SlideShare a Scribd company logo
UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI
FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ
„JUSTINIAN PATRIARHUL“
Învăţătura despre Maica Domnului la Sfântul Ioan Maximovici
Lucrare de seminar – Semestrul I
Coordonator: Pr. Asist. Dr. Mihai Burlacu
Seminar – Teologie Dogmatică
Studenţi:
Dumitrache Silviu-Cristian(gr. 4)
Isbăşoiu Dragoş-Andrei(gr. 5)
Teologie Pastorală
Anul III
Bucureşti
2016
1
I. Repere biografice
Sfântul Ioan Maximovici a fost un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe din secolul al XX-lea,
fiind cunoscut atât pentru modul său de păstorire, cât şi pentru minunile pe care le făcea mai ales
atunci când se ruga pentru cei bolnavi. Canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara
graniţelor în anul 1994 ca Sfântul Ioan de Shanghai şi San Francisco1
, el s-a remarcat mai ales prin
viaţa ascetică caracterizată prin cea mai aspră jertfă de sine.
Născut la 4 iunie 1896 în satul Adamovka din gubernia Harkov situată în sudul Rusiei,
primeşte la botez numele de Mihail. Urmează gimnaziul la Şcoala Militară Poltava, apoi intră la
Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Imperiale Harkov, după absolvire fiind repartizat la
curtea districtuală din Harkov. Mutându-se cu familia la Belgrad în 1921, a absolvit Facultatea de
Teologie în 1925. În anul următor este tuns în monahism de către Mitropolitul Antonie de Harkov,
primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei şi îndrumătorul său duhovnicesc, primind
numele de Ioan, după ruda sa îndepărtată, Sfântul Ioan Maximovici din Tobolsk, şi hirotonit
ierodiacon la mănăstirea Milkov, iar în toamna aceluiaşi an este hirotonit ieromonah. Ajunge
profesor la Seminarul sârb Sfântul Ioan Teologul din Bitolia, iar în 1934 este hirotonit episcop şi
trimis la Shanghai pentru a-i păstori pe creştinii ortodocşi din China2
. Din 1951 a fost tranferat în
Europa Occidentală, devenind Arhiepiscopul Europei Apusene şi primind în jurisdicţia sa Biserici
ortodoxe locale, precum cea franceză şi cea olandeză, fiind ştiut pentru minunile sale atât pe
pământul asiatic, cât şi pe pământul european de către ortodocşi, dar chiar şi de către cei de alte
confesiuni. Ruşii care plecaseră din Shanghai în America, la San Francisco, au cerut ca după
retragerea Arhiepiscopului Tihon să fie adus Vlădica Ioan pentru a conduce această eparhie în care
exista dezbinare între creştinii şi unde trebuia finalizată construirea catedralei. Astfel, din anul
1962 , a fost trimis la San Francisco, fiind considerat singurul ierarh care putea să readucă pacea
în această comunitate dezbinată3
. Pacea a fost restabilită, iar catedrala a fost terminată. Vlădica
Ioan a fost chemat în Împărăţia Cerurilor pe 2 iulie 1966, cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii
sale pământeşti4
.
1
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 5.
2
Pr. Serafim ROSE, Pr. Gherman PODMOŞENSKI, Fericitul IOAN MAXIMOVICI – viaţa şi minunile, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2006, pp. 31-35.
3
Pr. Serafim ROSE, Pr. Gherman PODMOŞENSKI, Fericitul IOAN MAXIMOVICI ..., pp. 42-44.
4
Pr. Serafim ROSE, Pr. Gherman PODMOŞENSKI, Fericitul IOAN MAXIMOVICI ..., p. 50.
2
II. „Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu“
Sfântul Ioan Maximovici realizează cu multă pricepere o scurtă istorisire a tuturor
evenimentelor sau etapelor care privesc cultul Maicii Domnului. Într-o deplină simplitate, așa cum
caracterizează Serafim Rose scrierile sale, Arhiepiscopul Ioan arată care este adevărata cinstire ce
i se cuvine Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prezentând și învățăturile eronate care s-au
propagat de-a lungul istoriei. De altfel, mărturisirea pe care Sfântul Ioan o dă în privința Fecioarei
Maria reprezintă Tradiția ortodoxă de-a dreptul și în întregime, așa cum a predat-o Biserica din
cele mai vechi timpuri5
.
Scrierea Sfântului Ioan Maximovici este realizată în șapte capitole, care tratează evoluția
cultului Maicii Domnului, pornind încă din vremea vieții sale pământești, parcurgând etapele
ereziilor și inovațiilor, și terminând cu adevărata închinare care îi este adusă Preasfintei Fecioare
în Biserica Ortodoxă.
1. Preacinstirea Maicii lui Dumnezeu în vremea vieții sale pământești
Biserica Ortodoxă ne învață că Sfânta Fecioară Maria este cea care a primit de la Dumnezeu
cinstea cea mai mare: de a naște pe Mesia. Ea a rămas fecioară totdeauna: atât la naștere, cât și
după aceea, motiv pentru care Biserica a numit-o și pururea Fecioară6
.
Sfântul Ioan Maximovici își deschide lucrarea cu un frumos cuvânt referitor la cinstirea
Maicii Domnului: „Dacă Dumnezeu-Tatăl a ales-o, Dumnezeu-Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea,
iar Dumnezeu-Fiul S-a sălășluit într-însa și S-a supus ei...“ 7
, arătând prin aceasta că ea a fost slăvită
de Însuși Fiul ei, care i-a rămas ascultător toată viața, iar mai apoi, pe cruce, s-a îngrijit de ea,
încredintându-o ucenicului celui iubit, adică Apostolului Ioan (Ioan 19, 26-27).
Maica Domnului s-a bucurat încă din timpul vieții sale pământești de o aleasă purtare de
grijă și ascultare, în special din partea Apostolilor lui Hristos. Sfântul Ioan o ia în grijă, urmând
glasul Mântuitorului (Ioan 19, 27), iar Sfântul Luca este cel care pictează o seamă de icoane cu
aceasta. La adormirea sa, ucenicii îi vor cinsti trupul cu multă evlavie, purtați fiind pe nori de o
5
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 17.
6
Învățătura de credință Creștină Ortodoxă, Ed. Înstitutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015, pp.
113-116.
7
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a...,p. 21.
3
forță nevăzută, din toate marginile lumii, unde își desfășurau propovăduirea. Întârzierea lui Toma
a făcut ca mormântul să fie aflat gol, pentru ca ulterior chiar Maica Domnului să dea mărturie de
slava pe care i-a dăruit-o Fiul ei, înviindu-i trupul și așezându-o ca mijlocitoare și ocrotitoare a
creștinilor înaintea scaunului Său8
.
2. Cei dintâi vrăjmași ai preacinstirii Maicii lui Dumnezeu
La acest capitol, Arhiepiscopul de Shanghai și San Francisco, atrage atenția cititorului
asupra faptului că primii vrăjmași care au adus ocară Preasfintei Fecioare Maria, nu puteau înțelege
nicidecum învățătura Mântuitorului Hristos, pe care încercau să o înlocuiască cu raționamente
proprii, motiv pentru care și-au revărsat ura pentru Mântuitorul și asupra sfintei Sale Maici.
Referindu-se la importanța Fecioarei, Sfântul Ioan afirmă fără tăgadă că în pântecele Mariei s-a
unit Dumnezeu și omul, și o numește pe aceasta „scară pentru Fiul lui Dumnezeu, care S-a pogorât
din cer“9
.
Ca exemplu grăitor pentru vrăjmășia împotriva Născătoarei de Dumnezeu, Ioan
Maximovici amintește de preotul iudeu Atonie care a încercat să necinstească trupul Fecioarei, ce
era purtat de Apostoli spre grădina Ghetsimani. La momentul apropierii de cinstitul trup al Mariei
și de cortegiul apostolic care o duceau în procesiune cântând psalmi, Atonie este pedepsit de
