SlideShare a Scribd company logo
1 of 4
Download to read offline
Îmi pasă, mă implic!
Clubul pentru Cetăţenie Activă din satul Elizaveta
Vocea cetăţenilor din localitatea ta!
Buletin informativ, Nr. 3, Septembrie 2016
În această ediţie:
 Cetăţenii activi
dezvoltă
comunităţile -pag.1
 e-Ambasadorul
mobil vine în
localitatea ta -
pag.2
 Mai multă lumină
pe străzile din
Elizaveta-pag.3
 Colectăm
deşeurile,
protejăm mediul-
pag.3
 Cel mai bun eseu
la tema:
„Voluntariatul este
în viziunea mea…”
-pag.4
Pe data de 14 septembrie 2016 în
incinta Casei de Cultură din satul
Elizaveta a fost organizat un seminar
de instruire, în cadrul căruia, noi,
membrii Clubului pentru Cetățenie
Activă din localitate am fost instruiți în
domeniul cetățeniei active. Cum
trebuie elaborate și gestionate
proiectele comunitare, la ce trebuie să
se rezume interacțiunea dintre cetățeni
și administrația publică locală, cum
promovăm eficient cetățenia activă la
nivel de localitate au fost doar câteva
subiecte abordate în cadrul semina-
rului. În rezultat, ne-am format
competenţe necesare pentru implicare
în guvernarea locală, am primit
asistenţă în vederea elaborării
agendelor pentru participarea activă în
viaţa comunitară şi am învățat cum să
formulăm recomandări în adresa
APL în baza sugestiilor din Boxa de
idei.
Contactați-ne:
www.facebook.com/cetatenieactivaElizaveta/
www.facebook.com/bibliotecaselizaveta/
egorobet@gmail.com
criste079896@gmail.com
060164263/ 060907272
Citatul ediției:
”Nu aștepta! Niciodată
nu va fi timpul potrivit”.
Napoleon Hill
La realizarea ediției au colaborat:
Cristian Spatari, preşedintele Clubului
Spatari Svetlana, membru al Clubului
Cojocaru Maria, membru al Clubului
Buletinul informativ este elaborat în cadrul proiectului
”Responsabilitate individuală şi cetăţenie activă”,
implementat de Centrul de Resurse Umane ”DIALOG-
Pro”, cu susținerea financiară a Fundației Est-
Europene, din resursele acordate de către Guvernul
Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei.
Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în
mod necesar poziția finanțatorilor.
Cetăţenii activi dezvoltă
comunităţile
e-Ambasadorul mobil vine în localitatea ta!
În incinta bibliotecii din satul Elizaveta s-a
întâmplat ceva interesant pe data de 29
septembrie 2016.
În cadrul campaniei ”Ne vedem la
bibliotecă”, lansată de Ministerul Culturii şi
Programul Naţional ,,Novateca”, s-a
desfășurat un training de e-Guvernare, la
care cetățenii au fost informați despre noile
oportunități oferite de biblioteca publică din
Elizaveta, de care pot beneficia toți
locuitorii, indiferent de vârstă și preocupări.
Astfel, cetățenii din Elizaveta, împreună cu
membrii Clubului pentru Cetăţenie Activă,
au bineficiat de training-ul ,,Servicii de e-
Guvernare,” oferit de e-Ambasadorul
Bibliotecii Municipale ,,E. Coşeriu” din Bălţi.
Beneficiarii training-ului au remarcat
comoditatea accesării unui serviciu public în
regim online și în mod independent -
#nevedemlabibliotecă.
Clubul pentru Cetățenie Activă din satul Elizaveta
continuă concursul celui mai bun eseu la tema:
”Voluntariatul este în viziunea mea ….”
Așteptăm lucrările Dvs. pe adresa
criste079896@gmail.com până pe data de 1 noiembrie,
2016. Cele mai bune eseuri se vor regăsi pe paginile
acestui Buletin informativ.
Primul eseu poate fi citit pe pag. 4 a acestui Buletin
informativ.
Concurs
Buletinele informative Nr. 1 şi Nr. 2
au fost repartizate cetăţenilor satu-
lui și consilierilor locali. De aseme-
nea, ele au fost distribuite în incin-
ta Oficiului poştal şi la grădiniţă.
Primăria în acțiune
Membrii Clubului pentru Cetățenie Activă din Elizaveta au mers la primărie pentru a afla din prima sursă
ce proiecte importante pentru localitate intenționează să realizeze autoritățile locale în cel mai scurt
timp. Rezultatul arată în felul următor:
Mai multă lumină pe străzile din Elizaveta
Problema iluminatului stradal este una acută pentru satul Elizaveta
cu o populație de 3,6 mii de locuitori. Primăria a solicitat mun. Bălți
ajutor în acest sens, iar soluția a fost identificată. În contextul în care în
municipiu a fost modernizat integral sistemul de iluminat public,
administrația orașului a trecut cu titlu gratuit la balanța primăriei
satului Elizaveta 250 de plafoane – vechi pentru Bălți, dar noi și bune
pentru Elizaveta. Acum, întreprinderea RED-Nord urmează să prezinte
un deviz de cheltuieli pentru montarea acestora pe stâlpii din
localitate, la care se mai adaugă și costurile pentru procurarea becuri-
lor. Primarul satului Elizaveta, Pelagheia Bălțat, își exprimă speranța că
în cazul în care autoritățile locale nu vor fi în stare să acopere toate
cheltuieile, cetățenii, ca de altfel de fiecare dată, vom manifesta
receptivitate și vor sări în ajutor, astfel încât fiecare cetățean să vină cu
contribuția sa pentru a aduce cât mai multă lumină pe străzile din
localitate. ”Ne propunem ca până la finele acestui an toate străzile din
sat să fie iluminate corespunzător”, spune încrezut primarul nostru.
