ASPECTE PRIVIND ALINIEREA FISCALITĂŢII DIN ROMÂNIA LA CONDIŢIILE- econometric study

1
CUPRINS
INTRODUCERE.......................................................................................................2
PARTEA I..................................................................................................................4
1.1. Acquisul comunitar privind impozitarea si imperativul armonizarii fiscale......4
1.2. Armonizarea impozitelor indirecte .....................................................................5
1.3. Armonizarea impozitelor directe ........................................................................7
1.4. Armonizarea- un proces incheiat?....................................................................11
1.5. Literatura de specialitate..................................................................................13
PARTEA A II-A ......................................................................................................15
2.1. Cadru general ...................................................................................................15
2.2. Ipoteze teoretice................................................................................................19
2.3. Formularea modelului si colectarea datelor....................................................19
2.4. Metodologia modelului de regresie liniara simpla si estimarea modelului.....21
2.5. Analiză empirică de comparație a ratelor de creștere a taxelor asupra
profiturlor personale si asupra profiturilor corporatiilor.......................................22
2.6. Influența variabilelor considerate asupra PIB-ului .........................................23
2.6.1 Influența taxelor asupra veniturilor personale...............................................23
2.6.2. Influența taxelor pe veniturile corporațiilor..................................................27
2.7. Limitele modelelor econometrice......................................................................32
CONCLUZII SI RECOMANDARI........................................................................33
BIBLIOGRAFIE.....................................................................................................35

2
Introducere
În contextul politicii Uniunii Europene, politica fiscală reprezintă o componentă
esențială. Cu toate acestea, independența fiscală a statelor membre este limitată de obiectivul
nedistorsionarii concurenței la nivelul Pieței Unice și de obligația conformării la criteriile de
convergență enunțate în cadrul Tratatului de la Maastricht (1993), înglobate deasemenea în
"Pactul de Stabilitate și Creștere" (2008) și "Pactul Fiscal" (2013), fiind urmărită coordonarea
politicilor fiscale naționale.
Încă de la înființarea Uniunii Europene din 1957, armonizarea regimurilor fiscale a
reprezentat unul dintre obiectivele majore propuse, deși demararea în mod concret a acestui ideal
va lua naștere mult mai târziu. Armonizarea fiscală constituie un pilon în vederea asigurării și
respectării a celor patru libertăți fundamentale: libera circulație a persoanelor, bunurilor,
capitalurilor și serviciilor în spațiul comunitar.
Termenul de armonizare fiscală prezintă multe înțelesuri, reprezentând un proces
desfășurat la nivelul statelor membre, un instrument utilizat pentru realizarea scopurilor propuse,
fiind înțeles și ca un scop în sine al Uniunii Europene. Definirea conceptului de armonizare
fiscală constituie punctul de plecare al acestui studiu. Din perspectiva lui Nerudova acest termen
reprezintă rezultatul concertat a două tipuri de armonizări: armonizarea cotelor de impozitare și
armonizarea structurală, aceasta presupunând armonizarea structurii impozitelor.1
Pentru a înțelege mai bine problematica studiată, este necesară și definirea termenului de
politică fiscală. Este cunoscut faptul că politica fiscală reprezintă un instrument deosebit de
utilizat, ce permite implicarea majoră a statelor în economiile naționale. Prin intermediul acestui
instrument, pot fi atenuate efectele fluctuațiilor pe termen scurt, fiind utilizate impozitele și
cheltuielile bugetare pentru a se aduce modificări la nivelul cererii agregate. În concepția altor
autori (Fabrizio și Mody 2006), interesele statului în utilizarea politicii fiscale sunt mai mult de
natură politică decât economică.2
Pornind de la aceste definiții, putem concluziona faptul că autoritățile politice utilizează
politica fiscală ca instrument cu scopul influențării în mare măsură a indicatorilor
macroeconomici. În aceste condiții, utilizarea acestui instrument se face face în mod diferit de
către statele membre, fapt ce exclude din start idealul armonizării fiscale totale la nivelul Uniunii
Europene.
În mod tradițional, instituționalizarea barierelor economice la nivelul fiecărui stat a avut
drept obiectiv protejarea mediului economic și facilitarea dezvoltării economice. În cadrul
Uniunii Europene, alături de barierele naționale, au luat naștere numeroase bariere stabilite în
mod comun, reprezentând bariere proprii structurii comunitare. Asistăm astăzi însă la un proces
contradictoriu: tendința barierelor economice intracomunitare de armonizare, reducere sau chiar
eliminare pe de o parte, iar pe de altă parte sporirea acestora ca semnificație și multitudine.
Cu scopul realizării obiectivelor propuse, prin utilizarea proiectelor de stabilitate și
convergență, în mod unanim, statele membre au acceptat ipoteza modificării sistemelor lor
fiscale, pentru demararea procesului de armonizare fiscală. Deosebit de importantă este
respectarea celor două principii de integrare europeană: principiul acceptării tuturor politicilor
fiscale existente în cadrul spațiului comunitar și principiul subsidiarității, care legitimează
1
Nerudova D. (2008) “Tax Harmonization in the EU”, pp. 90-109
2
Fabrizio, Ş., Mody, A. (2006) “Can Budget Institutions Counteract Political Indiscipline?”, FMI, European
Department, pp. 25

3
intervenția Uniunii în cazul în care obiectivele unei acțiuni nu pot fi realizate în mod suficient de
statele membre, ci pot fi realizate mai bine la nivelul Uniunii . Procesul de armonizare fiscală
este îngrădit de anumite linite și obstacole, rezultatele urmărite fiind greu de îndeplinit, în special
în ceea ce privește zona fiscalității.
Pornind de la obiectivele avute în vedere de procesul armonizării fiscale totale, lucrarea
de față își propune analizarea modului în care acesta este înfăptuit la nivelul Uniunii Europene,
fiind studiată măsura în care statul român a luat parte la acest proces. Astfel, se vor avea în
vedere progresele realizate în acest sens, atât la nivelul spaţiului comunitar, cât și în ceea ce
privește România.
Lucrarea este structurată în două părți, prima constituind sinteza literaturii studiate în
acest domeniu, partea a doua reliefând contribuțiile proprii prin analiza unui studiu de caz,
concretizându-se în construcția unui model econometric.

4
Partea I
STADIUL CUNOAŞTERII
1.1. Acquisul comunitar privind impozitarea si imperativul armonizarii fiscale
Incluzând tratatele și actele adoptate de către instituțiile UE, termenul de acquis
comunitar desemnează totalitatea obligațiilor și a drepturilor comune care decurg din apartenența
unui stat membru la Uniunea Europeană. În acest sens, acquisul comunitar, este cunoscut, în
totalitatea sa, ca reprezentând întregul corp de legi al UE, însumând legislația primară, respectiv
tratatele, legislația secundară, fiind incluse Regulamente, Decizii, Directive, Recomandări, etc. și
studii de caz, prin care se pot înțelege verdictele Curții Europene de Justiție și Curții Europene de
Prima Instanță. Acquis-ul comunitar se află în continuă evoluție, de vreme ce întregul corp
legislativ al UE se află în continuă schimbare, fiind adoptate Directive și Regulamente noi și
judecate alte cazuri.
Acquis-ul comunitar poate fi privit sub trei aspecte:
-reprezintă o legislație supranațională;
-reprezintă o legislație distinctă de dreptul intern al statelor membre;
-reprezintă un drept integrat în dreptul intern al statelor membre UE, în ordinea juridică națională
În cazul statelor est-europene, temerea privind impactul negativ al aderării acestor state
asupra construcției comunitare și asupra dezvoltării acestei construcții, a justificat impunerea de
către UE a respectării acquis-ului comunitar.
Însușirea aqcuis-ului comunitar presupune respectarea unor principii fundamentale,
respectiv supremația, prioritatea sau superioritatea legislației comunitare. În acest sens, se au în
vedere două aspecte:
-dispozițiile normative comunitare nu pot fi abrogate sau modificate prin adoptarea unor legi
(sau alte acte normative) naționale, acestui lucru atrăgând nulitatea și inaplicabilitatea unor astfel
de legi;
-normele juridice naționale pot fi modificate sau pot deveni inaplicabile în detrimetrul normelor
comunitare;
Activitatea în domeniul impozitarii este cel mai bine exprimată și justificată prin
obiectivul general al Tratatului Comunității Europene, identificat în Articolul 3, și anume
urmărirea eliminării taxelor vamale și a oricărei măsuri cu efecte echivalente între statele
membre, fiind astfel asigurată nedistorsionarea concurenței pe piața comună.
În cazul României, impunerea preluării în întregime a acquis-ului comunitar, s-a datorat
nivelului inferior de dezvoltare față de statele membre, apărând astfel riscul producerii unor
dezechilibre majore.
Procesul de implementare a acquis-ului comunitar și de armonizare a legislației
românești cu acesta, s-a derulat având la bază Programul Național de Aderare a României la
Uniunea Europeană (PNAR), căruia i-a fost anexat Planul Național de Aderare (PNAA). Acesta
reprezintă un document complex, în care este cuprinsă o lista detaliată a tuturor actelor a căror
adoptare este necesară pentru armonizarea legistalivă.
Aderarea României la UE a generat modificări substanţiale în toate domeniile activităţii
economice. Însuşirea acquis-ului comunitar în domeniul impozitării a fost fundamentală în

5
vederea integrării României în piaţa unică europeană, impozitarea fiind esenţială la nivelul
statelor membre, întrucât efectele măsurilor adoptate în domeniul impozitării de către o ţară se
pot răsfrânge nu numai asupra ţării respective, ci şi asupra întregii comunităţi.
România a acceptat în totalitate implementarea acquis-ului comunitar privind Capitolul
10-Impozitarea urmărind armonizarea legislaţiei naţionale şi favorizarea dezvoltării
infrastructurii instituţionale necesare implementării totale a acquis-ului comunitar. În materie
fiscală măsurile şi dispoziţiile Uniunii Europene sunt luate numai prin intermediul Directivelor.
"România a deschis Capitolul 10 - Impozitare în anul 2001, când documentul de poziţie
aferent a fost comunicat oficial Consiliului UE, iar negocierile au fost deschise în cadrul
Conferinţei de Aderare [...] În urma primirii Poziţiei Comune a UE, autorităţile române au
elaborat documentul de poziţie complementar, care a fost transmis Comisiei Europene în luna
ianuarie 2002 pentru consultări informale."3
1.2. Armonizarea impozitelor indirecte
Integrarea europeană a presupus numeroase decizii, avându-se în vedere armonizarea şi
eliminarea treptată a barierelor intracomunitare, astfel încât libera circulaţie a mărfurilor,
capitalurilor, forţei de muncă şi serviciilor să fie posibilă, toate acestea constituindu-se în
componente esenţiale ale acquis-ului european. Armonizarea fiscală constituie un pilon în
vederea asigurării şi respectării celor patru libertăţi fundamentale: libera circulaţie a persoanelor,
bunurile, capitalurilor şi serviciilor în spaţiul comunitar. Armonizarea regimurilor fiscale a
reprezentat unul dintre obiectivele majore propuse, deşi demararea în mod concret a acestui ideal
va lua naştere mult mai târziu.
Încă de la înfiinţarea Uniunii Europene (1957) şi până la desfăşurarea Tratatului de la
Nice (2000), statele membre au încercat pe cât posibil evitarea transferului de suveranitate în
materie fiscală. În ceea ce priveşte politica fiscală adoptată la nivelul fiecărui stat, guvernele
ţărilor membre şi-au dorit păstrarea suveranităţii statale, fapt ce a avut ca rezultat desfăşurarea
lentă, progresele modeste şi limitate ale procesului de armonizare fiscală.
Debutul crizei economice a transformat procesul armonizării fiscale la nivelul fiecărui
stat, într-o tendinţă spre guvernanţă şi coordonare fiscală, obiectivul principal reprezentându-l
relansarea economică şi reducerea deficitelor bugetare. Reacţia statelor europene la efectele
crizei economice au fost similare şi au presupus ajustarea cheltuielilor publice şi încercarea de
reducere a presiunii fiscale asupra forţei de muncă, iar într-o măsură mai redusă, asupra
impozitelor aplicate capitalului.
Bugetele statelor membre au cunoscut cele mai mici venituri încasate, anul 2009
dovedind insuficienţa măsurilor adoptate în vederea redresării economice. Aparut astfel
necesitatea adoptării unor noi măsuri fiscale care să ducă la creşterea veniturilor bugetare, fără
însă a fi perturbată relansarea economică. În aceste sens, creşterea cotei taxei pe valoarea
adăugată a reprezentat un punct comun pentru majoritatea statelor membre. S-a încercat astfel o
redirecţionare a poverii fiscale prin creşterea impozitelor asupra consumului şi proprietăţii şi
diminuarea impozitării asupra forţei de muncă. Creşterea veniturilor bugetare a avut în vedere
trasarea unor măsuri orientate impozitele asupra consumului. La nivelul statelor membre, cotele
de TVA aplicate su fost constante până în momentul apariţiei crizei economice. Debutând cu
3
Sursa: www.mf.gov.md/common/cooperinternal/singlelow/10Impozitarea.pdf

