Manifestul pentru dialog 2017. Spectacol familii

1. Manifest pentru dialog
„Familii” este un spectacol de Eugen Jebeleanu care chestionează conceptul de familie,
într-o societate contemporană zbuciumată, un spectacol de teatru social care dă voce
poveștilor cotidiene ale unor copii, frați, părinți, soți, etc. Personajele se confruntă cu
sentimentul de abandon, fuga de responsabilitate, nevoia confirmărilor, identificarea rigidă
cu părinții sau, dimpotrivă, refuzul acesteia, patetismul întâlnirilor de familie, însușirea
rolului de părinte, inducerea și resimțirea culpabilității.
Ce constituie o familie în ziua de astăzi?
ECHIPA
Un spectacol de Eugen Jebeleanu
SCENOGRAFIA: Velica Panduru
SOUND DESIGN: Claudiu Urse
VIDEO: Andrei Cozlac
ASISTENT REGIE: Ștefan Tunsoiu
ÎN DISTRIBUŢIE: Ioana Cosma, Oana Marin, Vladimir Petre, Ioan Paraschiv, Gabriela
Pîrlițeanu, Ștefan Tunsoiu, Iustinian Turcu, Claudiu Urse
MANAGER PROIECT: Luminiţa Bîrsan
ASISTENT PROIECT: Maria Popovici

2. Concluzii la finalul turneului național „Manifest pentru dialog” cu spectacolul
„Familii”
„În calitate de autor și regizor al spectacolului „Familii”, pot spune că pe parcursul a celor
zece reprezentații am văzut spectacolul căpătând o și mai mare forță, actorii însușindu-și
tot mai mult poveștile pe care le poartă și redescoperind mereu prospețimea și urgența
textului. Spectacolul a trezit reacții diverse și diferite, în funcție de oraș, empatia și emoția
fiind două dintre punctele comune ale impresiilor spectatorilor, iar discuțiile cu publicul
fiind de fiecare dată extrem de bogate și de constructive. Ce m-a impresionat cel mai tare
au fost acele discuții în care publicul începea să își răspundă, când se crea un real dialog
în sală și se dezbăteau teme sensibile, prin argumentații și mărturii personale.
Spectacolul „Familii” vorbește despre complexitatea realaționării cu ceilalți, despre
disfuncționalitatea comunicării în societatea contemporană, deci întâlnirea cu spectatorii
la finalul reprezentației venea ca un gest organic și necesar spre a crea acest manifest
pentru dialog. S-au dezbătut temele piesei, s-au pus multe întrebări, s-au confruntat
păreri, s-au dezvăluit frici și secrete.
Turneul „Manifest pentru dialog” a fost pentru mine și cred că și pentru echipa mea, un
exercițiu de conștientizare a responsabilității noastre civice în calitate de artiști și un gest
de asumare al unui discurs pentru egalitate în drepturi, libertate de expresie și toleranță.
Teatrul trebuie să fie un pretext pentru viața de dincolo de sala de spectacole și să facă
în așa fel încât subiecte delicate să poată fi atinse în intimitatea unei familii, unui cerc de
prieteni, unui cuplu etc. Dacă teatrul reușește să creeze acest spațiu de preludiu pentru
viață, atunci arta și-a făcut datoria. O creație nu e doar un produs artistic, ci și un proces
vast de cercetare și reflecție care să ofere publicului o vitrină a societății, utilizând
mijloacele domeniului artistic în care creația se integrează.
Acest turneu a fost, fără indoială, un necesar manifest pentru dialog, dar și un foarte intens
dialog pentru a crea un manifest, acela al unei voci colective, care luptă pentru
descătușarea mentalitățiilor conservatoare, îndepărtarea prejudecățiilor și deierarhizarea
iubirii.”
