1. PLAN DE ÎNVĂŢĂMÂNT
Meseria : POMICULTOR
Durata pregătirii : 3 luni
Module :
= Cultura speciilor pomicole
= Elemente de contabilitate
= Maşini şi instalaţii agricole – exploataţii, întreţinere
= Elemente de contabilitate şi gestiune economică
= Legislaţie, management şi marketing
= Protecţia mediului
Despre acest curs:
Curs pomicultura ( an 2009 – Jud Buzau).
Documentul este incropit de mine. Nu exista o ordine bine stabilita a capitolelor, de aceea
atasaz fisierul in format word pentru ca cei mai priceputi si interesati sa poata face
modificarile de rigoare. Daca o sa apuc sa fac eu, am sa revin cu o versiune mai buna.

2. Alegera formelor de coroana
In perioada de tinerete, pomii formeaza coroane piramidale, conice sau
globuloase, in functie de particularitatile de crestere ale fiecarei specii si soi. Coroanele
pomilor crescuti liber (fara taiere) au un schelet simplu si bine dezvoltat si un semischelet
amplu si complex, garnisit cu numeroase ramuri de rod. In aceste conditii, pomii incep sa
fructifice mai devreme, temperand astfel ritmul si extensia cresterilor. Pe baza acestor
constatari practice, pomicultorii au conceput si construit coroane semi-libere, de talie mare,
mijlocie si mica in functie de vigoarea pomilor.Pentru soiurile viguroase, altoite pe portaltoi
franc, au fost realizate coroane cu volum mare : piramidale si sub forma de vas.Pentru soiurile
de vigoare mica si mijlocie, altoite pe portaltoi vegetativi, au fost realizate coroane aplatizate,
dirijate pe spalioer, si coroane conice, fara suport de sustinere.
FORMAREA COROANELOR
Coroanele pomilor se diferentiaza intre ele prin volum si contur, prin numarul, vigoarea si
orientarea spatiala a elementelor permannente (ramurile de schelet) si nepermanente
(semischelet), cat si prin modul de taiere in formare si intretinere.
In pomicultura moderna, structura coroanelor se recomanda sa fie preponderent tanara,
alcatuita in principal din ramuri de semischelet purtatoare a unui numar mare de ramuri de
rod. La formare se are in vedere : eliminarea zonelor neproductive din jurul axului, baza
sarpantelor si din punctele de interferenta a ramurilor pomilor vecini ( in cazul palmetelor),
sporirea elementelor productive in cadrul aceluiasi volum de coroana si simplificarea
tehnologiei de formare pe baza cunoasterii si folosirii economice a particularitatilor biologice
ale soiului ( precocitatea, tipul de ramificare si fructificare).
La pomii dirijati pe spalier, taierile de formare sunt necesare si se executa inca din
anul plantarii, in timp ce la pomii fara suport, primele taieri se fac dupa 2-3 recolte, cand
ramurile de schelet si semischelet s-au arcuit (sub greutatea fructelor) si in punctele de
curbura au aparut lastarii indicatori pentru aplicarea taierilor de incadrare a pomului intr-o
forma conica
Principii si norme generale de taiere :
- fiecare coroana trebuie sa aiba o structura permanenta proprie, alcatuita din
ramuri principale, variabile ca numar, pozitie si orientare in spatiu ;
- in timpul formarii ,folosirea unor scheme si tehnici de taiere este obligatorie si in
functie de vigoarea si particularitatile de crestere si rodire a soiului ;
- prin taierile de formare trebuie temperata sau stimulata cresterea axului si a
sarpantelor din coroana si grabita extensia si ramificarea productiva a semischeletului
(aparitia ramurilor de rod) ;
- pentru folosirea eficienta a energiei de crestere a pomilor in constructia coroanei
trebuie generalizate lucrarile in verde ;
- pentru formarea mai devreme a structurii permanente a coroanei trebuie
provocate prin taieri , ramificari anticipate.
In general, coroanele trebuie sa indeplineasca cateva cerinte:

3. -sa fie cat mai simplu de realizat si cu un consum cat mai mic de munca;
-sa fie cat mai apropiate de nivelul solului pentru ca lucrarile manuale de mare
volum (taierile si recoltarea ) sa se faca pe cat posibil de jos, fara scari ;
-sa fie cat mai rare si de dimensiuni optime pentru patrunderea cat mai directa a
razelor solare in tot cuprinsul coroanei ( in interiorul coroanlor de mari dimensiuni patrund
mai putin de 30% din razele solare.
Tehnica formarii coroanelor
La infiintarea unei exploatatii pomicole comerciale sau familiale, alegerea
coroanei constituie un element cheie pentru valorificare potentialului de rodire al speciilor si
soiurilor.
In plantatiile familiale, coroanele piramidale si formele de vas se realizeaza
mai usor si cu interventii mai putine. De asemenea pomii plantati pe solurile fertile si dirijati
in coroane conice si cilindrice garanteaza obtinerea unor productii anuale si economice.
Gruparea coroanelor se face in :
- coroane dirijate fara spalier pentru gradinile familiale si plantatiile
comerciale;
-coroane dirijate pe spalier, destinate plantatiilor comerciale si plantatiilor de
agrement.
Dintre coroanele conduse prin taieri si fara sustinere, mentionam : piramida
etajata rarita, piramida neetajata (Leader), piramida mixta, vasul intarziat, vasul Sarger,
palmeta liber aplatizata, coroana fus tufa fusul subtire, tufa vas, cordonul vertical, cordonul
tufa, Bouche Thomas, Lepage, Heckinger si cordoane conice realizate prin taieri de incadrare.
Cordoanele mai importante , sustinute pe spalier, pentru livezile comerciale
sunt :Palmeta etajata cu brate oblice, palmeta neetajata, palmeta evantai, tripla incrucisare,
drapel Marchand, haag, Lincoln, TaturaTrellis, Tesa si Solen.
Coroane dirijate fara spalier
Piramida etajată rărită . Pomii condusi in aceasta forma au un trunchi inalt de 70-
80 cm si un ax central puternic, pe care sunt inserate 3-4 etaje, distantate intre ele la 80-100
cm. In fiecare etaj se afla 3-4 sarpante (ramuri de ordinul I )viguroase, dispuse simetric in
jurul axului, la o distanta de 8-12 cm una de alta. Sarpantele (bratele ) sunt inclinate la 50-60
grade (fata de ax) si au 3-4 subsarpante, dispuse alternativ la 50-60cm una de alta.
Tehnica formarii piramidei etajate consta in :
- Anul I – scurtarea vergii altoi la plantare la inaltimea de 110 cm si alegerea a 4
lastari vigurosi pentru formarea axului si a primului etaj.
-Anul II – scurtarea axului pentru formarea etajului II la inaltimea de 80 -120cm
fata de ultima ramura din coroana (cea de sus) si a prelungirii sarpantelor pentru obtinerea
primei subsarpante.
-Anul III – scurtarea axului pentru proiectarea etajului III, alegerea lastarilor pentru
formarea etajului II si scurtarea prelungirii sarpantelor etajului I pentru obtinerea
celei de-a doua subsarpante.
- Anul IV- Taierea axului , alegera sarpantelor etajului III si scurtarea prelungirilor
sarpantelor etajelor I si II in vedera realizarii de noi sarpante. Dupa consolidarea
pozitiei sarpantelor din ultimul etaj (III si IV), axul central al pomului se suprima.
Piramida neetajata (Leader). Are un trunchi scurt de 60 cm inaltime si un ax
pe care se prind 5-6 sarpante solitare, uniforme ca vigoare, dispuse in spirala si la o distanta
de 30-40 cm una de alta. Pe primele sarpante de la baza, care sunt si cele mai viguroase, se

4. formeaza s3-4 subsarpante ; pe urmatoarele, numarul subsarpantelor descreste progresiv,
ajungandu-se ca pe ultima sarpanta de la varf sa nu se mai formeze subsarpante. Se asigura
astfel un echilibru intre sarpantele pomului pe verticala si o baza mai larga a coroanei, care
realizeaza o cantitete mai mare de fructe. Totodata se usureaza recoltarea fructelor si
patrunderea luminii pana la ramurile inferioare. Formarea piramidei neetajate se face dupa
urmatoarea tehnica :in anul I, primavara, pomii plantati ca vargi se scurteaza la inaltimea de
100 cm, iar in luna mai, cand lastarii au lungimea de 10-15cm, se aleg trei, dintre care : unul
la inaltimea de 60 cm de la sol. Al doilea la 90 cm si intr-o pozitie diferita fata de primul (sub
un unghi de deschidere de 1200), iar cel de-al treilea la 93-98 cm ( aproape de varf), asezat
simetric fata de cei doi lastari-sarpante . Cu aceasta ocazie, lastarii de pe trunchi se suprima.
In anul II, lucrarile de formare incep cu curtarea sarpantelor 1 si 2 la distanta de
60-70 cm, pentru ramificare si echilibrare (daca s-au dezvoltat normal si depasesc 90-100cm
lungime).Pentru realizarea unei sarpantei noi, ramura a treia de la varf, crescuta ca ax, se taie
mai sus cu 35-40cm de la insertia sarpantei 2. Din lastarii crescuti sub punctul de scurtare se
aleg doi lastari, unul pentru sarpanta 3, iar celalalt pentru prelungirea axului.
In urmatorii ani (III,IV ,V) se continua cu formarea de noi sarpante si
subsarpante, pana se completeaza numarul lor.
Cand pomii livrati din pepiniera au ramuri anticipate in pozitii dorite, acestea pot
fi folosite in constructia coroanei, fapt ce permite reducerea timpului de formare cu 1-2 ani.
La soiurile de prun care cresc viguros , primele 3 sarpante pot fi proiectate din primul an prin
scurtarea vergilor la inaltimea de 1,3 –1,4 m.
Piramida mixta. Este o coroana folosita pentru pomi de vigoare mijlocie si
mare , care formeaza un schelet viguros. Pomii astfel dirijati, prezinta un trunchi inalt de 0,8
m si un ax central pe care se formeaza un etaj de ramuri (ca la piramida etajata)si alte 3-4
sarpante solitare (ca la piramida neetajata).In functie de vigoarea si de pozitia sa pe ax, fiecare
sarpanta are 1-3 subsarpante. Numarul subsarpantelor descreste de la baza pomului ctre varf.
Pentru formarea acestei coroane, in anul I, primavara, vergile –altoi se scurteaza la inaltimea
de 100 cm, iar la inceputil verii se aleg 3-4 lastari pentu formarea unicului etaj.In anul II ,in
luna martie, se fac aceleasi lucrari ca la piramida etajata, iar axul se scurteaza la inaltimea de
90 cm (de la ultima sarpanta a etajului) pentru formarea primei sarpante solitare .In luna mai,
cand lastarii au 10-15 cm lungime, se aleg 2, dintre care unul pentru formarea primei sarpante
solitare si unul pentru prelungirea axului. Pentru stimularea cresterii lor, lastarii apropiati se
suprima, iar toti ceilalti se ciupesc pentru a evolua mai rapid in ramuri de rod.In anii urmatori
se continua cu formarea sarpantelor solitare prin scurtarea axului pomului la distanta de 35-40
cm (de la ultima sarpanta) si alegerea lastarilor sarpante, in asa fel incat sa se realizeze o
simetrie a dispinerii acestora in coroana si sa se evite oricesuprapunere care ar crea conditii de
umbrire. Ulerior axul pomului se indeparteaza.
Vasul intarziat. Este o coroana deschisa (fara ax), formata cu 3 sarpante dispuse
simetric in jurul unui ax scurt, la distanta de 15-20cm la piersic si 30-40cm la prun, cais, mar
si par. Pentru formarea acestei coroane, primavara, in primul an de la plantare, vergile altoi se
taie la inaltimea de 100 cm. In luna mai se aleg trei lastari uniformi ca vigoare, pentru
formarea primelor doua sarpante si pentru prelungirea axului. Primul lastar se alege la
inaltimea de 60 cm de la sol (spre sud) pe directia randului, al doilea la 90 cm , iar cel de-al
treilea la 93-98cm ( ca la piramida neetajata). Toti ceilalti lastari de prisos se suprima. In anul
II, in luna martie, se protejeaza sarpanta a treia prin scurtarea ramurii ce prelungeste axul ( la
35-40 cm). Se echilibreaza vigoarea primelor sarpante (1 si 2) prin inclinari si dresari si se
proiecteaza primele subsarpante prin scurtarea sarpantelor la 50-60cm (la acelasi nivel). In
perioada mai –iunie se alege un lastar viguros, intr-o pozitie favorabila, pentru formarea celei
de-a treia sarpante.In anii ,IIIsiIV, se continua cu echilibrarea vigorii sarpantelor si formarea
subsarpantelor. La cais si prun, vasul intarziat se realizeaza mai usor si intr-un timp mai scurt

