3. DEFINIŢIE
Atenţia este o funcţie sintetică a psihismului care
constă în orientarea şi concentrarea proceselor
psihice spre un anumit grup limitat de obiecte şi
fenomene, în scopul asigurării condiţiilor de
claritate a grupului de imagini percepute, cât şi a
delimitării lor nete de câmpul perceptiv.
4. ATENŢIA ESTE:
Involuntară (neintenţională, primară) – constă în
orientarea şi concentrarea atenţiei fără un ţel precis,
în absenţa unui efort special. Aceasta este
determinată de stimuli senzoriali ce survin brusc în
stare de nepregătire a organismului sau care poartă
o noutate informaţională.
Voluntară, intenţională – are un scop şi cuprinde
intenţionalitate, efort, perseverenţă.
Postvoluntară – exerciţiul de a fi atent - este
caracterizată prin starea de pregătire şi eventual de
aşteptare în vederea unei recepţii mai corecte şi mai
clare a anumitor stimuli.
6. HIPERPROSEXIA
Apare în condiţii obişnuite:
în situaţii cu risc vital,
în accidente de maşină,
în stări de intoxicaţie uşoară cu alcool şi cofeină.
7. Patologic apare:
cenestopaţi şi hipocondriaci când atenţia este
orientată asupra stării de sănătate a organismului;
la melancolici este îndreptată asupra tematicii
depresive,
la fobici, nu-şi pot distrage atenţia de la obsesiile şi
fobiile lor.
La paranoici hiperprosexia se corelează cu tema
delirantă.
9. Hiperprosexia într-un anumit domeniu se
asociază cu hipoprosexia în alt domeniu.
(depresie, alcoolism)
10. APROSEXIA
Incapacitatea de a orienta şi de a menţine atenţia spre
un anumit stimul.
Apare în:
retard mental sever,
demenţe,
stări confuzionale.
11. METODE DE INVESTIGARE
se prezintă pacientului un număr de figuri într-un
timp limitat, ulterior el trebuie să reproducă un
număr cât mai mare a figurilor.
Metoda Krepelin – i se cere bolnavului să numere de
la 100 înapoi din 3 în 3, din 7 în 7 sau din 13 în 13.
Această metodă presupune concentrare şi stabilitate
mare a atenţiei pentru a evita greşelile. Bolnavii pot fi
solicitaţi să pună în ordine inversă zilele săptămânii
sau lunile anului.
Metoda Bourdon (proba barajului) – se oferă
bolnavului un text în care el trebuie să taie anumite
litere.
13. Senzaţia:- este funcţia cea mai simplă prin care
care se reflectă o însuşire a mediului (formă,
mărime, culoare)
- reflecţia realităţii fragmentată parţial
surprinzând obiectele unui element.
Percepţia: - reflectă obiectele în totalitate (formă,
greutate, culoare), reflectă unitar realitatea şi are o
formă subiectivă.
14. TULBURĂRI DE PERCEPŢIE:
Cantitative – hiperestezia
hipoestezia
sinestezia
Calitative – iluzii
halucinaţii
agnozii
tulburări de simţ senzorial
16. este reprezentată de o coborâre a pragului senzorial.
Pacientul simte în mod exacerbat senzaţiile privind un
singur analizator (fotofobia) sau ansamblul lor –
hiperestezie generală. Subiectul se plânge de intensitatea
luminii şi a zgomotelor, de atingerile cutanate (pot fi până la
dureroase cu toate că stimulul exteroceptiv este de
intensitate normală sau chiar redusă). Apare în:
surmenaj
nevroze
debutul psihozelor
boli infectocontagioase, hipertiroidie, intoxicaţii.
In cadrul hiperesteziei se descriu cenestopatiile.
Cenestopatiile (Dupres): senzaţii penibile, difuze,
dezagrebile cu sediu variabil, fără un substrat organic
evidenţiabil, dar care mimează simptome ale bolilor
somatice: oboseală, jenă, discomfort, parestezii, sufocare,
înţepătură, durere. Ele sunt de fapt, pur psihogene.
17. HIPOESTEZIA
este reprezentată de o creştere a pragului
senzorial, astfel intensitatea senzaţiilor este
diminuată.
Ambianţa e percepută cu neclaritate şi
greutate.
Apare în:
depresii severe
tulburări de conştiinţă
stări de inducţie hipnotică
psihoze.
18. SINESTEZIA
constă în perceperea simultană a unui stimul prin
intermediul mai multor analizatori, dintre care unii
nu au fost stimulaţi. ex. Audiţie colorată.
intoxicaţii cu cocaină, mescalină
20. ILUZIILE
Percepţia reală dar denaturată şi deformată a unui
obiect.
Iluziile apar la subiecţii normali – iluzii fiziologice –
care recunosc deformarea şi încearcă să o
corecteze. În iluziile patologice subiectul nu
încearcă să corecteze deformarea percepţiei, el o
consideră veridică.
21. ILUZII FIZIOLOGICE
prin modificarea condiţiilor perceptive
prin modificarea mediului perceptual: stimulare monotonă,
prelungită
prin modificarea condiţiilor interne (subiective):
tulb de atenţie (false identificări)
din stări afective (frică, euforie)
stări de oboseală, surmenaj
modif fiziologice ale stării de conştienţă
(iluzii hipnapompice şi hipnogogice).
în anumite condiţii de mediu: ceaţă, crepusculare
insuficienţă perceptivă: superficialitate, plictiseală, distanţă
mare.
22. ILUZII PATOLOGICE
Falsele recunoaşteri – fenomene de tipul deja
văzut, deja cunoscut (deja vu, deja conu)
Falsele nerecunoaşteri – fenomene de tipul
niciodată văzut, niciodată cunoscut, trăit.
Iluzia sosiilor – în care aceeaşi identitate este
atribuită mai multor persoane.
23. ÎN FUNCŢIE DE ANALIZATORI,
ILUZIILE SE CLASIFICĂ ÎN:
Iluzii vizuale (metamorfopsii) – apar frecvent în patologia oculară,
în leziunile occipitale sau parieto-occipitale, mai ales în emisfera
dreaptă. Mai apar în stări de epuizare, suferinţe psihice, în fazele
iniţiale ale intoxicaţiei cu alcool, droguri, în perioada iniţială a
delirului febril.
Iluziile vizuale sunt descrise în raport cu:
Dimensiunea: Macropsii (mai mari)
Micropsii (mai mici)
Culoarea: Acromatopsii
Discromatopsii
Mişcarea obiectelor: Akinetopsii (imobile)
Polikinetopsii (continue)
Configuraţia obiectelor: Teleopsie (mai îndepărtate şi mai mici)
Peleopsie (mai aproape şi mai mari)
Multiplicarea obiectului unic: Diplopie
Poleopie
24. Iluziile auditive (paracuzii) – sunetele pot fi mai intense sau mai
slabe, mai nete sau mai şterse, mai apropiate sau mai îndepărtate
decât în realitate.
Iluziile auditive apar în afecţiuni psihiatrice, epilepsii, tumori cerebrale,
traumatisme craniocerebrale.
Iluzii olfactive (parosmii) – mai rare. Hiperosmia este intensificarea
percepţiei mirosului. Apare în mod obişnuit în urma descărcării
cortexului temporal anterior. Poate apare în sarcină.
Iluzii gustative – hiperghezia este întărirea gustului – descărcare
suprainsulară operculară, rolandică sau parietală.
Iluzii somatognozice – realizează senzaţiile de absenţă, de
deformare, de deplasare a unui membru sau a unui segment de
corp. Iluziile de deplasare a membrelor inferioare pot fi descrise de
către paraplegici. Pot apare în aura migrenoasă a epilepsiilor.
25. HALUCINAŢII
Definiţie: sunt percepţii fără un obiect real de perceput.
Pentru pacient ele sunt veridice şi nu pot fi dărâmate
printr-o contradicţie logică.
Caracteristicile halucinaţiilor sunt:
proiecţie spaţială
perceperea lor pe căile senzoriale normale, prin
intermediul organelor de simţ
absenţa obiectului real
convingerea bolnavului asupra realităţii lor.
