SlideShare a Scribd company logo
Curs 1
9 octombrie
LOGICĂ
Logica: ştiinţa care se ocupă cu studiul formelor propoziţionale şi al argumentelor în
propoziţii de diferite forme.
Opinia: propoziţie pe care cineva o consideră adevărată.
Propoziţie adevărată: propoziţie care corespunde unei anumite realităţi.
Exerciţiu:
Ce este minciuna?
Minciuna este o propoziţie intenţionat falsă, spusă în cunoştinţă de cauză, iar cel care
o spune încalcă un cod de norme şi valori la care a aderat.
(Această definiţie se poate obţine, din aproape în aproape, prin argumentare. Ea
include un predicat logic: "falsă", un predicat epistemic: "în cunoştinţă de cauză", şi un
predicat axiologic: "cod de norme şi valori". Un predicat este o proprietate.)
Argumentarea este un proces prin care, de la unele propoziţii numite premise, se
trece la o propoziţie numită concluzie ("opinie în favoarea").
Argumentarea se desfăşoară în minte şi este netransferabilă. Rezultatul unui astfel de
proces (de argumentare) se numeşte argument (sau raţionament).
Argumentul este o mulţime de propoziţii între care despre unele, numite premise, se
pretinde că întemeiază (sprijină) o altă propoziţie numită concluzie. Altfel spus, un argument
este o mulţime de propoziţii între care despre una numită concluzie se pretinde că decurge din
celelalte propoziţii, numite premise.
Argumentul este impersonal şi transferabil.
Cum se identifică prezenţa unui argument?
Notăm cu P premisele (P1, P2, ...Pn) şi cu C concluzia.
"Deci" se numeşte indicator de concluzie standard; poate fi înlocuit prin: "aşadar",
"prin urmare" şi altele.
"Deoarece" se numeşte indicator de premisă. Atît "deci", cît şi "deoarece", şi
sinonimele lor, se numesc indicatori logici. Prezenţa lor nu este o condiţie necesară, nici o
condiţie suficientă pentru existenţa unui argument. Ambele tipuri de indicatori logici pot să
apară în acelaşi argument, în următoarea formă:
N.B. Un argument = o concluzie + cel puţin o premisă.
Un argument se poate simboliza astfel:
P1
P2
...
1
Pn
C
Linia dintre premise şi concluzie, în acest caz, înlocuieşte indicatorul de concluzie.
Structura generală a unui argument
se pretinde că sprijină concluzia şi sunt fapte cunoscute
fapt necunoscut celui căruia i se adresează argumentul.
Exemplu:
Am întîrziat, deoarece am fost reţinut la decanat.
Acesta nu este un argument, întrucît ceea ce precede indicatorul logic de premisă
"deoarece" este faptul cunoscut şi deci nu poate fi concluzie, iar ceea ce urmează lui
"deoarece" este faptul necunoscut şi deci nu poate fi premisă. Exemplul de mai sus este o
explicaţie.
Dacă pretenţia menţionată în definiţia argumentului este îndreptăţită, se spune că
argumentul este logic corect. Dacă nu, se spune că argumentul este logic incorect.
Exemplu:
Anca este fiica medicului Popescu. Deci medicul Popescu este tatăl Ancăi.
Acesta nu este un argument logic corect. Medicul Popescu ar putea fi mama!
2

More Related Content

Recently uploaded

Proiect transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...
Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...Proiect  transnațional"Ursuleții călători":"Tradiții și obiceiuri de o parte ...

PaisCarmen
 
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptx
Proiect Mihai Eminescu poet national .pptxProiect Mihai Eminescu poet national .pptx

EuSimina
 
Proiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptx
Proiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptxProiect transfrontalier ”Povestea are fir bogat”.pptx

puriceana2
 
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...
Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...Energia e viata! O explorare interdisciplinară prin prisma activităților de t...

