3. Coperta: CRISTIAN STĂNESCU ISBN 973-48-0043-4
CASA EDITORIALA PENTRU TURISM ŞI CULTURA ABEONA Bucureşti, 1992
CUVÎNT îNAINTE
Cartea de faţă se adresează iubitorilor drumeţiei, în special tineretului, ea urmărind să pună la
dispoziţia celor interesaţi o informaţie succintă, de mare accesibilitate şi adresabilitate, privind bogatul şi
variatul potenţial turistic românesc.
După cum arată şi titlul, atenţia noastră a fost precumpănitor îndreptată către prezentarea —
uneori mai extinsă, alteori sintetică sau numai enunţiativă — unui segment bine determinat din vastul şi
valorosul patrimoniu turistic al ţării: monumentele naturii, rezervaţiile naturale (geologice,
paleontologice, speologice, botanice, cinegetice etc.), peşterile, arborii ocrotiţi, parcurile, staţiunile
balneoclimatice sau climatice.
În momentul cînd ne-am propus elaborarea volumului, demersul nostru a avut în vedere o dublă
finalitate, bine definită: oferirea unui util instrument de lucru amatorilor de drumeţie, precum şi, mai ales,
gruparea intre coperţile unei singure cărţi a aproape tuturor obiectivelor naturale de interes major de pe
teritoriul patriei, în ultimă instanţă întreprinderea noastră fiind şi o caldă pledoarie pentru cunoaşterea şi,
în primul rînd, ocrotirea şi protejarea mediului înconjurător, a impresionantului tezaur — de neînlocuit —
cu care Natura a împodobit spaţiul românesc.
Astfel, în opt itinerare de mărime variabilă, propunem cititorilor mai multe circuite prin
majoritatea zonelor ţării, invitîndu-i la pasionante şi interesante excursii în Delta Dunării, pe litoralul
Mării Negre, la Cazanele Dunării, pe văile Prahovei, Oltului, Cernei; Bistriţei, Crişurilor, Someşului şi
Mureşului, pe platoul Bucegilor, pe piscurile semeţe ale Retezatului sau Făgăraşului, la Vulcanii noroioşi
ori pe molcomele obcine ale Bucovinei, în Maramureş sau în Munţii Apuseni, în staţiuni de faimă
europeană sau de simplu interes local, în peşteri, parcuri, rezervaţii naturale, în municipii, oraşe şi alte
localităţi, majoritatea aşezări străvechi, cu bogate tradiţii în domeniul creaţiei materiale şi spirituale.
Aşa cum era şi firesc, nu am intenţionat să ne oprim doar la o prezentare unilaterală a
obiectivelor turistice şi cu toate că ponderea o deţine patrimoniul natural, am considerat util şi necesar să
punctăm, pastilat, cîteva date esenţiale referitoare la istoria localităţilor urbane şi rurale întîlnite de-a
lungul circuitelor propuse cititorilor, menţionînd, de asemenea, şi existenţa unor remarcabile monumente
istorice, de artă şi arhitectură.
Din raţiuni metodologice am adoptat un criteriu unitar de prezentare la municipii şi oraşe; astfel,
după o succintă „fişa" istorică ne oprim asupra muzeelor, accentul fiind pus, acolo unde este cazul, pe
muzeele (secţiile) de ştiinţe naturale, apoi asupra monumentelor de arhitectură sau de artă plastică,
încheind expunerea cu grădinile botanice, parcurile, arborii ocrotiţi etc. existente în perimetrul
localităţilor sau în împrejurimile lor. în privinţa staţiunilor balneoclimatice şi climatice am optat pentru
oferirea unei informaţii la obiect privind clima, factorii naturali de cură, indicaţiile, amintind, desigur,
acolo unde se impunea, obiectivele naturale ce merită a fi cunoscute de vizitatori.
Din toate aşezările urbane şi rurale am îndrumat cititorii către rezervaţiile naturale, peşterile,
pădurile, parcurile naturale sau dendrologice, punctele de mare pitoresc etc. aflate în vecinătatea lor.
Volumul de faţă se dedică bravului nostru tineret care a dovedit, încă o dată, în zilele Revoluţiei
din Decembrie 1989, cu deplină maturitate, că iubirea de patrie rămîne sentimentul cel mai profund, de
neînlocuit, dus pînă la jertfa supremă. în numele acestui sentiment, al acestei jertfe, să păstrăm cu grijă, cu
dăruire, să îmbogăţim, nu numai material, ci şi sufleteşte, acest patrimoniu de frumuseţe care este
România.
ITINERARUL I. BUCUREŞTI — PLOIEŞTI —VĂLENII DE MUNTE — SLĂNIC —
BAICOI — SINAIA — BRAŞOV — FĂGĂRAŞ — SIBIU — RÎMNICU-VÎLCEA —
PITEŞTI — CÎMPULUNG — TÎRGOVIŞTE — BUCUREŞTI
a. BUCUREŞTI — BRAŞOV (228 km)
Km 0 (DN 1) BUCUREŞTI
Municipiul Bucureşti, capitala României, este situat în partea de sud a ţării, în Cîmpia Română, la

4. aproximativ 60 km de Dunăre, 100 km de Carpaţi şi 250 km de litoralul Mării Negre; el se desfăşoară pe
direcţiile nord-sud (53 km) şi est-vest (46 km), avînd suprafaţa de 1 521 km2.
În Piaţa 1848 se află borna kilometrică 0 de unde începe măsurătoarea şi numerotarea kilometrică
a drumurilor naţionale, pînă la hotare. Teritoriul Bucureştilor este străbătut de rîurile Dîmboviţa şi
Colentina, ultimul formînd în părţile de nord şi est ale capitalei o salbă de lacuri amenajate pentru odihnă şi
recreere: Mogoşoaia, Străuleşti, Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Plumbuita, Fundeni, Pantelimon,
Cernica şi altele.
Primele mărturii ale existenţei omeneşti pe teritoriul oraşului, identificate în cartierele Pantelimon
şi Colentina, datează din paleoliticul inferior, continuitatea şi permanenţa de locuire în perimetrul
Bucureştilor fiind atestate de vestigii aparţinînd celorlalte epoci istorice descoperite în toate zonele
municipiului.
Cea mai veche consemnare scrisă, cunoscută pînă în prezent, a denumirii actuale o găsim într-un
document emis de domnitorul Vlad Ţepeş la 20 septembrie 1459, act care se încheie cu menţiunea că a fost
dat „în cetatea Bucureşti". După ce timp de aproape două secole a fost, împreună cu Tîrgovişte, capitală a
Ţării Româneşti, din anul 1659 rămîne singura capitală a statului muntean. Din Bucureşti, a ridicat Mihai
Viteazul steagul luptei antiotomane în anul 1594, moment ce avea să ducă la prima unire politică a ţărilor
române, realizată de voievod la 1600. Implicat în toate evenimentele majore ale ţării, Bucureştii au fost
centrul revoluţiilor ele la 1821 şi 1848, precum şi al luptei pentru Unirea Principatelor. În evul mediu oraşul
a jucat şi un însemnat rol cultural: tipografie la 1580, Academie domnească în anul 1694 etc.
La 24 ianuarie/5 februarie 1862 Bucureştii rămîn unica capitală a Principatelor Unite, numite de
atunci încolo România, la 9 Mai 1877 aici s-a proclamat independenţa ţării, iar la 1 Decembrie 1918, în
urma Marii Uniri, oraşul devine capitala statului naţional unitar.
Bucureştii au avut şi o importantă funcţie economică şi culturală; aici s-au înfiinţat: prima moară
cu abur din ţară (1853), prima fabrică de bere (1854), s-a introdus iluminatul public cu lămpi de petrol
(1854), fiind primul oraş din lume care a folosit această inovaţie, s-a înfiinţat uzina de gaz aerian de la
Filaret (1871), fabrica de zahăr de la Chitila (1876), oraşul a devenit nod al reţelei de căi ferate, s-a introdus
tramvaiul (1872, iniţial cu cai; din 1894 şi cel electric), au apărut, după primul război mondial, unele mari
întreprinderi industriale (uzinele Malaxa, azi Faur), s-au ridicat edificii publice. În anul 1864 s-a înfiinţat
Universitatea, apoi alte institute de învăţămînt superior (Conservatorul de Muzică, Şcoala de Belle Arte,
Facultatea de Medicină, Şcoala de Drumuri şi Poduri, Academia Comercială etc!); în anul 1866 lua fiinţă
Societatea Literară, devenită în 1867 Societatea Academică, iar din anul 1874 Academia Română.
Oraşul de azi este o mare metropolă, caracterizată din punct de vedere economic prin unităţi ale
industriei grele, industriei constructoare de maşini, de utilaj chimic, industrie electronică, confecţii, textile,
chimică, alimentară, prelucrarea lemnului etc.
Municipiul Bucureşti, prin potenţialul său turistic, prin numeroasele monumente istorice, de artă şi
de arhitectură, prin obiectivele cultural-artistice şi ştiinţifice, prin marile sale baze sportive, prin întinsele
sale parcuri şi frumoasele monumente ale naturii, constituie o puternică atracţie pentru populaţia ţării.
Obiectivele turistice, numeroase, au o mare valoare cultural-artistică şi istorică. Dintre acestea
amintim: MUZEUL DE ISTORIE AL ROMÂNIEI clădire monument de arhitectură, ridicată în anii 1894—
1900 după planurile arhitectului Al. Săvulescu; ceramica neolitică; „Gînditorul" celebră realizare a culturii
Hamangia; piese aparţinînd culturii Cucuteni; tezaurul de la Hinova, ce conţine podoabe de aur în greutate
de peste 4 kg; vasul descoperit la Grădişton Muncelului cu inscripţia Decebalus per Scorillo; copia
Columnei lui Traian; tezaurul de la Pietroasa cunoscut sub numele de Cloşca cu puii de aur; coiful de la
Ciumesti — Satu-Mare; Proclamaţia de la Padeş (1821), Proclamaţia de la Islaz (1848); exponate şi
documente privind lupta pentru Unirea Principatelor, Războiul pentru Independenţă, Primul război mondial
şi Marea Unire din 1918; numeroase mărturii referitoare la perioada interbelică, participarea României la
războiul antifascist; lapidariu antic şi medieval, tezaur istoric şi cabinet numismatic; MUZEUL DE ARTA
AL ROMÂNIEI (organizat într-o aripă a Palatului Regal, clădire monument de arhitectură reconstruită în
anii 1930—1937, după planurile arhitectului D. Nenciulescu; Galerie Naţională; Galerie Universală; Secţie
de grafică; Secţie de artă decorativă) de care aparţin Muzeul Colecţiilor de Artă şi Muzeul Ceramicii şi
Sticlei; MUZEUL SATULUI ŞI DE ARTA POPULARA (înfiinţat în 1936, una dintre primele instituţii de
acest gen din lume; ocupă 10 ha în Parcul Herăstrău; 298 de construcţii populare tradiţionale, cu inventarul
lor, amplasate după criteriul zonelor geografice); MUZEUL LITERATURII ROMANE (clădire monument
de arhitectură ridicată în anul 1863; arhitect Rudolf Boroczyn; manuscrise, documente, fotografii, ediţii
princeps, diverse publicaţii literare menite să prezinte creaţia şi personalitatea marilor scriitori români);
MUZEUL DE ISTORIE' ŞI ARTA AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI (clădire monument de arhitectură

