Cartea "Biblia Necunoscută" adună texte apocrife și pseudo-epigrafe de origine iudeo-creștină, lămurind părți neexplicate din Vechiul și Noul Testament, în special perioada vieții lui Iisus dinainte de predicare. Autorul, Pompiliju Sfera, discută clasificările literaturii creștine, inclusiv deciziile luate la Sinoadele Ecumenice, și traduce lucrări vechi menționate de părinții bisericii. Această colecție de texte, tradusă din engleză veche, se bazează pe scrieri considerate pro-canonice și oferă detalii care compun o înțelegere mai profundă a tradițiilor biblice.

1. BIBLIA NECUNOSCUTĂ
Apocrife şi pseudo-epigrafe iudeo-creştine
Traducere din limba engleză de Pompiliju Sfera
după
„The Lost books of Bible” şi „The forgotten books of Eden”
publicată de World Bible Publishers Inc. 1926, 1927.
1

2. Cuvânt înainte
În cartea mea precedentă "Urmaşii lui Ham, fiul blestemat al lui Noe," am amintit
despre manuscrisele de la Marea Moartă-Qumran, în special de cartea Jubileelor a lui
Enoh şi Geneza-apocrif, ultima vorbind despre viaţa lui Avram, patriarhul biblic.
Am intenţionat ca în această carte să traduc o culegere de texte, aşa numite apocrife,
cărţi non-canonice, dar care sunt de o strictă origine iudeo-creştină, deci care nu se
îndepărtează de la Sfânta Scriptură, ci care dimpotrivă lămuresc anumitele părţi rămase şi
în continuare necunoscute din Noul şi Vechiul Testament. De exemplu, după cum bine
ştim Biblia nu ne-a putut relata în întregime viaţa Domnului nostru Iisus Hristos, de la
naşterea sa şi până a nu începe să propovăduiască. Despre această perioadă din viaţa
Mântuitorului Biblia nu ne spune aproape nimic. Ce-a făcut Iisus în răstimpul acesta până
la vârsta de 30-33 de ani, unde a trăit..etc? Din această cauză cititorul biblic, este nevoit
să apeleze la o altă literatură, cum ar fi Sfânta Tradiţie, precum şi asupra cărţilor ne-
canonice, apocrife, pseudo-epigrafe, pentru a-şi lărgi spectrul cunoştinţelor sale.
Literatura non-canonică este foarte vastă. Dacă am parcurge în mod sistematic şi am
culege şi reintegra toate aceste texte laolaltă, am obţine o nouă Biblie, o Biblie
necunoscută şi poate chiar mai mult decât atât.
Textele traduse din „The Lost books of Bible” şi „The forgotten books of Eden”
publicată de World Bible Publishers Inc. în 1926 şi respectiv 1927, am hotărât să le adun
în această carte dându-i numele de "Biblia Necunoscută" pentru a le oferi celor interesaţi
în domeniu. În acest scop am tradus doar textele care sunt într-o legătură strânsă cu
textele biblice. Multe din aceste texte traduse de mine provin din veacurile I, II, III şi IV
d.Hr., fiind transcrise după originale care din păcate nu ni s-au păstrat, s-au care s-au
păstrat într-un număr foarte redus. Unele apocrife sunt foarte vechi, bucurându-se chiar de
o reputaţie foarte mare în timpul Sfinţilor Părinţi ai Biserici Creştine Timpurii, a căror
precizie în relatarea evenimentelor nu de rare ori o depăşeşte şi pe cea biblică.
În anul 313 d.Hr. împăratul roman Constantin cel Mare a pus în aplicare un edict
pentru ai proteja pe creştini de prigonirile la care au fost supuşi timp de trei secole, mai
precis de la răstâgnirea lui Hristos. Unul dintre cei mai cunoscuţi sfinţi părinţi, pe nume
Eusebiu de Cezareea, a convocat o adunare plenară, la care aveau să participe toţi
episcopii din întreaga lume creştină de atunci. Este vorba de Sinodul I de la Nicea (325
d.Hr.) la care au luat parte peste 600 de episcopi, preoţi şi diaconi, unde s-a hotărât sau
mai bine spus s-a început cu hotărârea canonizării cărţilor şi manuscriselor creştine de
până atunci, luând forma pe care noi astăzi o cunoaştem sub numele de Noul Testament.
Astfel părintele Eusebiu a făcut şi a propus o clasificare a întregii literaturi creştine în
două categorii: "Omologumena" şi "Antilegomena." În prima categorie au intrat cărţile şi
manuscrisele recunoscute de majoritatea clericilor, deşi trebuie amintit că nu toţi au fost
de acord în privinţa asta. Iar în ce-a de-a două categorie Antilegomena, au fost cărţi
asupra cărora au existat anumite îndoieli, sau au fost mai puţin folosite în primele trei
secole. În această clasificare intră, după spusele istoricului Eusebiu: A doua Epistolă a lui
2

3. Petru, a doua şi a treia Epistolă a lui Ioan şi Epistola lui Iuda. Restul cărţilor Noului
Testament ar fi intrat în prima clasificare, în Omologumena.
În fine, Eusebiu, fiind şi singurul istoric bisericesc până la timpul respectiv, mai
aminteşte şi de cărţi necanonice, dar nu este clar pe ce bază au fost ele numite astfel. De
fapt nici despre desfăşurarea primului Sinod Ecumenic nu se ştie cu precizie prea multe.
Tot ce ne este cunoscut provine de la lucrarea lui Eusebiu, numită "Istoria Eclesiastică."
O altă clasificare, un pic mai târzie, pe la anul 348 d.Hr., părintele Chiril al
Ierusalimului împarte toată opera Noului Testament iarăşi în două categorii: Scrieri divine
şi scrieri inspirate. Această clasificare o va însuşi biserica mai târziu, iar în scrierile
divine, vor intra toate cele 27 de cărţi ale Noului Testament, pe când celălalte cărţi, aşa
numitele scrieri inspirate, vor fi apocrifele sau cărţile non-canonice, cum sânt: „Epistola
lui Varnava”, „Păstorul lui Herma (Codex Sinaiticus)”, „Epistola lui Clement către
Corinteni (Codex Alexandrinus)”, „Epistola lui Ignaţiu”, „Epistola lui Policarp”, iar unele
din acestea le traduc în această carte. Alte apocrife pe care eu le-am numit pro-canonice şi
care le-am alăturat celorlalte, sunt: „Evanghelia lui Nicodim”, „Apocalipsa lui Pavel”,
„Epistola lui Pavel către Laodicieni”, „Epistola lui Pavel către Seneca”, „Faptele lui Pavel
şi Decla”, „Evanghelia lui Petru”...etc.
Subliniez că în această culegere de texte traduse am ţinut cont doar de textele cu
caracter pro-canonic, deci care urmăresc Sfânta Scriptură, de origine iudeo-creştină, fiind
folosite şi de Sfinţii Părinţi ai Bisericii Creştine Timpurii, cum ar fi: Eusebiu de Cezareea,
Clement Alexandrinul, Ignaţiu, Policarp...etc. Aceste lucrări pro-canonice, au fost de fapt
eliminate începând cu perioada post-Apostolică la aşa numitele Sinoade Ecumenice.
Toate aceste lucrări, mă refer la cele cu caracter iudeo-creştin, le-am tradus singur din
limba engleză veche, majoritatea păstrânduni-se datorită traducerilor arhiepiscopului
Wake de Canterbury, precum şi prin diferite biblioteci din ţările Europei de vest,
SUA...etc. Arhiepiscopul Wake, care le-a tradus direct de pe originale, a susţinut că aceste
cărţi sunt o colecţie perfectă şi autentică, ce nouă ne-au rămas de la Părinţii Apostolici,
ele fiind scrise la o dată nu mai târzie de 100-150 de ani de la Hristos. Unele din scrieri
ne-au rămas de la primii Sfinţi Părinţi din perioada post-Apostolică (Ignaţiu, Varnava,
Policarp) , care au avut prilejul de a contacta în mod direct cu Apostolii lui Hristos, iar
alte scrieri rămânând de la ucenicii lor, persoane cu caracter proeminent în cadrul bisericii
crestine timpurii.
Pseudo-epigrafele la fel ca şi apocrifele Noului Testament sunt o completare a
Vechiului Testament. Originea pseudo-epigrafelor nu este cunoscută. Totuşi prin
caracterul lor pro-biblic ne oferă o sumedenie de amănunte şi explicaţii, pe care Vechiul
Testament nu le relatează.
Pompiliju Sfera.
3

4. Cartea I
Adam şi Eva
sau
conflictul lui Adam şi Eva cu Satana
Versiunea biblică a Genezei nu este sursa acestei fundamentale legende, care pare să fie una dintre cele
mai vechi, încât este imposibil de precizat data întocmirii ei. Ceea ce este cunoscut, este că legenda a fost
scrisă de un egiptean necunoscut, o parte din ea fiind găsită în Talmud, Koran şi în altă literatură. Autorul
egiptean a scris-o prima dată în limba arabă, care cu probabilitate poate fi considerat manuscrisul original,
fiind apoi tradusă în etiopeană. Traducerea din limba etiopeană în limba engleză a fost făcută de către
Vicarul de Broadwindsor, Dr.S.C. Malan.( n.t.) ap. I
Cap I
1 În ce-a de-a treia zi, Dumnezeu a plantat
grădina în partea de răsărit a pământului, până la
orizont, după care a fost numai apă, până la răsărit
de soare, care a împrejmuit întreaga lume şi s-a
întins până la poalele cerului.
2 Iar în partea de nord a grădini, a fost situată
o mare de apă, pură şi cristalină, bună la gust; şi
nu era în ea nimic alceva; aşa că prin apa
străvezie, ai putut privi în adâncimile pământului.
3 Şi când omul s-a spălat în ea, devenea curat
că mai curat nu se putea şi mai alb decât albeaţa -
chiar dacă era negru.
4 Dumnezeu a creat această mare după
plăcerea Sa, căci a ştiut că-l va face pe om; care
din cauză că avea să păcătuiască, va părăsi grădina
şi se va naşte pe pământ şi drepţi vor muri, dar
sufletele lor Dumnezeu le va învia în ziua de apoi;
cînd se vor întoarce în trup şi se vor scălda în apa
mări şi toţi se vor curăţa de păcate.
5 Dar când Dumnezeu l-a scos pe Adam din
grădină, nu l-a lăsat în partea de nord în apropiere
de mare, căci ar fi putut să se scalde în ea şi el şi
Eva şi s-ar fi curăţit de păcatele lor; şi ar fi uitat
ce-au făcut şi nu şi-ar mai fi adus aminte de
păcatele pentru care au fost pedepsiţi.
6 Nici în partea de sud a grădini, Dumnezeu
nu l-a lăsat pe Adam; căci la suflarea vântului
dinspre nord, ar fi dus cu el mireasma spre partea
de sud, a pomilor din grădină.
7 De aceea, Dumnezeu nu l-a lăsat pe Adam
acolo, ca să nu miroase mireasma plăcută a
pomilor ca să nu uite ce-a făcut şi să-şi afle
consolare pentru cele făptuite, căci atunci nu s-ar
fi curăţat de păcatele sale.
8 Totuşi în mila sa, lui Dumnezeu i-a părut rău
pentru Adam, căci el pe toate le chiverniseşte după
cum ştie el - La lăsat pe
părintele nostru Adam în partea de vest la graniţa
grădini, căci acolo era pământul întins şi bogat.
9 Şi Dumnezeu i-a poruncit să locuiască într-
o peşteră în stâncă - Peştera Comorilor în
apropiere de grădină.
Cap. II
1 Însă când a ieşit din grădină afară, părintele
nostru Adam şi Eva, au păşit neştiind să meargă.
2 Şi când au ajuns către poarta deschisă a
grădini, au văzut înaintea lor pământul întins,
acoperit cu pietre mici şi mari şi cu nisip; şi li s-a
făcut frică şi au început a tremura şi au căzut cu
faţa la pământ, de frica care i-a cuprins; şi au stat
ca morţi.
3 Fiind tot timpul în grădina cea splendidă cu
fel de fel de pomi, de toate soiurile - s-au văzt
acum pe un pământ străin, pe care nu l-au
cunoscut şi nu l-au mai întâlnit.
4 Căci au fost tot timpul protejaţi de slava
acelei naturi splendide şi nu au avut inimile dedate
la lucruri pământeşti.
5 Atunci lui Dumnezeu i s-a făcut milă de ei
şi când i-a văzut căzuţi în faţa porţi, El a trimis
Cuvântul Său la părintele Adam şi Eva şi i-a
ridicat.
Cap. III
1 Şi Dumnezeu i-a zis lui Adam: "Am
poruncit pe acest pământ să fie zile şi ani şi tu şi
1

5. seminţia ta veţi trăi şi umbla pe el, până la
împlinirea zilelor şi anilor; când îţi voi trimite
Cuvântul care te-a creat pe tine şi findcă ai
păcătuit, Cuvântul care te-a făcut, va ieşi din
grădină la tine şi te va învia căci ai fost căzut.
2 Da, Cuvântul te va salva pe tine după ce se
vor împlini cinci zile şi jumătate."
3 Însă auzind aceasta Adam de cinci zile şi
jumătate, nu a înţeles nimic din cuprinsul lor.
4 Căci a gândit că vor fi doar cinci zile şi
jumătate, până la capătul lumi.
5 Şi a plâns Adam şi s-a văitat, ca Dumnezeu
să-i explice aceasta.
6 Atunci Dumnezeu în mila Sa pentru Adam,
care a fost făcut după chipul şi asemănarea Lui, i-a
explicat că este vorba de cinci mi cinsute de ani;
şi cum va veni Unul şi-l va salva pe el şi seminţia
sa.
7 Căci înainte de a face acest legământ,
Dumnezeu cu părintele nostru Adam; Eva, a luat
un fruct din pomul oprit din grădină şi i-a dat să
mănânce din el.
8 Şi când a fost scos din grădină, părintele
Adam, a trecut pe lângă pom şi a văzut în ce mod
Dumnezeu i-a schimbat înfăţişarea, acum fiind
uscat.
9 Şi i s-a făcut frică lui Adam, când a văzut şi
a tremurat şi a căzut jos; însă Dumnezeu în mila
Sa l-a ridicat şi a făcut legământul cu el.
10 Şi iarăşi când a văzut Adam la poartă pe
cherubim cu sabia de foc în mână şi când acesta s-
a mâniat şi s-a încruntat, le-a fost din nou frică şi
lui Adam şi lui Eva, gândind că-i va omorâ pe
amândoi; Şi au căzut cu faţa la pământ şi au
tremurat de frică.
11 Dar lui i-a părut rău pentru ei şi le-a arătat
milă; şi întorcându-se a urcat la cer şi rugându-se
Domnului, a zis: -
12 "Doamne, Tu mi-ai spus să păzesc poarta
grădini cu sabia de foc.
13 Dar când slujnici tăi Adam şi Eva, m-au
văzut, au căzut cu feţele la pământ şi au rămas ca
morţi. Doamne, ce să facem cu slujnici tăi?"
14 Atunci lui Dumnezeu i-a părut rău de ei şi
le-a arătat milă şi le-a trimis pe Îngerul Său să-i
ţină la poartă.
15 Şi Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Adam
şi Eva şi i-a ridicat.
16 Şi a zis Domnul către Adam: "Ţi-am spus
că la sfârşitul celor cinci zile şi jumătate, Eu voi
trimite Cuvântul meu şi te va salva.
17 Prin urmare întăreşte-ţi inima şi aşează te în
Peştera Comorilor, de care ţi-am mai spus."
18 Şi când a auzit Adam Cuvântul lui
Dumnezeu, s-a întărit prin cele auzite. Căci El i-a
spus cum îl va salva.
Cap. IV
1 Însă ieşind din grădină, Adam şi Eva iarăşi
s-au tulburat;
2 Şi când a privit Adam la trupul său care s-a
distrus, mai tare s-a zbuciumat, el şi Eva de ceea
ce au făcut; Şi au coborât încet spre Peştera
Comorilor.
3 Şi ajunşi acolo Adam iarăşi a plâns şi a
spus Evei: "Vezi această peşteră care va fi locul
nostru în această lume şi loc de pedeapsă!
4 Se compară ea cu grădina? Ce se poate
asemăna de aici cu grădina?
5 Ce este stânca aceasta, pe lângă copaci? Ce
este întunecimea aceastei peşteri, pe lângă lumina
grădini?
6 Ce este scorbura aceasta să ne
adăpostească, în comparare cu mila Domnului,
care ne-a umbrit?
7 Ce este lutul acesta de jos, pe lângă
pământul din grădină? Pământul acesta plin de
pietre, faţă de acela sădit cu pomi gustoşi?"
8 Şi iarăşi i-a mai zis Adam, Evei: "Priveşte-
ţi ochii tăi şi ai mei, cărora înainte îngeri cerului
le-au dat slavă, fără amânare.
9 Însă acum, nici nu mai vedem cum am
văzut; ochii noştri s-au făcut acum din carne, ei nu
mai pot vedea cum au văzut înainte."
10 Şi iarăşi a vorbit Adam lui Eva: "Ce sunt
trupurile noastre astăzi, faţă de cele de ieri, când
ne-am desfătat în grădină?"
11 După aceste spuse, Adam n-a voit să intre
în peşteră sub stâncile care stăte-au deasupra.
12 Şi umilit, Adam şi-a zis: "Dacă voi intra în
peşteră, voi păcătui din nou."
Cap. V
1 Totuşi până la urmă, au intrat în peşteră şi
Adam şi Eva şi au început a se ruga, în limba lor,
nouă necunoscută, dar care ei o ştiau.
2 Şi cum s-a rugat Adam şi şi-a ridicat ochii
în sus şi a văzut tavanul peşteri care i-a fost
acoperiş deasupra capului, ne putând să vadă
cerul, nici pe Dumnezeu; şi a plâns şi s-a lovit în
piept, până ce nu a căzut, rămas ca mort.
2

6. 3 Şi Eva a început a se zbuciuma; căci a
crezut că este mort.
4 Atunci, ea şi-a ridicat mâinile spre
Dumnezeu, iplorându-l pentru milă, zicând: "O,
Dumnezeule, iartă-mi păcatul meu, pe care l-am
făcut şi nu-l ţine minte împotriva mea.
5 Căci eu am făcut pe slujnicul Tău să
păcătuiască în grădină şi să cadă din lumină în
întuneric şi din locaşul plăceri în această
închisoare.
6 O, Dumnezeule, priveşte asupra acestui
slujnic al Tău şi ridică-l din moartea sa, să se
poată căi şi ispăşi de păcatele sale pe care le-a
comis prin mine.
7 Nu-i lua sufletul deodată, ci lasă-l să
trăiască după măsura ispăşiri sale şi fie voia Ta, ca
înainte de moartea lui.
8 Iar dacă nu vei binevoi să-l înviezi, o
Dumnezeule, atunci ia-mi şi sufletul meu ca să fiu
ca el; şi nu mă lăsa în această pustie singură; căci
singură nu pot sta în această lume ci numai cu el.
9 Căci Tu, Dumnezeule ai făcut ca un somn
să vină peste el şi ai luat o coastă din el şi ai întors
carnea înapoi, prin puterea Ta divină.
10 Şi Tu i-ai luat coasta şi m-ai făcut pe mine
femeie, frumoasă ca şi pe el, cu inimă, cu raţiune
şi cuvânt, în carne ca şi pe el; şi Tu m-ai făcut
după asemănarea şi înfăţişarea lui, prin mila şi
puterea Ta.
11 O, Doamne, eu şi el, una sântem şi Tu
Dumnezeule, eşti Creatorul nostru, Tu eşti Acela
care ne-ai făcut pe amândoi în aceiaşi zi.
12 De aceea, Dumnezeule, dă-i viaţă, ca să
poată fi cu mine pe acest pământ străin, să trăim
pe el după schimbarea noastră.
13 Dar dacă nu Vei voi să-i dai viaţă, atunci
ia-mă şi pe mine ca pe el; ca amândoi să murim şi
în aceiaşi zi."
14 Şi mai tare a plâns Eva şi a căzut deasupra
părintelui nostru Adam; în zbuciumarea ei.
Cap. VI
1 Apoi Dumnezeu a privit asupra lor, în felul
cum s-au ruinat de moarte;
2 Ca să-i ridice şi să-i tămăduiască.
3 De aceea, a trimis Cuvântul Său la ei, ca
să-i întărească şi să-i stăpânească.
4 Şi Domnul a zis către ei: "Schimbarea
voastră, s-a întâmplat la voia voastră, până aţi stat
în grădină.
5 De liberă voie aţi păcătuit în dorinţa
voastră de-a vă preamări şi de-a vă exalta, să fiţi
ca mine; de aceea v-am deprivat de splendoarea
naturi în care aţi fost şi v-am scos afară din
grădină, pe acest pământ inaccesibil şi plin de
asprime.
6 Dacă doar nu va-ţi fi întors de la poruncile
mele şi aţi fi păstrat legea Mea şi nu aţi fi mâncat
din fructul pomului, în apropierea căruia v-am
interzis să păşiţi. Căci doar erau pomi cu fructe
mai bune decât acela.
7 Însă netrebnicul Satana; ieşind din moşia
sa anterioară şi din râvna sa; şi neavând intenţii
bune în Mine, care-le de când l-am creat mi-a fost
neascultător şi a căutat să se preamărească; aşa că
l-am azvârlit jos din cer - căci el este acela care a
făcut plăcut pomul în ochii voştri, până ce nu aţi
mâncat din el şi ia-ţi dat lui ascultare.
8 Astfel aţi încălcat porunca Mea şi de aceea
v-am adus la această durere.
9 Căci Eu sânt Dumnezeu şi Creator şi eu
nu-mi făuresc făpturile mele ca să le nimicesc; ci
după ce mi-au stârnit mânia, îi pedepsesc cu plăgi
cumplite, până se vor căi.
10 Dar dacă nu se vor căi, ci vor urma în
urâciunile lor, ei vor fi blestemaţi pe vecie."
Cap. VII
1 Când Adam şi Eva au auzit aceste lucruri,
au suferit şi au suspinat, mai mult; însă şi-au
întărit inima în Dunmnezeu, căci acum şi-au dat
seama că Domnul le este ca şi un părinte; din care
motiv au plâns înaintea Lui şi au cerut milă de la
El.
2 Atunci lui Dumnezeu i-a părut rău de ei,
spunând: "Adame, am făcut legământ cu tine şi nu
mă voi întoarce de la el; dar nici nu te voi lăsa să
te întorci în grădină, până ce nu se va împlini
legământul Meu de cinci zile şi jumătate."
3 Atunci Adam a spus către Dumnezeu:
"Doamne, Tu care ne-ai făcut pe noi şi care ne-ai
pus să fim în grădină; şi până să nu păcătuiesc, Tu
ai lăsat toate fiarele să vină la mine, ca să le dau
nume.
4 Căci harul Tău a fost peste mine; şi am
numit pe fiecare în parte în acord cu părerea Ta; şi
pe toate le-ai supus mie.
5 Însă acum Doamne Dumnezeule, că m-am
întors de la poruncile Tale, toate fiarele s-au
ridicat împotriva mea să mă sfâşie pe mine şi pe
Eva slujnica ta; şi ne vor şterge de pe faţa
pământului.
3

7. 6 De aceea, Te conjur, Dumnezeule căci ne-
ai scos din grădină afară şi ne-ai adus aici, nu ne
lăsa ca fiarele să ne sfâşie."
7 Atunci Dumnezeu auzind aceasta, a avut
milă de el şi i-a zis că fiarele câmpului au vrut să-l
sfâşie pe el şi Eva, fiindcă El, Domnul a fost
supărat pe ei din cauza păcatului lor.
8 Apoi a poruncit Dumnezeu fiarelor şi
păsărilor şi tuturor vieţuitoarelor de pe pământ, să
vină la Adam şi să se împace cu el şi să nu-i mai
necăjească, pe el şi Eva şi nici pe cei drepţi din
seminţiile lor.
9 Atunci fiarele i-au dat ascultare lui Adam,
după porunca lui Dumnezeu; în afară de şarpe, pe
care Dumnezeu s-a mâniat; care a spus: "Eu nu
voi veni la Adam, cu fiarele."
Cap. VIII
1 Atunci Adam a plâns şi a spus:
"Dumnezeule până am locuit în grădină şi inimile
noastre au fost înălţate, noi am văzut îngeri cum
cântă cântări de laudă în cer, da acum nu-i putem
auzi, după cum am fost obişnuiţi; iar când intrăm
în peşteră, întreaga creaţie este ascunsă de noi."
2 Apoi Dumnezeu, Domnul a spus către
Adam: "Când ai fost supusul Meu, tu ai avut o
natură celestă în tine şi de aceea ai putut vedea
aceste lucruri îndepărtate atât de mult. Însă prin
schimbarea ta, natura ta strălucitoare a fost
îndepărtată de la tine; şi nu ţi-a fost lăsat să vezi
lucruri ne văzute, ci doar pe cele văzute; după
posibilităţile trupului celui în carne; care este
mărginit."
3 Când au auzit aceasta, Adam şi Eva de la
Dumnezeu, s-au mâhnit adânc; i-au dat slavă şi i-
au slujit Lui cu durere în inimă.
4 Apoi Dumnezeu a plecat de la ei.
Cap. IX
1 Atunci Adam şi Eva, au ieşit din peştera
Comorilor şi au mers aproape de poarta grădini şi
acolo s-au oprit şi au plâns, căci au fost alungaţi
din ea.
2 Căci până erau acolo, Adam şi Eva, vene-
au spre poarta din partea de sud a grădini, unde
era situat izvorul, care curgea din rădăcina
Pomului Vieţi, care s-a scurs de aici în patru râuri
de pe pământ.
3 Atunci ei s-au dus aproape de izvor şi au
privit şi au văzut că apa izvorăşte de desuptul
rădăcini Pomului Vieţi din grădină.
4 Şi a plâns Adam şi s-a zbuciumat şi s-a
lovit în piept, căci a fost alungat din grădină şi a
zis către Eva: -
5 "Pentru ce ai adus peste mine, peste tine şi
peste toată seminţia noastră, pe capul nostru,
atâtea plăgi şi necazuri?"
6 Iar Eva i-a răspuns lui: "De ce te zbuciumi
şi ce ai văzut de mă întrebi astfel?"
7 Şi el a zis: "Oare tu nu vezi această apă care
a fost cu noi în grădină, care udă toţi pomi şi se
scurge de aici?
8 Iar noi când eram în grădină, nu am dus
grijă de ea, ci acum de când ne găsim pe acest
pământ străin, iubim aceste lucruri."
9 Şi Eva când a auzit aceste spuse de la el, a
început a plânge şi de jalea care i-a cuprins, au
căzut în apă; şi au vrut să se înece, ca să scape de
aceste ostilităţi.
Cap. X
1 Atunci Dumnezeu, în mila şi graţia Sa, a
privit asupra lor, cum plutesc pe apă gata să moară
şi a trimis un înger, care i-a scos din apă şi i-a
aşezat la mal fiind ca şi morţi.
2 Apoi îngeru s-a întors la Dumnezeu şi a
spus: "Dumnezeule, făpturile Tale şi-au dat
duhul."
3 Atunci a trimis Dumnezeu Cuvântul Său la
Adam şi Eva, să-i învie din morţi.
4 Şi după ce-a fost înviat, Adam a zis:
"Dumnezeule, până am fost în grădină, noi n-am
dus lipsă de nimic şi n-am avut grijă de această
apă, ci de când sântem pe acest pământ ostil, noi
nu putem fără ea."
5 Atunci Dumnezeu i-a răspuns lui Adam:
"Până ce ai fost sub stăpânirea mea ai fost un înger
strălucitor, tu n-ai ştiut de această apă.
6 Însă după ce te-ai lepădat de poruncile
mele, tu nu poţi trăi fără apă, unde să-ţi speli trupu
ca să crească; căci el este acum ca cel al fiarelor şi
are nevoie de apă."
7 Când au auzit aceasta, Adam şi Eva au
bufnit în plâns amarnic; şi Adam l-a implorat pe
Dumnezeu să-i lase să intre înapoi în grădină.
8 Însă Dumnezeu i-a zis lui Adam: "Eu ţi-am
făcut o promisiune; când timpul se va împlini, Te
voi întoarce înapoi în grădină, pe tine şi seminţia
ta ce-a dreaptă."
9 Şi Dumnezeu a încetat să mai comunice cu
Adam.
4

8. Cap. XI
1 Atunci Adam şi Eva au simţit setea şi arşiţa
şi jalea.
2 Şi Adam a zis Evei: "Noi nu vom bea din
apa aceasta chiar dacă vom muri. Căci această apă
când va pătrunde în noi, va spori pedepsele
noastre şi ale fiilor noştri, care vor veni după noi."
3 Şi ambi au plecat de la apă şi n-au băut
deloc, ci au intrat în peştera Comorilor.
4 Însă acolo, Adam n-a putut s-o vadă pe
Eva, auzind doar zgomotele pe care le făcea ea. Şi
nici ea n-a putut să-l vadă pe Adam, ci doar
zgomotul produs de el.
5 Atunci Adam a plâns cu durere mare şi s-a
bătut pe piept şi sculându-se în picioare, a
întrebat-o pe Eva: "Unde eşti tu?"
6 Iar ea a răspuns: "Sânt aici, stau în
întunericul acesta."
7 Iar el i-a răspuns: "Îţi aduci aminte de
strălucirea în care am trăit, până eram în grădină?
8 Adu-ţi aminte Eva, de slava noastră din
grădină. Aminteşte-ţi de pomii care ne-au ţinut
umbră, până ne plimbam printre ei.
9 Căci până eram în grădină, nu ştiam nici de
noapte, nici de zi. Gândeşte te la Pomul Vieţi, la
râul ce izvora din el şi la strălucirea ce se revărsa
asupra noastră! Aminteşte-ţi de pomul grădini şi
de slavă!
10 Gândeşte-te, gândeşte, la acea grădină în
care nu era întuneric.
11 Căci întunericul din peşteră ne-a
împrejmuit şi nu ne mai putem vedea unul pe
celălalt şi nici frumuseţile acestei lumi."
Cap. XII
1 Atunci s-au lovit în piept şi el şi Eva şi au
jelit toată noaptea, până nu au căzut jos, suspinând
pe parcursul nopţi în Miazia.
2 Şi s-a lovit pe sine Adam şi s-a aruncat jos,
remuşcat de dureri din cauza întunericului şi a stat
acolo întins, de parcă ar fi mort.
3 Dar Eva auzind zbuciumarea lui când a
căzut la pământ; şi l-a căutat cu mâinile şi l-a găsit
jos.
4 Atunci s-a temut să mai rămână cu el.
5 Însă Domnul cel milostiv, a privit spre
moartea lui Adam şi spre tăcerea Evei de frica
întunericului.
6 Şi Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Adam
şi l-a ridicat din moarte sa şi i-a deschis gura Evei,
ca să poată vorbi.
7 Apoi Adam sculându-se de jos, a spus:
"Dumnezeule, unde s-a îndepărtat lumina de la noi
şi a căzut acest întuneric? De ce ne-ai lăsat în acest
întuneric? De ce ne provoci asemenea plăgi nouă?
8 Şi această întunecime, din ce păcat a venit
peste noi? Căci este aşa de întuneric că nici nu ne
putem vedea.
9 Căci am fost aşa multă vreme în grădină,
unde n-am văzut, nici n-am ştiut de întuneric. Eu
nu m-am ascuns de Eva, nici ea de mine, ca să nu
mă vadă; şi nici o întunecime n-a venit peste noi,
să ne despartă.
10 Ci am fost amândoi în lumina ce-a
strălucitoare. Eu am putut s-o văd pe ea şi ea pe
mine. Dar de când am venit în această peşteră,
întunericul s-a lăsat asupra noastră şi ne-a
despărţit; eu nu o văd pe ea şi ea nu mă vede pe
mine.
11 Doamne, oare Tu ne-ai pedepsit în felul
acesta?"
Cap. XIII
1 Atunci Dumnezeu care este milostiv, cu
părere de rău a auzit vocea lui Adam şi i-a zis:
2 "Adame, atâta timp cât îmi dă Mie ascultare
îngerul cel bun, peste el umbreşte splendoarea
lumini; asupra lui şi asupra mulţimi sale;
3 Dar când Mi se opune poruncilor Mele, eu
îl lipsesc de natura lui strălucitoare şi el devine
întunecat.
4 Căci până este în ceruri, în împărăţia
lumini, el nu ştie de întuneric.
5 Dar după ce mi se opune, Eu îl arunc din
cer pe pământ; iar acest întuneric cade peste el.
6 Şi peste tine Adame, căci până ai fost în
grădina Mea şi mi-ai dat ascultare Mie, n-ai ştiut
de întuneric.
7 Dar când am auzit de neascultarea ta, te-am
depărtat de acea strălucire. Iar din cauza milei
Mele, Eu nu te-am aruncat în întuneric, ci ţi-am
făcut trup din carne, peste care ţi-am întins această
piele, să te apere de frig şi căldură.
8 Căci dacă Mi-aşi fi lăsat mânia din greu să
cadă asupra ta, te-aşi fi nimicit, te-aşi fi aruncat în
întuneric şi ai fi fost ca şi mort.
9 Dar în mila Mea, te-am făcut aşa cum eşti;
după cum nu Mi-ai ascultat porunca; Adame te-
am aruncat din grădină şi te-am adus aici pe acest
pământ şi ţi-am poruncit să trăieşti în această
5

9. peşteră, iar întunericul a căzut peste tine fiindcă
Mi te-ai opus.
10 Însă Adame, noaptea aceasta nu va rămâne
veşnic, ci doar pentru douăsprăzece ore, după care
va veni din nou lumina zilei.
11 Prin urmare, nu mai suspina, nici nu te mai
zbuciuma şi nu mai spune în inima ta că noaptea
este lungă şi păcătoasă şi nu mai spune în inima ta
că eu te pedepsesc cu asemenea plăgi.
12 Ci întăreşte-ţi inima şi nu-ţi fie frică. Acest
întuneric nu este o pedeapsă. Ci am făcut ziua şi
am pus un soare să o lumineze, ca tu şi urmaşi tăi
să poată munci.
13 Căci Eu am ştiut că tu vei păcătui şi te vei
schimba şi că vei fi adus pe acest pământ. Totuşi
Eu nu te-am silit pe tine şi nu te-am osândit în
păcatul tău, nici prin căderea ta din lumină în
întuneric; şi din grădină pe acest pământ.
14 Căci te-am făcut din lumină şi voi scoate fii
de lumină din tine şi din cei ca tine.
15 Căci tu n-ai păzit o zi oprunca Mea; până să
termin facerea şi să le binecuvântez pe toate.
16 Atunci ţi-am poruncit să nu mănânci din
pom; deşi am ştiut că Satana, care s-a înşelat
singur, te va înşela şi pe tine.
17 Şi ţi-am făcut cunoscut să nu te apropii de
acest pom şi nici să nu mănânci din el, nici să
guşti, nici să stai sub el, nici să guşti din el.
18 Oare nu ţi-am spus toate acestea ţie, Adame
şi tu totuşi ai păcătuit, dar dacă nu-ţi dădeam nici
o poruncă, tu M-ai fi înjosit din cauza aceasta.
19 Ţi-am poruncit şi te-am prevenit şi totuşi ai
căzut. Aceasta se întâmplă ca făpturile Mele să nu
mă înjosească, ci înjosirea să cadă asupra lor.
20 Şi aşa am făcut pentru tine, Adame şi
pentru urmaşi tăi, ziua să poată vedea şi lucra şi a
trudi; şi am făcut noaptea pentru ei să se poată
odihni de lucrul lor; şi pentru fiarele câmpului, să
meargă noaptea să-şi caute hrana.
21 Ci puţin din noapte a mai rămas, Adame,
iar lumina zilei va veni."
Cap. XIV
1 Atunci Adam i-a spus lui Dumnezeu:
"Doamne, ia-mi sufletul meu, să nu mai văd
această umbră; s-au du-mă în altă parte, unde nu
este întuneric."
2 Însă Domnul Dumnezeu i-a spus lui Adam:
"Adevărat îţi spun ţie, că acest întuneric va trece
de la tine, căci zilele tale sânt numărate, până se va
împlini legământul Meu; când te voi salva şi te voi
întoarce în grădină, în reşedinţa lumini unde ai
fost, unde nu este întuneric. Te voi aduce înapoi în
împărăţia cerului."
3 Şi iarăşi i-a mai spus Dumnezeu lui Adam:
"Toată urâciunea pe care ţi-ai adus-o pe capul tău,
din cauza păcatului, nu te va elibera de mâna
Satanei şi nu te va scăpa.
4 Ci te voi scăpa Eu; când voi coborâ din cer,
îmi Voi lua trup din seminţia ta şi Voi trăi în
ostilităţile în care trăieşti tu şi Voi suferi; atunci
întunericul care a venit asupra ta în această
peşteră, va veni asupra Mea în mormânt, când Voi
fi în trup din seminţia ta.
5 Şi Eu care sânt fără sfârşit, Voi fi supus
celor trecătoare, precum fiii oamenilor, ca să te
scap."
6 Şi Dumnezeu a plecat de la Adam.
Cap. XV
1 Atunci Adam şi Eva, au plâns şi le-au părut
rău din motivele auzite de la Dumnezeu, că nu vor
fi întorşi în grădină, până la împlinirea zilelor; dar
mai mult din cauză că Dumnezeu le-a spus că El
va suferi pentru iertarea lor.
Cap. XVI
1 După aceasta, Adam şi Eva, tremurând ca
de obicei în peşteră, s-au rugat şi au plâns până nu
s-a făcut de ziuă.
2 Iar când au văzut lumina că se reântoarce la
ei, s-au liniştit de frică şi şi-au întărit inimile.
3 Apoi Adam a ieşit din peşteră şi când a
ajuns la gura ei şi s-a întors spre răsărit, a văzut
răsăritul de soare şi razele sale căzând peste el,
care l-au încălzit, iar lui i s-a făcut frică, crezând
în inima sa că flacăra s-a lăsat să-l ardă.
4 Atunci a început a plânge şi a se lovi în
piept şi a căzut cu faţa la pământ, cu durere
spunând:
5 "O, Doamne, nu mă arde şi nu-mi lua deja
viaţa de pe pământ."
6 Căci el a gândit că soarele era Dumnezeu.
7 Cu atât mai mult, cu cât din grădină se
auzea glasul lui Dumnezeu şi zgomot, făcându-i
frică. Adam n-a mai văzut lumina strălucitoare a
soarelui nici vreo flacără care să-i ardă pielea.
6

10. 8 De aceea i-a fost frică de soare, când razele
sale l-au cotropit; crezând că Dumnezeu vrea să-l
nimicească prin foc căci s-au împlinit zilele de
care i-a spus.
9 Şi a mai gândit el: "Dumnzeu nu m-a
nimicit prin întunericul care a fost, ci ne va nimici
acum prin căldura focului."
10 Dar până a gândit el aşa în inima lui,
Cuvântul lui Dumnezeu, a venit la el şi i-a spus: -
11 "Adame, scuală-te şi te ridică, căci acest
soare nu este Dumnezeu, ci a fost făcut ca să de-a
lumină ziua, de care ţi-am vorbit în peşteră când
ţi-am spus că ziua vei avea lumină.
12 Dar Eu sânt Dumnezeu, care va fi cu tine
noaptea."
13 Şi Dumnezeu a plecat şi n-a mai vorbit cu
Adam.
Cap. XVII
1 Atunci Adam şi Eva au ieşit din peşteră şi
au mers în jurul grădini.
2 Şi cum s-au apropiat de poarta dinspre
apus, prin care a fost Satana alungat, când i-a
înşelat pe Adam şi Eva, ei l-au zărit pe Satana,
transformat în şarpe, care se zvârcolea lingând
praful de pe jos. Arăta jalnic, din motiv că a fost
blestemat de Dumnezeu;
3 Căci înainte şarpele a fost cel mai exaltat
dintre toate fiarele, iar acum s-a schimbat şi a
devenit odios şi cel mai inferior dintre toate ele,
târându-se pe burtă.
4 Cândva a fost cel mai înflăcărat dintre
toate fiarele, acum a devenit cel mai urât dintre
toate. O dată el se hrănia cu ce-a mai bună hrană,
iar acum cu praf. O dată a trăit în locul cel mai
frumos, iar acum în praf.
5 O dată a fost cel mai mândru dintre toate
dobitoacele, ele rămânând stupefiate de
frumuseţea sa, acum însă era dispreţuit de ele.
6 O dată a trăit într-un loc superb, în care
toate dobitoacele au venit de pretutindeni, la locul
de unde se adăpa el, toate se adăpau; iar acum
fiind veninos din blestemul lui Dumnezeu, toate
dobitoacele fugeau de el, ne adăpându-se unde se
adapă el.
Cap. XVIII
1 Când a văzut şarpele cel blestemat pe
Adam şi Eva, şi-a umflat capul, stând în coadă, cu
ochii roşii ca sângele, gata să-i omoară.
2 Şi s-a lăsat la Eva şi s-a luat după ea; până
ce Adam stătea de-o parte, plângând, căci n-a avut
nici un băţ să-l lovească pe şarpe.
3 Însă din dragoste pentru Eva, Adam s-a
apropiat de el şi l-a prins de coadă, iar el s-a întors
către Adam şi i-a zis: -
4 "Adame, din cauza ta şi a lui Eva, am ajuns
în felul acesta să mă târăsc pe burtă." Apoi prin
puterea sa mare, i-a doborât pe Adam şi Eva jos şi
s-a suit peste ei, gata să-i omoare.
5 Însă Dumnezeu a trimis un înger şi l-a
alungat pe şarpe de la ei şi i-a ridicat de jos.
6 Atunci Cuvântul lui Dumnezeu a venit la
şarpe şi i-a zis: "Prima dată te-am făcut volubil şi
te-am pus să te târăşti pe burtă, dar nu ţi-am luat
graiul.
7 Acum, pe vecie să fi mut şi să nu mai
vorbeşti, nici tu nici neamul tău, căci prima dată ai
vrut să-mi ruinezi făpturile Mele, să le supui ţie,
iar acum ai voit să-i omori."
8 Atunci pe loc şarpele a muţit şi n-a mai
putut să vorbească.
9 Şi din porunca lui Dumnezeu, un vânt s-a
lăsat din cer şi l-a suflat pe şarpe departe de Adam
şi Eva, aruncându-l pe malul mări în ţara din
India.
Cap. XIX
1 Însă Adam şi Eva au stat a plânge din nou
înaintea lui Dumnezeu spunând: -
2 "Doamne, când am stat în peşteră am spus
astfel către Tine, Domnul meu, fiarele de pe câmp
mă vor prinde şi mă vor sfâşia şi mă vor şterge de
pe faţa pământului."
3 Atunci Adam de necazul său s-a lovit în
piept şi a căzut la pământ ca mort; atunci a venit la
el Cuvântul lui Dumnezeu, care l-a ridicat şi i-a
zis:
4 "Adame, nici una dintre aceste fiare, nu te
va atinge, căci am lăsat să vină la tine toate
dobitoacele, dar pe şarpe nu l-am lăsat, căci s-ar fi
ridicat şi ai fi tremurat şi frica de el ar fi intrat în
inima ta.
5 Căci eu am ştiut că cel blestemat este rău,
de aceea nu la-şi fi lăsat să se apropie de tine.
6 Dar acum întăreşte-ţi inima şi nu-ţi mai fie
frică; căci Eu voi fi cu tine, până la capătul zilelor
tale.
7

11. Cap. XX
1 Apoi a plâns Adam, spunând:
"Dumnezeule, du-ne în altă parte de aici, ca
şarpele să nu mai poată veni din nou la noi şi să se
ridice împotriva noastră; căci o va aştepta pe Eva
singură şi o va omorâ, căci ochii lui sânt hidoşi şi
răi."
2 Dar Dumnezeu i-a răspuns lui Adam şi
Eva: "Înbărbătaţivă-ţi şi nu vă fie frică, Eu nu-l
voi lăsa să se apropie de voi; căci l-am alungat
departe de la voi, de pe acest munte şi nu l-am
lăsat pe el să vă poată face rău."
3 Atunci Adam şi Eva i-au slujit lui
Dumnezeu şi i-au dat mulţumire şi slavă, căci i-a
scăpat de la moarte.
Cap. XXI
1 Apoi Adam şi Eva, au plecat să cerceteze
împrejurimile.
2 Însă căldura zilei s-a lăsat asupra lor, ca o
flacără şi feţele lor au început a transpira şi au
început a plânge înaintea Domnului.
3 Locul unde erau ei era situat pe u munte
înalt în partea de vest a Grădini.
4 Atunci Adam s-a aruncat jos de la înălţime
şi s-a zgâriat pe faţă şi mult sânge i-a curs şi a
rămas ca mort.
5 Între timp Eva care era sus pe munte, a
început a se zbuciuma din cauza lui.
6 Şi a spus: "Nu mai vreau să trăiesc fără el,
căci toate acestea ce i s-au întâmplat lui sânt din
cauza mea."
7 Atunci şi ea s-a aruncat în urma lui şi s-a
lovit şi s-a rănit de stânci şi a rămas la pământ ca
moartă.
8 Dar milostivul Dumnezeu, a privit asupra
făpturilor Sale, Adam şi Eva care au căzut jos şi a
trimis Cuvântul Său, să-i ridice.
9 Şi i-a zis El lui Adam: "Adame, toate
aceste necazuri pe care ţi le aduci pe capul tău, nu
vor schimba Legea Mea, nici legământul Meu de
cinci mii cinsute de ani."
Cap. XXII
1 Apoi Adam i-a zis lui Dumnezeu: "M-am
veştejit de căldură, am leşinat de umblat şi sânt ne
pregătit pentru această lume ostilă şi nu ştiu când
Mă vei scoate de aici ca să mă odihnesc."
2 Atunci i-a vorbit Domnul Dumnezeu:
"Adame, aceasta nu poate să se întâmple acum,
până nu se vor sfârşi zilele tale. Atunci te voi
scoate de pe acest pământ ostil."
3 Şi Adam a zis către Dumnezeu: "Până am
fost în grădină, nu am ştiut de căldură, nici de
durere, nici de chinuri, dar acum de când sânt aici,
toate necazurile s-au lăsat asupra mea."
4 Şi Dumnezeu i-a vorbit lui Adam: "Atâta
timp cât ai păzit poruncile Mele, lumina şi slava
Mea au stat deasupra ta. Dar după ce ai încălcat
poruncile Mele, jalea şi necazul te urmează pe
acest pământ."
5 Şi Adam a plâns şi a zis: "Doamne, nu mă
lovi cu plăgile acestea atât de grele, nici nu Te
răzbuna pe mine din cauza păcatului meu; căci noi
prin voia noastră am păcătuit, dorind să devenim
dumnezei ca Tine, când Satana, duşmanul nostru
ne-a înşelat."
6 Atunci Dumnezeu i-a zis: "Fiindcă te-ai
născut tremurând de frică pe acest pământ şi ai
păşit în suferinţă şi chin, pe acest munte şi ai murit
pe el, Eu pe toate le voi lua asupra Mea şi te voi
salva."
Cap. XXIII
1 Atunci Adam a plâns mai mult,
spunând: "Dumnezeule, ai milă de mine aşa multă,
încât să iei asupra Ta ceea ce am făcut eu?"
2 Şi Dumnezeu şi-a îndepărtat Cuvântul Său
de la Adam şi Eva.
3 Atunci Adam a zis către Eva: "Încinge te şi
eu mă voi încinge." Şi ea a făcut astfel după cum
i-a zis el.
4 Atunci s-au pus Adam şi Eva şi au luat
pietre şi ridicat un altar şi au luat frunze din
copacii din jur, de unde plângând au căzut ei de pe
stânci, frunze pe care s-a vărsat sângele lor;
5 Iar alte frunze le-au luat de jos, amestecate
cu nisip şi aşa le-au pus pe altar ca ofertă pentru
Dumnezeu.
6 Atunci Adam şi Eva, au stat dedesubt de
altar şi au plâns, implorându-l pe Dumnezeu,
spunând: "Iartă-ne greşeala nostră şi păcatul pe
care l-am săvârşit şi priveşte ne pe noi cu ochii Tăi
cei milostivi. Căci până am fost în Grădină, slava
8

12. şi himnele noastre s-au înălţat mereu în faţa Ta,
fără încetare.
7 Dar de când am venit aici pe acest pământ
străin, slava pură n-a mai fost a noastră, nici
rugăciunea ce-a dreaptă, nici înţelegerea inimilor,
nici gândul bun, nici sfaturi drepte, nici
discernământ, nici sentimente drepte şi natura
noastră strălucitoare ne-a părăsit şi trupurile
noastre s-au schimbat faţă de cele din grădină.
8 Iar, acum priveşte asupra sângelui nostru
care este oferit pe aceste pietre şi acceaptă-l din
mâinile noastre, asemeni slavei cântate Ţie de noi
până ce eram în Grădină."
9 Şi a început a se ruga mai mult către
Dumnezeu.
-------------------------------------------------------------
-----------------------------------------
O rugăciune originală de care se spune că s-ar fi
folosit cu cca 150 de ani înainte de Domnul: -
"Tatăl nostru Care-le eşti în Cer şi milostiv cu
noi, o Doamne Dumnezeul nostru, slăvit fie
Numele Tău şi slăvită fie amintirea Ta deasupra
în Cer şi dedesubt pe pământ. Fie Împărăţia Ta
acum şi pururea. Căci Sfântul Om din bătrâni a
spus, remite şi iartă-le tuturor oamenilor toate
câte mi-au făcut mie; şi nu ne duce în ispită, ci
ne scapă de cele rele; căci a Ta este Împărăţia şi
Tu vei împărăţi în slavă în veci şi în vecii vecilor.
Amin.
-------------------------------------------------------------
-----------------------------------------
Cap. XXIV
1 Atunci milostivul Dumnezeu şi iubitor de
oameni, a privit asupra ofertei lor, pe care ei au
adus-o fără cererea Sa; şi S-a mirat şi a acceptat
oferta lor.
2 Şi Dumnezeu a trimis la el o flacără
strălucitoare, care a mistuit oferta.
3 Şi a plăcut lui Dumnezeu mirosul ofertei şi
le-a arătat milă.
4 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la
Adam spunând: "Precum tu ţi-ai vărsat sângele
tău, Eu îmi voi vărsa sângele Meu, când voi veni
în trup din seminţia ta; şi precum tu Mi-ai înălţat
acest altar şi Eu voi înălţa pentru tine un altar pe
pământ şi precum tu ţi-ai oferit sângele şi Eu îmi
voi oferi pe al Meu pe acel altar de pe pământ.
5 Şi precum sângele tău l-ai oferit pentru
iertare de păcat, Eu îmi voi oferi pe al Meu pentru
iertarea păcatelor.
6 Am primit acum oferta ta, Adame, însă
zilele legământului nu s-au împlinit. Căci după ce
se vor împlini, atunci te voi aduce înapoi în
grădină.
7 De aceea întăreşte-ţi inima şi când jalea se
lasă asupra ta, adu-Mi ofertă şi Eu îmi voi aduce
aminte de tine."
Cap. XXV
1 Însă Dumnezeu a ştiut că Adam se va
omorâ des şi-i va aduce ofertă din sângele său.
2 De aceea, El i-a zis: "Adame, să nu mai
ridici mâna asupra ta şi să te omori precum ai
făcut, când te-ai aruncat de pe munte."
3 Dar Adam a răspuns lui Dumnezeu: "Mi-a
fost în minte să mă sinucid, căci am păcătuit
împotriva Ta şi ca să mă reântorc în Grădină şi la
strălucirea lumini în care eram şi la slava cu care
te-am slăvit fără încetare şi la lumina care m-a
învelit.
4 Deci Doamne Dumnezeule, nu mă alunga,
ci de fiecare dată când mă voi sinucide, Tu mă
adu-u la viaţă.
5 Atunci toţi vor şti că Tu eşti Dumnezeul
cel milostiv, care nu doreşti pierzarea nimănui,
nici celui căzut şi care nu condamnă pe nimeni cu
asprime şi spre nimicire."
6 Atunci a tăcut Adam.
7 Iar Cuvântul lui Dumnezeu a venit la el şi
l-a binecuvântat şi l-a liniştit şi i-a zis din nou
despre legământul, care se va împlini când va
determina El.
8 Aceasta a fost prima ofertă făcută de Adam
lui Dumnezeu şi aceasta i-a intrat lui în obişnuinţă
să facă mereu.
Cap. XXVI
1 Apoi Adam a luat-o pe Eva şi s-au întors în
peştera Comorilor, unde au locuit. Dar când s-au
apropiat şi au văzut-o, o grea jale i-a copleşit.
2 Şi Adam i-a zis lui Eva: "Până să fim pe
munte, am fost în Cuvântul lui Dumnezeu, care a
vorbit cu noi şi în lumina care s-a văzut de la
răsărit, care ne-a luminat.
3 Dar acum Cuvântul lui Dumnezeu este
ascuns de noi şi nici lumina aceea nu mai este, ci
întunericul şi jalea s-a lăsat peste noi.
9

13. 4 Şi sântem nevoiţi să intrăm în această
peşteră ca într-o închisoare, unde întunericul ne va
acoperi şi ne va despărţi unul de celălalt; căci nici
tu nu mă poţi vedea pe mine, nici eu pe tine."
5 Şi terminând aceasta de spus, Adam a
bufnit în plâns şi şi-au ridicat mâinile spre
Dumnezeu, căci erau plini de jale.
6 Şi l-au rugat pe Dumnezeu să le aducă
soarele, ca întunericul să nu-i umbrească în acea
peşteră săpată în stâncă; şi mai bine au vrut să
moară, decât să stea în întuneric.
7 Atunci i-a văzut Dumnezeu cum stau
cuprinşi de jale, cu inimile fierbinţi, în ciuda
tuturor necazurilor şi ostilităţilor care-i păştea pe
pământ.
8 De aceea Dumnezeu nu s-a supărat pe ei,
nici nu şi-a pierdut răbdarea, ci El era lung
răbdător şi s-a abţinut de la mânie, căci erau
făpturile Sale.
9 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la
Adam şi i-a zis: "Adame, dacă aşi fi luat soarele şi
ţi la-şi fi adus ţie, atunci zilele, orele şi anii, nu au
mai fi existat şi legământul pe care l-am făcut cu
tine, nu s-ar mai fi putut împlini.
10 Şi mare plagă s-ar fi lăsat asupra ta şi n-ai
mai fi avut nici o scăpare, în veci.
11 Ci mai de grabă te linişteşte în sufletul tău
şi aşteaptă să treacă zilele şi nopţile şi să se
împlinească timpul legământului Meu.
12 Căci atunci voi veni şi te voi salva, Adame,
căci Eu nu doresc ca tu să suferi.
13 Atunci voi privi toate lucrurile cele bune
pe care le-ai făcut şi atunci Îmi voi arăta mila către
tine.
14 Căci nu mă pot da înapoi de la legământul
care a ieşit din gura Mea, căci altfel te-aşi fi întors
înapoi în grădină.
15 Însă când se va împlini timpul, atunci îţi
voi arăta mila şi ţie şi seminţiei tale şi te voi aduce
în ţara plăcerilor, unde nu este nici jale nici
suferinţă şi unde lumina şi slava este veşnică şi
Grădina ce-a strălucitoare care nu va trece
niciodată."
16 Şi din nou i-a mai zis Dumnezeu lui
Adam: "Fi mult răbdător în suferinţe şi intră în
peşteră, căci întunericul de care îţi este frică, va
dura numai douăsprăzece ore, după care se va
lumina de ziuă."
17 Apoi când au auzit aceste cuvinte de la
Dumnezeu, el şi Eva i-au slujit Lui şi inimile lor s-
au liniştit; şi au intrat în peşteră în timp ce
lacrimile le curge-au şiroae, iar jalea şi tristeţea le
era în inimi, dorind mai bine să-şi fie dat duhul.
18 Şi au stat Adam şi Eva şi s-au rugat, până
ce întunericul nu s-a lăsat peste ei, care i-a
despărţit.
19 Şi aşa au rămas în rugăciuni.
Cap. XXVII
1 Când Satana, cel ce urăşte bunătatea, a
văzut cum s-au rugat ei şi cum le-a vorbit lor
Dumnezeu şi cum i-a liniştit şi cum a acceptat El
oferta lor; a hotărât să-i înşele.
2 El a transformat mulţimea sa şi a ţinut în
mână o flacără de o lumină mare.
3 Şi şi-a aşezat tronul său la gura peşteri căci
în ea n-a putut intra din cauza rugăciunilor; şi a
vărsat lumină în peşteră până aceasta nu a început
a străluci peste Adam şi Eva, în timp ce mulţimea
sa s-a prefăcut că spune rugăciuni.
4 Pe acestea Satana le-a făcut ca să-l înşele
pe Adam, ca el să creadă că lumina trimisă de el
este din cer, iar mulţimea să creadă că sânt îngerii
Domnului şi că Dumnezeu i-a trimis să păzească
peştera şi să le ilumineze întunericul;
5 Ca văzând lumina Adam şi Eva să iese din
peşteră şi să i se închine lui şi să-i înşele pentru a
doua oară în faţa lui Dumnezeu.
6 Şi văzând lumina, Adam şi Eva au crezut
că este adevărată şi şi-au întărit inimile; totuşi încă
tremurând, Adam i-a zis Evei: -
7 "Priveşte acea lumină mare şi acele cântări
de slavă şi acea mulţime care stă afară, dar nu
intră la noi să ne spună de unde au venit şi ce vor
şi ce înseamnă acea lumină; ce înseamnă slava lor,
unde au stat până acum şi de ce nu intră aici.
8 Căci dacă erau de la Dumnezeu, ar fi intrat
în peşteră şi ne-ar spune, ce-i paşte pe ei."
9 Atunci Adam a stat şi s-a rugat la
Dumnezeu, cu o inimă înflăcărată, zicând: -
10 "Doamne este pe lume vreun alt dumnezeu
înafară de Tine, care a creat îngeri şi i-a împodobit
cu lumină şi i-a trimis să ne păzească pe noi?
11 Căci iată că noi vedem această mulţime la
gura peşteri, care au de o lumină mare şi cântă
cântări de laudă şi slavă. Dacă sânt de la alt
dumnezeu, atunci spune-mi şi dacă sunt trimişi de
Tine, atunci înştinţează-mă, pentru care motiv i-ai
trimis la noi."
12 N-a terminat bine Adam de spus aceasta,
că un înger al lui Dumnezeu a şi venit la el în
peşteră, spunându-i: "Adame, nu-ţi fie frică, căci
acesta este Satana şi mulţimea sa, care vrea să vă
înşele, cum va înşelat de prima dată. Căci prima
10

14. dată s-a prefăcut în şarpe, dar acum s-a prefăcut în
asemănarea îngerilor lumini, ca să te facă să-i
slujeşti lui, ca Dumnezeu să se mânie pe tine."
13 Atunci îngeru a ieşit în faţa peşteri şi când
l-a zărit pe Satana printr-o fentă l-a lovit şi l-a
adus la forma lui ce-a hidoasă, iar Adam şi Eva,
când l-au văzut s-au temut de el.
14 Iar îngeru a zis către Adam: "Aceasta este
forma lui hidoasă, de când Dumnezeu l-a azvârlit
din cer. Astfel nu ţi se poate apropia, de aceea s-a
transformat într-un înger al lumini."
15 Atunci Îngerul l-a alungat pe Satana şi pe
mulţimea sa, din faţa lui Adam şi Eva şi le-a zis:
"Nu vă fie frică, Dumnezeu care va făcut, vă va
întări pe voi."
16 Şi apoi îngeru a plecat.
17 Şi Adam şi Eva au rămas în peşteră şi nici
o consolare nu le-a mai venit, având gândurile
împrăştiate.
18 Când s-a făcut de dimineaţă, s-au rugat şi
apoi au ieşit să caute Grădina, căci inimile lor
tânjeau după ea şi nu-şi puteau găsi pacea.
Cap. XXVIII
1 Însă Satana cel viclean, când i-a văzut pe
ei că merg spre Grădină, şi-a adunat mulţimea şi
sa aşezat pe un nor şi le-a ieşit în cale.
2 Iar când Adam şi Eva l-au văzut, au crezut
că este vreun înger al lui Dumnezeu, care vine să-i
destăinuie din cauză că nu mai sânt în Grădină, s-
au să-i aducă înapoi în ea.
3 Şi Adam şi-a întins mâinile spre cer
implorându-l pe Dumnezeu să-i zică despre ce
este vorba şi ce însemnătate are aceasta.
4 Atunci Satana, cel ce urăşte dreptatea, a zis
către Adam: "Adame, eu sânt îngerul slăvitului
Dumnezeu, precum şi mulţimea care mă
înconjoară.
5 Dumnezeu ne-a trimis pe noi să te ducem
în partea de nord a Grădini, pe malul mări celei
străvezi şi să te scalzi în ea tu şi Eva, ca să devi
cum ai fost înainte, ca să te poţi întoarce în
grădină."
6 Iar vorbele acestea i-au impresionat pe
Adam şi Eva.
7 Însă Dumnezeu l-a ţinut pe Cuvântul Său
de la Adam, să vază ce se va întâmpla, să vadă
puterea lui; dacă va fi păcălit cum a fost Eva în
grădină, s-au va birui.
8 Atunci Satana l-a chemat pe Adam şi Eva
şi le-a zis: "Mai întâi mergem spre apa mări" şi ei
au început a merge.
9 Şi Adam şi Eva i-au urmat pe ei la distanţă
mică
10 Însă când au ajuns la munte, în partea ce-a
de nord spre Grădină, în faţa lor s-a iscat un urcuş
înalt, fără trepte pentru a urca; şi Satana s-a
apropiat de Adam şi Eva şi i-a îndemnat să urce pe
acest munte, în trup nu în suflet, dorind ca să-i
arunce de la înălţime jos şi să-i omoare, ca tot
pământul să rămână numai al său şi al mulţimi
sale.
Cap. XXIX
1 Însă când milostivul Dumnezeu a văzut că
Satana vrea să-i omoară prin vicleniile sale, iar
Adam este blând şi fără nici o vină, Dumnezeu a
vorbit către Satana şi l-a blestemat.
2 Atunci el şi mulţimea sa s-au împrăştiat iar
Adam şi Eva au rămas pe vârful muntelui, iar când
au văzut înapoia lor prăpastia, căci au urcat la
înălţime mare şi n-au mai văzut mulţimea;
3 Au început a plânge şi Adam şi Eva, în
faţa lui Dumnezeu, cerând iertare de la El.
4 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la
Adam şi i-a vorbit: "Ştiu că ai înţeles că acesta a
fost Satana, care a vrut să te înşele pe tine şi
urmaşi tăi."
5 Şi a plâns înaintea lui Dumnezeu şi l-a
implorat şi l-a rugat să-i dea ceva din Grădină ca
un semn care să-l liniştească.
6 Şi cercetând Dumnezeu gândurile lui
Adam, l-a trimis pe îngerul Mihael la capătul mări,
în India, să aducă de acolo vergeaua de aur pentru
Adam.
7 A spus Dumnezeu în înţelepciunea Sa, să-i
aducă vergeaua de aur, ca să-i lumineze peştera lui
Adam pe timp de noapte, ca să nu-i mai fie frică
de întuneric.
8 Apoi Mihael a făcut precum i-a poruncit
Dumnezeu şi a adus la El vergeaua de aur.
Cap. XXX
1 Şi pe urmă Dumnezeu a mai poruncit
îngerului Gabriel să coboare în Grădină şi să-i
spună cherubimului, astfel: "Dumnezeu mi-a
poruncit să vin în Grădină şi să i-au de aici frumos
mirositoarea tămâie şi să i-o duc lui Adam."
2 Şi a coborât Gabriel în Grădină după
tămâie şi a făcut întocmai cum i-a poruncit
Dumnezeu.
11

15. 3 Şi cherubimul a zis: "Bine"; şi a luat
Gabriel şi a adus tămâia în faţa lui Dumnezeu.
4 Apoi a mai poruncit Dumnezeu îngerului
Rafael, să meargă în grădină şi să-i ceară
cherubimului mir, să-i de-a lui Adam.
5 Şi a făcut astfel Rafael şi cherubimul a zis:
"Bine"; şi a luat mirul şi l-a adus la Dumnezeu.
6 Vergeaua de aur, era din oceanul Indian,
unde sunt numai pietre preţioase. Tămâia a fost
din partea de est a Grădini, iar mirul din partea de
vest de unde a venit şi amărăciunea lui Adam.
7 Şi îngeri au adus aceste trei lucruri la
Dumnezeu, şi le-au aşezat lângă Pomul Vieţi din
Grădină.
8 Apoi a zis Dumnezeu către îngeri:
"Aduceţile-ţi la izvorul cu apă, apoi cu ele mergeţi
şi stropiţi pe Adam şi Eva, ca să se uşureze puţin
din jalea lor iar apoi să le daţi lor.
9 Şi au făcut aşa îngeri şi le-au dat lui Adam
şi Eva aceste trei lucruri, pe vârful de munte, de
unde Satana a vrut să-i arunce şi să-i omoară.
10 Şi când a văzut Adam, vergeaua de aur şi
tămâia şi mirul, s-a bucurat foarte şi a plâns
fiindcă vergeaua de aur era simbolul împărăţiei de
unde a venit el, tămâia era semnul străluciri de
lumină, care a fost luată de la el, iar mirul a fost
semnul jalei, în care el se găsea acum.
Cap. XXXI
1 Iar după aceasta Dumnezeu i-a vorbit lui
Adam: "Fiindcă Mi-ai cerut să-ţi dau ceva să te
confortezi, iată-ţi dau aceste trei semne care să-ţi
slujească ca drept consolare ţie, ca să crezi în
Mine şi în legământul Meu făcut cu tine.
2 Căci Eu voi veni şi te voi scoate; iar regi
vor veni când voi fi să fiu în trup, şi-Mi vor aduce,
aur, tămâie şi mir. Aur, ca semn al împărăţiei
Mele, tămâie, ca semn al divinităţi Mele şi mir ca
semn a suferinţelor şi a morţi Mele.
3 Şi pune-ţi aceste lucruri în peşteră, ca aurul
să-ţi lumineze noaptea, tămâia să-ţi aducă miros
plăcut, iar mirul să te consoleze în necazul tău."
4 Când a auzit Adam aceasta, i-au mulţumit
şi el şi Eva lui Dumnezeu şi i-au slujit Lui.
5 Apoi a poruncit Dumnezeu celor trei îngeri,
Mihael, Gabriel şi Rafael, să ducă fiecare darul
său şi să i le de-a lui Adam; şi aşa au făcut.
6 Şi a mai poruncit Dumnezeu lui Suriel şi
Salatiel, să meargă şi să-i coboare jos de pe munte
pe Adam şi Eva şi să-i ducă în peştera Comorilor.
7 Şi ei au aşezat aurul în partea de sud a
peşteri, tămâia în partea de est, iar mirul în vest,
căci gura peşteri era situată spre nord.
8 Iar după ce îngeri i-au consolat pe Adam şi
Eva, s-au îndepărtat.
9 Aurul era din şaptezeci de vergele, tămâia
din douăsprăzece livre şi mirul din trei livre.
10 Şi aceste trei lucruri au rămas în Casa
Comorilor lui Adam pentru consolare. Iar alţii o
numeau Peştera Comorilor, din cauza celor drepţi
care trăiau în ea.
11 Aceste trei lucruri le-a dat Dumnezeu lui
Adam, în ce-a de-a treia zi după ce-a fost scos din
grădină, ca semn că Domnul va rămâne
înmormântat timp de trei zile în inima pământului.
12 Şi lucrurile aceastea au făcut lumină lui
Adam peste noapte, iar ziua uşurare de necazurile
sale.
Cap.XXXII
1 Şi Adam şi Eva au stat în peştera
Comorilor până într-a şaptea zi, nici n-au mâncat
din fructele pământului, nici apă n-au băut.
2 Iar când s-a făcut ziua a opta, Adam i-a zis
lui Eva: "Noi ne-am rugat şi Dumnezeu ne-a dat
ceea ce am cerut de la el din grădină;
3 Haide să mergem la marea de apă pe care
am văzut-o prima dată şi să intrăm în ea şi să ne
rugăm lui Dumnezeu, ca să-l învoim din nou, să
ne întoarcă în Grădină, s-au să ne de-a alceva, s-au
să ne ducă pe alt pământ."
4 Apoi, Adam şi Eva au ieşit din peşteră şi
au venit şi au stat pe malul mări pe care s-au
aruncat înainte şi Adam a zis către Eva: -
5 "Haide să coborâm în acest loc şi să stăm
acolo treizeci de zile să ne rugăm, cu o inimă
înfierbântată şi cu o voce blândă, ca Dumnezeu să
ne ierte.
6 Şi eu voi merge în altă parte şi mă voi
coborâ jos şi voi face la fel, iar după aceea voi
veni la tine."
7 Atunci Eva a coborât în apă şi Adam la fel
şi au stat a se ruga, implorându-l pe Domnul să le
ierte păcatele şi să-i întoarcă la starea lor
anterioară.
8 Şi au stat ei aşa şi s-au rugat, până la
sfârşitul celei de-a treizeci şi cincia zi.
Cap. XXXIII
12

16. 1 Însă Satana, cel ce urăşte dreptatea, i-a
căutat peste tot şi a văzut că nu sânt în peşteră;
2 Ci i-a găsit stând în mare, rugându-se şi şi-
a zis în sinea lui: "Adam şi Eva se roagă şi-l
conjură pe Dumnezeu să le ierte păcatele şi să-i
întoarcă în grădină, deci să-i i-a de pe mâna mea.
3 Dar eu îi voi înşela să iese din apă să nu-şi
poată împlini rugăciunea."
4 Atunci urâciunea dreptăţi, a mers la ei
luându-şi formă de înger al lui Dumnezeu şi
slăvind şi lăudând, a spus către Eva: -
5 "Pace ţie! Slăveşte şi bucură-te, căci
Dumnezeu este învoit ţie şi El m-a trimis la Adam.
Îţi aduc veşti bune de iertare, că veţi fi aduşi la
forma voastră dinainte;
6 Şi Adam de bucurie, m-a trimis la tine, ca
să vi cu mine să te încoronez cu lumină, ca şi pe
el.
7 Căci el mi-a zis: Vorbeşte cu Eva, iar dacă
nu va vrea să meargă cu tine, spune-i de semnul
de pe muntele cel înalt, când Dumnezeu şi-a trimis
îngeri Săi, să ne i-a şi să ne ducă de acolo la
peştera Comorilor şi au aşezat aurul în partea de
sud, tămâia în partea de est şi mirul în vest; şi
acum haide să mergem la el."
8 Iar când a auzit ea aceste lucruri, s-a
bucurat foarte şi crezând că Satana este înger, ea a
ieşit din mare.
9 Şi el a luat-o înainte, iar ea l-a urmat până
au ajuns la Adam. Apoi Satana s-a ascuns şi ea nu
l-a mai văzut.
10 Atunci a venit ea şi a stat în faţa lui Adam,
care era jos în apă rugându-se lui Dumnezeu.
11 Şi când a văzut-o a început a plânge şi a se
lovi în piept şi în amărăciunea sa s-a scufundat în
apă.
12 Dar Dumnezeu a privit asupra lui şi asupra
necazului său şi cum era să se înece; şi a venit
Cuvântul lui Dumnezeu din cer şi ridicându-l din
apă, i-a zis lui: "Mergi sus şi stai la mal cu Eva".
Când a ajuns sus, a întrebat-o: "Cine ţi-a spus să
vi?"
13 Atunci i-a zis ea de cele întâmplate cu
îngeru care i s-a arătat şi i-a zis de semn.
14 Dar Adam s-a întristat şi i-a zis că este
vorba de Satana.
15 Aceste lucruri li s-au întâmplat lor a doua
oară după ce-au coborât la apă, în ce-a de-a şaptea
zi de la ieşirea din Grădină.
16 Ei au postit în apă treizeci şi cinci de zile,
tot la un loc patruzeci şi două de zile de la ieşirea
lor din grădină.
Cap. XXXIV
1 În dimineaţa celei de-a patruzeci şi treia zi,
ei au ieşit din peşteră, cu jale şi plânsete. Trupurile
lor erau slăbite şi erau lihniţi de foame şi sete, căci
au postit şi s-au rugat, de jalea lor cumplită din
cauza schimbări lor.
2 Iar după ce-au ieşit din peşteră, au urcat pe
munte, spre partea de vest a grădini.
3 Acolo au stat şi s-au rugat şi l-au implorat
pe Dumnezeu să le dea iertare de păcatele lor.
4 Şi după ce s-au rugat, Adam l-a conjurat pe
Dumnezeu, spunând: "O, Doamne Dumnezeul
meu şi Creatorul nostru, Tu ai poruncit celor patru
părţi să se unească şi s-au unit din porunca Ta.
5 Atunci Tu ţi-ai întins mâna şi m-ai făcut pe
mine din pământ şi m-ai pus în Grădină, în ora a
treia în ziua de Vineri, lucruri de care Tu mi-ai
spus în peşteră.
6 Căci până eram în chip de înger, n-am ştiut
nici de noapte, nici de zile, nici lumina în care am
trăit, nu m-a părăsit vreo dată, ca să ştiu de noapte
şi de zi.
7 Atunci Doamne, în ora a treia când m-ai
făcut, mi-ai adus toate fiarele şi leii şi struţi şi
păsările din cer şi toate ce mişcau pe pământ, pe
care Tu le-ai făcut în ora dintâi înaintea mea în
ziua de Vineri.
8 Şi voia Ta a fost ca eu să le numesc pe
toate, una câte una în mod corespunzător; Şi mi-ai
dat înţelegere şi înţelepciune, o inimă pură şi o
minte dreaptă de la Tine, ca să le pot numi după
priceperea Ta.
9 Dumnezeule, Tu le-ai supus pe ele mie şi
le-ai poruncit să-mi de-a ascultare, dar acum toate
s-au înstrăinat de mine.
10 Şi-a fost în ora a treia de Vineri, cînd Tu
m-ai făcut şi mi-ai interzis să mă apropii s-au să
mănânc din pom, căci Tu mi-ai zis în Grădină:
Când vei mânca din el, vei muri.
11 Şi dacă Tu m-ai fi pedepsit precum ai spus,
eu a-şi fi murit atunci pe loc.
12 Mai mult, când Tu mi-ai dat această
poruncă mie, Eva n-a fost cu mine, căci Tu n-ai
creat-o încă atunci pe ea şi n-ai scos-o din coasta
mea şi nici ea n-a putut auzi aceste porunci de la
Tine.
13 Apoi la sfârşitul orei trei celei de Vineri,
Doamne, Tu ai făcut să vină un somn adânc
asupra mea şi am adormit.
14 Atunci Tu ai scos o coastă din mine şi ai
făcut-o pe ea, după asemănarea şi chipul meu.
Apoi eu m-am trezit şi văzând-o, am ştiut cine era
şi am zis: Aceasta este os din osul meu şi carne
din carnea mea, de aceea ea va fi numită femeie.
13

17. 15 Tu Doamne, de voia Ta m-ai adormit pe
mine şi ai făcut-o pe Eva, astfel ca eu să nu pot
vedea cum a fost ea făcută, nici să pot fi martor,
Doamne cât de înfiorătoare şi de minunată este
bunătatea şi slava Ta.
16 Şi prin voia Ta, Doamne, Tu ne-ai învelit
pe noi cu o aoreolă strălucitoare şi ne-ai unit şi ne-
ai dat slava Ta şi ne-ai umplut de Duhul Sfânt, să
nu fim nici flămânzi, nici setoşi şi nici să ştim ce
este jalea, nici inima slabă, nici oboseala.
17 Însă acum, Doamne, de când am păcătuit şi
n-am dat ascultare Legi Tale, Tu ne-ai scos afară
aici pe acest pământ străin şi ne-ai făcut să suferim
şi să chinuim în foamete şi sete.
18 De aceea, Doamne, noi ne rugăm Ţie, dă-
ne ceva cu ce să ne hrănim din Grădină să ne
oprim foamea şi ceva să ne potolim setea.
19 Căci de multe zile, Doamne, noi nimic n-
am mâncat şi nici n-am băut şi carnea noastră s-a
uscat iar puterea ne-a părăsit, iar somnul a pierit
din ochii noştri din cauza postului şi a plânsetelor
noastre.
20 Căci noi, Doamne, nu am îndrăznit să
mâncăm fără porunca Ta din vreun pom de aici,
de frică să nu păcătuim din nou.
21 Căci am gândit în inimile noastre, că dacă
mâncăm fără ştirea Ta, Tu ne vei nimici de data
aceasta şi nu ne vei mai lăsa să trăim.
22 Şi dacă bem din apa aceasta, fără ştirea lui
Dumnezeu, El ne va face capătul şi ne va
dezrădăcina.
23 Prin urmare, Dumnezeule, de aceea am
venit în acest loc, eu şi Eva, să ne dai Tu fructe
din grădină ca să ne oprim foamea.
24 Căci noi nu vrem să ne bucurăm de
fructele de pe pământ şi de pretutindeni."
Cap. XXXV
1 Apoi S-a uitat Dumnezeu din nou la
Adam, care a plâns şi s-a zbuciumat şi Cuvântul
lui Dumnezeu a venit la el şi i-a zis: -
2 "Adame, până să fi în grădina Mea, tu n-ai
ştiut nici de foame, nici de sete, nici de chinuri şi
suferinţe, nici de slăbiciunile cărni, nici de vreo
schimbare, nici de insomnie. Însă de când te-ai
schimbat şi ai venit pe acest pământ străin, toate
ostilităţile acestea te-au năpădit.
Cap. XXXVI
1 Apoi Dumnezeu a poruncit cherubimului,
care a păzit poarta grădini cu sabia de foc în mână,
să culeagă lui Adam nişte smochine şi să-i dea.
2 Şi s-a supus porunci lui Dumnezeu şi i-a
adus două smochine de la cei doi pomi, după care
s-au ascuns Adam şi Eva de Dumnezeu, când El s-
a plimbat prin grădină, când Cuvântul lui
Dumnezeu a venit la ei şi le-a zis: "Adame,
Adame, unde eşti tu?"
3 Şi Adam a răspuns: "Dumnezeule, aici
sânt, căci m-am ascuns când te-am auzit că vi şi
am auzit sunetele şi vocea Ta, m-am ascuns căci
sânt gol."
4 Atunci cherubimul a luat cele două
smochine şi le-a adus la Adam şi Eva şi le-a
aruncat lor de departe, căci ei nu puteau să se
apropie de cherubim din cauza cărni, căci el era
din foc.
5 La început îngeri tremurau în faţa lui
Adam şi le era frică de el; dar acum Adam a
tremurat în faţa lor şi îi era frică de ei.
6 Apoi Adam s-a apropiat şi a luat
smochinele şi Eva a venit şi a luat şi ea una.
7 Şi când le-au luat în mână, au văzut că sânt
din smochini după care s-au ascuns.
Cap. XXXVII
1 Atunci Adam a zis Evei: "Oare nu sunt
acestea smochini din pomii unde ne-am ascuns noi
şi din care am rupt noi două frunze şi ne-am
acoperit goliciunea, căci am fost deprivaţi de
natura noastră strălucitoare? Dar acum noi nu ştim
ce ne va paşte dacă mâncăm din ele.
2 Deci să ne abţinem să nu mâncăm din ele,
ci să-l întrebăm pe Dumnezeu să ne de-a să
mâncăm din Pomul Vieţi."
3 Şi aşa au făcut.
4 Şi Adam a început a se ruga lui Dumnezeu
şi al implora să le de-a din Pomul Vieţi să
mănânce, spunând: "Dumnezeule, când am
păcătuit, am încălcat porunca Ta în ora a şasea a
zilei de Vineri, noi am fost dezgoliţi de natura
noastră strălucitoare şi n-am mai rămas în Grădină
după schimbarea noastră, mai mult de trei ore.
5 Şi spre seară, Tu ne-ai scos afară din ea.
Dumnezeule, noi am păcătuit împotriva Ta, o
singură oră şi acum toate aceste necazuri ne pasc.
6 Căci aceasta este a patruzeci şi treia zi; şi
să ne răscumperi pentru acea oră în care am
păcătuit!
14

18. 7 Dumnezeule, priveşte ne cu ochii Tăi
miloşi şi nu-ţi aminti de schimbarea noastră din
faţa Ta.
8 Şi dă-ne din Pomul Vieţi să mâncăm, să ne
întoarcem şi să nu mai suferim pe acest pământ,
căci Tu eşti Dumnezeu.
9 Când am păcătuit împotriva poruncilor
Tale, Tu ne-ai scos din grădină şi ai pus
cherubimul să păzească Pomul Vieţi, să nu
mâncăm din el şi să trăim după ce-am păcătuit.
10 Însă acum, Dumnezeule, după ce am
îndurat toate aceste chinuri timp de patruzeci şi
trei de zile, fă să fie aceasta la fel cu acea oră în
care am greşit."
Cap. XXXVIII
1 După aceste lucruri, Cuvântul lui
Dumnezeu a venit la Adam şi i-a vorbit: -
2 "Adame, din Pomul Vieţi să mănânci, nu-ţi
voi da acum, ci când se vor împlini cei cinci mi
cinsute de ani. Atunci îţi voi da să mănânci din
Pomul Vieţi şi vei mânca din el şi vei trăi veşnic,
tu şi Eva şi toată seminţia ta ce-a dreaptă.
3 Dar cele patruzeci şi trei de zile, nu pot
împlini acea oră în care tu ai păcătuit împotriva
porunci Mele.
4 Adame, ţi-am dat să mănânci din
smochinul după care te-ai ascuns; mergi şi
mănâncă din el tu şi Eva.
5 Nu Mă voi schimba, nici nu te voi
dezamăgi în nădejdea ta, ci întăreşte-te până la
împlinirea legământului care l-am făcut cu tine."
6 Şi Dumnezeu şi-a retras Cuvântul Său de
la Adam.
Cap. XXXIX
1Atunci Adam s-a întors către Eva şi i-a zis:
"Întoarce-te şi ia-ţi smochina ta şi eu pe a mea şi
să ne întoarcem în peşteră."
2 Şi au făcut astfel şi s-au întors la peşteră,
căci timpul era spre soare-apune, iar dinţi lor erau
astfel că le trebuia mult să mănânce smochinele.
3 Dar Adam a zis către Eva: "Mie mie frică
să mănânc din această smochină, căci nu ştiu ce
mi se va întâmpla apoi."
4 Şi Adam a dat a plânge şi s-a rugat înaintea
lui Dumnezeu, zicând: "Doamne, mi-ai dat să
mănânc din fructul acesta, dar ce se va întâmpla
apoi cu mine? Şi ce voi mai cere de la Tine, după
ce îl voi consuma?"
5 Şi a mai zis: "Mie mie teamă să mănânc
din el, că nu ştiu ce se va întâmpla."
Cap. XL
1 Apoi a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi i-a
zis: "Adame, pentru ce ai această spaimă şi
eroare? De ce nu ţi-a fost spaimă până să nu fi
păcătuit?
2 Căci fiind în trup, tu nu poţi trăi pe pământ
fără hrană pământească, ca să-ţi întăreşti şi să-ţi
aduni puterile."
3 Şi a luat Dumnezeu Cuvântul Său de la
Adam.
Cap. XLI
1 Apoi Adam a luat smochina şi a aşezat-o
lângă vergeaua de aur şi Eva a pus-o pe a ei
deasupra pe tămâie.
2 Şi ele au cântărit fiecare cât un pepene,
căci fructele Grădini au fost mai mari decât cele
pământeşti.
3 Însă Adam şi Eva au postit toată noaptea,
până dimineaţă în zori.
4 Şi după răsăritul de soare, Adam a încetat a
se ruga şi a zis către Eva: -
5 "Eva, haide să mergem la graniţa de sud a
Grădini, în locul unde râul se revarsă în cele patru
părţi. Acolo ne vom ruga lui Dumnezeu să ne dea
să bem din Apa Vieţi.
6 Căci Dumnezeu nu ne-a hrănit din Pomul
Vieţi, ca să nu primim viaţă veşnică, dar poate ne
va da să bem din Apa Vieţi, ca să ne potolim setea
noastră cu ea, mai bine decât să bem această apă
de pe pământ."
7 Şi Eva a fost de acord cu această
propunere; şi amândoi au plecat spre partea de sud
la distanţă mică de Grădină.
8 Şi au stat la marginea râului şi s-au rugat în
faţa Domnului, cerându-i să se uite la ei, să-i ierte
şi să le ofere ceea ce au cerut.
9 După această rugăciune, Adam, a început
să se roage în felul următor:
10 "Doamne, când am fost în grădină am
văzut apa ce izvora de desubtul Pomului Vieţi, dar
15

19. atunci inima mea n-a dorit-o, nici trupul meu n-a
fost setos de ea, căci n-am cunoscut setea căci am
fost viu în alt fel decât sânt acum.
11 Şi nici ca să trăiesc nu mi-a trebuit Hrana
Vieţi şi n-am băut din Apa Vieţi.
12 Ci acum, Doamne, sunt ca mort, iar carnea
mea este uscată de sete. Dă-mi să beau din Apa
Vieţi să-mi potolesc setea şi să trăiesc.
13 In mila Ta, Dumnezeule, scapă mă de
aceste plăgi şi nenorociri şi du-mă în altă parte de
aici, dacă nu vrei să mă laşi în Grădina Ta."
Cap. XLII
1 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi i-
a zis lui Adam: -
2 "Adame, tu ai cerut să te duc în altă parte
de aici, dar nu este alt pământ decât acesta, ci este
doar împărăţia cerului, unde este odihnă.
3 Însă tu nu poţi intra acum acolo, ci doar
după terminarea judecăţi tale şi împlinirea ei.
4 Atunci te voi duce în împărăţia cerului, pe
tine şi seminţia ta ce-a dreaptă şi vă Voi da vouă
să vă odihniţi, după cum ceri acum.
5 Şi cum ai spus tu: Dă-mi din Apa Vieţi să
beau din ea şi să trăiesc - nu poţi s-o primeşti
acum, ci în ziua când voi coborâ în iad şi Voi
deschide porţile cele de aramă(fontă) şi când Voi
sfărâma în bucăţi împărăţia cea din fier;
6 Atunci îţi Voi salva în mila Mea, sufletul
tău şi sufletele drepţilor şi le Voiu da odihnă în
Grădina Mea. Dar aceasta va fi la sfârşitul
viaculurilor.
7 Şi Apa Vieţi pe care ai cerut-o, nu-ţi poate
fi dată acum, ci în ziua când sângele Meu se va
vărsa pe capul tău în locul numit Golgota.
8 Căci Sângele Meu va fi Apa Vieţi pentru
tine în timpul acela şi nu numai pentru tine, ci
pentru întreaga ta seminţie care-Mi va da Mie
crezare, ca să fie spre odihna lor în veci."
9 Şi i-a mai zis Domnul: Adame, până să fi
în Grădină, aceste necazuri nu te-au păscut.
10 Ci de când ai păcătuit în porunca Mea,
suferinţele tale stau deasupra ta.
11 Iar carnea ta necesită hrană şi apă, deci bea
din ce-a ce curge pe pământ."
12 Atunci Dumnezeu şi-a retras Cuvântul Său
de la Adam.
13 Şi Adam şi Eva i-au slujit Domnului şi s-
au întors de la râul acela în peşteră. Şi a fost
amiaza, dar când s-au apropiat de peşteră, au văzut
acolo un foc mare.
Cap. XLIII
1 Iar când Adam şi Eva au văzut aceasta, au
înlemnit. Şi Adam a zis către Eva: "Ce este acel
foc în peşteră? Căci noi nu l-am aprins.
2 Căci noi n-am copt pâine acolo; căci noi
nici nu ştim de un astfel de foc.
3 Ci noi am văzut aşa ceva de când
Dumnezeu l-a trimis pe cherubimul cu sabia de
foc, care strălucea la el în mână, iar noi de frică
am căzut jos şi am rămas ca morţi.
4 Căci Eva, focul acesta îmi este asemănător
cu cel al cherubimului.
5 Să nu se fie Dumnezeu mâniat pe noi să
vrea să ne omoare.
6 Poate că din nou am păcătuit cu ceva şi El
şi-a trimis focul Său să ne prevină să nu intrăm
acolo.
7 Dacă este întradevăr aşa, atunci unde vom
merge? Şi unde ne vom ascunde din faţa
Domnului? Căci în Grădină El nu ne va lăsa să
intrăm, căci ne-a spus să stăm în această peşteră în
întuneric şi necazuri, dar în care până la urmă ne-
am acomodat.
8 Dar acum dacă ne va duce pe un alt
pământ, cine ştie ce se mai poate întâmpla acolo?
Şi cine ştie, poate acolo întunericul să fie mai
mare decât aici?
9 Cine ştie ce se poate întâmpla acolo, ziua s-
au noaptea? Şi cine ştie dacă va fi aproape s-au
departe? Poate că o să fie departe de Grădină - s-
au Dumnezeu s-o fi supărat pe noi că i-am făcut
atâtea cereri?
10 Căci dacă Dumnezeu ne va duce în altă
parte de aici, în care ne-am găsit consolare, atunci
ne va omorâ sufletele noastre şi ne va şterge
numele de pe faţa pământului.
11 Căci dacă vom fi departe de Grădină şi de
Dumnezeu, unde-l vom găsi pe El să-i cerem aur,
tămâie şi mir şi smochine?
12 Unde-l vom găsi pe El să ne liniştească?
Unde-l vom găsi pe El să ne împlinească
legământul nostru?"
13 Atunci Adam a tăcut şi au continuat a privi
spre peşteră la flacăra care s-a ridicat împrejur.
14 Dar flacăra aceia era de la Satana, căci el a
adunat crengi şi iarbă uscată şi le-a pus în peşteră
şi le-a dat foc să nimicească peştera şi ceea ce se
găsea acolo.
15 Ca Adam şi Eva să fie lăsaţi în jale, ca să
nu mai de-a crezare lui Dumnezeu, ca să-l
neglijeze pe El.
16

20. 16 Dar el n-a reuşit să distrugă peştera, căci
Dumnezeu şi-a trimis îngerul Său să păzească.
17 Şi acest foc a durat de la amiază, până la
apus de soare; care era a patruzeci şi cincia zi.
Cap. XLIV
1 Între timp, Adam şi Eva priveau asupra
focului, căci nu puteau să se apropie.
2 Iar Satana a continuat să arunce crengi pe
foc, până ce flacăra s-a ridicat sus de tot şi a
cuprins întreaga peşteră; căci a avut de gând să
nimicească peştera întreagă prin foc. Însă îngerul
Domnului privea deoparte.
3 Şi nu l-a blestemat, nici nu l-a vătămat prin
cuvânt, căci n-a fost îndemnat să facă astfel.
4 Până ce Cuvântul lui Dumnezeu a coborât
şi i-a zis lui Satana: "Pleacă de aici, căci o dată ai
încercat să-Mi păcăleşti slujnici Mei, iar acum vrei
să-i distrugi.
5 Căci dacă nu era să fie mila Mea, te-aşi fi
nimicit şi pe tine şi mulţimea ta, de pe faţa
pământului. Dar am răbdare cu tine, până la
sfârşitul lumi."
6 Atunci Satana a fugit din faţa Domnului,
însă focul a rămas să ardă şi mai departe, până în
ziua următoare, care a fost a patruzeci şi şasea zi
de când Adam şi Eva au ieşit din grădină.
7 Şi când Adam şi Eva au văzut că focul s-a
mai potolit, au mers împrejurul peşteri să intre
înăuntru pe unde vor putea.
8 Apoi au început amândoi să plângă, căci
focul nu le-a permis să intre în peşteră; şi i-a
înconjurat; şi le era frică.
9 Atunci a zis Adam către Eva: "Vezi acest
foc, din care avem o parte în noi, care înainte nu
ne-a putut face nimic, dar acum ne poate arde;
căci focul nu s-a schimbat a rămas acelaşi, însă noi
ne-am schimbat. De aceea, acum are putere asupra
noastră şi când ne apropiem, ne pârjoleşte carnea."
Cap. XLV
1 Atunci, Adam s-a ridicat şi s-a rugat la
Dumnezeu, spunând: "Vezi, Doamne, acest foc
care ne-a separat de peştera noastră în care Tu ne-
ai poruncit să stăm, acum nu mai putem intra în
ea."
2 Şi Dumnezeu l-a auzit pe Adam şi a trimis
Cuvântul Său, care i-a spus:
3 "Adame, vezi acest foc! Câtă diferenţă este
între această flacără şi focul din Grădină!
4 Căci până erai sub puterea Mea, toate
făpturile îţi erau supuse, pe când acum toate s-au
ridicat împotriva ta."
5 Şi iarăşi i-a mai zis Dumnezeu lui: "Vezi
Adame, cum Satana te-a batjocorit pe tine! El te-a
despărţit de Mine şi nu şi-a ţinut promisiunea pe
care ţi-a dat-o, ci ţi-a devenit duşman; căci el este
cel care a dat foc peşteri, căci a crezut să vă ardă
pe tine şi Eva.
6 De ce nu şi-a păstrat el promisiunea ce ţi-a
făcut-o, nici chiar o zi, ci te-a deprivat de slava
care era deasupra ta.
7 Ai crezut tu că el te iubeşte pe tine, când ţi-
a propus aşa ceva? Că te vrea ridicat în slăvi?
8 Nu, Adame, el n-a făcut aceasta pentru că
te iubeşte pe tine; ci a vrut să te scoată din lumină
în întuneric şi de la o slavă la jale, de la glorie la
supărare, de la plăcere la necaz şi de la odihnă şi
pace la post şi moarte."
9 Şi la fel i-a mai zis Dumnezeu lui Adam:
"Vezi acest foc aprins de Satana în jurul peşteri
tale, vezi aceste griji care te împresoară, care te
vor paşte pe tine şi seminţia ta; cănd ai dat
ascultare promisiunilor sale, cum te-a vrut el arde
în foc, ca să te ducă în iad.
10 Atunci ai fi văzut flacăra focului său, care
ar fi ars în jurul tău şi a seminţiei tale, căci scăpare
n-ar fi fost pentru tine, decât prin venirea Mea.
Precum tu nu poţi ieşi din focul acesta care te-a
înconjurat, la fel nu vei putea ieşi din iad, până ce
Cuvântul Meu nu va veni să-ţi facă cărare să ieşi,
când se va împlini legământul Meu.
11 Căci acum nu poţi pleca de acolo, până ce
Cuvântul Meu nu va veni. Atunci El îţi va croi
drum şi vei avea odihnă." Apoi Dumnezeu a
chemat Cuvântul Său să de-a focul la o parte, până
ce Adam nu va trece; şi focul a dat ascultare lui
Dumnezeu şi calea a fost pregătită pentru ca
Adam să treacă.
12 Şi şi-a luat Dumnezeu Cuvântul Său de la
Adam.
Cap. XLVI
1 Apoi au intrat Adam şi Eva în peşteră. Dar
trecând printre flăcări, Satana a suflat în foc,
puternic şi focul l-a pârjolit pe Adam şi Eva şi i-a
luat o căldură mare.
2 Şi din flăcări Adam şi Eva au strigat către
Domnul, spunând: "Doamne, scapă ne! Nu ne lăsa
17

21. să murim în plăgile astea arzând în foc şi nu te
răzbuna pe noi că am păcătuit."
3 Şi Dumnezeu a privit asupra lor şi a văzut
ce-a făcut Satana şi a trimis un înger să potolească
focul. Însă rănile lor au rămas.
4 Şi Dumnezeu i-a vorbit lui Adam: "Vezi
iubirea lui Satana pentru tine, care s-a făcut că-ţi
dă slavă şi mărire; căci te-a pârjolit cu foc şi a vrut
să te nimicească de pe pământ.
5 Apoi priveşte asupra Mea, Adame, căci Eu
te-am făcut şi de câte ori te-am scăpat din mâna
lui? Căci dealtfel, nu te-ar fi distrus el pe tine?"
6 Şi i-a mai vorbit Dumnezeu lui Eva: "Ce
ţi-a promis el în grădină, când ţi-a zis: Când vei
mânca din pom, ochii tăi se vor deschide şi tu vei
deveni ca dumnezeii, ştiind binele şi răul. Dar iată!
Că el va pârjolit pe voi cu foc şi va făcut să gustaţi
din gustul focului în locul gustului de Grădină; şi
va făcut să vedeţi flăcările focului şi răutatea,
puterea lui fiind peste voi.
7 Ochii voştri au văzut binele pe care vi l-a
luat şi în adevăr vi s-au deschis ochii şi va-ţi dat
seama de Grădina în care aţi fost cu Mine; şi la fel
aţi văzut şi răul care de la Satana va venit vouă.
Dar Dumnezeire el nu vă poate da, nici să-şi ţină
promisiunea dată, ci doar amărăciune, vouă şi
seminţiei voastre."
8 Şi Dumnezeu şi-a luat Cuvântul Său de la
ei.
Cap. XLVII
1 Şi au intrat apoi Adam şi Eva în peşteră,
încă tremurând de la focul care i-a pârjolit; şi a zis
Adam către Eva: -
2 "Uite, focul ne-a pârjolit în lumea asta; dar
cum va fi după ce vom muri, când Satana ne va
pedepsi sufletele noastre? Până va veni Dumnezeu
şi prin legământul Său să ne scoată de acolo, când
va fi cu noi?
3 Atunci Adam şi Eva au intrat în peşteră
binecuvântând că au ajuns cu bine; căci văzând
flăcari, au crezut că nu vor mai putea să intre
acolo.
4 Dar şi după apusul de soare, flăcările în
continuu ardeau şi se apropiau de ei în peşteră, aşa
că nu au putut dormi în ea. După ce a apus
soarele, ei au ieşit afară. Aceasta fiind a patruzeci
şi şaptea zi după ieşirea lor din grădină.
5 Apoi au urcat pe vârful dealului de unde se
vedea Grădina, ca să doarmă.
6 Şi s-au rugat lui Dumnezeu să le ierte
păcatele şi s-au culcat sub vârful de munte.
7 Însă Satana, cel ce urăşte dreptatea, s-a
gândit în sine: "Când Dumnezeu i-a promis lui
Adam legământul, El îl va scoate de la toate
necazurile lui - însă mie nu mi-a promis nimic prin
legământ şi pe mine nu mă va scoate de la
necazuri. El a promis că va scoate seminţia lui
Adam, de la necazuri, şi-i va duce în împărăţia în
care o dată am fost şi eu. Îl voi ucide pe Adam;
8 Pământul nu-l va primi şi el va rămâne al
meu, iar fiind mort, nu va mai putea să aibă urmaşi
să moştenească împărăţia şi ea îmi va rămâne toată
mie. Atunci Dumnezeu îmi va da toate mie şi mă
va întoarce pe mine şi mulţimea mea la El."
Cap. XLVIII
1 După aceasta, Satana şi-a chemat
mulţimea, iar fiecare dintre ei când au venit, au
zis: -
2 "Doamne, care este dorinţa ta?"
3 Atunci le-a zis el: "Voi ştiţi că acest Adam,
pe care Dumnezeu l-a făcut din praf, este cel ce ne
va lua împărăţia noastră. Haideţi, să mergem
împreună şi să-l omorâm, să azvârlim peste el şi
Eva o stâncă şi să-i zdrobim sub ea."
4 Când au auzit ei vorbele astea ale Satanei,
s-au repezit cu toţi pe munte, în apropiere unde
dormeau Adam şi Eva.
5 Apoi Satana şi mulţimea sa au luat o stâncă
mare şi chiar şi atunci fără ruşine, a gândit el:
"Dacă este vreo gaură la mijloc şi când va cădea
stânca peste ei vor rămâne vi!?"
6 Apoi a zis el mulţimi sale: "Luaţi această
stâncă, căci este dreaptă şi azvârliţi-o peste ei, dar
vedeţi să nu se rostogolească în altă parte şi ei să
scape cu viaţă. Iar după ce o azvârliţi, fugiţi şi nu
zăboviţi."
7 Şi au făcut ei aşa, însă până stânca să cadă
peste Adam şi Eva, Dumnezeu a ridicat deasupra
lor o peşteră ca să nu poată cădea peste ei.
8 Dar când a căzut stânca, tot pământul s-a
cutremurat din cauza mărimi ei.
9 Şi de la cutremur şi de la zguduitură,
Adam şi Eva s-au deşteptat din somn şi s-au găsit
sub o stâncă scobită în formă de peşteră, deasupra
lor; căci înainte de a se culca, au fost sub cerul
liber şi când au văzut, s-au speriat.
10 Şi Adam a zis Evei: "Când s-a înclinat
acest munte şi de unde acel cutremur şi zguduitura
aceea? Şi de unde această stâncă deasupra noastră
asemeni unui cort?
11 Oare să fie vrut Dumnezeu să ne închidă în
această închisoare? Ne-a închis El pe noi aici?
18

