SlideShare a Scribd company logo
1 of 2
Teoria culorilor
Ca să ne putem deplasa în spaţiu cu viteza lumini, trebuie să ne transformăm în
unde luminoase. Adică corpul nostru să devină un spectru luminos.În acest fel spaţiul
devine infinit (Universul) iar timpul devine zero.
Lumina este constantă in Univers şi difuzată peste tot.
Teoria culorilor vine să demonstreze ştiinţific Biblia.
„La început a fost întuneric dar a apărut o voce, după care s-a făcut Lumină.”
Vocea respectivă este reprezentată ştiinţific prin: Conform demostraţiilor Teoriei
lui Darwin ca fiind descărcări electrice de tip fulgere care au provocat apariţia plantelor,
a fotosintezei, şi a dezvoltării vieţii pe Pămînt.
Ipoteza este plauzibilă, fiind demontrată ştiinţific in laborator, dar se poate
presupune că, Pămîntul fiind o planetă rece, le fel cum era şi Soarele la vremea aceea,
aşa numitele descărcări electrice în unde luminose ultra violete au apărut odată cu
devenirea Soarelui planetă în dezintegrare enegetică şi fierbinte.
Axa de înclinare a Pămîntului expus unei energii termice radiante şi luminoase,
poate fi explicată şi datorită maselor masive de aer fierbinte care erau dirijate cu forţă
către Pămînt, provocîdu-i înclinarea şi forţîndu-l să se rotească.
Dacă această ipoteză a Teoriei Culorilor este plauzibilă, verificabilă pe orice
simplu obiect expus unui jet puternic de aer cald, după consumarea treptată a energiei
solare, axa Pămîntului va deveni din nou verticală şi totul se va acoperii în culoarea
neagră universală.
Teoria lui Einstein spune că Lumina se deplasează sub formă de undă luminosă
cu viteza de 340 m/s.
În situaţia în care ne-am putea deplasa cu viteza luminii, timpul are deveni pentru
noi 0 iar spţiul infinit. În această situaţie corpurile noaste s-ar transforma în undă
electronică luminoasă de diferite culori şi am difuza în Univers devinid infiniţi şi constanţi
iar noţiunea de Timp ar disărea, corpurile noaste devenid infinite, deci difuzănd întrun
spaţiu infinit.
Teoria culorilor vine să justifice ceea ce este normalitate în comportamentul
uman. Una dintre întrebarile care se pune în cazul afecţiunilor psihice este despre frica
de întuneric. Întunericul, sau culoarea neagră este culoarea universală. Biblic, Moise a
fost salvat de Dumnezeu făcînd întuneric atunci cînd el trebuia să se ascundă cu turma
de oi de bandiţi.
Întunericul ne face pe toţi la fel. Ceea ce ne diferenţiază în cazul luminii albe, pe
întuneric dispare, ceea ce face ca complexele umane datorate formelor diferite între noi
să dispară, oamenii devenind în cazul culorii negre la fel. Diferenţierea în cazul
întunericului se face doar prin propagarea sunetelor adică a vocilor.

More Related Content

Similar to Teoria culorilor

Cretiu Florina-Formarea Universului de la origini pana in prezent
Cretiu Florina-Formarea Universului de la origini pana in prezentCretiu Florina-Formarea Universului de la origini pana in prezent
Cretiu Florina-Formarea Universului de la origini pana in prezentHumeniuc Ramona
 
Tfm7whvbtqgi32i4uop2 signature-1eceba3bbe763366798b33eff9f8ee329b787206043780...
Tfm7whvbtqgi32i4uop2 signature-1eceba3bbe763366798b33eff9f8ee329b787206043780...Tfm7whvbtqgi32i4uop2 signature-1eceba3bbe763366798b33eff9f8ee329b787206043780...
Tfm7whvbtqgi32i4uop2 signature-1eceba3bbe763366798b33eff9f8ee329b787206043780...ion tudor
 
Mystery of time1
Mystery of time1Mystery of time1
Mystery of time1ion tudor
 
Universul în expansiune
Universul în expansiuneUniversul în expansiune
Universul în expansiuneTeodora Ştefan
 
ANGELOLOGIE ŞI ASTRONOMIE
ANGELOLOGIE ŞI ASTRONOMIEANGELOLOGIE ŞI ASTRONOMIE
ANGELOLOGIE ŞI ASTRONOMIERadu Teodorescu
 
Secretele aurei
Secretele aurei Secretele aurei
Secretele aurei idoraancus
 
Stephen hawking scurta istorie a timpului
Stephen hawking   scurta istorie a timpuluiStephen hawking   scurta istorie a timpului
Stephen hawking scurta istorie a timpuluimarin barbu
 