5. ridicată în anii 1832—1834; refaceri în 1862; istoria oraşului din cele mai vechi timpuri pînă în prezent;
Secţie de artă românească şi străină); MUZEUL DE ISTORIE NATURALĂ „GRIGORE ANTIPA" clădire
construită în anul 1908 la stăruinţele savantului Grigore Antipa; cel mai mare muzeu de acest fel din ţară şi
unul dintre cele mai reprezentative din lume; expoziţia de bază, alcătuită pe criterii ştiinţifice riguroase,
înfăţişează o parte a impresionantului patrimoniu ce numără peste 850 000 de piese; materialul este
sistematizat pe cîteva teme majore; prima dintre ele are în vedere evoluţia Pămîntului şi a vieţuitoarelor;
cea de-a doua urmăreşte relaţia animal-mediu ambiant; centrul de greutate al expoziţiei este reprezentat de
tema privind fauna globului şi, în paralel, fauna României; dintre exemplarele mai deosebite ale faunei
exotice amintim: struţul african (cea mai mare specie actuală de pasăre, masculul putînd atinge 150 kg
greutate şi 2,50 m înălţime), nandu (cele mai mari păsări din America, cu înălţimea de 1,20—1,50 m şi
greutatea de cca 25 kg), casuarii (păsări de pădure, puternice, care nu zboară, dar în schimb sînt bune
alergătoare, putînd atinge 40—50 km pe oră, şi traversează înot rîurile şi fîşiile de apă din junglă), pasărea
nocturnă kiwi (are miros bine dezvoltat datorită deschiderii nărilor la extremitatea ciocului, caz unic în
lumea păsărilor), cufundării (păsări acvatice, excelente înotătoare; în caz de pericol rămîn sub apă cîteva
minute, reapărînd la suprafaţă la 200—300 m distanţă), tucanii (au ciocuri mari, puţin arcuite şi scot sunete
croncănite sau stridente, ascuţite), termitele africane arboricole (trăiesc în cuiburi construite la suprafaţa
solului, unele măsurînd mai mulţi metri înălţime), gîndacul elefant din Brazilia tropical-ecuatorială (numit
astfel după prelungirea în formă de trompă de elefant ce o poartă pe cap), peste 250 000 specii de fluturi,
ariciul, cangurul, capibara (cea mai mare dintre rozătoare, cu lungimea de pînă la 1—1,30 m, greutate pînă
la 60 kg şi înălţimea 50 cm), şoarecele săritor din deşerturile asiatice (îşi sapă galerii cu mai multe tuneluri
de refugiu), lemingul norvegian (animal cunoscut pentru înmulţirea sa masivă în anii cu hrană abundentă;
la fiecare trei-patru ani), furnicarul (limba cu diametrul de numai 10—15 mm poate fi scoasă pînă la 60
cm), ghitonul sau jderul-flămînzilă (foarte puternic pentru talia lui, poate tîrî un urs sau poate omorî renul
ori elanul), iakul (bun căţărător pe stînci, rezistent, trăieşte în Tibet pînă la 6 100 m alt.), dromaderul,
babuinii, morsa, guerza (maimuţă cu păr lung pe spate, care-i amortizează şocurile cînd se aruncă dintr-un
copac în altul), gorila de munte (cel mai mare şi puternic reprezentant al primatelor; poate atinge 7,75 m
înălţime şi 275 kg greutate), marele păianjen sud-american Avicularia ivicularia, capabil să ucidă şi
păsărele, creveta uriaşă de Indonezia, cu labele de 30 cm lungime, moluscă Tridacna gigas (trăieşte în
recifii coralieri din Oceanul Indian şi atinge 400 kg greutate), somnul electric (musculatura sa produce
suficientă electricitate pentru a comoţiona chiar şi un om), maimuţa năsoasă kahan (masculul are un nas
lung care creşte o dată cu vîrsta), scheletul unui Dinotherium qiqantissimus (unicat în lume; înalt de 4,5 m),
scheletul porumbelului Didus ineptus, originar din Insula Mauritius etc.]; CURTEA VECHE (secolul al
XVI-lea, cu refaceri; aici funcţionează Muzeul Curtea domnească — Palatul Voievodal, secţie a Muzeului
de Istorie şi Artă al Municipiului Bucureşti); BISERICI, MONUMENTE DE ARTA ŞI ARHITECTURA,
dintre care amintim: Buna Vestire — Curtea Veche (secolul al XVI-lea, cu refaceri; ctitorie a lui Mircea
Ciobanul) Mihai Vodă (1591, cu refaceri; ctitorie a lui Mihai Viteazul), Radu Vodă (veacul al XVII-lea;
ctitorie a lui Radu Mihnea), Patriarhia (secolul al XVII-lea, cu refaceri; ctitorie a lui Constantin Şerban
Basarab), Fundenii Doamnei şi Colţea (secolul al XVII-lea; ctitor spătarul Mihai Cantacuzino), Sf.
Gheorghe Nou (1707, cu refaceri: ctitorie a lui Constantin Brîncoveanu care-şi are mormîntul aici),
Creţulescu (veacul al XVIII-lea), Antim (1715; ctitorie a lui Antim Ivireanul), Stavropoleos (1724, cu
refaceri), Ghica-Tei (1833; ctitorie a lui Grigore Dimitrie Ghica) ş.a.; STATUILE lui Mihai Viteazul (1876;
Carrier Belleuse), Ion Eliade Rădulescu (1879; Ettore Ferrari), Gheorghe Lazăr (1885; Ion Georgescu),
Spiru Haret (1935; Ion Jalea) amplasate în faţa Universităţii (clădire monument de arhitectură ridicată în
anii 1857— 1869 după planurile arhitectului Al. Orăscu). Mihai Eminescu (Gheorghe Anghel) din faţa
Ateneului Român (edificiu monument de arhitectură construit în anul 1888, după proiectul arhitecţilor
Albert Galleron şi C. Băicoianu), Mihail Kogălniceanu (1936; Oscar Han); MONUMENTUL GENIULUI
— LEUL (1926; Spiridon Georgescu); ARCUL DE TRIUMF (1935; arhitect Petre Antonescu; sculpturi de
Ion Jalea, Corneliu Medrea, Constantin Baraschi); MONUMENTUL AVIATORILOR (1936; Lidia
Kotzebue): MONUMENTUL EROILOR PATRIEI din faţa Academiei Militare (1957; Zoe Băicoianu,
Marius Butunoiu, I. Dămăceanu, T. N. Ionescu); numeroase CLĂDIRI MONUMENTE ISTORICE, DE
ARTA ŞI ARHITECTURA şi anume: Hanul Manuc (începutul secolului al XIX-lea; atentă restaurare în
anii 1968—1972) Palatul Ghica-Tei (1822; în interior fresce de Giacometti), Banca Naţională a României
(1885; Albert Galleron şi Cassien Bemard), Palatul de Justiţie (1895; A. Ballu), Palatul C.E.C. (1896—
1900; Paul Gottereau), Palatul Parlamentului (1907; Dimitrie Maimarolu), Institutul de Arhitectură „Ion
Mincu" (1912—1927; Grigore Cerchez), Sala Palatului (1960; Horia Maieu, T. Ricci, Ignat Şerban), Palatul
Radiodifuziunii (1960: T. Ricci, L. Căreia, M. Ricci), noile clădiri ale Academiei de Studii Economice

6. (1967—1968), Centrul de Televiziune, sediul Televiziunii Române (1968; T. Ricci, T. lacoban, M.
Căciulă),. Aeroportul Internaţional Otopeni (1969), hotelul Intercontinental (1970; D. Ha-riton, I. Moscu,
Gh. Nădrag, I. Belea), Teatrul Naţional (1967— 1970; Horia Maieu, Romeo Belea, N. Cucu), Institutul
Politehnic (1967—1972; Octav Doicescu), Palatul Sporturilor (Sala Polivalentă; 1974); METROUL (trei
magistrale a căror lungime însumează 60 km); BAZE TURISTICE ALE COMPANIEI DE TURISM
PENTRU TINERET; BAZE SPORTIVE ŞI STADIOANE (Naţional, Steaua, Dinamo, Giuleşti, Olimpia,
Patinoarul artificial ş.a.).
Pe teritoriul Bucureştilor se află numeroase parcuri şi zone de agrement; dintre acestea vom aminti
pe cele mai importante.
PARCUL HERĂSTRĂU, numit iniţial Parcul Naţional, a început să fie amenajat în anul 1936 pe
un teren vast cuprins între Şoseaua Kiseleff şi lacurile Herăstrău şi Floreasca. Extins şi transformat în anul
1951, parcul ocupă în prezent suprafaţa de 187 ha, inclusiv lacul. Pe lac se află trei insule; două mai mici,
pe care se înalţă sălcii şi plopi, şi alta mai mare, cunoscută sub numele de Insula Trandafirilor, legată de
restul parcului prin poduri frumos arcuite şi situată în partea de sud a lacului.
În incinta parcului se găsesc un teatru în aer liber (3 000 locuri), pavilioane pentru biblioteci şi
expoziţii, terenuri şi baze sportive, o seră în care se cultivă plante necesare parcului, Expoflora,
debarcadere, un parc de distracţii pentru copii, busturi ale unor oameni de cultură români şi străini.
În parc vegetează un unicat dendrologic, o varietate a salcîmului japonez cu ramuri plîngătoare şi
frunze pătate cu alb. Întrucît era necunoscut în literatura de specialitate şi a fost descris pentru întîia dată de
specialiştii din ţara noastră, în anul 1960, a primit numele de Sophora japonică Bucureşti (existenţa
salcîmului a înregistrat-o şi prestigioasa revistă „The American Horticultural Magazine", care i-a subliniat
valoarea ornamentală).
PARCUL LIBERTĂŢII, amenajat pe Dealul măreţului, acoperit odinioară cu viţă de vie, ocupă
suprafaţa de 36 ha. Deşi primele preocupări pentru crearea unui parc în zonă dateaza din anul 1864, parcul
a fost inaugurat abia în anul 1906 după proiectul realizat de Louis Redon.
În parc se află Arenele Libertăţii (capacitate 5 000 locuri), vastă construcţie în formă de potcoavă,
cu coloane în stil doric, concepută de arhitectul Negrescu, pentru reprezentaţii teatrale în aer liber. Tot aici
poate fi admirată Fîntîna Gheorghe Gr. Cantacuzino, monument în stil neoclasic, înălţat în anul 1870.
Construcţia, realizată din blocuri de piatră care imită stîncile, are faţada şi părţile laterale prevăzute cu
basoreliefuri şi piloni de susţinere pe care sînt fixate plăci de ceramică înfăţişînd steme şi cavaleri
medievali. Partea din faţă dispune de o firidă la baza căreia se găseşte un mic bazin de piatră din care
ţîşneşte apa.
În parc trăiesc copaci seculari printre care şi un exemplar din arborele mamut (Sequoia gigantea)
originar din munţii Sierra Nevada şi California (S.U.A.), unde atinge peste 100 m înălţime, pînă la 10 m în
diametru şi vîrstă impresionantă de peste 4 000 de ani.
În faţa intrării în parc este amplasată Fîntîna Zodiacului, construită în anul 1934 după planurile
arhitectului Octav Doicescu. Decoraţia cuprinzînd un ciclu de mozaicuri în alb şi negru, reprezentînd
semnele zodiacului, aparţine sculptorului Mac Constantinescu.
GRĂDINA CIŞMIGIU, cea mai veche grădină publică amenajată în Bucureşti, a fost inaugurată la
22 martie 1860, actuala sa înfăţişare datorîndu-se, în mare, peisagistului Fr. Rebuhn. Dintre arborii şi
arbuştii care se evidenţiază prin raritatea speciei amintim: Pinus jeffreyi, un pin originar din America de
Nord, Libocedrus decurrens, conifer din America, un stejar masiv şi secular (Quercus robur), alunul turcesc
(Corylus colura) ş.a.
Punctele de atracţie ale Cişmigiului sînt: lacul, terasa cu trandafiri, Rondul roman (unde sînt
amplasate busturile mai multor scriitori clasici români), busturile altor scriitori şi publicişti (Traian
Demetrescu ,George Panu, Maica Smara), Monumentul eroilor francezi (executat în marmură de Carrara de
către sculptorul Ion Jalea în anul 1922).
Dintre celelalte parcuri bucureştene menţionăm: PARCUL TINERETULUI (cu Palatul Sporturilor
şi Culturii, fîntîni arteziene, lac, loc de distracţii pentru tineret etc.), PARCUL CIRCULUI, PARCUL
KISELEFF, precum şi parcurile şi grădinile mai mici: COPILULUI, NICOLAE BĂLCESCU, VITAN,
IOANID, GRĂDINA ICOANEI, DRUMUL TABEREI ş.a.
Pe teritoriul oraşului sînt ocrotiţi o serie de arbori şi arbuşti care se evidenţiază prin raritatea
speciei în această zonă geografică sau prin dimensiuni, vîrstă şi particularităţi morfologice. Asemenea
arbori sînt: tisa (Taxus baccata; în str. Ştirbei Vodă nr. 132 şi Tunari nr. 34), exemplare de peste 100 de ani,
avînd coronament bogat şi o mare valoare decorativă; magnolia (Magnolia dianae; în str. Polonă nr. 4,
Berthelot nr. 26, Sergent Militam nr. 8, General Dona nr. 12 ş.a.), specie ornamentală ocrotită la care florile

7. apar direct pe ramuri şi înainte de înfrunzire; dudul alb (Morus alba; str. Batistei nr. 2) originar din China,
în vîrstă de peste 200 de ani; salcîmul japonez (Sophora japonică; str. M. Ser-ghiescu nr. 11) plantat în anul
1910; platanul (Platanus acerifolia; lîngă podul Cotroceni), exemplar de peste 200 de ani, cu diametrul
peste 1 m; liliacul (Syringa vulgaris), un exemplar mare, cu diametrul de peste 50 cm aflat pe str. Mihai
Eminescu; în grădina Casei Scriitorilor „Mihail Sadoveanu" (Calea Victorie nr. 115) vegetează un exemplar
unic de ulm de cîmp, remarcabil prin coroana sa ramificată şi frunze mici.
ÎMPREJURIMI
PĂDUREA CERNICA se întinde de la şoseaua Bucureşti — Călăraşi (DN 3) spre sud, pînă la
valea Colentinei unde se află Lacul Cernica (341 ha şi un volum de apă de 7 000 000 m3). În curtea
mănăstirii din apropiere se întîlnesc doi stejari seculari în vîrstă de 250 de ani; alături de ei se remarcă
carpeni, ulmi, tei. Fauna de interes cinegetic este reprezentată de căprioare, mistreţi, iepuri şi pe alocuri
pisici sălbatice.
În apele lacului creşte ostrăţelul bălţilor (Utricularia vulgaris), plantă carnivoră cu frunze
lipicioase şi cozi lungi. În lac trăiesc ştiuca (Exos luduş), bibanul (Perca fluviatilis), plătica (Brama
brama), linul (Ţinea ţinea) şi alte specii de peşti.
PĂDUREA PUSTNICUL este accesibilă pe şoseaua Bucureşti - Călăraşi (DN 3) pînă la km 14,5,
apoi la stînga pe un drum nemodernizat ce traversează pădurea de la vest la est sau se merge pe o
ramificaţie laterală asfaltată. Pădurea, amenajată pentru prima dată la sfîrşitul secolului trecut (1882), ocupă
suprafaţa de 855 ha şi este populată de numeroase specii ca: stejarul, cerul (Quercus robur), teiul (Tilia
pucios, frasinul (Frasinus excelsior), paltinul (Acer platanoides), carpenul (Carpinus betuluş), jugastrul
(Acer campestre), ulmul, salcîmul (Robinia pseudacacia).
În apropierea pădurii se află Lacul Pustnicul şi mănăstirea Pasărea (1813), unde în anul 1864 s-a
înfiinţat o şcoală primară şi un spital pentru locuitorii satelor din jur; aici şi-a petrecut ultimii ani de viaţă
sculptorul Gheorghe Anghel, creatorul statuii lui Mihai Eminescu din faţa Ateneului Român.
PĂDUREA JILAVA, situată în partea sudică a municipiului, spre Giurgiu (DN 5), are aspect de
zăvoi, dominaţi fiind plopii euroamericani, plopii indigeni, stejarul, frasinul, salcia (Salix purpurea, arţarul
(Acer platanoides), salcîmul.
PĂDUREA MOGOŞOAIA, una dintre principalele zone turistice ale Capitalei, este accesibilă fie
pe şoseaua Bucureşti — Ploieşti (DN 1 A), pînă în comuna omonimă, fie pe şoseaua Bucureşti —
Tîrgovişte (DN 7), pînă în comuna Chitila şi apoi încă 3 km pe o ramificaţie asfaltată la dreapta.
Vegetaţia forestieră cuprinde teiul, salcîmul, aninul (Alnus incăna), jugastrul şi alte specii. Aici
vegetează cele mai frumoase arborete de tei din apropierea Bucureştilor, unele exemplare avînd înălţimea
de 25 m, diametrul de 40—50 cm şi trunchiuri drepte pe mari porţiuni, cu coroane mari şi frumoase. De
asemenea, în pădure supravieţuiesc stejari monumentali (vîrsta în jur de 150— 160 de ani, înălţimea de
peste 30 m şi diametre de 80—100 cm).
În apropiere se află comuna Mogoşoaia, atestată documentar din vremea lui Mihai Viteazul
(1598). Ca obiective turistice amintim palatul construit în anul 1702 de către domnitorul Constantin
Brîncoveanu şi lacul Mogoşoaia (92 ha suprafaţă, 4,8 km lungime, 1 220 000 m3 volum de apă).
Km 10 (DN 1) PĂDUREA DĂNEASA
Pădurea compusă din arbori de diferite esenţe, predominanţi fiind cerul şi gîrniţa, are alei bine
întreţinute şi poieni pitoreşti. Aici se găsesc restaurantul „Pădurea Băneasa", construit în anul 1930 după
planurile arhitectului Octav Doicescu, popasul turistic „Băneasa" (140 locuri în căsuţe), braseria
„Camping", Grădina Zoologică, cea mai mare din ţară, Poligonul de tir sportiv Tunari, unul dintre cele mai
moderne clin lume.
Km 21 (DN 1) PĂDUREA CALDARUŞANI (ramificaţie la dreapta, 41 km prin Băieţeşti,
Căciuiaţi, Moara Vlăsiei pe DJ 101 + DJ 101 C)
Pădurea, ocupînd suprafaţa de 468 ha (din care 125 ha constituie REZERVAŢIE FORESTIERĂ),
este alcătuită din stejari seculari, cer, stejar brumăriu (Quercus pedunculiflora), gîrniţă (Quercus frainetto),
arţar tătăresc (Acer tataricum) şi alte specii. Iepurii, vulpile, căprioarele, cerbii lopătari şi fazanii sînt
exemplarele de faună care populează pădurea.
Frumuseţea peisajului este completată de lacul Căldăruşani, în suprafaţă de 224 ha, lung de 4,5 km

