fără de-arginţi a devenit cunoscut în tot norodul,
iar ceilalţi doctori erau huliţi şi luaţi în râs. Ca urmare, din partea doctorilor faţă de
sfânt au izbucnit zavistie mare şi ură, care au început încă de pe când orbul mai
sus pomenit şi-a căpătat vederea. Lucrurile s-au întâmplat în felul următor.
Într-o bună zi când acest orb, care începuse să vadă mulţumită Sfântului
Pantelimon, mergea prin oraş, l-au văzut doctorii şi s-au gândit: „Nu acesta este cel
care era orb şi căuta să se lecuiască la noi, iar noi nu l-am putut vindeca? Atunci
cum de vede acum? Cine şi prin ce mijloace l-a tămăduit şi i-a deschis ochii?"
Doctorii l-au întrebat cum de vede acum. Omul acela nu a tăinuit numele
tămăduitorului.
Doctorii, ştiind că Pantoleon era ucenicul lui Eufrosin, au zis:
- Mare învăţător, mare ucenic!
Fără să vadă că prin mijlocirea lui Pantelimon a lucrat puterea lui Hristos, ei au
mărturisit adevărul, căci Pantelimon este marele ucenic al Marelui învăţător - Iisus

Hristos. Dar măcar că, prin gura lor doctorii îl lăudau făţarnic pe sfânt, în inimile
lor, însă, din cauza zavistiei, se gândeau la rău. Ei îl cercetau pe sfânt, căutând vreo
învinuire împotriva lui, ca să-l piardă.
Doctorii au aflat că Pantelimon merge în temniţă şi tămăduieşte rănile
întemniţaţilor, care pătimeau pentru Hristos, şi l-au pârât la nelegiuitul Maximian:
- împărate! Tânărul, care tu ai poruncit să înveţe meşteşugul doftoricesc, dorind să-
l ai pe lângă tine în palatele tale, arătându-i atâta milă imperială, merge prin
temniţe, tămăduind pe întemniţaţii care hulesc pe zeii noştri, grăind cu viclenie
laolaltă cu ei despre zeii noştri şi înduplecându-i şi pe alţii către asemenea viclenii.
Dacă nu-l vei pierde cât mai curând, îţi vei pricinui ţie-ţi destulă tulburare, căci
vezi cât de mulţi întorc spatele zeilor, datorită învăţăturilor lui ispititoare. De fapt,
meşteşugul doftoricesc prin care tămăduieşte Pantoleon nu vine de la Esculap 7 sau
de la alt zeu, ci de la un oarecare Hristos, în Carele cred toţi şi prin Carele lecuieşte
Pantoleon.
Astfel vorbiră clevetitorii, implorându-l pe împărat să-l cheme pe orbul tămăduit
de Pantoleon, ca să se încredinţeze de adevărul spuselor lor.
Împăratul porunci pe dată să fie căutat orbul care şi-a recăpătat vederea, iar când
acesta a fost adus, l-a întrebat:
- Zi-mi, bunule, cum a tămăduit Pantoleon ochii tăi?
Omul a răspuns:
- A chemat numele lui Hristos, mi-a atins ochii şi deodată am văzut.
- Dar tu ce crezi, i s-a adresat împăratul, Hristos te-a vindecat sau zeii?
- împărate! a răspuns acesta. Doctorii pe care-i vezi în jurul tău au depus multe
eforturi vreme îndelungată, ca să mă facă bine; ei mi-au luat tot avutul, dar nu
numai că nu mi-au adus nici un folos, ci m-au lipsit şi de puţina vedere pe care o
mai aveam şi m-au orbit cu totul. Pantelimon, însă, numai prin chemarea numelui
lui Hristos m-a făcut văzător. Acum judecă şi tu însuţi, o, împărate, şi hotărăşte
care este cel mai bun şi mai adevărat doctor. E oare Esculap şi ceilalţi zei chemaţi
atâta timp şi care n-au ajutat deloc, sau Hristos, Carele a fost chemat doar o dată şi
Carele mi-a redat pe loc vederea?
7 zeu păgân al ştiinţei medicale.

Atunci împăratul, după obiceiul tuturor tiranilor, a încercat să-l silească pe om să
facă o nelegiuire:
- Nu te sminti, omule, şi nu aminti de Hristos, căci este limpede că zeii ţi-au dat
putinţa să vezi lumina.
Fără să ia în seamă puterea împăratului şi fără să se teamă de ameninţările
tiranului, orbul tămăduit a răspuns lui Maximian mai cu îndrăzneală decât orbul
din Evanghelie, chemat spre cercetare la farisei (Ioan 9, 27):
- Tu însuţi te sminteşti, o, împărate! Spunând că zeii tăi orbi sunt dătători de
vedere, tu însuţi eşti asemenea lor şi nu vrei să vezi adevărul.
Plin de furie, împăratul a ordonat pe loc să i se ia viaţa prin sabie. Şi astfel a fost
secerat capul bunului mărturisitor al numelui lui Iisus Hristos, ca să-L vadă faţă
către faţă, în lumina cerească nepieritoare, pe Acela pe Carele L-a mărturisit pe
pământ şi a primit vederea cea trupească.
Sfântul Pantelimon a plătit la ucigaşi pentru trupul acestuia şi l-a înmormântat
lângă trupul tatălui său.
După aceea împăratul a poruncit să fie chemat la el Pantoleon. Pe când ostaşii îl
duceau pe sfânt la împărat, acesta cânta un psalm al lui David: „Dumnezeule,
lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosuluişi gura vicleanului asupra mea
s-au deschis" (Psalm 108,1). Aşa şi-a înfăţişat el trupul în faţa împăratului
pământesc, iar duhul în faţa Celui ceresc.
Uitându-se la el fără nici un fel de mânie, împăratul Maximian a început blând să-l
lămurească:
- Lucruri urâte am auzit despre tine, Pantoleon. Mi se spune că îl tăgăduieşti cu
totul şi îl dispreţuieşti pe Esculap şi pe ceilalţi zei. Iar pe Hristos, Carele a pierit de
moarte rea, îl slăveşti şi îţi pui nădejdea în E1 şi numai pe El îl numeşti Dumnezeu.
Se pare că nu mai ai ştiinţă de cât de mare milă ţi-am arătat. Ai fost primit în
palatul meu şi i-am poruncit dascălului Eufrosin să te înveţe cât mai grabnic
meşteşugul doftoricesc, pentru ca tu să te afli întotdeauna în preajma mea. Tu însă,
sfidând toate acestea, ai trecut la duşmanii mei. Însă, de fapt, nu voiesc să cred
ceea ce se spune despre tine, fiindcă oamenii sunt deprinşi să spună multe
minciuni. De aceea te chem pe tine însuţi să povesteşti adevărul despre tine şi să
dai în vileag mincinoasa cleveteală a pizmuitorilor pe seama ta şi, în prezenţa
tuturor, să aduci jertfă marilor noştri zei.
Sfântul a răspuns:

- O, împărate, trebuie să dăm crezare mai mult faptelor decât vorbelor! Căci
adevărulse cunoaşte cu mult maibine din fapte decât din cuvinte. Aşadar, crede în
cele povestite despre mine: eu mă lepăd de Esculap şi de ceilalţi zei ai voştri şi îl
proslăvesc pe Hristos, pentru că eu am cunoscut faptele Sale. El este Unul
Dumnezeu adevărat. Ascultă măcar pe scurt faptele lui Hristos: El a zidit cerul, a
întărit pământul, a înviatpe cei morţi, a redat vederea la orbi, a curăţatpe leproşi,
a ridicat din paturi pe cei slăbănogi. Ce fapte asemenea au făcut zeii cinstiţi de
voi? Oare pot ei să le facă? Dacă vrei să afli acum tăria atotputernică a lui
Hristos vei vedea lucrarea Sa chiar acum, în realitate. Porunceşte să se aducă
aici orice bolnav aflat pe pat de moarte, faţă de care doctorii şi-au pierdut orice
nădejdede vindecare. Şi să vină popii voştri idoleşti şi să cheme zeii lor, iar eu voi
chema pe Dumnezeul meu. Şi care dintre zei va tămădui pe bolnav, acela să fie
recunoscut Unul Dumnezeu adevărat, ceilalţi să fie răsturnaţi de pe locurile lor.
Împăratului i-a plăcut acest sfat al sfântului şi a poruncit nu mai decât să se
găsească un astfel de bolnav.
***
Şi iată că a fost adus într-un pat un slăbănog, care era aşa de mulţi ani. Nu-şi putea
mişca nici un mădular şi era asemenea unui buştean nesimţitor. Au venit şi
sacerdoţii lor, care slujeau la idoli şi erau pricepuţi la meşteşugul doftoricesc. Ei au
propus sfântului să-L cheme el primul pe Hristosul său.
Sfântul le-a replicat:
- Dacă voi chema pe Dumnezeul meu şi Domnul meu va vindeca pe slăbănog,
atunci pe cine vor mai tămădui zeii voştri? Chemaţi voi la început pe zeii voştri,
iar dacă aceştia vor tămădui pe bolnav, atunci nu va mai trebui să-L chem pe
Dumnezeu meu.
Aşadar, popii idoleşti au purces să cheme pe zeii lor: unul - pe Esculap, altul - pe
Zeus, celălalt - pe Diana, ceilalţi - alţi demoni. Dar nimeni dintre aceşti demoni nu
le-a dat glas, nici atenţie. Şi popii idoleşti au făcut mult timp rugăciuni potrivnice
lui Dumnezeu, dar fără nici o izbândă.
Sfântul, văzându-le stăruinţa lor zadarnică, a zâmbit a râde.
Văzându-I, împăratul i s-a adresat lui Pantelimon:
- Pantoleon, dacă poţi, fă-l tu sănătos pe acest om prin chemarea Dumnezeului tău.
- Să se dea la o parte slujitorii idoleşti, a zis sfântul, iar ei s-au depărtat de pat.

Atunci sfântul, apropiindu-se de pat, şi-a ridicat ochii la cer şi a rostit următoarea
rugăciune: „Doamne, auzirugăciunea mea, şi strigarea mea la Tine să ajungă! Să
nu-ntorci faţa Ta de la mine; în ziua suferinţei mele, pleacă spre mine urechea Ta!
Î ziua când Te voi chema, degrabă auzi-mă!(Psalmul101,1-3)Şiarată-Ţităria Ta
atotputernică în faţa celor care nu Te cunosc, căci totul este cu putinţă pentru
Tine, o, împărate al puterilor!"
După ce a rostit această rugăciune, sfântul l-a luat de mână pe neputincios, zicând:
„în numele Domnului Iisus Hristos ridică-te şi fii sănătos!" într-o clipită
slăbănogul s-a ridicat, a simţit vigoare în tot trupul, umbla, se bucura şi luându-şi
patul cu sine, a plecat la casa lui.
Văzând o asemenea minune, mulţi din cei prezenţi au crezut în Hristos. Slujitorii la
idoli însă scrâşneau din dinţi la robul lui Hristos şi i se adresară împăratului cu
următoarele cuvinte:
- Dacă el va rămâne în viaţă atunci va rămâne de izbelişte aducerea de jertfe la zei,
iar noi vom fi luaţi în râs de creştini. Fă-i de hac, o, împărate, şi asta cât se poate de
curând.
Atunci împăratul i-a spus lui Pantelimon:
- Pantoleon, adu jertfă la zei şi nu vei muri degeaba. Tu doar ştii câţi oameni s-au
prăpădit pentru că s-au lepădat de zeii noştri şi n-au ascultat de rânduielile noastre.
Au nu ştii cât de crud a fost chinuit stareţul Antim?
- Toţi cei care au murit pentru Hristos, a răspuns sfântul, nu s-au prăpădit, ci şi-
au aflat viaţă veşnică. Şi dacă Antim, care era bătrân şi neputincios la trup, a
putut să rabde chinurile groaznice pentru Domnul nostru, cu atât mai mult eu,
tânăr şi vârtos la trup, trebuie să rabd neînfricat toate chinurile ce-mi vor fi
sortite. Eu îmi voi socoti viaţa pustie, dacă nu voi muri pentru Hristos.
Împăratul a poruncit să-l atârne gol pe mucenic pe un stâlp de caznă şi să-i smulgă
carnea cu gheare de fier, pârlindu-i coastele cu torţe aprinse.
Îndurând aceste suferinţe, Sfântul Pantelimon s-a uitat la cer şi a zis: „Doamne
Iisuse Hristoase! Aratămi-Te în această clipă, dă-mi puterea să rabd, ca să pot
îndura până la capăt chinurile."
Şi Domnul i s-a arătat în chipul presviterului Ermolae, zicând:
- Nu te teme, Eu sunt cu tine.