22. 12 S-a mâniat El pe noi fiindcă am ieşit din
peşteră şi am venit aici fără porunca Lui; căci am
venit aici fără ştirea Sa?"
13 Atunci a zis Eva: "Dacă Dumnezeu vrea să
ne omoare din cauza păcatelor noastre, atunci vai
de noi, căci pedeapsa noastră va fi lungă.
14 Ci să ne ridicăm şi să ne rugăm lui
Dumnezeu să ne ajute."
15 Atunci Adam s-a ridicat şi s-a rugat
Domnului, să-l înştiinţeze despre această
strâmtorare; şi au stat şi s-au rugat astfel până
dimineaţa.
Cap. XLIX
1 Apoi a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi a
spus: -
2 "Adame, cine te-a consolat pe tine când ai
ieşit din peşteră şi ai venit aici în acest loc?"
3 Şi Adam a zis: "Dumnezeule Doamne, noi
am venit aici din cauza focului care s-a lăsat
asupra noastră în peşteră."
4 Atunci Domnul Dumnezeu, i-a răspuns lui
Adam: "Adame, dacă o noapte n-ai putut rezista la
foc, atunci ce vei face când vei ajunge în iad?
5 Totuşi nu-ţi fie frică Adame, dar nici să nu
spui în inima ta că Eu am aruncat această stâncă
asupra ta, ca să te nimicesc.
6 Căci aceasta a venit de la Satana, care-le ţi-
a promis ţie mărire şi slavă. El este cel care a
aruncat această stâncă să te omoară pe tine şi pe
Eva la un loc, ca să te şteargă de pe faţa
pământului.
7 Ci în mila Mea pentru tine, ţi-am ridicat
acest cort, ca să te protejez, ca stânca să nu cadă
peste voi.
8 Şi aceasta este un semn Adame, care Mi se
va întâmpla Mie pe pământ; Satana va ridica
poporul Evreilor să Mă omoare; şi Mă vor pune
într-o stâncă şi o vor pecetlui cu o altă stâncă; şi
voi rămâne acolo trei zile şi trei nopţi.
9 Însă în ce-a de-a treia zi, voi învia din
morţi şi aceasta va fi într-u salvarea ta şi a
seminţiei tale, ca să credeţi în Mine. Deci nici pe
tine Adame, nu te voi scoate de aici, până nu vor
trece trei zile şi trei nopţi."
10 Şi Dumnezeu a luat Cuvântul Său de la
Adam.
11 Şi Adam şi Eva au rămas acolo trei zile şi
trei nopţi, după cum le-a zis Dumnezeu.
12 Şi le-a făcut astfel Dumnezeu fiindcă au
părăsit peştera şi au venit aci, fără ştirea Lui.
13 Dar după trei zile Dumnezeu a dat la o
parte stânca şi i-a scos pe ei afară; iar trupul lor a
fost uscat şi ochii lor, de atâtea plânsete şi jale.
Cap. L
1 Apoi au plecat Adam şi Eva şi s-au întors
la peştera Comorilor, unde s-au rugat ziua
întreagă, până seara.
2 Şi aceasta s-a întâmplat la sfârşitul celei
de-a cinzecia zi, după ieşirea lor din grădină.
3 Şi Adam şi Eva s-au ridicat şi s-au rugat
toată noaptea şi au cerut milă dela El.
4 Şi când s-a făcut de ziuă, Adam a zis către
Eva: "Vino, haide să mergem să facem unele
treburi pentru trupurile noastre."
5 Şi astfel au plecat ei afară din peşteră şi au
ajuns în partea de nord la graniţa Grădini şi au
căutat ceva cu ce să-şi acopere trupul. Însă n-au
găsit nimic, iar trupurile lor erau înlemnite de frig
şi de căldură.
6 Atunci Adam a stat şi s-a rugat lui
Dumnezeu, să le arate cum o să se înfăşoare.
7 A venit atunci Cuvântul lui Dumnezeu şi
le-a zis: "Adame, ia-o pe Eva şi mergeţi la malul
mări, unde aţi postit înainte. Acolo veţi afla piei de
oi, a căror carne a fost sfâşiată de lei. Luaţi-le şi vă
îmbrăcaţi cu ele.
Cap. LI
1 Când a auzit Adam aceste cuvinte de la
Dumnezeu, a luat-o pe Eva şi au plecat din partea
de nord, în partea de sud pe lângă râul cu apă,
unde au postit o dată.
2 Dar înainte ca ei să ajungă în acel loc,
Satana, cel ce umblă în urâciune, a auzit ce le-a zis
lor Cuvântul lui Dumnezeu de pieile de oi.
3 Şi s-a gândit să meargă înainte să le
găsească şi să le arunce în mare, s-au să le dea foc,
ca ei să nu le poată găsi.
4 Dar când să pună mâna a le lua, Cuvântul
lui Dumnezeu s-a lăsat la el din cer şi l-a legat
deoparte, până ce Adam şi Eva au ajuns acolo să i-
a cojoacele. Acolo, văzându-l, s-au speriat de
forma sa urâtă.
5 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi
le-a zis: "Acesta este cel ce s-a transformat în
şarpe şi va înşelat şi prin urmare, va deposedat de
hainele voastre de lumină şi de slava cu care aţi
fost înveliţi.
19

23. 6 Acesta este cel ce va promis vouă
divinitate şi măiestrie. Unde este acum frumuseţea
care l-a înfăşurat? Unde este lumina lui? Unde
este slava ce a poposit deasupra sa?
7 Acum forma sa este hidoasă; a devenit
îngrozitor printre îngeri şi a fost numit Satana.
8 Adame, el a vrut să-ţi i-a şi haina ta
pământeană ce-a din piei de oi şi s-o nimicească,
ca să nu te poţi acoperi cu ea.
9 Care este frumuseţea sa după care ai
umblat tu? Şi ce ai câştigat tu ascultându-l pe el?
Uită te la relele lui şi apoi priveşte asupra Mea,
Creatorul tău; şi asupra faptelor bune pe care ţi le-
am făcut ţie.
10 Vezi l-am legat în juguri, până să vi tu să-l
vezi în slăbiciunea lui, cum nici o putere nu i-a
mai rămas lui.
11 Şi Dumnezeu l-a dezlegat din juguri şi i-a
dat drumul.
Cap. LII
1 Apoi Adam şi Eva n-au mai zis nimic, ci
au început a plânge înaintea lui Dumnezeu din
cauza situaţiei lor şi pentru că trupurile lor
necesitau lucruri pământeşti.
2 Atunci Adam a zis către Eva: "Eva, aceste
cojoace sunt nişte piei de dobitoace, cu care noi ne
vom înveli. Dar când ne vom îmbrăca cu ele, un
semn al morţi se va lăsa asupra noastră, cu atât
mai mult, cu cât dobitoacele sunt moarte şi
sfâşiate. La fel se va întâmpla şi cu noi."
3 Atunci Adam şi Eva au luat cojoacele şi s-
au înapoiat la peştera Comorilor; şi ajunşi acolo,
au stat a se ruga.
4 Şi s-au gândit cum îşi vor face ei
îmbrăcăminte din acele piei de care n-au mai
folosit înainte.
5 Atunci Dumnezeu a trimis un înger şi le-a
arătat el cum să le îmbrace. Şi îngerul a zis către
Adam: "Mergi şi aduu nişte spini de palmier". Şi
Adam a făcut astfel.
6 Apoi îngeru a luat şi a făcut în faţa lor din
acele piei, două cojoace, iar spini i-a cosut la o
parte.
7 Iar apoi îngeru s-a ridicat şi s-a rugat la
Dumnezeu ca lucrul să iese bine şi ţesătura la fel.
8 Şi aşa a fost din voia lui Dumnezeu şi le-a
făcut îmbrăcăminte din ele.
9 De atunci goliciunea lor a fost acoperită.
10 Şi aceasta s-a întâmplat în ce-a de-a cinzeci
şi una zi.
11 După ce trupurile lor au fost acoperite,
Adam şi Eva s-au rugat şi au cerut milă de la
Domnul şi iertare şi i-au mulţumit că le-a acoperit
goliciunea; şi s-au rugat fără încetare toată
noaptea.
12 Iar la răsărit de soare, când s-a lăsat
dimineaţa şi-au zis molitva, ca de obicei şi au ieşit
apoi afară din peşteră.
13 Şi Adam a zis către Eva: "Noi n-am văzut
încă ce se găseşte în partea de vest a peşteri. Să
mergem să vedem azi". Şi au mers în partea aceea.
Cap. LIII
1 Dar nu s-au îndepărtat prea mult de
peşteră, că Satana le-a şi dat târcoale sub forma a
doi lei fioroşi, care parcă de trei zile n-ar fi mâncat
nimica; şi au venit spre Adam şi Eva vrând să-i
despice în bucăţi şi să-i sfâşie.
2 Văzând Adam şi Eva, au început a plânge
şi s-au rugat lui Dumnezeu să-i scape de la necaz.
3 Şi Cuvântul lui Dumnezeu a venit la ei şi i-
a alungat pe lei.
4 Iar Dumnezeu a zis către Adam: "Adame,
ce cauţi tu în partea de vest? Şi de ce ai părăsit
partea de est unde ai stat?
5 Acum întoarce-te la peştera ta şi rămâi
acolo, ca Satana să nu te păcălească şi să te
ademenească.
6 Căci seminţia care va ieşi din tine, partea
de vest o vor umple şi se vor întina în păcate şi vor
face legământ cu Satana, ca să-i urmeze calea lui.
7 De aceea voi aduce peste ei un potop de
ape şi-i voi pierde pe toţi. Dar pe cei drepţi dintre
ei îi voi cruţa şi-i voi duce într-o ţară depărtată, iar
locul unde stai tu acum, va rămâne pustiu, fără
nici o vietate."
8 După ce-a terminat de vorbit Dumnezeu, ei
s-au întors la peştera Comorilor; însă trupurile lor
s-au uscat, iar puterile i-au părăsit, din cauza
postului şi a rugăciunilor, precum şi din cauza
tânguiri şi a jalei, căci n-au dat ascultare porunci
lui Dumnezeu.
Cap. LIV
1 Şi au stat în peşteră, Adam şi Eva şi s-au
rugat toată noaptea, până mâine zi dimineaţă, iar
când soarele a răsărit, au ieşit din peşteră,
îngânduraţi de jale şi n-au mai ştiut unde merg.
20

24. 2 Şi au umblat aşa spre partea de sud, pe
lângă graniţa Grădini; şi au urcat până nu au ajuns
la graniţa de răsărit, căci mai departe, nu mai
aveau de mers.
3 Şi cherubimul care păzea Grădina a stat la
poarta de vest şi a privit împotriva lui Adam şi
Eva, ca să nu intre cumva în Grădină; şi s-a
avântat spre ei de parcă ar fi vrut să-i omoară, aşa
cum i-a poruncit Dumnezeu.
4 Când Adam şi Eva au venit iarăşi în partea
de răsărit, au gândit în inimile lor, că nu-i va vedea
cherubimul şi s-au dat spre poartă. Dar deodată
cherubimul a apărut cu sabia de foc în mână şi
când i-a văzut s-a dat la ei, să-i omoară; căci îi era
frică că Dumnezeu îl va omorâ pe el, dacă îi lasă
să intre.
5 Dar când a ridicat sabia asupra lui Adam şi
Eva, flacăra dintr-o dată s-a stins.
6 Iar cherubimul a crezut că Dumnezeu este
milostiv cu ei şi-i va lăsa să intre din nou în
grădină; şi cherubimul a stat pe gânduri.
7 Căci nu putea să urce la Dumnezeu în cer
să se asigure de porunca Lui, căci se temea că
între timp ei vor intra în Grădină; aşa că a stat
lângă ei, ne îndrăznind să-i lase înăuntru ca
Dumnezeu să nu-l nimicească pe el.
8 Dar în timp ce Adam şi Eva l-au văzut pe
cherubim, că se apropie de ei, au căzut cu feţele la
pământ, ca morţi.
9 În acel timp, cerul şi pământul s-au zguduit
şi un alt cherubim a coborât din cer şi l-a văzut pe
celălalt stând uimit şi înlemnit.
10 Şi au mai coborât şi alţi îngeri în locul
unde erau Adam şi Eva fiind şi trişti şi fericiţi.
11 Erau fericiţi căci au gândit că Dumnezeu îi
va da trecere lui Adam, căci ei ar fi dorit ca el să
se întoarcă în Grădină, ca să fie primit în slava lui
dinainte.
12 Dar erau trişti căci Adam şi Eva arătau ca
nişte oameni morţi de la căderea lor şi au crezut că
Dumnezeu i-a omorât, din cauză că au venit în
locul acela şi au vrut să intre fără porunca lui
Dumnezeu.
Cap. LV
1 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la
Adam şi Eva şi i-a ridicat de jos spunându-le: "De
ce aţi venit aici? Avea-ţi intenţia să intraţi în
grădină, din care V-am scos afară? Aceasta nu se
poate întâmpla astăzi, ci numai când se va împlini
legământul, pe care Eu l-am făcut cu voi."
2 Iar când Adam a auzit Cuvântul lui
Dumnezeu şi i-a văzut pe îngerii care s-au agitat,
pe care el nu i-a văzut ci doar i-a auzit cântând, el
şi Eva au plâns şi au zis către îngeri: -
3 "Sufletelor care staţi la Dumnezeu, priviţi
la mine, care nu vă pot vedea! Căci până să fiu în
slava mea strălucitoare, v-am putut vedea şi
cântam laude ca şi voi şi inima mea era mult mai
înălţată decât a voastră.
4 Dar acum fiind schimbat, de la natura mea
strălucitoare, mă găsesc în această stare jalnică; şi
acum am ajuns să nu mai pot nici vedea, iar voi
nu-mi mai slujiţi, cum aţi făcut o dată. Căci am
ajuns a fi în carne de animal.
5 Îngeri ai lui Dumnezeu, rugaţivă-ţi lui
Dumnezeu pentru mine, ca El să mă întoarcă la
starea mea dinainte, să mă scoată din această jale
şi să mă sustragă de la moartea care mă paşte, căci
am păcătuit împotriva Lui."
6 Iar când îngeri au auzit aceste vorbe, s-au
întristat şi l-au blestemat pe Satana care l-a
ademenit pe Adam, care a căzut de la viaţă la
moarte, de la pace la necaz şi din slavă pe pământ
străin.
7 Apoi i-au zis îngeri lui Adam: "Tu ai dat
ascultare lui Satana şi ai părăsit Cuvântul lui
Dumnezeu care te-a făcut pe tine şi ai crezut că
Satana va împlini ce ţi-a promis ţie.
8 Dar să-ţi spunem Adame şi să-ţi facem
cunoscut, ce s-a lăsat peste noi, prin el, înainte de
căderea sa din cer.
9 El i-a purtat şi a înşelat şi mulţimea care a
fost cu el, căci le-a promis că le va da o împărăţie
mare de slavă divină şi încă altele le-a mai promis
lor.
10 Şi mulţimea lui a dat crezare cuvântului
său şi s-au luat după el şi l-au părăsit pe
Dumnezeu.
11 Apoi a trimis şi după noi, ca să ne
supunem poruncilor lui şi să dăm ascultare
promisiunilor lui deşarte. Dar noi n-am vrut şi n-
am luat sfatul lui.
12 Apoi după ce-a luptat cu Dumnezeu şi s-a
înţeles dinainte cu El şi-a condus mulţimea sa şi s-
a războit cu noi. Iar dacă n-ar fi fost puterea lui
Dumnezeu cu noi, noi n-am fi putut să-l învingem
şi să-l azvârlim din cer.
13 Dar după ce-a căzut din cer, a fost o mare
bucurie, că nu mai este printre noi. Căci dacă mai
rămânea în cer, nici unul dintre noi n-ar fi rămas
aici.
14 Ci Dumnezeu în mila lui, l-a alungat de la
noi pe acest pământ întunecat; căci şi el însuşi a
devenit întunecat şi un adept al nedreptăţi.
21

25. 15 Şi el a continuat cu războiul împotriva ta,
Adame, până ce nu a reuşit a te scoate afară din
Grădină, pe acest pământ străin, unde toate aceste
necazuri au căzut asupra ta. Şi moartea care
Dumnezeu a adus-o asupra lui, el a adus-o asupra
ta, Adame, căci tu i-ai dat ascultare şi te-ai întors
împotriva lui Dumnezeu."
16 Atunci toţi îngeri de faţă au tresărit de
bucurie şi au dat slavă lui Dumnezeu şi l-au rugat
ca să nu-l nimicească pe Adam, fiindcă a căutat să
intre în grădină, ci să fie cu el până la împlinirea
legământului şi să-i dea ajutor pe acest pământ,
până se va elibera de mâna lui Satana.
Cap. LVI
1 Apoi a venit Cuvântul lui Dumnezeu la
Adam şi i-a zis: -
2 Adame, priveşte la Grădina slăvită şi apoi
la pământul acesta trudit şi la mulţimea de îngeri
din Grădină, căci este plină de ei şi la tine, care
eşti singur pe acest pământ, cu Satana căruia tu i-
ai dat crezare.
3 Însă dacă Mi te supui Mie şi d-ai ascultare
Cuvântului Meu, tu vei fi cu îngeri Mei în grădina
Mea.
4 Căci de când ai păcătuit şi i-ai dat ascultare
lui Satana, tu ai devenit oaspete printre îngeri săi,
care sânt plini de urâciune şi ai fost adus pe acest
pământ, care-ţi va rodi ţie spini şi ciulini.
5 Adame, întreabă-l pe cel ce te-a înşelat, să-
ţi de-a slavă divină de care ţi-a promis, s-au să-ţi
facă o grădină, precum Eu ţi-am făcut, s-au să te
învelească cu splendoarea cu care te-am învelit
Eu.
6 Întreabă-l să-ţi facă un astfel de trup, cum
ţi-am făcut Eu, s-au să-ţi de-a o zi de odihnă,
precum Eu ţi-am dat; s-au să pună în tine un suflet
chibzuit, cum ţi-am făcut Eu, s-au să te ducă pe un
alt pământ decât acesta pe care ţi l-am dat ţie. Căci
el Adame, n-ar împlini nici măcar una din aceste
lucruri pentru tine.
7 Recunoaşte bunăvoinţa Mea pentru tine şi
mila Mea, făptură a Mea; căci eu nu m-am
răzbunat pe tine din cauza păcatului tău, ci în mila
Mea pentru tine, ţi-am promis că la sfârşitul celor
cinci zile şi jumătate, Voi veni şi te Voi salva."
8 Şi iarăşi i-a mai zis Dumnezeu lui Adam şi
Eva: "Ridică-te şi coboară de aici, până ce
cherubimul cu sabia de foc în mâna sa, nu te va
nimici."
9 Şi inima lui Adam a fost încălzită de
Cuvântul lui Dumnezeu şi l-a lăudat pe El.
10 Şi Dumnezeu a poruncit îngerilor lui, să-l
conducă pe Adam şi Eva, la peşteră cu plăcere, în
ciuda frici care a venit peste ei.
11 Apoi i-au ridicat pe Adam şi Eva şi i-au
dus jos de pe munte din faţa Ggrădini; cântând
cântări şi psalmi, până ce au ajuns la peşteră.
Acolo îngeri i-au consolat şi i-au întărit, iar apoi s-
au întors în cer la Creatorul lor care i-a trimis.
12 Însă după ce îngeri s-au depărtat de la
Adam şi Eva, a venit Satana, ruşinat, stând la
intrarea în peşteră, unde erau Adam şi Eva; şi apoi
l-a chemat pe Adam, spunându-i: "Vino şi lasă-mă
să-ţi vorbesc ţie."
13 Atunci Adam a ieşit din peşteră afară,
crezând că este unul din îngeri lui Dumnezeu, care
a venit să-i dea vreun sfat bun.
Cap. LVII
1 Dar când a ieşit Adam afară şi a văzut
figura sa hidoasă, s-a cutremurat de el şi l-a
întrebat: "Cine eşti tu?"
2 Iar Satana i-a răspuns: "Sânt eu, care mă
ascumd în şarpe şi care am ademenit-o pe Eva să
mi se supună poruncilor mele. Sânt eu, cel care a
îndemnat-o pe ea să te păcălească pe tine să
mâncaţi din pomul oprit ca să nu-i mai daţi
ascultare lui Dumnezeu."
3 Dar când a auzit Adam aceasta, i-a zis lui:
"N-ai putut tu să-mi faci o grădină precum mi-a
făcut Dumnezeu mie? S-au n-ai putut tu să mă
îmbraci în aceiaşi slavă strălucitoare, în care m-a
îmbrăcat Dumnezeu?
4 Unde este slava divină pe care mi-ai
promis-o mie? Unde-ţi sânt vorbele tale dulci cu
care ne-ai vorbit în Grădină?"
5 Atunci i-a spus Satana lui Adam: "Crezi tu
că eu când vorbesc cu cineva despre ceva, îmi ţin
vre-o dată cuvântul? Nu, căci eu nici când nu
gândesc să obţin ceea ce vreau.
6 Prin urmare, am căzut şi te-am făcut să
cazi şi tu, fiindcă am căzut eu. Şi deci oricine-mi
dă mie crezare, va cădea.
7 Însă acum Adame, fiindcă ai căzut, eşti sub
legea mea, iar eu îţi sânt ţie rege, fiindcă mie mi-ai
dat ascultare şi te-ai întors împotriva lui
Dumnezeu. Nici nu vei fi eliberat din mâna mea,
până în ziua promisă ţie de Dumnezeu."
8 Şi din nou i-a mai zis: "Cu atât mai mult,
cu cât noi nu ştim când va veni acea zi promisă ţie
de Dumnezeul tău, nici ora în care tu vei fi
eliberat, din care cauză, noi ne vom război mereu
22

26. şi voi săvârşi omoruri asupra ta şi asupra seminţiei
tale.
9 Aceasta este voinţa şi plăcerea noastră, ca
să nu lăsăm pe nici unul măcar din fiii oamenilor
să moştenească ordinea noastră din cer.
10 Căci locuinţa noastră este din foc arzător,
Adame şi noi nu vom întârzia cu relele noastre,
nici o zi, nici măcar o oră; şi eu Adame, voi
răspândi foc peste tine în peştera care stai."
11 Când Adam a auzit aceasta, a început a
plânge şi a se zbuciuma, zicând către Eva: "Ai
auzit ce-a spus, că el nu va îndeplini ce ţi-a promis
în Grădină. A ajuns el oare atunci întradevăr rege
asupra noastră?
12 Îl vom întreba pe Dumnezeu, care ne-a
făcut, să ne scape din mâna lui."
Cap. LVIII
1 Atunci Adam şi Eva şi-au ridicat mâinile
către Dumnezeu, rugându-se şi implorându-l pe el,
să-l alunge pe Satana de la ei, ca să nu-i atace şi să
nu-i oblige să renunţe la Dumnezeu.
2 Şi dintr-o dată, Dumnezeu le-a trimis lor
un înger care l-a alungat pe Satana de la ei. Iar
aceasta s-a întâmplat pe la apusul de soare în a
cinzeci şi treia zi, de când ei au ieşit din Grădină.
3 Apoi au mers Adam şi Eva în peşteră şi cu
faţa la pământ s-au rugat lui Dumnezeu.
4 Dar până s-au rugat, Adam a zis către Eva:
"Vezi ce ispită a căzut asupra noastră pe acest
pământ. Vino, haide să ne înălţăm şi să-l întrebăm
pe Dumnezeu să ne ierte păcatele pe care le-am
săvârşit; şi nu vom mai ieşi până se va împlini
patruzeci de zile. Iar dacă vom muri, vom fi
salvaţi."
5 Atunci Adam şi Eva s-au înălţat împreună
în rugăciuni de implorare a lui Dumnezeu.
6 Şi aşa s-au rugat ei în peşteră şi n-au ieşit
nici ziua, nici noaptea, până ce rugăciunea ieşea
din gura lor asemeni unei flăcări de foc.
Cap. LIX
1 Dar Satana, duşmanul dreptăţi, nu i-a lăsat
să se roage până la capăt, căci şi-a chemat
mulţimea sa, iar ei toţi au venit la el. Şi apoi el le-a
zis: "Adam şi Eva pe care noi îi urâm, s-au înţeles
să se roage lui Dumnezeu zi şi noapte şi să-l
conjure să-i salveze; până atunci nu vor ieşi din
peşteră, până ce vor trece patruzeci de zile.
2 Şi mă tem că dacă se vor ruga atâta timp,
Dumnezeu îi va scăpa de sub mâna noastră, şi-i va
întoarce în Grădină. Vedeţi prin urmare, ce vom
avea de făcut." Iar mulţimea i-a răspuns: "Puterea
este a ta doamne, să faci ceea ce crezi de cuviinţă."
3 Atunci Satana cel dibaci în urâciuni şi-a
luat mulţimea şi a venit în peşteră; în ce-a de-a
treizecea noapte a celei de-a patruzeci şi una zi; şi
i-a lovit pe Adam şi Eva, până ce nu i-a lăsat
morţi.
4 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu la
Adam şi Eva, care i-a ridicat din suferinţele lor şi
Dumnezeu i-a zis lui Adam: "Întăreşte-te şi nu-ţi
fie frică de cel care a fost la tine."
5 Dar Adam a bufnit în plâns, zicând: "Unde
ai fost Tu, Dumnezeul meu, când m-au lovit pe
mine cu atâta furie şi am căzut în astfel de
suferinţe; Tu făuritorule?"
6 Atunci Dumnezeu i-a zis: "Adame, vezi el
este domn şi stăpân peste toate ale tale, el care a
zis că-ţi va da ţie divinitate, unde este iubirea sa
pentru tine? Şi unde este darul care ţi l-a promis?
7 A venit el vreo dată să te consoleze, să te
întărească şi să te bucure; şi şi-a trimis el mulţimea
lui să te păzească fiindcă tu i-ai dat lui ascultare şi
te-ai supus îndemnări sale şi ai păcătuit împotriva
poruncilor Mele?"
8 Atunci Adam a plâns înaintea Domnului şi
a zis: "Doamne, fiindcă eu am păcătuit puţin, Tu
mă chinui cu astfel de plăgi; ţi-am cerut să mă
scapi din mâna lui, s-au să ai milă de mine măcar
şi să-mi iei sufletul din trup, din această lume
străină."
9 Apoi i-a zis Dumnezeu lui Adam: "Măcar
de-ai fi suspinat atât şi te-ai fi rugat înainte, n-ai fi
păcătuit! Atunci ai fi avut odihnă şi-ai fi fost scutit
de necazurile acestea."
10 Şi Dumnezeu a avut răbdare cu Adam şi l-
a lăsat pe el şi Eva să rămână în peşteră până într-a
patruzecia zi.
11 Însă trupul lui Adam şi Eva, au slăbit de
puteri din cauza postului şi a rugăciunilor, de
foame şi sete, căci n-au gustat hrană nici apă n-au
băut de când au părăsit Grădina; dar capul lor încă
mai slujea şi nu le-a slăbit puterea de-a se ruga,
până în ziua ce-a de-a patruzecia. Atunci ei au
căzut jos în peşteră; totuşi orice cuvând din gura
lor era rugăciune.
Cap. LX
23

27. 1 Atunci într-a optzeci şi noua zi, Satana a
venit în peşteră, îmbrăcat în haine de lumină,
înfăşurat cu un brâu sclipitor.
2 Iar în mână ţinea un pumnal luminos,
având o privire severă, iar faţa şi cuvântarea lui au
fost plăcute.
3 S-a deghizat astfel cu tendinţa de-ai păcăli
pe Adam şi Eva, să-i facă să iese din peşteră după
ce-a de-a patruzecia zi.
4 Căci şi-a spus în sinea lui: "Acum că s-au
împlinit cele patruzeci de zile de post şi rugăciuni,
Dumnezeu îi va întoarce la slava lor dinainte, dar
chiar dacă El nu va face astfel, dacă nu va avea
milă de ei, El le va da lor iarăşi ceva din Grădină
ca să-i liniştească, precum a făcut deja de două
ori."
5 Astfel s-a arătat el lor în faţa peşteri,
spunând: -
6 "Adame, ridică te şi vino tu şi Eva să
mergem în lumea ce-a dreaptă şi n-ai frică, căci eu
am fost primul făcut de Dumnezeu.
7 Şi a fost aşa, când m-a făcut pe mine, El
m-a pus în Grădină, în partea de nord, la graniţa
lumii.
8 Şi mi-a zis: Locuieşte aici; şi eu am locuit
acolo după poruncile Cuvântului Său şi n-am
încălcat porunca Sa.
9 Apoi El a făcut ca un somn să vină
deasupra mea şi te-a făcut pe tine Adame, din
trupul meu, însă nu te-a pus să locuieşti cu mine.
10 Ci te-a luat Dumnezeu pe mâna Sa divină
şi te-a aşezat în partea de răsărit a grădini.
11 Atunci, eu m-am întristat din cauza ta, căci
Dumnezeu mi te-a luat de la mine şi nu te-a lăsat
să fim la un loc.
12 Dar Dumnezeu mi-a zis: Nu fi trist din
cauza lui Adam, că l-am luat de la tine, căci nu i se
va întâmpla nici un rău.
13 Căci acum am scos o parte din el ca să nu
fie singur şi să aibe plăcere."
14 Apoi Satana a mai zis: "Eu n-am ştiut că tu
eşti în această peşteră, nici de necazurile care te
pasc - până ce Dumnezeu nu mi-a spus: Adam a
păcătuit, cel care l-am făcut din tine şi Eva la fel,
pe care am făcut-o din el; şi i-am scos afară din
grădină; şi i-am pus să locuiască pe pământ în jale
şi necaz, fiindcă au păcătuit împotriva Mea şi i-au
dat ascultare lui Satana. Dar iată că sânt în
suferinţă, până acum într-a optzecia zi.
15 Apoi Dumnezeu mi-a zis mie: Ridică-te şi
mergi la ei şi fă-i să meargă în locuinţa ta, să nu
mai sufere din partea lui Satana, să-i necăjească.
Căci acum sânt în mare desnădejde şi lihniţi de
foame.
16 Şi mi-a mai zis El: Când îi vei lua la tine,
dă-le să mănânce din Pomul Vieţi şi să bea din apa
păci şi îmbracă-i cu hainele cele de lumină şi apoi
întoarce-i la slava lor dinainte şi nu-i mai lăsa în
acea jale, căci ei sânt din tine. Să nu se mai
zbuciume şi să nu mai ispăşească pentru păcatele
lor.
17 Iar când am auzit aceasta, mi-a părut rău şi
inima mea n-a putut fi liniştită din cauza ta, fiul
meu.
18 Căci mi-a fost frică, când am auzit de
numele lui Satana şi mi-am zis în sinea mea, eu nu
voi ieşi afară, să nu-mi întindă vreo cursă, precum
a făcut fiilor mei Adam şi Eva.
19 Şi am zis: Dumnezeule, când mă voi duce
după fii mei, Satana mă va întâlni şi se va război
cu mine, cum a făcut cu ei.
20 Iar Dumnezeu mi-a zis: Nu-ţi fie frică, ci
când îl vei vedea, loveşte-l cu pumnalul acesta din
mâna ta şi nu-ţi fie teamă de el, căci tu eşti cel mai
bătrân şi el nu va izbuti împotriva ta.
21 Atunci am zis eu: Doamne, eu sânt bătrân
şi nu pot merge, ci trimite îngeri Tăi la ei.
22 Însă Dumnezeu mi-a spus: Îngeri nu sânt
ca şi ei şi nu vor consimţi să meargă cu ei; ci te-
am ales pe tine, căci ei sânt progeniturile tale, în
forma ta şi ţie-ţi vor da ascultare.
23 Şi mi-a mai zis Dumnezeu: Dacă nu vei
putea să umbli îţi voi da un nor ţie, care să te ducă
şi să te coboare la peştera lor.
24 Şi dacă vor voi să meargă, eu voi trimite
norul să vă poarte pe tine şi ei.
25 Atunci a poruncit El şi un nor m-a adus
aici la voi şi apoi s-a întors.
26 Şi acum fii mei, Adam şi Eva, priviţi la
pletele mele cărunte şi la umeri mei încovoiaţi,
căci din depărtare vin. Veniţi, veniţi cu mine în
locul de odihnă.
27 Apoi el a început a plânge şi a suspina în
faţa lui Adam şi Eva şi lacrimile i s-au stors
şiroaie.
28 Iar când Adam şi Eva şi-au ridicat ochii şi
au văzut barba şi vorba lui blândă, inimile lor s-au
muiat şi i-au dat ascultare, crezând că vorbeşte
adevărul.
29 Crezând întradevăr că ei sânt progenituri
ale sale, când au văzut că faţa lui a fost identică cu
a lor, i-au dat crezare lui.
Cap. LXI
1 Atunci i-a luat el de mână pe Adam şi Eva
şi a plecat să iese din peşteră.
24

28. 2 Însă Dumnezeu a văzut aceasta şi a ştiut că
Satana îi va păcăli, după ce se vor împlini cele
patruzeci de zile şi-i va duce undeva departe, ca
să-i nimicească.
3 Atunci Cuvântul Domnului Dumnezeu a
venit din nou şi l-a blestemat pe Satana şi l-a
alungat de la ei.
4 Şi Dumnezeu a vorbit lui Adam şi Eva,
spunându-le lor: "Ce va determinat să ieşiţi din
peşteră, în acest loc?"
5 Şi Adam a zis lui Dumnezeu: "Ai făcut tu
vreun om înainte de noi? Căci până eram în
peşteră, a venit la noi un om bătrân şi bun, care
ne-a zis: Eu sânt un trimis al lui Dumnezeu, care
am fost pus să vă întorc la locul de odihnă.
6 Şi noi i-am dat crezare, căci am gândit că
este trimis de Tine şi de aceea am ieşit afară
împreună cu el, neştiind unde vom merge."
7 Atunci i-a zis Dumnezeu lui Adam: "Vezi,
că acela a fost tatăl răutăţilor, cel care pe tine şi
Eva va scos afară din Grădina Plăceri; care a văzut
că tu şi Eva vă rugaţi şi postiţi şi că nu veţi ieşi din
peşteră timp de patruzeci de zile. El a vrut să vă
înşele şi să vă sfărâme oasele, să vă stingă orice
nădejde şi să vă ducă undeva unde să vă
nimicească.
8 Căci altfel n-a putut să vă înşele, decât să
se arate în forma voastră.
9 De aceea vi s-a arătat astfel, să vă de-a
semne parcă ar fi adevărate.
10 Însă Eu, în mila Mea pentru voi, nu l-am
lăsat să vă distrugă, ci l-am alungat de la voi.
11 Prin urmare, întoarceţivă-ţi în peşteră, tu şi
Eva şi rămâneţi acolo până dimineaţa celei de-a
patruzecia zi, iar când veţi ieşi, mergeţi în faţa
porţi de răsărit a grădini.
12 Atunci Adam şi Eva, au dat mulţumire şi
au lăudat şi au binecuvântat pe Dumnezeu, că i-a
scăpat şi de acest necaz şi s-au întors în peşteră.
Aceasta s-a întâmplat în amurgul celei de-a
treizeci şi noua zi.
13 Atunci Adam şi Eva au stat şi s-au rugat cu
mare râvnă la Dumnezeu, să-i întărească căci
puterile lor s-au îndepărtat de la ei din cauza
foamei şi a setei şi a rugăciunilor. Însă ei au
continuat a se ruga până în zori.
14 Apoi Adam a zis către Eva: "Scoală-te şi
să mergem în faţa porţi de răsărit a grădini,
precum ne-a spus Dumnezeu."
15 Şi au încetat a se mai ruga şi au plecat din
peşteră şi s-au îndreptat către poarta de răsărit a
grădini.
16 Şi au stat acolo şi s-au rugat implorându-l
pe Dumnezeu să le întoarcă puterile şi să le trimită
ceva pentru aşi potoli foamea.
17 Dar după ce au terminat rugăciunea, au
rămas aşa pe loc, căci nu mai aveau putere.
18 Atunci a venit din nou Cuvântul lui
Dumnezeu le ei şi le-a zis: "Adame, scoală te şi
dute de culege şi adu-u două smochini."
19 Şi s-au ridicat Adam şi Eva şi au mers
până ce n-au ajuns aproape de peşteră.
Cap. LXII
1 Dar Satana cel netrebnic, a fost invidios
din cauză că Dumnezeu i-a consolat pe ei.
2 De aceea le-a luat-o înainte şi a mers în
peşteră şi a luat cele două smochine şi le-a
îngropat afară din peşteră, ca Adam şi Eva să nu le
poată găsi; iar în gândul său a avut în plan să-i
omoară.
3 Dar Dumnezeu în mila Lui, l-a alungat pe
Satana şi i-a încurcat planurile sale, iar cele două
smochine îngropate de Satana, Dumnezeu le-a
transformat în doi pomi de smochini, care făce-au
umbră la intrarea în peşteră, căci Satana le-a
îngropat în partea de răsărit.
4 Astfel Satana, n-a mai putut de ciudă, căci
după ce pomii au crescut plini de fructe, a spus:
"Mai bine era să fiu lăsat cele două smochine aşa
cum au fost, decât acum că au crescut în doi pomi
roditori, iar Adam va avea să mănânce din el câte
zile va avea. Ce-am avut în minte, mai bine le
dădeam foc şi le nimiceam complect.
5 Dar Dumnezeu mi-a răsucit minţile şi n-a
lăsat ca aceste fructe sfinţite să fie nimicite şi a
prevăzut intenţiile mele şi mi-a zăpăcit planurile
mele, pentru slujnici Lui"
6 Atunci Satana a plecat ruşinat căci nu i-a
reuşit intenţia sa.
Cap. LXIII
1 Şi cum s-au apropiat Adam şi Eva de
peşteră au observat cei doi pomi de smochini, plini
de fructe făcând umbră la intrarea în peşteră.
2 Atunci Adam a zis Evei: "Mie mi se pare
că noi ne-am rătăcit. De unde pomii aceştia aici?
Mie mi se pare că duşmanul nostru vrea să ne
pună în încurcătură. Crezi tu că aici mai este vreo
altă peşteră?
3 Haide să intrăm în ea şi să luăm cele două
smochine, căci aceasta trebuie că este peştera
noastră. Dar dacă înăuntru nu vom găsi cele două
smochine, atunci nu este peştera noastră."
25

29. 4 Şi au intrat înăuntru şi au privit împrejur în
toate cele patru colţuri, însă nu au găsit
smochinele.
5 Şi a început Adam a plânge, zicând Evei:
"Am intrat în altă peşteră? Dar cei doi pomi par a
fi din cele două smochine." Iar Eva a zis: "Eu nu
ştiu."
6 Apoi Adam s-a ridicat şi a început a se
ruga, spunând: "Dumnezeule, Tu ne-ai poruncit să
venim în peşteră să luăm cele două smochine iar
apoi să ne întoarcem la Tine.
7 Dar nu le-am mai găsit. Doamne, le-ai luat
Tu şi le-ai transformat în aceşti doi pomi, s-au ne-
am rătăcit noi de la peştera noastră, s-au inamicul
nostru ne-a înşelat? Dumnezeule, dezveleşte-ne
acest secret, a celor doi pomi şi a celor două
smochine.
8 Apoi a venit Cuvântul lui Dumnezeu la
Adam şi i-a zis: "Adame, când te-am trimis să
aduci cele două smochine, Satana a mers înaintea
ta şi a luat smochinele din peşteră şi le-a îngropat
afară în partea de est, căci a gândit să le distrugă.
9 Dar nu cu intenţie bună, ca să crească
aceşti doi pomi deodată, ci Eu am avut milă de
tine şi am poruncit să crească şi au crescut în doi
pomi mari ca tu să poţi să te odihneşti la umbra
lor, ca să vezi puterea Mea şi minunile Mâinilor
mele.
10 Şi ca să-ţi arăt intenţiile lui Satana şi
faptele sale rele, căci de când ai ieşit din grădină,
el mereu este pe urmele tale să-ţi facă rău. Dar Eu
nu i-am dat putere asupra ta."
11 Şi a mai zis Dumnezeu: "Veseleşte-te
Adame, căci ţi-am dat aceşti pomi ţie şi lui Eva şi
odihneşte-te sub ei când eşti obosit. Dar să nu
mănânci din fructele lui, nici să te apropii de ele."
12 Atunci a început Adam a plânge, zicând:
"Dumnezeule, vrei iarăşi să ne omori, s-au vrei să
ne ştergi din faţa ochilor Tăi şi să ne nimiceşti de
pe faţa pământului?
13 Dumnezeule, Te implor, pe Tine, dacă şti
că aceşti pomi aduc moartea s-au alte rele, atunci
smulge-i din faţa peşteri noastre şi aruncă-i şi lasă
ne mai bine să murim de căldură, de foame s-au de
sete.
14 Căci noi ştim că minunile mâinilor Tale
sunt mari şi că Tu poţi dintr-un lucru să faci altul,
prin voinţa Ta; căci puterea Ta poate stâncile să le
transforme în copaci şi copaci să devină stânci."
Cap. LXIV
1 Apoi a cercetat Dumnezeu pe Adam şi s-a
uitat la puterea minţi sale şi aspura abstinenţei sale
de la hrană şi apă şi la îndurarea arşiţei şi călduri.
Şi a schimbat Dumnezeu cei doi pomi în două
smochine, precum a fost înainte, iar apoi a zis
către Adam şi Eva: "Fiecare din voi să i-a câte o
smochină". Şi au luat după cum le-a zis
Dumnezeu.
2 Şi le-a zis lor: "Mergeţi în peşteră şi
mâncaţile-ţi şi vă potoliţi foamea, că altfel veţi
muri."
3 Şi precum le-a poruncit Dumnezeu, aşa au
făcut, au intrat în peşteră pe la timpul apusului de
soare; şi Adam şi Eva, s-au ridicat a se ruga, căci
era apusul de soare.
4 Atunci s-au aşezat jos să mănânce
smochinele; însă ei nu ştiau cum să le mănânce,
căci nu erau obişnuiţi să mănânce mâncare
pământeană. Le-a fost deasemenea frică că le va
arde stomacul şi li se va umfla burta şi inima nu va
suporta mâncare pământeană.
5 Şi au stat ei aşa, dar Dumnezeu de milă le-
a trimis un înger, că de altfel ar fi pierit de foame
şi sete.
6 Şi îngeru le-a zis lui Adam şi Eva:
"Dumnezeu vă spune că voi n-aveţi putere să mai
postiţi, prin urmare, mâncaţi şi vă întăriţi trupul;
căci acum sânteţi în trup animal din carne, care nu
poate rezista fără hrană şi apă."
7 Atunci au luat Adam şi Eva smochinele şi
au început a mânca din ele. Dar Dumnezeu le-a
amestecat dinainte gust de pâine şi sânge.
8 Apoi îngeru a plecat de la ei, căci au
mâncat din smochine până nu s-au săturat. Iar prin
puterea lui Dumnezeu, smochinele au crescut din
nou înapoi cum au fost, căci El le-a binecuvântat.
9 După aceasta Adam şi Eva s-au ridicat şi s-
au rugat cu mare plăcere, căci şi-au refăcut
puterile şi au mulţumit şi au lăudat pe Dumnezeu
toată noaptea şi aceasta a fost la sfârşitul celei de-a
optzeci şi treia zi.
Cap. LXV
1 Şi când s-a făcut de ziuă, ei s-au ridicat şi
s-au rugat, după cum aveau obiceiul şi apoi au
ieşit din peşteră.
2 Însă ei au simţit dureri de stomac de la
hrana care au consumat-o şi s-au întors în peşteră,
spunându-şi: -
3 "Ce ni s-a întâmplat nouă de când am
mâncat, că durerile acestea au dat peste noi? Vai
de noi, căci vom muri! Mai bine de muream fără
26

30. să fim mâncat şi să ne fim păstrat trupurile în
puritate, decât ce le-am pătat cu mâncare."
4 Atunci Adam a zis către Eva: "Aceste
dureri noi în grădină n-am avut, nici n-am mâncat
acolo astfel de mâncare rea. Crezi tu Eva că
Dumnezeu ne va pedepsi prin mâncarea pe care
am consumat-o, s-au vor ieşi mădularele noastre
dinăuntru, s-au Dumnezeu vrea să ne omoare prin
durerile acestea, înainte de a împlini legământul
Său?"
5 Apoi Adam l-a conjurat pe Dumnezeu,
spunând: "Doamne, nu ne lăsa să pierim din cauza
hranei pe care am mâncat-o. Doamne, nu ne
nimici, ci priveşte ne pe noi cu mare mila Ta şi nu
ne părăsi până în ziua ce-a mare, pe care ne-ai
promis-o Tu nouă."
6 Apoi s-a uitat Dumnezeu asupra lor şi i-a
căutat să nu piară, din cauza mâncări, până în ziua
de azi.
7 Apoi s-au întors în peşteră Adam şi Eva,
plângând şi jelind soarta lor; şi ambi au ştiut
începând de atunci că şansele lor de-a se
reântoarce în Grădină, a fost acum cu neputinţă şi
şi-au dat seama că nu vor putea să mai intre acolo.
8 Acum trupul lor avea îndeletniciri diferite
şi orice corp care necesită mâncare şi băutură
pentru a persista, nu poate intra în Grădină.
9 Atunci Adam a zis către Eva: "Acum
nădejdea noastră este terminată, ca noi să mai
putem intra în Grădină. Noi nu mai facem parte
din acea lume, ci sântem în trup făcut din lut şi
facem parte din lumea aceasta pământeană. Noi nu
ne vom putea întoarce în Grădină, până în ziua
promisă nouă de Dumnezeu, când El ne va salva
şi ne va reântoarce din nou în Grădină, precum ne-
a promis."
10 Şi au stat ei şi s-au rugat lui Dumnezeu, ca
El să aibe milă de ei, după care minţile lor s-au
liniştit; inimile lor au fost frânte de durere, iar
dorinţa lor arzătoare, s-a potolit şi ei au fost ca
nişte străini pe pământ. În acea noapte Adam şi
Eva au petrecut în peşteră, căci au dormit adânc
din cauza hranei pe care au mâncat-o.
Cap. LXVI
1 Iar când s-a făcut de ziuă, o zi după ce-au
mâncat Adam şi Eva, s-au rugat în peşteră şi
Adam a zis către Eva: "Uite, noi am cerut hrană de
la Dumnezeu şi El ne-a dat. Dar acum să-i cerem
la fel şi apă de băut."
2 Atunci s-au ridicat şi s-au îndreptat la
malul râului cu apă, care se găsea situat la graniţa
de sud a grădini în care ei s-au aruncat o dată.
Acolo, au stat la mal şi s-au rugat lui Dumnezeu,
ca El să le de-a voie să bea din apă.
3 Apoi a venit cuvântul lui Dumnezeu la
Adam şi i-a zis: "Adame, trupul tău acum necesită
apă. I-a şi bea tu şi Eva şi mulţumiţi şi lăudaţi."
4 Atunci au luat Adam şi Eva şi au băut din
acea apă curgătoare, până ce n-au simţit că trupul
lor s-a împrospătat. După ce au băut, au lăudat pe
Dumnezeu şi s-au înapoiat la peşteră, după obicei.
Aceasta s-a întâmplat la sfârşitul celei de-a optzeci
şi treia zi.
5 Apoi în ce-a de-a optzeci şi patra zi, ei au
luat cele două smochine şi au mâncat din ele în
peşteră, la un loc cu frunzele, să le fie lor semn şi
binecuvântare de la Dumnezeu. Apoi le-au aşezat
în locul posterior, de unde s-au ridicat, unde
Dumnezeu le-a făcut lor lucruri minunate.
6 Apoi Adam şi Eva, au ieşit din peşteră şi l-
au implorat pe Dumnezeu, să le arate unde mai pot
găsi hrană pentru a-şi satisface necesităţile
trupeşti.
7 Atunci a venit Cuvântul lui Dumnezeu şi
le-a zis: "Adame, mergi jos în partea de vest a
peşteri, până veţi vedea pământul cel negru, acolo
tu vei afla hrană."
8 Şi Adam a dat ascultare Cuvântului lui
Dumnezeu şi a luat-o pe Eva şi au plecat în partea
aceia şi au găsit acolo grâu copt şi smochine şi
Adam s-a bucurat de aceasta.
9 Şi iarăşi a venit Cuvântul lui Dumnezeu la
Adam şi i-a zis: "Culege-ţi din grâul acesta şi
faceţi pâine din el, ca să vă hrăniţi cu ea." Şi
Dumnezeu i-a dat pricepere lui Adam cum să
lucreze pământul şi să facă pâine din grâu.
10 Adam le-a făcut pe toate cu desăvârşire, iar
apoi s-a întors la peşteră, fericit de ceea ce-a
învăţat să facă cu grâul, ca să-l prepare în pâine.
Cap. LXVII
1 Când Adam şi Eva au coborât jos pe
pământul cel noroios şi s-au apropiat de grâne,
Dumnezeu le-a arătat că el este copt şi gata de
seceriş. Dar neavând seceră, l-au cules cu mâna,
până ce n-au isprăvit totul.
2 Apoi l-au adunat la grămadă şi fiind lihniţi
de sete şi căldură, s-au aşezat la umbra unui copac
şi o adiere plăcută de vânt, i-a făcut să adoarmă.
3 Dar Satana, a văzut ce-a făcut Adam şi Eva
şi şi-a chemat mulţimea sa, zicându-le lor: "De
27

31. când Dumnezeu le-a arătat lui Adam şi Eva toate
în legătură cu grâul, cum să-l prepare şi să-şi
întărească trupul - şi iată că au isprăvit şi au făcut
o grămadă, dar fiind obosiţi, au adormit. Veniţi, să
dăm foc acestei grămezi şi s-o ardem şi să le luăm
vasul acela cu apă şi să-l golim, ca să nu aibe să
bea şi să moară de foame şi sete.
4 Când se vor deştepta din somn şi vor pleca
spre peşteră, noi vom veni şi-i vom rătăci din
drum, ca să moară de foame şi sete; căci poate se
vor întoarce împotriva lui Dumnezeu şi El îi va
nimici şi astfel vom scăpa de ei."
5 Apoi Satana şi supuşi săi, au dat foc la
grămadă şi au arso.
6 Însă din cauza călduri de la foc, Adam şi
Eva s-au deşteptat din somn, văzând grânele cum
ardeau, iar vasul cu apă de lângă ei răsturnat.
7 Şi au plâns şi au plecat înapoi către peşteră.
8 Dar urcând din valea în care erau spre
munte, Satana şi mulţimea sa li s-au arătat în
formă de îngeri ai lui Dumnezeu.
9 Şi Satana a zis către Adam: "Adame, de ce
eşti atât de lihnit de foame şi sete. Mi se pare că
Satana ţi-a dat foc la grâne." Iar Adam a zis: "Da."
10 Iarăşi Satana a zis către Adam: "Vino cu
noi, căci suntem îngeri ai lui Dumnezeu, iar El ne-
a trimis să-ţi arătăm un alt câmp de grâne, mai bun
decât acesta; iar în spatele lui se găseşte un izvor
de apă bună şi mulţi pomi şi vei locui acolo în
apropiere şi vei lucra pământul care este mai bun
decât acesta, pe care Satana ţi l-a distrus."
11 Crezând Adam că este adevărat ce ei spun
şi că sânt îngeri ai lui Dumnezeu, a mers cu ei.
12 Atunci Satana a început să-i rătăcească pe
Adam şi Eva, timp de opt zile, până ce amândoi n-
au căzut jos ca morţi, de foame şi sete şi oboseală.
Atunci el cu mulţimea sa au plecat şi i-au lăsat
acolo.
Cap. LXVIII
1 Şi a privit apoi Dumnezeu peste Adam şi
Eva, peste ce au păţit din partea lui Satana şi cum
i-a adus el la pieire.
2 Şi şi-a trimis Dumnezeu Cuvântul Său de
i-a ridicat pe ei de la moarte.
3 Iar Adam după ce-a fost ridicat, a zis:
"Dumnezeule, Tu ne-ai ars nouă grânele, pe care
ni le-ai dat şi ne-ai vărsat apa din vas; şi apoi ai
trimis îngeri Tăi, care ne-au rătăcit de la câmpul
cu grâne. Tu vrei să ne pierzi? Căci dacă astea
sunt de la Tine, atunci i-a ne sufletele şi nu ne mai
căzni."
4 Atunci Dumnezeu a zis către Adam: "Eu
nu V-am dat foc la grâu şi nici nu V-am vărsat apa
şi nu Mi-am trimis îngeri Mei la voi să vă
rătăcească.
5 Ci Satana, stăpânul tău a făcut aceasta, cel
căruia te-ai supus; în timp ce poruncile Mele le-ai
dat la o parte. El este cel ce ţi-a dat foc la grâu şi
ţi-a vărsat apa şi te-a purtat în rătăcire; precum
toate promisiunile lui sunt doar minciuni şi
înşelăciuni.
6 Dar acum Adame, tu vei aplica priceperea
primită de la Mine."
7 Şi Dumnezeu a zis îngerilor Săi, să-i i-a pe
Adam şi Eva şi să-i întoarcă la locul cu grâne, pe
care l-au găsit ca şi înainte şi vasul plin cu apă.
8 Acolo au văzut un pom cu mană cerească
şi s-au minunat de puterea lui Dumnezeu. Iar
îngeri le-au poruncit să mănânce din ea căci le era
foame.
9 Şi Dumnezeu l-a blestemat pe Satana, să
nu mai vină să nimicească câmpul cu grâne.
10 Atunci Adam şi Eva au luat din grâu şi l-au
adus ofertă, sus pe munte, în acelaşi loc unde au
adus prima lor ofertă de sânge.
11 Şi această jertfă au adus-o iarăşi pe altarul
pe care l-au făcut prima dată; şi au stat şi s-au
rugat şi l-au implorat pe Dumnezeu, zicând: "Până
să fim în grădină, Dumnezeule, laudele noastre s-
au ridicat până la Tine în formă de ofertă, iar
inocenţa noastră, sub formă de tămâie. Dar acum
Dumnezeule, primeşte această ofertă de la noi şi
nu ne întoarce spatele nouă de la mila Ta."
12 Atunci a spus Dumnezeu lui Adam şi Eva:
"Fiindcă mi-ai adus această ofertă Mie, Eu voi
coborâ pe pământ şi te Voi salva şi Voi face ca
această ofertă să fie în permanenţă pe altar, pentru
iertare şi milă pentru cei învoiţi, până la vremea
potrivită."
13 Şi a trimis apoi Dumnezeu un foc
strălucitor, care a consumat oferta lui Adam şi Eva
şi i-a umplut pe ei cu strălucire şi slavă şi lumină,
căci Duhul Sfânt a coborât peste acea ofertă.
14 Apoi Dumnezeu a poruncit unui înger să i-
a cu o lingură din limbile de foc, să le dea ofertă
lui Adam şi Eva; şi îngerul a procedat aşa cum i-a
poruncit Dumnezeu şi le-a dat lor.
15 Iar sufletele lor s-au luminat iar inimile li
s-au umplut de plăcere şi bucurie şi cu slavă de la
Dumnezeu.
16 Şi Dumnezeu i-a zis lui Adam: "Aceasta
va fi pentru tine o obişnuinţă, să faci aşa, când
jalea şi necazul vine asupra ta. Însă eliberarea şi
primirea ta în Grădină, nu va fi până la împlinirea
legământului între tine şi Mine. Atunci Voi avea
milă de tine ca să te aduc înapoi în grădina Mea,
28

32. ca să fi cum ai fost înainte; de dragul ofertei ce ai
adus Numelui Meu."
17 Şi Adam s-a bucurat de cele auzite de la
Dumnezeu şi el şi Eva, i-au slujit în faţa altarului
cu plecăciune, iar apoi s-au întors la peştera
Comorilor.
18 Aceasta a avut loc la sfârşitul celei de-a
douăsprăzecea zi după cele optzeci de zile, de
când Adam şi Eva au ieşit din grădină.
19 Şi ei au stat toată noaptea şi s-au rugat
până dimineaţa, când au ieşit din peşteră.
20 Atunci Adam a zis către Eva, cu plăcere în
inimă, din cauza ofertei lor către Dumnezeu, căci
aceasta a fost acceptată de El: "Să facem astfel de
trei ori pe săptămână, în ziua a patra de Miercuri,
în ziua de pregătire de Vineri şi în ziua Sabatului
de Duminecă, toată viaţa noastră."
21 Şi fiindcă s-au înţeles astfel, lui Dumnezeu
i-a plăcut această hotărâre a lor.
22 După aceasta a venit Cuvântul lui
Dumnezeu la Adam şi i-a zis: "Tu chiar ai
determinat zilele când suferinţa va veni peste
Mine; când voi fi în trup, căci aceasta va fi în
zilele de Miercuri şi Vineri.
23 Căci în prima zi Eu am creat toate lucrurile
şi am înălţat cerurile. Din această cauză Eu iarăşi
voi face această zi, zi de plăcere şi-i Voi înălţa pe
cei ce cred în Mine. Adame, aceste oferte să-Mi
aduci toate zilele vieţi tale."
24 Atunci Dumnezeu a luat Cuvântul Său de
la Adam.
25 Iar Adam a făcut aşa şi a adus oferte de trei
ori pe săptămână, până la sfârşitul celor şapte
săptămâni. Iar în prima zi, care este ce-a de-a
cinsprăzecia, Adam a adus ofertă aşa cum a vrut el
şi împreună cu Eva a pus-o pe altar în faţa lui
Dumnezeu, precum le-a spus El.
Cap. LXIX
1 Atunci Satana, cel ce urăşte dreptatea, fiind
invidios pe Adam şi pe ofertele lui, prin care a
primit întâetate de la Dumnezeu, s-a grăbit să i-a o
piatră ascuţită, ca din fier şi s-a arătat în faţa lui
Adam şi Eva, în formă de om.
2 În momentul acela Adam chiar aducea
oferta lui Dumnezeu şi a început a se ruga, cu
mâinile întinse spre Dumnezeu.
3 Atunci Satana s-a lăsat şi la străpuns pe
Adam cu piatra aceia ascuţită, de partea dreaptă,
iar din rană a ţâşnit sânge şi apă şi Adam a căzut
peste altar, mort. Iar Satana a fugit.
4 Apoi Eva a venit şi l-a luat pe Adam şi l-a
aşezat lângă altar; şi a rămas acolo plângând, pe
când sângele curgea şiroae din trupul lui Adam,
peste ofertele de pe altar.
5 Şi a privit Dunezeu peste moartea lui
Adam şi şi-a trimis Cuvântul Său, de la ridicat pe
el, spunându-i: "Termină-ţi oferta de slujit, căci
întradevăr vrednic eşti de ea."
6 Şi i-a mai zis Dumnezeu: "Căci aşa Mi se
va întâmpla Mie, pe pământ, căci voi fi străpuns,
iar sânge şi apă vor ţâşni din Mine şi trupul Meu
va fi în sânge; căci aceasta este adevărata jertfă,
care va fi oferită pe altar, ca ofertă deplină.
7 Apoi Dumnezeu i-a poruncit lui Adam să
termine oferta de adus, iar când a terminat, i-a
slujit lui Dumnezeu în faţa Lui şi L-a lăudat pentru
semnele acestea.
8 Şi Dumnezeu l-a vindecat pe Adam într-o
zi, care era finea celei de-a şaptea săptămână în
ce-a de-a cinzecia zi.
9 Adam şi Eva s-au întors îmapoi de pe
munte şi au intrat în peştera Comorilor, precum
obişnuiau să facă, ceea ce a completat ziua ce-a
de-a osută patruzecia, de când au ieşit din grădină.
10 Şi au stat în picioare şi s-au rugat în
noaptea aceea lui Dumnezeu, iar când s-a făcut
dimineaţă, au ieşit afară şi s-au dus în partea de
vest a peşteri, în câmpul cel cu grâne şi acolo s-au
odihnit la umbra pomilor, aşa cum au vrut ei.
11 Dar o mulţime de fiare s-au adunat acolo
împrejurul lor, căci era fapta lui Satana cel ce
umbla în urâciune; cu scopul de a purta război
împotriva lui Adam; prin matrimoniu.
Cap. LXX
1 După aceasta, Satana cel ce urăşte
dreptatea, a luat o formă de înger şi pe încă doi de-
ai săi, ca să arate ca cei trei îngeri care i-au dăruit
lui Adam, aur, tămâie şi mir.
2 Şi s-au arătat în faţa lui Adam şi Eva, până
ce ei şedeau sub copac şi le-au dat salutare lui
Adam şi Eva prin cuvinte suspuse, cu plină
viclenie.
3 Iar când Adam şi Eva au văzut faţa lor
blândă şi vorbele lor dulci, Adam s-a ridicat şi le-a
urat bun venit şi i-a adus la Eva ca să rămână toţi
la un loc. Adam s-a bucurat în inima lui, căci a
29

33. gândit că sunt aceiaşi îngeri, care i-au dăruit lui
aur, tămâie şi mir.
4 Căci aceştia s-au prezentat în faţa lui Adam
cu aceleaşi cuvinte de pace şi fericire, când cu
semnele cele bune; şi a gândit el că ei vin pentru a
doua oară să-i dea alte semne pentru al ferici;
neştiind că este Satana la mijloc şi deci i-a primit
cu mare plăcere.
5 Atunci Satana, cel mai şiret dintre ei, a zis:
"Bucură-te Adame şi fi fericit, căci iată Dumnezeu
ne-a trimis pe noi la tine să-ţi spunem ceva."
6 Iar Adam a întrebat: "Ce să-mi spuneţi?"
Atunci Satana a răspuns: "Este lucrul lumini, ba
mai mult, este Cuvântul lui Dumnezeu, care-l vei
auzi de la noi şi-l vei împlini! Dar dacă ascultare
nu vei da, noi ne vom întoarce la Dumnezeu şi o
să-i spunem că nu ai dat ascultare Cuvântului
Său."
7 Şi a mai zis Satana către Adam: "Nu-ţi fie
frică, nici să nu tremuri, oare tu nu ne şti pe noi?"
8 Însă Adam a zis: "Eu nu vă ştiu."
9 Şi din nou Satana a spus către el: "Eu sânt
îngerul care ţi-a adus ţie aur şi l-am pus în peşteră;
acesta de lângă mine este cel ce ţi-a adus tămâie,
iar cel de-al treilea este cel ce ţi-a adus mir, când
ai fost pe vârful muntelui şi care te-am coborât jos
în peşteră.
10 Dar pe ceilalţi îngeri, care te-au coborât la
peşteră, Dumnezeu nu i-a trimis cu noi de data
asta, căci El a zis către noi: Este deajuns să
mergeţi doar voi."
11 Şi când a auzit aceste lucruri, Adam a dat
crezare şi le-a zis: "Spuneţi-mi cuvântul lui
Dumnezeu să dau ascultare."
12 Şi Satana i-a zis: "Jură te şi promite că vei
da ascultare."
13 Atunci Adam a zis: "Eu nu ştiu să jur şi să
promit."
14 Iar Satana i-a spus: "Ridică-ţi mâna şi pune
peste mâna mea."
15 Şi a făcut Adam aşa, iar apoi Satana i-a zis
lui: "Spune acum - precum viu este Dumnezeu şi
este adevărat, care a întins cerurile în spaţiu şi a
fixat pământul peste ape şi m-a făcut pe mine din
cele patru părţi ale lumi şi m-a făcut din lut - eu nu
voi încălca promisiunea mea nici nu voi renunţa la
cuvintele mele."
16 Şi Adam a jurat asta.
17 Atunci Satana i-a zis lui: "S-a făcut acum
destulă vreme de când ai ieşit din Grădină şi n-ai
ştiut de slăbiciuni şi rele. Însă acum Dumnezeu îţi
spune ţie s-o iei pe Eva, care e parte din tine şi să
te uneşti cu ea, ca să-ţi nască un fiu, care să te
conforteze şi să-ţi aline durerile şi jalea ta, căci
aceasta nu este o dificultate nici vreo necinste
pentru tine."
Cap. LXXI
1 Însă când a auzit aceasta Adam, de la
Satana, i-a părut foarte rău din cauza jurământului
şi a promisiunilor făcute şi a zis: "Să comit
adulter, cu trup din trupul meu şi cu os din osul
meu şi să păcătuiesc împotriva mea, ca Dumnezeu
să mă nimicească şi să mă şteargă de pe faţa
pământului?
2 Căci dacă am mâncat din pomul oprit şi m-
a alungat din grădină pe acest pământ străin şi m-a
deprivat de slava mea strălucitoare şi a adus
moartea asupra mea; atunci ce-mi va face să fac
acest lucru? El mă va nimici de pe pământ şi mă
va arunca în iad, cu plagă acolo pe timp
îndelungat.
3 Însă Dumnezeu nu vorbeşte astfel de vorbe
ca şi tine şi voi nu sânteţi îngeri ai lui Dumnezeu,
nici nu va trimis El. Ci voi sânteţi diavoli, care aţi
luat chip de îngeri. Depărtaţivă-ţi de la mine, voi
blestemaţilor de Dumnezeu."
4 Atunci diavoli au fugit de lângă Adam şi el
şi Eva s-au ridicat şi au plecat la peştera
Comorilor şi au intrat în ea.
5 Atunci Adam a zis către Eva: "Dacă ai
văzut ce-am făcut, să nu spui nimic, căci am
păcătuit împotriva lui Dumnezeu, căci am jurat pe
Muntele Său şi mi-am pus mâna încă o dată peste
cea a lui Satana." Şi Eva a făcut precum i-a zis
Adam.
6 Atunci s-a ridicat Adam şi şi-a ridicat
mâinile la Dumnezeu implorându-l şi conjurându-l
cu lacrimi în ochii, să-l ierte de ce-a făcut. Şi a
rămas aşa Adam în rugăciuni patruzeci de zile şi
de nopţi. Nici n-a mâncat nici n-a băut, până ce n-
a căzut la pământ de foame şi sete.
7 Atunci Dumnezeu şi-a trimis Cuvântul Său
la Adam, care l-a ridicat de jos şi i-a zis: "Adame,
de ce ai jurat tu pe numele Meu şi de ce ai făcut
legământ cu Satana pentru a doua oară?"
8 Dar Adam a bufnit în plâns, zicând:
"Doamne, iartă mă căci am făcut-o fără intenţie,
crezând că sânt îngeii lui Dumnezeu."
9 Şi Dumnezeu l-a iertat pe Adam,
spunându-i: "Fereşte te de Satana."
10 Şi Dumnezeu a depărtat Cuvântul Său de
la Adam.
11 Atunci inima lui Adam s-a liniştit şi a luat-
o pe Eva şi au ieşit din peşteră, să-şi prepare hrană
pentru a mânca.
30

34. 12 Însă din acea zi Adam s-a luptat în mintea
sa în privinţa uniri cu Eva, căci i-a fost teamă că
Dumnezeu îl va pedepsi dacă o va face.
13 Apoi Adam şi Eva au mers la râul cu apă şi
au stat la mal, precum fac oameni când sunt
fericiţi.
14 Însă Satana a fost gelos pe ei şi a căutat să-
i distrugă.
Cap. LXXII
1 Atunci Satana şi încă zece din ai săi şi-au
luat formă de fecioare, care de care mai frumoase.
2 Şi au ieşit din râu în faţa lui Adam şi Eva,
spunându-şi ei: "Haide-ţi să ne dăm pe lângă
Adam şi Eva, care sânt oameni pe pământ." Apoi
au venit la Adam şi Eva şi i-au întâmpinat şi i-au
privit uimiţi pe ei.
3 Adam şi Eva, i-au privit deasemenea,
mirându-se de frumuseţea lor, spunând: "Să fie
oare dedesubtul nostru o altă lume, cu asemenea
creaturi frumoase ca acestea?"
4 Şi acele fecioare au zis către Adam şi Eva:
"Da întradevăr noi sântem numeroase creaturi."
5 Apoi Adam le-a zis lor: "Dar cum vă
înmulţiţi?"
6 Iar ele i-au răspuns: "Noi avem bărbaţi
care se împreună cu noi, iar noi le naştem copii,
care apoi cresc, care şi ei la rândul lor se împreună
între ei şi nasc copii; aşa ne înmulţim. Dar dacă nu
ne crezi, îţi vom arăta bărbaţi şi copii noştri."
7 Şi ele au strigat peste râu ca şi când ar fi
chemat pe copii şi bărbaţi lor, care au ieşit din râu;
oameni şi copii şi fiecare a venit cu nevasta lui iar
copiii la părinţi.
8 Iar când Adam şi Eva i-au văzut, au rămas
înlemniţi şi uimiţi.
9 Atunci au spus ei către Adam şi Eva:
"Vedeţi bărbaţii şi copii noştri; uneşte te cu Eva,
cum ne-am unit noi cu nevestele noastre şi voi veţi
avea copii la fel ca şi noi." Aceasta fiind un şiretlic
al lui Satana, ca să-l înşele pe Adam.
10 Satana la fel şi-a zis în sinea lui:
"Dumnezeu prima dată i-a poruncit lui Adam să
nu mănânce din pomul oprit, zicându-i: Să nu
mănânci din el; că de altfel vei muri. Însă Adam a
mâncat; dar totuşi Dumnezeu nu l-a omorât, ci
doar a adus asupra lui decretul morţi, plăgile şi
necazurile, până în ziua când va ieşi din trup.
11 Iar acum dacă-l voi ademeni, să facă aceste
lucruri şi să se unească cu Eva, fără ştirea lui
Dumnezeu, El îl va omorâ."
12 De aceea Satana sa arătat în această formă
în faţa lui Adam şi Eva, căci a gândit astfel să-i
omoare şi să-i facă să fie şterşi de pe faţa
pământului.
13 Între timp focul păcatului a venit asupra lui
Adam şi el a gândit să facă păcat, însă s-a abţinut
căci s-a gândit că dacă va da ascultare acestui sfat
al lui Satana, Dumnezeu îl va nimici.
14 De aceea Adam şi Eva s-au ridicat şi s-au
rugat lui Dumnezeu, după ce Satana şi mulţimea
lui s-au scufundat iarăşi în râu, în prezenţa lui
Adam şi Eva, ca să vadă dacă se vor lăsa
ademeniţi.
15 Atunci Adam şi Eva au plecat înapoi la
peştera Comorilor, aşa cum au dorit, spre seară.
16 Şi amândoi s-au ridicat şi s-au rugat la
Dumnezeu în noaptea aceea. Adam a rămas să se
roage, dar neştiind cum, din cauza gândurilor
inimi lui în privinţa uniri cu Eva; şi a continuat aşa
până dimineaţă.
17 Când s-a luminat de ziuă Adam a zis către
Eva: "Scoală te şi haide să mergem la poalele
muntelui, acolo unde ne-a fost dăruit aurul şi să-l
întrebăm pe Domnul despre lucrurile astea."
18 Atunci a spus Eva: "Despre ce să întrebăm,
Adame?"
19 Şi el a răspuns: "Să-l întrebăm pe Domnul,
să-mi spună despre unirea cu tine; căci eu n-o voi
face, fără să-mi poruncească El, căci de altfel ne
va pierde şi pe mine şi pe tine. Căci acei diavoli
mi-au aprins inima, cu ceea ce ne-au arătat ei, în
arătarea lor păcătoasă."
20 Atunci Eva a zis către Adam: "De ce
trebuie să mergem la poalele muntelui? Haide mai
bine să rămânem aici şi să ne rugăm în peştera
noastră lui Dumnezeu, să ne sfătuiască dacă
aceasta este bine s-au nu."
21 Atunci Adam s-a ridicat şi a zis în
rugăciune: "Dumnezeule, Tu şti ce-am păcătuit
noi împotriva Ta, iar din momentul acela noi am
fost deprivaţi de slava noastră strălucitoare, iar
trupurile noastre au devenit pământene având
nevoie de hrană şi apă şi cu necesităţi trupeşti.
22 Porunceşte ne Dumnezeule, ce să facem,
ca să nu dăm ascultare lui Satana, ca să nu ne
pierzi, ci să ştim de la Tine ce avem de făcut.
23 Dacă nu atunci i-a ne sufletele noastre de
la noi, ca să scăpăm de aceste cerinţe trupeşti. Iar
dacă nu ne vei porunci în privinţa aceasta, atunci
desparte-o pe Eva de mine şi pe mine de ea; şi du-
ne departe unul de celălalt.
24 Iarăşi Dumnezeule, dacă nu ne vei despărţi
unul de celălalt, diavoli ne vor ademeni prin
apariţiile lor şi ne vor frânge inimile şi ne vor
încurca gândurile noastre; şi dacă nu vom fi la un
31

35. loc, noi greu vom răzbate la ademenirea lor." Cu
aceasta Adam a terminat rugăciunea sa.
Cap. LXXIII
1 Apoi Dumnezeu a cercetat cuvintele lui
Adam, dacă sânt adevărate.
2 Şi Dumnezeu i-a dat dreptate lui Adam în
legătură cu aceaste rugăciuni, pe care el le-a făcut
în faţa Sa; şi a venit cuvântul lui Dumnezeu la
Adam şi i-a zis: "Adame, dacă doar ai fi fost atât
de prevăzător de la început, ai fi fost tu scos din
Grădină pe acest pământ?"
3 După aceasta Dumnezeu a trimis pe cei trei
îngeri, care înainte i-au adus aur, tămâie şi mir la
Adam, ca ei să-l înştiinţeze în privinţa uniri cu
Eva.
4 Apoi îngeri i-au zis lui Adam: "I-a aurul şi
dă-il lui Eva ca dar de nuntă pentru logodnă
precum şi tămâie şi mir; şi fiţi voi tu şi ea un trup."
5 Şi Adam a dat ascultare îngerilor şi a luat
aurul şi l-a pus la pieptul ei în haină şi a logodit-o
cu mâna lui.
6 Apoi îngeri i-au poruncit lui Adam şi Eva,
să se ridice şi să se roage patruzeci de zile şi
patruzeci de nopţi; iar după aceea Adam va putea
să vină la nevasta sa, căci atunci împreunarea lor
va fi un act pur şi nepătat; şi ei vor avea fii care se
vor înmulţi şi vor umple pământul.
7 Şi după ce Adam şi Eva au primit aceste
cuvinte, îngeri s-au îndepărtat de la ei.
8 Apoi Adam şi Eva au început a posti şi a
se ruga până la finea celor patruzeci de zile, iar
apoi s-au împreunat, precum le-au zis îngeri. Dar
de la ieşirea lor din Grădină până la împreunarea
lor, au trecut două sute douăzeci şi trei de zile,
ceea ce este şapte luni şi treisprăzece zile.
9 Astfel Satana a fost învins în războiul său
împotriva lui Adam.
Cap. LXXIV
1 Şi-au continuat să trăiască pe pământ şi să
lucreze pentru aşi menţine şi satisface trebuinţele
lor trupeşti; şi aşa până în ce-a de-a noua lună
când Eva a trebuit să nască.
2 Atunci a zis ea către Adam: "Această
peşteră este sfinţită din cauza semnelor din ea şi a
rugăciunilor noastre. Deci nu se cuvine ca eu să
nasc în ea; ci mai de grabă să reparăm acea peşteră
din stâncă, care ne-a ridicat-o Dumnezeu când
Satana a vrut să ne omoară, aruncând acea stâncă
ascuţită peste noi."
3 Atunci Adam a trecut-o pe Eva în acea
peşteră, iar când i-a venit ei vremea să nască, a
chinuit mult. Iar lui Adam i-a fost milă şi inima lui
a suferit cumplit, căci ea era cât pe aci să moară,
ca să se împlinească cuvintele lui Dumnezeu: "În
suferinţe vei purta sarcina şi în dureri vei naşte."
4 Dar văzând Adam că Eva era la
strâmtoare, el s-a ridicat şi s-a rugat la Dumnezeu,
spunând: "Doamne, priveşte-mă cu ochii Tăi cei
milostivi şi scuteşte-o pe ea de dureri."
5 Şi Dumnezeu s-a uitat la slujnica Sa, Eva
şi a scăpat-o şi ea a născut primul lor fiu şi cu el şi
prima lor fică.
6 Iar Adam s-a bucurat foarte că Eva a
scăpat de travalii, precum şi din cauza pruncilor pe
care i-a născut. Adam a ajutat-o pe Eva timp de
opt zile, după care i-au dat fiului nume Cain, iar
ficei Luluva.
7 Cain însemnând ură, fiindcă el a urât pe
sora lui până era în burta mamei sale, precum şi
după aceea. Din cauza aceasta l-a numit Adam,
Cain.
8 Dar Luluva a primit acest nume, ceea ce
înseamnă frumoasă, căci era mai frumoasă decât
mama ei.
9 Apoi Adam şi Eva au aşteptat până ce Cain
şi sora lui nu s-au făcut de patruzeci de zile, după
ce Adam i-a zis Evei: "Vom face acum o ofertă în
numele copiilor noştri."
10 Şi Eva a zis: "Vom face o ofertă pentru
primul nostru fiu născut, iar apoi una pentru fica
noastră."
Cap. LXXV
1 Atunci Adam şi Eva au preparat oferta şi
au pus-o pe altarul lor pe care l-au construit
înainte, pentru copii lor.
2 Şi Adam a adus oferta şi l-a implorat pe
Dumnezeu s-o primească.
3 Atunci Dumnezeu a acceptat oferta lui
Adam, trimiţând o lumină din cer care a mistuit-o;
şi Adam şi fiul său s-au apropiat de ofertă, pe când
Eva şi fica ei au stat de-o parte.
4 Apoi Adam a coborât de pe altar fiind
fericiţi; şi Adam şi Eva au aşteptat până ce fica lor
a împlinit optzeci de zile; şi Adam a preparat
pentru ea o altă ofertă şi a luat-o pe Eva şi pe fică
şi au urcat pe altar, la fel ca prima dată, cerând
Domnului să o primească.
32

36. 5 Şi Domnul a primit-o; iar apoi Adam şi
Eva şi copii s-au adunat laolaltă şi au coborât de
pe munte fericiţi.
6 Şi s-au întors nu la peştera unde s-au
născut copii, ci la peştera Comorilor, pentru ca
copii să fie binecuvântaţi de semnele primite din
grădină.
7 Iar după ce-au fost binecuvântaţi, ei s-au
întors la peştera unde au fost născuţi.
8 Dar înainte ca Eva să-şi ofere jertfa ei,
Adam a luat-o şi a dus-o la râul cu apă, în care s-
au spălat. Adam şi-a spălat trupul lui, iar Eva al ei,
după suferinţele şi necazurile lor.
9 Dar după ce s-au scăldat în acel râu, în
fiecare noapte se întorceau la peştera Comorilor,
unde s-au rugat şi au primit binecuvântare, după
care s-au întors iarăşi la peştera unde erau copii.
10 Aşa au procedat Adam şi Eva, până ce
copii au supt. După ce au fost înţercaţi, Adam a
făcut o ofertă pentru sufletele copiilor; iar după
aceea de trei ori pe săptămână, după obişnuinţă.
11 După ce copii au fost înţercaţi, Eva a
rămas din nou însărcinată, iar când zilele ei s-au
împlinit, ea a născut din nou un fiu şi o fică. Pe fiu
l-au numit Abel iar pe fică Achila.
12 Şi la finea celor patruzeci de zile, Adam a
făcut ofertă pentru fiu, iar după optzeci de zile,
pentru fică; şi le-a făcut pe toate ca şi pentru Cain
şi Luluva.
13 I-a adus apoi la Peştera Comorilor, unde au
fost binecuvântaţi, iar apoi s-au întors la peştera
unde au fost născuţi. Iar după aceasta Eva n-a mai
născut.
Cap. LXXVI
1 Şi copii au crescut şi s-au întărit; însă Cain
l-a stăpânit şi s-a comportat cu o inimă dură faţă
de fratele său mai mic;
2 Şi de multe ori când tatăl său a adus oferte,
el ar fi rămas deoparte şi n-a mers cu ei pe munte.
3 Însă Abel, a avut o inimă blândă şi a fost
ascultător tatălui şi mamei sale şi a adus oferte de
fiecare dată şi s-a rugat şi a postit mult.
4 Atunci a venit acest semn pentru Abel.
Când a intrat el în peştera Comorilor şi a văzut
aurul, tămâia şi mirul, el i-a întrebat pe părinţi săi
Adam şi Eva: "De unde aţi primit acestea?"
5 Atunci Adam i-a zis toate cum s-au
întâmplat şi Abel a fost uimit profund din cele
auzite de la tatăl său.
6 Mai mult Adam i-a povestit lui despre
faptele lui Dumnezeu şi despre grădină, după care
el a rămas toată noaptea în peştera Comorilor cu
tatăl său.
7 Iar în noaptea ceea, până el se ruga, Satana
i s-a arătat în formă de om, zicându-i: "Tu de
multe ori ai mers cu tatăl tău şi ai adus oferte şi ai
postit şi te-ai rugat; de aceea te voi ucide şi te voi
şterge de pe lumea aceasta."
8 Dar Abel s-a rugat şi mai departe la
Dumnezeu şi l-a alungat pe Satana de la el şi n-a
crezut diavolului. Apoi când s-a făcut de ziuă, i s-a
arătat un înger al lui Dumnezeu care i-a zis:
"Pentru scurt timp ai dat ascultare lui Dumnezeu,
te-ai rugat şi postit şi ai adus oferte. Căci iată
Domnul ţi-a primit rugăciunile tale. Să nu-ţi fie
frică de acea arătare care ţi-a apărut ţie aseară,
care te-a blestemat cu moartea." Apoi îngeru s-a
depărtat de la el.
9 Şi făcându-se de ziuă, Abel a venit la
Adam şi Eva şi le-a spus despre viziunea sa. Dar
ei când au auzit le-a părut foarte rău, însă nu i-au
zis lui nimica, ci doar l-au liniştit.
10 Dar în ceea ce-l priveşte pe Cain cel dur,
Satana i s-a arătat şi a venit noaptea la el,
spunându-i: "Se pare că Adam şi Eva mai mult îl
iubesc pe fratele tău Abel, decât pe tine şi vor să-l
însoare cu sora ta frumoasă, căci îl iubesc; dar ţie
vor să ţi-o dea pe sora lui, că-i mai urâtă, fiindcă ei
te urăsc pe tine.
11 De aceea te sfătuiesc să-l omori pe fratele
tău, atunci ţie-ţi va rămâne sora ta, care este
frumoasă, iar sora lui va fi alungată."
12 Şi s-a depărtat Satana de la el. Însă răutatea
sa a rămas în inima lui Cain, care a căutat de multe
ori să-l omoare pe fratele său.
Cap. LXVII
1 Dar când a văzut Adam că fratele cel mai
vârsnic îl urăşte pe cel mai tânăr, el a încercat să-i
umilească inima lui, zicând către Cain: "Fiule, ia-ţi
din fructele din roadele tale şi adu-i lui Dumnezeu
ofertă din partea ta, ca să-ţi ierte slăbiciunile şi
păcatele tale."
2 Şi către Abel a zis: "Şi tu ia-ţi din roadele
tale şi fă ofertă lui Dumnezeu ca să-ţi ierte ale tale
slăbiciuni şi păcate."
3 Atunci Abel a dat ascultare tatălui său şi a
adus ofertă bună lui Dumnezeu, spunând tatălui
său, Adam: "Vino cu mine ca să-mi arăţi cum să
aduc oferta."
33

37. 4 Şi au plecat Adam şi Eva cu el şi i-au
arătat cum să-şi aducă oferta pe altar. Apoi s-au
ridicat şi s-au rugat, ca Dumnezeu să accepte
prinosul lui Abel.
5 Şi Dumnezeu a privit peste Abel şi a
acceptat-o; şi a plăcut mai mult lui Dumnezeu,
căci el cu o inimă bună şi cu trupul curat a adus-o.
Căci n-a fost viclenie în inima lui.
6 Apoi au coborât de pe altar şi au venit la
peştera lor. Abel a adus ofertă lui Dumnezeu de
trei ori pe săptămână, după cum a făcut şi Adam
tatăl său.
7 Însă Cain n-a avut plăcere să aducă oferta;
ci cu multă mânie din partea tatălui său, el a adus
prima sa ofertă. Când a adus oferta, ochii lui au
dorit acel prinos şi a luat pe cel mai mic miel şi l-a
jertfit, dar din cauza lăcomiei, nici pe acela n-a
voit să-l aducă.
8 De aceea Dumnezeu, n-a acceptat oferta
lui, căci inima sa a fost plină de răutate.
9 Şi aşa au trăit ei toţi la un loc, în peştera în
care Eva a născut, până la vârsta lui Cain de
cinsprăzece ani, iar a lui Abel de doisprăzece ani.
Cap. LXXVIII
1 Atunci a zis Adam către Eva: "Când fii
noştri vor creşte, noi trebuie să le găsim lor
neveste."
2 Apoi Eva a răspuns: "Cum vom face asta?"
3 Şi Adam a zis: "Noi o vom cupla pe sora
lui Abel cu Cain, iar pe a lui Cain soră, cu Abel."
4 Apoi a zis Eva către Adam: "Mie nu-mi
place de Cain, căci este dur în inimă, dar lasă să
fie până ce vom aduce ofertă Domnului pentru ei."
5 Şi Adam n-a mai zis nimic.
6 Între timp Satana a venit la Cain în formă
de om al câmpului şi i-a zis: "Adam şi Eva s-au
sfătuit în legătură cu căsătoria voastră şi s-au
înţeles să-l însoare pe Abel cu sora ta, iar pe tine
cu sora lui.
7 Dacă nu te-aşi fi iubit, nu ţi-aşi fi spus
toate astea. Iar dacă-mi dai mie ascultare şi accepţi
sfatul meu, în ziua nunţi tale îţi voi aduce prăzi
bune, aur şi argint mult şi-ţi voi da legăturile
mele."
8 Atunci Cain bucuros a zis: "Unde sânt
legăturile tale?"
9 Şi Satana i-a răspuns: "Sânt în grădină în
partea de nord, care am vrut şi lui Adam să-i ofer,
dar el a respins oferta mea.
10 Însă tu dacă vei primi cuvintele mele şi
dacă vei veni cu mine după nunta ta, tu te vei
odihni de suferinţele astea în care te găseşti şi vei
fi mai bun decât tatăl tău Adam."
11 La aceste vorbe ale lui Satana, Cain a
deschis ochii şi s-a supus spuselor lui.
12 Apoi a părăsit câmpul şi s-a dus la mama
sa Eva şi a bătut-o şi a blestemat-o, spunând: "De
ce ai vorbit tu ca sora mea să fie împreună cu
fratele meu? Sânt eu mort?"
13 Iar mama sa l-a liniştit oarecum şi l-a
trimis pe câmp, unde a fost.
14 Apoi când a venit Adam, ea i-a zis ce s-a
întâmplat.
15 Şi Adam a înlemnit şi n-a zis nici un
cuvânt.
16 Iar dimineaţă Adam a zis către fiul său
Cain: "Ia-ţi din oile tale tinere şi bune şi adă-le
ofertă lui Dumnezeu şi voi spune şi fratelui tău să
aducă o ofertă de grâne."
17 Şi au dat ascultare şi au făcut aşa şi au
adus oferta sus pe munte, pe altar.
18 Însă Cain s-a comportat urât cu fratele său
şi l-a alungat de la altar şi nu l-a lăsat să-şi aducă
oferta sa; ci a oferit-o pe a lui cu o inimă plină de
mândrie şi de viclenie şi de fraudă.
19 Dar Abel a aşezat şi el nişte pietre care-i
erau la îndemână şi pe acel altar şi-a adus oferta
sa, cu o inimă umilită şi fără viclenie.
20 Apoi Cain a stat lângă altarul ofertelor
sale şi a strigat către Dumnezeu să accepte ofertele
lui. Însă nici o flacără divină, n-a coborât să
mistuie oferta lui.
21 Şi el a stat acolo lângă altar îmbufnat şi
plin de ură, uitându-se la fratele său Abel, să vadă
dacă Dumnezeu va accepta oferta lui, s-au nu.
22 Şi Abel s-a rugat la Dumnezeu să accepte
oferta sa; şi un foc divin s-a lăsat şi a consumat
oferta. Şi a simţit Dumnezeu mirosul plăcut al
ofertei, fiindcă Abel l-a iubit pe Dumnezeu.
23 Şi Dumnezeu a plăcut pe Abel şi de aceea
El a trimis un înger de lumină în formă de om,
care a luat oferta, fiindcă era de un miros plăcut
lui Dumnezeu şi i-a întărit el inima lui.
24 Iar Cain văzând toate acestea, s-a umplut
de mânie.
25 Atunci el şi-a deschis gura şi l-a blestemat
pe Dumnezeu, fiindcă nu i-a primit a sa ofertă.
26 Dar Dumnezeu i-a zis lui Cain: "De unde
păcatul acesta al tău? Fi drept ca să accept oferta
ta. Nu cârti împotriva Mea, ci a ta."
27 Astfel l-a mustrat Dumnezeu pe Cain, căci
oferta sa i-a fost lui o urâciune.
28 Şi a coborât Cain de pe altar, fiind plin de
mânie, din care cauză s-a schimbat la faţă şi a
venit la tatăl său şi mama sa şi le-a spus tot ce s-a
34

38. întâmplat. Iar Adam s-a întristat mult, căci
Dumnezeu n-a primit oferta lui Cain.
29 În schimb Abel a coborât vesel şi cu o
inimă plăcută, a zis tatălui său şi mamei sale
precum Dumnezeu a primit oferta lui; şi ei s-au
bucurat şi l-au sărutat pe obraji.
30 Şi Abel a zis tatălui său: "Fiindcă Cain m-a
alungat de pe altar şi nu m-a lăsat să-mi aduc
oferta mea, eu mi-am făcut altarul meu şi acolo
mi-am adus prinosul meu." 31
Dar când a auzit Adam aceasta, i-a părut foarte
rău, căci era vorba de altarul pe care l-a construit
el de prima dată, unde a adus toate ofertele sale.
32 Dar Cain a fost foarte supărat şi înfuriat că
a plecat la câmpul său, unde Satana a venit la el şi
i-a zis: "Abel a plâns la tatăl său că tu l-ai alungat
de pe altar, iar ei l-au sărutat pe obraji şi s-au
bucurat din cauza lui, mult mai mult decât de
tine."
33 Auzind aceasta Cain de la Satana, s-a
umplut de furie, dar n-a zis nimănui. Dar a aşteptat
să pună mâna pe fratele său, să-l omoare; până
când nu l-a adus în peşteră şi i-a zis: -
34 "Frate, acest colţ de pământ este aşa de
frumos şi sunt aşa de plăcuţi copaci şi fermecători
la vedere! Însă frate, tu n-ai mers niciodată pe
câmp să vezi ce plăcut este acolo.
35 Azi aşi vrea aşa de mult să mergi cu mine
pe câmp, în plăcere şi să binecuvântezi câmpurile
şi turmele noastre, căci tu eşti drept, iar eu te
iubesc aşa de mult, frate al meu! Căci tu te-ai
înstrăinat de la mine."
36 Atunci Abel a acceptat să meargă cu
fratele său Cain pe câmp.
37 Dar înainte să iese, Cain a zis către Abel:
"Aşteaptă mă pe mine, până să-mi i-au măciuca,
din cauza fiarelor."
38 Atunci în inocenţa sa Abel l-a aşteptat, iar
Cain şi-a luat măciuca şi a ieşit afară.
39 Şi au mers ei Cain şi Abel pe drumul lor;
Cain vorbind şi linguşindu-se pe lângă el, ca să-l
facă să uite totul.
Cap. LXXIX
1 Şi au mers aşa, până ce n-au ajuns într-un
loc singuratic, unde n-au fost oi şi a zis Abel către
Cain: "Frate, am mers atât de mult şi n-am văzut
nici un pom, nici fructe, nici verdeaţă şi nici oi,
nimic din câte mi-ai spus tu. Unde sunt oile tale,
pe care mi-ai zis să le binecuvântez?"
2 Atunci Cain a spus: "Vino şi îndată tu vei
vedea lucruri frumoase, dar mergi înaintea mea,
iar eu voi merge după tine."
3 Atunci a luat-o Abel înainte, iar Cain după
el.
4 Şi Abel a umblat în inocenţă, fără viclenie,
ne ştiind că fratele său îl va omorâ.
5 Şi Cain mergând după el, a continuat să-l
conforteze cu vorbele sale, apoi s-a repezit şi l-a
lovit cu măciuca şi l-a lovit cu mare duşmănie şi
ură, ca un nebun, ne mai oprindu-se.
6 Dar când Abel a căzut jos, văzând că
fratele său vrea să-l omoare, a spus: "Frate, ai milă
de mine, de sâni care ne-au alăptat, nu mă mai
lovi! Pentru pântecele care ne-au purtat şi ne-au
adus pe lume, nu mă lovi până la moarte cu
măciuca aceea! Dacă vrei să mă omori, i-a acea
mare piatră şi fă-o deodată."
7 Atunci Cain cel dur şi ucigaş crud, a luat o
piatră mare şi l-a lovit în cap pe fratele său, până
ce nu i-a zburat creeri într-o baltă de sânge.
8 Şi Cain nu s-a căit de ceea ce-a făcut.
9 Şi a tremurat pământul care a băut sângele
drept al lui Abel, vărsat de fratele său Cain.
10 Şi a strigat cumplit sângele lui Abel către
Dumnezeu, pentru răzbunare de acest omor.
11 Iar apoi Cain a săpat o groapă să-l
îngroape acolo pe fratele său, fiindcă i s-a făcut
frică căci pământul a început să tremure.
12 Apoi a aruncat trupul fratelui său în groapă
şi l-a acoperit cu praf; însă pământul nu l-a primit,
ci pe loc l-a dat afară.
13 Şi iarăşi a săpat Cain o groapă şi l-a ascuns
în ea pe fratele său, dar pământul nu l-a primit nici
de data aceasta; şi aşa de trei ori s-a întâmplat.
14 Pământul noroios l-a dat afară prima dată,
fiindcă el n-a fost primul născut; a doua oară nu l-
a primit, fiindcă a fost drept şi bun; iar a treia oară
nu l-a primit pământul ca să rămână mărturie
împotriva fratelui său Cain.
15 Astfel l-a mustrat pământul pe Cain, până
ce Cuvântul lui Dumnezeu n-a venit la el din
cauza fratelui său.
16 Şi a fost Dumnezeu foarte supărat şi
mâniat de moartea lui Abel şi a tunat ca din cer şi
fulgere mergeau înaintea Sa şi Cuvântul Domnului
Dumnezeu a venit din cer la Cain şi i-a zis: "Unde
este Abel, fratele tău?"
17 Atunci Cain a răspuns plin de mândrie şi
cu o voce morocănoasă: "Da ce Dumnezule, sânt
eu păzitorul lui?"
18 Atunci Dumnezeu a zis către Cain:
"Blestemat să fie pământul care a înghiţit sângele
fratelui tău Abel, iar tu vei tremura şi acesta va fi
35

39. un semn pentru tine, că orcine te va găsi, te va
omorâ."
19 Însă Cain a bufnit în plâns, din cauză că
Dumnezeu i-a spus aceste cuvinte lui; şi Cain a zis
către El: "Dumnezeule, orcine mă va găsi mă va
omorâ şi eu voi fi şters de pe faţa pământului."
20 Atunci Dumnezeu a zis către Cain: "Orcine
te va găsi, nu te va omorâ". Fiindcă înainte de
aceasta Dumnezeu a zis către Cain: "Îl voi pedepsi
de şapte ori pe cel care-l omoară pe Cain." Căci de
aceea a zis Cuvântul lui Dumnezeu: Unde este
fratele tău? În mila Sa pentru ca să-l încerce şi să-l
facă să-şi ispăşească păcatul.
21 Căci dacă Cain s-ar fi căit din ceasul acela
şi ar fi zis: "Dumnezeule, iartă-mi păcatul şi
omorul fratelui meu"; Dumnezeu i-ar fi iertat
atunci păcatele.
22 Iar când a zis Dumnezeu lui Cain:
Blestemat să fie pământul, care a înghiţit sângele
fratelui tău; şi aceasta era manifestarea milei lui
Dumnezeu. Căci Dumnezeu nu l-a blestemat pe el,
ci pământul; căci dealtfel nu pământul a fost cel
care l-a omorât pe Abel şi a săvârşit nedreptate.
23 Căci era de înţeles că blestemul să cadă
asupra ucigaşului, însă în mila Sa, Dumnezeu a
spus astfel; şi ca nimeni să nu-l cunoască şi să-şi
întoarcă spatele de la el.
24 Şi i-a mai spus El lui: Unde este fratele
tău? La care el a răspuns: Nu ştiu. Iar Creatorul i-a
spus: Tremură şi te cutremură.
25 Atunci Cain a început a tremura, fiindu-i
frică şi prin acest semn, Dumnezeu l-a dat pe el
drept exemplu în faţa întregi creaţii, ca ucigaş de
frate. La fel Dumnezeu a adus peste el frică şi
groază, ca să se umilească în faţa Lui şi să-şi
ispăşească păcatele şi să caute pacea de care
dispunea la început.
26 Iar în ceea ce Dumnezeu a spus: Şi voi
pedepsi de şapte ori pe oricine îl omoară pe Cain;
Dumnezeu, n-a căutat să-l omoară pe Cain cu
sabia, ci să-l facă pe el să postească şi să se roage
şi să se căiască în modul cel mai drastic, ca să fie
curăţat de păcate.
27 Iar cele şapte pedepse reprezintă cele şapte
generaţii, timp în care Dumnezeu l-a aşteptat pe
Cain să se căiască de moartea fratelui său.
28 Iar Cain de când l-a ucis pe fratele său, nu
şi-a găsit pacea în nici un loc, ci s-a întors la
Adam şi Eva, tremurând, speriat şi pătat de
sânge...
36

