SlideShare a Scribd company logo
1 of 29
Apariţia şi răspândirea
creştinismului
Apariţia
creştinismului
Creştinismul a apărut în
Palestina (provincie romană).
Este credinţa într-un singur
Dumnezeu.
A fost creată de Iisus Hristos.
În sec al III-lea era deja destul
de răspândită în Imperiul roman,
iar astăzi are numărul cel mai
mare de credincioşi dintre toate
religiile existente.
Viaţa lui Iisus  S-a născut la Bethleem, în
anul 1, în timpul lui
Octavian Augustus.
 A trăit în Nazareth până la
30 de ani.
 Apoi începe să predice
cuvântul lui Dumnezeu în
Galileea, o provincie a
Palestinei.
 Pentru a arăta natura sa
divină, Iisus săvârşeşte
miracole.
 A fost răstignit în timpul lui
Tiberius, la 33 de ani.
Viaţa lui Iisus este povestită
în cele patru Evanghelii
cunoscute şi sub numele de
Noul Testament
Naşterea şi
botezul
Iisus predicând mulţimilor
Minunile Mântuitorului
Transformarea apei în vin
Pescuirea minunată
Mersul pe mare Potolirea furtunii
Vindecarea orbului din naştere
Înmulţirea pâinilor şi a peştilor
Învierea lui Lazăr
Valea Mării Moarte – loc important pentru creştini
Mesajul creştinismului
 Dragoste faţă de Dumnezeu
şi faţă de oameni, dreptate
şi curăţenie sufletească.
 Învăţătura creştină spune
că Dumnezeu este nemărginit
de bun, de drept, de iertător.
Iar cei de pe pământ care se
îngrijesc numai de fapte
bune vor avea parte de
viaţă veşnică.
 Celor slabi, săraci sau
persecutaţi li se promite
împărăţia cerurilor, a lui
Dumnezeu cel unic şi
atotputernic.
 Se adresa atât evreilor, cât
şi păgânilor, deopotrivă bogaţi
ori săraci. Iisus - păstorul cel bun
Cei 12 apostoli
Cina cea de taină
Dintre discipolii lui Iisus, 12 sunt aleşi pentru a duce mai
departe în întreaga lume noua învăţătură
Trădarea lui Iisus
Evreii
aşteptau
un Mesia
care să-i
elibereze
de sub
stăpânirea
romană.
De aceea
nu îl
recunosc.
Conside-
rându-l un
impostor,
îl predau
romanilor.
Judecata lui Pilat – Iisus
este condamnat la moarte
prin crucificare
Jertfa lui Iisus va deveni simbolul
central al religiei creştine
Drumul Crucii
Crucificarea
Învierea
Înălţarea la ceruri
Discipolii lui Iisus răspândesc vestea că la trei zile de la moarte se
va scula din morţi şi va urca la ceruri, căci el este Mesia care,
murind pe cruce, mântuieşte lumea. Astfel se naşte o nouă religie
care se va răspândi în întreg Imperiul Roman.
Răspândirea creştinismului
● Până în anul 325
● Până în anul 600
Persecutarea creştinilor
 Cauze:
- Romanii bogaţi nu acceptau înfrăţirea cu sclavii lor
- Creştinii refuzau să celebreze cultul împăratului
- Creştinismul era împotriva vărsărilor de sânge, iar imperiul se
putea menţine numai prin războaie
- Creştinii îi numeau pe toţi ceilalţi zei falşi, iar romanii se
temeau de răzbunarea acestora
■ De aceea creştinii erau consideraţi răi şi pe seama lor erau
puse toate nenorocirile imperiului: boli, incendii, secete, invazii
ale migratorilor.
 Creştinii sacrificaţi deveneau martiri.
 Astfel prigoniţi, creştinii îşi făceau rugăciunile pe ascuns (în
catacombe).
Împăraţi
persecutori
1
2
3
4 5
1. Nero
2. Domiţian
3. Traian
4. Marcus Aurelius
5. Diocleţian
Creştini aruncaţi în circuri ca pradă pentru animalele sălbatice
Creştini omorâţi prin lapidare (aruncare cu pietre)
Executarea creştinilor în timpul lui Nero
Nero pedepsind o femeie creştină
Crucificaţi, arşi pe rug,
pradă pentru fiarele
sălbatice
Catacombele romane
 În catacombe (galerii
subpământene) se pot
vedea şi astăzi firidele în
care erau aşezate sicriele
cu trupurile morţilor
înfăşurate în pânză,
pietrele de mormânt,
sălile de rugăciune,
scheletele celor care au
fost îngropaţi de vii de
către persecutori, picturi
ori inscripţii creştine.
Imagini din catacombe
Creştinismul – religie oficială
În 313, prin Edictul de la Milano,
Constantin cel Mare acordă
libertate de cult creştinilor
În 392, Theodosie cel Mare declară
creştinismul religie oficială a statului
roman
Comunităţile creştine
Comunităţile creştine sunt conduse de către preoţi,
care supraveghează cultul, apoi de episcopi, care sunt
atenţi la respectarea doctrinei şi a moravurilor.
Creştinismul astăzi

