Prezentare Valoria - Consultanța de marketingElena Badea
Echipa Valoria oferă servicii de training, consultanță, studii și analize, și coaching. Serviciile de consulanță includ și consultanță de marketing. Această prezentare detaliază numai serviciile de consultanță de marketing pe care le oferim.
18-19 iulie, Bucuresti
Obiectivul Evolutiv este sa recreeze, intr-o sala de curs, un ecosistem de business veridic, in care participantii sa poata vedea pe loc impactul financiar al propriilor strategii si decizii si sa-si poata exersa “simtul afacerii”, invatand atat din experientele proprii si din cele ale colegilor.
Valoria Business Solutions este o companie ce oferă servicii de training, consultanţă şi executive coaching. Avem un mix echilibrat de cursuri care dezvoltă competenţele manageriale sau funcţionale şi cursuri care dezvoltă abilităţile de comunicare, influenţare, persuasiune şi leadership.
Evolutiv ofera programe de transformare organizationala profunda, in multiple arii-cheie de competenta (leadership&management, dezvoltarea echipelor, management de proiect, vanzari, financiar, resurse umane, comunicare&conflict, customer care, formare formatori), simulari de business, coaching individual si pentru echipe, teambuilding, consultanta.
Kipo are soluții noi și inovative prin care vă putem ajuta echipa să devină mai eficientă și competitivă:
- Team building-uri educaționale și recreative
- Training-uri și workshop-uri
- Analiză și consultanță cu privire la dezvoltarea echipei

Training Customer Engagement
Cum să anticipăm ce, unde şi cum vor clienţii să le fie oferite serviciile noastre?
Valoarea pentru Client
Relaționarea – la nivel comunicațional, dar și emoțional, cheia unei experiențe pentru client care să îl determine să cumpere sau să rămână loial
Valorile Echipajului Star Team al Class ITClass IT
Valorile echipajului Star Team:
Hyper-Profesionisti
Evolutie
Echipa
Super Implicare
Succes Sustinut
Rezultate
Comunicare
WOW
Eficienta
Bun Simt
Etica si Integritate
Business Open Course - A Collaborative ExperienceFlorin Cirstoiu
BUSINESS OPEN COURSE reprezinta o serie de programe de dezvoltare de abilitati practice, care se bazeaza pe metodologia Knowledge Transfer adoptata de Stand for Development.
Metodologia implica alocarea a 80% din timp pentru activitatilor “hands-on” individuale si de grup.
Domeniile principale ale acestei prime serii de programe includ :
Vanzari
Marketing
Motivarea echipelor
People Leadership
Project Management Aplicat
Managementul Performantei
CBC Romania A Training & Consultancy CompanyCBC Romania
CBC Romania - A Training & Consultancy Company
Este o companie de “top five” din Romania, specializata in training profesional si in consultanta strategica si are ca factori critici de succes experienta practica a consultantilor, acumulata in companii nationale si multinationale si de asemenea programe perfomante adaptate pentru piata din Romania.
Noi am ales sa transferam catre clienti toate abilitatile si cunostintele dobandite in peste 15 ani de experienta practica, pornind de la premisa ca pentru adevaratii profesionisti in domeniul managementului si al vanzarilor, urmatorul nivel de dezvoltare profesionala este acela de a-i invata pe altii sa implementeaze in practica ceea ce ei stiu foarte bine.
Compania a fost fondata in anul 2004 de catre Petre NICOLAE, cu scopul clar de a:
Oferi servicii de training si consultanta la un nivel profesional care sa permita diferentierea de ceilalti furnizori de pe piata romaneasca, printr-o abordare profesionala total orientata spre practica si transformarea fiecarui program de training in consultanta cu aplicare si impelemntare practica imediata.
Sprijini companiile din Romania in obtinerea unor performante palpabile, concrete si rapide, dar si in gestionarea rezultatelor echipei pe termen lung.
