Documentul discută despre agricultura ecologică, o metodă de producție care integrează tehnici tradiționale cu progrese științifice pentru a proteja mediul și a oferi produse de calitate. Se subliniază importanța dezvoltării durabile a sistemelor agricole, menționând beneficii economice, sociale și de sănătate asociate cu această practică. De asemenea, se analizează culturi succesive de legume ca o strategie pentru maximizarea utilizării terenului și a resurselor disponibile.

1. Universitatea din Craiova
Facultatea de Horticultură
Specializarea :I.P.M.A.
Proiect la disciplina
Ecologia sistemelor antropice (Legumicultură)
Prof. Coordonator,
Lector univ.dr. MARIA DINU
Studenți :
Călin Eleonora Cristina
Cîrstea Lăcrămioara Livia
2009-2010
1

2. CULTURI SUCCESIVE DE LEGUME
2

3. INTRODUCERE
Agricultura ecologică este o metodă de producţie care ţine cont de cunoştinţele
tradiţionale ale ţăranilor şi care integrează progresele ştiinţifice în toate disciplinele
agronomice, răspunzând preocupărilor sociale ,fie ale mediului înconjurător, furnizându-se
consumatorilor produse de calitate chiar şi în ţările mai sărace.
Obiectivul principal al agriculturii ecologice este de a proteja biosfera şi resursele
naturale ale planetei, excluzând utilizarea îngrăşămintelor chimice, pesticidelor de sinteză şi a
erbicideior, metodele de prevenire jucând un rol primordial în lupta împotriva dăunătorilor,
boliior şi a buruienilor.
Pentru a practica o agricultură în armonie cu natura trebuie să se ţină seama de
tehnicile biologice utilizate şi de condiţiile locale, adaptându-se la realităţile socio-economice
dar şi la metodele tradiţionale, prin utilizarea optimă a resurselor din agroecosisteme, fiind un
factor esenţial pentru obţinerea unor rezultate optime şi de lungă durată.
Principiile pe care este fondată agricultura ecologică sunt universale, dar tehnicile
utilizate sunt adaptate în funcţie de condiţiile pedoclimatice, de resurse şi de tradiţiile
locale.Agricultura ecologică este o metodă care necesită capacitate de observare şi de reflexie.
Foloseşte un potenţial ridicat de mână de lucru, necesitând deci locuri noi de muncă, şi
menţine ţăranii la munca câmpului, aspect important într-o perioadă de şomaj, pe de o parte şi
exod masiv din zonele rurale către aglomerările urbane, pe de altă parte.
Dezvoltarea durabilă a ecosistemelor agricole şi posibilitatea de a produce alimente
de cea mai bună calitate, poate fi considerată cea mai însemnată contribuţie a agriculturii în
asigurarea viitorului omenirii.
Agricultura durabilă (sustenabilă) este în primul rând viabilă din punct de vedere
economic, răspunde exigenţei cererii de alimente sănătoase şi de calitate superioară, este o
agricultură care garantează protecţia şi ameliorarea resurselor naturale pe termen lung şi le
transmite nealterate generaţiilor viitoare.
O astfel de agricultură determină şi diversifică activităţi economice deoarece materiile
prime apar şi se prelucrează prioritar în zonele rurale, dezvoltă infrastructura şi creşterea
potenţialului economic al satelor.
Deci, agricultura durabilă trebuie să fie:
a) productivă;
b) profitabilă;
c) ecologică;
3

4. d) să conserve resursele:
e) echilibrată social şi uman
Agricultura ecologică se impune astăzi ca o practică modernă, cu rezultate care au la
bază date ştiinţifice ce creează o nouă concepţie despre viaţă, muncă şi agricultură, cu
eficienţă sporită şi care poate asigura produse în concordanţă cu cerinţele exigente ale
consumatorilor.
Relaţia AGRICULTURĂ - ALIMENTAŢIE - SĂNĂTATE este din ce în ce mai evidentă,
deoarece în mare parte „bolile civilizaţiei" sunt puse pe seama unei alimentaţii
necorespunzătoare calitativ, urmare a exceselor de utilizare a chimizării în cadrul
tehnologiilor intensive şi ca atare piaţa produselor ,bio" este din ce mai căutată şi mai
apreciată.
Agricultura ecologică este considerată ca ...singura alternativă" pentru mileniul trei.
Europa şi în special statele occidentale, au început să-şi organizeze această activitate încă din
anii 1935-1940, dar primele semne de recunoaştere a activităţii productive şi comerciale
datează din anul 1980, când agricultura ecologică este recunoscută atât de piaţă, cât şi de către
guverne, organisme naţionale şi internaţionale.
După anul 1990 dezvoltarea devine spectaculoasă, astfel ca la nivelul anului 1997
agricultura ecologică în Europa occidentală va deţine o pondere de 0,44% din suprafaţa
agricolă, respectiv 1.995.435 ha, iar în anul 1999 să ajungă la 2,1% din total, respectiv
2.858.339 ha. Se evidenţiază în acest sens ţări ca Italia, Australia, Spania, Marea Britanie,
Germania,Franţa etc.
Statistici recente arată că agricultura ecologică este în plină ascensiune, practicându-se
în peste 100 de ţări din 5 continente, dar inclusiv reuşite şi preocupări în multe alte ţări.
In majoritatea ţărilor producătoare există organisme naţionale care protejează şi
controlează producţia „ecologică".
Principalele obiective ale agriculturii ecologice sunt:
 să realizeze produse agricole de înaltă calitate nutritivă şi în condiţii eficiente;
 să dezvolte şi să întărească sistemele vii pe parcursul ciclurilor de producţie;
 să menţină şi să amelioreze fertilitatea solului pe termen lung;
 să evite toate formele de poluare care pot rezulta din practica agricolă;
 să permită agricultorilor o remunerare justă ca satisfacţie a muncii lor şi un mediu de
lucru sigur şi sănătos.
Principalele elemente practice la care se raportează agricultura ecologică se referă la:
4

