SlideShare a Scribd company logo
Indrumator:
as. SANDU CAM
NOTIUNI DE ANATOMIE SI FILOZOlLOGIE A
PLAMANILOR SI CAILOR RESPIRATORII
Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care
contribuie la realizarea schimburilor de gaze dintre organism iș
mediul extren. În plus, prin partea superioară a cavităţii nazale la
nivelul mucoasei olfactive se percepe mirosul, iar laringele, un
alt segment alaparatului respirator, datorită corzilor
vocale, realizează fonaţia.
Aparatul respirator este alcătuit din:
• căile respiratorii organe care au rol în vehicularea aerului,
cavitatea nazală i faringele formează căile respiratoriiș
superioare, iar laringele traheea şi bronhiile formează căile
respiratorii inferioare.
• plămânii, organele la nivelul cărora au loc schimbul
• de gaze (oxigen i dioxid de carbon)ș
Sistemul respirator asigura patrunderea aerului in organism
cu un continut optim de oxigen, necesar intretinerii vietii. Aerul
inspirat ajunge prima data in caile respiratorii superioare, apoi in
cavitatea bucala si nazala. Cavitatea nazala este captusita cu par
moale si atât epiteliul cavitatii nazale cât si cel al cavitatii bucale
este acoperit de mucoasa.
Cavitatile nazale si faringele formeaza caile respiratorii
superioare iar laringele, traheea si bronhiile,caile respiratorii
inferioare.
CHIST HIDATIC
(ECHINOCOCOZA)
Chistul hidatic este o tumoare benigna, care contine un lichid
limpede ca apa, iar cea mai frecventa localizare este in ficat. El
apare datorita unui parazit, in special la oamenii de la tara.
Hidatoza este o parazitoza determinata de larvele viermelui
Echinococcus granulosus sau multilocularis. Boala este frecventa
la crescatorii de oi, parazitul are nevoie de ciine drept gazda finala,
ierbivore:cal, oaie, caprioara sau gazde umana drept gazda
intermediara.
Cunoscuta si ca echinococoza, chist hidatic, boala hidatica,
boala chistului hidatic, sau cancerul alb (la om), reprezinta o grava
zoonoza, produsa prin dezvoltarea in diverse organe la om si
numeroase specii de mamifere, a lui Echinococus granulosus
larvae.
Marimea unui chist hidatic variaza in functie de varsta
acestuia: de la un bob de orez pana la dimensiuni mai mari decat
o minge de tenis. Chistul are un perete alcatuit din 2 straturi:
stratul exterior are o culoare alba-sidefie, fiind semipermeabil, iar
stratul interior este gros fiind numit si strat germinativ deoarece
contine celule ce se inmultesc si dau nastere veziculelor-fiice.
Contaminarea se realizeaza obisnuit, pe cale bucala, prin
ingestia alimentelor sau apei murdarite cu excremente de caine;
alimentele pot fi poluate cu oncosfere transporatate de diverse
insecte, in special muste, sau chiar de praful atmosferic "adus" de
vant.
Chistul hidatic descoperit in stadiu incipient nu prezinta nici
o simptomatologie. Simptomele initiale apar abia mai tarziu,
dupa o perioada de timp si includ: dureri abdominale, febra,
urticarie.
Localizarea chistului hidatic in sistemul nervos central se
intalneste in aproximativ 2% din cazuri. In creier cresterea
chistului este rapida, de 4-5 cm/an.
Manifestarile chistului hidatic sunt predominant biliare,
desi localizarea este hepatica. Acest lucru se intampla deoarece in
majoritatea cazurilor (peste 90 %) chistul poate comunica
intermitent sau permanent cu caile biliare intrahepatice.
Cel mai bun prognostic il au pacientii care raspund bine la
tratamentul medical (in cazurile chisturilor mici). Evolutia este
grava in cazul pacientilor ce au dezvoltat complicatii (ciroza,
hipertensiune portala).
Prima optiune terapeutica este tratamentul
chirurgical. Tratamentul chirurgical este asociat cu un risc de
mortalitate de pana la 2% si recidiva de 2-25%. De obicei se
practica chirurgie radicala (perichistectomie totala sau
hepatectomie partiala).
STUDIU DE CAZ
Nume: B
Prenume: I.
Sex: M
Varsta: 31 ani
MOTIVELE INTERNARII:
•icter sclero-tegumentar,
•stare generala grava,
•subfebrilitate,
•frisoane,
•astenie,
•durere abdominala in partea dreapta,
