SlideShare a Scribd company logo
1 of 16
Download to read offline
ACTIVITĂȚIILE MEMBRILOR S.C.A. ,,MIHAI EMINESCU” ÎN 2023
ORIZONTURI COŞTEIENE
3
ȘEDINȚA ANUALĂ A SOCIETĂȚII CULTURAL-ARTISTICE
„MIHAI EMINESCU” DIN COȘTEI
Pe 10 ianuarie 2023, a avut loc ședința anuală a Societății Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” din Coștei,
desfășurată la Căminul Cultural. Ordinea de zi a inclus prezentarea raportului financiar și a raportului de acti-
vitate pentru anul 2022, stabilirea planului de activitate pentru anul curent și organizarea tradiționalei întâlniri
din 2 februarie, dedicată sărbătorii societății.
Președintele Viorel Bălăgean a prezentat un raport satisfăcător, subliniind contextul ciudat al anului 2022,
marcat de restricțiile pandemice. Ședința a fost restrânsă, respectând măsurile de protecție, iar hotărârea a
fost luată de a nu organiza întâlnirea din 2 februarie pentru a proteja sănătatea participanților.
Cu toate acestea, membrii fanfarei au colindat pe 7 ianuarie, cu prilejul Zilei de Sfântul Ion., iar activitățile
culturale au continuat.
Fanfara s-a prezentat și pe 24 aprilie, la Înviere. La Casa de Cultură pe 23 martie 2022, a fost organizat
Festivalul Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, la care s-au prezentat și activiștii noștri și au luat
premii. Pe 10 aprilie, soliștii vocali și instrumentiști s-au prezentat la preselecția pentru participarea la Festi-
valul de Folclor și Muzică Românească de la Satu Nou.
La data de 19 iunie, o echipă a Societății a participat cu succes la concursul culinar „Ceaunul mixt”, orga-
nizat în Voivodinț. Pe 18 iunie, membrii SCA „Mihai Eminescu” au luat parte la parada portului organizată în
Deta, cu ocazia jubileului de 700 de ani de atestare a localității. Pe 29 iunie 2022, societatea s-a reîntors la
Deta, participând la manifestarea „Zilele Orașului”, unde s-au prezentat cu Grupul vocal „Fetele de la Coștei”
și cu fanfara.
Manifestarea tradițională „Zilele Coșteiului” a debutat pe 11 august prin sărbătorirea jubileului de 75 de
ani al revistei „Lumina”. În ziua de 12 august, pe scena de vară, s-a desfășurat un program cultural-artistic
susținut de membrii societății, alături de invitații din Deta și Oravița. La Căminul Cultural, pe 13 august, s-au
organizat două omagii dedicate activiștilor Lavinia Drăghici și Ion Micșa, s-a lansat Monografia Teatrului din
Coștei, realizată de Mariana Stratulat, marcând astfel și jubileul de 140 de ani de activitate teatrală.
Duminică, pe 14 august, au avut loc întrecerile culinare, iar după-amiază, s-a desfășurat Turneul Memori-
alul de Fotbal „Viduțu Barbarescu – Duțu”.
În zilele de 26 și 28 august, Societatea Cultural-Artistică „Mihai Eminescu” din Coștei a participat la Festival-
ul de Folclor și Muzică Românească de la Satu Nou, prezentând Grupul vocal „Fetele de la Coștei”, fanfara și
soliști vocali și instrumentiști. Ca de fiecare dată, au obținut premii de vârf. După încheierea festivalului, s-a
organizat o petrecere în cinstea participanților.
În zilele de 8 și 22 octombrie, echipa s-a remarcat în cadrul concursului de gastronomie „Ceaunul și
Grătarul” desfășurat la Deta și Opătița, obținând locuri fruntașe. Pe 17 decembrie, Grupul vocal „Fetele de la
Coștei” a luat parte la festivalul de colinde al maghiarilor din Vârșet, organizat la Centrul „Millennium”, iar pe
data de 18 decembrie, s-au prezentat la evenimentul „Colindele Neamului” de la Ovcea.
Spre sfârșitul anului, Societatea Cultural-Artistică „Mihai Eminescu” a reușit să editeze încă un număr al
revistei „Orizonturi Coșteiene” nr. 15 și un calendar pentru anul 2023, distribuite tuturor locuitorilor satului.
În încheiere, președintele Viorel Bălăgean a transmis cuvinte de mulțumire către Consiliul Național al
Minorității Naționale Române, Orașul Vârșeț, Secretariatul Provincial pentru Educație, Reglementări,
Administrație și Minoritățile Naționale – Comunitățile Naționale și Secretariatul Provincial pentru Cultură,
Informarea Publică și Relații cu Comunitățile Confesionale pentru sprijinul acordat pe parcursul anului 2022,
adresând recunoștința sa întregii echipe a S.C.A. „Mihai Eminescu” și comunității locale, exprimând speranța
unei colaborări la fel de fructuoase și în anul 2023.
ORIZONTURI COŞTEIENE
4
În mod tradițional, pe 2 februarie, numeroșii mem-
brii ai SCA „Mihai Eminescu” din Coștei sărbătoresc
ziua societății lor. Anul acesta, întâlnirea a avut loc
pe 3 februarie, în sala de festivități a complexului
„Școala veche”, unde numeroșii membrii ai societății,
împreună cu oaspeții lor, s-au adunat pentru a
sărbători împreună. De
buna dispoziție a ce-
lor prezenți s-a ocupat
orchestra SCA „Mihai
Eminescu” dirijată de
maestrul Nelu Iencea,
împreună cu soliștii
Vasile Borca din Coștei
și Alin Didraga din
Timișoara. Așa cum se
obișnuiește în astfel de
ocazii, cu cuvinte de salut
s-a adresat președintele SCA „Mihai Eminescu” Vio-
rel Bălăgean, care a mulțumit tuturor care au sprijinit
activitatea Societății și au contribuit ca toate secțiile
acesteia să-și îndeplinească scopurile propuse. În
continuare, președintele Bălăgean a decernat dip-
lome pentru contribuția deosebită depusă la păstrarea
culturii naționale și tradiției strămoșești Consiliului
Național al Minorității Naționale Române, Primăriei
Vârșeț, Consulatului General al României la Vârșeț,
Casei de Presă și Editură „Libertatea”, Căminului Cul-
tural din Deta șiAsociației Culturale „Reșița Română”.
În numele Consiliului Național al Minorității Naționale
Române, diploma a fost acordată președintelui
dr. Valentin Ardelean, care cu acest prilej i-a salu-
tat pe cei prezenți și a urat SCA „Mihai Eminescu”
mult succes, îndemnându-i să păstreze și să pro-
moveze în continuare tradiția și cultura românească.
Viorel Bălăgean a înmânat, de aseme-
nea, o diplomă domnului Daniel Magdu, cu
care a colaborat strâns în perioada în care a
îndeplinit funcția de președinte al CNMNR.
Orașul Vârșeț a fost reprezentat de domnii Traian
Căcina, responsabil pentru Cultură, și Slaviša
Makismović, responsabil pentru Dezvoltarea
Rurală, care este totodată și cetățean de onoare
al Coșteiului. Cu acest prilej, dr. Traian Căcina a
menționat: „Mă simt emoționat atunci când sunt la
Coștei, pentru că este foarte aproape de inima mea,
mai ales când văd și copii, la care până de curând
am fost profesor. Vă cunosc pe majoritatea dintre
voi și mă bucur că în această seară să fiu împreună
cu dumneavoastră. Vă transmit salutări de la doam-
na primar și de la orașul Vârșeț în general. Să știți
că suntem alături de dumneavoastră, vă susținem
în toate proiectele și în toate inițiativele pe care le
aveți, și ne bucurăm că păstrați și duceți mai departe
tradiția și identitatea noastră culturală românească.”
Gheorghe Dinu, consulul general al României
la Vârșeț, i-a asigurat pe cei prezenți de sprijinul
Consulatului: „Vreau să vă asigur că noi, la Con-
sulatul General, suntem alături de toți românii din
Voivodina, deoarece aceasta este zona noastră de
competență. Nu facem discriminare între societăți.
Suntem alături de voi în continuare, cu mintea, cu
sufletul și chiar fizic. Voi organizați foarte multe
evenimente, și asta este bine. Sperăm că nu v-ați
supărat pe noi că nu putem ajunge la toate...”
Reprezentanta orașului Deta a fost doamna Diana
Božić, director al Centrului Cultural, a menționat
următoarele: „Între societatea dumneavoastră,
orașul Deta și Centrul Cultural al orașului nostru
s-a înfiripat o frumoasă, sinceră și trainică priete-
nie. Sperăm să fie așa și de acum încolo. Iată că
perioada cumplită de pandemie prin care a trecut
cultura întregii omeniri nu a reușit să rupă această
tradiție. Vă felicităm și vă mulțumim pentru întrea-
ga valorificare a patrimoniului folcloric românesc
și dincolo de graniță. Sunteți un mare exemplu...”
Bucuriareîntâlniriilaaceastăfestivitate,dupădoiani
de pandemie, a fost exprimată și de Mariana Stratu-
lat, director al CPE „Libertatea”, redactor al publicației
locale „Orizonturi coșteiene” și membră a trupei de
teatru „Nei-
ca”. Aceasta
a menționat
că în ultima
perioadă a
primit nu-
m e r o a s e
premii la nivel
internațional,
dar cele mai
dragi recunoștințe sunt cele primite în satul natal.
Trupa de teatru „Neica” a marcat anul trecut 140
de ani de activitate și a cucerit locul I la Zilele de
Teatru. Cu acest prilej, Viorel Bălăgean a acordat
diplome regizorului dr. Marius Savu și actorilor Iuli-
ana Stepan, Mariana Stratulat, dr. Tatiana Petrică,
Ionel Bulic și scenografului Ionică Adam. Pentru
succesele deosebite înregistrate cu orchestra, di-
ploma a fost acordată prof. Nelu Iencea, iar pen-
tru instruirea cu succes a Grupului vocal „Fetele
de la Coștei”, diploma a revenit lui David Butan.
În cadrul evenimentului, a fost prezentat și cel mai re-
cent număr al publicației „Orizonturi coșteiene”. Muzi-
ca,dansulșiveseliaaucontinuatpânătârziuînnoapte.
ZIUA FESTIVĂ A SOCIETĂȚII CULTURAL ARTISTICE „MIHAI EMINESCU” DIN COȘTEI
Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului folcloric
ORIZONTURI COŞTEIENE
5
Inaugurarea ediției a 51-a, a Zilelelor de Teatru ale
Românilor din Voivodina a avut loc în seara zilei de
sâmbătă, 29 aprilie, la Căminul Cultural din Coștei,
datorita faptului că Trupa de Teatru „Neica” din
această localitate a cucerit Premiul I la ediția de anul
trecut a „Zilelor”. Cu acest prilej, în galeria Căminului
Cultural, Asociația Femeilor „Valea Teiului” din loc a
organizat o expoziție de port popular, obiecte vechi și
prăjituri tradiționale.
Primarul Viorel Bălăgean le-a felicitat pe femeile
din Coștei pentru faptul că au reușit să se adune în
cadrul unei asociații și să organizeze un astfel de
eveniment. Expoziția a fost inaugurată de doamna
profesoară Veronica Stefan, președinta AF „Valea
Teiului”, care a menționat, printre altele: „Asociația
Femeilor care s-a înființat în ziua de sărbătoare a
Floriilor, este împodobită cu mai multe doamne și
domnișoare, harnice și frumoase, întocmai florilor
de tei și putem spune și florilor de codru, pentru că
satul Coștei este un sat de codru. Ne mândrim că în
cadrul acestei expoziții avem și exponate de prin anii
1880-1890, pe care le-am primit în moștenire de la
străbunii noștri. Dorim să ne păstrăm tradiția și să o
transmitem mai departe.”
Cu această ocazie, un grup de copii, elevi ai ȘE
„Coriolan Doban” și membrii ai SCA „Mihai Emi-
nescu”, Andrea Ivan, Katarina Pavlović, Dariana
Ivana Lazăr, Corina Panciovan, Alexandra Georgi-
ana Maleta, Melisa Voin, Estera Taicuna, Ana Ma-
ria și Georgel Gaita, David Iencea, au recitat poezii,
iar tânărul Adrian Roxa, a înnobilat evenimentul cu
melodii la clarinet. A urmat inauguarea propriu-zisă.
Cu cuvinte de salut și bun venit s-a adresat Viorel
Bălăgean, președintele SCA „Mihai Eminescu”.
În numele orașului Vârșeț, dr. Traian Căcina, re-
sponsabil pentru Cultură în Consiliul Executiv, a
exprimat mândria autoguvernării locale față de
Coștei și activitățile sale, cu accent special pe Trupa
de Teatru ”Neica”, care a atins venerabila vârstă de
141 de ani. Daniel Magdu, președintele Consiliului
Executiv al CNMNR, s-a adresat cu cuvinte alese și
a făcut referire la titlul spectacolului ”Iubirea este un
lucru foarte mare”, subli-
niind, printre altele: ”Noi
suntem aici pentru că
avem dragoste față de
cultură, față de teatru,
și aceasta este o real-
izare semnificativă. Anul
trecut, am sărbătorit
împreună jubileul de
140 de ani de activitate
teatrală. Vă asigur că
Consiliul Național va
rămâne alături de voi...”
Din discursul lui Ionel Turcoane, președintele
Comitetului de Organizare al Zilelor de Teatru, care
a inaugurat ediția din acest an a Zilelor, se desprinde
următorul mesaj: ”Ne-am adunat în această seară
la Coștei pentru a inaugura cea de-a 51-a ediție a
tradiționalei noastre manifestări, Zilele de Teatru ale
Românilor din Voivodina. Această ediție ne umple de
mândrie, confirmându-ne că am depășit cu succes
jumătate de secol de existență neîntreruptă a vieții
teatrale amatoricești a românilor din Voivodina – R.
Serbia. Acest parcurs de cinci decenii subliniază
perseverența noastră în fața dificultăților întâmpinate
și capacitatea de a ne păstra cultura, limba și identi-
tatea națională.”
În continuare, membrii
Trupei de Teatru „Neica” a
S.C.A. „Mihai Eminescu”
din Coștei, ne-au prezen-
tat o comedie cu mesaj
puternic care nu a lăsat pe
nimeni indiferent - „Iubirea
e un lucru foarte mare”
după ideile lui Ion Băieșu,
adaptare și regie: dr. Savu Marius care împreună cu
dr. Tatiana Petrică, ne-a prezentat povestea simpa-
ticului cuplu Tanța și Costel, ale căror destine s-au
schimbat după o întânire imprevizibilă la gară. Tanța
și Costel au trecut prin diferite peripeții, așa cum tre-
cem fiecare dintre noi în viața de zi cu zi. Între ei
au apărut divergențe de opinii, certuri, chiar șantajări
de genul ”plec la mama”, dar până la urmă ne-au
demonstrat că iubirea într-adevăr este un lucru foarte
mare și că acolo unde există iubire adevărată, lucru-
rile se vor rezolva cu bine. Dar, că întotdeauna mai
sunt și ”jocuri de după culise” care condimentează
viața de cuplu. Marius și Tatiana s-au încadrat per-
INAUGURAREA EDIȚIEI A 51-A A ZILELOR DE TEATRU ALE ROMÂNILOR DIN VOIVODINA
Comedie cu priză la public și expoziție de port popular
ORIZONTURI COŞTEIENE
6
Festivitatea de decernare a premiilor
Duminică, 21 mai, în sala Căminului Cultural din
Alibunar, a avut loc festivitatea de decernare a premi-
ilor în cadrul competiției teatrale Zilele de Teatru ale
Românilor din Voivodina, ediția a 51-a.
Evenimentul a fost onorat de prezența actorilor
profesioniști de la Teatrul Național ,,Sterija” din
Vârșeț, Scena în limba română, care au prezentat
spectacolul ,,În plină glorie” de Peter Quiller, în regia
lui Stefan Sablić, avându-l în rolul principal pe actrița
Monica Boldovină Bugle. Interpretarea maestrală a
actriței Monica Boldovină Bugle a captivat publicul
spectator.
În partea festivă a evenimentului, Ionel Turcoane,
președintele Comitetului de Organizare a Zilelor de
Teatru, a luat cuvântul, exprimând recunoștința față
de Teatrul Național ,,Sterija” din Vârșeț, Scena în
limba română, pentru participare și pentru specta-