5.  menţinerea unor proporţii convenabile la nivelul exploataţiei agricole între diferitele
grupe mari de plante, precum şi realizarea unor asolamente cât mai variate şi de lungă
durată;
 efectuarea de asociaţii de culturi respectând principii ecologice;
 fertilizarea la suprafaţa solului, fără încorporare de materie organică proaspătă;
 lucrări moderate asupra solului;
 alegerea celor mai rezistente cultivare;
 prevenirea atacurilor de boli şi dăunători, folosindu-se mijloace fizice, tehnologice şi
fitoterapeutice;
 extinderea lucrărilor manuale şi reducerea celor mecanice specifice în agricultură
clasică.
Importanţa economică a legumelor
Importanţa economică a legumelor rezidă din caracteristicile specifice sectorului
legumicol, prin posibilitatea efectuării de culturi în sisteme multiple: câmp, sere, solarii,
adăposturi etc.
Plantele legumicole realizează, în general, cele mai mari producţii la unitatea de suprafaţă,
atât datorită potenţialului lor biologic ridicat cât şi posibilităţilor de efectuare a culturilor
succesive, asociate, anticipat-asociate sau duble.
Producerea eşalonată a legumelor determină posibilitatea aprovizionării ritmice a
populaţiei cu produse proaspete pe o perioadă cât mai mare din timpul anului.
Cultura plantelor legumicole constituie o sursă importantă şi permanentă de venituri
pentru producători, indiferent de forma de proprietate.Printre elementele determinante ale
importanţei economice a cultivării plantelor legumicole se încadrează şi posibilitatea folosirii
raţionale şi aproape permanentă a forţei de muncă.
Particularităţile legumiculturii ecologice
Din punct de vedere al importanţei alimentare a legumelor obţinute în „sistem de cultură
ecologic", se poate menţiona faptul că valoarea nutritivă este dată de aceleaşi componente
menţionate anterior, dar calitatea este superioară datorită modului lor „ecologic" de a fi fost
obţinute.
5

6. Din punct de vedere economic raportându-ne la cele menţionate anterior, există deosebiri
esenţiale foarte importante:
- Legumicultura reprezintă sectorul cel mai afectat de poluare, datorită caracterului intensiv,
reprezentat prin: multitudinea de specii, soiuri, hibrizi etc, efectuarea de culturi succesive şi
asociate, precum şi obţinerea producţiilor ridicate obţinute la unitatea de suprafaţă, iar pentru toate
acestea necesitând utilizarea de insecto-fungicide, stimulatori, erbicide şi îngrăşăminte chimice;
- Potenţialul productiv al speciilor şi soiurilor trebuie menţinut prin alte procedee
tehnologice care să înlocuiască în principal utilizarea de produse de sinteză (menţionate anterior)
sau diminuate foarte mult şi numai cele admise de legislaţia din domeniu;
- În asemenea condiţii producţiile „ecologice" au valori mai ridicate în raport cu cele
obţinute în sistem clasic;
- Este necesară şi obligatorie folosirea asolamentelor şi rotaţiei culturilor - cel mai important
aspect tehnologic într-o legumicultura „ecologică";
- Culturile ce definesc intensivitatea (asociate şi succesive) se practică ţinând seama de
principiile şi regulile producţiei ecologice;
- Legumicultura „ecologică" se practică pe suprafeţe mai restrânse, în ferme cu suprafeţe
mici în special de „tip familial";
- Lucrările de pregătire a terenului cât şi cele de întreţinere trebuie să respecte regulile
impuse, reducându-se cele mecanice şi utilizând mult mai mult forţa de muncă manuală;
- Se utilizează cu precădere soiuri şi hibrizi cu rezistenţe la atacuri de agenţi patogeni şi
chiar populaţiile locale mai adaptate la condiţiile de mediu din zonă;
- Producţiile obţinute sunt mai mici pentru acelaşi cultivar dar obţinut în cultură clasică,
însă veniturile vor fi mai mari deoarece produsele „ecologice" se valorifică la preţuri mult mai
mari;
- Este considerată agricultura viitorului, pentru a păstra sănătatea „solului" şi a „omului"
respectiv a „planetei".
Fiecare activitate umană atât în domeniul agriculturii cât şi în afara ei, trebuie să ţină
seama" de „legile naturii" şi cel puţin de acum înainte sâ fie „respectate”.
Situaţia agriculturii ecologice în România
În anul 1997 apar în România primele asociaţii care promovează agricultura ecologică
printre care se remarcă „Bioterra" şi „Agroecologica".
6