26. CLASIFICARE
Halucianţiile pot fi:
fiziologice - apar în condiţii care modifică starea de vigilitate
Hipnagogice – trecerea dintre veghe şi somn, la adormire
Hipnopompice – trecerea dintre somn şi veghe, la trezire
Patologice
Halucinaţii – elementare: pocnete, foşnete, ţiuituri
- comune: sunete cărora subiectul le atribuie o sursă:
dangăt de clopot, sunete muzicale, zgomotul unui
motor)
- complexe: voci, scene
În funcţie de analizatori:
H. auditive
H. vizuale
H. olfactive
H. gustative
H. tactile (haptice)
H. corporeale (interoceptive, proprioceptive).
27. HALUCINAŢIILE AUDITIVE
Pot fi: - Simple: zgomote, pocnete. Apar mai ales în
patologie ORL (otite, mastoidite), boli
neurologice (leziuni ale căilor de conducere, leziuni ale
lobului temporal), aura epileptică.
- Comune: lătrat de câine, dangăt de clopot, etc.
- Complexe: cuvinte, fraze, voci pe care le aude şi le
înţelege. Atunci când subiectul nu le înţelege - verbigeraţie
halucinatorie.
Vocile pot fi de bărbat sau de femeie, ale unor persoane
cunoscute sau necunoscute, în viaţă sau decedate.
După intensitate:
- Vagi, slabe, antrenând atitudini de ascultare
- Puternice, obligă subiectul la măsuri de protejare a auzului,
măsuri de apărare (îşi acoperă urechile cu mâinile, capitonează
camera, etc.)
28. După contiunuitate:
- episodice
- continue, împiedicând bolnavul să se odihnească; ele dispar când
bolnavul vorbeşte sau este intens preocupat de ambianţă.
După răsunetul afectiv:
- favorabile, încurajând, îndemnând, sfătuind bolnavul.
- nefavorabile, înjuriind, ameninţând bolnavul.
- Antagoniste, unele halucinaţii acuzându-l iar altele luându-i apărarea.
La poligloţi, vocile străine sunt de obicei ostile, iar vocile în limba
maternă au un conţinut amical.
Pot fi:
- comentative – pot discuta subiectul.
- imperative – dă comenzi căruia bolnavul nu i se poate opune
(pacientul poate să comită acte de hetero sau autoagresiune) - !!!
urgenţă psihiatrică – pot avea repercursiuni medicolegale. Apar în
schizofrenie şi în consum exagerat de alcool.
- dialogate.
Pot fi percepute:
- unilateral
- bilateral
29. HALUCINAŢIILE VIZUALE
Pot fi:
- simple: pete de lumină, puncte negre, fosfene, scotoame
- complexe: fiinţe, lucruri, scene
După culoare:
- monocromatice
- policromatice
După dinamică:
- statice – de tip panoramic
- dinamice – de tip cinematografic
După mărime:
- macroscopice – în delirium tremens, intoxicaţie cu cocaină
- microscopice
30. După intensitate:
- vagi, voalate
- distincte, clare
După raportul faţă de dimensiunea reală a obiectelor.
- de mărime naturală
- muniscule (halucinaţii liliputane)
- gigantice (halucinaţii guliveriene)
După răsunetul afectiv:
- pozitiv (plăcere, extaz)
- negativ, cel mai adesea (scene îngrozitoare, terifiante)
După localizarea în câmpul vizual:
- intracampice
- extracampice
31. Halucinaţia autoscopică (speculară) – pacientul
vede propria-i imagine în faţa ochilor săi, ca în
oglindă, şi are uneori impresia că are de-a face cu
o altă persoană.
„Imaginea dublă” poate fi identică cu originalul,
urâţită sau cel mai frecvent înfrumuseţată.
32. HALUCINAŢII OLFACTIVE ŞI GUSTATIVE
Sunt percepute ca gusturi şi mirosuri neplăcute,
sau mai rar plăcute.
Apar în schizofrenie, patologie de lob temporal
(tumori, epilepsie, leziuni).
Aceste halucinaţii sunt asociate delirului de otrăvire,
de gelozie, sunt frecvente la potatorii cronici,
determină o diminuare a libidoului.
33. HALUCINAŢII TACTILE
Apar sub formă de arsură, înţepătură, curent
electric, târârii unor insecte pe sub piele(parazitoze
halucinatorii).
Acestea pot fi epidermice sau hipodermice.
Apar în alcoolism, intoxicaţii cu cocaină,
schizofrenie.
34. HALUCINAŢII INTEROCEPTIVE (VISCERALE)
Sunt halucinaţii care apar la nivelul organelor
interne.
Bolnavii le descriu sub forma existenţei unor fiinţe în
corp, a schimbării poziţiei unor organe sau chiar a
dispariţiei acestora.
Cele mai importante sunt cele localizate la nivel
genital care sunt trăite ca senzaţii de orgasm sau
viol direct sau de la distanţă. Apar în schizofrenie.
35. HALUCINAŢII PROPRIOCEPTIVE (MOTORII
SAU KINESTEZICE)
Sunt percepute ca senzaţii de deplasare a unor
organe sau a corpului în întregime.
Halucinaţiile kinestezice mai pot apare la unii
pacienţi care afirmă că sunt împinşi, îmbrânciţi.
Acest tip de halucinaţii sunt însoţite de delir de
persecuţie sau delir de influenţă.
36. Pseudohalucinaţiile: sunt descrise de către bolnav ca
halucinaţii care se petrec în cap, în minte, în interiorul
corpului, fără să fie percepute prin intermediul organelor
de simţ, nu au proiecţie spaţială. Se împart în
pseudohalucinaţii auditive, vizuale, gustative, olfactive,
interoceptive, proprioceptive.
37. AGNOZIILE
Pacientul pierde capacitatea de a recunoaşte
imaginile şi persoanele după calităţile lor
senzoriale.
38. AGNOZIA VIZUALĂ
(CECITATE PSIHICĂ)
pacientul nu recunoaşte imaginile cu ajutorul
analizatorului vizual, deşi vederea este intactă şi
conştienţa clară. Apare în leziuni ale lobului occipital
stâng.
Agnozia obiectelor animate (agnozia fizionomiei) sa
prosopagnozia, bolnavul nu recunoaşte persoane foarte
cunoscute sau nu se recunoaşte în oglindă. Apare în
leziuni ale emisferei drepte.
Agnozia culorilor – apare în leziuni ale emisferei stângi,
aria occipitală 19 – nu diferenţiază culorile.
39. AGNOZIA SIMBOLURILOR
GRAFICE (CECITATE
VERBALĂ):
alexia - imposibilitatea de a citi un text. Există
alexie literală, silabică, a cuvintelor.
agrafia – imposibilitatea scrierii cuvintelor.
dislexie – sesizarea doar a primelor cuvinte din
frază, cu imposibilitatea continuării lecturii.
alexia cifrelor, acalculia – incapaciatatea de
recunoaştere a cifrelor sau a semnelor aritmetice..
40. AGNOZIA SPAŢIALĂ
– tulburarea percepţiei spaţiale (deseori este limitată
la un hemicâmp) cu pierderea posibilităţilor de
apreciere a distanţelor, de localizare a obiectelor,
de comparare a mărimilor şi formelor.
41. AGNOZIA AUDITIVĂ
(SURDITATE PSIHICĂ)
incapacitatea de a identifica sunete, zgomote sau
cuvinte, melodii (amuzie). Apare în leziuni bilaterale
ale lobului temporal.
42. AGNOZIA TACTILĂ
incapacitatea de a recunoaşte forma şi volumul
obiectelor (amorfognozie) sau a obiectelor înseşi
(astereognozie) prin explorarea tactilă. Apare în
leziuni de lob parietal.
43. AGNOZIILE SCHEMEI CORPORALE
asomatognozia – nerecunoaşterea, ignorarea unuia
sau mai multor segmente ale corpului, sau a
corpului în întregime.
hemiasomatognozia (somatoparafrenie) – negarea
jumătăţii corpului.
anozodiaforia – indiferenţă faţă de boală
anozognozia – nerecunoaşterea bolii proprii.
44. TULBURĂRI DE SIMŢ
PSIHOSENZORIALE
integrarea spaţială – constă într-o percepere a
ambianţei în mod straniu, bizar, neadecvat.
