FILOCALIA SAU CULEGERE DIN SCRIERILE SFINŢILORPĂRINŢII CARE ARATĂ CUM SE POATE OMUL     CURĂŢI, LUMINA ŞI DESĂVÂRŞI       ...
FilocaliaVolumul poate fi distribuit liber pentru uz personal.Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de spirit...
Sfinţii Varsanufie şi Ioan            INTRODUCERE                 1. Conţinutul scrierii   Creştinismul este religia care ...
Filocalia   Astfel credinţa creştină vede ca temelie a mîntuiriiceea ce a făcut Dumnezeu cel în Treime prin creaţie şiprin...
Sfinţii Varsanufie şi IoanEliberarea omului de egoism este una cu eliberarea lui depatimi, sau cu sfinţenia lui. „Căci voi...
Filocaliamult de Hristos, prin căldura iubitoare şi curatăîntreţinută în el de Dulml Sfînt. Omul este ca o hîrtie viece pr...
Sfinţii Varsanufie şi Ioansusţinută de Hristos prin Duhul Sfînt, şi cum înainteazăomul prin aceasta în Hristos.   S-a spus...
FilocaliaMorala, Dogmatica în desfaşurarea ei pe calea spreîmplinire.   Dar între faptele noastre morale prin care ne unim...
Sfinţii Varsanufie şi Ioan   Una din prea frumoasele scrieri de acest caracterduhovnicesc sînt „Scrisorile duhovniceşti” a...
Filocaliaduhovniceşti ale Părinţilor, a trimis spre publicare laVeneţia şi aceasta scriere după un manuscris foarte vechid...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanele, prima şi a 73-a, pare să nu fi fost conservate de textulgrec şi au fost adăugate în traduce...
Filocaliaunele reflexiuni sumare asupra conţinutului acestor„Scrisori”, după cîteva date personale despre viaţa lor.   Var...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanchiar o icoană a lui Varsanufie în marea biserică dinConstantinopol.   Cît priveşte conţinutul „...
Filocaliadesăvîrşire pe fiii duhovniceşti încredinţaţi lui deMîntuitorul”. (L. Regnault, în Introducere la traducereafranc...
Sfinţii Varsanufie şi Ioan   Prin smerenie omul ajunge de vede sinea sa reală,curăţită de straturile de opacitate, de întu...
Filocaliaomului pentru că e obiect de cunoaştere lipsit deconştiinţă şi de capacitatea de a-şi comunica iubirea înmod conş...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanlumii şi lumea noastră poate da un răspuns la problemaimperfecţiunii lumii. Fundamentul e necrea...
Filocalia  Un mare rol în înaintarea omului spre chipul lui real îlare răbdarea necazurilor. Aceasta întăreşte pe om cuade...
Sfinţii Varsanufie şi Ioaniubitoare între ei, aşa cum a voit Hristos. Dar aceastăunire n-o pot realiza ei decît în Hristos...
Filocaliadobîndeşte ca arvună încă în viaţa de aici, prin răbdareanecazurilor, ca greutăţi relativizate, şi prin smerenie....
Sfinţii Varsanufie şi Ioanrugîndu-ne unii pentru alţii, ne răspunde Dumnezeu cuîmplinirea rugăciunilor noastre.  Credem că...
Filocaliasuperioară, nu pot crea cosmosul şi nu-şi pot menţineviaţa în faţa lui, evident că trebuie să fie o existenţăpers...
Sfinţii Varsanufie şi IoanDumnezeu şi de credincioşii mai progresaţi duhovniceşte.Înaintăm împreună spre o viaţă de desăvî...
Filocaliacă el a fost însuşit oral prin legăturile monahilor noştri cuSf. Munte.  Dar interesîndu-ne de existenţa acestei ...
Sfinţii Varsanufie şi IoanNeamţ de un monah anonim şi revăzută de „DascălulIlarion”, de care ştim că era o autoritate atît...
Filocalialiniştii aduce la înaltă cugetare, mai întîi de a să cîştigapre sine, omul adecă de-a să face fără de prihană căc...
Sfinţii Varsanufie şi Ioan             VARSANUFIE                             ŞI                       IOAN               ...
Filocalia28
Sfinţii Varsanufie şi Ioan      SCRISORI DUHOVNICEŞTI  1. R ă s p u n s al marelui Bătrîn (sau al lui Varsa-nufie ) către ...
Filocaliavor veni la noi. Şi eu am păzit descoperirea pînă ce voiafla ce va face Domnul. Cînd deci s-a împlinit timpul, am...
Sfinţii Varsanufie şi Ioan  Spune fratelui Ioan3: Întăreşte-ţi inima ca pe o piatrătare. Iar piatră numesc tăria sufletulu...
Filocalia   Spune fratelui: Iartă-mă pentru Domnul, căci doresc săte văd, dar nu găsesc timp liber din pricina conştiinţei...
Sfinţii Varsanufie şi Ioan   Iar eu zic ţie: Aleargă spre cele dinaintea ta şi desă-vîrşeşte lucrul tău degrabă, aducîndu-...
Filocaliaaflăm şi noi prin ei odihna desăvîrşită 7 ; şi se împlineştecu noi cuvîntul scris: "Un frate ajutat de alt frate ...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanlocurilor9. Îi aduce aminte să ia seama la războiultrupului care tulbură şi-i, făgădueşte ajutor...
Filocalia  Scrie fratelui că atîta vreme cît este corabia pe mare, seaşteaptă la primejdii şi la bîntuielile vînturilor. D...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanvreme cît petreci afară, vei afla necaz şi ostenealătrupească. Dar cînd vei ajunge la limanul li...
Filocaliaharisma desăvîrşită a iertării păcatelor, zicîndu-le:"Cărora le veţi ierta păcatele, iertate vor fi" (Ioan 20, 23...
Sfinţii Varsanufie şi IoanMoise: “Lipseşte-le de mîna ta cea dreaptă şi vor fipururea neclintite înaintea ochilor tăi şi c...
Filocaliadeopotrivă pe noi cei trei10 cu iubire desăvîrşită şi toateacestea nu ţi le scriu din voia proprie ci din porunca...
Sfinţii Varsanufie şi Ioan  14. R ă s p u n s u l aceluiaş mare Bătrîn către acelaş,pentru că răbdase cu greu să audă că o...
Filocalialăuda, pentru că biruise fiarele. Ai fost aruncat în furtunamării ca să rabzi multe primejdii şi să te lupţi cu f...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanşi să nu fie voia ta amestecată13. Ci cînd îmi trimiţi vre-oîntrebare cu iubitul meu fiu, Serid,...
Filocaliasă fac dacă eu vreau să adun gîndurile 15, dar nu amputere ? Iartă-mă, că "Am spus-o odată; a doua oară nuvoi mai...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanmustră pe el, este înţelept. Dar dacă spune că îl iubeşte şinu face cele ce aude de la el, mai m...
Filocaliatău cu o iubire desăvîrşită ?20 Căci cîţi nu voiau să neajungă pe noi, bătrînii, şi alergau în acest scop ? Totuş...
Sfinţii Varsanufie şi Ioan  Despre căldură şi răceală, e ştiut că Domnul s-a numitfoc ce încălzeşte şi aprinde inima şi ră...
Filocalia  Spune fratelui : Ţi-am scris despre îndelunga răbdare.Şi acum îţi spun: Zis-a Stăpînul nostru Dumnezeu uceni-ci...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanrăbdare şi celelalte (I Cor. 13, 4). Şi roagă-te să ajungi lacele dinaintea ta, ca să nu-ţi fie ...
FilocaliaMoise zice: ,,Şi acum Israile” (A doua lege, 4, 1). Ţinedeci şi tu pe acum"27.  Şi de ţi se impune trebuinţa să p...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanmulţumeşte-i Lui. Că a Lui este slava şi cinstea în veci.Amin.  22. R ă s p u n s u l aceluiuş m...
Filocaliamoştenitor al harismelor mele. Să vadă ochii tăi peDumnezeu, ca unul ce-ai ajuns curat cu inima (Mt. 5, 8).Să fii...
Sfinţii Varsanufie şi Ioanînsă vei ajunge la liniştea desăvîrşită, atunci o veicunoaşte pe ea30 şi te vei minuna de darul ...
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Filocalia 11
Upcoming SlideShare
Loading in …5
×

Filocalia 11

927 views

Published on

  • Be the first to comment

  • Be the first to like this

Filocalia 11

  1. 1. FILOCALIA SAU CULEGERE DIN SCRIERILE SFINŢILORPĂRINŢII CARE ARATĂ CUM SE POATE OMUL CURĂŢI, LUMINA ŞI DESĂVÂRŞI Volumul XI SFINŢII VARSANUFIE ŞI IOAN Scrisori duhovniceşti Traducere, introducere şi note de Pr. Prof. Dumitru Stăniloae Ediţie electronică APOLOGETICUM 2005
  2. 2. FilocaliaVolumul poate fi distribuit liber pentru uz personal.Această lucrare este destinată tuturor iubitorilor de spiritualitatecreştină ortodoxă. Ea poate fi utilizată, copiată şi distribuită LIBER.Lucrarea face parte din patrimoniul spiritual al Bisericii Ortodoxe.Ediţia I-a la Editura Episcopiei Romanului şi Huşilor, 1990Ediţia a II-a la Editura Universalia, New York, 2001© 2005 APOLOGETICUM.http://apologeticum.nethttp://www.angelfire.com/space2/carti/ 2
  3. 3. Sfinţii Varsanufie şi Ioan INTRODUCERE 1. Conţinutul scrierii Creştinismul este religia care asigură viaţa de vecipersoanelor omeneşti create de un Tată iubitor al unui fiuiubit ca să extindă şi la ele iubirea Sa de Tată. Aceastăviaţă veşnică se asigură fiecărei persoane prin unirea cuIisus Hristos, Fiul veşnic al Tatălui veşnic, făcut om învederea acestei uniri neconfundate a Lui cu noi. Aceastămîntuire pentru veci a persoanelor omeneşti se realizeazăpe de o parte prin întruparea Fiului lui Dumnezeu ca ompentru veci, prin jertfa adusă de El şi prin învierea Lui, pede altă parte prin scoaterea omului cu voia lui dinpatimile care îl închid în mod egoist în el însuşi şi înlumea văzută, trecătoare, şi prin unirea cu Hristos celînviat la viaţa de veci. Această ridicare a omului dinstarea patimaşă, egoistă şi unirea lui iubitoare cu Hristoscel înviat se face prin lucrarea Duhului Sfînt. Prin aceastaomul se uneşte pe de o parte tot mai mult cu Hristos şi seîntipăreşte de Duhul Sfînt, pe de alta realizează tot maimult umanitatea sa, ce poartă în ea setea dupăcomuniunea iubitoare şi după viaţa veşnică în orizontulinfinit al vieţii iubitoare supreme sau dumnezeeşti, aflatedin veci în Sfînta Treime. 3
  4. 4. Filocalia Astfel credinţa creştină vede ca temelie a mîntuiriiceea ce a făcut Dumnezeu cel în Treime prin creaţie şiprin Iisus Hristos ca Fiu întrupat al Tatălui, decitriadologia şi hristologia. În hristologie avem şiîmplinirea sau ţinta mîntuirii ca unire veşnică cu Hristosşi prin aceasta desăvîrşirea umanităţii noastre prin aceastăunire cu Fiul lui Dumnezeu care a luat umanitatea noastrăşi a dus-o la desăvîrşire. Hristos ne ajută în aceasta,lucrînd El însuşi în noi prin Duhul Său cel Sfînt. Aceastaimplică însă şi o pneumatologie, dar şi o anumităconcepţie despre om, adică despre puterile şi destinaţialui, sau o antropologie. Triadologia, hristologia şi pnevmatologia se unesc înlucrarea mîntuitoare cu antropologia. În Noul Testament nu se vorbeşte despre Hristos şidespre Duhul Sfînt în mod separat, adică fără legătura lorcu omul. Dar nici omul, intrat pe calea mîntuirii nu evăzut în afara lui Hristos şi a Duhului Sfînt. Totul înepistolele Apostolilor prezintă în mod unit pe omul ce semîntuieşte şi pe Hristos lucrător în el prin Duhul Sfînt,sau pe Hristos întrupat, răstignit şi înviat, lucrător în noispre a ne sfinţi şi mântui prin Duhul Sfânt. „Dumnezeunu ne-a rînduit spre mînie, ci spre dobîndirea mîntuiriiprin Domnul nostru Iisus Hristos, care a înviat pentru noi,pentru ca noi, să veghem, fie că am adormit cu El,împreună să vieţuim” (I Tes. 5, 9-10). „Credincios esteCel ce vă cheamă. El va şi împlini” (vă va duce la ceea cevă cheamă) (I Tes. 5, 24). Dar omul nu e mîntuit fără o conlucrare a lui cuHristos. Mîntuirea omului nu e decît unirea lui activă cuHristos cel lucrător în el prin Duhul Sfânt. Ea e ieşireaomului din închisoarea egoismului său, şi intrarea şicreşterea în comuniunea cu Hristos, realizată atît prinHristos în Duhul Sfînt cît şi prin omul întărit de Hristos. 4