8. şi cu adîncimea maximă de 5 m. Pe lîngă stuful (Phragmites communis) ce se întinde în larg, formînd plauri
cu grosimea de pînă la 1 m, se mai întîlneşte nufărul alb (Nymphaea alba), nufărul galben (Nuphar luteum),
stînjenelul de baltă (Ins pseudacorus), papura (Typha latifolia). În zona pădurii se înalţă mănăstirea
Căldăruşani, monument reprezentativ pentru epoca lui Matei Basarab.
Km 35 (DN 1) PĂDUREA SNAGOV (ramificaţie dreapta 4,5 km)
Alături de stejari monumentali, frasini şi tei, aici, în plină cîmpie, cresc în bune condiţii cca 30 de
exemplare de fag caucazian (Fagus orientalis), raritate pentru ţara noastră; arborii au vîrsta de peste 100 de
ani, diametrul cuprins între 50—70 cm şi înălţimea de peste 25 m. Mai semnalăm gorunul, sorbul (Sorbus
domestica, S. tormi-nalis) şi plante ierbacee precum Himatoglosus, Hieracium, Viola Muralis, specii
întîlnite la peste 60 km depărtare spre nord.
Într-un sector al pădurii au fost amenajate începînd din anul 1929 parcul, o adevărată desfătare
pentru bucureşteni, şi ştrandul Snagov.
Cel mai pitoresc şi mai important dintre toate atracţiile turistice de aici este Lacul Snagov, care
face parte din seria limanurilor fluviale din sectorul mijlociu al văii Ialomiţei, întins pe 576 ha, lung de 16,5
km şi cu adîncimea maximă de 9 m (cel mai adînc din Cîmpia Română) Lacul Snagov prezintă şi interes
ştiinţific. Pe malul său s-a organizat o REZERVAŢIE NATURALĂ cuprinzînd 976 ha de pădure şi 180 ha
din suprafaţa lacului; printre speciile acvatice protejate se numără otrăţelul, relict terţiar, săgeata apei
(Sagittaria sagittifolia) şi nufărul indian (Nelumbo nucijera).
Km 60 (DN 1) PLOIEŞTI
Aşezat la confluenţa Prahovei cu Teleajenul la mică depărtare de dealurile subcarpatice, Ploieştiul
este cunoscut documentar din anul 1545. Actul de naştere propriu-zis al oraşului îi reprezintă iasă
documentul emis de Mihai Viteazul în anul 1597, prin care vestitul domnitor decidea să-şi ridice aici curtea
şi tabăra militară. De la sfîrşitul secolului al XVII-lea, localitatea cunoaşte o continuă dezvoltare' datorită
situării sale pe drumul ce lega capitala cu Braşovul. La începutul veacului al XVIII-lea, Antonio Maria del
Chiaro, vorbind despre oraşele Ţării Româneşti, considera Ploieştiul al patrulea ca importanţă.
Dezvoltarea oraşului capătă un ritm vertiginos o dată cu descoperirea zăcămintelor petrolifere.
Ploieştiul zilelor noastre este un puternic centru industrial (utilaj petrolier şi petrochimic, produse
petroliere, rulmenţi grei, industrie textilă, alimentară etc.) şi cultural-ştiinţific (teatru, orchestră simfonică,
institut de învăţămînt superior etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL PRAHOVA cu Secţie de istorie (unelte din
paleolitic şi neolitic, ceramică geto-dacă şi romană, tezaur de monede geto-dace găsite la Rîfov, documente
şi exponate privind evoluţia oraşului din cele mai vechi timpuri pînă în zilele noastre), Secţie de artă
(pictură şi sculptură românească modernă şi contemporană), Expoziţia „Ceasul de-a lungul vremii"
(aproximativ 2 000 de ceasornice de tipuri diferite, începînd cu piese din secolul al XVII-lea), Muzeul
Republican al Petrolului (evoluţia extragerii şi prelucrării petrolului), Expoziţia memorială Nichita
Stănescu şi Secţia memorială I. L. Caragiale (consacrate vieţii şi operei celor doi mari scriitori); MUZEUL
DE BIOLOGIE UMANĂ în compartimente distincte sînt prezentate bogate informaţii, ilustrate cu o mare
diversitate de exponate: diapozitive, fotografii, mulaje, piese originale preparate adecvat, instalaţii
electronice, diorame; sectorul de antropogeneză se ocupă de apariţia şi evoluţia omului, printre
numeroasele fosile şi unelte ce au aparţinut purtătorilor unor străvechi civilizaţii numărîndu-se cele de
Australantrapus oltenensis identificat la Bugiuleşti-Vîlcea, cel mai vechi tip de om din Europa; sectorul de
anatomie şi fiziologie umană, normală şi patologică prezintă corpul omenesc, precum şi medicamente
româneşti apreciate în ţară şi peste hotare; sectorul de ecologie se ocupă de raporturile stabilite în natură,
între oameni şi biosferă, posibilităţi de adaptare a omului la diferite condiţii de mediu; sînt înfăţişate zonele
protejate din lume şi din ţara noastră (parcuri şi rezervaţii naturale), elementele de floră şi faună ocrotite de
lege în România şi în alte părţi ale globului; în cadrul unor expoziţii tematice periodice, muzeul expune
diferite colecţii valoroase axate pe ştiinţele naturii; MONUMENTUL VÎNĂTORILOR închinat eroilor din
1877—1878 (1898; G. Vasilescu); ANSAMBLUL SCULPTURAL „TRIPTIC DOMNESC": Vlad Ţepeş
(1971; V. Blendea), Mihai Viteazul (1971; N. Kruch), Tudor Vladimirescu (1971, O. Iliescu); STATUIA lui
Dobrogeanu-Gherea (1971; N. Kruch); BUSTURI I. Negulici, I. L. Caragiale etc. În estul oraşului (5 km pe
DN 1 B), pe valea Teleajenului, se află PARCUL BUCOV (popas turistic, lac cu ambarcaţiuni, ştrand).
Km 87 (DN 1 A) VĂLENII DE MUNTE
Localitatea, atestată documentar din secolul al XV-lea ca punct de vamă şi tîrg, a devenit

9. cunoscută datorită Universităţii de vară întemeiată şi condusă de N. Iorga (1908—1914; 1921—1944); tot
aici a funcţionat şi Tipografia „Datina românească" unde s-au tipărit numeroase lucrări ştiinţifice şi
beletristice.
După întretăierea cu str. Brazilor, bulevardul N. Iorga urcă spre cartierul Văleanca, unde există, pe
dreapta, un plop negru (Populus nigra) în vîrstă de aproape 400 de ani, MONUMENT AL NATURII, al
cărui trunchi are diametrul de 1,60 m. Scoarţa sa, de culoare cenuşie, este puternic „ridată", iar coroana
mult ramificată.
Km 108 (DN l, DJ 101 A, DJ 102 C) SLĂNIC
Oraşul, aşezat în partea centrală a judeţului, în sectorul nordic al Subcarpaţilor Prahovei, apare
atestat documentar într-un act emis în martie 1532 de către domnitorul Vlad Înecatul (1530—1532).
Principala bogăţie naturală o zonei, sarea, cunoscută şi exploatată tot mai intens începînd cu secolul al
XVII-lea, a jucat un rol determinant în evoluţia economică a Slănicului.
Sarea de la Slănic este reprezentată prin mai multe nuclee şi lentile de grosimi variabile (grosimea
medie atinge 340 m), desfăşurate într-un areal de 1,6 km2. Cea mai mare lentilă, cu grosimea de aproape
500 m, se află în sectorul central al localităţii.
În partea de vest a oraşului, sarea apare la suprafaţă sub forma unui munte în miniatură, un
veritabil monument al naturii, considerat ca unul dintre cele mai frumoase şi interesante areale geologice şi
geomorfologice ocrotite.
MUNTELE DE SARE impresionează prin relieful carstic spectaculos, cu şănţuleţe şi orificii
tubulare separate de creste ascuţite, alveole, variate forme rezultate din precipitarea sării, crăpături a-dînci
datorate dizolvării sării pe fisuri etc.
Rezervaţia din care face parte Muntele de Sare se desfăşoară pe cca 1,8 ha şi mai cuprinde Lacul
Miresii, aflat în interiorul muntelui, Lacul Porcilor (1 m adîncime), Lacul Baia Baciului (6 100 m2
suprafaţă, 7,62 m adîncimea maximă) şi versanţii înierbaţi, cu floră specifică: sărărica (Salicornia
herbacaea)3 pelinul (Artemisia salina), steluţa (Aster tripholium) ş.a.
Oraşul Slănic este important şi prin funcţia de STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ
PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL. Apa şi nămolul terapeutic din lacurile Baia Baciului şi
Porcilor au permis apariţia şi dezvoltarea staţiunii încă din secolul trecut, după cum reiese din două
documente din 14 şi 20 mai 1853, prin care se solicitau sume de bani din fondul Băilor Slănic, care a fost
oficial declarată staţiune în 1889.
Climat de dealuri şi coline împădurite; temperatura medie anuală este de 9°C (în iulie, 19,5°C, iar
în ianuarie, cca —3,5°C); precipitaţiile ating în medie cca 750 mm anual.
Factori naturali de cură; apa minerală a lacurilor, clorurosodică concentrată, nămol terapeutic din
lacurile Baia Baciului şi Porcilor; microclimat în salina Unirea; bioclimat de cruţare. Indicaţii: afecţiuni
reumatismale, afecţiuni posttraumatice, a-fecţiuni ginecologice, afecţiuni neurologice periferice, afecţiuni
respiratorii.
Obiective turistice: CASA CĂMĂRĂŞIEI, unde este amenajat MUZEUL SĂRII (roci şi
minerale salifere, sortimente de sare provenite din salinele ţării, informaţii referitoare la caracteristicile
mineralogice şi chimice ale zăcămintelor de sare); SALINA UNIREA (în interior, la 210 m adîncime, se
află Sala Genezei, unde pot fi admirate busturile dăltuite în sare ale lui Burebista, Decebal, Traian, Mihai
Eminescu, precum şi Statuia lui Mihai Viteazul).
Km 141 (DJ 102 C) BAICOI
Fostă moşie domnească, donată de Mihai Viteazul moşnenilor din Ploieşti în anul 1599. În raza
administrativă a oraşului intră şi STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ DE INTERES LOCAL ŢINTEA,
indicată în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor.
În apropiere se trece peste paralela 45°, linie imaginară care împarte emisfera nordică în două părţi
egale (jumătatea distanţei dintre Ecuator şi Polul Nord). Punctul a fost marcat prin construirea unui motel.
Km 152 (DN 1) BĂNEŞTI
La intrarea în comună se înalţă MONUMENTUL închinat lui Aurel Vlaicu care, în ziua de 13
septembrie 1913, s-a prăbuşit în perimetrul localităţii pe cînd încerca cea dintîi traversare a Carpaţilor cu
avionul construit de el.