Apare în schizofrenie, anxietate.
trăirea temporală – perceperea accelerată a
timpului (în stări cu conţinut plăcut – mania), sau
perceperea lentă a timpului (în depresie). Trăirea
este strict subiectivă.
47. ŢINUTA
îmbrăcăminte
stare de igienă
coafură
Ţinuta reflectă gradul de aderenţă a
individului la normele sociale şi evident
reflectă nivelul socio-economic. Analiza
ţinutei ia în calcul adecvarea cu vârsta şi
sexul biologic al persoanei.
49. ŢINUTA DEZORDONATĂ
dezordonată – în tulburări de conştienţă, stări
confuzionale, manie, schizofrenie.
dezordonată în permanenţă – apare în retard
mental când pacientul nu are capacitatea de
autoîngrijire. Mai apare în demenţe când
pacientul îşi pierde capacitatea de autoîngrijire.
50. ŢINUTA RAFINATĂ
se manifestă printr-o grijă deosebită pentru
aspectul exterior. Se întâlneşte la homosexuali, la
persoanele isterice şi în unele forme de
schizofrenie.
51. ŢINUTA EXCENTRICĂ
în tulburări de tip maniacal când fardul este foarte
strident sau neadecvat, accesoriile vestimentare
sunt stridente şi nepotrivite. Se întâlneşte în manie,
schizofrenie.
52. ŢINUTA PERVERTITĂ
Transvestitismul – este caracteristică
homosexualilor sau persoanelor cu tulburări de
identitate sexuală. Se manifestă prin purtare
pasageră sau permanentă a vestimentaţiei
sexului opus.
Cisvestitismul – se manifestă prin adoptarea unei
ţinute care este nepotrivită situaţiei şi vârstei
persoanei. Poate fi întâlnită în manie.
53. MIMICA
este în concordanţă cu starea afectivă şi cu
codurile şi normele socio-culturale.
54. TULBURĂRI CANTITATIVE:
Hipermimia – faciesul este foarte mobil, privirea este vie
şi este în concordanţă cu starea afectivă a pacientului.
Poate fi întâlnită în manie sau hipomanie.
Hipomimia – este întâlnită în stuporul expresiv (mimica
este împietrită, imobilă), în depresie (când faciesul este
caracteristic: lipsit de mobilitate, ridat, cu privire stinsă şi
exprimă de obicei durere) sau în impregnarea
neuroleptică (sindrom de tip diskinetic – când faciesul
este imobil, reacţionează cu întârziere la diverşi stimuli
externi).
55. TULBURĂRI CALITATIVE
Paramimia – este reprezentată de surâsul
schizofrenicului care este foarte bizar, inadecvat, nu
este în concordanţă cu ceea ce relatează pacientul.
Faciesul şi râsul poate fi ca o mască.
57. TICURILE
sunt gesturi scurte, repetitive, fără o necesitate
reală. Pot fi simple (clipitul, tusea, rectificarea
ţinutei) sau complexe (tricotilomania – smulgerea
genelor şi sprâncenelor).
58. MANIERISMUL
este o gestică foarte afectată, încărcată de
preţiozitate. Sunt întâlnite la homosexuali, histerici.
59. BIZARERIILE
sunt gesturi care au un simbol cunoscut doar de
pacient iar pentru observator sunt bizare. Se
întâlnesc în schizofrenie.
61. STEREOTIPIILE
sunt conduite repetitive, fixe, inutile dar care pentru
pacient au un scop. Se întâlnesc în schizofrenie,
retard mental şi demenţe.
De exemplu balansările înainte-înapoi ale corpului.
64. MEMORIA
proces psihic complex cu ajutorul căruia se
realizează întipărirea (fixarea), păstrarea
(conservarea) şi evocarea (reactualizarea) unor
experienţe.
65. TIMPI AI MEMORIEI
1. fixarea – capacitatea de înregistrare a unei informaţii
2. păstrarea (conservarea) informaţiilor achiziţionate
3. evocarea (reactualizarea) – readucerea la suprafaţă
a materialului achiziţionat.
Evocarea cuprinde două aspecte:
a). recunoaşterea – când obiectul perceput este
prezent. Este utilizată la testele grilă
b). Reproducerea – când obiectul nu este perceput. La
examenele clasice unde apare şi amprenta
personală.
66. MEMORIA ESTE DE MAI MULTE FELURI:
Memoria imediată – reproducerea sau
recunoaşterea unui material are loc într-o perioadă
ce nu depăşeşte 10 secunde de la prezentarea lui.
Memoria recentă – reproducerea sau
recunoaşterea unui material are loc după un
interval ce depăşeşte 10 secunde de la
prezentarea lui.
Memoria evenimentelor îndepărtate – se referă la
evenimente trăite de la începutul vieţii până în
prezent.
67. Memoria se dezvoltă rapid şi precis până la 25
de ani, între 25-30 de ani există o fază de platou,
iar după 50-60 de ani apare un declin în care
funcţionează perfect legile uitării.
68. UITAREA
permite ştergerea materialului achiziţionat. Se
manifestă ca incapacitatea individului de a-şi aminti
datele memorate sau de a recunoaşte situaţiile trăite.
Se uită aspecte neinteresante, inutile, incomode,
amănunte.
Regulile uitării:
se iută mai uşor evenimente recente dacât cele
îndepărtate.
Pierderea memoriei se face dinspre prezent înspre
trecut, de la noi la vechi.
70. HIPOMNEZIA
Reprezintă scăderea de diferite grade a forţei
mnezice
Apare în stări de surmenaj, stări nevrotice, datorită
unor deficite prosexice.
Patologic – stări de insufucientă dezvoltare
cognitivă – oligofreii, stări de involuţie
Lapsusul – evocarea unui nume sau a unui cuvânt
devine imposibilă.
71. AMNEZIA
Pierderea totală a capacităţii mnezice.
Amnezii anterograde
Amnezii retrograde (de evocare)
Amnezii anteroretrograde
Amnezia lacunară
Amnezia tardivă sau întârziată
Amnezia electivă (tematică)
72. AMNEZII ANTEROGRADE
– se referă la evenimentele trăite după debutul bolii, fiind
datorate scăderii capacităţii de fixare ale evenimentelor
noi (amnezie de fixare).
Persoana este incapabilă să redea un eveniment trăit
recent, în timp ce amintirile anterior fixate sunt bine
conservate, putând fi încă redate.
Se întâlneşte în stări de confuzie mentală, sdr. Korsakov de
etiologie alcoolică, infecţioasă sau traumatică, psihoză
maniaco-depresivă, stări reactive, stări nevrotice,
reacţii psihogene, traumatisme craniocerebrale, traume
psihice.
73. AMNEZII RETROGRADE (DE EVOCARE)
tulburarea memoriei se întinde progresiv spre trecut, în
sens retrograd. Ceea ce s-a ăntâmplat înaintea
momentului traumatizant este uitat.
75. AMNEZIA LACUNARĂ
Persoana nu poate evoca ce s-a întâmplat de ex. Cu 2
ore, 1 zi înainte. Apare în stări confuzionale, TCC,
stări de beţie.
76. AMNEZIA TARDIVĂ SAU ÎNTÂRZIATĂ
este legată de o tulburare de conştienţă. Lacuna
mnezică asupra perioadei confuzionale nu se
instalează imediat consecutiv acesteia, ci treptat şi
numai după o anumită perioadă.
77. AMNEZIA ELECTIVĂ (TEMATICĂ)
evenimentele şi situaţiile respective au fost uitate;
trăirea lor a fist acompaniată de o stare afectiv
negativă. Se uită situaţii neplăcute: viol, adulter.
78. HIPERMNEZIA
Amintiri (fie evenimente plăcute, fie cele traumatizante)
rapide, involuntare şi cu conţinut foarte bogat.
Poate fi întâlnită în schizofrenie, în stări febrile, intoxicaţii.
Viziunea retrospectivă – este o formă supremă de
hipermnezie – apare în timpul unor stări confuzionale,
psihogene, stări halucinatorii, crize de epilepsie temporală,
paroxisme anxioase, în situaţii de pericol existenţial –
persoanele au impresia că revăd şi retrăiesc în câteva
momente întreaga lor viaţă.