  5. 5. Sfinţii Varsanufie şi IoanEliberarea omului de egoism este una cu eliberarea lui depatimi, sau cu sfinţenia lui. „Căci voia lui Dumnezeuaceasta este: sfinţirea voastră... ca să ştie fiecare să-şistăpînească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patimapoftei, cum fac păgînii care nu cunosc pe Dumnezeu...Căci Dumnezeu nu ne-a chemat la necurăţie ci lasfinţire.” (I Tes. 4, 3-7). Dar eforturile spre aceastăcurăţie nu le poate face omul decît în Hristos, adicăconlucrînd cu puterea Lui şi avîndu-l pe El ca model.Aşadar dacă aţi înviat cu Hristos, căutaţi cele de sus,unde se află Hristos, şezînd de-a dreapta lui Dumnezeu...Căutaţi cele de sus nu cele de pe pămînt, căci voi aţimurit şi viaţa voastră este ascunsă cu Hristos înDumnezeu... Drept aceea omorîţi mădularele omuluipămîntesc: desfrînarea, necurăţia, patima, pofta cea rea şilăcomia (Col 3, 1-5). Tot omul credincios care primeşte să-şi lucrezernîntuirea îşi face această lucrare în Hristos, sau are peHristos lucrînd în el, spre a-l duce la o tot mai mareasemănare cu El. Această asemănare cu Hristos prinunirea cu El e şi o mişcare a lui Hristos spre tot maimarea unire cu omul, dar şi o mişcare a omului spreaceastă ţintă. Sf. Ap. Pavel consideră că datoria lui săînfăţişeze "pe tot omul desăvîrşit în Hristos Iisus" (Col. l,28). Căci „dacă este în Hristos, omul este făptură nouă"(II Cor. 5, 17). „Viaţa lui Hristos se arată în trupul nostrucel muritor" (II Cor. 4, 11). E de accentuat însă în mod deosebit că Hristoslucrează în noi prin Duhul Său cel Sfînt. Duhul Său celSfînt este puterea sfinţitoare a noastră. Hristos "ne-a datnouă arvuna Duhului" (II Cor. 5, 5). Omul în mişcarea luispre înălţimile umanităţii sale curate, iubitoare, ajunge lao tot mai mare subţiere în înţelere şi simţire. Iar înaceasta se arată că este imprimat în toată, fiinţa sa tot mai 5
  6. 6. Filocaliamult de Hristos, prin căldura iubitoare şi curatăîntreţinută în el de Dulml Sfînt. Omul este ca o hîrtie viece primeşte în ea trăsăturile spirituale din care sealcătuieşte chipul lui Hristos ca chip viu. Duhul înmoaeinima omului ca să poată înscrie în ea cu uşurinţă chipullui Hristos. Astfel Duhul e ca un fel de condei fierbintece imprimă pe Hristos în om. Dar Duhul lucrează asupra unui om prin alt om, care aajuns, înainte de acela la o credinţă mai puternică şi maicomunicativă. De aceea Sf. Ap. Pavel poate spune căcredincioşii din Corint sînt scrisoarea în care a scris el peHristos cu condeiul Duhului: "Scrisoarea noastră sînteţivoi; arătîndu-vă că sînteţi scrisoarea lui Hristos, slujită denoi, scrisă nu cu cerneală, ci cu Duhul Dumnezeului celuiviu, nu pe table de piatră, ci pe tablele de carne aleinimii" (II Cor. 3, 2-3). Iată cum omul, unindu-se tot mai mult cu Hristos şifăcîndu-se tot mai asemenea Lui, se realizează pe de oparte tot mai mult ca om, asemenea omului desăvîrşitcare e Hristos, pe de alta se apropie tot mai mult deHristos, omul model, însuşindu-şi curăţia şi călduraDuhului. El devine purtător de Hristos, dar, în acelaşitimp duhovnicesc. Sf. Părinţi urmînd Noului Testament au stăruit pe de oparte şi ei în descrierea progresului omului în unirea cuHristos prin lucrarea Sf. Duh, dar pe de altă parte L-auprezentat pe Hristos nu separat de lucrarea Lui în om prinDuhul Sfînt, ci în însăşi lucrarea Lui în om. Separarea Sfintei Treimi şi a operei lui Hristos delucrarea lor în om a început să fie făcută mai tîrziu descolastică prin împărţirea prea strictă între teologiadogmatică teoretică, în care nu se vede cum lucreazăHristos prin Duhul Sfînt în om, şi între teologia morală lafel de teoretică, în care nu se vede cum lucrarea omului e 6
  7. 7. Sfinţii Varsanufie şi Ioansusţinută de Hristos prin Duhul Sfînt, şi cum înainteazăomul prin aceasta în Hristos. S-a spus că Dogmatica are să ne prezinte ce eDumnezeu în Sine şi ce a făcut el pentru om, iar Moralace are de făcut omul. S-a trecut peste faptul că ceea ceface omul nu face singur ci întărit de Hristos şi de DuhulLui cel Sfînt. S-a trecut cu vederea că Dumnezeu în Sinee un Dumnezeu al iubirii şi aceasta explică creaţia şilucrarea mîntuirii. S-a trecut peste faptul că tot ce a făcutHristos înainte de a se uni cu noi a făcut din dragostepentru om şi că această operă e dusă la capăt în unirea luiHristos cu omul. S-a trecut cu vederea că ceea ce a făcutHristos a făcut în primul rînd în umanitatea asumată deEl şi această lucrare se continuă în fiecare om în parte. S-a trecut cu vederea că scopul lui Dumnezeu Cel înTreime e lucrarea mîntuitoare în om prin Hristos înDuhul Sfînt. Şi acest scop constă în a uni pe om cu Fiullui Dumnezeu cel întrupat, avînd la aceasta şi conlucrareaomului. S-a trecut de asemenea cu vederea că noi nuputem lucra nimic în vederea mîntuirii noastre fără sălucreze Sfînta Treime prin Hristos cel jertfit şi înviat înnoi. Propriu zis mîntuirea constă în pătrunderea şisălăşluirea Sf. Treimi prin Hristos în noi, pentru a neumple şi pe noi şi între noi de dragostea dintre PersoaneleTreimii. Noi ajungem la ţinta spre care ne duce Hristoscînd el devine străveziu în noi, ca Fiul lui Dumnezeu celîntrupat, jertfit şi înviat, ceea ce înseamnă îndumnezeireanoastră. Iar dacă mîntuirea stă în a se face Hristosstrăveziu în noi, ca în sfinţi, aceasta nu e numai temă deMorala ci şi de Dogmatică. De fapt faptele noastre morale sînt şi faptele luiDumnezeu şi faptele mîntuitoare ale lui Hristos ajung lacapăt sau se fructifică în faptele morale ale omului.Dogmatica cuprinde în sine Morala nedesfăşurată, iar 7
  8. 8. FilocaliaMorala, Dogmatica în desfaşurarea ei pe calea spreîmplinire. Dar între faptele noastre morale prin care ne unim totmai mult cu Dumnezeu, şi Dumnezeu cu noi, un rolimportant îl are rugăciunea. Prin aceasta aducemmulţumiri lui Dumnezeu, Îi cerem să lucreze în noi, Îllăudăm pentru ceea ce a făcut şi face în noi. Dar aceasta ofacem în cultul Bisericii. De aceea scrierile teologice alesfinţilor Părinţi sunt în acelaşi timp scrieri de laudă alelui Dumnezeu, fiind foarte apropiate de cultul Bisericii. Urmând lor, tot cultul ortodox e plin de învaţăturadespre Dumnezeu în ceea ce a făcut şi face El pentru omşi în om, deci, Dumnezeu e prezentat ca nedespărţit deom. Aşa se explică conţinutul teologic al cultuluiortodox, dar şi trăirea emoţională, existenţială aconţinutului teologic în acest cult. Aceasta stă în legăturăcu prezentarea emoţională a dogmelor credinţei şi cucontinua fundamentare teologică a îndrumărilor moraledate omului. Numai când Părinţii aveau de apărat un punct aldreptei învăţături despre Dumnezeu sau despre Hristosdezvoltau mai mult latura dogmatica a ei. Dar nici atuncinu lipsea din această prezentare legătura acelui punct alînvăţăturii dogmatice cu mîntuirea omului, cu urmările eipentru vieţuirea ce se cere omului, cu lauda şimulţumirea lui Dumnezeu pentru modul cum se reflectăexistenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în creştereaduhovnicească a omului şi în puterea dată acestuia de aconlucra cu Dumnezeu la mîntuirea sa. Dar cele mai multe din scrierile Părinţilor au uncaracter precumpănitor duhovnicesc, adică prezintă nu peDumnezeu şi lucrarea mîntuitoare a lui Hristos în Sine, ciîn om, prin Duhul Sfînt. 8
  9. 9. Sfinţii Varsanufie şi Ioan Una din prea frumoasele scrieri de acest caracterduhovnicesc sînt „Scrisorile duhovniceşti” ale luiVarsanufie şi Ioan. Învăţatul monah din Muntele Athos, TeoclitDionisiatis, scrie în „Cuvîntul înainte” la a doua ediţie atextului grec original al acestei scrieri, tipărită la Volos,în editura lui Sot. Shoinas, dela 1960: „Una din cărţilecele mai dulci şi mai pline de Duhul Sfînt ale Părinţilorprea sfintei Biserici a Răsăritului, dar în acelaşi timp dincele mai puţin cunoscute poporului drept credincios, estefără îndoială, „Cartea prea folositoare de suflet” a celordintre sfinţi Părinţilor noştri Varsanufie cel Mare şi Ioannumit Proorocul, constatatoare din 836 Răspunsuri”. Într-adevăr, scrierea aceasta e de o mare dulceaţăduhovnicească şi de un deosebit folos nu numai pentrumonahi, ci pentru toţi credincioşii Bisericii noastre.Însuşi titlul ei, „Carte prea folositoare de suflet” , subcare a fost publicată prima dată la Veneţia, de NicodimAghioritul, şi retipărită cu mici îmbunătăţiri la Volos în1960 şi la Tesalonic în 1974, remarcă acest fapt. El erepetat şi în explicarea titlului prin cuvintele: „Sprefolosul tuturor creştinilor drept credincioşi”. De fapt „Scrisorile” acestea sînt răspunsuri potrivite înorice timp la o mulţime de întrebări puse în parte demonahi, dar în parte şi de mireni, întrebări care în formapusă atunci sau în forme asemănătoare, preocupă pe oricecreştin. Scrierea însă n-a circulat în cercurile largi alecredincioşilor decît începînd din 1816. Pînă atunci nu seafla decît în diferite manuscrise din mînăstiri în uzulmonahilor, deşi prin legăturile acestora cu credincioşiiînţelepciunea din ea se comunica şi acestora. De abia înanul 1803 Nicodim Aghioritul, învăţatul monah dinMuntele Athos, care a tipărit numeroase opere 9
  10. 10. Filocaliaduhovniceşti ale Părinţilor, a trimis spre publicare laVeneţia şi aceasta scriere după un manuscris foarte vechidin biblioteca Mînăstirii Lavra din Sf. Munte, copiat demonahii Anania, Ciprian şi Eftimie, care au asigurat şicheltuielile publicării ei. Nicodim Aghioritul a prevăzutcartea publicată cu o biografie a Sfinţilor Varsanufie şiIoan şi cu un indice alfabetic al cuprinsului „Scrisorilor”din carte. În timpul mai nou cartea a trezit un viu interes şi înOccident. Preotul anglican Derwas James Chitty, un mareadmirator şi trăitor al spiritualităţii răsăritene, a pregătitpublicarea unui text grec critic. O primă fasciculă din el,conţinînd 124 Scrisori, a fost publicat în PatrologiaOrientalis (t.XXXI, fasc.3, Paris 1967). Moartea sa neasteptată din 1971, l-a împiedicat săpublice textul integral în Source chretienne. Sarcina deducere la sfîrşit a acestei editări critice a fost preluată deFrancois Neyt, care a prezentat în 1967, la Louvan, oremarcabilă teză de doctorat asupra „Scrisorilor cătreDorotei în corespondenţa lui Varsanufie şi Ioan deGaza”. Dar gîndind că publicarea integrală a acesteiopere de către Neyt va mai întîrzia, L. Regnault,împreună cu Philippe Lemaire, a publicat o traducerefranceză a ei din limba greacă, la mînăstirea dinSolesmes, în 1971. Considerînd ediţia greacă a luiNicodim, „insuficientă” (conform spusei lui J. Hausherrdin „Dictionaire de spiritualite” I, 1262), ei au recurs şila unele manuscrise din Biblioteca Naţională din Paris şidin alte biblioteci. Primele 223 Scrisori le-au tradussimplu din Cod. Coislin, gr. 124, de care spun că e celbun. B. Outtier a colaţionat cu ele cu cele douămanuscrise principale şi foarte vechi georgiene, Sinai 34şi 35, dar care nu conţin decît 79 de Epistole. Doua dintre 10
  11. 11. Sfinţii Varsanufie şi Ioanele, prima şi a 73-a, pare să nu fi fost conservate de textulgrec şi au fost adăugate în traducerea franceză la sfîrşit. L. Regnault declară că a fost îndemnat latraducerea şi publicarea în franceză a acestei scrieri de„influenţa considerabilă exercitată de ea în istoriaspiritualităţii creştine” (Introducere la traducere). Traducerea noastră, deşi a urmat în mod principaltextul grec din ediţia de la Tesalonic, a ţinut seama şi detraducerea franceză. De asemenea, am urmat ordinei„Scrisorilor” luată de traducerea franceză dinmanuscrisele mai bune folosite de ea, punînd în parantezănumărul diferit al „Scrisorilor” corespunzătoare din ediţiaVolos. Am reprodus în traducerea noastră şi refeririledate uneori în textul francez, în paranteză, la unelesentinţe din Pateric, cuprinse în unele manuscrise folositede ea. De viaţa lui Varsanufie, numit Marele Bătrîn, şi alui Ioan, numit Proorocul, s-au ocupat mai mulţi. Celdintîi a făcut aceasta Nicodim Aghioritul în„Introducerea” la ediţia sa, descriind mai ales virtuţile lorpe baza ştirilor despre ele din „Scrisorile” lor. În timpul mai nou s-a ocupat cu viaţa lor S. Vailhe, în:Les lettres spirituelles de Jean et de Barsanuphe, ebd. înEchos d’Orient, 7 (1903) p. 268-276; apoi în: SaintBarsanuphe, ebd. 8 (1905), p. 14-25 şi: Jean le Prophoteet Seridos, ebd. 154-160. Aprecieri asupra celor doibătrîni şi a învăţăturii lor a făcut şi L. Regnault în prefaţala o antologie de 50 de Scrisoriale lor publicate în 1967sub titlul „Maîtres spiritueles au desert de Gaza”. Nu vom încerca aici să facem şi noi o expuneresistematică a vieţii lor. Căci tot ce e ştiut despre viaţa lorse cuprinde în scrisorile lor. Ne vom mulţumi aici cu 11