În acea clipă, mâinile călăilor au rămas fără vlagă şi parcă au amorţit. Uneltele de
caznă le-au căzut, iar torţele s-au stins. Când a văzut acestea, împăratul a poruncit
să-l scoată pe mucenic de la locul caznei şi i-a spus:
- în ce stă puterea vrăjitoriei tale, de ce slugile au rămas neputincioase, iar făcliile
s-au stins?
Mucenicul a răspuns astfel:
- Aceasta nu este o vrăjitorie a mea, ci puterea atotbiruitoare a lui Hristos, Carele
pre toate le face.
Împăratul a ripostat:
- Dar ce vei face, dacă voi porunci să-ţi sporească chinurile?
- La chinurile mari, a răspuns mucenicul, Hristos arată putere mare, trimiţându-
mi o putere şi mai mare, ca să te fac de ruşine. Iar eu, dacă voi îndura pentru El
chinuri mai grele, voi primi de la El răsplată mai mare.
Atunci tiranul a poruncit să se topească plumb într-un cazan mare şi mucenicul să
fie aruncat acolo. Când plumbul clocotea, mucenicul a fost dus la cazan. El şi-a
înălţat ochii spre cer şi s-a rugat astfel: „Auzi, Dumnezeule, glasul meu, când mă
rog Ţie, de la frica vrăjmaşului scoate sufletul meu. Acoperă-mă de adunarea
celor ce viclenesc, de mulţimea celor ce lucrează fărădelege" (Psalm 63, 1-2).
Când el se ruga astfel, Domnul i s-a arătat iar sub chipul lui Ermolae şi luându-l de
mână, a intrat cu el în cazan. Într-o clipită focul s-a stins şi plumbul s-a răcit, iar
mucenicul cânta cuvintele psalmistului: „Iar eu, către Dumnezeu am strigat, şi
Domnulm-a auzit pre mine. Seara şi dimineaţa şi la amiezi spune-voi, şi voi vesti,
şi El va auzi glasul meu" (Psalm 54, 18-19).
Cei de faţă au rămas uimiţi de minune, iar împăratul a exclamat:
- Ce va fi până la urmă, dacă focul s-a stins, iar plumbul s-a răcit? La ce fel de
caznă să-l mai supun pe acest vrăjitor?
Cineva l-a sfătuit:
- Să fie băgat în fundul mării. Nu va putea el să vrăjească toată marea şi deci, va
pieri.
Tiranul a poruncit să-l înece pe Sfântul Pantelimon în mare. Luându-l pe mucenic,
slugile l-au aşezat într-o barcă şi i-au atârnat de gât un pietroi. După ce s-au
depărtat mult de ţărm, l-au aruncat pe Pantelimon în mare, după care s-au întors la
ţărm. Şi iarăşi Hristos i-a apărut sfântului sub chipul lui Ermolae, după care piatra

de la gâtul mucenicului s-a făcut uşoară, ca o frunză, iar Pantelimon s-a ţinut cu
tot cu piatră la suprafaţa mării, fără să se scufunde. Şi mergea pe ape ca pe uscat,
condus, ca şi apostolul Pavel odinioară, de mâna lui Hristos.
Sfântul Pantelimon a ieşit pe ţărm, cântând şi proslăvind pe Dumnezeu, şi s-a
înfăţişat înaintea împăratului.
Împăratul a rămas nespus de uimit de o asemenea minune şi a exclamat:
- Care este puterea vrăjitoriei tale, Pantoleon! Şi marea ţi-ai supus-o?
- Şi marea se supune Stăpânitorului şi face voia Lui, a răspuns sfântul.
- Aşadar, tu stăpâneşti şi marea? a întrebat împăratul.
- Nu eu, l-a lămurit mucenicul, ci Hristos, Ziditorul meu şi Stăpânul tuturor
făpturilor văzute şi nevăzute. El stăpâneşte atât cerul şi pământul, cât şi marea:
„în mare este calea Ta şi cărările Tale în ape multe..." (Psalm 76, 18).
Atunci tiranul a poruncit să se pregătească în afara oraşului un circ de animale
sălbatice şi să-l dea pe mucenic la fiare ca să-l mănânce. Întreg oraşul s-a adunat să
vadă cum pe tânărul minunat, chinuit fără vină, îl vor sfâşia fiarele.
A venit acolo şi împăratul. El a arătat cu degetul înspre fiare şi a spus:
- Ele sunt pregătite pentru tine. Aşadar, ascultă-mă! Ai grijă de tinereţea ta, cruţă-ţi
frumuseţea trupului tău, adu jertfe la zei, altminteri vei muri de moarte cruntă,
sfâşiat de colţii fiarelor.
Sfântul şi-a arătat dorinţa de a fi sfâşiat de fiare mai bine, decât să se supună unui
asemenea sfat viclean şi unei asemenea porunci. Prin urmare, Pantelimon a fost
aruncat la fiare. Şi aici Domnul i s-a arătat, întruchipat în presviterul Ermolae, a
zăgăzuit pofta fiarelor şi le-a făcut blânde, asemenea oilor: târându-se după sfânt,
acestea îi lingeau picioarele. El le mângâia cu mâna, iar fiecare fiară,
îngrămădindu-se în celelalte, încerca mereu ca mâna sfântului să o atingă pe ea.
Lumea, văzând acestea, se mira foarte tare şi exclama într-un glas:
- Mare este Dumnezeul creştinilor! Să fie eliberat tânărul acesta drept şi nevinovat!
Atunci împăratul, plin de mânie, a trimis soldaţii cu săbiile scoase la cei care-L
slăveau pe Hristos şi mulţi din cei care credeau în Hristos au fost ucişi. Împăratul a
ordonat să fie ucise şi toate fiarele.

Văzând acestea, mucenicul a glăsuit:
- Slavă Ţie, Hristoase Dumnezeule! Nu numai oamenii, dar şi fiarele se jertfesc
pentru Tine!
Supărat şi mâniat, împăratul a plecat de la locul spectacolului, iar mucenicul a fost
aruncat în închisoare.
Oamenii omorâţi au fost luaţi de rudele lor şi înmormântaţi, iar fiarele au rămas să
fie devorate de câini şi de păsările carnivore. Dar şi aici s-a petrecut o mare
minune: aceste fiare au zăcut multe zile neatinse de câini şi de păsări. Mai mult
decât atât, cadavrele nu miroseau.
Când a aflat despre acestea, împăratul a poruncit să fie aruncate într-o groapă
adâncă şi să fie acoperite cu pământ. A mai poruncit să se facă pentru mucenic o
roată înfricoşătoare cu ţepi ascuţiţi. Când sfântul a fost legat de aceasta şi slugile
împăratului au început să o învârtă, roata, mânată de o putere nevăzută, a zburat în
toate părţile şi s-a sfărâmat în bucăţi, rănind de moarte pe mulţi aflaţi în apropiere.
Dar mucenicul a coborât de pe roată întreg şi nevătămat. Şi i-a apucat pe toţi teama
la vederea unor asemenea minuni prin care Dumnezeu era proslăvit prin persoana
sfântului Său.
Iar împăratul a rămas uimit la culme şi l-a întrebat pe mucenic:
- Cine te-a învăţat să săvârşeşti atât de mari fapte vrăjitoreşti?
- Am învăţat cu Sfântul presviter Ermolae, a spus mucenicul, nu vrăjitoria, ci
adevărata cucernicie creştinească.
- Dar unde este învăţătorul tău Ermolae? a întrebat împăratul. Voim să-l vedem.
Înţelegând cu duhul că pentru Ermolae s-a apropiat vremea cununii muceniceşti,
Pantelimon i-a răspuns împăratului:
- Dacă porunceşti, îl voi aduce la tine.
Sfântul a fost lăsat liber, însoţit fiind doar de trei oşteni din straja sa, ca să-l cheme
pe presviterul Ermolae.
Când mucenicul a ajuns la casa în care locuia presviterul, acesta, văzându-l, a
întrebat:
- Pentru ce ai venit, fiule?
- Stăpâne şi părinte, împăratul te cheamă.

- La timp ai venit să mă chemi, a zis stareţul, pentru că a venit ceasul suferinţei şi
morţii mele; căci în această noapte s-a ivit în faţa mea Domnul şi m-a vestit:
„Ermolae! Trebuie să suferi mult pentru Mine, asemenea robului Meu,
Pantelimon".
Spunând aceste cuvinte, stareţul a plecat cu bucurie alături de mucenic şi s-a
înfăţişat înaintea împăratului. Văzându-I pe presviter, împăratul a întrebat cum îl
cheamă.
Sfântul, spunându-şi numele, nu şi-a ascuns nici credinţa, numindu-se cu glas tare
creştin.
Împăratul l-a mai întrebat:
- Mai există cineva cu aceeaşi credinţă?
- Mai am doi tovarăşi de credinţă, robii lui Hristos, Ermipp şi Ermocrat.
Atunci împăratul a poruncit să fie aduşi şi aceştia la el şi a spus celor trei slujitori
ai lui Hristos:
- Voi l-aţi abătut pe Pantoleon de la zeii noştri?
- însuşi Hristos, au răspuns cei trei. Dumnezeul nostru îi cheamă la Sine pe cei pe
care-i socoate vrednici, ridicându-i din întunericul diavolesc al idolilor la lumina
cunoaşterii Sale.
- Lăsaţi acum vorbele voastre mincinoase, a spus împăratul, şi întoarceţi-l din nou
pe Pantoleon la zeii noştri. Atunci vi se va ierta şi prima voastră vină şi vă veţi
bucura de cinstea mea în asemenea măsură încât vă voi face prietenii mei apropiaţi
în palatul meu.
- Cum putem să facem acest lucru, au refuzat cu tărie sfinţii, dacă şi noi înşine ne
pregătim să murim pentru Hristos, Dumnezeul nostru?! Nici noi, nici el nu ne vom
lepăda de Hristos, darămite să aducem jertfe la nişte idoli surzi. Spunând acestea,
ei şi-au îndreptat toate gândurile către Dumnezeu şi s-au apucat să se roage,
ridicând ochii înspre cer. De Sus le-a apărut Mântuitorul şi imediat după aceea a
avut loc un cutremur.
- Vedeţi cum s-au mâniat zeii pe voi, a ridicat glas împăratul. Ei clatină pământul!