– Eugen Jebeleanu, regizor

3. „În acest turneu, în timpul spectacolelor, am simțit marea diferență dintre a asculta
vorbindu-se despre emoții, evenimente, situații generatoare de trăiri intense și a fi martor
al acestora. În discuțiile cu publicul, mulți dintre spectatori s-au simțit copleșiți de trăirile
puternice transmise, acelea de durere, de teamă, de nesiguranță. Imediatul acestor stări
emoționale stârnite a permis și dialogul despre nevoia de relații securizante și puterea lor
de a genera schimbare, despre nevoia de iubire și conectare, de comunicare într-o lume
în care pierdem uneori sensul vieții, iar la nivel profund ne simțim singuri și goi.
Feliile de viață prezentate în piesă au ridicat întrebări legate de efectele diverselor forme
de experiențe familiale asupra dezvoltării copiilor. Discuțiile s-au centrat și pe aspecte
legate de cât de mult afectează trauma de familie viața membrilor ei, ce responsabilitate
au părinții în formarea legăturilor dintre frați în familiile reconstituite, despre adopții
și motivația potențialilor părinți în primul rând de a oferi siguranță și iubire.
Interes a suscitat și tema durerii provocate de rănile psihice cauzate de abuzul emoțional
sau fizic, adevărate fracturi în structura de personalitate unui individ, având ca
efect detașarea de realitate, evitarea ei sau refugiul în adicții. Simpla trecere a timpului nu
vindecă o rană decât la suprafață, ea fiind ulterior cauza multor disfuncționalități, a
agresivității, comportamentului extrapunitiv sau autodistructiv.
Tema cuplurilor în care problema puterii și statutului, prejudecățile, abuzul verbal,
conflictele sau deconectarea emoțională duc la separare sau nefericire, a ridicat întrebări
privind cauzele creșterii alarmante a divorțurilor în primii ani de la căsătorie și a „destinului”
familiei în perspectivă.
Tema legată de sexualitate a pus problema nevoii de educație sexuală în școli, a tabuului
în privința discuțiilor despre sex în familie, lăsând informarea prea mult pe seama
internetului care uneori poate distorsiona sau informa pe baze neștiințifice. S-a discutat în
manieră deschisă tema homosexualității și că a fi homosexual nu e o alegere, ci o realitate
biologică. Din păcate, cu toții suntem rezultatul educației, culturii și vremii prezentului pe
care-l trăim. Sexul, ca și religia și politica, sunt subiecte despre care oamenii au opinii
puternice, virulente, uneori iraționale. Asta poate fi o explicație pentru tendința de
polarizare a societății românești pro și contra căsătoriei cuplurilor de homosexuali.
Puterea emoției asupra noastră se traduce uneori și prin multitudinea de întrebări pe care
ni le punem. Cum ne țesem eul? Un copil nefericit are șanse să devină un adult
fericit? Există un context anume pentru o astfel de schimbare? Ce mecanisme se
declanșează în psihicul victimelor oricărui tip de abuz și care sunt resursele care
transformă o „victimă” în „supraviețuitor”? Cum ne putem reinventa viața? Educația
cantonată în tipare disfuncționale se perpetuează, rămânem definitiv prizonierii unor
capcane mentale, a unor modele învățate în familie?
Capcanele mentale, convingeri adânc înrădăcinate despre noi înșine și despre lume, pe
care le-am învățat în copilărie determină modul în care gândim, simțim, acționăm și ne
relaționăm cu ceilalți. Ele sunt răspunzătoare de toată gama de sentimente profunde. Cum
le putem modela? Cum intrăm în contact cu sentimentele noastre actuale și cum le
racordăm la realitatea noastră prezentă și nu la ceea ce trăiam în copilărie? E un demers
dificil, dar nu imposibil.
Iubirea nu e o condiție a fericirii, dar în absența ei, fericirea nu poate exista.
