Mersul la biserică – o modă, un moft, o poruncă sau o necesitate?Marian Zaharia
Trăim vremuri în care mersul la biserică devine tot mai mult opţional printre creştini. Care sunt motivele invocate de oameni atunci când aleg să stea acasă şi, mai ales, care sunt beneficiile participării directe şi cu regularitate la viaţa Trupului lui Hristos sunt câteva dintre lucrurile pe care încearcă să le atingă acest mesaj.
Mersul la biserică – o modă, un moft, o poruncă sau o necesitate?Marian Zaharia
Trăim vremuri în care mersul la biserică devine tot mai mult opţional printre creştini. Care sunt motivele invocate de oameni atunci când aleg să stea acasă şi, mai ales, care sunt beneficiile participării directe şi cu regularitate la viaţa Trupului lui Hristos sunt câteva dintre lucrurile pe care încearcă să le atingă acest mesaj.
Sfânta muceniţă Teodosia, fecioara din Tir (Fenicia)(s.v. 29 mai / s.n. 11 iu...Stea emy
Muceniţa Teodosia era din oraşul Tir, din Fenicia. În anul 308, pe când se afla în Cezareea Palestinei, a mers la palatul dregătorului Urban, la temniţa unde erau înlănţuiţi creştinii, şi-i îmbărbăta pe aceştia pentru suferinţele lor pentru numele Mântuitorului Iisus Hristos. Istoricul Eusebiu de Cezareea (265-339), care a văzut mucenicia Sfintei Teodosia, scrie: „...o fecioară credincioasă, care nu avea încă 18 ani, s-a apropiat de cei legaţi pentru Hristos şi le grăia lor cu îndrăzneală despre Împărăţia lui Dumnezeu. Apoi, le-a urat de bine, rugându-i să o pomenească şi pe ea înaintea Domnului, când vor sta în faţa lui Dumnezeu, după sfârşitul nevoinţei lor muceniceşti. Iar ostaşii care păzeau, auzind pe fecioară grăind asemenea cuvinte celor legaţi pentru Hristos, au prins-o ca şi cum ea ar fi făcut un mare rău, şi au dus-o la dregătorul Urban. Acesta a poruncit să o întindă pe roată şi să-i sfâşie coastele şi sânii cu gheare de fier, până la oase. Sfânta a suferit toate aceste chinuri cu bucurie, iar dregătorul văzând-o că încă este vie a poruncit să fie aruncată în mare şi înecată. Şi astfel s-a mutat la Domnul.”
Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ (24 mai)Stea emy
În plin regim comunist, în primăvara anului 1986, avea să se descopere la Mănăstirea Neamţ în chip minunat un sfânt care, deşi a rămas necunoscut, transmite până astăzi chemarea la credinţă într-o tăcere deplină. Astfel, într-o zi liniştită de sâmbătă, în data de 24 mai, în jur de ora 15:00, în aleea ce duce dinspre clopotniţă către Biserica „Înălţarea Domnului" a apărut din senin o „burdujire" de aproximativ 50 de centimetri lungime, care avea în partea de mijloc înălţimea de 20 centimetri, ridicătură care era foarte vizibilă şi împiedica mersul. În zilele ce au urmat, monahii mănăstirii au săpat, căutând o presupusă canalizare afectată de vreo infiltraţie, dar au scos la iveală moaştele unui sfânt. Mulţi dintre cei cuprinşi de felurite boli şi neputinţe au primit uşurare şi chiar vindecare deplină, fiecare după măsura credinţei sale, la racla cu sfintele moaşte a Sfântului necunoscut de la Neamţ.
Cărţile dumnezeieştilor Scripturi şi propovăduirile înţelepţilor grăitori de cele dumnezeieşti, sfârşit au luat cu adevărat, că după sculare Stăpânul S-a suit cu slavă la cele cereşti.
Sfânta fecioară şi muceniţă Achilina din Biblos, Fenicia (s.v. 13 iunie / s.n...Stea emy
Sfânta Achilina (†303) a trăit pe vremea împăratului Diocleţian (284-305), fiind din cetatea Biblos, fiică a unui mare şi strălucit bărbat, anume Evtolmie. Botezată fiind de episcopul Evtalie şi ajungând la vârsta de 12 ani, aducea la credinţa în Hristos pe fetele de vârsta ei şi crescute împreună cu ea, învăţându-le să se păzească de idoli. De aceea, a fost pârâtă fericita la dregătorul Volusian şi fiind adusă spre cercetare, a mărturisit cu mult curaj numele lui Hristos. A fost bătută pentru aceasta cu vergi şi străpunsă prin urechi cu ţepuşe de fier înroşite în foc. Mărturisind neîncetat credinţa în Hristos, a fost osândită la moarte. Deci, tâindu-i-se capul, s-a mutat la Domnul, iar trupul ei a fost îngropat în cetatea sa, Biblos.