5. prin lucrari in verde. Particularitatea formarii vasului la aceste specii consta in aceea ca
sarpanta 3 se realizeaza dintr-un lastar anticipat, care s-a format pe lastarul de prelungire, iar
iar prima sarpanta poate fi proiectata prin ciupirea lastarului- la distanta de 50-60 cm.
Vasul Sarger este o coroana conceputa si realizata in Franta de Sarger ,pentru
soiurile de cires cu unghiul de ramificare mare, altoite pe franc sau mahaleb. Pomii se conduc
cu un trunchi mic (0,5m) si un ax scurt (35-40cm) pe care se prind in spirala trei sarpante,
dirijate sub un unghi de insertie de 50-550. Pe fiecare sarpanta se formeaza trei subsarpante
orizontale, dispuse alternativ. Este important de precizat ca toate operatiunile de taiere la
formare trebuie sa se execute primavara, cu putin timp inainte de pornirea pomilor in
vegetatie. Prin accelerarea circulatiei sevei de stimuleaza calusarea ranilor si se previne
aparitia gomelor in punctele de taiere.
Palmeta liber aplatizata a fost generalizata in plantatiile intensive datorita
simplificarii tehnicii de conducere a pomilor si eliminarii spalierului. Aceasta coroana se
realizeaza in exclusivitate prin taieri de incadrare si mentinere a pomilor intr-un sablon
specific gardului fructifer. Pomii dirijati in aceasta forma prezinta un trunchi mic (30-40 cm)
si un ax pe care sunt prinse 15-16 sarpante (5-6 cu caracter provizoriu).Dupa 4-5 ani de
vegetatie, pomii ating parametrii unui gard fructifer , inalt de 3-3,5 m si cu o grosime de 1,5-
1,8m.
Fusul subtire este o coroana conica de volum mic, pretabila la
intensivizarea productiei de fructe. Pomii au un trunchi mic (30-40 cm), un ax zigzagat si o
inaltime de 2,5- 3,0 m. Baza coroanei este larga de 0,9-1,4cm si alcatuita din 4-5 sarpante
scurte si viguroase. Pe restul axului sunt ramuri de semischelet care reduc largimea coroanei
la varf la 0,4-0,6 m. se conduc usor ca fus subtire soiurile de mar altoite pe portaltoi de
vigoare submijlocie si mica, precum si soiurile de piersic, cais si prun care rodesc pe buchete.
In anul II se aleg pe ax 4-5 ramuri pentru formarea structurii permanente a coroanei. Acestea
trebuie sa fie viguroase si repartizate uniform in jurul axului, la o distanta de 10-12 cm intre
ele. Ramurile suplimentare se suprima la inel. In anul III, axul se transfera
TAIERILE LA POMII SI ARBUSTII FRUCTIFERI
1. Importanta taierilor in comparatie cu celelalte lucrari
tehnologice
Experienta si practica celor care obtin an de an productii mari de fructe, a demonstrat
ca in tehnologia aplicata pomilor nu este nici o lucrare mai importanta decat alta ; fiecare
masura agrotehnica are rolul si efectele sale si este la fel de importanta in asigurarea unui

6. echilibru favorabil intre crestere si rodire, echilibru care garanteaza rodirea an de an a
pomilor.
Ceea ce deosebeste taierile de celelalte lucrari este faptul ca efectele negative
inregistrate in cazul unor interventii nerationale se manifesta ani in sir, iar uneori nu pot fi
inlaturate toata viata pomilor.Din acesta cauza executarea corecta a taierilor impune
cunoasterea catorva aspecte de biologie a pomilor, in functie de specie, soi, varsta etc.
2. Caracteristicile taierilor din livezile intensive
De obicei , prin taieri intelegem operatiunile de adevarata chirurgie prin care
eliminam o parte din ramurile din coroana, total(rarire) sau partial (scurtare). In cazul livezilor
intensive notiunea de ,,taiere’’ este mai cuprinzatoare, in sensul ca inglobeaza si alte
operatiuni care se folosesc la acest sistem de cultura si anume :dirijarile de ramuri (arcuiri,
inclinari, dresari), plivirea (rarirea lastarilor), ciupirea, inciziile.Aceste operatiuni sunt
specifice obtinarii diferitelor forme de coroana folosite in cultura moderna.
Spre deosebire de livezile ,,clasice’’, in care taierile la pomii tineri urmarec
formarea unui schelet puternic, bine dezvoltat, in livezile intensive si superintensive, in primii
ani dupa plantare nu se efectueaza de regula taieri, mai ales scurtari de ramuri, cu scopul de a
favoriza intrarea pe rod mai rapida a pomilor. In perioada de fructificare deplina, taierile se
efectueaza asemanator, indiferent de sistemul de cultura al pomilor.
3. Ce se intalege prin echilibru intre crestere si rodire.
In coroana pomilor, in decursul vietii, se petrec in paralel doua procese: -cresterea
vegetativa-care se manifesta in special prin formarea an de an a lastarilor pe ramurile mai
varstnice
-rodirea-reprezinta formarea organelor care asigura productia de fructe.
Echilibrul favorabil pe care urmarim sa-l realizam prin lucrarile de ingrijire a
pomilor, consta in existenta anumitor raporturi intre cele doua procese:
1.Un numar prea mare de lastari, cu lungimi foarte mari, sunt in detrimental formarii
mugurilor de rod.
2. O incarcatura exagerata de fructe stanjeneste cresterea lastarilor si in acelasi timp,
impiedica formarea rodului in anul urmator.
Experientele au aratatca, in mod normal, lastarii trebuie sa aiba lungimea de 40-
60cm si sa fie bione repartizati pe toate ramurile din coroana.
In ceea ce priveste rodire, productii normale se obtin atunci cand din numarul de
muguri din coroana unui pom, 25-40% sunt muguri de rod.Pomii care in timpul infloririi apar
ca ,,ninsi’’, au un numar de muguri de rod exagerat, de obicei in proportie de 80-90% din
totalul mugurilor din coroana, ceea ce nu este favorabil pentru o rodire normala.
In perioada de tinerete se manifesta cu mare intensitate procesul de crestere
vegetativa, fara interventii deosebite din partea pomicultorului. Dupa intrarea pe rod, pe
masura ce trec anii, procesul de rodire se intensifica din ce in ce mai mult, productiile de
fructe sunt din ce in ce mai mari. Formarea lastarilor, ca numar si lungime, este din ce in ce
mai slaba, pana cand lungimea acestora ajunge la numai cativa centimetri. In mod natural,
daca in coroana pomilor nu se fac nici un fel de interventii incepe sa se manifeste procesul de
uscare a ramurilor, in primul rand a varfurilor acestora.
Ca o concluzie : -in mod natural, pomii au tendinta de a pierde echilibrul intre
crestere si rodire .
4.Cum se dirijeaza prin taieri cresterea si rodirea pomilor

7. Operatiunile de scurtare a ramurilor determina cresterea lastarilor, cu cat se
scurteaza mai mult, cu atat lastarii crec mai lungi. Efectul opus scurtarii (formarea mugurilor
de rod) se obtine prin inclinarea si arcuirea ramurilor.
Pe masura ce pomii rodesc si imbatanesc, formarea lastarilor se reduce si in
acest caz este necesar sa se foloseasca scurtarile de ramuri si formatiuni fructifere, pentru a
provoca noi cresteri
Scurtarile de ramuri in perioada de maturitate si batanete a pomilor, cand acestia
au tendinta de a se supaincarca in unii ani cu muguri de rod, servesc si ca masura de,,
normare’’a productiei, in sensul ca o parte din mugurii fructiferi se elimina cu acest prilej.
5.Necesitatea formarii lastarilor in coroana in tot cursul vietii pomilor
Rodirea in fiecare an, cu fructe de calitate superioara sub aspectul
dimensiunilor, nu se poate realiza fara sa se formeze si lastari; s-a stabilit pe cale statistica ca
majoritatea fructelor se formeaza pe ramuri cu varsta de 1-4 ani. Un pom de 20 ani, spre
exemplu, pentru a rodi normal, trebuie sa aiba majoritatea ramurilor din coroana cu varsta
intre 1-4ani.Ori raintinerirea permanenta a scheletului coroanei se bazeaza pe formarea an de
an a lastarilor.
Cand pomii nu au cresteri vegetative si se ajunge la imbatanirea scheletului,
apare fenomenul cunoscut de ,, rodire periodica’’- in unii ani pomii formeaza un numar
exagerat de flori si fructe, in anii urmatori se ,,odihnesc’’si nu produc fructe. De cele mai
multe ori ,, supraproductia’’ este insotita de o calitate inferioara a fructelor, subdumensionate,
cantitate redusa de zahar acumulat, slab colorate.
Numarul lastarilor si lungimea acestora constituie un adevarat ,,barometru’’
care ne indica starea biologica in care se gasesc pomii si ne sugereaza ce masuri sa
intreprindem : scurtare sau rarire.
6. Obiectivele urmarite de taieri in afara de dirijarea cresterii si
rodirii
Desfasurarea poroceselor de crestere si fructificare este conditionata de
existenta in cantitati suficiente a hranei preparate in frunze in procesul de fotosinteza. Fiecare
frunza, trebuie sa primeasca mai multa lumina, pentru a simila cat mai multe substante
necesare metabolismului pomilor.
Coroanele indesite se raresc prin eliminarea ramurilor de prisos, a celor
plasate necorespunzator, se indeparteaza ramurile uscate, cele atacate.
Cu ajutorul taierilor se mentine inaltimea dorita a pomilor prin eliminarea
sau scurtarea de la nivelul dorit, a tuturor ramurilor.
Inaltimea maxima a pomilor in livezile intensive si superintensive trebuie sa
fie de 2,2-2,5 m pentru a asigura executarea ,,cu picioarele pe pamant’’ a celor doua lucrari de
mare volum ; taierile si recoltatul.
De asemenea prin taieri se obtine,,aplatizarea’’ coroanei pomilor si formarea
gardurilor fructifere. Aplatizarea este o caracteristica importanta a livezilor moderne, care pe
langa o mai buna iluminare a coroanelor pomilor, permite circulatia utilajelor de-a lungul
randurilor si deci mecanizarea principalelor lucrari.
Dupa intrarea pe rod, dirijari de ramuri nu se mai efectueaza de regula, se
folosesc in schimb, operatiunile de scurtare si rarire :
-se fac scurtari la ramurile de semischelet si la formatiunile fructifere, in
cuprinsul carora nu se mai formeaza cresteri anuale sau acestea sunt slabe ;

8. -se scurteaza mai mult sau mai putin in functie de starea fiecarei ramuri.
-daca o ramura a fost scurtata exagerat, lastarii prea vigurosi care se
formeaza sunt un indiciu pentru o taiere mai usoara in anul urmator ;
-ramurile de schelet se scurteaza si acestea pentru regenerare ;
-operatiunea de rarire, de eliminare de la baza a unor ramuri, se refera la
formatiunile fructifere imbatanite, plasate necorespunzator sau uscate, lramurile de
semischelet care indesesc coroana, se umbresc ;
-la speciile samburoase se lasa pentru rodire, pe cat posibil, numai ramuri
mixte, de vigoare mijlocie (40-70cm), departate la 18-20cm una de alta.Restul de ramuri, cele
prea slabe sau prea viguroase se suprima, iar cele care au rodit in anul precedent se inlocuiesc
cu ramuri noi.
7. In ce perioada a anului se executa taierile
Daca ne referim numai la taierile propriu-zise, cunoscute sub denumirea de
taieri,, in uscat’’, acestea se pot executa in intreaga perioada cand pe pomi nu exista frunze.
La noi a existat obisnuinta ca taierile sa se efectueze catre sfarsitul iernii si in
primavara (februarie-martie). In ultimul timp se practica tot mai mult taierea pomilor in tot
cursul toamnei si iernii, incepand cu luna noiembrie. Vindecarea ranilor se face tot atat de
bine, indiferent de perioada in care se taie. In lunile de iarna trebuie evitate zilele geroase, mai
ales la pomii tineri.
8.Taierile de vara (in verde )
Se executa ca o masura de intregire sau uneori substituire a taierilor in uscat,
in vederea imbunatatirii calitatii fructelor si controlul cresterii si fructificarii pomilor.
Taierile de vara : -reduc vigoarea pomilor si cresterile noi din anul urmator
sunt mai reduse decat cele care apar dupa taierile de iarna.
- asigura penetrarea radiatiilor solare active la o
suprafata cat mai mare a frunzisului din interiorul coroanei.
- asigura sporirea eficacitatii tratamentelor de
fitoprotectie prin acorerirea uniforma a frunzelor cu o pelicula de solutie antiparazitara.
- asigura o mai buna coloratie a fructelor.
- elimina scoaterea din plantatii a unor cantitati mari de
ramuri ce rezulta cu ocazia taierilor de iarna.
-organele eliminate vara sunt in stadiu erbaceu sau
semilignificat, raman pe sol, se descompun si reintra in circuitul trofic.
- se executa cu mare productivitate, in conditii climatice
optime.
Operatiunile specifice taierilor de vara sunt numeroase, intre acestea
enumeram : - ciupirea lastarilor, scurtarea lastarilor, plivirea lastarilor(rarirea), orbirea
mugurilor, dirijarea ramurilor si a lastarilor.
Operatiunea de plivire a lastarilor in plantatiile de mare densitate, este o
lucrare obligatorie. Se elimina in primul rand lastarii care tind sa devina ,,lacomi’’, situati in
pozitie verticala, cei prea desi, mai ales cei situati spre partea superioara a gardurilor
fructifere. Cea mai buna perioada de efectuare a plivitului este in lunile iunie-iulie ;