colul oferit în cadrul festivității de încheiere a Zilelor
de Teatru. În discursul său, Ionel Turcoane a sublin-
iat, printre altele: ,Putem fi mulțumiți cu spectacolele
prezentate, dar nu și cu faptul că în acest an s-au
prezentat doar 4 spectacole în concurență”.
Cu această ocazie, Trupa de teatru „Neica” a ocupat
locul III. Dr. Savu Marius a cucerit aprecierea juriului,
obținând Premiul III pentru regie și, în același timp,
Premiul III în categoria rolurilor principale masculine.
De asemenea, Dr. Tatiana Petrică a primit Premiul
pentru dicție și s-a evidențiat, obținând Premiul III în
categoria rolurilor principale feminine.
Manifestarea teatrală Zilele de Teatru ale Românilor
din Voivodina a fost realizată sub auspiciile Minist-
erului Culturii al RS, Secretariatului Provincial pentru
Educație, Reglementări, Administrație și Minorități
Naționale, Secretariatului Provincial pentru Cultură,
Informare Publică și Relații cu Comunități Confe-
sionale, Consiliului Național al Minorității Naționale
Române din Serbia, și cu sprijinul Centrului de
Cultură al comunei Alibunar.
fect în rolurile lui Costel și Tanța, prezentându-ne și
de data aceasta un spectacol de zile mari. Publicul a
râs în hohote și i-a răsplătit cu aplauze. De ovații s-a
bucurat și Ionel Bulic, care s-a descurcat de minune
în rolul episodic al ospătarului.
Scenografia realizată de Ionică Adam și de data
aceasta a fost inspirată și sugestivă. O surpriză a fost
Taraful SCA „Mihai Eminescu” din Coștei, în ritmurile
căruia mireasa a pornit la nunată, așa cum se prac-
tica la nunțile tradiționale de odinioară.
Din păcate, au apărut unele probleme tehnice, însă
acestea reprezintă riscurile evenimentelor transmise
în direct. Muzica și alte efecte sonore nu au putut fi
difuzate, însă acest aspect nu a fost observat și nu a
afectat calitatea spectacolului, dat fiind că regizorul
dr. Marius Savu s-a descurcat admirabil și în această
situație. Astfel, aceste mici peripeții nu au fost ses-
izate de public.
În încheiere, dr. Tatiana Petrică a fost
desemnată Actorul Serii, iar premiul i-a fost înmânat
de prof. Margareta Cojocar, membră a juriului.
INAUGURAREA EDIȚIEI A 51-A A ZILELOR DE TEATRU ALE ROMÂNILOR DIN VOIVODINA
Comedie cu priză la public și expoziție de port popular
ORIZONTURI COŞTEIENE
7
Pe data de 10 iunie, la Voivodinț, a avut loc a doua
ediție a manifestării „Ceaunul mixt”. Într-o atmosferă
plină de veselie, localnicii și oaspeții au împărtășit bu-
curia gătitului și au demonstrat abilități culinare vari-
ate. Evenimentul a fost orchestrat de către „Frăția”
din Voivodinț, o echipă entuziastă de tineri din zonă.
Ambele ediții au avut ca scop promovarea prieteniei,
crearea unei atmosfere relaxante și prietenoase și,
desigur, bucuria unei petreceri reușite.
La ediția din acest an, au participat 16 echipe, iar
evenimentul nu a fost unul competitiv, toți cei implicați
fiind considerați câștigători. Se poate spune că, și în
cadrul celei de-a doua ediții, a triumfat prietenia și
buna dispoziție.
„Am dorit să organizăm evenimente în satul nos-
tru, iar anul trecut am debutat cu „Ceaunul mixt”. Am
ales această denumire deoarece participanții au lib-
ertatea de a pregăti diverse feluri de mâncare, spre
deosebire de alte competiții care se axează pe un
singur tip de preparat. Echipele au avut posibilitatea
să gătească orice doreau, de la gulaș tradițional la
fasole și grătar, până la ciorbă de pește. Am decis să
nu acordăm premii, ci doar diplome pentru echipe și
sponsori, ca o formă de recunoștință. Anul acesta, au
participat și copiii, dorind să ne arate abilitățile lor cu-
linare. Suntem mulțumiți de desfășurarea evenimen-
tului. În anul viitor, intenționăm să oferim și premii,
să extindem manifestarea și să o transformăm într-o
tradiție”, a declarat Adrian Țăran, unul dintre organi-
zatori.
În numele Orașului Vârșeț, evenimentul a fost on-
orat de prezența domnului Traian Căcina, respon-
sabil pentru Cultură, care este, în același timp, și
vicepreședintele CNMNR. Consiliul Național a mai
fost reprezentat de Matei Miclea din Grebenaț, mem-
bru, și Marian Mohan, secretar.
Echipele din Coștei s-au deplasat și de această
dată către Voivodinț pentru a-și susține vecinii și pri-
etenii. Nici ploaia nu a putut strica buna dispoziție a
celor prezenți, care au dansat până târziu în noapte.
COȘTEIENII LOC CONCURSUL GASTRONOMIC „CEAUNUL MIXT”
VOIVODINȚ 2023
Spirit competitiv și voie bună
În ziua marelui Praznic al Schimbării la Față a Mân-
tuitorului Iisus Hristos (6 august), spre marea bucurie
a credincioșilor din Coștei, Preasfinția Sa Ieronim,
Episcopul Daciei Felix, duminică, a săvârșit Sfânta
Liturghie Arhierească la Biserica Ortodoxă Română
din Coștei.
Preasfinția Sa, cu un sobor de preoți, a răspuns
invitației primite de la Părintele Paroh Aurel Străin
să viziteze acest sfânt locaș, care duminică a fost
plin de credincioși, oaspeți și un număr însemnat de
sâmieșeni cu reședința în alte localități.
În fața lăcașului sfânt, a PS Ieronim a fost întâmpi-
nat de copiii satului îmbrăcați în preafrumosul port
românesc și fanfara SCA „Eminescu” dirijată de Ilia
Capeț.
În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți,
Preasfinția Sa a evidențiat faptul că, în iconomia
mântuirii, momentul solemn al Schimbării la Față a
Mântuitorului este important pentru că prilejuiește
revelarea dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu:
„Iată că, după 3 ani de activitate publică a Mântu-
itorul nostru, Iisus Hristos, timp în care a mers în
toate laturile Țării Sfinte, acum, spre finalul activității
pământești, se petrece o altă descoperire, o altă
revelație. Pe Muntele Taborului are loc o altă confir-
mare a dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos”.
Cu acest prilej, părintele Aurel Străin, parohul
Coșteiului, a prezentat un scurt istoric al satului, a
mulțumit Preasfinției Sale, cântăreților de strană
care au dat răspunsurile la Sf. Liturghie, precum și
preoților prezenți la serviciul divin, precum și dom-
nului Avram Drăgan, donator și ktitor al Bisericii din
Coștei.
La invitația primarului Viorel Bălăgean, Preasfinția
Sa a vizitat Căminul Cultural din localitate, galeria și
biblioteca, și a rămas impresionat de bogata activi-
tate pe tărâm cultural pe care o desfășoară sătenii.
Vizita Preasfinției Sale Ieronim s-a încheiat cu o
masă comună a tuturor participanților.
PREASINȚIA SA IERONIM, EPISCOPUL DACIEI FELIX
A săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la BOR din Coștei
ORIZONTURI COŞTEIENE
8
Manifestarea ,,Zilele Coșteiului 2023”
Manifestarea a început în seara zilei de vineri, 11
august, pe scena de vară, unde a avut loc un spectacol
folcloric susținut de Orchestra de Muzică Populară a
Consiliului Național al Minorității Naționale Române,
SCA „Mihai Eminescu” din Coștei și ansamblurile fol-
clorice din Oravița și Deta (România). Evenimentul
l-au onorat cu prezența reprezentanții autoguvernării
locale în frunte cu Dragana Mitrović, primarul orașului
Vârșeț, Daniel Bala, ministru- consilier la Consulatul
General al României la Vârșeț, reprezentanții Consil-
iului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, Daniel
Magdu, președintele Consiliului Executiv, Stevan Mi-
hailov, vicepreședinte și coordonator al Departamen-
tului de Informare, dr. Traian Căcina, vicepreședinte
și coordonator al Departamentului de Cultură și Mari-
ana Stratulat, director al Casei de Presă şi Editură
„Libertatea”.
Cu alese cuvinte de salut s-a adresat Viorel
Bălăgean, primarul satului și președintele Societăţii
Cultural-Artistice „Mihai Eminescu”, care a făcut o
scurtă retrospectivă a Zilelor Coșteiului. Onoarea
de a se adresa în numele Consiliului Naţional a
Minorităţii Naţionale Române i-a revenit lui dr. Traian
Căcina, care i-a felicitat pe coșteieni pentru faptul că
păstrează tradițiile strămoșești. Dr. Traian Căcina a
menţionat, printre altele, că localitatea Coștei este
o fortăreață a culturii și identității noastre naționale:
„Numele Coștei provine de la latinescul castel care
înseamnă «fortăreață», iar dumneavoastră sunteți cu
adevărat o fortăreață culturală deoarece organizaţi
pentru a XIV-a oară Zilele Coteiului. Vă felicit atât în
numele meu, cât și în numele tuturor colegilor din
CNMNR. Vă dorim toate cele bune și să ne ajute
Dumnezeu să ne întâlnim și anul viitor, la cea de-a
XV-a ediție”, a concluzionat dr. Trăian Căcina.
Bucuria că asistă la o nouă ediție a „Zilelor
Coșteiului” și-a exprimat-o și Dragana Mitrović, pri-
marul orașului Vârșeț, căreia i-a revenit cinstea de
a inaugura manifestarea: „Afirmăm, cu mândrie, că
orașul Vârșeț este un oraș multietnic și multicultural.
Ne mândrim cu tradițiile bogate pe care le păstrează
și le cultivă satele noastre. Autoguvernarea locală
asigură condiții de trai cât mai bune în toate satele
noastre. Investim și vom investi în cultură, dar și în
infrastructură. Aceasta va rămâne una dintre priorități
pentru orașul nostru. Suntem mândri de satul Coștei,
dar și de întreaga comunitate română, pentru că de
fiecare dată ne întâmpinați cu voie bună, iar orga-
nizarea este impecabilă”, a menționat, printre altele,
primarul orașului Vârșeţ, Dragana Mitrović.
Spectacolul care a durat în jur de 4 ore și care nu
a lăsat pe nimeni indiferent a fost moderat de Amelia
Bălăgean și dr. Marius Savu, după un scenariu scris
de Mariana Stratulat.
În momentele de inaugurare a spectacolului, mem-
brii Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” au
interpretat imnul Coșteiului „După geal lângă Căraș”,
compus de dirijorul prof. mr. Nelu Iencea. În continu-
are, prestigioasa Orchestră de Muzică Populară a
Consiliului Naţional Român, dirijată de prof. Janiel
Șublea, a interpretat o suită de melodii din Banat.
Orchestra i-a acompaniat pe tinerii soliști vocali și
instrumentiști din Coștei: Alexandra Georgiana Male-
ta, Adrian Rocsa la clarinet, Estera Taicuna, Isidora
Colojoara, David Butan la sopran saxofon și Melisa
Voin.
În cel de-al doilea bloc muzical s-au prezentat
soliștii consacraţi: Boian Bolianaţ la nai și solistul vo-
cal Snejan Veselinov din Satu Nou, Maribel Șoșdean
din Sân-Mihai la acordeon, Sorin Jivcu din Petro-
vasâla la sopran saxofon, Crăciun Creţu și Daniel
Cheţ cu melodii la clarinet și interpreţii renumiţi ai
Coșteiului - Vasile Borca și Nelu Iencea la saxofon.
În finalul acestui bloc muzical, Orchestra Consiliului
Naţional Român, care a înnobilat evenimentul, a in-
terpretat încă o suită de melodii din Banat. În numele
ansamblului Centrului Cultural al orașului Deta, s-a
adresat directoarea Diana Božić. Pe scenă au urcat
soliști vocali, iar invitaţii au prezentat și coregrafii din
Pusta Banatului. A urmat Ansamblul Folcloric „Hora
Carașului” din Oraviţa, care la fel a prezentat un pro-
gram muzical-coregrafic deosebit.
ORIZONTURI COŞTEIENE
9
Manifestarea ,,Zilele Coșteiului 2023”
Finalul spectacolului a aparţinut gazdelor. Mem-
brii Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” din
Coștei au pregătit um program minunat de cântece
și dansuri. Am urmărit taraful instruit și dirijat de prof.
mr. Nelu Iencea. Grupul vocal „Fetele de la Coștei”
a interpretat cântecele „În Banat la mine acasă” și
„Fată cărășană” (dirijor: David Butan).
David Butan a instruit și grupul masculin care a
interpretat cântecele „Mândră-i mândruliţa mea din
sat” și „Ană, nană”. Grupul vocal mixt, instruit de Nelu
Iencea, a participat la program cu cântecele „Uită-
ce mândro, părul îmi albește” și „N-am arat, n-am
sămănat”. În final, ,,Fetele de la Coștei” au prezentat
o suită de dansuri (coordonator: David Butan). Spec-
tacolul a durat aproximativ patru ore și nu a lăsat pe
nimeni indiferent.
Concurs gastronomic tradițional
organizat de Comunitatea Locală
În zorii zilei de duminică, 13 august, a avut loc con-
cursul gastronomic internațional. Maeştri bucătari şi-
au instalat ceaunele, au pornit focul şi şi-au etalat tal-
entul la pregătirea tradiţionalului gulaş, a bunătăților
la grătar sau a ciorbei de peşte.
La concursul gastronomic au participat 15 echipe
din mai multe localităţi de la noi și din România și an-
ume: echipele din Deta și Vrani (România), „Vršćanki
bilečanci” și „Imenjaci” din Vârșeț, „Bărițanii veseli”
din Sân-Ianăș, „Frăția” și „Căpriorul” din Voivodinț,
echipele din Coștei, „Stepan”, „Josu”, „Ionică și
prietenii”, „Nana Meici cu prietenii”, „Vânătorii din
Coștei”, „Brigidibau”, „Poștarii”, iar pentru prima dată
la acest eveniment a luat parte şi echipa Asociaţiei
Femeilor „Valea Teiului”.
Juriul internațional, alcătuit din reprezentanții
din Deta, Slaviša Maksimović, membru în Executi-
vul orașului Vârșeț și dr. Marius Savu, membru în
Consiliul Comunității Locale Coștei (președinte), a
decis că toate echipele merită locul I la categoriile
lor. Totuși, la diferențe de mici nuanțe, a decernat
primele trei peemii: Locul I – echipa „Căpriorul” din
Voivodinț; locul II – „Brigidibau” din Coștei și locul III
– „Bărițanii veseli” din Sân-Ianăș. Premiul special al
juriului a revenit Asociaţiei Femeilor „Valea Teiului”
din Coștei care a pregătit papricaș de pui, maestră în
arta gătitului fiind Ionela Străin.
Orchestra „Lux”, împreună cu membrii din Coștei
și Oravița, a asigurat buna dispoziție a oaspeților.
În orele serii a avut loc Turneul Memorial de Fotbal
„Viduțu Barbarescu – Duțu”.
Omagiu dirijorului Petru Purenda
În după-amiază
zile de sâmbătă, 12
august, ne-am reu-
nit în sala Căminu-
lui Cultural spre a-i
aduce un omagiu
consăteanul nostru
Petru Purenda. Am
ales să ne întâlnim
în locul care era a
doua lui casă. Aici
a petrecut ore-n șir,
exersând alături de colegii săi de orchestră, fanfară
sau instruind noi generații de fanfariști.
Despre activitatea sa culturală bogată a vorbit Vi-
orel Bălăgean, președintele societății, spunând și
următoarele: „Petru Purenda a fost anul trecut și în
toți anii precedenți alături de noi la Zilele Coșteiului,
iar acum vorbim despre el la trecut. De ce viața este
uneori așa de nedreaptă și de ce trebuie unii oameni
să plece prea devreme?”.
Colegul și verișorul lui Petru Purenda, Ionică Butan,
a susținut un discurs deosebit de emoționant. De-
sprindem următoarele: „Sunt nevoit în acest moment