40. Adam şi Eva cartea a doua
Cap. I
1 Când a auzit Luluva spusele lui
Cain, a bufnit în plâns şi a plecat săi
anunţe pe tatăl şi mama sa şi să le spună
cum Cain la omorât pe fratele său Abel.
2 Atunci cu toţi au plâns în hohote
şi şi-au dat palme peste obraji şi şi-au
turnat praf peste cap şi şi-au rupt hainele
şi au plecat la locul unde zăcea Abel,
mort.
3 Şi l-au găsit mort întins pe
pământ, iar fiarele erau ]mprejurul lui; şi
au plâns ei şi au jelit, căci era fiul lor cel
drept. Iar din trupul său, din cauza
purităţi sale, a ieşit un miros plăcut de
mirodenie.
4 Şi Adam l-a luat pe mâini, iar din
ochii lui s-au scurs şiroaie de lacrimi şi
au venit la peştera Comorilor, unde l-au
aşezat şi l-au uns cu mirodenii şi mir.
5 Şi Adam şi Eva au fost în jale
timp de osută patruzeci de zile. Abel a
avut cinsprăzece ani şi jumătate, iar Cain
şaptesprăzece şi jumătate.
6 În ceea ce-l priveşte pe Cain,
cum s-a făcut de dimineaţă, a luat-o pe
sora sa Luluva şi s-a însurat cu ea, fără a
cere consimţământ de la tatăl şi mama
sa; căci ei nu l-au putut opri din cauza
jalei în care se găseau.
7 Apoi el a coborât pe la poalele
muntelui, departe de Grădină, în
apropiere de locul unde l-a omorât pe
fratele său.
8 Şi acolo au fost mulţi pomi fructiferi
şi pădure. Sora lui i-a născut un fiu, care
la rândul său s-a însurat şi au umplut
acel loc.
9 Dar în cei priveşte pe Adam şi
Eva, ei nu s-au mai împreunat după
moartea lui Abel timp de şapte ani. Iar
după aceasta, Eva a rămas însărcinată; şi
până să rămână gravidă, Adam i-a zis ei:
"Haide să mergem să aducem o ofertă şi
să-i cerem lui Dumnezeu să ne de-a un
fiu în dreptate, în care să ne găsim pacea
şi să-l însurăm cu sora lui Abel.
10 Atunci au pregătit ei oferta şi au
pus-o peste altar şi au oferit-o în faţa
Domnului şi l-au implorat pe El să
accepte prinosul de la ei şi să le ofere un
urmaş drept.
11 Şi Dumnezeu l-a auzit pe Adam
şi a acceptat oferta lui. Apoi au slujit
Adam şi Eva şi fica lor şi s-au coborât la
peştera Comorilor şi au aprins o candelă,
să ardă zi şi noapte, lângă capul
neânsufleţit al lui Abel.
12 Apoi Adam şi Eva au continuat a
posti şi a se ruga, până la vremea de
naştere a Evei, când ea a zis: "Mi-a ajuns
vremea să merg în peşteră să nasc."
13 Şi Adam i-a zis: "Mergi şi ia-ţi
fica cu tine să vegheze asupra ta, dar eu
voi rămâne în această peşteră a
Comorilor, lângă trupul fiului meu
Abel."
14 Şi a dat Eva ascultare şi ea şi fica
ei au plecat. Iar Adam a rămas în peştera
Comorilor.
1

41. Cap. II
1 Şi a născut apoi Eva şi a adus pe
lume un prunc frumos la chip şi cu o
înfăţişare plăcută. Frumuseţea sa era
asemenea tatălui său Adam, ba chiar mai
frumos.
2 Iar când l-a văzut Eva, s-a liniştit
şi a rămas opt zile în peşteră, iar apoi a
trimis pe fica sa la Adam să-i spună să
vină să vadă pruncul şi să-i dea nume; în
vreme ce fica lor a rămas să stea lângă
corpul neînsufleţit al fratelui său, până
Adam se va întoarce; şi aşa a făcut.
3 Şi când a venit Adam şi a văzut
frumuseţea fiului său şi chipul lui
perfect, s-a bucurat foarte şi a fost
consolat de lipsa lui Abel. Apoi el l-a
numit pe fiu Set, ceea ce înseamnă,
"Dumnezeu a auzit rugăciunea mea şi m-
a scăpat de necazul meu;" dar mai
înseamnă si "putere şi tărie."
4 Iar după ce Adam a dat nume
fătului, s-a întors la peştera Comorilor,
pe când fica lor a plecat la mama ei.
5 Şi a stat Eva în acea peşteră până
la împlinirea celor patruzeci de zile, iar
apoi s-a întors la Adam, ea fica lor şi
fătul.
6 Au mers apoi la râul cu apă, unde
Adam şi fica lui s-au spălat, căci erau în
jale pentru Abel, iar Eva şi fătul s-au
spălat şi ei pentru purificare.
7 Apoi când s-au întors, au luat şi
au adus ofertă pe munte, pentru făt, Iar
Dumnezeu a acceptat oferta lor şi i-a
binecuvântat pe ei şi pe fiul lor Set; după
care s-au întors în peştera Comorilor.
8 Iar Adam n-a mai cunoscut-o pe
nevasta lui, Eva, până la sfârşitul vieţi
lor; nici n-a mai născut ea vreodată, ci
doar cei cinci: Cain, Luluva, Abel,
Achila şi Set, care s-a născut singur.
9 Dar Set a crescut şi s-a întărit şi a
început a posti şi a se ruga firesc.
Cap. III
1 La şapte ani de la separarea lui
Adam de Eva, i s-a arătat Satana, care a
căutat al îndemna a se împreuna din nou
cu ea.
2 Atunci Adam, s-a ridicat şi a
venit în peştera Comorilor şi a rămas
acolo să doarmă seară de seară, de
deasupra peşteri. Însă în fiecare
dimineaţă el a coborât în peşteră să se
roage şi să se binecuvânteze în ea.
3 Dar cum s-a lăsat noaptea, el a
urcat pe tavanul peşteri, unde a dormit
singur, ne fiindu-i teamă de Satana, că-i
va da târcoale. Şi a continuat aşa să
procedeze, timp de treizeci şi nouă de
ani.
4 Atunci Satana, cel urâtor de
dreptate, când l-a văzut singur pe Adam,
rugându-se şi postind, s-a arătat înaintea
lui sub formă de femeie frumoasă, care a
venit şi a stat în faţa lui, în noaptea celei
de-a patruzecia zi şi i-a zis: -
5 "Adame, din timpul în care tu ai
început să locuieşti în această peşteră,
noi am năzuit multă pace de la tine şi
rugăciunile tale ne-au îndemnat şi ne-au
consolat mult în privinţa ta.
6 Însă acum, Adame, după ce-ai
trecut noaptea să dormi pe tavanul
peşteri, noi ne-am îndoit de tine şi mare
supărare a căzut peste noi, din cauza
separări tale de Eva; şi mai mult, când tu
eşti aici pe tavan, rugăciunile tale nu
sânt ascultate, iar inima ta rătăceşte de
ici colo.
7 Însă până să fi în peşteră,
rugăciunile tale, s-au înălţat ca un foc
împreunat şi a ajuns până jos la noi, iar
tu ţi-ai găsit odihna.
8 Apoi îmi pare rău şi de copii tăi,
care s-au înstrăinat de la tine, iar
2

42. supărarea mea este mare, de moarte
fiului tău Abel; căci el era drept şi când e
vorba de cei drepţi, fiecăruia îi pare rău.
9 Însă bucuria mea a fost mare,
când s-a născut fiul tău Set; totuşi peste
puţin timp mi-a părut rău din cauza lui
Eva, fiindcă ea este sora mea. Căci la
momentul când Dumnezeu a trimis
somnul acela profund peste tine şi a
scos-o din partea ta, El atunci m-a făcut
şi pe mine. Însă El pe ea a adus-o la tine,
pe când eu am rămas necunoscută.
10 Eu m-am bucurat că sora mea
este cu tine. Însă Dumnezeu mi-a făcut o
promisiune înainte şi mi-a zis: "Nu te
îngrijora că Adam s-a urcat pe tavan şi
stă acolo noaptea şi s-a separat de Eva,
nevasta sa; căci Eu te voi trimite pe tine
la el, să te împreuni cu el şi să-i naşti
cinci copii, precum a făcut Eva.
11 Şi iată! Promisiunea lui
Dumnezeu s-a împlinit acum; căci El
este cel care m-a trimis la tine spre
căsnicie; căci dacă tu te vei împreuna cu
mine, eu îţi voi naşte mai buni şi mai
frumoşi fii decât acei ai lui Eva.
12 Căci tu încă eşti tânăr şi nu
trebuie să fi separat şi singur, ci tinereţea
ta s-o cinsteşti cu veselie şi plăcere. Căci
zilele repede trec, iar judecata ta este
măreaţă. Întăreşte-te şi bucură te de
zilele care ţi-au mai rămas în această
lume. Căci plăcerea mea este în tine, iar
tu te vei bucura de mine, în aceast fel,
fără frică.
13 Ridică-te şi îndeplineşte porunca
Dumnezeului tău;" şi s-a aşezat ea
aproape de Adam şi l-a îmbrăţişat.
14 Dar când a văzut Adam aceasta,
s-a rugat cu multă râvnă la Dumnezeu
să-l scape de ea.
15 Apoi Dumnezeu a trimis
Cuvântul Său la Adam, spunând:
"Adame, acea arătare, este cel ce ţi-a
promis divinitate şi mărire şi cel ce ţi-a
arătat ţie toate formele; o dată ca femeie,
apoi ca înger, apoi în formă de şarpe,
apoi în asemănarea lui Dumnezeu, dar
toate acestea le-a făcut numai ca să-ţi
nimicească sufletul tău.
16 Prin urmare, Adame, înţelege-ţi
inima ta, căci de multe ori te-am scăpat
din mâna lui, ca să-ţi arăt că Eu sânt
Dumnezeu şi că Eu îţi vreau binele şi nu
vreau să te ruinez."
Cap. IV
1 Apoi i-a poruncit Dumnezeu lui
Satana, să se arate în adevărata sa formă
hidoasă.
2 Iar când l-a văzut Adam, s-a
speriat şi a început să tremure, căci era
foarte urât.
3 Iar Dumnezeu i-a zis lui Adam:
"Uită-te la acest diavol şi la privirea lui
hidoasă şi să şti că el este cel ce te-a
făcut să cazi din starea ta divină, în
întuneric, de la pace şi odihnă, la trudă şi
nenorocire.
4 Şi uiă-te la cel ce-şi zice că este
Dumnezu! Poate Dumnezeu să fie
negru? Ar lua Dumnezeu formă de
femeie? Este cineva mai puternic decât
Dumnezu? Poate El să fie întrecut?
5 Vezi că nu poate pleca din
prezenţa ta şi nu poate fugi! De aceea Eu
îţi spun ţie, nu-ţi fie frică de el, ci mai de
grabă ai grijă şi te fereşte de el, în orice
ar încerca să-ţi facă.
6 Atunci l-a depărtat Dumnezeu pe
Satana din faţa lui Adam, iar apoi l-a
întărit şi consolat pe Adam, zicându-i:
"Mergi jos în peştera Comorilor şi nu
mai sta separat de Eva; Eu voi înăbuşi în
tine toată pierzarea trupească."
7 Din acea oră, el i-a lăsat pe Adam
şi Eva, iar ei s-au bucurat în odihna lor
de la toate poruncile lui Dumnezeu. Însă
3

43. Dumnezeu nu i-a eliberat şi pe urmaşi
lui Adam, ci numai pe Adam şi Eva.
8 Atunci Adam i-a slujit şi i-a
mulţumit lui Dumnezeu, că l-a eliberat şi
a avut răbdare cu el; şi el a coborât şi a
intrat în peşteră şi a stat cu Eva la un loc,
ca la început.
9 Şi cu aceasta s-a sfârşit ce-a de-a
patruzecia zi de la separarea lui de Eva.
Cap. V
1 Dar în ceea ce-l priveşte pe Set,
la vârsta sa de şapte ani a ştiut binele şi
răul şi a stat mereu a posti şi a se ruga şi
a petrecut nopţile în conjurarea lui
Dumnezeu, pentru milă şi iertare.
2 El la fel a postit în fiecare zi
înainte de-aşi aduce oferta, mai mult
decât tatăl său, căci el a fost de o
înfăţişare cinstită, asemeni unui înger al
lui Dumnezeu. Deasemenea a avut o
inimă bună, care i-a purtat sufletul curat;
din această cauză, el a adus oferte în
fiecare zi.
3 Iar Dumnezeu a fost mulţumit de
ofertele lui, dar la fel şi de puritatea lui.
Astfel el a persistat în a face voia lui
Dumnezeu, dar şi a tatălui şi mamei sale,
până la vârsta de şapte ani.
4 După aceea, coborând jos de pe
altar, căci şi-a terminat de adus oferta,
Satana i s-a arătat, sub forma unui înger
strălucitor, cu un pumnal la fel în mână,
înfăşat cu un brâu sclipitor.
5 Şi l-a salutat pe Set cu un zâmbet
plăcut, începând al ademeni prin vorbe
alese, spunându-i: "Set, de ce locuieşti
atât pe munte? Căci este dur şi plin de
pietre, de nisip şi de pomi neroditori,
pustietate goală, fără locuitori şi fără
oraşe, fără locuri plăcute şi este cald,
năduf şi neplăcut."
6 Şi a mai adăugat el: "Căci noi
stăm în locuri plăcute, în altă lume decât
aceasta pământeană. Lumea noastră este
o lume de lumini, iar condiţiile noastre
de trai sunt minunate; femeile noastre
sunt mai frumoase ca toate şi a-şi dori să
te însori cu una; căci am văzut că eşti
prea cinstit, iar pe pământul acesta, nu se
găseşte nici o femeie destul de bună
pentru tine. Pe lângă aceasta, aceste
femei de aici au doar cinci simţuri.
7 Însă în lumea noastră, sunt foarte
mulţi oameni şi foarte multe tinere, una
mai frumoasă decât alta. De aceea
doresc să te muţi la noi, ca tu să vezi
puterea mea şi să te însori cu oricare vei
vrea din ele.
8 Şi vei locui acolo în pace şi vei fi
plin de splendoarea lumini, precum
sântem noi.
9 Tu vei putea să rămâi în lumea
noastră şi te vei odihni de această lume
şi de nenorocire şi nu vei mai simţi vreo
dată leşin şi trudă. Acolo nu mai este
nevoie să aduci oferte şi să ceri milă,
fiindcă nu vei mai păcătui, nici că vei
mai fi dus în ispită.
10 Iar dacă îmi vei da ascultare, tu
te vei însura cu una din ficele mele, căci
la noi aceasta nu este păcat să faci, nici
nu este socotit ca lăcomie trupească.
11 Căci noi în lumea noastră nu
avem Dumnezeu, ci noi toţi sântem
dumnezei şi toţi suntem din lumină
divină, puternici şi plini de slavă."
Cap. VI
1 Când a auzit aceste lucruri Set, a
rămas uimit, iar inima sa a înclinat spre
aceste îndemnări ale lui Satana şi i-a zis
4

44. lui: "Spui tu că mai există şi altă lume,
decât aceasta şi alte făpturi mai
frumoase decât cele din lumea asta?"
2 Iar Satana i-a spus: "Da, precum
ai auzit de la mine, iar eu o reprezint,
după cum ţi-am spus."
3 Şi Set a zis către el: "Spusele tale
m-au fascinat şi descrierea frumoasă pe
care mi-ai făcut-o.
4 Însă eu nu pot merge cu tine azi,
până nu voi merge la tatăl meu Adam şi
la mama mea Eva, să le spun lor tot ce
mi-ai spus mie. Apoi dacă ei vor fi de
acord să mă lase, eu voi merge."
5 Şi iarăşi a mai spus Set: "Mie,
îmi este frică orice să fac fără acordul
tatălui şi a mamei mele, ca să nu fiu
pierdut ca fratele meu Cain şi tatăl meu
Adam, care a neglijat porunca lui
Dumnezeu. Dar fiindcă tu cunoşti aceste
lucruri, vino şi ne vom întâlni aici mâine
dimineaţă."
6 Când Satana a auzit acestea, i-a
zis lui Set: "Dacă-i spui tatălui tău Adam
ce ţi-am zis eu, el nu te va lăsa să vi cu
mine.
7 Ci ascultă mă pe mine, nu-i
spune tatălui şi mamei tale ce ţi-am spus
eu ţie, ci vino cu mine astăzi, în lumea
noastră, unde vei vedea frumuseţi multe
şi unde te vei delecta, iar fii mei îţi vor
revela despre lucrurile de acolo şi te vei
umple de veselie şi te vei ferici din ce în
ce mai mult. Apoi eu te voi întoarce în
acest loc mâine dimineaţă, dar dacă nu
vei vrea să te întorci, atunci fie să rămâi
acolo să locuieşti."
8 Atunci Set i-a răspuns: "Sufletele
tatălui şi mamei mele atârnă de mine şi
dacă mă voi ascunde de ei o zi, ei vor
muri, iar Dumnezeu mă va învinovăţi pe
mine că am păcătuit împotriva lor.
9 Căci înafară de-a aduce oferte în
locul acesta, noi nu ne despărţim nici o
oră; nici eu nu merg în altă parte, decât
dacă ei mă lasă. Dar ei mă tratează
amabil, căci eu mă întorc la ei repede."
10 Atunci a zis Satana: "Ce ţi se va
întâmpla ţie dacă te vei ascunde de ei o
noapte şi te vei întoarce la ei dis de
dimineaţă?"
11 Însă văzând Set că el continuie să
vorbească şi că nu-l lasă să plece - a
urcat în grabă pe altar şi şi-a ridicat
mâinile la Dumnezeu, cerând mântuire
de la El.
12 Atunci Dumnezeu şi-a trimis
Cuvântul Său şi l-a blestemat pe Satana,
care a fugit.
13 Dar urcând Set pe altar, s-a
gândit în inima sa: "Altarul este loc
pentru ofertă şi Dumnezeu este acolo, iar
focul divin va consuma oferta, iar Satana
nu-mi va putea face nici un rău şi nu mă
va lua cu el."
14 Apoi Set a coborât de pe altar şi
a plecat la tatăl şi mama sa, pe care i-a
găsit în drum căutându-l plini de dorul
lui, iar el fiind puţin cam speriat.
15 Atunci a început el a le povesti
cele întâmplate lui din partea Satanei,
care s-a transformat în înger.
16 Dar când Adam a auzit aceasta, l-
a sărutat pe obraz şi l-a avertizat de acel
înger, spunându-i că a fost Satana care i-
a venit lui. Apoi, Adam l-a luat pe Set şi
au plecat la peştera Comorilor, fericiţi că
totul s-a sfârşit cu bine.
17 Iar din ziua aceea Adam şi Eva,
nu s-au mai depărtat niciodată de el,
oriunde ar merge, nici când a avut de
adus oferta.
18 Aceasta s-a întâmplat lui Set
când a avut vârsta de nouă ani.
Cap. VII
1 Când Adam a văzut că Set este
un fiu de-o inimă curată, a căutat să-l
5

45. însoare, căci s-a gândit că duşmanul să
nu-i mai apară altă dată şi să-l
ademenească.
2 Aşa că Adam a zis către fiul său
Set: "Dorinţa mea fiule este ca tu să te
însori cu sora ta Achila, sora lui Abel, ca
ea să-ţi nască copii, care să umple
pământul; în acord cu promisiunea lui
Dumnezeu, făcută nouă.
3 Nu-ţi fie frică fiule, căci în
aceasta nu este disgraţie. Doresc să te
însori, ca duşmanul să nu te
ademenească pe tine."
4 Set oarecum n-a vrut să se
însoare, dar din supunere faţă de tatăl şi
mama sa, el n-a scos nici un cuvânt.
5 Aşa că Adam l-a însurat pe el cu
Achila, la vârsta de cinsprăzece ani.
6 Iar la vârsta de douăzeci de ani a
primit un fiu, pe care l-a numit Enos; iar
apoi a mai avut şi alţi copii.
7 Enos a crescut şi s-a însurat şi l-a
avut pe Cainan.
8 Cainan la fel a crescut şi s-a
însurat şi l-a avut pe Mahalalel.
9 Şi toţi aceşti fii s-au născut până
Adam era în viaţă şi au locuit în peştera
Comorilor.
10 Şi când zilele lui Adam au fost
de nouăsute treizeci de ani, cele ale lui
Mahalalel o sută. Mahalalel, când a
crescut, a iubit postul şi rugăciunea şi a
muncit din greu până ce zilele de pe
urmă ale părintelui nostru Adam, nu s-au
apropiat.
Cap. VIII
1 Când părintele nostru Adam a
văzut că sfârşitul lui este aproape, l-a
chemat pe fiul său Set, să vină la el în
peştera Comorilor şi i-a zis: -
2 "Set, fiul meu, adu-i la mine pe
fii tăi şi pe fiii fiilor tăi, să-i
binecuvântez pe ei, înainte de moarte."
3 Atunci Set auzind aceste spuse
de la tatăl său Adam, a mers şi i-a adus
cu lacrimi în ochii şi i-a adunat pe toţi fii
săi şi pe fiii fiilor săi şi i-a adus la tatăl
său Adam.
4 Dar când Adam i-a văzut pe toţi
în preajma sa, a plâns căci a trebuit să se
despartă de ei.
5 Iar ei când l-au văzut că plânge,
au plâns şi cu toţi laolaltă, zicându-i:
"Cum vei fi tu despărţit de noi, părinte al
nostru? Cum te va primi pământul şi te
va ascunde de ochii noştri? " Şi spunând
aceasta, s-au zbuciumat cu toţi la un loc
şi au plâns.
6 Atunci părintele nostru Adam i-a
binecuvântat pe toţi şi i-a zis lui Set,
după ce i-a binecuvântat: -
7 "O Set, fiul meu, tu cunoşti
această lume - că este plină de necazuri
şi de trudă şi şti toate ce ni s-au
întâmplat nouă, de chinurile noastre. De
aceea îţi poruncesc în felul următor: Să-
ţi păstrezi inocenţa, să fi pur şi drept şi
să ai credinţă în Dumnezeu; dar să nu
înveţi nimic din spusele lui Satana, nici
să nu dai crezare arătărilor lui.
8 Ci păzeşte aceste porunci pe care
ţi le-am dat ţie şi apoi spunele mai
departe fiului tău Enos, iar el să le spună
fiului său Cainan, iar Cainan lui
Mahalalel; ca ele să se menţină în
permanenţă printre fiii şi urmaşi voştri.
9 Set, fiul meu, după moartea mea,
să iei trupul meu şi să-l ungi cu mir, aloe
şi smirnă şi aşează-l aici în peştera
Comorilor, în care sunt toate aceste
semne, pe care Dumnezeu ni le-a dat din
grădină.
10 Căci fiule, după o vreme va veni
un potop care-i va îneca pe toţi şi care va
lăsa în viaţă numai opt suflete.
6

46. 11 Însă fiule, aceia care vor trăi
atunci printre urmaşi voştri, să i-a trupul
meu cu ei din această peşteră, în arcă;
până ce apele nu se vor potoli şi vor ieşi
din ea.
12 Apoi după ce se vor salva de la
ape, să i-a trupul meu şi să-l aşeze în
mijlocul pământului.
13 Căci locul în care vor aşeza
trupul meu va fi mijlocul pământului. De
acolo va veni Dumnezeu şi ne va salva
pe toţi cei de felul nostru.
14 Dar acum, Set, fiul meu, pune te
căpetenie peste poporul tău; îngrijeşte-i
şi veghează asupra lor în teamă de
Dumnezeu şi poartă-i pe calea ce-a bună.
Porunceşte le să postească până la
Dumnezeu şi fă-i să înţeleagă, să nu-i
dea ascultare lui Satana, căci el îi va
nimici.
15 Atunci iarăşi desparte-i pe fii tăi
şi pe fiii fiilor tăi, de fiii lui Cain; să nu
se amestece nici o dată cu ei, nici să nu
se apropie de ei vreo dată, nici cu vorba
nici cu fapta."
16 Apoi Adam şi-a dat
binecuvântarea sa decentă lui Set şi fiilor
săi şi fiii fiilor săi.
17 Apoi s-a întors către fiul său Set
şi către nevasta sa Eva şi le-a zis:
"Păstraţi acest aur, tămâia şi mirul, pe
care Dumnezeu ni le-a dat ca semne,
căci în timpul potopului, toată creaţia va
fi nimicită. Iar cei ce vor urca în arcă,
vor lua cu ei aurul, tămâia şi mirul, la un
loc cu trupul meu şi trupul meu, aurul,
tămâia şi mirul, le vor pune în mijlocul
pământului.
18 Căci după aceea, după multă
vreme în oraşul în care va fi găsit trupul
meu, aurul, tămâia şi mirul, vor fi
jefuite. Însă prada nu se va pierde, ci se
va păstra până la venirea Cuvântului lui
Dumnezeu în trup de om, când regi le
vor lua şi le vor aduce lui ofertă. Aur, ca
semn că El este rege, tămâia, ca semn că
El este Dumnezeu în cer şi pe pământ şi
mirul ca semn a suferinţelor sale.
19 Aurul mai este semn că El îl va
învinge pe Satana şi pe toţi duşmani
noştri; tămâia ca semn că el va învia din
morţi şi se va ridica deasupra de toate
care sunt în cer şi pe pământ; şi mirul ca
semn că el va bea fiere amară şi va suferi
suferinţele iadului de la Satana.
20 Iar acum Set, fiul meu, fiindcă ţi-
am relevat aceste taine ascunse, pe care
Dumnezeu mi le-a relevat mie; păzeşte
poruncile mele pentru tine şi pentru
poporul tău.
Cap. IX
1 După ce a terminat Adam
poruncile sale către fiul său Set,
membrele lui s-au muiat, mâinile şi
picioarele lui şi-au pierdut puterea, gura
lui a rămas mută, iar limba sa a încetat a
mai vorbi. El a închis ochii şi şi-a dat
duhul.
2 Dar văzând fii săi că el a murit,
s-au aruncat peste el, bărbaţi şi femei,
bătrâni şi tineri, plângând.
3 Adam a trăit nouă sute treizeci de
ani pe pământ şi-a murit în ziua a
cinsprăzecia de Barmudeh, conform
socoteli făcute după epacta solară, la ora
nouă.
4 A fost ziua de Vineri, în aceiaşi
zi când a fost creat şi în care s-a odihnit
şi ora la care el a murit a fost aceiaşi cu
ora când a ieşit din grădină.
5 Atunci, Set l-a uns cu multe
mirodenii din pomii cei sacri de pe
Muntele Sfânt şi l-a înfăşat şi i-a aşezat
trupul în partea de răsărit, în peşteră,
unde era situată tămâia, iar în faţa lui a
pus o candelă care ardea permanent.
7

47. 6 Apoi fii săi au stat înaintea lui
plângându-l şi jelindu-l pe el toată
noaptea până la răsăritul de soare.
7 Atunci Set şi fiul său Enos, au
ieşit din peşteră şi au căutat să aducă
ofertă bună Domnului şi au dat a urca la
altarul lui Adam.
8 Dar Eva le-a zis lor: "Aşteptaţi să
întrebăm mai întâi pe Dumnezeu să
primească oferta noastră şi să ţină El
sufletul lui Adam slujnicul Său şi să-l i-a
sus pentru odihnă.
9 Şi cu toţi s-au ridicat şi s-au
rugat.
Cap. X
1 Şi după ce au terminat
rugăciunea, Cuvântul lui Dumnezeu a
venit la ei şi i-a consolat din privinţa lui
Adam.
2 După aceea ei au adus oferta
pentru ei şi tatăl lor.
3 Iar după ce-au terminat de adus,
Cuvântul lui Dumnezeu a venit la Set, ca
fiind cel mai vârsnic dintre toţi şi i-a zis:
"Set, Set, Set, de trei ori. Precum am fost
cu tatăl tău, la fel voi fi cu tine, până la
împlinirea legământului, pe care l-am
făcut cu el - tatăl tău, când i-am zis: Eu
voi trimite Cuvântul Meu şi El te va
scăpa pe tine şi seminţia ta.
4 Dar păstrează poruncile pe care ţi
le-a dat tatăl tău Adam şi nu te alipi de
seminţia lui Cain, fratele tău."
5 Şi Dumnezeu a luat Cuvântul
Său de la Set.
6 Atunci Set, Eva şi fii lor au
coborât de pe munte spre peştera
Comorilor.
7 Adam a fost primul care a
cunoscut moartea în ţara Edenului, în
peştera Comorilor; căci nimeni până
atunci, înafară de Abel, care a fost
omorât, n-a cunoscut moartea.
8 Atunci toţi urmaşi lui Adam s-au
ridicat şi l-au plâns pe părintele lor
Adam şi au adus oferte lui, timp de o
sută patruzeci de zile.
Cap. XI
1 După moartea lui Adam şi a lui
Eva, Set a separat pe fii săi şi pe fiii
fiilor săi, de fii lui Cain; căci Cain şi
seminţia sa au coborât jos şi s-au stabilit
în partea de vest, în apropiere de locul
unde el şi-a ucis pe fratele său Abel.
2 Pe când Set şi fii lui, au locuit în
partea de nord, pe munte în jurul peşteri
Comorilor, ca să fie aproape de părintele
lor Adam.
3 Iar Set bătrânul, înalt şi bun, cu
un duh minunat şi cu o minte dreaptă, a
stat în fruntea poporului său, îngrijindu-i
în inocenţă, căinţă şi blândeţe, ne lăsând
pe nici unul dine ei să coboare jos în
vale la fiii lui Cain.
4 Căci din puritatea lor, ei au fost
numiţi "Fii lui Dumnezeu", căci ei au
fost cu Dumnezeu, în ciuda mulţimi
îngerilor căzuţi; ei au continuat în
rugăciuni şi au dat slavă lui Dumnezeu şi
au cântat psalmi Lui în peştera lor, în
peştera Comorilor.
5 Atunci Set s-a pus în faţa tatălui
său Adam şi a mamei sale Eva şi s-a
rugat zi şi noapte, cerând milostivire
pentru el şi fii săi; iar când s-au iscat
unele dificultăţi cu vreun fiu, Dumnezeu
l-a consolat.
6 Şi fiilor lui Set nu le plăce-au
lucrurile lumeşti, ci au fost întorşi către
lucurile cereşti; căci alte gânduri nu
aveau, decât slavă, cinste şi psalmii lui
Dumnezeu.
8

48. 7 De aceea ei tot timpul auzeau
voci de îngeri, cântând cinste şi mărire
lui Dumnezeu, din Grădină, s-au când
erau în misiunea lui Dumnezeu, s-au
când urcau la cer.
8 Căci Set şi fii săi din cauza
purităţi lor, au auzit şi au văzut acei
îngeri. În plus, Grădina nu era prea
departe deasupra lor, ci doar circa
cinsprăzece cubi duhovniceşti.
9 Dar un cub duhovnicesc,
coincide cu trei cubi omeneşti, la un loc
patruzeci şi cinci de cubi.
10 Deci Set şi fii săi locuiau pe
munte în apropiere de Grădină; ei n-au
semănat nici n-au cules; căci ei n-au
lucrat pentru hrană, nici măcar grâu, ci
doar pentru oferte. Ei au mâncat fructe
aromate din pomi care au crescut pe
muntele pe care ei locuiau.
11 Atunci Set postea des, la
patruzeci de zile, precum făcea şi fiul
său cel mai vârsnic, căci familia lui Set,
simţeau mireasma plăcută care venea din
Grădină, când bătea vântul înspre ei.
12 Ei au fost fericiţi şi inocenţi, fără
frică neaşteptată; printre ei n-a existat
gelozie, nic fapte rele, nici ură nici
duşmănie. Nu aveau pasiuni lumeşti, iar
din gurile lor nu ieşeau vreo dată vorbe
rele şi blestemuri, nici fraude. Căci ei nu
s-au jurat în timpul acela; da chiar dacă
se întâmpla vreo dată ca cineva să fie
nevoit să jure, ei au jurat pe sângele
nevinovat al lui Abel.
13 Şi ei i-au constrâns pe fii şi
femeile lor în fiecare zi în peşteră, să
postească şi să se roage şi să-i slujească
Celui Prea Înalt; şi s-au binecuvântat
prin trupul părintelui lor Adam cu care s-
au consolat.
14 Şi aşa au trăit ei până ce zilele lui
Set nu s-au apropiat de sfârşit.
Cap. XII
1 Apoi Set, cel drept, a chemat pe
fiul său Enos şi Cainan, fiul lui Enos şi
pe Mahalalel, fiul lui Cainan şi le-a zis: -
2 "Fiindcă sfârşitul meu este
aproape, doresc să construiesc un
acoperiş peste altarul de oferte."
3 Şi au dat ei ascultare poruncilor
lui şi au ieşit cu toţi şi bătrâni şi tineri şi
s-au supus la lucru şi au ridicat un
acoperiş frumos peste altar.
4 Iar Set a gândit că binecuvântare
vor primi pentru această faptă şi s-au
gândit ca înainte de moarte, să aducă
oferte pentru ei.
5 Apoi după ce zidirea acoperişului
a fost terminată, el le-a poruncit să aducă
oferte. Şi au adus cu sârguinţă toate cele
necesare şi le-au adus la Set, tatăl lor,
care le-a luat şi le-a pus pe altar şi s-a
rugat lui Dumnezeu să le primească şi să
aibe milă de sufletele fiilor lui şi să nu-i
dea pe mâna lui Satana.
6 Dumnezeu a primit oferta lui şi
şi-a trimis binecuvântarea Sa asupra lui
Set şi asupra fiilor lui. Apoi Dumnezeu
i-a făcut o promisiune lui Set, zicând:
"La sfârşitul celor cinci zile şi jumătate,
după cum Am promis ţie şi tatălui tău,
Eu voi trimite Cuvântul Meu şi El te va
salva pe tine şi seminţia ta."
7 Apoi Set şi fii săi şi fii fiilor săi,
s-au întâlnit laolaltă şi au coborât de la
altar şi s-au îndreptat spre peştera
Comorilor - unde s-au rugat şi s-au
binecuvântat şi s-au uns prin trupul lui
Adam.
8 Dar Set a rămas în peştera
Comorilor pentru câteva zile, unde a
suferit suferinţele morţi.
9 Atunci Enos, primul său fiu
născut, a venit le el cu Cainan, fiul lui
Enos şi Mahalalel, fiul lui Cainan şi
Iared fiul lui Mahalalel şi Enoh, fiul lui
9

49. Iared cu nevestele şi fii lor, au venit să
primească binecuvântarea de la Set.
10 Atunci Set s-a rugat pentru ei şi
i-a binecuvântat şi i-a conjurat prin
sângele lui Abel cel drept, spunând: "Vă
rog pe voi, fii mei, să nu lăsaţi pe nici
unul dintre voi să coboare de pe acest
Munte Sfânt şi pur.
11 Nu vă aliaţi cu fii lui Cain,
ucigaşul şi păcătosul, care şi-a omorât
fratele; căci voi ştiţi fiilor mei, că noi
toţi am fugit de ei, căci ei umblă în
păcate."
12 Iar după ce-a spus asta, Set l-a
binecuvântat pe Enos, primul său născut
şi i-a poruncit ca pe poporul său să-l
poarte în puritate în preajma părintelui
Adam, toate zilele vieţi lui; precum şi să
aducă oferte la timp pe altarul pe care l-a
reconstruit Set; şi i-a mai poruncit să-şi
poarte poporul său în dreptate şi în
puritate, toate zilele vieţi lui.
13 Atunci membrele lui Set s-au
lăsat în jos, mâinile şi picioarele lui şi-au
pierdut puterea, gura sa a amurţit şi n-a
mai vorbit şi şi-a dat duhul şi a murit la
o zi după împlinirea vârstei de nouă sute
doisprăzece ani; în ce-a de-a douăzeci şi
şaptea zi a luni Abib; Enoh a fost atunci
de douăzeci de ani.
14 Atunci ei i-au uns cu atenţie
trupul lui Set cu mirodenii şi l-au înfăşat
şi l-au aşezat în peştera Comorilor, de
partea dreaptă a tatălui său Adam şi l-au
plâns timp de patruzeci de zile; şi au
oferit daruri pentru el pe altar, la fel cum
au făcut pentru Adam.
15 După moartea lui Set, Enos a
devenit căpetenia lor, pe care i-a purtat
cu dreptate şi bunătate, precum i-a
poruncit tatăl său.
16 În timpul în care Enos a avut
optsute douăzeci de ani, Cain a avut o
numeroasă seminţie; căci ei s-au însurat
des, fiind dedaţi la lăcomiile lumeşti,
până ce colţul de lume din jurul muntelui
nu s-a umplut de ei.
Cap. XIII
1 Iar în zilele acelea a trăit Lameh
cel orb, care era din fiii lui Cain. el a
avut un fiu pe nume Atun, iar ei au avut
vite multe.
2 Dar Lameh a avut un obicei, să le
pască un păstor tânăr, care să aibe grija
lor; iar acesta când s-a întors seara de la
păşune acasă, s-a plâns în faţa bunicului,
şi în faţa tatălui său Atun şi a mamei sale
Hazina, zicându-le: "Eu nu mai pot paşte
vitele acelea de unu singur, căci cineva
îmi va fura din ele, s-au mă va omorâ, ca
să fure." Căci printre fii lui Cain a
existat multe tâlhări, omoruri şi păcate.
3 Atunci Lameh s-a milostivit de el
şi i-a zis: "Întradevăr, el singur poate fi
atacat de oameni de pe alocuri."
4 Şi Lameh s-a ridicat şi a luat arcu
cu săgeţi, pe care le-a avut încă din
tinereţea lui, de când era orb; şi şi-a luat
multe săgeţi şi pietre şlefuite şi praştia
pe care a avut-o şi a ieşit pe câmp cu
tânărul păstor; şi s-a pus el şi a stat în
spatele vitelor, iar tânărul le-a
supraveghiat; şi aşa a făcut Lameh multe
zile.
5 Între timp Cain, pe care
Dumnezeu l-a alungat şi l-a blestemat să
tremure şi să chinuie; din care cauză el
de atunci nu şi-a găsit nici pace, nici nu
s-a putut stabili undeva, ci a hoinărit din
loc în loc.
6 Într-o zi a ajuns el la nevestele
lui Lameh şi le-a întrebat de el. Iar ele i-
au răspuns: "El este pe câmp cu vitele."
7 Atunci Cain a mers să-l caute pe
el, dar cum a intrat pe câmp, tânărul
păstor a auzit zgomote, iar turma de vite
când l-a văzut s-a înspăimântat.
10

50. 8 Atunci el a mers şi i-a zis lui
Lameh: "Stăpâne, să fie aceea vreo fiară
sălbatică s-au vreun tâlhar?"
9 Iar Lameh i-a zis: "Arată-mi
încotro este."
10 Apoi Lameh şi-a luat arcu şi
săgeata şi şi-a pus o piatră în praştie şi
când Cain s-a arătat la vedere, păstorul i-
a zis lui Lameh: "Trage înainte, căci el
vine înspre noi."
11 Şi Lameh a tras cu săgeata în
Cain şi l-a nimerit. Apoi l-a lovit din
praştie, care l-a nimerit în obraz şi i-a
scos amândoi ochii şi Cain a căzut jos şi
a murit pe loc.
12 Apoi Lameh şi tânărul păstor au
venit la el şi l-au găsit cum zace întins pe
pământ. Iar tânărul păstor i-a zis lui
Lameh: "Este Cain, bunicul nostru, pe
care tu l-ai omorât, stăpâne!"
13 Atunci lui Lameh i-a părut rău
pentru el şi a avut mustrări şi regrete şi l-
a prins de cap pe tânăr cu palmele sale şi
i-a răsucit capul, iar acesta a căzut ca
mort; dar Lameh a gândit că se preface,
aşa că a luat o piatră şi l-a lovit cu ea şi
i-a spart capu şi l-a omorât.
Cap. XIV
1 Când a împlinit Enos nouă sute
de ani, toţi fiii lui Set şi ai lui Cainan şi
primul lui născut, cu nevestele şi copiii
lor, s-au adunat în jurul lui, cerând de la
el să-i binecuvânteze.
2 Atunci el s-a rugat pentru ei şi i-a
binecuvântat şi i-a conjurat pe sângele
lui Abel cel drept, zicând: "Nici un fiu
de-al vostru să nu coboare jos de pe
acest Munte Sfânt şi nici să nu se alăture
fiilor lui Cain, ucigaşul.
3 Apoi Enos l-a chemat pe fiul său
Cainan şi i-a zis lui: "Vezi fiul meu şi
îndreaptă-ţi inima spre poporul tău şi
poartă-i în dreptate şi inocenţă, ca să nu
se îndepărteze de la trupul părintelui
nostru Adam, în toate zilele vieţi tale.
4 După aceasta Enos a purces la
odihnă, la vârsta de nouăsute optzeci şi
cinci de ani, iar Cainan l-a înfăşat în
peştera Comorilor şi l-a aşezat în partea
stângă a lui Adam şi a adus ofertă pentru
el, după obiceiul înaintaşilor lor.
Cap. XV
1 Iar după moartea lui Enos,
Cainan a stat în fruntea poporului său în
dreptate şi inocenţă, după cum i-a
poruncit tatăl său şi a continuat să
slujească înaintea trupului lui Adam, în
peştera Comorilor.
2 Apoi Cainan a trăit nouă sute
zece ani, după care nişte suferinţe au
venit asupra lui. Înainte de a purcede
spre odihnă, toţi părinţi cu nevestele şi
fii lor, au venit la el,, iar el i-a
binecuvântat şi i-a conjurat pe ei pe
sângele lui Abel cel drept, spunându-le
lor: "Nici unul din voi să nu coboare de
pe acest Munte Sfânt şi să nu se
împreune cu fiii lui Cain, ucigaşul."
3 Mahalalel, primul său născut, a
primit poruncile tatălui său, care l-a
binecuvântat şi apoi a murit.
4 Atunci Mahalalel, l-a uns cu
mirodenii plăcute la miros şi l-a aşezat în
peştera Comorilor, cu părinţi lui. Apoi
au adus oferte pentru el, după obiceiul
înaintaşilor lor.
Cap. XVI
1 Atunci Mahalalel a stat în fruntea
poporului său şi i-a purtat în dreptate şi
11

51. inocenţă şi i-a veghiat să nu se împreune
cu fiii lui Cain.
2 Şi el a continuat tradiţia în
peştera Comorilor, rugându-se şi slujind
înaintea trupului lui Adam; cerând lui
Dumnezeu milă pentru el şi pentru
poporul său, până la împlinirea vrstei de
optsute şaptezeci de ani, după care s-a
îmbolnăvit.
3 Apoi toţi urmaşi săi s-au adunat
laolaltă ca să-i binecuvânteze, până ce
nu va părăsi această lume.
4 Şi Mahalalel s-a ridicat stând pe
patul său, iar lacrimile îi curgeau şiroaie
pe obraji şi l-a chemat pe fiul său cel mai
vârsnic, Iared, care a venit la el.
5 Apoi l-a sărutat pe el pe obraz,
zicându-i: "Iared, fiul meu, te conjur pe
tine prin Cel ce-a făcut cerul şi
pământul, să veghezi asupra poporului
tău şi să-i porţi în dreptate şi inocenţă;
pe nici unul din ei să nu-i laşi să coboare
de pe acest Munte Sfânt la fii lui Cain,
căci vor pieri laolaltă cu ei.
6 Ascultă fiule, căci va veni
vremea unei mari nimiciri pe faţa
pământului din pricina lor; căci
Dumnezeu va fi supărat pe lume şi-i va
nimici prin ape.
7 Căci deasemenea ştiu că fiii tăi
nu-ţi vor da ţie ascultare, ci se vor
coborâ jos de pe munte şi se vor
împreuna cu fiii lui Cain şi vor pieri cu
ei.
8 Fiule! Învaţă-i şi veghează
asupra lor, ca să nu se învinovăţească şi
să li se alăture lor."
9 Mahalalel a mai zis fiului său
Iared: "După ce voi muri, unge trupul
meu şi aşează-l în peştera Comorilor
alături de părinţi noştri. Apoi stai în faţa
trupului meu şi roagă te lui Dumnezeu şi
ai grijă de tot şi îndeplineşte-ţi misiunea
ta în faţa lor, până nu vei purcede şi tu la
odihnă."
10 Mahalalel apoi i-a binecuvântat
pe toţi fii săi, apoi s-a întins pe patul său
şi a purces spre odihnă, la fel ca părinţi
lui.
11 Dar când Iared a văzut moartea
tatălui său Mahalalel, a plâns şi a suferit
şi la îmbrăţişat şi i-a sărutat mâinile şi
picioarele şi aşa au făcut toţi urmaşi lui.
12 Apoi l-au uns cu atenţie fii lui şi
l-au aşezat lângă părinţi lui; şi s-au
ridicat şi l-au plâns timp de patruzeci de
zile.
Cap. XVII
1 Apoi Iared a păzit poruncile
tatălui său şi i-a purtat ca un leu pe
poporul său şi i-a condus în dreptate şi
inocenţă şi le-a poruncit nimic să nu facă
fără a se consulta mai întâi cu el. Căci
lui îi era frică ca ei să nu se ducă la fiii
lui Cain.
2 De aceea le-a repetat în continuu
aceste lucruri, până la vârsta sa de patru
sute optzeci şi cinci de ani.
3 Iar la finea acestor ani, s-a arătat
printre ei acest semn. Până ce Iared
stătea ca un leu în faţa părinţilor săi,
rugându-se şi avertizând poporul său,
Satana l-a invidiat pe el şi i s-a arătat;
fiindcă Iared n-ar fi lăsat pe nici un fiu
de-ai lui să coboare jos de pe munte, fără
al consulta pe el.
4 Şi Satana i s-a arătat lui laolaltă
cu încă treizeci de slujnici ai săi, în
formă de bărbaţi frumoşi. Satana fiind
cel mai vârsnic dintre ei şi cel mai înalt
având barbă.
5 Ei s-au oprit la gura peşteri şi l-
au chemat pe Iared să iese.
6 El a ieşit la ei şi i-a văzut ca
bărbaţi frumoşi, cum se arătau plini de
lumină; şi s-a mirat el de frumuseţea şi
12

52. de arătarea lor şi s-a gândit în sinea lui,
că poate n-or fi din fiii lui Cain.
7 Căci şi-a mai zis în inima lui:
"Fiii lui Cain nu pot urca aici, pe
înălţimile muntelui şi nici unul dintre ei
nu sunt aşa frumoşi ca aceştia, dar nici
din oameni mei nu sunt, ci trebuie să fie
nişte străini."
8 Apoi Iared şi cu ei şi-au dat
salutare şi el l-a întrebat pe cel mai
vârsnic dintre ei, spunând: "Părinte,
lămureşte-mă de această întrebare şi
spune-mi cine sunt aceştia cu tine, căci
mi se par a fi nişte străini."
9 Atunci cel mai vârsnic dintre ei a
început a plânge şi ceilalţi laolaltă cu el
şi i-a zis lui Iared: "Eu sânt Adam,
primul făcut de Dumnezeu, iar acesta de
lângă mine este Abel, fiul meu, care a
fost ucis de fratele său Cain, căci Satana
i-a pus aceasta în inimă lui.
10 Iar acesta este fiul meu Set, pe
care l-am cerut de la Dumnezeu să mi-l
dea, ca să mă consoleze în locul lui
Abel.
11 Apoi acesta este fiul meu Enos,
fiul lui Set, iar acesta este Cainan, fiul
lui Enos şi acesta este Mahalalel fiul lui
Cainan, tatăl tău."
12 Şi Iared a rămas uimit la toate
acestea şi de spusele bătrânului.
13 Apoi bătrânul a zis către el: "Nu
te minuna, fiul meu, căci noi trăim în
partea de nord a grădini; pe care
Dumnezeu a creat-o înainte de lume. dar
El nu ne-a lăsat să trăim acolo, ci ne-a
aşezat în Grădina aceasta din apropierea
voastră.
14 Dar după aceea am păcătuit şi el
m-a pus să ies din Grădină; şi am fost
lăsat să locuiesc în această peşteră, unde
multe necazuri şi chinuri m-au păscut;
unde moartea m-a pândit şi am poruncit
fiului meu Set să-şi poarte poporul său
cu dreptate şi aceste porunci ale mele să
fie transmise din tată în fiu, până la
sfârşit.
15 Însă Iared, fiul meu, noi trăim
într-un loc de slavă, până ce voi trăiţi
aici în suferinţe; precum mi-a zis şi tatăl
tău Mahalalel, care mi-a spus că un mare
potop va veni şi va îneca pământul
întreg.
16 De aceea, fiul meu, m-am ridicat
şi am venit cu fii mei, căci îmi este frică
pentru voi; şi am venit să vă văd, pe tine
şi fii tăi; dar te-am găsit plângând în
această peşteră, iar pe fii tăi împrăştiaţi
pe acest munte, în căldura soarelui şi în
suferinţe.
17 Dar fiule, noi când am venit aici,
am rătăcit din drum şi am găsit pe alţi
oameni prin împrejurul acestui munte,
care trăiesc într-o ţară minunată, plină de
pomi fructiferi şi verdeaţă de tot felu.
Este ca şi o grădină, căci văzându-i pe ei
noi am gândit că aceia voi sânteţi, până
ce tatăl tău Mahalalel, nu mia spus că nu
aceştia sânteţi voi.
18 Acum fiule, ascultă sfatul meu şi
mergi jos la ei, tu şi fiii tăi. Căci acolo te
vei odihni de toate suferinţele tale; dar
dacă nu vei voi să mergi printre ei,
atunci ridică-te şi ia-ţi pe fii tăi şi vino
cu noi în grădina noastră, căci vei trăi
acolo într-o ţară frumoasă şi te vei
odihni de toate aceste necazuri, pe care
tu şi fii tăi acum le suferiţi."
19 Dar Iared când a auzit acest
discurs de la bătrân, s-a mirat şi a mers
pe ici colo, dar la momentul acela, el n-a
găsit pe nici un fiu de-ai săi.
20 Apoi a întrebat pe bătrân: "De ce
te-ai ascuns tu până în zilele astea?"
21 Iar bătrânul a răspuns: "Dacă
tatăl tău nu ne-ar fi spus nouă, noi n-am
fi ştiut."
22 Atunci Iared a dat crezare acestor
auzite.
23 Aşa că bătrânul i-a mai zis lui
Iared: "Unde umbli ici şi colo?" Iar el a
13

53. răspuns: "Caut pe vreunul dintre fii mei,
să le spun că voi merge cu voi şi să le
spun despre ce mi-aţi spus voi mie."
24 Iar când bătrânul a auzit
intenţiile lui Iared, i-a zis: "Lasă aceasta
acum, ci vino cu noi, să vezi ţara
noastră; iar dacă locul nostru îţi va place
ţie, noi cu tine la un loc, ne vom întoarce
aici şi apoi vom lua şi familia ta cu noi.
Dar dacă ţara noastră nu-ţi va place ţie,
tu te vei întoarce la locul tău de aici."
25 Apoi bătrânul l-a grăbit pe Iared
să meargă cu ei până ce vreunul dintre
fii lui nu vor veni la el să-l consulte ca
de obicei.
26 Şi Iared a ieşit din peşteră şi a
plecat cu ei şi printre ei. Iar ei l-au
consolat până ce n-au ajuns pe vârful de
munte unde erau fiii lui Cain.
27 Atunci bătrânul a zis către unul
din ai săi: "Noi am uitat ceva la gura
peşteri, iar aceea este haina ce-a aleasă
cu care să-l îmbrăcăm pe Iared."
28 Şi a mai zis el către unul din ai
săi: "Du-te înapoi, iar noi te vom aştepta
aici până te vei întoarce. Atunci noi îl
vom îmbrăca pe Iared, iar el va fi ca noi,
bun , frumos şi vrednic să meargă în ţara
noastră, cu noi."
29 Atunci acela s-a întors înapoi.
30 Dar când a ajuns la scurtă
distanţă de aici, bătrânul l-a chemat şi i-a
zis: "Zăboveşte până voi urca şi voi
vorbi cu tine."
31 Apoi el a aşteptat, iar bătrânul s-a
întors şi a zis către el: "Noi am uitat încă
ceva la peşteră, să scoatem afară candela
ce arde deasupra trupurilor, care sunt
înăuntru. Apoi întoarce te la noi repede."
32 Şi a plecat acela, iar bătrânul s-a
întors la ai săi şi la Iared; şi au coborât
de pe munte şi Iared cu ei şi s-au oprit
lângă o fântână cu apă, în apropiere de
casele fiilor lui Cain şi au aşteptat pe cel
plecat, după haina lui Iared.
33 Iar când s-a întors acela; a luat
candela şi i-a adus o fantomă în loc de
haină, care i-a arătat-o. Iar când a văzut
Iared, s-a mirat de frumuseţea şi
splendoarea ei şi s-a bucurat în inima lui,
crezând că totul este adevărat.
34 Şi până ce au stat acolo, trei
dintre ei, au intrat într-o casă a fiilor lui
Cain şi a zis lor: "Aduce-ţi ne nouă, ceva
mâncare lângă fântâna cu apă."
35 Iar când au văzut pe ei fiii lui
Cain, s-au mirat de ei, spunând:
"Aceasta este plăcut la vedere, căci aşa
ceva noi n-am mai văzut până acum."
Aşa că ei s-au ridicat şi au venit la
fântână să-i vadă şi pe ceilalţi.
36 Şi i-au găsit a fi foarte frumoşi,
aşa că au strigat şi la alţi să vină să vadă
asemenea făpturi frumoase. Şi s-au
adunat împrejurul lor bărbaţi şi femei.
37 Atunci bătrânul le-a zis lor: "Noi
suntem străini în ţara voastră, aduceţine-
ţi ceva mâncare bună şi băutută şi
femeile voastre, ca să ne împrospătăm cu
ele.
38 Când au auzit fiii lui Cain aceste
vorbe ale bătrânului, fiecare din fii lui
Cain şi-a adus nevasta, iar alţi ficele lor,
aşa că s-au adunat o mulţime de femei la
ei; toate adresându-se lui Iared pentru ei
s-au pentru neveste, toţi la un loc.
39 Iar când Iared a văzut ce-au făcut
ei, sufletul său curat s-a scârbit de ei; şi
n-a vrut să mănânce nici să bea de la ei.
40 Dar bătrânul văzându-l pe Iared
că s-a întors de la ei, i-a zis: "Nu fi trist,
căci eu sânt bătrânul cel slăvit, după cum
m-ai văzut, acomodează-te."
41 Atunci el şi-a întins mâna şi a
luat-o pe o femeie şi cinci din ai săi, au
făcut la fel, în faţa lui Iared, ca şi el să
facă precum ei.
42 Dar când a văzut Iared această
neruşinare a plâns şi şi-a zis în mintea
lui: "Tatăl meu nici când n-ar fi făcut
aceasta."
14

54. 43 Şi şi-a ridicat măinile şi s-a rugat
cu multă râvnă şi cu multe lacrimi şi l-a
implorat pe Dumnezeu să-l scape din
mâinile lor.
44 Nu s-a rugat el mult, că bătrânul
şi amici lui au şi fugit; căci ei nu puteau
sta în vreun loc unde cineva se ruga.
45 Atunci Iared a privit dar nu i-a
mai văzut pe ei, ci s-a aflat în mijlocul
fiilor lui Cain.
46 Atunci el a plâns şi a zis:
"Dumnezeule, nu mă nimici pe mine cu
această rasă, de care tatăl meu m-a
avertizat; căci am crezut Doamne
Dumnezeul meu, că aceia care mi s-au
arătat, au fost părinţi mei. Dar i-am găsit
a fi diavoli, care m-au ademenit prin
arătarea lor frumoasă pe care şi-au luat-o
şi le-am dat crezare.
47 Dar îţi cer Ţie, Dumnezeule să
mă scapi de această rasă, între care mă
găsesc acum, la fel cum m-ai scăpat Tu
de la acei diavoli. Trimite îngerul Tău să
mă scoată din mijlocul lor, căci singur
nu am putere să mă scap de ei."
48 Când a terminat această
rugăciune Iared, Dumnezeu a trimis un
înger de-ai Săi în mijlocul lor, care l-a
luat pe Iared şi l-a lăsat pe munte şi i-a
arătat drumul şi l-a sfătuit, iar apoi s-a
depărtat de la el.
Cap. XVIII
1 Iar fii lui Iared au venit între timp
să-l viziteze oră după oră, să primească
binecuvântare de la el şi să-i ceară
sfaturi pentru toate ce făceau; şi când
aveau de lucrat, ei făceau la fel.
2 Însă de data aceasta când ei au
venit la Iared, nu l-au găsit acolo ci au
găsit candela scoasă afară din peşteră.
Moaştele părinţilor erau doborâte, iar
prin ele nişte voci de la Dumnezeu se
auzeau, prin puterea Sa divină, spunând:
"Satana în forma sa l-a înşelat pe fiul
nostru, căutând să-l distrugă pe el, pe
cum l-a distrus pe Cain."
3 Şi au mai spus la fel: "Domnul
Dumnezeul cerului şi al pământului, l-a
scăpat pe fiul nostru din mâna Satanei,
care şi-a făcut falsă arătare înaintea lui."
Şi au mai vorbit acele voci şi despre alte
lucruri, prin puterea lui Dumnezeu.
4 Dar când fii lui Iared au auzit
aceste voci, i-a cuprins spaima şi au
început a plânge pentru tatăl lor, căci ei
n-au ştiut ce s-a întâmplat cu el.
5 Au plâns ei după el în ziua aceea,
până la apus de soare.
6 Atunci a apărut Iared cu o
înfăţişare tristă, cu o minte şi un trup
nefericit şi supărat, căci a fost separat de
moaştele părinţilor săi.
7 Dar cum s-a apropiat el de
peşteră, fii lui l-au văzut şi s-au grăbit
să-l întâmpine şi l-au îmbrăţişat,
plângând şi zicând către el: "Tată, unde
ai fost tu, de ce ne-ai părăsit, căci tu nu
voiai să faci aceasta? " Şi iarăşi: "O, tată,
până tu ai dispărut, candela părinţilor
noştri a fost scoasă afară, iar moaştele
lor au fost doborâte jos, iar nişte voci au
ieşit din ele."
8 Când Iared a azuit aceasta, s-a
întristat foarte şi a intrat în peşteră şi a
găsit moaştele lor doborâte jos şi candela
scoasă afară; iar părinţi însuşi s-au rugat
pentru scăparea sa din mâna lui Satana.
9 Atunci Iared s-a aruncat peste
moaşte şi le-a îmbrăţişat, spunând: "O,
părinţi mei, prin intermediul vostru,
Dumnezeu m-a scăpat pe mine din mâna
Satanei! Şi vă rog pe voi să-i cereţi lui
Dumnezeu să mă ţină şi să mă ascundă
de el până în ziua morţi mele."
10 Atunci toate vocile au încetat,
înafară de ce-a a lui Adam, care prin
puterea lui Dumnezeu, i-a zis lui: "Iared,
fiul meu, aduu daruri şi oferă lui
15

55. Dumnezeu, căci te-a scăpat din mâna lui
Satana şi aduu oferte pe altarul meu, pe
care eu am adus oferte. Tot la fel fereşte
te de Satana; căci el m-a amăgit de multe
ori pe mine cu arătările sale, căutând să
mă distrugă; dar Dumnezeu m-a scăpat
din mâna lui.
11 Porunceşte poporului tău să se
ferească de el şi nu înceta niciodată să
aduci oferte lui Dumnezeu."
12 Atunci vocea lui Adam a tăcut şi
Iared şi fii lui s-au mirat de aceasta.
Apoi au aşezat moaştele precum au fost
înainte şi Iared şi fii săi au stat şi s-au
rugat toată noaptea aceea, până nu s-a
crăpat de ziuă.
13 Apoi Iared a făcut şi a adus
oferta pe altar, aşa cum i-a zis Adam; şi
urcând pe altar, s-a rugat lui Dumnezeu
pentru milă şi iertare de păcate,
consimţând şi pentru candela care a fost
scoasă afară.
14 Atunci Dumnezeu i s-a arătat lui
Iared pe altar şi l-a binecuvântat pe el şi
pe fii săi şi a primit ofertele; şi a
poruncit lui Iared să i-a din focul cel
sacru de pe altar şi cu el să aprindă
candela care a luminat trupul lui Adam.
Cap. XIX
1 Atunci Dumnezeu i-a revelat din
nou legământul Său făcut cu Adam şi i-a
explicat lui despre cei cinci mii cinci
sute de ani şi despre taina veniri Sale pe
pământ.
2 Şi Dumnezeu i-a zis lui Iared:
"Precum ai luat din focul de pe altar să
aprinzi candela cu el, acel foc să fie cu
voi să vă ilumineze trupurile voastre şi
să nu mai laşi să fie scos din peşteră
până ce trupul lui Adam nu va fi scos.
3 Ci ai grijă Iared de flacără, ca să
sclipească în candelă; să nu fie scoasă
din peşteră, precum a fost, până ce nu
vei primi poruncă printr-o viziune şi nu
prin arătarea văzută de tine.
4 Apoi porunceşte din nou
poporului tău, să nu se împreune cu fiii
lui Cain şi să nu înveţe căile lor; căci Eu
sânt Dumnezeu, care nu iubeşte ura şi
ticăloşia."
5 Şi a mai dat Dumnezeu multe
porunci lui Iared şi l-a binecuvântat. Iar
apoi a luat Cuvântul Său de la el.
6 Atunci Iared s-a apropiat cu fii
săi şi a luat din focul de pe altar şi au
coborât la peşteră şi au aprins candela
din faţa moaştelor lui Adam. Apoi a
poruncit poporului tot ce Dumnezeu i-a
poruncit lui.
7 Acest semn i s-a arătat lui Iared,
la sfârşitul a patru sute cincizeci de ani
ai săi; precum s-a mai întâmplat şi multe
alte minuni, de care noi nu mai amintim.
Căci am scris doar aceste fapte scurte ca
să nu lungim naraţiunea noastră.
8 Şi a continuat Iared să înveţe pe
fii săi, încă optzeci de ani; însă după
aceea ei au început a se înlătura de la
poruncile pe care el le-a dat lor şi să facă
multe lucruri, fără a se sfătui cu el. Au
început să se coboare ei de pe Muntele
Sfânt, unul după altul şi să se împreune
cu fiii lui Cain în toată urâciunea.
9 Cauza din care fii lui Iared au
coborât de pe munte, sunt următoarele
pe care noi vi le vom revela vouă.
Cap. XX
1 După ce Cain a coborât pe
pământul cel negru şi fiii săi s-au
înmulţit acolo, a fost unul dintre ei pe
nume Genun, fiu al lui Lameh cel orb,
care l-a ucis pe Cain.
2 Iar în Genun, Satana a intrat încă
din copilăriea lui; iar el a făcut diferite
16

56. trompete şi goarne şi instrumente cu
coarde, cimbale şi psalterioane şi lire şi
harfe şi flaute. Şi el a cântat din ele tot
timpul şi oră de oră.
3 Şi când cânta el la instrumente,
Satana venea printre ei şi asculta acele
cântări frumoase şi plăcute, ce încântau
inima.
4 Apoi el a adunat pe mulţi prieteni
de-ai săi, să cânte la ele; şi cântând, ei
plăceau mult fiilor lui Cain, care s-au
umplut de păcate printre ei, arzând ca
focul; până ce Satana le inflama inimile
lor, unul contra altuia şi a sporit lăcomia
şi pierzarea printre ei.
5 Satana i-a zis deasemenea lui
Genun, să toarne băutură tare de cereale;
şi să adune mulţime mare pe la casele de
băutură; şi acolo le-a servit tot felu de
fructe şi flori şi ei au băut la un loc pe
toate.
6 Astfel a făcut acest Genun
sporind în păcate excesiv; şi a umblat în
mândrie zicând fiilor lui Cain să comită
tot felu de slăbiciuni şi urâciuni, pe care
nici ei nu le ştiau; şi i-a îndemnat la
toate păcatele pe care ei până atunci nu
le cunoşteau.
7 Atunci când a văzut Satana că ei
îi dau ascultare lui Genun şi se supun
poruncilor sale, s-a bucurat foarte, iar
apoi l-a pus pe Genun să-i îndemne să
facă arme din fier pentru război.
8 Iar când erau beţi, se duşmăneau
şi se omorau între ei; un om folosind
violenţa asupra altuia; ca să-i înveţe
răutate şi păcate pe fii lor.
9 Apoi cei ce au fost cuceriţi de alţi
şi au fost învinşi şi bătuţi, au venit la
Genun, ca să se refugieze la el, iar el şi i-
a făcut de confidenţi.
10 Şi au crescut păcatele printre ei
enorm; până ce un om nu s-a însurat cu
propria lui soră, s-au fică, s-au mamă şi
altele; s-au fica cu tatăl surori ei; aşa că
n-a mai fost deosebire de relaţii între ei
şi ei n-au mai ştiut de dreptate, ci toate
urâciunile le-au făcut şi pământul a fost
cuprins de păcate; şi s-a mâniat pe ei
Dumnezeu Judecătorul, care i-a făcut pe
ei.
11 Iar Genun a adunat mulţime
peste mulţime; care au cântat la goarne
şi alte instrumente la poalele Muntelui
Sfânt; şi au făcut ei astfel ca fiii lui Set
de pe munte să-i audă.
12 Iar când fii lui Set au auzit
zgomotele lor, ei s-au mirat şi s-au
adunat pe munte să-i vadă pe aceştia; şi
au făcut aşa un an întreg.
13 Iar la finea acelui an, Genun a
văzut că ei au auzit puţin câte puţin şi
Satana l-a anunţat şi i-a spus să-şi
vopsească hainele în diverse culori şi să
se sulemenească şi înroşească şi multe
altele.
14 Iar fiii lui Cain care au făcut
toate acestea şi s-au arătat cu această
arătare frumoasă şi ademenitoare, s-au
adunat la poalele muntelui în alaiul lor;
cu goarne şi haine împodobite şi făceau
curse de călăreţi, îndeplinind toate
faptele înfiorătoare.
15 Între timp, fiii lui Set, care erau
pe Muntele Sfânt, se rugau şi lăudau pe
Dumnezeu; în locul unde mulţimile de
"îngeri" au căzut'; căci înainte
Dumnezeu îi chema pe ei îngeri, căci El
avea plăcere în ei.
16 Însă după aceasta, ei n-au mai
păzit poruncile Lui, nici nu s-au mai
ţinut de legământul făcut de Dumnezeu
cu părinţi lor, ci s-au retras de la post şi
rugăciuni şi de la sfatul lui Iared, tatăl
lor. Au continuat doar a se aduna la un
loc pe marginea muntelui, să privească
asupra fiilor lui Cain; de dimineaţa până
seara; şi asupra faptelor lor şi a hainelor
lor împodobite şi ornate.
17 Apoi fiii lui Cain au privit de jos
şi i-au văzut pe fiii lui Set, stând la un
17

57. loc pe vârful de munte; şi i-au chemat pe
ei să coboare.
18 Iar fiii lui Set au răspuns de sus:
"Noi nu ştim calea." Atunci Genun, fiul
lui Lameh auzind aceasta, s-a gândit
cum să-i aducă jos.
19 Atunci Satana a venit la el
noaptea, spunându-i: "Nu este nici o cale
ca să coboare de pe muntele pe care
locuiesc ei; dar când se va face de ziuă,
spunele să meargă prin partea de vest a
muntelui, că acolo vor găsi calea, la râul
cu apă curgătoare, între cele două
dealuri; spunele, pe acolo să coboare la
voi.
20 Apoi cum s-a făcut de ziuă,
Genun a suflat în goarne şi a bătut în
tobe pe lângă munte, căci aşa voia el. Iar
când fiii lui Set au auzit, au venit să
vadă, aşa cum obişnuiau.
21 Atunci Genun le-a zis lor de jos:
"Mergeţi, spre partea de vest a muntelui,
acolo veţi afla calea să coborâţi jos."
22 Şi când fiii lui Set au auzit aceste
spuse, de la el, ei au intrat în peşteră la
Iared, să-i spună tot ce-au auzit.
23 Iar când Iared a auzit aceasta, s-a
supărat, căci el a ştiut că ei vor păcătui.
24 După aceasta o sută de oameni ai
fiilor lui Set s-au adunat laolaltă şi şi-au
zis între ei: "Haideţi să coborâm jos la
fiii lui Cain şi să vedem ce fac ei şi să ne
distrăm la un loc cu ei."
25 Dar Iared când a auzit de cei o
sută de inşi, sufletul său s-a întristat şi
supărat. S-a ridicat cu mare ardoare şi s-
a pus în mijlocul lor şi i-a conjurat pe ei
pe sângele lui Abel cel drept, spunând:
"Nici unul din voi să nu coboare jos de
pe acest munte sfânt şi pur, pe care
părinţi noştri ne-au poruncit să trăim."
26 Iar când Iared a văzut că ei nu
vor să-i dea ascultare, le-a zis: "O fii mei
buni şi inocenţi şi sfinţi; odată ce veţi
coborâ de pe acest munte sfânt,
Dumnezeu nu vă va mai lăsa să vă
întoarceţi aici."
27 Şi iarăşi i-a implorat pe ei şi le-a
zis: "Vă conjur pe moartea părintelui
nostru Adam şi pe sângele nevinovat al
lui Abel, a lui Set, a lui Enos şi Cainan şi
Mahalalel, să-mi daţi ascultare şi să nu
coborâţi jos de pe acest munte sfânt, căci
din momentul în care veţi coborâ, voi
veţi fi rupţi de la viaţă şi de la
milostivire; şi voi nu vă veţi mai numi
fiii lui Dumnezeu, ci fii de diavol."
28 Însă ei n-au vrut să dea ascultare
spuselor sale.
29 Iar Enoh, care la vremea aceea a
era deja matur în râvna sa pentru
Dumnezeu, s-a ridicat şi a spus:
"Ascultaţimă-ţi, o voi fii ai lui Set, mici
şi mari - când vă veţi întoarce de la
poruncile părinţilor noştri şi veţi coborâ
de pe muntele nostru sfânt - aici nu veţi
mai urca în veci."
30 Însă ei s-au ridicat împotriva lui
Enoh şi nu i-au dat ascultare, ci au
coborât de pe Muntele Sfânt.
31 Şi când au privit ei asupra ficelor
lui Cain, la frumuseţea cu care au fost
sulemenite; la mâinile şi picioarele lor
vopsite cu farduri şi tatuate cu podoabe
pe feţele lor, focul păcatului s-a stârnit
asupra lor.
32 Atunci Satana le-a făcut să arate
şi mai frumoase, în faţa fiilor lui Set,
precum şi pe ei în ochii ficelor lui Cain,
astfel că ele au lăcomit la ei, ca nişte
fiare fioroase, deasemenea şi fiii lui Set
după ficele lui Cain, până ce n-au comis
păcate cu ele.
33 Iar după ce-au căzut în aceste
păcate, ei au căutat să se întoarcă pe
unde au coborât şi au încercat să urce pe
Muntele Sfânt; dar n-au putut, fiindcă
stâncile muntelui li s-au arătat lor din foc
arzător; şi din acest motiv, ei n-au mai
putut urca.
18

58. 34 Căci Dumnezeu s-a supărat şi nu
s-a milostivit de ei, căci au coborât din
slavă şi şi-au pierdut puritatea şi
inocenţa şi au căzut în păcat.
35 Atunci Dumnezeu a trimis
Cuvântul Său la Iared, spunându-i:
"Aceşti fii ai tăi, pe care tu i-ai numit fiii
Mei - s-au întors de la poruncile Mele şi
au coborât jos la locul pierzări şi a
păcatului.Trimite un mesager la cei
rămaşi, ca ei să nu meargă jos să piară."
36 Atunci Iared a plâns în faţa
Domnului şi i-a cerut milă şi iertare.
Căci a vrut mai bine să moară, decât să
audă aceste cuvinte de la Dumnezeu,
despre fiii cei care au coborât de pe
Muntele Sfânt.
37 Şi el a urmat poruncile lui
Dumnezeu şi le-a zis lor să nu coboare
de pe muntele sfânt* şi să nu se
împreune cu fiii lui Cain.
38 Însă ei n-au auzit spusele lui şi n-
au mai luat în seamă sfatul său.
*Este vorba probabil de îngeri căzuţi pe
muntele Hermon-ai lui Semiaza-vezi
Urmaşi lui Ham şi cartea lui Enoh
cap.XVIII.
Cap. XXI
1 Apoi o nouă mulţime s-a adunat
şi au coborât şi au păţit la fel; şi aşa unii
după alţii s-au adunat şi au coborât, până
ce au mai rămas doar câţiva.
2 Atunci Iared a plâns de supărare,
atât de mult că ziua morţi sale s-a
apropiat.
3 Atunci a chemat el pe Enoh, fiul
său cel mai vârsnic şi pe Metuselah, fiul
lui Enoh şi pe Lameh, fiul lui Metuselah
şi pe Noe, fiul lui Lameh.
4 Când au venit ei, el s-a rugat
pentru ei şi i-a binecuvântat şi le-a zis:
"Voi sânteţi drepţi şi inocenţi, fiilor; voi
să nu coborâţi jos de pe acest munte
sfânt; căci fiii voştri şi fiii fiilor voştri au
coborât de pe acest Munte Sfânt şi s-au
înstrăinat de la munte, prin pierzarea lor
cumplită şi înstrăinarea lor de la
poruncile lui Dumnezeu.
5 Dar eu ştiu, prin puterea lui
Dumnezeu că El nu vă va lăsa pe voi pe
acest munte, căci fiii voştri au păcătuit
împotriva poruncilor Lui şi ale părinţilor
noştri, pe care noi le-am primit de la ei.
6 Ci fiilor mei, Dumnezeu vă va
duce pe un pământ străin şi nu vă veţi
mai întoarce să vedeţi cu ochii voştri
această Grădină şi acest munte sfânt.
7 De aceea fiilor mei, întoarceţivă-
ţi inimile către voi înşivă şi păziţi
poruncile lui Dumnezeu, care sânt în
voi. Iar când veţi pleca de pe acest
munte sfânt, în ţara ce-a străină, pe care
voi n-o cunoaşteţi, luaţi cu voi moaştele
părintelui nostru Adam şi cele trei daruri
şi oferte, aurul, tămâia şi mirul; şi
puneţile-ţi în locul unde va fi pus trupul
lui Adam.
8 Iar celor din voi care vor mai
rămâne, fiilor mei, va veni Cuvântul lui
Dumnezeu; şi când el va ieşi din acea
ţară, va lua cu el trupul părintelui nostru
Adam şi-l va aşeza în mijlocul
pământului, în locul de unde slava
noastră va fi să vină."
9 Atunci Noe a zis către el: "Cine
dintre noi este cel ce va rămâne?"
10 Şi Iared i-a răspuns: "Tu vei fi
acela; şi tu vei lua trupul părintelui
nostru Adam din peşteră şi-l vei pune cu
tine în arcă, când potopul va veni.
11 Iar fiul tău Sem care va ieşi din
coapsele tale; el va fi acela care va aşeza
trupul părintelui nostru Adam în
mijlocul pământului, în locul de unde va
veni slava."
12 Apoi Iared s-a întors la fiul său
Enoh şi i-a zis lui: "Tu fiule, vei locui
aici în peşteră şi cu diligenţă vei sluji în
19

59. faţa moaştelor lui Adam, toate zilele
vieţi tale; şi vei purta poporul tău în
dreptate şi inocenţă."
13 Şi Iared n-a mai zis nimic.
Mâinile lui s-au lăsat, ochii i s-au închis
şi a purces spre odihnă, precum au făcut
părinţi lui. Moartea lui s-a întâmplat în
cel de-al treisute şaizecilea an al lui Noe,
la vârsta sa de nouă sute optzeci şi nouă
de ani, pe doisprăzece Tahsas, în ziua de
Vineri.
14 Murind Iared, lacrimile s-au
vărsat pe obraji săi, din cauza supărări
sale pentru fiii lui Set, care au căzut în
zilele acelea.
15 Atunci Enoh, Metuselah, Lameh
şi Noe, ei patru l-au plâns pe el, l-au uns
cu atenţie şi l-au aşezat în peştera
Comorilor. Atunci s-au ridicat şi l-au
plâns patruzeci de zile.
16 După ce s-au terminat aceste zile
de jale, Enoh, Metuselah, Lameh şi Noe,
au rămas cu supărarea în inimă pentru că
tatăl lor s-a depărtat de la ei şi nu l-au
mai văzut.
Cap. XXII
1 Dar Enoh a păzit poruncile lui
Iared, tatăl său şi a continuat să slujească
în peşteră.
2 Este acel Enoh, căruia i s-a
întâmplat multe lucruri minunate şi care
a lăsat scrisă o carte; însă acestea nu pot
fi spuse aici.
3 Apoi după aceasta fiii lui Set s-
au înstrăinat şi au căzut şi ei şi fii lor şi
fiii fiilor lor şi nevestele lor. Dar când i-
au văzut Enoh, Metuselah, Lameh şi
Noe, le-a suferit inima din pricina
căderi lor şi a necredinţei acelora; şi au
plâns ei şi au cerut lui Dumnezeu să-i
ferească pe ei şi să-i scoată din acele
slăbiciuni.
4 Enoh a slujit înaintea Domnului
trei sute optzeci şi cinci de ani, iar după
aceea el a fost depărtat prin slava lui
Dumnezeu, căci Dumnezeu a vrut să-l i-
a pe el de pe pământ.
5 Atunci a spus el către fii săi:
"Ştiu că Dumnezeu vrea să aducă
potopul pe pământ, ca să nimicească
credinţa noastră.
6 Iar voi sânteţi ultimile căpetenii
peste acest popor de pe munte; căci ştiu
că nimeni n-o să mai fie lăsat să nască
prunci pe acest munte sfânt, căci nime
nu va mai fi lăsat după voi aici."
7 Şi le-a mai zis Enoh lor:
"Vegheaţi peste sufletele voastre şi
ţineţivă-ţi cu putere şi frică de
Dumnezeu ca slujnici ai Lui; în credinţă
dreaptă şi dreptate şi inocenţă şi cu
judecată; în căinţă şi deasemenea în
puritate.
8 Când a terminat aceste porunci,
Enoh către ei, Dumnezeu l-a luat de pe
acel munte şi l-a dus în locul vieţi, în
lăcaşul celor drepţi şi celor aleşi, în
Raiul cel plăcut, în lumina ce-a ce se
întinde peste cer; lumina ce-a care este
înafara lumini acestei lumi, căci este
lumina lui Dumnezeu, care umple lumea
întreagă, pe care nimeni n-o poate
conţine.
9 Aceasta fiindcă Enoh a umblat în
lumina lui Dumnezeu; el s-a eliberat de
moarte, până când Dumnezeu nu va vrea
să-l lase să moară.
10 Iar pe munte n-a mai rămas nici
un părinte s-au fii ai lor, decât cei trei,
Metuselah, Lameh şi Noe. Căci toţi
ceilalţi au coborât de pe munte şi au
căzut în păcat cu fiii lui Cain. De aceea,
le-a fost lor cu neputinţă să urce; ci
acolo au rămas doar cei trei oameni.
20

60. Cartea secretelor lui Enoh
Acest nou fragment al literaturii timpurii iese la lumină prin câteva manuscrise care
au fost găsite relativ recent în Rusia şi Serbia şi deci a fost păstrat în limba slavă. Nu se
ştiu multe despre original, decât că a fost conceput undeva la începutul erei creştine.
Originalul se pare să fie fost scris undeva prin Egipt, în limba greacă, dacă înt-radevăr se
poate vorbi ca acesta să fi fost un original. Oricum ar fi, ştim că lucrarea aceasta s-a
folosit în era creştină timpurie, atât de combatanţii creştini, cât şi de eretici.
Cap. I
1 A fost un om înţelept, un mare adept
iar Domnul a avut mare iubire pentru el şi
l-a luat la El, ca să primească lucrurile cele
mai divine şi să fie martor al înţelepciuni
şi măriri nemaivăzute a veşnice-i împărăţi
a Dumnezeului celui Atotputernic; de
minunea şi slava şi splendoarea slujnicilor
Domnului; despre făpturile cu mulţi ochii
în lăcaşul lor şi despre tronul inaccesibil al
Domnului; despre stadiul şi manifestarea
mulţimii nemateriale; despre inefabila
chivernisire a mulţimilor de elemente de
arătări duhovniceşti numeroase; şi despre
taina cântărilor mulţimilor de Cherubimi şi
a nemărginitei lumini.
2 În timpul acela, spune el: Când am
împlinit o sută şaizeci şi cinci de ani, l-am
avut pe fiul meu Metusal;
3 Iar după aceasta, am trăit încă
două sute de ani, deci în total trei sute
şaizeci şi cinci de ani de viaţă.
4 În prima zi a luni celei dintâi, am
fost în casa mea singur şi m-am odihnit pe
pat şi am dormit.
5 Şi până am dormit, un mare necaz
mi-a venit în inimă şi am plâns în somn şi
n-am putut înţelege ce-a fost acel necaz; s-
au ce se va întâmpla cu mine.
6 Şi mi-au apărut mie doi oameni
acolo, extrem de mari, căci astfel n-am
mai văzut pe pământ. Feţele lor străluce-
au ca soarele, iar ochii lor erau la fel ca
două lumini aprinse, iar de pe buzele lor a
ieşit foc; cântau şi aveau o arătare
purpurie, iar aripile lor erau mai
strălucitoare ca aurul, pe când mâinile lor,
mai albe ca zăpada.
7 Ei au stat la capătul patului meu şi
au început a mă chema pe nume.
8 M-am deşteptat din somn şi am
văzut clar pe ace-i doi oameni stând în faţa
mea.
9 Şi i-am salutat, dar am fost cuprins
de spaimă, iar aspectul feţei mele a fost
schimbat de frică; şi cei doi oameni mi-au
spus mie:
10 "Îmbărbătează-te Enoh şi nu-ţi fie
frică, căci Dumnezeul cel veşnic ne-a
trimis pe noi la tine. Şi iată! Tu te vei
înălţa azi cu noi la cer; şi vei spune fiilor
tăi şi întregi tale case, tot ce vor avea de
făcut în lipsa ta pe pământ, în casa ta şi
nimeni să nu te caute, până ce Domnul nu
te va întoarce la ei."
11 Şi le-am dat lor ascultare cu
umilinţă şi am ieşit din casă şi am mers la
uşile lor, cum mi-au poruncit ei şi când l-
am întâlnit pe fiul meu Metusal şi Regim
şi Gaidad; le-am făcut lor cunoscute
lucrurile minunate, pe care ace-i oameni
mi le-au spus.
Cap. II
1

61. 1 Ascultaţimă-ţi fiilor mei, căci nu
ştiu unde voi merge şi ce va fi cu mine. De
aceea, fiilor, vă spun vouă: Nu vă
întoarceţi feţele de la Dumnezeu spre
deşărtăciune, căci ea n-a făcut cerul şi
pământul, căci aceia vor pieri şi cei care o
slujesc; ci apropiaţivă-ţi inimile de
Domnul şi umblaţi în frica Lui. Iar acum,
fii mei, nici unul să nu gândească să mă
caute, până ce Domnul nu mă va readuce
printre voi.
Cap. III
1 Şi pe urmă s-a întâmplat că Enoh
le-a spus fiilor săi, că îngeri l-au luat pe el,
pe aripile lor şi l-au purtat sus în primul
cer; şi l-au aşezat pe nori: - Acolo am
privit şi iarăşi m-am uitat în înălţimi şi am
văzut eterul; şi ei m-au aşezat în primul
cer şi mi-au arătat o Mare minunată, mult
mai frumoasă decât marea ce-a
pământeană.
Cap. IV
1 Şi i-au adus pe bătrâni înaintea
mea şi pe stăpânii ordini stelare şi mi-au
arătat două sute de îngeri, care au stăpânit
stelele şi slujeau către ceruri; şi zburau cu
aripile lor, împrejur de parcă alunecau.
Cap. V
1 Şi am privit în jos şi am văzut
casele-comorilor de zăpadă şi îngeri care
păzeau casele acelea grozave şi nori care
se deplasau înăuntru şi înafară, la fel ca
îngeri.
Cap. VI
1 Mi-au arătat ei mie casa-comorilor
de rouă, ca undelemnul, iar aspectul ei ca
toate florile de pe pământ. Mulţi îngeri
îngrijeau de casa-comorilor, de acele
lucruri; iar acestea sunt făcute să se
închidă şi să se deschidă.
Cap. VII
1 Şi acei oameni m-au luat şi m-au
condus spre cel de-al doilea cer şi mi-au
arătat întunericul, mai cumplit decât cel
pământean şi acolo am văzut pe cei închişi
şi spânzuraţi, privind şi aşteptând marea şi
nemărginita judecată; şi ace-i îngeri erau
de-o formă întunecată, mai mult decât
întunecimea de pe pământ; şi plânsete
neâncetate erau acolo, oră de oră.
2 Şi am zis oamenilor care erau cu
mine: De unde aceste chinuri neâncetate?
Iar ei mi-au răspuns: "Aceştia sunt
răzvrătiţi, care n-au dat ascultare
poruncilor lui Dumnezeu, ci s-au luat după
voia lor proprie şi s-au răzvrătit cu prinţul
lor deoparte, care deasemenea este legat în
cel de-al cincilea cer."
3 Şi am simţit o mare amărăciune
pentru ei, iar ei m-au salutat şi mi-au zis:
"Om al lui Dumnezeu, roagă te pentru noi
la Domnul." Şi le-am răspuns: Cine sunt
eu, un muritor de rând, ca să mă rog
pentru voi? Cine ştie unde voi merge şi ce
va fi şi cu mine? Şi cine se va ruga pentru
mine?
Cap. VIII
1 Iar acei oameni m-au luat de acolo
şi m-au purtat până la al treilea cer şi m-au
2

62. lăsat acolo; şi am privit în jos şi am văzut
felul acestui loc, în bunătatea lui.
2 Apoi am văzut pomi înfloriţi şi
minunaţi şi plini de fructe, care dădeau o
mireasmă plăcută şi fructele lor în plină
splendoare de exaltare.
3 Iar în mijlocul pomilor era situat
pomul vieţi; acela fiind locul unde s-a
odihnit Domnul, până să urce în rai. Iar
pomul acesta este de-o inefabilă bunătate
şi frumuseţe, mai împodobit ca toţi; de
toate părţile cu un aspect de aur, de un
roşu aprins ca focul, învelind totul în
preajmă. Iar din el toate fructele sunt
făcute.
4 Rădăcinile lui, din grădină se
întind până la pământ.
5 Iar paradisul este situat între
venalitate şi invenalitate.
6 Şi două izvoare curg din el, cu
miere şi lapte. Iar a lor izvoare cu
undelemn şi vin, se separă în patru părţi,
curgând încet împrejur, curgând jos în
Paradisul Edenului, situat între venalitate
şi invenalitate.
7 De aici acestea se scurg peste
pământ, împrejur, schimbându-se în alte
elemente.
8 Aici nu sânt pomi neroditori şi
orice loc de aici este binecuvântat.
9 Acolo se găsesc trei sute de îngeri
strălucitori, care păzesc grădina, cântând
plăcut, fără încetare, slujind fără oprire în
toate zilele şi în toate orele Domnului.
10 Şi am zis: Cât de plăcut este locul
acesta. Iar acei oameni mi-au zis:
Cap. IX
1 "Enoh, acest loc, este pregătit
pentru cei drepţi, care au îndurat tot felul
de ofensări de la cei cu sufletul exasperat;
cei care s-au sustras de la nedreptate şi au
judecat cu dreptate şi au dat pâine celor
înfometaţi şi i-au îmbrăcat pe cei
dezbrăcaţi, cu haine şi i-au ridicat pe cei
căzuţi; care i-au ajutat pe orfani şi pe
nevoiaşi şi care au umblat fără prihană în
faţa Domnului şi i-au slujit lui. Pentru
aceia este locul acesta, pentru viaţă
veşnică."
Cap. X
1 Apoi m-au condus cei doi oameni
mai sus, în partea de Nord şi mi-au arătat
acolo un loc groaznic, căci acii erau tot
felu de torturi; întuneric nemilos şi locuri
fără de lumină. Iar focul întunecat, ardea
constant în sus ; şi acolo este un râu de foc
ce curge înainte şi pretutindeni sunt
flăcări, dar peste tot este frig şi îngheţat,
sete şi tremurare; cu juguri nemiloase;
îngeri înspăimântători şi cruzi, purtând
arme îngrozitoare cu care-i torturau pe ce-i
de acolo; şi am zis:
2 Vai, vai, ce groaznic este locul
acesta.
3 Iar acei oameni mi-au spus mie:
"Enoh, locul acesta este pregătit pentru cei
ce l-au dispreţuit pe Dumnezeu, care pe
pământ au păcătuit împotriva naturi, cei
corupţi faţă de copii după felul sodomiei,
cei ce s-au ocupat cu magia, cu farmece şi
vrăjitori; şi care s-au lăudat cu slăbiciunile
lor, care au tâlhărit, minţit, calomniat,
invidiat, care au urât, care au făcut păcate
trupeşti, au omorât, au blestemat, au furat
sufletele oamenilor; ce-i care văzând pe
săraci le-au luat bunurile lor ca să se
îmbogăţească, care i-au vătămat pe ei
pentru lăcomiile lor; cei ce i-au făcut pe
cei înfometaţi să moară; ce-i ce i-au
dezbrăcat pe cei goi şi care n-au ştiut de
Creatorul lor şi s-au închinat dumnezeilor
falşi, care nu pot nici vedea nici auzi,
dumnezei neputincioşi; ce-i ce şi-au făcut
chipuri cioplite şi s-au închinat în
3

63. urâciunea lor. Pentru aceia este pregătit
acest loc; aceasta este moştenirea lor
veşnică."
Cap. XI
1 Apoi m-au luat acei oameni şi m-
au urcat în sus, până la al patrulea cer şi
mi-au arătat desfăşurarea succesivă a
razelor de lumină, a soarelui şi a luni.
2 Şi am măsurat deplasarea lor şi am
comparat lumina lor şi am văzut că lumina
soarelui este mai mare decât a luni.
3 Circuitul lor era permanent, ca un
vânt cu o viteză mare, iar ziua şi noaptea,
n-au avut odihnă.
4 Deplasarea lor este însoţită de
patru stele minunate de partea dreaptă a
cercului solar şi fiecare stea având sub ea
o mie de stele şi în partea stângă iarăşi
patru stele, toate la un loc erau opt mii,
rotind cu soarele în continuu.
5 Şi ziua cinsprăzece miliarde de
îngeri îngrijeau de el, iar noaptea o mie.
6 Şi îngeri cu şase aripi erau în faţa
cercului solar în flăcările arzătoare şi o
sută de îngeri stârneau soarele să coboare
şi să apună.
Cap. XII
1 Şi m-am uitat şi am văzut şi
celălalte elemente zburătoare ale soarelui,
a căror nume erau Fenixuri şi Calkidri,
minunate şi splendide, cu nişte picioare şi
cozi de de lei şi cu cap de crocodili, a
căror aparenţă este ca a culorilor de
curcubeu. Mărimea lor este de nouă sute
de măsuri, aripile lor sunt ca de îngeri,
fiecare având douăsprezece la număr şi ei
purtau şi însoţeau soarele, făcând căldură
şi rouă, precum le este poruncit de la
Dumnezeu.
2 Astfel soarele roteşte şi se
deplasează şi răsare sub cer şi cursul său
trece pe sub pământ, iar lumina razelor
sale este permanentă.
Cap. XIII
1 Acei oameni apoi, m-au dus spre
răsărit şi m-au lăsat la porţile soarelui, pe
unde el parcurge în acord cu anotimpurile
şi circuitul lunar a întregului an şi a
numărului de ore, zi şi noapte.
2 Şi am văzut şase porţi deschise,
fiecare poartă având şaizeci şi una de
stadii şi un sfert de stadiu; şi le-am
măsurat cu adevărat şi am înţeles mărimea
lor, că este aşa de mare, prin care soarele
trece şi se deplasează spre vest, în tocmai
şi parcurge toate lunile şi se întoarce
înapoi din nou, prin şase porţi, în acord cu
anotimpurile. Astfel că perioada anului
întreg, se termină după despărţirea celor
patru anotimpuri.
Cap. XIV
1 Şi iarăşi m-au luat şi m-au purtat
ace-i oameni, către partea de vest şi mi-au
arătat şase porţi minunate, deschise spre
răsărit, opuse apusului de soare, în acord
cu numărul zilelor trei sute şaizeci şi cinci
şi un sfert.
2 Astfel el din nou se deplasează în
jos către porţile de vest şi luminează cu
lumina sa splendidă şi sclipitoare, asupra
pământului. Căci coroana sa strălucitoare
este în cer, la un loc cu Domnul, păzită de
patru sute de îngeri, timp în care soarele
parcurge dedesubtul pământului, pe durata
a şapte ore peste noapte, ore minunate.
Jumătate din cursul său, îl petrece
dedesubtul pământului, iar când se apropie
4

64. spre răsărit, este ce-a de-a opta oră de
seară; şi luminează, iar cu el se deplasează
şi coroana sa sclipitoare, cu flacăra sa mai
tare decât focul.
Cap. XV
1 Apoi elementele soarelui, aşa
numitele Fenixuri şi Calkidri, încep a
cânta; de aceea fiecare pasăre flutură din
aripi, în veselia lumini şi ele încep a cânta,
după porunca Domnului.
2 Luminatorul aduce lumina întregi
lumi şi dimineaţa se naşte în razele de
soare, care sclipesc împrejur şi luminează
întreaga faţă a pământului; şi mi-au arătat
ei aceste calcule a circuitului de soare.
3 Iar porţile prin care intră el, sunt
minunatele porţi ale calculări precise ale
orelor dintr-un an. Din această cauză
soarele este o minunată creaţie, a cărui
circuit durează douăzeci şi opt de ani, iar
apoi roteşte de la început.
Cap. XVI
1 Apoi ace-i oameni mi-au arătat alte
cicluri, acele ale luni. Douăsprăzece porţi
minunate, încununate de la vest la est, prin
care luna se deplasează la timpul prevăzut.
2 Ea se deplasează prin prima ei
poartă, în partea de vest, către soare, timp
exact de treizeci şi una de zile; iar prin ce-
a de-a doua poartă, iarăşi treizeci şi una de
zile exact. Prin ce-a de-a treia exact
treizeci de zile, prin ce-a de-a patra, exact
treizeci de zile, prin ce-a de-a cincia precis
treizeci şi una de zile, prin ce-a de-a şasea
treizeci şi una, prin ce-a de-a şaptea
treizeci de zile, prin ce-a de-a opta treizeci
şi una de zile perfecte, prin ce-a de-a noua
treizeci şi una, prin ce-a de-a zecia
treizeci, prin ce-a de-a unsprăzecia treizeci
şi una de zile exacte şi prin ce-a de-a
douăsprăzecia douăzeci şi opt de zile
exacte.
3 Şi se deplasează prin partea de
vest, în acelaşi fel ca şi în răsărit şi
împlineşte trei sute şaizeci şi cinci de zile
şi un sfert ale anului solar, pe când anul
lunar are trei sute cinzeci şi patru de zile şi
aşteaptă cele douăsprăzece zile ale ciclului
solar, care sunt epacta lunară a întregului
an.
4 *Astfel aceste două cicluri conţin
cinci sute treizeci şi doi de ani*
5 Un sfert de ziuă întârzie tot la al
treilea an, iar în cel al patrulea se egalează.
6 De aceea ele sunt scoase de pe cer
timp de trei ani şi nu sunt adăugate
numărului de zile, fiindcă aceasta schimbă
timpul anilor cu două luni noi; ca să se
complecteze cu alte două diminuate.
7 Iar când poarţile de vest sunt
depăşite, ea roteşte şi se deplasează spre
est, către lumină şi parcurge aşa zi şi
noapte în ciclul ceresc; mai jos decât
ciclurile, mai prompt decât vânturile
cereşti, sufletele, elementele şi îngeri
zburători, ce-i care au şase aripi.
8 Având şapte cicluri identice în
nouă ani.
Cap. XVII
1 În mijlocul cerurilor am văzut
ostaşi înarmaţi slujind Domnului cu
timpane şi orgi, cântând fără încetare cu
nişte voci plăcute, cântări diferite care sunt
cu neputinţă de descris, care cuprind
mintea fiecăruia. Atât de minunate şi
splendide sunt cântările acelor îngeri şi am
fost atât de încântat, ascultându-le.
Cap. XVIII
5

65. 1 Şi omul m-a luat în cerul al
cincilea şi m-a lăsat şi am văzut acolo un
nenumărat număr de ostaşi, numiţi
Grigori. Aveau un aspect uman, iar
înălţimea lor era mai mare decât a marilor
uriaşi; cu feţele lor fermecătoare în tăcere
permanentă. Dar în acest cer n-a fost
slujbă şi am zis omului care era cu mine:
2 De unde sunt aceştia cu feţele lor
fermecătoare şi melancolice şi cu gurile
lor mute; şi de ce nu este slujbă în acest
cer?
3 Şi ei mi-au spus mie: "Aceştia sânt
Grigori, care cu prinţul lor Satanail, l-au
respins pe Domnul lumini, iar după ei sunt
aceia care stau în întuneric cumplit, în
cerul al doilea. Iar trei din ei au coborât pe
pământ de pe tronul Domnului, în locul
numit Ermon* şi au văzut pe ficele
oamenilor ce frumoase erau şi le-au luat
de neveste şi au umplut pământul cu
odraslele lor; care în tot timpul anilor lor,
au făcut nedreptatre şi rele şi au trăit în
duşmănie mare.
4 De aceea Dumnezeu i-a judecat cu
judecată mare şi ei plâng după duhovnicul
lor şi vor fi pedepsiţi în ziua ce-a mare a
Domnului.
5 Şi am zis eu către Grigori: Eu am
văzut pe duhovnici voştri şi faptele lor şi
chinurile lor mari şi m-am rugat pentru ei.
Dar Domnul i-a pedepsit pe ei să locuiască
sub pământ, până la sfârşitul cerului şi
pământului.
6 Şi am zis: De aceea aşteptaţi
duhovnici şi nu-i slujiţi Domnului şi nu
aduceţi slujbă în faţa Domnului, până ce
ura voastră pentru El, nu va scădea deplin.
7 Şi au ascultat ei sfaturile mele şi au
vorbit cu cele patru categori din cer şi iată!
Până am stat cu cei doi oameni, patru
trâmbiţe au sunat laolaltă cu un sunet
puternic sa auzit şi Grigori, au început a
cânta într-o voce şi glasurile lor au urcat
înaintea Domnului, fiind miloase şi pline
de afecţiune.
*Ermon-este vorba de muntele Hermon-
vezi cartea Urmaşi lui Ham, şi Adam şi
Eva II, Cap.XX, Pompiliu Sfera.
Cap. XIX
1 Şi m-au luat apoi ace-i oameni şi
m-au urcat în cel de-al şaselea cer şi acolo
am văzut şapte legiuni de îngeri foarte
strălucitori şi plini de slavă, iar feţele lor
străluceau mai tare ca lumina soarelui şi
sclipeau; şi nu era diferenţă între feţele lor,
comportarea s-au îmbrăcămintea lor. Ei
dăde-au porunci şi învăţau deplasarea
stelelor şi alternarea luni, s-au a revoluţiei
solare şi a bunei guvernări a lumii.
2 Iar când văd fapte rele, ei d-au
porunci şi instrucţiuni şi cântă cântări de
laudă şi slavă.
3 Aceştia sunt arhangheli, care sânt
peste îngeri, măsura întregi vieţi în cer şi
pe pământ. Şi îngeri care sânt îndeletniciţi
cu anotimpurile anilor, îngeri ce sunt peste
râuri şi mări şi cei ce sunt peste fructele
pământului şi îngeri care sunt peste fiecare
iarbă în parte; împărţind hrană pentru toţi,
fiecărei făpturi. Îngeri care cercetează
sufletele oamenilor şi toate faptele lor şi ei
trăiesc în faţa Domnului; iar în mijlocul
lor se găsesc şase Fenixuri şi şase
Heruvimi, cu câte şase aripi; cântând în
permanenţă, într-o voce; şi nu este cu
putinţă a se descrie cântările lor. Ei sunt
fericiţi în faţa Domnului, la picioarele
Sale.
6