Arhanghelul Mihail prin tăierea mâinii pentru pângărirea pe care dorea să o aducă trupului,
încercând să-l răstoarne. Numai pocăința este cea care-l va reabilita și-l va determina să
mărturisească adevărul despre Maica Domnului, primind în cele din urmă moarte mucenicească.
Un alt exemplu al Sfântului Ioan referitor la primii vrăjmași ai Născătoarei, este acela al
necurăției ce se punea pe seama zămislirii în pântece a Mântuitorului Hristos. Iudeii din acea vreme
au născocit povestea că Maria s-ar fi însoțit cu un roman, legătură care ar fi dus la nașterea lui
Mesia. Arhiepiscopul combate categoric această știrbire adusă curăției Fecioarei, amintind de
bunul renume de care aceasta se bucura în comunitatea locuitorilor din Nazaret10
.
8
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., pp. 21-23.
9
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 26.
10
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., pp. 27-28.
4
3. Încercări ale iudeilor și ale ereticilor de a necinsti pururea-fecioria Mariei
Arhiepiscopul Ioan prezintă de această dată încercările eretice de a aduce atingere fecioriei
Născătoarei de Dumnezeu. El amintește cum iudeii s-au străduit să arate că Maria nu era fecioară
la momentul nașterii lui Hristos, negând în acest fel și toate prorociile vetero-
testamentare privitoare la întruparea lui Mesia. Maximovici îi dă aici ca exemplu pe Aquila,
Symmachus sau Theodotion, care au răstălmăcit cuvintele proorocului Isaia spunând că „tânăra
va lua în pântece“, în loc de fecioară (Isaia 7, 14)11
. Arhiepiscopul demonstrează cum ebraicul
Aalma se traduce în mod evident prin fecioară, aducând ca argument și celelalte pasaje
scripturistice de unde reiese acest adevăr.
Toiagul lui Aaron care a înmugurit, piatra tăiată din munte fără mâini, ușa cea închisă
văzută de proorocul Iezechiel reprezintă doar câteva prooroci din Vechiul Testament care ne
amintesc de Maica Domnului și care sunt redate ca dovadă a vredniciei Născătoarei.
Spune Sfântul Ioan că „nașterea lui Dumnezeu din Pururea Fecioara a fost o piatră de
poticnire pentru cei ce voiau a se numi creștini, dar nu voiau să se smerească cu mintea și să fie
râvnitori pentru curăția vieții“12
. De fapt, el îi pomenește aici pe acei oameni care, neîndrăznind a
tăgădui nașterea din Fecioară a Domnului, au născocit ideea conform căreia Maria nu a rămas
neîntinată. Este dat exemplul lui Helvidius, scriitor din secolul al IV-lea, care învață cum Maica
Domnului ar fi intrat după naștere în viața conjugală împreună cu Iosif, dând naștere de prunci,
numiți fiii și surorile lui Hristos.
Plecând de la explicațiile Fericitului Ieronim în privința explicării sintagmei „până ce“
(Matei 1, 24), Arhiepiscopul de San Francisco arată la rândul său că numele de frate și soră nu
trebuiesc înțelese în sens strict literar, ci într-un sens mai larg ce privește o anumită înrudire între
oameni sau o apropiere duhovnicească13
. Sfântul Epifanie al Ciprului îi arată pe Iacov și pe alții
ca fiii ai lui Iosif, logodnicul Mariei, dar Sfântul Ioan Maximovici respinge categoric posibilitatea
11
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 29.
12
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 31.
13
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 33.
5
ca Fecioara să fi avut copii după nașterea lui Mesia, amintind de momentul de pe Golgota din Ioan
19, 27.
4. Eresul nestorian și al Treilea Sobor a toată lumea
Dacă până în secolul al IV-lea principalele erezii care apăruseră pe seama Maicii Domnului
erau legate de fecioria și curăția acesteia precum și de prestigiul ei, la începutul acestei perioade,
atacurile vizau un aspect mult mai profund și cu consecințe grave. Arhiepiscopul Nestorie al
Constatinopolului a început să învețe cum Maria a născut doar pe omul Iisus, în care ulterior s-a
sălășluit dumnezeirea. Învățătura, care viza în special persoana Mântuitorului Hristos și cele două
firi ale Sale, s-a răsfrânt și asupra Preasfintei Fecioare, care devenea din Theotokos (Născătoare
de Dumnezeu) doar Hristotokos (adică născătoare de Hristos) de vreme ce Iisus cel născut din ea
era numai omul Hristos.
Asemenea învățătură a produs o mare tulburare în vremea respectivă, astfel că a fost nevoie
de intervenția unor oameni străluciți, care să restaureze adevărul despre Dumnezeu-Omul. Sfântul
Ioan Maximovici amintește rolul extraordinar al unor Sfinți Părinți ai Bisericii precum Proclu,
ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur și viitorul Arhiepiscop al Constantinopolului, Chiril al
Alexandriei sau Sfântul Celestin, papă al Romei.
Încercările de explicare a adevăratei dogme referitoare la Mântuitorul Hristos ale Sfântului
Chiril, dar și intervenția Sfântului Celestin, neclintit în ortodoxie, nu au reușit să îl determine pe
Nestorie să accepte greșelile sale, după cum remarcă și Arhiepiscopul Ioan spunand: „Nestorie a
rămas surd la orice încercare de convingere și a răspuns că ceea ce predica el era credința ortodoxă,
în timp ce potrivnicii lui erau eretici“14
.
Această tulburare provocată în interiorul Bisericii l-a determinat pe împăratul Teodosie cel
Tânăr să convoace un sobor a toată lumea, sau altfel spus, un nou sinod, în anul 431, unde să
participe ierarhi din toată lumea care să statornicească adevărata învățătură în privința întrupării
Mântuitorului Hristos. Astfel, la 22 iunie 431, în Efes, sinodalii prezenți au hotărât să păstreze
neschimbată credința păstrată din vechime în cetățile lor15
.
14
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a...,p. 37.
15
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., pp. 38-39.
6
Sfântul Ioan nu acordă mai puțină importanță hotărârilor ulterioare ale Sinodului, pe care
le tratează cu claritate și precizie. Printre cele mai importante se numără condamnarea eresului
pelagian, conform căruia omul se poate mântui prin propriile lui puteri, fără necesitatea de a avea
harul lui Dumnezeu. De asemenea, sinodalii au stabilit ca Simbolul de credință de la Niceea și
Constantinopol, să fie păstrat cu desăvârșire, fără a se mai alcătui altă învățătură de credință, sau
să se facă schimbări în cel deja existent.
Aici, Arhiepiscopul Maximovici remarcă cum hotărârea celui de-al treilea Sinod Ecumenic
a fost încălcată peste veacuri de creștinii apuseni care au adăugat în Mărturisirea de credință faptul
că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, nu numai de la Tatăl, adaos recunosc în istorie sub numele
de Filioque.
5. Încercări ale iconoclaştilor de a micşora slava Împărătesei cerului. Aceştia sunt
ruşinaţi.
Prin acest scurt capitol Sfântul Ioan Maximovici ne arată că, odată cu erezia iconoclastă,
s-a încercat şi eliminarea cinstirii Maicii lui Dumnezeu. Deşi există exemple de persoane care au
primit ajutor de la Mijlocitoarea noastră în faţa Domnului, precum Sfântul Chiril al Alexandriei,
Sfântul Roman Melodul şi împăraţii bizantini care luau în perioada luptelor Icoana Maicii lui
Dumnezeu Hodighitria, Sfântul Ioan scoate în evidenţă un alt moment în care s-a dorit ca Maica
