Trandafir Maria-Luiza - O raza de lumina

1. Dedic această carte, verişoarei mele de gradul doi Cîmpeanu
Elisabeta. Mi-a sugerat titlul acesteia, fără să ştie ce cuprinde,
dar care se potriveşte perfect cu ceea ce vreau să scriu.
O dedic şi fiului meu Marius, soţiei lui Cristina, precum şi
nepoatei mele Beatrice Anamaria.
Raza de lumină
De Mari Lu Trandafir
Nota autorului
1)
Vreau să fac unele precizări. Nu fac parte din grupa
marilor maeştri, nici nu sunt vreo iniţiată. Sunt un om simplu,
care a crescut într-o familie cu credinţă puternică în
DIVINITATE. Tot ce am scris în această carte, e perfect
adevărat. Cei apropiaţi mie, ştiu despre ce vorbesc. Mulţi
dintre ei au trecut prin experienţe asemănătoare, şi nu m-au
luat drept nebună atunci când le-am povestit. Ştiu că sunt un

2. om calm, echilibrat. Scepticii, s-au convins singuri de adevăr,
atunci când au „păţit” şi ei lucruri inexplicabile.
Am dorit să scriu această carte, pentru a impulsiona şi pe
alţii să vorbească despre aceste lucruri. Să nu le mai fie teamă
că vor fi catalogaţi drept nebuni. Sunt absolut convinsă că cel
puţin jumătate din populaţia ţării, dacă nu mai mult, a trecut
prin evenimente asemănătoare, dar frica de ridicol îi opreşte
să vorbească. Fiul meu mi-a spus, că n-o să recunoască
niciodată ce a păţit, pentru că nu vrea să fie luat drept nebun.
Aşa gândesc mulţi dintre noi. Eu m-am hotărât să fac acest
pas, fără să-mi mai fie frică. Nu voi încerca să dezleg aceste
„enigme”. Nu sunt o specialistă, de aceea îi las pe cei în
măsură să o facă. Eu am înţeles în mare parte despre ce este
vorba, aşa că doar voi relata totul, aşa cum a fost. Acolo unde
este cazul, voi mai interveni cu unele precizări.
2)
Am scris această carte în urmă cu doi ani şi jumătate. Unele
lucruri despre care am scris la sfârşit, s-au adeverit. Între
timp, şi-au mai exprimat şi alţii gândurile, sentimentele,
părerile lor despre ceea ce se întamplă în ţara noastră. Nu am
copiat pe nimeni. Există un singur răspuns ; că din ce în ce
mai mulţi români au început să se “trezească”. “Mămăliga”
despre care vorbeam în carte, a explodat în sfârşit. Depinde
acum de noi, ce facem mai departe. Trebuie să se mai
întâmple şi alte nenorociri ca noi să acţionăm? Nu ştiu dacă
acest “nou” guvern, va mai putea să schimbe ceva! Dar noi
suntem mulţi şi deştepţi. Fără violenţă, vom putea să ieşim iar
în stradă, dacă nu suntem mulţumiţi de cum vor evolua
lucrurile. Dar după cum spuneam şi în carte, schimbarea

3. trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi. Am simţit pe pielea
mea, cum îşi fac treaba cei care sunt puşi în funcţii. Nu-şi
asumă nimeni nicio răspundere, deşi au “puterea” să o facă.
Te pasează de la un birou la altul, de la o persoană la alta,- ca
pe o minge de ping-pong-, îţi promit marea cu sarea şi apoi,
tăcere. Chiar şi micii “funcţionăraşi” îşi bat joc de tine,
făcându-te să aştepţi minute, ore în şir, ca apoi să se strecoare
pe uşa din dos şi să te lase ca pe un prost, fără niciun răspuns.
Ca să se schimbe ceva în această ţară, trebuie făcută o
“purificare” generală. De la cel mai mic, la cel mai mare. Dar
din păcate, românii nu au găsit încă un lider puternic care să-i
îndrume. Iar dacă acesta chiar există, nu mai au încredere.
Singurul lucru care ne-a mai rămas, este credinţa în
Divinitate. Trebuie să ne rugăm din tot sufletul, pentru ajutor
de “sus”. Şi să ne acordăm unii altora ajutorul, pe care cei de
la putere nu pot sau nu vor să-l dea. Responsabilitatea trebuie
asumată întâi de noi, cei din popor. Să nu uităm că facem
parte din neamul dacilor- puternici, deştepţi, drepţi, adevăraţi
patrioţi-, un popor care şi-a iubit totdeauna neamul şi ţara.
Capitolul 1
Despre animale
Despre inteligenţa animalelor şi rolul lor benefic în viaţa
oamenilor, s-a tot scris în ziare, în cărţi. Acum, vreau să
vorbesc despre rolul jucat de Miţica şi Miki - pisicile mele - în

4. existenţa mea, şi cum m-au învăţat ele, să-mi schimb total
percepţia asupra lor, şi asupra animalelor, în general.
Mama mea nu iubea deloc pisicile, le gonea şi le alerga pe
unde le prindea, aşa că şi noi fetele ei, nu prea le aveam la
inimă. Eu pot spune, că îmi era puţin frică de ele, aşa că dacă
se aşeza o pisică în poala mea, îi spuneam stăpânei să o dea
jos că mi-e frică de ea, nici măcar nu-i atingeam blana.
Până într-o zi când, mergând în vizită la o vecină, am văzut
un ghemotoc de blană, cu ochii ca smaraldul, ce se juca la
picioarele mele. Fugea ca o săgeată şi tot încerca să-mi atragă
atenţia. Atunci, inima mea s-a umplut de iubire, şi am dorit
din tot sufletul să am acel pui.
Nepotul meu avea un pui de pechinez, aşa că îşi dorea şi
fiul meu unul. L-am întrebat dacă nu cumva, i-ar plăcea o
pisică foarte frumoasă. A fost de acord şi a doua zi, a venit cu
ea acasă. A fost nespus de bucuros şi a îndrăgit-o mult. De
fapt, am îndrăgit-o toţi; sora mea, mama, nepotul şi mica mea
nepoată. Mama mea, care până atunci nu le suferea, a iubit-o
cel mai mult, şi când cei mici o alergau în joacă, o ascundea
sub pătura ei.
Când fiul meu a plecat în armată, m-a rugat să am grijă de
ea. Avea trei ani când s-a întâmplat nenorocirea. Parcă
prevăzând ce i se va întâmpla pisicii lui, fiul meu mi-a scris o
altă scrisoare, în care mă ruga iar să am grijă de Miţi. Până a
ajuns scrisoarea, pisica a murit. Eu am avut pe conştiinţă
moartea ei. A murit otrăvită, dintr-o neglijenţă a mea.

5. Dacă altădată râdeam de cei care îşi plângeau animalele,
acum îmi venise şi mie rândul. Nu mai aveam aer de atâta
plâns. Nu credeam vreodată, că voi jeli atât din cauza unui
animal. O săptămână n-am putut dormi, şi mă gândeam cum
să-i dau vestea fiului meu. Mă rugase să am grijă de ea, şi eu
o omorâsem. A fost tare supărat, şi nu mi-a mai scris mult
timp. Şi după ce s-a întors acasă, îmi mai reproşa incidentul.
Îmi era tare dor de ea şi mă învinuiam pentru moartea ei. Fiul
meu, îmi zicea mereu să-i aduc altă pisică.
Într-o noapte, am visat că o chemam la mine şi nu voia.
Cum mă vedea, fugea. A două zi plângeam, şi-mi ziceam că
mă urăşte şi de aceea fuge de mine. Am mai visat-o de câteva
ori, dar tot nu venea la mine. Atunci am început să mă rog lui
DUMNEZEU să mă ierte, că nu am vrut să o omor. O rugam
şi pe ea să mă ierte, că nu am vrut să-i fac rău.
Când am visat-o pentru ultima dată, era în grija unei
doamne, pe care în viaţa reală nu o cunosc. Avea o casă foarte
frumoasă, cu grădină mare, bine îngrijită. Atunci, Miţica a
venit la mine, m-a lăsat să o mângâi şi mi-a spus – telepatic -
că m-a iertat, să nu mai fiu supărată, ştie că am iubit-o şi n-am
vrut să-i fac rău. S-a uitat la mine cu nişte ochi blânzi şi a
plecat.
Tot în acel an, mă tentau multe persoane cu alte pisici, dar
eu le spuneam, că nu voi mai lua altă pisică, decât dacă e băiat
şi dacă seamănă cu Miţica . Ruga mi-a fost ascultată, şi când
mă întorceam de la o prietenă, aud nişte femei ţipând. Mă
întorc, şi văd două foste vecine, care strigau la mine:

6. - Te rugăm, du-te să iei puiul de pisică din şosea, că îl calcă
maşina! M-am întors din drum să-l salvez, dar când m-a
privit în ochi, am avut senzaţia că o privesc pe Miţica mea.
Le-am întrebat:
- Este băiat sau fată? S-au uitat la el, şi mi-au confirmat că
este băiat.
Nu ştiam ce să fac, şi parcă “ceva”, îmi spunea să-l iau
acasă. L-am privit cu şi mai multă atenţie, şi atunci am
realizat că seamănă perfect cu fosta mea pisică. Ajunsă acasă,
l-am spălat împreună cu fiul meu, i-am cumpărat
medicamente deparazitare şi lapte. Rugăciunea mea fusese
auzită acolo „sus”, şi mi-a scos în cale exact ce-mi dorisem,
un băiat care să semene cu Miţica. L-am iubit şi mai mult, iar
el m-a învăţat multe lucruri.
Era foarte sălbatic la început, şi acest fapt îl deranja pe
fiul meu. Nu a mai putut să-l iubească la fel ca pe Miţica. L-
am rugat să-i dea un nume pisoiului, şi i-a zis Miki - exact
cum i-aş fi zis şi eu -. A trăit doar cu trei ani mai mult decât
Miţica. Şi culmea, a murit tot otrăvit, dar de această dată, nu
din vina mea, ci a unui vecin rău care ura animalele.
Primul lucru pe care l-am învăţat de la Miki, a fost acela
că trebuie să-i acord multă iubire, numai aşa putea fi
îmblânzit. M-a mai învăţat, că trebuie să am multă răbdare, ca
să obţin rezultate bune. Eu l-am învăţat să mă cunoască mai
bine, şi astfel să-i câştig încrederea.

7. Când a înţeles că nu am de gând să-l bat, sau să-l cert
pentru poznele lui, atunci a devenit mult mai blând. Nu mai
ataca, nici dacă îl loveai sau îl alergai. Îl lăsam pe afară şi mai
venea după câteva zile. Cei care nu au animale, vor spune că
am luat-o razna, dar cei care le iubesc ca pe copiii lor, ştiu
despre ce vorbesc.
De la aceste necuvântătoare, avem mai multe de învăţat
decât de la oameni. Spre deosebire de noi, ele sunt mult mai
loiale, mai pline de compasiune, ne iubesc necondiţionat,
chiar dacă le certăm sau le lovim. Dacă le privim cu atenţie,
ne arată cum să ne comportăm şi noi cu semenii noştrii.
Am constatat, că dacă stau şi eu pe burtă atunci când mă
doare, simt o uşurare de parcă aş fi luat o pastilă pentru
durere. Şi acest lucru l-am făcut, doar observându-l pe Miki
cum procedează, atunci când are crampe.
* Dacă omenirea, ar accepta faptul că Dumnezeu nu a creat
degeaba animalele şi plantele, că noi toţi suntem în strânsă
legătură unii cu alţii, atunci lumea aceasta ar fi mult mai bună.
În loc să omorâm animalele, să tăiem pădurile, să ne batem
joc de tot ce este în jurul nostru, mai bine ne-am întreba de ce
natura se răzvrăteşte aşa de tare, de ce ne aduce pagube? Noi
nu avem nicio vină?
Dumnezeu nu ne-a creat ca să ne ucidem între noi, sau să
distrugem celelalte creaţii ale lui. Ne-a creat cu unicul scop,
de a avea grijă unii de alţii, de a ne folosi unii de alţii în mod
benefic.

8. = Cu Miki, aveam legături telepatice. Când stătea mai
mult de două zile afară, mă îngrijoram şi îl întrebam în
gând unde e, iar peste puţin timp apărea în calea mea, iar eu
îl luam în casă. Când mă durea ceva, se aşeza pe locul
bolnav şi îmi trecea.
Într-o noapte, mă sufocam şi îmi bătea inima să-mi sară
din piept. Dintr-o dată, s-a aşezat pe inima mea şi nu a mai
plecat, decât după ce am adormit. Când m-am trezit, el era pe
fotoliul lui.
= Este adevărat, că animalele au simţuri pe care noi oamenii
nu le avem. Cu ani în urmă, motanul meu a rămas cu ochii
pironiţi într-un punct fix al camerei, ridicat pe lăbuţele din
spate, şi cu urechile ciulite. Apoi a luat-o la fugă îngrozit, cu
blana zburlită, şi s-a ascuns sub un fotoliu. După câteva
minute mi-a fost tare rău. Am crezut că voi muri. Abia după
ce m-am liniştit, s-a potolit şi el. Atunci am înţeles, de ce
fusese aşa de speriat . El văzuse cu mult timp înainte, „răul”
ce avea să mă cuprindă.
= Despre animale, voi mai povesti doar o singură întâmplare,
care m-a impresionat. Treceam ca de fiecare dată spre piaţă,
pe lângă un câine despre care ştiam că e blând. Nu m-am
speriat şi l-am depăşit, când din senin, a început să latre şi să
se dea la mine. Am început să vorbesc cu el, şi să-l întreb:

9. - Ce ţi-am făcut, de vrei să mă muşti? Când deodată, de
niciunde, a apărut un câine alb cu pete negre, care m-a
apărat luându-se „la harţă” cu el şi, pe lângă acesta, au
apărut brusc alţii, care au sărit pe el, şi au început să
latre zgomotos. Intrasem de mult în magazin, şi tot se
mai auzeau lătrăturile lor.
De atunci, am început să empatizez foarte mult cu toate
animalele. Mă durea sufletul dacă vedeam un animal
mort, sau schilod. Plângeam mult de mila lor. Fiul meu
îi spunea unui prieten:
- Dacă ar fi după mama, ar lua acasă toate animalele
vagaboande şi toate persoanele fără adăpost.
Vise premonitorii
Am avut puţine vise premonitorii. Primul vis premonitoriu,
l-am avut în anul 1989 când a murit Ceauşescu. Diferenţa
dintre realitate şi visul meu a fost mică. În filmul dat la TV
după revoluţie, erau judecaţi soţii Ceauşescu, iar în visul meu,
era doar Ceauşescu la bară, dar stătea în picioare. Cei care îl
judecau, erau îmbrăcaţi în miliţieni, iar în film erau militari.
Eu eram avocata lui şi îi convingeam că a făcut şi lucruri
bune :