trist, la această adunare organizată, să îi aduc un
omagiu verișorului meu Petru Purenda, care a fost
pentru mine ca un frate mai mare. Am învățat multe
de la el, printre care și arta muzicală. Toți cei care
l-au cunoscut știu că a fost un om deosebit, cu suflet
mare. Nu a știut de supărare. Petru Purenda a lăsat
o amprentă de neșters în viața culturală, atât la noi
în sat, cât și peste hotare. Am pierdut un om de mare
valoare. Probabil că a fost chemat să le cânte îngeri-
lor la trompeta sa...”
De Petrișor și-au amintit și colegii săi, fanfariștii
Marinică Colojoară și Vasile Borca. Întristat de trece-
rea în neființă a lui Petru Purenda s-a declarat și Da-
niel Bala, prezent la întâlnire: „Petru Purenda a făcut
multe pentru comunitatea din care a făcut parte. L-a
iubit nu doar familia, ci și întreaga comunitate.
Aceasta o dovedește prezența dumneavoastră de
aici, din sală. Ne-a lăsat în moștenire generații de
tineri fanfariști care îl vor purta în memorie”, a menți-
onat, printre altele, Daniel Bala. Cu acest prilej, a
fost prezentat un film documentar despre activitatea
lui Petru Purenda, realizat de Denis Stratulat.
La întâlnire a luat parte familia, alături de un număr
însemnat de consăteni și colegi ai lui Petrișor. Dum-
nezeu să-l odihnească și să-l aibă în paza Sa, iar noi
promitem că îi vom păstră vie amintirea.
ORIZONTURI COŞTEIENE
10
Concursul „Coș de tei ca la Coștei” – Roadele verii, ediția I,
organizat de Asociaţia Femeilor „Valea Teiului”
În seara de sâmbătă, 12 august, sala Căminului
Cultural a devenit un adevărat muzeu etnografic, cu
standuri ale asociațiilor de femei din 13 localități de
la noi și anume: „Proart” din Nicolinț, „Bunicuțele”
din Uzdin, „Etno art” din Ovcea, „La gură de Ogășăl”
din Mesici, ,,Etno art Brakos” din Alibunar, „Zestrea
grebenceană” din Grebenaț, „Dobra volja” din
Izbište, „Jasenovčanke” din Jasenovo, „Bogatstvo
različitosti” din Gudurica, „Vrščanke” din Vârșeț, „Ulj-
ma” din Uljma, Secția de păstrare a credinței, limbii și
culturii, tradiție și toate bunurile sărciene din Sărcia
și, bineînțeles, asociația din localitatea gazdă, „Valea
Teiului”, care a fost și organizatoarea evenimentului.
Moderatorul evenimentului a fost dr. Marius Savu.
Alese cuvinte de salut a adresat prof. Veronica Luca
Stefan, președinta Asociaţiei Femeilor „Valea Teiului”
din Coștei, care și-a exprimat bucuria pentru faptul
că asociația pe care o conduce organizează un astfel
de eveniment. Prof. Veronica Luca Stefan a subliniat
că obiectivul asociației este acela de a păstra și de a
promova cultura, tradițiile și obiceiurile din străbuni,
în speranța să devină un exemplu pentru generațiile
viitoare. Dumneaei a salutat prezența oficialităților:
Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul Gen-
eral al României la Vârșeț, dr. Traian Căcina,
vicepreședinte Consiliului Naţional al Minorităţii
Naţionale Române și responsabil pentru cultură în
Executivul orașului Vârșeț, Mariana Stratulat, direc-
tor al Casei de Presă și Editură „Libertatea”, Maja
Ristić Lažetić, responsabilă pentru protecția soCială
în Executivul orașului, Savka Topolić, coordonator
al asociațiilor de femeilor din Vârșeț și Părintele Au-
rel Străin, paroh al Bisericii Ortodoxe Române din
Coștei. Cu acest prilej, Daniel Bala, Traian Căcina
și Maja Ristić Lažetić au adresat gânduri de bine și
felicitări asociației femeilor din Coștei la început de
drum. Savka Topolić a transmis mesajul prefectu-
lui Banatului de Sud, Marina Toman, care a urat
asociației de femei din Coștei succes și o bună co-
laborare cu celelalte asociații similare.
Juriul - compus din dr. Traian Căcina (președinte),
Mariana Stratulat, Mariana Maleta, Daniel Bala și dr.
Marius Savu (membri) - a avut o misiune grea: cea
de a-i desemna pe cei mai buni dintre cei mai buni.
După dezbateri îndelungate, președintele juriului a
comunicat deciziile. Premiul I pentru cel mai frumos
coș a revenit asociației din Gudurica. Pe locul II s-au
clasat doamnele din Grebenaț cu cel mai original
coș, iar doamnele din Mesici au încheiat concursul
pe locul III. Premiul I pentru cel mai frumos stand a
fost acordat asociaţiilor din Uzdin, Ovcea și Nicolinț.
La această categorie, premiul II a revenit doamnelor
Sărcia, Alibunar și Vârșeț, iar asociaţiile din Izbište,
Jasenovo și Uljma au primit premiul III. Asociaţia
Femeilor „La Gură de Ogășăl” din Mesici a cucerit
premiul pentru cel mai vechi costum, iar premiul pen-
tru cel mai frumos port tradițional a revenit Asociaţiei
Femeilor „Proart” din Nicolinț. Prof. Veronica Luca
Stefan a obţinut premiul special pentru port autentic.
Cu acest prilej, oaspeții din Reșița – și anume
Asociația Culturală „Reșița Română” - a prezentat
dansuri în coregrafia lui Ion Gheuar, iar pe scenă
au urcat și soliști vocali. Orchestrea „Lux” a asigu-
rat buna dispoziție a celor prezenți. Muzica, dansul și
distracția au durat până târziu în noapte.
ORIZONTURI COŞTEIENE
11
FESTIVALUL DE FOLCLOR ȘI MUZICĂ ROMÂNEASCĂ
DIN VOIVODINA, SÂN-MIHAI 2023
Succes remarcabil al participanților din Coștei
În perioada 16 -19 august 2023, localitatea Sân
Mihai a găzduit Festivalul de Folclor și Muzică
Românească din Voviodina. La această grandioasă
manifestare, SCA „Mihai Eminescu” din Coștei, sub
coordonarea lui Viorel Bălăgean, a fost reprezentată
într-un mod excepțional de: grupul vocal mixt al și
grupul vocal bărbătesc (dirijor: Nelu Iencea), Grupul
vocal feminin ,,Fetele de la Coştei” (coordnator ar-
tistic: David Butan), Taraful de Muzică Populară al
SCA ,,Mihai Eminescu” din Coştei (dirijor: Nelu Ien-
cea), solistele vocale Alexandra Georgiana Maleta,
Melisa Voin și Isidora Colojoară, în concurență. În
afara concurenței s-au prezentat solistul vocal Vasile
Borca și soliștii instrumentiști David Butan la sopran
saxofon și Nelu Iencea la saxofon.
La finalul festivalului, Viorel Bălăgean, președintele
Comitetului de organizare, a mulțumit celor implicați
și a acordat diplome de merit pentru sprijinul adus.
Marele premiu al festivalului a revenit localității
gazdă, Sân-Mihai. Marele premiu al Festivalului de
Folclor şi Muzică Românească din Voivodina Repub-
lica Serbia, a revenit localităţii gazdă, Sân-Mihai.
Participanții din Coștei au cucerit următoarele
premii: Grupul vocal mixt - Locul I; Grupul vocal
feminin „Fetele de la Coștei” - Locul I; Grupul vocal
bărbătesc - Locul III; Taraful de Muzică Populară -
Locul II; Grupul de dans „Fetele de la Coștei” - Locul
I.Soliști vocali: Melisa Voin - Locul I, Alexandra Geor-
giana Maleta - Locul II și Isidora Colojoară - Locul III.
Mariana Stratulat a primit Diplomă de merit pentru
semnarea scenariului festivalului.
Sâmbătă, 30 septembrie, în Parcul ,,Anton Kratzer”
din Deta și-au dat întâlnire pasionații de artă culinară,
bucătarii amatori și gurmanzii cu ansamblurile de
cântece și dansuri maghiare, românești și sârbești
ale Centrului Cultural Deta, pentru fi protagoniștii
unei noi ediții a concursului gastronomic „Ceaunul și
grătarul”, organizat de către Primăria și Consiliul Lo-
cal Deta. Un număr impresionant, de peste douăzeci
de echipe din Serbia, Ungaria și România, pline de
entuziasm, şi-au etalat talentul culinar în fața unui
public numeros.
Concursul a reunit peste douăzeci de echipe din
Serbia, Ungaria și România. Printre aceste echipe
s-au remarcat cele trei din Coștei: echipa Societăţii
Cultural-Artistice „Mihai Eminescu”, care a pregătit
o savuroasă ciorbă coșteiană de crap, formaţia
„Coșteienii” cu tradiționalul gulaș coșteian și, pentru
prima dată, echipa Asociației Femeilor „Valea Teiului”
din Coștei, care a pregătit o tocăniță coșteiană de
porc.
Am avut plăcerea de a sta de vorbă cu președinta
acestei asociații, care a împărţit cu noi entuziasmul:
„Primăria orașului Deta și Consiliul Local ne-au invi-
tat să participăm la acest eveniment. Ne-am bucu-
rat enorm că ne-am putut demonstra talentul culinar.
Am hotărât să pregătim o tocăniță coșteiană de porc,
care a fost extrem de gustoasă. Ne-am plasat pe
primul loc. Am lucrat cu drag și entuziasm. Fiecare
dintre noi a contribuit cu multă pasiune și cu bucu-
rie. De asemenea, am fost plăcut surprinse de gestul
sponsorilor noştri, familiile Adega, Balica și Popovici,
care ne-au făcut un cadou special - tricouri, şorţuri şi
căciuli. Le mulțumim din suflet. Sperăm să participăm
la cât mai multe evenimente pentru a ne arăta talentul
în arta culinară. După orele pe care le-am petrecut în
compania muzicii, timp în care s-a răspândit aroma
tocăniței noastre și a celorlalte preparate delicioase,
a fost timpul să ne întoarcem acasă cu amintiri mi-
nunate din frumosul oraș Deta.”
Fiecare dintre echipele din Coștei a reușit să
cucerească locul I la categoria sa și să se întoarcă
acasă cu premii și amintiri pozitive.
CEAUNUL ȘI GRĂTARUL – DETA 2023
Echipele din Coştei, pe locul I
ORIZONTURI COŞTEIENE
12
CEAUNUL ȘI GRĂTARUL – OPATIȚA 2023
Echipele din Coștei se mențin pe locurile de frunte
După celebrul concurs gastronomic de la Deta,
pasionații artei gastronomice s-au reunit pe platoul
Casei Naționale din Opatița pentru a participa la o
nouă ediție a prestigiosului Festival Culinar „Ceaunul
și Grătarul” – Opatița 2023, organizat cu măiestrie de
către Primăria și Consiliul Local Deta.
La cea mai recentă ediție a evenimentului au con-
curat nu mai puțin de 32 de echipe, dintre care 13
din Serbia. Printre acestea s-au numărat „Vasa și pri-
etenii” din Sân-Ianăș și echipele din Plandiște, Jer-
menovci, Alibunar și Čoka, alături de cele trei echipe
din Coștei.
Viorel Bălăgean, primarul Coșteiuluia declarat:
„Suntem prezenți la acest eveniment încă de la prima
ediție. Până anul trecut au participat două echipe –
echipa Comunității Locale Coștei și echipa Societății
Cultural-Artistice „Mihai Eminescu”. La ediția de
anul acesta am avut ocazia să ne prezentăm chiar
cu trei echipe. Așadar, pentru prima dată participă și
echipa Asociației Femeilor „Valea Teiului”. Din cele
32 de echipe participante, noi, cei din Coștei, avem
trei echipe. Acest lucru este rezultatul unei colaborări
strânse și al prieteniei solide pe care am dezvoltat-o
cu domnul Petru Roman, primarul orașului Deta. Sper
ca această prietenie să se mențină mulți ani în viitor
și să colaborăm în continuare cu aceeași eficiență.
Ei sunt întotdeauna prezenți la manifestările noas-
tre, cum ar fi Zilele Coșteiului și alte evenimente pe
care le organizăm. Le suntem recunoscători pentru
ospitalitate și sperăm că această colaborare va fi
prosperă în continuare.”
În numele SCA „Mihai Eminescu” din Coștei,
tradiționala ciorbă de pește „ca la Coștei” a fost
pregătită de maestrul bucătar Ionică Bălăgean, cu
sprijinul lui Nelu Bulic. În același spirit, echipa din
Coștei a oferit un delicios gulaș coșteian, preparat cu
dibăcie de Leonard Dațcu, cu sprijinul lui Georgel At-
nagea. Asociația Femeilor „Valea Teiului” din Coștei
a fost bine reprezentată de Ionela Străin la cârma
bucătăriei, ajutată de Florica Jivan, Rozeta Popović,
Mariana Maleta și Mariana Stratulat.
Ele au pregătit un gulaș delicios, după rețete se-
crete, așa cum se găsesc doar în „Valea Teiului”.
Echipa din Sân-Ianăș a pregătit o delicioasă tocăniță
de porc cu ciuperci.
Juriul internațional a luat o decizie specială, oferind
tuturor echipelor locul I pentru specialitățile pregătite,
având în vedere diversitatea categoriilor în concurs.
Cu bucurie și mândrie, premiile au fost înmânate de
Petru Roman, primarul Orașului Deta, care a sublin-
iat reușita acestei ediții tradiționale. Publicul prezent
a fost răsfățat cu un spectacol artistic remarcabil,
în cadrul căruia au evoluat numeroase ansamblu-
ri de dansuri tradiționale, soliști vocali talentați și
instrumentiști apreciați din Banat. Întregul program a
fost cu pricepere moderat de Diana Božić, o prietenă
dedicată a comunității românești din Serbia, care a
adus o notă de eleganță și cultură acestui eveniment
memorabil.
SCA „MIHAI EMINESCU” DIN COȘTEI
O prezență remarcabilă în proiectul cultural:
„Bogăția tradiției și a limbii patriei mele”
Membrii Societății CulturaleArtistice „Mihai Eminescu” din
Coștei s-au prezentat în cadrul proiectului „Bogăția tradiției
și a limbii patriei mele”, organizat de Asociația Macedone-
nilor „Vardar”. Proiectul a beneficiat de susținerea financiară
a Ministerului pentru Drepturile Omului, ale Minorităților
Naționale și Dialogul Social al Republicii Serbia.
Manifestarea finală s-a desfășurat la Biblioteca din Vârșeț,
pe 10 decembrie. Trei copii talentați din Coștei, Georgel
Gaita, Cristian Șoședan
și Ana Maria Gaita, toți
membri ai SCA „Mihai
Eminescu”, au partici-
pat activ la acest proiect
sub îndrumarea Marianei
Stratulat, prezentând as-
pecte relevante ale culturii
românești.
Evenimentul a fost onorat
de prezența domnului dr.
Traian Căcina, membru
în Consiliul orașului Vârșeț, responsabil pentru cultură, și a
domnului Daniel Bala, șef de misiune interimar al Consulatu-
lui General al României la Vârșeț.
Asociația Macedonenilor „Vardar” a reușit să creeze o
atmosferă autentică, evidențiind diversitatea culturilor și
tradițiilor naționale într-un mod subtil. Copiii din Coștei au
adus o notă festivă, prezentând colinde și obiceiuri specifice
sărbătorilor de Crăciun.
Astfel, participarea la acest proiect a constituit nu doar o
experiență culturală, ci și o modalitate autentică de a împărtăși
frumusețea tradițiilor într-un context cultural diversificat pre-
cum Voivodina.
ORIZONTURI COŞTEIENE
13
ZILELE PALATULUI CULTURAL REȘIȚA
Diplomă de Excelenţă pentru„Fetele de la Coștei”
În zilele de 2 şi 3 septembrie a.c., la Reșița s-a
desfășurat ce de-a XII-a ediție a Festivalului „Zilele
Palatului Cultural Reșița Română”, la care au avut
onoarea să participe şi membrii SCA „Mihai Emines-
cu” din Coştei, în frunte cu preşedintele Societăţii,
Viorel Bălăgean. În organizarea Asociației Culturale
Reșița Română și a Primăriei Municipiului Reșița,
festivalul a adus pe scena Palatului Cultural artiști
renumiți, într-o serie de spectacole care au captivat
cu totul atenția publicului reșițean.
Astfel, sâmbătă, au evoluat pe scenă Ansamblul
Folcloric al Asociației Culturale Reșița Română,
Fanfara Goruia, Fanfara Mercina, Fanfara Anina și