Domnului să nu mai fie proslăvită, adică perioada iconoclastă. În schimb, Născătoarea de
Dumnezeu a fost în continuare slăvită de către creştinii care au cinstit icoanele cu chipul ei şi
totodată au început să compună imne care se încheiau cu stihuri închinate Maicii Domnului16
.
6. „Râvnă nu întru cunoştinţă“ (Romani 10,2) – Combaterea dogmei Imaculatei
Concepţii
Sfântul Ioan Maximovici subliniază marea problemă apărută odată cu noua dogmă
referitoare la zămislirea Maicii Domnului care spunea că „Întru tot fericita Fecioară Maria, din
prima clipă a concepţiei sale, printr-o graţie specială a Dumnezeului Atotputernic şi printr-un
privilegiu deosebit, pentru meritele viitoare ale lui Isus Cristos , Salvatorul neamului omenesc, a
fost păstrată şi scutită de orice pată a păcatului originar“17
. Acest text face parte din Bula Papei
16
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 45-48.
17
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 49-50.
7
Pius al IX-lea care a declarat la 8 septembrie 1854 noua dogmă, Imaculata Concepţie a Preasfintei
Fecioare. Deşi a fost proclamată ca dogmă în secolul al XIX-lea, ideea că Sfânta Fecioară a fost
zămislită fără păcatul strămoşesc s-a răspândit încă din secolul al IX-lea, primul care a rostit-o
fiind abatele de Cordoba, Paschasius Radbertus. Condamnată de teologi precum Toma d’Aquino
şi Bernard de Clairvaux şi susţinută de teologul Duns Scot, această învăţătură era percepută ca un
mod prin care se dorea să se acorde o cinstire mai mare Maicii lui Dumnezeu, dar de fapt îi tăgăduia
toate virtuţile18
. Sfântul Arhiepiscop aduce ca argumente mărturiile inexistente ale Sfintei Tradiţii
despre această învăţătură şi scrie că „mulţi arată nemijlocit că Fecioara Maria, ca toţi oamenii, a
dus o luptă cu păcătoşenia, dar a fost biruitoare asupra ispitelor şi a fost mântuită de dumnezeiescul
ei Fiu“19
. Despre această luptă a Maicii Domnului împotriva păcatului vorbeşte şi Părintele
Dumitru Stăniloae care spune că prin ea s-a demonstrat că omul poate doborî păcatul prin puterea
sădită în firea lui de la început20
.
Sfântul Ioan continuă să expună comentariile făcute de către latini despre dogma
Imaculatei Concepţii. Aceştia au ajuns la concluzii precum aceea că Fecioara Maria este
Co-răscumpărătoare deoarece L-a ajutat pe Hristos prin suferinţele ei în momentul Răstignirii. De
aceea, Maica lui Dumnezeu este considerată a fi „o completare a Sfintei Treimi“21
şi este înălţată
la o egalitate cu Dumnezeu22
. Toate acestea contravin cu ceea ce se spune atât în Sfânta Scriptură,
cât şi în Sfânta Tradiţie care ne-au transmis învăţătura că doar Hristos este cel care S-a născut fără
de păcat.(Evrei 4,15: ci ispitit întru toate după asemănarea fără de păcat). Un alt argument adus
de Sfânt este că aşa cum Fecioara Maria nu a avut păcatul strămoşesc, nici cei de dinaintea ei nu
l-au avut: „dacă Hristos cel curat Se putea naşte numai dacă Fecioara se năştea curată, ar fi de
trebuinţă ca şi părinţii ei să fi fost curaţi de păcatul strămoşesc, şi ei înşişi ar fi trebuit să se nască
din părinţi curăţiţi, şi aşa mai departe, s-ar ajunge la urmarea că Hristos nu S-ar fi putut întrupa
decât dacă toţi strămoşii Săi după trup, până la Adam şi înpreună cu el, ar fi fost mai înainte curăţiţi
de păcatul originar“23
. Pornind de la faptul că Maica Domnului a fost păzită prin harul lui
Dumnezeu, Sfântul Ioan face referire la dezvoltarea unei alte concluzii grave: Dumnezeu devine
18
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 49.
19
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 54-55.
20
Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia dogmatică ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
4
2010, vol. 2, p. 89.
21
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 55.
22
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 56.
23
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 65.
8
nemilostiv şi nedrept deoarece nu îi curăţeşte şi pe alţii, ajungându-se la predestinaţie prin faptul
că El ar decide cine merge la mântuire, învăţătură inexistentă în Ortodoxie.
7. Dreapta preacinstire a Maicii lui Dumnezeu
În ultimul capitol este prezentată viaţa Maicii Domnului pe scurt, Sfântul făcând referire
de rugăciunea insistentă a părinţilor ei, Sfinţii Ioachim şi Ana, care au primit-o ca dar de la
Dumnezeu şi au închinat-o Lui prin aducerea la Templul din Ierusalim. Sfântul Ioan aminteşte de
spusele Sfântului Ignatie Brianceaninov care arată că, deşi ducea o viaţă neprihănită, ea nu a fost
ferită de păcat şi de moarte veşnică, ci a fost curăţită de Hristos, fiind pregătită de Duhul Sfânt
pentru a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele său24
. De asemenea, Fericitul Maximovici
vorbeşte şi despre grija mare pe care o avea pentru Fiul ei, ocrotindu-l şi vrând să îl păzească de
primejdii, dar Mântuitorul i-a arătat că rudenia duhovnicească este mai presus decât cea
trupească25
. El aseamănă mutarea sa la Domnul cu începutul proslăvirii sale, Maica Domnului
dovedind iubirea pentru Fiul lui Dumnezeu prin dragostea pentru neamul omenesc pentru care se
roagă neîncetat în ceruri. De aceea, Sfântul Ioan subliniază că fiecare credincios trebuie să aibă
credinţă în Născătoarea de Dumnezeu, spunând că cine tăgăduieşte că ea este Theotokos, acela nu
este credincios26
.
III. Concluzii
Sfântul Ioan Maximovici ne arată prin intermediul scrierii sale „Dreapta cinstire a
Născătoarei de Dumnezeu“ că de-a lungul timpului cei care nu au putut înţelege lucrarea lui
Dumnezeu în Maica Domnului, cea prin care a venit Hristos pe pământ fără naştere din sămânţă
bărbătească, au ajuns să creeze învăţături greşite. Pe de o parte, în primele secole cei care au
combătut-o pe Maica Domnului nu puteau înţelege cum este Fecioară înainte de naştere, în naştere
şi după naştere sau au considerat că este doar născătoare de om. Pe de altă parte, începând cu
secolul al IX-lea în Occidentul creştin s-a propovăduit o altă învăţătură greşită, aceea că Maica lui
Dumnezeu nu a avut păcat, învăţătură ce a fost numită Imaculata Concepţie. Învăţătura a devenit
dogmă a Bisericii Romano-Catolice după ce a fost declarată de papa Pius al IX-lea în cadrul unei
24
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 73-75.
25
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 76.
26
Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 71.
9
slujbe din 8 decembrie 1854. De aceea, în încheierea scrierii Sfântul Ioan ne atenţionează să
păstrăm credinţa ortodoxă, aşa cum a fost lăsată de Sfinţii Părinţi, necontestând niciun adevăr
referitor la Maica Domnului, mijlocitoarea noastră către Dumnezeu.
Bibliografie:
1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti,
2013.
2. Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu, Ed. Sophia,
Bucureşti, 2009.
3. ROSE, Pr. Serafim, PODMOŞENSKI, Pr. Gherman, Fericitul IOAN MAXIMOVICI – viaţa şi
minunile, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006.
4. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de
Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 4
2010, vol. 2.

