1. Ratele de schimb
Ratele de schimb şi pieţele internaţionale
Exprimarea preţului unei monede în termenii unei alte monede poartă numele de rată de
schimb. Deoarece moneda este un activ, atunci ea are un preţ, la fel ca orice alt activ. De aceea,
principiile ce guvernează preţul activelor sunt valabile şi în cazul ratelor de schimb.
Caracteristica generală a unui activ este dată de faptul că acesta reprezintă o formă de bogăţie,
o cale de transfer a puterii actuale de cumpărare în viitor. Prin urmare, decizia de a transforma
un activ monetar al unei ţări într-un activ monetar al unei alte ţări ţine de speranţa că această
operaţiune va genera un plus de valoare în viitor.
Conform teoriei expectativelor raţionale, evoluţia ratelor de schimb este supusă unor fluctuaţii
majore ce ţin de aşteptările pe care le au agenţii economiei reale şi monetare. De aceea,
gestionarea ratelor de schimb este un obiectiv central al oricărei bănci naţionale chiar şi în
condiţii de convertibilitate deplină. Prin urmare, evoluţia ratelor de schimb este influenţată de:
 aşteptările asupra evoluţiei economiei;
 aşteptările asupra evoluţiei ratei dobânzii;
 soldul balanţei comerciale;
 nivelul investiţiilor străine şi al intrărilor/ieşirilor de capital în general.
Ratele de schimb şi tranzacţiile internaţionale
Aproape fiecare regiune sau ţară are o monedă proprie în care îşi exprimă (denominează)
preţurile. Ratele de schimb joacă un rol foarte important în schimbul internaţional deoarece
permit comparaţiile între bunuri produse în ţări diferite.
Spre exemplu, pentru a compara preţurile unui Chrysler american şi al unui Renault francez
trebuie să stabilim care este preţul relativ al dolarului sau al euro. Aceste preţuri relative ale
monedelor sunt rezultatul stabilirii unei valori de echilibru în urma tranzacţionării lor pe piaţa
valutară şi le găsim în fiecare zi în secţiunea financiară a ziarelor.
De precizat că rata de schimb poate fi exprimată în două moduri:
 direct: ca preţ al monedei străine exprimat în monedă naţională (4,2 RON = 1 EUR)
 indirect: preţul monedei naţionale este exprimat în termenii monedei străine(1$ = 0,75 €)
1

2. Menajele şi firmele folosesc ratele de schimb pentru a transforma preţurile străine în preţuri în
monedă naţională, obţinând astfel preţurile relative ce stau la baza schimburilor internaţionale.
Preţuri interne şi preţuri externe
Cunoscând ratele de schimb între monedele a două ţări putem aşadar să exprimăm preţurile de
export ale unei ţări în termeni monetari ai unei alte ţări.
1 laptop x 1000 EUR Preţ relativ = 1000 x 4,2 = 4.200 lei
(Rata de schimb: 4,2 lei/euro)
Modificările în ratele de schimb sunt urmarea unor fluctuaţii ce poartă denumirea de
depreciere sau apreciere monetară.
Deprecierea unei monede constă în creşterea raportului de schimb dintre moneda naţională şi
cea străină (3,5 lei/euro  4,2 lei/euro). O depreciere a unei monede naţionale îi favorizează
pe exportatori, făcând produsele autohtone mai ieftine în raport cu cele străine, mărind astfel
competitivitatea produselor naţionale.
Aprecierea monedei naţionale reprezintă o diminuare a raportului de schimb dintre moneda
naţională şi moneda străină (4,2 lei/euro  3,95 lei/euro). Aprecierea monedei naţionale
defavorizează exporturile şi favorizează importurile, mărind puterea de cumpărare a populaţiei
asupra mărfurilor străine.
Relaţia dintre schimb şi preţurile relative
Cererea de import şi export este influenţată de preţurile relative. Pentru a înţelege mai bine
decizia de a importa sau nu un anumit produs vom lua ca exemplu o decizie de consum
(asimilabilă unui act de import) a unui american care, dispunând de un anumit buget de maxim
75 USD are de ales de pe e-Bay între o pereche de blugi americani de 45 USD şi un pulover
englezesc de 50 GBP. Rata de schimb este de 1,5 USD/GBP, ceea ce înseamnă că preţul relativ al
puloverului va fi de 75 USD. Atunci preţul puloverului în termenii produsului blugi este de:
Rate de schimb USD/GBP 1,25 1,5 1,75
Preţul relativ al blugilor 1,39 1,67 1,94
blugii se ieftinesc în raport cu puloverul englezesc
2