  12. 12. Filocaliaunele reflexiuni sumare asupra conţinutului acestor„Scrisori”, după cîteva date personale despre viaţa lor. Varsanufie şi Ioan au fost doi Părinţi duhovniceşti,trăitori ca mari nevoitori în prima jumătate a sec. VI, înmînăstirea întemeiată de Serid şi condusă de el, la sud deGaza. Varsanufie a murit pe la 540, fiind supranumit„Marele Bătrîn”, iar Ioan, supranumit „Proorocul”, cucîtva timp înainte, între 530 şi 535. Serid, stareţulmînăstirii, a murit cu 14 zile înaintea lui Ioan. Doroteicare venise în acea mînăstire atras de cei doi Bătrîni şi afost unul din ucenicii lor şi conducătorul bolniţei dinmînăstire, s-a retras şi el din ea după moartea lui Ioan,întemeind o mînăstire proprie, pentru că după moartea luiIoan, Varsanufie s-a închis total în chilia sanemairăspunzînd nici la întrebări. (A se vedea aceasta înFilocalia rom. Vol. IX, p. 465). Vailhe socoteşte căDorotei a întemeiat mînăstirea sa pe la 540. Lui îi vor fiadresate vreo sută de Scrisori de către cei doi Bătrîni. Cei doi bătrîni vieţuiau închişi fiecare în chilia lui.Serid le aducea întrebările scrise ale unor monahi şimireni şi ei îi răspundeau ce să le scrie acelora. Nicodim Aghioritul folosindu-se de mărturia luiTeodor Studitul, deosebeşte pe acest Varsanufie de unVarsanufie eretic acefal, de care vorbeşte PatriarhulSofronie al Ierusalimului. El dă în acest sens răspunsul lao întrebare a lui Teodor Studitul de către PatriarhulTarasie de Constantinopol, care a prezidat Sinodul VIIecumenic de la 787. În acest răspuns Patriarhul Tarsiespune şi el că acest Varsanufie, spre deosebire de ereticulpomenit de Sofronie, egiptean de origine şi el ca şicelălalt, e cu totul ortodox şi a fost socotit de Bisericăsfînt. Teodor Studitul, redînd această mărturie aPatriarhului Tarasie, mai spune că în vremea sa exista 12
  13. 13. Sfinţii Varsanufie şi Ioanchiar o icoană a lui Varsanufie în marea biserică dinConstantinopol. Cît priveşte conţinutul „Scrisorilor”, el este o aplicareconcretă a doctrinei ce se cristalizase în spiritualitateacreştină din secolele anterioare asupra patimilor şivirtuţilor. Prin aceasta conţinutul lor este înrudit cu cel alPatericului. Dar pe cînd în Pateric doctrina aceasta econcretizată în gesturi, fapte şi scurte sentinţe aleBătrînilor, în „Scrisorile” acestea ea e concretizată însfaturi date la întrebările unor oameni care se străduiau săaplice în diferite situaţii concrete ale vieţii lor aceastădoctrină, în luptă cu tot felul de piedici, de ispite, degreutăţi. Ea este prin aceasta şi o aplicare a doctrinei dinscrierile filocalice. Sfaturile date în aceste „Scrisori” au o remarcabilănotă de realism. Ele ţin seama de nivelul spiritual al celorce vin cu întrebări. De la cei mai progresaţi duhovniceştese cer lucruri mai mari, de la cei mai puţin progresaţi secer eforturi mai modeste, pe măsura lor. De aceea carteapoate fi de un real folos nu numai pentru monahi, ci şipentru mirenii credincioşi, dar îndeosebi pentru preoţiiduhovnici. „Ceea ce Apoftegmele Părinţilor (Patericul) ne lăsaudoar să întrevedem în cîteva luciri fugitive, în momenterare, aici se desfaşoară sub ochii noştri ca un film ce nearată la lumina zilei aspectele cele mai ascunse ale vieţiiobişnuite ale monahilor, care urmăresc zi de zi umilu lorefort de asceză şi de rugăciune, susţinut de sfaturile,învăţăturile şi încurajările Părinţilor lor în Dumnezeu. Nuştim ce să admirăm mai mult sfătuirea dată ucenicului,care îşi repetă fără încetare mărturisirile neputinţei şiaceleaşi cereri de sfat şi de ajutor, sau răbdareaînvăţătorului care nu oboseşte să folosească toate darurilesale naturale şi supranaturale pentru a conduce spre 13
  14. 14. Filocaliadesăvîrşire pe fiii duhovniceşti încredinţaţi lui deMîntuitorul”. (L. Regnault, în Introducere la traducereafranceză a „Scrisorilor”, intitulată: „Barsanuphe et Jeande Gaza, Corespondence”, Solesmes, 1971). E greu să se rezume în mod fidel marea bogăţie desfaturi atît de nuanţate cuprinse în aceste „Scrisori”,potrivit cu marea felurime a situaţiilor celor ce le cer.Vom da de aceea numai un rezumat aproximativ alideilor lor, împreună cu unele reflexiuni despre ele. Varsanufie şi Ioan urmăresc în sfaturile lor adresatecelor ce le cer îndrumarea acelora în primul rînd spresmerenie, care e condiţia iubirii de Dumnezeu şi deoameni, ca supremă virtute şi realizare a omului. Numaicei ajunşi la ele s-au ridicat peste toate patimile. Smereniei i se opune cu deosebire slava deşartă, care îllasă pe om preocupat de sine în mod egoist. Aceastăslavă deşartă poate lua nesfîrşite şi foarte subtile forme,care pot înşela chiar şi pe cel ce e stăpînit de ele. Pentru aajunge la smerenie e nevoie de o atenţie tot mai fină, totmai pătrunzătoare la sinea proprie, pentru a surprindediferitele mişcări ale slavei deşarte şi a curăţi de pechipul adevărat al omului toate straturile de zgură maigroase sau mai subţiri cu care acoperă sau strîmbă cuviclenie mai vizibilă sau mai puţin vizibilă sinea reală aomului. Instrumentul cu care se răzuieşte această zgură este înmod principal tăierea voii proprii, ascultarea şi supunereafaţă de autoritatea Părintelui duhovnicesc, sau a stareţuluimînăstirii. Căci slava deşartă, de care sunt legate şicelelalte patimi, pot strîmba sau falsifica fiinţa omuluipînă a-i da acestuia impresia că tocmai această formăstrîmbată, prefăcută, este fiinţa lui adevărată şi voia de ao susţine e adevărata lui voie. De aceea omul trebuieajutat să se rupă de această voie a lui. 14
  15. 15. Sfinţii Varsanufie şi Ioan Prin smerenie omul ajunge de vede sinea sa reală,curăţită de straturile de opacitate, de întuneric, aşezate peea. Sinea astfel curăţită se descoperă ca o sine clardependentă de Dumnezeu, s-ar putea spune străveziepentru Dumnezeu, Care, prin sensul ce-l dă tuturor, aduceîn om marea lumină. La această vedere a măreţieiluminoase a lui Dumnezeu nu poate ajunge decît cel cevede micimea sa, lipsa de sens sau întunericul existenţeisale închisă în ea însăşi. Căci această micime a sarecunoscută face inexplicabilă existenţa proprie fărăDumnezeu. Cu cît se simte omul redus la sine însuşi, maigol, cu atît se vede pe sine mai clar că nu poate existadecât prin Dumnezeu, cu atît i se face mai simţităprezenţa lui Dumnezeu ca temelie a sa. Smerenia e susţinută în om chiar de faptul că deşi îşi dăseama de limitele lumii şi ale sale prin trăirea a tot felulde imperfecţiuni ale lor (boli, moarte, incapacitatea lumiide a-l satisface cu adevărat şi definitiv pe om), totuşi elnu poate ajunge la marginea cosmosului şi nu poateajunge niciodată la cunoaşterea de sine în mod desăvîrşit. În imperfecţiunile fiinţei umane şi ale lumii şi încontinua insatisfacţie în care ne lasă acestea prin eleînseşi se arată limitarea lor, dar în neputinţa omului de aajunge în cunoaşterea lor pînă la marginea lor, constatămindefinitul lor. Ele ni se prezimtă ca indefinite şi înacelaşi timp ca limitare. Lumea e finită pentru că nu euna cu Dumnezeu; dar e indefinită, pentru că e creată deDumnezeu cel infinit şi e în legătură cu el şi cu omul cachip al lui. Omul e indefinit la complexitatea şi permanentanoutate a spiritului său. El a făcut de aceea să progresezeîn cunoaşterea de sine, dar nu poate ajunge pînă la capătîn această cunoaştere de sine. Dar chiar dacă ar ajunge,tot n-ar ieşi din imperfecţiunea sa. Iar lumea e inferioară 15
  16. 16. Filocaliaomului pentru că e obiect de cunoaştere lipsit deconştiinţă şi de capacitatea de a-şi comunica iubirea înmod conştient şi de a se cunoaşte pe sine însuşi. Totuşiomul e făcut astfel că nu poate dispune cu totul nici deexistenţa ei fizică şi nu poate ajunge nici fără cunoaşterela marginile ei. Astfel, atît sinea umană, cît şi lumeafizică, se prezintă pe de o parte ca limitare, ca imprimatede imperfecţiuni şi de neputinţe, dar pe de alta cadepăşind puterile lor de a dispune de ele înseşi, în specialputerile omului de a se cunoaşte şi de a cunoaşte celedouă realităţi pînă la marginile lor. Omul progresează în cunoaşterea sa şi a lumii, darprogresează într-un indefinit al cărui capăt nu-l poateajunge, însă care închide pe de altă parte gîndurile şisimţirile lui mereu în acelaşi plan nesatisfăcător. Omulprogresează în cunoaşterea lumii, dar progresează încunoaşterea unor aspecte specificate la nesfîrşit aleaceloraşi legi generale, rămînînd cu cunoaşterea lumiifizice şi a sa într-un plan finit şi în acelaşi timp indefinit. Amîndouă acestea arată că sinea omului şi lumea, odată ce sunt finite, dar în neputinţă de a se cuprinde unaprin alta, sunt dependente, dar nu una de alta, ci de orealitate superioară. Cum ar exista prin sine o lume imperfectă? Dacă poatefi prin sine, cum de nu poate fi perfectă ? S-a dat încă de către filozofia din antichitate un răspunspanteist, emanaţionist sau evoluţionist la aceastăîntrebare. S-a spus că fundamentul e perfect, dar celeemanate din el sunt imperfecte, sau vor ajunge laperfecţiune prin evoluţie. Dar cum pot ieşi emanaţiiimperfecte din ceea ce este perfect, sau cum n-a pututajunge imperfectul la perfecţiune o dată ce ele au pornitpe calea perfecţiunii din eternitate, de cînd există ?Numai ideea unei deosebiri fiinţiale între fundamentul 16
  17. 17. Sfinţii Varsanufie şi Ioanlumii şi lumea noastră poate da un răspuns la problemaimperfecţiunii lumii. Fundamentul e necreat, lumea ecreată. Şi omul la fel. Dar ele ar putea dobîndiperfecţiunea rămînînd în comunicare deplină cufundamentul lor. Însă aceasta s-a lăsat la latitudinealibertăţii umane. Numai libertatea fiinţelor conştientecreate poate duce lumea la perfecţiune. Însă perfecţiuneanu şi-o poate sorbi nici lumea, nici omul din fiinţaproprie. Căci atunci ar fi silite să ajungă la perfecţiune.N-ar mai fi în creaţiune libertate. Astfel deşi creată, lumea apare investită de Creatorul eicu cea mai mare valoare. Perfecţiunea ei depinde delibertatea ei. La această perfecţiune ea ajunge princomuniunea liber acceptată cu fundamentul ei, care pelîngă faptul că e şi El liber, e şi iubitor, şi a creat lumeadin iubire, pentru a ajunge prin iubirea Lui primită înmod liber de ea la fericirea desăvîrşirii. Numai o lumecreată poate fi o lume a libertăţii şi a iubirii, pentru că eopera unui fundament personal liber şi iubitor. Altfeltotul stă sub necesitatea unor legi ale repetiţiei, care nudau nici un sens existenţei. Omul şi lumea nu sînt nişteroabe purtate în repetiţia monotonă de nişte legi, pentrucă sunt create de o Fiinţă supremă liberă şi iubitoare. Oexistenţă imperfectă dominată pînă în fundamentul ei deasemenea legi prezintă chiar acele legi ca inexplicabile,ca lipsite de conştiinţă şi libertate. O orbire generală şifatală, imperfectă, domină întreaga existenţă, ceeace olipseşte de orice sens. Prin explicarea lumii şi a omului ca creaţii ale luiDumnezeu, credinţa creştină face dependentă creştereaomului de smerenia lui, ca conştiinţă a dependenţei deDumnezeu Creatorul, dar şi de iubirea lui faţă de acestCreator, care îl ţine pe om în legătură cu El, tot priniubire. 17
  18. 18. Filocalia Un mare rol în înaintarea omului spre chipul lui real îlare răbdarea necazurilor. Aceasta întăreşte pe om cuadevărat în spiritul lui, în vreme ce căutarea de a sesustrage de sub ele îl moleseşte spiritual. Prin răbdareanecazurilor omul arată că tăria lui nu-i vine de la alipireala lume, ci de la Dumnezeu cel atotputernic şi iubitor.Lumea alternează plăcerile ce le dă cu foarte multenecazuri. Însăşi robia şi slăbiciunile în care îl coboară peom patimile ca alipiri excesive la lume, aratăincapacitatea ei de a-l desăvîrşî, deci de a-l mîntui. Omule unit prin spiritul său în mod deosebit cu Dumnezeu celnetrecător şi infinit în viaţa Lui. De aceea trebuie săcultive mai ales legătura cu El, dezrobindu-se de lume şidevenind prin aceasta stăpînul ei cu adevărat. Toatecăutările de ocolire a necazurilor, de viaţă comodă princele ce i se oferă de către lume, sunt împreunate cuegoismul care rupe pe om de om, care-l împiedică înînaintarea spre Împărăţia cerurilor, care e Împărăţiaiubirii între el şi Dumnezeu şi între om şi om. De aceeaVarsanufie şi Ioan socotesc că nu există alt drum spreÎmpărăţia cerurilor decît suportarea cu răbdare anecazurilor. Ba săvîrşirea oricărui bine ei o socotescîmpreunată cu suportarea vreunui necaz, căci trezeşteinvidii văzute şi nevăzute. Puterea răbdării necazurilor îi vine omului din legăturacu Hristos, Care, fiind Fiul lui Dumnezeu făcut om, asuportat crucea din iubire pentru noi, nelăsîndu-secovîrşit de durerile ei. Tot aşa toată puterea omului de a se smeri îi vine dinchenoza sau din golirea benevolă de slavă a lui Hristos. Astfel înaintarea omului spre adevăratul chip al său esteo înaintare din puterea lui Hristos şi spre asemănarea cuHristos ca om; ea are un temei şi o ţintă hristocentrică.Numai răbdarea şi smerenia pot duce pe oameni la unirea 18