grupul vocal „Fetele de la Coștei”, care s-a prezen-
tat cu trei cântece populare româneşti, instructor
muzical: David Butan. David Butan a coordonat
şi formaţia de dansuri feminină a SCA „Mihai Emi-
nescu”, care a prezentat un dans de fete. În finalul
spectacolului, membrii societăţii noastre au participat
la hora comună, organizată în faţa Palatului. Pentru
prestaţia reuşită grupul vocal „Fetele de la Coștei”, a
primit Diplomă de Excelenţă.
Duminică, evenimentul a cuprins un recital de
poezie al îndrăgitei poete reșițene Liubița Raichici,
precum și unul de muzică clasică semnat de Cvar-
tetul „Nuevo”.
Grupul „Fetele de la Coștei”,
la Festivalul „Colindele neamului”
Membrii SCA „Mihai Eminescu” din Coștei au fost
printre participanții entuziaști la ediția din acest an a
Festivalului „Colindele Neamului”, organizat de So-
cietatea Cultural-Artistică ,,Dr. Radu Flora” din Satu
Nou, Comunitatea Românilor din Serbia, Episco-
pia ,,Dacia Felix” și Consiliul Național al Minorității
Naționale Române, cu sprijinul Departamentului pen-
tru Românii de Pretutindeni și Ministerul pentru Drep-
turile Omului și ale Minorităților și Dialogul Social.
SCA „Mihai Eminescu” a fost reprezentată de
Grupul vocal „Fetele de la Coștei”, sub îndrumarea
dedicată a lui David Butan. Acest grup a oferit public-
ului prezent trei colinde, purtând în versuri și în armo-
nii povestea nașterii lui Isus.
„Această participare activă la manifestările dedicate
sărbătorilor de iarnă a devenit o tradiție pentru mem-
brii societății noastre. Dincolo de bucuria adusă de
colinde și de atmosfera festivă, aceste evenimente
contribuie la păstrarea vie a tradițiilor strămoșești
și la transmiterea acestora cu drag și dăruire către
următoarele generații. Astfel, suntem mândri să
contribuim la această moștenire culturală și să adu-
cem frumusețea colindelor și a cântecelor de iarnă
în inimile oamenilor”, aflăm de la președintele Viorel
Bălăgean.
ORIZONTURI COŞTEIENE
Prof. VERONICA STEFAN, PREȘEDINTA ASOCIAȚIEI FEMEILOR „VALEA TEIULUI” DIN COȘTEI
2023 – un an plin de succese
Fiecare are povestea sa, așa și noi, Asociația Fe-
meilor „Valea Teiului” din Coștei, avem povestea
noastră. Din dragoste pentru frumoasele obiceiuri și
tradiții ale strămoșilor noștri dragi, ne-am gândit să
ne adunăm și să formăm o asociație de femei. Acest
lucru s-a întâmplat tocmai în ziua de sărbătoare a Flo-
riilor, pe data de 9 aprilie 2023. Prin urmare, în Ziua
Sfântă de Florii, a luat ființă Asociația Femeilor „Valea
Teiului”, în cadrul căreia sunt următoarele membre:
Rozeta Popovici, Aurora Bălica, Mariana Maleta, Mari-
ana Stratulat, Suzana Fortuz, Vioara Iencea, Anișoara
Borca, Florica Jivan, Daniela Voin Bogdan, Ionela
Străin, Veronica Stefan și Mărioara Luca.
Trebuie să menționez că inițiatorii înființării acestei
asociații au fost doamna Mariana Stratulat, directoare
a Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova,
primarul satului, domnul Viorel Bălăgean, și domnul
dr. Marius Savu, care ne sunt tot timpul alături. Sun-
tem mulțumite și bucuroase de ceea ce am realizat în
decursul a câtorva luni, ceea ce este demonstrat și de
cupele, diplomele și mențiunile pe care le-am primit.
Cu emoții frumoase ne amintim de prima noastră
prezentare, cu ocazia inaugurării la Coștei, a „Zilelor
de Teatru ale Românilor din P.A. Voivodina – R. Ser-
bia”. Cu această ocazie, ne-a fost oferită o mențiune.
Urmează prezentarea noastră la Izbište, pe data
de 6 iunie 2023, la evenimentul „Banatski fruštuk”
(Micul dejun bănățean), de la care ne-am întors cu o
frumoasă cupă și diplomă. Apoi urmează prezentarea
la manifestarea „Sânziene – flori de aur prin poiene”
și Ziua Internațională a Iei, fiind invitate de AF „PRO-
ART” din Nicolinț. Ne-am întors și de aici cu mențiuni
acordate pentru participare și pentru promovarea por-
tului tradițional. Pe data de 9 iulie, ne-am prezentat în
localitatea Ovcea, la manifestarea numită „Višnijada”
(Zilele vișinilor). Și de aici ne-am reîntors cu mențiune.
Pe data de 30 iulie 2023, am participat la Jasenovo, la
manifestarea denumită „Pogačijada”.
Urmează manifestarea „Zilele Coșteiului 2023”, la
care am primit o diplomă specială din partea prima-
rului Viorel Bălăgen, pentru sprijinul manifestării. În
cadrul acestei manifestări, care a durat trei zile, mai
precis, pe 12 august, am organizat evenimentul nostru
central „Coș de tei ca la Coștei”, la care au participat
treisprezece asociații de femei din diferite localități.
Dorința comună fiind menținerea vie a obiceiurilor
străvechi, a portului bunicilor și străbunicilor noștri,
care s-au transmis din generație în generație și pe
care, cu sfințenie, le cinstim și le transmitem mai de-
parte generațiilor tinere.
Pe data de 20 august, am participat la manifestarea
„Zilele de vară ale Alibunarului”, unde am primit pre-
miul I pentru promovarea portului și a creației popu-
lare. Pe data de 3 septembrie, am participat la mani-
festarea „Hai la turtă la Sărcia”, organizată de Secția
de păstrare a credinței, culturii, limbii și toate bunurile
sărcienților și AF „Zoruca 1333”, unde ne-a revenit pre-
miul I pentru cel mai frumos ștand. În perioada 25 – 27
august, la Gudurica a avut loc manifestarea „Comoara
diversității”, la care am avut succes frumos. Mai pre-
cis, am obținut premiul I pentru cel mai frumos ștand.
Pe 9 septembrie, ne-am prezentat la două manifestări
organizate la Uzdin de către AF „Bunicuțele” și anume:
„Curcubeul etniilor” și „Cartoful - cel mai frecvent ali-
ment”. De aici, la fel, ne-am reîntors cu diplome.
În 23 septembrie 2023, am participat la „Târgul de
creații al femeilor din Voivodina”, organizat la Fântâna
Fetei, la care am primit mențiune acordată de Insti-
tutul Provincial pentru Egalitatea de Gen și Comuna
Alibunar. În luna octombrie, am participat la Târgul
de Creații (meșteșuguri) și specialități tradiționale din
Covăcița.
Pe 16 octombrie, am participat la manifestar-
ea numită „Ziua Mondială a Pâinii”, organizată de
Asociația Românii Independenți din Serbia, unde am
primit diplomă de participare. Pe 5 noiembrie, ne-am
prezentat la manifestarea „Toamna de Aur”, organizată
de „Etno Art Brakos” din Alibunar. Ne-am prezentat și
la competiții culinare, atât la „Zilele Coșteiului”, cât și
în două localități din România – Deta și Opătița, unde
ne-a revenit premiul I. Ne-am inclus și într-o acțiune
umanitară. Am împodobit scena pentru tradiționalul
concert de 1 Decembrie, organizat la Sala Teatrului
Național „Sterija” din Vârșeț. Dorințele pentru anul vi-
itor sunt multe. Sperăm să le realizăm măcar pe cele
mai importante. În final, doresc să mulțumesc tuturor
care ne-au fost și ne sunt alături: Consiliului Național
al Minorității Naționale Române, Primăriei Vârșeț și
Comunității locale Coștei. În numele AF „Valea Tei-
ului”, urez tuturor consătenilor și colaboratorilor
noștri, sărbători fericite și La mulți ani.
14
Editat de S.C.A. Mihai Eminescu - Coștei
Redactor șef și responsabil: Mariana Stratulat
Texte:Denis Stratulat, prof. Verinica Stefan
Foto: Ionică Adam, Denis Stratulat
Tehnoredactare computerizată: Ionică Adam
Redacția: Mariana Stratulat,Viorel Bălăgean, Ionică Adam
Acest număr al revistei a apărut cu sprijinul Secretariatului Provincial pentru Educaţie,
Reglementări, Administraţie şi Minorităţile Naţionale – Comunităţile Naţionale, Secretariatul
Provincial pentru Cultură, Informarea Publică şi Relaţiile cu Comunităţile Confesionale,
Consiliului Național al Minorității NaționaleRomâne - Departamentul pentru informare și
Orașului Vârșeț
Tiraj: 200 exemplare, tipografia ,,COPY CENTER,, - Vârșeț
061(497.113)
ORIZONTURI Coşteiene / redector şef şi
responsabil Mariana Stratulat. - Anul 1, Nr. 1
(2010) - Coştei : S.C.A. "Mihai Eminescu"
(Budisava : Krimel).
ISSN 2406-193X = Orizonturi Coşteiene
COBISS.SR-ID 212725004
PARTICIPAREA LA FESTIVALUL DE FOLCLOR ȘI MUZICĂ ROMÂNEASCĂ DIN VOIVODINA
SÂN MIHAI 2023
Sfârșitul unui an calendaristic este întotdeauna un bun prilej de a face un bilanț al celor realizate pe
Sfârșitul unui an calendaristic este întotdeauna un bun prilej de a face un bilanț al celor realizate pe
parcursul anului pe care îl lăsăm în urmă.
parcursul anului pe care îl lăsăm în urmă.
În ceea ce privește activitatea SCA „Mihai Eminescu”, putem spune că am avut un an cultural bogat.
În ceea ce privește activitatea SCA „Mihai Eminescu”, putem spune că am avut un an cultural bogat.
Amintesc Inaugurarea Zilelor de Teatru la Coștei, prezentarea unui nou spectacol de teatru, participarea
Amintesc Inaugurarea Zilelor de Teatru la Coștei, prezentarea unui nou spectacol de teatru, participarea
membrilor Societății noastre la Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina de Sân-Mihai,
membrilor Societății noastre la Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina de Sân-Mihai,
la Festivalul de Colinde de la Satu Nou, la manifestări culturale organizate la Deta și Reșița, spectacolul
la Festivalul de Colinde de la Satu Nou, la manifestări culturale organizate la Deta și Reșița, spectacolul
extraordinar organizat cu prilejul Zilelor Coșteiului și multe altele despre care puteți citi mai detaliat în
extraordinar organizat cu prilejul Zilelor Coșteiului și multe altele despre care puteți citi mai detaliat în
această revistă.
această revistă.
Din activitatea Comunității locale desprindem următoarele: Am reușit să organizăm cu brio încă o
Din activitatea Comunității locale desprindem următoarele: Am reușit să organizăm cu brio încă o
ediție a tradiționalei manifestări „Zilele Coșteiului”. Am reușit să asigurăm surse financiare pentru repara-
ediție a tradiționalei manifestări „Zilele Coșteiului”. Am reușit să asigurăm surse financiare pentru repara-
rea acoperișului la încăperile Clubului de fotbal „Cărașul”. Lucrările sunt în plină desfășurare. Am renovat
rea acoperișului la încăperile Clubului de fotbal „Cărașul”. Lucrările sunt în plină desfășurare. Am renovat
încăperile la Comunitatea locală, adică am zugrăvit și vopsit. S-a curățat canalul prin sat, de la Arun până
încăperile la Comunitatea locală, adică am zugrăvit și vopsit. S-a curățat canalul prin sat, de la Arun până
la Căraș, pe strada Ovčarksa, și am montat un canal de drenaj cu grilă de scurgere pe strada „Coriolan
la Căraș, pe strada Ovčarksa, și am montat un canal de drenaj cu grilă de scurgere pe strada „Coriolan
Doban”. S-au distribuit coșuri de gunoi la toată lumea din sat. Am avut ocazia să-l găzduim pe senatorul
Doban”. S-au distribuit coșuri de gunoi la toată lumea din sat. Am avut ocazia să-l găzduim pe senatorul
Viorel Badea. Împreună cu Asociația Lupătorilor, am marcat 100 de ani de la înființarea școlii din sat. S-a
Viorel Badea. Împreună cu Asociația Lupătorilor, am marcat 100 de ani de la înființarea școlii din sat. S-a
desfășurat o acțiune de înregistrare a agricultorilor în colaborare cu Institutul de Agricultură. Am con-
desfășurat o acțiune de înregistrare a agricultorilor în colaborare cu Institutul de Agricultură. Am con-
tribuit la înființarea Asociației Femeilor „Valea Teiului”. S-au distribuit pachete de la Crucea Roșie către
tribuit la înființarea Asociației Femeilor „Valea Teiului”. S-au distribuit pachete de la Crucea Roșie către
oamenii cu situație mai precară. S-a amenajat drumul către rezervoarul de apă, după Școala veche. S-au
oamenii cu situație mai precară. S-a amenajat drumul către rezervoarul de apă, după Școala veche. S-au
desfășurat trei acțiuni de stropire împotriva combaterii țânțarilor. S-a realizat deratizarea prin sat de două
desfășurat trei acțiuni de stropire împotriva combaterii țânțarilor. S-a realizat deratizarea prin sat de două
ori. Împreună cu poliția, am organizat două acțiuni pentru protecție, iar cei interesați să lucreze în acest
ori. Împreună cu poliția, am organizat două acțiuni pentru protecție, iar cei interesați să lucreze în acest
domeniu au fost îndemnați să se înscrie la Ministerul Afacerilor Interne. P.S. Ieronim, episcop al Daciei
domeniu au fost îndemnați să se înscrie la Ministerul Afacerilor Interne. P.S. Ieronim, episcop al Daciei
Felix, cu prilejul vizitei BOR din sat, a vizitat și Căminul Cultural. În preajma sărbătorilor de iarnă, s-au dis-
Felix, cu prilejul vizitei BOR din sat, a vizitat și Căminul Cultural. În preajma sărbătorilor de iarnă, s-au dis-
tribuit pachete copiilor până la 10 ani, într-o acțiune realizată împreună cu Primăria Vârșeț. Am organizat
tribuit pachete copiilor până la 10 ani, într-o acțiune realizată împreună cu Primăria Vârșeț. Am organizat
„Caravana sănătății”, în colaborare cu Spitalul din Vârșeț, Primăria Vârșeț și Asociația Femeilor „Valea
„Caravana sănătății”, în colaborare cu Spitalul din Vârșeț, Primăria Vârșeț și Asociația Femeilor „Valea
Teiului”. Am participat la trei întreceri culinare: Voivodinț, Deta și Opătița. De asemenea, am luat parte la
Teiului”. Am participat la trei întreceri culinare: Voivodinț, Deta și Opătița. De asemenea, am luat parte la
evenimentul „Zilele Detei”.
evenimentul „Zilele Detei”.
În final, doresc să mulțumesc pentru sprijinul Consiliului Național al Minorității Naționale Române,
În final, doresc să mulțumesc pentru sprijinul Consiliului Național al Minorității Naționale Române,
Orașului Vârșeț, Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informarea Publică şi Relaţiile cu Comunităţile
Orașului Vârșeț, Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informarea Publică şi Relaţiile cu Comunităţile
Confesionale, precum și săptămânalului „Libertatea” pentru urmărirea tuturor activităților noastre.
Confesionale, precum și săptămânalului „Libertatea” pentru urmărirea tuturor activităților noastre.
Mulțumesc și membrilor societății noastre. Le urez tuturor un An Nou mai bun și plin de realizări frumoase.
Mulțumesc și membrilor societății noastre. Le urez tuturor un An Nou mai bun și plin de realizări frumoase.
La mulți ani 2024 !!!
La mulți ani 2024 !!!
VIOREL BĂLĂGEAN, PREȘEDINTELE SOCIETĂȚII
VIOREL BĂLĂGEAN, PREȘEDINTELE SOCIETĂȚII
CULTURAL-ARTISTICE „MIHAI EMINESCU”
CULTURAL-ARTISTICE „MIHAI EMINESCU”
ȘI PRIMARUL SATULUI COȘTEI
ȘI PRIMARUL SATULUI COȘTEI
Retrospectiva activitățiilor pe anului 2023
Retrospectiva activitățiilor pe anului 2023

