SlideShare a Scribd company logo
1 of 42
Download to read offline
1
Like & Share 2017
Studiu despre social media marketing
în cadrul companiilor din România
2
TOP CINCI
CONCLUZII
3
Principalele concluzii ale studiului
Top 5 concluzii
dintre companii
folosesc rețelele de
socializare pentru
marketing și o vor face
și în continuare
87%
dintre companii
consideră eficientă
crearea oportunităților
de vânzare prin
social media
63%
dintre companii spun că
dedică între 1-5 ore pe
săptămână pentru
social media marketing
59%
spun că au un buget de
maxim 1,000 de euro
pe an pentru social
media marketing
37%
consideră notorietatea
brandului ca principalul
beneficiu, iar 50%
generarea de leaduri
84%
Acest studiu sondează percepțiile directorilor de marketing și managerilor din conducerea companiilor din România cu
privire la rolul marketingului prin rețelele de socializare în cadrul mixului de marketing. Chestionarul, la care s-au primit
339 de răspunsuri, a fost aplicat în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2017. Raportul prezintă și date comparative cu
rezultatele studiului global similar realizat de Social Media Examiner.
Aderența Eficiența Timpul Bugetul Beneficiile
4
DATE
DEMOGRAFICE
5
Date demografice1.
Tipul capitalului
Răspunsuri: 339
Au omis întrebarea: 0
Număr de angajați
Răspunsuri: 339
Au omis întrebarea: 0
31%
54%
15% Companie cu capital
străin
Companie cu capital
autohton
Companie cu capital
mixt (străin şi
românesc)
39%
6%
32%
9%
14%
<50 angajați
51-100 angajaţi
101-500 angajaţi
501-1000 angajaţi
>1000 angajaţi
6
Date demografice2.
Industrie/sector
Răspunsuri: 334
Au omis întrebarea: 5
Cifra de afaceri (2016)
Răspunsuri: 334
Au omis întrebarea: 5
31%
24%
26%
7%
12%
<1 milion euro
1-10 milioane euro
10-50 milioane euro
50-100 milioane euro
>100 milioane euro
12%
3%
4%
5%
7%
8%
9%
10%
11%
12%
19%
Alta
Energie / Utilităţi
Turism
Industria farmaceutică / Sănătate
Producţie industrială
Telecomunicaţii și IT
Servicii de publicitate / Media
Industria alimentară / Agricultură
Construcţii / Imobiliare
Servicii financiar-bancare
Comerţ
7
Date demografice3.
Vârsta respondentului
Răspunsuri: 334
Au omis întrebarea: 5
Funcția respondentului
Răspunsuri: 334
Au omis întrebarea: 5
7%
2%
5%
16%
70%
Altă funcție
Director / Manager / Specialist
Resurse Umane
Director / Manager / Specialist
Vânzări
Director General / Preşedinte /
Director Executiv
Director / Manager / Specialist
Marketing / Comunicare
3%
41%
42%
14%
<25 ani
25-34 ani
35-45 ani
>45 ani
8
REZULTATELE
STUDIULUI
9
Ce contează pentru Directorii de Marketing?
Satisfacția
clienților35%
Măsurarea succesului
Creșterea
veniturilor33%
Obținerea de
noi clienți24%
Notorietatea
brandului37%
Creșterea
implicării
clienților
34%
Creșterea
implicării pe
canalele social
media
24%
Obiective prioritare
Indicatorii relevanți pentru Directorii de Marketing
în măsurarea succesului activității lor sunt:
Pe lista de priorități a Directorilor de Marketing
sunt următoarele obiective:
Sursa: 2016 State of Marketing Report, Salesforce
10
Utilizarea reţelelor de socializare. 87% dintre companiile din România
spun că folosesc rețelele de socializare în marketing.
1.
Folosiţi reţelele de socializare în compania dumneavoastră? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 339
Au omis întrebarea: 0
Social media este deja parte din mixul standard de marketing. Dacă în urmă cu patru ani, 22% dintre companii își puneau întrebarea dacă să includă
social media în planul lor de marketing, acum doar 5% au în continuare un anumit tip de rezistență la această abordare. Mai exact, 87% dintre
companiile din România spun că utilizează rețelele sociale în marketing, iar 8% spun că vor începe să le utilizeze în perioada următoare.
87%
2%
8% 3% Da şi plănuiesc să le utilizez şi
în perioada viitoare
Da, însă nu plănuiesc să
continui utilizarea lor în viitor
Nu, însă plănuiesc să le
utilizez în perioada următoare
Nu şi nici nu intenţionez să le
utilizez
11
Eficiența marketingului în social media. Dacă 8 din 10 companii spun că
marketingul este eficient, numai 6 din 10 spun același lucru despre vânzări.
2.
Credeţi că marketingul în cadrul reţelelor sociale este eficient? Dar crearea de oportunități de vânzare? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 330
Au omis întrebarea: 9
Eficiența marketingului în cadrul rețelelor de socializare este recunoscută de 80% dintre companii. De asemenea, 63% dintre acestea spun că social
media reprezintă un canal eficient de creare a oportunităților de vânzare. Având în vedere transformările pe care le face Facebook pentru a susține
mai bine partea de s-commerce, ne așteptăm ca procentul de 63% să crească semnificativ în următorii ani.
1%
2%
17%
47%
33%
Dezacord total
Dezacord
Indecis
De acord
Total de acord
2%
7%
28%
51%
12%
Dezacord total
Dezacord
Indecis
De acord
Total de acord
Eficiența maketingului în
cadrul rețelelor de socializare
Eficiența creării oportunităților de vânzare
În cadrul rețelelor de socializare
12
Cele mai utilizate platforme de social media marketing. Facebook, LinkedIn
și Youtube în România. Facebook, Twitter și Linkedin la nivel global.
3.
Dacă da, prin care dintre platforme? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 320
Au omis întrebarea: 19
Cele mai folosite platforme pentru social media marketing în România sunt: Facebook – 96%, LinkedIn – 70%, Youtube – 44%. Pe primele trei locuri
la nivel global se află: Facebook – 93%, Twitter – 76% și LinedIn – 67%. Este de remarcat faptul că atât Facebook, cât și LinkedIn au procente mai
mari de utilizare în companiile din România decât la nivel global.
3%
3%
9%
14%
26%
27%
31%
44%
70%
96%
Altă platformă
Yahoo Messenger
Pinterest
Skype
Google+
Twitter
Instagram
Youtube
LinkedIn
Facebook
România Global
4%
3%
40%
14%
49%
76%
44%
53%
67%
93%
Alta
Yahoo Messenger
Pinterest
Skype
Google+
Twitter
Instagram
Youtube
LinkedIn
Facebook
∆ = -49 pp
∆ = -31 pp
13
Canale de social media folosite pentru reclame sponsorizate. În România,
81% dintre companii folosesc Facebook ads, dar numai 50% Google ads.
4.
Ce canale social media folosiți în mod regulat pentru creșterea vizibilității prin "sponsored ads"? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 320
Au omis întrebarea: 19
Platformele cele mai folosite de companiile din România pentru reclamele sponsorizate sunt: Facebook – 81%, Google – 50% și LinkedIn – 14%. La
nivel global primele trei locuri sunt ocupate de: Facebook – 87%, Google – 39% și Twiter – 18%, urmat abia apoi de LinkedIn cu 17%.
9%
1%
1%
2%
9%
10%
11%
14%
50%
81%
Altul
Pinterest ads
SlideShare ads
Twitter ads
Promoted blog posts
YouTube ads
Instagram ads
LinkedIn ads
Google ads
Facebook ads
România Global
1%
1%
2%
18%
5%
12%
12%
17%
39%
87%
Altul
Pinterest ads
SlideShare ads
Twitter ads
Promoted blog posts
YouTube ads
Instagram ads
LinkedIn ads
Google ads
Facebook ads
∆ = -16 pp
∆ = +11 pp
14
Utilizarea strategică a reţelelor de socializare pentru promovarea
companiei. Circa 8 din 10 companii spun că au o astfel de strategie.
5.
Aveți o strategie cu privire la utilizarea reţelelor de socializare pentru promovarea companiei dumneavoastră? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 320
Au omis întrebarea: 19
Doar 25% dintre respondenți spun că au o strategie privind social media marketing la nivelul întregii companii, 51% spun că au o astfel de strategie la
nivelul echipei de marketing, iar 4% au o strategie de social media marketing numai la nivelul echipei comerciale. În continuare, două din 10 companii
nu au nici un fel de strategie pentru social media marketing.
România
Da, avem o strategie
la nivelul echipei de
marketing
51%
Da, avem o strategie
la nivelul întregii
companii
25%
Da, avem o strategie
la nivelul întregii
echipe comerciale
4%
Nu avem încă o
strategie cu privire la
social media
marketing
20%
15
Perioada de când reţelele de socializare sunt utilizate pentru
promovarea companiei. 59%, de mai puțin de 3 ani în România.
6.
De cât timp utilizaţi reţelele de socializare pentru promovarea companiei dumneavoastră? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 310
Au omis întrebarea: 29
Conform rezultatelor cercetării, cele mai multe companii folosesc social media marketing în România de 2-3 ani (25%), dar la nivel global, procentul
cel mai mare este cel al companiilor care folosesc social media marketing de peste 5 ani (21%). Companiile care folosesc social media marketing de
mai puțin de un an este de 15% în România și de 20% la nivel global.
15%
19%
25%
20%
8%
13%
Sub 1 an
1-2 ani
2-3 ani
3-4 ani
4-5 ani
Peste 5 ani
România Global
20%
20%
17%
12%
10%
21%
Sub 1 an
1-2 ani
2-3 ani
3-4 ani
4-5 ani
Peste 5 ani∆ = -8 pp
∆ = -8 pp
16
Timpul săptămânal alocat pentru promovarea companiei în social media.
59% dintre companii spun că dedică maxim 5 ore pe săptămână.
7.
Timpul săptămânal pe care îl alocaţi pentru promovarea companiei în cadrul reţelelor de socializare este de: (un singur răspuns)
Răspunsuri: 310
Au omis întrebarea: 29
Referitor la timpul săptămânal alocat pentru promovarea companiei în social media, constatăm că atât în România (59%) cât și la nivel global (36%),
cele mai multe companii spun că alocă maxim 1-5 ore pentru această activitate. Totuși, la nivel global 21% dintre companii alocă 11-20 de ore, pe
când în România doar 7% alocă acest buget de timp, aceasta fiind cea de-a doua cea mai importantă diferență dintre cele două grafice.
59%
23%
7%
4%
4%
3%
1-5 ore
6-10 ore
11-20 ore
21-30 ore
31-40 ore
Peste 40 de ore
România Global
36%
24%
21%
9%
5%
5%
1-5 ore
6-10 ore
11-20 ore
21-30 ore
31-40 ore
Peste 40 de ore
17
Frecvența postărilor pe reţelele de socializare. 37% dintre companii din
România spun că au postări zilnice pe canalele de social media.
8.
Care este frecvența cu care postaţi informaţii pe reţelele de socializare? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 310
Au omis întrebarea: 29
Rezultatele cercetării arată că 37% dintre companiile din România au postări zilnice pe canalele de social media, 31% o dată la 2-3 zile, iar 27% au o
postare pe săptămână. Corelat cu aceste rezultate, știm că există în continuare o provocare majoră în companii legată de capacitatea de a genera
conținut pentru social media, ceea ce condus la scăderea cu 12% a procentului de companii cu postări zilnice în ultimii trei ani.
37%
31%
27%
4%
1%
Zilnic
O dată la 2-3 zile
Săptămânal
Lunar
O dată la câteva luni
România
18
Activități pentru care sunt folosite reţelele de socializare.
Comunicare – 90%. Marketing – 75%. Vânzări – 29%.
9.
Pentru care din următoarele activități folosiţi reţelele de socializare în cadrul companiei? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 310
Au omis întrebarea: 29
Rețelele de socializare sunt folosite de către companiile din România în principal pentru comunicare (90%), marketing (75%), vânzări (39%). Deși la
ceva distanță, 35% dintre companii folosesc rețelele de socializare pentru recrutare, 32% pentru relațiile cu clienții, 27% pentru cercetare, iar 25%
pentru analiză competitivă.
1%
25%
27%
32%
35%
37%
39%
75%
90%
Alta
Analiză competitivă
Cercetare
Serviciul Relații Clienţi
Recrutare
Networking
Vânzări
Marketing
Comunicare
România
19
Beneficii aduse de utilizarea reţelelor de socializare. În România, 8 din 10
companii spun că principalul beneficiu este creșterea notorietății brandului.