6
Portugalia, în 2008, urmată de alte şase state în 2009 şi opt în 2010, cota de TVA a cunoscut
creşteri semnificative.
Cele mai numeroase schimbări au vizat fiscalitatea indirectă, în mod special privind
TVA-ul, măsurile de armonizare fiind implementate cel mai mult la nivelul acestei taxe.
O discuţie în jurul armonizării fiscale este irelevantă fără acordarea unei importanţe
sporite impozitării consumului. Taxa pe valoarea adăugată a reprezentat cel mai important şi
utilizat instrument de politică fiscală pe perioada crizei economice, având drept obiectiv
reducerea deficitelor bugetare. În aceste sens, procesul armonizării a vizat cu precădere această
formă de impozitare, TVA-ul devenind cel mai important impozit la nivelul statelor membre.
Astfel, una dintre cele mai importante reforme fiscale la nivelul Uniunii Europene a vizat
TVA-ul, această cotă cunoscând o creştere generalizată în toate statele membre, atât în ceea ce
priveşte cota unică cât şi cotele reduse.
În prezent, având la baza Directiva 2006/112/CE, legislaţia comunitară impune un nivel
minim al cotei standard de TVA de 15% şi permite cel mult existenţa a două cote reduse, în acest
caz plafonul minim fiind de 5%. Tipurile de bunuri care pot beneficia de cota redusă sunt
enumerate în cadrul Directivei. În timp, s-a renunţat la impunerea unui nivel maxim al cotei
standard de 25%, Ungaria utilizând la această dată o cota de TVA de 27%. Taxa pe valoarea
adăugată impusă de legislaţia comunitară se aplică tuturor statelor membre (EU28), existând însă
câteva regiuni care fac obiectul unei excepţii: Gibraltar, Insulele Canalului şi Insulele Canare.
Aspectele acoperite de Directivă fac referire la obiectul şi sfera de aplicare teritorială,
persoanele impozabile, operaţiunile taxabile, locul operaţiunilor taxabile, faptul generator şi
exigibilitatea TVA-ului, baza de impozitare, cotele, scutirile şi deducerile aplicabile, regimurile
speciale şi excepţiile teritoriale în ceea ce priveşte nivelul minim al cotei standard.
Toate aceste cerinţe au fost transpuse în legislaţia românească în mod integral, fiind
incluse în Codul Fiscal.
În ciuda reglementărilor comunitare succesive prin care a fost posibilă conturarea unui
regim comunitar aplicabil fiscalităţii indirecte, în ceea ce priveşte taxa pe valoarea adăugată,
reprezentând principalul impozit indirect, în prezent încă există diferenţe semnificative la nivelul
statelor membre ale cotelor de impunere (Tabelul 1), aspect ce permite afirmarea faptului că
deziderentul armonizării fiscale până la nivelul unificării cotelor de impunere este departe de a fi
realizat.
Tabel nr. 1.1: Lista cotelor de TVA aplicate in statele membre(%)
Tari membre Cote reduse Cote standard
Austria 10/13 20
Belgia 6/12 21
Bulgaria 9 20
Cehia 10/15 21
Danemarca - 25
Germania 7 19
Estonia 9 20
Irlanda 9/13,5 23
Grecia 6/13 23
Spania 10 21

7
Finlanda 10/14 24
Franta 5,5/10 20
Croatia 5/13 25
Italia 5/10 22
Cipru 5/9 19
Letonia 12 21
Lituania 5/9 21
Luxemburg 8 17
Ungaria 5/18 27
Malta 5/7 18
Olanda 6 21
Polonia 5/8 23
Portugalia 6/13 23
Romania 5/9 20
Slovenia 9,5 22
Slovacia 10 20
Suedia 5/12 25
UK 5 20
Sursa: Realizare proprie
Nivelul minim al cotei standard impus are rolul de a diminua variaţia substanţială a
ratelor TVA-ului în cadrul Uniunii Europene, care provoacă distorsiuni în ceea ce priveşte
concurenţa între statele membre, punând în pericol funcţionarea propice a Pieţei Unice.
România a parcurs paşi deosebit de importanţi în ceea ce priveşte armonizarea fiscală
pentru alinierea la cerinţele Uniunii Europene. Acest fapt a avut repercursiuni în special asupra
preţurilor produseloc plătite, costuri ce au fost suportate de consumatorii finali. Efectul
creşterilor galopante au fost şi sunt în continuare greu de suportat de cetăţenii români, în
condiţiile în care nu a fost realizată concomitent şi o dezvoltare economică sustenabilă sau o
majorare a salariilor.
Putem concluziona că, la nivelul impozitării indirecte, reglementările legislative
comunitare au avut un rol deosebit de important, facilitând procesul armonizării fiscale, fiind
realizate progrese semnificative în ceea ce priveşte apropierea cotelor de TVA. Impozitarea
indirectă se bucură astfel de o armonizare mult mai accentuată decât în cazul impozitării directe,
proces ce întâmpină deosebit de multe obstacole din pricina dorinţei statelor membre de a-şi
menţine suveranitatea legislaţiei naţionale.
1.2. Armonizarea impozitelor directe
Impozitele directe sunt reprezentate de contribuţiile băneşti ale persoanelor (fizice sau
juridice) care posedă avere sau care realizează venituri, constituind cea mai simplă şi cea mai
veche formă de impunere, asigurând echitatea fiscală. Astfel, în vederea acoperirii cheltuielilor
publice, impozitele reprezintă forţa de prelevare a unei părţi din averea sau veniturile atât ale
persoanelor fizice, cât şi juridice, fiind considerate unul dintre cele mai importante instrumente
de intervenţie a statului în economia fiecărui stat.

8
Impozitele directe sunt clasificate după cum urmează:
I. Impozitul pe profit;
ÎI. Impozitul pe venit printre care reamintim impozitele din activităţi independente, din
dividende, din dobânzi, din cedarea folosinţei bunurilor etc.;
IV. Alte impozite directe-impozit pe venit realizate de persoane juridice nerezidente etc.;
V. Contribuţii;
O altă clasificare delimitează impozitele reale de cele personale. Impozitele reale sunt
acele impozite care se stabilesc asupra obiectelor materiale (clădiri, mijloace de transport, etc.) În
acest caz, subiectul impozabil (plătitorul) nu reprezintă un factor de decizie în calcularea bazei
impozabile, neţinăndu-se cont de situaţia personală a proprietarului. Din cauza acestui fapt, este
folosit şi termenul de impozite obiective. Impozitele personale se află în strânsă legătură cu
persoana contribuabilă şi privesc în mod direct situaţia personală a subiectului impozabil.
Acestea se întâlnesc sub două forme: impozitul pe venit şi impozitul pe avere. Impozitul pe venit
include impozitele pe veniturile persoanelor fizice şi impozitele pe veniturile societăţilor de
capital, iar în componenţa impozitului pe avere se regăsesc impozite pe averea propriu zisă,
impozite pe circulaţia averii şi impozitul pe sporul de avere.
Aventajele impozitelor directe:
• asigură într-o măsură mai mare echitatea fiscală, întrucât situaţiile personale ale
fiecărui contribuabil reprezintă un factor decisiv, fiind aplicate asupra venitului individual
impozabil;
• oferă posibilitatea impozării diferenţiate a grupurilor cu venituri mai mari.
• sunt nominative, pot fi calculate din timp, cuntumul şi termenele de plata sunt
precis determinate;
• imposibilitatea sustragerii de la plată
Deşi iniţiativele de armonizare sunt numeroase iar reglementările au la bază coordonarea
fiscală în cadrul Uniunii Europene, efectul lor permite în continuare existenţa unor sisteme
fiscale naţionale foarte diferite, în special în ceea ce priveşte impozitele directe, avându-se în
vedere baza de impozitare, tipul impozitelor, cotele de impozitare, precum şi procedurile
administrative de colectare.
În ceea ce priveşte impozitele directe, armonizarea fiscală a cunoscut arii mult mai
restrânse, obiectivele principale al Uniunii Europene fiind reprezentate de neafectarea liberei
concurente pe piaţa unică, evitarea dublei impuneri prin adoptarea unor acorduri bilaterale între
statele membre, reducerea posibilităţii de evaziune şi evitarea efectelor negative ale concurenţei
ce poate avea loc între statele membre, cu precădere evitarea transferului bazei impozabile prin
fenomenul de migraţie a afacerilor într-un regim fiscal mai favorabil.
Îndeplinirea obiectivelor propuse în ceea ce priveşte armonizarea la nivelul impozitelor
directe, a fost împiedicată de două obstacole majore care s-au amplificat reciproc: regula
unanimităţii, conform căreia, pentru acceptarea unei decizii în ceea ce priveşte impozitarea (cote
de impozitare sau baze) este necesar acordul tuturor statelor membre şi absenţa unei convergenţe
în ceea ce priveşte viziunea asupra limitelor acestui demers (se face referire la limite maxime sau
minime ale cotelor de impozitare).
Un exemplu al evoluţiei lente în ceea ce priveşte armonizarea fiscală în domeniul
impozitării directe, este reprezentat de problematica impozitării companiilor, există riscul ca