9. 9.Randamente realizate la taierea pomilor
Randamentul de taiere difera in functie de marime pomilor :
- in livezile in plina productie, dupa anul 6 de la plantare un muncitor
taie 30-35pomi/zi. Se poate considera ca, in cursul unei luni, un muncitor executa taieri la 1ha
livada.
PROTECTIA FITOSANITARA INTEGRATA A PLANTATIILOR
POMICOLE
Conditiile climatice si edafice deosebit de favorabile pentru vegetatia pomilor si arbustilor
fructiferi, sunt in acelasi timp si prielnice pentru dezvoltarea unui numar mare de boli si
daunatori, care produc pagube importante culturilor pomicile. Se estimeaza daune pe
ansamblul pomocilturii intre 5-20% sub aspect cantitativ si de 15-40% dinpunct de vedere
calitativ.
Bolile si daunatorii ataca pomii, arbustii fructiferi si capsunul pe toata durata perioadei
de vegetatie, in diferite stadii de evolutie, atacul manifestandu-se pe muguri, frunze, flori,
fructe si ramuri. Atacul poate fi partial sau total cu intensitati variabile de la un an la altul si
de la un loc la altul in functie de conditiile ecologice specifice si de densitatea daunatorului
respectiv.
Principalele boli si daunatori la pomii fructiferi
a). Bolile provocate de ciuperci
Patarea cafenie sau rapanul-este cea mai raspandita si pagubitoare boala la mar
( Endostigme inegvalis) si (Endostigme pirina).
Atacul este intalnit in toate zonele pomicole in care se concentreza cultura marului si parului.
Pierderile cele mai mari se inregistreaza in anii cu precipitatii ridicate primavara si vara,
putand sa fie distrusa , in cazul atacului necombatut, pana la 98% din productia de fructe.
Sunt atacate frunzele, pedunculii florali, fructele si chiar lastarii. Manifestarea
bolii consta in aparitia pe organele atacate de pete brune-negricioase sau maronii, catifelate
care in timp cresc si conflueaza. Frunzele atacate in primele stadii, se usuca si cad timpuriu
reducand prin aceasta capacitatea fotosintetica a pomilor. In afara de recolta anului respectiv,
este afectata productia anului urmator, diferentierea mugurilor de rod fiind, in cazul unei
defolieri puternice, total compromisa. Atacul pe pedunculii florali se semnaleaza cu deosebire
la par provocand caderea unui numar mare de flori sau fructe imediat dupa legare. Fructele
atacate raman mici , se deformeaza, prezinta crapaturi, iar cele atacate pana la 2,5cm in
diametru cad inainte de maturare. La fructele atacate si ajunse in depozit, boala continua
evolutia producand mari pierderi si in timpul pastrarii.
Biologia(evolutia).Primavara , cand conditiile climatice sunt favorabile, ascosporii
proveniti din periteciile de pe frunzele atacate si cazute in anul anterior, sunt proiectati pe
organele nou aparute, pe care germineaza si produc infectiile primare. Infectiile si germinarea
pot incepe peste 5-60C, in care caz perioada de incubatie este mai lunga (20-22 zile) ;
temperatura medie optima de producere a infectiei si incubatiei este de 19-210 C , in care caz
durata perioadei de incubatie este mai scazuta, de 8 zile, dupa care apar primele pete pe care
sunt formate conidiile, prin care se continua infectiile de vara. Producerea noilor infectii este
favorizata de prezenta umiditatii pe organele pomilor, provenita din precipitatii sau alte surse
(roua, irigatii) si se poate continua pana in toamna.

10. Fainarea
Este o boala destul de raspandita la numeroase specii pomicole : mar (podosphera
leucotricha) ; piersic (spherotheca pannosa) ; cais (podosphera tridactyla) ; capsun
( Spheroteca moprsuae).
Atacul de fainare se manifesta pe muguri, frunze, inflorescente, lastari si
fructe.Organele atacate prezinta o pasla pulverulenta, albicioasa, constituita din miceliu,
conidioforii si conidiile ciupercii. Mugurii atacati evolueaza pana in faza de dezmugurire sau
rasfirare a inflorescentei, dupa care se usuca si cad.O parte din mugurii floriferi atacati pot
ajunge pana in faza de inflorit, dar florile sunt anormale morfologic si fiziologic
sterile.frunzele sunt deformate, incretite, mici, tesuturile se necrozeaza, devin sfaramicioase si
cad de timpuriu. Lastarii atacati sunt inveliti cu pasla miceliana albicioasa cu deosebire spre
varf, din care cauza se indoaie, cresc slab si se usuca. Fructele atacate cu deosebire la piersic
crapa, raman mici, se zbarcesc si se usuca.
Biologia(evolutia). Fainarile se transmit de la un an la altul prin miceliul de
rezistenta instalat in muguri si pe lastari (partea din varf), cat si prin ascospori (mai putin prin
conidiile din anul anterior, ramase in coroana pomilor). In perioada de vegetatie noile infectii
se realizeaza prin conidii. Ciuperca se hraneste din celulele epidermei si din mezofil, cu
ajutorul haustorilor. Conditiile optime pentru noile infectii sunt temperaturile de 18-200C si
umiditatea de 90-100% cei mai favorabili pentru atac, fiind anii in care perioadele secetoase
alterneaza cu perioadele ploioase.
Moniliozele
Produc pagube destul de mari, la aproape toate speciile pomicole, pierderile de
recolta ajungand , in anii favorabili atacului, pana la 90% si chiar total. Atacul este favorizat
de anii cu precipitatii abundente si persistente side asemenea, de o slaba circulatie a aerului in
coroana pomilor, determinata de microzone cu drenaj natural defectuos sau de desimea
exagerata a ramurilor in coroana pomilor.
Speciile atacate de monilioze sunt : mar si par (Monilinia fructigena) ; gutui
(Monilinia linhartiana) ; prun (Monilinia Laxa) ; cires, visin, migdal,(Monilinia fructigene si
Monilinia cinerea) ; piersic si cais (Monilinia laxa si Monilinia fructigena) ; capsun (Botritis
cinerea). Ciupercile ataca frunzele, florile, lastarii tineri si fructele. Cele mai mari pierderi se
produc cand atacxul se inregistreaza primavara pe flori, frunze si ramuri tinere (visin, gutui,
prun ), pe fructe ( gutui) cat si in perioada de parga a fructelor. Organele atacate primavara se
ofilesc, se brunifica si raman pe pom uscate mai multa vreme. Fructele atacate putrezesc
partial sau total se mumifiaza, cad, sau raman uneori pe ramurile pomilor, asigurand
transmiterea bolii de la un an la altul.
Biologia (evolutia). Ciupercile ierneaza sub forma de miceliu de rezistenta in
fructele mumifiate sau ramurile atacate, cat si sub forma de conidii.Prezenta umiditatii
ridicate in aer (ploaie , ceata), a temperaturilor scazute in timpul infloritului, favorizeaza
producerea atacurilor de monilioza cu mare intensitate. Infectiile pe fructe sunt favorizate de
leziunule provocate de grindina sau insecte, cat si de contactul fructelor sanatoase cu cele
atacate.
Patarea rosie a frunzelor

11. Boala este intalnita la prun fiind produsa de ciuperca Polystigma rubrum si la cires
de Microspherella cerasella care provoaca pagube numai in anii deosebit de ploiosi.
La prun conditiile de atac sunt favorabile in toate zonele de cultura a acestei specii
din tara noastra. Daunele produse constau in reducerea substantiala a fotosintezei care are
drept consecinta acumularea in cantitati mici a zaharului in fructe. Uneori atacul provoaca
desfrunzirea pomilor, fenomen care repetandu-se mai multi ani duce la debilitarea si uscarea
acestora.
Boala se caracterizeaza prin aparitia pe frunze a unor pete circulare de culoare
galbuie care devin rosii- sangerii, iar la sfarsitul verii brun-negricioase. Tesuturile sunt
bombate in dreptul petelor spre fata inferioara a limbului. Petele pot sa conflueze. De la un an
la altul boala se transmite prin frunzele atacate si cazute. Pe care se gasesc periteciile
ciupercii. Ascosporii formati asigura infectia primara.
Ciuruirea frunzelor
Aceasta boala este frecventa la speciile samburoase (prun, cires, visin, cais ,
piersic, migdal) fiind produsa de ciuperca Ascospora beijerinkii.
Atacul se manifesta de timpuriu, prin aparitia de pete punctiforme, brun-roscate,
in dreptul carora tesuturile se necrozeaza, fructele se deformeaza, au concentratie redusa de
zahar si cad in masa de timpuriu.Pe lastari si ramuri boala este frecventa in special la piersic,
provocand pe aceste organe rani de dimensiuni mari care in final duc la uscarea intregului
pom. Ciuperca ierneaza ca miceliu si conidii pe ramurile atacate. Din miceliu, primavara, sunt
puse in libertate conidiile care provoaca infectiile primare, dupa care in intreaga perioada de
vegetatie, precipitatiile favorizeaza diseminarea ciupercii.
Rugina
Este intalnita la prun ,cais, piersic, (Tranzschelia prunispinosae), coacaz
(Cronartiumribicola) si la zmeur (Phragmidiun rubi idaei).
Pagubele produse constau in desfrunzirea timpurie, la sfarsitul verii, care duce
la debilitarea plantelor. Cele mai mari pagube sunt semnalate la coacaz, la care ataca frecvent
frunzele sub forma unor pete galbui- rosietice.Fructificatiile ciupercii sunt prezente pe fata
inferioara a frunzelor, sub forma unor pustule de culoare galben-maronie.De obicei atacul
intens provoaca caderea timpurie a frunzelor in luna august, contribuind la slabirea tufelor si
diminuarea productiei de fructe.
Antracnoza
Boala este prezenta la cires si visin (Cocomyces hiemalis), la nuc ( Gnomonia leptostyla),
la coacaz si agris (Pseudopeziza ribes).Caracteristic acestei boli este defolierea timpurie a
plantelor (puieti. Pomi , tufe0, urmata de consecintele diminuarii fotosintezei : stagnarea
cresterii, nediferentierea mugurilor de rod, caderea fructelor, debilitarea plantelor. Ciuperca
ataca frunzele, lastarii, pedunculii florali si fructele. Pe organele atacate apar pete brun-
rosiatice. In dreptul petelor mai ales pe partea inferioara a frunzelor, se formeaza pustule mici
cu fructificatiile ciupercii pulverulente de culoare abla-murdar care prin erupere pun in
libertate conidiile, care asigura noi infectii in perioada de vegetatie.Frunzele puternic atacate
se usuca si cad , plantele ramanand desfrunzite inca din luna iulie.

12. La nuc fructele atacate isi opresc cresterea , se innegresc si cad ; cele atacate mai tarziu
prezinta pete si se deformeaza.
La coacaz, defolierile premature sunt frecvente in anii ploiosi putand ajunge pana la 98-
100%.
Basicarea frunzelor si fructelor
Boala este foarte frecventa la piersic produsa de ciuperca Taphrinia deformans, la
migdal si in masura mai mica la prun Taphrinia pruni. Pagubele sunt foarte mari in anii cu
precipitatii abundente. Sunt atacate cu predilectie frunzele, pe care apar umflaturi sub forma
de basici neregulate pe partea superioara a limbului, ca urmare a cresterii neuniforme a
parenchimului fata de nervuri. Frunzele atacate se lungesc si se latesc, se decoloreaza, se
ingroasa, devenind rigide si acoperite de o pulbere albicioasa. In final frunzele cad timpuriu,
lastarii se usuca, iar fructele de asemenea cad, uneori in proportie de care afecteaza sensibil
productia. Cu toate ca in cursul verii apar frunze noi, pomii atacati in mai multi ani consecutiv
sunt debilitati, sufera de ger si se pot usca. Ciuperca ierneaza sub forma de ascospori sau
miceliu de rezistenta in muguri si lastari, care primavara, pe tesuturile tinere isi incep
activitatea in conditii favorabile ( temp. de 150C, umiditate persistenta), producand infectiile.
b). Bolile produse de bacterii
Focul bacterian al semintoaselor
Produs de Erwinia amylovora bacteria ataca toate organelle aeriene; arsura inflorescentelor
apare primavera devreme (indeosebi pe timp polios); florile se ofilesc, se brunifica si se
innegresc; frunzele atacate se vestejesc si intreg lastarul se brunufica; pe timp umed mai ales
dimineata cand temperatura este mai scazuta incepand cu perioada infloritului pe lastarii
atacati apar picaturi de exudat cu nuante de brun- galben- portocaliu. Frunzele atacate se
brunifica ; leziunile de pe lastari, ramuri, tulpina, evolueaza in uceratii ; daca inconjoara
intreaga sarpanta , produce moartea (uscarea ) pertii superioare ; daca ataca tulpina, moare
intreg pomul.
Prevenire si combatere :
-folosirea la plantare a unor pomi sanatosi fara leziuni bacteriene.
-depistarea vetrelor de atac, indepartarea focarelor (frunze, lastari, sarpante si chiar
pomi) cu infectii, pentru diminuarea atacului.
-tratamente preflorale cu produse cuprice si daca perioada infloritului se
prelungeste( temperaturi scazute si precipitatii ), chiar in perioada infloritului cu Aliette80WP
conc. 0,2% ;
- combaterea insectelor vectoare ( afide)cu insecticide specifice (piretroizi).
Cancerul pomilor fructiferi
Produs de Agrobacterium tumefaciens , se intalneste la majoritatea speciilor
pomicole, manifestandu-se pe radacini si colet, pe care se formeaza la inceput tumori cat
unbob de mazare, moi, de culoare albicioasa. Tumorile cresc haotic, ca urmare a dereglarii
metabolismului tesuturilor, atingand uneori dimensiuni pana la 20-30cm si se lignifica. In
cazul infectiilor puternice, numarul tumorilor este mare si determina o crestere mai slaba a
pomilor si intrarea in declin prematur. In toate cazurile, atacul este favorizat pe terenurile
grele si umede.