10.
Ce beneficii vă aduce utilizarea reţelelor de socializare? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 330
Au omis întrebarea: 9
Dacă la nivel global principalele trei beneficii aduse de social media marketing sunt: creșterea notorietății companiei – 90%, creșterea expunerii pe
piață – 89% și fidelizarea clienților, în România primele două locuri se păstrează cu procente de 84% respectiv 57%, dar pe locul al treilea găsim
generarea de oportunități de vânzare cu 50%. Cea mai mare discrepanță este generată de faptul că la nivel global 66% dintre companii au ca
beneficiu generarea unei perspective asupra pieței cu ajutorul social media, dar în România numai 19% dintre companii au această capacitate.
România vs Global
84%
57%
47%
19%
50%
14%
30% 26%
39%
23%
1%
90% 89%
68% 66% 66%
55% 51% 50%
39%
24%
1%
0%
10%
20%
30%
40%
50%
60%
70%
80%
90%
100%
Creşterea
notorietăţii
companiei
Creşterea
expunerii pe
piaţă
Fidelizarea
clienţilor
Disponibilitatea
unei perspective
asupra pieţei
Generarea de
oportunităţi de
vânzare
Dezvoltarea de
parteneriate de
afaceri
Creşterea
vânzărilor
Reducerea
cheltuielilor în ce
priveşte
marketing-ul
Îmbunătăţirea
imaginii şi
reputaţiei de
angajator
Îmbunătăţirea
comunicării cu
angajaţii
Altul
Romania Global
20
Departamentul firmei care se ocupă de gestionarea prezenței
companiei în cadrul reţelelor de socializare. Marketing – 75%.
11.
Ce departament al firmei se ocupă de gestionarea prezenței companiei în cadrul reţelelor de socializare? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 330
Au omis întrebarea: 9
În 75% dintre companiile din România departamentul firmei care se ocupă de gestionarea prezenței companiei în cadrul reţelelor de socializare este
cel de Marketing. Din păcate în 10% dintre companii nu există nici un departament dedicat care să se ocupe de social media.
Departamentul
de marketing
75%
Un departament
special dedicat
comunicării prin
social media
8%
Departamentul
de resurse
umane (HR)
2%
Nu avem un
departament în cadrul
firmei care să se
ocupe de social
media
10%
Alt departament
se ocupă de
marketingul prin
rețelele de socializare
5%
România
21
Activităţi desfăşurate pe reţelele de socializare care sunt externalizate.
În România, 47% dintre firme nu se ocupă de design și dezvoltare.
12.
Ce activităţi desfăşurate pe reţelele de socializare sunt externalizate? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 325
Au omis întrebarea: 14
Cele mai importante activități derulate de companiile din România pe rețelele de socializare și care sunt externalizate cuprind: design și dezvoltare de
campanii (47%), crearea de conținut (28%) și relații publice prin social media (19%). Partea de strategie este externalizată de numai 13% dintre
companii, ceea ce indică preferința de a face in house partea de strategie, atunci când aceasta nu este direct formulată de firma-mamă la nivel global.
47%
28%
19% 17% 15% 13% 11%
0%
5%
10%
15%
20%
25%
30%
35%
40%
45%
50%
Design şi
dezvoltare
Crearea de
conţinut
Relații Publice (PR) Cercetarea de
piaţă
Administrarea
comunităţii de pe
reţelele de
socializare
Strategie Actualizarea
statusurilor
România
22
Etapa din procesul de vânzare care poate fi influenţată prin
social media. Prospectarea oportunităților de vânzare – 52%.
13.
Ce etapă din procesul de vânzare consideraţi că puteţi influenţa prin utilizarea reţelelor de socializare? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 325
Au omis întrebarea: 14
Nu mai puțin de 5 din 10 companii spun că etapa din procesul de vânzare care poate fi cel mai mult influenţată prin social media este cea de
prospectare, adică de identificare a oportunităților de vânzare. Doar 18% dintre companii folosesc rețelele de socializare pentru preluarea comenzii și
pentru a avea discuții pe baza acesteia, iar alte 18% spun că nu utilizează deloc social media în procesul de vânzare.
18%
18%
24%
33%
38%
41%
52%
Vânzare: preluarea comenzii şi discuţii pe baza
acesteia
Nu utilizăm reţelele de socializare în procesul de
vânzare
Precalificare a potenţialilor clienţi: colectarea de
informaţii despre aceştia
Calificare a potenţialilor clienţi şi oferirea de informaţii
despre companie sau produse
Ofertare: discuţii despre produsele sau serviciile
ofertate, demonstraţii online
Post-vânzare: informări periodice, gestionarea
reclamaţiilor
Prospectare: identificarea oportunităţilor de vânzare
România
23
Bugetul investit în promovarea companiei prin social media în ultimul an.
În România, 4 din 10 firme spun că au un buget de sub 1000 euro pe an.
14.
Ce buget aţi investit în promovarea companiei / proiectelor acesteia prin reţelele de socializare în ultimul an? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 325
Au omis întrebarea: 14
37% dintre companiile din Romania au investit sub 1000 de euro în promovarea prin intermediul rețelelor sociale în ultimul an, 25% au investit între
1000 și 3000 de euro, 11% au investit între 3000 și 5000 de euro, în timp ce 9% au investit între 5000 și 10000 de euro pentru același demers. Un
procent de numai 13% dintre respondenți au afirmat că au investit peste 10000 de euro în promovarea companiilor lor prin social media în ultimul an.
5%
37%
25%
11%
9%
13%
Nu ştiu
Sub 1000 euro
1000-3000 euro
3000-5000 euro
5000-10000 euro
>10000 euro
România
24
Măsurarea randamentului investiţiilor în social media. 6 din 10 companii
spun că măsoară randamentul investițiilor în social media în România.
15.
Compania dumneavoastră măsoară randamentul investiţiilor în prezența/activitățile din social media? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 324
Au omis întrebarea: 15
La nivel global 41% dintre companii măsoară randamentul investițiilor în social media, comparativ cu 59% în România.
4%
9%
28%
47%
12%
Dezacord total
Dezacord
Indecis
De acord
Total de acord
România Global
4%
19%
36%
33%
8%
Dezacord total
Dezacord
Indecis
De acord
Total de acord
∆ = +14 pp
25
Tipuri de conţinut oferit followerilor. Doar 6 din 10 companii oferă
informații despre campanii, promoții, vânzare directă sau indirectă.
16.
Ce fel de conţinut le oferiţi followerilor? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 324
Au omis întrebarea: 15
Cele mai multe companii, 82% oferă followerilor conținut despre produsele și serviciile companiei, 66% dau informații despre companie, iar 58% au
conținut despre campanii, promoții, vânzare directă sau indirectă. Ofertele de locuri de muncă apar pe social media la doar 41% dintre companii.
7%
31%
41%
58%
58%
66%
82%
Alt conținut
Conţinut care nu are legătura cu compania
Oferte de locuri de muncă
Răspundem la întrebări, la sugestii şi la reclamaţii
Informaţii despre campanii, promoţii, vânzare
directă sau indirectă
Informaţii despre companie: istoricul companiei,
testimoniale ale clienţilor existenţi, evenimente
Informaţii despre produsele şi serviciile companiei
România
26
Feedback de la followerii din reţelele de socializare. Numai 4 din 10
companii solicită feedback și acționează conform acestuia.
17.
Solicitați feedback de la followerii din reţelele de socializare despre produsele/serviciile dumneavoastră? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 324
Au omis întrebarea: 15
Rezultatele cercetării arată că 18% dintre companii nu consideră rețelele de socializare ca fiind un mediu adecvat pentru obținerea de feedback, dar
44% plănuiesc să solicite feedback de la followerii din reţelele de socializare despre produsele/serviciile companiei în perioada următoare. Totuși,
37% dintre companii solicită feedback de la followeri și apoi acționează în conformitate cu acesta.
18%
44%
1%
37%
Nu, nu considerăm că este un mediu adecvat
pentru obţinerea de feedback
Nu, însă plănuim să îi implicăm în perioada
următoare
Da, implicăm followerii, dar nu acţionăm conform
feedback-ului obţinut
Da, implicăm followerii şi acţionăm conform
feedback-ului obţinut
România
27
Social media utilizată pentru a interacţiona cu angajaţii. 5 din 10 companii
folosesc social media, dar 3 din 10 nu consideră relevant acest canal.
18.
Utilizaţi comunicarea prin reţele de socializare pentru a interacţiona cu angajaţii? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 325
Au omis întrebarea: 14
Rețelele de socializare sunt utilizate ca parte a strategiei de comunicare internă de 50% dintre companii, însă 19% dintre acestea nu au o politică
structurată în acest sens. Dacă 31% dintre companii spun că nu consideră că este cazul să folosească astfel de intrumente în comunicarea internă,
19% plănuiesc să înceapă să le utilizeze în perioada următoare.
România
31%
19%
19%
31%
Nu considerăm că este cazul să utilizăm astfel de
instrumente
Nu utilizăm în acest moment, însă plănuim să le
utilizăm în perioada următoare
Da, utilizam reţelele de socializare, însă nu există o
politică structurată în acest sens
Da, utilizăm reţelele de socializare ca parte a
strategiei de comunicare internă
28
Social media marketing ca avantaj competitiv în înteracțiunea cu clienții
actuali și potențiali. 93% dintre companii au această percepție în România.
19.
Companiile care folosesc social media pentru a interacţiona cu clienţii actuali / potențiali au un avantaj competitiv? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 325
Au omis întrebarea: 14
În România, 93% dintre companii consideră marketingul pe rețelele de socializare ca fiind un avantaj competitiv în interacțiunea cu
clienții actuali și potențiali. De remarcat faptul că nici o companie nu este în dezacord cu această afirmație, diferența de 7% fiind dată
de respondenții indeciși.
Total de acord
47%
De acord
46%
Indecis
7%
Dezacord
0%
Dezacord total
0%
România
29
Ascultarea reţelelor sociale. În România cca. 6 din 10 companii nu ascultă
ce se spune despre brandul și produsele lor în social media.
20.
Utilizaţi instrumente de “ascultare” a reţelelor sociale pentru a afla ce se spune despre compania / produsele dvs.? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 320
Au omis întrebarea: 19
În România cca. 6 din 10 companii nu ascultă ce se spune despre brandul și produsele lor în social media, dar 4 dintre acestea spun că
se pregătesc să facă acest lucru în viitor.
11%
45%
9%
35%
Nu considerăm că este cazul să utilizăm astfel de
instrumente
Nu utilizăm în acest moment, însă plănuim să
utilizăm în perioada următoare
Da, utilizăm astfel de instrumente, însă nu avem o
politică de răspuns în acest sens
Da, utilizăm astfel de instrumente şi reacţionăm la
notificările primite
România
30
ANALIZA PE
INDUSTRII
31
Tipuri de conţinut oferit followerilor. Analiza în funcție de industrii.
Informațiile despre produsele și serviciile companiei sunt pe primul loc.
a.
Ce fel de conţinut le oferiţi followerilor? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 324
Au omis întrebarea: 15
Conținutul pe care îl oferă cel mai adesea companiile din turism followerilor este cel despre campanii și promoții. Companiile din telecomunicații
postează informații despre locurile de muncă disponibile. Cele din industria financiar-bancară oferă mai ales informații despre produsele și serviciile
lor, ca și cele din industria famaceutică, din construcții și din sectorul producției industriale.
15%
13%
22%
20%
17%
13%
35%
21%
27%
13%
5%
13%
11%
15%
6%
13%
10%
14%
27%
13%
20%
17%
22%
20%
18%
7%
15%
19%
9%
13%
26%
29%
22%
17%