  19. 19. Sfinţii Varsanufie şi Ioaniubitoare între ei, aşa cum a voit Hristos. Dar aceastăunire n-o pot realiza ei decît în Hristos. Această unire cuHristos ne desăvîrşeşte şi prin faptul că odată cu earealizăm şi unirea între noi. De altfel în acest scop s-afăcut Fiul lui Dumnezeu om: ca să ne facem una cu El. Şinumai smerenia şi purtarea necazurilor cu răbdare ne ducspre iubirea care ne poate uni. Căci şi Hristos a realizatacest chip adevărat al omului prin chenoză (smerire) şicruce. De fapt, din moartea lui Hristos ca jertfă de Sineînvăţăm şi luăm putere să ne pregătim spre moarteanoastră ca ieşire dintr-o viaţă închisă în noi înşine, cadărmare a zăgazurilor ce ne împiedică de la o deplinăcomuniune. În răbdarea necazurilor se manifestă o relativizare alegăturilor noastre cu cele ale lumii. Prin ea se face iarăşitransparent sau simţit planul vieţii spirituale superioare,caracterizată prin bunătate şi iubire în viaţa de veci. Acest simţ al relativităţii celor pămînteşti, care slăbeştepatimile noastre, dă omului o odihnă tot mai mare dinpartea grijilor pentru lucrurile lumii acesteia. De aceea„odihna” este o altă importantă stare duhovnicească,accentuată stăruitor de Varsanufie şi Ioan. Prin aceasta searată că lumea e făcută nu ca să ne robească spiritul, ci casă fie transfigurată prin spiritul nostru unit cu Dumnezeu,ca să fie luată în stăpînire de spiritul nostru. Dacă Sf. Maxim Mărturisitorul a evidenţiat „odihnaeternă la care ajunge omul după mişcarea sa spredesăvîrşire în cursul vieţii pămînteşti (contrar lui Origen,după care sufletele revin mereu din pleroma şi pleacămereu din ea, plictisindu-se de ea, deci rămîn într-oveşnică neodihnă, sau obţin numai odihne trecătoare),Varsanufie explică această odihnă, arătînd că ea se 19
  20. 20. Filocaliadobîndeşte ca arvună încă în viaţa de aici, prin răbdareanecazurilor, ca greutăţi relativizate, şi prin smerenie. Sporind în această „odihnă” faţă de grijile şi necazurileproduse de prea mare alipire la lume, care ne ţin într-oagitaţie chinuitoare, înaintăm spre marea şi netrecătoareodihnă a vieţii viitoare, care nu e o încremenire, ci obucurie netulburată de iubirea în care vom vieţui veşnic. Odihna veşnică la care ajung cei ce se întăresc de aiciîn răbdarea necazurilor are în ea şi o linişte a conştiinţeide a nu fi făcut rău altora, sau de a fi obţinut iertarea lorpentru relele ce le-au făcut. Iertarea lor ne vine şi prinrugăciunile lor după ce am trecut din această viaţă, dar şiprin rugăciunile tuturor celor ce fac parte din Biserică şiîndeosebi a sfinţilor. De aici marea importanţă ce seacordă în aceste „Scrisori” iertării unora de către alţii şirugăciunilor unora pentru alţii. Cererea de iertare înmoaiesufletul celui ce o cere, dar şi al celui căruia i se cere,cum îl înmoaie şi iertarea pe al celui ce iartă şi al celuiiertat, făcînd cu putinţă comunicarea reală de putere şi deviaţă de la unul la altul. Căci amîndouă contribuie laînaintarea în smerenie şi la eliberarea de slavă deşartă. Comuniunea e ajutată în mod deosebit de rugăciunileunora pentru alţii. Nimenea nu se mîntuieşte singur,nimenea nu face bucurie lui Dumnezeu dacă se prezintăLui numai cu rugăciunile pentru sine. El ne vrea uniţiîntre olaltă, mai ales cînd vrem să ne prezentăm în faţaLui, dat fiind că El este Dumnezeul iubirii şi vrea să neadune pe toţi în Sine. Deaceea în această silinţă de a neuni unii cu alţii, arătată mai ales în rugăciune, este Elînsuşi lucrător. Numai în iubirea faţă de altul arătată prinrugăciune ne desăvîrşim fiecare. Căci numai cerîndrugăciunea altora ne smerim, eliberîndu-ne de mîndrie,precum în rugăciunea pentru altul ne eliberăm de invidiacare nu se bucură de binele altuia. De aceea, numai 20
  21. 21. Sfinţii Varsanufie şi Ioanrugîndu-ne unii pentru alţii, ne răspunde Dumnezeu cuîmplinirea rugăciunilor noastre. Credem că nu există altă carte duhovnicească dinperioada Părinţilor bisericeşti care să vorbească atît demult şi atît de concret despre importanţa rugăciunii unorapentru alţii, dar mai ales a rugăciunii sfinţilor. Se pune prin aceasta în relief întîlnirea tuturor însobornicitatea rugăciunii. Toţi se întîlnesc între ei şi cuDumnezeu în rugăciune. Fiecare se simte responsabilpentru mîntuirea celorlalţi şi chemat să lucreze pentru eaprin rugăciune. Pe cît de relative sînt în viziunea „Scrisorilor” lucrurile,pe atît de importantă este persoana omenească: „Ce arfolosi omului de ar cîştiga lumea toată, iar sufletul şi l-arpierde”? Mă pot mîntui fără lucruri, sau chiar mămîntuiesc mai uşor cînd nu caut să le adun cu lăcomie,defavorizînd pe alţii. Dar nu pot să mă mîntuiesc fărăgrija de a ajuta pe alţii să se mîntuiască. E implicat înaceasta faptul că lucrurile n-au preţ decît pentru oameni,ca să fie folosite spre sporirea comuniunii dintre ei şi spreînaintarea la veşnica lor comuniune în viaţa viitoare. Deaceea lucrurile, cosmosul, galaxiile n-au nici un sensdecît pentru oameni. Chiar ideile şi cărţile care lepăstrează şi prin care se transmit la distanţe de spaţiu şide timp spre a fi sesizate de diferitele conştiinţe, fărăacest scop ar fi ca şi cînd n-ar fi, sau ar fi o purăvirtualitate neactualizată în folosul vieţii noastre şi alveşnicei noastre comuniuni. Nici ele n-ar fi nimic fărăoameni, cărora trebuie să le servească în năzuinţa lor sprecomuniune, care se desăvîrşeşte în veşnica comuniune.Astfel dacă cosmosul se dovedeşte lipsit de sens fărăpersoanele umane, persoanele umane sunt marea şiimportanta realitate care dă preţ cosmosului. Pe de altăparte, dacă persoanele umane, cu toată valoarea negrăit 21
  22. 22. Filocaliasuperioară, nu pot crea cosmosul şi nu-şi pot menţineviaţa în faţa lui, evident că trebuie să fie o existenţăpersonală superioară cosmosului, existenţa care l-a pututcrea, care se poate menţine permanent în faţa lui şi-ipoate da prin aceasta continuu un sens. Dar acest sens nue pentru Cel ce a creat cosmosul, ci pentru alte persoanecu o mult mai mică putere decît Creatorul. Însă fără oexistenţă superioară conştientă de sensurile existenţei şiale lumii create, ar lipsi izvorul originar al sensurilor. Iarfără acest izvor de sensuri n-ar putea avea, sau lua fiinţă,nici o existenţă. În acest caz n-ar fi posibile fiinţecapabile să ajungă la sensuri şi nici-o relitate cu ovirtualitate de sensuri; şi n-ar exista nici o garanţie pentruvaloarea şi păstrarea eternă a sensurilor sesizate deconştinţa umană, împreună cu persoanele care le-ausesizat şi le pot păstra în conştiinţa lor, în acord cuizvorul personal suprem al tuturor sensurilor. Iertearea reciprocă, rugăciunea unora pentru alţii,smerenia, refuzarea slavei deşarte, sînt tot atîtea mijloacecare pot duce spre chipul omului iubitor şi pot imprimaraporturilor dintre oameni o nesfîrşită dulceaţă şidelicateţe, ducîndu-i pe toţi spre Împărăţia cerului, care eÎmpărăţia iubirii desăvîrşite. Opera celor doi Bătrîni e osimfonie universală a iubirii, manifestată în rugăciuneaauzită şi neauzită a tuturor pentru toţi, ca expesie a iubiriiîntre olaltă a tuturor, a iubirii în care toţi cred în valoareaşi existenţa eternă a tuturor ca persoane unice,neconfundate. „Scrisorile lui Varsanufie şi Ioan” descriu şlefuireatreptată a omului de tot ce l-a coborît din omenescul lui,care nu se poate realiza decît în comuniunea dintreoameni, alimentată din comuniunea lor cu Dumnezeu.Lucrarea aceasta de şlefuire o face nu numai Dumnezeucu fiecare din ei şi fiecare cu sine, dar mereu ajutat de 22
  23. 23. Sfinţii Varsanufie şi IoanDumnezeu şi de credincioşii mai progresaţi duhovniceşte.Înaintăm împreună spre o viaţă de desăvîrşită comuniune,în care fiecare creşte în tărie spirituală şi în iubire, înlibertate de patimile proprii şi ale altora şi în comuniunespre Împărăţia lui Dumnezeu în Treime, a lui Dumnezeual iubirii. Dacă nu vom trăi acolo nici o separaţie întrenoi şi între noi şi Dumnezeu, nu trebuie s-o acceptăm curesemnare nici aici. Viaţa deplină şi fericită n-o avemdecît în comuniune, în depărtarea de orice eroism. De aceea o altă recomandare statornică a celor doiBătrîni este pe de o parte tăierea voii proprii, pe de altapunerea la contribuţie a silinţei noastre de a împlini voialui Dumnezeu care ne iubeşte pe toţi şi voieşte ca toţi săne iubim şi care ne dă şi puterea ce ne întăreşte spreacestea. Căci voia lui Dumnezeu, contrar voii noastreegoiste, este voia care îmbrăţişază pe toţi în iubire.Împlinind această voie a lui Dumnezeu, contribuim şi noiîn mod real la împlinirea cererii: „Fie voia Ta”. Iar prinaceasta la împlinirea celorlalte cereri: „Vie ÎmpărăţiaTa”. Scrierea de faţă în tradiţia spirituală românească Am văzut că traducătorul francez al acestei scrierivorbeşte de marea influenţă pe care ea a avut-o înspiritualiatatea ortodoxă. Se poate confirma aceastădeclaraţie şi prin atenţia de care ea s-a bucurat în tradiţiaspiritualităţii româneşti. Remarcam înainte prezenţamodului de vorbire al „Scrisorilor” în mînăstirileromâneşti. Dar nu ştiam că acest mod de vorbire şi l-auînsuşit monahii români din înseşi textele scrise ale luiVarsanufie şi Ioan citite în mînăstirile noastre. Credeam 23
  24. 24. Filocaliacă el a fost însuşit oral prin legăturile monahilor noştri cuSf. Munte. Dar interesîndu-ne de existenţa acestei scrieri înmanuscrisele din Biblioteca Academiei Române, am aflatde existenţa ei în numeroase manuscrise româneşti,traduse dinainte de ediţia tipărită a scrierii în greceşte la1816, cele mai multe din timpul stareţului Paisie de laNeamţ. E drept că cele mai multe din aceste manuscrise,numite „Miscelanee”, nu cuprind decît puţine file dinaceastă scriere. Aşa sunt: Ms. nr. 1913 din 1811; Ms. nr.1621 din sec. XVIII, provenind de la Argeş Ms. nr. 1995,provenind din Mînăstirea Cernica şi datînd din sec.XVIII; Ms. nr. 1994 din anul 1793, provenind tot dinMînăstirea Cernica şi purtînd semnătura Sf. Calinic; Ms.nr. 2100 din sec. XVIII, provenind din MînăstireaLainici; Mr. nr. 2115, datînd din 1789; Ms. nr. 2466 dinsec. XVIII, provenind de la Argeş; Ms. Nr. 5548provenind din sec. XVIII; Ms. Nr. 5944, datînd din sec.XIX; Ms. nr. 3574, datînd din sec. XVIII. Manuscrise cuprinzînd scrierea întreagă sînt: Ms. nr.3723 din 1787, ff.1 r.-343 r. ; Ms. nr. 1532, ff. 1-327 dinsec. XIX; Ms. nr. 1539, ff. 1-366. Despre aceasta din urmă se spune: „Această carte este aobştei stareţului Paisie, sf. Mînăstire Săcul”. Se pare căopera întreagă se află şi în Ms. nr. 2147, cuprinzînd 604ff. şi provedind de la ucenicii stareţului Paisie dinMînăstirea Neamţ; în Ms. nr. 1899, din 1796, cuprinzînd426 ff. şi intitulat „Cartea sf. Stareţi, a mareluiVarsanufie şi Ioan”. Pe el se mai scrie că provine de laCernica, din timpul Arhim. Gheorghe Paisiotul, ca ocopie după o traducere de la 1789 din Mînăstirea Neamţ.El poartă de asemenea autograful Sf. Calinic. Dar şi Ms. nr. 3723, intitulat „Cartea Avei Varsanufie”,se prezintă avînd o traducere din greceşte, făcută la 24
