Your SlideShare is downloading. ×
Flora medicinala a Romaniei vol.II
Upcoming SlideShare
Loading in...5
×

Thanks for flagging this SlideShare!

Oops! An error has occurred.

×

Saving this for later?

Get the SlideShare app to save on your phone or tablet. Read anywhere, anytime - even offline.

Text the download link to your phone

Standard text messaging rates apply

Flora medicinala a Romaniei vol.II

1,830
views

Published on

Published in: Health & Medicine

0 Comments
1 Like
Statistics
Notes
  • Be the first to comment

No Downloads
Views
Total Views
1,830
On Slideshare
0
From Embeds
0
Number of Embeds
0
Actions
Shares
0
Downloads
164
Comments
0
Likes
1
Embeds 0
No embeds

Report content
Flagged as inappropriate Flag as inappropriate
Flag as inappropriate

Select your reason for flagging this presentation as inappropriate.

Cancel
No notes for slide

Transcript

  • 1. NKI
  • 2. MIRCEA ALEXAN OVIDIU BOJOR FLORENTIN CRĂCIUNDoctor In biologie Doctor farmacist Inginer agronom FLORA . MEDICINALA A ROMANEI VQL. ii 1 E D ITU RĂ CERES B ucureşti, 1991
  • 3. CUPRINS »GTJVÎNT ÎN A IN T E ............................................................................................................................... 5ÎN C R EN G Ă TU R A M AG NO LIO PH YTA (AN G IO SPER M A TO PH YTA) .......................... 7 FAM. PHYTOLACCACEAE ................................................................................................... 7 Fam . N Y C TAG IN ACEA E ........................................................................................................ 9 FAM. PORTULACACEAE ................................................................................................... 10 FAM. CARYO PH Y LLACEA E ............................................................................................... 10 FAM. N Y M PH A EA C EA E ........................................................................................................ 23 FAM. RA NUN CULA CEAE ................................................................................................... 23 FAM. B E R B E R ID A C E A E ........................................................................................................ 42 FAM. P A P A V ER A C EA E ........................................................................................................ 44 FAM. BR A SSIC A C EA E (Cruciferae) ................................................................................. 65 FAM. R E SE D A C E A E ................................................................................................................. 81 FAM. D R O SER A C EA E ........................................................................................................ 82 FAM. CRASSTJLACEAE ........................................................................................................ 82 FAM. SA X IF R A G A C E A E ........................................................................................................ 83 FAM. P A R N A SSIA C E A E .................................................................................................... 84 FAM. G R O SSU LA R IA C EA E ............................................................................................... 84 FAM. RO SACEAE ...................................................................................................................... 89 FAM. F A BA C EA E (Leguminosae) ..................................................................................... 122 FAM. O XALIDAC EAE ............................................................................................................. 144 FAM. G ERAN IAC EAE ............................................................................................................. 145 FAM. TROPAEOLACEAE ............................................................................... ......................... 148 FAM. ZYGOPH YLLACEAE .................................................................................................... 149 FAM. LIN ACEA E ...................................................................................................................... 152 FAM. ETIPHORBIACEAE ................ .................................................................................. 155 FAM. RTJTACEAE ...................................................................................................................... 161 FAM. SIM ARUBACEAE ........................................................................................................ 162 FAM. POLYG ALAC EA E ............................................................................................................. 162 FAM. AN ACA RDIACEA E ........................................................................................................ 163 FAM. SA PINDA CEAE ............................................................................................................. 163 FAM. ACERACEAE ................................................................................................................. 163 FAM. H IPPO CASTANACEAE ............................................................................................... 164 FAM. BALSAM INACEAE ........................................................................................................ 167 FAM. AQ UIFO LIA CEAE ........................................................................................................ 168 FAM. CELASTRACEAE ........................................................................................................ 168 FAM. STA PH YLEACEA E ........................................................................................................ 168 FAM. BTJXACEAE ...................................................................................................................... 169 FAM. RHAM NACEAE ............................................................................................................. 169 FAM. VITACEAE ...................................................................................................................... 173
  • 4. FAM. TILIACEAE ............................................................................................................................ 174 FAM. MALVACEAE ................................................................................................................. ...... 181 FAM. TH Y M ELA C hA E ................................................................................................................... 1% FAM. ELAEA GNACECEAE .............................................................................................................. 196 FAM . PA SSIFL O R A C E A E ................................................................................................... ...... 198 - FAM. G U T T IF E R A E ................................................................................................................. ...... 198 FAM. VIOLACEAE ..................................................................................................................... ...... 201 FAM . CISTACEAE ..................................................................................................................... ...... 205 FAM. TAM ARICACEAE ................................................................................................................... 206 FAM. CUCUR BITAC EAE .............................................................................................................. 207 FAM. LY TH R A C EA E ....................................................................................................................... 211 FAM. PtJNICACEAE ................................................................................................................. ...... 213 FAM. TR A PA C EA E ................................................................................................................. ...... 213 FAM. O NAG RA CEAE ................................................................................................................... 2 H FAM. CORNACEAE ................................................................................................................. ...... 214 FAM. AR ALIA CEAE ................................................................................................................. ...... 215 FAM. A PIA C EA E (Um belliferâe) ..................................................................................... ......216IN D E X D E D E N U M IR I ŞT IIN Ţ IF IC E ............................................................................................ 255IN D E X D E D E N U M IR I PO PULA RE ........................................................................................ .. |2 5 9
  • 5. CUVÎNT ÎN A IN T E Al II-lea volum din lucrarea „Flora medicinală a României" continuadescrierea celor mai im portante specii medicinale sub formă de monografii.M aterialul este prezentat în ordine sistematică, începînd cu fam ilia PHYTO-LACCACEAE şi încheind cu fam ilia APIA CEA E (Umbelliferâe). A tît ordineasistematică a familiilor şi speciilor cit şi denumirea lor sînt în conformitatecu „Flora E uropaea“, iar în cazurile în care există deosebiri sau neconCor-danţe cu Flora R.S.R. voi. I —X III, acest aspect este m enţionat în parantezăpentru nom enclatura veche a familiilor şi a speciilor. Indexul de denumiriştiinţifice va cuprinde şi sinonimiile. Alături de speciile medicinale clasice sau cunoscute în literatura de spe­cialitate din Europa, s-au avut în vedere şi acele specii care,- în urm a cer­cetărilor ştiinţifice din ultim ul sfert de secol, au devenit plante medicinalecu reală valoare terapeutică. Dintre acestea, o bună parte au fost studiatede cercetătorii rom âni şi, tocmai datorită rezultatelor cercetărilor susţinutedin ţara noastră, nomenclatorul fitoterapeutic s-a îm bogăţit consi­derabil. în cadrul fiecărei familii, după descrierea monografiilor plantelor me­dicinale mai im portante, se prezintă şi capitolul „Alte specii din familia res­pectivă cu utilizări medicinale". Speciile descrise în acest capitol prezenteşi în flora ţării noastre au fost sau mai sînt încă utilizate în medicina tra ­diţională românească sau a altor popoare. Am enum erat aceste specii cu oscurtă descriere nu numai pentru a le consemna, dar şi cu scopul de a dasugestii pentru cercetătorii din domeniul fitoterapiei sau a terapiei naturale,pentru a avea un punct de plecare in vederea valorificării în scop terapeuticşi a altor specii din bogata floră a României. Dorim să aducem şi pe această cale m ulţumirile noastre celor ce ne-aua ju ta t să definitivăm cel de-al II-lea volum al lucrării „Flora medicinală aRomâniei" şi în m od special entuziastului colectiv al editurii CERES, careprin efortul depus ne-au sprijinit la prezentarea acestei lucrări la un nivelsuperior tehnic şi ştiinţific. 5
  • 6. Cel de-al III-lea volum va cuprinde descrierea în ordine sistematicăa plantelor medicinale începînd cu familiile PYROLACEAE, ERICACEAE,PRIM ULACEAE etc. In intenţia noastră de a elabora cea mai completă monografie cu titlul„Flora medicinală a României" sperăm ca prin sprijinul editurii să realizămşi cel de-al IV-lea volum care va cuprinde, pe lingă descrierea plantelor me­dicinale din ultimele familii în ordine sistematică, şi numeroase tabele sinop­tice de utilitate practică, precum şi planşe în culori care să ajute la identificareape teren a celor mai im portante specii medicinale din flora României. A U T O R II
  • 7. în c r e n g ă t u r a m a g n o l io p h y t a (Angiospermatophyta) Fam . PHYTOLACCACEAE Familie de plante ierbacee, exotice, la noi cultivate sau sălbăticite. Aufrunze întregi, inflorescenţe racemoase cu flori herm afrodite cu înveliş simplufără bractee. P H Y T O L A C C A A M E R IC A N A L. (Phytolacca decandra L .) CÎR M ÎZ; RU M EIO ARĂ; F r.: Phytolacca, M6 choacan; E r.: Garget, Po-keiberry; G.: Amerikanische Kermesbeere; M .: Amerikai âlkorm os; R.:Lakonos americanskii. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierbacee perenă, erectă,viguroasă, înaltă de 1,5—2 (2,5) m ; partea subterană: rădăcină napiformă,evident pivotanta ajungînd pînă la20—30 (50)cm, cu numeroase ram ificaţiisecundare, galbene-brunii la exterior,albe-m urdar la in te rio r; tulpini aeriene:ram ificate de la bază, cu numeroaseram uri robuste, g lab re; frunze: alterne,de culoare verde-pal, întregi, cu vîrfulacum inat şi nervurile care se ramificăputernic spre vîrf, lungi de 15—25 cm,şi late de 6 — 1 0 cm ; flori: inflorescenţeracemoase cilindrice, lung pedunculate,lungi pînă la 15—20 cm, erecte, cuaxa m uchiată, cu flori hermafrodite,cu 5 petale albe protejate la exteriorde bractee înguste, androceu din 1 0stam ine scurte; fructul: bacă m ultiplăde culoare roşie-închis cu 1 0 coaste,săm înţa neagră, lucioasă înflorire: V I —IX. M a t e r i a p r i m ă : R adix Phy-tolaccae constituită din rădăcini lungide 20—30 cm, brune-gălbui la exterior, Fi« 1 - Phytolacca americana 7
  • 8. albe-m urdar la interior, cu pete albicioase dispuse circular, brăzdate dezone concentrice, albicioase şi m ai închise la culoare, vizibile în secţiune transversală. Fructus Phytolaccae form ată din bace turtite, de culoare roşie întunecată,lucioase, cu 8 —1 0 coaste, la interior cu o săm înţă mare, lucioasă. Ecologie şi răspîndire. P lantă din locuri îngrăşate, pe soluri uşoare, su-porţînd bine um brirea, cu cerinţe destul de ridicate faţă de tem peratură.Ca exemplare izolate Ia mărgini de drum uri, pe lingă garduri, la margineatufărişurilor. Bazine im portante sînt exploatate în jud. Mehedinţi (pădureaDevesel, între salcîmi, pe sol nisipos) şi Gorj (Baia de Aramă). E a a fost iden­tificata pe m ări suprafeţe la Moldova Nouă (pe Valea Mare), Berzasca, Pla-vişeviţa, Băile Herculane, Radna, Tălmaciu, Turnişor, G uşteriţa (jud. Sibiu),Cloşani, Jiana Mare, Vînju-Mare, Maglavit, Olteniţa (Gură Argeşului) şiîn jurul Bucureştiului şi Iaşului. în judeţul Timiş şi în judeţul A rad sîntculturi organizate la Pişchia, Recaş, Becicherec şi Macea. ■Recoltare. Rădăcinile se recoltează fie prim ăvara (m artie—aprilie), fietoam na după recoltarea fructelor şi uscarea părţii aeriene (noiembrie, putîndu-se continua şi peste iarnă), cu cazm aua; uneori, pe sol nisipos, se poate smulge. Fructele se recoltează la m aturare deplină, în septem brie—octombrie.Deşi potenţialul e încă ridicat, datorită creşterii necesarului de produs medi­cinal, se recomandă lăsarea unor exemplare nerecoltate la u n itatea de supra­faţă, pentru a permite regenerarea (cu a tît mai m ult cu cît recoltarea estedestructivă, folosindu-se rădăcină). De asemenea se pot prelua seminţelerezultate de la prelucrarea fructelor. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Ambele se în­trebuinţează industrial num ai în stare proaspătă. Rădăcinile se spală (uneori,la cele de pe sol nisipos, e suficientă doar scuturarea lor), se curăţă de rădăci­nile secundare şi se decoletează. Fructele se curăţa de im purităţi (resturi din axul inflorescenţei, pedun-euli) şi se introduc pentru păstrare şi transport în butoaie. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd pentru rădăcini ca im purităţi max. 3% rădăcini lignificate, cioturoase şi max. 5% rădăcini brunificate, m ucegăite;corpuri străine organice m ax. 0,5% şi minerale m ax. 1%, um iditate max. 13% num ai pentru produsul deshidratat; pentru fructe — ca im purităţi seadm it max. 3% resturi de frunze şi răm urele, m ax. 3% fructe înnegrite,corpuri străine organice şi minerale cîte max. 0,5% din fiecare, um iditate —max. 16% (numai pentru produsul deshidratat). Compoziţie chimică. Lecitinele din Phytolacca americana sînt glicopro- teine (5 —izolecitine cu greutatea moleculară cuprinsă între 19 000; 31 000). în lecitinele izolate din plantă s-au identificat: lizină, histidina, arginina,leucină,. tirozină, glicina, alanina, valina, triptofanul etc. Dintre oze s-auidentificat manoza, fructoza, glucoza şi hexozamina. A doua grupă m are de substanţe identificate în această specie sînt fitolacasaponozidele în num ăr de 9 —10 în funcţie de provenienţă. Ele au structura chimică apropiată, acelaşi nucleu (triterpenoidic) cu schelet C3 0 diferenţiindu-se prin ozele ataşateîn poziţia 2 sau la radicalul acetic. Geninele lor sînt acizii esculentic, jali-gonic, fitolacagenic şi fitolacagenina. D ar compoziţia chimică a acestei planteeste m ult m ai complexă. Pînă în prezent s-au sem nalat autociani de tipulbetaninei, americanină, acizi organici ca: malic, tanic, acinosalic, aleuritolic,alcaloizi etc. Lăstarii tineri conţin 31% protide, 4,8% grăsimi, 44% hidro­carbonate, 631 mg Ca, 524 mg P, 20,2 mg Fe, 62 mg beta-carotenoide, 0,95 mg3
  • 9. tiamină,, 3,93 mg riboflavină, 14,3 mg niacin şi 1,619 mg acid ascorbic laIOO g. Datorită, acestei compoziţii cu valoare nutritivă ridicată lăstarii tinerisînt utilizaţi în alim entaţie în unele ţări, dar num ai după o preparare specială,altfel fiind toxici. Seminţele conţin ulei gras form at din 8 % acizi graşisaturaţi şi 92% acizi graşi nesaturaţi. Uleiul însă conţine şi fitolacatoxină,ceea ce- 1 face ca atare im propriu scopurilor alimentare. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Folosirea extractelor dinaceastă plantă în homeopatie şi în medicina tradiţională din numeroaseţări ca rem ediu antireum atic, au stim ulat şi cercetările din ţa ra noastră pentruvalorificarea în scop terapeutic a acestei specii. Aceste cercetări au ajuns laconcluzia că fracţiunile active farm acodinam ic sînt în special lecitinele şisaponineîe care acţionează sinergic, avînd proprietăţi antiedem atoase şi ci-catrizante. Acţiunea antiinflam atoare justifică utilizarea preparatelor pe bazăde extract selectiv obţinut din rădăcinile plantelor în tratam entul external bolilor aparatului osteoarticular. Toate aceste cercetări şi observaţii audus la elaborarea unui produs fitoterapeutic original românesc, Rum eyn-ul,care se aplică astăzi cu bune rezultate în poliartrită reum atoida, artroze,periartrite, tendinite, bursite, mialgii, discopatîi, spondiloze, hem atoam e,luxaţii, m astopatii benigne, flebite, hemoroizi, ulcer varicos etc. Alte cercetări asupra extractelor din această plantă au dem onstrat câele au acţiune antivirală şi mitogenică. Vechea utilizare empirică în uz interna acestei plante ca emetic şi narcotic trebuie părăsită, datorită toxicităţiiei puţind duce la accidente grave, m anifestate prin scaune sa n g u in o le n t,halucinaţii şi chiar la accidente m ortale. Cercetările de toxicologie efectuateto t în ţara noastră au dem onstrat că 0,5 — 1 m i extract 1 0 % de rădăcină saufrunze de la această plantă injectate la şoareci de laborator interaperitonealproduc leziuni hepatice şi renale grave, m oartea animalelor survenind la 1 / 2 — 2 ore. Observaţii. în ţa ra noastră vegetează şi specia Ph. esculenta Van H outte,cu o morfologie şi ecologie foarte apropiată (adesea vegetînd îm preună cuPh. americana L.). Diferenţierile se fac după frunză (la Ph. esculenta m aisubţire, nervurile de gradul I I I fiind transparente) şi după floare care axe Sstam ine (la Ph. americana — 10), iar ovarul cu 8 cârpele libere (la Ph. ameri­cana — 1 0 concrescute), ca urm are — formîndu-se cîfe 8 bace simple (laPh. americana — bace m ultiple cu 10 coaste). Fam. NYCTAGINACEAE Mică familie cu specii ierboase exotice, caracterizate prin rădăcinilefuziforma sau tuberculiform e şi u n involucru persistent ce însoţeşte perian tulsimplu gamopetaloid, servind la răspîndirea fructelor. M irabilis jalapa L. ( B a r b a î m p ă r a t u l u i , F r u m o a s a n o p ­ţ i i ). P lan tă ornam entală originară din Mexic. Rădăcinile ei, care conţintrigonelină, galactoză şi arabinoză, sînt utilizate în ţările de origine ca pur­gativ drastic. în trecut tuberculii acestei specii serveau la falsificarea uneispecii de Convolvulaceae num ită Ipomoea jalapa (Exogonium purga), carefurniza adevărata „Tubera Jalap ae“ to t cu efecte purgative. 9
  • 10. Fam. PORTULACACEE Specii ierbacee anuale, de mici dimensiuni, tîrîtoare sau ascendente,cu frunze cărnoase, înveliş floral dublu, viu colorate. F ructe capsule. Portulaca deracea L. ( I a r b ă g r a s ă ) . Frunzele sale cărnoase sîntdiuretice. D atorită mueilagiilor pe care le conţin sînt emoliente şi erau re­com andate în trecut în inflam aţiile tubului digestiv. Are, de asemenea, pro­p rietăţi laxative şi antiscorbutice. Seminţele sînt citate ca avînd efecte ver-mifuge, utilizate la copii. P entru uz extern frunzele m ărunţite sînt folositeîn inflam aţiile gingiilor. Alte specii (P . fiilosa şi P . grandijlora) au proprietăţidiuretice şi emoliente. Fam. CARY OPHYLLACEAE Fam ilie cu specii ierboase anuale, bianuale sau perene rareori subfru-tescente. Tulpini articulate, um flate la noduri, frunze simple, opuse, ra ralterne. Flori herm afrodite pe tip u l 5, ra r 4, grupate în inflorescenţe m ulti-flore, cimoase, adesea în dichazii. învelişul floral dublu este alcătuit dinelemente libere sau concrescute. Stamine 5 — 10. Stile 2 —5. Ovar unilocular,p lac e n ta ra centrală. Fructul capsulă care se deschide prin valve sau dinţi. Speciile din această familie conţin saponozide triterpenice care, subaspect fitoterapeutic, au efecte diuretice, depurative şi fluidificante ale se­creţiilor bronşice. S T E L L A R I A M E D IA L. CYR. ROCOINA, Iarbă m oale; F r . : Mouron des oiseaux ; E .: Chickweed: G .:Alsine Vogehniere; M .: Gvenge csillagbur; R .: Zvezdocica m okriţa. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă anuală sau bie­nală, extrem de fragilă, înaltă de 20—30 cm, ra r pînă Ia 40—50 cm, întreagaplantă avînd culoarea verde-pal, uneori răm înînd verde peste iarn ă ; rădă­cina: subţire, fusiform ă; tulpina: subţire, rotundă, la bază uneori culcatăşi dînd rădăcini de la primele noduri, apoi ascendentă, avînd dreptcaracter de diferenţiere prezenţa perilor dispuşi pe un singur rînd longitu­dinal; frunze: dispuse opus, cele inferioare peţiolate, iar cele superioaresesile, de form ă ovată, uşor acute la vîrf, extrem de m oi; flori: în inflores­cenţe term inale de tip dichaziu, dispuse rar, m ărunte (cu diam etrul de cca4 mm), pe tip 5, avînd pedunculi lungi şi subţiri, cu sepale înguste, depăşinduneori corola form ată din 5 petale despicate adînc astfel încît dau impresiacă sînt 10; fructe: capsule de 5 —7 mm, care se deschid prin 6 valve,avînd în interior seminţe rotunde sau reniforme, brune-negre. înflorire: I I I —X. M a t e r i a p r i m ă : Herba Stellariae media* — este form ată din în­treaga parte aeriană a plantei recoltată în tim pul înfloririi, fără părţile îngăl­benite de la bază. F ără miros şi gust. Ecologie şi răspîndire. Specie m ult răspîndită, cu mare am plitudineecologică, invadantă în grădini, pe lingă şi în interiorul serelor, buruiană10
  • 11. în culturi (mai ales de cartofi), pe m arginea drumurilor, abundenţă pe lingăfîntîni, locuri cu um iditate crescută. Factorul ecologic lim itativ îl constituie um iditatea, perioadele secetoaseducând la uscarea ei. Se poate recolta în întreaga ţară. Recoltare. Recoltarea se poate face în to t cursul anului, dar în condiţiioptim e prim ăvara tim puriu, cînd um iditatea face ca planta să aibă o dez­voltare m aximă. Avînd un sistem radicular slab şi plantele fiind de regulăîn masă, se recoltează prin smulgere. Pregătirea materiei prima în vederea prelucrării. La plantele cu densitatefoarte mare, se curăţă partea bazală etiolată; de asemenea se aleg corpurilestrăine organice (frunze de la alte specii, tulpini de graminee). Plantele tre­buie puse cît mai repede la uscat, ia um bră şi în s tra t subţire, în curentputernic de aer, pentru a nu se decolora; se întorc la 1 — 2 zile. R andam entul la uscare este de 7 —9/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca im purităţi max. 3% porţiunide plantă îngălbenite sau brunificate, corpuri străine organice — m ax. 2 % ,corpuri străine minerale — m ax. 0,5% um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. întreaga plantă conţine saponozide şi can tităţi apre­ciabile de săruri de potasiu. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. D atorită saponozidelorpe care le conţine planta are proprietatea de a fluidifica secreţiile bronhice.In tră în compoziţia unor ceaiuri medicinale expectorante asociată cu rădăcinăşi florile de Ciuboţica cucului. Pătlagină, Cimbru de cîmp şi Ţ intaură, înp ă rţi egale. în trecut era recom andată şi în tratam entul hemoroizilor şi iaunele afecţiuni hepatice sau ale vezicii biliare. Se poate adm inistra sub form ăde infuzie 2 linguriţe plantă uscată la 1/4 1 apă clocotită. D upă 1 0 minut©se filtrează. Se beau 2 căni pe zi. în homeopatie se utilizează în afecţiuni he-pato-biliare. G Y P S O P R IL A P A N IC U L A T A L. IP C Ă R IG E ; F r.: Saponaire d O rient; E .: B aby’s breeth; G .: Rispiges•Gypskraut; M .: Buglvos dercefu, Feher szappangySker. R .: Kacim metelciatîi Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee perenă, ereotă,înaltă de 60—90 (IOO) cm ; partea subterană: rizom gros din care pornescrădăcini numeroase, lungi pînă la 1,5—2 m , cilindrice, brune-gălbui la ex­terio r; tulpini aeriene; numeroase, ram ificate de la bază, glabre, num ai labază cu peri m ici; frunze: opuse, lanceolate, cu trei nervuri, m arginea în­treagă, lungi de 3 —5 cm şi late de 6 — 8 m m ; flori: în inflorescenţe de tipdichaziu, foarte laxe, extinse, cu numeroase flori mici (4—5 mm) ou caliciutubulos, scurt, cu 5 dinţi, 5 petale albe, de 2 ori m ai lungi decît caliciul,1 0 stam ine şi ovare cu 2 stile; fructul: capsulă cu seminţe turtite, brune-aegricioase. înflorire: V —IX . Materia p r i m ă : R adix Gypsophilae panicnlatae sau R a îix Sa-ponariae albae, este constituită din rizomi pînă la 8 om grosime şi rădăcini^cilindrice de 2 —4 cm grosime, de culoare brună-gălbuie Ia exterior şi albă- 11
  • 12. gălbuie la interior, cu zbîrcituri longitudinale şi transversale. De obicei m a­ teria prim ă se prezintă sub form ă de bucăţi de 1 0 — 2 0 cm lungime, întregi sau despicate, sau sub form ă de rondele în cazul rizomilor groşi. Mirosul esteslab, gustul dulceag-mucilaginos, apoi am ărui, iritant. M ateria prim ă m ai poartă ca denumire comercială şi numele de R a d ixSaponariae albae Hungaricae datorită faptului că ipcărigea este foarte răs-pîndită între Dunăre şi Tisa şi se cultivă în Ungaria a tît pentru producţiainternă cît şi pentru export. Ecologie, răspîndire şi zonare. P lantă de locuri nisipoase, va prefera, soluri uşoare, cu subsol adînc şi permeabil, bine aerisite, în care să se dez­volte cu uşurinţă sistemul radicular. Nu suportă terenurile grele. Ca urm arese poate cultiva pe aluviuni fertile, adînci, puţind valorifica chiar nisipurilemobile din lunca şi Delta Dunării. P entru factorii căldură şi lumină are ce­ rinţe ridicate, dar m oderate pentru um iditate, datorită sistemului radicularfoarte dezvoltat. In flora spontană se întîlneşte în locuri nisipoase, însorite din Dobrogea (judeţele Constanţa, Tulcea — în deltă), sudul Munteniei şi Olteniei (Ialom iţa,Dolj — spre Dunăre), sudul Moldovei (judeţele Galaţi, Vaslui), Cîmpia de Vest (judeţul Bihor). în cultură se recomandă zonarea în judeţele în care creşte şi în flora spontană şi unde găseşte condiţii optime, valorificînd bine solurile nisipoase,m ai puţin favorabile altor culturi. Sînt considerate ca zone foarte favorabilejudeţele Constanţa şi Tulcea m ai putîndu-se cultiva şi în judeţele Brăila, Dolj, Galaţi, Ialom iţa, Vaslui. Tehnologia de cultură. Culturile de Ipcărige cresc şi se dezvoltă foartebine cînd urm ează după plante prăsitoare, borceaguri, leguminoase şi cerealede toam nă, în general după acele plante care lasă terenul curat de buruienişi bogat în substanţe nutritive. Sub acest aspect rem arcăm comportareaIpcărigei în funcţie de modul de înm ulţire. în situaţia însăm înţării Ipcărigeidirect în cîmp în pragul iernii se recom andă ca aceasta să urmeze după cul­tu ri pentru m asă verde sau leguminoase, iar în situaţia cînd se însămînţeazădirect în cîmp prim ăvara devreme sau se înm ulţeşte prin răsad plantat pri­m ăvara rezultate foarte bune a dat cînd a urm at după prăşitoare cum arfi cartofii sau cereale de toam nă, grîu sau orz. Pe aceeaşi solă nu se poatereveni decît la un interval de 6 —7 ani. De asemenea, Ipcărigea, fiind o p lan tăperenă, se va cultiva în afara asolamentului. - Lucrările de bază pentru înfiinţarea culturii de Ipcărige sînt în funcţiede planta premergătoare, de natura terenului (nisipos sau argilo-nisipos)şi de um iditatea acestuia în m omentul efectuării lucrării. Astfel, după plantele ce eliberează devreme terenul şi dacă um iditateasolului perm ite realizarea unei lucrări de calitate, se execută arătura de bazăla adîncimea de 30—35 cm. Acesta se va lucra periodic pînă toam na, cu 1 0 — 1 2 zile înainte de însăm înţarea din pragul iernii sau pînă la căderea în­gheţului din regiune, cu grapa cu discuri cînd avem în vedere însăm înţareasau plantarea de prim ăvară. în cazul cînd um iditatea solului nu perm iteefectuarea arăturii adînci, se va lucra cu grapa cu discuri la o adîncime cenu va scoate bolovani şi im ediat ce solul şi-a recăpătat um iditatea se vaefectua arătu ra de bază. Cînd Ipcărigea urmează după o plantă ce elibereazăTîrziu terenul arătu ra de bază se va efectua im ediat după recoltarea acesteia,în continuare procedîndu-se ca la celelalte prem ergătoare. înfiinţarea culturiipe terenuri nisipoase reduce adîncimea de lucru a arăturii de bază la 2 0 — 2 2 cm .22
  • 13. ia r pe terenurile semigrele sau care au fost cultivate cu plante perene oriplante rapace se va lucra cu subsolierul la o adîncime de 35—40 cm. Prin lucrările de bază ale solului sau cele pentru crearea patului ger­m inativ, la Ipcărige se urm ăreşte continuu creşterea capacităţii de hranăa solului şi eliminarea buruienilor. Fie toam na, în pragul iernii, fie prim ăvara,în funcţie de data însăm înţării sau plantării, patul germ inativ trebuie săfie bine m ărunţit, tasat şi nivelat, lucrări realizate cu com binatorul sau grapăcu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili şi nivelator. în funcţie deum iditatea solului, în m area m ajoritate a cazurilor se va da înainte şi dupăsem ănat cu un tăvălug uşor. Excepţie de la această regulă se face numaiatunci cînd solul tinde către un exces de um iditate. Ipcărigea este o specie iubitoare de terenuri adînci, permeabile şi cusubstanţe nutritive din abundenţă. în funcţie de gradul de aprovizionarea solului cu elemente nutritive, de natura lui şi de planta prem ergătoare sestabilesc cantităţile de îngrăşăm inte ce urm ează a se adm inistra. Pe terenurinisipoase sau după plante rapace se introduc în sol o d ată cu lucrarea debază —, arătura adîncă sau efectuată cu subsolierul — 40—50 t/h a gunoide grajd bine ferm entat, iar la ultim a discuire, toam na, se introduc fosfor80 — IOO kg/ha s.a. şi potasiu 40—50 kg/ha s.a. Prim ăvara, înainte de. se­m ăn a t sau plantat, se dau 60—70 kg/ha azot s.a. Pe terenuri cu elemente nutritive medii se vor încorpora în aceleaşicondiţii ca m ai sus urm ătoarele doze: gunoi de g rajd 15—25 t/h a , fosfor40—50 kg/ha s.a., potasiu 30 —40 kg /h a şi azot 4 0 —50 kg/ha s.a. în aldoilea şi al treilea an de vegetaţie se vor introduce în teren, printre rînduri,la ultim a praşilă de toam nă, cîte 30—40 kg /ha fosfor s.a. şi 20 —30 kg/hapotasiu s.a., iar în prim ăvară, sub prim a praşilă, se vor adm inistra 40—60 kgazot s.a. Însăm înţarea directă în cîm p se face cu semănătoarele SUP-21 sauSUP-29 prevăzute cu distribuitoare pentru seminţe mici şi lim itatoare deadîncime aplicate la brăzdare, de regulă prim ăvara foarte devreme, im ediatce terenul permite, sau toam na tîrziu, în pragul iernii, cu 2 —5 zile înainte•de căderea prim ului îngheţ din localitate. în acest ultim caz obligatoriu esteca terenul să fie lucrat foarte bine şi în m od deosebit să nu fie predispusla formarea crustei. Maşină de sem ănat se reglează pentru a însăm înţa lad ista n ţa de 50 cm rin d de rînd şi la o adîncime superficială de 0 ,3 —0,5 cm,dînd 5 —6 kg săm înţă stas la hectar. Ipcărigea se .poate produce şi prin răsad. în acest caz producerea răsa­dului se face în straturi semicalde la începutul lunii m artie sau în stratu rireci vara în luna iulie. Straturile în ambele cazuri vor avea o lăţim e de 1—2 mc u poteci despărţite de 0,50 m. Straturile vor fi lucrate grădinăreşte, cu terenbine m ărunţit, afînat, uşor tasa t şi foarte bine nivelat. în ain te şi după în­săm înţarea straturilor, terenul se va tasa bine prin apăsarea lui cu o scîndurălungă de 1,15 m şi lată de 0,30 m. Pentru un hectar sînt necesare 120 —150 mâcare se însăm înţează cu 0,300 —0,400 kg săm înţă stas la adîncimea de 0,3 —0,5 cm. După însăm înţare se cerne m raniţă în s tra t de 0 , 2 —0,3 cm şi apoise tasează, udîndu-se m oderat periodic în funcţie de solicitarea terenului şise vor elimina ori de cîte ori va fi nevoie buruienile. în cîmp sau în straturiIpcărige apare după 15—20 zile de la însăm înţare. Plantarea răsadurilor se va efectua prim ăvara în prim a decadă a luniiaprilie. Pentru a dirija form area rizamilor cu rădăcinile m ai la suprafaţasolului, la plantare răsadul se introduce oblic pe direcţia rîndului la distanţade 0,50 m rînd de rînd şi la 0,20 cm plantă de plantă pe rînd. 13
  • 14. Ipcărigea este o specie sensibilă la buruieni şi are o perioadă lungă derăsărire, fapt ce ne obligă să o însăm înţăm cu o plantă indicatoare, salată0,500 kg /ha, şi să dăm o praşilă oarbă superficială. Pe m ăsură ce rîndurilese disting şi buruienile apar — se execută o praşilă m anuală printre rîndurişi se lucrează terenul cu cultivatorul prevăzut cu discuri pentru protecţiarîndurilor şi a plantelor. La 2 —3 săptăm îni de la răsărire, cînd plantele s-auîn tărit, se face răritu l lor la 18—20 cm plantă de plantă pe rînd, cu careocazie se execută şi prăşilă a treia m anuală şi respectiv a doua mecanică laadîncim ea de 4 —5 cm. Cu această ocazie se va trece uşor cu vârfui sapei prin­tre plante pe rînd. în continuare, terenul se m enţine curat de buruieni pînătoam na, prăşindu - 1 m anual şi mecanic, adîncimea crescînd tre p tat, astfelca ultim a praşilă de toam nă să ajungă la 1 0 —1 2 cm adîncime. La înm ulţirea prin răsad, prim a praşilă se execută im ediat după plan­tare, urm înd ca pînă în toam nă să se execute praşile m anuale şi mecaniceîn funcţie de prezenţa buruienilor şi gradul de tasare al terenului. î n prim ăvara celui de al doilea şi al treilea an, după ce terenul s-a zvîn-ta t, se adm inistrează îngrăşămintele chimice, în sorturile şi dozele am intite,cu care ocazie se execută o praşilă. în cursul verii, terenul se menţine curatde buruieni, prin praşile repetate, adînci de 12 — 14 cm. Pe m ăsură ce apar, tijele florale se vor îndepărta chiar din anul întîide vegetaţie. Prezenţa acestora conduce la dim inuarea producţiei de rădăcini.De la Ipcărige se recoltează rădăcinile şi rizomii, de regulă în al treilea ande cultură, la începutul fazei de încetare a vegetaţiei. Uneori, în funcţie dem odul de cultură şi de cerinţele m ări pentru acest produs, rădăcinile cu ri­zomi de Ipcărige se pot recolta în toam na anului întîi de cultură, dacă cul­tu ra a fost realizată prin răsad, iar răsadul a fost plan tat oblic pe direcţiarîndului. De asemenea, se pot recolta şi în al doilea an de cultură indiferentde m etoda de înfiinţare a culturii dacă cererea este m are, în ambele cazuridimensiunile produsului fiind sim ţitor reduse. Evaluarea inform ativă a producţiei de rădăcini şi rizomi se face în anulîntîi şi doi de cultură, în faza de butonizare, evaluarea estim ativă se facecu 30 zile înainte de m om entul optim de recoltare, iar evaluarea ştiinţificăse face cu 5 —6 zile înainte de recoltarea propriu-zisă. P entru a obţine o evaluare cît m ai corectă se trece peste întreg lanulîn lung şi în lat, fixînd 7 —8 m 2 reprezentativi de pe ambele laturi ale dia­gonalelor. Se recoltează rădăcinile cu rizomi, se scutură de păm înt, se în­depărtează celelalte p ărţi necorespunzătoare şi se cîntăreşte cantitatea fie­cărui m etru p ă tra t stabilit iniţial, făcîndu-se apoi m edia la un m etru p ă tra t.P e n tru dem onstraţie să ne im aginăm că producţia medie la un m etru p ă tra to b ţin u t în urm a efectuării operaţiunilor suscitate a fost de 1 035 g. Consi-derînd că 5% sînt pierderi inerente de la recoltare şi pînă la am balarea pro- 1 035 g X 5dusului, rezultă că s-ar putea conta pe o producţie de 1035 g --------- — ----- = no t i s . . . . 983 g X 10 000 m2 . , x= 983 g /m2, ceea ce la hectar ar re v e n i------ 2 ------------------ — 9 830 Kg ră- .1 000dăcini cu rizomi de Ipcărige în stare proaspătă, În tru cît consumul specificde uscare este de 4 : 1, rezultă o producţie de 2 457,5 kg /ha în stare des­h id ratată. Recoltarea rădăcinilor cu rizomi de Ipcărige se execută cu plugul dedesfundat fără cormană cu putere de străbatere la peste 60 cm adîncime.14
  • 15. Momentul optim de recoltare este la înoeputul perioadei de stagnare a ve­ getaţiei al anului trei de cultură, cînd dimensiunile organelor de recoltat au m ărim ile maxime, iar concentrarea în saponine este m axim ă. Recol­ tarea poate continua pînă toam na tîrziu şi se opreşte im ediat la prim ul în­ gheţ local deoarece după căderea îngheţului saponinele scad considerabil, dim inuîndu-i folosirea m edicinală sau alim entară a produsului. Eventualele rădăcini cu rizomi răm aşi peste iam a anului al treilea de cultură se p o t recolta prim ăvara urm ătoare înainte de a porni în vegetaţie, m om ent în care din nou saponinele migrează, diminuîndu-se din rădăcini şi rizomi. Producerea de săm înţă la IpGarige se poate face fie prin înfiinţarea de culturi speciale eu d u rată de 5 —7 ani, fie din culturile destinate pentru pro­ ducţia de rădăcini cu rizomi. In prim ul caz d istan ţa de însăm înţare sau da plantare între rînduri se m ăreşte la 60 —70 cm rîn d de rînd, iar a plantelor pe rînd va fi de 30 cm plantă de plantă. î n cel de al doilea caz pentru ob­ ţinerea unui m aterial de înm ulţire de calitate se vor alege parcelele cele m ai•reprezentative, din culturile de producţie, cu plantele cele m ai viguroase, neatacate de boli sau de dăunători. în aceste parcele alese se vor efectua-lucrări de eliminare negativă şi se v a ţine seam ă de distanţa de izolare care trebuie să fie de 1 500 —2 000 m. Pe to ată du rata vegetaţiei se vor executaexem plar toate lucrările de întreţinere. Seminţele folosite ca m aterial de în­ m ulţire sînt bune pentru a-şi reproduce toate caracterele valoroase ale soiuluiîncepînd din al doilea an de cultură pînă în anul al şaptelea. Cu toate că această specie produce seminţe şi în anul întîi de cultură totuşi acestea n u sînt recom andate pentru înm ulţire. Momentul optim de recoltare pentru producerea m aterialului de înm ulţire este atunci cînd paniculul are culoare brună. Recoltarea paniculului cu seminţe se poate face pe suprafeţe m aric u W indroverul, iar pe suprafeţe m ai mici cu seceri. In ambele cazuri se tre­ ieră staţionar cu combina C12 la care tu ra ţia se lim itează la 850 ture pe m inut. După treier, seminţele se v întură şi se usucă 1—2 zile şi se păstrează în tr-u n loc curat şi uscat. La un hectar se pot obţine 500 —600 kg seminţe stas. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. în ultim ii ani s-a sem nalata ta c de Fusarium sambuccinum sub form ă de pete pe frunze şi tulpini la punctele de inserţie. P entru com baterea acestei boli se recom andă m ăsuri de higienă culturala şi m ăsuri agrofitotehnice. Pînă în prezent, în culturile de Ipcărige efectuate în ţara noastră, nu s-a sem nalat atac de dăunători. Recoltarea m ateriei prime din flora spontană. Se recoltează din augustpînă în noiembrie, înainte de primele îngheţuri, cu cazmaua, replantîndu-secoletul cu m uguri la locul de recoltare pentru a se m enţine bazinele. De ase­menea, în acelaşi scop se recom andă recoltarea de săm înţă şi îm prăştiereaei în bazinele naturale şi chiar în localităţi (pe m arginea drum urilor, în gră­dini), planta avînd şi aspect ornam ental. Recoltarea pe acelaşi teren se facedoar la 3—4 ani pentru a perm ite refacerea rizomilor şi rădăcinilor. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Rizomii cu rădăcini sescutură energic şi se spală într-un curent de apă, apoi se fasonează (scur­ tare în bucăţi de 1 0 — 2 0 cm, despicarea sau tăierea în rondele a celor m aigroşi). Uscarea se face în s tra t subţire, la soare sau în locuri bine aerate, astfel încît să se încheie repede, pentru a nu scădea conţinutul în saponine. Pe cale artificială se usucă la 40 —50°. R andam ent de uscare 3—5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie sub form ăde fragm ente de 1 0 — 2 0 cm sau felii, de culoare brună-deschis la exterior, albicioase la interior. Se adm ite un conţinut m axim de im purităţi de 3% 15
  • 16. (resturi de plantă), corpuri străine organice — m ax. 1 % şi minerale — m ax. 1%, um iditate m axim ă 13%. Compoziţie chimică. Conţine saponozide de natu ră triterpenică (gipso-filasaponina) în cantităţi de 6 —2 0 % a căror aglicon este gipsogenina alăturide zaharuri reducătoare, substanţe grase, can tităţi mici de ulei volatil, sărurim inerale etc. Din totalul de saponozide s-a izolat gipsosida A avînd ca agli­con gipsogenina de care sînt legate 2 lanţuri glucidice ram ificate, unul lagruparea OH, form at din p a tru glucide, celălalt la gruparea carboxilica,form at din cinci glucide. Saponozidele se pot pune în evidenţă prin tehnica cromatografie! circu­ lare după extracţie cu m etanol (0,50 g pulbere de rădăcină la 5,0 m i m etanol)şi developare într-un amestec de benzen (40,0 m i), acid acetic (10 mi) şiapă (50,0 mi) care se agită puternic 3 m inute. După separarea fazelor, se u ti­lizează faza superioară pentru cromatografiere. Se identifică în lum ină ultra­violetă sau prin tehnica plăcilor cu agar-vitrocite, saponozidele avînd oputernică acţiune hemolitica. în cazul Ipcărigei indicele hemolitic este de 800— 10 000 iar indicele de saponificare 4 000. Ohservaţii. Cu soluţie de ied iedurat care indică prezenţa amidonuluipulberea de Ipcărige nu trebuie să se coloreze în albastru. în cazul în carereacţia este pozitivă înseamnă că m ateria prim ă este im purificată cu rădăcinide Bryonia alia, Glycyrrhiza echinata sau cu alte specii cu amidon. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Similare cu cea a spe­ciei Sa-ponaria ofjicinalis (vezi monografia respectivă). Ca diuretic (şi „de-p u ra tiv “) se utilizează sub form ă de decoct 10—15 g rădăcină la 1 litru apă.A ceastă doză- nu trebuie depăşită şi nici utilizată tim p îndelungat. D atorită proprietăţilor tensioactive rădăcina de Ipcărige este m ult u ti­lizată în industria alim entară şi ca detergent superior pentru ţesături finesau ca spum ant în extinctoare. S A P O N A R IA O F F IC IN A L IS L. SĂPUNARIŢĂ, Odogaci, Ciuin ro ş u ; F r .: Saponaire officinale; E .: S oapw ort; G .: Gemeines S eifenkraut; M .: Kozonseges szappanvirag; R .: Mîlnianka lekarstvennaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee perenă, erectă.,de 30—70 (80) cm înălţim e; p artea subterană: rizom cilindric, gros pînă la2 cm, puternic ram ificat, cu suber roşcat; din el pornesc rădăcini care sedeosebesc prin lipsa nodurilor cu m uguri opuşi, precum şi stoloni; tulpiniaeriene; puţin sau deloc ram ificate; poartă frunze şi inflorescenţe; prezintă.şi lăstari ste rili; frunze: eliptice, alungite (7—10 cm), cu 3 nervuri, puţin con­crescute la bază, cu m arginea în tre ag ă ; flo ri: în inflorescenţe de tip dichaziu,caliciu gamosepal, tubulos, pînă la 2 cm, cu 5 dinţi, 5 petale albe sau roz,uşor em arginate, avînd o anexă la interior num ită unguiculă, 1 0 stamine,ovar alungit cu 2 stile; fructul: capsulă pînă la 2 cm, cu caliciul persistent,se deschide la m atu ritate prin 4—5 dinţi inegali; sem inţe uşor tu rtite, re-nifoim e, negre, pînă la 2 mm lungime şi pînă la 1 , 8 m m lăţim e. M a t e r i a p r i m ă : R adix Saponariae rubrae se prezintă fie sub formăde fragm ente de rizomi şi rădăcini cu stoloni de 5—10 (15) cm lungime şi2 — 8 em grosime, de culoare brună-roşietică pînă la brună-închis la exterior,galbenă la interior, fie sub foim ă de m aterie prim ă fragm entată (concis).16
  • 17. La suprafaţă rizomii au striaţiuni longitudinale. Stolonn au nodozitaţi circulare cu cite doi m uguriopuşi, cu cicatrice rotunjite lăsate de baza tulpinii , ş i cu altele m ai miei răm ase de la rădăcinile adven- îtiv e . F ractura este netedă, nefibroasă. Mirosulslab,, nespecific, gust dulceag mucilagonis apoia m ăru i, iritan t. Ecologie, răspîndire şi zonare. în flora spon­ta n ă creşte în locuri nisipoase însorite, în spe­cial pe m arginea nurilor, a drum urilor, a gardu­rilor, în zona.de şes şi de deal, mai ales în parteade vest a ţării (judeţele Arad, Bihor, Satu Mare,Caras-Severin), Dobrogea (judeţul Tulcea — îndeltă). Transilvania (judeţul Cluj), Moldova (ju­deţul Suceava), M untenia (judeţele Dîmboviţa,Prahova, Sectorul Agricol Ilfov). în cultură nu .are pretenţii deosebite faţă de climă şi so l; poatevalorifica bine terenurile nisipoase, aluviunile adînci. Se recom andă cultura în judeţele Dolj,Ialom iţa şi Teleorman (foarte favorabile), precumşi în judeţele Arad, Bihor, Constanţa, Prahova,Tulcea. Tehnologia de cultură. în ţara noastră cuj-turile de Saponaria se fac anual sau bianual.Spre deosebire de alte specii Săpunăriţă are >principii active încă din toam na anului întîi decultură, încît, faţă de sporul mic de greutate al Fig- 2 — Saponuria cffitinaiisprodusului în al doilea an de cultură (circa 35%),apare ca eficientă cultura anuală. Ca plante prem ergătoare sînt bune cerea­lele de toam nă şi prăsitoarele anuale iar dintre acestea cele m ai bune sînt pră­sitoarele anuale care au fost fertilizate cu 1 0 — 2 0 t/h a gunoi de grajd foartebine ferm entat. în cazul culturilor anuale Săpunăriţă poate reveni pe ace­laşi teren după 4 ani, iar în cazul culturilor bianuale poate reveni după5—6 ani. Săpunăriţă, fiind o specie de la care se recoltează ca produs me­dicinal, alim entar sau m ixt num ai rădăcina, terenul pe care urm ează să fieînsăm înţată trebuie să fie uşor şi lucrat grădinăreşte. în acest scop lucrărilesolului se efectuează diferenţiat, în funcţie de planta prem ergătoare şi umi­d itatea lui. D upă prem ergătoare tim purii, se execută o discuire im ediatdupă eliberarea terenului la 1 0 — 1 2 cm adîncime, iar cînd condiţiile perm ito lucrare de calitate, fără bolovani, se execută arătura de bază, la 2S—30cm adîncime. D upă prem eigătoare tirzii, a rătu ra adîncă se execută im ediatdupă recoltarea acesteia la adîncimea de 28—30 cm. Şi în acest caz arătu ratrebuie să fie executată cu plugul în agregat cu grapa stelată în condiţiide um iditate corespunzătoare, să fie cît m ai uniform ă şi m ai bine nivelată.Pînă la sem ănat terenul se m enţine curat de buruieni prin discuiri repetate.. Pentru obţinerea unei culturi uniforme cu m are randam ent la unitateade suprafaţă, se v a acorda o atenţie deosebită lucrării de pregătire a patuluigerm inativ. Pentru creştere, dezvoltare şi acumulare de principii active estenecesar să se realizeze un p at germ inativ afînat, foarte bine nivelat şi m ărunţit..Aceste lucrări se pot obţine lucrînd terenul cu nivelatorul urm at de combina­to r sau de grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili. Pentru 17
  • 18. punerea în contact m ai intim a seminţei cu patul germ inativ a tît înainte cit şi după sem ănat se va da cu un tăvălug uşor. Pe terenurile pe care urm ează să se înfiinţeze culturi de Săpunariţă şi planta prem ergătoare n-a fost gunoită se vor adm inistra o d a tă cu arătu ra de bază 30 t/h a gunoi de grajd foarte bine ferm entat. In lipsa acestuia se vor incorpora în sol to t la arătu ra de bază 40—60 kg /ha s.a. fosfor şi 15—20 kg/ha s.a. potasiu, iar prim ăvara, sub prim a praşilă, 40—60 kg /ha s.a, azotd acă cultura a fost însăm înţată în pragul iernii sau înainte de însăm înţat atunci eînd aceasta se înfiinţează prin însăm înţare de prim ăvară foarte de tim puriu — februarie—m artie. Însăm înţarea Săpunariţei se face toam na tîrziu înaintea căderii prim u­ lui îngheţ din localitate. Această operaţie se execută cu maşinile de sem ănat SUP - 2 1 sau SUP-29 la care se vor ataşa lim itatoare de adîncime şi se va regla astfel ca să însâm înţeze la 50 cm rînd de rînd şi la 1 — 2 cm adîncime. Cu aceste maşini se va încorpora în sol cantitatea de 8 — 1 0 kg /ha săm înţă stas.•Cînd condiţiile pedoclimatice nu perm it însăm înţarea plantei în pragul iernii, atunci, şi num ai în aceste cazuri fortuite, se va putea însăm înţa în ferestrele iernii sau prim ăvara foarte devreme, februarie—m artie, cu săm înţă um ectată în prealabil şi p ă stra tă 7— 15 zile la o tem peratură de m inus 2—3°C. Prim ă­ vara, datorită faptului că perioada de răsărire este mare, Săpunăriţă se va însăm înţa în toate cazurile cu o plan tă indicatoare — Salată ori M uştarcirca 150 g/ha. în ain te de însăm înţare, pentru uniform itatea acesteia, să- s iîn ţa se am estecă cu m aterial inert — cenuşă, nisip foarte fin — înts-un volum de 4—5 ori mai m are decît m aterialul de înm ulţire. în situaţia cînd Săpunăriţă n-a răsărit însă buruienile încep să apară, se va executa o praşilă oarbă, superficială, printre rînduri, avîndu-se grijă să nu fie deranjate rîndurile. în situaţia cînd s-a form at crustă şi plantele n-au răsărit, aceasta se sparge uşor cu un tăvălug cu colţi din sîrm ă ghim ­ pată. Cînd se disting bine rîndurile şi unele plante au una, două frunze ade­ vărate se execută a doua praşilă printre rînduri, concomitent cu plivirea buruienilor pe rînd. D upă 2—3 săptăm îni se execută a treia praşilă, cu sare ocazie se răresc şi plantele pe rînd astfel încît să se obţină 12—15 plante pe rînd la m etrul liniar sau 24—30 plante la m etrul p ă tra t. Pînă la recol­ tare se vor da atîte a praşile m anuale şi mecanice ori de cîte ori prezenţa buruienilor va reclama asemenea operaţii. Cînd culturile se vor face bi­ anual, la ultim a praşilă de toam nă tîrziu se vor îndepărta tijele aeriene şi se va executa o uşoară bilonare, iar prim ăvara devreme în al doilea an şe va debilona şi sub prim a praşilă sau sub cultivator se vor încorpora în sol 25—40 kg/ha s.a. azot care are m enirea de a spori cantitatea de saponineîn rădăcină. Pînă la recoltare se vor aplica încă 1 — 2 praşile m anuale şi tota tîte a mecanice. Evaluarea inform ativă a producţiei de rădăcini se face pe baza elemen­ telor pedoclimatice, a num ărului de plante la unitatea de suprafaţă şi a stăriide vegetaţie. Ca m om ent al evaluării acesta este la apariţia tijelor florale. Evaluarea estim ativă are în vedere aceleaşi elemente, însă m om entul execu­tă r ii este la m aturarea seminţelor. Evaluarea ştiinţifică se bazează pe m ă­ surări efective în 7—9 locuri a cîte un m etru p ă tra t fiecare la începutul în­ cetării perioadei de vegetaţie pe ambele diagonale ale parcelei din loturi cîtm ai reprezentative. Momentul efectuării acestei operaţii este cu 5 zile înainte
  • 19. de recoltare. Concretizând, să adm item că m edia celor 9 probe recoltate, fa­sonate şi cântărite este de 1 196 g de rădăcini crude la m etrul p ătrat, atunciproducţia medie la hectar de rădăcini în stare proaspătă este: 1 196 g x 10 000 m 2 = n 9 6 Q 1 000 Consumul specific de uscare fiind de 4 kg rădăcini în stare proaspătăpentru 1 kg rădăcini în stare uscată rezultă că la hectar se o b ţin : 11 960 kg : 4 = 2 990 kg. Din această cantitate se scad 5% eventuale pierderi inevi­tabile la recoltare, transport şi deshidratare; rezultă că se poate conta pe oproducţie probabilă de ^ * --■ = 349,5 kg deci 2 990 — 149,5 = 100 = 2 840,5 kg/ha rădăcini de Săpunariţă în stare deshidratată. Recoltarea rădăcinilor de Săpunariţă a tît în culturile anuale, cît şi încele bianuale se execută cu plugul fără cormandă, cu m aşina de recoltat car­tofi sau cu cea de sfeclă. Momentul optim de recoltare este începutul încetăriiperioadei de vegetaţie, adică în lunile octom brie—noiembrie. P entru obţinerea unui m aterial de înm ulţire de calitate superioară sevor organiza culturi bienale. D intre acestea se aleg parcelele cele m ai repre­zentative, cu plante sănătoase, bine dezvoltate, caracteristice soiului cultivat.M omentul optim de recoltare este atunci cînd seminţele au căpătat culoareabrună. Semincerii se taie cu secera, se leagă în snopi mici care se lasă săse usuce 2 —3 zile în locuri adăpostite, după care se treieră, se vin tură, sause lopătează 2 —3 zile pînă capătă um iditatea de conservare. Seminţele sevor păstra în locuri curate, aerisite. La un hectar se pot obţine 400—500 kgseminţe conform stas. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. în culturile noastre de Săpu­n a riţă s-au depistat m ai frecvent bolile produse de Ascochyta saponariaeşi de Septoria saponariae, prezente şi în flora noastră spontană, care provoacăapariţia a numeroase pete pe frunze; determ inînd astfel uscarea puternicăa acestora. A tacul acestor boli se com bate prin m ăsuri de igienă culturalăşi prin m ăsuri agrofitotehnice. Cel m ai im portant dăunător este Subcoccinella 24 punctata — b u b u ­r u z a l u c e r n e i — ale cărei larve şi adulţi depreciază puternic aparatulfoliar. Se combate cu: Detox 25 CE — 0,5% , Sinoratox 35 CE — 0,1% ,2 l/h a , Actellic 50 CE — 0,1% , Sevin 50 PM —0,15%. T ratam entul se aplicăîm potriva adulţilor înainte de pontă şi la apariţia larvelor. Recoltarea materiei prime din flora spontană. Rizomii cu rădăcini serecoltează cu cazm aua în aprilie şi m ai, înainte de înflorire, cînd conţinutulîn saponine este m axim (7—8 % ), după care conţinutul de saponine scade,,ajungând în august la cca 2 % , ca apoi să crească din nou în noiembrie. Pentruconservarea bazinelor naturale se recom andă spontaneizaxea, respectiv re­popularea bazinelor din flora spontană, fie cu lăstarii subterani tineri re­z u lta ţi de la curăţitul rădăcinilor, fie cu părţile cioturoase cu m uguri, fie cusăm înţă recoltată în acest scop. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Rizomii cu rădăcinilese spală într-un curent de apă, se zvîntă, se curăţă de resturile părţilor aeriene,se taie în bucăţi de 5—10 cm lungime, iar cele prea groase se despică. Uscarea se face la soare sau în locuri bine aerisite, în stra t subţire, c îtm ai repede. Uscarea pe cale artificială se face la 40—50°. Randam entul;d e uscare 3—4/1. 19*