•oboseala,
•lipsa poftei de mancare.
DIAGNOSTIC: chist hidatic hepatic
ISTORICUL BOLII
Pacientul in varsta de 31 de ani, se interneaza in sectia
Medicala a Spitalului Judetean Tulcea, in data de 25-04-2014, ora
08:00, prezentand urmatoarele simptome: icter sclero-tegumentar,
stare generala grava, subfebrilitate, frisoane, astenie, durere
abdominala in partea dreapta, oboseala, lipsa poftei de mancare.
PLAN DE ÎNGRIJIRE
In urma investigatiilor pacienta(ul) are urmatoarele nevoi
afectate :
•nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie
•nevoia de a bea şi a mânca
•nevoia de a se mişca şi a păstra o bună postură
•nevoia de a dormi, a se odihni
•nevoia de a evita pericolele
Alterarea nevoii de a respira şi a avea o bună circulaţie
manifestata prin paloare, transpiratii si agitatie din cauza
durerilor
1.invat pacientul tehnici corecte de a respira.
2.indemn pacientul sa faca gimnastica respiratorie.
3.aerisesc zilnic salonul si umidific aerul.
4.ii masur functiile vitale.
5.administrez medicatia prescrisa de medic: glucoza 500 ml,
Ca 1 fiola in perfurzie.i.v.
Alterarea nevoii de a bea şi a mânca manifestata prin
alimentatie insuficienta in cantitate si calitate datorita pregatirii
preoperatorii
1.monitorizez greutatea
2.educ pacientul despre necesitatea acestui regim preoperator si
despre complicatiile ce pot surveni in caza de nerespectare.
3.administrez medicatia prescrisa de medic: glucoza 5% 500
ml, vitamina B12 1 fiola in perfuzie i.v.
Alterarea nevoii de a dormi, a se odihni manifestata prin
insomnii,astenie fizica si psihica, agitatie
1.asigur conditii optime pentru odihna.
2.aplic interventii autonome si delegate a.i. sa nu tulbur linistea
nocturna.
3.invat pacientul tehnici de relaxare.
4.ofer pacientului o carte spre lectura cu subiect pozitiv, placut.
5.reamintesc pacientului despre efectul benefic al somnului.
6.administrez tratamentul prescris de medic: diazepam 1 fiola
i.m.seara, algocalmin 1 fiola seara
Alterarea nevoii de a se misca si a avea o buna postura
manifestata prin tulburari de mers vertij din cauza durerii
1.pregatesc un program de exercitii pasive sau active.
2.explic pacientului importanta miscarii.
3.incurajez pacientul sa indeplineasca activitati fizice singur.
4.schimb pozitia pacientului in pat la fiecare 2-3 h pentru a
preveni aparitia escarelor.
5.administrez medicatia prescrisa de medic: algocalmin 1 fiola
i.m./zi, Piafen 1 fiola i.m./zi.
Alterarea nevoii de a învăţa manifestata prin anxietate din cauza
interventiei chirurgicale. lipsa de cunostinte (informatii in
legatura cu procedura preoperatorie, chirurgicala si urmarile
postperatorii
1.identific motivul precis al fricii: anestezia,durerea, frica de
moarte.
2.manifest intelegere fata de temerile pacientului.
3.clarific cu pacientul conceptiile eronate.
4.informez si explic diferitele proceduri:
- preoperatorii (asepsia, medicatia, restrictia de alimente,mijloace
de diagnostic, sondaj vezical,spalaturi,etc.).
- chirurgicale
- postoperatorii ( sala de trezire, ingrijiri intensive, cotrolul
durerii, repaosul la pat, pozitiile,etc.
EVALUARE FINALA
Pacientul in varsta de 31 de ani, se interneaza cu
urmatoarele simptome: icter sclero-tegumentar, stare generala
grava, subfebrilitate, frisoane, astenie, durere abdominala in
partea dreapta, oboseala, lipsa poftei de mancare.
In urma analizarii datelor clinice, paraclinice si ecografice a
fost stabilit diagnosticul de chist hidatic hepatic.
Prin ingrijirile de nursing si administrare corespunzatoare a
tratamentului prescris de medic pacientul se externeaza cu o
oarecare stare de ameliorare si cu urmatoarele recomandari:
•sa respecte cu strictete odihna (repausul impus) ;
•sa respecte cu strictete dieta – regim hiposodat ;
•sa nu consume alcool, tutun, cafea sau alte toxine ;
•sa se observe cu atentie si la orice modificare spontana sa ia
legatura cu medicul de familie sau cu medicul specialist ;
•sa accepte dispensarizarea si sa se prezinte periodic la control.