Castiga increderea si aprecierea clientilor si partenerilor nostri, dar si a companiilor concurente prin abordarea etica si prin profesionalismul nostru practic.
Inotec este o companie reprezentata de o echipa tanara si entuziasta care a plecat la drum in 2004. Ne-am asumat, inca de atunci, misiunea de a crea solutii software inovative pentru eficientizarea proceselor de business din interiorul companiilor. Ceea ce urmarim in activitatea noastra este sa aducem plus valoare clientilor si partenerilor nostri, prin intermediul proiectelor dezvoltatea alaturi de ei.
Acesta fiind scopul, restul e placerea lucrului bine facut!
În luna aprilie, Agenția Limonade a fost invitată la evenimentul Marketing Days din cadrul Facultății de Științe Economice din Arad.
A fost o experiență plăcută pt noi și ne-am bucurat să le povestim studenților despre marketing online.
Simularea de business Income/Outcome ® este un seminar susținut de Evolutiv Consultants Network, care oferă o perspectivă și o cunoaștere aprofundată a afacerii, a leadership-ului, a impactului unei decizii manageriale și a responsabilității.
Cu ajutorul acestui program vă veți dezvolta competența de a percepe și înțelege într-un mod unitar informațiile financiare ale organizației, integrate toate în aceeași imagine de ansamblu a unui câmp de forțe care interacționează. Însă atunci când participați la un workshop Income/Outcome ®, nu vă dezvoltați doar competența financiară, ci și competențe necesare conducerii și dezvoltării durabile ale firmei din care faceți parte.
Veți putea privi, la modul propriu, imaginea de ansamblu, nu doar să vă familiarizați cu terminologia financiară. Vă veți dezvolta “simțul” afacerii.
Astfel, veți putea lua decizii mai bune, anticipând cu mai mare precizie impactul acestora. Impactul asupra cash-ului, asupra profitului, asupra investițiilor, asupra oamenilor. Impactul asupra afacerii dvs. pe termen mediu și lung!
Proiect educaţional conceput de Paravion.ro prin care se doreşte să se ofere tinerilor la început de drum sprijin să-şi găsească vocaţia, dar şi să-şi valorifice potenţialul în industria de turism.

1. EPIC EVENTS
EXPERIENCE
BRAND
EXPERIENCE
INCENTIVE
IF YOU CAN DREAM IT, WE CAN DO IT.
hello@epicevents.ro
www.epicevents.ro
2. EPIC EVENTS
EXPERIENCE
BRAND WE ARE A SMALL ACT
EXPERIENCE
INCENTIVE
WITH A BIG IMPACT
Epic Events este o agentie de marketing experiential focusata pe
rezultate.
Primul pas in crearea unei ”experiente memorabile” este sa construim o
relatie puternica cu clientii nostrii si sa ne asiguram ca avem o viziune
completa asupra afacerii lor. Succesul fiecarui proiect vine, astfel, dintr-o
combinatie strategica de creativitate si implicare.
Echipa noastra are experienta de lucru cu companii din cele mai
importante verticale de afaceri si are abilitatea de a se adapta rapid la
specificul fiecarei industrii.
Clientii nostrii sunt din domenii precum: FMCG, Financial Services, IT –
Business Software, HoReCa.
hello@epicevents.ro
www.epicevents.ro
3. EPIC EVENTS
EXPERIENCE
BRAND
EXPERIENCE
INCENTIVE
“EXPERIENCE” IS AT THE HEART OF EPIC EVENTS
Avem convingerea ca un brand de succes are nevoie de o abordare
proaspata si personala pentru a-si consolida relatia cu consumatorii.
Oportunitatea de a interactiona cu un brand creaza sinergie si angajament
in randul publicului intr-un mod in care publicitatea conventionala nu
reuseste sa o faca.
Epic Events crede in livrarea mesajului si a povestii brandului intr-un mod
hello@epicevents.ro surprizator, neobisnuit. De la concept creativ la organizarea evenimentului,
www.epicevents.ro de la design de eveniment pana la masurarea rezultatelor, ne focusam pe
obiective si rezultate reale.