- Ai spus adevărul, au întărit sfinţii, că din cauza zeilor voştri s-a cutremurat
pământul, că ei au căzut din locurile lor la pământ şi s-au zdrobit, fiind dărâmaţi de
puterea Dumnezeului nostru, Carele S-a mâniat pe voi.
Abia au terminat de spus acestea, că a venit în fugă la împărat un trimis de la
capişte, templul lor, cu ştirea că toţi idolii au căzut la pământ şi s-au făcut praf şi
pulbere.
Împăratul smintit, nevăzând în toate acestea puterea lui Dumnezeu, ci magie a
creştinilor, a strigat:
- Cu adevărat, dacă nu le venim de hac degrabă acestor magi, atunci tot oraşul va
pieri din cauza lor.
A poruncit apoi ca Pantelimon să fie dus în temniţă. Stareţul Ermolae şi cei doi
prieteni ai săi, după ce au fost supuşi la multe schingiuiri, au fost condamnaţi la
decapitare. Şi astfel, cei trei sfinţi mucenici, presviterul Ermolae şi cei doi care
slujeau alături de el, Ermipp şi Ermocrat, săvârşind fapta lor mucenicească, s-au
înfăţişat Sfintei Treimi întru slava cerească 8.
După uciderea celor trei sfinţi mucenici, împăratul a poruncit să fie adus Sfântul
Pantelimon şi i-a adresat următoarele cuvinte:
- Pe mulţi am întors eu de la Hristos la zeii noştri, numai tu nu vrei să mă asculţi.
Până şi învăţătorul tău Ermolae cu cei doi prieteni ai săi s-au închinat la zei şi le-au
adus jertfe, iar eu pentru aceasta i-am cinstit cu mari demnităţi în palatul meu. Fă şi
tu la fel şi te vei bucura de aceeaşi cinste!
Mucenicul, ştiind prin duhul său că sfinţii s-au învrednicit de cununa muce-
nicească, i-a cerut împăratului:
- Porunceşte-le să vină aici, ca să-i văd înaintea ta.
- Nu sunt acum aici, a minţit împăratul, i-am trimis în alt oraş, unde vor primi o
mare avere.
- Iată, împotriva voinţei tale ai spus adevărul, i-a explicat sfântul. Tu i-ai trimis de
aici, dându-i în braţele morţii, iar ei au plecat cu adevărat în palatul ceresc al lui
Hristos, ca să primească avuţiile pe care ochiul nu le poate cuprinde.
8 Pomenirea Sfinţilor Ermolae, Ermipp şi Ermocrat - 26 iulie.

Când a văzut că mucenicul nu poate fi înduplecat cu nici un chip către cele rele,
împăratul a poruncit să fie bătut cu sălbăticie şi, după ce i-a pricinuit răni grave, l-a
condamnat la moarte. A poruncit să-i fie tăiat capul cu sabia, iar trupul să-i fie ars.
După aceea oştenii l-au dus pe mucenic pentru decapitare în afara oraşului.
Mergând la moarte, sfântul cânta un psalm al lui David: „De multe ori s-au luptat
cu mine, din tinereţile mele, şi nu m-au biruit. Spatele mi-au lovit păcătoşii, întins-
au lungi brazde" (Psalm 128, 2-3). Şi tot aşa înainte, până la sfârşitul psalmului.
Când oştenii l-au scos pe mucenic din oraş, la o distanţă mai mare de un poprişce 9
şi au ajuns la locul care a fost plăcut Domnului pentru sfârşitul robului Său, ei l-au
legat pe Pantelimon de un măslin şi apropiindu-se, călăul l-a lovit cu sabia pe sfânt,
dar s-a îndoit ca ceara, iar trupul Sfântului n-a fost lovit, pentru că el nu-şi
încheiase încă rugăciunea.
Înfricoşaţi, oştenii au exclamat:
- Mare este Dumnezeul creştinilor!
Şi, căzând la picioarele sfântului, s-au rugat la el:
- Rugă-mu-te, robule al lui Dumnezeu! Roagă-te pentru noi să fim dezlegaţi de
păcatele noastre, că noi am făcut din porunca împăratului.
Pe când sfântul se ruga, s-a auzit din cer un Glas, care i s-a adresat şi care a întărit
schimbarea numelui său. În loc de Pantoleon, Domnul l-a numit Pantelimon,
făcându-i cunoscut limpede harul Său de a fi milostiv cu toţi cei care vin la el aflaţi
în necazuri şi amărăciune. Apoi Domnul l-a chemat la cer. Plin de bucurie, sfântul
a poruncit oştenilor să-i taie capul, dar aceştia nu au vrut. Îi apucase spaima şi
tremurul.
Atunci Sfântul li s-a adresat cu următoarele cuvinte:
- Dacă nu veţi îndeplini cele poruncite, nu veţi căpăta milă de ia Hristosul meu.
Atunci oştenii sărutară mai întâi trupul sfântului, apoi porunciră unuia, iar acesta i-
a tăiat capul mucenicului 10. Şi în loc de sânge a curs lapte, în aceeaşi clipă, acel
9 Poprişce - lungime antică grecească de 180 de m.
10 Sfântul Pantelimon a fost martirizat la 27 iulie 305. În Calendarul împăratului Vasilie (sec.XI)
se spune că laptele şi sângele care au curs la decapitarea sfântului s-au păstrat până-n secolul X
şi erau tămăduitoare.

măslin s-a acoperit de rod din vârf până-n poale. Văzând acestea, multă lume care
era de faţă la tăierea capului sfântului a crezut în Hristos.
Împăratul a fost înştiinţat despre minunile săvârşite acolo şi a poruncit ca măslinul
să fie tăiat fără întârziere în bucăţi şi să fie ars laolaltă cu trupul mucenicului.
Când focul s-a stins, credincioşii au luat din cenuşă trupul neatins de foc şi l-au
înmormântat cu cinste în mormântul din apropiere al scolasticului Adamantie.
Lavrentie, Vassoi şi Provian, care au slujit în casa marelui mucenic, au văzut
suferinţele sale şi au ascultat Glasul din cer. Ei au descris viaţa, pătimirile şi
sfârşitul pământesc al marelui mucenic.
Pomenirea Sfântului Pantelimon se cinsteşte din vechime de către tot Răsăritul
Ortodox. Încă din secolul IV au fost ridicate Biserici închinate sfântului în Sevastia
şi la Constantinopol.
Numele sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon este chemat la săvârşirea
tainei Sfântului Maslu, a sfinţirii apei şi a rugăciunilor de boale.
Cinstitele moaşte ale marelui mucenic Pantelimon au fost răspândite pe bucăţele în
toată lumea creştină. Foarte multe din acestea se află în Sfântul Munte Athos.
Cinstitul cap mult tămăduitor al Sfântului mare mucenic Pantelimon, „această
comoară de mult preţ", se păstrează din secolul XVI într-o raclă scumpă, în altarul
bisericii mănăstirii ruse athonite a Sfântului Pantelimon. Pomenirea Sfântului
Pantelimon se săvârşeşte cu multă cinste în această mănăstire. Cu opt zile înainte
de prăznuire începe înainteprăznuirea. În aceste zile, după vecernie, se cântă
canoanele pe opt glasuri. În ziua prăznuirii se săvârşeşte privegherea pe tot timpul
nopţii, iar miile de oaspeţi şi pelerini iau parte la slujbă, proslăvind pe Tatăl, pe
Fiul şi pe Sfântul Duh şi pe Sfântul mare mucenic Pantelimon.
Pentru pomenirea Sfântului mare mucenic la Nicomidia, în ajun de 27 iulie/9
august, se face o procesiune cu icoana făcătoare de minuni a sfântului. Mii de
oameni, nu numai creştini ortodocşi, ci şi armeni, papistaşi şi chiar mahomedani
vin aici şi aduc sute de bolnavi, care se tămăduiesc după rugăciunile aduse
Sfântului.
În condica bisericească ce se păstrează la mitropolia din Nicomidia, sunt trecute
peste 2000 de semnături ale grecilor, turcilor, italienilor şi armenilor, care s-au
tămăduit după rugăciunile la marele mucenic Pantelimon.

Cinstirea sfântului mare mucenic în Biserica Ortodoxă Rusă se face încă din
secolul XII. Marele cneaz Izeaslav, cu numele de botez Pantelimon, avea chipul
marelui mucenic pe coiful său de luptă şi, prin ocrotirea acestuia, a rămas în viaţă
în bătălia din 1151. Când, în 1862, ieromonahul Arsenie, athonitul a adus o
părticică din moaştele marelui mucenic în Rusia, s-au petrecut multe minuni.
Sfântul Pantelimon este cinstit ca ocrotitor al oştenilor şi totodată ca tămăduitor
atotmilostiv. Şi azi marele mucenic şi tămăduitor Pantelimon este unul dintre cei
mai cinstiţi sfinţi în Biserica Ortodoxă, căci el a devenit pentru creştini cu adevărat
doctorul celor bolnavi, ocrotitorul celor aflaţi în năpaste, dăruitorul vederii,
apărătorul pruncilor, bătrânilor şi al tuturor celor aflaţi în suferinţă, marele
tămăduitor şi ocrotitor în faţa lui Dumnezeu minunat întru sfinţii Săi. Amin!

Minunile Sfântului mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon care s-au făcut în
Grecia şi Rusia
În 1826, o fetiţă de 12 ani, fiica unui funcţionar turc, a suferit un şoc apoplectic în
urma căruia i s-au strâmbat mâna şi piciorul (mâna i s-a încovoiat către umăr, iar
piciorul către spate). S-au folosit diferite procedee de la diverşi doctori, dar nu s-a
observat nici o îmbunătăţire a stării fetiţei.
Într-o bună zi, doi creştini din Nicomidia - Sotiriu Panait şi Dimitrie Aviarinos,
venind la funcţionar şi văzând starea jalnică a fetiţei, au aflat că nici unul din
doctorii chemaţi nu au putut să dea nici un ajutor fetiţei. Atunci ei au spus tatălui:
„în eparhia noastră este un medic sfânt care tămăduieşte toate bolile şi face mari
minuni; ai face bine să i te adresezi; poate că nu o să refuze să te ajute."
Aceste cuvinte au îmboldit pe turc să-i roage nu mai decât şi cu multă stăruinţă pe
creştini să mijlocească pe lângă doctorul cel sfânt să-i tămăduiască fiica atât de
iubită de el.
Creştinii au încuviinţat, ei înşişi ducând-o pe fetiţă la mănăstire. Aici copila a stat
vreme de o săptămână, timp în care un iereu (Vasilie din satul Ada-Bazar) a slujit
un moleben şi i-a citit rugăciuni fetiţei; după ce au trecut cele şapte zile, el a
stropit-o cu apă din fântâna sfântă şi, prin mijlocirea minunată a Sfântului
Pantelimon, bolnava s-a tămăduit pe deplin.
Când creştinii, care au dus-o, s-au întors cu fetiţa vindecată la tatăl ei, acesta nu
mai ştia cum să le arate recunoştinţa şi de bucurie a făcut bogate danii la mănăstire.
***
În 1833, un eunuc mut al sultanului Mahmud a venit la Biserica Sfântului
Pantelimon. Nu se ştie cât de mult timp s-a aflat acesta în stare de muţenie, stare
care l-a mânat să vină acolo. Prin semne el a rugat să i se dea apă din fântâna
sfântă.
Eunucul a fost condus la nivelul inferior al lăcaşului, unde se afla mormântul
Sfântului Pantelimon, iar acolo, scoţându-se apă din izvorul tămăduitor, i s-a dat
să bea, iar eunucul a căpătat imediat darul vorbirii.
***
În 1833 şi 1834, turcii au fost în război cu Egiptul; o parte a armatei turceşti sub
comanda lui Emin-paşa, care se deplasa pentru întărirea corpului principal al