More Related Content

Similar to Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023

Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024AndrianoMarian
 
ZIARUL LOCAL - COMUNA BOCSIG
ZIARUL LOCAL - COMUNA BOCSIG ZIARUL LOCAL - COMUNA BOCSIG
ZIARUL LOCAL - COMUNA BOCSIG Mîneran Sergiu
 
ZIARUL LOCAL AL COMUNEI BOCSIG DECEMBRIE 2017
ZIARUL LOCAL AL COMUNEI BOCSIG DECEMBRIE 2017 ZIARUL LOCAL AL COMUNEI BOCSIG DECEMBRIE 2017
ZIARUL LOCAL AL COMUNEI BOCSIG DECEMBRIE 2017 Mîneran Sergiu
 
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
   Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!    Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Moldova Europeană
 
Agenda culturala 2018- Bistrița Nsăsud
Agenda culturala 2018- Bistrița NsăsudAgenda culturala 2018- Bistrița Nsăsud
Agenda culturala 2018- Bistrița NsăsudIPBN
 
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...Moldova Europeană
 
Laudă, ție, străbun Chișinău
Laudă, ție, străbun ChișinăuLaudă, ție, străbun Chișinău
Laudă, ție, străbun ChișinăuAlba Iulia
 
Vecinii si comunitatea ppt
Vecinii si comunitatea pptVecinii si comunitatea ppt
Vecinii si comunitatea pptNicoleta Cristea
 
Biblioteca mea 2021 nr 2, iunie
Biblioteca mea 2021 nr 2, iunieBiblioteca mea 2021 nr 2, iunie
Biblioteca mea 2021 nr 2, iunieBiblioteca Drept
 

Similar to Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023 (20)

Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
Moldovan National Youth Orchestra - Performance Report 2024
 
Dialog intre generatii
Dialog intre generatiiDialog intre generatii
Dialog intre generatii
 
ZIARUL LOCAL - COMUNA BOCSIG
ZIARUL LOCAL - COMUNA BOCSIG ZIARUL LOCAL - COMUNA BOCSIG
ZIARUL LOCAL - COMUNA BOCSIG
 
O altfel de biblioteca
O altfel de biblioteca  O altfel de biblioteca
O altfel de biblioteca
 
Cetatea ciacovei nr. 71
Cetatea ciacovei nr. 71Cetatea ciacovei nr. 71
Cetatea ciacovei nr. 71
 
ZIARUL LOCAL AL COMUNEI BOCSIG DECEMBRIE 2017
ZIARUL LOCAL AL COMUNEI BOCSIG DECEMBRIE 2017 ZIARUL LOCAL AL COMUNEI BOCSIG DECEMBRIE 2017
ZIARUL LOCAL AL COMUNEI BOCSIG DECEMBRIE 2017
 
Augustin bena
Augustin benaAugustin bena
Augustin bena
 
Realitatea Plus nr.10
Realitatea Plus nr.10Realitatea Plus nr.10
Realitatea Plus nr.10
 
Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii - Buletin informativ
Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii - Buletin informativFestivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii - Buletin informativ
Festivalul Naţional al Cărţii şi Lecturii - Buletin informativ
 
Infoline5
Infoline5Infoline5
Infoline5
 
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
   Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!    Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
 
File din istoria locului
File din istoria locului File din istoria locului
File din istoria locului
 
Traditii 2
Traditii 2Traditii 2
Traditii 2
 
Agenda culturala 2018- Bistrița Nsăsud
Agenda culturala 2018- Bistrița NsăsudAgenda culturala 2018- Bistrița Nsăsud
Agenda culturala 2018- Bistrița Nsăsud
 
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
 
Laudă, ție, străbun Chișinău
Laudă, ție, străbun ChișinăuLaudă, ție, străbun Chișinău
Laudă, ție, străbun Chișinău
 
Vecinii si comunitatea ppt
Vecinii si comunitatea pptVecinii si comunitatea ppt
Vecinii si comunitatea ppt
 
Biblioteca mea 2021 nr 2, iunie
Biblioteca mea 2021 nr 2, iunieBiblioteca mea 2021 nr 2, iunie
Biblioteca mea 2021 nr 2, iunie
 
Biblioteca mea 2021 nr 4
Biblioteca mea 2021 nr 4Biblioteca mea 2021 nr 4
Biblioteca mea 2021 nr 4
 
Povesti succes prezentare
Povesti succes prezentarePovesti succes prezentare
Povesti succes prezentare
 

