Documentul oferă un istoric detaliat al localității Buziaș, evidențiind evoluția acesteia de la primele dovezi de locuire preistorică, prin perioada romană, până la dezvoltarea ca stațiune balneară renumită în secolul XIX. Apele minerale descoperite aici au influențat semnificativ creșterea orașului, care a devenit un centru turistic important, atrăgând vizitatori și investitori. De asemenea, sunt evidențiate evenimentele istorice relevante și contribuțiile unor personalități la dezvoltarea infrastructurii stațiunii.

1. Scurt istoric al localităţii Buziaş, cu privire specială asupra istoricului staţiunii
Râmpu Claudia/Râmpu Petru Laurenţiu, Liceul Teoretic Buziaş
Oraşul Buziaş este aşezat în sud-vestul României, în partea sud-estică a judeţului
Timiş, la intersecţia paralelei 45˚38'45" latitudine nordică, cu meridianul 21˚36'10"
longitudine estică, la poalele nord-vestice ale Dealului Silagiu (324m), pe cursul inferior al
pârâului Valea Salciei, la o distanţă de 25 km (pe DJ 592) şi 28 km (pe cale ferată) faţă de
Lugoj şi de 34 km (pe DJ 592) şi 37 km (pe calea ferată) faţă de Timişoara. Are o suprafaţă
de 105 km² şi o altitudine medie de 128 m. Se învecinează cu judeţul Caraş-Severin la sud
şi cu comunele Darova la est, Racoviţa la nord, Chevereşu Mare şi Niţchidorf la vest.
Buziaşul, devenit oraş în anul 1956, cuprinde, din anul 1968, localităţile Silagiu, în
componenţa sa, şi Bacova, ca sat aparţinător.
Situat în partea central-sudică a judeţului, la graniţă cu judeţul Caraş-Severin, oraşul
Buziaş se află în centrul uneia dintre cele mai urbanizate zone regionale reprezentate de
axa Lugoj-Timişoara, precum şi proximitatea marilor oraşe Reşiţa şi Bocşa.
Strânsa legătură cu Judeţul Caraş-Severin este dată atât de apropierea de acesta
(8 km) cât mai ales prin rolul de centru polarizator local, oraşul Buziaş reprezentând o
zonă atractivă pentru satele din nord-vestul judeţului vecin. Acest fapt este demonstrat prin
numărul mare de persoane stabilite în localitate provenind din arealul mai sus menţionat.
De fapt prin Buziaş trece unul dintre cele mai vechi drumuri de legătură dintre Banatul de
câmpie şi cel montan chiar dacă în prezent axele de penetraţie se realizează prin Lugoj şi
Gătaia, artere de interes naţional.
Pe teritoriul localităţii, în cursul superior al pârâului Salcia, pe un mic afluent numit
Pârpora, s-au descoperit urme paleolitice, eneolitice, din perioada de tranziţie spre epoca
bronzului, epoca bronzului şi epoca fierului (de factură traco-geto-dacă şi geto-dacă), din
prefeudalism şi feudalism, de civilizaţie românească. Pe Valea Silagiului, sub vatra
localităţii Silagiu (la 4 km sud de Buziaş), s-au descoperit urme paleolitice, din epoca
fierului, daco-romane şi feudale. Versanţii unui afluent mai mic al acestuia Valea Secerii,
deţin urme ale unei întinse aşezări neolitice timpurii (aparţinând culturii Starčevo-Criş) şi
daco-romane. ( Sfetcu, 1979, p.2).
În cursul inferior al Văii Salcei, s-ar fi depistat, cu mulţi ani în urmă, indicii de locuire
romană şi de folosire a apelor minerale de aici. Istoricul Dumitru Tudor în lucrarea
sa ,,Oraşe, târguri şi sate în Dacia Romană” (1968), folosindu-se de informaţii mai vechi,
provenite de la Milleker, Ortvay, Borza şi cele din repertoriul arheologic al R.S.R., scria: ,,
Avem dovezi arheologice că în epoca romană s-au folosit în Banat şi apele termale
(minerale atermale, n.n.) de la Buziaş. În preajma izvoarelor minerale se înjghebase o mică
aşezare balneară, dovedită astăzi prin zidării, conducte de teracotă, monede, cărămizi,
sculpturi şi inscripţii pe piatră, din păcate toate împrăştiate, fără a fi fost studiate în
prealabil” (p. 55).