armatei turceşti, a sosit la Nicomidia în octombrie 1833 şi a rămas pe loc până la
primirea informaţiilor privind destinaţia sa: un detaşament al trupei şi-a aşezat
tabăra pe pământul bisericii Sfântului mare mucenic Pantelimon, iar celălalt
detaşament mai departe, de cealaltă parte a bisericii. Multă vreme nu a venit nici o
informaţie; trupele au continuat să aştepte; între timp, se apropia ziua prăznuirii
Sfântului mare mucenic Pantelimon.
În această situaţie părea că nici nu mai poate fi vorba de prăznuirea aşa cum se
cuvine a acestei zile; însă sfântul mucenic s-a îngrijit el singur să îndepărteze
piedicile din calea prăznuirii şi să cureţe locurile ocupate de armata turcă.
Cu zece zile înainte de sărbătorire, el i-a apărut paşei în vis şi i-a grăit: „Ziua
prăznuirii mele se apropie. Aici se va săvârşi prăznuirea, de aceea ia-ţi nu mai
decât trupele şi pleacă de aici!"
Când s-a trezit, paşa a socotit că acesta nu e decât un vis şi nu a îndeplinit porunca;
dar Sfântul Pantelimon i-a apărut din nou, în altă noapte, şi i-a repetat: „Scoate-ţi
armata şi pleacă de aici, de nu vei avea crunt de suferit!"
Paşa nu a luat în seamă nici această înfricoşată poruncă a Sfântului mare mucenic
Pantelimon. Între timp, între soldaţi s-a pornit o molimă, iar turcii au început să
moară pe capete.
Atunci Sfântul Pantelimon i-a apărut paşei pentru a treia oară, de data aceasta nu în
vis şi nu noaptea, ci în miezul zilei şi aievea: el mergea prin tabăra detaşamentului
turc, îmbrăcat în haine elineşti, îndreptându-se spre cortul paşei. Turcii au sărit să-l
prindă pe îndrăzneţul străin, dar mâinile şi picioarele celor care vroiau să sară la el
rămâneau paralizate, aşa că toţi s-au oprit îngroziţi.
Intrând în cortul paşei, Sfântul Pantelimon i-a spus cu glas de tunet: „De ce nu
pleci cu armata, când ţi-am făcut cunoscut că vreau să săvârşesc praznicul! Drept
pedeapsă pentru aceasta voi nimici oastea ta şi pe tine."
Văzând în faţa sa pe acela care-i apăruse de două ori în vis, paşa a căzut
înspăimântat cu faţa la pământ, iar Sfântul Pantelimon s-a făcut nevăzut. Atunci,
convins de această apariţie minunată şi de moartea care intrase în trupe, paşa a dat
ordin neîntârziat de plecare. Şi - minune! - înainte de plecare s-au vindecat toţi
aceia care au încercat să-l prindă pe sfânt şi au fost pedepsiţi, iar paşa, deplasându-
se la un ceas depărtare de biserica Sfântului Pantelimon, şi-a aşezat tabăra lângă
cimitirul evreiesc, la locul numit Imboir.

După aceasta creştinii au sărbătorit slobod praznicul Sfântului mare mucenic
Pantelimon, mulţumind pentru ajutor, ocrotire şi apărare. În tabără, însă, moartea
printre turci s-a pornit din nou şi a secerat atât de tare, încât din întreaga armată a
paşei n-a mai rămas decât o treime.
Creştinii socotesc că această pedeapsă a venit ca urmare a faptului că soldaţii turci
au furat unele odoare bisericeşti din biserica Sfântului Pantelimon.
***
În 1842, la mănăstirea Sfântului Pantelimon a venit de la Constantinopol un
armean papistaş împreună cu soţia sa bolnavă. Amândoi auziseră multe despre
minunile sfântului tămăduitor. Soţia armeanului era posedată de diavol. Femeia era
însoţită de mama ei şi de o servitoare, iar soţul a adus un pater papistaş pentru a
face rugăciuni asupra bolnavei la mormântul marelui mucenic. Ei au mers la
mănăstire şi au cerut voie ca paterul să-şi citească rugăciunile în biserică şi n-au
fost refuzaţi. Dar oricât a citit acel pater rugăciuni, oricât a stropit cu apă din
fântâna sfântă pe bolnavă, orice altceva a făcut paterul papistaş, totul a fost fără de
folos.
Se afla pe atunci la mănăstire un preot ortodox, pe nume Grigorie, plin de
simplitate şi credinţă. Uitându-se la strădaniile lor de tămăduire a bolnavei,
conforme cu ritul lor, acesta a spus: „Degeaba vă trudiţi, voind să o însănătoşiţi
prin mijlocirea rugăciunilor paterului vostru. Nu o să izbutiţi nicidecum, Sfântul
nu primeşte rugăciunile voastre. De v-aţi fi rugat de un preot ortodox, eu cred că
bolnava ar fi fost tămăduită demult de Sfântul mare mucenic Pantelimon."
Atunci toţi au venit la el şi au început să-l roage chiar pe el, iar preotul s-a învoit.
După ce a slujit un moleben, el a poruncit s-o scalde pe bolnavă cu apa din fântâna
cea sfântă. Când au început să-i scoată veşmintele din partea de sus a corpului, ea
ţipa, se cutremura toată şi era furioasă pe oricine; însă când i-au turnat apă sfinţită,
s-a liniştit, s-a vindecat pe dată de suferinţa grea şi a început să mulţumească
sfântului tămăduitor.
După cele petrecute, soţul, mama şi paterul papistaş nici nu mai doreau să plece
din Nicomidia. Însă după un timp au fost nevoiţi să se întoarcă la Constantinopol.
Înainte de plecare, ei s-au oferit să trimită la catedrala din Nicomidia o placă din
piatră pe care să fie inscripţionată povestirea minunii petrecute, dar mitropolia a
refuzat o asemenea propunere, iar papistaşii au plecat.

Însă, întrucât aceştia erau nişte oameni de vază în societate, vestea minunii
săvârşite s-a răspândit repede printre cei de aceeaşi credinţă cu ei, şi de atunci
papistaşii au început să-l cinstească pe Sfântul Pantelimon şi mulţi dintre ei au
început să vină în Nicomidia.
***
Şi turcii îl cinstesc cu evlavie pe Sfântul Pantelimon, după cum se vede din faptul
că vin la prăznuirea Sfântului Pantelimon, aducând şi bolnavii.
În 1844, unui turc din Nicomidia i-a luat foc casa din lemn; flăcările au cuprins
repede acoperişul casei. Speriat, turcul a sărit repede în curte şi a început să strige
în gura mare: „Panteli, iatişi!" („Pantelimon, grăbeşte-te!" - adică grăbeşte-te să dai
ajutor). În acest timp, unii au văzut doi porumbei, care pluteau în zbor deasupra
flăcărilor. Incendiul s-a stins într-o clipită, ca de la sine.
Drept recunoştinţă, turcul a adus câţiva piaştri la biserică şi i-a dat pe ulei pentru
Sfântul Pantelimon.
***
Soţilor Hristea şi Elena din Nicomidia li s-a îmbolnăvit fiul Ioan în vârstă de şase
ani: copilul a suferit vreme de patru ani, zăcând culcat în nemişcare, fără să aibă
putere măcar să se întoarcă în pat; slăbise în aşa hal că, în loc de un om viu, părea
un schelet învelit în piele.
Uitându-se la fiul ei în suferinţă, mama lui însăşi suferea cu inima şi nu-şi afla
liniştea, mai ales că fiul avea nevoie de o îngrijire foarte atentă şi obositoare.
Într-o bună zi, în 1847, ea l-a aşezat pe o targă şi l-a dus cu ajutorul celor apropiaţi
la mănăstirea Sfântului Pantelimon, iar acolo l-a lăsat sub racla marelui mucenic.
„Sfinte Pantelimon - se ruga ea plângând în hohote - ori ia-mi fiul ori tămăduieşte-
l."
Curând, mama care-l striga îndurerată pe sfânt, a fost auzită şi mângâiată dincolo
de orice aşteptări: copilul s-a ridicat în picioare şi a urcat scările de la raclă, absolut
sănătos fiind, şi a mers singur până acasă.
Tatăl recunoscător (un bulgar) a comandat două lumânări de ceară de înălţimea
băiatului, iar când acestea au fost gata, le-a dat fiului său. Acesta le-a dus în
biserica Sfântului Pantelimon şi le-a pus el singur la racla marelui mucenic,
tămăduitorul său.

***
În 1851, în împrejurimile Nicomidiei, lăcustele au pustiit ogoarele, livezile şi
grădinile şi se înmulţeau din ce în ce mai mult. După ce au distrus la sate orice
vegetaţie, lăcustele s-au îndreptat în zbor chiar spre oraş şi s-au lăsat într-o masă
compactă lângă biserica Sfântului Pantelimon. Locuitorii creştini ai oraşului s-au
rugat la sfântul lor ocrotitor - marele mucenic Pantelimon. După săvârşirea unui
moleben preotul a ieşit şi a stropit cu apă din fântâna sfântă lăcustele din jurul
bisericii. Pe dată acestea au murit mai întâi acolo unde s-a făcut stropirea, apoi din
ce în ce mai departe. În cele din urmă, au pierit toate şi astfel oraşul a scăpat de
nenorocire.
O mulţime de bolnavi din împrejurimile Constantinopolei au fost vindecaţi. Într-o
„condică" se află circa 2000 de semnături autografe ale celor vindecaţi în diferite
perioade de timp. Deşi în această carte a bisericii nu sunt pomenite amănuntele
tămăduirii, documentul este foarte important, cuprinzând mărturii vrednice de luare
aminte, ale grecilor, turcilor, armenilor, italienilor şi ale altor persoane de alte
confesiuni, în limbile lor materne.
După spusele preoţilor şi localnicilor, cea mai mare parte a tămăduirilor petrecute
nu a fost trecută în „condică" din pricina numărului foarte mare al acestora.
Bolnavii, care veneau în cârje sau erau aduşi în pat, lăsau după însănătoşire aceste
obiecte la locul vindecării, ne mai fiindu-le de trebuinţă.
Încă din vechime, în Răsărit, Pantelimon, pătimitorul lui Hristos este cinstit ca un
mare doctor fără de arginţi.
În Rusia ortodoxă, chiar în inima ei - Moscova, ca şi-n celelalte oraşe, a fost
proslăvit plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon, în 1862, când au fost aduse de la
Sfântul Munte, din mănăstirea Russikon cu hramul său, moaştele mult
tămăduitoare ale marelui mucenic. Valuri de tămăduiri s-au revărsat din aceste
moaşte sfinte, care au străbătut multe oraşe şi sate ale Rusiei. Nici mai târziu
doctorul ceresc n-a încetat să-şi arate mila sa tuturor acelora care i s-au adresat cu
credinţă, fapt dovedit de mulţimea de scrisori trimise din diferite colţuri ale Rusiei
pravoslavnice la sfântul locaş al marelui mucenic Pantelimon.
Întrucât minunile arătate sunt binefăcătoare nu numai pentru cei care s-au
învrednicit de ele, ci şi pentru toţi creştinii ortodocşi, întărindu-i în credinţă şi
evlavie, propunem cucernicilor cititori şi cinstitorilor acestui plăcut al lui
Dumnezeu extrase din câteva scrisori trimise la Athos, la mănăstirea Sfântului
tămăduitor Pantelimon, în secolul al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea.