More Related Content

Similar to 9 Aparitia_si_raspandirea_crestinismului.ppt

Istoria bisericeasca universala semestru 2
Istoria bisericeasca universala semestru 2Istoria bisericeasca universala semestru 2
Istoria bisericeasca universala semestru 2Moldoveanu Sorin-Andrei
 
P.15,cr âciunul la armeni
P.15,cr âciunul la armeniP.15,cr âciunul la armeni
P.15,cr âciunul la armeniMircea Tivadar
 
101 profetii explicate
101   profetii explicate101   profetii explicate
101 profetii explicateBiro Bela
 
Sabatul controversa mondiala - part.i
Sabatul   controversa mondiala - part.iSabatul   controversa mondiala - part.i
Sabatul controversa mondiala - part.iPROADVENT .
 
Sfântul cel frumos, marele mucenic Hristofor. Sfânta Fotini, cea întocmai cu ...
Sfântul cel frumos, marele mucenic Hristofor. Sfânta Fotini, cea întocmai cu ...Sfântul cel frumos, marele mucenic Hristofor. Sfânta Fotini, cea întocmai cu ...
Sfântul cel frumos, marele mucenic Hristofor. Sfânta Fotini, cea întocmai cu ...Stea emy
 
Voi sunteti martorii mei 6 35 (1)
Voi sunteti martorii mei 6 35 (1)Voi sunteti martorii mei 6 35 (1)
Voi sunteti martorii mei 6 35 (1)florychetan
 
Curs svt i, sem 1 20187 2019 (3)
Curs svt i, sem 1 20187 2019 (3)Curs svt i, sem 1 20187 2019 (3)
Curs svt i, sem 1 20187 2019 (3)design_fac
 
Devierile morale ale milenilui iii
Devierile morale ale milenilui iiiDevierile morale ale milenilui iii
Devierile morale ale milenilui iiiMarian David
 
L 5 cruciade si catedrale
L 5 cruciade si catedrale L 5 cruciade si catedrale
L 5 cruciade si catedrale BotocanMira
 
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...Radu Teodorescu
 
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...RaduTeodorescu8
 
Sabatul controversa mondiala-part-l
Sabatul controversa mondiala-part-lSabatul controversa mondiala-part-l
Sabatul controversa mondiala-part-lIuliana Fartade
 
Viaţa şi timpurile Sfântului Ciprian al Cartaginei
 Viaţa şi timpurile Sfântului Ciprian al Cartaginei Viaţa şi timpurile Sfântului Ciprian al Cartaginei
Viaţa şi timpurile Sfântului Ciprian al CartagineiRadu Teodorescu
 
14.04.2013 de ce a venit iisus la noi - gladys bland
14.04.2013   de ce a venit iisus la noi - gladys bland14.04.2013   de ce a venit iisus la noi - gladys bland
14.04.2013 de ce a venit iisus la noi - gladys blandcatedralasfantulnicolae
 

Similar to 9 Aparitia_si_raspandirea_crestinismului.ppt (20)

Istoria bisericeasca universala semestru 2
Istoria bisericeasca universala semestru 2Istoria bisericeasca universala semestru 2
Istoria bisericeasca universala semestru 2
 
P.15,cr âciunul la armeni
P.15,cr âciunul la armeniP.15,cr âciunul la armeni
P.15,cr âciunul la armeni
 
101 profetii explicate
101   profetii explicate101   profetii explicate
101 profetii explicate
 
Sabatul controversa mondiala - part.i
Sabatul   controversa mondiala - part.iSabatul   controversa mondiala - part.i
Sabatul controversa mondiala - part.i
 
1902 05
1902 051902 05
1902 05
 
Sfântul cel frumos, marele mucenic Hristofor. Sfânta Fotini, cea întocmai cu ...
Sfântul cel frumos, marele mucenic Hristofor. Sfânta Fotini, cea întocmai cu ...Sfântul cel frumos, marele mucenic Hristofor. Sfânta Fotini, cea întocmai cu ...
Sfântul cel frumos, marele mucenic Hristofor. Sfânta Fotini, cea întocmai cu ...
 
