3. ■ Viaţa nu începe la naştere ci cu 270-284 zile
mai înainte, adică odată cu debutul perioadei
prenatale, perioadă în care aşa cum arată
P.Osterrieth are loc o dezvoltare miraculoasă.
■ Cercetătorii au identificat 3 mari etape ale
dezvoltării prenatale: etapa embrionară,
etapa fetală precoce şi etapa fetală tardivă.
4. ■ Etapa embrionară corespunde primelor trei luni de
evoluţie şi cuprinde 2 faze:
■ faza preembrionară (primele 5-6 zile după
fecundaţie) când se formează cele 3 foiţe germinative
(ectoderm, mezoderm şi endoderm) din care se vor
dezvolta organele şi sistemele funcţionale (sistemul
glandular, păr, unghii, organe senzoriale, sistem
nervos, muşchii, sistem circulator, sistem respirator,
plămâni, ficat etc.);
■ faza embrionară – are loc o creştere impresionantă a
volumului embrionului, diviziunea şi diferenţierea
celulară, mai ales la nivelul sistemului nervos. Se
structurează componentele sistemului osos, care
este cartilaginos, apar puncte de osificaţie separate
în zona craniului, a coastelor, a membrelor, a
maxilarelor.
5. ■ Etapa fetală precoce durează din luna a IV-a până
la sfârşitul lunii a VI-a, perioadă în care se încheie
procesul de organogeneză. Musculatura se dezvoltă
foarte mult, ca şi sistemul nervos.
■ Ţesutul subcutanat devine neted, are loc trecerea de
la agitaţia difuză la mişcări diferenţiate (ale tractului
digestiv, de schimbare a poziţiei).
■ Mielinizarea sistemului nervos va contribui la
realizarea unor asociaţii corespunzătoare între
diferite segmente ale acestuia.
6. ■ Etapa fetală tardivă cuprinde ultimele 3 luni de
evoluţie caracterizată prin diferenţiere neuronală,
mielinizare accentuată, încheierea procesului de
dezvoltare anatomică şi funcţională.
■ Ordinea de apariţie şi dezvoltare ca şi ritmul nu sunt
aceleaşi pentru toate organele şi sistemele
funcţionale ale organismului.
■ Primele care se dezvoltă sunt organele care asigură
funcţiile biologice (vegetative) fundamentale: inima,
plămânii, tubul digestiv, urmate de apariţia nervilor
mai întâi, a celor care sunt implicaţi în asigurarea
echilibrului, apoi ai organelor senzoriale şi ulterior a
mecanismelor nervoase ale mimicii şi expresiilor
afective.
7. TIPURI DE REACŢII
■ pe plan senzorial, acuitatea tactilă se manifestă foarte devreme,
fapt pentru care orice încercare de atingere a abdomenului
matern, declanşează la copil reacţii;
■ după 3 luni fetusul încearcă discriminări gustative, prin
preferinţa pentru dulce şi respingere a gustului amar;
■ încă din săptămâna a 6-a devine sensibil la lumină şi la
universul sonor. Atunci când asupra abdomenului matern s-a
proiectat un fascicul de lumină puternică, s-a înregistrat o
accelerare a ritmului cardiac şi o schimbare rapidă a poziţiei;
■ la 12 săptămâni apar mişcări respiratorii;
■ la 16-20 săptămâni, apar mişcări ale pleoapelor, buzelor şi
membrelor superioare;
■ la 24 săptămâni, o serie de reacţii vocale sub formă de ţipete
înfundate.
8. FACTORI FAVORABILI ŞI FACTORI NOCIVI CE
INFLUENŢEAZĂ DEZVOLTAREA INTRAUTERINĂ
■ Factori favorabili:
■ ereditatea normală a părinţilor;
■ starea de sănătate a părinţilor şi a predecesorilor
acestora;
■ starea organică şi psihică din momentul procreării;
■ regimul de activitate şi odihnă al mamei;
■ climat familial bazat pe înţelegere, cooperare;
■ regim alimentar substanţial în proteine, vitamine,
săruri minerale;
■ securizarea afectivă a mamei;
■ detensionarea mamei pentru momentul naşterii.