  • 20. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie sub form ăde fragm ente de 5—10 cm, avînd un conţinut m axim adm is de im purităţide 3% (resturi din plantă), de corpuri străine organice — m ax. 1% şi m i­nerale — m ax. 1%, um iditate-m ax. 13%. Observaţii. Sînt indicate ca avînd proprietăţi apropiate cu partea sub­terană şi frunzele şi vîrfurile înflorite ale plantei (Folia et Summitates Sa-ponariae albae). Compoziţie chimică. Saponozide de n a tu ră triterpenică (vezi voi. I.pag. 74) cca 5% (saporubina sau acid saporubic sau sapotoxina etc.) careprin hidroliză acidă pune în libertate gipsogenina; acid glicolic şi gliceric,zaharuri reducătoare, un flavonozid: saponarina, prezent în special în părţileaeriene ale plantei şi care prin hidroliză dă glucoză, saponaretină şi vitexină ;substanţe albuminoide, grăsimi, săruri m inerale etc. Acţiune farm accdinam ică, utilizări terapeutice. D atorită saponozidelorde natu ră triterpenică are acţiune puternic irita n tă asupra ţesuturilor, di­m inuează tensiunea superficială, modifică perm eabilitatea mem branei ce­lulare şi m ăreşte secreţiile lichide. Măreşte secreţiile biliare şi alte secreţiidigestive. Saponozidele în general, adm inistrate parenteral, au efecte toxice,combinîndu-se cu colesterolul din m em brana hem atiilor, ducînd la hemolizăputernică în funcţie de doză. Această acţiune este evidenţiată şi pe proto-zoare sau pe alte microorganisme. Chiar în doze mici adm inistrate parenteral(soluţii 5 : 10 000) acţionează asupra inimii diminuîndu-i forţa de co n tracţie;se produc convulsii nervoase puternice urm ate de paralizie. în doze m ai m ariopresc cordul în sistolă. Saponozidele din Saponaria ojficinalis şi din Gyp-sophylla paniculata (şi din alte specii de Caryophillacee sau alte familii) auacţiune puternic irita n tă asupra căilor digestive şi asupra mucoaselor, pro-ducînd vărsături şi diaree. Favorizează absorbţia altor substanţe toxice.Această acţiune este m ult redusă în stomac, unde, din cauza acidităţii su­cului gastric, saponozidele sînt hidrolizate, sapogenina rezultată fiind in­solubilă, nu m ai este activă. Pulberea de rădăcină este puternic irita n tă asupra mucoaselor nazaleşi conjunctivale, prcducînd străn u t şi conjunctivită. A plicată local, scadeconductibilitatea nervoasă. D atorită efectelor descrise, se va evita adminis­trarea produselor farm aceutice conţinind saponozide persoanelor care ausensibilitate particulară la aceste substanţe. Indicaţiile interne de adm inistrare se referă Ia proprietăţile expectoranteşi diuretice dar în can tităţi bine dozate sub form ă de infuzie, extract fluid,tin ctu ră sau sirop. în tehnica farm aceutică se utilizează ca em ulgator (lagudron vegetal, ulei de ricin, u n tu ră de peşte) sau ca adjuvant în adminis­trarea „per os“ a unor substanţe medicamentoase cu scopul de a acceleraresorbţia acestor substanţe. Intrarectal sub form ă de decoct de rădăcină 5% în oxiuriază sau subformă de gargarisme în faringite granuloase. ALTE SPECII D E C A R Y O P H Y L L A C E A E CU UTILIZĂ RI M EDICINALE Stdlaria graminea L. ( R o c o ţ e a , B u r u i a n a junghiului). Specie înaltă pînă la 50 cm, cu tulpini glabre, ram ificate, 4-unghiulare, cuflori albe pînă la 12 mm în diam etru. Comună în to ată ţara, creşte la m ar­g in ea pădurilor, în tufişuri, livezi, locuri înierbate. P artea aeriană a plantei 20
  • 21. sub formă de decoct este utilizată p entru comprese ca antiinflam ator^ Cerastium vulgatum L. (C. caespitosum Gilib.) ( S t r u n a c o c o ş u-1 u i). P lantă comună din fineţe, locuri cultivate, la m arginea drum urilor,pîraielor, pădurilor, răspîndită în special în zona m ontană. în a ltă pînă la60 cm, are tulpini scurte, păroase, glandoloase, Ia bază roşcate. Flori albe..U tilizată intern, sub formă de decoct, are proprietăţi hemostatice. Extern,,sub form ă de tinctură, în algii reum atice Holosteum umbe.lla.tum L. ( C u i ş o r i ţ ă , C u i ş o a r e s ă l b a t i c e)..P lantă mică, albăstruie, de 25—30 cm, cu tulpini sterile şi fertile. Petaleleflorilor sînt albe, mai rar roz. Specie comună la cîmpie pe lingă ziduri, locuriînierbate, pe lingă drumuri. Decoctul din p artea aeriană a plantei, ţin u t cîtm ai m ult în gară, se utilizează în gingivite şi stom atite. Utilizarea empiricăca antihelm intic nu este justificată. Scleranthus annuus L. ( B u r u i a n a s u r p ă t u r ii). P lantă micăcu tuipini culcate sau ascendente, înaltă pînă la 20 cm. Frunze liniare, as­cuţite, concrescute la bază. Flori verzui, m ărunte, reunite în glomerule. Brac­teele sînt m ai lungi decît florile. Creşte pe coline sterpe, locuri însorite,nisipoase, uscate, pietrişurile şi prundişurile rîurilor, fiind răspm dită în toatăţara. Em piric este utilizată în hernie, iar decoctul din plantă ca anestezicîn durerile de dinţi. Scleranthus uncinatus Schur. ( S t u d e n i ţ ă ) . Specie mică pînă la 20 cm,, asem ănătoare cu specia anterioară, cu tulpina m ărunt globulos păroasă,cu frunze mici liniare cu inflorescenţe dese, term inale sau axilare, specifică terenurilor pietroase din regiunea m ontană şi subalpină. Sub formă de decoct era utilizată în gingivite şi stom atite. Hcrniaria glabru L. ( F e c i o r i c ă ) . P lantă mică (20—30 cm), anuală sau bienală, culcată la păm înt, cu frunze mici (pînă la 1 cm), opuse şiflori m ărunte, în glomerule Ia subsuoara frunzelor, care vegetează pe prun-dişuri şi în locuri nisipoase. P artea aeriană („Herba Herniariae") conţinesaponine, flavone, herniarină şi ulei esenţial, avînd proprietatea de a m ăriexcreţia clorului şi ureei (oficinală în unele farmacopee), recom andată cadiuretic, în cistite cronice, ântilitiazic, albuminurie, de asemenea şi ca de­purativ. Spergularia rubra (L) J . et. C. Presl. P lanta formează tufe pe pajişti.Tulpini culcate sau ascendente, păroase, cu frunze opuse, îngust liniare, as­cuţite la vîrf. Florile mici cu petalele de culoare roz sau liliachie. Creşte pelocuri aride, nisipoase, pe m argini de drum uri şi căi ferate. în special înţările din nordul Africii întreaga plantă este utilizată ca diuretic, antiseptic,calm ant, anticataral. D atorită conţinutului bogat în săruri alcaline plantaeste u tilizată şi în tratam entul catarelor vezicale şi în litiază. Lychnis jlos-cuculi L. ( F l o a r e a c u c u l u i ) . P lantă din livezi umede,cu flori roşii, petale frumos fidate. Este folosită ca plantă medicinală înU.R.S.S., unde se comercializează extractul alcoolic din partea aeriană aplantei („Floskulen"), cu conţinut bogat în saponine (lichnidină pînă la 1%),glicozizi, alcaloizi neidentificaţi şi vitam ina C, utilizată în perioada postna­tala, pentru relaxarea şi revenirea m usculaturii uterine. T ot în U .R.S.S.,în medicina populară este folosit în catare bronhice şi în uz extern p entrutratam entul rănilor. Lychnis viscaria L. (Viscaria vulgaris R ohl) ( L i p i c i o a s ă ) . P lantă,înaltă pînă la 1 m, cu flori roşii purpurii. După cum ara tă şi denumireapopulară tulpina şi ram urile plantei sînt lipicioase. R ăspîndită în livezi,. 21
  • 22. ■coaste înierbate, locuri pietroase, lingă drum uri şi m argini de păduri. Li­ tera tu ra de specialitate citează utilizarea speciei şi a altor specii din acest gen în adenopatii, boala canceroasă, în hepatită, herpes şi zona zoster. Aceste utilizări empirice necesită însă studii şi cercetări. Behen vulgaris Mnch (Silene cucubalus W ib., Silene behen L ) ( G u ş a p o r u m b e l u l u i ) . P lan tă perenă, ierboasă, înaltă de 30— 100 cm. Flori dioice cu caliciul oval, um flat ca o guşă de porumbel, de unde şi denum irea populară. Petalele, albe-roz. Foarte răspîndită în livezi, crînguri, fineţe us­ cate, coaste însorite, ogoare, de la cîmpie pînă în regiunea alpină. Are nu­ meroase forme şi varietăţi sistematice. Specie cu valoare furajeră. R ădăcina (R a d ix Behen albi) era întrebuinţată în trecut în medicină ca emolient, în tratam entul calculilor vezicii, în tum ori, scrofuloză etc. Agrostemma githago L. ( N e g h i n ă ) . Specie caracteristică sem ănăturilor, în special în cereale, cunoscută ca buruiană. în m edicina tradiţională răd ă ­ cina plantei este considerată ca avînd proprietăţi antidiareice. Seminţele, ■datorită conţinutului ridicat în saponine, sînt iritan te şi trebuie separaţe d e cereale. Silene alba (Miller) E.H .L. Krause (M elandrium album (Mili.) Garke) ( O p a i ţ ă , I a r b a v î n t u l u i ) . P lantă înaltă pînă la 1 m, cu tulpina ram ificată şi dens ondulat păroasă. Flori dioice cu corola albă, adînc bifi- dată. Creşte pe locuri fertile, pe coaste însorite, prin tufişuri, pe m arginea drumurilor. U tilizată empiric sub formă de decoct în congestii şi inflam aţii. Silene noctijflora L. (M elandrium nootijlorum (L) Fries) ( B u r u i a n ă d e b a g h i ţ ă ) . P lantă cu tulpini drepte pînă la 45 cm înălţim e. Flori herm afrodite cu corola roză sau albă care se deschid seara şi sînt parfum ate. E ste comună în to ată ţara, crescînd pe locuri umbroase, pe locuri virane, grădini, cîmpuri cultivate. In vii. Infuzia are proprietăţi carm inative şi calm ante în colici la copii. Silene conica L. ssp. euconica (S . conoidea H udsJ. Specie ce creşte pe lîngă drum uri, pe m aluri şi ogoare nisipoase sau calcaroase. Petalele florilor sînt deschis purpurii, iar caliciul este acoperit de peri scurţi recurbaţi. Este răspîndită în centrul şi, în special, în sudul ţării. E ste utilizată în m edicina tradiţională chineză alături de alte specii ale acestui gen ca diuretic, febrifug, antim alaric, antiscrofulos şi antitum oral. Cucubalus baccijer L. ( P l e ş c a i ţ ă ) . P lantă înaltă de 60— 150 cm, cu tulpini subţiri, moi, p u ţin ram ificată. Petalele albe-verzui. F ructul capsulă baciformă, globuloasă de m ărim ea unui bob de m azăre. Creşte pe locuri umede de-a lungul rîurilor, tufişuri umede, lîngă păduri. P lanta întreagă era utilizată în tratam entul hemoroizilor ca hem ostatic şi astringent. E xtern, la copii, sub form ă de băi pentru calm area colicilor. DiantJms armeria L. ( C o c o ş e l , G a r e a f e d e p ă d u r e ) . P la n tăc u tulpini drepte, rigide, cilindrice, simple sau p uţin ram ificate în p artea superioară, aspru păroase, de 40 —50 cm înălţim e. Flori fără pedunculi sân scurt pedunculate reunite cîte 2 — 1 0 într-un fascicul de form a unui evantai. Corola este roşie-deschis, cu petale alungite, obovate, cu puncte m ai închise. Se întîlneşte destul de ra r la m arginea pădurilor, prin livezi şi prin viiU tilizată empiric sub form ă de fum igaţii în tu lb u ră ri psihice. Dianthus carthusianorum L. ( G a r o f i ţ ă d e c î m p , S c î n t e i u ţ ă ) .Plantă înaltă uneori de aproape 1 m, cu flori frumoase purpurii pînă la roşu-închis. Creşte pe coline nisipoase, în păduri uscate, stîncării, poieni, rarişti«de pădure, de la cîmpie pînă în regiunea alpină. Specie utilizată în medicina22
  • 23. tradiţională ca antiinflam ator, diaforetic, diuretic şi hem ostatic. Alte specii (D. superbus L .) ( G a r o a f ă d e m u n t e ) erau utilizate în combatereacalviţiei. Plantei i se atribuiau şi proprietăţi emenagoge fiind folosită întrecut şi în dismenoree. Dianthus caryophyllus L. ( G a r o a f ă de c u l t u r ă , C u i ş o a -r e etc.). Petalele acestei plante sînt considerate în m edicina tradiţională caavînd proprietăţi tonic-cardiace şi stim ulente. Are proprietăţi sudorifice şicalm ante ale tusei. Se utilizează sub form ă de infuzie sau sirop în stări gri­pale. O ţetul arom atic de garoafe, folosit odinioară contra pestei, este utilizatto t empiric pentru m asarea tîm plelor în dureri de cap persistente. în farm a-copeele m ai vechi erau prevăzute siropul şi apa arom atică obţinută prindistilarea petalelor de Garoafe pentru calm area setei celor cu stări febrileşi pentru stim ularea funcţiilor cutanate. Parfum ul florilor în stare proaspătăeste datorat prezenţei eugenoiului. Dianthus chinensis L. (G a r o f i ţ e ) . Specie originară din Asia estică,La noi se cultivă ca plantă ornam entală. U tilizată în O rientul îndepărtatca antihelm intic, diaforetic, diuretic, emenagog. In Coreea este u tiliz a tăextern în eczeme şi în cancerul pielii. Fam. NYMPHAEACEAE P lante acvatice, rar amfibii, cu rizom puternic, gros şi cărnos. Frunzede obicei radicale, lung peţiolate, heteromorfe. Flori solitare, herm afrodite,de obicei foarte m ari, care se deschid ziua sau noaptea deasupra apei. N ym phaea alba L. ( N u f ă r a l b ) . Specie cunoscută, caracteristicăapelor stagnante sau lin curgătoare pînă la 2 m adîncime. Este fix ată înfundul apelor printr-un rizom puternic tîrîtor. Peţiolii şi pedunculii floralilungi pînă la 2 m , de culoare verzuie sau brună. Flori m ări cu petale albe. Rizomui era folosit în trecut în medicina tradiţională ca antidiareicşi antidizenteric, în afecţiuni pulmonare inclusiv tuberculoza. Cercetări mai recente atestă prezenţa în această specie a unor alcaloizicu acţiune sedativă. Florile au proprietăţi diuretice şi cardio-tonice. Semin­ţele sînt utilizate to t în medicina tradiţională în diaree şi inflam aţii in­testinale. N uphar luteum (L.) Şm. ( N u f ă r g a l b e n ) . P lantă acvatică cu ri­zom tîrîtor, cu frunze ovale inciscordate, de 10—30 cm în diam etru. Florimici de 4 —5 cm în diam etru, parfum ate, cu petale galbene. Specia este ca­racteristică apelor lin curgătoare sau stagnante, răspîndită în to ată ţara,m ai frecventă în D eltă Dunării. Rizomii conţin alcaloizi (nufarina, tiobinu-foridina), pînă la 18% amidon, dextroză, zaharoză, tanin, substanţe grase_săruri minerale. D atorită conţinutului ridicat în amidon şi glucide populaţiilenordice folosesc rizomii în alim entaţie. Sub aspect medicinal planta are pro­p rietăţi antibiotice şi antitrichom onazice. Se utilizează şi pentru proprietăţileemoliente şi astringente în diaree. E xtern, sub formă de cataplasm a în tra ­tam entul unor boli de piele. Fam. R ANUN CULACEAE Fam ilie cu numeroşi reprezentanţi în flora României, în m ajoritate,,plante ierboase anuale sau perene, cu tulpini subterane, puţine lemnoase.Nu au ţesuturi secretoare. Frunze alterne, simple, rar compuse, fără stipele. 23
  • 24. Floarea are caractere de inferioritate prin num ărul mare, nedefinit de ele­m ente florale şi dispoziţie spirociclică; m ajoritatea actinomorfe, dar şi cazuride zigom orfie; învelişuri florale simple sau duble, de obicei viu colorate.Fructe folicule sau nucule, rar bace sau capsule. Sub aspect fitoterapeutic m ai m ulte specii din această familie prezintăinteres datorită conţinutului în principii active fie de natu ră alcaloidică, fiesaponozide sau heterozide cardiotonice sau lactone volatile ca protoanemo-nin a şi anemonina. De la speciile cu aplicaţie terapeutică se utilizează fiepărţile aeriene, fie tulpinile subterane care în m ajoritatea cazurilor sînt toxice. H E L L E B O R U S P U R P U R A S C E N S V. et. K. SPÎNZ: Fr.: Hellebore; E .: Hellebore; G .: iesw u rz; M.: Hunyor;R .: Maroznik krasnovatîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee perenă. înaltă de40—50 m, cu rizom lung din care se dezvoltă rădăcini numeroase, cilindrice;tulpina: aeriană, erectă, bifurcată, la bază cu foiţe membranoase, mai scurtădecît frunzele bâzâie, verde sau roşcată; frunzele: alterne; 2 radicale m ari,lung peţiolate, palm at sectate, cu 5—7 lobi, aceştia puţind fi din nousectaţi, late pînă la 30 cm, fin dinţate şi cu nervuri proem inente; frunzeletulpinale din ce în ce mai mici şi m ai scurt peţiolate pînă la sesile sprev îr f ; florile: cîteva, m ari, înveliş floral simplu, din 5 elemente verzi-purpuriispre m argine, lungi de 2—3 cm ; în interior 15—20 nectarii în form ă decornete, stam ine şi ovare num eroase; fructele: polifolicule ca 4—6 (9) foli­cule de 8 — 1 0 mm concrescute la bază şi cu rostru lung, comprimate lateral,pe dos cu carenă evidentă, cu nervuri. înfloreşte foarte tim puriu: I I —I I I (TV). M a t e r i a p r i m ă : Rkizoma Hdlebori — rizomul de spînz este lungpînă Ia 10 cm şi gros de 0,3—0,8 cm, prezentînd la extrem itatea superioarăcicatricele părţilor aeriene din anii anteriori. Din rizom se desprind nume­roase rădăcini cilindrice, subţiri, cu diam etrul de 2—5 mm, de culoare brună-închis pînă la negru în stare uscată. F ă ră miros caracteristic, gust iute arză­to r iritant. Ecologie şi răspîndire. P lantă din păduri şi tufişuri din regiunea de dealşi m unte, în general la peste 500—600 m altitudine. Se întîlneşte în tot lan ţu lcarpatic şi pe dealurile înalte pericarpatice. Recoltare. Rizomii cu rădăcini se recoltează din august pînă la începutullui noiembrie cu cazmaua, după care se taie părţile aeriene, porţiunile seci,înnegrite. Deoarece m ateria prim ă este toxică şi are o acţiune iritan tă, du p ărecoltare culegătorii se vor spăla-pe mîini cu apă şi săpun. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Im ediat după recol­tare, rizomii cu rădăcini se scutură şi se spală în apă (dată fiind toxicitateaprodusului, spălarea nu se va face în ape curgătoare sau în rezervoare deunde beau animalele). Uscarea se face la soare sau în locuri acoperite, dar bine aerisite, pentrua nu mucegăi. Pe cale artificială se usucă la 40—60°. R andam ent de uscare:3 - 4 /1 . Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie form atădin rizomi cu rădăcini şi să conţină im purităţi: m ax. 5% (alie p ărţi din24
  • 25. ~»antă). corpuri străine organice: m ax. 0,5% şi m inerale: m ax. 1,5%, umidi-Titea m axim ă: 13%. Se adm it rizomi cu rădăcini şi de la specia H. odorusrare creşte în sudul ţării şi are periantuî verde. Compoziţie chimică. Heterozide steroidice de tip bufanoiidic (helebro-Hdul), care prin hidroliză dau helebrigenină, glucoză şi ram noză; două sa-T<cnozide: heîeborina şi heleboreina şi o lactonă n esaturata: protoanemonina. Acţiune farmacodinamica,- utilizări terapeutice. Glicozidele de tip bu-^anolidic im prim ă produselor farm aceutice obţinute din rizomii, rădăcinile$? frunzele de Helleborus acţiune cardiotonică. Sub form ă de injecţii intra-“ enoase sau pe cale bucală aceste produse, adm inistrate num ai sub supra­vegherea medicului specialist, dau rezultate la fel de bune ca şi produselefarmaceutice din speciile de Strophantus sau Digitalis. De m enţionat estefăptui că helebrigenină este mai activă decît helebrozidul. D atorită prezenţei saponozidelor, m ateria prim ă este iritan tă, reprezintă3 2 purgativ drastic şi are proprietăţi ocitocice. In medicina populară veterinară rădăcina uscată de spînz se utilizează special în pesta porcinelor şi ovinelor prin introducerea unui fragm ent derădăcină în lobul perforat al urechii sau subcutan. Se obţine un abces defixaţie care ridică m ult tem peratura animalului. La cai to t empiric estestiliz a t în dalac. în diluţii foarte m ari se utilizează la om în medicina hom eopata în dî-serite ţări. în ţa ra noastră, produsul „Boicil-forte“ recom andat în afecţiunirecm atice şi migrene esenţiale conţine extract total obţinut din Helleboruspsrpurascens sau H. odorus. N IG E L L A S A T I VA N E G R IL IC Ă ; F r.: Nigeile; E. Black Cum in; G .: B ehaarter Schwar- zkum m el; M. Szoros k an d illa; R .: Cernuşka pasevnaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee anuală, erectă,înalţă pînă la 40 (60) c m ; răd ă c in a : pivotantă, s u b ţire ; tu lp in a : simplă sauram ificată, cilindrică, păroasă; frunzele: alterne, de 2—3 ori sectate, cu la-cinii liniare, lungime 2—3 cm ; florile: solitare în vîrful tulpinii, cu învelişfloral simplu petaloid, din 5 foliole, albe cu vîrful albăstrui-verzui; nectarii5—8 bilabiate, cu labiul inferior b ilab iat; stam ine şi ovare num eroase; fruc­t e : polifoliculă, din folicule sudate în form ă de capsulă, cu ciocuri lungi;seminţele negre, zbîrcite, lungi de 1,5—2 mm şi groase de cca 1 mm. înflorire: V—V III. M a t e r i a p r i m ă : Semen Nigellae, Semen M elanthii sau Semen Cu-^ inis — seminţe mici, plate, trim uchiate, avînd suprafaţa cu asperităţi,■ie culoare neagră. Mirosul arom at caracteristic, gustul plăcut, arom at, iute. Ecologie, răspîndîre şi zonare. Specie care suportă bine tem peraturile ridi­cate şi insolaţia puternică. P la n tă răspîndită în regiunea m editeraneană.Balcani, Asia Mică şi Occidentală, India şi Africa de Nord, se cultivă laaoi prin grădini, în special în sudul ţării. Apare şi sălbăticită ca buruianăin sem ănături sau pe coline însorite. Solicită soluri, bogate, afînate. Estezcnată în sudul ţării, în judeţele Constanţa şi Brăila. 25
  • 26. Tehnologia de cultură. Negrilică nu are pretenţii faţă de planta prem er­gătoare. Excepţie face însă faţă de premergătoarele uleioase sau faţă de celerapace care sărăcesc solul în substanţe nutritive. Pe acelaşi teren poatereveni Ia uri interval de 5 — 6 ani. Pregătirea terenului se face în funcţie de planta prem ergătoare şi deum iditatea solului. în general, după prem ergătoare tim purii şi atunci cîndsolul are um iditate suficientă, se execută, im ediat ce s-a recoltat plantaprem ergătoare, aratu l la adîncimea de 22—25 cm, cu plugul în agregat cugrapa stelată. în situaţia cînd um iditatea solului nu perm ite efectuarea aces­tei lucrări, se va executa im ediat o discuire, urm înd ca arătu ra de bază săse facă cînd solul şi-a recăpătat um iditatea necesară. în ambele situaţii,terenul a rat şi grăpat se va m enţine afînat şi curat de buruieni, pînă la că­derea prim ului îngheţ local, prin discuiri repetate cu grapa cu discuri. Cîndînfiinţarea culturii de Negrilică urm ează după prem ergătoare tîrzii, se reco­m andă executarea arăturii de bază la adîncimea suscitată, concomitent curecoltarea acesteia sau cel mai tîrziu a doua zi. Această lucrare se va facecu plugul în agregat cu grapa stelată. Prim ăvara devreme solul se va lucra cucom binatorul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabilipentru a crea un p a t germ inativ bun. în acelaşi scop şi în funcţie de terense va lucra cu nivelatorul şi un tăvălug uşor, acesta din urm ă aplicîadu-seînainte şi după sem ănat. Negrilică este o specie care răspunde bine ia aplicareaîngrăşămintelor chimice. C antităţile de îngrăşăm înt sînt în funcţie de tipulde sol şi de planta prem ergătoare. Sporuri apreciabile la producţia de seminţese obţin atunci cînd la arătu ra de bază s-au incorporat 40—50 kg /ha sub­sta n ţă activă fosfor. Prim ăvara sub prim a praşilă se recom andă să se dea40—50 kg/ha azot substanţă activă. Negrilică se însăm înţează prim ăvara foarte devreme, im ediat ce terenulperm ite lucrarea lui. Însăm înţarea se execută cu m aşina de sem ănat SU-29,în două variante, în funcţie de gradul de îm buruienare al solului şi de modulcum a fost lucrat. Cînd ambele condiţii sînt întrunite, Negrilică se poate în-săm înţa în rînduri duble, lăsîndu-se 12,5 cm între două rînduri apropiateşi 50 cm între rînduri duble. Cînd una din condiţiile m enţionate nu sînt în­deplinite de sol, atunci negrilică se va însăm înţa în rînduri simple la dis­ ta n ţa de 50 cm rînd de rînd. Pentru sem ănat se folosesc seminţe stas şi sedau 1 0 kg/ha. Însăm înţarea se execută la adîncimea de 1 — 2 cm şi seminţele pot răsări în 12— 16 zile de la semănat. D upă ce plantele au răsărit, se execută prim a praşilă, cu care ocazie seplivesc şi buruienile de pe rînd. în situaţia cînd se semnalează crusta, atuncila apariţia plantelor pe rîn d aceasta se înlătură cu o grapă uşoară şi apoise plivesc buruienile pe rînd şi se aplică prim a praşilă superficiali prin trerînduri. Pe tim pul verii se execută cel puţin trei praşile m anuale, două me­canice şi două pliviri. Negrilică este plantă meliferă şi se recom andă ca învecinătatea culturii să se aducă o stupină, calculîndu-se cam 2—3 stupi pentruun hectar. Astfel producţia de sem inţe poate spori cu 15—18%. Stabilireaproducţiei probabile medii la u n itatea de suprafaţă se face în faza de în­gălbenire a 60—70% din capsule, iar în interiorul acestora în aproxim ativ acelaşi procent seminţele au căpătat o culoare neagră. Se procedează la re­coltarea a 7—9 probe de pe suprafaţa de cîte un m etru p ă tra t fiecare dispusela întîm plare pe cele două diagonale ale tarlalei supuse analizei. Să presupu­ nem că pe m 2 se găsesc 137 plante, cu 96 capsule în medie pe fiecare plan tăşi cu 4 seminţe în fiecare capsulă. Cunoscînd că greutatea medie a 1 090 se­m inţe este echivalentă cu 2 g,. iar um iditatea peste normal în m om entul exe­26
  • 27. cutării evaluării este de 10 % vom concluziona :producţia medie la m 2 == X ^ X ^ = 106 g Im2. Se scade um iditatea existentă peste normal 1 000din m om entul evaluării care în cazul nostru este de 10 % respectiv 106 g/m a— 106 a. .0 _ ^ g/m 2, din care se scad 5 % pierderi la recoltare, IOO 95 4 x 5transport şi m anipulare 95,4 -------- :--------- = 90,68 g/m 2. Rezultă că pro- 100 ^ • medie la t. j- , nectar este d e ---------------------- = 906,8 kg/ha. j 9 0 -6 8 X 1 0 0 0 0 0 , ,,ductia 1 000 Negrilică pe suprafeţe m ari se recoltează cu combina C 1 2 reglată şiam enajată corespunzător pentru a preveni pierderile prin scuturare. Pe su­prafeţe mici, plantele se recoltează cu secera şi se leagă în snopi care, pem ăsură ce se fac de un transport, se duc din cîmp în locuri acoperite, undeîşi completează m atu ritatea încă 1 — 2 zile, după care se treieră cu combinaC 1 2 staţionar sau cu batozele de asemenea am enajate corespunzător pentrua evita pierderile. M omentul optim de recoltare în ambele cazuri este atuncicînd 60—70% din plante au ajuns la m aturitate, fapt evidenţiat de culoareagălbuie a capsulelor şi de cea neagră a seminţelor în capsule. Orice întîrzierede la acest optim de recoltare duce la pierderi considerabile la unitatea desuprafaţă. Pentru obţinerea seminţelor în scopul înm ulţirii, se aleg suprafeţele cuplantele cele mai reprezentative, cu densitate normală, cu plante bine dez­voltate, lipsite de buruieni sau de buruieni de carantină, şi cărora li s-aaplicat purificarea biologică. Se recoltează, se treieră, se condiţionează şi sedepozitează separat dacă în prealabil a căpătat um iditatea m axim ă de con­servare. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Negrilică fiind o specie de curîndintrodusă în cultură s-ar putea afirma că deocam dată nu avem de-a facecu boli sau dăunători specifici acestei specii. Totuşi în decursul anilor în anu­m ite culturi s-au observat sporadic atac de m ană care produce pete neregu­late pe frunze. .Pe partea superioară a frunzelor, la început petele sînt deculoare galbenă, m ai tîrziu brună-cenuşie, iar pe cea inferioară apare un pufalb-cenuşiu. în general atacă plantele în prim ul stadiu de vegetaţie. Se com­bate prin m ăsuri de igienă culturală, asolam ent de 4 ani, revenind pe aceeaşisolă num ai după 6 ani. Dintre dăunători s-a sem nalat atac uşor de purici care se com bat cuemulsie de petrol. P entru un hectar este necesară o emulsie preparatădin 60 1 apă clocotită în care se dizolvă 3 kg săpun după care se adaugă 10 1 petrol. D upă ce se amestecă bine, tim p de 30 m inute, la această soluţiese m ai adaugă 430 1 apă. Se întrebuinţează în stare proaspătă. Subliniemnecesitatea de a fi foarte bine omogenizată soluţia, în caz contrar poateproduce arderea plantelor supuse tratam entului. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Seminţele se vîntură,se curăţă de im purităţi şi se depozitează într-un loc uscat şi curat. Cînd sîntîncă umede se pun în stratu ri subţiri şi se lopătează pînă ce răm în cu um i­d itatea normală de păstrare. Condiţiile tehnice de recepţie adm it m ax. 4% im purităţi (seminţe sfărî-m ate, neajunse la m aturitate,, resturi de capsule), corpuri străine organice:m ax. 2% şi m inerale: m ax. 1 % , u m id itate: m ax. 13 % . 27
  • 28. Compoziţie chimică. Seminţele conţin cca 1 % ulei volatil din care afost separat un compus carbonilat nigelona; hederagenină. compus de natură,triterpenoidică; ulei gras, substanţe albuminoide etc. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. D atorită prezenţei ni-gelonei are acţiune antihistam inică în spasmele bronhiale provocate de aceas­tă substanţă. Are şi acţiune diuretică, emenagogă, galactagogă, antinel-m intică, carm inativă şi stim ulentă. în medicina tradiţională din numeroaseţări asiatice şi africane este m ult utilizată în cele m ai diferite afecţiuni ca în:afecţiunile pulmonare, tuse, hepatită, paralizii, febră puerperală, gripă, mi­grene, sinuzită, hemoroizi, lepră, antidot în m uşcăturile şerpilor veninoşi.Deoarece în cantităţi m ari seminţele sînt toxice se adm inistrează în dozede 90—270 seminţe pe zi. Pulberea de seminţe de Negrilică asociată cu ceade Susan (Sesamum indicum L .) este utilizată în afecţiunile eruptive aledermei. A C O N IT U M S P E C IE S SE C T IO N A P E L L U S D.C. * OMAG, OMEAG; F r.; Aconit n a p e l; E .: Common m onkshood; G.: Eisenhut, S tu rm h u t; M.: Sisakvirâg; R .: Boreţ aptecinîi, Omeg. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Speciile m ai răspîndite în floraţării noastre din această secţie a genului Aconitum sînt: A . tauricum VVulf.şi A . callibotryon Rchb., la care se referă şi descrierea: plante ierbacee, perene,înalte de 20 —60 (IOO) cm, cu tuber alungit, napiform, cu numeroase rădăcinisecundare. în tim pul înfloririi se formează „tuberul-m am ă“ încă un „tuber-fiică“ care se m ăreşte la capătul superior, formînd muguri din care în anulurm ător se vor forma tulpinile aeriene. Tulpina la ambele specii este dreaptă,rigidă şi groasă la prim a specie şi mai subţire la cea de-a d o u a ; frunzelecu peţioli scurţi, 5—6 divizate, pedate, cu diviziunile romboidale dilatate,în partea superioară repetat trifidate (la prim a specie) şi 5-divizate cudiviziunea mijlocie cuneat d ila ta tă de la mijloc în sus repetat divizată,2—3 laciniată. Inflorescenţa racem cu flori dese, lung de 10—20 cm, cilin­dric, pedicelii mai scurţi decît florile, cu bracteele inferioare întrecîndflorile (A . tauricum) şi racem la bază adesea ram ificat, lung, cu flori m aipuţin dese, iar bracteele nu întrec florile (A . callibotryon). La ambele speciiflorile sînt de culoare violet-închis, coiful hemisferic m ai scurt decît lat,la vîrf rotunjit cu cioc tre p tat ascuţit la A . tauricum şi coif hemisferic, dreptsau oblic, boltit, mai înalt decît lat, linia bazală slab arcuită, prelungită într-uncioc scurt, ascuţit la A . callibotryon; seminţele pe muchii a rip a te ; pe feţenetede la prim a specie şi seminţele păroase la cea de-a doua specie. * A co n itu m napellus L ., sp ecie polim orfă colectivă, citată de m ulti autori; penţara noastră este confundată uneori cu A . stoerckianum R chb. (A . n apellus L. H erb., nonL. Sp. p. ed. I (1753). Din secţia N a p e llu s D.C. în ţara noastră cresc 3 sp ecii m edicinale.A . rom anicum W o l., foarte rară în M oldova, necesitînd ocrotire, A . ta u ricu m W ulf. şi A . ta l-libotryon R chb. m ai răspîndite, dar a căror recoltare trebui^ lim itată pentru a nu dispăreadin flora ţării noastre. D atorită acestor considerente, Omagul trebuie cu ltivat pentru scopurim edicinale în fu n cţie de cerinţe. Specia A . anthora L. (omeag galben) citată din F lora R .S .R ., voi. II (1953) ca plantăm edicinală, nu este m edicinală, ea conţine atizină, o bază cu activ ita te de cca 1 000 ori m airedusă d ecît alcaloizii din m ateria prim ă oficinala şi nici sp eciile A . vu lp a ria R chb. sau A .to xic u m R chb. nu p ot fi u tilizate în scop terap eu tic datorită alcaloidului licaconitină. extremde to x ic, şi d atorită lip sei alcaloizilor de tip aconitinic în aceste specii.28
  • 29. Fig. 3 — Aconitum calliboltyon (foto orig ) înflorire: VII —IX. M a t e r i a p r i m ă : Tubera Aconiti, asem ănătoare la ambele specii,este form ată din rădăcini cărnoase, îngroşate, conice, napiforme, de 4—8 cmlungime, de 2 —3 cm grosime la diam etrul maxim. P oartă la partea supe­rioară restul tulpinii sau un m ugure acoperit de scuame şi resturile (cicatri­cele) rădăcinilor secundare dispuse în rînduri verticale. Uneori m ateria prim ăeste form ată din doi tuberi uniţi între ei printr-un pedicel. Suprafaţa exteri­oară este de culoare brună-negricioasă, striată longitudinal. F ractura estenetedă, de culoare albicioasă. Nu are miros specific. G ustată cu prudenţăeste la început dulce apoi aeră, cu senzaţia de furnicături în lim bă, apoi în­ţepătoare, astringenţă. Mai rar se utilizează părţile aeriene ale plantei (Herba A coniti) sau frun­zele (Folium A coniti). Ecologie, răspîndire şi zonare. în locuri ierboase, stîncoase din regiuneasubalpină şi alpină, în general la peste 800— 1 0 0 0 m în întreg lanţul carpatic(Carpaţii Orientali: M unţii M aramureşului, Ţibleşului, Suhardului, Rodnei,Călimani, B istriţei, Rarău, Giurgeului, Ceahlău; Carpaţii Meridionali: M unţi, 29
  • 30. P ia tra Craiului, Iezer-Păpuşa, Bucegi, Făgăraşului, Cozia, Lotrului, Căpă­ţîn ă , Sebeşului, Paringului, R etezatului, Ţarcu-Godeanu, M ehedinţilor; Car­paţii Apuseni: M unţii Bihorului, Trascăului). Deoarece solicitările ar puteaduce la epuizarea bazinelor din flora spontană, se fac încercări de intro­ducere a speciei în cultură. Tehnologia de cultură. Omagul, cu toate că lu at în cultură dă exemplareviguroase, luxuriante, totuşi în prim a p arte a vegetaţiei suferă m ult d atorităprezenţei buruienilor. De aceea, se recom andă să urmeze după o prăşitoaretim purie, după o leguminoasă tim purie care lasă terenul curat de buruienişi oferă posibilitatea executării unei duble arături pînă la însăm înţare sauplantare. Poate reveni pe acelaşi teren după o perioadă de 5 — 6 ani. D upă recoltarea plantei prem ergătoare, se execută o arătu ră de 18—20 cm ;la circa trei săptăm îni: se lucrează cu cultivatorul, lucrare care se repetăpînă în toam nă, cînd se execută a doua arătu ră adîncă la 25—30 cm adîn­cime. La arătu ra din toam nă se încorporează în sol 20—30 kg /ha s.a. fosfor,20 —40 kg/ha s.a. potasiu şi 1 000—1 500 kg /ha praf de var, iar în prim ă­vară, înaintea cultivatorului, 30—50 kg /ha s.a. azot. Prim ăvara solul se afi­nează cu combinatorul, cultivatorul sau grapa cu discuri, pregătindu-se învederea plantării. înm ulţirea omagului se poate face prin seminţe în răsadniţe calde saureci şi prin tuberi. Răsadniţele se pregătesc în condiţii obişnuite, fie celecalde, fie cele reci. Pentru 1 ha sînt necesare 60 m 2 răsadiiiţe calde sau 150 m 2răsadniţe reci. Însăm înţarea în răsadniţe calde se face la începutul luniifebruarie, iar a celor reci toam na tîrziu în ajunul îngheţului. C antitatea desăm înţă necesară este de 0,400 g la p u ritatea de 90%, germ inaţia de 70%şi um iditatea m axim ă de 1 2 % . G reutatea medie a 1 0 0 0 seminţe este de2,17 g, iar la un gram in tră circa 437 seminţe. P lantarea la locul definitivse v a face prim ăvara după ce a trecut pericolul brumelor tîrzii sau a înghe­ţului. Plantele sînt apte a fi plantate în cîmp cînd au 4—5 frunze şi o taliede 6 — 8 cm. înainte de scoaterea plantelor din răsadniţă, păm întul se udă,apoi plantele se mocirlesc şi se plantează cîte două fire la intervalul de 60—70 cm între rînduri şi la distanţa de 40 cm între perechile de plante pe rînd.Omagul se poate înm ulţi şi prin tuberi. P entru aceasta, se vor folosi numaituberii tineri, cărnoşi şi sănătoşi. Cei zbîrciţi nu m ai au putere de vegetaţie.Tuberii se vor planta la aceleaşi intervale şi distanţe ca şi răsadurile, avîndu-segrijă ca m ugurii să fie orientaţi în sus. Ca lucrări de întreţinere se recom andă trei praşile şi 1 — 2 pliviri. Prim apraşilă este foarte superficială, im ediat ce s-au prins răsadurile sau tuberii,de preferat cu sapa şi cu grijă să nu se deranjeze plantele tinere. A doua pra­şilă se dă la 2—3 săptăm îni după prim a sapă. Aceasta poate fi mecanică,cînd se execută şi prim ul plivit. La a treia praşilă, care poate fi mecanicăsau m anuală, se execută, şi m uşuroitul. Cultura poate răm îne 3—4 ani peacelaşi te re n ; în acest caz, lucrările de întreţinere din anul întîi se repetă înfiecare an. R ecoltarea tuberilor se face toam na în preajm a încetării vegetaţiei, deregulă în al doilea an de cultură. Recoltarea se face cu plug fără cormană sau cu m aşina de recoltat cartofi, cu care ocazie se desfiinţează cultura. în cazul executării recoltării cu cazmaua, atunci se poate recolta începînddin anul I —IV num ai tuberele-fiice, avînd grijă de a lăsa la fiecare cuib2 —4 tuberi-m am ă nederanjaţi. în cazul recoltării frunzelor, acestea se recoltează înainte de apariţiaflorilor, prin luna iunie. în cazul cînd de pe acelaşi exemplar se recoltează30
  • 31. şi tubări şi frunze, atunci acestea dinc im ă se vor rupe num ai spre toam năpentru a da tim p tuberilor-fiice săse dezvolte. Evaluarea producţiei de tuberieste sim ilară cu cea a rizomilor devaleriană, iar a frunzelor cu ceaa frunzelor de nalbă de cultură. Recoltarea m ateriei prime dinflo r a ,spontană. De pe o suprafaţăanum ită se vor recolta m aximum25% din plante prin rărire. Pentrurecoltarea tuberelor se scot cu caz­m aua în tim pul înfloririi a tit tube-rele-mame, cit şi cele fiice, iar dupăînflorire num ai tuberele-fiice, întru­cât tuberele-mame nu m ai conţinaicaloizi. Deoarece şi părţile aeriene conţinaicaloizi, se pot recolta, la cerere, fieram urile şi vîrfurile, fie num ai frun­zele, în tim pul înfloririi, cînd au con­ţin u t m axim de substanţe active,fiind comercializate sub numele deHerba Aconiti. în interesul conservării speciei,va trebui studiată posibilitatea fo­losirii m ai intense a părţilor aeriene, Fi?. 4 — Aconitum m d ia e ic m m { s ocrotit!)recoltarea pe scară largă a tuberelorducînd la dim inuarea bazinelor cu această specie a tît de reprezentativă şi dedecorativă în preisajul m ontan. D atorită toxicităţii m ari a plantei, la term inarea lucrului, culegătoriiîşi vor spăla bine mîinile şi faţa, iar resturile de plante vor fi îngropate. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Tuberii recoltaţi sescutură de păm înt, se freacă cu o perie aspră şi se spală (apa în care s-afăcut spălarea trebuie aruncată în gropi, iar recipienţii spălaţi, p entru anu se produce intoxicarea anim alelor; nu se va face spălarea în ape curgă­toare), apoi se fasonează, tăindu-li-se rădăcinile secundare şi părţile aeriene. Uscarea trebuie făcută cît mai repede, la soare sau în camere încălzite,deoarece prin uscare înceată tuberii se înnegresc în interior, iar cantitateade aicaloizi scade. Părţile aeriene se usucă la um bră, în stra t subţire, în locuri bine aerisite. Pe cale artificială, la uscarea tuberilor tem peratura v a fi la început decca 25° şi tre p ta t se va urca pînă la 45°. P en tru frunze tem peratura se ridicăprogresiv de la 25° la 35°. Depozitarea produsului, d at fiind toxicitatea sa, se va face în încăperispeciale, destinate produselor toxice. Randam entele de uscare sînt: 4—4,5/1pentru tubere; 4—6/1 pentru partea aeriană. Condiţiile tehnice de recepţie pentru Tubera Aconiti prevăd la conţinutulm axim de im purităţi resturi de tulpini m ai lungi de 5 mm — m ax. 2% şituberi seci sau brunificaţi — m ax. 5 % ; la corpuri străine — m ax. 0,5%a tît pentru cele organice cît şi p entru cele minerale, iar um iditate — m ax. 13% . 31
  • 32. P entru Herba Aconiti (frunze şi vîrfuri tulpinale foliate de m ax. 10 cm):im purităţi — frunze - înnegrite sau brunificate — m ax. 7% , alte p ărţi dinplantă — m ax. 3 % ; corpuri străine organice — m ax. 0,5% şi mirfferale —max. 0,5% ; um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. Rădăcinile principale (tuberii) conţin 40—50% ami­don, zaharuri, substanţe de natură proteică, acizi organici (acid aconitic,malic, tartric, citric ş.a.), colină, trigonelină, săruri minerale. Principiul activ este reprezentat de alcaloizi de tip aconitinic (acetil-benzoil-N-metil alcamine) care în m ateria prim ă proaspătă sînt însoţiţi debenzoilaconină şi aconină. Alcaloizii de tip aconitinic cu form ula b ru tă:C3 4 H 4 7 NOu , respectiv: ACONITINAau la bază un nucleu pentaciclic cu diferiţi substituenţi grefaţila C2, C3, şi C1 8 de la acidul arom atic care esterifică gruparea hidroxilde la C10 şi de la radicalul alchil grupat la atom ul de azot. In speciile dinţa ra noastră m enţionate ca medicinale predomină spre deosebire de speciileeuropene; hipaconitina, iar aconitină- este prezentă în proporţie de cca20% din totalul alcaloidic. S-a identificat la speciile noastre şi prezenţa al-caloidului mioaconitinona care pînă în prezent nu a fost sem nalată în speciileeuropene. A lături de alcaloizii principali de tip aconitinic s-a mai semnalat prezenţadelfininei, mezaconitinei, neopelinei, magnoflorinei şi a altor alcaloizi în micicantităţi. De asemenea, în speciile de Aconitum şi Delphinium există şi grupa atizinelor, baze terţiare m ai puţin toxice. în tuberele-mam ă cantitatea m axim ă de alcaloizi este pînă la înflorire,iar în tuberele-fiică, toam na. C antitatea cea mai m are de alcaloizi (1,40—2%)se află în seminţe, apoi în tubere (0,25— 1%), apoi în flori (pînă la 0,70%)şi cel m ai puţin în tulpini şi frunze. Acţiune farm acodinam ica, utilizări terapeutice. Efectele asupra organis­m ului se datoresc aicalcizilor de tip aconitinic şi sînt caracterizate în prim afază prin iritarea term inaţiilor nervoase senzitive care se m anifestă prinp ru rit, senzaţii parestezice (senzaţii de am orţeală) urm ate apoi de paraliziem otorie de tip curarizant după o scurtă perioadă de excitare. în cazul into­xicaţiilor apare team a, am eţeala, epuizarea m usculară. Tem peratura scade,ritm ul cardiac devine neregulat prin disociere auriculo-ventriculară. Tulbură­rile respiratorii se accentuează piuă la asfixie. Luciditatea râm îne nealteratapînă la m oarte. Aconitina este una din cele mai puternice otrăvuri cunoscute. Un mili­gram poate omorî un adialt. în doze terapeutice, tinctură din tuberele de Aconitum prin efecteleasupra trigemenului are acţiune analgetică şi inhibă reflexele de tuse pornitedin zona laringelui superior. Dozele mici măresc secreţiile digestive, iar celem ari le diminuează. R espiraţia la doze mici este excitată, urm înd apoi bra-32
  • 33. dipnee. Prin reflexe vagale periferice pornite de la receptorii pulmonari se poate declanşa apnee. ■ Produsele farm aceutice obţinute din tuberele speciilor terapeutice sînt utilizate la indicaţia medicului după o extrem de precisă dozare în nevralgii ale trigemenului, dureri faciale, ticuri nervoase ale feţei, sciatică, în laringite, bronşite, gripă şi tuse convulsiva, în special în asociere.cu alte medicamente. Tubera Aconiti şi Tinctură A coniti sînt oficinale în F.R . IX şi i n tr i în com­ poziţia Sirogalului. Pentru fitoterapie utilizar eaproduselor farm aceutice pe bază de Aconitum este din ce în ce m ai lim itată. -4- CONSOLIDA R E G A L IS S.F . C R A Y (Delphinium consolida L .j NEM ŢIŞORI D E C ÎM P; F r.: C onsouderoyale; G .: A cker-R itter-sporn; M.: Mezei szarkalâb; R .: Jivocosci palevaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee anuala, erectă, decirca 20—40 (50) cm ; rădăcina: pivotanta, fusiform ă; tulpina: bogat ram i­ficată, foliată, cu peri ra ri; frunzele: cele inferioare de 2—3 ori fidate, celesuperioare simplu fidate, cu lacinii înguste, liniare, late de 1 — 2 mm, asemă­nătoare cu cele de m ărar, lungi de 2,5—4 cm ; florile: pintenate, dispuse înracem lax, culoare albastru-violet, în interior cu 2 nectarii; 8 — 1 0 stam ine,ovar m onocarpelar; fructele: foliculă glabră cu seminţe trim uchiate, brune-închis, cu suprafaţa aspră. înflorire: V I I - V I I I . Materia p r i m ă : Flores Calcatrippae sînt de obicei de culoare violet-albăstrui, rar roz sau albe, lungi de 2—3 cm, cu periantul avînd foliole ovate, fin pubescente, prevăzute cu un pinten şi cu peţiolulde m axim um 1 cm. Nu au miros, gustul este am ărui, neplăcut. M ateria prim ă trebuie să aibă culoare albastru-închis. Ecologie şi răspîndire. Printre cele mai tipice buruieni de sem ănături, în special în grîu, cartofi,m ai ales în zona de cîmpie şi deal; în urm a ier- bicidării culturilor, se poate recolta mai cu sea­m ă în culturile din zone în care nu se ierbicidează. Se întîlneşte în întreaga ţară, cantităţim ai im portante putînd fi obţinute în vestulţării (judeţele Timiş, Caraş-Severin) şi Transilva­nia (judeţele Cluj, B istriţa-N ăsăud şi H arghita). Recoltare. Florile se recoltează în lunile iulie— august, după două m etode: strujirea plantelor di­rect în cîm p; recoltarea întregii plante, uscareaei în buchete, după care se face strujirea. Se pot recolta şi florile de la specia Consolidaorientalis (Gay) Schrod., care are periantul flori­lor de culoare violacee, pintenul m ai scurt (celm ult 1 cm) şi tulpina neram ificată. M ateria prim ăpoartă numele de Flores Calcatrippae cu flori vi­olete spre deosebire de cea de la specia de bază, 3 — Consolida regalis 33
  • 34. num ită Flores Calcatrippae cu flori albastre. Acestea vor fi culese, uscate şiam balate separat. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. D upă strujire se înlă­tu ră resturile de frunze sau ram uri. Uscarea florilor se face în s tra t subţirela um bră, pe ram e sau liîrtie întinsă, în şoproane sau poduri. în cazul incare strujirea se face la plantele uscate, acestea se usucă legate în bucheteatirnate de cuie sau sfori. Pe cale artificială uscarea se face la 35—40°. R anda­m entul la uscare este de 3—4/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca florile să aibă pedunculul de celm ult 1 cm ; conţinutul maxim de im purităţi: flori decolorate — 2 % , pedun­c u l mai m ari de 1 cm — 1 % ; conţinutul m axim de corpuri străine: organice — pentru cele albastre 1%, pentru cele violet 2% , iar minerale 0,5% în am ­bele cazuri; um iditate m axim ă 1 2 %. Compoziţia chimică. Delfinina, un antocian glicozidic da culoare albastră,o substanţă colorantă de culoare galbenă glicozid al chemferolului. Prinhidroliză, delfinina se scindează în două molecule de glucoză, două moleculede acid p-oxibenzoic şi o moleculă de delfinidină. Pe lîngă aceste substanţe,florile conţin şi alcaloizi de tip aconitinic, în mici cantităţi dar care imprim ăacestei m aterii prime toxicitate (decozină, licoctonina, delzalina, delfelatina etc.). Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. D atorită cantităţilor micide alcaloizi şi celorlalţi compuşi rezultaţi în urm a hidrolizei, produsul areproprietăţi hipotensive arteriale şi bradicardizante. Utilizarea in fitoterapieeste lim itată. în medicina populară au fost utilizate sub formă de infuzie sau extracthidroalcoolic în gută, astm bronşic, afecţiuni renale etc. Florile pot fi utili­ zate drept colorant vegetal. Seminţele altor specii ale genului au proprietăţi insecticide. C L E M A T IS V I T A L B A L. CURPEN DE PĂ D U R E; F r.: Herbe aux gueux ; E .: 01d-man‘s-beard; G .: Gemeine W aldrebe; M.: Felfuto iszalag; R . : Lomo- nos vinogradolistaîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Sin­ gura liană din familia Ranunculaceae, puţind ajunge pînă la 1 0 m (în lipsă de suport răm in tîrîtoare), cu rizom puternic, noduros, cilindric, (pînă la 20—25 cm lungime şi 2 —4 cm grosime) ; tulpina: lemnoasă, groasă pină la 5 cm, cu muchii longitudinale, ram ificată, scoarţa exfo- liindu-se în fişii longitudinale, lujerii verzi- cenuşii pînă la vişinii, cu 6 muchii rotunjite, cu peri r a r i ; frunze: dispuse opus, lung peţio- late, im paripenate, cu 3 —5 foliolede 3—10 cm, foarte polimorfe, ovate sau ovat-lanceolate pînă la cordate, fie cu margine întreagă şi lung-acu- m inate, fie neregulat crenat-lobate, fie adîncF ig. O — Clamaţi.: v ifa lb a (foto sectate, peţiolul putindu-se transform a în cîrcel orig.) care se lignifică; Florile: grupate In bogate34
  • 35. inflorescenţe cimoase, cu periant simplu din 4 foliole albe de 10—12m m ,cu peri albi şi deşi, elemente florale numeroase, receptacul păros; fructele:poliachene, care păstrează stilele lungi pînă la 3 cm, pufoase. înflorire: V I—IX . • M a t e r i a p r i m ă : Herda Clematitidis este form ată din lăstarii ne-lignificaţi sau puţin lignificaţi cu frunze şi flori. Ecologie şi răspîndire: Specie cu un areal larg, fiind răspîndită prin pă­duri din zona de cîmpie şi pînă la poalele m unţilor (întîlnită pînă la 1 IOO—1 2 0 0 m ), m ai ales pe soluri fertile, u m ed e; de asemenea în vii, pe garduri. D ato rită tem peram entului de lum ină, plan ta se îndreaptă spre exteriorulcoroanei arborilor pe care se prinde. Recoltarea. Lăstarii se taie fie cu foarfeca de vie, fie cu cu ţitu l; fiindfoarte friabili se pot şi rupe uşor. Recoltarea se face în perioada înfloririişi începutul fructificării. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Lăstarul se taie sause rupe în bucăţi de 30—40 cm şi se curăţă de frunzele brunificate, atacatesau îngălbenite, de frunzele sau bucăţile de ram uri din arborele care serveşteca suport. Uscarea se face pe ram e sau pe hîrtie, în spaţii aerate, chiar îns tra t m ai gros (2—3 rînduri de tulpini), întrucît ram urile stau destul de răsfi­rate , perm iţînd circulaţia aerului. R andam entul de uscare este 3—4/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca lim ită m axim ă de im purităţi —lăstari brunificaţi 3% şi fructificaţii 2% , corpuri străine organice şi minerale— m ax. 0,5% pentru fiecare, um iditate — % max. 13. Compoziţie chimică. P lan ta conţine protoanemonină, anemonină şi ane-monol. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Sucul frunzelor verzieste revulsiv, vezicant, fiind utilizat în medicina tradiţională în dureri reu­m atice şi alte algii. Această aplicaţie externă se justifică prin afluxul m arede sînge ce- 1 provoacă acţiunea revulsivă. în stare uscată, to t în medicinatradiţională se utilizează în tuse şi în paralizie sub form ă de infuzie. E xterneste folosit pentru stim ularea creşterii părului. Alte referiri to t legate de tra ­diţie menţionează utilizarea plantei ca antiinflam ator, antibacterian şi anti-m alaric. La începutul acestui secol s-au făcut unele încercări de utilizareîn tum ori canceroase. Sub formă de m acerat uleios era utilizat şi în nume­roase afecţiuni contagioase. + A D O N IS V E R N A L IS RUŞCUŢA DE PRIMĂVARĂ; F r.: Adonis d h iv er; G .: A doniskraut; Fruhlings A donisroschen; M. Tavaszi herics; R .: Adonis vesenîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee, perenă, de 10—40(50) c m ; partea subterană: rizom brun-închis, scurt şi tare, gros de cca 3 mm,cu numeroase rădăcini fib ro ase; tulpina aeriană — cea floriferă erectă, ra­m ificată, glabră, foliată; lăstarii sterili lipsiţi de frunze bâzâie, cu scvamebrune, membranoase la b a z ă ; frunzele — numeroase, de 2 —4 ori penat sectate,cu lacinii înguste, late de 1 m m, răsfirate; flori — solitare, m ari pînă la8 cm diam etru, cu 5 sepale, 10—20 petale pînă la 4 cm, galbene-aurii stră­lucitoare, numeroase stam ine şi p istile ; fructul — polinucule; nucule globu- 35
  • 36. Fig. 7 — A donis Virtialis (foto orig.)loase de 4 mm diam etru, cu suprafaţa cu verucozităţi şi peri scurţi, cu ro struîncîrligat, monosperme. înflorire: IV —V. Materia p r i m ă : Herba Adonidis este constituită din planta în­treagă recoltată în tim pul înfloririi, la o distanţă de cca 5 cm deasupra so­lului, fără tulpini lignificate, cu frunze de culoare verde, cu flori solitare, deculoare galben-auriu, cu sepale păroase. Nu se adm it tulpini acoperite cusolzi bruni-negricioşi şi nici fructificaţii. Miros slab, nespecific, gustul amar. Ecologie, răspîndire şi zonare. Creşte în locuri însorite, pe coaste abrupte,în păşuni şi fineţe uscate, cu deosebire pe soluri calcaroase, din zona de şespînă în cea m ontană (mai adesea în zone de deal şi podiş). R ăspîndită în întreaga ţară, găsindu-se în Transilvania (îndeosebi înjudeţele Cluj, Bisiriţa-N ăsăud, Alba, Hunedoara, Sibiu, Mureş), nor­dul Moldovei * (Botoşani), Dobrogea (Tulcea), Oltenia (Dolj). Specia se propune a fi cultivată în Transilvania şi nordul Moldovei. Tehnologia de cultură. R uscuţă de prim ăvară este puţin pretenţioasăfaţă de sol şi planta prem ergătoare. R ezultate bune dă cînd urm ează dupăo cereală tim purie sau o prăşitoare care lasă terenul curat de buruieni. Peacelaşi teren poate reveni după 3—5 ani. Lucrările de înfiinţare sînt celeobişnuite, se ară la 2 0 — 2 2 cm şi se m enţine terenul curat de buruieni pînăla plantare sau însăm înţare prin lucrări executate cu grapa cu discuri saucu cultivatorul. O d a tă cu arătu ra se încorporează în sol 40—50 kg/ha fosfor * în ju d eţu l Suceava p lan ta este declarată specie ocrotită.36