10. Km 152 (DN 1) CÎMPINA
Oraşul, situat la confluenţa Prahovei cu Doftana, este atestat documentar din anul 1503. El a
cunoscut o intensă dezvoltare o dată cu începerea exploatării zăcămintelor de ţiţei din zonă; în anul 1895
aici a intrat în funcţiune cea mai mare rafinărie din Europa epocii respective.
Obiective turistice: MUZEUL MEMORIAL „NICOLAE GRIGORESCU" (creaţii ale marelui
pictor, mobilier etc.); CASTELUL lui Bogdan Petriceicu Hasdeu; BUSTUL lui Aurel Vlaicu. În perimetrul
oraşului se găseşte şi STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ DE INTERES LOCAL POIANA CÎMPINA,
cunoscută şi folosită încă din secolul trecut datorită izvoarelor sale cu apă minerală clorurosodică
concentrată, bicarbonată, sulfatată, hipertonă. Bazinele pentru băi minerale, precum şi instalaţiile pentru
aero-, helio- şi fizioterapie sînt utilizate în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, afecţiunilor sistemului
nervos periferic, afecţiunilor ginecologice.
Km 170 (DN 1) COMARNIC
Oraşul, amplasat pe ambele maluri ale Prahovei, la contactul Munţilor Gîrbova cu Subcarpaţii,
este amintit în documentele secolelor XV—XVI ca vechi tîrg şi centru de schimb; localnicii se ocupau cu
cărăuşia, Comarnicul fiind cunoscut şi ca locul unde se tundeau oile. La sfîrşitul secolului al XIX-lea aici s-
a construit o fabrică de var.
În prezent, în oraş, pe lîngă fabrica de ciment, mai funcţionează unităţi pentru prelucrarea
lemnului şi pentru producerea materialelor de construcţii. De asemenea, Comarnicul este renumit pentru
covoarele şi cusăturile confecţionate aici.
Km 185 (DN 1) SINAIA
Oraş — STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, dispus
în amfiteatru, la poalele Muntelui Furnica din masivul Bucegi, Sinaia, denumită şi „Perla Carpaţilor", este
situată la 798—970 m altitudine, dominînd Valea Prahovei.
Declarată oraş în anul 1880, Sinaia a devenit o apreciată staţiune bine cunoscută în ţară şi peste
hotare. Ea dispune de moderne hoteluri, de telecabina care urcă spre platoul Bucegilor, de pîrtii de schi şi
de bob etc.
Climat de culoar montan; temperatura medie anuală este de 5,5—6,5°C (în iulie, 14,5—16°C, iar
în ianuarie, —3,5... —4,7°C); precipitaţii bogate, ating o medie de 750—l 000 mm anual.
Factorii naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent, aer curat, lipsit de praf şi alergeni, bogat în
radiaţii ultraviolete; apă minerală sulfuroasă, oligominerală.
Indicaţii: nevroza astenică, afecţiuni endocrine, unele boli profesionale, afecţiuni ale tubului
digestiv şi ale glandelor anexe.
Obiective turistice: MĂNĂSTIREA SINAIA, ctitorie a spătarului Mihai Cantacuzino (1695;
pictură de Pîrvu Mutu; expoziţie de artă medievală); Castelul Peleş; EXPOZIŢIA „REZERVAŢIA
NATURALĂ BUCEGI" (aflată în parcul oraşului, prezintă flora şi fauna din Munţii Bucegi); BUSTUL
actorului Ion Brezeanu.
În cartierul Cumpătu s-a organizat încă din anul 1940 o REZERVAŢIE FORESTIERĂ (1,4 ha, cea
mai mică din Carpaţii Meridionali). În rezervaţie, străbătută de pîrîul Caşeria (1,5 km lungime) predomină
aninul, salcia, caprifoiul (Lonicera Xylosteum), smeurul (Rubus idaeus), călinul (Viburnum opulus),
păducelul (Crataegus intermedia), socul (Sambucus nigra). Dintre ierbacee abundă crinul de pădure
(Litium martagon), piciorul caprei (Aegopodium podagraria), vineriţa (Ajuga reptans), floarea paştelui
(Anemone nemorosaj, piciorul cocoşului (Ranunculus polyanthemos), vioreaua (Scilla bifolia).
În zonele unde apa din izvoare sau cea scursă pe pantă se acumulează pot fi observate coada
calului (Equisetum arvense), rogozul (Carex rupestres), creţuşca (Filipendula ulmaria), mana de apă
(Glyceria plicata), iar în locuri mai zvîntate nu-mă-uita (Myosotis alpestris), păiuşul (Festuca pumila),
captalanul (Petasites hybridus), calcea calului (Caltha laeta), gălbăjoara (Lysimachia nummularis) ş.a.
Dintre mamifere, cele mai des întîlnite sînt: veveriţa (Sciurus vulgaris), chiţcanul de munte (Sorex alpinus),
şoarecele de pădure (Sylvaenus sylvaticus).
Km 191 (DN 1) BUŞTENI
ORAŞ-STAŢIUNE aşezat pe cursul superior al Prahovei, la altitudinea de 860—960 m, la poalele
munţilor Jepii Mici (2 143 m alt.), Caraiman (2 384 m alt.) şi Coştila (2 490 m alt.), străbătut de trei pîraie
ce coboară pe Valea Cerbului, Valea Albă şi Valea Jepilor.
Localitatea se dezvoltă mai ales după construirea şoselei de pe Valea Prahovei şi după darea în

11. exploatare a căii ferate Bucureşti — Braşov; aici s-a înfiinţat în anul 1882 o fabrică de hîrtie, cea mai veche
din ţară. Din anul 1946, actuala staţiune a fost declarată oraş.
Climat de culoar montan; temperatura medie anuală este de cca 6°C (în iulie aproximativ 15,5°C,
iar în ianuarie cca —4... —5°C); precipitaţiile ating în medie 840 mm anual.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic stimulent; ape minerale clorurate, iodurate, carbonatate,
sodice, calcice şi magneziene hipotone.
Indicaţii: nevroză astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă,
hipertiroidie benignă, rahitism şi tulburări de creştere la copii.
În Buşteni se află COMPLEXUL TURISTIC PENTRU TINERET care organizează interesante
drumeţii şi excursii pe platoul Bucegilor, în zona Zamora, la cascada Urlătoarea şi în alte puncte din masiv.
ÎMPREJURIMI
MUNŢII BUCEGI, masiv impunător şi grav, ca o adevărată cetate de piatră, sînt accesibili din
Buşteni cu ajutorul telecabinei care urcă pînă la Babele. Traseul, lung de 4 351 m, are o diferenţă de nivel
de 1 235 m; cablul este susţinut de şase piloni, iar cabina trece la înălţimea de 160 m. Din anul 1982 se
poate traversa platoul Bucegilor în continuare, cu telecabina de la Babele la Peştera (traseu lung de 2 611
m).
În prezent, pe o mare suprafaţă a Munţilor Bucegi s-au constituit cîteva rezervaţii. Cea mai întinsă
(6 680 ha), de forma unei potcoave, ocupă abrupturile şi înălţimile din est, nord şi nord-est. În cuprinsul ei,
pe versantul sudic al Caraimanului şi pe Valea Jepilor, se află o zonă ştiinţifică de protecţie absolută (200
ha). Rezervaţia are un caracter mixt, cu elemente de relief extrem de spectaculoase, la care se adaugă o
bogată paletă floristică şi faunistică.
Versantul prahovean adăposteşte pe distanţa de 12 km şi diferenţa de nivel de pînă la 1 600 m
deasupra Văii Prahovei o „colecţie" de forme de relief, văi adînci şi înguste (Valea Coştilei), hornuri
strîmte, ridicate aproape vertical (Fisura Albastră din Valea Albă), colţi, ace, ţancuri (Colţul Galbenelor,
Acele Morarului, Ţancul Ascuţit), pereţi cu înclinaţie ameţitoare (Marele Perete al Galbenelor).
Vegetaţia este reprezentată de tufişurile de jnepeni (Pinus muqo), zîmbrul (Pinus cembra), singura
specie arborescentă care creste în zona alpină şi care constituie un relict glaciar cu răspîndire limitată la noi,
arboretul de larice (Larix decidua), salba moale (Evonymus latifolia), aflat numai în cuprinsul rezervaţiei,
tisa, întîlnită în exemplare izolate sau în pîlcuri.
Alături de rezervaţia principală, în Munţii Bucegi se mai găseşte REZERVAŢIA PEŞTERA-
BABELE, zonă cu. mare afluenţă turistică datorită reliefului complex, pădurii, pajiştilor şi cîtorva puncte
fosiliere; de asemenea, este de semnalat şi REZERVAŢIA ZĂNOAGA. Aici, dintre enigmaticele
„sculpturi" în piatra stîncilor, amintim Babele, Sfinxul şi Omu.
Despre Babele (înalte de 4—5 m) geograful Simion Mehedinţi nota că sînt „stînci ciudate,
ademenea unor momîi puse înadins să păzească singurătatea cea bîntuită de viscole". Lîngă ele se află
Sfinxul ce reprezintă un bloc, asemănător cu un imens cap de om, de cca 12 m lăţime şi 8 m înălţime.
Apariţia Babelor şi a Sfinxului a fost determinată de alternanţa stratelor cu alcătuire diferită asupra
cărora au acţionat agenţii externi (îngheţ-dezgheţ, şiroirea, vîntul). Vîrful Omu apare ca un bloc masiv, cu
trei feţe. N. Densuşianu, în lucrarea sa Dacia preistorică (Bucureşti, 1913), îl numea „Columna cerului". În
apropierea lui există o stîncă uriaşă, înaltă de cca 20 m şi lată de 10 m.
Fig 01. LEGENDA
Fig 02.
Rezervaţia Peştera-Babele mai include în arealul său şi Peştera Ialomiţei (1 128 m lungime),
cunoscută din secolul al XVI-lea, Peştera Pustnicului, care impresionează prin formele de concreţiuni bine
conservate, Cheile Urşilor, Cheile Horoabei, cu versanţi abrupţi de 150—200 m.
Ca rarităţi floristice remarcăm stînjenelul de munte (Iris dacica), nopticoasa (Hesperis
moniltformis) şi păiuşul. Rezervaţia Zănoaga rămîne, în principal, o rezervaţie floristică, una dintre cele
mai reprezentative din lanţul carpatic.
Km 205 (DN 1) PREDEAL
Oraş situat pe culmea care desparte Valea Prahovei de Valea Timişului, străjuit de masivele
muntoase Bucegi, Postăvarul, Piatra Mare şi Clăbucet, Predealul este cea mai înaltă aşezare urbană din ţara
noastră (1 040 m altitudine).

12. STAŢIUNEA CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL a cunoscut o amplă
dezvoltare; aici s-au construit noi şi confortabile hoteluri, s-a modernizat vechea bază de cazare, s-au
amenajat pîrtii de schi, dotate cu mijloace mecanice de transport. Climat montan; temperatura medie anuală
este de 5°C (în iulie, 14,5°C, iar în ianuarie, —5°C); precipitaţii abundente care ating cca 950 mm anual;
stratul de zăpadă se menţine peste 100 zile, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent.
Indicaţii: afecţiuni endocrine, nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj şi convalescenţă cu
stare generală bună, rahitism şi tulburări de creştere la copii.
Din Predeal se organizează excursii la cabanele Susai (1 350 m alt.), Clăbucet-Plecare (1 456 m
alt.), Trei Brazi (1 128 m alt.), Gîrbova (1 350 m alt.), Poiana Secuilor (1 070 m alt.), Diham, Pîrîul Rece.
Km 228 (DN 1) BRAŞOV
Braşovul, cel mai mare oraş din depresiunea omonimă, dezvoltat pe o veche vatră de locuire şi
permanenţă dacă, daco-romană şi românească, apare menţionat documentar pentru prima oară în anul 1234,
în aşa-numitul Catalogus Nivinensis unde figura sub numele de Corona. În anul 1252 localitatea este
amintită cu noua denumire de Barasu, iar din 1294 izvoarele documentare îl consemnează cu numele actual
de Braşov.
Centru meşteşugăresc şi comercial de primă importanţă în tot cursul evului mediu, Braşovul a
întreţinut strînse şi constante relaţii cu cele două ţări române de la sud şi est de Carpaţi. În martie 1600,
dieta Transilvaniei convocată de Mihai Viteazul recunoştea vechile drepturi ale românilor din Ţara Bîrsei.
În timpul revoluţiei de la 1848 oraşul a constituit un punct de întîlnire al revoluţionarilor din toate cele trei
ţări române.
Oraşul a deţinut şi un însemnat rol cultural; aici a funcţionat cea mai veche şcoală românească
(şcoala din Schei), iar în tipografia braşoveană diaconul Coresi a tipărit, în a doua jumătate a veacului al
XVI-lea, numeroase cărţi în limba română, începînd din anul 1838, periodicul „Gazeta Transilvaniei",
înfiinţat de George Bariţiu, organ pus în slujba idealurilor naţionale, sociale şi culturale ale românilor, avea
să devină una dintre revistele citite de românii de pretutindeni.
Braşovul contemporan este un oraş cu funcţie economică importantă — fabrici de tractoare,
autocamioane etc. —, precum şi cu funcţie cultural-artistică şi ştiinţifică (teatru, centru universitar, presă,
muzee etc.).
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN (găzduit într-o clădire monument de arhitectură din
secolul al XV-lea, fosta primărie a oraşului; colecţii arheologice, documente şi exponate referitoare la
epocile medievală, modernă şi contemporană); vechile fortificaţii medievale (Turnul Alb şi Turnul Negru),
ambele din veacul al XV-lea; Bastionul Ţesătorilor, secolele XV—XVI, sediul Secţiei muzeale „Cetatea
Braşovului şi fortificaţiile din Ţara Bîrsei); MUZEUL CULTURII ROMÂNEŞTI'DIN SCHEII
BRAŞOVULUI (istoria tiparului, artă medievală, sala de clasă a primei şcoli româneşti din Transilvania
etc.); POARTA ECATERINA (secolul al XVI-lea, cu vechea stemă a oraşului); CASA NEGUSTORILOR
(veacul al XVI-lea cu refaceri ulterioare); BISERICA NEAGRA (secolele XIV—XV, cea mai mare
construcţie în stil gotic din ţara noastrăV BARTOLOMEU (veacul al XIII-lea; gotic timpuriu); SF.
NICOLAK DIN SCHEI (ctitorie din secolul al XV-lea ridicată cu sprijinul domnitorilor Ţării Româneşti);
STATUIA lui Johannes Honterus; MONUMENTUL închinat eroilor din primul război mondial: PALATUL
POŞTEI; CLĂDIREA TEATRULUI DRAMATIC; PARCUL CENTRAL ş.a.
Oraşul este străjuit de Dealul Tîmpa (957 m alt.), acoperit în întregime cu pădure; o suprafaţă de
188.2 ha constituie REZERVAŢIE ŞTIINŢIFICA, aici fiind descoperite obsiga bîrsana şi crucea voinicului.
ÎMPREJURIMI
POIANA BRAŞOV (13 km pe DL) STAŢIUNE CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL situată la 1 030 m altitudine, cea mai importantă staţiune românească pentru sporturile de iarnă.
Prima menţiune documentară a locului actualei staţiuni datează de la începutul veacului al XV-lea (1427).
Azi, Poiana Braşov dispune de o mare şi modernă bază de cazare, precum şi de numeroase dotări ca:
terenuri de minigolf, terenuri de tenis, volei, baschet, patinoar, stadion, pîrtii de schi amenajate, trei
trambuline (de 90 m, 70 m şi 40 m), transport electric pe cablu etc.
Climat de munte; temperatura medie anuală este de cca 5°C (în iulie, 14,5°C, iar în ianuarie, —
5°C); precipitaţiile înregistrează peste 900 mm anual; stratul de zăpadă, cu grosimea medie în jur de 50 cm,