66. Cap. XX
1 Şi m-au ridicat acei oameni la al
şaptelea Cer şi am văzut acolo o minunată
lumină şi trupe arzătoare de arhangheli
minunaţi, forţe nemateriale, proeminente
în ordine şi guvernare; heruvimi şi
serafimi, tronuri şi cei cu mulţi ochii, nouă
regimente, rangul Ioaniţilor cei din
lumină; şi m-am înspăimântat şi am
început să tremur cu mare frică, iar acei
oameni, m-au luat şi m-au purtat după ei şi
mi-au zis mie:
2 "Îmbărbătează-te Enoh şi nu-ţi fie
frică"; şi mi-au arătat dinafară pe Domnul,
sezând pe tronul său cel prea înalt. Căci ce
este în cel de-al zecilea cer, din vreme ce
Domnul acolo locuieşte?
3 În cel de-al zecilea cer este
Dumnezeu; în limba ebraică este numit
Aravat.
4 Şi toate trupele cereşti au venit şi
au stat pe treapta a zecea, în acord cu
ordinea lor şi s-au închinat Domnului,
până la pământ, iar apoi s-au întors iarăşi
la locurile lor, în veselie şi fericire,
cântând cântări în nemărgineirea lumini cu
vocile lor mici şi plăcute, slujind Lui cu
slavă.
Cap. XXI
1 Şi heruvimi şi serafimi au stat în
jurul tronului, cu şase aripi şi mulţi ochii,
nedepărtându-se nici unul de acolo.
Stăteau în faţa Domnului şi făceau voia
Lui, acoperind întreg tronul, cântând cu
voci blânde înaintea Domnului: "Sfânt,
Sfânt, Sfânt, este domnul Stăpânul nostru
Savaot, cerul şi pământul este plin de slava
Ta."
2 Văzând toate aceste lucruri, acei
oameni mi-au spus mie: "Enoh, până aici
avem poruncă să te însoţim pe tine." Şi au
plecat ei oameni de la mine şi nu i-am mai
văzut.
3 Şi am rămas singur la sfârşitul
celui de-al şaptelea cer şi m-a cuprins frica
şi am căzut cu faţa la pământ şi mi-am zis:
Vai, ce-o să fie acum cu mine?
4 Atunci Domnul a trimis pe slăvitul
său arhangelul Gabriel şi el mi-a zis mie:
"Îmbărbătează-te Enoh şi nu-ţi fie frică,
ridică te în faţa Domnului în veşnicie,
ridică te şi vino cu mine."
5 Şi eu i-am răspuns lui şi m-am
gândit în mine: Domnul meu, sufletul meu
s-a depărtat de la mine de frică şi spaimă
şi de tremurat; şi am chemat după ace-i
oameni, care m-au adus până aici că am
zis: în ei mă voi uşura şi cu ei voi merge
înaintea Domnului.
6 Iar Gabriel m-a prins şi m-a ridicat
pe un vânt şi m-a aşezat în faţa Domnului.
7 Şi am văzut Cerul al optulea, care
în ebraică este numit Muzalot,
schimbătorul de anotimpuri, de secetă şi
de ploaie şi al celor douăsprăzece semne
ale constelaţiei, care sunt deasupra de
Cerul al şaptelea.
8 Şi am văzut Cerul al nouălea, care
în ebraică este numit Kuhavim, unde se
găsesc casele cereşti ale celor
douăsprăzece constelaţii.
Cap. XXII
1 În cel de-al zecilea cer Aravot, am
văzut eu chipul Domnului, ca fierul încins,
luminând ca un foc.
2 Aşa am văzut eu faţa Domnului; şi
faţa Sa este inefabilă, strălucitoare şi
înfricoşătoare şi foarte, foarte strasnică.
3 Dar cine sunt eu ca să vorbesc de
fiinţa cumplită a Domnului şi despre faţa
sa minunată? Şi nu pot spune de mulţimea
instruită şi de mulţimea de voci a tronului
7

67. Său; splendid şi nefăcut de mâini, nici de
ce-i din împrejurul Lui, trupe de heruvimi
şi serafimi, nici de cântările lor veşnice,
nici de frumuseţea lor veşnică; şi cine
poate descrie splendoarea inefabilă a
gloriei Sale?
4 Şi am căzut cu faţa la pământ şi m-
am închinat Domnului, iar El cu buzele
sale mi-a zis mie:
5 "Îmbărbătează-te Enoh, nu-ţi fie
frică; ridică te şi stai înaintea feţei mele
într-u veşnicie."
6 Şi arhanghelul Mihael, m-a ridicat
şi m-a condus înaintea feţei Domnului.
7 Şi a zis Domnul către slujnici lui,
îndemnându-i: "Lăsaţi-l pe Enoh să stea
înaintea feţei mele într-u etrenitate," iar cei
slăviţi s-au închinat până la pământ către
Domnul, spunând: "Să fie cu Enoh, după
cuvântul Tău!"
8 Şi a zis Domnul către Mihael: "Du-
te şi coboară-i lui Enoh hainele cele
pământeşti şi unge-l cu uleiul meu plăcut
şi îmbracă-l cu hainele slavei Mele."
9 Şi a făcut aşa Mihael, după cum i-a
zis Domnul; şi m-a uns el pe mine şi m-a
îmbrăcat. Iar uleiul era mai tare ca lumina,
ca o rouă dulce, cu un miros blând,
sclipind ca razele de soare; şi m-am uitat
la mine însumi şi am arătat ca unul din
slăviţi săi.
10 Şi a chemat Domnul pe unul din
arhangheli săi pe nume Pravuil, a cărui
înţelepciune era mai ageră decât a altor
arhangheli; care-le a scris toate faptele
Domnului; şi Domnul a zis către Pravuil:
11 "Aduu aici cărţile din cămara casei
mele şi condeiul cel ager şi iute la scris şi
dă-le lui Enoh şi înmâneazăi-le cu mâna
ta."
Cap. XXIII
1 Şi mi-a spus el mie întreaga facere
a cerului şi a pământului, a mări şi a
tuturor elementelor, deplasarea şi mişcarea
lor şi a trăsnetelor din trăsnete, despre
soare şi lună, despre mersul şi schimbarea
stelelor, de anotimpuri, ani, zile şi ore. De
vântul de răsărit, numărul de îngeri, de
formaţiunile cântărilor lor. Despre toate
lucrurile omeneşti, de limba fiecărui om,
cântare şi viaţă, de porunci, instrucţiuni şi
vocile plăcute de cântări şi despre toate
cele ce merită învăţate.
2 Apoi mi-a zis mie Pravuil: "Toate
lucrurile pe care ţi le-am spus, tu le-ai
scris. Stai şi scrie toate sufletele omeniri,
despre cei născuţi şi de locul pregătit
pentru ei în veşnicie; căci toate sufletele
au fost pregătite pentru veşnicie, înainte de
facerea lumi.
3 Şi am stat treizeci de zile şi treizeci
de nopţi şi le-am scris pe toate cu precizie
şi am scris trei sute şaizeci de cărţi.
Cap. XXIV
1 Apoi Domnul m-a chemat şi mi-a
zis: "Enoh, şezi de partea stângă a mea cu
Gabriel!"
2 Şi m-am închinat până la pământ
Domnului şi El mi-a zis mie: "Enoh,
iubitul meu, toate pe care le-ai văzut, toate
lucrurile ce stau le-am terminat, îţi spun
ţie, încă înainte de început. Toate pe care
le-am creat, le-am făcut din nimica şi
lucrurile văzute din cele nevăzute.
3 Ascultă Enoh şi ţine minte
cuvintele mele, căci nici îngerilor Mei, nu
le-am spus secretele mele şi nici nu le-am
zis despre creşterea lor, nici despre
veşnica împărăţie a mea; nici ei n-ar fi
8

68. înţeles creaţia mea, pe care ţi-o spun ţie
astăzi.
4 Căci până ce lucrurile să devină
văzute, eu însumi umblam prin lucrurile
nevăzute, asemeni soarelui de la est la vest
şi de la vest la est.
5 Dar până şi soarele are pacea lui,
însă eu pace nu am, fiindcă eu am creat
toate lucrurile şi am conceput gândirea şi
fondarea locuinţei ei şi din ea am creat
lucrurile văzute."
Cap. XXV
1 "Şi am poruncit eu, din cele cele
mai mici părţi, ca lucrurile văzute să iese
jos, din cele nevăzute; şi Adoil a ieşit jos
foarte minunat şi l-am întreţinut pe el şi
iată! El a avut coapsele sale de o lumină
splendidă.
2 Şi am zis către el: Să fi fără sfârşit,
Adoil şi cele văzute să iese din tine!
3 Şi el a devenit fără sfârşit şi o mare
lumină a ieşit afară. Eu am stat în mijlocul
acelei lumini, care a ieşit şi astfel a fost
născută lumina din lumină. Apoi a ieşit
minunata etate şi a prezentat întreaga
creaţie pe care eu am gândit s-o creez.
4 Şi am văzut că era bine.
5 Şi mi-am amplasat pentru mine
tronul meu şi m-am aşezat pe el şi am zis
lumini: "Aşează te sus deasupra tronului şi
fi întemeirea ce-a mai înaltă!
6 Căci deasupra lumini nu este nimic
alceva şi am urcat şi am privit în sus de pe
tronul meu."
Cap. XXVI
1 "Şi am chemat partea ce-a mai de
jos pentru a doua oară şi am spus: Să iese
îndată afară Arcas şi el a ieşit îndată din
cele nevăzute.
2 Şi Arcas a ieşit îndată, greu şi
foarte roşu.
3 Şi am spus: Deschide-te Arcas şi
naşterea să iese din tine; şi el a devenit
fără sfârşit şi etatea a ieşit foarte minunată
şi foarte întunecată, născând creaţia
tuturor lucrurilor de jos şi eu am văzut că
sânt bune şi am zis către el:
4 Du-te tu şi coboară jos şi fi cel
dintâi şi fi întemeirea lucrurilor de jos; şi
aşa s-a întâmplat şi el a plecat jos şi s-a
aranjat şi a devenit întemeierea lucrurilor
de jos, iar înafară de întuneric nu mai era
nimic alceva."
Cap. XXVII
1 "Şi am poruncit să fie luat din
lumină şi întuneric şi am zis: Desparte-te
şi a fost aşa; şi am luat din lumină şi s-a
făcut apa şi am întins-o peste întuneric,
dedesubtul lumini şi apoi prima dată am
făcut apa, adică adâncimile şi am făcut
întemeirea lumini împrejurul apei şi am
făcut şapte cercuri de dinăuntru. Mi-am
închipuit apa udă şi uscată adică gheaţă
asemeni cristalului şi circumferinţa apelor
şi a altor elemente. Şi fiecăreia din ele i-
am arătat calea ei şi şapte stele am făcut,
fiecare în cerul ei. Şi aşa a fost şi am văzut
că este bine.
2 Şi am despărţit lumina de
întuneric, ceea ce s-ar spune, din mijlocul
apelor încolo şi încoace şi am zis lumini să
fie ziuă şi întunericului să fie noapte. Şi a
fost noapte şi a fost ziuă, prima zi."
9

69. Cap. XXVIII
1 "Apoi am făcut prima dată cercul
ceresc şi am făcut ca apele de jos care sunt
dedesubtul cerului, să se adune la un loc
într-un întreg, iar apoi haosul s-a uscat şi a
fost aşa.
2 În afara valurilor, am făcut stânci
dure şi mari şi din ele am îngrămădit
uscatul. Şi uscatul s-a numit pământ, iar
mijlocul pământului l-am numit ambis,
adică adâncimile şi am adunat marea într-
un loc şi am legat-o cu un jug.
3 Şi am zis către mare: Opreşte te
căci ţi-am dat limita veşniciei, să nu te
desparţi din părţile tale din care eşti
făcută.
4 Apoi repede am făcut firmamentul.
Iar în ziua aceea m-am numit primul-
făcut."
Cap. XXIX
1 "Iar pentru toate legiunile cereşti
mi-am imaginat, imaginea lor în esenţa
focului şi ochiul meu a privit peste cele
foarte puternice, stânca solidă şi raza
ochiului meu fulgerător a văzut acea
minunată natură, făcută din foc şi apă şi
din apă şi foc şi de balansarea lor
reciprocă. Căci apa n-a stins focul, nici
focul n-a uscat apa; de aceea fulgerul este
mai sclipitor decât soarele, mai moale
decât apa şi mai tare decât stânca.
2 Şi am tăiat din stâncă un foc mare
şi din foc am creat legiunile cereşti de
îngeri cu armele lor arzânde şi cu
îmbrăcămintea lor din flacără arzătoare; şi
am poruncit ca fiecare să stea în ordinea
sa.
---------------------------------------------------
---------------------------------------------------
Aici Satanail cu îngeri săi a fost alungat
jos din înălţime
---------------------------------------------------
---------------------------------------------------
3 Iar unul din ordinea de îngeri din
afară, a întors ordinea întreagă de partea
lui, având o tendinţă cu neputinţă de
realizat, să-şi plaseze tronul său mai
presus de nori de pe pământ, ca să obţină
putere mai mare ca a mea.
4 Şi l-am alungat din înălţimi pe el şi
pe îngerii lui şi a zburat prin aer în
continuu, până în adâncimile cele mai de
jos."
Cap. XXX
1 "În ziua a treia am poruncit
pământului să rodească minunaţi pomi
fructiferi şi dealuri şi sămânţa lor să
încolţească şi am plantat Paradisul şi l-am
împrejmuit şi am plasat acolo îngeri de
foc, gardieni înarmaţi şi aşa am făcut
reânoirea.
2 Apoi a venit seara şi a venit
dimineaţa, ziua a patra.
3 Miercuri, în ziua a patra, am
poruncit să fie mare lumină peste cercurile
cereşti.
4 În primul, cel mai de sus cerc, am
pus stelele, Kruno, iar în al doilea Afrodit,
iar al treilea Aris, în al cincilea Zeus, în al
şaselea Ermis, în al şaptelea ce-a mai
mică, Luna şi le-am împodobit cu stelele
cele mici, luminători ai nopţi.
5 Mai jos am aşezat soarele, pentru a
da lumină ziua şi luna şi stelele, pentru a
lumina noaptea.
6 Soarele e făcut aşa să meargă, în
acord cu cele douăsprăzece semne
animalice ale constelaţiei. Am fixat
succesiunea lunilor şi numirile şi locul lor
10

70. şi tunetul şi semnele orelor, cum se vor
suceda.
7 Apoi a venit seara şi a venit
dimineaţa, ziua a cincia.
8 Joi, în ziua a cincia, am poruncit
mări să aducă peşti şi păsări uşoare, de
multe feluri şi toate dobitoacele, pe tot
cuprinsul pământului; cele ce merg pe
patru picioare şi se ridică în aer, masculi şi
femeele şi în fiecare din ele, am pus
suflarea duhului de viaţă.
9 Şi a venit apoi seara şi apoi
dimineaţa, ziua a şasea.
10 Vineri, în ce-a de-a şasea zi, am
poruncit înţelepciuni mele să-l facă pe om
din şapte elemente: Prima carnea sa, din
pământ. A doua sângele său, din rouă. A
treia ochii săi, din soare. Oasele sale, din
piatră. Cinci, înţelepciunea din
promptitudinea îngerilor şi din nori. Şase,
venele sale şi părul său din iarba
pământului. Şapte, sufletul său din
răsuflarea mea şi a vântului.
11 Şi l-am înzestrat cu şapte firi: Auz
trupesc, ochii pentru vedere, duh pentru a
presimţi, vene pentru atingere, sânge
pentru gust, oase pentru îndurare şi
inteligenţă pentru emancipare (plăcere).
12 L-am conceput iscusit şi l-am creat
pe om din natură nevăzută şi văzută.
Ambele sunt în el, moartea şi viaţa şi
imaginea. El ştie a vorbi ca o finţă creată,
umilit în minunăţii şi iarăşi mare în
umilinţă. L-am pus pe pământ, al doilea
înger, onorabil, minunat şi slăvit şi i-am
dat să stăpânească peste pământ şi să aibe
înţelepciunea mea; şi nimeni pe pământ nu
este ca el, dintre toate făpturile existente.
13 Şi i-am dat nume din cele patru
părţi, din est, din vest, din sud şi din nord;
şi am ales pentru el patru stele deosebite şi
l-am numit Adam şi i-am arătat lui două
căi, ce-a a lumini şi ce-a a întunericului şi
i-am zis lui:
14 Aceasta este bine şi aceasta este
rău, ca să ştiu dacă mă va iubi, s-au mă va
urâ; ca să-i ştiu pe cei din neamul lui, ce
mă vor iubi.
15 Căci eu am văzut natura lui, da el
nu şi-a văzut-o pe a sa. De aceea a păcătuit
mai mult, iar eu am spus: După păcat, ce
va veni decât moartea?
16 Şi am pus somnul în el şi el a
adormit; şi am luat din el o coastă şi i-am
făcut femeie, ca moartea să vină peste el
prin femeie şi am luat ultimul său cuvânt
şi am numit-o mamă, adică Eva."
Cap. XXXI
1 "Adam a trăit pe pământ şi i-am
creat o grădină în Eden în est, ca să
observe testamentul şi să păzească
porunca.
2 I-am deschis cerurile lui, ca să-i
poată vedea pe îngeri cântând cântări de
victorie şi lumina ce-a fără de întuneric.
3 Şi a fost el continuu în paradis, iar
deavolul a înţeles că eu vreau să zidesc o
altă lume, căci Adam a fost domn pe
pământ, s-o stăpânească şi s-o controleze.
4 Deavolul este spiritul rău a
locurilor de jos. Ca decăzut a fost numit
Satana, precum numele lui ceresc era
Satanail. Aşa el a devenit departe de
ceilalţi îngeri, însă natura sa, nu a
schimbat înţelepciunea sa, în ceea ce
priveşte priceperea dreptăţi şi a păcatelor.
5 Şi el a înţeles condamnarea sa şi
păcatele ce le-a săvârşit. De aceea el a
contemplat împotriva lui Adam, de aceea a
intrat şi a sedus-o pe Eva, dar pe Adam, nu
l-a atins.
6 Şi am blestemat ignoranţa, dar ce
am binecuvântat anterior, nu am
blestemat. Căci nu l-am blestemat pe om,
nici pământu, nici pe celălalte creaturi, ci
fructul răutăţi omeneşti şi fapta ei."
11

71. Cap. XXXII
1 "Spunând către el: Din pământ eşti
şi din pământ de unde te-am luat, te voi
întoarce; şi nu ne voi ruina, dar te voi
întoarce de unde te-am luat.
2 Ca să te iau iarăşi la ce-a de-a doua
venire a Mea.
3 Şi am binecuvântat toate făpturile
mele văzute şi nevăzute; iar Adam a fost
cinci ore şi jumătate în paradis.
4 Şi am binecuvântat ziua a şaptea
care este Sabatul, în care el s-a odihnit de
la muncile sale."
Cap. XXXII
1 "Şi am numit şi a opta zi
deasemenea, ca această zi să fie prima-
creată după creaţia mea. Astfel primele
şapte, rezultă în forma a şapte mii, iar la
începutul celei de-a opta mie, nu va mai fi
timp, nici anii, nici luni, nici săptămâni,
nici zile, nici ore.
2 Iar acum, Enoh, toate acestea ce ţi
le-am spus ţie, trebuie ca tu să le înţelegi,
ca să pricepi lucrurile cereşti şi toate cele
văzute pe pământ şi toate cele scrise în
cărţi de înţelepciunea mea minunată. Toate
le-am creat acestea, din cele mai de sus
întemeiri, spre cele de jos şi spre sfârşit şi
nimeni nu m-a sfătuit şi nici n-a moştenit
creaţia mea.
3 Eu singur sânt veşnic, ne făcut de
mâini şi fără schimbare.
4 Sfetnicul meu este gândul meu,
înţelepciunea şi cuvântul meu sunt făurite,
iar ochii mei le observă toate lucrurile cum
ele stau şi tremură de spaimă.
5 Dacă-mi întorc faţa, atunci toate
lucrurile vor fi nimicite.
6 Deschide-ţi mintea Enoh şi
cunoaşte-l pe cel ce-ţi vorbeşte ţie şi ia-ţi
cărţile cu tine, cele ce le-ai scris tu.
7 Şi-ţi voi da pe Samuil şi Raguil,
care te-au condus aici şi cărţile şi întoarce
te jos pe pământ şi spune fiilor tăi toate de
care ţi-am spus eu şi toate cele ce-ai văzut.
De la cerul cel mai de jos, până la tronul
meu şi de toate legiunile.
8 Căci eu am creat toate puterile şi
nu e nimeni care să-mi reziste şi care să nu
mi se supună mie. Căci toate sunt sub
monarhia şi sunt sub stăpânirea mea.
9 Dă-le lor aceste cărţi scrise, iar ei
le vor citi şi vor şti că eu sânt creatorul
tuturor lucrurilor şi vor înţelege că alt
Dumnezeu în afară de mine, nu este.
10 Şi să le păstreze şi să le citească
aceste cărţi scrise de mâna ta, din tată în
fiu, generaţie de generaţie şi naţiune de la
naţiune.
11 Şi-ţi voi da ţie, Enoh, pe
mediatorul şi Arhistrategul Mihael, pentru
manuscrisele părinţilor tăi Adam, Set,
Enos, Cainan, Mahalalel şi Iared."
Cap. XXXIV
1 "Pentru că oamnei au alungat
poruncile şi sfaturile mele şi mai rele
seminţi au crescut, fără teamă de
Dumnezeu, care n-au vrut mie să mi se
închine, ci s-au închinat dumnezeilor lor şi
au refuzat unirea mea. Au adus tot
pământul la necredinţă, ofensă şi
lascivitate groaznică, cu toţi unul după
altul şi s-au întinat în toate urâciunile lor,
pe care urăsc a le spune.
2 De aceea voi coborâ peste ei un
potop, peste pământ şi-i voi nimici pe toţi
oameni şi tot pământul va fi ruinat în
întuneric."
12

72. Cap. XXXV
1 "Iar după aceea, din seminţia ta se
va ridica o nouă seminţie, mult mai încolo,
dar şi ei vor fi mulţi nesăţioşi.
2 Iar cei ce vor urma, vor revela
urmaşilor lor, manuscrisele părinţilor tăi,
ca să le facă cunoscut cine este păzitorul
lumi. Aceştia vor fi cei credincioşi şi cei
ce trăiesc în a mea plăcere, care nu vor
duce în pustiu numele meu.
3 Iar ei vor spune urmaşilor lor, iar
aceia citind, vor fi slăviţi, mai mult decât
primi."
Cap. XXXVI
1 "Acum Enoh, îţi dau ţie termen de
treizeci de zile să petreci acasă şi să le spui
fiilor tăi şi întregi tale case, tot ce-ai auzit
dinaintea feţei mele, ca să ştie că alt
Dumnezeu în afară de mine, nu este.
2 Ca todeauna să păzească poruncile
mele şi să înveţe cele citite în aceste
manuscrise.
3 Iar după treizeci de zile, voi trimite
îngerul meu la tine şi te va lua pe tine de
pe pământ, dintre fiii tăi şi te vor aduce la
mine."
Cap. XXXVII
1 Apoi a chemat Domnul pe unul
dintre îngeri mai vechi, teribil şi
ameninţător şi l-a pus lângă mine, arătând
alb ca zăpada, iar mâinile lui erau ca
gheaţa, având un chip rece şi mi-a îngheţat
faţa, căci n-am putut îndura spaima de
Domnul; la fel cum nu se poate îndura
burlanul de foc, s-au arşiţa soarelui şi
îngheţul de vânt.
2 Şi Domnul mi-a zis mie: "Enoh,
dacă faţa ta n-ar fi fost îngheţată aici, nici
un om n-ar putea suporta chipul meu."
Cap. XXXVIII
1 Apoi a spus Domnul către acei
oameni care la început m-au purtat în sus:
"Mergeţi cu Enoh jos pe pământ şi
aşteptaţi-l până la ziua determinată."
2 Şi m-au dus peste noapte şi m-au
pus pe patul meu.
3 Iar Metusal aşteptând venirea mea,
a veghiat peste patul meu zi şi noapte, plin
de teamă, până n-a auzit sosirea mea şi i-
am zis lui: Să vină toată casa mea la un
loc, ca să le spun pe toate.
Cap. XXXIX
1 Oh, fii mei iubiţi, ascultaţi sfaturile
tatălui vostru, cu atât mai mult, cu cât
aceasta este voia Domnului.
2 Am fost lăsat să vin la voi astăzi,
ca să vă anunţ pe voi, nu din buzele mele,
ci din buzele Domnului, toate care sunt au
fost şi tot ce este cunoscut acum şi toate
care vor veni, până la ziua-judecăţi.
3 Căci Domnul m-a lăsat să vin la
voi ca să auziţi din gura mea, căci sunt
unul care a văzut faţa Domnului, ca fierul
înroşit, ce scoate scântei şi foc.
4 Priviţi acum în ochii mei, ochi
mari, destinaţi vouă, căci am văzut ochii
Domnului, strălucind ca razele de soare,
umplând ochii omeneşti de spaimă.
5 Voi acum vedeţi, fiii mei, mâna
dreaptă a omului ce vă va ajuta, însă eu am
văzut mâna dreaptă a Domnului, care m-a
ajutat a atinge cerul.
13

73. 6 Voi vedeţi faptele lucrărilor mele,
ca pe ale voastre, însă eu am văzut
lucrările perfecte şi nelimitate ale
Domnului.
7 Voi aţi auzit vorbele buzelor mele,
precum eu am auzit gura Domnului, ca un
tunet enorm şi fără sfârşit, zguduind nori.
8 Iar acum fiilor mei, ascultaţi
cuvântul tatălui vostru pământesc, cât de
înspăimântător şi de groaznic este să stai
în faţa stăpânului pământului şi cât mai
teribil şi groaznic este să stai în faţa
stăpânului cerului şi păzitorului viilor şi
morţilor şi a legiunilor cereşti. Cine va
putea să îndure această durere nesfârşită?
Cap. XL
1 Iar acum fiilor mei, eu ştiu toate
lucrurile de pe buzele Domnului şi am
văzut cu ochii mei începutul şi sfârşitul.
2 Şi le ştiu pe toate şi le-am scris pe
toate, cărţile cereşti şi sfârşitul şi
plenitudinea lor şi legiunile, unde
mărşăluiesc ele.
3 Şi am măsurat şi am descris stelele
şi nenumărata lor mulţime.
4 Ce om a văzut deplasarea şi ciclul
lor? Căci nici chiar îngerii n-au văzut
întreaga lor mulţime, până ce eu am scris
toate numirile lor.
5 Şi am măsurat cercul solar şi razele
lui şi am numărat orele şi am scris toate
cele de pe pământ, am scris toate lucrurile
nutritive şi toată sămânţa însămânţată şi ne
însemânţată şi toate plantele şi fiecare
iarbă şi fiecare floare şi mireasma lor
dulce şi denumirile lor pământeşti. Locul
norilor şi compoziţia lor şi aripile lor şi
cum ei aduc ploaie şi ea plouă.
6 Pe toate le-am cercetat şi am
descris calea tunetului şi a fulgerului şi
păzitori lor. Mărimea şi mersul lor şi
jugurile grele cereşti cu care sunt legate.
Care fiind dezlegate, produc spaimă şi
aruncă furia norilor şi pe toate le nimicesc
pe pământ.
7 Am scris despre casele-comorilor
de zăpadă şi a caselor de iarnă şi îngheţ şi
am observat anotimpurile care ting a
umple nori şi a-i descarcă.
8 Am scris despre locurile de odihnă
ale vânturilor şi am văzut şi observat
paznici lor, care poartă greutatea şi măsura
lor pe cântar. Le cântăresc ei, prima dată şi
apoi le dă drumul în acord cu măsura
potrivită, peste tot pământul; pe când
răsuflarea vântului greu, face pământul să
se cutremure.
9 Şi am măsurat întreg pământul,
munţi săi, dialurile toate, câmpiile şi
copaci. Stânci, râuri şi toate cele existente
le-am scris. Înălţimea dintre pământ şi cel
de-al şaptelea cer şi de acolo până în iadul
cel mai de jos; şi locul de judecată,
dimensiunea imensă a iadului cel deschis
şi groaznic.
10 Şi am văzut prisonieri şi durerile
lor, în aşteptarea judecăţi lor.
11 Şi am scris toate judecăţiile şi toate
faptele lor.
Cap. XLI
1 I-am văzut pe primi noştri părinţi,
Adam şi Eva şi am suspinat şi am bufnit în
plâns şi le-am spus fiind ruinaţi şi
dezonoraţi:
2 Vai de mine şi de neputinţa mea,
pentru chinurile părinţilor mei; şi m-am
gândit în inima mea şi am spus:
3 Binecuvântat este omul ce-l care
nu s-a născut, s-au cel care s-a născut, dar
n-a păcătuit în faţa Domnului, ca să nu
ajungă în aceste locuri, nici să nu poarte
jugurile lui.
14

74. Cap. XLII
1 Am văzut paznicii şi gardienii
porţilor din iad; stând cu nişte şerpi
imenşi, cu chipurile lor ca nişte felinare
stinse şi ochii lor de foc ţi cu dinţi ascuţiţi.
Şi am văzut întreaga creaţie a Domnului şi
dreptatea sa; faptele oamenilor, unele bune
iar altele rele, faptele unora cunoscând
minciuna şi răutatea.
Cap. XLIII
1 Am mai măsurat fiilor mei şi am
scris toată fapta şi toată măsura şi toată
judecata dreaptă.
2 Precum un an este mai onorabil
decât altul, aşa şi oameni, unii sunt mai
onorabili decât alţii. Unii pentru avere
multă, alţii pentru înţelepciunea inimi, unii
pentru intelect propriu, alţii din viclenie,
unul din tăcere, altul din impuritate, altul
pentru forţa sa, altu din arătarea sa, altul
din tinereţe, altu din stricteţe, alţii din grijă
trupească, din sensibilitate. Să fie auzit
peste tot, căci nu este nimic mai bun decât
frica de Dumnezeu, acela va fi mai slăvit
în timpul ce va veni.
Cap. XLIV
1 Domnul cu mâinile sale l-a făcut
pe om, după asemănarea feţei sale.
Domnul l-a făcut pe el mic dar minunat.
2 Orcine ocărăşte chipul stăpânului
şi urăşte chipul Domnului, acela detestă
faţa Domnului şi ce-l care se mânie pe
cineva fără dreptate, mânia Domnului îl va
nimici pe acela; şi cel ce scuipă pe faţa
cuiva, fără reproş, acela va fi nimicit de
marea judecată a Domnului.
3 Binecuvântat este ce-l ce nu ţine
duşmănie în inima sa pentru alt om şi
urăşte nedreptatea şi o condamnă şi-i
ridică pe cei căzuţi şi va ajuta pe cel
nevoiaş, fiindcă în ziua mari judecăţi fapta
fiecăruia va fi cântărită şi măsurată cu
mare precizie, ce s-ar spune, asemeni
cântarelor din târguri; şi fiecare va învăţa
măsura sa şi în acord cu această măsură va
primi răsplata sa.
Cap. XLV
1 Orcine se grăbeşte să aducă ofertă
înaintea Domnului şi Domnul se va grăbi
să-l dăruiască pe acela pentru fapta sa.
2 Dar orcine va stinge candela
dinaintea feţei Domnului şi nu judecă cu
dreptate şi Domnul va stinge comoara sa
sufletească din împărăţia cerului.
3 Când Domnul necesită pâine, s-au
lumănare, s-au carne, s-au orcare alt
sacrificiu, atunci aceasta nu este nimic,
căci Dumnezeu necesită o inimă pură, căci
el cercetează inima fiecărui om.
Cap. XLVI
1 Ascultă poporul meu şi luaţi
aminte cuvintelor mele.
2 Dacă orcine aduce daruri
stăpânului său pământesc şi are gânduri
necredincioase în inima lui şi stăpânul ştie
acest lucru, oare el nu va fi supărat pe
acela şi oare el nu va refuza darul aceluia
şi nu-l va da pe mâna judecăţi?
3 S-au dacă un om se face bun în faţa
altuia, prin înşelăciunea limbi, dar are
răutate în inimă, iar celălalt înţelegând
15

75. trădarea inimi aceluia, oare nu va fi el
condamnat de acesta, din timp ce a fost
plin de neadevăr pentru el?
4 Iar când Domnul va trimite lumina
sa minunată, atunci va fi judecata pentru
ce-i drepţi şi ce-i nedrepţi şi nimeni nu se
va putea sustrage de la ea.
Cap. XLVII
1 Şi acum fiilor mei, gândiţivă-ţi în
inimile voastre şi luaţi în seamă spusele
părinţilor voştri, căci ele toate sunt ieşite
din gura Domnului.
2 Luaţi aceste cărţi scrise de mâinile
părinţilor voştri şi învăţaţile-ţi.
3 Căci cărţile sunt multe ca număr,
iar din ele veţi şti faptele Domnului, toate
care au fost de la începutul creaţiei şi vor
fi până la sfârşitul timpului.
4 Iar dacă veţi lua aminte la
manuscrisele mele, atunci nu veţi păcătui
împotriva Domnului, căci acolo alceva nu
veţi găsi, decât pe Domnul, care-le nu este
nici în cer, nici pe pământ, nici în locurile
cele de jos şi nici în alte locuri.
5 Căci Domnul şi-a aşezat locaşul
său în necunoscut şi a întins cerurile
văzute şi nevăzute; şi a fixat pământul pe
ape şi a făcut făpturi nenumărate şi a
socotit apa şi întemeirea ce-a nefixată şi
pulberea de pe pământ şi nisipul mări şi
picăturile ploi şi roua dimineţi şi
răsuflarea vântului. Pe toate cine le va
socoti? Cine a umplut pământul şi marea
şi iarna indisolubilă?
6 Şi a scos stelele din foc şi a
împodobit cerul şi lea pus în mijlocul lui.
Cap. XLVIII
1 Căci soarele se deplasează
dealungul a şapte cercuri cereşti însoţit de
o sută optzeci şi două de tronuri, coborând
în jos pentru ziua ce-a scurtă şi încă o sută
optzeci şi două, care coboară în jos în ziua
ce-a mare; el având două tronuri pe care se
odihneşte rotind deasupra tronurilor
lunare, când în ziua de şaptesprăzece
Tsivan coboară jos până în luna Tevan,
când pe şaptesprăzece urcă în sus.
2 Şi se apropie de pământ, iar
pământul se bucură şi dă roade, iar când se
îndepărtează şi pământul se întristează, iar
pomii şi fructele, nu mai înfloresc.
3 Pe toate acestea el le-a măsurat, cu
buna măsură a orelor şi a fixat măsura prin
înţelepciunea sa, a celor văzute şi
nevăzute.
4 Căci din cele nevăzute le-a făcut pe
cele văzute, căci şi El este din cele
nevăzute.
5 De aceea vă fac cunoscute, fiilor
mei, aceste cărţi, care să le distribuiţi fiilor
şi tuturor urmaşilor voştri şi printre
neamuri; ca să înveţe frica de Dumnezeu,
să le primească pe ele şi să le iubească mai
mult decât mâncarea şi plăcerile
pământeşti şi să le citească şi să le aplice.
6 Iar ce-i ce nu vor să înţeleagă pe
Domnul şi cei ce nu au frică de
Dumnezeu; care nu le primesc, ci le
alungă şi nu le acceptă, judecata groaznică
îi va aştepta pe aceia.
7 Binecuvântat este omul care va
purta jugul acestor cărţi şi le va însuşi,
căci aceia vor fi eliberaţi de judecata ce-a
mare.
Cap. XLIX
1 Vă jur eu vouă fii mei, dar nu vă
jur cu blestem, nici pe cer nici pe pământ,
nici pe vreo altă făptură creată de
Dumnezeu.
16

76. 2 Căci Domnul spune: "În mine nu
este blestem, nici nedreptate, decât
dreptate."
3 Căci dacă nu este crezare de adevăr
în oameni, ei să jure doar spunând: Da, da,
s-au nu, nu.
4 Da, da, eu vă jur vouă, că nu este
nici un om, care să fie ieşit din burta
mamei sale, care să nu aibe pentru el loc
pregătit pentru odihna sufletului său, dar şi
măsură pentru faptele sale lumeşti.
5 Da, fiilor, să nu vă înşelaţi, căci
acestea au fost pregătite dinainte. Locaş,
pentru sufletul fiecărui om.
Cap. L
1 Pe toate le-am scris, toate faptele
fiecărui om şi nici un născut pe pământ, nu
poate rămâne ascuns; nici faptele lui nu
pot rămâne nevăzute.
2 Căci pe toate le-am prevăzut.
3 De aceea fiii mei, în răbdare şi
umilinţă vă petreceţi viaţa veşnică.
4 Înduraţi pentru Domnul, toate
nedreptăţile, toate atacurile şi faptele rele.
5 Dacă aproapele vostru, s-au
duşmanul se răzbună pe voi, nu-i
întoarceţi cu aceiaşi măsură, căci Domnul
le va întoarce în locul vostru şi el va fi
răzbunarea voastră, în ziua mari judecăţi,
când printre oameni atunci nu va fi nici un
răzbunător.
6 Orcine din voi va cheltui aur şi
argint de dragul fratelui său, acela va primi
mult mai multe comori, în viaţa care va
veni.
7 Nu nedreptăţiţi pe văduve, nici pe
orfani, nici pe străini, ca urgia lui
Dumnezeu să nu cadă asupra voastră.
Cap. LI
1 Întindeţivă-ţi mâinile către săraci şi
le daţi după puterile voastre.
2 Nu-ţi ascunde şi îngropa argintul în
pământ.
3 Ajută-l pe credincios în faptele sale
şi nici o faptă rea nu se va găsi în timpul
nenorociri tale.
4 Şi orice jug al necazului, s-au al
cruzimi, va veni peste tine, poartă le pe
toate de dragul Domnului. Atunci îţi vei
primi răscumpărarea în ziua judecăţi.
5 Este bine să te rogi Domnului,
dimineaţa, la amiază şi seara, pentru slava
creatorului tău.
6 Pentru ca orice răsuflare vie, îi
aduc lui slavă şi toate făpturile văzute şi
nevăzute, mulţumire îi aduc lui.
Cap. LII
1 Binecuvântat este omul care-şi
deschide buzele sale şi slavă aduce
Dumnezeului Savaot şi slavă Domnului
aduce în inima sa.
2 Blestemat este tot omul care-şi
deschide gura sa pentru a aduce calomnie
şi dispreţuire aproapelui său, fiindcă acela-
l dispreţuieşte pe Dumnezeu.
3 Binecuvântat este cel ce-şi
deschide buzele binecuvântând şi lăudând
pe Dumnezeu.
4 Blestemat este înaintea Domnului
toate zilele vieţi sale, acel ce-şi deschide
buzele pentru a blestema şi a insulta.
5 Binecuvântat este cel ce laudă
faptele Domnului
6 Blestemat este cel ce dispreţuieşte
creaţia Domnului.
7 Binecuvântat este cel ce ridică pe
cel căzut de jos.
8 Blestemat este ce-l doritor de
nimicirea acelor lucruri ce nu-i aparţin lui.
9 Binecuvântat este cel ce păzeşte
întemeirea tatălui său dintr-u început.
17

77. 10 Blestemat este cel ce răsuceşte
poruncile primilor noştri părinţi.
11 Binecuvântat este cel ce sădeşte
iubire şi pace.
12 Blestemat este ce-l ce tulbură pe
cei ce-şi iubesc aproapele.
13 Binecuvântat este cel umilit cu
limba şi toată inima sa.
14 Blestemat este cel ce cu limba
vorbeşte de pace, dar în inima sa stă sabia.
15 Căci toate aceste lucruri vor fi
cântărite şi scrise în cărţi şi vor fi dezvelite
în ziua judecăţi celei mari.
Cap. LIII
1 Acum, fiilor mei, să nu spuneţi:
"Tatăl nostru va sta înaintea Domnului şi
se va ruga pentru păcatele noastre, căci nu
este ajutor pentru cel ce-a păcătuit.
2 Voi aţi văzut precum am scris eu
toate faptele tuturor oamenilor, în faţa
creaţiei sale? Toate faptele, din toate
timpurile sunt scrise şi nimeni nu poate
nega acele manuscrise, căci Domnul le
vede pe toate, cum sânt deşărtăciune şi
minciunile care stau în casele-comorilor
din inimă.
3 Iar acum fiilor mei, cântăriţi bine
toate spusele părinţilor voştri, ca pe urmă
să nu regretaţi şi să spuneţi: "De ce părinţi
noştri nu ne-au spus nouă?"
Cap. LIV
1 Până în timpurile acelea,
nepătrunse de noi acum, aceste cărţi să fie
moştenirea voastră într-u pace.
2 Înmânaţile-ţi tuturor acelora care le
doresc şi instruiţii pe ei, ca fiecare om să
poată vedea lucrurile minunate şi
nemaipomenite ale Domnului.
Cap. LV
1 Fiilor mei, ziua mea se apropie.
2 Căci îngeri care mă vor conduce pe
mine şi vor sta înaintea mea şi mă vor
îndemna la despărţirea mea de voi; ei stau
acum aici pe pământ, aşteptând ziua de
care le-a fost spus.
3 Căci mâine voi urca la cer, la
Ierusalimul cel mai de sus, la moştenirea
mea ce-a veşnică.
4 De aceea vă spun, faceţi înaintea
Domnului cele plăcute lui.
Cap. LVI
1 Iar Metusalam a zis către tatăl său
Enoh: "Ce este plăcut ochilor tăi, ca eu să
fac înaintea chipului tău, ca tu să
binecuvântezi faptele noastre şi pe fiii tăi,
ca poporul tău să se slăvească prin tine
înainte de a te despărţi de noi, precum
Domnul ţi-a spus?"
2 Şi Enoh i-a răspuns fiului său
Metusalam: Ascultă fiule, din timpul când
Domnul m-a uns cu uleiul harului său, eu
foame n-am mai avut de a mânca, iar
sufletul meu nu-şi mai aminteşte de cele
pământeşti, nici nu-mi doresc eu lucruri
pământeşti!
Cap. LVII
1 Fiul meu Metusalam, cheamă-i pe
toţi duhovnici tăi şi toată casa ta şi pe
bătrâni din popor, ca să le vorbesc şi să mă
depărtez de la voi, aşa cum este hotărât
pentru mine.
18

78. 2 Şi Metusalam a grăbit şi i-a adunat
pe toţi duhovnici: Regim, Riman, Uhan,
Chermion, Gaidad şi pe toţi bătrâni din
popor, înaintea tatălui său Enoh; iar el i-a
binecuvântat pe ei şi le-a zis lor:
Cap. LVIII
1 Ascultaţimă-ţi fiilor mei.
2 În zilele acelea când Domnul a
coborât pe pământ de dragul lui Adam şi a
cercetat toate făpturile sale, pe care el
însuşi le-a făcut; după ce l-a făcut pe
Adam; Domnul a chemat toate dobitoacele
de pe pământ şi toate reptilele şi toate
păsările ce zboară prin aer şi le-a adus
înaintea lui Adam, părintele nostru.
3 Şi Adam a dat nume la fiecare
vietate de pe pământ.
4 Iar Domnul l-a făcut pe el stăpân
peste toate ele şi i-a supus lui toate acestea
şi le-a făcut mute şi fără judecată, ca omul
să le poată porunci şi să-i fie lui supuse.
5 Astfel Domnul l-a făcut pe om,
stăpân peste posesiunea sa.
6 Căci Domnul nu va judeca nici un
suflet de animal de dragul omului, ci va
judeca sufletul omului, după cele făcute
dobitoacelor în timpul vieţi lui, căci omul
va avea un loc aparte.
7 Precum sufletele oamenilor, aşa şi
ale dobitoacelor, nu vor pieri nici unul,
până la judecata Domnului care le-a făcut.
Atunci ele îl vor acuza pe om, dacă acesta
le-a făcut lor rău, s-au nu.
Cap. LIX
1 Căci orcine pângăreşte sufletul
fiarei, pângăreşte sufletul său propriu.
2 Căci omul aduce jertfe de animale
curate, pentru iertarea păcatelor sale, ca
să-şi vindece sufletul său.
3 Dacă omul aduce sacrificii de
animale curate şi păsări, omul este
vindecat şi sufletul său este vindecat.
4 Toate vă sunt date pentru mâncare,
cele pe patru picioare sunt bune pentru
vindecare, ele curăţă sufletul.
5 Însă orcine ucide fiara fără
trebuinţă, acela îşi ucide propriul său
suflet şi-şi pângăreşte trupul său.
6 Iar acela care face vreo nedreptate
fiarei, pe faţă s-au în ascuns, aceea este o
faptă rea şi el îşi pângăreşte sufletul său.
Cap. LX
1 Iar ce-l ce caută a nimici suflet de
om, acela îşi nimiceşte propriul său suflet
şi îşi distruge propriul său trup şi
vindecare pentru acela nu este în toate
timpurile.
2 Şi ce-l ce sapă groapa altuia, singur
va cădea în ea şi pentru acela nu va fi
vindecare în toate timpurile.
3 Şi ce-l ce râvneşte la averea altuia,
nu va rămâne nepedepsit la judecata ce-a
mare în toată vremea.
4 Şi ce-l ce mărturiseşte strâmb s-au
vorbeşte de rău sufletul cuiva, acela nu va
avea de câştigat dreptate în toată vremea.
Cap. LXI
1 Iar acum fiilor mei, feriţivă-ţi
inimile voastre de la orice nedreptate, pe
care Domnul o urăşte. Cereţi duh de la
Dumnezeu şi el va da fiecărui suflet în
parte; căci eu ştiu toate lucrurile din
timpurile minunate care vor urma, multe
19

79. lucruri bune sunt pregătite pentru oameni
cei buni şi rele pentru cei răi, fără ezitare.
2 Binecuvântaţi sunt cei ce intră în
casele cele bune, căci din cele rele,
scăpare nu este.
3 Auziţi fiilor mei, mici şi mari!
Când omul îşi pune în inima sa gând bun
şi aduce daruri Domnului din munca sa,
iar mâinile lui nu, de la acela Domnul îşi
va întoarce faţa sa, de la faptele mâinilor
sale şi acela nu va găsi câştig de la lucrul
său.
4 Iar dacă mâinile vor da, iar inima
va cârti în continuu, acela nu va avea nici
un câştig.
Cap. LXII
1 Binecuvântat este acela care în
răbdarea sa aduce darurile sale, cu râvnă
înaintea Domnului, căci acela va găsi
iertare de păcate.
2 Dar dacă acela cu timpul se va
întoarce de la faptele sale bune, iertare nu
va mai găsi; şi dacă cu timpul ce trece,
acela nu-şi va îndeplini promisiunea sa,
iertare după moartea sa nu va avea.
3 Căci toate lucrurile lumeşti sunt
înşelăciune în faţa omului, dar păcate în
faţa lui Dumnezeu.
Cap. LXIII
1 Când omul îl îmbracă pe cel
dezbrăcat şi îl hrăneşte pe cel flămând, el
va primi răsplată de la Dumnezeu.
2 Dar dacă acela cârteşte în inima sa,
atunci el comite un rău dublu; se ruinează
pe el şi pe cel căruia i-a dat şi acela
răsplată nu va găsi.
3 Iar dacă inima omului este plină de
cele lumeşti, acela comite dispreţ şi dacă
nu va avea milă de cei nevoiaşi, nu va găsi
răsplată de fapte bune.
4 Orice mândrie şi preamărire de
sine, sunt o urâciune în faţa Domnului; şi
orice vorbă falsă şi îmbrăcată în neadevăr,
va fi tăiată cu tăişul sabiei morţi şi
aruncată în foc, unde va arde veşnic.
Cap. XLIV
1 Până spunea aceasta Enoh fiilor săi
şi poporului, de departe şi de aproape se
auzea cum Domnul îl cheamă pe Enoh; şi
s-au sfătuit ei la un loc:
2 "Să mergem şi să-l sărutăm pe
Enoh"; şi două mii de oameni s-au adunat
la locul numit Acuzan, unde era Enoh cu
fiii săi.
3 Şi bătrâni şi întreg poporul au venit
laolaltă şi s-au închinat şi l-au sărutat pe
Enoh, spunându-i:
4 "Părinte Enoh, să fi binecuvântat în
Domnul, stăpânul etern, iar acum
binecuvântează pe fiii tăi şi tot poporul, ca
să fim slăviţi astăzi înaintea chipului tău.
5 Căci tu vei fi slăvit în faţa
Domnului pentru toadeauna, căci Domnul
pe tine te-a ales dintre toţi oameni de pe
pământ şi pe tine te-a pus să scri întreaga
sa creaţie, văzută şi nevăzută; pentru
răscumpărarea păcatelor omeneşti şi
pentru ajutor casei tale."
Cap. LXV
1Şi Enoh le-a răspuns tuturor: Auziţi
fiilor mei, înainte de toate, Domnul le-a
făcut pe cele văzute şi nevăzute.
2 Şi după atâtea câte s-au întâmplat,
înţelegeţi că după ce el le-a creat pe toate,
l-a făcut pe om după asemănarea sa
proprie; şi i-a dat ochii să vadă şi urechi să
20

80. audă şi inimă pentru exprimare şi intelect
pentru deliberare.
3 Şi Domnul a văzut toate lucrurile
omeneşti şi pe toate făpturile sale le-a
creat şi a divizat timpul şi pe el l-a împărţit
în anii, iar anii în lunii şi lunile în zile, iar
zile a făcut şapte.
4 Din zile el a făcut orele şi le-a
măsurat exact, ca omul să le poată folosi şi
să numere anii, lunile şi orele, începutul şi
sfârşitul lor. Ca el să-şi poată măsura
propria sa viaţă, de la naştere la moarte şi
să socotească păcatele şi să scrie faptele
sale bune şi rele. Căci nimic nu-i este
ascuns Domnului; ca fiecare om să-şi
cunoască faptele şi să nu părăsească
poruncile Sale. Să păziţi manuscrisele
mele din generaţie în generaţie.
5 După ce toată creaţia şi văzută şi
nevăzută va lua sfârşit, atunci fiecare om
va merge la judecata ce-a mare a
Domnului şi atunci timpul va pieri. Anii
de atunci nu vor mai exista, nici luni, nici
zile, nici ore. Căci ele vor fi toate adunate
la un loc şi nu vor mai fi numărate.
6 Ci va fi numai un eon, iar toţi
drepţi care vor scăpa de judecata cea mare
a Domnului, vor fi adunaţi într-un minunat
eon, pentru cei drepţi şi atunci va începe
minunatul eon; iar ei vor trăi veşnic şi nu
va fi muncă printre ei, nici bolnavi, nici
înjosire, nici tulburări, nici necesităţi, nici
violenţe, nici noapte, nici întuneric, ci
lumină minunată.
Cap. LXVI
1 Iar acum fiii mei, păziţivă-ţi
sufletele voastre de toată nedreptatea, pe
care Domnul o urăşte.
2 Şi umblaţi cu teamă în faţa lui şi
tremuraţi şi slujiţi-i.
3 Închinaţivă-ţi până la pământ
Dumnezeului celui adevărat şi nu idolilor
muţi. Închinaţivă-ţi în faţa imagini sale şi
aduceţi oferte drepte în faţa Domnului.
Domnul urăşte nedreptatea.
4 Căci Domnul pe toate le vede;
când omul gândeşte în inima lui, atunci el
cercetează intelectul omului. Căci orice
gând îi este cunoscut Domnului, care a
întărit pământul şi a aşezat toate făpturile
pe el.
5 Dacă priviţi la cer, Domnul este
acolo, dacă vă ascundeţi gândurile în
abisul mărilor s-au al pământului, Domnul
şi acolo este.
6 Căci Domnul pe toate le-a făcut.
Nu vă închinaţi lucrurilor făcute de mâna
omului şi să-l părăseşti pe Domnul întregi
creaţii, căci nici o faptă Domnului nu-i
este ascunsă.
7 Umblaţi fiii mei, în suferinţă
îndelungată, în umilinţă, onestie, în
supărare şi necaz; în credinţă şi adevăr, în
promisiuni îndeplinite; în sănătate, în
insulte şi răni; în ispită, în neajunsuri, în
lipsă, iubindu-vă unul pe celălalt, până ce
veţi scăpa de aceşti anii bolnavi, ca să
moşteniţi viaţa veşnică.
8 Binecuvântaţi sunt drepţi care vor
scăpa de judecata cea mare; căci ei vor
străluci mai tare decât lumina soarelui, de
şapte ori. Căci în această lume, a şaptea
parte este luată din întregime: Lumină,
întuneric, hrană, plăcere, necaz, paradis,
tortură, foc, îngheţ şi alte lucruri; căci
scrise sunt toate, ca voi să le puteţi citi şi
înţelege.
Cap. LXVII
1 Şi până vorbea astfel Enoh către
poporul său, Domnul a trimis întuneric pe
pământ; şi s-a întunecat şi umbra i-a
acoperit pe acei oameni care ascultau pe
Enoh, iar ei l-au luat pe Enoh şi l-au
ridicat până la cel mai înalt cer, acolo unde
21

81. este Domnul. Şi el l-a primit şi l-a aşezat
înaintea feţei sale, iar întunericul s-a
ridicat de pe pământ şi s-a făcut din nou
lumină.
2 Dar poporul n-a înţeles cum a fost
Enoh răpit la cer, dar l-au slăvit pe
Dumnezeu şi au găsit un sul pe care era
trasat: "Dumnezeu cel nevăzut"; apoi cu
toţi au plecat la casele lor.
Cap. LXVIII
1Enoh a fost născut în ziua de şase a
luni Tsivan şi a trăit trei sute şaizeci şi
cinci de ani.
2 A fost răpit la cer în prima zi a luni
Tsivan şi a rămas acolo şase zile.
3 Acolo el a scris toate aceste semne
ale creaţiei, pe care Domnul le-a făcut şi a
scris trei sute şaizeci şi şase de cărţi şi le-a
înmânat apoi fiilor săi şi a rămas pe
pământ treizeci de zile şi a fost din nou
răpit la cer în ziua de şase a luni Tsivan. În
aceiaşi zi şi oră în care a fost şi născut.
4 Precum toate cele lumeşti ale
omului sunt întunecate, la fel sunt şi
concepţiile lui, naşterea şi răpirea la cer.
5 La ce oră a fost conceput, la acea
oră s-a născut şi tot la acea oră va muri.
6 Metusalam şi duhovnici lui şi toţi
fiii lui Enoh, au grăbit de-au ridicat un
altar pe locul numit Acuzan, de unde şi
unde Enoh a fost răpit la cer.
7 Ca jertfă au adus un taur şi au
adunat întreg poporul şi l-au sacrificat în
faţa Domnului.
8 Tot poporul şi bătrâni şi toţi
laolaltă au venit la ospăţ şi au adus daruri
fiilor lui Enoh.
9 Şi au făcut un mare ospăţ cu
veselie multă, timp de trei zile, lăudând pe
Dumnezeu, care-le le-a dat lor un astfel de
semn prin Enoh; căci l-a găsit a fi vrednic
pe el şi manuscrisele sale, care vor fi
înmânate din generaţie în generaţie şi din
veac în veac.
10 Amin.
22

82. Psalmii lui Solomon
Această colecţie de 18 psalmi de luptă sunt scrise de un autor antic necunoscut de
origine semită. Manuscrisul original nu s-a păstrat, dar spre fericire s-a păstrat o
traducere greacă şi o versiune siriană. Pentru prima dată această colecţie a fost
publicată în Anglia în 1909 de către Dr.Rendel Harris. Data scierii se poate estima a fi
undeva pe la mijlocul primului veac î.e.n., tema acestor cântări se desfăşoară în perioada
împăratului roman Pompei dar care se petrece în Palestina.
În era creştină timpurie, aceşti psalmi au circulat în mod frecvent printre rândurile
clericilor, dar mai târziu ele s-au pierdut din motive cu totul necunoscute.
Cei drepţi din aceşti psalmi sunt Farisei, iar cei păcătoşi Saduchei.
Psalmul I
Am plâns în Domnul când am fost
în primejdie,
În Domnul când păcătoşi m-au
asaltat;
Căci de curând alarma războiului s-
a auzit înaintea mea;
Şi cum am zis, El mă va auzi, căci
sânt plin de dreptate.
Am crezut în inima mea, că eram
plin de dreptate;
Căci am dus-o bine şi bogăţi aveam
din tinereţea mea.
Iar prosperitatea lor s-a întins peste
tot pământul,
Iar gloria lor până la marginile sale.
Şi s-au înălţat până la stele;
Şi şi-au zis, că în veci nu vor cădea.
Dar ei au devenit insolenţi în
prosperitatea lor
Şi au devenit nechibzuiţi;
Păcatele lor le-au ţinut în ascuns
Şi nici eu chiar n-am ştiut de ele;
Şi schimbarea lor s-a întins peste cei
râvnitori într-ale lor;
Şi au pătat cumplit lucrurile sfinte
ale Domnului.
Psalmul II
Când păcătosul s-a mândrit cu
berbecul său de luptă,
el a căzut înaintea întăriturilor,
Căci tu nu l-ai ţinut în frâu pe el.
Şi popoarele străine au urcat pe
altarul tău;
Şi au tropăit în mândrie cu
sandalele lor;
Căci fiii Ierusalimului au pângărit
ale Domnului
lucruri sfinte;
Şi au profanat în nedreptate
ofertele lui Dumnezeu.
De aceea a zis El: Alungă-i departe
de la mine.
În deşărtăciune s-au ridicat înaintea
lui Dumnezeu;
şi l-au dezonorat cumplit;
Iar fiii şi ficele în captivitate au fost
duşi.
Pecetluit fiind gâtul lor şi sugrumat
printre popoare.
Din cauza păcatelor le-a făcut El
astfel,
Căci i-a lăsat pe mâna celor
triumfători.
Iar faţa Sa a întors-o de la mila lui
pentru ei,
1

83. Tineri şi bătrâni şi fiii lor la un loc;
Căci fapte rele au făcut în toate şi
n-au dat
ascultare.
Şi cerurile s-au mâniat, iar
pământul i-a detestat;
Căci nici un om n-a mai făcut ce-au
făcut ei,
Iar pământul recunoaşte toate
judecăţile Tale drepte,
Dumnezeule.
I-ai batjocorit pe fii Ierusalimului,
ca să se întoarcă
de la curvia lor;
Orice călător pe lumina zilei, este
luminat.
Tu i-ai batjocorit din cauza
schimbări lor,
căci aşa au ales ei să facă;
În plină zi de lumină, ei s-au
desfătat în nedreptate.
Iar ficele Ierusalimului s-au întinat
în acord cu
judecata Ta,
Căci s-au întinat în legăturile lor
josnice
Şi sufără în mine măruntaiele mele
din cauza
acestor lucruri.
Şi dreptate-ţi voi da Ţie
Dumnezeule, în cele mai profunde ale
inimi,
Căci în judecata Ta stă dreptatea
Ta, Dumnezeule.
Căci le-ai împărţit păcătoşilor
după faptele lor,
Da, după faptele lor cele urâte.
Căci Tu nu le-ai ascuns păcatele
lor ca judecata Ta
să fie dreaptă;
Şi le-ai şters pomenirea lor de pe
pământ.
Dumnezeu este judecătorul cel
drept,
Căci respectul său nu vine de la
oameni.
Căci popoarele au reproşat şi au
văzut Ierusalimul,
tropăind în jos;
Căci frumuseţea lui a căzut de pe
tronul slavei.
Căci s-a înfăşat în straie, în loc de
haine arătoase;
Şi un ştreang a atârnat de capul ei,
în locul coroanei.
Şi a aruncat diadema gloriei cu
care Dumnezeu a încununat-o,
În dispreţ căzând frumuseţea ei la
pământ.
Văzând l-am conjurat pe Domnul
zicând,
Prea lung Doamne apasă mîna Ta
peste Izrael,
căci necazurile l-au pângărit.
Căci s-au dedat la ură şi cruzime;
Şi vor pieri cumplit, până ce Tu
Doamne vei
admonesta de la mânia Ta.
Căci ce-au făcut, n-au făcut din
entuziasm, ci în
pierzarea sufletului,
În mânia lor privindu-ne pe noi cu
ochii jefuitori.
Dumnezeule, nu le răsplăti după
faptele lor,
Ca diavolul să nu se bucure de
pierzarea lor.
Ca să nu mai îmi arate Dumnezeu
pe cel insolent
Ucis pe muntele Egiptului
Estimat cel din urmă, din cei de pe
urmă, pe uscat şi mare;
Trupul său născut ici şi colo în
talazuri cu multă insolenţă;
Dar cine-l va îngropa pe el, căci
Domnul l-a alungat?
2

84. Căci el s-a arătat a nu fi din om
Şi nici nu va primi pe cele din
urmă lucruri;
Căci a zis el: Voi fi domn al
uscatului şi al mări;
Şi n-a acceptat pe Dumnezeu căci
a lui este slava,
Atotputernic, care-le este
împăratul cerurilor
Şi-i judecă pe regi şi împăraţi.
Căci el este cel ce m-a ridicat în
slăvi
Şi-a nimicit mândria pe vecie,
Fiindcă ei nu l-au cunoscut.
Acceptaţi voi prinţi ai pământului
judecata Domnului,
Căci împărat minunat şi drept este
El, judecând
pe toate de sub cer.
Binecuvântat este Dumnezeu, care
l-a înzestrat pe Domnul
cu înţelepciune,
Căci milostivi se va Domnul peste
cei ce au frica Sa,
în judecata ce-a mare;
Ca să-i deosebească pe cei drepţi
de cei păcătoşi,
Ca să le împartă păcătoşilor după
faptele lor;
Şi milă să aibe pentru cei drepţi,
scăpându-i din
chinurile păcatelor,
Ca să răsplătească păcătoşilor cu
faptele lor către
cei drepţi.
Bun este Domnul cu cei ce-l
cheamă pe El în umilinţă,
Făcând pioşilor după mila Sa,
Întărindu-i pe ei înaintea Sa pe
vecie.
Binecuvântat să fie Domnul pe
veci înaintea
slujnicilor săi.
Psalmul III
De ce dormi tu suflet al meu
Şi nu-l binecuvântezi pe Domnul?
Cântă Domnului o cântare nouă,
Lui Dumnezeu care-i vrednic a fi
slăvit.
Cântă şi fi pregătit împotriva
pregătiri Sale,
Căci bine este de cântat un psalm
lui Dumnezeu,
Cu inima curată.
Dreptul îşi aduce aminte de
Domnul
pretutindeni
Şi mulţumiri şi laude aduce
judecăţi Sale.
Cel drept nu dispreţuieşte
pedeapsa Domnului;
Căci voia sa este întodeauna
înaintea
Domnului.
Dreptul sporeşte dreptatea
Domnului;
Căci el urmăreşte şi priveşte ce-i
va face
Dumnezeu lui;
El va scăpa când va ajunge slava
Sa.
Neclintirea dreptului este de la
Dumnezeu şi
libertatea sa;
În lăcaşul celui drept, păcate după
păcate
nu-s întâlnite.
Căci el cercetează continuu, casa
sa.
Ca să înlăture complect toată
nedreptatea
făcută din greşeală.
Căci el păcatele le va ispăşi, cele
făcute din
greşeală, prin post ca să-şi scape sufletul,
3

85. Iar Domnul nu va socoti greşeala
piosului şi
nici a casei sale.
Dar păcătosul va blestema şi se va
poticni
de viaţa sa,
Din ziua naşteri sale şi din burta
mamei lui.
El comite păcat după păcat, până
viaţă are;
Căderea sa este cădere tristă, căci
nu se va
mai ridica.
Caci nimicirea păcătosului este pe
veşnicie
Şi nu va fi amintit de cel drept.
Căci aceasta este soarta
păcătosului în veci.
Dar cei ce de Domnul se tem, se
vor ridica
spre viaţa de veci,
Căci viaţa lor va fi în lumina
Domnului şi
de sfârşit nu vor mai şti.
Psalmul IV
Unde eşti tu profanatorule la sfatul
celor pioşi,
Când inima ta stă departe de
Domnul,
Provocând îndepărtarea de la
Dumnezeul lui Izrael?
Extravagant în vorbire, extravagant
în afară
în spatele tuturor,
El fiind cel ce de vorbire se slujeşte
pentru a condamna
pe păcătoşi la judecată.
Dar mâna lui merge singură asupra
capului său,
fiind singur vinovat de multiple păcate şi
desfrânare.
Căci ochii lui privesc peste femei de
toate felurile,
fără distincţie;
Iar limba sa mincinoasă jură cu
blestem.
Dar noaptea când nimeni nu-l vede,
în secret el gândeşte să facă păcat
Şi ochiul său se întinânde cu toată
desfrânata.
Şi grăbeşte a intra în toată casa cu
atenţie
cu gânduri de viclenie.
Dar Dumnezeu va înlătura pe
ipocrit de la sfatul
pioşilor,
Chiar şi pe cel corupt da sărac în
trup.
Da, Dumnezeu va dezveli fapta
celui ce umblă în plăceri;
Şi-l va batjocori şi râde de el;
Căci cel pios să poată socoti pe
dreptatea lui Dumnezeu,
Căci păcătosul va fi înlăturat de la
cei drepţi,
Chiar şi cel ce în plăceri umblă şi
rosteşte legea
înşelăciuni.
A celor cu ochii fixaţi pe casele
oamneilor ce în
siguranţă umblă,
Ca să îndemne Şarpele să
nimicească înţelepciunea
lor cu vorbe răsucite,
Cu vorbe de înşelăciune, ca să-şi
poată atinge
scopul urâciunilor lor.
El înşeală prin vorbe spunând,
Nu este nimeni care stă şi judecă.
El umple casa cu nelegiuire,
Iar apoi ochiul său caută altă casă;
Ca s-o nimicească înaripând
plăcerile.
Căci sufletul său din Şeol, nu este
sătul.
4

86. Doamne, să fie acest potir o
urâciune înaintea ta;
Să vină gemând şi să plece acasă
blestemând.
Ca viaţa sa să fie consumată în furie
şi lipsă,
dacă vrei tu Doamne;
Iar somnul său să fie asediat de
dureri dar când e
deşteptat, de perplexitate.
Somn să n-aibe în ochii săi pe timp
de noapte;
Dar lucrul mâinilor sale să fie
blestemat.
Să se întoarcă la casa sa cu mâinile
goale,
Iar în casa sa să fie lipsă, ca foamea
să nu şi-o sature.
Ca zilele bătrâneţi sale să expire în
singurătate,
până ce-şi va primi moartea în dar.
Doamne, carnea celui în plăcere să
fie crestată
de fiarele sălbatice,
Iar oasele nelegiuitului să
putrezească la căldura soarelui.
Corbi să le scoată ochii ipocriţilor.
Căci ei au pustiit şi au dispreţuit
multe case de oameni
Şi-au împrăştiat pierzarea;
Dar de Dumnezeu nu-şi aduc
amintea,
Nici frică nu au de El în toate
faptele lor;
Ci au stârnit mânia lui Dumnezeu şi
l-au supărat pe El.
Iar El îi va şterge de pe pământ,
Căci ei au înşelat sufletele perfecte.
Binecuvântaţi sunt cei ce se tem de
Domnul în
perfecţiunea lor;
Căci pe ei Domnul îi va scăpa de la
înşelăciune şi păcate
Şi ne va scăpa de toţi împiedicaţi şi
nelegiuiţi.
Dumnezeu să-i nimicească pe cei cu
fapte insolente
şi nedrepte,
Căci minunat şi atotputernic
judecător este Domnul
Dumnezeul nostru în dreptate.
Mila Ta Doamne, să fie asupra
tuturor cei ce te
iubesc pe Tine.
Psalmul V
O Doamne Dumnezeule, eu slavă
aduc numelui Tău
cu plăcere,
În mijlocul celor ce ştiu a Ta dreaptă
judecată.
Căci Tu eşti bun şi milostiv şi
subterfugiu celor
nevoiaşi;
Când plâng Ţie, nu tăcia ci uită te la
mine.
Căci nimeni nu va prăda pe cel
puternic;
Dar cine va putea apoi să doboare
cele făcute de tine,
decât Tu singur Doamne?
Căci omul şi fapta sa atârnă pe
cumpăna Ta;
Şi el nu poate adăuga pentru a lărgi,
cele prescrise
de Tine.
O Dumnezeule, când sântem la
necaz noi chemăm
numele Tău pentru ajutor,
Dar Tu nu te întoarce de la cererea
noastră, căci Tu
eşti Dumnezeul nostru.
Nu-ţi apăsa mâna Ta greu peste noi,
Decât asupra păcatelor noastre.
5

87. Totuşi Tu nu ne lepăda,ca să nu fim
alungaţi;
Căci la tine noi vom veni.
Cînd foamea mă cuprinde, la Tine
voi striga,
o Dumnezeule;
Dar tu îmi vei da.
Căci păsările şi peşti, Tu îi hrăneşti;
Pentru că Tu ploaie aduci peste
stepă, ca iarba
să crească,
Ca să hrăneşti toate vietăţile;
Iar când le este lor foame, spre tine
îşi ridică
feţele lor.
Regi, stăpâni şi popoarele le hrăneşti
Dumnezeule;
Şi cine va ajuta pe sărci şi nevoiaşi,
dacă nu Tu, Doamne?
Căci Tu vei auzi. Cine este mai bun
şi mai generos, decât Tine?
Bucurând sufletul celui umilit
deschizânduţi
mâna milosteniei Tale.
Bunătatea omului nu este
cunoscută...
Iar dacă este fără cârtire, atunci este
minunată.
Dar darurile Tale sunt o bunătate şi
sănătate
Şi cine-şi pune nădejdea în tine,
acela nu va avea
parte de puţine daruri.
Căci peste întreg pământul stă
milostenia Ta,
Doamne, în bunătate.
Fericit este acela de care Dumnezeu
îşi aminteşte
şi-i acordă răsplată;
Căci omul agonisind peste măsură,
va păcătui.
Moderat este cel în dreptate,
Căci peste acela Domnul va vărsa
bunătatea şi
dreptatea Sa.
Cei ce se tem de Domnul se vor
bucura de
darurile lui,
Căci bunătatea Ta este peste Izrael
în
împărăţia Ta.
Binecuvântată este slava Domnului,
căci el
este împăratul nostru.
Psalmul VI
Fericit este omul a cărui inimă stă
neclintită în chemarea numelui
Domnului;
Amintindu-şi de numele Domnului,
el va fi salvat.
Căile sale sunt întocmite chiar de
Domnul,
Iar bucuriile mâinilor sale sunt
păzite de Domnul
Dumnezeul său.
Şi visele sale, cele rele nu-i vor
necăji sufletul;
Când va trece peste râuri şi se va
prăbuşi în mare,
el nu se va înspăimânta,
Ci se va deştepta din somnul său şi
va binecuvânta
numele Domnului.
Când inima sa stă pe pace, el va
cânta numele lui
Dumnezeu
Şi se va ruga la Domnul pentru casa
sa.
Căci Domnul va auzi pe oricine are
frică de Dumnezeu
Şi orice cere sufletul ce
nădăjduieşte în Domnul,
El îi va împlini.
Binecuvântat este Domnul, care-şi
arată mila celor ce cu sinceritate îl iubesc.
6

88. Psalmul VII
Nu Te îndrepta departe de la noi
Dumnezeule;
Ca să nu ne i-a cu asalt cei ce ne
urăsc fără motiv.
Căci Tu i-ai alungat, o Doamne;
Şi nu-i lăsa pe ei să mărşăluiască
peste moştenirea Ta.
Pedepseşte ne doar cu plăcerea Ta
ce-a bună;
Căci dacă vei trimite urgia Ta peste
noi,
Tu sigur vei fi îngrijorat de noi.
Căci Tu eşti milos
Şi nu vei vrea să ne nimiceşti pe
noi.
Până ce numele Tău locuieşte în
mijlocul nostru
noi vom afla milă;
Iar popoarele nu ne vor cotropi;
Căci Tu milă vei avea de sminţia lui
Izrael, pe vecie
Şi Tu nu-i vei alunga pe ei;
Ci noi vom fi veşnic în jugurile
Tale.
Căci Tu ne vei îndrepta la vremea
când ne vei ajuta,
Arătând milă casei lui Iacob, în ziua
promisiuni Tale.
Psalmul VIII
Necazul şi sunetele de luptă m-au
făcut să aud,
Sunetele trompetei glăsuind măcelul
şi calamitatea;
Sunetele mulţimi ca un vânt
năprasnic,
Ca o furtună cu mare foc ce
răzbeşte prin Negev.
Şi am spus în inima mea, cu
siguranţă
Dumnezeu ne judecă pe noi.
Un sunet am auzit umblând
împrejurul Ierusalimului,
oraşul sfânt.
Muşchii mei au pleznit de cele
auzite şi genunchii
mi s-au clătinat;
Şi frica m-a cuprins în inimă iar
oasele mele s-au
înspăimântat ca inul.
Şi-am spus: Drumul lor este stabilit
în dreptate.
Am gândit asupra judecăţilor lui
Dumnezeu de la facerea omului şi a
pământului;
Am ţinut dreptatea lui Dumnezeu în
judecăţile Sale
căci ele sânt din vechime.
Dumnezeu a dezvelit păcatele lor în
plină zi;
Şi tot pământul a venit să afle
dreptele judecăţi
ale lui Dumnezeu.
În locuri secrete sub pământ,
nedreptatea lor a fost
comisă să-l provoace pe El şi să-l mânie;
Ei au făptuit ruşine, mamă şi tată cu
fică;
Ei au comis adulter, fiecare om cu
nevasta
aproapelui său.
Au făcut legământ unul cu altul cu
jurământ s-au jurat
Şi-au prădat sanctuarul lui
Dumnezeu, crezând că
răzbunare nu va fi.
Au călcat altarul Domnului, făcând
tot felu de urâciuni;
Şi cu sânge menstrual au pângărit
sacrificiile, cu
carnea lor împreună.
N-au lăsat nici un păcat neâmplinit,
întrecând păgâni.
7

89. De aceea Dumnezeu le-a pregătit un
duh de abatere;
Şi le-a dat să bea din potir vin
nediluat, ca să-i îmbete.
L-a adus apoi pe cel de la capătul
pământului, pentru
ai înfrânge foarte;
El a declarat război împotriva
Ierusalimului şi a ţări lui.
Iar regii ţării au venit să-l întâmpine
cu plăcere; şi i-au zis ei lui:
Binecuvântată este calea ta! Vino şi
intră la noi cu pace.
Dar calea lor era aspră dinainte de-a
intra le ei;
Ei au deschis porţile la Ierusalim şi
au încununat pereţi.
Precum tatăl intră în casa fiilor săi,
astfel el a intrat
în Ierusalim în pace;
Şi şi-a întărit piciorul său în
siguranţă.
Şi-a capturat el fortăreaţa şi pereţi
Ierusalimului;
Căci Dumnezeu însuşi la condus în
siguranţă,
până ce ei se mirau.
El i-a nimicit pe regii şi pe orice
înţelept al statului
Şi a vărsat sângele locuitorilor din
Ierusalim, ca
apa cea murdară.
Iar pe fiii şi ficele lor i-a alungat,
căci s-au dedat la slăbiciuni.
S-au întinat în slăbiciuni asemeni
părinţilor lor;
Pângărind Ierusalimul şi lucrurile
sfinte ale numelui
lui Dumnezeu.
Însă Dumnezeu şi-a arătat dreptatea
judecăţilor Sale
peste popoarele pământului;
Căci slujnici pioşi ai lui Dumnezeu
sunt ca miei
inocenţi în mijlocul lor.
Vrednici a fi lăudaţi în Domnul care
judecă lumea
în dreptatea Sa.
De aceea, Tu ne-ai arătat judecata şi
dreptatea Ta;
Iar ochii noştri au văzut judecăţile
Tale, Dumnezeule.
Noi am fost martori numelui Tău cel
onorat pe vecie;
Căci Tu eşti Dumnezeul dreptăţi,
judecând pe Izrael
cu pedeapsă.
Întoarce-ţi Dumnezeule mila Ta
către noi
şi nu ne părăsi;
Adună-i la un loc pe împrăştiaţi lui
Izrael, în
milă şi bunătate;
Căci tăria Ta este cu noi.
Iar noi ne-am încăpăţânat, totuşi Tu
eşti
pedepsitorul nostru.
Nu ne părăsi, Dumnezeule ca
popoarele să nu
ne înghită pe noi căci nu vei avea apoi pe
cine scăpa.
Căci Tu eşti Dumnezeul nostru de la
început
Şi în Tine stă nădejdea noastră
Doamne;
Şi nu ne vom depărta de la Tine,
Căci bune sânt judecăţile Tale, căci
stau
deasupra noastră.
Nouă şi fiilor noştri, Tu vei fi
plăcerea noastră
în veci.
O, Doamne Salvatorule, nu ne vom
mai clinti.
Domnul este vrednic să fie lăudat
pentru judecăţile
Sale prin gura pioşilor Săi.
8

90. Şi binecuvântat să fie Izraeleul
Domnului în veci.
Psalmul IX
Când a fost Izraelul dus în robie în
ţară străină,
Când s-au depărtat de Domnul, care
i-a răscumpărat,
Ei au fost alungaţi din ţara lor, pe
care Domnul le-a dat-o.
Împrăştiaţi printre toate popoarele a
fost Izraelul, în
acord cu cuvântul lui Dumnezeu;
Ca Tu să fi mărturisit, Dumnezeule,
în dreptatea Ta,
căci noi am păcătuit.
Căci Tu eşti judecător în dreptate
pentru toate popoarele
de pe pământ,
Căci înţelepciuni Tale nimic nedrept
nu-i este ascuns.
Iar faptele drepte ale pioşilor Tăi,
stau înaintea Ta, Doamne.
Unde se poate omul ascunde de
înţelepciunea Ta,
Dumnezeule?
Faptele noastre sunt supuse alegeri
şi puteri noastre,
Să facem binele s-au răul; în faptele
mâinilor noastre;
Dar în dreptatea Ta,
Tu i-ai vizitat pe fiii oamenilor.
Ca cei drepţi să se înalţe cu Domnul;
Iar cei ce făptuiesc rele să-şi
îndrepte viaţa spre
nimicire.
Căci judecata Domnului este adusă
în dreptate fiecărui
om şi casei sale.
De partea cui eşti bun Tu,
Dumnezeule, dacă nu
de partea celor ce cheamă pe Domnul?
El curăţă de păcate sufletele care se
mărturisesc,
când umblă în înţelepciune;
Căci ruşinea stă deasupra noastră şi
a feţelor noastre
în privinţa acestor lucruri.
Şi cui va ierta El păcatele, decât a
celor care
au păcătuit?
Tu îi binecuvântezi pe cei drepţi şi
nu-ţi mai aduci
aminte de păcatele pe care le-au făcut;
Iar bunătatea Ta este deasupra lor,
celor ce au
ispăşit păcatele lor.
Iar acum Tu eşti Dumnezeul nostru,
iar noi
poporul Tău iubit;
Mila Ta ne arată nouă, Dumnezeule
al lui Izrael,
căci noi ai Tăi suntem;
Şi nu-ţi lua mila Ta de la noi, ca ei
să nu ne atace.
Căci Tu ai ales seminţia lui Avram
înaintea
popoarelor
Şi numele Tău l-ai aşezat deasupra
noastră, Doamne,
Căci Tu nu ne vei alunga pe veci.
Tu ai făcut legământ cu părinţi noştri
în privinţa
noastră
Şi noi nădăjduim în Tine; când
sufletul nostru se
întoarce la Tine.
Mila Dumnezeului să fie peste casa
lui Izrael în
vecii vecilor.
Psalmul X
Fericit este omul de care Domnul îşi
aminteşte,
mustrându-l
Şi pe care El îl reţine de la calea
răului, prin lovitură,
9

91. Ca el să fie curăţat de păcat, ca să nu
se înmulţească.
Cel ce-şi întoarce spatele să fie lovit,
va fi cruţat.
Căci El merge drept pe calea dreptăţi
Şi nu se întoarce de la pedeapsa sa.
Iar mila Domnului este asupra celor
care-l iubesc
în adevăr
Şi Domnul îşi aminteşte de slujnici
Săi în mila Sa.
Căci mărturia este în legea
legământului etern,
Mărturia Domnului este pe calea
omului în vizita Sa.
Drept şi milos este Domnul în
judecăţile Sale,
în veşnicie,
Dar Izraelul va lăuda numele
Domnului în fericire.
Iar pioşi vor aduce mulţumire în
ansamblu pentru tot
poporul
Şi de cei săraci Domnul va avea milă
în veselia lui Izrael;
Căci bun şi milostiv este Dumnezeu
în veci,
Iar mulţimea lui Izrael va slăvi
numele Domnului.
Slava Domnului să fie asupra casei
lui Izrael pe vecie!
Psalmul XI
Să răsune trompetele în Sion ca să-i
cheme pe sfinţi,
Ca să fie auzit în Ierusalim glasul
celui ce aduce vestea;
Căci Domnul a avut milă de Izrael
când la vizitat.
Ridică-te în înălţimi, o Izraele şi
ajunge-ţi fiii tăi;
De la Răsărit şi din Apus, aduna îi
va Domnul;
Din Nord vor veni în plăcerea
Dumnezeului lor,
De pe ostroavele de departe,
Dumnezeu îi va astrânge pe ei.
Munţi înalţi îi va aşeza El în câmpie
pentru ei;
Iar dialurile vor fugii dinaintea lor.
Pădurile îi vor adăposti la trecerea
lor;
Toţi pomii înmiresmaţi, vor rodi
pentru ei, de voia
lui Dumnezeu,
Ca Izrael să treacă în Slava
Dumnezeului lor.
Pune-ţi o Ierusalime, haina ta de
sărbătoare;
Pregăteşte-ţi sfânta robă,
Căci Dumnezeu a vorbit de bine pe
Izrael, în vecii
vecilor.
Lăsaţi pe Domnul să facă cele spuse
către Izrael
şi Ierusalim;
Lăsaţi pe Domnul să-l înalţe pe
Izrael prin numele Său
de glorie.
Mila Domnului să fie peste Izrael în
vecii vecilor.
Psalmul XII
Doamne scapă sufletul meu de la
nelegiuiţi şi
netrebnici
Şi de la limba nelegiuită şi calomnie,
de la minciună
şi înşelăciune.
Făţarnică şi răsucită este limba
netrebnicului
10

92. Şi dintre oameni cu frumuseţe
arzătoare;
Căci ei vor umple casele de limbi
mincinuase.
Să doboare pomii cei fericiţi cu
tăişul de foc al
păcătoşilor,
Să-i îndemne pe stăpâni caselor la
război cu foc
cu buzele lor viclene.
Dumnezeule îndepărtează-i pe cei
inocenţi cu buzele; iar pe nelegiuiţi în
nenorocira lor
Ca oasele lor să fie împrăştiate
departe, de la cei ce
frică au în Domnul.
În foc arzător vor pieri cei vicleni
cu limba,
departe de cei pioşi.
Domnul să păzească sufletele
nevinovate, cele ce
urăsc nedreptatea
Şi Domnul să-l întărească pe cel ce
urmează pacea
la casa sa.
Slava Domnului să fie peste Izrael şi
peste
slujnici săi pe vecie;
Dar păcătoşi să piară laolaltă în
prezenţa Domnului;
Pe când cei pioşi ai Domnului să
moştenească
promisiunile Domnului.
Psalmul XIII
Mâna dreaptă a Domnului m-a
acoperit;
Mâna dreaptă a Domnului ne-a scutit
pe noi.
Braţul Domnului ne-a scăpat pe noi
de la sabia
ridicată,
De la foamete şi de la moartea
păcătoşilor.
Fiarele zgomotoase se reped asupra
lor;
Cu dinţi lor ele le despică carnea,
Iar cu colţi lor le strivesc oasele.
Dar de la toate acestea, Domnul ne-a
scăpat pe noi.
Dreptul are necazuri din greşeala sa,
Altfel ar fi dus laolaltă cu păcătosul;
Însă nici una din aceste lucruri, nu-l
atinge
pe cel drept.
Căci pedeapsa este alta pentru
păcatele din ignoranţă
comise de cel drept,
Dar a păcătosului este nimicirea.
În secret dreptul este pedepsit,
Ca păcătosul să nu se bucure de
aceasta;
Căci El îndreaptă pe cel drept ca pe
un fiu iubit;
Iar pedeapsa sa este ca pentru cel
întâi născut.
Căci Domnul îl scuteşte pe cel pios
Şi şterge greşelile lor prin pedeapsa
Sa;
Căci voinţa celui drept va fi veşnică;
Iar cei păcătoşi vor fi duşi la
pierzare
Şi nimeni nu-i va mai aminti.
Asupra pioşilor este mila Domnului
Şi asupra celor ce se tem de El în
mila Sa.
Psalmul XIV
Credincios este Domnul faţă de cei
ce în adevăr Îl iubesc,
Şi pentru cei ce îndură pedeapsa Sa;
Pentru cei ce umblă în dreptatea
poruncilor Sale,
În legea pe care El ne-a dat-o să
trăim.
Piosul Domnuli va trăi veşnic;
11

93. Paradisul Domnului şi pomul vieţi
este cel pios.
El va planta rădăcinile lor pe vecie;
Iar ei nu vor fi smulşi în toate zielele
cerului;
Căci partea şi moştenirea lui
Dumnezeu este Izraelul.
Dar nu astfel va fi şi cu cei păcătoşi
şi schimbători,
Care iubesc ziua ce-a scurtă în
amiciţia
păcatului lor;
A căror plăcere este să împrăştie
corupţie,
Ne aducându-şi aminte de
Dumnezeu;
Căci cărările oamnilor Îi sunt Lui
cunoscute
în toată vremea,
Căci el cunoaşte secretele inimi
înainte ca ele
să se întâmple.
De aceea moştenirea lor este Şeolul
şi întunericul
şi nimicirea
Şi ei nu vor fi găsiţi în ziua când
drepţi vor
obţine milă;
Dar pioşi Domnului vor moşteni
viaţă şi fericire.
Psalmul XV
Când am fost în necaz, am chemat
numele Domnului
Şi am nădăjduit în ajutorul
Dumnezeului lui Iacob şi
am fost cruţat;
Căci Tu Dumnezeule eşti refugiul şi
speranţa săracului.
Căci cine, Dumnezeule este
puternic decât cel ce
mulţumire aduce Ţie în adevăr?
Şi când este omul mai tare decât
când mulţumiri aduce
numelui Tău?
Un psalm şi o cântare nouă în
plăcerea inimi,
Fructul buzelor şi cu limba ce-a
instruită,
Primele fructe ale buzelor celui pios
şi drept în inimă.
Cel ce oferă aceste lucruri nu va fi
cutremurat de rău;
Flacăra focului şi ura celui nedrept
nu-l va atinge pe el,
Când va pleca de la faţa lui
Dumnezeu împotriva
păcătoşilor.
Căci pecetea lui Dumnezeu este
peste cei drepţi, ca ei să poată fi cruţaţi.
Foamea şi sabia şi supărarea vor fi
departe de cel drept,
Căci acestea vor zbura de la cel pios
ca urmărit în luptă
Şi vor urmări pe cel păcătos şi-l vor
învinge
Şi pe cei ce fac nelegiuire, care nu
vor scăpa de judecata lui Dumnezeu;
Precum duşmanii cei iscusiţi la
luptă aşa vor fi ei înfrânţi,
Căci pecetea nimiciri stă deasupra
capului lor;
Şi moştenirea păcătoşilor este
nimicirea şi întunericul,
Iar nedreptăţile lor îi vor urma în
Şeolul dedesubt.
Moştenirea lor nu va fi găsită de fiii
lor,
Căci păcatele vor fi puse în casa de
păcate.
Păcătoşi vor pieri în ziua judecăţi
Domnului,
Când Domnul va veni pe pământ cu
judecata Sa.
Ci acei ce au frică de Domnul vor
afla atunci milă
12

94. Şi vor vor trăi în compătimirea lui
Dumnezeu;
Dar păcătoşi vor pieri pe vecie.
Psalmul XVI
Când sufletul doarme fiind departe
de Domnul,
alunecat jos în groapă,
Când departe am fost de Domnul,
sufletul meu
a fost aproape de moarte;
Am fost aproape de poarta Şeolului
cu păcătosul,
Când sufletul meu s-a depărtat de
Domnul Dumnezeul
lui Izrael-
Domnul nu m-a ajutat pe mine cu
veşnica Sa milă.
M-a înţepat el, cum se înţeapă un
cal, ca să-i pot sluji Lui,
Salvatorul şi ajutorul meu în toate
timpurile m-a cruţat.
Mulţumiri voi aduce Ţie,
Dumnezeule, căci Tu ma-i
scăpat spre cruţarea mea;
Şi nu m-ai socotit cu păcătoşi într-u
nimicirea mea.
Nu-Ţi distrage mila Ta de la mine,
Dumnezeule,
Nici amintirea Ta de inima mea,
până la moarte.
Stăpâneşte mă Dumnezeule şi ţine
mă departe de
la păcat
Şi de la toată femeia stricată care
caută a poticni.
Nici frumuseţea femei nelegiuite să
nu mă păcălească,
Nici vreunul care dă avânt
păcatului.
Întăreşte lucrurile mâinilor mele
înaintea Ta
Şi părăseşte calea mea în amintirea
Ta.
Protejează gura şi buzele mele prin
cuvinte de adevăr;
Furia şi mânia neântemeiată pune-o
la distanţă de mine.
Cârtirea şi impacienţa du-o departe
de la mine,
Iar când voi păcătui, Tu mă
pedepseşte ca să mă
întorc la Tine.
Dar cu bună voie şi cu grijă suferă-
mi sufletul meu;
Când îmi vei întări sufletul, aceasta
va fi deajuns
pentru mine.
Căci dacă Tu nu ne dai tărie,
Cine poate îndura pedeapsa şi
sărăcia?
Când omul este admonestat de la
corupţia sa,
Tu îl vei cerceta în carnea sa şi în
chinurile
sărăciei sale.
Dacă cel drept va îndura toate
aceste necazuri, el va
primi mila de la Dumnezeu.
Psalmul XVII
Doamne, Tu eşti Regele nostru în
vecii vecilor,
Căci în tine se preamăreşte sufletul
nostru.
Cât este de lungă viaţa omului pe
pământ?
Căci câte sunt zilele lui atâta
nădejdie el are.
Dar noi credem în Dumnezeul
nostru salvator;
Căci puterea Dumnezeului nostru
este mila,
13

95. Iar împărăţia Dumnezeului nostru
este pe vecie
asupra popoarelor în judecată.
Tu, Doamne, l-ai ales pe David a fi
rege peste Izrael
Şi jurata-i că seminţia sa nu va
cădea înaintea Ta.
Dar pentru păcatele noastre,
păcătoşi vei ridica
împotrivă ne;
Ei ne vor asalta şi ne vor învinge;
Dar Tu nu i-ai lăsat pe ei să ne i-a
prin violenţă.
Căci ei nu-Ţi aduc Ţie prin
înţelepciune slavă
numelui Tău;
Ei înting monarhia lor lumească din
locul puteri lor;
Şi au pustiit tronul lui David cu
aroganţă mare.
Însă Tu, Dumnezeule i-ai doborât
pe ei şi le-ai
nimicit seminţia de pe pământ,
Căci împotriva lor ai ridicat pe un
om străin
de neamul noastru.
În acord cu păcatele lor Tu le-ai
răsplătit Dumnezeule;
Ca să-i găsească pe ei faptele lor.
Dumnezeu, lor nu le arată mila;
El cercetează seminţia lor şi pe nici
unul
nu-l eliberează.
Credincios este Domnul în toate
judecăţile Sale
Pe care le face pe pământ.
Nelegiuiţii au pustiit ţara noastră ca
nimeni să
n-o poată locui,
Ei au nimicit pe tineri şi bătrâni şi
fiii lor laolaltă;
Iar El în urgia mâniei Sale, i-a
alungat până
chiar spre vest
Şi pe stâpâni ţări necumpătaţi, i-a
batjocorit.
Fiind nişte străini, duşmanul a
umblat în mândrie
Şi inima lui a fost străină
Dumnezeului nostru;
Şi toate ce-au făcut în Ierusalim,
Au făcut popoarele în oraşele
dumnezeilor lor.
Iar fiii legământului în mijlocul
mulţimi de popoare
i-au întrecut în rele.
Şi n-a fost printre ei nici unul care a
făptuit în mijlocul
Ierusalimului, mila şi adevărul.
Cei ce-au iubit sinagoga pioşilor au
fugit din ele,
Asemeni unei vrăbi ce zboară din
cuibul ei.
Şi-au hoinărit prin pustii ca vieţile
lor să fie scăpate
de junghi
Şi scump a fost în ochii lor, a celor
ce trăiau în străinătate orcine a scăpat viu
de la ei.
Prin toată lumea unde au fost
împrăştiaţi de nelegiuiţi
Caci cerurile au oprit ploaia să cadă
pe pământ.
Iar izvoarele s-au oprit a mai izvorâ
din adâncuri,
cele ce curge-au şiroaie de pe munţi cei
înalţi.
Căci n-a fost unul printre ei care să-
i fie plăcut
dreptatea şi adevărul;
Căci de la mic la mare, dintre ei toţi
au fost
păcătoşi;
Regele a fost un lacom, judecătorul
nedrept
iar poporul păcătos.
14

96. Opreşte Doamne şi ridică le lor
rege, pe fiul lui David,
În timpul prescris de Tine,
Dumnezeule, ca el să
împărăţească peste Izrael al tău slujnic
Şi înfăşoară-l cu tărie să poată
sfărâma pe stăpânii nedreptăţii,
Ca să cureţe Ierusalimul de
popoarele ce l-au călcat
în picioare, spre nimicire.
În înţelepciune şi dreptate, el va
înţepa păcătoşi de la
moştenire
Şi va nimici el mândria păcătosului
ca olarul vasele sale.
Cu un mănunchi de fier el va rupe
în bucăţi substanţa lor,
El va distruge popoarele
necredincioase prin cuvântul
guri sale;
La admonestarea sa popoarele vor
fugi dinaintea lui,
Şi-i va ocărâ pe păcătoşi pentru
gândurile inimilor lor.
Apoi va aduna laolaltă poporul sfânt,
pe care el îl va
purta în dreptate
Şi va judeca triburile popoarelor
care au fost sfinţite
de Domnul Dumnezeu;
Şi nu va suferi nedreptatea a mai
găzdui în mijlocul lor;
Nici printre ei nu va mai fi vreunul
care să ştie de
slăbiciuni,
Căci el îi va cunoaşte pe ei, căci toţi
vor fi fiii
Dumnezeului lor.
Şi-i va împărţi el pe triburi peste ţară
Şi nici un străin nu va mai rămâne
printre ei.
Căci el va judeca popoarele şi
naţiunile în
înţelepciunea sa. Selah.
Şi va înfrâna popoarele sub jugul său
să-i slujească;
Şi vor slăvi pe Domnul în loc văzut
de tot pământul;
Şi el va curăţa Ierusalimul şi-l va
face ca înainte;
Ca popoarele să vină de la capătul
pământului sa vadă
slava lui,
Aducând daruri pe fiii lor cei slabi;
Ca să vadă slava Domnului căci
Dumnezeu l-a slavit
Şi el va fi un rege al dreptăţi, învăţat
de Dumnezeu
printre ei
Şi nedreptate nu va mi fi în acele
zile în mijlocul lor.
Ci toţi vor fi sfinţi iar regele lor va fi
uns de Domnul.
Căci el nu-şi va pune adevărul în cal
şi călăreţ şi
plecăciune,
Nici nu va forja pentru el aur şi
argint pentru război.
Nici nu-şi va strânge mulţimea
pentru ziua bătăliei;
Căci Domnul este regele său,
credinţa sa puternică
prin nădăjduirea lui în Dumnezeu.
Toate neamurile se vor teme de el,
Căci el va izbi pământul prin
cuvântul guri sale în veci.
El va binecuvânta poporul Domnului
cu înţelepicune
şi plăcere;
Şi însuşi el va fi pur ca să poată
stăpâni mulţimea de
oameni.
El va mustra pe stăpâni şi pe
păcătoşi îi va nimici prin
puterea cuvântului său;
Şi se va bizui pe Domnul său şi în
zilele lui, nu se
va poticni.
15

97. Căci Dumnezeu îl va face puternic
prin duhul sfânt al Său
Şi înţelept va fi prin duhul
înţelepciunii, a tăriei şi dreptăţii.
Iar binecuvântarea Domnului va fi
cu el şi va fi puternic
şi nu se va poticni;
Iar nădejdea sa va fi Domnul: Cine
va putea sta
împotriva lui?
Căci el va fi mare în faptele lui şi
tare în teama de
Dumnezeu
Şi va paşte turma Domnului cu
credinţă şi dreptate
Şi nici unu dintre ei nu se va poticni.
El îi va purta pe ei cu dreptate
Şi mândrie nu va exista printre ei
căci nici unul
din ei nu va fi asuprit.
Astfel va fi împărăţia împăratului lui
Izrael pe care
Dumnezeu îl cunoaşte.
El se va ridica peste casa lui Izrael
pentru al
îndrepta
Şi cuvintele sale vor fi mai scumpe
decât aurul,
În ansamblu el va judeca popoarele
şi triburile
cele sfinte.
Spusele lui vor fi ca ale unui sfânt,
în mijlocul
sfinţilor.
Binecuvântaţi sunt cei ce vor trăi în
acele zile,
Căci aceia vor vedea norocul cel bun
al lui Izrael,
când Dumnezeu va aduna laolaltă
triburile toate.
Grăbeşte Doamne mila Ta peste
Izrael!
El ne va scoate de la cei necuraţi şi
nesfinţi duşmani!
Domnul în persoană este împărat în
veci de veci.
Psalmul XVIII
Doamne mila Ta este peste lucrul
mâinilor Tale în veci;
Bunătatea Ta este peste Izrael, ceea
ce este un dar bogat.
Ochi tăi privesc asupra lor, ca nici
unul din ei să nu
sufere lipsă;
Urechile Tale dau ascultare celui
deznădăjduit credincios şi sărac.
Judecăţile Tale sunt îndeplinite peste
pământ în milă;
Iar iubirea Ta este în preajma
seminţiei lui Avram,
fii lui Izrael.
Pedepsele Tale sunt asupra noastră a
întâiului născut
şi singurul fiu conceput,
Ca să întorci sufletul supus de la
nebunia ignoranţei.
Va purifica Dumnezeu Izraelul de
ziua milostiviri
şi a binecuvântări,
De ziua alegeri celor
Binecuvântaţi, ce vor fi în acele zile,
Va lua înapoi El pe unsul Său?
Atunci ei vor vedea bunătatea
Domnului pe care El
a pregătit-o pentru generaţiile ce vor
urma,
Sub nuiaua pedepsei Domnului, în
uleiul frici
Dumnezeului său
În duhul înţelepciuni şi dreptăţi şi
tăriei;
Ca el să poată conduce orice om la
fapta ce-a dreaptă
în frica de Dumnezeu,
Ca să-i întărească pe toţi înaintea
Domnului,
Căci o generaţie bună va trăi în
teama de Dumnezeu
în ziua milostivire. Selah.
16

