Da

1. Starea de sănătate şi starea de boală
 Imunitate
 Germeni
 Anticorpi
 Vaccinuri
 Prioni
 Antibiotice

2. Definiţia sănătăţii
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat o
definiţie oficială a sănătăţii, ea fiind astfel
formulată:
„Sănătatea este acea stare de complet
bine fizic, mintal şi social şi nu constă numai
în absenţa bolii şi a infirmităţii.”

3. Starea de sănătate
Sănătatea trebuie concepută şi ca un factor important în
determinarea acelui concept complex pe care îl denumim
„calitatea vieţii”.
Pe plan biologic, sănătatea are la bază un echilibru al tuturor
funcţiilor organismului, al compoziţiei chimice a umorilor şi
ţesuturilor corpului omenesc. Acest minunat echilibru este
permanent întreţinut şi controlat printr-un mecanism complex în
care intră numeroşi factori: chimici, fizici, psihici, sociali.
Un mare endocrinolog descoperea următoarele patru armonii în
organismul sănătos:
„Sănătatea este armonia funcţiunilor, aşa cum frumuseţea este
armonia formelor corpului, aşa cum adevărata bunătate este
armonia sentimentelor etice şi adevărata înţelepciune este
armonia intelectului”.

4. Starea de sănătate
Starea de sănătate este influenţată negativ de o mulţime de
factori:
alimentaţia dezechilibrată şi necorespunzătoare;
excesul de medicamente;
undele electromagnetice de foarte înaltă frecvenţă;
poluarea atmosferica;
fumatul;
alcoolul;
poluarea apei;
programul de muncă şi odihnă dezordonat;
stress-ul;
lipsa de activitate fizică.

5. Starea de sănătate
Se cunoaşte faptul ca din 100 de decese, 60 sunt cauzate de
o alimentaţie nesănătoasă şi dezechilibrată, ceea ce este
semnificativ referitor la starea de sănătate. De asemenea,
oamenii de ştiinţă, au ajuns la concluzia ca un om în vârstă de 50
– 60 de ani are circa 1,5 -2 Kg. de depuneri toxice în organism şi
că 95 % dintre boli sunt cauzate de aceste depuneri toxice. Din
cauza intoxicării organismului, intestinul devine un colector de
reziduuri, de unde toxinele ajung în sânge, afectând astfel mai
mult sau mai puţin organele.
Astfel apar:
îmbătrânirea înainte de vreme;
rigiditatea articulaţiilor;
ochi obosiţi cu privire tulbure;
piele palidă.

6. Starea de sănătate
Atât supraalimentaţia cât şi subalimentaţia sunt
foarte dăunătoare pentru organism. Supraalimentaţia
oboseşte organismul, iar subalimentaţia, scade
rezistenţa lui şi slăbeşte sistemul de apărare. Sănătatea
poate fi afectata de greşeli în modul de alimentaţie,
printre care se remarca următoarele: abuzul de alimente
de origine animală, abuzul de făina şi zahăr (prăjituri,
gemuri, bomboane, îngheţată), abuzul de lipide –
grăsimi, abuzul de sare, abuzul de conserve şi alimente
artificiale.

7. Imunitate
Imunitatea organismului sau sistemul imunitar, cum
mai este numit, cuprinde mecanismele de apărare
ale organismului faţă de agenţii nocivi externi lui.
Dacă agenţii patogeni sunt în cantităţi mici, sistemul
imunitar face faţă cu brio atacului. Există însă şi
situaţii când sistemul imunitar este depăşit, este
slăbit şi are nevoie de ajutor pentru a face fata
agenţilor patogeni. Mai ales în perioadele reci, în
care factorii externi sunt determinanţi pentru starea
de sănătate a organismului, imunitatea organismului
trebuie protejată intens.

8. Imunitate
Specialistii din domeniul medical vorbesc despre două tipuri de
imunitate:
- înnăscută;
- dobândită.
Imunitatea înnascută este moştenită şi nu suportă modificări de-
a lungul vieţii.
Imunitatea dobandită poate fi susţinută şi modelată prin
contactul cu diverşi antigeni, prin vaccinare, prin dietă şi prin
includerea în alimentaţie a unor suplimente alimentare care să
ajute organismul să îşi refacă forţele.
Aici apare rolul indeplinit de suplimentele alimentare care
contribuie la cresterea imunitatii organismului.

