1. ”Realizarea” din CSAT
După o vestită ședință CSAT despre care am scris aici, am tras concluzia: ”După Parlament,
Guvern, a venit rândul CSATului să stingă lumina, să încuie și să plece acasă !” Și acum, înainte cu
câteva ore de ședința anunțată, astăzi pot spune că avem destule motive să rămânem la aceea și
concluzie.
Un exemplu este punctul 2 din comunicatul dat de Președinție:
2. realizarea, în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a unui plan
de contingenţă pentru România;
Nu exclud ca astăzi să ni se spună că nu a fost vorba de punctul 2, a fost o lipsă de comunicare…bla
bla.
Aveți în acest paragraf chintesență politicianistă în a comunica manipulativ un proiect foarte
important. Încep cu concluzia, cei care propun și aprobă acest mod de a comunica ne cred pe to ți
ori proști ori neinformați. Poate că trebuie să le spunem mai răspicat că nu mai suntem în 1994, la
primele tatonări între România și NATO. A mai curs apă pe Dunăre.
Termenul confuz folosit voit în paragraf este ”plan de contingență”, în realitate este vorba de un
plan militar al Alianței folosit pentru apărare în cazurile neprevăzute de agresiuni împotriva unui
aliat, adica un contingency plan.
Reaffirming NATO’s Core Commitment: Collective Defence. NATO’s core
commitment — embodied in Article 5 of the North Atlantic Treaty — is unchanged, but
the requirements for fulfilling that commitment have shifted in shape. To remain
credible, this pledge to shield member states from armed aggression must be
backed up not only by basic military capabilities but also by the contingency
planning, focused exercises, force readiness, and sound logistics required to preserve
the confidence of Allies while minimizing the likelihood of miscalculation on the part of
potential adversaries.
Din NATO 2020: Assured Security; Dynamic Engagement- Analysis and
Recommendations of the Group of Experts on a New Strategic Concept for NATO 17
mai 2010
Seria de planuri inițiate de Alianță după 1989 începe cu Polonia, au urmat Țările baltice și, a șa
cum se pare că reiese din acest comunicat, ar urma România. Despre primele două ave ți aici un
articol:
The main push came from Poland, a big American ally in Iraq and Afghanistan. It was
the first to gain contingency plans—initially only against a putative (and implausible)
attack from Belarus, a country barely a quarter of its size. When the war in Georgia
highlighted NATO’s wobbliness on Russia, Poland accelerated its push for a bilateral
security relationship with America, including the stationing of Patriot anti-missile
rockets on Polish soil in return for hosting a missile-defence base. Thanks to Poland, the
alliance will defend the Baltics
Să revenim la paragraful cu pricina. Alt cuvânt neinspirat este ”realizarea”. Nu se știe dacă este
doar pronie cerească, destin galatic, norocul începătorului sau contribuția unei vrăjitoare, dar cert
este că vine ”realizarea”, așa, din senin, nu vorbim de aprobarea unui memorandum de la MAE,
nici de aprobare unui mandat. E clar că nimic nu a mișcat în Parlamentul Nulită ților, evident era o
chestie secretă. Despre expertiza think tankurilor românești aplicată ”realizării” nici nu poate fi
vorba, din două motive, primul nu interesează pe nimeni din fundații și centre de ”expertiză” și nu

2. au fost consultați de către guvernanți.
”Realizarea” asta este ca transhumanța, ea vine când știe ciobanul că trebuie să vină, nu e cazul să
fie și oile lămurite, ele se țin după berbec, măgar, ce o fi pacolo.
Sigur, am putea să ne întrebăm, una alta.
De ce acum ?
De ce nu în 2010 ?
”Realizarea” e gratis ? E cadou ?
Este nevoie de un comitet de întâmpinare ? pentru când vine ”realizarea”.
Vine ”realizarea” la aeroport ? la gară ? ca să știm dacă e nevoie de noi ?
Dacă ”realizarea” vine la aeroport o escortăm cu Migurile ?