9. FACTORI NOCIVI:
■ malnutriţia (regim alimentar carenţial),
toxoplasmozele (infecţii) care încetinesc creşterea
numerică a celulelor nervoase, pot cauza debilitate
mentală;
■ radiaţiile produc malformaţii;
■ gripele degenerează ţesutul nervos;
■ regimul de viaţă suprasolicitant, încărcat de efort, de
tensiuni emoţionale modifică chimismul sanguin;
■ căzăturile, loviturile pot afecta normalitatea dezvoltării
sarcinii;
■ tarele genetice în unele cazuri sunt transmisibile.
10. VÂRSTA SUGARULUI
■ ACHIZIŢII DOMINANTE
■ evoluţia şi activarea funcţională a structurilor
organice;
■ dezvoltarea motricităţii în special a celei
manuale şi a mersului;
■ evoluţia spectaculoasă a sensibilităţii şi
debutul personalităţii;
■ începutul elaborării mecanismelor verbale;
■ dezvoltarea inteligenţei senzoriomotorii.
11. DEZVOLTAREA SISTEMULUI OSOS, MUSCULAR ŞI A
SISTEMULUI NERVOS
■ După naştere osificarea continuă într-un ritm susţinut: în zona
craniană are loc închiderea fontanelei posterioare iar către
sfârşitul primului an şi a fontanelei anterioare; la nivelul coloanei
vertebrale, al coastelor şi al membrelor. În jurul vârstei de 7 luni
apar primii dinţi.
■ În privinţa sistemului muscular, până la 2-2½ luni, copilul are o
hipotonie musculară, dovadă că nu îşi poate menţine capul în
poziţie verticală.
■ După 3 luni creşterea tonusului muscular este accelerată, în
special la nivelul muşchilor flexori. La nivelul sistemului nervos
au loc mielinizări importante în legătură cu activitatea
analizatorilor.
■ În primele luni activitatea corticală este de durată relativ scurtă,
întrucât se epuizează substanţele funcţionale din neuron şi se
instalează inhibiţia necondiţionată (somnul).
■ Treptat creşte starea de veghe şi apare tendinţa de iradiere a
unor focare de excitaţie datorită stimulărilor senzoriale.
■ Pe lângă formele necondiţionate de inhibiţie apar şi cele
condiţionate care fac posibile diferenţieri senzoriale şi
perceptive iar acestea vor permite condiţionarea răspunsurilor
faţă de stimulii externi.
12. REGIMUL DE VIAŢĂ AL NOU NĂSCUTULUI
■ Distingem 2 mari categorii de trebuinţe la
sugar:
■ fiziologice, cu caracter ciclic (aer, hrană,
somn, apă, căldură);
■ psihologice, cu caracter permanent
(orientare, investigare, vocalizare,
comunicare).
13. PARTICULARITĂŢILE
SENSIBILITĂŢII
■ Încă din primele zile ale vieţii, copilul este capabil a
avea senzaţii.
■ Sensibilitatea gustativă
■ Zona receptorie este mult mai extinsă şi
nediferenţiată decât la adult. Aceasta cuprinde:
întreaga suprafaţă a limbii, mucoasa internă a
obrajilor, vălul palatin şi o parte din esofag. Este mai
dezvoltată sensibilitatea faţă de dulce şi acru şi mai
puţin faţă de amar şi sărat. Faţă de diferite substanţe
reacţionează prin mimică, iar spre sfârşitul primului
an poate exprima verbal şi sesiza intensitatea lor.
14. ■ Sensibilitatea olfactivă
■ Zona receptorie se află în cavitatea nazală
dar aceasta până la vârsta de 6-7 luni, nu
conţine pigmenţi. Copilul nu detectează decât
mirosuri foarte puternice legate în special de
satisfacerea trebuinţelor biologice.
15. ■ Sensibilitatea tactilă
■ Celulele senzoriale sunt inegal răspândite în diferite
zone ale corpului, de aici reacţii diferite (ex. atingerea
copilului cu un obiect în jurul ochilor declanşează
reflexul de apărare oculo-motorie iar dacă aceasta
are loc la nivelul palmelor, apare reflexul de
prehensiune (de apucare)).
