1. Casă Duhovnicească
Biserica este adunarea ucenicilor lui Christos, deoarece I
)uhul Sfînt împlineşte în ea comuniunea dintre creştini şi îi
încredinţează misiunea dorită de Christos. Ea este „Casă
Duhovnicească", după cum afirmă Petru (I Petru 2,5) şi
Pavel (Efeseni 2,20-22, Corinteni 13,16 şi II 6,16).
Semn al prezenţei lui Dumnezeu în mijlocul poporului
său, Templul din Ierusalim era locaşul unde sălăşluia
numele lui Dumnezeu, locul de întîlnire a fiilor lui Israel cu
Domnul lor: ei veneau aici să se roage, să ofere jertfe, să
încerce să afle de la preoţi voia Domnului. Casă
Duhovnicească în noul Legămînt, Biserica devine locaş de
rugăciune şi de ofrande, de mărturii şi de învăţătură: prin
comuniunea instaurată de Domnul, întru Duhul său Sfînt, cu
creştinii, Biserica este semnul prezenţei lui Christos, „Că
unde sînt doi sau trei, adunaţi întru numele meu, acolo sînt şi
eu în mijlocul lor" (cf. Matei 18-20).
Iisus anunţă de fapt ruinarea Templului din Ierusalim; el
îi explică samariteanului că pentru adorare nu mai este
nevoie ca oamenii să se urce pe cutare sau cutare munte,
pentru că/Dumnezeu, care este spirit, caută „adevăraţi
închinători ce se vor închina în spirit şi adevăr" (loan 4,21
-24). Şi mai misterios - şi ucenicii nu vor înţelege decît după
înviere - el îndrăzneşte să afirme în faţa evreilor care îi cer
un semn: „Dărîmaţi templul acesta şi—1 voi ridica la loc în
trei zile" (loan 2,19-21), fiindcă el vorbeşte în realitate
despre „templul trupului său". Christos, în care „locuieşte,
trupeşte, toată plinătatea dumnezeirii" (Coloseni 2,9) se
înfăţişează astfel ca loc al manifestării şi al prezenţei lui
Dumnezeu în această lume.