  25. 25. Sfinţii Varsanufie şi IoanNeamţ de un monah anonim şi revăzută de „DascălulIlarion”, de care ştim că era o autoritate atît de marepentru Paisie, încît acesta nu îndrăznea să facă traducerilesale în slavonă (apărute în Rusia sub titlul Dobrotoliubie)direct din greceşte, ci după traducerile în romîneşte alelui Ilarion şi Macarie (Cetvericov). O cercetare mai atentă ar putea afla dacă toatemanuscrisele scrierii sînt copii după traducerile de maisus, sau au fost mai multe traduceri. Dăm mai jos din Ms. 3723, f. 346 r., despre traducerealui. Apoi tot din el dăm ca mostră de text românesc dinacea vreme Întrebările şi Răspunsurile nr. 314 şi 315. Elese remarcă prin multe cuvinte ce s-au păstrat în limbajulsuculent al tradiţiei noastre monahale şi ţărăneşti, cu toatăstîngăcia şi unele inexactităţi ce le făcea poate şi întimpul cînd au apărut destul de greoaie la citit. Ms. 3723, f. 346 r.: Tîlcuitu-s-a această sfîntă şi desuflet folositoare carte a sfîntului Varsanufie acum denlimba elinească pre limba noastră cea rumănească deoarecarele din cei prea mici şi mai de pre urmă ucenici aistareţului Paisie şi s-au privit de dascălul Ilarion. F. 176[r]-177[v]. Întrebare a aceluiaşi. Gîndul îmi zice mie că liniştea iaste decît toate mai denevoie şi cum că de folos îţi iaste ţie. Oare bine zice ? Răspuns al lui Ioan. Liniştea ce iaste; fără decît să-şi strîngă cineva inima sade la dare şi de la luare şi de la plăcerea oamenilor şi dela celelalte lucruri şi cînd încă Domnul au mustrat precărturariul pentru cel ce au căzut în tîlhari şi l-au întrebatpre dînsul cine i s-au făcut de aproape îi zice cel ce aufăcut milă cu dînsul. Iarăşi au zis milă voiesc şi nu jertfă.Deci deacă odată ai înţeles că mila mai mare iaste decîtjărtfa, la milă pleacă-ţi inima ta. Pentru că şi pricinuirea a 25
  26. 26. Filocalialiniştii aduce la înaltă cugetare, mai întîi de a să cîştigapre sine, omul adecă de-a să face fără de prihană căciatunce iaste linişte, că am purtat crucea, deci dacă veiface milă afli ajutor; dar dacă vei ţine pre sine-ţi, ca cumadecă să covîrşăşti măsura, aceasta învaţă-te că şi ceea ceai o ai pierdut, deci nici înăuntru nici afară: ci de prinmijloc călătoreşte, pricepînd ce iaste voia Domunului, căzilele rele sunt. Întrebare a aceluiaşi: descoperă-mi mie stăpîne cumnici înlăuntru, nici afară, ci de mijloc; oare nu arătate zilesă hotărăsc liniştii şi arătate griji. Răspuns lui Ioan: A nu nădăjdui nici la linişte nici a defăima întruîngrijire, aceasta iaste calea cea de mijloc ceea ce nu cadeci a avea întru linişte pre smerenie şi întru îngrijire pretrezvie şi strigînd gîndul; nu iaste hotar de ceas, cu cîtmai vîrtos de zi; ci dator iaste cineva a suferi cumulţumită cele ce îi vin asupră; şi trebuie a pătimiîmpreună cu toţi cei ce sînt în chinovie. Pentru căporunca apostolului împlineşte: adecă dacă cineva senecăjeşte că cu dînsul împreună să să necăjească: ca să-lmîntuie pre dînsul, ca să-i dreagă sufletul lui, că aceastaiaste milostivirea şi cu cei neputincioşi împreună a pătimişi la vindecările lor a le ajuta, bine iaste, pentru că deacădoftorul plată are purtînd de grijă de bolnavul, cu cît maivîrtos cel ce împreună pătimeşte la toate cu aproapele,dupre puterea sa; că dacă cineva la toate să va milostivi şila aceea ce împreună pătimeşte să află împlinind voia sa. AUTORUL 26
  27. 27. Sfinţii Varsanufie şi Ioan VARSANUFIE ŞI IOAN 27
  28. 28. Filocalia28
  29. 29. Sfinţii Varsanufie şi Ioan SCRISORI DUHOVNICEŞTI 1. R ă s p u n s al marelui Bătrîn (sau al lui Varsa-nufie ) către Ava Ioan de la Berşeba1, care-i ceruse săîngăduie să vină să vieţuiască lîngă ei, în mînăstirea lorde obşte. S-a scris în Apostol că "Cel ce a început întru voi lucrulcel bun, El însuşi îl va şi duce la capăt pînă în ziuaDomnului nostru Iisus Hristos" (Filip l,6). Şi iarăşi a spusStăpînul nostru celui ce a venit la El: ,,De nu se va lepădacineva de toate cele ce le are şi de neamul lui, ba de nu-şiva urî chiar şi sufletul său, nu poate să fie ucenicul Meu"(Lc. 14, 33 şi 26). Şi e cu putinţă lui Dumnezeu săîmplinească acest cuvînt pentru noi. "Că ce este mai bineşi mai plăcut decît a locui fraţii împreună ?" (Ps. 132, 1). Deci mă rog să ajungi la măsura scrisă în Fapte: "Cîţiaveau averi le vindeau şi aducînd preţul celor vîndute îlpuneau la picioarele Apostolilor" (Fapte 4, 34, 35). Şi eu cunoscînd rîvna ta, ca fiind după Dumnezeu, amspus iubitului nostru fiu, Serid, care ne-a acoperit pe noicu Dumnezeu de către oameni (şi nădăjduim în Dum-nezeu că te va acoperi şi pe tine împreună cu noi):"Primeşte pe fratele Ioan cu dragoste multă şi să nu staide loc la îndoială. Căci încă înainte cu doi ani mi-adescoperit Dumnezeu că va veni aici şi mulţi dintre fraţi1 În textul grec : Mesowrabi 29
  30. 30. Filocaliavor veni la noi. Şi eu am păzit descoperirea pînă ce voiafla ce va face Domnul. Cînd deci s-a împlinit timpul, amarătat-o şi eu vouă". Şi fiindcă am socotit ca din cele ce le port să-ţi trimitceva şi ţie, iată am luat culionul de pe capul meu şi ţi l-am trimis prin fratele, zicînd : "Dă-i-l lui şi adu-mi înlocul lui altul”. Ţine-l deci pînă la moartea ta. Căci te vaacoperi de multe rele şi ispite. Să nu-l dai deci altcuiva.Că el este Binecuvîntarea lui Dumnezeu prin mîinilemele. Şi sileşte-te să duci la capăt lucrul tău şielilberează-te de orice altă grijă, cum ne-am Eliberat şinoi. Şi şezi cu noi întru toată negrija, dăruindu-te luiDumnezeu. Şi eu, Serid2, îţi spun ţie un lucru minunat. Cînd grăiaBătrînul acestea, gîndeam întru mine: cum voi putea ţineaaceasta în minte, ca să le scriu ? Dacă ar vrea Bătrînul, aşaduce aci cerneală şi hîrtie ca să scriu orice cuvînt pecare-l aud. Dar el a cunoscut ceeace gîndeam: şi faţa luiîncepu să strălucească ca focul şi-mi spuse: “Du-te şiscrie şi nu te teme. Dacă ţi-aş spune zeci de mii decuvinte ca să le scrii, Duhul lui Dumnezeu nu te; va lăsasă scrii nici mai mutte nici mai puţine decît ţi-am spus,chiar dacă ai voi, ci-ţi va conduce mâna ca să le scriiacestea pe rînd. 2. R ă s p u n s al aceluiaşi mare Bătrîn către acelaşi,vestindu-i lui de mai înainte feluritele necazuri ce vorveni asupra lui şi neputinţa trupească, unită cu acestea,dar şi sporirea sufletească ce-o va avea din aceasta.2 Serid(os) era întemeetorul şi egumenul mînăstirii şi în acelaşi timpslujitorul lui Varsanufie şi Ioan şi cel care scria şi prin care setrimeteau răspunsurile lor. În scrisoarea aceasta adaugă şi de la sineun cuvînt. 30
  31. 31. Sfinţii Varsanufie şi Ioan Spune fratelui Ioan3: Întăreşte-ţi inima ca pe o piatrătare. Iar piatră numesc tăria sufletului, ca să poţi auzicele ce-ţi voi spune. Ia deci seama la tine însuţi, ca nucumva auzind aceasta să te semeţeşti în inima ta şi săcazi din făgăduinţa duhovnicească. Căci pe mulţi i-apierdut înfumurarea chiar dintre cei ce-au atins măsura.Deci te pregăteşte spre mulţumire în toate, auzind peApostolul care zice: ” Întru toate mulţumiţi” (I Tes.5,18), “fie în necazuri, fie în nevoi, fie în strîmtorări” (IICor 6, 4), fie în neputinţe şi osteneli trupeşti. Mulţumeştelui Dumnezeu în toate cele ce vin asupra ta. Căcinădăjduiesc că şi tu vei “intra în odihna Lui" (Evr. 4,1)."Pentru că prin multe necazuri trebuie să intrăm înîmpărăţia lui Dumnezeu” (Fapte 14,22). Nu te îndoi deciîn sufletul tău şi să nu slăbească inima ta în ceva. Şi adu-ţi aminte de cuvîntul Apostolului „că chiar de se stricăomul nostru cel din afară, cel dinăuntru se înoieşte din ziîn zi” (II Cor. 4,16). Dacă deci nu suferi pătimirile, nu poţi ajunge la cruce.Iar de rabzi mai întîi pătimirile, vei intra la limanulodihnei Lui. Şi te vei linişti apoi întru toată negrija, avîndsufletul întărit şi lipit de Domnul pentru totdeauna,străjuit în credinţă, bucurîndu-se întru nădejde,veselindu-se în dragoste, păzit în sfînta şi cea de o fiinţăTreime. Şi atunci se va împlini cu tine ceeace s-a spus: „Să se veselească cerurile şi să se bucure pămîntul” (Ps.95,11). Aceasta este viaţa cea fără de griji a omului luiDumnezeu. Căci se bucură, iubitul meu frate, Tatăl şiFiul şi Sf. Duh de mîntuirea ta. 3. R ă s p u n s al altui Bătrîn către acelaş, care-iceruse o întîlnire.3 Se adresa lui Serid, ca să scrie acest cuvînt şi să-l trimită aceluiaşIoan 31
  32. 32. Filocalia Spune fratelui: Iartă-mă pentru Domnul, căci doresc săte văd, dar nu găsesc timp liber din pricina conştiinţeialtora. Dar mă bucur de dragostea pentru binecuvîntăriletrimise ţie de sfîntul Bătrîn. Şi fericit eşti pentru că te-aiînvrednicit de ele. 4. Ivindu-se o ispită pentru monahii locului undevieţuia Ava Ioan înainte de a veni în mînăstirea de obşteşi avînd să se nască o tulburare pe cînd era el acolo,ştiind-o aceasta de mai înainte marele Bătrîn cu duhul, îiscrise lui acestea: Scrie fratelui Ioan: Iată îţi trimit trei mărturii ale puteriilui Dumnezeu, din Scripturile Sf. Duh, prin care dorescsă ţi se trezească mintea ca să ia aminte la Dumnezeu şila gîndurile Duhului, ca să cunoşti ceeace se potriveştetimpului de faţă.4 Întîia mărturie este aceasta: Zis-a Dumnezeu către Sf.Prooroc Isaia: "Mergi poporul meu, intră în cămara ta,închide uşa ta, ascunde-te puţin pînă va trece mînia Dom-nului" (Is. 26,20). A doua mărturie este aceasta: "Ieşiţi din mijlocul lor şivă osebiţi şi nu vă atingeţi de ce este necurat, ziceDomnul, şi Eu vă voi primi pe voi şi voi fi vouă Tată şivoi îmi veţi fi Mie fii şi fiice, zice Domnul Atotţiitorul"(Is. 17,18). A treia mărturie: "Vedeţi cum umblaţi, nu ca nişteneînţelepţi, ci ca nişte înţelepţi, răscumpărînd vremea căzilele sînt rele" (Ef. 5, 15-16).4 Sau al lui Ioan, supranumit şi Proorocul, către acelaşi Ioan dinBerşeba. [ n.ed. în carte nu apare decît nota de subsol, fără a seindica pe text locul care este explicat] 32
  33. 33. Sfinţii Varsanufie şi Ioan Iar eu zic ţie: Aleargă spre cele dinaintea ta şi desă-vîrşeşte lucrul tău degrabă, aducîndu-i aminte de Domnulcare zice: nimenea punînd mîna pe plug şi întorcîndu-sespre cele dinapoi, nu se pregăteşte pentru Împărăţia ceru-rilor" (Lc. 9,62). Căci eu privesc la viaţa linştită care seaflă în Hristos Iisus Domnul nostru, căruia fie slava înveci. Amin.5. R ă s p u n s al aceluiaş mare Bătrîn către Ava5 carese întristase că Ava Ioan a întîrziat să vină şi deaceeasocotea că nu mai vine. Nu te descuraja, fiule, nici nu te întrista dinpricina fratelui nostru. Pentru că deşi lipseşte cu trupul,este cu noi totdeauna. Căci e de un suflet cu noi şi nimicnu-l desparte de iubirea noastră de acum şi pînă în veac.6. Scrisoarea aceluiaş mare Bătrîn scrisă către Ava Ioan,care se ocupa în ţara lui cu unele lucruri de trebuinţăpentru mînăstire şi era tulburat de un război al trupului6. Scrie fratelui: Tu eşti încă în afară, ostenindu-te dupăputerea ta pentru Dumnezeu şi pentru sufletele fraţilor,mai bine zis pentru odihna şi liniştea noastră şi a ta. Căcidacă fraţii noştri se odihnesc şi sînt ocrotiţi prin noi,5 Sau către egumenul mînăstirii, Serid.6 Răspunsul acesta îl trimite Ava Varsanufie către Ava Ioan delaBerşeba. Nu e vorba de Ava Ioan, numit Proorocul, care se află tot înmînăstirea lui Serid. Ava Ioan dela Berşeba venise în mînăstirea luiSerid, dar se dusese în ţara lui pentru a procura unele lucrurimînăstirii lui Serid. 33
