Valorificarea istoriei locale

1. O lecţie de patriotism local
Elev:Crăciun Bianca
Clasa: a VII-a B
Îndrumător: prof.Chihaia Simona
Şcoala de Arte şi Meserii Cristeşti
Localitatea:Cristeşti
Județul:Iaşi

2. Fiind elevă în clasa a-VII-a , la lecţiile de istorie am descoperit că al doilea război mondial
a fost un iad al suferinței. Doamna profesoară ne-a întrebat dacă cunoaștem oameni de la
noi din sat, care să fi luptat pe front, prizonieri de război sau deportați în lagărele de
exterminare create de inamici.
De la bunicii mei am aflat că la noi în sat a existat
un astfel de exemplu , fostul secretar al comunei
Cristești, Bârgăoanu Constantin, prizonier în
lagărul de muncă forțată de la Donbas.Cu toate că
el astăzi nu mai există(a murit în anul 1989),el a
fost supravieṭuitorul unui război care a frânt
milioane de destine.
Din dorința de a afla mai multe, am mers
în vizită la familia acestui om .Invitându-
mă în odaia “de curat”, Bârgăoanu
Ștefan,unul din cei doi copii ai
prizonierului,îmi povesteşte că tatăl său
a luptat în război pe frontul de la Iași,fiind
înrolat în batalionul 54 pioneri.

3. Bătrȃnul şterge o lacrimă şi oftează ȋncet:
“ Când aveam eu 6 ani ,tata a fost luat
prizonier în lagărul de muncă forțată de la
Donbas. Nu toţi prizonierii din cei peste 150
mii capturaţi de armata sovietică au avut
acelaşi “noroc”. Mulţi au murit în Siberia,
expuşi la munci grele, executaţi pe câmpiile
pustii ale U.R.S.S. Metodele folosite de el şi
comportarea din lagăr, în mina de cărbuni,
au fost din dorinţa de a o mai vedea pe
mama şi pe noi.
Tăria de român şi dorinţa de reîntoarcere în
Cristești l-au făcut cu răbdare şi curaj să
înfrunte greutăţile, practicând meserii ( frizer,
croitor, tâmplar, magaziner), pe care
niciodată nu le-a practicat.̋
Am aflat deasemenea că ,în timpul cât a
fost secretar al Primăriei din Cristești,
Bârgăoanu Constantin a redactat un
manuscris în care prezintă viața sa de
prizonier de război, lăsat posterității spre a-l
cunoaște copiii și nepoții săi.