***
„Consider că este un păcat să tac în ceea ce priveşte mila lui Dumnezeu arătată în
cazul răposatului meu soţ, Franz Iosifovici Korf, mort la vârsta de 50 de ani. Soţul
meu a fost toată viaţa catolic, dar a cinstit întotdeauna aşa cum se cuvine pe
plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon. Vădit şi de mai multe ori, plăcutul lui
Dumnezeu Pantelimon a fost doctorul tămăduitor şi ajutorul la toate suferinţele
sale.
Şi iată ce trebuie remarcat în mod deosebit: cu puţin timp înainte de moartea sa,
prietenii răposatului meu soţ i-au propus să treacă la Ortodoxie, dar el a refuzat
întotdeauna cu încăpăţânare. Cu două zile înainte de a se sfârşi suferea foarte tare,
însă când i s-a citit rugăciunea Împărătesei Cerului, a fost cuprins de un somn
profund, care a durat maxim un sfert de oră. După ce s-a trezit, a început să ceară
moaştele Sfântului Pantelimon sau măcar ulei din candela de la moaştele sale, cu
care a poruncit să i se ungă locurile bolnave, dar se vedea clar că era foarte agitat.
La întrebarea noastră dacă a văzut cumva ceva în somn, a răspuns destul de tăios:
„Nu mă-ntrebaţi" - iar apoi a cerut stăruitor, vreme de o zi şi o noapte, să i se dea
lumina lui Dumnezeu şi ţinea mereu în mâini chipul Sfântului Pantelimon
reprezentat pe o pânză de atlaz, trimis de la Sfântul Munte.
De abia peste 24 de ore am putut ghici, cum să-i putem satisface rugămintea: să i
se dea lumina lui Dumnezeu. I s-a propus să treacă la Ortodoxie şi să i se facă toate
rânduielile cuvenite, iar el a rugat numai ca toate acestea să se facă cât mai repede.
A fost chemat nu mai decât un preot, care a slujit totul după rânduiala Bisericii
Ortodoxe. Apoi l-a împărtăşit, i-a făcut Sfântul maslu şi i-a citit rugăciunea la
ieşirea sufletului. După aceasta, peste nouă ore, a murit în linişte. Nimeni dintre
rudele şi prietenii răposatului nu l-au putut convinge să primească Ortodoxia, iar
Sfântul mare mucenic Pantelimon, căruia răposatul i s-a adresat mereu în
rugăciune, a înfăptuit acest lucru.
Eu şi toţi apropiaţii credem în acest lucru şi este păcat ca să păstrez tăcerea în ceea
ce priveşte mila lui Dumnezeu arătată răposatului"
(din scrisoarea Mariei Alexeevna Korf).
În oraşul Ostrogojsk din gubernia Voronej, Sfântul mare mucenic Pantelimon şi
Sfântul mare mucenic Gheorghe au tămăduit un om care şi-a tăiat piciorul.

Lucrurile s-au petrecut în felul următor: un negustor, voind să taie lemne pentru
foc, a lovit greşit cu toporul din toată puterea. Tăişul toporului i-a intrat în picior şi
l-a tăiat atât de rău încât au fost zdrelite şi oasele piciorului! Fără să mai stea pe
gânduri, omul a alergat acasă, fără să simtă încă durerea, şi a trimis imediat după
doctor. După ce l-a îngrijit şi l-a legat la picior, doctorul a spus că rana va supura
mult şi că, laolaltă cu puroiul vor fi eliminate şi fragmentele de os.
La punerea pansamentului rănitul nu a simţit o durere prea mare, dar odată cu
venirea nopţii, durerea s-a înteţit în asemenea măsură încât omul nu-şi mai putea
găsi locul. Aflându-se într-o astfel de situaţie, bolnavul a început să se roage cu
lacrimi la Sfântul tămăduitor Pantelimon şi la Sfântul Gheorghe purtătorul de
biruinţă, pentru ca aceştia să-i uşureze măcar un pic durerea.
După ce s-a rugat, omul a aţipit şi, aflându-se într-un fel de uitare de sine, a văzut
că intră la el trei oameni: doi tineri cu veşminte lungi până în pământ, iar al treilea
de vârstă mijlocie, având o barbă nu prea mare, neagră. Unul din tineri s-a apropiat
de el, l-a desfăcut pe bolnav la picior şi, împreună cu celălalt, a început să
cerceteze rana. Apoi primul a scos din rană două frânturi de os, le-a arătat celuilalt
şi le-a dat bolnavului, zicând: „Ai grijă de ele".
Însă bolnavul, căzând la picioarele lor, a început să-i roage să ia ei oscioarele şi să
le pună în cripta comună de la Muntele Athos.
La această rugăminte, cei doi doctori cereşti s-au uitat unul la altul, ca şi cum s-ar
întreba dacă să îndeplinească rugămintea lui sau nu; apoi unul din ei a luat acele
fărâme de os cu sine. Cu aceasta vedenia a luat sfârşit.
Când bolnavul s-a trezit, a văzut că are piciorul sănătos. De bucurie, fără să-şi
creadă ochilor, a început să-şi mişte piciorul, să-l ciupească, dar nu simţea nici cea
mai mică durere. Curând după aceasta, rana s-a cicatrizat.
În ceea ce priveşte spusele doctorului că se vor elimina fragmente de os din rană,
acest lucru nu s-a întâmplat. Osul a crescut la loc şi omul nu a mai avut niciodată
probleme cu rana de la picior.
***
Alt negustor s-a chinuit tare şi multă vreme cu picioarele, pe care s-au format nişte
abcese maligne îngrozitoare. Patru zile la rând bolnavul a avut nişte dureri
insuportabile şi în tot acest timp ţipa de durere. Şi când şi-a pierdut orice nădejde

de însănătoşire, a primit pe neaşteptate ajutor de la Sfântul mare mucenic
Pantelimon.
S-a întâmplat în felul următor: un călugăr, care îl vizita pe negustor şi care era
întotdeauna găzduit la acesta, se pregătea să meargă la Athos şi a trecut pe la
vechiul său binefăcător să-şi ia rămas bun de la el. Aflând că acesta e aproape în
pragul morţii, monahul a rămas uimit şi s-a întristat. Zguduit până în adâncul
sufletului de suferinţele bolnavului, el era gata să facă orice pentru a uşura starea
binefăcătorului său. Şi iată, crezând cu tărie în ocrotirea Sfântului Pantelimon, a
prins să se roage înlăcrimat, cu stăruinţă pentru vindecarea bolnavului, zicând:
„Sfinte plăcut lui Dumnezeu! Acest rob al lui Dumnezeu, bolnav de moarte, a făcut
mult bine mie şi sfântului tău locaş. Acum eu mă întorc sub oblăduirea ta la Sfântul
Munte şi te rog fierbinte, sfinte plăcut lui Dumnezeu, tămăduieşte-l, căci tu eşti în
stare, Domnul dăruindu-ţi harul Său, al tămăduirii prin lucrare minunată!" După ce
a mai înălţat încă şi alte câteva rugăciuni fierbinţi la sfântul mucenic, monahul s-a
culcat. Şi în aceste momente s-a săvârşit o neobişnuită şi slăvită minune.
Noaptea, în vis, bolnavul a văzut apropiindu-se de el un tânăr minunat, care a
început să se îngrijească de picioarele sale şi să le examineze cu atenţie, asemenea
unui doctor. După ce l-a cercetat atent, a spus: „Nu te teme! A venit să-ţi lecuiască
picioarele Sfântul mare mucenic Pantelimon!" Spunând acestea, tânărul a
dispărut.
Bolnavul însă s-a trezit imediat şi s-a simţit absolut sănătos. Îndată a mers să-l
trezească pe călugăr: „De ce dormi atâta? Scoală şi te bucură cu mine!"
Călugărul s-a bucurat foarte mult când binefăcătorul său i-a povestit toate cele
întâmplate. Nu şi-a putut reţine lacrimile şi a mulţumit nu mai decât Sfântului mare
mucenic Pantelimon.
***
Un alt monah a fost şi el martorul unei prea frumoase minuni săvârşite de Sfântul
mare mucenic Pantelimon după rugăciunile fierbinţi şi stăruitoare care i-au fost
adresate.
Leonid, copilul în vârstă de 3 ani al negustorului Ostrouhov, a căzut greu bolnav,
în aşa măsură încât toţi ai casei erau disperaţi în privinţa însănătoşirii lui. Zdrobiţi
de durere, părinţii aşteptau din clipă în clipă moartea copilului. În acest timp i-a
vizitat monahul unei mănăstiri având hramul Sfântului Pantelimon.

Monahul, aflând despre nefericirea întâmplată în casa lor, le-a propus să le aducă o
icoană a Sfântului Pantelimon, pe care o avea el, zicând că sfântul mare mucenic le
va vindeca fiul, după cum a vindecat şi pe mulţi alţii aflaţi în neputinţă.
Părinţii copilaşului au primit cu recunoştinţă această propunere şi au făgăduit cu
mâna pe inimă că, dacă plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon le va vindeca fiul, ei
vor înzestra biserica mănăstirii Russikon de la Athos cu icoanele celor
douăsprezece mari praznice, icoane de care Sfânta mănăstire avea nevoie.
Când a adus icoana sfântului, monahul a spălat cu apă chipul mucenicului; după
aceea a dat această apă pentru a fi băută de bolnav. Curând după aceea copilul s-a
liniştit şi a adormit, în timp ce până atunci nu reuşea să pună geană pe geană nici
zi, nici noapte. Trezindu-se a doua zi, copilul era sănătos.
Bucuroşi la culme, părinţii s-au grăbit să-şi ţină făgăduiala.
***
O femeie de familie burgheză din oraşul Simbirsk s-a îmbolnăvit grav. Şedea tot
timpul culcată şi a rămas în această situaţie întristătoare multă vreme. Toate
mijloacele folosite pentru a-i uşura durerile crunte nu au dus la nici un rezultat.
S-a întâmplat că, în acel oraş, au fost aduse de la Muntele Athos părticele de
moaşte şi părticele din Crucea de viaţă dătătoare, în faţa căreia creştinii slujeau
molebne. La unul dintre acestea a venit şi soţul femeii bolnave. După ce a ascultat
slujba Sfintei Cruci de viaţă dătătoare şi a Sfântului mare mucenic Pantelimon,
soţul, ieşind din biserică, a primit o coală de hârtie cu chipul sfântului pătimitor şi
tămăduitor, pe care a pus-o în buzunar.
Nici n-a intrat bine în casă, când pe bolnavă a apucat-o o înfricoşătoare criză de
îndrăcire. Rupând hainele de pe ea, femeia a început să strige cu răutate înspre soţ:
„Aruncă hârtia aceea cu care ai venit de la biserică. Scoate-o din buzunar şi arunc-
o şi nu te apropia de mine cu ea, că te omor!"
Înspăimântat de îndrăcirea femeii, soţul a hotărât să o ducă la sfintele moaşte. Când
au dus-o în biserică, în timpul vecerniei, demonizata încerca să se smulgă din
braţele celor care o ţineau, urla şi îşi rupea părul din cap. Însă imediat ce s-a
închinat la moaşte, s-a liniştit şi a tăcut, iar apoi a început să plângă şi să se roage
stăruitor. Astfel s-a săvârşit această minune.