31191893 secretele-aurei
31191893 secretele-aurei31191893 secretele-aurei
31191893 secretele-aureiAkordys Akordys
 
Legile radiatieicorpuluinegru
Legile radiatieicorpuluinegruLegile radiatieicorpuluinegru
Legile radiatieicorpuluinegruGnl Massimo
 
Trei descoperiri de fizica cuantica
Trei descoperiri de fizica cuanticaTrei descoperiri de fizica cuantica
Trei descoperiri de fizica cuanticaNelu Nemesniciuc
 
Eugen nicolae gisca trupul materic studiat prin clarvedere directa
Eugen nicolae gisca   trupul materic studiat prin clarvedere directaEugen nicolae gisca   trupul materic studiat prin clarvedere directa
Eugen nicolae gisca trupul materic studiat prin clarvedere directaEugen Nicolae
 
Entropia
EntropiaEntropia
EntropiaKTibor
 
fizica cuantica.docx
fizica cuantica.docxfizica cuantica.docx
fizica cuantica.docxemac4
 
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723Costel Bucur
 
Selectie campul
Selectie campulSelectie campul
Selectie campuleyla70
 
Maya [Www.Mototol.Ro]
Maya [Www.Mototol.Ro]Maya [Www.Mototol.Ro]
Maya [Www.Mototol.Ro]guestd61e12
 
Oamenii maimuta : Marea Iluzie
Oamenii maimuta : Marea IluzieOamenii maimuta : Marea Iluzie
Oamenii maimuta : Marea IluzieRegus David
 
Similar to Teoria culorilor (20)

Cretiu Florina-Formarea Universului de la origini pana in prezent
Cretiu Florina-Formarea Universului de la origini pana in prezentCretiu Florina-Formarea Universului de la origini pana in prezent
Cretiu Florina-Formarea Universului de la origini pana in prezent
 
Tfm7whvbtqgi32i4uop2 signature-1eceba3bbe763366798b33eff9f8ee329b787206043780...
Tfm7whvbtqgi32i4uop2 signature-1eceba3bbe763366798b33eff9f8ee329b787206043780...Tfm7whvbtqgi32i4uop2 signature-1eceba3bbe763366798b33eff9f8ee329b787206043780...
Tfm7whvbtqgi32i4uop2 signature-1eceba3bbe763366798b33eff9f8ee329b787206043780...
 
Mystery of time1
Mystery of time1Mystery of time1
Mystery of time1
 
Universul în expansiune
Universul în expansiuneUniversul în expansiune
Universul în expansiune
 
ANGELOLOGIE ŞI ASTRONOMIE
ANGELOLOGIE ŞI ASTRONOMIEANGELOLOGIE ŞI ASTRONOMIE
ANGELOLOGIE ŞI ASTRONOMIE
 
Secretele aurei
Secretele aureiSecretele aurei
Secretele aurei
 
Secretele aurei
Secretele aurei Secretele aurei
Secretele aurei
 
Stephen hawking scurta istorie a timpului
Stephen hawking   scurta istorie a timpuluiStephen hawking   scurta istorie a timpului
Stephen hawking scurta istorie a timpului
 
31191893 secretele-aurei
31191893 secretele-aurei31191893 secretele-aurei
31191893 secretele-aurei
 
Legile radiatieicorpuluinegru
Legile radiatieicorpuluinegruLegile radiatieicorpuluinegru
Legile radiatieicorpuluinegru
 
Trei descoperiri de fizica cuantica
Trei descoperiri de fizica cuanticaTrei descoperiri de fizica cuantica
Trei descoperiri de fizica cuantica
 
Eugen nicolae gisca trupul materic studiat prin clarvedere directa
Eugen nicolae gisca   trupul materic studiat prin clarvedere directaEugen nicolae gisca   trupul materic studiat prin clarvedere directa
Eugen nicolae gisca trupul materic studiat prin clarvedere directa
 
Lumina
LuminaLumina
Lumina
 
Entropia
EntropiaEntropia
Entropia
 
fizica cuantica.docx
fizica cuantica.docxfizica cuantica.docx
fizica cuantica.docx
 
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
Rudolfsteiner dincronicaakasha-161028224723
 
Selectie campul
Selectie campulSelectie campul
Selectie campul
 
Maya [Www.Mototol.Ro]
Maya [Www.Mototol.Ro]Maya [Www.Mototol.Ro]
Maya [Www.Mototol.Ro]
 
Cosmologie sumeriana
Cosmologie sumerianaCosmologie sumeriana
Cosmologie sumeriana
 
