Comunicarea continuă să fie o componentă strategică și omniprezentă în procesele de guvernare și management la toate nivelurile unei companii și organizații. Importanța comunicării rezidă din rolul pe care comunicarea, în special cel al profesioniștilor în comunicare, îl joacă în cadrul decizional, strategic al comitetului executiv și managementul administrativ al unei companii și organizații. (Invernizzi & Romenti, 2011). Pe de altă parte, interesul și motivația angajaților/membrilor organizației este stimulată de un lider persuausiv și de abilitatea acestuia de argumentare, mai mult decât de autoritatea sa. (Watkins, 2001, p. 115). Această lucrare analizează rolul comunicării, argumentării și al persuasiunii în organizații. Pentru a realiza această analiză, vom lua ca studiu de caz strategia de comunicare a Organizației Națiunilor Unite.

1. UNIVERSITATEA BABEȘ-BOLYAI
FACULTATEA DE ISTORIE ȘI FILOSOFIE
DEPARTAMENTUL DE STUDII INTERNAȚIONALE ȘI ISTORIE CONTEMPORANĂ
MASTER - LEADERSHIP ȘI COMUNICARE ÎN ORGANIZAȚII INTERNAȚIONALE
ROLUL COMUNICĂRII ȘI AL ARGUMENTĂRII ÎN ORGANIZAȚII
STUDIU DE CAZ: ORGANIZAȚIA NAȚIUNILOR UNITE
STUDENT: ANDREEA – BIANCA CIUBUCĂ
Cluj – Napoca
2021-2022

2. 2
Introducerea
Comunicarea continuă să fie o componentă strategică și omniprezentă în procesele de
guvernare și management la toate nivelurile unei companii și organizații. Importanța
comunicării rezidă din rolul pe care comunicarea, în special cel al profesioniștilor în
comunicare, îl joacă în cadrul decizional, strategic al comitetului executiv și managementul
administrativ al unei companii și organizații. (Invernizzi & Romenti, 2011). Pe de altă parte,
interesul și motivația angajaților/membrilor organizației este stimulată de un lider persuausiv
și de abilitatea acestuia de argumentare, mai mult decât de autoritatea sa. (Watkins, 2001, p.
115).
Această lucrare analizează rolul comunicării, argumentării și al persuasiunii în
organizații. Pentru a realiza această analiză, vom lua ca studiu de caz strategia de comunicare
a Organizației Națiunilor Unite.
Această lucrare include mai multe secțiuni: în prima secțiune vor fi definite conceptele
relevante pentru această analiză, comunicare, argumentare și persuasiune în organizații. În
cea de-a doua secțiune, se va prezenta rolul comunicării, al persuasiunii și al argumentării în
organizații, apoi se va analiza strategia de comunicare a ONU, iar în final, lucrarea include
propuneri de metode a eficientizării comunicării.