9. Obiceiuri pentru creşterea imunităţii organismului
Este extrem de important să-ţi menţii sănătos sistemul imunitar
până la vârstă înaintată. Acest lucru poate fi realizat prin
alegerea corecta a alimentelor.
Substanţele bioactive care influenţează sistemul imunitar sunt:
vitaminele A, B6, C si E, zincul, seleniul, cuprul, fierul şi
substanţele vegetale. Imunitatea organismului creşte o dată cu
eliminarea sau reducerea grăsimilor din alimentaţie.
Specialiştii recomandă pentru o alimentare sănătoasă:
o porţie de legume crude;
o porţie de legume fierte;
o dată pe zi salată;
de două ori fructe, una dintre mese putând fi înlocuită cu un
pahar de suc.

10. Obiceiuri pentru creşterea imunităţii organismului
Sucul de roşii este unul din alimentele cele mai bune pentru a ajuta la
cresterea imunităţii. S-a ajuns la concluzia ca cei care consuma suc de roşii
proaspăt, au cele mai bune valori în ceea ce priveşte antioxidanţii. În mod
evident, licopina (prezentă în roşii) s-a dovedit a fi un “captator” de radicali mai
puternic decat beta-carotenul.
Obs: Exista diferenţe de cantitatea de licopină: un pahar de suc de roşii conţine
până la 30 mg de licopină, în timp ce 100 g roşii nu conţin decât 3 mg.
Organismul valorifică cel mai bine bulionul şi sosul de roşii. În primul
rând, pentru ca celulele vegetale distruse livrează mai multa licopină decât
roşia proaspată.
O lingură de ulei de măsline adaugată la sos - uşurează absorbţia
licopinei de către intestin. De aceea, şi morcovii căliţi conţin o cantitate mai
mare de caroten decât morcovii cruzi. Roşiile au şi un efect anticancerigen.
Cu cât e mai mare consumul de roşii şi, implicit, cantitatea de licopina din
sange, cu atât e mai redus riscul îmbolnăvirii de cancer la pancreas, intestine,
prostată sau sân.

11. Obiceiuri pentru creşterea imunităţii organismului
Imunitatea organismului uman depinde şi de alte substante obligatoriu
prezente în organismul uman:
– Vitamina A (lapte, ficat, legume şi fructe verzi, rosii si galbene) este un protector al
pielii. Atunci când lipseşte, activitatea multor celule imunitare scade, iar virusurile şi
bacteriile pot pătrunde mai uşor prin pereţii intestinali.
– Vitamina C (multe soiuri de fructe şi legume) este un antioxidant care protejează
celulele imunitare. Virusurile sunt “devorate” doar când ea există.
– Vitamina E (uleiuri vegetale, cereale integrale, nuci, ardei) este importantă pentru
protejarea membranelor.
– Vitamina B6 se găseşte în: peşte, carne de pasăre, cereale, banane, fasole, mazăre,
ajută la producerea anticorpilor.
Substantele vegetale secundare, precum carotenul (morcovii, grapefruit,
broccoli), licopina (roşii, pepene verde), luteina (spanac, ardei), şi flavonoidele (ceai
verde, ceapă, fructe roşii, ciocolată, vin roşu) influenţează reacţiile imunitare şi au un
efect antioxidant.

12. Obiceiuri pentru creşterea imunităţii organismului
Zincul. Este indispensabil pentru piele. Atunci cand lipseste, celulele imunitare se
maturizeaza mai greu. Pentru o sănătate bună, doză de bază pentru zinc este de: 22,5 -
50 mg pe zi pentru bărbaţi şi femei. Alimentele cele mai bogate în zinc sunt: stridiile (16
mg/100 g), ficatul de vită şi de porc (9 mg/100 g), germenii de grâu (7 mg/100 g), pâinea
integrala (5 mg/100 g), carnea de vită, gălbenuşul de ou (4 mg/100 g), soia (3 mg/100 g),
fasole uscata, linte, peşte oceanic, crustacee (2-2,5 mg/100 g).
Seleniul se găseşte în fructele de mare cum ar fi: stridiile, langustele, tonul, ficat,
rinichi, cereale integrale, ceapa şi usturoiul, nucile, drojdia de bere. Necesarul este de 60-
80mcg pe zi. Ajuta celulele “ucigase” naturale in combaterea cancerului, acţionează
sinergic cu vitamina E, intră în compoziţia enzimelor, încetineşte îmbâtrănirea.
Acizii graşi nesaturaţi (uleiuri vegetale) determină activitatea celulelor imunitare.
Ei sunt materia de bază pentru substanţele inflamante şi membranele celulare.
Imunitatea scazută este rezultatul a mai mulţi factori care “ajută” încet la
distrugerea organismului: stresul continuu - distruge anticorpii şi dereglează
intercomunicarea lor complexă.
Nicotina - sporeşte prejudiciile cauzate de radicalii liberi care vatămă şi celulele
imunitare.

