bucarest

1. Imagini ale Bucureştiului în literatura română până
la al Doilea Război Mondial
Disertaţie
Lucrarea a fost gândită ca o excursie imaginară într-un Bucureşti păstrat în
literatură.
Alegerea temei a fost determinată de faptul că există multe cărţi
de memorii, studii, eseuri, ghiduri care analizează oraşul real din diverse
perspective (istorică, estetică, socială), dar nu există nicio lucrare
consacrată Bucureştiului imaginar, literar, deşi literatura Bucureştiului oferă
o perspectivă interesantă asupra atmosferei şi evoluţiei oraşului, fixând
momentele cele mai importante.

2. Sursele utilizate
La baza lucrării au stat în principal romane, dar şi schiţe şi piese de teatru scrise
între 1863 şi 1938, a căror acţiune se petrece în Bucureşti, permiţând astfel
conturarea unei imagini a oraşului.
Versiunea subiectivă oferită de textele literare a fost coroborată cu cea obiectivă
oferită de studii de istorie sau sociologie, ca şi de texte memorialistice.
a) Criteriile de selecţie a textelor
Situarea spaţio-temporală a acţiunii (Bucureşti, până la al Doilea Război Mondial)
Publicarea textului în intervalul menţionat (până la al Doilea Război Mondial)
Valoarea estetică şi relevanţa textului pentru tema aleasă

3. b) Periodizare (în funcţie de data apariţiei textului)
Bucureştiul balcanic: Nicolae Filimon, Ciocoii vechi şi noi
Ion Ghica, Scrisori către Vasile Alecsandri
Începutul modernizării: I.L.Caragiale, Teatru, Momente şi schiţe
Epoca interbelică (centrul):
Hortensia Papadat-Bengescu, Fecioarele despletite
Camil Petrescu, Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război
Patul lui Procust
Cezar Petrescu, Calea Victoriei
Mihail Sebastian, Accidentul, Oraşul cu salcâmi, Femei
George Călinescu, Cartea nunţii, Enigma Otiliei
Epoca interbelică (periferia): Ion Peltz, Calea Văcăreşti
G.M.-Zamfirescu, Maidanul cu dragoste
Mateiu I. Caragiale, Craii de Curtea-veche,
Sub pecetea tainei

4. Structura lucrării
Argument
Capitolul I Bucureştiul balcanic
Capitolul II Carnavalul citadin: strada, cafeneaua; Mitică
Capitolul III Geografia sacră: mitul marelui oraş; deschideri spre Occident
Capitolul IV Formele periferiei: maidanul şi mahalaua
Concluzii
Bibliografie
Fiecare capitol urmăreşte patru aspecte:
Lumea femeilor şi Lumea bărbaţilor (modele umane, tipologii, funcţii şi roluri)
Interiorul şi Exteriorul (elemente reprezentative, evoluţie, funcţii sociale, atmosferă)
Imaginile (fotografii sau reproduceri ale unor tablouri celebre) ilustrează diverse
aspecte ale lumii textelor şi surprind realităţi ale vremurilor de odinioară
mai greu de imaginat de lectorul de astăzi.

5. Argumentul fixează reperele importante ale evoluţiei oraşului
de la primele semne ale locuirii până la sfârşitul perioadei interbelice,
precum şi etapele modernizării lui (pentru că literatura oraşului începe
odată cu acest proces), sub influenţa unor factori diverşi: modelul
rusesc, de la sfârşitul secolului al XVIII-lea, modelul vienez şi parizian
adus de tinerii plecaţi la studii în străinătate; este evidenţiat rolul major al
regalităţii, negustorilor şi climatului de cosmopolitism accentuat în
dezvoltarea elementelor urbane, de la pietruirea străzilor până la apariţia
palatelor şi a instituţiilor moderne. S-a oferit spre exemplificare cazul
unor străzi care au şi o prodigioasă carieră literară, cum e situaţia
Podului Mogoşoaiei / Calea Victoriei.
De asemenea, Argumentul punctează conceptul oraşului-puzzle
pe baza căruia se dezvoltă imaginea Bucureştiului în literatură,
acest concept permiţând construirea mai mult sau mai puţin ficţională a
unor spaţii diverse (Bucureştiul fanariot, oraşul modern ridicat între 1860
şi 1920, apoi separarea centrului de periferie).