■ Dezvoltarea sensibilităţii este inegală: mai accentuată
în zona ochilor, a cavităţii bucale, mai redusă la
nivelul palmelor, al tălpilor şi cel mai puţin dezvoltată
în zona spatelui.
16. ■ Sensibilitatea vizuală
■ - senzaţia de lumină şi întuneric sub forma unor pete de lumină
şi întunecate, deoarece muşchii globului ocular nu sunt încă pe
deplin exersaţi pentru a avea o vedere bioculară. Copilul încă nu
distinge forma obiectelor ci numai aceste pete şi nici nu văd la
distanţă.
■ Spre sfârşitul primului an de viaţă reuşeşte să distingă obiectele
care se află la aproximativ 5m distanţă de el.
■ În jurul vârstei de 3-4 luni începe să distingă într-o ordine
determinată de intensitatea, de strălucirea stimulilor, culorile.
Mai întâi galben, oranj, apoi roşu, albastru, verde.
■ Cristalinul are slabă putere de acomodare.
■ În primele luni există posibilitatea apariţiei strabismului.
17. ■ Sensibilitatea auditivă
■ Zona receptoare este urechea medie inundată de lichid amniotic
din care cauză la naştere se instalează o surditate uşoară dar
la:
■ 1-2 luni devine sensibil la vocea umană;
■ 4 luni devine sensibil la muzică;
■ 6 luni apare o oarecare intenţionalitate în urmărirea muzicii.
■ Sensibilitatea auditivă este direct implicată în dezvoltarea
auzului fonematic.
■ Sensibilitatea internă
■ Este legată mai ales de satisfacerea trebuinţelor primare, este
foarte dezvoltată în primele 3 luni. Poate lua forma unor colici
care îi creează nelinişte, stări de agitaţie şi plâns.
18. DEZVOLTAREA MOTRICITĂŢII
■ Evoluţia mobilităţii se face treptat, fiind mai pronunţată la nivelul anumitor regiuni
ale corpului şi cuprinde 4 etape, fiecare de câte 3 luni.
■ În prima etapă, mişcările se perfecţionează în special în jurul gurii şi al ochilor:
■ 3-6 luni, regiunea capului, gâtului şi a umerilor (ex. la vârsta de aproximativ 4
săptămâni, mâinile nu au nici o funcţie, ele sunt în general strânse, nu caută să
apuce. Intră în acţiune doar dacă sunt atinse. Abia pe la 5 luni copilul prinde
obiectul între degete şi podul palmei şi la 6 luni şi cu degetul cel mare);
■ 6-9 luni, regiunea trunchiului, braţelor şi mâinilor;
■ 9-12 luni, limba, degetele, gambele, extremităţile picioarelor.
■ Principalele achiziţii ale vârstei sunt:
■ prehensiunea – apucarea, manevrarea, palparea obiectelor, trecerea lor dintr-o
mână în alta;
■ posibilitatea de a sta în şezut şi apoi în picioare, ceea ce va extinde câmpul
vizual şi sfera cunoaşterii (permite să vadă ce este pe masă, pe fereastră etc.);
■ mersul – sprijină coordonarea mişcărilor antrenate în echilibru; îi va permite să-
şi dezvolte autonomia şi iniţiativa personală, posibilităţi de acţiune.
19. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
■
■ La 3-4 săptămâni apare zâmbetul ca expresie a comunicării nonverbale (CNV)
care are un conţinut întărit de „legătură vizuală” stabilită cu cei din jur.
■ Aproximativ la 2 luni copilul începe să emită sunete care sunt foarte apropiate de
sunetele limbii.
■ Comunicarea nonverbală evoluează spre reacţii de vocalizare sau de gângurit,
care apar către sfârşitul lunii a II-a. Gânguritul constă în emisia unor vocale,
consoane cu încercări foarte simple de articulare, după 4 luni.
■ O fază superioară a gânguritului este lalatuirea (repetarea de silabe). Începe în
jurul vârstei de 5 luni. Cam la aceeaşi vârstă apare fenomenul de autoascultare
(emisie de sunete ascultate de copil). Este un fenomen care consolidează feed-
back-ul dintre aparatul fonator şi auz.