”O primărie poate fi funcțională doar atunci când are susținerea cetățenilor și îi poate implica eficient în
soluționarea problemelor. Noi ne conducem de acest principiu și rezultatele nu se lasă așteptate”.
Pelagheia Bălțat, primarul satului Elizaveta
Colectăm deșeurile, protejăm mediul
Ca și în majoritatea localităților rurale din Moldova, în satul Elizaveta
nu există un sistem centralizat de colectate a deșeurilor menajere.
Cheltuielile mari pe care le presupune procurarea unui autocamion
special și instalarea tomberoanelor pentru colectarea selectivă a
deșeurilor nu permite autorităților nici măcar să viseze la un astfel de
proiect, cel puțin deocamdată. Cu toate acestea, problema gunoiului
trebuie cumva rezolvată, pentru că pune în pericol sănătatea
populației și a mediului ambiant. Varianta identificată de autoritățile
locale pare a fi optimă, presupunând resurse minime, dar în schimb
încă o problemă scoasă de pe ordinea de zi. Doi locuitori ai satului au
înregistrat o întreprindere și își asumă responsabilitatea de a colecta
gunoiul depozitat în saci de la poarta fiecărui gospodar de patru ori pe
lună. În acest context, la moment sunt încheiate contracte cu cetățenii
care își iau angajamentul de a achita câte 30 de lei lunar pentru acest
serviciu. În cazul în care plătesc integral suma pentru un an de zile,
sunt scutiți de plata pentru două luni. Până în prezent, au fost
semnate 200 astfel de contracte, ceea ce reprezintă cam a cincea parte
din numărul total de gospodării din localitate. ”Ne propunem ca de la
1 octombrie 2016 să implementăm această inițiativă în practică”, ne
spune primarul Pelagheia Bălțat.
Cel mai bun eseu la tema:
În această lună au
fost extrase
propunerile din
Boxele de idei
instalate în incinta
Primăriei şi a
magazinului
„Balchemax”.
Printre cele mai
importante şi
actuale idei ale
locuitorilor satului
nostru se numără:
 Renovarea
stadionului;
 Procurarea
aparatajului
pentru
discotecă;
 Amplasarea
unor scaune
la terenul de
joacă;
 Mobilier
pentru
biblioteca din
localitate;
 Amplasarea
panourilor
informative.
Dacă ai idei în ceea ce
priveşte dezvoltarea
localităţii noastre,
pune-le în Boxa de
idei. Noi promitem să
le aducem la cunoș-
tința administrației
publice locale.
Idei din
Boxa de idei
Mădalina Botnari,
elevă la Colegiul de
medicina, mun. Bălţi.
Voluntariatul este în viziunea mea ...
O societate democratică și rezistența sa în
timp se axează pe activismul cetățeanului de
rînd, cel care devine o parte integrantă a unui
continuu proces de transformare. Atribuindu-și
rolul unei piese într-un mecanism enorm,
fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze că de
el depinde funcționarea eficientă a acestuia.
Volens-nolens suntem o verigă a societății, prin
urmare, schimbarea trebuie să înceapă din
interiorul fiecăruia și prin puterea propriului
exemplu, trebuie să fim mobilul acestui
mecanism.
Fiecare tănăr trebuie să se implice voluntar în dezvoltarea și schimbarea
comunității sale, să susțină și să promoveze idealurile democrației. Un
voluntar trebuie să manifeste libertate sub forma capacității de acțiune; să
fie ghidat de egalitate pentru a proteja demnitatea umană; să contribuie
prin participare la activități care ar satisface nevoile de interes public; să
conștientizeze importanța noțiunii de responsabilitate pentru sine însuși,
pentru cei din jur și pentru viitorul țării.
Voluntariatul este activitatea desfășurată din propria inițiativă, prin care
o persoană își oferă timpul, talentele și energia în sprijinul altora fără o
recompensă de natura financiară.
Implicîndu-te într-o activitate de voluntariat, poți rupe rutina
activităților zilnice și a monotoniei. Îți ajuți și îți creezi după bunul plac
comunitatea în care dorești să-ți fie plăcut să trăiești încă zeci de ani, faci
ceva util specific vârstei, îți formezi deprinderi sănătoase de viață. Având
timpul liber bine organizat ești mai la ”adăpost” de tentații precum
fumatul, drogurile, etc. și ai șansa să devii un adult mai responsabil,
pregătit să schimbe spre bine lumea din jurul său.
Un alt element definitoriu al voluntariatului este comunicarea. Prin
voluntariat cel mai rapid se dezvoltă abilitatea de comunicare. Barierele
ridicate de timiditate, frica de a vorbi în public, dificultățile întâmpinate în
crearea unor legături de prietenie sunt astfel spulberate. A face voluntariat
înseamnă, de asemenea, a fi parte a unui grup, care într-un scurt timp
devine o familie, iar relațiile ,deși sunt de natură profesională, devin și
personale.
Voluntariatul înseamnă de fapt investiții în propria persoană. Crești o
dată cu proiectul tău, îți asumi riscul și îți creezi legături durabile. Te ajuți
pe tine, ceea ce este comparabil cu școala vieții. Toate situațiile care pot
interveni în finalizarea proiectului de voluntariat înseamnă acumularea de
experiență profesională și învățarea gestionării crizelor de orice fel.
Treci la acțiune! Fii voluntar! Fii propriul tău
proiect! Învață din greșeli! Succes!