7. Interesul ridicat al agricultorilor români, gradul ridicat de informare şi sub influenţa
legislaţiei elaborată de Ministerul Agriculturii, s-a asigurat un salt calitativ ridicat al agriculturii şi
zootehniei ecologice reflectat prin elemente de suprafeţe şi producţii, care se raportează la sectorul
agricol, în general, în care intră şi cel legumicol care ne interesează în mod special.
Culturile succesive de legume
Culturile succesive reprezintă sistemul prin care pe aceeaşi suprafaţă de teren se
cultivă una după alta două sau mai multe culturi într-un an.
Culturile succesive reprezintă o necesitate deoarece permit folosirea intensivă a
terenului, folosirea raţională a forţei de muncă şi a mijloacelor de producţie; o eşalonare mai
bună a consumului de legume; obţinerea de venituri importante la unitatea de suprafaţă.
La stabilitatea schemelor de culturi succesive se ţine seama de particularităţile
biologice ale speciilor, respectiv familia botanică, perioada de vegetaţie, caracteristicile
sistemului radicular, cerinţele faţă de temperatură, apă şi elemente minerale.
Speciile legumicole ce se succed trebuie să facă parte din familii botanice diferite
pentru a evita transmiterea de la o cultură la alta a bolilor şi dăunătorilor comuni.
La stabilirea schemelor de succesiuni se aleg specii cu perioade de vegetaţie diferite,
unele cu perioada de vegetaţie mai scurtă şi altele cu perioada de vegetaţie mai lungă.
Plantele cu un sistem radicular superficial trebuie să fie urmate de plante cu sistem
radicular profund (sau invers), pentru a se valorifica în mod corespunzător rezervele de apă şi
elemente nutritive din sol.
Speciile mai puţin pretenţioase la căldură pot fi semănate sau plantate din toamnă,
reuşind să ierneze în câmp în bune condiţii şi să se recolteze primăvara timpuriu (Ex. salata,
spanacul, ceapa pentru stufat, usturoiul). Alte specii (varza, gulia, conopida) permit înfiinţarea
culturilor primăvara devreme, reuşind să asigure producţii timpurii şi creând posibilitatea
efectuării altor culturi.
Cerinţele plantelor legumicole faţă de apă constituie un criteriu important la stabilirea
culturilor succesive, întrucât la acestea consumul de apă este ridicat.
Culturile succesive de legume pretind existenţa în sol a substanţelor nutritive necesare
în cantităţi corespunzătoare.
După plantele legumicole care consumă mult azot (spanac, salată, ceapă pentru stufat,
vărzoase) se vor cultiva specii cu cerinţe mai reduse faţă de acest element (tomate, castraveţi,
morcov, fasole etc).
7

8. În cadrul succesiunilor speciile trebuie stabilite în aşa fel încât să se poată utiliza
maşinile şi utilajele din dotare pe tot fluxul tehnologic deoarece în acest mod se diminuează
consumul forţei de muncă pentru lucrările manuale.
În cadrul acestui sistem de cultură, deosebim o cultură de bază sau principală (cea
care ocupă terenul o perioadă mai lungă de timp, care are importanţă economică mai mare şi
care asigură producţii mai ridicate) şi culturi secundare care ocupă terenul o perioadă mai
scurtă de timp şi în general asigură producţii mai mici.
Atunci când cultura secundară se cultivă înaintea culturii de bază se numeşte cultură
secundară anterioară sau premergătoare, sau anticipată. Atunci când cultura secundară se
cultivă după cultura de bază se numeşte cultură următoare sau succesivă.
Culturile succesive în câmp sunt foarte numeroase şi reprezintă un imperativ de
intensificare continuă a producţiei de legume atât pe suprafeţe mari, cât şi pe suprafeţe mai
mici deţinute de cultivatorii particulari.
În cadrul succesiunilor pot intra trei specii (situaţii mai rare) sau două specii, situaţie
întâlnită mult mai frecvent .
Se urmăreşte ca terenul să fie folosit o perioadă mai lungă de timp. La elaborarea
tehnologiilor de cultură se va urmări ca lucrările solului, fertilizarea de bază şi fazială,
irigarea, erbicidarea etc. să se efectueze astfel încât să servească tuturor culturilor legumicole
din succesiune.
În cazul schemelor cu trei culturi se poate recurge la înfiinţarea din toamnă a culturilor
de spanac, salată sau ceapă verde (în prima decadă a lunii octombrie) recoltarea acestora va
avea loc primăvara până la data de 20 aprilie, urmează înfiinţarea culturii de tomate timpurii
care durează până la data de 15-20 iulie, apoi se înfiinţează o cultură de conopidă de toamnă
care se desfiinţează la sfârşitul lunii octombrie.
Dintre schemele frecvente cu două culturi se pot menţiona: varza timpurie (15 III - 15
VI) urmată de fasole păstăi (20 VI - 10 X); mazăre (10 III-25 VI) urmată de varză de toamnă
(1 VII- 15 XI); conopidă timpurie (15 III- 15 VI) urmată de castraveţi de toamnă (20 VI- 30
IX); cartof timpuriu (20 III - 20 VI) urmat de varză de toamnă(25 VI - 15 XI); tomate timpurii
(20 IV - 10 VIII) urmate de spanac (15 VIII - 30 IX); ceapă verde plantată din toamnă (20 IX
- 1 V) urmată de vinete sau ardei gras (10 V - 10 X) etc.
Ţinând seama de condiţiile concrete ale zonelor de cultură şi unităţilor producătoare se
pot efectua numeroase alte combinaţii. Literatura de specialitate subliniază rezultatele de
producţie şi economice superioare, obţinute prin practicarea culturilor succesive. În zona
Podişului Transilvaniei cele mai bune scheme s-au dovedit a fi: gulioare -castraveţi (cu
8