În anii ce-au urmat femeia s-a simţit bine şi, mergând cu drag la biserică, nu o dată
a îngenuncheat la moaştele athonite de la care a primit tămăduirea.
***
Un caz asemănător de vindecare după rugăciuni închinate Sfântului mare mucenic
Pantelimon, a avut loc în evlavioasa familie Kupavkin din oraşul Ostrogojsk. O
dată, fiica lor de şapte ani Maria, a început să alerge pe stradă, având o înfăţişare
atât de îngrozitoare, încât toţi ai casei s-au înspăimântat. Nu se ştie cum şi din ce
cauză toată faţa i s-a deformat, gura i-a rămas strâmbă de aşa natură că nici capul
nu şi-l putea mişca. În afară de asta, fetiţa a muţit şi într-o criză de furie, ca
dementă, a început să-şi înghită limba.
Zdrobită de durere, cucernica ei mamă s-a repezit imediat la casa unei familii
vecine, ştiind că acolo poate primi ceva sfinţit de la moaştele Sfântului mare
mucenic Pantelimon, care săvârşise o minune în acea familie.
După ce a povestit cu lacrimi în ochi despre toate cele întâmplate şi a primit puţină
apă sfinţită de la Bobotează, şi ulei din candela de la icoana făcătoare de minuni a
marelui mucenic, mama suferindei s-a grăbit să se întoarcă acasă. Pe drum,
aducând fierbinţi rugăciuni sfântului plăcut lui Dumnezeu, ea a făgăduit să facă
pomeni la Sfântul Munte în cazul însănătoşirii fiicei sale. Ajunsă acasă, nefericita
mamă a făcut tot ce au sfătuit-o vecinii. Cu ulei de la icoana făcătoare de minuni a
uns faţa copiliţei şi imediat aceasta a putut să-şi mişte capul. Şi - o, ce minune
copleşitoare! - faţa şi nasul s-au îndreptat şi au rămas pentru totdeauna aşa cum
trebuie. Iar după ce bolnava a băut puţină apă sfinţită, a şi început să vorbească. De
atunci Maria este sănătoasă.
***
Tot în oraşul Ostrogojsk, Sfântul mare mucenic Pantelimon a binevoit să dea ajutor
în felul următor.
Un tânăr a pierdut o poliţă bancară în valoare de 1500 de ruble, pe baza căreia i se
ordonase să ridice banii. Extrem de tulburat, tânărul s-a apucat s-o caute: a mers
pe la toţi cunoscuţii pe unde fusese mai înainte, a întrebat pe toţi, dar nu a găsit
poliţa. Trebuie pomenit că acest tânăr citise şi auzise multe despre minuni săvârşite
în urma rugăciunilor la Sfântul mare mucenic Pantelimon. Aşadar, pierzând orice
nădejde de a găsi poliţa pierdută, tânărul a început să se roage fierbinte la sfântul
plăcut lui Dumnezeu pentru ca acesta să-l ajute, promiţând daruri pentru
mănăstirea de la Sfântul Munte, dacă se va găsi poliţa. Şi cât de grabnic i-a venit în

ajutor sfântul cel pătimitor! Nici cinci paşi n-a apucat să facă tânărul, când a văzut
o fetiţă, care avea în mână o hârtie pe care o citea. Ce minune! Era poliţa pierdută!
Cine poate descrie mirarea şi bucuria lui, mai ales când fetiţa i-a arătat locul unde a
găsit poliţa pe lângă care el trecuse de vreo douăzeci de ori! Bucuros, tânărul a
mulţumit din inimă sfântului plăcut lui Dumnezeu şi nu a întârziat să se ţină de
făgăduiala făcută.
***
Un funcţionar ieşit la pensie, pe nume G. Proţiuk, avea un copil de trei ani pe nume
Ioan, care suferea de o boală chinuitoare, însoţită de convulsii şi crampe. Într-o zi
i-a vizitat un călugăr de la Sfântul Munte Athos şi, aflând de durerea lor, spre
mângâiere şi povaţă, le-a lăsat un caiet cu descrierea minunilor Sfântului mare
mucenic Pantelimon.
Pricepând astfel faptele sfântului plăcut lui Dumnezeu, părinţii băieţelului bolnav
au purces la rugăciune fierbinte către sfântul pătimitor, ca să le dea un ajutor cât de
grabnic. Şi ajutorul nu a întârziat să vină: foarte curând durerile au încetat de tot
şi, în anii care au urmat, sfântul plăcut lui Dumnezeu nu a uitat să-i dea ajutor
copilului, tămăduit de el.
Astfel, la câţiva ani după aceea sfântul mucenic a salvat pe adolescentul Ioan şi pe
alţi membri ai familiei de la moartea iminentă în urma prăbuşirii unei clădiri în
timpul unui uragan.
Iată cum s-a întâmplat: de ziua sfântului ocrotitor al copilului (7 ianuarie), părinţii
au chemat mulţi oaspeţi. Mama lui Ioan, care s-a culcat să se odihnească puţin
după pregătirile istovitoare, a avut următoarea vedenie tulburătoare: icoanele din
casă s-au însufleţit deodată. Un chip, pe care ea l-a recunoscut ca fiind al
Mântuitorului, era neîndurător, altul - al Maicii Domnului, al treilea chip - ba al
Sfântului Ioan Botezătorul, ba al Sfântului mare mucenic Pantelimon. Maica
Domnului şi sfântul încercau stăruitor şi emoţionant să-L înduplece pe Neîndurător
să ierte, zicând: „Lasă ca cele ce vin să treacă aşa!" Dar Neîndurătorul rosti aspru:
„Să fie pedepsiţi!" Acest dialog s-a purtat de trei ori la rând. Precista şi sfântul se
rugau să-i ierte. Neîndurătorul însă repeta: „Să fie pedepsiţi!"
La aceste cuvinte mama copilului s-a trezit înspăimântată şi, spunând o rugăciune,
s-a uitat la icoane, dar acestea erau la locul lor obişnuit. Şi-a povestit visul soţului
şi oaspeţilor, care însă nu i-au dat nici o importanţă. Dar judecata lui Dumnezeu se
apropia! A apărut ca din senin un uragan nemaipomenit, înfricoşător. După ce-au

luat masa împreună, toţi, în afară de două doamne, au mers prin antreu în cealaltă
jumătate a casei. Fiul familiei Proţiuk, Ioan, a fugit în bucătărie şi, rezemat de
perete, a stat ţeapăn acolo, refuzând să plece, în ciuda tuturor rugăminţilor care i s-
au adus. În acest timp, uraganul a zguduit atât de tare clădirea, încât aceasta s-a
prăbuşit, acoperindu-i pe toţi cei care se aflau în cameră.
Primul şi-a revenit stăpânul casei, care a rămas ca prin minune în viaţă, şi a început
să-şi cheme imediat băiatul, care nu a întârziat să-i răspundă. „Sunt aici, tăticule!"-
a zis copilul ieşind din bucătărie, încetul cu încetul s-au adunat toţi cei ce veniseră
ca oaspeţi în casa lui Proţiuk. N-au venit însă cele două doamne, care rămăseseră
în salon. După căutări minuţioase au fost găsite şi acestea, însă una era deja
moartă, iar cealaltă era mutilată rău.
Astfel s-au împlinit cuvintele Mântuitorului: „Să fie pedepsiţi!" - s-a săvârşit
judecata asupra acelora care au mâniat pe Stăpânul şi Domnul lor. Unul a fost
pedepsit prin moartea soţiei, altul prin mutilarea soţiei, iar al treilea prin pierderea
avutului său.
S-a mai petrecut un fapt uimitor, ca un fel de semn că a avut loc o minune: salvarea
întregii familii. Icoana Sfântului mare mucenic Pantelimon a rămas întreagă, nici
măcar sticla nu i s-a crăpat, în timp ce la celelalte icoane sticla s-a spart, ba şi
chivotul s-a sfărâmat. Slavă Domnului Dumnezeu, minunat întru sfinţii Săi!
O doamnă, fiind martoră la minunea descrisă, a făcut atât de grave contuzii, încât
aproape că nu mai era în stare să se întoarcă, motiv pentru care a făcut o rană
cangrenată. Şi ca nenorocirea să fie totală, doctorii socoteau necesar să-i amputeze
piciorul contuzionat.
Dar iată că într-o bună zi a venit la bolnavă soţia lui Proţiuk şi i-a adus un caiet cu
descrierea unor minuni ale tămăduitorului Pantelimon. Şezând întinsă în patul ei,
suferinda a citit şi s-a rugat cu râvnă la Sfântul mare mucenic Pantelimon să-i dea
grabnic ajutor.
Era noapte. Bolnava a aţipit puţin şi îndată a avut parte de o minunată vedenie; a
venit, după cum i s-a părut, un tânăr doctor şi a început să umble repede prin
cameră, zicând: „Nu-i nevoie să se facă operaţia, mai bine faceţi o baie". După
aceste vorbe, bolnava s-a uitat la cel venit, dar nu i-a văzut capul. Doctorul însă,
apropiindu-se de ea, a spus lovind piciorul: „Aici nu ţi s-a pus un bandaj"- şi
imediat a dispărut. Curând după aceasta bolnava s-a însănătoşit.

***
Tot în oraşul Voznesensk, unde Sfântul Pantelimon a săvârşit minunile descrise
mai sus, suferea de crize de epilepsie un tânăr pe nume Anton. După lungi şi
zadarnice eforturi, medicii i-au comunicat că boala lui este incurabilă. Dar
nefericitul tată nu şi-a pierdut nădejdea de însănătoşire a fiului. Cu credinţă în
ajutorul Atotputernicului, el şi-a dus fiul suferind la Kiev, ca să se închine la
moaştele sfinţilor plăcuţi lui Dumnezeu de acolo. Totuşi călătoria nu a dus la nici
un rezultat: băiatul s-a întors cu aceeaşi boală.
Ajungând acasă, tatăl bolnavului a rugat pe un preot să-l citească rugăciunile
orânduite, ceea ce acesta a şi făcut. Însă spre groaza şi uimirea tuturor, când preotul
a citit rugăciunile a treia oară, boala nu numai că nu i-a trecut, dar i-a sărit la cap,
căci faţa suferindului s-a înnegrit, iar crizele au continuat ca şi înainte.
Atunci un creştin l-a sfătuit pe tatăl bolnavului să se adreseze la Muntele Athos cu
cererea de a se citi rugăciuni la Sfântul mare mucenic Pantelimon. Neavând bani ca
să-i poată trimite la Sfântul Munte pentru a se ţine rugăciuni acolo la sfânt pentru
tămăduirea fiului, tatăl era foarte amărât şi tulburat, în cele din urmă a găsit
posibilitatea de a trimite bani, care, cu toate acestea, au fost furaţi la oficiul poştal.
Însă sârguinţa lui a fost totuşi răsplătită printr-o tămăduire minunată a fiului.
Odată, după ce au fost trimişi banii, bolnavul a avut o criză profundă şi - minunea
minunilor! - din gura lui a început să curgă apă şi a tot curs aproape douăzeci şi
patru de ore. După contenirea curgerii, Anton s-a sculat absolut sănătos. Iar hoţul
banilor trimişi a fost aspru condamnat de dreapta Celui de Sus.
***
În oraşul Tuia, toţi membrii unei familii au făcut pe neaşteptate febră mare, de nici
nu se puteau ridica din pat. Capul familiei şi-a rugat soţia ca ea să citească acatistul
Sfântului mare mucenic Pantelimon. Însă nici ea, nici alţi membri ai familiei n-au
fost în stare să ducă la îndeplinire cucernica lui dorinţă.
Atunci, mânat de o râvnă neobişnuită faţă de sfântul mucenic, capul familiei,
târându-se cu eforturi supraomeneşti, a reuşit să ajungă până la Sfintele icoane şi a
citit el însuşi acatistul marelui mucenic.
Şi s-a petrecut o slăvită minune! Deodată toată familia s-a făcut bine. Atât de
uluitoare sunt minunile tale, sfinte mucenice!

