Despre cărţi corectat si note

Despre cărţi, edituri, biblioteci, şi nu numai...

„Ce mai citiţi?” mă surprinde un tânăr la câteva momente după ce mi-a
fost prezentat de către un prieten. Mi-am revenit imediat şi i-am raspuns
„Complexul lui Portnoy”, o carte a unui autor american pe numele său Philp Roth,
autor ce a primit Premiul Pulitzer, carte apărută la editura Polirom. Limbajul ca
acţiune (bineînţeles cartea lui Austin “Cum să faci lucruri cu vorbe”, apărută la
Paralela 45 şi îndrăgită de cunoscători) ne învăţă despre pertinenţa unui act de
vorbire. Demersul meu se constituie în actul ilocutoriu de a da un sfat tinerei
generaţii, însetată de lectură. În sinea mea, eram mulţumit de soluţia găsită,
zicându-mi că acţionez în maniera profesorilor mentori din zilele noastre, căci cu
alt prilej răspunzând la o întrebare asemănătoare a unui coleg, profesor galonat cu
gradaţie de merit, i-am recomandat „Jocul cu mărgele de sticla”, cartea lui
Hermann Hesse, apărută printre altele, în condiţii grafice excelente, şi la editura
RAO. Am ratat astfel o posibilă prietenie căci, de atunci, acest coleg m-a evitat.
Aţi realizat, desigur, fără a şti prea multa psihanaliză, cât de mult îi invidiez pe unii
dintre aceşti mentori şi cât îi deplâng pe cei ce ajung să fie mentoraţi de ei. Când lam cunoscut mai bine pe tânărul nostru, am înţeles că puteam, la fel de bine, să-i
recomand „Isagoga” lui Porfir de la Editura Paideia. Mi-a povestit de bucuria ce a
resimţit-o savurând umorul autorului. El, spre deosebire de mine, a trecut cu
dezinvoltură peste capitolul al doilea, citind cartea, pe nerăsuflate, de la cap la
coadă.

Page7

Deduceţi uşor, căci aţi făcut logică la şcoală, că eu am avut o cel puţin
mică oprire la acest cel de-al doilea capitol. Onest fiind, vă mărturisesc ce mi-a
trecut atunci prin gând. Ce altceva decat tema suferinţei? - temă recurentă
oamenilor mediocri (plebea si elitele nu stiu despre suferinţă). Am emis următorul
filosofem: ”Ce e preferabil? Să suferi din pricina prezentei cărţilor în preajma ta,
sau din lipsa prezenţei (e acelaşi lucru cu absenţa?) acestora?”. Cred, totuşi,
observându-i pe cei cu care, fără voinţă, intru în contact, dar prin poziţia lor îmi
influentează existenţa, problema nu e, logic, bine formulată. Ce are suferinta cu
carţile? pare a spune privirea lipsită de sclipire a majorităţii acestora. Suferinţa are
legatură cu banii în primul rand, poate, hai să zicem, cu iubirea, deşi nu l-au citit,
cel puţin, pe Andreas Capellanus cu a sa carte “Despre iubire”, apărută la Polirom .


Tocmai de aceea, argumentează ei, ca adepti ai “educatiei paideice”, ce
rost are să facem tinerii să sufere, îndrumându-i, eventual şi prin exemplul
personal, către lectură? Vom reveni asupra acestei teme, ştiut fiind că tot ce
provoacă suferinţă, cu condiţia să am şi eu o părticică din ea, îmi este drag. Şi
pentru a vă convinge că sunt sincer, vă voi exemplifica.
Citesc, căci sunt şi puţin masochist, presa locală. La un moment dat,
profesionişti ai condeiului recomandau intelectualităţii locale, şi nu numai,
cuprinşi de frenezie, o carte cum rar şi inadmisibil se mai scrie în zilele noastre.
Este vorba, cum bine ştiţi, de “Sinteze la Istoria Credinţelor şi Ideilor Religioase”
a lui Mircea Eliade, carte elaborată de un grup de fini intelecuali locali, pe lângă
care Grupul Bloomsbury trece în derizoriu. Întrerupându-mi lectura “Omului
resentimentului”, cartea lui Max Scheler de la Editura Trei, am citit creaţia locală
şi am rămas fascinat. De atunci, mă forţez să nu mai citesc nimic altceva decât
asemenea lucrări, căci spre bucuria mea, nu e singura din soiul acestor cărţi ce
apar, pe meleagurile slătinene, spre a ne unge la suflet. Cu acest prilej, m-am
apucat timid, ce-i drept, şi de critică literară. Am compus un aparat critic cu un
vetust miros structuralist care transcende totuşi postmodernismul . Sper să reusesc
să intru, astfel, în selectul club al “cripticilor locali”.
Vă deconspir câteva secvenţe:

Observăm cu plăcere cum autorul jonglează cu dezinvoltură juvenilă
între contradicţie şi contrarietate (adesea confundându-le).Un amalgam de
"credinţe","opinii" şi "adevăruri", antrenate într-o construcţie esoterică, sunt
lăsate la îndemâna "lectorului" spre decriptare. Sunt utilizate, cu măiestrie, o
serie de denominaţii taxonomice ce constituie mari clase ale vieţii afective (răul,

Page7

Deşi, în mare, sunt de acord cu spusele lui Perpesicius (este vorba de
cartea precedentă) mă simt nevoit, în unele privinţe, să mă delimitez. În textele de
maturitate (vide spusele), dezinvoltura juvenilă este înlocuită cu (de) o maturitate
proteiformă, ce se substituie unui univers placid de consensuri . Obnubilarea
onctuoasa lasă loc unei opacităţi translucide în care vaguitatea si vacuitatea,
adesea, se contopesc fericit. Nu vă îmbarcaţi pentru Cytera fără a lua cu voi
"cartea (articolul) cu pricina".


trăirea, parvenirea,...) lăsând, din când în când, loc unor "măiastre" locuţiuni
adjectivale. În conluzie: bravo(felicitări) Domnule Autor!
Am omis să spun că deicticul este îmbinat suav cu anaforicul lăsând
ludicul, deşi supravegheat de noetic, să zburde, dând naştere astfel, pe un fond
patemic, tensivităţii forice. DESPRE arta pupatului în fund (sau altceva, după caz,
voi reveni!)

Un articol (carte) senzaţional(ă). Totul se petrece între un a qvo
imaginar şi un ad quem ce transcende ontologicul. Frasticul fiduciar este invadat
de un foric plin de senzuale, dar intelectuale semnificaţii. Pe scurt, asistăm la un
poncif desăvârşit.
Articolul (cartea) este dens(ă) în convocări enuţiative, dar reprezintă
mai mult decat atât. Configuraţiile pasionale, ca să nu vorbim decât despre ele,
sunt situate la răscrucea tuturor instanţelor epistemologice, integrate sau nu ,întrun sociolect dominat de ideolect ce lasă loc totuşi praxisului enunţiativ. Sciziunea
proto-actantului, din nefericire, modulează excesiv devenirea" habotnică".

Dar să revenim. Şerban Nicolau, cercetător la Institutul de Filosofie şi
Psihologie C.Rădulescu -Motru al Academiei, cel care a tradus din elină, printre
altele, tratatul lui Aristotel “Despre cer (De caelo)”, apărut la editura Paideia, mia atras atenţia asupra unei cărţi. Este vorba despre Herbert Schnädelbach,
“Introducere în teoria cunoaşterii”, Biblioteca de Filozofie, Editura Paralela 45. Iam spus că nu mai citesc decât cărţi recomandate de către criticii noştri locali. A
insistat să mă uit măcar la pagina 74. Am aflat astfel , şi îi multumec pentru
aceasta, din nota de la subsolul acelei pagini ceva interesant: George Ioanid a scris
la 1864 un Dicţionar elino-românesc. Si ce-i cu asta? ar zice un cunoscut
editorialist local. Păi iată despre ce este vorba: “În calitatea de director al
bibliotecii Colegiului Sf. Sava a întreprins cercetări prin Bucureşti şi prin unele
zone din Oltenia, în urma cărora a îmbogăţit fondul de carte al bibliotecii”.

Page7

Deja simt că sunt invidiat de confraţii mei, criticii literari locali
consacraţi. Sunt modest, nu?