9. producţia de 27,2 t/ha şi o rată a rentabilităţii de 92,7%) şi cartofi-gulii (42,5 t/ha şi 93% rata
rentabilităţii) (Indrea D., 1979).
Culturile succesive de legume în sere prezintă unele particularităţi în principal
datorită gamei reduse de specii cultivate.Ponderea cea mai mare o au tomatele, urmate de
castraveţi şi ardei gras. Se mai pot cultiva vinete şi pepeni galbeni. Din cauza acestui
sortiment limitat nu se pot aplica în practică recomandările valabile pentru rotaţii şi succesiuni
cu plante legumicole din câmp. Apar adesea situaţii în care tomatele se cultivă în succesiune
două sau mai multe cicluri pe acelaşi teren.
Dacă se ţine seama de faptul că ardeiul şi vinetele fac parte tot din familia Solanaceae,
lucrurile se complică şi mai mult. Totuşi trebuie să se ţină seama de posibilitatea efectuării
dezinfecţiei termice şi chimice a solului, ca şi efectuarea culturilor fără sol, metodă extinsă
foarte mult şi în ţările din Vestul Europei.
Limitarea consumurilor energetice în sere a făcut posibilă evitarea monoculturii, prin
introducerea unui ciclu de salată, pe durata lunilor mai reci şi deficitare în lumină (decembrie-
ianuarie). În acest scop este necesar ca încă de la începutul lunii decembrie să fie încheiate
culturile din ciclul al doilea (tomate sau castraveţi), să se pregătească sera şi să se înfiinţeze
cultura de salată cu răsaduri produse prin replicarea sau semănarea direct în ghivece nutritive.
În unele sere drept cultură intermediară se cultivă gulioare şi pe suprafeţe mai mici
mărar sau pătrunjel pentru frunze .
În sere culturile se realizează în două cicluri: ciclul I: iarnă-vară; ciclul II: vară-iarnă.
Cele mai răspândite scheme sunt: tomate ciclul I urmate de tomate ciclul II; castraveţi ciclul I,
tomate ciclul II; ardei gras ciclul I, tomate ciclul II; vinete ciclul I; tomate ciclul II; fasole
urcătoare ciclul I, tomate ciclul II, pepeni galbeni ciclul I, tomate ciclul II; ardei gras ciclu
prelungit, salată etc. O combinaţie reuşită, pe o perioadă mai lungă de timp se poate realiza cu
flori astfel: castraveţi ciclul I (20 XII - 20 VI), garoafe 2 ani, tomate ciclul II (10 VII - 1 XII).
În apropierea centrelor urbane şi industriale, un exemplu de folosire intensivă a
terenului prin culturi succesive îl constituie fermele specializate în producerea legumelor
verdeţuri pentru eşalonarea cât mai îndelungată a livrării acestora (salată, mărar, pătrunjel
pentru frunze, ceapă şi usturoi pentru stufat). Aceste specii nepretenţioase la căldură şi cu
perioada de vegetaţie scurtă, se pot înfiinţa în fiecare lună, din martie până în noiembrie şi se
pot recolta eşalonat din mai până în toamnă târziu, (Ruxandra Ciofu, 1994).
Culturi succesive de legume în solarii se practică cu foarte bune rezultate.
9

10. În solarii se pot efectua atât culturi prelungite, cât şi succesiuni de mai multe culturi,
acestea reprezentând o cale de recuperare a cheltuielilor efectuate în special cu folia de
polietilenă.
În ciclul prelungit pot fi cultivate ca specii principale: tomatele, ardeiul gras, vinetele,
castraveţii, pepenii galbeni. În cazul efectuării culturilor succesive, de bază vor fi tot culturile
cu mare pondere ca: tomatele, castraveţii, ardeiul gras, vinetele, varza timpurie, conopida,
fasolea pentru păstăi, iar secundare: salata, spanacul, ceapa verde, usturoi verde, ridichi de
lună, gulioare etc.
În cazul culturilor efectuate în solarii este foarte important să apelăm la soiuri şi hibrizi
cu adaptare la condiţiile de mediu specifice şi în general, cu perioadă scurtă de vegetaţie. În
acest fel succesiunile devin mai dinamice şi asigură o folosire mai intensivă a terenului.
S-au experimentat numeroase scheme de culturi succesive în solarii, asa cum se observă din
tabelul 1.1
Nr. Cultura Perioada Perioada Perioada desfiinţării Producţia
semănatului plantatului culturii t/ha
I Tomate c.prel. 15-20 I 20III-5IV 10-15 X 50-70
Salată 10-15IX 15-20X 15-25 III 24
II Salată, anticipată 20 VIII- 10 20 IX - 10 X 15 - 30 III 24
Ardei gras Ceapă XI 25 - 30 I 1 - 25IV 20 - 30 IX 25-50
verde 1-15X 25 III - 5 IV 24
III Salată, anticipată 20 VIII- 10 20IX-10X 20III - 15-20 III 18-20
Tomate ciclu IX 15-20I 5 IV 25-30 VII 20 VII 25-40
scurt 25 - 30 VI 1- 10 X 20-30
Castraveţi
IV Spanac,anticipatin 1 -10X 20 III-5 IV 15
ete Salată 25 - 30 I 10- 15 X 30-40
5-15IV
5 - 10 IX 20 - 30 III 20
15-20X
V Ceapă verde, 1 - 15X 25 III - 5 IV 24
anticipată 5-10 III 5-15 IV 20 - 25 VII 45-60
Castraveţi Salată 25 - 30 VI 25 - 30 VII 20 IX- 10 X 24
10