4. EPIC EVENTS
EXPERIENCE
DO MORE. BE MORE.
BRAND
Evenimente speciale
Epic Events livreaza conceptul creativ si expertiza logistica pentru a oferi
evenimente speciale captivante. Angajamentul nostru este intotdeauna sa
EXPERIENCE
INCENTIVE
implementam cele mai bune programe si sa folosim cele mai bune resurse
astfel incat clientii nostrii sa isi atinga obiectivele de afaceri.
Customer engagement
Spectacole live, caravane sau activitati de promovare. Acestea sunt doar
cateva exemple de instrumente pe care le folosim pentru a comunica
atributele unui brand. Credem in experientele unice si neobisnuite care
spun mesajul brandului intr-un mod memorabil.
Conferinte de presa
Pentru organizarea unei conferinte de presa ne concentram pe doua
rezultate: impact si impecabil. Daca un lucru trebuie facut atunci merita
sa fie facut bine. Prin urmare, fiecare element de la catering pana la
materiale pentru presa si prezentari trebuie sa se imbine armonios.
Lansari de produs
Epic Events are atat creativitatea cat si competentele sa transforme o
hello@epicevents.ro lansare de produs intr-o experienta care ajunge la publicurile tinta si ii
www.epicevents.ro indemana la actiune pozitiva. Abordarea nostra nu pierde niciodata din
vedere obiectivele de afaceri ale clientilor.
5. EPIC EVENTS
EXPERIENCE
BRAND
EXPERIENCE
INCENTIVE
EMPLOYEE ORIENTED EXPERIENCES
Noi, cei din echipa Epic Events, credem in legarea angajamentului si
motivarii angajatilor cu performanta afacerii. Angajatii motivati vor
avea intotdeauna rezultate mai bune. O forta de munca ce si-a format
un angajament fata de companie nu va pleca si isi va da tot interesul ca
aceasta sa performeze.
Obiectivul nostru este sa oferim companiilor instrumente pentru a
inspira, motiva, rasplati si crea angajament in randul angajatilor lor.
Cand cream experiente pentru angajati, cautam idei si activitati care ii
hello@epicevents.ro va scoate din modul lor obisnuit de gandire si reactie. Dorim sa ii
www.epicevents.ro inspiram sa fie mai buni in ceea ce fac.
6. EPIC EVENTS
EXPERIENCE
BRAND
THE SKY IS THE LIMIT.
EXPERIENCE
INCENTIVE
Team-building
Pentru Epic Events team-building-ul este oportunitatea perfecta pentru a
inspira angajatii. Cream experiente puternice care sunt teren fertil
pentru a creste si sedimenta relatii intre membrii echipei.
Conferinte de vazari
Oamenii de vanzari sunt motorul unei companii. De aceea, evenimentele
pentru ei sunt diferite de alte evenimente pentru angajati. Programele
noastre pentru forta de vanzari sunt concepute astfel incat sa ofere
energie, inspiratie si motivatie.
Incentive travel
Incentive travel reprezinta o modalitate foarte buna pentru a rasplati si
motiva angajatii. Insa, poti face asta intr-un mod obisnuit sau in modul
hello@epicevents.ro
Epic. Epic Events nu pregateste simple excursii, noi cream povesti. O
www.epicevents.ro
calatorie se termina dupa cateva zile, dar o poveste poate dura o suta de
ani.
7. EPIC EVENTS
EXPERIENCE
BRAND
EXPERIENCE
INCENTIVE
EXPERIENCE OUR SERVICES
• Concept si creatie
• Design si grafica
• Décor
• Program de activitati
• Entertainment
• Catering
• Echipamente audio-video
• Logistica
• Gestionarea resurselor
• Branding
hello@epicevents.ro •Comunicare si PR
www.epicevents.ro