98. Minunat este Dumnezeu şi glorios
lucrând în înălţimi.
Căci El este Cel care a fixat în ciclul
ei, lumina cerului
ca să determine anotimpurile de la an la
an,
Iar acestea nu se dau de-o parte de la
porunca Lui.
Ci în frica de Dumnezeu ele-şi
urmează cursul lor zi de zi,
De când le-a creat Dumnezeu şi din
todeauna.
Şi ele n-au greşit din ziua cănd au
fost create de El.
Ele nu s-au îndepărtat de la calea lor,
Decât dacă Dumnezeu le porunceşte
prin slujnici Săi.
17

99. Cartea a patra a Macabeilor
Autorul manuscrisului original aparţine probabil sec. I î.d.Hr. Sfinţii
Părinţi ai Bisericii Creştine Timpurii au păstrat cu atenţie această carte, pe care noi o
avem din traducere siriană.
Cap. I
1 Filozofia la cel mai înalt grad,
este o întrebare de care aşi dori să
vorbesc, anume despre Raţiunea
Inspirată care este stăpână peste pasiune.
De filozofia ei a-şi dori să atrag atenţia
voastră ce-a mai serioasă.
2 Căci nu numai un subiect general
poate fi luat ca o branşă a înţelepciuni, ci
aceasta include şi virtutea ca lauda ce-a
mai minunată, referindu-mă la stăpânirea
de sine.
3 Căci cum s-ar spune, dacă
Raţiunea este făcută să controleze
pasiunile, care sunt defavorabile
cumpătări, cum este lăcomia şi pofta;
atunci este clar evident că ea (Raţiunea),
este stăpână peste pasiuni, precum
voinţa rea este oponenta justiţiei şi pe
deasupra şi oponenta vitejiei; de aceea
mai este numită şi furie, durere şi frică.
4 Dar cineva poate întreba, dacă
Raţiunea este stăpâna pasiuni, atunci de
ce ea nu controlează uitarea şi
ignoranţa? Insă această întrebare trebuie
alungată ca fiind ridicolă.
5 Răspunsul este că Raţiunea nu
este stăpână peste
defectele moştenite de minte, ci peste
pasiune şi defecte morale care sunt
opuse dreptăţi şi vitejiei şi cumpătări şi
judecăţi; iar acţiunea ei în acest caz nu
este să stârpească pasiunea, ci de-a ne
permite nouă să rezistăm cu succes
acestor lucruri.
6 Vă pot pune în faţă vouă multe
exemple, extrase din diverse surse, unde
Raţiunea sa dovedit a fi stăpână peste
pasiune. Dar instanţa ce-a mai bună pe
care o pot da este nobila purtare a celor
care au pierit de dragul virtutei, precum
Elazar şi ce-i şapte Duhovnici şi Mama
lor.
7 Căci aceştia toţi au sfidat
pedepsele, da, chiar până la moarte,
dovedind că Raţiunea se înalţă şi devine
superioară pasiunilor.
8 Pot să măresc lauda virtutei lor, a
bărbaţilor şi a Mamei, care au pierit în
zilele acestea pe care noi le sărbătorim
pentru frumuseţea moralei şi a bunătăţi,
dar mai de grabă le-aşi felicita lor pentru
onoarea atinsă de ei.
9 Căci administraţia a simţit
curajul lor şi îndurarea, nu numai de
lume în global, ci chiar şi de călăi lor,
făcându-i pe ei autori ai prăbuşiri tiraniei
sub care zace naţiunea noastră. Ei l-au
învins pe tiran prin îndurarea lor, astfel
că prin ei şi ţara lor s-a purificat.
10 Şi mai de grabă îmi voi lua
oportunitatea de-a discuta aceasta după
ce am început cu teoria generală, căci
sunt dator s-o fac, iar apoi voi decurge la
povestea lor, dând slavă a tot-
înţelepciuni lui Dumnezeu.
1

100. 11 Cercetarea noastră, prin urmare,
este supremaţia şi stăpânirea Raţiuni
peste pasiuni.
12 Dar trebuie să definim mai întâi
ce este Raţiunea şi apoi ce este pasiunea
şi câte feluri de pasiune există şi când
Raţiunea devine supremă lor.
13 Consider Raţiunea a fi mintea
preferată de o deliberare clară a
înţelepciuni.
14 Înţelepciunea o consider a fi
ştiinţa lucrurilor divine şi umane şi
cauzele lor.
15 Aceasta presupune a fi primirea
de cultură sub Lege, prin care noi
învăţăm respectul cuvenit pentru
lucrurile lui Dumnezeu şi pentru
vrednicia profitului nostru uman.
16 Înţelepciunea se manifestă sub
forma judecăţi şi a dreptăţi şi a curajului
şi a cumpătări.
17 Dar judecata şi stăpânirea de
sine, sunt cele care domină pe toate
direct, prin adevăr. Raţiunea susţine
autoritatea ei asupra pasiunilor.
18 Dar în privinţa pasiuni, sunt două
surse comprehenzive, numite plăcere şi
pedeapsă şi ele aparţin atât sufletului, cât
şi trupului.
19 Şi cu respect, prin amândouă,
plăcere şi pedeapsă sunt multe cazuri
unde pasiunea primeşte o anumită
succesiune.
20 Astfel dorinţa merge înaintea
plăceri, satisfacţiile, urmând pe urmă; şi
până frica merge înaintea pedepsei, după
pedeapsă urmează căinţa.
21 Furia la fel, dacă omul urmează
cursul afecţiunilor sale, este o pasiune în
care se manifestă plăcerea şi durerea
(pedeapsa).
22 Prin plăcere, la fel urmează
stricăciunea morală cu manifestarea
celor mai ample diversităţi pasionale.
23 Aceasta se interpretează în suflet
ca ostentaţie şi lăcomie şi defăimare, iar
în trup ca hrană străină, lăcomia de
mâncare şi aviditate în ascuns.
24 Acum plăcerea şi pedeapsa, apar
ca doi pomi care cresc din trup şi suflet,
care se ramifică şi din care răsar multe
mlădiţe ale pasiuni. Dar fiecare Raţiune
umană devine stăpâna grădini, încolţind,
înverzind şi crescând; întorcându-se
către apă, urcă în sus şi mai sus, aducând
dispoziţia şi pasiunea spre domesticire.
25 Căci până Raţiunea este condusă
de virtute, ea este stăpâna pasiuni.
26 Observaţi acum în primul rând,
că Raţiunea devine superiară faţă de
pasiuni în virtutea acţiuni inhibitoare a
cumpătări.
27 Cumpătarea este represia
dorinţelor, dar dorinţele, unele pot fi
mentale, iar altele psihice. Dar ambele
sunt controlate de Raţiune. Când suntem
ispitiţi de cărnurile oprite, cum vom
renunţa la plăcerea lor?
28 Oare nu Raţiunea are puterea de-
a represa apetitul de mâncare? După
opinia mea, aşa este.
29 Când noi simţim dorinţa de-a
mânca peşti, păsări, fiare şi carnea
tuturor animalelor interzise nouă prin
Lege, noi ne abţinem prin predominarea
Raţiuni.
30 Căci înclinarea noastră spre pofte
este verificată şi inhibată de mintea
cumpătată şi toate necesităţile trupeşti,
sunt supuse înfrânări Raţionale.
31 Dar ce este surprinzător şi
năruitor în dorinţa naturală a sufletului
să se bucure de fructul frumuseţi?
32 Aceasta, desigur este cauza din
care noi slăvim pe virtuosul Iosif, căci
prin Raţiune şi prin efort mintal, el a
verificat impulsul carnal. Căci el tânăr
fiind, la vârsta la care dorinţele psihice
sunt tari; însă prin Raţiunea sa, el a
năruit impulsul pasiunilor sale.
2

101. 33 Căci Raţiunea dovedeşte a
supune nu numai impulsul dorinţelor
sexuale, ci a tuturor lăcomiilor.
34 Căci Legea spune: "Tu nu vei
lăcomi la nevasta aproapelui tău, nici la
lucrurile lui."
35 Cred, când legea ne porunceşte
să nu lăcomim, că aceasta de fapt aduce
un argument puternic, precum Raţiunea
este capabilă să stăpânească lăcomia
dorinţelor, chiar şi când pasiunile
militează împotriva dreptăţi.
36 Cum altfel omul care este lacom
la mâncare şi avid şi beţiv, poate să-ţi
schimbe natura sa , dacă nu Raţiunea se
impune a fi stăpână peste pasiune?
37 De sigur, atunci când omul îşi
îndreaptă viaţa sa către Lege, dar fiind
mizerabil, el poate activa contrar naturi
sale şi împrumuta la bani celor nevoiaşi,
fără interes, iar peste perioada de şapte
ani, anularea datoriei.
38 Dacă respectivul este zgârcit,
este mustrat de Lege prin acţiunea
Raţiuni; şi se înfrânează de a spicui din
miriştea sa, s-au a culege ultimul
strugure din vie.
39 Privind peste tot restul, putem
recunoaşte Raţiunea pe poziţia ei de
stăpână peste pasiune s-au afecţiune.
40 Căci Legea se gradează deasupra
afecţiuni pentru părinţi, ca omul de
dragul lor să nu-şi predea virtutea sa; s-
au iubirea pentru nevastă să învingă, căci
dacă ea va păcătui, bărbatul s-o poată
ocărâ; ca să nu predomine iubirea de
copii, căci ei fiind obraznici, omul să-i
poată pedepsi pe ei; şi să stăpânească
pretenţia prieteniei, ca omul să-i poată
admonesta pe prieteni săi în cazul că ei
fac vreun rău.
41 Şi nu cred a fi un lucru
paradoxal, când Raţiunea prin Lege este
abilă să învingă ura; ca omul să se poată
retrage de la livada duşmanului, să
protejeze proprietatea dusmanului de la
prădare şi să adune dumnezei lor care au
fost împrăştiaţi.
42 Caci legea Raţiuni este astfel
dovedită a se extinde prin mare
agresiune asupra pasiunilor s-au a
viciilor ambiţiei, vanităţi, ostentaţiei,
mândriei şi defăimări.
43 Căci compasiunea minţi
scârbeşte toate aceste înjosiri pasionale ,
chiar şi mânia, căci ea o învinge şi pe
aceasta.
44 Da, Moise când a fost supărat pe
Datan şi Abiram, nu s-a lăsat dus de ura
sa, ci şi-a stăpânit mânia prin Raţiune.
45 Căci mintea şi compasiunea este
abilă, cum am spus, să aducă victorie
asupra pasiunilor; pe unele modificându-
le, pe altele nimicindu-le total.
46 Pentru ce alceva a ruşinat
înţeleptul nostru părinte Iacob casele lui
Simeon şi Levi, decât pentru măcelul
nerezonabil asupra tribului Sechemiţilor,
zicând: "Blestemată să fie mâna lor!"
47 Căci n-au avut Raţiune să-şi
înfrâneze mânia, de aceea a spus el aşa.
48 Căci în ziua când Dumnezeu l-a
creat pe om, a implantat în el pasiunea şi
înclinarea, ca în acelaşi timp să-i aşeze
mintea pe tron; care să fie călăuza sa în
toate lucrurile; şi minţi el a dat Legea,
căruia dacă omul îi porunceşte, el va
domni peste împărăţia compasiuni şi
dreptăţi, a virtutei şi a vitejiei.
Cap. II
1 Prin urmare, cineva poate
întreba, dacă Raţiunea este stăpâna
pasiunilor, atunci de ce nu este şi
stăpâna uitări şi a ignoranţei?
2 Însă acest argument este suprem
ridicol. Fiindcă Raţiunea, nu se arată a fi
3

102. stăpână peste pasiuni s-au defecte în
sine, ci peste cele ale trupului.
3 De exemplu, nimeni din voi nu
este abil să extirpeze dorinţa noastră
naturală, însă Raţiunea poate să-l scape
pe el fiind făcut sclav al dorinţelor.
4 Nimeni din voi nu este abil a
extirpa furia din suflet, dar este posibil
pentru Raţiune să vină în ajutor
împotriva furiei.
5 Nimeni din voi nu poate extirpa
rău-voiciunea şi dispoziţia ei. Însă
Raţiunea poate fi un aliat împotriva
înfluenţei rău-voiciuni.
6 Raţiunea, nu este extirparea
pasiunilor, ci antagonismul ei.
7 Cazul însetări Regelui David, va
sluji exemplu pentru a clarifica aceasta.
8 Când David a avut de furcă cu
Filisteni şi prin ajutorul luptătorilor
noştri, a ucis pe mulţi din ei, devenind
un simbol; toate fiind câştigate cu
sudoare şi chin, toate întorcându-se
împrejurul cortului regal, unde era
adunată toată armata strămoşilor noştri.
9 Astfel că mulţimea întreagă s-a
aşezat la cină, dar regele fiind însetat de
o sete intensă, deşi a avut apă din
abundenţă, el nu şi-a putut potoli setea.
10 De fapt o dorinţă iraţională
pentru apa care era în posesia
inamicului, l-a consumat pe el foarte şi l-
a deprimat.
11 Apoi după ce paznicul său de
corp a cârtit împotriva tendinţelor
regelui, doi tineri luptători înfocaţi,
ruşinaţi de dorinţa regelui lor, şi-au
îmbrăcat armura şi au luat un vas de apă
şi au sărit metereza inamicului şi s-au
furişat pe lângă paznici, la poartă şi au
căutat prin tabăra duşmanului;
12 Până nu au găsit izvorul şi au luat
apă pentru rege.
13 Însă David totuşi mai ardea de
sete, considerând că această cantitate
echivalează cu sângele său şi că este un
pericol pentru suflet.
14 De aceea, opunând Raţiunea sa
dorinţelor sale, el a golit apa ca ofertă
pentru Dumnezeu.
15 Findcă mintea cumpătată, este
abilă să cucerească dictatele pasiunilor şi
de a stinge focul dorinţelor şi a lupta
victorios cu junghiurile trupului nostru;
care pot fi extrem de puternice, dar prin
frumuseţea morală şi a bunătăţi Raţiiuni,
se pot înfrunta cu dispreţ, toate
dominările pasiuni.
16 Iar acum ocazia ne cheamă să
descriem povestea Raţiuni, a stăpâniri de
sine.
17 În timpul în care părinţi noştri s-
au bucurat de minunata pace a practicări
Legi şi au fost fericiţi, Seleucus Nicanor,
regele din Asia, a sancţionat taxe pentru
serviciul templului şi au văzut politeţea
noastră. Mai precis un oarecare om a
activat împotriva armoniei generale,
implicându-ne pe noi într-o mulţime de
nenorociri.
18 Onia, un om cu caracter înalt, a
fost pe atunci mai marele preot, fiind în
oficiu pe viaţă. Un oarecare Simon, a
intreprins o faptă împotriva lui, deşi el
dispreţuia orice fel de calomnie, acesta
(Simon), a izbutit să-l acuze de
stricăciune în popor şi a plecat în
străinătate cu intenţia de a-şi trăda ţara.
19 Şi a venit la Apolonius
guvernatorul Siriei şi Feniciei şi Ciliciei
şi i-a zis: "Fiindcă sunt loial regelui, am
venit să te înştiinţez că în vistierele
Ierusalimului sunt depozitate multe mii
de depuneri particulare, care nu aparţin
templului şi nu intră în contul lui, ci se
cuvin proprietăţi Regelui Seleucus.
20 Cercetând Apolonius aceste
spuse în detali, l-a lăudat pe Simon
pentru serviciul său loial regelui şi s-a
grăbit la curtea lui Seleucus,
dezvăluindu-i de aceste vistieri
4

103. valoroase. Apoi, după ce-a primit
autorizare de-a acţiona în cauză, el a
mărşăluit prompt în ţara noastră,
acompaniat de blestematul Simeon şi de
o foarte numeroasă armată, anunţând că
sunt veniţi din porunca regelui să
comfişte depunerile private din vistieri.
21 Poporul nostru a fost foarte
supărat din cauza aceasta şi au protestat
puternic, considerând scandalos lucru
pentru aceia ce i-au autorizat să jefuiască
vistieriile şi au aruncat în calea lor tot
felu de obstacole.
22 Însă Apoloniu ameninţându-i, şi-
a făcut loc să intre în templu.
23 Atunci preoţi din templu şi
femeile şi copii, l-au conjurat pe
Dumnezeu să vină să-şi scape lăcaşul
sfânt, care a fost violat, iar când
Apoloniu cu ostaşi săi înarmaţi au
mărşăluit în încăperea cu bani, s-au
arătat din cer îngeri călărind pe cai, cu
braţele lor în forma fulgerelor de lumină,
aducând printre ei o mare spaimă şi
teamă.
24 Şi Apolonius a căzut jos, pe
jumătate mort în Curtea Templului şi şi-
a ridicat mâinile la cer şi cu lacrimi în
ochii i-a conjurat pe Evrei să
intercesioneze pentru el şi să oprească
mânia mulţimi cereşti;
25 Spunând că a păcătuit şi că este
chiar vrednic de moarte, iar dacă-l vor
lăsa în viaţă, va lăuda tuturor oamenilor
binecuvântarea Lăcaşului Sfânt.
26 Mişcat find de astfel de auzite,
Onia, mai marele preot, om foarte
cumpătat în toate, a intercesionat pentru
el, căci s-a gândit că regele Seleucus o să
creadă că el a fost înfrânt de planul
oamenilor şi nu de justiţia divină.
27 După cruţarea lui uimitoare,
Apolonius a plecat să raporteze regelui
cele întâmplate.
28 Însă Seleucus murind, tronul l-a
succedat fiul său Antiocus Epifanes, un
om teribil şi înfumurat, care l-a înlăturat
pe Onia de la slujba sa sfântă şi l-a pus
pe fratele său Iason în locul lui, în
schimbul a tri mii şase sute şaizeci de
talanţi anual pe care Iason avea să-i
plătească.
29 Astfel că el l-a numit pe Iason
mai marele preot şi l-a făcut stăpân peste
poporul său.
30 Dar Iason a introdus în popor un
altfel de trai şi o nouă constituţie sfidând
cumplit Legea; şi el nu numai că a
întrerupt gimnaziul de pe Muntele
părinţilor noştri, ci au şi desfinţat slujba
din templu.
31 De aceea justiţia divină a fost
aprinsă de mânie şi l-a adus pe
Antiochus duşman împotriva noastră.
32 Chiar dacă acesta a purtat război
cu Ptolemeu în Egipt; şi a auzit că
poporul din Ierusalim s-a bucurat mult
de raportul morţi sale, s-a înapoiat
imediat împotriva lor.
33 Şi după ce-a prădat oraşul, a adus
un decret prevăzând pedeapsa cu
moartea pentru toţi aceia care vor fi
văzuţi că trăiesc după Legea părinţilor
noştri.
34 Însă nici un decret al său nu i-a
fost de folos şi n-a putut întrerupe
constanţa poporului nostru faţă de Lege,
căci în ciuda ameninţărilor şi
penalizărilor sale, lumea l-a dispreţuit
profund, căci a fost oprită chiar şi femeia
să-şi taie împrejur fii ei şi chiar dacă şi-
au cunoscut dinainte soarta, s-au aruncat
împreună cu prunci lor de pe stânci cu
capul în jos.
35 Şi după ce-au continuat decretele
sale a fi condamnate de mulţimea de
oameni, el personal a încercat a tortura şi
a forţa pe ficare om în parte, să mănânce
carne necurată şi astfel să abdice religia
Iudaică.
36 În acord cu aceasta, tiranul
Antiocus , urmat de consilieri săi, s-a
5

104. aşezat să judece pe un loc înalt, fiind
înconjurat de trupele sale îmbrăcate în
armuri şi a poruncit gărzi sale să târască
acolo pe fiecare om în parte, pe Evrei şi
să-i silească a mânca carne de porc şi
lucruri oferite la idoli. Dar în caz
contrar, dacă cineva refuză a se spurca
cu acele lucruri necurate, să fie torturat
şi omorât.
37 Şi după ce mulţi au fost luaţi cu
forţa, a fost adus şi un oarecare om în
faţa lui Aniocus, Evreu, a cărui nume era
Elazar, preot prin naştere, instruit în
ştiinţa Legi. Era un om înaintat în ani;
fiind cunoscut de mulţi de la curtea
tiranului, ca fiind cunoscător de
filozofie.
38 Privindu-l pe el Antiocus, i-a zis:
"Înainte să poruncesc să te tortureze,
fiind om venerabil, te sfătuiesc să
mănânci din carnea de porc şi să-ţi scapi
viaţa. Findcă respect anii tăi şi peri tăi
albi, pe care i-ai câştigat de mult, dar tot
te mai ţi de religia Iudaică şi mă faci să
cred că nu eşti filozof.
39 Căci excelentă este mâncarea
acestui animal, pe care natura ni l-a
acordat şi de ce trebuie tu să-l
abominezi? Întradevăr este o nebunie să
nu placi această plăcere inocentă şi rău
este să alungi favoarea Naturi.
40 Dar şi mai mare nebunie ar fi, mă
refer din partea ta, este să neglijezi
adevărul, căci atunci vei începe să mă
sfidezi chiar şi pe mine, prin pedepsele
tale.
41 Te vei întoarce tu de la filosofia
ta nefirească? Nu vei arunca tu stupida ta
calculare şi vei adapta o nouă încadrare a
minţi potrivită anilor tăi târzi; învăţând
adevărata filosofie a eficenţei şi totodată
să te închini sfatului meu caritabil şi să-
ţi faci milă de ani tăi venerabili?
42 Consideră, dacă întradevăr ar
exista vreo Putere a cărui ochi este
îndreptat peste această religie a voastră,
el întodeauna te va strâmptora pe tine de
vreo schimbare făcută."
43 Astfel a îndemnat tiranul la
mâncare necurată a cărni necurate, iar
Elazar a cerut permisiunea să vorbească
şi primind, a început discuţia sa în faţa
judecăţi, în felul următor:
44 "Noi, Antiocus, am acceptat
Legea Divină ca Lege a ţări noastre şi nu
este altă necesitate mai puternică la noi,
decât a ne supune Legi.
45 De aceea noi întradevăr
considerăm că drept este să nu încălcăm
Legea, calea noastră, nici într-un fel.
46 Şi încă tu sugerezi că Legea
noastră nu este divină, pe când noi cu
dârjenie susţinem că este divină şi nu ni
se cuvine nouă s-o încălcăm, chiar nici
pentru milă.
47 Nu crede că aceasta pentru noi
este un păcat neânsemnat, ca să mâncăm
lucruri necurate, pentru a nu încălca
Legea. Cu lucruri mici s-au mari, este la
fel de ticălos lucru, căci Legea pe toate
acestea le dispreţuieşte.
48 Dar tu îţi baţi joc de filosofia
noastră, de parcă noi am trăi în contrar
cu raţiunea.
49 Nu este aşa, căci pe noi Legea ne
învaţă stăpânirea de sine, ca noi să
putem fi stăpâni tuturor plăcerilor şi
dorinţelor şi suntem întradevăr instruiţi
în vitejie, ca toate pedepsele să le
îndurăm cu pregătire; şi ne învaţă
dreptate, ca în toate să fim modeşti şi ne
învaţă în dreptate şi respect să slujim
numai Dumnezeului care este.
50 De aceea noi nu mâncăm carne
necurată, căci noi credem că Legea
noastră este de la Dumnezeu dată şi noi
la fel ştim de Creatorul lumii, că este
Făcător de Lege. Care simte pentru noi
în acord cu natura noastră.
51 El ne-a poruncit nouă să mâncăm
mâncarea care corespunde sufletelor
noastre şi ne-a interzis să mâncăm alta.
6

105. 52 Căci aceasta la ce ne sileşti tu,
pentru noi este o faptă de tiran, care ne
îndeamnă nu numai să încălcăm legea, ci
să şi mâncăm în aşa măsură, ca tu să poţi
râde de spurcarea aceasta profund
abominabilă pentru noi.
53 Însă tu nu vei râde de mine în
felul acesta, nici nu voi încălca
jurămintele sfinte ale înaintaşilor mei, de
a păzi Legea, nici să-mi scoţi ochii şi
nici dacă-mi dai foc măruntaielor mele.
54 Nu sunt aşa de descurajat de anii
mei înaintaţi, ci dreptatea este aceea ce-
mi dă putere şi tinereţe şi mă întoarce
spre Raţiune.
55 Deci răsuceşte-ţi grătarul şi
aprinde-ţi furnalul şi-l înfierbântă, căci
mie nu-mi este atât de milă de anii mei
trecuţi, încât să încalc Legea părinţilor
mei prin mine însumi.
56 Nu te voi dezamăgi pe tine Lege,
care mi-ai dat învăţare. Nu te voi părăsi
pe tine, o iubită stăpânire de sine. Nu te
voi face de ruşine, o iubire înţeleaptă a
Raţiuni, nici nu te voi nega, o venerată
preoţie şi ştiinţă a Legi.
57 Nici nu vei pângări tu gura mea
pură la anii bătrâneţi mele, nici
îndelunga mea slujire de Lege. Curat mă
vor primi părinţi mei, neânfricat de
torturile tale până la moarte.
58 Căci tu tiran poţi fi peste ce-i
nedrepţi, dar nu vei domni peste
rezoluţia mea în materie de dreptate ,
nici prin vorbele tale, nici prin faptele
tale."
Cap. III
1 După ce Elazar a replicat aceasta
în faţa exhortei tiranului, garda din jurul
lui l-au târât aspru spre locul de tortură.
2 Prima dată l-au dezbrăcat pe
bătrân, fiind îmbrăcat în veşmintele
sfinţeniei sale.
3 Apoi i-au legat braţele de ambele
părţi şi l-au biciuit, pe când vestitorul a
stat de o parte strigând către el: "N-a dat
ascultare poruncilor regelui!"
4 Însă sufletul minunat al nobilului
Elazar, era foarte adevărat şi nu s-a
schimbat în mintea lui, de parcă ar fi fost
chinuit în somn. Da, bătrânul şi-a ţinut
ochii ţintiţi spre cer suferind torturile în
trupul său, de a fi biciuit până n-a fost
scăldat în sânge iar corpul său o masă de
răni; şi chiar după ce-a căzut jos, căci
trupul lui n-a mai putut suporta durerea,
el încă şi-a păstrat Raţiunea sa dreaptă
inflexibilă.
5 Apoi cu piciorul său, unul dintre
ostaşi l-a lovit în mod sălbatic pe el, ca
să-l facă să se ridice.
6 Însă el a îndurat furia şi a
dispreţuit constrângerea şi s-a ridicat în
chinurile sale, şi ca un brav atlet a
suportat pedeapsa şi chinurile sale.
7 Sudoarea a stat pe fruntea lui şi
şi-a tras suflarea sufocantă, în timp ce
nobilul său suflet exorta în admirarea
propriilor chinuri.
8 Apoi cu părtinire, din milă pentru
anii săi vârsnici, apoi din simpatie şi
prietenie, precum şi din admiraţie pentru
curajul său, unii dintre curteni regelui s-
au ridicat la el şi i-au zis:
9 "De ce Elazar, vrei tu să fi
nimicit în astfel de mizerie? Noi îţi vom
aduce ţie o bucată de carne fiartă, iar tu
te vei face că mănânci din ea doar o
mică bucată şi vei fi cruţat."
10 Dar Elazar, după ce-au terminat
de-al sfătui, din chinurile sale a strigat
tare: "Noi, noi fii lui Avram, nu avem
7

106. atât gând rău ca să înşelăm inima cu o
faptă falsă şi de necuviinţă pentru noi.
11 Contrar Raţiuni este aceasta
pentru noi, care trăim în adevăr până la
adânci bătrâneţi şi să primim veşmântul
nelegiuiri pentru aşa zisa reputaţie a
vieţi; acum să mă schimb şi să devin în
persoana mea model pentru tineri a
impietăţi, ca până la urmă să-i încurajăm
să mănânce carne necurată?
12 Cu ruşine să trăiesc încă acest
scurt timp şi să fiu o leacă batjocorit de
toţi oameni pentru laşitate şi o leacă
dispreţuit de tiran şi să mă descurajez, să
nu izbutesc a apăra Legea până la
moarte?
13 De aceea, fii ai lui Avram, fiţi
nobili şi muriţi de dragul dreptăţi, dar în
ceea ce vă priveşte pe voi mezini ai
tiranului, pentru ce faceţi pauză în fapta
voastră?"
14 Văzândul ei aşa triumfător de la
torturi şi neclintit chiar şi în faţa călăilor
săi, l-au târât către foc.
15 Acolo l-au aruncat în el arzându-l
cu sălbăticie vicleană şi i-au turnat supă
necurată pe nările sale.
16 Dar când focul a ajuns la oasele
sale, el şi-a ridicat ochii spre Dumnezeu
şi a zis:
17 "Tu, Dumnezeule, ai ştiut de
asprimea salvări mele care va fi moartea
în flăcările chinurilor pentru Lege. Fi
milostiv cu poporul tău, iar pedepsele
noastre să fie satisfacere în numele lor.
Fă ca sângele meu să fie purificarea lor
şi a sufletului meu ca răscumpărare
pentru a lor suflete."
18 Şi cu aceste cuvinte, acest om
sfânt şi nobil şi-a dat sufletul său torturi,
de dragul Legi, purtat fiind de Raţiunea
sa chiar şi în flăcările morţi.
19 Înafară de toate, Raţiunea
Inspirată, este stăpâna pasiunilor. Căci
dacă pasiunile şi suferinţele sale ar fi
predominat Raţiunea sa, noi am fi dat lor
crezare de putere superioară.
20 Însă astfel Raţiunea a cucerit
pasiunile şi noi îi putem oferi atributul
puteri şi a stăpâniri lor.
21Şi este drept să admitem că
stăpânirea este împreunată cu Raţiunea,
cel puţin în cazul în care are loc
cucerirea durerilor care provin dinafara
noastră; căci ar fi ridicol să negăm
aceasta.
22 Iar dovezile mele nu acoperă
doar suferinţele Raţiuni peste dureri, dar
şi superioritatea ei peste plăceri; când
este predată lor.
Cap. IV
1 Căci Raţiunea părintelui nostru
Elazar, ca un cârmaci cârmuieşte corabia
sfinţeniei pe marea pasiunilor, lovită de
asprimea şi ameninţarea tiranului şi
bătută de valurile torturilor, n-a schimbat
pentru nici un moment direcţia sfinţeniei
până ce n-a acostat la cerul victoriei
asupra morţi.
2 Nici un oraş asediat de atâta
viclenie şi forţă, nu s-a apărat aşa de
bine, precum a făcut-o acel bătrân, când
sufletul său sacru a fost năpădit şi
biciuit, pârjolit de foc şi pe toate
supunândule Raţiuni care era scutul
sfinţeniei sale.
3 Fiindcă părintele nostru Elazar şi-
a fixat mintea sa asemeni unei stânci de
mare, spărgând nebunia atacului furtuni
pasiunilor.
4 O preot, vrednic de preoţie, tu nu
ţi-ai pângărit gura ta, nici nu ţi-ai stricat
pântecele cu carne necurată, care ai
lăsat loc numai pentru milă şi puritate.
5 O confesor al Legi şi filosof al
vieţi Divine! Astfel trebuie să fie ce-i ce
slujesc Legi şi o apără cu sângele lor şi
8

107. cu sudoarea onorabilă pe chipul
suferinţelor de moarte.
6 Tu, părinte ce-ai fortificat
fidelitatea noastră faţă de Lege, prin
neclintirea ta până la slavă; şi ai vorbit
cu onoare în sfinţenie şi nu ţi-ai pătat
cuvintele tale şi ai confirmat cuvintele
divine filozofând prin faptele tale; om
bătrân care ai fost mai tare decât
chinurile.
7 O respect abil bătrân, care ai fost
nepărtinit în flăcări, devenind rege
minunat al pasiunilor, Elazar.
8 Precum părintele nostru Aron,
înarmat cu cădelniţa, a fugit de la un
capăt la celălalt al parohiei, împotriva
îngerului arzător şi l-a învins; iar fiul lui
Aron, Elazar, find topit în flăcări, a
rămas neclintit în Raţiunea sa.
9 Şi mai minunat ca toate, el a fost
bătrân cu membrele slăbite şi muşchi
relaxaţi şi nervi plăpânzi şi a crescut
iarăşi într-un tânăr suflet al Raţiuni şi
asemeni lui Isac, întorcând cu Raţiunea
tortura spre neputinţă.
10 O anii binecuvântaţi, stimat cap
cărunt, o viaţă credincioasă Legi şi
perfecţiune pecetluită cu moartea!
11 Cu siguranţă atunci, dacă un
bătrân a dispreţuit torturile până la
moarte de dragul dreptăţi, atunci trebuie
admis că Raţiunea Inspirată, este abilă să
conducă pasiunile.
12 Dar unii pot jura că nu toţi
oameni sunt stăpâni ai pasiunilor, fiindcă
nu toţi oameni au Raţiunea iluminată.
13 Dar dacă aceia cu toată inima lor
ar iubi dreptatea, cu gândul lor primar, ei
ar fi abili să stăpânească slăbiciunile
cărni, dând crezare faptului că prin
Dumnezeu ei nu vor pieri; precum
patriarhul nostru Avram şi Isac şi Iacob,
n-au pierit ci au trăit în Dumnezeu.
14 Căci nu este nimic contradictor în
anumite persoane care sunt slugi ai
pasiuni, în consecinţa Raţiuni lor
neputincioase.
15 Căci cine este filosof urmând
dreptatea întregilor legi filozofice, da şi-
a pus încrederea în Dumnezeu, îşi dă
seama că pentru acele lucruri sfinte,
merită să înduri acele chinuri de dragul
virtuţi, iar pasiunea sa va rămâne
necucerită de dragul dreptăţi.
16 Căci înţeleptul şi stăpânul de sine,
este un singur un om brav, stăpân al
pasiunilor.
17 Da, căci chiar şi tineri băieţi, fiind
filosofi ai Raţiuni de virtute, care este în
acord cu dreptatea, au triumfat chiar şi
mai mari chinuri.
18 Căci văzând tiranul că este
remarcabil de înfrânt în prima sa intenţie
şi neputincios al sili pe bătrân să
mănânce carne necurată, atunci în furia
sa violentă a poruncit gărzi sale să aducă
pe alţi, de data aceasta tineri Evrei; care
dacă vor mânca din carnea necurată, să
fie eliberaţi, dar dacă refuză, să-i
tortureze mai sălbatic.
19 Prin aceste porunci ale tiranului,
şapte duhovnici au fost aduşi la un loc
cu mama lor în vârstă, prisonieri înaintea
lui, toţi frumoşi şi modeşti şi bine
crescuţi şi atractivi în general.
20 Şi văzându-i tiranul stând în faţa
lui ca de sărbătoare bisericească, cu
mama lor în mijloc, a luat aminte de ei,
fiind mişcat de aspectul lor nobil şi
distins şi a zâmbit la ei şi chemându-i
mai aproape, le-a zis:
21 "Tinerilor, eu vă doresc binele la
fiecare din voi şi admir frumuseţea
voastră şi vă dau onoare vouă fraţi toţi
laolaltă. Aşa că nu numai că vă sfătuiesc
să nu persistaţi la nebunia acelui bătrân
care deja a suferit, ba chiar vă implor să-
mi daţi ascultare şi să-mi deveniţi supuşi
amicali ai mei.
22 Căci precum sunt abil să-i
pedepsesc pe cei neascultători, la fel sunt
9

108. abil să-i avansez pe ce-i ce-mi dau
ascultare.
23 Fiţi asiguraţi că vi se va oferi o
importantă poziţie şi autoritate în slujba
mea, dacă veţi alunga străvechea voastră
lege prin politeţea voastră.
24 Împărtăşiţi viaţa Elenă şi umblaţi
pe o cale nouă şi inspiraţi o nouă plăcere
în tinereţea voastră; căci dacă mă veţi
înfuria prin neascultarea voastră, mă veţi
forţa să intreprind penalităţi groaznice şi
pe fiecare din voi în parte să vă supun la
moarte prin tortură.
25 Aveţi milă de voi, căci chiar eu
oponentul vostru, am milă de tinereţea şi
frumuseţea foastră.
26 Veţi avea voi în considerare acest
lucru, că dacă nu-mi veţi da ascultare,
atunci nu vă rămâne alceva decât să fiţi
supuşi morţi prin tortură!"
27 După aceste spuse, el a poruncit
ca instrumentele de tortură să fie aduse
înaintea lor, cu intenţia de-ai determina
ca prin frică să mănânce carne necurată.
28 Şi după ce ostaşi au adus roţile şi
dislocatoarele de articulaţii şi roţile de
tortură, sfărâmătoarele de oase şi
catapultele, cazanele şi vasele cu mangal
şi răsucitorul pentru degete şi cleşti din
fier, despicătoarea şi stigmatul; tiranul a
vorbit din nou şi a zis:
29 "Acum ştiţi mai bine, ce vă va
aştepta, flăcăilor mei, iar dreptatea căreia
voi îi slujiţi, va fi îndreptăţită de
constrângerea schimbări voastre."
30 Dar auzind ei îndemnările lui şi
văzând aceste instrumente groaznice, nu
numai că n-au arătat frică, ci au înălţat
filosofia lor în opoziţie de ce-a a
tiranului şi prin dreapta lor Raţiune, au
tulburat tirania sa.
31 Şi în plus presupunând că vreunul
dintre ei ar fi fost slab de înger, s-au laş,
ce fel de replică ar fi folosit ei? Nu s-ar
fi întâmplat în felul următor:
32 "Vai! Creaturi mizerabile ce
sântem noi şi nebuni peste măsură! Când
regele ne învaţă şi ne face nouă apel în
termeni regali, să nu-i dăm noi lui
ascultare?
33 De ce ne încurajăm noi cu dorinţe
deşarte şi îndrăznim în neascultare, care
ne va costa pe noi viaţa? Oare nu fraţilor
mei, ne vom teme de groaznicele
instrumente care cântăresc cu greutate în
torturi şi vom abandona lăudăroşenia
aceasta goală şi această fatală soartă?
34 Să ne fie milă de tinereţea noastră
şi să avem considerare faţă de mama
noastră vârsnică şi să ne supunem cu
inima, căci dacă nu ne vom supune, vom
muri.
35 Şi chiar justiţia divină va avea
milă de noi, căci ne-am supus regelui de
frică. De ce să alungăm de la noi această
viaţă dragă şi să ne deprivăm pe noi de
această lume dulce?
36 Să nu străduim fără trebuinţă şi
nici cu deşărtăciune să nu invităm
tortura noastră.
37 Căci chiar nici Legea nu ne-ar
acuza pe noi la moarte, căci am fost
speriaţi de instrumentele de tortură.
38 De ce astfel de nemulţumire să ne
inflame pe noi, când o ascultare va fi
favorabilă pentru noi şi putem avea o
viaţă paşnică, dându-i regelui
ascultare.?"
39 Însă nu astfel de vorbe au scăpat
din gura acestor tineri la uşa torturi, nici
astfel de gânduri nu le-au trecut prin
minţile lor.
40 Căci ei au fost dispreţuitori de
pasiuni şi stăpâni peste pedepse şi
dureri.
Cap. V
1 Astfel nu a terminat bine tiranul
concluziunea sa de îndemnare de a
10

109. mânca ei carne necurată, că toţi într-un
glas laolaltă, într-un suflet, au zis către
el:
2 "De ce amâni tu tiranule? Noi
suntem pregătiţi de-a pieri mai de grabă
decât să încălcăm poruncile părinţilor
noştri.
3 Căci noi prin aceasta am face şi
pe străbuni noştri de ruşine, dacă n-am
umbla în ascultarea Legi şi n-am asculta
sfaturile lui Moise.
4 Tiranule, tu care ne-ai îndemnat
să încălcăm Legea, nu ne urâ, ci fie-ţi
milă;
5 Căci noi stimăm mila ta, dându-
ne viaţa noastră în schimbul ne încălcări
Legi, lucru mai tare de purtat decât
moartea.
6 Tu ne-ai speriat prin ameninţările
tale de moarte, sub chinuri, precum ai
făcut puţin mai înainte cu Elazar, dar n-
ai învăţat nimic de la el.
7 Dar dacă acest bătrân din Evrei a
îndurat torturile de dragul dreptăţi, până
la moarte, cu mai mare ardoare, noi
tineri vom dispreţui torturile
constrângeri tale peste care bătrânul
nostru învăţător la fel a triumfat.
8 Prin urmare, fă-ţi procesul
tiranule şi de vei lua tu vieţile noastre de
dragul dreptăţi, să nu crezi că ne vei
îndurera cu torturile tale.
9 Căci noi prin implorarea acestor
grele îndurări, vom primi răsplata
virtutei: Însă tu pentru crimele acestea
sălbatice, vei suferi de la mâinile justiţiei
divine, torturile cumplite ale focului cel
veşnic."
10 Aceste cuvinte ale tinerilor a
sporit mânia tiranului mai tare, nu numai
din cauza neascultări ci şi din
ingratitudinea lor.
11 Aşa că prin poruncile sale, a fost
biciuit mai întâi cel mai în vârstă dintre
fraţi, pe care l-au dezbrăcat de haine şi l-
au legat de ambele mâini şi braţe, cu
nişte curele.
12 Dar după ce l-au biciuit până la
istovirea lor şi n-au obţinut nimic, l-au
întins peste roată.
13 Şi acolo nobilul tânăr a fost
torturat până ce oasele sale n-au fost
scoase din articulaţii, apoi articulaţie cu
articulaţie i-a fost smulsă. Iar el a
denunţat tiranului prin următoarele
cuvinte:
14 "O tu tiran prea abominabil, tu
duşman al justiţiei divine şi nebun
însângerat, tu m-ai chinuit pe mine în
halul acesta nu pentru omoucidere, nici
pentru impietate ci pentru a acuza Legea
lui Dumnezeu."
15 Iar când ostaşi l-au auzit pe el, i-
au zis lui: "Acceptă să mănânci ca să fi
eliberat de chinuri." Dar el le-a zis lor:
"Metodele voastre, mizerabili mezini, nu
sunt destul de crude pentru a captiva
Raţiunea mea. Smulgeţi-mi braţele,
ardeţi-mi carnea şi răsuciţi-mi
membrele, prin toate torturile şi vă voi
arăta că locul virtutei a fiilor de Evrei,
este de necucerit."
16 Şi spunând astfel, ei i-au pus
cărbuni aprinşi peste el şi au încordat
roata, mai tare.
17 Şi întreaga roată a fost pătată de
sângele său, iar cărbuni aprinşi s-au stins
de mulţumirea trupului său, căzând jos.
Iar bucăţile de carne rotunjeau peste osia
roţi.
18 Şi cu trupul său deja măcelărit,
acest tânăr cu suflet mărinimos, ca un
adevărat fiu al lui Avram, nici n-a oftat
la toate acestea, ci suferind focul în
incorupţie, în mod nobil le-a îndurat pe
toate, spunând:
19 "Urmaţi exemplul meu, fraţilor.
Să nu mă părăsiţi şi să nu renegaţi frăţia
noastră şi nobleţea sufletului nostru.
20 Purtaţi războiul cel sfânt şi
onorabil, în numele dreptăţi, prin care
11

110. dreapta Providenţă care priveşte asupra
părinţilor noştri, să fie milostivă cu
poporul nostru şi să ne răzbune de
blestematul tiran."
21 Şi prin spusele acestea, tânărul
sfânt şi-a dat duhul.
22 Până toţi s-au mirat neclintirea
sufletului său, gardieni l-au adus pe al
doilea frate după vârsta de ani şi
înhăţându-l cu ferocitate, l-au fixat pe
catapult.
23 Dar când au auzit răspunsul său
nobil, l-a întrebarea lor, dar va vrea să
mănânce, s-au să fie torturat? Aceste
bestii panteroide, cu nişte ghiare de fier
i-au rupt toată carnea de pe obraji săi şi
i-au despicat toată pielea de pe cap.
24 Însă el neclintit le-a îndurat pe
toate, spunând: "Ce dulce este forma
morţi de dragul dreptăţi părinţilor
noştri!"
25 Iar tiranului i-a zis: "Trian,
printre tiranii cei mai neândurători, nu ţi
se pare ţie, că din acest moment tu însuţi
vei suferi torturi mai mari decât ale
mele, căci văzut-am aroganţa ta tiranică
învinsă de îndurarea iubiri dreptăţi
mele?
26 Căci eu sufăr în aceste dureri
pentru fericirea care va veni prin virtute,
pe când tu eşti în chinuri glorificând
impietatea ta; de care nu vei scăpa vreo
dată, tiran abominabil, de cazna mâniei
divine."
27 Iar după ce în mod brav şi-a
întâlnit moartea sa, cel de-al treilea fiu a
fost adus fiind implorat de mulţi să guste
şi să fie cruţat.
28 Dar el a răspuns cu voce tare:
"Sânteţi voi ignoranţi de faptul că acelaşi
tată care m-a crescut pe mine şi pe fraţi
mei cei morţi şi mama noastră, care ne-a
dat naştere, ne-au crescut cu aceiaşi
doctrină?
29 Nu voi renega osul nobil al
fraternizări.
30 De aceea dacă voi aveţi vreun
instrument de tortură, aplicaţi-l peste
acest trup al meu, căci sufletul nu mi-l
puteţi atinge, nici dacă veţi vrea."
31 Dar fiind foarte furioşi de spusele
lui înţepătoare, i-au dislocat mâinile şi
picioarele cu instrumentele lor şi i-au
smuls membrele din găvanuri şi le-au
destins. Apoi i-au răsucit degetele şi
braţele şi picioarele şi coturile.
32 Dar ne putând în nici un mod
strangula duhul său, i-au jupuit pielea şi
o parte din degete i-au smuls şi i-au luat
scalpul, în fel scitic de pe cap şi l-au
îndreptat apoi spre roată.
33 Iar pe roată, ei i-au răsucit
spinarea până nu şi-a văzut carnea sa
suspendată şi smulsă şi gute de sânge
scurgându-se din măruntaiele sale.
34 Iar pe punctul de-a muri, a zis:
"Noi, abominabile tiran, suferim aceasta
pentru înălţarea noastră şi virtutea lui
Dumnezeu. Dar tu din impietatea ta şi
sălbăticia ta vei îndura chinuri fără
sfârşit."
35 Şi după ce acest om a murit
vrednic de fraţi săi, ei l-au adus pe cel
de-al patrulea şi i-au zis: "Nu fi şi tu
nebun ca fraţi tăi, ci supune-te regelui şi
cruţă te."
36 Dar el le-a zis lor: "Voi pentru
mine nu aveţi foc atât de excesiv, ca să
mă faceţi să fiu laş.
37 Pentru moartea binecuvântată a
fraţilor mei, pentru osânda eternă a
tiranului şi pentru gloria vieţi drepte, eu
nu voi refuza nobila mea frăţie.
38 Născoceşte torturi tiranule, ca să
înveţi că sunt frate cu ce-i ce deja au fost
torturaţi."
39 Când a auzit aceasta, însetatul de
sânge, ucigaşul şi cumplit abominabilul
Antiocus, a poruncit să-i taie limba.
40 Dar el a zis: "Chiar dacă-mi vei
tăia limba, Dumnezeu mă va auzi.
12

111. 41 Iată îmi voi scoate limba, gata să
mi-o tăiaţi. Tăiaţi-o, căci nu veţi opri
Raţiunea mea.
42 Cu plăcere noi ne dăm membrele
noastre spre mutilare, pentru cauza lui
Dumnezeu.
43 Căci Dumnezeu, iute se va repezi
după tine, căci tu tai limba care cântă
cântări de laudă către El."
44 Şi după ce-a fost şi acest om
omorât în agoniile torturilor, al cincilea
frate, a zis: "Nici eu nu mă voi da înapoi
tiranule, să demand torturile de dragul
virtutei.
45 Da, de unul singur vin înainte, ca
ucigându-mă, tu să fi mai înticăloşit, ca
să sporesc penalitatea justiţiei Cereşti
împotriva ta.
46 O duşmani ai virtutei şi duşmani
ai oamenilor, pentru ce crimă ne
distrugeţi voi în felul acesta?
47 Ţi se pare lucru rău ţie, că noi
slujim Creatorului şi trăim după virtutea
Legi Sale?
48 Căci aceste lucruri sunt vrednice
de onoare, nu de tortură, dacă poţi tu
înţelege aspiraţiile umane şi nădejdea în
Dumnezeu.
49 Iată acum fiind duşman al lui
Dumnezeu, ai făcut război cu slujnici
Lui."
50 Astfel vorbind, ostaşi l-au luat şi
l-au adus în faţa catapultei. L-au pus în
genunchi şi l-au fixat şi legat cu clame
din fier, smulgându-i muşchi peste
unduitor. Astfel spatele fiindu-i făcut sul
asemeni unui scorpion şi fiecare
articulaţie era dislocată.
51 Şi astfel în dureri îngreunate
pentru respiraţie şi în chinurile trupeşti,
el a exclamat: "Glorios tiran, glorios
împotriva voinţei tale, dar în favoarea
acordată mie, căci prin torturile tale
onorabile, ai arătat fidelitatea mea pentru
Lege."
52 După moartea acestuia şi al
şaselea a fost adus, fiind doar un copil,
care a răspuns tiranului la întrebarea sa,
dacă este dispus să mănânce:
53 "Eu nu sunt atât de matur ca fraţi
mei după vârstă, dar la minte, da. Căci
noi am fost născuţi şi crescuţi pentru
aceiaşi propunere şi suntem egali de a
muri laolaltă pentru aceiaşi cauză şi dacă
ai hotărât să ne torturezi pentru
mâncarea necurată, atunci torturează."
54 Şi vorbind aceasta, ei l-au adus la
roată şi cu grijă l-au încordat şi i-au
dislocat oasele din spate şi au pus foc
peste el.
55 Şi l-au ars pe spate cu frigarul
înroşit şi înţepându-l cu el, i-au ars la fel
şi măruntaiele.
56 Iar el în toiul torturilor sale a
exclamat: "O luptă vrednică de sfinţi, în
care s-au găsit atâţia duhocnici ai noştri,
pentru cauza dreptăţi, căci am implorat o
întrecere în torturi şi n-am fost cuceriţi!
57 Căci, tiranule înţelegerea
dreptăţi, este de neânvins.
58 În armura virtutei merg bucuros
fraţilor mei, în moarte şi prin mine să
adaug o pedeapsă în plus, inventatorului
de torturi şi duşmanului de adevăr şi
dreptate.
59 Noi şase tineri am învins tirania
ta. Căci neputinţa ta n-a putut să altereze
Raţiunea noastră şi să ne forţeze să
mâncăm carne necurată şi de aceea te-
am învins.
60 Focul tău este rece pentru noi,
instrumentele tale de tortură pe noi nu
ne-au chinuit, iar violenţa ta este
neputincioasă.
61 Căci gardieni tăi ne-au fost nouă
ofiţeri, nu ai tiraniei, ci ai Legi Divine şi
de aceea Raţiunea noastră a rămas
necucerită."
Cap. VI
13

112. 1 Apoi după ce-a murit şi acesta cu
moarte binecuvântată, cel de-al şaptelea
fiu a fost aruncat în cazan, fiind şi cel
mai tânăr.
2 Însă tiranul exasperat find de
fraţi săi, a simţit milă faţă de copil şi
văzându-l deja legat l-a chemat să se
apropie şi căutând să-l convingă, i-a
spus:
3 "Tu ai văzut nebunia sfârşitului
fraţilor tăi, căci ei prin neascultarea lor
au fost nimiciţi până la moarte. Cu tine
va fi la fel, dacă nu dai ascultare şi pe
tine te vom tortura în mod mizerabil şi
vei fi omorât înainte de vreme. Însă,
dacă vei asculta, tu vei fi prietenul meu
şi vei fi avansat într-un oficiu înalt în
afacerile împărăţiei."
4 Şi după ce-a apelat în felul acesta
către copil, a trimis mamei sale poruncă,
crezând că în jalea ei pentru ultimul ei
fiu, să-l convingă să se supună şi să fie
cruţat.
5 Însă mama vorbind în limba
Evreică, după cum vom vedea ulterior, l-
a încurajat pe băiat, iar el a zis către
gardieni: "Lăsaţi-mă, ca să pot vorbi cu
regele şi cu toţi curteni lui."
6 Şi ei s-au bucurat din cauza
aceasta şi s-au grăbit al lăsa.
7 Şi alergând sus spre vasul înroşit
cu mangal, a strigat: "Tiran impios şi cel
mai netrebnic dintre păcătoşi, nu-ţi este
ruşine să-ţi ei binecuvântare şi împărăţie
din mâna lui Dumnezeu, dar să-i ucizi pe
slujnici săi şi să-i torturezi pe cei ce
urmează calea dreptăţi?
8 Pentru care motiv, justiţia divină
te va înmâna pe tine la o mai rapidă şi
eternă flacără şi tortură, care nu se va
opri de la tine în veci.
9 Nu-ţi este ruşine să fi om, ticălos
cu inimă de fiară sălbatică, ce vrei să-i
faci pe oameni să fie ca tine, făcuţi din
aceleaşi elemente, să le tai limbile, să-i
biciuieşti şi torturezi în halul acesta?
10 Dar până ce ei au fost credincioşi
dreptăţi lor în Dumnezeu prin morţile lor
nobile, tu ai strigat în mod mizerabil:
Cine sunt eu! Prin crimele tale nedrepte
asupra susţinătorilor virtutei."
11 Apoi aşteptând la marginea
morţi, a zis: "Eu nu voi renega mărturiile
fraţilor mei.
12 Şi chem asupra Dumnezeului
părinţilor mei să fie milostiv naţiuni
mele.
13 Iar tu vei fi pedepsit de două ori
şi în viaţa aceasta şi în cealaltă, după
moarte."
14 După această rugăciune, el s-a
aruncat singur în cazanul înfierbântat şi
aşa şi-a dat duhul.
15 Dacă prin urmare, cei şapte
duhovnici au dispreţuit torturile chiar
până la moarte, este dovedit că Raţiunea
Inspirată este superioară pasiuni.
16 Căci dacă ei ar fi dat răgaz
pasiunilor lor, s-au suferinţelor şi ar fi
mâncat carne necurată, atunci am fi zis
că ei au fost cuceriţi.
17 Însă în cazul acesta, n-a fost aşa.
Din contra, prin Raţiunea lor, care a fost
lăudată în Dumnezeu, ei s-au înălţat de
la pasiunile lor.
18 Şi este imposibil de a nega
supremaţia minţi, căci ei au dus victorie
asupra pasiunilor şi durerilor lor.
19 Cum vom face noi altfel ca să
admitem stăpânirea dreptei Raţiuni
asupra pasiuni a acestor oameni, care nu
s-au dat la o parte de la agonia
chinurilor?
20 Căci chiar ca nişte
semnalizatoare din porturi, au ripostat
asaltelor de valuri şi au oferit o calmă
intrare spre cer. Deci cele şapte
semnalizatoare, turnuri ale dreptei
Raţiuni ale acestor tineri, au apărat
14

113. dreptatea cerului şi au înfrânt furtuna
pasiunilor.
21 Ei au format sfânta galerie a
dreptăţi precum s-au încurajat unii pe
alţii, spunând:
22 "Să murim confraţi, o duhovnici
ai Legi.
23 Să ne amintim de ce-i trei Fii de
la curtea Asiriană, care au dispreţuit
acelaşi calvar al furnalului.
24 Să nu ne întoarcem de la dovada
dreptăţi."
25 Iar unul a zis: "Fraţilor, fiţi de-o
bună ovaţie", iar altul: "Purtaţi nobleţea
noastră" şi altul evocând trecutul:
"Amintiţivă-ţi de originea voastră şi
pentru cine Isac trebuia să fie jertfit."
26 Şi fiecare şi toţi laolaltă, privind
unul la celălalt au vorbit foarte înţelept
şi curajos: "Cu toată inima ne vom
consacra noi lui Dumnezeu, care ne-a
dat nouă suflete şi ne-a dat trup pentru
păstrarea Legi.
27 Să nu ne temem de cel ce
gândeşte să ne omoare, căci în mare
durere şi primejdie vor fi sufletele şi în
chinuri veşnice vor fi ele, a celor ce
păcătuiesc în poruncile lui Dumnezeu.
28 Să ne înarmăm, prin urmare, cu
Raţiune divină stăpână a pasiunilor.
29 Căci după acestea înaintaşi noştri
Avram, Isac şi Iacob, primi ne vor şi ne
vor lăuda."
30 Şi fiecare cum a fost târât la
moarte, a zis celorlalţi: "Să nu ne
ruşinaţi pe noi cei care deja am pierit."
31 Nu puteţi fi ignoranţi nici la
iubirea duhovnicilor, căci Providenţa
divină şi înţelepciunea le-a dat moştenire
încă din coapsele mamei lor. Ei find de
aceaşi sânge, din acelaşi suflet, născuţi
în acelaşi mod. Au supt lapte de la
acelaşi izvor, deci sufletele lor au fost
alăptate la un loc şi s-au apropiat mai
tare unul faţă de altul, plus întâlnirea
zilnică şi educaţia comună pe care au
primit-o în Legea lui Dumnezeu.
32 Astfel că iubirea fraţilor între ei a
fost puternică. Cei şapte duhovnici au
trăit într-o armonie reciprocă, ceea ce a
întărit iubirea lor mai mult. Entuziasmul
lor comun pentru frumuseţea morală şi
bunătate i-a înălţat mai tare, armonia
reciprocă care în conjuncţie cu mila lor,
a întărit iubirea de frate între ei mai
mult.
33 Şi natura, prietenia şi virtutea lor
a sporit ardoarea iubiri frăţeşti. Nu mai
spun de fraţi care n-au ajuns a fi omorâţi
încă, ci au aşteptat şi au văzut tortura
groaznică a fraţilor lor; care i-a încurajat
şi îndemnat mai mult să suporte agonia.
Astfel nu numai că au dispreţuit proprile
lor torturi, ci au şi cucerit pasiunile lor
prin afecţiunea frăţească pentru
duhovnici lor.
34 O minte Raţională, împărăteasă
mai mult ca liberă a armoniei celor şapte
fraţi, sfântă şi coordonată de muzica
milostiviri!
35 Nici unul din cei şapte fraţi nu s-
au dat de partea laşităţi, nici unul nu s-a
dat înapoi de la moarte, ci cu toţi au
grăbit la ea prin tortură, alergând pe
calea imortalităţi.
36 Căci precum mâinile şi picioarele
se mişcă în armonie cu promptitudinea
sufletului, aşa tineri cei sfinţi, prompţi în
sufletul veşnic al religiei, de dragul ei,
au mers în armonie la moarte.
37 Şapte sfinţi, duhovnici ai
armoniei.
38 Căci precum cele şapte zile ale
creaţiei lumi încununează religia, astfel
cei şapte tineri au ales a încununa
duhovnicia lor şi fără îndoială au adus
teroarea torturilor.
39 Noi ne îngrozim când auzim de
suferinţele tinerilor, însă ei nu numai că
le-au văzut cu ochii lor şi au auzit la faţa
locului, ci au simţit junghiul şi tortura
15

114. prin foc şi le-au îndurat. Ce agonie mai
mare poate fi găsită?
40 Căci ascuţită şi strictă este
puterea focului şi iute le-a destrămat
trupul lor.
41 Şi gândiţi că nu este minunat că
Raţiunea acelor oameni a triumfat peste
torturi, când chiar sufletul de femeie a
dispreţuit o mai mare durere; căci mama
celor şapte tineri a îndurat chinurile
pentru fiecare din ei în parte.
42 Consideraţi numai cât de
multiplu este dorul inimi ei, căci
sentimentele faţă de copii ei, sunt pentru
ea mijlocul lumi şi întradevăr chiar şi
animalele au afecţiuni pentru pui lor şi
iubire similară cu ce-a a oamenilor.
43 De exemplu printre păsări, una
îmblânzită adăpostindu-se sub acoperişul
nostru,îşi apără cuibul şi pui ei. La fel şi
acelea ce se cuibăresc pe înălţimile
munţilor şi printre stânci şi cele din
copaci şi de pe crengi, care clocesc
acolo, la fel îl va alunga pe intrus.
44 Iar dacă pasărea mamă, nu este în
stare să-l alunge, ea zboară împrejurul
cuibului în pasiunea iubiri, chemându-i
pe pui în propria lor limbă, ajutându-i pe
ei orcum va putea.
45 Dar ce nevoie avem noi despre
exemplul iubiri dintre animalele cele
iraţionale; căci chiar şi printre albine în
sezonul fagurilor, ele se feresc de intruşi,
înţepând cu acele lor ca o sabie pe cei ce
se apropie de faguri şi se luptă cu ei
chiar până la moarte!
46 Dar ea, mama acestor tineri, cu
un suflet ca al lui Avram, nu s-a mişcat
de la atitudinea ei fermă, în afecţiunea
faţă de fii ei.
Cap. VII
1 O Raţiune, a fiilor, doamnă peste
pasiuni! Religie, care ai fost mai dragă
mamei decât fiii ei!
2 Mama lor a avut două alegeri în
faţa ei: Religia, s-au salvarea vieţilor
celor şapte fii ai ei, în acord cu
promisiunea tiranului. Ea a ales mai de
grabă religia, care le-a salvat fiilor ei
viaţa eternă în acord cu Dumnezeu.
3 Cum aşi putea să expun iubirea
pasionată a părinţilor faţă de copii? Noi
marcăm minunata asemănare a sufletului
nostru, cu cel al tandrului copil şi mai
mult ca toată simpatia mamei pentru
copii ei, care este mai profundă decât ce-
a a tatălui.
4 Căci femeia are un suflet moale
decât bărbatul şi cu câţi mi mulţi copii
are, cu atât mai mare este şi iubirea
pentru ei.
5 Dar printre toate mamele,
mama celor şapte fraţi a fost de-o iubire
mai profundă pentru fiii ei decât restul.
Văzând naşterea lor a simţit dragul
matern pentru fructele sânilor ei, dar
fiind constrânsă din cauza acestor
junghiuri, frica de Dumnezeu a învins.
6 Şi mai mult frumuseţea morală
şi bunătatea fiilor ei şi supunerea faţă de
Lege, a sporit mai mult puterea maternă
a iubiri ei.
7 Căci ei erau drepţi şi cumpătaţi şi
bravi şi mărinimoşi, iar iubirea dintre
fraţi şi mama lor era astfel că ei au dat
ascultare mamei lor în a păzi Legea chiar
până la moarte.
8 Dar cu toate acestea că ea a
trecut prin atâtea ispite care au
înjunghiat instinctele ei materne, puterea
Raţiuni ei n-a fost în nici un moment
clintită, ci încă i-a mai încurajat pe
fiecare fiu al ei în parte, să-şi de-a viaţa
pentru religie.
9 O natură sfântă şi iubire
părintească şi dor părintesc pentru copii
16

115. şi recompensă a hrăniri lor, neânvinsă
maternitate!
10 Mama i-a văzut pe ei unul câte
unul batjocorit şi ars în flăcări, dar a
rămas neclintită în suflet, de dragul
religiei.
11 Ea a văzut carnea fiilor ei în
flăcări arzând şi extremităţile lor,
mâinile şi picioarele împrăştiate pe
pământ şi pielea lor jupuită, din cap până
la obraji, răsucită ca o mască.
12 O maică care şti junghiuri mai
ascuţite decât cele din travalii! Femeie,
singură printre femei, fructele sânilor tăi
au fost religie perfectă!
13 Primul tău născut dându-şi duhul,
nu ţi-a alterat atitudinea, nici cel de-al
doilea, privind spre tine cu ochii de milă
în torturile sale, nici al treilea expirând
duhul său.
14 Nici n-ai plâns când în faţa
ochilor tăi de şapte ori s-au petrecut
aceleaşi dureri înţepătoare, nici când ai
văzut pe nările lor ţâşnind semnul
apropieri morţi.
15 Când ai văzut tu carnea despicată
a fiilor tăi şi mâinile lor tăiate şi
coapsele jupuite şi trupurile căzute unul
peste altul, iar locul îmbulzit de
mulţimea de spectatori care priveau
torturile fiilor tăi, dar tu n-ai lăsat o
lacrimă.
16 Nici melodiile sirenelor, nici
cântecele lebedelor nu pot da un astfel
de şarm, precum vocile fiilor ce vorbeau
mamei lor în mijlocul torturilor.
17 Cât de multe şi groaznice au fost
torturile cu care maica fiilor a fost
chinuită, până ce fii ei erau măcelăriţi în
flăcări?!
18 Însă Raţiunea Inspirată i-a liniştit
inima ei cu o tărie bărbătească şi-a
exaltat-o, ca să nu i-a seama la dorul
iubiri de mamă.
19 Astfel ea a văzut exterminarea
celor şapte fii ai ei şi o mulţime
diversificată de torturi la care ei au fost
supuşi, pe care nobila maică le-a suferit
împreună cu plăcerea credinţei în
Dumnezeu.
20 Căci ea a cuprins în mintea ei, de
parcă ar fi o susţinătoare vicleană în
camera justiţiei şi mamă a iubiri cu
copiii în chinuri; şi s-a făcut că ea a avut
două voturi de ales în privinţa fiilor ei,
una pentru moartea şi alta pentru viaţa
lor. Însă ea n-a ales viaţa aceasta pentru
ai salva pe scurt timp, ci ca o adevărată
fică a lui Avram, a chemat în mintea ei
curajul şi frica de Dumnezeu.
21 O maică a neamului, dovadă a
Legi, apărătoare a religiei noastre şi
câştigătoare de răsplată a efortului tău
propriu.
22 O femeie nobilă de rezistenţă,
mai bravă ca luptători!
23 Căci precum Arca lui Noe, astfel
ai suportat tu povara răbufniri potopului
lumii, pentru a păzi Legea; biciuită de
valurile spumegânde ale pasiunilor şi
purtată de curenţii puternici ai torturilor
fiilor tăi, ai cucerit furtuna devastatoare
de dragul religiei tale.
24 Prin urmare, dacă această femeie
avansată în ani şi mamă a şapte fii, a
îndurat ostilităţile de tortură a fiilor ei
până la moarte, atunci Raţiunea Inspirată
cu precădere trebuie să fie superioară
stăpână peste pasiuni.
25 Şi am dovedit în acord cu această
întâmplare, că nu numai bărbaţi au
triumfat peste suferinţele lor, ci şi o biată
femeie a dispreţuit cele mai
înspăimântătoare chinuri.
26 Căci nici leii lui Daniel n-au fost
aşa de sălbatici, nici furnalul lui Mişael
n-a fost atât de arzător, precum a fost de
înflăcărat instinctul ei matern în
chinurile celor şapte fii ai ei.
27 Însă pe ea religia a purtat-o şi
Raţiunea maici a învins pasiunile ei,
puternice precum erau ele.
17

116. 28 Căci dacă ar fi fost această
femeie slabă de înger şi ar fi dispreţuit
maternitatea ei şi ar fi plâns din pricina
lor, atunci poate s-ar fi întâmplat în felul
următor:
29 "Ah, înmulţită nenorocire a mea
şi mai mult decât atât! Şapte fii am
născut şi am rămas singură.
30 Zadarnice au fost travaliile mele
şi fără prinos a fost însărcinarea mea,
suferinţele celor şapte naşteri şi fructele
mele şi prunci mei.
31 În zadar, vai fiilor mei, am
îndurat chinurile naşterilor mele şi mai
grea creştere a voastră.
32 Vai, pentru fiii mei, cei încă
neânsuraţi şi cei însuraţi, dar fără
odrasle; căci nu voi mai vedea pe fiii
voştri şi cine-mi va spune, bunică?
33 Vai mie, de frumuseţea fiilor
mei, căci stau văduvită şi pustiită, vai de
capul meu! Cine mă va înmormânta pe
mine?"
34 Însă sfânta şi temătoarea de
Dumnezeu mamă, nu s-a văitat cu o
astfel de zbuciumare, nici n-a conjurat ea
pe vreunul din ei să scape de la moarte,
nici când au murit, nu s-a lamentat ea, ci
parcă având un suflet de diamant a
numărat vieţile fiilor ei într-u veşnicie şi
i-a conjurat şi îndemnat mai de grabă să-
şi de-a viaţa de dragul religiei.
35 O maică luptătoare a lui
Dumnezeu în cauza religiei, femeie
vârsnică, tu l-ai înfrânt pe tiran prin
îndurările tale şi ai fost găsită mai
puternică decât un bărbat în fapte
precum şi în vorbe.
36 Căci întradevăr, când ai fost pusă
în juguri cu fiii tăi, tu ai văzut moartea
lui Elazar find torturat şi ai zis fiilor tăi
în limba Ebraică:
37 "Fii mei, nobilă este credinţa, iar
voi aţi fost chemaţi a fi martori ai naţiuni
noastre. Luptaţi prin urmare, mai cu zel
pentru Legea străbunilor noştri.
38 Căci ruşine ar fi, dacă acest
bătrân le-a îndurat pe toate de dragul
religiei, voi care sunteţi tineri să vă daţi
înapoi de la pedeapsă.
39 Amintiţivă-ţi că de dragul lui
Dumnezeu aţi fost născuţi pe lume şi aţi
trăit, prin urmare lui Dumnezeu îi
datoraţi să înduraţi pedeapsa de dragul
Lui. Căci pentru cine alcineva părintele
nostru Avram s-a grăbit să-l jertfească
pe fiul său Isac, părintele naţiuni noastre,
iar Isac văzând cuţitul tatălui său
îndreptat spre el, n-a zis nimic?
40 Şi Daniel cel drept, care a fost
aruncat la leii şi Anania, Azaria şi
Mişael, care au fost aruncaţi în cuptorul
de foc şi au îndurat de dragul lui
Dumnezeu.
41 Aşa şi voi având aceaşi râvnă în
Dumnezeu, nu vă daţi înapoi, căci ar fi
împotriva Raţiuni, ca voi să cunoaşteţi
dreptatea, dar să nu vă jertfiţi pentru ea."
42 Cu aceste cuvinte maica celor
şapte, i-a încurajat pe fiecare în parte, ca
mai bine să piară, decât să încalce
poruncile lui Dumnezeu; ei bine ştiind
că cel ce moare pentru Dumnezeu, acela
trăieşte pentru Dumnezeu; precum a trăit
Avram, Isac şi Iacob şi toţi patriarhii.
Cap. VIII
1 Unii dintre ostaşi, au declarat că
femeia când a ajuns la rând să fie
torturată până la moarte, s-a aruncat
singură pe rug, ca nici unul dintre
bărbaţi să n-o atingă.
2 O maică care laolaltă cu cei şapte
fii ai tăi ai rupt puterea tiranului şi ai
nimicit răutatea lui şi i-ai dat exemplu de
nobila credinţă.
3 Tu te-ai ridicat în nobleţea ta
asemeni unui acoperiş peste stâlpi fiii
18

117. tăi, iar cutremurele torturilor nu te-au
putut afecta deloc.
4 Bucură-te prin urmare, mamă cu
suflet pur, căci nădejdea îndurărilor tale
te-au adus la mâna lui Dumnezeu.
5 Nici luna printre stele, nu stă aşa
cumplit ca tine, fiind luminată de cele
şapte stele ale tale, în dreptate find în
onoarea lui Dumnezeu şi în cer cu el vei
sta.
6 Căci fiii tăi sunt din sămânţa lui
Avram.
7 Căci ar fi frumos dacă am putea
picta ca nişte mari artişti, povestea
milosteniei tale; oare nu spectatorii s-ar
înfiora de maica cu cei şapte fii, suferind
pentru dreptate, torturi multiple până la
moarte?
8 Şi întradevăr dacă s-ar grava
aceste cuvinte la locurile de veci, ca
urmă scrisă în memoria lor pentru
viitoarele generaţii a poporului nostru, s-
ar scrie: "Aici odihneşte un preot bătrân
şi o femeie în vârstă şi cei şapte fii ai ei,
care au fost molestaţi de un tiran, care-le
a dorit să distrugă naţiunea Evreiască. Ei
au apărat drepturile poporului nostru
privind spre Dumnezeu şi îndurând
torturile până la moarte."
9 Căci adevărat a fost un război
sfânt cel purtat de ei. Căci în acea zi
virtutea i-a dovedit pe ei prin îndurarea
care s-a ridicat deasupra lor, răsplata
victoriei vieţi celei veşnice.
10 Dar primul în luptă a fost Elazar,
pe când maica celor şapte fii a plătit
partea ei, iar duhovnici au luptat.
11 Tiranul a fost adversarul lor, iar
lumea erau spectatorii.
12 Cei drepţi au învins şi i-au
încoronat pe atleţi; cine, decât atleţi
adevăratei Legi?
13 Cine n-a rămas uimit de ei?
Tiranul în persoană şi consiliul său le-au
admirat îndurările lor; care ei acum stau
lângă tronul lui Dumnezeu şi trăiesc
viaţă binecuvântată.
14 Căci Moise a zis: "Toţi care s-au
sfinţit, sunt sub mâna Ta."
15 Şi aceşti oameni, prin urmare, s-
au sfinţit pe ei de dragul lui Dumnezeu;
nu numai că au primit această onoare, ci
prin faptul că duşmanul datorită lor n-a
mai avut putere asupra poporului nostru
şi tiranul a suferit pedeapsa; iar ţara
noastră a fost purificată. Asta ar veni ca
un fel de răscumpărare pentru păcatele
naţiuni noastre; şi prin sângele acestor
drepţi şi prin moartea lor liniştită,
Providenţa divină a salvat Israelul, care
înainte şi-a făcut o intrare rea.
16 Căci văzând tiranul Antiocus,
eroismul virtutei şi îndurărilor lor, sub
torturi, el a dat public ostaşilor săi
exemplul lor de supunere şi astfel i-a
inspirat pe aceşti oameni cu semnul
onoric şi eroic pe câmpul de luptă şi în
asediu de război, astfel că el a prădat şi a
învins pe toţi duşmani săi.
17 O Israeliţi şi fii născuţi din
seminţia lui Avram, supuneţivă-ţi acestei
Legi şi fiţi drepţi în toate privinţele;
recunoscând că Raţiunea Inspirată este
stăpână peste pasiuni şi dureri, nu numai
în interiorul ci şi în exteriorul nostru.
Ceea ce înseamnă că acei oameni,
dându-şi trupul lor spre tortură de dragul
dreptăţi, nu numai că au câştigat
admiraţiunea oamenilor, ci s-au
învrednicit şi de moştenirea divină.
18 Iar prin ei naţiunea a câştigat
pacea şi s-a reântors la Lege ţara noastră
şi s-a eliberat de duşman.
19 Şi răzbunarea la urmărit pe
tiranul Antiocus pe pământ, iar în moarte
a suferit pedeapsa.
20 Căci după ce n-a izbutit cumplit
să constrângă poporul din Ierusalim să
abandoneze obiceiurile părinţilor noştri,
el apoi a părăsit oraşul şi a plecat a lupta
împotriva Perşilor.
19

118. 21 Acum acestea sunt cuvintele pe
care maica celor şapte a vorbit fiilor ei:
22 "Am fost fecioară şi nu m-am
abătut de la casa tatălui meu şi am păzit
coasta ce-a pusă în Eva.
23 Nici o seducere deşartă, nici vreo
înşelăciune de pe câmp, nu m-a corupt
pe mine, nici ademenirea Şarpelui n-a
pângărit puritatea fecioriei mele. Ci am
trăit cu bărbatul meu toate zilele tinereţi
mele, dar când fiii mei au crescut, tatăl
lor a murit.
24 Fericit a fost el, căci a trăit o
viaţă cumpătată cu feciorii şi el n-a ştiut
durerea pierzări lor.
25 Cine, până a fost el încă printre
noi, va învăţat Legea şi profeţi? El ne-a
citit despre Abel, care-le a fost ucis de
Cain şi de Isac, care a fost jertfit şi de
Iosif în robie.
26 Şi ne-a vorbit el nouă despre
Finea, zelosul preot şi va învăţat pe voi
cântarea lui Anania, Azaria şi Mişael în
flăcări.
27 El l-a glorificat deasemenea pe
Daniel în groapa cu lei şi l-a
binecuvântat şi va făcut vouă cunoscute
spusele lui Isaia:
28 'Da chiar trecând tu prin foc,
flacăra nu se va arde de tine.'
29 Ne-a cântat el nouă cântările lui
David psalmistul: 'Multe sunt necazurile
celui drept.'
30 Ne-a cântat el nouă proverbele
lui Solomon: 'El este pomul vieţi pentru
toţi cei ce împlinesc voia lui.'
31 Ne-a confirmat spusele lui
Ezechiel: 'Vor trăi aceste oase uscate?'
Căci el n-a uitat cântarea lui Moise care
ne învaţă: 'Eu voi ucide şi voi da viaţă.
Aceasta este viaţa ta şi binecuvântarea
zilelor tale'."
32 Ah, ce crudă a fost ziua şi n-a
fost crudă, când sălbaticul tiran Grec, a
dat foc strălucitor, pentru strălucitele
sale barbari, când prin pasiunea sa fiartă
a târât spre catapult şi i-a torturat pe cei
şapte fii ai ficei lui Avram şi le-a orbit
ochii lor şi le-a tăiat limbile şi i-a ucis cu
multe chinuri.
33 Din care cauză judecata lui
Dumnezeu îl va prigoni în blestemul
răzbunări.
34 Dar fiii lui Avram şi maica lor
ce-a victorioasă, au fost adunaţi laolaltă
cu înaintaşi lor, primind în dar sufletele
pure şi veşnice de la Dumnezeu, a cărui
slavă este din vecii veciilor.
20

119. Evanghelia uitată a lui Petru
În valea de sus a râului Nil, de partea dreaptă stă situat misteriosul oraş Akhmim,
care a fost numit şi Panopolis. În timpuri străvechi acest oraş a fost capitala districtului
respectiv. Tot aici s-au găsit ruinele unor mănăstiri vechi.
În 1886, o misiune franceză arheologică, excavând mormântul unui monah, a găsit
un manuscris pe pergament. Este vorba de „Evanghelia uitată a lui Petru” pierdută
veacuri în şir , care a fost apoi reconstituită doar o parte din ea de către comunitatea
creştină.
Evanghelia este amintită de Părinţi Biserici Creştine Timpurii, de Serapion episcop
al Antiohiei (190 D.Hr.), Origen, Eusebiu de Cezarea, etc...Răstâgnirea este redată în
această Evanghelie mai amănunţit decât în Evangheliile canonice, aici răstâgnirea şi
învierea având loc în aceiaşi zi.
Cap. I
1 Nici unul dintre Evrei n-a vrut
să-şi spele mâinile, nici chiar Irod, s-
au vreunul dintre judecători lui. Iar
refuzând, Pilat a plecat supărat.
Regele Irod a dat ordin să-l ducă pe
Domunl, spunând: "Ceea ce v-am dat
ordin să faceţi, faceţi."
2 Acolo deoparte stătea Iosif
prietenul lui Pilat şi al Domnului şi
ştiind că-l vor răstâgni, l-a întrebat pe
Pilat să-i dea trupul pentru al
înmormânta. Şi Pilat a trimis la Irod
să ceară trupul şi Irod i-a răspuns:
"Frate Pilat, chiar dacă nimeni nu ni
l-ar fi cerut, noi l-am fi îngropat, mai
ales că ne găsim în faţa sabatului,
fiindcă este scris în lege, că soarele
nu apune peste cel osândit la
moarte."
3 Şi el l-a dat pe mâna poporului
în ziua dinaintea sărbători, celei a
pâini nedospite şi ei l-au luat pe
Domnul şi rotind în jurul lui îl
împunge-au spunând: "Haideţi să
tragem pe Fiul lui Dumnezeu, ca să
primim putere de la el. Şi l-au
îmbrăcat în purpură şi l-au aşezat pe
un scaun de judecător, zicând:
"Judecă cu dreptate, o rege al lui
Izrael." Apoi unul dintre ei a adus o
cunună de spini şi a pus-o pe capul
Domnului, iar alţi au stat al lovi peste
ochii, alţi l-au ciupit de obraji; unii îl
împunge-au cu o trestie, iar unii îl
biciuiau, spunând: "Cu această
onoare să-l onorăm pe Fiul lui
Dumnezeu."
4 Şi au mai adus doi tâlhari şi l-
au răstâgnit pe Domnul între ei; însă
el şi-a păstrat pacea, de părcă n-ar fi
avut dureri. Iar când au ridicat
crucea, au scris: "Acesta este regele
lui Izrael." Coborându-i hainele de
pe el, au tras la sorţ pentru ele. Iar
unul dintre tâlhari cu reproş le-a zis:
"Noi pentru relele pe care le-am
făcut, suferim aceasta, dar acest om,
care a salvat atâţia oameni, ce rău va
făcut el vouă?" Iar ei înfuriindu-se pe
el, au dat ordin să nu-i strivească
picioarele, ca să moară în chinuri.
5 Apoi s-a făcut amiaza şi o
întunecime s-a lăsat peste toată
Iudea, iar lumea era jalnic
înfricoşată, până ce soarele nu a
1

120. răsărit din nou, timp în care el era
încă viu. Căci scris este pentru ei, că
soarele nu va apune peste cel ce este
dus la moarte. Şi unul dintre ei a
spus: "Daţi-i să bea oţet şi fiere." Şi
l-au îmbiat şi i-au dat să bea,
împlinindu-se cele scrise şi luându-şi
păcatele pe capetele lor. Mulţi şi-au
adus felinare, fiindcă au văzut că va
fi noapte, dar totuşi s-au împiedicat.
Iar Domnul a strigat: "Puterea mea,
puterea mea, Tu m-ai părăsit." Şi
când a spus aceasta, a fost luat la cer;
iar din ora aceea catapeteasma
templului din Ierusalim, s-a rupt în
două.
6 Apoi au smuls cuiele din
palmele Domnului şi i-au aşezat
trupul jos pe pământ şi întreg
pământul s-a cutremurat şi s-a simţit
o frică groaznică. Apoi soarele a
strălucit şi s-a făcut ora nouă. Evrei
s-au bucurat şi au dat trupul lui Iosif,
să-l îngroape...Iar el l-a luat pe
Domnul l-a spălat şi l-a îmbrăcat în
giulgiu, ducându-l în propriul său
mormânt, care sa numit grădina lui
Iosif.
7 După aceea Evrei, bătrânii şi
preoţi şi-au dat seama de răul pe care
l-au făcut şi au început a se văicări,
strigând: "Vai nouă, de păcatele
noastre, judecata va veni peste noi şi
sfârşitul Ierusalimului." Iar eu şi
ceilalţi martori am stat întristaţi şi ne-
am gândit să ne ascundem, căci am
fost căutaţi ca răufăcători şi ca unii
care voiau să dea foc templului. Dar
după toate acestea, am postit şi am
stat dimineaţa şi am plâns şi ne-am
căit zi şi noapte, până în ziua
sabatului.
8 Cărturari, farisei şi bătrâni s-
au adunat la sfat, când au auzit că
poporul cârteşte împotriva lor.
Bătrânilor le era frică şi au venit la
Pilat să-l roage să le de-a câţiva
ostaşi să stea de pază la mormântul
lui pentru trei zile; ca ucenici săi să
nu vină să fure trupul şi norodul să
creadă că a înviat din morţi şi să le
facă rău. Iar Pilat le-a dat pe sutaşul
Petroniu şi ostaşi să păzească
mormântul. Cu ei împreună au venit
şi bătrâni şi cărturari şi au pus o
piatră mare la intrarea în mormânt şi
au pecetluit-o cu şapte pecete şi au
ridicat acolo un cort în care s-au
aşezat. Dis de dimineaţă în faţa
sabatului, a venit o mulţime mare din
Ierusalim ca să se convingă precum
mormântul este pecetluit.
9 Dar iată că în noaptea în care
Domnul şi-a dat duhul, iar ostaşi
stăte-au de gardă doi câte doi, s-a
auzit o voce puternică din cer şi
cerurile deschizându-se şi doi oameni
strălucitori coborând s-au apropiat de
mormânt. Piatra care ţinea închisă
intrarea, s-a dat singură la o parte şi
mormântul s-a deschis, iar cei doi au
intrat înăuntru.
10 Când au văzut aceasta, ostaşi
au purces de l-au deşteptat pe sutaş şi
pe bătrâni. Iar în timpul în care ei
declarau cele văzute, s-au arătat din
nou cei doi oameni ieşind din
mormânt, iar pe umeri lor sprijinit un
al treilea şi în spatele lor urma o
cruce. Capetele lor ajunge-au cerul,
dar capul celui oropsit, trecea de cer.
Apoi s-a auzit un glas din cer,
spunând: "Tu ai propovăduit celor
adormiţi?" Iar o altă voce de pe
cruce, a răspuns: "Da."
11 Apoi au hotărât cei de acolo să
meargă şi să-l înştiinţeze pe Pilat, dar
până a da să plece, au văzut iarăşi un
om coborând din cer şi intrând în
mormânt. Speriaţi, sutaşul şi ceilalţi,
au lăsat totul şi noaptea în mare
grabă au plecat la Pilat; mărturisind
2

121. precum acela era întradevăr Fiul lui
Dumnezeu. Pilat a zis că el este curat
de sângele vărsat al Fiului lui
Dumnezeu. Atunci toţi Evrei s-au
adunat împrejurul lui împlorându-l şi
jurându-l să de-a ordin sutaşului şi
ostaşilor să nu spună nimănui nimic
din câte au văzut, zicând: "Căci este
mai bine să fim noi de vină de acest
mare păcat înaintea lui Dumnezeu,
decât să cădem pe mâna poporului
Evreu şi să fim omorâţi cu pietre. Iar
Pilat a poruncit astfel.
12 După ziua Domnului, Maria
Magdalena, ucenica Domnului,
temându-se de răzbunarea Evreilor,
nu a îndrăznit să meargă la mormânt
să facă ce este de cuvinţă pentru cei
morţi şi dragi, dar acum fiindcă a mai
trecut ceva vreme, ea şi-a chemat
amicele ei să meargă al unge şi al
plânge pe Domnul.
13 În drum ele s-au gândit cine
le va ajuta să dea la o parte piatra din
faţa mormântului, dar ajungând
văzură că uşa era deschisă şi mirate
au intrat înăuntru. Acolo l-au
întâmpinat pe un tânăr stând în
mijlocul cavoului. Era de o
frumuseţe rară, înfăşurat în haine de
lumină sclipitoare; şi acela le-a
întrebat: "Unde mergeţi? Pe cine
căutaţi? Pe cel care a fost răstâgnit?
El a înviat şi este plecat. Dar dacă nu
credeţi, priviţi, locul este gol; el nu
este aici căci a înviat şi a plecat unde
a fost trimis." Apoi femeia s-a
înfricoşat şi a fugit.
14 Fiind ultima zi a azimilor,
mulţi au plecat întorcându-se acasă,
căci sărbătoarea a luat sfârşit. Dar
noi cei doisprăzece apostoli ai
Domnului, după ce ne-am căit şi am
plâns pe Domnul, ne-am dus fiecare
spre casele noastre. Însă eu Simeon
Petru şi Andrei fratele meu, ne-am
luat plasele şi am coborât la mare. Cu
noi a mai fost şi Levi fiul lui Alfeu,
căruia Domnul...
3

122. Evanghelia lui Nicodim
Este posibil să fi fost scrisă chiar de Sf.Nicodim, care comform tradiţiei a fost
ucenic al lui Hristos. Se ştie că aceast manuscris în veacul al III-lea a fost folosit de
comunitatea creştină şi de unii dintre Sfinţii Părinţi.
Această lucrare a fost publicată de părintele Grinaeus în "Ortodoxografia".
Evanghelia lui Nicodim, ucenicul
privind Suferinţele şi Răstâgnirea
Domnului nostru Iisus Hristos.
Cap. I
1 Ana şi Caiafa şi Sumas, Datan,
Gamaliel, Iuda, Levi, Neftali,
Alexandru, Cirus şi alţi Evrei, s-au
înfăţişat în faţa lui Pilat acuzându-l pe
Iisus de multe fapte rele.
2 Şi au spus: "Noi sântem siguri
că Iisus este fiul lui Iosif lemnarul, dar el
s-a declarat pe sine Fiul lui Dumnezeu şi
rege; şi nu numai atât ci a încălcat şi ziua
de sabat precum şi legile părinţilor
noştri."
3 Iar Pilat a întrebat; "Ce este ceea
ce a declarat el în favoarea sa şi ce are
de gând prin faptele astea?"
4 Iar Evrei i-au răspuns: "Noi
avem legile noastre care ne opresc a
vindeca în ziua de sabat, dar el a
vindecat şi un şchiop şi un surd, pe cei în
suferinţă, pe orbi, pe leproşi, pe cei
îndrăciţi, prin metode îndoielnice."
5 Iar Pilat i-a întrebat: "Cum a
făcut el acestea prin metode
îndoielnice?" Iar ei au răspuns: "El a
îndemnat şi a scos pe diavoli cu stăpânul
diavolilor; şi astfel toate lucrurile i s-au
supus."
6 Apoi Pilat a răspuns: "A scoate
afară draci din cei îndrăciţi, nu mi se
pare a fi faptă a unui duh necurat, ci mai
de grabă o faptă de la Dumnezeu."
7 Iar Evrei s-au revoltat şi au cerut
de la Pilat: "Noi te rugăm Înălţimea ta
să-l aduci în faţa tribunalului tău şi să-l
judeci după opinia ta."
8 Apoi Pilat a chemat pe un trimis
de-ai săi, poruncindu-i: " Ce sens mai
are, adă-l în coace?"
9 Apoi a plecat trimisul, căci l-a
cunoscut pe Hristos căci l-a slujit.
Ţinând ceasul într-o mână, a spus:
"Doamne, urcă pe aici şi vino căci
guvernatorul te-a chemat."
10 Văzând Evrei că Pilat a pus pe
trimisul său să-l cheme, au început a
cârti către Pilat: "De ce nu ai pus pe unul
oarecare să meargă după el ci pe trimisul
tău?" Aceasta fiindcă au văzut că
trimisul l-a cunoscut pe Hristos şi i-a zis,
"Doamne, guvernatorul te cheamă."
11 Apoi l-a chemat Pilat pe trimis şi
l-a întrebat: "De ce ai spus în felul
acesta?"
12 Iar trimisul a răspuns: "Când m-
ai trimis din Ierusalim la Alexandria, l-
am văzut pe Iisus călare pe un asin şi pe
fii Evreilor strigând: Osana. Având câte
o ramura de măslin în mâinile lor.
13 Alţi şi-au sfâşiat hainele,
spunând: Salvează ne tu cel care eşti în
1

123. ceruri; binecuvântat este cel ce vine în
numele Domnului."
14 Auzind aceasta, Evrei au început
a protesta împotriva trimisului, spunând:
"Fii Evreilor au strigat în limba lor, cum
ai putut tu să înţelegi spusele lor?"
15 Dar trimisul, le-a răspuns: "Am
întrebat pe unul dintre Evrei: Ce
înseamnă ceea ce strigă fii?
16 Şi acela mi-a explicat, spunând
că Osana înseamnă, o Doamne salvează-
mă, o Doamne salvează."
17 Pilat apoi le-a zis: "De ce tăceţi?
Cu ce-a greşit trimisul meu?" Dar ei
tăce-au în continuare.
18 Apoi a spus Pilat trimisului: "Du-
te şi vezi şi cu orice preţ adu-l aici."
19 Şi s-a dus trimisul şi a procedat
la fel ca înainte, spunând: "Doamne,
vino căci guvernatorul te cheamă la el."
20 Şi intrând Iisus, steagurile cu
semne i s-au închinat până la pământ;
21 În timp ce Evrei mai mult au
început a protesta împotriva stegarilor
deoarece s-au închinat steagurile
înaintea lui.
22 Dar Pilat i-a întrebat din nou:
"Ce aveţi de strigaţi din nou împotriva
signoforilor mei?"
23 Iar ei au răspuns: "Noi am văzut
pe cei cu semnele de pe steaguri cum i s-
au închinat şi i-au slujit?"
24 I-a chemat apoi guvernatoru şi i-
a întrebat pe ei: "De ce faceţi asta?"
25 Iar ei i-au răspuns lui Pilat: "Noi
toţi sântem Păgâni şi slujim zeilor în
temple şi nu sântem cu nimic de vină?
Noi doar am ţinut steagurile în mâini,
dar ele singure s-au aplecat."
26 Atunci a spus Pilat mulţimi din
sinagogă: "Alegeţi-vă oameni puternici
dintre ai voştri şi să ţină steagurile să
vedem ce va fi apoi, dar se vor închina
din nou."
27 Astfel câţiva dintre bătrâni ai
Evreilor au chemat de afară doisprezece
oameni dintre cei mai puternici şi mai
dibaci şi le-au dat lor să ţină steagurile şi
să stea în faţa guvernatorului.
28 Apoi Pilat a ordonat trimisului
său: "Ia-l pe Iisus mergi cu el afară iar
apoi intră din nou." Şi Iisus şi trimisul au
ieşit de pe hol.
29 Între timp Pilat i-a chemat pe cei
ce ţine-au steagurile şi le-a zis că dacă şi
de data aceasta nu se va înnâmpla la fel,
le va tăia capetele.
30 Apoi guvernatorul a poruncit ca
Iisus să intre din nou.
31 Şi trimisul a procedat ca mai
înainte şi a intrat cu Iisus în acelaşi fel.
32 Şi iarăşi cum a intrat Iisus,
steagurile din nou i s-au închinat.
Cap. II
1 Văzând aceasta lui Pilat i s-a
făcut frică şi era cât pe aci să se ridice de
pe scaun.
2 Însă în tocmai nevasta sa care a
stat de o parte, a trimis pe cineva să-i
spună: "Să nu ai nimic deaface cu acest
om drept, fiindcă am avut o viziune în
care am suferit mult astă noapte."
3 Când Evrei au auzit aceasta au
spus: "Au oare nu ţi-am zis noi că acesta
este un vrăjitor? Vezi ce a făcut nevesti
tale."
4 Atunci a chemat Pilat pe Iisus,
spunând: "Tu auzi ce mărturi aduc
aceştia împotriva ta; şi nu spui nimic?"
5 Dar Iisus i-a răspuns: "Dacă n-ar
fi avut putere să vorbească, n-ar fi
vorbit; dar fiindcă fiecare are drept să
vorbească, bune s-au rele, lasă-i să
vorbească."
6 Iar bătrâni dintre Evrei i-au
răspuns: "Ce mai avem a spune?
2

124. 7 În primul rând, noi ştim despre
tine că ai fost născut din preacurvie; a
doua la mână, că din cauza ta au fost
ucişi prunci din Betleem; a treia, că tatăl
tău şi mama ta au fugit în Egipt, căci n-
au dat crezare propriului popor."
8 Unii dintre Evrei fiind mai reali,
au zis: "Noi nu putem spune că a fost
născut din flori; însă ştim că mama sa
Maria, a fost logodită cu Iosif, deci n-a
fost născut din preacurvie."
9 Atunci Pilat a zis către Evrei
care au susţinut că Iisus a fost făcut din
preacurvie: "Această mărturie a voastră
nu este adevărată, căci părinţi lui au fost
logodiţi, după cum susţin aceştia, care
sunt ai voştri."
10 Atunci Ana şi Caiafa au zis către
Pilat: "Este de luat în seamă ceea ce
spune mulţimea aceasta, că este născut
din preacurvie şi este vrăjitor; iar ce-i ce
nu susţin aceasta, sunt prozeliţi şi
ucenici de-ai lui."
11 Iar Pilat i-a întrebat: "Cine sânt
prozeliţi?" Dar ei au zis: "Ei sânt fii de
păgâni, nu sânt Evrei."
12 Atunci au strigat, Asterius,
Antonius, Iacob, Caras, precum şi
Samuel, Isac şi Fineas: "Noi nu sântem
prozeliţi ci fii de Evrei şi vorbim
adevărul, căci am fost de faţă la logodna
Mariei."
13 Atunci Pilat s-a adresat celor
doisprezece, spunându-le: "Vă jur pe
viaţa lui Cezar să spuneţi adevărul la
lucrurile acestea, dacă sunt adevărate s-
au nu."
14 Iar aceştia i-au răspuns: "Noi
avem o lege, care ne interzice să jurăm,
căci este păcat; lasă jure ei pe viaţa lui
Cezar dacă ceea ce noi spunem nu este
adevărat şi vom fi mulţumiţi să-l
osândim la moarte."
15 Atunci Ana şi Caiafa au spus
către Pilat: "Acei doisprezece oameni,
cred că noi nu ştim cum este născut Iisus
şi că este un vrăjitor, care pe de asupra
mai susţine că este şi fiul lui Dumnezeu,
şi rege; ceea ce noi nu putem crede în
nici un chip."
16 Atunci a dat Pilat ordin ca toţi să
iese afară şi Iisus, de cât cei doisprezece
care au zis că nu este născut din
preacurvie, întrebându-i: "De ce vor de
fapt Evrei să-l omoare pe Iisus?"
17 Iar aceştia i-au răspuns: "Ei sânt
supăraţi pe el că a vindecat în ziua de
sabat" şi Pilat a spus: "Îl vor omorâ ei pe
că a făcut o faptă bună?" Iar aceştia au
răspuns: "Da, domnule."
Cap. III
1 Atunci plin de mânie, Pilat a
ieşit la Evrei şi le-a zis: "Chema voi pe
toată lumea ca martor, căci eu n-am găsit
nici o vină în acest om."
2 Iar Evrei au strigat: "Dacă nu era
un om rău, nu l-am fi adus în faţa ta."
3 Şi Pilat le-a răspuns: "Luaţi-l şi
judecaţi-l după legea voastră."
4 Nouă nu ne este îngăduit să
osândim pe cineva la moarte."
5 Iar Pilat le-a răspuns din nou:
"Atunci nu-l omorâţi, este al vostru, nu
al meu."
6 Apoi s-a înapoiat în hol şi l-a
chemat pe Iisus şi i-a zis: "Eşti tu regele
Evreilor?"
7 Şi Iisus răspunzând i-a zis: "Spui
tu asta de la tine, s-au Evrei ţi-au spus
asta despre mine?"
8 Dar Pilat i-a răspuns lui Iisus:
"Sânt eu Evreu? Întregul popor şi
mulţimea de Evrei te-a adus la mine, ce
ai făcut?"
9 Atunci Iisus i-a spus: "Împăraţia
mea nu este din lumea aceasta; dacă
împărăţia mea ar fi fost din lumea
aceasta, atunci supuşi mei s-ar fi luptat şi
3

