Cicerone laurentiu popa teza doctorat

UNIVERSITATEA POLITEHNICA BUCUREŞTI
FACULTATEA INGINERIA ŞI MANAGEMENTUL SISTEMELOR TEHNOLOGICE
CATEDRA MAŞINI ŞI SISTEME DE PRODUCŢIE

Ing. Cicerone Laurenţiu POPA

CONTRIBUŢII PRIVIND REALIZAREA UNUI SISTEM
COOPERATIV DE DEZVOLTARE A PRODUSELOR
INDUSTRIALE PE BAZA TEHNICILOR CAD – CAM – CAE
-TEZĂ DE DOCTORAT-

Conducător Ştiinţific
Prof. Dr. Ing. Traian AURITE

BUCUREŞTI
2007

CUPRINS

Cap. 1. INTRODUCERE ........................................................................................................4

Cap. 2. STADIUL ACTUAL AL SISTEMELOR COOPERATIVE DE DEZVOLTARE
A PRODUSELOR INDUSTRIALE.......................................................................................7

2.1. Scurt istoric. Concept. Evoluţia sistemelor cooperative. ........................................................ 7
2.1.1. Definiţie....................................................................................................................7
2.1.2. Apariţia conceptului de sistem cooperativ. ..............................................................8
2.2. Tipuri de sisteme cooperative şi clasificarea lor................................................................... 13
2.3. Sistemele cooperative, origine a constituirii întreprinderilor virtuale.................................. 15
2.4. Domenii de utilizare şi aplicaţii............................................................................................. 20
2.4.1. Domenii de utilizare ...............................................................................................20
2.4.2. Tipuri de relaţii în cadrul întreprinderii virtuale.....................................................22
2.4.3. Managementul datelor de produs ...........................................................................26
2.4.4. Planificarea resurselor întreprinderii ......................................................................30
2.4.5. Managementul ciclului de viaţă al produsului........................................................34
2.5. Descrierea tehnicilor CAD – CAM – CAE utilizate în cadrul sistemelor cooperative. ...... 37
2.5.1. Proiectarea asistată de calculator............................................................................37
2.5.2. Fabricaţia asistată de calculator..............................................................................40
2.5.3. Ingineria asistată de calculator ...............................................................................41
2.5.4. Produse CAD – CAM – CAE.................................................................................42
2.5.4.1. Sisteme integrate .............................................................................................42
2.5.4.2. Programe CAD ................................................................................................50
2.5.4.3. Programe CAM ...............................................................................................53
2.5.4.4. Programe CAE.................................................................................................58
2.7. Concluzii ................................................................................................................................ 66

Cap. 3. CERCETĂRI PRIVIND TEHNICILE MULTIAGENT ÎN IMPLEMENTAREA
SISTEMELOR COOPERATIVE ........................................................................................68

3.1. Inteligenţa artificială distribuită............................................................................................. 68
3.2. Agenţii.................................................................................................................................... 69
3.2.1. Definiţie..................................................................................................................69
3.2.2. Clasificări ...............................................................................................................71
3.2.2.1. Taxonomia generală a agenţilor ...................................................................... 71
3.2.2.2. Clasificarea lui Nwana .................................................................................... 71

CONTRIBUŢII PRIVIND REALIZAREA UNUI SISTEM COOPERATIV DE DEZVOLTARE A PRODUSELOR

3.2.2.3. Agenţii inteligenţi ............................................................................................ 72
3.2.2.4. Caracteristicile agenţilor.................................................................................. 73
3.2.2.5. Tipuri de agenţi................................................................................................ 75
3.2.3. Agenţi mobili..........................................................................................................77
3.2.4. Mediului de execuţie al agenţilor ...........................................................................79
3.2.4.1 Acţiunile agenţilor asupra mediului ................................................................. 81
3.2.4.2 Activităţile unui agent ...................................................................................... 82
3.2.4.3 Obiectivele agenţilor ........................................................................................ 84
3.2.4.4. Convingerilor agenţilor.................................................................................... 85
3.3. Sisteme multiagent................................................................................................................. 86
3.3.1. Caracteristici...........................................................................................................90
3.4. Protocoale de comunicare. Negocierea................................................................................. 91
3.4.1. Knowledge Query and Manipulation Language (KQML) .....................................94
3.4.2. Knowledge Interchange Format (KIF) ...................................................................96
3.4.3. COOrdination Language (COOL) ..........................................................................96
3.4.4. Sisteme blackboard.................................................................................................97
3.5. Abordări ale tehnologiei orientate agent în cadrul sistemelor cooperative.......................... 97
3.6. Concluzii .............................................................................................................................. 101

Cap. 4. REZULTATE PRELIMINARE PRIVIND IMPLEMENTAREA SISTEMELOR
COOPERATIVE PENTRU DEZVOLTAREA PRODUSELOR INDUSTRIALE PE BAZA
TEHNICILOR CAD – CAM – CAE......................................................................................104

4.1. Proiectarea sistemelor cooperative. Metodologia de realizare şi dezvoltare a produselor pe
baza tehnicilor CAD – CAM – CAE. ........................................................................................ 104
4.1.1. Proiectarea sistemelor cooperative .......................................................................105
4.1.2. Proiectarea şi dezvoltarea produsului pe baza tehnicilor CAD – CAM – CAE ...109
4.2. Studiu privind sisteme cooperative capabile să susţină colaborarea în realizarea şi
dezvoltarea produselor industriale prin integrarea principalelor aplicaţii necesare cooperării.111
4.2.1. Integrarea principalelor aplicaţii necesare cooperării cu ajutorul tehnologiei
orientate agent. Studii de caz..........................................................................................111
4.3. Studiu privind folosirea sistemelor cooperative pentru susţinerea întregului ciclul de viata
al produsului................................................................................................................................ 142
4.4. Algoritm de evaluare a impactului arhitecturii de fabricaţie asupra ciclului de viaţă al
produsului.................................................................................................................................... 147
4.4. Concluzii .............................................................................................................................. 169

2


Cap. 5. CONTRIBUŢII PRIVIND REALIZAREA UNUI SISTEM COOPERATIV DE
DEZVOLTARE A PRODUSELOR INDUSTRIALE .........................................................171

5.1. Contribuţii privind studiul sistemelor cooperative ............................................................. 171
5.2. Realizarea unei clasificări a agenţilor şi studiul influenţei lor luând în calcul mediul în care
aceştia acţionează........................................................................................................................ 173
5.3. Realizarea unei arhitecturi distribuite bazată pe tehnologia agent prin integrarea
principalelor instrumente necesare cooperării ........................................................................... 175
5.3.1. Algoritm de rezolvare a unei probleme apărute în departamentul de fabricaţie .. 175
5.3.2. Studii de caz referitoare la folosirea agenţilor în cadrul sistemului cooperativ ...176
5.4. Studiu privind folosirea sistemelor cooperative pentru susţinerea întregului ciclul de viaţă
al produsului................................................................................................................................ 177
5.5. Algoritm de evaluare a impactului arhitecturii de fabricaţie asupra ciclului de viaţă al
produsului.................................................................................................................................... 178

Cap. 6. CONCLUZII FINALE ŞI DIRECŢII DE DEZVOLTARE....................................180

6.1. Concluzii finale.................................................................................................................... 180
6.2. Direcţii de dezvoltare........................................................................................................... 181
BIBLIOGRAFIE........................................................................................................................... 183
LISTĂ DE FIGURI .............................................................................................................189

GLOSAR DE TERMENI ŞI ABREVIERI .......................................................................192

3


Cap. 1. INTRODUCERE

Întreprinderile din ziua de astăzi nu pot supravieţui competiţiei pe plan mondial dacă
nu vor introduce produse noi de o mai bună calitate, la un preţ mai mic şi un timp mai mic de
livrare. În concordanţă cu aceasta se încearcă utilizarea capacităţii mare de memorie a
calculatoarelor, viteza mare de procesare a lor şi utilizarea unor interfeţe prietenoase cu
utilizatorii de soft-uri specifice, acestea reducând timpul şi costul de producţie. Întreprinderile
au în acest context tendinţa să-şi modifice arhitectura, externalizând o serie de funcţii către
alte întreprinderi cu costuri de producţie mai mici, asociindu-se cu acestea în arhitecturi de tip
întreprindere virtuală. Într-o astfel de întreprindere virtuală, proiectele sunt modularizate,
fiecare participant la proiect lucrând la un modul şi comunicând cu ceilalţi prin reţele de tip
Internet / Intranet / Extranet (proiecte multipolare).
Proiectarea asistată de calculator (CAD), fabricaţia asistată de calculator (CAM) şi
ingineria asistată de calculator (CAE) sunt tehnologii folosite pentru acest scop în timpul
ciclului de producţie. Pentru a înţelege rolul CAD, CAM şi CAE trebuiesc examinate
diferitele activităţi şi funcţii ce trebuie realizate în proiectarea şi fabricarea produsului,
problema principală în acest mediu integrat constă în managementul legăturilor şi schimbul de
date între parteneri precum şi găsirea rapidă a soluţiilor necesare rezolvării diferitelor
conflicte.
Obiectivul tezei este acela de a prezenta metode de proiectare a sistemelor
cooperative şi de a realiza un astfel de sistem cooperativ capabil să susţină întreaga activitate
a unei astfel de organizaţii virtuale, sistem având la bază tehnologia orientată agent. Sistemele
distribuite şi cooperative reprezintă o noua paradigmă în informatică, în general, şi în cea
economică în special, fiind un domeniu interdisciplinar situat între ştiinţele economice,
informatică, cibernetică, ştiinţe cognitive, psihologie şi management. Prin prezenta teză mi-am
propus studiul principalelor tipuri de sisteme cooperative şi modul lor de implementare
utilizând tehnologia orientată agent. De asemenea, am imaginat diverse situaţii şi studii de caz
ce pot apare în cadrul unui astfel de sistem şi am prezentat algoritmii de rezolvare a
problemelor şi de realizare a obiectivelor cerute.
Un astfel de sistem trebuie sa aibă capacitatea de a actualiza instantaneu datele
modificate de unul dintre utilizatori pentru toţi ceilalţi utilizatori conectaţi la proiect; de
asemenea, în cadrul tezei au fost prezentate metode de realizare a unor algoritmi specifici de
utilizare a tehnicilor multiagent în sistemele cooperative CAD/CAM/CAE asociate
arhitecturilor de tip întreprindere virtuală.
Capitolul 2 intitulat - „Stadiul actual al sistemelor cooperative de dezvoltare a
produselor industriale” - cuprinde un scurt istoric al sistemelor cooperative, conceptul de
sistem cooperativ şi evoluţia sa. De asemenea, studiind literatura de specialitate, a fost
realizată o clasificare a acestor sisteme pornind de la apariţia conceptului şi până la folosirea
diverselor tehnologii pentru implementarea acestuia. Am fost considerat ca fiind necesară