79. DISMNEZII CALITATIVE
(PARAMNEZII)
Paramnezii – amintiri deformate, false,
neconcordante cu realitatea, eroarea referindu-se la
încadrarea temporală, spaţială sau la o confuzie de
persoană.
81. CRIPTOMNEZIA
nerecunoaşterea ca fiind străin a unui material
literal, muzical pe care bolnavul îl recunoaşte ca
fiind al său. Apare în fazele avansate ale demenţei.
Se deosebeşte de plagiat care este o acţiune
conştientă şi cu un anumit scop.
82. ÎNSTRĂINAREA AMINTIRILOR
este situaţia inversă în care pacientul crede că
evenimentele trăite au fost doar citite, auzite, văzute.
83. FALSA RECUNOAŞTERE
(FALSA IDENTIFICARE)
apare în stări de surmenaj, stări de obnubilare a
conştienţei, stări maniacale, schizofrenii. Este starea
premergătoare a fenomenelor de deja vu, deja conu,
deja vecu.
84. FALSA NERECUNOAŞTERE
pacientul are impresia de a nu fi văzut, cunoscut sau
trăit unele evenimente – jamais vu, jamais conu,
jamais vecu.
85. PARAMNEZIILE DE REDUPLICARE
dedublarea perpetuă a obiectelor şi situaţiilor trăite.
Un exemplu este bolnavul decris de Pick care
susţinea că a mai fost tratat într-o clinică identică
de un medic care semăna leit cu cel de acum.
88. CONFABULAŢIILE (HALUCINAŢIILE
DE MEMORIE).
Apar o serie de producţii mnezice compensatorii
lacunelor mnezice pe care le are pacientul. Apare în
demenţe, sdr. Korsakov. Trebuie diferenţiate de
minciună.
89. Confabulaţii mnestice – bolnavul umple golurile unor
amintiri pierdute cu evenimente verosimile dar
netrăite în realitate.
Confabulaţii fantastice – relatează evenimente
fantastice pe care le inserează între evenimentele
reale trăite.
Confabulaţii onirice – apar sub forma unor scene
asemănătoare celor din vis
90. ECMNEZIA
pacientul confundă trecutul cu prezentul,
întoarcerea întregii personalităţi la perioade
demult trăite de bolnav.
Bolnavii senili, de mult pensionaţi trăiesc în
prezent perioade trecute din viaţa lor
profesională, sau se consideră tineri,
adolescenţi, femeile dându-şi numele de fată.
91. ANECFORIA
este o stare mai uşoară de tulburare a memoriei
care poate fi întâlnită în stări de surmenaj,
demenţe, stări predemnţiale.
Reprezintă posibilitatea reproducerii unor
amintiri pe care pacientul le credea uitate.
Reproducerea este posibilă dacă se sugerează
pacientului unul sau mai multe elemente ale
acelor evenimente.
93. METODA VIEREGGE
- persoana de investigat repetă unele cifre
ce le-a pronunţat examinatorul.
- Se cere repetarea cifrelor după un minut
(petrecut în linişte) şi încă o repetare după
un alt minut, în care s-a încercat
distragerea atenţiei.
- Un adult sănătos poate repeta după
primul minut 6-8 cifre şi după al doilea 5-6
cifre.
94. PROBA ORAŞELOR
- se dau bolnavului 6-10 nume de oraşe şi i se
atrage atenţia că trebuie să le reţină.
- După ce i se distrage timp de un minut atenţia,
este solicitat să le reproducă.
95. METODA BERNSTEIN
- cuprinde două grupuri de figuri: în primul
rând sunt 9 figuri, iar în al doilea 25 de
figuri care le cuprinde şi pe primele 9.
- Prima grupare se prezintă subiectului timp
de 30 sec, după care i se înfăţişează a
doua grupare din care trebuie să
recunoască primele 9 figuri prezentate
anterior.
96. WECHSLER MEMORY SCALE
- Scala Wechsler pentru memorie (WMS)
este cea mai completă şi cuprinde mai
multe probe:
- de informaţie generală,
- de orientare,
- de „control mental”
- repetarea alfabetului, numărarea în sens
invers,
- memorarea unui paragraf,
- memorarea imediată a cifrelor,
- memorarea perechilor de cuvinte.
98. TULBURĂRI ALE GÂNDIRII
de ritm şi coherenţă
de conţinut – idei dominante
- idei prevalente
- idei obsesive şi fobii
- idei delirante
99. IDEILE DELIRANTE
- o idee cu un conţinut fals,
- pacientul având însă convingerea fermă a
veridicităţii lor,
- neputând fi convins asupra faptului că sunt
eronate prin nici un argument logic sau
dovezi.
100. CLASIFICARE:
Idei delirante expansive (macromanice): idei de
mărire şi bogăţie (grandoare), idei de invenţie, idei de
reformă, idei de filiaţie, idei erotomanice, ideile
mistice, religioase;
Idei delirante depresive (micromanice): idei de
persecuţie, idei de revendicare, idei de gelozie, idei de
relaţie, idei de autoacuzare şi vinovăţie, idei
hipocondriace, idei de transformare şi posesiune, idei
de negaţie;
Idei delirante mixte (în sensul ca pot fi întâlnite atât
pe fond euforic cât şi pe fond depresiv): idei de
influenţă, idei metafizice, cosmogonice.
101. IDEILE DELIRANTE EXPANSIVE
(MACROMANICE):
1. Idei de mărire şi bogăţie– pacientul este convins
că este superior din punct de vedere fizic sau
material.
Delirul megalomanic: calităţi personale, fizice şi
intelectuale excepţionale, situatia sociala
Delirul de grandoare: delir de bogăţie; principala
temă delirantă sunt averile fabuloase de care
dispune
Aceste idei se pot referi deci la: propria persoană
(capacităţile sale) sau averea sa (posesiuni).
102. 2. Idei de invenţie – sunt legate de planuri sau
experimente pentru o tehnologie de excepţie care
poate sa nu aibă adesea nici un fel de legătură cu
nivelul de pregătire şi preocupările profesionale ale
subiectului.
Esenţialul pentru delirant constă în monopolul absolut
asupra invenţiei lor.
103. 3. Idei de reformă – se referă la schimbarea unor
sisteme filozofice, schimbări administrative, socio-
politice sau economice care ar schimba întreaga
omenire prin soluţii puerile.
104. 4. Idei de filiaţie – constau în convingerea bolnavului
că nu aparţine familiei sale ci ar fi descendentul
unei familii renumite, foarte bogate, familii
superioare, sau chiar ar avea o descendenţă
divină. Pacientul caută dovezi in vederea legitimării
Apare la copii abandonaţi care nu şi-au cunoscut
părinţii.
Corolarul acestor idei este nerecunoaşterea părinţilor
naturali, ura faţă de ei pentru substituţia la care îl
supunpe subiect.
105. 5. Idei erotomanice – exprimă convingerea delirantă a
bolnavului de a fi iubit de către o persoană de
obicei cu un nivel socio-cultural superior şi căreia îi
atribuie în mod deliberat sentimente de dragoste
faţă de el, interpretând în acest sens orice act sau
manifestare întâmplătoare a acesteia.
Aceste idei pot rămâne pasive, dar uneori, după o
anumită perioadă, ele pot împinge pe cel în cauză,
să dea curs, să realizeze practic legătura lor ideo-
afectivă.
Din faza dragostei, atunci când obiectul iubirii
reacţionează negativ sau ostil, se poate ajunge la
răzbunare cu reacţii agresive.
106. 6. Ideile mistice, religioase – bolnavul are
convingerea că este purtătorul unei misiuni de
ordin spiritual, religios, al unui mesaj transcedental
de a răspândi în lume pacea şi credinţa în forţa
divină.
107. IDEILE DELIRANTE DEPRESIVE
(MICROMANICE)
1. Ideile de persecuţie – convingerea bolnavului că suferă
prejudicii morale, materiale sau fizice, simţind lumea ca
ostilă.
Pacientul se va simţi jugnit de gesturi, cuvinte, atitudini, este
convins că este observat şi urmărit, că împotriva lui se
complotează.