Sfântul mucenic Iustin martirul şi filosoful, a altui mucenic Iustin şi a cel...Stea emy
Sfântul măritul mucenic Iustin martirul sau Iustin martirul și filosoful a fost unul din principalii apologeți ai creștinismului timpuriu. Convertit la creștinism, Sfântul Iustin a scris mai multe lucrări la mijlocul secolului al II-lea, între care și două Apologii adresate împăraților romani, în care apără și explică creștinismul ca pe adevărata filosofie. Tocmai puterea argumentației sale i-a adus martiriul. Prăznuirea sa se face la data de 1 iunie.
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul de la Durostor (s.v. 27 mai / s.n. 09 iunie)Stea emy
Sfântul mucenic Iuliu, veteranul a trăit în secolele III – IV, fiind contemporan cu Sfinţii mucenici Pasicrat şi Valentin. A primit mucenicia în vremea marii persecuţii din vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, în anul 304. Biserica Ortodoxă îl prăznuieşte în ziua de 27 mai.
3. Isus lasă Iudeea şi se îndreaptă spre Galileea.
Drumul îl face să traverseze Samaria.
4. La jumătatea zilei,
sub arşiţa soarelui,
obosit din cauza
drumului, se aşază
la fântâna pe care
patriarhul Iacob o
construise cu 1700
de ani înainte.
5. Îi este sete, dar nu are o găleată ca să scoată apă.
Fântâna are o adâncime de 35 de metri, aşa cum se vede
şi în zilele noastre.
7. Isus a rămas singur. Soseşte o femeie cu un urcior, iar el,
cu modestie, îi cere de băut. Este o cerere împotriva
obiceiurilor vremii: un bărbat nu se adresează direct unei
femei, mai ales dacă este o necunoscută.
8. Pe lângă aceasta, între
iudei şi samariteni există
diviziuni şi prejudecăţi
religioase: Isus este
iudeu iar femeia este o
samariteană. Contrastul
şi chiar ura dintre cele
două popoare are
rădăcini profunde, de
origini istorice, politice.
Mai există o barieră
între el şi ea, de tip
moral: samariteana a
avut mai mulţi bărbaţi
iar acum trăieşte în
neregulă.
9. Probabil că din acest motiv nu vine să scoată apă împreună cu
celelalte femei dimineaţa sau seara, ci la o oră neobişnuită ca
aceea, la amiază: ca să evite comentariile lor.
10. Isus nu se lasă condiţionat de nici un fel de barieră
şi deschide dialogul cu străina. Vrea să intre în
inima sa şi îi cere:
“Dă-mi să beau!”
11. Are păstrat pentru
ea un dar, darul
unei ape vii. «Dacă
îi este sete cuiva,
să vină la mine şi
să bea» îl vom auzi
strigând mai târziu
în templul din
Ierusalim (7,37).
12. Apa este esenţială pentru orice tip de viaţă şi apare cu atât
mai preţioasă în ambientele secetoase cum este Palestina.
13. Apa pe care vrea să o dea Isus este o apă „vie”, vrând să
simbolizeze revelaţia unui Dumnezeu care este Tată şi este
iubire, este vorba despre Duhul Sfânt, viaţa divină pe care el a
venit să ne-o aducă.
14. Tot ceea ce ne dă el este viu şi pentru viaţă: el însuşi este
pâinea cea „vie” (cf 6,51ss), este Cuvântul care dă viaţa (cf
5,25), este pur şi simplu Viaţa (cf 11, 25-26).
15. Pe cruce, ne va spune tot Ioan care era martor, atunci când
unul dintre soldaţi i-a lovit coasta cu o suliţă, „îndată a ieşit
sânge şi apă” (19,34): este dăruirea de sine extremă şi totală.
16. Dar Isus nu impune. Nu-i reproşează nici măcar convieţuirea
în neregulă. El, care poate oferi totul, cere, pentru că
realmente are nevoie de darul ei.
“Dă-mi să beau!”
17. Isus cere pentru că este obosit, îi este sete. El, Stăpânul vieţii,
se face cerşetor, fără să-şi ascundă reala sa omenitate.