13. se menţine aproximativ 200 de zile pe an.
Factori naturali de cură: bioclimat tonic, stimulent.
Indicaţii: nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, hipertiroidie benignă,
rahitism şi tulburări de creştere la copii, anemii secundare, unele forme de astm bronşic şi de bronşite
astmatiforme.
Haina vegetală ce îmbracă staţiunea cuprinde poieni acoperite cu pajişti formate din păiuş roşu
(Festuca rubra), iarba cîmpului (Agrostis tenuis), ţepoşica (Nardus stricta) şi plante cu flori ca genţiana
(Genţiana sp.), brînduşele (Cracus vernus), margaretele (Chrysanthemum leucanthenum) şi altele.
În timp ce pantele vestice, nordice şi sudice sînt acoperite cu păduri de amestec de fag şi răşinoase,
cele estice, puternic înclinate, cuprind păduri de molid. Dintre animale şi păsări amintim: veveriţa, ursul
(Ursus arctos), căprioara (Capreolus capreolus), cerbul (Cervus elaphus), mistreţul (Sus scrofa), corbul
(Corvus corax), şorecarul (Buteo buteo).
CRISTIAN (11 km pe DN 73), localitate amintită documentar din secolul al XIII-lea, unde
cercetările arheologice au identificat prezenţa umană încă din neolitic, epoca bronzului şi din cea de-a doua
perioadă a fierului; s-au evidenţiat urmele unei aşezări dacice, daco-romane şi româneşti (ceramică, unelte
agricole şi podoabe). În estul şi sud-estul comunei se află două perimetre ocupate cu stejari, declarate
REZERVAŢIE FORESTIERĂ datorită altitudinii relativ înalte (600—700 m) la care cresc aceşti arbori,
aspectului lor impunător, precum şi a vechimii exemplarelor (400 de ani).
Prezenţa stejarului la Cristian, ca şi în Poiana Braşov, dovedeşte că în trecut specia acoperea şi
versanţii nord-vestici ai colinelor ce se desprind din Postăvar. Alături de stejar se mai remarcă aici
jugastrul, frasinul şi ulmul.
ZĂRNEŞTI (27 km pe DN 73 A), localitate amplasată la poalele masivului Piatra Craiului, într-un
cadru natural deosebit, care-i conferă şi un profil de interes turistic (drumeţie, odihnă şi agrement).
PIATRA CRAIULUI, cea mai grandioasă creastă calcaroasă din munţii României, de forma unui
arc larg deschis, se întinde pe lungimea de 22 km, de la Zărneşti şi pînă aproape de Podul Dîmboviţei. Se
caracterizează printr-o înfăţişare unică în geografia Carpaţilor din ţara noastră prin faptul că este
înconjurată din toate părţile de zone depresionare. La nord, domină, prin pereţii săi stîncoşi, Depresiunea
Ţara Bîrsei, culmile vestice, mai scunde, se opresc în Valea Dîmboviţei, iar în sud şi est se află culoarul
intramontan Bran — Rucăr. În dreapta acestuia calcarele ajung pînă la grosimea de 800 m (în porţiunea cea
mai înaltă, Vîrful La Om, 2238 m alt).
Masivul Piatra Craiului poate fi împărţit în trei unităţi bine individualizate: Piatra Mică (1 816 m
alt.), Piatra Craiului Mare (2 238 m alt.) şi Pietricica (1 764 m alt.). Aceste unităţi se diferenţiază între ele
prin înălţime, masivitatea reliefului sau prin peisajul geografic general.
Creasta principală (Piatra Craiului Mare) domină împrejurimile prin abrupturi înalte, cu pereţi
aproape verticali. Cea mai mare parte a peretelui vestic este acoperită la poale cu o întinsă cuvertură de
grohotişuri fixate sau semifixate. Aici, pe lungimea de 4 km, se înşiruie limbile gigantice ale Marelui
Grohotiş. Pe calcare apare o gamă variată de forme carstice: peştera şi portalul de la Cerdacul Stanciului,
misterioasa Moara Dracului, o enormă excavaţie suspendată la înălţime, chei, hornuri, doline, izbucuri.
Versantul estic are şi el două avene: Vlăduşca (70 m adîncime) şi Grind (120 m adîncime). La capetele ei
creasta este limitată de tăieturi adînci. În nord se află Cheia Prăpăstiile Zărneştilor (un defileu lung de cca 4
km, cu pereţi înalţi de pînă la 200 m), iar în sud se găsesc Cheile Dîmbovicioarei (5 km lungime). Capătul
de sud reprezintă, de fapt, cea mai puternică înmănunchere de chei din întreaga ţară. În afara Cheilor
Dîmbovicioarei aici se mai întîlnesc cheile de la Plaiul Mare şi cele de sub Muntele Ghimbavul, ambele pe
Valea Dîmboviţei. Cheile Ghimbavului, ale Crovului, cele din Valea Cheii, Valea Rudăriţa şi Valea
Prepeleagului au pereţi abrupţi.
Văile ce străbat masivul — Bîrsa Mare, Rîul Mare al Zărneştilor, Dîmboviţa, Dîmbovicioara — au
un drenaj intermitent (datorită calcarelor) şi se găsesc numai la periferia lui. Datorită faptului că rocile
calcaroase predomină, absorbind mai multă căldură, în zona superioară a masivului temperatura medie
anuală se menţine la 0°C. Cantitatea medie anuală de precipitaţii atinge 1 200 mm, din care 50% reprezintă
lapoviţa şi ninsoarea.
Prezenţa absolută a calcarelor determină ca vegetaţia să conţină numeroase endemisme. Pînă la 1
400 m altitudine se găsesc pădurile de făgete compacte sau împreună cu bradul alb şi tisa. În etajul superior
(1 700 m alt.) pădurea este alcătuită din molidişuri compacte, care formează un brîu continuu la poalele
crestei. Acest etaj se continuă mai sus cu tufişuri de jneapăn şi ienupăr. Pe grohotişurile calcaroase, situate
la 1 600—l 650 m, cresc linariţa (Linaria alpină), măcrişul, firuţa (Poa nemoralis), macul galben (Papaver
pyrenaicum), feriga. Între 1 800—2 100 m întîlnim o vegetaţie adaptată condiţiilor climatice aspre de la

14. marile altitudini; ea cuprinde: arginţica (Dryas octopela), ciocul berzei (Genarius caerulatum), — genţiane,
tufe de smîrdar.
În pădurile de la poalele Pietrei Craiului, precum şi în etajul subalpin se găsesc numeroase
mamifere: mistreţul, căpriorul, rîsul, vulpea, lupul; frecvent este şi ursul care populează mai ales pădurile
compacte de conifere; în etajul alpin trăieşte capra neagră.
Reptilele sînt reprezentate prin şopîrlele Lacerta agilis şi L. muralis, din zona forestieră, precum şi
Lacerta vivipara, întîlnită pe stîncile din golul alpin. Dintre păsări, cele mai cunoscute sînt: cocoşul de
munte, acvila, ciocănitoarea, mierla de stîncă (Monticola saxatilis).
În masivul Piatra Craiuiui s-a organizat, începînd cu anul 1938, una dintre cele mai interesante
REZERVAŢII NATURALE MIXTE din munţii României, Rezervaţia Piatra Craiului, întinsă pe 1 200 ha
(pe versanţii nordici, nord-vestici, vestici şi creasta masivului). În rezervaţie trăieşte unul dintre cele mai
remarcabile elemente din Europa, garofiţa Pietrei Craiului (Dianthus callizonus), MONUMENT AL
NATURII, întîlnită numai în acest masiv.
b. BRAŞOV — SIBIU (145 km) Km 14 (DN 1) CODLEA
Oraş menţionat documentar din anul 1265 şi unde în luna octombrie 1599 a poposit Mihai
Viteazul în drum spre Şelimbăr, locul strălucitei victorii care avea să ducă la unirea Transilvaniei cu Ţara
Românească, deschizîndu-se astfel drumul către prima unire politică a ţărilor române, realizată în anul
1600. Localitate renumită prin celebrele sale sere de flori şi cu multe alte obiective turistice: monumente
istorice (cetate ţărănească construită în anul 1432, apreciată drept cea mai mare fortificaţie de acest fel din
Ţara Bîrsei), izvoare mezotermale (27°C) de la ştrandul Codlea şi amenajările din jurul lor etc.
Măgura Codlei (1 292 m alt.), considerată de localnici drept barometrul lor (cînd vîrful măgurii
este învăluit în ceaţă cei din Codlea ştiu sigur că vremea va fi urîtă), aparţine de Munţii Codlea, care fac
tranziţia între Munţii Făgăraş şi Munţii Persani. Din acest punct de vedere al structurii geologice Munţii
Codlea se aseamănă atît cu Munţii Făgăraş (prin prezenţa şisturilor cristaline), cît şi cu Munţii Persani
(existenţa rocilor vulcanogen-sedimentare).
Km 27 (DN 1) DUMBRĂVIŢA (5 km derivaţie pe dreapta)
Pe teritoriul localităţii, în lunca pîrîului Homorod, se află o MLAŞTINA EUTROFĂ (6,5 ha),
declarată REZERVAŢIE NATURALĂA, alimentată cu apa unor izvoare reci de terasă, cu debit mare în
perioadele ploioase.
În perimetrul rezervaţiei se întîlnesc pajişti de coada iepurelui de mlaştină (Sesleria uliginosa),
trestişuri şi cenoze ale asociaţiei Scholneturn nigricantis), care adăposteşte planta numită jimlă (Armeria
maritima ssp barcensis), endemism al Ţării Bîrsei, trifoistea (Menyanthes trifoliata), şapte degete
(Comarum palustre), gălbenele, odo-leanu (Valeriana simplicifolia) bulbucii de munte (Trollius
europaeus), bumbăcăriţa (Eriophorum vaginatum).
Km 44 (DN 1) PERŞANI
Localitate cu elemente de staţiune balneoclimatică. Apele minerale clorurate, bicarbonatate,
calcice, precum şi nămolul sapropelic sînt indicate în tratamentul afecţiunilor reumatismale şi ginecologice
(în comună se poate ajunge şi pe calea ferată, pe linia Braşov — Sibiu, coborîndu-se la staţia C.F.R.
Persani).
Km 52 (DN 1) ŞERCAIA
Localitatea, aflată la extremitatea nord-vestică a Ţării Bîrsei, pe malul pîrîului Şercaia, la
confluenţa acestuia cu Oltul, este atestată din anul 1235. Aici, în secolul trecut a activat o secţie a ASTREI,
care difuza ziare şi cărţi, cultiva dragostea pentru folclor, pentru portul tradiţional, organiza serbări,
conferinţe etc., tradiţiile culturale fiind păstrate şi astăzi. În comună exista o pepinieră care oferă, anual,
zeci de mii de puieţi.
În sudul Şercaiei (4 km pe DN 73 A şi spre vest încă 4 km pe DL) se întinde, pe 400 ha,
REZERVAŢIA BOTANICĂ POIANA CU NARCISE din Dumbrava Vadului, considerată printre cele mai
înalte rezervaţii de acest fel din Europa. Ea se dezvoltă într-o pădure de stejari cu mari poieni şi se
caracterizează printr-o neobişnuită abundenţă, în lunile mai-iunie, a narciselor (Narcissus stellaris). Flori ce
cresc obişnuit în păşuni, fîneţe, poieni umede, narcisele sînt răspîndite în Alpi, Munţii Jura, Tirol,