Ne-am împărtășit emoții, am trăit împreună un registru larg al sentimentelor, fiecare cu
intensitatea propriei conectări, dar am fost „ca în familie”, am depășit convenționalismul
unei comunicări dezirabile și am mers mai profund în emoțiile noastre. Aplauzele au fost

4. pentru actori, regizor, scenograf, pentru toată echipa și pentru un public cald. Nevoia de
schimbare, nu de dragul schimbării, e nevoia de dialog, de integrare a poveștilor de viață
care să reflecte identitatea noastră. Am mulțumit în gând și nu numai pentru fiecare
împărtășire personală și pentru curajul de-a fi noi, de a nu ne mai fi frică să fim noi, cu
calități și defecte, cu vulnerabilități și angoase. Viața ca acceptare a ceea ce ni se întâmplă
și ca angajament de-a fi conștienți de experiențele noastre în căutarea zonei de echilibru
și liniște.
Am simțit la sfârșitul fiecărui spectacol după ce s-a așternut liniștea în sala de teatru, că
nu e o liniște oarecare, ci aceea în care s-au împrăștiat semințele dorinței de-a purta mai
departe dialogul nevoii de iubire din oameni chiar și atunci când aceasta se exprimă prin
durere, frică sau furie.”
– Cătălina Soare-Hull, psihoterapeut

5. „Manifest pentru dialog este un program unic în peisajul teatral și educațional românesc
și, aș îndrăzni să spun, a ceea ce înseamnă construirea unei democrații adevărate.
Egalitatea la vot sau de șanse nu înseamnă neapărat o democrație. A construi o
democrație înseamnă a împărtăși marile valori ale omenirii, a încerca să lupți pentru ele,
dar și a căuta prin dezbatere, dialog și mai ales prin creativitate și inventivitate modalitățile
care țin de viziunea de a trăi mai bine și mai frumos a oamenilor dintr-o comunitate și de
a căuta miracolul vieții împreună.
Am dezvoltat acest proiect împreună cu BRD – Groupe Société Générale, care ne-a ieșit
în întâmpinare creând pentru noi și pentru Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu,
grație inițiativei noastre, Scena9, probabil cel mai important produs pentru tinerii din
această țară, care, în timp, va fi prețuit la adevărata sa valoare.
Țin să felicit întreaga echipă BRD – Groupe Société Générale pentru această susținere
care trece dincolo de argumente și de cuantificările de zi cu zi, care se măsoară în
speranță, în bucurie și în tot ceea ce înseamnă încredere în viitor. Am reușit să ducem
trei spectacole atât de diferite, iar fiecare drum pe care l-am avut a fost mai bogat și mai
puternic. Am strâns nenumărați spectatori și în dialogul cu ei, dincolo de emoția fiecărei
reprezentații, am avut o dezbatere atât de complexă, de diversă și de plină de învățăminte,
pornind de la cei care sunt purtătorii de emoții până la receptorii de emoții, dar și la
mijlocitorii acestei mari întâlniri.
Este un exercițiu care nu s-a mai întâmplat în România. Este singurul proiect care
reușește, pentru al treilea an, să ducă un spectacol roată împrejurul României, în cele mai
importante teatre din marile orașe, cu rezultate excepționale. Sperăm din toată inima să
continuăm acest proiect, cel mai important în ceea ce înseamnă crearea miracolului și
posibilitatea lui de a fi diseminat.
Vreau să-i felicit pe toți cei care au venit în întâmpinarea acestui proiect, au pus umărul și
au fost partizanii lui, de la inițiatori, la susținători, la oamenii entuziaști care au fost în jurul
nostru.
Sperăm, de asemenea, ca toate provocările pe care le acceptăm în numele a ceea ce
creăm la Teatrul Național „Radu Stanca”, la Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu,
la Școala de Teatru și Management Cultural din cadrul Universității „Lucian Blaga” din
Sibiu, împreună cu Bursa de Spectacole de la Sibiu, Programul de Voluntariat și platforma
doctorală, să poată să nască astfel de proiecte exemplare.”
– Constantin Chiriac, director general Teatrul Național „Radu Stanca”

6. Pe cât de diferite, pe atât de multe puncte comune au avut discuțiile cu publicul de
după spectacole. Orientarea sexuală, toleranța, disfuncționalitatea unei familii,
bullying-ul, sunt temele centrale care au reprezentat nucleul dialogurilor dintre
regizor, actori, psiholog și spectatori.