9
reducerile fiscale sau existenţa cotelor de impozitare foarte scăzute dintr-un stat membru să
atragă, în mod neloial, companii din ţări concurente. Efectele acestui fapt se traduc prin erodarea
bazelor de impozitare existente în ţările de origine. Sunt de menţionat, în acest sens, încercările
de aliniere a dispoziţiilor de reglementare sau administrative la nivelul tuturor statelor membre,
eforturi îndreptate spre stabilirea unei baze de impozitare comună, aplicabilă întregii activităţi a
unei întreprinderi, indiferent de locaţia în care aceasta îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul
Uniunii Europene. Complexitatea acestor probleme şi diversitatea recomandărilor şi implicaţiilor
abordate ce au în vedere aceste aspect de numeroase comitete de specialişti şi experţi, fac ca
perspectiva finalizării acestor eforturi să fie incertă.
Dacă demersurile în vederea armonizării domeniului impozitării companiilor au fost mai
intense, preocupările în ceea ce priveşte impozitarea veniturilor realizate de persoane fizice au
fost limitate la un număr restrâns de măsuri referitoare la evitarea dublei impuneri internaţionale,
avându-se în vedere veniturile realizare din circulaţia capitalurilor.
În ceea ce priveşte procesul de armonizare a cotelor de impozitare, toate demersurile s-au
soldat cu eşecuri, astfel încât nivelul cotelor de impozitare existente astăzi la nivelul statelor
membre diferă puternic într-un interval destul de larg.
În absenţa deciziilor comunitare ce privesc cotele de impozitare sau bazele, în acord cu
evoluţiile ce au urmat, dreptul comunitar s-a impus în domeniul impozitelor directe, prin
intermediul instituirii unor directive orientate spre o aliniere structurală menită să reglementeze
unele domenii, spre exemplu: impunerea veniturilor filialelor şi sucursalelor ce îşi desfăşoară
activitatea în mai multe state membre în vederea eliminării dublei impuneri, realizarea unui
regim fiscal comun având ca arie de aplicabilitate fuziunile, diviziunile şi aportul la constituirea
unei societăţi, impozitarea economiilor şi redevenţelor, etc.
De asemenea, este necesară precizarea faptului că, în interiorul Uniunii Europene există
diferite accepţiuni în ceea ce priveşte filozofia fiscală sau structura impozitelor. Mai este
cunoscut faptul că sistemele fiscale ale statelor dezvoltate sunt axate pe impozite directe, în timp
ce statele mai puţin dezvoltate, cu precădere cele nou devenite membre, sunt caracterizate de
sisteme fiscale bazate pe impozite indirecte şi contribuţii sociale.
Putem afirma faptul că în domeniul impozitării directe eforturile de armonizare a eşuat în
mare parte. Unul dintre motivele principale este reprezentat de faptul că statele membre privesc
politică fiscală că fiind o componentă importantă a suveranităţii naţionale, sistemele fiscale
deosebindu-se în mare măsură datorită diferenţelor substanţiale între structurile economice şi
sociale.
Reţinerile statelor membre faţă de eforturile de armonizare fiscală în domeniul
impozitelor directe nu sunt doar o expresie a gradului diferit de exigenţă ci şi prin faptul că
armonizarea impozitelor indirecte a avut ca rezultat diminuarea considerabilă a marjei de
manevră a autorităţilor mationale în materia impozitării.
Chiar şi în acele cazuri în care adoptarea actelor legislative comunitare în acest domeniu
a fost un succes, ca mijloace de armonizare s-au utilizat Directivele şi mai puţin Regulamentele.
Directivele, conţinând doar obligaţii de rezultat, permite o marjă de alegere din partea
autorităţilor a modului în care actele sunt transpuse în legislaţia naţională, nefiind necesară
aplicarea directă ca în cazul Regulamentelor. Astfel, Autorităţile naţionale au tendinţa de a
conserva suveranitatea lor fiscală, argumentând suplimentar refuzul altor state membre de a se
supune.

10
În ceea ce priveşte România, procesul de armonizare fiscal a avut loc prin transpunerea
directivelor europene privind impozitarea directă în legislaţia naţională. Amintim astfel patru
directive impuse pentru a încuraja armonizarea fiscală:
• "Directiva Fuziunilor"- Directiva nr. 90/434/CEE
Rolul acestei directive este acela de a facilita fuziunile transfrontaliere ale societăţilor
comerciale pe acţiuni constituite în conformitate cu dreptul unui stat din cadrul Uniunii
Europene, care îşi au sediul social pe teritoriul comunităţii. Directiva stabileşte procedurile
utilizate pentru fuziunile transfrontaliere, inclusiv proiectul comun de fuziune, pregătirea
rapoartelor întocmite de un expert independent, aprobarea de către adunarea generală, întocmirea
raportului cu privire la aspecte economice şi juridice.Această Directivă a cunoscut modificări
prin adoptarea unei alte Directive care" a intrat în vigoare la 15 decembrie 2005. Ţările UE au
avut obligaţia de a o transpune în legislaţia naţională până la 15 decembrie 2007." (Directiva
2005/19/CE)
Directiva a fost transpusă în mod integral în Codul Fiscal, aplicându-se de la data aderării
la1 ianuarie 2007.
Scopul ultim al acestei directive este reprezentat de încercarea de a se evita impozitarea
profitului rezultat în cadrul unei fuziuni în urma diferenţei între valorile de transfer atât a
pasivelor, cât şi a activelor.
Operaţiunile de divizare sau de fuziune nu reprezintă "transferuri impozabile pentru
diferenţa dintre preţul de piaţă al elementelor de activ şi pasiv transferate şi valoarea lor fiscală."4
Dacă rezervele sau provizioanele constituite anterior de către societatea cedentă sunt
deduse fiscal, acestea pot fi preluate în aceleaşi condiţii de deducere.
Dacă societatea cedentă înregistrează pierdere fiscală, aceast nu poate fi recuperată. In
cazul in care societatea beneficiară deţine una sau mai multe participaţii la capitalul societăţii
cedente, venitul realizat din anularea participaţiei nu este impozabilă numai în situaţia în care
participaţia deţinută este mai mare de 10% .5
Lista entităţilor eligibile la care Directiva face referire este publicată în anexa Codului Fiscal.
 "Directiva Filialei"- Transpune Directiva 90/435/CEE
Această Directivă are în vedere regimul fiscal comun aplicabil societăţilor mamă şi
filialelor din diferite state membre. Directiva este implementată în Codul Fiscal şi este aplicabilă
de la data aderării României la Uniunea Europeană. Dividendele plătite de o companie română
unei companii care are sediul permanent într-un stat membru, sunt scutite de impozit, dacă
compania beneficiară dividendelor deţine un minimum de 10% din titlurile de participare la
compania română, pe cel putin o perioadă neîntreruptă de 2 ani6
.
4
Sursa: http://www.taxhouse.ro/img/file/TaxHouseTaxand%20%20Implementarea%20Directivelor%20
EU_Angela%20Rosca.pdf
5
6

11
Scopul acestei directive este acela de a se asigura că filialele care îşi au sediul pe
teritoriul altui stat membru nu sunt impozitate şi de statul societăţii-mamă.
 "Directiva dobanzilor si redeventelor"- Transpune Directiva 2003/49/EC
Şi această Directivă este implementată în mod integral în Codul Fiscal. Veniturile din
dobânzi sau redevenţe ale unei companii cu sediul permanent în alt stat membru, obţinute in
România, vor fi scutite de impozitare prin reţinere la sursă, numai dacă persoana juridică
beneficiară deţine cel puţin 25% din valoarea/numărul titlurilor de participare la persoana
juridică română, pe o perioada de cel puţin 2 ani.7
Scopul acestei directive este de a elimina impozitarea la sursă în ceea ce priveşte plăţile
transfrontaliere de redevenţe şi dobânzi.
 "Directiva economiilor"- Transpune Directiva 2003/48/EC
Prevederile sale sunt implementate în Codul Fiscal, aceasta intrând în sfera de aplicare
odată cu data aderării României la Uniunea Europeană.
Scopul acestei directive este acela de a obliga statele membre la furnizarea informaţiilor
cu privire la dobânzile plătite de persoanele fizice care domiciliază într-un alt stat decât cel în
care au fost depuse economiile.
Veniturile obţinute in România de persoane fizice cu sediul permanent în alt stat membru
UE sunt scutite de impozit prin reţinere la sursa din economii sub forma plăţilor de dobândă.8
Pe fondul întârzierii rezultatelor ca efect al procesului de armonizare fiscală, statele
membre dezvoltate, continuă să îşi exprime îngrijorarea de riscul diminuării surselor lor la
veniturile bugetare survenit din migrarea investitorilor potenţiali către jurisdicţii fiscale care
aplică cote de impozitare reduse, motiv pentru care militează pentru armonizarea totală, chiar şi
în cazul impozitării pe venitul persoanelor fizice, dorind reducerea sau eliminarea concurenţei
fiscale.
Toate aceste demersuri enumerate anterior nu reprezintă decât paşi mici în ceea ce
priveşte armonizarea structurală. Nici armonizarea cotelor de impozitare nu a cunoscut un
demers substanţial, întrucât asistăm în momentul de faţă la o diferenţă foarte mare între cotele
practicate de statele membre la nivelul Uniunii Europene.
1.4. Armonizarea- un proces incheiat?
În ultimii ani s-a produs o amplificare a fenomenului de transfer în ceea ce privesc sarcinile
fiscale în interiorul spaţiului comunitar, prin numeroase modalităţi diversificate ca natură şi formă.
Amplificarea fluxurilor de inovaţii financiare şi de reglementarea pieţelor financiare, apariţia
numeroaselor oportunităţi în favoarea evaziunii fiscale au favorizat transferul sarcinilor fiscale,
7
8

12
având efecte considerabile la nivelul unor state membre, cum ar fi înregistarea deficitelor fiscale sau
diminuarea capacităţii de realizare a veniturilor publice.
Pe fondul acestor dezechilibre survenite în interiorul Uniunii Europene, numeroase critici au
fost adresate, în special din partea reprezentanţilor statelor dezvoltate, sugerând aceste fenomene
cauzate de armonizarea fiscală insuficientă şi necoordonarea fiscală eficientă, fapt ce a permis unor
state membre utilizarea unor instrumente de politică fiscală cu scopul alocării materiei impozabile în
jurisdictiile proprii în condiţiile concurenţei fiscale.
În aceste condiţii, pot fi aduse argumente pro sau argumente contra procesului de
armonizare fiscală, ţinându-se cont de gradul şi limitele acestui proces, prin recurs la opţiunea
armonizării totale sau unei armonizări parţiale, bazată pe coordonarea fiscală, acceptându-se în mod
implicit elementul de concurenţă fiscală.
În situaţia în care armonizarea fiscală parţială bazată pe coordonarea fiscală ar favoriza
îndepărtarea neajunsurilor şi nemulţumirilor unor state, se consideră că o armonizare totală nu este
necesară, chiar şi în condiţiile de existenţă a unei concurenţe fiscale, existând următoarele
argumente:
 În condiţiile actuale ale dezechilibrelor economice, există posibilitatea ca armonizarea totală
să creeze vulnerabilităţi politicilor fiscale naţionale, din pricina imposibilităţii de apărare
împotriva fluctuaţiilor climatului economic. Având în vedere dezechilibrele survenite, există
păreri conform cărora activitatea statului în economie facilitează atenuarea efectelor
negative existente sau potenţiale, chiar şi prin intermediul politicilor fiscale. Spre exemplu,
în perioada recentei crize "multe state au considerat necesar să crească cotele maxime de
impozit pe venit, adoptând una din următoarele două abordări: fie aplicarea unor noi cote de
impozit pentru veniturile foarte mari, fie introducerea unor impozite temporare pentru
situaţii urgente de deficit bugetar".
 Globalizarea economică şi financiară a permis dezvoltarea concurenţei, în ceea ce priveşte
accesul la finanţări, mai ales în ceea ce priveşte statele cu economii dezvoltate. Este
cunoscut faptul că statele mai puţin dezvoltate cunosc dificultăţi în atragerea de investiţii
străine, astfel, în contextul regional, utilizarea unei politici fiscale ca instrument în
încercarea de obţinere de investiţii, inclusiv practicarea unor cote reduse, ar putea reprezenta
un avantaj, facilitând dezvoltarea acestora. Astfel, păstrarea, într-o anumită măsură, a
independenţei fiscale ar putea constitui o alegere bună pe termen lung, timp în care ar putea
fi parcursă o traiectorie de consolidare.
 Utilizarea unor cote de impozitare comune ar impune stabilirea unui nivel considerat
"rezonabil", însă este categoric că acest nivel ar fi unul mai mic decât cel practicat de statele
dezvolate şi deasemenea ar fi necesară adoptarea unui nivel mai mare decât nivelul prezent
în statele mai puţin dezvoltate. În acest sens ar apărea distorsiuni atât la nivelul statelor
dezvoltate, care ar fi obligate să diminueze cheltuielile publice, cât şi la nivelul statelor mai
puţin dezvoltate, pierzându-şi avantajul ratelor mici de impozitare, cuantumul investiţiilor
străine scăzând considerabil.
 Existenţa concurenţei fiscale, în limitele raţionale, ar putea contribui la dezvoltarea
afacerilor, acesta reprezentând un posibil factor de dezvoltare.
 Concurenţa fiscală poate contribui la limitarea tendinţei guvernelor de a "impozita pentru a
cheltui" şi la stimularea creşterii eficienţei bugetare. Acest lucru poate ajuta şi la reducerea