3. 3
Definirea conceptelor
În această secțiune vor fi definite conceptele de comunicare, persuasiune și
argumentare cu relevanță în domeniul organizațional.
Comunicarea poate fi definită ca un proces de emitere și receptare de mesaje care
creează și mențin un sistem de activități coordonate de două sau mai multe persoane. (Weick
1986). Aceasta presupune transmiterea informației și înțelegerea acesteia de la nivelul a cel
puțin două persoane. (Lunenburg, 2010) Comunicarea este formată din procese care creează,
mențin și dizolvă colectivități; aceste procese contribuie la organizarea comunității, iar
modalitatea prin care aceste procese sunt executate oferă o identitate organizației (Weick
1965). Pentru promovare promovarea obiectivelor, dezvoltarea produselor și serviciilor
organizației, membri comunică între ei și cu părțile interesate, cum ar fi clienții, furnizorii, și
autoritățile de reglementare. Astfel, comunicarea organizațională acoperă o mare varietate de
comunicații și activități în mai multe tipuri diferite de emițători și receptori - ca indivizi,
grupuri sau echipe - și organizația în ansamblu. (Keyton, 2017).
Persuasiunea
Persuasiunea este actul de a influența deciziile și acțiunile altora prin orice mijloc de
comunicare. Înțelegerea comunicării persuasive poate ajuta la anticiparea răspunsului
publicului la decizii, propuneri și idei. Centrul oricărei comunicări persuasive este publicul.
Înțelegerea audienței poate ajuta la conceperea strategiei de comunicare persuasivă. (André et
al, 2011).
Persuasiunea este o modalitate de a influența alți oameni, adică de a-i determina să
facă acțiuni și de a îndeplini scopuri pe care altfel nu le-ar fi avut. Persuasiunea presupune un
act comunicativ intenţionat care exclude constrângerea. (Miller&Levine, p. 261).
Persuasiunea diferă de alte moduri de a influența din trei motive: nu implică folosirea
forței, ci face o apel la libera alegere a persoanei convinse; susține că scopul/acțiunea propusă
de cel care persuasează este în interesul persoanei convinse; își propune să influențeze prin
comunicare; Persuasiunea se realizează doar prin comunicare, în cea mai mare parte prin
argumentare folosind ca instrumente cuvinte și propoziții. (André et al, 2011, pp.585-586).
Spre deosebire de persuasiune, argumentarea nu are ca scop să-l facă pe destinatar să
accepte un punct de vedere automat. În schimb, ea are scopul de a convinge destinatarul să

4. 4
accepte punctului de vedere al celuilalt. (Van Eemeren et al., 2014, p. 5). Argumentul este o
formă de discurs în organizații utilizat pentru a oferi o motivație bazată pe rațiune cu privire la
reguli și proceduri. (Weick & Browning, 1986). Nevoia de argument rațional este motivată de
claritatea scopurilor, consistență și integrare ierarhică. (Weick & Browning,
1986).Argumentarea apare ca răspuns la, sau în anticiparea unei diferențe de opinie, indiferent
dacă această diferență de opinie este reală sau doar imaginată. Argumentarea intră în joc în
cazurile în care oamenii încep să-și apere o viziune neîmpărtîțită de alții. (Van Eemeren et al.,
2014, p. 2).

5. 5
Rolul comunicării și al argumentării/persuasiunii
Comunicarea este necesară în organizații deoarece facilitează coordonarea
activitățiilor. Coordonarea este posibilă în contextul unui schimb de informații între persoane.
Aceasta servește funcțiilor esențiale de menținere a relațiilor interpersonale dintre angajați/
membri și facilitează coordonarea pentru atingerea scopurilor și diseminării obiectivelor
strategice ale organizației. (Haslam et al., 2003)
De asemenea, comunicarea este vitală pentru implementarea eficientă a schimbării
organizaționale. (Haslam et al., 2003, p. 83). În cadrul schimbării organizaționale putem
distinge între informațiile oferite despre schimbare și sentimentul unei comunități în cadrul
organizație, înainte, în timpul și după schimbare. Informațiile oferite de organizația despre
schimbare ar trebui să abordeze motivele schimbării și îngrijorările angajaţiilor/membrilor.
(Elving, 2005, 132).
Rolul comunicării este de a reduce incertitudinea la locul de muncă sau în activitatea
desfășurată de organizații. Prin acest aspect, comunicarea explică situații și se evită
informațiile false, neînțelegerile și incertitudine. (Schweiger, 1991, pp. 111-112).
Comunicarea poate avea și rol informativ, prin care angajații/membri să se familiarizeze cu
sarcinile lor și cu politica și alte aspecte ale organizației. (Haslam et al., 2003, p. 83).
Elementele non- verbale ale comunicării sunt adesea trecute cu vederea și considerate
relativ nesemnificative. (Larson & Kleiner, 2004, p. 17). Mesajele comunicate de elementele
non-verbale pot transmite anumite valori și cultura organizațională. Aceste informații sunt
valoroase în încercarea de a înțelege o anumită organizație. (Larson & Kleiner, 2004).
În ceea ce privește argumentarea, într-o lume a organizațiilor, autoritatea formală este
rareori insuficientă pentru a motiva membri/angajații. Liderii au nevoie și de puterea de a
convinge. Acest aspect poate fi o componentă a stilului de leadership, într-o afacere sau în
conducerea unei națiuni. (Watkins, 2001, p. 115). Persuasiunea de succes este negocierea care
are ca rezultat un impact asupra comportamentului altor persoane sau organizații, pentru a
obține conformarea celorlalți sau necesare pentru a obține sprijinul lor activ și schimbarea
atitudinilor. (Watkins, 2001, pp. 115-116).