■ În jurul vârstei de 6 luni emisia sunetelor este declanşată şi chiar întărită de
contextul social.
■ Spre sfârşitul lunii a 10-a apar primele cuvinte care sunt cuvinte-propoziţii sau
holofraze.
■ După vârsta de 6 luni comunicarea parcurge următoarele etape:
■ direct-direct (ex. adultul îi întinde copilului un obiect şi acesta îl apucă cu mâna);
■ verbal-direct (ex. adultul emite o anume stimulare verbală iar copilul întoarce
capul, îl priveşte );
■ direct-verbal (ex. adultul îi prezintă un obiect şi copilul îl „denumeşte” în limbajul
său);
■ verbal-verbal (schimb de mesaje verbale între adult şi copil).
20. DEZVOLTAREA AFECTIVITĂŢII
■
■ Trăirile negative, neplăcute generate de satisfacerea trebuinţelor
fundamentale (foame, somn) sunt mai numeroase în primele 3 luni
în raport cu cele pozitive.
■ Începând cu vârsta de 3 luni când se consolidează apucarea
obiectelor, apar răspunsuri afective (bucurie la apropierea mamei).
■ Pe la 5 luni apar reacţii emoţionale de frică, furie, se încruntă, ţipă,
începe să gesticuleze.
■ Reacţiile emotive de bucurie, plăcere se manifestă prin mişcarea
mâinilor, a picioarelor, prin strigăte scurte, prin gângurit. Râsul apare
ceva mai târziu şi este mai rar.
■ Bucuria de sine sau mânia apare în jurul vârstei de 8 luni, este
legată de activitatea copilului, de succesul său.
■ Spre sfârşitul primelor 9 luni apar manifestări de tandreţe, de
afecţiune faţă de adulţi.
21. DEZVOLTAREA INTELIGENŢEI
■ Psihologia genetică delimitează 3 momente şi
anume:
■ repetarea actelor şi mişcărilor pentru a obţine efectul
dorit (loveşte jucăria pentru a auzi sunetele, plânge
pentru a primi biberonul sau pentru a fi luat în braţe);
■ folosirea unor mişcări, ca mijloc, în raport cu un scop
(se ascunde pentru a produce plăcere celor din jur);
■ spre sfârşitul perioadei poate executa o mişcare,
adăugând unele modificări la ceea ce ştia pentru a
soluţiona ceva.
22. VÂRSTAANTEPREŞCOLARĂ
■ Se diminuează numărul orelor de somn,
copilului fiindu-i suficiente aproximativ 12 ore.
Organismul are nevoie şi de somnul de după-
amiază (1 –1 ½ h). La 1 an 14/15 ore iar la 3
ani 11/12 ore.
■ Alimentaţia suportă modificări pentru că la
începutul vârstei se întrerupe hrana cu lapte
matern. Este necesar să se asigure produse
lactate, fructe, legume.
23. SUBSTADIILE
ANTEPREŞCOLARITĂŢII
(PRIMEI COPILĂRII)
■ de la 12-18 luni – consolidarea mersului, este
pronunţată tendinţa de explorare prin văz şi
acţiune a mediului (caută, trage faţa de masă);
■ de la 18-28 luni – pronunţată dezvoltare a
comunicării verbale; diminuarea nervozităţii
mersului şi acţiunii cu încercări de subordonare a
acestora, împlinirii unor dorinţe;
■ de la 28-36 luni – devine preocupat de joc, de
aprecierea celorlalţi.
24. CREŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA FIZICĂ
■ Ritmul de creştere este foarte intens, puţin încetinit spre finalul
etapei.
■ Dacă la 1 an greutatea copilului este în medie de 9.300g, la 3
ani ajunge la 14.000g, iar talia creşte de la 74cm la 92cm.