More Related Content

Similar to Invatatura_despre_Maica_Domnului_la_Sf_I.docx

Prereformatorii in apusul europei in sec
Prereformatorii in apusul europei in secPrereformatorii in apusul europei in sec
Prereformatorii in apusul europei in secDaniel Deiak
 
Pr. adrian dinu sfantul ioan gura de aur si invatatura sa despre maica domn...
Pr. adrian dinu   sfantul ioan gura de aur si invatatura sa despre maica domn...Pr. adrian dinu   sfantul ioan gura de aur si invatatura sa despre maica domn...
Pr. adrian dinu sfantul ioan gura de aur si invatatura sa despre maica domn...
Tamas Ardelean
 
Sfânta mironosiţă Maria lui Cleopa (23 mai)
Sfânta mironosiţă Maria lui Cleopa (23 mai)Sfânta mironosiţă Maria lui Cleopa (23 mai)
Sfânta mironosiţă Maria lui Cleopa (23 mai)
Stea emy
 
(Sfantul justin popovici) biserica si statul
(Sfantul justin popovici) biserica si statul(Sfantul justin popovici) biserica si statul
(Sfantul justin popovici) biserica si statulBîrlădeanu Vlăduţ
 
Omraam m aivanhov in pragul cetatii sfinte
Omraam m aivanhov in pragul cetatii sfinteOmraam m aivanhov in pragul cetatii sfinte
Omraam m aivanhov in pragul cetatii sfinteAdrian Ionescu
 
In pragul cetatii sfinte; Comentarii ale Apocalipsei
In pragul cetatii sfinte; Comentarii ale ApocalipseiIn pragul cetatii sfinte; Comentarii ale Apocalipsei
In pragul cetatii sfinte; Comentarii ale Apocalipsei
LordPrestor
 
Aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane, la Ierusalim, de către Sfânta...
Aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane, la Ierusalim, de către Sfânta...Aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane, la Ierusalim, de către Sfânta...
Aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane, la Ierusalim, de către Sfânta...
Stea emy
 
Istoria crestinismului caderea sy
Istoria crestinismului caderea syIstoria crestinismului caderea sy
Istoria crestinismului caderea sy
Serafim Florenta
 
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicestiSfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
adyesp
 
Un iconar de suflete
Un iconar de sufleteUn iconar de suflete
Un iconar de suflete
Miruna Andreescu
 
Sfantul Siluan Athonitul_intre iadul deznadejdii si iadul smereniei
Sfantul Siluan Athonitul_intre iadul deznadejdii si iadul smerenieiSfantul Siluan Athonitul_intre iadul deznadejdii si iadul smereniei
Sfantul Siluan Athonitul_intre iadul deznadejdii si iadul smereniei
adyesp
 
Antonie Ieromonahul Cuviosi Parinti Athoniti Ai Veacului Al Nouasprezecelea
Antonie Ieromonahul Cuviosi Parinti Athoniti Ai Veacului Al NouasprezeceleaAntonie Ieromonahul Cuviosi Parinti Athoniti Ai Veacului Al Nouasprezecelea
Antonie Ieromonahul Cuviosi Parinti Athoniti Ai Veacului Al NouasprezeceleaFilip Horatiu
 
Tesalonik - Obiective religioase
Tesalonik - Obiective religioaseTesalonik - Obiective religioase
Tesalonik - Obiective religioase
catedralasfantulnicolae
 
Explicarea sfintei liturghii
Explicarea sfintei liturghiiExplicarea sfintei liturghii
Explicarea sfintei liturghiiAlin Cazacu
 
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Stea emy
 
Pr Prof Dr Mircea Pacurariu Sfinti Daco-Romani Si Romani
Pr  Prof  Dr  Mircea  Pacurariu    Sfinti Daco-Romani Si RomaniPr  Prof  Dr  Mircea  Pacurariu    Sfinti Daco-Romani Si Romani
Pr Prof Dr Mircea Pacurariu Sfinti Daco-Romani Si RomaniFrescatiStory
 
Sfântul Irodion “Luceafărul de la Lainici”– Viaţa, acatistul şi paraclisul
Sfântul Irodion “Luceafărul de la Lainici”– Viaţa, acatistul şi paraclisulSfântul Irodion “Luceafărul de la Lainici”– Viaţa, acatistul şi paraclisul
Sfântul Irodion “Luceafărul de la Lainici”– Viaţa, acatistul şi paraclisul
Stea emy
 
Sfinții cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie)
Sfinții cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie)Sfinții cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie)
Sfinții cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie)
Stea emy
 

Similar to Invatatura_despre_Maica_Domnului_la_Sf_I.docx (20)

Prereformatorii in apusul europei in sec
Prereformatorii in apusul europei in secPrereformatorii in apusul europei in sec
Prereformatorii in apusul europei in sec
 
Pr. adrian dinu sfantul ioan gura de aur si invatatura sa despre maica domn...
Pr. adrian dinu   sfantul ioan gura de aur si invatatura sa despre maica domn...Pr. adrian dinu   sfantul ioan gura de aur si invatatura sa despre maica domn...
Pr. adrian dinu sfantul ioan gura de aur si invatatura sa despre maica domn...
 
Sfânta mironosiţă Maria lui Cleopa (23 mai)
Sfânta mironosiţă Maria lui Cleopa (23 mai)Sfânta mironosiţă Maria lui Cleopa (23 mai)
Sfânta mironosiţă Maria lui Cleopa (23 mai)
 
(Sfantul justin popovici) biserica si statul
(Sfantul justin popovici) biserica si statul(Sfantul justin popovici) biserica si statul
(Sfantul justin popovici) biserica si statul
 
Omraam m aivanhov in pragul cetatii sfinte
Omraam m aivanhov in pragul cetatii sfinteOmraam m aivanhov in pragul cetatii sfinte
Omraam m aivanhov in pragul cetatii sfinte
 
In pragul cetatii sfinte; Comentarii ale Apocalipsei
In pragul cetatii sfinte; Comentarii ale ApocalipseiIn pragul cetatii sfinte; Comentarii ale Apocalipsei
In pragul cetatii sfinte; Comentarii ale Apocalipsei
 
Aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane, la Ierusalim, de către Sfânta...
Aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane, la Ierusalim, de către Sfânta...Aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane, la Ierusalim, de către Sfânta...
Aflarea cinstitei Cruci şi a sfintelor piroane, la Ierusalim, de către Sfânta...
 