More Related Content

What's hot

Prezentare Scoli Parcul National Cozia 2009
Prezentare Scoli Parcul National Cozia 2009Prezentare Scoli Parcul National Cozia 2009

Coalitia ONG Natura 2000 Romania
 
Model de planificarede unitate de invatare, proiect
Model de planificarede unitate de invatare, proiectModel de planificarede unitate de invatare, proiect

rozsika
 
BLC-1.pdf
BLC-1.pdfBLC-1.pdf
BLC-1.pdf
yustinabudi
 
Limba română, clasa 1, Tainele cărții.
Limba română, clasa 1, Tainele cărții. Limba română, clasa 1, Tainele cărții.
Limba română, clasa 1, Tainele cărții.
Daniela State
 
DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII ELEVULUI DE ELABORARE A MESAJULUI SCRIS PRIN LECTURA ...
DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII ELEVULUI DE ELABORARE A MESAJULUI SCRIS PRIN LECTURA ...DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII ELEVULUI DE ELABORARE A MESAJULUI SCRIS PRIN LECTURA ...

CarmenSimion8
 
Resusitasi neonatus
Resusitasi neonatusResusitasi neonatus
Resusitasi neonatus
yaya' Suryaningsih
 
5.Plan de îngrijire infarct.pdf
5.Plan de îngrijire  infarct.pdf5.Plan de îngrijire  infarct.pdf
5.Plan de îngrijire infarct.pdf
FlorentinaLupea1
 
Mosnicolae
MosnicolaeMosnicolae
Mosnicolae
Ursu Irina
 
Stavila sergiu - bucatar
Stavila sergiu -  bucatarStavila sergiu -  bucatar
Stavila sergiu - bucatar
grsvtl
 
Cercetare pedagogica cosma
Cercetare pedagogica cosmaCercetare pedagogica cosma
Cercetare pedagogica cosmaDiana Borleanu
 
Cristina Toteanu Pielonefrita acuta
Cristina Toteanu Pielonefrita acutaCristina Toteanu Pielonefrita acuta
Cristina Toteanu Pielonefrita acuta
cristina_toteanu
 
Carte nursing amg
Carte nursing amgCarte nursing amg
Carte nursing amg
MIHAELA TATARU
 
Administrarea afacerilor hoteliere
Administrarea afacerilor hoteliereAdministrarea afacerilor hoteliere
Administrarea afacerilor hoteliere
katicernat
 
Sain keperawatan Model Callista Roy
Sain keperawatan Model  Callista RoySain keperawatan Model  Callista Roy
Sain keperawatan Model Callista Roy
Elvia Malbeni HarLen
 
MATERI 6-SWAMEDIKASI.pptx
MATERI 6-SWAMEDIKASI.pptxMATERI 6-SWAMEDIKASI.pptx
MATERI 6-SWAMEDIKASI.pptx
TrulyDianAnggraini1
 
Pharmaceutical Care Untuk Penyakit TBC
Pharmaceutical Care Untuk Penyakit TBCPharmaceutical Care Untuk Penyakit TBC
Pharmaceutical Care Untuk Penyakit TBC
Sainal Edi Kamal
 