■ Ritmul de creştere al diferitelor părţi, organe este inegal. Copilul,
disproporţionat dezvoltat în raport cu corpul, în perioada
anterioară, începe să se proporţioneze. Dacă la 1 an capul
reprezintă 1/3 din statura corpului, la 3 ani este a ¼ -a parte din
corp şi abia la 8 ani va deveni mai proporţionat, ajungând la 1/6.
este o adevărată explozie a mişcărilor (deschide sertare,
răsfoieşte cărţi etc.).
■ Se intensifică procesul de osificaţie la nivelul coloanei
vertebrale, al cutiei craniene, al oaselor membrelor.
■ Până la 3 ani se completează dentiţia. Masticaţia devine
curentă.
25. PERCEPŢIA ŞI
REPREZENTAREA
■
■ Se dezvoltă mecanismele constanţei de mărime, de
identificare a sunetelor.
■ Copilul trăieşte anumite reuşite privind localizarea
sursei sonore şi identificarea vocii.
■ Apare un început al dezvoltării auzului fonematic
sprijinit de comunicarea cu cei din jur.
■ Creşte receptivitatea faţă de sunetele muzicale,
preferă liniile melodice ritmate. Pe la 18 luni se
semnalează chiar o conduită de căutare a unui mediu
stimulativ sonor.
■ Reprezentarea debutează în jurul vârstei de 1 ½ - 1
an şi 8 luni
26. EXPANSIUNEA MOTRICITĂŢII
■ Evoluţia motricităţii se concretizează în progresul locomoţiei şi al
manipulării obiectelor.
■ Dacă la 1 an mersul este nesigur, cu picioarele foarte depărtate
unul de altul, la vârsta de 20 de luni paşii devin mai echilibraţi,
mersul mai stabil, începe să fugă. Apar unele reîntoarceri la
mersul de-a buşilea dar spre un an şi jumătate îl va părăsi.
■ Este insuficient dezvoltată coordonarea între mişcările mersului
şi tendinţa de a fugi, ceea ce generează unele accidente. După
2 ani mersul devine o plăcere. Pe distanţe mai lungi oboseşte.
■ Mişcările de apucare, de manipulare a obiectelor se
specializează şi se îmbogăţesc. După 2 ani se diversifică atât
mişcările ample (se caţără pe scaune, coboară scări) cât şi cele
mici (înşiră bile, mărgele).
27. EVOLUŢIA VORBIRII
■ În procesul însuşirii limbajului participă 3 componente:
■ componenta senzorio-motorie – pe la 3 luni începe să repete
sunete pe care la va modifica, le va modula. Copilul se joacă cu
vocea, aşa cum se joacă cu mâinile. Pe la luna a 8-a începe să
imite modele sonore, apar onomatopeele.
■ componenta intelectuală – cuvintele emise de adult, pe măsura
repetării se integrează în situaţii, devin evocatoare,
reprezentante pentru situaţiile în care au fost emise de adult.
Aceasta se întâmplă începând cu sfârşitul primului an, când
apare un fel de înţelegere globală a realităţii, care precede
capacitatea copilului de a vorbi;
■ componenta afectivă – este dată de sentimentul de dragoste al
mamei faţă de copil pe de o parte şi de tonalitatea emoţională a
reacţiilor vocale ale copilului. Este o contopire afectivă a mamei
şi copilului, într-un „joc” în care „îşi vorbesc” şi se imită unul pe
celălalt.
28. ÎN EVOLUŢIA LIMBAJULUI SE CONTUREAZĂ MAI
MULTE ETAPE:
■ etapa „cuvântului frază” (1 - 1 ½ ani)
■ etapa „pre-frază” – reprezentată prin 2 şi apoi 3 cuvinte,
ordonate mai ales după importanţa lor afectivă; începe pe la 18
luni;
■ etapa „preconceptelor” (2-4 ani) Preconceptul este un fel de
prototip care nu are încă valoarea generală a unei clase dar nici
nu este individualizat pe deplin.
■ etapa „frazei gramaticale” – în care exprimă judecăţi, relaţii,
noţiuni. Apare la începutul celui de al 3-lea an. „Pa-pa”
înseamnă – îmi este foame, „tai-tai” înseamnă – vreau să
mergem. Apoi ea se apropie de poveste. Copilul se identifică pe
sine la persoana a III-a. Pe sine se priveşte din exterior.
