2. I. Substanţe şi forme (preparate medicamentoase)
Definiţia medicamentului – pentru diagnosticul, prevenirea,
tratamentul şi ameliorarea bolilor.
Originea medicamentelor
vegetală – morfina, atropina, digoxinul.
animală: hormoni (insulina porcină, bovină); enzime
(tripsina, amilaza)
minerală: caolinul, bentonita
semisintetice: unele antibiotice (penicilina G)
sintetice: chimioterapicele, sulfamidele antibacteriene, etc.
metode biotehnologice:tehnologia ADN-ului recombinant,
tehnica hibridomului (pentru obţinerea anticorpilor
monoclonali).
3. Drogul –
Conţine una sau mai multe substanţe active care se pot extrage, izola
sau reproduce şi materii balast.
Principiile active: substanţe medicamentoase chimic pure, cu efect
farmacodinamic.
Alcaloizi – Ex. morfina, atropina.
Glicozide – Ex. glicozidele tonicardiace, glicozidele
antrachinonice.
Saponine – Ex. infuzia din rădăcină de Primula, cu efect
expectorant.
Materii tanante – Se găsesc, de exemplu în fructele de afin, care
sunt folosite pentru tratamentul simptomatic al diareelor.
Uleiurile volatile (eterice) – Ex. uleiul de mentă, de cimbrişor, de
eucalipt. Au acţiune antiseptică şi spasmolitică.
Substanţele mucilaginoase – Ex. infuzia de flori de tei.
4. COMPOZIŢIA PREPARATELOR
MEDICAMENTOASE
Forma farmaceutică facilitează administrarea şi poate
determina activitatea terapeutică a unui medicament!
substanţa activă principală
substanţele adjuvante -
substanţele cu rol corectiv -
excipientul - vehicul.
substanţe ajutătoare tehnice:
materiale şi recipiente de condiţionare-ambalare -
5. Clasificarea preparatelor medicamentoase
a)după starea de agregare:
solide
semisolide şi moi
lichide
gazoase
b)după calea de administrare:
pentru uz extern – care se aplică pe tegumentele şi mucoasele
accesibile
pentru uz intern - care se administrează prin înghiţire sau per os
pentru administrare parenterală sau injectabile: injecţiile şi perfuziile
c)după modul de prescriere şi preparare
magistrale -
oficinale -
tipizate (specialităţile farmaceutice) -
6. d)după modul de calculare a dozelor prescrise
forme divizate – se eliberează în doze parţiale (ex. comprimate,
fiole, supozitoare).
forme care se eliberează nedivizat, dar se împart în doze
parţiale la administrare (ex. picături pentru uz intern, poţiuni).
forme care nu necesită divizare (ex. unguente, pudre, soluţii
pentru uz extern).
7. Denumirea medicamentelor
1.Denumirea chimică Ex. sulfatul de magneziu.
2.Denumirea comună internaţională (DCI) – recomandată de
OMS, sau denumirea generică,
“metil-propil-propandiol dicarbamat” .....“meprobamat”.
3. Denumirea oficinală – în limba latină.
4.Denumirea comercială –
este înregistrată (notată cu ® abreviere de la engl.
registered=înregistrat).
-patente referitoare la medicamentele în formă finită (substanţa
activă şi forma farmaceutică). Ex. Dormicum®, Enap®.
8. Medicamentul original
Medicamentul generic este un medicament industrial
reprodus (copiat) după formula unui medicament original,
existent deja în circulaţie care îndeplineşte următoarele
condiţii: are aceeaşi compoziţie calitativă şi cantitativă,
aceeaşi formă farmaceutică, aceleaşi indicaţii terapeutice,
prin studii de bioechivalenţă demonstrează aceeaşi
biodisponibilitate cu produsul original, e comercializat de altă
firmă decât cea inovatoare sub numele generic (stabilit) sau
sub nume propriu, având un preţ mai mic.
Medicamentele esenţiale sunt medicamente stabilite de
O.M.S. pentru ajutorul ţărilor în curs de dezvoltare, în scopul
construirii arsenalului lor terapeutic. Se pot elibera cu sau
fară reţetă.