6. 6
Analiza strategiei de comunicare în cadrul Organizației Națiunilor Unite
ONU consideră comunicarea strategică ca instrument în desfășurarea activității
umanitare declarând, „Comunicarea strategică are o abordare centrată pe client, implică
dezvoltarea programelor menite să influențeze comportamentul voluntar al publicului țintă
pentru a atinge obiectivele de management” (Lim, 2013,p. 4).
Pentru a îndeplini obiectivele dorite, ONU utilizează Divizia de Comunicații
Strategice (SCD) care lucrează pentru a se asigura că Națiunile Unite utilizează strategic
comunicarea. Aceasta oferă campanii globale de comunicare care sprijină prioritățile
organizației și oferă consultanță în managementul reputației și comunicării de criză. (United
Nations, 2021; Department of Global Communication; https://www.un.org/en/department-
global-communications/strategic-communications; accesat în 26.12.2021).
Pentru a îndeplini obiectivele, influențarea factorilor de decizie și abilitarea
comunității au un rol vital. În cazul ONU, conștientizarea problemelor se realizează prin
campanii de informare, startegii de advocacy și comunicarea persuasivă adresate factorilor de
decizie. Divizia de Comunicații Strategice (SCD) utilizează comunicarea în diferite scopuri
printre care Informarea cu privire la evoluțiile politice ce ar putea încălca valorile
organizației, de exemplu încălcarea drepturilor omului în unele state ale lumii. Un alt scop al
comunicării ONU este de conștientizarea problemelor care există și mobilizare pentru
schimbare. ONU utilizează comunicarea pentru a persuada factorii decizionali ai statelor
membre, a societății civile și a altor ONG-uri și organizații pentru a se implica în rezolvarea
problemelor.

7. 7
Eficientizarea metodelor de comunicare
Eficientizarea metodelor de comunicare poate fi realizată, din punctul meu de vedere,
prin crearea unei experiențe pozitive a angajaților/ membrilor organizației și implicit creșterea
satisfacției și a angajamentului acestora în organizație. Încurajarea membrilor să-și exprime
opinia care ajută nu doar la creșterea satisfacției acestora, dar și la îmbunătățirea comunicării
organizaționale. Comunicarea eficientă reduce incertitudinea și neînțelegerile la locul de
muncă.
Pentru o strategie de comunicare eficientă consider că este necesar ca planul
comunicării organizaționale să fie corelat cu strategia de business, audiența și grupul țintă
trebuie înțeles și în special nevoia de comunicare, implicarea tuturor membrilor și distribuirea
conținutului să fie realizată prin instrumentele și tehnologia potrivită.

8. 8
Concluzii
În concluzie, rolul comunicării în organizație este de a informa, de a reduce
incertitudinile și de a crea o cultură organizațională cu scopul de promovare a obiectivelor
organizației. Pe de altă, parte rolul argumentării și al persuasiunii este de a motiva angajații/
membri organizației să îndeplinească anumite obiective, mai puțin prin utilizarea autorității și
a coerciției, și mai mult prin utilizarea comunicării și a raționamentului. În această lucrare
am analizat comunicarea în cadrul Organizației Națiunilor Unite. Rezultatele lucrării arată că
strategia de comunicare a organizației este realizată în cadrul Diviziei de Comunicații
Strategice (SCD) prin care ONU încearcă să își promoveze obiectivele prin canalele potrivite,
utilizând tehnologia potrivită și argumentând spre a convinge factorii decizionali.