3. Se observă că, odată cu deprecierea USD faţă de GBP, blugii devin relativ mai ieftini faţă de
puloverul englezesc, ceea ce înseamnă că, în termeni mai generali, nu se va lua decizia de
import, ci de consum din producţia naţională.
Aşadar, o depreciere a monedei naţionale în raport cu cea străină, face ca mărfurile naţionale
exprimate în preţuri relative să devină mai ieftine decât cele străine. Pe de altă parte, o
apreciere a monedei naţionale creşte preţul relativ al exporturilor şi micşorează preţul relativ al
importurilor.
Pieţele valutare
Pieţele în care au loc tranzacţii cu monede străine poartă denumirea de pieţe valutare.
Principalii actori ai pieţelor valutare sunt:
 băncile comerciale;
 societăţile multinaţionale;
 instituţiile financiare non-bancare;
 băncile centrale.
Băncile comerciale sunt principalii actori ce fac tranzacţii în nume propriu sau în numele
clienţilor pe o piaţa interbancară. Operaţiunile por avea scop real (de acoperire a unor tranzacţii
economice) sau scop speculativ.
Societăţile multinaţionale operează pe piaţa valutară prin intermediul băncilor pentru
derularea activităţilor curente.
Instituţiile financiare non-bancare reprezintă o alternativă la activitatea băncilor preferată
uneori pentru că sunt supuse unui control mai puţin strict din partea băncii centrale.
Băncile centrale sunt cele care se ocupă de politicile ce vizează ratele de schimb şi ratele
dobânzii.
Datorită mijloacelor moderne de comunicare, o parte din câştigurile ce derivau din activitatea
de arbitraj pe pieţele valutare au început să dispară. Locul rămas gol a fost umplut de apariţia
unor activităţi speculative extrem de complexe ce au la bază operaţiuni de tip SPOT şi
FORWARD.
3

4. Prin operaţiunile SPOT, realizate la vedere, se încheie contracte ce se derulează în maxim 48 de
ore. Ratele de schimb ce guvernează astfel de operaţiuni poartă denumirea de rate spot.
Operaţiunile FORWARD sunt tranzacţii la termen bazate pe contracte cu termen de finalizare
mai mare de 48 de ore. Cea mai mare parte a operaţiunilor FORWARD au caracter speculativ.
Ratele de schimb ce guvernează aceste operaţiuni poartă denumirea de rate forward.
Există şi o a treia categorie de operaţiuni care combină celelalte două, denumite SWAP. O astfel
de tranzacţie presupune vânzări SPOT şi răscumpărări FORWARD.
Să presupunem exemplu unei companii care încasează de la un client 1 milion USD şi are de
plătit tot atât către un furnizor, peste 3 luni. Deoarece USD se depreciază constant în faţa EUR şi
ratele dobânzii în dolari sunt mai mici decât cele în euro, compania poate lua decizia unei
operaţiuni SWAP:
 converteşte milionul de dolari în EUR;
 îl depozitează cu o scadenţă la 3 luni la rata mai atractivă a dobânzii la euro;
 converteşte din nou în dolari suma la scadenţă şi achită datoria către furnizor.
Rezultă astfel un câştig suplimentar din diferenţa de curs şi diferenţa dintre ratele dobânzii din
care se scad comisioanele de schimb valutar.
Pe o scară largă, în contextul operaţiunilor la termen, găsim şi contractele de opţiuni
(OPTIONS). Un contract de opţiune creează un drept la termen. În mare, aven două categorii de
opţiuni:
 put options, care creează posibilitatea de a vinde o valută atunci când cursul nu evoluează
conform aşteptărilor;
 call options, care creează posibilitatea de a cumpăra o valută dacă acest lucru este în
avantajul cumpărătorului.
4