■ etapa „diferenţierii formelor gramaticale” – îndeosebi a
pronumelui personal, persoana I – dovadă a apariţiei conştiinţei
de sine.
■ În jurul vârstei de 3 ani debutează cea de a II-a vârstă a
întrebărilor.
29. DEZVOLTAREA GÂNDIRII
■ Cuprinde mai multe momente:
■ 1 – 1,6 ani – conduitele inteligente achiziţionate (a
suportului, a bastonului etc.) se consolidează, se
diversifică, ceea ce denotă un început de separare
dintre mijloc şi scop; Conduita de tatonare, fără
participarea reprezentării;
■ 1 ½ - 1,8 ani – apare funcţia semiotică pe baza
începuturilor reprezentării, ceea ce asigură trecerea
spre gândirea simbolică. Funcţia semiotică se
manifestă prin 3 conduite acţionale: imitaţia amânată,
jocul simbolic, desen.
30. DEZVOLTAREAAFECTIVITĂŢII
■ „Starea de confort psihic” este cel mai important
suport pentru dezvoltarea afectivităţii care este
prezentă în maturizarea motorie, în apariţia
reprezentării, simbolismului, în evoluţia limbajului.
■ La 1 ½ ani îşi exprimă puternic impresionabilitatea,
intuieşte bucuria sau tristeţea mamei. Reacţionează
la o melodie veselă prin gestică.
■ La 2 ani ataşamentul faţă de mamă este foarte
puternic, gesticulează bogat, atât la apropierea cât şi
la depărtarea de mamă. Este mult mai temperat faţă
de tată.
■ Se îmbogăţeşte gama emoţiilor pozitive şi negative.
31. VÂRSTA PREŞCOLARĂ
■ Între 3-6/7 ani copilul creşte în înălţime de la
aproximativ 92cm la 116cm iar în greutate de
la 14kg la 22kg, fără ca ritmul să fie uniform.
Evoluţia este dependentă atât de programul
ereditar cât şi de alimentaţie, starea de
sănătate, condiţii stimulative de mediu.
32. ■ Continuă procesul de osificare îndeosebi la nivelul
vertebrelor. Creşte rezistenţa generală a coloanei
vertebrale deşi se poate deforma relativ uşor.
■ Şi la nivelul sistemului muscular dezvoltarea este
inegală, muşchii lungi ai membrelor superioare şi
inferioare cunosc un ritm mai intens de evoluţie decât
muşchii rotunzi, scurţi, ceea ce explică preferinţa
pentru alergare, lovire, aruncare, în raport cu
desenul, scrisul, legatul şireturilor etc. cu toate
acestea tonusul muscular este mai ridicat şi unele
mişcări pot fi coordonate cu plăcere. Este şi motivul
pentru care preşcolaritatea a fost numită „vârsta
graţiei”.
33. ■ În plan endocrin glandele tiroidă şi hipofiză îşi
intensifică funcţiile iar cea a timusului devine
mai lentă.
■ În privinţa sistemului nervos, celulele se
diferenţiază, îşi perfecţionează funcţiile, se
diferenţiază zona motrică de cea verbală, se
schimbă raportul de forţe dintre sistemul
nervos periferic şi sistemul nervos central,
ultimul dobândind un rol tot mai mare.
34. REGIMUL DE VIAŢĂ
■ Alimentaţia se înscrie într-un program în care trebuie să se
asigure 3 mese principale şi 2 gustări, creşte consistenţa micului
dejun şi a cinei.
■ Are loc un început de culturalizare a alimentaţiei dar şi a altor
conduite legate de igienă, îmbrăcat, de folosirea tacâmurilor,
etc.
■ Timpul de somn este de 10+11 ore la care se adaugă 1 – 1 ½
ore după amiaza. Unii acceptă greu să se culce , preferă
comunicarea cu cei din jur.
■ Începe să interacţioneze cu vecinii, cu alţi copii, cu educatoarea
şi să preia de la aceştia anumite experienţe, mai ales în planul
deprinderilor de autoservire.
■ Toate acestea angajează capacităţile sale de adaptare.