11. VI Salată, anticipată 20 VIII - 10 20 IX- 10 X 25 - 30 III 18-20
Castraveţi Fasole IX 5- 10 III 5 - 15 IV 20 - 25 VII 45 -60
verde 25-30 VII 15 -20X 15
Tabelul 1.1 Scheme de culturi succesive în solarii
Cercetările efectuate au evidenţiat pentru sudul ţării următoarele scheme: răsaduri
diverse urmate de castraveţi, apoi salată; varză timpurie urmată de tomate; tomate timpurii
urmate de castraveţi, apoi salată de toamnă; salată urmată de castraveţi timpurii, apoi
conopidă de toamnă; salată urmată de ardei gras şi din nou salată; varză timpurie, ardei gras şi
salată (Didina Posea şi colab., 1978),
În solarii, mai mult decât în câmp, se practică 3 culturi într-un an prin extinderea
culturilor anticipate (înfiinţate din toamna anului anterior) care primăvara foarte devreme sunt
protejate cu folie de polietilenă și se recoltează extratimpuriu permiţând o utilizare mai
intensivă a terenului.
Culturi succesive de legume în răsadniţe. Şi răsadniţele se pot folosi cu succes la
obţinerea culturilor de legume în tot cursul anului. Ele sunt folosite în principal pentru
obţinerea răsadurilor. După scoaterea răsadurilor se pot efectua culturi de pătlăgele vinete,
tomate, castraveţi, ardei gras, gulioare, ardei iute.
CULTURI ASOCIATE DE LEGUME
Culturile asociate, sau intercalate, sau paralele, prezintă sistemul în care pe aceeaşi
suprafaţă de teren se cultivă două sau mai multe specii. Asocierea se poate extinde pe toată
perioada de vegetaţie sau numai pe o etapă din aceasta. Prin asocierea a două sau mai multe
culturi legumicole se asigură o folosire deosebit de intensivă a terenului şi a spaţiilor de cul-
tură, obţinându-se o producţie superioară la unitatea de suprafaţă fără costuri suplimentare
deosebite.
Şi în acest caz există o cultură principală (de bază) şi alta secundară (asociată).
Cultura principală are importanţă economică mare, ocupă terenul o perioadă mai
lungă de timp, este mai pretenţioasă faţă de lumină. În această categorie sunt cuprinse speciile
legumicole care se cultivă la distanţe mai mari între rânduri şi pe rând ca: tomate, ardei,
vinete, varză, conopidă, gulie, fasole urcătoare. În fermele mici, private, se pot folosi pentru
asociaţii şi alte specii, cultivate la distanţe mai mici: morcov, fasole oloagă etc.
11

12. Cultura secundară se caracterizează în general printr-o perioadă de vegetaţie mai
scurtă, adesea şi prin habitus mai redus şi pretenţii mai reduse faţă de lumină. Aceasta se
poate înfiinţa înaintea, în acelaşi timp, sau după înfiinţarea culturii de bază. Din această grupă
fac parte speciile: salată, ridichi de lună, spanac, ceapă verde, gulioare, fasole oloagă, mărar
etc.
La stabilirea schemelor de culturi asociate trebuie să se ţină seama de următoarele
particularităţi:
*cultura secundară ocupă terenul până în momentul în care cultura principală începe să
acopere solul cu aparatul foliar sau la sfârşitul perioadei de vegetaţie a acesteia;
*legumele ce se intercalează explorează straturi de sol la diferite adâncimi, culturile
secundare având o înrădăcinare mai superficială (salată, spanac, ridichi de lună, ceapă verde)
decât cele din cultura de bază (tomate, ardei, pepeni);
*asocierea culturilor se face prin dispunerea alternativă a rândurilor sau benzilor plantei
principale cu acelea ale culturii secundare;
*cele două specii cultivate asociat pot aparţine aceleiaşi familii botanice. În unele cazuri
se pot cultiva asociat soiuri diferite, aparţinând aceleiaşi specii.
De exemplu pe intervalele dintre rândurile de tomate susţinute pe spalier, pentru a folosi
mai intensiv terenul, se pot cultiva tomate pitice nesusţinute, sau se pot asocia soiuri urcătoare
de fasole cu soiuri oloage sau castraveţi susţinuţi pe spalier cu plante lăsate pe sol;
*în general se recomandă asocierea plantelor cu talie diferită;
* cerinţele faţă de factorii de mediu ale speciilor asociate trebuie să fie cât mai
apropiate. În general se obţin rezultate mai bune atunci când speciile secundare prezintă
pretenţii mai reduse faţă de lumină, mai ales atunci când specia principală are o talie mai
înaltă;
* mecanizarea lucrărilor de întreţinere devine mai dificilă decât la culturile pure, de
aceea, în special pe suprafeţe mari, se recomandă plantarea culturii secundare de-a lungul
rândurilor (şi nu între acestea), între plantele culturii principale.
Din această cauză culturile asociate se recomandă mai ales în fermele mici, în spaţii
protejate, unde nu împiedică mecanizarea lucrărilor;
* aplicarea tratamentelor pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor capătă o
însemnătate deosebită, determinată de prevenirea poluări produselor şi fitoxicitatea unora
dintre acestea;
12