O altă familie avea un copil, care a orbit şi care nici măcar nu deschidea ochii.
Mama sa a început să citească acatistul Sfântului mare mucenic Pantelimon şi nici
n-a apucat să-J termine, că băiatul a şi început să vadă.
Într-o familie Sfântul Pantelimon a binevoit să acorde ajutor şi ocrotire de două ori:
o anume Serafima, de 18 ani, a răcit în timpul ştiutelor probleme femeieşti lunare,
aşa încât a fost nevoită să stea culcată în pat. Mai întâi a vomitat. Apoi a început să
vorbească fără şir, după care a căzut în inconştienţă, zvârcolindu-se în pat şi ţipând
sfâşietor de te apuca groaza. Oricât s-au zbătut medicii, nu au putut învinge boala.
Atunci părinţii Serafimei s-au rugat fierbinte către Preaînaltul Doctor fără de
arginţi al sufletelor şi trupurilor noastre.
După săvârşirea Sfântului maslu şi după ce s-a împărtăşit, ea a început să se
întremeze simţitor, i-a rămas numai durerea de cap. La sfatul medicului, bolnava a
început să fie scoasă la plimbare, socotindu-se că aerul proaspăt o va înzdrăveni.
Însă într-una din aceste plimbări bolnava a răcit şi boala anterioară i-a revenit cu şi
mai mare furie. Au început din nou crizele: uneori părea că bolnava dormitează,
apoi deodată sărea din pat, se zvârcolea în toate părţile şi, epuizată de chinuri, se
lăsa apoi în braţele celor care o îngrijeau. Se liniştea puţin, apoi sărea din nou, se
îndoia pe spate mai să-şi atingă spinarea cu capul; ba parcă înota în aşternut, ba
încerca să se ridice în cap sau să se lovească de pat. Au fost încercate toate
mijloacele posibile pentru atenuarea bolii: au fost chemaţi doctori, s-au slujit
rugăciuni la sfinţi şi la Maica Domnului, bolnavei i s-a dat să bea apă sfinţită, dar
nu a ajutat-o nimic. Mai multe rude şi cunoştinţe l-au sfătuit pe tatăl bolnavei să ia
acasă icoana Sfântului Pantelimon, dar acesta socotea că este necuviincios ca după
icoanele Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi ale altor sfinţi să mai apeleze la
ajutorul marelui mucenic.
Într-un sfârşit, convins de sfaturile unui pelerin, el s-a învoit să primească chipul
făcător de minuni al marelui mucenic. Când a fost adusă icoana în casă, bolnava a
trecut printr-o criză îngrozitoare. La sfârşitul rugăciunii tatăl a uns capul fiicei sale
cu ulei de la icoana plăcutului lui Dumnezeu Pantelimon. Îndată ce a făcut acest
lucru, bolnava a început să se smucească în toate părţile, să se lovească cu capul de
tot ce-i ieşea în cale, să apuce plapuma, pernele numai ca să se şteargă de ulei. A
trebuit până la urmă să o spele pe cap şi de-abia atunci s-a liniştit şi a adormit.
Curând după aceasta crizele au încetat, iar bolnava s-a însănătoşit pe deplin; a
rămas numai cu o mare slăbiciune şi durere de cap, care treptat au trecut şi ele.

Atât de puternică este în faţa lui Dumnezeu mijlocirea Sfântului mare mucenic
Pantelimon!
***
Însă foarte curând plăcutul lui Dumnezeu Pantelimon a ajutat din nou această
familie: mama Serafimei suferea de multă vreme de guturai cronic, într-o zi ea a
simţit că ceva o supără în nara dreaptă. După ce a consultat-o medicul, s-a
constatat că are o excrescenţă numită polip. Întrucât boala era periculoasă, femeia a
fost de acord să se opereze.
Între timp soţul a adus ulei de la icoana Sfântului mare mucenic Pantelimon,
sfătuindu-şi soţia să-şi ungă locul bolnav cu ulei.
Ea i-a răspuns: „Oare pot să mai scap de operaţie la o asemenea boală?"
„Dacă fiica noastră s-a lecuit de o boală diavolească în urma rugăciunilor la marele
mucenic, ce mai înseamnă pentru sfânt să te lecuiască şi pe tine", a zis soţul.
Ascultând aceste vorbe, soţia i-a urmat sfatul. Şi ce credeţi? Numai de două ori şi-a
uns nara şi boala a trecut.
Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne!
***
O minune la fel de uimitoare a săvârşit sfântul plăcut lui Dumnezeu Pantelimon la
Novgorod asupra unui sugar pe nume Alexandru. Pe neaşteptate copilul s-a
îmbolnăvit grav. Toate remediile încercate nu i-au uşurat suferinţele, iar părinţii
aşteptau din clipă-n clipă moartea fiului lor. Câteva zile la rând copilul nu a mai
supt la piept, a slăbit mult şi de-abia se mai ţinea în viaţă. Zdrobiţi de durere
părinţii s-au lăsat cu totul în voia lui Dumnezeu. Era duminică. Tatăl copilului a
mers la biserică şi s-a rugat fierbinte, din toată inima, la plăcutul lui Dumnezeu
Pantelimon să-i vindece fiul. Mama, care rămăsese acasă, a început să citească
acatistul Sfântului mare mucenic Pantelimon. În timp ce citea, în camera întristatei
mame a intrat camerista cu faţa strălucind de bucurie şi a spus că pruncul este
sănătos: râde şi se joacă cu jucăriile lui.
Cine poate descrie uimirea şi bucuria mamei! Între timp, tatăl copilului se întorcea
de la biserică fără să mai aibă vreo nădejde că-şi va mai găsi în viaţă unicul său fiu.
Mare i-a fost însă mirarea când, apropiindu-se de casă, i-a văzut adunaţi pe toţi, cu
feţe vesele, aşteptând întoarcerea capului familiei. L-au înştiinţat că băieţelul este

absolut sănătos, se joacă şi râde. Tatăl, bucuros la culme, a mulţumit din toată
inima sfântului mare tămăduitor pentru minunea săvârşită.
***
Un caz asemănător s-a întâmplat şi într-o altă familie. Serghei, un copil de doi ani,
s-a îmbolnăvit atât de grav încât doctorii nu-i mai dădeau nici o speranţă de
însănătoşire. Tatăl copilului s-a bizuit pe ajutorul şi ocrotirea Sfântului mare
mucenic Pantelimon, despre ale cărui minuni citise multe şi auzise şi de la alţii. A
mers la paraclisul sfântului plăcut lui Dumnezeu, unde se păstrează moaştele lui
tămăduitoare, ca să ceară de la sfântul doctor vindecarea unicului său fiu.
În vreme ce tatăl se ruga la sfântul tămăduitor, copilaşul, care nu se trezise până
atunci, s-a ridicat perfect sănătos şi a cerut jucăriile, apoi a adormit. Văzând în
aceasta semnul ajutorului minunat al sfântului mucenic, tatăl a mers a doua zi din
nou la paraclis. În lipsa lui, acasă s-a repetat acelaşi eveniment. La sfârşit, la
rugămintea capului familiei au fost aduse moaştele sfântului plăcut lui Dumnezeu
şi, după o slujbă, au fost aşezate lângă copil. Acesta, şezând în braţele doicii, şi-a
făcut cruce singur, iar apoi a sărutat moaştele. Trebuie spus că mai înainte de
aceasta nu putea să şadă nici măcar în braţe. Şi iată cum, încetul cu încetul, copilul
a început să se întremeze, iar curând după aceea s-a însănătoşit cu totul.
Însă lucrul cel mai uimitor era că băieţelul cerea adesea să i se dea iconiţa Sfântului
mare mucenic Pantelimon, pe care, luând-o în mânuţe, zâmbea cu un zâmbet de
nedescris. Când copilul s-a însănătoşit, tatăl l-a întrebat de ce râdea când lua
iconiţa, şi a primit următorul răspuns: „El se juca cu mine". Cât de minunate sunt
faptele tale, sfinte mucenice!
***
Sfântul tămăduitor Pantelimon dă grabnic ajutor, lecuind bolile sufleteşti şi trupeşti
ale tuturor celor care se apropie de el cu credinţă şi rugăciuni fierbinţi.
Din 1863, când ieromonahul Arsenie a adus de la Athos în Rusia o parte din
moaştele sfântului pătimitor, harul tămăduitor s-a revărsat într-un şuvoi îmbelşugat
în diferite locuri ale Rusiei pravoslavnice.
Despre tămăduirile minunate, înfăptuite prin mila lui Dumnezeu, se povesteşte în
cărţile „Viaţa, suferinţele şi minunile Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor
Pantelimon", „Descrierea semnelor şi tămăduirilor venite de la sfintele moaşte
aduse din Sfântul Munte Athos de la mănăstirea rusească a Sfântului Pantelimon".

Moaştele cele de preţ ale marelui mucenic Pantelimon sfinţesc multe locuri. Astfel,
capul pătimitorului şi tămăduitorului, precum şi părticele din sfintele sale moaşte
odihnesc în mănăstirea Russikon, având hramul pătimitorului Pantelimon, de la
Sfântul Munte Athos.
În Rusia, la Moscova, părticele ale moaştelor sunt păstrate cu sfinţenie în biserica
Sfântului mare mucenic Nichita, la metocul mănăstirii athonite Sfântul Pantelimon.

Însemnările din Condica bisericii metocului athonit
30.04.1996
La catedrala Bogoiavlenski am sărutat moaştele marelui mucenic Pantelimon.
Peste două săptămâni au început să se resoarbă sărurile de la încheieturile
degetelor mâinii şi de la toate încheieturile. M-am rugat la Domnul, ca să-l
proslăvească pe plăcutul tău, doctorul şi tămăduitorul Pantelimon, prin mine
păcătoasa, şi să mă tămăduiască sufleteşte şi trupeşte. Mulţumesc Domnului,
marelui mucenic Pantelimon şi frăţiei metocului că mi-a dat posibilitatea să mă
vindec şi mă voi ruga lui Dumnezeu pentru toţi.
O monahiede la mănăstirea Novo-Aiexeevsk
14.05.1996
Dau mărturie că o familie de fii duhovniceşti ai mei au luat acasă o icoană de hârtie
a Sfântului Pantelimon. Iar noaptea, băiatului în vârstă de 10 ani, bolnav de astm, i
s-a făcut rău, sufocându-se. Atunci a luat iconiţa Sfântului Pantelimon, a lipit-o de
faţă şi imediat a început să respire mai uşor, iar dimineaţa din icoana de hârtie a
început să curgă mir, şi acum toată partea dreaptă este impregnată cu ulei sfinţit,
fapt văzut de mine însumi şi pentru care dau mărturie. Roagă-te lui Dumnezeu
pentru noi, sfinte plăcut lui Hristos!
Preot Serghei Stepanov, satul Kolomenskoe,
catedrala Kazanskaia
16.05.1996
Timp de douăzeci de ani am fumat mereu şi n-am putut să scap de această
obişnuinţă, oricât m-am străduit să mă las. Şi, într-un sfârşit, mi-am pierdut orice
nădejde şi nu mai aveam vreo intenţie serioasă de a mă lăsa de fumat. Sufeream
din cauza acestei deprinderi, iar preotul mi-a spus că de-acum asta e pur şi simplu
posedare şi va trebui să dau socoteală. M-am rugat la moaştele Sfântului
Pantelimon tămăduitorul de boale să mă izbăvească de această patimă, să mă
întărească în intenţia mea de a mă lăsa de fumat. Şi cu ajutorul lui Dumnezeu şi a
marelui mucenic am putut să mă înfrâng pe mine însămi.
Ilera P., Kazahstan
16.05.1996
Să ne bucurăm şi să ne rugăm tămăduitorului şi făcătorului de minuni Pantelimon,
care a izbăvit în chip minunat de la mutilare şi de la pieire pe surorile mănăstirii,