CarmenAmoraritei
 
Romania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptx
Romania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptxRomania-in-Perioada-Comunista-Gheoghiu-Dej-Si-Nicolae.pptx

SimiSasu
 
Proiect transfrontalier Natalia Pașchevici.pptx
Proiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptxProiect transfrontalier  Natalia Pașchevici.pptx

NataliaPachevici
 
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru
Românismul de la Mihai Eminescu la Grigore VieruRomânismul de la Mihai Eminescu la Grigore Vieru

inachirilov
 
Circuitul Apei in Natura prezentare power point
Circuitul Apei in Natura prezentare power pointCircuitul Apei in Natura prezentare power point

gabrielchiritoi
 
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx
Scriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptxScriitori de pe ambele maluri ale Prutului.pptx

LAURA524699
 
Accelerator de particule elementare.pptx
Accelerator de particule elementare.pptxAccelerator de particule elementare.pptx
Accelerator de particule elementare.pptx
SimiSasu
 
Floare-albastră.pptxFloare-albastră.pptx
Floare-albastră.pptxFloare-albastră.pptxFloare-albastră.pptxFloare-albastră.pptx

PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx
PROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptxPROIECT EDUCAŢIONAL TRANSFRONTALIER ROMÂNIA-REPUBLICA MOLDOVA.pptx

MaryLicaciu
 
PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”
PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”PROIECT DE PARTENERIAT TRANSFRONTALIER „Educație online fără hotare”

DusikaLevinta1
 
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf
Dezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdfDezvoltarea_cognitiva_la_copiii_cu_defic.pdf

CjraeBacau
 
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx
Raport Proiectul transnațional 2023-2024.pptxRaport Proiectul transnațional 2023-2024.pptx

nadiusha12345
 
valori culturale necesare la ex 9 pentru en
valori culturale necesare la ex 9 pentru envalori culturale necesare la ex 9 pentru en

PopescuAnaMaria10
 
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
O clasa fara bullying - stratrgii de ]00
CjraeBacau
 
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda
Raport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin NadejdaRaport narativ-Pâine, Carte, Dumnezeu -Trohin Nadejda

NadejdaTrohin1
 
Proiect transfrontalier Grecu Larisa .pptx
Proiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptxProiect transfrontalier Grecu Larisa  .pptx

AlexandrinaCn
 
Proiect transfrontalier„Povestea are fir bogat”..
Proiect  transfrontalier„Povestea are fir bogat”..Proiect  transfrontalier„Povestea are fir bogat”..

AngelaButnaru1
 
Recently uploaded (20)

Featured

2024 State of Marketing Report – by Hubspot
2024 State of Marketing Report – by Hubspot2024 State of Marketing Report – by Hubspot

Marius Sescu
 
Everything You Need To Know About ChatGPT
Everything You Need To Know About ChatGPTEverything You Need To Know About ChatGPT

Expeed Software
 
Product Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings
Product Design Trends in 2024 | Teenage EngineeringsProduct Design Trends in 2024 | Teenage Engineerings

Pixeldarts
 
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health
How Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental HealthHow Race, Age and Gender Shape Attitudes Towards Mental Health

ThinkNow
 
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf
AI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdfAI Trends in Creative Operations 2024 by Artwork Flow.pdf

marketingartwork
 
Skeleton Culture Code
Skeleton Culture CodeSkeleton Culture Code
Skeleton Culture Code
Skeleton Technologies
 
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024
PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024PEPSICO Presentation to CAGNY Conference Feb 2024

Neil Kimberley
 
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)
Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)Content Methodology: A Best Practices Report (Webinar)

contently
 
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024
How to Prepare For a Successful Job Search for 2024How to Prepare For a Successful Job Search for 2024

Albert Qian
 
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights
Social Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie InsightsSocial Media Marketing Trends 2024 // The Global Indie Insights

Kurio // The Social Media Age(ncy)
 
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024
Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024Trends In Paid Search: Navigating The Digital Landscape In 2024

Search Engine Journal
 
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary
5 Public speaking tips from TED - Visualized summary5 Public speaking tips from TED - Visualized summary

SpeakerHub
 
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd
ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd ChatGPT and the Future of Work - Clark Boyd

Clark Boyd
 
Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next Getting into the tech field. what next
Getting into the tech field. what next
Tessa Mero
 