9. I.Forme medicamentoase solide
Sunt: pulberile, pilulele, capsulele, comprimatele, drajeurile şi granulele şi alte forme
solide asemănătoare.
http://www.celebritydietdoctor.com/tag/diet-pills/
10. 1.Pulberile
Clasificare:
după compoziţie sunt pulberi simple (cu o singură substanţă activă) şi
compuse (conţin două sau mai multe substanţe active).
după calea de administrare există pulberi pentru uz extern şi pulberi
pentru uz intern (se înghit).
http://www.mystiqueproducts.com/powder/index.htm
11. Compoziţie: substanţa sau substanţele active şi excipientul.
Excipienţii sunt de 2 tipuri, în funcţie de calea de administrare a pulberii.
pentru uz intern: zahărul, lactoza şi amidonul din diferite specii de
graminee sau din alte plante. Ex. din grâu, porumb, orez, cartof.
pentru uz extern: talcul, amidonul şi mai rar Lycopodium
Rolul excipienţilor: completează cantităţile, pot funcţiona şi ca substanţe
cu rol corector, pot preveni apariţia reacţiilor fizico-chimice nedorite.
12. După calea de administrare se cunosc 2 tipuri de pulberi:
pulberi pentru uz extern
pulberi pentru uz intern
Pulberile pentru uz extern se folosesc în boli dermatologice, răni, având
acţiune antimicrobiană, dezinfectantă, dezodorizantă, adsorbantă, sicativă.
Pulberile administrate pe răni deschise, piele lezată, arsuri, pielea sugarilor
trebuie să fie sterile. Pudrele sunt cele mai fine pulberi şi servesc la
protejarea mecanică, uscarea sau răcorirea pielii. Pudrele cosmetice
(farduri, pudre depilatoare) se folosesc timp îndelungat pentru îngrijirea
pielii sănătoase şi pentru protecţie împotriva agenţilor atmosferici şi a
razelor solare şi conţin excipienţi, parfumuri, coloranţi.
http://www.guerlainterracotta.com/
13. Pulberile pentru uz intern sunt de 2 feluri: nedivizate şi
divizate.
Pulberile nedivizate se eliberează într-un singur ambalaj
(pachet, pungă de hârtie). Substanţele active au acţiune de
intensitate redusă, dozarea este imprecisă. Nu conţin excipient.
Bolnavul îşi măsoară aproximativ cantitatea de administrat
pentru odată, folosind unităţi de măsură casnice (linguriţă rasă,
vârf de cuţit). Un exemplu este reprezentat de pulberile cu
antiacide.
Pulberile divizate sunt nişte preparate magistrale,
conţin substanţe puternic active, greutatea unui praf este
cuprinsă între 0,25 g şi 1 g; fiecare doză este împachetată
în plicuri sau se poate introduce în nişte capsule de
amidon (caşete)
14. Avantajele pulberilor:se prepară uşor; au aspect omogen, cele
pentru uz intern au absorbţie bună prin diluare, acţionând mai
rapid decât alte forme farmaceutice (de ex. comprimatele).
Dezavantajele pulberilor: conservare dificilă datorită
suprafeţei mari de contact cu aerul, umiditatea, lumina,
microorganismele; administrare dificilă în cazul pulberilor
amare, uneori se poate produce lichefierea pulberilor.
2.Pilulele se obţin în farmacie, fiind preparate
magistrale.
Avantaje: pot fi preparate foarte uşor, cu materii prime şi
ustensile simple, gustul şi mirosul neplăcut al unor
componente este diminuat, au o stabilitate bună
Dezavantaje: riscul de a nu se dezagrega în timp util pentu a
ceda substanţele active, întărirea, eliminarea ca atare.
15. 3.Capsulele sunt preparate farmaceutice destinate
administrării orale, formate dintr-un înveliş care
conţine doze unitare de substanţe active solide sau
lichide. După compoziţia lor se clasifică în:
a)amilacee (caşete) - preparate din amidon (de
obicei din făină de orez).
16. b)gelatinoase - se prepară din gelatină, pe cale industrială. După
forma lor sunt de 2 tipuri:
1.operculate – sunt capsule cu înveliş tare, numite şi capsule
dure,
ampicilina, oxacilina, etc.
Avantaje: maschează gustul şi mirosul neplăcut al unor substanţe,
asigură protecţia şi stabilitatea substanţelor active, sunt uşor de înghiţit,
datorită formei lor alungite, suprafeţei lucioase şi umectării rapide în
contact cu saliva, astfel încât alunecă uşor, au biodisponibilitate bună, se
conservă timp îndelungat.