15. Iugoslavia, nordul Greciei, la noi în ţară întîlnindu-se şi în judeţele Bistriţa-Năsăud, Hunedoara,
Maramureş, Mureş şi Prahova,
Prezenţa narciselor în număr foarte mare în această pădure veche de peste 100 de ani este
determinată de slaba umbrire şi de solul podzolic ce a favorizat îmnlăştinirea terenului, situat în zona cu
precipitaţii abundente din Depresiunea Făgăraşului.
Narcisele cresc în asociaţie cu piciorul cocoşului, ţepoşica, mălaiul cucului (Luzula campestris) şi
alte plante. Dintre alte specii, în rezervaţie se mai găsesc răculeţul (Polygonum bistorta), tămîioara (Viola
elatior), stînjenelul siberian (Iris sibiria), bulbucii de munte.
Km 99 Intersecţia DN 1 cu DRUMUL TRANSFĂGĂRĂŞAN
DRUMUL TRANSFĂGĂRĂŞAN, situat la cota cea mai înaltă de traversare a Carpaţilor (2 040 m
alt.), cu peste 30% din lungime desfăşurată în gol alpin, străbate Munţii Făgăraş, făcînd legătura cu oraşul
Curtea de Argeş; el are lungimea de 90,167 km.
Transfăgărăşanul trece pe lîngă cascada Bîlea (50 m înălţime), care cade spumegînd pe un perete
de stîncă aproape vertical, şi coboară la Lacul Bîlea, cel mai mare lac glaciar din Munţii Făgăraşului (4,6 ha
suprafaţă şi adîncimea maximă 11,3 m).
Lacul şi împrejurimile lui fac parte din REZERVAŢIA NATURALĂ BÎLEA întinsă pe 200. ha.
Relieful rezervaţiei este accidentat, cea mai mare parte din suprafaţa sa fiind alcătuită din pante abrupte,
orientate nord-sud, cu înclinaţii de 25—45°. În estul lacului se înalţă vîrful Vînătoarea lui Buteanu (2 508
m alt.). Un reprezentant deosebit al faunei din zona alpină îl reprezintă capra neagră; ea are o extraordinară
agilitate şi siguranţă în mişcări, precum şi o atenţie trează la cel mai neînsemnat zgomot. Nici un alt animal
nu se încumetă să se ridice la înălţimea piscurilor stîncoase pe care le stăpîneşte capra neagră.
Km 145 (DN 1) SIBIU
Municipiul Sibiu, situat în Depresiunea Sibiului, pe terasele Cibinului, este înconjurat spre nord de
dealuri, iar spre sud de Munţii Cibinului (Cindrel).
Atestat documentar în anul 1192, cînd era un simplu sat, Sibiul devine peste trei decenii, în 1224,
sediul unui comite, pentru ca în a doua parte a secolului al XIV-lea (1376) să ajungă unul dintre cele mai
mari oraşe ale Transilvaniei, puternic centru meşteşugăresc şi comercial, în strînse relaţii cu Ţara
Românească. În timpul revoluţiei de la 1848—1849, în Sibiu şi-a avut sediul Comitetul Naţional Român.
Oraşul a deţinut şi o funcţie culturală de mare însemnătate; prima şcoală datează de la 1380, în anul 1528 se
înfiinţa prima tipografie din Transilvania, unde s-au tipărit şi cele dintîi cărţi în limba română (Catehismul
luteran, în 1544 şi Evangheliarul slavo-român în 1551—1553), activitatea teatrală debuta în 1778,
Gheorghe Lazăr înfiinţa Seminarul teologic în 1811, în 1844 îşi deschidea cursurile Academia de Drept, în
1849 se organiza Societatea Ardeleană de Ştiinţe Naturale, în 1861 lua fiinţă Asociaţia Transilvană pentru
Literatura Română şi Cultura Poporului Român (ASTRA), aici au apărut publicaţii ca „Telegraful român",
„Transilvania" şi „Tribuna".
Sibiul este un puternic centru economic (industrie grea, industrie textilă şi alimentară, industrie
poligrafică etc.), social şi cultural (Teatrul dramatic, filarmonică, numeroase scoli, publicaţii literare etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL JUDEŢEAN cu Galeria de Artă Brukenthal (cel
mai vechi muzeu de artă din ţară; opere reprezentative ale artiştilor români şi străini^ Muzeu de Istorie
(amplasat în clădirea fostei primării, edificiu monument de arhitectură; colecţii arheologice, documente şi
alte exponate referitoare la epocile medievală, modernă şi contemporană), Secţie de Artă Populară (sector
pavilionar şi în aer liber în Pădurea Dumbrava şi Muzeu de Ştiinţele Naturii (înfiinţat în urmă cu cca 130 de
ani este unul dintre cele mai mari din ţară; patrimoniu bogat şi variat din care se detaşează colecţiile de
entomologie cu aproximativ 250 000 de piese, malacologie, cu cca 500 000, de piese botanice, cu 100 000
de piese; un loc aparte îl deţine în cadrul muzeului Expoziţia „Sistematica lumii animale", care prezintă
evoluţia întregului regn animal, de la cele mai mici forme de viaţă pînă la om); CETATEA MEDIEVALA
(ziduri de incintă, bastioane, turnuri); BISERICA URSULINELOR (1479 cu refaceri; gotic şi baroc);
BISERICA EVANGHELICA (secolele XIV-XV; gotic); BISERICA FRANCISCANILOR (veacul XV, cu
refaceri; gotic); BISERICA ORTODOXA (secolul al XVIII-lea); PRIMĂRIA VECHE (casa Altem-berger-
Pemfflinger, secolele XV-XVI; gotic); PASAJUL SCĂRILOR; CASA HALLER (secolul al XV-lea; gotic şi
Renaştere); STATUIA LUI GH. LAZĂR (1976); HOTELUL CONTINENTAL.
În vestul oraşului se află PARCUL SUB ARINI (30 ha) amenajat în secolul trecut (1856);
numeroşi arbori şi arbuşti ornamentali exotici ca: Ginkgo biloba, originar din China, brazi caucazieni,,
brazi argintii din Sierra Nevada (S.U.A.), arin negru din Africa, plop alb din Himalaya etc.

16. ÎMPREJURIMI
PĂDUREA DUMBRAVA (3 km pe DJ 106), întinsă pe 980 ha şi fiinţînd încă din veacul trecut,
cuprinde numeroase specii; predomină stejarul în amestec cu gorunul, carpenul, salcîmul, laricele şi pinul;
dintre arbuşti amintim: păducelul, alunul (Corylus avellana) şi cornul (Cornus mas).
În Pădurea Dumbrava se găsesc Grădina Zoologică (exemplare de faună din România şi din alte
ţări), precum şi Muzeul Tehnicii Populare (amenajat pe 100 ha, muzeul deţine un bogat patrimoniu compus
din 165 ele construcţii, numeroase instalaţii tehnice ţărăneşti şi peste 13 000 obiecte de inventar
gospodăresc). PĂLTINIŞ (31 km pe DJ 106 A) STAŢIUNE CLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL, situată în Munţii Cindrel la altitudinea de 1 380—l 442 m (cea mai înaltă staţiune din ţară).
Zonă de păduri cuprinzînd foioase în amestec cu răşinoase (fag, molid, brad, larice). Păşunile şi fînaţele sînt
alcătuite mai ales din graminee: păiuş roşu (Festuca rubra), firuţa de livezi (Poa pratinsu, ovăz auriu
(Trisetum jlavescens) şi trifoi (Trifolium badium).
Climat de munte; temperatura medie anuală este de 4°C (În iulie, cca 12CC, iar în ianuarie,
aproximativ —6°C); precipitaţiile medii anuale ating 1 000 mm; stratul ele zăpadă (grosime medie 50— 60
cm) se menţine patru-sase luni pe an, ceea ce favorizează practicarea sporturilor de iarnă.
Factori naturali de cură: bioclimat alpin, tonic stimulent.
Indicaţii: nevroza astenică, stări de debilitate, surmenaj fizic şi intelectual, convalescenţă cu stare
generală bună, hipertiroidie benignă, rahitism şi tulburări de creştere la copii, anemii secundare. Din
staţiune se fac drumeţii spre Cheile Cibinului, Valea Sadului, poiana şi vîrful Cindrel, precum şi excursii la
Răşinari, Sibiu, pe Transfăgărăşan şi pe Valea Oltului.
CISNĂDIOARA (8 km pe DN l, apoi 12 km pe DJ 106) localitate unde se conservă un monument
de arhitectură fortificat, situat pe un deal izolat, la 585 m înălţime, construit din piatră în stil romanic, în
anul 1223, unul dintre cele mai vechi lăcaşuri din Transilvania.
Tot aici se află REZERVAŢIA GEOLOGICA „CALCARELE DE LA CISNĂDIOARA" (la cca
800 m sud-vest de comună) formată dintr-un bloc mare şi izolat de calcar, asemănător cu un cioc de vultur,
ce stă ridicat la 3—4 m deasupra pîrîului Rîuşoru. Blocul este constituit din numeroase cochilii de hipuriţi,
amoniţi şi belemiţi de vîrstă cretacic superior, implantate în masa de calcar. OCNA SIBIULUI (5 km pe DN
L, apoi 14 km pe DJ 106 B) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES
GENERAL, situată la nord-vest de Sibiu, într-o mică depresiune, la altitudinea de 408 m, într-o zonă
acoperită cu păduri de stejar.
Apariţia şi dezvoltarea localităţii, atestată documentar pentru prima dată în anul 1263, s-a datorat
exploatării sării încă de pe vremea romanilor. Masivul de sare are formă ovală, lungimea de 1 300 m şi
lăţimea de peste 600 m.
Primele analize chimice ale apelor s-au efectuat în anul 1820, iar la 20 iunie 1858 Ocna Sibiului a
devenit, oficial, staţiune balneară. Aici se găsesc cele mai multe lacuri saline din staţiunile din România
precum şi cel mai adînc lac de ocnă din ţara noastră. Dintre cele 52 de lacuri numai 15 sînt mai mult
folosite pentru tratament (Cloşca, Crişan, Ocniţa, Lacul fără Fund, Lacul Trestiilor, Lacul Avram Iancu şi
altele).
Lacul Avram Iancu se găseşte pe locul celei mai mari saline, închisă încă din anul 1817; el a
început să se formeze după 1850, procesul încheindu-se în jurul anului 1890. Lacul are formă circulară,
suprafaţa de 1 320 m2, voluimul de apă de 26 772 m3 şi adîncimea maximă de 132,5 m (după alte surse
126 m). Datorită salini-tăţii foarte ridicate (180—200 g/1 la suprafaţă şi pînă la 300 g/1 spre fund) lacul
este mult solicitat pentru băi.
Climat de depresiune intracolinară; temperatura medie anuală atinge 8,8°C (în iulie, 20°C, iar în
ianuarie,...—4°C); precipitaţiile medii anuale înregistrează 600—700 mm.
Factori naturali de cură: apa minerală clorurosodică a unor lacuri; apa minerală clorurosodică,
uşor bicarbonatată a izvoarelor Horea, Cloşca şi Crişan; nămol sapropelic extras din lacuri; bioclimat
sedativ de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni asociate.
c. SIBIU — PITEŞTI (160 km)
Km 19 (DN 7) TĂLMACIU

17. Localitate situată la confluenţa Cibinului cu rîul Sadu, în sudul căreia, pe un deal ce domină
împrejurimile, se văd vestigiile CETĂŢII construite în anul 1370. Cetatea a fost dărîmată în anul 1453, cînd
Iancu de Hunedoara a hotărît înlocuirea ei cu o fortificaţie ridicată chiar în marginea trecătorii Turnu Roşu.
Km 24 (DN 7) BOIŢA
Aşezare situată pe malul drept al Oltului, unde au fost descoperite o cetate dacică şi urmele unui
CASTRU ROMAN (secolul al II-lea e.n.). În marginea sudică a localităţii se află CETATEA TURNU
ROŞU, construită la sfîrşitul secolului al XIII-lea.
Km 41 (DN 7) CÎINENI
Cea mai importantă comună din Defileul Oltului, situată pe locul castrului roman Pons Vetus, pe
cele două maluri ale rîului, este atestată documentar din anul 1415, din vremea domniei lui Mircea cel
Bătrîn.
Ultima poartă transcarpatică a Oltului în drumul său spre Dunăre o reprezintă defileul dintre Turnu
Roşu — Cozia, săpat între stînci cu nume ciudate şi pitoreşti: Foarfeca, Armăsarul, Clopotul ş.a.; în zonă
rîul face ocolişuri bruşte în puncte cu denumiri sugestive ca Cîrligul Mare şi Cîrligul Mic. Defileul este
străbătut de o modernă şosea şi de cale ferată.
Defileul Turnu Roşu — Cozia se desfăşoară pe mai mult de 50 km, între două dintre cele mai mari
masive muntoase ale Carpaţilor Orientali: Munţii Căpăţînii şi Lotrului, la vest, Munţii Făgăraş la est. Între
Văratica şi Călimăneşti, pe lungimea de 14 km (defileul de la Cozia), Oltul înregistrează un mare debit,
transportînd în medie 140 m3/s (în lunile foarte ploioase cantităţile sînt de peste 10 ori mai mari). În
prezent, curgerea tumultoasă de altădată a fost îmblînzită. În lungul defileului s-au construit hidrocentralele
de la Turnu (putere instalata 70 MW), Călimăneşti (38 MW) şi Gura Lotrului (25 MW).
Km 81,5 (DN 7) CĂLIMĂNEŞTI—CĂCIULATA
Oraş-STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată la
poalele masivului Cozia, considerată de marele cărturar Nicolae Iorga drept „Sinaia Vîlcii".
Localitatea s-a dezvoltat pe vatra unei vechi aşezări de pe drumul roman ce mergea de-a lungul
Oltului, fiind atestată documentar la 20 mai 1388; în vremea lui Matei Basarab aici a funcţionat prima
manufactură de hîrtie din Ţara Românească. Staţiunea a dobîndit o mare faimă încă din secolul trecut, cînd,
la recomandarea doctorului Carol Davila, împăratul Napoleon al III-lea s-a tratat cu ape minerale existente
aici.
În staţiune funcţionează hoteluri cu baze proprii şi moderne de tratament, s-a diversificat
tratamentul balnear, s-a înfiinţat un sanatoriu pentru copii etc. Climatul continental de dealuri şi coline;
temperatura medie a-nuală este de 9,8°C (în iulie, cca 20 C, iar în ianuarie,... 1,5°...—2°C); precipitaţiile
medii anuale înregistrează cca 750—800 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurosodice, bicarbonatate, alcaline, calcice, magneziene,
sulfuroase, bromoiodurate, reci sau calde, provenite din izvoare sau din sonde; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni ale tubului degestiv, afecţiuni hepato-biliare, afecţiuni renale şi ale căilor
urinare, afecţiuni metabolice şi de nutriţie, afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni
neurologice periferice, afecţiuni respiratorii, afecţiuni asociate.
Obiective turistice: CASTRUL ROMAN ARUTELA (secolul al II-lea e.n. de pe linia fortificată
cunoscută sub numele de Limes utanus); MĂNĂSTIREA COZIA (remarcabil monument de istorie şi de
artă, zidit de Mircea cel Bătrîn, cu adăugiri şi refaceri din secolele XVI — început XVIII, unde se află şi
mormîntul lui Mircea cel Bătrîn; colecţie de artă medievală românească); REZERVAŢIA NATURALĂ din
masivul Cozia.
Ocupînd suprafaţa de 17 000 ha (din care 5 000 ha rezevaţie ştiinţifică propriu-zisă), rezervaţia
include relieful de stîncărie dezvoltat pe gnaisul de Cozia, numeroase plante alpine, subalpine —— firuţa
(Poa alpina), afinul (Vaccinium myrtillus) ş.a. —, termofile — mojdreanul (Fraxinus ornus), scumpia
(Cotinus coggygria), întîlnite într-un singur areal —, precum şi numeroase plante endemice: trandafirul de
Cozia (Roşa argeşană), măceşul argeşan, pesma Coziei (Centaurea coziensis), rototelele Coziei (Achillea
coziana) sau plante rare ca: garofiţa de munte (Dianthus superbus), iedera albă (Daplme blagayana),
laleaua pestriţă (Fritillaria orientalis) etc.
Învelişului vegetal bogat i se adaugă numeroase elemente faunistice, la fel de diversificate
zoogeografic: pisica sălbatică (Felis catus), jderul de copac (Martes martes), lupul (Canis caniş), cerbul,
alunarul (Nucifraga caryocatactes), gaiţa (Garrulus glandarius), lăcusta italiană (Calliptamus italicus),