  34. 34. Filocaliaaflăm şi noi prin ei odihna desăvîrşită 7 ; şi se împlineştecu noi cuvîntul scris: "Un frate ajutat de alt frate este ca ocetate întărită şi înconjurată de ziduri" (Prov. 18, 19). Taie toate legăturile şi părutele pricini pe care le ai pînăeşti afară şi să nu laşi nici-o pricină născocită şi nici-olegătură cu cineva care te atrage la cele dinapoi. Căci denu faci aşa, nu te linişteşti într-o linişte desăvîrşită. Căaşa am făcut şi noi. Făcînd deci aceasta, nădăjduesc că tevei linişti cu desăvîrşire şi cu ajutorul lui Dumnezeu,sorţul şi partea ta va fi cu noi în veac. Deocamdată să nuafle nimeni cele scrise ţie împlinind aşadar osteneala ta,de-ţi va înainta lucrul bine, mulţumeşte lui Dumnezeu şite roagă Lui. Căci aceasta înseamnă: "În toate mulţumiţi"(I Tes. 5, 18). Să nu nesocotim datoria de a mulţumi luiDumnezeu. Să facem ca acela despre care ai spus odatăpilda : A plecat să se roage în biserică să i se rînduiascăsă afle ceva de mîncare şi l-a întîlnit pe careva care i-aspus: mănîncă azi cu mine şi apoi du-te şi te roagă şi i-arăspuns acela: nu vin, căci am plecat să cer aceasta de laDumnezeu. Aşadar şi noi, fie că vom afla, fie că nu vomafla, să dăm lui Dumnezeu rugăciune şi mulţumire. Iaseama să porţi în trupul tău pururea crucea Iui Hristos 8. 7. R ă s p u n s u l aceluiaş mare Bătrîn către acelaş,care se gîndea să meargă cu fraţii să culeagă cele detrebuinţă pentru lucrul de mînă şi se temea de pustietatea7 Ajutînd noi pe fraţii noştri să cîştige odihna şi liniştea din partearăzboiului trupului, odihna şi liniştea lor se întoarce spre noi,cîştigînd şi noi maî multă odihnă şi linişte.8 De aci se vede că războiul trupului pe care-l suferea adresatul, eradin partea foamei. Varsanufie îi spune că e bine să poarte şi aceastăcruce în trup, căci ea îl fereşte şi de alte pofte. Odată cu aceasta să seroage lui Dumnezeu. Căci El îi va procura, cînd va socoti de bine,mîncarea de trebuinţă. 34
  35. 35. Sfinţii Varsanufie şi Ioanlocurilor9. Îi aduce aminte să ia seama la războiultrupului care tulbură şi-i, făgădueşte ajutorul luiDumnezeu în această plecare pe care o ia asupra sapentru ei. Spune celui ce a fost chemat printr-o încuviinţare desus să locuiască lîngă noi nu numai în veacul de acum cişi în cel viitor, fratelui şi celui de un suflet cu noi Ioan:Zis-a Stăpînul nostru Hristos ucenicilor Săi: "Oare nu sevînd două vrăbii pe un bănuţ şi nici una din ele nu vacădea pe pămînt fără voia Tatălui Meu cel din ceruri.Vouă însă şi perii capului vă sînt număraţi. Aşadar nu vătemeţi Voi sînteţi mai de preţ decît un număr mare devrăbii. Tot cel ce va mărturisi pentru Mine înainteaoamenilor voi mărturisi şi eu pentru el înaintea TatăluiMeu cel din ceruri" (Mt. 10,29-32). Ia seama deci la tinesă pui cu trezvie pe Dumnezeu pururea înaintea ta, ca săse împlinească şi cu privire la tine cuvîntul proorocesc:"Văzut-am pe Domnul înaintea mea pururea, că ladreapta mea este, ca să nu mă clatin" (Ps. 15,8). Întinde,aşadar, mîinile tale din tot sufletul tău spre cele ce le aide împlinit şi cugetă la ele pururea ca să auzi glasul luiDumnezeu spunîndu-ţi: “Iată trimit pe îngerul Meuînaintea feţii tale, care va pregăti calea ta înaintea ta"(Mt. 11,10; Mt. 3,1). 8. Ostenindu-se acela mult şi neaflînd cele pentrulucrul de mînă, s-a întristat şi s-a mirat cum "n-a fosttrimis îngerul inaintea feţii lui, după cuvîntul Bătrînului.El nu ştia că acesta i-a spus-o Bătrînul spre uşurareaplecării lui. Deaceea îi scrie lui Bătrînul acestea:9 Să culeagă material pentru coşuri, probabil. 35
  36. 36. Filocalia Scrie fratelui că atîta vreme cît este corabia pe mare, seaşteaptă la primejdii şi la bîntuielile vînturilor. Dar cîndajunge la limanul liniştei şi al păcii nu se mai teme deprimejdii, de necazuri şi de bătaia vînturilor, ci se va aflaîn linişte. Aşa şi iubirea ta, cîtă vreme eşti cu oamenii,aşteaptă-te la necazuri şi la primejdii şi la atacurilevînturilor nemateriale; dar cînd vei ajunge la cele gătiteţie atunci vei fi fără frică. Iar în privinţa a ceeace am spusînainte, că Stăpînul nostru a zis : "Iată voi trimite peîngerul Meu înaintea feţii tale", el a fost de fapt trimis. Iardespre faptul de a nu fi aflat cel pentru lucrul de mînă,Dumnezeu a zis în cartea lui Moise : "Pentru aceea te-aocolit şi te-a pedepsit şi te-a sleit de foame în pustiulacela înspăimîntător, ca să cunoşti cele din inima ta" (Adoua lege 8, 2-3). Înţelege, iubite frate, cele spuse ţie demine şi ţine-te tare şi fără şovăială în osteneala ta. 9. Scrisoarea aceluiaşi mare Bătrîn către acelaşcare plecase pentru trebuinţele mînăstirii şi sedescurajase pentru multele necazuri în care a ajuns. Scrie, fiule, fratelui nostru Ioan, că-l îmbrăţişămîn Domnul, eu şi tu şi fratele nostru Ioan. Şi spune-i: nute descuraja în necazurile şi greutăţile trupeşti ce le rabzişi în care te osteneşti pentru noi şi pentru obştea noastră.Căci şi prin aceasta îţi pui sufletul tău pentru fraţi şinădăjduesc că multă îţi va fi răsplata pentru ostenealaaceasta. Şi precum l-a pus Dumnezeu pe Iosif săhrănească pe fraţii săi în timpul foametei în Egipt, aşa te-a pus şi pe tine să ajuţi mînăstirii împreună cu fiul meuSerid. Iar eu îţi spun cuvîntul Apostolului cel cătreTimotei : "Tu deci, fiule, întăreşte-te în harul DuhuluiSfînt" (II Tim. 2, 1). Căci văd cum va veni liniştea ta şimă bucur împreună cu tine întru Domnul. Pentru că atîta 36
  37. 37. Sfinţii Varsanufie şi Ioanvreme cît petreci afară, vei afla necaz şi ostenealătrupească. Dar cînd vei ajunge la limanul liniştei, vei aflaodihnă şi pace. Căci nemincinos este Stăpînul nostru carezice: "Le voi da lor în veacul de acum însutit şi în celviitor viaţă veşnică" (Mc. 10, 30). Osteneşte-te, aşadar,frate, din toată inima, ca să afli mai multă dragoste şiodihnă. Căci înainte de a ajunge corabia în port e lovită şiframîntată de valuri şi de vîrtejuri. Dar cînd ajunge înport află însfîrşit multă linişte. Înţelege cele spuse şi lepăzeşte. "Căci Domnul îţi va da înlelegere în toate" (IITim. 2, 7). 10. R ă s p u n s u l aceluiaş mare mare Bătrîn cătreacelaş, cînd a căzut pe piciorul lui o piatră şi i-apricinuit multă durere şi descurajare. Iubitului frate în Domnul, Ioan, bucurie. Potrivitostenelii trupului tău pentru noi şi zdrobirii piciorului tăupentru noi, să umple Stăpînul Dumnezeu, sufletul tău,iubitul meu, însutit de bunătăţile cereşti. Înţelege, frate,cele scrise de mine şi le ascunde în tine, pentru că te vorface să simţi o bucurie cerească, stăpînitoare,dumnezeească. Căci în numele Sfintei Treimi, descopărcă eşti împreună moştenitor al harismelor mele, date miede Dumnezeu. Şi m-aştept să ajungi de grabă (la elînaintînd pas cu pas. Căci vei ajunge prin ostenelilepentru Dumnezeu la odihna Lui, aşa cum altul ajunge laea pentru smerenie. Iar eu nădăjduesc că tu le vei avea peamîndouă cînd va muri întristarea din inima ta,înăbuşindu-se iuţimea din tine. Atunci se v-a împlini întine cuvîntul : "Vezi smerenia mea şi osteneala mea şiiartă toate păcatele mele;" (Ps. 24, 18). Şi cînd ţi-am spuscă vei ajunge înaintînd pas cu pas, gîndeşte-te laEvanghelii, cum şi de cîte ori a dat Hristns ucenicilorharismele vindecărilor şi ale scoaterii dracilor, ca şi 37
  38. 38. Filocaliaharisma desăvîrşită a iertării păcatelor, zicîndu-le:"Cărora le veţi ierta păcatele, iertate vor fi" (Ioan 20, 23).Deci cînd pentru osteneala ta cea pentru Dumnezeu vaierta păcatele tale, ai ajuns la măsura la care voesc săajungi. Iar dacă găseşti în scrisoarea mea cuvinte greu deînţeles, întreabă pe Serid, cel de un suflet cu tine, pe fiulmeu cel iubit, şi prin harul lui Dumnezeu el îţi va explicacele greu de înţeles. Căci m-am rugat lui Dumnezeupentru el şi în privinţa aceasta. Tu, deci, omule al lui Dumnezeu, aleargă pe drumulgătit ţie ca să ajungi cu bucurie la limanul lui Hristos, lacare am ajuns noi, şi să auzi glasul bucuriei împlinite, alvieţii, al luminii şi al veseliei, spunîndu-ţi-se : "Bine,slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincios,peste multe te voi pune, intră în bucuria Domnului tău"(Mt. 25, 21). Bucură-te în Domnul, bucură-te în Domnul,bucură-te în Domnul! Domnul să păzească sufletul şitrupul tău de tot răul şi de toată împotrivirea diavoleascăşi de toată nălucirea pricinuitoare de tulburare. Domnulva fi lumina ta, acoperămîntul tău, calea ta, tăria ta,cununa ta, veselia ta şi sprijinitorul tău veşnie. Ia amintela tine Căci s-a scris : "Nu nesocoti cuvintele ieşite dinbuzele Mele" (Ps. 88, 35). 7. R ă s p u n s u l aceluiaş mare Bătrîn către acelaş,îndemnîndu-l să-şi aducă aminte de cele scrise lui, sprefolosul lui şi spre sprijinirea inimii lui. Zis-a Solomon despre părinţii lui: “Cei ce mă învăţauîmi spuneau: să se sădească cuvîntul nostru în inima ta"(Prov. 4, 4). Aşa îţi spun şi eu, frate: să se sădeascăcuvintele mele în inima ta şi cugetă totdeauna la toatecele scrse de mine, precum a zis Dumnezeu prin gura lui 38
  39. 39. Sfinţii Varsanufie şi IoanMoise: “Lipseşte-le de mîna ta cea dreaptă şi vor fipururea neclintite înaintea ochilor tăi şi cugetă la ele cîndte culci, cînd te scoli, cînd umbli pe drum şi te culci încasă" (A doua lege, 6, 6-8). Arată-le, aşadar, pe acesteaîntru desăvîrşirea faptelor şi Dumnezeul meu va fi cu tineîn veac. Amin. 12. Acelaşi a poruncit fratelui un lucru şi pentru căacela nu l-a împlinit repede, l-a certat pe el. Iar frateleîntristîndu-se, Bătrînul i-a poruncit să nu mai spunăaceasta vreunuia dintre fraţi. În acest scop i-a spusBătrînul aceasta: Spune fratelui Ioan: Vremea noastră este slabă. Şi cumultă osteneală afli în vremea de acum un om cu inimatare9b. Dar ţine cuvîntul sfîntului Apostol care zice :"Mustră, ceartă, îndeamnă cu îndelungă răbdare şiînvăţătură" (II Tim. 4, 2). 13. Ridicîndu-se o clădire în mînăstire, acela (AvaIoan) ca un om priceput a desemnat măsurile lucrării.Dar unii fraţi, fără să şti el, socotind că fac un lucru bun,au adăugat ceva la acele măsuri şi au schimbat puţinplanul. Şi tulburîndu-se acela şi descurajîndu-se dinpricina lor, a arătat aceasta Bătrînului. Bătrînul arăspus: Spune fratelui nostru Ioan, care cugetă aceleaşi cu noi:Multe sînt cele scrise ţie de mine prin mîna iubitului şisincerului nostru fiu, care ne iubeşte din tot sufletul lui9b E o vreme moale, adică o vreme lipsită de oameni viguroşi. Seîntristează de orice lucru neînsemnat, le e frică de orice faptă carecere osteneală şi curaj. 39
  40. 40. Filocaliadeopotrivă pe noi cei trei10 cu iubire desăvîrşită şi toateacestea nu ţi le scriu din voia proprie ci din porunca Sf.Duh spre îndreptarea şi folosul sufletului şi a conştiinţeiomului dinăuntru, pentru necazuri şi asuprirea trupului şipentru zdrobirea inimii. Întîi fereşte-te de duhuldescurajării. Căci naşte tot răul şi necazuri felurite. Dacăţi-aş scrie ispitele ce le-am suferit eu, îţi spun că nu le-arputea purta urechile tale; ba poate nici ale altuia în timpulde faţă. Dar nădăjduesc că vei ajunge la ele, ba chiar levei vedea cu ochii tăi şi te vei izbăvi de ele cu harul luiHristos prin credinţa ta. Pentru ce slăbeşte inima ta şi sedescurajează, din pricina oilor lui Hristos ? Sau nu ştii cedureri de cap suferă învăţătorul cel bun din parteacopiilor pînă ce se cuminţesc ? Doar ai auzit de la minecuvîntul Apostolului: "Mustră, ceartă, îndeamnă cu toatăîndelunga răbdare şi învăţătură" (II Tim. 4, 2). Ascultă şiia aminte la cele ce ţi le spun Îndelunga răbdare estenăscătoarea tuturor bunătăţilor Gîndeşte-te la Moise, careşi-a ales mai bine "să pătimească împreună cu poporuldecît să aibă dulceaţa trecătoare a păcatului" (Evr. 11,25). Deci cînd te tulbură gîndul de la demoni împotrivavreunui om, spune gîndului cu îndeIungă răbdare: m-amsupus oare pe mine lui Dumnnezeu ca să lovesc pe alţii?11. Şi va pleca de la tine. Aleargă cu bărbăiţie şi cu tărie,aducîndu-ţi aminte de cuvintele mele, mai bine zis de aleDomnului, ca să ne înţelegi pe noi în Hristos Iisus,Domnul nostru. Fie ! Amin.10 Ava Ioan venit în mânăstire iubea pe marele Bătrîn Varsannfie, peIoan zis Proorocul şi pe Ava Serid. Acest fiu este Serid, care slujea şica scriitor şi transmţător al scrisorilor lui Varsannfie şi Ioan.11 M-am supus lui Dumnezeu împlinind slujiri mai mari, ca să măsupăr cînd alţii nu mă ascultă în împlinirea acestor slujiri ? Trebuiesă fie ei robii poruncilor mele ? 40