Orientarea sexuală.
Cât de toleranți putem fi față de intoleranță?
 Există studii care pornesc de la ipoteza că a crește un copil într-o familie
homosexuală are efecte pozitive pe termen lung și nu influențează în niciun
fel orientarea sexuală a copilului.
 Opoziția față de familiile homosexuale este rodul prejudecăților. Și familia
homosexuală este bazată pe dragoste, respect și înțelegere reciprocă. Un
dialog real începe în momentul în care chiar vrem să ne ascultăm.
 Trebuie să încercăm să acceptăm ceea ce nu putem înțelege. Dacă copilul
meu mi-ar spune că e gay, i-aș spune, și chiar cred în acest răspuns, că
îmi doresc să fie fericit, atât.
 Sunt mai mulți copii care provin din familii formate dintr-un bărbat și o
femeie, care devin homosexuali, decât copii care au părinți de același sex.
 Copilul trebuie pus în temă cu situația în care e, dar e mai bine să ai o
familie iubitoare, indiferent că este formată dintr-un cuplu de homosexuali,
decât să fii singur.
 Un băiat a avut curajul să recunoască pentru prima dată că este gay, față
de o lume necunoscută.
 Copii înfiați de către familii de homosexuali au un traseu foarte normal, cu
o dezvoltare normală din toate punctele de vedere.
 Sexualitatea este fluidă, toată lumea trece prin faze homosexuale în viață.
 Orientarea sexuală vine de la sine. Nu ne învață părinții noștri cum să ne
îndrăgostim sau cum să facem dragoste.
 Atâta timp cât oamenii sunt dispuși și pot oferi iubire necondiționată, trebuie
să aibă dreptul să adopte, indiferent de orientarea sexuală.
 Oamenii care sunt împotriva căsătoriilor gay se situează în aceste poziții
tocmai pentru că nu s-au pus în situație, pentru că nu au încercat să
aprofundeze problema.
Fenomenul de bullying.
Cum se întâmplă și ce consecințe are?
 Agresiunea în școli este un subiect delicat. Deseori, victimele nu știu ce
trebuie să facă, pentru a nu fi puși într-o poziție proastă în fața colegilor și
pentru a nu suferi mai mult.
 Un elev agresat trebuie să discute cu părinții lui, care, ajutați de experiența
de viață pe care o au, vor ști ce să-l sfătuiască.
 Un copil traumatizat se poate modela ca un adult puternic. Văzând în
familie multă agresivitate, copilul își poate propune ca acest lucru să nu se
mai întâmple niciodată, în special în familia pe care el o va forma.
 Faptele comise de unii oameni vin dintr-o acumulare de frustrări.

7.  Lucrurile se reglementează prin reacții, nu prin speech-uri despre cum să
fim mai buni. Când victima are curajul de a contrapune un anume tip de
forță, atunci se realizează schimbarea de roluri și dispariția conflictului.
 În cultura grupului, copii care apelează la ajutor, sunt considerați slabi și
deseori sunt hărțuiți în continuare, ca pedeapsă a acelui strigăt venit din
nevoia de a fi protejat.
 Toți oamenii sunt atât victime, cât și agresori.
 E nevoie să facem corp comun cu fricile noastre și să nu le lăsăm să ne
acapareze. A răspunde cu panică, cu temere, nu e o soluție. O soluție
este să ne informăm mai mult și să avem grijă din ce surse ne luăm
informațiile.
 În școli, copii de etnie rromă sunt printre cei mai discriminați și hărțuiți,
deși nu sunt diferiți de ceilalți și nu reprezintă un pericol pentru societate.
Familii disfuncționale.
Cât purtam cu noi din trecutul familiar?
 Realitatea nu trebuie negată pe motiv că este disfuncțională.