4


prezenţa unui subcapitol care să evidenţieze legătura strânsă între conceptul de sistem
cooperativ şi cel de întreprindere virtuală; am prezentat principalele tipuri de relaţii prezente
în cadrul unei organizaţii de acest fel şi am descris tehnicile CAD – CAM – CAE ca parte
integrantă a sistemului. Este prezentată şi o scurtă descriere a principalelor soft-uri CAD –
CAM – CAE .
În capitolul 3 - „Cercetări privind tehnicile multiagent în implementarea sistemelor
cooperative” – s-a considerat necesară studierea tehnicilor orientate agent ca instrument de
ultimă generaţie folosit în dezvoltarea şi implementarea diverselor tipuri de sisteme. Capitolul
prezintă principalele categorii şi tipuri de agenţi existenţi, arhitectura acestora şi modul lor de
acţiune.
Din studiul literaturii de specialitate a rezultat necesitatea unei clasificări suplimentare
a agenţilor utilizaţi în dezvoltarea sistemelor cooperative din perspectiva influenţei mediului
lor de execuţie, astfel am clasificat agenţii în: agent influenţabil, agent de influenţă şi agent
mixt. Având în vedere această clasificare am prezentat principalele acţiuni posibile ale
agenţilor şi algoritmul de realizare al obiectivelor stabilite. De asemenea, am considerat
necesară prezentarea principalelor protocoale de comunicare şi tipuri de negociere între agenţi.
În încheierea capitolului au fost prezentate câteva abordări ale tehnologiei orientate
agent în cadrul sistemelor cooperative prin prezentarea unei astfel de arhitecturi şi a unor
studii de caz.
În capitolul 4 - „Rezultate preliminare privind implementarea sistemelor cooperative
pentru dezvoltarea produselor industriale pe baza tehnicilor CAD – CAM – CAE” - se
regăsesc metode de proiectare a sistemelor cooperative şi metodologia de realizare şi
dezvoltare a produselor pe baza tehnicilor CAD – CAM – CAE. În continuare, au fost
realizate diverse studii de caz cu referire la capabilitatea sistemelor cooperative de a susţine
colaborarea în realizarea şi dezvoltarea produselor industriale prin integrarea principalelor
aplicaţii necesare cooperării. Printre aceste studii de caz pot fi amintite: algoritm de rezolvare
a unor probleme apărute în departamentul de fabricaţie, studiu privind controlul versiunilor de
software şi alegerea sistemului de operare, studiu privind ierarhizarea agenţilor din cadrul
sistemului prezentat, gestionarea bazei de date a sistemului, studiu privind comunicarea etc.
În încheiere am realizat un algoritm de evaluare a impactului arhitecturii de fabricaţie
asupra ciclului de viaţă al produsului. Validarea algoritmului a fost făcută pe baza unui studiu
de caz de simulare multipolară distribuită a fluxului material din sistem, utilizând soft-ul
Witness.
Capitolul 5 - „Contribuţii privind realizarea unui sistem cooperativ de dezvoltare a
produselor industriale” – prezintă principalele contribuţii şi soluţii de realizare a unui sistem
cooperativ pentru dezvoltarea produselor industriale folosind tehnicile orientate agent.
În capitolul 6 – „Concluzii finale şi direcţii de dezvoltare” – se regăsesc principalele
concluzii ale tezei şi totodată propuneri de continuare a cercetărilor efectuate.

5


*
* *
Din antichitate până în prezent, şi cu siguranţă şi în viitor, ceea ce a pus omenirea în
mişcare a fost setea de cunoaştere. După cum spunea şi Benjamin Franklin: “Investiţia în
cunoaştere aduce cea mai bună dobândă.”, iar în prezent noi construim pe baza informaţiilor
acumulate de predecesorii noştri. În spiritul acestei idei, avansarea ştiinţei depinde direct de
efortul individual al fiecărui cercetător, care indiferent de cât de infim ar părea, reprezintă în
sine un aport considerabil, deoarece succesul continuei dezvoltări în ştiinţă stă în suma
colectivă a contribuţiilor individuale. Sper ca lucrarea de faţă să reprezinte un mic aport la
această dezvoltare.
“Nimeni nu începe cu propria sa gândire. Fiecare găseşte prezentă în vremea sa o
anumită stare de fapt a cunoaşterii şi a punerii problemelor, în care el se integrează şi de la
care începe să cerceteze.” Cuvintele lui N. Hartmann mă îndeamnă să mulţumesc pe această
cale celor care mi-au deschis drumul către acest domeniu de cercetare:
Domnului Prof.dr.ing. Traian Aurite, conducătorul ştiinţific al acestei teze, pentru
sfaturile, sugestiile şi încurajările oferite de-a lungul celor patru ani de cercetare, cât şi pentru
răbdarea şi înţelegerea acordată.
Domnului Şl.dr.ing. Costel Coteţ pentru oportunitatea oferită de a face parte din
colectivul centrului PREMINV şi implicarea mea continua în cadrul proiectelor de cercetare .
De asemenea, apreciez informaţiile şi observaţiile primite pentru realizarea unei lucrări
fundamentată ştiinţific, cât şi susţinerea permanentă în elaborarea tezei de doctorat.
Domnului Prof.dr.ing. Marius Guran pentru încrederea acordată, susţinerea şi
implicarea mea în diversele activităţi de cercetare ale centrului.
Doamnei Şl.dr.ing. Diana Popescu pentru ajutorul oferit în iniţierea mea în domeniul
proiectării asistate de calculator şi şansa acordată de a colabora la desfăşurarea cursului de
Catia, predat în cadrul Centrului PREMINV.
Domnului Conf.dr.ing. George Drăgoi pentru aprinderea interesului într-un nou
domeniu şi pentru îndrumarea iniţială în alegerea unei teme inovatoare de doctorat.
Colectivului din centrul PREMINV: Asist.drd.ing. Nicoleta Căruţaşu, Conf.dr.ing
George Căruţaşu, drd. Beatrice Nica, drd.ing. Lidia Parpală, drd.ing. Radu Parpală, drd.ing.
Gabriela Pătraşcu şi ing. Florina Anghel pentru atmosfera de colegialitate, dezbaterile
constructive şi colaborarea productivă.
Familiei mele pentru sprijinul moral, răbdarea necondiţionată şi încurajările
permanente.

6


Cap. 2. STADIUL ACTUAL AL SISTEMELOR
COOPERATIVE DE DEZVOLTARE A PRODUSELOR
INDUSTRIALE

2.1. Scurt istoric. Concept. Evoluţia sistemelor cooperative.

În contextul actual al economiei, al unei concurenţe acerbe, al diversificării gamei de
produse, al specializării, firmele trebuie să răspundă cât mai prompt cerinţelor pieţei pentru a-şi
putea susţine activitatea. În aceste condiţii trebuie luată în vedere realizarea unor colaborări cu
alte firme în vederea realizării unui produs în cel mai scurt timp posibil, cu costuri cât mai
mici, un timp de livrare cât mai redus, produs care să satisfacă pe deplin cererea clientului.
Tendinţa actuală constă în realizarea de sisteme cooperative, multidisciplinare,
acestea implică dezvoltarea unui mediu capabil să asigure cooperarea în timp real între toate
profesiile care concură la realizarea unui produs sau serviciu la nivelul unei întreprinderi.
Acest mediu de colaborare instituie în fapt un sistem cooperativ.

2.1.1. Definiţie.

Un sistem cooperativ este un sistem în care mai mulţi utilizatori sau agenţi sunt
angajaţi într-o activitate comună, de obicei din locaţii diferite. În cadrul familiei mari a
aplicaţiilor distribuite, sistemele cooperative se disting prin faptul că agenţii din cadrul
sistemului lucrează împreună pentru realizarea unui scop comun pentru care este nevoie de o
interacţiune strânsă între toţi partenerii prin: accesul comun la informaţie, schimbul de
informaţii şi verificarea stadiului fiecărui partener în cadrul proiectului [30].
Pentru a completa definiţia trebuie explicaţi principalii termeni implicaţi în conceptul
de sistem cooperativ [40], cei 4C:
Cooperarea – reprezintă o formă de activitate ce presupune lucrul în echipă,
folosind aceleaşi resurse, având aceleaşi sarcini. Pentru a realiza lucrul în echipă actorii
implicaţi trebuie să îşi coordoneze activităţile, să împărtăşească aceleaşi scopuri, să aibă
acelaşi planuri şi motivaţii, activităţile trebuie să fie sincronizate şi coordonate astfel încât să
se evite eventualele conflicte [52].
Colaborarea - reprezintă activitatea ce presupune lucrul în echipă, dar ca o
subdiviziune a cooperării, diferenţa constând în faptul că actorii au acelaşi scop în cadrul
grupului faţă de cooperare care presupune existenţa mai multor scopuri şi planuri de îndeplinit
pentru atingerea ţintei finale [52].

7


Comunicarea – poate fi definită simplu ca un schimb de informaţii. Comunicarea
este procesul prin care indivizii îşi fac cunoscute nevoile, aspiraţiile către ceilalţi indivizi
implicaţi în proces. Comunicarea este liantul ce leagă organizaţiile şi face posibilă
colaborarea. Comunicarea presupune anumite resurse, atât fizice cât şi mentale.
Coordonarea – este procesul care face posibilă colaborarea între indivizi şi o pune
în valoare, şi are ca bază comunicarea între aceştia. Malone şi Crowston definesc coordonarea
ca fiind „o acţiune de conducere a interdependenţelor dintre activităţi pentru realizarea unui
scop” [39].
Relaţia între aceste elemente este următoarea: comunicarea este mecanismul folosit
pentru a coordona lucrul cooperativ sau colaborativ.