13. Obiceiuri pentru creşterea imunităţii organismului
Medicamentele - de ex. antibioticele (recomandate în
infecţiile bacteriene) şi chimioterapeuticele slăbesc sistemul
imunitar.
Drogurile ca: heroina, marijuana, ecstasy, precum şi
cantităţile mari de alcool blochează imunitatea.
Pentru o viaţă cât mai sănătoasă şi un sistem imunitar “de
fier”, specialiştii recomandă: un program sportiv moderat
stimulează sistemul imunitar pentru ca intregul organism este
activat şi oxigenat.
Vitamine şi substanţe minerale ca supliment, echilibrează
deficienţele, de exemplu în cazul unei solicitări fizice şi
intelectuale extreme.

14. “Germenii nu sunt cauza bolilor şi nici duşmanii omului”
Germenii sunt microorganisme care, pătrunse în organism sunt
capabile să determine, după un timp de latenţă, sinteza unor
organisme care vor determina apariţia anticorpilor cu care
reacţionează specific. Aceasta se datorează faptului că sunt substanţe
străine de organism (non-self).
Microorganismele nu sunt duşmanii noştri.
Bacteriile sunt omniprezente - ele sunt cu noi şi în jurul nostru în
permanentă. Viaţa nu ar fi posibilă fără ele.
Microorganismele ne sunt de fapt prieteni şi au rol de gunoieri
care au nevoie de hrana pentru a se reproduce. Ei acţionează imediat
ce apare o acumulare de materie toxica care ameninţă integritatea şi
vitalitatea corpului.
Microorganismele îndeplinesc o funcţie utilă, de a “curăţa
mizeria” şi, odată ce şi-au terminat “treaba”, revin la starea pasiva.

15. “Germenii nu sunt cauza bolilor şi nici duşmanii omului”
Alimentaţia naturală ignoră infecţiile, prin prevenţie, prin
menţinerea unui mediu in care microorganismele nu au ce
curăţa, deci, nu apar”.
Nu este nici un dubiu ca bacteriile sunt in mod intim
asociate cu multe boli grave. Ele produc anumite toxine
puternice, în procesul de metabolizare a materiei bolnave din
ţesuturi.
Nimeni nu neagă importanţa bacteriilor în evoluţia unei
boli însă acestea nu constituie cauza primară a bolilor aşa cum
majoritatea oamenilor cred, ci starea pacientului se agravează
datorită toxinelor eliminate de acestea prin metabolizarea
celulelor din ţesuturile afectate.

16. Antigenii
Antigen (greacă: anti=contra şi geano = a naşte, a
genera) este termenul care defineşte orice substanţă de origine
endogenă sau exogenă, care, odată ajunsă în organism, nu
este recunoscută ca proprie şi determină apariţia unui răspuns
imun, ce vizează neutralizarea şi eliminarea ei. Odată pătrunse
în organism antigenele pot determina:
1. Sinteza de molecule de anticorpi, care le recunosc
specific.
2. Instalarea memoriei imunologice ("amintirea"
organismului despre întâlnirile anterioare avute cu acelaşi
antigen).
3. Apariţia eventuală a unor reacţii imune aberante: reacţii
alergice, autoimune etc.