5. Cererea de active monetare străine
Pentru a înţelege modul în care ratele de schimb sunt influenţate de pieţele valutare, trebuie
mai întâi să vedem cum apare cererea pentru diferite active monetare străine din partea
principalilor actori.
Din gama de active monetare, vom analiza cererea pentru depozitele bancare în monedă
străină. Ea este influenţată de o serie de factori din aceeaşi categorie cu cei care influenţează în
general cererea de active: preţ, randamente, risc, lichiditate.
Preţul se creează liber în piaţă la întâlnirea dintre cerere şi ofertă.
Evoluţia randamentelor depozitelor în monedă străină depinde la rândul săi de doi factori:
 rata dobânzii;
 ratele de schimb previzionate faţă de alte monede.
În general, randamentul activelor măsoară câştigul relativ realizat de un investitor în urma
achiziţionării unui activ într-o perioadă de timp (de regulă 1 an).
Spre exemplu: se achiziţionează o acţiune în 2008 pentru care se plăteşte P0 = 100 USD. După
un an de zile, în 2009, acţiunea atinge o valoare P 1 = 109 USD. În acelaşi timp, emitentul
plăteşte un dividend D = 1 USD. Din diferenţa de curs avem un câştig relativ de 9% şi un câştig
de 1% din dividend.
Randamentul total al activului (η) este dat de câştigul relativ generat de diferenţa de curs +
câştigul din dividend. Această valoare de 10%, reprezentând randamentul activului, măsoară
rata de întoarcere a plasamentului iniţial (return on assets). Dacă modelăm randamentul
activului cu evoluţia preţurilor obţinem randamentul real al activuluii.
În general, indivizii preferă să-şi plaseze disponibilităţile în acele active care oferă randamentul
cel mai ridicat. Însă decizia va lua în calcul şi alte două variabile de influenţă: riscul şi
lichiditatea.
Riscul reprezintă probabilitatea ca randamentul realizat să nu atingă nivelul randamentului
aşteptat.
Lichiditatea este dată de costul acceptării activului ca instrument imediat de plată pentru
stingerea unei datorii.
5

6. -Ratele dobânzii
Participanţii la pieţele valutare îşi întemeiază cererea de depozite în valută în funcţie de o
comparaţie bazată pe diferitele randamente ale acestora. Pentru aceasta, agenţii economici au
nevoie de două informaţii:
 cum se modifică ratele de schimb;
 cu se modifică valoarea depozitului în funcţie de rata dobânzii.
Rata dobânzii reflectă suma pe care un agent economic o poate câştiga dacă va acorda sub
formă de împrumut o unitate monetară pe o perioadă de 1 an de zile.
-Ratele de schimb şi randamentele activelor
Definim rata deprecierii ca fiind modificarea raportului de schimb dintre două monede.
Exemplu: Presupunem că avem o rată de schimb între USD şi EUR de 0,35 şi, în decursul unui
0,38  0,35
an, aceasta ajunge la 0,38. Atunci, rata deprecierii =  9% . Să presupunem că
0,35
dobânda la USD (RUSD) este de 10% şi rata dobânzii la EUR (R EUR) este de 5%. Dacă un agent
economic american ia decizia de a-şi plasa economiile în depozite în euro, el va obţine după un
an un randament sau o rată de întoarcere dată de diferenţa de curs + rata dobânzii.
η = 9% + 5% = 14%
Dacă ar fi păstrat suma în dolari, atunci randamentul era generat doar de dobândă: η = 10%. +
Generalizând, dacă notăm cu:
REUR – rata iniţială a dobânzii la depozitele în euro,
EUSD/EUR – preţul iniţial al euro în termenii dolarului,
E1USD/EUR – preţul final de la sfârşitul perioadei pentru moneda euro,
avem randamentul aşteptat al depozitelor în euro măsurat în termenii dolarului ca fiind:
EUSD / EUR  EUSD / EUR
2
 EUR / USD  REUR 
EUSD / EUR
6