4. Citindu-l,am trăit pȃnă la lacrimi aceste amintiri.Consider că următoarele pasaje din manuscrisul
olograf al acestuia sunt reveletoare :
“…Dupa două zile ajuns în lagăr, (Făleşti), maiorul rus a intrat în lagăr… şi chiar aproape de mine a strigat:
cine cunoaşte meseria de frizer! Eu când am auzit asta, am zis că eu; m-a întrebat unde am lucrat frizerie,
am spus că în Bucureşti” (eu n-am practicat meseria de frizer, am spus că sunt frizer din cauză că nu mai
puteam de sete şi de foame) […] chemam la tuns şi bărbierit câte 40 de prizonieri odată,îi repartizam pe
frizeri. Am avut grijă să chem la tuns şi bărbierit tovarăşii mei din Cristeşti şi Moţca pentru a avea prilejul
să bea apă, setea era mare. […] a treia zi de la organizarea frizeriei unde eu eram şef, a venit la baracă
maiorul sovietic care era comandantul lagărului…vroia să-l tund şi să-l bărbieresc…când am văzut că se
dezbracă de veston şi se pregăteşte să-l tund şi să-l bărbieresc, eu am fugit pe uşa de la baracă şi am
fugit în mulţimea de prizonieri…a doua zi am căutat prin mulţimea de prizonieri, oamenii mei de la Cristeşti
şi de la Moţca şi ei mă căutau pe mine…a treia zi ne-am întâlnit şi le-am spus cum am încheiat-o cu
frizeria”.
“…ajunşi în lagăr la Bălţi a venit un plutonier rus cu un civil care vorbea româneşte, m-a întrebat cine
cunoaşte meseria de tinichigiu. Când am auzit, am strigat că eu ştiu, sunt tinichigiu, dar mă gândeam că
voi avea prilejul să beau apă de undeva […] plutonierul rus era meseriaş şi a văzut că eu nu cunosc
meserie şi m-a dat să fac căldări singur aparte. Cu chiu cu vai am aşezat fundul la căldare, apoi vine
plutonierul rus şi zice: hai la fântană şi pune apă în ea. Am scos apă şi când am turnat apă în căldarea
făcută de mine a curs toată apa. Atunci plutonierul rus a luat de toartă căldarea făcută de mine şi a început
să mă lovească cu căldarea peste cap…l-am rugat să nu mă mai bată că a fost război şi, nu am mai avut
timp să practice meseria şi, la noapte am să mă gândesc şi mâine voi lucra mai bine”.
“…la Donbas am lucrat ca cizmar, până când a trebuit să dau o probă de lucru…am solicitat să-mi dea să
pun o pingică la un bocanc, mi-a arătat mai întâi să bat cui la vârf, unul la mijloc şi apoi să bat cuie pe
margine. Căpitanul a întrebat: gata? La începutul lucrului eu am uitat să pun tabanul şi cuiele au intrat prea
mult în calapod. Am scos calapodul cu greu, cuiele intraseră greu în calapod. Ofiţerul rus când a văzut a
spus “plohoi zapojnic”-(rău cizmar)…am terminat-o şi cu cizmăria…”
A lucrat apoi trei luni la construcţii, trei luni la mina de cărbuni şi apoi la magazia de pâine a lagărului.
“…în lagăr erau 3000 de prizonieri şi raţia de pâine era de 600 grame pe zi ( se dădeau trei mese pe zi, a
câte 2000 grame de pâine la fiecare masă…pâinea ce o căpătam în plus la brutărie o făceam tot porţii şi o
dădeam la câte 10-15 prizonieri români…noi făceam gestiunea pâinii din două în două zile şi ştiam oricând
cum stăm…”

5. Căpitanul rus responsabil cu aprovizionarea,
căpătând încredere, i-a dat voie să-i propună pe şefii de
serviciu în lagăr: “după ce am organizat şefii de servicii din
prizonieri români ,am dus-o mai bine. La brutărie erau civili
care cumpărau pânza şi în lagăr erau croitori care le
confecţionau halate. Luam halatele de la civilii brutari şi le
spălam în lagăr, le călcam cu fierul şi le duceam înapoi, ei
mă serveau cu pâine pe care o dădeam pe ascuns peste
raţie la prizonierii români”.
“La magazie în lagăr am lucrat doi ani şi la magazia
mare,am lucrat un an şi şase luni, trei luni am lucrat la
construcţii şi trei luni în mina de cărbuni. Total în
prizonierat patru ani şi două luni. În anul 1948, luna
septembrie, ziua 18, ne-a repatriat pe toţi prizonierii
români din acel lagăr. Ajuns în ţară, am mai stat cinci zile scrisoare din lagăr adresată familiei
în carantină în lagărul de triere din Focşani, de unde am
venit acasă şi m-am încadrat în câmpul muncii”.
Acest manuscris ilustrează o dramă greu de cuprins cu imaginaṭia.Am primit o adevarată lecṭie
de viaṭă şi am înṭeles că prezentul este aşa cum este datorită acestor oameni.
Ȋncepȃnd cu acest an școlar,la inițiativa Ṣcolii noastre și a Consiliului Local Cristești , s-a
hotărȃt construirea unei plăci comemorative prin care să fie salvați de la uitare şi omagiaṭi toți cei
care, prin suferința ori prin faptelele lor de arme ,au făcut cinste locului natal.Deocamdată s-a
adunat o sumă modestă,dar sperăm ca inițiativa noastră să devină realitate cȃt mai curȃnd.