ASKEP LANSIA NEW.pptx
ASKEP LANSIA NEW.pptxASKEP LANSIA NEW.pptx
ASKEP LANSIA NEW.pptx
NidaRozarna
 
Penerapan Sosial Budaya dalam Rumah Sakit
Penerapan Sosial Budaya dalam Rumah SakitPenerapan Sosial Budaya dalam Rumah Sakit
Penerapan Sosial Budaya dalam Rumah SakitFitria Anwarawati
 
What's hot (20)

Prezentare Scoli Parcul National Cozia 2009
Prezentare Scoli Parcul National Cozia 2009Prezentare Scoli Parcul National Cozia 2009
Prezentare Scoli Parcul National Cozia 2009
 
Model de planificarede unitate de invatare, proiect
Model de planificarede unitate de invatare, proiectModel de planificarede unitate de invatare, proiect
Model de planificarede unitate de invatare, proiect
 
BLC-1.pdf
BLC-1.pdfBLC-1.pdf
BLC-1.pdf
 
Limba română, clasa 1, Tainele cărții.
Limba română, clasa 1, Tainele cărții. Limba română, clasa 1, Tainele cărții.
Limba română, clasa 1, Tainele cărții.
 
DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII ELEVULUI DE ELABORARE A MESAJULUI SCRIS PRIN LECTURA ...
DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII ELEVULUI DE ELABORARE A MESAJULUI SCRIS PRIN LECTURA ...DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII ELEVULUI DE ELABORARE A MESAJULUI SCRIS PRIN LECTURA ...
DEZVOLTAREA CAPACITĂȚII ELEVULUI DE ELABORARE A MESAJULUI SCRIS PRIN LECTURA ...
 
Resusitasi neonatus
Resusitasi neonatusResusitasi neonatus
Resusitasi neonatus
 
5.Plan de îngrijire infarct.pdf
5.Plan de îngrijire  infarct.pdf5.Plan de îngrijire  infarct.pdf
5.Plan de îngrijire infarct.pdf
 
Mosnicolae
MosnicolaeMosnicolae
Mosnicolae
 
Stavila sergiu - bucatar
Stavila sergiu -  bucatarStavila sergiu -  bucatar
Stavila sergiu - bucatar
 
Cercetare pedagogica cosma
Cercetare pedagogica cosmaCercetare pedagogica cosma
Cercetare pedagogica cosma
 
Cristina Toteanu Pielonefrita acuta
Cristina Toteanu Pielonefrita acutaCristina Toteanu Pielonefrita acuta
Cristina Toteanu Pielonefrita acuta
 
Carte nursing amg
Carte nursing amgCarte nursing amg
Carte nursing amg
 
Curs3
Curs3Curs3
Curs3
 
Administrarea afacerilor hoteliere
Administrarea afacerilor hoteliereAdministrarea afacerilor hoteliere
Administrarea afacerilor hoteliere
 
Sain keperawatan Model Callista Roy
Sain keperawatan Model  Callista RoySain keperawatan Model  Callista Roy
Sain keperawatan Model Callista Roy
 
MATERI 6-SWAMEDIKASI.pptx
MATERI 6-SWAMEDIKASI.pptxMATERI 6-SWAMEDIKASI.pptx
MATERI 6-SWAMEDIKASI.pptx
 
Proiect didgactic
Proiect didgacticProiect didgactic
Proiect didgactic
 
Pharmaceutical Care Untuk Penyakit TBC
Pharmaceutical Care Untuk Penyakit TBCPharmaceutical Care Untuk Penyakit TBC
Pharmaceutical Care Untuk Penyakit TBC
 
ASKEP LANSIA NEW.pptx
ASKEP LANSIA NEW.pptxASKEP LANSIA NEW.pptx
ASKEP LANSIA NEW.pptx
 
Penerapan Sosial Budaya dalam Rumah Sakit
Penerapan Sosial Budaya dalam Rumah SakitPenerapan Sosial Budaya dalam Rumah Sakit
Penerapan Sosial Budaya dalam Rumah Sakit
 
Viewers also liked

Sindrom ocluziv cronic. Caz clinic
Sindrom ocluziv cronic. Caz clinicSindrom ocluziv cronic. Caz clinic
Sindrom ocluziv cronic. Caz clinic
ALEXANDRU ANDRITOIU
 
12% Assured Return on Property in Noida Expressway “Cosmic Corporate Park-2”@...
12% Assured Return on Property in Noida Expressway “Cosmic Corporate Park-2”@...12% Assured Return on Property in Noida Expressway “Cosmic Corporate Park-2”@...

