SlideShare a Scribd company logo
1 of 21
Ariile protejate
din Bazinul Hidrografic al Prutului:
realităţi şi perspective
Mişcarea Ecologistă din Moldova
Prezentare de Alecu Reniţă
Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova
Membru-corespondent al Academiei Naţionale
de Ştiinţe Ecologice
Scurt istoricScurt istoric
Prima lege pentru protecţia monumentelor naturii din Ţară a fost votată înPrima lege pentru protecţia monumentelor naturii din Ţară a fost votată în
1930, sunt luate sub protecţia statului 4 monumente1930, sunt luate sub protecţia statului 4 monumente..
În anul 1975, guvernul RSSM i-a sub ocrotire 584 de obiective şi complexeÎn anul 1975, guvernul RSSM i-a sub ocrotire 584 de obiective şi complexe
naturale, deşi Academia de Ştiinţe şi Societatea pentru Ocrotirea Naturiinaturale, deşi Academia de Ştiinţe şi Societatea pentru Ocrotirea Naturii
prezentase o listă mult mai mare şi complexă, inclusiv crearea Parculuiprezentase o listă mult mai mare şi complexă, inclusiv crearea Parcului
Naţional „Orhei”.Naţional „Orhei”.
Scurt istoricScurt istoric
În Ultimii 15 Ani, Suprafaţa Ariilor Naturale Protejate de Stat a Sporit
Semnificativ (De 12 ori).
În prezent sub ocrotirea statului sunt luate 12225 obiecte, extinse pe o
suprafaţă totală de 66467,3 ha, ceea ce reprezintă 1,96% din teritoriul
naţional.
Legislaţie, Strategii, Programe
Protecţia ariilor naturale protejate de Stat este reglementată de prevederile
Constituţiei, Legii RM privind protecţia mediului înconjurător, Legii RM
privind fondul ariilor naturale protejate de Stat, Hotărâri de Guvern,
regulamente, instrucţiuni, etc.
Republica Moldova a ratificat Convenţia cu privire la Diversitatea Biologică
(Rio de Janeiro, 1992) în anul 1995. În conformitate cu angajamentele
stipulate în ea, Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, în colaborare cu
specialiştii din diferite instituţii şi organizaţii, au elaborat Strategia şi Planul
de Acţiune în domeniul Conservării Diversităţii Biologice în R. Moldova.
http://www.bsapm.dnt.md
Arii Protejate
din Bazinul
Hidrografic
Prut
Rezervaţia ştiinţifică "Prutul de Jos"
Fondată în 1991, suprafaţă - 1991 ha
Rezervaţiile Ştiinţifice din Bazinul
Hidrografic Prut
Rezervaţia Ştiinţifică “Plaiul
Fagului”
Fondată în 1991, suprafaţa – 5642 ha
Rezervaţia ştiinţifică „Pădurea
Domnească”
Fondată în 1993, suprafaţa 6032 ha
Patrimoniul natural din Valea
Prutului de Mijloc
Valea Prutului de Mijloc - una dintre cele mai pitoreşti văi din spaţiul
carpato-danubiano-pontic.
Teritoriul Prutului de Mijloc face parte din marea treaptă a platourilor şi
dealurilor din faţa Carpaţilor, purtând amprenta unei evoluţii îndelungate
şi complexe, a condiţiilor variate în care s-au manifestat factori
geografici în dinamica actuală a acestora.
Peştera “Emil Racoviţă” – rezervaţie speologică
La ora actuală sunt cunoscute şi cartate cca 90 km de
labirinturi şi tuneluri, situate în 3-4 nivele.
Pereţii labirinturilor sunt formaţi din gips cristalizat de
culoare albă, gri, oranj, maro.
Peisajele mirifice sunt completate armonios de cele peste 20 de lacuri
subterane: “Lacul Verde”, “Lacul Hipopotamilor”, “O gură de apă” şi multe
altele.
Toltrele Prutului - un fenomen natural
cu valoare de unicat în Europa
“Toltrele Prutului”
În partea de nord-vest a Republicii Moldova întâlnim peisaje de o
frumuseţe rară. Râurile mici – Larga, Vilia, Lopatnic, Draghişte,
Racovăţ, Ciuhur, Camenca - afluenţi din stânga Prutului, sapă canioane
adânci printre stâncile acoperite cu muşchi. Acestea sunt recifi de
milioane de ani formaţi din rămăşiţele unor variate organisme: alge
marine, corali, arici de mare, scoici şi alte organisme marine.
Brâul Coralier: o filă din istoria planetei
Pe teritoriul judeţelor Edineţ şi Bălţi se întâlnesc lanţurile
toltrelor de calcar, în grotele şi peşterile cărora locuia
odinioară omul preistoric. Ele reprezintă formaţiuni
geologice cu valoare de unicat.
Acest complex de stânci format din recife tortone şi
subsarmate poartă denumirea de Toltrele Prutului.
Stânca lui Ciuntu
Alături de satul Caracuşenii Vechi se află două formaţiuni
recifale, declarate monumente ale naturii: Atolul Mare şi
Atolul Mic, vestigii ale Mării Tortoniene datate cu 18 - 20
milioane de ani în urmă.
Mai aproape de gura râului Ciuhur, la marginea de răsărit a satului
Duruitoarea, s-au păstrat grotele - cele mai vechi locuinţe ale omului
- şi o strâmtoare unică în felul ei. Pentru ştiinţă, strâmtoarea
Duruitoarea reprezintă o preţioasă valoare atât din punct de vedere
al formaţiei geologice, cât şi ca loc de colectare a rămăşiţelor
paleontologice şi mai ales ca monument arheologic. 
Strâmtoarea Duruitoarea
Reciful Buteşti
Reciful Buteşti este străbătut de o mulţime de peşteri şi
grote. În ele au fost găsite oase de cai, zimbri, tigri, lei,
rinoceri mamut, urşi de cavernă, iar în unele grote chiar şi
rămăşiţe ale culturii materiale din paleolitul timpuriu.
Stânca ŢiglăuStânca Ţiglău
Deşi luate sub protecţia statului prin hotărâri şi legi din 
anii 1975 şi 1998, “Stâncile Prutului” suportă în ultimii ani o 
adevărată  ofensivă  a  ignoranţei,  lăcomiei  şi  nepăsării 
autorităţilor centrale şi locale.
Reciful din pădurea Feteşti 
Grupuri de pietrari distrug stâncile luate sub protecţia 
statului,  necunoscând  valoarea  şi  importanţa  acestor 
monumente ale naturii fără de pereche în Europa.  
Sugestii pentru extinderea Ariilor Protejate peSugestii pentru extinderea Ariilor Protejate pe
teritoriul RMteritoriul RM
 Reciful Larga, situat la distanţa de 1.5 – 2 km de lângă satul Larga. Este cel mai nord-vestic recif alReciful Larga, situat la distanţa de 1.5 – 2 km de lângă satul Larga. Este cel mai nord-vestic recif al