(http://enciclopediaromaniei.ro/wiki/George_Ioanid). Să fie vreo diferenţă între el
şi cei ce se ocupă în zilele noastre de biblioteci? Dacă vom cauta prin bibliotecile
locale Dicţionarul-Tezaur al limbii române în editia completă, 19 volume, apărut
la editura Academiei Române, la cea de-a 145-a aniversare a acesteia (1 aprilie
1866), vom afla tristul adevăr…
Vă mai sugerez, în strânsă legătura cu precedenta expunere, o temă de
reflecţie; este vorba de etimologia cuvântului şcoală. Consider util acest demers,
căci unii dintre confraţii noştri profesori, confundă răgazul cu relaxarea noetica.
În
loc
să
transforme
fiecare
oră
într-un
”simpozion”
(vezi
http://en.wikipedia.org/wiki/Symposium), pun în pericol pădurile patriei,
cosumând inutil hârtia pe care este aşternută, pentru eternitate, munca lor de
“cercetare “. Unde mai pui că sunt şi ecologişti, doar au la dosar adeverinţe în acest
sens.
Ajutându-mă de informatiile primite de la mai sus pomenitul S.Nicolau, vă
ofer următoarele etimologii :
- în română: din latină - schola prin intermediul slavei - škola (cf.
Ciorănescu, p. 698, DEX, p. 923);
- în latină: din greacă; sensuri: schola, ae = şcoală (în sens abstract sau
concret), repaus, loc de repaus: împrumut din greacă scolhv (scholē)
(cf. Ernout - Meillet, p.601);
- în greacă: scolhv (scholē) = repaus, răgaz; ocupaţie studioasă, studiu;
asociaţie savantă; loc de studiu, şcoală; produs de studiu, tratat, operă;
relaş, oprire; inactivitate (cf. Bailly (2000), p. 1887-1888); etimologie incertă (cf.

se opri, dar nici sufixaţia şi nici vocalismul nu sunt clare (cf. Chantraine, p. 1083);

Page7

Chantraine, Bailly (2000)): scholē este apropiat de aoristul vb. scei'n (scheīn) - a


etimologie pt. scei'n (scheīn): de la rădăcina Sec (Sech - a ţine);
înrudiri: aceeaşi răd. Sec a dat alături de scolhv (scholē - oprire,
repaus, odihnă) şi: scolavzw (scholazō - a se odihni, a studia), skolastikovj
(scholastikos - care are răgaz, studios) (cf. Bailly (1928), p.2218);
În final, ar merita să-l citez, riscând să fiu acuzat de trufie, pe Verlaine:
“Et tout le reste est littérature" şi conluzia unui commentator al acestiua “L'Art
poétique est la poésie de l'éphémère à l'opposé de tout dogmatisme.”
(http://verlaineexplique.free.fr/jadisetn/artpoete.html). N-ar fi mai bine să închei
parafrazându-l pe Verlaine şi autocitându-mă: “ restul e maculatură, ori poate
altceva de neînteles…”?

*

Sumar al abrevierilor bibliografice ale unor cărţi citate, şi nu numai, la
care vom face trimitere şi în viitor… Cu siguranţă le veţi găsi în bibliotecile din
oraş deorece ele sunt recomandate de către profesori elevilor. Vă las
Dumneavoastră satisfacţia completării acesteia cu: Boisacq, Liddell and Scott's
Lexicon, etc…
DEX - ***, Dicţionarul explicativ al limbii române, Ed. Academiei,
Page7

Bucureşti, 1975.


Ciorănescu - Alexandru Ciorănescu, Dicţionarul etimologic al limbii
române, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti, 2002.
Robert - Paul Robert, Le petit Robert, Éd. Société du Nouveau Littré, Paris,
1978.
Guţu - G. Guţu, Dicţionar latin - român, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1983.
Gaffiot - Felix Gaffiot, Le Grand Gaffiot. Dictionnaire Latin - Français, Éd.
Hachette, Paris, 2000.
Ernout - Meillet - A. Ernout - A. Meillet, Dictionnaire étymologique de la
langue latine. Histoire des mots, Ed. Klincksieck, Paris, 1967.
Bailly (1928) - Anatole Bailly, Dictionnaire Grec - Français, XI-e éd., Éd.
Hachette, Paris, 1928.
Bailly (2000) - Anatole Bailly, Le Grand Bailly. Dictionnaire Grec Français (éd. revue par L. Séchan et P. Chantraine), Éd. Hachette, Paris, 2000.
Chantraine - Pierre Chantraine, Dictionnaire étymologique de la langue
grecque. Histoire des mots, Éd. Klincksieck, Paris, 1968

Act ilocutoriu- “ Filosoful englez J.L. Austin, spre exemplu a ajuns la o primă
concluzie potrivit căreia enunţurile pot fi performative şi constative . Enunţurile