2.1.2. Apariţia conceptului de sistem cooperativ.

Conceptul de sistem cooperativ a apărut la începutul anilor 1980 în momentul în care
s-a pus problema dezvoltării tehnologiei şi a soft-ului necesar cooperării asistate de calculator.
O abordare anterioară acestui concept a fost „Office Automation”. La mijlocul anilor
1960 probleme ca ocuparea locurilor dintr-un avion sau imprimarea unei note de plată au fost
transformate în cerinţele acestui sistem. La mijlocul anilor 1970 minicalculatoarele s-au
dovedit capabile să susţină lucrul în cadrul organizaţiilor într-un mod interactiv, astfel a
apărut „Office Automation”. Aplicaţii pentru un singur utilizator, de exemplu editoare de text
sau lucrul şi calcul cu tabele au reuşit, şi s-a încercat în continuare integrarea acestora în
cadrul lucrului în echipă şi între departamente.
Realizarea şi dezvoltarea tehnologiei necesare nu a fost suficientă. Au fost necesare
cercetări în legătură cu modul în care oamenii lucrează în echipă în cadrul organizaţiilor şi
modul în care tehnologia afectează acest lucru.
De asemenea, este necesar ca cei ce realizează astfel de sisteme să informeze asupra
posibilităţilor tehnice şi a constrângerilor. Aplicaţiile pot include: sisteme de videoconferinţă,
poşta electronică, grupuri de ştiri. Alte aplicaţii de tipul: Computer-Assisted Design /
Computer – Assisted Manufacturing (CAD/CAM), Computer – Assisted Software
Engineering (CASE), inginerie concurentă, managementul fluxului de lucru, învăţământ la
distanţă, conferinţe în timp real etc.
La mijlocul anilor 1960, au apărut circuitele integrate şi a treia generaţie de sisteme
de calcul, denumite DP – data processing, iar apoi au urmat: MIS – management information
systems, IS – information systems şi IT – tehnologia informaţiei. IS s-a concentrat la început
pe suportul organizaţional, dar s-a studiat şi posibilitatea managementului marilor proiecte. La
începutul anilor 1970 a apărut SE – software engineering şi OA – Office Automation
concentrate pe aplicaţii pentru proiecte şi grupuri mari. În cele din urmă OA nu a rezistat ca
domeniu dar multe din caracteristici au fost preluate de alte discipline.
S-a studiat, de asemenea, modul în care un soft comercial poate fi folosit cu succes în
cadrul unei organizaţii şi ce îmbunătăţiri sau module i se pot aduce pentru a satisface cerinţele
acesteia. S-a studiat şi impactul implementării unui soft specializat în cadrul unui organizaţii
8


asupra angajaţilor, a modului şi a procedurilor de lucru, a creşterii de productivitate, scăderea
timpului de lucru etc.
Aceste sisteme includ informaţii dintr-o arie mare de discipline şi de asemenea pot fi
folosite şi adaptate pentru multe domenii. Este foarte important să se depăşească obstacolele
privind percepţia şi priorităţile diferiţilor agenţi implicaţi, pentru a se ajunge la un limbaj
comun.
De exemplu termenul de ”user” în domeniul HCI (Human – Computer Interaction) se
referă la o persoană care utilizează un sistem de calcul, introduce informaţii şi comenzi în
vederea realizării unei sarcini. În domeniul sistemelor informaţionale „utilizatorul” poate fi o
persoană care nu interacţionează cu calculatorul. Pentru rezolvarea problemelor de acest tip s-au
găsit soluţii de compromis, de exemplu „end user” pentru a descrie o persoană de la un
terminal sau care comandă prin intermediul tastaturii.
Similar termenul „implementare” este sinonim cu dezvoltarea sau codarea în
domeniul HCI dar în domeniul MIS descrie introducerea unui nou sistem în cadrul unei
organizaţii.
În continuare a crescut interesul pentru aplicaţii destinate grupurilor mai mici. Având
în vedere faptul că calculatoarele personale şi staţiile de lucru sunt conectate prin intermediul
diferitelor tipuri de reţele, aceste mici grupuri şi companii au devenit potenţiali clienţi. Au fost
realizate şi dezvoltate noi aplicaţii pentru a facilita comunicarea şi coordonarea. Simultan
companiile de telecomunicaţii au mărit benzile de transmitere de date pentru dezvoltarea şi
răspândirea acestor tehnologii.
Aplicaţiile pentru grupuri mici şi comunităţile IS au interese comune dar şi multe
diferenţe. Grupurile mici se formează în general din nevoia de a aduna împreună oameni ce
trebuie să comunice. În schimb sistemele organizaţionale se concentrează mai mult pe
coordonare, deoarece coordonarea unor grupuri disipate este o problemă majoră la nivel
organizaţional [38].
Membrii unui grup de obicei au acelaşi scopuri, ca rezultat, realizatorii produselor
anticipează mici fricţiuni relative şi discordanţe între utilizatori şi preferă cooperarea pentru
realizarea acestor scopuri.
Ce este un Groupware?
„Groupware” este o tehnologie proiectată şi dezvoltată pentru a facilita lucrul dintre
diferite grupuri de persoane ce fac sau nu parte din cadrul unor firme sau organizaţii [32].
Această tehnologie poate fi folosită pentru a putea comunica, coopera, coordona, pentru a
rezolva diferite probleme, pentru a negocia. În timp ce tehnologiile tradiţionale, de exemplu
telefonul, a fost clasificat ca „groupware”, în momentul de faţă termenul este folosit atunci
când ne referim la diferite tipuri de tehnologii legate de reţelele moderne de calculatoare, de
exemplu e-mail, chat, videoconferinţe, newsgroup [78].
Există şi tendinţa concentrării „groupware”-ului pe tehnologii singulare, cu cerinţe
relativ mai reduse de proiectare. „Groupware”-ul este situat la convergenţa funcţiilor amintite
şi a tehnologiilor pentru materializarea acestora, respectiv:
• transmisia de mesaje,

9


• baze de date partajate şi conferenţiere electronică,
• flux de lucru.
Fiecare model tehnologic nu rezistă prin folosire exclusivă. Din aceasta reiese că
aplicaţiile de grup impun şi necesită o gamă largă de combinaţii de tehnologii. Forţa unei
platforme „groupware” constă în capacitatea de a suporta o migrare dinamică între şi prin
toate modurile de lucru în grup: comunicaţie, cooperare şi coordonare.
„Groupware”-ul reprezintă o „platformă” ce realizează în mod simplu şi elegant convergenţa.
O platformă „groupware” este reprezentativă doar prin integrarea celor 3 tehnologii amintite.
„Groupware”-ul trebuie să satisfacă următoarele funcţionalităţi:
• colecţie de obiecte - în care să poată fi stocate şi gestionate cunoştinţe,
mesaje, documente, forme, memorii, rapoarte etc.
• model de acces şi distribuţie - să permită utilizatorilor să localizeze şi să
disemineze informaţia;
• cadru de lucru pentru dezvoltarea de aplicaţii ce manipulează serviciile
existente, situate pe un nivel inferior de stocare de obiecte, distribuţie şi
acces.
Pentru a fi funcţionale într-un mediu şi cadru economico-organizaţional dat,
sistemele şi platformele de dezvoltare a sistemelor cooperative trebuie să îndeplinească
următoarele cerinţe generale:
• posibilitate de integrare cu resursele externe - originea informaţiei pentru
colectivitatea ce cooperează este, în general, externă mediului „groupware”
(exemple: instrumente pentru PC-uri, colecţii de informaţii din diverse baze
de date relaţionate etc.);
• independenţa de platformă - aplicaţiile „groupware” debutează deseori ca
implementări departamentale, rezultatele ulterioare putând fi extinse pe o arie
mult mai largă; independenţa de platforma este un element de bază pentru a
asigura o utilizare extinsă şi protecţia investiţiei;
• mobilitate - infrastructura „groupware” trebuie să poată suporta multe
localizări dispersate geografic, incluzând o gamă eterogenă de echipamente;
• coexistenţa unor aplicaţii comune mai multor unităţi - relaţiile economice
leagă partenerii economici ca actori principali în automatizarea proceselor de
afaceri, necesitând abilitatea de a extinde facil aplicaţia iniţială prin adăugări
succesive.
Proiectarea acestui tip de soft dedicat sistemelor cooperative implică înţelegerea
grupurilor şi a modului în care se comportă oamenii în cadrul grupului. De asemenea, implică
o bună înţelegere a tehnologiei şi a unor aspecte ale acesteia, de exemplu, întârzierile în cadrul
modului sincron de lucru, cum afectează aceasta utilizatorul. Trebuie luat în considerare
modul de comportament al utilizatorilor în funcţie de numărul acestora, într-un fel se
comportă şi interacţionează de exemplu 100 de utilizatori şi în alt mod un grup format din 5
persoane, performanţa sistemului în funcţie de numărul de utilizatori.

10


Acest tip de soft oferă foarte multe avantaje faţă de cele pentru un singur utilizator:
• facilitează comunicarea, o face mai rapidă, mai uşoară şi mai convingătoare;
• reduce costurile privind transportul;
• pune în evidenţă multiple perspective;
• permite realizarea unui grup de discuţie, pentru realizarea unui scop comun;
• facilitează rezolvarea rapidă a problemelor;
• permite folosirea unor noi căi de comunicare;
• reduce timpul şi costul în coordonarea unui grup de lucru;
Acest tip de soft este mult mai greu de realizat decât software-ul tradiţional, acest tip
de sisteme îşi pot atinge scopul doar dacă sunt adoptate de toate grupurile ţintă.
Aplicaţii de tip asincron:
• Poşta electronică (E-mail) se referă la facilităţile de schimb electronic de
mesaje între utilizatori. Poşta electronică este un mediu foarte flexibil, una
din caracteristicile ei este de trimitere a unui mesaj simultan, mai multor
destinatari. Această caracteristică stă la baza operării sistemelor de liste de
poştă (liste de discuţii), care reprezintă punctul de pornire al înfiinţării
comunităţilor electronice. Listele de discuţii permit întâlnirea virtuală a
oamenilor cu interese comune, schimburile de idei, circulaţia anunţurilor,
ştirilor şi documentelor, împărtăşirea expertizelor proprii în rezolvarea
problemelor comune. Abonarea la astfel de liste de discuţii se poate face fie
fără nici o restricţie, fie în urma aprobării abonatului de responsabilul de listă
(acest lucru a fost necesar, datorită subiectelor de interes restrâns ale unor
liste sau al înfiinţării unor liste de discuţii cu cerc închis) [8].
• Grupurile de ştiri reprezintă un forum universal de discuţii pe teme
specifice. Oamenii interesaţi de acest subiect pot „subscrie” la un grup de
ştiri. Cei care au subscris la un grup pot folosi un program de citire de ştiri
(de ex. Netscape) pentru a citi toate articolele (mesajele) trimise într-un grup
de ştiri. De asemenea, oamenii pot trimite articole unui grup de ştiri; fiecare
articol este transmis automat tuturor celor ce aparţin grupului respectiv. De
fapt, un grup de ştiri este asemănător cu o listă de poştă electronică, dar
intern, implementarea este alta. Numărul grupurilor de ştiri este atât de mare
(peste 10.000), încât au trebuit ierarhizate, pentru facilitarea gestionării lor .
• Sisteme de tip „workflow”, permit ca documentele să fie repartizate în
cadrul unei organizaţii printr-un proces specific. De exemplu, o astfel de
aplicaţie permite unui angajat să transmită un raport de cheltuieli pentru a fi
aprobat, raportul este primit de manager în format electronic, acesta îl
aprobă, sistemul realizează o copie a documentului şi o arhivează, în timp ce
documentul original este trimis la contabilitate. Acest tip de aplicaţie permite
crearea şi repartizarea de formulare.

