Roman

1. A-PDF Split DEMO : Purchase from www.A-PDF.com to remove the watermark
ALMANAH
de-a nu ştiu câta spiţă, însă a murit pe ros de curiozitate. Ce voia să-mi spu-
loc. Îndată ce s-a încheiat scena din nă? Ce era atât de important? Aşa
casă, a încetat să mai existe. Cu pis- gândeam în ziua în care mă hotărâsem
tolul mai avea o şansă, îl răneam şi se să mă lămuresc cu Ioana, să trecem
făcea, poate, bine. Aşa n-a avut niciu- peste tot ce va fi fost şi să aduc iar
na. L-am declarat mort şi gata. Pe a- zâmbetul pe chipul ei şi în casă, iar eu
tunci, dacă luam o hotărâre, nu reve- să termin cu şirul de frământări. Nu
neam aspra ei. Eram categoric, asta e. îmi mai rămânea decât să-i spun toate
Am decis să nu-i pronunţ nici numele astea când mă întorc de la serviciu.
şi, cum ai văzut, până acum m-am ţi- N-am apucat, n-am mai apu-
nut de cuvânt. Pentru a evita discuţiile cat, asta e. M-am trezit că vine co-
care ar fi urmat, explicaţiile penibile mandantul la mine în birou, nu prea
sau mai ştiu eu ce situaţie s-ar fi creat, dădea el pe acolo, nici nu m-a lăsat
Ioanei nu i-am adresat niciun cuvânt. să-l salut, m-a luat cu binişorul, ce
Într-un fel, şi ea a ieşit din scenă. mai zic, ce-am mai făcut, să-mi spu-
A încercat în fel şi chip să se nă, până la urmă, pe departe, că s-a
apropie de mine, să-mi spună ce s-a întâmplat ceva la mine acasă. „Nu e
întâmplat. Dacă a văzut că nu-i vor- grav, soţia ta e la spital, nu-i cine ştie
besc, a tăcut şi ea mult timp. Era o si- ce, are temperatură, se face bine,
tuaţie penibilă, absurdă. Stăteam în mi-au spus mie, de acolo, că se face
aceeaşi casă, la aceeaşi masă, dor- bine”, a zis, dar eu nu-l mai auzeam.
meam în acelaşi pat şi nu ne vorbeam. N-are rost să-ţi spun stările
Doar cât era neapărat nevoie, să nu prin care am trecut, când ştiam că
observe copiii. Nu cred că nu-şi dă- dimineaţă Ioana era bine, bine nu
deau seama, erau deja mari. putea fi în situaţia ei, dar sănătoasă,
După un timp, Ioana a deve- un pic slăbită, cu cearcăne, doar atât,
nit şi mai abătută. Simţeam că o ma- nici vorbă de boală. M-am văzut la
cină ceva mai important decât scena spital, eram năuc, nu ştiam ce se pe-
cu vărul. O vedeam cum fierbe, cum trece. Mi s-a spus că a făcut ce a făcut
se zbate, de parcă se îneca şi căuta să scape de copil, s-a infectat rău,
disperată ceva de care să se prindă nu-i mai trece febra. Care copil? Eu
măcar cu un deget. Poate acel ceva nici nu-i vorbisem în ultimul timp.
eram eu. Câteva zile la rând s-a rugat M-au întrebat toţi dacă ştiu ce s-a în-
să o ascult: „Măi, omule, Sănducule, tâmplat. Ce să explic, n-aveam nici
ascultă-mă, barem, dacă nu vrei să-mi măcar idee. Ioana apucase să-mi spu-
vorbeşti! E ceva foarte important, nu nă, când ne-au lăsat singuri, pentru
mă rog de tine degeaba. E tare impor- câteva clipe: „Puteai să mă ierţi… Al
tant, e urgent. Ascultă-mă, măi omule, naibii…”
până nu e prea târziu!” Nu ştiu cum am trecut peste
Nu am un suflet de câine, nu momentele cu plânsetele copiilor, ale
sunt atât de nesimţitor. Durerea ei soacră-mi, ale rudelor din Moldova,
învinsese mândria mea, încăpăţânarea ale vecinelor, care îmi sfâşiau inima,
mea prostească. Şi, pe deasupra, eram cum au decurs înmormântarea, pome-
39