  41. 41. Sfinţii Varsanufie şi Ioan 14. R ă s p u n s u l aceluiaş mare Bătrîn către acelaş,pentru că răbdase cu greu să audă că oarecare dintrefraţi spusese ca să-l umilească: Cine mai este şi acesta ?Sau pentru ce se supără ? Spune fratelui: Precum se judecă Mihail pentru trupullui Moise (Iuda 9), aşa mă lupt şi eu pentru tine, pînă cenu te vei izbăvi de omul cel vechi. Dar şi iudeiimurmurau împotriva Mîntuitorului, zicînd : ,,Nu esteAcesta fiul lui Iosif ? Nu cunoaştem pe mama şi pe fraţiiLui ? (Ioan 6, 42; Mt. 13, 55). Gîndeşte-te la acestea şirabdă pînă la sfîrşit. (Mt. 10, 22) 12 15. R ă s p u n s u l aceluiaş mare Bătrîn către acelaş,care nu se izbăvise încă de descurajarea lui: Spune fratelui: Mi-am adus aminte de proorocia luiIeremia proorocul care zice: ,,Cine va da capului meu apăşi ochilor mei izvor de lacrimi ca să plîng pe acest poporziua şi noaptea ?” (Ier. 9, 1). Mă aşteptam ca să te hră-nească hrana vîrtoasă şi te văd iarăşi avînd nevoie delapte (Evr. 5, 12). Vezi ce s-a scris: ,,Şi de cele ascunseale mele curăţeşte-mă" (Ps. 18, 13). Vezi să nu te furebalauri răi şi să verse în tine veninul lor. Că e pricinuitorde moarte. Căci nimenea nu îndreptează vreodată binelecu răul, pentru că că biruit de rău. Ci îndrptează răul prinbine (Rom. 12, 21). Iată tu stai în stadion: eşti dator să telupţi cu fiarele, ca Apostolul (I Cor. 15, 32). Căci el se12 Mihail se lupta cu diavolul pentru trupul lui Moise, pe care aceastaîl revendica prin cine ştie ce bîrfeală. Marele Bărtrîn se luptă pentruAva Ioan să nu se lase pradă supărării pentru bîrfeala unora. Cine escăpat de bîrfeală ? Nici Iisus n-a fost scutit de bîrfeala iudeilor. Darbîrfeala nu trebue să devină pentru noi o ispită să ne supărăm pe ceice o scornesc. 41
  42. 42. Filocalialăuda, pentru că biruise fiarele. Ai fost aruncat în furtunamării ca să rabzi multe primejdii şi să te lupţi cu furiavalurilor. Şi biruind cu ajutorul lui Dumnezeu vei veni cunoi la limanul liniştii, în Hristos Iisus, Domnul nostru,căruia fie slava în vecii vecilor. Amin. 15. R ă s p u n s u l aceluiaş mare Bătrîn către acelaş,care începuse să se supere pe fraţi pentru stricarea unorcărămizi din pricina ploii. Căci o punea aceasta peseama negrijii lor. Ştiind de mai înainte că aceasta îl vaface să gîndească rău şi de Ava, îl trezeşte şi îl întăreştede mai înainte împotriva acestor gînduri, aducîndu-iaminte şi de dragostea adevărată pe care o are Ava faţăde el, ca prin această aducere aminte să lapede gîndulpotrivnic lui. Fă o faptă de iubire, fiul meu, şi gîndeşte-te să aducihîrtie şi cerneală şi lasă răspunsul pentru care ai venit şiscrie fratelui Ioan mai întîi o salutare din partea mea.Căci e pe cale să se supere pe alţii şi să fie supărat dealţii. Şi spune-i: Bucură-te în Domnul, fratele meu. Dacăsînt multe valurile mării, nu este oare cineva care sătrezească pe Iisus şi să certe vînturile şi să se facă liniştepentru a cunoaste pe Iisus şi a I se închina ? (Mt. 8, 22).Dacă toate sînt deşarte şi trecătoare, pentru ce e împinsăinima noastră de ele, ca să uite de cuvîntul evanghelic:"Ce va folosi omului de va dobîndi lumea toată, iarsufletul său şi-l va pierde" (Mt. 16, 26). Află, fratele meu,că dacă supără cineva pe altul fie cu fapta, fie cu vorba,va avea după aceea el o supărare însutită. Ţi s-au scrisdin partea mea de multe ori cuvintele Domnului dinScriptură, să ai îndelungă răbdare în toate şi să iei aminte 42
  43. 43. Sfinţii Varsanufie şi Ioanşi să nu fie voia ta amestecată13. Ci cînd îmi trimiţi vre-oîntrebare cu iubitul meu fiu, Serid, care mereu necăjit căte vede necăjit, sileşte-te să ţii sub pază gîndurile tale, casă nu arunce vre-un venin pricinuitor de moarte în inimata şi să te amagească să iei ţînţarul drept cămilă şi bobulde nisip drept o piaţă. Căci aşa se va afla omul care avîndo bîrnă ia seama la firul de pai (Mt. 7, 3-5). Ţi-am scris acestea ca sufletului meu. Căci ştiu căinima ta se va bucura de acestea. Fiindcă se spune :"Mustră pe înţelept" şi celelalte (Prov. 9, 8). Şi, ştii, frate,cît de mult te am pe tine în dragostea lui Hristos. Nădăjduesc că eşti, însfîrşit, aproape de a nu te maiîngriji de lucrurile pămînteşti şi de a te afla în lucrareaduhovnicească a Părinţilor. Căci nu mă va ruşina Domnulmeu Hristos pe mine care mă rog Lui ziua şi noapteapentru tine 14. 17. Î n t r e b a r e a aceluiaş către acelaş mareBătrîn. Ştiu, Părinte, că acesta mi se întîmplă mie pentrupăcatele mele; şi că sînt fără de minte şi pricina relelor.Iar cel ce mă duce în astfel de necaz este Ava, pentru cănu are grije şi trece cu vederea lucrurile. Şi acestea sepierd din pricina lui, iar eu nu pot răbda aceasta. Şi ce13 Să nu ne fie voia noastră împărţiă între cele bune şi cele rele, sausă nu se unească ea cu vre-un gînd rău, sau cu vre-o faptă neplăcutălui Dumnezeu.14 A nu se face pricină de supărare mare din orice cuvînt sau gestneînsemnat al cuiva. Viaţa curată şi rugăciunea neîncetată,neîmprăştiată, dă sfîntului nu sigranţa mîndră, lipsită de vibraţie, căcererea lui va fi împlinită, dar o nădejde puternică, nu goală detensiunea continuă a cererii în nădejdea că va fi ascultat. E înrugăciune o luptă continuă plină de nădejde. Nu lipseşte nicinădejdea, nici lupta. 43
  44. 44. Filocaliasă fac dacă eu vreau să adun gîndurile 15, dar nu amputere ? Iartă-mă, că "Am spus-o odată; a doua oară nuvoi mai adăuga (să o spun)" (Iov. 39, 35). Şi mă mir că s-a răcit căldura dragostei pe care o aveam faţă de fraţi.Roagă-te pentru mine, pentru Domnul. R ă s p u n s: Frate, adu-ţi aminte că Domnul a spusucenicilor Săi: "Acum şi voi sînteţi nepricepuţi ?" (Mt.15, 16). Ţi-am scris să-ţi păzeşti gîndurile tale. Dacă te-aifi ostenit să le păzeşti, ai fi aflat că puterea de care mi-aiscris de curînd, eu ţi-am arătat-o într-o scrisoare de maiînainte şi nu era nevoie să-mi scrii iarăşi. Totuşi voiadăuga alt răspuns la întrebarea ta. Mai întîi te mustru. Te-ai numit pe tine păcătos, dar înfaptele tale nu te socoteşti aşa. Căci cel ce se socoteştepăcătos şi pricină a relelor, nu se împotriveşte cuiva, nuse războeşte, nu se mînie împotriva cuiva, ci îi socoteştepe toţi mai buni. Şi dacă gîndurile te fac să spui, fără săglumeşti, că eşti păcătos, cum îţi mişcă inima împotrivacelor mai buni ? Ia seama, frate, că nu acesta esteadevărul. Deci încă n-am ajuns să ne socotim pe noiînşine păcătoşi 16. Deaceea cînd iubeşte cineva pe cel ce-l15 A răspunde gîndurilor ispititoare prin refuz de a le asculta.16 E o stare de suflet complicată: poţi să spui că eşti păcătos înglumă, sau dintr-o falsă smerenie. Aceasta nu înseamnă că nu trebiesă spunem că sîntem păcătoşi. Dar declaraţiei tale că eşti păcătostrbue să-i corespundă o recunoaştere în tine însuţi că eşti păcatos.Sau această declaraţie trebue să te îndemne în mod real să depăşeştipăcatul. Deci cînd spui că eşti păcătos, dar te porţi cu mîndrie, cuinvidie faţă de alţii, aceste purtări contrazic declaraţia ta că eşti păcă-tos, pentru că arăţi că de fapt nu te socoteşti păcătos. Conştiinţa realăcă eşti păcătos trebue să te ajute să lupţi mereu cu gîndurile rele. E ostare foarte complexă. Cel ce se socoteşte de fapt păcătos luptămereu împotriva a tot ce e nedesăvîrşit în el, dar pe de altă parte nici-un om nu ajunge desăvîrşit. Un semn că nu te lauzi numai cu o falsă 44
  45. 45. Sfinţii Varsanufie şi Ioanmustră pe el, este înţelept. Dar dacă spune că îl iubeşte şinu face cele ce aude de la el, mai mult îl urăşte. Dacă eştipăcătos, pentru ce îl ocărăşti şi îl învinueşti că prin el ţi-avenit neczul ? Nu ştii că fiecare se ispiteşte de pofta sa?(Iacob 1, 14) şi aceasta-i naşte lui necazul ? Aceasta esteceeace ţi-am scris despre fraţi, să nu te facă să iei ţînţaruldrept cămilă ş.a.m.d. Roagă-te mai degrabă să-ţi fiepărtaşi în frica de Dumnezeu. Şi cînd spui de tine că eştinepriceput, nu o spune în glumă, ci cercetează-te şi veiafla că nu te crezi aşa. Căci dacă ai fi aşa, n-ar trebui să temînii, pentru că n-ai putea deosebi dacă lucrul s-a făcutbine sau rău17. Dar cel nepriceput e prost. Şi celnepriceput şi prost e neînţelept în judecăţile lui. Şi cum arputea îndrepta şi înţelepţi cel neînţelept pe alţii ? Vezi,frate, că vorbim în glumă şi numai cu gura şi aceasta oarată faptele noastre. De aceea cînd răspundemgîndurilor, nu avem putere, pentru că mai întîi primim săosîndim pe aproapele şi puterea duhului nostru slăbeşte18şi învinovăţim pe fratele nostru, vinovaţi fiind noi înşie19.Dacă socoteşti că totul este al lui Dumnezeu caremilueşte şi nu al celui ce voeşte, nici al celui ce aleargă(Rom. 9, 16), pentru ce nu înţelegi şi nu iubeşti pe fratelesmerenie cînd zici că eşti păcătos, e că nu te superi cînd cel căruia îispui că eşti păcătos, aprobă această spusă a ta.17 Spui că eşti nepriceput, dar o spui în glumă. Căci dacă te socoteşticu adevărat nepriceput, n-ar trebui să te mînii pe vre-un frate că afăcut vre-un lucru rău, pentru că fiind tu nepriceput, nu poţi stabilidacă lucrul s-a făcut bine sau rău.18 L. Regnault şi Philippe Lemaire traduc greşit cuvîntul grecescejknenrou~tai cu enervează.19 Nu putem birui gîndurile noastre rele, odată ce osîndim pe fraţiinoştri. Ci tocmai prin aceasta le întărim. 45
  46. 46. Filocaliatău cu o iubire desăvîrşită ?20 Căci cîţi nu voiau să neajungă pe noi, bătrînii, şi alergau în acest scop ? Totuşinu li s-a dat lor să ne ajungă. De aceea neruşind el, ne-atrimis Dumnezeu pe noi la el şi l-a făcut pe el fiul nostrusincer. Căci Dumnezeu iubeşte voinţa cea dinăuntru. Cît priveşte cuvîntul: ,,Am spus odată" ş.a.m.d., dacălupţi pentru a ajunge acolo, eşti fericit. Dar nu s-a dataceasta tuturor. Iar despre celelalte gînduri, pune în seama lui Dum-nezeu tot gîndul, zicînd: ,,Dumnezeu ştie ce e de folos".Şi te vei odihni. Şi pe încetul îţi va veni puterea să rabzi.Nu înceta să spui. Iar de spui nu eşti auzit, şi nici nu aflihar (ascultare) în cuvîntul tău, să nu te întristezi. Căci tevei folosi şi mai mult. Iar privitor la cele ce te miră, iubirea desăvîrşită nucade şi cel ce a dobîndit-o pe ea, rămîne în căldură, fiindînchis în iubirea fără de Dumnezeu şi de aproapele. Cît despre rugăciunea de care ai scris la sfîrşit, să-ţiajungă cuvîntul ce ţi l-am scris, că mă rog pentru tine luiDumnezeu fără încetare, noaptea şi ziua. Ai cerut-o decişi aceasta de prisos. Ai aşadar de la mine hrana cea dupăDumnezeu pentru multă vreme. Stărue şi aşteaptă peDomnul, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia secuvine slava în veci. Amin. 18. R ă s p u n s u l aceluiaş Bătrîn către acelaş, carel-a întrebat de unde este căldura şi răceala şiînvîrtoşarea inimii; şi despre războiul trupesc.20 Dacă totul este al lui Dumnezeu, de ce să ne lăudăm pe noi înşineşi să defăimăm pe altul care socotim că ne-a impiedicat în faptanoastră ? 46
  47. 47. Sfinţii Varsanufie şi Ioan Despre căldură şi răceală, e ştiut că Domnul s-a numitfoc ce încălzeşte şi aprinde inima şi rărunchii (Ps. 7, 9;35, 2). Dacă e aşa, diavolul este răceală şi de la el estetoată răceala. Căci de n-ar fi aşa, cum s-ar fi spus că"atunci se va răci dragostea multora"? (Mt. 24, 12). Iar"atunci" ce înseamnă dacă nu în timpurile vrăjmaşului.Cînd simţim deci răceala, să chemăm pe Dumnezeu, carevenind va încălzi inima noastră spre dragostea desăvîrşităa Lui, ba nu numai a Lui, ci şi a aproapelui. Şi venind defaţă căldura Lui, se alungă răceala urîtorului de bine. Iarcînd acesta a uscat izvorul lacrimilor din inima ta, l-aumplut pe cel de sub pîntecele tale. Dar primeşte peDomnul în casa ta şi El va usca izvorul din urmă şi vacurăţi izvorul lacrimilor ca să curgă din el apaduhovnicească21. Cel ce voeşte să vină la frica luiDumnezeu, vine prin aşteptare stăruitoare22. Căci zice :"Aşteptînd, am aşteptat pe Domnul şi a căutat spre mineşi a ascultat cererea mea" (Ps. 39, 2) Şi ce a adăugat? "Şim-a scos pe mine din groapa ticăloşiei şi din tinanoroiului" (Ps. 39, 3). Iar prin groapa aceasta înţelegem şiînvîrtoşarea inimii. Dobîndeşti deci ceeace doreşti şi tevei mîntui în Domnul. 19. R ă s p u n s u l aceluiaş mare Bătrîn către acelaş,care l-a întrebat despre îndelunga răbdare.21 Trupul prinde putere cînd se îrnpuţinează viaţa duhovnicească acărei esenţă o constitue iubirea de Hristos ce se naşte din simţireaprezenţei Lui şi a comuniunii cu El. Iar trupul plin de vigoare se faceizvorul altor curgeri. Lacrimile inimii sînt semnul că omul nu esingur, ci că-L simte pe Domnul Hristos în sine.22 Cel ce nu aşteaptă cu răbdare pe Domnul, e agitat. El uită de fricaDomnului. 47