toltrelor Prutului din Republica Moldova.toltrelor Prutului din Republica Moldova.
 Lanţul de recife din parcul Pavlovca, cu o suprafaţă de 2 ha, situat pe malul stâng al râuleţuluiLanţul de recife din parcul Pavlovca, cu o suprafaţă de 2 ha, situat pe malul stâng al râuleţului
Colontur, afluent al râului Larga.Colontur, afluent al râului Larga.
 Dezgolirea de lângă satul Şirăuţi, situat pe malul râului Larga la 1.5 km de sat.Dezgolirea de lângă satul Şirăuţi, situat pe malul râului Larga la 1.5 km de sat.
 Recifele de lângă satul Cotiujeni - pe o suprafaţa de 10 ha sunt 4 recife de diferite vârste.Recifele de lângă satul Cotiujeni - pe o suprafaţa de 10 ha sunt 4 recife de diferite vârste.
 Defileul de la Berlinţi, situat pe malul râuleţului Rosoşeni, afluent al râului Vilia cu o suprafaţă deDefileul de la Berlinţi, situat pe malul râuleţului Rosoşeni, afluent al râului Vilia cu o suprafaţă de
50 ha.50 ha.
 Reciful din landşaftul Teţcani.Reciful din landşaftul Teţcani.
 Recifele de lângă Briceni, se găsesc pe malul stâng al râului Lopatnic, cu o suprafaţă de 24ha.Recifele de lângă Briceni, se găsesc pe malul stâng al râului Lopatnic, cu o suprafaţă de 24ha.
 Recifele de la Caracuşenii-Vechi, compuse din 2 atoli şi malul stâng abrupt al râului Lopatnic, cuRecifele de la Caracuşenii-Vechi, compuse din 2 atoli şi malul stâng abrupt al râului Lopatnic, cu
suprafaţa de 135 ha.suprafaţa de 135 ha.
 Monumente geologice de pe râului Lopatnic, situate între satele Caracuşenii-Vechi şi Corjeuţi,Monumente geologice de pe râului Lopatnic, situate între satele Caracuşenii-Vechi şi Corjeuţi,
reprezentate prin 5 defileuri.reprezentate prin 5 defileuri.
 Recifele din Colicăuţi, situate mai la sud de satul Colicăuţi, pe malul stâng al râului Draghişte, cu oRecifele din Colicăuţi, situate mai la sud de satul Colicăuţi, pe malul stâng al râului Draghişte, cu o
suprafaţă de 3 ha.suprafaţă de 3 ha.
 Recifele din Trestieni, la est de satul Trestieni, pe malul stâng al râului Draghişte la vest de şoseauaRecifele din Trestieni, la est de satul Trestieni, pe malul stâng al râului Draghişte la vest de şoseaua
Edineţ - Briceni, are suprafaţa de 5 ha.Edineţ - Briceni, are suprafaţa de 5 ha.
 Reciful din pădurea Feteşti, pe malul stâng al râului Draghişte, la marginea nordică a pădurii.Reciful din pădurea Feteşti, pe malul stâng al râului Draghişte, la marginea nordică a pădurii.
 Canion pe râul Draghişte, lângă pădurea Feteşti.Canion pe râul Draghişte, lângă pădurea Feteşti.
 Amfiteatrul Feteşti, care înconjoară de la nord, vest şi est satul Feteşti, adâncimea de 100 m.Amfiteatrul Feteşti, care înconjoară de la nord, vest şi est satul Feteşti, adâncimea de 100 m.
 Reciful Cepeleuţi, care se găseşte în pădurea Ciocoiţa, pe malul stâng al râului Racovăţ.Reciful Cepeleuţi, care se găseşte în pădurea Ciocoiţa, pe malul stâng al râului Racovăţ.
 Reciful de lângă satul Gordineşti - se găseşte lângă al 3-lea meandru al râului Racovăţ de la satulReciful de lângă satul Gordineşti - se găseşte lângă al 3-lea meandru al râului Racovăţ de la satul
Gordineşti în pădure, cu suprafaţa de 30 ha, lungimea de la nord la est 1 km, lăţimea 250 m, înălţimeaGordineşti în pădure, cu suprafaţa de 30 ha, lungimea de la nord la est 1 km, lăţimea 250 m, înălţimea
70m.70m.
 O porţiune de canion pe râul Racovăţ, situat la al 4-lea meandru al râului, la 2 km spre sud de la reciful deO porţiune de canion pe râul Racovăţ, situat la al 4-lea meandru al râului, la 2 km spre sud de la reciful de
lângă satul Gordineşti, în pădure, suprafaţa 37 ha.lângă satul Gordineşti, în pădure, suprafaţa 37 ha.
 Corpul de recife de la confluenţa râului Racovăţ cu râuleţul Bogda, la 0,5 km spre nord de la confluenţaCorpul de recife de la confluenţa râului Racovăţ cu râuleţul Bogda, la 0,5 km spre nord de la confluenţa
râului Racovăţ cu afluentul său râuleţul Bogda.râului Racovăţ cu afluentul său râuleţul Bogda.
 Canion de la confluenţa râului Racovăţ cu râuleţul Bogda, este o prelungire a monumentului precedent,Canion de la confluenţa râului Racovăţ cu râuleţul Bogda, este o prelungire a monumentului precedent,
suprafaţa 100 ha, adâncimea 125 m, lungimea 750 m, în stânci grote, pe malul drept se găseşte o stâncăsuprafaţa 100 ha, adâncimea 125 m, lungimea 750 m, în stânci grote, pe malul drept se găseşte o stâncă
înaltă 210 m.înaltă 210 m.
 Hârtopul Gheredeevca, un hârtop neobişnuit pentru zona toltrelor, lungimea 2 km, lăţimea 0,5 km,Hârtopul Gheredeevca, un hârtop neobişnuit pentru zona toltrelor, lungimea 2 km, lăţimea 0,5 km,
adâncimea 60 m.adâncimea 60 m.
 Corpul de recife din satul Paladea, se găseşte mai la sud de sat pe malul stâng al râului Ciuhur, cu oCorpul de recife din satul Paladea, se găseşte mai la sud de sat pe malul stâng al râului Ciuhur, cu o
suprafaţă de 5 ha. Cel mai nordic recif din toltrele Prutului.suprafaţă de 5 ha. Cel mai nordic recif din toltrele Prutului.
 Reciful Bârlădeni, situat la nord de satul Bârlădeni pe malul stâng al râului.Reciful Bârlădeni, situat la nord de satul Bârlădeni pe malul stâng al râului.
 Reciful Goleni, se găseşte la sud de satul Goleni, pe malul stâng, pe o suprafaţă de 2 ha, în calcarul dintreReciful Goleni, se găseşte la sud de satul Goleni, pe malul stâng, pe o suprafaţă de 2 ha, în calcarul dintre
recife s-au găsit un con de pin şi alte impresiuni de plante.recife s-au găsit un con de pin şi alte impresiuni de plante.
 Canioanele Pociumbeni - 2 canioane, nordic şi sudic, pe o suprafaţă de 60 ha, sunt poarta de intrare înCanioanele Pociumbeni - 2 canioane, nordic şi sudic, pe o suprafaţă de 60 ha, sunt poarta de intrare în