10. - Ce aveţi cu el? De ce îl judecaţi? Aţi uitat că a făcut şi
lucruri bune? A dat serviciu la toţi, a făcut apartamente pentru
muncitori etc. Când i-am povestit mamei mele, mi-a zis :
- Ceauşescu nu mai pică! Dar să mai fie şi judecat! Vise de
noapte. Visul s-a împlinit după o lună.
Toate visele premonitorii, au avut legătură cu alte
persoane, nu cu mine.
= Un alt vis, pe care l-am inclus în categoria premonitorii, a
avut legătură cu un prezentator de televiziune pe care nu îl
văzusem la TV, nu ştiam nici cum îl cheamă, nici cum arată.
În realitate era mai tânăr, dar în vis era mult mai bătrân. A
fost cel mai ciudat vis pe care l-am avut.
Eu priveam de undeva de sus, o fată foarte frumoasă, de
20-23 ani, cu părul lung, negru, faţa albă ca porţelanul, nişte
ochi foarte frumoşi, negri, cu gene lungi. Era îmbrăcată cu o
rochie albă, cu imprimeuri, cloşată, lungă până la genunchi.
Lângă ea se afla un bărbat brunet, înalt, suplu, îmbrăcat în
costum.
La un moment dat, nu mai eram sus, ci eram chiar acea
fată, bărbatul de lângă mine, fiind de fapt secretarul tatei şi
omul lui de încredere. Mă întreabă :
- Te mai căsătoreşti cu logodnicul tău, care te-a înşelat şi te
înşeală mereu? Eu i-am zis:

11. - Aştept să se întoarcă din turneu, pentru a-i spune în faţă, că
nu mai vreau de soţ un fustangiu ca el. Acest răspuns, i-a dat
curajul să-mi mărturisească:
- Mă bucur tare mult, că ai luat această hotărâre. Eu sunt
îndrăgostit de tine de câţiva ani. Ai crescut sub ochii mei şi ai
devenit o tânără foarte frumoasă. Faptul că iubeai pe
altcineva, m-a împiedicat să-ţi mărturisesc sentimentele mele.
S-a aşezat în genunchi şi m-a întrebat :
- Vrei să fii soţia mea? Eu i-am răspuns din toată inima :
- Da!
Ne aflam în faţa unei clădiri mari, asemănătoare unui
castel, iar priveliştea era minunată. Grădinile erau pline cu
flori multicolore, vegetaţie luxuriantă, cu pomi exotici
deosebiţi. Văzându-i ochii plini de iubire, am avut revelaţia,
că de fapt nu pe logodnicul meu îl iubeam, ci pe secretarul
tatei, care era de fapt prietenul meu cel mai bun, căruia îi
spuneam totul şi îi ceream sfaturi. Ne-am sărutat şi am
pecetluit astfel iubirea noastră.
Viitorul meu soţ, era un bărbat foarte frumos, cu părul
lung până la umeri, de culoare arămie, ochii negri ca mura.
Călărea pe un cal, ce trăgea după el o caravană lungă, albă, pe
care îi plăcea s-o conducă el însuşi în locul vizitiului. Părea un
sălbatic, aşa cu pletele în vânt, dar se pare că era şi un cântăreţ
renumit la vremea sa. Îmbrăcămintea logodnicului meu, era
de culoare roşu-portocaliu, cu o manta de aceeaşi culoare,
pantaloni albi strânşi pe picior, o beretă rotundă, tot de

12. culoare portocalie. În picioare, avea cizme negre până la
genunchi.
Când m-am trezit, totul părea atât de real, că mă întrebam
ce caut în apartamentul meu şi nu în castel. Mi-au trebuit
minute bune să realizez, că de fapt, totul a fost un vis.
După o săptămână, am văzut la TV într-un film de epocă,
că îmbrăcămintea logodnicului din vis era scoţiană,
asemănătoare personajelor din acea peliculă, iar bereta era
purtată doar de nobili. La vremea când am avut visul, nu
ştiam aceste lucruri.
Şi mai ciudat a fost atunci, când deschizând televizorul pe
programul de ştiri, am văzut un bărbat ce semăna mult cu
iubitul din vis. Nu realizam de ce mi se pare cunoscut. Abia a
doua zi, mi-am dat seama că e cel din vis, cu mici deosebiri;
părul scurt şi mai închis la culoare, puţin mai tânăr, în
realitate.
Două luni mai târziu, premoniţia se îndeplinea în ceea ce-l
privea. A fost transferat la alt post de televiziune, unde a făcut
o emisiune de succes, pe care o realiza colindând toată ţara
(ca în visul meu).
Ulterior, l-am întâlnit pe cel de-al doilea bărbat, ce
semăna perfect cu secretarul tatei, dar arăta puţin mai bătrân
şi mai gras, decât în vis.

13. = Alt vis premonitoriu, a avut legătură cu mama mea. Cu
două luni înainte ca ea să paralizeze, am visat-o pe
FECIOARA MARIA, cum a căzut ca „secerată” la pământ,
iar eu aplecată asupra ei, o strigam :
- Maica mea, să nu mori! Am strâns-o în braţe strigând
continuu:
- Mămica mea, să nu mori!
În vis, Fecioara Maria îmi arăta cum vor decurge lucrurile,
şi mă pregătea pentru ce urma să se întâmple. În acel moment,
nu am înţeles ce mă aştepta.
= Tot în legătură cu atacul cerebral al mamei mele, am avut
alt vis, care mi-a arătat clar cum vor evolua lucrurile, dar la
acea dată, n-am înţeles semnificaţia lui.
L-am visat pe tatăl meu - mort de foarte mulţi ani - că bea
împreună cu un vecin, în curtea acestuia, o băutură închisă la
culoare şi mă îmbia şi pe mine.
- Nu beau porcăria asta! Mă miram de ce o bea, pentru că el
toată viaţa nu a pus gura pe băutură.
După trei săptămâni, s-a întâmplat nenorocirea, cu aceeaşi
scenă ca în vis, doar că „protagonista” era mama. Mama nu
era beţivă, dar în acea zi, a fost servită de vecinul nostru, cu
două păhărele de ţuică, şi atunci i s-a făcut rău, pentru că aşa
trebuia să se întâmple. Din faţa destinului, nu poţi fugi.

14. = De fiecare dată când urma să mi se întâmple ceva rău, îl
visam pe tata. Dacă nu-mi vorbea, necazul era mic, dar dacă
vorbea cu mine, atunci problema devenea gravă. Din acest
motiv, supărată fiind, am zis:
- Decât să-mi apară în vis, şi după aceea să păţesc numai rele,
mai bine nu-l mai visez, că mă sperii de fiecare dată.
Au trecut câteva luni fără să-l visez, când într-o seară,
înainte de culcare, l-am rugat să mă ierte, că vreau să-l mai
văd şi n-o să mă sperii. În acea noapte, l-am visat că-mi
zâmbea. De această dată, nu se mai întâmpla nimic rău după
apariţia lui, şi întâlnirile mele cu el erau atât de reale, că îi
simţeam îmbrăţişarea mult timp după ce mă trezeam.
Spre deosebire de prietenele şi cunoştinţele mele, care-mi
spuneau că plâng de dorul celor morţi, de fiecare dată când îi
visează, pe mine mă alina apariţia lor şi nu sufeream. Îmi
închipuiam că sunt plecaţi într-o ţară străină, de unde vin
atunci când pot.
= În categoria viselor premonitorii, l-am inclus şi pe acesta.
Bunica din partea mamei, ţinea în braţe un copil şi am
întrebat-o:
- Bunico, mai poţi să-l îngrijeşti? Ai deja 101 ani. Mi-a
răspuns:
- În afară de el, mai am grijă de alţi trei copii. Tot în acea
noapte l-am visat şi pe tatăl meu, care părea foarte supărat. La

15. puţin timp, a murit fratele mamei. Eu am dat visului
următoarea interpretare ; copilul din braţe era unchiul, care a
plecat dintre noi, şi s-a întâlnit cu mama lui în „cealaltă
lume”, iar ceilalţi trei, erau copiii rămaşi în viaţă pe pământ.
= Alt vis, care s-a repetat patru nopţi la rând, are legătură cu
un văr primar. Îl tot visam meşterind ceva la o maşinărie, cu
un angrenaj alcătuit din ouă ochiuri, şi părea tare trist.
În celelalte nopţi, le visam pe fetele lui, care erau şi ele
supărate. Văzând că visul se repetă, am zis familiei :
- Vărul meu a păţit ceva. M-am dus la serviciu, - eram în
concediu - şi am întrebat-o pe soţia lui?
- Ce a păţit T? A rămas uimită, şi m-a întrebat la rândul ei:
- De unde ştii? Chiar a păţit un necaz. I-am povestit visul şi
mi-a zis:
- Chiar aşa a fost! Lucra la un ministrung, când din neatenţie,
şi-a retezat degetul.
= În noaptea dinaintea morţii fratelui tatei, am visat că înotam
într-o apă limpede spre casa lui, pentru a-mi lua rămas bun,
dar la jumătatea drumului m-am întors, să văd ce a mai rămas
din casa bunicii mele. În locul casei, era o cruce mare, albă,
de piatră, pe care scria ceva ce n-am putut desluşi. În realitate,
stăteau amândoi în aceeaşi curte.

16. Vărul meu din partea tatălui, a trecut printr-o situaţie
asemănătoare. Cu o zi înainte de decesul unchiului nostru, uşa
dintre dormitoare s-a închis brusc, fără să fie curent, şi cu
greu a putut să o deblocheze. A ştiut atunci că s-a întâmplat
ceva grav, deoarece nu s-a mai blocat de la moartea mamei
lui, şi între timp au pus uşi de termopan, care nu aveau
probleme.
= Singurul vis care a avut legătură cu mine, şi nu cu alte
persoane, l-am avut la vârsta de 48 de ani. Cineva din vis îmi
spunea, că atunci când voi împlini 50 de ani, viaţa mea se va
schimba, şi cum adormisem cu gândul la iminenta moarte a
mamei, am crezut că despre ea este vorba. După trei ani, a
murit mama şi am realizat, că la acest lucru se referea
persoana din vis.
= În urmă cu mulţi ani, am visat un văr matern, îmbrăcat în
negru şi cu barbă, ca atunci când îţi moare cineva. L-am
întâlnit după trei săptămâni. Arăta exact ca în visul meu. L-am
întrebat?
- Cine ţi-a murit?
- A murit soacra mea. I-am povestit ce am visat şi mirat, m-a
întrebat :
- Când s-a întâmplat acest lucru?
- Acum trei săptămâni, i-am răspuns. S-a mirat şi mai tare şi
mi-a spus:

17. - Atunci am internat-o în spital! Nu ştia nimeni că o să moară.
Visul tău a prevăzut ce se va întâmpla. Nu credea nimeni că
starea ei se va agrava. Avea acelaşi nume ca al mamei, şi
fuseseră prietene, în tinereţea lor.
= Ultimul vis premonitoriu l-am avut în 2003, când a terminat
fiul meu liceul. Am visat că era singurul din clasa lui, care
luase bacul. Abia după doi ani s-a îndeplinit, când dintre cei
care s-au înscris din clasa lui, a fost singurul care a luat
examenul.
Când visam o persoană pe care n-o mai văzusem de foarte
mult timp, peste puţină vreme, o întâlneam îmbrăcată cu
aceleaşi haine ca în vis.
= În categoria viselor premonitorii şi “bizare”, ar mai fi cele
referitoare la tragediile care au lovit atât ţara noastră, cât şi
Franţa. Acestea sunt:
Cu câteva zile înainte de tragedia de la Colectiv, am visat că
mă luptam cu “cineva” rău, îmbrăcat în negru, în mijlocul
unor flăcări uriaşe. Eram gata să-l înving, când am auzit un
glas care zicea:
- Nu vei reuşi! Aici e iadul, aici e iadul! M-am trezit din
somn plină de transpiraţie şi nemulţumită, că mai aveam
puţin şi doboram răul. Atunci nu am înţeles visul, dar

18. după tragedie, auzeam pe toate posturile de televiziune:
“iadul” de la Colectiv, “iadul” de la Colectiv.
= Cu două zile înainte de atacul terorist, ce a avut loc în
Franţa, am avut următorul vis: eram într-un grup de
oameni, de unde am plecat către o librărie. Îmi spuneam, că
dacă tot sunt la Paris, să cumpăr şi câteva cărţi. Magazinul
era închis, dar înăuntru, se aflau totuşi câţiva bărbaţi, pe
care nu i-am văzut la început, pentru că eram atentă la
titlurile cărţilor. În vitrină erau mai multe cărţi şi printre
ele, am zărit alte volume cu titlul cât coperta de mare, un
titlu scris cu litere foarte mari, foarte îngroşate şi foarte
negre: ISIS. Am exclamat:
- Vai! Au cartea pe care o caut de mult! O s-o cumpăr!
Sper că îmi ajung banii. Apoi m-am întristat, pentru că
erau şase cărţi cu acest titlu. Am zis: nu am cu ce să
cumpăr toate cele şase volume. Când m-am ridicat să
plec – stăteam aplecată -, am zărit mai mulţi barbaţi în
interior. Doi dintre ei mi-au atras atenţia. Unul avea tenul
închis la culoare, celălalt, era mai alb la faţă. Acesta, mă
privea foarte insistent, lucru care m-a deranjat. Am
plecat întristată, către mulţimea din rândul căreia mă
retrăsesem. Nu pot să explic, dar m-am văzut din spate.
Eram foarte înaltă – în realitate sunt mică de statură-,
aveam părul strâns în coc – eu îl am destul de scurt-, şi
eram îmbrăcată toată, în negru.