Voi sunteti martorii mei 6 35 (1)
Voi sunteti martorii mei 6 35 (1)Voi sunteti martorii mei 6 35 (1)
Voi sunteti martorii mei 6 35 (1)
 
Bizant
BizantBizant
Bizant
 
Curs svt i, sem 1 20187 2019 (3)
Curs svt i, sem 1 20187 2019 (3)Curs svt i, sem 1 20187 2019 (3)
Curs svt i, sem 1 20187 2019 (3)
 
Devierile morale ale milenilui iii
Devierile morale ale milenilui iiiDevierile morale ale milenilui iii
Devierile morale ale milenilui iii
 
L 5 cruciade si catedrale
L 5 cruciade si catedrale L 5 cruciade si catedrale
L 5 cruciade si catedrale
 
Stauron sau cruce
Stauron sau cruceStauron sau cruce
Stauron sau cruce
 
Stauron sau cruce
Stauron sau cruceStauron sau cruce
Stauron sau cruce
 
Istoria celor patru îngeri
Istoria celor patru îngeriIstoria celor patru îngeri
Istoria celor patru îngeri
 
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
 
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
HRISTOFANIA: ARĂTĂRI ALE DOMNULUI ȘI MÂNTUITORULUI IISUS HRISTOS ÎN VIEȚILE S...
 
1898 02
1898 021898 02
1898 02
 
Sabatul controversa mondiala-part-l
Sabatul controversa mondiala-part-lSabatul controversa mondiala-part-l
Sabatul controversa mondiala-part-l
 
Viaţa şi timpurile Sfântului Ciprian al Cartaginei
 Viaţa şi timpurile Sfântului Ciprian al Cartaginei Viaţa şi timpurile Sfântului Ciprian al Cartaginei
Viaţa şi timpurile Sfântului Ciprian al Cartaginei
 
14.04.2013 de ce a venit iisus la noi - gladys bland
14.04.2013   de ce a venit iisus la noi - gladys bland14.04.2013   de ce a venit iisus la noi - gladys bland
14.04.2013 de ce a venit iisus la noi - gladys bland
 

Recently uploaded

Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...bdngeorge11
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10CrciunAndreeaMaria
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxMoroianuCristina1
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiAndr808555
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aCMB
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăBibliotecaMickiewicz
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCori Rus
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11CMB
 

Recently uploaded (8)

Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
Ghidului privind tehnica și tactica ventilării operaționale la incendii – ISU...
 
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
Agricultura- lectie predare -invatare geografie cls 10
 
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptxStrategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
Strategii-pentru-educatia-remedială-ppt.pptx
 
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantuluiziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
ziua pamantului ziua pamantului ziua pamantului
 
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-aIgiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
Igiena sistemului digestiv , biologi clasa 11-a
 
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba românăLiteratura polonă pentru copii tradusă în limba română
Literatura polonă pentru copii tradusă în limba română
 
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptxCatalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
Catalogul firmei de exercițiu Ancolex 2024.pptx
 
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
Sistemul excretor la om, biologie clasa 11
 