 Uneori, văzând în familie multă agresivitate, copilul își poate propune ca
acest lucru să nu se mai întâmple niciodată. În perioada adolescenței,
structura de personalitate se definitivează. Ceea ce ni s-a întâmplat în
copilărie, nu acceptăm să ni se întâmple ca adulți.
 Lipsa unui anturaj bun poate împinge copii spre a fi duri, pentru a-și dovedi
puterea și a-și ascunde vulnerabilitatea.
 Problema cu refugiul este că în momentul în care ajungi să te simți bine
acolo, ești lovit de realitate.
 A judeca în ce familie trăiește un copil este ipocrizie. Dacă vorbim despre
iubire și ne dorim ca un copil să crească armonios, nu ne permitem să
condiționăm iubirea.
 Copiilor agresați le este greu să regăsească bunătatea în oameni și chiar
să o preia.
 Deseori, căsătoria nu reprezintă o soluție, ci iubirea în sine. Căsătoria nu
poate aduce doi oameni într-o stare de emoție și nici nu poate da sens
relației.
 Trebuie să învățăm fim mai indulgenți și mai răbdători cu părinții noștri.
 E important ca părinții să stea lângă copii, să îi susțină. Indiferent de cum
ar fi copilul, iubirea și grija oferite, pot fi elemente salvatoare.
 Adolescenții înțeleg cu totul altfel relaționarea cu părinții lor. Deseori, ei
sunt cei care deschid un dialog.
Emoție, toleranță, dialog
 Ceea ce putem face noi, ca indivizi, este să îi ascultăm pe cei de lângă noi
și să îi înțelegem, să ne punem în locul lor, înainte să-i judecăm.
 Empatia este una dintre cele mai importante trăsături. Dragostea de
aproape și a fi alături de cineva sunt lucruri care contează enorm.

8.  Oamenii trebuie să aibă curaj să vorbească, să dialogheze, dacă vor să
ajungă la înțelegere.
 Soluția este întotdeauna în noi. Persoanele care au suferit în copilărie pot
fi adulți care se pot controla și care pot iubi.
 Spectacolul reprezintă o invitație la reflecție asupra interiorului nostru,
asupra locurilor din noi pe care le evităm. Călătoria prin acest carusel
emoțional trece prin anxietate, tristețe, furie și fericire.
 Situațiile prezentate ne sunt familiare. Fie le trăim personal, fie avem
cunoștințe care au trecut prin aceste momente. Avem datoria de a ne
aprofunda propriile suflete, pentru a ne da seama ce putem schimba în noi.
 E foarte important să ne înțelegem, să ne acceptăm, să ne iubim așa cum
suntem.
 Oamenilor le este mai ușor să poarte un conflict decât să dialogheze, să
deschidă o portiță spre înțelegere. Oferim, din start, un refuz părerii
celuilalt.
 Regăsim o urmă de speranță, dincolo de toate întâmplările nefericite. Dacă
insistăm, dacă avem încredere în noi, reușim să ajungem acolo unde
trebuie.
 Există în noi un fond comun de umanitate, care ne poate duce în punctul
în care ne putem rezolva conflictele. Trebuie să fim sensibili, raționali și
atenți unii la alții, nu să trăim cu iluzia unui final în care lucrurile se vor
rezolva.
 Oamenii sunt construiți astfel încât să simtă nevoia de apartenență. Frica
de singurătate este una dintre cele mai comune temeri ale omenirii, motiv
pentru care căutăm aderența la o comunitate, la o familie.
 Trebuie să fim pregătiți să acceptăm schimbarea, pentru a nu rămâne de
domeniul involuției.
 Oamenii nu știu cum să definească emoțiile, ei se ascund, fără să
empatizeze și să simtă, într-adevăr, problema celui de lângă.
 Cuplurile, în ce formă ar fi ele, trebuiesc încurajate să ofere iubire mai
departe.
 Primul impact trăit de oameni este cel emoțional. Întâi avem o emoție pe
care nu o conștientizăm, după care apare gândul. Uneori, înaintea
gândului, apare reacția comportamentală, dar fără emoție, viața nu ar avea
niciun sens.