7. Astfel, dacă randamentul (ηUSD/EUR) are o valoare pozitivă, mai mare decât valoarea
randamentului depozitului în monedă naţională, atunci conversia monetară este justificată.
Sigur că, în acest calcul, putem introduce şi alte elemente de influenţă precum: riscul de schimb
valutar, riscul de piaţă, riscul de ţară etc. ce pot avea o influenţă de multe ori foarte importantă
în luarea deciziilor de denominare a depozitelor pentru o anumită monedă.
Dacă notăm cu RS rata dobânzii la un an la depozitele în dolari, atunci
EUSD / EUR  EUSD / EUR
2
∆ = Rs- REUR 
EUSD / EUR
Interpretare:
- dacă diferenţa este pozitivă, depozitele în dolari oferă un randament mai ridicat
- dacă diferenţa este negativă, depozitele în euro oferă un randament mai ridicat
Oferta de active monetare
Se ştie că oferta de monedă dintr-o ţară este apanajul Băncii Centrale, în funcţie de anumite
calcule pe care aceasta şi le face în legătură cu: evoluţia PIB, ratele dobânzii şi nivelul preţurilor.
În general, oferta de monedă este considerată a fi constantă şi, de aceea, ea este reprezentată
grafic de o dreaptă paralelă cu axa dobânzilor.
-
7

8. Echilibrul pieţelor valutare
Pieţele valutare se află în echilibru atunci când randamentele (dobânzile) pentru depozitele
exprimate în diferite monede sunt egale.
Dacă notăm cu: RUSD – rata dobânzii la depozitele în dolari
REUR – rata dobânzii la depozitele în euro
EUSD/EUR – ratele de schimb USD/EUR
EUSD / EUR  EUSD / EUR
2
atunci, condiţia de echilibru arată astfel: RUSD  REUR  .
EUSD / EUR
Această formulă este cunoscută în teoria economică drept CONDIŢIA de paritate a dobânzilor.
Analizăm piaţa valutară americană. Cum ştim că oferta de monedă dintr-o ţară este apanajul
băncii centrale (FED în acest caz), putem considera că, pe termen scurt, randamentele
depozitelor în dolari rămân fixe, reprezentate printr-o dreaptă perpendiculară pe axa
randamentelor depozitelor. În schimb, considerăm că randamentele depozitelor în euro sunt
variabile (reprezentate printr-o curbă descrescătoare).
Dacă randamentul depozitelor în euro sunt la nivelul 2, mai mici decât randamentele
depozitelor în dolari, atunci va avea loc o schimbare a comportamentului de plasament dinspre
depozitele în euro înspre depozitele în dolari pe piaţa americană, ceea ce va genera, aşa cum se
observă şi pe grafic, o tendinţă de deplasare dinspre punctul 2 înspre punctul 1, având ca
rezultat o modificare a ratelor de schimb în sensul aprecierii dolarului faţă de euro.
8

9. Dacă ne situăm în punctul 3, se observă că randamentul depozitelor în euro este mai mare
decât randamentul depozitelor în dolari, ceea ce va creşte oferta de dolari, cu influenţă
imediată asupra ratei de schimb în sensul deprecierii dolarului în raport cu moneda euro.
Echilibrul de pe piaţa valutară se va atinge atunci când rata dobânzii la euro va fi egală cu rata
dobânzii la dolari, în această situaţie ratele de schimb tinzând către nivelul EUSD/EUR.
-Efectul modificării ratei dobânzii asupra ratelor de schimb
Vom analiza în continuare care este rezultatul imediat al modificării ratei dobânzii la dolari în
condiţiile în care rata dobânzii la euro rămâne constantă.
În condiţiile în care rata dobânzii la dolari cunoaşte o scădere de la nivelul RUSD1 la RUSD2, va avea
loc o scădere a randamentelor depozitelor în dolari, ceea ce va însemna o scădere a cererii de
dolari concomitent cu o scădere a ofertei de euro, tendinţe ce vor avea ca efect conjugat o
depreciere a dolarului în faţa monedei euro.
9