125. eu na-şi fi fost dat pe mâna Evreilor;
însă împărăţia mea nu este de aici."
10 Şi Pilat l-a întrebat: "Eşti tu
rege?" Iar Iisus i-a spus: "Tu spui asta,
că eu sânt rege; pentru acest sfârşit am
fost născut şi am venit în lumea asta; şi
pentru acest lucru am venit ca să fiu
mărturie adevărului şi toţi cei ce sânt din
adevăr, au auzit cuvintele mele."
11 Şi Pilat l-a întrebat: "Ce este
adevărul?"
12 Iar Iisus a spus: "Adevărul este
din Cer".
13 Apoi Pilat a zis: "Deci adevărul
nu este pe pământ."
14 Şi Iisus i-a răspuns: "Crede, că
adevăr este pe pământ, printre ce-i ce au
putere să judece ca ei să fie purtaţi de
adevăr şi de judecata ce-a dreaptă."
Cap.IV
1 Atunci lăsându-l pe Iisus în
pretoriu, a ieşit la Evrei şi le-a zis: "Eu
nu am găsit nici o vină în Iisus."
2 Dar Evrei i-au răspuns: "Însă el
a mai spus că poate să distrugă templul
lui Dumnezeu şi în trei zile să-l ridice la
loc."
3 Şi Pilat i-a întrebat: "Ce fel de
templu este acela de care a vorbit?"
4 Apoi Evrei i-au vorbit că este
templul pe care l-a ridicat Solomon în
patruzeci şi şase de ani şi că el îl va
distruge şi-l va ridica la loc.
5 Iar Pilat le-a zis din nou: "Eu
sânt nevinovat de sângele acestui om,
faceţi ce ştiţi."
6 Şi Evrei au zis: "Sângele lui
asupra noastră să fie şi asupra copiilor
noştri." Apoi Pilat i-a chemat de o parte
pe bătrâni, pe scribi, pe preoţi şi Leviţi şi
le-a zis: "Nu faceţi aceasta; faptul că i-a
vindecat pe bolnavi şi că a încălcat
sabatul, nu pot fi lucruri vrednice de
moarte."
7 Însă preoţi şi Leviţi au început
din nou a cârti: "Pe viaţa lui Cezar,
orcine blasfemiază este vrednic de
moarte; însă acest om a blasfemiat
împotriva Domnului."
8 Auzind aceasta, guvernatorul le-
a poruncit din nou Evreilor să iese afară
din hol; şi chemându-l pe Iisus îi spuse:
"Ce să fac cu tine?"
9 Iar Iisus i-a răspuns: "Fă după
cum este scris"
10 "Cum este scris"? L-a întrebat
Pilat.
11 Şi Iisus i-a zis: "Moise şi proroci
au prorocit despre suferinţele mele şi
despre răstâgnire."
12 Dar când au auzit Evrei aceste
cuvinte provocatoare, au început a
striga: "Pentru ce mai amâni să mai
asculţi blasfemiile acestui om?"
13 "Dacă aceste cuvinte vă sunt
vouă blasfemie, luaţi-l şi judecaţi-l după
legea voastră", le-a spus Pilat.
14 Iar Evrei s-au auzit spunând:
"Legea noastră îl obligă să primească
patruzeci fără una de bice dacă
păcătuieşte împotriva altui om iar dacă
blasfemiază împotriva Domnului, să fie
omorât cu pietre."
15 Şi iarăşi le-a spus Pilat: "Dacă
acele cuvinte ale lui au fost blasfemie,
judecaţi-l după legea voastră."
16 "Legea noastră nu ne dă voie să
omorâm pe nimeni", i-au zis Evrei; "noi
vrem să fie răstâgnit, fiindcă a meritat să
moară pe cruce."
17 Iar Pilat le-a zis: "El n-a deslujit
să fie crucificat; lăsaţi-l să fie doar
biciuit şi apoi lăsat să plece."
18 Dar priviind guvernatorul printre
mulţimea de Evrei, i-a văzut pe unii cu
lacrimile în ochi; şi a zis către mai
marele dintre preoţi Evreilor: "Nu toţi
dintre voi doresc moartea lui."
4

126. 19 Însă bătrânii i-au răspuns: "Noi
cu toţi am venit aici pentru această
rugaminte, ca el să fie osândit la
moarte."
20 "De ce trebuie să moară"? I-a
mai întrebat Pilat.
21 Iar ei au răspuns: "Fiindcă se
declarase a fi Fiul lui Dumnezeu şi
Rege."
Cap.V
1 Atunci un oarecare Evreu pe
nume Nicodim, a ieşit în faţa
guvernatorului şi a spus: "Te implor pe
tine drept-judecătorule, a mă învoi să
spun şi eu câteva cuvinte".
2 "Vorbeşte", i-a zis Pilat.
3 Şi Nicodim a început a vorbi
bătrânilor dintre Evrei, scribilor,
preoţilor, Leviţilor şi întregi mulţimi de
Evrei: "Ce vreţi să faceţi cu omul
acesta?
4 El a făcut multe minuni şi
lucruri folositoare, precum n-a mai făcut
vreunul vreo dată pe pământ şi nici nu
va mai face. Lăsaţi-l să plece şi nu-i
faceţi vreun rău, căci dacă este trimis de
la Dumnezeu, minunile lui vor rămâne;
dar dacă sunt de la om, se vor destrăma.
5 Precum Moise care a fost trimis
de Dumnezeu în Egipt şi a făcut minuni,
precum l-a îndemnat Dumnezeu înaintea
Faraonului şi a magilor săi Ianes şi
Iambres; şi Moise i-a învins.
6 Căci minunile lor n-au fost de la
Dumnezeu, o voi scribi şi Farisei; şi au
pierit cu toţi ce-i ce le-au dat lor crezare.
7 De aceea, zic eu vouă, lăsaţi-l pe
acest om să plece, căci minunile pe care
le-a făcut vin de la Dumnezeu şi el nu
merită să moară."
8 Atunci Evrei i-au spus lui
Nicodim: "Ai fi ajuns şi tu ucenicul lui
şi-i ţi parte?"
9 Iar la aceasta le-a răspuns
Nicodim: "Oare şi guvernatorul o fi
ucenicul său, fiindcă îi ţine parte? Oare
nu Cezar l-a pus la locul ăsta?"
10 Dar când au auzit aceste spuse,
Evrei s-au temut şi şi-au muşcat limba la
vorbele lui Nicodim şi i-au spus:
"Mărite, tu ai primit cu adevărat faptele
lui şi şti multe despre Hristos!"
11 Şi Nicodim le-a zis: "Amin; am
primit faptele lui într-adevăr şi multe
despre el, după cum spuneţi."
12 Apoi s-a ridicat un alt iudeu şi a
cerut guvernatorului să spună câteva
cuvinte.
13 Iar Pilat i-a zis: "Vorbeşte" şi
spune ce-ai de spus."
14 Şi a început acesta a spune: "Am
fost infirm timp de treizeci şi opt de ani
şi am aşteptat lângă fântâna din
Ierusalim, ca îngerul să vină să mişte
apa, ca să mă vindec, dar întodeauna
alcineva mi-a luat-o înainte şi s-a
vindecat, dar eu am rămas aşa.
15 Şi când Iisus m-a văzut întins
acolo, mi-a zis: Vrei să te vindeci? Şi eu
am spus: Doamne nu am pe nimeni să
mă ducă până la apă când îngerul vine.
16 Dar el mi-a zis: Ridică-te, ia-ţi
patul şi mergi. Şi imediat m-am făcut
bine şi mi-am luat patul şi am plecat."
17 Dar Evrei au zis către Pilat:
"Stăpâne, binevoieşte al întreba în ce zi a
fost vindecat de boala lui."
18 Iar infirmul a răspuns: " A fost în
zi de Sâmbătă".
19 Şi Evrei au spus: "Au oare nu ţi-
am spus noi că el vindecă în ziua de
sabat şi alungă diavoli cu prinţul
diavolilor?"
20 Atunci un alt iudeu s-a anunţat şi
a spus: "Eu am fost orb, am putut auzi,
dar n-am putut vedea pe nimeni; şi
5

127. trecând Iisus prin preajma mea, am auzit
mulţimea ce mergea în urma lui şi am
înrebat ce este aceasta?
21 Şi mi-au spus că Iisus a trecut pe
aci. Atunci am strigat, spunând: Iisuse,
fiu al lui David, fie-ţi milă de mine. Şi el
s-a oprit şi a poruncit să mă aducă
înaintea lui şi mi-a spus: Ce vrei să-ţi
fac?
22 Şi am spus: Doamne, să-mi capăt
vederea.
23 Şi el mi-a spus: Să-ţi vină
vederea; şi în acelaşi timp am început a
vedea şi l-am urmat, mulţumind şi fiind
plin de bucurie."
24 Apoi un alt Evreu s-a anunţat şi a
vorbit: "Eu am fost lepros şi el m-a
vindecat, doar cu cuvântul, spunându-mi
să devin curat şi dintr-o dată m-am
curăţit."
25 Şi încă un alt Evreu s-a ridicat şi-
a spus: "Eu am fost gârbav iar el m-a
îndreptat, doar prin vorbele sale."
26 Apoi o oarecare femeie pe nume
Veronica, a spus: "Eu am avut o
scurgere de sânge timp de doisprezece
ani şi doar ce i-am atins haina la un
capăt şi m-am vindecat pe loc."
27 Iar Evrei au spus: "Noi avem
legea, care spune că femeia nu poate fi
martoră."
28 Şi după altele care s-au mai
întâmplat, un alt iudeu a spus: "Eu l-am
văzut pe Iisus când a fost invitat la nuntă
în Cana Galileei, împreună cu ucenici
săi; când a transformat apa în vin.
29 Când vinul s-a terminat, el a
poruncit slujnicilor să umple cu apă şase
butoiaşe şi apoi le-a binecuvântat şi a
prefăcut apa în vin şi toţi oameni au
băut, fiind miraţi de cele văzute."
30 Şi un alt iudeu a zis: "Eu l-am
văzut pe Iisus propovăduind în Sinagogă
în Capernaum; iar acolo a fost un
îndrăcit, care a strigat să-l lase în pace,
spunând: Ce avem noi cu tine, Iisuse din
Nazaret? Ai venit să ne distrugi? Ştiu că
tu eşti Sfântul lui Dumnezeu.
31 Iar Iisus l-a mustrat şi i-a spus: Fi
pe pace, duh necurat şi ieşi afară din
acest om; şi pe loc l-a părăsit pe om şi
nu l-a mai necăjit."
32 Apoi un Fariseu a zis: Şi eu am
văzut o mulţime mare venind la Iisus,
din Galileea, din Iudea, de pe coastele
mări şi din alte ţări, cum este Iordanul; şi
pe mulţi infirmi care au venit, el i-a
vindecat pe toţi.
33 Şi am mai auzit duhuri necurate,
ţipând şi spunând: Tu eşti Fiul lui
Dumnezeu; iar Iisus i-a mustrat, să nu
dezvăluie cine este el."
34 După aceasta o altă persoană s-a
ivit, pe nume Centurio, spunănd: "Eu l-
am văzut pe Iisus în Capernaum şi l-am
oprit şi l-am rugat spunănd: Doamne,
robul meu stă întins acasă fiind bolnav şi
înţepenit.
35 Iar Iisus a spus: Voi merge să-l
vindec.
36 Însă eu am zis: Doamne, eu nu
sânt vrednic să intri sub acoperişul meu;
ci doar spune şi robul meu se va vindeca.
37 Şi Iisus mi-a zis: Mergi şi fie-ţi
după cum voieşti. Şi robul meu s-a
vindecat în aceeaşi oră.
38 Atunci şi un bogat a luat
cuvântul şi a spus: "Am avut un fiu
bolnav, pe patu de moarte în Capernaum
iar când am auzit că Iisus este venit în
Galileea, am mers şi l-am implorat să
vină la casa mea, ca să-mi vindece fiul,
căci era pe patu de moarte.
39 Iar el mi-a zis: Mergi în pace,
fiul tău trăieşte.
40 Şi întradevăr fiul meu s-a făcut
bine din ceasul acela."
41 Apoi încă mulţi iudei au vorbit,
bărbaţi şi femei, strigând: "El este
întradevăr Fiul lui Dumnezeu, care-le i-a
vindecat pe toţi doar prin cuvântul său şi
i-a făcut bine pe îndrăciţi."
6

128. 42 Alţi dintre ei mai spune-au:
"Puterea sa poate să fie numai de la
Dumnezeu."
43 Şi Pilat le-a spus Evreilor: "De ce
şi medici voştri nu-i vindecă pe
îndrăciţi?"
44 Şi se auzeau unii strigând:
"Puterea de-a alunga dracii este numai
de la Dumnezeu."
45 Iar alţi se auzeau: "Acesta l-a
înviat pe Lazăr din morţi, după ce a stat
patru zile în mormânt."
46 Şi auzind toate acestea, Pilat a
început a tremura, zicând către mulţimea
de Evrei: "Ce veţi câştiga voi vărsând
acest sânge nevinovat?"
Cap.VI
1 Atunci Pilat a chemat pe
Nicodim şi pe ce-i doisprăzece ce-au
susţinut că Jisus nu este făcut din
preacurvie şi le-a zis: "Ce să fac?"
Văzând atâta zarvă în popor.
2 Iar ei au spus: "Noi nu ştim, să-i
întrebăm pe ei, cei care fac gălăgie."
3 Şi a chemat Pilat din nou
mulţimea şi le-a spus: "Voi ştiţi că aveţi
un obicei, prin care eu vă pot elibera un
deţinut în faţa sărbători de paşte;
4 Am un prisonier însemnat,
ucigaş, care se numeşte Baraba şi pe
Iisus, care este numit Hristos, pe care nu
l-am găsit cu nimic vinovat de moarte;
pe care dintre cei doi vreţi să vi-l
eliberez?"
5 Iar ei au strigat cu toţi într-un
glas, spunând: "Eliberează-l pe Baraba."
6 Apoi Pilat i-a întrebat: "Dar ce să
fac cu Iisus care este numit Hristos?"
7 Iar ei au răspunscu toţi: "Să fie
răstâgnit."
8 Şi iarăşi au mai spus către Pilat:
"Tu nu eşti de partea lui Cezar, dacă îl
eliberezi pe acesta? Căci el s-a declarat
Fiul lui Dumnezeu şi rege. Crezi tu că ar
trebui el să fie rege şi nu Cezar?"
9 Atunci Pilat plin de mânie le-a
răspuns: "Voi sunteţi un popor de
răzvrătiţi şi întodeauna aţi fost împotriva
celor care vă vor binele?"
10 Iar Evrei s-au auzit spunând:
"Cine sunt cei ce ne-au vrut binele?"
11 "Dumnezeul vostru", le-a răspuns
Pilat, "care v-a scos din robia Egipteană
şi v-a trecut peste Marea cea Roşie, ca
peste uscat şi v-a hranit cu mană în
pustie şi cu prepeliţe şi v-a scos apă din
stâncă şi v-a dat o lege cerească.
12 Voi la-ţi provocat întodeauna şi
va-ţi făcut viţel turnat la care va-ţi
închinat şi căruia ia-ţi adus oferte şi aţi
spus: Acesta este Dumnezeul tău, O
Izraele, care te-a scos din robia
Egipteană!
13 De aceea, Dumnezeul vostru a
vrut să vă nimicească; dar Moise s-a
interpus şi a cerut iertare lui Dumnezeu
pentru voi, ca să vă ierte păcatele.
14 Apoi va-ţi răzvrătit din nou ca
să-l omorâţi pe Moise şi Aron, când s-au
ascuns în Tabernaclu şi întodeauna a-ţi
cârtit împotriva lui Dumnezeu şi a
prorocilor lui."
15 Şi sculându-se apoi Pilat de pe
scaunul său, a vrut să plece; însă Evrei
cu toţi într-un glas au strigat: "Noi pe
Cezar îl recunoaştem de rege, nu pe
Iisus.
16 De când s-a născut la el au venit
înţelepţi şi i-au oferit daruri; iar când a
auzit Irod, a vrut să-l omoare.
17 Iar cănd tatăl său a auzit de
aceasta , a fugit cu el şi mama sa Maria
în Egipt. Când a auzit Irod de el că s-a
născut, a vrut să-l omoare; şi de aceea a
trimis ostaşi de i-au omorât pe toţi
prunci din Betleem şi de pe toată coasta,
pe toţi până la doi ani, din cauza lui."
7

129. 18 Când a auzit toate acestea, lui
Pilat i s-a făcut frică şi poruncind să se
facă linişte în popor, s-a întors către
Iisus şi l-a întrebat: "Atunci, eşti tu
rege?"
19 Toţi Evrei au început din nou să
strige: "El este acela pe care Irod a
căutat să-l omoară."
20 Atunci Pilat a luat apă şi s-a
spălat pe mâini înaintea mulţimi,
spunând: "Eu sânt nevinovat de sângele
acestui om, faceţi ce vreţi."
21 Iar Evrei au răspuns: "Sângele lui
să cadă asupra noastră şi asupra copiilor
noştri."
22 Apoi a poruncit Pilat ca Iisus să
fie adus în faţa lui zicându-i:
23 "Propriul tău popor te acuză că
te-ai declarat rege; de aceea eu Pilat te
condamn să fi biciuit în acord cu legile
guvernamentale, iar apoi cu piroaie vei fi
răstâgnit pe cruce, în locul în care eşti
făcut acum prisonier; iar cu tine vor mai
fi doi tâlhari a căror nume este Dimas şi
Gestas.
Cap. VII
1 Apoi Iisus şi cei doi tâlhari, au
fost scoşi din pretoriu.
2 Şi când au fost aduşi la locul
numit Golgota, acolo i-au dat jos
îmbrăcămintea şi l-au înfăşat într-o
mantie şi i-au pus o coroană de spini pe
cap şi o trestie în mână.
3 Şi după cum s-a spus cei doi
tâlhari au fost şi ei crucificaţi cu el,
Dimas de partea dreaptă iar Gestas de
stânga lui Iisus.
4 Şi Iisus a spus: "Tată, iartă-i că
nu ştiu ce fac."
5 Şi i-au luat îmbrăcămintea şi au
tras la sorţ pentru ea.
6 Iar poporul a stat de-o parte, iar
mai marele dintre preoţi şi bătrâni
Evreilor, l-au batjocorit, spunând: "El a
salvat pe alţi, lasă se salveze acum pe el
singur, dacă poate; dacă este Fiul lui
Dumnezeu, lasă coboare de pe cruce."
7 Ostaşi l-au batjocorit la fel până
ce i-au dat să bea oţet şi fiere, spunând
către el: " Dacă eşti regele Evreilor,
salvează te singur."
8 Apoi Longinus, un oarecare
ostaş, a luat suliţa şi l-a împuns sub
coastă şi a curs sânge şi apă.
9 Şi Pilat a scris o tăbliţă deasupra
cruci în Evreieşte, Latină şi Greacă:
Acesta este regele Evreilor.
10 Şi unul dintre cei doi tâlhari
răstâgnit odată cu Iisus, pe nume Gestas,
a zis către Iisus: "Dacă eşti Hristos,
eliberează te pe tine şi pe noi."
11 Pe când tâlharul crucificat de
partea dreaptă, a cărui nume era Dimas,
mustrându-l i-a răspuns: "Oare nu ţie
frică de Dumnezeu, că sântem
condamnaţi la această pedeapsă? Noi
întradevăr cu dreptate merităm aceasta,
pentru faptele pe care le-am săvârşit;
însă acest Iisus, ce rău a făcut el?"
12 După aceasta, răcnind a spus
către Iisus: "Doamne, adu-ţi aminte de
mine când vei ajunge în împărăţia ta."
13 Iar Iisus i-a răspuns: "Adevărat
îţi spun ţie, că în această zi, tu vei fi cu
mine în rai.
Cap. VIII
1 Şi a fost cam pe la ceasul al
şaselea şi un întuneric s-a lăsat peste tot
pământul, până la ora nouă.
2 Şi până ce soarele a fost în
eclipsă, catapeteasma templului s-a rupt
în două; şi stâncile s-au crăpat,
mormintele s-au deschis şi mulţi dintre
sfinţi adormiţi au înviat.
8

130. 3 Şi pe la ora nouă, Iisus a strigat,
spunând: "Eli, Eli, lama sabactani?"
Ceea ce înseamnă Dumnezeul Meu,
Dumnezeul Meu, de ce m-ai părăsit?
4 Iar după lucrurile acestea, Iisus a
spus: "Tată, în mâinile tale îmi predau
sufletul"; şi spunând asta, şi-a şi dat
duhul.
5 Dar când centurionul a văzut că
Iisus şi-a dat duhul, a început al
preamări pe Dumnezeu, spunând: "Într-
adevăr, acesta a fost un om drept."
6 Şi toţi cei ce au stat împrejur,
erau cu sufletul la gură, uimiţi de ceea ce
au văzut şi trişti s-au întors spre
Ierusalim.
7 Centurionul a venit la guvernator
şi i-a relatat toate cele întâmplate;
8 Şi când a auzit aceasta Pilat, i-a
părut foarte rău;
9 Şi chemându-i pe Evrei la un loc,
le-a zis: "Aţi văzut minunea cu eclipsa
de soare şi toate celălalte ce s-au
întâmplat, până ce Iisus nu şi-a dat
duhul?"
10 Dar când au auzit Evrei, i-au
răspuns: "Eclipsa de soare s-a întâmplat
ca de obicei."
11 Însă toţi cei care l-au urmat pe
Hristos au stat la distanţă, precum şi
femeia Galileană, observând toate aceste
lucruri.
12 Şi un oarecare Iosif din
Arimateia, care a fost deasemenea
ucenic al lui Iisus, a venit la Pilat, pe sub
ascuns, că s-a temut de Evrei; şi i-a cerut
lui să-i dea trupul lui Iisus ca să-l
îngroape.
13 Şi guvernatorul i-a dat voie.
14 Şi a venit şi Nicodim, aducând o
pomadă de mir şi aloe, foarte multă de
uns şi cu lacrimile în ochi, l-au dat jos pe
Iisus de pe cruce, l-au învelit în giulgiu,
după obiceiurile Evreilor.
15 Şi l-au aşezat într-un mormânt
nou pe care Iosif l-a zidit în stâncă, unde
nici un om n-a mai fost pus până atunci;
şi apoi au tras un bolovan la intrarea în
mormânt.
Cap. IX
1 Când Evrei cei nedrepţi au auzit
că Iosif a cerut trupul lui Iisus, au
început al căuta pe Nicodim; şi pe cei
cinsprăzece oameni care au depus
mărturie dreaptă în faţa guvernatorului,
precum Iisus nu a fost născut din
preacurvie, precum şi pe ceilalţi drepţi.
2 Dar până ce toţi s-au ascuns de
frica Evreilor, Nicodim s-a prezentat în
faţa lor, spunând: "Cum pot astfel de
persoane să intre în Sinagogă?"
3 Şi Evrei i-au răspuns: "Dar cum
ai putut tu să intri în Sinagogă, care i-ai
ţinut parte lui Hristos? Mergi cu el pe
lumea cealaltă."
4 Însă Nicodim le-a răspuns:
"Amin, aşa să fie, să dobândesc loc în
împărăţia lui."
5 Şi Iosif venind, a zis către Evrei:
"Pentru ce sunteţi supăraţi pe mine că
am cerut trupul lui Iisus de la Pilat? Căci
doar l-am înmormântat în mormântul
meu, l-am înfăşat în giulgiu şi apoi am
pus un bolovan mare la intrare?
6 Am făcut ceea ce trebuia să se
facă, dar voi aţi fost nedrepţi pentru
acest om drept, l-aţi răstâgnit, ia-ţi dat să
bea oţet, ia-ţi pus pe cap cunună de
spini, la-ţi biciuit şi apoi aţi luat toată
vina asupra voastră."
7 La auzul acestor cuvinte Evrei s-
au sfătuit şi au hotărât şi au poruncit ca
pe Iosif să-l ţină închis, până va ţine ziua
sabatului.
8 Şi i-au zis: "Îţi mărturisim că în
vremea aceasta nu-ţi vom face nici un
rău, până ţine sabatul, dar să şti că
vrednic de moarte eşti; cu prima zi de
9

131. săptămână, îţi vom arunca carnea
păsărilor din ceruri şi bestiilor de pe
pământ."
9 Iar Iosif le-a spus: "Aceste vorbe
ale voastre sunt precum ale lui Goliat cel
mândru de sine, care s-a opus lui
Dumnezeu vorbind împotriva lui David.
Dar scribi şi doctori voştri ştiu că
Dumnezeu stă de partea prorocilor şi
slava este a mea, în pofida răului cu care
mă trataţi.
10 Domnul pe care la-ţi răstâgnit,
mă poate scăpa din mâinile voastre şi
toate răutăţile să vi le întoarcă asupra
voastră.
11 Căci guvernatorul când şi-a
spălat mâinile, a spus: Eu sânt nevinovat
de sângele acestui om. Ci voi aţi strigat:
Sângele lui să cadă asupra noastră şi
asupra copiilor noştri. Aşa cum aţi
hotărât, singuri, veţi pieri pe vecie."
12 Auzind aceste spuse, Evrei s-au
umplut de mânie; şi l-au luat pe Iosif şi
l-au aruncat într-o încăpere întunecoasă
fără giamuri; l-au încuiat şi au pecetluit
uşa.
13 Apoi Ana şi Caiafa au pus
paznici la uşă; şi s-au sfătuit între ei cu
preoţi şi Leviţi, să se întâlnească cu toţi
după sabat şi să se gândească la ce fel de
moarte să-l condamne pe Iosif.
14 După acestea, mai mari, Ana şi
Caiafa, au poruncit să-l aducă pe Iosif
înaintea lor.
( în acest loc o parte din
Evanghelie lipseşte şi nu poate fi
recuperată!)
Cap. X
1 Când au auzit toţi aceasta au
rămas uimiţi, căci au văzut că uşa era
pecetluită, dar în odaie Iosif nu mai era.
2 Atunci Ana şi Caiafa au plecat; şi
până se mirau toţi că Iosif nu era în
odaie, a venit unul dintre ostaşi care a
păzit mormântul lui Iisus şi a zis:
3 "Până ce stăte-am de pază la
mormântul lui Iisus, s-a făcut un
cutremur şi noi am văzut un înger al lui
Dumnezeu; dând la o parte piatra din
faţa mormântului;
4 Faţa sa era plină de lumină, cu o
îmbrăcăminte albă ca zăpada; şi ne-a
luat o frică ca de moarte.
5 Apoi l-am auzit pe înger vorbind
cu o femeie: "Nu-ţi fie frică, ştiu că ai
venit să-l cauţi pe Iisus care a fost
răstâgnit; el a înviat aşa cum v-a spus.
6 Vino şi vezi locul unde a fost
pus; apoi mergi şi spunele ucenicilor săi,
că a înviat din morţi şi că va merge
înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi
vedea, aşa cum v-a spus."
7 Auzind aceasta Evrei i-au chemat
pe ostaşi ce păzeau mormântul lui Iisus
şi le-au spus: "Cine erau acele femei, cu
care a vorbit îngerul? De ce nu le-aţi
oprit?"
8 Iar ostaşi au răspuna: "Noi nu am
ştiut cine sânt ele şi în plus am rămas ca
morţi de frică şi cum le-am fi putut
opri?"
9 Şi au spus Evrei: "Precum viu
este Domnul, noi pe voi nu vă credem."
10 Apoi au spus ostaşi: "Când la-ţi
văzut pe Iisus făcând atâtea minuni şi nu
la-ţi crezut, cum o să ne credeţi pe noi?
Voi spunea-ţi precum viu este Domnul,
căci Domnul întradevăr este viu.
11 Noi am azuit că la-ţi închis pe
Iosif care l-a înmormântat pe Iisus, într-o
odaie şi aţi pecetluit uşa, iar când aţi
deschis-o, nu la-ţi aflat acolo.
12 Când îl veţi aduce pe Iosif pe
care la-ţi păzit voi, atunci şi noi îl vom
aduce pe Iisus, pe care l-am păzit la
mormânt."
10

132. 13 Şi Evrei au spus: "Noi o să-l
aducem pe Iosif, însă dar o să-l aduceţi
voi pe Iisus, căci Iosif este în oraşul său
Arimateia."
14 Şi ostaşi au spus: "Dacă Iosif este
în Arimateia, atunci şi Iisus este în
Galileea, cum a spus îngerul către
femeie."
15 Şi auzind aceasta, Evrei s-au
înfricoşat şi s-au sfătuit între ei, căci
dacă aceste lucruri se vor auzi în popor,
atunci toţi vor crede în Iisus.
16 Atunci au luat o mare sumă de
bani şi le-au dat ostaşilor, spunând: "Să
spuneţi tuturor că ucenici lui Iisus au
venit noaptea când voi aţi dormit şi au
furat trupul lui Iisus; şi când Pilat va
auzi aceasta, va fi mulţumit de noi şi nici
vouă nu vă va face nimic."
17 Atunci ostaşi au luat bani şi au
făcut după cum le-au spus Evrei şi au
răspândit zvonuri printre oameni.
18 Însă un oarecare preot, pe nume
Fines şi ucenicul său Ada şi un Levit pe
nume Ageus, ei trei au venit din Galileea
către Ierusalim şi au povestit mai marilor
dintre preoţi şi tuturor din sinagogă,
următoarele:
19 "Noi l-am văzut pe Iisus, care a
fost răstâgnit, stând de vorbă cu cei
unsprezece ucenici ai săi, pe Muntele
Măslinilor, în mijlocul lor spunând:
20 Mergeţi prin toată lumea şi
propovăduiţi Evanghelia, pe la toate
neamurile, botezaţii în numele Tatălui şi
al Fiului şi al Duhului Sfânt; şi oricine
din ei va crede şi va fi botezat, va fi
salvat.
21 După ce-a spus aceasta
ucenicilor săi, l-am văzut urcându-se la
cer."
22 Când preoţi, mai mari, bătrâni şi
Leviţi au auzit aceasta, au spus către cei
trei: "Da-ţi slavă Dumnezeului lui Izrael
şi mărturisiţine-ţi înaintea lui, că ceea ce
spuneţi este adevărat, ceea ce aţi văzut şi
auzit."
23 Iar ei au spus: "Precum Domnul
părinţilor noştri viu este, Dumnezeu lui
Avram, Isac şi Iacob, ceea ce am văzut
noi şi am auzit, pe Iisus şi ucenici săi,
stând de vorbă şi apoi Iisus înălţându-se
la cer, este adevărat."
24 Şi mai departe cei trei au spus:
"Şi dacă nu am văzut şi n-am auzit toate
acestea, precum am spus, să fim într-un
mare păcat."
25 Atunci mai marele dintre preoţi
s-a ridicat şi ţinând cartea legilor pe
mâini, i-a jurat pe cei trei, spunând:
"Aceste lucruri să nu le mai spuneţi
nimănui."
26 Şi le-a dat o mare sumă de bani
şi a trimis oameni cu ei să-i pereacă până
în ţara lor, ca să nu mai stea să se mai
întâlnească cu cineva prin Ierusalim.
27 Apoi toţi Evrei s-au adunat
laolaltă la sfat, zbuciumaţi şi îngrijoraţi
de toate cele auzite şi văzute, spunând:
"Ce sunt aceste lucruri, care s-au
întâmplat în Ierusalim?"
28 Dar Ana şi Caiafa, consolidându-
i, au zis: "De ce am crede noi ostaşilor,
care au păzit mormântul lui Iisus, că au
văzut un înger care a dat piatra la o parte
de la mormânt?
29 Poate că ucenici lui, le-au dat
bani şi le-au zis aşa să spună; şi poate
chiar ostaşi au luat trupul lui Iisus.
30 Înafară de aceasta, consider că nu
ar trebui să dăm crezare nici străinilor,
fiindcă şi ei au luat bani de la noi şi au
răspândit spusele noastre, pe care noi le-
am cerut lor să le răspândească. Ei pot fi
cum de partea noastră, la fel şi de partea
ucenicilor lui Iisus."
Cap. XI
11

133. 1 Atunci s-a ridicat Nicodim şi a
spus: "Drept spuneţi, o fii ai lui Izrael,
aţi auzit ce-au jurat cei trei oameni, pe
Legea lui Dumnezeu, când au spus că l-
au văzut pe Iisus vorbind cu ucenici săi
pe Muntele Măslinilor şi apoi cum l-au
văzut urcând la cer.
2 Iar scriptura ne învaţă că
prorocul Ilie, a fost răpit la cer; iar Elisei
a fost întrebat de fii prorocilor, unde este
părintele nostru Ilie? Şi el le-a zis, că a
fost răpit la cer.
3 Iar fii prorocilor le-a zis: Poate
că duhul l-a răpit şi l-a dus pe vreunul
din munţi din Izrael şi probabil că-l vom
găsi. Şi au plecat şi l-au căutat trei zile şi
nu l-au găsit.
4 Iar acum ascultaţimă-ţi, O fii ai
lui Izrael; să trimitem şi noi oameni în
munţi lui Izrael, poate că duhul l-a răpit
şi pe Iisus şi poate că-l vom găsi şi vom
fi mulţumiţi."
5 Şi a fost pe plac la sfat, spusele
lui Nicodim şi au trimis oameni, să-l
caute pe Iisus, însă nu l-au găsit şi s-au
întors, spunând: "Noi am căutat peste
tot, dar nu l-am găsit pe Iisus, în schimb
l-am găsit pe Iosif în oraşul său
Arimateia."
6 Auzind mai mari şi toţi cei de
faţă; le-a părut bine şi au mulţumit
Dumnezeului lui Izrael, că l-au aflat pe
Iosif, pe care l-au închis în odaie dar
care a dispărut.
7 Şi după ce s-au adunat cu toţi,
mai mari peste preoţi au spus: "Să-l
chemăm să vină la noi."
8 Şi luând o coală de hârtie, au
scris pe ea şi au spus: "Pacea să fie cu
tine şi toată familia ta. Ştim că te-am
ofensat pe Dumnezeu şi pe tine.
Onorează ne cu prezenţa ta, la noi părinţi
tăi, căci suntem surprinşi de evadarea ta
din închisoare.
9 Ştiim că am adus o hotărâre
maliţioasă împotriva ta, dar Domnul a
avut grijă de tine, căci el însuşi te-a
scăpat din mâinile noastre. Pacea să fie
cu tine Iosif, care eşti onorat printre toţi
oameni."
10 Apoi au ales şapte cunoscuţi de-
ai lui Iosif şi le-au spus: "Când ajungeţi
la Iosif, salutaţi-l în pace şi înmânaţii
această scrisoare."
11 Ajunşi oameni la Iosif, l-au
salutat în pace şi i-au înmânat scrisoarea.
12 Iar Iosif când a citit-o, a spus:
"Binecuvântat este Domnul Dumnezeu,
care m-a scăpat de Izraeliţi, ca să nu-mi
poată vărsa sângele. Binecuvântat este
Dumnezeu, care m-a ocrotit sub aripa
sa."
13 Şi Iosif i-a îmbrăţişat şi i-a poftit
în casă; iar dimineaţă Iosif şi-a înhămat
asinul şi a plecat cu ei la Ierusalim.
14 Şi când l-au văzut Evrei, au venit
cu toţi să-l întâlnească, strigând: "Pace
ţie, părinte Iosif, că ai venit."
15 La care el le-a răspuns:
"Prosperitate de la Domnul pentru voi
toţi."
16 Apoi toţi l-au sărutat, iar
Nicodim l-a luat de l-a cinstit în casa sa.
17 Iar făcându-se de dimineaţă, fiind
zi de pregătire, Ana şi Caiafa şi
Nicodim, au spus către Iosif:
"Mărturiseşte-ne, în faţa Dumnezeului
lui Izrael şi spune-ne la toţi, ceea ce te
vom întreba.
18 Fiindcă am fost într-o mare
cumpănă; ce-ai făcut cu trupul lui Iisus
şi cum ai ieşit din odaia în care te-am
închis; căci ne-a luat frica până în
momentul de faţă, când te-am văzut.
Mărturiseşte-ne în faţa lui Dumnezeu,
tot ce s-a întâmplat."
19 Atunci Iosif a început a spune:
"Într-adevăr, ma-ţi închis în ziua
pregătirilor până dimineaţa.
20 Dar în timp ce mă rugam, pe la
miezul nopţi, s-au arătat patru îngeri şi l-
12

134. am văzut pe Iisus strălucind ca soarele şi
de frică am căzut cu faţa la pământ.
21 Însă Iisus m-a luat de mână şi m-
a ridicat de la pământ, iar mie mi-au dat
lacrimile în ochi; însă el mi-a şters faţa,
m-a sărutat şi mi-a spus: "Priveşte, căci
eu sânt."
22 Atunci am privit şi am spus:
"Rabi Ilie!" Dar el mi-a răspuns: "Nu
sânt Ilie, ci Iisus din Nazaret, a cărui
trup l-ai înmormântat."
23 Apoi am spus: "Arată-mi
mormântul în care te-am aşezat."
24 Atunci m-a luat Iisus de mînă şi
m-a dus la locul unde l-am aşezat şi mi-a
arătat mantia şi basmaua pe care i-am
pus-o în jurul capului. Atunci am ştiut că
era Iisus, m-am închinat lui şi am spus:
Binecuvântat să fie cel ce vine în numele
Domnului.
25 Atunci din nou Iisus m-a luat de
mână şi m-a dus în Arimateia, la casa
mea şi mi-a mai spus: Pace ţie, dar să nu
părăseşti casa până într-a patruzecea zi;
căci eu voi merge la ucenici mei.
Cap. XII
1 Auzind toate aceste cuvinte mai
mari preoţilor şi Leviţi, au rămas uimiţi
şi au căzut cu feţele la pământ ca morţi;
şi plângând au zis uni către alţi: "Ce
semn mare a trecut peste Ierusalim? Noi
am cunoscut pe tatăl şi mama lui Iisus."
2 Şi un oarecare Levit a zis: "Eu
am cunoscut multe din rudele sale,
oameni credincioşi, care au adus jertfe şi
arderi Dumnezeului lui Izrael, în templu,
cu enoriaşi.
3 Iar când mai marele preot,
Simeon, l-a luat în braţe, a spus către el:
Doamne, acum lasă pe robul tău să
moară în pace, căci după spusele Tale,
ochii mei au văzut slava pe care tu ai
pregătit-o pentru oameni: Lumina, care
va lumina pe credincioşi şi gloria lui
Izrael.
4 Simeon apoi a binecuvântat-o pe
Maria, mama lui Iisus şi a zis: Îţi spun că
acest prunc, va însemna căderea şi
înălţarea multora şi semn împotriva
căruia mulţi vor discuta.
5 Şi sabia va străpunge sufletul
său, iar inimile multora vor fi salvate."
6 Atunci Evrei au trimis după cei
trei oameni care l-au văzut pe Iisus stând
de vorbă cu ucenici săi, pe Muntele
Măslinilor.
7 Şi i-au întrebat din nou ce-au
văzut şi aceştia le-au răspuns: "În
prezenţa Dumnezeului lui Izrael, noi
întradevăr mărturisim că l-am văzut pe
Iisus, stând de vorbă cu ucenici săi, pe
Muntele Măslinilor, iar apoi s-a înălţat la
cer."
8 Atunci Ana şi Caiafa, i-au
chemat la o parte ca să-i examineze în
mod separat; care din nou au confesat
aceleaşi lucrui văzute.
9 Atunci Ana şi Caiafa au spus:
"Legea noastră spune, când două sau trei
guri mărturisesc acelaşi lucru, atunci
lucrurile vor fi întregi.
10 Dar ce am spus noi? Enoh, cel
binecuvântat, a plăcut lui Dumnezeu şi a
fost înălţat prin cuvântul lui Dumnezeu;
şi locul ce ardea în flăcări al lui Moise,
ne este cunoscut.
11 Dar Iisus, a fost dat pe mâna lui
Pilat, în lacrimi a fost încununat cu
cunună de spini, scuipat, împuns cu
lancia, răstâgnit, murind asupra cruci; şi
a fost înmormântat de evlaviosul Iosif
într-un mormânt nou; şi el a mărturisit că
l-a văzut înviat din morţi.
12 Şi pe lângă aceasta, aceşti trei
oameni, care la rândul lor şi ei au
mărturisit că l-au văzut vorbind cu
ucenici săi pe Muntele Măslinilor şi apoi
s-a înălţat la cer."
13

135. 13 Atunci s-a ridicat Iosif şi a zis
către Ana şi Caiafa: "Puteţi fi îndreptăţiţi
cu această mirare, căci vi s-a spus că
Iisus este viu şi că s-a înălţat la cer.
14 Întradevăr, este o minune, dar nu
numai că el s-a înălţat la cer, dar i-a
înălţat şi pe alţi din mormintele lor, fiind
văzuţi de mulţi din Ierusalim.
15 Iar acum, ascultaţimă puţin. Noi
toţi îl ştim pe Simeon, înaltul preot, care
l-a luat pe Iisus prunc fiind, în braţe, în
templu.
16 Acest Simeon a avut doi fii, la a
căror înmormântare am fost cu toţi
prezenţi.
17 Mergeţi şi vedeţi mormintele lor,
căci ele sânt goale, iar ei au înviat; şi
mai mult ei sânt în Arimateia, locuind
împreună, în smerenia lor.
18 Unii au auzit sunetele glasurilor
lor, rugându-se, dar ei nu discută cu
nimeni ci sunt muţi, ca morţi fiind.
19 Dar haideţi să mergem printre ei,
cu toată onoarea şi respectul; iar dacă
reuşim să-i înduplecăm să jure, poate că
o să ne spună despre minunile învieri
lor."
20 Iar când au auzit acestea, Evrei,
s-au bucurat foarte.
21 Apoi, Ana şi Caiafa, Nicodim,
Iosif şi Gamaliel, au plecat spre
Arimateia; dar au găsit mormintele
goale. Dar mergând în jurul oraşului, i-
au găsit pe cei doi, îngenunchiaţi şi
devotaţi în rugăciune.
22 Atunci i-au salutat ei cu tot
respectul şi teama de Dumnezeu şi i-au
adus în sinagoga din Ierusalim; şi
închizând porţile, au luat pe mâini cărţile
Legi lui Dumnezeu;
23 Şi au jurat pe Dumnezeu, Adonai
şi Dumnezeu lui Izrael, care a vorbit
părinţilor noştri, prin lege şi proroci,
spunând: "Dacă credeţi voi lui, care va
înviat din morţi
că este Iisus, spuneţi-ne ce aţi văzut şi
cum aţi fost înviaţi din morţi."
24 Carinus şi Lentius, cei doi fii ai
lui Simeon, tremurând de lucrurile
acestea şi fiind îngroziţi, au privit în
acelaşi timp cu ochi spre cer; şi-au făcut
semnul cruci, cu degetele lor pe limbă.
25 Şi imediat au început a vorbi, şi-
au spus: "Daţine-ţi, fiecare dintre voi o
hârtie şi noi vă vom scrie toate acele
lucruri, ce am văzut". Şi s-au aşezat la şi
au scris, spunând:
Cap. XIII
1 "O Doamne Iisuse şi Tată care-le
eşti Dumnezeu, învierea şi viaţa ce-a din
morţi, dă ne voie să descriem minunile
tale, pe care le-am văzut după moartea ta
de pe cruce; căci juraţi sântem în numele
tău.
2 Căci tu ai oprit ca robi tăi să
descrie tainele, puterilor divine ale
iadului.
3 Când am fost duşi împreună cu
părinţi noştri în adâncurile iadului, în
negura îtunericului, de o dată s-a văzut o
lumină, un soare de aur, luminând într-o
culoare purpurie, acel loc.
4 Imediat ce au văzut aceasta,
Adam părintele omeniri şi toţi patriarhi
şi proroci, tresărind de bucurie, au zis:
Această lumină, este lumina ce-a fără de
margini, promisă nouă, care pe toţi ne va
preface în lumină, fără de sfârşit.
5 Atunci prorocul Isaia, strigând, a
spus: Aceasta este lumina Tatălui şi a
Fiului lui Dumnezeu, după cum au fost
profeţiile mele, când viu am fost pe
pământ.
6 Ţara lui Zabulion şi ţara lui
Neftali, de dincolo de Iordan, a
oamenilor ce în întuneric au umblat, au
văzut lumina ce-a mare; şi a celor ce
14

136. trăi-au în locul umbrelor şi a morţi,
lumina le-a ajuns. Şi acum a venit şi ne-a
luminat pe noi ce-i stătuţi în moarte.
7 Şi în timp ce noi exaltam de
fericire, de lumina care ni s-a arătat, tatăl
nostru Simeon, a venit printre noi,
preamărind pe Domnul Iisus Hristos fiul
lui Dumnezeu;
8 Pe care l-a luat în braţe ca prunc
fiind, în templu, când umbrit de Duhul
Sfânt, a spus: Acum ochii mei văd slava
Ta, pe care ai promis-o la faţa
oamenilor, lumina care-i va lumina pe
Credincioşi şi slava poporului lui Izrael.
9 Şi toţi sfinţi auzind acestea, au
tresărit mai tare de bucurie.
10 Apoi s-a arătat un pusnic de
statură joasă, pe care toţi l-au întrebat:
Cine eşti tu?
11 La care el a răspuns: Eu sânt
glasul celui care strigă în pustie, Ioan
Botezătorul şi prorocul Celui Preaînalt,
care am venit înaintea lui, pentru a
pregăti venirea sa; să de-a înţelepciune şi
slavă poporului său, pentru iertarea de
păcate.
12 Căci eu Ioan când am văzut că
Isus a venit înspre mine, fiind mişcat de
Duhul Sfânt, am spus: Înaintea Mielului
lui Dumnezeu, înaintea Lui, care va lua
păcatele întregi lumi.
13 Şi l-am botezat în Iordan şi am
văzut Duhul Sfânt, coborând deasupra
lui în formă de porumbel şi un glas am
auzit din cer, spunând: Acesta este Fiul
meu cel preaiubit, în care eu mă bucur.
14 Şi precum am mers înaintea lui,
acum am coborât jos în grabă ca să vă
înştinţez, că Fiul lui Dumnezeu, va veni
la noi şi precum lumina zilei se lasă de
sus, aşa va veni el la noi, care stăm în
umbra întunericului şi a morţi.
Cap. XIV
1 Şi când primul om, părintele
nostru Adam, a auzit aceste lucruri, că
Iisus a fost botezat în Iordan, l-a chemat
pe fiul său Set şi i-a zis:
2 Spune le fiilor tăi, patriarhilor şi
prorocilor, toate aceste lucruri, pe care
le-ai auzit din gura lui Mihael
arhanghelul, când te-am trimis la porţile
Paradisului, să-l rogi pe Dumnezeu
pentru mine, atunci când m-am
îmbolnăvit.
3 Atunci Set, apropiindu-se de
patriarhi şi proroci, a spus: Eu Set, când
m-am rugat lui Dumnezeu, la porţile
raiului, mi s-a arătat îngerul Domnului,
Mihael şi mi-a zis: Am fost trimis la tine
din partea Domnului şi mi-a fost dat să
veghez asupra oamenilor.
4 Îţi spun ţie, Set, nu te mai ruga
cu lacrimile în ochi şi nu mai cere lui
Dumnezeu, uleiul cel din pomul
milostiviri, să-l ungi pe tatăl tău cel
bolnav, de durerile lui de cap.
5 Fiindcă cu nici un preţ tu nu-l
poţi primi până în ultima zi al timpului,
până ce nu vor trece cinci mii cinsute de
ani*.
6 Atunci Hristos, cel mai milostiv
fiu al lui Dumnezeu, va veni pe pământ,
ca să înalţe din nou trupul lui Adam şi în
acelaşi timp, să înalţe trupurile morţilor;
iar cănd va veni, va fi botezat în Iordan.
7 Atunci cu uleiul milostiviri lui îi
va unge pe toţi, care vor crede în el; şi
uleiul va fi dat tuturor generaţiilor, ca ei
să se nască din apă şi Duhul Sfânt, spre
viaţă veşnică.
8 Şi când se va împlini acea vreme,
milostivul Fiu al lui Dumnezeu, Hristos
Iisus, va coborâ pe pământ şi-l va lua pe
Adam cu el în rai, la pomul milostiviri.
9 Iar când au auzit patriarhi şi
proroci toate acestea, s-au bucurat şi mai
tare.
15

137. Cap. XV
1 Dar în timp ce sfinţi se bucurau,
Satana, prinţul şi căpetenia morţi, a zis
către prinţul iadului:
2 Pregăteşte-te să-l întâmpini pe
Iisus din Nazaret, care s-a lăudat a fi Fiul
lui Dumnezeu, dar care s-a temut de
moarte, spunând: Sufletul meu este trist
de moarte.
3 Pe lângă asta, mi-a mai făcut şi
multe nedreptăţi, mie şi la mulţi alţi; iar
pe ce-i ce i-am orbit şi vătămat şi pe cei
ce i-am chinuit cu draci, el i-a vindecat
prin cuvântul său; Da; şi pe ce-i ce i-am
adus morţi la tine, el mi i-a luat.
4 Iar la aceasta prinţul iadului a
zis, către Satan: Cine-i acel prinţ aşa de
puternic şi om fiind, care se teme de
moarte?
5 Căci toate puterile pământeşti
îmi sânt mie înjugate, care le-ai înjugat
cu puterea ta.
6 Dar fiind aşa de puternic în
forma sa de om; eu îţi spun ţie cu
adevărat, că are putere divină şi nici un
om nu-i poate rezista.
7 Când a zis el că-i este frică de
moarte, el a vrut să-ţi întingă o cursă şi
să te nefericiască pe veci.
8 Iar Satana, i-a spus: O, tu prinţ al
iadului, pentru ce te îndoieşti şi îţi este
frică să-l primeşti pe Iisus din Nazaret,
duşmanul tău şi al meu?
9 Dacă mă întrebi pe mine, eu l-am
ispitit şi i-am răzvrătit pe vechii mei
Evrei, împotriva lui.
10 Am ascuţit lancia în suferinţele
lui; i-am dat oţet şi fiere şi am poruncit
să bea; şi i-am pregătit crucea să-l
răstâgnesc şi cuie să-i străpungă prin
mâini şi picioare; iar acum moartea sa
este aproape, la îndemână. Am să-l aduc
să-l înjugăm şi eu şi tu.
11 Atunci prinţul iadului a zis: Doar
tu singur ai spus acum că a scăpat pe alţi
de la moarte.
12 Cei de aici, până ce nu vor trăi
din nou pe pământ, nu sunt duşi de aici
prin forţa lor proprie, ci prin rugăciuni
către Dumnezeul lor atotputernic; care-i
i-a de la mine.
13 Cine este deci acest Iisus din
Nazaret, care prin cuvântul său îi
sustrage pe cei morţi de la mine, fără ca
aceştia să se roage la Dumnezeu?
14 Poate că este acelaşi care ni l-a
luat pe Lazăr, după ce a fost patru zile
mort şi descompus deja; pe care l-am
înjugat puterilor mele; şi el totuşi l-a
înviat prin puterea sa.
15 Iar Satana a răspuns prinţului din
Iad: Este aceiaşi persoană, Iisus din
Nazaret.
16 Şi când a auzit prinţul iadului, a
spus: Eu te jur pe puterile noastre, a mea
şi a ta, să nu-l aduci aici la mine.
17 Căci auzind de puterea
cuvântului său mi s-a făcut frică mie şi
tuturor supuşilor mei.
18 Căci noi n-am fost în stare să-l
păstrăm la noi pe Lazăr, ci el i-a întins
mâna, îţi jur pe toate relele, el pe loc l-a
luat de la noi; iar pământul în care a fost
îngropat, l-a scos pe loc afară, viu.
19 Eu ştiu acum că el este
Dumnezeul cel Atotputernic, care poate
face astfel de lucruri, care este puternic
în domnia sa şi puternic în chipul său de
om, că este Salvatorul omeniri.
20 Nu-l aduce aici, îţi spun, căci el îi
va elibera pe toţi cei care îi ţin închişi,
pe necredincioşi şi păcătoşi; şi-i va duce
la viaţa ce-a veşnică.
Cap. XVI
16

138. 1 Şi până ce discutau astfel Satana
şi prinţul iadului, deodată, s-a auzit o
voce ca de tunet şi de furtună, spunând:
Ridicaţi porţile, porţile cele veşnice, căci
Regele Slavei va intra înăuntru.
2 Cînd prinţul iadului a auzit
aceasta, a spus către Satana: Pleacă de la
mine, du-te din lăcaşul meu; dacă ai fi
un luptător puternic, ai fi luptat cu
Regele Slavei. Dar ce-i tu de-a face cu
el?
3 Şi l-a alungat din lăcaşul său.
4 Şi prinţul a zis către impioşi săi
supuşi: Încuiaţi zăvoarele porţilor de
aramă (fontă) şi luptaţi cu bărbăţie, că de
nu vom fi făcuţi prisonieri.
5 Dar când toţi sfinţi auziseră acea
voce de tunet, porunciră prinţului din
iad:
6 Ridicaţi porţile, ca Regele Slavei
să intre.
7 Prorocul David cu ochi în
lacrimi, a strigat: Oare, n-am prorocit eu,
când viu eram pe pământ şi-am spus: O,
cine-i va putea răsplăti Domnului, pentru
bunătatea sa şi pentru minunatele sale
lucruri făcute pentru om.
8 Fiindcă el a descuiat porţile cele
de aramă şi a rupt zăvoarele cele din fier,
pe loc; şi i-a dat la o parte pe cei impioşi
şi nedrepţi.
9 După aceasta un alt proroc, pe
nume Iasia, în obiceiul lui de-a
propovădui, a vorbit sfinţilor: Oare, nu
drept am prorocit eu vouă, când viu
eram pe pământ?
10 Cei morţi vor trăi şi vor învia cei
din morminte şi ferici se vor ce-i de pe
pământ; Căci faptele Domnului, le va
aduce lor scăpare.
11 Iar în altă parte, am spus: O,
moarte, unde este acum victoria ta? O,
moarte, unde este acum înţeparea ta?
12 Când toţi sfinţi au auzit aceste
spuse ale lui Isaia, au zis către prinţul
iadului: Deschide acum porţile şi scoate
zăvoarele din fier; căci tu vei fi de acum
inert şi putere nu vei avea.
13 Atunci s-a auzit din nou vocea
ce-a de tunet, spunând: ridică porţile; o
prinţ al iadului şi dă-te la o parte, căci
Regele Slavei va intra înăuntru.
14 Auzind această voce, prinţul s-a
înspăimântat foarte, strigând: Cine este
acest Rege al Slavei?
15 Iar David i-a răspuns: Eu înţeleg
vocea aceea, căci eu din Duhul ei am
vorbit; iar acum îţi spun, cum am mai
spus o dată: Este Domnul cel tare şi
puternic, Cel învingător în luptă; El este
Rgele Slavei şi Domn în cer şi pe
pământ.
16 El a privit în jos şi a auzit
răcnetul celor ce sunt închişi şi-a venit
ca să-i scape pe cei osândiţi la moarte.
17 Iar acum, prinţ murdar şi
nesăbuit al iadului, deschide porţile tale,
ca Regele Slavei să intre; căci el este
Domn în cer şi pe pământ.
18 Până ce David a spus aceasta,
Domnul cel puternic, s-a arătat în chip
de om, iluminând acele locuri, care până
atunci lumină n-au văzut.
19 Şi a rupt zăvoarele, care până
atunci nu s-au putut rupe; şi în puterea sa
de ne înfrânt, a coborât în adâncul
întunericului şi al impurităţi, cel umbrit
de moarte şi păcate.
Cap. XVII
1 Văzând, moarte şi legiunile
impioase, venirea lumini şi spusele
sfinţilor; în frică şi groază s-au
împrăştiat prin împărăţiile lor.
2 Şi deodată a apărut Hristos în
faţa lor; Iar ei strigând, au spus: Noi
sântem înfrânţi, dar nu te cunoaştem.
17

139. 3 Cine eşti tu care n-ai nici un
semn de păcat, ci numai acea strălucire
de lumină, care este dovedită prin
măreţia ta şi tăria care nu te părăseşte?
4 Cine eşti tu, cu o putere aşa de
mare, dar aşa de mârşav; aşa de mare,
dar aşa de mic om; şi totodată ostaş
excelent care poţi porunci şi ca supus şi
ca ostaş?
5 Rege al Slavei mort şi viu,
răstâgnit pe cruce?
6 Întins mort în mormânt şi ai venit
în adâncimi, printre noi şi toţi tremurăm
de frica ta, căci şi stelele s-au mutat din
loc; şi aduci libertate celor morţi,
tulburând legiunile noastre?
7 Cine eşti tu cel care ai putut
smulge jugul păcatului ancestral şi să le
aduci lor libertate?
8 Cine eşti tu, care ai întins lumina
divină peste cei orbi de întunecimea
păcatului?
9 Şi toate legiunile diavoleşti fiind
cuprinse de un supliciu de groază,
răcnind, au spus:
10 De unde vi tu Iisuse Hristoase,
om atât de puternic şi de slăvit, împărat
atât de strălucitor, fără nici o pată, atât
de pur, fără nici o crimă? Căci acea lume
pământeană, josnică, a noastră a fost şi
tribut aduce-am de acolo; na-m mai
văzut şi na mai venit, până acuma la noi
un astfel de mort, ca tine.
11 Prin urmare, cine eşti tu, care
intri printre noi cu un astfel de curaj,
căci nu numai că nu-ţi este frică să ne
pedepseşti cu o astfel de pedeapsă, ci te
încumeţi să-i şi eliberezi pe toţi cei din
juguri, în care noi i-am pus?
12 Poate că eşti acel Iisus, de care
Satana a vorbit chiar acum cu prinţul
nostru, care prin moartea de pe cruce ai
câştigat puterea morţi.
13 Atunci Regele Slavei, călcând cu
moartea pe moarte, l-a deprivat pe
prinţul iadului de puterile sale şi l-a luat
pe părintele nostru Adam cu el în slavă.
Cap. XVIII
1 Atunci l-a luat prinţul iadului pe
Satana şi cu o mare ură, i-a spus: O, tu
prinţ al devastărilor, autor al lui
Balzebab, învins şi alungat, dispreţuit de
îngeri lui Dumnezeu şi disgraţiat de toţi
drepţi! Ce te-a îndemnat pe tine să faci
asta?
2 Tu ai vrut prin răstâgnirea şi
distrugerea Regelui Slavei să ne faci un
mare avantaj, însă necaz mare ne-ai
făcut.
3 Căci de acum încolo acest Iisus
din Nazaret, prin slava sa divină, a
înfrânt toată tăria şi puterea întunericului
şi a morţi.
4 El i-a scăpat pe toţi deţinuţi
noştri, de la mic la mare şi pe cei legaţi
şi pe cei urât mirositori; şi pe cei
torturaţi, care au ajuns acum pe noi să ne
mustre şi să ne înjosească prin
rugăciunile lor;
5 Domnia noastră impioasă, este
acum înjugată şi nici o parte de oameni
n-au mai rămas acum sub jugul nostru, ci
prin neascultarea lor faţă de noi, ne vor
înfrânge.
6 Înainte cei morţi nu-şi permite-au
această insolenţă faţă de noi şi nici nu
îndrăzne-au a fi fericiţi.
7 O, Satană, tu prinţ al tuturor
slăbiciunilor, tată a disgraţiei; pentru ce
te-ai lăsat atras în acea cursă, văzând
deţinuţi noştri fără nădejde de viaţă?
8 Căci acum nici unul din ei nu
mai ţipă de groază, nici lacrimi de dureri
nu mai vezi pe feţele lor.
9 O, prinţ Satan, tu stăpân al
întregului infern, tot ce ai câştigat prin
pomul oprit şi prin alungarea din
18

140. Paradis, acum ai pierdut printr-un lemn
al cruci;
10 Şi toată fericirea ta s-a consumat,
când pe Iisus Hristos l-ai răstâgnit,
Regele slavei.
11 Tu ai lucrat împotriva intereselor
tale şi ale mele şi toate acele torturi şi
pedepse infinite, acum le vei suferi tu.
12 O, Satan, prinţ al răului, autor al
morţi şi a mândriei, n-a trebuit să te
implici în crimele pe care le-ai săvârşit
asupra lui iisus din Nazaret şi atunci ai fi
văzut că el n-a meritat să fie dus la
moarte.
13 De ce te-ai avântat aşa fără nici
un motiv şi fără dreptate, ca să-l
răstâgneşti şi să aduci la noi o fiinţă
nevinovată şi dreaptă; în felul acesta, să-
i pierzi pe toţi păcătoşi, impioşi şi
nedrepţi din toată lumea?
14 Până ce astfel prinţul iadului se
văicărea către Satana; Regele Slavei a
spus către Balzebab, prinţul iadului:
Satana, va fi înjugat ţie sub putere, pe
vecie, în lăcaşul lui Adam şi al fiilor lui
cei drepţi, care acum sunt ai mei.
Cap. XIX
1 Atunci Iisus şi-a întins mâna,
spunând: Veniţi la mine toţi voi sfinţi ai
mei, făcuţi după asemănarea mea, care
aţi fost acuzaţi de fructul pomului oprit,
de diavol şi de moarte;
2 Trăiţi acum, prin lemnul cruci
mele; diavolul, prinţul acestei lumi, este
înfrânt, iar moartea este învinsă.
3 Atunci deodată toţi sfinţi s-au
adunat laolaltă sub mâna Celui Prea
Înalt, a lui Dumnezeu; şi Iisus, luându-l
de mână pe Adam, i-a zis: Pace ţie şi
tuturor, care sunteţi ai mei.
4 Atunci Adam aruncându-se la
picioarele lui Iisus, i-a zis cu lacrimile în
ochi şi cu o voce smerită:
5 Preamări te voi Doamne, căci m-
ai înviat şi duşmanilor mei nu le-ai dat
voie să râdă de mine. O, Doamne
Dumnezeul meu, am plâns după tine, dar
tu m-ai vindecat;
6 Doamne, tu ai ridicat duhul meu
din mormânt şi m-ai ţinut în viaţă ca să
nu mă afund;
7 Cântaţi voi sfinţilor şi mulţumiţi
şi lăudaţi, căci sfânt este Domnul. Căci
mânia sa ţine doar o clipă; iar viaţa este
plăcerea sa.
8 Şi toţi sfinţi s-au închinat la
picioarele lui Iisus, spunând: Într-o voce
Tu ai venit, Izbăvitor al lumi şi pe toate
le-ai împlinit în tocmai, precum ai spus
prin lege şi proorci.
9 Tu ai izbăvit viaţa prin cruce şi ai
coborât jos la noi, ca prin moartea de pe
cruce să ne poţi elibera din iad şi prin
puterea ta, de la moarte.
10 O, Doamne, precum ai pus
semnele slavei tale pe cer, aşa şi crucea,
semnul izbăviri pe pământ! Pune,
Doamne semnul slavei tale şi în iad, ca
moartea să nu mai poată domina.
11 Atunci Domnul şi-a întins mâna
şi a făcut semnul cruci, asupra lui Adam
şi asupra tuturor sfinţilor.
12 Şi luându-l pe Adam cu mâna sa
dreaptă, s-au înălţat din iad şi toţi sfinţi
lui Dumnezeu, urmându-l.
13 Atunci prorocul regesc David,
încurajat a strigat şi a spus: Cântaţi
Domnului o cântare nouă, căci el a făcut
lucruri minunate; mîna sa ce-a dreaptă şi
braţul său cel sfânt, i-a adus slavă.
14 Domnul şi-a arătat acum slava sa
şi dreptatea şi iubirea sa.
15 Şi mulţimea toată a răspuns:
Onoarea sa o au toţi Sfinţi lui. Amin,
Slavă Domnului.
19

141. 16 După aceea, prorocul Habacuc, a
strigat: Tu ai mers de-ai salvat poporul
tău, pentru slava poporului tău;
17 Şi toţi sfinţi au spus:
Binecuvântat este cel ce-a venit în
numele Domnului; căci Domnul ne-a
iluminat. Acesta este Domnul nostru, în
veci de veci. El va domni peste noi pe
vecie. Amin.
18 Şi aşa pe rând toţi proroci au
spus lucruri sfinte şi au preamărit pe
Domnul, urmându-l.
Cap. XX
1 Atunci Domnul ţinându-l pe
Adam de mână, l-a dat lui Mihael
arhanghelul, iar acesta l-a condus în
Paradis, plin de milă şi de slavă;
2 Şi doi oameni foarte de demult
acolo, i-au întâmpinat pe sfinţi. Şi sfinţi
i-au întrebat: Cine sânteţi voi, care nu aţi
fost cu noi în iad, ci sânteţi în trup aici în
rai?
3 Iar unul din ei a răspuns: Eu sânt
Enoh, care am fost înălţat de cuvântul lui
Dumnezeu; iar acesta care este cu mine,
este Ilie Tişbitul, care a fost răpit în
carul de foc.
4 Noi aici fiind, n-am gustat
moartea, dar ne vom coborâ pe pământ
la întoarcerea Anticristului, care va veni
cu mari minuni şi semne, ca să luptăm
cu el. Dar vom fi ucişi de el, la Ierusalim
şi vom fi din nou aduşi aici, pe un nor,
după trei zile şi jumătate.
5 Şi până ce sfântul Enoh şi Ilie
relatau aceasta, un alt om a venit, având
un chip sărăcănos, trăgând în spate, pe
umăr, o cruce.
6 Iar când sfinţi l-au zărit, l-au
întrebat: Dar cine eşti tu? Căci semeni cu
un tâlhar şi de ce porţi crucea aceea pe
umăr?
7 La care el a răspuns: Adevărat
spuneţi, eu am fost tâlhar, care a făcut
tot felu de rele pe pământ.
8 Iar Evrei m-au răstâgnit cu Iisus;
iar eu am observat lucruri
surprinzătoare, care s-au întâmplat când
au făcut crucea lui Iisus.
9 Şi am dat crezare, că el este
Creatorul tuturor lucrurilor, Preamăritul
Rege; şi m-am rugat lui şi am spus:
Doamne, adu-ţi aminte de mine, când vei
ajunge în împărăţia ta.
10 Iar el s-a uitat subit la mine şi
mi-a zis: Adevărat îţi spun ţie, că în ziua
asta tu vei fi cu mine în rai.
11 Şi mi-a dat acest semn al cruci,
spunând: I-a crucea aceasta şi mergi în
rai, iar dacă îngerul păzitor al
Paradisului nu te va lăsa să intri, arată-i
crucea aceasta şi spune-i: Iisus Hristos,
care acum este răstâgnit, m-a trimis în
înălţimi la tine.
12 Când am spus aceasta îngerului
păzitor al raiului, el pe loc a deschis
uşile, lăsându-mă să intru; şi m-a cazat
de partea dreaptă în rai, spunând:
13 Stai aici, un timp, până ce Adam,
părintele tuturor oamenilor, nu va veni,
cu toţi fii lui, care este sfânt şi cel mai
credincios lui Iisus Hristos, care-le a fost
răstâgnit.
14 Când au auzit spusele acestui
tâlhar, toţi patriarhi au zis într-un
cuvânt: Binecuvântat să fi tu Preamărite
Dumnezeu, Tată, blând pe veşnicie şi
Tată a milosteniei, care ai arătat atâta
bunătate acestui om care păcătos a fost şi
cu mila ta în rai l-ai adus şi viaţă veşnică
i-ai dat. Amin.
Cap. XXI
1 Acestea sunt lucrurile sfinte şi
duhovniceşti pe care le-am văzut şi le-
20

142. am auzit. Eu Carinus şi Lentius, nu mai
avem voie să vă mai comunicăm şi alte
minuni şi taine ale lui Dumnezeu,
precum arhanghelul Mihael ne-a
poruncit.
2 El ne-a spus: Voi veţi merge cu
iubiţi mei la Ierusalim, unde veţi
continua să vă rugaţi şi să lăudaţi
învierea lui Iisus, care v-a înviat din
morţi odată cu el.
3 Şi cu nimeni nu veţi vorbi, ci veţi
sta ca muţi, până va veni vremea, când
Domnul vă va da voie să relataţi
minunile divinităţi sale.
4 Mai departe arhanghelul Mihael,
ne-a poruncit să mergem dincolo de
Iordan, într-un loc bogat şi frumos, unde
am fost mulţi cei care am fost înviaţi din
morţi, ca mărturie a răstâgniri lui
Hristos.
5 Căci noi am fost înviaţi numai
pentru trei zile ca să sărbătorim paştele
domnului, cu părinţi noştri şi să fim
martori lui Hristos Domnul şi am fost
botezaţi în sfântul râu al Iordanului. Iar
acum ei nu sânt văzuţi de nimeni.
6 Aceasta este tot din câte avem
voie să spunem; preamăriţi-l şi daţi
onoare lui Dumnezeu şi pocăiţivă-ţi, căci
el va avea milă de voi. Pace vouă din
partea Domnului Dumnezeu Iisus
Hristos şi Savaot al nostru, al tuturor.
Amin. Amin. Amin."
7 Iar după ce au terminat de scris
pe două hârti, Carinus a dat ceea ce a
scris lui Ana şi Caiafa şi Gamaliel.
8 Iar Lentius, a dat cele scrise în
mâini lui Nicodim şi Iosif; şi pe loc s-au
transformat în două conturi albe şi au
dispărut.
9 Iar ceea ce au scris ei, fiecare
pentru el, au corespuns la perfecţie una
cu cealaltă scrisoare.
10 Când au auzit Evrei toate aceste
declaraţii ale lui Carinus şi Lentius; şi-au
spus:
"Întradevăr toate aceste lucruri au fost
scrise de Dumnezeu şi binecuvântat să
fie Domnul Iisus, în veci vecilor. Amin."
11 Şi au plecat îngrijoraţi şi mâhniţi
şi cu frică, toţi la casele lor.
12 Dar imediat aceste lucruri au fost
spuse guvernatorului, de către Iosif şi
Nicodim.
13 Şi Pilat spre aducere aminte de
judecată, a făcut public aceasta şi le-a
scris.
Cap. XXII
1 După aceasta, Pilat s-a dus la
templul Evreilor şi i-a chemat pe toţi cei
mai mari, pe scribi şi pe învăţaţi şi i-a
luat în capela templului.
2 Apoi a dat poruncă ca toate
porţile să se închidă, spunând: "Eu am
auzit că în acest templu aveţi o carte
mare; doresc să mi-o aduceţi"
3 Şi când cartea a fost adusă de
către patru oameni, împodobită cu pietre
preţioase şi marginile poleite cu aur,
Pilat a zis către ei toţi: "Vă conjur pe
Dumnezeul părinţilor voştri, care au
ridicat acest templu, să nu-mi ascundeţi
adevărul.
4 Voi cunoaşteţi toate lucrurile
scrise în această carte; spuneţi-mi atunci,
dacă în scriptură aţi aflat ceva în
legătură cu acest Iisus, pe care la-ţi
răstâgnit; şi când ar fi trebuit el să vină,
arătaţi-mi."
5 Atunci fiind juraţi, Ana şi Caiafa,
au dat ordin să iese toţi din capelă.
6 Apoi au închis uşile templului şi
a capelei şi au zis către Pilat: "Tu ne-ai
pus să jurăm, judecătorule, pe templul
acesta şi să-ţi spunem adevărul.
7 După ce l-am răstâgnit pe Iisus,
ne ştiind că este Fiul lui Dumnezeu, ci
21

143. crezând noi că el toate minunile ce le-a
făcut, le-a făcut prin vreo magie.
8 Dar ne-am convins uni pe alţi; şi
am stat de vorbă cu mulţi drepţi de-ai
noştri, care ne-au spus că l-au văzut
după moarte cum stă de vorbă cu ucenici
săi iar apoi s-a înălţat la cer;
9 Şi am văzut încă doi martori pe
care Iisus i-a înviat din morţi şi care ne-
au spus despre multe lucruri ciudate pe
care Iisus le-a făcut printre cei morţi,
despre care noi avem mărturie scrisă în
mâinile noastre.
10 Şi obiceiul nostru este să
deschidem anual această carte sfântă, în
faţa adunări şi să cercetăm sfaturile lui
Dumnezeu.
11 Şi noi am găsit în prima din cele
şaptezeci de cărţi, un loc, unde
arhanghelul Mihael vorbeşte celui de-al
treilea fiu al lui Adam primul om; unde
spune că după
cinci mii cinsute de ani* (vezi cartea I a
lui Adam şi Eva), Hristos Fiul lui
Dumnezeu, cel mai iubit, va veni pe
pământ;
12 Atunci noi ne-am dat seama că
probabil el era acel Dumnezeu al lui
Izrael, care a vorbit cu Moise şi i-a spus
să facă chivotul; de două măsuri şi
jumătate lungimea şi o măsură şi
jumătate lăţimea şi tot la fel, o măsură şi
jumătate înălţimea.
13 Această măsură de cinci şi
jumătate, a chivotului, noi am priceput
că aceasta înseamnă că în cinci mii
cinsute de ani, el va veni în chivotul
trupului său*;
14 Astfel scriptura noastră
mărturiseşte că el este Fiul lui
Dumnezeu şi Regele lui Izrael.
15 Şi după toate suferinţele lui, mai
mari peste preoţi noştri, au fost surprinşi
de semnele care au fost făcute şi am
deschis cartea şi am cercetat toate
generaţiile până la Iosif şi Maria, mama
lui Iisus, presupunând că este din
seminţia lui David.
16 Şi am găsit cartea creaţiei, când a
fost făcut cerul şi pământul şi primul om,
Adam; şi de atunci şi până la potop au
fost două mii două sute doisprezece ani.
17 Apoi de la potop la Avram, au
fost nouă sute doisprezece ani şi de la
Avram la Moise patru sute treizeci. Iar
de la Moise la David regele, cinci sute
zece ani. Apoi de la David la robia
Babiloniană au fost cinci sute de ani, iar
de la robia Babiloniană la Hristos patru
sute de ani.
18 În total cinci mii cinci sute de
ani. Aşa s-a făcut că Iisus pe care noi l-
am răstâgnit, este Iisus Hristos Fiul lui
Dumnezeu şi adevăratul Atotputernic al
lui Dumnezeu."
În numele Sfintei treimi aceste fapte
ale Savaotului Iisus Hristos, au fost
găsite de către împăratul Teodosius cel
Mare la Ierusalim, în holul lui Pontiu
Pilat, printre cărţile publice, lucruri care
s-au întâmplat în al nouăsprezecilea an
al domniei lui Tiberiu Cezar, Împăratul
Roman şi într-al şaptesprezecilea an al
domniei lui Irod, fiul lui Irod rege în
Galileea, la opt Aprilie care este ce-a de-
a douăzeci şi treia zi de Martie CCIID a
Olimpiadei, când Iosif şi Caiafa au fost
mai mari peste Evrei. Scrisă în Evreieşte
de Nicodim; ce s-a Întâmplat după
răstâgnirea lui Hristos.
22

144. Faptele lui Pavel şi Decla
Sfinţii Părinţi Eusebiu, Epifaniu, Grigorie de Nazians, Crisostom, Severus Sulpitius, care
au trăit în veacul al IV-lea au amintit-o, în scrierile lor, pe Decla ca fiind martiră la Seleucia. Se
consideră că această lucrare a fost scrisă pe parcursul anilor apostolici, foarte de timpuriu. A
fost publicată din limba greacă la Bodleian Library, Oxford.
Cap. I
1 După ce-a plecat din Antiohia, Pavel
a mers la Iconia, iar Demas şi Hermogenes
au mers cu el, fiind pe atunci plini de
ipocrizie.
2 Însă Pavel, privind numai bunătatea
lui Dumnezeu, nu le-a făcut nici un rău, ci i-
a iubit foarte.
3 A făcut totul, numai să le fie bine, i-a
învăţat toate prezicerile şi învăţăturile lui
Hristos şi însemnătatea Evangheliilor lui
Dumnezeu, apoi înţelepciunea lui Hristos,
aşa cum acestea i-au fost spuse lui.
4 Iar un oarecare om pe nume
Onesiforus, auzind că Pavel va veni în
Iconia, a mers în grabă să-l întâmpine
împreună cu nevasta sa Lectra şi fiul Simia
şi Zeno; şi să-l invite la ei în casă.
5 Titus le-a descris lor arătarea lui
Pavel, căci ei nu l-au ştiut dinainte, ci doar
au auzit de caracterul lui.
6 Au mers pe drumul regal, către Listra
şi au stat acolo, aşteptându-l să ajungă,
comparând pe fiecare în parte, care trecea pe
acolo, cu descripţia primită de la Titus.
7 În sfârşit au văzut un om venind, de o
statură scundă, chel, aplecat de spate,
simpatic la picioare, cu ochii duşi în fundul
capului; un nas strâmb; plin de graţie, câte o
dată având alură de om, iar câte o dată de
înger. Şi Pavel l-a văzut pe Onesiforus şi s-a
bucurat.
8 Iar Onesiforus a zis: "Salutare, tu
slujitor al Dumnezeului celui binecuvântat."
Şi Pavel a spus: "Harul lui Dumnezeu să fie
cu tine şi familia ta."
9 Însă Demas şi Hermogenes, plini de
pizmă au spus: "Oare nu sântem şi noi
slujnici ai Dumnezeului celui binecuvântat?"
10 Iar Onesiforus a răspuns: "Fiindcă în
voi nu am găsit fructe ale dreptăţi; oricum
dacă sunteţi de felul acela, atunci sunteţi
bineveniţi în casa mea."
11 Atunci au mers la casa lui
Onesiforus, fiind o mare bucurie în familie
din cauza aceasta; Apoi au făcut rugăciuni,
cu ruperea pâini şi cu ascultarea
propovăduiri lui Pavel a cuvântului lui
Dumnezeu; asupra smereniei şi răstâgniri, în
următorul fel:
12 "Binecuvântaţi sânt cei cu inima
curată, căci ei vor vedea pe Dumnezeu.
13 Binecuvântaţi sânt cei ce-şi păstrează
trupul nepătat, căci ei vor fi templul lui
Dumnezeu.
14 Binecuvântaţi sânt cei smeriţi, căci
Dumnezeu lor li se va arăta.
15 Binecuvântaţi sânt cei ce se distrag
de la plăceri, căci ei vor fi acceptaţi de
Dumnezeu.
16 Binecuvântaţi sânt cei ce au neveste
precum şi cei ce nu au, căci aceştia vor fi
făcuţi îngeri ai lui Dumnezeu.
1

145. 17 Binecuvântaţi sânt cei ce tremură în
faţa cuvântului lui Dumnezeu, căci lor le va
fi bine.
18 Binecuvântaţi sânt cei ce-şi păzesc
botezul în sfinţenie, căci ei îşi vor găsi pacea
în Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt.
19 Binecuvântaţi sânt cei ce aleargă
după înţelepciunea lui Iisus Hristos, căci ei
vor fi numiţi fii celui Prea Înalt.
20 Binecuvântaţi sânt cei ce i-au aminte
de povăţurile lui Iisus Hristos, căci ei vor
trăi veşnic.
21 Binecuvântaţi sânt cei care pentru
iubirea de Hristos se distrag de la această
viaţă, căci ei vor judeca pe îngeri şi vor sta
de partea dreaptă a lui Hristos şi nu vor avea
greutăţi la judecata de apoi.
22 Binecuvântaţi sânt trupurile şi
sufletele fecioarelor, căci ele l-au acceptat pe
Dumnezeu şi nu-şi vor pierde răsplata, căci
în ziua Domnului, Dumnezeu le va ţine parte
şi le va salva pe vecie!"
Cap. II
1 Şi până ce Pavel a propovăduit la
această ceremonie în casa lui Onesiforus, o
oarecare fecioară, pe nume Decla, a cărei
mamă se numea Teoclia, care a fost logodită
cu un om pe nume Tamiris, a stat la giamul
casei sale.
2 De acolo ea l-a ascultat zi şi noapte
pe Pavel propovăduind, lucrurile lui
Dumnezeu, în ceea ce priveşte, caritatea,
credinţa în Hristos şi rugăciunea.
3 Aşa de copleşită era ea; încât nu se
îndepărta de la giam, ascultând cu loare
aminte, doctrina credinţei.
4 Pe urmă, văzând ea că multe femei şi
fecioare merg la Pavel, şi-a dorit cu
sinceritate să poată şi ea fi vrednică să se
prezinte în faţa lui şi să audă cuvintele lui
Hristos; fiindcă ea încă nu-l văzuse pe Pavel,
ci doar îi auzise glasul.
5 Dar ne mai lăsându-se îndepărtată de
la geam, mama-sa a trimis după Tamiris,
care cu mare plăcere a venit, trăgând nădejde
că i-o va da de nevastă; spunând către
Teoclia: "Unde este Decia mea?"
6 Iar Teoclia i-a spus: "Tamiris, eu am
ceva foarte ciudat să-ţi spun; căci Decla de
trei zile întregi, nu s-a mişcat de la fereastră,
nici măcar pentru a mânca s-au a bea apă; ci
este aşa de atentă, ascultând vicleniile şi
înşelăciunile unui oarecare străin, pe care şi
eu îl admir, dar ea fiind aşa de tânără şi
modestă, mă tem că o va stăpâni.
7 Căci acel om a dat peste cap întreg
oraşul Iconia şi chiar şi pe Decla ta, printre
alţi. Toate femeile şi tineri se grăbesc să
asculte doctrina lui; care printre altele, le
spune că este numai un Dumnezeu, căruia
trebuie să-i slujim şi care trăieşte în
neprihănire.
8 Însă Decla mea, stă ca o plasă de
paianjen legată de giam, captivată de spusele
lui Pavel. Audiază cu o profundă pasiune şi
cu mare ardoare; iar fiind aşa de atentă la tot
ce spune el, tânăra a fost sedusă. Acum
mergi tu şi-i vorbeşte, căci eşti logodit cu
ea."
9 Făcând aşa, Tamiris a venit la ea şi a
salutat-o şi căutând să n-o surprindă, i-a zis:
"Decla, logodnica mea, de ce stai în
melancolia aceasta? Ce impresii stranii sunt
peste tine? Întoarce-te către Tamiris şi te
intimidează."
10 La fel şi mama ei i-a vorbit şi i-a
spus: "Copilă, de ce stai tu aşa melancolică
şi mirată şi nu dai nici un răspuns?"
11 Atunci ei au plâns-o excesiv, Tamiris
că şi-a pierdut logodnica, iar Teoclia că şi-a
pierdut fica; şi au căutat s-o înveselească.
12 Însă toate acestea n-au lăsat nici o
impresie asupra Declei şi ca s-o îndemne să
se întoarcă înspre ei, i-au scris pe hârtie, căci
ea şi în continuare asculta doar discursurile
lui Pavel.
13 Atunci Tamiris a ieşit în stradă, să
vadă cine sunt cei care merg să-l asculte pe
2

146. Pavel; şi a văzut acolo doi oameni purtând o
dispută foarte riguroasă şi i-a întrebat:
14 "Domnilor, ce treabă aveţi aici? Şi
cine este acel om ce a zăpăcit pe toată lumea
şi tineri şi fecioare, de-i convinge să nu se
căsătorească ci să stea aşa?
15 Promit să vă dau o sumă
considerabilă, dacă-mi spuneţi drept, căci eu
sânt primarul acestui oraş."
16 Atunci Demas şi Hermogenes i-au
zis: "Noi nu putem cu precizie să-ţi spunem
exact cine este, dar ceea ce ştim noi, este că-
i desparte pe tineri de logodnicele lor, iar pe
fecioare de logodnici, propovăduind că viitor
nu va fi, decât dacă trăim în inocenţă şi fără
a ne păta trupul."
Cap. III
1Atunci Tamiris a spus: "Veniţi la
mine în casă să va reconfortaţi". Şi au mers
la el căci era bogat, iar vin era din belşug şi
provizii.
2 S-au aşezat la masa plină cu de toate
şi au început a bea vin cu Tamiris acesta
fiind supărat, din cauza dragostei pe care a
avut-o pentru Decla, căci a vrut s-o i-a de
nevastă.
3 Apoi Tamiris a spus: "Vreau să mă
informaţi despre doctrina acestui Pavel, ca
să-l pot înţelege; fiindcă sunt foarte
îngrijorat din cauza Declei, pe care am găsit-
o atât de încântată de discursurile lui; căci
am ajuns să fiu în pericol să o pierd, din
cauza asta."
4 Atunci Demas şi Hermogenes, au
răspuns: "Haideţi să-l aducem în faţa
guvernatorului Castellius, ca pe unul care
încearcă să convingă lumea, la o religie nouă
a Creştinilor, iar el în acord cu porunca lui
Cezar, îl va condamna la moarte, iar tu îţi
vei redobândi logodnica.
5 Între timp noi vom căuta s-o
convingem că învierea de care vorbeşte el, a
şi venit şi constă în a face copii; şi atunci va
fi înviere, când obţinem înţelepciunea lui
Dumnezeu."
6 Auzind Tamiris toate acestea, s-a
încălzit de spusele lor;
7 Iar dis de dimineaţă s-a sculat şi a
plecat spre casa lui Onesiforus, înconjurat de
magistraţi, temniceri şi o mare mulţime de
oameni cu prăjini la ei; şi a zis către Pavel:
8 "Tu ai dat peste cap oraşul Iconia şi
pe lângă altele şi pe Decla, care este
logodnica mea, dar care acum nu mai vrea să
se căsătorească cu mine. De aceea tu vei
merge cu noi în faţa guvernatorului
Castellius."
9 Şi mulţimea a strigat: "Afară cu acest
impostor, care a răsucit minţile nevestelor
noastre şi la toată lumea din jurul lui."
Cap. IV
1 Apoi Tamiris, stând în faţa scaunului
de judecată a guvernatorului, a declamat în
următorul fel:
2 "Guvernatorule, eu nu ştiu de unde a
venit acest om, însă el vorbeşte despre
căsnici, că sânt ilegale. Porunceşte-i prin
urmare, să declare în faţa ta, pentru ce
propovăduieşte astfel de doctrină."
3 În acelaşi timp, Demas şi
Hermogenes, şoptind i-a spus lui Tamiris:
"Spune-i că el este Creştin şi va fi osândit la
moarte."
4 Însă guvernatorul fiind deliberat, l-a
chemat pe Pavel şi i-a spus: "Cine eşti tu?
Ce propovăduieşti? Căci aceştia după cum se
pare, te acuză de o mare crimă."
5 Atunci a început Pavel şi a declarat,
cu voce tare, zicând: "Precum sunt acum
chemat să dau socoteală, îţi cer audienţă;
6 Căci Dumnezeu, care este un
Dumnezeu răzbunător şi care doreşte numai
3

147. salvarea făpturilor sale, m-a trimis pe mine
să-i ajut pe oameni să se lepede de păcate şi
de rele şi de toate plăcerile, precum şi de
moarte; şi să-i îndemn să nu mai
păcătuiască.
7 Din acea cauză, Dumnezeu l-a trimis
pe Fiul său Iisus Hristos, despre care eu
propovăduiesc şi în care-i îndemn pe oameni
să-şi pună nădejdea, căci acela care are o
astfel de compătimire, în această lume
rătăcită, să nu fie condamnat, ci să lupte şi să
aibe frică de Dumnezeu, înţelepciune şi
iubire de adevăr.
8 Deci în cazul acesta în care eu
propovăduiesc lucrurile pe care le-am primit
prin har de la Dumnezeu, unde este crima
mea?"
9 Când a auzit aceasta guvernatorul, a
dat ordin ca Pavel să fie băgat la închisoare,
până ce va avea timp să-l examineze mai
profund.
10 Dar cum s-a lăsat noaptea, Decla şi-a
coborât cercei de la urechi şi i-a dat
paznicului închisori, care i-a descuiat uşa şi
a lăsat-o să intre;
11 Apoi i-a dat o oglindă de argint
tămnicerului şi acesta a lăsat-o să intre în
odaia lui Pavel; apoi s-a aşezat la picioarele
lui, să asculte de la el lucrurile sfinte ale lui
Dumnezeu.
12 Iar Pavel i-a zis că lui nu-i este frică,
căci este înconjurat de asistenţa divină;
credinţa ei crescând atât, încât a sărutat
jugurile cu care a fost legat Pavel.
Cap. V
1 În schimb, în târziu, au observat că
Decla este plecată şi au început s-o caute,
prin toate străzile, crezând că s-a pierdut.
Atunci unul din ajutanţi paznicului, le-a spus
că a văzut-o.
2 Şi l-au examinat ei şi el a spus că
este în închisoare cu acel străin.
3 Auzind aceasta, au plecat acolo şi au
găsit-o; iar după ce au ieşit, au luat un grup
de oameni cu ei şi au mers să-i spună
guvernatorului ce s-a întâmplat.
4 Auzind , guvernatorul, a poruncit ca
Pavel să fie adus în faţa scaunului de
judecată.
5 Între timp, Decla, fiind încântată de
cele auzite, s-a aşezat în locul unde a stat
Pavel; din care cauză, guvernatorul a dat
ordin s-o aducă şi pe ea, în faţa instanţei;
fapt de care ea s-a bucurat.
6 Când Pavel a fost adus legat, grupul
care a fost cu ei a strigat cu mai mare
vehemenţă: "Acesta este impostorul, să
moară."
7 În ascuns guvernatorului i-a plăcut
discursul lui Pavel despre sfintele lucrări ale
lui Hristos; şi după ce consiliul a fost
chemat, el a chemat-o pe Decla şi a întrebat-
o: "De ce nu vrei să te măriţi cu Tamiris, în
acord cu legea?
8 Însă fiind încă sub impresia celor
auzite de la Pavel, ea n-a dat nici un răspuns.
Teoclia, mama ei a strigat atunci, zicând:
"Să-l ardem pe acest netrebnic; şi pe ea în
mijlocul teatrului, căci l-a refuzat pe
Tamiris, ca să fie povaţă tuturor femeilor."
9 Auzind aceasta, guvernatorul a
devenit extrem de îngrijorat şi a dat ordin ca
Pavel să fie dat afară din oraş, iar Decla să
fie arsă pe rug.
10 Şi guvernatorul şi lumea, au venit la
teatru să vadă această amărăciune.
11 dar Decla ca o mială în mijlocul
sălbăticiuni, căuta cu ochi după păstorul ei
Pavel;
12 Şi privind printre mulţime, l-a văzut
pe Domnul Iisus, în forma lui Pavel; şi a
gândit ea: "Pavel a venit să mă vadă în
aceste împrejurări ostile." Şi şi-a fixat ea
privirea acolo, însă deodată această siluetă s-
a ridicat la cer.
13 Atunci, tineri, bărbaţi şi femei, au
căutat lemne şi le-au aranjat pentru arderea
pe rug a Declei; care era goală lângă stâlp,
4

148. extorcând lacrimi guvernatorului, fiind
surprins de splendoarea şi frumuseţea ei.
14 Iar după ce au terminat de aranjat
lemnele, mulţimea i-a poruncit să urce pe
ele; iar ea şi-a făcut semnul cruci şi a urcat.
15 Apoi au dat foc mormanului de
lemne; iar flacăra s-a extins imens, dar pe ea
nu a atins-o deloc; căci lui Dumnezeu i s-a
făcut milă de ea şi a cauzat o mare erupţie
sub pământ, iar de deasupra un nor, care s-a
lăsat cu trăsnete şi ploaie multă.
16 De la crestarea pământului, mulţi s-
au înspăimântat şi au pierit, iar focul a fost
înăbuşit şi Decla a scăpat.
Cap. VI
1 Între timp, Pavel împreună cu
Onesiforus, nevasta sa şi fii lor, au postit
într-o peşteră, care se găsea situată pe
drumul dinspre Iconia, spre Dafne.
2 Iar după ce au postit mai multe zile,
fiul lui Onesiforus a zis către Pave: "Părinte,
noi suntem flămânzi şi nu avem unde
cumpăra pâine", căci tatăl său şi-a lăsat
totul pentru al urma pe Pavel cu familia sa.
3 Atunci Pavel şi-a dat jos haina şi a
zis: "Fiule, mergi de cumpără pâine, iar apoi
întoarce-te."
4 Însă în timp ce băiatul a mers a
cumpăra pâine, a zărit-o pe vecina sa Decla
şi fiind uimit, a zis către ea: "Decia, unde
mergi?"
5 Iar ea a răspuns: "Sânt în căutarea lui
Pavel, fiindcă am scăpat de rug."
6 Şi băiatul i-a zis: "Te voi conduce eu
la el, căci este foarte îngrijorat din pricina ta
şi a stat în rugăciune şi post aceste şase zile."
7 Iar când Decia a sosit la peşteră, l-a
găsit pe Pavel îngenunchiat în rugăciune,
spunând: "O, Sfinte Tată, O Doamne Iisuse
Hristoase, chiverniseşte ca focul să n-o
atingă pe Decla; ci fi salvatorul ei, căci ea
este slujnica ta."
8 Atunci Decla stând în spatele lui,
exaltând, a aclamat următoarele cuvinte: "O,
Doamne Savaot, Creator al cerului şi
pământului şi sfântului tău Fiu, eu îţi aduc
slavă şi mulţumire, căci m-ai scăpat de la
foc, ca să-l văd din nou pe Pavel."
9 Atunci Pavel s-a întors şi când a
văzut-o, a spus: "O, Dumnezeule, care-le
cercetezi toate inimile, Tată a Domnului meu
Iisus Hristos, Slavă îţi aduc ţie căci ai dat
ascultare rugăciunilor mele."
10 Apoi o afecţiune de elogiere i-a
cuprins, pe toţi cei prezenţi în peşteră; Pavel,
Onesiforus şi toţi cei ce erau acolo; s-au
umplut de fericire.
11 Şi având cinci pâini, ceva zarzavaturi
şi apă; şi s-au consolat între ei, în omagierea
sfintelor lucrări ale lui Hristos.
12 Apoi a spus Decla către Pavel:
"Dacă-ţi va face plăcere, te voi urma,
oriunde vei merge."
13 Iar el a răspuns: "Lumea s-a dedat
mult la păcate, iar tu fiind frumoasă, mă tem
că vei cădea în ispită şi nu vei putea urma
cele sfinte."
14 Atunci Decla i-a răspuns: "Pe mine
mă tentează numai pecetea lui Hristos şi nici
o ispită nu mă va desparte."
15 Iar Pavel i-a spus: "Decla, fi
răbdătoare şi vei obţine harul lui Hristos."
Cap. VII
1 Apoi Pavel, i-a trimis îndărăt la casa
lor pe Onesiforus cu familia sa şi luând-o cu
el pe Decla au plecat spre Antiohia.
2 Iar pe vreme ce au sosit în oraş, un
oarecare Sirian, pe nume Alexandru,
magistrat al oraşului, care a efectuat multe
lucruri considerabile pentru oraş, văzând-o
5

149. pe Decla, s-a amorezat de ea; şi l-a dăruit pe
Pavel cu multe daruri, pentru a atrage atenţia
feti.
3 Însă Pavel i-a zis: "Eu nu am
cunoscut-o pe această femeie, de care-mi
vorbeşti şi nici nu-mi aparţine mie."
4 Dar el fiind o persoană influentă în
Antiohia, a oprit-o pe stradă şi a sărutat-o,
ceea ce Decla nu a putut suferi, ci dându-se
de partea lui Pavel, a exclamat: "Nu mă
forţa, căci sânt o străină; nu mă forţa căci
sânt o slujnică a lui Dumnezeu; căci şi din
Iconia am fost obligată să plec, fiindcă nu
am vrut să mă mărit cu Tamiris."
5 Apoi l-a împins la o parte pe
Alexandru şi i-a despicat haina şi i-a
răsturnat coroana de pe cap, făcându-l de râs
în faţa tuturor.
6 Iar Alexandru, dintr-o parte căci a
iubit-o, din alta că l-a făcut de ruşine; a dus-
o în faţa guvernatorului, care a examinat-o şi
ea recunoscând, acesta a condamnat-o să fie
aruncată la fiare.
Cap. VIII
1 La aceasta, poporul comentând, au
spus că nu este drept: "Judecata aceasta
făcută în acest oraş, nu este dreaptă. Iar
Decla a cerut de la guvernator, ca cinstea ei
să nu fie pătată, până ce pedeapsa nu va fi
săvârşită.
2 Apoi guvernatorul a cercetat cine o
va întreţine, iar o oarecare văduvă, foarte
bogată, pe nume Trifina; a cărui fică a murit
mai de mult; şi a exprimat dorinţa de a o lua
la ea; şi a tratat-o în casa ei, exact ca pe fica
sa.
3 În sfârşit, cînd a venit ziua de
pedeapsă, au fost scoase fiarele ca să fie
văzute; şi Decla a fost adusă la amfiteatru şi
pusă într-o tavernă, în care era o leoaică, în
faţa mulţimi de spectatori.
4 Trifina, fără nici o înduplecare a
însoţit-o pe Decla , iar leoaica a venit şi i-a
lins picioarele. Acuzarea ei, era crimă cu
titlu de profanare, la care femeia, exclamând
a zis: "O, Dumnezeule, judecata acestui oraş
a fost nedreaptă."
5 Apoi Trifina a luat-o pe Decla acasă
la ea şi s-au pus să doarmă; şi iată că fica
Trifinei, care a fost moartă, i-a apărut maici
sale în vis şi i-a zis: "Mamă, primeşte-o pe
această femeie tânără, Decla, ca pe fica ta, în
locul meu; şi cere-i să se roage pentru mine,
ca să fiu condusă la starea fericiri."
6 Fapt la care Trifina cu mai mare
amploare, a spus: "Fica mea, Falconilla, mi
s-a arătat în vis şi mi-a spus să te aduc în
camera ei şi să-ţi cer să te rogi pentru ea, ca
să fie condusă la starea fericiri şi a vieţi
veşnice."
7 Auzind Decla aceasta, pe loc a
început a se ruga Domnului, spunând: "O,
Doamne Dumnezeu al cerului şi al
pământului, Iisuse Hristoase, tu Fiu al celui
Prea Înalt, chiverniseşte ca fica acestei
femei, pe nume Falconilla, să primească
viaţă veşnică." Atunci Trifina, exclamând, a
spus: "O, judecată nedreaptă, o slăbiciuni
deşarte! Cum aţi putut ca o astfel de
creatură, s-o aruncaţi la fiare!"
8 Dis de dimineaţă, la revărsatul
zorilor, Alexandru a venit la Trifina în casă
şi a spus: "Poporul şi guvernatorul, aşteaptă;
adu-o pe criminală."
9 Însă Trifina s-a lăsat asupra lui cu o
violenţă aşa de mare, că acesta s-a speriat şi
a fugit. Trifina a fost din familie regală şi
exprimându-şi durerea, a zis: "Întodeauna
am avut deaface în casa mea cu două
greutăţi şi nu-i nimeni să mă consoleze; nici
chiar cînd am pierdut-o pe fica mea şi nici
acum n-o pot salva pe Decla. Dar acum,
Doamne Dumnezeule, fi tu ajutorul lui
Decla, slujnica ta."
10 Şi până s-a gândit ea aşa,
guvernatorul a trimis pe unul din ofiţeri săi,
s-o aducă pe Decla. Atunci Trifina luând-o
6