  • 37. s.a., iar înaintea plantării sau însăm |nţăni se adm inistrează 10— 15 kg /h a potasiu s.a. şi 35—45 kg /ha azot s.a. Fiind o plantă iubitoare de soluri cal-caroase, în lipsa acestui element se încorporează în sol şi 1,5—3 t/h a praf de v ar înainte de însăm înţare-plantare. Însăm înţarea se face toam na în pragul iernii sau prim ăvara devreme. Se seam ănă cu m aşina SPC - 6 la distanţă de 40—45 cm şi la adîncime de 1,5—2 cm, dîndu-se 5 kg săm inţă la hectar cu puritatea de 90%, germ inaţia de 80%. P entru o m ai m are reuşită a răsăririi, de brăzdarele maşinii de se­m ănat se leagă greutăţi care trasează după însăm înţare rîndul formînd un început de rigole cu scopul de a reţine zăpada sau um iditatea şi a crea o oare­ care um bră solicitată de această specie în primele faze. în prim ăvară răsare după 17—21 zile. înm ulţirea ruşcuţei de prim ăvară se poate face şi pe cale vegetativă prin rizomi, în care caz la un hectar sînt necesari 500—600 kg şi se plantează pe rînd la d istanţa de 20 cm la un interval de 40—45 cm între rînduri şi la adîncimea de 6—10 cm. Perioada de plantare poate fi în iunie dacă există um iditate suficientă sau în septembrie-octombrie. De ase­ menea se poate înm ulţi prin răsaduri obţinute în straturi reci (150 m 2 pentru un hectar). Răsadurile produse în-vară se pot planta în toam nă, în septem­ brie—octombrie ; cele produse prim ăvara devreme se pot planta în aprilie— m ai, Ia intervale de 40—45 cm şi la distanţa de 20 cm pe rînd. Specia fiind sensibilă la buruieni, se recomandă o praşilă oarbă sau în caz de formare a crustei distrugerea acestea. în anul întîi se vor aplica 2—3 praşile m anuale şi tot a tît ea mecanice, precum şi 1 — 2 pliviri. Culturile în- săm înţate în rînduri se răresc la 18—20 cm o dată cu aplicarea praşilei a doua m anuală, adică atunci cînd plantele au o talie de 4—6 cm. Momentul optim de recoltare este în plină floare. Recoltarea se poate face cu secera, cu coasa sau cu cositoarea mecanică de la 5—7 cm deasupracoletului. . în anul al doilea şi al treilea de cultură, prim ăvara, im ediat ce se poatein tra în cîmp, se execută o praşilă mecanică şi una m anuală. Această lucrare se repetă după recoltarea produsului, respectiv a părţilor aeriene de ruşcuţă de prim ăvară. La hectar se pot obţine 900—800 kg de ruşcuţă în stare uscată. M aterialul de înm ulţire se va obţine numai din parcelele cele maireprezentative, viguroase, sănătoase, cărora li s-au aplicat lucrările de puri­ficare biologică. La hectar se obţin 120—180 kg sămînţă. Recoltarea materiei prime din flora spontană. Se face în perioada în­floririi, prin tăierea părţii aeriene foliate (fără partea solzoasă). Se poateface şi recoltarea în două faze: se taie florile, apoi Ia un interval de cîtevasăptăm îni şi tulpina foliată a cărei m asă a continuat să crească. D upă uscarese amestecă tulpinile cu florile şi se omogenizează. Se obţine astfel un sporim portant de produs. D atorită toxicităţii, după recoltare culegătorii trebuie să se spele pemiini. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Uscarea trebuie făcutăim ediat după recoltare, de preferinţă pe cale artificială, pentru păstrareaprincipiilor active. Pe cale naturală, uscarea se face în poduri acoperite cutablă, cu ventilaţie bună. R andam ent de uscare 4 —5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca produsul Herba Adonidis să fierecoltat în tim pul înfloririi, fără porţiunea inferioară a tulpinii cu solzi brimi-negricioşi, fără rădăcină şi fără porţiuni lem nificate; im purităţi: plantedecolorate — m ax.5% şi fructificaţii — max. 1% ; corpuri străine organi­ce — max. 0,5% şi minerale — max. 1% ; um iditate — m ax. 13%. 37
  • 38. Compoziţie chimică. Părţile aeriene ale plantei recoltate la începutulînfloririi conţin cca 1 % glicozide cardiotonice. Extractele apoase conţinca substanţă activă edonitoxozida. Agliconul adonitoxozidei este adonitoxingenolul un derivat al k — strofantigenolului. E x tractul cloroformic este for­m a t în principal din k-strofantigenol-cimarozidă. în plantă se m ai găsescşi alţi glicozizi, care sub denumirea veche erau m enţionaţi ca adonidozidşi adonivermozid, care prin hidroliză duc to t la k-strofantigenol-cimarozidă.P lanta mai conţine 2 , 6 , dimetoxichinoină, saponozide, flavonoizi, colină,fitosteroid rezine, acid palm itic, linoleic, vernadină (derivat cumarinic) etc. Form ula strofant’genoiului este urm ătoarea: STRCFANTIGNOIUL Acţiune farm acodinam ică, utilizări terapeutice. Acţiunea preparatelor deR uşcuţă de prim ăvară se datoreşte prezenţei glicozidelor cardiotonice. Pre­zin tă avantajul că nu se cumulează ca digitalicele şi se poate adm inistra înpauzele tratam entului cu digitalice. în secundar, are acţiune diuretică, d atorită flavonelor, calm antă, uşorhipertensivă, dînd bune rezultate în tahicardiile şi extrasistolele de n atu rănervoasă. în tulburări neurovegetative. Pentru acţiunea diuretică este in­dicată în pleurite şi în ascite de natu ră hepatică. Din planta uscată se prepară infuzie, extract, sirop, pilule, poţiuni,m edicam ente care se adm inistrează num ai cu avizul medicului. P entru aobţine rezultate mai bune în tulburările neurovegetative, tinctură de R uşcuţăde prim ăvară se asociază cu tinctură de lăcrămioare şi valeriană. Doza m axim ă pentru planta uscată este de 1 g o dată şi 3 g în 24 de are.Sub formă de infuzie 3% se poate adm inistra de 3 —4 ori pe zi cîte o lingură. L iteratura de specialitate indică şi urm ătoarea form ulă: Rp. Tinctură Âdonidis Tinctură Crataegi aa 10 g D.S. intern, 30 picături de 3 ori pe zi.sau Rp. Tinctură Adonidis Tinctură Convallariae Tinctură Crataegi Tinctură Leonuri în p ărţi egale D.S. intern 30 picături de 3 ori pe zi. Această formulă are şi efectesedative dind rezultate bune în nevrozele cardiace. A LTE SPE C II D E R A N U N C U L A C E A E CU U T ILIZĂ R I MEDICINALE + Helleborus odorus W . et K. (B o z o t e i, S p î n z). Specie ierbacee eu.conţinut şi întrebuinţări în m edicina populară ca şi specia înrudită (H .p u r-purascens) de care se deosebeşte prin faptul că are periantul verde sau verde-gălbui şi nu purpuriu. Vegetează în sudul ţării, în păduri de cîmpie.38
  • 39. Nigella arvcnsis L . (N e-g r u ş c ă). Mică buruianădin sem ănături, terenuri ni­sipoase şi calcaroase; se­m inţele pisate se foloseausub formă de decoct in tu­şea astm atiform ă; precumşi ca vermifug, contra lim­bricilor. Trollius europaeus L.( B u l b u c i de munte).Specie perenă, înaltă pînă la50 cin, cu frunzele bâzâielung peţiolate şi palm atsectate. Folioleie pedantu­lui floral sînt concave, seacoperă una pe alta formîndflori globuloase de culoare galbenă. Este destul de răspîndită în regiunilem ontane şi subalpine. Necesită ocrotire în special în Munţii Bucegi şi P ia traCraiului. în medicina tradiţională era folosită în tratam entul icterului. Actaea spicuia L . (O r b a 1 ţ). P lantă ierbacee înaltă pînă la 70 cm carac­teristică pădurilor umbroase din regiunea colinara pînă în etajul alpin. P lantaîn stadiul de dezvoltare are un miros neplăcut la fel ca şi rizomul şi estetoxică. Se folosea în medicina veterinară tradiţională ca p u rg ativ violent,in medicina um ană ca remediu în ciumă, tăieturi şi boli de piele. Cimicifuga europaea. P lantă cu rizom puternic, înaltă pînă la 1 —2 m, cu frunzele tulpinale inferioare foarte m ari cu foliole impa-ripenate. P lantă u rît m irositoare. Creşte în pădurile de foioase în regiunea m ontană. E ra utilizată în medicina tradiţională în afecţiuni hepatice şi ale vezicii biliare. Caltha laeta S.N., et Ky. ( C a l c e a c a l u l u i ) . Specie cu frunze aproape rotunde, cu flori galbene aurii, spe­ cifică locurilor umede, m laştini sau pe m arginea pîraielor, de la şes pînă în regiunea subalpină. în trecut era utili­ zată pentru efectele diuretice, laxa- tive şi sedative. -f- Aconitum anthora L. ( O m e a g g a l b e n ) . Specie cu flori galbene ase­ m ănătoare Omeagului cu flori albas­ tre-violet (A . sp. sectio N apellusj. Omeagul galben conţine în principal doi aicaloizi, antorina şi pseudoanto- rina, care sînt m ult m ai puţin toxici decît aconitina. Spre deosebire de aconitină care produce paralizia mem­ brelor posterioare, antorina paralizează membrele anterioare. F ă ră a fi anti­ dotul aconitinei, antorina are acţiune Fig. 9 — Caltha tacta protectoare faţă de efectele aconi­ 39
  • 40. tinei. Utilizarea în scopuri medicinale ale acestei specii est? foarte lim itată. Consolida orientalis (Gay) Schrodinger are compoziţie chimică şi u tili­ zări terapeutice asem ănătoare ca şi specia Consolida regalis (vezi monografia). Anemone nemorosa L. ( F l o a r e a p a ş t i l o r ) . Substanţa activă este anemonolul cu proprietăţi astringente, vezicante şi iritative, fiind folosită în medicina populară contra paraliziei. Se citează utilizarea odinioară a plantei şi ca remediu antireum atic şi antigutos. -j- Anemone ranunculoides L. ( P ă ş t i ţ ă ) . Specie mică (7—30 cm), cu flori galbene aurii specifică pădurilor din regiunea de cîmpie pînă ?n cea m ontană. Rizomul are proprietăţi narcotice. Hepatica nobilis Mili. ( C r u c e a v o i n i c u l u i . P o p i l n i c ) . Specie ierboasă din pădurile de foioase de deal şi m unte, are în pământ un rizom orizontal cu m ulte rădăcini, frunze numeroase, lung peţiolate, trilobate (ca o treflă din figurile de cărţi de joc) şi pieloase. Are o singură floare albastră cu 6— 10 foliole. P artea aeriană fHerba Hepaticae nobilis) conţine aneraonol, glicozidul hepatrilobin ş.a., iar în rădăcini şi saponine. P artea aeriană este astringenţă, utilizată în inflam aţii ale mucoasei bucale şi dureri de g î t ; înmedicina populară este utilizată în hem aturie, hepatite şi, în general, în afecţiuni ale ficatului, ca şi în com baterea bronşitelor cronice. Pulsatilla montana (Hoppe) Rchb. ( S i s i n e i d e m u n t e , D e d i - ţ e i ) . Specie ierboasă, păroasă, care înfloreşte prim ăvara tim puriu, cu flori violacee în formă de clopot. P artea aeriană (Herba Pulsatillae) conţine ane-monol, acid anemonic, anemonină, tanin etc. Pentru uz intern extractul alcoolic are efect sedativ asupra sistemului nervos în nevroze, nevralgii,migrene, tulburări de ritm cardiac şi de intensitate a contracţiilor inimii, paralizii, tuse de n a tu ră nervoasă. Se folosea de asemenea ca anafrodisiac şi în boli uterine, în special dismenoree. în uz extern are efect revulsiv, înreum atism , precum şi în unele dermatoze (pecing-ne). Aceste indicaţii tera­ peutice sînt empirice şi necesită verificări experimentale. -f- Pulsatilla pratensis L. Mili. ( S i s i n e i ) . P lantă ierboasă, păroasă, din poieni, livezi, crînguri, tufărişuri. P artea, aeriană conţine rarrunculină, anemonină, protoanemonină, chelidonină, saponine. Se utilizează în uz ex­tern pentru afumare contra erizipelului. Clematis integri/alia L. (D o s n i c ă v î n ă t ă). P lantă din fineţe umede,prin lunci, tufărişuri, m arginea pădurilor, cu flori albastre, aplecate. Infuziaconcentrată, se utiliza sub formă de spălături în afecţiuni ale aparatului ge­nital femeiesc. -i- Clematis recta L. ( L u m i n o a s ă ) . Plantăierboasă din fineţe şi dela m arginea pădurilor din zona de deal. Sucul plante’, foarte vezicant, erautilizat în medicina populară în uz extern — în m edicaţia gutei, reum atis­m ului şi durerilor articulare. 4- Adonis aestivalis L. (C o c o ş e l-d e- c î m p). B uruiană din semănă­turi sau locuri necultivate, cu flori roşii-cărăm izii; infuzia din partea aeriana.se folosea în afecţiuni cardiace. Ranunculus acriş L. ( P i c i o r u l c o c o ş u l u i ) . Una dintre cele m aicomune specii ierboase, cu conţinut de anemonol, taninuri, rezine. Puţinutilizat ca antispasmodic, în bronşite, tuse convulsivă, dismenoree. în me­dicina empirică se citează utilizarea florii am estecată cu săpun şi sare „contrafrigurilor". + Ranunculus auricomus L. ( B u r u i a n ă-d e-n o u ă-d a t u r i). Plan­tă din fineţe umede, livezi, păduri, cu conţinut de anemonină şi protoane-40
  • 41. Dionină. U tilizarea sa era recom andată exclusiv în uz extern, pentru băi în.diferite derm atoze (îndeosebi eczeme). Ranunculus bulbosus L. Specie asem ănătoare cu Piciorul cocoşului fiindîngroşată la bază sub form ă de bulb. în păm înt are un rizom scurt cu nu­meroase rădăcini. Em piric era utilizat sucul proaspăt al olantei în uz externîn algii reum atice, articulare, m usculare, lumbago, gută. I n doze mici în uzulintern are efecte narcotice. E x tractu l uscat preparat din partea aeriană aplantei era indicat în tratam entul unor dermatoze (eczeme, urticarie, prurit),nevralgii intercostale, conjunctivită etc. Ranunculus repens L. ( F l o a r e d e l e a c ) . Specie de locuri umede(şanţuri, lunci, fineţe umede). în uz intern se recomandă în medicina popularădrept ceai contra malariei, iar în uz extern — de asemenea contra m alarieise puneau legături de flori la m înă, precum şi în afecţiuni ale sînilor. Ranunculus ficaria L. (U n t i ş o r ).- Specie comună, cunoscută, ce creşteîn pădurile cu sol um ed din regiunea de cîmpie pînă în cea m ontană. F run­zele tinere se folosesc ca salată de prim ăvară. în trecut planta întreagă cu­noscută sub numele de R adix şi Herba Cheliionii ntinoris era întrebuinţatăîn tratam entul unor dermatoze, în hemoroizi sau ca antiscorbutic. Ranunculus illyricus L. ( T r â n j o a i c ă ) . P lan tă din fineţe, livezi, crîn-guri a cărei denumire populară indică utilizarea ei contra „trînjilor“ (he­moroizilor). Ranunculus oxyspermus M.B. Cercetările din ţara noastră au pus înevidenţă prezenţa protoanemoninei în această specie, precum şi acţiuneaputernic bactericidă, bacteriostatică şi antifungică pe un num ăr im portant degerm eni gram pozitivi, gram negativi şi ciuperci patogene. Ranunculus polyanthemos L. ( G ă l b i n e l e , F l o a r e de leac).P lantă care se întîlneşte în livezi, tufărişuri şi margini de păduri. în m edicinatradiţională infuzia din părţile aeriene ale plantei se foloseşte în ulcerul sto­m acal şi duodenal. + Ranunculus sceleratus L. ( B o g l a r i ) . Specie foarte toxică, u tili­zată în unele ţări în preparate homeopatice în doze extrem de reduse îngripă, dispnee, dureri rpumatice articulare şi musculare. Considerăm contra­indicată utilizarea ei datorită toxicităţii ridicate. Ceratocephalus testiculatus (Crantz.) Roth. ( P 1 o ş n i c a rj. B uruiană dinsudul ţării, în locuri u sc ate ; decoctul plantei în lapte servea pentru spălareacopiilor „contra bubelor". Aquilegia vulgaris L. ( C ă l d ă r u ş ă ) . Frum oasă plantă cu flori albastresau de alte culori, in tra tă şi în cultură ca specie decorativă. P lanta se foloseasub form ă de băi pentru copii bolnavi de tuse convulsiva. Mai aparte erarecom andarea utilizării plantei, fierte în rachiu, contra beţiei. Tkalictrum flavum L. ( R u t i ş o r g a l b e n ) . P lantă cu rizomi tîrî-tori, stoloniferi, de culoare galbenă. Planta este înaltă în general de 1 —1,5 m ,cu frunze triunghiulare sau ovate, de 2—3 ori penate, cu flori mici dispuse*n panicule. Specifică locurilor umede, fîneţelor mlăştinoase sau pe m alulpîraielor. Rizomii se utilizează în medicina tradiţională sub form ă de infuziepentru acţiunea purgativă fără colici şi ca febrifug. Tkalictrum m inus L. ( R u t i ş o r ) . Mică plantă de pe coaste însorite,num ită şi S o m n o r o a s ă , deoarece se utiliza contra insomniei (pusă înbăi sau ţin u tă sub cap). 41
  • 42. Paeonia officinaUs L. (B u j o r). P lan tă ornam entală ale cărei flori şirădăcini cu proprietăţi antispasmodice au fost utilizate în secolele trecuteîn epilepsie, isterie, convulsii, tuse de n a tu ră nervoasă, tuse convulsivă. E raupreconizate de asemenea ca diuretice şi în hidropizie. Seminţele au proprietăţipurgative şi emetice. în medicina noastră tradiţională florile sînt folositesub form ă de infuzie contra „durerilor de piept". Fam . BERBERTOACEAE în general arbuşti cu frunze alterne, cu flori herm afrodite pe tipul S,cu periant dublu, în raceme, cime sau panicule. Ovarul cu o singură carpelă,fructul, în general, o bacă. M ajoritatea lor au frunzele spinos-dinţate sau frunze transform ate înghimpi. Nu au aparat secretor. Florile sînt galbene reunite în raceme saupanicule. Fructul este o bacă roşie sau neagră cu una sau m ai m ulte seminţe. B E ltB E ltI S V U L G A R IS L. D RACILA; F r .: Berberis, Epine v in e tte ; E .: Berbery, Devil’s b i t ; G .: Sauerdorn; M .: Soska; R .: Barbaris abîknavenîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : A rbust erect ghim pat, înalt pînăla 3 m ; răd ăcin a: pivotantă, groasă pină la 4 cm, cenuşie-gălbuie la exterior,galbenă la in te rio r; tu lp in a : ram uri m uchia te, de aceeaşi culoare cu rădăcina ;pe ram urile tinere spini trifurcaţi, de 1 — 2 cm lungime, cad la ram urile b ă trîn e ;frunze: cu dispoziţie alternă, ovate, lungi de 3 — 8 cm, peţiol scurt, pe m arginecu dinţi deşi şi ascuţiţi şi nervură reticu lată; flori: grupate cîte 15—25 înciorchini, aplecate, de 4—6 cm lungime, galbene, pe tiptil 6 ; fru c t: bacă ovoidă, lungă de cca 1 cm şi lată de 0 , 6 cm, roşie-aprinsă, în interior cu două seminţe. înflorire: V —VI. Materia p r i m ă : Cortex Berberidis (Cortex radicis; Cortex cauli) este form ată din scoarţa de rădăcină sau tulpină de culoare brună-deschis pînă la brună-închis- roşietic sau brună-cenuşie (la tulpini) sub form ă de bucăţi, suluri mici sau jgheaburi. F ără miros caracteristic, gustul este astringent, Fructus Berberidis — bace ovale sau elipsoidale, de culoare roşu- închis la exterior, de 7 — 8 mm lun­ gime şi cca 3 m m lăţim e, cu un disc mic la partea superioară, re- Fig. io —Berberis v uigaris. prezentînd restul stigm atului, iar42
  • 43. •la bază urmele de inserţie a pedicelului. La interior fructele au o pulpă in­coloră în care se găsesc două seminţe ovale. F ără miros caracteristic, gustulacru astringent. Ecologie şi răspîndire. P lantă de lum ină, de locuri aride, fiind în tiln ităîn tufişuri, la m arginea ogoarelor, în locuri pietroase. A ltitudinal se întindeîn zona de cîmpie şi m ai ales în cea colinară. Fiind gazdă interm ediară p entruciuperca Puccinia graminis care parazitează grîul dînd rugina, planta estedistrusă, m ai ales în zonele de cultură ale griului. În tîln ită în întreaga ţară, în Transilvania(judeţele Braşov, B istriţa-N ăsăud,Caraş-Severin, Cluj, Covasna, H unedoara, Mureş, Sibiu), M untenia (judeţeleBuzău, Prahova), Moldova (judeţele Galaţi, Iaşi), Dobrogea (judeţul Tulcea). Recoltare. Coaja rădăcinii şi tulpinii se recoltează în lunile aprilie—m ai,în general de la arbuştii care sînt scoşi, în acţiunea de combatere a ruginii,făcîndu-se cu briceagul două tăieturi inelare la distanţă de 10—15 cm carese unesc apoi printr-o tăietură longitudinală. Fructele se recoltează la m atu ­rare deplină în septembrie-noiembrie, tăindu-se întregul ciorchine. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Cojile a tît de la ră ­dăcină cît şi de la tulpină, se pot usca la soare, iar pe tim p nefavorabil înîncăperi bine aerate. Pe cale artificială se usucă la 40°C. Fructele se usucă exclusiv artificial la 50 —60 °C, după care se freacăpe ciur şi se v întură pentru îndepărtarea codiţelor şi axului ciorchinelui.R andam ent la uscare: — pentru coajă 4 /1 ; — pentru fructe & —5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd pentru coji fragm ente în form ăde tu b sau jgheab, cenuşii-gălbui la exterior, galbene la interior, avînd caim purităţi — max. 3% coji cu interiorul p ă ta t, m ucegăit sau înnegrit şim ax. 1%’ resturi de lemn, corpuri străine m inerale şi organice — m ax. 0,5%pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%. P entru fructe se prevăd ca im purităţim ax. 2 % fructe im ature sau brunificate şi m ax. 1 % resturi de codiţe, corpuristrăine organice si m inerale — max. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 15%. Compoziţia chimică. Principiile active sînt alcaloizii în proporţie de 2—3%în rădăcină din care cantitatea m axim ă (1—1,5%) este berberină care esteînsoţită to t de aicaloizi de tip izochinolinic: berberubina, iatrorizina, palm a-tina, columbanina (baze cu amoniu cv atern ar); berbam ina şi oxiacantina(baze terţiare de tip bisbenzil). A lături de aicaloizi, în scoarţa de dracilă m aiexistă taninuri, acid chelidonic, rezine etc. Fructele coapte nu conţin aicaloizi. Ele conţin cca 5% glucoză şi fruc­toză, acid malic, gume, pectine şi vitam ina C. O reacţie simplă perm ite identificarea berberinei şi prin aceasta idenficarea m ateriei prime în caz de confuzii. Un gram de pulbere de scoarţăse încălzeşte cu 1 0 m i apă pe o baie de apă cîteva m inute. D upă filtrare,se evaporă cca 1 m i din soluţie to t pe baie de apă. Cîteva picături de acidclorhidric 3% fac să se formeze după cîteva m inute cristale galbene de ber­berină care la lum ină, după alte cîteva m inute, se colorează în roşu-brun. Acţiune farm acodinam ică, utilizări terapeutice. Alcaloizii, în special ber­berină, au acţiune deprim antă cardiacă şi asupra respiraţiei. Stim uleazăm usculatura netedă a intestinelor, uterului, bronhiei, precum şi a altor or­gane. în doze mai m ari au acţiune vasodilatatoare şi produc bronchocon-stricţie. în doze mici, stim ulează activitatea cardiacă prin acţiune asupracoronarelor. Oxiacantina, izolată din scoarţa acestei specii, are acţiune vaso­dilatatoare şi hipotensiva. 43
  • 44. Cercetările din ţa ra noastră au pus în evidenţă acţiunea coleretica a ex­tractelor sau alcaloizilor din Berberis vulgaris, precum şi acţiunea spasmolitica,fiind un preţios auxiliar în tratam entul afecţiunilor biliare. E xtractele din această specie sau unii alcaloizi au rem arcabile proprie­tă ţi antibiotice asupra unui m are num ăr de germeni patogeni inclusiv M yco-bacterium tubereulosis. Florile şi scoarţa ram urilor în unele ţări sînt utilizateîn tratam entul reum atism ului. Pînă la ora actuală principiile active dinBerberis vulgaris sînt insuficient valorificate în fitoterapia din ţara noastră. Fructele se consumă sub form ă de dulceaţă, suc sau sirop. In tră în form ula produsului „Tonobil". Fam. PAPAVERACEAE Plante exclusiv ierboase, avînd un aparat secretor diferenţiat, form at din celule izolate sau în grup sau pseudolaticifere anastom ozate a căror pereţitransversali sînt resorbiţi. Florile actinomorfe sau zigomorfe de obicei cudouă sepale caduce şi cu 4 petale, androceu cu 4 stam ine m ai lungi şi 2 m aiscurte şi cu gineceu variabil. F ructul capsulă, nuculă sau silicvă. în latexul speciilor din această familie, care poate fi alb sau coloratsînt localizaţi alcaloizi de tip izochinoleinic care im prim ă produselor acţiuneafarmacodinamică şi aplicaţiile terapeutice. Pentru fitoterapie sînt mai im portante speciile genului Papaver, speciaChelidonium majus şi Glaucium flavum . P A P A V E R B R A C T E A T U M LINDL. ( Papaver caucasicutn B ieb./ MAC IRANIAN, MAC ROŞU D E GRĂDINĂ. Caractere de recunoaştere. P l a n t . a : Specie ierboasă bianuală sau pe­ renă, înaltă de cca 60 cm, cu frunzele adînc serate, cu mugurele floral oval sau oblong, înălţat oblic înainte de înflorire, floarea cu 3 sau mai m ulte bractee dispuse im ediat sub caliciul pubescent alcătuit din 5 piese (cu peri laţi labază şi aplecaţi), corola cu petale lungi de 4—6 cm de culoare roşie pînăla roşu-închis, cu pete întunecate la bază. Petalele nu se decolorează prinuscare. Capsulele globulos ovoide de 0,5—3 cm, cu vîrful convex, plat sauconcav care nu se schimbă cu vîrsta. M a t e r i a p r i m ă : în scopuri experim entale se recoltează rădăcină,tulpina şi capsulele. Conţinutul cel mai ridicat în substanţe active îl aucapsulele recoltate la 5—10 zile după anteza florala. Ecologie, răspândire şi zonare. Creşte spontan în Iran, Ira k şi CaucazLa noi în ţară a fost introdusă în culturi experimentale, la recomandările.O.M.S. şi al M inisterului S ănătăţii pentru conţinutul bogat în tebaină şilipsa morfinei, la S taţiunea E xperim entală de plante medicinale de la Dom­neşti—Bucureşti a In stitu tu lu i pentru controlul de sta t al m edicam entuluişi cercetări farmaceutice şi la Staţiunea de cercetări pentru plante medicinaleşi arom atice—Fundulea. Chemotaxonul cel mai apreciat este „Arya II*provenit din nordul Iranului. Tehnologia de cultură. Macul iranian sau M a c u l r o ş u d e g r ă d i n ăeste o specie introdusă în cultură de dată recentă în ţara noastră.. Pe b a z a44
  • 45. experienţelor efectuate de Staţiunea de cercetări pentru plante medicinaleşi arom atice — Fundulea cît şi a rezultatelor obţinute în producţie de sis­ tem a Plafar la ferma Troianu şi ferm a R ast Băileşti s-a dovedit a fi ospecie adaptabilă la condiţiile climei noastre. Macul iranian fiind o specieperenă se cultivă în afara asolamentului. Pe aceeaşi solă poate reveni num aidupă o perioadă de 5—6 ani. Dintre plantele prem ergătoare preferate Macul iranian dă rezultate bunecînd urm ează după cereale, leguminoase şi porum b siloz, plante care eli­berează devreme terenul şi-l lasă cu fertilitate ridicată. în condiţii normale de um iditate a solului se ară la adîncimea de 25—28 cmcu plugul în agregat cu grapa stelată. în condiţii de secetă, după recoltareaplantei prem ergătoare şi eliberarea terenului de resturile vegetale se dăcu discul şi im ediat ce solul şi-a recăpătat um iditatea norm ală se executăa ră tu ra profundă, la adîncimea m enţionată. Pe to ată perioada pînă la în-săm înţare terenul se va m enţine curat de buruieni. Cu cîteva zile înaintede însăm înţare, p atu l germ inativ — care în cazul Macului iranian, plantăcu săm înţă foarte mică, este hotărîtor — se realizează lucrînd terenul cucom binatorul sau grape cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili şinivelatorul. înainte şi după sem ănat se va folosi tăvălugul. Macul iranianfiind o specie ce creşte şi se dezvoltă în genere pe terenuri grase, la introdu­cerea lui în cultură se recom andă încorporarea în soi la arătu ra de bazăfosfor în. cantitate de 60 kg /ha s.a. şi potasiu, 45 kg /ha s.a., iar prim ăvaradevrem e între rînduri se vor încorpora 60—80 kg /ha azot s.a. în funcţie degradul de fertilizare a terenului aceste doze vor fi dim inuate sau. sporite cu 15—25%. în anii urm ători de vegetaţie sub prim a praşilă se vor introducecele trei elemente nutritive cu doze de 50—60% din cantitatea aplicată înanul întîi. de cultură. Însăm înţarea se execută în prim a decadă a lunii septembrie, direct încîm p cu m aşina de sem ănat SU P - 2 1 sau SUP-29 la care se vor m onta dis­tribuitoarele pentru seminţe mici şi lim itatoarele de adîncime. Macul iranianse seam ănă la d istanţa de 50 cm rînd de rînd şi la adîncimea de 0,5—1,0 cmcu o cantitate de 2,5 kg la hectar săm înţă stas. Ca lucrări de întreţinere se recom andă două pliviri pe rînd în specialîn prim ul stadiu de vegetaţie şi prim ăvara, precum şi 2 —3 praşile manualeşi mecanice pe an. în fiecare toam nă, tîrziu, înainte de căderea prim ul îngheţ din localitatese execută o bilonare uşoară, iar prim ăvara înainte de pornirea în vegetaţiese desface bilonul. De asemenea .o altă lucrare obligatorie, în fiecare an, esteîndepărtarea tulpinilor uscate după recoltarea capsulelor. Pentru evaluarea producţiei de capsule se va proceda ca la evaluareacapsulelor de Mac de grădină (Papave-r somnijerum L ). Cînd producţia o cere şi sîntem obligaţi a recolta părţile aeriene de Maciranian evaluările inform ativă, orientativă şi ştiinţifică se fac începîndcu al doi leaan de cultură. La baza evaluării informative şi a celei orientative stau urm ătoareleelem ente: densitatea plantelor, starea fitosanitară, vigurozitatea, condiţiilepedoclimatice locale, macroprognoza respectivă şi respectarea tuturor veri­gilor tehnologice. Evaluarea ştiinţifică a producţiei de Mac iranian se face începînd dinanul al doilea de cultură şi pînă la desfiinţarea culturii, care de obicei estela circa 5 ani. Evaluarea ştiinţifică se face cu 5—7 zile înainte de recoltare,ca constînd în prelevarea a 5—7 probe medii obţinute pe cele două diagonale 45
  • 46. fV • • • a parcelei cultivate, o probă reprezentînd producţia de Mac iranian recol­ta tă pe un m etru p ă tra t. T otalul acestora se cîntăreşte. se face o medie arezultatelor pentru un m etru p ă tra t şi apoi se raportează la hectar. Rezul­ ta tu l obţinut se corectează cu 5—6% în minus, coeficient de siguranţăpentru produsul în stare proaspătă. M ateria prim ă comercializată fiind înstare uscată, iar raportul dintre starea proaspătă şi uscată fiind de 4 la !Ia um iditatea de conservare, întreaga cantitate la hectar rezu ltată în stareproaspătă se îm parte la 4 şi se obţine producţia probabilă la hectar de plantăîn stare uscată. De la Macul iranian se pot recolta num ai capsulele în stare uscată sauplan ta întreagă care apoi se usucă, devenind astfel m ateria prim ă pentruindustria de medicamente. M omentul optim pentru recoltarea capsulelor este atunci cînd 85—90%au ajuns la culoarea galbenă-auriu-m urdar, iar la prim a atingere se audem işcarea seminţelor. Recoltarea se execută cu combina C- 1 2 reglată ca tu ­raţie, înălţim e şi viteză ca la recoltarea capsulelor Macului de grădină. Cînd solicitările sint pentru planta întreagă, m om entul optim de recol­tare este în perioada de înflorire m axim ă. în acest caz recoltarea se executacu W indroverul reglat a tăia de la înălţim ea 12— 15 cm de la colet. P lantatrebuie recoltată pe tim p frumos, după ce s-a ridicat roua. Transportul lauscător se face im ediat. Această operaţie se poate executa pe cale naturală,pe ram e în stra t subţire şi la um bră, sau pe cale artificială, în uscătoare latem peratura de 55—65 °C. La un hectar se pot obţine 700-800 kg capsule uscate sau 3 500—4 000 kgp lan tă uscată. Recoltarea a tît a capsulelor cît şi a plantei se va face num aidin al doilea an de cultură pînă în al patrulea an, după care producţia sediminuează sim ţitor, devenind neeconomicoasă. Pe suprafeţe m ia recoltarea capsulelor se poate executa cu secera, foar­feca de vie sau foarfeca de garduri vii, iar planta se poate recolta cu secerasau cu coasa, avîndu-se grijă a nu reteza rozetă de la bază, ci Ia 10—15 cmdeasupra solului. Producerea de săm înţă — m aterial de înm ulţire — se face alegînd înprealabil parcelele cele mai uniforme ca talie, m atu ritate şi vigurozitate,la care încă din anul întîi de cultură s-a executat purificarea biologică. Sev a renunţa la acele parcele care sînt m ai aproape de 1 500 —2 000 m deun alt soi de m ac cultivat sau chiar de cel existent în flora noastră spon­tană, deoarece Macul iranian se încrucişează foarte uşor şi deci nu se poateasigura autenticitatea soiului. în cazul nostru este vorba de o populaţie careare la bază un im port de săm înţă din Iran respectiv A rya I ş i -Arya II. Obţinerea m aterialului de înm ulţire se va executa num ai de la culturidin anul II sau I I I de cultură. Capsulele sporadice apărute în anul I decultură nu sînt apte pentru reproducere, de unde rezultă obligaţia de a leîndepărta pe m ăsură ce apar. Începînd din anul întîi de cultură se vor exe­c u ta lucrări de eliminare a părţilor de plan tă sau chiar a plantelor care pre­zin tă discordanţă faţă de caracteristicile soiului sau prezintă anomalii, atacde dăunători sau atac de boli. Recoltarea capsulelor cu sem inţe p entru producerea de m aterial deînm ulţire se va face înainte de m atu ritatea deplină, deoarece în m od contrarscuturarea este m ult prea mare. Recoltarea se va începe cînd capsulele au ajuns la m atu ritate în pro­porţie de 50% şi pentru a nu se deteriora se vor transporta într-un ioc cu rat,aerisit, pe prelate şi se vor aşeza în stra t de 5—7 cm, lopătîndu-se de 2 ori46
  • 47. pe zi. După 5—7 zile se treieră, şi se vîntură, se selectează săm înţă care sepăstrează în locuri curate, uscate, şi cu lum inozitate cît m ai mică. La hectarse p ot obţine 700—900 kg sămînţă. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Aşa cum s-a m ai m enţionat.Macul iranian este lu at de curînd în cultură, încît nu putem vorbi încă deboli şi dăunători specifici acestei specii. Totuşi în experienţe şi în producţia m are s-au p u tu t semnala urm ă­toarele : B o li: Botrytis tinerea Pers., H dm inthosporium papaveris Sow care producpete negre pe capsule şi se com bat curativ cu Cuprosan Super D 0,3% saupreventiv cu TMTD 3 g/kg de seminţe înainte de semănat. Dăunători: Tetranyhus urticae Koch., Pam nychus ulm i Koch. şi M yzus species. Secom bat cu M alathion şi Piretrine în doze de 2—2,5 l/h a. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării se face la fel ca la Maculde grădină (Papaver somniferum L .) Compoziţie chimică. Toate părţile plantei conţin aicaloizi, în c a n tita tepredom inantă tebaina. Fructele im ature şi rădăcinile conţin cantitatea m axi­m ă de tebaină. P lan ta conţine şi glucide, pectine, mucilagii, rezine, proteineşi săruri minerale. Florile conţin antocianii: pelargonidin 3-gIucozid, pelar-gonidin 3-soforozid 7-glucozid, cianidin 3-glucozid şi cianidin 3-soforozid.Seminţele m ature conţin un ulei gras asem ănător celui din seminţele specieiPapaver somniferum L. în culturile experimentale din ţara noastră conţinutul în tebaină d ife ride la an la an, în funcţie de p artea de plantă sau m etoda de extracţie folo­sită. în medie in părţile aeriene ale plantei s-au găsit 0,26%, în ră d ă c in i0,35% , iar în fructele im ature între 0,53 şi 0,85% tebaină. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Tebaina nu se utilizeazăca atare în terapie. în schimb derivatul ei m etilm orfină sau codeina au largăaplicare în farm acoterapia tusei. Sub form ă de codeină bază, clorhidrat saufosfat de codeină, pulberi cristaline, cu gust am ar, bine absorbite pe caleorală, au efecte inhibitorii a centrului tusei şi dim inuează secreţiile bronhice.Se recom andă în tuşea uscată şi um edă şi în cea extrapulm onară. In tră înprodusele farm aceutice rom âneşti Codenal, Tablete expectorante şi Tuso-m ag şi în prescripţii m agistrale. P A P A V E R R H O E A S L. MAC ROŞU D E C ÎM P; F r .: Coquelicot, Pavot rouge; E .: Corn poppy, Field poppy; G .: Feuer M ohn; M .: Vetesi pipacs; R .: Mak samaseika. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie anuală, erectă, înaltă de20—90 cm, cu tulpini num eroase; rădăcina: pivotantă, albicioasă; tulpina:adesea ram ificată, cu peri deşi, erecţi, aspri; frunzele: foarte păroase, celebâzâie neregulat penat-sectate, peţiolate, cu numeroşi dinţi pe m argine;cele tulpinale sesile, m ai reduse, lobate sau d in ţa te ; flori: solitare, pe unpeduncul lung şi păros, form ate din 2 sepale m ari, cu diam etrul pînă la 1 0 cm,verzi, păroase, caduce, 4 petale roşii intens cu sau fără p a tă neagră la bază,iar în centrul fiorii numeroase stam ine înconjurînd ovarul; fruct: capsulă 47
  • 48. pîn ă la 2 cm, term inată Cu un disc s te la t; în interior numeroase seminţe re-niforme, brune-închis. înflorire: V —V II. M a t e r i a p r i m ă : Flores Rhoeados — petale de culoare roşu-violet, cu sau fără pete negre la bază. Miros specific, gust am ărui, mucilaginos. Ecologie şi răspîndire. P lantă tipică ca buruiană de sem ănături, m ai alesla cereale, puţind fi întîlnite şi în m irişti, m arginea drum urilor şi căilor ferate.Creşte num ai în lum ină directă, suportînd tem peraturi ridicate. F a ţă de solnu are pretenţii deosebite faţă de textură, crescînd şi pe soluri argiloasesau nisipoase, cere însă să fie bogate şi cu m ult calciu. A ltitudinal se întîlneşte în zona de cîmpie şi deal, putîndu-se recoltaîn toate judeţele din aceste zone. D atorită erbicidării culturilor, aria maculuise restrînge şi bazinele sînt fluctuante. Experim ental au fost făcute şi culturi. Recoltare. Se face în perioada de înflorire, la începutul desfacerii floriidupă ce se ridică roua, prin desprinderea uşoară a petalelor de pe recep­tacul, presarea lor ducînd la brunificare. T ot p entru a evita presarea sauaglom erarea petalelor se vor pune în cutii de carton sau coşuleţe căptuşitecu hîrtie. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. în ain te de uscare sedesfac petalele lipite în m om entul transportului. Se pun în s tra t subţirepe ram e, chiar şi la soare, dar nu în lum ină directă, deoarece se decolorează,sau în încăperi bine aerate. Uscarea artificială se face pînă la 35 °C. R andam entul la uscare este de 8 - 9 /1 . Condiţiile tehnice de recepţie adm it un conţinut de im purităţi de m ax.5% . (petale decolorate, brunificate sau aglomerate), corpuri străine organice— m ax. 0,5% şi m inerale — m ax. 0,25% , tim iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. Un antocianozid a cărui genină este cianidolul şicare colorează petalele în roşu, readina-alcaloid cu stru ctu ră sim ilară hidras-tinei, reagenina care ia naştere prin pierderea unei molecule de alcool m etilic,alţi alcaloizi cu structură încă neelucidată, mucilagii, mecocianină şi meco-pelargonidină. Conţine de asemenea cheleritrină, coptizină, can tităţi micide morfină, narcotină, protopină, sanguinartină, sinactină şi tebaină. Acţiune farm acodinam ica, utilizări terapeutice. D atorită alcaloizilor pecate îi conţin petalele, are proprietăţi uşor sedative. Se utilizează în com­poziţia ceaiurilor pectorale. Petalele se folosesc şi ca bază de coloranţi ve­getali. D upă date m ai recente din literatu ra de specialitate are acţiune anti-tum orală. Confuzii. Se poate confunda cu altă specie spontană de m ac — P. dubium.Caractere de deosebire: — pedunculii florali cu peri alipiţi (la specia m edi­cinală sînt perpendiculari) — petale m ai mici de 1—3 cm (la cel medicinal4 —6 cm ); — capsula m u lt alungită. + P A P A V E R S O M N IF E R U M L. MAC D E GRĂDINĂ; F r.: Pavot b la n c ,Pavot officinel; E . : O pium po p p y ; G .: Garten M ohn; M .: T erm esztett m ak ; R . : Mak snatvornîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee anuală, ca-e poateatinge 1— 1,50 m cu p artea aeriană în întregim e glaucă (culoare specificăverde-albăstruie), conţine un latex albicios; rădăcina: pivotantă, lungă de48
  • 49. 20—25 cm, groasă de cca 1—2 c m ;|tu lp in a : simplă sau ram ificată doarîn partea superioară, cerificată;frunzele: singura specie de m ac cuifrunze în tre g i; dispuse altern, alun­git ovate, neregulat dinţate, nervu-|ra proem inentă pe faţa inferioară; Jcele bâzâie sînt peţiolate, apoi, înjfuncţie de nivel, peţiolul scade pînăjce ajung îa partea superioară sesile]şi a m p le x ic a u l; lungimea lor des­creşte de la 20—30 cm (cele bâzâie)!la 10—15 cm (cele superioare); florile j 1 — 1 0 la o plantă, solitare, pe tipul)4 ; sepalele (2) sînt caduce, cele 4 jpetale de culoare variabilă — de la ]alb pînă la roşu sau violaceu —sînt lungi de 4 —5 cm şi rotunde,puţind avea la bază pete negre;stam ine num eroase, îngroşate la jpartea superioară, cu antene ahm- gite verzi-albăstrui; stigm at stelat cu 8 — 1 2 raze, dispus pe un disc plan, din ţat pe m argine; fru c tu l: capsulă !verde-cenuşie înainte de m aturitate,galbenă-brună Ia m aturare, ceritifi- F ig. 11 — P apaver som niferam (foto orig.) c a tă ; lungime 3—7 (12) cm, lăţim e pînă la 8 cm, obovată sau sferică, sep tată; se poate deschide prin pori sau poate fi indehiscentă. în interior seminţe numeroase, reticulate, reni-forme, de. cca 1—5 m m, culoare foarte variată, la soiurile cultivate lanoi fiind cenuşii-albastre, albastre-negre (valoarea comercială cea m ai m are o au cele albastre de n u an ţa oţelului). înflorire: V I—V III — în funcţie de zonă. Materia p r i m ă : Frucîus Papaveris sau Căpiţă Papaveris sîntfructele speciei P. somniferum L., var. album sau var. nigrum D.C. culti­vate în scop medicinal din seminţe ameliorate după forma, m ărim ea şi, înspecial, după conţinutul în alcaloizi al capsulelor. Pentru scopuri industrialeexistă procedee de extracţie a principiilor active din plan ta întreagă. Capsulele de mac sînt ovoide sau sferice, prevăzute Ia partea superioarăcu u n disc stigm atic cu 8 — 1 2 raze lobate, cu lobi scurţi, obtuzi sau puţinascuţiţi, iar la partea inferioară cu un peduncul cu gîtul um flat. în star euscată sînt lungi de 3—7 ( 1 2 ) cm, cu diam etrul de 3 — 6 (8 ) cm, de culoaregălbuie-cenuşie, adesea cu punctuaţii negre, prezentînd la interior numeroaselam e placentale care pleacă de pe pereţii interni f ă ă însă a se uni întreele în centrul capsulei; lamele placentale sînt proem inente, spongioase, dis­puse radiar, avînd uneori numeroase seminţe mici, reniîorm e. Mirosul slab, narcotic, gustul amar, mucilaginos. Ecologie, răspîndire şi zonare. P lantă exclusiv de cultură, cunoscută caa ta re încă din neolitic. R ăspîndită în ţările tem perate, în special în Eurasia(pe suprafeţe m ari în R .P. Chineză, U.R.S.S., India, P a k ista n , Asia Mică 49-
  • 50. Peninsula Balcanică). în condiţiile ţării noastre, perioada de vegetaţie va­riază între 90 şi 120 zile. Cerinţe faţă de sol: soluri uşoare, profunde, bogate în hum us şi cakiu,perm eabile, deoarece deşi are m are nevoie de um iditate în sol, cultura este-calam itată uşor de excesul de apă, băltiri etc. Sînt indicate cernoziomuri uşoare sau soluri aluvionale, cu apa freatică la cel puţin 2 m şi se vor evitasolurile grele, argiloase, reci care form ează crustă. începe să vegeteze la + 1 C suportînd geruri pînă la — 1 0 °C, este însă sensibilă la ridicări bruşte C,de tem peratură (culturile cu plantule tinere sînt calam itate la o tem peraturăde 15—20°, deoarece sistem ul radicular este slab dezvoltat şi nu poate su­plini apa pierdută prin transpiraţie). Reacţionează negativ la um iditate a t­m osferică crescută, nebulozitate m are şi exces de precipitaţii în perioada dedupă începutul înfloririi. Se recom andă zonarea: — foarte favorabile: Cîmpia Timişului, CîmpiaCrişurilor, Ţara Bîrsei, subcarpaţii răsăriteni; favorabile: Cîmpia Moldovei, Podişul Tiansilvaniei, Podişul Someşului. Tehnologia de cultură. Ca specie anuală, Macul de grădină se poateinclude în asolament. Cele mai indicate plante prem ergătoare sînt cartofiişi leguminoasele. în asolamentul cu plante medicinale preferă să urmeze după Valeriană, Degeţel lînos, M ăghiran sau M entă (cultivată anual). Ingenere, preferă plante prăşitoare ce Iasă terenul curat de buruieni şi cugrad ridicat de fertilitate. Macul de grădină nu suportă să urmeze după specii în a căror compoziţie in tră uleiurile grase, iar în urm a experienţelorrecente din producţia realizată în Moldova rezultă că Macul de grădină este contraindicat să urmeze după sfecla de zahăr, deoarece este m asiv a ta ­ cat de gărgăriţa rădăcinilor de mac, dăunător comun pentru ambele specii. Va putea să revină pe aceeaşi solă după 4—5 ani. Macul de grădină preferăzonele cu un clim at m ai um ed şi m ai răcoros, este specia care pentru a ră ­sări are nevoie de m ultă tim iditate, iar pentru a da recolte m ari um iditateatrebuie să fie cît mai uniform ă de la însăm înţare şi pînă la înflorire. N u su ­p o rta verile cu perioade lungi de secetă. Cînd Macul de grădină urm ează după o prem ergătoare care părăseşteterenul devreme şi um iditatea solului perm ite este recom andat să se executedirect arătu ra de bază la adîncimea de 28—30 cm. Dacă solul este uscatse lucrează cu grapa cu discuri la o adîncime de 8 — 1 2 cm, evitîndu-se for­m area bolovanilor, uim ind ca arătu ra de bază să se efectueze im ediat ceterenul perm ite executarea unei lucrări de calitate. Cînd Macul de grădinăurmează după prăşitoare tîrzii atunci se face direct ară tu ra de bază laadîncimea sus-m enţionată care apoi se grăpează. Pregătirea patului germ inativ se face prim ăvara, im ediat ce se poatein tra în cîmp, terenul lucrindu-se grădinăreşte cu nivelatorul şi com binatoruliar în lipsa com binatorului solul se lucrează cu discul în agregat cu grapacu colţi reglabili. Adîncimea de lucru a com binatorului sau a grapei trebuiesă fie de 6 — 8 cm. în ain te de sem ănat şi în m area m ajoritate a cazurilorşi după sem ănat terenul se v a tăvălugi, excepţie făcînd solurile prea umede. Macul de grădină este o specie care reacţionează favorabil la aplicareaîngrăşămintelor. O fertilizare optim ă trebuie să aibă în vedere dozele apli­cate la planta prem ergătoare, capacitatea acesteia de a le asimila şi elemen­tele fertilizante existente în sol. R ezultatele cele m ai bune s-au obţinut cînds-a efectuat o îngrăşare complexă a solului, încorporîndu-se în sol, planteprem ergătoare, 15—20 t/h a gunoi de grajd bine ferm entat. Macul de gră­dină este o specie care reacţionează negativ la îngrăşarea directă a solului50
  • 51. cu gunoi de grajd sau cu gunoi de grajd insuficient ferm entat. La arăturade bază se adm inistrează 40—50 kg/ha fosfor s.a. şi 40—45 kg/ha potasiu s.a.Azotul se încorporează prim ăvara, sub combinator, în doze de 80—90 kg/ha s.a.pe solurile aprovizionate m oderat cu acest element şi de 140— 150 kg/ha s.a.pe solurile ceva m ai deficitare. Pentru creşterea conţinutului de m orfinăa capsulelor de m ac, prim ăvara înainte de sem ănat se adm inistrează 5 kg/habor, iar pe solurile cu un p H de 5 sau m ai mic se dau şi 3,5—4 t/h a calcar praf. Însăm înţarea Macului de grădină se face prim ăvara tim puriu, în m ustulzăpezii, im ediat ce terenul perm ite sau în ferestrele iernii, cînd asemeneaferestre au o d u ra tă de 5 — 8 zile. Avînd în vedere dimensiunile mici ale se­m inţei şi cantitatea mică ce se d ă la hectar, pentru o distribuire uniformăa seminţelor în prealabil acestea se am estecă cu m aterial inert cum ar fi ce­nuşă, m raniţă sau nisip în proporţie de o p arte seminţe la cinci p ărţi m aterialinert. Sem ănatul se execută cu m aşina de sem ănat SUP-21 sau SUP-29cărora li se aduc unele modificări, respectiv li se vor ataşa distribuitor cudisc cu dantură, mecanismul de distribuţie se va regla la B 13—15 şi Ia brăz-dare se vor ataşa lim itatoare de adîncime. Realizarea unei densităţi optimese obţine prin însămînţarea a 3 kg seminţe stas în rînduri d ista n ţa te la 50 cmşi la adîncimea de 0,5— 1,0 cm. Adîncimea de sem ănat este în funcţie directăde um iditatea solului la d a ta sem ănatului; astfel la un sol cu um iditate abun­d e n tă însăm înţarea se face la adîncime m ai m ică num ită de specialişti prinexpresia „sămânţa să rid ă la soare1, iar cînd solul are o um iditate m oderată 4sau m ai m ică adîncim ea v a fi m ai m are, însă în nici un caz nu v a 8 epăşi 1 cm. Ca lucrări de întreţinere se recom andă 2—3 pliviri, 3—5 praşile m anualeşi to t atîte a mecanice, buchetarea şi rărirea plantelor pe rînd, precum şierbicidarea cu D icuran şi Reglone. Im ediat ce rîndurile se disting şi au apăru t buruieni se va executa prim ulplivit, după care se va executa o praşilă m anuală superficială, num ai p rin trerîndufi, la o adîncime de 3—4 cm. La circa 5—6 zile după aceasta se va u ti­liza cultivatorul prevăzut cu discuri de protecţie a plantelor pe rînd. Lu­crarea de asemenea se v a face la mică adîncime, de cca 4 cm, urm înd ca pem ăsură ce plantele avansează în vegetaţie să se lucreze m ai profund darnu peste 6—7 cm. Subliniem faptul că la Macul de grădină acoperirea plan­telor cu păm înt este extrem de dăunătoare, fapt ce obligă la luarea m ăsurilorde protejare a acestora. Ca erbicide în com baterea buruienilor din culturile Macului de grădinărez u lta te bune au d a t com binaţia dintre Dicuran şi Reglone în doze diferiteîn funcţie de conţinutul în m aterie organică a solului. Astfel, pe solurile m aibogate în m aterie organică doza de D icuran este de 2 kg/ha, iar pe cele m aisărace de 1 kg/ha. în prim ul caz im ediat după sem ănat se aplică 1 kg Di­curan dizolvat în 600 1 apă, iar al doilea tratam en t se efectuează cînd planteleau 4—6 frunze cu 1 kg D icuran şi 1,5—2,0 kg/ ha Reglone dizolvat în alte600 1 apă. Pe solurile m ai sărace în substanţe nutritive se adm inistrează 1 kg/ haD icuran dizolvat în 600 1 apă im ediat după sem ănat, iar Reglone, în cantitatede 1,5—2 , 0 kg/ha dizolvat în 600 1 apă, se d ă cînd plantele au 4 — 6 frunzeadevărate. în tre cele două lucrări de erbicidare (indiferent de teren) se in­tervine cu 1 — 2 praşile mecanice p entru m obilizarea solului şi distrugereaunor eventuale buruieni perene. Operaţiunile de erbicidare se execută c um aşina de stropit M ET-1200 sau cu echipam entul pentru stropit EEP-600. Cînd Macul are 3—4 frunze se face buchetatul, care constă în îndepăr­tare a alternativă a plantelor pe rînd cu săpăligă pe o d istan ţă de 8 —9 cm 51
  • 52. intercalată cu o altă d istan ţă de 8— 10 cm cu plante pe rînd. La un intervalde 8 — 1 2 zile de la buchetat se trece la rărirea propriu-zisă a plantelor cum ina avîndu-se grijă a se lăsa cele mai viguroase plante la intervalul de8— 10 cm pe rînd asigurîndu-se astfel o densitate de 170 000—220 000 planteIa hectar. Eficienţa acestor două lucrări de întreţinere este direct propor­ţională cu momentele optim e de aplicare, cunoscînd că orice întîrziere poateduce la dim inuarea producţiei pînă la calam itarea ei. Evaluarea ştiinţifică a producţiei de capsule şi de seminţe de Mac seexecută cu 5—6 zile înainte de recoltare, adică în stadiul în care capsuleleau căpătat o culoare galbenă-cenuşie cu diverse nuanţe, iar seminţele s-audesprins de pe lamele şi sună la o uşoară atingere. Elem entele ce concurăla o evaluare corectă a producţiei s în t: num ărul de plante pe m 2, num ărulm ediu de capsule pe o plantă, greu tatea medie a capsulelor cu seminţe (cu­noscînd că rap o rtu l dintre sem inţe şi capsule este de 60% seminţe şi 40%capsule din greutatea totală medie a capsulelor cu sem inţe înainte de treier;,u m id itatea medie peste norm al a capsulelor, a seminţelor., precum şi de. uncoeficient de siguranţă de circa 3% . P entru concretizarea celor de m ai sussă presupunem că pe ambele diagonale ale terenului cultivat s-au recoltat 11 probe de pe cîte î l m 2 cultivaţi şi c ă în medie s-au găsit 17 plante la m 2cu 5 capsule în medie la fiecare plantă, că fiecare capsulă în medie avea 7 g,iar um iditatea peste norm al era de 28%. în această situaţie producţia pro­babilă medie la m 2 va fi: 17x 5 x 7 = 595 g cu um iditate de 28% peste.pre- 59 5 x 2 8vederile stasului care se va scade (595 g -------------- = 428 g/m 2). Ope- 100rînd dim inuarea coeficientului de siguranţă de ia treier şi transport de cca 3% x3rezultă o producţie de capsule cu seminţe la m etrul p ă tra t de 428 -------------- = !0 0= 415 g. Din acestă can titate totală capsulele reprezintă num ai 40% adică: 4 t5 e x 4 0 4!*>x60-------------- = 1 6 6 g/m 2 si seminţele 60% adică: —------- = 249 g !m 2 de 100 100unde la un hectar va rezulta: . 166g/m 2x lOOOOm2 , a. caosule------- 5 ---------------------- _ ; 660 kg; 1 000 . 249 g/m 2x 10 000 m 2 - , b. sem inţe-------------------------------= 2 490 kg. 1 000 Recoltarea mecanică se face cînd 75—80% din capsule au ajuns la mo­m entul optim de recoltare, cunoscut după culoarea capsulei şi a seminţelor.Acest moment coincide cu culoarea galbenă-cenuşie a capsulelor, iar seminţeleunei capsule sparte în m ină în cîteva secunde îşi schimbă culoarea din m a­roniu în albastru deschis. Recoltarea mecanică se execută cu combina C- 1 2 cu unele adaptăripentru a evita pulverizarea capsulelor şi pierderea lor şi a seminţelor în tim pultreierului. Aceste adaptări constau în m ontarea a 4 şine de lemn la bătător,îmbrăcarea în tablă a contrabătătorului, deschiderea m axim ă a tobei, acoperi­rea cu tablă 1 /3 a dîrm onului mare, introducerea sitei de pleavă de 16 m m lacurăţirea întîia, sita de boabe de 3 mm, sita de buruieni de 0,75 iar la cură­ţire a a d o u a : prim a sită de 6 mm, sita a doua de 3 m m şi cea de a treia oarbă.52
