SlideShare a Scribd company logo
1 of 12
APA -PICĂTURA VIEȚII
Prof. CORD MARILENA
GEOGRAFIE,clasa VI-a
Școala Gimnazială CĂLĂȚELE,CLUJ
În naturã, APA se află, în toate stãrile de agregare:
 -în stare lichidã (formã în care acoperã 2/3 din suprafaþa
pãmântului; sub formã de mãri, oceane, râuri, fluvii, ape
subterane);
 -în stare solidã ( calote glaciare);
 -în stare gazoasã (atmosfera conþine o cantitate considerabilã
de apã, sub formã de vapori de apã, invizibili).
APA- 71% din suprafața Pământului
APA este factorul de mediu fără de care plantele, animalele şi oamenii
nu ar putea trăi pe Pământ
 Apa joacã un rol atât de important pentru viaţã, este
substanta cea mai des intalnita pe Pamant si care ne
insoteste in fiecare clipa a vietii. Un om consumă în
timpul vieţii sale circa
60 000 de litri de apă, numai pentru băut, în medie 3 l
apã/zi, iar corpul sãu are un conþinut de 60-70 apã. Un
pom evaporã aproximativ 200 l apã/zi.
 Ţesutul adipos şi oasele conţin 33 apã, muşchii 77,
plãmânii şi rinichii 80, substanţa cenuşie 85, iar
lichidele biologice: plasma 90, saliva 99,5.
 Un om adult, cântãrind 70 kg conţine apã într-un
procent de 65-70 din greutatea sa, adicã pânã la 50 kg
apã.

Apa este un element fără de care oamenii,
plantele, animalele, n-ar putea trăi.
O persoană poate să trăiască aproximativ o lună
fără mâncare, însă doar o săptămână fără apă.
De multe ori noi, oamenii, risipim apa, fără
să înțelegem importanța ei în existența noastră
și a celorlalte viețuitoare.
• Ajută digestia,controlează caloriil (hidratarea este foarte importantă), ofera pielii un aspect
plăcut ,previne afecțiunile renale .
Apa este folosită în gospodărie, în agricultură – pentru irigarea culturilor
în fabrici – pentru diverse activităţi
în producerea energiei electrice (în hidrocentrale)
-transport naval
- stingerea incendiilor
-obținerea sării
-relaxare și recreere
- tratarea bolilor
- practicarea pescuitului.
-.
Importanţa apei pentru OM
 Apa este nu numai un constituent al
organismelor vii dar joacã şi un rol extrem
de important :
-de regulator termic(prin transpiratie se
evita supraincalzirea ) ,
-de irigator al ţesuturilor vii : seva bruta ,
seva elaborata si sangele transporta
toate substantele prin corpul
vietuitoarelor
-de eliminare a produsilor toxici prin
sudoare si urină.
 Un adult normal trebuie sã absoarbã
aproximativ 2,5-3 l apã/zi, preluaţi fie sub
formã de bãuturi sau apã conţinutã în
alimente.
 Dacã ne raportãm la regnul vegetal, apa
este conţinutã în :salate, castraveţi,
andive, pepene (95) sau în roşii şi
morcovi (90). Merele conţin 85 apã,
cartofii 80.
Apa potabilă
Surse de apă potabilă:
- apele de suprafaţă (izvoare, râuri, lacuri, mări)
- apele subterane (oferă apa de cea mai bună calitate)
Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă:
- Incoloră - Duritate totală 20° dg
- Limpede - Să spumeze cu săpunul
- Inodoră - Să nu întărească legumele la fiert
- Cu gust plăcut - Puţin mineralizată
- Ph 7-8 - Să nu conţină substanţe organice şi
germeni patogeni
71% din suprafaţa Terrei este apa, din care mai puţin de 1%
este apă potabilă sau dulce, care poate fi consumată în
starea ei naturală.
Cea mai mare parte din apa potabilă a planetei o putem
găsi în gheţari.
Circa 800 de milioane de oameni nu au acces la apă
curată, arată un studiu al celor de la Organizaţia Mondială
a Sănătăţii.
POLUAREAAPEI
 Apa din natură trebuie să fie
curată, adică să nu conţină
substanţe toxice, dăunătoare vieţii.
 Surse de poluare:
- poluanţi industriali;
- poluanţi agricoli;
- resturi menajere;
- ape reziduale menajere;
- combustibilii din motoarele
navelor;
- substanţe radioactive.
 Efectele poluării:
- modificări climatice;
- afectarea echilibrului ecologic;
- afectarea vieţii omului (boli, epidemii);
- afectarea vieţii animalelor şi a plantelor.
 Respectarea legilor ţării în domeniul ocrotirii factorilor mediului
înconjurător este o îndatorire a fiecărui om.
Sursa vieţii este apa!
Bibliografie:
www.didactic.ro
www.google.ro
http://ro.wikipedia.org/wiki/Apa
• Google imagini