29%
33%
20%
23%
14%
21%
26%
20%
12%
17%
18%
27%
15%
14%
14%
27%
8%
4%
11%
7%
12%
5%
9%
9%
13%
4%
4%
7%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Comerţ
Construcţii/Imobiliare
Energie/Utilităţi
Industria alimentară/Agricultură
Industria farmaceutică/Sănătate
Producţie industrială
Servicii de publicitate/Media
Servicii financiar-bancare
Telecomunicaţii/IT
Turism
Informaţii despre companie: istoricul companiei,
testimoniale ale clienţilor existenţi, evenimente
Oferte de locuri de muncă
Răspundem la întrebări, la sugestii şi la reclamaţii
Informaţii despre produsele şi serviciile
companiei
Informaţii despre campanii, promoţii, vânzare
directă sau indirectă
Conţinut care nu are legătura cu compania
Alt conținut
32
3%
5%
6%
2%
1%
7%
2%
5%
1%
2%
23%
50%
23%
40%
23%
50%
30%
21%
29%
23%
31%
25%
12%
30%
16%
17%
25%
7%
10%
30%
10%
20%
16%
10%
10%
10%
15%
14%
18%
20%
10%
22%
8%
17%
16%
15%
24%
12%
25%
23%
21%
10%
33%
13%
29%
30%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Comerţ
Construcţii/Imobiliare
Energie/Utilităţi
Industria alimentară/Agricultură
Industria farmaceutică/Sănătate
Producţie industrială
Servicii de publicitate/Media
Servicii financiar-bancare
Telecomunicaţii/IT
Turism
Nu ştiu
Sub 1000 euro
1000-3000 euro
3000-5000 euro
5000-10000 euro
>10000 euro
Bugetul alocat pentru social media marketing. Analiza în funcție de
industrii. Distribuțiile diferă semnificativ de la industrie la industrie.
b.
Ce buget aţi investit în promovarea companiei / proiectelor acesteia prin reţelele de socializare în ultimul an? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 325
Au omis întrebarea: 14
Cele mai multe companiile din comerț au bugete de 1000-3000 de euro pentru social media, cum au și companiile din turism. Cele mai mari bugete
de social media marketing (de peste 10000 de euro) le au companiile din industria farmaceutică (33%), din telecomunicații și IT (30%) și din serviciile
financiar-bancare (29%).
33
24%
21%
27%
20%
21%
35%
26%
30%
23%
30%
16%
8%
6%
8%
10%
7%
7%
4%
4%
15%
12%
9%
4%
8%
10%
12%
6%
13%
7%
5%
5%
8%
6%
13%
15%
10%
17%
12%
4%
13%
12%
10%
13%
8%
10%
10%
6%
7%
13%
20%
12%
20%
17%
19%
10%
21%
29%
27%
26%
24%
20%
16%
10%
19%
4%
10%
7%
12%
7%
11%
11%
5%
16%
13%
7%
11%
20%
5%
13%
18%
7%
5%
8%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Alta
Comerţ
Construcţii/Imobiliare
Energie/Utilităţi
Industria alimentară/Agricultură
Industria farmaceutică/Sănătate
Producţie industrială
Servicii de publicitate/Media
Servicii financiar-bancare
Telecomunicaţii/IT
Turism
Comunicare
Analiză competitivă
Cercetare
Relații Clienţi
Recrutare
Marketing
Vânzări
Networking
Activități pentru care sunt folosite reţelele de socializare. Analiza în funcție
de industrii. Comunicarea este pe primul loc.
c.
Pentru care din următoarele activități folosiţi reţelele de socializare în cadrul companiei? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 310
Au omis întrebarea: 29
În șapte din cele nouă industrii analizate comunicarea este pe primul loc în topul activităților pentru care companiile folosesc social media. Partea de
marketing este cel mai bine reprezentată în următoarele industrii: telecomunicații/IT (20%), servicii financiar-bancare (24%), producție industrială
(27%), industria medicală/sănătate (29%). Partea de vânzări este cel mai bine reprezentată în industriile: comerț (19%), turism (16%) și sănătate
(12%).
34
Beneficii aduse de utilizarea reţelelor de socializare. Analiza în funcție de
industrii. Imaginea de angajator contează pentru toate industriile.
d.
Ce beneficii vă aduce utilizarea reţelelor de socializare? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 330
Au omis întrebarea: 9
Ficare industrie din cele analizare are un mix diferit de beneficii pe care companiile le extrag din social media marketing. În energie/utilități pe locul
unu sunt, la egalitate, creșterea notorietății companiei și îmbunătățirea comunicării cu angajații. Creșterea vânzărilor este cel mai bine reprezentată în
sectorul producției industriale, iar reducerea cheltuielilor de marketing în sănătate.
10%
7%
8%
9%
12%
7%
5%
9%
11%
14%
11%
7%
13%
13%
16%
13%
10%
9%
11%
12%
7%
7%
18%
17%
12%
13%
12%
6%
2%
7%
7%
4%
8%
7%
4%
10%
6%
21%
25%
15%
26%
17%
24%
17%
20%
24%
22%
2%
4%
7%
3%
3%
3%
5%
6%
8%
7%
7%
9%
8%
7%
7%
5%
6%
12%
21%
14%
16%
22%
12%
20%
14%
14%
22%
8%
4%
15%
5%
3%
10%
10%
5%
11%
14%
14%
11%
9%
8%
10%
15%
14%
5%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Comerţ
Construcţii/Imobiliare
Energie/Utilităţi
Industria alimentară/Agricultură
Industria farmaceutică/Sănătate
Producţie industrială
Servicii de publicitate/Media
Servicii financiar-bancare
Telecomunicaţii/IT
Turism
Creşterea vânzărilor
Generarea de oportunităţi de vânzare
Fidelizarea clienţilor
Disponibilitatea unei perspective asupra pieţei
Creşterea notorietăţii companiei
Dezvoltarea de parteneriate de afaceri
Reducerea cheltuielilor în ce priveşte marketing-ul
Creşterea expunerii pe piaţă
Îmbunătăţirea comunicării cu angajaţii
Îmbunătăţirea imaginii şi reputaţiei de angajator
35
Etapa din procesul de vânzare care poate fi influenţată prin
social media. Analiza în funcție de industrii.
e.
Ce etapă din procesul de vânzare consideraţi că puteţi influenţa prin utilizarea reţelelor de socializare? (răspunsuri multiple)
Răspunsuri: 325
Au omis întrebarea: 14
În sectorul producției industriale companiile folosesc social media cel mai mult post-vânzare, pentru a trimite informări periodice și pentru prospectare
– identificarea oportunitaților de vânzare. La fel stau lucrurile și în industria alimentară și în agricultură. Pentru companiile din comerț, construcții și
imobiliare cea mai importantă etapă din procesul de vânzare ce poate fi influențată prin social media este cea de ofertare.
22%
21%
30%
18%
25%
20%
40%
27%
37%
27%
9%
7%
14%
9%
8%
20%
10%
13%
9%
16%
22%
14%
18%
17%
13%
13%
7%
25%
9%
28%
22%
14%
9%
17%
13%
7%
17%
18%
9%
7%
14%
5%
8%
13%
7%
7%
9%
16%
7%
14%
27%
8%
34%
13%
19%
13%
18%
14%
14%
17%
7%
13%
12%
10%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Comerţ
Construcţii/Imobiliare
Energie/Utilităţi
Industria alimentară/Agricultură
Industria farmaceutică/Sănătate
Producţie industrială
Servicii de publicitate/Media
Servicii financiar-bancare
Telecomunicaţii/IT
Turism
Prospectare: identificarea oportunităţilor de vânzare
Precalificare a potenţialilor clienţi: colectarea de informaţii
despre aceştia
Calificare a potenţialilor clienţi şi oferirea de informaţii
despre companie sau produse
Ofertare: discuţii despre produsele sau serviciile ofertate,
demonstraţii online
Vânzare: preluarea comenzii şi discuţii pe baza acesteia
Post-vânzare: informări periodice, gestionarea reclamaţiilor
Nu utilizăm reţelele de socializare în procesul de vânzare
36
Ascultarea reţelelor sociale. Analiza în funcție de industrii.
Companiile din energie/utilități folosesc cel mai mult aceste tehnici.
f.
Utilizaţi instrumente de “ascultare” a reţelelor sociale pentru a afla ce se spune despre compania / produsele dvs.? (un singur răspuns)
Răspunsuri: 320
Au omis întrebarea: 19
Cele mai multe companii din energie și utilități folosesc instrumete de ascultare în social media și reacționează la ceea ce se spune despre ele în
acest mediu. Pe locul doi sunt companiile din serviciile financiar-bancare, iar pe locul trei cele din publicitate/media.
40%
9%
67%
40%
33%
28%
45%
53%
25%
8%
18%
17%
14%
20%
42%
40%
64%
33%
50%
50%
29%
44%
20%
50%
35%
20%
9%
10%
29%
11%
7%
25%
15%
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
Comerţ
Construcţii/Imobiliare
Energie/Utilităţi
Industria alimentară/Agricultură
Industria farmaceutică/Sănătate
Producţie industrială
Servicii de publicitate/Media
Servicii financiar-bancare
Telecomunicaţii/IT
Turism
Da, utilizăm astfel de instrumente şi reacţionăm la
notificările primite
Da, utilizăm astfel de instrumente, însă nu avem o
politică de răspuns în acest sens
Nu utilizăm în acest moment, însă plănuim să utilizăm în
perioada următoare
Nu considerăm că este cazul să utilizăm astfel de
instrumente
37
CONCLUZIILE
AUTORILOR
38
Elena Badea
Managing Partner
Valoria Business Solutions
elena.badea@valoria.ro
Concluziile autorilor
Constantin Măgdălina
Expert Tendințe și Tehnologii
Emergente
costin.magdalina@gmail.com
În condițiile în care social media devine cea mai importantă sursă de
informare, acest studiu arată care este abordarea companiilor privind
marketingul în acest mediu și cu ce rezultate. Informațiile despre
companii au evoluat de la simple imagini cu logo-ul companiei și
mesajul text care să justifice scopul postării la ceea ce în prezent
vedem exprimat ca mesaj sub forma 360°video, live streams, conținut
vizual cât mai dinamic (realitatea augmentată). Deoarece informația se
consumă tot mai mult prin news feed în social media, este important
să urmărim cum vor evolua marketing-ul și comunicarea companiilor
în acest mediu. Studiul Like & Share oferă instantaneul de care avem
nevoie ca să știm direcția în care mergem.
Studiul Like & Share se înscrie în seria cercetărilor pe care le-am
făcut în ultimii ani pe acest subiect. Este un studiu de percepție
privind rolul pe care îl are social media marketing în companiile din
România. Chiar dacă unghiurile de analiză s-au diversificat de-a
lungul timpului, corelat cu dinamica social media, întrebările
esențiale au rămas. Din acest studiu aflăm informații despre cele
mai utilizate platforme, proporția companiilor care au o strategie de
promovare pe social media, de cât timp utilizează companiile social
media, cu ce frecvență, în ce scop, care sunt beneficiile și bugetele
alocate sau care este rolul social media în procesul de vânzare al
companiilor.
39
DATE DE
CONTACT
40
Date de contact și mulțumiri
Dorim să le mulțumim tuturor celor care au răspuns chestionarului trimis pentru realizarea
acestui studiu. Am fost încântați să constatăm interesul pentru această temă, dar și
răspunsurile prompte. Acest studiul a fost realizat cu sprijinul echipei Doingbusiness.ro.
Despre Valoria
Valoria Business Solutions este o companie de training, consultanță și coaching. Misiunea companiei este aceea de a transforma în valoare
potențialul echipelor și organizațiilor. Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susținem prin tot ceea ce facem.
Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională și în dorința lor de a-și accelera potențialul. Aflați mai multe despre noi
pe: www.valoria.ro.
Aceasta este o analiză cantitativă care își propune să evidențieze tendințe în legătură cu aceasta temă și să pună la
îndemână ipoteze de lucru ce pot fi ulterior validate prin cercetări de piață extinse, pe eșantioane reprezentative.
Acest material este conform informaţiilor pe care le deţinem la momentul redactării. El are un caracter informativ şi de
aceea se recomandă apelarea la asistenţă specializată înainte de a întreprinde orice acţiune în baza lui.
Diana Dumitrașcu
Executive Director
Doingbusiness.ro
diana.dumitrascu@ibp.ro
Constantin Măgdălina
Expert Tendințe și Tehnologii
Emergente
costin.magdalina@gmail.com
Elena Badea
Managing Partner
Valoria Business Solutions
elena.badea@valoria.ro
41
VĂ MULȚUMIM!
42
Valoria Business Solutions SRL
Training I Consultanță I Coaching
Elena Badea, Managing Partner
Mobil: 0726 13 99 02
Email: elena.badea@valoria.ro
Web: www.valoria.ro