Orizonturi Costeiene numarul 16 decembrie 2023

  • 1.
  • 2. ACTIVITĂȚIILE MEMBRILOR S.C.A. ,,MIHAI EMINESCU” ÎN 2023
  • 3. ORIZONTURI COŞTEIENE 3 ȘEDINȚA ANUALĂ A SOCIETĂȚII CULTURAL-ARTISTICE „MIHAI EMINESCU” DIN COȘTEI Pe 10 ianuarie 2023, a avut loc ședința anuală a Societății Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” din Coștei, desfășurată la Căminul Cultural. Ordinea de zi a inclus prezentarea raportului financiar și a raportului de acti- vitate pentru anul 2022, stabilirea planului de activitate pentru anul curent și organizarea tradiționalei întâlniri din 2 februarie, dedicată sărbătorii societății. Președintele Viorel Bălăgean a prezentat un raport satisfăcător, subliniind contextul ciudat al anului 2022, marcat de restricțiile pandemice. Ședința a fost restrânsă, respectând măsurile de protecție, iar hotărârea a fost luată de a nu organiza întâlnirea din 2 februarie pentru a proteja sănătatea participanților. Cu toate acestea, membrii fanfarei au colindat pe 7 ianuarie, cu prilejul Zilei de Sfântul Ion., iar activitățile culturale au continuat. Fanfara s-a prezentat și pe 24 aprilie, la Înviere. La Casa de Cultură pe 23 martie 2022, a fost organizat Festivalul Primăverii „Dor de primăvară, dor de Eminescu”, la care s-au prezentat și activiștii noștri și au luat premii. Pe 10 aprilie, soliștii vocali și instrumentiști s-au prezentat la preselecția pentru participarea la Festi- valul de Folclor și Muzică Românească de la Satu Nou. La data de 19 iunie, o echipă a Societății a participat cu succes la concursul culinar „Ceaunul mixt”, orga- nizat în Voivodinț. Pe 18 iunie, membrii SCA „Mihai Eminescu” au luat parte la parada portului organizată în Deta, cu ocazia jubileului de 700 de ani de atestare a localității. Pe 29 iunie 2022, societatea s-a reîntors la Deta, participând la manifestarea „Zilele Orașului”, unde s-au prezentat cu Grupul vocal „Fetele de la Coștei” și cu fanfara. Manifestarea tradițională „Zilele Coșteiului” a debutat pe 11 august prin sărbătorirea jubileului de 75 de ani al revistei „Lumina”. În ziua de 12 august, pe scena de vară, s-a desfășurat un program cultural-artistic susținut de membrii societății, alături de invitații din Deta și Oravița. La Căminul Cultural, pe 13 august, s-au organizat două omagii dedicate activiștilor Lavinia Drăghici și Ion Micșa, s-a lansat Monografia Teatrului din Coștei, realizată de Mariana Stratulat, marcând astfel și jubileul de 140 de ani de activitate teatrală. Duminică, pe 14 august, au avut loc întrecerile culinare, iar după-amiază, s-a desfășurat Turneul Memori- alul de Fotbal „Viduțu Barbarescu – Duțu”. În zilele de 26 și 28 august, Societatea Cultural-Artistică „Mihai Eminescu” din Coștei a participat la Festival- ul de Folclor și Muzică Românească de la Satu Nou, prezentând Grupul vocal „Fetele de la Coștei”, fanfara și soliști vocali și instrumentiști. Ca de fiecare dată, au obținut premii de vârf. După încheierea festivalului, s-a organizat o petrecere în cinstea participanților. În zilele de 8 și 22 octombrie, echipa s-a remarcat în cadrul concursului de gastronomie „Ceaunul și Grătarul” desfășurat la Deta și Opătița, obținând locuri fruntașe. Pe 17 decembrie, Grupul vocal „Fetele de la Coștei” a luat parte la festivalul de colinde al maghiarilor din Vârșet, organizat la Centrul „Millennium”, iar pe data de 18 decembrie, s-au prezentat la evenimentul „Colindele Neamului” de la Ovcea. Spre sfârșitul anului, Societatea Cultural-Artistică „Mihai Eminescu” a reușit să editeze încă un număr al revistei „Orizonturi Coșteiene” nr. 15 și un calendar pentru anul 2023, distribuite tuturor locuitorilor satului. În încheiere, președintele Viorel Bălăgean a transmis cuvinte de mulțumire către Consiliul Național al Minorității Naționale Române, Orașul Vârșeț, Secretariatul Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minoritățile Naționale – Comunitățile Naționale și Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informarea Publică și Relații cu Comunitățile Confesionale pentru sprijinul acordat pe parcursul anului 2022, adresând recunoștința sa întregii echipe a S.C.A. „Mihai Eminescu” și comunității locale, exprimând speranța unei colaborări la fel de fructuoase și în anul 2023.
  • 4. ORIZONTURI COŞTEIENE 4 În mod tradițional, pe 2 februarie, numeroșii mem- brii ai SCA „Mihai Eminescu” din Coștei sărbătoresc ziua societății lor. Anul acesta, întâlnirea a avut loc pe 3 februarie, în sala de festivități a complexului „Școala veche”, unde numeroșii membrii ai societății, împreună cu oaspeții lor, s-au adunat pentru a sărbători împreună. De buna dispoziție a ce- lor prezenți s-a ocupat orchestra SCA „Mihai Eminescu” dirijată de maestrul Nelu Iencea, împreună cu soliștii Vasile Borca din Coștei și Alin Didraga din Timișoara. Așa cum se obișnuiește în astfel de ocazii, cu cuvinte de salut s-a adresat președintele SCA „Mihai Eminescu” Vio- rel Bălăgean, care a mulțumit tuturor care au sprijinit activitatea Societății și au contribuit ca toate secțiile acesteia să-și îndeplinească scopurile propuse. În continuare, președintele Bălăgean a decernat dip- lome pentru contribuția deosebită depusă la păstrarea culturii naționale și tradiției strămoșești Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Primăriei Vârșeț, Consulatului General al României la Vârșeț, Casei de Presă și Editură „Libertatea”, Căminului Cul- tural din Deta șiAsociației Culturale „Reșița Română”. În numele Consiliului Național al Minorității Naționale Române, diploma a fost acordată președintelui dr. Valentin Ardelean, care cu acest prilej i-a salu- tat pe cei prezenți și a urat SCA „Mihai Eminescu” mult succes, îndemnându-i să păstreze și să pro- moveze în continuare tradiția și cultura românească. Viorel Bălăgean a înmânat, de aseme- nea, o diplomă domnului Daniel Magdu, cu care a colaborat strâns în perioada în care a îndeplinit funcția de președinte al CNMNR. Orașul Vârșeț a fost reprezentat de domnii Traian Căcina, responsabil pentru Cultură, și Slaviša Makismović, responsabil pentru Dezvoltarea Rurală, care este totodată și cetățean de onoare al Coșteiului. Cu acest prilej, dr. Traian Căcina a menționat: „Mă simt emoționat atunci când sunt la Coștei, pentru că este foarte aproape de inima mea, mai ales când văd și copii, la care până de curând am fost profesor. Vă cunosc pe majoritatea dintre voi și mă bucur că în această seară să fiu împreună cu dumneavoastră. Vă transmit salutări de la doam- na primar și de la orașul Vârșeț în general. Să știți că suntem alături de dumneavoastră, vă susținem în toate proiectele și în toate inițiativele pe care le aveți, și ne bucurăm că păstrați și duceți mai departe tradiția și identitatea noastră culturală românească.” Gheorghe Dinu, consulul general al României la Vârșeț, i-a asigurat pe cei prezenți de sprijinul Consulatului: „Vreau să vă asigur că noi, la Con- sulatul General, suntem alături de toți românii din Voivodina, deoarece aceasta este zona noastră de competență. Nu facem discriminare între societăți. Suntem alături de voi în continuare, cu mintea, cu sufletul și chiar fizic. Voi organizați foarte multe evenimente, și asta este bine. Sperăm că nu v-ați supărat pe noi că nu putem ajunge la toate...” Reprezentanta orașului Deta a fost doamna Diana Božić, director al Centrului Cultural, a menționat următoarele: „Între societatea dumneavoastră, orașul Deta și Centrul Cultural al orașului nostru s-a înfiripat o frumoasă, sinceră și trainică priete- nie. Sperăm să fie așa și de acum încolo. Iată că perioada cumplită de pandemie prin care a trecut cultura întregii omeniri nu a reușit să rupă această tradiție. Vă felicităm și vă mulțumim pentru întrea- ga valorificare a patrimoniului folcloric românesc și dincolo de graniță. Sunteți un mare exemplu...” Bucuriareîntâlniriilaaceastăfestivitate,dupădoiani de pandemie, a fost exprimată și de Mariana Stratu- lat, director al CPE „Libertatea”, redactor al publicației locale „Orizonturi coșteiene” și membră a trupei de teatru „Nei- ca”. Aceasta a menționat că în ultima perioadă a primit nu- m e r o a s e premii la nivel internațional, dar cele mai dragi recunoștințe sunt cele primite în satul natal. Trupa de teatru „Neica” a marcat anul trecut 140 de ani de activitate și a cucerit locul I la Zilele de Teatru. Cu acest prilej, Viorel Bălăgean a acordat diplome regizorului dr. Marius Savu și actorilor Iuli- ana Stepan, Mariana Stratulat, dr. Tatiana Petrică, Ionel Bulic și scenografului Ionică Adam. Pentru succesele deosebite înregistrate cu orchestra, di- ploma a fost acordată prof. Nelu Iencea, iar pen- tru instruirea cu succes a Grupului vocal „Fetele de la Coștei”, diploma a revenit lui David Butan. În cadrul evenimentului, a fost prezentat și cel mai re- cent număr al publicației „Orizonturi coșteiene”. Muzi- ca,dansulșiveseliaaucontinuatpânătârziuînnoapte. ZIUA FESTIVĂ A SOCIETĂȚII CULTURAL ARTISTICE „MIHAI EMINESCU” DIN COȘTEI Tradiție și continuitate în valorificarea patrimoniului folcloric
  • 5. ORIZONTURI COŞTEIENE 5 Inaugurarea ediției a 51-a, a Zilelelor de Teatru ale Românilor din Voivodina a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 29 aprilie, la Căminul Cultural din Coștei, datorita faptului că Trupa de Teatru „Neica” din această localitate a cucerit Premiul I la ediția de anul trecut a „Zilelor”. Cu acest prilej, în galeria Căminului Cultural, Asociația Femeilor „Valea Teiului” din loc a organizat o expoziție de port popular, obiecte vechi și prăjituri tradiționale. Primarul Viorel Bălăgean le-a felicitat pe femeile din Coștei pentru faptul că au reușit să se adune în cadrul unei asociații și să organizeze un astfel de eveniment. Expoziția a fost inaugurată de doamna profesoară Veronica Stefan, președinta AF „Valea Teiului”, care a menționat, printre altele: „Asociația Femeilor care s-a înființat în ziua de sărbătoare a Floriilor, este împodobită cu mai multe doamne și domnișoare, harnice și frumoase, întocmai florilor de tei și putem spune și florilor de codru, pentru că satul Coștei este un sat de codru. Ne mândrim că în cadrul acestei expoziții avem și exponate de prin anii 1880-1890, pe care le-am primit în moștenire de la străbunii noștri. Dorim să ne păstrăm tradiția și să o transmitem mai departe.” Cu această ocazie, un grup de copii, elevi ai ȘE „Coriolan Doban” și membrii ai SCA „Mihai Emi- nescu”, Andrea Ivan, Katarina Pavlović, Dariana Ivana Lazăr, Corina Panciovan, Alexandra Georgi- ana Maleta, Melisa Voin, Estera Taicuna, Ana Ma- ria și Georgel Gaita, David Iencea, au recitat poezii, iar tânărul Adrian Roxa, a înnobilat evenimentul cu melodii la clarinet. A urmat inauguarea propriu-zisă. Cu cuvinte de salut și bun venit s-a adresat Viorel Bălăgean, președintele SCA „Mihai Eminescu”. În numele orașului Vârșeț, dr. Traian Căcina, re- sponsabil pentru Cultură în Consiliul Executiv, a exprimat mândria autoguvernării locale față de Coștei și activitățile sale, cu accent special pe Trupa de Teatru ”Neica”, care a atins venerabila vârstă de 141 de ani. Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv al CNMNR, s-a adresat cu cuvinte alese și a făcut referire la titlul spectacolului ”Iubirea este un lucru foarte mare”, subli- niind, printre altele: ”Noi suntem aici pentru că avem dragoste față de cultură, față de teatru, și aceasta este o real- izare semnificativă. Anul trecut, am sărbătorit împreună jubileul de 140 de ani de activitate teatrală. Vă asigur că Consiliul Național va rămâne alături de voi...” Din discursul lui Ionel Turcoane, președintele Comitetului de Organizare al Zilelor de Teatru, care a inaugurat ediția din acest an a Zilelor, se desprinde următorul mesaj: ”Ne-am adunat în această seară la Coștei pentru a inaugura cea de-a 51-a ediție a tradiționalei noastre manifestări, Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina. Această ediție ne umple de mândrie, confirmându-ne că am depășit cu succes jumătate de secol de existență neîntreruptă a vieții teatrale amatoricești a românilor din Voivodina – R. Serbia. Acest parcurs de cinci decenii subliniază perseverența noastră în fața dificultăților întâmpinate și capacitatea de a ne păstra cultura, limba și identi- tatea națională.” În continuare, membrii Trupei de Teatru „Neica” a S.C.A. „Mihai Eminescu” din Coștei, ne-au prezen- tat o comedie cu mesaj puternic care nu a lăsat pe nimeni indiferent - „Iubirea e un lucru foarte mare” după ideile lui Ion Băieșu, adaptare și regie: dr. Savu Marius care împreună cu dr. Tatiana Petrică, ne-a prezentat povestea simpa- ticului cuplu Tanța și Costel, ale căror destine s-au schimbat după o întânire imprevizibilă la gară. Tanța și Costel au trecut prin diferite peripeții, așa cum tre- cem fiecare dintre noi în viața de zi cu zi. Între ei au apărut divergențe de opinii, certuri, chiar șantajări de genul ”plec la mama”, dar până la urmă ne-au demonstrat că iubirea într-adevăr este un lucru foarte mare și că acolo unde există iubire adevărată, lucru- rile se vor rezolva cu bine. Dar, că întotdeauna mai sunt și ”jocuri de după culise” care condimentează viața de cuplu. Marius și Tatiana s-au încadrat per- INAUGURAREA EDIȚIEI A 51-A A ZILELOR DE TEATRU ALE ROMÂNILOR DIN VOIVODINA Comedie cu priză la public și expoziție de port popular
  • 6. ORIZONTURI COŞTEIENE 6 Festivitatea de decernare a premiilor Duminică, 21 mai, în sala Căminului Cultural din Alibunar, a avut loc festivitatea de decernare a premi- ilor în cadrul competiției teatrale Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina, ediția a 51-a. Evenimentul a fost onorat de prezența actorilor profesioniști de la Teatrul Național ,,Sterija” din Vârșeț, Scena în limba română, care au prezentat spectacolul ,,În plină glorie” de Peter Quiller, în regia lui Stefan Sablić, avându-l în rolul principal pe actrița Monica Boldovină Bugle. Interpretarea maestrală a actriței Monica Boldovină Bugle a captivat publicul spectator. În partea festivă a evenimentului, Ionel Turcoane, președintele Comitetului de Organizare a Zilelor de Teatru, a luat cuvântul, exprimând recunoștința față de Teatrul Național ,,Sterija” din Vârșeț, Scena în limba română, pentru participare și pentru specta- colul oferit în cadrul festivității de încheiere a Zilelor de Teatru. În discursul său, Ionel Turcoane a sublin- iat, printre altele: ,Putem fi mulțumiți cu spectacolele prezentate, dar nu și cu faptul că în acest an s-au prezentat doar 4 spectacole în concurență”. Cu această ocazie, Trupa de teatru „Neica” a ocupat locul III. Dr. Savu Marius a cucerit aprecierea juriului, obținând Premiul III pentru regie și, în același timp, Premiul III în categoria rolurilor principale masculine. De asemenea, Dr. Tatiana Petrică a primit Premiul pentru dicție și s-a evidențiat, obținând Premiul III în categoria rolurilor principale feminine. Manifestarea teatrală Zilele de Teatru ale Românilor din Voivodina a fost realizată sub auspiciile Minist- erului Culturii al RS, Secretariatului Provincial pentru Educație, Reglementări, Administrație și Minorități Naționale, Secretariatului Provincial pentru Cultură, Informare Publică și Relații cu Comunități Confe- sionale, Consiliului Național al Minorității Naționale Române din Serbia, și cu sprijinul Centrului de Cultură al comunei Alibunar. fect în rolurile lui Costel și Tanța, prezentându-ne și de data aceasta un spectacol de zile mari. Publicul a râs în hohote și i-a răsplătit cu aplauze. De ovații s-a bucurat și Ionel Bulic, care s-a descurcat de minune în rolul episodic al ospătarului. Scenografia realizată de Ionică Adam și de data aceasta a fost inspirată și sugestivă. O surpriză a fost Taraful SCA „Mihai Eminescu” din Coștei, în ritmurile căruia mireasa a pornit la nunată, așa cum se prac- tica la nunțile tradiționale de odinioară. Din păcate, au apărut unele probleme tehnice, însă acestea reprezintă riscurile evenimentelor transmise în direct. Muzica și alte efecte sonore nu au putut fi difuzate, însă acest aspect nu a fost observat și nu a afectat calitatea spectacolului, dat fiind că regizorul dr. Marius Savu s-a descurcat admirabil și în această situație. Astfel, aceste mici peripeții nu au fost ses- izate de public. În încheiere, dr. Tatiana Petrică a fost desemnată Actorul Serii, iar premiul i-a fost înmânat de prof. Margareta Cojocar, membră a juriului. INAUGURAREA EDIȚIEI A 51-A A ZILELOR DE TEATRU ALE ROMÂNILOR DIN VOIVODINA Comedie cu priză la public și expoziție de port popular
  • 7. ORIZONTURI COŞTEIENE 7 Pe data de 10 iunie, la Voivodinț, a avut loc a doua ediție a manifestării „Ceaunul mixt”. Într-o atmosferă plină de veselie, localnicii și oaspeții au împărtășit bu- curia gătitului și au demonstrat abilități culinare vari- ate. Evenimentul a fost orchestrat de către „Frăția” din Voivodinț, o echipă entuziastă de tineri din zonă. Ambele ediții au avut ca scop promovarea prieteniei, crearea unei atmosfere relaxante și prietenoase și, desigur, bucuria unei petreceri reușite. La ediția din acest an, au participat 16 echipe, iar evenimentul nu a fost unul competitiv, toți cei implicați fiind considerați câștigători. Se poate spune că, și în cadrul celei de-a doua ediții, a triumfat prietenia și buna dispoziție. „Am dorit să organizăm evenimente în satul nos- tru, iar anul trecut am debutat cu „Ceaunul mixt”. Am ales această denumire deoarece participanții au lib- ertatea de a pregăti diverse feluri de mâncare, spre deosebire de alte competiții care se axează pe un singur tip de preparat. Echipele au avut posibilitatea să gătească orice doreau, de la gulaș tradițional la fasole și grătar, până la ciorbă de pește. Am decis să nu acordăm premii, ci doar diplome pentru echipe și sponsori, ca o formă de recunoștință. Anul acesta, au participat și copiii, dorind să ne arate abilitățile lor cu- linare. Suntem mulțumiți de desfășurarea evenimen- tului. În anul viitor, intenționăm să oferim și premii, să extindem manifestarea și să o transformăm într-o tradiție”, a declarat Adrian Țăran, unul dintre organi- zatori. În numele Orașului Vârșeț, evenimentul a fost on- orat de prezența domnului Traian Căcina, respon- sabil pentru Cultură, care este, în același timp, și vicepreședintele CNMNR. Consiliul Național a mai fost reprezentat de Matei Miclea din Grebenaț, mem- bru, și Marian Mohan, secretar. Echipele din Coștei s-au deplasat și de această dată către Voivodinț pentru a-și susține vecinii și pri- etenii. Nici ploaia nu a putut strica buna dispoziție a celor prezenți, care au dansat până târziu în noapte. COȘTEIENII LOC CONCURSUL GASTRONOMIC „CEAUNUL MIXT” VOIVODINȚ 2023 Spirit competitiv și voie bună În ziua marelui Praznic al Schimbării la Față a Mân- tuitorului Iisus Hristos (6 august), spre marea bucurie a credincioșilor din Coștei, Preasfinția Sa Ieronim, Episcopul Daciei Felix, duminică, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la Biserica Ortodoxă Română din Coștei. Preasfinția Sa, cu un sobor de preoți, a răspuns invitației primite de la Părintele Paroh Aurel Străin să viziteze acest sfânt locaș, care duminică a fost plin de credincioși, oaspeți și un număr însemnat de sâmieșeni cu reședința în alte localități. În fața lăcașului sfânt, a PS Ieronim a fost întâmpi- nat de copiii satului îmbrăcați în preafrumosul port românesc și fanfara SCA „Eminescu” dirijată de Ilia Capeț. În cuvântul de învățătură adresat celor prezenți, Preasfinția Sa a evidențiat faptul că, în iconomia mântuirii, momentul solemn al Schimbării la Față a Mântuitorului este important pentru că prilejuiește revelarea dumnezeirii Fiului lui Dumnezeu: „Iată că, după 3 ani de activitate publică a Mântu- itorul nostru, Iisus Hristos, timp în care a mers în toate laturile Țării Sfinte, acum, spre finalul activității pământești, se petrece o altă descoperire, o altă revelație. Pe Muntele Taborului are loc o altă confir- mare a dumnezeirii Mântuitorului Iisus Hristos”. Cu acest prilej, părintele Aurel Străin, parohul Coșteiului, a prezentat un scurt istoric al satului, a mulțumit Preasfinției Sale, cântăreților de strană care au dat răspunsurile la Sf. Liturghie, precum și preoților prezenți la serviciul divin, precum și dom- nului Avram Drăgan, donator și ktitor al Bisericii din Coștei. La invitația primarului Viorel Bălăgean, Preasfinția Sa a vizitat Căminul Cultural din localitate, galeria și biblioteca, și a rămas impresionat de bogata activi- tate pe tărâm cultural pe care o desfășoară sătenii. Vizita Preasfinției Sale Ieronim s-a încheiat cu o masă comună a tuturor participanților. PREASINȚIA SA IERONIM, EPISCOPUL DACIEI FELIX A săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească la BOR din Coștei