19. N-am dat importanţă visului, aproape că îl uitasem,
pentru că nu-l înţelegeam. Nu auzisem niciodată de vreun
roman, care să se numească ISIS. Abia când au avut loc
atentatele, şi am văzut pe ecranul televizorului: “gruparea
teroristă ce se intitulează ISIS, a recunoscut că este
răspunzătoare de toate cele şase atacuri”, am tresărit şi mi-
am adus aminte de evenimentele petrecute în vis. Am
înţeles într-un final, că cele şase cărţi, erau de fapt atacurile
teroriste, că titlul era în realitate numele grupului, că femeia
în negru, reprezenta Franţa îndoliată. Un singur lucru nu
am înţeles. Ce legătură aveam eu cu toate acestea? Sunt
româncă, nu am fost niciodată în Franţa. Nu am auzit în
viaţa mea de această grupare teroristă, până la acele
evenimente.
Vise divine
= Primul vis de esenţă divină, l-am avut la vârsta de cinci ani.
Mama mea m-a învăţat atunci pentru prima oară, ”Tatăl
nostru” şi „Înger, îngeraşul meu”. Am spus aceste rugăciuni,
cu mâinile împreunate şi aşezată în genunchi, fiind
impresionată foarte tare, aşa că noaptea, am avut următorul
vis.
Eram singură, într-un loc pustiu şi întunecat. Nicio pasăre
nu se vedea, niciun fir de iarbă, nimic. Era linişte totală.
Deodată, deasupra capului meu, a apărut un porumbel uriaş cu

20. aripile întinse şi mă privea. Mă privea atât de intens, că m-a
speriat foarte tare şi am început să plâng cu sughiţuri.
Deodată, ca din senin, au apărut în faţa mea două persoane,
îmbrăcate în cămăşi albe până la pământ, iar în picioare aveau
sandale, asemănătoare celor purtate de romani.
Primul, era un bărbat tânăr, şaten, cu părul lung şi cu
barba lungă, iar celălalt, era un bătrân cu părul lung şi alb, şi
barba tot la fel. În ochii lor, se citea o dragoste nemaiîntâlnită
în ochii altor muritori, o dragoste ce îţi încălzea sufletul.
Buzele lor nu se mişcau, dar înţelegeam tot ce-mi spuneau.
Cel tânăr, m-a întrebat cu vocea plină de dragoste:
- De ce plângi, fetiţă scumpă? Eu i-am răspuns plângând :
- Mi-e frică de pasărea aceasta! Cel mai bătrân, mi-a spus
atunci:
- Nu te teme! Această pasăre nu-ţi face rău, dimpotrivă îţi
aduce!.........În acel moment, mama mea m-a trezit din somn,
pentru că plângeam şi tremuram. N-am mai aflat răspunsul,
iar mamei i-am spus că am visat urât, n-am putut să-i
povestesc visul, pentru că nu l-am înţeles atunci.
După câţiva ani, m-am dus la bunica din partea tatălui în
vacanţă. Bunica era o femeie tare credincioasă, ţinea toate
posturile şi nu lipsea duminica de la nicio slujbă. Răsfoind
una din cărţile ei de rugăciune, am dat peste o fotografie, care
îi înfăţişa pe cei doi bărbaţi din visul meu, împreună cu
porumbelul -aici de dimensiuni mici - . Arătau exact ca în vis,
îmbrăcaţi şi încălţaţi la fel. M-a cuprins o emoţie puternică, şi

21. un fior mi-a străbătut întreg corpul. Am strigat-o pe bunica,
care s-a speriat de ţipetele mele şi a venit în goană:
- Ce-ai păţit, draga bunicii?
- Mamaie, i-am visat! I-am visat când eram mică, pe aceşti
bărbaţi! Dar nu ştiu ce pasăre este aceasta!
- E porumbel, mamaie! Reprezintă „Duhul Sfânt”. Cel mai în
vârstă este „Dumnezeu”, iar cel tânăr este Domnul nostru
„IISUS HRISTOS”. Tu eşti un copil nevinovat, care s-a rugat
cu credinţă şi ai avut un vis sfânt. De aceea ţi-a apărut
SFÂNTA TREIME. Pentru că tu ai visat „TREIMEA”.
Vreau să precizez că, la vârsta când am avut visul, nu
ştiam ce este acela porumbel, deoarece nu văzusem nici unul
până atunci. De asemenea, nu ştiam care e treaba cu Sfânta
Treime, deoarece nu-mi spusese nimeni şi nici nu aveam în
casă o astfel de icoană, singurele icoane, erau cu Fecioara
Maria şi cu Iisus.
Din clipa aceea n-am mai lipsit de la nicio slujbă, iar dacă
bunica nu mă mai trezea dimineaţa să merg la biserică, atunci
mă îmbrăcam şi fugeam după dânsa.
Cred cu tărie, că acela a fost momentul care a declanşat
apariţia ulterioară a „glasului”, în toate visele şi trăirile mele.
Acest lucru, s-a întâmplat la puţin timp.
= Părinţii mei, ca şi cei din preajma mea, vorbeau mereu de
Apocalipsă, de distrugerea pământului, lucru ce mă speria

22. foarte tare. Aşa că într-o seară, după ce mi-am spus
rugăciunile, am mai adăugat încă una, care suna aşa :
- Dumnezeul meu, te rog din tot sufletul, să nu distrugi
pământul! Facem un legământ. Eu promit că voi fi cuminte,
îmi voi asculta părinţii, mă voi ruga mereu, nu voi face lucruri
rele! Tu, promite-mi că nu vei „scufunda” pământul, că nu mă
vei speria! Nu mai ţin minte tot visul, decât un glas care-mi
spunea:
- Linişteşte-te, nu va fi nicio apocalipsă! Nu te mai speria!
Acel glas, mi-a adus atât de multă linişte şi pace, că nu-mi
mai era teamă atunci când cineva, pomenea de „sfârşitul
lumii”. Odată, le-am spus părinţilor:
- Oh ! Mai tăceţi din gură, că nu va fi nicio apocalipsă! Mama
îmi zicea:
- Ştii tu, fă! Eşti tu deşteaptă!
- Ştiu, pentru că i-am promis ceva lui Dumnezeu, şi n-o să mă
dezamăgească! De atunci, nu au mai pomenit niciodată în faţa
mea de acest lucru. Această linişte oferită de „glas”, am avut-
o toată viaţa mea. Când mai auzeam de „sfârşitul lumii”,
ziceam în gând :
- Doamne, ştiu că te vei ţine de cuvânt! Încă sunt liniştită şi nu
mă tem!
= Doar o singură dată, mi-a mai apărut în vis „Tatăl şi Fiul”,
de această dată fără „Duhul Sfânt”. Eram bolnavă, medicii nu-

23. mi găseau leacul şi-mi prescriau sedative. Mama se săturase
de doctori, şi a început să colinde bisericile şi descântătoarele.
Un medic i-a zis, să meargă şi „prin babe”. După ce a luat
toate descântătoarele la rând, a renunţat şi a mers atunci la
preoţi. Mă aşeza în faţa preotului, să treacă cu „darurile” peste
mine, sau ducea haine să le slujească.
Într-o seară, înainte de culcare, am început să zic ”Crezul”
şi “Tatăl Nostru” de multe ori, şi deodată m-a cuprins o linişte
şi o pace, pe care nu le mai avusesem de mult. M-a cuprins un
somn dulce, şi iată ce am visat: mă aflam într-un loc pustiu,
asemănător iadului, pentru că era înfricoşător. Nu era
vegetaţie, nu erau păsări, oameni, nimic. Locul arăta de parcă
fusese ras de pe faţa pământului, de o bombă atomică. Era
negru, norii erau şi ei tot negri, şi un mare întuneric acoperea
totul. Aproape de mine, la circa un metru, se afla un şanţ
foarte îngust, lesne de trecut cu pasul, la prima vedere.
Dincolo de şanţ, se deschidea vederii o lume mirifică,
deosebită de locul unde mă aflam, parcă era raiul, aşa era de
frumos. Pomii erau înfloriţi, păsările ciripeau, fluturii zburau
din floare în floare şi erau multicolori ca şi florile din acel loc.
Era o vegetaţie luxuriantă şi pe cerul de un albastru ireal,
soarele arunca cu dărnicie razele sale strălucitoare. Văzând
acel loc, m-a cuprins o fericire fără margini şi am dorit
neapărat să ajung acolo. Am întins piciorul ca să sar şanţul,
dar brusc, acesta se adâncea ca o prăpastie fără fund şi se lăţea
kilometri întregi. Am încercat de trei ori sa-l trec, dar fără
succes.

24. Atunci m-am aşezat pe pământ, mi-am luat genunchii în
braţe, şi am început să plâng nestăpânit. Deodată, am simţit
deasupra capului nişte mâini, în stânga şi în dreapta, şi o
căldură binefăcătoare mi-a pătruns în tot corpul. Ridicând
privirea, i-am văzut din nou pe „Tatăl şi pe Fiul” din visul
meu de copil, care mi-au pus aceeaşi întrebare:
- De ce plângi, fetiţă scumpă?
- Nu pot sări şanţul! Vreau să ajung acolo, unde este frumos,
şi nu pot! Cu multă dragoste în voce şi în priviri, mi-au spus:
- Te ducem noi acolo, nu mai plânge! Au apărut în dreptul
umerilor lor, nişte aripi mari; m-a luat unul de o mână, unul
de cealaltă mână, şi m-au trecut fără probleme dincolo. Nici ei
nu au putut trece cu piciorul, doar în zbor, chiar şi atunci
prăpastia se lărgea. Locul ce mi se părea atât de aproape, a
fost parcurs km întregi.
Ajungând în acel minunat tărâm, am uitat să le
mulţumesc. Când am vrut s-o fac, ei erau deja în locul de
unde mă luaseră, dispărând ca un fum, şi făcându-mi cu mâna,
în semn de „Bun rămas”. De atunci, nu i-am mai visat pe toti
trei împreună, dar nici probleme de sănătate, nu am mai avut.
Aveam vârsta de 17 ani.
Încă o dată s-a adeverit vorba: “Roagă-te lui Dumnezeu şi
El te va auzi!” Până nu m-am rugat personal, nu s-au rezolvat
problemele de sănătate. Când te rogi cu credinţă mare, se
îndeplineşte mai repede, decât atunci când se roagă alţii
pentru tine.

25. = În categoria viselor divine, l-am inclus şi pe cel din
categoria premonitoriu, când mi-a apărut Maica Domnului, cu
puţin timp înainte de atacul cerebral al mamei.
= În anul 2000, am visat un bărbat robust, rumen în obraji, cu
păr alb, lung până la umeri şi îmbrăcat în piei de animale. Se
afla în rând cu alţi bărbaţi, îmbrăcaţi în costume.
Îmbrăcămintea lui m-a şocat, aşa că l-am întrebat:
- Cum te cheamă? Mi-a răspuns:
- Mă numesc Noe şi am 600 de ani. Am căutat în biblie şi am
aflat că Noe, avea 600 de ani cand a venit potopul. La puţin
timp, au început inundaţiile care au făcut multe pagube în
toată ţara.
= În categoria viselor divine, ar mai fi următorul. În anul
2005, mamei mele i-a fost tare rău, a intrat într-o comă de
câteva zile. Eram disperată şi neliniştită, aveam sufletul
“greu”. M-am dus în dormitor şi am început să plâng în
hohote. Înainte de a adormi, l-am rugat pe Dumnezeu:
- Doamne, te rog să nu mă părăseşti! Ajută-mă, să fac faţă
morţii mamei! A doua zi, urma să vină preotul ca s-o
împărtăşească.

26. În acea noapte, am avut următorul vis: eram undeva în cer,
într-o clădire înaltă, goală, de un alb strălucitor. Am auzit
vocea tatălui meu mort :
- Fata tatii, ţi-am auzit plânsul şi ţi-am simţit durerea! Apoi o
altă voce foarte blândă, mi-a zis :
- Da, noi toţi aici în cer, ţi-am auzit plânsul şi ţi-am simţit
suferinţa!
- Linişteşte-te ! Nu o voi lua pe mama ta acum! Mi-am dat
seama, că nu eşti pregătită încă să faci faţă plecării mamei
tale. A doua zi m-am sculat mai liniştită, iar mama şi-a revenit
în mod miraculos.
Am înţeles atunci, următoarele lucruri :
1) Dumnezeul nostru, ştie şi simte tot ceea ce simţim şi
gândim.
2) Cei plecaţi dintre noi, ştiu şi ei tot ce facem şi tot ce
gândim.
3) Tatăl meu, este acum fericit alături de Dumnezeu.
= Într-un alt vis, eram împreună cu mama, într-o biserică din
Bucureşti, care se numea SFÂNTUL FILIP. Am lăsat-o acolo,
şi am plecat la o biserică din apropiere care se numea
SFÂNTA VINERI, să văd dacă este cineva cunoscut. Le-am
văzut pe surorile mamei, şi le-am rugat să meargă cu mine la
cealaltă biserică, că este şi mama acolo. În momentul intrării
pe uşă, am auzit:

27. - Dacă îl vezi pe SFÂNTUL FILIP, sănătatea se va abate
asupra casei tale! Imediat a apărut un cap cu barbă neagră,
ochii negri şi părul la fel, care era chiar SFÂNTUL FILIP.
Am exclamat fericită:
- L-am văzut pe SFÂNTUL FILIP! Totul va fi bine! Ca o
„coincidenţă”, ziua Sfântului Apostol Filip, era chiar vinerea,
la o săptămână după vis, iar mama a dat semne de sănătate,
imediat după.
= Am mai avut doar un singur vis divin, şi anume: pluteam
deasupra unui oraş cu case tare frumoase şi o natură cu
vegetaţie luxuriantă. Lângă mine se afla o persoană, căreia îi
vedeam doar trupul, şi îl arătam pe Iisus, care se afla tot în
aer, la câţiva metri distanţă de noi.
Pe cerul de un albastru neobişnuit, soarele avea o
stralucire albă, ireală. IISUS, se afla însă în umbră, nu i se
vedea decât jumătate din faţă, pletele, umerii şi corpul.
Transmitea însă o fericire, o linişte şi o iubire de nedescris în
cuvinte. Îi spuneam acelei persoane de lângă mine:
- Iată ce frumos mângâie razele, umerii şi pletele Lui! Sunt de
un alb strălucitor, ireal, o lumină pură, neobişnuită! În timp ce
spuneam acestea, acele raze de lumină pură, se îndreptau către
mine dinspre El, şi am simţit o fericire absolută, un extaz
nemaiîntâlnit până atunci. Vocea Lui răsună în mintea mea:
- Îţi dăruiesc această iubire imensă, ca să o oferi şi tu la rândul
tău, celorlalţi oameni! Şi deodată, această lumină m-a