La început comportamentul este resemnat, situaţie în care
pacienţii se ascund, îşi schimbă domiciliul, evită lumea, îşi
va împuţina relaţiile interpersonale.
Apoi comportamentul poate deveni revendicativ: va recurge la
plângeri, acuze, revendicări, reclamaţii, mai târziu chiar la
acte de violenţă.
În acest moment se realizează conversiunea persecutaţi-
persecutori (se face inversarea de roluri: persecutaţii devin
persecutori).
108. 2. Idei de revendicare – izvorăsc din convingerea unei
nedreptăţi şi se manifestă pe plan clinic printr-un
sentiment perpetuu de frustraţie.
Bolnavii îşi canalizează întreaga lor activitate spre
revendicarea drepturilor lor, ei recurg chiar la
procese sau la violenţe, agresiuni şi crime.
109. 3. Idei de gelozie – interpretează atitudinea
partenerului, întârzierile, chiar când ele sunt deplin
motivate, dispoziţia afectivă a acestora, ca fiind
probe ale adulterului.
Ideea de gelozie este alimentată în general de false
recunoaşteri, tulburări de memorie, scăderea
potenţei la alcoolici.
110. 4. Idei de relaţie – convingerea bolnavului că anturajul
şi-a schimbat atitudinea faţă de el, că exercită
asupra sa o influenţă negativă sau fac aprecieri
defavorabile asupra calităţilor sale morale,
intelectuale, fizice sau sexuale.
111. 5. Idei de autoacuzare şi vinovăţie – bolnavul se
consideră vinovat de situaţia grea în care se află,
de nereuşita copiilor, de necazurile prietenilor şi în
general de nenorocirile altora.
Delirul de autoacuzare: analizează foarte atent acţiunile din trecut, işi atribuie
vinovăţii inexistente, solicită
pedeapsă, se poate autodenunţa; prezintă un risc foarte mare de „omor
altruist“, urmat de suicid
112. 6. Idei hipocondriace – (sunt considerate depresive
deoarece ele evoluează pe o stare depresiv-
anxioasă) – convingerea delirantă că ar avea o
boală grea, incurabilă, cu sfârşit letal, organele
interne sunt măcinate de boli, putrezesc; apare, de
asemenea, mai ales in patologia varstnicului
Unele tulburări efemere şi nesemnificative ale funcţiei
diverselor organe sunt interpretate şi amplificate.
113. 7. Ideile de transformare şi posesiune – se referă la
transformarea corporală care conferă convingerea
metamorfozei fizice, parţiale sau generale, sau
transformarea în animale (idei ce dau conţinut
delirului metabolic sau zoontropic în care bolnavii
poartă convingerea că sunt transformaţi parţial sau
total în animale).
114. 8. Ideile de negaţie – bolnavul nu recunoaşte realităţi
evidente, ajungând să nege realitatea funcţiilor
vitale, existenţa unor organe, a unor aspecte din
realitate.
115. 9. Sindromul Cotard: cuprinde delir de enormitate (se
referă la ansamblul simptomatologiei pe care o descrie
bolnavul), delir de negaţie (inăuntrul lui nu se află nimic,
„nu mănancă“, „nu respiră“), delir de imortalitate.
116. IDEILE DELIRANTE MIXTE
1. Idei de influenţă – exprimă convingerea
bolnavului de a se afla sub imperiul unei forţe
xenopatice: diavol, ocultism, sugestie, hipnoză,
unde electromagnetice, radiaţii atomice, raze
cosmice.
Această forţă externă influenţează gândurile,
sentimentele, actele pacientului inhibându-le,
amplificându-le sau perturbându-le.
1. Ideile metafizice, cosmogonice – sunt
orientate spre elucidarea originii vieţii, a lumii, a
sufletului, a reîncarnării.
117. IDEI DOMINANTE
– se caracterizează prin faptul că la un moment dat
se impun gândirii, polarizează trecător tematica
ideativă spre o anumită temă: în perioada de
creaţie artistică, după psihotraume deosebite.
118. IDEI PREVALENTE
– subordonează restul ideilor şi a celorlalte
interese. Ele domină G cu toate că pacientul nu
le recunoaşte caracterul patologic căutând o
serie de argumente în favoarea susţinerii temei,
fiind opac la contraargumet. Sunt nucleul ideilor
delirante.
119. IDEILE OBSESIVE
– sunt idei care acaparează întreaga gândire cu
toate că subiectul le recunoaşte ca fiind
neconforme cu G proprie, el făcând eforturi ptr a
se debarasa de ele. Se întâlnesc în oboseală,
după o psihotraumă, în urma unor situaţii
penibile, umilitoare.
120. Compulsia – o pornire irezistibilă spre a executa
unele acte lipsite de raţiune, inacceptabile, ridicole.
Un exemplu sunt ritualurile – o serie de acţiuni care
se succed într-o anumită ordine, însoţite de anxietate
mare.
Anxietatea se atenuează numai dacă bolnavul
îndeplineşte suita respectivă da acţinui.
121. Fobiile – reprezintă o frică exagerată faţă de anumite
situaţii, obiecte care în mod normal nu sunt o sursă
de frică.
Pacientul este conştient de caracterul iraţional al fricii
sale dar cu toate acestea el reacţionează trăind o
tensiune maximă sau evitând situaţia respectivă.
122. FOBII
Frica de locuri:
claustrofobia – teama
de spaţii închise
agorafobia – teama de
spaţii deschise
hipsofobia – teama de
înălţimi
Frica de obiecte:
aihmofobia - teama de
obiecte scuţite
hidrofobia – teama de
apă
Frica de oameni, de boală, de moarte, de animale
monofobia – frica de singurătate
petofobia – frica de societate
ereutofobia – teama de a nu roşi în societate
nozofobia – teama de boli (sifilifobia,
cancerofobia, rabiofobia)
misofobia – frica de a nu se murdări. (bolnavii
iau măsuri, se spală exagerat de mult
(ablutomania)
tanatofobie – frica obsesivă de moarte
taferofobie – frica de a nu fi îngropat de viu
zoofobia – teama de animale
arahnofobia – teama de paianjeni
fobofobie – teama de a nu reveni vechile fobii
pantofobie – fobiile nu apar izolate, ci grupate,
creând o stare de teamă de aspect general.
123. TULBURĂRI DE RITM ŞI
COHERENŢĂ ALE GÂNDIRII
Accelerarea ritmului ideativ:
Tahipsihia
Fuga de idei
Icoherenţa gândirii
Mentismul
125. FUGA DE IDEI
Este forma extremă a ideaţiei accelerate, a tahipsihiei.
Asociaţiile între idei se fac la întâmplare, după aspecte
superficiale, după asonanţă, rimă.
Bolanvii vorbesc mult, de obicei cu voce tare.
Fuga de idei este asociată cu distractibilitate şi
labilitate a atenţiei.
Apare în manie, stări de ebrietate, stări febrile.
126. INCOHERENŢA GÂNDIRII
Asociaţiile pierd aproape total legăturile logice între
ideile enunţate.
“iepure – vânt – fereastră – bou, duce – vânt – 53 –
101 – tuc – tuc – tuc – tic!”
127. MENTISMUL
este o formă mai particulară a accelerării ritmului
ideativ.
Se caracterizează prin numărul deosebit de mare de
idei care se succed cu mare viteză şi sunt deseori
incoercibile.
Apare în intoxicaţii ci alcool, consum exagerat de
droguri, stări de surmenaj, în situaţii de risc vital:
război, accidente.
În schizofrenie apare în cadrul sindromului de
automatism mental, bolnavul având convigerea
delirantă că acest fenomen patoogic este impus de
cineva.
129. BRADIPSIHIA (LENTOAREA IDEATIVĂ)
încetinirea gândirii.
Numărul de idei este mult redus, asociaţiile sunt
lente, evocarea se face cu foarte multă greutate.
Lentoarea ideativă e martorul nedezvoltării mintale
– oligofreni.
Mai apare în demenţe, B Parkinson, depresii.
131. FADING MENTAL
lentoarea psihică se accentuează progresiv
ajungându-se la oprirea fluxului ideativ.