More Related Content

What's hot

Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Buletin informati...
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Buletin informati...Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Buletin informati...
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Buletin informati...Moldova Europeană
 
Buletin nr.1 al Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economica s...
Buletin nr.1 al Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economica s...Buletin nr.1 al Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economica s...
Buletin nr.1 al Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economica s...Fundatia Alaturi de Voi Romania
 
Asociatia React - Raport anual 2011
Asociatia React - Raport anual 2011Asociatia React - Raport anual 2011
Asociatia React - Raport anual 2011Asociatia React
 
”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!” Buletin informativ al Clubului pe...
”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!” Buletin informativ al Clubului pe...”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!” Buletin informativ al Clubului pe...
”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!” Buletin informativ al Clubului pe...Moldova Europeană
 
SNAS - CGS - MobilPRO2016
SNAS - CGS - MobilPRO2016SNAS - CGS - MobilPRO2016
SNAS - CGS - MobilPRO2016Sorina Chirilă
 
Lista ONG de mediu din raionul Falesti
Lista ONG de mediu din raionul FalestiLista ONG de mediu din raionul Falesti
Lista ONG de mediu din raionul FalestiEcoFalesti
 
Brosura youth bank cluj
Brosura youth bank clujBrosura youth bank cluj
Brosura youth bank clujBianca Marcoci
 
Fisa post - asistent de proiect CIVICA
Fisa post -  asistent de proiect CIVICAFisa post -  asistent de proiect CIVICA
Fisa post - asistent de proiect CIVICACIVICA
 
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participareFii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participareMoldova Europeană
 
Pr femei consiliere granturi
Pr femei consiliere granturiPr femei consiliere granturi
Pr femei consiliere granturiUNDP Moldova
 
Prezentare stadiul proiect
Prezentare stadiul proiectPrezentare stadiul proiect
Prezentare stadiul proiectFpimm BV Ong
 
Directia gen de asistenta sociala si protectia copilului
Directia gen de asistenta sociala si protectia copiluluiDirectia gen de asistenta sociala si protectia copilului
Directia gen de asistenta sociala si protectia copiluluiLucretia Birz
 
Pro Accesibilitate, Pro Incluziune, Pro Democratie nr.4-2016
Pro Accesibilitate, Pro Incluziune, Pro Democratie nr.4-2016Pro Accesibilitate, Pro Incluziune, Pro Democratie nr.4-2016
Pro Accesibilitate, Pro Incluziune, Pro Democratie nr.4-2016Alianta INFONET
 
Ghid dizabilitate si angajare, martie 2014
Ghid dizabilitate si angajare, martie 2014Ghid dizabilitate si angajare, martie 2014
Ghid dizabilitate si angajare, martie 2014Tudor Onofrei
 
What's hot (20)

Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Buletin informati...
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Buletin informati...Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Buletin informati...
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Buletin informati...
 
Buletin nr.1 al Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economica s...
Buletin nr.1 al Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economica s...Buletin nr.1 al Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economica s...
Buletin nr.1 al Comisiei ONG din cadrul Consiliului de Dezvoltare Economica s...
 
Cum activăm participarea comunitară
Cum activăm participarea comunitarăCum activăm participarea comunitară
Cum activăm participarea comunitară
 
Newsletter ianuarie
Newsletter ianuarieNewsletter ianuarie
Newsletter ianuarie
 
Asociatia React - Raport anual 2011
Asociatia React - Raport anual 2011Asociatia React - Raport anual 2011
Asociatia React - Raport anual 2011
 
”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!” Buletin informativ al Clubului pe...
”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!” Buletin informativ al Clubului pe...”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!” Buletin informativ al Clubului pe...
”Investește în tine, dezvoltă comunitatea!” Buletin informativ al Clubului pe...
 