Dezavantaje:cost de producţie ridicat, limite de aplicare (nu toate
persoanele le pot înghiţi – copii, bătrâni), stagnare în esofag.
http://www.topnews.com.sg/content/22214-cancer-could-rise-blood-pressure-pills
http://gallery.hd.org/_c/medicine/pills-red-and-yellow-antibiotics-closeup-1-AJHD.jpg.html
17. 2.sferice – sau capsulele gelatinoase moi.Se mai numesc şi perle.
unele vitamine liposolubile, de ex. vitamina E.
Avantaje: se înghit uşor, nu au gust sau miros neplăcut, au aspect modern,
atractiv, substanţa activă se absoarbe foarte uşor după ruperea învelişului,
biodisponibilitatea este mare, sunt foarte stabile
Există şi capsule moi pentru alte căi: rectală, vaginală, oftalmică, pentru
supt, etc.
c)enterosolubile – sunt gastrorezistente
http://www.asia.ru/en/ProductInfo/1159752.html
18. O varietate de capsule operculate (transparente sau nu) este
reprezentată de spansule
Avantajele capsulelor:
pot mascha gustul neplăcut,
pot proteja mucoasa gastrică de acţiunea iritantă a substanţelor active;
pot proteja substanţele active de inactivarea prin acidul clorhidric din sucul gastric,
pot dirija absorbţia.
http://www.spansulespharma.com/html/phenylephrine-ambroxol-diclofenac-sodium-hcl-suppliers-manufacturers-aboutus.htm
19. 4.Comprimatele (tabletele) se obţin pe cale industrială, prin
comprimarea substanţelor medicamentoase sub formă de
pulberi ca atare sau cu diferiţi excipienţi.
Conţin doze unitare din una sau mai multe substanţe active. -formă de discuri plate sau
bombate cu diametru de 3-15 mm, dar există şi comprimate de formă dreptunghiulară sau
triunghiulară. Sunt albe sau de diferite culori.
http://www.porpoiseintl.com/filtermedia/co2tablets.html
http://www.drugdevelopment-technology.com/projects/lexapro-forest/lexapro-forest2.html
23. Avantaje:
- preparare industrială cu randament ridicat şi cost scăzut
- cântărirea substanţelor se face riguros
- sunt stabile
- ocupă un spaţiu redus, fiind uşor manipulabile şi transportabile
- pe suprafaţă se imprimă diferite semne care permit identificarea sau
şanţuri care ajută la divizarea lor.
- mirosul şi gustul neplăcut sunt resimţite mai puţin ca la pulberi
- dezagregarea este mai rapidă ca a pilulelor
Dezavantaje: lipsa dezagregării, cimentarea, dificultăţi la înghiţire la copii
sau bătrâni, doar unele substanţe medicamentoase rezistă presării.
24. Există mai multe tipuri de comprimate:
1.comprimatele bucale sunt plate, cu margini rotunjite (pentru a
nu provoca iritaţii locale), au gust plăcut, fiind de obicei dulci şi
uneori aromatizate. Ele sunt de 2 feluri:
-comprimate pentru supt, (antiseptice – ex. Faringosept)
(antiacide – ex. Dicarbocalm)
-comprimate sublinguale, (ex. Nitroglicerina).
2.comprimatele clasice sau neacoperite - cedează substanţa
activă în cca 30-60’.
25. 3.comprimatele acoperite - Au suprafaţa netedă, adesea
colorată şi lustruită.
Dacă învelişul este un film polimeric subţire sunt numite
comprimate filmate.
Comprimatele acoperite trebuie să se dezagrege în 60', iar
cele filmate în 30'.
26. 4.comprimatele efervescente - cedează substanţa activă în cca 5’. Ex.
Calciu efervescent 200, Upsarin, preparate polivitaminice.
http://www.solvaypcc.com/market/application/0,0,-_EN-1000028-
1000020,00.html
http://www.healthcarepackaging.com/images/Zentube.jpg
27. 5.comprimatele retard sau cu acţiune prelungită
Cea mai simplă formă este constituită din cele în care
nucleul, acoperit cu o peliculă enterosolubilă conţine
doza de întreţinere. La administrare stratul exterior se
dezagregă imediat, iar sâmburele numai în 2-4 ore după
ce ajunge în intestin. Alte tipuri sunt cele cu straturi
multiple sau de tip sandwich şi cele cu matriţă inertă
din plastic nedigerabil cum ar fi clorura de polivinil.