Istoria crestinismului caderea sy
Istoria crestinismului caderea syIstoria crestinismului caderea sy
Istoria crestinismului caderea sy
 
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicestiSfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
Sfantul Ioan Maximovici_ Predici si indrumari duhovnicesti
 
Fecioara maria
Fecioara mariaFecioara maria
Fecioara maria
 
Un iconar de suflete
Un iconar de sufleteUn iconar de suflete
Un iconar de suflete
 
Sfantul Siluan Athonitul_intre iadul deznadejdii si iadul smereniei
Sfantul Siluan Athonitul_intre iadul deznadejdii si iadul smerenieiSfantul Siluan Athonitul_intre iadul deznadejdii si iadul smereniei
Sfantul Siluan Athonitul_intre iadul deznadejdii si iadul smereniei
 
Antonie Ieromonahul Cuviosi Parinti Athoniti Ai Veacului Al Nouasprezecelea
Antonie Ieromonahul Cuviosi Parinti Athoniti Ai Veacului Al NouasprezeceleaAntonie Ieromonahul Cuviosi Parinti Athoniti Ai Veacului Al Nouasprezecelea
Antonie Ieromonahul Cuviosi Parinti Athoniti Ai Veacului Al Nouasprezecelea
 
Tesalonik - Obiective religioase
Tesalonik - Obiective religioaseTesalonik - Obiective religioase
Tesalonik - Obiective religioase
 
Fecioara maria
Fecioara maria Fecioara maria
Fecioara maria
 
Explicarea sfintei liturghii
Explicarea sfintei liturghiiExplicarea sfintei liturghii
Explicarea sfintei liturghii
 
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
Sfânta Eugenia - Cuvioasa din ajunul Crăciunului (s.v. 24 decembrie / s.n. 06...
 
Pr Prof Dr Mircea Pacurariu Sfinti Daco-Romani Si Romani
Pr  Prof  Dr  Mircea  Pacurariu    Sfinti Daco-Romani Si RomaniPr  Prof  Dr  Mircea  Pacurariu    Sfinti Daco-Romani Si Romani
Pr Prof Dr Mircea Pacurariu Sfinti Daco-Romani Si Romani
 
Sfântul Irodion “Luceafărul de la Lainici”– Viaţa, acatistul şi paraclisul
Sfântul Irodion “Luceafărul de la Lainici”– Viaţa, acatistul şi paraclisulSfântul Irodion “Luceafărul de la Lainici”– Viaţa, acatistul şi paraclisul
Sfântul Irodion “Luceafărul de la Lainici”– Viaţa, acatistul şi paraclisul
 
Sfinții cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie)
Sfinții cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie)Sfinții cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie)
Sfinții cuvioşi Iosif şi Chiriac de la Bisericani (1 octombrie)
 

Recently uploaded

Tong Len - Lectia 2 (prezentare curs).pdf
Tong Len -  Lectia 2 (prezentare curs).pdfTong Len -  Lectia 2 (prezentare curs).pdf
Tong Len - Lectia 2 (prezentare curs).pdf
Dharmakaya
 
Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ (24 mai)
Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ (24 mai)Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ (24 mai)
Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ (24 mai)
Stea emy
 
Tong Len - Lectia 4 (prezentare curs).pdf
Tong Len -  Lectia 4 (prezentare curs).pdfTong Len -  Lectia 4 (prezentare curs).pdf
Tong Len - Lectia 4 (prezentare curs).pdf
Dharmakaya
 
Tong Len - Lectia 3 (prezentare curs).pdf
Tong Len -  Lectia 3 (prezentare curs).pdfTong Len -  Lectia 3 (prezentare curs).pdf
Tong Len - Lectia 3 (prezentare curs).pdf
Dharmakaya
 
Tong Len - Lectia 5 (prezentare curs).pdf
Tong Len -  Lectia 5 (prezentare curs).pdfTong Len -  Lectia 5 (prezentare curs).pdf
Tong Len - Lectia 5 (prezentare curs).pdf
Dharmakaya
 
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Stea emy
 
Acatistul Sfântului mucenic Iuliu, veteranul (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Acatistul Sfântului mucenic Iuliu, veteranul (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)Acatistul Sfântului mucenic Iuliu, veteranul (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Acatistul Sfântului mucenic Iuliu, veteranul (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Stea emy
 
Tong Len - Lectia 1 (prezentare curs).pptx
Tong Len -  Lectia 1 (prezentare curs).pptxTong Len -  Lectia 1 (prezentare curs).pptx
Tong Len - Lectia 1 (prezentare curs).pptx
Dharmakaya
 

Recently uploaded (8)

Tong Len - Lectia 2 (prezentare curs).pdf
Tong Len -  Lectia 2 (prezentare curs).pdfTong Len -  Lectia 2 (prezentare curs).pdf
Tong Len - Lectia 2 (prezentare curs).pdf
 
Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ (24 mai)
Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ (24 mai)Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ (24 mai)
Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ (24 mai)
 
Tong Len - Lectia 4 (prezentare curs).pdf
Tong Len -  Lectia 4 (prezentare curs).pdfTong Len -  Lectia 4 (prezentare curs).pdf
Tong Len - Lectia 4 (prezentare curs).pdf
 
Tong Len - Lectia 3 (prezentare curs).pdf
Tong Len -  Lectia 3 (prezentare curs).pdfTong Len -  Lectia 3 (prezentare curs).pdf
Tong Len - Lectia 3 (prezentare curs).pdf
 
Tong Len - Lectia 5 (prezentare curs).pdf
Tong Len -  Lectia 5 (prezentare curs).pdfTong Len -  Lectia 5 (prezentare curs).pdf
Tong Len - Lectia 5 (prezentare curs).pdf
 
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
 
Acatistul Sfântului mucenic Iuliu, veteranul (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Acatistul Sfântului mucenic Iuliu, veteranul (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)Acatistul Sfântului mucenic Iuliu, veteranul (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
Acatistul Sfântului mucenic Iuliu, veteranul (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)
 
Tong Len - Lectia 1 (prezentare curs).pptx
Tong Len -  Lectia 1 (prezentare curs).pptxTong Len -  Lectia 1 (prezentare curs).pptx
Tong Len - Lectia 1 (prezentare curs).pptx
 