SNAS - CGS - MobilPRO2016
SNAS - CGS - MobilPRO2016SNAS - CGS - MobilPRO2016
SNAS - CGS - MobilPRO2016
 
Lista ONG de mediu din raionul Falesti
Lista ONG de mediu din raionul FalestiLista ONG de mediu din raionul Falesti
Lista ONG de mediu din raionul Falesti
 
Fundatia Noi Orizonturi - Conecteaza-te la comunitate
Fundatia Noi Orizonturi - Conecteaza-te la comunitateFundatia Noi Orizonturi - Conecteaza-te la comunitate
Fundatia Noi Orizonturi - Conecteaza-te la comunitate
 
Ghid social_final
Ghid social_finalGhid social_final
Ghid social_final
 
Brosura youth bank cluj
Brosura youth bank clujBrosura youth bank cluj
Brosura youth bank cluj
 
Fisa post - asistent de proiect CIVICA
Fisa post -  asistent de proiect CIVICAFisa post -  asistent de proiect CIVICA
Fisa post - asistent de proiect CIVICA
 
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participareFii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare
 
Caritas
CaritasCaritas
Caritas
 
Pr femei consiliere granturi
Pr femei consiliere granturiPr femei consiliere granturi
Pr femei consiliere granturi
 
Prezentare stadiul proiect
Prezentare stadiul proiectPrezentare stadiul proiect
Prezentare stadiul proiect
 
Prezentare realizata pentru proiectul "Viata in mainile tale"
Prezentare realizata pentru proiectul "Viata in mainile tale"Prezentare realizata pentru proiectul "Viata in mainile tale"
Prezentare realizata pentru proiectul "Viata in mainile tale"
 
Directia gen de asistenta sociala si protectia copilului
Directia gen de asistenta sociala si protectia copiluluiDirectia gen de asistenta sociala si protectia copilului
Directia gen de asistenta sociala si protectia copilului
 
Pro Accesibilitate, Pro Incluziune, Pro Democratie nr.4-2016
Pro Accesibilitate, Pro Incluziune, Pro Democratie nr.4-2016Pro Accesibilitate, Pro Incluziune, Pro Democratie nr.4-2016
Pro Accesibilitate, Pro Incluziune, Pro Democratie nr.4-2016
 
Ghid dizabilitate si angajare, martie 2014
Ghid dizabilitate si angajare, martie 2014Ghid dizabilitate si angajare, martie 2014
Ghid dizabilitate si angajare, martie 2014
 
Similar to Îmi pasă, mă implic!

Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...Moldova Europeană
 
Cerc Donatori Tara Fagarasului_15.05.2015_concept_si_proiecte
Cerc Donatori Tara Fagarasului_15.05.2015_concept_si_proiecteCerc Donatori Tara Fagarasului_15.05.2015_concept_si_proiecte
Cerc Donatori Tara Fagarasului_15.05.2015_concept_si_proiecteFundatiaComunitaraTF
 
Anexa 1 carta alba centrul de resurse active citizenship
Anexa 1 carta alba centrul de resurse active citizenshipAnexa 1 carta alba centrul de resurse active citizenship
Anexa 1 carta alba centrul de resurse active citizenshipTomoniu Antonio
 
Raport politici publice tineret cetatenie activa fjtg 2021 djst
Raport politici publice tineret cetatenie activa fjtg 2021 djstRaport politici publice tineret cetatenie activa fjtg 2021 djst
Raport politici publice tineret cetatenie activa fjtg 2021 djstTomoniu Antonio
 
Anexa strategia educativă pentru cetățenie activă fjtg 2021
Anexa strategia educativă pentru cetățenie activă fjtg 2021Anexa strategia educativă pentru cetățenie activă fjtg 2021
Anexa strategia educativă pentru cetățenie activă fjtg 2021Tomoniu Antonio
 
Vocea ong nr 1
Vocea ong nr 1Vocea ong nr 1
Vocea ong nr 1FONSS
 
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
   Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!    Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare! Moldova Europeană
 
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...Moldova Europeană
 
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...ADR HABITAT
 
Raport anual 2015 - CIVICUM VOLUNTARIS
Raport anual 2015 - CIVICUM VOLUNTARIS Raport anual 2015 - CIVICUM VOLUNTARIS
Raport anual 2015 - CIVICUM VOLUNTARIS CivicumVoluntaris
 
Cerc Donatori Ţara Făgăraşului 6mai2016
Cerc Donatori Ţara Făgăraşului 6mai2016Cerc Donatori Ţara Făgăraşului 6mai2016
Cerc Donatori Ţara Făgăraşului 6mai2016FundatiaComunitaraTF
 
Buletin electronic Mostenitorii, nr.1/2013
Buletin electronic Mostenitorii, nr.1/2013Buletin electronic Mostenitorii, nr.1/2013
Buletin electronic Mostenitorii, nr.1/2013Alianta INFONET
 
Similar to Îmi pasă, mă implic! (20)

Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
 
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
Alegem să participăm! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă ...
 