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent
Google's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search IntentGoogle's Just Not That Into You: Understanding Core Updates & Search Intent

Lily Ray
 
How to have difficult conversations
How to have difficult conversations How to have difficult conversations
How to have difficult conversations
Rajiv Jayarajah, MAppComm, ACC
 
Introduction to Data Science
Introduction to Data ScienceIntroduction to Data Science
Introduction to Data Science
Christy Abraham Joy
 
Time Management & Productivity - Best Practices
Time Management & Productivity -  Best PracticesTime Management & Productivity -  Best Practices

Vit Horky
 
The six step guide to practical project management
The six step guide to practical project managementThe six step guide to practical project management

MindGenius
 
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...
Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...Beginners Guide to TikTok for Search - Rachel Pearson - We are Tilt __ Bright...

RachelPearson36
 
Featured (20)

Curs 1 logica

  • 1. Curs 1 9 octombrie LOGICĂ Logica: ştiinţa care se ocupă cu studiul formelor propoziţionale şi al argumentelor în propoziţii de diferite forme. Opinia: propoziţie pe care cineva o consideră adevărată. Propoziţie adevărată: propoziţie care corespunde unei anumite realităţi. Exerciţiu: Ce este minciuna? Minciuna este o propoziţie intenţionat falsă, spusă în cunoştinţă de cauză, iar cel care o spune încalcă un cod de norme şi valori la care a aderat. (Această definiţie se poate obţine, din aproape în aproape, prin argumentare. Ea include un predicat logic: "falsă", un predicat epistemic: "în cunoştinţă de cauză", şi un predicat axiologic: "cod de norme şi valori". Un predicat este o proprietate.) Argumentarea este un proces prin care, de la unele propoziţii numite premise, se trece la o propoziţie numită concluzie ("opinie în favoarea"). Argumentarea se desfăşoară în minte şi este netransferabilă. Rezultatul unui astfel de proces (de argumentare) se numeşte argument (sau raţionament). Argumentul este o mulţime de propoziţii între care despre unele, numite premise, se pretinde că întemeiază (sprijină) o altă propoziţie numită concluzie. Altfel spus, un argument este o mulţime de propoziţii între care despre una numită concluzie se pretinde că decurge din celelalte propoziţii, numite premise. Argumentul este impersonal şi transferabil. Cum se identifică prezenţa unui argument? Notăm cu P premisele (P1, P2, ...Pn) şi cu C concluzia. "Deci" se numeşte indicator de concluzie standard; poate fi înlocuit prin: "aşadar", "prin urmare" şi altele. "Deoarece" se numeşte indicator de premisă. Atît "deci", cît şi "deoarece", şi sinonimele lor, se numesc indicatori logici. Prezenţa lor nu este o condiţie necesară, nici o condiţie suficientă pentru existenţa unui argument. Ambele tipuri de indicatori logici pot să apară în acelaşi argument, în următoarea formă: N.B. Un argument = o concluzie + cel puţin o premisă. Un argument se poate simboliza astfel: P1 P2 ... 1
  • 2. Pn C Linia dintre premise şi concluzie, în acest caz, înlocuieşte indicatorul de concluzie. Structura generală a unui argument se pretinde că sprijină concluzia şi sunt fapte cunoscute fapt necunoscut celui căruia i se adresează argumentul. Exemplu: Am întîrziat, deoarece am fost reţinut la decanat. Acesta nu este un argument, întrucît ceea ce precede indicatorul logic de premisă "deoarece" este faptul cunoscut şi deci nu poate fi concluzie, iar ceea ce urmează lui "deoarece" este faptul necunoscut şi deci nu poate fi premisă. Exemplul de mai sus este o explicaţie. Dacă pretenţia menţionată în definiţia argumentului este îndreptăţită, se spune că argumentul este logic corect. Dacă nu, se spune că argumentul este logic incorect. Exemplu: Anca este fiica medicului Popescu. Deci medicul Popescu este tatăl Ancăi. Acesta nu este un argument logic corect. Medicul Popescu ar putea fi mama! 2