35. STADIILE PREŞCOLARITĂŢII
■ Substadiul preşcolarului mic (3-4 ani) se
caracterizează prin:
■ dificultăţi de adaptare la mediul grădiniţei, datorită
faptului că este încă în mare măsură dependent de
adult;
■ preşcolarul este egocentric, instabil motric, afectiv,
apar primele forme ale crizei de prestigiu;
■ principala formă de activitate este jocul de
manipulare combinat cu câteva forme de activitate
sistematică, scurte ca durată şi relaţii simple prin
conţinut.
36. SUBSTADIUL PREŞCOLARULUI
MIJLOCIU (4-5 ANI):
■ dificultăţile de adaptare la programul grădiniţei se
diminuează, de la 9-10săptămâni în substadiul
anterior la 3-4 săptămâni;
■ mişcarea şi manipularea obiectelor îmbogăţesc
percepţia şi suportul intuitiv al operaţiilor gândirii;
■ preşcolarul mijlociu este preocupat de descoperirea
realităţii externe;
■ apar modalităţi psihocomportamentale noi: limbajul
intern, caracterul voluntar al majorităţii proceselor
psihice, deci un început de organizare a voinţei;
■ jocurile încep să aibă un caracter colectiv;
■ apare debutul identificării cu grupul educativ din care
face parte („sala mea de grupă”, „grădiniţa mea”).
37. SUBSTADIUL PREŞCOLARULUI
MARE (5-6/7 ANI):
■ creşte capacitatea de înţelegere a situaţiilor şi
cauzelor acestora;
■ apar conduite bazate pe reţinerea reacţiilor imediate;
■ pe lângă activitatea de joc care continuă să deţină
ponderea în program creşte numărul activităţilor cu
rol pregătitor pentru viaţa de şcolar;
■ viaţa psihică este îndreptată spre perceperea
intenţionată, pe procedee de reţinere, de asociere a
datelor. Apar forme evoluate de simbolizare în care
intervin integratori verbali. Este o simbolistică infantilă
cu o încărcătură afectivă mult mai accentuată decât
intelectuală.
38. DEZVOLTAREA GÂNDIRII
■ „Gândirea preşcolarului se desfăşoară în contexte
concrete răspunzând atât trebuinţelor sale de
adaptare, de depăşire a obstacolelor, dar şi dorinţei
de a afla ceea ce îl atrage. Astfel gândirea îşi
menţine caracterul situativ.
■ Principalele tipuri de raţionament utilizate sunt:
■ raţionamentul transductiv (particular-particular);
■ raţionamentul prin analogie;
■ raţionamentul inductiv.
39. DEZVOLTAREA LIMBAJULUI
■ Deşi preşcolarul poate susţine o conversaţie, totuşi limbajul
acestuia se deosebeşte de cel al adultului prin:
■ structură gramaticală – în utilizarea verbelor cel mai bine se
fixează timpul prezent care se extinde şi asupra celorlalte
timpuri;
■ structura limbajului – este legată de situaţii particulare, are
caracter situativ. Treptat se face trecerea spre limbajul
contextual, când trece la monolog şi începe să povestească
ce a văzut, ce a auzit. Cele 2 forme iniţial coexistă, pentru ca
la 6 ani să se diminueze caracterul situativ;
■ pronunţie imperfectă – mai ales la începutul preşcolarităţii.
Sunt posibile omisiuni, substituiri, inversiuni de sunete (ş şi j
înlocuite cu s şi z – zoc în loc de joc, r cu l – lâde în loc de
râde).
40. MEMORIA
■ Alături de memorarea involuntară se dezvoltă
cea voluntară, intenţionată chiar dacă
înţelesul nu este dobândit în totalitate şi
acţionează pe baza memorării mecanice.
Memorarea inteligibilă apare când informaţiile
au o anume semnificaţie pentru copil.
■ Conţinutul memoriei este divers: experienţa
explorărilor perceptive, dialogul, mişcările,
trăirile afective dar şi poveşti, poezii, reguli de
conduită. Este o memorie concretă prin
excelenţă.
41. ■ IMAGINAŢIA
■ Impresionează amploarea, bogăţia vieţii imaginative dar şi
rapiditatea, uşurinţa cu care trece din planul realităţii în cel al
ficţiunii.