150. de mână, a plecat cu ea, spunând: "Am
condus-o pe Falconilla la groapă, iar acum a
trebuit s-o conduc pe Decla la fiare."
11 Iar când Decla a auzit, a început a se
ruga cu lacrimi în ochii: "O, Doamne
Dumnezeule, care-le ai fost stâlpul şi
refugiul meu, dăruieşte-o pe Trifina pentru
mila ei faţă de mine şi păstrează cinstea
mea."
12 După aceea s-a auzit o mare gălăgie
în amfiteatru; fiarele urlau iar mulţimea
striga: "Aduceţi-o pe criminală."
13 Însă femeia exclamând, a spus: "Să
sufere întreg oraşul pentru această crimă şi
noi toţi pe rând; o, guvernator, a aceleiaşi
pedepse; o, nedreaptă judecată! O, crudă
mulţime!"
14 Alţi au spus: "Să fie distrus întreg
oraşul pentru această faptă oribilă; Omoară
ne pe toţi; o, guvernator; o, mulţime crudă; o
judecată nedreaptă!"
Cap. IX
1 Atunci Decla a fost smulsă din mâna
Trifinei, apoi au dezbrăcat-o şi au învelit-o
într-o bretea; şi au azvârlit-o la fiare; iar lei
şi urşi au adulmecat spre ea -
2 Însă leoaica, care era ce-a mai feroce
dintre ele, s-a apropiat de Decla şi s-a aşezat
la picioarele ei; după care s-a lăsat o linişte
printre mulţimea de femei.
3 Apoi o ursoaică s-a lăsat asupra ei,
însă leoaica s-a interpus şi a sfâşiat-o în
bucăţi.
4 Din nou un leu, pregătit de atac, care
aparţinea lui Alexandru, s-a lăsat asupra ei,
dar leoaica a sărit din nou şi ambele animale,
au pierit.
5 Atunci femeia s-a înspăimântat
deodată, căci a văzut că leoaica care a
salvat-o pe Decla, a pierit.
6 După aceea, au mai adus o mulţime
de fiare; dar Decla stătea cu mâinile ridicate
la cer, rugându-se. Apoi a privit şi a văzut o
groapă plină cu apă, zicând în sinea ei:
"Acum a venit timpul să fiu botezată."
7 Şi s-a aruncat în acea groapă,
spunând: "În numele Domnului Iisus
Hristos, în această ultimă zi a mea, sânt
botezată." Văzând aceasta, femeia şi
mulţimea, au exclamat: "Nu te arunca în
groapă;" şi guvernatorul a zis la fel, că peşti
(probabil find vorba de rechini), să nu
devoreze o astfel de frumuseţe.
8 Ne ţinând cont, de toate acestea,
Decla s-a aruncat în apă, în numele
Domnului nostru Iisus Hristos.
9 Însă peşti, văzând lumina şi focul ei,
au pierit cu toţi şi s-au ridicat la suprafaţă;
iar un nor de foc a învelit-o pe Decla, ca
fiarele să nu se poată apropia de ea şi ca
mulţimea să nu poată vedea goliciunea ei.
10 Apoi încă au mai slobozit şi alte fiare
asupra ei, iar lumea s-a lamentat mai mult;
uni dintre ei aruncând cu diferite obiecte şi
pomezi; iar după toate acestea, fiarele s-au
aşezat jos, de parcă ar fi vrut să doarmă şi nu
i-au mai făcut Declei nimic.
11 După aceea, Alexandru a zis către
guvernator: "Eu am nişte tauri foarte
grozavi, hai s-o aruncăm la ei." La care
guvernatorul, îngrijorat, a răspuns: "Fă cum
crezi de cuvinţă."
12 Atunci au legat-o pe Decla cu un
cordon împrejur şi de picioare; şi aşa legată
au aruncat-o la tauri; carora le-au pus dăngi
cu fieru înroşit, pentru ai irita mai tare şi a fi
mai violenţi.
13 De aceea, tauri au mugit foarte, insă
flacăra lui Decla a ars cordonul, care de fapt
i-a iritat mai mult pe tauri, dar ea a stat în
mijlocul scenei neclintită, de parcă nimic nu
s-ar fi petrecut.
14 Între timp, Trifina, care a stat pe o
bancă, a căzut pe loc şi a decedat; după care
tot oraşul s-a îngrijorat.
15 Şi Alexandru s-a temut şi a zis către
guvernator: "Te implor să ai milă de mine şi
de acest oraş şi elibereaz-o pe această
7

151. femeie, care a luptat cu fiarele; până ce şi eu
şi tu şi tot oraşul nu vom fi nimiciţi;
16 Căci dacă Cezar află ce s-a întâmplat,
va distruge în mod sigur întreg oraşul, din
cauza Trifinei, care este de sânge aristocrat
şi cu care cândva a fost în relaţii bune.
17 Apoi guvernatorul, a chemat-o pe
Decla dintre fiare şi a întrebat-o: "Cine eşti
tu şi care sunt tainele tale, că nici o fiară nu
ţi-a făcut nimic?
18 Iar Decla i-a spus: "Eu sânt o slujnică
a Dumnezeului celui viu şi sânt o
credincioasă a lui Iisus Hristos Fiul său, în
care Dumnezeu îşi are plăcerea; din acel
motiv nici o fiară nu m-a atins.
19 Căci el este calea eternei salvări şi a
vieţi veşnice. El este refugiul celor ce sunt în
necaz; un suport pentru cei întristaţi,
nădejdea şi scutul celor neputincioşi; şi toţi
cei ce într-un cuvînt nu vor crede în el, nu
vor trăi, ci vor suferi moarte veşnică."
20 Cînd a auzit aceste cuvinte
guvernatorul, a poruncit să-i aducă hainele ei
şi i-a spus să se îmbrace.
21 Şi Decla a spus din nou: "Acel
Dumnezeu care m-a îmbrăcat pe mine, cănd
am fost goală printre fiare, în ziua judecăţi
vă va îmbrăca sufletele voastre cu
îmbrăcămintea salvări voastre." Atunci s-a
îmbrăcat, iar guvernatorul a făcut public un
ordin, în felul următor: "Te eliberez pe tine,
Decla, slujitoare a lui Dumnezeu."
22 După care femeia, exclamând, a dat
slavă şi mulţumire lui Dumnezeu, spunând:
"Nu este alt Dumnezeu decât unul, care este
Dumnezeul lui Decla; un Dumnezeu, care a
scăpat-o pe Decla."
23 Şi aşa de puternică era vocea ei, de
părea că tot oraşul se cutremura; Iar Trifina
de bucuria acestor întâmplări, a înviat şi a
alergat împreună cu mulţimea s-o întâmpine
pe Decla; şi îmbrâţişând-o i-a zis: "Acum
cred că va fi înviere din morţi; acum ştiu că
fica mea trăieşte. Vino la mine în casa mea,
fica mea Decla şi tot ce-i al meu, ţie îţi voi
da."
24 Astfel Decla a mers la Trifina, unde a
stat câteva zile, propovăduind şi învăţând-o
cuvintele Domnului; şi multe tinere au fost
convertite; şi aceasta a fost o mare bucurie în
casa lui Trifina.
25 Însă Decla a tins să-l vadă pe Pavel şi
s-a interesat şi a trimis peste tot să-l
găsească; până ce în cele din urmă i s-a spus
că se găseşte la Mira în Licia. Şi a luat cu ea
mulţi tineri şi tinere; şi s-a îmbrăcat într-o
bretea şi s-a îmbrăcat bărbat, plecând spre
Mira în Licia. Iar l-a găsit pe Pavel,
propovăduind cuvântul lui Dumnezeu; şi s-a
strecurat acolo printre mulţime.
Cap. X
1 Şi n-a fost mică surpriza lui Pavel,
văzând atâta popor cu ea; căci şi-a închipuit
că o nouă ispită se lasă asupra lui.
2 Văzând toate acestea, Decla a spus:
"Am fost botezată, Pavel; căci acum cei care
asistă la propovăduirile tale, au asistat la
botezul meu."
3 Apoi Pavel a luat-o şi a condus-o în
casa lui Hermes; şi acolo, Decla i-a povestit
tot ce i s-a întâmplat în Antiohia; fapte la
care Pavel s-a minunat şi toţi cei ce au auzit,
s-au întărit şi s-au rugat pentru fericire
Trifinei.
4 Atunci Decla, s-a ridicat şi i-a zis lui
Pavel: "Vreau să plec în Iconia." Iar Pavel i-
a zis: "Mergi şi învaţă-i cuvântul Domnului."
5 Între timp, Trifina a trimis o sumă
mare de bani lui Pavel şi îmbrăcăminte, ca
milostenie pentru cei săraci.
6 Apoi Decla a plecat la Iconia; şi când
a ajuns la casa lui Onesiforus, ea s-a aruncat
la pământ, pe locul unde a propovăduit
Pavel; şi acolo a plâns, s-a rugat şi a slăvit şi
a lăudat pe Dumnezeu în felul următor:
8

152. 7 O, Domn al lui Dumnezeu, al acestei
case, unde pentru prima dată am fost
iluminată de tine; o Iisuse, fiu al
Dumnezeului celui viu, care-le ai fost
ajutorul meu în faţa guvernatorului şi scutul
meu şi ajutorul meu printre fiare; tu singur
eşti Dumnezeu în veci vecilor. Amin."
8 Apoi Decla, nu l-a văzut pe Tamiris,
căci a murit, ci doar pe mama ei. Apoi
chemând-o i-a zis: "Teoclia, mamă, este cu
putinţă ca tu să fi adusă la credinţă, căci alt
dumnezeu nu este, decât Domnul
Dumnezeu, care-le este în ceruri? Dacă vrei
bogăţi mari, Dumnezeu prin mine ţi le va da;
dacă vrei pe fica ta din nou, iată-mă."
9 Acestea şi multe altele, i-a zis ea
mamei sale, pentru a o aduce la credinţă;
însă mama ei Teoclia nu a dat crezare
spuslor martirei Decla.
10 Apoi Decla terminând discursul ei,
şi-a făcut cruce peste tot trupul ei, a părăsit
casa şi a plecat la Dafne; iar când a ajuns
acolo, s-a oprit la peştera unde odată s-a
întâlnit cu Pavel şi Onesiforus; şi s-a aruncat
la pământ şi a plâns în faţa lui Dumnezeu.
11 Plecând de acolo, s-a îndreptat spre
Seleucia, unde pe mulţi i-a iluminat în
înţelepciunea lui Hristos.
12 Iar un nor strălucitor a însoţit-o de
fiecare dată în călătoriile ei.
13 După ce a ajuns la Seleucia, s-a
îndreptat într-un loc din împrejurimi, fiindcă
băştinaşi de acolo erau păgâni şi se rugau la
idoli.
14 Şi a fost purtată de nor în munţii
numiţi Calamon şi Rodeon. Acolo a trăit
mulţi ani şi a suferit fel de fel de ispite grele,
din cauza diavolului, cu care ea s-a luptat
prin harul pe care l-a primit de la Hristos.
15 Pe urmă o oarecare femeie
binevoitoare, auzind despre fecioara Decla, a
venit la ea, primind darul de a proroci de la
Dumnezeu; şi mulţi alţi au părăsit această
lume şi s-au dedicat vieţi monahale
împreună cu ea.
16 Şi de departe s-a auzit despre Decla
şi despre minunile pe care le-a făcut ea,
vindecând pe cei bolnavi, astfel că din multe
ţări vecine, au venit la ea; şi urcând muntele
şi apropiindu-se de peştera ei, unde stătea, s-
au vindecat pe loc, indiferent de ce boală
sufereau.
17 Duhuri necurate au fost scoase
urlând groaznic; şi toţi cei vindecaţi au
lăudat pe Dumnezeu, de puterea cu care a
înzestrat-o pe această fecioară Decla.
18 Aşa de mult succes avea ea, că
doctori din Seleucia, au rămas fără pacienţi,
căci nimeni nu se mai trata la ei. Din cauza
aceasta, ei s-au umplut de mânie şi au
început a scorni precum metodele ei de
vindecare, sunt inadecvate.
Cap. XI
1 Atunci diavolul, le-a sugerat lor
lucruri rele, astfel că într-o zi ei s-au adunat
să se consulte, ce să facă şi au ajuns la
concluzia să spună următoarele: "Că fecioara
este o preoteasă a zeiţei Diana, care din
cauza fecioriei ei, orice cere de la zeiţă,
aceasta îi împlineşte; şi că este iubită de toţi
zeii."
2 Apoi au zis: "Haide-ţi să găsim nişte
răzvrătiţi şi după ce le vom da deajuns de
băut, le vom da şi o sumă de bani; şi să le
poruncim să meargă la fecioară şi s-o
ademenească," promiţându-le o recompensă
mare de bani, în caz că vor reuşi.
3 Căci au crezut că în cazul în care vor
reuşi s-o ademenească pe fecioară, zeii nu-i
vor mai da ascultare şi nici Diana n-o să-i
mai vindece bolnavi ei.
4 Şi au procedat aşa şi răzvrătiţi au
plecat spre munte şi ca nişte fiare sălbatice s-
au năpustit spre peşteră, bătând la uşă.
5 Sfânta martiră Decla, nădăjduind în
Dumnezeu, în care credea, a deschis uşa,
9

153. dealtfel ea cunoscând dinainte intenţia lor; şi
le-a zis tinerilor: "Ce vreţi?"
6 Iar ei au zis: "Este cineva aici pe
nume Decla?" Dar ea a întrebat: "Dar ce
vreţi cu ea?" Iar ei au zis: "Noi avem în gând
s-o păcălim".
7 Apoi binecuvântata Decla, a spus:
"Eu sânt, o femeie vârsnică şi sânt o slujnică
a lui Domnului meu Iisus Hristos; iar dacă
aveţi intenţii rele cu mine, nu veţi reuşi în
faptele voastre." Însă ei au spus: "Este
imposibil, noi vom reuşi să facem ceea ce
avem în gând."
8 Şi terminând de vorbit, s-au apucat s-
o doboare la pământ. Atunci ea cu ce-a mai
mare blândeţe, le-a zis: "Tinerilor, aveţi
răbdare şi veţi vedea slava lui Dumnezeu."
9 Şi în timp ce ei o ţine-au, ea a privit
spre cer şi a spus: "O, Dumnezeule, cel plin
de stimă, cel căruia nimeni nu-i este
asemeni; care te faci slăvit peste duşmani
tăi; cine m-a scăpat pe mine din flăcări şi nu
m-a dat lui Tamiris şi nici lui Alexandru;
care m-ai salvat de la fiarele sălbatice; care
m-ai păstrat în ape adânci; care-le peste tot
ai fost ajutorul meu şi ţi-ai preamărit numele
prin mine;
10 Acum scapă-mă la fel din mâinile
acestor nechibzuiţi; şi nu-i lăsa să-mi păteze
onoare, care am păstrat-o pentru a te onora
pe tine; căci eu te iubesc şi în tine trăiesc, o
Tată, Fiu şi Duhule Sfânt şi pururea, Amin."
11 Atunci s-a auzit o voce din cer,
spunând: "Să nu-ţi fie frică Decla, slujnică
credincioasă a mea, căci eu sânt cu tine.
Priveşte şi vezi locul care este păstrat pentru
tine; acesta va fi lăcaşul tău, cel de veci."
12 Şi Decla a văzut o stâncă
deschizându-se, atât cât să poată intra o
persoană; şi a intrat pentru a se salva de
această ceată de răzvrătiţi; şi intrând, pe loc
stânca s-a închis, ne lăsând nici o urmă
vizibilă ca să poată fi deschisă.
13 Şi răzvrătiţi au rămas uimiţi de
această minune nemaipomenită, ne putând s-
o păcălească pe slujnica lui Dumnezeu;
rămânând doar cu baticul ei în mână, pe care
l-au rupt în bucăţi.
14 Acestea s-au întâmplat din voia lui
Dumnezeu, pentru confirmarea credinţei lor,
pentru aceia care vor veni să vadă aceste
lucruri venerabile, în următori ani, toţi cei
binecuvântaţi, care vor da crezare Domnului
nostru Iisus Hristos, din inimă curată.
15 Astfel a suferit această primă
apostolă şi martiră a lui Dumnezeu, fecioara
Decla; care a venit din Iconia la vârsta de
optsprezece ani; care şi-a petrecut viaţa, o
parte în călători şi o parte în viaţa monahală,
în peştera în care a trăit şaptezeci şi doi de
ani, iar când a fost luată la Domnul a avut
nouăzeci de ani.
16 Astfel a luat sfârşit viaţa ei.
17 Ziua sfântă care se celebrează în
memoria ei, este douăzeci şi patru
Septembrie, spre Slava Tatălui şi a Fiului şi
a Sfântului Duh, acum şi pururea. Amin.
10

154. Epistola lui Pavel către Laodicieni
Această Epistolă a fost apreciată de câţiva oameni de ştiinţă ai biserici Romane, dar
şi de alţi. Lucrarea s-a păstrat într-o traducere foarte veche, care se găseşte la British Museum
din Londra (Harleian MSS,cod.1212).
Cap. I
1 Pavel, apostol, nu de la oameni nici
de către oameni, ci de la Iisus Hristos, către
duhovnici cei din Laodiceia.
2 Slavă vouă şi Pace din partea lui
Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru Iisus
Hristos.
3 Mulţumiri aduc lui Hristos în fiecare
rugăciune a mea, ca voi să continuaţi şi să
persistaţi în lucrările cele bune, să nu uitaţi
cele ce au fost promise în ziua judecăţi;
4 Să nu permiteţi ca nici o dispută
goală să vă îndepărteze de la adevăr, ca să
nu vă dea la o parte, de la adevărul
Evanghelic, din care v-am propovăduit.
5 Şi atunci vă poate Dumnezeu dărui,
ca fiind convertiţi ai mei, să obţineţi o
perfectă cunoaştere a adevărului Evanghelic;
fiţi primitori şi faceţi lucruri bune,
îmbrâţişaţi salvarea voastră.
6 Iar acum jugurile pe care le-am
suferit în Hristos, s-au isplătit; de acum sunt
fericit şi îmi pare bine.
7 Am ştiut că aceasta îmi va aduce
fericirea pe vecie, care vă va veni prin
rugăciuni şi vă va umple de Duhul Sfânt;
8 Dacă trăiesc s-au mor; pentru mine a
trăi, înseamnă, a trăi în Hristos, iar moartea
îmi este o plăcere.
9 Şi Domnul nostru ne va dărui milostenia
sa şi veţi avea iubirea pe care eu o am şi veţi
fi ca mine.
10 De aceea, iubiţilor mei, precum aţi
auzit de venirea Domnului, gândiţi şi activaţi
cu frică şi veţi obţine viaţă veşnică.
11 Căci Dumnezeu este cel care
lucrează prin voi;
12 Şi tot ce faceţi, să faceţi făra păcat.
13 Căci ce este mai bine dragi mei;
bucuraţivă-ţi în Domnul Iisus Hristos şi
daţivă-ţi la o parte de la toate lucrurile
necurate.
14 Tot ce cereţi, cereţi de la Dumnezeu
şi fiţi stăruitori în doctrina lui Hristos.
15 Şi orcare lucruri sunt bune şi
adevărate şi oneste şi drepte şi iubitoare, pe
acestea să le faceţi.
16 Acele lucruri pe care le-aţi auzit şi
primit, gândiţile-ţi; şi pacea va fi cu voi.
17 Toţi sfinţi vă onorează.
18 Harul Domnului nostru Iisus Hristos
să fie în duhurile voastre. Amin.
19 Faceţi ca această Epistolă să fie citită
şi Colosenilor şi ce-a a Colosenilor, să fie
citită la voi.
1

155. Epistola lui Pavel către Seneca
Mai mulţi oameni de ştiinţă au opinii deosebite faţă de această lucrare, care pare
să fie fost scrisă foarte de timpuriu, Seneca fiind unul din filozofi antici ce aparţinea
anturajului lui Cezar (Neron). Filosofa sa era cuprinsă de morală, cu elemente de
stoicism, care s-a manifestat prin dialog, în special cu Luciliu. (Seneca 4î.e.n-65 e.n.)
.
Cap. I
Annaeus Seneca către Pavel, Salutare.
1 Presupun că tu Pavel, ai fost
informat de conversaţia de ieri dintre
mine şi Lucilius, în privinţa ipocriziei şi
a altor subiecte, căci şi câţiva dintre
ucenici voştri sunt de o părere cu noi;
2 Căci după ce ne-am retras în
grădina lui Sallustian, pe lângă care au
trecut şi ei, care voiau să meargă mai
departe, însă la insistenţa noastră, ei ni s-
au alăturat.
3 Am dorinţa să-ţi aduc la
cunoştinţă, că am fost impresionaţi de
această discuţie;
4 Ne-au făcut cunoscute lucrurile
pe care tu le-ai scris în Epistolele tale, pe
care le-ai trimis în mai multe oraşe
provinciale, conţinând o materie
minunată, foarte instructivă şi morală;
5 Atâtea sentimente, de am crezut
că tu nu eşti autorul acestei lucrări, ci
doar un instrument conductiv, iar altă
dată ambele; şi autor şi instrument.
6 Căci sublimita sau grandoarea
acestor doctrine, este astfel, că orice
vârstă de ani ai, este insuficient să devi
instruit şi perfecţionat în ştiinţele
acestea. Îţi doresc toate cele bune, frate.
Sănătate.
Cap. II
Pavel către Seneca, Salutare.
1 Am primit ieri scrisoarea ta cu
plăcerea cu care voi putea imediat să-ţi
dau răspuns, avându-l pe tânărul curier
la mine, prin care intenţionez să-ţi trimit
răspuns înapoi;
2 Căci tu şti pe cine, la ce vreme şi
cui trebuie să predau orice voi vrea să
trimit.
3 Îţi cer apoi să nu mă tratezi cu
neglijenţă din cauza aceasta.
4 Mă găsesc deosebit de fericit, căci
judecata unei persoane ca tine, are opinii
atât de bune despre Epistolele mele;
5 Căci tu nu ai fi fost estimat
cenzor, filozof şi tutore a marelui prinţ şi
stăpân a toate, dacă nu ai fi fost sincer.
Îţi doresc toată prosperitatea.
Cap. III
Annaeus Seneca către Pavel, Salutare.
1 Am terminat câteva volume şi le-
am împărţit în mai multe locuri.
2 Sânt determinat să i le citesc lui
Cezar şi dacă voi avea întâietate, te voi
invita şi pe tine să asişti;
1

156. 3 În caz contrar, îţi voi trimite
note, iar când vom fi împreună, vom
discuta despre aceste performanţe.
4 Am hotărât, în caz că voi avea
acces, să obţin întâi opinia ta şi apoi să
le public Cezarului, ca să te convingi de
afecţiunea mea faţă de tine.
Dragă Pavel, Sănătate.
Cap. IV
Pavel către Seneca, Salutare.
1 Pe vreme ce cite-am scrisoarea
ta, te-am şi văzut alături de mine; nu-mi
doresc alceva decât să fi alături de noi.
2 Să ne vedem, atunci pe curând.
Îţi doresc toată prosperitatea.
Cap. V
Annaeus Seneca către Pavel, Salutare.
1 Am fost foarte îngrijoraţi de
absenţa ta îndelungată dintre noi.
2 Ce este şi ce afacere au ei de ţi-
au interzis să vi?
3 Dacă îţi este frică de Cezar,
fiindcă ţi-ai abandonat religia primară şi
te-ai făcut prozelit, ca şi alţi, depune o
cerere, precum nu ai procedat ilegal în
această hotărâre a ta şi de drept.
Cu bine.
Cap. VI
Pavel către Seneca şi Laucilius, Salutare.
1 În ce priveşte ceea ce mi-ai
scris, nu este vrednic pentru mine să pun
pe hârtie şi să menţionez aceia; una la
mână, lasă urmări, iar alta, evident că
declară lucrurile.
2 Ştiu că tu şi cei din jurul tău vor
înţelege ceea ce vreau să spun.
3 Diferenţa o plătesc toţi oameni,
cu atât mai mult cei ce caută motive
ocaziţionale de ceartă.
4 Dar dacă ne arătăm smeriţi, mai
de grabă vom avea de câştigat în orice
împrejurare, căci dacă sunt capabili să
vadă şi au înţelepciune, atunci cei ce au
greşit, se vor îndrepta.
Cu bine.
Cap. VII
Annaeus Seneca către Pavel, Salutare.
1 Mă găsesc foarte încântat şi
mulţumit de scrisoarea ta către Galateni,
Corinteni şi a cetăţenilor din Ahaia.
2 Duhul Sfânt i-a umbrit, căci le-ai
împărtăşit sentimentele tale, care sânt
foarte superlative, sublime, meritând tot
respectul, trecând de apogeul fanteziei
tale proprii.
3 Îmi vine a crede, de aceea că
lucrurile acestea scrise de tine în modul
acesta extraordinar, poate nu sunt
înţelese prea bine de către enoriaşi.
4 Îţi spun sincer şi onest şi nu-ţi
ascund nimic şi cu conştiinţa împăcată,
că împăratul este foarte mulţumit de
sentimentele Epistolelor tale;
5 Căci auzind, de la început a
declarat că a fost surprins de astfel de
noţiuni, care nu au o contură clasică.
6 La ceea ce am adăugat eu,
precum Dumnezeu câteodată se foloseşte
de oameni inocenţi pentru a le vorbi şi ai
2

157. îndruma, cum s-a întâmplat cu un simplu
ţăran pe nume Vatienus, căruia în locul
de ţară Reate, i-au apărut doi oameni, pe
nume de Castor şi Pollux, care i-au
descoperit viitorul de la zei.
Cu bine.
Cap. VIII
Pavel către Seneca, Salutare.
1 Dealtfel am ştiut că împăratul
este un admirator şi un favorizator al
religiei noastre, însă dă-mi voie să te
sfătuiesc, că ţinându-ne nouă parte, să nu
ajungi în suferinţe şi neplăceri.
2 Cred că te-ai aventurat asupra
unor lucruri periculoase, când te-ai
declarat în favoarea noastră, căci aceste
lucruri sunt atât de contrare religiei
împăratului, care este încălzit de
favorizarea zeilor.
3 Nu-mi este cunoscut ce anume ai
avut în plan, când i-ai spus despre
aceasta; Dar presupun că ai făcut-o din
mare respect pentru mine.
4 Dar dorinţa mea este ca pe viitor
să nu mai procedezi aşa, ci să fi mai
atent, să arăţi mai puţină afecţiune faţă
de mine, căci s-ar putea să-l ofensezi pe
stăpânul tău.
5 Deşi dacă este căldicel, nu se va
întoarce împotriva noastră; dar fapta asta
nu este pentru noi de vreo importanţă.
6 Iarăşi, dacă împărăteasa este
demnă de poziţia ei, nici ea nu se va
supăra; dar dacă se arată ca o femeie
simplă, atunci se va jigni.
Cap. IX
Annaeus Seneca către Pavel, Salutare.
1 Ştiu că în scrisoarea mea în care
te-am înştiinţat, că am citit Împăratului
Epistolele tale, nu te-a îngrijorat aşa de
mult faptul că i le-am citit, ci conţinutul
lor;
2 Căci această Epistolă, atât de
puternic îndepărtează mintea omenească,
de obiceiurile şi practica sa; de care am
fost întodeauna surprins şi îndeplin
convins.
3 Atunci s-o luăm de la început; şi
să fim mai prudenţi, iar dacă nu va
merge bine, iartă mă.
4 Ţi-am trimis o carte de care
vorbeam.
Cu bine, dragă Pavel.
Cap. X
Pavel către Seneca, Salutare.
1 De fiecare dată când ţi-am luat-o
înainte, am greşit de două ori. O dată
faţă de mine, iar apoi contrar religiei
noastre;
2 Căci a trebuit din todeauna să
împărtăşesc toate lucrurile tuturor
oamenilor şi să-ţi atrag atenţia că legea
Romană, oferă onoare tuturor
senatorilor. Să pui numele meu ultimu
pe listă (cu Epislola), ca să nu fiu adus
într-o situaţie precară şi ruşinoasă.
Cu bine, mult respectatule.
Scrisă în ziua a cincia din calendarul lui
Iulie, în timpul consulatului lui Nero şi
Messala.
Cap. XI
3

158. Annaeus Seneca către Pavel, Salutare.
1 Fericire ţie dragă Pavel.
2 Dacă o persoană atât de măreaţă
şi agreabilă, precum eşti tu, devine nu
numai comun, ci un prieten intim, atunci
cât de fericit trebuie să fie Seneca!
3 Tu care eşti atât de eminent şi
exaltat deasupra tuturor, poate chiar cel
mai măreţ, nu te poţi crede nedemn ca să
fi pus primul pe listă cu Epistola.
4 Altfel o să mă faci să te
suspectez, de intenţia că mă pui la
încercare, nu de a face glumă; căci tu şti
ce înseamnă să fi cetăţean Roman.
5 Aşi putea să vreau să fiu în
situaţia ta, iar tu în a mea.
Cu bine, dragă Pavel. Scris pe
şase a calendarului Aprilie, în timpul
consulatului lui Aprianus şi Capito.
Cap. XII
Annaeus Seneca către Pavel, Salutare.
1 Fericire ţie dragă Pavel, să şti că
sânt foarte îngrijorat şi trist că inocenţa
ta te va duce la suferinţă?
2 La fel şi faptul că toată lumea vă
consideră pe voi (Creştini), atât de
criminali, în plus toată nefericirea ce s-a
întâmplat cu oraşul; faptă care v-au
atribuit-o vouă.
3 Dar să avem răbdare, să apelăm
(pentru inocenţă), către tribunal, care
este unica noastră posibilitate, până ce
nefericirea noastră nu va lua sfârţit.
4 În anii precedenţi, aceasta a
făcut (-se referă la prigonirea
creştinilor-) şi Alexandru fiul lui Filip şi
Dionisius, apoi Caius Cezar, care au
avut înclinaţii doar asupra propriilor
legi.
5 Despre incendierea Romei, se
ştie, iar dacă vreo persoană ar fi
autorizată să vorbească fără a fi în
pericol, toţi şi-ar da seama de adevăr.
6 Întradevăr Creştini şi Evrei sunt
pedepsiţi, pentru că ar fi dat foc la oraş;
dar acest impios mizerabil, care s-a
dedat la crime şi masacre şi-i dezagrează
cu minciuni pe orăşeni săi, este la putere,
până nu-i va veni vremea.
7 Şi acum este sacrificată viaţa
persoanelor excelente, în locul celui care
ar fi trebuit să fie sacrificat pentru mulţi
şi care ar fi trebuit să fie ars în foc în faţa
tuturor.
8 O sută treizeci şi două de case şi
patru centuri au fost arse în decurs de
şase zile, iar în ce-a de-a şaptea zi s-a
stins.
Îţi doresc numai fericire. Data
de cinci a calendarului lui Aprilie, pe
timpul consulatului lui Frigius şi Bassus.
Cap. XIII
Annaeus Seneca către Pavel, Salutare.
1 Fericire ţie dragă Pavel.
2 Ai scris multe volume într-un
stil alegoric şi mistic, de aceea s-au făcut
multe comentarii, căci scrisul tău, nu
este un scris retoric oarecare, ci unul de
o eleganţă proprie.
3 Îmi aduc aminte cum adesea
spune-ai, că mulţi neânţelegând,
interpretează greşit şi i-au o cale greşită.
4 Însă pentru o Latină adevărată ,
aşi vrea să te oglindeşti la felul meu de-a
scrie şi a folosi cuvinte drepte, ca să-ţi
exprimi mai bine nobila credinţă, care
este în tine.
4

159. Cu bine. Data a cincia a lui Iulie,
Leo şi Savinus consul.
Cap. XIV
Pavel către Seneca, Salutare.
1 Pe puţini i-a înzestrat Finţa
Supremă, cum te-a înzestrat pe tine.
2 Deci sânt convins că am văzut
ce-a mai bună sămânţă în pământ fertil,
nu material şi nici corupt, ci veşnicul
cuvânt al lui Dumnezeu, care va creşte şi
va da roade veşnice.
3 Iar tu cu înţelepciunea ta, ai
înţeles acest cuvânt plin de îndurare şi
fără destrămare şi veşnic.
4 Cred că tu ai însuşit superstiţia
Evreilor şi a Drepţilor.
5 Aceste lucruri pe care tu le-ai
conceput, în mod prudent, să le faci
cunoscute, împăratului, familiei sale,
precum şi prietenilor tăi de credinţă.
6 Mulţi poate nu vor accepta
sentimentele tale şi nu le vor înţelege,
dar Cuvântul lui Dumnezeu, odată
semănat, va lucra şi mai târziu şi-i va
transforma în nişte oameni noi, care vor
aspira către Dumnezeu.
Cu bine Seneca, care-le eşti mai
drag printre noi. Data calendarului lui
August, în timpul consulatului lui Leo şi
Savinus.
5

160. A doua Epistolă a lui Clement către Corinteni
Traducătorul acestei lucrări în limba engleză este arhiepiscopul Wake, care după
spusele sale, n-a fost atât de venerată de Sfinţi Părinţi ca prima, dar care totuşi are
valoarea ei.
Cap. I
1 Iubiţilor, noi trebuie să acceptăm
pe Iisus Hristos ca pe un Dumnezeu; ca
judecător a celor vi şi morţi, nimic mai
pre jos nu putem gândi despre salvatorul
nostru.
2 Căci dacă noi îl acceptăm în mod
mediocru, nu ne putem aştepta la lucruri
mari.
3 Şi dacă procedăm aşa, vom
păcătui; ne luând în seamă de unde a
venit el, de cine a fost trimis şi pentru
ce; şi cât de mult a suferit pentru noi
Iisus Hristos.
4 Ce recompensă îi vom da noi lui?
Sau ce fruct poate fi vrednic de ceea ce-a
făcut el pentru noi.
5 Căci întradevăr, cât de mari sunt
datoriile noastre faţă de el? El ne-a
iluminat; ca un părinte şi ne-a numit pe
noi fii săi. El ne-a salvat pe noi care am
fost pierduţi şi neputincioşi.
6 Cu ce preţ îi vom plăti noi lui?
Ce recompensă din partea noastră este
vrednică de el?
7 Viaţa noastră a fost imperfectă;
am şlefuit piatra şi lemnul, aurul şi
argintul şi fonta; lucruri de mâna omului,
iar viaţa noastră n-a fost alta decât
moarte.
8 Am fost înconjuraţi de întuneric
şi neputincioşi să vedem cele sfinte; şi
privind în sus prin voia sa, pe un nor ne-
am ridicat.
9 Căci el are milă şi prin
compătimire pentru noi, ne-a salvat;
vindecându-ne de atâtea erori şi
distrugeri; văzând, că noi nu avem altă
scăpare, decât prin el.
10 Căci ne-a chemat pe noi care
sântem lut şi din lut ne-a dat viaţă.
Cap. II
1 "Veseliţivă-ţi voi cei sterpi, de
plodul ce va fost dat şi strigaţi de
bucurie că travalii nu aveţi, căci ce-a
stearpă a născut mai mulţi fii decât ce-a
rodnică."
2 Şi de asta este spus, veseliţivă-ţi
voi cei sterpi, căci este vorba de noi, căci
biserica noastră a fost stearpă, până ce fii
ei nu au intrat în ea.
3 Şi iarăşi ni se spune: "Varsă-ţi
lacrimile, tu care în travalii nu eşti?"
Ceea ce vrea să ne spună că femeia după
naştere este în dureri; prin urmare noi să
ne rugăm cu durere către Dumnezeu.
4 Şi pentru ce este spus că, ce-a
stearpă va naşte mai mulţi copii, decât
ce-a rodnică? Căci biserica care n-a avut
Stăpân, acum are; cei care n-au crezut în
Dumnezeu, acum cred şi devin roditori.
5 Şi altă Scriptură spune: "Am
venit nu să-i chem pe cei drepţi, ci pe cei
păcătoşi; la pocăinţă, căci cei pierduţi
trebuie salvaţi.
6 Căci adevărat, aceasta este o
minune. Nu să fie scăpaţi cei ce deja
sânt, ci cei căzuţi.
1

161. 7 Şi venind în lume, Hristos pe
mulţi i-a salvat şi ne-a chemat pe noi
care am fost deja pierduţi.
8 Vedeţi atunci câtă milă ne-a
arătat el nouă şi în special nouă celor vi;
care acum nu vom mai duce oferte
Zeilor morţi, ci prin el ne-a fost dată
înţelepciunea Tatălui celui în adevăr.
9 O să fim în stare noi, prin urmare
să-i arătăm că întradevăr îl cunoaştem pe
el şi nu-l desconsiderăm?
10 Căci el ne-a spus: "Orcine mă va
mărturisi pe mine în faţa oamenilor şi eu
îl voi mărturisi pe el în faţa Tatălui meu.
Aceasta prin urmare, este recompensa
noastră; noi îl mărturisim pe el, iar el ne
va salva.
11 Dar cum trebuie să-l mărturisim?
Îndeplinind toate care ni le-a spus, fără
prihană; şi nu doar să-l mărturisim cu
buzele, ci cu toată inima şi cu toată
mintea noastră. Căci el ne-a spus prin
Isaia: "Acest popor mă onorează cu
buzele, dar inimile lor sânt departe de
mine."
12 Să nu spunem numai "Doamne",
căci asta nu ne va salva; căci el a zis:
"Nu orcine îmi spune Doamne, Doamne,
va fi salvat, ci cel ce drept este."
13 Prin urmare iubiţilor, să-l
mărturisim prin fapte; iubindu-ne unul
pe celălalt; să nu comitem adulter; să nu
ne vorbim de rău unul pe celălalt; ci să
fim răbdători şi milostivi şi buni.
14 Haideţi să avem o pasiune
bilaterală, faţă de suferinţele noastre şi
să nu fim avizi după bani; prin faptele
noastre bune să-l mărturisim pe
Dumnezeu.
15 La fel să nu ne temem de oameni,
ci mai de grabă de Dumnezeu. Dealtfel
dacă ne vom deda la slăbiciuni, Domnul
ne va spune: "Voi care aţi fost cu mine şi
în sâni mei şi na-ţi păzit poruncile mele,
vă voi alunga de la mine şi voi spune:
Depărtaţivă-ţi de la mine, căci nu vă
cunosc, voi făptaşi ai slăbiciunilor."
Cap. III
1 De aceea iubiţilor, trăiţi acest
sejur al vieţi acesteia în neprihănire şi
haideţi să facem cu toţi voia celui ce ne-
a chemat şi să nu ne fie frică să ne
depărtăm de această lume.
2 Căci zis-a Domnul: "Veţi fi ca
nişte oi în mijlocul lupilor. Iar Petru a
întrebat: Dar ce dacă lupi vor sfâşia oile
în bucăţi? Iar Iisus i-a răspuns: Oilor să
nu le fie frică de lupi cei morţi." Aşa şi
voi, să nu vă fie frică de cei ce vă omor
şi după aceea n-au ce să facă; ci să vă
temeţi de acela care poate să vă arunce şi
trupu şi sufletu în focul cel de veci.
3 Luaţi aminte, iubiţilor, de acest
sejur al cărni, căci lumea pământească,
nu durează decât puţin şi este de o scurtă
durată, iar promisiunea lui Hristos este
minunată şi veşnică.
4 Ce trebuie prin urmare să facem ,
ca să fim aduşi la el? - Trebuie ca
ordinea noastră s-o purtăm în sfinţenie şi
dreptate şi să privim peste toate lucrurile
lumeşti, că nefiind ale noastre să nu le
dorim. Căci dacă vom dori să posedăm
această lume, atunci vom cădea de pe
calea dreptăţi.
5 Căci aşa a spus Domnul: "Nici
un slujnic nu poate sluji la doi stăpâni."
Dacă vom dori să slujim şi lui
Dumnezeu şi lui Mamona, aceasta nu ne
va aduce nici un câştig. Căci ce câştigaţi
dacă obţineţi toată lumea aceasta şi vă
pierdeţi sufletul?
6 Această lume şi acea lume, sunt
cu totul diferite una de cealaltă. Aceasta
vorbeşte de adulter, corupţie, lăcomie şi
viclenie şi părăseşte acele lucruri bune.
2

162. 7 Noi nu putem sluji deci, ambelor
lumi; ci pe una trebuie s-o alungăm şi s-
o îmbrăţişăm pe cealaltă. Dar mai bine
este să ne lepădăm de această lume
scurtă şi coruptibilă şi s-o iubim pe ce-a
care va urma, care este bună şi
incoruptibilă.
8 Căci dacă noi vom face voia lui
Hristos, vom găsi şi pe toate celălalte;
iar dacă nu, nimic nu ne poate salva de
la pedeapsa eternă. Căci şi aceasta ne
spune scriptura la profetul Ezechiel:
"Dacă Noe, Iov şi Daniel, ar fi fost răpiţi
la cer, n-ar fi permis ca fii lor să fie duşi
în robie.
9 Deci dacă aceşti drepţi n-au avut
putinţa să-şi elibereze fii, cum am putea
noi să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu;
decât dacă ne păstrăm botezul în
sfinţenie şi nepătat? Sau cine va fi
avocatul nostru, decât dacă singuri nu
găsim ceea ce este drept şi sfânt, de
făcut?
10 Haideţi prin urmare, iubiţilor, să
ne învelim în seriozitate, ştiind că
drumul nostru este scurt şi la îndemână;
şi ştiind că mulţi au mers pe drumul lung
al corupţiei şi morţi.
11 Şi nu toţi sunt încă încununaţi, ci
doar cei cu fapte multe şi cei ce luptă în
slavă. Haideţi să fim mulţumiţi că într-o
bună zi vom fi încununaţi; şi să ne
grăbim pe calea cea dreaptă a urmaşilor
incoruptibili; ca în număr mare să păşim
şi să luptăm ca să putem primi cununa.
Iar dacă nu toţi putem fi încununaţi,
atunci să ne apropiem cât putem.
12 Mai mult însă trebuie să luăm
aminte, căci cel care a păşit pe drumul
dreptăţi şi va păcătui din nou, acela va fi
biciuit şi dat afară şi şters de pe listă. Şi
ce credeţi că va suferi acolo?
13 Căci astfel vorbeşte profetul, în
ceea ce-i priveşte pe făţarnici, care nu şi-
au păzit pecetea: "Viermi lor nu vor pieri
şi focul lor nu se va stinge şi vor sluji ca
luare aminte.
14 Haideţi să ne căim, prin urmare,
căci noi suntem încă pe pâmânt; căci
suntem lut în mâna meseriaşului. Căci
olarul, în cazul în care vasului i se rupe
un ciob, s-au se sparge; pe acesta îl va
arunca şi va face altul; şi dacă îl va
arunca în foc, apoi nu-l va mai putea
reface.
15 Deci până sântem pe lumea
aceasta, ne putem ispăşi păcatele cu
toată inima, de orice păcat săvârşit.
16 Dar după ce ne vom depărta de
această lume, noi nu ne vom mai putea
mărturisi păcatele şi a le ispăşi.
17 Deci iubiţilor, să facem voia
Tatălui şi să ne menţinem carnea în
puritate şi să luăm aminte la poruncile
Domnului; spre viaţa ce-a eternă. Căci
Domnul a vorbit în Evanghelie: "Dacă
voi nu ştiţi să păziţi ceea ce este puţin,
cum veţi şti să păziţi ceea ce este mult? -
Căci eu v-am vorbit vouă, cel ce este
făptaş la puţin, şi la mult va fi."
18 De aceea şi noi vă spunem:
Păziţivă-ţi trupul nepătat şi pecetea
voastră în neprihănire, ca să obţineţi
viaţă veşnică.
Cap. IV
1 Şi nimeni dintre voi să nu zică că
această carne nu va fi judecată şi înviată.
2 Noi trebuie prin urmare să
păstrăm acest trup ca un templu al lui
Dumnezeu. Căci în felul în care aţi fost
chemaţi în trup, la fel veţi fi şi judecaţi.
Domnul nostru unic, Iisus Hristos a fost
în suflet, apoi s-a născut în trup şi apoi
ne-a chemat; astfel că în acest trup ne
vom primi recompensa.
3 Deci să ne iubim unul pe celălalt,
ca să putem ajunge la împărăţia lui
3

163. Dumnezeu; şi până vom mai avea timp,
să ne vindecăm, să-i dăm recompensa
noastră vindecătorului nostru,
Dumnezeu.
4 Şi ce fel de recompensă să-i
dăruim? - Căiţivă-ţi într-o inimă pură.
Căci el pe toate le ştie şi cercetează toate
inimile.
5 Să-i dăm lui slavă, nu numai cu
gura, ci cu tot sufletul şi să fim ca nişte
copii. Căci aşa a zis Domnul: "Ei sunt
ucenici mei, care împlinesc voia tatălui
meu."
6 Prin urmare iubiţilor, să facem
voia Tatălui, care-le ne-a chemat, ca să
trăim. Să ne însuşim virtute şi să
lepădăm slăbiciunile care ne induc în
păcate şi să alungăm toate răutăţile; ca
răul să nu ne poată poseda.
7 Căci dacă vom trăi în diligenţă,
pacea va fi cu noi. Şi cât este totuşi de
greu să găseşti un om să facă toate
acestea? Căci aproape toţi sântem purtaţi
de frica umană, umblând mai de grabă
după cele lumeşti, decât după cele
veşnice.
8 Căci ei nu ştiu câte patimi le vor
aduce toate acestea; şi nici ce le va
aduce pe viitor.
9 Şi dacă ar fi păstrat doar pentru
ei aceste lucruri, ar fi trecut mai uşor;
însă ei au continuat să inducă în eroare şi
pe alţi, cu ale lor doctrine rele; ne ştiind
că şi ei şi cei ce le ascultă, vor primi o
dublă pedeapsă.
10 Să slujim prin urmare, lui
Dumnezeu cu o inimă pură şi vom fi
drepţi; dar dacă nu-i vom sluji, fiindcă
nu credem promisiunilor lui, atunci vom
fi mizerabili.
11 Căci profetul spune: "Mizerabili
sunt cei făţarnici, care se îndoiesc în
inima lor şi spun: Aceste lucruri le-am
auzit, încă din timpul părinţilor noştri,
dar n-am văzut pe nici unul."
12 O, voi nepricopsiţilor!
Comparaţivă-ţi cu o vie. Luaţi via ca
exemplu. Întâi este semănată, apoi răsar
primi muguri, apoi ajung primi struguri
acri şi mai la urmă cei copţi şi buni; aşa
şi "poporul meu," la început va fi
dizordonat, dar mai la urmă va face
lucruri drepte.
13 Prin urmare iubiţilor, să nu ne
îndoim în inimă, ci să aşteptăm cu
răbdare ca să ne primim darurile noastre.
Căci cum ne este spus, fiecare va primi
după faptele sale.
14 Căci făcând ce este bine în faţa
lui Dumnezeu, vom intra în Împărăţia sa
şi vom obţine promisiunile sale; pe care
nici un ochi n-a mai văzut şi nici o
ureche n-a auzit şi nici o inimă de om.
15 Să aşteptăm în fiecare oră,
împărăţia lui Dumnezeu, în iubire şi
dreptate; căci noi nu ştim ziua lui
Dumnezeu, când va veni.
Cap. V
1 Căci Domnul presonal a fost
întrebat de o persoană: "Când va veni
împărăţia ta?", iar el răspunzând, i-a zis:
"Când tu vei fi una şi când vei fi fără
aceea ce este în tine; şi când va fi femeia
cu bărbatul, nici bărbat nici femeie."
2 Când doi sunt una, când ne
spunem adevărul unul altuia, atunci un
duh va fi în două trupuri.
3 Când vei fi fără ceea ce este în
tine, vrea să spună, când trupul tău
există, lasă-ţi sufletul curat să facă fapte
bune.
4 Şi bărbat şi femeie, nici bărbat
nici femeie; - El numeşte furia noastră
bărbat, iar aviditatea femeie.
5 Deci când omul va ajunge astfel,
ca să nu mai fie subiect a acestor două
maliţiuni.
4

164. 6 Atunci când prin ispăşire omul
îşi va unii şi trupul şi sufletul şi va fi
ascultător şi raţional, desăvârşit; cum ne
spune Pavel: "Ce este în noi, nici bărbat
nici femeie."
5

165. Epistola lui Ignaţiu către Efeseni
A fost tradusă de către arhiepiscopul Wake, fiind menţionată de Sfinţi Părinţi: Irineu,
Origen, Eusebiu, Ierom, Atanasius, Teodor şi alţi.
Ignaţiu a trăit pe vremea împăratului roman Traian (98-117 d.Hr.), fiind ucenic al Sntului
Ioan Evanghelistul, la fel ca şi Sfântul Policarp al Smirnelor. Ignaţiu fost ales episcop în
Antiohia Siriei ca urmaş al Apostolilor. Tradiţia spune că el ar fi acel copil pe care Iisus l-a luat
în braţe (Mat.18,3,5). Sfântul Ignaţiu a fost prins şi dus din Siria la Roma, ţinut find de 10 ostaşi,
pe care-i numeşte "cei zece leoparzi ai mei." La Roma a fost aruncat la lei, care l-au devorat, iar
moaştele lui ce- au mai rămas, au fost adunate de către creştini şi duse în Antiohia. Pe vremea
turcilor, moaştele sale au fost din nou readuse la Roma şi se află situate în biserica Sfântul
Clement.
Cap. I
1 Ignaţiu care deasemenea mai este
numit şi Teoforus, către biserica din Efes din
Asia; ce-a mai meritată fericire;
binecuvântată prin măreţia lui Dumnezeu
Tatăl, care-le este din veci înainte de
începutul lumi, în slava sa veănică şi
neschimbătoare; fiind unită şi aleasă prin
adevărata sa pasiune, în acord cu voia
Tatălui şi a lui Iisus Hristos Dumnezeul
nostru; toată fericirea în Iisus Hristos şi
slava sa nepătată.
2 Am auzit multe despre numele
vostru, iubiţilor în Dumnezeu; căci aţi
păstrat dreptatea voastră neclintită, în acord
cu lupta şi iubirea care este în Iisus Hristos,
Salvatorul nostru.
3 Aţi fost foarte stăruitori, iubiţilor în
Dumnezeu şi în sîngele lui Hristos; aţi
îndeplinit la perfecţiune toate faptele care au
fost supranaturale pentru voi.
4 Auzita-ţi că am venit snopit în bătăi
din Siria; pentru faptele noastre comune şi
nădejdea cu credinţa în rugăciunile noastre,
pentru a lupta cu
fiarele din Roma. Ca prin suferinţă să devin
întradevăr un ucenic al Său; care-le i-a dat
lui Dumnezeu, oferta şi sacrificiul nostru.
Am primit prin urmare, în numele lui
Dumnezeu, întreaga voastră mulţime prin
Onesimus.
5 Care-le are o inexpresibilă iubire
pentru voi, iar care prin trup este episcopul
vostru; pe care l-am conjurat prin Iisus
Hristos, să vă iubească, ca să puteţi, prin
urmare, să deveniţi cu toţi asemeni lui. Şi
binecuvântat să fie Dumnezeu, care-le s-a
mărit în voi şi aţi devenit atât de vrednici
pentru el, care este un episcop excelent.
6 În ceea ce-l priveşte pe slujnicul meu
Burus şi al vostru diacon, prea binecuvântat
în faptele lui Dumnezeu; vă implor pentru
onoarea voastră, să-l îngăduiţi.
7 Şi Crocus, care este la fel vrednic şi
lui Dumnezeu şi vouă; care-le în toate m-a
bucurat, precum şi pe Tatăl Domnului nostru
Iisus Hristos, laolaltă cu Onesimus şi Burus
şi Euclus şi Fronto; prin caritatea cărora, vă
văd pe voi toţi.
8 Prin credinţă şi cu toată stăruinţa
voastră, este însemnat să-l slăviţi pe Iisus
Hristos, care va slăvit pe voi; ca printr-o
uniformă ascultare, să deveniţi perfecţi, uniţi
laolaltă, într-un singur gând şi într-o singură
judecată; ca toţi să vorbească în toate,
aceleaşi concepţii.
9 Ca să puteţi laolaltă să vă sfinţiţi cu
toţi.
10 Aceste lucruri, prescriu vouă, nu că
aşi fi eu vreun om extraordinar; dar am fost
1

166. bătut pentru numele Său. Nu sânt încă
perfect în Iisus Hristos, însă acum încep să
învăţ şi să vorbesc, voi fiind confraţi ai mei,
laolaltă cu mine.
11 Căci sântem conlucrători în credinţă,
în sfaturi, în răbdare, în suferinţă
îndelungată; şi am fost primul care v-am luat
şi exortat, ca toţi să ne grăbim ai sluji lui
Dumnezeu.
12 Căci Iisus Hristos, inseparabila
noastră viaţă, a fost trimis de Tatăl; precum
episcopi sânt după voia lui Iisus Hristos.
13 De aceea vă chemăm ca împreună să
umblaţi în acord cu voinţa episcopilor,
precum şi faceţi.
14 Căci faimoşi noştri enoriaşi, vrednici
lui Dumnezeu, corespund cu episcopi exact
ca şi cordelinele unei harfe.
15 De aceea în armonia şi concordanţa
voastră Iisus Hristos cântă; iar fiecare dintre
voi întocmeşte corul.
16 Ca toate notele să fie de iubire şi să
ridice o cântare lui Dumnezeu, într-o unitate
şi o voce, să cântaţi Tatălui prin Iisus
Hristos; până la sfârşit, când vă vor auzi
ambi şi vă vor primi faptele voastre, căci
sânteţi întradevăr membrele fiului său.
17 De aceea vă este cu câştig vouă să
umblaţi într-o armonie de unitate, să aveţi
întodeauna binecuvântarea lui Dumnezeu.
Cap. II
1 Căci dacă eu în aşa scurt timp, m-am
familiarizat cu episcopul vostru, nu în sens
trupesc ci în sens duhovnicesc; cu atât mă
gândesc mai mult că sunteţi voi fericiţi, că-l
aveţi în preajma voastră, precum biserica
este faţă de Iisus Hristos şi Iisus Hristos faţă
de Tatăl, ca toate să fie unite într-o unitate.
2 Să nu se înşele nimeni; dacă cineva
n-a fost în altar, acela a fost deprivat de
pâinea lui Dumnezeu. Căci dacă rugăciunile
a doi credincioşi au aşa putere, cu atât mai
multă putere va avea episcopul şi biserica
întreagă.
3 Aceia care nu vin laolaltă şi în
acelaşi loc cu el, este mândru de sine şi deja
s-a şi condamnat singur. Căci scis este:
"Dumnezeu urăşte mândria." Să luăm aminte
prin urmare, să nu ne ridicăm împotriva
episcopilor, ca să putem fi un subiect al lui
Dumnezeu.
4 Cu cât mai mult cineva îl vede pe
episcop a fi tăcut, cu atât să aibe mai mare
stimă pentru el. Căci acela care l-a pus
stăpân peste casa sa, ştie de ce la pus.
Evident este că trebuie să privim la episcop,
la fel ca la Dumnezeu în persoană.
5 Şi întradevăr Onesimus are merite
deosebite în ordinea dreaptă a voastră, în
Dumnezeu; ca toţi să trăiţi în adevăr şi nici o
erezie să nu se manifeste printre voi. Căci
nimănui să nu vă rugaţi, înafară de Iisus
Hristos, în adevăr.
6 Fiindcă au fost unii care prin viclenie
au căutat la numele lui Hristos; şi au făcut
lucruri deşarte în faţa lui Dumnezeu, de care
voi trebuie să fugiţi, precum aţi fugit de
fiarele sălbatice. Căci ei sânt câini turbaţi,
care muşcă pe neaşteptate; care trebuiesc
vindecaţi, dar din greu.
7 Este un singur medic şi fizic şi
spiritual, făcut şi nefăcut, Dumnezeu
incarnat; viaţa ce-a adevărată din moarte, a
lui Maria şi Dumnezeu; primul posibil şi
imposibil; Iisus Hristos Domnul nostru.
8 De aceea, nu lăsaţi pe nimeni să vă
inducă în eroare, cum na-ţi lăsat până acum,
fiţi în întregime slujnici lui Dumnezeu. Cu
atât mai mult, cu cât între voi nu este
dezacord; deci trăiţi în acord cu voia lui
Dumnezeu. Sufletul meu este pentru voi şi
eu exalt de bucuria biserici voastre din Efes.
9 Cei ce sânt din carne, nu pot făptui
fapte duhovniceşti şi nici invers. Cel care are
înflăcărare, nu poate fi infidel şi nici cel
infidel, nu poate avea înflăcărare. Însă chiar
acele lucruri pe care le faceţi în acord cu
2

167. carnea, sânt duhovniceşti; cu atât mai mult,
cu cât pe toate le faceţi în Hristos.
10 Am fost înştiinţat de careva, care au
trecut pe la voi, că au conspirat o doctrină
făţarnică; pe care nu i-aţi suferit printre voi.
Astupaţivă-ţi urechile ca să nu ascultaţi acele
lucruri spuse de ei; ca să puteţi deveni stânci
pregătite pentru zidirea templul Tatălui;
ascenzând în înălţimi prin Crucea lui
Hristos.
11 Folosind Duhul Sfânt, ca pe o sfoară;
credinţa voastră va fi suportul vostru iar
caritatea voastră, ce-a care vă conduce spre
Dumnezeu.
12 Voi împreună cu toţi într-o singură
călătorie, plini de Dumnezeu, sânteţi templul
său duhovnicesc; plini de Hristos, plini de
sfinţenie; împodobiţi în toate cu poruncile
lui Dumnezeu.
13 În care şi eu mă fericesc, căci am fost
făcut vrednic de această epistolă, laolaltă cu
voi, ca în respect pentru lumea de dincolo, să
nu iubiţi nimic înafară de Dumnezeu.
Cap. III
1 Rugaţivă-ţi fără încetare pentru alţi
oameni; căci nădejdea este pentru ispăşirea
lor, să se poată apropia de Dumnezeu.
Instruiţii în faptele voastre, să vadă că altă
cale nu este.
2 Fiţi buni cu ei; umiliţii şi încurajaţii;
la blasfemiile lor voi vă rugaţi pentru ei;
pentru erorile lor fiţi fermi în credinţă; când
sunt aroganţi voi fiţi blânzi, nu imitaţi calea
lor.
3 Să fim duhovnici şi povăţuitori lor în
bunătate şi modestie, dar totodată să fim
ucenici ai Domnului. Căci cine a fost mai în
suferinţe? Mai destituit? Mai persecutat?
4 Ca nici un fir de iarbă a diavolului,
să nu fie găsit printre voi; ci să rămâneţi în
suferinţe şi sobrietate, atât a sufletului, cât şi
a duhului în Iisus Hristos.
5 Să fim foarte respectuoşi şi să avem
frică de Dumnezeu; şi suferinţă îndelungată
şi răbdare, ca să nu fim judecaţi de el.
6 Să avem frică de indignarea care va
veni; s-au să iubim slava pe care am
îmbrăţişat-o astăzi. Să fim în Hristos Iisus
găsiţi într-u viaţa ce-a adevărată.
7 Înafară de el, nimic să nu vă fie
vrednic vouă, pentru care şi eu port aceste
suferinţe, aceste bijuteri duhovniceşti pentru
preamărirea lui Dumnezeu.
8 De aceea vă conjur, să fiţi întodeauna
alături de mine, ca să fiu găsit în mulţi
Creştini din Efes, care au fost întodeauna în
acord cu Apostoli, prin puterea lui Iisus
Hristos.
9 Voi cu toţi ştiţi cine sânt; şi cui scriu
eu. Sânt o persoană condamnată; astfel ca să
pot obţine mila, mă expun pericolului; da,
confirm împotriva pericolului.
10 Sunteţi calea celor care luptă pentru
Dumnezeu; confraţi lui Pavel în misterele
Evangheliei; sfânt şi martir, vrednicul şi prea
fericitul Pavel; la a cărui picioare voi desluji
să mă aflu, când voi sosi la Dumnezeu; care
în toate epistolele sale a vorbit despre voi în
Iisus Hristos.
11 De aceea să aveţi mai multă râvnă,
împreună să daţi laudă şi cinste lui
Dumnezeu. Căci împreună sânteţi mai
puternici; şi puterile diavolului vor fi
distruse iar tendinţa sa dizolvată; prin
unitatea credinţei voastre.
12 Şi întradevăr, nimic nu este mai bun
decât pacea, prin care şi credinţa
pământească şi ce-a duhovnicească este
împăcată.
13 Dintre toate, nimic nu vă este ascuns
vouă; dacă vă păstraţi credinţa voastră la
perfecţie şi caritatea în Hristos Iisus, care-le
este începutu şi sfârşitul vieţi.
14 Căci începutul este credinţa iar
sfârşitul este milostenia. Aceste lucruri sunt
una în Dumnezeu. Toate celălalte lucruri în
ceea ce priveşte viaţa sfântă, provin din
aceasta.
3

168. 15 Nimeni nu poate profesa o luptă în
adevăr, păcătuind şi nici cel în milostenie,
nu poate urâ.
16 Pomul se manifestă prin fructele sale;
prin urmare şi ce-i ce-şi spun lor Creştini,
ştiu ce au de făcut.
17 Căci Creştinismul nu este o luptă de
profesie pentru înstrăinare; ci se manifestă
prin puterea credinţei; dacă omul este găsit
credincios, până la capăt.
18 Este mai bine pentru om să-şi
păstreze pacea şi să ajungă, decât să spună
că este Creştin şi să nu ajungă.
19 Este bine să dai poveţe, dacă aceea
ce spui este înţelept.
20 Dar este numai un stăpân care a
vorbit şi s-a făcut; dar şi acele lucruri pe care
le facem fără a vorbi, pot fi vrednice Tatălui.
21 Aceia care posedă cuvântul lui Iisus,
sunt capabili să înţeleagă tăcerea sa, dacă
este perfect; şi ambi vor face în acord cu
cele vorbite şi vor şti lucrurile cele
nevorbite.
22 Nimic nu-i este ascuns lui Dumnezeu
şi chiar secretele noastre sânt aproape de el.
23 Să facem, prin urmare, acele fapte
prin care apoi Dumnezeu să se manifeste
prin noi; să putem fi templul lui şi el
Dumnezeul nostru. Căci el se va manifesta
prin lucrurile pe care noi cu dreptate le
iubim.
Cap. IV
1 Nu vă lăsaţi înşelaţi duhovnici mei.
Căci cei ce despart familii, prin adulter, nu
vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.
2 Dacă aceştia care păcătuiesc în carne
vor suferi moartea, cu atât mai mult o va
suferi acela care-l corupe pe cel în credinţa
lui Dumnezeu, pentru care Hristos a fost
răstâgnit.
3 Ce-i ce s-au defăimat în felul acesta,
vor fi aruncaţi în focul cel veşnic; şi la fel va
fi cu toţi ce-i ce s-au dat de partea lor.
4 Pentru cauza aceasta, Domnului i-au
turnat ulei pe cap şi a fost uns; ca să poată
împărţi pâinea veşniciei în biserica sa.
5 Să nu vă lăsaţi, prin urmare, să fiţi
unşi cu uleiul cel parfumat al prinţului lumii
acesteia; ca nu cumva să vă captureze de la
viaţa pe care o aveţi înaintea voastră.
6 Şi de ce nu sântem cu toţi la fel de
deştepţi, noi care am primit înţelepciunea lui
Dumnezeu, care este Iisus Hristos? De ce
suferim noi să pierim şi nu să trăim în
această viaţă?
7 Viaţa mea să fie sacrificată pentru
doctrina cruci. Aceasta este un scandal
pentru necredincioşi, iar pentru noi înseamnă
salvare şi viaţă veşnică.
8 Unde este cel deştept? Unde este
disputa? Unde este mândria celor numiţi
deştepţi?
9 Căci Dumnezeul nostru Iisus Hristos,
s-a dispensat de Dumnezeu şi a fost născut
de Maria, care este din sămânţa lui David,
prin Duhul Sfânt; şi a fost botezat, ca prin
pasiunea sa, să poată purifica apa, pentru
ceilalţi.
10 Iar Fecioria Mariei şi a lui, care l-a
născut ea, a fost ţinută în secret de prinţul
acestei lumi; precum şi moartea Domnului
pe cruce; iar pomul misterelor celor mai
mari din lume, au fost ţinute în secret de
Dumnezeu.
11 Cum s-a manifestat prin urmare,
Salvatorul nostru în lume? O stea s-a arătat
pe cer, printre celălalte stele, iar lumina ei
era inexpresibilă, iar noţiunea ei a provocat
groază în mintea oamenilor. Dar tot restul
stelelor şi soarele şi luna, au fost corul
acestei steli; căci ea a luminat mai tare decât
toate.
12 Iar oameni au început să-şi pună
întrebarea, de unde a apărut această stea, atât
de diferită de celălalte.
4

169. 13 Şi toată puterea magiei s-a dizolvat şi
toate coastele slăbiciunilor au fost distruse;
şi ignoranţa oamenilor a fost dată la o parte;
iar împărăţia ce-a veche a fost diminuată; iar
Dumnezeu în persoană a apărut sub formă de
om, pentru reânoirea vieţi veşnice.
14 De atunci a început tot ceea ce
Dumnezeu a pregătit, de atunci s-au
schimbat multe lucruri; cu atât mai mult, cu
cât el a dorit diminuarea morţi.
15 Dacă-mi va da putere Iisus Hristos
prin rugăcinunile voastre şi prin voia lui; eu
vă voi scrie în ce-a de-a doua epistolă a mea,
despre dispensarea de care am început acum,
care este Iisus Hristos în credinţa şi
milostivirea sa; în suferinţa şi învierea sa.
16 În special dacă Domnul îmi va da de
ştire că sunteţi cu toţi împreună în faptele lui
Iisus Hristos, care-le a fost din sămânţa lui
David, în privinţa trupului; Fiu al omului şi
Fiul lui Dumnezeu. Daţi ascultare supuşilor
voştri, cu o afecţiune pură; rupând una şi
aceiaşi pâine, care este medicina imortalităţi;
antidotul nostru, ca să nu murim, ci să trăim
veşnic în Iisus Hristos.
17 Sufletul meu să fie al vostru şi cu cei
din Smirna, cărora le-am scris deasemenea;
de unde vă voi mai scrie şi vouă, cu voia
Domnului. Vă iubeşte şi Policarp la fel ca şi
mine. Amintiţivă-ţi de mine la fel cum Iisus
Hristos şi-a amintit de voi.
18 Rugaşivă-ţi pentru biserica din Siria,
de unde am plecat spre Roma legat în juguri,
fiind ultimul dintre toţi luptători credinţei de
acolo, care m-am făcut vrednic să găsesc
slava lui Dumnezeu.
19 Rămâneţi cu bine în Dumnezeu şi
Iisus Hristos nădejdea noastră comună.
Amin.
5

170. Epistola lui Ignaţiu către biserica din Filadelfia
Cap. I
1 Ignaţiu care mai este numit şi
Teoforus, către biserica lui Dumnezeu
Tatăl şi a Domnului nostru Iisus Hristos,
din Filadelfia în Asia; care a primit
milostivire fiind în acord cu Dumnezeul
nostru; şi plină de râvnă, umilinţă şi
înviere; pe care o salut în sângele lui
Iisus Hristos, care-le este eterna şi
nepătata noastră fericire; în special dacă
sunt în uniune cu episcopul, credincioşii
şi diaconii, care se manifestă toţi în
acord cu voia lui Iisus Hristos, pe care
Dumnezeu l-a aşezat prin voia sa, mai
sus de toate cerurile prin Duhul Sfânt.
2 Prin al vostru episcop, pe care îl
ştiu că a primit conducerea voastră, nu
de la sine, nici de la oamnei, nici în
deşărtăciune, ci prin iubirea în
Dumnezeu Tatăl şi a Domnului nostru
Iisus Hristos.
3 A cărui modestie eu o admir;
care prin liniştea sa este capabil să
intreprindă mai multe decât alţi, care
vorbesc în gol; păstrând poruncile în
armonie, asemeni cordelinelor unei
harfe.
4 De aceea, sufletul meu estimează
gândirea sa în Dumnezeu, foarte mult,
ştiindu-l a fi roditor în toată virtutea şi
perfect. Plin de existenţă, liber de
pasiune şi în acord cu aceasta, moderat
în viul Dumnezeu.
5 De aceea fiind fii lumini şi ai
adevărului; fugiţi de diviziune şi doctrini
false; ci unde vă este păstorul, acolo voi
să fiţi; să-l urmaţi ca nişte oi
credincioase.
6 Căci sunt mulţi lupi flămânzi,
care au plăcerea de-a vă captiva, fiindcă
mergeţi pe calea lui Dumnezeu; însă
care în unirea voastră nu-şi pot găsi loc.
7 Abţineţivă-ţi prin urmare de la
ierburile rele, pe care Iisus Hristos nu le-
a semănat, căci acestea nu aparţin
plantaţiei Tatălui. Nu spun aceasta
fiindcă am găsit dezbinare printre voi, ci
să fiţi în maniera purităţi.
8 Căci orcâţi am fi ai lui
Dumnezeu şi ai lui Iisus Hristos, să fim
cu episcopi noştri. Şi orcâţi prin ispăşire
ne întoarcem unităţi bisericeşti, toţi să
fim slujnici ai lui Dumnezeu, ca să trăim
în acord cu Iisus.
9 Nu vă lăsaţi înşelaţi, iubiţilor.
Dacă cineva încearcă vreo schismă în
biserică, acela nu va obţine împărăţia lui
Dumnezeu. Dacă cineva umblă după alte
opinii, el nu este în acord cu pasiunea lui
Hristos.
10 Prin urmare, tendinţa voastră să
fie numai părtaşa sfintelor euharistii.
11 Căci unul este trupul Domnului
nostru Iisus Hristos şi numai o cupă a
sângelui său în unitate, pe altar.
12 Precum este un episcop laolaltă
cu credincioşii săi şi diaconii, slujnici ai
mei, ca tot ce veţi face, să faceţi în acord
cu Dumnezeu.
Cap. II
1 Iubiţilor, dragostea pe care o am
printre voi, mă face şi mai fericit. Mă
angajez să vă apăr de pericol, s-au mai
bine spus, nu eu, ci Iisus Hristos; în
care-le am suferit cu multă frică, fiind
unica cale de-a suferi.
2 Iar rugăciunile voastre în
Dumnezeu, mă vor vindeca şi mă vor
face perfect, ca să mă învrednicesc de
1

171. partea lui Dumnezeu, în mila sa; vorbind
de Evanghelie ca de trupul lui Hristos şi
de Apostoli ca de credincioşi biserici.
3 Să-i iubim deasemenea şi pe
proroci, cu atât mai mult, cu cât ei ne-au
arătat calea spre Evanghelie şi
nădăjduirea în Hristos şi în aşteptarea sa.
4 Crezând în el, au fost salvaţi în
unitatea lui Iisus Hristos; fiind oameni
sfinţi vrednici de iubire, care şi-au pus
întrebarea:
5 Cine va primi mărturia lui Iisus
Hristos şi va fi enumerat în Evanghelia
nădăjduiri comune?
6 Dar dacă cineva vă va
propovădui legea Evreilor vouă, să nu le
daţi ascultare; căci este mai bine să fi
circumscis şi să primeşti doctrina lui
Hristos, decât să nu fi, dar să primeşti
Iudaismul.
7 Dar în cazul în care cineva nu-l
mărturiseşte pe Iisus Hristos, aceia nu
sunt decât monumente şi morminte ale
morţi, deasupra cărora stau scrise doar
numiri de oameni.
8 Distrageţivă-ţi de la slăbiciuni; să
nu cădeţi prinşi în curse de către prinţul
acestei lumi şi în vicleniile lui. Ci fiţi cu
toţi la un loc, în aceiaşi încăpere cu o
inimă împlinită.
9 Şi-l binecuvântez pe Dumnezeu
căci am fost găsit vrednic de voi, că nu
sunteţi lăudăroşi şi mândri de sine.
10 Şi am dorinţa ca nici unul dintre
voi, să nu se răzvrătească, din toţi cei ce
i-am convertit.
11 Căci dealtfel, mulţi se vor înşela
în privinţa mea în sens trupesc; însă
sufletul fiind de la Dumnezeu, nu va
putea fi înşelat, căci el bine ştie de unde
a venit şi încotro se îndreaptă; şi
redovedeşte secretele inimi.
12 Cu lacrimi în ochi şi cu voce
tare, v-au vorbit să vă ţineţi de episcopi
şi de credincioşi şi de diaconi.
13 Acum unii susţin că eu am vorbit
să se facă între voi discordie.
14 Dar Domnul îmi este martor,
pentru care port aceste juguri, că nu m-
am referit la aşa ceva. Ci duhul vorbeşte,
spunând celui înţelept: Nu faceţi nimic
fără episcop.
15 Păstraţivă-ţi trupul ca pe un
templu al lui Dumnezeu. Iubiţi unitatea,
fugiţi de la discordie; umblaţi pe urmele
lui Hristos, pe cum a umblat el pe ale
Tatălui.
16 Am spus aceasta ca om care este
compus din unitate, căci unde este
discordie şi indignare, Dumnezeu nu
ajută.
17 Însă Dumnezeu îi iartă pe toţi cei
ce se vor căi, dacă se vor întoarce unităţi
lui Dumnezeu şi consiliului episcopal.
18 Căci eu cred în slava lui Iisus
Hristos, că vă va elibera de orice jug.
19 Prin urmare, vă conjur, să nu
faceţi nimic înafara credinţei, ci în acord
cu instrucţiunile lui Hristos.
20 Findcă am auzit că uni vorbesc:
"Căci dacă nu voi afla în original,
Evangheliei nu voi da crezare." Iar
atunci eu spun, este scris: "Au răspuns
ceea ce stă scris în copiile lor false."
21 Pentru mine Iisus Hristos stă în
locul tuturor monumentelor neprihăniri
din lume; împreună cu toate celălalte
monumente nepătate, crucea sa şi
moartea şi învierea şi lupta prin el; iar eu
doresc ca prin credinţa voastră el să fie
justificat.
22 Preoţi întradevăr sânt buni, dar
mult mai bun este Preotul cel Înalt,
căruia i-a fost închinată Sfânta Sfintelor,
în care au fost aşezate secretele lui
Dumnezeu.
23 Ea este uşa Tatălui, prin care
Avram şi Isac şi Iacob şi toţi profeţi au
intrat; la fel cum şi Apostoli şi biserica.
24 Şi toate aceste lucruri fiind spre
unitate în Dumnezeu; Evanghelia este o
2

172. lucrare, mai presus de orcare alta,
cuprinzând venirea Salvatorului nostru, a
Domnului Iisus Hristos, pasiunea sa şi
învierea.
25 Căci iubiţi noştri profeţi, s-au
referit la el; iar Evanghelia este
perfecţiunea incorupţiei. Toate la un loc
sânt bune, dacă aveţi credinţă deplină.
Cap. III
1 Acum în ceea ce priveşte biserica
din Antiohia, care este în Siria, care prin
rugăciunile voastre şi prin mila voastră
pe care le aveţi în Iisus Hristos, este în
pace. Datorită vouă va deveni biserica
lui Dumnezeu şi daţi ordin ca unii
diaconi să meargă la ei ca ambasadori ai
lui Dumnezeu; să se bucure la văzul lor
şi să-l preamărească pe Dumnezeu.
2 Binecuvântat să fie omul în Iisus
Hristos, care va fi găsit vrednic de
faptele sale; prin care şi voi veţi fi
slăviţi.
3 Acum dacă vă este pe voie şi vă
este cu putinţă, să faceţi aceasta pentru
slava lui Dumnezeu; precum au făcut-o
şi alte biserici învecinate; le-au trimis lor
episcopi, câţiva preoţi şi diaconi.
4 Iar în ce-l priveşte pe Filo
diaconul din Cilicia, a fost vrednic, el
îmi ajută mie în cuvântul lui Dumnezeu;
laolaltă cu Reus din Agatopolis, o
persoană bună, care m-a urmat chiar din
Siria, fără a ţine cont de viaţa sa.
Aceasta vă poate fi vouă încă o mărturie.
5 Şi eu aduc mulţumire lui
Dumnezeu, ca voi să-i primiţi precum
Iisus Hristos vă va primi pe voi. Iar ce-i
ce i-au dezonorat, pot fi iertaţi prin slava
lui Iisus Hristos.
6 Caritatea duhovnicească care este
la Troas, vă salută; din care loc şi eu vă
scriu vouă prin Burus, care m-a însoţit
din Efes şi Smirna, din respect.
7 Iisus Hristos să-i onoreze pe toţi
cei ce cred în el, în trup şi suflet, în
râvnă, în iubire şi unitate. Cu bine în
Hristos Iisus, nădejdea noastră comună.
3

173. Epistola lui Ignaţiu către Romani
Cap. I
1 Ignaţiu, care-le mai este numit şi
Teoforus, către biserica care a primit
milostivirea de la Prea Înaltul Tată şi
unicul său fiu născut; iubit şi iluminat
prin voia sa, care-le le-a făcut pe toate,
care este Dumnezeul nostru, prezent şi la
Romani, pe care îi salut în numele lui
Iisus Hristos; în care-le suntem uniţi cu
toţi în trup şi suflet, în toate poruncile
sale; fiind plini de graţia lui Dumnezeu;
toată plăcerea în Iisus Hristos
Dumnezeul nostru.
2 Fiind legat în juguri pentru Iisus
Hristos; am dorit cu atât mai mult, să vă
văd şi să vă dau salutare cu voia lui
Dumnezeu, care sper să mă
învrednicească să-mi văd capătul, la care
de mult aştept.
3 Sper să primesc graţia sa în acest
sens, fără vreun impediment şi şă-mi
primesc cele prevăzute pentru mine.
4 Dar îmi este frică ca iubirea
voastră, să nu înceteze; căci este uşor
pentru voi să faceţi ce veţi vrea, decât va
fi greu pentru mine să urc la Dumnezeu,
dacă voi fi strâmtorat din partea voastră.
5 Nu că voi mulţumi vouă ca
oameni ci lui Dumnezeu. Căci şi mie mi-
aţi lua oportunitatea să ajung la El şi nici
voi na-ţi avea-o; decât dacă vă veţi
păstra tăcerea pentru o credinţă mai
bună. Căci
dacă ve-ţi tăcea în favoarea mea, ma-şi fi
făcut părtaş al lui Dumnezeu.
6 Iar dacă aţi iubi trupul meu, ar fi
trebuit s-o i-au de la început. De aceea,
nu-mi puteţi face mai mare favoare,
decât aceea să sufăr, ca să fiu sacrificat
pentru Dumnezeu, acum când altarul său
este deja pregătit.
7 Căci dacă vă veţi purta în iubire
laolaltă, veţi putea să mulţumiţi Tatălui,
prin Iisus Hristos, care-le a binevoit să
vi-l aducă pe episcopul din Siria la voi,
fiind chemat din răsărit în apus.
8 Căci este bine pentru mine să fiu
mutat de pe pământ la Dumnezeu, să mă
pot înălţa din nou la el.
9 Na-ţi invidiat pe nimeni şi aţi
sfătuit pe alţi. Prin urmare, acum trebuie
să faceţi şi singuri ceea ce aţi îndemnat
pe alţi.
10 Singura rugăciune pentru mine
este ce-a dinăuntru şi înăuntru, cu voia
lui Dumnezeu; ca să pot spune nu numai,
voi face, ci cu adevărat să fiu Creştin în
nume.
11 Căci dacă voi fi fost găsit ca un
Creştin, aşi fi deslujit apoi să fiu şi numit
astfel, să fiu puternic în credinţă; şi na-şi
mai fi avut nevoie să apar în lume.
12 Nimic nu este bun din cele văzute.
13 La fel se manifestă şi Dumnezeul
nostru Iisus Hristos, care-le este acum
în Tatăl.
14 Căci Creştinul nu prestează o
faptă, o opinie, ci o greatitudine a minţi;
şi în special când este urât de lume.
Cap. II
1 Am scris bisericilor şi le-am dat
de înţeles, că voia mea este să mor
pentru Dumnezeu, decât dacă nu vă
opuneţi.
2 Vă implor să nu-mi arătaţi o
defavoare în privinţa aceasta.
Suferiţimă-ţi să devin hrană pentru
1

174. fiarele sălbatice; prin care voi ajunge la
Dumnezeu.
3 Căci eu sânt grâul lui Dumnezeu
şi voi fi mestecat de dinţi fiarelor
sălbatice, ca să devin pâine curată pentru
Hristos.
4 Mai de grabă încurajaţi fiarele, ca
să devină mormântul meu; să nu lase
nimic din trupul meu; ca mort fiind, să
nu fiu nimănui povară.
5 Atunci întradevăr voi fi ucenicul
lui Iisus Hristos, când trupul meu nu va
mai vedea lumea. Rugaţivă-ţi prin
urmare, către Hristos pentru mine, ca
prin aceste instrumente să fiu sacrificat
lui Dumnezeu.
6 Eu nu vă poruncesc precum au
făcut-o Petru şi Pavel. Căci ei au fost
Apostoli, eu vă implor, căci ei sânt liberi
iar eu încă sânt slujnic.
7 Însă dacă voi suferi, atunci voi
deveni un om liber în Hristos şi mă voi
înălţa liber. Dar fiind acum în juguri, nu
pot învăţa să cer nimic.
8 Din Siria la Roma, am luptat cu
fiarele; şi pe mare şi pe uscat, zi şi
noapte; fiind lovit de zece leoparzi. Şi
cum s-ar spune, m-au tratat cu toată
bunătatea lor.
9 Dar sânt mai instruit decât toate
injuriile lor; încă nefiind pentru aceasta
îndreptăţit.
10 Îmi veţi da voie să-mi găsesc
plăcerea, în ceea ce mi-au pregătit fiarele
sălbatice; căci voinţa mea este ca ei să-şi
exerseze toată ferocitatea lor asupra
mea.
11 Pe care-i voi încuraja chiar să fie
siguri că m-au devorat şi nu să-mi
slujească cum au făcut-o la alţi, care ne
înfricoşaţi fiind, nu s-au legat de ei. Căci
dacă n-o vor face cu toată ferocitatea, îi
voi provoca s-o facă.
12 Iertaţimă-ţi în privinţa asta. Eu
ştiu ce este profitabil pentru mine. Acum
am început să fiu ucenic. Nici mă va opri
ceva văzut s-au nevăzut să ajung la Iisus
Hristos.
13 Lăsaţi focul şi crucea; lăsaţi fiarele
sălbatice, lăsaţi să-mi lingă oasele şi să-
mi smulgă membrele; să mă sfărâme în
bucăţi şi toate torturile posibile ale
diavolului să vină asupra mea; doar să
ajung la Iisus Hristos.
14 Toate plăcerile şi împărăţiile lumi
pentru mine nu înseamnă nimic. Eu mai
de grabă a-şi muri pentru Iisus Hristos,
decât să împărăţesc ce-a mai mare
împărăţie a lumi. Pe el îl caut care a
suferit pentru noi; pe el îl doresc, care-le
a înflorit din nou pentru noi. Aceasta
este recompensa mea.
15 Iertaţimă-ţi iubiţilor mei, căci nu
mă voi ascunde să trăiesc. Nici nu mă
veţi putea separa de Dumnezeu, pentru
lucrurile acestei lumi; nici nu mă veţi
distrage de la Dumnezeu. Suferiţimă-ţi
să intru în lumina ce-a pură; unde
întradevăr voi fi slujnicul lui Dumnezeu.
16 Permiteţi-mi să imit pasiunea
Dumnezeului meu. Dacă cineva din voi
îl are în sine; să înţeleagă dorinţa mea şi
să aibe milă de mine şi de sinceritatea
voinţei mele.
Cap. III
1 Prinţul acestei lumi vrea să mă
de-a la o parte şi să mă corupă de la
rezoluţia Dumnezeului meu. Nici unul
din voi prin urmare, să nu-l ajute în
aceasta. Mai de grabă vă alăturaţi mie,
adică în Dumnezeu.
2 Nu vorbiţi de Iisus Hristos şi
relataţi această lume; nici unul să nu aibe
duşmănie în voi. Nu gândiţi pentru mine
când voi veni la voi şi apoi să nu-mi daţi
ascultare, ci mai de grabă credeţi în ceea
ce vă scriu acum.
2

175. 3 Căci gândiţi ca eu să trăiesc, când
scriu aceasta, dar eu vreau să mor.
Iubirea mea este răstâgnită, iar flacăra
din mine nu doreşte apă; ci doreşte să
trăiască şi să înflorească în mine,
spunând: Vino la Tatăl.
4 Nu am nici o plăcere în hrana
corupţiei, nici plăcere nu am în viaţa
aceasta.
5 Ci doresc pâinea lui Dumnezeu
care este Iisus Hristos şi băututa care
este sângele său; care este o iubire
incoruptibilă.
6 Nu mai vreau să trăiesc ca om
obişnuit, nici prin consimţământul
vostru. Fiţi voitori ca şi voi să fiţi
plăcerea lui Dumnezeu. Vă exorcizez
prin câteva cuvinte. Mă rog vouă,
credeţimă-ţi.
7 Iisus Hristos vă va arăta că
vorbesc adevăr. Gura mea este fără
viclenie şi Tatăl vorbeşte prin mine.
Rugaţivă-ţi prin urmare, pentru mine, să
pot obţine ceea ce doresc.
8 Nu vă scriu în trup, ci în acord cu
voia lui Dumnezeu. Dacă voi suferi, mă
veţi iubi, dar dacă mă veţi alunga, mă
voi urâ pe mine.
9 Amintiţivă-ţi în rugăciunile
voastre de biserica din Siria, care acum
se bucură în Dumnezeu şi este păstorită
de el, în locul meu. Lăsaţi pe Iisus
Hristos să o poarte peste marea
milostenie a voastră.
10 Dar sânt ruşinat să mă enumăr
printre ei. Căci nu sânt vrednic, fiind
ultimul dintre ei şi unul născut înafara ei.
Ci prin milostenie voi obţine să ajung
cineva, dacă voi ajunge la Dumnezeu.
11 Sufletul meu vă salută şi mila
biserici care m-a primit pe mine în
numele lui Iisus Hristos; Căci ce-i ce nu
sunt aproape de mine în drum, să meargă
în oraşul următor, să mă întâlnească.
12 Aceste lucruri vă scriu din
Smirna, prin ce-a mai vrednică biserică
din Efes.
13 Cu mine este laolaltă şi cu mulţi
alţi, Crocus, foarte iubit de mine. Cât
pentru ce-i ce vin din Siria şi vor merge
înaintea mea la Roma, în slava lui
Dumnezeu, presupun că nu veţi fi
ignoranţi faţă de ei.
14 Căci sunt vrednici de voi şi de
Dumnezeu; să-i ajutaţi în toate.
15 Ceea ce v-am scris a fost înainte
de ce-a de-a noua zi a calendarului lui
Septembrie. Fiţi tari până la sfârşit, în
umilinţa lui Iisus Hristos.
3

176. Epistola lui Ignaţiu către biserica din Smirna
Cap. I
1 Ignaţiu, care mai este chemat şi
Teoforus, către biserica lui Dumnezeu
Tătăl şi a preaiubitorului său fiu Iisus
Hristos, pe care-le Dumnezeu l-a
bnecuvântat în toate cele; fiind plin de
râvnă şi milă, căci nu este dar mai mare
în Dumnezeu şi mai roditor în sfinţi,
decăt acesta. Biserici din Smirna, care
este în Asia, toată fericirea prin sufletul ei
imaculat şi cuvântul lui Dumnezeu.
2 Îl laud pe Dumnezeu şi Iisus
Hristos pentru că va dat o astfel de
înţelepciune.
3 Căci am observat că lupta voastră
a crescut necontenit de când aţi fost
pironiţi pe crucea Domnului nostru Iisus
Hristos, şi pe cale trupească dar şi
sufletească; şi va-ţi confirmat în iubire
prin sângele lui Hristos şi aţi fost strâns
atraşi de lucrurile sfinte ale Domnului.
4 Căci el a fost cu adevărat în carne
din seminţia lui David, însă a mai fost şi
Fiul lui Dumnezeu; după voia şi puterea
lui Dumnezeu; cu adevărat născut din
Fecioară şi botezat de Ioan; ca toată
dreptatea şi bunătatea să poată fi
împlinită în el.
5 Şi a fost cu adevărat răstâgnit de
Pontiu Pilat şi de Herod Tetrarhul, fiind
pironit pentru noi în trup; lângă roadele
din care suntem noi, chiar de ce-a mai
binecuvântată pasiune a lui.
6 Ca să poată ridica un semn pentru
toate viacurile, prin răstâgnirea sa, pentru
toţi slujitori, sfinţi şi drepţi şi pentru
Evrei şi Proroci, într-un trup al biserici
sale.
7 Toate acestea el le-a suferit pentru
noi, să putem fi salvaţi. Şi a suferit într-
adevăr, precum într-adevăr a înviat apoi
la cer; şi nu cum spun unii necredincioşi,
că a suferit doar imaginar. Imaginari fiind
ei.
8 Şi precum vor crede, aşa li se va
face lor; când se vor detaşa de trup, vor
deveni doar nişte suflete simple.
9 Căci eu chiar ştiu că şi după
răstâgnire, el a fost în trup şi cred că este
şi acum.
10 Pentru că arătându-se celor ce
erau cu Petru, le-a zis: "Puneţi mâinile pe
mine şi vedeţi, că nu sunt un demon fără
trup. Şi pe loc ei au căzut la pământ şi au
crezut; fiind convinşi de trupul şi sufletul
său."
11 De aceea ei dispreţuiesc moartea
şi au fost găsiţi deasupra ei.
12 Căci după răstâgnire el a mâncat
şi a băut cu ei, dealtfel prin Sufletul său a
fost unit cu Tatăl.
Cap. II
1 Vă spun aceste lucruri iubiţilor
mei, ca să nu aveţi dubii, ci să credeţi aşa
cum s-au întâmplat.
2 Să vă înarmez împotriva fiarelor
în chip de om cărora va trebui nu numai
să vă opuneţi, ci dacă aveţi posibilitate,
nici să nu vă întâlniţi cu ei.
3 Ci doar să vă rugaţi pentru ei, căci
prin voia lui Dumnezeu, ei se vor putea
căi; lucru care iarăşi va fi foarte greu,
însă nimic nu este cu neputinţă
Dumnezeului nostru Iisus Hristos, căci în
el stă puterea vieţi celei adevărate.
4 Căci dacă aceste lucruri sunt
făcute pentru ca noi să credem în
1

177. Domnul, atunci şi eu simt nevoia să fiu
pus în juguri.
5 Căci de aceea m-am lăsat în
ghiarele morţi şi al focului, săbiei şi
fiarelor sălbatice!
6 Căci cu cât sânt mai aproape de
tăişul săbiei, cu atât sânt mai aproape de
Dumnezeu. Iar când voi ajunge printre
fiarele sălbatice, voi ajunge la Dumnezeu.
7 Numai în numele lui Iisus Hristos,
mă supun tuturor suferinţelor laolaltă cu
el; care-le a fost făcut om perfect, care mă
va sprijini.
8 Pe care alţi ne cunoscându-l, l-au
dispreţuit; sau mai de grabă i-a dispreţuit
el pe ei, fiind advocaţi ai morţi, mai de
grabă decât ai adevărului. Cărora nici
prorocirile, nici legea lui Moise nu i-a
îndemânat, nici Evanghelia în sine până
în zilele astea, nici suferinţele noastre ale
tuturor.
9 Căci ei consideră aceleaşi lucruri
despre noi. Cu ce profit eu dacă pe de o
parte, mă vor slăvi, iar pe de cealaltă îl
ocărăsc pe Domnul. Ne mărturisind că
este cu adevărat om împlinit?
10 Şi ce-i care nu-l mărturisesc, aceia
îl dispreţuiesc şi aceasta înseamnă
moarte. De aceea nu mă amestecaţi cu ei.
11 Da, Dumnezeu îmi interzice chiar
şi să amintesc de ei, până nu se vor căi şi
întoarce la credinţa în Hristos, care este
scăparea noastră.
12 Să nu vă înşelaţi nici unul din voi,
căci indiferent; şi făpturile văzute şi cele
nevăzute, dacă nu dau crezare în sângele
lui Hristos, va fi spre condamnarea lor.
13 Cine are urechi de auzit să audă
aceasta. Căci nimic nu se face fără voia sa
şi fără râvnă; şi fără milostenie nimic nu
se obţine.
14 Iar ce-i ce sunt de opinii diferite de
ale noastre, care suntem prin harul lui
Isus Hristos; cât de contrari sunt ei
planului lui Dumnezeu.
15 Ei nu cunosc mila, nici nu le pasă
de văduve, de bătrâni şi de oropsiţi şi
înjugaţi şi deprivaţi de libertate, în foame
şi sete.
16 Ei se abţin de la euharistie şi
biserică şi nu o mărturisesc ca fiind trupul
Salvatorului nostru Iisus Hristos; care-le
a suferit pentru păcatele noastre, pe care
Tatăl Atotmilostiv l-a înviat din morţi.
17 De aceea ei mor în disputele lor,
dar mult mai bine le-ar fi dacă ar crede,
ca într-o bună zi să fie înălţaţi.
18 De aceea vă sustrageţi de la astfel
de persoane şi nu staţi de vorbă cu ei; nici
în particular nici în public.
19 Ci daţi ascultare prorocilor şi în
special Evangheliei, în care este
exprimată pasiunea lui Hristos şi
declarată răstâgnirea sa.
20 Şi depărtaţivă-ţi de la orice
discordie, căci aceasta este începutul
urâciunilor.
Cap. III
1 De aceea urmaţi-l pe episcopul
vostru, ca pe Iisus Hristos şi Tatăl; şi pe
credincioşi, ca pe Apostoli; şi pe diaconi,
ca pe poruncile lui Dumnezeu.
2 Nimeni să nu se separe, din ce-i
din biserică, de episcop.
3 Euharistia să ne găsească într-o
manieră comună, căci ea este deasemenea
oferită de episcop, sau de ce-l căruia
episcopul i-a dat împuternicire.
4 Cănd vi se arată episcopul în
biserică, să-l vedeţi la fel ca pe Iisus
Hristos.
5 Nu este permis, fără episcop nici
săvârşirea botezului, precum nici
celebrarea Sfintei Comuniuni; ci aceea ce
el aprobă este plăcut şi lui Dumnezeu; ca
orice va fi făcut, să fie sigur şi bine făcut.
2

178. 6 Căci ceea ce este sigur, este că noi
trebuie toţi să ne căim şi în acelaşi timp,
să ne întoarcem la Dumnezeu.
7 Este bine să făptuim precum în
Dumnezeu aşa şi în episcop. Căci cine-l
onorează pe episcop, îl onorează pe
Dumnezeu. Dar cine făptuieşte fără
înţelepciunea lui, acela păcătuieşte.
8 Faceţi toate în milă şi vrednicie.
9 Ma-ţi fericit în toate lucrurile, la
fel vă va face şi Iisus Hristos vouă. Ma-ţi
iubit şi până am fost printre voi şi acum
când sânt apsent.
10 Ca Dumnezeu să devină
recompensa voastră; cărui-a pe toate
trebuie să le substituiţi. Trebuie să tindeţi
spre el.
11 Aţi procedat bine, când la-ţi
primit pe Filo şi pe Reus Agatopus, care
m-au uimit pe mine în cuvântul lui
Dumnezeu; ca diaconi ai lui Hristos,
Dumnezeul nostru.
12 Căci şi ei mulţumesc lui
Dumnezeu pentru voi, cu atât mai mult,
cu cât le-aţi dat ascultare în toate cele; şi
nici un lucru de-al vostru nu va fi uitat.
13 Sufletul meu să fie al vostru şi
jugurile mele pe care nu le-aţi dispreţuit,
nici nu v-au ruşinat.Prin urmare nici lui
Iisus Hristos, râvna noastră, nu se va
ruşina de voi.
14 Rugăciunile voastre au fost
primite pentru biserica din Antiohia în
Siria. De unde am fost trimis legat în
juguri. Salutare dau bisericilor. N-am fost
vrednic să fiu chemat de acolo fiind mai
mic dintre ei.
15 Dar aşa a fost voia lui Dumnezeu,
care m-a aflat vrednic pe mine, deşi eu nu
m-am aflat astfel.
16 Dorinţa mea este ca prin
rugăciunile voastre să ajung la
Dumnezeu.
17 Ca munca voastră să fie împlinită
şi pe pământ şi în cer. Aşi fi măgulit şi
onorat în Dumnezeu, dacă aţi face bine să
trimiteţi un delegat vrednic în Siria; să se
poată reface din nou ca înainte şi să-şi
primească propriul lor trup.
18 Căci aflu a fi o faptă vrednică, ca
voi să trimiteţi o epistolă prin cineva de la
voi şi să le felicite pacea în Dumnezeu; ca
prin rugăciunile voastre să-şi revină după
cele întâmplate.
19 Căci începând să vă perfecţionaţi,
începeţi şi să gândiţi în acelaşi fel. Când
vă hotărâţi la fapte bune, Dumnezeu este
pregătit să vi le împlinească.
20 Iubirea duhovnicilor din Troas, vă
salută; de unde şi scriu acum prin Burus,
pe care mi l-au trimis împreună din Efes,
duhovnici de acolo; care-le în toate mi-a
dat ascultare.
21 Harul lui Dumnezeu să-l ajute în
toate, căci este un slujnic al lui
Dumnezeu.
22 Salutare dau şi vrednicilor voştri
episcopi şi stimaţilor voştri credincioşi şi
diaconi, dragi mei slujnici; şi vouă tuturor
în particular şi general, în numele lui
Iisus Hristos, în trupul şi sângele său; în
pasiunea şi Învierea sa şi trupească şi
sufletească; şi în unitatea voastră în
Dumnezeu.
23 Harul să fie cu voi şi mila şi pacea
şi răbdarea, din ce în ce mai mult, în
veşnicie.
24 Salutare familiilor de duhovnici şi
nevestelor lor şi fiilor lor şi fecioarelor ce
sunt numite văduve. Fiţi tari în puterea
Duhului Sfânt. Filo care este prezent cu
mine, vă salută.
25 Salutare casei lui Tavias; şi
rugaţivă-ţi ca să-l întăriţi în râvnă şi
milostenie şi trupească şi sufletească.
26 Salutare lui Alse, iubitul meu,
împreună cu Dafnus şi Eutehnus şi
tuturor.
27 Cu bine în slava lui Dumnezeu.
3

179. Epistola lui Ignaţiu către Magnesieni
Cap. I
1 Eu Ignaţiu care mai sânt numit şi
Teoforus, către binecuvântata biserică
prin harul lui Dumnezeu Tatăl în Iisus
Hristos Salvatorul nostru; în care dau
salutare biserici din Magnesia de lângă
Maeander; dorindu-vă toată fericirea în
Dumnezeu Tatăl şi Iisus Hristos.
2 Când am auzit de iubirea şi
milostenia voastră în Dumnezeu, m-am
bucurat foarte şi am avut dorinţa de-a vă
scrie, de-a vă vorbi în numele lui Iisus
Hristos.
3 Căci m-am învrednicit să obţin
un nume excelent, în jugurile pe care le-
am purtat; dau salutare biserici şi vă
doresc unire în trup şi suflet în Iisus
Hristos, viaţa noastră eternă. Căci nimic
nu este mai vrednic decât lupta şi
milostenia în Iisus şi în Tatăl; în care noi
debarasându-ne de toate slăbiciunile
lumi ăsteia, ne vom găsi plăcerea.
4 Am fost judecat cu dreptate să
văd pe Damas, episcopul vostru excelent
şi pe credincioşi voştri foarte vrednici,
Basus şi Apolonius; prin slujnicul meu
Sotio, care este diacon.
5 Prin care am aflat de cuviinţă să
vă scriu, fiind un subiect al episcopului
său şi al lui Dumnezeu, al credincioşilor
şi al lui Iisus Hristos.
6 Prin urmare, nu trebuie să vă
distragă de la episcop tinereţea lui, ci să-
i daţi prinos în tot respectul, în acord cu
partea lui Dumnezeu Tatăl; precum am
observat la credincioşi voştri vârsnici; ne
luând în seamă vârsta lui, care la prima
vedere pare a fi tânără, însă precum fac
cei prudenţi în Dumnezeu, se supun lui,
sau mai bine zis nu lui, ci Tatălui
Ceresc.
7 De aceea vă conjur cu toată
sinceritatea, să-i daţi ascultare
episcopului, căci slujindu-i lui, îi slujiţi
lui Dumnezeu.
8 Căci dacă nu procedaţi astfel, voi
nu-l înşelaţi pe cel care-l vedeţi înaintea
voastră, ci pe cel nevăzut. Căci ceea ce
faceţi lui, nu se reflectă asupra omului,
ci asupra lui Dumnezeu, care ştie tainele
inimi noastre.
9 Se cuvine prin urmare, nu numai
să ne chemăm Creştini, ci să şi fim cu
adevărat.
10 Precum unii numesc pe
guvernatorul lor episcop; dar toate ce le
fac, le fac fără ştirea lui.
11 Însă aceştia nu sunt conştiincioşi
şi ei nu merg pe calea lui Dumnezeu şi
pe calea poruncilor lui.
Cap. II
1 Vedeţi prin urmare, că toate au
un sfârşit; ca aceste două lucruri, viaţa şi
moartea; şi ambele se vor depărta de la
baza lor.
2 Pentru noi există două feluri de
monede. Una a lui Dumnezeu şi alta a
lumi. Dar fiecare din ele au propria lor
inscripţie gravată pe ele. La fel este şi
aici.
3 Cei necredincioşi, sunt din lumea
aceasta; dar credincioşi au caracterul lui
Dumnezeu Tatăl prin Iisus Hristos. Dacă
pentru el nu sântem dispuşi să ne dăm
viaţa, înseamnă că viaţa sa nu este în
noi.
1