Cerc Donatori Tara Fagarasului_15.05.2015_concept_si_proiecte
Cerc Donatori Tara Fagarasului_15.05.2015_concept_si_proiecteCerc Donatori Tara Fagarasului_15.05.2015_concept_si_proiecte
Cerc Donatori Tara Fagarasului_15.05.2015_concept_si_proiecte
 
Anexa 1 carta alba centrul de resurse active citizenship
Anexa 1 carta alba centrul de resurse active citizenshipAnexa 1 carta alba centrul de resurse active citizenship
Anexa 1 carta alba centrul de resurse active citizenship
 
Raport politici publice tineret cetatenie activa fjtg 2021 djst
Raport politici publice tineret cetatenie activa fjtg 2021 djstRaport politici publice tineret cetatenie activa fjtg 2021 djst
Raport politici publice tineret cetatenie activa fjtg 2021 djst
 
Biblioteca publică raională din Sângerei O șansă de angajare
Biblioteca publică raională din Sângerei O șansă de angajareBiblioteca publică raională din Sângerei O șansă de angajare
Biblioteca publică raională din Sângerei O șansă de angajare
 
Anexa strategia educativă pentru cetățenie activă fjtg 2021
Anexa strategia educativă pentru cetățenie activă fjtg 2021Anexa strategia educativă pentru cetățenie activă fjtg 2021
Anexa strategia educativă pentru cetățenie activă fjtg 2021
 
Vocea ong nr 1
Vocea ong nr 1Vocea ong nr 1
Vocea ong nr 1
 
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
   Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!    Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
Fii activ, implică-te. Dezvoltarea începe prin participare!
 
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
Îmi pasă, mă implic! Buletin informativ al Clubului pentru Cetățenie Activă d...
 
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
Proiectul: Prin inspiraţie, mobilizare şi participare spre beneficiari proact...
 
Prezentare proiect
Prezentare proiectPrezentare proiect
Prezentare proiect
 
Servicii
ServiciiServicii
Servicii
 
Bibliotecile publice in anul 2012
Bibliotecile publice in anul 2012Bibliotecile publice in anul 2012
Bibliotecile publice in anul 2012
 
Raport anual 2015 - CIVICUM VOLUNTARIS
Raport anual 2015 - CIVICUM VOLUNTARIS Raport anual 2015 - CIVICUM VOLUNTARIS
Raport anual 2015 - CIVICUM VOLUNTARIS
 
Prezentare proiect ecovoluntariat 2
Prezentare proiect ecovoluntariat 2Prezentare proiect ecovoluntariat 2
Prezentare proiect ecovoluntariat 2
 
Prezentare proiect ecovoluntariat 2
Prezentare proiect ecovoluntariat 2Prezentare proiect ecovoluntariat 2
Prezentare proiect ecovoluntariat 2
 
Prezentare proiect ecovoluntariat 2
Prezentare proiect ecovoluntariat 2Prezentare proiect ecovoluntariat 2
Prezentare proiect ecovoluntariat 2
 
Cerc Donatori Ţara Făgăraşului 6mai2016
Cerc Donatori Ţara Făgăraşului 6mai2016Cerc Donatori Ţara Făgăraşului 6mai2016
Cerc Donatori Ţara Făgăraşului 6mai2016
 
Buletin electronic Mostenitorii, nr.1/2013
Buletin electronic Mostenitorii, nr.1/2013Buletin electronic Mostenitorii, nr.1/2013
Buletin electronic Mostenitorii, nr.1/2013
 
More from Moldova Europeană

Углубление молдавско-европейских отношений: Что, зачем и как?
Углубление молдавско-европейских отношений: Что, зачем и как?Углубление молдавско-европейских отношений: Что, зачем и как?
Углубление молдавско-европейских отношений: Что, зачем и как?Moldova Europeană
 
„Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?”
„Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?” „Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?”
„Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?” Moldova Europeană
 
Programarea în Republica Moldova pînă în 2020 : Raportul de analiză comună a ...
Programarea în Republica Moldova pînă în 2020 : Raportul de analiză comună a ...Programarea în Republica Moldova pînă în 2020 : Raportul de analiză comună a ...
Programarea în Republica Moldova pînă în 2020 : Raportul de analiză comună a ...Moldova Europeană
 
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova Moldova Europeană
 
ZIUA EUROPEI 2015 Moldova în pas cu Europa
ZIUA EUROPEI 2015 Moldova în pas cu EuropaZIUA EUROPEI 2015 Moldova în pas cu Europa
ZIUA EUROPEI 2015 Moldova în pas cu EuropaMoldova Europeană
 
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe..."Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...Moldova Europeană
 
Erasmus+: Ghidul programului 2015
Erasmus+: Ghidul programului 2015Erasmus+: Ghidul programului 2015
Erasmus+: Ghidul programului 2015Moldova Europeană
 
Asistenţa externă pentru o ţară modernă: Unde se duc banii donatorilor?
Asistenţa externă pentru o ţară modernă: Unde se duc banii donatorilor?Asistenţa externă pentru o ţară modernă: Unde se duc banii donatorilor?
Asistenţa externă pentru o ţară modernă: Unde se duc banii donatorilor?Moldova Europeană
 
Platforma societăţii civile PENTRU EUROPA (PLIANT)
Platforma societăţii civile PENTRU EUROPA (PLIANT)Platforma societăţii civile PENTRU EUROPA (PLIANT)
Platforma societăţii civile PENTRU EUROPA (PLIANT)Moldova Europeană
 