11


• Grupuri de tip calendar, permit planificarea, administrarea unui proiect,
coordonarea mai multor angajaţi şi poate oferi şi planificarea şi coordonarea
diferitelor echipamente. De asemenea, pot ajuta la localizarea anumitor
persoane.
Aplicaţii în timp real:
• Shared whiteboards (tablă de lucru comună), permite mai multor persoane
să vadă şi să deseneze pe acelaşi suport virtual chiar dacă sunt în locaţii
diferite. Domeniile de aplicare sunt numeroase, de exemplu aplicaţii
inginereşti, schiţe, desene etc. Ceea ce desenează sau scrie fiecare utilizator
poate fi diferenţiat prin folosirea unor culori distincte [5]. (figura 2.1)
• Sisteme de comunicaţii video, oferă posibilitatea colaborării şi vizualizării
partenerilor şi a proceselor vizate;
• Sisteme de tip Chat, permit comunicarea prin scris în timp real între mai
multe persoane. Grupurile chat sunt listate în funcţie de numele camerei
virtuale, al locaţiei, al numărului de persoane, liste de discuţii etc.
• Sisteme decizionale, proiectate pentru a facilita luarea unor decizii în cadrul
grupului. Acestea oferă instrumente pentru discuţii în cadrul grupului,
facilitează brainstormingul, oferă variante alternative, oferă un sistem de vot.
Iniţial proiectate pentru a facilita întâlnirile, acum ele încurajează
participarea directă şi egală a actorilor.

Fig. 2.1. - Exemplu de utilizare a tablei de lucru comune

Toate aceste sisteme de tip sincron şi asincron pot fi implementate în cadrul unei
aplicaţii mai complexe care să conţină şi soft-urile specializate pentru proiectarea, analiza şi
fabricaţia produselor facilitând astfel cooperarea dintre parteneri şi realizând astfel o parte din
infrastructura necesară creării unui sistem cooperativ.

12


2.2. Tipuri de sisteme cooperative şi clasificarea lor.

Putem clasifica sistemele cooperative astfel:
a. Din punct de vedere cronologic sistemele cooperative pot fi încadrate în mai
multe generaţii.
a.1. Originea lor se află în GDS – uri, care pot fi considerate ca o primă generaţie şi
se bazează pe informatica clasică, algoritmică. Aceste sisteme se caracterizează prin faptul că
necesită un suport informatic şi de comunicare deosebit atât din punct de vedere hard (sisteme
de videoconferinţe, comunicare prin diferite medii cum ar fi voce, hârtie, fax, telefon, reţele
de calculatoare etc.), dar mai ales soft. În ultimii 10 – 15 ani s-au dezvoltat un număr
însemnat de produse soft specializate în acest domeniu, prezentate pe larg în literatura de
specialitate.
a.2. A doua generaţie bazată pe inteligenţa artificială.
La început s-a insistat asupra reprezentării cunoştinţelor precum şi a sistemelor
informaţionale inteligente, generale. Ulterior s-a trecut la utilizarea pe scara largă a
inteligenţei artificiale aplicate. Astăzi, alături de sisteme expert, care se consideră componenta
clasică a inteligenţei artificiale aplicate, se utilizează extensiv reţelele neuronale, algoritmii
genetici, precum şi sistemele inteligente hibride .
a.3. Generaţia actuală şi viitoare bazată pe inteligenţa artificială distribuită
denumită şi a agenţilor inteligenţi şi a holonilor.
Datorită extinderii Internet-ului problemele s-au diversificat apărând alte noi direcţii
în management şi afaceri. Dacă la început Internet – ul şi Web – ul se utilizau mai ales pentru
probleme academice şi de cercetare, din anul 1997 ponderea utilizării s-a mutat în probleme
de afaceri. Afacerile distribuite în reţea, precum şi comerţul electronic au dus la noi modele de
afaceri care vor avea semnificaţii deosebite în viitor. Aceste modificări generează la rândul lor
modificări în strategiile firmelor, a modurilor lor de organizare dar şi a sistemelor
informaţionale aferente [41].
Ca rezultat al acestui mod de afaceri, dar şi a facilităţilor oferite de Internet, au apărut
firmele distribuite şi virtuale. Managementul acestor firme cere o nouă generaţie de sisteme
informaţionale şi de asistare. La început, acest suport a apărut sub forma bazelor de date
distribuite, dar ulterior s-a pus problema distribuirii proceselor precum şi a managementului
întregului sistem informaţional.
O altă etapă din domeniul managementului, care a impus şi impune în
continuare sistemele cooperative şi duce în mod inevitabil la schimbarea generaţiei de
sisteme suport este aceea a întreprinderilor inteligente. Apariţia unei noi generaţii este
impusă de faptul că, după cum este cunoscut, rezolvarea acestor probleme în cadrul
mediilor clasice de inteligenţă artificială este deosebit de dificilă.

13


b. Sistemele cooperative sunt în general, clasificate după următoarele criterii:
b.1 din punctul de vedere al dimensiunii aplicaţiilor cuprinse:
• aplicaţii pentru grupuri mari, ce lucrează în domeniul public, administrativ,
economico-social şi întreprinderi presupunând: săli de conferinţe electronice;
sisteme de automatizare a fluxurilor de producţie;
• aplicaţii pentru grupuri mici (3-10 utilizatori), cu posibilităţi de:
conferenţiere la postul de lucru (desktop conferencing); elaborarea
aplicaţiilor în cooperare (elaborare cooperativă).

b.2 în funcţie de timpul în care se desfăşoară activitatea de cooperare:
• în timp real (sincron) - comunicaţia are loc în acelaşi timp (de exemplu
videoconferinţe);
• în timpi diferiţi (asincron) - comunicaţia are loc în timpi diferiţi (de exemplu
e-mail).

b.3 după amplasarea utilizatorilor de sisteme:
• locaţii unice (face to face) - personalul cooperant coexista în cadrul aceluiaşi
loc de muncă;
• locaţii diferite (distribuite) - participanţii la cooperare sunt dispersaţi
geografic.
Din analiza comparativă a modurilor de abordare a dezvoltării sistemelor
cooperative, respectiv pentru aplicaţii mici de grup sau pachete de programe dedicate
(specifică SUA) şi dezvoltarea de proiecte mari cu implicaţii organizatorice (specifică
Europei) se pot observa următoarele:
a. aplicaţiile sistemelor cooperative pentru grupuri mici presupun dezvoltarea cu
prioritate a sistemelor de comunicaţie cu tehnologiile aferente, care creează o cerere
crescută de benzi de lucru, video, multimedia etc. Proiectele mari de dezvoltare a
sistemele cooperative au ca obiective prioritare coordonarea şi urmărirea principalelor
grupuri care conlucrează la realizarea aceluiaşi obiectiv. Coordonarea eforturilor
diferitelor grupuri reprezintă o problemă majoră la nivelul unei organizaţii economico-
sociale sau administrative [41].
b. aplicaţiile mici de grup sunt mai mult dedicate interfeţei om-calculator, în timp ce
sistemele informatice cooperative organizaţionale sunt axate, mai ales, pe
funcţionalitate, unde apar probleme foarte dificile, impuse de cerinţele sistemului.
c. utilizatorii de aplicaţii „single-user” îşi împart sarcinile, între scopurile utilizatorilor
finali, diferenţele fiind minore.
d. în privinţa destinaţiei şi a comercializării, diferenţele sunt evidente pentru cele două
tipuri de aplicaţii. Pentru aplicaţiile mici de grup, cercetarea şi dezvoltarea sunt foarte
dependente, cercetarea fiind influenţată direct de cerinţele imediate ale utilizatorilor.
14


Pentru proiectele mari, organizaţionale, cercetarea este sponsorizată, în mare parte, de
guvernele ţărilor respective şi de aceea sprijinul industriei şi al utilizatorului final este
foarte important pentru a reuşi implementarea principalelor aplicaţii şi cerinţe.
Sistemele cooperative includ, în prezent, în special, următoarele tipuri de aplicaţii cu
caracter general:
• transmisii de la şi între PC-uri;
• poşta electronică şi extensii;
• sisteme de teleconferinţă;
• conferinţe în timp real;
• camere de instruire electronică sau sisteme de grup;
• sisteme de învăţare la distanţă;
• sisteme de publicare de referinţe;
• sisteme decizionale;
• sisteme de proiectare, analiză şi fabricaţie a produselor;
• baze de date distribuite;
• sisteme de securitate;
• sisteme de gestionare a resurselor;
• sisteme de administrare a activităţilor.

2.3. Sistemele cooperative, origine a constituirii întreprinderilor
virtuale

În prezent sistemele cooperative cunosc o dezvoltare rapidă, în special datorită noilor
progrese tehnologice în sfera comunicaţiei, precum şi datorită posibilităţilor de acces,
partajare şi gestiune interactivă a cunoştinţelor prin folosirea bazelor de date partajate [41].
Raţiunea principală în studiul sistemelor cooperative este descoperirea căilor de
utilizare a tehnologiei de calcul, pentru a da posibilitatea lucrului în grup, într-un spaţiu şi
timp definit.
Practic, studiul sistemelor cooperative are ca obiective principale de investigaţie
aspectele legate de modalităţile de lucru între persoane ce conlucrează la rezolvarea unor
sarcini concrete, asistaţi de calculator, şi impactul social al activităţii de cooperare, susţinută
de tehnologia de calcul asupra utilizatorilor ce cooperează folosind această tehnologie.
Sistemele cooperative reprezintă un domeniu în care cercetătorii şi proiectanţii
participanţi la cooperare pot partaja experienţele, informând alte persoane despre posibilităţi
tehnice, cerinţe şi restricţii etc.