Invatatura_despre_Maica_Domnului_la_Sf_I.docx

  • 1. UNIVERSITATEA DIN BUCUREŞTI FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ „JUSTINIAN PATRIARHUL“ Învăţătura despre Maica Domnului la Sfântul Ioan Maximovici Lucrare de seminar – Semestrul I Coordonator: Pr. Asist. Dr. Mihai Burlacu Seminar – Teologie Dogmatică Studenţi: Dumitrache Silviu-Cristian(gr. 4) Isbăşoiu Dragoş-Andrei(gr. 5) Teologie Pastorală Anul III Bucureşti 2016
  • 2. 1 I. Repere biografice Sfântul Ioan Maximovici a fost un mare sfânt al Bisericii Ortodoxe din secolul al XX-lea, fiind cunoscut atât pentru modul său de păstorire, cât şi pentru minunile pe care le făcea mai ales atunci când se ruga pentru cei bolnavi. Canonizat de către Biserica Ortodoxă Rusă din afara graniţelor în anul 1994 ca Sfântul Ioan de Shanghai şi San Francisco1 , el s-a remarcat mai ales prin viaţa ascetică caracterizată prin cea mai aspră jertfă de sine. Născut la 4 iunie 1896 în satul Adamovka din gubernia Harkov situată în sudul Rusiei, primeşte la botez numele de Mihail. Urmează gimnaziul la Şcoala Militară Poltava, apoi intră la Facultatea de Drept din cadrul Universităţii Imperiale Harkov, după absolvire fiind repartizat la curtea districtuală din Harkov. Mutându-se cu familia la Belgrad în 1921, a absolvit Facultatea de Teologie în 1925. În anul următor este tuns în monahism de către Mitropolitul Antonie de Harkov, primul ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei şi îndrumătorul său duhovnicesc, primind numele de Ioan, după ruda sa îndepărtată, Sfântul Ioan Maximovici din Tobolsk, şi hirotonit ierodiacon la mănăstirea Milkov, iar în toamna aceluiaşi an este hirotonit ieromonah. Ajunge profesor la Seminarul sârb Sfântul Ioan Teologul din Bitolia, iar în 1934 este hirotonit episcop şi trimis la Shanghai pentru a-i păstori pe creştinii ortodocşi din China2 . Din 1951 a fost tranferat în Europa Occidentală, devenind Arhiepiscopul Europei Apusene şi primind în jurisdicţia sa Biserici ortodoxe locale, precum cea franceză şi cea olandeză, fiind ştiut pentru minunile sale atât pe pământul asiatic, cât şi pe pământul european de către ortodocşi, dar chiar şi de către cei de alte confesiuni. Ruşii care plecaseră din Shanghai în America, la San Francisco, au cerut ca după retragerea Arhiepiscopului Tihon să fie adus Vlădica Ioan pentru a conduce această eparhie în care exista dezbinare între creştinii şi unde trebuia finalizată construirea catedralei. Astfel, din anul 1962 , a fost trimis la San Francisco, fiind considerat singurul ierarh care putea să readucă pacea în această comunitate dezbinată3 . Pacea a fost restabilită, iar catedrala a fost terminată. Vlădica Ioan a fost chemat în Împărăţia Cerurilor pe 2 iulie 1966, cunoscându-şi dinainte sfârşitul vieţii sale pământeşti4 . 1 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009, p. 5. 2 Pr. Serafim ROSE, Pr. Gherman PODMOŞENSKI, Fericitul IOAN MAXIMOVICI – viaţa şi minunile, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 31-35. 3 Pr. Serafim ROSE, Pr. Gherman PODMOŞENSKI, Fericitul IOAN MAXIMOVICI ..., pp. 42-44. 4 Pr. Serafim ROSE, Pr. Gherman PODMOŞENSKI, Fericitul IOAN MAXIMOVICI ..., p. 50.
  • 3. 2 II. „Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu“ Sfântul Ioan Maximovici realizează cu multă pricepere o scurtă istorisire a tuturor evenimentelor sau etapelor care privesc cultul Maicii Domnului. Într-o deplină simplitate, așa cum caracterizează Serafim Rose scrierile sale, Arhiepiscopul Ioan arată care este adevărata cinstire ce i se cuvine Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, prezentând și învățăturile eronate care s-au propagat de-a lungul istoriei. De altfel, mărturisirea pe care Sfântul Ioan o dă în privința Fecioarei Maria reprezintă Tradiția ortodoxă de-a dreptul și în întregime, așa cum a predat-o Biserica din cele mai vechi timpuri5 . Scrierea Sfântului Ioan Maximovici este realizată în șapte capitole, care tratează evoluția cultului Maicii Domnului, pornind încă din vremea vieții sale pământești, parcurgând etapele ereziilor și inovațiilor, și terminând cu adevărata închinare care îi este adusă Preasfintei Fecioare în Biserica Ortodoxă. 1. Preacinstirea Maicii lui Dumnezeu în vremea vieții sale pământești Biserica Ortodoxă ne învață că Sfânta Fecioară Maria este cea care a primit de la Dumnezeu cinstea cea mai mare: de a naște pe Mesia. Ea a rămas fecioară totdeauna: atât la naștere, cât și după aceea, motiv pentru care Biserica a numit-o și pururea Fecioară6 . Sfântul Ioan Maximovici își deschide lucrarea cu un frumos cuvânt referitor la cinstirea Maicii Domnului: „Dacă Dumnezeu-Tatăl a ales-o, Dumnezeu-Duhul Sfânt S-a pogorât peste ea, iar Dumnezeu-Fiul S-a sălășluit într-însa și S-a supus ei...“ 7 , arătând prin aceasta că ea a fost slăvită de Însuși Fiul ei, care i-a rămas ascultător toată viața, iar mai apoi, pe cruce, s-a îngrijit de ea, încredintându-o ucenicului celui iubit, adică Apostolului Ioan (Ioan 19, 26-27). Maica Domnului s-a bucurat încă din timpul vieții sale pământești de o aleasă purtare de grijă și ascultare, în special din partea Apostolilor lui Hristos. Sfântul Ioan o ia în grijă, urmând glasul Mântuitorului (Ioan 19, 27), iar Sfântul Luca este cel care pictează o seamă de icoane cu aceasta. La adormirea sa, ucenicii îi vor cinsti trupul cu multă evlavie, purtați fiind pe nori de o 5 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 17. 6 Învățătura de credință Creștină Ortodoxă, Ed. Înstitutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2015, pp. 113-116. 7 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a...,p. 21.
  • 4. 3 forță nevăzută, din toate marginile lumii, unde își desfășurau propovăduirea. Întârzierea lui Toma a făcut ca mormântul să fie aflat gol, pentru ca ulterior chiar Maica Domnului să dea mărturie de slava pe care i-a dăruit-o Fiul ei, înviindu-i trupul și așezându-o ca mijlocitoare și ocrotitoare a creștinilor înaintea scaunului Său8 . 2. Cei dintâi vrăjmași ai preacinstirii Maicii lui Dumnezeu La acest capitol, Arhiepiscopul de Shanghai și San Francisco, atrage atenția cititorului asupra faptului că primii vrăjmași care au adus ocară Preasfintei Fecioare Maria, nu puteau înțelege nicidecum învățătura Mântuitorului Hristos, pe care încercau să o înlocuiască cu raționamente proprii, motiv pentru care și-au revărsat ura pentru Mântuitorul și asupra sfintei Sale Maici. Referindu-se la importanța Fecioarei, Sfântul Ioan afirmă fără tăgadă că în pântecele Mariei s-a unit Dumnezeu și omul, și o numește pe aceasta „scară pentru Fiul lui Dumnezeu, care S-a pogorât din cer“9 . Ca exemplu grăitor pentru vrăjmășia împotriva Născătoarei de Dumnezeu, Ioan Maximovici amintește de preotul iudeu Atonie care a încercat să necinstească trupul Fecioarei, ce era purtat de Apostoli spre grădina Ghetsimani. La momentul apropierii de cinstitul trup al Mariei și de cortegiul apostolic care o duceau în procesiune cântând psalmi, Atonie este pedepsit de Arhanghelul Mihail prin tăierea mâinii pentru pângărirea pe care dorea să o aducă trupului, încercând să-l răstoarne. Numai pocăința este cea care-l va reabilita și-l va determina să mărturisească adevărul despre Maica Domnului, primind în cele din urmă moarte mucenicească. Un alt exemplu al Sfântului Ioan referitor la primii vrăjmași ai Născătoarei, este acela al necurăției ce se punea pe seama zămislirii în pântece a Mântuitorului Hristos. Iudeii din acea vreme au născocit povestea că Maria s-ar fi însoțit cu un roman, legătură care ar fi dus la nașterea lui Mesia. Arhiepiscopul combate categoric această știrbire adusă curăției Fecioarei, amintind de bunul renume de care aceasta se bucura în comunitatea locuitorilor din Nazaret10 . 8 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., pp. 21-23. 9 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 26. 10 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., pp. 27-28.