13. Alte boli produse de bacterii sunt: Patarea si ciuruirea bacteriana a frunzelor de
prun si bacterioza nucului.
c). Bolile produse de virusuri si micoplasme
Bolile virotice detin un loc important intre factorii care limiteaza productivitatea
pomilor fructiferi. Ele provoaca :
-reducerea vigorii, frecvent cu 10% uneori chiar peste 50%.
-Incompatibilitatea la altoire ;
-degenerarea si pieirea mai mult sau mai putin rapida a pomilor ;
-deteriorarea calitatii fructelor ;
- modificarea caracterelor biologice si morfologice;
- cancere si necrozari diverse.
Bolile provocate de virusi sunt de obicei cornice si rar caracteristice. Este deci
foarte dificil de a le identifica printr-o simpla observatie vizuala.
Modul de transmitere. Inmultirea vegetativa si schimburile comerciale de material
biologic necontrolate, prin intermediul omului, constituie cauza principala a raspandirii
bolilor virotice. Unii vectori animali (aphidele si nematozii) si polenul contribuie de
asemenea , la diseminarea in zone mai restranse a unora dintre bolile virotice.
Pentru a limita transmiterea virozelor sunt recomandate urmatoarele precautii :
-pentru evitarea transmiterii prin nematozi este necesar de a nu se planta imediat, livada dupa
livada din aceeasi specie, in afara de cazul in care se efectueaza dezinfectia cu nematocide;
-pentru a reduce celelalte cai de transmitere, trebuie sa se evite plantarea in
apropiere a soiurilor sanatoase cu cele bolnave sau cu stare sanitara necunoscuta.
Mijloacele de lupta. Lupta impotriva bolilor virotice este in general
preventiva. Ea consta in plantarea de material vegetal stabilit prin control ca sanatos,
provenit din plante initiale selectionate, conservate la adapost de contaminare si verificate
periodic .
In livezile infiintate cu material sanatos, unele boli virotice, cu deosebire
cele epidemiologice, pot sa reinfecteze o parte din pomi. Dar aceasta proportie va fi cu atat
mai mica cu cat procentul de pomi sanatosi initial a fost mai mare. Efectele recontaminarilor
ulterioare, au in general o incidenta slaba asupra cresterii si dezvoltarii pomilor.
Principalele boli virotice la samburoase sunt : Patarea inelara (Plum ring
spot-PRSV), Piticirea prunului (Prune dwarf-PDV), Mozaicul in benzi (Line pattern-LPV),
Varsatul prunului (Plumpox, Sharka-PPV), Patarile clorotice (Chlor5otic leaf spot- CLSV) ,
Craparea scoartei prunului (Plum bark split) , Rasucirea frunzelor ciresului(Cherry leaf roll
virus) , Cancerul distrugator al ciresului (Detrimentul canker virus ), Marmorarea inelara a
ciresului (Cherrry ring motte).
Principalele boli virotice la semintoase sunt : Mozaicul marului (Apple
mosaic), Patarea clorotica a marului (Apple chlorotic leaf spot –CLSV), Brazdarea tulpinii
marului (Apple stem groowing) ,Declinul lui Spy sau stierea lemnului (Spy decline stem
pitting –SDV-SPV) si ingalbenirea nervurilor parului (Vien yellows-VYV), Cancerul puturos
al parului( Pear bliter canker), Pietrificarea perelor (Pear stony pit), Deformarea verde a
merelor ( Green crinkle) si Craparea stelara a merelor (Star crack), Patarea inelara ruginie a
merelor (Apple russet ring), Flexibilitatea lemnului ( Rubbery wood-RW) , Profliferarea
marului (Maturi de vrajitoare).

14. In afara de aceste boli virotice, exista inca numeroase afectiuni, dar care au
o incidenta economica mai putin importanta pentru cultura pomilor fructiferi.
PRINCIPALELE INSECTE DAUNATOARE
Paduchele din San José ( Quadraspidiotus perniciosus)
Este cel mai periculos dusman al pomilor, constituind o adevarata calamitate, pentru
livezile in care nu se efactueaza tratamente de combatere.
In tara noastra a fost semnalat pentru prima data in anul 1933 in zona de vest dupa
care s-a raspandit in intreaga tara. Paduchele din San Jose ataca peste 200 de specii de pomi,
arbusti fructiferi si alte specii de arbori si arbusti forestieri. La pomii fructiferi cele mai mari
pagube le produce in ordine la : mar, par, piersic, visin, cires, si chiar la prun, cais, migdal. De
asemenea , ataca puternic coacazul, si agrisul. Ataca ramurile, fructele si chiar frunzele.
Pe ramuri, larvele localizate isi infig rostrul in tesuturi pentru a se hrani, injectand o
substanta pentru dizolvarea vaselor liberiene, fenomen care se manifesta prin aparitia in
locurile respective a unor pete circulare de culoare rosie-visinie. In timp, zonele respective
se brunifica si mor. Pomii puternic atacati incep sa se usuce de la varf si in decurs de 3-4 ani
se pot usca total.
Pe fructe atacul este frecvent si se manifesta sub forma de pete rosii-visinii, circulare,
cu densitate mai mare in zona caliciului si a pedunculului. Fructele atacate in primele stadii
raman mici, diforme, de asemenea cele atacate catre faza de maturitate se depreciaza calitativ
si nu au valoare comerciala.
Pomii atacati si netratati formeaza fructe mici, galbene, dau recolte de la un an la altul
tot mai mici, se debiliteaza si se usuca in cativa ani.
Biologie.In conditiile din tara noastra Paduchele din San Jose are 1-3 generatii pe
an ; o singura generatie in zonele cu altitudinea de peste 800m si trei generatii in cele sub 100-
200m altitudine in unii ani. In zonele pomicole de traditie are de obicei doua generatii.
Inmultirea la aceasta insecta este vivipara. Ierneaza pe scoarta pomilor ca larve
protejate de un scut. La sfrasitul lunii martie-aprilie, dupa o perioada de hranire, larvele
diferentiaza in cele doua sexe, are loc imperecherea dupa care sub scutul larvelor-mama se

15. formeaza noi larve. Acestea devin mobile si migreaza pe ramuri, pe tulpini, frunze si fructe
mentinandu-si mobilitatea timp de 24 de ore. Dupa cateva ore de migratie larvele care au o
culoare portocalie se fixeaza si isi infig rostrul in organele vegetative, de unde sug seva
tesuturilor.
Infectia la noii pomi, chiar la distante mari, se produce inainte de fixarea larvelor
prin transportul acestora pe picioarele pasarilor, pe haine sau cu ajutorul vantului. Dupa fixare
larvele isi formeaza scut care devine din ce in ce mai dens, dupa 10-15 zile nemaiputand fi
penetrat de insecticide. Imediat larvele incep o noua diferentiere sexuala si are loc cea de-a
doua generatie. In functie de conditiile fiecarui an si ale zonei, generatia I se inregistreaza in
lunile iunie-iulie, iar generatia aII-a la sfarsit de august –inceput de septembrie.
De remarcat ca fiecare generatie, si cu deosebire prima , se esaloneaza pe o
perioada lunga, de cel putin 30 de zile, ceea ce explica necesitatea mai multor tratamente la
fiecare generatie.
Paduchii ţestosi
Se intalnesc mai frecvent la mar (Aspidiotus ostreiformis) si la par ( Epidiaspis
betulae), dar pot fi semnalati si la prun, piersic, cires, visin, etc. Ataca asemanator paduchelui
din San Jose, cu o rata de inmultire mult mai redusa avand o singura generatie pe an.
Combaterea se realizeaza simultan cu paduchele din San Jose.
Gargaritele florilor si mugurilor
Provoaca daune importante la mar (Anthonomus pomorum), par (Anthonomus
cinctus), sau la mai multe specii pomicole (Sciaphobus Squalidus) prin distrugerea de catre
larve si adulti a organelor interne ale mugurilor de rod sau a mugurilor in intregime. Pagubele
pot ajunge pana la 90-92%.
Gargaritele au o singura generatie pe an, cu deosebirea ca la mar ierneaza sub
forma de adult si depune ouale in primavara, la dezmuguritul mugurilor florali, in timp ce la
par ponta are loc toamna tarziu, atat la mugurii de rod, cat si la cei vegetativi. De asemenea,
la mar bobocii florali atacati raman pe pom cu petalele brunificate ,,cuisoare’’ (in interior se
dezvolta o larva), iar la par distrug baza mugurilor.
La capsun, gargarita neagra (Anthonomus rubi), produce pagube insemnate,
adultii hranindu-se cu mugurii vegetativi, florali si cu frunzele tinere.
Viespile pomilor
In aceasta grupa de insecte se disting doua categorii : unele care produc pagube
prin atacul fructelor tinere ( viespea cu fierastrau a marului- Hoplocampa testudinea ;
viespea perelor- Hoplocampa minuta ; viespea neagra cu fierastrau a prunelor-
Hoplocampa minuta ; viespea rosie cu fierastrau a prunului Hoplocampa flava, in timp
ce altele dauneaza prin atacul pe frunze( viespea ciresului – Caliroua limaciana ; viespea
coacazului – Nematus ribesi).
Viespile fructelor care au o singura generatie pe an, ierneaza ca larve sub forma
de cocondin care pprimavara ies adultii ce depun ouale de obiceipesepalele florilor. Larvele
care se formeaza, patrund in fructe si se hranesc cu semintele si samburii acestora de obicei o

16. larva trece dela un fruct la altul, putand ataca 3-5 fructe care cad ulterior. La prun cu
deosebire in anii fara ploi in perioada de inflorire, atacul se transforma in calamitate intrucat
90-98% din fructe pot fi atacate.
Subliniem in mod deosebit viespea samburilor de prun Eurytoma schreineri
care s-a extins foarte mult in ultimii ani si compromite productia de prune uneori pana la
100% ; are o generatie pe an ; viespile depun ouale in samburele abia format, larvele eclozate,
hranindu-se cu acesta ; pericolul este atat cat viespile zboara si samburele este nelemnificat.
Tratamentele pentru combatere trebuie sa vizeze stadiul de ou, inainte de
patrunderea larvelor in fructe.
Viespile frunzelor, care au de obicei doua generatii pe an, produc cele mai
mari pagube in pepiniere si plantatiile tinere, in care larvele rod epiderma superioara si
parenchimul frunzelor. Acestea se usuca si cad determinand cresterea slaba a lastarilor si
maturarea insuficienta a tesuturilor. In afara de cires , viespea ataca in egala masura visinul,
parul, caisul, piersicul.
Viermii fructelor
Insectele din aceasta grupa produc pagube la cea mai mare parte din speciile
pomicole (mar, par, prun, cires, piersic, cais, nuc).
Dintre insecte cele mai reprezentative sunt : viermele merelor (Carpocapsa
pomonela) ; viermele perelor (Carpocapsa pyrivora) ; viermele prunelor (Laspeyresia
funebrana) ; viermele (musca) cireselor (Rhagoletis cerasi) ; molia vargata a
piersicului( Anarsia lineatella) ; molia orientala a fructelor (Laspeyresia molesta) ; gargarita
fructelor (Rhynchites bacchus).
Insectele din aceasta grupa au 1-2 generatii pe an si se caracterizeaza prin
aceea ca larvele patrund in interiorul fructelor unde se hranesc cu semintele, samburii sau
tesuturile din jurul acestora. Fructele atacate cad prematur, iar cele ce ajung la maturitate
(mere, cirese, nuci, piersici, ) sunt depreciate calitativ. Importanta deosebita prezinta
urmarirea ciclului biologic al fiecarei insecte in legatura cu conditiile climatice din fiecare
zona si cu fazele de vegetatie ale pomilor pentru a se efectua tratamente in momentul de
maxima eficacitate, care la aceasta grupa de daunatori corespunde cu perioada dinaintea
patrunderii larvelor in fructe.
Unele din dintre insectele din aceasta grupa de daunatori produc pagube
importante si prin atacul pe muguri, frunze, lastari (molii, gargarita fructelor)
Acarienii
Sunt cunoscuti frecvent sub numele de paianjeni, grupul fiind format din m,ai
multe specii : paianjenul rosu al pomilor (Panonycus ulmi) ; paianjenul brun al pomilor
( Bryobia rubrioculus) ; paianjenul rosu al merilor(Tetranichus viennensis) ; acarianul galicol
al prunului ( Eriophyes phleocantes) ; paianjenul capsunilor ( Tersonemus fragarinae)
Acarienii se intalnesc din ce in ce mai mult in plantatiile de pomi fructiferi,
arbusti si capsun, unde determina debilitarea pomilor, scaderea intensitatii fotosintetice, o
slaba diferentiere a mugurilor de rod, fructe mici si cu un continut redus de substanta uscata.
Biologia . Acarienii au mai multe generatii pe an, pana la 5-7, au corpul mic ,
sub 0,8mm, traiesc in colonii de mare densitate, pe partea inferioara a frunzelor, la baza
mugurilor, la punctele de insertie. Ierneaza ca adulti sau sub forma de oua, se caracterizeaza
printr-o mare putere de inmultire. Atunci cand depunerile de oua sunt mari, ramurile capata