More Related Content

What's hot

Sfaturi pentru o alimentatie sanatoasa
Sfaturi pentru o alimentatie sanatoasaSfaturi pentru o alimentatie sanatoasa
Sfaturi pentru o alimentatie sanatoasaAmeliaPrimm
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apeiionutz23
 
Campanie apa pentru sanatate
Campanie apa pentru sanatateCampanie apa pentru sanatate
Campanie apa pentru sanatatecopeliaoros
 
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxPOLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxVictoriaPancenco
 
Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiTundeLaudat
 
Clasificarea ecosistemelor
Clasificarea ecosistemelorClasificarea ecosistemelor
Clasificarea ecosistemelorelenamoisa
 
Pliant Colegiul National "Silvania" Zalau
Pliant Colegiul National "Silvania" ZalauPliant Colegiul National "Silvania" Zalau
Pliant Colegiul National "Silvania" Zalauromanitza
 
Secretele apei
Secretele apeiSecretele apei
Secretele apeimartisulea
 
Prezentare ecologie
Prezentare ecologiePrezentare ecologie
Prezentare ecologieBortan Horea
 
Didactic ro apa
Didactic ro apaDidactic ro apa
Didactic ro apa060264
 
Alimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaAlimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaRodica B
 
Acordarea primului ajutor medical
Acordarea primului ajutor medicalAcordarea primului ajutor medical
Acordarea primului ajutor medicalLaurentiu Calancea
 
Viticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
Viticultura si Industria Vinicola din R.MoldovaViticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
Viticultura si Industria Vinicola din R.MoldovaRobert XD
 
Calciu şi compuşii lui
Calciu şi compuşii luiCalciu şi compuşii lui
Calciu şi compuşii luialexcurbet
 
Clima si apele Australiei
Clima si apele AustralieiClima si apele Australiei
Clima si apele AustralieiIrinaSofianu
 

What's hot (20)

Sfaturi pentru o alimentatie sanatoasa
Sfaturi pentru o alimentatie sanatoasaSfaturi pentru o alimentatie sanatoasa
Sfaturi pentru o alimentatie sanatoasa
 
Poluarea apei
Poluarea apeiPoluarea apei
Poluarea apei
 
Campanie apa pentru sanatate
Campanie apa pentru sanatateCampanie apa pentru sanatate
Campanie apa pentru sanatate
 
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxPOLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
 
Apa esenta vietii
Apa esenta vietiiApa esenta vietii
Apa esenta vietii
 
Apa miracolul vietii
Apa miracolul vietiiApa miracolul vietii
Apa miracolul vietii
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Clasificarea ecosistemelor
Clasificarea ecosistemelorClasificarea ecosistemelor
Clasificarea ecosistemelor
 
Pliant Colegiul National "Silvania" Zalau
Pliant Colegiul National "Silvania" ZalauPliant Colegiul National "Silvania" Zalau
Pliant Colegiul National "Silvania" Zalau
 
Secretele apei
Secretele apeiSecretele apei
Secretele apei
 
Prezentare ecologie
Prezentare ecologiePrezentare ecologie
Prezentare ecologie
 
Igiena
IgienaIgiena
Igiena
 
Didactic ro apa
Didactic ro apaDidactic ro apa
Didactic ro apa
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Alimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasaAlimentatia sanatoasa
Alimentatia sanatoasa
 
Omul si mediul
Omul si mediulOmul si mediul
Omul si mediul
 
Acordarea primului ajutor medical
Acordarea primului ajutor medicalAcordarea primului ajutor medical
Acordarea primului ajutor medical
 
Viticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
Viticultura si Industria Vinicola din R.MoldovaViticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
Viticultura si Industria Vinicola din R.Moldova
 
Calciu şi compuşii lui
Calciu şi compuşii luiCalciu şi compuşii lui
Calciu şi compuşii lui
 