toltre din cursul inferior al râului Ciuhur.toltre din cursul inferior al râului Ciuhur.
 Reciful de lângă satul Druţă, cu suprafaţă de 100ha, situat pe malul stâng al Ciuhurului, cu lungimea de 1Reciful de lângă satul Druţă, cu suprafaţă de 100ha, situat pe malul stâng al Ciuhurului, cu lungimea de 1
km de la sud spre est, lăţimea 0,75 km, înălţimea 75 m.km de la sud spre est, lăţimea 0,75 km, înălţimea 75 m.
 Grupul de recife de lângă satul Horodişte, se găseşte la nord, sud şi vest de satul Horodişte, de-a lungulGrupul de recife de lângă satul Horodişte, se găseşte la nord, sud şi vest de satul Horodişte, de-a lungul
cursului Ciuhurului, pe o suprafaţă de 140 ha. Grupul este compus dintr-un masiv cu lacul Bulhac, uncursului Ciuhurului, pe o suprafaţă de 140 ha. Grupul este compus dintr-un masiv cu lacul Bulhac, un
canion şi o stâncă "Deal".canion şi o stâncă "Deal".
 Reciful de la Costeşti "Stânca", situat la sud-est de satul Costeşti, pe malul stâng al râului Ciuhur şi râuluiReciful de la Costeşti "Stânca", situat la sud-est de satul Costeşti, pe malul stâng al râului Ciuhur şi râului
Prut, cu o suprafaţă de 100 ha.Prut, cu o suprafaţă de 100 ha.
 Alunecările de teren de lângă satul Brânzenii-Noi, se găsesc pe malul stâng al râului Camenca, pe oAlunecările de teren de lângă satul Brânzenii-Noi, se găsesc pe malul stâng al râului Camenca, pe o
suprafaţă de 50 ha. Alunecările de teren ocupă aproximativ 1200 m de-a lungul râului.suprafaţă de 50 ha. Alunecările de teren ocupă aproximativ 1200 m de-a lungul râului.
 Oncoidele de la Halahora de Sus, situate pe malul stâng al râului Racovăţul Uscat, suprafaţa 5 ha, lângăOncoidele de la Halahora de Sus, situate pe malul stâng al râului Racovăţul Uscat, suprafaţa 5 ha, lângă
şoseaua Bălţi-Briceni.şoseaua Bălţi-Briceni.
Perspective: Un Parc NaţionalPerspective: Un Parc Naţional
TransfrontierTransfrontier „„Prutul de MijlocPrutul de Mijloc””
Deşi luate sub ocrotirea statului ca arii protejate şi monumente aleDeşi luate sub ocrotirea statului ca arii protejate şi monumente ale
naturii, aceste perle ale patrimoniului natural se află în pericol denaturii, aceste perle ale patrimoniului natural se află în pericol de
distrugere ireversibilă, fiindcă autorităţile şi comunităţile locale nudistrugere ireversibilă, fiindcă autorităţile şi comunităţile locale nu
conştientizează valoarea şi importanţa lor naţională şi continentală.conştientizează valoarea şi importanţa lor naţională şi continentală.
Pentru a le salva de la pieire şi a le pune în circuitul turismului rural şiPentru a le salva de la pieire şi a le pune în circuitul turismului rural şi
ecologic, propunem ca o soluţie reală crearea Parcului Naţional “Prutulecologic, propunem ca o soluţie reală crearea Parcului Naţional “Prutul
de Mijloc” în baza rezervaţiei ştiinţifice “Pădurea Domnească” şi ade Mijloc” în baza rezervaţiei ştiinţifice “Pădurea Domnească” şi a
tuturor ariilor şi monumentelor naturale protejate de stat.tuturor ariilor şi monumentelor naturale protejate de stat.
Proiectul regional transfrontier „Abordarea unitară la nivel de BazinProiectul regional transfrontier „Abordarea unitară la nivel de Bazin
Hidrografic Prut pentru reducerea nutrienţilor şi cooperareHidrografic Prut pentru reducerea nutrienţilor şi cooperare
transfrontieră” este un impuls serios pentru a porni la un drum lung, dartransfrontieră” este un impuls serios pentru a porni la un drum lung, dar
pe care cu cât mai repede îl începem, cu atât vom avea rezultate maipe care cu cât mai repede îl începem, cu atât vom avea rezultate mai
bune.bune.
În loc de concluziiÎn loc de concluzii
Ariile protejate din Bazinul Hidrografic Prut pot ajunge într-un viitorAriile protejate din Bazinul Hidrografic Prut pot ajunge într-un viitor
apropiat nuclee ale cooperării transfrontiere pe direcţiile:apropiat nuclee ale cooperării transfrontiere pe direcţiile:
• Investigaţii ştiinţifice
• Instruirea specialiştilor ce activează în domeniul ariilor protejate şi organizarea unor
tabere mixte de vară.
• Elaborarea şi organizarea unei reţele comune informaţionale la nivel de BHP.
• Crearea sistemului GIS pentru ariile protejate din Bazinul Hidrografic Prut.
• Ariile protejate ar urma să devină Centre de informare şi educaţie ecologică .
• Elaborarea şi dezvoltarea unui program editorial comun de promovare a patrimoniului
natural şi spiritual din Bazinul Hidrografic Prut.
• Organizarea unui spaţiu informaţional comun .
• Elaborarea unui îndrumar practic de participare a publicului la luarea deciziilor de
mediu.
• Elaborarea şi implementarea unui program regional transfrontier de participare
publică în problemele de mediu şi de valorificare durabilă a ariilor protejate.
• Organizare de întruniri, traininguri, conferinţe, forumuri mixte în BHP.
Mişcarea Ecologistă din Moldova
Sădeşte un arbore, curăţă un izvor, îngrijeşte pământul careSădeşte un arbore, curăţă un izvor, îngrijeşte pământul care
te ţine. Leagă-ţi viaţa dete ţine. Leagă-ţi viaţa de Mişcarea Ecologistă din MoldovaMişcarea Ecologistă din Moldova şişi
apără-ţi de distrugere codrii, apele, pământul. Nu uita: deapără-ţi de distrugere codrii, apele, pământul. Nu uita: de
fiecare din noi depinde viitorul copiilor noştri şi al acesteifiecare din noi depinde viitorul copiilor noştri şi al acestei
ţăriţări.
Va mulţumim pentru atenţie!Va mulţumim pentru atenţie!
Mai multă informaţie despre Mişcarea Ecologistă
găsiţi:
www.mem.md
E-mail:mem@mem.md; ioana@mem.md
Tel: 0373 2 23 71 57;
Fax: 0373 2 23 24 08