În Monografia Banatului semnată de Ioan Lotreanu, din anul 1935, se arată că la
Buziaş ar fi existat un castru, ce adăpostea probabil un modest post militar roman. Autorul
nota: ,, Localitatea este cunoscută din timpul romanilor atât pentru că aici a fost castrul
Ahihis, cât şi pentru că tot din acele timpuri sunt cunoscute izvoarele cu acid carbonic, ce
azi au ajuns a fi cu renume mondial...;descrierea castrului nu o putem face, căci abia se
mai găsesc ruine ale acestuia, insuficiente pentru a putea arăta forma şi dimensiunile lui”
(Lotreanu, 1935 - vol. I, p. 98).
Prima atestare documentară plauzibilă datează din 1369 sub numele de Buzus şi
Bozas, aparţinând districtului Belinţ, găsindu-se în stăpânirea familiei cnezilor români
Neacşu. (Sfetcu, 2001, p.11).

2. Pe baza unor registre judecătoreşti, pe la 1400, din Sculea- Oszkola, se arată că
Bozos (Buziaş) se afla în proprietatea lui Istvan Himfy ce a intrat în unele neânţelegeri
privind moşiile cu Jacob, chinez în Zyluas ( Silagiu). În anul 1407 regele Ungariei,
Sigismund de Luxemburg, donează lui Ozorai Pipo cetatea Berini cu 19 sate locuite şi 5
sate nelocuite, iar în anul următor, 1408, este introdus pe bunul primit. Între aceste sate
este şi Zyluas ( Silagiu). (Sfetcu, 2006, p.48).
După 1552, când Timişoara cade sub ocupaţie turcească, Buziaşul aparţinea de
Lugoj, fiind situat la numai 10 km est de linia e demarcaţie a ocupaţiei turceşti, a cărei
frontieră trecea prin apropiere. Între denumirile din hotarul Silagiului se află Ogaşul Turcului
şi Valea Ungurilor, ceea ce ne semnalează că aici a fost o zonă de delimitare, poate şi de
înfruntări a Principatului Autonom al Transilvaniei, aflat sub suzeranitate turcească, cu
Paşalâcul de Timişoara, Silagiul fiind integrat întâi în principat, apoi în paşalâc. O altă
dovadă a hotarului dintre cele două stăpâniri o reprezintă localităţile Sacoşul Turcesc (Mic)
şi Sacoşul Mare (Unguresc), aflate în estul respectiv vestul localităţii.
Această aşezare de graniţă făcea viaţa oamenilor neliniştită şi nesigură, din cauza
samavolniciilor la care erau expuşi din partea turcilor, a escapadelor acestora, ceea ce a
determinat, conform unei legende, mutarea vetrei satului din locul numit ,,la horă” (N-V), pe
actuala vatră, mai spre valea împădurită şi mlăştinoasă, valea Salciei, mai adăpostită, mai
sigură.
După 1716, când Timişoara a scăpat de sub ocupaţie otomană, lungă de un secol şi
jumătate, într-un recensământ, Buziaşul ca vechi sat românesc, apare cu 36 de case
construite sărăcăcios, lateral faţă de şoseaua principală Timişoara-Lugoj. Între 1718-1775
a făcut parte din districtul Ciacova, după aceea din cercul Timişoara până în 1779, când
este cuprinsă în comitatul Timiş. Între anii 1800-1820 începe infiltrarea unor familii de
germani, maghiari, sârbi şi cehi, contruindu-se mai temeinic, mai motivat, ajungându-se la
210 case.