More Related Content

What's hot

Complete Digital Marketing Proposal Format (1).pdf
Complete Digital Marketing Proposal Format (1).pdfComplete Digital Marketing Proposal Format (1).pdf
Complete Digital Marketing Proposal Format (1).pdfKen Khan
 
Digital Marketing Portfolio
Digital Marketing PortfolioDigital Marketing Portfolio
Digital Marketing PortfolioVineeta Makhija
 
Social Media Proposal for a Skincare Brand
Social Media Proposal for a Skincare BrandSocial Media Proposal for a Skincare Brand
Social Media Proposal for a Skincare BrandSusanGeorge2
 
Marketing plan - Bản kế hoạch digital marketing của Durex
Marketing plan - Bản kế hoạch digital marketing của DurexMarketing plan - Bản kế hoạch digital marketing của Durex
Marketing plan - Bản kế hoạch digital marketing của Durexcamnangmarketing
 
Men's grooming market in Vietnam
Men's grooming market in Vietnam Men's grooming market in Vietnam
Men's grooming market in Vietnam Tran Ngoc
 
Digital marketing
Digital marketingDigital marketing
Digital marketingVaniSaini2
 
Ingenex Digital Marketing Strategy
Ingenex Digital Marketing StrategyIngenex Digital Marketing Strategy
Ingenex Digital Marketing Strategydletwin
 
Advertising Campaign management
Advertising Campaign managementAdvertising Campaign management
Advertising Campaign managementRamil Jabbarov
 
Plan of digital marketing campaign
Plan of digital marketing campaignPlan of digital marketing campaign
Plan of digital marketing campaignBizinventive
 
Strategic Planning In Advertising
Strategic Planning In AdvertisingStrategic Planning In Advertising
Strategic Planning In AdvertisingGriffin Farley
 
Digital Marketing & Communication Strategy
Digital Marketing & Communication StrategyDigital Marketing & Communication Strategy
Digital Marketing & Communication StrategyAndi Boediman
 
Chapter 2 (social media marketing strategy)
Chapter 2 (social media marketing strategy)Chapter 2 (social media marketing strategy)
Chapter 2 (social media marketing strategy)Jawad Chaudhry
 
Digital Marketing Strategy presentation for the KitKat brand
Digital Marketing Strategy presentation for the KitKat brandDigital Marketing Strategy presentation for the KitKat brand
Digital Marketing Strategy presentation for the KitKat brandKnowcrunch
 
Brand Awareness PowerPoint Presentation Slides
Brand Awareness PowerPoint Presentation Slides Brand Awareness PowerPoint Presentation Slides
Brand Awareness PowerPoint Presentation Slides SlideTeam
 
Online Offline Promotion Mix
Online Offline Promotion MixOnline Offline Promotion Mix
Online Offline Promotion MixStefanwolfkamp
 
Digital Marketing Trends and Must-Have Solutions for 2023
Digital Marketing Trends and Must-Have Solutions for 2023 Digital Marketing Trends and Must-Have Solutions for 2023
Digital Marketing Trends and Must-Have Solutions for 2023 Milestone Inc
 
Marketing with Purpose - Chiến lược xây dựng niềm tin và giá trị cho thương hiệu
Marketing with Purpose - Chiến lược xây dựng niềm tin và giá trị cho thương hiệuMarketing with Purpose - Chiến lược xây dựng niềm tin và giá trị cho thương hiệu
Marketing with Purpose - Chiến lược xây dựng niềm tin và giá trị cho thương hiệuMarketingTrips
 

What's hot (20)

Complete Digital Marketing Proposal Format (1).pdf
Complete Digital Marketing Proposal Format (1).pdfComplete Digital Marketing Proposal Format (1).pdf
Complete Digital Marketing Proposal Format (1).pdf
 
Digital Marketing Portfolio
Digital Marketing PortfolioDigital Marketing Portfolio
Digital Marketing Portfolio
 
Social Media Proposal for a Skincare Brand
Social Media Proposal for a Skincare BrandSocial Media Proposal for a Skincare Brand
Social Media Proposal for a Skincare Brand
 
Marketing plan - Bản kế hoạch digital marketing của Durex
Marketing plan - Bản kế hoạch digital marketing của DurexMarketing plan - Bản kế hoạch digital marketing của Durex
Marketing plan - Bản kế hoạch digital marketing của Durex
 
Men's grooming market in Vietnam
Men's grooming market in Vietnam Men's grooming market in Vietnam
Men's grooming market in Vietnam
 
Digital marketing
Digital marketingDigital marketing
Digital marketing
 
Ingenex Digital Marketing Strategy
Ingenex Digital Marketing StrategyIngenex Digital Marketing Strategy
Ingenex Digital Marketing Strategy
 
Advertising Campaign management
Advertising Campaign managementAdvertising Campaign management
Advertising Campaign management
 
Plan of digital marketing campaign
Plan of digital marketing campaignPlan of digital marketing campaign
Plan of digital marketing campaign
 
Strategic Planning In Advertising
Strategic Planning In AdvertisingStrategic Planning In Advertising
Strategic Planning In Advertising
 
Outdoor advertising
Outdoor advertisingOutdoor advertising
Outdoor advertising
 
Digital Marketing & Communication Strategy
Digital Marketing & Communication StrategyDigital Marketing & Communication Strategy
Digital Marketing & Communication Strategy
 
Chapter 2 (social media marketing strategy)
Chapter 2 (social media marketing strategy)Chapter 2 (social media marketing strategy)
Chapter 2 (social media marketing strategy)
 
Trends2022
Trends2022Trends2022
Trends2022
 
Digital Marketing Strategy presentation for the KitKat brand
Digital Marketing Strategy presentation for the KitKat brandDigital Marketing Strategy presentation for the KitKat brand
Digital Marketing Strategy presentation for the KitKat brand
 
Social media marketing
Social media marketingSocial media marketing
Social media marketing
 
Brand Awareness PowerPoint Presentation Slides
Brand Awareness PowerPoint Presentation Slides Brand Awareness PowerPoint Presentation Slides
Brand Awareness PowerPoint Presentation Slides
 
Online Offline Promotion Mix
Online Offline Promotion MixOnline Offline Promotion Mix
Online Offline Promotion Mix
 
Digital Marketing Trends and Must-Have Solutions for 2023
Digital Marketing Trends and Must-Have Solutions for 2023 Digital Marketing Trends and Must-Have Solutions for 2023
Digital Marketing Trends and Must-Have Solutions for 2023
 
Marketing with Purpose - Chiến lược xây dựng niềm tin và giá trị cho thương hiệu
Marketing with Purpose - Chiến lược xây dựng niềm tin và giá trị cho thương hiệuMarketing with Purpose - Chiến lược xây dựng niềm tin và giá trị cho thương hiệu
Marketing with Purpose - Chiến lược xây dựng niềm tin và giá trị cho thương hiệu
 

Similar to Studiu: Social media marketing in companiile din Romania 2017

Social media si mediul de afaceri romanesc 2014
Social media si mediul de afaceri romanesc 2014 Social media si mediul de afaceri romanesc 2014
Social media si mediul de afaceri romanesc 2014 Constantin Cocioaba
 
EY Romania - Studiu despre Social Media si mediul de afaceri romanesc
EY Romania - Studiu despre Social Media si mediul de afaceri romanescEY Romania - Studiu despre Social Media si mediul de afaceri romanesc
EY Romania - Studiu despre Social Media si mediul de afaceri romanescAnca Duma
 
Impactul social media in randul companiilor romanesti
Impactul social media in randul companiilor romanestiImpactul social media in randul companiilor romanesti
Impactul social media in randul companiilor romanestiCristian Manafu
 
Social media si mediul de afaceri romanesc (EY Romania)
Social media si mediul de  afaceri romanesc (EY Romania)Social media si mediul de  afaceri romanesc (EY Romania)
Social media si mediul de afaceri romanesc (EY Romania)Cristian Manafu
 
Studiu ey-romania impactul-social-media-31-oct13
Studiu ey-romania impactul-social-media-31-oct13Studiu ey-romania impactul-social-media-31-oct13
Studiu ey-romania impactul-social-media-31-oct13Transilvania Reporter
 
Dinamica domeniului CSR in Romania
Dinamica domeniului CSR in RomaniaDinamica domeniului CSR in Romania
Dinamica domeniului CSR in RomaniaConstantin Magdalina
 
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017 Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017 Elena Badea
 
Tendinte eficiente de Marketing Online
Tendinte eficiente de Marketing OnlineTendinte eficiente de Marketing Online
Tendinte eficiente de Marketing OnlineAngela Calina
 
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2021
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2021Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2021
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2021Elena Badea
 