180. 4 De aceea, precum am mai vorbit
şi înainte, toate trebuiesc făcute în
credinţă şi milostenie. Vă implor prin
urmare, ca studiul vostru să fie în
concordanţă divină.
5 Episcopii voştri sânt suplinitori
ai lui Dumnezeu. Credincioşi sânt
consiliul Apostolilor şi diaconi voştri au
vost conjuraţi în locul lui Iisus Hristos;
care-le a fost înainte de viacuri, iar în
cele din urmă a venit la noi.
6 Vorbind despre acelaşi curs al
sfinţeniei, fiţi în respect unul faţă de
celălalt; şi nimeni să nu se uite la
aproapele său în trup, ci laolaltă în Iisus
Hristos.
7 Să nu permiteţi prin urmare, nici
o dezbinare între voi, ci fiţi uniţi în
frunte cu episcopi voştri şi cu suspuşi
voştri; care sânt părinţi voştri şi calea
voastră spre nemurire.
8 Precum nici Domnul n-a făcut
nimic fără Tatăl, fiind unit cu el. Nici
fără Apostoli chiar. Aşa că nici voi să nu
faceţi nimic fără ştirea episcopilor şi a
credincioşilor.
9 Nici nu vă angajaţi în lucrurile
care vă par iraţionale.
10 Ci cu toţi vă astrângeţi laolaltă,
într-un singur loc; având un singur preot,
o singură rugăciune-cerinţă; o singură
minte, o nădejde; una în milostenie şi
umilinţă.
11 Căci unul este Domnul Iisus
Hristos şi nimic nu este mai bun decât el.
De aceea, veniţi toţi laolaltă şi fiţi un
templu al lui Dumnezeu, un altar, ca un
Hristos; care-le e născut de la Tatăl şi
una sânt.
Cap. III
1 Nu vă lăsaţi înşelaţi de doctrinele
străine, basmele vechi, care sunt
neprofitabile, căci dacă continuaţi să
trăiţi după legea Evreilor, nu veţi putea
primi harul cel nou, căci chiar şi sfinţi
proroci, au trăit în acord cu Iisus Hristos.
2 Din cauza aceasta au şi fost
persecutaţi, fiind inspiraţi de slava sa,
pentru ai convinge pe necredincioşi şi pe
făţarnici că este doar un Dumnezeu, care
se manifestă prin Iisus Hristos fiul său;
care-le este eternul său cuvânt, în tot şi
toate.
3 Astfel proroci care au scris legile
ancestrale, n-au mai luat în seamă
sabatele, ci au ţinut ziua Domnului, prin
care şi noi ne înălţăm laolaltă cu el şi
prin moartea sa, pe care alţi o contestă.
4 Prin misterul acesta, noi am fost
aduşi la credinţă şi am fost făcuţi
discipoli ai lui Iisus Hristos, singurul
nostru stăpân.
5 Dacă proroci prin duh l-au primit
pe Iisus, atunci cum vom putea noi să
trăim fără el.
6 Căci tot el i-a înviat din morţi pe
ei, care l-au aşteptat cu dreptate.
7 Să nu fim atunci, insensibili la
bunătate, căci el ne dă după faptele
noastre.
8 Deveniţi ucenici ai săi. Să
învăţăm a trăi în acord cu legile
Creştinismului, căci orcine se cheamă pe
el cu un alt nume decât acesta, nu este de
la Dumnezeu.
9 Să lăsăm de-o parte vechiul şi
dospitul aluat şi să-l schimbăm cu cel
nou, care-le este Hristos.
10 Exaltaţi în el; decât dacă nu
sânteţi corupţi, căci după însuşirile
voastre veţi fi judecaţi.
11 Este absurd să-l chemaţi pe Iisus
Hristos şi să practicaţi Iudaismul. Căci
religia Creştină n-o îmbrăţişează pe ce-a
2

181. Iudaică, ci ce-a Iudaică pe ce-a Creştină,
ca fiecare limbă care crede, să fie purtată
la Dumnezeu.
12 Vă scriu aceste lucruri, iubiţilor,
nu ca să vă acuz cu ceva pe voi, că voi
aţi fi în felul acesta, ci ca unul dintre ce-i
mai mici dintre voi, să vă sfătuiesc să nu
cădeţi în vreo ispită, a vreunei doctrine
false.
13 Ci să fiţi îndeplin cunoscători de
naşterea, suferinţa şi învierea lui Iisus
Hristos; nădejdea noastră; a cărui
împlinire a avut loc în timpul lui Ponţiu
Pilat, fiind foarte adevărat; de aceea
Dumnezeu vă interzice să-l părăsiţi.
Cap. IV
1 Voi putea să am dacă merit
plăcere în voi. Căci deşi în juguri, nu
sunt încă vrednic să mă compar cu unul
din voi, care sunteţi în libertate.
2 Ştiu că nu sunteţi îngâmfaţi; căci
îl aveţi pe Iisus Hristos în inimile
voastre.
3 Şi în special când v-am lăudat,
ştiu că va-ţi întimidat precum este scris:
"Cel drept nu se va îngâmfa."
4 Studiaţi şi confirmaţi doctrina
Domnului şi a Apostolilor; ca orice aţi
face să prosperaţi şi în trup şi în suflet;
în credinţă şi milostenie; şi în Fiul şi în
Tatăl şi în Duhul Sfânt al său; într-un
început şi sfârşit.
5 La un loc cu preafericiţi voştri
episcopi şi cu credincioşi voştri
încununaţi cu aoreola duhovniciască, cu
diaconi voştri, care sânt în acord cu
Dumnezeu.
6 Fiţi subiect al episcopilor şi între
voi, asemeni lui Iisus Hristos şi Tatăl, în
sens trupesc, ca Apostoli faţă de Hristos
şi Tatăl şi Duhul Sfânt; să fiţi uniţi şi în
trup şi în suflet.
7 Ştiindu-vă plini de Dumnezeu,
mai presus ne vom înălţa.
8 Aveţi mintea plină de rugăciuni
pentru mine, ca să mă pot înălţa spre
Dumnezeu şi pentru biserica din Siria,
din care nu sunt vrednic să fiu chemat.
9 Căci stau în aşteptarea voastră
comună de-a vă ruga lui Dumnezeu şi în
nevoia milostiviri voastre, ca biserica
din Siria, să devină vrednică de grija şi
atenţia voastră.
10 Efesenilor, din Smirna vă salut,
din care loc v-am şi scris vouă; fiind
prezent aici prin slava lui Dumnezeu, la
fel şi voi care într-u totul ma-ţi fericit pe
mine şi pe Policarp, episcopul Smirnei.
11 Toate bisericile în onoarea lui
Iisus Hristos vă salută.
12 Cu bine şi rămâneţi în tăria
voastră în concordanţă cu Dumnezeu;
plăcerea voastră să fie duhul său
nedespărţit, care-le este Iisus Hristos.
3

182. Epistola lui Ignaţiu către Tralieni
Cap. I
1 Ignaţiu, care mai este numit şi
Teoforus, către biserica sfântă din Trales
în Asia. Iubiţi de Dumnezeu Tatăl şi
Iisus Hristos; aleşi şi vrednici de
Dumnezeu; pace vouă prin trup şi sânge
în pasiunea lui Iisus Hristos, nădejdea
noastră, în învierea care s-a făcut prin el;
continuând tradiţia apostolică în plina ei
manifestare; vă salut şi vă urez toate cele
bune.
2 Am auzit despre râvna voastră,
care se desfăşoară în mare răbdare şi
care nu reiese doar din conversaţia
voastră, ci este înrădăcinată şi închegată
în voi.
3 Precum în obişnuinţa sa episcopul
vostru Polibius, mi-a declarat, care-le a
venit la mine în Smirna, cu voia lui
Dumnezeu şi a lui Iisus Hristos, fiind o
mare plăcere pentru amândoi în jugurile
pe care le port într-u Iisus Hristos; aşa că
prin el am văzut aspectul întregi voastre
biserici.
4 Am azuit mărturisirile voastre
despre mine, pentru Dumnezeu. Îmi face
impresia că v-am regăsit precum v-am şi
ştiut, ca adepţi ai lui Dumnezeu.
5 Căci fiind voi subiecţi ai
episcopului şi ai lui Iisus Hristos, în
ochii mei voi păreţi a trăi nu ca nişte
oameni, ci în acord cu Iisus Hristos;
care-le şi-a dat viaţa pentru noi, ca noi
crezând în moartea sa; să ne scape de ea.
6 Este necesar, prin urmare, ca tot
ce faceţi, să nu faceţi fără ştirea
episcopului vostru. Fiţi de asemenea
subiecţi ai credincioşilor voştri, precum
Apostoli faţă de Hristos speranţa
noastră; în care dacă umblăm, vom şi fi
găsiţi în el.
7 La fel şi diaconi, reprezentând
misterele lui Iisus Hristos, trebuie să
stăruiască la toate nevoile voastre
duhovniceşti; căci nu sunt nişte făptaşi ai
cărni şi băuturi, ci ai biserici lui
Dumnezeu. De aceea trebuie să se
distragă de la toate relele, ca să fie
înflăcăraţi.
8 Prin urmare, să-i cinstim pe
diaconi şi să avem respect pentru ei,
asemeni ca pentru Iisus Hristos; iar
pentru Episcop, ca pentru tatăl; iar
pentru confraţi, ca pentru Sanhedrinul
lui Dumnezeu şi ca pentru Apostoli.
9 Fără aceasta, nu poate persista
biserica. Sânt convins că şi voi aveţi
aceleaşi atitudini ca mine, căci văd în
episcopul vostru, părinteasca sa iubire
pentru voi.
10 A cărui privire, dă instrucţiuni şi
a cărui umilinţă este puternică; şi sânt
convins că Ateişti chiar, nu pot decât să-
l respecte.
11 Dar fiindcă vă iubesc foarte, nu
voi fi mai sever cu voi pe tema asta; deşi
aşi putea.
12 Căci am mare înţelepciune în
Dumnezeu; însă mă abţin să nu mă pierd
în laudele de sine.
13 De aceea, înainte voi avea mai
mare frică, să nu dau ascultare cumva
celor ce mă pot doborâ.
14 Ce-i ce-mi vorbesc în laudă şi
sunt severi.
15 Căci întradevăr vreau să sufăr,
însă nu pot şti când voi fi vrednic de
aceasta.
16 Şi în modul cel mai violent; însă
spunând aceasta altora, nu se împlineşte.
1

183. Am nevoie, prin urmare, de pace prin
care prinţul acestei lumi va fi distrus.
17 Nu vă pot spune mai multe despre
lucrurile cereşti! - Ca să nu vă sperii pe
voi, care încă sânteţi prunci în Hristos şi
nu sânteţi pregătiţi încă să le primiţi; va-
ţi fi înăduşit cu ele.
18 Căci chiar şi eu câte o dată fiind
în juguri, nu pot înţelege toate lucrurile
cereşti.
19 În locurile îngerilor şi a celor
asemeni lor; iar deasupra a prinţilor;
lucruri văzute şi nevăzute, în care sânt
şi eu încă ucenic.
20 Căci multe lucruri ne sunt nouă
oamneilor necunoscute, până ce nu ne
apropiem la distanţă mică de Dumnezeu.
Cap. II
1 Vă implor, prin urmare, în iubirea
lui Iisus Hristos, să nu vă hrăniţi decât
cu hrană Creştinească, să vă abţineţi de
la altă păstorie, mă refer la erezie.
2 Căci eretici amestecă doctrina lui
Iisus Hristos cu otrava credinţei lor.
3 Precum omul amestecă otrava cu
vinul dulce, pe care consumându-l cu o
plăcere falsă, duce la moartea sa.
4 Păziţivă-ţi de astfel de persoane,
să nu fiţi omorâţi; şi vă ţineţi laolaltă în
Iisus Hristos, Dumnezeul nostru şi de
episcopi voştri şi de poruncile
Apostolilor.
5 Cel ce este în altar, este pur. Dar
cel distras de la episcop, de la
credincioşi şi de la diaconi, acela nu
poate fi pur în conştiinţa sa.
6 Nu spun aceasta că cineva din voi
ar face astfel, ci să vă înarmez şi să vă
pun în gardă, să nu fiţi prinşi în cursa
diavolului.
7 De aceea îngenunchiaţi şi vă
reânoiţi în credinţa voastră, care este
carnea Domnului şi în milostenie, care
este sângele său.
8 Nici unul din voi să nu aibe
invidie pe aproapele său. Nu daţi ocazie
Drepţilor şi întregi congregaţii ale lui
Dumnezeu să fie vorbită de rău de
nimeni.
9 Căci, "vai de omul acela prin care
este blasfemiat numele meu."
10 Astupaţivă-ţi urechile, prin
urmare şi nu ascultaţi, dacă cineva
vorbeşte contrar lui Iisus Hristos, care-le
a fost din seminţia lui David şi a
Fecioarei Maria.
11 Care-le a fost în adevăr născut şi
a mâncat şi a băut şi a fost întradevăr
persecutat sub Ponţiu Pilat; fiind cu
adevărat răstâgnit şi mort; iar ce-i din
cer şi de pe pământ, au fost martori lui.
12 Care-le deasemenea a fost înviat
din morţi de către Tatăl, la fel cum vom
fi şi noi care credem, înviaţi de Iisus
Hristos; fără de care noi nu avem viaţă
cu adevărat.
13 Dar dacă Ateişti şi cei infideli,
spun că el doar a suferit; de ce sunt eu
atunci legat în juguri? -De ce vreau să
lupt cu fiarele? -Prin urmare, voi pieri eu
în pustiu, voi vorbi fals despre Domnul?
14 Fugiţi prin urmare, de vlăstarele
acestea ale răului, care rodesc roade
moarte.
15 Căci acestea nu sunt plantele
Tatălui, căci dacă ar fi fost, atunci şi
branşele lor ar fi din cruce, iar fructele
lor nestricate. Căci Tatăl vă cheamă prin
pasiunea sa, pe toţi care sunt ai săi.
16 Căci el nu poate fi fără membrele
sale. Dumnezeu a promis unire, care este
el singur şi voi singuri în rugăciunile
voastre laolaltă.
Cap. III
2

184. 1 Vă salut pe voi din Smirna,
laolaltă cu bisericile lui Dumnezeu care-
le sânt prezente cu mine; care m-au
fericit în toate lucrurile, atât în trup cât şi
în suflet.
2 Prin jugurile mele pe care le port
de dragul lui Hristos; ca să mă
învrednicesc de Dumnezeu; vă implor pe
voi să continuaţi în frăţia şi rugăciunea
voastră împreună.
3 Căci fiecare dintre voi îl bucură
pe episcop şi dă onoare Tatălui şi lui
Iisus Hristos şi Apostolilor.
4 Vă implor să-mi daţi mie
ascultare în iubire, ca să nu mă ridicaţi
martor împotriva voastră, prin lucrurile
ce vi le-am spus.
5 Rugaţivă-ţi şi pentru mine, care în
mila lui Dumnezeu stau în aşteptarea
rugăciunilor voastre, să mă învrednicesc
de potirul acesta, să nu fiu respins.
6 Primiţi iubirea celor din Smirna şi
Efes, care vă salută. Amintiţi în
rugăciunile voastre biserica din Siria, din
care n-am fost vrednic să fiu chemat,
fiind unul din ultimi din ea.
7 Cu bine în Iisus Hristos; fiţi
subiecţi ai episcopului voastru şi
poruncilor lui Dumnezeu; şi la fel şi ai
credincioşilor.
8 Iubiţivă-ţi cu o inimă curată.
Duhul meu să fie ispăşirea voastră, nu
numai acum ci şi când voi ajunge la
Dumnezeu; căci încă sânt în pericol.
9 Însă Tatăl să se manifeste prin
Iisus Hristos, pentru a împlini şi petiţia
mea şi a voastră, în care puteţi fi găsiţi
nepătaţi.
3

185. Epistola lui Ignaţiu către Policarp
Cap. I
1 Ignaţiu care mai este numit şi
Teoforus, către Policarp, episcopul
biserici din Smirna, în slujba lui
Dumnezeu Tatăl şi al Domnului nostru
Iisus Hristos; toată fericirea.
2 Ştiind că atitudinea ta în
Dumnezeu, este neschimbată, fixată pe
stâncă; de aceea îţi aduc mulţumirea, că
pot fi împăcat şi vrednic să stau înaintea
ta, fapt care întodeauna mă bucură în
Hristos.
3 De aceea te conjur în harul lui
Dumnezeu, în care eşti învelit, să-ţi
menţii cu stăruinţă calea, ca toţi cei din
preajma ta, să poată fi salvaţi.
4 Menţineţi calea cu toată grija, atât
în trup, cât şi în suflet; angajează te şi
mai departe în păstrarea unităţi, căci
nimic nu poate fi mai vrednic decât
aceasta. Poartă-i astfel pe toţi oamnei la
Domnul.
5 Suportă-i în deagostea ta pe toţi,
precum ai şi făcut. Roagă-te fără
încetare; cere mai multă înţelegere decât
deja ai. Veghează şi menţine-ţi sufletul
mereu la pândă.
6 Vorbeşte tuturor despre
împuternicirea ta în Dumnezeu. Adu-i pe
cei infirmi în toate, la starea perfecţiuni;
unde fapta este minunată, iar dobânda şi
mai mare.
7 Căci dacă-i iubeşti pe ucenici cei
buni, ce dobândă ai? Cât mai de grabă
adu-i pe cei ce umblă în slăbiciuni, în
genunchi.
8 Nu toată boala este vindecată cu
acelaşi emplastru. Dacă boala se arată a
fi vehementă, remediaz-o cu o atitudine
mai molcomă. Umblă în toate cele cu
înţelepciune ca şarpele, însă fi blând ca
un porubmel.
9 Căci de aceea suntem făcuţi din
trup şi suflet, ca să poţi balansa lucrurile
care îţi iese în faţă.
10 Şi roagă-te pentru aceeia ce nu
pot vedea, ca prin rugăciune Dumnezeu
să-i aducă la tine, astfel ca să nu ai nimic
de câştigat, dar să poţi oferi tuturor.
11 Timpul decurge împotriva
cârmaciului. De aceea nu întârzia cu
faptele, ca să te poţi înălţa la Dumnezeu.
12 Fi sobru ca un combatant al lui
Dumnezeu. Căci cununa ta este veşnică
şi viaţa eternă; încât îţi menţi credinţa.
Eu voi fi neschimbat în toate lucrurile, în
jugurile mele pe care le-am iubit.
13 Nu-i lăsa pe cei ce par a fi
vrednici, însă propovăduiesc altă
doctrină, să te distragă. Stai ferm şi
nemişcat ca o nicovală la loviturile
fierarului.
14 Căci este vrednic să fi rănit şi
totodată neschimbat. Căci noi pe toate
trebuie să le îndurăm pentru Dumnezeu,
ca el să stea de partea noastră.
15 Fi în fiecare zi din ce în ce mai
bun. Ai în considerare timpurile şi
aşteaptă-l pe cel ce este deasupra tuturor
timpurilor, etern, nevăzut, dar pentru noi
totuşi văzut; impalpabil şi impasabil,
pentru noi subiect de suferinţă; îndurând
orice pentru salvare.
Cap. II
1

186. 1 Nu închide fereastra ce-a
îndreptată către Dumnezeu.
2 Nimic să nu permiţi să facă fără
ştirea şi consimţământul tău; precum nici
tu fără acordul lui Dumnezeu, precum ai
făcut şi până acum.
3 Faptele tale să fie mai împlinite.
4 Fiţi toţi subiecţi ai harului lui
Dumnezeu.
5 Nu permite credincioşilor să
umble liberi în public, ca să nu devină
sclavi propriei lor pierzări.
6 Fugiţi de arta diavolului; sau mai
de grabă, nu menţionaţi despre ea.
7 Spune le surorilor mele, să-l
iubească pe Domnul şi să fie mulţumite
cu soţi lor; şi în trup şi în suflet.
8 Ca de obicei, exortează-i pe
duhovnici, în numele lui Iisus Hristos,
să-şi iubească nevestele, la fel ca
Domnul biserica.
9 Dacă vreuna vrea să rămână
fecioară, să de-a onoare trupului lui
Hristos, să rămână în tihnă. Iar dacă
cârteşte, atunci e nevrednică; şi cei ce
vor să fie mai mari decât episcopul,
aceia sunt corupţi.
10 Însă toţi căsătoriţi şi necăsătoriţi,
bărbaţi şi femei, să vină la episcop să
ceară consimţământul pentru căsnicie.
Ca toate să fie în acord cu Dumnezeu şi
nu spre pierzare.
11 Toate să fie făcute în onoarea lui
Dumnezeu.
12 Daţi ascultare episcopului, ca şi
Dumnezeu să vă de-a vouă ascultare.
Sufletul meu le dă garanţie, celor care se
supun episcopului; toţi şi credincioşi şi
diaconi; şi partea mea să fie cu ei în
Dumnezeu.
13 Sfătuiţivă-ţi unul cu altul; fiţi
mulţumiţi împreună; umblaţi împreună,
suferiţi împreună, dormiţi împreună şi
sculaţivă-ţi împreună. La fel cum
procedează o gospodină şi un vameş
devotat. În slujba lui Dumnezeu.
14 Iar pentru cel care luptaţi şi
primiţi răsplata, să nu-l dezamăgiţi; ci
botezul vostru să fie ca braţele voastre;
râvna voastră ca o cască; mila voastră ca
o suliţă; iar răbdarea voastră ca o
armură.
15 Munca voastră să fie caracterul
vostru, ca să puteţi obţine o meritabilă
recompensă. Fiţi lung răbdători, unii faţă
de alţii, precum este Dumnezeu faţă de
voi.
16 Să mă pot bucura de voi în toate
cele.
Cap. III
1 Biserica din Antiohia în Siria,
este aşa cum v-am spus. Rugaţivă-ţi
pentru ea, ca prin rugăciunile voastre să
pot deveni un adevărat ucenic al lui
Hristos.
2 Mi-ar fi de un mare folos, Prea
vrednice Policarp, dacă ai chema
consiliul la sfat; şi să alegeţi pe cineva
care vă este drag şi care este răbdător în
fapte, să fie mesager al lui Dumnezeu, ca
mergând în Siria să slăvească iubirea
voastră inefabilă, în Hristos.
3 Un Creştin, nu are putere prin
sine; ci trebuie întodeauna să fie liber
pentru slujba lui Dumnezeu. Aceste
fapte sunt ale lui Dumnezeu şi ale
voastre; când le veţi perfecţiona.
4 Căci v-am dat crezare prin harul
lui Dumnezeu că sunteţi vrednici de
orice faptă bună, pe care o faceţi în
Domnul.
5 Ştiind că aveţi afecţiune mare
pentru adevăr, vă implor prin aceste
scrisori scurte.
6 Însă fiindcă n-am ajuns să scriu
tuturor bisericilor, pentru că trebuie să
plec din Troas la Neapolis, fiindcă
aceasta este voia lui Dumnezeu, vă cer
2

187. vouă să le scrieţi, bisericilor din preajma
voastră, ca fiind instruiţi în voia lui
Dumnezeu, ca şi ei să devină la fel.
7 Cei ce vor putea, să trimită
mesajele, iar ceilalţi scrisorile tot prin
voi, ca să fiţi slăviţi în veşnicie, de care
sântem şi vrednici.
8 Salutare tuturor pe nume, dar în
special nevestei lui Epitropus şi întregi
ei case şi fiilor, pe Atalus pentru care am
deosebită plăcere să-l salut.
9 Salutări celui ce va fi trimis de
voi în Siria. Slava lui Dumnezeu să fie
cu el în veşnicie şi cu Policarp, care-l va
trimite.
10 Vă doresc toate cele bune şi
fericire în Dumnezeu, Iisus Hristos, în
care ne găsim unitatea şi protejarea
noastră;
11 Salutare iubitului meu Alse. Cu
bine în Domnul.
3

188. Epistola lui Policarp către Filipeni
Această lucrare a tradus-o arhiepiscopul Wake. Policarp a fost episcop de Smirna, în Asia
Mică. Find din Efes în Asia, este născut din părinţi creştini, care au fost condamnaţi la moarte.
Din cauza aceea este crescut şi botezat de o milostivă creştină pe nume Calista, care i-a şi dat
numele de Policarp. La vârsta sa de 20 de ani, se alătură Sfântului Ioan Evanghelistul şi devine
ucenicul lui. Pe vremea lui Marcu-Aureliu (161-180), cam pe la anul 167, este osândit la moarte
şi ars de viu.
Cap. I
1 Policarp şi credincioşi care sunt cu
el, către biserica lui Dumnezeu care este la
Filipi: Milă şi pace vouă din partea lui
Dumnezeului celui Atotputernic şi a
Domnului Iisus Hristos Salvatorul nostru, să
fie necontenită.
2 Plăcerea mea în Domnul nostru Iisus
Hristos pentru voi este permanentă, căci aţi
recepţionat imaginea adevăratei iubiri; în
special pentru cei care purtând jugurile lor
au devenit sfinţi; care s-au încununat fiind
întodeauna aleşi lui Dumnezeu şi ai
Domnului nostru.
3 La fel îmi pare nespus de bine, căci
rădăcina râvnei, care va fost propovăduită
din timpuri străvechi, a rămas neschimbată
în voi, până în zilele acestea; şi a dat roade
bogate în Domnul nostru Iisus Hristos, care-
le a suferit prin moarte pentru păcatele
noastre.
4 Pe care Dumnezeu l-a înviat din
morţi, înlăturându-i toate durerile
nemaivăzute ale morţi; care deşi voi nu le-aţi
văzut, dar totuşi aţi crezut şi cu atât mai mult
vă veţi primi răsplata.
5 Mulţi doresc a fi la stadiul vostru,
ştiind că slăvirea voastră nu s-a făcut prin
fapte, ci prin voia lui Dumnezeu şi a lui Iisus
Hristos.
6 De aceea înălţaţivă-ţi raţiunea
voastră şi slujiţi-i Domnului cu frică şi în
adevăr; lăsând la o parte deşărtăciunea şi
erorile; prin credinţa în cel care l-a înviat din
morţi pe Domnul nostru Iisus Hristos şi i-a
dat slavă şi l-a întronat la dreapta sa.
7 Căruia toate îi sânt supuse, în cer şi
pe pământ; căruia toate făpturile îi slujesc;
care-le va fi judecătorul şi celor vi şi celor
morţi; a căror sânge va fi spălat de
Dumnezeu; celor care-i vor da crezare.
8 Iar cel ce a înviat din morţi, Hristos,
ne va învia pe noi, la rândul său, dacă îi vom
da crezare, să facem voia lui şi să umblăm în
acord cu poruncile; iubind acele lucruri pe
care le-a iubit el.
9 Să ne abţinem de la toate
nedreptăţile, afecţiuniile false, iubirea de
bani, vorbele rele, mărturisire falsă,
isplătirea răului cu răul, înfrângerea cu
înfrângere, blestemul cu blestem.
10 Ci aduceţivă-ţi aminte de spusele
Domnului: "Nu judecaţi şi nu veţi fi
judecaţi; iertaţi şi vi se va ierta; fiţi milostivi
şi veţi obţine milă; căci cu ce măsură daţi, cu
aceia veţi şi primi."
11 Şi iarăşi: "Binecuvântaţi pe cel sărac
şi pe cei ce sânt prigoniţi pentru dreptate,
căci a lor va fi împărăţia lui Dumnezeu."
Cap. II
1

189. 1 Aceste lucruri pe care vi le spun, vă
spun nu de la mine, ci voi ma-ţi încurajat să
vi le spun.
2 Căci nici eu nici alţi nu pot ajunge la
înţelepciunea binecuvântatului şi
reânăscutului Pavel; care-le a cunoscut în
persoană pe aceeia ce au trăit atunci, care cu
toată exactitatea şi inspirarea a propovăduit
cuvântul adevărului şi care a scris epistola sa
către voi.
3 În care dacă veţi citi, veţi putea să vă
întăriţi pe voi în lupta şi râvna voastră; căci
ea este mama noastră a tuturor; fiind urmată
de nădejde şi purtată de iubirea generală în
Dumnezeu şi în Iisus Hristos şi a aproapelui
nostru.
4 Căci omul care este înzestrat cu
aceasta, el împlineşte legea dreptăţi, căci
cine este milostiv, acela este departe de toate
păcatele.
5 Însă iubirea de bani, este rădăcina
răutăţi. Căci ştim că pe lumea aceasta nu am
adus nimic cu noi, deci nici nu vom duce
îndărăt. Să ne înarmăm prin urmare, cu
armura dreptăţi.
6 Şi să ne învăţăm să umblăm în
poruncile Domnului; iar apoi şi nevestele
voastre să înveţe în acord cu puterea lor care
le este dată, în milă şi puritate; să-şi iubească
propri lor soţi cu toată sinceritatea şi
tenacitatea; să-şi crească copii în educaţie şi
în frica de Domnul.
7 La fel şi văduvele, să înveţe
sobrietatea în ce priveşte credinţa în
Domnul; rugându-se întodeauna pentru toţi
bărbaţi; să stea departe de calomnie, de
vorbele rele, de mărturie falsă, de lăcomie şi
de toate relele.
8 Ştiind că sunt altarele lui Dumnezeu,
care pe toate le vede şi căruia nimic nu-i este
ascuns; care cercetează raţiunea şi gândurile
şi secretele inimilor noastre.
9 Ştiind că Dumnezeu este drept,
trebuie să umblăm şi noi în dreptate şi să fim
vrednici de poruncile sale şi de slava sa.
10 La fel şi diaconi trebuie să fie făptaşi
în Dumnezeu şi Hristos, nu ai oamenilor.
Fără acuzări false, fără făţărnicie, fără iubire
de bani; ci moderaţi în toate cu compasiune,
cu grija să umble în adevărul Domnului.,
care-le a fost slujnicul tuturor.
11 Căci dacă sântem vrednici de toate
acestea, el ne va învia din morţi, după cum
ne-a promis şi vom împărăţi împreună cu el;
dacă ne arătăm a umbla în credinţă.
12 Deasemenea şi cei tineri, trebuie să
fie neprihăniţi; mai sus de toate, să poarte
grijă de puritatea lor şi să se abţină de la
toate relele. Căci bine este să fi despărţit de
cei ce merg la pierzare, din lume; căci cei
pierduţi luptă împotriva duhului; căci nici
desfrânarea, nici afemeitatea şi nici un abuz,
nu duc la moştenirea împărăţiei lui
Dumnezeu.
13 De aceea trebuie să vă sustrageţi de
la toate aceste lucruri şi să fiţi supuşi
preoţilor şi diaconilor; şi totul să fie în
sfinţenie, ca între Dumnezeu şi Hristos.
14 Fecioarele să umble în neprihănire şi
în puritate.
15 Iar bătrâni să fie compasionaţi şi
mulţumitori în toate; să se distragă de la
greşeli, să-i ajute pe cei nehotărâţi. Să nu
uite pe văduve, pe neputincioşi şi săraci, ci
întodeauna să pregătească ce este bun în faţa
lui Dumnezeu şi a oamenilor.
16 Abţineţivă-ţi de la ură, aveţi respect,
nu aduceţi judecată nedreaptă şi daţivă-ţi la
o parte în special de la lăcomie.
17 Nu da crezare pe uşor împotriva
nimănui; nu te pune martor, ştiind că suntem
toţi debitori ai păcatelor.
18 Ci rugaţivă-ţi Domnului ca să ne
ierte; şi voi iertaţi altora; căci toţi sântem
sub aripa Domnului şi ai lui Dumnezeu; căci
toţi vom fi chemaţi la judecata lui Hristos şi
fiecare va da acont de sine.
19 Să-i slujim, prin urmare, în frică şi în
toată supuerea, precum ne este poruncit;
precum şi Apostoli, care au propovăduit
2

190. nouă Evanghelia; şi proroci care au prorocit
venirea Domnului nostru, ne-au spus-o.
20 Fiţi geloşi pe cele ce sânt bune;
susţineţivă-ţi de la toate ofensările şi de la
duhovnici corupţi şi de la orice ce poartă
numele lui Hristos în ipocrizie, care seamănă
deşărtăciune.
Cap. III
1 Căci oricine nu mărturiseşte precum
Iisus Hristos a venit în trup, este Anticrist; şi
oricine nu mărturiseşte suferinţele sale de pe
cruce, vine de la diavol.
2 Şi oricine răsuceşte prorocirea
Domnului, merge spre pierzarea sa, spunând
că nu va fi învierea de apoi, nici judecată,
acela este primul născut de Satana.
3 Prin urmare, lăsând deşărtăciunea şi
doctrinele cele false, să ne întoarcem la
cuvântul care ne-a fost destinat nouă de la
început; şi să-l păstrăm prin rugăciune şi
post.
4 Cu stăruinţă să căutăm pe-ale lui
Dumnezeu şi să nu ne lăsăm în ispită;
precum Domnul a spus: "Sufletul este
vrednic întradevăr, dar carnea este
neputincioasă."
5 Haideţi ca fără încetare, prin urmare,
să ne îndreptăm către cel ce este nădejdea şi
dreptatea noastră; chiar Iisus Hristos, care
singur ne-a luat toate păcatele noastre în
trupul său pe cruce; care-le n-a păcătuit, nici
vreo viclenie n-a ieşit din gura sa, ci le-a
suferit pe toate pentru noi, ca noi să trăim
prin el.
6 Să imităm prin urmare, răbdarea sa;
şi dacă suferim pentru numele său, să-i dăm
slavă, căci acest exemplu ne-a fost dat de el
în persoană, ca noi să-i dăm crezare.
7 De aceea vă implor pe toţi voi, să vă
supuneţi dreptăţi şi să exersaţi răbdarea
îndelungată, pe care aţi văzut-o în faţa
ochilor voştri, nu numai în binecuvântatul
Ignaţiu şi Zozimus şi Rufus, ci şi într-alţi de
printre voi şi în Pavel şi în toţi ceilalţi
Apostoli.
8 Căci nici unul din ei n-au umblat în
deşărtăciune, ci în râvnă şi dreptate şi s-au
dus la lăcaşurile lor pregătite de Domnul,
pentru care au şi suferit.
9 Căci ei n-au iubit această lume, ci pe
el care a suferit şi care a fost înălţat de
Dumnezeu pentru noi.
10 Staţi în aceste lucruri şi urmaţi
exemplul Domnului, fiind fermi şi
neschimbători în credinţă, în iubirea
aproapelui, iubirea între voi înşivă; confraţi
în adevăr, fiind ingenioşi şi buni între voi,
fără nici un dispreţ.
11 Iar când puterea de-a face bine, este
în voi, nu veţi amâna în caritatea care
eliberează de la moarte.
12 Fiţi toţi supuşi uni altuia, având
conversaţii oneste între voi, ca prin faptele
voastre bune, să puteţi şi voi şi ce-i cu voi să
primească harul Domnului, ca el să nu fie
blasfemiat printre voi, ci vai de cel prin care
numele Domnului este ocărât.
13 De aceea învăţaţivă-ţi a vă manifesta
cu toţi prin sobrietate.
Cap. IV
1 Sunt foarte afectat din cauza lui
Valensiu, care a fost credincios printre voi,
că a înţeles atât de puţin din ceea ce i-a oferit
biserica. De aceea vă îndemn să vă sustrageţi
de la lăcomie şi să fiţi oneşti şi drepţi în
vorbire.
2 Abţineţivă-ţi de la toate relele. Căci
cel care singur nu se poate abţine de la rău,
cum va putea atunci să povăţuiască pe altul?
3 Dacă omul nu se va distrage de la
lăcomie, va fi poluat de idolatrie dar va fi
judecat ca şi un Drept.
4 Dar cine dintre voi este ignorant faţă
de judecata lui Dumnezeu? Oare noi nu ştim
3

191. că sfinţi vor judeca lumea, după cum ne-a
povăţuit Pavel?
5 Dar nu am auzit, nici văzut astfel de
lucruri printre voi, printre care Pavel a
propovăduit.
6 Ci el va lăudat tuturor bisericilor lui
Dumnezeu; căci noi atunci nu l-am cunoscut.
De aceea duhovnici, îmi pare nespus de rău
pentru el (Valensiu) şi nevasta sa, căruia
Dumnezeu i-ar fi oferit o adevărată răsplată.
7 Din această cauză fiţi moderaţi, faţă
de astfel de lucruri şi nu-i priviţi pe aceştia
ca pe duşmani, ci căutaţi să-i aduceţi înapoi,
dacă vă este cu putinţă. Căci făcând aşa, vă
veţi înălţa pe voi înşivă.
8 Căci am încredere în voi că
întradevăr sunteţi încercaţi în Sfânta
Scriptură şi că nimic nu vă este necunoscut
vouă. Însă până în prezent nu-mi este permis
să practic ceea ce este scris: "Fi indignat, dar
nu păcătui;" şi iarăşi: "Nu lăsa soarele să
apună până ce va ţine mânia ta."
9 Binecuvântat este cel ce crede şi îşi
aminteşte de aceste lucruri, pe care cred că
voi le ştiţi.
10 Acum Dumnezeu Tatăl al Domnului
nostru Iisus Hristos, care-le este veşnicul
nostru preot-înalt, Fiul lui Dumnezeu, chiar
el Iisus Hristos, va înălţat în râvnă şi adevăr
şi în toată milostivirea şi blândeţea; în
răbdare şi suferinţă îndelungată, în abţinere
şi caritate.
11 Şi va condus printre sfinţi săi,
precum îi va conduce pe toţi în cer şi pe
pământ; care dau crezare Domnului nostru
Iisus Hristos şi Tatălui său care-le la înviat
din morţi.
12 Rugaţivă-ţi pentru toţi sfinţi şi pentru
regi şi toţi cei ce au autoritate; şi vă urăsc pe
voi şi pentru duşmanii cruci, ca seminţia
voastră să dea roadă în toţi şi ca să puteţi fi
perfecţi în Hristos.
13 Mi-aţi scris şi voi şi Ignaţiu, dacă
cineva va putea dintre noi să meargă în Siria
să ducă scrisorile cu el. De lucrurile acestea
voi avea eu grijă personal, cât de curând
posibil.
14 Epistola lui Ignaţiu scrisă nouă şi
altele care au ajuns la noi, vi le vom trimite,
în acord cu cererea voastră, care sunt adause
la prima epistolă.
15 De ele putem spune că ne-au fost de
un mare ajutor, căci în ele am găsit râvna şi
răbdarea şi toate lucrurile bune pentru
înălţarea în Domnul nostru Iisus Hristos.
16 Dacă auziţi ceva despre Ignaţiu şi cei
ce sunt cu el, înştinţaţine-ţi.
17 Aceste lucruri vi le-am scris prin
Crescens, pe care vi le ofer şi vă îndemn
spre ele.
18 Căci el este fără prihană printre noi şi
presupun că astfel va fi şi printre voi.
19 Deasemenea veţi avea grijă şi de sora
lui, când va sta la voi.
20 Fiţi împăcaţi în Domnul Iisus
Hristos, în favoarea voastră a tuturor. Amin.
4

192. Apocalipsa lui Pavel
Revelaţia s-au Apocalipsa lui Pavel a fost probabil scrisă de Sfântul Apostol. Acest
manuscris a fost găsit în oraşul Tarsus în casa lui Pavel, pe timpul guvernări lui Cinegius (388
d.Hr.). Se pare că manuscrisul latin are cam aceiaşi dată, pe când originalul grec, nu s-a
păstrat.
Spusele Apostolului în 2 Cr.12, unde vorbeşte despre răpirea la cer, oferă o autenticitate
plauzibilă acestei lucrări.
Acest dar al revelaţiei şi al descoperirilor tainice, Apostolul Pavel le-a primit pe la anul 44,
înainte de întâia sa călătorie apostolicească, până la cel de-al treilea cer, adică peste cerul
văzduhului şi peste cerul stelelor, în locul unde trăieşte Dumnezeu.
Recenta descoperire de la Nag Hammadi, în limba coptică, numită în acelaşi fel, nu are
nici o legătură cu acest apocrif!
Cap. I
1 Apocalipsa sfântului Apostol Pavel,
lucrurile care i-au fost lui revelate când a
fost răpit la cer, în paradis, unde a auzit
cuvinte cumplite.
2 În timpul guvernări lui Teodosius
Augustus junior şi a lui Cinegius, un
oarecare om respectabil, care a trăit în casa
care odată aparţinea sfântului Pavel, pe timp
de noapte un înger i-a apărut lui şi la
înştiinţat pe el, spunându-i să sfărâme
temelia casei şi să publice ceea ce va găsi
acolo. Însă el a crezut că aceasta a fost doar
o iluzie.
3 Iar îngerul i s-a arătat din nou şi l-a
biciuit şi l-a silit să sfărâme temelia. Săpând
el, a găsit o cutie din marmoră care a fost
gravată de toate părţile, iar în ea a era
revelaţia sfântului Pavel precum şi
încălţămintea sa, cu care el obişnuia să
meargă când propovăduia cuvântul lui
Dumnezeu. Însă lui îi era teamă să deschidă
cutia şi a adus-o la judecător. Judecătorul a
acceptat-o şi fără s-o deschidă, a trimis-o
împăratului Teodosiu; căci i-a fost frică lui
că ar putea să fie alceva la mijloc. Iar când
împăratul a primit-o el a deschis-o şi a găsit
revelaţia sfântului Pavel. După ce-a făcut o
copie, el a trimis originalul la Ierusalim,
fiind scris în felul următor:
Cap. II
1 Şi când am privit în înălţimi şi am
văzut alţi îngeri cu feţele lor strălucind ca
soarele, cu membrele lor înfăşate în nişte
brâuri din aur, având în mâini nişte palmieri
şi semnul lui Dumnezeu; şi erau ei îmbrăcaţi
cu nişte haine pe care era scris numele Fiului
lui Dumnezeu şi erau plini de bunătate şi
milă.
2 Şi l-am întrebat pe înger şi am zis:
Doamne, cine sunt aceştia, care au atâta
frumuseţe şi milă? Iar îngerul mi-a răspuns:
"Aceştia sunt îngeri dreptăţi. Ei sunt trimişi
ca la ora potrivită să aducă sufletele celor
drepţi, care cred în Dumnezeu, să le fie de
ajutor." Şi am zis către el: Trebuie cei drepţi
şi cei păcătoşi să întâlnească martori după
ce-au murit? Iar îngerul mi-a răspuns şi mi-a
1

193. zis mie: "Este numai o cale pe care toţi merg
la Dumnezeu, însă drepţi fiindcă ei au
sfântul ajutor cu ei, nu vor avea necazuri
când vor merge să stea în faţa lui
Dumnezeu."
3 Şi am privit împrejurul acelui loc şi
am văzut un râu prin care curge lapte şi
miere, iar pe malurile râului erau plantaţi
pomi, plini cu fructe. Fiecare pom rodeşte de
douăsprăzece ori douăsprăzece fructe pe an,
de diferite soiuri. Şi am văzut creaţia acelui
loc şi toată lucrarea lui Dumnezeu. Am
văzut acolo pomi de palmieri; alţi de
douăzeci de cubi, iar alţi de zece cubi. Iar
acel loc era de şapte ori mai strălucitor ca
argintul. Pomi erau plini de fructe, de la
rădăcină până în vârf.
4 De la rădăcinile lor până la coroanele
lor, erau zece mii de ramuri cu zece mii de
ciorchine şi erau zece mii de ciorchini pe
fiecare ramură şi zece mii de curmale în
fiecare ciorchine.
5 La fel a fost şi cu viţa de vie. Fiecare
viţă avea zece mii de ramuri şi fiecare
ramură avea pe ea mii de mănunchi de
struguri şi fiecare mănunchi avea zece mii de
struguri.
6 Şi mai erau acolo şi alţi pomi,
miliarde de miliarde, iar în aceleaşi
proporţii, erau şi fructele lor. Şi am spus
către înger: De ce fiecare pom de aici
produce mii de fructe? Şi îngerul mi-a
răspuns mie: "Fiindcă Domnul Dumnezeu
din generozitate îi dăruieşte pe cei vrednici,
căci până ce ei erau pe lume, s-au supus
tuturor relelor din voia lor şi toate le-au făcut
de dragul numelui său cel sfânt."
7 Şi iarăşi am zis către înger: Doamne,
sunt acestea toate promisiunile pe care
Domnul Dumnezeu le-a promis sfinţilor? Iar
îngerul a replicat, spunând: "Nu! Căci acolo
sânt lucruri de şapte ori mai minunate ca
acestea."
8 Eu vă spun, oarecum, când drepţi ies
din trupul lor şi văd promisiunile şi lucrările
bune pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru
ei, ei vor ofta şi vor plânge şi vor spune: "De
ce am rostit un cuvânt din gura noastră ca să
supărăm pe aproapele nostru, chiar find şi
numai pentru o zi?" Şi am întrebat eu din
nou şi am spus: Sunt acestea unicile
promisiuni ale lui Dumnezeu? Iar îngerul a
răspuns: "Ceea ce vezi tu acum, este pregătit
pentru ce-i căsătoriţi, care şi-au păstrat
puritatea căsniciei lor în fapte onorabile.
Însă pentru fecioare şi pentru cei înfometaţi
şi însetaţi pentru dreptate şi au suferit pentru
numele Domnului, Dumnezeu lor le va da
lucruri de şapte ori mai minunate decât
acestea pe care ţi le-am arătat ţie acum."
9 După aceasta el m-a luat din acele
locuri unde am văzut aceste lucruri şi m-a
urcat şi acolo am văzut un râu a cărui ape
erau foarte albe, mai albe ca laptele şi am zis
către înger: Ce este aceasta? Iar el mi-a zis:
"Aceasta este Lacul Aheruzia, unde este
oraşul lui Hristos, dar nu orcui este permis
să intre în acest loc. Căci aici este calea care
merge la Dumnezeu; ci dacă cineva s-a
întors de la calea ce-a rea a păcatului şi s-a
căit şi a dat roade bune, vrednice de căinţă,
după ce va părăşi trupul pe loc va fi adus
aici, să slujească lui Dumnezeu şi aici va fi
botezat de îngerul Mihael în Lacul Aheruzia.
10 De aici el este dus în oraşul lui
Hristos cu ce-i care n-au păcătuit." Şi m-am
minunat şi am binecuvântat pe Domnul
Dumnezeu pentru toate cele văzute.
Cap. III
1 Iar îngerul mi-a zis apoi: "Urmează
mă şi te voi conduce în oraşul lui Hristos."
Şi a stat lângă Lacul Acheruzia şi m-a pus
într-o barcă din aur, până ce vreo trei mii de
îngeri au cântat himne înaintea mea, până ce
am ajuns la oraşul lui Hristos.
2 Iar locuitori acestui oraş s-au bucurat
mult pentru mine, căci am venit la ei şi am
intrat şi am văzut oraşul lui Hristos. A fost în
2

194. întregime din aur, înconjurat cu
douăsprezece ziduri şi douăsprăzece turnuri,
iar pereţi, fiecare erau îndepărtaţi unul de
celălalt o stadie de jur împrejur şi am zis
către înger:
3 Doamne, cât este un stadiu? Iar el
mi-a răspuns: "Este atât cât este distanţa
între Domnul Dumnezeu şi om pe pământ,
căci întradevăr oraşul lui Hristos este
incomensurabil de mare." În jurul oraşului se
găsesc douăsprăzece porţi de-o mare
frumuseţe şi patru râuri ce-l înconjoară.
4 Unul este râu de miere, unul de lapte,
unul de vin şi unul de undelemn.
5 Şi mi-a zis el mie: "Aceste patru
râuri care curg din abundenţă, pentru cei ce
locuiesc pe aceste meleaguri ale
promisiunilor, se numesc: Râul de miere
Fizon, râul de lapte Eufrat, râul de undelemn
Ghizon şi cel de vin Tigris.
6 Cei drepţi, ce trăiau pe lume şi ce nu
şi-au folosit puterea pentru acele lucruri
lumeşti, ci au înfometat şi au suferit pentru
numele Domnului Dumnezeu, vor intra în
acest oraş al Domnului fără număr şi
măsură." Şi când am intrat pe poartă, am
văzut în faţa uşilor oraşului pomi care erau
mari şi foarte înalţi, care n-au avut fructe ci
numai frunze; şi am văzut pe nişte oameni
împrăştiaţi printre copaci, care au plâns
amarnic când vedeau pe cineva că intră în
oraş. Căci copacii i-au oprit pe ei să intre,
aplecându-se şi ridicându-se din nou. Dar
când am văzut am plâns pentru ei şi am
întrebat pe înger şi am spus: Doamne, cine
sunt aceştia cărora nu le este permisă
intrarea în oraşul lui Hristos? Iar el mi-a zis
mie: "Aceştia sânt cei care au postit zi şi
noapte cu zel şi-au practicat abstinenţa, dar
inimile lor n-au făcut nimic pentru alţii. Ei s-
au slăvit şi lăudat pe sine, dar n-au făcut
nimic pentru aproapele lor. Pe unii i-au
întâmpinat cu prietenie, dar pe alţii nu; şi cui
au vrut ei au deschis uşile mănăstirilor; şi
dacă au şi făcut bine cuiva, după aceea s-au
înfumurat." Şi am zis: Doamne, ce atunci? Îi
va împiedica mândria lor să intre în oraşul
lui Hristos? Şi îngerul mi-a răspuns şi mi-a
zis: "Mândria este rădăcina tuturor
slăbiciunilor."
7 Apoi îngerul m-a purtat şi am plecat
şi m-a dus la râul de miere şi l-am văzut
acolo pe Isaia şi Ieremia şi Ezechiel, pe
Amos, Mica şi pe Zaharia, pe profeţi mari şi
mici şi m-au salutat în oraş. Apoi am zis
către înger: Ce cale este aceasta? Şi mi-a
răspuns: Aceasta este calea profeţilor.
Orcine şi-a necăjit sufletul pentru cauza lui
Dumnezeu, n-a făcut-o din voia sa proprie şi
ieşind din lume, este adus la Domnul
Dumnezeu căruia i-a slujit. Apoi la porunca
lui Dumnezeu, Mihael îl conduce pe acela în
oraş în acest loc al profeţilor, iar ei îl salută
ca prieten şi aproape al lor, căci acela a făcut
voia lui Dumnezeu."
8 Apoi m-a dus la locul unde era râul
de lapte şi acolo am văzut pe toţi prunci pe
care Irod i-a ucis, care au pierit pentru
numele lui Hristos şi ei m-au salutat.
9 Iar îngerul mi-a zis: "Toţi care şi-au
păzit onoarea şi puritatea, la ieşirea lor din
trup, sunt predaţi lui Mihael, după ce-au
slujit Domnului Dumnezeu şi ei sunt aduşi
aici la prunci, iar ei îi salută spunând: Voi
sunteţi fraţi noştri şi prieteni şi cunoscuţi!
Acolo vor primi în moştenire promisiunea
lui Dumnezeu."
10 Şi iarăşi m-a luat şi m-a dus în partea
de nord a oraşului, în locul unde era râul cu
vin. Iar acolo l-am văzut pe Avram, Isac şi
Iacob, Lot şi Iov şi alţi sfinţi şi ei m-au
salutat. Iar eu am întrebat şi am zis:
Doamne, ce loc este acesta? Şi îngerul mi-a
răspuns şi mi-a zis mie: "Toţi cei ce-au dat
ospitalitate străinilor, când ies din lume, mai
întâi slujesc Domnului Dumnezeu, iar apoi
sunt daţi lui Mihael şi pe calea lui sunt aduşi
în oraş, unde toţi drepţi îi salută, fii şi fraţii
şi zic către ei: Deoarece aţi fost omenoşi şi
ospitalieri cu străini, veniţi, primiţi
moştenirea oraşului lui Dumnezeu. Şi fiecare
om drept va primi bunul dar al lui
3

195. Dumnezeu în oraş, în acord cu propria lui
comportare."
11 Şi iarăşi m-a purtat el la râul de
undelemn, în partea de răsărit a oraşului. Şi
am văzut acolo oameni ce se bucurau şi
cântau psalmi şi am zis: Doamne, cine sunt
aceştia? Dar îngerul mi-a răspuns: "Aceştia
sânt cei ce s-au dedicat lui Dumnezeu cu
toată inima şi nu au avut mândrie în ei. Căci
toţi cei ce se bucură în Domnul Dumnezeu şi
cântă lui laude cu inimă plină, sânt aduşi aici
în acest oraş."
12 Şi m-a adus el în mijlocul oraşului în
apropiere de zidul al doisprăzecilea. Acest
loc era mai înalt decât celălalte şi am
întrebat şi am zis: Este vreun zid în oraş,
care să-l depăşească pe acesta în cinste? Şi
mi-a răspuns îngeru şi mi-a zis mie: "Al
doilea este mai bun decât primul şi la fel al
treilea decât al doilea, findcă fiecare îl
depăşeşte pe celălalt şi aşa pe rând în sus,
până la al doisprăzecilea zid."
13 Şi am zis: De ce doamne, unul
depăşeşte pe celălalt în slavă? Explică-mi
mie. Apoi îngeru mi-a spus mie şi mi-a zis:
"Dintre toţi care în ei au numai puţină
calomnie, s-au invidie, s-au mândrie, câte
ceva este luat din slava lor, dealtfel ei sânt în
oraşul lui Hristos. Priveşte înapoia ta."
14 Şi m-am întors şi am văzut tronurile
din aur care erau aşezate la mai multe porţi,
cu câte un om pe ele, ce aveau diademe din
aur şi giuvaere; şi am privit şi am văzut în
mijloc doisprăzece oameni. Tronurile erau
aşezate în alt şir, fiind de o mare slavă încât
nimeni nu putea să exprime măiestria lor; şi
am întrebat pe înger şi am zis: Doamne, cine
sunt aceia ce vor şedea pe tronuri? Iar
îngerul mi-a răspuns: Acelea sunt tronurile
celor ce-au avut bunătate şi pricepere în
inimă şi au fost plini de dragul de
Dumnezeu, iar în aceasta, ei ne ştiind nici
scripturile, nici prea mulţi psalmi, ci au luat
aminte doar de un capitol ce cuprinde
poruncile lui Dumnezeu şi auzindu-le, le-au
păzit cu mare atenţie şi au trăit ca atare; şi s-
au arătat de o mare râvnă în faţa Domnului
Dumnezeu.
15 Iar admirarea lor, este peste toţi sfinţi
în faţa Domnului Dumnezeu, căci ei
discutând unul cu altul, spun: Aceşti oameni
nevinovaţi, care nu înţeleg nimic mai mult,
cum au meritat ei aşa mari şi minunate haine
şi o astfel de slavă din cauza inocenţei lor."
Cap. IV
1 Şi am văzut în mijlocul oraşului un
minunat şi foarte înalt altar şi acolo în faţa
altarului stătea unul a cărui faţă strălucea ca
soarele, care ţinea în mâna sa psaltirea şi
harfa şi cântând zicea: "Aleluia!" Iar glasul
său umplea întreg oraşul şi cum auzeau cei
din turnuri şi cei de la porţi şi ei au replicat
"Aleluia!" De parcă se cutremura tot oraşul
din temelie.
2 Şi am întrebat pe înger şi am spus:
Doamne, cine este acolo cu o astfel de
putere? Iar îngeru mi-a spus: "Acesta este
David, iar acesta oraşul Ierusalim. Dar când
Hristos, împăratul veşniciei, va veni în
credinţa împărăţiei sale, atunci el va sta în
faţă-i şi va cânta toate cântările dreptăţi şi va
replica în acelaşi timp, 'Aleluia'." Şi am zis:
Doamne, de ce David singur cântă înainte de
ceilalţi? Şi îngerul mi-a răspuns şi mi-a zis
mie: "Fiindcă Hristos Fiul lui Dumnezeu, stă
la mâna dreaptă a Tatălui său şi David va
cânta psalmi în faţa lui în cerul al şaptelea,
căci precum este rânduit în Ceruri, aşa şi pe
pământ, căci nu este permis fără David să se
aducă sacrificiu lui Dumnezeu, căci este
nevoie ca el să cânte psalmi la vremea
ofertei trupului şi sângelui lui Hristos; căci
precum va fi în Ceruri, aşa şi pe pământ."
3 Şi am zis către înger: Doamne, ce
este 'Aleluia'? Iar el mi-a zis: "Tu pe toate le
cercetezi." Şi mi-a zis mie: "Aleluia este un
cuvânt din Ebraică, limba lui Dumnezeu şi a
îngerilor şi ea înseamnă aceasta:
4

196. 'Tecel.Cat.Marith.Macha'." Şi am zis:
Doamne, ce înseamnă aceasta? Iar el mi-a
răspuns: "Aceasta înseamnă, 'să-l
binecuvântăm toţi la o laltă'." Şi l-am
întrebat pe înger şi am zis: doamne, oare toţi
care spun 'Aleluia', îl binecuvântează pe
Domnul? Şi îngerul mi-a zis: "Aşa este şi
dacă cineva cântă 'Aleluia' şi careva nu o
cântă în acelaşi timp, ei păcătuiesc căci nu se
împreună în cântec." Şi am zis: Doamne,
oare şi ce-i dotaţi în păcate vechi, fac în
acelaşi fel? Iar îngerul mi-a răspuns, zicând:
"Nu, dar orcine este abil, dar nu i-a parte la
cântec; tu şti că acela este un dispreţuitor al
cuvântului; şi ar fi din mândrie şi din
necuviinţă a nu-l binecuvânta pe Domnul
Dumnezeu, Judecătorul său."
7 Şi am întrebat şi am zis: Cine sunt
aceştia, doamne, cei ce sunt înmuiaţi în foc
până la genunchi? Şi el mi-a zis: "Aceştia
sunt cei care ieşind din biserică s-au dedat la
vorbe deşarte de tot felul. Cei ce sunt
înmuiaţi până la brâu, sunt aceia care
primind trupul şi sângele lui Hristos, au mers
apoi şi au păcătuit şi nu s-au curăţat de
păcatele lor până la moarte. Iar cei ce sunt în
foc până la buze, sunt cei care în biserică s-
au bârfit unul pe celălalt. Cei înmuiaţi până
sus la sprâncenele lor, sunt cei care şi-au dat
încuviinţare între ei, dar în ascuns au pregătit
rele împotriva aproapelui lor."
Cap. V
1 Iar după ce-a terminat de vorbit cu
mine, m-a condus afară din oraş prin
mijlocul pomilor şi în afara locurilor acestea
minunate şi m-a aşezat lângă râul cu lapte şi
miere.
2 Apoi m-a condus la oceanul din care
a fost făcută temelia Cerurilor şi îngerul m-a
întrebat şi mi-a zis: "Înţelegi tu că vei merge
afară de aici?" Şi am zis: Da, doamne. Şi mi-
a mai zis el mie: "Vino şi urmează-mă şi-ţi
voi arăta sufletele nelegiuiţilor şi a
păcătoşilor, ca să şti cum arată acest loc."
3 Şi l-am urmat pe înger şi el m-a dus
împrejurul apusului de soare şi am văzut
începutul Cerului, întemeiat pe un minunat
râu de apă şi am întrebat: Ce este acest râu
de apă? Iar el mi-a răspuns: "Acesta este
oceanul ce înconjoară întreg pământul."
4 Şi când am ajuns către ocean, am
privit şi acolo nu era lumină în acel loc, ci
întuneric şi jale şi necaz; şi am suspinat.
5 Şi am văzut acolo un râu ce fierbea
în flăcări, iar în el erau o mulţime de bărbaţi
şi femei, îmnuiaţi în foc până la genunchi;
alţi până la brâu; iar alţi până la buze; şi alţi
până sus la păr.
6 Şi am întrebat pe înger şi am zis:
Doamne, cine sunt aceştia din râul de foc?
Iar îngerul mi-a răspuns şi mi-a zis mie:
"Sunt cei ce nu sunt nici calzi, nici reci, căci
ei n-au fost găsiţi nici printre numărul
drepţilor, nici printre numărul nelegiuiţilor.
Căci aceştia au petrecut viaţa lor pe pământ,
uneori în rugăciuni, dar alte zile în păcate şi
slăbiciuni şi aşa până la moartea lor."
8 Apoi am văzut către partea din nord
un loc cu fel de fel de diferite pedepse, care
era plin de bărbaţi şi de femei, iar în preajma
lor, un râu de foc. Şi am privit şi am văzut
nişte gropi foarte adânci, iar în ele multe
suflete la un loc. Iar adâncimea lor era de
aproximativ trei mii de cubi; şi i-am văzut
suspinând şi plângând, spunând: "Doamne,
ai milă de noi". Dar nimeni n-a avut milă de
ei şi l-am întrebat pe înger şi am spus: Cine
sunt aceştia, domne? Iar îngerul mi-a
răspuns: "Sunt aceia ce n-au nădăjduit în
Domnul şi n-au putut fi mângâiaţi."
9 Şi am întrebat şi-am spus: Doamne,
dacă aceste suflete vor rămâne aşa încă
treizeci, patruzeci de generaţii, unul
deasupra de altul, eu cred că ei n-o să mai
aibe loc în acele gropi, decât dacă se vor
afunda în ele. Iar el mi-a zis: "Abisul n-are
capăt, mai mult este şi o prăpastie dedesubt,
5

197. care este aşa de afundă, încât o piatră
aruncată acolo îi trebuie mai multe ore să
ajungă la capăt. Astfel este abisul. Căci
sufletele aruncate aici, cu încetul vor ajunge
la temelie, după cinci sute de ani.
10 Dar când am auzit aceasta, am bufnit
în plâns şi am oftat pentru neamul omenesc.
Iar îngerul mi-a răspuns şi a zis către mine:
"De ce plângi? Eşti tu mai îndurerat ca
Dumnezeu? Căci Dumnezeu este bun şi ştie
de aceste pedepse, căci el cu răbdare poartă
neamul omenesc, permiţând fiecăruia în
parte, după voia fiecăruia să se căiască în
timpul vieţi pe pământ."
11 Şi am mai privit o dată spre râul de
foc şi am văzut acolo pe un om find
strangulat de îngeri, de paznici Tartarului,
care aveau în mâinile lor un trident din fier
cu care străpungeau indestinele acelui bătrân
şi l-am întrebat pe înger: Doamne, cine este
acel bătrân supus la astfel de chinuri? Iar
îngerul mi-a spus: "Acela pe care tu îl vezi a
fost un preot care nu şi-a îndeplinit misiunea
sa cum se cuvine. Căci în timp ce-a mâncat
şi a băut şi a păcătuit apoi a adus oferte
Domnului pe altarul său sfânt."
12 Apoi, nu departe de acolo am văzut
un alt bătrân, căruia patru îngeri răi l-au
prins în grabă şi l-au înmuiat până la
genunchi în râul cu foc şi l-au strivit cu
pietre ca o furtună şi i-au rănit obrazul şi nu
i-au dat voie să spună: 'Ai milă de mine'. Şi
l-am întrebat pe înger şi mi-a zis el mie:
"Acesta pe care tu îl vezi, a fost episcop,
însă el nu şi-a îndeplinit misiunea sa cum se
cuvine; căci el a avut întradevăr un mare
renume, însă el n-a dat sfinţenie celui ce l-a
înzestrat cu aceasta în viaţă; căci el n-a
purtat judecată dreaptă şi n-a avut milă de
văduve şi orfani. Dar acum plăteşte după
ticăloşiile şi faptele sale,"
13 Şi am mai văzut un om înmuiat până
la genunchi în râul de foc. Mâinile lui au fost
întinse şi sângeroase şi viermi au ieşit din
gura lui şi din nările sale. Iar el a gemut şi a
plâns şi a strigat, spunând: "Ai milă de mine,
căci eu sufăr mai mult decât ceilalţi în
pedepse." Şi am întrebat: Cine este acesta,
doamne? Iar el mi-a răspuns: "Acesta pe
care-l vezi tu, a fost diacon care a mâncat
ofertele şi a comis nelegiuiri şi n-a făcut
dreptate în faţa lui Dumnezeu. De aceea fără
încetare îşi plăteşte acum faptele."
14 Şi am privit şi am mai văzut pe un
om lângă el, care a fost adus în grabă şi
aruncat în râul de foc, în care a stat până la
genunchi. Iar îngerul care era prevăzut al
pedepsi a avut un brici strălucitor, cu care a
tăiat buzele acelui om şi în acelaşi timp şi
limba; şi suspinând am plâns şi am întrebat:
"Doamne, cine este acesta? Iar el mi-a zis:
"Acesta pe care-l vezi a fost cititor şi a cetit
oamenilor, dar el singur n-a păzit poruncile
lui Dumnezeu. Iar acum plăteşte penalităţile
sale."
15 Şi tot în acel loc, am mai văzut un şir
de gropi, iar în mijlocul lor o mulţime de
bărbaţi şi femei pe care i-au devorat viermi.
Am plâns cu mare suspin şi am zis către
înger: Doamne, aceştia, cine sânt? Iar el mi-
a răspuns: "Aceştia sânt aceia ce-au speculat
cu bani pentru interes propriu şi s-au
încrezut în bogăţiile lor şi nu în Dumnezeu,
care i-ar fi cruţat pe ei."
16 Apoi iarăşi am mai privit şi am văzut
un alt loc, care era foarte limitat şi s-a făcut
acolo parcă un zid din foc, iar pe el am văzut
bărbaţi şi femei, spânzuraţi de limbă şi am
întrebat: Cine sunt aceştia, doamne? Şi mi-a
zis el mie: "Aceştia sunt din aceia ce au
propovăduit Cuvântul lui Dumnezeu în
biserică, fără a da atenţie şi fără a socoti pe
Dumnezeu şi îngeri săi. De aceea acum sunt
pedepsiţi în mod deosebit."
17 Iarăşi am privit şi am mai văzut
acolo o groapă, parcă umplută cu sânge şi
am întrebat: Doamne, ce este locul acesta?
Iar el mi-a zis: "Toate pedepsele se scurg
aici în această groapă." Şi am văzut bărbaţi
şi femei scufundaţi până la buze şi am
întrebat: Doamne, cine sunt aceştia? Iar el
mi-a zis mie: "Aceştia sunt vrăjitori care i-au
6

198. fermecat pe bărbaţi şi femei şi în felul acesta
au făcut imposibil pentru ei să-şi găsească
pacea până la moarte." Şi din nou am văzut
bărbaţi şi femei, cu feţele foarte negre în
gaura cu foc şi suspinând şi plângând, am
întrebat: Aceştia cine sunt, doamne? Iar el
mi-a răspuns: "Aceştia sunt ce-i păcătoşi şi
ce-au comis adulter, ce au avut nevestele lor
şi invers, nevestele ce-au comis adulter, fiind
căsătorite. De aceea pedepsele lor sunt
permanente."
18 Acolo am văzut fete îmbrăcate în
negru şi patru îngeri înspăimântători cu
juguri de foc în mâini. Şi le-au legat ei pe ele
de gât cu jugurile şi le-au dus în întuneric şi
iarăşi plângând, am întrebat: Doamne, cine
sunt acestea? Iar el mi-a zis mie: "Sunt
acelea care au fost socotite fecioare, dar şi-
au pângărit fecioria, fără ştirea părinţilor ei.
Din această cauză, ele plătesc de faptele lor
în mod deosebit, fără încetare."
19 Şi iarăşi am văzut acolo pe un bărbat
şi o femeie stând cu mâinile şi picioarele
tăiate, goi într-un loc de ghiaţă şi zăpadă, dar
viermi îi epuizau pe ei. Dar când am văzut,
am bufnit în plâns şi am întrebat: Cine sunt
aceştia, doamne? Şi mi-a răspuns el:
"Aceştia sunt ce-i care au făcut rău orfanilor
şi văduvelor şi celor săraci şi n-au nădăjduit
în Domnul. De aceea ei îşi plătesc pedeapsa
lor proprie, fără oprire."
20 Şi am privit şi i-am văzut pe alţi
spânzuraţi peste un canal cu apă, iar limbile
lor erau foarte uscate şi multe fructe erau
puse deoparte, dar ei nu puteau să le ajungă.
Şi am întrebat: Cine sunt aceştia, doamne?
Iar el mi-a zis: "Aceştia sunt cei ce s-au oprit
din post înainte de vreme. De aceea acum
plătesc cu o astfel de pedeapsă, fără
încetare."
21 Şi am văzut alţi bărbaţi şi femei
suspendaţi în aer de sprâncene şi de păr, iar
un râu de foc îi înfoca pe ei şi am zis: Cine
sânt aceştia, doamne? Şi mi-a zis el mie:
"Aceştia sânt cei ce nu s-au împreunat cu
soţi şi soţiile lor, ci s-au dedat la adulter, de
aceea plătesc această pedeapsă fără
încetare."
22 Şi am mai văzut pe alţi bărbaţi şi
femei îngropaţi în praf, iar feţele lor erau
însângerate şi erau puşi în gropi de catran şi
pietre şi fugeau prin râul de foc. Şi am
întrebat: Doamne, cine sunt aceştia? Şi mi-a
zis el: "Aceştia sunt cei ce-au săvârşit
ticăloşiile din Sodoma şi Gomora, bărbat cu
bărbat. De aceea plătesc fără încetare."
23 Şi am privit şi am văzut bărbaţi şi
femei îmbrăcaţi în haine sclipitoare, a căror
ochii erau orbi şi au stat într-o groapă de foc
şi am întrebat: Doamne, cine sunt aceştia?
Iar el mi-a răspuns: "Aceştia sunt păgâni
care au dat pomană, dar n-au ştiut de
Domnul Dumnezeu. De aceea sunt pedepsiţi
în mod deosebit, fără încetare.
24 Şi am mai privit şi i-am văzut pe alţi,
bărbaţi şi femei, pe o piramidă arzătoare, iar
fiare sălbatice îi sfâşiau în bucăţi şi nu
puteau spune: "Doamne, ai milă de noi", ci
am văzut îngerul pedepsitor, pedepsindu-i pe
ei, zicând: "Recunoaşte, judecata Fiului lui
Dumnezeu! Căci aţi fost înştiinţaţi, când
divina Scriptură va fost citită vouă, dar voi
na-ţi acordat atenţie. De aceea judecata lui
Dumnezeu este dreaptă, căci faptele voastre
rele v-au adus la aceste pedepse." Şi am
suspinat şi am plâns şi am întrebat: Cine sunt
aceşti bărbaţi şi femei, strangulaţi în foc şi
pedepsiţi?
25 Şi el mi-a zis mie: "Ele sunt femeile
ce-au pângărit obiceiul lui Dumnezeu şi au
născut prunci, iar aceia sunt bărbaţi ce s-au
întinat cu ele; căci prunci lor apelează la
Domnul Dumnezeu şi la îngerii pedepsitori,
spunând: 'Apăraţine-ţi pe noi de la părinţi
noştri, căci ei au pângărit obiceiul lui
Dumnezeu. Ei au ştiut numele lui
Dumnezeu, însă n-au păzit porunca lui şi ne-
au dat de mâncare la câini şi ne-au călcat în
picioare ca pe nişte porci, iar pe alţi i-au
aruncat în râu.'
26 Iar aceşti copii, sunt înmânaţi
îngerilor din Tartar şi nu sunt supuşi
7

199. pedepselor, ci ei îi duc într-un loc spaţios şi
de milă. Dar părinţi lor sunt strangulaţi şi
pedepsiţi veşnic."
27 Iar după aceasta am văzut bărbaţi şi
femei îmbrăcaţi în zdrenţe pline de catran şi
foc sulfuros, iar balaurii le avariau gâturile
lor şi umeri şi tălpile, iar îngeri cu coarne de
foc, îi strâmtorau şi le astupau nările,
spunându-le: "Pentru ce na-ţi ştiut timpul
potrivit ca să vă căiţi şi să slujiţi lui
Dumnezeu?"
28 Şi am suspinat şi am plâns şi am
spus: Vai omului! Vai păcătoşilor! De ce va-
ţi născut voi? Iar îngerul mi-a răspuns şi mi-
a zis mie: "De ce plângi? Eşti tu mai
îndurerat decât Domnul Dumnezeu, care-le
este binecuvântat pe vecie, care-le a hotărât
judecata şi care a dat fiecărui om să aleagă
binele s-au răul şi să facă după voia lui?"
29 Şi iarăşi am plâns, mai vehement şi
mi-a zis el mie: "Plângi acum? Dar n-ai
văzut pedepsele cele mai cumplite!
Urmează-mă şi vei vedea pe aceia ale căror
pedepse sunt de şapte ori mai mari decât
acestea."
Cap. VI
1 Apoi m-a dus spre nord, în locul
tuturor pedepselor şi m-a aşezat deasupra
unei fântâni şi am găsit-o pecetluită cu şapte
pecete.
2 Iar îngerul ce-a fost cu mine, a
răspuns şi-a vorbit cu îngerul din acel loc:
"Deschide gura fântâni, ca Pavel, cel iubit de
Dumnezeu, să privească înăuntru, căci
putere i-a fost dată lui să vadă toate
pedepsele iadului."
3 Apoi îngerul a zis către mine: "Dă-te
la o parte, căci tu nu vei fi în stare să suporţi
duhoarea acestui loc."
4 Şi după ce fântâna a fost deschisă a
ieşit de acolo un miros dezagreabil şi foarte
urât, depăşind toate pedepsele. Şi am privit
în fântână şi am văzut lava arzând în toate
părţile. Dar intrarea în fântână era aşa de
îngustă, că putea intra doar un singur om.
5 Iar îngerul a răspuns şi mi-a zis mie:
"Dacă cineva este trimis în această fântână a
abisului şi ea va fi apoi pecetluită, scăpare
pentru acela nu va mai fi în faţa Tatălui şi a
Fiului şi a Duhului Sfânt şi a sfinţilor
îngeri."
6 Şi am zis către el: "Cine sânt aceştia,
doamne, care sânt trimişi în această fântână?
Iar el mi-a zis mie: "Sânt aceia care n-au
mărturisit pe Hristos că a venit în trup şi pe
Fecioara Maria, care l-a născut pe el şi care
au mai spus că pâinea Euharistiei şi cupa
binecuvântări, nu sunt trupul şi sângele lui
Hristos."
7 Am privit, apoi dinspre nord, spre
vest şi am văzut un vierme care niciodată nu
se opreşte şi în acel loc era scrâşnirea
dinţilor. Viermele era de un cubic de mare şi
avea două capete. Şi am văzut acolo bărbaţi
şi femei în frig, scrâşnind din dinţi şi am
întrebat şi am zis: Doamne, cine sânt aceştia,
în acest loc? Iar el mi-a răspuns: "Aceştia
sânt ce-i ce au spus de Hristos, că nu a înviat
din morţi şi că el nu s-a înălţat la cer în
trup."
8 Şi am întrebat şi am zis: Doamne,
aici nu este nici foc, nici căldură în acest
loc? Iar el mi-a zis: "În acest loc, nu este
alceva nimic, decât frig şi zăpadă." Şi din
nou mi-a zis: "Chiar dacă soarele ar răsări
peste ei, ei nu s-ar încălzi, din cauza gerului
excesiv al acestui loc înzepezit."
9 Auzind aceasta, mi-am ridicat
mâinile şi am plâns cu suspin şi am zis: Mai
bine ar fi fost pentru noi ce-i păcătoşi, dacă
nu ne-am fi născut.
10 Dar când m-au văzut cei din acele
locuri pe mine plângând lângă înger, au
început şi ei a plânge, zicând: "O Doamne
Dumnezeule, ai milă de noi! Şi după aceea
am văzut Cerul deschizându-se şi
arhanghelul Mihael a coborât din cer, iar cu
8

200. el o întreagă legiune de îngeri, venind la
aceia ce erau pedepsiţi.
11 Iar ei văzându-l, au început a striga
din nou cu lacrimi în ochii, spunând: "Ai
milă de noi, arhanghele Mihael, ai milă de
noi şi de neamul omenesc, căci din pricina
rugăciunilor tale pământul persistă. Căci noi
acum l-am văzut pe Fiul lui Dumnezeu şi
judecător. Pentru noi era cu neputinţă a ne
ruga, până ce nu am ajuns în acest loc. Căci
noi am auzit de judecată, de când am venit
de pe pământ, însă supărările şi mintea
lumească, nu ne-a lăsat pe noi să ne căim."
12 Iar Mihael le-a răspuns şi le-a zis:
"Ascultaţi când Mihael vorbeşte! Eu sânt cel
ce stă în prezenţa lui Dumnezeu, oră de oră.
Precum viu este Domnul, în a cărui prezenţă
stau eu, pentru o zi s-au o noapte, eu nu mă
opresc din rugăciunile mele permanente,
pentru neamul omenesc şi mă rog pentru cei
de pe pământ. Iar ei nu se opresc din
nelegiuirile lor şi din păcate şi ei nu mă ajută
pe mine în ce este bine, până sânt pe pământ.
13 Şi timpul în care se cuvine să vă
căiţi, voi îl folosiţi în deşărtăciune.
14 Însă eu întodeauna m-am rugat aşa şi
acum îl implor pe Dumnezeu ca el să trimită
rouă şi ploaie peste pământ şi voi continua
să mă rog, până pământul nu va aduce
roadele sale. Şi am zis că dacă cineva a făcut
vreo dată numai puţin bine, îl voi proteja şi
mă voi strădui pentru acela până nu va scăpa
de pedepsele judecăţilor sale.
15 Unde sunt rugăciunile voastre? Unde
este căinţa voastră?
16 Voi va-ţi irosit timpul de prisos, dar
acum plângeţi; şi eu voi plânge cu voi şi
îngeri ce sunt cu mine, la fel, împreună cu
preaiubitul nostru Pavel, căci poate
milostivul Dumnezeu se va îndura şi vă va
da uşurare."
17 Şi când au auzit ei aceste spuse, au
strigat mai tare şi au plâns mult, spunând cu
toţi laolaltă: "Ai milă de noi Fiul lui
Dumnezeu." Iar eu Pavel am suspinat şi am
zis: Doamne Dumnezeule, ai milă pentru
faptele mâinilor tale, ai milă de fii
oamenilor, ai milă de propria ta asemănare."
18 Şi am privit şi am văzut Cerul
mişcându-se asemeni unui copac bătut de
vânt, iar ei deodată s-au aruncat cu faţa la
pământ înaintea tronului şi am văzut
douăzeci şi patru de bătrâni şi patru fiare
slujindu-i lui Dumnezeu. Şi am văzut altarul
şi voalul şi tronul şi toţi s-au bucurat, iar un
fum de un miros plăcut s-a ridicat în jurul
altarului din tronul lui Dumnezeu şi am auzit
glasul unuia ce spunea:
19 "Pentru ce motiv vă rugaţi voi către
îngeri şi către providenţa noastră?" Dar ei au
plâns şi au zis: "Noi ne-am rugat fiindcă am
văzut minunata bunătate a neamului
omenesc."
20 Iar după aceasta, l-am văzut pe Fiul
lui Dumnezeu coborând din Cer, cu o
diademă pe capul său. Iar când ce-i pedepsiţi
l-au văzut, au strigat cu toţi laolaltă: "Ai
milă de noi, Fiu a Celui Prea Înalt
Dumnezeu, căci tu eşti cel ce-a dăruit cerul
şi pământul, ai milă de noi, căci văzându-te,
noi ne-am uşurat."
21 Şi o voce s-a auzit de la Fiul lui
Dumnezeu, zicând, tuturor celor pedepsiţi:
"Ce fapte aţi făcut voi, de-mi cereţi mie a vă
uşura? Sângele meu s-a scurs de dragul
vostru şi nici atunci nu va-ţi căit; de dragul
vostru am purtat cununa de spini, pentru voi
am fost pălmuit peste obraji şi nici aşa nu
va-ţi căit. Răstâgnit pe cruce am cerut apă,
dar ei mi-au dat oţet amestecat cu fiere, cu
lancia m-au străpuns în partea dreaptă. Din
cauza mea, mi-au omorât slujnici mei,
profeţi şi drepţi şi în toate acestea, v-am dat
oportunitate de-a vă căi, dar voi na-ţi vrut.
22 Acum totuşi de dragul lui Mihael
arhanghelul, al legământului meu şi a
îngerilor care sânt cu el şi de dragul lui
Pavel, preaiubitul meu, pe care nu-l voi
întrista şi pentru duhovnici voştri de pe lume
ce prestează oferte şi de dragul fiilor voştri,
căci poruncile mele sunt cu ei şi mai mult
pentru bunătatea mea - de ziua învieri mele,
9

201. vă ofer vouă celor în pedepse o zi şi o noapte
de veşnică uşurare."
23 Şi au strigat cu toţi, spunând: "Noi te
binecuvântăm pe tine, Fiul lui Dumnezeu,
fiindcă ne-ai dăruit nouă uşurare pentru o zi
şi o noapte. Căci o zi pentru noi este mai
bună decât toate zilele vieţi noastre de pe
pământ, căci dacă noi am fi ştiut cu claritate
că aceste lucruri ne vor aştepta, noi n-am fi
păcătuit şi n-am fi făcut rele. Căci la ce bun
ne-a folosit nouă c-am trăit pe pământ? Căci
acolo mândria noastră cuprinzătoare s-a
ridicat din gura noastră, împotriva
aproapelui nostru. Dar aici, chinurile noastre
şi viermi care sunt sub noi, sunt mai rele
pentru noi decât pedepsele care(....
lipseşte*)."
24 Când au zis ei aceasta, îngeri răi şi
împuterniciţi pentru pedepse, find supăraţi
pe ei, au zis: "Cât de lung aţi plâns şi văitat?
Căci voi na-ţi arătat milă. Acestea sunt
întradevăr judecăţile lui Dumnezeu pentru
ce-i ce n-au milă. Oarecum aţi primit acest
mare dar o zi şi o noapte de uşurare în ziua
Domnului, de dragul lui Pavel, preaiubitul
lui Dumnezeu, care a coborât la voi."
Cap. VII
1 Iar după aceasta, îngerul mi-a spus
mie: "Le-ai văzut pe toate?" Şi am zis: Da,
doamne. Şi mi-a zis el mie: "Urmează-mă şi
te voi conduce în Paradis, iar drepţi de acolo
te vor vedea, căci ei vor să te întâlnească cu
bucurie şi să exalte."
2 Îndemnat, apoi de Duhul Sfânt, eu l-
am urmat pe înger, iar el m-a transferat în
Paradis şi mi-a zis: "Acesta este Paradisul,
unde Adam şi nevasta sa au păcătuit."
3 Şi am intrat în Paradis şi am văzut
originea apelor, unde îngeru mi-a făcut semn
cu mâna şi mi-a zis mie: "Vezi," a zis el
"apele", căci acesta este râul Pizon, care-le
înconjoară întreaga ţară Evila, iar acesta este
Gizon, care-le înconjoară întreaga ţară a
Egiptului şi Etiopiei. Iar acesta este Tigris,
opus Asiriei, iar acesta este Eufratu, a cărui
ape scaldă Mesopotamia."
4 Şi mergând mai departe, am văzut
pomul din a cărui rădăcină curgeau apele,
fiind sursa celor patru râuri.
5 Iar Duhul lui Dumnezeu s-a odihnit
acolo, peste acel pom şi când Duhul sufla şi
apele curgeau.
6 Şi am zis: Doamne, oare acest pom
face singur ca apele să curgă? Iar el mi-a zis
mie: "La început, înainte de Cer şi pământ,
toate au fost nevăzute. Iar Duhul lui
Dumnezeu a plutit pe ape. Dar de când
porunca lui Dumnezeu a adus lumină în Cer
şi pe pământ, Duhul său odihneşte peste
acest pom. De aceea când Duhul suflă, apele
curg din pom."
7 Şi m-a luat el de mână şi m-a condus
la Pomul Înţelepciuni a binelui şi răului şi a
zis: "Acesta este pomul prin care moartea a
intrat în lume, din care Adam primind de la
nevasta sa, a mâncat, iar moartea a venit în
lume." Şi mi-a mai arătat un alt pom în
mijlocul Paradisului şi mi-a zis: "Acesta este
Pomul Vieţi."
8 Până încă am admirat pomul, am
văzut o fecioară venind de la distanţă şi două
sute de îngeri cântând himne în faţa ei şi am
întrebat: Doamne, cine este aceasta ce vine
într-o astfel de slavă? Şi el mi-a răspuns:
"Aceasta este Fecioara Maria, Maica
Domnului."
9 Iar când s-a apropiat, ea m-a salutat
şi a zis: "Salutări ţie, Pavel, de la Dumnezeu
şi îngeri şi de la oamenii iubiţi. Căci toţi
sfinţi l-au implorat pe fiul meu Iisus,
Domnul meu, ca ei să te poată vedea înainte
ca tu să te îndepărtezi din lume. Iar Domnul
le-a răspuns lor: Aşteptaţi şi aveţi răbdare,
încă puţin şi voi îl veţi vedea pe el şi va fi cu
voi pe vecie. Dar ei iarăşi i-au zis lui: Nu ne
întrista pe noi, căci noi vrem să-l vedem
până este în trup, căci prin el numele tău a
fost mult prea slăvit în lume şi noi am văzut,
10

202. cum el pe toate le-a împlinit, mici şi mari.
Căci de la cei ce vin aici am aflat, când i-am
întrebat: Cine este, cine va purtat pe lume?
Iar ei ne răspund nouă: Este un om în lume a
cărui nume este Pavel. El îl propovăduieşte
pe Hristos în spusele sale şi noi credem, căci
prin puterea cuvintelor sale mulţi au ajuns în
Împărăţie."
10 Pe lângă aceasta, toţi sfinţi sunt în
urma mea, aşteptând să te întâlnească. Dar
îţi spun Pavel, că eu am venit prima, ca să-i
întâlnesc pe aceia ce fac voia Fiului meu
Domnului Iisus Hristos. Eu merg întodeauna
prima să-i întâlesc şi nu-i las, până ce nu-l
întâlnesc pe iubitul meu Fiu."
11 Până ce spunea ea, am văzut venind
de la distanţă trei oameni foarte frumoşi, în
aparenţă asemeni lui Hristos, cu nişte aluri
sclipitoare şi cu îngeri lor. Şi am întrebat:
Cine sânt aceştia, doamne? Iar el mi-a
răspuns: "Oare tu nu-i cunoşti?" Şi am zis:
Aceştia sânt părinţi poporului, Avram, Isac
şi Iacob.
12 Iar când s-au apropiat de mine, ei m-
au salutat şi mi-au zis: "Salutări Pavel, prea
iubit de Dumnezeu şi oameni. Binecuvântat
este cel ce îndură violenţă de dragul
Domnului."
13 Şi Avram mi-a răspuns şi a zis:
"Acesta este fiul meu Isac şi Iacob, ai mei
preaiubiţi. Căci noi l-am ştiut pe Domnul şi
l-am urmat. Binecuvântaţi sânt toţi cei ce
cred cuvintelor tale, ca să poată moşteni
împărăţia lui Dumnezeu prin fapte, renunţare
şi sfinţenie şi umilinţă, iubire şi mărinimie şi
luptă dreaptă în Domnul. Căci şi noi
deasemenea am fost devotaţi Domnului de
care tu propovăduieşti. De aceea legământul
nostru este să asistăm şi să slujim tuturor
sufletelor care îi dau lui crezare, la fel cum
părinţi slujesc fiilor lor."
14 Şi până ce ei încă vorbeau, am văzut
pe alţi doisprăzece venind de la distanţă şi
am întrebat: Cine sunt aceştia, doamne? Iar
el mi-a răspuns: "Aceştia sunt patriarhi." Şi
ei au urcat şi m-au salutat şi au spus:
"Salutări Pavel, preaiubit al lui Dumnezeu şi
de oameni. Domnul nu ne-a întristat pe noi,
ca noi să te vedem pe tine, până încă eşti în
trup, înainte ca tu să părăseşti lumea." Şi în
acord cu ordinea lor, fiecare şi-a spus
numele său, de la Rubin la Veniamin şi Iosif
a zis către mine: "Eu sânt unul care a fost
vândut şi îţi spun Pavel, că pentru toate ce
mi-au făcut fraţi mei mie, eu nu i-am urât pe
ei, nici toate faptele lor mincinoase către
mine. Nici nu i-am îndurerat în vreun fel
pentru acel motiv de dimineaţa până seara.
Binecuvântat este acela care de dragul
Domnului a fost înjosit în ceva şi a îndurat,
căci Domnul îi va plăti lui de multe ori, după
ce va părăsi lumea."
15 Şi până ce el încă vorbea, am văzut
un alt minunat om venind de la distanţă, iar
îngeri săi au cântat himne şi am întrebat:
Cine este acesta, doamne, cu o faţă astfel de
frumoasă? Şi el mi-a zis: "Oare tu nu-l şti pe
el?" Şi am zis: Nu, doamne. Şi el mi-a zis:
"Este Moise, căruia Dumnezeu i-a dat
Legea." Şi când s-a apropiat el a început pe
loc a plânge, iar apoi m-a salutat pe mine şi
am zis către el: De ce plângi, căci am auzit
că tu pe toţi i-ai întrecut în umilinţă? Iar el
mi-a răspuns şi-a zis: "Plâng asupra celor ce
i-am sădit cu necaz, fiindcă roadele lor sunt
sterpe şi nici unul din ei n-a progresat. Şi am
văzut că toate oile păscute de mine s-au
împrăştiat şi au ajuns a fi fără păstor şi toate
pe câte le-am îndurat pentru fii lui Izrael,
acum au ajuns fără valoare şi câte fapte am
făcut printre ei şi ei n-au înţeles. Sânt
surprins că străini şi netăiaţi împrejur şi
închinători la idoli s-au convertit şi au intrat
sub jurământul lui Dumnezeu, dar Izrael n-a
intrat.
16 Şi îţi las ţie, frate Pavel, căci de la
vremea de când poporul l-a răstâgnit pe
Iisus, de care tu propovăduieşti, că Tatăl,
Dumnezul tuturor, care-le mi-a dat Legea şi
Mihael şi toţi îngeri şi arhangheli şi Avram,
Isac şi Iacob şi toţi drepţi, au plâns pentru
Fiul lui Dumnezeu căci a fost răstâgnit pe
11

203. cruce. Şi toţi sfinţi m-au privit atunci pe
mine, spunând: Vezi Moise ce-au făcut acei
fii ai tăi, Fiului lui Dumnezeu. De aceea tu
eşti binecuvântat Pavel, şi binecuvântaţi sânt
acele generaţii şi poporul care a dat crezare
spuselor tale."
17 Şi până încă mai vorbea el, alţi
doisprăzece au venit şi când m-au văzut, au
zis: "Eşti tu Pavel, lăudat în Cer şi pe
pământ?" Iar primul din ei a zis: "Eu sânt
Isaia, a cui cap l-a tăiat Manase cu un
fierăstrăul de lemn." Şi al doilea deasemenea
a zis: "Eu sânt Ieremia, cel ucis cu pietre de
fii lui Izrael." Şi al treilea a zis: "Eu sânt
Ezechiel, pe care fii lui Izrael l-au aruncat
peste stânci de pe munte, până ce mi-au
zburat creeri, căci noi le-am îndurat pe toate
acestea, ca să-i salvăm pe fii lui Izrael; căci
după aceste pedepse comise asupra mea, m-
am aruncat cu faţa la pământ înaintea
Domnului, rugându-mă pentru ei în
genunchi, până la ora a doua a Zilei
Domnului, până ce Mihael n-a venit şi m-a
ridicat de jos. Binecuvântat eşti tu Pavel, şi
binecuvântat este poporul care a dat crezare
prin tine."
18 După ce-au trecut acestea, am văzut
pe alţi cu nişte feţe splendide şi am întrebat:
Cine sunt aceştia, doamne? Iar el mi-a zis:
Acesta este Lot care-le a fost găsit a fi drept
în Sodoma." Când el m-a văzut pe mine, s-a
bucurat şi urcând la mine, m-a salutat şi mi-a
zis: "Binecuvântat eşti tu Pavel şi generaţiile
cărora tu le-ai slujit." Şi am întrebat şi am
zis către el: "Tu eşti Lot, care-le ai fost găsit
a fi drept în Sodoma? Iar el a zis: "Eu am
primit pe îngeri în casa mea ca fiind străini,
iar când oameni din oraş au vrut să-i violeze,
eu le-am oferit lor pe cele două fecioare,
ficele mele, care n-au cunoscut bărbaţi şi le-
am dat lor spunând: Folosiţivă-ţi pe ele cum
veţi dori, dar lăsaţii în pace pe aceşti oameni,
căci sunt oaspeţi în casa mea. Trebuie să
avem în vedere, prin urmare, că orice am
face pentru Dumnezeu, el ne va întoarce
nouă înzecit. Binecuvântat eşti tu Pavel şi
binecuvântat este neamul care ţi-a dat ţie
crezare."
19 După ce-a terminat el de spus, am
văzut venind de la distanţă, un alt om cu o
faţă foarte frumoasă zâmbind, iar îngeri lui
cântând himne. Şi am zis către îngerul ce era
cu mine: Oare toţi drepţi au îngeri în
compania lor?
20 Iar el mi-a răspuns: "Fiecare sfânt are
propriul său înger care îl ajută şi cântă himne
şi ei sânt nedespărţiţi." Şi am zis: Cine este
acesta, doamne? Iar el mi-a zis: "Acesta este
Iov."
21 Şi s-a apropiat el şi m-a salutat şi a
zis: "Frate Pavel, tu ai o mare onoare la
Dumnezeu şi la oameni. Eu sânt Iov care a
suferit mult, timp de treizeci de ani, până ce
rănile nu mi s-au vindecat. La început,
supărarea ce-a ieşit din trupul meu, a fost ca
un grăunte de grâu, în ce-a de-a treia zi ea a
fost ca un măgar împieliţat, iar viermi ce-au
ieşit din rănile mele, erau ca degetele de
lungi. Şi Diavolul mi-a apărut mie şi a treia
oară mi-a zis: Spune un cuvânt împotriva
Domnului şi vei muri. Iar eu am zis: Dacă
este voia lui Dumnezeu ca eu să sufăr până
la moarte, eu nu voi presta să laud pe
Domnul Dumnezeu şi voi avea mai mare
răsplată. Căci eu ştiu că necazurile acestei
lumi, nu este nimica în comparaţie cu
consolarea, ce va urma pe lumea cealaltă. De
aceea Pavel, tu eşti binecuvântat şi
binecuvântat este norodul care-le a crezut
ţie."
22 Apoi până ce el încă spunea, un alt
om a venit de la distanţă, strigând şi
spunând: "Binecuvântat eşti tu Pavel şi eu
sânt binecuvântat, căci te-am văzut pe tine,
preaiubitul lui Dumnezeu." Şi l-am întrebat
pe înger: Cine este acesta, doamne? Dar el
mi-a răspuns: "Acesta este Noe, din timpul
potopului." Şi imediat ne-am salutat unul pe
celălalt şi cu mare bucurie, el mi-a zis: "Tu
eşti Pavel, cel preaiubit de Dumnezeu." Şi l-
am întrebat pe el: Cine eşti tu? Iar el mi-a
zis: "Eu sânt Noe, care am trăit în timpul
12

204. potopului şi îţi spun Pavel, că am petrecut o
sută de ani în construirea arcei; timp în care
nu mi-am coborât cămaşa pe care am purtat-
o, nici nu mi-am tăiat părul de pe cap. Mai
mult, mi-am dat silinţat şi m-am abţinut de a
mă împreuna cu nevasta mea şi în acei o sută
de ani, părul de pe capul meu n-a crescut,
nici hainele mele nu s-au murdărit.
23 Şi i-am implorat pe oameni din
vremea aceea şi le-am zis: Căiţivă-ţi, căci un
potop de ape va veni asupra voastră! Dar ei
au râs şi mi-au batjocorit vorbele şi mi-au
zis: Această vreme, este mai de grabă pentru
cei ce se veselesc şi păcătuiesc după plac,
căci nouă ne este posibil să păcătuim cât
vrem. Căci Dumnezeu nu vede şi el nu ştie
ce-am făcut noi şi potopul de ape, sigur nu
va veni pe această lume.
24 Şi ei nu s-au oprit de la păcatele lor,
până ce Dumnezeu nu a nimicit toată făptura
în carne şi oase.
25 Însă acum, Dumnezeu poartă grijă
mai mare pentru un drept, decât pentru o
generaţie întreagă de nelegiuiţi. De aceea tu
Pavel, eşti binecuvântat şi binecuvântat este
poporul care ţi-a dat ţie crezare."
26 Şi am privit şi l-am văzut pe altul
care i-a întrecut pe toţi, fiind foarte frumos,
iar eu am zis către înger: Cine este acesta,
doamne? Şi el mi-a zis: "Acesta este Adam,
părintele tuturor."
27 Şi când a urcat el la mine, m-a salutat
cu bucurie, apoi mi-a zis: "Îmbărbătează-te
Pavel, prea iubit de Dumnezeu, tu care pe
mulţi i-ai adus a lupta în Dumnezeu şi la
căinţă, după cum şi eu m-am căit şi am
primit slava de la Atotmilostivul
Dumnezeu."
Cap. VIII
1 Eu Pavel, mi-am venit în fire şi am
ştiut şi am înţeles că ce-am văzut am scris pe
un sul. Dar până am trăit nu am avut odihnă
să revelez toate aceste mistere, dar am scris
totul şi am depus acest sul, sub peretele casei
acelui credincios, la care am stat în Tarsus,
oraş în Cilicia. Iar după ce-am fost eliberat
de această viaţă temporală, am stat în faţa
Domnului, iar el astfel mi-a zis: "Pavel, ţi-
am arătat totul ţie, ca tu să pui acele lucruri
sub zidul casei? Mai de grabă trimite şi
revelează, ca oameni să poată citi şi să se
întoarcă pe calea adevărului, ca să nu ajungă
la aceste torturi înverşunate." Şi aşa această
revelaţiune a fost găsită.
13

205. C u p r i n s
Cartea I Adam şi Eva sau conflictul lui Adam şi Eva cu Satana
Adam şi Eva cartea a doua
Cartea secretelor lui Enoh
Psalmii lui Solomon
Cartea a patra a Macabeilor
Evanghelia uitată a lui Petru
Evanghelia lui Nicodim
Faptele lui Pavel şi Decla
Epistola lui Pavel către Laodicieni
Epistola lui Pavel către Seneca
A doua Epistolă a lui Clement către Corinteni
Epistola lui Ignaţiu către Efeseni
Epistola lui Ignaţiu către biserica din Filadelfia
Epistola lui Ignaţiu către Romani
Epistola lui Ignaţiu către biserica din Smirna
Epistola lui Ignaţiu către Magnesieni
Epistola lui Ignaţiu către Tralieni
Epistola lui Ignaţiu către Policarp
Epistola lui Policarp către Filipeni
Apocalipsa lui Pavel
Prefaţă