15


Utilizarea sistemelor cooperative permite folosirea unor surse mari de informaţie,
precum şi găsirea unor căi de rezolvare a conflictelor între priorităţile diverselor persoane
participante la cooperare şi a unor moduri de lucru, avantajoase pentru fiecare din părţi.
Direcţiile de dezvoltare a sistemelor cooperative se suprapun, în general, cu nucleele
mari de cercetare-experimentare, dar prezintă diferenţe esenţiale privind destinaţia şi
comercializarea.
În SUA, domeniul s-a dezvoltat ca un subdomeniu al HCI (Human – Computer
Interaction), sprijinit de companiile de calculatoare şi realizare software, ce au dezvoltat
aplicaţiile „single-user” (utilizator unic), în sensul aplicaţiilor pentru grupuri mici de lucru,
aparţinând aceleiaşi organizaţii, sau pachete de programe dedicate. Aceasta se datorează
faptului că, în SUA, cercetarea în laboratoarele industriei informatice şi în cele ale
universităţilor este foarte influenţată de cerinţele imediate ale utilizatorilor.
În Europa, dezvoltarea se îndreaptă către proiecte mari, cu implicaţii organizatorice.
Aceasta deoarece cercetarea este sponsorizată, în mare parte, pe linie guvernamentală, iar
cercetarea academica are ca scop final aplicaţii în industrie.
În Europa, domeniul sistemelor cooperative este susţinut printr-o mare diversitate de
granturi guvernamentale. Proiectele majore din Uniunea Europeană sunt finanţate prin
intermediul Programelor ESPRIT (European Strategic Programs for Research and
Development in Information Technology) şi RACE (Research and Development in Advance
Communication Technology). Ele reunesc cercetători şi elaboratori din diverse ţări şi
parteneri atât din sfera academică, cât şi din zona industrială.
Anumite proiecte necesită un mod de lucru în echipă foarte bine închegat, altele pot
fi realizate cu eforturi independente de fiecare parte. Aceste proiecte reprezintă adevărate
exerciţii de lucru cooperativ, al căror conţinut îl reprezintă cercetarea şi dezvoltarea sistemelor
cooperative.
Proiectul CO-TECH dezvoltat în cadrul COST (Cooperation in Science and
Technology) reprezintă un efort de a realiza cooperarea între cercetători şi elaboratori din
ţările Uniunii Europene. Acesta propune o finanţare pentru organizarea şi desfăşurarea de
întâlniri, nu numai cu scopuri stricte de cercetare, şi a avut succes în constituirea unor serii de
comunităţi.
Multe guverne europene au instituţii şi laboratoare proprii în care se desfăşoară
activităţi de cercetare având ca obiectiv activităţi administrativ – guvernamentale. În acest
sens, trebuie menţionat efortul important al Germaniei pentru dezvoltarea unei infrastructuri
care să permită o legătură informaţională între activităţile guvernamentale ce se vor desfăşura
în viitor atât la Bonn, cât şi la Berlin.
Diferenţele între Europa şi SUA sunt parţial estompate în Anglia. Datorită utilizării
aceleiaşi limbi şi a unei culturi comune, anumite companii din SUA au laboratoare de
cercetare în Anglia (un exemplu concludent este Centrul de Cercetări din Cambridge: Euro
Park, al Companiei Rank Xerox).
În Japonia, dezvoltarea sistemelor cooperative este similară cu cea din SUA, pornind
de la o dezvoltare adecvată de produse comerciale, prin includerea componentelor de
comunicaţie, cu tendinţa însă de migrare către modul european de abordare.
16


În prezent, dezvoltarea sistemelor cooperative capătă noi dimensiuni prin utilizarea
World Wide Web (Web sau WWW) ca bază tehnologică pentru arhitectura acestora.
WWW este caracterizat printr-un set de protocoale ce operează pe Internet sau pe
Intranet, respectiv pe reţele TCP/IP publice sau interne ale organizaţiilor.
Avantajele utilizării Web-ului ca suport pentru sistemele cooperative, WWW
reprezentând cel mai utilizat sistem hipermedia distribuit, precum şi sistemul de distribuţie a
informaţiei multimedia cu cea mai rapidă creştere din industria informatică, ce funcţionează
pe infrastructura reţelelor deschise TCP / IP Internet / Intranet în arhitectura client server, fac
ca Intranet-ul să reprezinte o paradigmă pentru infrastructura viitoarelor sisteme
organizaţionale.
Deoarece Intranet-urile se bazează pe aceleaşi standarde de protocoale şi tehnologii
independente Internet, ele sunt accesibile fiecărui membru din cadrul organizaţiei,
independent de platforma hardware.
Intranet-urile ce operează pe reţele deschise TCP / IP, permit societăţilor comerciale
să utilizeze aceleaşi tipuri de servere şi browsere folosite pentru World Wide Web în
aplicaţiile interne, distribuite prin intermediul reţelelor locale (LAN) ale societăţii.
Pentru utilizarea şi dezvoltarea sistemelor de lucru în cooperare asistată de calculator
trebuie avute în vedere următoarele elemente cheie:
• conştientizarea şi specificarea grupului;
• spaţiul, colecţiile şi tipurile de informaţii partajate;
• modalităţile şi tipurile de comunicaţie;
• cunoaşterea facilităţilor mediului de dezvoltare;
• interfeţele multiutilizator;
• controlul lucrului concurent;
• coordonarea în cadrul grupului;
Cerinţele funcţionale, specifice pentru sistemele cooperative la nivel de grupe de lucru sunt
următoarele:
• să permită conlucrarea sistemelor de operare la nivel de client, reţea şi
server;
• să permită lucrul în regim mobil şi la distanţă;
• să asigure interactivitatea între unităţi economice diferite.
O infrastructură completă pentru un sistem cooperativ trebuie să îmbine tehnologiile
modului de lucru în cooperare asistată de calculator (comunicaţie, colaborare, coordonare) şi
să creeze o legătură între ele, realizând un întreg mult mai complex decât suma celor trei.
Infrastructura sistemului cooperativ trebuie să fie destul de flexibilă pentru a permite
utilizatorilor extinderea cerinţelor specifice.
Se observă astăzi o mare diversitate de căi de abordare, în special, datorită dinamicii
tehnologiei şi a posibilităţilor nebănuite de utilizare în domenii diferite.

17


Sistemele cooperative nu reprezintă un domeniu strict delimitat, în sensul unei realizări
comune, ci un mozaic de componente.
1. Considerând că un sistem de cooperare asistată de calculator reprezintă un suport
pentru o asistare corespunzătoare a muncii individuale în cadrul unei colectivităţi, se
ajunge la concluzia că sistemul cooperativ reprezintă o integrare a următoarelor funcţii
şi tehnologii:
• comunicaţie - prin schimb de mesaje;
• cooperare - prin punerea la dispoziţie a unui spaţiu mare de lucru, partajat
virtual;
• coordonare - prin adăugare la structurile proceselor economice, a atributelor
de comunicaţie şi de cooperare, în vederea posibilităţii implementării
politicilor unor unităţi economice sau administrative.
2. Cerinţele la nivelul componentelor de comunicaţie, colaborare şi automatizare a
fluxului de lucru a sistemului cooperativ pentru asigurarea cooperării în unităţi
organizaţionale:
• cerinţele pentru comunicaţie şi cooperare sunt distincte. Mesageria
electronică de una singura nu prezintă suficiente facilităţi pentru procesul de
cooperare. Tehnologia bazelor de date utilizează modelul „tragere” (pull)
pentru distribuţia informaţiei, ceea ce implică utilizatorii în procesele de
cooperare;
• cooperarea necesită un sistem ce combina modelele „push” şi „pull” şi un
cadru robust pentru exploatarea multiplelor căi pe care utilizatorii le necesită
pentru a comunica şi coopera;
• baza de date partajată este esenţială pentru lucrul în cooperare, vederi
partajate şi pentru cristalizarea informaţiei existente în cunoaşterea
organizaţională; o cale pentru realizarea integrării modelelor „push” şi „pull”
este realizată prin instrumentele ce permit o utilizare coordonată a mesageriei
şi a tehnologiei bazelor de date partajate.
3. Pentru procesele economice, în care apar atât activităţi structurate, cât şi nestructurate,
se pot trage următoarele concluzii privind cerinţele funcţionale, legate de modalităţile
de lucru:
a. desfăşurarea reală a lucrului implică o mişcare dinamică între activităţi
structurate - nestructurate, precum şi între activităţi predefinite şi ad-hoc.
Aceasta necesită utilizarea unui model integrat push / pull pentru a permite
persoanelor să se mute de la un tip de lucru la următorul, în cursul unei
desfăşurări normale a procesului de lucru.
b. activităţile structurate, predefinite în grup, pot fi utilizate prin programarea de
aplicaţii de automatizare a fluxului de lucru. Acestea, în funcţie de tehnologia
folosită, sunt de două tipuri de bază:
prin „routare”, cele bazate pe tehnologia mesageriei electronice;
prin „tragere”, cele bazate pe tehnologia bazelor de date partajate.
18