6. Ultima parte a Argumentului recurge la o trecere în
revistă succintă a textelor despre Bucureşti, de la primele menţiuni
despre oraş în literatura călătorilor străini (Raoul Perrin, François
Recordon…) până la istoriile scrise de Nicolae Iorga sau
Constantin C. Giurescu şi studiile de diverse tipuri (George Potra,
Gheorghe Leahu, Dana Harhoiu, Frédéric Damé, Ioana
Pârvulescu, Adrian Majuru), oferind şi câteva repere ale carierei
literare a oraşului, de la primele texte care îl au ca decor, până la
ultimul mare roman de la sfârşitul perioadei interbelice a cărui
acţiune se petrece la Bucureşti.

7. Capitolul 1
Bucureştiul balcanic reflectă Bucureştiul secolului al XIX-lea, un oraş marcat
de un gust pronunţat pentru spectacol şi teatralizare, vizibile în ceremoniile de la
curte, în vestimentaţia bărbaţilor şi a femeilor, în transformarea acoperământului
pentru cap într-o marcă a statutului social şi a profesiei. Originalitatea acestei lumi
constă în transpunerea ritmului de viaţă la nivelul vestimentaţiei.
Bucureştiul este cuprins în a doua jumătate a secolului al XIX-lea de patosul
unor profunde transformări, astfel că şi literatura surprinde efortul modernizării
declanşat după revoluţia de la 1848 şi apariţia teatrului, a învăţământului (în limba
greacă iniţial, apoi în limba franceză…); Ion Ghica şi Nicolae Filimon acordă atenţie
atmosferei bucureştene, ritualizării gesturilor de curtare, spectacolului profesiilor,
distracţiilor de toate felurile, artei vestimentare. Specifică epocii este ieşirea femeilor
de sub tutela bărbaţilor şi ieşirea lor din sfera gospodăriei pe scena socială.
Dacă interiorul este marcat de moliciunea sofalelor şi a divanurilor, păstrând
aerul oriental, spaţiul urban se organizează în funcţie de mahalalele formate în jurul
bisericilor, iar ritmul vieţii este dictat de molime, de sărbătorile religioase şi de
revărsările periodice al Dâmboviţei.

8. Capitolul 2
Carnavalul citadin: strada, cafeneaua; Mitică surprinde Bucureştiul
începutului de secol XX, aşa cum este descris în opera lui I. L. Caragiale, o lume
stând sub semnul moftului şi trăind intens spectacolul străzii, lume al cărei model
uman, reluat în diverse variante socio-profesionale, este Mitică.
Lumea bărbaţilor sugerează la nivel onomastic confruntarea dintre lumi;
se evidenţiază astfel două tipuri distincte de bucureşteni: cei ale căror nume se
termină în sufixul -ache, reprezentanţii vechii lumi, dominată de lentul ritm balcanic
şi cei cu nume în -escu, energici, locvace, dornici de afirmare pe scena socială.
Personajele feminine pot fi şi ele distribuite în două categorii: mahalagioaicele, cele
care animă cu verva lor mahalaua şi maidanul, şi moftangioaicele, cele ce
frecventează, la braţul soţului sau amicului berăria, restaurantul şi grădina.
Ca deformare a Parisului, Bucureştiul-Parisuleţ este însufleţit de birjele
muscalilor, figură reprezentativă pentru oraşul văzut de Caragiale sau Arghezi, iar
bucureştenii de la începutul secolului al XX-lea se distrează la baluri, la Târgul de
Moşi, la Capşa sau Union, localuri pe care opera lui I. L. Caragiale le transformă în
spaţii emblematice ale unei lumi ce trăieşte intens.

9. Capitolul 3
Geografia sacră: mitul marelui oraş; deschideri spre Occident este o
descriere a epocii interbelice şi a modernizării oraşului şi mentalităţilor în urma
preluării modelului occidental. În plus, capitolul urmăreşte cristalizarea unor nuclee
urbane din care evoluează centrul şi periferia ca spaţii distincte, primul funcţionând
în regim nocturn şi fiind profund cosmopolit, în timp ce al doilea spaţiu este diurn şi
provincial.
Lumea bărbaţilor este dominată de forţă şi mobilitate, pentru că
Bucureştiul este oraşul în care toţi ambiţioşii îşi realizează visurile. Diversitatea
tipurilor umane se reflectă în diversificarea localurilor frecventate - cafenele,
cârciumi, baruri, cluburi - şi a distracţiilor preferate: box, curse (de cai, maşini,
avioane…), vizionări de filme la cinematograf şi de spectacole la teatru, în timp ce
bucureştencele din epoca interbelică manifestă o preferinţă clară pentru concerte şi
expoziţii de pictură modernă. În concepţia eroinelor literaturii interbelice, Bucureştiul
este o cetate vie al cărei aer tare în respiră cu voluptate.
În acelaşi timp, lumea femeilor păstrează ca o constantă nevoia de a
căpăta vizibilitate prin apariţia în rubrica mondenă a gazetelor astfel încât perioada
interbelică este impregnată de nostalgia articolelor lui Claymoor.