13
vulnerabilităţii contribuabililor în faţă exploatării exercitate de guverne, care urmăresc
sporirea resurselor majorând impozitele.
Termenul de concurenţă fiscală trebuie delimitat de concurenţa de piaţă, dominată de legea
cererii şi a ofertei. Concurenţa fiscală reprezintă un aspect al concurenţei dintre ţări, fiind rezultatul
constrângerilor de natură bugetară, al intereselor economice, politice şi sociale.
Pe lângă argumentele pro aduse concurenţei fiscale, lipsa argumentelor în favoarea
armonizării fiscale totale ar fi imposibilă, statele membre dezvoltate militând adesea pentru
demararea acestui proces. În acest sens, enumerăm următoarele considerente:
 Fenomenul evaziunii fiscale ar putea fi redus semnificativ. De asemenea, dubla impozitare
ar putea fi prevenită în ceea ce priveşte operaţiunile intracomunitare.
 Acest proces ar putea proteja aplicarea libertăţilor convenite prin semnarea tratatelor, fiind
înlăturate obstacolele fiscale în ceea ce priveşte activităţile transfrontaliere. Este de precizat
faptul că acest obiectiv este realizabil şi prin intermediul coordonării fiscale.
 Un alt argument este reprezentat de reducerea costurilor de conformare fiscală suportate de
societăţile care întreprind activităţi transfrontaliere. Acest obiectiv este realizabil şi prin
intermediul armonizării fiscale structurale.
În acest sens, se poate preciza că existenţa unei armonizări totale prezintă avantaje până la
anumite limitări, întrucât uniformizarea atenuează concurenţa fiscală, dar şi pe cea mondială,
constituind un dezavantaj clar pentru sistemul fiscal european.
Potrivit lui Smith (1999), armonizarea fiscală nu constituie un imperativ în vederea
asigurării unei bune funcţionări a pieţei unice. Argumentele invocate de autor au ca punct de pornire
exemplul evident al Statelor Unite ale Americii, în interiorul cărora sunt utilizate sisteme fiscale
distincte, chiar dacă diferenţele cu privire la integrarea economică şi politică între statul american şi
Uniunea Europeană sunt majore. În opinia autorului, argumentele invocate în favoarea armonizării
totale nu-şi au obiectul.9
Mitchell (2001) afirmă faptul că exestenta concurenţei fiscale este benefică, generând
politici fiscale responsabile, favorizând creşterea economică. În lipsa unei concurenţe fiscale,
comportamentul guvernelor ar deveni unul de tip monopol, fiind percepute taxe excesive.10
1.5. Literatura de specialitate
În literatura de specialitate procesul armonizării sau alinierii la cerinţele Uniunii
Europene este analizat de către Musgrave (1967)11
, Hitiris (1994)12
, Chetcuti (2001),
Nerudova(2008). Argumente privind necesitatea alinierii la cerinţele structurii europene sunt
susţinute de către autori precum James & Oats (1998), Conconi (2008) ce prezintă diverse
scenarii de arminizare, iar autori precum Razin & Sadka (1991)13
, Fourcans (2006)14
,
9
Smith D. 1999 “Will Tax Harmonization Harm Job Creation?”, The Economist, pp. 32
10
Mitchell J. 2001 “Tax Competition Primer: Why Tax Harmonization and Information Exchange Undermine
America´s Competitive Advantage in the Global Economy”, Heritage Foundation Backgrounder, pp. 2-4
11
Musgrave, P.B. (1967), " Harmonisation of Direct Business Taxes: A Case Study, in CS Shoup, Fiscal
Harmonisation in Common Markets", Vol II, Practice, Columbia University Press
12
Hitiris, T.(1994), "European Community Economics", 3rd edn, Harvester Wheatsheaf.
13
Razin, A., Sadka, E. (1991), "International Tax Competition and the Gains from Tax Harmonization",
Economics Letters 37, 69-76.

14
Lenartova (2011) analizează implicaţiile ce le au aceste procese de aliniere bazându-se pe studii
descriptive şi econometrice. Analize asupra fiscalităţii şi corelarea cu cerinţele UE sunt reduse în
ţara noastră. Altar & al (2012) analizează noile tendinţe urmate în politica fiscală în spaţiul
comunitar şi face o trecere spre aceste noi direcţii care încep să prefigureze cadrul guvernanţei
fiscale.
Un alt model econometric apropiat celui realizat prin contribuţiile proprii, analizat în
partea a doua a lucrării, urmăreşte impactul deciziilor de politică fiscală asupra creşterii
economice.
Conform studiului realizat în 2009, modificarea cu 1% a fiscalităţii implică modificări
medii ale "creşterii economice reale, de semn contrar, cu 1,5533%, unei modificări medii a
datoriei publice, de semn contrar, cu 2,1336%, unei modificări medii a ratei şomajului, de semn
contrar, cu 0,5362% şi unei modificări medii a ratei inflaţiei, de acelaşi semn, cu 11,053%." Mai
mult, modificarea presiunii fiscale explică o variaţie de 39,47 de procente la nivelul ratei de
creştere economică, 20,17% din variaţia ratei şomajului este determinată de deciziile de politică
fiscală, 46,26% în cazul datoriei publice în PIB şi 12,22% în ceea ce priveşte rata inflaţiei.15
14
Fourçans, A. (2006), "Can tax competition lead to a race to the bottom in Europe?: A skeptical view", Dep. of
Economics, Middlebury, Vt. : Middlebury College
15
Braşoveanu I., Braşoveanu L., Păun C. (2009), “Correlations between fiscal policy and macroeconomic
indicators”, FABBV International Conference, 2009, pp. 51-59.

15
Partea a II-a
STUDIU DE CAZ
Capitolul dedicat cercetării în cadrul acestei lucrări urmăreşte analiza impactului pe care
îl au deciziile de politică fiscală asupra creşterii economice, prin construcţia unor modele
econometrice prin care se doreşte testarea legăturii dintre presiunea fiscală in patru state membre
şi creşterea economică la nivelul acestor ţări. Aspectele teoretice discutate în primul capitol au
evidenţiat un set de variabile care contribuie la determinarea deciziilor privind creşterea
economică la nivelul statelor membre analizate.
Abordările lucrării de faţă au în vedere procesul de aliniere al fiscalităţii României la
cerinţele Uniunii Europene şi analiza econometrică ce va evidenţia impactul presiunii fiscale
asupra PIB-ului.
Studiul este structurat în două părţi: prima parte prezintă ipotezele teoretice care stau la
baza studiului econometric, iar a doua parte prezintă contrucţia unui model econometric prin care
se testează impactul presiunii fiscale asupra creşterii economice.
2.1. Cadru general
În continuarea studiului de caz, vom analiza rata de creştere economică, dar şi cele două
variabile exogene la nivelul Uniunii Europene pentru a desprinde şi compara situaţia României
în raport cu celelalte state membre.
Actualitatea temei de faţă este dată de condiţiile ce au modificat / influenţat aplicarea
măsurilor fiscale la nivelul Uniunii Europene şi al României. Noua arhitectură a politicii fiscale
din Europa a suferit transformări în ultimii ani, motiv pentru care analiza este orientatată atât pe
un palier specific privind fiscalitatea, cât şi din punct de vedere macroeconomic.
Economia mondială continuă să crească într-un ritm modest comparativ cu cel înregistrat
în anii anteriori crizei financiare şi economice. În 2014, rata de creştere reală a PIB-ului
mondial s-a situat în jurul valorii de 3,3%, un nivel similar celui aferent anilor 2012, respectiv
2013.

16
Grafic nr. 2.1: Evoluția creșterii reale a PIB-ului la nivelul României, zonei Euro, Uniunii
Europene și la nivel global
Sursa: OCDE accesate la data de 29.03.2016
Creșterea produsului intern brut la nivelul UE-28 ( tinandu-se cont de prețurile actuale) a
cunoscut un declin substanțial în anul 2008, iar în 2009 PIB-ul a fost redus considerabil drept
urmare a crizei economice mondiale. În anul 2010, nivelul produsului intern brut la nivelul
Uniunii Europene a fost redresat, această evoluție continuând mai lent în 2011-2013, pentru ca în
2014 rata de creștere să cunoască o accelerare faţă de anii precedenti. Până în anul 2014,
produsul intern brut al UE-28 a ajuns să fie cu aproximativ 6,2 puncte procentuale mai mare
decât cel al Statelor Unite.
La nivelul Uniunii Europene reglementările în domeniul politicii fiscale au pornit din
1992 prin Tratatul de la Maastricht în care s-au stabilit regulile pentru adoptatea monedei euro și
limitele de deficit (3% din PIB) și datoria publică (60% din PIB). În anul 1997 s-a continuat cu
baza legislativă în cadrul Pactului de Stabilitate și Creștere16
. Acesta a mai fost revizuit în anul
2005 adăugându-se circumstanțele economice speciale specifice fiecărui stat membru, aceste
măsuri fiind de natură preventivă, dar și corectivă. PSC a mai cunoscut o revizuire în anul 2011
când i s-au adăugat alte șase măsuri legislative privind guvernanța economică17
. În 2013 se
stabilește ca deficitul structural să aibă o limită mai mică de 0.5% din PIB, respectiv 1% pestru
statele membru cu o datorie publică semnificativ sub 60%. În același an se aplică statelor din
zona euro pachetul cu două regulamente privind guvernanța economică. În anul 2015 s-au stabilit
cum se aplică regulile pentru a crea legături între reformele structurale, investiții și
responsabilitate fiscală.
Prin aplicarea acestor tratate la nivel european se așteaptă ca alocarea bugetară să fie mai
responsabilă și să urmeze reguli mai bune. Se urmărește totodată supravegherea graduală pentru
a limita efectele de contagiune prin măsuri de prevenție și avertizare timpurie. Are loc astfel și o
16
PSC
17
Cunoscute și sub denumirea de Six Pack
-1.00%
-0.50%
0.00%
0.50%
1.00%
1.50%
2.00%
2.50%
3.00%
3.50%
4.00%
2012 2013 2014 2015 2016
Economia mondială Zona Euro (17) Uniunea Europeană (28) România