Integrarea celor două moduri de abordare privind automatizarea fluxului de
lucru, se realizează prin dezvoltarea unui cadru integrat de dezvoltare de
aplicaţii ce exploatează atât serviciile oferite de mesageria electronică, cât şi
cele prezentate de bazele de date partajate.
c. mediul de dezvoltare de aplicaţii reprezintă componenta de bază a arhitecturii
unui sistem cooperativ. Cheia pentru dezvoltarea unor aplicaţii puternice având
ca obiectiv automatizarea fluxului de lucru constă în existenta unui mediu de
dezvoltare de aplicaţii, integrat ca o componentă a sistemului de automatizare a
fluxului de lucru.
4. În etapa actuală, utilizarea explozivă a sistemelor client / server la nivel organizaţional
bazate pe tehnologia Internet – Intranet – Extranet conduce la o redefinire a
arhitecturii sistemelor de cooperare asistată de calculator, pentru unităţi
organizaţionale. Aplicaţiile pentru unităţi economico-administrative, bazate pe
tehnologia Web, au revoluţionat comunicaţia şi cooperarea din cadrul acestora.
Intranet-urile ce operează pe reţele deschise TCP / IP, permit societăţilor comerciale să
utilizeze aceleaşi tipuri de servere şi „browsere” folosite pentru World Wide Web în
aplicaţii interne distribuite prin intermediul reţelelor locale (LAN) ale societăţii.
Deoarece Intranet-urile se bazează pe aceleaşi standarde de protocoale şi tehnologii
independente Internet, ele sunt accesibile fiecărui membru din cadrul organizaţiei, fără
a ţine seama de alegerea platformei hardware. Serverele Intranet permit o reală
funcţionalitate economică şi o cooperare eficientă între colectivitatea unei unităţi
organizaţionale. Astfel, ele fac posibilă:
• publicarea / difuzarea de informaţii;
• procesarea datelor;
• execuţia aplicaţiilor având ca suport baze de date;
• colaborarea eficientă între personalul societăţii;
• colaborarea cu furnizorii şi clienţii societăţii.
Noi tehnologii şi aplicaţii:
• medii de proiectare virtuală, în care proiectanţii vor putea să configureze
propriile seturi de instrumente adaptate la sarcinile de îndeplinit, acestea pot
fi accesate prin intermediul Internetului de către toţi inginerii implicaţi în
proiectul respectiv, sau pot fi accesate prin Intranetul organizaţiei. Acest
mediu de proiectare virtuală va fi mult mai uşor de folosit, va permite accesul
la multe documente de specialitate, se vor putea schimba date şi fişiere într-un
nou mod, printr-un format neutru şi securizat, astfel se vor înlătura
problemele existente în schimbul de fişiere dintre diferitele soft-uri de
proiectare şi fabricaţie. Acest tip de sistem presupune existenţa unui puternic
motor de căutare, sortare şi indexare. Un astfel de sistem este WELD (Web-
based Electronic Systems Design).
• Medii colaborative de prototipare virtuală, acestea presupun lucrul în echipe
specializate, distribuite geografic, aceste medii asigură şi contactul vizual cu
ceilalţi actori implicaţi, combinat cu instrumente de comunicaţie sofisticate.
19


Aceste medii asigura colaborarea între mai mulţi utilizatori şi mai multe
aplicaţii în mediu 3D. În acest model, obiectele 3D pot fi văzute simultan de
mai mulţi utilizatori, aceştia pot interacţiona şi pot comunica în timp real, se
poate modela, remodela şi evalua respectivul proiect [10].
• Digital engineering libraries (librării digitale în domeniul ingineriei), sunt
foarte importante în cadrul sistemelor de inginerie colaborativă. Aceste
biblioteci on-line vor stoca şi organiza informaţii în legătură cu tipul
produselor, funcţii şi diverse specificaţii. Este necesară o clasificare şi
sistematizare a cunoştinţelor inginereşti. Fiecare produs va fi reprezentat prin
modele multiple în diferite faze de abstractizare şi acordat pentru diferite
aplicaţii. Aceste modele pot fi scrise în diferite limbaje şi reprezentate în
diferite forme. Instrumentele de vizualizare integrate cu motoarele de căutare
vor ajuta proiectantul să parcurgă o paletă largă de informaţii. Pe lângă
aceasta, un inginer va avea nevoie de un sistem inteligent de căutare şi
explorare a bibliotecilor astfel încât modelul găsit să corespundă cerinţelor.

2.4. Domenii de utilizare şi aplicaţii

2.4.1. Domenii de utilizare

Realizarea produsului conform cerinţelor pieţei şi aducerea acestuia pe piaţă la
momentul potrivit, la un preţ competitiv presupune o bună cooperare între organizaţiile
implicate (asociaţi, consumatori, furnizori, consultanţi, experţi în logistică etc.) şi folosirea
unor sisteme de colaborare performante pentru realizarea acestor scopuri. Aceste sisteme
cooperative trebuie să fie capabile să asigure colaborarea între diferite discipline şi tehnologii,
de preferat în timp real. Sistemele cooperative sunt folosite cu succes în domeniul ingineriei,
economic, sănătate, transporturi etc.

Soft-uri:

AutoVue SolidModel Professional for Java permite:
• vizualizarea rotirea, transformarea, măsurarea precisă a unor piese şi
ansambluri modelate în CATIA, Pro/E, Unigraphics, SolidWorks, Solid
Edge, Autodesk Inventor şi Mechanical Desktop, DirectModel JT, VDA-FS,
STEP, STL şi alte formate 3D;
• vizualizarea unor piese şi ansambluri din AutoCAD, MicroStation, Cadkey,
ME10, HPGL, IGES, şi alte formate 2D sau vederi 2D preluate din modelele
3D ale unor soft-uri;
• folosirea în cadrul sistemului a soft-urilor de tipul: MS Office, Visio, Adobe
PDF, PostScript, WordPerfect;

20


• clienţii sunt capabili să contacteze persoanele implicate în cadrul proiectului,
pot programa întâlniri on-line fără a părăsi mediu propriu de lucru;

Fig.2.2. – Interfaţa sistemului AutoVue SolidModel Professional

Fig.2.3. – Exemplu de utilizare a sistemului AutoVue SolidModel Professional

• se pot vedea, manipula, marca interactiv orice tip de document în mai mult
de 200 de formate suportate de acest sistem;
• se pot corecta, discuta anumite idei şi probleme, se pot coordona activităţi,
toate în timp real, fiecare utilizator este identificat şi în cazul în care se
doreşte marcarea anumitor parţi ale piesei acesta are o culoare predefinită de
marcare.
Colaborarea în timp real, în sistemul AutoVue SolidModel Professional presupune: întâlnirea
actorilor implicaţi, posibilitatea de a vedea în timp real desenele sau schiţele, posibilitatea de a
marca zonele din desen cu posibile probleme, posibilitatea de a comunica prin intermediul
chat – ului [66].
Tango
• este un sistem cooperativ bazat pe Java;
• permite atât colaborarea sincronă cât şi asincronă;
• permite integrarea mai multor genuri de aplicaţii;
• este focalizat pe www.
21


ISAAC
• permite atât colaborarea sincronă cât şi asincronă;
• face colaborarea asistată de calculator mai naturală, mai puternică şi mai
receptivă la mai multe moduri de comunicare necesare utilizatorilor;
Workplace
• permite colaborarea în timp real cât şi cea asincronă;
• sistemul se bazează pe camere virtuale de colaborare;
• camerele virtuale oferă instrumente de colaborare adecvate cu nevoile
utilizatorilor;
• permite integrarea mai multor tipuri de aplicaţii;
• pune la dispoziţia utilizatorilor o bază de date cu acces în funcţie de nivelul
de securitate al datelor;
Mushroom
• spaţiul de lucru este adaptat conceptului multimedia;
• are la bază Java;
• prezintă camere virtuale pentru lucrul pe echipe şi între echipe;
• prezintă instrumente pentru managementul activităţilor;
• camerele virtuale se pot personaliza în funcţie de utilizator şi de cerinţele
acestuia;
• sistemul este concentrat pe securitatea documentelor;
• este un sistem dinamic, permite crearea, inserarea şi manipularea diferitelor
obiecte în timp real [69].
Toate aceste aplicaţii sunt folosite cu preponderenţă în domeniul ingineriei, în
particular pe diferite specializări: mecanic, electric, transporturi, construcţii etc. Un
dezavantaj major al acestor aplicaţii este acela că asigură doar vizualizarea pieselor şi
ansamblurilor. De exemplu într-o colaborare între 2 echipe de cercetare dispersate geografic,
dacă prima foloseşte pentru a proiecta anumite componente soft-ul CATIA, iar cea de-a doua
Unigraphics, aceasta poate doar vizualiza realizările primei echipe fără a putea modifica,
eventual poate face unele observaţii ce vor putea fi efectuate în sistemul iniţial.

2.4.2. Tipuri de relaţii în cadrul întreprinderii virtuale

Marketingul relaţiilor este ansamblul de principii, modele, măsuri care au ca scop
selectarea, iniţierea, managementul şi controlul pe termen lung al relaţiilor de afaceri şi
cuprinde în afară de relaţiile cu clienţii toate relaţiile externe ale firmei. Bineînţeles firmele
trebuie să acorde atenţie şi relaţiilor interne. Marketingul relaţiilor cuprinde următoarele
câmpuri:

22


• Relaţii orizontale – se referă la diferitele componente ale societăţii –
investitori, acţionari, concurenţi, instituţii;
• Relaţii verticale – cu furnizori, intermediari, distribiutori, clienţi;
precum şi:
• Relaţii externe – care cuprind toate relaţiile externe ale firmei, sau în sens
mai restrâns relaţiile cu clienţii sau consumatorii finali;
• Relaţiile interne – relaţiile cu interiorul organizaţiei – marketingul intern
vizând angajaţii.
B2B este un acronim care se referă la comerţul electronic Business to Business.
Comerţul electronic Business to Business ia forma proceselor automate între partenerii de
afaceri şi se realizează într-un volum mult mai mare decât aplicaţiile Business to Customer.
B2B descrie orice relaţie între o firmă care vinde produse sau oferă servicii unei alte
firme şi firma care cumpără produsul sau serviciul. Software-ul B2B permite companiilor să
administreze integrarea şi automatizarea proceselor cu furnizori cheie, parteneri şi clienţi via
Internet. Aceasta se poate realiza permiţând sistemelor informaţionale noi şi celor deja
existente să comunice între ele într-un limbaj comun.
Principalele avantaje ale relaţiei B2B:
• reducerea costurilor;
• creşterea eficienţei şi a vânzărilor;
• mai bună relaţie cu partenerii.
B2C este o abreviere de la Business-to-Costumer electronic commerce. Poate fi
recunoscut prin formele de adresare publică ale comerţului electronic precum magazinele
web.
Comerţul electronic este înţeles în general ca vânzarea unor bunuri şi servicii
„consumatorilor finali”. Aceasta nu este însă cea mai importantă parte a afacerilor on-line.
Este de asemenea, adesea considerat fără succes pentru simplul motiv că ţintele au fost fixate
prea sus, se doreşte o realizare a acestora prea devreme şi pentru că nenumăratele încercări au
fost prost planificate şi administrate. O astfel de relaţie nu este uşor de realizat deoarece
vânzarea on-line nu funcţionează decât dacă este bine integrată cu logistică, cumpărare etc.
B2E este un acronim care se referă la comerţul electronic business-to-employee, o
reţea internă întreprinderii care permite companiei să furnizeze produse şi/sau servicii
angajaţilor. În mod curent, companiile folosesc reţelele B2E pentru automatizarea proceselor
legate de angajaţi [44].
Exemple de aplicaţii ale B2E:
• Managementul poliţelor de asigurare on-line;
• Diseminarea anunţurilor care ţin de corporaţie;
• Cereri de aprovizionare on-line;
• Oferte speciale de angajare.