INCUBUS CONSULTING
 
Transmission media
Transmission mediaTransmission media
Transmission media
tdharmaputhiran
 
Акт ФСПП Лазарь Шаулов
Акт ФСПП Лазарь ШауловАкт ФСПП Лазарь Шаулов
Акт ФСПП Лазарь Шаулов
lazarbenshaul
 
12% Assured Return on Property in Noida Expressway “Cosmic Corporate Park-2”@...INCUBUS CONSULTING
 
12% Assured Return on Property in Noida Expressway “Cosmic Corporate Park-2”@...
12% Assured Return on Property in Noida Expressway “Cosmic Corporate Park-2”@...12% Assured Return on Property in Noida Expressway “Cosmic Corporate Park-2”@...
12% Assured Return on Property in Noida Expressway “Cosmic Corporate Park-2”@...
INCUBUS CONSULTING
 
Character profile
Character profile Character profile
Character profile
medialauren2
 
Viewers also liked (20)

Similar to Asdata2

Ocluzie intestinala ppt suciu ramona
Ocluzie intestinala ppt suciu ramonaOcluzie intestinala ppt suciu ramona
Ocluzie intestinala ppt suciu ramonaLiviu Petronius
 
Sistemul digestiv 1
Sistemul digestiv 1Sistemul digestiv 1
Sistemul digestiv 1
magdavio
 
Subiecte la respirator rezolvate( spiru)
Subiecte la respirator rezolvate( spiru)Subiecte la respirator rezolvate( spiru)
Subiecte la respirator rezolvate( spiru)Alexandra Ally
 
Afectiunile digestive II
Afectiunile digestive IIAfectiunile digestive II
Afectiunile digestive II
Codrut Tutu
 
F I Ş A A C A D E M I C Ă
F  I  Ş  A      A  C  A  D  E  M  I  C  ĂF  I  Ş  A      A  C  A  D  E  M  I  C  Ă
F I Ş A A C A D E M I C Ă
ValeriaRotaru5
 
exam ob.pdf
exam ob.pdfexam ob.pdf
exam ob.pdf
DumitriaGribencea
 
Modele-concept de tratament în filozofia osteopată.pptx
Modele-concept de tratament în filozofia osteopată.pptxModele-concept de tratament în filozofia osteopată.pptx

ADRIAN495520
 
Restabilire echilibru metabolic
Restabilire echilibru metabolicRestabilire echilibru metabolic
Restabilire echilibru metabolic
Codrut Tutu
 
Afectiunile vertebrale
Afectiunile vertebraleAfectiunile vertebrale
Afectiunile vertebrale
Codrut Tutu
 
Litiaza biliara
Litiaza biliaraLitiaza biliara
Litiaza biliara
Elena Negotei
 
Anatomia funcțională a sistemului respirator - копия.pdf
Anatomia funcțională a sistemului respirator - копия.pdfAnatomia funcțională a sistemului respirator - копия.pdf

BiaByanka
 
107510107-PATOLOGIA-FICATULUI7174085158476908324.ppt
107510107-PATOLOGIA-FICATULUI7174085158476908324.ppt107510107-PATOLOGIA-FICATULUI7174085158476908324.ppt

ssuseref0c58
 
46758492 modul-sanatos-de-viata
46758492 modul-sanatos-de-viata46758492 modul-sanatos-de-viata
46758492 modul-sanatos-de-viata
Cristina Pidghirnea
 
Anatomia aparatului respirator superior
Anatomia aparatului respirator superiorAnatomia aparatului respirator superior
Anatomia aparatului respirator superior
Traian Mihaescu
 