10. Dinamismul exteriorului este vizibil în pasiunea pentru mijloacele de
transport de diverse feluri şi de gustul pentru escapade, excursii, curse ce
evidenţiază modificarea viziunii despre spaţiu. Modernizarea străzilor, înălţarea
blockhausurilor îşi găsesc contrapunctul în amintirea unui Bucureşti balcanic
sau floral păstrat numai în varianta muzeificată, spre disperarea bucureştenilor
autentici, care se consideră reprezentaţi numai de Bucureştiul lui Filimon sau de
cel din vechile gravuri.
Agitaţia străzilor este atât de impresionantă încât o stradă dezvoltă
veleităţi de „personaj” şi un roman îi poartă numele: Calea Victoriei. Târgul de
Moşi, adevărat personaj al operei lui Caragiale, lasă locul Oborului descris de
Tudor Arghezi.
Interiorul oscilează între balcanic, rural şi modernismul de factură
cubistă, ilustrând imposibilitatea lumii de a exprima opţiuni clare.

11. Capitolul 4
Formele periferiei: maidanul şi mahalaua urmăreşte dezvoltarea
câtorva tipuri de spaţii şi de personaje specifice marginaliilor: ghetoul, mahalaua,
maidanul, dintre spaţii, iar dintre personaje, adolescentul şi prostituata.
Romancierii reţin în textele lor fenomene sociale specifice periferiei, cum ar fi
violenţa familială, luptele între bande, comerţul ambulant, iar dintre distracţii, jocul
de cărţi, beţiile prin cârciumi sordide, joaca pe maidan…
Exteriorul este perceput ca agresiv (zona celeilalte bande sau a autorităţii
exercitate opresiv), dar poate oferi şi modelul reuşitei (evreii din ghetoul din
Văcăreşti doresc să se mute în centru şi chiar în America). Altfel, periferia se
organizează în jurul unor repere cum ar fi gara, cârciuma, casa de toleranţă, hanul
şi templul (ultimele două pentru ghetou), repere ce subliniază dificultatea separării
dimensiunii rurale a periferiei de cea urbană.
Interiorul se caracterizează prin prelungirea casei, pe model rural şi
balcanic, în curte şi pe stradă, ceea ce face ca o bună parte a vieţii de familie să se
desfăşoare sub privirile tuturor.

12. Lumea femeilor pendulează între două modele extreme: pe de o
parte, este reţinut tipul mamei de familie care se sacrifică pentru binele
celorlalţi, iar pe de altă parte, este descris, în mai multe variante, tipul
prostituatei, oferindu-se şi detalii ale industriei acestei profesii.
Lumea bărbaţilor se remarcă prin caracterul cosmopolit şi prin
spectacolul profesiilor ai căror reprezentanţi pot fi întâlniţi la periferie;
modelele de succes ale acestei lumi sunt băiatul de prăvălie care îşi va
deschide, mai târziu, propria prăvălie, chelnerul, negustorul, şeful de
bandă. George Călinescu contrapune mahalalei moderne vechea mahala a
meseriaşilor de altădată ale căror urme s-au păstrat în arhitectura caselor
sau în dispunerea anexelor.

13. Concluziile evidenţiază marea varietate de texte care au în centru
Bucureştiul: memorialistica (jurnalele, memoriile, cărţile de interviuri), studiile
de specialitate (având în centru povestea unor străzi, a unor clădiri), ghidurile
dedicate oraşului.
Din beletristica Bucureştiului lipsesc câteva teme cu potenţial literar
(nu există o literatură a Dâmboviţei sau una a marilor figuri regale sau a
personalităţilor de seamă), fiind în schimb bine reprezentată literatura
periferiilor şi cea a ficţiunilor subiective construite pornind de la locuri reale
din Bucureşti, mai ales în literatura postbelică (Mircea Eliade, Mircea
Cărtărescu, Eugen Barbu).
În privinţa imaginarului Bucureştiului se poate vorbi despre
permanenţa confruntării celor două tipuri de civilizaţie (cea balcanic-orientală
şi cea occidentală) la diverse niveluri, despre o imagine fragmentată a
oraşului sau despre coexistenţa unor oraşe imbricate pentru care literatura
este o oglindă ideală.