More Related Content

What's hot

Sistemul muscular -Prezentare PowerPoint
Sistemul muscular -Prezentare PowerPointSistemul muscular -Prezentare PowerPoint
Sistemul muscular -Prezentare PowerPointOctavian Rusu
 
Romania in perioada interbelica
Romania in perioada interbelicaRomania in perioada interbelica
Romania in perioada interbelicaAgnes Iacob
 
Obiectivele si functiile comunicarii
Obiectivele si functiile comunicariiObiectivele si functiile comunicarii
Obiectivele si functiile comunicariiRodica B
 
Dalai lama -_arta_fericirii
Dalai lama -_arta_fericiriiDalai lama -_arta_fericirii
Dalai lama -_arta_fericiriiGabriel Mihoc
 
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxPOLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxVictoriaPancenco
 
Protectia mediului material didactic
Protectia mediului  material didacticProtectia mediului  material didactic
Protectia mediului material didacticDenis Lanciu
 
Apele Republicii Moldova
Apele Republicii MoldovaApele Republicii Moldova
Apele Republicii MoldovaIrinaSofianu
 
Rezervatii naturale
Rezervatii naturaleRezervatii naturale
Rezervatii naturalestefanmoraru
 
Geografie padurea ecuatoriala
Geografie padurea ecuatorialaGeografie padurea ecuatoriala
Geografie padurea ecuatorialaionutnastase20
 
Mediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 cMediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 cProf de Geografie
 
Mediul temperat rece 11C ( Nicolae Andrei Niculae Mihaela)
Mediul temperat rece 11C  ( Nicolae Andrei Niculae Mihaela)Mediul temperat rece 11C  ( Nicolae Andrei Niculae Mihaela)
Mediul temperat rece 11C ( Nicolae Andrei Niculae Mihaela)Prof de Geografie
 
Metode didactice folosite in predarea stem
Metode didactice folosite in predarea stemMetode didactice folosite in predarea stem
Metode didactice folosite in predarea stemNectara Mircioaga
 
Rezervatia codrii
Rezervatia codriiRezervatia codrii
Rezervatia codriiIon Chiriac
 
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiHolocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiCristian Ghinghes
 

What's hot (20)

Sistemul muscular -Prezentare PowerPoint
Sistemul muscular -Prezentare PowerPointSistemul muscular -Prezentare PowerPoint
Sistemul muscular -Prezentare PowerPoint
 
Romania in perioada interbelica
Romania in perioada interbelicaRomania in perioada interbelica
Romania in perioada interbelica
 
Obiectivele si functiile comunicarii
Obiectivele si functiile comunicariiObiectivele si functiile comunicarii
Obiectivele si functiile comunicarii
 
Dalai lama -_arta_fericirii
Dalai lama -_arta_fericiriiDalai lama -_arta_fericirii
Dalai lama -_arta_fericirii
 
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptxPOLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
POLUAREA MEDIULUI PREZENTARE PT ELEVI.pptx
 
Pod dobrogei
Pod dobrogeiPod dobrogei
Pod dobrogei
 
Protectia mediului material didactic
Protectia mediului  material didacticProtectia mediului  material didactic
Protectia mediului material didactic
 
Apele Republicii Moldova
Apele Republicii MoldovaApele Republicii Moldova
Apele Republicii Moldova
 
Rezervatii naturale
Rezervatii naturaleRezervatii naturale
Rezervatii naturale
 
Geografie padurea ecuatoriala
Geografie padurea ecuatorialaGeografie padurea ecuatoriala
Geografie padurea ecuatoriala
 
Mediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 cMediul temperat oceanic 11 c
Mediul temperat oceanic 11 c
 
Prezentare 8 martie
Prezentare 8 martiePrezentare 8 martie
Prezentare 8 martie
 
Sangele
SangeleSangele
Sangele
 
Mediul temperat rece 11C ( Nicolae Andrei Niculae Mihaela)
Mediul temperat rece 11C  ( Nicolae Andrei Niculae Mihaela)Mediul temperat rece 11C  ( Nicolae Andrei Niculae Mihaela)
Mediul temperat rece 11C ( Nicolae Andrei Niculae Mihaela)
 
Stil de viata sanatos
Stil de viata sanatosStil de viata sanatos
Stil de viata sanatos
 
12A_Norvegia
12A_Norvegia12A_Norvegia
12A_Norvegia
 
Prezentare power point
Prezentare power pointPrezentare power point
Prezentare power point
 
Metode didactice folosite in predarea stem
Metode didactice folosite in predarea stemMetode didactice folosite in predarea stem
Metode didactice folosite in predarea stem
 
Rezervatia codrii
Rezervatia codriiRezervatia codrii
Rezervatia codrii
 
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istorieiHolocaustul - moment de rememorare a istoriei
Holocaustul - moment de rememorare a istoriei
 

Viewers also liked

Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldovaCea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldovaVeronica Drg
 
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceuManual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceuzibo.ro
 
Power point poluare.
Power point poluare.Power point poluare.
Power point poluare.Ana Maria
 
factorii de poluare
factorii de poluarefactorii de poluare
factorii de poluareirinush
 
Sănătatea mediului
Sănătatea mediuluiSănătatea mediului
Sănătatea mediuluistefanmoraru
 
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjuratorImpactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjuratorCostas Cristu
 
Protectia mediului inconjurator
Protectia mediului inconjuratorProtectia mediului inconjurator
Protectia mediului inconjuratorRebeca Bularu
 

Viewers also liked (10)

Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldovaCea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
Cea mai veche rezervatie stiintifica din moldova
 
Rezervația științifică „Codrii"
Rezervația științifică „Codrii"Rezervația științifică „Codrii"
Rezervația științifică „Codrii"
 
Arii protejate
Arii protejate Arii protejate
Arii protejate
 
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceuManual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
Manual de ecologie. GRATUIT. Pentru scoala generala si liceu
 
Poluarea
PoluareaPoluarea
Poluarea
 
Power point poluare.
Power point poluare.Power point poluare.
Power point poluare.
 
factorii de poluare
factorii de poluarefactorii de poluare
factorii de poluare
 
Sănătatea mediului
Sănătatea mediuluiSănătatea mediului
Sănătatea mediului
 
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjuratorImpactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
Impactul activitatilor antropice asupra mediului inconjurator
 
Protectia mediului inconjurator
Protectia mediului inconjuratorProtectia mediului inconjurator
Protectia mediului inconjurator
 

Similar to Alecu Renita, Ariile protejate din bazinul hidrografic al Prutului. Realitati si perspective

Ariile naturale protejate de stat din raionul Falesti
Ariile naturale protejate de stat din raionul FalestiAriile naturale protejate de stat din raionul Falesti
Ariile naturale protejate de stat din raionul FalestiEcoFalesti
 
Parcul Național Cozia.pptx
Parcul Național Cozia.pptxParcul Național Cozia.pptx
Parcul Național Cozia.pptxRyannaMaria
 
Prezentare biologie arama andreea_viii_a
Prezentare biologie  arama andreea_viii_aPrezentare biologie  arama andreea_viii_a
Prezentare biologie arama andreea_viii_avioletaauroraarama
 
Rezervaţii naturale din judeţul prahova
Rezervaţii naturale din judeţul  prahovaRezervaţii naturale din judeţul  prahova
Rezervaţii naturale din judeţul prahovascmargineni
 
Radu claudia class
Radu claudia classRadu claudia class
Radu claudia classclausss1
 