Page7

Explicaţii minimale pentru citirea articolului ( pentru inţelegerea,
chiar şi parţială, lectura carţilor pomenite este obligatorie).


constative descriu un eveniment, fără pretenţia de a modifica o stare de fapt, pe
când cele performative, transformă realitatea. Neputând opune enunţurile
constative celor performative, Austin a creat ulterior o teorie generală a actelor de
limbaj (sau acte de vorbire), valabilă pentru toate tipurile de enunţ. Astfel, atunci
când locutorul enunţă o frază oarecare el efectuează trei acte simultane:
· un act locutoriu care constă din articularea şi combinarea de sunete,
evocarea şi combinarea sintactică a noţiunilor reprezentate de cuvinte;
· un act ilocutoriu, în măsura în care enunţarea frazei reprezintă prin ea
însăşi un anume act, cum ar fi actul de a promite sau de a ordona;
· un act perlocutoriu, în măsura în care enunţarea serveşte unor scopuri mai
îndepărtate, pe care interlocutorul poate să nu le sesizeze deşi cunoaşte perfect
limba (putem adresa cuiva o întrebare din dorinţa de a-l ajuta, încercnd să-l
punem în încurcătură sau pur şi simplu pentru că dorim să-l facem să creadă că
ţinem la opinia lui).”
(http://www.incluziunesociala.ro/upls/31_49743_suport_curs_Tehnici_comunicare
.pdf) şi http://www.scribd.com/doc/105094065/7/VIII-Acte-locutorii-ilocutorii-şiperlocutorii

Paideia-

s. f. Concepție educativă în Grecia antică ce urmărea cultivarea
spiritului uman prin filozofie și știință. [Pr.: pa-i-dé-ia] – Cuv. gr.;vezi si
(http://en.wikipedia.org/wiki/Paideia); ” Paideia este educaţia considerată ca o
transformare a personalităţii umane pe tot parcursul vieţii, şi care joacă un rol
major în fiecare aspect existenţial... Paideia nu este pur şi simplu educaţie, ea este
creaţie şi invenţie. Şi omul însuşi este opera de artă pe care Paideia caută să o
formeze- L. Mumford”
( http://www.history- cluj.ro/SU/cercet/IsacIonut/CautareModelPaideic.pdf)

Porfir Fenicianul- Isagoga (http://www.scribd.com/doc/102691444/PorfirFenicianul-Isagoga). Tema de reflecţie : de ce nu am trimis la alta carte, de
exemplu la Povestea poveştilor , admirabila scriere a lui Ion Creangă.

Page7

Grupul Bloomsbury - ,, The Bloomsbury Group — or Bloomsbury Set — was an
enormously influential group of associated English writers, intellectuals,
philosophers and artists, the best known members of which included Virginia
Woolf, John Maynard Keynes, E. M. Forster and Lytton Strachey.”
( http://en.wikipedia.org/wiki/Bloomsbury_Group)


TRANSCÉNDE, transcend, vb. III. Tranz. 1. (Livr.) A trece dincolo de..., a pă și
peste..., a se ridica deasupra a ceva. 2. (Fil.) A depăși limita cunoașterii
experimentale, perceptibile. – Din lat. transcendere, fr. transcender.
PROTEIFÓRM, -Ă adj. care îmbracă diferite forme, care se schimbă mereu. (< fr.
protéiforme)
PLACÍD ~dă (~zi, ~de) și adverbial (despre persoane) 1) Care vădește blânde țe și
calmitate. Rămânea ~ în toate împrejurările. 2) Care nu manifestă interes pentru
nimic și pentru nimeni; nepăsător; indiferent. /<fr. Placid
OBNUBILÁRE, obnubilări, s. f. (Rar) Acțiunea de a se obnubila și rezultatul ei. ♦
Stare de întunecare parțială a cunoștinței, stare generală proastă, cauzată de unele
boli ale sistemului nervos sau cardiovascular; obnubilație. – V. obnubila.
ONCTUÓS ~oásă (~óși, ~oáse) 1) Care are aspect de grăsime; îmbibat cu grăsime;
unsuros. 2) fig. Care manifestă o amabilitate afectată și artificială; mieros. [Sil. -tuos] /<fr. Onctueux
VACUITÁTE s. f. (Livr.) Starea, însușirea a ceea ce este gol, vid. [Pr.: -cu-i-] –
din fr. vacuité, lat. vacuitas, -atis.