17. aspect rosiatic, datorita numarului mare 8-12 straturi suprapuse, ajungandu-se la peste 1500
oua/cm2 de scoarta.
Atacul se manifesta prin depigmantarea frunzisului care capata un aspect cenusiu,
datorita numarului mare de intepaturi in tesuturile parenchimatoase care se degradeaza.
Dinamica populatiilor de acarieni este stans legata de distrugerea acarofagilor din
genul Typhlodormus si Tydens cu ocazia tratamentelor antiparazitare. Se manifesta , de
asemenea, fenomenul de rezistenta ca urmare a aplicarii repetate a produselor
organofosforice, pe baza de Parathion. Practica a dovedit ca, in general tratamentul care se
executa dupa cadera petalelor, inaintea pontei primei generatii este hotarator pentru limitarea
puterii de inmultire a acarienilor.
Paduchii si purecii de frunza (afidele)
Insectele din aceasta grupa (paduchele verde al marului _Aphis pomi ; puricele
melifer al parului- Psylla pyricola ; paduchele cenusiu al prunului- Hyalopterus pruni ;
paduchele negru al ciresului- Myzuscerasi ; paduchele verde al piersicului-Myzodes persicae)
produc pagube deosebite la pomii tineri in pepiniera si in livada.
Biologia . Ierneaza in stadiul de ou sau adult (Psylla), au un numar mare de
generatii pe an (pana la 8-12), se inmultesc partenogenetic si vivipar si traiesc in colonii, pe
partea inferioara a frunzelor, catre varful lastarilor. Atacul se manifesta prin rasucirea
frunzelor catre partea inferioara, lastarii se deformeaza, raman curbati, uneori se usuca la varf
sau degera peste iarna neavand lemnul copt. Intensitatea maxima a atacului se inregistreza in
perioada cresterii intense a lastarilor.
Insectele defoliatoare
Cele mai raspandite insecte care se hranesc cu frunzele pomilor provacand
defolierea la speciile de cires, prun, cais, mar, par sunt : cotarul verde (Cheimatobia
brumata) ; omida paroasa a stejarului (Lymantria dispar) ; cotarul brun (Hibernia
difoliaria) ; nalbarul (Aporia crataegi), inelarul ( Malacosoma neustia).
Insectele ierneaza de obicei sub forma de oua pe diferite organe ale
pomilor.Larvele iau nastere la inceputul vegetatiei si se hranesc cu muguri, butoni florali,
fructe tinere. Apoi consuma frunzele, partial sau total, cu exceptia nervurii principale. In anii
de invazie puternica pomii sunt desfrunziti in totalitate, fenomen urmat de pierderea fructelor,
stanjenirea diferentierii mugurilor florali, debilitarea in ansamblu a pomilor.
Alaturi de acestea daune importante produce omida paroasa a
dudului(Hyphantria cunea) in livezile de prun , cires, nuc, mar, par, cais, visin etc. repetarea
atacului mai multi ani la rand poate ava ca efect –uscarea pomilor.
Ierneaza in stadiul de crisalida in crapaturile scoartei pomilor, pe frunzele
cazute, in sol si diferite alte adaposturi. Dupa aparitia adultilor si pontei, larvele apar in cursul
lunii iunie, care in primele stadii formeaza cuibul din 2-3 frunze unde se hranesc cu epiderma
si parenchimul acestora.Se inregistreaza 2-3 generatii pe an.
Carabusul de mai (Melolonha Melolontha). Produce pagube atat in stadiul de
adult, cand sunt atacate frunzele carora le roade limbul, mai putin petiolul si nervura
principala, cat mai ales in stadiul de larva cand distruge in sol Radacinile la pomii tineri in
pepiniera si inlivada.
Carabusul are a generatie la 3 ani, timp in care traieste in sol ca larve cu varsta
de 2 si 3 ani. Zborul adultilor are loc din 3 in 3 ani si se petrece in luna mai, incepand din

18. amurg si in timpul noptii. Atacul cel mai pagubitor il produc larvele de 2-3 ani, putand sa
determine pagube de 50-100% in cazul unor densitati de peste 2-3 larve /m2. Sunt atacate in
mod preferential speciile de mar, par, gutui. Tratamentele impotriva adultilor se aplica
odatacu celelalte. Pentru combaterea larvelor inainte de plantare se stabileste mai intai
densitatea acestora in sol dupa care, in functie de varsta si de densitate , se administreaza
inainte de desfundarea terenului, Heclotox 1,5% in doza de 50kg/ha. Larvele de 2 si 3 ani se
pot combate si prin prafuirea solului toamna sau primavara si incorporarea cu ajutorul unei
araturi sau discuiri.
Organele pomilor si arbustilor fructiferi
Partile componente ale unui pom sunt:radacina si tulpina. La pomii altoiti, radacina apartine
portaltoiului, iar tulpina altoiului. Cand pomii se inmultesc prin seminte (nucul, zarzarul,
migdalul etc.), prin butasi(coacazul negru) sau prin drajoni (prunul Gras romanescsi visinul
local), tulpina si radacina apartin aceluiasi individ. Din practica pomicola se stie ca, la pomii
altoiti, intre tulpina (altoi) si radacina(portaltoi) exista o influenta reciproca. Pentru
confirmarea acestei influente ,dam exemplu comportarea soiului de mar Jonathan altoit pe un
portaltoi viguros obtinut din samanta si un portalroi de vigoare mica(M9) inmultit vegetativ
(prin marcotaj).
In primul caz, portaltoiul, imprima soiului o vigoare mare si o fructificare tardiva (la 5-6ani),
fructele sunt mici , mai putin gustoase si se valorifica greu si cu pierderi mari.
In al doilea caz, pomii au o crestere mai slaba, rodesc mai timpuriu ( la 2-3 ani) si formeaza
fructe mari, mai intens colorate si echilibrate ca gust.
Radacina este partea subterana a pomului, specializata pentru absorbtia apei si a
substantelor minerala din sol.Pentru usurarea absorbtiei, radacina secreta in sol diferite
substante, care dizolva compusii greu solubili, facandu-i accesibili pomilor.In timpul cresterii,
radacina se amplifica si formeaza o structura permanenta (schletul radacinii), cu ajutorul
careia pomul se ancoreaza si se fixeaza mai bine in sol, si o structura nepermanenta, care se
reantinereste periodic (de la 10 zile la 3-4 ani).
Structura permanenta este alcatuita din radacini lungi de 1-15m, groase de 3mm-25cm,
dispuse orizontal, vertical sau oblic. La speciile pomicole inmultite prin seminte si samburi
(mar si par franc, nuc zarzar si corcodus), structura permanenta a radacinii se compune din :
pivot (ordinul 0)si ramificatiile acestuia (ordinul I si II). La nuc, scheletul radacinii este mai
puternic si alcatuit din radacini viguroase, putine la numar, in timp ce la mar, ramificatiile
sunt mai multe si maigrupate. La pomii altoiti pe portaltoi vegetetivi, radacinile care
alcatuiesc structura permanenta sunt mai numeroase si mai subtiri (cu mici exceptii).
Culoarea radacinilor pomilor :
-violacee –zarzar si coacaz negru
-galben-roscata –cires ,visin si piersic

19. -galben-murdara -corcodus
-galben-cafenie -mar
-cafeniu-negricioasa -par
-cenusie-bruna-nucul-negru
Intr-un stadiu mai evoluat, radacina pomilor capata o culoare negricioasa datorita
suberului ingrosat si exfoliat.
Structura nepermanenta a radacinii, este formata din radacini axiale, radacini
absorbante, intermediare si conducatoare.
Radacinile axiale se formeaza primavara in varful radacinilor de schelet, asigurandu-le
acestora cresterea in lungime. Ele sunt albe, transparente, cu o lungime de 10-25 mm.
Radacinile active sunt albe, translucide, groase de 0,3-1mm si lungi de 0,1- 4mm
avand o durata de viata foarte scurta (10-14 zile).Ele indeplinesc functia de absorbtie (prin
perisorii absorbanti) a apei si a sarurilor minerale din sol.
La unele specii pomicole , perisorii absorbanti lipsesc, iar functia de absorbtie este
asigurata de micoriza. Micorira este rezultatul unei aglomerari de filamente celulare ale unei
ciuperci care contamineaza radacinile pomilor (indeosebi la nucifere) si activeaza procesele
de absorbtie. Prin substantele antibiotice pe care le secreta, micoriza asigura protectia
radacinilor impotriva bolilor.
Totalitatea radacinilor unui pom formeaza ceea ce noi numim sistemul radicular.
Acesta se dezvolta mai mult decat tulpina, desi in sol sunt mai multi factori limitativi ai
cresterii dacat in atmosfera.
Pe solurile pietroase, sistemul radicular al pomilor depaseste uneori de 3-4ori proiectia
coroanei, iar pe un sol brun lutos , de peste 5 ori.
La portaltoii generativi , sistemul radiculer este de 4-6 ori mai mare decat la portaltoii
vegetativi.
In culturile clasice, sistemul radicular al pomilor este asigurat in proportie de 85% de
radacini orizontale si de numai 15% de radecinile verticale si oblice.
In plantatiile superintensive, peste 25% din radacinile uni pom sunt dispuse vertical si
oblic.
In marea lor majoritate, radacinile se afla in sol, la adancimea de 20-100cm, in functie
de vigoarea portaltoiului, tipul de sol si sistemul de intretinere a acestuia.
Tulpina este partea aeriana a pomului . Ea este formata din trunchi si coroana.
Trunchiul este portiunea de tulpina cuprinsa intre colet si prima ramura principala a coroanei.
Trunchi pomilor creste drept sau rasucit, uniform sau asimetric. La baza trunchiului se afla
coletul pomului, adica punctual de legatura dintre radacina si tulpina. La unele asociatii soi-
portaltoi, coletul este mai ingrosat, fapt ce dovedeste ca intre cei doi parteneri exista o
oarecare nepotrivire. Se cunosc insa si pomi (Golden Delicios/M9) la care coletul ingrosat
asigura pomilor o viata economica prelungita, precocitate in rodire si o capacitate mare de
productie.
Coroana pomilor este partea de tulpina situata deasupra trunchiului. Aceasta este
compusa din :axul coroanei, sageata (ramura anuala care prelungeste axul coroanei),ramuri
multianuale care formeaza scheletul si semischeletul pomilor, ramuri anule( vegetative si de
rod) si muguri (vegetativi si de rod). Ramurile de schelet (ramurile principale) sunt
ramificatiile axului (de ord. I)din care iau nastere ramurile de ordinul II ; acestea, la randul