17
corecție a dezechilibrelor macroeconomice prin extinderea monitorizării către politicile
economice.
Pentru România, aceste tratate au stabilit ca deficitul fiscal să fie mai mic de 3% din PIB,
iar obiectivul pe termen mediu (MTO) definește ca deficitul fiscal structural să fie mai mic de
1% din PIB. În februarie 2016 Comisia Europeană pentru România a raportat faptul că statul a
înregistrat progrese limitate în aplicarea recomandărilor, se așteaptă ca datoria publică să crească
peste 40% din PIB în 2017. Raportul de țară arată faptul că adoptarea unei politici expansioniste
într-un mediu de creștere economică reprezintă o puternică sursă de îngrijorare. Creșterea
potențială este limitată de planificarea ineficientă și lipsa de coordonare a investițiilor publice,
cea mai mică rată de absorbție a fondurilor UE, un mediu de afaceri nefavoravil, o intensitate
scăzută a cercetării și devoltării și amânarea reformelor structurale, inclusiv cele care privesc
întreprinderile de stat.
Graficul nr. 2.2 : Veniturile bugetare și veniturile fiscale (%PIB, ESA 2000-2004)
Sursa: Eurostat, veniturile fiscale includ și contribuțiile la asigurările sociale
Conform Eurostat, observăm faptul că prin comparație cu statele europene, România
înregistrează cele mai mici venituri, atât bugetare, cât și fiscale și relativ constante în timp
conform Graficului nr. 2.2. Cel mai bine la acest capitol stă Danemarca.

18
Graficul nr. 2.3: Veniturile bugetare și veniturile fiscale (%PIB, ESA 2000-2004)
Graficul nr. 2.4: Evoluție comparată între taxele pe venit, sănătate, etc (%PIB)
Dacă anii 2008-2010 cuprinşi de efectele crizei surprind între cele două entităţi
modificări diferite, începând cu anul 2013 se observă o aliniere în ceea ce priveşte trendul
acestor variabile că fiind asemănător.
O analiză comparativă a cotelor veniturilor personale dar şi a ratelor de impozitare a
profiturilor companiilor, scoate în evidenţă diferenţe mari la nivelul statelor membre UE 28. În
prelungirea modelelor econometrice realizate, anul comparaţiilor este reprezentat de 2013.

19
Deşi cotele de impunere pot fi comparate prin prisma structurilor bazelor de impozitare la
care se aplică (având în vedere în acest caz impozitarea companiilor) sau a metodelor de
impozitare (în ceea ce priveşte impozitarea persoanelor fizice separată sau globală) evidenţiem
diferenţe semnificative chiar şi la nivelul statelor care utilizează metode asemănătoare sau chiar
identice de stabilire a bazelor impozabile.
Deşi procesul armonizării fiscale reprezintă o prioritate a Uniunii, asistăm în continuare
la diferenţe foarte mari între cote: de la 10% (Bulgaria) până la 34% în Franţa şi Belgia sau 35%
cum este cazul Maltei. Se poate observa faptul că ţările UE15 (respectiv ţările care au aderat la
Uniunea Europeană înainte de 2000) practică cote mari de impozitare: Franţa (33.33%),
Luxemburg (29,22%), Germania (29,55%), Italia (31,4%), Belgia (34%). Discrepanţe există şi la
nivelul statelor devenite membre după anul 2000: Cipru (12,5%), Bulgaria (10%) faţă de
Slovacia (23%) sau Estonia (21%).
Aceleaşi diferenţe semnificative sunt înregistrare şi în ceea ce priveşte impozitarea
veniturilor personale, unde cotele întâlnite pleacă de la un nivel minim (10% în cazul Bulgariei),
până la 55,56% în Danemarca şi 56,6% în Suedia, fără a mai considera faptul că în ceea ce
priveşte România ca şi în cazul Bulgariei este utilizată o cota unică de impozitare, deosebindu-se
de impozitarea progresivă adoptată la nivelul altor state, aceasta fiind cu mult mai agresivă.
2.2. Ipoteze teoretice
Creşterea economică reprezintă una dintre cele mai mari problematici cu care se
confruntă organele de guvernare, reprezentând astfel o prioritate la nivelul tuturor statelor.
Politica fiscală, alături de cea bugetară şi monetară, prezintă implicaţii majore în ceea ce priveşte
efortul de impulsionare a creşterii economice. Politicile de creştere economică adoptate de
fiecare stat, politica fiscală are un rol deosebit de important, întrucât reprezintă un instrument
major, prin intermediul căreia se urmăreşte reglarea nivelului de impozitare şi taxare în vederea
orientării economiilor.
Keynes afirmă că deciziile guvernamentale au o influenţă majoră asupra evoluţiei
economiei: politica fiscală expansionistă care se traduce prin scăderea deliberată a taxelor şi
impozitelor poate fi utilizată în sens pozitiv cu scopul ameliorării efectelor nefaste apărute la
nivelul statelor în urma unor recesiuni sau boom-uri.
2.3. Formularea modelului si colectarea datelor
Pornind de la teoriile prezentate în primul capitol, dar şi ipotezele ilustrate mai sus, acest
studiu urmăreşte stabilirea unei relaţii de dependenţă între deciziile de politică fiscală şi creşterea
economică în mai multe state membre.
Pentru testare, au fost construite modele econometrice ale căror rezultate au fost utilizate
pentru realizarea de comparaţii cu teoria economică. Variabilele incluse în acest model sunt
reprezentate de rata de creştere a PIB-ului, impozitul pe venitul personal şi impozitul pe venitul
corporaţiilor.

20
Tabel nr. 2.2: Descriere succintă a variabilelor
Tipul variabilei Denumirea variabilei Scurtă descriere
Variabila dependentă Rata de creștere a
PIB-ului în perioada
2000-2013
evidențiată în date
trimestriale
Utilizat în această formă pentru a
permite comparații între state și în
timp.18
Variabile exogene Impozitul pe venitul
personal
Calculat ca și rată de creștere în
perioada 2000-2013 în date anuale.
Impozitul pe profitul
corporațiilor
Calculat ca și rată de creștere în
perioada 2000-2013 în date anuale.
Sursa:realizare proprie
Motivaţia folosirii variabilelor mentionate mai sus în vederea verificării modului în care
deciziile de politică fiscală au un impact asupra ratei de creştere economică, constă în faptul că
aceste variabile sunt cuantificate cu uşurinţă şi sunt direct observabile pe piaţă, fiind facilitată
testarea lor în cadrul unui model econometric.
Conform teoriei economice ilustrate în această lucrare, nivelul impozitării şi al taxelor
impuse influenţează rata de creştere economică, acest lucru afectând în primul rând populaţia.
Astfel, scopul acestui studiu de caz este reprezentat de identificarea influenţelor asupra PIB-ului
(măsurată ca şi variabilă scale) date de către impozitele asupra veniturilor personale şi ale
corporaţiilor.
Obiective:
 Aplicarea modelelelor linear simplu și linear multiplu;
 Evidențierea influențelor variabilelor exogene considerate;
Populația statistică este reprezentată de către România, Bulgaria, Belgia și Danemarca.
Pentru verificarea ipotezelor teoretice am utilizate date anuale din perioada 2000-2013
pentru 4 state: România, Bulgaria, Belgia şi Danemarca. Ca motivaţie, aceste state au fost
selecţionate că fiind reprezentante pentru tipul lor de economie: două dintre state (Danemarca şi
Belgia) prezintă o economie dezvoltată, pe când România şi Bulgaria prezintă o economie în
curs de dezvoltare. Includerea României în model este justificată de faptul că atât studiul de caz,
cât şi capitolul dedicat cercetării teoretice urmăreşte alinierea statului român la cerinţele Uniunii
Europene din punct de vedere fiscal. Prin includerea Bulgariei se doreşte identificarea evoluţiei
statului român în comparaţie cu un stat caracterizat de o economie asemănătoare. Mai mult decât
atât, cele două state au aderat la Uniunea Europeană în acelaşi an, efectele acestei decizii putând
fi observate şi comparate cu uşurinţă.
Volumul populației statistice este de 4 state.
Unitatea statistică este țara sau statul.
Etape principale executate în cadrul lucrării:
 Datele au fost colectate de pe site-uri ale instituțiilor ce măsoară variabilele considerate
 După colectare, datele au fost aliniate la același nivel și construită baza de date pe baza
ratelor de creștere pentru fiecare indicator considerat;
18
Sursa: http://ec.europa.eu/eurostat/tgm/web/table/description.jsp

21
 Principalul program statistic utilizat a fost Stata.11, însă unele prelucări au fost realizate
și în Eviews 7. și MS Excel;
 Rezultatele au fost aranjate și transpuse pentru vizualizare în conținutul lucrării.
Sursa de date utilizată pentru identificarea indicatorilor aferenţi celor 4 state este
constituită de site-ul oficial de statistică al Uniunii Europene ( www.ec.europa.eu/eurostat ).
Pentru a fi asigurată comparabilitatea rezultatelor la nivel internaţional, studiul de caz a
inclus estimarea a 4 modele econometrice. Utilizarea acestei tehnici îşi propune testarea
rezultatele teoriei economice relatată în prima parte a lucrării.
Astfel, este posibilă evaluarea influenţei exercitată de totalitatea deciziilor de politică
fiscală implementate prin modificarea modificarea ratelor de impozitare şi taxare, asupra creşterii
economice.
2.4. Metodologia modelului de regresie liniara simpla si estimarea modelului
Modelul ilustrat în acest studiu de caz constituie un model de regresie liniar simplu
întrucât variabila dependentă (în acest caz rata de creştere a PIB-ului) este explicată prin
intermediul unei singure variabile independente. Au fost contruite astfel modele econometrice
pentru cele 4 ţări, analizându-se pe rând influenţa nivelului impozitelor pe venitul personal
asupra PIB-ului şi influenţa nivelului impozitelor pe profitul corporaţiilor tot asupra PIB-ului.
În econometrie, cauzalitatea face referire la capacitatea unei variabile de a influenţa
evoluţia altei variabile. În anul 1969, Granger a construit Testul de Cauzalitate Granger definit în
modul următor: fiind date două variabile x şi y, se spune că variabilă x cauzează Granger
variabila y dacă y poate fi previzionat cu o mai mare precizie dacă sunt utilizate valorile din
trecut ale varibilei x, spre deosebire de situaţia în care acestea ar fi omise. Aplicarea testului de
cauzalitate Granger a condus la rezultate distincte de la o economie la alta, rezultate ce vor fi
prezentate în analiza individuală.
Primul pas a fost reprezentat de stabilirea ipotezelor care au stat la baza modelului
econometric. Se formează astfel două ipoteze: H0 (ipoteza nulă) conform căreia PIB-ul nu este
influenţat de către factorii consideraţi, şi H1 (ipoteza alternativa) care susţine că factorii
consideraţi exogeni influenţează variabila considerată a fi dependentă. Modelul econometric
permite respingerea uneia din ipoteze, determinând astfel existenţa unei corelaţii între politica
fiscală, exprimată prin nivelul impozitării asupra veniturilor personale şi profiturile corporaţiilor,
şi creşterea economică reprezentată de PIB. Cele două ipoteze sunt verificate la nivelul fiecărui
model construit, prin utilizarea testului F-statistic. „Dacă probabilitatea asociată este inferioară
nivelului de relevanţă la care se lucrează (1%, 5% sau 10%), atunci se respinge ipoteza nulă şi
coeficientul este considerat că fiind semnificativ din punct de vedere statistic. În cazul în care
probabilitatea este superioară nivelului de relevanţă la care se lucrează, atunci ipoteza nulă este
acceptată, iar coeficientul este considerat ca având, din punct de vedere statistic, valoarea zero” .
Pragul de semnificaţie utilizat în cadrul acestui model econometric este de 5%.
Un alt test de semnificaţie este reprezentat de testul Durbin-Watson. Testul Durbin-
Watson ne arată corelarea sau necorelarea erorilor. Pe parcursul studiului de caz vom analiza
aplicarea acestui test la nivelul celor 4 state selecţionate. Pentru corectitudinea modelului, nivelul
acestui indicator trebuie să fie în jurul valorii de 2.