Clima si apele Australiei
Clima si apele AustralieiClima si apele Australiei
Clima si apele Australiei
 

Similar to apa prezentare clasa a treia, apa in organism

Viata in oceane
Viata in oceaneViata in oceane
Viata in oceaneEmaCiolan
 
Conferința publică „Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității, man...
Conferința publică „Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității, man...Conferința publică „Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității, man...
Conferința publică „Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității, man...centrul_onu_bnrm
 
Apa -Universul Vietii
Apa  -Universul VietiiApa  -Universul Vietii
Apa -Universul VietiiL M
 
Ziua Mondiala a Apei
Ziua Mondiala a ApeiZiua Mondiala a Apei
Ziua Mondiala a Apeidalex4c
 
Medi ambient. L'aigua a Caracal
Medi ambient. L'aigua a CaracalMedi ambient. L'aigua a Caracal
Medi ambient. L'aigua a Caracalramonacapell
 
Epurarea bilogica a_apei
Epurarea bilogica a_apeiEpurarea bilogica a_apei
Epurarea bilogica a_apeiDanMarian3
 
Apa de ghetar
Apa de ghetarApa de ghetar
Apa de ghetaraniki1308
 
Ziua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umedeZiua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umedestefan08
 
Apa material teoretic
Apa material teoreticApa material teoretic
Apa material teoreticdidacticaro
 
Apa, esenta vietii
Apa, esenta vietiiApa, esenta vietii
Apa, esenta vietiiemiliaciocan
 
Petrescu et al., workshop Vladesti
Petrescu et al., workshop VladestiPetrescu et al., workshop Vladesti
Petrescu et al., workshop VladestiMarius Matache
 

Similar to apa prezentare clasa a treia, apa in organism (20)

apele
apeleapele
apele
 
apele
apeleapele
apele
 
3 apa
3 apa3 apa
3 apa
 
Viata in oceane
Viata in oceaneViata in oceane
Viata in oceane
 
1ziuaapei
1ziuaapei1ziuaapei
1ziuaapei
 
Conferința publică „Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității, man...
Conferința publică „Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității, man...Conferința publică „Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității, man...
Conferința publică „Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității, man...
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Apa -Universul Vietii
Apa  -Universul VietiiApa  -Universul Vietii
Apa -Universul Vietii
 
Ziua Mondiala a Apei
Ziua Mondiala a ApeiZiua Mondiala a Apei
Ziua Mondiala a Apei
 
Apa inseamna viata
Apa inseamna viataApa inseamna viata
Apa inseamna viata
 
Medi ambient. L'aigua a Caracal
Medi ambient. L'aigua a CaracalMedi ambient. L'aigua a Caracal
Medi ambient. L'aigua a Caracal
 
Epurarea bilogica a_apei
Epurarea bilogica a_apeiEpurarea bilogica a_apei
Epurarea bilogica a_apei
 
Prezentare despre apa Terrei
Prezentare despre apa  TerreiPrezentare despre apa  Terrei
Prezentare despre apa Terrei
 
Apa
ApaApa
Apa
 
Apa de ghetar
Apa de ghetarApa de ghetar
Apa de ghetar
 
Ziua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umedeZiua mondiala a zonelor umede
Ziua mondiala a zonelor umede
 
Apa material teoretic
Apa material teoreticApa material teoretic
Apa material teoretic
 
Apa, esenta vietii
Apa, esenta vietiiApa, esenta vietii
Apa, esenta vietii
 
Petrescu et al., workshop Vladesti
Petrescu et al., workshop VladestiPetrescu et al., workshop Vladesti
Petrescu et al., workshop Vladesti
 
2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ
2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ
2005-2015 DECENIUL INTERNAŢIONAL AL PROGRAMULUI APĂ PENTRU VIAŢĂ
 

Recently uploaded

Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptxConcurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptxBibliotecaMickiewicz
 
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...Lucretia Birz
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 

Recently uploaded (7)

Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptxConcurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
Concurs de lectură: „Bătălia Cărților 16-18 ani” pptx
 