Se întâlneşte mai ales în schizofrenie.
132. BARAJUL IDEATIV
oprirea bruscă a ritmului ideativ.
pacientul se opreşte brusc din discursul său (de
obicei este perturbat de halucinaţii), iar după o
scurtă pauză, fluxul ideativ întrerupt este brusc
reluat, cu continuarea liniei ideative sau cu
începerea alteia noi.
135. DEFINIŢIE:
Imaginaţia este un proces psihic de prelucrare,
transformare şi sintetizare a reprezentărilor şi
ideilor, în scopul făuririi unor imagini noi şi idei.
136. Imaginaţia este susţinută de gândire (al cărei
element esenţial este).
Tulburările imaginaţiei sunt în strânsă legătură cu
dezvoltarea gândirii şi respectiv cu tulburările de
gândire.
137. 1. SCĂDEREA IMAGINAŢIEI
apare în toate stările de nedezvoltare cognitivă
(oligofrenii).
apare în deteriorări cognitive – demenţe.
în stări confuzionale – apare o perturbare şi diminuare
temporară a imaginaţiei.
poate fi scăzută în cursul stărilor de inhibiţie (trebuie
diferenţiate de negativism, mutacism, reticenţă).
Imaginaţia diminuă tranzitoriu în inhibiţia din stările
depresive, nevroze obsesionale, psihastenii.
139. MITOMANIA
dincolo de relatarea mitomanului, interlocutorul
sesizează irealitatea conţinutului.
ideile merg unidirecţional spre supraestimarea
persoanei proprii. Mitomanul îşi clădeşte imaginea de
sine pe baza dorinţelor şi aşteptărilor interlocutorului.
mitomanul trece de la simpla exagerare până la
fabulaţie, în virtutea scopului principal de a atrage
atenţia şi interesul celorlalţi asupra sa.
mitomanul dezvoltă o stare de teamă legată de
posibilitatea descoperirii caracterului fabulator al
relatării. Insuccesul sau eşecul nu-l fac să se apropie
de realitate, ci să fugă mai departe de ea.
140. MITOMANIA APARE ÎN:
perversiunile sexuale – este doar un mijloc de
negare a tulburării de instinct sexual.
personalitatea histrionică
debilitatea mintală – are un rol compensator al
insuficienţei cognitive.
Mitomania trebuie diferenţiată de minciună,
şarlatanie sau de escrocherie – cei implicaţi
acţionează deliberat, organizat, conform unui
plan. Spre deosebire de aceştia mitomanul
apare naiv.
142. CONFABULAŢIA
Este acompaniată de tulburări mnezice şi scăderea
conştiinţei.
Discursul este rupt de realitate, alimentat de
pseudoreminiscenţe.
Unii autori o consideră deliberată ca fiind o tentativă
de disimulare a tulburărilor mnezice.
Confabulaţia este relativ incoerentă şi tinde spre
absurd.
143. Minciuna – spre deosebire de mitomanie şi
confabulaţie – este alterarea intenţionată a
adevărului, întâlnindu-se la persoane cu conştiinţa
clară şi cu posibilităţi cognitive intacte.
144. SIMULAŢIA
Este falsificarea adevărului în privinţa stării de
sănătate.
Pot fi simulate boli organice, în special neurologice,
sau boli psihice: stări de negativism şi stupoare,
mutism, agitaţie maniacală.
Gradul şi fidelitatea simulării unei boli somatice sau
psihice este în funcţie de imaginaţia şi inteligenţa
simulatorului.
145. METASIMULAŢIA
după un episod psihotic, acut, real (confuzie,
depresie, episod delirant), subiectul refăcut,
perseverează în acuzele sale anterioare.
147. DISIMULAREA
ascunderea unor simptome psihice sau somatice,
sau a unei boli în scopul sustragerii de la un
tratament obligatoriu, obţinerii unui beneficiu sau
punerii în aplicare a unei idei delirante sau a unui
act suicidar (în tulburarea depresivă).
149. DEFINIŢIE
Afectivitatea reprezintă un ecou al faptelor pe care
le trăim, care generează anumite conduite şi
adaptează subiectul la viaţă şi la mediul exterior.
151. 1. HIPERTIMII POZITIVE:
sunt stările afective care sunt agreabile: euforia,
veselia, râsul, bucuria.
152. EUFORIA
se caracterizaeză printr-o încărcătură afectivă
pozitivă, exagerarea dispoziţiei în sensul veseliei,
stării de bine general, de sănătate, de putere, însoţite
de fugă de idei, logoree, mimică expresivă bogată,
gestică amplă, tendinţa de supraapreciere a propriei
persoane.
Persoana este încrezătoare, comunicativă, are o
stare de bună dispoziţie, bucurie, veselie care sunt
patologice, adică anormale prin intensitate sau
durată.
Această stare poate avea un debut nemotivat şi
poate şi nepotrivită situaţiei.
Se asociază cu sentimente de optimism, triumf,
viziune în „roz a lumii”.
Se întâlneşte în intoxicaţii uşoare cu alcool, cafea,
tutun, episoade maniacale.
153. MORIA
este caracteristică tumorilor de lob frontal când
există mare discrepanţă între starea somatică care
este foarte afectată şi starea afectivă (pacientul
este vesel).
154. 2. HIPERTIMII NEGATIVE:
Sunt stările afective care sunt dezagreabile:
depresia, disforia, anxietatea.
155. DEPRESIA
se caracterizează printr-o trăire puternică,
participare afectivă intensă, cu sentimentul
durerii morale, al inutilităţii şi devalorizării.
Se caracterizează prin dispoziţie deprimată,
ideaţie lentă, cu conţinut trist, dureros, se
exteriorizează pe plan motor prin inhibiţie
marcată, mimica şi pantomimica sunt în
concordanţă cu trăirea afectivă: fruntea încreţită
în omega melancolic, comisurile bucale
coborâte, braţele cad pasiv pe lângă corp.
156. DISFORIA
dispoziţie depresivă, anxioasă, de rău general, de
discomfort somatic, de nelinişte care asociază
logoree, excitabilitate crescută, impulsivitate,
comportament coleros.
Individul este morocănos şi ursuz.
Se întâlneşte frecvent pe lângă tulburările
depresive, la alcoolicii cronici, în perioade de
abstinenţă ale toxicomanilor.
157. ANXIETATEA
este o „teamă fără obiect”.
Se manifestă prin nelinişte psihică şi motorie cu
răsunet neurovegetativ (palpitaţii, tulburări
vasomotorii, oscilaţii tensionale, transpiraţii).
Se poate manifesta sub formă paroxistică (atacul
de panică) sau generalizată, latentă.
În cazul în care anxietatea are un acompaniament
somatic resimţit printr-o senzaţie penibilă de
disfuncţie a unui organ (constricţie laringiană,
toracică, precordialgii, etc) se numeşte angoasă.
158. ANESTEZIA PSIHICĂ DUREROASĂ
bolnavul invocă faptul că nu se mai poate bucura,
întrista, înduioşa.
Este durerea morală a bolnavului care
conştientizează slăbirea sau pierderea capacităţii de
rezonanţă afectivă.
Se întâlneşte în fazele tardive ale unor depresii, în
sindroamele de depersonalizare şi derealizare, în
unele forme de debut ale schizofreniei.
160. HIPOTIMIA
o scădere în grade variabile a tensiunii afective şi a
elanului vital până la apatie şi indiferenţă.
Se caracterizează prin expresivitatea mimică redusă.
Se întâlneşte în oligofrenii, stări de deteriorare
cognitivă, TCC, stări confuzionale, stări de surmenaj,
depresii.
161. ATIMIA – INDIFERENTISMUL
AFECTIV
(ABSENŢA AFECTIVITĂŢII)
foarte accentuată scădere a tonusului afectiv şi a
capacităţii de rezonanţă afectivă la ambianţă.
Se caracterizează printr-o inexpresivitate mimoco-
pantomimică.
Se întâlneşte în demenţe, stări confuzionale grave,
catatonii.
Este sinonimă cu apatia – lipsă de tonalitate afectivă şi
interes faţă de propria persoană şi ambianţă.