  • 53. Recoltarea m anuală pe suprafeţe m ai mici se execută cu secera la m a­ximum 5 cm lungime sub capsulă. în acest caz m om entul optim este cîndto ate capsulele au culoarea galbenă-cenuşie, iar seminţele obţinute prin spar­gerea capsulelor în palm ă capătă instantaneu culoarea albastră a cerului senin. Producerea m aterialului de înm ulţire se va face în funcţie de rezul­tatele ce dorim a le avea în producţie respectiv, capusle cu conţinut rid ic atîn m orfină, seminţe de culoare albastră ca oţelul pentru export sau plantede Mac de grădină cu ambele -însuşiri în proporţii m axime. P entru a m ate­rializa aceste deziderate, în cursul vegetaţiei se aleg parcele uniform dez­voltate, la care am aplicat o rărire m ai severă astfel ca distanţa între plantesă fie de 18—20 cm pentru a creşte şi a se dezvolta m ai viguros. Un alt ele­m ent im portant la plantele producătoare de seminţe pentru reproducereeste şi num ărul cît mai m are — 8— 10 bucăţi-de capsule pe plantă. Obliga-,toriu din aceste parcele vor fi eliminate plantele a căror flori au alte culoridecît cele ale soiului autentic şi, de asemenea, se vor elimina plantele atacatede boli sau de dăunători. D istanţa m inim ă de izolare va fi de minimum 1 500 m. Recoltarea mecanică sau m anuală se execută în acelaşi mod caşi cea pentru producţia industrială. D upă recoltare, tim p de-2—3 zile. semin­ţele obţinute, la treier vor sta în strat de 10— 12 cm lopătate de 2—3 oripe zi, apoi se vîntură, se selectează, se ambalează şi se păstrează în camerecurate, aerisite. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Căiturile Macului de grădinăsînt foarte adesea atacate de numeroase boli şi dăunători, care — în uniiani — dacă nu se asigură m ăsuri la tim p şi corect aplicate, pot duce la compro­m iterea acestora. Astfel, una din bolile cele mai răspîndite este u s c a r e a p a r a z i ­t a r ă a f r u n z e l o r cauzată de form a conidiană a ciupercii Helmin-thosporium papaveris Saw care atacă frunzele de îndată ce apar. Se com bateprin tra tare a seminţelor cu sublim at coroziv 0,05% în doze de 2 g/kg să­m înţă tim p de o oră sau cu soluţie de form alină 0,25% şi prin lucrări deigienizare culturală. F ă i n a r e a M a c u l u i — Pleospora papaveraceei D. C. N at. este oboală care apare .în regiunile cu m ultă um iditate. A tacul este prezent pefrunze, codiţe şi capsule tinere. Organele atacate prezintă pete albicioase-ce-nuşii care după un anum it tim p se necrozează. Combaterea atacului produsde această boală se face prin stropiri cu Captadin 0,2% , Polyram Combi 12 kg/ha, Zineb 0,3% sau D ithane M-45 0,2% în doze de 1,2—2.5 l/ha. M a n a M a c u l u i , produsă de Peronosporă arborescens De By., aparepe frunze sub form ă de pete. Pe partea superioară a frunzelor ele au o cu­loare gălbuie, iar pe cea inferioară sînt acoperite cu un puf fin, la începutalbicios, m ai tîrziu violet. Cînd tem peratura şi um iditatea atmosferică sîntridicate boala poate ataca în acelaşi tim p tulpinile şi uneori bobocii florali.Se combate printr-un asolament în care cultura Macului de grădină revinenum ai după 4 —5 ani, prin-îndepărtarea plantelor bolnave şi prin tratam enteefectuate cu unul din produsele: Cuprosan Super D 0,5% , Zineb 80 — 1,2 —2kg/ha sau cu D ithane M-45 0,3% — 2 kg/ha. Uneori Macul de grădină, este atacat de Enthyloma fuscum Schroet,care se m anifestă prin pătarea brună-cafenie a frunzelor care la începutau culoare albicioasă apoi brună-roşiatică de fonne neregulate, iar la m atu ­rita te brună-cafenie. Se combate p rin lucrări de igienizarea culturii. R ar se pot întîlni şi bolile: p ă t a r e a b a c t e r i a n ă a f r u n ­z e l o r produsă de Xanthomonas catnpestris patovar, papavert-aco.la (Brian 53
  • 54. et Mc W orther Dye), putregaiul Macului galben produs de Sclerotinia scle- rotiorum (Lib., Sace. et-Troot), putregaiul cenuşiu produs de Botrytis tinerea Pers şi înnegrirea Macului produsă de Plsospora herbarum Pers. Se com bat prin lucrări agrofitotehnice. Unul din cei m ai periculoşi dăunători este g ă r g ă r i ţ a c a p s u ­ l e l o r de Mac — Centrorrynchus macula alba H erbst care ca adult este de culoare cafenie pe spate şi alb m urdar pe partea ventrală. Perforează cu rostru! capsulele în care îşi depune ouăle. A tacă în perioada, mai-iunie, pe tim pul înfloririi plantelor. Paguba efectivă o produce în stare larvară, d ar combaterea se face în faza de adult. Cînd larvele au ajuns la m aturitate, ies din capsule, coboară pe tulpină în sol, unde se transform ă în pupe şi în septem brie se transform ă în adult, iernînd. Combaterea se execută cu Pinetox 10-PP 20 kg/ha, Melipax 10 P 20 kg/ha, W ofatax 50 CE 20—25 kg /ha sau Sinoratox 35 CE 0,15% — 2 l/h a . Prim ul tratam en t se efectuează la îmbobocire, iar al doilea şi al treilea în perioada de înflorire. Al doilea dăunător în ordinea capacităţii este g ă r g ă r i ţ a r ă d ă ­ c i n i l o r — Stenocarus fuliginosus Marsh. Ca adult este de culoare brună- închis. în această stare iernează în sol. Prim ăvara, la sfîrşitul lunii aprilie, începutul lunii mai, în anii secetoşi ceva mai devreme, apar la suprafaţă şi se hrănescu cu frunzele cotiledonale sau cu cele adevărate. Femelele încep s ă depună ouă în perioada mai-iunie în parenchim ul frunzelor. Larvele ieşite din ouă se hrănesc cu frunze şi pe m ăsură ce cresc m i­ grează spre rădăcină. Aici sapă în ţesutul rădăcinii şi a coletului nişte galerii care duc la uscarea plantei sau la ruperea ei la cea m ai m ică adiere a vîn- tului. Larvele se transform ă în pupe şi din acestea, în luna august, ies adulţii, care pînă iarna se hrănesc cu frunze de buruieni, după care se retrag în sol şi iernează sub această formă. C om baterea. acestui periculos dăunător se face cu una din urm ătoarele substanţe chimice: Danex 80 P.U. 1,2 l/h a , S in o ra to ^ 35 CE 2 1/ha, Lin-d a to x 3 P P sau P E P 30—40 kg /ha. în urm a ultimelor cercetări cel m ai eficient tratam ent s-a dovedit a fi cel cu V ydate 1 1/ha. Prim ul tratam en t se efectuează cînd plantele au 1—2 frunze adevărate, iar urm ătorul la form area rozetei. Ţ înţarul de gale sau m usculiţă m acului — Dassyneura papaveris W im-m ertz este o insectă de culoare neagră, cu aripi transparente. L arva acestuidăunător are culoarea roşiatică-cărămizie, iar pupa sau nim fa gălbuie-spă-lăcită. A dulţii depun ouăle în capsulele de mac prin găurile făcute de găr­găriţa capsulelor. D ăunătorul iernează sub form ă de larvă în sol sau în se­m inţele depozitate. Com bătînd gărgăriţa capsulelor de mac, m usculiţăm acului nu m ai poate provoca pagube. B u h ă s e m ă n ă t u r i l o r — Mamestre brassicae L este un fluturecu aripile posterioare albe-sidefii, iar cele anterioare brune-păm întii, cusolzi mici negri. A tacă în stare de om idă, care are o culoare cenuşie. A tacăfrunzele în două perioade, respectiv prim a generaţie în m ai-iunie şi a douageneraţie în august. Se com bate prin lucrări agrofitotehnice, momeli o trăvitecu clorură de sodiu 2,5% sau prăfuiri cu Pinetox 10—20 k g /h a. V i e r m e l e s î r m ă sau g î n d a c u l p o c n i t o r — Agrioies sp.este de culoare neagră sau brună-închis şi în stare de larv ă atacă rădăcinile înluna aprilie cînd începe să se încălzească. Se com bate cu Heclotox 35—50 kg /h atoam na sau prim ăvara im ediat după arătură. în anii apariţiei adulţii pot fi54
  • 55. distruşi cu ajutorul capcanelor făcute din snopi de diferite graminee stropiţicu Pinetox 10 sau Pinetox-50 în concentraţie de 0,2% — 15—20 kg/ha. P ă d u c h i i şi p u r i c i i n e g r i — Doralis fabae şi A phis papa­veric Scop pot ataca foarte puternic culturile în prim ul stadiu de vegetaţie.Se com bat prin stropiri cu emulsie de nicotină 5% şi săpun 3% în dozede 500 l/h a, M etasystox 50 CE în concentraţie de 0,08% sau Fosfotox R-35în concentraţie de 0,02% — 5 kg /ha. . Pregătirea materiilor prime în vederea prelucrării. în ain te de livtare,se face condiţionarea seminţelor la selector, folosind tipurile de site necesare,şi anum e: sita m ică cu orificii rotunde de 1,5—2 mm, cu deschizături drep­tunghiulare to t de 1,5—2 m m ; sita m are cu orificii rotunde de 1— 1,3 m m,cu deschizături dreptunghiulare de 1— 1,3 mm, precum şi sitele de pînzăde sîrmă numerele 20—22. P entru uscare, seminţele se aşază în stra t subţire în camere aerisite,unde se vîn tu ră prin lopătare 2—4 zile. Seminţele uscate se ambalează însaci- de cca 75 kg care se aşază în stive (de m axim um 5 saci). Condiţiile tehnice de recepţie p rev ă d : pentru capsule (Căpiţă Papaveris)m ateria prim ă va fi form ată din capsule uscate, întregi sau fragm entate,nepătate, cu resturi de codiţe de m ax. 3 cm. Im purităţi admise: capsulebrunificate — m ax. 10%, capsule fărîm iţate care trec prin sita cu ochiuride 1 mm — m ax. 1%, resturi de seminţe şi codiţe mai lungi de 3 cm — m ax. 2% . Se m ai adm it corpuri străine organice — m ax. 3% şi m inerale — m ax. 2% ,iar um iditatea — m ax. 13% ; — pentru seminţe (Semen Papaveris) se adm it cele de culoare albăstruie, cu m ax. 2% im purităţi (resturi de cap­sule, pedunculi, seminţe sfărîm ate sau im ature), corpuri străine organice —m ax. 1% şi minerale — m ax. 0,5% , um iditate — m ax. 10%. Compoziţie chimică. Latexul din capsulele im ature sau m ature conţinecantitatea cea m ai m are de principii active şi de alţi compuşi fără im portanţăterapeutică, ca: gumi-rezine, cauciuc, grăsimi, substanţe de n a tu ră pro­teică, zaharuri, mucilagii, enzime şi acizi organici. L atexul concretizat ob­ţin u t prin incizii în capsulele verzi dă produsul cunoscut sub numele de opiu. Principiile active sînt de natu ră alcaloidică, aflîndu-se în m ateria primăsub formă de săruri ale acizilor: acetic, succinic, meconic, citric, malic ş.a.Alcaloizii pot fi grupaţi în două m ari clase: — aicaloizi cu nucleu fenantrenic — din care face parte grupa morfinei:m orfina, codeina, tebaina, pseudomorfina, neopina şi porfiroxina; — aicaloizi derivaţi ai izochinoleinei — din care fac p a rte : papaverina, papa-veradina, D-L-laudanina, laudanozina, codamina şi L-laudanina (aicaloizi cuoxinarbenzilizochinoleinic); naicotina (noscapina), narceina, narcoţolină şi oxi-narcotina (aicaloizi cu nucleu ftalilizochinoleinic), precum şi aicaloizi nespecificiprezenţi şi în alte specii din fam ilia Papaveraceae criptopina şi proto-pina (grupa critopinei). Pe lîngă aceşti aicaloizi cu structura chimică defi­n ită m ai există mici cantităţi (cca 0,06%) de aicaloizi a căror structură nua fost încă elucidată: meconidina, readina, lantopina ş.a. C antitatea de aicaloizi totali este variabilă în funcţie de provenienţă,stadiul de ameliorare, soi şi alţi factori, fiind cuprinsă între 0,20 şi 0,80%în capsule uscate. Seminţele de m ac nu conţin aicaloizi. Ele conţin 40—45% ulei, proteine,glucide. Uleiul gras este form at din gliceride ale acizilor oleic, linoleic ş.a. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice Capsulele de Mac, dato­rită alcaloizilor pe care-i conţin, au acţiune similară opiului şi morfinei. Ac­ţiunea principală a alcaloizilor din Mac este exercitată asupra cortexului. 55
  • 56. în special asupra centrilor durerii. în doze mici are acţiune excitantă, pro-ducînd euforie, apoi deprim antă, cu îndepărtarea senzaţiei de durere urm atăde somnolenţă. La doze m ai m ari are acţiune hipnotică, făcînd parte dinlista stupefiantelor celor m ai dăunătoare pentru om. Cei drogaţi cu alca­loizi din Mac, în special cu morfină sau derivaţi ai alcaloizilor de acest tip,îşi pierd personalitatea şi în foarte scurt tim p ajung la decădere m orală şifizică, sfîrşina tragic. Asupra tubului digestiv, în doze mici, alcaloizii au acţiune excitantăa m otilităţii gastrice, apoi în doze ceva m ai ridicate moderează peristaltism ulintestinal. Această proprietate este utilizată în terapeutică în diferite pro­duse farmaceutice ca antidiareic. Codeina şi narceina, alcaloizi mai puţin toxici decît morfina, au efecte seda-tive asupra centrului tusei, iar această proprietate este valorificată de ase­menea în terapeutică, intrînd în compoziţia Tusomagului şi Codenalului. Papaverina, m ai puţin toxică şi fără acţiune stupefiantă, acţioneazăasupra fibrelor m usculaturii netede, fiind prin excelenţă spasmolitică. Esteutilizată în farmacie în diferite formule şi intră în compoziţia produsuluiLizadon. D atorită acţiunii farmacodinamice şi datorită conţinutului diferit înalcaloizi, utilizarea empirică în uzul intern a infuziilor sau a unor extractepreparate din fructele de Mac este periculoasă şi contraindicată. S-au sem­nalat cazuri m ortale, în special îa copii şi bătrîni, prin adm inistrarea deinfuzii de capsule de mac cu scopul de a-i calma sau adormi. Ciliar şi încazul cînd nu se ajunge la doza letală, în urm a folosirii acestui ceai,urm ările asupra dezvoltării fizicc-psihice şi intelectuale la copii sînt foartepregnante şi dăunătoare. La copii nu se vor folosi capsulele de Mac nici înuzul extern (gargară). Fructele de Mac in tră în cantităţi mici, precis dozate, în compoziţiaceaiurilor medicinale anticolitic, contra colicilor nr. 2, sedativ şi ceaiuluip en tru gargară. G L A U C IU M F L A V U M Cr. (Glaucium luteum Scop.y MAC GA LBEN; F r . : Pavot jaune; E . : Yellow poppy; G.: Gelber Horn- m ohn; M .: Şarga szârum âk; R .: Glauţium joltîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie erbacee anuală, bianualăsau perenă, înaltă pînă la 30 —50 (IOO) cm, cu latex galben; rădăcina: pivo-tan tă, lungă de 35—40 cm, eu ram ificaţii secundare; tulpina: erectă, disperspăroasă, destul de ram ificată, de culoare verde-albăstruie (glaucă), groasăde 0,8—1,2 cm, tulpinile de anul I ajungînd la 40—60 cm, iar în anul I Ila 90—100 cm ; frunze: polimorfe, destul de groase, cele superioare amplexi-caule, ovate şi cu baza cordată, pentalobate, cu dinţi inegali pe margine,lungi pînă la 8—10 cm, cele inferioare peţiolate, ajungînd pînă la 25—35 cm,cu sinusurile m ult mai adînci între lobi; flori: terminale, dispuse solitar,cu 2 sepale cu peri moi, caduce, 4 petale ovate, liingi pînă la 30—35 mm,galben intens pînă la galben auriu, stamine numeroase intens galbene; fru c t:capsulă silicviformă, la t de numai 2—4 mm şi lung de 15—22 cm, liniarcilindric şi curbat, se deschide de la vîrf în jos prin 2 valve; seminţe: nume­roase, de form ă hemisferică, negre, reticulate la exterior.56
  • 57. înflorire: V I -V I I I . Materia p r i m ă : Herba Glaucii, descrisă la Caractere de re­cunoaştere. Ecologie, răspîndire şi zonare. Glaucium flavum vegetează şi în floraspontană, pe coline nisipoase şi aride, cu deosebire în sudui şi estul ţării,ca exemplare izolate, neputînd servi ca bază de m aterie prim ă. în cultură s-a extins populaţia „De M ostiştea“, care poate vegeta întoate zonele agricole (pînă îa 800—1 000 m), considerîndu-se ca fiind zonelecele m ai favorabile sudui şi vestul ţării. Cultura se face în prezent în judeţeleDolj şi Teleorman. F a ţă de tem peratură nu are pretenţii deosebite,- rezistă destul de binepeste iarnă, mai ales pe sol acoperit cu zăpadă. în dinam ica acumulării deglaucină un factor pozitiv îl constituie tem peraturile mai ridicate din tim pulverii. F a ţă de um iditate are pretenţii reduse, rezistînd bine la secetă, maim ult chiar — precipitaţiile abundente ducînd la scăderea conţinutului în glaucină. Preferă solurile uşoare, fertile, bine drenate, cu apa freatică la adîneime,cu reacţie neutră sau slab acide (nu rezistă pe soluri cu exces de um iditate). Tehnologia de cultură. Macul galben este o specie ce se poate cultivaanual, bianual sau peren, în acest ultim caz durata optim ă economică decultură fiind trei ani. Cultivat bianual sau peren va fi în afara asolamentuiuide cîmp, dar se poate cultiva şi în asolament cu plante medicinale şi aroma­tice perene. Macul galben preferă să trm eze după plante ce se recolteazăfoarte devreme şi lasă terenul bogat în substanţe nutritive cu cel mai scăzutgrad de îmburuienare, cunoscut fiind că această specie este foarte sensibilăla buruieni în primele 30—35 zile de Ia răsărire. Pentru concretizare enumerămdrept culturi premergătoare preferate borceagurile, cerealele de toam năşi leguminoasele pentru boabe. Pe acelaşi teren Macul galben nu poate revenidecît după un interval de 4—5 ani. Pentru înfiinţarea culturii Macul galbensolicită trei lucrări obligatorii în scopul obţinerii unor producţii m ari. Astfelv a fi obligatorie nivelarea terenului spre a evita şi cea mai mică depresiune«e ar perm ite stagnarea apei şi influenţarea putrezirii rădăcinilor, afînareaadâncă a solului la 35—40 cm, care să perm ită păstrarea apei în sol şi distru­gerea buruienilor, precum şi tasarea terenului înainte şi după semănare.Lucrarea de bază a solului începe im ediat după recoltarea plantei premer­gătoare arînd la o adîncime de 35—40 cm, iar acolo unde prezenţa humusuluila această adîncime este în cantităţi m ai mici, ară tu ra se execută la adîn­cimea de 28—30 cm cu subsolaj fără a răsturna brazda. Dacă solul este uscat,se va efectua întîi o lucrare cu discul în agregat cu grapa cu colţi reglabilişi se va ara cînd acesta va avea suficientă um iditate care să perm ită execu­tarea unei lucrări de bună calitate. Pe to ată perioada de la a ra t la sem ănatterenul se va menţine curat de buruieni şi afînat prin treceri repetate cudiscul sau cultivatorul, ultim a lucrare executîndu-se cu cca 12 zile înaintede semănat. P atul germ inativ se va executa cu nivelatorul, combinatorul şi tăv ă­lugul inelar. Macul galben este o specie care reacţionează foarte bine la ferti­lizarea solului, solicitînd o îngrăşare combinată. Astfel, la im hectar în funcţiede gradul de fertilizare al solului, se recomandă a se încorpora în sol o datăcu arătura de bază cantitatea de 30—50 t gunoi de grajd bine ferm entat,40—60 kg s.a. fosfor şi 40—60 kg s.a. potasiu. Prim ăvară sub prim a praşilă 57
  • 58. se vor încorpora 80—120 kg /ha s.a. azot. Pentru culturile bienale s.au perenefertilizarea se va face în fiecare an. Fertilizarea cu fosfor şi potasiu se vaface pe rînd, înainte de bilonare, în anul întîi şi al doilea, în cantitate egală. de 20 —25 kg/s.a., iar fertilizarea cu azot se va face prim ăvara înainte de desfacerea bilonului sub prim a praşilă în anul al doilea şi al treilea cu d te 35—45 kg/ha s.a. Însăm înţarea Macului galben se recom andă a se executa în pragul ternii,înaintea căderii primului îngheţ din localitate. Însăm înţarea se execută cu m aşina de sem ănat SUP-21 sau SUP-29, prevăzute cu distribuitori pentrusem inţe mici şi lim itatoare de adîncime. D istan ţa dintre rînduri va fi de 50 cm ,iar adîncim ea de 0,5-1,5 cm, în funcţie de starea de tim iditate. P entru a creacondiţiile de a pune săm înţă în contact intim cu păm întul, se recom andă caînainte şi după sem ănat să se execute tăvălugirea cu un tăvălug uşor saucu cel inelar. La h ectar se dă 2,5-3 kg săm înţă stas. Prim ăvara, im ediat cerîndurile se disting şi terenul perm ite, se va executa prim a praşilă m ecanicăcu cultivatorul prevăzut cu discuri de protecţie, la adîncimea de 4-5 cm.Concomitent cu această lucrare se execută plivitul pe rînd, iar cînd planteleau 2—3 frunze adevărate se răresc la 5—6 cm plan tă de plantăpe rînd. La 15—20 zile se execută to t mecanic prăşilă a doua. De la form areatulpinii pînă la dezvoltarea acesteia se m ai execută două praşile mecanice,respectiv a 3-a şi a 4-a, şi două m anuale, prim a şi a doua la interval de 12—15zile una de alta. P e n tru com baterea buruienilor se recom andă şi erbicidulD icuran în doze de 1,25 kg /h a dizolvat în 600 1 apă înainte de sem ănat şi 1,50 kg/ha dizolvat în aceeaşi c an titate de apă aplicat în faza cînd planteleau două frunze adevărate. Macul galben este iubitor de apă, aşa că în aniisecetoşi se recom andă efectuarea a două udări, prin brazdă, cu cîte 300—400 m3ap ă/h a. De asemenea subliniem faptul că după fiecare recoltare obligatoriuse va mobiliza terenul între rînduri cu cultivatorul, iar toam na tîrziu se va bilona. În anul al doilea şi al treilea de cultură se execută prim a praşilă m ecanicădupă debilonare, cu care ocazie se încorporează în sol şi m grăşăm întul cuazot şi im ediat ce plantele au pornit în vegetaţie se aplică şi o praşilă m anuală.Lucrarea se repetă ori de cîte ori apare ca necesară pînă la recoltarea dinanul doi şi respectiv trei de vegetaţie şi se execută obligatoriu după fiecarelucrare de recoltare pentru a se afîna solul şi a stim ula creşterea şi dezvol­tarea lor. Dacă şi anii doi şi respectiv trei de cultură sînt secetoşi, culturilese vor u d a de cca două ori cu 350—400 m3 apă la hectar. în toam na anuluidoi de vegetaţie, înaintea căderii prim ului îngheţ, culturile se vor bilona,iar în prim ăvara anului trei se vor debilona uşor prim ăvara foarte devreme. în anul întîi de vegetaţie se pot obţine două recolte, iar în anii doi şitrei cîte trei recolte anual. E valuarea producţiei de p lan tă se face înaintea fiecărei recoltări cu4—5 zile. Se aleg 10—12 m 2 din diferite locuri de pe cele două diagonaleale tarlalei, se seceră planta şi se cîntăreşte. Se face m edia la m2 şi se rapor­tează la un hectar, obţinînda-se cantitatea de iarbă probabilă în stare proas­pătă, care se raportează la 4,5, rezultînd cantitatea de plantă probabilăla hectar în stare uscată, deoarece consum ul specific este de 4,5 kg iarbă în stareproaspătă pentru 1 kg plan tă uscată. Să presupunem că de pe 12 m3 s-aurecoltat 10 800 g m aterie primă. Media pe m2 este 10.800 g x 12 = 900 g/m 2.R ap o rtat la un h e c ta r: 900 g X 10 000:1 000 = 9 000 kg în stare proaspătă58
  • 59. sau -9 000 : 4.5 = 2 000 kg în stare uscată la o recoltă. în anul întîi fiind două recolte producţia va fie de 4 000 kg /ha în stare deshidratată, iar în anul doi şi trei de trei recolte pe an producţia va fi de cca 6 000 kg /ha. Pentru siguranţă se scad 5% pierderi la recoltare, transport şi m anipulare, rezultîndo producţie medie de 2 0 0 0 x 5 % = 1 900 kg, respectiv 3 800 şi 5 700 kg /ha. Momentul optim de recoltare coincide cu sfîrşitul perioadei de înflorit şi începutul form ării silicvelor. în această perioadă producţia de iarbă şiconţinutul în principiul activ glaucină este m axim ă. Macul galben fiind foartesensibil la um iditate, se recomandă recoltarea num ai după ce s-a ridicatroua şi num ai pe tim p frumos, la 2—3 zile de la ultim a ploaie. Recoltarea se execută cu cositoarea m ecanică sau cu m aşina de recoltatfuraje, avînd grijă ca recoltarea să se fa c ă la 8—10 cm de la colet, evitîndrănirea acestuia şi călcarea plantelor pe rînd. Pentru obţinerea m aterialului de înm ulţire la Macul galben, se vor în­fiinţa culturi speciale sau se vor alege cele mai reprezentative sole cultivatepentru producţia de iarbă, cărora li se va da o îngrijire specială. Fie culturispeciale producătoare de seminţe, fie din culturi de producţie lăsate specialpentru producerea de săm înţă plantele pe rînd vor fi rărite la 15—20 cmp lan tă de plantă. în prim ul caz săm înţă necesară la un hectar se dim inueazăla însăm înţarea la 1—1,5 kg. în culturile semincere m om entul optim de re­coltare este atunci cînd 25—30% din silicule s-au colorat în galben-maroniuşi se deschid dinspre vîrf spre bază. Culturile semincere se recoltează pe supra­feţe m ari cu combina de cereale a d ap tată pentru seminţe mici sau cu secera,legîndu-se în snopi şi treierîndu-se staţionar. Seminţele obţinute la treierse expun 1—2 zile la soare pe prelate în stra t de 8 —10 cm, lopătîndu-sede 2 —3 ori pe zi, după care se vîntură, se selectează şi se păstrează în saciegalizaţi în încăperi curate, aerisite şi semiumbră. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Macul galben este frecventata c a t de p u t r e g a i u l r ă d ă c i n i l o r produs de ciuperca Sclerotiniasclerotiorum (Lib.) De By. Boala apare uneori la începutul perioadei de vege­taţie, dar m ai frecvent în a doua jum ătate a acestei perioade. Prezenţa boliise recunoaşte prin îngălbenirea frunzelor şi prin putrezirea p arţială sau to talăa rădăcinilor care duce în final la uscarea întregii plante. P entru prevenireaatacului se recom andă m ăsuri agrofitotehnice şi cele de igienă culturală,evitarea terenurilor prea joase şi umede etc. D intre dăunători, pînă în prezent s-a sem nalat prezenţa coleopteruluiEntomosceles sp. Se recunoaşte adultul care are elitrele colorate în cafeniucu pete negre caracteristice. Dezvoltă o singură generaţie pe an, iernînd însol la o adîncime de 4—5 cm, în apropierea rădăcinilor plantei. Depunereaouălor are loc la sfîrşitul lunii aprilie — sfîrşitul lunii m ai. Larvele se hrănesccu butonii florali, flori şi frunze tinere. A tacul coleopterului se com bate prinstropiri cu Gardon 24 E K în concentraţie de 0,3% şi doză de 2 l/h a . Prim ultratam ent se aplică în perioada depunerii ouălor, iar urm ătorul la un intervalde 10— 12 zile. în scopul sporirii eficienţei tratam entului se recom andă distru­gerea tu tu ro r buruienilor, inclusiv a celor m arginale, deoarece prezenţa loradăposteşte dăunătorul în tim pul tratam entului. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării Produsul recoltat tre­buie tran sp o rtat rapid (în m ax. 3—4 ore) la locul de uscare. D eshidratarease poate face pe cale naturală, în locuri acoperite, în s tra t subţire, sau lauscător, la o tem peratură de 60—80°C. R andam entul la uscare: 5—7/1. 59
  • 60. P lanta uscată se toacă în fragm ente de 5—6 cm, care se păstrează însaltele de pînză rară, în locuri uscate. Compoziţie chimică. Alcaloizi — glaucină (1 — 1,5%), alcaloid cu nucleuaporfinic, dimetilglaucina, magnoferina, gauflavina. Acizi organici — fumaric, aîoximaleic, flavone, glucidă, enzime. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Acţiune antitusiva, spas­molitica, diuretică — num ai sub formă de produse farmaceutice. C H E L ID O N IU M M A J U S L. ROSTOPASCĂ, N egelariţă; F r. Chelidoine; E. Celandine poppy; G .:Gemeines Schollkraut; M .: Yerehullo fecskefu; R .: Cistatel bolşoi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă, perenă, erectă,înaltă pînă la I m ; prin rupere, la planta proaspătă curge un suc vîscos, por­to caliu ; partea subterană: rizom bine dezvoltat, ram ificat, brun-roşiatic,pînă la 10 cm lungime şi 1—2 cm grosime, din care pornesc numeroase ră­dăcini ;tulpina aeriană: ram ificată, cu peri lungi şi r a r i; la plante bătrînepartea bazală este lem nificată; frunze: m ari, alterne, im paripenate, cu 3 —5lobi rotunjiţi, cu margine crenată; verzi pe faţa superioară, cu nuanţe al­băstrui pe cea inferioară; cele inferioare sînt peţiolate, cele superioare sesile;florile: grupate cîte 3—8 în umbele, cu 2 sepale caduce, 4 petale galbene,numeroase stam ine şi un ovar; fruct: capsulă silicviformă, lungă de 3—5 cmasem ănătoare cu o păstaie, se deschide prin 2 valve. Fig. 12 — C h elidon iu m m aju s (foto orig.)60
  • 61. Înflorire: IV —IX. M a t e r i a p r i m ă : Herba Chdidonii — adică ram urile şi tulpinile tinere recoltate în tim pul înfloririi, fără rizomi şi rădăcini, fără părţile lem­ noase ale tulpinii principale; frunze verzi pe partea superioară, verzi-albăs- trui-deschis pe cea inferioară,/^înt glabre şi moi la pipăit. Florile de culoare galbenă se găsesc alătu ri de fructificaţii im ature. La locul de tăiere al plantei se observă sucul solidificat al plantei de culoare brună-portocaliu- inchis. Are miros neplăcut, iritan t, gustul amărui. Ecologie şi răspîndire. Principala cerinţă ecologică este evitarea luminii •directe şi necesitatea unei um idităţi ceva mai accentuate. Se dezvoltă foarte bine pe soluri uşoare, chiar nisipoase. Se întîlneşte din zona de cîmpie pînă în cea m ontană (pînă la cca 800—1 000 m), în păduri, tufişuri, grădini, la m arginea gardurilor, invadantă în locuri cu ruini. Se află în cantităţi mai m ari în Transilvania (judeţele Cluj, H arghita, Maramureş, Satu-Mare, Sălaj), Banat (judeţul Caraş-Severin), Oltenia (judeţul Gorj, dar mai ales Mehedinţi — la Devesel, Pădurea Chilia, Vînju Mare), M untenia (judeţul Ilfov), Dobrogea (judeţul Constanţa), Moldova (judeţele Bacău, Botoşani, Iaşi, Neam ţ, Suceava şi la Galaţi la H anu Conachi). Este o specie care se pretează bine la spontaneizare, prin îm prăştiere de săm înţă prin locurile în care creşte natural. Recoltare. P artea aeriană se recoltează în to t tim pul înfloririi, de pre­ ferat în aprilie-mai, cînd nu sînt form ate fructificaţiile, iar planta are cea m ai m are cantitate de aicaloizi. Plantele se taie de sub locul de ramificare (la cele bătrîne se iau numai ram urile verzi, fără partea lemnoasă). Dacă planta creşte în m asă se poaterecolta cu coasa sau cu secera. După recoltările tim purii planta regenerează, putîndu-se face o nouă recoltare la un interval de cca 2 luni. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Condiţionarea se faceprin îndepărtarea plantelor din alte specii, a tulpinilor lemnificate şi frunzelor îngălbenite. Uscarea pe cale naturală se face la um bră în locuri bine ventilate (depreferat poduri acoperite cu tablă) în stra t subţire. Se vor întoarce eu grijăla 2—3 zile pentru ca să nu se rupă frunzele. Uscarea se verifică după tul­pini, care fiind m ai groasa au nevoie de m ai m ult tim p. Pe cale artificialăse usucă la 35—40°C. R andam ent la uscare 6—8/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd la im purităţi^— plante decoloratesau brunificate — max. 3% , tulpini lemnificate — max. 1%, tulpini defo-liate — max. 1 % ; corpuri străine minerale şi organice — max. 1% Ia fie­care; um iditate — max. 13%. Compoziţie chimică. Aicaloizi din grupa naftofenantridinei: chelidonină,homochelidonina ( aşi (3), oxichelidonina, mezoxichelidonina, cheleritrina,sanguinaxina; aicaloizi din grupa protoberberinei: coptizina şi tetrahidro-coptizina, cantităţi mici de berberină; aicaloizi din grupa protopinei: proto-pina şi a, 3 — alocriptopina; cantităţi mici de sparteină. 61
  • 62. COPTUINA Sâ NGUINARÎNAAlcaloizii se află în proporţie de 0,5—2% în funcţie de organul de plantăşi perioada recoltării. Maximum de alcaloizi se află în rizomi şi rădăcini (pînăla 4%). în frunze s-au identificat can tităţi apreciabile de vitam ina C. înpărţile aeriene şi subterane s-au m ai identificat rezine, ulei volatil, substanţede n atu ră flavonoidică şi saponozide. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Alcaloizii din Chelîdoniummajus au m ai m ulte acţiuni farmacodinamice im portante: în special cheli­donină şi homochelidonina au acţiune sim ilară morfinei, fiind deprim anteale m iocardului, au acţiune sedativă şi narcotică asupra centrilor nervoşisuperiori. Relaxează m usculatura netedă a vaselor m ari şi în special a coro­narelor; asupra respiraţiei au acţiune uşor stim ulatorie. Sanguinaxina areacţiune excitantă asupra centrilor m edulari. Cheleritrina are proprietateade a cobori presiunea arterială şi stim ulează peristaltism ul intestinal şi con­tracţiile uterine. în schimb chelidonină diminuează tonusul m usculaturiinetede intestinale, uterine, bronchiale şi a altor organe, avînd în aceastădirecţie acţiune antispastică de tipul papaverinei, prezentînd totodată avan­tajul unei toxicităţi m ai reduse. Pe lîngă acţiunile m ajore, extractele totale din această plantă au rem ar­cabile efecte antibiotice pe un m are num ăr de germeni patogeni. Nici ac­ţiunea mitoclazică a alcaloizilor din Chelîdonium majus nu este lipsită deim portanţă pentru fitoterapie. în special sanguinarina, după cercetărim ai recente, s-a dovedit a avea efecte carioclazice de tip colchicinic. în me­dicina tradiţională din ţa ră noastră şi din alte ţări latexul proaspăt secretatde plantă se utilizează sub form ă de aplicaţii locale repetate în tratam entulnegilor (Verrucae vulgaris). Această utilizare indică o activitate antiviralăa sucului proaspăt din toate părţile plantei. Totalul alcaloizilor din această specie medicinală cunoscută şi u tiliz a ţiîncă din antichitate, este un exemplu de acţiune sinergică. Astfel totalulalcaloidic acţionînd asupra m usculaturii netede a veziculei biliare stimulează
  • 63. contracţiile, avînd deci acţiune colecistochinetică. în acelaşi tim p mărescc antitatea de bilă secretată. Efectul colagog se m anifestă prin normalizareavalorilor bilirubinei şi a colesterolului. Totalul alcaloidic stim ulează şi funcţiapancreatică. în acelaşi tim p totalul alcaloidic este considerat ca hepatopro-tector. Produsele fitoterâpeutice pe bază de Rostopască sînt indicate înspecial în perioada de convalescenţă după h ep atita acută (inclusiv în formeleanichterice), în hepatita cronică, în ciroza hepatică iniţială, în diskineziibiliare- sau chiar pentru eliminarea calculilor biliari mici. D atorită alcaloizilorde tip papaverină are efecte sedative în colicile biliare. P lan ta se poate utiliza în prim ul rînd sub form ă de pulbere în caşete»doza m axim ă fiind 1 g pulbere de p lan tă în 24 ore. Se poate utiliza şi sub form ă de infuzie sau tinctură, ţinînd seama deaceeaşi doză. * Herba Chdidonii in tră în compoziţia Ceaiului hepatic nr. 2 Plafar, inprodusul farm aceutic Nervocalm şi în produsele fitoterâpeutice Sedocaim,Hepatobil, comprimate antidiareice, comprimate expectorante realizate deLaboratorul Planta-Vorel în colaborare cu Regia Plafar. în curs de ela­borare sînt alte două medicamente fitoterâpeutice im portante: H epatoa-pimelul şi Parkinsonilul. Observaţie. De la această plantă se m ai pot recolta şi produsele HerbaChelid&nii cum rădice (planta întreagă, inclusiv partea subterană) şi R adixCheHdonii (pai tea subterană, incluzînd rizomii cu rădăcinile, însă din m otivede conservare a speciei se evită aceasta). F U M A R I A O F F IC IN A L IS FU M Ă RIŢĂ ; F r .: Fum eterre; G .: Gemeiner E rdrauch; M .: Orvosi iu stik e ; R .: Dîm ianka aptecinaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă, anuală, înaltăde 10—30 cm, tufoasă; rădăcina: p iv o tan tă; tulpina: dreaptă, ram ificatăde la bază, glaucă, slab brăzd ată; frunze: peţiolate, bipenate, cu segmenteînguste de 2—3 mm, liniare; flori: lungi pînă la 9 mm, în raceme terminale,sînt p in te n a te ; caliciul din 2 sepale caduce, corola 4 petale inegale, rozecu vîrf purp u riu :; fru c t: globulos, de cca 3 mm. înflorire: V —IX. M a t e r i a p r i m ă . Herba Fumariae constituită din părţile aerieneale plantei, de culoare verde-deschis, cu tulpina subţire ram ificată de labază, cu frunze foarte adînc divizate. Florile purpurii aşezate in inflores­cenţă sub formă de ciorchine simplu. Ele au 4 petale neegale, petala superioarăfiind term inată cu un pinten. F ă ră miros, gust amar, sărat, neplăcut. Ecologie şi răspîndire. P lan tă de locuri puternic însorite, cu cerinţereduse faţă de um iditate şi sol, suportă bine tem peraturile ridicate. A ltitu­dinal se întîlneşte în zona de cîmpie şi dealuri joase. Creşte la marginea d ra­murilor, pe şanţuri, buruiană în porumbişti, m irişti etc., în aproape întreagaţară, în zone de şes şi deal, m ai puţin în nordul Transilvaniei şi Moldovei,unde este rară. Recoltare. Perioada optim ă este în lunile mai-septembrie. Se taie cucu ţitul sau cu secera întreaga parte aeriană a plantei sau, dacă terenul emoale, se sm ulg plantele şi rădăcina se îndepărtează ulterior. Pregăcirea materiei prime in vederea prelucrării. Uscarea pe csue naturalăse face la um bră în stra t subţire, fără a se face m anipulări, deoarece florile 63
  • 64. şi frunzele cad uşor. Pe cale artificială uscarea se face la 43—50°0. R anda­ m entul la uscare este 5—6/1. Condiţiile tehnice de recepţie adm it ca im purităţi — max. S% plantebrunificate şi max. 1% resturi de rădăcini, corpuri străine organice — m ax.0,5% şi m inerale — m ax. 1%, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. Acid fumaric, tanin, alcaloizi derivaţi din grupaizochinoleinei (protopină sau fumarină, criptopină, coridalină) şi derivaţifenantrenici (bulbocapnină şi dicentrină), rezine, flavone, substanţe amara,mucilagii şi săruri minerale. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Vechi remediu din me­dicina tradiţională, a fost utilizată ca depurativ, diuretic, antiscrofulos,stim ulent al funcţiei biliare, stomahic şi în unele afecţiuni cutanate şi caantiinflam ator. Cercetări recente au pus în evidentă acţiunea hipotensiva, antispasticăde tip papaverinic şi stim ulatorie a respiraţiei. Are acţiune cardiacă an ta­gonistă serotoninei. E xtractul apos s-a dovedit a avea efecte de reglare acolerezei în cazul în care aceasta este ridicată sau scăzută. Utilizările terapeutice sînt încă lim itate. Se poate folosi sub formă deinfuzie 5%, 3 —4 linguri pe zi sau tinctură 10%, 3 x 2 0 picături pe zi. Observaţii. Pot fi recoltate şi celelalte specii ale genului Fumuria dinflora noastră spontană, care prezintă deosebiri neînsemnate la flori şi fructă (Fumuria rostellata KnaJ, F. vaillantii Loisel., F. schleicheri Soyer-Wil.l). ALTE SPECII DE P A P A V E R A C E A E CU UTILIZĂ RI MEDICINALE Glaucium corniculatum (L.) Curt. ( M a c c o r n u t ) . P lantă ruderală comună in semănă­ turi, în vii, în jurul satelor, cu fruct foarte alun­ git, silicviform. Planta întreagă recoltată în tim pul înfloririi (Herba et R adix Papaveri corni- culati) era utilizată în trecut ca sedativ în afecţiuni nervoase. Seminţele sînt bogate în ulei gras care poate fi utilizat la fabricarea săpunului. Corydalis bulbosa (L.) D.C. sin. Corydalis cava (L.) Schwigg. et Koerte ( B r e b e n e l ) . Plantă înaltă, de 10 —30 cm, specifică pădurilor lumi­ noase şi marginilor de pădure de la cimpie pînă în regiunea m ontană. Florile, în inflorescenţe race- mice, sînt purpurii, roşii-violete sau albe-gălbui. Tuberculii, de obicei sferici şi goi în interior, conţin pînă la 5% alcaloizi dintre care bulboca- pnina utilizată în trecut pentru acţiunea asupra sistemului nervos central. Acest alcaloid are ac- „ ţiune anestezică şi provoacă im obilitate cata-Fi g. 13 — G lauctum corm cu- ’ 7 1 latum tonică.64
  • 65. Fam. BRASSICACEAE (Cruciferae) Plante ierboase, anuale, bianuale sau perene, rareori subarbuşti, cutulpina simplă sau ram ificată. Frunzele sînt simple, lobate, palm ate sau penatcompuse, alterne, fără stipele. Florile pe tipul 4 cu elementele florale dispuseîn cruce (de unde denumirea veche a familiei), androceul cu 4 stam ine mailungi şi două mai scurte. Florile dispuse în general în raceme simple saucompuse, adeseori Ia început în formă, de corimb. Fructele sînt silicve sausilicule. La m ulte specii organele vegetative joacă rol de organe de rezervă,foarte im portante din punct de vedere economic. Ţesuturile lor conţin heterozide care prin hidroliză sub acţiunea miro-zinazei, un ferm ent localizat în celule specializate sau chiar în celule în careexistă şi heterozidui, pun în libertate substanţe volatile (izctioacianaţi)cu acţiune revulsivă, rubefiantă asupra pielii. Mirozinaza este localizatăfie în seminţe, fie în organele subterane ale plantei, p ărţi care reprezintăprincipala m aterie prim ă a cruciferelor. Pentru punerea în libertate a prin­cipiilor active este necesară distrugerea celulelor printr-o acţiune mecanică. Alte specii furnizează uleiuri semisicative, gliceride ale acidului graserucic, iar altele (genurile Cheiranihus şi Erysimum) conţin glicozide cardio-tonice de tip cardenolidic. Chiar unele specii de largă întrebuinţare în ali­m entaţie pot fi considerate în acelaşi tim p plante medicinale. în tre acesteacităm Hreanul, Varza, Ridichea neagră şi Muştarul. Â R M G R A C IA R U S T IC A N A (Lam.) G.M. Sch. (Cochlearia armoracia L., Cochlearia rusticana Lam.) H R E A N ; F r . : Crar.son; E .: H orseradise; G.: K ren; M.: T oim a; R .: H ren, K rin. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie spontană sau de cultură,cu rădăcină groasă, verticală, cărnoasă, albă. Tulpina dreaptă pînă la I mînălţim e, la p a rte a superioară ram ificată. Frunzele bâzâie sînt foarte m ări,lungi de 20— IOO cm, lung peţiolate, alungit ovate. Frunzele tulpinale maimici, scurt peţiolate, lobate, întregi sau digitate. Inflorescenţa sub form ă deracem, cu flori mici cu petale albe. M a t e r i a p r i m ă : Bucăţi de rădăcini aproape cilindrice, de 10— 15 cm lungime şi 2 —4 cm grosime, de culoare albicioasă, fără p ărţi aerieneşi fără rădăcini secundare. Gust şi miros specific, în special prin fragm entarefină (radere). Ecologie, răspîndire şi zonare. Specie răspîndită sporadic spontan aproapeîn toate judeţele ţării, devenită comună lingă gardurile din mediul ruralîn special în locurile umede. Această specie este cultivată destul de frecventin special pentru scopuri condimentare. Tehnologie de cultură. H reanul fiind o plantă perenă se cultivă în afaraasolam entului. Pe acelaşi teren poate reveni num ai după un interval de6—7 ani. H reanul nu are cerinţe deosebite faţă de planta prem ergătoare,totuşi rezultate bune s-au obţinut cînd a u im a t după acele plante care sîntm ai puţin rapace, eliberează devreme terenul şi-l lasă cît mai curat de buruieni.D intre acestea enum erăm cerealele, culturile tim purii pentru m asă verdesau prăsitoarele ce îşi încheie ciclul de vegetaţie cel m ai tîrziu în lună iulie. Lucrările de bază pentru înfiinţarea culturii de H rean vor fi profunde,fapt pentru care se va ara Ia 35 —40 cm adîncimc, in unele cazuri luciîr.du-secu scarificatorul. 65
  • 66. D upă cereale păioase şi culturi tim purii pentru masă verde se face o arătură de vară Ia 18—20 cm adîncime, iar la cca 18—20 zile, cînd terenul prin buruieni a început să înverzească bine, se ară la 35—40 cm adîncime cu subsolierul. în situaţia în care cultura de H rean urmează după prăşi- toare ce eliberează terenul în luna iulie, atunci se va ara direct la adîncimea de 35—40 cm cu subsolierul. Desigur, în cazul în care um iditatea solului nu p< rm ite executarea acestor lucrări, atunci ele vor fi precedate de lucrarea terenului cu grapa cu discuri paralel şi perpendicular pe vechea ară tu ră (a culturii premergătoare), după care atunci cînd solul are suficientă um iditate se vor executa arăturile adinei, desfundarea. în vederea obţinerii unui pat germ inativ corespunzător acestei specii, de la lucrarea de bază şi pînă la însăm înţare terenul se va m enţine m ărunţit, afinat şi curat de buruieni prin lucrarea Iui cu combinatorui sau cu grapa cu discuri in agregat cu grapa cu colţi reglabili şi nivelator. De asemenea, în funcţie de structura terenului şi de prezenţa sau absenţa um idităţii, lucră­rile pentru crearea unui pat germ inativ bun se vor completa cu adăugareaunui tăvălug uşor, dat înainte şi după semănat, d at fiind faptul că producţiifoarte bune de H rean se obţin cînd cultura se înfiinţează pe un teren bogatîn substanţe nutritive şi bine tasat. în situaţia în care Hreanul urmează a se însăm înţa prim ăvara devreme, atunci lucrarea cu cultivatorul sau cu grapa cu discuri se va executa to tprim ăvara, însă im ediat ce terenul s-a zvîntat şi perm ite executarea acesteilucrări fără a strica structura solului. în funcţie de gradul de fertilitate al terenului, pentru înfiinţarea şim enţinerea Ia un potenţial ridicat al culturii se vor adm inistra 25—35 t/h agunoi de grajd bine ferm entat concomitent cu arătu ra de bază. Pe terenurile acide sau uşor acide, odată cu încorporarea îngrăşămintelor naturale se vor da şi 1—2 t/h a calcar, praf de var, m ăsură ce conduce la tonifierea plantei. Tot la arătura de bază se m ai încorporează în sol 60—80 kg /ha fosfors.a. şi 50—70 kg/ha potasiu substanţă activă. Fertilizarea cu azot în cantitate de 60—70 kg /ha substanţă activă seva face prim ăvara devreme, fie sub cultivator dacă însăm inţarea se faceprim ăvara, fie sub prim a praşilă dacă însăm înţarea s-a executat în praguliernii. începind din anul al doilea de vegetaţie, pe to ată durata culturii, carepoate fi de 5—7 ani, se vor încorpora 45 —50 kg/ha fosfor şi 40 —45 kg/hapotasiu substanţă activă în toam na fiecărui an, o dată cu aplicarea ulti­mei praşile mecanice. De asemenea se va fertiliza m oderat cu azotde cca 20—25 kg /ha substanţă activă în fiecare an începind din anul doi.adm inistrat prim ăvara sub grapă sau sub prim a praşilă. înfiinţarea culturii de H rean se poate face prin însăm înţarea directîn cîmp în pragul iernii, înaintea primului îngheţ din localitate, sau prim ă­vara foarte devreme, chiar în ferestrele iernii. Sem ănatul direct în cîmp se face cu m aşina de semănat legume saucu SPC-6 prevăzută cu distribuitor pentru seminţe mici şi lim itator de adîn­cime. Însăm înţarea se execută la distanţa de 60—70 cm rînd de rînd şi laadîncimea de 1—2 cm cu o norm ă de 6—8 kg./ha săm înţă stas. Lucrările de întreţinere constau în afînarea solului, ră rit şi combatereaburuienilor. Hreanul fiind foarte sensibil la buruieni în prim a parte a in­trării în vegetaţie, apare ca obligatorie o praşilă oarbă între rînduri şi unplivit pe rind. în cazul în care s-a form at crustă şi răsărirea este deranjatăse recom andă aplicarea unei grăpări cu grapa stelată. După răsărire, la cca66
  • 67. 3—4 zile se revine cu o praşilă m anuală superficială pe rînd, la cca 2—3 cm adîncime, astfel ca plantele de H rean să nu fie deranjate deoarece ele suferă în vegetaţie sau chiar pier. Cind plantele de H rean au 1—2 perechi de frunze adevărate se execută rărirea la 15—18 cm plantă de plantă pe rînd şi pînă în toam na anului întîi se m ai dau 2—3 praşile mecanice şi 1—2 manuale. în al doilea an de cultură şi urm ătorii ani se vor execută atîtea praşile m anuale şi mecanice cîte apar ca necpsare, cu m enţiunea că o dată cu înain­ tarea în vegetaţie a Hreanului se reduce lăţim ea şi adîncimea de lucru a pră- şitoarelor mecanice şi a celor manuale. De asemenea apare ca obligatorie o praşilă mecanică şi una m anuală după fiecare recoltare. Ultim a praşilă din fiecare an se execută toam na tîrziu. Mecanic se poate lucra cu cultiva­ torul reglat pentru o adîncime de 6—8 cm şi .sincronizat astfel ca să laseo zonă de cca 15 cm pînă la rînd pentru a nu vătăm a plantele la colet saurădăcnile acestora. O altă lucrare recom andată a tît în anul întîi (cînd apar num ai sporadcît şi în urm ătorii, pentru culturile destinate producerii de rizomi bine dez­voltaţi de H rean este îndepărtarea tulpinilor, florifere pe m ăsură ce ele apar.Ele se îndepărtează cu secera, se adună la marginea tarlalei şi li se dau foc. Prim ăvara în anul doi şi urm ătorii, cît durează cultura, im ediat ce terenulpermite, se fac lucrări de igienizare, îndepărtînda-se toate părţile uscatesau bolnave ale plantei, care de asemenea se adună îa m arginea culturii şi se ard. Producţia rizomilor de H rean este aptă de recoltat începînd din al treileaan dfc cultură fie prin recoltare intercalată, fie prin recoltare totală. în funcţie de modul de recoltare, toam na tîrziu începînd cu anul al treileade cultură la încetarea vegetaţiei, cu 5— .O zile înainte de recoltare se faceevaluarea ştiinţifică a producţiei probabile de rizomi de Hrean. Celelalteevaluări, respectiv evaluarea inform ativă sau cea orientativă, de asemenease fac anual începînd însă cu anul al doilea de cultură în funcţie de modulde recoltare pe baza densităţii plantelor, stării fitosanitare, vigurozităţii,a condiţiilor pedcclim aterice locale, a macroprognozei respective şi respec­tarea verigilor tehnologice. Evaluările respective se repetă în fiecare an cîndurm ează să se recolteze parţial sau to tal cultura — în anul trei, p atru sauîn anul cinci, respectiv în anul şase. Evaluarea ştiinţifică constă în prelevarea a 7—8 probe medii de pe celedouă diagonale ale parcelei cultivate supuse analizei. Fiecare probă repre­zintă rizomi recoltaţi de pe cîte un m etru p ătrat. Rizomii prelevaţi (rădă­cinile) se fasonează, îndepărtîndu-se părţile aeriene, rădăcinile filiforme,corpurile străine sau im purităţile respective, tăinau-se în bucăţi de 10—15 cmlungime. Totalul rădăcinilor obţinute în cele 7—8 probe se cîntăreşte, seface o medie â rezultatelor pentru un m etru p ă tra t şi se raportează la hectar.C antitatea obţinută astfel se recoltează cu 5% coeficient de siguranţă şirezultă cantitatea ce se va p u tea recolta la hectar în stare proaspătă. Spreexemplu: s-a recoltat de pe 7 m 2 cantitatea de 16,8 kg rădăcini fasonate,respectiv 2 400 g Ia un m etru p ătrat. Din această cantitate se scad pier­derile inevitabile Ia recoltare, transport şi manipulare apreciate la 5%, re- 2 400 X 5zultîL:----- —— = 120 g/pierderi respectiv 2 400 g — 120 = 2 280 g/m 2■ t - xl 2 280 g x 10 000 , ,, v ,, ■ ,iar la hectar se va obţine: -------- 5------------ = z2 800 kg ca raoacnn de 1 00 0H rean în stare proaspătă, comercializabilă. 67
  • 68. Recoltarea parţială economică a rădăcinilor de H rean începe în anul al treilea de cultură şi poate fi executată anual pînă în anul cinci sau şase cînd se desfiinţează cultura prin recoltare totală. Recoltarea totală devine economică to t începind din anul trei de cultură, m aximum de recoltă fiind în anul al cincilea. Momentul optim de recoltare este toam na, în octombrie, cînd m ajoritatea plantelor şi-au încetat vegetaţia. Recoltarea parţială se poate executa cu hîiieţul ori sapa şi ajutată, pentru detaşarea păm întului, de furci metalice. Recoltarea parţială se face începind din anul al treilea de vegetaţie şi pînă în ultim ul an program at de cultură prin recoltarea alternantă pe rînd, adică o plantă se recoltează şi urm ătoarea se păstrează, creindu-se astfel distanţe între plante pe rînd de 30 cm în anul trei, de 60 cm în anul. p atru şi de 120 cm în anul ai cincilea. Recoltarea totală se poate executa to t din anul al treilea de cultură, executîndu-se cu plugul de desfundat fără corm ană şi furci metalice pentru eliminarea păm întului sau cu m aşina de recoltat sfecla de zahăr. Plantele recoltate se strîng în grămezi, se execută detaşarea coletului şi a resturilor de frunze şi alte im purităţi. Spălarea rădăcinilor întregi sau dimensionate Ia 10—15 cm se face. im ediat, într-un curent de apă. Producerea de material de înmulţire se va face numai din parcelele cele mai reprezentative, cu plante la care purificarea biologică s-a făcut încă din anul întîi de cultură, de la acele parcele cu vigurozitate deplină, neatacate de boii sau de dăunători şi a căror distanţă de izolare s-a asigurat la minimum 1 500—2 000 m. Tot în scopul creării unor descendenţi autentici şi cu stare fitosanitara bună, la culturile din anul al doilea şi urm ătorii în perioada îmbobocirii se vor executa lucrări de eliminare a plantelor anormal dezvoltate sau atacate de boli, ori de dăunători. De asemenea, pentru a elimina pierderile seminţelor prin scutuiare, operaţia de recoltare se va executa atunci cînd ele capătă culoarea maronie, deci înainte de m aturitatea completă. Recoltarea seminceriior se face cu secera num ai dim ineaţa pe rouă pînă către orele 10, se transportă pe prelate la locul de uscare, de completare am aturităţii şi de treier, care se execută staţionar, la 1—3 zile de Ia recoltare, cu combina sau batoza de trifoliene. Seminţele obţinute la treier se eliberează de im purităţi, corpuri străine iar um iditatea peste cea de conservare prin selectări repetate de 2—3 ori, după care se ambalează în saci de iută egalizaţi. Se păstrează în camere curate, aerisite. D urata unei parcele producătoare de m aterial de înm ulţire de calitateeste în funcţie de densitatea şi starea fitosanitara, ea puţind produce seminţepentru înm ulţire din anul al doilea pînă în anul al şaptelea de vegetaţie con­secutiv, respectîndu-se în fiecare an toate lucrările tehnologice enumerate.M aterialul de înm ulţire obţinut înainte, de anul ai doilea sau cel cu o vechimemai m are de şapte ani de vegetaţie dau descendenţi a căror producţie derizomi este neeconomică. H reanul se poate înm ulţi şi pe cale vegetativă. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Hreanul lu at în cultură estea tacat de p u t r e g a i u l r ă d ă c i n i l o r , produs de ciuperca Schrotinixsclerotiorum De By. Atacul apare uneori la începutul perioadei de vegetaţie,dar m ai frecvent în a doua jum ătate a acestei perioade. Atacul se recunoaşteprin îngălbenirea frunzelor şi prin putrezirea parţială sau totală a răd ă­cinilor care duce în final la uscarea întregii plante. H reanul este atacat şi de p u t r e g a i u l b r u n ş i u m e d a lc o l e t u l u i — Phytophtora cactomm. Această ciupercă atacă plantele înregiunea coletului provocînd pagube im portante prin distrugerea plantelor.68
  • 69. Culturile de Hrean sînt uneori atacate şi de r u g i n ă — Puccinia s p ., a căror pustulă sînt prezente în verile ploioase şi calde pe frunze. Combaterea bolilor m enţionate se face prin lucrări de igienizare a cul­ turilor. D intre dăunătorii prezenţi în culturile de H rean care pot aduce pre­ judicii serioase cităm : puricii — Chaelocnema concima, g î n d a c u l h r e a ­ n u l u i — Rhvaoncus sp. şi g ă r g ă r i ţ a f r u n z e l o r — Phyî-onomus rumicis. Atacul puricilor se fixează pe vîrful de creştere şi pe frunzele plantelor tinere, în special în primele faze de vegetaţie. Combaterea acestora se face prin prăfuiri cu Melipax — ÎO P.P. — 20 cu norma de 25 kg /ha, stropiri cu Nogos 50 CE — 0,1% sau cu Diazinon 60 CE — 0,1% , în doze de 1,2— 2 i/ha. Atacul gîndacuiui se produce în stare adultă şi în stare larvară. în stare adultă atacă frunzele şi florile, iar în stare larvară atacă rizomii şi rădă­ cinile hreanului. De asemenea ca adult şi ca larvă are loc şi atacul gărgăriţei frunzelor, fiind în stare m axim ă în verile secetoase. Combaterea a tît a gîndacuiui cît şi a gărgăriţei frunzelor se face prin adunarea plantelor atacate şi distrugerea lor la m arginea tarlalei şi prin prăfuiri cu Pinetox-10, Detox sau Heclotox cu o norm ă de 10—20 leg/hala apariţie, în tim pul vegetaţiei. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Se livrează la cerere în stare proaspătă. Compoziţie chimică. H reanul este specia cea mai bogată dintre toatespeciile de Brassicaceae în m irozină şi sinigrozidă. A lături de această trigli-cozidă conţine zaharuri, substanţe grase, amidon, glucide, aminoacizi, enzime,vitamina B2 şi cantităţi apreciabile de vitam ina C (0,600 g %) şi săruri mi­nerale. Sinigrozidă prin hidroliză după eliberare din celule prin acţiune me­canică se transform ă în alil senevol. Acţiune farm acodinam ică, utilizări terapeutice. D atorită compuşilor sul­furaţi (grupări — SH) intern inhibă activitatea enzimatică. Compuşii sul­furaţi fiind volatili se elimină în special pe cale respiratorie moditicînd secre­ţiile bronşice. Aceşti compuşi au acţiune antibacteriană ■pe un num ăi im­p ortant de germeni între care Mycobacteriîim tuberculosis, Bacillus subtilis,B . pyocianicus, Escherichia coli, Stafihylococcus sp., etc. Utilizarea în tuber­culoza pulm onară la om este deci justificată. La fel în pielonefrite cromce-în cistite şi în alte infecţii ale aparatului urinar. Dozele însă trebuie să h ,m oderate deoarece la doze m ari poate duce la gastnte, entente şi nefritee Se poate utiliza în amestec cu m ierea 1 parte H rean ras la 3 p ărţi miere.Tinctură, 20% H rean în 100 mi alcool de 60°, 30 picături de 3 ori pe zi..E xtern, comprese locale ca revulsiv în locul m uştarului. C A P SE L L A B U R S A -P A S T O R IS (L.) Medik, TRAISTA CIOBANULUI; F r .: B ourse-â-pasteur; E . : Sheperd’s purse; G.: H irtentăschel; M.: P âszto rtâsk a; R .: Pastuşia sumka abîknavennaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă, anuală, rarbienală, erectă, înaltă de 10—40(60) cm ; rădăcina: p iv o tan tă; tulpină:erectă, glabră; frunze: cele bâzâie în rozetă, oblanceolate, întregi pm a lapenat sectate, cele tulpinale ses’le, am plexicaul, de formă sagitată, rare 69-