Stiudiu Valoria - Dinamica domeniului CSRR 2019
Stiudiu Valoria - Dinamica domeniului CSRR 2019Stiudiu Valoria - Dinamica domeniului CSRR 2019
Stiudiu Valoria - Dinamica domeniului CSRR 2019Elena Badea
 
Social media şi mediul de afaceri românesc 2014 - studiu realizat de TotalSof...
Social media şi mediul de afaceri românesc 2014 - studiu realizat de TotalSof...Social media şi mediul de afaceri românesc 2014 - studiu realizat de TotalSof...
Social media şi mediul de afaceri românesc 2014 - studiu realizat de TotalSof...TotalSoft
 
Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în România. Ediția 2020.
Dinamica și perspectiva  domeniului de CSR în România. Ediția 2020.Dinamica și perspectiva  domeniului de CSR în România. Ediția 2020.
Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în România. Ediția 2020.Elena Badea
 
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018 Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018 Elena Badea
 
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018Elena Badea
 
Sms cluj 2010, ce asteapta companiile de la social media, gf k
Sms cluj 2010, ce asteapta companiile de la social media, gf kSms cluj 2010, ce asteapta companiile de la social media, gf k
Sms cluj 2010, ce asteapta companiile de la social media, gf kRevistaBiz
 
Provocarile unui Manager de Vanzari 2016
Provocarile unui Manager de Vanzari 2016Provocarile unui Manager de Vanzari 2016
Provocarile unui Manager de Vanzari 2016Catalin Stancu
 
Studiu Valoria: Dinamica domeniului CSR 2022
Studiu Valoria: Dinamica domeniului CSR 2022Studiu Valoria: Dinamica domeniului CSR 2022
Studiu Valoria: Dinamica domeniului CSR 2022Elena Badea
 

Similar to Studiu: Social media marketing in companiile din Romania 2017 (20)

Social media si mediul de afaceri romanesc 2014
Social media si mediul de afaceri romanesc 2014 Social media si mediul de afaceri romanesc 2014
Social media si mediul de afaceri romanesc 2014
 
EY Romania - Studiu despre Social Media si mediul de afaceri romanesc
EY Romania - Studiu despre Social Media si mediul de afaceri romanescEY Romania - Studiu despre Social Media si mediul de afaceri romanesc
EY Romania - Studiu despre Social Media si mediul de afaceri romanesc
 
Impactul social media in randul companiilor romanesti
Impactul social media in randul companiilor romanestiImpactul social media in randul companiilor romanesti
Impactul social media in randul companiilor romanesti
 
Ey impactul social media
Ey impactul social media Ey impactul social media
Ey impactul social media
 
Social media si mediul de afaceri romanesc - editia 2015
Social media si mediul de afaceri romanesc - editia 2015Social media si mediul de afaceri romanesc - editia 2015
Social media si mediul de afaceri romanesc - editia 2015
 
Social media si mediul de afaceri romanesc (EY Romania)
Social media si mediul de  afaceri romanesc (EY Romania)Social media si mediul de  afaceri romanesc (EY Romania)
Social media si mediul de afaceri romanesc (EY Romania)
 
Studiu ey-romania impactul-social-media-31-oct13
Studiu ey-romania impactul-social-media-31-oct13Studiu ey-romania impactul-social-media-31-oct13
Studiu ey-romania impactul-social-media-31-oct13
 
Dinamica domeniului CSR in Romania
Dinamica domeniului CSR in RomaniaDinamica domeniului CSR in Romania
Dinamica domeniului CSR in Romania
 
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017 Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR din Romania 2017
 
Tendinte eficiente de Marketing Online
Tendinte eficiente de Marketing OnlineTendinte eficiente de Marketing Online
Tendinte eficiente de Marketing Online
 
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2021
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2021Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2021
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2021
 
Stiudiu Valoria - Dinamica domeniului CSRR 2019
Stiudiu Valoria - Dinamica domeniului CSRR 2019Stiudiu Valoria - Dinamica domeniului CSRR 2019
Stiudiu Valoria - Dinamica domeniului CSRR 2019
 
Social media şi mediul de afaceri românesc 2014 - studiu realizat de TotalSof...
Social media şi mediul de afaceri românesc 2014 - studiu realizat de TotalSof...Social media şi mediul de afaceri românesc 2014 - studiu realizat de TotalSof...
Social media şi mediul de afaceri românesc 2014 - studiu realizat de TotalSof...
 
Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în România. Ediția 2020.
Dinamica și perspectiva  domeniului de CSR în România. Ediția 2020.Dinamica și perspectiva  domeniului de CSR în România. Ediția 2020.
Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în România. Ediția 2020.
 
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018 Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
Studiu Valoria - Dinamica si perspectiva domeniului de CSR 2018
 
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
Studiu Valoria - Dinamica și perspectiva domeniului de CSR în 2018
 
Sms cluj 2010, ce asteapta companiile de la social media, gf k
Sms cluj 2010, ce asteapta companiile de la social media, gf kSms cluj 2010, ce asteapta companiile de la social media, gf k
Sms cluj 2010, ce asteapta companiile de la social media, gf k
 
Provocarile unui Manager de Vanzari 2016
Provocarile unui Manager de Vanzari 2016Provocarile unui Manager de Vanzari 2016
Provocarile unui Manager de Vanzari 2016
 
Studiu Valoria: Dinamica domeniului CSR 2022
Studiu Valoria: Dinamica domeniului CSR 2022Studiu Valoria: Dinamica domeniului CSR 2022
Studiu Valoria: Dinamica domeniului CSR 2022
 
CSRsurvey 2015
CSRsurvey 2015 CSRsurvey 2015
CSRsurvey 2015
 

More from Kompass Group & Doingbusiness.ro

Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii taleBooster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii taleKompass Group & Doingbusiness.ro
 
A vision for growth - Business outlook barometer - Romania 2016
A vision for growth - Business outlook barometer - Romania 2016A vision for growth - Business outlook barometer - Romania 2016
A vision for growth - Business outlook barometer - Romania 2016Kompass Group & Doingbusiness.ro
 

More from Kompass Group & Doingbusiness.ro (18)

Barometrul Business Evolution Iași
Barometrul Business Evolution IașiBarometrul Business Evolution Iași
Barometrul Business Evolution Iași
 
Barometrul Business Evolution Constanța
Barometrul Business Evolution ConstanțaBarometrul Business Evolution Constanța
Barometrul Business Evolution Constanța
 
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii taleBooster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
Booster ONE - Vizibilitate online pentru cresterea afacerii tale
 
Evolutia afacerilor in 2017
Evolutia afacerilor in 2017Evolutia afacerilor in 2017
Evolutia afacerilor in 2017
 
Romanian Business Digest 2016
Romanian Business Digest 2016Romanian Business Digest 2016
Romanian Business Digest 2016
 
Business and economic outlook - 2016 Edition
Business and economic outlook - 2016 EditionBusiness and economic outlook - 2016 Edition
Business and economic outlook - 2016 Edition
 
Previziuni de afaceri si economice - Editia 2016
Previziuni de afaceri si economice - Editia 2016Previziuni de afaceri si economice - Editia 2016
Previziuni de afaceri si economice - Editia 2016
 
Barometrul Business 2more-Business - Bucuresti
Barometrul Business 2more-Business - BucurestiBarometrul Business 2more-Business - Bucuresti
Barometrul Business 2more-Business - Bucuresti
 
Barometrul Business 2more-Business - Ploiesti
Barometrul Business 2more-Business - PloiestiBarometrul Business 2more-Business - Ploiesti
Barometrul Business 2more-Business - Ploiesti
 
Barometrul Business-2more-Business - Iasi 2016
Barometrul Business-2more-Business - Iasi 2016Barometrul Business-2more-Business - Iasi 2016
Barometrul Business-2more-Business - Iasi 2016
 
Barometrul Business-2more-Business Brasov 2016
Barometrul Business-2more-Business Brasov 2016Barometrul Business-2more-Business Brasov 2016
Barometrul Business-2more-Business Brasov 2016
 
Social media and the Romanian business environment 2015
Social media and the Romanian business environment 2015Social media and the Romanian business environment 2015
Social media and the Romanian business environment 2015
 
Barometrul mediului de afaceri romanesc 2016
Barometrul mediului de afaceri romanesc 2016Barometrul mediului de afaceri romanesc 2016
Barometrul mediului de afaceri romanesc 2016
 
A vision for growth - Business outlook barometer - Romania 2016
A vision for growth - Business outlook barometer - Romania 2016A vision for growth - Business outlook barometer - Romania 2016
A vision for growth - Business outlook barometer - Romania 2016
 
Evenimente doingbusiness.ro 2015
Evenimente doingbusiness.ro 2015Evenimente doingbusiness.ro 2015
Evenimente doingbusiness.ro 2015
 
Barometrul mediului de afaceri din Romania 2015
Barometrul mediului de afaceri din Romania 2015Barometrul mediului de afaceri din Romania 2015
Barometrul mediului de afaceri din Romania 2015
 
Evenimentele doingbusiness.ro 2016
Evenimentele doingbusiness.ro 2016Evenimentele doingbusiness.ro 2016
Evenimentele doingbusiness.ro 2016
 
Doingbusiness ro and Kompass.com 2016
Doingbusiness ro  and Kompass.com 2016Doingbusiness ro  and Kompass.com 2016
Doingbusiness ro and Kompass.com 2016
 