13. * la elaborarea tehnologiei se va urmări asigurarea condiţiilor pentru creşterea şi
dezvoltarea optimă a tuturor speciilor cultivate asociat, pornind de la ipoteza că va
creşte consumul de apă şi substanţe hrănitoare.
Sunt prezentate în literatura de specialitate şi cazuri particulare de culturi asociate,
cum ar fi "cultura în culise" - realizată prin intercalarea între rândurile de plante legumicole a
unor plante cu port înalt (porumb, sorg) cu rol de protecţie contra curenţilor reci de aer sau
"cultura în amestec" - obţinută prin amestecarea seminţelor din planta principală cu o cantitate
mică de alte seminţe în scopul realizării unui semănat mai uniform, în acest caz, cultura
secundară serveşte şi ca plantă indicatoare (morcov, cu ridichi de lună sau mărar, ceapă cu
mac) (Ruxandra Ciofu, 1994).
Culturi asociate de legume în câmp. Se aleg în primul rând culturile la care se practică
intervale mai mici între rândurile de plante. Între rândurile de tomate timpurii se pot cultiva:
varză timpurie sau salată, fasole oloagă, morcovi, gulii, conopida, bulboase. Între rândurile de
tomate de vară-toamnă susţinute pe spalier se pot cultiva fie speciile enumerate, fie şi tomate
pitice, ardei, vinete, varză de toamnă, ridichi, sfeclă roşie. Între rândurile de castraveţi
susţinute pe spalier se pot cultiva tomate pitice, ardei, vinete, fasole oloagă, castraveţi pe sol
etc. (Voican V., 1988). Culturile perene în primii ani se pretează la culturi asociate de fasole,
tomate, ardei etc.
Pe lângă culturile legumicole asociate se pot folosi şi asocieri cu alte culturi, de
exemplu porumbul, floarea soarelui, sorg etc. în prima parte putându-se cultiva asociat salată,
spanac, ridichi de lună etc. (tabelul 1.2).
Cultura Perioada de Distanţa între Producţia (t/ha)
plante pe rând
semănat plantat (cm)
Varză timpurie 20.01 -5.02 5-20.03 40 10-12
Conopidă timpurie x) 20.01 - 10.02 15 - 30.03 40 7-8
Porumb xx) 15 -20.04 - 20 7-8
13

14. Salată 10-15.02 10-15.03 20 5-6
Fasole de grădină 20 - 30.04 - 5 8
Tabelul 1.2 Culturi de legume intercalate tn porumb (în grădini şi microferme)
(după StanN., 1992)
x
Porumbul se seamănă la 90 cm între rânduri. Între rândurile de porumb se intercalează câte
două rânduri de legume distanţate la 70 cm unul de altul (varză, conopidă, salată) sau 30 cm
(fasole de grădină)
xx
) Culturile de varză şi conopidă timpurie se înfiinţează prin răsad repicat în cuburi nutritive
cu latura de 5 cm.
Culturile asociate de legume în solarii şi sere-solar. Aceste construcţii necesită
cheltuieli mari, de aceea trebuie folosite cât mai intensiv, o cale foarte eficientă fiind folosirea
culturilor asociate. Trebuie avut în vedere că speciile legumicole cu cea mai mare pondere în
solarii sunt: tomatele, castraveţii, ardeiul, vinetele, fasolea urcătoare, pepenii galbeni. În cazul
acestor culturi cu talie înaltă, se obţin rezultate bune la culturile asociate, atunci când acestea
sunt efectuate primăvara devreme, uneori fiind înfiinţate chiar înaintea culturilor de bază. În
acelaşi scop trebuie folosite specii legumicole cu perioadă scurtă de vegetaţie sau să se aplice
metode de cultură care să scurteze perioada de timp de la înfiinţarea culturilor asociate până la
recoltare.
Pentru asociere, în solarii, se pot folosi: salata de căpăţână, spanacul, ceapa verde,
ridichi de lună, pătrunjel pentru frunze, mărar, gulioare. Scurtarea perioadei de timp până la
recoltare se asigură prin folosirea răsadurilor repicate în cuburi nutritive (salată, gulie, varză
timpurie, conopidă timpurie) şi prin folosirea materialului de plantat vegetativ: arpagic şi
bulbi mici pentru obţinerea de ceapă verde, bulbi de usturoi, rădăcini mici de pătrunjel pentru
frunze etc.
Schemele de înfiinţare a culturilor vizează folosirea cât mai completă a suprafeţei
utile, folosindu-se în acest scop atât intervalul dintre rândurile de ia cultura de bază, cât şi la
cele asociate .
Culturi asociate de legume în sere. În sere se cultivă cu prioritate tomatele şi
castraveţii. Tomatele se pretează mai bine pentru culturi asociate, deoarece majoritatea
speciilor folosite în asociaţii au cerinţe moderate şi reduse faţă de căldură.
14