  • 70. şi din ce în ce mai mici spre v îrf ; flo ri: grupate în raceme care se alungesc pe m ăsura înfloririi, mici, pe tipul 4, cu petale albe em arginate; înflorirea se face de Ia bază spre vîrf; fructe: silicule triunghiulare obcordate, lungi pînă ia 9 mm. înflorire: IV —IX. , M a t e r i a p r i m ă : Herba Bursae-pastoris form ată din părţile ae­ riene ale plantei recoltate in tim pul înfloririi. La bază tulpina floriferă are o. rozetă de frunze de culoare verde-deschis, cu flori mici, albe şi cu fructe mici, triunghiulare cu latu ra m are de 3 —6 mm şi 2—3 mm lăţim e (silicule im ature). A tît tulpina cît şi frunzele sînt acoperite .cu peri. Fără miros, cu gust amărui-iute. Ecologie şi răspândire. Este una dintre speciile cele mai răspîndite, da­ torită am plitudinii ecologice largi. Creşte în staţiuni însorite sau semium- brite, pe soluri de la aride la foarte umede cu texturi diferite, suportând chiar şi locuri intens bătătorite. Acestor condiţii foarte variate le corespund şi variaţii mari în talia şi chiar morfologia plantei: astfel, în locuri bătătorite şi aride indivizii vor fi mici, neramificaţi, cu frunzele rozetei subţiri şi sec- tate puternic, iar în locuri umede cresc plante înalte, ram ificate, cu frunze bâzâie groase şi întregi. Apare din zona de cîmpie pînă în păşunile din etajul subalpin, adesea în m asă, prin livezi, culturi, pe marginea drumurilor, pe lingă ziduri, în to a tă ţara. Recoltare. Se recoltează întreaga parte aeriană, de preferinţă în apri- lie-mai, cînd fructificaţiile sînt mai rare. Metode: smulgerea plantelor cărora li se îndepărtează apoi rădăcinile; cosrrea plantelor, dacă sînt în masă, dar se obţine un produs mai slab, fără rozetă bazală. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Uscarea naturală se face Ia um bră, în poduri acoperite cu tablă sau şoproane, iar cea artificială la 35—40°C. Randam entul Ia uscare 4—6/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să conţină partea aeriană, cu sau fără rozetă bazală, avînd ca im purităţi max. 3% frunze deco­ lorate sau brunificate, max. 0,5% resturi de rădăcini, max. 0,5% fructi­ ficaţii m ature (îngălbenite), corpuri străine organice — max. 0.5% şi mi­ nerale — max. 1%, um iditate — max. 13%. Compoziţie chimică. Alcaloizi recent descoperiţi, tiram ină, colină, ace- tilcolină, histamină, rezine, diozmină care se scindează în diozmetină şirutinozid, taninuri, acid fumaric, cantităţi însemnate de oxid de potasiu. Seminţele conţin ulei gras şi sinigrozid. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Acţiunea hem ostaticăşi vasoconstrictivă era atribuită în trecut unor ciuperci care parazitau planta;în urm a descoperirii principiilor active m enţionate, acţiunea hem ostaticăse explică prin prezenţa acestora. S-a pus în evidenţă şi acţiunea hipotensivă.Prezenţa aminelor biogene ar putea explica acţiunea vasoconstrictorie asuprauterului. Acţiunea hemostatică uterină a fost atestată şi de cercetări recente. Se poate adm inistra sub formă de infuzie 2 linguri de plantă uscatăla 200 m i apă, pentru 24 ore sau sub formă de extract fluid 2 linguriţe pe zi.Traista ciobanului intră şi în produsul fitoterapeutic Normoponderol.70
  • 71. B R A S S IC A N IG R A (L.) Koch. (Sinapis nigra L.) MUŞTAR N E G R U ; F r .: M outarde noire; E .: Black m u stard ; G .: Schwarzer Senf; M.: Fekete m uştar; R .: Gorciţa ciornaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă anuală, erectă.,rămuroasă, înaltă de 1—1,50 (2) n i; rădăcina: pivotanta; tulpina: cilin­drica, groasă, cu peri abundenţi, setoşi la partea inferioară, glabră la parteasuperioară, ram ificată; frunze: diferite ca formă după nivelul la care se află:cele inferioare penat-compuse, lungi pînă la 20 cm, cele mijlocii şi superioarepenat-lobate, ultimele fiind aproape întregi;, la toate lobul terminal estemult mai mare şi peţiolul lung; flori: în raceme dense, care se alungesc pemăsura înfloririi; tip 4, petale galbene; fruct: silicvă alipită de axă, lungăde 1—2 cm şi lată de 1,5—2 mm, tetramuchiată, îngustată la ambele capete,fără rostru; seminţe mici (cca 1,2 mm), brune-roşietice pînă ia negre, cusuprafaţa reticulata. înflorire: V I—V II. M a t e r i a p r i m ă : Semen Sinapis nigrae este formată din seminţele plantei, de formă globuloasă, cu diametrul de cca 1,2 mm, de culoare brună-ro- şiatică pînă la neagră Ia exterior, cu suprafaţa reticulată fin şi egal. Interiorul seminţelor este galben-verzui. Seminţele uscate nu au miros, dar prin zdro­ bire şi umectare cu puţină apă capătă miros caracteristic, înţepător, de esenţă de muştar. Gustul la început este amărui apoi înţepător, iute, caracteristic. Ecologie, răspmdire şi zonare. Se întîlneşte şi în flora spontană ca buruiană de culturi,pe m arginea drumurilor sau prin zăvoaie, darrecoltarea nu este economică, fiind utilizatenum ai seminţele obţinute din cultură. Cerin­ ţele ecologice sînt asem ănătoare cu cele alem uştarului alb, faţă de care are totuşi uneledeosebiri: mai sensibil Ia secetă; pretenţii maim ari faţă de soi şi căldură, fiind totodată maisensibil la f r i g; se scutură m ai uşor la m aturi­tate ; este invadat mai lesne de buruieni; so­licită soluri mai uşoare şi m ai revene, fiindpotrivit pentru a fi cultivat în silvostepă şi nuse dezvoltă pe solurile argiloase şi acide. Are aceeaşi zonare ca şi muştarul alb. Tehnologia de cultură. M uştarul negru cul­tivat după prăsitoare şi cereale care lasă te­renul curat de buruieni dă recolte mari. Muş­tarul negru, fiind plantă anuală, se poate cultivaîn asolamentul de cîmp. N u este recom andatsă urmeze după crucifere, plante oleaginoasesau oleoeterice. De asemenea m onocultură este .■contraindicată, din cauza înm ulţirii bolilor şidăunătorilor specifici. M uştarul negru este maipretenţios decît cel galben sau decît cel vînăt,a tît faţă de climă cît şi în privinţa solului. Deşiare nevoie de mai m ultă căldură decît celelaltedouă, e m ai sensibil la secetă şi preferă solurimai uşoare, m ai umede şi mai bogate. Cultura Fig. H — Brasf.ca i.igra 71
  • 72. de Muştar negru nu va reveni pe aceiaşi teren, decît după un interval deminimum 4 ani. Lucrările de bază ale solului se fac în funcţie de planta premergătoareşi de umiditatea din sol. Cind urmează după cereale şi solul are suficientă umiditate, pe măsură ce se eliberează terenul se execută o arătură la adîn­cimea de 20 —25 cm, după care terenul se menţine afinat şi curat de buruienipînă toamna tîrziu, prin discuiri repetate. Cînd solul este uscat, pe măsuraeliberării lui se execută o discuire şi atunci cind şi-a recăpătat umiditateanecesară se ară la adîncimea menţionată cu plugul în agregat cu grapa ste­lată. Atunci cînd Muştarul negru urmează după o prăşitoare, se executăarătura direct Ia adîncimea de 20—25 cm cu plugul în agregat cu grapastelată sau cu cea reglabilă. Pentru o lucrare de calitate terenul se va aracît mai uniform şi la nevoie se va nivela. Primăvara, cît mai timpuriu, ime­diat ce terenul permite lucrarea lui se va pregăti patul germinativ cu combi­natoriii sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili. Muştarul negru reacţionează favorabil la aplicarea îngrăşămintelor.Astfel fosforul contribuie Ia sporirea numărului de seminţe, iar azotul favo­rizează creşterea rapidă a plantei în prima parte a vegetaţiei, Iuind astfelun avans serios faţă de buruieni şi asigurînd producţii mari. O dată cu ară­tura de bază se încorporează în sol 50 —60 kg/lia s.a. fosfor, iar primăvaradevreme, înaintea definitivării patului germinativ se încorporează în sol50—70 kg/ha s.a. azot. Însămînţarea Muştarului negru se face primăvara cît mai timpuriuînsă după trecerea ultimului îngheţ, dîndu-se 12 kg la hectar. Însămînţarease execută cu semănătoriie SUP-21 sau SUP-29 Ia distanţă de 12,5 cm rîndpe rînd şi la adîncimea de 2—3 cm. Acolo unde sînt disponibile mijloacele necesare şi braţe de muncăMuştarul negru se poate însămînţa şi la distanţe mai mari între rînduri,respectiv de 45—50 cm sau în benzi de 12,5 cm între două rînduri şi de 50 cmîntre benzi însă în aceste situaţii se va prăşi manual şi mecanic de 2—3 ori. Ca lucrări de întreţinere sînt recomandate 1—2 pliviri, atît pe rină,cît şi între plante pe rînd în aşa fel ca plantele să nu sufere. Cu 5—6 zileînainte de recoltare se va executa evaluarea ştiinţifică a producţiei de Muştarnegru. în acest scop se recoltează de pe ambele diagonala 8 —9 procedepe cîte un metru pătrat fiecare, se treieră, se cîntăreşte şi se calculează pro­ducţia medie astfel: presupunem că pe cele 9 m- s-au recoltat 995 plantesau 99,5 plante pe m2; prin numărătoare s-au găsit în medie 92 silicve peo plantă şi respectiv 7 seminţe în medie pe o silicvă, iar greutatea mediea 1 000 seminţe este de 4,5 grame şi umiditatea peste normal este de 12%. 99 5 x 9 2 x 7 x 4 5 ^Rezultă că producţia medie Ia m2 = ----1 :---- :---- — — = 288,3 s m2. Din — —— 1 000 288 3 x Paceasta se scade *12% umiditatea peste normal: 288,3 — ----- :------ — = 100= 253,7 g/m 2. Se corectează rezultatul cu cca 5% pierderi la recoltare, treier 2 Si ~ v 5si m anipulare 253,7 ---------- : ------- = 241 g/m 2. Acest rezultat raDortat la - 100 j j 241X 10 000 hectar da o producţie medie d e : ------- — ----------= 2 410 J£g/ha. 1000 Momentul optim de recoltare este în funcţie de modul de recoltare,respectiv mecanic sau manual. Pentru recoltarea mecanică care se poateexecuta cu Combina C-12 reglată corespunzător momentul optim, este72
  • 73. atunci cînd 70—75% din plante au căpătat culoarea galbenă, silicvele sînt galbene-m urdar, iar seminţele la deschiderea silicvelor capătă într-un m inut culoarea cafenie-închis. Pentru recoltarea m anuală, cu coasa sau cu secera, m om entul optim este cînd plantele în proporţie ce 90 —95% au proprietăţile prezentate. Atragem atenţia în mod cu totul special la această specie că orice întîr- ziere la recoltare determ ină pierderi prin scuturare, deoarece peste acest moment optim de recoltare silicvele M uştarului negru crapă foarte uşor. lăsîr.d seminţele să cadă. Pentru producerea m aterialului semincer se va proceda la alegerea celor m ai reprezentative şi bune culturi cărora Ii s-a aplicat toate.verigile tehnologice, de preferinţă semănate în benzi pentru crearea posibilităţii unor praşile repetate, Ia care se aplică purificarea biologică şi sînt la o depăr­ tare de m inimum 2 000 m de alte crucifere. Aceste suprafeţe alese pentru a produce m aterialul de înm ulţire se vor aviza de aprobatori legali, se vor recolta îşi treiera separat condiţionîndu-se pînă la puritatea şi um iditatea de conservare solicitate de stas. Beli, dăunători şi mijloace de combatere. Bolile şi dăunătorii M uştarului negru sînt aceiaşi ca la M uştarul alb. De asemenea mijloacele de combatere şi măsurile a.grofitotehnice sînt similare şi sînt tra ta te la tehnologia Muş­ tarului alb. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Se face în mod asemă­ nător ca la M uştarul alb. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd la im purităţi — max. 3% alte părţi din plante şi seminţe zdrobite şi max. 3% seminţe din alte specii de m uştar sălbatice, corpuri străine minerale şi organice — max. 1% la fie­ care, um iditate — max. 12%. Compoziţie chimică. Seminţele de M uştar negru conţin în tegum ent mucilagii, pînă la 20% ; ele sînt bogate în lipide form ate din gliceridele aci­ zilor oleic, linoleic şi erucic; conţin cca 30% proteine, săruri minerale, colină, sinapinâ (ester al colinei) care im prim ă materiei prime gustul amărui. Sub­ sta n ţa activă din M uştarul neg^u, caracteristică şi pentru alte crucifere, este o tioglicozidă azo+ată şi sulfurată: sinigrozidul, care în prezenţa mirozi- nazei, în mediu apos, se transform ă în glucoză, sulfat acid de potasiu şi un ulei volatil: izotiocianatul de alil, alil senevol sau esenţa de m uştar. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Izotiocianatul de alil sau „esenţa de m uştar" are proprietăţi iritante, lacrimogene. Are proprietăţi antibiotice şi bactericide în diluţii foarte mari. Făina de m uştar, datoritămucilagiilor pe care le conţine, diminuează proprietăţile iritante ale prin­cipiului activ şi este un bun revulsiv aplicat local sub formă de cataplasme tim p lim itat. Prelungirea tim pului de aplicare poate duce la ulceraţii alepielii. Pentru băi se pot folosi seminţele de m uştar între 200 g pînă la 1 kg pentru o baie, în funcţie de vîrstă. Confuzii. M uştarul negru are urm ătoarele caractere de deosebire faţăde cel alb, prin care se poate face diferenţierea înainte de m aturarea semin­ţelor; — talia aproape dublă (1— 1,5 m faţă de 0, 5— I m) ; — frunzele ba­zate sînt penat-compuse (Ia cel alb toate sînt penat-lobate); — silicvelesînt cilindrice, îngustate la ambele capete, fără rostru şi mai mici — de 1—2 cm, faţă de 2—4 cm la cel alb, la care au rostru şi sînt şi puternic gîtu ite;— poziţia silicvelor este alipită (la cel alb perpendiculare). Pentru a se facediferenţierea de seminţele de rapiţă (Brassica rapa L .) caracterul esenţialeste aspectul tegum entului, care Ia m uştarul negru are rcticulaţii carac­teristice, regulate. 73
  • 74. Observaţii. Mai p u ţin răspîndit în cultură la noi este Brassica juncea(L.) Czern. et Coss. ( M u ş t a r u l v î n ă t ) , m ult cultivat în U.R.S.S.foarte rezistent ia secetă, cu seminţe m ărunte, negre-vînăt, bogate în sub­stanţe grase si ulei eteric. S IN A P I S A L B A L. MUŞTAR A L B ; F r .: M outarde blanche; E .: W hite m u sta rd ; G .: Weisser Senf; M .: Feher m u şta r; R .: Gorciţa belaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă, anuală, erectă,înaltă d^ 0,3—1 m, peste tot păroasă; rădăcina: pivotantă, subţire, puţindezvoltată; tulpina: cilindrică, ram ificată; frunze: lungi de 5— ; 5c m. pe-nat-sectate, cu 3—5 lobi neregulaţi, dintre care cel term inal este m ult maim are; lobii au pe margine scobituri neregulate; flori: în raceme dense, carese alungesc pe m ăsura înfloririi; pedicelii păroşi, floare pe tipul 4, cu petalegalbene, de 7—9 m m ; fruct: silicvă galbenă, dispusă aproape perpendicularpe ram ură, lungă de 2—4 cm, lată de 4—7 mm, term inată într-un rostrude 2 —3 ori mai lung decît restul silicvei; prezintă gîtuiri cu peri abun­denţi şi 3 nervuri longitudinale. în interiorul silicvei se alfă 3—6 seminţe. înflorire: V I—VII. M a t e r i a p r i m ă : Semen Sinapis albae (impropriu denumite Erucaesemen care provin de la specia Eruca saliva Mili.) — seminţe globuloase cu diam etrul de cca 2 mm, albe-gălbui pînă la cenuşiu- gălbui, cu suprafaţa punctată sau cu îngroşări ne­ regulate, acoperite cu un stra t mucilaginos. Uscate, s r , i # • fără miros, gust iute, înţepător, caracteristic, prin zdro­ bire între dinţi. Ecologie, răspîndire şi zonare. P lantă aproape exclusiv de cultură, în flora spontană avînd o răs- x .y pîndire restrînsă, mai ales ca buruiană în culturile de in. -- - V / c- o Relativ puţin pretenţioasă la tem peratură, să- ; m înţa germinînd chiar la 1° ; plantulele tinere rezistă • -* V * Yt la geruri de pînă la — 5°C, dar o dată cu înaintarea în vegetaţie (la 3—5 frunze), cultura poate fi compro­ misă la — 3°C. Dacă se seamănă tîrziu tem peraturile " H , •# ridicate afectează dezvoltarea plantei. F a ţă de lumină, •i în zile scurte (prim ăvara tim puriu) se dezvoltă mai greu, dar se formează plante viguroase, cu producti­ vitate mare, p.e cînd în zile lungi (mai) se dezvoltă repede, dar creşterea încetează curînd şi se formează plante mici, neuniforme şi cu fructificaţie slabă. F aţă de um iditate are două perioade critice: im ediat dună sem ănat (cînd seceta poate duce la compromiterea recoltei) şi la formarea seminţei — cînd este afectată recolta cantitativ dar şi calitativ (prin diminuarea conţinutului de substanţe grase). F a ţă de sol este puţin pretenţios. D ă producţii m ari pe soluri luto-nisipoase, revene, cu reacţie neutră Fi?. 15 — S in a p is alba sau slab alcalină (de aceea, dacă se cultivă pe podzo-74
  • 75. lari, solul va trebui amendat;, bogate în humus şi calciu. Sînt contraindi­ cate solurile prea g^eie sau cele nisipoase. Este zonat în cultură astfel: — zone foarte favorabile: Cîmpia Timi­ şului şi Cîmpia Crişuriior; — zone favorabile: Bărăgan, Cîmpia Dobrogei, Cîmpia Burnazului, Cîmpia Olteniei (judeţele Dolj şi Olt). Tehnologia de cultură. Muştarul alb este o specie puţin pretenţioasă ş: faţă de planta premergătoare. Cu excepţia plantelor oleaginoase şi rapace, cultura Muştarului alb poate fi înfiinţată indiferent de planta premergă­ toare. Poate reveni pe acelaşi teren după un interval de 6—7 ani şi se poate cultiva în asolamentul de cîmp. Pregătirea terenului este în funcţie de planta premergătoare. în general, cînd Muştarul alb urmează după o prăşit oare, atunci se ară la adînc;mea de 25—28 cm cu plugul cuplat cu grapa stelată sau cu cea reglabilă, iar cînd urmează după o cereală se ară la aceeaşi adîncime, însă pînă în toamnă se menţine curat de buruieni prin discuiri repetate. Primăvara, cît mai timpuriu, cînd terenul permite lucrarea Iui, se va pregăti patul germinativ cu combina torul sau cu grapa cu discuri în agregat cu grapa cu colţi reglabili. Muştarul alb este o specie care reacţionează po­ zitiv Ia fertilizare cu gunoi de grajd sau cu îngrăşăminte chimice. Gunoiul de grajd bine fermentat în cantitate de 20—25 t/h a se va încorpora în sol o dată cu arătura de bază. La fel de bune rezultate dă şi atunci cînd se încor­ porează în sol, toamna la arătura de bază, 50—60 kg ;ha s.a. fosfor şi pri­ măvara înaintea combina torului, 50 —60 kg/ha s.a. azot. Muştarul alb se însămînţează cu maşina de semănat SUP-21 sau SL’P-29, primăvara devreme, în rînduri simple ia 12,5 cm rînd de rînd sau în rînduri duble (benzi) avînd distanţa de 12,5 cm între două rînduri apropiate şi de 50 cm între benzi. Adîncimea de semănat este de 1,5—2,5 cm iar norma de semănat este de 12 kg/ha sămînţă stas. După răsărirea plantelor şi formarea primelor frunze, cultura se vagrăpa uşor pentru ruperea crustei, păstrarea umidităţii şi favorizarea pă­trunderii aerului la rădăcină. Pînă la înflorire se va plivi ori de cîte ori vafi nevoie, însă nu mai puţin de două ori. în situaţia însămînţării în benzi,în afară de două pliviri se vor da şi 1—2 praşile mecanice şi una manuală. Pentru combaterea buruienilor pe-cale chimică, rezultate bune dă Treflan 4—5 1/ha administrat înainte de semănat. Administrarea erbicidului seface cu maşina de stropit MET-1200 sau cu echipamentul de stropit EEP-600,in prealabil erbicidul dizolvîndu-se în 600 1 apă şi se încorporează imediatia adîncimea de 8—10 cm. Deoarece Muştarul alb este o plantă meliferă producţia de seminţe spo­reşte dacă i se alătură 2—5 stupi la hectar. Muştarul alb se recoltează cînd frunzele de la bază s-au îngălbenit, tul­pinile fructifere şi fructele au o culoare galbenă-ruginie, iar seminţele auo culoare galbenă, de la galbenâ-deschis la ga-lbenă-auriu propriu Muştaruluialb. Pe suprafeţe mici, recoltarea se face cu secera sau cu coasa cînd 85—90%din plante prezintă caracteristicile momentului optim de recoltare. Recol­tarea se va executa numai dimineaţa pe rouă, seara sau noaptea pe lunăsau ziua pe timp noros spre a evita scuturarea. Plantele astfel recoltate sestrîng în snopi care se aşază în grup cu vîrfuriie în sus. Datorită faptuluică Muştarul galben se scutură foarte uşor, el se transportă la locul de treierpe prelate. Pe suprafeţe mari recoltarea se iace mecanic cu combina. C-12.în această situaţie momentul optim de recoltare este atunci cînd 65—70%din plante au ajuns la maturitate, respectiv cînd frunzele de la bază au îngăl­benit, tulpinile fructifere şi silicvele au culoarea galbenă-ruginie. Pentru 75
  • 76. evitarea pierderilor şi economisirea cheltuielilor de uscare a seminţelor se recomandă tratarea culturii cu Reglone 3 l/h a înainte de recoltare, fapt ce creează posibilitatea recoltării muştarului cu 10 zile mai devreme. Pentru a evita pierderile la treier turaţia combinei se va micşora la cca 900 ture /mi­ nut, deschiderea tobei va fi spre maximum, la bătător se vor ataşa 4 şine de lemn, contrabătătorul va fi îmbrăcat în tablă şi dîrmonul mare va fi aco­ perit 1/3 cu tablă. Sitele se vor schimba după cum urmează: la curăţirea întîia — sita de pleavă va fi de 16 mm, sita de boabe de 3 mm, sita de buru­ ieni va fi oarbă de maximum 0,75 m m ; la curăţirea a doua — sita întîia de 6 mm, sita a doua de 3 mm, iar sita a treia va fi oarbă. Materialul de înmulţire se obţine identic cu cei de Ia Muştarul negru. Pentru evaluarea producţiei se vor lua pe diagonală 5—7 m pătraţi reprezentativi, se va efectua media plantelor la metru pătrat apoi a siiîo- velor pe plantă şi a seminţelor în med^e pe silicvă. La acestea se va avea în vedere faptul că 1 000 seminţe cîntăresc 5 g la umiditatea de conservare stas şi că în momentul recoltării probelor sămînaţa are cca 15% umiditate peste normal. Cu aceste elemente pe baza regulei de trei simplă şi calcului necesar se obţine producţia medie probabilă a unui hectar cultivat cu Muş­ tar alb. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Muştarul alb este o specie atacată de multe boli şi de mulţi dăunători, dintre care enumerăm: M a n a c r u c i f e r e l o r produsă de ciuperca Peretiosftora brassicae Gâum — se manifestă în special pe plantele tinere. Se face cunoscută prin prezenţa pe cotiledoane şi frunzele tinere a unor pete de formă neregulată şi dimensiuni variabile. Pe partea superioară a frunzei petele sînt la început galbene, apoi devin brune-cenuşii. La un atac puternic petele cuprind întreaga frunză care apoi se usucă. în anii cu umiditate mare atacul se poate extinde şi asupra plantelor mature prin atacarea succesivă a frunzelor şi a tulpinilor. A l b u m e a l a c r u c i f e r e l o r produsă de Albugo candida (Pers. ex. Kooker) Kze. — se manifestă pe frunze, pedunculi florali, flori, tulpini şi teci prin prezenţa unor pustule albe, lucioase, cu aspect de smalţ, de 1— 5 mm în diametru, înconjurate de o zonă de culoare verde-deschis sau gal­ benă. Mai tîrziu aceste pustule devin pulverulente. Organele atacate se îngroaşăpe anumite porţiuni, se îndoaie şi se răsucesc. Prevenirea bolii se face prinmăsuri de igienă culturală şi o agrotehnică corespunzătoare. Boala se combateprin tratarea seminţelor cu oxiclorură de Cu 50 în concentraţie de 0,5%,Zineb 75 în concentraţie de 0,3% — 1,21/ha sau Mancozeb 80 în concen­ traţie de 0,2% şi doze de 0,2—0,25 kg/IOO kg de sămînţă. F ă i n a r e a produsă de Erysiphe communis (Wallr) L.K. — este pre­zentă pe frunze, tulpini, peţioluri şi pedunculi florali. Pe frunze, în specialpe cele bâzâie, pe ambele feţe se observă un înveliş fin, albicios, pîslos laînceput, apoi pulverulent, care este constituit din miceliul şi fructificaţiileciupercii. Mai tîrziu apar în învelişul pulverulent periteciile ciupercii, subforma unor punctişoare brune negricioase. Pe tulpini, peţioluri şi pedunculi florali, atacul se manifestă ca şi pefrunze, prin apariţia la suprafaţa lor a unui înveliş albicios, pulverulent. Combaterea se execută cu sulf muiabil 80, în concentraţie de 0,3—0,4%în 2—3 stropiri în doze de 2 l/h a şi cu Benomil 50 (Benlate, Fundazol). P ă t a r e a n e a g r ă produsă de AUernaria brassicae- (Berksacc.) —este o boală ce atacă plantele în toate stadiile de vegetaţie şi pe toate orga­nele verzi. Apare sub formă de pete mari, circulare, de culoare brună-vio-lacee, cu suprafaţa zonată concentric. Petele cresc şi apoi confluează. Silic­vele atacate nu se mai dezvoltă, se deformează şi se dechid uşor. Pe suprafaţa76
  • 77. petelor se observă un mucegai brim-negricios, catifelat, constituit din coni­ diofor! şi conidiile ciupercii. Pentru combaterea bolii se recomandă, evitarea terenurilor joase, umede şi recoltarea timpurie în caz de atac masiv. O altă măsură este dezinfectarea seminţelor cu apă caldă, de 5G°C, timp de 20 minute, urmată de cufundarea în apa rece timp de 2—3 minute. Se poate combate cu Criptodin 0,1%, Man- cozeb 80 în concentraţie de 300 g la 100 kg sămînţă, Tiradin 80 în concen­ traţie de 250 g / 100 kg sămînţă. P u t r e z i r e a a l b ă a t u l p i n i l o r produsă d e Sclerotinia sclero- tiorum (Lib) De Bary — la plantele atacate este prezentă pe partea ae­ riană dînd naştere la îngălbenirea şi ofilirea lor. Pe porţiunea bazala a tul­ pinii se observă pete aproape albe sau galbene-spălăcite. Mai tîrziu petele se măresc, se brunifică şi se acoperă pe timp umed cu o pîslă aibă alcătuită din miceliul ciupercii, în care se formează scleroţi negri. Combaterea bolii se face prin tratarea seminţelor cu Tiradin 80 în con­ centraţie de 250 g la 100 kg sămînţă sau cu Captan 80, 250 g/100 kg sămînţă. Muştarul alb în primul stadiu de vegetaţie este atacat de p u r i c i i d e p ă m î n t — Phyllotreta atra F. şi Phyllotreta nemorum L. Aceştia ier­ nează în pămînt, de unde ies Ia suprafaţă primăvara devreme. Sint mai ac­ tivi în zilele cu soare. Cînd apar în masă, distrug frunzele în totalitate. Se combat prin stropiri cu emulsie de nicotină şi săpun, Metasystox în concen­ traţie de 0,02%, 100 l/ha. V i e s p e a r a p i ţ e i — Athalia colibri Christ. Atacă culturile de Muştar alb în stadiu larvar, distrugînd ţesutul parenchimatic al frunzei, rămînînd numai nervurile. Viespea rapiţei dezvoltă 2—3 generaţii pe an. Larvele mature iernează în pămînt în gogoşi, la 7—15 cm. adîncime. Femela depune circa 300 de ouă pe partea inferioară a frunzei iniroducîndu-Ie în ţesuturile moi, de-a lungul nervurilor. Larvele apar după 5—12 zile şi trăiesc 25—30 de zile. Adulţii se hrănesc numai cu nectarul cruciferelor. Se com­ bate cu Wofatox 25—30 kg /ha. G în d a c u l r o ş u a l r a p i ţ e i — E-ntomoscelis adonidis Pali —atacă Muştarul alb atît în stadiu larvar cît şi ca adult. Larvele se hrănesc cu frunzele foarte tinere, iar adultul cu frunzele mature, cu florile şi fructeleplantei. Se combate prin prăfuiri cu Lindatox-3 sau Pinetox în cantitatede 10—15 kg/ha. Prăfuirea se face în două etape: cînd planta are 2 —4 frunzeadevărate şi cu 3 —5 zile „înainte de înflorire. G î n d a c u l l u c i o s a l r a p i ţ e i — Meligethes aeneus F. — atacăMuştarul alb în faza formării butonilor florali. Se combate prin măsuri de igienă culturală sau prin prăfuiri cu Lindatox-3 sau Pinetox 10—15 kg,/ha. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Seminţele nu se vîn-tu ră după treier, ci se depozitează împreună cu pleava, în magazii uscate,aerisite şi întunecoase, în straturi subţiri şi se lopătează zilnic. După uscare,seminţele se separă de pleavă. Condiţionarea seminţelor se face cu selectorul, folosindu-se: sita micăcu criticii de 2,5—3,5 mm, cu-deschizătura dreptunghiulară de 2—2,5 mm;sită mare cu orificii rotunde de 1,5—2,5 mm, cu deschizături dreptunghiulare de î,5—2 mm şi site de pînză de sîrmă, numerele 14—16. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd un conţinut maxim de impurităţide 3% (aîte parţi din plantă; seminţe zdrobite)., corpuri străine organice.şi minerale — max. 1% la fiecare, umiditate — max. 12%. Compoziţie chimică. Asemănătoare cu cea a Muştarului negru: ulei;gras (cca 30%), mucilagii (cca 20%), substanţe de natură proteică (cca 25%), un alcaloid sinapina, substanţe minerale, sinalbozid şi mirozinază. Principiul
  • 78. activ sinalbozidul, similar sinigrozidului (din Muştarul negru), se compostă la fel ca acesta: sub acţiunea fermentului (mirozinazei), se dedublează în mediu apos în glucoza, sulfat acid şi izotiocianat de p-hidroxibenzil senevol care însă nu este volatil ca izotiocianatul de alil. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Extern făina de seminţe înlocuieşte uneori Muştarul negru. Datorită prezenţei mucilagiu lor în cantităţi apreciabile, seminţele întregi de Muştar alb pot fi utilizate ca laxativ, de altfel singura utilizare mai comună în terapeutică. în schimb este mult fo­ losit în alimentaţie în scopuri condimentare. Seminţele de Muştar alb consti­ tuie totodată o sursă de ulei vegetal. ALTE SPECII DE B R A S S IC A C E A E CU UTILIZĂRI MEDICINALE Sisyntbrium officinale (L.). Scop. ( B r î n c u ţ ă ) . Specie ruderalâ ce creşte spontan pe terenuri necultivate şi pe lîngă drumuri şi căi ferate. Se­ minţele conţin cantităţi mici de heterozide cardenolidice. Părţile aeriene ale plantei conţin sinigrozidă. în medicina tradiţională decoctul 2% îndulcit cu mierp se foloseşte în tratam entul tusei, guturaiului, faringitei. Sînt indi­ caţii de folosire în tratamentul extern al erizipelului şi calmant al colicilor la copii sub formă de decoct sau infuzie. Sisym brium strictissimum L . ( V o i n i c i c ă ) . Plantă viguroasă, înaltă pînă la 1 m, cu frunze dese, de 10—14 cm lungime care descresc spre virful tulpinii. Inflorescenţe dese cu flori mici galbene. Creşte pe malul n u ­ rilor, -în dumbrăvi, marginea pădurilor sau pe stîncării. în toată ţară de la şes pînă la munte. Este utilizată în medicina tradiţională sub formă de decoct sau infuzie în paralizii. Alliaria peţiolata (Bieb.) Cavara et Grande (Alliaria off icinalis A ndrzJ. — ( U s t u r o i ţ ă ) . Plantă cu tulpina dreaptă, neramificată, înaltă pînă la 1 m, cu frunzele tulpinale rotund-reniforme, adânc cordate şi ondulate pe margini. Frunzele au gust de usturoi, fiind folosite în unele ţări ca salată sau condiment. Planta conţine sulfocianat de alil care-i imprimă milosul. în trecut în medicina tradiţională părţii0 aeriene ale plantei se foloseau în tratamentul astmului iar seminţele ca antisccrbutic şi vermifug. Semin­ ţele, .sub formă de făină, pot fi utilizate în cataplasme ca revulsiv în loculMuştarului negru. Isaiis tinctoria L. ( D r o b u ş o r ) . Frunzele erau utilizate odinioarăca remediu antiscorbutic, în icter şi pentru vindecarea rănilor. In medicina, tradiţională se citează utilizarea plantei în dropica. Bunias crucago L. (Hreaniţă). Specie foarte rară ce creşte prin semă­nături, citată odinioară ca remediu în hidropizie. Bunias orientalis L. (Brăbin). Plantă frecventă ce creşte pe locuri culti­vate, prin livezi, lingă drumuri, de la şes pînă la munte. în stare uscatăplanta este folosită ca furaj. în unele regiuni ale ţării noastre este utilizatăîn medicina tradiţională în uzul extern pentru tratam entul dermatozelor. E rysim um diffusum Ehrh. ( M i c s a n d r e s ă l b a t i c e ) . P artea ae­riană şi în special seminţele au heterozide cu proprietăţi cardiotonice {ase­mănătoare strofantinei), dar fără acţiuni secundare. E ry simum zvitmanii Zawadski ssp. transillvanicum (Schur.) P.W. B ăii.( M i c s a n d r ă s ă l b a t i c ă ) . Plantă caîcifilă, endemică în Carpaţi înzona montană superioară şi subalpină. Planta este relativ mică (20 —40 cm) ,are flori de culoare galbenă-deschis, parfumată. Conţinutul în subst ante78
  • 79. active este asemănător speciei E. diffusitm Ehrh. Pentru valorificarea înterapeutică a acestor specii ar fi necesare încercări de introducere în cultură. Hesperis matronalis L. ( N o p t i c i o a s ă ) . Plantă ierbacee carecreşte spontan pe lîngă garduri, locuri ruderale, margini de păduri. Datorităflorilor mari, violet-purpurii şi mirosului plăcut se cultivă. ornamental înunele grădini din ţară. In medicina tradiţională se utilizează frunzele şi se­minţele cărora li se atribuie proprietăţi diuretice şi sudorifice. Hesperis sylvestris Crantz. ( H i r e n o a s ă ) . Specie înaltă pînă la80 cm, dreaptă, cu frunze tulpinale lanceolate, cu flori în racem, cu petaleviolet sau albe. Creşte prin tufişuri, poieni, margini de păduri, de la şes pînăla munte. în medicina tradiţională se folosea sub formă de extract în rachiusau vin în anorexie. Uscată, în acelaşi scop, în furaje în medicina veterinară.E ra recomandată în crimele abdominale şi în cancer. Cheimnthus cheiri L. (M i c ş u n e I e r u g i n i t e ) . Plantă ornamentalăcare conţine în partea aeriană şi seminţe heteroside cardiotonice (cheirotoxinaşi cheirozida), precum şi tanin, mirozină, ulei eteric. în seminţe se maigăsesc, de asemenea, acizi graşi. în medicina tradiţională utilizată ea anti-spasmodic şi diuretic. Florile au fost folosite în trecut ca laxativ, emenagogşi sedativ. ^Barbarea vulgaris R. Br. . ( B ă r b u ş o a r ă , C r u ş ă ţ e a ) . Specie curădăcina groasă, ramificată, cu tulpina dreaptă, de 30—70 cm, muchiată.Florile sînt de culoare galbenă. Creşte de la cîmpie pînă la munte prin ară­turi, fineţe, pe lîngă rîuri. Frunzele tinere sînt folosite ca salată. Deşi esteburuiană dăunătoare pentru semănături, specia este considerată ca o bunăplantă nectariferă, frunzele au un conţinut ridicat în vitamina C, florile sîntfolosite pentru vopsitul mătăsii în galben, iar seminţele conţin cantităţiapreciabile de ulei gras. Nasturtium officinale R. Br. ( N ă s t u r a ş ) . Specie care vegetează pelîngă izvoare şi rîuri, în locuri cu exces de umiditate, p u ţin utilizată la noi,dar căreia i se acordă deosebită importanţă în Europa de vest, unde se facşi culturi. Folosită încă de Hippocrate ca excpectorantă şi de Dioscorideca afrodisiac, este considerată azi ca - un bun diuretic — depurativ în bolide piele, tonică şi vitaminizantă pentru limfatici, rahitici, convalescenţi.Pentru proprietăţile sale diuretice este utilă pentru boii de rinichi şi vezică,în hidropizie şi calculoză renală. Proprietăţile sale expectorante o fac re­comandată în bronşite. Pentru uz extern, a fost indicată în ulceraţii, gingivite, paradontozeşi chiar împotriva căderii părului. Un impediment în mai larga utilizare aacestei plante îl constituie faptul că principiile sale active (printre care uleieteric, heterozidele, unele diastaze, raphanolid ş.a.) se pierd în mare măsurăprin uscare, recomandîndu-se numai utilizarea în stare proaspătă. Se maicitează utilizarea în dureri de urechi (Ungaria). Cariamine amara L. ( S t u p i t u l c u c u l u i , H r e a n d e a p ă ) .Plantă hidrofilă ce vegetează în păduri umede, lîngă izvoare, şanţuri, pîraie,în locuri mlăştinoase, începind de la cîmpie pînă în etajul subalpin. în uneleţări se foloseşte ca salată. Sub formă de decoct în uzul extern, sub formă despălaturi şi cataplasme în algii şi. migrene. Cariamine bulbifera Cr. sin. D m taria bulbifera L. ( C o l ţ i ş o r ) . Speciecaracteristică pădurilor umbroase, în special în făgete. Are flori violet-deschis sau violet-alburii. La subsuoara frunzelor are bulbili de culoare neagră-vioiacee, prin care se înmulţeşte pe cale-vegetativă. Rizomui se folosea întrecut pentru calmarea colicilor intestinale. 79
  • 80. Cardalnine praiensis L. ( S t u p i t u l c u c u l u i , P a ş t e l e c a l u ­ l ui ) . Plantă cu rizom scurt şi gros, înaltă pînă la 50 cm, cu foliole bâzâie rotunde, cu cele tulpinale lineare, cu flori vioiet-deschis. Creşte prin livezi umede, în turbării, locuri mlăştinoase, pe marginea riurilor, de Ia şes pînă în zona subalpină. Frunzele se folosesc în scopuri condimentare şi sînt bo­ gate în vitamina C. A lyssum montanum L. ( C i u c u ş o a r ă ) . Specie mică avînd tulpinile ramificate de la bază, de 5—20 cm înălţime, florile cu petale galben-deschis. Creşte prin locuri pietroase, înierbate, prin tufişuri şi locuri nisipoase. Planta conţine substanţe amare, fiind utilizată în trecut ca stimulent aperitiv. Tot în trecutul îndepărtat era un remediu empiric utilizat în turbare. Berteroa incana (L.) DC. ( C i u c u ş o a r ă , A l b i ţ ă ) . Specie xerofila, de pe coline aride, prin locuri nisipoase şi pietroase, cu proprietăţi depurative. în uz extern, decoctul se utiliza contra infecţiilor, sub formă de spălaturi şi tamponări, precum şi ca antileucoreic. Cochlearia pyrenaica D.C. ( L i n g u r e a ) . Specie puţin răspîndită Ia noi prin Maramureş, mult folosită în vestul Europei, avînd un conţinut ri­ dicat în vitamina C şi un glicozid bogat în sulf (glicocochlearina), ca unul din cele mai active antiscorbutice din trecut, precum şi în scrcfuloze, bronşite, cataruri pulmonare, astm, maladii cronice de piele. Mult utilizată empiric în afecţiuni ale gingiei, răni ale mucoasei bucale, sîngerări la nas. Camelină sativa (L.) Cr. ( L u b i ţ ) . Specie oleiferă, cultivată pe supra­feţe restrînse la noi şi uneori sălbăticită. Seminţele sale erau utilizate pentru cataruri intestinale şi constipaţii. Tklaspi arvense L. ( P u n g u l i ţ ă ) . Plantă ierbacee, de cca. 40 cm înăl­ ţime, cu flori mici albe, cu silicule mari de 12—15 mm, rotunde sau eliptice,comprimate. Creşte pe lingă locurile cultivate, pe lîngă drumuri, fiind foarte comună în toată ţara. Această plantă conţine rhodanil şi alilsulfat. Are pro­ prietăţi diuretic-depurative. Lepidium IcdijoUum L. (H r e n o a s ă). Plantă ruderală des întâlnită, i se atribuie acţiune antiscorbutică, în hidropizie şi eczeme. Lepidium ruderale L. ( P ă d u c h e r n i ţ ă ) . Specie foarte răspîndităîn toată tara. Erbivorele se feresc s-o consume. în cazul în care însă au con­sumat-o, mirosul neplăcut al plantei se transmite în lapte şi carne. în stareuscată este folosită ca insecticid. Cercetările din ţara noastră-au dus la izo­larea a doi derivaţi cumarinici: herniarina şi umbeliferona. Plecînd de Iaunele indicaţii din medicina tradiţională de utilizare a rădăcinilor acesteiplante în malarie, tot cercetătorii români au demonstrat că herniarina setransformă în duoden în acid p-metoxicinamic, substanţă activă cu ac­ţiune antipiretică. Lepidium sativum L. ( C r e s o n ) . Specie cultivată sau sălbăticită. Plantatînără se foloseşte ca salată. Sămînţă se poate folosi în scop alimentar pentruprepararea muştarului sau în scop medicinal. Seminţele fiind foarte bogateîn ulei gras (58%), se cultivă încă din antichitate. Lepidium draoa L. sin. Cardaria dr aba (L.) Desv. ( U r d a v a c i i .Foarte răspîndită în întreaga ţară ca buruiană. Seminţele conţin mirozină,.avînd proprietăţi revuisive ca Muştarul. Cercetările efectuate în alte ţăriau stabilit că extractul apos şi metanolic din această plantă are acţiune anti-diuretică. Coronopus squamatus (Fcrsk) Aschers. sin. Goron opus procumbens Gilib.( T a l p a s t î n c i i ) . Plantă înaltă pînă la 40 cm, cu flori mici, dese, albe,adunate în raceme dense. Răspîndită prin locuri înierbate, nisipoase sau80
  • 81. pietroase, umede, lingă drumuri şi şanţuri. în trecut, părţile aeriene ale plan­ tei (Eerba Coronopi) erau utilizate ca remediu antiscorbutic şi diuretic. D iphtaxis Unmfolia (Jusl,) D.C. ( P u t u r o a s ă ) , Specie specifică lo­ curilor pietroase, lîngă ziduri, în ruine, drumuri, umpluturi de terenuri vi­ rane. în trecut, această specie era utilizată ca antiscorbutic. Brassica napus L. ( N a p i). în afara utilizăriiior alimentare, fiind emo­ lient! şi pectorali, napii sînt indicaţi în medicina empirică în cataruri cronice ale căilor respiratorii, astm şi tuse convulsiva. în uz extern napii fierţi se utilizau sub formă de cataplasme în degeraturi, gută, congestionarea glandelormamare. Brassica olemcea L. var. capitata L. ( V a r z ă ) . Nu este numai o plantălegumicolă de largă folosinţă, ci şi o plantă cu calităţi terapeutice recunos­ cute încă din antichitate, romanii considerînd-o drept un adevărat panaceu. Are proprietăţi pectorale, eficace în cataruri bronhice şi pulmonare. Proprie­ tăţile sale digestive şi diuretice au făcut ca adesea cura de varză (desigur nu în preparate culinare indigeste) să aibă efecte bune în dizenterie, ascită,nefrite. Descoperirea în varză a unui principiu antiulceros — numit vitamina U a făcut ca aceasta să fie folosită pentru calmarea durerilor date de ulcerulgastric şi duodenal, de gastrite, în tulburări dispeptice (arsuri gastrice, dis-pepsii hepato-biliare). Bogăţia în săruri minerale o recomandă în anemii. Sucul de varză are şi acţiune vermifugă, împotriva oxiurilor şi limbricilor. Un principiu hipoglicemiant conţinut în varză face ca aceasta să fie re­comandată în regimul diabeticilor (principiul activ fiind puţin stabil nu poate fi extras şi administrat sub formă de produs farmaceutic). Varza acră, datorită acidului lactic, este un dezinfectant al tubului di­gestiv. în uz extern, în medicina empirică, frunzele de varză au efect cicatrizantîn ulcere varicoase în special şi calmează durerile reumatismale, gutoase,nevralgii, sciatică. Eruca vesicaria (L.) Cav. em Thell. ssp. saliva (Mili.) Theil. Plantăruderală, probabil sălbăticită din culturi vechi (oleiferă, pentru preparareamuştarului şi legumă). I se atribuiau proprietăţi stimulente, antiscorbuticeşi emetice. Crarnbe tataria Sebcok ( T î r t a n a l b ) . Plantă care formează tufe mariglobuloase în stepe aride. Decoctul plantei se folosea ca antileucoreic, iarcopiii bolnavi de „sperietură4 (tulburări psihice provocate de un şoc) se afu­mau cu fumul de la arderea plantei. Raphanus raphanistmm L. ( R i d i c h e s ă l b a t i c ă ) . Buruiană des­tul de comună, rădăcina fiind recomandată — ca şi la ridichea cultivată —ca pectorală, iar sucul — cu proprietăţi coleretica — în afecţiuni hepatice. Raphanus sativus L. ( R i d i c h e ) . Plantă alimentară, considerată şica remediu antiscorbutic, diuretic, în litiaza biliară (sub formă de suc), sti­mulent şi expectorant (sub formă de sirop). Stimulent al secreţiei biliare, înspecial ridichea de iarnă, neagră (var. niger (Mili.) Pers.). Fam. RESEDACEAE Plante anuale, bisanuale sau perene, cu frunze alterne, mai lungi decît.late. Florile sînt dispuse bilateral simetric. Sepale 2—8, petale libere în număregal cu sepalele, stamine numeroase înserate pe un disc lateral. Fructul deobicei capsulă deschisă la vîrf, uneori foliculă sau bacă. In tulpini se află 8!
  • 82. mirozina, enzimă specifică m ultor plante din Fam . Brassicaceae. In flora ţării noastre există un singur gen. Reseda lulea L. ( R e c h i e , R e z e d ă s ă l b a t i c ă ) . Specie ce creşte spontan pe cîmpuri şi coaste aride, pe marginea drumurilor din regiunea-de cîmpie şi deluroasă. Are proprietăţi diuretice, sudorifice şi vulnerare. Reseda luteola L. ( R e z e d ă , R e c h i e ) . Creşte la fel ca şi specia pre­ cedentă pe coaste aride. A fost m ult cultivată în Europa pentru proprietăţile ei tinctoriaie datorită luteolinei, o substanţă care colorează fibrele textile în galben durabil. O dată cu apariţia coloranţilor de sinteză Rezedă nu a m ai fost cultivată. în medicina tradiţională a fost utilizată ca vermifug. Reseda odoraţa L. ( R o z e t ă , B u s u i o c d o m n e s c ) . Specie cultivatăi n grădini şi în glastre pentru florile ei parfum ate. Are proprietăţi vulnerare. Fam. DR OSER ACEAS Plante insectivore acvatice sau de turbării, cu peri glandulos! pe frunzele dispuse în verticile sau rozetă bazală, care emit un mucus cleios ce reţine insectele iar apoi enzime proteolitice cu care le digeră. Drosera intermedia H ayne: vezi Drosera rotundifolia L. Drosera rotundifolia L. ( R o u a c e r u l u i ) . P lan tă mică cu frunzeîn rozetă, rotunde, cu peri glandulari. Tulpina floriferă este de 10—25 cm înălţim e, dreaptă, inflorescenţa sub formă de cimă m ultifloră. Florile aucorola albă. Creşte prin turbări ile în care predomină speciile de Sphagnum. Deşi este răspîndită în m ulte localităţi din ţară nu se recomandă a fi re­coltată pentru scopuri medicinale, ci chiar ocrotită, deoarece datorită as- tivităţii um ane m ulte zone cu această specie au fost disecate. în trecut par­ tea aeriană a plantei era cunoscută sub denumirea de „Herba Droserae şi■era utilizată în tratam entul tusei convulsive. A tît specia Drosera rotundifolia L. cît şi Drosera latifolia L. şi Droseraintermedia Kayne conţin o naftachinonă plumbagona (2-metil-5-hidroxi-naf-tcchinonă), ram netonă, ram netacetonă, rosalizidă, acizi malic, citric, galic,ascorbic, flavonoide (cvercetol) şi enzime proteolitice (droserina) asemănă­ toare pepsnei. Experim ental s-a dem onstrat că extractul total are proprie­ tă ţi antispastice. Unii autori explică acţiunea de calmare a tusei prin acţiuneaexercitată de naftochinone asupra nervului laringian. Are proprietăţi anti­biotice chiar în diiuţii foarte m ari (1 : 500 000). Unii farm acişti indică aso­cierea tincturii de Roua cerului (10 pic.) cu tinctură de Belladonnae (20 pic.)la 30 g sirop de Flores Rhoeados şi 90 g apă distilată din care se iau 2—8linguri pe zi. Se m ai indică Extractul de Drosera (5 g) asociat cu tincturăA n isi (15 g) s^ Extractum T hym i (5 g) din care se iau 10—20 picături de3 ori pe zi. Ambele reţete dau rezultate bune în tuşea convulsivă. Fam. CRASSULACEAE P lante anuale sau perene, ierboase, cu tulpini şi frunze cărnoase, pianesau cilindrice. Florile de tipul 5 (mai rar 4 sau 6), herm afrodite, rareoriunisexuate, dispuse în inflorescenţe term inale variate: cime, spice, panicule.Fructele sînt folicule polisperme. De obicei sînt specifice locurilor stîncoase,pietroase, din regiunile deluroase pînă în zona alpină.32
  • 83. Sempervivum tectorum L. ( U r e c h e l n i ţ ă ) . Frunzele conţinînd acidmalic, malat de calciu, au fost utilizate odinioară ca astringent, antispasmo-dicşi antiinflamator şi în afecţiuni nervoase datorate unor tulburări funcţio­nale uterine. Astăzi foarte rar folosită în medicina tradiţională ca diuretic,febrifug şi vermifug. Tot empirică este şi utilizarea în uz extern: sucul caremediu împotriva pistruilor, „coşurilor", „pecinginii" şi în alte afecţiunicutanate, iar frunzele proaspete se aplică contra hemorozilor, înţepăturilor,arsurilor. De asemenea, tot empiric aşa după cum arată şi numele, suculse utilizează în calmarea durerilor de urechi. Sedam acre L. ( I a r b ă d e ş o a l d i n ă ) . Mică plantă cărnoasă, cuflori galbene-aurii, din locuri pietroase. Era folosită odinioară ca emetic,febrifug, anti epileptic şi în scorbut ^aplicaţii locale pe gingii). In Germaniase mai utilizează şi astăzi în cataplasme pe articulaţiile deformate de artrită.Este considerată de asemenea ca specie diuretică. Conţine rezine, alcaloizi,mucilagii şi flavonoizi. Presupusa activitate citostatică nu a fost confirmată. Sedam telephium L. ssp. m axim um (L.) Krocker (Sedum m axim um L.Hoffn.) Numită popular I a r b ă g r a s ă , I a r b ă d e u r e c h i sauB a r b a l u p u l u i , este o plantă înaltă pînă la 50 cm cu frunze cărnoase,lungi de 5—13 cm, cu flori hermafrodite alburii-galbene-verzui. Creşte înpădurile de foioase, în tufişuri sau în grădini. Specia era utilizată pentrucicatrizarea rănilor si arsurilor, sub formă de unguent, avînd proprietăţi vul-nerare. In medicina noastră tradiţională era folosită în anumite forme deparalizie. RhadÂGla roşea L. (Sedum roseum (L.) Scop.). Cunoscută popular subdenumirea de R u j ă , este o plantă mică de 10—35 cm ce creşte în tufe.Este specifică locurilor stîncoase din regiunea subalpină şi alpină. Era folosită.în medicina empirică în „durerile de cap“. în medicina noastră tradiţionalăveterinară rizomui acestei plante era folosit pentru tratarea „răsfugului"(probabil antrax) în special la oi. Fam. SAXXFRAGACEAE Plante bianuale sau perene, rar anuale, ierbacee sau lemnoase. Floriîe-sînt actinomorfe, de obicei hermafrodite. Fructul este capsulă sau bacă.Speciile spontane sînt de obicei caracteristice regiunilor montane. Saxijraga paniculata Miller. (Saxifraga aizoon J a c q J . Specie mică de4.—30 cm, cu frunze în formă de rozete, cu petale albe punctate cu roşu,cunoscută popular sub denumirea de „ I a r b a s u r z i l o r " . Creşte inregiunea muotană superioară, subalpină sau alpină, în locuri stîncoase şipietroase. In medicina tradiţională, după cum arată şi numele popular, suculcelular al frunzelor se utilizează în tratam entul otitelor sau altor afecţiuniale urechii interioare. Chrysosplenium alternifolium L. ( S p l i n ă , A r g i n ţ i c ă d e p ă ­d u r e ) . Plantă mică, cu frunzele tulpinale alterne, aproape rotunde, aaînccordate, cele de lîngă flori de culoare galbenă. Creşte în locuri umede şi um­broase, în păduri, pînă în regiunea subalpină. Planta are proprietăţi puternicvomitive. în trecut se utiliza ca antiluetic, iar în uzul extern contra erupţiilorcutanate. 83-
  • 84. Philaddphus coronarius L. ( L ă m î i ţ a , I a s o m i a d e g r ă d i n ă } .Arbust ornam ental cultivat, cu fiori plăcut.m irositoare, utilizate in medicinapopulară contra leucoreei. Această acţiune a fost confirmată de cercetărileştiinţifice efectuate în ţara noastră. Fam. P ARN A SSIACEAE Clasificările de botanică sistematică mai noi atribuie fostul gen ParnassiaL. gradul de familie. Sînt plante perene, ierbacee, cu rizom scurt şi oblic.Frunzele bâzâie sînt întregi, lung-peţiolate. Florile pe tipul 5 sînt m ari,herm afrodite, de obicei cîte una ia vîrful tulpinii. Fructul este o capsulă.Plante-specifice locurilor umede. Parnassia palustris L. (Ş o p i r l i ţ ă a i b ă ) . P lantă înaltă pînă la45 cm, cu rizom gros şi scurt, cu numeroase rădăcini. Frunze radicale nu­meroase, ovale, cu baza profund cordată. Are o singură frunză tulpinală.Florile cu 5 petale albe, ra r roz. Creşte prin fineţe şi locuri înierbate umedede la cîmpie pînă la m unte. în medicina tradiţională se utiliza ca decoct,în tratam entul laringitelor, epilepsiei şi leucoreei. Partea aeriană a planteieste bogată în tanin, ceea ce justifică utilizarea ca tonic-astringent în diareeşi ca hem ostatic în m etroragic Fam. GKOSSULAEîACEAE Cele două secţii: Grossularia A. Roh. şi Riberia Beri. din clasificărilem ai vechi au fost reunite într-o familie nouă Fam . Grossulariaceae. Sînt ar­buşti de talie mijlocie cu tulpini şi ram uri spinoase sau nespinoase, cu frunze alterne, palm at-lobate, serate pe margini. Fructul este o bacă sucu­ lentă. Pe lîngă valoarea alim entară unele specii au şi valoare medicinală. R IB E S N IG R U M L. fCCOACAZ NEGRU: Fr.: Cassis; E . : Black cu rran t; G . : Schvvarze Johannisbere; M. Fekete ri- bizke ;R . : Smaradina ciorhaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : A rbust înalt pină Ia 1—2 m, nespinos; tulpina: erectă, ram ificată puternic, cu scoarţa la început de culoare palidă, apoi ce- nuşiu-gălbuie la ram urile tinere, iar Ia cele bătrîne negricioasă; frunze: cu 3 lobi ascuţiţi, neregulat dublu seraţi pe m argine, late de 5—10 cm ; pe dos sînt de culoare verde palid, F ig . 1(5— R ite s ntgrum (foto orig.) cu peri dispuşi neregulat pe nervuriS4
  • 85. şi glande caracteristice, ca nişte puncte galbene strălucitoare; flori: gru­pate cîte 5— 10 in raceme, gălbui către exterior şi roşietice spre interior,sînt lungi de 7—9 cm, pe tipul 5, au receptacul cam panuiat, iar sepalelereflectate sînt de două ori m ai lungi decît petalele; fructe: bace sfericede cca 1 cm, negre cu puncte galbene. înflorire: IV —V. Materia prim F o liim Ribis nigri — frunze aproape rotunde,la bază cordate, late de 5— 10 (12) cm, 3—5 lobate cu lobii neregulat dublu seraţi, pe faţa superioară giabre, m ate, pe cea inferioară păroase în special de-a lungul nervurilor, cu numeroase glande punctiforme galbene. Ecologie, răspîndire şi zonare. în flora spontană se întîlneşte prin pă­duri şi tufişuri din zona m ontană, suportînd um brirea, avînd rezistenţă m arela geruri şi îngheţuri, dar exigenţă ridicată faţă de um iditate. Se localizeazăpe soluri m ai grele şi umede. La noi este considerat relict glaciar, crescîndsporadic în Transilvania (judeţele Bistriţa-N ăsăud, Cluj, H arghita, Covasna,.Alba) şi Moldova (Bacău). Principala sursă pentru recoltarea produsului, medicinal o constituieînsă culturile în curs de extindere din zonele de deal, m ai ales în judeţeleSatu Mare, Bihor, Maramureş, Cluj, Dîmboviţa. Tehnologia de cultură. Coacăzul negru preferă terenurile plane sau uşorîn p an tă de pînă la m axim um 10—15°, expuse Ia soare şi adăpostite de vîn-turi. Coacăzul negru preferă de asemenea solurile grele, umede. Coacăzurnegru fiind un arbust peren se cultivă în afara asolamentului de cîmp şi poatereveni pe acelaşi teren num ai după un interval de 8—9 ani. La înfiinţarea culturii o im portanţă deosebită în alegerea terenului oare gradul de îmburuienare al solului, în special în buruieni-perene cum arfi Pirul, Costreiul, Pălăm idă sau Susaiul care trebuie să fie total absente. Pregătirea terenului trebuie să se facă cu coi sau trei ani înainte deplantare. Toate aceste lucrări au ca scop afînarea solului în profunzime,nivelarea şi distrugerea buruienilor. Pe terenurile lipsite de buruieni perene pregătirea de bază a solului în­cepe toam na tim puriu cu arătura adîncă. Prim ăvara terenul va fi grăpatşi discuit de mai m ulte ori pentru m enţinerea um idităţii, dar mai ales pentru,distrugerea buruienilor anuale. Se recom andă ca terenul să se cultive cuplante furajere cu perioadă scurtă de vegetaţie, ca borceagul pentru masăverde, la care se pot aplica erbicide pentru distrugerea buruienilor. Dupărecoltarea acestora, în iunie—iulie cel mai tîrziu se va executa arătura dedesfundare la 50—70 cm, în funcţie de natu ra solului (podzoluri sau cer­noziomuri) şi de adîncimea acestuia. Im ediat după arătura de desfundare,terenul se va nivela cît m ai perfect şi se va m enţine curat de buruieni prin.dscuiri şi grăpări repetate. Toamna, înainte de plantare, terenul se va discuidin nou m ai adînc, iar în cazul în care nu este suficient mobilizat se va exe­cuta o ară tu ră de cca 20 cm, după care se va pregăti pentru plantare, exe-cutîndu-se gropi la intervale de 2,5 m între rînduri şi de 1—1,25 m întreplante pe rînd. Gropile se vor executa ia 30—35 cm adîncime şi 40—50 cm.lăţime. în cazul terenurilor infestate de buruieni perene, după desfundareasolului terenul se va m enţine curat de buruieni încă un an prin lucrări re­petate cu plugul urm at de discuri şi se recomandă folosirea erbicidelor pentrucombaterea buruienilor perene apărute pe ogor. Concomitent cu arătura de bază sau sub penultim ul disc se încorporează,în sol 30—40 .t/h a gunoi de grajd bine ferm entat. . 83