9. 9
Referințe bibliografice
André, E., Bevacqua, E., Heylen, D., Niewiadomski, R., Pelachaud, C., Peters, C., Poggi, I.,
& Rehm, M (no date) ‘Non-verbal Persuasion and Communication in an Affective Agent. In
P. Petta, C. Pelachaud, & R. Cowie Emotion-Oriented Systems’, Springer. Cognitive
Technologies, The Humaine Handbook (pp. 585-608).(2011).
Eemeren, F.H. van, Grootendorst, R. and Kruiger, T. (1987) Handbook of Argumentation
Theory: A Critical Survey of Classical Backgrounds and Modern Studies. De Gruyter.
doi:10.1515/9783110846096.
Elving, W.J.L. (2005) ‘The role of communication in organisational change’, Corporate
Communications: An International Journal, 10(2), pp. 129–138.
doi:10.1108/13563280510596943.
Haslam, S.A. et al. (2014) Social Identity at Work: Developing Theory for Organizational
Practice. Psychology Press.
Invernizzi, E. and Romenti, S. (2011) ‘Strategic Communication and Decision-Making
Processes: Toward the Communication Oriented Organisation’, Academicus International
Scientific Journal, (3), pp. 12–27.
Jorgensen, P.F. (1996) ‘Chapter 15 - Affect, persuasion, and communication processes’, in
Andersen, P.A. and Guerrero, L.K. (eds) Handbook of Communication and Emotion. San
Diego: Academic Press, pp. 403–422. doi:10.1016/B978-012057770-5/50017-5.
Kapisa, T. (2021) ‘Importance Of Communication In An Organization’,
Zambianguardian.com, 22 August. Available at:
https://www.zambianguardian.com/importance-of-communication-in-an-organization/
(Accessed: 27 December 2021).
Klaverweide, D.M. (2006) Strategic Communication and the United Nations Millennium
Development Goals. University of Twente. Available at: http://essay.utwente.nl/56943/
(Accessed: 26 December 2021).
Larson, J. and Kleiner, B.H. (2004) ‘How to read non verbal communication in
organisations’, Management Research News, 27(4/5), pp. 17–22.
doi:10.1108/01409170410784428.
Lim, Y.J. (no date) ‘Strategic Communications of the United Nations: Case Studies of the
Department of Public Information under Secretary-General Kofi Annan, 1997-2006’, p. 189.
Organizational Communication: 9 Steps to Create a Successful Strategy (no date). Available
at: https://blog.smarp.com/organizational-communication-9-steps-to-create-a-successful-
strategy (Accessed: 2 January 2022).
Rocci, A. and Saussure, L. de (2016) Verbal Communication. Walter de Gruyter GmbH & Co
KG.
Simons, H.W., Morreale, J. and Gronbeck, B.E. (2001) Persuasion in Society. SAGE.

10. 10
Stiff, J.B. and Mongeau, P.A. (2016) Persuasive Communication, Third Edition. Guilford
Publications.
UNSDG | 2014-2017 UN Communications Strategy Lesotho (no date). Available at:
https://unsdg.un.org/resources/2014-2017-un-communications-strategy-lesotho (Accessed: 26
December 2021).
Watkins, M. (2001) ‘In Practice: Principles of Persuasion’, Negotiation Journal, 17(2), pp.
115–137. doi:10.1111/j.1571-9979.2001.tb00231.x.
Willard, C.A. (2003) A Theory of Argumentation. University of Alabama Press.