23


În cadrul relaţiilor de tipul IntraBusiness din cadrul comerţului electronic se regăsesc:
• Activităţile IntraBusiness de e-Commerce din cadrul unei organizaţii sunt:
între companie şi angajaţii săi;
între compartimente din cadrul companiei;
între angajaţii aceleiaşi companii.
• Business-to-employees (B2E)—intrabusiness prin care o companie
furnizează produse şi servicii angajaţilor ei:
pregătire şi educaţie furnizată prin intermediul reţelelor intranet;
comenzi electronice pentru aprovizionare şi materiale necesare
desfăşurării activităţii;
cumpărarea cu discount a asigurărilor, biletelor de călătorie etc., prin
Intranet – ul companiei;
magazinele corporaţiei vând produsele companiei cu discount;
compania publică informaţii pe reţeaua internă;
angajaţii obţin unele avantaje în plus, urmează cursuri etc.
Aplicaţiile reprezentative ale B2E includ:
• oferirea de unelte electronice de comunicare pentru reprezentanţii
domeniului;
• instruire şi educaţie prin reţeaua Intranet;
• utilizarea cataloagelor electronice şi a formularelor de comandă de către
posibilul client;
• instrumente electronice pentru comunicare, colaborare şi informare;
• sisteme pentru diseminarea informaţiilor sau care permit angajaţilor să-şi
administreze avantajele via intranet.
Activităţi între diferitele compartimente ale întreprinderii: companiile mari sunt
alcătuite din compartimente independente care „vând” sau „cumpără”
materiale, produse şi servicii unele de la altele. Aceste tranzacţii pot fi
realizate cu uşurinţă prin Internet;
• companiile deţin reţele construite pentru a face legătura între distribuitorii
companiei;
• suport pentru comunicaţii;
• colaborare;
• executarea tranzacţiilor;
Activităţi care se desfăşoară între angajaţii întreprinderii: marile organizaţii au
posibilitatea de a adăuga pe reţeaua intranet a unei aplicaţii de mică
publicitate prin care angajaţii pot cumpăra şi vinde produse şi servicii unii de
la alţii;
• se poate realiza interconectarea Intranet – urilor pentru a creşte aria de
expunere.
24


• angajaţii colaborează şi comunică folosind tehnologiile comerţului electronic
C2C (customer-to-customer) – acest tip de relaţie este mai vechi decât e-bussiness,
se referă la relaţiile între clienţi.
C2B (customer-to-business) - este un acronim care se referă la activitatea desfăşurată
de client: de a verifica, compara, analiza calităţii şi a preţurilor înainte de a cumpăra sau a
semna o colaborare.
Alte tipuri de relaţii:
B2G este un acronim care se referă la reţelele de comerţ electronic business to
government care permite companiilor să lanseze oferte la licitaţiile lansate de stat prin RFP.
RFP este tot un acronim pentru Request For Proposal, un termen care se referă la o
cerere de oferte pentru un anumit produs sau serviciu. Mai este cunoscut şi sub denumirea de
RFQ (request for quotation). Un RFP cere de obicei mai mult decât un preţ, incluzând şi
informaţii generale despre corporaţie, informaţii şi documente financiare, şi istoricul
corporaţiei.
B2X este un acronim care se referă la reţelele de comerţ electronic business to
exchange care conectează companiile la site-urile şi serviciile B2B. Aceasta permite unei
companii să evalueze multe alternative de servicii B2B pentru soluţia sau preţul optim.
B2A este un acronim ce se referă la relaţiile organizaţiei cu administraţia locală şi
guvernamentală.
C2A este un acronim care se referă la relaţiile clientului cu administraţia.

Fig.2.4. – Tipuri de relaţii

În figura 4 am prezentat principalele tipuri de relaţii ce se desfăşoară în cadrul unei
organizaţii şi între diferite organizaţii şi instituţii. Figura conţine arhitectura simplificată a
două organizaţii, clienţii acestora şi diferite instituţii. Astfel între aceste organizaţii se
25


formează o relaţie B2B, în cadrul acestora există relaţii de tip Intrabusiness: B2E, E2E etc.
Relaţia cu clienţii este de tipul B2C , iar reversul acesteia C2B. Relaţiile între organizaţie şi
diversele instituţii pot fi de tipul B2G sau B2A. De asemenea şi clientul are o relaţie directă
cu administraţia, de tip C2A.

2.4.3. Managementul datelor de produs

La sfârşitul anilor 1980 companiile de soft au introdus prima generaţie de sisteme
PDM (Product Data Management – Managementul datelor de produs). Acest tip de sisteme a
apărut ca o necesitate a marilor companii care datorită dezvoltării continue nu-şi mai puteau
coordona şi conduce eficient activitatea. Unele firme de soft au avut tendinţa iniţial de a oferi
soluţii PDM separat, dar majoritatea au preferat să le ofere împreună cu softul de tip CAD –
CAM – CAE , datorită greutăţilor de integrare al acestui tip de soft cu cele deţinute de
organizaţia client. Astfel firmele de soft au preferat să integreze aceste sisteme cu cele de tip
CAD – CAM – CAE şi să le ofere clienţilor mai vechi [73] [1]. La baza PDM stă o bază de
date de tip RDBMS (Relational Database Management System – Sistem de administrare a
bazelor de date relaţionate). Baza de date este folosită pentru a fi înregistrate piese şi relaţiile
dintre fişierele acestor piese. Sistemele PDM oferă securitate sporită a datelor, stocarea
fişierelor, clasificare, notificare, control şi diverse aplicaţii pentru procese specific inginereşti.
Un punct comun al primelor sisteme PDM a fost administrarea datelor de produs încă din
punctul iniţial, până la fabricaţie şi apoi până la uzura morală a produsului. Astfel se poate
observa că primele sisteme PDM au avut ca obiectiv principal fabricaţia.
În ultimii ani, momentul de apariţie pe piaţă cu un nou produs a devenit foarte
important pentru majoritatea companiilor. Astfel s-a simţit nevoia de a reduce timpul dintre
punctul de pornire al proiectului şi livrarea produsului, prin diverse tehnici specifice ingineriei
concurente. A doua generaţie de sisteme PDM a reuşit să integreze aceste cerinţe oferind
utilizatorilor un suport pentru întregul ciclu de realizare al produselor. Aceste sisteme permit
folosirea elementelor specifice ingineriei concurente, pot administra şi fazele intermediare ale
proiectului: proiectarea prototipului, fabricarea şi testarea acestuia etc. [47].
Sistemele PDM realizează mai multe copii ale principalelor documente, acestea pot
fi accesate de către utilizatorii interesaţi. În momentul în care se face o modificare în cadrul
unui fişier, modificarea este înregistrată (persoana, data, motivul), şi se realizează un nou
fişier cu aceste modificări , păstrându-se totodată şi varianta originală. Acesta este principalul
principiu care stă la baza PDM.
Conceptul de PDM pentru o mai bună înţelegere poate fi separat în „Data
Management”- administrarea datelor şi „Process Management” – administrarea proceselor.
a. Administrarea datelor
Sistemul de administrare a datelor controlează lucrul cu documentele firmei, oferind
informaţii complete cu privire la piesele aflate în stadiu de proiect, dimensiunile viitoarei
piese, greutate, locul unde va fi folosită etc. Acest sistem este capabil să relaţioneze toate
aceste informaţii aflate în baza de date. Administrarea datelor presupune:

26


• Clasificarea componentelor. În cadrul sistemelor PDM clasificarea este o
funcţie fundamentală. Clasificarea componentelor se poate face în funcţie de
caracteristicile elementelor, care vor fi introduse în baza de date pe clase. La
rândul lor aceste clase pot fi reunite pe grupe de clase şi familii de piese.
Astfel, lucrătorii companiei pot organiza şi ierarhiza mai eficient informaţiile
care se vor regăsi în caz de necesitate mult mai uşor. Fiecare piesă poate avea
propriile sale atribute şi caracteristici.
• Clasificarea documentelor. Documentele aflate în strânsă legătură cu
componentele pot fi clasificate în mod similar, de exemplu pot fi clase de
tipul: „schiţe”, „modele 3D”, „publicaţii tehnice” etc. Fiecare document
poate avea propriul set de atribute: piesă, număr, autor, data introducerii în
sistem şi în acelaşi timp poate fi menţinută relaţionarea cu propriile
componente. De exemplu pentru un rulment se pot extrage informaţii de
tipul: schiţe 2D, modelul 3D, fişiere cu analiza prin element finit,
modificările suferite în timp, autorul, date tehnice etc.
• Structura produsului. Baza de date poate fi accesată şi din punct de vedere
al produsului văzut ca ansamblu. Se pot vedea părţile componente ale
ansamblului, materialele folosite pentru fiecare piesă, detalii de fabricaţie,
detalii financiare, furnizori, data livrării, întreţinere şi documentaţie. Astfel,
un specialist dintr-un anumit domeniu poate vedea datele produsului
respectiv din propriul punct de vedere şi conform pregătirii sale.
b. Administrarea proceselor, reprezintă controlul asupra modului în care angajaţii unei
organizaţii introduc, modifică şi accesează baza de date. Acest mod de lucru presupune trei
funcţii principale:
b.1 Administrarea modului de lucru, presupune controlul asupra modului de lucru a
angajaţilor cu baza de date. De exemplu, pe parcursul derulării unui proiect, o piesă modelată
în 3D poate suferi sute de modificări până să corespundă cerinţelor. Sistemul PDM permite
înregistrarea tuturor variantelor de model, care sunt arhivate şi pot fi ulterior accesate în cazul
în care proiectantul doreşte să revină la o variantă anterioară. De asemenea, sistemele PDM
adoptă principiile ingineriei concurente. În momentul în care proiectantul principal face o
modificare, toţi ceilalţi membrii ai echipei de lucru sunt anunţaţi instantaneu şi pot copia nouă
variantă.
b.2 Administrarea fluxului de lucru. Pentru dezvoltarea unui produs, în cele mai
multe cazuri, este necesară proiectarea a sute de piese. Pentru fiecare piesă în parte fişierele
pot fi create, modificate, văzute, verificate şi aprobate de foarte multe persoane, probabil de
mai multe ori. Mai mult piesele pot fi create prin metode diferite şi pot conţine diferite tipuri
de fişiere: modele solide, diagrame, analiză cu element finit etc. Lucrul în echipă asupra unor
documente comune are un impact asupra fişierelor aflate în legătură cu acestea. Sistemul
PDM ajută la administrarea acestor date, pentru a preveni confuziile. De exemplu lucrul cu
acest sistem va împiedica un inginer să lucreze asupra unei piese asupra căreia s-a luat o
decizie de modificare. Toate persoanele implicate în proiect sunt introduse în baza de date
notificându-se documentele asupra cărora lucrează. Astfel în momentul apariţiei unei
modificări acesta este anunţat instantaneu şi suplimentar i se pot da explicaţii asupra acestor
modificări şi asupra noilor sarcini de îndeplinit.
27