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi UcrainaAcordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi UcrainaMoldova Europeană
 
Infogov, Nr.6 - Mai 2014 _ interviu cu ministrul Afacerilor Externe și Integ...
Infogov,  Nr.6 - Mai 2014 _ interviu cu ministrul Afacerilor Externe și Integ...Infogov,  Nr.6 - Mai 2014 _ interviu cu ministrul Afacerilor Externe și Integ...
Infogov, Nr.6 - Mai 2014 _ interviu cu ministrul Afacerilor Externe și Integ...Moldova Europeană
 
5 mesaje ale Comisarului European Fule , privind Politica Europeană de Vecină...
5 mesaje ale Comisarului European Fule , privind Politica Europeană de Vecină...5 mesaje ale Comisarului European Fule , privind Politica Europeană de Vecină...
5 mesaje ale Comisarului European Fule , privind Politica Europeană de Vecină...Moldova Europeană
 
More from Moldova Europeană (16)

60 de motive bune pentru UE
60 de motive bune pentru UE60 de motive bune pentru UE
60 de motive bune pentru UE
 
E timpul să acționăm!
E timpul să acționăm!E timpul să acționăm!
E timpul să acționăm!
 
Îmi pasă, mă implic!
Îmi pasă, mă implic! Îmi pasă, mă implic!
Îmi pasă, mă implic!
 
Углубление молдавско-европейских отношений: Что, зачем и как?
Углубление молдавско-европейских отношений: Что, зачем и как?Углубление молдавско-европейских отношений: Что, зачем и как?
Углубление молдавско-европейских отношений: Что, зачем и как?
 
„Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?”
„Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?” „Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?”
„Aprofundarea relaţiilor UE – RM: Ce? De ce? Cum?”
 
Programarea în Republica Moldova pînă în 2020 : Raportul de analiză comună a ...
Programarea în Republica Moldova pînă în 2020 : Raportul de analiză comună a ...Programarea în Republica Moldova pînă în 2020 : Raportul de analiză comună a ...
Programarea în Republica Moldova pînă în 2020 : Raportul de analiză comună a ...
 
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
Noaptea europeană a muzeelor în Moldova
 
ZIUA EUROPEI 2015 Moldova în pas cu Europa
ZIUA EUROPEI 2015 Moldova în pas cu EuropaZIUA EUROPEI 2015 Moldova în pas cu Europa
ZIUA EUROPEI 2015 Moldova în pas cu Europa
 
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe..."Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
"Integrarea Europeană a Republicii Moldova: Provocări şi soluţii eficiente pe...
 
Erasmus+: Ghidul programului 2015
Erasmus+: Ghidul programului 2015Erasmus+: Ghidul programului 2015
Erasmus+: Ghidul programului 2015
 
Asistenţa externă pentru o ţară modernă: Unde se duc banii donatorilor?
Asistenţa externă pentru o ţară modernă: Unde se duc banii donatorilor?Asistenţa externă pentru o ţară modernă: Unde se duc banii donatorilor?
Asistenţa externă pentru o ţară modernă: Unde se duc banii donatorilor?
 
Bani pentru afacerea ta
Bani pentru afacerea taBani pentru afacerea ta
Bani pentru afacerea ta
 
Platforma societăţii civile PENTRU EUROPA (PLIANT)
Platforma societăţii civile PENTRU EUROPA (PLIANT)Platforma societăţii civile PENTRU EUROPA (PLIANT)
Platforma societăţii civile PENTRU EUROPA (PLIANT)
 
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi UcrainaAcordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
Acordurile de asociere ale UE cu Georgia, Republica Moldova şi Ucraina
 
Infogov, Nr.6 - Mai 2014 _ interviu cu ministrul Afacerilor Externe și Integ...
Infogov,  Nr.6 - Mai 2014 _ interviu cu ministrul Afacerilor Externe și Integ...Infogov,  Nr.6 - Mai 2014 _ interviu cu ministrul Afacerilor Externe și Integ...
Infogov, Nr.6 - Mai 2014 _ interviu cu ministrul Afacerilor Externe și Integ...
 
5 mesaje ale Comisarului European Fule , privind Politica Europeană de Vecină...
5 mesaje ale Comisarului European Fule , privind Politica Europeană de Vecină...5 mesaje ale Comisarului European Fule , privind Politica Europeană de Vecină...
5 mesaje ale Comisarului European Fule , privind Politica Europeană de Vecină...
 
Îmi pasă, mă implic!