Faptul cel mai semnificativ pentru începutul ecolului al XIX-lea este redescoperirea
apelor minerale, eveniment ce marchează indiscutabil începutul istoriei moderne a
Buziaşului. Anul 1805 găseşte Buziaşul sub stăpânire maghiară, cu aprobarea împărătesei
Maria Tereza. Descoperirea primelor izvoare minerale o datorăm doctorului de
circumscripţie Bela Lindemayer, pe baza unor obervaţii proprii îndelungate. În anul 1805, în
1811 şi apoi în 1816-1819, se fac primele analize temeinice ale apelor minerale din Buziaş,
la Universitatea din Budapesta, ultimele la iniţiativa prof. dr. Pàl Kitaibel, ale cărui rezultate
pecetluiesc definitiv soarta Buziaşului, de viitoare staţiune balneară şi de tratament intern.
Încă din 1811 au început să vină primii curanţi, iar din 1819-1820 se începe
construcţia primelor pavilioane şi stabilimente de băi (Baia veche nr. 2 – Feruginoasă).
Această clădire, modificată ulterior, a avut o alee de acces plantată iniţial cu plopi
ornamentali, apoi cu molizi.
Buziaşul, în 1819 este declarat staţiune balneară.
Un eveniment deosebit de important pentru viitorul staţiunii, pentru specificul şi
personalitatea ei, a fot plantarea, începând din 1815, a primilor arbori ornamentali, a
platanilor bătrâni, din centrul parcului. Acest eveniment a marcat începuturile parcului,
începutul formării identităţii Buziaşului ca staţiune balneară cu personalitate distinctă.
Această identitate a fost clădită pe descoperirea şi valorificarea zăcământului hidromineral
pentru băi şi tratamente interne.
Parcul, ca element esenţial de decor, ca ,,sediu”, al izvoarelor minerale şi al
stabilimentelor pentru băi s-a dezvoltat pe parcursul a două secole. Primele plantări
ornamentale, s-au făcut într-o pădure naturală, un zăvoi de luncă, situat în lungul pârâului
Salcia, prin tăieri de alei, parcelări şi amenajarea acelor parcele, prin sistematizări după
legile arhitecturii peisajere, într-un stil mixt, prin plantări de arbori, arbuşti şi specii ierboase
decorative.

3. În 1838 ia fiinţă primul post permanent de medic balneolog (dr. Gheorghe Ciocârlan)
până atunci funcţionând medicul Bela Lindenmayr; în 1839 se construieşte biserica
ortodoxă; în 1853 se construiesc băile Phöenix (Baia nr. 1) şi Hotelul Grand.
În 1858 se construieşte colonada cu pavilioanele izvoarelor Iosif, Mihai şi Antoniu,
acum având loc prima sistematizare a parcului, ca principal element de decor şi de o
deosebită utilitate practică, făcând legătura dintre băi, pavilioane, izvoare, cazino şi bazar.
Din aceeaşi perioada datează Cazinoul, Băile Reci, Băile Calde (Baia nr. 2) şi Hidroterapia;
în 1874 este edificată Biserica Catolică; în 1895 s-a plantat şi amenajat parcul Lighet. În
1898 se construieşte calea ferată Timişoara - Buziaş.
Începând cu anul 1846, Zigmond Ormós a funcţionat ca pretor şi primpretor cu
reşedinţa de plasă la Buziaş. Plasa Buziaş, după anul 1868 e alcătuită din 25 de aşezări.
La sfârşitul secolului XIX, ea continua a fi una dintre cele 11 plăşi ale comitatului Timiş
până la 1918. Tribunalul Buziaş, de plasă, s-a înfiinţat în 1867. Legea 32/1871 ,,stabileşte
la Timişoara Tribunalul Regesc de care depindeau tribunalele din Buziaş, Ciacova, Lipova,
Recaş, Aradul Nou şi Vinga”.
După 1869, staţiunea este vizitată de personalităţi ale vremii: poetul turc, Murad
Effendi, omul de stat maghiar, Francisc Deac şi Ministrul Învăţământului şi Cultelor, August
Treford.
În perioada 2-8 septembrie 1898, s-au desfăşurat la Buziaş manevre (aplicaţii)
militare regale, la care au asistat Franz Joseph I de Habsburg, împărat şi rege al Austro-
Ungariei, arhiducele Franz Ferdinand, moştenitorul tronului, arhiducii Franz Salvator şi Iosif
şi mulţi alţi militari şi diplomaţi din întrega lume veniţi aici cu un tren special.