  • 86. Coacăzul negru se înm ulţeşte uşor prin butaşi care se recoltează toam na sau iarna — înainte de dezmugurire. Lungimea butaşilor trebuie să fie de 20 cm, iar grosimea de 5—6 mm. Pregătirea terenului pentru butaşi se face la fel ca pentru pepiniera de puieţi. Butaşii se plantează înclinat la cca 45° prim ăvara tim puriu, în rînduri duble, Ia 30 cm distanţă între rîndurile simple şi Ia 80 cm distanţa între grupurile de rînduri şi la 15 cm între plante pe rînd. După plantare se udă şi se mulceşte. în tim pul vegetaţiei solul se afi­ nează distrugîndu-se scoarţă şi buruienile. La a doua praşilă se încorporează suplim entar 25—30 kg /h a s.a. azot. Butaşii bine Înrădăcinaţi se plantează la locul definitiv chiar din prim ul an de vegetaţie iar ceilalţi după doi ani. Plantarea Coacăzului negru la locul definitiv se execută toam na sau prim ăvara în rînduri la 2,5 m distanţă între rînduri şi Ia 1— 1,25 m între plante — butaşi — pe rînd. Materialul săditor trebuie să provină de Ia tufe de minimum doi ani, să aibă rădăcini bine dezvoltate şi ram uri de m inimum 30 cm lungime precum şi să provină de la soiuri autentice, neatacate de boli şi dăunători. La plantarea la locul definitiv se dau suplim entar 6—S kg bă­ legar de fiecare groapă. Puieţii de Coacăz negru se plantează înclinat, cu 5—7 cm mai jos de colet, pentru a se asigura creşterea. rădăcinilor. După plantare se udă şi se mulceşte cu 6—8 kg bălegar păios de fiecare puiet. în primii doi ani după plantarea la locul definitiv, spaţiul dintre rînduri se poate cultiva cu plante medicinale anuale cu talie mică şi mijlocie, cum ar fi: Gălbenelele, Crăiţele, Cimbru de grădină etc., care se cultivă la od istanţă de 50 cm de rîndul arbustului. Vara solul se prăşeşte de 4—5 ori. Toamna, după încetarea vegetaţiei, printre rînduri se ară Ia 12—16 cm, iar pe rînduri se sapă ia 8— 12 cm. Prim ăvara tim puriu se lucrează cucultivatorul la 10— 12 cm adîncime, iar între plante se sapă la 6—8 cm. Prim ăvara tim puriu se face mulcirea după afinare, în fîşii late de 1— 1,5 cm şi groase de 7 cm. Concomitent cu mulcirea solului se încorporează 30— 40 kg/ha s.a. azot Coacăzul negru fructifică pe ram urile din anul precedent, m ai m ultpe ram urile de ordinul întîi şi al doilea. Cei mai productivi sînt mugurii care se găsesc pe partea mijlocie a ram urilor. Perioada de fructificare a ram uriloreste de 4—6 ani. Tăierile de formare trebuie term inate Ia 4 ani. Tufa for­m ată trebuie să aibă 15—20 ram uri de diferite vîrste. Tăcerile de formarese fac din prim ul an după plantarea la locul definitiv. Ram urile de Coacăznegru se taie la doi sau trei ochi, deasupra unui m ugure bine dezvoltat. înanul al doilea, afară de ram urile principale de schelet, se Iasă trei ram urianuale, viguroase, ce pleacă de Ia baza tufei. Restul se suprim ă de la supra­faţa solului. Tot pentru intensificarea creşterii ram ificaţiilor laterale şi for­m area ram urilor roditoare, se taie vîrful ram urilor schelet, iar ram urile anualese reduc la o treime din lungimea lor. în acest fel, la sfîrşitul anului aldoilea, o tufă trebuie să aibă trei pînă la şase ram uri anuale din rădăcină,trei de anul doi şi trei de trei pînă Ia patru ani, în raport cu vîrsta m a­terialului plantat. în anul a l -treilea şi al patrulea se Iasă trei sau-patru lăstari noi pentruînlocuirea ram urilor bătrîne şi se taie toate ram urile rupte şi slabe. Lăstariiviguroşi de un an se scurtează cu o treime din lungimea lor. La ram urilede doi sau trei ani s e ’taie trei pînă Ia cinci ochi de la vîrf. La ram urile depatru ani se ciupeşte numai vîrful. în toam na anului al patrulea, tufele deCoacăz negru trebuie să fie form ate şi să aibă 15—20 ram uri de diversevîrste, dar nu mai bătrîne de patru sau cinci ani. Tăierile care se fac ul­terior se rezum ă la înlăturarea ram urilor mai bătrîne de p atru pînă la şapte86
  • 87. ani, lăsarea a trei sau patru lăstari viguroşi de înlocuire anual, care se tra ­ tează ca mai sus. Tufele de Coacăz negru care n-au fost conduse raţional sînt supuse re­ întineririi într-o perioadă de 2—3 ani. Anual, se taie o jum ătate sau o treime din num ărul ram urilor bătrîne şi se lasă cele m ai tinere pentru înlocuire. Ramurile bătrîne se taie la înălţim ea soiului ca să stim ulăm creşterea ram uri­ lor din rădăcină. Toate tăierile se fac prim ăvara tim puriu înainte de umflarea mugurilor. Recoltarea frunzelor de Coacăz negru se face numai de pe ram uri de trei ani şi mai vârstnice, însă a celor de pe cele de anul întîi şi doi de cul­ tu ră slăbesc planta şi nu- conţin suficiente principii active. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Dintre bolile m ai frecvente întâlnite în culturile de Coacăz negru cităm antracnoză, făinarea am ericană, făinarea europeană şi rugina, iar dintre dăunători afidele. A n t r a c n o z ă , produsă de Colletotrichum sp. — atacă toate organele verzi ale plantei. Pe frunze atacul se prezintă sub formă de pete neregulate,, uneori circulare, verzui-deschis la început apoi roşii-brunii, înconjurate de o zonă gălbuie. Ţesutul din dreptul petelor se rupe adeseori şi frunzele apar sfîşiate. Frunzele atacate se răsucesc şi se usucă. Pe tulpini şi lăstari se produc pete alungite în formă de dungi, albe-cenuşii care înconjoară tulpina de ju r îm prejur, producînd uscarea plantei. Fructele tinere atacate prezintă m ai ales ia extrem itatea lor pete m ări, adîncite, de culoare galbenă-deschis, sub care ţesutul se înmoaie şi putrezeşte. Boala este produsă de două specii de ciuperci înrudite. Se răspîndeşte prin conidii şi iernează ca saprofit pe resturi de plante, pe resturi de seminţe şi în bălegar. Se combate prin folosirea de butaşi sănătoşi sau dezinfectaţi în sublimat 1°/000 tim p de 2 m inute, dezinfectarea pepinierei, şcolii de puieţi, m ăsuri de igienă culturală si stropirea plantelor cu zeamă bordeleză 1% — IOO l/ha. F ă i n a r e a a m e r i c a n ă produsă de — Splimroiheca morsuvae (Sch- wein) — atacă vîrf urile lăstarilor, frunzelor şi fructele verzi îmbrăcîndu-le într-o pîslă deasă, care la început este albă, dar în curînd devine brună. Or­ganele atacate se usucă. Ciuperca se răspîndeşte în tim pul verii prin conidii. Iernează sub formă de peritecii sau sub form ă de miceliu în m uguri sau pepămînt. Ca mijloace de combatere se recomandă tăierea şi distrugerea organeloratacate şi chiar a indivizilor în totalitate dacă sînt puternic atacaţi. Iarnase stropeşte cu zeamă suifocalcică apoi cu zeamă bordeleză în concentraţiede, 3—4% înainte de dezmugurire, iar în tim pul verii se prăfuieşte cu praf desulf 3—4 kg /ha. F ă i n a r e a e u r o p e a n ă — Microsphaera gras şular iae W allr., Lev.A tacă frunzele şi lăstarii, mai ra r fructele, care se acoperă cu o pîslă de cu­loare albă. Mai tîrziu, pe această pîslă apar puncte negre. Organele atacatese usucă în parte sau complet. Iernează sub formă de peritecii. Se combateprin prăfuiri cu praf de sulf 3 —4 kg Iha. sau stropire cu zeamă sulfo-caicică0,5% în doze de Î00 l/h a , precum şi cu m ăsuri de igienă culturală. Recoltare. Se face de preferinţă în perioada m ai—iunie. Deoarece însărecoltarea tim purie poate duce la nediferenţiejrea mugurilor de rod pentruanul urm ător se poate face şi concomitent sau im ediat după recoltarea,fructelor, în iulie. Recoltarea se face prin strujire, numai la o parte din ram uri, p entrua putea permite vegetarea în continuare a plantei. 87
  • 88. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Uscarea se face la um bră, în stra t subţire, în locuri bine aerisite, iar cea artificială la 40—50°C. R an­ dam entul la uscare este de 3 —4 /l. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie form ată ■din frunze peţiolate, admiţîndu-se max. 5% im purităţi (frunze brunificate, pătate), corpuri străine- organice — max. 0,5% şi minerale — max. ^ . u m i ­ ditate — max. 13%. Compoziţie chimică. Tariinuri, rutozid, vitam ina C, urm e de ulei volatil-de culoare verde (pînă la 0,2%) form at din carburi terpenice. Fructele conţin cca 150—200 mg% vitam ina C, vitam ine din complexul B, acizi organici (citric, malic etc.), pectine, zaharuri, antociani, ulei gras, flavonoide (miricetol, cvercetoi. camferol), taninuri, glucide, pectine şi săruri de potasiu. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Frunzele sînt utilizate în medicina populară ca diuretic, în afecţiuni cardiace, reum atism , gută şi în tensiunea arterială. Fructele în alim entaţie sub formă de gem, sirop-, vin, lichior. La fel ca şi fructele de afin, fructele pe coacăz negru sînt utilizate datorită pigmenţilor antocianici pe care-i conţin pentru prevenirea acciden­ telor vasculare şi pentru a m ări acuitatea vizuală la cei care lucrează în sub­ teran, ia aviatori şi scafandri. Sînt indicate şi în gastrite, ulcer duodenal, colite, afecţiuni hepato-biliare, nefrite, pielonefrite şi ateroscleroză. La noi în ţară a tît frunzele cît şi fructele de Coacăz negru sînt bine valorificate în diferite produse fitoterâpeutice ca: Hipotens, Hiporib, Rubifer şi Laringosan. Confuzii. în flora spontană şi în cultură mai sînt şi alte specii de Ribes d intre care mai răspîndite sînt: R . alpinum (Coacăz de m unte), R. aureum (Coacăz auriu), R. grossularia (Agriş), R. rubrum. (Coacăz roşu). La m aturarea fructelor este evidenţă culoarea neagră a fructelor caracteristică num ai pentru R. nigrum, iar înainte de m aturare caracterul deosebitor îl reprezintă punctele galbene strălucitoare de pe dosul frunzelor. Şi dintre aceste specii unele.•sînt folosite în fitoterapie. ALTE SPECII DE GROSS U L A R I A CEA E CU UTILIZĂ RI MEDICINALE Ribes aureum Pursh. ( C u i ş o r , A g r i ş n e a l t o i t ) . Arbust înaltpînă Ia 2 m cu fructe sferice negre sau brune-purpurii. Se cultivă în toatăţa ra ca arbust ornam ental, prin grădini şi parcuri. Se întîlneşte rar ca sub-spontan. Fructele conţin zaharuri (cca 6%), pectine, acid malic, citric, tar-tric, vitaminele C, A şi B, săruri de potasiu, calciu, fosfor, fier şi brom. Fruc­tele au proprietăţi tonic-digestive, aperitive, stomahice şi laxative. Au şiefecte colagoge, diuretic-depurative şi sînt recom andate în reum atism , ar­trită şi gută. Antiinflam ator intern în cataruri digestive şi urinare. Remine-ralizante. Se utilizează sub formă de suc proaspăt 300—300 mi pe zi întrei reprize. Ribes uva-crispa (L.) Mili. (Ribes grossularis L .) ( Ag r i ş ) . Arbust m ultram ificat, înalt pînă la 1,5 m. Lujerii sînt prevăzuţi cu spini. Fructul esteo bacă m are ovoidală, de culoare verzuie, galbenă sau roşcată. Creşte spontanîn regiunea de m unte şi subalpină şi este cultivat în m ajoritatea regiunilorţării. Compoziţie chimică şi utilizări terapeutice la fel ca la specia Ribesaureum Pursh. «8
  • 89. F a m . R O SA C EA E Arbori sau arbuşti, plante ierbacee de obicei perene. Tulpinile drepte,simple sau ram ificate, adeseori prevăzute cu ghimpi. Frunze alterne, raropuse, simple sau compuse, stipelate, flori herm afrodite, actinomorfe, petip 5 (rar 4), cu învelişuri florale distincte, viu colorate, androceu cu nume­roase stamine, gineceu de la numeroase cârpele (la cele inferioare) reducînda-sela cele superioare la una singură. Fructele: folicule, achene, drupe (P runus),fructe false rezultate prin m ărirea receptacolului cărnos ( Rosa) sau concres­cute în receptacul (M alus, P irus). Este o familie foarte m are cuprinzînd peste 2 000 specii răspîndite peto t globul. Sub aspect medicinal părţile utilizate ale plantelor sînt foarte variate:rizomii cu rădăcini, părţile aeriene, frunzele, florile, fructele, mai rar semin­ţele. Din punct de vedere chemotaxonomic familia Rosaceae este foarteheterogenă" Conţin grupuri de substanţe active foarte diferite ca structurăchim ică: taninuri, glucide, heterozide, vitamine, acizi organici, flavonozide,carotenoizi etc., substanţe care le conferă proprietăţi astringente, hemostatice,tonice, diuretice, v a s o d ila ta re coronariene, sedative şi altele. M ulte dintrefructele reprezentanţilor acestei familii pe lingă valoarea nutritivă au şiproprietăţi terapeutice remarcabile. F I L I P E N D U L A U L M A R I A (L.) Maxim. sin. Spiraca vlmaria L. CREŢUŞCA; F r.: Ulmaire, Reine de Preş; G.: Echtes Mâdesuss; M.: R eti legyezofu; R .: Labaznik viazolistnîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă perenă, viguroasă,înaltă de 1— 1,2 m ; partea subterană: rizom orizontal, noduros şi îngroşat,cil rădăcini adventive filiforme; tulpina aeriană: unghiulară, de obicei simplă,glabră, roşcată; frunze: m ari, lungi pînă la 20 —30 cm,penate, cu 3 —5 foliole, dintre care cea term inală estem ult mai mare, la rîndul ei cu 3 —5 lobi palm aţi,pe partea inferioară alb-păroasă, cu stipele mari,adine co rd ate; flori: în cime multiflore, dese, aparentasem ănătoare cu cele de soc, avînd 5—6 petale albe-c re m ; fructe: polifolicule mici, răsucite în spirală. înflorire: V I - V III. Materia p r i m ă : Flores Ulmariae — con­ V /W " stitu ită din inflorescenţele dispuse în cime m ulti-ilore cu flori sau boboci florali albi-gălbui recoltaţide la punctul de inserţie cu tulpina. Miros şi gustcaracteristic. Florile proaspete frecate între degete //*au miros puternic de salicilat de metil. Herba Ulmariae este form ată din părţile aerieneale plantei, fără părţi lemnoase, recoltate în tim pulînfloririi. Frunzele sînt întrerupt penate, aspre, pefa ţa superioară de un verde-închis, iar pe cea in­ sferioară verde-deschis, albe, păroase. Foliolele (3—5perechi), lat ovate, nedivizate, serate. Miros şi gust -sca-racteristic, uşor am ărui, astringent. Ecologie şi răspîndire. Specie iubitoare de umi­ F i- — ltUfnSrCa fi.ditate, creşte cel mai adesea în zăvoaie sau pajişti
  • 90. umede cu vegetaţie m alta, buruienişuri, pe soluri bogate, m âi cu seamă pecalcare, adesea în zona forestieră între 300 şi 900 m. Răspîndită în toate jude­ ţele de deal din ţară, m ai ales în Transilvania (Harghita, Mureş), M untenia (Prahova), Moldova (Neamţ şi în special Suceava), B anat (Caraş-Severin). Recoltare. M ateria prim ă: Flores Ulmariae se recoltează în perioada deînceput a înfloririi (iunie—iulie), altfel petalele cad .şi se obţine o m aterie prim ă cu valoare comercială scăzută. Se taie cu foarfeca sau cuţitul inflores­cenţa cu cel m ult 1 cm din axul care o susţine. P artea aeriană se recolteazăîn aceeaşi perioadă, tăindu-se tulpina foliată, în lungime de max. 30 —40 cmde Ia vîrf, cu secera sau cuţitul. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Florile, fiind albe^ sepot usca şi la soare, cît mai repede după recoltare. La cerere se poate faceşi sitarea, prin care se îndepărtează pedunculii, Ia cca 5 ore după începereauscării, fie prin scuturarea m anuală, fie pe sită cu ochiuri de 5 mm. Parteaaeriană se usucă numai la um bră, în strat subţire, în locuri bine aerisite sauîn m ănunchiuri legate la bază cu sîrmă sau sfoară şi atîrnate. Pe cale arti­ficială nu se usucă la tem peraturi mai ridicate de 35°(x Randam entul lauscare este de 3—5/1 pentru flori şi de 4—5/1 pentru partea aeriană. Pentru Flores Ulmariae condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateriaprim ă să fie form ată din inflorescenţe recoltate de la pynctul de unire cutulpina (cu pedunculi de max. 1 cm), admiţîndu-se ca im purităţi flori bruni-ficate — max. 2% , resturi din plantă — max. 0,5% , corpuri străine orgaaipeşi minerale — cîte 0,5% max. la fiecare, um iditate — max. 13%. Pentru Herba Ulmariae — condiţiile tehnice de recepţie prevăd parteafoliată a plantei (luată cel m ult 40 cm de la vîrf) fără tulpini lignificate,adm iţîndu-se m ax. 2% plante cu flori brunificare sau complet scu tu rate,corpuri străine organice - m ax. 0,5% şi m inerale - m ax. 1%, um idi­ta te - m ax. 13%. Compoziţie chimică. Fiorile proaspete conţin salicitat de m etil. Franzeleşi florile conţin cvercetinglicozide: hiperină, avicularină şi spireozid care sepăstrează şi în florile uscate (cca 1% ); izosalicină, aldehidă salicică, ceruri,taninuri, vanilină, heliotropină etc. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Astringent, tonic, diu­retic şi antihioropic. în doze terapeutice sub form ă de decoct 1—3% florilesînt considerate ca un bun adjuvant în tratam entul reum atismului articularacut. Se utilizează extern sub formă de comprese în algii reumatice. în ţa ranoastră s-a încercat obţinerea rutozidului din bobocii florali ai acestei specii.Părţile aeriene înflorite ale plantei au aceleaşi utilizări ca şi florile. Confuzii. Inflorescenţa speciei medicinale este foarte asem ănătoare cua speciei înrudite F ilip endula hexa fi etala Gilib. (A_g I i c ă) m ult mai răspân­dita în flora spontană. Caracterele de deosebire ale aceste specii sînt a tît denatu ră morfologică (rădăcini cu îngroşări tuberiforme faţă de cele filiform»?de Ia F. ulmaria, frunze cu numeroase foliole — pînă Ia 40 perechi, polifoli­culă cu fructe nerăsucite în spirală ca la F. ulmaria), cît şi ecologice (F. îil-■maria este o plantă de regiuni foarte umede, pe cînd F. hexafietala vegeteazăin j.ocun uscate, .aridey. 90
  • 91. RU-BCS F R U T IC O SU S L. MUR. t r .: Ronce, M ure,; E .: Common bram ble; G .: Brombeere; M.: Ham vas szeder; R .: Ejevika. Sub sinonimia de R. JruHcosus L. sînt în prezent mai m ulţi taxoni între care de interes medicinal la noi se recoltează speciile: Rubus plicatus Whe e t N., R. candicans W he, R. sulcatus Vest. şi R. tomeniosus Borkh. Ca plantă medicinală şi ca sortim ent comerical se păstrează vechea denumire a speciei îineene R. fruticosus L. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : arbuşti viguroşi, cu ghimpi pu­ ternici în formă de gheară, arcuiţi, înalţi de 1—2 (3) m ; tulpina: cu lăstari m uciiiaţi, cu ghimpi dispuşi uniform pe m uchii; frunze: im paripenata, cu 5 foliole inegale, cele de la bază m ai mici, cea term inală m ult mai mare, acuminate, cu dinţi neregalaţi pe margine, pe dos m ai deschise, cu peri pe nervura principală şi ramificaţiile ei; peţiolul are ghimpi încovoiau; flori: în raceme, a^be, pe tipul 5, cu petale m ari (1,2—1,6 cm ); fructe: polidrupe negre brum ate la m aturitate, bine dezvoltate. înflorire: V I—VII. M a t e r i a p r i m ă : Folium Rubi fm tic o si form ată din foliolele frun­ zelor, fără peţiolul principal, dinţate pe margini, de culoare verde-închis pe partea superioară, puţin mai deschis pe cea inferioară. Miros plăcut, gust astringent- Ecologie şi răspîndire. Plante din regiunea deluroasă, de la marginea pă­ durilor, tufişuri, pe coastele dealurilor. Solicită în general lum inozitate di­ rectă, um iditate m oderată, soluri revene. Se poate recolta în întreaga re­ giune de deal a ţării. Recoltare. Se recoltează foliolele prin strujire, înainte şi în tim pul în­ floririi. D atorită ghimpilor de pe peţiol m îna va fi- apărată cu o m ănuşă sau ciorap de lină, sau pînză tare, cusută în mai multe. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Uscarea pe cale naturală se face la um bră, în poduri acoperite cu tablă sau şoproane, pe ram e sau pe duşumea curată, acoperită cu hîrtie, în stra t subţire, întorclndu-se din cînd ir. cind. cu grijă, pentru a nu se fărîm iţa. Uscarea artificială se face Ia 40 — .?0°C. Randam entul la uscare este de 3—4/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd un conţinut de im purităţi de max. 2 0 foliole decolorate sau brunificate şi max. 3% resturi din peţiolul prin­cipal, corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, um i­ ditate — max. 13%. Compoziţia chimică. Frunzele conţin tanin (cca 10%), flavonoide, acizi:—alic, lactoizocitric, succinic, oxalic etc.; vitam ina C (cca 40 mg%), inozito! te. Fructele conţin acizi organici, pectine, grăsimi, pentozane, antociani ntre care crizantemina, acid folie, vitam ina C, magneziu. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Acţiune astringenţă, an-tidiareică (infuzie 2%). Utilizat în special ca succedaneu al ceaiului chinezescsau in compoziţia unor ceaiuri medicinale. E xtern sub formă de gargarăm inflamaţiile orofaringiene. Local în fisuri anale şi hemoroizi. Decoctulpentru uzul extern are o concentraţie de 5— 10% frunze uscate. Fructele pe lîngă folosirea în scopuri alim entare, sub formă de sirop : 9) constituie un laxativ uşor ce poate fi adm inistrat şi la copil. Confuzii. Sub denumirea de „mur" este şi specia Rubus caesius L. —Murul de m irişte, care creşte în zona de cîmpie, pe răzoare, pe lingă garduri 91
  • 92. pe m arginea apelor şi ale cărui frunze nu sînt solicitate. Deosebirile morfo­logice se referă la: — portul plantei — mai redus la cel de m irişte, cu lăstarislabi; ghimpii sînt m ult mai mici, dar foarte deşi; — frunzele au 3 foliole(faţă de 5 la R. fruticosus); — fructele sînt incom plet dezvoltate, cu uneledrupe m ult mai mici (la R. fruticosus fructe bine şi m ai uniform dezvoltate). R U B U S ID Â E U S L. ZMEUR: F r .: Fram boisier; E .: R aspberry; G .: Him beere; M .: Maina-; R .: Malina abiknovennaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : arbust tufos, ghimpos, cu lăstaritîrîtori, înalt de 1—2 m ; tulpina: erectă, arcuită spre vîrf, cu ghimpi deşiîn partea inferioară, rări sau lipsă în cea superioară; frunza: im paripenata,din 3 (pe ram uri fertile) sau 7 foliole (pe ram uri sterile); acestea sînt ovat-îanceolate, cu dinţi neregulaţi pe margine, pe spate surii-albicioase din cauzaperilor, lungi de 5—10 cm ; flori: în inflorescenţe situate la vîrful ram urilordin anul precedent sau la subsuoara frunzelor, cu flori albe pe tipul 5, pe­talele fiind egale cu sepaleîe (1 — 1,4 cm), stile- şi stam ine num eroase; fructe:polidrupe roşii, zemoase, cu caliciul persistent. înflorire: V—V II. M a t e r i a p r i m ă : Folium Rubi idaei — foliole ovat-lanceoiate inegaldinţate pe margini, fără peţiolul principal, de culoare verde pe suprafaţasuperioară şi albă sau albă-cenuşie pe cea inferioară. Mirosul frunzelor uscateeste plăcut, gustul astringent. Ecologie şi răspîndire. P lantă rezistentă ia ger şi iubitoare de lum ină,creşte bine pe soluri revene şi humoase. Se întîineşte prin lumiiffşuri, p ecoaste stîncoase, car în special în tăieturi sau doborîturi de pădure din zonade deal şi m unte, pe care le invadează după 3—5 ani. Uneori este cultivatpentru fructele sale. Recoltare. Se poate recolta în întreaga ţară în zonele de deal şi m unte.Frunzele tinere se recoltează înainte şi în tim pul înfloririi prin strujirea folio-lelor de pe peţiolul principal. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Foliolele se usucă laum bră, în stra t subţire, .în locuri bine aerate. Pe cale artificială uscarea seface la 40—50 °C. Randam entul la uscare este de 3—4/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie form atădin foliole fără peţiol, avînd ca im purităţi — frunze decolorate sau brunificate— m ax. 3%, resturi de peţiol — m ax. 1%, corpuri străine organice — m ax.0,5% şi minerale — m ax. 1%, iar um iditate max. 13%. Compoziţie chimică. Frunzele conţin tanin (cca 10%), substanţe de na­tură flavonoidică, cca 800 mg% vitam ina C. Fructele proaspete conţin acidcitric, malic şi formic, zaharuri, tanin, pectine, antociani glicozidici, substanţede natură flavonoidică, vitam ina C (cca 50 mg%). Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. F ă ră a avea o acţiunefarmacodinamica specifică frunzele sînt utilizate empiric ca depurativ şiastringent, iar extern sub formă de gargară în afecţiuni faringiene. Siropulobţinut din fructele proaspete este utilizat în farmacie corectiv pentru di­ferite scopuri medicinale. In tră în compoziţia Ceaiului arom at.92
  • 93. ROSA C A N I N A L.MĂCEŞ: F r .: E glantier; E .: E glantine; G .: H unds Rose; ÎI.: Csipke-bogyo, Gyepu-rosza; R .: Roza sabacia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : arbust ghimpos, înalt de 2—3 m,cu ram uri arcuite în afară; tulpina: alungită, ram ificată, cu ram uri lungi,lucitoare, ghimpoase, cu ghimpi puternici, comprimaţi, încovoiaţi ca o se­ceră, lungi de 3— 10 (15) mm, mai ales pe ram urile tinere; frunze: dispusealtern, penatcompuse, cu 5—7 foliole, lungi de 2—4 cm, late de 1—2 cm,ovale, cu margine dinţată, pe dos g lab re; peţiolul are uneori dinţi mici,recurbaţi, ia bază cu stipele m ici; flori: solitare sau grupate cîte 2—3, aşezatela vî-rful ram u rilo r; sepale răsfrînie, se păstrează m ult tim p, petale roz emar-ginate, lungi de 2—2,5 cm, stam ine şi stile num eroase; pseudofructe: pro­venite din receptaculul care devine cărnos (măceaşa), culoare roşie-portocaleipînă la roşu aprins, lucioase, în interior cu numeroase achene (numite im­propriu seminţe), triunghiulare, cu peri aspri. Materia p r i m ă : Fructus Cynosbati — este form ată din pseudo-fructele speciilor m enţionate. Acestea sînt întregi, cu receptaculul globulosovoid sau elipsoidal, cu suprafaţa exterioară întreagă şi zbîrcită. La bazapseudofructului se observă resturi de pediceli, iar la extrem itatea opusă undisc plan sau conic cu resturi de stile scurte, glabre sau păroase formînd uncapitul m ai m ult sau mai puţin evident. Au culoare roşie-cărămizie pînă laroşu aprins, sînt fără miros şi au gust plăcut, acrişor. în interior se aflănumeroase fructe (achene) cu peri aspri care sînt şi ele utilizate în terapeutică. T z . 1 — Pr*a canina Ifpto orisr.] ^ * Alături de sp ecia R . canina L. se pot recolta sau se recoltează şi fructele altor spe varietăţi sau *orme aDarţinînd în sp ecial taxonilor din secţia Caninae: R . tcm eniosa S m ., R•micratiiha Sm ., R . ncbiginosa L ., R . ellipiica T ausch ., R . d v m a lis B ech st. şi R . dwmetcrum Thuii. Cercetările am ănunţite efectu ate în ţara noastră cu privire la conţinutul în vitam ina Cau arătat că u n ele dintre aceste sp ecii au o valoare de 2 —8 ori m ai mare în acid ascorbic-decît sp ecia R . canina L. T ot în urm a acestor cercetări s-a dem onstrat că specia R . p cndulinaT„ are conţinutu l cel m ai ridicat în vitam ina C dintre toate sp eciile din ţara ncastră, întrecând■de 10 ori conţinutu l mediu ai sp eciei R . canina. 93
  • 94. Ecologie, răspîndire şi zonare. Specie care nu suportă um brirea şi de aceea se instalează numai în rărituri de păduri de foioase sau pe marginea acestora, locuri poieniţe, pe coaste cu expoziţie însorită, în păşuni şi fineţe, pe m arginea drum urilor şi a căilor ferate. F a ţă de soi este una din cele mai puţin pretenţioase specii, vegetînd in ­ clusiv pe cele sărace, pietroase, scheletice, erodate sau supuse eroziunii, chiar pe pante m a ri; nu rezistă doar în turbării şi terenuri îmnlăştinite. Are o rezistenţă deosebită la tem peraturi scăzute, la geruri de —25°, —30 °C nefiind afectate decît ram urile de un an. Are cerinţe reduse şi faţă de um iditate. U m iditatea atmosferică crescută influenţează negativ asupra conţinutului în vitam ina C. A ltitudinal se ridică de la nivelul m ării pînă la etajul m ontan (la cca. ] 200 m). D atorită cerinţelor ecologice reduse, mai ales cele faţă de sol, nu se poate pune problemă, scoaterii din circuitul agricol a unor suprafeţe pentru cultura M ăceşului; acesta se pretează însă la plantare pe dealuri cu pante m ai greu valorificabile de alte specii, la lucrări de îm bunătăţiri funciare (în amestec de specii antierozionale, garduri vii etc.). Speciile genului Rosa, îndeosebi cele din secţia Caninae au fost răspîn­ dite pe to t teritoriul ţării noastre. în prezent, arelul lor s-a redus datorită lucrărilor de amenajare a fînaţelor, păşunilor şi a terenurilor cultivate. Da­ to rită acestui fapt este necesar să fie introduse în cultură soiuri cu conţinut ridicat in vitam ina C. Tehnologia de cultură. Măceşul, fiind un arbust, rămâne pe acelaşi loc 38— 15 ani şi de aceea n u este necesar asolamentul. D at fiind faptul că ace­ astă cultură se poate valorifica un tim p a tît de îndelungat, făptui primordial este alegerea m aterialului de înm ulţire după criteriile conţinutului în vitam ine, în special în vitam ina C, după productivitatea diferitelor specii, varietăţi şi forme şi după alte caractere morfologice, biologice şi fitochimice. Lucrările de bază au ca scop principal afînarea solului în profunzime şi distrugerea buruienilor. Pregătirea terenului pentru înfiinţarea culturii de Măceş se face diferit decît pentru celelalte plante medicinale sau aromatice, dar asem ănătoare pregătirii terenului pentru înfiinţarea unei livezi sau unei vii. P entru plantările de toam nă care asigură prinderea 100% a arbustului, pregătirea terenului începe prim ăvara, im ediat după term inarea insăm inţă- rilor curente. Prim a lucrare ce se execută este o arătu ră adîncă de 25—35 cm, cu plugul în agregat cu o grapă puternică, reglabilă, pentru a sparge eventualii bolovani. Apoi, pînă în luna mai sau iunie cînd vom executa desfundarea propriu-zisă, terenul se va m enţine curat de buruieni, lucrîndu-se cu cultiva­ torul. Desfundarea se va face cu plug prevăzut cu desfundător care să m eargăpînă la adîncimea de 50—55 cm. D upă desfundare, pînă la plantare terenulse întreţine ca ogor negru. Toamna, în prim a jum ătate a lunii septem brie,se îm prăştie îngrăşămintele naturale în cantitate de 30—35 t/h a , cele fos-forice 80—90 kg /ha s.a. şi potasice 50—70 kg /ha s.a. şi se ară la 25—30 cm,grăpîndu-se arătura în lung şi în lat, după care se trece la plantat. P rim ăvarase mai dau 50—70 kg /ha s.a. azot. Pentru a asigura un spor anual de pro­ducţie de 10—15%, se vor adm inistra din anul trei cîte 30—40 kg /ha s.a.fosfor şi azot şi 10— 15 kg /h a s.a. potasiu. Azotul se administrează întotdea­una prim ăvara. Toamna, la înfiinţarea culturii, în lipsa gunoiului de grajd,se pot folosi 600 kg /ha excremente de păsări sau prim ăvara 10—12 t/h a deurină. în vederea plantării, după pregătirea terenului, se execută m arcarea luila distanţe de 2 m rînd de rînd şi Ia 1—2 m pe rînd, după care se fac gropide 40/40 cm în terenurile desfundate si de 60 x 80 cm în cele nedesfun- ’ V94
  • 95. •date. Pentru executarea gardului viu de măceşe, înainte de plantare cu 3—4 săptăm îni, terenul se ară la o adîncime de 30—35 cm, se grăpează bine şi se plantează arbuştii la o distanţă de 50 cm rîn d de rînd şi 50 cm plantă de plantă pe rînd, avînd grijă ca plantele pe cele două rînduri vecine să cadă una faţă de cealaltă ia jum ătatea distanţei. înm ulţirea Măceşului se poate face prin seminţe, prin ram uri înrădă­ cinate obţinute prin despărţirea tufelor existente în flora spontană sau în cultură, şi prin m arcotaj. P entru obţinerea unei seminţe apte de reproducere, se vor recolta fruc­ tele de Măceş numai în stadiul de galben-portocaliu, deci la început de m a­ turizare. Fructele astfel recoltate se întind în stra t subţire pe rogojini sau prelate la soare pentru a se usca, după care se treieră. Atenţionăm că nu este permisă uscarea pe cale artificială a fructelor şi seminţelor. Seminţeleobţinute la treier prin batoza de trifoliene se stratifică în nisip -umed la tem peratură constantă de 12— 16°C tim p de 90 zile, după care se însămân­ ţează cu S’ P-29 Ia distanţa de 45 cm şi la adîncimea de 5—6 cm în teren Cîn prealabil pregătit în acest scop. Terenul ales pentru însăm înţare se arăim ediat după recoltarea plantei prem ergătoare şi se grăpează puternic. La2 —3 săptămîni, după încolţirea buruienilor, se lucrează cu cultivatorul sau cu discul în agregat cu grapa reglabilă, întreţinîndu-se curat de buruieni pînă toam na tîrziu cînd se va însăm înţa. Timpul optim de însăm înţare este toam na, în preajm a căderii îngheţului. Pentru un hectar sînt necesare 25—30 kg de seminţe şi se obţin 350—550 miipuieţi de măceş. Plantele răsar prim ăvara devreme şi sînt lăsate pînă în toam nă fără a fi rărite sau replantate. Lucrările de întreţinere se reduc lam enţinerea terenului afînat şi curat de buruieni. Toamna se scot şi se plan­tează la locul definitiv la intervalul de 2 m rînd de rînd şi Ia distanţa de 1,5—2 m pe rînd. înainte de plantare se mocirlesc şi se fasonează tulpinala 40—45 cin lungime. Coletul v a fi plantat cu 2—3 cm m ai jos de nivelulpăm întului. Cu rezultate sigure, este întrebuinţarea ram urilor înrădăcinate (vlăstari-lor înrădăcinaţi) rezultate din îm părţirea tufelor mari. Acest procedeu dărezultate bune ia sfîrşitul perioadei de vegetaţie, adică toam na. Trebuie avutinsă grijă ca din m om entul despărţirii tufei şi pînă la plantare să răm inăsuficient tim p noilor plante să se înrădăcineze pînă la căderea prim ului îngheţperm anent din regiune. în felul acesta noile plante de Măceş iernează bineşi prim ăvara încep să vegeteze tim puriu, asignând prinderea integrală aculturii. Precizăm că plantarea nu este indicată prim ăvara, deoarece vînturileuscate şi căldurile împiedică prinderea totală a plantelor. La scoaterea tufelor păm întul se sapă la o adîncime cît mai mare, de35—45 cm, mai jos de colet, în scopul scoaterii plantei cu un num ăr cîtm ai m are de rădăcini. D upă despărţirea tufei în fire cu rădăcini, parteaaeriană a acestora se scurtează la 40—50 cm lungime pentru ca rezervelenutritive acum ulate să poate stim ula cît m ai rapid creşterea m ugurilor.Rădăcinile putrede şi vătăm ate se înlătură cu un cuţit bine ascuţit, avindu-seg rijă ca tăietura să fie cu faţa în jos, îndreptată spre păm înt. Rădăcinileram urii astfel fasonate se mocirlesc într-un amestec de păm înt galben cua p ă şi bălegar, pentru a le păstra prospeţimea. La p la n ta t coletul trebuiesă fie cu 2—3 cm mai jos de nivelul păm întului, iar toam na tîrziu, în preajm acăderii îngheţului, măceşii vor fi m uşuroiţi. Un alt sistem de înm ulţire, practic şi simplu, este prin m arcotaj. Pentrua obţine puieţi buni de plantat prin m arcotaj, tufele alese pentru acestprocedeu de înm ulţire se îm part în trei p ărţi: o parte din tufă v a fi lăsată 95
  • 96. să-şi continue vegetaţia în mod normal pentru a hrăni întreaga plantă. A~ doua treime va fi pregătită pentru m arcotare în care scop va fi tăia tă cît m ai scurt urm ărind prin aceasta o dezvoltare cît m ai rapidă a lăstarilor. A treia parte din tufă care are coardele cele mai bune este supusă marco- îăiii. Toamna, în luna septembrie, se ară printre rînduri terenul cultivat cu Măceş în aşa fel ca plantele să nu fie rănite. A rătura va fi de 10—15 cm. Lăstarii de un an, bine dezvoltaţi şi copţi, din treimea tufei supuse m ar- cotării, sînt îndoiţi la sol şi aşezaţi în gropi de 10— 12 cm, unde vor fi fixaţi cu cîrlige, după care se acoperă cu păm înt. în vederea formării calusului şi- stim ulării creşterii mai rapide a rădăcinilor, locul îndoirii lăstarilor se cres­ tează o dată sau de două ori, se udă, iar deasupra păm întului de pe aceste gropi se aşază un s tra t de. rumeguş sau paie pentru a păstra um iditatea, înrădăcinarea şi dezvoltarea părţilor m arcotate depind de lucrarea la tim p a terenului, de întreţinerea lui în stare curată şi cu um iditate suficientă, Cînd condiţiile de îngrijire sînt respectate, o înrădăcinare reuşită are loc iii lunile iunie—iulie. Pentru dezvoltarea rapidă a părţilor aeriene, în aceste luni ele se taie scurt, lăsîndu-le numai 4—6 muguri. După aceste operaţii se îm prăştie îngrăşămintele indicate şi se udă terenul. în felul acesta pînă în octombrie se formează tufe puternice, cu o bună coroană şi rădăcini bine dezvoltate, devenind plante de sine stătătoare, ce se pot planta pe IgcuI de cultură. D istanţele de plantare la locul definitiv sînt aceleaşi ca şi Ia precedentele m etode de înm ulţire. în cazurile cînd se obţin plante m ai slab dezvoltate, acestea se trec în lună octombrie în şcoală unde se ţin un an , dîndu-Ii-se pentru fiecare plantă o suprafaţă de nutriţie de 4 5 125 cm. Pri­ m ăvara, după ce sînt tăiate, scurt, se plantează ia locul definitiv. în anul întîi şi doi de cultură se prăşeşte de două ori mecanic şi o d a tăm anual. Începînd din anul al treilea plantaţia in tră pe rod şi ca lucrări de întreţinere reclam ă una, m axim două praşile mecanice pe an, prim a se dăprim ăvara im ediat ce terenul perm ite şi a doua după recoltarea fructelor. Recoltarea măceşelor se face în lunile august-septembrie în funcţiede altitudinea terenului cultivat, de expoziţia sa şi de faza de m aturizarea fructelor. Pentru fructele destinate exportului ca fructe în stare proaspătă,m omentul optim de recoltare este cînd trec de la portocaliu către roşu. Dacăse urm ăreşte un produs în stare uscată tot, sau tăia t ca un bob de cafea (pericarp) atunci m om entul optim de recoltare a fructelor este cînd culoarealor e roşie. În sfîrşit, dacă se urm ăreşte un produs tăia t în dimensiuni mici (feinschnitt) pentru ceai de Măceş sau cidru, m om entul optim de recoltareeste atunci cînd fructele au culoarea roşie-închis. Recoltarea lor, indiferentde scopul pentru care sînt destinate, se face cu mîna, nefiind permisă re­coltarea prin scuturare sau iovire, deoarece o d a tă cu fructele sănătoasecad şi cele atacate de dăunători, resturi de plantă, im purificînd produsul.Fructele recoltate se aşază în coşuri sau lădiţe în cantităţi de 8— 10 kg şise transportă în aceeaşi zi la locul de uscare sau la locul de centralizare învederea folosirii lor în stare proaspătă. Expunerea fructelor la soare nu estepermisă, cu excepţia celor destinate ca m aterial de înm ulţire, deoarece seîncing foarte uşor şi ferm entează, fapt ce reduce conţinutul în vitam ina C. Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Dintre bolile criptogamicecele mai. des întîlnite în culturile de Măceş am intim : făinarea, rugina, putre­gaiul brun şi mucegaiul. F ă i n a r e a este provocată de ciuperca Sphaerotheca pannosa (Walîr.yLev. şi apare pe frunze sub formă de pulbere foarte fină. Răspîndirea boliie provocată de variaţia de tem peratură şi um iditate. Se combate prin pră­fuire cu floare de sulf 5 kg /ha în concentraţie de 0,4% prim ăvara, de două96
  • 97. ori înainte de înflorire şi în caz de apariţia bolii se m ai repetă prăfuireao dată. Se poate combate şi cu zeamă bcrdeleză 300 l/h a în concentraţie de 0,5% sau soluţie de sodă calcinată în doze de IOO l/h a de 0,5% . R u g i n a este provocată de ciuperca Phragmiaium mucronaturn (Pers.) Schelecht. şi apare pe lăstarii tineri, frunze şi chiar pe pedunculul florii. Serecunoaşte după pustulele mici de culoare ruginie sau galbenă. Se dezvoltă în condiţii de tem peratură ridicată şi aer uscat. Măsurile de combatere sîntlucrările aplicate Ia tim p şi cu conştiinciozitate. Putregaiul b r u n apare ca urm are a atacului ciupercii Difilo- carpon rosae Wolf. Se recunoaşte după frunzele brunificate. Dezvoltarea acestei boii e condiţionată de -ploi de lungă durată şi de tem peraturi ridicate. Secombate înlăturîndu-se părţile atacate, care se ard la marginea parce­lei şi prin prăfuirea culturilor cu floare de sulf, 2,5 kg/ha. M u c e g a i u l este o boală specifică Măceşului. Ca şi putregaiul brun această boală se dezvoltă pe tim p umed. Combaterea ei se face şi prin aeri­ sirea şi afînarea solului şi prin prăfuiri cu floare de sulf 5 kg /ha. Ca dăunători întilniţi mai frecvent citam : p ă d u c h i i v e r z i , p ă ­i a n j e n u l r o ş u , t r i p s u l , v i e s p e a t r i p u n c t a t a şi v i e s ­p e a ţ i g ă r a r a t r a n d a f i r u l u i . Aceasta din urm ă atacă în stadiulde larvă. D ăunătorii se combat cu Lindatox-3, Pinetox în cantitate de. 10— 12 kg /ha, emulsie de petrol cu tu tu n (200 1,ha j n concentraţie 5% petrol şi3% tutun). Recoltarea m ateriei prime din flora spontană. Din flora spontană se poaterecolta în cantităţi mai m ari în toate judeţele, de o parte şi de alta a arculuicarpatic, în zona M unţilor Apuseni, precum şi în judeţele Iaşi, Vaslui, Galaţi(posibilităţi mai reduse fiind în judeţele Brăila, Ialom iţa, Ilfov, Teleorman.Timiş, precum şi în Dobrogea), în poieniţe, margini de păduri, pajişti, margini de drum uri şi căi ferate. Poate începe cînd măceşele capătă culoarea cără­mizie spre roşie, fără pete verzi decît spre vîrf şi fără a fi moi. Aceastăm aturare a măceşelor are loc foarte diferenţiat, în funcţie de zonă. în aniieu condiţii climatice normale recoltarea începe în ultim a decadă a lunii au­gust în judeţele din M untenia şi Oltenia, în septembrie în podişul Transil­vaniei şi Moldova şi pe la mijlocul lunii octombrie .în judeţele cu clima ceam ai rece (Covasna, Mureş, H arghita), precum şi la altitudini m ai m ari sauîn zona depresiunilor subcarpatice, pe versanţii nordici. Recoltarea se face cu m ina. La nevoie, ram urile se pot apleca cu ajutorulunui cîrlig de lemn sau se pot lega cu o sfoară, sîrmă sau lanţ, astfel încît săpoată fi ajunse toate măceşele. Se culeg num ai fructe sănătoase, nerăniteşi neatacate de boli sau dăunători. Ele se adună în coşuri şi se transportăapoi în saci. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Măceşele se achiziţioneazăîn stare proaspătă, uim ind a fi livrate la beneficiari ca atare sau uscate. în prim ul caz, condiţionarea constă exclusiv în înlăturarea corpurilor străineorganice (resturi de codiţe, sepale, frunze, ram uri) şi minerale (pietricele şipăm înt) cu ajutorul vânturătorii de cereale cu site cu diam etrul de 6—10 mm.D upă vînturâre se face sortarea prin îndepărtarea fructelor verzi sau atacatede d ă u n ă to ri; fructele supracoapte se trec separat pentru uscat. în vedereauscării, măceşele se ţin la um bră, în stra t subţire în vrac, lopătîndu-se lacîteva zile pentru a evita intrarea în ferm entaţie care duce la scăderea conţi­nutului în vitam ina C. Lopătarea şe va face num ai cu lopeţi de lemn pentrua se. evita rănirea fructelor care duce la scăderea conţinutului în vitam ina C.Pentru economie de spaţiu se pot păstra în lădiţe um plute pe jum ătate carese clădesc în form ă de cruce. La 4—5 zile se vîntură dintr-o ladă în alta. 97
  • 98. E ste de dorit însă ca printr-o organizare bună a preluărilor m ateria prim ă să ajungă cît m ai repede la uscătorii, de dorit chiar în ziua în care a fost cu­ leasă, condiţie de bază pentru obţinerea unei calităţi superioare. Uscarea se face numai artificial, deoarece necesită tem peraturi m ări pen tru inactivarea ascorbinazei care contribuie la oxidarea vitaminei C, deoarece la 20—25°C această enzimă este foarte activă. Tem peratura de us­ care este de IOO—I05°C, fiind necesar ca chiar de la început să se atingă o tem peratură de min. 85°C. Pentru a grăbi uscarea se poate face tăierea in prealabil a măceşelor pe m ăsura introducerii lor la uscător, cu ajutorai unor utilaje acţionate elec­ tric, cu valţuri care împing produsul către un cuţit longitudinal. Se face apoi îndepărtarea seminţelor şi pufului prin trecerea printr-un ciur mecanic. R andam entul la uscare este de 2/1, iar pentru obţinerea numai de peri­carp uscat de 6/1. Condiţiile tehnice de recepţie pentru măceşe proaspete prevăd ca acestea să fie sănătoase, de culoare portocalie pînă la gradul de supracoacere. Sintadm ise ca im purităţi — resturi de codiţe şi frunze — max. 1%, corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, iar um iditatea — cea nor­m ală pentru fructe proaspete. Observaţii. Uneori se adm ite utilizarea măceşelor şi de la specia de cul­ tu ră Rosa rugosa Thunb. care are tulpina arm ată a tit cu ghimpi m ari şid repţi, precum şi cu numeroşi aciculi şi ale cărei fructe false sînt globuloasă, turtite, cu diam etrul pînă la 25 mm, cu sepalele erecte şi nu reflecte şicare se pot recolta deja spre sfirşitul lunii iulie. Uscarea se face tot Ia IOO — 105°C, dar randam entul la uscare este m ult mai scăzut decît la Rosa canina,şi anume 3 —3,5/1. Se arată a fi de perspectivă răspîndirea speciei Rosa pm dulina L. ( M ă-c e ş u l d e m u n t e sau T r a n d a f i r d e m u n t e ) din zona m ontană, care este lipsită de ghimpi, are fruct alungit, cu sepale în continuarea fruc­tului şi cu peri m ari pe suprafaţa pericarpului, acesta e gros şi cărnos, iarachenele puţine (5—10), cu papus puţin. Determinările de laborator au a ră tatcă accastă specie are un conţinut foarte ridicat de vitam ina C. în cultură acesta prezintă unele particularităţi faţă de Rosa canina,suportă iernile fără zăpadă şi geruri pînă la m inus 20—22°C, dar nu rezistăîn locurile joase expuse vînturilor reci de nord şi nord-est. Este pretenţiosla lumină. Se acomodează pe solurile uşoare, pietroase, pante cu expoziţiesudică, soluri degradate. Nu suportă terenurile argiloase grele, dense şi reci,creşte prost şi nu suportă deloc terenurile cu apă stagnantă. Cerinţa faţăde apă este în special în lunile de prim ăvară înainte de înflorire şi începutullunii august. Tehnologia de cultură. înm ulţirea se face prin butaşi, folosindu-se coardeanuale bine coapte cu 4—6 noduri. Tăierea de jos se face imediat sub ochiRecoltarea butaşilor se face în luna octombrie şi apoi se stratifică în încăpericu o tem peratură de + 1 ... — 2°C. Stratificarea se face în nisip bine spălat,sem it m d, aşezat în strat de 10—12 cm în care butaşii se pun în poziţieoblică. încăperea unde sînt păstraţi se aeriseşte iii tim pul iernii după ne­cesitate. Prim ăvara butaşii se plantează pentru înrădăcinare în straturi la o dis­ta n ţă de 20—25 cm între rînduri, la 10—15 cm pe rînd şi la o adîncimede 6 —8 cm. D upă plantare, rîndurile se udă iar butaşii se muşuroiesc. Estebine ca imediat după plantare să se acopere butaşii plantaţi cu rumeguşîn grosime de 1—2 cm pentru a se evita uscarea terenului. Se vor face udăricu m ust de bălegar sau se dau 30—40 kg/ha s.a. azot în două-trei etape.98
  • 99. în lună octombrie butaşii înrădăcinaţi se replantează în şcoala de puieţi.unde terenul se pregăteşte din tim p. D istanţa între rînduri de data aceastaeste de 45 cm. Prim ăvara ram urile se scurtează la 2—3 muguri, iar păm întulse întreţine în cursul verii curat şi umed. Toamna se face plantarea pe loculdefinitiv la o distanţă între rînduri şi pe rînd de 2 m. înainte de plan tare,rădăcinile putrede şi vătăm ate se înlătură. Fiecare crenguţă se scurteazăIa 2 —3 m uguri, iar rădăcina puietului se mocirleşte. Cînd terenul pentruplantare n-a fost desfundat in prealabil, în punctele pichetate, se fac gropide 50/50 cm sau de 30/30 cm cînd terenul este desfundat. P lantarea puieţilor se face de doi m uncitori din care unul urm ăreşteadîncimea de plantare, alinierea rîndurilor şi ţine puietul, iar al doilea astupăgroapa. Coletul trebuie să fie la 2—3 cm sub nivelul solului. înm ulţirea sepoate face si prin săm înţă, însă în acest caz înfiinţarea culturii durează m aim ult tim p şi nu se cunoaşte dacă indivizii îşi păstrează sau nu aceleaşi caractere.Astfel, într-un loc curat, cu ttm p eratu ra cît m ai constantă la 0 ... —2°C seaşează o ladă cu nisip curat, cernut, am estecat cu săm înţă de T randafir dem unte, amesteeîndu-se unifoim. Se va avea grijă ca tot tim pul săm înţă şinisipul să fie umede. Timp de stratificare — 2 ani. Însăm înţarea se face inrînduri distanţate la 20—25 cm. rînd de rind, în teren pregătit grădinăreşte.După răsărire, la 15—30 zile se răreşte la 5 cm fir de fir. În şcoala de puieţîstă 2 ani. în toam na celui de al doilea an se plantează la locul definitiv, Ca lucrări de întreţinere m enţionăm tăierile astfel că pe fiecare din cele3—4 crenguţe nu se lasă decît doi lăstari, iar în cursul verii se urm ăreştesă nu se dezvolte alţi lăstari. Cînd pe lăstarii tineri apar muguri de rod, aceştiase îndepărtează. în anul al doilea, crenguţele crescute în anul precedent sînt tăiate scurt,iar îngrijirea se face la fel ca în prim ul an. Lucrările solului din plantaţieconstau dintr-o bună afinare şi stîrpirea buruienilor. în plantaţia in tra tă pe rod, după strîngerea recoltei, cînd păm întul sebătătoreşte, se face afînarea solului. în fiecare toam nă se înlătură ram urileuscate şi îm bătrînite. Recoltare. Corespunde cu a doua jum ătate a lunii august începutullunii septembrie, cînd fructele, trec de la culoarea verde-gălbuie la portocaliecu nuanţe roşii. Fructele se culeg numai pe tim p uscat şi senin, pe cit posibilîn zilele însorite. Cele culese în orele călduroase se vor întinde la um bră sauîn camere cu ciment pe jos pentru a se răcori. Culegerea fructelor se facem anual iar rccolta se pune în coşuri. Nu se vor recolta fructele stricate, atacatede insecte, înnegrite, cele moi, deoarece pe lîngă procentul scăzut de vitam ina Cele se degradează pe tim pul transportului. Pentru ca fructele să-şi păstrezeconţinutul în vitam ina C trebuie uscate ]a 55—60C im ediat după culegere. CR andam entul de uscare este de 2/1. Compoziţie chimică. Receptaculul îngroşat al pseudofructelor de măceşconţine 0,20—0,80 g% (mai ra r 2 g% pină la 5 g%) şi în m od excepţionalla R. pcndidina 9 g%) acid ascorbic (vitam ina C) şi acid dehidroascorbic.2,50—6,50 mg% vitam ina A şi mici can tităţi (10 gama pînă la 100 gama)din vitaminele B, şi B2, vitam ina P, acid nicotinic, vitam ina K, zahăr in­vertit, tanin, acid citric şi malic, pectine, ulei volatil, ulei gras, flavonoizi,carotenoide, săruri m inerale, uim e de vanilină. Fructele conţin a şi J3 toco­ferol (vitam ina E), ulei gras (cca 10%), ulei volatil, lecitine, zaharuri etc. A cţiune fann acod inam ică, utilizări terapeutice. D atorită conţinutului ri­dicat în acid ascorbic şi dehidroascorbic care foim ează un „sistem redox“reversibil, produsele farm aceutice sau alimentare (preparate în recipienţ;inoxidabili în atm osferă de azot) joacă un rol im portant a tît în oxidor edu. 99
  • 100. cerile biologice cît şi în respiraţia celulară. D atorită celorlalte vitam ine şiîn special vitaminei P au proprietatea de a scădea perm eabilitatea şi fragi­litatea capilarelor, noTnalizînd circulaţia. Aduc un aport de săruri necesareorganismului şi au acţiune diuretică. Se recom andă în avitam inoza C, înafecţiuni hepatice şi renale, ca diuretic. In tră în compoziţia ceaiurilor arom at,hepatic nr. 2, Ceai tonic aperitiv, iar achenele în Ceaiul diuretic nr. 2. Din pulpa pseudofructelor se prepară siropuri (sirop de măceşe, Sam-liucovit), gemuri, dulceaţă, cidru. ROSA D A M A SC E N A MILL. * TRAND AFIR D E LUNA, T randafir de D am asc; F r.: Rose de Da­ masc ; E .: Rose of D am asc; G .: Portland R o se ; M .: Damaszkusi rozsa; R .: Roza damasskaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : arbust ghimpos, înalt de 1,5 —2 m ; tulpina: ram ificată, avînd ghimpi uniformi, erecţi, cu lungime de4—5 mm, iar printre ei numeroşi spini mai scurţi şi glande; frunze: penat-compuse, cu 5—7 foliole ovate sau alungit-ovate, cu m argine serată, lungide 3,5—6 cm, iar lăţim ea mai mică cu cca 1 cm ; faţa superioară verde, ceainferioară palid-verzuie, cu peri alipiţi, mai deşi pe nervuri care sînt destulde evidente; la bază stipele alungite, divergente; flori: dispuse în inflorescenţede tip dichaziu cu 3—5 flori lung-pedicelate, corola b ătută, cu numeroasapetale roşii sau roz, caduce, durînd doar 1—2 zile de la deschiderea bobocului ;fructe: false de tip măceaşă, oval-alungit, sînt adesea şi ele caduce înaintede ajungerea la m aturitate. înflorire: V—VII. M a t e r i a p r i m ă : Petalum Rosae este form ată din petalele proaspetesau uscate, recoltate fără alte părţi florale, de culoare roz pînă la roşu (înstare uscată), uneori albe. în stare proaspătă cu miros puternic caracteristic,aproape fără miros în stare uscată. Gust arom at, uşor astringent. Ecologie răspîndire şi zonare. La noi, specie exclusiv de cultură. Deşide origine m editeraneană, are m are rezistenţă la tem peraturi scăzute, ier-nînd bine chiar la —20° ...—22C. chiar cînd terenul nu este acoperit cuzăpadă. Nu rezistă însă la alternanţe bruşte de tem peratură în tim pul ierniideoarece la -f-5°, 4-7° sevă începe să pulseze, iar la geruri de —5°, — 10°planta îngheaţă. Specia are cerinţe deosebit de m ari faţă de lumină, necesitînd culti­varea pe terenuri expuse spre soare: modul de expunere la soare influenţeazăatît num ărul de inflorescenţe şi de flori, concentraţia de ulei eteric, cît şirezistenţa la boli criptogamice. Spre deosebire de măceş, are pretenţii deosebite faţă de sol, vegetîndbine în cernoziomuri adînci, afinate sau pe terenuri aluvionale, cu apa fre­atică sub 1,5 m, neexpuse stagnării apei (în acest sens ar fi optime terenuficu înclinaţie redusă de 5 —15° şi expoziţie sudică sau sud-vestivă). Sînt con­traindicate solurile argiloase, grele, dense şi reci. F a ţă de apa din sol are pretenţii moderate. Lipsa ei duc<* la îm bătrîaireaarbuştilor şi scăderea producţiilor, iar excesul de apă este de asemenea dâună- * M aterialul existen t la noi fac* parv“ dia var. balcanica Prod.IOO