28. acoperit, şi am început să împrăştii şi eu, aceste raze de
lumină şi de dragoste, peste oraş şi peste oameni.
Eram extrem de fericită, că pot dărui la rândul meu aceste
sentimente semenilor mei. Nu-mi venea să mă trezesc din vis,
dar atunci când am făcut-o, am închis ochii sperând că mă voi
întoarce, să simt iar acea iubire imensă, care a durat mult
timp, după deşteptarea din somn.
Vise bizare
= Un vis „ciudat” am avut pe la vârsta de 23 de ani. Atunci nu
citisem biblia sau alte cărţi, despre potopul ce a avut loc cu
mii de ani în urmă. Iată visul: tot pământul era acoperit de
ape, iar eu scăpasem de la înec, cu ajutorul unui delfin uriaş,
care m-a dus pe spinarea lui, până am găsit un loc neacoperit
de ape, ca de vreo 300-400 mp. După ce am coborât, delfinul
a plecat mai departe, iar eu am zărit o căsuţă de lemn
acoperită cu stuf, iar la intrare atârnau piei de animale. Mai
sus, un bărbat îmbrăcat tot în piei de animale, ara terenul cu
un plug primitiv. A rămas tare uimit când m-a zărit, şi a
întrebat :
- Doar noi am supravieţuit? I-am răspuns :

29. - Pe alte meleaguri mai sunt foarte mulţi, dar aici doar noi am
scăpat. Mi-a întins o piele de animal să mă îmbrac, căci eram
dezbrăcată şi am început să arăm în continuare.
După acest vis, am citit biblia din scoarţă în scoarţă. M-a
mirat faptul că în biblie, nu pomeneşte de alte neamuri, decât
de Noe cu familia lui. Abia mai târziu am citit în alte scrieri,
că pe pământ au fost salvaţi şi alţi oameni.
= Alt vis ciudat, am avut pe la vârsta de 38 ani. Mă aflam în
mijlocul unei cetăţi, a unui oraş, în centrul pieţei publice, şi
eram înconjurată de foarte mulţi oameni, bărbaţi, femei, copii,
toţi aşezaţi în cerc, în poziţia lotus - atunci nu ştiam de yoga -.
Era o atmosferă sumbră, întuneric, nori cenuşii spre
negru, ca şi când „ceva” ar fi acoperit soarele. Spaima
coborâse în sufletele tuturor, şi aşteptam în orice moment o
primejdie din spaţiu, ca să ne distrugă. Le-am zis atunci să
deschidă bibliile, şi să citească din ele cu voce tare, să nu
adoarmă nimeni, pentru că cine doarme, nu se va mai trezi
niciodată. Singura noastră salvare din acest pericol, era să
stăm treji şi să citim din biblie. M-am trezit cu sentimentul, că
am o misiune de îndeplinit. Am înţeles atunci, că fără credinţă
în Divinitate, nu avem niciun rost pe pământ.
= La vârsta de 41 ani, am avut un vis care a durat trei luni.
Visam un fragment într-o noapte, peste două săptămâni alt

30. fragment, peste alte trei săptămâni, continuarea celui dinainte,
şi tot aşa, până la terminarea lui.
Mă urcam într-o navă, împreună cu un grup de cercetători
spaţiali, eu fiind lidera lor. Fiul meu în vârstă de 14 ani, a
rămas la sol, facându-mi cu mâna. Mă gândeam, că la
întoarcere, el va avea 74 ani, iar eu voi arăta ca şi cum aş fi
nepoata lui.
Nava era de formă cilindrică, de culoare alb-argintiu, cu o
cupolă transparentă. În interior, se găseau pupitre cu scaune
fixate în podea, iar prin ferestre, se zărea întreg cosmosul.
Dacă doream să oprim nava în aer, plecam de pe scaune, dacă
doream să încetinim viteza, rămâneau la pupitre mai puţine
persoane, iar dacă măream viteza, trebuia să stăm toţi pe
scaune.
Nu am înţeles atunci, pe ce bază funcţiona. Mai tarziu,
am citit că era folosită puterea mentală. Tot peste ani, am aflat
că în spaţiu, timpul se scurge altfel decât pe pământ, şi am
înţeles de ce în vis, fiul meu arăta mai bătrân decât mine.
Privind prin acele geamuri, am zărit un meteorit uriaş,
care a lovit cu putere o planetă, aflată în faţa noastră, şi care a
explodat la impactul cu acesta. Am hotărât de comun acord,
să ne îndreptăm spre acea planetă, să salvăm ce se putea
salva. Era un întuneric total, le strigam oamenilor mei să nu
adoarmă, pentru că nu se vor mai trezi. Nu am putut salva pe
nimeni, şi era cât pe ce să moară şi subalternii mei, abia i-am
târât la navă.

31. Am ajuns apoi pe o altă planetă, vizată să o cercetăm. Am
lăsat la navă pe câţiva dintre ei, pe restul i-am luat cu mine.
Ne-am răspândit, pentru a cerceta fiecare un alt perimetru.
Trebuia să mergem la navă, după terminarea misiunii. Am
ajuns singură, deoarece ceilalţi colegi nu sosiseră. Am înţeles
că au păţit ceva, şi am plecat în căutarea lor. Am lăsat ordin
ca, dacă nu mă întorc într-o oră, să plece fără mine.
În calea mea a ieşit un extraterestru, îmbrăcat cu un
combinezon ca scafandrii, de un gri-verzui strălucitor, încins
cu o cataramă, cu multe butoane. Peste combinezon, purta o
manta de culoare portocalie, prinsă la gât cu un nasture ciudat.
Capul era foarte mare, fără păr, cu ochi mari, negri, cu două
găuri în locul nasului şi o tăietură în loc de gură. În locul
degetelor, avea gheare lungi, în număr de sase. L-am întrebat:
- Ştii ceva de colegii mei?
M-a dus în apropierea unei cabine, asemănătoare celei
telefonice, dar mai mare. Aceasta, era îngropată în pământ
până la jumătate, cealaltă jumătate rămânând afară. Nu avea
uşi, doar un geam care nu se putea deschide. Lumina din
interior, venea de „niciunde”. Oamenii mei se aflau în cabină,
iar eu nu reuşeam să înţeleg, cum au fost introduşi acolo, când
deodată, acel ET, a apăsat nasturele sau butonul de la mantie,
şi aceştia s-au materializat în faţa noastră. A fost o teleportare,
ce implica dematerializarea şi apoi materializarea corpurilor,
lucru despre care la acel moment, nu citisem nimic. Mi-a
spus:

32. - Plecaţi cât mai repede, până nu sosesc şi ceilalţi, pentru că
vă vor omorî! Visul s-a terminat, când ne-am urcat într-o navă
cilindrică, lungă, de culoare albă, cu o cupolă transparentă
deasupra.
A fost cel mai „ciudat” vis, deoarece nu credeam că există
ET, cu atât mai puţin, nu văzusem nici măcar în reviste, cum
ar arăta. Dar şi mai ciudat a fost atunci, când peste două luni,
am deschis televizorul pe programul doi, unde era o emisiune
despre civilizaţii extraterestre. În platou se afla un bărbat, ce
ţinea în mână un desen cu acel ET visat de mine. Era identic,
până şi mantia era aceeaşi, catarama, butoanele, tot. Singura
diferenţă a fost aceea, că erau trasate cu creionul, nu erau
colorate.
Cum putea mintea să-mi arate în vis toate acestea, când eu nu
ştiam nimic despre ele? Nu văzusem în ziare sau reviste, cum
ar arata un ET. Nici prin cap nu-mi trecea cum sunt îmbrăcaţi,
că ar avea mantii, nu ştiam atunci că OZN-urile pot fi
cilindrice. Nava visată, se sprijinea pe patru roţi.
= Am avut multe vise „lucide”, dar două dintre ele au fost atât
de reale, că nici la trezire nu ştiam unde mă aflu. Într-unul
dintre ele, eram o dansatoare haitiană acoperită în partea de
sus, cu o bluziţă din fulgi de pasăre de culoare verde, şi o
fustă foarte scurtă, tot din acelaşi material. Lângă mine, au
apărut nişte domni, îmbrăcaţi în costume de la începutul sec al
19-lea, ce păreau a fi englezi sau americani, ce voiau să ne
cumpere pentru a fi metresele lor. Eu eram împreună cu alte

33. fete. La acea dată, nu ştiam cum arată un haitian, iar veştminte
asemănătoare cu ale lor, am văzut ulterior într-un film.
= Cel de-al doilea vis, mă trimitea undeva în linia frontului,
unde filmam împreună cu un cameraman, scenele de luptă şi
trebuia să ne ferim de gloanţele ce ţiuiau pe la urechile
noastre. Şi acesta a fost la fel de real.
= Dar cel mai de neînţeles vis, a fost următorul. Eram o
femeie ca la vreo 65 de ani, cu părul alb, de profesie scriitor,
şi locuiam într-o ţară, unde conducătorul lor era militar, după
hainele ce le purta. Acesta îmi era rudă, şi mă ruga să aflu,
cine i-a răpit soţia.
Se pare că mă ocupam cu ştiinţele oculte, pentru că mă
decorporalizasem, pentru a descoperi adevărul - mult mai
târziu am citit despre acest fenomen - . Trupul meu se afla pe
pat într-o cameră, iar spiritul, colinda locurile unde putea să
fie soţia militarului.
Am ajuns într-o încăpere, la mii de kilometri depărtare. Mă
aflam sus în colţul camerei, iar pe o masă jos, legată de mâini
şi de picioare era femeia, înconjurată de şase bărbaţi în
costume negre, cu ochelari negri, şi care arătau ca nişte fraţi
gemeni, asiatici. Visul s-a terminat, în momentul în care
plecam din cameră, oripilată de ceea ce văzusem.

34. Am înţeles că fusese răpită, pentru a-l determina pe soţul
ei să anuleze unele proiecte.
= Într-o seară, înainte de culcare, îmi exprimasem mental
temerile în privinţa extratereştrilor. Citisem într-o revistă, că
sunt răi, fac experimente pe oameni şi animale, îi răpesc. Nu
ştiam ce să mai cred, când noaptea, m-am visat într-o cameră,
în care se aflau câţiva ET. Nu li se vedeau decât ochii, pentru
că restul se afla în ceaţă, iar eu le spuneam:
- Îmi este frică de voi! Unul din ei, mi-a răspuns :
- Nu te teme! Suntem buni, nu vă facem niciun rău!
= Chiar dacă tatăl meu a plecat dintre noi de 40 de ani, eu nu
am simţit acest lucru, deoarece îmi apărea în vis, de câte ori
mă gândeam la el. Într-o noapte, am auzit în vis vocea tatălui
meu :
- Fetiţa tatii, ai o grea responsabilitate - se referea la
paralizia mamei - şi multe alte responsabilităţi grele o să
mai ai, şi mă mângâia pe păr, dar nu îl vedeam. Într-adevăr,
am mai avut probleme, şi am suferit şi un uşor atac cerebral
pe partea dreaptă.
= Un alt vis de neînţeles; un grup de persoane, mă obliga să
trec peste nişte obstacole, de forma unor mese înalte, fără să
ating pământul. Mi-am făcut vânt şi am sărit prima masă, dar

35. când să ating pământul, lângă masă a apărut brusc un scaun,
pe care-l vedeam doar eu, şi pe care am pus piciorul ca să sar
obstacolul. Ceilalţi se mirau, căci nu vedeau pe ce se sprijină
piciorul meu. Am depăşit astfel toate obstacolele.
La sfârşitul ultimului obstacol, m-a întâmpinat o femeie
sărmană, ce primise de la o persoană, un petec de pământ
presărat cu pietre. S-a bucurat chiar şi pentru acel loc, şi a
început să-l sape. Am sărit în ajutorul ei şi dintr-o dată, acesta
s-a transformat într-un teren arabil, împrejmuit cu un gard
înalt, cu o poartă lată de 1,5 m, iar o voce mi-a spus :
- Eforturile tale, te-au adus în acest loc. Aceasta, e răsplata
muncii pe care ai depus-o. Aici e „Paradisul,” şi numai cei
puri pot intra. Apoi, la gardul acelui loc, a apărut o femeie, ce
voia să intre şi nu putea, pentru că pornea o alarmă
asurzitoare, şi poarta rămânea tot închisă. Am vrut să-i
deschid, dar glasul mi-a spus :
- Numai cei puri, pot intra! În faţa lor, poarta se va deschide
singură. Tu, nu ai voie să ieşi de aici! Încercările acestei
femei, au fost zadarnice. Nu a putut nicicum să intre. Lângă
femeie, a apărut un copil de patru ani, care s-a apropiat de
poartă. Aceasta, s-a deschis în faţa lui, şi copilul a putut intra
fără probleme. Femeia a plecat furioasă. În timp ce luam
copilul în braţe, am auzit iar acel glas :
- Numai cei puri, ca acest copil pot intra, căci poarta se va
deschide singură!