10. Banii, ratele dobânzii şi ratele de schimb
Deoarece, aşa cum am văzut, ratele de schimb reflectă preţul unei monede în termenii unei alte
monede, factorii care afectează oferta sau cererea pentru moneda unei ţări sunt printre cei mai
importanţi determinanţi ai ratelor de schimb.
Banii reprezintă un activ ce îndeplineşte câteva funcţii importante:
 mijloc de schimb, acceptat universal la plată;
 unitate de cont (pot măsura valoarea);
 mijloc de acumulare şi de conservare a valorii.
Prin ofertă monetară se înţelege, de obicei, agregatul M1 al băncii centrale ce cuprinde moneda
în circulaţie şi depozitele la vedere deţinute de firme şi menaje. Oferta de monedă este sub
controlul Băncii Naţionale, fiind stabilită în raport cu nivelul cererii şi obiectivele de politică
macroeconomică.
Cererea de monedă este realizată de menaje şi firme. Factorii care influenţează nivelul cererii
sunt:
 randamentul aşteptat al activului (monedei);
 riscul activului;
 lichiditatea activului.
Randamentul aşteptat se măsoară cu ajutorul ratei dobânzii. Moneda în stare lichidă (numerar)
nu aduce dobândă deţinătorului, în schimb depozitele generează dobândă. De aceea, când se
reţine moneda în formă lichidă, se sacrifică un venit sub formă de dobândă. Cu cât dobânda
este mai mare, cu atât tentaţia de a reţine monedă în formă lichidă este mai mică. De aceea,
reţinem ca ipoteză de lucru că o creştere a ratei dobânzii determină o scădere a cererii de
bani.
Judecând în costuri de oportunitate, rata dobânzii măsoară costul de oportunitate al deţinerii
de monedă, comparativ cu deţinerea de alte active.
10

11. Riscul activului ca factor de influenţă este semnificativ doar în situaţii de inflaţie sau stări
excepţionale.
Lichiditatea activului este cel mai mare beneficiu al deţinerii de monedă. Cererea de monedă
este determinată de asigurarea unui cash-flow şi e direct proporţională cu volumul tranzacţiilor.
-Piaţa monetară
Cererea agregată de monedă
Reprezintă cererea totală de monedă dintr-o economie necesară acoperirii nevoilor firmelor şi
menajelor. În viziunea lui Paul Krugman, ea este invers proporţională cu rata dobânzii, direct
proporţională cu nivelul preţurilor şi direct proporţională cu nivelul PIB-ului.
Conform teoriei cantitative reflectată prin poziţia şcolii de la Chicago, cererea de monedă
(notată MD) va fi egală cu nivelul preţurilor x cererea de monedă, unde:
MD – cererea de monedă
P – nivelul preţurilor
R – rata dobânzii
Y – nivelul PIB sau al venitului naţional
L (R,Y) – cererea reală de monedă, adică cererea nominală împărţită la nivelul preţurilor
MD= P x L(R,Y)  L(R,Y)=
Grafic, cererea de monedă se reprezintă astfel:
11

12. Dacă are loc o creştere a PIB-ului, atunci curba cererii de monedă se deplasează spre dreapta, în
poziţia lui L1, iar dacă are loc o modificare a ratei dobânzii, vom avea o deplasare de-a lungul
curbei L0.
Rata dobânzii de echilibru
Echilibrul pieţei monetare se realizează atunci când cererea de monedă M D este egală cu oferta
de monedă MS. MD =MS  P x L(R,Y) = MS  = L(R,Y) – condiţia de echilibru a pieţei
monetare ce generează rata dobânzii de echilibru.
Aşadar, rata dobânzii de echilibru este dată de egalitatea între cererea reală agregată de
monedă L şi oferta de monedă pentru un anumit nivel al preţurilor.
Se observă că, în situaţia 1, la rata R1 a dobânzii, există un excedent de ofertă ce va determina o
recalibrare a pieţei prin mişcarea liberă a ratelor dobânzii în jos, până la realizarea echilibrului la
nivelul R ce corespunde egalităţii între cererea şi oferta de monedă.
O deplasare spre dreapta a curbei ofertei la nivelul MS1/P va avea ca efect o scădere a ratelor
dobânzii dacă această mişcare nu este generată de o creştere concomitentă a PIB-ului (a cererii
de monedă).
12