15. Pentru asociere se folosesc cu precădere salata pentru căpâţână, gulioarele, spanacul,
ceapa de arpagic, usturoi verde, ardei iute, mărar, pătrunjel pentru frunze.
Tomatele se pot asocia cu salata şi alte verdeţuri sub registre (mărar, pătrunjel) .
Castraveţii se pot asocia şi cu tomatele. Pe intervalul dintre rândurile de castraveţi se
cultivă un rând de tomate care se vor cârni la 4 inflorescenţe. Până ce castraveţii cresc şi încep
să umbrească se asigură legarea fructelor de tomate. Castraveţii, pepenii galbeni, fasolea
urcătoare se pot asocia cu ardeiul iute, vinetele se pot asocia cu salata, ardeiul iute. Pentru
folosirea şi mai intensivă a spaţiilor pe registrele de încălzire către capete se pot aşeza lădite
din plastic în care se cultivă ardei iute. Pe marginea aleilor principale se pot produce răsaduri
destinate culturilor legumicole din câmp.
Culturile asociate în răsadniţe. Şi în răsadniţe se pot efectua unele culturi asociate.
Astfel, în cultura de bază de castraveţi se asociază salata pentru căpăţână, ridichile de lună,
spanac, morcov etc. În culturile de tomate, ardei, vinete se va asocia salată, ceapă verde,
ridichi de lună, mărar etc.
CULTURILE DUBLE
Prin noţiunea de "cultură dublă" legumicolă se înţelege cultivarea plantelor legumicole
după alte specii decât legumicole, respectiv după unele plante furajere sau cereale, care se
recoltează devreme, în primul rând după plantele furajere însămânţate din toamnă, destinate
furajării animalelor sub formă de masă verde primăvara cât mai devreme: secară, ovăz, rapiţă
ş.a. Având în vedere că aceste specii ocupă terenuri irigabile, rezultă că se pot asigura
condiţiile necesare pentru pregătirea terenului şi înfiinţarea culturilor legumicole duble.
Dintre cereale cel mai potrivit este ovăzul de toamnă, deoarece eliberează terenul
foarte devreme, permiţând realizarea culturilor legumicole. După ovăzul de toamnă se pot
efectua culturi de tomate, varză roşie. Culturile duble se pot realiza şi după grâu, mazăre
furajeră. După acestea se pot cultiva: castraveţi, dovlecei, fasole de grădină, morcov, salată,
spanac, varză, conopidă, ceapă verde (Miron V., Rădoi V., 1993).
O bună reuşită a culturilor duble este condiţionată de respectarea următoarelor reguli:
recoltarea culturilor păioase furajere până la data de 10-15 aprilie pentru a rămâne timpul
necesar vegetaţiei plantelor legumicole; amplasarea numai în perimetre irigabile, mai ales
când legumele se cultivă prin răsad sau necesită irigare de răsărire; folosirea terenurilor care
nu au fost erbicidate cu produse din grupa triazinelor, care sunt dăunătoare mai ales pentru
salată, spanac, castraveţi, dovlecei; alegerea soiurilor de legume timpurii şi care au rezistenţă
la temperaturi ridicate ce pot surveni după înfiinţarea culturilor.
15

16. Pentru a se lărgi intervalul de recoltare trebuie să se utilizeze soiuri cu perioadă mai
scurtă de vegetaţie (exemplu la tomate) şi să se respecte limita pentru înfiinţarea culturilor.
CULTURILE LEGUMICOLE INTERCALATE
Reprezintă sistemul prin care plantele legumicole se cultivă în diferite plantaţii
horticole ca: plantaţii pomicole tinere, plantaţii de arbuşti fructiferi, plantaţii viticole. În primii ani
de la înfiinţarea acestor plantaţii, având în vedere distanţa dintre rânduri, suprafaţa de teren
afectată lor nu poate fi utilizată de către puieţi sau viţele tinere, datorită sistemului lor radicular
redus. Tulpina nu are un volum prea mare şi ca atare nu umbreşte dacât parţial suprafaţa
terenului. În aceste condiţii se poate asigura o folosire intensivă a terenului şi în perioada când
plantaţia nu produce, prin cultivarea acestuia cu diferite specii legumicole. La alegerea acestora
se va ţine seama de următoarele considerente: să nu prezinte un habitus mare, pentru a nu
umbri plantaţia de bază; să nu fie rapace, cu un sistem radicular prea puternic, pentru a nu concura
plantaţia de bază, reducând sistemul de creştere al pomilor sau viţei de vie; să se folosească
scheme pretabilite de mecanizare, pentru asigurarea accesului mijloacelor mecanice la îngrijirea
plantaţiei; să contribuie la îmbunătăţirea solului; să suporte substanţele folosite la tratarea
pomilor sau vitei de vie.
În plantaţiile de vii tinere se pot cultiva mai multe specii legumicole: salată, spanac, mazăre de
grădină, fasole de grădină, varză şi conopidă timpurie, tomate de vară, ceapă de arpagic,
usturoi (tabelul 1.3).
Cultura Perioada de: Schema de înfiinţare a culturii
semănat în plantat sau
răsadniţe semănat în câmp
Salată 10 -15.02 10- 15.03 55 - 30 - 30 - 30 - 55/20 cm
Spanac 1.03 - 10.04 55 -30-30-30-55/5 cm
Mazăre de - 1.03 -10.04 Bandă de 8 rânduri echidistante la 12,5 cm
grădină
Fasole de - 25.04 - 10.05 60-40-40-60/5 cm
grădină
Morcov - 1 -25.03 55-30-30-30-55/4 cm
Varză 20.01 -10.02 10 - 30.03 75 - 50 - 75/40cm
Conopidă 20.01 - 10.02 15 - 30.03 75 -50 -75/40 cm
Tomate de 5-15 03 5 -15.05 75 - 50 - 75/25 cm
vară
16