36. = De cîte ori am avut vise ce se repetau, acestea chiar se
îndeplineau după o perioada scurtă.
= Auzeam în jurul meu persoane, care spuneau că diavolul are
copite şi coarne şi e foarte urât. Aceste vorbe, mă înfricoşau
când eram mică, şi aveam coşmaruri. Până la vârsta de 18 ani,
n-am scăpat de ele. Mă rugam lui Dumnezeu, să mă scape de
aceste coşmaruri.
Într-o noapte, am avut următorul vis: eram în dormitorul
mamei, când deodată, a apărut în faţa mea un bărbat înalt,
parcă nu se mai termina de înalt ce era, îmbrăcat cu haine
negre şi acoperit cu o manta de aceeaşi culoare. Pe cap, purta
o pălărie cu boruri mari de culoare neagră, ce îi acoperea
chipul. Emana o răutate ce îţi inspira groază, chiar dacă nu îi
vedeai faţa. Am fugit de „el”, prin toate camerele. Mă
urmărea şi nu ştiam cum să scap, când deodată aud :
- Înfruntă-l, nu mai fugi! Am ieşit din casă şi l-am ademenit la
coteţul găinilor. Am reuşit să-l închid, dar tot venea după
mine, aşa că un glas bărbătesc mi-a spus:
- Aprinde tămâie, aprinde repede tămâie! Când în cameră s-a
împrăştiat fumul, atunci a dispărut şi diavolul.
La acea vârstă, nu prea eram „dusă la biserică”, aşa că
habar nu aveam că tămâia îndepărtează spiritele rele. Când m-
am trezit, i-am povestit mamei visul. Dânsa mi-a spus, că acel
bărbat a fost Satana, şi tot atunci mi-a explicat semnificaţia

37. aprinderii tamâiei. Acest diavol mi-a mai apărut în alte vise,
tot cu chipul acelui bărbat malefic.
Ce m-a uimit atunci cel mai mult, a fost faptul că nu avea
deloc copite şi coarne, aşa cum auzisem. Nici mama mea nu a
ştiut să-mi spună „de ce ?”
= Pentru a doua oară, mi-a apărut în vis. Eram împreună cu
multe persoane, într-o biserică şi aşteptam preotul, când la un
moment dat, a apărut un bărbat cu părul alb, îmbrăcat în
straiele preoţilor, dar care - deşi era frumos la chip - emana o
răutate, ce i-a făcut pe toţi cei prezenţi, să tremure de frică, iar
pe mine să fiu îngrozită. Ca să scap de acea frică, am început
să mă închin, şi brusc, acesta s-a volatilizat. Am ştiut atunci
că, deşi îi văzusem faţa, acest „preot” era tot diavolul.
= Al treilea vis: venisem de la serviciu şi stând în pat, am
adormit. Acest diavol din primul meu vis – înalt, îmbrăcat în
negru, cu pălărie şi manta - , voia să-mi facă rău, iar eu, fără
să-mi mai fie frică, am ridicat mâinile în dreptul umerilor, cu
interiorul palmelor spre el şi am zis :
- Nu te voi lăsa să faci rău, nici mie, nici familiei mele. Apoi,
acesta a început să mă sugrume şi nu mai puteam respira.
Acelaşi glas, prezent în toate visele pe care le-am avut, mi-a
zis:
- Spune repede, următoarea rugăciune:

38. -„ Prin puterea SFINTEI TREIMI, cu care am fost investită, a
Domnului nostru IISUS HRISTOS, a SFINTEI FECIOARE
MARIA, a TUTUROR SFINŢILOR şi a SFINŢILOR
ARHANGHELI MIHAIL ŞI GAVRIIL, îţi ordon !
Îndepărtează-te! Fugi !” În afară de această rugăciune, am mai
adăugat:
- Nu vei mai face niciun rău mie şi familiei mele, pentru că
ştiu să mă apar de tine! Nu-mi mai este frică! Am multă iubire
şi iertare de oferit, iar tu nu vei mai avea nicio putere asupra
mea! Şi deodată, din mâinile mele a ieşit un fel de abur, care
îl îndepărta, până s-a volatilizat. Adormisem învelită până la
gât, dar în vis, aveam mâinile peste plapumă.
Până aici nimic ciudat, dar când m-am trezit, „ceva
„ nevăzut, mă strângea de gât - exact ca în vis - iar mâinile,
îmi erau ridicate cu interiorul palmelor îndreptate spre geam,
şi bolboroseam ceva. Când m-am dezmeticit de tot, am
realizat că bolboroseala mea, era de fapt rugăciunea din vis.
După ce am terminat-o, am putut respira mult mai bine. Din
clipa aceea, m-am simţit eliberată cu adevărat de fricile mele.
Vreau să precizez, că aceste vise nu au fost de bun augur.
După fiecare dintre ele, am întâmpinat probleme şi greutăţi,
unele mai mari şi de lungă durată. Dar exact ca în vis,
reuşeam să le depăşesc. Mi-au adus însă şi „ceva” bun. Am
scăpat de frici, şi am învăţat o rugăciune, pe care am spus-o
de fiecare dată când aveam vreun necaz.

39. = Şi visele în care îmi apăreau şerpi, aduceau necazuri – mai
mici sau mai mari -. Mă visam cu şerpi care muşcau din mine,
sau doar mă încolăceau. Alteori, îi trăgeam de pe mine, dar le
rămâneau capetele înfipte în pielea mea, sau umpleau camera
din vis, şi se îndreptau spre mine sâsâind. În realitate, eram
îngrozită de aceste reptile, ca mulţi alţi semeni de-ai mei, dar
în vis, nu mă temeam deloc de ei. O prietenă îmi zicea, că ar
fi murit după un astfel de coşmar.
= Singurul vis, când aceste reptile nu mi-au adus necazuri,
a fost următorul. Mă aflam într-o cameră albă, în mijlocul
căreia se afla un pat mare alb, cu lenjerie, plapumă şi pernă de
aceeaşi culoare. Patul avea de jur-împrejur şi deasupra, o
plasă din voal sau ceva asemănător, de culoare alb orbitor. M-
am îndreptat spre el să mă culc, şi dând plapuma la o parte,
trei şerpi de culoare alb-strălucitor, au ridicat capetele spre
mine. M-am dat câţiva paşi înapoi foarte speriată, când unul
dintre ei mi-a spus ( telepatic ):
- Nu te speria! Nu-ţi vom face niciun rău! Am venit să te
protejăm! M-am liniştit, şi cuprinsă de o pace interioară, m-
am aşezat pe pat înconjurată de ei. De la acest ultim vis, am
început să le iubesc, chiar dacă mai am puţină teamă.
Într-un alt vis, - tot benefic - nişte şerpi albicioşi, îşi lăsau
veninul pe piciorul meu drept, care era paralizat, dar eu îi
aruncam fără să-i omor. Am spus că era benefic, pentru că la
scurt timp, am putut să merg şi să scap de dureri.

40. = Am reuşit să schimb două vise, care se tot repetau, şi care
mă lăsau deprimată, de fiecare dată când le aveam. Le-am
făcut finalul exact aşa cum îmi doream, şi mi-au schimbat şi
starea de spirit.
= Un alt vis de neînţeles pentru mine, a fost următorul. Erau
mulţi soldaţi, îmbrăcaţi în uniforme negre, cu armele gata de
tragere şi căutau o fiinţă „ciudată”, numită de ei „Omul
Negru”, care răspândea teroare printre oameni. Eu am plecat
să-l caut şi l-am găsit în spatele unui obiect ce semăna cu o
sobă uriaşă de la sate, pe sub care i se zăreau nişte picioare
foarte subţiri, negre, cu mâinile lungi ( peste genunchi ), tot
negre. Avea ochii foarte mari, un cap mare fără păr. Am
strigat că l-am găsit, şi toată lumea, îngrozită, s-a aşezat în
spatele meu, pentru a-i proteja. Le simţeam teama, şi pentru a-
i apăra, am procedat ca în visul când vocea mi-a sugerat acea
rugăciune.
Am ridicat mâinile până în dreptul umerilor, cu interiorul
palmelor spre acea fiinţă şi am spus :
- Prin puterea SFINTEI TREIMI cu care am fost investită, a
DOMNULUI nostru IISUS HRISTOS, a SFINTEI
FECIOARE MARIA, a TUTUROR SFINŢILOR şi a
SFINŢILOR ARHANGHELI MIHAIL şi GAVRIL, îţi ordon:
- Îndepărtează-te, fugi! Acesta se apropia de mine, dar
rugăciunea îl îndepărta, până când a dispărut de tot. A fost a

41. doua oară când am îndepărtat un rău, în vis, cu ajutorul
acestei rugăciuni.
A doua zi după vis, mamei mele i-a fost aşa de rău, că i-
am ţinut lumânarea. Înaintea acestui moment, am simţit în
cameră , ceva malefic, ceva care mă înţepa ca un ac, şi îmi
producea o stare de rău. Apoi a atacat-o pe mama, care a intrat
într-o stare de leşin.
Am simţit câteva zile acel „rău”, cum pluteşte prin
cameră. Chiar şi motanul l-a simţit, şi a fugit speriat sub pat.
Abia după ce acesta a dispărut, şi-a revenit şi mama.
= Într-o după amiază, epuizată după o zi grea de muncă, am
adormit. Nu mai ţin minte ce am visat, doar senzaţia unei
euforii de nedescris în cuvinte. Am vrut să mă trezesc, dar nu
reuşeam să deschid ochii, şi am intrat în panică, crezând că nu
mă voi mai trezi niciodată. La un moment dat, am simţit o
palmă puternică pe obraz, care m-a trezit brusc din somn. M-
am uitat în jurul meu, crezând că a fost mama, dar nu era
nimeni, iar obrazul a păstrat mult timp senzaţia reală a palmei.
„Cineva”nevăzut, văzând că nu reuşesc să deschid ochii, m-a
ajutat.
= Plecarea mamei mele la Domnul, mi-a fost anunţată cu un
an înainte, şi aşa cum în vis mi s-a spus, că nu sunt pregătită
încă , au urmat o serie de alte vise, care m-au ajutat să înţeleg
şi să accept acest lucru. În fiecare dintre ele, mă plimbam

42. împreună cu mama, prin nişte locuri paradisiace şi îi
spuneam:
- Aici vei locui, după ce vei părăsi această lume!
= Într-o noapte, am visat că pe fereastra de la dormitorul meu,
a intrat o sferă portocalie. La început era cât o minge de
fotbal, iar apoi a început să se mişte, şi apăreau culorile
galben, roşiatic, şi iar portocaliu, până când şi-a triplat
mărimea. Această sferă, m-a transportat într-o altă
dimensiune, cu o cameră asemănătoare, dar cu mobila
aranjată altfel, pe care se aflau multe cămăşi albe. Când m-am
trezit, m-am mirat că nu văd acele cămăşi, în dormitorul meu.
= Mă plimbam într-unul din visele mele, prin România.
Pluteam grăbită, la câţiva cm deasupra pământului şi în
drumul meu, zăream clădiri foarte înalte, transparente, o
vegetaţie luxuriantă, un aer proaspăt şi curat, cu vântul
vâjâind pe la urechi. Parcă eram în paradis, aşa de fericită mă
simţeam, şi exclamam în extaz :
- Doamne, România e viaţă ! Mulţumesc, Doamne - şi
plângeam în hohote - că România e viaţă !
= Un vis, tot la fel de „ciudat” ca altele, a fost acesta. Mă
aflam pe o planetă necunoscută, un tărâm întunecat, şi jos, la
picioarele mele, într-un abis, se zăreau o mulţime de ochi

43. foarte strălucitori. O persoană, ce nu arăta ca noi oamenii, dar
care era şeful acelei planete îmi spunea :
- Acolo în abis, sunt fiii întunericului. Tu, trebuie să-i
struneşti! Era îmbrăcat cu straie asemănătoare preoţilor, de
un verde deschis, strălucitor, iar eu nu eram de pe pământ,
pentru că semănam cu el, nu cu oamenii. Aceşti fii ai
întunericului, se temeau de mine, şi întindeau mâinile să-i
salvez de acolo.
= O persoană invizibilă, îmi arăta (în vis ) pe un ecran mare,
că aveam 88 de ani şi cineva, mă îngrijea ca pe un copil,
dându-mi să mănânc. I-am spus acelei persoane nevăzute :
- Mai bine mor de tânără, decât să ajung la mila altora!
= Un alt vis de neînţeles: eram mai grasă ca în realitate,
îmbrăcată cu haine asemănătoare culorii pământului, şi
simţeam atâta suferinţă, atâta durere, dezamăgire, că nu mai
suportam şi ziceam :
- Doamne, nu mai suport să-mi mai moară alt copil, nu mai
suport atâta tortură asupra Pământului! Îmbrăţişam Pământul
şi plângeam amarnic, când aud o voce :
- Cine este această femeie care suferă atât? O altă voce din
spatele meu, i-a răspuns :

44. - Este Mama Pământului! Am înţeles ulterior, că Pământul îşi
plângea fiecare locuitor care murea, şi pe care îl numea
„copilul meu”.
= Am visat-o pe mama, că-mi dăruia atât de multă dragoste,
că şi la trezirea din somn, mai simţeam acest sentiment.
= De câte ori îi visam pe părinţii mei, ei nu erau împreună, ci
apăreau separat în visele mele. Acest lucru m-a făcut să mă
întreb, dacă nu cumva nu sunt în acelaşi loc. Aşa că într-o
noapte, am visat-o pe mama, că stătea în sufrageria mea tare
supărată, şi îmi spunea :
- Tatăl tău, nu este aici cu mine! De ce? Unde este? I-am dat
următorul răspuns, care m-a uimit şi pe mine, atunci când m-
am trezit:
- Tata este într-o altă sferă, mai înaltă. Dumneata, eşti în alt
loc. Sora mea când va pleca, este posibil să fie în acelaşi loc
cu dumneata, iar eu, în acelaşi loc cu tata. A fost cel mai real
vis, pentru că am simţit îmbrăţişarea mamei, mult timp după
ce m-am trezit.
= O persoană cu părul alb, necunoscută, mă întreba în vis :
- Crezi? Nu m-a întrebat ce anume, sau în ce cred, dar eu
înţelesesem. Aşa că am răspuns :

45. - Da, cred! Am avut revelaţii, care m-au făcut să cred. Acea
persoană, m-a întrebat din nou :
- Ce crezi ? Ca şi cum voia să mă încerce dacă am înţeles
sensul întrebării. I-am răspuns :
- Ştiinţa, înseamnă cunoaştere. Cunosc! Deci ştiu acum despre
ce este vorba. Ştiinţa în visul meu, avea un înţeles mult mai
profund decât în realitate. Prietena mea M a zis şi ea :
- Da, şi eu cred! Am văzut cu ochii mei ce poate face. Am
înţeles atunci, că nu degeaba a zis IISUS:
„Puteţi face şi voi, ce fac eu!”
= Spuneam mereu în vis, acelei persoane invizibile, că dacă
mă voi întâlni cu părinţii mei , nu mă voi mai întoarce la
realitate, voi rămâne cu ei acolo. Şi tare supărată, îl certam că
nu trebuia să mă aducă înapoi. Aşa că în următoarea noapte,
am avut acest vis. Era o groapă mare în pământ, betonată,
semăna cu un cavou, dar mult mai mare, cât o clădire de
înaltă. Eu, împreună cu trei băieţi şi o fată, lucram la nişte
gropi de formă pătrată. Erau un fel de cavouri mai mici, foarte
multe la număr, dar suprapuse. Un bărbat cu părul lung şi alb
- am presupus că e Dumnezeu -, ne dădea o substanţă albă,
cleioasă, să punem pe marginile gropii, pentru ca acele capace
de beton să se lipească bine, dar ne şi supraveghea.
Înainte de a acoperi toate acele gropi, a apărut o fetiţă
blondă, îmbrăcată cu o rochiţă de culoare verde, cu volănaşe.