  • 8. ORIZONTURI COŞTEIENE 8 Manifestarea ,,Zilele Coșteiului 2023” Manifestarea a început în seara zilei de vineri, 11 august, pe scena de vară, unde a avut loc un spectacol folcloric susținut de Orchestra de Muzică Populară a Consiliului Național al Minorității Naționale Române, SCA „Mihai Eminescu” din Coștei și ansamblurile fol- clorice din Oravița și Deta (România). Evenimentul l-au onorat cu prezența reprezentanții autoguvernării locale în frunte cu Dragana Mitrović, primarul orașului Vârșeț, Daniel Bala, ministru- consilier la Consulatul General al României la Vârșeț, reprezentanții Consil- iului Naţional al Minorităţii Naţionale Române, Daniel Magdu, președintele Consiliului Executiv, Stevan Mi- hailov, vicepreședinte și coordonator al Departamen- tului de Informare, dr. Traian Căcina, vicepreședinte și coordonator al Departamentului de Cultură și Mari- ana Stratulat, director al Casei de Presă şi Editură „Libertatea”. Cu alese cuvinte de salut s-a adresat Viorel Bălăgean, primarul satului și președintele Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu”, care a făcut o scurtă retrospectivă a Zilelor Coșteiului. Onoarea de a se adresa în numele Consiliului Naţional a Minorităţii Naţionale Române i-a revenit lui dr. Traian Căcina, care i-a felicitat pe coșteieni pentru faptul că păstrează tradițiile strămoșești. Dr. Traian Căcina a menţionat, printre altele, că localitatea Coștei este o fortăreață a culturii și identității noastre naționale: „Numele Coștei provine de la latinescul castel care înseamnă «fortăreață», iar dumneavoastră sunteți cu adevărat o fortăreață culturală deoarece organizaţi pentru a XIV-a oară Zilele Coteiului. Vă felicit atât în numele meu, cât și în numele tuturor colegilor din CNMNR. Vă dorim toate cele bune și să ne ajute Dumnezeu să ne întâlnim și anul viitor, la cea de-a XV-a ediție”, a concluzionat dr. Trăian Căcina. Bucuria că asistă la o nouă ediție a „Zilelor Coșteiului” și-a exprimat-o și Dragana Mitrović, pri- marul orașului Vârșeț, căreia i-a revenit cinstea de a inaugura manifestarea: „Afirmăm, cu mândrie, că orașul Vârșeț este un oraș multietnic și multicultural. Ne mândrim cu tradițiile bogate pe care le păstrează și le cultivă satele noastre. Autoguvernarea locală asigură condiții de trai cât mai bune în toate satele noastre. Investim și vom investi în cultură, dar și în infrastructură. Aceasta va rămâne una dintre priorități pentru orașul nostru. Suntem mândri de satul Coștei, dar și de întreaga comunitate română, pentru că de fiecare dată ne întâmpinați cu voie bună, iar orga- nizarea este impecabilă”, a menționat, printre altele, primarul orașului Vârșeţ, Dragana Mitrović. Spectacolul care a durat în jur de 4 ore și care nu a lăsat pe nimeni indiferent a fost moderat de Amelia Bălăgean și dr. Marius Savu, după un scenariu scris de Mariana Stratulat. În momentele de inaugurare a spectacolului, mem- brii Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” au interpretat imnul Coșteiului „După geal lângă Căraș”, compus de dirijorul prof. mr. Nelu Iencea. În continu- are, prestigioasa Orchestră de Muzică Populară a Consiliului Naţional Român, dirijată de prof. Janiel Șublea, a interpretat o suită de melodii din Banat. Orchestra i-a acompaniat pe tinerii soliști vocali și instrumentiști din Coștei: Alexandra Georgiana Male- ta, Adrian Rocsa la clarinet, Estera Taicuna, Isidora Colojoara, David Butan la sopran saxofon și Melisa Voin. În cel de-al doilea bloc muzical s-au prezentat soliștii consacraţi: Boian Bolianaţ la nai și solistul vo- cal Snejan Veselinov din Satu Nou, Maribel Șoșdean din Sân-Mihai la acordeon, Sorin Jivcu din Petro- vasâla la sopran saxofon, Crăciun Creţu și Daniel Cheţ cu melodii la clarinet și interpreţii renumiţi ai Coșteiului - Vasile Borca și Nelu Iencea la saxofon. În finalul acestui bloc muzical, Orchestra Consiliului Naţional Român, care a înnobilat evenimentul, a in- terpretat încă o suită de melodii din Banat. În numele ansamblului Centrului Cultural al orașului Deta, s-a adresat directoarea Diana Božić. Pe scenă au urcat soliști vocali, iar invitaţii au prezentat și coregrafii din Pusta Banatului. A urmat Ansamblul Folcloric „Hora Carașului” din Oraviţa, care la fel a prezentat un pro- gram muzical-coregrafic deosebit.
  • 9. ORIZONTURI COŞTEIENE 9 Manifestarea ,,Zilele Coșteiului 2023” Finalul spectacolului a aparţinut gazdelor. Mem- brii Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu” din Coștei au pregătit um program minunat de cântece și dansuri. Am urmărit taraful instruit și dirijat de prof. mr. Nelu Iencea. Grupul vocal „Fetele de la Coștei” a interpretat cântecele „În Banat la mine acasă” și „Fată cărășană” (dirijor: David Butan). David Butan a instruit și grupul masculin care a interpretat cântecele „Mândră-i mândruliţa mea din sat” și „Ană, nană”. Grupul vocal mixt, instruit de Nelu Iencea, a participat la program cu cântecele „Uită- ce mândro, părul îmi albește” și „N-am arat, n-am sămănat”. În final, ,,Fetele de la Coștei” au prezentat o suită de dansuri (coordonator: David Butan). Spec- tacolul a durat aproximativ patru ore și nu a lăsat pe nimeni indiferent. Concurs gastronomic tradițional organizat de Comunitatea Locală În zorii zilei de duminică, 13 august, a avut loc con- cursul gastronomic internațional. Maeştri bucătari şi- au instalat ceaunele, au pornit focul şi şi-au etalat tal- entul la pregătirea tradiţionalului gulaş, a bunătăților la grătar sau a ciorbei de peşte. La concursul gastronomic au participat 15 echipe din mai multe localităţi de la noi și din România și an- ume: echipele din Deta și Vrani (România), „Vršćanki bilečanci” și „Imenjaci” din Vârșeț, „Bărițanii veseli” din Sân-Ianăș, „Frăția” și „Căpriorul” din Voivodinț, echipele din Coștei, „Stepan”, „Josu”, „Ionică și prietenii”, „Nana Meici cu prietenii”, „Vânătorii din Coștei”, „Brigidibau”, „Poștarii”, iar pentru prima dată la acest eveniment a luat parte şi echipa Asociaţiei Femeilor „Valea Teiului”. Juriul internațional, alcătuit din reprezentanții din Deta, Slaviša Maksimović, membru în Executi- vul orașului Vârșeț și dr. Marius Savu, membru în Consiliul Comunității Locale Coștei (președinte), a decis că toate echipele merită locul I la categoriile lor. Totuși, la diferențe de mici nuanțe, a decernat primele trei peemii: Locul I – echipa „Căpriorul” din Voivodinț; locul II – „Brigidibau” din Coștei și locul III – „Bărițanii veseli” din Sân-Ianăș. Premiul special al juriului a revenit Asociaţiei Femeilor „Valea Teiului” din Coștei care a pregătit papricaș de pui, maestră în arta gătitului fiind Ionela Străin. Orchestra „Lux”, împreună cu membrii din Coștei și Oravița, a asigurat buna dispoziție a oaspeților. În orele serii a avut loc Turneul Memorial de Fotbal „Viduțu Barbarescu – Duțu”. Omagiu dirijorului Petru Purenda În după-amiază zile de sâmbătă, 12 august, ne-am reu- nit în sala Căminu- lui Cultural spre a-i aduce un omagiu consăteanul nostru Petru Purenda. Am ales să ne întâlnim în locul care era a doua lui casă. Aici a petrecut ore-n șir, exersând alături de colegii săi de orchestră, fanfară sau instruind noi generații de fanfariști. Despre activitatea sa culturală bogată a vorbit Vi- orel Bălăgean, președintele societății, spunând și următoarele: „Petru Purenda a fost anul trecut și în toți anii precedenți alături de noi la Zilele Coșteiului, iar acum vorbim despre el la trecut. De ce viața este uneori așa de nedreaptă și de ce trebuie unii oameni să plece prea devreme?”. Colegul și verișorul lui Petru Purenda, Ionică Butan, a susținut un discurs deosebit de emoționant. De- sprindem următoarele: „Sunt nevoit în acest moment trist, la această adunare organizată, să îi aduc un omagiu verișorului meu Petru Purenda, care a fost pentru mine ca un frate mai mare. Am învățat multe de la el, printre care și arta muzicală. Toți cei care l-au cunoscut știu că a fost un om deosebit, cu suflet mare. Nu a știut de supărare. Petru Purenda a lăsat o amprentă de neșters în viața culturală, atât la noi în sat, cât și peste hotare. Am pierdut un om de mare valoare. Probabil că a fost chemat să le cânte îngeri- lor la trompeta sa...” De Petrișor și-au amintit și colegii săi, fanfariștii Marinică Colojoară și Vasile Borca. Întristat de trece- rea în neființă a lui Petru Purenda s-a declarat și Da- niel Bala, prezent la întâlnire: „Petru Purenda a făcut multe pentru comunitatea din care a făcut parte. L-a iubit nu doar familia, ci și întreaga comunitate. Aceasta o dovedește prezența dumneavoastră de aici, din sală. Ne-a lăsat în moștenire generații de tineri fanfariști care îl vor purta în memorie”, a menți- onat, printre altele, Daniel Bala. Cu acest prilej, a fost prezentat un film documentar despre activitatea lui Petru Purenda, realizat de Denis Stratulat. La întâlnire a luat parte familia, alături de un număr însemnat de consăteni și colegi ai lui Petrișor. Dum- nezeu să-l odihnească și să-l aibă în paza Sa, iar noi promitem că îi vom păstră vie amintirea.
  • 10. ORIZONTURI COŞTEIENE 10 Concursul „Coș de tei ca la Coștei” – Roadele verii, ediția I, organizat de Asociaţia Femeilor „Valea Teiului” În seara de sâmbătă, 12 august, sala Căminului Cultural a devenit un adevărat muzeu etnografic, cu standuri ale asociațiilor de femei din 13 localități de la noi și anume: „Proart” din Nicolinț, „Bunicuțele” din Uzdin, „Etno art” din Ovcea, „La gură de Ogășăl” din Mesici, ,,Etno art Brakos” din Alibunar, „Zestrea grebenceană” din Grebenaț, „Dobra volja” din Izbište, „Jasenovčanke” din Jasenovo, „Bogatstvo različitosti” din Gudurica, „Vrščanke” din Vârșeț, „Ulj- ma” din Uljma, Secția de păstrare a credinței, limbii și culturii, tradiție și toate bunurile sărciene din Sărcia și, bineînțeles, asociația din localitatea gazdă, „Valea Teiului”, care a fost și organizatoarea evenimentului. Moderatorul evenimentului a fost dr. Marius Savu. Alese cuvinte de salut a adresat prof. Veronica Luca Stefan, președinta Asociaţiei Femeilor „Valea Teiului” din Coștei, care și-a exprimat bucuria pentru faptul că asociația pe care o conduce organizează un astfel de eveniment. Prof. Veronica Luca Stefan a subliniat că obiectivul asociației este acela de a păstra și de a promova cultura, tradițiile și obiceiurile din străbuni, în speranța să devină un exemplu pentru generațiile viitoare. Dumneaei a salutat prezența oficialităților: Daniel Bala, ministru-consilier la Consulatul Gen- eral al României la Vârșeț, dr. Traian Căcina, vicepreședinte Consiliului Naţional al Minorităţii Naţionale Române și responsabil pentru cultură în Executivul orașului Vârșeț, Mariana Stratulat, direc- tor al Casei de Presă și Editură „Libertatea”, Maja Ristić Lažetić, responsabilă pentru protecția soCială în Executivul orașului, Savka Topolić, coordonator al asociațiilor de femeilor din Vârșeț și Părintele Au- rel Străin, paroh al Bisericii Ortodoxe Române din Coștei. Cu acest prilej, Daniel Bala, Traian Căcina și Maja Ristić Lažetić au adresat gânduri de bine și felicitări asociației femeilor din Coștei la început de drum. Savka Topolić a transmis mesajul prefectu- lui Banatului de Sud, Marina Toman, care a urat asociației de femei din Coștei succes și o bună co- laborare cu celelalte asociații similare. Juriul - compus din dr. Traian Căcina (președinte), Mariana Stratulat, Mariana Maleta, Daniel Bala și dr. Marius Savu (membri) - a avut o misiune grea: cea de a-i desemna pe cei mai buni dintre cei mai buni. După dezbateri îndelungate, președintele juriului a comunicat deciziile. Premiul I pentru cel mai frumos coș a revenit asociației din Gudurica. Pe locul II s-au clasat doamnele din Grebenaț cu cel mai original coș, iar doamnele din Mesici au încheiat concursul pe locul III. Premiul I pentru cel mai frumos stand a fost acordat asociaţiilor din Uzdin, Ovcea și Nicolinț. La această categorie, premiul II a revenit doamnelor Sărcia, Alibunar și Vârșeț, iar asociaţiile din Izbište, Jasenovo și Uljma au primit premiul III. Asociaţia Femeilor „La Gură de Ogășăl” din Mesici a cucerit premiul pentru cel mai vechi costum, iar premiul pen- tru cel mai frumos port tradițional a revenit Asociaţiei Femeilor „Proart” din Nicolinț. Prof. Veronica Luca Stefan a obţinut premiul special pentru port autentic. Cu acest prilej, oaspeții din Reșița – și anume Asociația Culturală „Reșița Română” - a prezentat dansuri în coregrafia lui Ion Gheuar, iar pe scenă au urcat și soliști vocali. Orchestrea „Lux” a asigu- rat buna dispoziție a celor prezenți. Muzica, dansul și distracția au durat până târziu în noapte.
  • 11. ORIZONTURI COŞTEIENE 11 FESTIVALUL DE FOLCLOR ȘI MUZICĂ ROMÂNEASCĂ DIN VOIVODINA, SÂN-MIHAI 2023 Succes remarcabil al participanților din Coștei În perioada 16 -19 august 2023, localitatea Sân Mihai a găzduit Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voviodina. La această grandioasă manifestare, SCA „Mihai Eminescu” din Coștei, sub coordonarea lui Viorel Bălăgean, a fost reprezentată într-un mod excepțional de: grupul vocal mixt al și grupul vocal bărbătesc (dirijor: Nelu Iencea), Grupul vocal feminin ,,Fetele de la Coştei” (coordnator ar- tistic: David Butan), Taraful de Muzică Populară al SCA ,,Mihai Eminescu” din Coştei (dirijor: Nelu Ien- cea), solistele vocale Alexandra Georgiana Maleta, Melisa Voin și Isidora Colojoară, în concurență. În afara concurenței s-au prezentat solistul vocal Vasile Borca și soliștii instrumentiști David Butan la sopran saxofon și Nelu Iencea la saxofon. La finalul festivalului, Viorel Bălăgean, președintele Comitetului de organizare, a mulțumit celor implicați și a acordat diplome de merit pentru sprijinul adus. Marele premiu al festivalului a revenit localității gazdă, Sân-Mihai. Marele premiu al Festivalului de Folclor şi Muzică Românească din Voivodina Repub- lica Serbia, a revenit localităţii gazdă, Sân-Mihai. Participanții din Coștei au cucerit următoarele premii: Grupul vocal mixt - Locul I; Grupul vocal feminin „Fetele de la Coștei” - Locul I; Grupul vocal bărbătesc - Locul III; Taraful de Muzică Populară - Locul II; Grupul de dans „Fetele de la Coștei” - Locul I.Soliști vocali: Melisa Voin - Locul I, Alexandra Geor- giana Maleta - Locul II și Isidora Colojoară - Locul III. Mariana Stratulat a primit Diplomă de merit pentru semnarea scenariului festivalului. Sâmbătă, 30 septembrie, în Parcul ,,Anton Kratzer” din Deta și-au dat întâlnire pasionații de artă culinară, bucătarii amatori și gurmanzii cu ansamblurile de cântece și dansuri maghiare, românești și sârbești ale Centrului Cultural Deta, pentru fi protagoniștii unei noi ediții a concursului gastronomic „Ceaunul și grătarul”, organizat de către Primăria și Consiliul Lo- cal Deta. Un număr impresionant, de peste douăzeci de echipe din Serbia, Ungaria și România, pline de entuziasm, şi-au etalat talentul culinar în fața unui public numeros. Concursul a reunit peste douăzeci de echipe din Serbia, Ungaria și România. Printre aceste echipe s-au remarcat cele trei din Coștei: echipa Societăţii Cultural-Artistice „Mihai Eminescu”, care a pregătit o savuroasă ciorbă coșteiană de crap, formaţia „Coșteienii” cu tradiționalul gulaș coșteian și, pentru prima dată, echipa Asociației Femeilor „Valea Teiului” din Coștei, care a pregătit o tocăniță coșteiană de porc. Am avut plăcerea de a sta de vorbă cu președinta acestei asociații, care a împărţit cu noi entuziasmul: „Primăria orașului Deta și Consiliul Local ne-au invi- tat să participăm la acest eveniment. Ne-am bucu- rat enorm că ne-am putut demonstra talentul culinar. Am hotărât să pregătim o tocăniță coșteiană de porc, care a fost extrem de gustoasă. Ne-am plasat pe primul loc. Am lucrat cu drag și entuziasm. Fiecare dintre noi a contribuit cu multă pasiune și cu bucu- rie. De asemenea, am fost plăcut surprinse de gestul sponsorilor noştri, familiile Adega, Balica și Popovici, care ne-au făcut un cadou special - tricouri, şorţuri şi căciuli. Le mulțumim din suflet. Sperăm să participăm la cât mai multe evenimente pentru a ne arăta talentul în arta culinară. După orele pe care le-am petrecut în compania muzicii, timp în care s-a răspândit aroma tocăniței noastre și a celorlalte preparate delicioase, a fost timpul să ne întoarcem acasă cu amintiri mi- nunate din frumosul oraș Deta.” Fiecare dintre echipele din Coștei a reușit să cucerească locul I la categoria sa și să se întoarcă acasă cu premii și amintiri pozitive. CEAUNUL ȘI GRĂTARUL – DETA 2023 Echipele din Coştei, pe locul I