Curs 09 kinetoterapia in bpoc extenso
Curs 09   kinetoterapia in bpoc extensoCurs 09   kinetoterapia in bpoc extenso
Curs 09 kinetoterapia in bpoc extensoIrina Sirghii
 
Similar to Asdata2 (20)

Ocluzie intestinala ppt suciu ramona
Ocluzie intestinala ppt suciu ramonaOcluzie intestinala ppt suciu ramona
Ocluzie intestinala ppt suciu ramona
 
Sistemul digestiv 1
Sistemul digestiv 1Sistemul digestiv 1
Sistemul digestiv 1
 
Subiecte la respirator rezolvate( spiru)
Subiecte la respirator rezolvate( spiru)Subiecte la respirator rezolvate( spiru)
Subiecte la respirator rezolvate( spiru)
 
Biologie
BiologieBiologie
Biologie
 
Biologie
BiologieBiologie
Biologie
 
Afectiunile digestive II
Afectiunile digestive IIAfectiunile digestive II
Afectiunile digestive II
 
F I Ş A A C A D E M I C Ă
F  I  Ş  A      A  C  A  D  E  M  I  C  ĂF  I  Ş  A      A  C  A  D  E  M  I  C  Ă
F I Ş A A C A D E M I C Ă
 
exam ob.pdf
exam ob.pdfexam ob.pdf
exam ob.pdf
 
Modele-concept de tratament în filozofia osteopată.pptx
Modele-concept de tratament în filozofia osteopată.pptxModele-concept de tratament în filozofia osteopată.pptx
Modele-concept de tratament în filozofia osteopată.pptx
 
Proiect
ProiectProiect
Proiect
 
Proiect
ProiectProiect
Proiect
 
Restabilire echilibru metabolic
Restabilire echilibru metabolicRestabilire echilibru metabolic
Restabilire echilibru metabolic
 
Afectiunile vertebrale
Afectiunile vertebraleAfectiunile vertebrale
Afectiunile vertebrale
 
Litiaza biliara
Litiaza biliaraLitiaza biliara
Litiaza biliara
 
Anatomia funcțională a sistemului respirator - копия.pdf
Anatomia funcțională a sistemului respirator - копия.pdfAnatomia funcțională a sistemului respirator - копия.pdf
Anatomia funcțională a sistemului respirator - копия.pdf
 
107510107-PATOLOGIA-FICATULUI7174085158476908324.ppt
107510107-PATOLOGIA-FICATULUI7174085158476908324.ppt107510107-PATOLOGIA-FICATULUI7174085158476908324.ppt
107510107-PATOLOGIA-FICATULUI7174085158476908324.ppt
 
46758492 modul-sanatos-de-viata
46758492 modul-sanatos-de-viata46758492 modul-sanatos-de-viata
46758492 modul-sanatos-de-viata
 
Anatomia aparatului respirator superior
Anatomia aparatului respirator superiorAnatomia aparatului respirator superior
Anatomia aparatului respirator superior
 
Sistemul digestiv
Sistemul digestiv Sistemul digestiv
Sistemul digestiv
 
Curs 09 kinetoterapia in bpoc extenso
Curs 09   kinetoterapia in bpoc extensoCurs 09   kinetoterapia in bpoc extenso
Curs 09 kinetoterapia in bpoc extenso
 
