SlideShare a Scribd company logo
 Motto:
Violenţa este arma celor
slabi.
Tot ce ne înconjoară are o
culoare, un parfum sau un
sunet.
 Ce culoare are
violenţa?
 Cum miroase
violenţa?
 Ce sunet scoate
violenţa?
Ştiaţi că...?
 Violenţa fizică şi cea verbală sunt două
dintre cele mai des întalnite tipuri de
violenţă în şcolile din Europa.
 Violenţa şcolară este de cele mai multe
ori nefatală , dar poate cauza serioase
prejudicii dezvoltării persoanei.
 Copilul bătăuş este un copil bătut.
 România se afla pe primul loc între 37
ţări din lume privind numărul de
profesori care au raportat acte de
violenţă ale elevilor în timpul orelor.
 În România 70% dintre tineri se tem să se
ducă la ore din cauza actelor de
huliganism, care, conform statisticilor, se
petrec cel puţin o dată pe săptămână.
 Dintre toate jignirile, batjocura este cea
care se iartă cel mai greu.
Spune-mi mami, de ce avem o gură
şi două urechi?
Poate, draga mea,
pentru că natura a hotărât că e
nevoie să ascultăm de două ori
mai mult decât să vorbim...
1. Nu luăm cu noi decât binele pe care l-am
făcut.
2. Adevărul te ajută să-ţi recapeţi sănătatea.
3. Nu te grăbi să arăţi cine eşti, ceilalţi vor
vedea singuri.
4. Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te...
dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă!
5. Cel care este însoţit de gânduri nobile nu
este niciodată singur.
Hârtia mototolită
Caracterul meu impulsiv mă făcea să explodez
la cea mai mică provocare.
De cele mai multe ori, după unul din aceste “evenimente”,
mă simţeam vinovat şi ruşinat şi încercam să-l consolez
pe cel care rămăsese rănit de cuvintele mele.
(material preluat de pe www.didactic.ro)
Într-o zi, un prieten care m-a văzut prezentând scuze,
după o asemenea explozie de furie,
mi-a înmânat o coală de hârtie
şi mi-a spus:
Mototoleşte-o!
Mirat, l-am ascultat şi am făcut o minge
din acea coală de hârtie.
Apoi mi-a spus:
Acum fă-o aşa cum era înainte!
N-am reuşit, fireşte!
Am încercat s-o întind cât mai bine, dar hârtia rămânea
şifonată.
Atunci prietenul a adăugat:
“Inima oamenilor este ca această coală de hârtie.
Impresia pe care o laşi în acea inimă pe care ai rănit-o
va fi la fel de greu de şters precum “ridurile” de pe această hârtie.
Chiar dacă vom încerca să corectăm greşeala, “semnele” vor
rămâne.”
COLEGI
PĂRINŢI
FRAŢI
PROFESORI
Începând de astăzi,
începând chiar din această clipă,
fii mai înţelegător şi răbdător!
Când simţi că vei exploda aminteşte-ţi
de
HÂRTIA MOTOTOLITĂ.
o cutie din fier în care să vă ţineţi furiile,
o cutie cu flori în care să aruncaţi fricile,
o cutie incoloră în care să stea durerile,
şi un mic cufăr în care să vă ascundeţi tristeţile.
Dragi copii, vă invit să vă construiţi simbolic:
o cutie de lemn în care să vă ţineţi
bucuriile,
o cutie din pânză prin care să iasă
nemulţumirile,
o cutie din carton în care să vă strecuraţi
emoţiile
Dragi părinţi, dragi profesori,
 Copiii cresc zâmbind; copiii cresc în
joacă; ei cresc folosind culorile şi dând
crezare poveştilor care se termină cu
bine. Când violenţa le şterge zâmbetul
sau le opreşte joaca sau schimbă culorile
în negru şi face poveştile de necrezut,
copiii nu mai cresc pe dinăuntrul lor .
Dr. Cristian Andrei
Să exmatriculăm violenţa!
Material realizat de înv. BURNIC ELISABETA

More Related Content

Recently uploaded

PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”
PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”

DusikaLevinta1
 
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA
PARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIAPARTENERIAT TRANSFRONTALIER REPUBLICA MOLDOVA-ROMÂNIA

FlorinaTrofin
 
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptxRaport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx

nadiusha12345
 
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00O clasa fara bullying - stratrgii de ]00

CjraeBacau
 
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdfDezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf

Romania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptx
Romania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptxRomania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptx

SimiSasu
 
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptxProiect Mihai Eminescu poet national .pptx

EuSimina
 
Accelerator de particule elementare.pptx
Accelerator de particule elementare.pptxAccelerator de particule elementare.pptx
Accelerator de particule elementare.pptx
SimiSasu
 
Floare-albastră.pptxFloare-albastră.pptx
Floare-albastră.pptxFloare-albastră.pptxFloare-albastră.pptxFloare-albastră.pptx

Proiect transfrontalier Natalia Pașchevici.pptx
Proiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptxProiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptx

NataliaPachevici
 
PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx
PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptxPROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx

MaryLicaciu
 
Proiect transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...
Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...

PaisCarmen
 
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptxScriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx

LAURA524699
 
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin NadejdaRaport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda

NadejdaTrohin1
 
Proiect transfrontalier„Povestea are fir bogat”..
Proiect  transfrontalier„Povestea are fir bogat”..Proiect  transfrontalier„Povestea are fir bogat”..