6.comprimatele vaginale - cedează substanţa activă în
2’;
28. 7.comprimatele pentru prepararea soluţiilor de uz extern – Ex.
Cloramina B.
8.comprimatele subcutanate (comprimate pentru implante sau
pelete) - sunt sterile. Ex pelete cu hormoni, disulfiram.
http://www.drwilsonobgyn.com/enews2009-06/index.html
http://www.speakup.ro/2008-05-31/cloramina/
29. • 5.DRAJEURILE se obţin pe cale industrială prin
acoperirea comprimatelor cu un înveliş - drajefiere. Sunt acoperite
cu unul sau mai multe straturi, au formă biconvexă, suprafaţă
lucioasă, sunt albe sau colorate. Ex. Lanatozid C, Stamicin,
Triferment. Drajeurile cu învelişuri duble sau triple (duplex sau
triplex) cedează mai lent substanţa activă.
• Învelişul drajeurilor poate fi solubil în apă în mediu acid -drajeuri
gastrosolubile sau numai în intestin - drajeuri enterosolubile.
30. • 6.GRANULELEse obţin pe cale industrială. Sunt formaţiuni
solide cu aspect de fragmente vermiculare, sferice, cilindrice, uniforme cu gust
plăcut, albe sau colorate, constituite din agregate de pulberi medicamentoase,
zahăr şi aromatizanţi destinate administrării orale. Se dozează cu linguriţa sau cu
unitatea de măsură prevăzută în ambalaj. Pot fi înghiţite sau mestecate ca atare ori
sunt dizolvate în apă sau ceai înainte de administrare. La temperatura de 37 0C
cedează substanţa activă în 15’, iar cele efervescente în 5’. Sunt preferate
îndeosebi la copii.
• Avantaje: stabilitate crescută, omogenitate ridicată, biodisponibilitate mare.
• Dezavantaje: nu corespund pentru substanţele cu gust neplăcut, care se
inactivează la nivel gastrointestinal sau iritante.
31. • Pastilele sunt preparate unidoză obţinute prin turnare destinate suptului prin
dezintegrarea lentă în gură în vederea obţinerii, în general, a unui efect local în
cavitatea bucală sau la nivelul faringelui.
• Sunt cunoscute şi sub denumirea de lozenges = romb, sau hard candy lozenges
= bomboane tari. O formă asemănătoare sunt acadelele sau lollipops, produse
solide pe băţ, care se sug (ex.Fentanil citrat).
32. • Tabletele turnate sunt preparate de formă cilindrică care se
mestecă în cavitatea bucală şi apoi se înghit (Cavit).
• Ciocolatele medicamentoase se obţin prin amestecarea
substanţelor active în principal cu cacao sau ciocolată. Pot
conţine substanţe purgative, vitamine.
33. 2.Forme medicamentoase
semisolide şi moi
• Sunt supozitoarele, unguentele, pastele,
emplastrele şi săpunurile.
• 1.SUPOZITOARELE sunt forme farmaceutice
semisolide, ce conţin doze unitare din una sau
mai multe substanţe active, care la temperatura
camerei sunt solide şi se topesc la temperatura
corpului de 37 0C. Pot fi magistrale şi tipizate.
34. • După calea de administrare se clasifică în:
• a.rectale - au formă semicilindrică sau de torpilă,
care se administrează rectal pentru efecte locale sau
resorbtive.
• se indică atunci când calea orală nu e abordabilă (în
tulburări gastrointestinale, la bolnavii hepatici, la
comatoşi, la copii mici) şi când substanţa
medicamentoasă e foarte iritantă ori este distrusă sau
suferă un efect de biotransformare puternic în cadrul
primului pasaj hepatic.
35. • Dezavantaje:
• unii bolnavi refuză administrarea pe această cale,
• antibioticele se pot da limitat astfel,
• cantitatea şi viteza absorbţiei sunt mai reduse decât pe
cale orală,
• nu se pot administra în caz de fisuri anale, leziuni rectale,
• uneori la sugari mucoasa fiind foarte sensibilă permite
absorbţia mărită a substanţei active, cu acţiune energică,
chiar toxică.