  • 101. tor, mai ales iarna cînd poate duce la îngheţarea rădăcinii. în funcţie deaceste condiţii ecologice, specia este zonată în judeţele Timiş, Ilfov, Constanţa. Tehnologia de cultură. Lucrările de bază ca şi solicitările faţă de îngră­şăminte ale Trandafirului de lună sînt identice cu cele ale măceşului. Deasemenea şi lucrările pentru executarea plantării pe cale vegetativă prinmetodele de butăşire şi m arcotaj sînt la fel ca şi la cultura măceşului. Spre deosebire însă de Măceş, Trandafirul de .lună se poate înm ulţi şiprin altoire, m etodă însă mai costisitoare şi în unele cazuri — cînd operaţiuneanu este bine executată — dezvoltă lăstari sălbatici din portaltoi care împiedicădezvoltarea altoiului. Această m etodă are însă şi avantaje, mai ales cînd por­laltoiul este un Măceş (Roşa canina), deoarece acesta d:n urm ă are rădăciniputernice şi puţin pretenţioase faţă de soi, iar altoiul se dezvoltă bine, capătărezistenţă m are la ger şi secetă şi are o viaţă de lungă durată. Plantele de Măceş pentru portaltoi se recoltează toam na şi se păstreazăîn şcoala de puieţi pînă în lunile m ai—iunie ale anului urm ător, dacă seaplică altoirea în verde, sau august—septembrie dacă se foloseşte altoireaîn ochi dorminzi. în vederea creşterii procentului de prindere a altoiului,cu cîteva zile înainte de începerea operaţiunii de altoire cîmpul de altoireva fi irigat din abundenţă, pentru a m ări circulaţia sevei.în portaltoi. După prim a m etodă se obţin plante bine dezvoltate la sfîrşitul verii.Plantele altoite în ochi şi care au lăsat eventual lăstari trebuie muşuroite peste iarnă ca să nu îngheţe. Pentru obţinerea unor rezultate bune, m aterialul de altoit trebuie fo­losit în ziua pregătirii lui. în cazul că trebuie transportat, bine îm pachetat,îşi păstrează calităţile pînă la 6—8 zile. Plantele-mame nu suferă cînd pecoardele lor au mai răm as după tăiere 2—3 muguri. Coardele se taie pe cîtposibil din partea de sus a plantei şi pentru a nu se usca se înlătură- im ediatfrunzele, se taie partea de sus cu muguri necopţi şi aceea de jos cu muguri nedezvoltaţi. Ţinînd seama, că portaltoiul dă m ai sus de colet u n -număr mare de lăstari, altoirea trebuie făcută în colet sau mai jos de el. Tăierea ochiului de pe coardă trebuie făcută cît n>ai iute, fără bucăţi de lem nr care influen­ ţează negativ reuşita altoirii. Tim pul cel mai prielnic pentru altoire este dim ineaţa şi seara. In tim pul căldurii de peste zi şi în zilele cu vint, altoireanu este indicată. Altoirea trebuie „verificată după 15—20 de zile, legăturileslăbite, iar la plantele la care altoiul s-a prins legătura se desface complet în cazul altoiului neprins se repetă altoirea. Verificarea culturii se mai repetăîncă o dată Ia 15 — zile. în m omentul cînd altoiul formează 5—6 frunze 20i se va întrenipe creşterea prin ciupirea vîrfuîui pentru a forţa planta să-şiformeze viitoarea tufă, iar portaltoiul se taie im ediat deasupra locului de altoire. Succesul dezvoltării în continuare a plantei depinde de afînarea tere­nului, distrugerea buruienilor, -udarea plantelor şi aplicarea îngrăşămintelor.Dacă planta altoită a ajuns l a -mijlocul sau sfîrşitul lunii iunie la o dezvoltarenorm ală şi are tulpina m ai groasă la bază se poate tăia, reducînd-o la 4 —6noduri. îngrijite bine, pot fi transplantate toam na la locul definitiv.. Laaltoirile făcute toam na, ridicarea definitivă a legăturilor şi îndepărtarealăstarilor sălDatici se- face prim ăvara cu ocazia verificării altoiului. îngri­jirea în continuare a plantelor altoite constă în aceleaşi operaţii ca şi la plan­tele altoite prim ăvara. în cazurile că sînt slab dezvoltaţi, în prim ul an puieţiinu sînt tăiaţi vara, iar -terenul dintre rînduri se desfundă adînc. Prim ăvarase scurtează coardele, iar plantele se lasă în şcoală încă un an, îngrijindu-sec î t mai bine, şi răm înînd ca toam na să fie replantate în locurile definitive.Pentru a obţine rezultate bune la altoire, trebuie respectate urm ătoarele con­ 101
  • 102. diţii: portaltoiul, în momentul altoirii, trebuie să fie proaspăt, cu sevă şicu ră ţat la m lajă; coardele pentru altoi să fie coapte, proaspete şi cu sevă;briceagul curat şi foarte bine a scu ţit; altoitorul să aibă cunoştinţe despreoperaţia pe care o execută şi să lucreze iute şi îndem înatic; legatul loculuide altoire să fie executat repede şi strîn s; după legat plantele trebuie m uşu­ro ite; portaltoiul nu trebuie să fie bătrîn. Trandafirul de lună se poate înmulţi şi prin butaşi verzi, butaşi ligni­ficaţi sau butaşi de pe rădăcini. înm ulţirea prin butaşi verzi consta în recoltarea de lăstari din plantaţiicu tufe bine dezvoltate, sănătoase, care înfloresc abundent şi sînt în vîrstăde 3—6 ani. Aceştia se-transportă cît mai repede în încăperi la um bră, undese desfrunzesc. Recoltarea butaşilor verzi se face începînd de la mijlocullunii august şi pînă la sfîrşitul lunii septembrie. De pe un lăstar se pot recolta2 —3 butaşi în lungime de 15—16 cm şi groşi de 7 —9 m m avînd grijă a înde­p ă rta mugurele terminal. Se va avea grijă ca tăietura să fie cît mai perfectă,executată cu un briceag special cu lam a foarte ascuţită. Se va tăia la 1,5 cmdeasupra mugurelului. Pînă la plantare butaşii verzi se vor păstra în nisipumed, iar plantarea se va face în straturi special am enajate, pentru înră­dăcinare. - Plantarea butaşilor verzi se va executa în rînduri la 25 cm rînd de rîndşi la 15—20 cm plantă de plantă pe rînd, plantatul efectuîndu-se pe toatălungimea butaşului, lăsîndu-se la suprafaţa stratului un vîrf de 1—2 cm.Lucrările de întreţinere în straturi sînt cele efectuate îndeobşte la plantelemedicinale şi aromatice, obligatoriu fiind scurtarea lăstarilor butaşilor dupăînrădăcinare la 6—7 muguri pentru a uşura form area viitoarei tufe. But-aşiiînrădăcinaţi se scot în anul urm ător în luna septembrie-octombrie. înm ulţirea prin butaşi lignificaţi se face prin recoltarea lor în lungimede 30—60 cm de pe lăstarii de doi ani sau mai vîrstnici. Aceştia se aşazăorizontal în şanţuri adinei de cca 40 cm şi late de 40 cm. D istanţa între şan­ţu ri va fi de 0,5—0,6 m, iar a butaşilor lignificaţi pe rînd va fi de 20 cm. Lăstarii, tăiaţi şi necurăţaţi de ram uri, se vor transporta în aceeaşi zi lalocul de înmulţire, la straturi, se vor acoperi cu păm înt 1/3 din lungimealor punîndu-se cîte 2—3 la un loc şi lăsîndu-se afară cca 2—4 cm. Prim ul strat de păm înt va fi bine afinat, de 8—10 cm iar al doilea în grosime decca 6—7 cm va fi de ingrăşăm înt organic bine ferm entat, foarte uniform. înm ulţirea prin înrădăcinarea butaşilor recoltaţi de pe rădăcină constădin recoltarea lor din ram ificaţia rădăcinilor tufelor vîrstnice. Butaşii auo lungime de 12— 15 cm. Transportul lor la locul de înm ulţire, la straturi,plantarea şi îngrijirea acestora este identică cu înm ulţirea butaşilor lignificaţi. îngrijirile date în prim ii doi ani urmăresc form area tufelor. P entru odezvoltare puternică a plantei, pe fiecare din cele 3—4 crenguţe răm asenu se lasă în cursul verii decît 2 lăstari. Eventualii lăstari care m ai apar se îndepărtează. Cînd pe lăstarii tineri apar m uguri florali aceştia sînt îndepărtaţipentru a nu slăbi planta tînără. Aplicînd aceste îngrijiri, chiar din primulan trandafirii ajung puternici, cu o coroană bine dezvoltată. în al doileaan de cultură, pentru reuşita deplină a dezvoltării tufei de Trandafir de lunăcrenguţele cFescute în anul precedent se taie scurt, îngrijindu-se planta caşi în primul an. Lucrările solului, a tît în prim ul cît şi în al doilea an de cultură, constau într-o bună afinare a terenului şi stîrpirea buruienilor. în primii doi ani de cultură tufele nu-şi dezvoltă m asa vegetativă în aşa m ăsură ca să acopere păm întul, de aceea se recom andă cultura intercalată cu alte plante prăşitoare joase ca: Gălbenelele, Crăiţe etc., asigurîndu-se în acest fel pe această perioadă de tim p o rentabilitate a terenului cultivat. 102
  • 103. Toamna, în octombrie, a iît in primul cît şi în al doilea an de cultură, terenulse eliberează de resturile plantelor cultivate, tufele de trandafiri se exam i­nează, vlăstarii slab dezvoltaţi se înlătură, păm întul dintre rînduri se ară..iar cel din jurul plantelor se sapă. Printre rîndurile de Trandafir de lu n ăse pot cultiva cu m ult succes în primii 3—5 ani Vinca, Stînjenel, Anghinare etc. fără a fi nevoie ca toam na plantele să fie îndepărtate. Lucrările in plantaţie se reduc la îngrijirea terenului, îngrijirea tufelorşi lupta contra bolilor şi insectelor dăunătoare. Num ărul praşilelor depindede îndesarea păm intului, in fiecare vară executîndu-se 5 praşile din care treiînainte de înflorit şi două după înflorire. D upă strîngerea recoltei, terenul trebuie afinat. Neexecutarea acestei lucrări poate duce la bătătorirea tere­nului şi asfixierea plantelor. într-un astfel de teren, trandafirii după 5—6 aninu num ai că nu păstrează recolta anilor precedenţi dar tufele, din cauza solului m ult prea tasat, aproape că nu mai dau lăstari, îmbătrînesc de tim ­puriu-. şi se usucă. Tufele de Trandafir de lună se îngrijesc făcîndu-se urm ătoarele operaţii: se taie planta în vederea fructificării; se curăţă ram urile uscate şi cele pecale de a se usca; se înlătură lăstarii slab dezvoltaţi; se stropesc tufele contrabolilor şi a insectelor vătăm ătoare. îngrijirea tufelor trebuie făcută dupăun anum it plan, tot tim pul anului. în fiecare prim ăvară, devreme, începîndde la mijlocul lunii februarie sau din m artie (în funcţie de starea tim pului;, se face curăţirea crenguţelor bătrîne ce nu mai produc flori, a lăstarilor slab dezvoltaţi sau a celor de prisos, precum şi reducerea mugurilor la 2—3 depe lăstarii cu form aţiune terminală, operaţie care se term ină toam na tîrziu,De asemenea, se face tăierea crenguţelor tinere în vederea fructificării (lăs­ tari din anii precedenţi). Prin această tăiere se urm ăreşte să se păstreze form a tufei, obţinerea lăstarilor viguroşi şi o recoltă bună. Tăierea trebuie execu­ta tă astfel ca tufele să nu fie slăbite din cauza unei prea m ari înfloriri, lucrucare influenţează producţia anului viitor. Prim ăvara tăierea crenguţelorproducătoare de flori se face la i /3 (tăiere lungă), la jum ătate (mijlocie)şi ia tufele foarte slab dezvoltate, pînă la 2/3 din ce a crescut anul trecut (tăiere scurtă). Combaterea chimică a buruienilor se face cu Simazin. A dm inistrareaerbicidului se face toam na tîrziu, după încetarea vegetaţiei, dîndu-se 5 kg /hadiluat în 500 —600 i apă sau prim ăvara devreme in doză de 3 kg/ha diluat to t în 500—600 1 apă. De asemenea se recomandă erbicidele Simazin şi 2,4 D în care cazdoza este de 8 kg/ha Simazin şi 1,5 kg/ha 2,4 D. Prim ul se adm inistreazăîn a doua jum ătate a lunii octombrie, iar 2,4 D se adm inistrează în a douaju m ătate a lunii septembrie. D upă înflorirea şi adunarea petalelor trebuie strînse şi celelalte părţiflorale. Toamna tîrziu p lantaţia se verifică din nou şi se stropeşte contrabolilor criptogamice, se introduc îngrăşămintele şi terenul se sapă sau se ară. După 8— 10 ani, cind tufele îmbătrînesc şi încep să nu m ai dea lăstari,se face întinerirea lor. Această operaţie constă în tăierea la 8—10 cm deia păm înt a tuturor părţilor tufei. Apoi terenul din ju r se sapă adînc, iarrădăcinile groase, găsite în tim pul săpatului, se scot. De la Trandafirul de lună se culeg petalele, cu începere din al treileaan de cultură definitivă. Strîngerea florilor se face pe m ăsura deschideriibobocilor florali. P en tru extragerea uleiului se folosesc petalele de tran d afiriîn stare proaspătă, recoltate între orele 4—10 dimineaţa. în mijlocul zileiconţinutul în ulei volatil al petalelor scade sim ţitor şi începe a se aduna dinnou pe la orele 18—20 ajungînd la m aximum la orele 4—6 dimineaţa. 103
  • 104. Pentru petalele ce se valorifică în stare uscată, recoltarea se va face după ce s-a ridicat roua şi numai pe tim p frumos şi uscat. Aduîiarea peta­ lelor se face cu m ina în trăistu ţe de pînză. Obişnuit se adună numai petalele fără caliciu, deoarece acesta conţine ulei foarte puţin şi de proastă calitate. Un hectar produce 2000 —5 000 kg petale proaspete. B oli, dăunători şi m ijloace de com batere. Rugina Trandafirului, produsă. de ciuperca Phragmidiitm tmicronatum (Pers.) Schlecht., atacă ram urile tinere, mugurii florali şi frunzele, provocind uscarea acestora. Boala se dez­ voltă puternic în anii cu tem peraturi ridicate şi cu grad ridicat de um iditate. Boala se recunoaşte prin prezenţa pustulelor roşii pe organele atacate. Se combate cu TMTD in doze de 6 kg /ha, dizolvat în 500 —600 1 apă/ha. Prim ul stropit se execută la deschiderea mugurilor vegetativi. Urm ătoarele 2 stropiri se vor face la un interval de 15 zile, iar după recoltarea florilor se efectuează cel de al patrulea stropit. F ă i n a r e a T r a n d a f i r u l u i , produsă de ciuperca Sphaerotheca pannosa (Wallr) Lev, apare pe toate părţile verzi ale plantei. Pe porţiunea atacată se formează o m em brană falsă de culoare albicioasă şi de consistenţa prafului. Organele plantelor atacate cad de tim puriu. Sporii iernează în resturile de plantă şi se dezvoltă prim ăvara în prezenţa um idităţii şi a tem­ peraturii ridicate. Se combate prin lucrări de igienă culturală şi stropiri cu K aratan 0,1% sau sulf muiabil 0,4% în doze de 200—300 l/ha. P ă t a r e a n e a g r ă a f r u n z e l o r — ti/arssonina roşele (Trăii) — atacă cu predilecţie frunzele în a doua jum ătate a verii şi toam na ducînd la desfrunzirea plantelor. Boala se recunoaşte prin apariţia pe partea superi­ oară a frunzelor a unor pete de form ă neregulată circulară, la început roşii-pur- purii apoi negre-cafenii. Ciuperca iernează pe frunzele căzute pe sol. Pri­m ăvara, în prezenţa um idităţii şi tem peraturii ridicate, atacă masiv. Se combate cu stropiri de Zineb 0,3% sau Captan 0,2% în doze de 200—300 1/ha şi m ăsuri agrofitotehnice. Dăunători mai frecvenţi în culturile de Trandafir de lună cităm : pă­ duchele. verde al trandafirului, păduchele bumbacului şi sfredelitorul tul­ pinilor. P ă d u c h e l e v e r d e a l T r a n d a f i r u l u i — M acrosipknm rosaeL. — atacă în stare de adult, care poate fi de culoare verde sau gri stră­lucitor, cu forme aripate sau cu forme nearipate. Atacă pedunculii florali,frunzele tinere şi vîrf urile ram urilor, adunindu-se mai m ulţi pe acelaşi organ.Iernează sub formă de ou pe ram uri -sau pe muguri. Se combate prin stropiri cu produse pe bază de Carbetox 0,1—0,3%sau Fosfotox R-35 0,1% în doze de 200—300 l/h a. T ratam entul începe laapariţia lor şi se repetă la intervale de 12— 14 zile ori de cîte ori este nevoie. P ă d u c h e l e B u m b a c u l u i — Aphis. gossypii Glov. — atacă subformă de larvă şi de adult partea dorsală a frunzei. Produce anual 15—20de generaţii. Femelele prevăzute cu aripi sînt colorate în roşu m at, iar parteadorsală a corpului este verde. Iernează sub formă de larvă pe Traista cio­banului (Capsella bursa-pastoris). Din larvele care au iernat apar în lunămai, prin partenogeneză, femele aripate care depun larve, din care se for­mează femele nearipate. Ca m ăsuri de combatere se recomandă distrugerea buruienilor în modspecial Traista ciobanului şi mijloace agrofitotehnice. S f r e d e l i t o r u l t u l p i n i l o r ş i l ă s t a r i l o r tineri ai Tran­dafirului de lună (Agrilus mokrzeckii Obubr. / Adultul este un gîndac ase­104
  • 105. m ănător urnii bob de secară, este colorat în verde-închis p îaă Ia negru cunuanţe aurii. Apare la sfîrşitul lunii mai trăind 30—35 zile. Zboară pe distanţemici în tim pul zilei. Depune ouă pe lăstarii tineri, care după 7 —12 zile devinlarve transparente la început apoi albe-găîbui, în lungime de 10—12 m m .A tacul se prezintă sub formă de tunele în scoarţă şi în lemn. Se recom andă com baterea lor prin prăfuirea plantelor cu L indatox 3în doze de 20—25 kg/ha executat la sfîrşitul lunii mai. De asemenea se vordistruge toate tufele de trandafir sălbatic fRosa canina) din jurui plantaţiei,iar lăstarii atacaţi ai Trandafirului de lună se vor tăia, îndepărta şi arde. Pregătirea m ateriei în vederea prelucrării. Petalele recoltate trebuie dusecît m ai repede, în cel m ult 2—3 ore la distilare sau Ia uscare deoarece altfelele pierd din cantitatea de ulei şi se degradează produsul. Uscarea petalelorde Trandafir de lună se face fie pe cale naturală, fie artificial. Pe cale n a tu ­rală petalele se vor întinde pe rame, care în prealabil au fost acoperite cuhîrtie, în straturi foarte subţiri. Uscarea pe cale naturală trebuie să aibăIoc la um bră, în locuri curate şi bine aerisite. în cazul cînd de la locul culturiişi pînă la cel de uscare, în tim pul transportului s-au form at eventuale ghemuride petale, acestea se vor desface în m omentul cînd se întind petalele pentruuscare, contrar se mucegăiesc. în tim pul uscării se va avea grijă ca vîntulsau curentul să nu îm prăştie petalele. Pe cale artificială uscarea petalelor se face în uscătorii. Un produs bine uscat se obţine ia tem peratură de 30—35° C. Procedeul artificial este m aiavantajos deoarece scurtează tim pul de uscare şi dă un produs uniform. Randam entul de uscare este de 7—9 kg p etale- în stare proaspătă pentru un kilogram produs uscat. P rin condiţiile tehnice de recepţie,. în petale nu se ad m it corpuri străineorganice sau m inerale; la im purităţi lim ita m axim ă admisă este de 5% pentrupetale brunificate şi 1,5% resturi de sepale, stam ine, iar um iditatea va fim ax. 12%. Compoziţie chimică. Componenţa principală a florilor de T randafir oconstituie uleiul volatil care însă se află în cantităţi foarte mici (0,05% în oetale şi 0,01% în restul părţilor florale). Randam entul la prelucrare prinantrenare ca vapori de apă însă este şi mai mic (0,02—0,03%). Uleiul volatileste foim at din compuşi m onoterpenici: 1-ci tron dol (40—65%), geraniol cea 15%). linalol, nerol, citral, geranil e tc .; compuşi sesquiterpenici; far­ nesol, a-copaen, cariofilen etc.; compuşi de natură neterpenică: alcool 3-fenii etilic, acetat de feniletil, de benzii şi miriştii, eugenoi, aldehide etc. Stearoptenii sînt un tip de parafine prezenţi în proporţie de 15—23% în uleiul de Trandafir de Damasc. Compoziţia chimică a uleiului volatil este foarte complexă şi num ai o parte din compuşii chimici au fost identificaţi pînă în prezent. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. în practica farm aceu­ tică uleiul volatil de trandafir este utilizat ca arom atizant pentru diferite unguente, cerate, creme etc. în trecut petalele de trandafir serveau la pre­ pararea „mierii rozate“ cu aplicaţie în unele iritaţii ale gurii la sugari şi copii mici. în prezent în Bulgaria se efectuează cercetări pentru utilizarea uleiu­ lui volatil de trandafir în terapeutică şi în alte afecţiuni. ■ Utilizarea m ajoră răm îne în industria paTfumurilor, în cosmetică sa ca arom atizant în industria alim entară. 195
  • 106. A G R IM O N IA E U P A T O R IA L. TU R IŢĂ M ARE; F r .: Aigremoine; E .: Agrimony, Cockle b u r; G .: Echter Ackermmenig; M .: P aţika parlofu; R .: Repeinicek aptecinîi. Caractere de recunoaştere.- P l a n t a : specie ierboasă perenă, dreaptă,păroasă, înaltă de 30— IOO cm, neram ificata sau ram ificată numai spre vîrf ;partea subterană: rizom scurt de 2—5 cm cu rădăcini filamentoase destulde rare ; tulpina aeriană: rigidă, foarte păroasă, internodurile din ce în cemai alungite spre v îrf; frunze: dispuse altern pe tulpină, im paripenate, cufolioie sesile m ări, alternînd cu altele m ult mai mici, toate dinţate pe m ar­gine, de culoare verde-inchis pe faţa superioară şi verde-cenuşie pe cea infe­rioară. datorită părozităţii, cele dinspre bază lungi pînă la 16 cm, scăzîndtre p tat spre vîrf; flori: pe tipul 5, dispuse in raGeme alungite de 10—30 cmscurt-perpendiculate, de cca 1 cm în diam etru, receptaculul cu 10 brazde,petale galbene, se deschid de la bază spre v îrf; fructe: 2 nucule care răm înîn receptacul, avînd în partea de sus numeroşi ghimpi rigizi cu vîrf încîrligat. înflorire: V I—IX . M a t e r i a p r i m ă : Herba Agrimoniae — tulpini obtuz costate saurotunde cu diam etrul de m ax. 4 mm, simple sau ram ificate spre vîrf, moi,păroase, îndesuit foliate. Funze de 8—16 cm, late de 4—8 cm, cu 5—9 fo­lioie m ari între care sînt adesea 6— 10 folioie mici. Foliolele sînt sesile, elip­ tice sau ovate, cu 6—13 dinţi, dispers păroase şi cenuşii, pubescent-tomen- toase, uneori cu glande pe partea in­ ferioară. Inflorescenţa pînă la 30 cm lungime. Sepale ovat triunghiulare, De- tale obovate de culoare galbenă. Miros slab, gust am ărui, astringent. Ecologie şi răspîndire. Creşte mai ales în locuri semiumbrite cu um i­ ditate mare, din zona de cîmpie pînă in cea m ontană (la cca 1 000 m), în luminişuri şi margini de păduri, tufări­ şuri, margini de drum uri, livezi, pajişti. Mai răspîndită în Transilvania şi B anat (judeţele Braşov, Caraş-Seve- rin, H arghita, Hunedoara, M aramureş, Sălaj, Sibiu), M untenia (Argeş, Ilfov, dar mai ales Buzău), Oltenia (Mehe­ dinţi, Vîlcea) şi Moldova (Bacău, N eam ţ, Suceava). Recoltare. P artea aeriană se recol­ tează la începutul înfloririi (din iunie pînă în prim a jum ătate a lui august) pentru a se evita fructificaţiile. Se taie cu secera sau cuţitul întreaga p arte foliată şi nelemnificată. Pregătirea materiei prime în ve­ derea prelucrării. înainte de uscare se îndepărtează fructificaţiile m ature, în- Fig. 19 - Agrimonia cupatcria (foto orig.) gălbenite şi tulpinile prea groase, lem-106
  • 107. nificate. Uscarea pe cale naturală se face la um bră, în locuri aerate, în stratsubţire, pe cale artificială se face în uscătorii la 35°C. Randam entul la us­care este de 3—4/1. Condiţiile tehnice de recepţie adm it ca im purităţi — tulpini cu diam etrulpeste 4 m m — m ax. 3%, fructificaţii m ature, îngălbenite — m ax. 5% , tul­pini defoliate — m ax. 1% şi plante brunificate sau decolorate — max. 1%,corpuri străine organice şi m inerale — m ax. 1% pentru fiecare, umidi­ta te — m ax. 13%. Compoziţie chimică. Tanin de natură catechinică, galotanin şi elagitanin,cvercetină liberă, hiperină şi rutozid, glicozizi ai apigeninei şi luteolinei,substanţe amare, urm e de ulei volatil, bioxid de siliciu, acid nicotinic, vita­minele C şi K, acid ursolic. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Proprietăţi astringentedato rită taninurilor şi coleretic-colagoge d atorită substanţelor amare. Indi­cată în afecţiuni cronice biliare şi ca eupeptic amar. Tot datorită taninurilorcatehice este considerată ca regenerator vascular. Local se aplică în ulcerevaricoase. E xtractul alcoolic are acţiune antivirală. In tră în compoziţiaCeaiului antidiareic şi hepatic nr. 2 şi în Comprimate antidiareice. Sub formăde infuzie 10—15 g la 200 m i apă se adm inistrează în cure de 2—3 săptă-m îni 3 linguri pe zi. Observaţii. î n flora spontană se mai întîlnesc şi speciile A . odorata şiA . pilosa, care pot fi admise ca m aterie prim ă. GEUM U R B A N U M L. C E R E N Ţ E L ; F r .: B en o ît; R .: Wood avens, H erb-bennet; G .: Bene- d ik te n k rau t; M.: Patakm enti gyomb£rgv<5ker; R .: Gravilat tarodskoi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierboasă perenă, erectă,înalţă de 25— IOO c m ; partea su b te ra n ă ; rizom cilindric, oblic, gros pînăIa î ,5 cm şi lung pînă la 6 em, cu rădăcini adventive stufoase; tulpina ae­ria n ă ; subţire, m ai adesea simplă, cu peri aspri; frunze: cele bâzâie dispuseîn rozetă, lung-peţiolate, cu 3—5 lobi penaţi, cel term inal fiind m ult m aim are ; cele tulpinale scurt-peţiolate, cu 3 lobi şi stipele asem ănătoare folio-M o r ; toate sînt dublu serate pe m argine; floarea: în inflorescenţe term inale,cu puţine flori erecte, cu două rînduri de sepale, petale galbene, lungi de3—7 mm, stam ine şi stile num eroase; fructe: polinucule caracteristice —fiecare nuculă term inîndu-se cu stilul persistent, încovoiat la capăt. înflorire: V—X. M a t e r i a p r i m ă : Rhizoma Gei form ată din rizomi cu rădăcinisub form ă de bucăţi conice, tuberiforme, de 3—6 cm lungime şi 1— 1,5 cmgrosime, de culoare brună=-închis. Suprafaţa rizomilor striată, prevăzutăcu numeroase rădăcini neegale de 1—5 cm lungime şi 1—2 mm grosime, mai■deschise la culoare decît rizomul, purtînd cicatrice care reprezintă urmeletulpinilor aeriene sau ale rădăcinilor desprinse. La un capăt al rizomuluise observă urmele peţiolurilor frunzelor bâzâie, fin pubescente şi cu scuamebrune, coriace. F ractura este fibroasă. Mirosul, uşor arom atic, ream inteştepe cel de eugenol, iar gustul este amar, atringent. Uneori, în scopuri tera­peutice, se utilizează şi părţile înflorite ale plantei (Sumitates Gei urbani). 1®7
  • 108. a Ecologie şi răspîndire. Plantă, în general, de um bră, ▼ solicită m ultă um iditate, soluri uşoare, afinate, răspin- 4^ dită din zona de cîmpie pînă în etajul pădurilor de s j fag — în păduri umede (deseori în pîlcuri m ări, în ± & f X special în pădurile de stejar ), marginea apelor şi drumurilor, tufărişuri. R ăspîndită în toate judeţele ţării, mai ales în Transilvania (Caras-Severin, Covasna), M untenia (Argeş, Dîmboviţa, Ilfov, Prahova),-O ltenia.{O lt, Vîlcea), Do­ brogea (Tulcea), Moldova (Bacău, Neam ţ, Suceava, Vrancea). Recoltare. Conţinutul m axim de substanţe active îl are prim ăvară tim puriu pînă în aprilie inclusiv, pre­ cum şi spre sfîrşitul perioadei de vegetaţie de la sfîr- şitul lui septembrie pînă în noiembrie. Pe soluri de pădure afînate şi umede planta se poate trage din sol cu m ina, iar pe soluri grele cu cuţitul sau cazmaua. Se retează apoi de la nivelul coletului. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării: Rizomii cu rădăcinile se spală repede într-un curent de apă, .apoi se pun la uscat în strat subţire la soare sau, pe tim p nefavorabil, în camere încălzite. Artifi­ cial, se usucă la 35°C. Randam entul de uscare este de 2,5—3/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd m ax. 1% im purităţi (resturi de tulpini), corpuri străine orga-F ig. 20 — Geum urbar.um njce — max. 0,5% şi minerale — m ax. 2% , .um i­ ditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. Conţine tanin (10— 18%), ulei volatil, o heterozidă —geina sau geozidul — şi o enzimă — geaza, care dedublează, geina în vicia-noză şi eugenol. Transformarea are loc în rădăcină în tim pul uscării. Rizomişi rădăcinile m ai conţin: acid galic, cafeic şi elagic, substanţe amare, gumire-zine, amidon, zaharoză rafinoză etc. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. D atorită conţinutuluiridicat în tanin, precipită proteinele din conţinutul intestinal care nu maiintră în putrefacţie şi prin aceasta are acţiune antidiaxeică. Acţiunea hemostâ-’ţică se explică tot prin precipitarea proteinelor din sînge. D atorită euge-nolului, rizomul are proprietăţi dezinfectante şi calmante. în fitoterapie se utilizează sub formă de pulbere, infuzie (2—3%), decoct (1—3%), tinctură, extract fluid, în dispepsii gastrice, enterite de , naturăinfecţioasă sau ca hemostatic în hemoragii de natură diferită, în gingiviteşi calm ant în dureri hemoroidale şi m enstruale şi antiseptic pentru, plăgiinfectate. In tră în compoziţia Ceaiului antidiareic. Ceaiului pentru gargarăşi în compoziţia siropului iodotanic. Respectînd dozele terapeutice nu survin accidente. Taninurile din această specie sînt m ai bine suportate de organism decît alte taninuri. In cantităţisupradozate, rizom ul de Geum urbanwm poate da naştere la tulburări m ani­festate prin g reaţă şi vărsături." Observaţii. Uneori se poate recolta şi partea aeriană a plantei în perioadaînfloririi (Herba Gei urbani), care n u -trebuie să c o n ţin ă părţi de tulpinilignificate, frunze decolorate sau brunificate.108
  • 109. Confuzii. în flora României mai sînt şi alte specii de Geum care au unele asemănări cu specia medicinală, dintre care m ai răspîndite sînţ: — Geum rivale L. — creşte- în zone mai înalte (etajul m ontan şi alpin) şi a re petale de un roşu m urdar: — G. montanum L. — de asemenea din zone mai înalte (păşuni alpine), are de obicei o singură floare şi stile drepte. D atorită conţinutului ridicat în tanin (17—25%) şi această specie poate fi utilizată în locul speciei Geum urbanum care are num ai 10—18% tanin. G. montanum conţine 0,20—0,35%. ulei volatil, iar G. urbanum 0,52—0,65%. P0TE N T1LLA A N SE R IN A COADA RA C U LU I; F r .: Anserine, A rgentine; G .: Gănsefingerkraut ; M .: Libapim po; R.: Lapciatka guşinaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierboasă perenă, cu nume­ roase tulpini culcate, înrădăcinate la noduri; partea subterană: iizom gros, cilindric, cu rădăcini adventive filam entoase; tulpinile aeriene: foarte lungi, repente, înrădăcinate la noduri; frunze: alungite pînă la 20 cm, divizate în 13—21 foliole alungit-ovate, adine serate, pe faţa inferioară argintii, p ă­ roase, dispuse în rozetă îşi avînd la bază stipele m ari m iltifid a te ; flori: soli­ tare, lung-pedunculate, de 18—20 mm diam etru, cu 5 petale aurii aproape duble decît sepalele; fructe: poliachens pe care răoitn stilurile persistente. înflorire: V—IX . M a t e r i a p r i m ă : Herbx Anserinzt — părţile aeriene ale plantei recoltate în tim pul înfloririi. Materia prim ă este form ată din tulpinile late­ rale subţiri, din frunzele bâzâie scurt-peţiolate, întrerupt penatifide, alungit obovate, din frunzele tulpinale cu stipele m ări, cu auricule ovate, multifi- date, cu foliole dinţate, verzi pe partea superioară şi argintii pe cea inferioară şi din florile solitare galbene-aurii. M ateria prim ă uscată este verde-alburie, fără miros, cu gust astringent. Ecologie şi răspîndire. P lan tă de lumină, răspîndită m ult în locuri nisi­ poase şi pietroase în lungul rîurilor, răm înînd însă caracteristică pentru sate, pe lîngă garduri şi prin şanţuri, unde creşte în masă, excluzînd aproape alte specii din zona ei de răspîndire. A ltitudinal se ridică din zona de cîmpie pînă la 1 300— 1 500 m, dar în cantităţi mai m ari în special în zona de deal în Transilvania (judeţele Alba, Arad, Bihor, Braşov, Covasna, H arghita, Maramureş), M untenia (Argeş, Prahova), Moldova (Neamţ, Suceava). Recoltare. Se face în tot tim pul înfloririi, fie prin rupere cu m ina, fie cu secera, fie chiar cu coasa, dat fiind faptul că planta creşte în masă. Nu se va recolta din sate. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Mai ales dacă planta s-a recoltat prin cosire, este necesară o foarte aten tă alegere a plantelor străine ca şi a tulpinilor aeriene tîrîtoare care nu sînt admise în m ateria primă. Us­ carea se face la um bră, în stra t subţire, iar pe cale artificială la 50 —60°C. Randam entul la uscare este de -4—5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca im purităţi max. 1% plante brunificate sau decolorate şi max. 1% tulpini tîrîtoare, corpuri străine ffline-. râie şi organice — înax. 1% pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. P ărţile aeriene conţin 7— 11% tanin galic şi elagio, iar cele subterane pînă la 20% taninuri de acelaşi tip. în m ateria prim ă se 109
  • 110. m ai găsesc substanţe amare, mucilagii, ulei volatil, steroli, flavonoizi, săruriminerale etc. Acţiune farmacodinamică, întrebuinţări terapeutice. Sub formă de pulbere(1—2 g pe zi), infuzie (2%) sau extract hidroalcoolic (20 —30 picături pe zi)această specie d atorită taninului pe care îl conţine acţionează ca astringentprin precipitarea proteinelor din conţinutul intestinal oprind prin aceastaputrefacţia. D atorită flavonoizilor are proprietăţi uşor spasmolitica asupram usculaturii netede ale intestinelor şi uterului. Acţionează la fel şi asupraspasmelor pilorice ale stomacului. In tră în compoziţia Ceaiului antidiareic. Confuzii. Specia Potentilla anserina se poate confunda cu altă speciedin genul Potentilla care are tulpini tîrîtoare şi flori galbene solitare şi anum eP . reptans (Cinci degete), dar la care frunza, aşa cum o arată şi numele po­pular, are cinci folioie dispuse palm at (uneori 3).P O T E N T IL L A E R E C T A (L.) Hampe ( P. tormentilla Neck.yS C L IP E T I; F r .: Torm entille; G .: Blutw urz; M .: Veronto pim po; R .: Lap- ciatka priamostoiaşciaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : axa bazală a tulpinii groasă,aproape tuberoasă şi lemnoasă, cu m ai m ulte tulpini subţiri, erecte, ram i­ficate şi slab păroase. Funzele: cele bâzâie ternate, ra r 4—5 foliate, celetulpinale sesile sau scurt-peţiolate. Folioîele frunzelor bâzâie cuneat obovate,cele tulpinale alungit lanceolate, pronunţat acut dinţate. Florile: lung-pedi-celate, în dihazii sau solitare, tetram ere, de cca 10 mm în diam etru, de cu­loare galbenă. înflorire: V - V I I I . M a t e r i a p r i m ă : Rhizoma Tomientillae este form ată din bucăţineregulate, tuberoase, ram ificate, de 4—6 cm lungime şi 1—3 cm grosime. Suprafaţa externă este de culoare brună-închis, fără scuame, cu striaţiuni grosiere. Cu radicele sau num ai cu urmele lor. Fractura este granuloasă, netă, cu contur sinuos. F ără miros, gust astringent. Ecologie şi răspîndire. Specie comună care creşte în locuri turboase, umede, la m arginea pădurilor şi prin poieni din regiunea colinelor pînă în cea subal­ pină. Preferă solurile calcaroase. R ăspîndită în toate regiunile ţării şi în special în M unţii M aramureşului, M unţii Sebeşului, Munţii Bihorului, M unţii Iezer-Păpuşa etc. Recoltare. Perioada optim ă de recoltare este pri­ m ăvara înainte de înflorire sau toam na cît m ai tîrziu. în locurile umede recoltarea se face prin smulgere cu m îna, iar în soluri uscate cu cuţitul sau cazmaua. Se retează la nivelul coletului. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. P ărţile subterane recoltate se spală repede intr-un cu­ rent de apă, se pun la uscat în strat subţire la soare sau în încăperi încălzite şi aerisite. Se recom andă uscarea artificială la 45—50cC. Randam entul la us-Fig. 21 — Potentilla erecta care este de 2—3/1.110
  • 111. Rizomii nu trebuie să conţină mai m ult de 1% im purităţi, corpuri străineorganice — m ax. 0,5% , minerale — m ax. 1%, iar um iditate — m ax. 12%, cenuşe — 3,9%. Compoziţie chimică. Conţine 14—20% tanin asem ănător cu cel din speciaexotică Kra.me.ria triandra Ruiz et Pavon. (R adix Ratanhiae), o flobafenă:roşu de Tormentilla, torm entol, acid chinovie, acid elagic, rezine, substanţeminerale. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. D atorită cantităţii apre­ciabile de tanin, extractele din această specie au acţiune astringenta prinexcelenţă. Tot datorită taninului are proprietăţi bacteriostatice în specialîn dizenterie. Sub formă- de tinctură, extract fluid sau uscat, se utilizeazăîn enterocolitele cronice, în special în dizenterie, iar extern sub formă depensulări în gingivite şi stom atite. In tră în compoziţia produsului fitoterapeutiG „Comprimate antidiareice“. Produsele din această specie sînt contraindicateîn colitele ulceroase. Observaţii. Pentru a nu se confunda cu alte specii, pe lîngă criteriilebotanice, o reacţie simplă poate da unele indicii în ceea ce priveşte conţi­nutul în taninuri. Dintr-o infuzie 1% se iau 2—3 mi în care se pipeteazăcîteva picături de clorură ferică. Apare o coloraţie verde, caracteristică. F R A G A R IA VEŞC A L. FRA G D E PĂ D U R E; F r.: Fraisier; E .: Wood straw bery; G .: W ald- Erdbeere; M .: Erdei szamoca; R .: Zemlianka lesnaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierboasă, perenă, înaltă•de 5—20 (30) cm, cu rozetă de frunze la bază şi stoloni; parte subterană:rizom cilindric, gros de 0,4—0,6 cm, orizontal sau oblic, acoperit cu resturide frunze uscate; tulpina aeriană: erectă, poartă numai inflorescenţa; existăde asemenea stoloni tîrîtori care înrădăcinează la n o d u ri; frunze: pornescdirect din rizom, formînd o rozetă bazala; sînt trifoliate, lung-pedunculate(pînă la 4—8 cm), cu foliole ovate, cu m arginea d in ţa tă ; la bază au stipelelanceolate, brune-roşcate; flori: pe tipul 5, în cime, cu pediceli păroşi; înafara caliciului prezintă încă un rînd de elemente care alcătuiesc caliculuicu diam etrul de cca 2 cm. petale albe, stam ine num eroase; fructe: din recep­taculul cărnos în care sînt înfipte mici achene, iar caliciul este persistent. înflorire: V—VI. Materia p r i m ă : Folium Fragariae form ată din foliole dinţatepe margini, scurt peţiolate, de culoare verde caracteristic pe p artea supe­rioară şi verde mai deschis pe cea inferioară, acoperite cu peri mătăsoşi. F ărămiros, gust astringent. Ecologie şi răspândire. P lantă foarte comună, dar disem inată prin poieni,pajişti, fineţe, păduri, pe soluri uşoare, nisipoase sau chiar pe locuri pietroase.Fa+ă de um iditate şi de lum ină are o adaptabilitate deosebit de mare, darportul plantei este foarte diferit în funcţie de aceasta. R ăspîndită în toate zonele de deal şi m unte din întreaga ţa ră (cu ex­ cepţia Dobrogei). Recoltare. Perioada optim ă este îndelungată, din iunie pînă la începutullui octombrie. Se rup frunzele fără peţiolul principal. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. D upă ce se rup peţioliirăm aşi şi se îndepărtează resturile de stoloni, se face uscarea la u m b ri Iii
  • 112. în strat subţire, întorcîndu-se cu m ultă atenţie din cînd in cînd, sau arti ficial la 40—50°C. Randam entul la uscare este de 4—5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să nu conţină resturi de stoloni, fiind admise ca im purităţi — m ax. 3% frunze decolorate sau brunificate şi max. 5% resturi din peţiol, corpuri străine organice — max. 1% şi minerale — max. 0,5% , um iditate — max. 13%. Compoziţia chimică. Frunzele conţin: 12— 15% tanin elagic însoţit de un alcool triterpenic fragarolul, cvercetină, cvercitrină şi citral, săruri mi­ nerale, urme de ulei volatil, zaharuri şi vitam ina C. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. D atorită taninului frun­ zele au proprietăţi astringente, antidiareice. în mod empiric sînt utilizate în ichter, ca diuretice — depurative, ca antiastm atic etc. Intră în compo­ ziţia Ceaiului arom at, fiind un bun succedaneu al ceaiului chinezesc, fără teină. Observaţii. în m ateria prim ă se adm it şi frunze de Fragaria viridis Duch. sin. F. collina Ehr. (care are sepalele aderente la fruct faţă de F. veşca la care acestea sînt reflecte) şi F. moschata Duch. — C ă p ş u n i (din flora spontană) la care fructele sînt mai mari, iar perii de pe pedunculii florali sînt erecţi, la F. veşca fiind alipiţi. La cerere, in mod special se pot recolta şi frunze de Căpşun din cultură. A L C H E M 1L L A M O L L IS (Buserj Rothm. (A . acutiloba Stev. ssp. mollis Buser) A L C H E M 1LLA G LA U C E SC E N S W allr. (A . hybrida auct. non L.) CR EŢIŞO A RĂ ;* F r .: Alchemille, M anteau de Notre D am e; E .: Lady’s m antie; G .: F rauenm antel; M .: Boldogaszonpalâstfu; R .: M anjetka abiknavennaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specii cu rizom puternic, tulpini aeriene drepte, înalte de 20—40 cm, catifelat—păroase. Frunzele bâzâielung-peţiolate, semirotunde, serate pe margini crenat — dinţate, de 11 cmlăţim e (la specia A . mollis) şi de 1,5—4 cm (Ja specia A . glaucescens) peambele feţe păroase, la fel ca şi peţiolii. Frunzele tulpinale scu rt—peţiolatesau sesile. Flori grupate in inflorescenţe terminale, verzui, cu pedicelii glabrisau păroşi, puţin m ai scurţi decît receptaculul la specia A . glaucescens.Fructele: nucule mici. înflorire: V - V I I (IX) M a t e r i a p r i m ă : Herba Alchemillae sau Hcrba Alchemillae alpinae-— form ată din părţile aeriene ale plantei. Frunzele sînt rotunde sau reuni-forme, palm at-lobate, lung-peţiolate cu 7—9 (13) lobi dinţaţi pe marginide culoare albăstrui-verzuie, glabre sau păroase. Inflorescenţa glabră saupăroasă, cu flori mici, galbene-verzui, lung pedicelate. La cerere se recolteazăca m aterie prim ă — Foliutn Alchemillae. Ecologie şi răspîndire. Planta din etajul m ontan şi alpin, de locuri des­chise, din păşuni, fineţe, margini de păduri, tu fişu ri; în mod particular se * Denum irile populare sînt com une fi pentru specia J U h u n tlla m l f a t i s L.112
  • 113. dezvoltă extrem de abundent pe coaste foarte abrupte, pe albii de torenţi, rupturi de pantă. R ăspîndită în cantităţi m ari în tot arcul carpatic. Recoltare. P artea aeriană se recoltează în tim pul înfloririi (de preferinţă la începutul perioadei — în lunile iunie—iulie — deoarece ulterior frunzele sînt parazitate de rugină şi atacate de insecte). Recoltarea se face către prînz, pe tim p frumos, pentru ca să se evapore picăturile de rouă, gutaţie sau ploaie care se strîng pe faţa superioară a frunzei. Se taie întreaga parte aeriană de sub rozetă de frunze b â z â i e . Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. După ce se curăţă de resturi de rizomi sau de frunze îngălbenite sau atacate, plantele se pun la uscat în stra t subţire la um bră, fără a se întoarce, deoarece pedunculii florali se rup uşor. Pe cale artificială se usucă la 40C Randam entul la uscare este C. de 4—5/1 Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca im purităţi — max. 5% părţi, decolorate, corpuri străine organice şi m inerale — m ax. 1% pentru fiecare um iditate — m ax. 13%. Compoziţia chimică. 6—8% tanin, care prin hidroliză dă acid elagic şi lu te ic ; glicozide flavonice, procianidină (cu acţiune hemostatică), substanţe grase form ate din acid palm itic şi stearic, fitosteroli, ulei volatil, carotenoide, săruri minerale şi alţi compuşi a căror structură nu a fost încă definită. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Acţiune astringenţă in­ ternă şi externă datorită taninului; utilizată ca stomahic, antidiareic, anti- hem oroidal; extern sub formă de gargară în stom atite şi laringite şi în leucoree sub form ă de spălături vaginale. în trecut s-a utilizat şi în sterilitate la femei şi în tulburări de climacteriu, în special asociată cu Traista ciobanu­ lui. în ţara noastră au fost efectuate studii aprofundate asupra introducerii în terapeutică a extractelor de Alchemilla moîlis şi A . vulgaris în special in hemoragiile m ari, mijlocii şi mici în obstetrică şi ginecologie. Pe baza datelor din trecut, reactualizate, s-a elaborat în ţara noastră produsul fitoterapeutic Alchemilla pentru tratam entul sterilităţii la femei. C R A T A E G U S L E V IG A T Ă (Poire) D.C. (C. oxvacantha (L.)) C R A T A E G U S M ONOGYNA Jacq. PĂ D U CEL; F r .: A ubepine; E .: H aw to rn ; G .: W eissdorn; M .: Gala- gonya; R .: Boiarîşnik adnopesticinîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : arbuşti pînă la arbori înalţi de 6—8.(10) m, spinoşi; tulpina: scundă, neregulată, cu coroană rară, pen- dentă, ajungînd de m ulte ori la su­ prafaţa solului; frunze: rombic-ovate cu lobi adînci pînă la 1/2 limbului dînd aspect penat-lobat (la C. mon-ogyna) său numai cu 3 lobi puţinadînci (C. levigată), lungi pînă la5—7 cm, verzi lucitoare pe faţa su­perioară, pe dos verde-deschis, custipele la bază; flori: în corimbeerecte, albe, pe tipul 5, cu petalerotunde,- cu un singur ovar (C. mo-n o g y m ) sau două ovare ( C. levigata ) ;fructe: ovoide, roşii, de 7—10mm, Fig. 22 — Crataegus levigat» 1 13
  • 114. cărnoase (partea cărnoasă provine din receptacul, fiind deci fructe false), sîmburi — 1 (la C. monogyna) sau 2 (C. levigată). înflorire: IV —V (VI). Materia p r i m ă : Folium Crataegi — frunze variabile ca formă: lat-ovate, rombic-ovate sau rom bic-obovate; la bază ascuţite sau trunchiate, lungi de 3—5 (7) cm, coriace, p^ faţă lucioase, verzi, glabre, pe dos de cu­ loare verde mai deschisă, penat-lobate sau inegal sectate, cu 3—7 (9) lobi. Lobii care pătrund mai m ult de jum ătatea laminei sînt num ai spre vîrf ne­ regulat simplu sau dublu seraţi (C. monogyna). La C. levigată frunzele sînt numai cu 3 (5) lobi care abia p ătrund pînă la jum ătatea laminei. Flores Crataegi — flori cu peduncul de m axim um 1 cm, cu sepale tri­ unghiulare, rotunjite sau ascuţite, glabre sau păroase la interior. Petalele rotunde, de 5—6 mm, de culoare alb-crem. Au cca 20 stamine, cu un stil (foarte rar 2). Miros caracteristic, gust uşor astringent. Folium Crataegi cum floribus — este form at din buchete de flori cu frunze la bază, cu o răm urică de maximum 1 cm. Miros caracteristic, gust amărui. Fructus Crataegi — în stare uscată este form at din fructe ovale sau glo- buioase cu suprafaţa zbîrcită, fără pedicel, de 8— 15 mm în diam etru, de •culoare brună-roşcată la exterior, galbenă-roşcată la. anterior, cu 1—3 se­ m inţe ovat-alungite, de 2—4 m m . Miros slab, gust dulceag. Ecologie şi răspîndire. Specie puţin pretenţioasă faţă de sol şi climă, cu caracter xerofit. Se acomodează la condiţiile cele mai diferite, preferind totuşi staţiuni călduroase şi pante însorite. De asemenea, se acomodează la soiuri variate, chiar la cele mai uscate şi compacte. Pretenţii ceva mai ri­ dicate faţă de lumină. Se întinde din zona de stepă, unde formează tufărişuri, pînă în zona de deal şi chiar m unte, în lizierele pădurilor sau în stratul de ar­ buşti al pădurilor mai luminoase (în special s te ja r): invadant în păşuni şi poiene. Uneori poate forma masive întinse — ex. Cărbunari —jud. Caraş Severin. Răspîn- d it în toate judeţele ţării (C. levigată este răspîndit mai m ult în nord-estul ţării). Recoltare. Toate sortimentele se culeg numai pe tim p uscat, de preferinţă în zile însorite. în special florile, culese pe ploaie sau rouă, se brunifică foarte uşor, depreciindu-se. Florile şi bucheţelele de flori cu frunze se recoltează la începutul deschi­derii florilor, începind din a doua jum ătate a lui aprilie în sudul şi vestul ţării în regiunile de cîmpie, continuînd eşalonat în cursul lunii m ai pentru.zonele de deal şi m unte. Frunzele au o perioadă m ai lungă, înainte, în tim pul sau după înflorire,pînă în iunie—iulie, iar fructele în septem brie—noiembrie cînd se înroşesc. Metode de recoltare: — florile — prin ciupire sau prin prinderea întredegete a. inflorescenţei şi tragerea mîinii în sus, astfel ca în palm ă să răm înăflorile fără pedunculi (lungimea acestora de max. 1 cm ); — bucheţele deflori cu frunze şi frunzele — prin strujire, fie direct de pe arbust, fie prin tăierea răm urelelor şi curăţarea lor ulterioară. Deoarece arbustul este ghimposse pot confecţiona palm are simple din pînză groasă cusută în mai m ulte cucare se evită zgîrieturile; fructele — se culeg direct de pe arbust, fără codiţă.Toate sortimentele se culeg numai în coşuleţe sau lădiţe, evitîndu-se sacii,unde datorită lipsei de aer şi presării se încing,’ se lovesc şi se depreciază. Pregătirea materiilor prime în vederea prelucrării. Florile, bucheţeleled e flori cu frunze şi frunzele se usucă pe cale naturală la um bră, în locuric ît mai aerate, de preferat în poduri acoperite cu tablă, în strat subţire,astfel încît uscarea să se facă cît mai repede. La uscător se face la ©tem­peratură pină la 35°C. Fructele se usucă pe cale naturală la soare, în■strat114
  • 115. subţire, întorcîndu-se din cînd în cînd pentru a se usca uniform, iar pe caleartificială la useătorii la 70°C. Randam entele la uscare: flori şi bucheţele de flori cu frunze 4—5/1,frunze 2—3/1, fructe 2—3/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd: — pentru flori — culoarea cremşi codiţa de cel m ult 1 cm, admiţîndu-se ca im purităţi m ax. 5% flori bruni­ficate şi max. 1% resturi de rămurele, corpuri străine organice şi minerale —max. 0,5% pentru fiecare,. um iditate — max. 13%; — pentru bucheţele deflori cu frunze ca im purităţi admise — flori brunificate — m ax. 5% , frunzebrunificate — m ax. 2% , resturi de ram uri de la buchetul floral ce depăşesc 1 cm — max. 2% , corpuri străine m inerale şi organice — m ax. 0,5% pentrufiecare, um iditate — max.. 13% ; — pentru frunze — im purităţi adm ise; frunzebrunificate — max. 5%, resturi de ram uri ce depăşesc 1 cm — max. 2% ,corpuri străine organice şi minerale — m ax. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%; — fructele proaspete trebuie să aibă culoarea roşie, să conţinăfructe înnegrite — m ax. 2% , fructe im ature — m ax. 1%, resturi de ram uri,frunze, codiţe — max. 3% , corpuri străine organice şi minerale max. 0,5%,pentru fiecare, iar um iditatea să fie cea normală a fructelor proaspete; —fructele uscate — capătă culoarea brună-roşcată; pot conţine fructe înnegritearse — m ax. 3% , fructe im ature — max. 1%, alte părţi din plan tă — m ax.3% , corpuri străine organice şi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, um i­ ditate — m ax. 14%. Compoziţie chimică. Foarte bogată. în părţile înflorite cu frunze se aflăacidul crategic care este de fapt un complex form at din compuşi triterpenici:acid crategolic, neotegolic şi acantoiic; acid ursolic şi oleanolic; derivaţi den atură flavonoidică: hiperozidul, un ramnozid al vitexinei, leucoantociani-dină, heptahidroxiflavanul cu acţiune cardiotonica, cvercetină, acid cloro-genic, acid cafeic, amigdalină, colină, sorbitol, vitam ina_C; amine: trim etîla-m ina şi am inalina; ulei volatil ce conţine aldehidă anisică; taninuri de naturăcatehică, pectine, săruri minerale etc. Fructele conţin: taninuri de natu ră catehică (L-epicatehina şi D-ca-tehina), vitaminele B: şi C, antociani, flavonoizi, acizi tartric, citric, ursolic,oxalic, nicotinic, clorogenic, sorbitol, colină, acetilcolină, glucoză, fructoză,pectine, ceară, ulei gras, substanţe minerale. Seminţele nu conţin substanţeactive. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. La fel de complexă ca şi compoziţia chimică — produsele farmaceutice din frunzele, florile şi fruc­ tele de păducel acţionează sinergic asupra aparatului cardiovascular şi asuprasistemului nervos central. Astfel, efectele simpaticolitice, hipotensive arteriale,vasodilatatoare in special asupra coronarelor şi acţiunea sedativă asupra sis­ tem ului nervos central a acestor specii au fost dem onstrate de m ajoritateacercetătorilor prin experim entări pe animale de laborator şi au fost aplicateclinic cu bune rezultate. în doze terapeutice, extractele de păducel constituie unul din im portan­ tele medicamente de origine vegetală care dau bune rezultate în dereglările cardio-vasculare. Se aplică pentru acţiunea vasodilatatoare generală şi spe­ cifică pentru coronare, ca sedativ în nevroze cardiace şi ca hipotensiv uşor. Dă rezultate bune şi în anghina pectorală şi este un apreciat sedativ vegetal. Rezultate favorabile se obţin prin asocierea cu digitalicele. Frunzele cu floriin tră în compoziţia Ceaiurilor antiastm atic şi calm ant îm potriva tulburărilor cardiace, iar fructele în Ceaiul calm ant. Se poate adm inistra sub formă de infuzie, o linguriţă sau o lingură fructe sau flori cu frunze la o cană de apă care se bea în tim pul unei zile. Tinctură se prepară din 20 g plantă la 100 mi 115
  • 116. ■alcool de 60°. Se administrează 15—20 picături de 2—3 ori pe zi în puţinaapă. Confuzii. în flora spontană a României se mai întîlnesc şi speciile C.nigra W . et K. şi C. pentagyna W . et K ., ambele pe coaste însorite, prinstejărete. Ele se deosebesc de speciile medicinale prin: — num ăr m ai marede stile (5) în floare faţă de î —2 la speciile m edicinale; acestea rătnîn per­sistente şi la fructe, care au o culoare m ai închisă, negricioasă sau purpurie ;— pedicelii florilor şi caliciul cu peri deşi lînoşi (la cele medicinale glabri). P R U N U S A V I U M L. (Cerasus avium (L.) M nchJ P R U N U S C E R A S U S L. (Cerasus vulgaris Mili./ C IR E Ş ; VIŞIN ; F r .: Cerisier; G riottier; E .: Sweet ch e rry ; C herrv; G .: Vogelkirsche; Sauerkirsche; M .: Cseresnyefa; Meggyfa; R .: Vişinia p tic ia ; Vişnia abîknavennaia. în afara utilizării lor în scopuri alimentare, de la cireşe şi vişine se fo­losesc în scopuri medicinale peduncul» (codiţele) de la fructele coapte (in­ clusiv de la cireşele de pădure) cunoscute în farmacie sub denumirea de Stipites Cerasorum. Recoltare. Condiţele din consumurile casnice, de foarte bună calitate, sînt destinate de obicei pentru autoconsum, neputînd da cantităţi valorifi--cabile. Se colectează codiţele de la fabricile de conserve sau staţii de pre-industralizare (pentru pulpe, m arcuri, sucuri) numai de la cireşe şi vişinenepulpate în prealabil, deoarece prin pulpare se pierde substanţa activă. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Codiţele (Stipites Ceruşi)trebuie bine alese de sîmburi. frunze sau fructe im ature. Această operaţiese poate face fie m anual, înainte de a fi puse la uscat, fie după uscareprin batozare, operaţie m ult mai recomandabilă atunci cînd sînt cantităţim ari, deoarece se realizează o economie însem nată de forţă de muncă. Deasemenea, înainte de uscare codiţele trebuie spălate repede şi puse la zvîntat. Uscarea se face la soare, în strat subţire, pe platforme de cim ent binecurăţate sau pe prelate, în stra t subţire de 5—10 cm, întorcîndu-se în fiecarezi cu furca pentru a evita mucegăirea sau brunificarea. Pe tim p nefavorabilse pun în şoproane bine aerisite. Pe cale artificială se usucă pînă la 50 °C.Randam entul la uscare este de 2—4/1. Prin condiţiile tehnice de recepţie nu se adm it în m ateria prim ă sîmburi,iar resturi de frunze — max. 2% , corpuri străine organice şi minerale — max.0,5% pentru fiecare, um iditate — max. 13%. Compoziţie chimică. Pendunculii fructelor Stipites cerasis — conţin să­ruri de potasiu, mici cantităţi de taninuri de natură catehică, flavonoizi şisaponine. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. D atorită în special să­rurilor de potasiu au proprietăţi diuretice. In tră in compoziţia Ceaiului diuretic.Infuzia de cozi de cireşe sau vişine se prepară din 2 linguri cozi la 1/2 1 apă,cantitate m inimă care se bea în cursul unei zile. Observaţii. Odinioară se folosea de la Cireş şi scoarţa ca febrifug şi artti-gutos. Gumele care apar la răni, înţepături de insecte sînt m enţionate ca unremediu util contra artritei, iar dizolvate în apă ca loţiune contra pecinginei. Fructele — în afara im portanţei alim entare — sînt totodată uşor laxatrve. Se menţionează şi utilizarea frunzelor datorită taninurilor pe care leconţin, sub formă de infuzie ca antidiareic.316