Asdata2

  • 2. NOTIUNI DE ANATOMIE SI FILOZOlLOGIE A PLAMANILOR SI CAILOR RESPIRATORII Aparatul respirator este format din totalitatea organelor care contribuie la realizarea schimburilor de gaze dintre organism iș mediul extren. În plus, prin partea superioară a cavităţii nazale la nivelul mucoasei olfactive se percepe mirosul, iar laringele, un alt segment alaparatului respirator, datorită corzilor vocale, realizează fonaţia. Aparatul respirator este alcătuit din: • căile respiratorii organe care au rol în vehicularea aerului, cavitatea nazală i faringele formează căile respiratoriiș superioare, iar laringele traheea şi bronhiile formează căile respiratorii inferioare. • plămânii, organele la nivelul cărora au loc schimbul • de gaze (oxigen i dioxid de carbon)ș
  • 3. Sistemul respirator asigura patrunderea aerului in organism cu un continut optim de oxigen, necesar intretinerii vietii. Aerul inspirat ajunge prima data in caile respiratorii superioare, apoi in cavitatea bucala si nazala. Cavitatea nazala este captusita cu par moale si atât epiteliul cavitatii nazale cât si cel al cavitatii bucale este acoperit de mucoasa. Cavitatile nazale si faringele formeaza caile respiratorii superioare iar laringele, traheea si bronhiile,caile respiratorii inferioare.
  • 4. CHIST HIDATIC (ECHINOCOCOZA) Chistul hidatic este o tumoare benigna, care contine un lichid limpede ca apa, iar cea mai frecventa localizare este in ficat. El apare datorita unui parazit, in special la oamenii de la tara. Hidatoza este o parazitoza determinata de larvele viermelui Echinococcus granulosus sau multilocularis. Boala este frecventa la crescatorii de oi, parazitul are nevoie de ciine drept gazda finala, ierbivore:cal, oaie, caprioara sau gazde umana drept gazda intermediara. Cunoscuta si ca echinococoza, chist hidatic, boala hidatica, boala chistului hidatic, sau cancerul alb (la om), reprezinta o grava zoonoza, produsa prin dezvoltarea in diverse organe la om si numeroase specii de mamifere, a lui Echinococus granulosus larvae.
  • 5. Marimea unui chist hidatic variaza in functie de varsta acestuia: de la un bob de orez pana la dimensiuni mai mari decat o minge de tenis. Chistul are un perete alcatuit din 2 straturi: stratul exterior are o culoare alba-sidefie, fiind semipermeabil, iar stratul interior este gros fiind numit si strat germinativ deoarece contine celule ce se inmultesc si dau nastere veziculelor-fiice. Contaminarea se realizeaza obisnuit, pe cale bucala, prin ingestia alimentelor sau apei murdarite cu excremente de caine; alimentele pot fi poluate cu oncosfere transporatate de diverse insecte, in special muste, sau chiar de praful atmosferic "adus" de vant. Chistul hidatic descoperit in stadiu incipient nu prezinta nici o simptomatologie. Simptomele initiale apar abia mai tarziu, dupa o perioada de timp si includ: dureri abdominale, febra, urticarie. Localizarea chistului hidatic in sistemul nervos central se intalneste in aproximativ 2% din cazuri. In creier cresterea chistului este rapida, de 4-5 cm/an.
  • 6. Manifestarile chistului hidatic sunt predominant biliare, desi localizarea este hepatica. Acest lucru se intampla deoarece in majoritatea cazurilor (peste 90 %) chistul poate comunica intermitent sau permanent cu caile biliare intrahepatice. Cel mai bun prognostic il au pacientii care raspund bine la tratamentul medical (in cazurile chisturilor mici). Evolutia este grava in cazul pacientilor ce au dezvoltat complicatii (ciroza, hipertensiune portala). Prima optiune terapeutica este tratamentul chirurgical. Tratamentul chirurgical este asociat cu un risc de mortalitate de pana la 2% si recidiva de 2-25%. De obicei se practica chirurgie radicala (perichistectomie totala sau hepatectomie partiala).
  • 7. STUDIU DE CAZ Nume: B Prenume: I. Sex: M Varsta: 31 ani MOTIVELE INTERNARII: •icter sclero-tegumentar, •stare generala grava, •subfebrilitate, •frisoane, •astenie, •durere abdominala in partea dreapta, •oboseala, •lipsa poftei de mancare.
