1. Învăţătoare pensionară, gradul I, Viorica Soroceanu
( 5 decembrie 2010 )
Motto:
Trecutul face parte din viaţa noastră şi trebuie păstrat cu sfinţenie ca pe o comoară.
Iniţiativa doamnei profesoare Cristina Pupăză, întâlnirea între profesorii pensionari şi
elevii de astăzi, mă îndeamnă să privesc în urmă cu înţelepciune şi nostalgie.
Viaţa, cu experienţele şi încercările ei, cu urcuşuri şi coborâşuri, cu bine şi cu rău, m-a
învăţat să primesc totul aşa cum vine.
Am trecut prin toate încercările vieţii, am luptat cu demnitate şi curaj să-mi croiesc un
drum al meu. Am muncit pentru fiecare leu pe care l-am primit. Nu am aşteptat nimic de
la alţii şi am ajutat oamenii după puterile mele.
Am avut norocul să mă nasc într-o familie numeroasă, la Vatra-Dornei, pe data de 18
martie 1933. Aici am urmat cursurile Şcolii primare. Având rezultate bune la învăţătură,
am fost trimisă ca bursieră la Şcoala Normală din Gura Humorului, şcoală ce s-a refugiat
de la Cernăuţi.
În anul 1952 am absolvit Liceul pedagogic ca şefă de promoţie şi am fost admisă cu bursă
republicană la Facultatea de matemaatică şi fizică din Cluj, dar destinul meu, vocaţia
mea, a fost să fiu învăţătoare, să mă dedic muncii cu elevii mici. Căci la 19 ani m-am
căsătorit cu prof. Ştefan Soroceanu. Ne-am stabilit definitiv în Gura Humorului, unde
apoi s-a născut fiica noastră Cornelia Crina şi toate preocupările noastre au fost legate de
şcoală, de copii, de activităţile didactice pe care le desfăşuram cu tragere de inimă, cu
dăruire şi responsabilitate.
Cine nu iubeşte copiii nu ar trebui să-şi aleagă această profesie.
Fără pasiune nu există rezultate.
Bucuriile pe care ţi le aduce o muncă bine făcută sunt printre cele mai importante lucruri
în viaţă. Atunci când foştii elevi îmi arată afecţiunea şi respectul lor, simt că n-am trăit
degeaba.
Am avut o viaţă plină, frumoasă, cu multe bucurii; necazurile m-au întărit, nu m-au
dărâmat şi mi-au dat voinţa de a merge mai departe, mi-au dat curaj şi perseverenţă.
Sfatul meu pentru cei tineri este acesta: Nu lăsaţi să treacă nici o zi fără să faceţi ceva
util, practic, fără să fiţi mulţumiţi de voi înşivă. Altfel, timpul irosit nu se întoarce şi viaţa
trece fără rost, pe lîngă voi, fără să lăsaţi ceva în urmă.
O viaţă bine trăită este cel mai mare dar pe care ţi-l poţi face ţie şi celor din jurul tău.

2. Cuvintele prof. Rodica Constantinescu, spuse după prezentarea mea din 5 decembrie
2010, m-au emoţionat şi-i mulţumesc: „ Impresionantă viaţă, impresionante amintiri!
Povestea dumneavoastră de viaţă, ca şi celelelte ce ne-au fost împărtăşite, ar fi foarte
bune de transmis „pe sticlă”.