17. Anticorpii
Anticorpii sunt molecule de natură proteică (globulină),
produsă în organitele limforeticulare sanguine denumite
limfocite, capabile să recunoască o particulă străina de
organism, denumită antigen, şi să declanşeze o reacţie
imunologică, care are ca rezultat îndepărtarea respectivei
particule.
Unitatea structurală a anticorpilor o reprezintă o proteină
tetracatenară, denumită monomer.
Anticorpii se leagă de markeri specifici - antigene - care se
găsesc pe suprafaţa virusurilor, bacteriilor, sau a unor toxine şi
le aglutinează.
Sistemul imunitar poate fabrica milioane de anticorpi diferiţi,
care "luptă" împotriva unei largi varietăţi de invadatori potenţiali.

18. Anticorpii
Virusurile, bacteriile, parazitii si celulele alterate ale organismului
(infectate cu un germene sau tumorale) sunt antigene. Unele
antigene provoacă o reacţie alergică stimulând producerea de
imunoglobuline, sau anticorpi de tip e (igE): acestea sunt
alergene, care au origini foarte diferite (venin de viespe, polen,
produse chimice etc.).
Deşi un antigen este, în general, o substanţă străină
organismului, în cazul bolilor autoimune, chiar un element al
organismului nu este recunoscut de acesta ca fiind al său.
Antigenele sunt, în majoritatea cazurilor, glicoproteine (proteine
combinate cu glucide). Lipidele sunt mult mai rar antigenice, în
afara cazului ca sunt asociate altor structuri moleculare mai
mari.

19. Anticorpii
Persoanele care au grupa sanguină 0, A sau B prezintă
anticorpi faţă de alte grupe sanguine.
Grupa sanguină AB, denumită şi primitor universal, nu
fabrică anticorpi faţă de celelate grupe sanguine.
Un anticorp produs de organism, în cazuri patologice,
împotriva propriilor sale celule sau ţesuturi poartă denumirea
de autoanticorp.
Un anticorp care apare doar la anumiţi indivizi ai unei
specii şi care acţionează împotriva componentelor ţesuturilor
străine ale unui individ din aceeaşi specie poartă denumirea de
izoanticorp.

20. Reacţia anticorpi-antigeni
Reacţia antigen-anticorp stă la baza fenomenelor imunologice,
este specifică şi se poate realiza în orice proporţii. În această reacţie
intervine şi sistemul complementului (9 compuşi proteici), activat de
complexele antigen-anticorp. Complementul activat produce corpi
activi, care atrag polimorfonuclearele, eliberează substanţe vasoactive,
activează coagularea şi măresc permeabilitatea vasculară.
Efectele biologice ale complexului antigen-anticorp pot fi multiple:
favorabile, indiferente sau chiar nocive. Printre rezultatele favorabile
trebuie citate, în primul rând, acţiunea antimicrobiană şi cea antitoxică,
care asigură rezistenţa şi imunitatea specifică.
Dar reacţia antigen-anticorp poate produce cele mai variate şi
mai grave tulburări generale, acestea constituind fenomene de alergie,
de hipersensibilitate. Deci, în unele situaţii, anticorpii pot conduce la o
rezistenţă mărită, iar în altele, la o sensibilitate sporită, mergând chiar
până la hipersensibilitate.

21. Vaccinuri
Vaccinurile sunt preparate biologice dotate cu proprietăţi
antigenice, care declanşează apariţia răspunsului imun la organismele
supuse vaccinării.
Protecţia imunologică se instalează după interval de timp variabil
de la inoculare (săptămâni, luni), în funcţie de vaccin, şi este de lungă
durată (ani).
Vaccinarea şi termenul de vaccin au fost introduse în medicină
de medicul generalist englez Edward Jenner, în anul 1796, cu ocazia
descoperirii primului vaccin, împotriva variolei.
În prezent toate ţările şi-au elaborat propriile scheme naţionale
de vaccinare împotriva bolilor infecţioase.
În România, vaccinarea copiilor începe de la vârsta de 2 ore, cu
administrarea primei doze de vaccin împotriva hepatitei B.

22. Vaccinuri
Vaccinarea este o metodă de imunizare activă profilactică
împotriva unor boli, prin inocularea unui vaccin.
Vaccinoprofilaxia se poate realiza:
 în cadru organizat, prin campanii de vaccinare înscrise în
programele obligatorii de imunizare din fiecare ţară
 în situaţia declanşării unor focare infecto-contagioase ale căror
boli beneficiază de un vaccin corespunzător
 opţional, pentru profilaxia bolilor pentru care există vaccin
specific, dar care nu este inclus în programele obligatorii de
imunizare.