46. S-a urcat pe un obiect plat, zburător, care în acel moment, a
scos două aripioare şi a purtat-o uşor, într-un zbor planat,
deasupra „cavourilor”.
Am vrut să procedez şi eu ca acea fetiţă, dar „obiectul”, nu
voia cu niciun chip să-şi scoată aripile, iar eu zburam
dezordonat, ba cu capul în jos şi picioarele sus, ba invers. M-
am rotit speriată, până ce „Dumnezeu”, a întins mâinile cu
interiorul palmelor în sus, şi astfel m-a readus la suprafaţă.
Eram tare supărată că fetiţa a reuşit, şi eu nu. Am rămas să
privesc acele cavouri, când deodată, scândura pe care stăteam,
s-a transformat în sfoară şi am alunecat în hău. “Dumnezeu”
m-a ridicat iar şi m-a aşezat într-un “vehicul” asemănător unei
bărci gonflabile, dar acoperită. Apoi mi-a zis:
- Priveşte! Acum îl vom închide, şi nu ne vom mai întoarce
aici niciodată! Şi de undeva de sus, a apărut o placă de beton
uriaşă, care a acoperit tot. Vehiculul a zburat pe deasupra, şi
înainte de a mă lăsa într-un loc mirific, plin cu verdeaţă,
„Dumnezeu” mi-a zis:
- Vei rămâne aici! Vehiculul, a dispărut apoi ca un fum. Am
înţeles atunci, că nu trebuie să mai pomenesc nicicând, de
plecarea mea lângă părinţii mei. Când va veni vremea, atunci
îi voi întâlni.
= Un vis, tot cu o fetiţă blondă, am avut cu doi ani înainte de
naşterea nepoatei mele. Era de vreo patru ani, îmbrăcată cu o
rochie roşie, cu părul ondulat. Când nora mea a rămas

47. însărcinată, i-am povestit visul şi i-am zis că va naşte o fată cu
părul creţ, lucru care s-a şi întâmplat. Şi naşa lor a visat, că
fina va naşte o fată.
= Am avut o depresie puternică şi nu voiam să mai trăiesc. Nu
m-am gândit niciodată la sinucidere, dar nu mai aveam poftă
de viaţă, aşa că în acea noapte am visat-o pe mama. Îi
spuneam :
- Mami, eu vreau să mor! Dânsa mi-a răspuns :
- Treaba ta ce faci! Tu îţi faci destinul, dar gândeşte-te bine!
Aici e foarte frumos, şi sunt fericită! A doua zi, m-am trezit
cu o stare de spirit mult mai bună.
Tot în acea noapte, tare supărată, îi spuneam unei
persoane invizibile :
- Ce rol am eu pe pământ? De ce mai sunt aici? Răspuns:
- Ai un rol foarte mare. Simpla ta prezenţă, îi ajută pe cei din
jurul tău. După două săptămâni, o cunoştinţă mi-a adus o carte
de Doreen Virtue. Mare mi-a fost mirarea când, la sfârşitul
cărţii, am găsit exact cuvintele din visul meu, dar spuse la
plural ca:
„Să nu credeţi că nu aveţi niciun rol aici pe pământ,
dimpotrivă, simpla voastră prezenţă, ajută pe cei din jurul
vostru.”

48. = M-am culcat plângând, şi am visat-o pe mama, care îmi
spunea cu vocea plină de dragoste:
- Priveşte, ce locuri minunate! Uite, ce frumos este aici!
Mami e lângă tine, mami te iubeşte, linişteşte-te ! Şi mă
mângâia pe cap. A fost prima dată când am visat-o liniştită,
plină de dragoste, deoarece o visam mereu furioasă. Ce m-a
mirat, a fost faptul că o visam fără acel handicap cu care a
plecat „dincolo”.
= La nouă zile de la moartea unui vecin, care fusese soţul
prietenei mele, aceasta m-a rugat să dorm cu ea, că-i este
„urât”. Adormisem faţă în faţă în timp ce vorbeam şi noaptea,
l-am visat pe soţul ei, că venise supărat lângă pat şi-mi zicea :
- Pleacă din patul meu ! Ce cauţi aici, că vreau să dorm? Eu i-
am răspuns:
- Taci din gură, că doarme D! Nu mai face gălăgie, că o scoli
din somn! Mă uitam la ea speriată, să nu o trezim. Nu mai era
cu faţa la mine, se întorsese pe partea cealaltă. El a început să
tragă de mine, să plec de acolo. I-am răspuns supărată:
- Du-te în camera cealaltă. Nu vezi că aici nu mai ai loc?
M-am trezit brusc, cu senzaţia că totul a fost real, mai ales că-
i simţeam prezenţa.
Am privit spre prietena mea, şi exact ca în visul meu, se
întorsese peste noapte cu spatele la mine, - lucru pe care nu

49. aveam de unde să-l ştiu, atunci când am visat-o -. Am
scuturat-o speriată, şi i-am zis :
- M-am întâlnit cu soţul tău în vis! În timp ce-i povesteam, a
început să râdă şi mi-a spus:
- Chiar ieri am discutat cu Mi şi i-am spus, că nu ştiu cum ar
reacţiona F, dacă ar şti că dormi în patul unde dormea el.
Probabil ar fi tare supărat. Mi-a mai spus, că şi ea îi simte
prezenţa fizic, de când a murit.
= Am mai avut astfel de întâlniri, în spirit. Voi da câteva
exemple. Într-o noapte, am visat, că m-a trezit brusc din
somn, zgomotul scaunului pe care stătea motanul meu, Miki.
Părea că el tocmai se aşezase şi se scarpină. Apoi, ca şi cum
ar fi ştiut că sunt trează, s-a aşezat uşor pe plapumă. Am
„văzut”cum se lasă plapuma, ca atunci când era în viaţă şi
dormea lângă mine. Am început să-l mângâi pe cap, să-i spun
că-l iubesc, l-am strâns în braţe. M-am trezit brusc, cu
sentimentul, că totul a fost „atât de real”.
= Eram în bucătărie - la puţin timp după moartea motanului
meu - când aud un miorlăit, ce semăna cu al lui Miki - avea
un mieunat aparte -. Am ieşit pe scări, să văd ce pisoi este, m-
am uitat afară pe geam, nu era nimic. Am început să plâng
când, dintr-o dată, m-a cuprins un fior din cap până-n
picioare, şi am simţit foarte puternic prezenţa motanului meu,
care chiar şi „plecat” fiind, încerca să mă aline.

50. = Alte două întâlniri în spirit, le-am avut cu mama mea. M-am
trezit într-o dimineaţă pe la ora 7 şi 10, şi nu am deschis ochii
imediat. Am mai „lenevit” puţin, golindu-mi mintea de orice
gând. Am intrat într-un fel de transă, auzeam zgomotele de
afară, dar în acelaşi timp, pluteam la orizontală, destul de
repede, către o pădure - iubesc pădurile şi mă liniştesc atunci
când le vizualizez -. Mi s-au părut la un moment dat, prea
întunecoase şi fiindu-mi frică, am materializat un gard, de
care să mă ţin. Eram şocată că l-am putut materializa, şi cu o
mână mă ţineam de el, iar cu cealaltă, îl pipăiam să văd dacă e
real.
Văzând ce pot face cu mintea, am decis să mă gândesc la
mama, pentru a lua legătura cu dânsa. Imediat am simţit-o -
nu o vedeam -, şi îmbrăţişând-o cu dragoste, i-am spus :
- Iartă-mă mami, dacă ţi-am greşit cu ceva! Dacă te-am
supărat vreodată în viaţă! Eu te iubesc mult! Dânsa supărată,
mi-a răspuns :
- Lasă-mă în pace! Am început să plâng în hohote şi i-am
spus:
- Nu fi supărată pe mine! Eu te iubesc mult, nu te-am uitat! Şi
i-am sărutat mâna. Atunci, mi-a luat şi dânsa mâna şi mi-a
sărutat-o. Arsura acelui sărut, m-a scos din starea în care mă
aflam. Am realizat că totul a fost cât se poate de real, mai
ales, că multe zile am simţit pe mâna mea acel sărut, şi acest

51. lucru mă făcea să plâng de fericire, că am putut să-i spun
mamei tot ce încă mai simt pentru dânsa.
= A doua întâlnire în spirit cu mama, a fost la fel de reală. Am
visat-o la mine în apartament, cum căuta ceva în vitrină, apoi
brusc, a dispărut vederii mele, deşi eu îi simţeam prezenţa.
Destul de mirată, am întrebat :
- Cum? Eşti aici? Dar eşti moartă ? Fără să o văd, o
mângâiam pe cap, şi îi spuneam că îmi e tare dor de ea. A
fost prima dată când am realizat în vis, că este moartă.
= Eram în natură, în mijlocul florilor, al pomilor înverziţi şi
plângeam în hohote. Vorbeam cu ele şi le spuneam:
- Nu mă iubiţi, cum vă iubesc eu! Şi plângeam nestăpânit.
Deodată, toate florile şi frunzele copacilor, m-au acoperit
ca un veştmânt - şi capul -, ca pentru a-mi arăta cât mă
iubesc de mult. Am simţit atunci din plin acea iubire
imensă, care m-a făcut nespus de fericită. Mult timp după
ce m-am trezit, am fost în extaz, şi-mi doream să mă
reântorc în vis, doar pentru a primi iar acea dragoste.
= Împreună cu fiul meu, sora mea, mama , şi alte persoane
necunoscute mie, voiam să intrăm într-o clădire albă, când
deodată, am văzut că sunt murdari pe tălpi, şi i-am oprit
spunându-le :

52. - Nu puteţi intra aici, dacă nu vă spălaţi pe picioare! Vedeţi,
eu sunt curată! Uite ce tălpi negre aveţi! Un vis asemănător,
a avut şi prietena mea.
= Eram aproape trează, - spun aproape trează, pentru că
auzeam zgomotele din jurul meu şi de afară -, când am simţit-
o pe mami cum s-a aşezat lângă mine pe partea stângă a
patului. Am început s-o mângâi pe obraz, iar ea mi-a luat
mâna şi, am simţit strânsoarea mâinilor ei de parcă era vie.
Apoi s-a dat jos din pat, care a scârţâit , s-a dus la geam -
unde a stat puţin - şi s-a întors iar lângă mine. Eram ca
paralizată, nu puteam vorbi, nu mă puteam mişca, doar mă
gândeam :
- Doamne, nu visez! E real ce se întâmplă! Am simţit mult
timp după trezire, sub degetele mele, pielea fină a mamei.
= M-am visat întinsă pe o masă, lungă şi o voce tunătoare îmi
spunea :
- De ce nu faci ce ţi-am spus ? De ce nu-ţi foloseşti mintea la
capacitatea ei ? M-au înfuriat foarte tare vorbele lui şi atunci,
am provocat cu mintea un vânt puternic, care-mi răsfira părul.
Am auzit :
- Vezi că poţi ?

53. = În luna mai a anului 2006, un glas blând - acelaşi glas
prezent în toate visele mele - îmi spunea :
- Judeţul Prahova, e protejat. Aici, inundaţiile nu vor face
pagube mari, pentru că te rogi tu pentru ei. Atunci, nu
înţelegeam despre ce este vorba, dar după o perioadă de timp,
inundaţiile au afectat grav multe judeţe ale ţării, iar despre
acest judeţ, se spunea la TV că nu a suferit pagube prea mari.
Tot în acea perioadă, ca o confirmare a visului, am întâlnit
în tramvai un bărbat, care mi-a spus următorul lucru :
- Eu nu sunt originar din Prahova. Sunt venit de 20 de ani din
Galaţi. Dar m-a impresionat mult credinţa în divinitate a
prahovenilor. Sunt mândru că mă pot numi şi eu prahovean!
- Nu vedeţi stimată doamnă, că judeţul Prahova este protejat?
M-am înfiorat din cap până-n picioare, şi m-am gândit, că nu
este nimic întâmplător în această lume.
= Urcam într-o noapte- în vis - scările unei clădiri, mari
cât oraşul meu. Aceasta era suspendată în aer, avea culoarea
alb-strălucitor, cu multe uşi. Am deschis prima uşă din
dreapta şi am intrat într-o încăpere de aceeaşi culoare, unde
mai multe persoane, erau aşezate în jurul unei mese, şi se
pregăteau să dea examene. Liderul lor, era un văr primar din
partea mamei. Mi s-au dat nişte file albe, pe care trebuia să
dau acele teste. M-am revoltat spunându-i :

54. - Nu dau niciun examen, pentru că ştiu tot, le-am mai dat şi
altă dată! Vărul meu mi-a spus :
- Trebuie!
= Am avut multe vise în care mă pregăteam să dau examene.
Examene de intrare la liceu, examene de bacalaureat sau de
intrare la facultate. Nu înţelegeam de ce se tot repetă. Până
când am avut revelaţia, că acestea sunt de fapt „lecţiile mele
de viaţă”, pe care trebuia neapărat să le trec cu brio. Nu mai
repetam greşelile, nu mai dădeam examene.
În penultimul vis pe care l-am avut, terminasem
facultatea şi luasem şi licenţa cu notă mare, iar în ultimul,
terminasem masteratul cu note mari, şi eram tare fericită. În
realitate, nu am decât studii medii. A fost singurul vis cu
finalitate, deoarece celelalte se terminau înainte de a afla
rezultatul. Sper că acest vis, mi-a sugerat sfârşitul „lecţiilor
de viaţă”.
= Zburam deasupra unor tărâmuri, despărţite de un zid
foarte înalt, şi plictisită am spus (în vis ):
- Cât timp o să mai zbor aşa, între două lumi? Mi-a răspuns
acelaşi glas puternic:
- Fii fericită, că poţi călători între lumi! Mulţi nu pot! Tu faci
parte din neamul dacilor.