  • 8. DIAGNOSTIC: chist hidatic hepatic ISTORICUL BOLII Pacientul in varsta de 31 de ani, se interneaza in sectia Medicala a Spitalului Judetean Tulcea, in data de 25-04-2014, ora 08:00, prezentand urmatoarele simptome: icter sclero-tegumentar, stare generala grava, subfebrilitate, frisoane, astenie, durere abdominala in partea dreapta, oboseala, lipsa poftei de mancare. PLAN DE ÎNGRIJIRE In urma investigatiilor pacienta(ul) are urmatoarele nevoi afectate : •nevoia de a respira şi a avea o bună circulaţie •nevoia de a bea şi a mânca •nevoia de a se mişca şi a păstra o bună postură •nevoia de a dormi, a se odihni •nevoia de a evita pericolele
  • 9. Alterarea nevoii de a respira şi a avea o bună circulaţie manifestata prin paloare, transpiratii si agitatie din cauza durerilor 1.invat pacientul tehnici corecte de a respira. 2.indemn pacientul sa faca gimnastica respiratorie. 3.aerisesc zilnic salonul si umidific aerul. 4.ii masur functiile vitale. 5.administrez medicatia prescrisa de medic: glucoza 500 ml, Ca 1 fiola in perfurzie.i.v.
  • 10. Alterarea nevoii de a bea şi a mânca manifestata prin alimentatie insuficienta in cantitate si calitate datorita pregatirii preoperatorii 1.monitorizez greutatea 2.educ pacientul despre necesitatea acestui regim preoperator si despre complicatiile ce pot surveni in caza de nerespectare. 3.administrez medicatia prescrisa de medic: glucoza 5% 500 ml, vitamina B12 1 fiola in perfuzie i.v.
  • 11. Alterarea nevoii de a dormi, a se odihni manifestata prin insomnii,astenie fizica si psihica, agitatie 1.asigur conditii optime pentru odihna. 2.aplic interventii autonome si delegate a.i. sa nu tulbur linistea nocturna. 3.invat pacientul tehnici de relaxare. 4.ofer pacientului o carte spre lectura cu subiect pozitiv, placut. 5.reamintesc pacientului despre efectul benefic al somnului. 6.administrez tratamentul prescris de medic: diazepam 1 fiola i.m.seara, algocalmin 1 fiola seara
  • 12. Alterarea nevoii de a se misca si a avea o buna postura manifestata prin tulburari de mers vertij din cauza durerii 1.pregatesc un program de exercitii pasive sau active. 2.explic pacientului importanta miscarii. 3.incurajez pacientul sa indeplineasca activitati fizice singur. 4.schimb pozitia pacientului in pat la fiecare 2-3 h pentru a preveni aparitia escarelor. 5.administrez medicatia prescrisa de medic: algocalmin 1 fiola i.m./zi, Piafen 1 fiola i.m./zi.
  • 13. Alterarea nevoii de a învăţa manifestata prin anxietate din cauza interventiei chirurgicale. lipsa de cunostinte (informatii in legatura cu procedura preoperatorie, chirurgicala si urmarile postperatorii 1.identific motivul precis al fricii: anestezia,durerea, frica de moarte. 2.manifest intelegere fata de temerile pacientului. 3.clarific cu pacientul conceptiile eronate. 4.informez si explic diferitele proceduri: - preoperatorii (asepsia, medicatia, restrictia de alimente,mijloace de diagnostic, sondaj vezical,spalaturi,etc.). - chirurgicale - postoperatorii ( sala de trezire, ingrijiri intensive, cotrolul durerii, repaosul la pat, pozitiile,etc.
  • 14. EVALUARE FINALA Pacientul in varsta de 31 de ani, se interneaza cu urmatoarele simptome: icter sclero-tegumentar, stare generala grava, subfebrilitate, frisoane, astenie, durere abdominala in partea dreapta, oboseala, lipsa poftei de mancare. In urma analizarii datelor clinice, paraclinice si ecografice a fost stabilit diagnosticul de chist hidatic hepatic. Prin ingrijirile de nursing si administrare corespunzatoare a tratamentului prescris de medic pacientul se externeaza cu o oarecare stare de ameliorare si cu urmatoarele recomandari: •sa respecte cu strictete odihna (repausul impus) ; •sa respecte cu strictete dieta – regim hiposodat ; •sa nu consume alcool, tutun, cafea sau alte toxine ; •sa se observe cu atentie si la orice modificare spontana sa ia legatura cu medicul de familie sau cu medicul specialist ; •sa accepte dispensarizarea si sa se prezinte periodic la control.