AngelaButnaru1
 
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore VieruRomânismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru

inachirilov
 
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...

CarmenAmoraritei
 
valori culturale necesare la ex 9 pentru en
valori culturale necesare la ex 9 pentru envalori culturale necesare la ex 9 pentru en

PopescuAnaMaria10
 
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptxProiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptx

AlexandrinaCn
 
Circuitul Apei in Natura prezentare power point
Circuitul Apei in Natura prezentare power pointCircuitul Apei in Natura prezentare power point

gabrielchiritoi
 
Recently uploaded (20)

Featured

2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot2024 State of Marketing Report – by Hubspot

Marius Sescu
 
Everything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTEverything You Need To Know About ChatGPT

Expeed Software
 
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsProduct Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings

Pixeldarts
 
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health

ThinkNow
 
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfAI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf

marketingartwork
 
Skeleton Culture Code
Skeleton Culture CodeSkeleton Culture Code
Skeleton Culture Code
Skeleton Technologies
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024

Neil Kimberley
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)

contently
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024

Albert Qian
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights

Kurio // The Social Media Age(ncy)
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024

Search Engine Journal
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary

SpeakerHub
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd

Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
Tessa Mero
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent

Lily Ray
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
Rajiv Jayarajah, MAppComm, ACC
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
Christy Abraham Joy
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices

Vit Horky
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management

MindGenius
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...

RachelPearson36
 
Featured (20)

violentaeli2.ppt

  • 1.  Motto: Violenţa este arma celor slabi.
  • 2. Tot ce ne înconjoară are o culoare, un parfum sau un sunet.  Ce culoare are violenţa?  Cum miroase violenţa?  Ce sunet scoate violenţa?
  • 3. Ştiaţi că...?  Violenţa fizică şi cea verbală sunt două dintre cele mai des întalnite tipuri de violenţă în şcolile din Europa.  Violenţa şcolară este de cele mai multe ori nefatală , dar poate cauza serioase prejudicii dezvoltării persoanei.  Copilul bătăuş este un copil bătut.
  • 4.  România se afla pe primul loc între 37 ţări din lume privind numărul de profesori care au raportat acte de violenţă ale elevilor în timpul orelor.  În România 70% dintre tineri se tem să se ducă la ore din cauza actelor de huliganism, care, conform statisticilor, se petrec cel puţin o dată pe săptămână.  Dintre toate jignirile, batjocura este cea care se iartă cel mai greu.
  • 5. Spune-mi mami, de ce avem o gură şi două urechi? Poate, draga mea, pentru că natura a hotărât că e nevoie să ascultăm de două ori mai mult decât să vorbim...
  • 6. 1. Nu luăm cu noi decât binele pe care l-am făcut. 2. Adevărul te ajută să-ţi recapeţi sănătatea. 3. Nu te grăbi să arăţi cine eşti, ceilalţi vor vedea singuri. 4. Dacă vrei să fii fericit o clipă, răzbună-te... dacă vrei să fii fericit o viaţă, iartă! 5. Cel care este însoţit de gânduri nobile nu este niciodată singur.
  • 7. Hârtia mototolită Caracterul meu impulsiv mă făcea să explodez la cea mai mică provocare. De cele mai multe ori, după unul din aceste “evenimente”, mă simţeam vinovat şi ruşinat şi încercam să-l consolez pe cel care rămăsese rănit de cuvintele mele. (material preluat de pe www.didactic.ro)
  • 8. Într-o zi, un prieten care m-a văzut prezentând scuze, după o asemenea explozie de furie, mi-a înmânat o coală de hârtie şi mi-a spus: Mototoleşte-o!
  • 9. Mirat, l-am ascultat şi am făcut o minge din acea coală de hârtie.
  • 10. Apoi mi-a spus: Acum fă-o aşa cum era înainte! N-am reuşit, fireşte! Am încercat s-o întind cât mai bine, dar hârtia rămânea şifonată.
  • 11. Atunci prietenul a adăugat: “Inima oamenilor este ca această coală de hârtie. Impresia pe care o laşi în acea inimă pe care ai rănit-o va fi la fel de greu de şters precum “ridurile” de pe această hârtie. Chiar dacă vom încerca să corectăm greşeala, “semnele” vor rămâne.” COLEGI PĂRINŢI FRAŢI PROFESORI
  • 12. Începând de astăzi, începând chiar din această clipă, fii mai înţelegător şi răbdător! Când simţi că vei exploda aminteşte-ţi de HÂRTIA MOTOTOLITĂ.
  • 13. o cutie din fier în care să vă ţineţi furiile, o cutie cu flori în care să aruncaţi fricile, o cutie incoloră în care să stea durerile, şi un mic cufăr în care să vă ascundeţi tristeţile. Dragi copii, vă invit să vă construiţi simbolic: o cutie de lemn în care să vă ţineţi bucuriile, o cutie din pânză prin care să iasă nemulţumirile, o cutie din carton în care să vă strecuraţi emoţiile
  • 14. Dragi părinţi, dragi profesori,  Copiii cresc zâmbind; copiii cresc în joacă; ei cresc folosind culorile şi dând crezare poveştilor care se termină cu bine. Când violenţa le şterge zâmbetul sau le opreşte joaca sau schimbă culorile în negru şi face poveştile de necrezut, copiii nu mai cresc pe dinăuntrul lor . Dr. Cristian Andrei
  • 15.
  • 16. Să exmatriculăm violenţa! Material realizat de înv. BURNIC ELISABETA