163. 1. LABILITATEA AFECTIVĂ
se caracterizează printr-o trecere facilă de la o
stare sufletească la alta, alternanţa dispoziţiei între
euforie şi depresie sau chiar mânie.
Această trecere se realizează fără motive, brusc, la
stimuli ambientali minori sau chiar în absenţa
acestora.
Se întâlneşte în manie (tristeţea are un caracter
efemer şi superficial).
164. 2. INCONTINENŢA AFECTIVĂ
este forma extremă a labilităţii afective – se
caracterizează prin trecerea rapidă sau
incoercibilă de la o stare emoţională la opusul ei.
165. 3. INVERSIUNEA AFECTIVĂ
bolnavul dezvoltă o stare de ostilitate faţă de
persoanele pe care înainte de îmbolnăvire le-a iubit,
sau pe care în mod firesc ar trebui să le iubească
(părinţi, fraţi, copii).
Poate fi însoţită de un comportament heteroagresiv.
Se întâlneşte în schizofrenie, delir de gelozie.
166. 4. AMBIVALENŢA AFECTIVĂ
pacientul trăieşte concomitent sentimente contrarii
(dragoste-ură, atracţie-repulsie) faţă de aceeaşi
persoană sau situaţie.
Este caracteristică schizofreniei.
170. HIPERACTIVITATEA (HIPERKINEZIA SAU
TAHIKINEZIA)
acţiunile se desfăşoară rapid, nu sunt finalizate,
mimica este foarte mobilă, expresivă, gestica este
amplă, rapidă iar vocea are o tonalitate amplă.
Se întâlneşte în: episod maniacal, hipomaniacal,
anxietate, stări de uşoară intoxicaţie.
172. AGITAŢIA (EXCITAŢIA) PSIHOMOTORIE
este o hiperactivitate excesivă; motilitatea este
necoordonată, aleatorie, scapă de sub voinţă.
Uneori această tulburare este un răspuns al stării de
tensiune interioară, a anxietăţii.
Se însoţeşte de acte de violenţă heteroagresive.
173. AGITAŢIA POATE FI ÎNTÂLNITĂ ÎN:
impregnaţii neuroleptice – akatisie (imposibilitatea
de a sta linistit în şezut, culcat sau în picioare) şi
tasikinezie (tendinţa de a se deplasa încontinuu)
174. AGITAŢIA POATE FI ÎNTÂLNITĂ ÎN:
deteriorări, regresiuni sau nedezvoltare cognitivă
(demenţe senile, vasculare, traumatice) – agitaţia se
declanşează brusc, la incitaţii minime din mediu,
uneori pacienţii au manifestări agresive faţă de cei din
jur.
La bătrâni această agitaţie îmbracă un aspect verbal
şi psihomotor, fără acţiuni agresive.
La oligofreni agitaţia se manifestă sub formă de acte
agresive.
175. AGITAŢIA POATE FI ÎNTÂLNITĂ ÎN:
stări maniacale – agitaţia este precedată de o
stare prodromală caracterizată prin irascibilitate.
În forme grave sau în cazul suprimării bruşte a
neurolepticului incisiv, bolnavii pot izbucni într-o
stare de agitaţie extremă – „furor maniacal”
176. AGITAŢIA POATE FI ÎNTÂLNITĂ ÎN:
stări depresive – izbucneşte la bolnavi aparent
liniştiţi anterior, apare brusc, fără un motiv anume.
Este o stare de nelinişte extremă care poate
include violenţă, uneori loviri, omucideri sau
impulsiuni de autoliză – „Raptus melancolic”.
177. AGITAŢIA POATE FI ÎNTÂLNITĂ ÎN:
schizofrenie – agitaţia apare în mod imprevizibil,
fără incitaţii din mediul extern.
Se întâlneşte mai ales în stările hebefrenice şi
catatonice.
178. AGITAŢIA POATE FI ÎNTÂLNITĂ ÎN:
epilepsie – se poate manifesta în timpul unei
echivalenţe epileptice sau intercritic.
Agitaţia poate fi extremă – „furor epilepticus”.
Bolnavii pot comite acte de mare violenţă şi
cruzime urmate de amnezia momentului respectiv.
179. AGITAŢIA POATE FI ÎNTÂLNITĂ ÎN:
stări reactive – agitaţia din stările reactive este
generată de sentimentul acut de frustraţie şi de
paroxismele anxioase.
Bolnavii, în neliniştea lor acută nu-şi pot păstra
poziţia, merg dintr-o parte în alta fără un scop
anume, oftează, îşi frâng mâinile, sau în cazuri
extreme încearcă să-şi rupă hainele, să-şi smulgă
părul.
181. Lentoarea (bradikinezia) – se referă la scăderea
vitezei de efectuare a mişcărilor. Se întâlneşte în
depresie.
Hipokinezia – diminuarea activităţii motorii. Se
asociază frecvent cu lentoarea, hipomimia şi
bradilalia, încetinirea cursului ideativ.
183. AKINEZIA SE MANIFESTĂ PRIN:
baraj motor – oprirea bruscă a oricăriei mişcări. Se
însoţeşte de oprirea bruscă a actului vorbirii.
fading motor – diminuarea treptată a activităţii motorii
până la oprirea oricărui act sau gest.
stuporul – imobilitate completă sau aproape completă
în care subiectul pare înţepenit, este lipsit de reacţie
la anturaj, şi are o mimică împietrită care exprimă
durere sau anxietate (în stări depresive), sau mimica
este complet inexpresivă (amimie) (în stările
stuporoase din catatonie). Se însoţeşte frecvent de
refuzul de a se alimenta (anorexie), refuzul de a
comunica cu toate că pacientul este conştient perfect.
Este întâlnit în episoade depresive severe,
schizofrenie.
catatonie
184. CATATONIA
Catatonia interesează cu predilecţie activitatea
motorie.
Sfera catatoniei cuprinde
stereotipiile,
sugestibilitatea şi
negativismul.
185. STEREOTIPIILE
sunt caracterizate prin tendinţa la repetare a uneia şi
aceleiaşi manifestări, de obicei bizare, în planul
mimico-pantomimic al atitudinii, limbajului sau
scrisului.
În cazul stereotipiilor de atitudine pacientul păstrează
timp îndelungat poziţii bizare şi incomode.
Stereotipiile de mişcare se caracterizează prin
perseverarea unor mişcări sau repetarea unui gest, a
unei acţiuni, a unui cuvânt, a unor propoziţii sau fraze.
186. SUGESTIBILITATEA
posibilitatea de a fi influenţat prin sugestie.
Astfel, bolnavul acceptă cu uşurinţă recomandările
interlocutorului şi execută într-o manieră automată
ordinele examinatorului.
187. NEGATIVISMUL
tendinţa unor bolnavi de a opune rezistenţă la
orice stimul extern şi uneori faţă de
satisfacerea propriilor nevoi fiziologice
(alimentaţia, deglutiţia, micţiunea, defecaţia).
Bolnavul refuză să se ridice din pat, să
meargă, să mănânce (negativism alimentar),
să vorbească (negativism verbal), să relaxeze
sfincterele (negativism intern). Acesta este un
negativism pasiv.
Există şi un negativism activ când bolnavul, la
orice recomandare execută actul opus, astfel
bolnavul se îndepărtează când este chemat,
îşi retrage mâna atunci când i se întinde.
188. TULBURĂRILE CALITATIVE ALE
ACTIVITĂŢII MOTORII
Manierisme motorii – sunt mişcări complexe, frecvente
care par a avea un scop pentru pacient dar, acestea par
bizare observatorului care le descrie ca fiind inutile,
exagerate, teatrale, nepotrivite, nenaturale. De exemplu
mersul care poate fi săltat, dansat, în zig-zag. Se întâlnesc
în schizofrenia hebefrenă (dezorganizată).
Stereotipiile – sunt mişcări repetitive, inutile, inadecvate
circumstanţial. De exmplu balansările înainte-înapoi ale
trunchiului. Se întâlnesc în schizofrenie.
Ambitendenţa – prezenţa simultană a unor intenţionalităţi
contradictorii. La abaza ei stă indecizia. Se întâlneşte în
schizofrenie.
Comportamentul teatral – comportament cu gestică
amplă, caracteristic persoanelor isterice.