  • 12. ORIZONTURI COŞTEIENE 12 CEAUNUL ȘI GRĂTARUL – OPATIȚA 2023 Echipele din Coștei se mențin pe locurile de frunte După celebrul concurs gastronomic de la Deta, pasionații artei gastronomice s-au reunit pe platoul Casei Naționale din Opatița pentru a participa la o nouă ediție a prestigiosului Festival Culinar „Ceaunul și Grătarul” – Opatița 2023, organizat cu măiestrie de către Primăria și Consiliul Local Deta. La cea mai recentă ediție a evenimentului au con- curat nu mai puțin de 32 de echipe, dintre care 13 din Serbia. Printre acestea s-au numărat „Vasa și pri- etenii” din Sân-Ianăș și echipele din Plandiște, Jer- menovci, Alibunar și Čoka, alături de cele trei echipe din Coștei. Viorel Bălăgean, primarul Coșteiuluia declarat: „Suntem prezenți la acest eveniment încă de la prima ediție. Până anul trecut au participat două echipe – echipa Comunității Locale Coștei și echipa Societății Cultural-Artistice „Mihai Eminescu”. La ediția de anul acesta am avut ocazia să ne prezentăm chiar cu trei echipe. Așadar, pentru prima dată participă și echipa Asociației Femeilor „Valea Teiului”. Din cele 32 de echipe participante, noi, cei din Coștei, avem trei echipe. Acest lucru este rezultatul unei colaborări strânse și al prieteniei solide pe care am dezvoltat-o cu domnul Petru Roman, primarul orașului Deta. Sper ca această prietenie să se mențină mulți ani în viitor și să colaborăm în continuare cu aceeași eficiență. Ei sunt întotdeauna prezenți la manifestările noas- tre, cum ar fi Zilele Coșteiului și alte evenimente pe care le organizăm. Le suntem recunoscători pentru ospitalitate și sperăm că această colaborare va fi prosperă în continuare.” În numele SCA „Mihai Eminescu” din Coștei, tradiționala ciorbă de pește „ca la Coștei” a fost pregătită de maestrul bucătar Ionică Bălăgean, cu sprijinul lui Nelu Bulic. În același spirit, echipa din Coștei a oferit un delicios gulaș coșteian, preparat cu dibăcie de Leonard Dațcu, cu sprijinul lui Georgel At- nagea. Asociația Femeilor „Valea Teiului” din Coștei a fost bine reprezentată de Ionela Străin la cârma bucătăriei, ajutată de Florica Jivan, Rozeta Popović, Mariana Maleta și Mariana Stratulat. Ele au pregătit un gulaș delicios, după rețete se- crete, așa cum se găsesc doar în „Valea Teiului”. Echipa din Sân-Ianăș a pregătit o delicioasă tocăniță de porc cu ciuperci. Juriul internațional a luat o decizie specială, oferind tuturor echipelor locul I pentru specialitățile pregătite, având în vedere diversitatea categoriilor în concurs. Cu bucurie și mândrie, premiile au fost înmânate de Petru Roman, primarul Orașului Deta, care a sublin- iat reușita acestei ediții tradiționale. Publicul prezent a fost răsfățat cu un spectacol artistic remarcabil, în cadrul căruia au evoluat numeroase ansamblu- ri de dansuri tradiționale, soliști vocali talentați și instrumentiști apreciați din Banat. Întregul program a fost cu pricepere moderat de Diana Božić, o prietenă dedicată a comunității românești din Serbia, care a adus o notă de eleganță și cultură acestui eveniment memorabil. SCA „MIHAI EMINESCU” DIN COȘTEI O prezență remarcabilă în proiectul cultural: „Bogăția tradiției și a limbii patriei mele” Membrii Societății CulturaleArtistice „Mihai Eminescu” din Coștei s-au prezentat în cadrul proiectului „Bogăția tradiției și a limbii patriei mele”, organizat de Asociația Macedone- nilor „Vardar”. Proiectul a beneficiat de susținerea financiară a Ministerului pentru Drepturile Omului, ale Minorităților Naționale și Dialogul Social al Republicii Serbia. Manifestarea finală s-a desfășurat la Biblioteca din Vârșeț, pe 10 decembrie. Trei copii talentați din Coștei, Georgel Gaita, Cristian Șoședan și Ana Maria Gaita, toți membri ai SCA „Mihai Eminescu”, au partici- pat activ la acest proiect sub îndrumarea Marianei Stratulat, prezentând as- pecte relevante ale culturii românești. Evenimentul a fost onorat de prezența domnului dr. Traian Căcina, membru în Consiliul orașului Vârșeț, responsabil pentru cultură, și a domnului Daniel Bala, șef de misiune interimar al Consulatu- lui General al României la Vârșeț. Asociația Macedonenilor „Vardar” a reușit să creeze o atmosferă autentică, evidențiind diversitatea culturilor și tradițiilor naționale într-un mod subtil. Copiii din Coștei au adus o notă festivă, prezentând colinde și obiceiuri specifice sărbătorilor de Crăciun. Astfel, participarea la acest proiect a constituit nu doar o experiență culturală, ci și o modalitate autentică de a împărtăși frumusețea tradițiilor într-un context cultural diversificat pre- cum Voivodina.
  • 13. ORIZONTURI COŞTEIENE 13 ZILELE PALATULUI CULTURAL REȘIȚA Diplomă de Excelenţă pentru„Fetele de la Coștei” În zilele de 2 şi 3 septembrie a.c., la Reșița s-a desfășurat ce de-a XII-a ediție a Festivalului „Zilele Palatului Cultural Reșița Română”, la care au avut onoarea să participe şi membrii SCA „Mihai Emines- cu” din Coştei, în frunte cu preşedintele Societăţii, Viorel Bălăgean. În organizarea Asociației Culturale Reșița Română și a Primăriei Municipiului Reșița, festivalul a adus pe scena Palatului Cultural artiști renumiți, într-o serie de spectacole care au captivat cu totul atenția publicului reșițean. Astfel, sâmbătă, au evoluat pe scenă Ansamblul Folcloric al Asociației Culturale Reșița Română, Fanfara Goruia, Fanfara Mercina, Fanfara Anina și grupul vocal „Fetele de la Coștei”, care s-a prezen- tat cu trei cântece populare româneşti, instructor muzical: David Butan. David Butan a coordonat şi formaţia de dansuri feminină a SCA „Mihai Emi- nescu”, care a prezentat un dans de fete. În finalul spectacolului, membrii societăţii noastre au participat la hora comună, organizată în faţa Palatului. Pentru prestaţia reuşită grupul vocal „Fetele de la Coștei”, a primit Diplomă de Excelenţă. Duminică, evenimentul a cuprins un recital de poezie al îndrăgitei poete reșițene Liubița Raichici, precum și unul de muzică clasică semnat de Cvar- tetul „Nuevo”. Grupul „Fetele de la Coștei”, la Festivalul „Colindele neamului” Membrii SCA „Mihai Eminescu” din Coștei au fost printre participanții entuziaști la ediția din acest an a Festivalului „Colindele Neamului”, organizat de So- cietatea Cultural-Artistică ,,Dr. Radu Flora” din Satu Nou, Comunitatea Românilor din Serbia, Episco- pia ,,Dacia Felix” și Consiliul Național al Minorității Naționale Române, cu sprijinul Departamentului pen- tru Românii de Pretutindeni și Ministerul pentru Drep- turile Omului și ale Minorităților și Dialogul Social. SCA „Mihai Eminescu” a fost reprezentată de Grupul vocal „Fetele de la Coștei”, sub îndrumarea dedicată a lui David Butan. Acest grup a oferit public- ului prezent trei colinde, purtând în versuri și în armo- nii povestea nașterii lui Isus. „Această participare activă la manifestările dedicate sărbătorilor de iarnă a devenit o tradiție pentru mem- brii societății noastre. Dincolo de bucuria adusă de colinde și de atmosfera festivă, aceste evenimente contribuie la păstrarea vie a tradițiilor strămoșești și la transmiterea acestora cu drag și dăruire către următoarele generații. Astfel, suntem mândri să contribuim la această moștenire culturală și să adu- cem frumusețea colindelor și a cântecelor de iarnă în inimile oamenilor”, aflăm de la președintele Viorel Bălăgean.
  • 14. ORIZONTURI COŞTEIENE Prof. VERONICA STEFAN, PREȘEDINTA ASOCIAȚIEI FEMEILOR „VALEA TEIULUI” DIN COȘTEI 2023 – un an plin de succese Fiecare are povestea sa, așa și noi, Asociația Fe- meilor „Valea Teiului” din Coștei, avem povestea noastră. Din dragoste pentru frumoasele obiceiuri și tradiții ale strămoșilor noștri dragi, ne-am gândit să ne adunăm și să formăm o asociație de femei. Acest lucru s-a întâmplat tocmai în ziua de sărbătoare a Flo- riilor, pe data de 9 aprilie 2023. Prin urmare, în Ziua Sfântă de Florii, a luat ființă Asociația Femeilor „Valea Teiului”, în cadrul căreia sunt următoarele membre: Rozeta Popovici, Aurora Bălica, Mariana Maleta, Mari- ana Stratulat, Suzana Fortuz, Vioara Iencea, Anișoara Borca, Florica Jivan, Daniela Voin Bogdan, Ionela Străin, Veronica Stefan și Mărioara Luca. Trebuie să menționez că inițiatorii înființării acestei asociații au fost doamna Mariana Stratulat, directoare a Casei de Presă și Editură „Libertatea” din Panciova, primarul satului, domnul Viorel Bălăgean, și domnul dr. Marius Savu, care ne sunt tot timpul alături. Sun- tem mulțumite și bucuroase de ceea ce am realizat în decursul a câtorva luni, ceea ce este demonstrat și de cupele, diplomele și mențiunile pe care le-am primit. Cu emoții frumoase ne amintim de prima noastră prezentare, cu ocazia inaugurării la Coștei, a „Zilelor de Teatru ale Românilor din P.A. Voivodina – R. Ser- bia”. Cu această ocazie, ne-a fost oferită o mențiune. Urmează prezentarea noastră la Izbište, pe data de 6 iunie 2023, la evenimentul „Banatski fruštuk” (Micul dejun bănățean), de la care ne-am întors cu o frumoasă cupă și diplomă. Apoi urmează prezentarea la manifestarea „Sânziene – flori de aur prin poiene” și Ziua Internațională a Iei, fiind invitate de AF „PRO- ART” din Nicolinț. Ne-am întors și de aici cu mențiuni acordate pentru participare și pentru promovarea por- tului tradițional. Pe data de 9 iulie, ne-am prezentat în localitatea Ovcea, la manifestarea numită „Višnijada” (Zilele vișinilor). Și de aici ne-am reîntors cu mențiune. Pe data de 30 iulie 2023, am participat la Jasenovo, la manifestarea denumită „Pogačijada”. Urmează manifestarea „Zilele Coșteiului 2023”, la care am primit o diplomă specială din partea prima- rului Viorel Bălăgen, pentru sprijinul manifestării. În cadrul acestei manifestări, care a durat trei zile, mai precis, pe 12 august, am organizat evenimentul nostru central „Coș de tei ca la Coștei”, la care au participat treisprezece asociații de femei din diferite localități. Dorința comună fiind menținerea vie a obiceiurilor străvechi, a portului bunicilor și străbunicilor noștri, care s-au transmis din generație în generație și pe care, cu sfințenie, le cinstim și le transmitem mai de- parte generațiilor tinere. Pe data de 20 august, am participat la manifestarea „Zilele de vară ale Alibunarului”, unde am primit pre- miul I pentru promovarea portului și a creației popu- lare. Pe data de 3 septembrie, am participat la mani- festarea „Hai la turtă la Sărcia”, organizată de Secția de păstrare a credinței, culturii, limbii și toate bunurile sărcienților și AF „Zoruca 1333”, unde ne-a revenit pre- miul I pentru cel mai frumos ștand. În perioada 25 – 27 august, la Gudurica a avut loc manifestarea „Comoara diversității”, la care am avut succes frumos. Mai pre- cis, am obținut premiul I pentru cel mai frumos ștand. Pe 9 septembrie, ne-am prezentat la două manifestări organizate la Uzdin de către AF „Bunicuțele” și anume: „Curcubeul etniilor” și „Cartoful - cel mai frecvent ali- ment”. De aici, la fel, ne-am reîntors cu diplome. În 23 septembrie 2023, am participat la „Târgul de creații al femeilor din Voivodina”, organizat la Fântâna Fetei, la care am primit mențiune acordată de Insti- tutul Provincial pentru Egalitatea de Gen și Comuna Alibunar. În luna octombrie, am participat la Târgul de Creații (meșteșuguri) și specialități tradiționale din Covăcița. Pe 16 octombrie, am participat la manifestar- ea numită „Ziua Mondială a Pâinii”, organizată de Asociația Românii Independenți din Serbia, unde am primit diplomă de participare. Pe 5 noiembrie, ne-am prezentat la manifestarea „Toamna de Aur”, organizată de „Etno Art Brakos” din Alibunar. Ne-am prezentat și la competiții culinare, atât la „Zilele Coșteiului”, cât și în două localități din România – Deta și Opătița, unde ne-a revenit premiul I. Ne-am inclus și într-o acțiune umanitară. Am împodobit scena pentru tradiționalul concert de 1 Decembrie, organizat la Sala Teatrului Național „Sterija” din Vârșeț. Dorințele pentru anul vi- itor sunt multe. Sperăm să le realizăm măcar pe cele mai importante. În final, doresc să mulțumesc tuturor care ne-au fost și ne sunt alături: Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Primăriei Vârșeț și Comunității locale Coștei. În numele AF „Valea Tei- ului”, urez tuturor consătenilor și colaboratorilor noștri, sărbători fericite și La mulți ani. 14
  • 15. Editat de S.C.A. Mihai Eminescu - Coștei Redactor șef și responsabil: Mariana Stratulat Texte:Denis Stratulat, prof. Verinica Stefan Foto: Ionică Adam, Denis Stratulat Tehnoredactare computerizată: Ionică Adam Redacția: Mariana Stratulat,Viorel Bălăgean, Ionică Adam Acest număr al revistei a apărut cu sprijinul Secretariatului Provincial pentru Educaţie, Reglementări, Administraţie şi Minorităţile Naţionale – Comunităţile Naţionale, Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informarea Publică şi Relaţiile cu Comunităţile Confesionale, Consiliului Național al Minorității NaționaleRomâne - Departamentul pentru informare și Orașului Vârșeț Tiraj: 200 exemplare, tipografia ,,COPY CENTER,, - Vârșeț 061(497.113) ORIZONTURI Coşteiene / redector şef şi responsabil Mariana Stratulat. - Anul 1, Nr. 1 (2010) - Coştei : S.C.A. "Mihai Eminescu" (Budisava : Krimel). ISSN 2406-193X = Orizonturi Coşteiene COBISS.SR-ID 212725004 PARTICIPAREA LA FESTIVALUL DE FOLCLOR ȘI MUZICĂ ROMÂNEASCĂ DIN VOIVODINA SÂN MIHAI 2023
  • 16. Sfârșitul unui an calendaristic este întotdeauna un bun prilej de a face un bilanț al celor realizate pe Sfârșitul unui an calendaristic este întotdeauna un bun prilej de a face un bilanț al celor realizate pe parcursul anului pe care îl lăsăm în urmă. parcursul anului pe care îl lăsăm în urmă. În ceea ce privește activitatea SCA „Mihai Eminescu”, putem spune că am avut un an cultural bogat. În ceea ce privește activitatea SCA „Mihai Eminescu”, putem spune că am avut un an cultural bogat. Amintesc Inaugurarea Zilelor de Teatru la Coștei, prezentarea unui nou spectacol de teatru, participarea Amintesc Inaugurarea Zilelor de Teatru la Coștei, prezentarea unui nou spectacol de teatru, participarea membrilor Societății noastre la Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina de Sân-Mihai, membrilor Societății noastre la Festivalul de Folclor și Muzică Românească din Voivodina de Sân-Mihai, la Festivalul de Colinde de la Satu Nou, la manifestări culturale organizate la Deta și Reșița, spectacolul la Festivalul de Colinde de la Satu Nou, la manifestări culturale organizate la Deta și Reșița, spectacolul extraordinar organizat cu prilejul Zilelor Coșteiului și multe altele despre care puteți citi mai detaliat în extraordinar organizat cu prilejul Zilelor Coșteiului și multe altele despre care puteți citi mai detaliat în această revistă. această revistă. Din activitatea Comunității locale desprindem următoarele: Am reușit să organizăm cu brio încă o Din activitatea Comunității locale desprindem următoarele: Am reușit să organizăm cu brio încă o ediție a tradiționalei manifestări „Zilele Coșteiului”. Am reușit să asigurăm surse financiare pentru repara- ediție a tradiționalei manifestări „Zilele Coșteiului”. Am reușit să asigurăm surse financiare pentru repara- rea acoperișului la încăperile Clubului de fotbal „Cărașul”. Lucrările sunt în plină desfășurare. Am renovat rea acoperișului la încăperile Clubului de fotbal „Cărașul”. Lucrările sunt în plină desfășurare. Am renovat încăperile la Comunitatea locală, adică am zugrăvit și vopsit. S-a curățat canalul prin sat, de la Arun până încăperile la Comunitatea locală, adică am zugrăvit și vopsit. S-a curățat canalul prin sat, de la Arun până la Căraș, pe strada Ovčarksa, și am montat un canal de drenaj cu grilă de scurgere pe strada „Coriolan la Căraș, pe strada Ovčarksa, și am montat un canal de drenaj cu grilă de scurgere pe strada „Coriolan Doban”. S-au distribuit coșuri de gunoi la toată lumea din sat. Am avut ocazia să-l găzduim pe senatorul Doban”. S-au distribuit coșuri de gunoi la toată lumea din sat. Am avut ocazia să-l găzduim pe senatorul Viorel Badea. Împreună cu Asociația Lupătorilor, am marcat 100 de ani de la înființarea școlii din sat. S-a Viorel Badea. Împreună cu Asociația Lupătorilor, am marcat 100 de ani de la înființarea școlii din sat. S-a desfășurat o acțiune de înregistrare a agricultorilor în colaborare cu Institutul de Agricultură. Am con- desfășurat o acțiune de înregistrare a agricultorilor în colaborare cu Institutul de Agricultură. Am con- tribuit la înființarea Asociației Femeilor „Valea Teiului”. S-au distribuit pachete de la Crucea Roșie către tribuit la înființarea Asociației Femeilor „Valea Teiului”. S-au distribuit pachete de la Crucea Roșie către oamenii cu situație mai precară. S-a amenajat drumul către rezervoarul de apă, după Școala veche. S-au oamenii cu situație mai precară. S-a amenajat drumul către rezervoarul de apă, după Școala veche. S-au desfășurat trei acțiuni de stropire împotriva combaterii țânțarilor. S-a realizat deratizarea prin sat de două desfășurat trei acțiuni de stropire împotriva combaterii țânțarilor. S-a realizat deratizarea prin sat de două ori. Împreună cu poliția, am organizat două acțiuni pentru protecție, iar cei interesați să lucreze în acest ori. Împreună cu poliția, am organizat două acțiuni pentru protecție, iar cei interesați să lucreze în acest domeniu au fost îndemnați să se înscrie la Ministerul Afacerilor Interne. P.S. Ieronim, episcop al Daciei domeniu au fost îndemnați să se înscrie la Ministerul Afacerilor Interne. P.S. Ieronim, episcop al Daciei Felix, cu prilejul vizitei BOR din sat, a vizitat și Căminul Cultural. În preajma sărbătorilor de iarnă, s-au dis- Felix, cu prilejul vizitei BOR din sat, a vizitat și Căminul Cultural. În preajma sărbătorilor de iarnă, s-au dis- tribuit pachete copiilor până la 10 ani, într-o acțiune realizată împreună cu Primăria Vârșeț. Am organizat tribuit pachete copiilor până la 10 ani, într-o acțiune realizată împreună cu Primăria Vârșeț. Am organizat „Caravana sănătății”, în colaborare cu Spitalul din Vârșeț, Primăria Vârșeț și Asociația Femeilor „Valea „Caravana sănătății”, în colaborare cu Spitalul din Vârșeț, Primăria Vârșeț și Asociația Femeilor „Valea Teiului”. Am participat la trei întreceri culinare: Voivodinț, Deta și Opătița. De asemenea, am luat parte la Teiului”. Am participat la trei întreceri culinare: Voivodinț, Deta și Opătița. De asemenea, am luat parte la evenimentul „Zilele Detei”. evenimentul „Zilele Detei”. În final, doresc să mulțumesc pentru sprijinul Consiliului Național al Minorității Naționale Române, În final, doresc să mulțumesc pentru sprijinul Consiliului Național al Minorității Naționale Române, Orașului Vârșeț, Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informarea Publică şi Relaţiile cu Comunităţile Orașului Vârșeț, Secretariatul Provincial pentru Cultură, Informarea Publică şi Relaţiile cu Comunităţile Confesionale, precum și săptămânalului „Libertatea” pentru urmărirea tuturor activităților noastre. Confesionale, precum și săptămânalului „Libertatea” pentru urmărirea tuturor activităților noastre. Mulțumesc și membrilor societății noastre. Le urez tuturor un An Nou mai bun și plin de realizări frumoase. Mulțumesc și membrilor societății noastre. Le urez tuturor un An Nou mai bun și plin de realizări frumoase. La mulți ani 2024 !!! La mulți ani 2024 !!! VIOREL BĂLĂGEAN, PREȘEDINTELE SOCIETĂȚII VIOREL BĂLĂGEAN, PREȘEDINTELE SOCIETĂȚII CULTURAL-ARTISTICE „MIHAI EMINESCU” CULTURAL-ARTISTICE „MIHAI EMINESCU” ȘI PRIMARUL SATULUI COȘTEI ȘI PRIMARUL SATULUI COȘTEI Retrospectiva activitățiilor pe anului 2023 Retrospectiva activitățiilor pe anului 2023