9 Aparitia_si_raspandirea_crestinismului.ppt

  • 2. Apariţia creştinismului Creştinismul a apărut în Palestina (provincie romană). Este credinţa într-un singur Dumnezeu. A fost creată de Iisus Hristos. În sec al III-lea era deja destul de răspândită în Imperiul roman, iar astăzi are numărul cel mai mare de credincioşi dintre toate religiile existente.
  • 3. Viaţa lui Iisus  S-a născut la Bethleem, în anul 1, în timpul lui Octavian Augustus.  A trăit în Nazareth până la 30 de ani.  Apoi începe să predice cuvântul lui Dumnezeu în Galileea, o provincie a Palestinei.  Pentru a arăta natura sa divină, Iisus săvârşeşte miracole.  A fost răstignit în timpul lui Tiberius, la 33 de ani.
  • 4. Viaţa lui Iisus este povestită în cele patru Evanghelii cunoscute şi sub numele de Noul Testament
  • 7. Minunile Mântuitorului Transformarea apei în vin Pescuirea minunată
  • 8. Mersul pe mare Potolirea furtunii
  • 9. Vindecarea orbului din naştere Înmulţirea pâinilor şi a peştilor Învierea lui Lazăr
  • 10. Valea Mării Moarte – loc important pentru creştini
  • 11. Mesajul creştinismului  Dragoste faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, dreptate şi curăţenie sufletească.  Învăţătura creştină spune că Dumnezeu este nemărginit de bun, de drept, de iertător. Iar cei de pe pământ care se îngrijesc numai de fapte bune vor avea parte de viaţă veşnică.  Celor slabi, săraci sau persecutaţi li se promite împărăţia cerurilor, a lui Dumnezeu cel unic şi atotputernic.  Se adresa atât evreilor, cât şi păgânilor, deopotrivă bogaţi ori săraci. Iisus - păstorul cel bun
  • 12. Cei 12 apostoli Cina cea de taină Dintre discipolii lui Iisus, 12 sunt aleşi pentru a duce mai departe în întreaga lume noua învăţătură
  • 13. Trădarea lui Iisus Evreii aşteptau un Mesia care să-i elibereze de sub stăpânirea romană. De aceea nu îl recunosc. Conside- rându-l un impostor, îl predau romanilor.
  • 14. Judecata lui Pilat – Iisus este condamnat la moarte prin crucificare
  • 15. Jertfa lui Iisus va deveni simbolul central al religiei creştine Drumul Crucii Crucificarea
  • 16. Învierea Înălţarea la ceruri Discipolii lui Iisus răspândesc vestea că la trei zile de la moarte se va scula din morţi şi va urca la ceruri, căci el este Mesia care, murind pe cruce, mântuieşte lumea. Astfel se naşte o nouă religie care se va răspândi în întreg Imperiul Roman.
  • 17. Răspândirea creştinismului ● Până în anul 325 ● Până în anul 600
  • 18. Persecutarea creştinilor  Cauze: - Romanii bogaţi nu acceptau înfrăţirea cu sclavii lor - Creştinii refuzau să celebreze cultul împăratului - Creştinismul era împotriva vărsărilor de sânge, iar imperiul se putea menţine numai prin războaie - Creştinii îi numeau pe toţi ceilalţi zei falşi, iar romanii se temeau de răzbunarea acestora ■ De aceea creştinii erau consideraţi răi şi pe seama lor erau puse toate nenorocirile imperiului: boli, incendii, secete, invazii ale migratorilor.  Creştinii sacrificaţi deveneau martiri.  Astfel prigoniţi, creştinii îşi făceau rugăciunile pe ascuns (în catacombe).
  • 19. Împăraţi persecutori 1 2 3 4 5 1. Nero 2. Domiţian 3. Traian 4. Marcus Aurelius 5. Diocleţian
  • 20. Creştini aruncaţi în circuri ca pradă pentru animalele sălbatice
  • 21. Creştini omorâţi prin lapidare (aruncare cu pietre)
  • 22. Executarea creştinilor în timpul lui Nero
  • 23. Nero pedepsind o femeie creştină
  • 24. Crucificaţi, arşi pe rug, pradă pentru fiarele sălbatice
  • 25. Catacombele romane  În catacombe (galerii subpământene) se pot vedea şi astăzi firidele în care erau aşezate sicriele cu trupurile morţilor înfăşurate în pânză, pietrele de mormânt, sălile de rugăciune, scheletele celor care au fost îngropaţi de vii de către persecutori, picturi ori inscripţii creştine.
  • 27. Creştinismul – religie oficială În 313, prin Edictul de la Milano, Constantin cel Mare acordă libertate de cult creştinilor În 392, Theodosie cel Mare declară creştinismul religie oficială a statului roman
  • 28. Comunităţile creştine Comunităţile creştine sunt conduse de către preoţi, care supraveghează cultul, apoi de episcopi, care sunt atenţi la respectarea doctrinei şi a moravurilor.