  • 1. Îmi pasă, mă implic! Clubul pentru Cetăţenie Activă din satul Elizaveta Vocea cetăţenilor din localitatea ta! Buletin informativ, Nr. 3, Septembrie 2016 În această ediţie:  Cetăţenii activi dezvoltă comunităţile -pag.1  e-Ambasadorul mobil vine în localitatea ta - pag.2  Mai multă lumină pe străzile din Elizaveta-pag.3  Colectăm deşeurile, protejăm mediul- pag.3  Cel mai bun eseu la tema: „Voluntariatul este în viziunea mea…” -pag.4 Pe data de 14 septembrie 2016 în incinta Casei de Cultură din satul Elizaveta a fost organizat un seminar de instruire, în cadrul căruia, noi, membrii Clubului pentru Cetățenie Activă din localitate am fost instruiți în domeniul cetățeniei active. Cum trebuie elaborate și gestionate proiectele comunitare, la ce trebuie să se rezume interacțiunea dintre cetățeni și administrația publică locală, cum promovăm eficient cetățenia activă la nivel de localitate au fost doar câteva subiecte abordate în cadrul semina- rului. În rezultat, ne-am format competenţe necesare pentru implicare în guvernarea locală, am primit asistenţă în vederea elaborării agendelor pentru participarea activă în viaţa comunitară şi am învățat cum să formulăm recomandări în adresa APL în baza sugestiilor din Boxa de idei. Contactați-ne: www.facebook.com/cetatenieactivaElizaveta/ www.facebook.com/bibliotecaselizaveta/ egorobet@gmail.com criste079896@gmail.com 060164263/ 060907272 Citatul ediției: ”Nu aștepta! Niciodată nu va fi timpul potrivit”. Napoleon Hill La realizarea ediției au colaborat: Cristian Spatari, preşedintele Clubului Spatari Svetlana, membru al Clubului Cojocaru Maria, membru al Clubului Buletinul informativ este elaborat în cadrul proiectului ”Responsabilitate individuală şi cetăţenie activă”, implementat de Centrul de Resurse Umane ”DIALOG- Pro”, cu susținerea financiară a Fundației Est- Europene, din resursele acordate de către Guvernul Suediei și Ministerul Afacerilor Externe al Danemarcei. Opiniile exprimate aparțin autorilor și nu reflectă în mod necesar poziția finanțatorilor. Cetăţenii activi dezvoltă comunităţile
  • 2. e-Ambasadorul mobil vine în localitatea ta! În incinta bibliotecii din satul Elizaveta s-a întâmplat ceva interesant pe data de 29 septembrie 2016. În cadrul campaniei ”Ne vedem la bibliotecă”, lansată de Ministerul Culturii şi Programul Naţional ,,Novateca”, s-a desfășurat un training de e-Guvernare, la care cetățenii au fost informați despre noile oportunități oferite de biblioteca publică din Elizaveta, de care pot beneficia toți locuitorii, indiferent de vârstă și preocupări. Astfel, cetățenii din Elizaveta, împreună cu membrii Clubului pentru Cetăţenie Activă, au bineficiat de training-ul ,,Servicii de e- Guvernare,” oferit de e-Ambasadorul Bibliotecii Municipale ,,E. Coşeriu” din Bălţi. Beneficiarii training-ului au remarcat comoditatea accesării unui serviciu public în regim online și în mod independent - #nevedemlabibliotecă. Clubul pentru Cetățenie Activă din satul Elizaveta continuă concursul celui mai bun eseu la tema: ”Voluntariatul este în viziunea mea ….” Așteptăm lucrările Dvs. pe adresa criste079896@gmail.com până pe data de 1 noiembrie, 2016. Cele mai bune eseuri se vor regăsi pe paginile acestui Buletin informativ. Primul eseu poate fi citit pe pag. 4 a acestui Buletin informativ. Concurs Buletinele informative Nr. 1 şi Nr. 2 au fost repartizate cetăţenilor satu- lui și consilierilor locali. De aseme- nea, ele au fost distribuite în incin- ta Oficiului poştal şi la grădiniţă.
  • 3. Primăria în acțiune Membrii Clubului pentru Cetățenie Activă din Elizaveta au mers la primărie pentru a afla din prima sursă ce proiecte importante pentru localitate intenționează să realizeze autoritățile locale în cel mai scurt timp. Rezultatul arată în felul următor: Mai multă lumină pe străzile din Elizaveta Problema iluminatului stradal este una acută pentru satul Elizaveta cu o populație de 3,6 mii de locuitori. Primăria a solicitat mun. Bălți ajutor în acest sens, iar soluția a fost identificată. În contextul în care în municipiu a fost modernizat integral sistemul de iluminat public, administrația orașului a trecut cu titlu gratuit la balanța primăriei satului Elizaveta 250 de plafoane – vechi pentru Bălți, dar noi și bune pentru Elizaveta. Acum, întreprinderea RED-Nord urmează să prezinte un deviz de cheltuieli pentru montarea acestora pe stâlpii din localitate, la care se mai adaugă și costurile pentru procurarea becuri- lor. Primarul satului Elizaveta, Pelagheia Bălțat, își exprimă speranța că în cazul în care autoritățile locale nu vor fi în stare să acopere toate cheltuieile, cetățenii, ca de altfel de fiecare dată, vom manifesta receptivitate și vor sări în ajutor, astfel încât fiecare cetățean să vină cu contribuția sa pentru a aduce cât mai multă lumină pe străzile din localitate. ”Ne propunem ca până la finele acestui an toate străzile din sat să fie iluminate corespunzător”, spune încrezut primarul nostru. ”O primărie