20. lor, formeaza ramurile de ord. III s.a.m.d. La pomii vigurosi, ramurile de ord.I se numesc
brate sau sarpante, iar cele de ordinulII- subsarpante. Cand pomii sunt maturi, aceste ramuri
sunt viguroase, conice si longevive, formand o adevarata osatura a pomului. Cu timpul , pe
aceste ramuri se formeaza ramurile de semischelet si de rod, creandu-se o rezerva de muguri
suplimentari. Ramurile de semischelet sunt ramuri multianuale (2-6 ani) care se formeaza la
inceput pe ax, apoi pe ramurile principale ale coroanei.Ele sunt subtiri si incarcate cu multe
ramuri anuale, vegetative si de rod. Ramurile vegetetive sunt mai groase(peste 15mm) si mai
lungi (peste 70cm) decat ramurile roditoare. Acestea cu timpul se transforma in ramuri de
semischelet. Ramurile vegetative, in evolutia lor, ramifica si formeaza noi ramuri, a caror
vigoare si denumire sunt date de pozitia initiala a mugurilor. Aceste ramuri sunt :
-ramuri terminale sau de prelungire, care iau nastere din mugurii terminali (din varf) ;
-ramuri laterale, formatedin mugurii laterali ;
-ramuri concurente, formate din primii muguri laterali subterminali.
Din mugurii de la baza ramurilor groase se formeaza ramurile lacome. Acestea cresc
vertical, sunt viguroase si prezinta multe ramuri anticipate, adica ramuri fiice formate in
acelasi an cu ramura mama.
Ramurile anticipate se formeaza mai mult la pomii tineri si la pomii care s-au aplicat taieri
de regenerare.
Ramurile roditoare sunt cresteri de un an, cu muguri dispusi solitar sau in grupuri (2-6
muguri in grup), lungi de 3-30cm (mai rar 50-70cm) si groase de 6-10mm.
Ramurile pot fi :
- vegetative- de schelet (sarpante, semisarpante) si semischelet
- de rod sau fructificare care se deosebesc pe grupe de specii :
 Ramurile de rod la samburoase.
Doua tipuri de ramuri fructifere de mare importanta sunt comune
piersicului, caisului, prunului, ciresului si visinului : ramura mixta si
ramura buchet. Se mai intalnasc la unele specii si ramura salba si
pleata.
Ramurile mixte poarta totdeauna un mugure vegetativ normal in varf
iar lateral (axilar) atat muguri florali, cat si vegetativi, constituind
grupurile de muguri caracteristice prunului, caisului, piersicului.
Ramurile mixte prezinta unele particularitati specifice de la o
specie la alta.
La piersic sunt lungi de 25-60-70 cm si poarta pe noduri totdeauna
grupuri din 3 muguri care pot fi : toti florali, cel din mijloc vegetativ si
cei laterali florali sau unul lateral floral si ceilalti vegetativi. `La baza
ramurii se gasesc 1-2-3 muguri vegetativi slab dezvoltati care pot evolua
daca ramura se scurteaza, daca se arcuieste sau daca se fac operatii in
verde. Ramurile mixte ale piersicului asigura fructe de calitate numai in
primul an de formare a lor, motiv pentru care se elimina prin taiere dupa
prima fructificare, inlocuindu-se cu altele nou formate pe ramurile de
schelet si semischelet.
Prunul si caisul formeaza ramuri mixte lungi de 7-20cm, cu grupuri de 2-3muguri de
rod la prun si 5-6-8 la cais, in majoritate florali. Sunt ramuri de baza pentru fructificarea
acestor specii si asigura fructe de calitate, chiar dupa ramificari multiple, 4-6 ani.
Ramura mixta la cires si visin , lunga de 7-30cm, chiar mai lunga la unele soiuri, are
particularitatea ca pe nod se formeaza un singur mugure de obicei floral ; mai rar se intalnesc

21. axilar si muguri vegetativi. Ca atare, ramifica putin sau chiar deloc. Evolueaza in acest caz
numai prin mugurele vegetativ din varf, facand imposibila regenerarea.
Ramurile buchet, numite si buchete de mai- deoarece in aceasta luna sunt deja
conturate la unele specii- poarta un singur mugure vegetativ in varf, iar axilar in jurul acestuia
strans grupati ( la cires, visin, prun, cais) sau mai desirati(cais) satu 3-7 muguri florali. La
unele specii pot fi axilari si cate 1-2 muguri vegetativi, care conduc la ramuri buchet
ramificate (prun, cais) . In general , buchetele de mai sunt ramuri scurte, 1-12 cm si au o
durata de viata variabila cu specia si soiul de la 1-2 ani pana la 10-12 ani. Evoluand numai
prin mugurele vegetativ din varf, neavand nici o rezerva laterala de muguri vegetativi,
ramurile buchet nu pot fi regenerate prin taieri.
Durata economica a ramurilor buchet la prun si cais este relativ scurta, 3-4 ani ; poate
fi mai lunga la soiuri care au buchete de mai tipice (Stanley, Agen). Ramura buchet la piersic
este de durata scurta, 1-2 ani si nu asigura fructe de calitate
Ramurile salba, ca si celelalte formatiuni fructifere ale Punoidelor, poarta in varf un
mugure vegetativ, iar lateral numai muguri florali ; foarte rar se pot intalni in pozitie axilara 1-
2 muguri vegetativi. Sunt foarte subtiri, cu lungimi de 15-60cm. Sub greutatea frunzelor si a
fructelor se arcuiesc, se degarnisesctotal, ramanand sa evolueze numai prin mugurele
terminal. Nu pot fi regenerate prin taieri, decat in cazul cand au lateral 1-2 muguri vegetativi
care, de obicei in anul urmator evolueaza in buchete de mai. Ramurile salba se intalnesc la
piersic, in numar redus de regula si au o durata de 1-2 ani. ; fructele sunt de calitate mediocra.
De aceea daca fructificarea este asigurata pe ramurile mixte , ramurile salba se suprima.
Ramura pleata este o ramura cu organizare morfologica identica cu salba. Se
intalneste la numeroase soiuri de visin. Aici aceste ramuri sunt foarte numeroase, constituind
baza fructificarii. Durata economica poate fi de 5=7 ani, dar alungindu-se an de an provoaca o
puternica indesire a coroanelor. Nu poate fi regenerata decat rar prin taieri.
 Ramurile de rod la speciile semintoase
- pintenul (ramura preflorifera) are 1-3 cm lungime si poatra in varf
un singur mugure vegetativ, fara muguri axilari evidenti. In 1-2 ani
acesta evolueaza in tepusa.
- Smiceaua(ramura preflorifera) are 15-20 cm lungime, poarta
muguri vegetativi axilari si un mugure terminal de asemenea
vegetativ. Evolueaza in in nuielusa sau mladita ;
- Tepusa, ramurade rod propriu-zisa, de 1-3 cm lungime, cu un
mugure florifer mixt in varf ;
- Nuielusa, 15-30cm lungime, poarta un singur mugure de rod in varf,
restul mugurilor ramanand vegetativi ; trebuie facuta sublinierea, ca
nuielusa poate fi de doua feluri, sub aspectul varstei :
- a). provenita din diferantierea mugurelui terminal al unei smicele,
formata in anul anterior (deci 2 ani).
b).provenita dintr-o crestere vegetativa, lastar, care in anul formarii
diferantiaza la varf mugure de rod.
- Mladita are aceleasi caracteristici ca nuielusa, avand in plus fata de
aceasta muguri de rod axilari, amplasati de la varf care baza ;
a). mladita de 2 ani provenite din diferentierea mai multor muguri de rod
pe o fosta smicea ;
b). mladita de un an, realizata prin diferentierea pe lastari , in primul an
de crestere a mugurilor de rod. De altfel , aceasta ultima situatie de diferentiere pe cresterile
anuale a mugurilor de rod chiar in anul formarii lastarilor, este un fenomen tot mai frecvent in

22. livezile moderne, cu soiuri precoce ( intrare rapida pe rod), proces accentuat de folosirea
portaltoilor vegetativi de mica vigoare.
- Vatra de rod, este o formatiune realizata din ramificarea burselor
purtatoare de pinteni si tepuse care se extinde anual si care trebuie
regenerata periodic .
- Bursa-punga, constituie ingrosarea bazei inflorescentei ;, pe care se
formeaza si cresc fructele, portiune de 1-1,5cm lungime, pe care
lateral, alaturi de fructe, se formeaza 1-2 muguri ; din acestia i-au
nastere noi ramuri fructifere motiv pentru care mai sunt denumite
punti de rod.
In primii ani de livada, unele soiuri de pomi diferentiaza o mare cantitate de muguri de rod pe
ramurile lungi, care ulterior, devin ramuri de semischelet sau de schelet. Aceasta insusire se
manifesta mai ales la soiurile precoce de mar si par altoite pe portaltoi de vigoare slaba si
mijlocie
Mugurii sunt organe de crestere si de rodire cu structura anatomo-morfologoca
diferita.
Mugurii vegetativi (de crestere) sunt mai mici, au varful ascutit si baza largita si o
structura primara, formata dintr-un con de crestere, primordii de frunze si muguri. Din ei se
formeaza intotdeauna lastari sau rozete de frunze.
Mugurii de rod sunt mai mari (cu mici exceptii), mai bombati si cu
varful rotunjit. Structura interna este alcatuita din primordii. Mugurii de
rod, la randul lor pot fi floriferi si micsti.
Mugurii floriferi formeaza o singura floare (la piersic, cais migdal)sau o
inflorescenta cu 2-5 flori(la prun, cires si visin).
Mugurii micsti evolueaza intr-o rozeta de frunze si o inflorescenta (la
mar si par), intr-un lastar si o floare (la gutui), sau intr-un lastar cu mai multe
inflorescente (la zmeur si mur).
Mugurii vegetativi , dupa pozitia lor pe ramura, sunt numiti :terminali,
axilari, stipelari, dorminzi si adventivi.
1. Mugurii terminali sunt situati in varful ramurilor anuale si indeplinesc functia de crestere
sau de rodire (mar, par, gutui).
2. Mugurii axilari se formeaza in axila frunzei si descresc ca marime de la varf
catre baza ramurii.
3. Mugurii dorminzi sunt muguri axilari, cu dezvoltare incompleta, situati la insertia
ramurilor si constituie rezerva de muguri a pomilor. Din ei se formeaza ramurile lacome.
Asezarea mugurilor pe o ramura este solitara-la mar, par,cires, visin, sau in grupuri de cate 2-
3 - la prun si piersic si 3-8 -la cais. In cadrul grupului mugurele central este vegetativ iar cei
laterali sunt floriferi.
Frunzele speciilor pomicole cultivate sunt simple, lanceolate, ovale,
eliptice,obovale,subrotunde,sau de diferite tipuri,simplu cu lobul intrg, lobatr, palmat
compuse si imparipenat compuse.

23. Florile . Majoritatea speciilor pomicole au florile hermafrodite cu
unul sau mai multe pistiluri (mar, par, cais etc.) . Nucul si
castanul comestibil prezinta flori unisexuat monoice , adica
unele au androceu iar altele gineceu, dar ambele sunt pe
aceeasi planta.
Fructele sunt simple , multiple si compuse. Denumirea diferitelor tipuri de fructe :
-poama = mar, par ,gutui
-baca =coacaz
-pseudobaca= agris
-drupa =prun,nuc, alun
-hesperida=lamai
-polinucula=capsun
-polidrupa=zmeur
-soroza=dud
-sicona=smochin
ÎNTREŢINEREA ŞI LUCRAREA SOLULUI ÎN LIVADĂ
Lucrarile de intretinere a solului din livezi alaturi de celelalte verigi agrotehnice duc la
o eficienta economica ridicata.
Nu se poate recomanda un sistem de lucrare a solului valabil pentru orice conditii. De
aceea s-au stabilit anumite sisteme de intretinere si lucrare a solului :
Ogorul negru
Se bazeaza pe mentinerea afanata si fara buruieni a solului printr-o mobilizare
permanenta pe intreaga suprafata a livezii, mecanizat si manual- aratura de toamna la 18-
22cm si prasile sau discuiri repetate in perioada de vegetatie. Acest sistem s-a impus datorita
urmatoarelor avantaje :
- asigura o buna solubilizare a substantelor nutritive si o mai
buna conservare a apei in sol ;
- determina o mai buna aeratie a solului, favorizand cresterea sistemului radicular si
activitate microorganismelor aerobe ;
-distruge buruienile eliminand concurenta pentru apa si substante nutritive ;
-Stanjeneste inmultirea soarecilor si a altor daunatori ;
- afaneaza solul tasat I urma trecerii utilajelor si ca urmare a ploilor puternice.
Totodata ogorul negru prezinta si dezavantaje:
-pe terenurile in panta favorizeaza eroziunea ;
- prin lucrarile repetate ale solului o parte a radacinilor pomilor situate la adancimea de
15-20cm sunt taiate sau ranite, ceea ce contribuie la reducera volumului de radacini active
tocmai in stratul de sol cel mai imbogatit in elemente nutritive.
- practicarea ogorului negru duce la reducerea continutului in materie organica,fiind
necesara completare sistematica a deficitului prin aplicarea de gunoi de grajd;