O.c. claudia
O.c. claudiaO.c. claudia
O.c. claudiaclausss1
 
Ocrotirea mediului
Ocrotirea mediuluiOcrotirea mediului
Ocrotirea mediuluiclausss1
 
0 parcuri 2ppt
0 parcuri 2ppt0 parcuri 2ppt
0 parcuri 2pptclausss1
 
0 parcuri 2ppt
0 parcuri 2ppt0 parcuri 2ppt
0 parcuri 2pptclausss1
 
Ocrotirea mediului class
Ocrotirea mediului classOcrotirea mediului class
Ocrotirea mediului classclausss1
 
parcuri_si_rezervatii_naturale.pptx
parcuri_si_rezervatii_naturale.pptxparcuri_si_rezervatii_naturale.pptx
parcuri_si_rezervatii_naturale.pptxLorenaRoanta
 
7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romaniaStildeviata .com
 
7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romaniaMircea Tivadar
 
UNELE ASPECTE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE ALE REZERVAŢIEI PEISAGISTICE TREBUJENI ...
UNELE ASPECTE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE ALE REZERVAŢIEI PEISAGISTICE TREBUJENI ...UNELE ASPECTE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE ALE REZERVAŢIEI PEISAGISTICE TREBUJENI ...
UNELE ASPECTE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE ALE REZERVAŢIEI PEISAGISTICE TREBUJENI ...Ghenadie Sontu
 
România 7 minuni ale naturii
România   7 minuni ale naturiiRomânia   7 minuni ale naturii
România 7 minuni ale naturiiMaria ŢUCA
 
Rezervații naturale
Rezervații naturaleRezervații naturale
Rezervații naturalestefanmoraru
 
Tema Ariile naturale protejate din MRDNC.ppt
Tema Ariile naturale protejate din MRDNC.pptTema Ariile naturale protejate din MRDNC.ppt
Tema Ariile naturale protejate din MRDNC.pptCornel Popovici Sturza
 
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptxMadaZailic
 
Necunoscuta noastră Românie
Necunoscuta noastră RomânieNecunoscuta noastră Românie
Necunoscuta noastră RomânieCristiana Toma
 

Similar to Alecu Renita, Ariile protejate din bazinul hidrografic al Prutului. Realitati si perspective (20)

Ariile naturale protejate de stat din raionul Falesti
Ariile naturale protejate de stat din raionul FalestiAriile naturale protejate de stat din raionul Falesti
Ariile naturale protejate de stat din raionul Falesti
 
Parcul Național Cozia.pptx
Parcul Național Cozia.pptxParcul Național Cozia.pptx
Parcul Național Cozia.pptx
 
Prezentare biologie arama andreea_viii_a
Prezentare biologie  arama andreea_viii_aPrezentare biologie  arama andreea_viii_a
Prezentare biologie arama andreea_viii_a
 
Rezervaţii naturale din judeţul prahova
Rezervaţii naturale din judeţul  prahovaRezervaţii naturale din judeţul  prahova
Rezervaţii naturale din judeţul prahova
 
Radu claudia class
Radu claudia classRadu claudia class
Radu claudia class
 
O.c. claudia
O.c. claudiaO.c. claudia
O.c. claudia
 
Ocrotirea mediului
Ocrotirea mediuluiOcrotirea mediului
Ocrotirea mediului
 
0 parcuri 2ppt
0 parcuri 2ppt0 parcuri 2ppt
0 parcuri 2ppt
 
0 parcuri 2ppt
0 parcuri 2ppt0 parcuri 2ppt
0 parcuri 2ppt
 
Ocrotirea mediului class
Ocrotirea mediului classOcrotirea mediului class
Ocrotirea mediului class
 
241 471-1-sm (2)
241 471-1-sm (2)241 471-1-sm (2)
241 471-1-sm (2)
 
parcuri_si_rezervatii_naturale.pptx
parcuri_si_rezervatii_naturale.pptxparcuri_si_rezervatii_naturale.pptx
parcuri_si_rezervatii_naturale.pptx
 
7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania
 
7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania7 minuni ale_naturii_in_romania
7 minuni ale_naturii_in_romania
 
UNELE ASPECTE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE ALE REZERVAŢIEI PEISAGISTICE TREBUJENI ...
UNELE ASPECTE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE ALE REZERVAŢIEI PEISAGISTICE TREBUJENI ...UNELE ASPECTE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE ALE REZERVAŢIEI PEISAGISTICE TREBUJENI ...
UNELE ASPECTE GEOGRAFICE ŞI ECOLOGICE ALE REZERVAŢIEI PEISAGISTICE TREBUJENI ...
 
România 7 minuni ale naturii
România   7 minuni ale naturiiRomânia   7 minuni ale naturii
România 7 minuni ale naturii
 
Rezervații naturale
Rezervații naturaleRezervații naturale
Rezervații naturale
 
Tema Ariile naturale protejate din MRDNC.ppt
Tema Ariile naturale protejate din MRDNC.pptTema Ariile naturale protejate din MRDNC.ppt
Tema Ariile naturale protejate din MRDNC.ppt
 
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
437876818-Delta-Dunarii-Ppt-Final.pptx
 
Necunoscuta noastră Românie
Necunoscuta noastră RomânieNecunoscuta noastră Românie
Necunoscuta noastră Românie
 

More from Alianta INFONET

Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdfBuletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdfAlianta INFONET
 
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdfMONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdfAlianta INFONET
 
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022Alianta INFONET
 
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...Alianta INFONET
 
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слухаСтандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слухаAlianta INFONET
 
Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021Alianta INFONET
 
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr. 2 (30) 2021
Buletin informativ nr. 2 (30) 2021Buletin informativ nr. 2 (30) 2021
Buletin informativ nr. 2 (30) 2021Alianta INFONET
 
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021Alianta INFONET
 
Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021Alianta INFONET
 
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturiAccesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturiAlianta INFONET
 
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021Alianta INFONET
 
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votareAuditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votareAlianta INFONET
 
Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020Alianta INFONET
 
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020Alianta INFONET
 
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...Alianta INFONET
 
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”Alianta INFONET
 
Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020Alianta INFONET
 

More from Alianta INFONET (20)

Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdfBuletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
Buletin informativ Nr.1 (34) 2023.pdf
 
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdfMONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
MONITORUL DE BALATINA_nr.1_2023.pdf
 
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
Buletin informativ Nr 1 (33) 2022
 
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
Accessibility across borders. Standards of information accessibility for peop...
 
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слухаСтандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
Стандарты доступности информации для людей с нарушениями зрения и слуха
 
Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021Buletin informativ nr 4 (32) 2021
Buletin informativ nr 4 (32) 2021
 
Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021Buletin informativ nr 3 (31) 2021
Buletin informativ nr 3 (31) 2021
 
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
Sondaj on line - Accesibilitatea infrastructurală
 
Buletin informativ nr. 2 (30) 2021
Buletin informativ nr. 2 (30) 2021Buletin informativ nr. 2 (30) 2021
Buletin informativ nr. 2 (30) 2021
 
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
Dezbateri publice 6 7 iulie 2021
 
Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021Demers ASP & MJ din 01.07.2021
Demers ASP & MJ din 01.07.2021
 
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturiAccesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
Accesibilitatea infrastructurală – precondiție pentru realizarea altor drepturi
 
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
Buletin informativ nr. 1 (29) 2021
 
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votareAuditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
Auditul conditiilor de accesibilitate a 197 sectii de votare
 
Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020Buletin informativ nr 7 (28) 2020
Buletin informativ nr 7 (28) 2020
 
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
Buletin Informativ nr. 6 (27) 2020
 
Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020Buletin informativ nr.5 (26) 2020
Buletin informativ nr.5 (26) 2020
 
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
Analiza condițiilor de accesibilitate a Sectoarelor de Politie din Republica ...
 