În 1903 se forează izvorul sondă Antoniu (103 m), puternic artezian, din care apa
ţâşneşte la 20 de metri şi formează un lac folosit mulţi ani pentru agrement. (pe locul
actualei săli de sport).
În 1881, se înfiinţează prima tipografie, iar primul ziar local ete în limba germană:
,,Busiascher Anzeiger”(Ştiri din Buziaş) se înfiinţează prima tipografie.
La începutul secolului XX, graţie descoperirii tratului acvifer artezian, în 1903, şi
medicului Iuliu Mahler, s-a introdus în staţiune tratarea maladiilor cardiovasculare prin cură
externă( băi în apă minerală puternic carbogazoasă încălzită) şi gimnastica medicală, cu
rezultate deosebite;
Proprietari ai Staţiunii Balneare au fost, între 1811-1892, Fundaţia Domeniului
Fondului Regional Catolic- Timiş şi, între 1892-1906, familia Ernő Schottola.
În perioada 1906-1848, staţiunea se află în proprietatea familiei Muschong, sub
denumirea de Băile Muschong S.A. Buziaş. Noul proprietar a cumpărat staţiunea cu
800000 de coroane, în această perioadă făcându-se investiţii masive. Astfel s-a construit
fabrica de îmbuteliat ape minerale şi acid carbonic ,,Fabrica Phoenix”, se contruieşte calea
ferată particulară ce lega gara de staţiune, precum şi numeroase construcţii imobiliare
destinate atât tratamentului cât şi cazării turiştilor.
Jacob Muschong a fost în această perioadă proprietarul Fabricii de ţiglă Jimbolia şi
al Fabricii de cărămizi Lugoj.
După ce Muschong, în 1923, a trecut în veşnicie, proprietari au ajuns fiica sa şi
ginerele său Katharina şi Elemer Patyanszky.
După naţionalizare, iulie 1948, Băile Minerale, intrate în proprietatea statului român,
au primit numele de Întreprinderea Balneară Buziaş, până în 1990, când a devenit S.C.
Tratament Balnear Buziaş S.A. Azi activitatea curativă, intens modernizată, acordă bolilor
cardiovaculare un loc central. De îmbutelierea şi comercializarea zăcământului
hidromineral s-au preocupat proprietarii amintiţi ai staţiunii, până la 1 iulie 1955 când s-a
înfiinţat, aparte, Întreprindera Indutrială de stat ,,Apemin” Buziaş. Aceata din anul 1963,
trece sub administraţia unor unităţi industriale din Timişoara, până în anul 1990, când
redevine de sine stătătoare, numită S.C. Phoenix .A. Buziaş.

4. La marea unire din 1918 de la Alba Iulia, a participat şi o delegaţie din Buziaş. După
28 iulie 1919, s-a introdus în plasa Buziaş autoritatea administrativă româneacă, avocatul
dr. Valeriu Gaiţia devenind primpretor. După unire, Buziaşul a cunocut o epocă de
prosperitate. Specifică pentru această perioadă este tendinţa de a se moderniza şi
individualiza staţiunea separat de oraş. Astfel, majoritatea vilelor noi se construiesc în
perimetrul ei, respectiv, Casa de odihnă nr. 6 şi Casa de odihnă nr. 7, în anul 1928. La
acestea se adaugă ştrandul executat între 1926-1929, introducerea iluminatului electric în
1923, refacerea intalaţiilor pentru cură internă şi externă.
După al doilea război mondial, în anii socialismului, s-a amplificat turimul de masă,
fiind necesare noi spaţii de cazare şi tratament. Astfel a avut loc introducerea încălzirii
centrale, a apei calde şi reci în casele de odihnă exitente, recompartimentarea acestora
precum şi contruirea unor hoteluri: Buziaş, U.N.C.A.P.(actual Silvana), terminat în 1976,
Silagiu intrat în folosinţă în 1978, Hotel Parc inaugurat în 1979, Hotel Timiş inaugurat în
1984, toate conform normelor turimului internaţional. În paralel s-au renovat casele de
odihnă 1-17. Au mai apărut pe harta taţiunii Casele de odihnă numerele 19 şi 20. Pe lângă
Cantina pensiune, cu o capacitate de 500 de locuri, dată în folosinţă de Întreprinderea
balneară Buziaş în anul 1976, menţionăm Aviabarul, Grădina Bănăţeană etc. În această
perioadă s-au mai construit la nivelul oraşului Casa de Cultură în 1978, Biblioteca nouă
1984, Teatrul de vară 1985, Sala de sport 1987.