24. - ogorul folosit timp indelungat duce la tasarea in adancime, provocata de circulatia
utilajelor ;
- pe timp ploios nu permite accesul utilajelor pentru efectuarea tratamentelor si
recoltare ;
- Fructele provenite din plantatiile intretinute ca ogor negru si fertilizate cu
ingrasaminte pe bazade azot sunt mai putin dense si colorate, contin mai multa apa, mai
putine zaharuri si sunt mai sensibile la transport si pastrare.
Datoita numeroaselor dezavantaje, ogorul negru tinde sa fie inlocuit sau combinat cu alte
sisteme de intretiner si lucrare a solului.
Inierbarea
Consta din mentinere terenului din plantatie cultivat cu ierburi perene.Acest
sistem se recomanda in livezile amplasate pe terenuri in panta in zonele cu precipitatii
suficiente (700-800mm anual) si plantatiile irigate.
Inierbarea are loc incepand cu al doilea, al treilea an de la plantare si poate sa fie
totala sau partiala.In cazul inierbarii partiale o parte din suprafata de teren din jurul
trunchiului se mentine sub forma de ogor negru prin lucrari manuale si erbicidare.In cazul
plantatiilor intensive latimea benzii inierbate va fi de maximum 2,5-3,0m , iar cea lucrata sub
proiectia coroanei de 0,8-1,5m.
Inierbarea poate fi permanenta sau periodica, cand dupa un numar oaerecare de ani
se ara si se mentine cativa ani ca ogor negru, dupa care se inierbeaza din nou. Destelenirea nu
trebuie sa se faca pe toata suprafata deodata, ci prin alternanta intervalelor lucrate cu cele
nelucrate.
Folosirea ierburilor perene sub forma de benzi si cosirea repetata nu influenteaza
negativ cresterea si dezvoltarea pomilor, fapt demonstrat de numeroase cercetari. Productiile
medii obtinute sunt egale cu cele realizate in sistemul de intretinere ca ogor negru.
Culturi de acoperire folosite pentru ingrasamant verde
Intretinerea terenului din livada se face prin cultura unor plante folosite ca
ingrasamant verde. Cultura ocupa terenul doar cateva luni, in restul timpului solul se mentine
ca ogor propriu. Specia cultivata trebuie sa creasca repede, sa produca o masa cat mai bogata
de materie organica, sa nu concureze pomii pentru apa si substante nutritive.
Culturile de primavara se seamana cat mai tiompuriu ai se incorporeaza insol var,
ce ; pentru culturile de toamna- secara, mazarichea paroasa, trifoiul incarnat si rapita.le de
vara se seamana la inceputul verii si se incorporeaza in sol toamna, iar cele de toamna se
seamana la inceputul toamnei si se incorporeaza in sol primavara anului urmator. Aportul de
humus fiind in functie de stadiul de lignificare al mplantelor, se recomanda ca incorporarea sa
aiba loc cand plantele au depasit faza de deplina inflorire, iar tulpinile au ajuns in faza de
lignificare.
Cele mai bune culturi de acoperire pentru ingrasamant verde in livezi sunt cele
de toamna-primavara sau vara, deoarece ele cresc si se dezvolta in perioadele in care pomii au
cerinte mai mici pentru apa si substante nutritive.
Ca specii pentru culturile de primavara se recomanda : sulfina si rapita ; pentru
vara- lupinul alb, lupinul galben, facelia, soia, fasolita, si floarea-soarelui ; pentru culturile de
toamna- secara, mazarichea paroasa, trifoiul incarnat si rapita.
Incorporarea in sol se realizeaza cu ajutorul grapei cu discuri si cu plugul.Cea
mai buna incorporare se realizeaza prin fractionarea tulpinilor, printr-o lucrare prealabila de
discuit urmata de aratura.. Odata cu incorporarea se recomanda aplicarea unor doze de 40-

25. 60kg azot s.a./ ha, pentru a compensa azotul folosit de microorganisme la descompunerea
masei vegetale din sol.
Culturi intercalate cu plante agoalimentare
Acest sistem consta in cultivarea printre randurile de pomi, in primii ani dupa
plantare, a unor plante agroalimentare anuale sau perene, de la care se urmareste obtinerea
unor productii suplimentare. Aceste culturi pot fi mentinute pana la intrarea pomilor pe rod si
incheierea coroanelor, fara a influenta cresterea si dezvoltarea pomilor atunci cand terenurile
sunt fertile sau bine fertilizate.
Cele mai recomandate sunt plantele prasitoare de talie mica la care nu se consuma
partile care pot fi infestate prin tratamente si anume :Leguminoasele pentru boabe (fasolea,
mazarea, soia), acestea avand si avantajul ca imbogatesc solul in azot si lasa o mare cantitate
de materie organica prin radacini, tulpini si frunze ; radacinoasele (sfecla rosie, morcovul,
sfecla furajera si cartofii timpurii) ; ceapa si usturoiul pentru consum de iarna, guliile, varza(la
care se curata foile exterioare), pepenii galbeni si verzi. Pe solurile foarte fertile si irigate, in
plantatiile tinere se pot face culturi de capsuni timp de 2-3 ani.
Mulcirea solului
Acest sistem include toate practicile prin care solul din plantatie se mentine
acoperit cu diferite materiale. Mulcitul poate fi natural (resturi vegetale din gospodarie – paie
rumegus coceni, frunze fanul de proasta calitate- acopera terenul intr-un strat uniform de 110-
15 cm, strat ce permite patrunderea in sol a apei, aerului si caldurii dar impiedica pierderea
apei, patrunderea luminii si cresterea buruienilor) sau artificial ( folia neagra sau cea
transparenta).
Combaterea buruienilor cu ajutorul erbicidelor
O parte din buruieni sunt distruse prin lucrarile solului , pentru altele in schimb,
tot prin aceste lucrari se creaza conditii favorabile de rasarire in toata perioada de vara.
Folosirea excesiva a erbicidelor duce la inmultirea speciilor perene de buruieni mai rezistente
la erbicide (pir, talpa gastii si volbura). De asemenea erbicidele selective contribuie in mare
masura la schimbarea compoaitiei floristice a buruienilor. Cele sensibile sunt distruse foarte
repede, lasand loc liber celor rezistente. Astfel folosirea erbicidelor triazinice ceeaza conditii
pentru inmultirea unor buruieni perene ca : volbura, pirul, palamida.
In general ,erbicidele se aplica peemergent toamna sau primavara devreme,
pentru a impiedica germinatia semintelor si postemergent in stadiul de vegetatie , acestea
fiind absorbite de plante prin frunze.
Buruienile perene se combat in tot timpul anului pe vetre, cele mai bune
rezultate obtinandu-se inainte de inflorire sau cand au 10-15 cm inaltime.
Erbicide pentru plantele pomicole. Rezultatele experimentale au aratat ca
dintre speciile pomicole cultivate, semintoasele si in special marul, suporta cel mai bine
erbicidarea.In aceste plantatii pot fi folosite cu succes atat erbicidele sistemice, cat si cele de
contact sau totale.

26. Erbicidele recomandate si autorizate pentru a fi folosite si in plantatiile de pomi
Denumirea erbicidelor sau a Substanta activa in % Doza recomandata
amestecurilor de erbicide Kg/l/ha efectiv
1 2 3
Gramoxone Paraquart 20% 4
Roundup Glyphosate 36% 6-10
Devrinol Napropamid 50% 6-8
IRIGAREA (UDAREA) LIVEZILOR
Pentru desfasurarea in optim a tuturor proceselor de crestere si fructificare este necesar
ca pomilor sa li se asigure in permanenta apa, in cantitete suficienta, diferentiat, in functie de
cerintele fiecarei specii, soi, portaltoi si a fazei de vegetatie in care se gasesc. Portaltoii
vegetativi de mica vigoare, folositi in ultimul timp pentru livezile intensive, manifesta o
rezistenta redusa la seceta in comparatie cu portaltoii vigurosi care exploreaza un volum mare
de sol.
Necesitatea irigarii livezilor
Principala sursa naturala de apa pentru livezi o constituie precipitatiile atmosferice. Insa
regimul pluviomeric din zonele in cre anual se inregistreaza sub 500mm precipitatii nu
satisface consumul de apa al speciilor pomicole si este absoluta nevoie sa se completeze prin
irigatii, pana la asigurarea necesarului. In zonele din sudul si sud-estul tarii asigurarea unei
cantitati suplimentare de apa prin irigatii este obligatorie.
Desi cerintele pomilor fata de umiditate sunt mari, acestia au totusi o rezistenta
apreciabila la seceta, in comparetie cu restul culturilor agricole, datorita sistemului radicular
mai profund si bine dezvoltat. De asemenea, un sistem rational de intretinere a solului
favorizeaza acumularea unor cantitati mari de apa din precipitatii si contribuie la mentinerea
acestora cat mai mult in sol, putand uneori suplini aportul de apa suplimentara.
Metodele de irigare in plantatiile de pomi.
Cele mai folosite metode sunt :
1. udarea prin brazde
2. udarea prin aspersiune
3. udarea localizata (prin picurare)

27. Pentru folosirea udarii prin brazde terenul trebuie cat mai bine nivelat pentru a
asigura braze uniforme si cu panta continua.
Lungimea brazdelor este legata de permeabilitatea solului si de panta terenului. Se
recomanda o lungime a brazdelor de la 50-300m.
Distanta dintre brazde. In livezile tinere este suficient sa se efectueze cate o singura
brazda, de fiecare parte a randului de pomi , la 0,8-1m distanta de rand. In plantatiile pe rod,
in care radacinile impanzasc intreg intervalul, se traseaza mai multe brazde si anume :pe
solurile argiloase grele, la 0,8-1m una de alta, pe cele mijlocii la 0,6-0,8m , iar pe cele usoare
la 0,4-0,6m si la 1,5m distanta de randul de pomi.
Dupa infiltrarea apei in sol si zvantarea terenului, se executa o lucrare cu discul
sau cu cultivatorul cu care prilej se astupa brazdele (cu exceptia solurilor intelenite).
Udarea prin aspersiune.La aceasta metoda apa este distribuita in plantatii
asemanator ploii naturale folosind instalatii ca functioneaza sub presiune.aceasta metoda se
poate folosi pe orice fel de teren, inclusiv pe cele in panta. In plantatiile intensive si
superintensive, sub forma de garduri fructifere, aspersoarele sunt prevazute cu prelungitoare
pentru distibuirea apei deasupra coroanelor pomilor. La pomii cu talie inalta dimpotriva jetul
de apa se dirijeaza sub nivelul coroanelor, pentru a evita lovirea directa cu apa sub presiune.
Udarea localizata. Se caracterizeaza prin aceea ca distributia apei la pomi se
face numai in zonele de maxim consum si nu pe toata suprafata . Metoda are mai multe
variante dintre care cele mai folosite sunt :
Udarea prin picurare- consta in umezirea locala a zonei de sol in care sunt
extinse majoritatea radacinilor active ale pomilor, prin administrarea lenta a apei in aceasta
zona. Exista urmatoarele avantaje ale metodei :
-economie de apa datorita reducerii pierderilor prin evaporatie si a umectarii
partiale a terenului ( normele de irigare se reduc cu 20-50%).
- permite circulatia permanenta in livada pentru celelalte lucrari tehnologice,
deoarece intervalele nu sunt umezite.
- economie de forta de munca datorita posibilitatilor de automatizare a lucrarii.
-consum redus de energie.
-posibilitatea de a se putea iriga terenuri cu orice fel de relief si pante si de a
folosi instalatia pentru fertirigare.
Conductele de udare se amplaseaza de-a lungul randurilor de pomi fixandu-se in
functie de sistem, la nivelul solului, la diferite inaltimi pe trunchiul pomilor si spalieri, sau pe
sarma de jos a spalierului.
Udarea (localizata) prin rampe perforate. Elementul activ al instalatiei il
constituie conducta de udare confectionata din polietilena perforata pentru iesirea apei.
Conductele de udare se amplaseaza de-a lungul randurilor de pomi, cu caracter permanebt si
repartizeaza apa in rigole special amenajate intrerupte din loc in loc de digulete din pamant.
Metodele de udare prezentate se aplica in cazul suprafetelor mari.In
gospodariile populatiei udarea se realizeaza cu mic digulete de 10-15cm care delimiteaza
proiectia coroanei pomilor realizand o ,,farfurie’’. Pentru a sigura patrunderea apei cat mai
adanc, aplicarea acesteia se face in 2-3 reprize. Dupa ce apa a patruns in sol zona umectata se
acopera cu pamant uscat sau diverse materiale pentru a impiedica evaporarea.