55. = Stăteam în pat şi mă gândeam cu tristeţe, că tatăl meu n-o
să-mi mai apară în vis, deoarece acum se află într-o sferă mai
înaltă, de unde nu mai poate veni să mă viziteze. Aşa că
noaptea, am visat că mă întâlnesc cu el, într-un loc feeric. Mi-
a spus că doar până acolo a putut veni, de aceea mi-a dat
întâlnire la jumătatea drumului. M-a luat în spate, şi a pornit
cu mare viteză pe deasupra unor munţi înverziţi, care parcă nu
se mai terminau.
Mă plictisisem de o aşa călătorie, foarte lungă, aşa că l-
am rugat să facem o pauză. Mi-a dat drumul din spate, pe un
munte cu vârful plat, înverzit. A materializat două scaune, o
masă, şi două pahare de unică folosinţă, în care se afla o
licoare maronie. L-am întrebat:
- Mai este mult până în locul unde stai? Mi-a răspuns,
oarecum supărat:
- Mult mai mult decât am parcurs până aici. Continuarea
visului, nu am aflat-o, pentru că m-a trezit brusc din somn,
motanul meu.
Nu ştiu cum să explic, dar m-am văzut sub forma unei
raze de lumină, că intru prin creştetul capului, care devenise
foarte greu, de parcă cântărea zeci de kilograme. Multă vreme
după ce m-am dezmeticit, am crezut că mă aflu tot pe munte,
că totul a fost real.
= În altă noapte, mă aflam într-un loc cu multă verdeaţă, dar
trist şi pustiu, care avea în mijloc, un pom uscat cu foarte

56. multe ramuri. Copacul avea pe trunchi, o inscripţie ciudată,
trei linii verticale, cu un semn deasupra, ce semăna cu o
pălărie de formă ovală, fără boruri. Nu vedeam pe nimeni dar
simţeam în jurul meu multe prezenţe, care spuneau :
- Nu ne putem urca în acel copac! Cei care au făcut-o, nu s-au
mai întors! Am spus :
- Eu voi reuşi! M-am căţărat în copac, dar când să cobor pe
partea cealaltă, aud :
- O să reuşeşti dacă îţi învingi frica! Închipuie-ţi că ai în faţă
nişte scări. Am închis ochii, şi mi-am imaginat scările. Am
coborât fără teamă, într-o lume diferită de a mea, tot pustie,
dar înconjurată de o ceaţă groasă de nu vedeai nimic. Spre
deosebire de locul înverzit dar trist, aici mă simţeam extrem
de fericită. Atunci am spus :
- Sunt într-o altă lume! Vocea mi-a răspuns :
- Ai dreptate, nu eşti în lumea ta! Dacă vrei să te întorci, urci
fără frică scările invizibile. Nu voiam să mă întorc, pentru că
mă simţeam foarte bine acolo, dar am fost obligată, pentru a
le arăta celorlalţi că am reuşit, aşa cum le spusesem.
= În noaptea de dinaintea zilei mele de naştere, am visat-o
pe mama că îmi zâmbea, şi-mi dăruia un cadou. Tot în acea
noapte, l-am visat pe tatăl meu care îmi zâmbea şi el. A luat o
floare de pe un obiect alb, ce semăna cu un frigider, şi mi-a
înmânat-o.

57. = Câteva nopţi la rând am avut coşmaruri, care îmi dădeau
de înţeles că fiul meu va păţi ceva rău. Am început să mă rog
zilnic, „SFINTEI TREIMI”, „MAICII DOMNULUI”, lui
„ IISUS HRISTOS”, să-l apere de orice rău. În noaptea în
care a avut accidentul, nu am putut dormi. Am stat în
genunchi şi m-am rugat, până spre dimineaţă la ora 4, când în
final am reuşit să adorm. Am aflat de la fiul meu, că exact la
ora 4 când m-am culcat, îl luase deja salvarea. S-au mirat toţi
cei din jurul lui, cum de a scăpat aşa uşor, fără răni grave. Am
mulţumit din tot sufletul şi tot în genunchi, „Divinităţii”că mi-
a salvat fiul.
= În luna Aprilie 2008, m-am visat într-un oraş, ce se afla
sub apă, acoperit de un strat foarte gros de gheaţă. Încercam
să ies, pentru că nu mai aveam aer, dar nu reuşeam. Atunci m-
am învârtit cu o viteză uluitoare, ca un sfredel, până am
devenit o flacără, care a făcut o gaură în gheaţă şi m-am
salvat.
= Eram undeva în rai, care era împărţit în şapte zone. Mama
se afla în prima zonă unde erau multe persoane, necunoscute
mie în viaţa reală. Am decis să vizitez toate cele şapte locaţii.
În fiecare dintre ele, erau tot mai puţine persoane. În zona
şapte, nu era decât un bărbat care stătea cu spatele. Aud o
voce care-mi spune :

58. - Aici vei locui şi tu! Am răspuns indignată :
- Nu vreau să stau aici! Vreau să merg la mama, că sunt mai
mulţi oameni. Ce să fac aici singură, fără nimeni cunoscut?
Aud :
- Să fii fericită! Aici nu ajung mulţi oameni. Doar cei curaţi,
locuiesc aici. Tu poţi să-i vizitezi pe toţi, dar ei nu pot vedea
acest loc. Am întrebat atunci :
-Tatăl meu unde este? Nu-l văd în nicio zonă.
- El a „avansat”. Acum, este într-o sferă mai înaltă. Am
înţeles ulterior, ce semnificaţie avea cifra şapte. Mi-a fost
foarte rău şi am fost internată pentru o zi, chiar pe şapte
februarie. În data de şapte martie, m-am îmbolnăvit şi mai
rău, încât am stat internată şapte zile. Făcând socoteala mai
bine, am realizat că în urmă cu şapte ani, am suferit un atac
cerebral pe partea dreaptă, iar acum m-am îmbolnăvit, după
exact şapte ani.
= Într-un alt vis la fel de „bizar”, vizitam nişte persoane, ce se
aflau într-un loc de culoare albă. Ele erau îmbrăcate în halate
albe, ca ale doctorilor, femeile având tulpane de aceeaşi
culoare. Atmosfera acelui lăcaş, era şi ea de un alb strălucitor.
Stăteau nemişcate ca nişte roboţi, doar tata şi mama, se foiau
de colo colo. Se părea că părinţii mei, erau tot în vizită. De
mine s-a apropiat apoi un bărbat, care mi-a arătat în palma
dreaptă, o înmormântare, unde spiritul celui mort (o pată de
un alb luminos), privea de sus ceremonia.

59. Nu ştiu despre ce înmormântare era vorba, dar ulterior, au
mai plecat la ceruri, rude şi cunoştinţe.
= Într-o zi, între orele 8 şi 10 a.m., l-am visat pe tatăl meu, că
mă chema să vin în pădure, pentru că are să-mi spună ceva.
Nu m-am dus singură, ci am luat cu mine doi redactori ai unei
reviste cunoscute paranormale, pe care i-am văzut doar la TV
( C.P ŞI M.R ). Când am ajuns acolo, l-am văzut pe tatăl meu,
împreună cu mama şi cu un băiat ca de vreo 12 ani, care se
părea că era fratele meu, mort la o săptămână de la naştere.
Erau îmbrăcaţi în alb, dar transparenţi. Se aflau la intrarea în
pădure, înconjuraţi de o ceaţă. Deşi nu-mi spusese nimeni, mi-
am recunoscut fratele, doar că m-a mirat vârsta lui. L-am
întrebat pe tata:
- Cum este posibil, ca un copil de doar o săptămână, să
crească aşa de mult în „cealaltă lume”? Nu am mai aflat
răspunsul, pentru că m-am trezit brusc din somn.
= Am visat că tatăl meu nu murise, venise acasă şi eram
extrem de fericită, că ne putem continua vieţile din momentul
morţii lui, dar împreună. Totuşi mă întrebam unde a fost,
pentru că am văzut când îl îngropau. Am petrecut împreună o
bună perioadă de timp, până într-o zi când m-a anunţat că va
pleca din nou, cu afaceri. L-am întrebat:
- Te vei mai întoarce? Mi-a răspuns simplu :

60. - Nu ştiu! A fost un vis, tot la fel de real ca celelalte.
= După trei ani de la acest vis, tatăl meu se întorsese iar acasă.
L-am întrebat:
- Ai înviat? Cum este posibil să apari în carne şi oase? Ştiu
sigur că te-au îngropat! Te-a scos cineva din pământ după
ce am plecat spre casă? Nu mi-a răspuns, doar zâmbea, şi
din nou totul părea real, ca şi când nici nu ar fi „plecat”.
= În altă noapte, cutremurul dărâmase blocul meu. Când am
vrut să cobor, nu mai existau scările, iar jos se afla fiul meu
împreună cu alte persoane. Îmi întindea mâinile să mă ia în
braţe. Acest vis s-a repetat tot de mai multe ori. Mă visam fie
pe patul de spital, fie între dărâmături. Era atât de real totul.
= L-am mai visat pe tatăl meu, fie împreună cu bunica
maternă, care a murit la 101 ani, fie singur, sau împreună cu
mama, dar de fiecare dată era tăcut şi trist.
= În alt vis, tata mă îmbrăţişa cu multă dragoste, ca pentru a-şi
lua un ultim” Bun rămas”. A intrat într-o încăpere, făcându-
mi cu mâna.

61. = La câteva luni după moartea mamei, am visat că merg cu
fiica surorii mele, la un control ginecologic - ea fiind
însărcinată -. Am intrat într-o sală cu pereţii albi şi cu scaune
de aceeaşi culoare. Nepoata mea a fost chemată de doctor
într-o încăpere, eu rămânând afară. La un moment dat, pe uşa
de afară, o văd intrând pe mama care-mi zice :
- Credeai că dacă vă feriţi de mine, nu aflu că S este
însărcinată? Când m-am trezit, am înţeles că, deşi plecată în
lumea celor drepţi, mama ştia ce se întâmplă cu nepoata ei
iubită. Mai ciudat, a fost ceea ce a urmat. Sala în care ne
aştepta nepoata mea atunci când a născut, era asemănătoare
celei din vis. La fel erau şi scaunele, lucru pe care nu
aveam de unde să-l ştiu la momentul visului.
= Nu ştiu ce sentimente au sinucigaşii, în momentul plecării
lor în „cealaltă lume”, dar am fost într-o noapte (în vis), în
pielea unuia. Eram un bărbat, ce nu mai voia să trăiască.
Aveam nişte sentimente oribile, de nedescris în cuvinte,
deznădejde profundă, deziluzii puternice, o tristeţe fără
margini, toate culminând cu o frică teribilă de viaţă. Când m-
am trezit, m-am întrebat dacă nu cumva sinucigaşii nu sunt
curajoşi, aşa cum susţin mulţi, ci doar laşi. Acea frică
cumplită, îi împinge spre acest gest, le dă acest „curaj”
aparent.

62. = Era iarnă, zăpadă. Mă aflam în casa părintească şi aşteptam
preotul, când aud:
- Scoală-te! A răsărit soarele! Eu am spus:
- Ce soare? E numai zăpadă! Când m-am trezit, soarele de
afară era asemănător celui din vis. Ulterior, am realizat că
vocea, nu mă avertiza de soarele de afară, ci de cel din casa
mea.
Conform zicalei: va răsări soarele şi pe strada ta, mi s-a
realizat o dorinţă, pe care o aveam de câteva zile, dar nu
aveam bani. Îl întrebam pe Dumnezeu :
- Doamne, când voi mai scăpa de problemele financiare?
Când voi mânca şi eu mai bine? După câteva zile, o colegă
mi-a dat cadou de ziua mea, exact suma de bani care-mi
trebuia, ca să rezolv problema – fără că eu să suflu o vorbă
despre ea -. Din nou, Domnul mi-a auzit ruga, şi a trimis
persoana care să mă ajute. Pentru că El, lucrează tot prin
oameni.
Capitolul 2
Intamplari- mai mult sau mai putin “bizare”

63. Cuvântul autorului
De-a lungul vieţii, mi-am pus multe întrebări cărora, la timpul
respectiv, nu le-am găsit răspuns. Mă întrebam de ce mi se
întâmplă anumite lucruri - bune sau rele -, ce vrea Dumnezeu
de la mine? A venit un moment în viaţa mea, când după multe
căutări, multe cărţi citite, întâmplări „ciudate” sau mai puţin
ciudate, să am revelaţii, care mi-au răspuns tuturor acestor
întrebări şi frământări ale mele.
Am înţeles de ce se repetă anumite evenimente din viaţă, şi ce
rost au ele. Am înţeles într-un final, că nimic nu este
întâmplător în lumea aceasta. Că nu există coincidenţe, că tot
ce ni se întâmplă, sunt de fapt „lecţii de viaţă”, pe care trebuie
să le învăţăm, şi atunci când vom da „examenele vieţii”, va
trebui să le luăm cu brio, pentru a evolua spiritual către un
nivel, cât mai aproape de Dumnezeu.
Vrei să te victimizezi toată viaţa, sau vrei să evoluezi ?
Cel mai important lucru pentru noi oamenii, ca să fim
asemănători creatorului, este iubirea necondiţionată pentru
toată creaţia lui Dumnezeu - plante, animale, oameni - iertarea
necondiţionată, mai ales a celor care ne fac rău, ne supără, sau
ne jignesc. Să ne rugăm pentru ei, să li se deschidă „ochii
sufletului”, spre a evolua spiritual, apropiindu-se cât mai mult
de lumina cea pură a lui Dumnezeu, şi îndepărtând
„întunericul” din jurul lor şi din propria lor fiinţă. Să emitem

64. toată Omenirea, în universul nostru, numai gânduri pozitive
de iubire şi compasiune. Închei cu un citat celebru:
„Ochii văd, doar ceea ce mintea reuşeşte să înţeleagă”.
= În viaţa mea am trecut prin întâmplări „ciudate”,
miraculoase. Eram în clasa a unsprezecea la liceu, şi mă
pregăteam pentru teza la Limba Română. Am avut o perioadă
proastă, multe teme de învăţat care nu-mi intrau în cap şi
pace. Atunci m-am rugat lui Dumnezeu să-mi dea un semn, în
legătură cu subiectul care-mi va cădea la teză. Mi-a venit în
minte gândul să arunc cartea în aer, şi la ce pagină se va
deschide, acel subiect îl voi învăţa. Cartea s-a deschis la
„Enigma Otiliei”. Am riscat, şi am învăţat doar această temă.
Ajunsă în clasă, doamna profesoară ne-a spus:
- Am pregătit subiecte pentru fiecare rând de bancă. Să vă
văd acum, dacă mai copiaţi! Am încremenit şi mi-am spus:
- Gata, până aici mi-a fost! Iau nota unu. Nu mică mi-a fost
mirarea, când am văzut că pe rândul meu a picat:
„ Romantism şi clasicism, în opera Enigma Otiliei”. Nu am
luat nota zece, pentru că am făcut din grabă o greşeală, am
spus vers în loc de citat. Mi-a scăzut un punct şi am luat nouă,
dar atunci am realizat că Dumnezeu mi-a ascultat rugămintea,
şi i-am mulţumit în rugile mele. A fost începutul întâmplărilor
miraculoase din existenţa mea.