Studiu: Social media marketing in companiile din Romania 2017

  • 1. 1 Like & Share 2017 Studiu despre social media marketing în cadrul companiilor din România
  • 3. 3 Principalele concluzii ale studiului Top 5 concluzii dintre companii folosesc rețelele de socializare pentru marketing și o vor face și în continuare 87% dintre companii consideră eficientă crearea oportunităților de vânzare prin social media 63% dintre companii spun că dedică între 1-5 ore pe săptămână pentru social media marketing 59% spun că au un buget de maxim 1,000 de euro pe an pentru social media marketing 37% consideră notorietatea brandului ca principalul beneficiu, iar 50% generarea de leaduri 84% Acest studiu sondează percepțiile directorilor de marketing și managerilor din conducerea companiilor din România cu privire la rolul marketingului prin rețelele de socializare în cadrul mixului de marketing. Chestionarul, la care s-au primit 339 de răspunsuri, a fost aplicat în perioada 9 februarie – 11 aprilie 2017. Raportul prezintă și date comparative cu rezultatele studiului global similar realizat de Social Media Examiner. Aderența Eficiența Timpul Bugetul Beneficiile
  • 5. 5 Date demografice1. Tipul capitalului Răspunsuri: 339 Au omis întrebarea: 0 Număr de angajați Răspunsuri: 339 Au omis întrebarea: 0 31% 54% 15% Companie cu capital străin Companie cu capital autohton Companie cu capital mixt (străin şi românesc) 39% 6% 32% 9% 14% <50 angajați 51-100 angajaţi 101-500 angajaţi 501-1000 angajaţi >1000 angajaţi
  • 6. 6 Date demografice2. Industrie/sector Răspunsuri: 334 Au omis întrebarea: 5 Cifra de afaceri (2016) Răspunsuri: 334 Au omis întrebarea: 5 31% 24% 26% 7% 12% <1 milion euro 1-10 milioane euro 10-50 milioane euro 50-100 milioane euro >100 milioane euro 12% 3% 4% 5% 7% 8% 9% 10% 11% 12% 19% Alta Energie / Utilităţi Turism Industria farmaceutică / Sănătate Producţie industrială Telecomunicaţii și IT Servicii de publicitate / Media Industria alimentară / Agricultură Construcţii / Imobiliare Servicii financiar-bancare Comerţ
  • 7. 7 Date demografice3. Vârsta respondentului Răspunsuri: 334 Au omis întrebarea: 5 Funcția respondentului Răspunsuri: 334 Au omis întrebarea: 5 7% 2% 5% 16% 70% Altă funcție Director / Manager / Specialist Resurse Umane Director / Manager / Specialist Vânzări Director General / Preşedinte / Director Executiv Director / Manager / Specialist Marketing / Comunicare 3% 41% 42% 14% <25 ani 25-34 ani 35-45 ani >45 ani
  • 9. 9 Ce contează pentru Directorii de Marketing? Satisfacția clienților35% Măsurarea succesului Creșterea veniturilor33% Obținerea de noi clienți24% Notorietatea brandului37% Creșterea implicării clienților 34% Creșterea implicării pe canalele social media 24% Obiective prioritare Indicatorii relevanți pentru Directorii de Marketing în măsurarea succesului activității lor sunt: Pe lista de priorități a Directorilor de Marketing sunt următoarele obiective: Sursa: 2016 State of Marketing Report, Salesforce
  • 10. 10 Utilizarea reţelelor de socializare. 87% dintre companiile din România spun că folosesc rețelele de socializare în marketing. 1. Folosiţi reţelele de socializare în compania dumneavoastră? (un singur răspuns) Răspunsuri: 339 Au omis întrebarea: 0 Social media este deja parte din mixul standard de marketing. Dacă în urmă cu patru ani, 22% dintre companii își puneau întrebarea dacă să includă social media în planul lor de marketing, acum doar 5% au în continuare un anumit tip de rezistență la această abordare. Mai exact, 87% dintre companiile din România spun că utilizează rețelele sociale în marketing, iar 8% spun că vor începe să le utilizeze în perioada următoare. 87% 2% 8% 3% Da şi plănuiesc să le utilizez şi în perioada viitoare Da, însă nu plănuiesc să continui utilizarea lor în viitor Nu, însă plănuiesc să le utilizez în perioada următoare Nu şi nici nu intenţionez să le utilizez
  • 11. 11 Eficiența marketingului în social media. Dacă 8 din 10 companii spun că marketingul este eficient, numai 6 din 10 spun același lucru despre vânzări. 2. Credeţi că marketingul în cadrul reţelelor sociale este eficient? Dar crearea de oportunități de vânzare? (un singur răspuns) Răspunsuri: 330 Au omis întrebarea: 9 Eficiența marketingului în cadrul rețelelor de socializare este recunoscută de 80% dintre companii. De asemenea, 63% dintre acestea spun că social media reprezintă un canal eficient de creare a oportunităților de vânzare. Având în vedere transformările pe care le face Facebook pentru a susține mai bine partea de s-commerce, ne așteptăm ca procentul de 63% să crească semnificativ în următorii ani. 1% 2% 17% 47% 33% Dezacord total Dezacord Indecis De acord Total de acord 2% 7% 28% 51% 12% Dezacord total Dezacord Indecis De acord Total de acord Eficiența maketingului în cadrul rețelelor de socializare Eficiența creării oportunităților de vânzare În cadrul rețelelor de socializare
  • 12. 12 Cele mai utilizate platforme de social media marketing. Facebook, LinkedIn și Youtube în România. Facebook, Twitter și Linkedin la nivel global. 3. Dacă da, prin care dintre platforme? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 320 Au omis întrebarea: 19 Cele mai folosite platforme pentru social media marketing în România sunt: Facebook – 96%, LinkedIn – 70%, Youtube – 44%. Pe primele trei locuri la nivel global se află: Facebook – 93%, Twitter – 76% și LinedIn – 67%. Este de remarcat faptul că atât Facebook, cât și LinkedIn au procente mai mari de utilizare în companiile din România decât la nivel global. 3% 3% 9% 14% 26% 27% 31% 44% 70% 96% Altă platformă Yahoo Messenger Pinterest Skype Google+ Twitter Instagram Youtube LinkedIn Facebook România Global 4% 3% 40% 14% 49% 76% 44% 53% 67% 93% Alta Yahoo Messenger Pinterest Skype Google+ Twitter Instagram Youtube LinkedIn Facebook ∆ = -49 pp ∆ = -31 pp
  • 13. 13 Canale de social media folosite pentru reclame sponsorizate. În România, 81% dintre companii folosesc Facebook ads, dar numai 50% Google ads. 4. Ce canale social media folosiți în mod regulat pentru creșterea vizibilității prin "sponsored ads"? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 320 Au omis întrebarea: 19 Platformele cele mai folosite de companiile din România pentru reclamele sponsorizate sunt: Facebook – 81%, Google – 50% și LinkedIn – 14%. La nivel global primele trei locuri sunt ocupate de: Facebook – 87%, Google – 39% și Twiter – 18%, urmat abia apoi de LinkedIn cu 17%. 9% 1% 1% 2% 9% 10% 11% 14% 50% 81% Altul Pinterest ads SlideShare ads Twitter ads Promoted blog posts YouTube ads Instagram ads LinkedIn ads Google ads Facebook ads România Global 1% 1% 2% 18% 5% 12% 12% 17% 39% 87% Altul Pinterest ads SlideShare ads Twitter ads Promoted blog posts YouTube ads Instagram ads LinkedIn ads Google ads Facebook ads ∆ = -16 pp ∆ = +11 pp
  • 14. 14 Utilizarea strategică a reţelelor de socializare pentru promovarea companiei. Circa 8 din 10 companii spun că au o astfel de strategie. 5. Aveți o strategie cu privire la utilizarea reţelelor de socializare pentru promovarea companiei dumneavoastră? (un singur răspuns) Răspunsuri: 320 Au omis întrebarea: 19 Doar 25% dintre respondenți spun că au o strategie privind social media marketing la nivelul întregii companii, 51% spun că au o astfel de strategie la nivelul echipei de marketing, iar 4% au o strategie de social media marketing numai la nivelul echipei comerciale. În continuare, două din 10 companii nu au nici un fel de strategie pentru social media marketing. România Da, avem o strategie la nivelul echipei de marketing 51% Da, avem o strategie la nivelul întregii companii 25% Da, avem o strategie la nivelul întregii echipe comerciale 4% Nu avem încă o strategie cu privire la social media marketing 20%
  • 15. 15 Perioada de când reţelele de socializare sunt utilizate pentru promovarea companiei. 59%, de mai puțin de 3 ani în România. 6. De cât timp utilizaţi reţelele de socializare pentru promovarea companiei dumneavoastră? (un singur răspuns) Răspunsuri: 310 Au omis întrebarea: 29 Conform rezultatelor cercetării, cele mai multe companii folosesc social media marketing în România de 2-3 ani (25%), dar la nivel global, procentul cel mai mare este cel al companiilor care folosesc social media marketing de peste 5 ani (21%). Companiile care folosesc social media marketing de mai puțin de un an este de 15% în România și de 20% la nivel global. 15% 19% 25% 20% 8% 13% Sub 1 an 1-2 ani 2-3 ani 3-4 ani 4-5 ani Peste 5 ani România Global 20% 20% 17% 12% 10% 21% Sub 1 an 1-2 ani 2-3 ani 3-4 ani 4-5 ani Peste 5 ani∆ = -8 pp ∆ = -8 pp
  • 16. 16 Timpul săptămânal alocat pentru promovarea companiei în social media. 59% dintre companii spun că dedică maxim 5 ore pe săptămână. 7. Timpul săptămânal pe care îl alocaţi pentru promovarea companiei în cadrul reţelelor de socializare este de: (un singur răspuns) Răspunsuri: 310 Au omis întrebarea: 29 Referitor la timpul săptămânal alocat pentru promovarea companiei în social media, constatăm că atât în România (59%) cât și la nivel global (36%), cele mai multe companii spun că alocă maxim 1-5 ore pentru această activitate. Totuși, la nivel global 21% dintre companii alocă 11-20 de ore, pe când în România doar 7% alocă acest buget de timp, aceasta fiind cea de-a doua cea mai importantă diferență dintre cele două grafice. 59% 23% 7% 4% 4% 3% 1-5 ore 6-10 ore 11-20 ore 21-30 ore 31-40 ore Peste 40 de ore România Global 36% 24% 21% 9% 5% 5% 1-5 ore 6-10 ore 11-20 ore 21-30 ore 31-40 ore Peste 40 de ore
  • 17. 17 Frecvența postărilor pe reţelele de socializare. 37% dintre companii din România spun că au postări zilnice pe canalele de social media. 8. Care este frecvența cu care postaţi informaţii pe reţelele de socializare? (un singur răspuns) Răspunsuri: 310 Au omis întrebarea: 29 Rezultatele cercetării arată că 37% dintre companiile din România au postări zilnice pe canalele de social media, 31% o dată la 2-3 zile, iar 27% au o postare pe săptămână. Corelat cu aceste rezultate, știm că există în continuare o provocare majoră în companii legată de capacitatea de a genera conținut pentru social media, ceea ce condus la scăderea cu 12% a procentului de companii cu postări zilnice în ultimii trei ani. 37% 31% 27% 4% 1% Zilnic O dată la 2-3 zile Săptămânal Lunar O dată la câteva luni România
  • 18. 18 Activități pentru care sunt folosite reţelele de socializare. Comunicare – 90%. Marketing – 75%. Vânzări – 29%. 9. Pentru care din următoarele activități folosiţi reţelele de socializare în cadrul companiei? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 310 Au omis întrebarea: 29 Rețelele de socializare sunt folosite de către companiile din România în principal pentru comunicare (90%), marketing (75%), vânzări (39%). Deși la ceva distanță, 35% dintre companii folosesc rețelele de socializare pentru recrutare, 32% pentru relațiile cu clienții, 27% pentru cercetare, iar 25% pentru analiză competitivă. 1% 25% 27% 32% 35% 37% 39% 75% 90% Alta Analiză competitivă Cercetare Serviciul Relații Clienţi Recrutare Networking Vânzări Marketing Comunicare România