Fig. 2.5. - Fluxul informaţional în PDM [11]

Sistemul PDM permite o mai uşoară coordonare şi conducere a activităţilor, astfel un
document poate trece la faza următoare doar după ce a fost verificat şi aprobat de persoanele
competente în luarea deciziilor de acest tip. [45]
b.3 Administrarea versiunilor preliminare de documente. Prin acesta se înregistrează
toate evenimentele petrecute pe parcursul realizării piesei. Acest lucru permite unui utilizator
să vadă întreaga „istorie” a proiectului şi a piesei în particular. În cazul apariţiei unei
probleme acesta poate interveni chiar la sursa acestei probleme, sistemul permiţând o
actualizare documentelor legate de acesta.
Beneficiile folosirii sistemelor PDM:
a. reduce timpul de apariţie pe piaţă al produsului;
Principalii factori ce duc la întârzierea apariţiei produsului:
• timpul necesar îndeplinirii unei sarcini;
• timpul pierdut cu executarea acestuia;
• timpul pierdut cu reproiectarea produsului.
Aceste obstacole sunt înlăturate de sistemele PDM prin:
• reducerea timpului de îndeplinire a unei sarcini prin oferirea de date la
cerere, instantaneu;
• permite realizarea mai multor sarcini simultan;
• permite accesul la baza de date persoanelor autorizate, tot timpul, cu
asigurarea faptului că acestea sunt actualizate.
b. aduce un spor de productivitate proiectării produselor;

28


PDM permite inginerilor să folosească instrumentele adecvate realizării sarcinilor,
permite un acces eficient la baza de date. S-a dovedit faptul că aproximativ 25-30% din
timpul destinat proiectării este folosit pentru a căuta, primi, copia şi verifica informaţia
necesară. PDM înlătură acest timp pierdut în totalitate, proiectantul primeşte toate aceste
informaţii instantaneu în timpul lucrului cu piesa respectivă. Sistemele PDM înlătură
problemele legate de rezolvarea unor probleme, astfel, proiectantul poate afla din baza de date
dacă acest tip de problemă a mai apărut şi modul în care a fost rezolvată, el poate folosi aceste
informaţii pentru rezolvarea propriei probleme, fără a pierde timpul cu dezvoltarea unei soluţii
proprii de rezolvare.
c. precizie mărită în proiectare şi fabricaţie;
d. pune în valoare creativitatea echipei;
e. utilizare uşoară. Asigură o interfaţă uşor de utilizat, accesul la informaţie se face
instantaneu;
f. securitate sporită a datelor. Informaţiile pot fi accesate doar de persoanele
autorizate, fiecare utilizator are acces doar la informaţiile de care are nevoie în cadrul
proiectului.;
h. Oferă un bun control al întregului proiect. PDM oferă conducătorului de proiect o
serie de instrumente necesare controlului şi verificării proiectului în fiecare stadiu de
dezvoltare. Acesta poate observa posibilele probleme şi întârzieri, activitatea fiecărui membru
al echipei etc.[72].
Principalele funcţii ale sistemelor PDM [44]:
• administrarea realizării proiectului, oferă securitate şi control, stabileşte
relaţionările între date, lista utilizatorilor, verificări interne şi externe;
• managementul schimbării, specifică cine ia deciziile, cum şi în ce mod;
• clasificare, oferă instrumente pentru căutare în baza de date;
• programarea resurselor în cadrul proiectului, lista cu materiale necesare;
• notificare, oferă prin intermediul interfeţei posibilitatea de a comunica cu
exteriorul;
• transfer de date, oferă instrumente pentru transferul datelor între utilizatori,
aplicaţii (de exemplu între CAD şi CAM) şi produse;
• transfer de date;
• oferă instrumente speciale pentru administrarea întregului sistem PDM;
Organizaţiile ar trebui să folosească acest tip de sisteme deoarece :
• reduce timpul de intrare a produsului pe piaţă cu 25%;
• încurajează ingineria colaborativă;
• reduce timpul necesar unor modificări cu 30%;
• reduce erorile în realizarea produsului cu 22%;
• reduce costurile legate de proiectare şi fabricare cu 10%;
29


• rezolvă rapid problemele legate de noile cerinţe ale clientului legat de
produs;
• îmbunătăţeşte imaginea firmei;
• asigură o mai bună satisfacţie a clienţilor [77].

2.4.4. Planificarea resurselor întreprinderii

ERP (Entreprise Resource Planning – Planificarea resurselor întreprinderii) este un
sistem informaţional integrat destinat ansamblului de funcţii clasice ale unei întreprinderi:
contabilitate, comercial, producţie, mentenanţă. Diferitele module şi funcţii sunt integrate într-un
referenţial unic de proces.
Organizarea prelucrării informaţiilor unui astfel de sistem se face prin :
• descompunerea analitică a informaţiilor pe funcţii;
• urmărirea performanţelor financiare;
• execuţia şi urmărirea informaţiilor principale.

Fig. 2.6. – Arhitectura funcţionala a unui ERP

ERP acţionează în integralitatea întreprinderii ca un instrument de asigurare a
optimizării productivităţii şi de reducere la maxim a ciclurilor de realizare a produselor . La
apariţia lui, termenul ERP definea o metodă de management, ca şi MRP. În continuare,

30


această metoda a fost integrată şi dezvoltată prin aplicaţii informatice. Finalitatea unui
software de tip ERP este de a asigura managementul ansamblului de fluxuri ale unei
întreprinderi, în decursul funcţionarii sale.
Obiectivul ERP este de a optimiza funcţionarea unei întreprinderi prin sincronizarea
şi asigurarea coerenţei fluxurilor. Aceste fluxuri pot fi :
• de materii prime şi de materiale;
• de produse;
• de informaţii;
• financiare;
• de decizie.

Fig. 2.7. - Funcţiile contabile ale unui E.R.P.

Managementul în mod ERP vizează gestiunea şi planificarea ansamblului de fluxuri
şi funcţii ale unei întreprinderi, inclusiv a celor logistice. Domeniul de aplicare se întinde de la
lanţul de furnizori şi până la clienţii finali. În figura 2.6. am schiţat arhitectura unui sistem de
tip ERP prin prezentarea principalelor funcţii de gestiune.
În figura 2.7. sunt prezentate principalele funcţii contabile ale unui sistem ERP.
Componentele ERP:
• contabilitatea clienţilor;
• contabilitatea furnizorilor;
• managementul activităţilor;
• lista de materiale;
• planificarea resurselor şi a materialelor;

31


• e-Business;
• managementul resurselor umane;
• logistică;
• stat de plată;
• vânzări şi marketing.
Beneficiile implementării ERP:
• oferă o bună acurateţe a informaţiilor oferind detalii şi prezentări complete;
• îmbunătăţeşte metodele de informare prin informări dese şi actualizate cu
privire la principalele activităţi;
• reduce nevoia de documente scrise prin oferirea unor formate on-line pentru
o mai rapidă introducere şi totodată extragere de informaţie din baza de date;
• permite departamentului de contabilitate să controleze mai eficient datele şi
creşte productivitatea muncii în aceste departamente;
• se măreşte controlul asupra costurilor;
• se poate da un răspuns mult mai rapid clientului cu privire la viitorul produs;
• oferă o mai bună monitorizare şi o rapidă rezolvare a chestionarelor;
• poate oferi un avantaj faţă de competitori prin îmbunătăţirea procesului de
afaceri;
• oferă o bază de date unică ce poate fi accesată de mai multe aplicaţii.
Implementarea ERP presupune un proces lung, paşii sunt următorii:
a. planificarea proiectului;
b. analiza operaţională;
c. reingineria proceselor de afaceri;
d. instalarea şi configurarea;
e. pregătirea personalului;
f. configurarea conform cerinţelor afacerii;
g. configurarea modulelor;
h. adaptarea interfeţei conform cerinţelor;
i. conversia de date;
j. documentaţie specifică;
k. pregătirea specialiştilor;
l. testare;
m. post implementare / audit.
Principalii creatori de software în domeniul ERP sunt:
32


• mySAP.com-www.sap.com;
• BAAN-www.baan.com;
• J.D.Edwards e-business Suite-www.jdedwards.com;
• Oracle Financial Suite-www.oracle.com;
• Siebel-www.siebel.com;
• Peoplesoft-www.peoplesoft.com;
• Microsoft Grand Plains-www.microsoft.com/middleeast;
• Foxboro-www.foxboro.com [75].
Principalele avantaje ale ERP:
• costuri mici cu privire la inventar;
• costuri reduse privind comenzile;
• reducerea costurilor de producţie;
• reducerea costurilor cu transportul;
• investiţii mici în echipamente;
• investiţii mici în echipamente şi terenuri;
• cheltuieli reduse cu contabilitatea;
• asigură procese de producţie mai flexibile;
• reduce erorile privind coordonarea;
• se reduc stocurile;
• creşte transparenţa în relaţia cu clientul;
• reducerea timpului de asamblare;
• asigură o mai bună adaptare la cerinţele clientului;
• creşte satisfacţia consumatorului;
• creşte volumul de vânzări;
• creşte cota de piaţă;
• creşte profitul.
Dezavantaje şi posibile probleme:
• unele sisteme pot fi costisitoare şi greu de întreţinut;
• unele sisteme pot fi dificil de utilizat;
• posibilă problemă apărută în cadrul unui departament poate afecta activitatea
celorlalte departamente, de aici rezultă faptul că sistemul este vulnerabil la
apariţia unei probleme la o verigă din lanţ;
• pot apărea probleme de compatibilitate cu sistemele folosite de parteneri;

33

Cicerone laurentiu popa teza doctorat

Cicerone laurentiu popa teza doctorat

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (20)

Similar to Cicerone laurentiu popa teza doctorat

Similar to Cicerone laurentiu popa teza doctorat (20)

Cicerone laurentiu popa teza doctorat