17. Ceapă din - 10 - 30.03 55-3 0 -30-30-55/5 cm
arpagic
Usturoi - 1 -30.03 55 - 30 - 30 - 30 - 55/5 cm
Tabelul 1.3 Culturi de legume intercalate în plantaţii de vii tinere
Pe baza experienţelor întreprinse s-au stabilit mai multe specii legumicole pretabile la
cultura intercalată în plantaţii pomicole. Dintre acestea se pot menţiona: fasolea oloagă,
morcov, pătrunjel, păstârnac, sfeclă roşie, gulioare, varză timpurie, ţelină pentru rădăcină,
varză de toamnă, bame, tomate, ardei, castraveţi tip cornişon, ceapă verde, usturoi (tabelul
1.4). Nu se recomandă să se folosească pepenii verzi, pepenii galbeni şi dovlecei deoarece
prin întinderea vrejilor pot împiedica lucrările de întreţinere şi înăbuşi culturile de bază, în
special viţa de vie (Stan. N.,1992).
Cultura Perioada de: Schema de înfiinţare a culturii
semănat în plantat sau
răsadniţe semănat în câmp
Tomate de 15 -20.03 5 - 15.05 95 - 70 - 70 - 70 -95/25 cm
vară
Varză de 25.02- 15.03 10-31.04 95 -70 - 70 - 70 - 95/40 cm
vară
Fasole de - 20.04 - 10.05 100 - 60 - 40 - 40 -60 -100/5 cm
grădină
Morcov - 1 -25.03 100 - 60 - 40 - 40 - 60 - 100/4 cm
Ceapă - 20-30.03 100 - 30 - 30 - 80 -30 -30-100/5 cm
Usturoi - 1-30.03 100 - 30 - 30 - 80 - 30 -30 - 100/ 5 cm
Tabelul 1.4 Culturi legumicole intercalate în plantaţii tinere de pomi
Schemele de înfiinţarea culturilor sunt influenţate şi de vârsta plantaţiei. Pe măsură ce
pomii avansează în vârstă, se va mări volumul coroanei şi ca urmare, va creşte umbrirea
intervalului dintre rânduri. Din acest motiv, plantele legumicole se vor amplasa numai pe zona
centrală, iar când umbrirea devine foarte puternică se va renunţa la culturile intercalate.
Mai potrivite pentru culturile intercalate sunt plantaţiile cu pomi pitici, cum este cazul
la vişin şi piersic, deoarece în acest caz culturile intercalate se vor efectua mai mulţi ani.
Culturile intercalate de legume au efect favorabil şi pentru plantaţii deoarece prin
măsurile luate în vederea îngrijirii culturilor legumicole (fertilizare, irigare, praşile repetate)
17

18. se asigură condiţii bune pentru pomi şi viţa de vie, care cresc mai viguroşi şi cu o capacitate
mai mare de producţie.
Pentru culturile intercalate de legume în plantaţiile pomicole trebuie să se ţină seama şi
de următoarele aspecte:
- pentru plantaţiile cu 3,5 m între rânduri se recomandă înfiinţarea culturilor care se pot
semăna cu SPC- 6 sau planta cu MPB, deoarece SUP- 21 atinge pomii;
- pentru schemele prezentate anterior cadrul semănătorii SPC- 6 se taie, iar pe cadrul
maşinii MPR-4 se vor monta secţii de MPR-4 (cu discuri elastice);
- pentru plantaţiile cu distanţe de 4,5 m şi 5m între rânduri, culturile intercalate de
legume se înfiinţează după aceleaşi scheme ca la plantaţiile cu 4 m între rânduri;
- distanţa între plante pe rând este indentică cu cea recomandată pentru culturile
obişnuite în câmp.
Bibliografie :
* http://facultate.regielive.ro/cursuri/agronomie/legumicultura-30067.html
* http://facultate.regielive.ro/cursuri/agronomie/legumicultura-84093.html
18