Vaguitate - Lipsa de claritate. “Vaguitatea nu trebuie confundată cu ambiguitatea,
care apare atunci când un cuvânt sau o expresie au două sau mai multe sensuri
posibile. Vaguitatea este întotdeauna relativă la context: ceea ce este vag într-un
context ar putea fi clar în altul.
Vaguitatea este un obstacol în calea comunicării eficiente. Uneori oamenii care vor
să evite să se angajeze într-o anumită acţiune folosesc vaguitatea ca pe un truc.”

Imbarcarea pentru Cytera - Imbarcarea spre Cythera e una dintre picturile lui
Antoine Watteau cele mai admirate: ea evoca o calatorie alegorică, pe cale de a
începe, spre insula Cythera, asociată cu Afrodita, zeiţa iubirii sau :

Page7

"Şi dragostea, copleşitoare, învingând tot
cu excepţia foamei, şerbeturilor şi a dulceţilor..."( Verlaine - Cytera)


(vide si restul…
cythera.html)

http://frunzedeartar.blogspot.ro/2011/01/imbarcarea-spre-

Contradicţie (logica) - Raport logic între două noțiuni, judecăți, concluzii care
epuizează complet domeniul lor de referință și care se exclud reciproc.
Contrarietate (logica) - . Raport logic între două noțiuni sau judecăți care se exclud
reciproc, dar care pot fi înlăturate ambele în favoarea unei a treia no țiuni sau
judecăți.

"credinţe","opinii" şi "adevăruri” – pentru clarificari sau, de ce nu,
confuzionări sunt utile: Simon Blackburn, Adevărul-Calăuza rataciţilor, Polirom,
2011; W.V. Quine&J.S.Ullian,Ţesătura opiniilor, Paralela 45, 2007.
EZOTÉRIC, -Ă, ezoterici, -ce, adj. (Despre doctrine, ritualuri etc.) Care poate fi
înțeles numai de către cei inițiați; ascuns, secret. – Din fr. ésotérique.
EXOTÉRIC, -Ă, exoterici, -ce, adj. (Despre doctrine filozofice sau ritualuri
religioase) Accesibil sau destinat tuturor; public. – Din fr. exotérique
DENOMINÁȚIE f. Operație de atribuire a numelor; denumire. [Art. denominația;
G.-D. denominației; Sil. -ți-e] /<fr. Denomination
TAXONÓMIC, -Ă, taxonomici, -ce, adj. Cu caracter de clasificare, de taxonomie;
categorial. – Din fr. taxonomique.
DEÍCTIC, -Ă adj. (gram.) Care arată, demonstrează; care întărește un sens. [Pron.
de-ic-. / < fr. déictique, lat. deicticus, cf. gr. deiktikos – demonstrativ].
ANAFÓRIC, -Ă, anaforici, -ce, adj. Care reia o noțiune, o idee exprimată anterior,
în vederea accentuării ei. – Din fr. Anaphorique

NOÉTIC, -Ă I. adj. referitor la noetică, la aspectul intelectual al gândirii. II. s. f.
studiul gândirii; gnoseologie; epistemologie. (< fr. noétique, gr. noetikos, /II/ germ.
Noetik)

Page7

LÚDIC, -Ă adj. referitor la joc; specific jocului; glumeț, sprințar; (p. ext.) fără
finalitate practică, gratuit. (< fr. ludique)


FORIE , foric- stare sufletească.Cf. disforie,euforie
PATEMIC – Va redau un fragment pentru a intelege mai bine: ” E o iubire care
transcende moartea („Trajicit et fati littora magnus amor”), dar nu e neapărat sublimată şi spiritualizată,
ca aceea a lui Dante pentru Beatrice Portinari sau a lui Novalis pentru iubita lui. Chiar după moarte,
Cynthia îi apare în vis, dar ca să-l mustre şi să-l suspecteze. Printr-un transfer psihanalizabil, gelozia lui e
atribuită, ca „dispozitiv patemic” (cum ar fi spus Greimas în Semiotica pasiunilor), spectrului vindicativ al
acestei domina a inimii lui’”( PROGRAMA ANALITICĂ,POEZIA LATINĂ ,Anul al III-lea, Semestrul I,
Titularul cursului: Carmen POPESCU).