65. = La terminarea liceului, m-am dus să mă angajez la o
întreprindere din Moreni. Eram foarte necăjită că nu m-au
acceptat, şi am devenit total lipsită de prudenţă. Doream să
ajung acasă cât mai repede aşa că, atunci când un camion a
oprit în dreptul meu, am urcat fără să mă gândesc deloc la
intenţiile şoferului. Deja urcată în camion, am realizat ce
greşeală făcusem, mai ales că şoferul s-a dovedit a nu avea
gânduri tocmai „curate”.
Când să intru în panică, glasul bărbătesc- care m-a însoţit
toată viaţa, atât în vise cât şi în realitate-, mi-a spus :
- Nu arăta că-ţi este frică! Ţine-l de vorbă, acceptă tot ce
zice! Fii calmă, şi nu intra în panică! M-am prefăcut că sunt
de acord cu tot ce zice, că accept postul găsit de el, că vreau
să ne întâlnim ca să discutăm, până am ajuns în oraş. A
oprit maşina să cumpere „ceva”, şi atunci am sărit jos şi m-
am dus direct în staţie, unde a sosit imediat autobuzul.
= O altă întâmplare asemănătoare, am avut patru ani mai
târziu, când mergând spre casă, a oprit în dreptul meu tot un
camion – ca cel de la Moreni -, al cărui şofer mi-a spus că mă
duce acasă. Imediat ce am urcat, intuiţia m-a avertizat că tipul
nu are gânduri tocmai curate, şi am avut dreptate. Am început
să mă rog în gând :
- Doamne, fă să se strice maşina, că nu mai urc înapoi! Am
repetat de câteva ori această rugăminte, când după câţiva
metri hop, maşina s-a oprit brusc, şi nu a vrut să mai

66. pornească. Şoferul înjura că a pus benzină, a verificat-o şi nu
avea nimic. M-am dat jos, am mulţumit Domnului că a stricat
maşina, şi mergând foarte repede ziceam :
- Să n-o repare, până nu ajung în sat! Când se vedeau casele,
atunci am auzit în urma mea huruitul motorului. Pentru a doua
oară, s-a întâmplat miracolul Dumnezeisc.
= O întâmplare absolut „bizară”, am avut-o în urmă cu mulţi
ani, când era fiul meu de 14 ani. Eu dormeam în sufragerie,
iar fiul meu în dormitor. Pe la ora 21, vine la mine tare
speriat, şi mă roagă să-l las să doarmă pe canapea cu mine, că-
i este „urât”. M-am mirat, deoarece lui nu-i fusese niciodată
frică, din contră, dormea într-un întuneric total şi cu uşa
închisă.
După ce a adormit, m-am dus în dormitor. Când să
aţipesc, am simţit o „prezenţă” în cameră, pe care nu o
vedeam. Nu voia să-mi facă rău, pentru că nu m-am speriat,
aşa cum făceam deseori. Am întrebat :
- Cine eşti, ce eşti? Te simt, dar nu te văd! Eşti spiritul tatălui
meu, eşti alt spirit, cine eşti ? Vreau să te văd! Am pus
aceleaşi întrebări, dar de această dată „telepatic”. Atunci, am
avut inspiraţia să intru în transă. În acel moment, am simţit
acea prezenţă, chiar lângă urechea dreaptă. Am deschis ochii
brusc, şi am zărit un fel de cordon, ca de un metru şi ceva, de
culoarea aburului, care a fugit spre sufragerie cu o viteză
uluitoare, ca un clipit de gene.

67. Dacă până atunci nu intrasem în panică, acum m-a speriat
tare mult ceea ce am văzut, aşa că m-am întors înapoi lângă
fiul meu pe canapea. Nu am mai putut dormi până dimineaţă,
dar nici nu am mai simţit „prezenţa”. L-am întrebat apoi pe
fiul meu:
- Ce te-a speriat? Mi-a răspuns:
- Nu-ţi spun, pentru că o să râzi de mine! După multe
insistenţe, în care l-am lămurit că n-o să râd, mi-a mărturisit:
- Mi s-a părut că este cineva în cameră şi m-am speriat! Dacă
eu doar am simţit “prezenţa”, fiul meu a văzut-o. Chiar dacă
M.R mi-a trimis un posibil răspuns, eu nu ştiu nici în ziua de
azi, ce a fost atunci.
= O prezenţă asemănătoare, dar zgomotoasă, am mai simţit-o
când era fiul meu de patru ani. Câteva nopţi la rând nu puteam
dormi, din pricina unor paşi pe covor, a unor ciocănituri în
mobilă, sau un zgomot ca şi când s-ar fi aşezat cineva pe
dormeză. Eram epuizată de nesomn, aşa că am decis să-i spun
mamei ce se întâmplă. Fără să mă ia în râs, mi-a dat adresa
unei cunoştinţe care descântă, alungă „farmecele”. M-a
chemat de trei ori să-mi descânte.
Spre deosebire de alte „descântătoare”, aceasta se aşeza
împreună cu mine în genunchi, în faţa unei icoane uriaşe a
MAICII DOMNULUI, şi spunea - eu repetam după dânsa - o
rugăciune care-i umplea ochii de lacrimi.

68. După ultima noastră întâlnire, am căzut într-un somn
adânc, fără vise. Am dormit ore în şir, fără să mă trezesc sau
să deschid ochii. La un moment dat, „ceva sau cineva”, a
ridicat pătura şi lumina de la geam mi-a întredeschis ochii. La
început, am crezut că a venit mama să vadă ce fac, chiar am
întrebat-o a doua zi :
- De ce ai ridicat pătura şi apoi ai plecat acasă? Nu puteai să
mai stai ? Se uita la mine şocată, de parcă o luasem razna. Mi-
a spus:
- Ai avut vedenii ? Când am fost eu la tine? Mi-am dat seama
că nu ştia nimic. După ce i-am povestit, mi-a zis :
- A fost îngerul păzitor. A văzut că nu te mai trezeşti şi te-a
verificat.
= Fiul meu era în clasa a noua, şi îmi propusesem de seara, ca
a doua zi dacă este timp frumos să rezolv o problemă. M-am
trezit pe la ora şapte dimineaţa şi m-am uitat pe geam. Afară
ploua foarte tare, norii negri întunecau camerele, de parcă
venise noaptea. După cum arăta vremea, se părea că va ploua
toată ziua, aşa că m-am culcat la loc, supărată că nu voi
rezolva ce mi-am propus.
Înainte de a intra într-un somn adânc, cu ochii ţintă la
vremea urâtă, am avut brusc „viziunea” unui soare, ce
strălucea puternic pe un cer senin, de un albastru ireal, şi o
vreme splendidă. Mirată că viziunea nu avea nicio legătură cu
vremea de afară, am adormit preţ de două-trei ore. Când m-

69. am trezit, am rămas mută de uimire. Afară, totul era exact ca
în viziune. Pământul era uscat, de parcă nu plouase de câteva
zile, soarele strălucea pe cerul senin. Am putut astfel să-mi
rezolv şi problema.
= În curtea şcolii din faţa geamului meu, îşi ridica măreţ
„capul”, un pom înverzit şi mult mai înalt decât clădirea. M-
am aşezat pe scaun, mi-am golit mintea de orice gând, şi
priveam fascinată, coroana de un verde nemaivăzut a
pomului. Deodată, am simţit un „frison” în tot corpul, şi în
clipa următoare, o mare deznădejde, amestecată cu un
sentiment de groază, de suferinţă, a pus stăpânire pe trupul
meu. Era un amestec îngrozitor de trăiri, ale unui suflet
zbuciumat.
M-au speriat aceste „simţuri”, fiindcă ştiam sigur că nu-mi
aparţin. În clipa următoare, pe ecranul meu mental, a apărut
figura ceţoasă a fiului verişoarei mele, mort de mulţi ani în
împrejurări neelucidate nici până astăzi. Chipul acestuia,
exprima întocmai ceea ce simţisem mai devreme. Am înţeles
că este un mesaj de la el, să mă rog pentru sufletul lui, ceea ce
am făcut atunci, dar şi în zilele următoare.
După două luni, am vizitat-o pe verişoara mea, spunându-i
ce mi s-a întâmplat. Am crezut că mă va lua în râs, dar mi-a
spus simplu:
- Te cred, pentru că am păţit şi eu ceva asemănător! Mi-a
povestit, că l-a visat pe fiul ei când încerca să scoată dintr-o

70. baltă o farfurie cu mâncare şi nu reuşea. S-a dus după el să-l
ajute, dar acesta a fugit pe un deal, de unde i-a zis - destul de
supărat- :
- Lasă-mă în pace! Din cauza ta n-am linişte!
Când l-a întrebat pe preot ce înseamnă visul, acesta i-a zis
că nu trebuia să plângă, atunci când îi făcea pomană, pentru
că spiritul nu are linişte, iar pomenile nu sunt primite. Balta
aceea, se făcuse din lacrimile vărsate de mama lui atunci când
îi făcea pomenile. Din acel moment, s-a ferit să mai plângă în
ziua parastasului.
= O altă vorbă din popor s-a adeverit; şi anume că spiritul,
simte cu multe luni înainte, plecarea lui din această lume. Un
exemplu concludent este acesta. Naşul de botez al surorii
mele, care era şi vecinul nostru, îi întreba pe toţi:
- Când este ziua mea de naştere? Trebuie să mă întâlnesc cu
mama, aşa mi-a zis! Se mirau de ce vorbeşte aşa, deoarece în
cei 25 de ani de când aceasta murise, nu a întrebat niciodată
de dânsa. Nimeni nu ştia că acesta era grav bolnav de cancer,
deoarece tuşea mai mereu din cauza ţigărilor. Îi dădeau pastile
pentru răceală.
Fiica cea mică, a venit la mine să-mi povestească, că nu
ştia ce să mai creadă. I-am spus:
- Duceţi-l imediat la spital, că e grav bolnav şi e posibil să
moară chiar de ziua lui! La insistenţele mele l-au internat în

71. spital, unde în urma investigaţiilor, i-au găsit cancer la
plămâni în fază terminală.
Partea şi mai „bizară”, abia acum vine. În salon cu naşul
surorii, era un alt vecin, mult mai tânăr, care le povestea, că
acesta fuge mereu în parcarea spitalului, pentru că-l aşteaptă
pe băiatul lui să-l ducă acasă cu maşina. Când îl întreba de ce
fuge, acesta îi răspundea:
- A venit moartea după mine! Mi-a spus că e timpul să mă ia
cu ea! I-am văzut faţa şi m-am speriat! Fug să nu mă
găsească, căci vine băiatul să mă ia cu maşina.
Mi-au povestit şi această întâmplare. Am insistat să-l ia de
acolo, că nu au bani să plătească dacă moare în spital. M-au
ascultat, şi l-au trimis pe fiul cel mare să-l aducă acasă.
Acesta a împrumutat maşina colegului, că pe a lui o vânduse.
Medicul nu voia să-i facă externarea, dar fiul a insistat. L-
a lăsat pe tatăl lui în parcarea spitalului, împreună cu nepoata
lui. Acesta a murit în braţele ei, în aşteptarea fişei de
externare, exact cum îi spunea colegului de cameră. S-a
întâmplat chiar în ziua când trebuia să împlinească 60 de ani,
aşa cum le spunea celor din casă, - că are întâlnire cu mama
lui -.
Nici până acum nu am înţeles, de unde ştia că fiul cel
mare îl va lua acasă cu maşina, din parcarea unde a şi murit,
când până în ziua respectivă, nu ştiau pe cine să trimită după
dânsul la spital. Nu am mai auzit pe nimeni până atunci, să
spună că şi-a văzut moartea şi că i-a şi vorbit. La doi ani după

72. moartea lui, a plecat la cer şi celălalt vecin, internat în acelaşi
salon.
= La înmormântarea acestuia (a naşului surorii), s-a mai
întâmplat un lucru „bizar”. În timpul slujbei, am simţit
puternic spiritul acestuia care părea mirat, şi nu înţelegea de
ce plâng toţi. Pentru a mă convinge că am dreptate, am zis
încet :
- Te simt, dar vreau să-mi dai un semn că nu mă înşel! Te rog,
fă ceva cu becul din faţa mea! Am repetat aceste cuvinte şi
telepatic. Brusc, becul a început să fâlfâie, de i-a făcut pe toţi
să-şi întoarcă privirea către lumina lui. Nefiind pe deplin
convinsă că nu este o coincidenţă, am zis :
- Trebuie să mă conving, că e „mâna” dumitale la mijloc! Te
rog, fă să fâlfâie din nou, dar mai credibil! Atunci, becul a
fâlfâit de patru ori, apoi pauză, iar de patru ori şi apoi pauză,
până s-a stins de tot, şi nici până azi, nu l-au putut repara.
Am înţeles mesajul, şi mi s-au umplut ochii de lacrimi.
Când am povestit această întâmplare fiicei celei mici şi
nepoatei - în braţele căreia murise bunicul -, aceasta mi-a zis :
- Şi mie mi s-a părut „ciudată,” acea fâlfâire. Chiar m-am
speriat, şi m-a trecut un fior.
= O vecină şi prietenă a mamei, se chinuia de 15 ani cu o
boală care o împiedica să facă efort. Nu mai ieşea din casă,