18. scorpionul carpatic (Euscorpius carpathicus) etc.
Cei. ce privesc cu atenţie masivul Cozia vor observa numeroase „chipuri de piatră" care poartă
nume interesante: Sfinxul de la Stînişoara, Înţeleptul, Moşneagul, Tătarul, Dochia, Ursul, Bărbosul, Vidra.
Km 99 (DN 7) RÎMNICU-VÎLCEA
Municipiul Rîmnicu-Vîlcea, situat pe malul drept al Oltului, s-a dezvoltat pe o veche vatră de
locuire, unde cercetările arheologice au descoperit vestigii din neolitic, epocile bronzului şi a fierului, din
perioada dacă şi daco-romană. Atestat documentar la 4 septembrie 1389, într-un hrisov de la Mircea cel
Bătrîn, oraşul a devenit, datorită amplasării sale pe un drum intens circulat, un însemnat centru comercial.
La Rîmnicu-VîIrca a avut Curtea domnească Pătrascu cel Bun, tatăl lui Mihai Viteazul, în decursul
existenţei sale localitatea fiind implicată în toate evenimentele majore ale istoriei medievale, moderne şi
contemporane (revoluţia de la 1821, revoluţia de la 1848 ş.a.). În oraş s-a desfăşurat şi o intensă viaţă
culturala şcoală, tipografie înfiinţată de Antim Ivireanul, unde s-au tipărit 10 cărţi etc.).
În Rîmnicu-Vîlcea s-au dezvoltat diferite unităţi industriale (chimie, confecţii, industrie
alimentară), oraşul avînd, de asemenea, şi o însemnată funcţie turistică.
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN cu Secţie de Istorie ceramică, unelte, podoabe, arme
dacice şi romane, colecţie numismatică, colecţie de carte veche, exponate referitoare la revoluţiile de la
1821 şi 1848, războiul pentru independenţă, epoca contemporană), Secţie de artă (pictură, sculptură şi
grafică românească), Casa memorială „Anton Pann" (într-o clădire monument de arhitectură) şi Complexul
muzeistic Magheru (în clădirea în care şi-a avut statul major generalul Gh. Magheru în timpul revoluţiei de
la 1848: steaguri, documente, arme ptc.1); COMPLEXUL ARHITECTONIC AL EPISCOPIEI (edificiu în
stil postbrîncovenesc; picturi murale de Gh. Tăttărescu; colecţie de carte veche şi artă medievală);
STATUIA ECVESTRA a lui Mircea cel Bătrîn (1966; Ion Irimescu); MONUMENTUL EROILOR din
războiul pentru independenţă (1915; Ion lordănescu); STATUIA lui Alexandru Ioan Cuza (Octav Iliescu);
BUSTUL lui Nicolae Bălcescu (1914; Constantin Mihăilescu); PARCUL ZĂVOI (între malul Olăneştilor şi
Iazul Morilor; în parcul a-menajat la mijlocul veacului trecut vegetează mulţi arbori seculari); DEALUL
CAPELA (aflat în vestul municipiului, la altitudinea de 440 m, este acoperit de o bogată pădure de foioase).
ÎMPREJURIMI
PĂUŞEŞTI-MĂGLAŞI (10 km pe DN 64 A) localitate unde cu secole în urmă trăiau „măglaşii",
lucrători la salinele de la Ocnele Mari. De aici se poate merge către numeroasele obiective turistice înşirate
pe Valea Cheii, ai cărei versanţi se înalţă abrupt deasupra apei. Deosebit de pitoresc este Muntele Cheia
Strîmbă, pe ai cărui pereţi stîncoşi vegetează 300 exemplare de tisa, conifer rar, monument al naturii.
Mai sus, la cantonul din Valea Cheii, pot fi admirate înălţimile zvelte ale Muntelui Stoguşoarele,
ferestruite de apele înspumate ale mai multor pîraie.
BĂILE OLĂNEŞTI (18 km pe DN 64 A) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ
DE INTERES GENERAL, situată în nord-estul Olteniei, pe valea rîului Olăneşti, afluent al Oltului.
Localitatea, înconjurată de dealuri acoperite de păduri de fag.şi stejar, beneficiază de cele mai multe surse
hidrominerale dintre toate staţiunile din zona exterioară a Carpaţilor (din cele peste 35 de izvoare, 15 sînt
folosite pentru cura internă).
Un document din anul 1760 face primele referiri cu privire la apele minerale de la Băile Olăneşti,
dar valoarea lor terapeutică va fi descoperită abia în anul 1821. Consacrarea lor a avut loc în 1873, cu
ocazia Expoziţiei Universale de la Viena, cînd eşantioane ale apelor minerale de aici au primit Medalia de
Aur.
Climat continental de dealuri, cu veri răcoroase şi ierni blînde; temperatura medie anuală este de
8,5°C (în iulie 21,2°C, iar în ianuarie, —2,5°C); precipitaţiile ating în medie 750—800 mm anual.
Factori naturali de cură: ape minerale sulfuroase, clorurate, slab iodurate, bromurate, sodice,
calcice, magneziene, oligominerale, hipotone sau izotone, folosite în cura internă şi în cura externă;
bioclimat sedativ-indiferent (de cruţare).
Indicaţii: afecţiuni renale şi ale căilor urinare, afecţiuni ale tubului digestiv, afecţiuni hepato-
biliare, afecţiuni respiratorii, a-fecţiuni metabolice şi de nutriţie, afecţiuni O.R.L., afecţiuni dermatologice,
afecţiuni asociate.
OCNELE MARI (12 km pe DN 67, apoi 3 km pe DL) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ
SEZONIERĂ DE INTERES LOCAL, străbătută de Pîrîul Sărat, afluent al Oltului, care are izvoarele în

19. Dealul Morii. Localitatea este aşezată pe un masiv de sare, gros de peste 600 m, exploatat încă de pe
vremea geto-dacilor. Un document din 13 martie 1373 aminteste despre ocna de sare din zonă; se ştie, de
asemenea, că cea mai mare parte a veniturilor obţinute din vînzarea sării de la Ocnele Mari Voievodul
Mircea cel Bătrîn le-a folosit pentru construirea puternicei cetăţi Giurgiu. În anul 1833 este consemnată
pentru prima oară folosirea terapeutică (băi calde) a apei sărate;de la Balta Roşie (lac apărut pe locul unei
foste saline).
Climat continental moderat, de culoar deluros; temperatura medie anuală este de 9,5°C (în iulie,
20—22°C, iar în ianuarie,... —1°... —2°C); precipitaţii medii anuale în jur de 700 mm.
Factori naturali de cură: apa minerală sărată concentrată a lacului helioterm din staţiune; nămol
sapropelic fosil extras din lac; bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, a-fecţiuni neurologice periferice,
afecţiuni ginecologice, afecţiuni cardiovasculare.
La 2 km de Ocnele Mari se află STAŢIUNEA BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE
INTERES LOCAL OCNIŢA; apele minerale clorosodice au aceleaşi proprietăţi cu cele de la Ocnele Mari.
BĂILE GOVORA (18 km pe DN 67, apoi 3 km pe DL) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ
PERMANENTĂ DE INTERES GENERAL, situată în nord-estul Olteniei, pe pîrîul Hinţa, într-o
depresiune subcarpatică înconjurată de dealuri acoperite cu păduri de fag şi brad.
Cea mai veche atestare documentară a localităţii datează din anul 1488; despre izvoarele
hidrominerale din zonă vorbeşte un document din 21 septembrie 1499, care aminteşte „Vîrful care fierbe",
aşezat între Gîtejeşti şi Prajila. Prin amenajarea de către o societate petrolieră, în anul 1879, a unui „punct
de iod" începe întrebuinţarea apelor minerale de la Băile Govora, pentru ca peste un deceniu, la 1 iulie
1889, să se inaugureze primul stabiliment de băi din actuala staţiune.
Climat continental moderat de coline, cu veri răcoroase şi ierni blînde; temperatura medie anuală
este de cca 9°C (în iulie, 19°C, iar în ianuarie, —3°C); precipitaţii medii anuale în jur de 840 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale clorurosodice, iodurate, bromurate concentrate: nămol mineral
sapropelic (adus de la Ocnele Mari); bioclimat de cruţare.
Indicaţii: afecţiuni respiratorii, afecţiuni otorinolaringologice, afecţiuni reumatismale, afecţiuni
posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice şi centrale, afecţiuni asociate.
Parcul şi pădurea din vecinătatea staţiunii sînt indicate pentru cura de teren. De la Băile Govora se
organizează excursii la Rîmnicu-Vîlcea, Horezu, Măldărăşti, Ocnele Mari, Sibiu etc.
În apropiere se află un remarcabil monument istoric şi de arta, MĂNĂSTIREA GOVORA,
construită, după tradiţie, încă înainte de domnia lui Mircea cel Bătrîn. În anul 1636, domnitorul Matei
Basarab a instalat aici o tipografie de sub teascurile căreia au ieşit cinci cărţi, printre care şi cunoscuta
Pravilă, prima carte în limba română tipărită în Ţara Românească.
Km 160 (DN 7) PITEŞTI
Municipiul Piteşti, situat pe dreapta Argeşului, la confluenţa a-oestuia cu Rîul Doamnei, şi
înconjurat din trei părţi de dealuri: Ştefănesti şi Valea Mare în est, Turceşti şi Papuccşti în vest, Goleşti în.
sud, este atestat documentar la 20 mai 1388, într-un act din vremea lui Mircea cel Bătrîn. Scurtă perioadă
reşedinţă domnească (în veacurile XV—XVI), Piteştiul a luat parte activă la toate marile evenimente ale
epocii moderne (revoluţia de la 1821; revoluţia de la 1848, lupta pentru Unire, războiul pentru
independenţă).
Piteştiul este astăzi un puternic centru economic (cea mai cunoscută unitate industrială fiind Uzina
de Autoturisme „Dacia"), cultural-artistic şi ştiinţific (teatru, presă literară, institute de cercetări etc.).
Obiective turistice: COMPLEXUL MUZEAL cu Secţia de istorie (colecţii de arheologie,
numismatică, documente referitoare la epocile medievală şi modernă), Secţie de artă (lucrări ale artiştilor
plastici români din secolele XIX şi XX), Galerie de artă naivă (pictură, sculptură, tapiserie realizate de
artişti populari) şi Secţie de ştiinţele naturii (inaugurată în anul 1977 ca expoziţie permanentă, cu tema
„Protecţia naturii pe baze ecologice"; prezintă într-o formulă muzeală inedită evoluţia vieţuitoarelor pe
Terra, originea materiei vii, circuitul materiei şi fluxul de energie în ecosistem, ecosisteme de baltă şi stepă,
ecosistem de pădure, ecosistem carstic, relaţia om-natură, acţiunea omului asupra animalelor, relaţia om-
natură în epoca tehnologiei, evoluţia activităţii de ocrotire a naturii din România etc.); BISERICA
DOMNEASCĂ (veacul al XVII-lea: zidire a domnitorului Constantin Şerban); MONUMENTUL 1907
(1960; Veturia Ilica); MONUMENTUL EROILOR DIN 1877/1878 (I. Vasilescu); POARTA EROILOR
ARGEŞENI (1926; în cinstea eroilor din primul război mondial); STATUIA lui Nicolae Bălcescu (1969; C.
Baraschi); CASA MEMORIALĂ „LIVIU REBREANU" DE LA VALEA MARE-PODGORIA;