Oamenii maimuta : Marea Iluzie
Oamenii maimuta : Marea IluzieOamenii maimuta : Marea Iluzie
Oamenii maimuta : Marea Iluzie
 
More from Marius Enea

More from Marius Enea (20)

Vertrag
VertragVertrag
Vertrag
 
Diploma 1
Diploma 1Diploma 1
Diploma 1
 
Diploma 1
Diploma 1Diploma 1
Diploma 1
 
Postadresse arbeitvertrag
Postadresse arbeitvertragPostadresse arbeitvertrag
Postadresse arbeitvertrag
 
Identifikationsnummer
IdentifikationsnummerIdentifikationsnummer
Identifikationsnummer
 
CONTRACT
CONTRACTCONTRACT
CONTRACT
 
Identifikationsnummer
IdentifikationsnummerIdentifikationsnummer
Identifikationsnummer
 
Mou
MouMou
Mou
 
Mou agreement
Mou agreementMou agreement
Mou agreement
 
Hollandhardware
HollandhardwareHollandhardware
Hollandhardware
 
Exposé ver. kronenstraße 51
Exposé ver. kronenstraße 51Exposé ver. kronenstraße 51

Resume
ResumeResume
Resume
 
Resume
ResumeResume
Resume
 
Postadresse arbeitvertrag
Postadresse arbeitvertragPostadresse arbeitvertrag
Postadresse arbeitvertrag
 
Lebenslauf
LebenslaufLebenslauf
Lebenslauf
 
Identifikationsnummer
IdentifikationsnummerIdentifikationsnummer
Identifikationsnummer
 
Girokonto
GirokontoGirokonto
Girokonto
 
Teoria culorilor

  • 1. Teoria culorilor Ca să ne putem deplasa în spaţiu cu viteza lumini, trebuie să ne transformăm în unde luminoase. Adică corpul nostru să devină un spectru luminos.În acest fel spaţiul devine infinit (Universul) iar timpul devine zero. Lumina este constantă in Univers şi difuzată peste tot. Teoria culorilor vine să demonstreze ştiinţific Biblia. „La început a fost întuneric dar a apărut o voce, după care s-a făcut Lumină.” Vocea respectivă este reprezentată ştiinţific prin: Conform demostraţiilor Teoriei lui Darwin ca fiind descărcări electrice de tip fulgere care au provocat apariţia plantelor, a fotosintezei, şi a dezvoltării vieţii pe Pămînt. Ipoteza este plauzibilă, fiind demontrată ştiinţific in laborator, dar se poate presupune că, Pămîntul fiind o planetă rece, le fel cum era şi Soarele la vremea aceea, aşa numitele descărcări electrice în unde luminose ultra violete au apărut odată cu devenirea Soarelui planetă în dezintegrare enegetică şi fierbinte. Axa de înclinare a Pămîntului expus unei energii termice radiante şi luminoase, poate fi explicată şi datorită maselor masive de aer fierbinte care erau dirijate cu forţă către Pămînt, provocîdu-i înclinarea şi forţîndu-l să se rotească. Dacă această ipoteză a Teoriei Culorilor este plauzibilă, verificabilă pe orice simplu obiect expus unui jet puternic de aer cald, după consumarea treptată a energiei solare, axa Pămîntului va deveni din nou verticală şi totul se va acoperii în culoarea neagră universală. Teoria lui Einstein spune că Lumina se deplasează sub formă de undă luminosă cu viteza de 340 m/s. În situaţia în care ne-am putea deplasa cu viteza luminii, timpul are deveni pentru noi 0 iar spţiul infinit. În această situaţie corpurile noaste s-ar transforma în undă electronică luminoasă de diferite culori şi am difuza în Univers devinid infiniţi şi constanţi iar noţiunea de Timp ar disărea, corpurile noaste devenid infinite, deci difuzănd întrun spaţiu infinit. Teoria culorilor vine să justifice ceea ce este normalitate în comportamentul uman. Una dintre întrebarile care se pune în cazul afecţiunilor psihice este despre frica de întuneric. Întunericul, sau culoarea neagră este culoarea universală. Biblic, Moise a
  • 2. fost salvat de Dumnezeu făcînd întuneric atunci cînd el trebuia să se ascundă cu turma de oi de bandiţi. Întunericul ne face pe toţi la fel. Ceea ce ne diferenţiază în cazul luminii albe, pe întuneric dispare, ceea ce face ca complexele umane datorate formelor diferite între noi să dispară, oamenii devenind în cazul culorii negre la fel. Diferenţierea în cazul întunericului se face doar prin propagarea sunetelor adică a vocilor.