190. TULBURĂRI CANTITATIVE ALE
CONŞTIINŢEI
Starea de obtuzie
Starea de hebetudine
Starea de torpoare
Starea de obnubilare
Starea de stupoare
Starea de sopor
Starea comatoasă
191. STAREA DE OBTUZIE
se caracterizează prin tulburări în planul
senzorialităţii, tulburări de recepţie a realităţii
datorate ridicării pragurilor senzoriale.
Apar şi tulburări în plan ideativo-cognitiv: dificultăţi
asociative, pierderea mobilităţii ideative (pacientul
le trăieşte prin dificultatea de a-şi preciza şi formula
ideile).
192. STAREA DE HEBETUDINE
se caracterizează prin dezinserţia bolnavului din
realitate.
Atitudinea bolnavului în această stare este aceea
de perplex, alteori de îndepărtat şi implicit
indiferent faţă e situaţia în care se află.
193. STAREA DE TORPOARE
se caracterizează prin uşoară dezorientare,
hipokinezie, hipobulie, scăderea participării
afective, indiferentism, apatoe. Este
comparabilă cu starea de somnolenţă.
194. STAREA DE OBNUBILARE
se caracterizează prin scăderea vigilităţii,
afectarea clarităţii şi lucidităţii câmpului actual
de conştiinţă, afectarea proceselor de gândire,
tulburări de atenţie, orientare, memorie, uneori
percepţie.
195. STAREA DE STUPOARE
constituie un grad accentuat de tulburare a
conştiinţei, activitatea psihomotorie a bolnavului
pare suspendată;
acesta nu mai răspunde la întrebări, nu mai
reacţionează la excitanţii din mediu decât dacă
sunt foarte puternici, pacientul este rupt de
mediu.
196. STAREA DE SOPOR
este o agravare a stării de obnubilare.
Reacţiile organismului la stimulipsiho-senzoriali
sunt extrem de diminuate.
Clinic se aseamănă cu starea de somnolenţă
accentuată.
197. STAREA COMATOASĂ
reprezintă pierderea completă a conştiinţei, o stare de
apsihism.
În forma uşoară (subcomă) există posibilitatea regresiei
tulburării sub influenţa diverşilor excitanţi. (bolanul revine
în stare de obnubilare).
În coma vigilă, care evoluează cu agitaţie psihomotorie
se menţine totuşi un grad de prezenţă în mediu şi o
activitate psihică profund confuză.
Coma carus constituie gradul cel mai profund al
destructurării conştiinţei, în care este posibilă perturbarea
funcţiilor vegetative, respiratorii, circulatorii şi a reflexelor.
199. TULBURARE DE CONŞTIINŢĂ DE TIP
DELIRANT
se caracterizează prin dezorientare în timp şi
spaţiu şi prin tulburăiri masive de percepţie
(halucinaţii vizuale şi auditive, iluzii, fragmente
de idei delirante polimorfe şi de obicei absurde).
200. STAREA ONEIROIDĂ
se caracterizează printr-o infiltrare a construcţiilor
visurilor în gândirea vigilă –
trăirile apar ca un amestec ciudat între fragmente
ale realităţii reflectate şi reprezentări senzoriale
plastice cu conţinut fantastic.
201. STAREA AMENTIVĂ
dezorientarea este totală, incoerenţa gândirii este
maximă, vorbirea ininteligibilă.
Tabloul clinic este dominat de o stare de agitaţie
dezordonată, de obicei în limitele patului.
202. STAREA CREPUSCULARĂ
profundă alterare a reflectării senzoriale, cu
păstrarea automatismelor motorii care oferă un
caracter coordonat şi coerent actelor
comportamentale, în ciuda faptului că aceastea pot
fi determinate de idei delirante, halucinaţii auditive
imperative sau de halucinaţii vizuale terifiante
204. TULBURĂRI CANTITATIVE
tahilalia (consecutivă tahipsihiei) – este o vorbire
foarte rapidă, cu schimbări abrupte de teme, dar
comprehensibilă
logorea (consecutivă debitului ideativ crescut) –
discursul este interminabil, incoercibil.
205. TULBURĂRI CANTITATIVE
bradilalia (consecutivă bradipsihiei) – vorbirea este rară, cu
latenţe şi răspunsuri scurte
sărăcia vorbirii (consecutivă sărăciei gândirii) – discursul
este laconic (cu puţine cuvinte) dar conţinutul informaţional
nu este afectat.
sărăcia conţinutului informaţional al vorbirii – vorbirea
comunică puţine idei, indiferent de viteză şi debit.
stereotipia verbală – repetă acelaşi răspuns la o serie de
întrebări diferite.
întreruperea bruscă, de scurtă durată a discursului verbal
cu continuarea sau nu, ulterior, a ideii, corespunde barajului
ideativ.
207. Au câteva elemente în comun.
incapacitatea de a rezista unui impuls sau tentaţiei
de a da curs unui act dăunător care poate fi
îndreptat asupra propriei persoane sau a altora.
persoane resimte TENSIUNE şi o stare de excitaţie
înaintea actului, PLĂCERE în timpul şi REGRETE
după săvârşire.
208. SUNT ÎN NUMĂR DE 5:
Tulburarea explozivă intermitentă
Cleptomania
Piromania
Tricotilomania
Jocul de şansă (de noroc) patologic
210. CLEPTOMANIA – FURTUL PATOLOGIC
este o impulsiune de a fura obiecte lipsite de valoare sau
de trebuinţă.
Sunt conciderate cleptomane persoanele cu un nivel
social prosper, produsele furate fiind aruncate.
Acţiunea este repetitivă în ciuda imaginii şi lipsei de
valoare a obiectelor.
Tulburarea este mai frecventă la femei.
O variantă benignă a cleptomaniei sunt considerate
cumpărăturile impulsive.
211. PIROMANIA
incendierea deliberată şi repetitivă a unor obiecte.
Subiectul este fascinat de foc şi asistă ca spectator
la stingerea incendiilor.
Se întâlneşte rar, apare de obicei la adolescenţi.
Nu are scop criminal.
213. JOCUL DE ŞANSĂ (DE NOROC)
PATOLOGIC
este tentaţia irezistibilă de implicare în jocuri de noroc
urmată de o senzaţie de omnipotenţă în timpul jocului şi
consecinţe profesionale, familiale şi sociale.
Aici sunt incluse: jocurile de noroc la aparate, jocuri din
cazinouri (poker, black-jack), cursele de cocoşi, pariuri
hipice.
Aproximativ 1-3% din populaţie suferă de joc de şansă
patologic, cu preponderenţă la bărbaţi.
Debutează în adolescenţă, iar în familiile acestor jucători
se identifică consum de alcool, tulburări de personalitate.
Se diferenţiază de jocul care se practică social şi de jocul
de şansă profesional.
216. HIPERBULIA
constă în exagerarea forţei voliţionale.
Apare în toxicomanii unde există o hiperbulie care
are un caracter unidirecţional şi electiv spre
procurarea toxicului. Această hiperbulie evoluează
pe un fond general hipobulic.
217. HIPOBULIA
scăderea forţei voliţionale până la dispariţia ei
(abulie).
În plan comportamental, hipobulia se traduce prin
scăderea capacităţii de a acţiona.
Hipobulia este comună întregii patologii: stări
nevrotice, toxicomani, oligofreii, demenţe.
218. ABULIA
lipsa de iniţiativă şi incapacitatea de a acţiona.
Apare în catatonie, în depresii profunde
220. DISBULIA
este caracterizată prin dificultatea de a trece la o
acţiune sau de a sfârşi o acţiune începută.
Această stare este acompaniată de o oarecare
perplexitate şi de o notă afectivă negativă legată
de faptul că nu poate iniţia sau finaliza acţiunea.
Apare în neurastenie, debutul schizofreniei.
221. PARABULIA
constă într-o insuficienţă voliţională, determinată
de anumite dorinţe, pulsiuni sau acte paralele
parazite.
222. IMPULSIVITATEA
este o insuficienţă a voinţei pasive, frenatorii
are ca rezultat comportamentul impusiv
determinat de dezechilibrul dintre tendinţa
impulsivă şi controlul voluntar.