  • 19. 19 Beneficii aduse de utilizarea reţelelor de socializare. În România, 8 din 10 companii spun că principalul beneficiu este creșterea notorietății brandului. 10. Ce beneficii vă aduce utilizarea reţelelor de socializare? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 330 Au omis întrebarea: 9 Dacă la nivel global principalele trei beneficii aduse de social media marketing sunt: creșterea notorietății companiei – 90%, creșterea expunerii pe piață – 89% și fidelizarea clienților, în România primele două locuri se păstrează cu procente de 84% respectiv 57%, dar pe locul al treilea găsim generarea de oportunități de vânzare cu 50%. Cea mai mare discrepanță este generată de faptul că la nivel global 66% dintre companii au ca beneficiu generarea unei perspective asupra pieței cu ajutorul social media, dar în România numai 19% dintre companii au această capacitate. România vs Global 84% 57% 47% 19% 50% 14% 30% 26% 39% 23% 1% 90% 89% 68% 66% 66% 55% 51% 50% 39% 24% 1% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Creşterea notorietăţii companiei Creşterea expunerii pe piaţă Fidelizarea clienţilor Disponibilitatea unei perspective asupra pieţei Generarea de oportunităţi de vânzare Dezvoltarea de parteneriate de afaceri Creşterea vânzărilor Reducerea cheltuielilor în ce priveşte marketing-ul Îmbunătăţirea imaginii şi reputaţiei de angajator Îmbunătăţirea comunicării cu angajaţii Altul Romania Global
  • 20. 20 Departamentul firmei care se ocupă de gestionarea prezenței companiei în cadrul reţelelor de socializare. Marketing – 75%. 11. Ce departament al firmei se ocupă de gestionarea prezenței companiei în cadrul reţelelor de socializare? (un singur răspuns) Răspunsuri: 330 Au omis întrebarea: 9 În 75% dintre companiile din România departamentul firmei care se ocupă de gestionarea prezenței companiei în cadrul reţelelor de socializare este cel de Marketing. Din păcate în 10% dintre companii nu există nici un departament dedicat care să se ocupe de social media. Departamentul de marketing 75% Un departament special dedicat comunicării prin social media 8% Departamentul de resurse umane (HR) 2% Nu avem un departament în cadrul firmei care să se ocupe de social media 10% Alt departament se ocupă de marketingul prin rețelele de socializare 5% România
  • 21. 21 Activităţi desfăşurate pe reţelele de socializare care sunt externalizate. În România, 47% dintre firme nu se ocupă de design și dezvoltare. 12. Ce activităţi desfăşurate pe reţelele de socializare sunt externalizate? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 325 Au omis întrebarea: 14 Cele mai importante activități derulate de companiile din România pe rețelele de socializare și care sunt externalizate cuprind: design și dezvoltare de campanii (47%), crearea de conținut (28%) și relații publice prin social media (19%). Partea de strategie este externalizată de numai 13% dintre companii, ceea ce indică preferința de a face in house partea de strategie, atunci când aceasta nu este direct formulată de firma-mamă la nivel global. 47% 28% 19% 17% 15% 13% 11% 0% 5% 10% 15% 20% 25% 30% 35% 40% 45% 50% Design şi dezvoltare Crearea de conţinut Relații Publice (PR) Cercetarea de piaţă Administrarea comunităţii de pe reţelele de socializare Strategie Actualizarea statusurilor România
  • 22. 22 Etapa din procesul de vânzare care poate fi influenţată prin social media. Prospectarea oportunităților de vânzare – 52%. 13. Ce etapă din procesul de vânzare consideraţi că puteţi influenţa prin utilizarea reţelelor de socializare? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 325 Au omis întrebarea: 14 Nu mai puțin de 5 din 10 companii spun că etapa din procesul de vânzare care poate fi cel mai mult influenţată prin social media este cea de prospectare, adică de identificare a oportunităților de vânzare. Doar 18% dintre companii folosesc rețelele de socializare pentru preluarea comenzii și pentru a avea discuții pe baza acesteia, iar alte 18% spun că nu utilizează deloc social media în procesul de vânzare. 18% 18% 24% 33% 38% 41% 52% Vânzare: preluarea comenzii şi discuţii pe baza acesteia Nu utilizăm reţelele de socializare în procesul de vânzare Precalificare a potenţialilor clienţi: colectarea de informaţii despre aceştia Calificare a potenţialilor clienţi şi oferirea de informaţii despre companie sau produse Ofertare: discuţii despre produsele sau serviciile ofertate, demonstraţii online Post-vânzare: informări periodice, gestionarea reclamaţiilor Prospectare: identificarea oportunităţilor de vânzare România
  • 23. 23 Bugetul investit în promovarea companiei prin social media în ultimul an. În România, 4 din 10 firme spun că au un buget de sub 1000 euro pe an. 14. Ce buget aţi investit în promovarea companiei / proiectelor acesteia prin reţelele de socializare în ultimul an? (un singur răspuns) Răspunsuri: 325 Au omis întrebarea: 14 37% dintre companiile din Romania au investit sub 1000 de euro în promovarea prin intermediul rețelelor sociale în ultimul an, 25% au investit între 1000 și 3000 de euro, 11% au investit între 3000 și 5000 de euro, în timp ce 9% au investit între 5000 și 10000 de euro pentru același demers. Un procent de numai 13% dintre respondenți au afirmat că au investit peste 10000 de euro în promovarea companiilor lor prin social media în ultimul an. 5% 37% 25% 11% 9% 13% Nu ştiu Sub 1000 euro 1000-3000 euro 3000-5000 euro 5000-10000 euro >10000 euro România
  • 24. 24 Măsurarea randamentului investiţiilor în social media. 6 din 10 companii spun că măsoară randamentul investițiilor în social media în România. 15. Compania dumneavoastră măsoară randamentul investiţiilor în prezența/activitățile din social media? (un singur răspuns) Răspunsuri: 324 Au omis întrebarea: 15 La nivel global 41% dintre companii măsoară randamentul investițiilor în social media, comparativ cu 59% în România. 4% 9% 28% 47% 12% Dezacord total Dezacord Indecis De acord Total de acord România Global 4% 19% 36% 33% 8% Dezacord total Dezacord Indecis De acord Total de acord ∆ = +14 pp
  • 25. 25 Tipuri de conţinut oferit followerilor. Doar 6 din 10 companii oferă informații despre campanii, promoții, vânzare directă sau indirectă. 16. Ce fel de conţinut le oferiţi followerilor? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 324 Au omis întrebarea: 15 Cele mai multe companii, 82% oferă followerilor conținut despre produsele și serviciile companiei, 66% dau informații despre companie, iar 58% au conținut despre campanii, promoții, vânzare directă sau indirectă. Ofertele de locuri de muncă apar pe social media la doar 41% dintre companii. 7% 31% 41% 58% 58% 66% 82% Alt conținut Conţinut care nu are legătura cu compania Oferte de locuri de muncă Răspundem la întrebări, la sugestii şi la reclamaţii Informaţii despre campanii, promoţii, vânzare directă sau indirectă Informaţii despre companie: istoricul companiei, testimoniale ale clienţilor existenţi, evenimente Informaţii despre produsele şi serviciile companiei România
  • 26. 26 Feedback de la followerii din reţelele de socializare. Numai 4 din 10 companii solicită feedback și acționează conform acestuia. 17. Solicitați feedback de la followerii din reţelele de socializare despre produsele/serviciile dumneavoastră? (un singur răspuns) Răspunsuri: 324 Au omis întrebarea: 15 Rezultatele cercetării arată că 18% dintre companii nu consideră rețelele de socializare ca fiind un mediu adecvat pentru obținerea de feedback, dar 44% plănuiesc să solicite feedback de la followerii din reţelele de socializare despre produsele/serviciile companiei în perioada următoare. Totuși, 37% dintre companii solicită feedback de la followeri și apoi acționează în conformitate cu acesta. 18% 44% 1% 37% Nu, nu considerăm că este un mediu adecvat pentru obţinerea de feedback Nu, însă plănuim să îi implicăm în perioada următoare Da, implicăm followerii, dar nu acţionăm conform feedback-ului obţinut Da, implicăm followerii şi acţionăm conform feedback-ului obţinut România
  • 27. 27 Social media utilizată pentru a interacţiona cu angajaţii. 5 din 10 companii folosesc social media, dar 3 din 10 nu consideră relevant acest canal. 18. Utilizaţi comunicarea prin reţele de socializare pentru a interacţiona cu angajaţii? (un singur răspuns) Răspunsuri: 325 Au omis întrebarea: 14 Rețelele de socializare sunt utilizate ca parte a strategiei de comunicare internă de 50% dintre companii, însă 19% dintre acestea nu au o politică structurată în acest sens. Dacă 31% dintre companii spun că nu consideră că este cazul să folosească astfel de intrumente în comunicarea internă, 19% plănuiesc să înceapă să le utilizeze în perioada următoare. România 31% 19% 19% 31% Nu considerăm că este cazul să utilizăm astfel de instrumente Nu utilizăm în acest moment, însă plănuim să le utilizăm în perioada următoare Da, utilizam reţelele de socializare, însă nu există o politică structurată în acest sens Da, utilizăm reţelele de socializare ca parte a strategiei de comunicare internă
  • 28. 28 Social media marketing ca avantaj competitiv în înteracțiunea cu clienții actuali și potențiali. 93% dintre companii au această percepție în România. 19. Companiile care folosesc social media pentru a interacţiona cu clienţii actuali / potențiali au un avantaj competitiv? (un singur răspuns) Răspunsuri: 325 Au omis întrebarea: 14 În România, 93% dintre companii consideră marketingul pe rețelele de socializare ca fiind un avantaj competitiv în interacțiunea cu clienții actuali și potențiali. De remarcat faptul că nici o companie nu este în dezacord cu această afirmație, diferența de 7% fiind dată de respondenții indeciși. Total de acord 47% De acord 46% Indecis 7% Dezacord 0% Dezacord total 0% România
  • 29. 29 Ascultarea reţelelor sociale. În România cca. 6 din 10 companii nu ascultă ce se spune despre brandul și produsele lor în social media. 20. Utilizaţi instrumente de “ascultare” a reţelelor sociale pentru a afla ce se spune despre compania / produsele dvs.? (un singur răspuns) Răspunsuri: 320 Au omis întrebarea: 19 În România cca. 6 din 10 companii nu ascultă ce se spune despre brandul și produsele lor în social media, dar 4 dintre acestea spun că se pregătesc să facă acest lucru în viitor. 11% 45% 9% 35% Nu considerăm că este cazul să utilizăm astfel de instrumente Nu utilizăm în acest moment, însă plănuim să utilizăm în perioada următoare Da, utilizăm astfel de instrumente, însă nu avem o politică de răspuns în acest sens Da, utilizăm astfel de instrumente şi reacţionăm la notificările primite România
  • 31. 31 Tipuri de conţinut oferit followerilor. Analiza în funcție de industrii. Informațiile despre produsele și serviciile companiei sunt pe primul loc. a. Ce fel de conţinut le oferiţi followerilor? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 324 Au omis întrebarea: 15 Conținutul pe care îl oferă cel mai adesea companiile din turism followerilor este cel despre campanii și promoții. Companiile din telecomunicații postează informații despre locurile de muncă disponibile. Cele din industria financiar-bancară oferă mai ales informații despre produsele și serviciile lor, ca și cele din industria famaceutică, din construcții și din sectorul producției industriale. 15% 13% 22% 20% 17% 13% 35% 21% 27% 13% 5% 13% 11% 15% 6% 13% 10% 14% 27% 13% 20% 17% 22% 20% 18% 7% 15% 19% 9% 13% 26% 29% 22% 17% 29% 33% 20% 23% 14% 21% 26% 20% 12% 17% 18% 27% 15% 14% 14% 27% 8% 4% 11% 7% 12% 5% 9% 9% 13% 4% 4% 7% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Comerţ Construcţii/Imobiliare Energie/Utilităţi Industria alimentară/Agricultură Industria farmaceutică/Sănătate Producţie industrială Servicii de publicitate/Media Servicii financiar-bancare Telecomunicaţii/IT Turism Informaţii despre companie: istoricul companiei, testimoniale ale clienţilor existenţi, evenimente Oferte de locuri de muncă Răspundem la întrebări, la sugestii şi la reclamaţii Informaţii despre produsele şi serviciile companiei Informaţii despre campanii, promoţii, vânzare directă sau indirectă Conţinut care nu are legătura cu compania Alt conținut