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
Publicatii ale fostilor elevi si profesori ai Colegiului Național „Horea, Clo...
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 

apa prezentare clasa a treia, apa in organism

  • 1. APA -PICĂTURA VIEȚII Prof. CORD MARILENA GEOGRAFIE,clasa VI-a Școala Gimnazială CĂLĂȚELE,CLUJ
  • 2. În naturã, APA se află, în toate stãrile de agregare:  -în stare lichidã (formã în care acoperã 2/3 din suprafaþa pãmântului; sub formã de mãri, oceane, râuri, fluvii, ape subterane);  -în stare solidã ( calote glaciare);  -în stare gazoasã (atmosfera conþine o cantitate considerabilã de apã, sub formã de vapori de apã, invizibili). APA- 71% din suprafața Pământului APA este factorul de mediu fără de care plantele, animalele şi oamenii nu ar putea trăi pe Pământ
  • 3.  Apa joacã un rol atât de important pentru viaţã, este substanta cea mai des intalnita pe Pamant si care ne insoteste in fiecare clipa a vietii. Un om consumă în timpul vieţii sale circa 60 000 de litri de apă, numai pentru băut, în medie 3 l apã/zi, iar corpul sãu are un conþinut de 60-70 apã. Un pom evaporã aproximativ 200 l apã/zi.  Ţesutul adipos şi oasele conţin 33 apã, muşchii 77, plãmânii şi rinichii 80, substanţa cenuşie 85, iar lichidele biologice: plasma 90, saliva 99,5.  Un om adult, cântãrind 70 kg conţine apã într-un procent de 65-70 din greutatea sa, adicã pânã la 50 kg apã.  Apa este un element fără de care oamenii, plantele, animalele, n-ar putea trăi. O persoană poate să trăiască aproximativ o lună fără mâncare, însă doar o săptămână fără apă. De multe ori noi, oamenii, risipim apa, fără să înțelegem importanța ei în existența noastră și a celorlalte viețuitoare.
  • 4. • Ajută digestia,controlează caloriil (hidratarea este foarte importantă), ofera pielii un aspect plăcut ,previne afecțiunile renale . Apa este folosită în gospodărie, în agricultură – pentru irigarea culturilor în fabrici – pentru diverse activităţi în producerea energiei electrice (în hidrocentrale) -transport naval - stingerea incendiilor -obținerea sării -relaxare și recreere - tratarea bolilor - practicarea pescuitului. -. Importanţa apei pentru OM
  • 5.  Apa este nu numai un constituent al organismelor vii dar joacã şi un rol extrem de important : -de regulator termic(prin transpiratie se evita supraincalzirea ) , -de irigator al ţesuturilor vii : seva bruta , seva elaborata si sangele transporta toate substantele prin corpul vietuitoarelor -de eliminare a produsilor toxici prin sudoare si urină.  Un adult normal trebuie sã absoarbã aproximativ 2,5-3 l apã/zi, preluaţi fie sub formã de bãuturi sau apã conţinutã în alimente.  Dacã ne raportãm la regnul vegetal, apa este conţinutã în :salate, castraveţi, andive, pepene (95) sau în roşii şi morcovi (90). Merele conţin 85 apã, cartofii 80.
  • 6. Apa potabilă Surse de apă potabilă: - apele de suprafaţă (izvoare, râuri, lacuri, mări) - apele subterane (oferă apa de cea mai bună calitate) Condiţii pe care trebuie să le îndeplinească apa potabilă: - Incoloră - Duritate totală 20° dg - Limpede - Să spumeze cu săpunul - Inodoră - Să nu întărească legumele la fiert - Cu gust plăcut - Puţin mineralizată - Ph 7-8 - Să nu conţină substanţe organice şi germeni patogeni
  • 7. 71% din suprafaţa Terrei este apa, din care mai puţin de 1% este apă potabilă sau dulce, care poate fi consumată în starea ei naturală. Cea mai mare parte din apa potabilă a planetei o putem găsi în gheţari. Circa 800 de milioane de oameni nu au acces la apă curată, arată un studiu al celor de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii.
  • 8. POLUAREAAPEI  Apa din natură trebuie să fie curată, adică să nu conţină substanţe toxice, dăunătoare vieţii.  Surse de poluare: - poluanţi industriali; - poluanţi agricoli; - resturi menajere; - ape reziduale menajere; - combustibilii din motoarele navelor; - substanţe radioactive.
  • 9.  Efectele poluării: - modificări climatice; - afectarea echilibrului ecologic; - afectarea vieţii omului (boli, epidemii); - afectarea vieţii animalelor şi a plantelor.  Respectarea legilor ţării în domeniul ocrotirii factorilor mediului înconjurător este o îndatorire a fiecărui om.
  • 10.