13. Prin urmare, echilibrul pieţei monetare reprezintă un obiectiv de politică monetară şi nu unul
de autoreglare, dat fiind faptul că există o componentă controlată a pieţei (oferta de monedă).
Subliniem că inclusiv şcolile liberale (monetaristă) pleacă de la ipoteza că masa monetară
trebuie gestionată cu atenţie de către banca centrală şi corelată în permanenţă cu nivelul PIB-
ului. Divergenţe apar în folosirea ratei dobânzii ca instrument de influenţare a nivelului
activităţii economice.
Oferta de monedă şi ratele de schimb pe termen scurt
În analiza noastră, termenul scurt se referă la faptul că echilibrul macroeconomic se stabileşte
în condiţii de stabilitate a preţurilor şi de ocupare a factorilor de producţie.
Pentru a analiza relaţia dintre oferta de monedă şi ratele de schimb, vom corela cele două
categorii de grafice dezvoltate anterior, adică cel al echilibrului pe piaţa monetară şi cel al
relaţiei dintre ratele dobânzii şi ratele de schimb.
13

14. MS/P = oferta reală de monedă (apanajul băncii centrale)
Presupunem că cele două autorităţi monetare, FED şi ECB fixează iniţial ratele dobânzii de
referinţă la nivelul RUSD şi REUR. În condiţiile stabilităţii preţurilor şi a absenţei altor factori
exogeni de influenţă se va realiza echilibrul în cazul fiecărei economii atât pe piaţa monetară,
cât şi pe cea valutară la nivelul punctului 1 (în cazul economiei americane).
Dacă, din dorinţa de a stimula economia, FED-ul ia decizia de a creşte oferta monetară reală
prin scăderea ratei dobânzii la dolari, are loc o mutaţie în echilibrul celor două pieţe. Astfel,
piaţa monetară (graficul inferior) se va recalibra în punctul 2 datorită unei deplasări a curbei
ofertei monetare în jos (Atenţie: condiţia este ca cererea de monedă să rămână constantă).
Această ofertă abundentă de dolari va determina scăderea randamentelor depozitelor în dolari,
ceea ce va conduce la o reorientare ulterioară înspre depozitele în euro.
După cum se observă pe graficul pieţei valutare, în condiţiile în care randamentul depozitelor în
euro rămâne constant, echilibrul se va realiza la o rată de schimb dolar-euro superioară, ceea ce
înseamnă un dolar depreciat.
Efect economic: Prin scăderea ratelor dobânzii sunt stimulate investiţiile pe piaţa internă, iar
prin deprecierea monedei naţionale sunt stimulate exporturile, ceea ce practic reprezintă un
dublu avantaj şi o importantă cale de inducere a creşterii economice.
14

15. În condiţiile în care vom lua în considerare o modificare a ratei dobânzii la euro, iar toate
celelalte mărimi rămân neschimbate, situaţia va arăta în felul următor:
Dacă ECB ia decizia de a micşora ratele dobânzii în euro, rezultatul este o scădere a
randamentelor depozitelor în această monedă, ceea ce va însemna pe grafic o deplasare a
curbei randamentelor în euro spre stânga. Efectul scăderii ratei dobânzii la euro asupra
15

16. dolarului american se manifestă printr-o apreciere a acestuia. Echilibrul se va restabili, aşa cum
se observă pe grafic, în punctul 2 la o rată de schimb E2USD/EUR.
Efect economic: Exporturile europene devin mai competitive decât cele americane. Dacă se
doreşte contracararea acestei stări se observă că rata de schimb se reajustează la nivelul iniţial
în punctul 3 corespondent ofertei de dolari M S2. Aceasta presupune ca FED-ul să ia o măsură
simetrică celei a ECB de reducere a ratei dobânzii la dolari. Astfel, s-ar restabili raportul iniţial
de competitivitate.
Politica macroeconomică într-o economie deschisă
Majoritatea economiilor actuale sunt economii deschise spre exterior, ceea ce presupune
antrenarea lor în schimburile comerciale internaţionale şi includerea în circuitul capitalurilor
internaţionale. Vom încerca să vedem care sunt cerinţele pe care această deschidere le impune
asupra politicilor fiscale şi monetare.
Există trei motive care induc o astfel de analiză:
 schimburile internaţionale pot crea o dezechilibrare comercială;
 pieţele monetare naţionale sunt dependente parţial de pieţele financiare internaţionale;
 regimul ratelor de schimb are o influenţă mare asupra politicilor monetare şi chiar asupra
politicii fiscale.
Pentru a simplifica analiza, vom presupune că există o perfectă mobilitate a capitalului.
Balanţa de plăţi include vânzările nete spre exterior de diverse active financiare (acţiuni,
obligaţiuni, bonuri de tezaur). Tot pentru simplificare presupunem că avem două tipuri de
active:
 obligaţiuni autohtone denominate în euro;
 obligaţiunile străine denominate în dolari.
Intră capital în economia naţională atunci când deţinătorii de active trec de la obligaţiunile
străine la cele autohtone şi invers.
Mai presupunem că exporturile nete de capital sunt reflectate de contul curent al balanţei de
plăţi, ignorând veniturile nete din proprietate.
16