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
Sondaj on-line „Acces Egal pentru Toți în incinta Sectoarelor de Poliție”
 
Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020Buletin informativ nr.4 (25) 2020
Buletin informativ nr.4 (25) 2020
 

Alecu Renita, Ariile protejate din bazinul hidrografic al Prutului. Realitati si perspective

  • 1. Ariile protejate din Bazinul Hidrografic al Prutului: realităţi şi perspective Mişcarea Ecologistă din Moldova Prezentare de Alecu Reniţă Preşedintele Mişcării Ecologiste din Moldova Membru-corespondent al Academiei Naţionale de Ştiinţe Ecologice
  • 2. Scurt istoricScurt istoric Prima lege pentru protecţia monumentelor naturii din Ţară a fost votată înPrima lege pentru protecţia monumentelor naturii din Ţară a fost votată în 1930, sunt luate sub protecţia statului 4 monumente1930, sunt luate sub protecţia statului 4 monumente.. În anul 1975, guvernul RSSM i-a sub ocrotire 584 de obiective şi complexeÎn anul 1975, guvernul RSSM i-a sub ocrotire 584 de obiective şi complexe naturale, deşi Academia de Ştiinţe şi Societatea pentru Ocrotirea Naturiinaturale, deşi Academia de Ştiinţe şi Societatea pentru Ocrotirea Naturii prezentase o listă mult mai mare şi complexă, inclusiv crearea Parculuiprezentase o listă mult mai mare şi complexă, inclusiv crearea Parcului Naţional „Orhei”.Naţional „Orhei”.
  • 3. Scurt istoricScurt istoric În Ultimii 15 Ani, Suprafaţa Ariilor Naturale Protejate de Stat a Sporit Semnificativ (De 12 ori). În prezent sub ocrotirea statului sunt luate 12225 obiecte, extinse pe o suprafaţă totală de 66467,3 ha, ceea ce reprezintă 1,96% din teritoriul naţional.
  • 4. Legislaţie, Strategii, Programe Protecţia ariilor naturale protejate de Stat este reglementată de prevederile Constituţiei, Legii RM privind protecţia mediului înconjurător, Legii RM privind fondul ariilor naturale protejate de Stat, Hotărâri de Guvern, regulamente, instrucţiuni, etc. Republica Moldova a ratificat Convenţia cu privire la Diversitatea Biologică (Rio de Janeiro, 1992) în anul 1995. În conformitate cu angajamentele stipulate în ea, Ministerul Ecologiei şi Resurselor Naturale, în colaborare cu specialiştii din diferite instituţii şi organizaţii, au elaborat Strategia şi Planul de Acţiune în domeniul Conservării Diversităţii Biologice în R. Moldova. http://www.bsapm.dnt.md
  • 6. Rezervaţia ştiinţifică "Prutul de Jos" Fondată în 1991, suprafaţă - 1991 ha Rezervaţiile Ştiinţifice din Bazinul Hidrografic Prut Rezervaţia Ştiinţifică “Plaiul Fagului” Fondată în 1991, suprafaţa – 5642 ha Rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească” Fondată în 1993, suprafaţa 6032 ha
  • 7. Patrimoniul natural din Valea Prutului de Mijloc Valea Prutului de Mijloc - una dintre cele mai pitoreşti văi din spaţiul carpato-danubiano-pontic. Teritoriul Prutului de Mijloc face parte din marea treaptă a platourilor şi dealurilor din faţa Carpaţilor, purtând amprenta unei evoluţii îndelungate şi complexe, a condiţiilor variate în care s-au manifestat factori geografici în dinamica actuală a acestora.
  • 8. Peştera “Emil Racoviţă” – rezervaţie speologică La ora actuală sunt cunoscute şi cartate cca 90 km de labirinturi şi tuneluri, situate în 3-4 nivele. Pereţii labirinturilor sunt formaţi din gips cristalizat de culoare albă, gri, oranj, maro. Peisajele mirifice sunt completate armonios de cele peste 20 de lacuri subterane: “Lacul Verde”, “Lacul Hipopotamilor”, “O gură de apă” şi multe altele.
  • 9. Toltrele Prutului - un fenomen natural cu valoare de unicat în Europa
  • 10. “Toltrele Prutului” În partea de nord-vest a Republicii Moldova întâlnim peisaje de o frumuseţe rară. Râurile mici – Larga, Vilia, Lopatnic, Draghişte, Racovăţ, Ciuhur, Camenca - afluenţi din stânga Prutului, sapă canioane adânci printre stâncile acoperite cu muşchi. Acestea sunt recifi de milioane de ani formaţi din rămăşiţele unor variate organisme: alge marine, corali, arici de mare, scoici şi alte organisme marine.
  • 11. Brâul Coralier: o filă din istoria planetei Pe teritoriul judeţelor Edineţ şi Bălţi se întâlnesc lanţurile toltrelor de calcar, în grotele şi peşterile cărora locuia odinioară omul preistoric. Ele reprezintă formaţiuni geologice cu valoare de unicat. Acest complex de stânci format din recife tortone şi subsarmate poartă denumirea de Toltrele Prutului.
  • 12. Stânca lui Ciuntu Alături de satul Caracuşenii Vechi se află două formaţiuni recifale, declarate monumente ale naturii: Atolul Mare şi Atolul Mic, vestigii ale Mării Tortoniene datate cu 18 - 20 milioane de ani în urmă.
  • 13. Mai aproape de gura râului Ciuhur, la marginea de răsărit a satului Duruitoarea, s-au păstrat grotele - cele mai vechi locuinţe ale omului - şi o strâmtoare unică în felul ei. Pentru ştiinţă, strâmtoarea Duruitoarea reprezintă o preţioasă valoare atât din punct de vedere al formaţiei geologice, cât şi ca loc de colectare a rămăşiţelor paleontologice şi mai ales ca monument arheologic.  Strâmtoarea Duruitoarea
  • 14. Reciful Buteşti Reciful Buteşti este străbătut de o mulţime de peşteri şi grote. În ele au fost găsite oase de cai, zimbri, tigri, lei, rinoceri mamut, urşi de cavernă, iar în unele grote chiar şi rămăşiţe ale culturii materiale din paleolitul timpuriu.
  • 16. Reciful din pădurea Feteşti  Grupuri de pietrari distrug stâncile luate sub protecţia  statului,  necunoscând  valoarea  şi  importanţa  acestor  monumente ale naturii fără de pereche în Europa.  