22
Vor fi urmărite şi probabilităţile asociate nivelurilor coeficienţilor de determinare R2 şi
Adjusted R2. Pentru validitatea modelului econometric se doreşte obţinerea unor valori cât mai
mari. Indicatorul R2 ilustrează măsura în care varianta totală a creşterii economice se datorează
variabilelor independente utilizare în cadrul modelului econometric. R2 prezintă valori între 0 şi
1. Cu cât valoarea acestui indicator se apropie mai mult de 1, cu atât modelul econometric este
mai corect redat.
2.5. Analiză empirică de comparație a ratelor de creștere a taxelor asupra profiturlor
personale si asupra profiturilor corporatiilor
Graficul nr.2.5. : Analiză empirică de comparație a ratelor de creștere a taxelor asupra
profiturlor personale
O primă vizualizare empirică ne ajută să ne contuăm ideea asupra fenomenului studiat.
Astfel, pe un grafic comparat al ratelor de creștere se poate observa faptul că toate ratele de
creștere a taxelor asupra profiturilor persoanale pentru statele analizate (Belgia19
, Bulgaria20
,
Danemarca21
și România22
) încep să cunoască o aliniere unitară începând ușor cu anul 2007.
Până la acea dată, Bulgaria și România au cunoscut o evoluție atipică a ratelor de creștere, pe
când statele dezvoltate au avut un mers unitar.
Pe baza acestui grafic se poate observa faptul că evoluţiile ratelor de creştere a taxelor
asupra profiturilor personale în cazul României şi Bulgariei sunt asemănătoare, întrucât statele
prezintă economii asemănătoare. Mergând pe acelaşi principiu, Danemarca şi Belgia prezintă şi
ele o evoluţie asemenea.
19
Indicatorul ratei de creștere a taxelor asupra veniturilor persoanale are acronimul R_T_I_BELG
20
Indicatorul ratei de creștere a taxelor asupra veniturilor persoanale are acronimul R_T_I_BULG
21
Indicatorul ratei de creștere a taxelor asupra veniturilor persoanale are acronimul R_T_I_DAN
22
Indicatorul ratei de creștere a taxelor asupra veniturilor persoanale are acronimul R_T_I_ROM
-.3
-.2
-.1
.0
.1
.2
.3
00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12
R_T_I_BELG R_T_I_BULG
R_T_I_DAN R_T_I_ROM

23
Atât în cazul României, cât şi în cazul Bulgariei, începând cu anul 2000, produsul intern
brut a cunoscut creşteri semnificative de la an la an, acest lucru având ca efect relaxarea
fiscalităţii până în anul 2004. În ambele cazuri, anul 2004 este marcat de o creştere brusta a
impozitului pe profitul personal, urmând ca în 2005, respectiv 2006 în ceea ce priveşte Bulgaria,
ratele de creştere să cunoască o evoluţie pozitivă. Acest fapt poate fi explicat prin necesitatea
acestor două state de a-şi supune legislaţiile la cerinţele Uniunii Europene în vederea aderării.
Graficul nr.2.6 : Analiză empirică de comparație a ratelor de creștere a taxelor asupra
profiturilor corporațiilor
Este de menţionat faptul că impozitul pe profitul companiilor este deosebit de important,
întrucât prezintă efecte semnificative asupra rentabilităţii. De asemenea, tendinţa de armonizare
fiscală în cadrul Uniunii Europene s-a realizat în special în ceea ce priveşte acest aspect, dorindu-
se înlăturarea concurenţei fiscale din interiorul spaţiului comunitar. Statele cu economii
dezvoltate sunt cele care militează în mod particular pentru îndepărtarea acestor diferenţe.
În ceea ce priveşte taxele aplicate asupra profitului corporaţiilor, graficul atrăgea atenţia
asupra Bulgariei din perioada 2004 – 2007. După aderarea la UE, aceste evoluţii se aliniază la
acelaşi trend.
2.6. Influența variabilelor considerate asupra PIB-ului
2.6.1 Influența taxelor asupra veniturilor personale
Tabel nr. 2.3: Influența taxelor asupra veniturilor personale
Țara
analizată
Constanta Taxele asupra
veniturilor personale
R-squared Durbin-Watson
Belgia 0.03 -0164 4% 2.16
-0.4
-0.2
0.0
0.2
0.4
0.6
0.8
1.0
1.2
00 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12
R_T_C_ROM R_T_C_DAN
R_T_C_BULG R_T_C_BELG

24
Prob=0.0001 Prob=0.049
Bulgaria 0.08
Prob=0.006
-0.153
Prob=0.485
4,5% 0.90
Danemarca 0.03
Prob=0.0009
-0.49
Prob=0.052
28% 2.38
România 0.10
Prob=0.01
0.028
Prob=0.0423
0.6% 1.12
Studiul de faţă îşi propune testarea legăturii între creşterea economică şi nivelul taxelor
asupra veniturilor personale. Pentru efectuarea acestui model econometric, a fost utilizat
indicatorul PIB, ca variabilă dependentă, reprezentând nivelul creşterii economice din statele
analizate şi impozitul pe venit personal, variabilă independentă, calculată ca şi rată de creştere.
Perioada analizată este 2000-2013.
La un nivel de semnificaţie de 5% se poate observa faptul că pentru fiecare dintre statele
analizate coeficienţii variabilei exogene sunt reprezentativi, însă cu influenţe diferite, singurul
stat în care impozitele pe venit personale arată o uşoară legătură directă cu PIB fiind România,
iar în cazul celor trei state legătura este inversă. Sigur că nu se poate încă concluziona acest lucru
datoria dimensiunii reduse a datelor.
Testul Durbin-Watson ne arată corelarea sau necorelarea erorilor. Valoarea calculată a
DW este aproape de 2 pentru statele România, Belgia, Danemarca, prin urmare erorile nu sunt
corelate.
Romania
Modelul liniar simplu in cazul Romaniei
Dependent Variable: R_PIB_ROM
Method: Least Squares
Date: 05/22/16 Time: 11:09
Sample: 2000 2012
Included observations: 13
R_PIB_ROM=C(1)+C(2)*R_T_I_ROM
Coefficient Std. Error t-Statistic Prob.
C(1) 0.107201 0.034845 3.076552 0.0105
C(2) 0.028703 0.330153 0.086939 0.0423
R-squared 0.006870 Mean dependent var 0.107363
Adjusted R-squared -0.090160 S.D. dependent var 0.120156
S.E. of regression 0.125456 Akaike info criterion -1.173090
Sum squared resid 0.173130 Schwarz criterion -1.086175
Log likelihood 9.625087 Hannan-Quinn criter. -1.190955
F-statistic 0.007558 Durbin-Watson stat 1.127890
Prob(F-statistic) 0.932282
În cazul României, estimarea modelului econometric evidenţiază, cu un prag de
semnificaţie de 5%, că deciziile de politică fiscală în ceea ce priveşte nivelul impozitelor pe
venitul personal au o influenţă asupra ratelor de creştere economică. Probabilitatea (F-statistic)

25
este mai mică de 5, ceea ce înseamnă că H0 (ipoteza nulă), conform căreia PIB-ul nu este
influenţat de către factorii consideraţi, este respinsă. În aceste sens, H1 (ipoteza alternativă), care
susţine că factorii consideraţi exogeni influenţează variabila considerată a fi dependentă, este
acceptată. Pe baza acestei informaţii, putem afirma faptul că modelul este valid în cazul
României.
Indicatorul R2
evidenţiază faptul că aproximativ 0,6% din variaţia PIB-ului este explicată
de nivelul impozitelor pe venitul personal.
Testul Durbin-Watson nu prezintă semnificaţie şi nu poate fi interpretat.
Bulgaria
Modelul liniar simplu in cazul Bulgariei
Dependent Variable: R_PIB_BULG
Date: 05/22/16 Time: 11:14
Sample: 2000 2012
R_PIB_BULG=C(1)+C(2)*R_T_I_BULG
C(1) 0.081394 0.017174 4.739328 0.0006
C(2) -0.153054 0.212202 -0.721267 0.4858
Şi în cazul Bulgariei, ca şi în cazul României, estimarea modelului econometric
evidenţiază, pentru un prag de semnificaţie de 5%, faptul că deciziile de politică fiscală în ceea
ce priveşte nivelul impozitelor pe venitul personal, au o influenţă asupra ratelor de creştere
economică. Probabilitatea (F-statistic) este mai mică de 5, ceea ce înseamnă că H0 (ipoteza
nulă), conform căreia PIB-ul nu este influenţat de către factorii consideraţi, este respinsă. În
aceste sens, H1 (ipoteza alternativă), care susţine că factorii consideraţi exogeni influenţează
variabila considerată a fi dependentă, este acceptată. Pe baza acestei informaţii, putem afirma
faptul că modelul este valid şi în cazul Bulgariei.
Prin analiza indicatorului R2
putem afirma faptul că aproximativ 4,5% din variaţia PIB-
ului este explicată de nivelul impozitelor pe venitul personal.
Din statistica Durbin-Watson reiese faptul că acest indicator înregistrează valoarea de
0.90, sub pragul critic reprezentat de valoarea 2, acest lucru ducând la ipoteza că variabila
reziduală este uşor corelată. În acest sens, testul Durbin-Watson nu prezintă semnificaţie şi nu
poate fi interpretat.