Tensivitate forica –Recomandăm căutarea pe internet pentru "tensivite
phorique"(apar cel putin doua cărti pe books.google.ro, dar si cartea lui Algirdas J.
Greimas &Jacques Fontanaille-Semiotica pasiunilor, p 16, Scripta,1997.) Nu în
ultimul rand vă recomandăm: Semiotica aplicată,Camelia-Mihaela Cmeciu ;
http://www.univ-danubius.ro/Documente/comunicare/subiecte%20semiotica
%20modele%20de%20analiza.pdf
SEMIÓTICĂ s.f. Semiologie . ♦ Orientare larg răspândită în gândirea teoretică
contemporană, care studiază fenomenele și în special faptele de cultură ca sisteme
de semnificare și procese de comunicare. [Gen. -cii. / < fr. sémiotique, cf. gr.
semeiotike < semeion – semn].
SEMÁNTIC, -Ă, semantici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Ramură a lingvisticii care se
ocupă cu studierea sensurilor cuvintelor și a evoluției acestor sensuri;
semasiologie, semantism. 2. (Log.) Teoria interpretării unui anumit sistem
formalizat prin alt sistem formalizat. II. Adj. Care ține de semantică (I 1), care se
referă la sensurile cuvintelor; semasiologic. – Din fr. sémantique.

Tensive -

[ˈtɛnsɪv] adj, of or causing tension or strain.

terminus ad quem -1. A goal or finishing point.2. A final limiting point in time:
The date of the author's death was the only terminus ad quem for the manuscript.

Page7

terminus a quo - 1. A starting point or origin.2. A first point in time: The
terminus a quo for the Middle Ages is often considered the fall of Rome in 476.


FRÁSTIC, -Ă adj. referitor la frază. (< fr. phrastique)
FIDUCIÁR, -Ă, fiduciari, -e, adj. Care are o valoare fictivă, convențională

Fiducia (lat.)- Incredere,credintă.
ONTOLOGÍE s. f., Ramură a filosofiei care studiază trăsăturile generale ale
existenței. – Din fr. ontologie.
FORIE,foric –Stare sufleteasca.Cf.euforie,disforie
DISFORÍE s. f. (Med.) Tulburare a dispoziției manifestată printr-o stare (penibilă)
de tristețe și frică, însoțită uneori de iritabilitate extremă și de agresivitate. – Din
fr. dysphorie.
PONCÍF ~uri n. livr. 1) Creație artistică ordinară, lipsită de originalitate. 2) Lucru
banal; banalitate. /<fr. Poncif
EPISTEMOLOGÍE s. f. 1. Parte a gnoseologiei care studiază procesul cunoașterii
așa cum se desfășoară în cadrul științelor; teorie a cunoașterii științifice. 2.
(Impr.) Gnoseologie. – Din fr. épistémologie.
SOCIOLÉCT s. n. varietate socială a unei limbi, folosită de un individ în procesul
comunicării într-un anumit context sociolingvistic; dialect social. (< fr. sociolecte)
IDIOLÉCT, idiolecte, s. n. (Lingv.) Ansamblu al particularităților verbale ale unui
vorbitor. [Pr.: -di-o-] – Din engl. idiolect.
PRÁXIS s. n. (Înv.) 1. Pricepere dobândită printr-o practică îndelungată;
experiență, rutină. 2. Act, document. 3. Obicei, datină. [Var.: práxă s. f.] – Din ngr.
práxis.
PROTO- Element de compunere care înseamnă „primul”, „întâiul” și care servește
la formarea unor substantive. – Din ngr. protos, fr. proto-.

Page7

ACTÁNT, actanți, s. m. (Lingv.) Protagonist, autor al acțiunii (într-o narațiune,
într-o propoziție); participant la acțiunea exprimată de verb. – Din fr. actant.


HABÓTNIC, -Ă, habotnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care respectă cu
scrupulozitate exagerată prescripțiile religiei; bigot. – Din rus. habadnik „membru
al sectei religioase evreiești «Habad»”.
NOÉTIC, -Ă, noetici, -ce, adj. (Fil.) Care se referă la procesul de gândire. [Pr.: noe-] – Din fr. Noétique
***

Page7

Prof. Rusu C.Silviu

Despre cărţi corectat si note

More Related Content

What's hot

Similar to Despre cărţi corectat si note

More from Silviu Aca

Recently uploaded

Despre cărţi corectat si note