23. Prionii
Prionii sunt agenţi infecţioşi nonconvenţionali de natură
proteică, lipsiţi de orice tip de acid nucleic, care produc un grup
de boli neurodegenerative transmisibile ale animalelor şi
omului, numite boli prionice (encefalopatii spongiforme
transmisibile).
Dintre acestea, cea mai cunoscută este encefalopatia
spongiformă bovină (boala vacii nebune), dar există forme de
encefalopatie spongiformă şi la alte specii de animale: scrapia
(la ovine şi caprine), encefalopatia spongiformă a cervidelor
etc. Din categoria bolilor prionice ale omului fac parte: boala
Creutzfeldt-Jacob, insomnia fatală familială, boala Kuru,
sindromul Alpers (la copil) etc.

24. Prionii
Printre bolile ereditare provocate de prioni sunt ataxia (pierderea
abilităţii de a umbla normal) şi o formă fatală de insomnie; amândouă
sunt foarte rar întâlnite. O mare îngrijorare produce o boală cunoscută
de mult, dar extrem de rar întâlnită, şi anume sindromul Creutzfeld-
Jakob.(CJD-Creutzfeld-Jakob disease). În această boală, demenţa
progresează foarte repede, vederea şi funcţiile musculare sunt sever
afectate, după care urmează moartea. Boala afectează, în general,
persoanele în vârsta; totuşi aproximativ zece cazuri au fost înregistrate
la tineri pacienţi englezi care mâncaseră carne de la vaci infectate cu
BSE (bovine spongiform encephalopathy).
În general aceşti pacienţi nu supravieţuiau mai mult de un an de la
stabilirea diagnosticului, si la autopsie creierele lor semănau mai mult
cu cele ale vacilor infectate de BSE decât cu cele ale oamenilor
suferind de sindromul CJ. Rezultatul acestor autopsii precum si alte
experimente au condus la rezultatul ca boala vacii nebune fusese
transmisa si la oameni.

25. Bolile provocate de prioni la animale
La animale boala este cel mai des intalnita la oi si capre.
In timpul bolii, animalele isi pierd coordonarea, umbla impleticit,
cad, orbesc si, in cele din urma, mor. Un aspect ingrijorator al
bolile provocate de prioni este ca, spre deosebire de alte boli
ale animalelor, ele se pot raspandi si la oameni.
Odata infectate, vacile pot parea normale pentru mai multi
ani inainte de incepe sa se comporte agresiv care reprezinta un
prim simptom al bolii; deci vacile pot fi trimise la abator fara ca
fermierii sau ce impacheteaza carnea sa-si dea seama ca ele
au carnea infectata.

26. Bolile provocate de prioni la oameni
La oameni, boala devine evidentă abia dupa
multi ani sau chiar zeci de ani de la infectare.
Se ştie că o boală obscură numita kuru afecta,
de mult timp, a apărut la băştinaşii din Noua Guinee.
Boala apare numai la femei şi la copiii mici ca
rezultat al tradiţiei tribului potrivit căreia morţii erau
onoraţi măncându-li-se creierele. Pacienţii îşi pierdea
coordonarea mişcărilor şi, de cele mai multe ori,
înnebuneau. În cele din urmă mureau, nemaiputând
să înghită mâncarea. Acum, ca această practică a
încetat, boala kuru aproape a dispărut.

27. Antibioticele
Antibioticele (greacă ντί- contra, βίος-
ἀ
viaţă) sunt o grupă de medicamente care se
folosesc la tratamentul bolilor infecţioase
provocate de bacterii.
Antibioticele sunt folosite datorită acţiunii
lor bactericide de a omorî bacteriile sau
protozoarele.

28. Antibioticele
Antibioticele sunt molecule relativ simple
produse de mucegaiuri sau bacterii care au
capacitatea de a ucide sau de a frâna dezvoltarea
deja în doze relativ mici a altor specii concurente.
Ulterior au fost produse în medicină şi antibiotice
sintetice. Grupa de chimioterapice ca sulfonamida au
acţiune mai ales bacteriostatică care se manifestă
prin frânarea înmulţirii bacteriilor. Antibioticele pot
acţiona:
 bacteriostatic de frânare a înmulţirii bacteriilor
 bactericid de eliminare a bacteriilor