26
Belgia
Modelul liniar simplu in cazul Belgiei
Dependent Variable: R_PIB_BELG
Date: 05/22/16 Time: 11:12
Sample: 2000 2012
R_PIB_BELG=C(1)+C(2)*R_T_I_BELG
C(1) 0.032894 0.005420 6.068976 0.0001
C(2) -0.164301 0.235320 -0.698202 0.0499
În ceea ce priveşte Belgia, estimarea modelului econometric evidenţiază, cu un prag de
semnificaţie de 5%, că deciziile de politică fiscală în ceea ce priveşte nivelul impozitelor pe
venitul personal, au o influenţă asupra ratelor de creştere economică. Probabilitatea (F-statistic)
susţine că factorii consideraţi exogeni influenţează variabilă considerată a fi dependentă, este
acceptată. Pe baza acestei informaţii, putem afirma faptul că modelul este valid în cazul Belgiei.
Indicatorul R2
integistreaza valori satisfăcătoare, întrucât acesta se încadrează în
intervalul. Analiza acestui indicator evidenţiază faptul că aproximativ 4% din variaţia PIB-ului
este explicată de nivelul impozitelor pe venitul personal.
Din statistica Durbin-Watson reiese faptul că acest indicator nu prezintă semnificaţie şi
nu poate fi interpretat.
Danemarca
Modelul liniar simplu in cazul Danemarcei
Dependent Variable: R_PIB_DAN
Date: 05/22/16 Time: 11:16
Sample: 2000 2012
R_PIB_DAN=C(1)+C(2)*R_T_I_DAN

27
C(1) 0.030762 0.006821 4.509662 0.0009
C(2) -0.497265 0.239804 -2.073627 0.0524
Adjusted R-squared 0.215683 S.D. dependent var 0.027406
În ceea ce priveşte Danemarca, estimarea modelului econometric evidenţiază, cu un prag
de semnificaţie de 5%, că deciziile de politică fiscală în ceea ce priveşte nivelul impozitelor pe
venitul personal, au o influenţă asupra ratelor de creştere economică. Probabilitatea (F-statistic)
acceptată. Pe baza acestei informaţii, putem afirma faptul că modelul este valid în cazul acestui
stat.
Indicatorul R2 integistreaza evidenţiază faptul că aproximativ 28% din variaţia PIB-ului
este explicată de nivelul impozitelor pe venitul personal. Dintre toate cele 4 state analizate, în
Danemarca impozitul pe venit contribuie cel mai mult la variaţia creşterii economice.
Din statistica Durbin-Watson reiese faptul că acest indicator nu prezintă semnificaţie şi
nu poate fi interpretat.
2.6.2. Influența taxelor pe veniturile corporațiilor
Tabel nr. 2.4: Influența taxelor pe veniturile corporațiilor
Țara
analizată
Constanta Taxele asupra
veniturilor
corporatiilor
R-squared Durbin-
Watson
Belgia 0.03
Prob=0.00
0.12
Prob=0.0034
55% 0.92
Bulgaria 0.08
Prob=0.003
0.04
Prob=0.32
8.64% 1.12
Danemarca 0.028
Prob=0.0011
0.1044
Prob=0.038
33% 1.75
România 0.11
Prob=0.006
0.29
Prob=0.31
9.19% 1.31
Acest studiu econometric este realizat în vederea evidenţierii unei legături între rata
creşterii economice şi nivelul taxelor asupra profitului corporaţiilor. Pentru realizarea acestui
model econometric, a fost utilizat indicatorul PIB, ca variabila dependentă, reprezentând nivelul

28
creşterii economice din statele analizate şi impozitul pe profitul corporaţiilor, variabila
independentă, calculat ca şi rată de creştere. Perioada analizată este 2000-2013.
Pentru un nivel de semnificaţie de 5% se poate observa faptul că pentru fiecare dintre
statele analizate coeficienţii variabilei exogene sunt reprezentativi în cazul Belgiei, Bulgariei şi
Danemarcei, însă cu influenţe diferite, iar legătură este una directă, adică, o creştere de x% a
impozitelor pe profit a corporaţiilor are loc o creştere cu c(1)% a PIB-ului statului analizat. Sigur
că nu se poate încă concluziona acest lucru datoria dimensiunii reduse a datelor.
Romania
Modelul liniar simplu in cazul Romaniei
Dependent Variable: R_PIB_ROM
Date: 05/22/16 Time: 11:50
Sample: 2000 2012
R_PIB_ROM=C(1)+C(2)*R_T_C_ROM
C(1) 0.115561 0.034065 3.392350 0.0060
C(2) 0.291993 0.276634 1.055522 0.3138
În ceea ce priveşte nivelul taxelor asupra profiturilor companiilor, în cazul României,
estimarea modelului econometric evidenţiază, cu un prag de semnificaţie de 5%, că deciziile de
politică fiscală traduse prin nivelul impozitelor pe profitul corporaţiilor, au o influenţă asupra
ratelor de creştere economică.
Valoarea probabilităţii(F-statistic) este de 3.31 şi este mai mică de 5, ceea ce înseamnă că
H0 (ipoteza nulă), conform căreia PIB-ul nu este influenţat de către factorii consideraţi, este
respinsă. În aceste sens, H1 (ipoteza alternativă), care susţine că factorii consideraţi exogeni
influenţează variabilă considerată a fi dependentă, este acceptată. Acceptarea ipotezei alternative
conduce la concluzia că modelul este valid în acest caz.
Indicatorul R2 integistreaza valori satisfăcătoare într-o măsură destul de mică. Analiza
acestui indicator evidenţiază faptul că aproximativ 9,19% din variaţia PIB-ului este explicată de
nivelul impozitelor pe profitul corporaţiilor.
Făcând o comparaţie cu modelul econometric anterior, putem afirma faptul că impozitele
pe profitul corporaţiilor contribuie mult mai mult la variaţia creşterii economice decât taxele
asupra veniturilor personale. Acest lucru ar putea fi explicat prin prisma faptului că încasările

29
provenite de pe urma profiturilor companiilor sunt mult mai mari decât în cazul impozitelor
personale.
1.31, sub pragul critic reprezentat de valoarea 2, acest lucru ducând la ipoteza că variabila
Bulgaria
Modelul liniar simplu
Dependent Variable: R_PIB_BULG
Date: 05/22/16 Time: 11:49
Sample: 2000 2012
R_PIB_BULG=C(1)+C(2)*R_T_C_BULG
C(1) 0.083802 0.016041 5.224239 0.0003
C(2) 0.042509 0.041657 1.020453 0.3294
Şi în cazul Bulgariei, ca şi în cazul României, putem afirmă faptul că deciziile de politică
fiscală în ceea ce priveşte impozitarea indirectă, respectiv prin nivelul impozitelor pe profitul
corporaţiilor, au o influenţă asupra ratelor de creştere economică. Având în vedere un prag de
semnificaţie de 5%, modelul prezintă validitate.
Analizând în continuare valoarea probabilităţii (F-statistic) de 0.32, observăm că aceasta
acceptată. Intreagă validitate a modelului constă în acceptarea ipotezei alternative şi respingerea
ipotezei nule.
Valorile indicatorului R2
evidenţiază faptul că aproximativ 8,64% din variaţia PIB-ului
este explicată de nivelul impozitelor pe profitul companiilor.
Analiza testului Durbin-Watson ilustrează faptul că acest indicator înregistrează valoarea
de 1.21, sub pragul critic reprezentat de valoarea 2, acest lucru ducând la ipoteza că variabila

30
Belgia
Modelul liniar simplu in cazul Belgiei
Dependent Variable: R_PIB_BELG
Date: 05/22/16 Time: 11:47
Sample: 2000 2012
R_PIB_BELG=C(1)+C(2)*R_T_C_BELG
C(1) 0.031814 0.003683 8.638532 0.0000
C(2) 0.127696 0.034282 3.724910 0.0034
La nivelul statului membru Belgia, se poate afirma faptul că deciziile de politică fiscală
în ceea ce priveşte impozitarea indirectă, respectiv prin nivelul impozitelor pe profitul
corporaţiilor, au o influenţă semnificativă asupra ratelor de creştere economică. Având în vedere
un prag de semnificaţie de 5%, modelul prezintă validitate.
Valoarea indicatorului probabilităţii(F-statistic) este mai mică de 5, ceea ce înseamnă că
influenţează variabila considerată a fi dependentă, este acceptată. Acceptarea ipotezei alternative
Indicatorul R2
integistreaza valori satisfăcătoare într-o măsură destul de mare. Analiza
acestui indicator evidenţiază faptul că aproximativ 55% din variaţia PIB-ului este explicată de
nivelul impozitelor pe profitul corporaţiilor.
Danemarca
Modelul liniar simplu
Dependent Variable: R_PIB_DAN
Date: 05/22/16 Time: 11:46
Sample: 2000 2012
R_PIB_DAN=C(1)+C(2)*R_T_C_DAN

31
C(1) 0.028386 0.006480 4.380428 0.0011
C(2) 0.104467 0.044501 2.347488 0.0387
Ultimul stat studiat, Danemarca, reprezintă un model econometric valid intrucrat prezintă
un prag de semnificaţie de 5%. Şi în aceste caz se poate concluziona faptul că deciziile de
politică fiscală în ceea ce priveşte impozitarea indirectă, respectiv prin nivelul impozitelor pe
profitul corporaţiilor, au o influenţă semnificativă asupra ratelor de creştere economică.
Valoarea probabilităţii(F-statistic) este de 0.03 şi este mai mică de 5, ceea ce înseamnă că
influenţează variabila considerată a fi dependentă, este acceptată. Acceptarea ipotezei alternative
Analiza indicatorului R2
evidenţiază faptul că aproximativ 33% din variaţia PIB-ului este
explicată de nivelul impozitelor pe profitul corporaţiilor.
1.75, peste pragul critic reprezentat de valoarea 2, acest lucru ducând la ipoteza că variabila
reziduală nu este corelată.
În cazul impozitului pe profitul corporaţiilor putem spune că acesta prezintă influenţă
asupra rată de creştere a PIB-ului, întrucât profitul rămas agenţilor economici după impozitare de
obicei este utilizat pentru noi instituţii sau pentru dezvoltarea instituţiilor actuale, acest lucru
ducând la creşterea ofertei pe piaţă, adică la creşterea PIB. Tot în aceste sens, în urmă
rezultatelor obţinute putem afirma că între PIB şi profitul impozabil există o legătură directă.
Acest lucru se poate traduce în cazul Danemarcei ca o creştere a ratei impozitului pe profit cu
1% va atrage o creştere a PIB-ului cu 0,02%.
Comparând cele două modele econometrice realizate, se poate observă faptul că dintre
cele două variabile exogene, impozitul pe venit personal şi impozitul aplicat profitului
corporaţiilor, nixelul taxelor asupra profitului are o influenţă mult mai sporită asupra ratei de
creştere economică decât taxarea venitului personal. În acest sens, reamintim că impactul cel mai
mare asupra PIB-ului este regăsit în Belgia (55%), urmată de Danemarca (33%). În cazul
impozitării venitului personal, PIB-ul nu este afectat decât în proporţie de 4% în cazul Belgiei şi
28% în ceea ce priveşte Danemarca. Acest lucru ar putea fi explicat prin prisma faptului că
încasările provenite de pe urma profiturilor companiilor sunt mult mai mari decât în cazul
impozitelor personale sau profitul rămas agenţilor economici după scăderea impozitului este de
regulă utilizat pentru noi instituţii sau în vederea dezvoltării unor instituţii actuale, acest lucru
ducând la sporirea ratei de creştere economică.