20. STADIONUL MUNICIPAL; SALA SPORTURILOR; PARCUL TRIVALE (27 ha; pădure de stejar, tei,
pin, salcîm etc.) ş.a.
d. PITEŞTI — BUCUREŞTI (196 km)
Km 32 (DN 73) MIHAEŞTI
Localitate situată pe terasele Rîului Tîrgului, unde în anul 1895 s-a înfiinţat un mare PARC
DENDROLOGIC.
Întins pe 65 ha, într-o pădure de gorun, parcul era populat la început numai cu arbori indigeni;
ulterior, el s-a îmbogăţit cu numeroase specii exotice, introducerea acestora aici fiind determinată de clima
mai blîndă a zonei (cu toate că, în decursul timpului s-au înregistrat şi temperaturi extreme, deosebit de
severe, cum a fost în decembrie 1933 cînd minima absolută a coborît pînă la —34°C). Au trecut
„examenul" aclimatizării specii exotice ca: pinul strob (Pinus strobus), bradul caucazian (Abies
normandiana), molidul înţepător (Picea pungcs var. argentea), bradul argintiu (Abies concolor), stejarul
american de mlaştină (Quercus palustris), arborele de lalele (Lariodendron tulipifera), multe exemplare
avînd aspect viguros şi atingînd înălţimea de peste 30 m şi diametre de peste 40 cm. Lor li se adaugă
duglasul (Pseudotsuga taxi folia), tsuga (Tsuga canadiensis), tuia gigantică (Thuja gigantea), nucul cenuşiu
(Juglans cinerea), ginco (Ginkgo biloba), maclura (Maclura aurantiaca) ş.a. Un aspect peisagistic deosebit
îl conferă parcului stejarul roşu (Quercus borealis), cu frunzar bogat, verde întunecat vara şi brun roşcat
pînă la roşu toamna.
Parcul impune însă, în egală măsură, şi prin speciile de arbori autohtoni, cu diametre
impresionante şi valoare ornamentală deosebită. Dintre aceştia amintim: stejarul peduncular, gorunul,
frasinul, fagul, ulmul, castanul alb (Castanea sativa), bradul (Abies alba), laricele, tisa, ienupărul
(Jeniperus communis) etc.
Km 52 (DN 73) CÎMPULUNG
Oraşul, aşezat într-o depresiune subcarpatică străjuită spre est de Dealul Măţău (1 040 m alt.), cel
mai înalt deal din ţară, exista deja la 1300, dată consemnată pe piatra de mormînt a comitelui Laurenţiu de
Longo Campo. După 1330 devine capitală a Ţării Româneşti pînă în vremea lui Vladislav T — Vlaicu care
mută reşedinţa domnească la Curtea de Argeş. De localitate se leagă existenţa celui mai vechi document,
cunoscut pînă în prezent, scris în limba română (scrisoarea lui Neacşu din Cîmpulung către judele
Braşovului; 1521). În vremea lui Matei Basarab aici a funcţionat o tipografie, iar în 1669 se înfiinţa una
dintre primele şcoli în limba română.
În Cîmpulung funcţionează uzina care produce automobile de teren Aro.
Obiective turistice: MUZEUL ORĂŞENESC cu Secţie de istorie (ceramică dacică, vase greceşti
şi romane, arme, exponate şi documente referitoare la epocile medievală, modernă şi contemporană), Secţie
de artă (pictură, sculptură şi grafică românească modernă şi contemporană; la originea colecţiilor s-a aflat
donaţia scriitorului şi exploratorului muscelean Mihai Tican Rumano) şi Secţie ele etnografie şi artă
populară (unelte, piese de port etc. din Muscel); ANSAMBLUL ARHITECTONIC MEDIEVAL NEGRU
VODĂ (în lăcaş cea mai veche piatră de mormînt a unui domnitor păstrată pînă în prezent); complexul
arhitectonic medieval Bărăţia MONUMENTUL lui Radu Negru Basarab (1910; D. Demetrescu-Mirea);
MONUMENTUL EROILOR din primul război mondial (D. Măţăuanu); BUSTUL lui C. D. Aricescu
(1967; Florica Hociung); PARCUL (realizat de inginerul silvic Vasile Golescu, fiul revoluţionarului
paşoptist Alexandru G. Golescu-Arăpilă; aici s-a amenajat o rezervaţie naturala botanică, alături de specii
forestiere locale fiind aclimatizate specii exotice ca: magnolii, Gingko biloba, Saphora japonica ş.a.).
ÎMPREJURIMI
BUGHEA DE SUS (6 km spre vest pe DL) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ SEZONIERĂ DE
INTERES LOCAL, situată la poalele Dealului Măgura. Apele minerale cu temperatura de 15°C, a-vînd în
compoziţie fier şi sulf, sînt indicate în tratarea afecţiunilor aparatului locomotor, afecţiunilor sistemului
nervos periferic, afecţiunilor tubului digestiv, afecţiunilor ginecologice. ALBEŞTI (4 km de Bughea de Sus
spre nord-vest) localitate pe teritoriul căreia se găseşte REZERVAŢIA GRANITUL DE ALBEŞTI şi
CALCARELE DE ALBEŞTI.
REZERVAŢIA GRANITUL DE ALBEŞTI este alcătuită din peste 80 de blocuri de dimensiuni

21. diferite, disparate pe cca 250 m2. Cele mai mari dintre ele, cu înfăţişarea unor căpiţe, au 1,5 m înălţime şi
1,5—2,5 m diametru. Se remarcă un sector central cu blocuri mari pe feţele cărora apar muşchi, licheni,
tufişuri. În jurul acestuia se găsesc sase ansambluri cu blocuri ceva mai mici. Crăpăturile dintre blocuri
reprezintă planuri de fisurare vechi, lărgite prin alterare, dezagregare şi spălare areolară. Ele au frecvent
lungimi de 80 cm. lăţimi de pînă la 30 cm şi adîncimi sub 1,5 m.
CALCARELE DE ALBEŞTI sînt reprezentate de un mamelon rare constituie sectorul sudic al
carierei de aici şi are lungimea de cca 80 m, lăţimon de 40 m şi înălţimea de 8 m. Calcarele aparţin unui
facies calcaros sublitoral, gros de cca 15 m; culoaroa lor este galbenă, galben-cenusie, cu treceri spre
maroniu sau roşcat.
În alcătuirea lor intră, la bază, un calcar numulitic nisipos, peste care urmează un orizont de
calcare lipsite de material detritic; la partea superioară întîlnim un nivel calcaros fin detritic. Dintre fosile se
remarcă foraminiferele (ce au trăit în apele mării eocene acum 40 000 000 de ani), de forma unor bănuţi cu
diametrul de 2—3 mm său a unor secţiuni discoidale, echinodermele (ConoclypeuK conoideus),
brahiopodeie (Terebratula hilarionis) şi altele.
ŞUSLANEŞTI (5 km pe DN 73 spre est, 4 km pe DN 72 A spre sud, apoi 3 km pe DL spre sud)
localitate unde există un însemnat punct fosilier de identificare a unei bogate faune de peşti fosili din
oligocen, declarat REZERVAŢIE PALEONTOLOGICĂ.
Rezervaţia, acoperind cca 1 ha, se întinde pe un platou intens fragmentat de văiugi adînci de 2—3
m şi late de 4—6 m, orientate fie către sud, fie către vest. Platoul, numit local Marlouz, cuprinde strate
oligocene constituite din alternanţe dese de roci argiloase friabile şi roci silicioase dure, impregnate cu
bitum.
S-au identificat cca 30 de specii de peşti fosili, ale căror urme s-au păstrat mai bine în rocile
argiloase. În orizontul inferior predomină formele pelagice (Squalodon, Lepidopus), iar în cele superioare
specii autohtone, caracteristice zonei de ţărm (genurile Serranus, Ciupea, Capros), specii de apă dulce
(Barbus, Scardinius) aduse de rîuri şi altele provenite din zona pelagică (Scomber, Caranx) şi batială
(Mrazecia, Scorpaena).
De asemenea, s-au descoperit urme de plante tipice florei tropicale (Fagus feroniae, Laurus
tetranteroides, Quercus drymeria ş.a.). În depozitele oligocene au mai fost găsite urme aparţinînd şi altor
vieţuitoare (vertebre de mamifere, pene de păsări, părţi din insecte etc.).
Km 66 (DN 72 A) STOENEŞTI
Localitatea ocupă, după Rucăr, locul al doilea ca întindere dintre aşezările rurale din bazinul
Dîmboviţei. Cea mai veche atestare documentară a Stoeneştilor datează din 9 iulie 1557. După bătălia de la
Călugăreni, din 13/23 august 1595, Mihai Viteazul s-a retras aici, instalîndu-şi tabăra pentru 36 de zile. Din
Stoeneşti se poate merge în zona PLATOULUI CARSTIC PIATRA (cota cea mai înaltă, Colţii-Stînii,
atinge 917 m alt.) dominat de mici dîlme, unde se dezvoltă cîmpuri de lapiezuri şi între care se schiţează
doline adînci în formă de pîlnie.
Km 75 (DN 72 A) CETĂŢENI
Localitatea se află la extremitatea sudică a Munţilor Leaota, care înaintează pe stînga Dîmboviţei
cu peste 10 km dincolo de Depresiunea Cîmpulung, ultimele culmi ale Leaotei atingînd aici înălţimea de
950—1 100 m.
Între Cetăţeni (la sud) şi Cotencşti (la nord) predomină conglomerate, roci rezistente. O bună parte
din acest sector (2,5 km), impresionant prin îngustime şi sălbăticie, formează CHEILE DÎMBOVIŢEI,
declarate REZERVAŢIE NATURALĂ. Cea mai frumoasă porţiune, cuprinsă între Colţii Doamnei şi Valea
Chiliilor, are versanţi abrupţi pe ambele maluri, iar eroziunea a creat un microrelief de vîrfuri ascuţite,
coloane etc.
Îngustimea văii, topoclimatele diferite generate de expunere şi de energia de relief mare (200—
300 m), varietatea rocilor (gresii, marne, argile conglomerate) au permis dezvoltarea unei vegetaţii ierboase
bogate, multe exemplare avînd caracter endemic: omagul (Acanitum moldavicum), breabănul (Cardamine
glanduligera), crucea voinicului (Hepatica transylvanica), coada iepurelui (Sesleria heufferiana), brusturul
negru (Symphytum cordatum), cimbrişorul (Thymus comosus) şi altele.
Mai semnalăm: iarba căşunăturii (Saxifraga cuneifolia), aninul alb, afinul, vulturica (Hieracium
transylvanicum), perişorul (Orthilia secundă), crinul de pădure etc. De-a lungul cheilor se remarcă, de
asemenea atît elemente ale pădurii de conifere (molizi), cît şi exemplare ale pădurilor de dealuri înalte
(îndeosebi fagul). Fauna cuprinde specii diferite ca: vipera (Vipera berus), acvila de munte (Aquila

22. chrysaetus), corbul, cocosul de munte (Tetrao urogallus), ursul, rîsul (Lynx lynx) etc.
Faima locurilor este legată şi de vestigiile descoperite pe un mic platou stîncos, denumit Cetăţuia
sau Cetatea lui Negru Vodă, unde s-a identificat şi cercetat cea mai veche cetate geto-dacică de zid
cunoscută pînă acum la sud de Carpaţi, centrul unei formaţiuni geto-dacice dinaintea lui Burebista. La
poalele platoului au fost scoase la lumină resturile unei aşezări geto-dacice din secolele III—I î.e.n., care s-
a dezvoltat pînă în jurul anului 70 î.e.n.
Km 118 (DN 72 A) TÎRGOVIŞTE
Municipiul Tîrgovişte, situat pe Valea Ialomiţei, în zona de contact dintre Subcarpaţi şi Cîmpia
Română, apare pentru prima oară atestat documentar în relaţia de călătorie a bavarezului Johann
Schiltberger, participant la cruciada de la Nicopole (1396). Capitală a Ţării Româneşti pînă la mijlocul
secolului al XVII-lea (cu unele întreruperi în favoarea Bucureştilor), oraşul a cunoscut în cursul evului
mediu o mare strălucire.
Localitatea a fost strîns legată de aproape toate evenimentele majore ale istoriei Ţării Româneşti;
în octombrie 1595 Mihai Viteazul a înfrînt aici oastea otomană condusă de Sinan Paşa, la 1821 Tudor
Vladimirescu a fost asasinat de eteristi la Tîrgovişte, în 1848 Guvernul provizoriu s-a refugiat temporar
aici, localnicii au militat pentru Unirea din 1859 şi au sprijinit cu entuziasm efortul ţării în războiul de
independenţă.
Tîrgoviştea este azi un important centru economic (combinat de oţeluri speciale, întreprindere de
utilaj petrolier, unităţi ale industriei alimentare, ale industriei uşoare etc.).
Obiective turistice: MUZEUL JUDEŢEAN cu Secţie de istorie (vestigii neolitice, monede,
documente medievale, arme, lapidariu, exponate referitoare la epocile modernă şi contemporană), Muzeul
Scriitorilor Tîrgovişteni (consacrat mai multor creatori din zonă: Văcăreştii, Vasile Cîrlova, Grigore
Alexandrescu, Ion Eliade Rădulescu ş.a.), Muzeul Tiparului şi al Cărţii Vechi Româneşti (manuscrise,
incunabule, cărţi rare, tipărituri medievale etc.) şi Complexul arhitectonic medieval Curtea domnească
(secolele XIV—XVII; Turnul Chindiei, pictură de epocă brîncovenească, sculpturi, biserica domnească
mare, foişorul brîncovenesc, baia domnească, casa doamnei Bălaşa etc.); CASA-ATELIER GHEORGHE
PETRAŞCU (fosta locuinţă a artistului; colecţie de pictură şi grafică); CASA-ATELIER VASILE
BLENDEA (în casa pictorului; colecţie de pictură, grafică, sculptură, acuarelă etc.); BISERICA
ANDRONEŞTI (secolul al XVI-lea, cu refaceri); BISERICA BUZINCA (secolul'al XVII-lea); BISERICA
TÎRGULUI (veacul al XVII-lea); BISERICA STELEA (secolul al XVII-lea); MĂNĂSTIREA DEALU
(veacul al XV-lea, cu refaceri ulterioare; ctitorie a lui Radu cel Mare; aici se află capul lui Mihai Viteazul);
BUSTURILE a numeroşi domnitori şi scriitori; PARCUL CHINDIA (în lunca Ialomiţei, pe locul unde
exista grădina Curţii domneşti, amenajată pe vremea lui Petru Cercel) etc.
ÎMPREJURIMI
PUCIOASA (17 km pe DN 71 spre vest) STAŢIUNE BALNEOCLIMATICĂ PERMANENTĂ
DE INTERES GENERAL, situată pe valea rîului Ialomiţa, într-o zonă colinară împădurită.
Climat continental, cu veri răcoroase şi ierni blînde; temperatura medie anuală este de cca 9°C (în
iulie, 19°C, iar în ianuarie,... —3°C); precipitaţiile înregistrează o medie anuală de 750 mm.
Factori naturali de cură: ape minerale sulfuroase, sulfatate, clorurate, bicarbonatate, calcice,
sodice, hipotone; (bioclimat ide cruţare.
Indicaţii: afecţiuni reumatismale, afecţiuni posttraumatice, afecţiuni neurologice periferice şi
centrale, afecţiuni respiratorii, afecţiuni dermatologice, afecţiuni asociate.
Km 151 (DN 71) CONŢEŞTI
În nordul localităţii se află pădurea Boercasca, unde s-a amenajat o REZERVAŢIE CINEGETICĂ
de mistreţi; în pădure, printre alte specii, creşte stejarul brumăriu (Quercus pedunculiflora).
Km 173,5 (DN 7) PĂDUREA RÎIOASĂ
Situată în Cîmpia Română, la nord-vest de comuna Chitila, pe suprafaţa de 1 388 ha, pădurea
Rîioasă este un rest al vestitului codru al Vlăsiei, odinioară cel mai temut loc de trecere pe aceste
meleaguri.
În partea nord-vestică a pădurii se întîlnesc frumoase exemplare de stejar şi cer, în vîrstă de peste