După 1989, numărul turiştilor a scăzut continuu, rând pe rând s-au închis
casele de odihnă, funcţionând doar hotelurile construite în anii 80. În structura turiştilor
predomină populaţia vârsnică, pensionarii, ce beneficiază de bilete de tratament
compensate, numărul acestora depinzând de Casa Naţională de Pensii şi de SIF
Transilvania, proprietara Băilor Buziaş. Alte categorii de turişti sunt slab reprezentate,
neputându-se vorbi de un flux continu, ci doar sporadic la sfârşit de săptămână, în parte
datorită atracţiilor reduse pe care le oferă Buziaşul în prezent.
Bibliografie:
1. Lovasz, Horst, (2006), Flora ornamentală a staţiunii Buziaş, Editura Pardon,
Timişoara, 210 p.
2. Sfetcu, Octavian, (2001), Buziaş – Temelii istorice şi teatrale, Editura Orizonturi
Universitare, Timişoara, 151 p.
3. Sfetcu, Octavian, Moise Nicolae, (2006), Silagiu – Pagini de istorie din vremi apuse şi
contemporane. Contribuţii la istoria Silagiului, Editura Pardon, Timişoara, 298 p.

5. FIŞA DE ÎNSCRIERE
SIMPOZION NAŢIONAL CU TEMA:
ÎNDATORIRI, DREPTURI ŞI ÎNVĂŢĂMINTE PENTRU GENERAŢIA DE
AZI, IZVORÂTE DIN GÂNDIREA, LUPTA ŞI JERTFA SECULARĂ DE
IERI , LA 225 DE ANI DE LA MARTIRIUL LUI HOREA, CLOŞCA ŞI
CRIŞAN
Albac - 28 FEBRUARIE 2009
NUMELE ŞI PRENUMELE: RÂMPU CLAUDIA
RÂMPU PETRU LAURENŢIU
ADRESA DE DOMICILIU: Str............................Griviţei...................nr............ Bloc .......U6...... scara........
etaj ......II..... ap.....8....cod poştal ........305 100........ localitate ....Buziaş..............judeţ / sector.....Timiş........
TELEFON FIX/MOBIL.................................................0743011587.......................................................
EMAIL.........................................................ram_cla@yahoo.com.................................................................
ŞCOALA...........................................LICEUL TEORETIC BUZIAŞ...........................................................
ADRESA ŞCOLII ………………………......Str. Republicii nr. 19 A...................................
TELEFONUL ŞCOLII …………………….................0256321351.......................................................
LOCALITATEA....................................................BUZIAŞ..............................................................
JUDEŢUL / SECTORUL.............................................TIMIŞ.......................................................
SPECIALITATEA.....Râmpu Claudia-biologie, Râmpu Petru - geografie.......................................
TITLUL LUCRĂRII....Scurt istoric al localităţii Buziaş, cu privire specială asupra istoricului staţiunii..
SECŢIUNEA: .... V. Oraşul nostru/Comuna noastră – trecut, prezent şi perspectivă .............................
MODUL DE PARTICIPARE: - DIRECT, prin susţinerea lucrării □
- INDIRECT, prin trimiterea lucrării X
MIJLOACE DE CARE AVEŢI NEVOIE PENTRU PREZENTAREA LUCRĂRII:
• CALCULATOR. □
• VIDEOPROIECTOR. □
• ALTELE (precizaţi care)........................................................................
CHITANŢA TAXEI DE PARTICIPARE:
DATA.....26-02-2010........SERIA.....................CNPRNTM19..................NR............00001017..............
Nr. Factura MAN00000578
Completarea tuturor spaţiilor este obligatorie.