36. • Conţin una sau mai multe substanţe active şi
excipient. Excipientul pentru supozitoarele magistrale
este untul de cacao, extras din seminţele arborelui
Theobroma cacao prin prăjire şi presare, care la
temperatura corpului se topeşte rapid şi cedează aproape
instantaneu substanţa activă, dar are dezavantajul că
râncezeşte uşor.
• Excipienţii pentru supozitoarele tipizate sunt: masa
gelatinoasă şi macrogolii, compuşi hidrosolubili.
Macrogolii sau PEG-urile sunt din punct de vedere chimic
polimerizate de etilenglicol, care rezultă din condensarea
oxidului de etilen cu apa. În funcţie de greutatea
moleculară au consistenţă solidă sau lichidă. Nu
râncezesc, nu irită. Pentru a favoriza alunecarea
supozitoarele tipizate trebuie umectate înainte de
administrare.
37. • b.vaginale sunt numite globule sau ovule, având formă sferică
sau ovoidală. Conţin de obicei substanţe destinate eliberării
substanţelor active intravaginal, pentru a trata afecţiuni ginecologice,
deşi există şi posibilitatea absorbţiei sistemice, mai ales a unor
hormoni.
• c.uretrale (bujiuri) au formă de bastonaşe lungi, cilindro-conice, cu
un capăt mai efilat, destinate tratamentului afecţiunilor uretrale, ce
conţin ca substanţe active medicamente pentru tratamentul unor
afecţiuni inflamatoare sau microbiene.
38. • 2.UNGUENTELE sunt preparate farmaceutice de consistenţă
moale, care se aplică pe tegumente şi mucoase în scop de
protecţie sau terapeutic. Conţin una sau mai multe substanţe
active şi excipienţi, care se mai numesc şi baze de unguente.
• Cerinţe generale pentru unguente:
• să aibă aspect omogen
• să-şi menţină consistenţa la temperaturi între 20-37 0C
• să adere bine de tegumente sau mucoase
• să nu râncezească
• să aibă pH 4,5 – 8,5
• să cedeze uşor substanţa activă
• să aibă capacitate de penetraţie adecvată scopului terapeutic
39. • Clasificare:
• după locul de aplicare: dermice, oftalmice, nazale, pentru
plăgi.
• după tipul acţiunii: de protecţie, epitelizante, cosmetice,
revulsive, dezinfectante.
• după capacitatea de pătrundere: epidermice, endodermice,
diadermice (acestea din urmă au capacitate resorbtivă, la
distanţă).
• după baza de unguent şi modul de includere a substanţei
active: unguente-soluţii, unguente-suspensii şi unguente-
emulsii.
40. • Bazele de unguente sunt de 2 tipuri :
• hidrofobe
• hidrofile
• a). Bazele de unguente hidrofobe - sunt
liposolubile, produc stază de căldură, împiedică
perspiraţia şi evaporarea sudorii, au efect de
protecţie.
• 1.Geluri de hidrocarburi - sunt hidrocarburi
saturate superioare care se obţin la distilarea
petrolului. Nu râncezesc, nu irită tegumentele,
dar nu sunt bine tolerate de piela inflamată. Ex.
Vaselina albă, Parafina lichidă.
41. • 2.Lipogeluri - sunt trigliceridele acizilor graşi
superiori (grăsimi neutre). Ex. ulei de floarea
soarelui, ulei de măsline, ulei de in, ulei de
peşte.
• 3.Baze de unguent cu proprietăţi emulsive şi
emulsii tip A/U: lanolina - ceara lânii oilor, care
este secreţia glandelor sebacee ale oilor,
obţinută prin spălare de pe lână şi purificare.
Lanolina hidratată poate încorpora o cantitate
mare de apă. Alte exemple: cetaceum - un
produs ceros obţinut din cavităţile pericraniene
ale caşalotului; ceara albă, ceara galbenă.
Pentru unguentele magistrale se foloseşte
Unguentum simplex, prevăzut de
Farmacopeea Română, care conţine 90%
vaselină şi 10% lanolină.
42. • b)Bazele de unguente hidrofile - sunt
hidrosolubile, permit evaporarea apei, având efect
răcoritor şi antiinflamator.