  • 17. Sugestii pentru extinderea Ariilor Protejate peSugestii pentru extinderea Ariilor Protejate pe teritoriul RMteritoriul RM  Reciful Larga, situat la distanţa de 1.5 – 2 km de lângă satul Larga. Este cel mai nord-vestic recif alReciful Larga, situat la distanţa de 1.5 – 2 km de lângă satul Larga. Este cel mai nord-vestic recif al toltrelor Prutului din Republica Moldova.toltrelor Prutului din Republica Moldova.  Lanţul de recife din parcul Pavlovca, cu o suprafaţă de 2 ha, situat pe malul stâng al râuleţuluiLanţul de recife din parcul Pavlovca, cu o suprafaţă de 2 ha, situat pe malul stâng al râuleţului Colontur, afluent al râului Larga.Colontur, afluent al râului Larga.  Dezgolirea de lângă satul Şirăuţi, situat pe malul râului Larga la 1.5 km de sat.Dezgolirea de lângă satul Şirăuţi, situat pe malul râului Larga la 1.5 km de sat.  Recifele de lângă satul Cotiujeni - pe o suprafaţa de 10 ha sunt 4 recife de diferite vârste.Recifele de lângă satul Cotiujeni - pe o suprafaţa de 10 ha sunt 4 recife de diferite vârste.  Defileul de la Berlinţi, situat pe malul râuleţului Rosoşeni, afluent al râului Vilia cu o suprafaţă deDefileul de la Berlinţi, situat pe malul râuleţului Rosoşeni, afluent al râului Vilia cu o suprafaţă de 50 ha.50 ha.  Reciful din landşaftul Teţcani.Reciful din landşaftul Teţcani.  Recifele de lângă Briceni, se găsesc pe malul stâng al râului Lopatnic, cu o suprafaţă de 24ha.Recifele de lângă Briceni, se găsesc pe malul stâng al râului Lopatnic, cu o suprafaţă de 24ha.  Recifele de la Caracuşenii-Vechi, compuse din 2 atoli şi malul stâng abrupt al râului Lopatnic, cuRecifele de la Caracuşenii-Vechi, compuse din 2 atoli şi malul stâng abrupt al râului Lopatnic, cu suprafaţa de 135 ha.suprafaţa de 135 ha.  Monumente geologice de pe râului Lopatnic, situate între satele Caracuşenii-Vechi şi Corjeuţi,Monumente geologice de pe râului Lopatnic, situate între satele Caracuşenii-Vechi şi Corjeuţi, reprezentate prin 5 defileuri.reprezentate prin 5 defileuri.  Recifele din Colicăuţi, situate mai la sud de satul Colicăuţi, pe malul stâng al râului Draghişte, cu oRecifele din Colicăuţi, situate mai la sud de satul Colicăuţi, pe malul stâng al râului Draghişte, cu o suprafaţă de 3 ha.suprafaţă de 3 ha.  Recifele din Trestieni, la est de satul Trestieni, pe malul stâng al râului Draghişte la vest de şoseauaRecifele din Trestieni, la est de satul Trestieni, pe malul stâng al râului Draghişte la vest de şoseaua Edineţ - Briceni, are suprafaţa de 5 ha.Edineţ - Briceni, are suprafaţa de 5 ha.  Reciful din pădurea Feteşti, pe malul stâng al râului Draghişte, la marginea nordică a pădurii.Reciful din pădurea Feteşti, pe malul stâng al râului Draghişte, la marginea nordică a pădurii.  Canion pe râul Draghişte, lângă pădurea Feteşti.Canion pe râul Draghişte, lângă pădurea Feteşti.  Amfiteatrul Feteşti, care înconjoară de la nord, vest şi est satul Feteşti, adâncimea de 100 m.Amfiteatrul Feteşti, care înconjoară de la nord, vest şi est satul Feteşti, adâncimea de 100 m.  Reciful Cepeleuţi, care se găseşte în pădurea Ciocoiţa, pe malul stâng al râului Racovăţ.Reciful Cepeleuţi, care se găseşte în pădurea Ciocoiţa, pe malul stâng al râului Racovăţ.
  • 18.  Reciful de lângă satul Gordineşti - se găseşte lângă al 3-lea meandru al râului Racovăţ de la satulReciful de lângă satul Gordineşti - se găseşte lângă al 3-lea meandru al râului Racovăţ de la satul Gordineşti în pădure, cu suprafaţa de 30 ha, lungimea de la nord la est 1 km, lăţimea 250 m, înălţimeaGordineşti în pădure, cu suprafaţa de 30 ha, lungimea de la nord la est 1 km, lăţimea 250 m, înălţimea 70m.70m.  O porţiune de canion pe râul Racovăţ, situat la al 4-lea meandru al râului, la 2 km spre sud de la reciful deO porţiune de canion pe râul Racovăţ, situat la al 4-lea meandru al râului, la 2 km spre sud de la reciful de lângă satul Gordineşti, în pădure, suprafaţa 37 ha.lângă satul Gordineşti, în pădure, suprafaţa 37 ha.  Corpul de recife de la confluenţa râului Racovăţ cu râuleţul Bogda, la 0,5 km spre nord de la confluenţaCorpul de recife de la confluenţa râului Racovăţ cu râuleţul Bogda, la 0,5 km spre nord de la confluenţa râului Racovăţ cu afluentul său râuleţul Bogda.râului Racovăţ cu afluentul său râuleţul Bogda.  Canion de la confluenţa râului Racovăţ cu râuleţul Bogda, este o prelungire a monumentului precedent,Canion de la confluenţa râului Racovăţ cu râuleţul Bogda, este o prelungire a monumentului precedent, suprafaţa 100 ha, adâncimea 125 m, lungimea 750 m, în stânci grote, pe malul drept se găseşte o stâncăsuprafaţa 100 ha, adâncimea 125 m, lungimea 750 m, în stânci grote, pe malul drept se găseşte o stâncă înaltă 210 m.înaltă 210 m.  Hârtopul Gheredeevca, un hârtop neobişnuit pentru zona toltrelor, lungimea 2 km, lăţimea 0,5 km,Hârtopul Gheredeevca, un hârtop neobişnuit pentru zona toltrelor, lungimea 2 km, lăţimea 0,5 km, adâncimea 60 m.adâncimea 60 m.  Corpul de recife din satul Paladea, se găseşte mai la sud de sat pe malul stâng al râului Ciuhur, cu oCorpul de recife din satul Paladea, se găseşte mai la sud de sat pe malul stâng al râului Ciuhur, cu o suprafaţă de 5 ha. Cel mai nordic recif din toltrele Prutului.suprafaţă de 5 ha. Cel mai nordic recif din toltrele Prutului.  Reciful Bârlădeni, situat la nord de satul Bârlădeni pe malul stâng al râului.Reciful Bârlădeni, situat la nord de satul Bârlădeni pe malul stâng al râului.  Reciful Goleni, se găseşte la sud de satul Goleni, pe malul stâng, pe o suprafaţă de 2 ha, în calcarul dintreReciful Goleni, se găseşte la sud de satul Goleni, pe malul stâng, pe o suprafaţă de 2 ha, în calcarul dintre recife s-au găsit un con de pin şi alte impresiuni de plante.recife s-au găsit un con de pin şi alte impresiuni de plante.  Canioanele Pociumbeni - 2 canioane, nordic şi sudic, pe o suprafaţă de 60 ha, sunt poarta de intrare înCanioanele Pociumbeni - 2 canioane, nordic şi sudic, pe o suprafaţă de 60 ha, sunt poarta de intrare în toltre din cursul inferior al râului Ciuhur.toltre din cursul inferior al râului Ciuhur.  