32
2.7. Limitele modelelor econometrice
1. O analiză econometrică a uneia dintre cele mai importante variabile fiscale (TVA-ul) nu este
posibilă deoarece nu există o cota implicită astfel încât să poate fi delimitat separat impactul
asupra acestui impozit. O astfel de cota efectivă ar fi deosebit de utilă în contextul în care există
numeroase cote reduse care nu permit o analiză pertinentă doar pe baza cotei standard. Din acest
motiv s-a apelat la variabilele utilizate la nivelul modelului econometric.
2. Analiza lucrării prezintă situaţia a patru state membre (România, Belgia, Bulgaria şi
Danemarca) şi două modelul econometrice care includ fiecare câte două variabile (PIB-ul şi rata
de creştere a impozitului pe profitul corporaţiilor, respectiv PIB-ul şi rata de creştere a
impozitului pe venitul personal), deoarece prin includerea tuturor variabilelor într-un singur
model econometric ar fi avut loc un proces de multicoliniaritate.
3."Econometria se referă în special la relaţiile de cauzalitate şi la studiul evoluţiei în timp, ceea
ce face ca o serie de aspecte cuantificabile să rămână în afara reprezentărilor econometrice."23
23
Pecican E.Ş., Econometria pentru..economoşti, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p.13-4

33
CONCLUZII SI RECOMANDARI
Lucrarea de faţă şi-a propus realizarea unei radiografii cu privire la situaţia actuală a
fiscalităţii în cadrul Uniunii Europene. Analiza legislativă, teoretică şi empirică realizată în acest
studiu gravitează în jurul impozitării directe, având la baza un motiv perfect justificat-
importanţă sporită a acestora. Ultimele două decenii au vizat adoptarea unor măsuri legislative
care şi-au propus armonizarea acestor impozite.
Conceptul de armonizare fiscală este avut în vedere odată cu stabilirea şi conştientizarea
limitelor armonizării fiscale, fiind înţeles faptul că armonizarea fiscală completă este imposibil
de realizat. Termenii "coordonare fiscală" şi "armonizare fiscală" sunt deseori confundaţi,
delimitarea acestor concepte fiind destul de clară însă, deşi există un număr de obiective comune
ambelor procese. Procesul de armonizare fiscală este realizat prin legislaţia specifică, urmărindu-
se uniformizarea mecanismului de impunere a unor impozite. În cazul coordonării fiscale există
anumite pachete legislative adoptate şi aprobate la nivelul Uniunii Europene, însă obiectivele
urmărite nu îşi găsesc realizarea prin intermediul impozitelor, mai degrabă dorindu-se rezolvarea
unor problemarici care preocupă guvernele statelor.
Direcţiile vizate în ceea ce priveşte procesul de coordonare fiscală fac obiectul unor
preocupări permanente şi continue ale guvernelor statelor membre:
•se doreşte înlăturarea obstacolelor la nivelul pieţei unice şi facilitarea condiţiilor de
concurenţă echitabilă în ceea ce priveşte întreprinderile şi persoanele fizice;
•este avută în vedere evitarea dublei impuneri;
•limitarea evaziunii fiscale;
•prevenirea concurenţei fiscale dăunătoare;
Criza datoriilor suverane a necesitat modificarea priorităţilor în politicile fiscale,
armonizarea fiscală nereprezentand un pilon capabil de asigurarea sustenabilităţii finanţelor
publice, astfel încât preocupările guvernelor s-au axat pe politicile fiscale individuale fiecărui
stat membru, primând interesul naţional în faţă politicilor comune. Toate aceste aspecte au avut
că rezultat resimţirea crizei economice în grade şi moduri diferite la nivelul statelor membre.
Deşi armonizarea politicilor fiscale la nivelul Uniunii Europene a reprezentat încă de la
început un obiectiv major, cu toate eforturile întreprinse în aceste sens, prioritatea acordată
alinierii fiscale a cunoscut în timp obstacole survenite din ezitarea mai multor state, astfel încât
măsură în care gradul de armonizare a fost realizată până în prezent este contrar aşteptărilor,
neexistând până la momentul de faţă o politică fiscală unitară.
Analiza evoluţiei procesului armonizării în ceea ce priveşte impozitele directe şi rezultatul
sintezei literaturii de specialitate conduc la următoarea concluzie: Concurenţa fiscală din
interiorul Uniunii Europene nu reprezintă competiţie în sens real. Drept urmare, între competiţia
fiscală şi cea de piaţă nu există paralele, concurenţa de piaţă fiind dominată de legea cererii şi
ofertei, pe când competiţia fiscală nu reprezintă altceva decât jocul intereselor economice şi
politice. Decizia desfăşurării activităţii în cadrul unui regim fiscal mai favorabil a firmelor nu
reprezintă un efect nefast la concurenţei fiscale, din contră, trebuie privită că un obiectiv de
politică fiscală. Urmărind acest obiectiv, statele membre au interesul de a transformă economia
proprie într-una cât mai atractivă. Privită prin această perspectiva, competiţia fiscală poate
reprezenta un aspect pozitiv în ceea ce priveşte integrarea pe piaţă Uniunii Europene, afirmaţia
conform căreia armonizarea fiscală a impozitelor directe conctituie un imperativ pentru
funcţionarea adecvată a pieţei unice este eronată.

34
În sensul "europenizării" politicii monetare la nivelul statelor membre, politica fiscală
reprezintă în continuare unul dintre cele mai importante instrumente ale guvernelor naţionale cu
ajutorul căruia se asigura intervenţia în economie, constituind modalitatea finală a statelor
membre de a infrunta şocurile asimetrice provocate de instabilitatea mediului economic şi nivelul
diferit de dezvoltare. Acesta reprezintă motivul principal pentru care nu se doreşte renunţarea
utilizării acestui instrument.
Studiul econometric prezentat în a doua parte a lucrării a fost mai relevant în cazul
Danemarcei şi Belgiei , întrucât structura veniturilor publice ale noilor state membre diferă de
structura statelor care au aderat înainte de anul 2000. Deasemenea, există o oarecare egalitate
între veniturile obţinute din impozitarea directă, indirectă şi contribuţiile sociale la nivelul
statelor vechi, pe când impozitele directe înregistrează o pondere mai mică în totalul veniturilor
la begetele statelor noi aderate. O explicaţie ar putea fi reprezentată de faptul că ratele de
impozitare aplicate impozitului pe venitul persoanei fizice şi profitul corporaţiilor sunt mai
moderate în noile state membre.
Şi la nivelul statelor membre vechi (UE-15) se pot observă diferenţe notabile. Ţările
nordice, Irlanda şi Regatul Unit utilizară rate relativ ridicate în ceea ce priveşte impozitarea
directă. Şi în Danemarca, într-o măsură mai mică însă, există o pondere scăzută a contribuţiilor
sociale. Motivul acestei ponderi reduse este reprezentat de faptul că majoritatea cheltuielilor
sociale sunt finanţate din impozitarea generală, impunându-se astfel un nivel ridicat al ratelor
impozitelor directe. Datorită acestor considerente, variaţia PIB-ului este explicată într-o mai
mare măsură de variaţia impozitării directe în cazul Belgiei şi Danemarcei, decât în cazul statului
român şi al Bulgariei.
Urmărind analiza empirică realizată în a două parte a lucrării, putem afirmă că, deşi
armonizarea politicii fiscale nu a avut un caracter obligatoriu (mai puţin în ceea ce priveşte
taxarea indirectă), România este inclusă în trendul general la nivelul Uniunii Europene în ceea ce
priveşte reducerea impozitelor aplicate veniturilor personale şi profiturilor corporaţiilor.
Concluzionând, pe baza analizei legislative şi teoretice, lucrarea de faţă recomandă atât
statelor membre, cât şi Comisieu Europene să accepte beneficiile aduse de competiţia fiscală.
Deasemenea, se recomandă concentrarea eforturilor, în ceea ce priveşte impozitele indirecte
(TVA-ul), spre armonizarea bazei de impozitare în locul armonizării ratelor de impozitare, iar în
ceea ce priveşte procesul armonizării directe, ar trebui avută în vedere mai mult armonizarea
structurală în locul celei totale.

35
BIBLIOGRAFIE
1. Angela, R. (2008) Implementarea Directivelor fiscale ale Uniunii Europene în legislaţia
românească, disponibil on-line la www.taxhouse.ro
2. Braşoveanu I., Braşoveanu L., Păun C. (2009) “Correlations between fiscal policy and
macroeconomic indicators”, FABBV International Conference, pp. 51-59
3. Conconi, P., Perroni, C., Riezman, R., (2008), " Is partial tax harmonization desirable?",
Journal of Public Economics, Volume 92, Issues 1–2, Pages 254-267
4. Dobrota, N. (2002) Economie politică, Academia de studii economice, Bucureşti
5. EurActiv, disponibil on-line la http://www.euractiv.com/
6. European Commission, (Ianuarie 2014), "VAT Rates Applied in the Member States of
the European Union"
7. Eurostat (2016), disponibil on-line la www.eurostat.eu/eurostat.html
8. Fabrizio, Ş., Mody, A. (2006) “Can Budget Institutions Counteract Political Indiscipline?”,
FMI, European Department, pp. 25
9. Fourçans, A. (2006) "Can tax competition lead to a race to the bottom in Europe?: A
skeptical view", Dep. of Economics, Middlebury, Vt. : Middlebury College
10. Hitiris, T. (1994), "European Community Economics", 3rd edn, Harvester Wheatsheaf
11. James, S., Oats, L. (1998) "Tax Harmonisation and the Case of Corporate Taxation",
Revenue LawJournal: Vol. 8: Iss. 1, Article 3, available at:
http://epublications.bond.edu.au/rlj/vol8/iss1/3
12. KPMG-Global, disponibil on-line la kpmg.com/ro/en/home.html
13. Legea nr. 571/3003 cu modificari ulterioare
14. Ministerul afacerilor externe, disponibil on-line la http://www.mae.ro
15. Misiunea Romaniei pe langa UE, disponibil on-line la http://www.roumisue.org/
16. Mitchell J. (2001) “Tax Competition Primer: Why Tax Harmonization and Information
Exchange Undermine America´s Competitive Advantage in the Global Economy”, Heritage
Foundation Backgrounder, pp. 2-4
17. Musgrave, P.B. (1967), "Harmonisation of Direct Business Taxes: A Case Study", in
CS Shoup, Fiscal Harmonisation in Common Markets, Vol II, Practice, Columbia
University Press
18. Nerudova D. (2008) “Tax Harmonization in the EU”, pp. 90-109
19. Pecican E.Ş. (2005) Econometria pentru economoşti, Editura Economică, Bucureşti, p.13-4
20. Razin, A., Sadka, E. (1991), "International Tax Competition and the Gains from Tax
Harmonization", Economics Letters 37, 69-76.
21. Smith D. (1999) “Will Tax Harmonization Harm Job Creation?”, The Economist, 1999, pp.
32
22. Talpoş, I., Crâsneac, A. (2010), Efectele concurenţei fiscale, Economie teoretică şi
aplicată, Volumul XVII, pag. 38-54

36
23. Tulai, C. (2003), Finanţele publice şi fiscalitatea, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-
Napoca
24. UE online, disponibil on-line la europa.eu.html
25. http://www.mf.gov.md/common/cooperinternal/singlelow/10Impozitarea.pdf

ASPECTE PRIVIND ALINIEREA FISCALITĂŢII DIN ROMÂNIA LA CONDIŢIILE- econometric study

Recommended

Recommended

More Related Content

What's hot

What's hot (7)

Viewers also liked

Viewers also liked (12)

Similar to ASPECTE PRIVIND ALINIEREA FISCALITĂŢII DIN ROMÂNIA LA CONDIŢIILE- econometric study

Similar to ASPECTE PRIVIND ALINIEREA FISCALITĂŢII DIN ROMÂNIA LA CONDIŢIILE- econometric study (20)

ASPECTE PRIVIND ALINIEREA FISCALITĂŢII DIN ROMÂNIA LA CONDIŢIILE- econometric study