întoarse după molebnul slujit în faţa moaştelor, şi care le-a ferit de vătămare în
accidentul petrecut (autobuzul s-a răsturnat, iar surorile au scăpat fără nici o
zgârietură!). Ne bucurăm şi rămânem recunoscători egumenului Teoctist de la
metoc şi frăţimei de Dumnezeu înţelepţite pentru nevoinţele ei întru întărirea
Ortodoxiei.
Egumena Xenia şi surorile Kolomna, Mănăstirea Novo-Golutvin
16.05.996
Am venit în biserica Sfântului mare mucenic Nichita, ca să mă închin la prea
cinstitul cap al Sfântului Pantelimon. Mă durea tare mâna dreaptă, nu puteam să o
ridic, să o întorc la spate, să-mi scot uşor hainele, să-mi iau de mână nepotul. Mâna
mă durea de aproximativ un an şi mă simţeam din ce în ce mai rău. Am stat la rând
la moaşte cam nouă ore, dar a fost uimitor că am stat fără să simt vreun efort. Mă
rugam numai la Domnul să mă lase să intru în catedrală. M-am închinat la moaşte
şi am fost fericită, mă simţeam uşoară şi liberă! Simţământul pe care l-am avut, de
recunoştinţă, de evlavie, nici măcar nu pot să-l redau în cuvinte. Apoi am simţit că
durerea mă părăseşte, am început să ridic mâna, să o întorc spre spate, iar ieri - 26
mai - mi-am ridicat nepoţelul în braţe. Mulţumesc lui Dumnezeu, marelui mucenic
şi tămăduitor Pantelimon pentru vindecare şi nu pot exprima în cuvinte ceea ce
simt; îmi vine să plâng de fericirea şi de mângâierea duhovnicească pe care o am.
Galina, Moscova
24.05.1996
Sîntem recunoscători Domnului, Maicii Domnului şi marelui mucenic Pantelimon
pentru mila şi harul arătat şi pentru tămăduirea primită de sora noastră Mariamna.
Pe piciorul stâng avea de şapte ani o ulceraţie sub formă de excrescenţă. I s-a
propus să facă operaţie, dar ea s-a închinat de câteva ori la moaştele marelui
mucenic Pantelimon şi a uns cu ulei locul bolnav. O, minune! Excrescenţa a
scăzut, iar din rană a curs un lichid cu miros greu. Suntem recunoscători pentru
mila arătată nouă, păcătoşilor.
Schiegumena Pinnacu surorile Mănăstirea Novo-Alexeevsk
22.05.1996
Mai mult de zece ani am suferit de maladii ginecologice: hiperplazie, endometrie,
miom, endometrioză. Am fost propusă pentru operaţie şi mi s-au făcut analizele
preoperatorii. După ce m-am închinat la moaşte, am venit la medic pentru a se lua

decizia finală. Mi s-au mai făcut odată analizele şi medicul a spus că sunt perfect
sănătoasă.
Ianuşkevici Nina Vsevolodovna, Moscova
26.05.1996
Am fost bolnavă mintal, nu puteam să mă împărtăşesc. Astăzi m-am împărtăşit. M-
am lăsat de fumat după ce am mers prima dată la moaşte. Mulţumesc Domnului
Dumnezeului nostru şi sfântului Său marele mucenic Pantelimon pentru
tămăduirea sufletului şi a trupului meu.
Iziumenko Evghenia, Moscova
29.05.1996
În 1964 am fost operată, dar s-a greşit: a fost lăsat un tampon de vată în tractul
intestinal. La 12 ore după operaţie aveam o temperatură de 42°C. Profesorul a
stabilit că este vorba de o cangrenă a intestinului şi a decis repetarea urgentă a
operaţiei.
Înainte de operaţie a apărut la mine în spital o stareţă necunoscută. Ea a spus că
este trimisă de la Dumnezeu la adresa care i s-a indicat şi că ştie numele meu şi mă
cunoaşte. A mai spus că în vis i-a apărut de trei ori un om şi i-a poruncit să vină
imediat la mine la spital şi a dat numele meu. I s-a arătat să ia cu sine acatistul
Sfântului tămăduitor Pantelimon. Numele stareţei era Eufrosina.
În ajun, de la părintele meu duhovnic, ieroschimonahul Nectarie de la catedrala
Maicii Domnului Kazanskaia, oraşul Eleţ, unde se află pristolurile Sfântului
Pantelimon tămăduitorul de boale şi a icoanei Semnul Maicii Domnului, mi s-a
trimis icoana Sfântului tămăduitor Pantelimon şi o scrisoare cuprinzând
previziunea vindecării mele de către marele mucenic Pantelimon, arătată lui în vis.
Eufrosina mi-a spus că trebuie să citesc acatistul pe care mi l-a adus în faţa icoanei
tămăduitorului Pantelimon - trimisă mie de părintele Nectarie. A spus ca în noaptea
de dinainte de operaţie să-l citesc. Dimineaţa am fost operată. Operaţia a reuşit.
VakulenkoPelagheia Mihailovna, Moscova
31.05.1996

Mulţumim lui Dumnezeu şi Sfântului Pantelimon tămăduitorul. Am suferit cinci
ani de diabet zaharat. Pe 29 septembrie m-am întors de la policlinică: procentul de
zahăr a scăzut până la normal. Slavă lui Dumnezeu!
Bulaeva Valentina Feodorovna paznic aI
bisericii Sfinţilor 40 de Mucenici din Sevastia
5.05.1996
Vindecarea auzului: la ora 0.30. Auzeam prost cu urechea stângă, vindecarea s-a
petrecut într-o clipită, imediat ce am cerut în rugăciune să alunge demonul
surzeniei şi să-mi tămăduiască auzul. Citesc necontenit rugăciunea lui Iisus.
Kolomieţ Grigori
6.05.1996
Am suferit de durere de urechi din timpul iernii, apoi a venit surzenia. După ce m-
am închinat la sfintele moaşte, durerea din urechi mi-a dispărut. Slavă lui
Dumnezeu!
Ionina, Moscova
6.05.1996
Mă durea o măsea atât de tare încât mă hotărâsem s-o scot. M-am închinat la
sfintele moaşte şi durerea mi-a trecut cu desăvârşire, aşa că am refuzat să-mi scoată
măseaua. Stăteam prost cu vederea (+5), mă temeam pentru ochii mei. M-am
închinat încă odată la sfintele moaşte (a cincisprezecea oară) şi am început să văd
clar fără ochelari. Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Săi!
K.G., Sankt-Petersburg
6.06.1996
Am fost grav bolnavă mintal. Am aflat că a fost adus capul Sfântului Pantelimon.
Îmi doream foarte mult vindecarea mea şi a copilaşilor, dar mi-era teamă să mă
apropii. Însă după ce am sărutat sfintele moaşte, am simţit o uşurare. A treia oară
am venit eu singură. Pe fiul meu îl dureau ochii. Când s-a apropiat de moaşte a
simţit un pic durere în ochi, apoi uşurare şi a spus: „Mamă, Sfântul Pantelimon m-a
vindecat". Din mila lui Dumnezeu ne-am însănătoşit. Slavă lui Dumnezeu pentru
toate! Pătimitorule şi tămăduitorule Pantelimoane, roagă-te lui Dumnezeu pentru
noi!
O enoriaşă a catedralei icoanei Maicii Domnului
Axion Estin Crimeea, Oktiabrskoe

7.06.1996
Când m-am închinat la sfintele moaşte ale marelui mucenic şi tămăduitor
Pantelimon pentru a treia oară la mănăstirea Novosspaskoe, am fost vindecată.
Timp de nouă ani am suferit de rinichi, iar acum nu mă mai dor.
Roaba lui Dumnezeu Elena, catedrala
Chipuluinefăcutde mână alMântuitoruluiHristos, Ghireevo
7.06.1996
M-am închinat de trei ori la moaştele Sfântului mare mucenic şi tămăduitor
Pantelimon. Mă pregăteam pentru operaţie. O ultimă analiză a arătat că operaţia nu
mai este necesară.
Larisa Pavlovna I., Moscova
9.06.1996
Nepoata mea Xenia a avut vreme de patru ani o puternică diateză (ulceraţii). După
ce a mers la moaştele plăcutului lui Dumnezeu Pantelimon (la catedrala
Bogoiavlenski şi de două ori la mănăstirea Sviato-Danilovsk) s-a petrecut o
ameliorare, ulceraţiile s-au cicatrizat.
Valentina (bunica),Moscova
10.06.1996
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh acum şi pururea şi în vecii
vecilor. Amin. Minunate sunt lucrurile Tale, Doamne, şi ale sfinţilor Tăi!
Vreau să vă povestesc despre o minune pe care a săvârşit-o Domnul asupra mea
prin mijlocirea marelui Său mucenic Pantelimon. În 1927, eram o fetiţă de trei ani
şi aveam difterie într-o formă severă. Eram internată la spital împreună cu mama.
Medicii au spus că nu voi suporta această maladie şi au prevenit-o să se
pregătească de înmormântare. Mi-au cusut o rochiţă pentru înmormântare şi mi-au
adus-o la spital. Mama mea era foarte credincioasă şi se ruga neobosit la
Dumnezeu pentru salvarea mea. Crezând cu tărie în marele mucenic Pantelimon,
ea purta cu sine icoana lui şi se ruga cu stăruinţă să mă salveze, în acea noapte mi
s-a făcut rău de tot. Agitată, mama aştepta moartea mea. Nu mai respiram, unghiile
mi se albăstriseră. Mama mi-a umezit buzele cu apă sfinţită, mi-a pus pe piept
iconiţa mucenicului Pantelimon şi s-a rugat tot timpul la el. Eu am amuţit. Mama a
crezut că am murit, dar deodată a auzit un şopot. Eu am chemat-o şi i-am şoptit:
„Mamă, unde-i doctorul acela cu hăinuţe frumoase, care mi-a uns gâtul, cheamă-l".

în salon nu era nimeni, iar mama a înţeles că era vorba de marele mucenic
Pantelimon şi i-a mulţumit fierbinte pentru minunata lui tămăduire. Mi-a revenit
respiraţia, obrajii şi-au recăpătat culoarea roz şi am revenit la viaţă. Mare a fost
uluirea doctorului, când m-a văzut dimineaţa şezând în pat, şi a zis: „E un caz ne
mai întâlnit de însănătoşire".
Mama mi-a repetat mereu aceste lucruri pentru ca eu să le ţin minte şi să mă rog la
Sfântul mare mucenic şi tămăduitor Pantelimon. Şi, iată, acum, după 70 de ani,
Domnul m-a învrednicit să mă închin la sfântul cap al marelui mucenic Pantelimon
şi să-i aduc mulţumiri pentru că m-a tămăduit.
Slavă ţie, sfinte mare mucenice Pantelimoane, pentru minunata tămăduire pe care
mi-ai dăruit-o.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu
şi toţi sfinţii, miluiţi-ne pe noi, cei ce nădăjduim întru voi.
Loghinova Nina Alexeevna
***
Alioşa Liubţev, născut în 1992, nu a vorbit de la naştere şi de asemeni s-a oprit din
creştere. După ce s-a închinat la moaşte, evoluţia mintală a devenit normală, ba în
anumite privinţe îi depăşeşte pe cei de o vârstă cu el. Toate acestea s-au petrecut
datorită ajutorului primit de la Sfântul mare mucenic Pantelimon.
Din 1994 până în 1998 am suferit de dureri la stomac şi de arsuri la esofag. Medicii
nu au găsit nimic. Am scăpat de dureri datorită ajutorului Sfântului marelui
mucenic Pantelimon.
Liubţev a Olga
***
Kuzmiceva Serafima Alexeevna, născută în 1916, în 1995, după o boală de lungă
durată, a început să zacă, nici măcar nu putea să şadă, pe picior i s-au deschis nişte
ulceraţii trofice. Doctorii au spus că boala este incurabilă, iar cu timpul poate
evolua înspre cangrenă. După ce i s-a uns piciorul cu ulei de la moaştele Sfântului
Pantelimon, ulceraţiile au dispărut fără urmă. De asemenea am scăpat şi de
problemele la creier, adică gândirea mi s-a limpezit cu totul, fiindcă cu jumătate de
an în urmă nu recunoşteam pe nimeni. Am început să şed în pat. Aducem
mulţumiri Sfântului tămăduitor Pantelimon.

Sfântul mare mucenic Pantelimon, doctorul doctorilor - Viaţa, minunile şi acatistul

Sfântul mare mucenic Pantelimon, doctorul doctorilor - Viaţa, minunile şi acatistul

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (14)

Similar to Sfântul mare mucenic Pantelimon, doctorul doctorilor - Viaţa, minunile şi acatistul

Similar to Sfântul mare mucenic Pantelimon, doctorul doctorilor - Viaţa, minunile şi acatistul (20)

More from Stea emy

More from Stea emy (20)

Sfântul mare mucenic Pantelimon, doctorul doctorilor - Viaţa, minunile şi acatistul