17. Modelul macroeconomic ce include fluxurile de capital
Vom formula câteva ipoteze de lucru:
 Fluxurile de capital net sunt egale şi de sens opus cu surplusul contului curent al balanţei de
plăţi.
 Cererea străină pentru obligaţiunile autohtone va depinde de diferenţele existente între
ratele dobânzilor aferente obligaţiunilor autohtone şi cele ale obligaţiunilor străine.
 Obligaţiunile autohtone şi străine sunt perfect substituibile.
 Cererea străină pentru obligaţiunile autohtone este perfect elastică, adică există o perfectă
mobilitate a capitalului.
Grafic, această perfectă mobilitate a capitalului se ilustrează astfel:
BB – reprezintă locul geometric al combinaţiilor dintre rata dobânzii şi venitul naţional pentru
care are loc egalitatea între contul curent al balanţei de plăţi şi fluxurile de capital.
Perfecta mobilitate a capitalurilor face ca REUR=RUSD (mecanismul de ajustare din capitolul
precedent). Orice modificare aşteptată a ratei dobânzii se va reflecta, aşa cum am văzut, în rata
de schimb.
Tot în capitolul precedent am văzut că, dacă pe termen scurt efectul unei politici monetare
expansioniste aplicate în condiţiile unor rate de schimb fluctuante şi a unei perfecte mobilităţi a
capitalului se reflectă într-o creştere a atractivităţii economice reale pe termen lung, efectul va
17

18. fi de creştere a preţurilor şi depreciere a ratei de schimb la acelaşi nivel al atractivităţii
economice.
Modificarea politicii fiscale
O creştere a cheltuielilor guvernamentale va determina o deplasare spre dreapta a curbei IS0 în
IS1. Totodată, are loc o apreciere a ratei de schimb, ceea ce va determina o reducere a
exportului net.
Această reducere va deplasa din nou curba IS înapoi spre stânga, apărând astfel un efect de
compensare pe termen scurt. Pe termen lung, singurul efect al politicii fiscale expansioniste va
fi creşterea deficitului comercial, determinat de o creştere susţinută a ratei de schimb. Deficitul
comercial va fi egal cu cel bugetar.
Prin urmare, politica fiscală expansionistă aplicată în condiţiile unor rate de schimb fluctuante şi
a unei perfecte mobilităţi a capitalurilor, va avea pe termen scurt un impact nesemnificativ
18

19. asupra venitului naţional real, mărind în schimb deficitul comercial prin prisma aprecierii ratei
de schimb.
Pe termen lung se va produce o apreciere puternică a ratei de schimb în condiţiile în care
deficitul bugetului public va fi egal cu deficitul comercial.
Curba J
Pentru îmbunătăţirea contului curent al balanţei de plăţi (balanţei comerciale) se poate recurge
la o uşoară devalorizare a monedei naţionale. Însă, efectul asupra contului curent nu este
imediat cel scontat.
O devalorizare la momentul t0 va mări iniţial deficitul deoarece importurile şi exporturile au
nevoie de timp pentru a se adapta noilor preţuri relative. Devalorizarea va scumpi importurile şi
va eficientiza exporturile, astfel încât, după perioada de ajustare, ce poate dura şi 2 ani, contul
curent al balanţei de plăţi se va îmbunătăţi.
19