  • 5. 4 3. Încercări ale iudeilor și ale ereticilor de a necinsti pururea-fecioria Mariei Arhiepiscopul Ioan prezintă de această dată încercările eretice de a aduce atingere fecioriei Născătoarei de Dumnezeu. El amintește cum iudeii s-au străduit să arate că Maria nu era fecioară la momentul nașterii lui Hristos, negând în acest fel și toate prorociile vetero- testamentare privitoare la întruparea lui Mesia. Maximovici îi dă aici ca exemplu pe Aquila, Symmachus sau Theodotion, care au răstălmăcit cuvintele proorocului Isaia spunând că „tânăra va lua în pântece“, în loc de fecioară (Isaia 7, 14)11 . Arhiepiscopul demonstrează cum ebraicul Aalma se traduce în mod evident prin fecioară, aducând ca argument și celelalte pasaje scripturistice de unde reiese acest adevăr. Toiagul lui Aaron care a înmugurit, piatra tăiată din munte fără mâini, ușa cea închisă văzută de proorocul Iezechiel reprezintă doar câteva prooroci din Vechiul Testament care ne amintesc de Maica Domnului și care sunt redate ca dovadă a vredniciei Născătoarei. Spune Sfântul Ioan că „nașterea lui Dumnezeu din Pururea Fecioara a fost o piatră de poticnire pentru cei ce voiau a se numi creștini, dar nu voiau să se smerească cu mintea și să fie râvnitori pentru curăția vieții“12 . De fapt, el îi pomenește aici pe acei oameni care, neîndrăznind a tăgădui nașterea din Fecioară a Domnului, au născocit ideea conform căreia Maria nu a rămas neîntinată. Este dat exemplul lui Helvidius, scriitor din secolul al IV-lea, care învață cum Maica Domnului ar fi intrat după naștere în viața conjugală împreună cu Iosif, dând naștere de prunci, numiți fiii și surorile lui Hristos. Plecând de la explicațiile Fericitului Ieronim în privința explicării sintagmei „până ce“ (Matei 1, 24), Arhiepiscopul de San Francisco arată la rândul său că numele de frate și soră nu trebuiesc înțelese în sens strict literar, ci într-un sens mai larg ce privește o anumită înrudire între oameni sau o apropiere duhovnicească13 . Sfântul Epifanie al Ciprului îi arată pe Iacov și pe alții ca fiii ai lui Iosif, logodnicul Mariei, dar Sfântul Ioan Maximovici respinge categoric posibilitatea 11 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 29. 12 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 31. 13 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., p. 33.
  • 6. 5 ca Fecioara să fi avut copii după nașterea lui Mesia, amintind de momentul de pe Golgota din Ioan 19, 27. 4. Eresul nestorian și al Treilea Sobor a toată lumea Dacă până în secolul al IV-lea principalele erezii care apăruseră pe seama Maicii Domnului erau legate de fecioria și curăția acesteia precum și de prestigiul ei, la începutul acestei perioade, atacurile vizau un aspect mult mai profund și cu consecințe grave. Arhiepiscopul Nestorie al Constatinopolului a început să învețe cum Maria a născut doar pe omul Iisus, în care ulterior s-a sălășluit dumnezeirea. Învățătura, care viza în special persoana Mântuitorului Hristos și cele două firi ale Sale, s-a răsfrânt și asupra Preasfintei Fecioare, care devenea din Theotokos (Născătoare de Dumnezeu) doar Hristotokos (adică născătoare de Hristos) de vreme ce Iisus cel născut din ea era numai omul Hristos. Asemenea învățătură a produs o mare tulburare în vremea respectivă, astfel că a fost nevoie de intervenția unor oameni străluciți, care să restaureze adevărul despre Dumnezeu-Omul. Sfântul Ioan Maximovici amintește rolul extraordinar al unor Sfinți Părinți ai Bisericii precum Proclu, ucenicul Sfântului Ioan Gură de Aur și viitorul Arhiepiscop al Constantinopolului, Chiril al Alexandriei sau Sfântul Celestin, papă al Romei. Încercările de explicare a adevăratei dogme referitoare la Mântuitorul Hristos ale Sfântului Chiril, dar și intervenția Sfântului Celestin, neclintit în ortodoxie, nu au reușit să îl determine pe Nestorie să accepte greșelile sale, după cum remarcă și Arhiepiscopul Ioan spunand: „Nestorie a rămas surd la orice încercare de convingere și a răspuns că ceea ce predica el era credința ortodoxă, în timp ce potrivnicii lui erau eretici“14 . Această tulburare provocată în interiorul Bisericii l-a determinat pe împăratul Teodosie cel Tânăr să convoace un sobor a toată lumea, sau altfel spus, un nou sinod, în anul 431, unde să participe ierarhi din toată lumea care să statornicească adevărata învățătură în privința întrupării Mântuitorului Hristos. Astfel, la 22 iunie 431, în Efes, sinodalii prezenți au hotărât să păstreze neschimbată credința păstrată din vechime în cetățile lor15 . 14 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a...,p. 37. 15 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a..., pp. 38-39.
  • 7. 6 Sfântul Ioan nu acordă mai puțină importanță hotărârilor ulterioare ale Sinodului, pe care le tratează cu claritate și precizie. Printre cele mai importante se numără condamnarea eresului pelagian, conform căruia omul se poate mântui prin propriile lui puteri, fără necesitatea de a avea harul lui Dumnezeu. De asemenea, sinodalii au stabilit ca Simbolul de credință de la Niceea și Constantinopol, să fie păstrat cu desăvârșire, fără a se mai alcătui altă învățătură de credință, sau să se facă schimbări în cel deja existent. Aici, Arhiepiscopul Maximovici remarcă cum hotărârea celui de-al treilea Sinod Ecumenic a fost încălcată peste veacuri de creștinii apuseni care au adăugat în Mărturisirea de credință faptul că Duhul Sfânt purcede și de la Fiul, nu numai de la Tatăl, adaos recunosc în istorie sub numele de Filioque. 5. Încercări ale iconoclaştilor de a micşora slava Împărătesei cerului. Aceştia sunt ruşinaţi. Prin acest scurt capitol Sfântul Ioan Maximovici ne arată că, odată cu erezia iconoclastă, s-a încercat şi eliminarea cinstirii Maicii lui Dumnezeu. Deşi există exemple de persoane care au primit ajutor de la Mijlocitoarea noastră în faţa Domnului, precum Sfântul Chiril al Alexandriei, Sfântul Roman Melodul şi împăraţii bizantini care luau în perioada luptelor Icoana Maicii lui Dumnezeu Hodighitria, Sfântul Ioan scoate în evidenţă un alt moment în care s-a dorit ca Maica Domnului să nu mai fie proslăvită, adică perioada iconoclastă. În schimb, Născătoarea de Dumnezeu a fost în continuare slăvită de către creştinii care au cinstit icoanele cu chipul ei şi totodată au început să compună imne care se încheiau cu stihuri închinate Maicii Domnului16 . 6. „Râvnă nu întru cunoştinţă“ (Romani 10,2) – Combaterea dogmei Imaculatei Concepţii Sfântul Ioan Maximovici subliniază marea problemă apărută odată cu noua dogmă referitoare la zămislirea Maicii Domnului care spunea că „Întru tot fericita Fecioară Maria, din prima clipă a concepţiei sale, printr-o graţie specială a Dumnezeului Atotputernic şi printr-un privilegiu deosebit, pentru meritele viitoare ale lui Isus Cristos , Salvatorul neamului omenesc, a fost păstrată şi scutită de orice pată a păcatului originar“17 . Acest text face parte din Bula Papei 16 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 45-48. 17 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 49-50.