• 1.Hidrogelurile - formează cu apa coloizi vâscoşi,
cu efect răcoritor, se spală cu apă, sunt alterabile
datorită invadării de către microorganisme. Ex.
glicerolatul de amidon, metilceluloza,
macromolecule care cu apa dau soluţii sub formă
de geluri.
43. • 2.Geluri de polietilenglicoli PEG (macrogoli)
– constituie baze de unguente hidrosolubile
negrase, neiritante pentru tegumente, care
cedează treptat substanţele active înglobate în
ele.
• 3.Emulgatori hidrofili – pot fi ionici şi neionici.
Dintre emulgatorii hidrofili neionici este oficinal
oleatul de sorbimacrogol 300 numit şi Tween 80.
44. • Unguentele soluţii conţin baze liposolubile şi sunt
denumite pomezi sau unguente propriu-zise. Au o
consistenţă grasă, formează un strat protector
subţire pe suprafaţa pielii, cedând lent
medicamentul.
• Se indică în dermatoze cronice sau subacute, pe
piele uscată sau scamoasă. Nu se aplică pe
leziuni congestive, în situaţii acute.
•
45. • Unguentele emulsii, care conţin apă 10% sunt
denumite creme. Cremele favorizează pătrunderea
medicamentelor în piele, amestecându-se cu
grăsimile de pe suprafaţă, emulsionându-le şi
înmuind epiderma prin apa conţinută.
• Au efect emolient sau răcoritor, se spală cu
uşurinţă.
• Sunt avantajoase în dermatitele pruriginoase, în
ultima fază a eczemei, pentru îngrijirea tenului,
în dermatoze acute şi subacute.
46. • 3.PASTELE sunt unguente suspensii, care
conţin pulberi (talc, oxid de zinc, amidon) peste
25%.
• Excipientul este vaselina albă, care păstrează
stază de căldură.
• Pastele au efect protector, sicativ, calmant.
• Se aplică în zonele lichenificate sau pe
leziuni uşor zemuinde.
47. • 4.SĂPUNURILE sunt sărurile alcaline ale
acizilor graşi superiori. Au efect de curăţire sau
degresare; pot fi folosite pentru pătrunderea
unor substanţe active prin tegumente;
• există şi săpunuri medicinale, care
încorporează substanţe antiseptice: sulf, gudron,
borax, resorcinol.
48. • 5.EMPLASTRELE sunt constituite din săpunuri, rezine, ceruri, substanţe grase,
cauciuc, în care pot fi încorporate şi substanţe medicamentoase. După destinaţie se
clasifică în emplastre medicamentoase, utilizate în scop terapeutic şi emplastre
adezive, utilizate pentru acoperirea leziunilor pielii şi fixarea pansamentelor.
• Un exemplu de emplastre medicamentoase este reprezentat de plasturii adezivi
pentru absorbţie transdermică (TTS – transdermal therapeutic system sau TDDS -
transdermal drug delivery system), care se numesc şi patch-uri şi se aplică pe
pielea nelezată, cedând lent substanţa activă în vederea absorbţiei transcutanate şi
a efectului sistemic. Calea transdermică asigură o administrare prelungită,
controlată şi constantă a substanţei medicamentoase în timp, pe durata aplicării,
evitându-se efectul primului pasaj hepatic. Exemple: plasturii cu nitroglicerină
folosiţi pentru efectul antianginos, cei cu scopolamină pentru răul de mişcare.
• Efectul poate fi terminat cu uşurinţă prin înlăturarea plasturelui, complianţa este
superioară, dar totuşi pot exista inegalităţi în cadrul procesului de absorbţie. După
scoaterea de pe piele a unui plasture, mulţi adezivi antrenează celulele primului
strat cornos de deasupra (stripping effect - exfoliere, detaşare), de aceea
reaplicarea în acelaşi loc a plasturelui este rareori posibilă.
49.
50. • Emplastrele adezive se pot găsi sub formă de benzi rulate (rulouri), cum este
leucoplastul (folosit pentru fixarea pansamentelor), sub formă de dreptunghiuri (pe
ţesătura textilă acoperită cu emplastru se fixează mici comprese îmbibate cu
substanţe antiseptice -de ex. Romplast cu rivanol, URGO).
• Dezavantajele emplastrelor adezive: sunt impermeabile pentru apă şi datorită
efectului ocluziv produc macerarea pielii, pentru pielea sensibilă find indicată
utilizarea celor cu perforaţii.