poate fi funcțională doar atunci când are susținerea cetățenilor și îi poate implica eficient în soluționarea problemelor. Noi ne conducem de acest principiu și rezultatele nu se lasă așteptate”. Pelagheia Bălțat, primarul satului Elizaveta Colectăm deșeurile, protejăm mediul Ca și în majoritatea localităților rurale din Moldova, în satul Elizaveta nu există un sistem centralizat de colectate a deșeurilor menajere. Cheltuielile mari pe care le presupune procurarea unui autocamion special și instalarea tomberoanelor pentru colectarea selectivă a deșeurilor nu permite autorităților nici măcar să viseze la un astfel de proiect, cel puțin deocamdată. Cu toate acestea, problema gunoiului trebuie cumva rezolvată, pentru că pune în pericol sănătatea populației și a mediului ambiant. Varianta identificată de autoritățile locale pare a fi optimă, presupunând resurse minime, dar în schimb încă o problemă scoasă de pe ordinea de zi. Doi locuitori ai satului au înregistrat o întreprindere și își asumă responsabilitatea de a colecta gunoiul depozitat în saci de la poarta fiecărui gospodar de patru ori pe lună. În acest context, la moment sunt încheiate contracte cu cetățenii care își iau angajamentul de a achita câte 30 de lei lunar pentru acest serviciu. În cazul în care plătesc integral suma pentru un an de zile, sunt scutiți de plata pentru două luni. Până în prezent, au fost semnate 200 astfel de contracte, ceea ce reprezintă cam a cincea parte din numărul total de gospodării din localitate. ”Ne propunem ca de la 1 octombrie 2016 să implementăm această inițiativă în practică”, ne spune primarul Pelagheia Bălțat.
  • 4. Cel mai bun eseu la tema: În această lună au fost extrase propunerile din Boxele de idei instalate în incinta Primăriei şi a magazinului „Balchemax”. Printre cele mai importante şi actuale idei ale locuitorilor satului nostru se numără:  Renovarea stadionului;  Procurarea aparatajului pentru discotecă;  Amplasarea unor scaune la terenul de joacă;  Mobilier pentru biblioteca din localitate;  Amplasarea panourilor informative. Dacă ai idei în ceea ce priveşte dezvoltarea localităţii noastre, pune-le în Boxa de idei. Noi promitem să le aducem la cunoș- tința administrației publice locale. Idei din Boxa de idei Mădalina Botnari, elevă la Colegiul de medicina, mun. Bălţi. Voluntariatul este în viziunea mea ... O societate democratică și rezistența sa în timp se axează pe activismul cetățeanului de rînd, cel care devine o parte integrantă a unui continuu proces de transformare. Atribuindu-și rolul unei piese într-un mecanism enorm, fiecare dintre noi trebuie să conștientizeze că de el depinde funcționarea eficientă a acestuia. Volens-nolens suntem o verigă a societății, prin urmare, schimbarea trebuie să înceapă din interiorul fiecăruia și prin puterea propriului exemplu, trebuie să fim mobilul acestui mecanism. Fiecare tănăr trebuie să se implice voluntar în dezvoltarea și schimbarea comunității sale, să susțină și să promoveze idealurile democrației. Un voluntar trebuie să manifeste libertate sub forma capacității de acțiune; să fie ghidat de egalitate pentru a proteja demnitatea umană; să contribuie prin participare la activități care ar satisface nevoile de interes public; să conștientizeze importanța noțiunii de responsabilitate pentru sine însuși, pentru cei din jur și pentru viitorul țării. Voluntariatul este activitatea desfășurată din propria inițiativă, prin care o persoană își oferă timpul, talentele și energia în sprijinul altora fără o recompensă de natura financiară. Implicîndu-te într-o activitate de voluntariat, poți rupe rutina activităților zilnice și a monotoniei. Îți ajuți și îți creezi după bunul plac comunitatea în care dorești să-ți fie plăcut să trăiești încă zeci de ani, faci ceva util specific vârstei, îți formezi deprinderi sănătoase de viață. Având timpul liber bine organizat ești mai la ”adăpost” de tentații precum fumatul, drogurile, etc. și ai șansa să devii un adult mai responsabil, pregătit să schimbe spre bine lumea din jurul său. Un alt element definitoriu al voluntariatului este comunicarea. Prin voluntariat cel mai rapid se dezvoltă abilitatea de comunicare. Barierele ridicate de timiditate, frica de a vorbi în public, dificultățile întâmpinate în crearea unor legături de prietenie sunt astfel spulberate. A face voluntariat înseamnă, de asemenea, a fi parte a unui grup, care într-un scurt timp devine o familie, iar relațiile ,deși sunt de natură profesională, devin și personale. Voluntariatul înseamnă de fapt investiții în propria persoană. Crești o dată cu proiectul tău, îți asumi riscul și îți creezi legături durabile. Te ajuți pe tine, ceea ce este comparabil cu școala vieții. Toate situațiile care pot interveni în finalizarea proiectului de voluntariat înseamnă acumularea de experiență profesională și învățarea gestionării crizelor de orice fel. Treci la acțiune! Fii voluntar! Fii propriul tău proiect! Învață din greșeli! Succes!