  • 32. 32 3% 5% 6% 2% 1% 7% 2% 5% 1% 2% 23% 50% 23% 40% 23% 50% 30% 21% 29% 23% 31% 25% 12% 30% 16% 17% 25% 7% 10% 30% 10% 20% 16% 10% 10% 10% 15% 14% 18% 20% 10% 22% 8% 17% 16% 15% 24% 12% 25% 23% 21% 10% 33% 13% 29% 30% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Comerţ Construcţii/Imobiliare Energie/Utilităţi Industria alimentară/Agricultură Industria farmaceutică/Sănătate Producţie industrială Servicii de publicitate/Media Servicii financiar-bancare Telecomunicaţii/IT Turism Nu ştiu Sub 1000 euro 1000-3000 euro 3000-5000 euro 5000-10000 euro >10000 euro Bugetul alocat pentru social media marketing. Analiza în funcție de industrii. Distribuțiile diferă semnificativ de la industrie la industrie. b. Ce buget aţi investit în promovarea companiei / proiectelor acesteia prin reţelele de socializare în ultimul an? (un singur răspuns) Răspunsuri: 325 Au omis întrebarea: 14 Cele mai multe companiile din comerț au bugete de 1000-3000 de euro pentru social media, cum au și companiile din turism. Cele mai mari bugete de social media marketing (de peste 10000 de euro) le au companiile din industria farmaceutică (33%), din telecomunicații și IT (30%) și din serviciile financiar-bancare (29%).
  • 33. 33 24% 21% 27% 20% 21% 35% 26% 30% 23% 30% 16% 8% 6% 8% 10% 7% 7% 4% 4% 15% 12% 9% 4% 8% 10% 12% 6% 13% 7% 5% 5% 8% 6% 13% 15% 10% 17% 12% 4% 13% 12% 10% 13% 8% 10% 10% 6% 7% 13% 20% 12% 20% 17% 19% 10% 21% 29% 27% 26% 24% 20% 16% 10% 19% 4% 10% 7% 12% 7% 11% 11% 5% 16% 13% 7% 11% 20% 5% 13% 18% 7% 5% 8% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Alta Comerţ Construcţii/Imobiliare Energie/Utilităţi Industria alimentară/Agricultură Industria farmaceutică/Sănătate Producţie industrială Servicii de publicitate/Media Servicii financiar-bancare Telecomunicaţii/IT Turism Comunicare Analiză competitivă Cercetare Relații Clienţi Recrutare Marketing Vânzări Networking Activități pentru care sunt folosite reţelele de socializare. Analiza în funcție de industrii. Comunicarea este pe primul loc. c. Pentru care din următoarele activități folosiţi reţelele de socializare în cadrul companiei? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 310 Au omis întrebarea: 29 În șapte din cele nouă industrii analizate comunicarea este pe primul loc în topul activităților pentru care companiile folosesc social media. Partea de marketing este cel mai bine reprezentată în următoarele industrii: telecomunicații/IT (20%), servicii financiar-bancare (24%), producție industrială (27%), industria medicală/sănătate (29%). Partea de vânzări este cel mai bine reprezentată în industriile: comerț (19%), turism (16%) și sănătate (12%).
  • 34. 34 Beneficii aduse de utilizarea reţelelor de socializare. Analiza în funcție de industrii. Imaginea de angajator contează pentru toate industriile. d. Ce beneficii vă aduce utilizarea reţelelor de socializare? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 330 Au omis întrebarea: 9 Ficare industrie din cele analizare are un mix diferit de beneficii pe care companiile le extrag din social media marketing. În energie/utilități pe locul unu sunt, la egalitate, creșterea notorietății companiei și îmbunătățirea comunicării cu angajații. Creșterea vânzărilor este cel mai bine reprezentată în sectorul producției industriale, iar reducerea cheltuielilor de marketing în sănătate. 10% 7% 8% 9% 12% 7% 5% 9% 11% 14% 11% 7% 13% 13% 16% 13% 10% 9% 11% 12% 7% 7% 18% 17% 12% 13% 12% 6% 2% 7% 7% 4% 8% 7% 4% 10% 6% 21% 25% 15% 26% 17% 24% 17% 20% 24% 22% 2% 4% 7% 3% 3% 3% 5% 6% 8% 7% 7% 9% 8% 7% 7% 5% 6% 12% 21% 14% 16% 22% 12% 20% 14% 14% 22% 8% 4% 15% 5% 3% 10% 10% 5% 11% 14% 14% 11% 9% 8% 10% 15% 14% 5% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Comerţ Construcţii/Imobiliare Energie/Utilităţi Industria alimentară/Agricultură Industria farmaceutică/Sănătate Producţie industrială Servicii de publicitate/Media Servicii financiar-bancare Telecomunicaţii/IT Turism Creşterea vânzărilor Generarea de oportunităţi de vânzare Fidelizarea clienţilor Disponibilitatea unei perspective asupra pieţei Creşterea notorietăţii companiei Dezvoltarea de parteneriate de afaceri Reducerea cheltuielilor în ce priveşte marketing-ul Creşterea expunerii pe piaţă Îmbunătăţirea comunicării cu angajaţii Îmbunătăţirea imaginii şi reputaţiei de angajator
  • 35. 35 Etapa din procesul de vânzare care poate fi influenţată prin social media. Analiza în funcție de industrii. e. Ce etapă din procesul de vânzare consideraţi că puteţi influenţa prin utilizarea reţelelor de socializare? (răspunsuri multiple) Răspunsuri: 325 Au omis întrebarea: 14 În sectorul producției industriale companiile folosesc social media cel mai mult post-vânzare, pentru a trimite informări periodice și pentru prospectare – identificarea oportunitaților de vânzare. La fel stau lucrurile și în industria alimentară și în agricultură. Pentru companiile din comerț, construcții și imobiliare cea mai importantă etapă din procesul de vânzare ce poate fi influențată prin social media este cea de ofertare. 22% 21% 30% 18% 25% 20% 40% 27% 37% 27% 9% 7% 14% 9% 8% 20% 10% 13% 9% 16% 22% 14% 18% 17% 13% 13% 7% 25% 9% 28% 22% 14% 9% 17% 13% 7% 17% 18% 9% 7% 14% 5% 8% 13% 7% 7% 9% 16% 7% 14% 27% 8% 34% 13% 19% 13% 18% 14% 14% 17% 7% 13% 12% 10% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Comerţ Construcţii/Imobiliare Energie/Utilităţi Industria alimentară/Agricultură Industria farmaceutică/Sănătate Producţie industrială Servicii de publicitate/Media Servicii financiar-bancare Telecomunicaţii/IT Turism Prospectare: identificarea oportunităţilor de vânzare Precalificare a potenţialilor clienţi: colectarea de informaţii despre aceştia Calificare a potenţialilor clienţi şi oferirea de informaţii despre companie sau produse Ofertare: discuţii despre produsele sau serviciile ofertate, demonstraţii online Vânzare: preluarea comenzii şi discuţii pe baza acesteia Post-vânzare: informări periodice, gestionarea reclamaţiilor Nu utilizăm reţelele de socializare în procesul de vânzare
  • 36. 36 Ascultarea reţelelor sociale. Analiza în funcție de industrii. Companiile din energie/utilități folosesc cel mai mult aceste tehnici. f. Utilizaţi instrumente de “ascultare” a reţelelor sociale pentru a afla ce se spune despre compania / produsele dvs.? (un singur răspuns) Răspunsuri: 320 Au omis întrebarea: 19 Cele mai multe companii din energie și utilități folosesc instrumete de ascultare în social media și reacționează la ceea ce se spune despre ele în acest mediu. Pe locul doi sunt companiile din serviciile financiar-bancare, iar pe locul trei cele din publicitate/media. 40% 9% 67% 40% 33% 28% 45% 53% 25% 8% 18% 17% 14% 20% 42% 40% 64% 33% 50% 50% 29% 44% 20% 50% 35% 20% 9% 10% 29% 11% 7% 25% 15% 0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100% Comerţ Construcţii/Imobiliare Energie/Utilităţi Industria alimentară/Agricultură Industria farmaceutică/Sănătate Producţie industrială Servicii de publicitate/Media Servicii financiar-bancare Telecomunicaţii/IT Turism Da, utilizăm astfel de instrumente şi reacţionăm la notificările primite Da, utilizăm astfel de instrumente, însă nu avem o politică de răspuns în acest sens Nu utilizăm în acest moment, însă plănuim să utilizăm în perioada următoare Nu considerăm că este cazul să utilizăm astfel de instrumente
  • 38. 38 Elena Badea Managing Partner Valoria Business Solutions elena.badea@valoria.ro Concluziile autorilor Constantin Măgdălina Expert Tendințe și Tehnologii Emergente costin.magdalina@gmail.com În condițiile în care social media devine cea mai importantă sursă de informare, acest studiu arată care este abordarea companiilor privind marketingul în acest mediu și cu ce rezultate. Informațiile despre companii au evoluat de la simple imagini cu logo-ul companiei și mesajul text care să justifice scopul postării la ceea ce în prezent vedem exprimat ca mesaj sub forma 360°video, live streams, conținut vizual cât mai dinamic (realitatea augmentată). Deoarece informația se consumă tot mai mult prin news feed în social media, este important să urmărim cum vor evolua marketing-ul și comunicarea companiilor în acest mediu. Studiul Like & Share oferă instantaneul de care avem nevoie ca să știm direcția în care mergem. Studiul Like & Share se înscrie în seria cercetărilor pe care le-am făcut în ultimii ani pe acest subiect. Este un studiu de percepție privind rolul pe care îl are social media marketing în companiile din România. Chiar dacă unghiurile de analiză s-au diversificat de-a lungul timpului, corelat cu dinamica social media, întrebările esențiale au rămas. Din acest studiu aflăm informații despre cele mai utilizate platforme, proporția companiilor care au o strategie de promovare pe social media, de cât timp utilizează companiile social media, cu ce frecvență, în ce scop, care sunt beneficiile și bugetele alocate sau care este rolul social media în procesul de vânzare al companiilor.
  • 40. 40 Date de contact și mulțumiri Dorim să le mulțumim tuturor celor care au răspuns chestionarului trimis pentru realizarea acestui studiu. Am fost încântați să constatăm interesul pentru această temă, dar și răspunsurile prompte. Acest studiul a fost realizat cu sprijinul echipei Doingbusiness.ro. Despre Valoria Valoria Business Solutions este o companie de training, consultanță și coaching. Misiunea companiei este aceea de a transforma în valoare potențialul echipelor și organizațiilor. Competența, încrederea, inovația și pasiunea sunt valorile pe care le susținem prin tot ceea ce facem. Credem în oameni și în aspirația lor de împlinire personală și profesională și în dorința lor de a-și accelera potențialul. Aflați mai multe despre noi pe: www.valoria.ro. Aceasta este o analiză cantitativă care își propune să evidențieze tendințe în legătură cu aceasta temă și să pună la îndemână ipoteze de lucru ce pot fi ulterior validate prin cercetări de piață extinse, pe eșantioane reprezentative. Acest material este conform informaţiilor pe care le deţinem la momentul redactării. El are un caracter informativ şi de aceea se recomandă apelarea la asistenţă specializată înainte de a întreprinde orice acţiune în baza lui. Diana Dumitrașcu Executive Director Doingbusiness.ro diana.dumitrascu@ibp.ro Constantin Măgdălina Expert Tendințe și Tehnologii Emergente costin.magdalina@gmail.com Elena Badea Managing Partner Valoria Business Solutions elena.badea@valoria.ro
  • 42. 42 Valoria Business Solutions SRL Training I Consultanță I Coaching Elena Badea, Managing Partner Mobil: 0726 13 99 02 Email: elena.badea@valoria.ro Web: www.valoria.ro