Reciful de lângă satul Druţă, cu suprafaţă de 100ha, situat pe malul stâng al Ciuhurului, cu lungimea de 1Reciful de lângă satul Druţă, cu suprafaţă de 100ha, situat pe malul stâng al Ciuhurului, cu lungimea de 1 km de la sud spre est, lăţimea 0,75 km, înălţimea 75 m.km de la sud spre est, lăţimea 0,75 km, înălţimea 75 m.  Grupul de recife de lângă satul Horodişte, se găseşte la nord, sud şi vest de satul Horodişte, de-a lungulGrupul de recife de lângă satul Horodişte, se găseşte la nord, sud şi vest de satul Horodişte, de-a lungul cursului Ciuhurului, pe o suprafaţă de 140 ha. Grupul este compus dintr-un masiv cu lacul Bulhac, uncursului Ciuhurului, pe o suprafaţă de 140 ha. Grupul este compus dintr-un masiv cu lacul Bulhac, un canion şi o stâncă "Deal".canion şi o stâncă "Deal".  Reciful de la Costeşti "Stânca", situat la sud-est de satul Costeşti, pe malul stâng al râului Ciuhur şi râuluiReciful de la Costeşti "Stânca", situat la sud-est de satul Costeşti, pe malul stâng al râului Ciuhur şi râului Prut, cu o suprafaţă de 100 ha.Prut, cu o suprafaţă de 100 ha.  Alunecările de teren de lângă satul Brânzenii-Noi, se găsesc pe malul stâng al râului Camenca, pe oAlunecările de teren de lângă satul Brânzenii-Noi, se găsesc pe malul stâng al râului Camenca, pe o suprafaţă de 50 ha. Alunecările de teren ocupă aproximativ 1200 m de-a lungul râului.suprafaţă de 50 ha. Alunecările de teren ocupă aproximativ 1200 m de-a lungul râului.  Oncoidele de la Halahora de Sus, situate pe malul stâng al râului Racovăţul Uscat, suprafaţa 5 ha, lângăOncoidele de la Halahora de Sus, situate pe malul stâng al râului Racovăţul Uscat, suprafaţa 5 ha, lângă şoseaua Bălţi-Briceni.şoseaua Bălţi-Briceni.
  • 19. Perspective: Un Parc NaţionalPerspective: Un Parc Naţional TransfrontierTransfrontier „„Prutul de MijlocPrutul de Mijloc”” Deşi luate sub ocrotirea statului ca arii protejate şi monumente aleDeşi luate sub ocrotirea statului ca arii protejate şi monumente ale naturii, aceste perle ale patrimoniului natural se află în pericol denaturii, aceste perle ale patrimoniului natural se află în pericol de distrugere ireversibilă, fiindcă autorităţile şi comunităţile locale nudistrugere ireversibilă, fiindcă autorităţile şi comunităţile locale nu conştientizează valoarea şi importanţa lor naţională şi continentală.conştientizează valoarea şi importanţa lor naţională şi continentală. Pentru a le salva de la pieire şi a le pune în circuitul turismului rural şiPentru a le salva de la pieire şi a le pune în circuitul turismului rural şi ecologic, propunem ca o soluţie reală crearea Parcului Naţional “Prutulecologic, propunem ca o soluţie reală crearea Parcului Naţional “Prutul de Mijloc” în baza rezervaţiei ştiinţifice “Pădurea Domnească” şi ade Mijloc” în baza rezervaţiei ştiinţifice “Pădurea Domnească” şi a tuturor ariilor şi monumentelor naturale protejate de stat.tuturor ariilor şi monumentelor naturale protejate de stat. Proiectul regional transfrontier „Abordarea unitară la nivel de BazinProiectul regional transfrontier „Abordarea unitară la nivel de Bazin Hidrografic Prut pentru reducerea nutrienţilor şi cooperareHidrografic Prut pentru reducerea nutrienţilor şi cooperare transfrontieră” este un impuls serios pentru a porni la un drum lung, dartransfrontieră” este un impuls serios pentru a porni la un drum lung, dar pe care cu cât mai repede îl începem, cu atât vom avea rezultate maipe care cu cât mai repede îl începem, cu atât vom avea rezultate mai bune.bune.
  • 20. În loc de concluziiÎn loc de concluzii Ariile protejate din Bazinul Hidrografic Prut pot ajunge într-un viitorAriile protejate din Bazinul Hidrografic Prut pot ajunge într-un viitor apropiat nuclee ale cooperării transfrontiere pe direcţiile:apropiat nuclee ale cooperării transfrontiere pe direcţiile: • Investigaţii ştiinţifice • Instruirea specialiştilor ce activează în domeniul ariilor protejate şi organizarea unor tabere mixte de vară. • Elaborarea şi organizarea unei reţele comune informaţionale la nivel de BHP. • Crearea sistemului GIS pentru ariile protejate din Bazinul Hidrografic Prut. • Ariile protejate ar urma să devină Centre de informare şi educaţie ecologică . • Elaborarea şi dezvoltarea unui program editorial comun de promovare a patrimoniului natural şi spiritual din Bazinul Hidrografic Prut. • Organizarea unui spaţiu informaţional comun . • Elaborarea unui îndrumar practic de participare a publicului la luarea deciziilor de mediu. • Elaborarea şi implementarea unui program regional transfrontier de participare publică în problemele de mediu şi de valorificare durabilă a ariilor protejate. • Organizare de întruniri, traininguri, conferinţe, forumuri mixte în BHP.
  • 21. Mişcarea Ecologistă din Moldova Sădeşte un arbore, curăţă un izvor, îngrijeşte pământul careSădeşte un arbore, curăţă un izvor, îngrijeşte pământul care te ţine. Leagă-ţi viaţa dete ţine. Leagă-ţi viaţa de Mişcarea Ecologistă din MoldovaMişcarea Ecologistă din Moldova şişi apără-ţi de distrugere codrii, apele, pământul. Nu uita: deapără-ţi de distrugere codrii, apele, pământul. Nu uita: de fiecare din noi depinde viitorul copiilor noştri şi al acesteifiecare din noi depinde viitorul copiilor noştri şi al acestei ţăriţări. Va mulţumim pentru atenţie!Va mulţumim pentru atenţie! Mai multă informaţie despre Mişcarea Ecologistă găsiţi: www.mem.md E-mail:mem@mem.md; ioana@mem.md Tel: 0373 2 23 71 57; Fax: 0373 2 23 24 08

Editor's Notes

  1. Daca sunt deplasat stema RM …
  2. Rezervaţia ştiinţifică „Pădurea Domnească”