Cere şi pentru faptul că ştie că dacă femeia dăruieşte, ea se va
putea deschide mai uşor şi va fi gata să primească la rândul ei.
18. Din această cerere începe o discuţie ce cuprinde
argumentări, răstălmăciri, aprofundări, la sfârşitul căreia
Isus poate să-i reveleze propria identitate. Dialogul a făcut
să cadă barierele de apărare şi a dus la descoperirea
adevărului, apa pe care El a venit să o aducă.
19. Femeia lasă ceea ce are mai preţios în clipa aceea, urciorul,
deoarece a găsit o cu totul altă bogăţie şi aleargă în sat, ca
să înceapă la rândul ei un dialog cu vecinii.
20. Nici ea nu impune, ci povesteşte ceea ce s-a întâmplat, îşi
împărtăşeşte propria experienţă şi se întreabă despre persoana
întâlnită care i-a cerut:
“Dă-mi să beau!”
21. În această pagină evanghelică mi se pare că descopăr o
învăţătură pentru dialogul ecumenic a cărui urgenţă ne este
amintită în fiecare an.
22. în această lună
„Săptămâna de
rugăciune pentru
unitatea creştinilor” ne
face conştienţi de
diviziunea scandaloasă
dintre Biserici, care
continuă de prea mulţi
ani şi ne invită să
accelerăm timpurile unei
comuniuni profunde care
să depăşească orice
barieră, aşa cum Isus a
depăşit rupturile dintre
iudei şi samariteni.
23. Lipsa de unitate dintre creştini este doar una din multele
care ne sfâşie în cele mai variate medii cu neînţelegeri,
contraste în familie sau acolo unde locuim, tensiuni la locul de
muncă, ură ascunsă faţă de emigranţi.
24. Barierele care adesea ne despart pot fi de tip social, politic,
religios, sau pur şi simplu rod al diferitelor obiceiuri culturale
pe care nu ştim să le acceptăm.
25. Sunt cele care dezlănţuie conflictele dintre naţiuni şi etnii, dar şi
ostilităţile în cartierul nostru.
26. Nu am putea, la fel ca Isus, să ne deschidem celuilalt, depăşind
diversităţi şi prejudecăţi? De ce să nu ascultăm, dincolo de
modalităţile în care poate fi formulată, cererea de compasiune, de
ajutor, de puţină atenţie?
27. Şi în cel care este de cealaltă parte, sau de altă
provenienţă culturală, religioasă, socială, se ascunde un Isus
care ni se adresează cerându-ne:
„Dă-mi să beau!”
28. Ne amintim spontan
de un alt cuvânt
asemănător al lui
Isus, pronunţat pe
cruce, mărturisit tot
de evanghelia lui
Ioan: «Mi-e sete»
(19,28). Este
necesitatea
primordială, expresie
a unei alte
necesităţi.
29. În orice persoană nevoiaşă, fără ocupaţie, singură, străină,
fie ea şi de un alt crez sau convingere religioasă, fie chiar
ostilă, îl putem recunoaşte pe Isus care ne spune: „Mi-e sete”
şi care ne cere: „Dă-mi să beau”.
30. Este de ajuns să oferim un pahar cu apă, spune evanghelia, ca
să avem o răsplată (cf Mt 10,42), ca să începem acel dialog
care reface frăţietatea.
31. Şi noi, la rândul nostru, ne putem exprima necesităţile,
fără a ne ruşina că „ne este sete” şi să cerem la
rândul nostru: „dă-mi să beau”.
32. Va putea începe, în felul acesta, un dialog sincer şi o comuniune
concretă, fără teama de diversitate, de riscul împărtăşirii
gândului nostru şi de primirea gândului celuilalt.
33. Făcând apel mai ales la posibilităţile celui din faţa noastră, la
valorile sale prezente, chiar dacă sunt ascunse, aşa cum a făcut
Isus, care a ştiut să recunoască în femeie ceva ce el nu putea
face şi anume să scoată apă.
34. «Isus i-a spus: „Dă-
mi să beau!”»
Text de Pr. Fabio Ciardi OMI
* * *
Cuvântul Vieții este tradus în 96 de limbi și ajunge la milioane de persoane
în toată lumea imprimat, prin intermediul radioului, TV sau internet.
pentru mai multe informații: www.focolare.org
* *
Varianta electronică tradusă în diferite limbi este publicată pe
www.santuariosancalogero.org