■ ATENŢIA
■ Se manifestă foarte activ atenţia involuntară datorită activităţii
sale de orientare, explorare (fiinţă scotocitoare). Se măreşte
volumul atenţiei, preşcolarul fiind capabil să cuprindă 4 obiecte.
■ Concentrarea şi stabilitatea dacă la 3-4 ani sunt doar de 12
minute, la preşcolarul mare ajung la 20-25 minute (ex. desen,
activităţi grafice).
■ Posibilitatea de a orienta atenţia şi de a deveni voluntară se
face prin cuvânt (funcţia reglatoare a limbajului extern). Totuşi
predomină atenţia involuntară, de aceea pot fi uşor distraşi.
■ Se pun 2 probleme: trezirea atenţiei involuntare şi menţinerea
atenţiei voluntare pentru o perioadă cât mai mare.
42. AFECTIVITATEA
■ Cunoaşte expansiune, modificări, reorganizări
generate de:
■ pătrunderea copilului într-un nou mediu, grădiniţa;
■ contradicţiile dintre dorinţele copilului de a-l satisface
pe adult, pe care îl iubeşte, de restricţiile impuse şi
de tendinţa spre autonomie.
■ Apar stări afective de vinovăţie (la 3 ani).
■ Apar stări afective de mândrie (la 4 ani).
■ Apar crize de prestigiu, mai ales dacă este mustrat în
public (la 6 ani).
43. FORMAREA ŞI DEZVOLTAREA PERSONALITĂŢII
PREŞCOLARULUI
■ Cele mai semnificative modificări sunt în planul
motivelor care încă nu au ajuns să fie conştientizate
şi ierarhizate în motive esenţiale şi motive
neesenţiale, mai ales la vârsta de 3 ani.
■ Începutul construirii unei morale primare trecând
prin mai multe faze:
■ imitarea adulţilor în respectarea cerinţelor, cu tendinţa
de a le încălca, mai ales în absenţa lor;
■ apoi respectare oarecum interiorizată (pentru că se
conformează chiar şi atunci când părinţii lipsesc);
■ iar mai târziu, apar şi generalizări şi verbalizări privind
dorinţele părinţilor („aşa spune mama”).
44. ■ Modificări în privinţa conştiinţei de sine şi a
identităţii de sine. Imaginea eu-lui fizic devine
mai analitică şi mai importantă. După 3 ani îşi
dau seama că aparţin unui anume sex („Ea
este fetiţă”). Dorinţa de extensie a eu-lui
(patul meu, grădiniţa mea).Eu-l social în curs
de fundamentare sprijină mult eu-l spiritual
(„Ei zic că sunt frumos”).
45. ■ Îmbogăţirea aptitudinilor în special a celor cu
componente senzoriale: muzică, desen, coregrafie,
limbi străine, modelaj.
■ Începutul formării unor componente de orientare,
reglare şi deci, a unor trăsături de caracter.
Formarea trăsăturilor de caracter este asigurată de
următorii factori:
■ mecanismele reglatorii;
■ conturarea sentimentelor;
■ formarea deprinderilor de a reacţiona faţă de norme;
■ calitatea climatului familial şi din grădiniţă (baze pentru
hărnicie, responsabilitate, punctualitate).
46. ■ Socializarea – trăieşte noi experienţe sociale, interrelaţionale.
Este pusă în evidenţă prin modul în care preşcolarii realizează
percepţia altora.
■ La 3 ani, altul este perceput ca o ameninţare, de unde şi
conflictele între ei.
■ La 4 ani, altul devine obiect de identificare, copilul doreşte să fie
şi să acţioneze aşa cum este partenerul. Apoi este perceput ca
rival, ca persoană care trebuie depăşită.
■ La 5 ani, altul perceput ca partener egal de activitate, dorinţele îi
sunt respectate, ascultate.
■ Pe acest fond se dezvoltă sociabilitatea (adaptarea socială)
care se referă la posibilităţile generale ale copiilor de a face faţă
cerinţelor mediului social. Este oarecum pasivă.