  • 8. 7 Pius al IX-lea care a declarat la 8 septembrie 1854 noua dogmă, Imaculata Concepţie a Preasfintei Fecioare. Deşi a fost proclamată ca dogmă în secolul al XIX-lea, ideea că Sfânta Fecioară a fost zămislită fără păcatul strămoşesc s-a răspândit încă din secolul al IX-lea, primul care a rostit-o fiind abatele de Cordoba, Paschasius Radbertus. Condamnată de teologi precum Toma d’Aquino şi Bernard de Clairvaux şi susţinută de teologul Duns Scot, această învăţătură era percepută ca un mod prin care se dorea să se acorde o cinstire mai mare Maicii lui Dumnezeu, dar de fapt îi tăgăduia toate virtuţile18 . Sfântul Arhiepiscop aduce ca argumente mărturiile inexistente ale Sfintei Tradiţii despre această învăţătură şi scrie că „mulţi arată nemijlocit că Fecioara Maria, ca toţi oamenii, a dus o luptă cu păcătoşenia, dar a fost biruitoare asupra ispitelor şi a fost mântuită de dumnezeiescul ei Fiu“19 . Despre această luptă a Maicii Domnului împotriva păcatului vorbeşte şi Părintele Dumitru Stăniloae care spune că prin ea s-a demonstrat că omul poate doborî păcatul prin puterea sădită în firea lui de la început20 . Sfântul Ioan continuă să expună comentariile făcute de către latini despre dogma Imaculatei Concepţii. Aceştia au ajuns la concluzii precum aceea că Fecioara Maria este Co-răscumpărătoare deoarece L-a ajutat pe Hristos prin suferinţele ei în momentul Răstignirii. De aceea, Maica lui Dumnezeu este considerată a fi „o completare a Sfintei Treimi“21 şi este înălţată la o egalitate cu Dumnezeu22 . Toate acestea contravin cu ceea ce se spune atât în Sfânta Scriptură, cât şi în Sfânta Tradiţie care ne-au transmis învăţătura că doar Hristos este cel care S-a născut fără de păcat.(Evrei 4,15: ci ispitit întru toate după asemănarea fără de păcat). Un alt argument adus de Sfânt este că aşa cum Fecioara Maria nu a avut păcatul strămoşesc, nici cei de dinaintea ei nu l-au avut: „dacă Hristos cel curat Se putea naşte numai dacă Fecioara se năştea curată, ar fi de trebuinţă ca şi părinţii ei să fi fost curaţi de păcatul strămoşesc, şi ei înşişi ar fi trebuit să se nască din părinţi curăţiţi, şi aşa mai departe, s-ar ajunge la urmarea că Hristos nu S-ar fi putut întrupa decât dacă toţi strămoşii Săi după trup, până la Adam şi înpreună cu el, ar fi fost mai înainte curăţiţi de păcatul originar“23 . Pornind de la faptul că Maica Domnului a fost păzită prin harul lui Dumnezeu, Sfântul Ioan face referire la dezvoltarea unei alte concluzii grave: Dumnezeu devine 18 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 49. 19 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 54-55. 20 Pr. Dumitru STĂNILOAE, Teologia dogmatică ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 4 2010, vol. 2, p. 89. 21 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 55. 22 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 56. 23 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 65.
  • 9. 8 nemilostiv şi nedrept deoarece nu îi curăţeşte şi pe alţii, ajungându-se la predestinaţie prin faptul că El ar decide cine merge la mântuire, învăţătură inexistentă în Ortodoxie. 7. Dreapta preacinstire a Maicii lui Dumnezeu În ultimul capitol este prezentată viaţa Maicii Domnului pe scurt, Sfântul făcând referire de rugăciunea insistentă a părinţilor ei, Sfinţii Ioachim şi Ana, care au primit-o ca dar de la Dumnezeu şi au închinat-o Lui prin aducerea la Templul din Ierusalim. Sfântul Ioan aminteşte de spusele Sfântului Ignatie Brianceaninov care arată că, deşi ducea o viaţă neprihănită, ea nu a fost ferită de păcat şi de moarte veşnică, ci a fost curăţită de Hristos, fiind pregătită de Duhul Sfânt pentru a-L primi pe Fiul lui Dumnezeu în pântecele său24 . De asemenea, Fericitul Maximovici vorbeşte şi despre grija mare pe care o avea pentru Fiul ei, ocrotindu-l şi vrând să îl păzească de primejdii, dar Mântuitorul i-a arătat că rudenia duhovnicească este mai presus decât cea trupească25 . El aseamănă mutarea sa la Domnul cu începutul proslăvirii sale, Maica Domnului dovedind iubirea pentru Fiul lui Dumnezeu prin dragostea pentru neamul omenesc pentru care se roagă neîncetat în ceruri. De aceea, Sfântul Ioan subliniază că fiecare credincios trebuie să aibă credinţă în Născătoarea de Dumnezeu, spunând că cine tăgăduieşte că ea este Theotokos, acela nu este credincios26 . III. Concluzii Sfântul Ioan Maximovici ne arată prin intermediul scrierii sale „Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu“ că de-a lungul timpului cei care nu au putut înţelege lucrarea lui Dumnezeu în Maica Domnului, cea prin care a venit Hristos pe pământ fără naştere din sămânţă bărbătească, au ajuns să creeze învăţături greşite. Pe de o parte, în primele secole cei care au combătut-o pe Maica Domnului nu puteau înţelege cum este Fecioară înainte de naştere, în naştere şi după naştere sau au considerat că este doar născătoare de om. Pe de altă parte, începând cu secolul al IX-lea în Occidentul creştin s-a propovăduit o altă învăţătură greşită, aceea că Maica lui Dumnezeu nu a avut păcat, învăţătură ce a fost numită Imaculata Concepţie. Învăţătura a devenit dogmă a Bisericii Romano-Catolice după ce a fost declarată de papa Pius al IX-lea în cadrul unei 24 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, pp. 73-75. 25 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 76. 26 Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire …, p. 71.
  • 10. 9 slujbe din 8 decembrie 1854. De aceea, în încheierea scrierii Sfântul Ioan ne atenţionează să păstrăm credinţa ortodoxă, aşa cum a fost lăsată de Sfinţii Părinţi, necontestând niciun adevăr referitor la Maica Domnului, mijlocitoarea noastră către Dumnezeu. Bibliografie: 1. Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 2013. 2. Sfântul Ioan MAXIMOVICI, Dreapta cinstire a Născătoarei de Dumnezeu, Ed. Sophia, Bucureşti, 2009. 3. ROSE, Pr. Serafim, PODMOŞENSKI, Pr. Gherman, Fericitul IOAN MAXIMOVICI – viaţa şi minunile, Ed. Sophia, Bucureşti, 2006. 4. STĂNILOAE, Pr. Prof. Dumitru, Teologia dogmatică ortodoxă, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune Ortodoxă, Bucureşti, 4 2010, vol. 2.