28. Inmultirea pomilor si arbustilor fructiferi
In pomicultura sunt cunoscute doua metode de inmultire a pomilor si arbustilor fructiferi:
inmultirea sexuata si inmultirea vegetativa. Se inmultesc sexuat populatiile locale de nuc si
castan comestibil, iar pe cale vegetativa , toate soiurile de specii cultivate.
Plantele inmultite pe cale vegetativa isi pastreaza in totalitate insusirile ereditare dobandite
de-a lungul timpului.dintre formele de inmultire vegetativa, mentionam : altoirea, despartirea
tufelor, inmultirea prin drajoni, marcotajul, butasirea si inmultirea prin stoloni.
I. Altoirea
Altoirea este o metoda de inmultire si de promovare a soiurilor valoroase de pomi, de
innobilare a speciilor pomicole spontane(mar paduret, par paduret0 si semicultivate (zarzar,
corcodus) si de schimbare a sortimentului de soiuri invechit ale caror fructe nu mai corespund
solicitarilor consumatorilor.Altoirea in pomicultura este considerata o tehnica de lucru a
chirurgiei vegetale prin care doi parteneri (altoiul si portaltoiul) vin in contact, se accepta
reciproc si convietuiesc multa vreme ca o entitate pomicola noua. Cand intre acesti parteneri
apar unele nepotriviri si ranile se vindeca greu si incomplet, exista riscul ca pomii sa se usuce
inca din primii ani de convietuire.Uneori , insa, uscarea se produce lent, dar progresiv,
recoltele sunt mici si de calitate slaba.
Acese forme de manifestare a incompatibilitatii la altoire (partiala sau totala) intre altoi si
portaltoi tyrebuie cunoscute din timp si evitate chiar de la alegerea partenerilor, pentru a nu
inregistra in livezile tinere multe goluri.
Alegerea soiului si portaltoiului
Pentru livezile de pomi cu densitate mica se aleg soiuri valoroase, viguroase si rezistente la
boli, care formeaza coroane ample si cu schelet puternic pentru a rezista incarcaturii mari de
fructe.
In livezile moderne (intensive si superintensive )se folosesc soiuri de vigoare mijlocie si
mica, precoce si foarte productive, pretabile pentu intensivizare.
In zonele sudice, unde pomii pornesc in vegetatie mai devreme, se recomanda soiuri
timpurii de prun, cais, piersic, cires, mar, si capsun, ale caror fructe se valorifica mai usor pe
piata libera si la preturi ridicate.
In zonele montane se planteaza soiuri de mar, par si arbusti fructiferi cu maturare
timpurie a feructelor, deoarece perioada de vegetatie este mai scurta decat in zonele colinare
si de campie.
Pentru zona dealurilor mijlocii si inalte, sortomentul va fi alcatuit in principal din soiuri
cu maturare mijlocie si tarzie, asigurandu-se un consum esalonat de fructe, din toamna si pana
primavara tarziu.
Pentru ca productia de fructe sa fie constanta si performanta, pentru fiecare soi de baza
se stabilesc 1-2 polenizatori, verificati in zona, cu polen fertil si cu aceasi epoca de inflorire si
maturare a fructelor.
Portaltoii trebuie sa fie compatibili cu soiurile recomandate si sa prezinte a mare
capacitate de adaptare la conditiile de sol din zona de cultura.
Din practica pomicola se stie ca unele soiuri de par sunt incompatibile cu gutuiul(ca
portaltoi), in timp ce altele de cais si piersic au o durata de viata mai scurta cand sunt altoite
pa corcodus.

29. Longevitatea soiurilor de par creste cand sunt altoite pe parul franc, a celor de piersic
pe migdal si a caisului pe unele populatii locale de prun (Buburuz).
Alegerea metodei de altoire
Pentru inmultirea pomilor in pepiniera se foloseste altoirea in oculatie (cu mugure). In
perioada iulie-august se practica altoirea in ochi dormind, iar primavara, in luna aprilie,
altoirea in ochi crescand.
La altoirea in ochi dormind, altoiul este un scutisor de scoarta cu lungimea de 3cm,
insotit pe partea inferioara de o foita subtire de lemn, iar pe partea superioara de un mugure
vegetativ si un petiol de frunza de 0,5cm lungime.
La altoirea in ochi crescand, altoiul nu mai prezinta portiunea de petiol.
Pentru realtoirea puietilor in pepiniera si a pomilor in livada (in vederea schimbarii
sortimentului), pentru inducerea fructificarii si innobilarii unor specii semicultivate(prun
franc, zarzar) sau anularii incompatibilitatii intre altoi si portaltoi (par altoit pe gutui) se
folosesc metode de altoire cu ramuri detasate.
La altoire se folosesc : bricege de altoit, foarfeci de pomi, cosoare, despicatoarte,
pietre si curele pentru ascutit bricegele, rafie, mastic, ramuri altoi, etichete, sfoara.
Altoirea in oculatie se efectueaza in pepiniera pe portaltoi generativi(din
samanta) si vegetativi (marcote sau butasi inradacinati)cu grosimea de 7-8mm si in livada in
coroana pomilor tineri ,pe ramuri de 1-2ani, cand se urmareste schimbarea soiului depasit cu
unul performant.
Operatiunea cuprinde urmatoarele etape :fasonarea altoiului, taierea si
desprinderea scoartei portaltoiului, detasarea si introducerea scutisorului in locasul
confectionat pe portaltoi si executarea legarii.
Inainte de altoire cu 3-4 saptamani, se verifica grosimea portaltoiului si
circulatia sevei (dupa usurinta desprinderii scoartei). Daca portaltoii sunt prea subtiri si
scoarta trunchiului se desprinde relativ greu, varful erbaceu se ciupeste, iar solul se iriga si se
fertilizeaza cu azot pentru ingosarea portaltoiului si activareasevei.in ziua altoirii se desfac
biloanele(la portaltoii generativi) si se suprima toate ramificatiile portaltoiului pe o inaltime
de 15-20cmde la sol. Cu o carpa usor umezita, se sterge praful din zona de altoire pentru a nu
deteriora lama briceagului de altoit.In ziua altoirii, din plantatia mama furnizoare de altoi se
recolteaza lastari lungi (40-50 cm), lignificati, cu muguri vegetativi normal dezvoltati (fara
anticipati) care se defoliaza, pastrand pentru controlul prinderii altoiuluio o portiune mica de
petiol. Odata stabilita inaltimea de altoire (la 3-4cm de la sol pe portaltoiul generativ si 10-
12cm pe cel vegetativ), altoitorul executa cu briceagul pe portaltoi (spre nord) o incizie
transversala de 8-12 mm si una longitudinala (de 3,5-4cm)de jos in sus, pana se intretaie cu
prima. Apoi cu spatula briceagului, sedespreinde usor scoarta portaltoiului de o parte si de alta
a sectiunii longitudinala, prin doua miscari succesive, una descendenta si alta ascendenta.
Pentru detasarea scutisorului (altoiului), ramura altoi se fixeaza sub brat in mana stanga, iar
briceagul aflat in mana dreapta se culca cu lama pe altoi, in forma de X. Apoi se imprima
briceagului o miscare inainte si spre dreapta, pentru a taia mai usor scoarta, sio fasie subtire
de lemn (sub mugure) pe o lungime de 3 cm. Scutisorul astfel detasat si fixat intre degetul
mare si lama briceagului se introduce prinimpingere in locasul de pe portaltoi. Cu degetele
aratatoare de la ambele maini, se preseaza scoarta portaltoiului peste altoi si se scurteaza
altoiul daca acesta depaseste incizia transversala. Dupa aceea se leaga stans cu rafie sau cu
fasii de policclor vinil protejand tot timpul mugurele altoi.Dupa 12-14 zile de la altoire, se
verifica prinderea altoiului apasand cu degetul aratator pe petiolul care insoteste mugurele

30. altoi. Daca acesta cade, este semn bun- altoiul s-a prins, daca nu, portaltoiul va fi realtoit pe
partea opusa primei grefe.
In timpul altoitului, lastatii altoi se tin la umbra, infasurati in carpe umede (in
galeti de plastic), lama briceagului se trage periodic pe gresie si pe curea si se sterge (dupa 3-4
altoiri) pe un bandaj de panza, fixat5 pe mana stanga, pentru a elimina seva oxidata. Altoirea
se executa in tot timpul zilei cand cerul este innorat, sau intre orele 6-10 si 16-20, cand este
senin si foarte cald.
Altoirea cu ramuri detasate . Se executa spre sfarsitul perioadei de repaus a
pomilor (in copulatie si in despicatura) si la inceputul vegetatiei (sub scoarta). Pentru aceste
altoiri se recomanda ca ramurile altoi sa fie recoltate cu 3-4 saptamani inainte de umflarea
mugurilor . Dupa recoltare, ramurile altoi se fac pachete, se trateaza cu substanta fungicida, se
introduc in pungi de plastic si se pastreaza pana la altoire in figider, la temperatura de 2-
30C.Daca sunt recoltate mai devreme, se imparafineaza si se depoziteaza in camere frigorifice.
Pentru badijonarea ranilor de pe portaltoi si altoi se foloseste ceara de altoit
(mastic)preoparata din : rasina (400g), ceara de albine (200g), seu de oaie (100g) si spirt
(90ml). Aceste substante se maruntesc si se pun intr-un vas pe foc (fara spirt0, pentru fierbere
si omogenizare. Dupa o ora de fierbere, aceasta compozitie se raceste (sub790C) si se
amesteca cu spirt, obtinandu-se astfel un lichid vascos. Pana la altoire, masticul se pastreaza
in sticle sau borcane, iarla folosire se incalzeste la foc.
Altoirile cu ramuri detasate sunt : altoirea in copulatie perfectionata, altoirea
in despicatura si altoirea sub scoarta perfectionata.
Altoirea in copulatie perfectionata. La aceasta altoire, atat altoiul, cat si
portaltoiul trebuie sa aiba aceeasi grosime (8-15 mm). Se foloseste in pepiniera pentru
realtoirea portaltoilor si in livezile tinere (in coroana pomilor) pentru schimbarea
sortimentului de soiuri.
Altoirea consta in efectuarea unei sectiuni oblice in portaltoi si altoi (de 2,5-3
cm) si a unei taieturi pentru imbinarea celor doi parteneri. In continuare , altoiul se fasoneaza
la o lungime de 2-3 muguri. Pentru imbinare se suprapun mai intai sectiunile si apoi, printr-o
apasare usoara si continua, se imbina limbile, potivindu-se (prin miscari scurte) zonele de
crestere ale celor doi parteneri.In punctul de altoire se executa o legatura stansa (de jos in
sus), dupa care se ung cu mastic marginile sectiunilor si capatul de sus al altoiului.
Altoirea in despicatura se foloseste in pepiniera pentru realtoirea portaltoilor
vigurosi (piersic franc, corcodus) si in livada, pentru schimbarea sortimentului de soiuri.La
aceasta altoire, portaltoiul are o grosime de 2-10 cm, iar altoiul de 7-8 mm. Fasonarea
portaltoiului consta in : retezarea acestuia in punctul de altoire (cu foarfeca), netezirea
sectiunii (cu cosorul) si despicarea (cu despicatorul) pe o adancime de 4-5cm. Altoiul se
fasoneaza sub forma unor pene lungi de 3-4cm. Dupa deschiderea despicaturii cu ajutorul
varfului despicatorului, altoii (cu aceeasi grosime)se introduc prin fortare in portaltoi , avand
grija ca zonele generatoare ale celor doi parteneri sa se suprapuna. Apoi , altoiul se scurteaza
la 2-3 muguri, iar despicatura portaltoiului (dintre altoi ) se acopera cu o fasie de scoarta si se
unge cu mastic suprafata sectiunii si ranile laterale ale portaltoiului si capetele altoilor . Se
leaga strans cu rafie sau cu benzi de plastic rezistente.
Altoirea sub scoarta perfectionata se executa primavara, in aprilie-mai, cand
vegetatia a pornit si scoarta portaltoiului se desprinde usor. Grosimea altoiului este de 7-8 mm
si a portaltoiului de 2-6cm.

31. Dupa retezarea si netezirea sectiunii portaltoiului se executa cu briceagul o
incizie longitudinala in scoarta, de 4-5 cm lungime. Apoi se fasoneaza altoiul cu 2-3 muguri
sub forma de pană. Pentru usurarea calusarii, se inlatura din partile laterale ale penei fasii
subtiri de scoarta , pastrand o fasie intraga si ingusta de 3-4 mm, situata central pe directia
primului mugure(cel de jos). Altoiul astfel fasonat se introduce fortat sub scoarta portaltoiului,
se leaga strans cu rafie sau benzi elastice de plastic si se unge cu mastic suprafata sectiunii
portaltoiului si capetele altoilor.
Ingrijirea altoilor dupa altoire ,in timpul vegetatiei, din lastarii crescuti (din altoi)
sunt retinuti 3-4, pentru formarea axului pomilor (in pepiniera), axului si sarpantelor (in
livada).Lastarii care se formeaza din portaltoi se suprima inca din faza de mugure
umflat,pentru ca toate fotoasimilatele formate in frunze sa fie directionate in punctele de
crestere ale altoiului.
II. Despărţirea tufelor
Se practica la speciile : agris, coacaz si zmeur si consta in despartirea unei tufe mari
in altele mai mici.Fiecare planta rezultata in urma despartirii tufelor trebuie sa prezinte tulpina
si radacina.
III. Inmultirea prin drajoni
Se foloseste pentru inmultirea zmeurului, catinei, populatiilor locale de prun si visin.
Drajonii sunt lastari formati din mugurii de pe radacini si prin individualizarea lor se pot
obtine mai multe plante.
IV. Inmultirea prin marcotaj
Se aplica la agris, coacaz, alun, catina si gutui. Marcotele sunt tulpini inradacinate in
timpul legaturii lor cu plantele mama. Marcotajul poate fi :simplu, prin musuroire, radiar si
orizontal.
V. Inmultirea prin butasire
Butasii sunt portiuni de tulpina si radacina detasate de planta mama, care in conditii
de vegetatie normala, formeaza atat radacini , cat si lastari cu frunze. Butasii pot fi : simplii,
cu cârlig,si cu călcâi. Se folosesc la inmultirea coacazului, agrisului, murului, afinului, catinei,
soculi, cornului.
VI. Inmultirea prin stoloni
Stolonii sunt tulpini taratoare specifice capsunului ; in contact cu solul, acestea
formeaza mai multe rozete, care dupa inradacinare si fortificare pot fi plantate pentru
productie.