  48. 48. Filocalia Spune fratelui : Ţi-am scris despre îndelunga răbdare.Şi acum îţi spun: Zis-a Stăpînul nostru Dumnezeu uceni-cilor Săi: "Iată v-am dat vouă putere să călcaţi peste şerpişi scorpii şi peste toată puterea vrăjmaşului. Şi nimic nuvă va vătăma" (Lc. 10, 19). Fă-te dar ca Iov "bîndbatjocura ca apa" (Iov. 34, 7). Fă acestea şi cugetătotdeauna la ele. 20. R ă s p u n s u l aceluiaş mare Bătrîm către acelaş,care l-a întrebat: Dacă i-a dat lui Dumnezeu putere săcalce peste şerpi şi scorpii, de ce se mai tulbură ? 23. Cel ce a primit putere să calce peste şerpi şi scorpii, numai este vătămat sau biruit de ei. Cercetează deci inimata în faţa oricărui lucru şi dacă el poate tulbura inima ta,măcar cît de puţin, află că eşti încă departe de a fi primitputere asupra acelora şi să nu fii fără grijă de tine, ca nucumva să ţi se fure vre-o clipă 24. Ci orice lucru ai vedeacă se întîmplă - şi nu spun numai despre cele din lume,care sînt trecătoare, ci fie în cer, fie pe pămînt - pune peDumnezeu şi judecata Lui înaintea ochilor tăi. Şigîndeşte-te că puţină vreme avem să petrecem în lume. Şiaşa fă să se sălăşluiască blîndeţea în inima ta, aducîndu-ţiaminte de Hristos, Oaia şi Mielul cel fără de răutate; decîte a răbdat, nevinovat fiind: ocări, bătăi şi celelalte. Iarnoi, măcar că sîntem vinovaţi de ce ne pornim împotrivaaproapelui, cînd n-am pătimit nimic din partea lui? Adu-ţi aminte că dragostea nu se trufeşte, ci e cu îndelungă23 De ce nu stărue în starea de neispitire? De ce se mişcă împotrivaaluia?24 În textul grec: "Ca nu cumva să ţi-o ia timpul înainte", adică să nu-ţi scape vreo clipă de sub stăpînire; să nu ţi se întîmple în vreo clipăceva ce n-a fost sub ateuţia ta. Să nu-ţi răpească diavolul vremea dinclipele date ţie spre crcşterea ta. 48
  49. 49. Sfinţii Varsanufie şi Ioanrăbdare şi celelalte (I Cor. 13, 4). Şi roagă-te să ajungi lacele dinaintea ta, ca să nu-ţi fie osteneala în deşert.Lipeşte-te fără şovăire de Hristos, care ne-a iubit pe noi.Lui fie slava în veci. Amin. 21. R ă s p u n s u l aceluiaş Bătrîn către acelaş,punîndu-i în minte să nu poruncească nimănui ceva, cisă-şi hotărască drept regulă limpede să se îngrijeascănumai de sine. Frate, cu cît îţi scriu mai multe, cu atîta sileşte-te maimult să înţelegi cele scrise de mine şi să nu lenesocoteşti. Căci se spun spre cunoştinţa şi spre bunaaşezare a sufletului. Să ştii, frate, că dacă cineva nu suferă ocările, nu vavedea slava şi dacă cineva nu leapădă amărăciuneamîniei, nu gustă dulceaţa. Ai fost lăsat în mijlocul fraţilorşi a lucrurilor ca să arzi şi să fi cercat. Căci aurul trebueprobat prin foc (I Petru 1, 7). Nu-ţi ţine nimic pentru tine,căci prin aceasta vii la război şi la griji. Ci judecă cele aletimpului potrivit cu frica de Dumnezeu şi nimic în duh deceartă (Filip 2, 3). Fă tot ce poţi sa te înstrăinezi de mînieşi fîi pildă de folos tuturor, nejudecînd pe cineva, niciosîndindu-l, ci sfătuindu-i ca pe nişte fraţi adevăraţi.Iubeşte mai ales pe cei ce te ispitesc. Căci şi eu am iubitpe cei ce mă ispiteau. Pentru ca de gîndim bine ei, aceştiane ajută să înaintăm. Nu-ţi impune nici-o regulă25. Fiiascultător şi smerit şi cere-ţi socoteală de ce-ai făcut înfiecare zi căci proorocul explicînd cuvîntul "în fiecarezi”, zice: ,,Şi am zis: acum am început" (Ps. 76, 10)26. Iar25 Nu spune: voi ierta atîta. mă voi supune pînă la marginea cutare.26 Poetul Charles Pegui vorbea de ,,leternel commencement". Defiecare dată cînd fac acelaş drum, gîndesc altceva. Nici-un momentnu e ca altul. Kirkegaard vorbea şi el de noutatea fiecărui moment 49
  50. 50. FilocaliaMoise zice: ,,Şi acum Israile” (A doua lege, 4, 1). Ţinedeci şi tu pe acum"27. Şi de ţi se impune trebuinţa să porunceşti cuiva, pro-bează gîndul tău, dacă nu cumva va mişca vre-otulburare. Şi dacă nu ţi se pare folositor, ascunde-l sublimbă, aducîndu-ţi îndată aminte de Cel ce a zis : "Ce vafolosi omul de va dobîndi lumea toată iar sufletul şi-l vapierde ?" (Mt. 16, 26). Învaţă, frate, aceasta, că tot gîndulcare nu are în sine renunţarea la smerenie, nu e dupăDumnezeu, ci este în chip vădit din cele de-a stînga. CăciDomnul nostru vine cu seninătate, iar toate cele alevrăjmaşului, cu tulburare şi mişcare necurată. Şi chiardacă par îmbrăcaţi în haina oilor, se descopere dintulburarea ce o pricinuesc că "sînt lupi răpitori" (Mt. 7,15). Căci zice: "Din roadele lor îi veţi cunoaşte pe ei"(Mt. 7, 16). Să ne dea Dumnezeu tuturor pricepere ca sănu ne lăsăm amăgiţi de dreptăţile lor. Căci "toate îi sîntLui goale şi descoperite" (Evr. 4, 13). Tu deci, iubite, fă să izbutească totul în mîinile tale,punînd înaintea ochilor tăi frica lui Dumnezeu. Şi(,,der Augenblick"). Se poate generaliza: omul e mereu nou, căcispiritul personal e mereu nou. Dar e cu adevărat mereu nou, cînd nuse bălăceşte în patimile sale.27 Nu lăsa nici-un ,.acum" să treacă nefolosit. Kirkegaard cerea să nuamînăm împlinirea a cecace ni se cere în acest moment, căci prinaceasta ne obişnuim să tot amînăm. Fă fapta bună pe care ţi-o ceremomentul chiar în acel moment. Împacă-te cu fratele tău pînă eşti cuel pe cale. Tot timpul şi spaţiul sînt imprimate pentru un imperativmoral. Faptul că fiecare moment al timpului şi al persoanei îşi areunicitatea lui, sau se cere umplut de ceeace e de trebuinţă în acelmoment, arată că nici momentele timpului, nici împlinirile persoaneinu sînt destinate să se topească într-o esenţă indistinctă, ci-şi auecoul lor prelungit şi unic ca mulţumire sau osîndă în eternitateapersoanei. Dar trebue să vedem şi ceeace nu e potrivit să facem înaceastă clipă, ca să aşteptăm o alta. La aceasta ne ajută discer-nămîntul. 50
  51. 51. Sfinţii Varsanufie şi Ioanmulţumeşte-i Lui. Că a Lui este slava şi cinstea în veci.Amin. 22. R ă s p u n s u l aceluiuş mare Bătrîn către acelaş,plin de mîngîere şi de îndemn ca să se întoarcă la veseliaduhovnicească din descurajarea pricinuită lui de diferiteîntîmplări. Scrie fratelui Ioan un îndemn duhovnicese care să vese-lească inima lui în Hristos Iisus, Domnul nostru. Şispune-i lui: fiindcă ne doreşti, ,,precum se doreşte cerbuldupă izvoarele apelor" (Ps. 41, 1), - dar nu aşa de mult canoi pe tine - nemaiputînd răbda, cum zice preadumnezeescul Apostol Pavel (I Tes. 3, 5), am scris iubiriitale aceste spuse de noi, mai bine zis de Dumnezeu.Rodească-ţi viaţa ta struguri, care, călcaţi în picioare, să-ţi producă vin duhovnicesc, ca să veselească sufletul tăunecăjit. Cîmpul tău să rodească îmbelşugat sămînţa ceabună care semănată pe pămîntul cel bun să producă una osută, alta şase zeci şi iarăşi alta trei zeci (Mt. 4, 8). Şi săse încălzească inima ta pentru totdeauna de focul de carea spus Stăpînul nostru Iisus Hristos: ,,Foc am venit săarunc pe pămînt" (Lc. 12, 49). Să se înstăpînească îninima ta pacea Domnului, după cuvîntul Apostolului(Col. 3, 15). Şi să se înalţe finicul tău cu ramurile lui,potrivit lui David care zice: "Dreptul ca finicul va înflori"(Ps. 91, 13). Să te curăţeşti de mînie şi de iuţimeapatimilor ca sfinţii cei desăvîrşiţi, în care nu se aratănicidecum mişcarea acestora, ba nici măcar vre-oînclinare de-o clipă spre ele. Şi să învredniceascăDomnul sufletul tău ca să se sălăşluiască în nevinovăţie şiîn blîndeţe, ca să fii o hrană a lui Hristos, un mielnevinovat. Să calci pe urmele noastre ca un urmaşcuminte şi să te ridici la canonul nostru ca un bun 51
  52. 52. Filocaliamoştenitor al harismelor mele. Să vadă ochii tăi peDumnezeu, ca unul ce-ai ajuns curat cu inima (Mt. 5, 8).Să fii îndelung răbdător în necazurile tale, ca unul ce aicunoscut făgăduinla Stăpînului care zice: ,,În lumenecazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea"(Ioan 16, 33). Să ajungi la dragostea de nebiruit careintroduce pe cei ce au dobîndit-o în curţile împărăteşti şi-i face fraţi ai lui Hristos28. Pătimeşte împreună cuHristos, ca să te slăveşti împreună cu El (Rom. 8, 17) şidacă mori împreună cu El, ca să te scoli împreună cu El.Făcînd aşa, nu nesocoteşti comoara ce stă în faţa ta29. Darpînă acum n-ai cunoscut înţelesul ei, sau ce este ea. Cînd(n.ed. În text nu există nota 27b, poate va apare în ediţia ulterioară aFilocaliei) Frumoasă aplicare a ideii de mîncare de către noi aMielului Hristos. Fiecare om blînd e o adevărată hrană plină dedulceaţă pentru semenii săi. Dar numai unit cu Hristos în jertfa desine, poate fi şi omul un astfel de miel blînd, dulce la mîncare şiîndulcind viaţa celui ce-l mănîncă28 . Iisus s-a făcut Fratele nostru prin dragostea care L-a îndemnat săse facă om şi să primească moartea pentru a ne ridica la comuniuneaveşnică şi fericită cu Sine în Împărăţia unde vom fi fii ai Tatăluiceresc şi fraţi ai lui. Iar Tatăl cel veşnic ne-a creeat şi L-a făcut peFiul Său om, ca să-şi extindă dragostea Sa de Tată şi la alţi fii. Noitrăim frăţia cu Hristos şi calitatea de fii ai Tatălui ceresc, răspunzîndacestei iubiri a Lor şi iubind şi noi pe oameni cu iubirea Lor. Înîmpărăţia lui Dumnezeu, Acesta nu e Stăpîn al nostru ci Tată şiFrate. Acolo donmeşte dragostea între Dumnezeu şi noi şi între noitoţi fraţi ai lui Hristos şi fii ai Tatălui ceresc.29 Comoara ce ne stă în faţă este dragostea lui Hristos şi toatebunăţălile Lui pe care ni le dă şi nouă. Pe ea nu o vom puteacunoaşte decît cînd vom ajunge la liniştirea desăvîrşită din parteagrijilor pentru lucrurile trecătoare şi înguste ale lumii acesteia. Căciîn această stare nu ne vom mai agita pentru cele netrecătoare. Ladragostea aceasta vom ajunge după ce vom fi fost în stare să murimşi noi lumii ce ne îngustează pentru Hristos, cum a murit El pentrunoi. 52
  53. 53. Sfinţii Varsanufie şi Ioanînsă vei ajunge la liniştea desăvîrşită, atunci o veicunoaşte pe ea30 şi te vei minuna de darul lui Hristos. Darcît de nepătrunse sînt căile Lui ! (Rom. 11, 33). Pînă ceeşti cu oamenii, nu poţi să le înţelegi. Dar cînd te vei aflafără griji ca noi, atunci vei înţelege cele spuse. De aceeamă rog lui Dumnezeu noaptea şi ziua (II Tim. 1, 3) ca săfii şi tu acolo unde sîntem noi, să fii şi tu într-o simţire cunoi, în bucuria negrăită a sfinţilor şi în lumina veşnică, casă afli şi tu partea ta în ceeace s-a făgăduit sfinţilor, ,,încele ce ochiul nu le-a văzut, nici urechea nu le-a auzit,nici la inima omului nu s-au suit, pe care le-a gătitDumnezeu celor ce-L iubesc pe El". Întăreşte-te înDomnul; bucură-te. Amin. 23. Î n t r e b a r e a aceluiaş către acelaş mareBătrîn: Te rog, Părinte şi Învăţătorule, să nu te superi pemine pentru cele ce le greşesc şi să-mi dai un canon (unîndreptar) cum trebue să mă folosesc de psalmodiere, depost şi de rugăciune. Şi dacă trebue să fac o deosebireîntre zile. R ă s p u n s : Frate, dacă ai fi luat aminte la cuvintelecererilor tale, ai fi avut puterea să le înţelegi. Dacă măsocoteşti Părinte şi învăţător, cum crezi că mă pot supăra? Căci Părintele este îndurător şi nu se lasă nicidecumstăpînit de supărare şi învăţătorul e îndelung răbdător şistrăin de orice supărare. Iar în privinţa dreptarului de care m-ai întrebat, multesînt căile pe care se poate intra prin poarta strîmtă la viaţaveşnică. Iată, Domnul Hristos îţi spune pe scurt cum30 Numai murind egoismului păcătos, omul trece în viaţa infinit delargă a dragostei, în viaţa cea adevărată. Şi simţind că are totul, nu eagitat, ci liniştit. 53

×