  • 117. P R U N U S S P IN O S A L. PORUM BAR; F r.: Prunellier, Prunier epineux; E .: Blackthorn; G.: Schlehdorn; M .: K okeny; R. Sliva kaliuciaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : arbust spinos, foarte ram ificat,.cu aspect de tufă deasă, înalt de 1—2 (3) m ; tulpina: are scoarţă cenuşie,puţin crăp ată; lujeri laterali term inaţi în spini ascuţiţi, lungi de 4 —8 cm ;frunze: eliptice, lungi de 2—4 cm şi late pe jumătate* margine d inţată, glabresau uneori păroase pe faţa inferioară, peţiol de 0,2— 1 cm, iar la bază stipeledinţate, m ai lungi decît peţiolul; flori: solitare, mici de 1— 1,5 cm, apar înain­tea frunzelor, pe tipul 5, lung pedicelate, cu petale albe şi stam ine num eroase ;fructe: drupe globuloase, lung pedicelate, negre-albăstrui brum ate, cu pulpaaderentă de sîmbure. înflorire: IV—V. Materia p r i m ă : Flores P runi sp in o si— flori cu sepale triun-ghiular-ovate de 1—3 mm lungime, de culoare verde, petale alungi t-o vate de 5—8 mm, de culoare albă-gălbuie, staminele de cca 5 mm cu antere gal­bene sau roşii. Miros slab, caracteristic, gust dulceag uşor astringent. F rucius’ Pruni spinosi — fructe globuloase de 1— 1,5 cm în diam etru,cu suprafaţa exterioară zbîrcită în stare uscată, de culoare albastră-negri-cioasă, brum ate. F ără miros, gust dulceag astringent. Ecologie şi răspîndire. P lantă extrem de rustică, puţin pretenţioasă la condiţiile de mediu. Este un arbust foarte rezistent la secetă, chiar prelun­ gită, precum şi la ger, chiar cînd solul este dezvelit. Este plantă de lum ină directă, nu suportă umbrirea. Cerinţe foarte reduse faţă de sol, puţind vegeta pe soluri compacte, lu­ toase sau luto-argiloase, ca şi pe locuri pietroase. Deoarece drajonează pu­ ternic, se manifestă ca plantă invadantă dar şi fixatoare a solului. A ltitudinal se întilneşte în zonade cîmpie şi cea colinara, în lumi­nişuri şi margini de păduri, terenurinecultivate, coaste pietroase şi înso­rite, răzoare, margini de drumuri şicăi ferate, păşuni şi fineţe neîngri­jite. Recoltare. Se poate recolta întoate judeţele ţării. Florile se recol­tează în perioada de început a în­floririi, pe tim p uscat, deoareceîntr-o fază m ai avansată petalele sescutură cu uşurinţă. Metode de recoltare: — prin ciu-pire, floare cu floare sau prin tă­ierea unor răm urele mici care sestrujesc im e d ia t; prin aceste metoderandam entul e mai redus, dar seobţine o m aterie prim ă de calitatesuperioară; — prin baterea ram uri­lor cu un băţ şi colectarea florilor peprelate puse la baza arb u stu lu i; —prin tăierea ram urilor înflorite, usca­rea şi apoi scuturarea lor. Fig. 23 — P r u n u s s p i n ^ a (foto org.-) 117
  • 118. Fructele se recoltează toam na, după căderea brumei (octombrie—noiem­brie) care duce la pierderea aştri ngenţei şi m ărirea procentului de zaharuri.In scopuri medicinale se pot recolta din lună septembrie cînd conţinutul întainuri este m ai ridicat. Metode de recoltare: — culegere cu mina, fruct cu fru c t; — scuturareaarbustului pe cearşafuri sau prelate.. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Florile recoltate prinscuturare se sitează şi apoi se vântura pentru îndepărtarea spinilor, frunzelor,m ugurilor şi corpurilor străine. Fructele de asemenea se trec prin vîntură-toare, apoi se selectează fructele rănite, atacate de dăunători, im ature. Uscarea este un factor determ inant pentru obţinerea unei m aterii primede bună calitate la sortim ental Flores. La o uscare lentă florile se înroşescsau se brunifică, depreciindu-se calitatea. De aceea, in principal se recom andăuscarea artificială foarte rapidă la o tem peratură de 40 °C şi num ai în cazulunei ventilaţii foarte bune şi a posibilităţii ţinerii m ateriei prim e în camereîncălzite se va putea face cu bune rezultate şi pe cale naturală. Fructele se preiau în stare proaspătă şi se usucă numai pe cale artifi­cială, ridicînd tre p tat tem peratura pînă la 60—70"C (la ridicarea bruscă atem peraturii acestea pierd coloarea naturală, zaharurile pot ieşi şi depunela suprafaţă, dînd o culoare albicioasă, se produc caramelizări şi strîngereafructelor mai m ulte la un loc în blocuri). Uscarea este term inată o d a tăcu zbîrcirea fructelor. . Condiţiile tehnice de recepţie prevăd pentru flori recepţionarea lor pedo u ă categorii, în funcţie de conţinutul de im purităţi astfel: Călit. I Călit. II— flori brunificate, % max. 8 15— resturi de frunze şi de crenguţe, % max. 5 7 La ambele categorii sînt admise corpuri străine organice şi minerale —m ax. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%. Pentru fructe este prevăzut un conţinut de im purităţi de max. 1% fructeverzi şi max. 1% resturi de codiţe, frunze, rămurele, corpuri străine organiceşi minerale — max. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 15%. Compoziţie chimică. Glicozizi cianhidrogeni şi glicocamferozide, flavono-zizi, săruri minerale etc. Fructele conţin zaharuri, antociani, taninuri, pruncianină, acizi organici,polifenoli, gumirezine etc. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Florile se utilizează în•special în medicina empirică ca diuretic-depurativ, laxativ slab şi antileuco-reic şi mai nou în hipertensiunea arterială, infuzie, o linguriţă la o cană ap ă. Se beau 2—3 căni pe zi. Fructele sînt utilizate sub formă de decoct pentru proprietăţile lor astrin-gente ca antidiareic şi în afecţiuni renale şi dischinezii biliare. î n medicinatradiţională scoarţa de pe rădăcini şi tulpini este utilizată în afecţiuni cardiace. Se menţionează folosirea florilor ca hipoglicemiant, antiastm atic şi antiin-flam ator.118
  • 119. ALTE SPECII DE R O SA C E A E CU U TILIZĂ R I M EDICINALE Filipendula vulgaris Moench ( A g l i c ă ) . Specie caracteristică locurilor uscate, din fineţe, pajişti, coaste însorite, luminişuri de pădure, poieni, tu ­ fişuri rare; Se utilizează sub formă de infuzie şi decoct în uz extern în me­ dicina tradiţională pentru tratam entul eczemelor. Spiraea crenata L. (T a v a 1 g ă, T a u 1 ă). A rbust înalt pînă la 1 m, cu flori mici albe dispuse în umbele, ce creşte spontan în special la şes şi în zona dealurilor. Uneori se cultivă în scop ornam ental. în medicina tradiţio­ nală se utilizează sub formă de infuzie pentru efectele ei diuretice. Cercetările din ţara noastră au confirmat efectele diuretice şi saluretice ale infuziei 0,5% preparată din părţile aeriene înflorite, uscate la um bră, ale acestei specii. Roşa galica L. ( T r a n d a f i r d e c î m p ) . Este o specie relativ mică, cu tulpini tîrîtoare de 0,5— 1,5 m ce creşte spontan lîngă locuri cultivate, m ărăcinişm i, coaste însorite, poieni, păşuni, fineţe sau la m arginea pădurilor. în trecut florile varietăţii „qfficinalis" erau cunoscute sub denumirea Flores Rosae pallidae. în medicina tradiţională infuzia din florile - uscate se utili­ zează în gargarisme. Uneori această specie se cultivă. Tehnologia de cultură este asem ănătoare cu cea a speciei Rosa daniascena. Rosa pendulina L. sin. R. alpina L. ( T r a n d a f i r de m u n t e ) . Este specia a cărei fructe au conţinutul cel mai ridicat în vitam ina C din tot regnul vegetal. Vezi şi monografia Rosa canina. Rosa rugosa Thumb. Specie introdusă în cultură experimentală şi în ţara n o a stră ; are o productivitate apreciabilă de fructe şi un conţinut de cca 3 ori mai m are în acid ascorbic decît speciile spontane din secţia Caninac. Toate cercetările din ţara noastră au dem onstrat că fructele acestei specii au cantităţi apreciabile de carotenoizi care nu se degradează prin uscare. S tudiată m ult peste hotare această specie s-a dovedit foarte valoroasă. Uleiul volatil are compoziţie foarte complexă conţinînd in principal: citral, cianină, geraniol, 1-lindoî, nerol, aldehidă nonilică, n-fenil-etilalcool, hamarru- sol, citronelol, alcool benzilic, nonilic şi heptilic, eugenol, acid benzoic etc. Petalele conţin peonidină, peonidin-3-glicozid şi 3,5 diglicozidui ei, cianidină. Franzele conţin izocvercetină. Fructele conţin alături de carotenoizi şi vi­tam ina C, cvercetină, izocvercetină, tilirozid. Uleiul din seminţe conţine acidpalm itic (17,6%), acid oleic (44,5%), acid linoleic (32,0%), acid glutam ic, asparagic, sikimic, malonic şi citric. în m edicina tradiţională chineză frunzele se utilizează ca febrifug, iarflorile în afecţiunile splinei şi ficatului, în boli de sînge, d i «pepsi i, hematemeză,hemoptizie, în afecţiuni stomacale etc. Sanguisorba minor Scop. (C e b a r e a). în medicina populară, folosităîn „vătăm ătură" (hernie). Sanguisorba ofjicinalis L. ( S o r b e s t r e a ) . P lantă ierboasă cu frunzepenat-lobate şi flori purpurii d i n . fîneţele umede. Proprietăţi astringente,fiind recom andată empiric în tulburări intestinale însoţite de ferm entaţii,enterocolite muco-membranoase, scaune diareice şi cu sînge. De asemenea,hem ostatic în hemoroizi, hem aturie, diuretic şi galactogog. în uz extern re­prezintă un vechi rem ediu popular vulnerar, în cicatrizarea rănilor, precumşi pentru înţepături, arsuri. Geum rivale L. ( C ă l ţ u n u l d o a m n e i ) . P lantă m ontană pe m alulapelor, astringenta şi tonică (în unele farmacopee, ca de exemplu în cea ame­ricană, este oficinală). Potentilla cinerea Chaix sin. P . arenaria Borkh. ( B u r u i a n a j u n ­g h i u l u i ) . Specie de pe coline aride, locuri nisipoase, num ită şi S c r i n - 119
  • 120. t i t o a r e, datorită utilizării sale în medicina populară contra luxaţiilor, ca şi pentru răni şi tăieturi. Potentilla reţinus L. ( C i n c i degete). Numele popular vine de la frunzele palm ate cu 5 folioie. Conţinutul ridicat în tanin face ca partea aeriană şi rizomul să aibă proprietăţi astringente în diaree, dizenterie. Recom andate şi ca hemos­ tatice, diuretice (litiaze renale şi vezicale) şi su- dorifice. A Ichemilla vulgaris L. ( C r e ţ i ş o a r ă ) . Spe- r cie cu foarte m ulte subspecii, forme şi varie­ tăţi, răspîndită din etajul m ontan pînă la cel alpin. M ajoritatea subspeciilor au frunzele şi in­ florescenţele glabre. Utilizările sînt similare spe­ ciilor A . mollis şi A . glaucescens. Cydonia oblonga Mili ( G u t u i ) . Fructul, foarte bogat în tanin, zaharuri, acizi organici, are proprietăţi astringente (în diaree, hemoptizic, afecţiuni bucale şi gingivale). Frunzele şi seminţele reprezintă un bun emolient pentru afecţiunile căilor respiratorii, iar în uz extern — în cosmeti­ că pentru pielea uscată şi iritată. Pyrus conimunis L. sin. Pirus saliva Lam. et D.C. ( P ă r ) . Fructele au efecte laxative, diu­ retice şi depurative. Frunzele, conţinînd arbuti- F ig. 24 — Atchem iU a w lg a ris nă, sînt diuretice eficace, iar în secundar anti- inflamatoare, dezinfectante, sedative, fiind reco­ m andate empiric pentru acest summum de proprietăţi în cistite, maladii vezicale şi de prostată. N eutilizata astăzi, scoarţa era considerată odinioară ca astringenta şi febrifugă. M alus domestica Borkh. sin. M alus pumila Mili.. (M ă r). Consumarea fructelor este recom andată în foarte numeroase afecţiuni. Ele uşurează di­ gestia, aciditatea lor m oderată provoacă intensificarea secreţiei salivare şi a celorlalte glande digestive. Totodată merele reglează funcţiile intestinale, consumat cu coajă uşor laxativ şi, fiind un bun absorbant, neutralizează o„ m are parte din toxine. Proprietăţile diuretice se m anifestă în special prin eliminarea acidului uric, avînd efecte favorabile în artritism , gută, reum atism . S-au mai descris efectele hipotensive şi de scădere a colesterolului din sînge, cura de mere intrînd astfel şi în m edicaţia de prevenire a arteriosclerozei şi infarctului miocardic, proprietăţi uşor pectorale şi de sedativ al sistemului nervos (consumat seara înainte de culcare uşurează somnul). Merele curăţite de coajă şi rase sînt antidiareice în special la copii. Sorbus aucuparia L. ( S c o r u ş d e m u n t e ) . Arbore înalt pînă la 15 m, cu tulpina dreaptă, cu ram uri puţine, cu cOroana rotundă. Florile sînt albe, dispuse în corimb iar fructele roşii. Arborele in tră în compoziţia m ultor păduri de foioase sau chiar în molidişuri, m ai ales la m arginea pădurilor şi în luminişuri. Fructele cunoscute sub denumirea de Fructus Sorbi sau Baccae A um pariae sînt de fapt fructe fals0 globuloase, ovate, mai ra r elipsoidale, de 8— 10 mm în diam etru. Au gust acrişor astringent. Conţin taninuri, zaharuri, 150—200 mg% vitam ina C, acid malic şi -alţi acizi organici (sorbinic, parasorbinic), carotenoizi, ulei volatil etc. Utilizat 120
  • 121. mai m ult în medicina tradiţionali în reumatism, fructele au efecte diu­ retice, calm ante ale tusei, hemosta­ tice. D atorită taninurilor au propri­ etăţi astringente, acţiunea principală fiind aportul de vitam ina C şi caro­ tenoizi în special în tim pul iernii. Sorbus domestica L. ( S c o r u ş ) . Arbore destul de frecvent cultivat în trecut mai ales. în sudul ţării. Fructele sînt comestibile iar compo­ ziţia chimică şi utilizările terapeutice sînt similare Scoruşului de m unte. M espilus germanica L. (M o ş- m o n). Destul de puţin răspândit la noi, fructele sînt astringente, re­ comandate în diaree dizenterice, en- terite rebele, fortificînd mucoasa gastrică. Frunzele, de asemenea as­ tringente, sînt folosite empiric pentru gargarisme îm potriva altelor şi in- flarnaţ iilor gîtului. în medicina tra ­ diţională se citează utilizarea frun­ zelor uscate şi în „gălbinare1 *. Crataegus pm tagyna XV. et K. F ig. 25 — Sorbus a ucu p a n a (foio orig.) sin. M espilus pm tagyna Koch. este un arbust pînă la 5 m înălţimecaracteristic pădurilor şi poienelor din părţile sudice ale ţării. Florile aupetale albe fiind dispuse în corimb iar anterele sînt roşii. Fructele spredeosebire de ale speciilor C. levigaia şi C. monogyna, sn t de culoare neagră-purpurie, nelucioase şi au 5 seminţe. Inflorescenţele şi frunzele au utilizărisig ilare cu ale celor două specii m enţionate. P rutm s domîstica L. (P r u n). Fructul, cu conţinut ridicat de zaharuri,acizi organici (în special acid malic), pectină, săruri m inerale, are proprietăţiiaxative certe, precum şi diuretice. Fructele speciei Prutms cerasifera Ehrh.( C o r c o d u ş ) au proprietăţi similare cu cele ale speciei P. domestica. Primus armmiaca L. var. communis sin. Armeniaca vulgaris Lam. (Cais).Specie de cultură a cărei seminţe conţin cca 50% ulei gras asem ănător celui demăsline fiind utilizat la fel ca şi acesta în scopuri farmaceutice sau alimentare. Primus dulcis (Mili.) D.A. W ebb. sin. P. communis Fritsch. sin. Am yg-dalus communis L. (M i g d a 1). Seminţele de la migdalele dulci care au încompoziţie 50—55% ulei, glucozidui am ygdalină şi o enzimă (sinaptoză sauemulsină) s-au dovedit prin experim entări destul de recente a fi eficace întratam entul ulcerului gastric, deoarece uleiul formează o peliculă protectoaret:< peretele stomacal, în tim p ce proteinele neutralizează parţial acidul clor- enidric. Totodată reduce secreţiile excesive de pepsină şi creşte tonusul tubuluidigestiv. în uz extern uleiul-de migdale are efect emolient, în eczeme. De-coctul din coaja sîmburelui este indicată contra arteriosclerozei, în medicinatradiţională. Frunzele sînt calm ante ale tusei. Nu se vor folosi seminţele de Migdal am ar fiind toxice. Prim us lauroce-rasus (L.) Mili. sin. Laurocerasus ojficinaiis Rhoem. (L a u-r o c i r e ş ) . Specie cultivată în parcuri şi grădini în zonele m ai calde alerării. Toate organele plantei sînt toxice, conţinînd acid cianhidric. în trecut 121
  • 122. în farmacie se utiliza Aqiia Lauroccrasi preparată din frunzele acestei specii,fiind recom andată ca sedativ şi antispastic. Primus pe/sica Sieb. et Zucc. sin. Perşica vulgaris Mili. (P i e r s i c).Fructele sînt uşor diuretice, laxative şi depurative. Florile, cu conţinut delaurocerasin, zaharoze, ulei, caroten, arb u tin ă ş.a., ea şi frunzele au pro­prietăţi laxative, depurative, diuretice (în nefrite) şi vermifuge. în medicinatradiţională decoctul sau. siropul de flori şi frunze se utilizează pentru ac­ţiunea sedativă la „copii nervoşi". Prunus padus L. sin. Padus racetnosa (Lam.) C.K. Schneid. (M ă 1 i nj.Arbust sau arbore de 3—15 cm înălţim e cu flori mici albe, m irositoare, dis­puse în raceme. Fructele globuloase, pînă la 1 cm în diam etru, de culoareneagră lucitoare. Nu sînt comestibile. Specia creşte spontan în zona coliaarăa ţării, dar se cultivă uneori în parcuri şi grădini ca arbore ornam ental. î nantichitate şi în trecutul mai puţin îndepărtat (Cortex P runi-P adi) eraconsiderat ca specie medicinală pentru proprietăţile diuretice şi diaforetice. Afost recom andat în boala reum atismală, în tratam entul artritei, colicilor stomaca­li sau antimetic. în prezent nu se mai foloseşte decît rar în medicina tradiţională. Fam. FABACEAE (Legurninosaej" A lături de Orckidaceae şi Compositac, Fabaceadc sînt una dintre celemai vaste familii din regnul vegetal. N um ărul speciilor din această fam ilieeste considerat ca fiind între 12 000 şi 17 000. în vechea clasificare (Legu-minosae) fam ilia era îm părţită in trei subfamilii: — Mimosoideae. — Cesalpinioideae. — Papilionaceae (LoU nieat). Acestea erau considerate de către unii sistematicieni drept familii, inflora ţării noastre avem reprezentanţi din ultimele două subfamilii, Mimosoi-deade fiind plante tropicale. Speciile din Fam . Fabaceae pot fi plante ierboase, anuale, bisanuale sauperene, arbuşti sau arbori. Singurul caracter comun al speciilor acestei fa­milii mari este gineceul form at dintr-o singură carpelă liberă dînd naştere laun fruct sub formă de păstaie sau legumă. La m ulte specii rădăcinile au nt>-dozităţi, form ate în simbioză cu bacterii din genul Rhizobium, cu rolul defixare a azotului. î n general frunzele sînt compuse, de m ulte ori penate.Florile la numeroase specii sînt de tip papilionat, asem ănătoare cu un fluture.în scopuri medicinale sînt folosite aproape toate părţile plantelor care aunumeroase substanţe active: alcaloizi, saponoziae, polizaharide, pigmenţi. 3F£ NUrBt.NZC-flnCNÂ r-F fN lL -B tfC C -P K O N Ă tlZCfLAVONE! ■ VN rLA G O AMGEWNÂ QUSSCITINÂ122
  • 123. gum e, mucilagii, compuşi polifenolici etc. Derivaţii flavonici sînt larg răs-pîndiţi în această familie fapt care ne perm ite să facem o clasificare a lor. Pe lîngă im portanţa terapeutică a substanţelor active din numeroasespecii din fam ilia Fabaceae, m ulte alte specii au o im portanţă economicădeosebită. Este suficient să m enţionăm Soia, Arahidele, Fasolea şi plantelefurajere. G L E D IT SC H IA T R IA C A N T H O S L. GLĂDIŢĂ; ROŞCOV SĂLBATIC; F r.: F evier; E .: Honey locust; G .: C hristusdorn; M .: K risztu sto v is; R .: Gledicia abîknavennaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Arbore înalt pînă la 20—30 m,cu coroană largă, răsfirată şi luminoasă, cu spini foarte m ari (pînă la 15 cm)pe ram uri, cel m ai adesea trifu rc a ţi; rădăcinile acestei specii nu dezvoltănodozităţi provocate de bacterii; tulpina: dreaptă, se desface de jos în 2—3ram uri neregulate; scoarţa: cenuşie-deschis, se păstrează m ult tim p netedă,mai tîrziu formînd un ritidom subţire, solzos, cenuşiu-inchis; m uguri: alterai,puţin vizibili; frunze: paripenat compuse, simplu sau dublu penate, lungide 15—30 cm, cu 20—30 folioie lungi de 1—3 cm, pe margini m ărunt crenate;flori: lungi de 5—7 mm, verzui, plăcut m irositoare, dispuse în raceme scurte(5—7 cm), cu 10—18 flori, dispuse la subsuoara frunzelor; fructe: păstăi;ndehiscente, lungi de 30—40 cm şi 3—4 cm lăţim e, brune-lucioase, turtite,răsucite şi încoroiate, în interior cu un miez cărnos, dulceag, astringent cu■10—15 seminţe turtite, brune, cu tegument foarte tare, sticlos, înconjuratede un mucilagiu dulceag. înflorire: V I - V I I . Materia p r i m ă : Fructus Gledibschiae — cu caracterele m enţio­nate la descrierea plantei. * Ecologie şi răspândire. Arbore originar din America de Nord, la noicultivat în plantaţii forestiere, parcuri, grădini şi alinim ente stradale, îngarduri vii (suportînd bine tunsul), uneori subspontan. A daptat la o climă mai caldă, rezistă foarte bine la secetă; uneori fiindafectat de îngheţuri tim purii. Solicită m ultă lumină, în schimb are pretenţiireduse faţă de sol, puţind suporta chiar şi solurile uşor saline, ca şi inundări•de scurtă durată. Recoltare. Fructele se recoltează toam na tîrziu şi chiar peste iarnă,fie culegînd păstăile căzute după vînturi mai puternice, fie după baterearam urilor cu prăjini lungi. Se evită păstăile căzute de mai m ultă vreme,zdrobite, cu început de putrezire sau cu mucegai. Pregătirea miteriei prime în vederea prelucrării. Condiţionarea constăîn îndepărtarea fructelor necorespunzătoare (putrezite, cu mucegai) şi în spă­larea celor m urdare de păm înt. Uscarea se face în stra t subţire (5—10 cm),întorcindu-se la 3—4 zile, randam entul la uscare fiind de 1,2— 1,5/1. Compoziţie chimică. Seminţele m ature conţin un galactomaiTan şi tani­nuri, iar cele tinere un alcaloid triacantina. prezent şi în frunze, acid cafeicşi acid clorogenic. în pulpa fructelor există pe lîngă unele oze şi o saponinăiritan tă care trebuie îndepărtată înainte de utilizarea fructelor pentru pro­duse fitoterapeutice antidiareice. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Galactomananul are ac­ţiune antispastică fiind recom andat în ulcer şi în astm ul bronşic. Triacantinaare de asemenea acţiune spasmolitica asupra m usculaturii netede fiind reco­m andată în colite spastice, ulcer duodenal şi colicistite acute. 123
  • 124. Cercetările originale făcute în ţara noastră în domeniul medicinii vete­rinare au dus la concluzia că fructele acestei specii pot fi utilizate cu rezu ltatebune în combaterea diareelor la purcei şi viţei. SOPHORA J A P O N IC Ă L. SALCÎM JA PO N E Z; F r .: Sophore; E .: Japanese pagoda tree; G .: Schnurbaum ; M .: Ja p ân a k â c ; R . : Sofora iaponskaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Arbore înalt pînă la 20 —30 m ,cu coroana rotundă şi ram uri divergente, lipsite de spini; tulpina: scurtă,cu coroană deasă; scoarţa: netedă, verde-inchis, mai tîrziu cenuşiu-găibuie,dă apoi un ritidom brăzdat adînc în sens longitudinal; m u guri: mici, violet-purpurii, îngropaţi; frunze: alterne, imparipenat-compuse, de 1 5 -2 5 cin,cu 7—11 foliole ovate şi ascuţite la vîrf, verzi-închis şi lucioase pe faţă pespate m ai pale datorită unor p m alipiţi; flori: albe-gălbui, m irositoare, m aimici decît cele de salcîm, grupate în panicule erecte, de 15—30 cm ; fructe:stipitate, cărnoase, polisperme, indehiscente, strangulate între sem inţe;acestea sînt negre, ovoid-turtite. înflorire: V I I - V III. M a t e r i a p r i m ă : Flores Sophorac immaturi — sînt bobocii floralinedesfăcuţi, de ■ i—5 mm lungime şi 2—3 mm lăţim e, de culoare galbenă-verzuie, cu un scurt peduncul, cu caliciul verde-cenuşiu. F ără miros, cu gustslab amar. Ecologie şi răspîndire. Deoarece este plantă exotică, originară din Asiade est, la noi se găseşte numai cultivată ornam ental în parcuri pe străzi,şosele, existînd şi încercări de culturi forestiere pe terenuri erodate în regiu-mle de stepă din Dobrogea şi Bărăgan. Se poate extinde în culturi ornam en­tale în oraşe deoarece este printre cei mai rezistenţi arbori la noxe (fum,gaze), în regiuni de cîmpie, deoarece solicită m ultă lum ină şi căldură şi fiind rezistent la secetă. Cultivat în specia! în localităţi din Transilvania şi B anat (în principal în judeţele din Cîmpia de Vest — Arad, Bihor, Timiş), M unte­ nia (judeţele Argeş, Brăila, Buzău, Ia­ lomiţa, Ilfov — cu deosebire în Bucu­ reşti, Teleorman), Dobrogea (în ambele judeţe), Oltenia (Dolj, Gorj, Vîlcea), Moldova (Bacău, Galaţi, Xeam ţ, Vas- lui). Recoltare. Bobocii florali se recol­ tează chiar la începutul form ării lor, în lună iulie. Această recoltare se face în două faze: -s. ^ — tăierea inflorescenţelor cu aju- 1 A J î t orul foarfecilor de pom, în general I" ^ utilizîndu-se şi scări duble, deoarece arborii sînt în alţi; — experim entaţi recoltează direct din Fig. 26 — Soţ.h(.ra japonua arbore, legîndu-se cu centuri de sigu-124
  • 125. ra riţă şi avînd prins de mijloc un sac în care pun direct produsul. Colecta­rea bobocilor florali recoltaţi se face obligatoriu în coşuri şi nu în saci, undeprodusul se poate brunifica. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Condiţionarea constăîn îndepărtarea im purităţilor (frunze, resturi din axul inflorescenţei stru­jite etc.). Uscarea se face la soare, pe ram e sau prelate, în poduri acoperitecu tablă, soproane, iar artificial la 40°C. Randam entul la uscare este de3 -5 /1 . Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca im purităţi — max. 10% floricom plet deschise, m ax. 3% boboci brunificaţi şi m ax. 3% resturi din pedun-■culul principal, corpuri străine organice — max. 0,25% şi m inerale — max.0,50% , um iditate — m ax. 10%. Compoziţie chimică. Bobocii florali ai Salcîmului japonez constituiesursa cea m ai bogată de rutozid (rutin), conţinutul în această substanţăactivă variind între 15 şi 20%. Cercetătorii americani au obţinut rutoziduldin Sophora japcnica abia în 1952 printr-o m etodă simplă de extracţie cualcool la fierbere şi precipitare prin răcire cu toate că în China proprietăţile tinctoriale ale bobocilor florali erau cunoscute cu m ulte secole înainte. Alături de rutozid, în bobocii florali şi în florile de salcîm japonez s-aumai identificat şi alte glicozide flavonoidice ca: genisteol, camferol, cver-•cetol, genist eol-4-ramnoglucozid, genisteol-4-glucozid şi soforodol, iar orga­nele vegetative şi seminţele conţin alcaloizi. In cadrul unor cercetări originale efectuate în ţara noastră asupra specieiendemice din Babadag (Dobrogea) num ită Sophora prodanii Anders a fost■caracterizată compoziţia chimică a acestei specii. D intre principalele compo­nente se menţionează alcaloizi, flavonoide, alantoină, antracenozide, sapo-nozide, tanozide, heterozide cumarinice, poliureide etc. în toate organele plantei sînt prezenţi 5—6 alcaloizi dintre care s-au izolat citizina şi sparteina.De asemenea s-au mai izolat cvercetol, o saponozidă şi un derivat de natu răcuroarinică. în bobocii flo ral şi în seminţe este cantitatea cea m ai mare derutozid, dar totodată şi de alcaloizi. Seminţele conţin 2,26% alcaloizi totali•exprimaţi în citizină, ceea ce explică toxicitatea seminţelor cunoscută şi delocalnici. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Florile de Salcîm japo­nez nu se utilizează ca atare. După prelucrări industriale rutina obţinută se-administrează pe cale orală sau mai ales parenteral. R utina are proprietăţi de vitam ina P m ărind rezistenţa vaselor capi­lare şi dim inuînd perm eabilitatea lor, avînd prin aceasta un rol im portantîn m etabolismul hidric şi ionic. R utina intervine favorabil în procesele redoxd in organism şi în m etabolismul glucidic. Are rolul de protector al vitaminei C,iar vitam ina C favorizează acţiunea rutinei. Indicat în edeme cardiace, insuficienţă hepatică, în hemoragiile dato­rate fragilităţii capilarelor (boala Barlow, difterie, scarlatină, tum ori sînge-rînde etc.). Se aplică şi în oftalmologie ca adjuvant în hemoragia retiniană,glaucom, retinopatie diabetică. în medicina tradiţională se utilizează infuziad in frunze ca anticonvulsiv în epilepsie. Decoctul din rămurele, ca antihe-m oToidal şi dermatoze. Fructele extern, în tratam entul rănilor. Seminţelesîn t toxice. Industria noastră farm aceutică produce „Rutozid“ — soluţieinjectabilă 4% şi „Rutosidum “ sub formă de pulbere ca substanţă m edica­m entoasă înscrisă şi în FARMACOPEEA ROMANA ED. IX -a. Confuzii. Recunoaşterea salcîmului japonez faţă de salcîmul obişnuit ( Rebima psettdacacî-a L .) se face după: folioie mai mici, verde intens, cu vîr­ful a s c u ţit; flori aîbe-gălbui, în inflorescenţe panicule erecte (la salcîm albe „125.
  • 126. şi în raceme pendule);; perioada de înflorire este m ai tardivă (iulie—august)faţă de salcîm (m ai—iunie); fructul este indehiscent, gîtuit (la salcîm păs­taie dehiscenta); nu este ghim pat. C Y T IS U S SC O P A R IU S LINK. (S A R O T H A M N U S SC O P A R IU S ( L .) W im m .j DROB, M ÂTURICE; F r .: Genet â bal a i; E .: B rccm ; G .: B esenfrkm ; M .: Kâzănseges seprăzanot; R .: Jarnoveţ metelciatîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : A rbust erect, ram ificat, înalt pînă la 2 m, care drajonează puternic, fiind in v a d a n t; tulpina: cu numeroaseram uri subţiri, alipite de tulpină, cu 5 m uchii, verzi tot anul; frunze: celebâzâie trifoliate, cu foliole ovate, de 1—2 cm ; spre vîrful lujerilor sînt sim­p le; cele tinere sînt foarte păroase, apoi glabre, cad devreme (spre sfîrş-ituîverii); flori: papilionate, galbene-aurii aşezate cîte 1—2 la subsuoara frun­zelor dinspre vîrful ram urilor; fructe: păstăi înguste (4 cm lungime şi 0,8 cmjăţim e), negricioase, cu peri lungi, cu cîte 8— 15 seminţe. înflorire: V —VI. M a t e r i a p r i m ă : Herba Sarotham ni, sau Herba Sparţii scoparii,form ată din ram urile tinere, verzi, fără frunze sau flori. Tulpinile tinere şiram urile sînt subţiri, 5-muchiate. Nu au miros, iar gustul este am ărui, Lacerere se recoltează numai florile (Flores Sarotham nii), care în stare uscatăsînt galbene-brune, cu miros plăcut, fără gust caracteristic. Ecologie şi răspîndire. Introdus la noi din E uropa sudică şi centrala,mai ales în zonele destinate creşterii vînatului şi prin parcuri. Fiind puţinpretenţios faţă de sol şi rezistent la secetă, dar fiind afectat de tem peraturilescăzute, s-a răspîndit m ult în zone ferite, mai ales în B anat, devenind sub-spontană. Ocupă suprafeţe m ări în judeţul Caraş-Severin (lîngă Sasca Mon­tană pe coaste, Slatina-Nera, Bocşa Rom ână, Coceni, Reşiţa, Orşova, Surduc,Forotic, Valea Prigor). Se m ai poate recolta şi în judeţul Alba (Galda de Sus),Arad (Săvîrşin, Arăneag la Căsoaia, Cuvin, Ghioroc, Ilteu, Troiaş, Moneasa),Bihor (între Oradea şi Oşorhei pe m arginea căii ferate. Pădurea Neagra). Deoarece planta interesează în perspectivă industria chimică, trebuiecom bătute tendinţele de defrişare a arbustului care au apărut în ultim ultimp, cu a tît mai m ult cu cît creşte pe terenuri improprii pentru alte plante,fixează solurile şi le îmbogăţeşte în azot dato rită nodozităţilor cu bacteriifixatoare de pe rădăcină. Recoltare. P artea aeriană se recoltează în perioada cînd tulpina nu estefoliată şi anum e în octom brie—noiembrie sau toaiă iarna, cînd are cel maim are conţinut în sparteină. Se taie num ai ram urile tinere, verzi, cu ajutorul foarfecii de vie. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. După îndepărtarearam urilor bătrîne, cenuşii sau negricioase, se face uscarea cît mai rapidăpentru a se evita înnegrirea, fie pe cale naturală — în locuri acoperite (şo-proane, poduri acoperite cu tablă), fie pe cale artificială la 50—60%. R anda­m entul la uscare este de 2/1. P rin condiţiile tehnice de recepţie nu se adm it tulpini cu baza mai groasăde 1 cm şi corpuri străine organice, corpuri străine minerale — m ax. 1%şi um iditate — m ax. 13%. Compoziţie dumică. Diferită în funcţie de organul de p lan tă ; astfel,ram urile tinere conţin aicaloizi între care în principal 1-sparteina (0,50—4>,S0%), genisteina şi sarotam nina fiind consideraţi stereoizomeri. Florile126
  • 127. conţin un flavonoid, scoparozidul, prezent în cantităţi mici şi în ram uri şia lţi compuşi flavonoidici ca: genisteolul, glicoflavonoizi, orientol-3-metil-•eter, vitexol, lateolol şi hiperozid. Din ram uri s-au izolat hidroxitiram ina sau dopamina, tiram ina, epinina, amine care au fost identificate în micic a n tită ţi şi în flori. M ateria prim ă conţine şi sărari minerale. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Sparteina este un gan-.gioplegic, reducînd conductibilitatea nervoasă la nivelul ganglionilor vagului şi sim paticului, fiind prin aceasta un deprim ant miocardic de tip chinidinic. E xcitabilitatea anorm ală cardiacă este surpim ată. T otodată sparteina areacţiune analepticărespitatprie, iar asupra uterului acţiune ocitocică. Lite­ ratu ra de specialitate citează şi o acţiune protectoare a sparteinei faţă de veninul de viperă. Sparteina este unul dintre alcaloizii puţin toxici fiind uti­lizată drept sedativ cardiac sau tonic cardiac de întreţinere în pauzele tra ta ­m entului digitalic, iar în obstetrică ca ocitocic. Florile, m ai puţin utilizate, au proprietăţi diuretice datorită flavonoi- delor, iar ram urile şi fructele verzi sub formă de extract apos pot fi utilizateca vasoconstrictor hemostatic în special în epistaxis -datorită conţinutului în hidroxitiram ina. Sulfatul de sparteină este înscris în FARMACOPEEA ROMÂNĂ Ed. IX-a, producîndu-se la noi în ţară. R O B IN IA P S E U DAC A C I ASALCÎM ; F r.: Robinier; E .: A cacia; G .: Gemeine Robinie; M.: Feher ak âc; R .: R obinia lojnoakaţia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : arbore cu lujeri spinoşi,. înaltpînă la 30 m, cu coroana mare, luminoasă, ra ră ; tulpina: dreaptă, fără r a ­muri pînă la o înălţim e destul de m a re ; scoarţa: la început netedă, se trans­form ă în ritidom gros cu crăpături longitudinale adînci şi la rg i; m uguri:foarte mici, ascunşi cîte 3—4 în cicatricele foliare; frunzele: im parip^nai-compuse, lungi de 20 —30 cm, au 7 — 19 folioie eliptice cu vîrf rotunjit şinrueronat, m argine întreagă, lungi de 2—4—5 cm şi late pe jum ătate, m oi;stipelele de la bază sînt transform ate în 2 ghimpi rigizi; dispuse în racemependente cu axul moale, lungi de 10—20 cm cu 20 —40 flori papilionate,lungi de 1,5—2 cm, cu corola alb ă; fruct: păstaie lungă de 5—10 cm, latăde 1—2 cm, comprimată, brună-roşiatică, cu 4—10 seminţe reniforme. înflorire: V —VI. M a t e r i a p r i m ă : Flores Acaciae este form ată din flori cu petaleaîbe-gălbui sau albe-rozc, cu caliciu cam panulat, puţin pubescent, cu 5 dinţiscurţi şi obtuzi, de culoare verzuie. Miros plăcut, gust dulceag. Ecologie şi răspândire. Specie exotică, pretenţioasă faţă de climă şi soi,d a r datorită unei vitalităţi deosebite poate vegeta în condiţii foarte variate. Creşte mai ales în zona de cîmpie, unde tem peraturile din tim pul veriisînt foarte ridicate. Este afectat de îngheţuri tim purii, iar vînturile, poleiul,chiciura produc ruperea ram urilor. Fără să aibă cerinţe deosebite faţă de um iditate, nu suportă secetaîndelungată şi nici inundaţiile. Creşte bine pe soluri uşoare, chiar şi pe nisipuri nefixate, fiind cultivatpentru fixarea lor. Este cultivat în masive, în sate, la m arginea drumurilor,de unde poate fi recoltat în special în Oltenia (judeţele Mehedinţi, Dolj, Olt),în întreaga Muntenie, sudul Moldovei (judeţele Galaţi, Vrancea, Vaslui şiIaşi), vestul Transilvaniei (Satu Mare, Bihor. Arad, Timiş). 127
  • 128. Recoltare. în lunile mai-iunie se recoltează inflorescenţele, fie direct cu mina de pe arbore (cu ajutorul scărilor), fie tăind crenguţele cu ajutorul unei foarfeci de pomi, făcîndu-se detaşarea inflorescenţelor, după care se strujesc florile. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. După ce se aleg foliolele şi resturi din axul inflorescenţei, florile se pun la uscat pe ram e sau prelate la soare sau în poduri şi şoproane bine aerisite. Uscarea artificială se facela 35—40°C. R andam entul la uscare este de b— 8/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca im purităţi admise — m ax. 2%flori brunificate şi max. 1% resturi din axul inflorescenţei, corpuri străineorganice — m ax. 0,5% şi minerale — max. 0,25% , um iditate — m ax. 12%. Compoziţie chimică. Florile conţin robinină sau robinozid acaciină^giicozizi de natu ră flavonoidică, acid cafeic şi clorogenic, ulei volatil etc. Scoarţa, care este şi ea utilizată rar în scop terapeutic (Cortex Acaciae),conţine toxalbumină (robină şi fazină), glicozidul silingina şi taninuri denatu ră pirocatechinică. Lemnul conţine robinetol, robtol, lobteol şi dihi-drorobinetol. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Florile de salcîm se u ti­lizează ca arom atizant şi în industria parfum urilor, iar în medicina tradi­ţională calm ant al tusei. Scoarţa se foloseşte tot empiric în hiperaciditate,în ulcer ventricular şi duodenal şi ca purgativ. D atorită robinei, scoarţatrebuie utilizată cu m ultă atenţie, deoarece această substanţă este toxică.Florile pot fi utilizate sub formă de infuzie 5% în dureri reum atice, hipera­ciditate, în bronşite şi migrene. E xtern în gargară, în nevralgii dentare şiîn leucoree.G L Y C Y R R H IZ A G L A B R Ă L. LEMN DULCE; F r.: Regiisse, Bois d o u x ; E .: Licoiice; G.: Sussholz; M .: Edesgyoker; R.: Salodka golaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : subarbust erect, înalt pînă ia1,5 m, cu aspect de tu fă ; partea subterană: rizom principal gros, fusiform şi îngroşat la capătul superior ca o mă­ ciulie, din care se desprind rizomi se­ cundari, groşi de 0,5—2 cm, bruni la ex­ terior şi galbeni la interior, lungi de 1—2 m, din care sedes prind la rîndui lor- - / 4JT numeroase rădăcini, de asemenea lungi & - de 1—2 m ; tulpini aeriene: viguroase, • • V- puţin ramificate, cilindrice la partea in­ VV v /^a ferioară şi m uchiate la cea superioară; frunze: im paripenat compuse, lungi de 10—20 cm, cu 5—9 perechi de foliole o- vate sau lat-eliptice, de 2—5 cm lungime şi late pe jum ătate, cu vîrf rotunjit şi m ucronat, culoare verde intens, pe spate eu mici puncte glanduloase; Ia bază âxi stipele mici, caduce; flori: în racem e alungite aproape cît frunza, cu 50—80 flori papilionate, cu corola albastru-22P’
  • 129. violet, scurt-pedicelate, lungi de 1— 1,3 cm ; carena are petalele neunite;fructe: păstaie erectă, lungă de 1,5—2,5 cm, comprimată, cu 3—8 seminţereniforme şi gîtuituri între ele. Înflorire: V I-V II. M a t e r i a p r i m ă : R adix Liquiritiae este form ată din fragm entede rădăcini aproape cilindrice, lungi pînă la 40 cm, groase de cel puţin 1—2 cm, uşor ondulate, decorticate, de culoare galbenă-deschis, avînd suprafaţaexternă netedă, fractura fibroasă cu structură radiată. Miros slab, necarac­teristic, gust Ia- început dulce, apoi iute şi puţin amar. Ecologie, răspîndire şi zonare. Principalul factor ecologic este căldura,solicitînd o tem peratură ridicată şi staţiuni ferite de viaturi puternice, po­trivit originii sale sudice. Se dezvoltă bine în solurile uşoare sau mijlocii (nisipoase sau nisipo-lu-toase), umede, dar nu cu apă stagnantă. D atorită sistemului subteran foartedezvoltat, Lemnul dulce se poate utiliza ca şi Măceşul pe pante în lucrăriantierozionale în zona de stepă şi silvostepă, puţind fixa bine solul. De ase­menea, se poate cultiva pe nisipuri, contribuind la fixarea acestora. Este o specie de lumină, suportînd însă şi senrumbrirea. A ltitudinal este întîlnit numai în regiuni joase. în flora spontană lemnul dulce este puţin răspîndit, în special în albiilepărăsite ale unor rîuri, în buruienişuri, locuri necultivate, doar din cîteva staţiuni din judeţul Vrancea (Cîrligele, Răstoaca, Gara Unirea, V ulturul, Valea Putnii), Ialom iţa şi Brăila. în culturi este zonat în sudui ţării. Tehnologia de cultură. Paralel cu recoltarea plantei premergătoare, care poate fi o cereală sau o prăşitoare, se execută arătura de vară care se gră-pează bine. D upă ce terenul înverzeşte, la 2—3 săptăm îni după arătură, se lucrează cu cultivatorul sau cu grapa cu discuri. Toamna se ară din nou adine la 30—35 cm sau cît perm ite grosimea solului. Lucrarea, se execută cu subsolierul. Prim ăvara se lucrează cu grapa cu discuri sau cultivatorul. Lemnul dulce reacţionează cu sporuri im portante de producţie la îngră­ şăminte. Toam na se adm inistrează 20—30 tone gunoi de grajd bine ferm entat la hectar, încorporat în sol o d ată eu arătura de vară. în lipsa gunoiului de grajd se dau 100— 150 kg /ha fosfat s.a., iar prim ăvara, înainte de plantare sau însăm înţare, încă 40 kg /ha s.a. Însăm înţarea se face direct în cîmp cu m aşina SPC-6, în straturi reci, a tît toam na tîrziu cît şi prim ăvara foarte devreme. Însăm înţarea din toam nă este mai bună. La însăm înţare în cîmp se folosesc 3—4 kg seminţe la hectar cu p u ritatea de 98%, geim inaţia de 60% şi um iditatea m axim ă de 12%, iar intervale de 80—100 cm şi ia adîncimea de 2,5 —3 cm ; în straturi reci se utilizează 1— 1,5 kg la suprafaţa de 150—200 m 2 necesară pentru plantarea unui hectar. în general aceste două m etode de înm ulţire se folosesc mai rar deoarece săm înţă germinează prost, după 4—5 săptăm îni şi num ai la întuneric desă- vîrşit. Răsadurile obţinute în straturi reci de toam nă sau prim ăvară se plan­ tează în cîmp la locul definitiv abia în al doilea an. înm ulţirea prin stoloni sau despărţirea tufelor e cea mai sigură şi cea m ai practică. Prim ăvara, înainte de începerea vegetaţiei, se despart tufele, luîndu-se acei lăstari care au 2—3 fire de rădăcină sau se scot stolonii care n-au dat încă tulpini aeriene. Se fasonează la 15—20 cm, avînd grijă ca fiecare fragm ent de stolon să aibă 2—3 ochi sănătoşi. Tăierea în fragm ente de 15—20 cm se face atent la un cm depărtare de prim ul sau de ultimul ochi al fragm entului. Stolonii se plantează la adîncimea d3 10— 12 cm, la 129
  • 130. intervale de 80— IOO cm şi la distanţa de 30 —40 cm. Pentru un hectar sînt necesari 30 000 —35 000 butaşi sau 1 800—2 000 kg m aterial fasonat. Pentru siguranţa prinderii, pe rîndurile plantate se îm prăştie gunoi foarte bine fer­ m entat. In cazul prinderii stolonilor tulpinile aeriene apar Ia 4—5 săptăm îni. Indiferent de forma de înmulţire, terenul trebuie m enţinut m ereu afînat şi fără buruiani. Cultura Lemnului dulce necesită o singură praşilă m anuală, în rest num3.i praşile mecanice, circa 3 pînă în toam na anului I de cultură. Tot în anul I de cultură, toam na tîrziu, cînd vegetaţia a încetat, tul­ pinile aeriene se cosesc Ia 8—10 cm înălţim e şi apoi se bilonează pentru ier­ nate. Iarba de Lemn dulce cosită poate fi folosită ca nutreţ. în anii al Il-Iea şi a! III-Iea de cultură lucrările de îngrijire se reduc la una sau m aximum două praşile, deoarece Lemnul dulce creşte luxuriant şi acoperă repede te­ renul. Recoltarea rădăcinilor şi a rizomiior de Lemn dulce începe din al treilea an de cultură pînă în al 15—20-lea an şi se face toam na după încetarea vege­ taţiei sau prim ăvara, înainte de a porni seva, cu cazmaua sau sapa, săpîn- du-se şanţuri de-a lungul rîndurilor sau execatîndu-se gropi in jurul tufelor, pornind de Ia rizomul principal. Se recoltează cu cuţitul sau toporişca numai rădăcinile secundare şi rizomii laterali, lăsîndu-se neatinsă rădăcina principală care regenerează planta şi deci m enţine pe mai departe cultura. Pentru a nu slăbi cultura, recoltarea se face o d ată Ia 2 ani. Tot în vederea regenerării, Ia recoltat se despart de tufele-mame acei lăstari subterani (stoloni) care au dat rădăcini -pentru a Ie permite să se dezvolte independent, asîgurînd astfel o producţie sporită la urm ătoarea recoltare. Un hectar cultivat cu Lemn dulce îngrijit şi recoltat atent produce 7 000—9 800 kg în stare proaspătă sau 2 000—2 800 kg în stare deshidratată. Producţiile maxime de rădăcini şi rizomi de Lemn dulce se obţin începînd din al nouălea an de cultură şi pînă în anul al doisprezecelea. Evaluarea producţiei se execută ca la revent. ■Boli, dăunători şi mijloace de combatere. în unii ani rădăcinile de Lem* dulce sînt atacate de o ciupercă neidentificata foarte periculoasă care pro­voacă distrugerea culturii. De asemenea, o altă ciupercă Uromvces glycyrhizae (Rafeenh). Magn. poate ataca frunzele, brunificîndu-le. Combaterea acestor boli se face prin lucrări de întreţinere, scoaterea plantelor bolnave şi a frun­zelor atacate, arderea lor la m arginea tarlalei şi m enţinerea terenului curatşi afinat. Recoltare din flora spontană. Momentul optim este prim ăvara înaintede înflorire (martie, începutul lunii mai) şi toam na după căderea frunzelor,iar dacă tim pul perm ite şi solul nu e puternic îngheţat chiar şi peste iarnă. Se recoltează rădăcinile de la plante de la 3 ani în sus. Deoarece sratadine înfipte în sol, trebuie săpate şanţuri sau gropi în jurul lor, se scoatetufa întreagă încet pentru a nu se rupe bucăţi de rădăcină, se scutură depăm înt şi se taie de la nivelul coletului. -Raritatea bazinelor pune probleme deosebite de m enţinere a poten­ţialului productiv al acestora şi de conservare a speciei. Astfel, după recoltare,coletul şi mugurii se vor introduce în sol, aşa îneît planta va puţea regeneraşi va fi aptă de o nouă recoltare după 3—4 ani. Bazinele vor fi recoltateraţional. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Rădăcinile şi rizomiirecoltaţi se scutură de păm înt, se lasă cîteva ore la soare după care se scu­tură din nou, iar dacă solul este argilos şi m ai răm îne pe suprafaţa acestorase spală repede printr-un curent de apă (prin spălate înceată substanţeleactive care sînt foarte solubile in apă ar fi îndepărtate). înainte de a fi ase-130
  • 131. zate pentru zvîntare se face condiţionarea prin îndepărtarea rădăcinilor seci, atacate de viermi, prea subţiri, care însă nu se aruncă deoarece pot fi folosite in scopuri industriale. M ateria prim ă condiţionată şi zvîntată se aşază în grămezi acoperite cu paie, coceni sau stuf, fiind lăsată astfel 10—15 zile pentru ferm entare, proces prin care se m ăreşte cantitatea de zaharuri, iar culoarea galbenă se intensifică. D upă 2—3 zile stratul protector se desco­ peră, iar grăm ada se vîntură cu furca pentru a nu mucegăi, apoi se clădeştedin nou. La sfîrşitul perioadei de ferm entare rizomii şi rădăcinile se taie în bucăţi de 20—25 cm- lungime, despicîndu-se cele m ai groase. Uscarea pe cale naturală se face de preferinţă la soare, pe rame, în stra­ turi subţiri (cu o încărcare de 10 kg rădăcini şi rizom i/m 2), iar în caz de tim p nefavorabil se poate face în încăperi bine aerisite, poduri, şoproane. Lipsaunui curent puternic de aer poate duce la deprecierea produsului prinmucegăire. Pe cale artificială uscarea se face la 35—40°C (depăşirea acestor tempe­raturi poate duce de asemenea la depre< ierea m ateriei prime, datorită cara­melizării acesteia). R andam ent la uscare este de 3—4/1. în afară de m ateria prim ă ca atare, se execută la cerere şi unele canti­ tăţi de rădăcină decorticată. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca rădăcinile nedecorticate să fie tăiate în bucăţi de 20—25 cm, admiţîndu-se un conţinut m axim de im­p u rităţi de 4% (rădăcini brunificate la interior), corpuri străine organiceşi minerale — m ax. 1% pentru fiecare, um iditate — m ax. 14%. Observaţii. îm preună cu specia Glycyrrhiza gla.bra L. se m ai poate ex­ploata şi specia G. glai-îduUfera W . et K. care este foarte asem ănătoare, darcare are ram uri păroase şi aspre, fiind glanduloase, cu folioie mai ascuţite,racejnul m ai scurt, iar păstăile mai mici, lăţite si fără gîtuituri. Compoziţie chimică. Foarte ccmplexă. Rădăcinile şi rizomii conţin5— 10% glicirizină (unele provenienţe pînă la 20%) care este sarea de po­tasiu, calciu sau magneziu a acidului glicirizic. Acidul giicirizic conţine înmolecula lui dcuă molecule de acid glucuronic şi o moleculă de acid glicireticde natu ră triterpenică. Tot un derivat triterpenic este şi acidul glabric. Deri­vaţii de n a tu ră flavonoidică izolaţi pînă în prezent sînt: astragalozidul,4-hidroxicaîcona, 7-hidroxi-2-metiIizoflavona, 7-hidroxi-2-acetiiizoflavona,genkwanolul, formononetclul, glifozidul, izoramnetolul, izolicviritigenoiuî,izocvercitrozidul, camferolul, camferol-3-glucobiozidul, 7-metildihidroxicam-ferolul, licviritigenolul, licviritozidul, licurozidul, cvercetoluî, cvercetol-3-glu-cobiozidul. saponaretolul şi vitexolul. M ateria prim ă mai conţine un hormonestrogen de n a tu ră steroidică similar estradioîului, 2—4% rezine, 0,5— 1%lipide, 20—30% amidon, 4—8% zaharuri reducătoare, manitol, 2—4%asparagină, 4—6% substanţe minerale, vitam ine din grupa B, acid benzoic,albumină, mucină, dihidrostigmasterol etc. Glicirizină este de 50 ori maidulce decît zahărul. Acţiune farm acodinam ică, utilizări terapeutice. D atorită compoziţieichimice a tît de complexe şi acţiunea farmacodinamică este m ultiplă. Astfel,ca toate substanţele de natu ră triterpenică, glicirizină, respectiv acidul glici-rizic are proprietatea de a fluidifica secreţiile ttaheobxonşice şi faringiene.D erivaţii de n a tu ră flavonoidică au acţiune diuretică şi antispastică. Acidulgliciretic şi glabric au pe de o parte proprietăţi asem ănătoare DOCA-uluiasupra echilibrului ionic (N af, K !, CI- ), iar pe de altă parte acţiune antiin-flam atoare şi antiuîceroasă în ulcerul gastric, acţiune potenţată de derivaţiiflavonici. Acţiunea estrogenă este explicată prin prezenţa hormonului steroid. 131
  • 132. E xtractul to+al are acţiune laxativa prin influenţarea m otilităţii gas­tro-intestinale. In tră în numeroase forme şi produse farmaceutice între carem enţionăm : Cortelax — indicat în constipata cronice, în pulberea laxativ-purgativă, Specia pectorală, Ceaiul antireum atic, Ceaiul laxativ nr. 2 şiîn produsul fitoterapeutic Rhamnolax. A tît rădăcina cît şi extractul sînt oficinale, în Farmacopeea R om ânăe d iţia IX -a. î n medicina tradiţională chineză specia G. uralensis, sim ilară specieiG. glabra ocupă locul al 2-îea după Ginseng. E xtractele din m ateria prim ăsînt utilizate pe scară largă în prelucrarea tutunului şi potenţarea aromeide cacao. P H A SE O L U S V U L G A R IS L. . FA SO L E ; F r .: H arico t; E .: Kidney b e a n ; G .: B ohne; M .: Kozon- seges b a b ; R .: Fasoli abîknavennaia. De la această cunoscută plantă de cultură, una dintre plantele legu­micole de bază, se folosesc în scopuri medicinale păstăile uscate. M a t e r i a p r i m ă : Fructus Phaseoli sine seminibus — fiind form atădin păstăi uscate purtînd la bază un disc tubulos, sesile sau stipitate, tu rtitesau subcilindrice, fără seminţe. De culoare albă-gălbuie, sînt fără miros ca­racteristic, iar gustul este fad. Recoltare. Tecile de la soiurile cu păstaie albă, nepătată, în urm a uscăriise preiau de la batozatul fasolei. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Tecile trebuie cu răţatede vrejuri, resturi de frunze, de păstăile p ătate, atacate etc. Deoarece gradulde uscare a lor în urm a batozării este insuficient, ele vor fi depozitate într-unloc uscat şi se vor întoarce din tim p în tim p cu furca pentru a se usca uniform. Randam entul la uscare al tecilor batozate este de 1,2—1,5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca m ateria prim ă să fie form atănumai din teci de culoare albă-gălbuie, perm iţîndu-se ca im purităţi — tecibrunificate — m ix . 3%. şi resturi de plantă — m ax. 1%, corpuri străineorganice şi minerale — m ax. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimică. M ateria prim ă conţine flavonozide, amino-acizi întrecare arginină, asparagină, tirozină, triptofan, betaină, lizină s.a., galedină,vitam ina C în mici cantităţi, acid guanidinamino valerianic, acid silicic, acidfosforic, săruri minerale, cca 50% hemiceluloză etc. Acţiune farmacodinamica., utilizări terapeutice. D atorită aminoacizilorşi sărurilor minerale are acţiune diuretică. în medicina tradiţională tecilese utilizează în stările incipiente ale diabetului cu toate că pînă în prezentnu s-a p u tu t izola un factor antidiabotic. Acţiunea uşor hipoglicemianta sedatoreşte probabil galedinei şi argininei. In tră în compoziţia ceaiurilor anti­reum atic şi dietetic. Sub formă de infuzie se prepară din 4—5 g teci m ărun­ţite la o cană apă. Se beau 2—3 căni pe zi. O N O N IS S P IN O S A L. OSUL IE P U R E L U I; F r .: Bugrane; E .: Tall rest-harrow ; G .: Dornige Hauhechel; M. Tovises iglice; R .: Stalnik kaliucii. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie perenă, subarbustivă, cupartea bazală lemnificată, erectă, ram ificată, spinoasă, înaltă de 30—60 cm ;partea subterană: rizom care se continuă cu o rădăcină flexibilă, lungă de132
  • 133. 25—30 cm (adesea mai lungă) şi groasă pînă Ia1 cm, de culoare cenuşie; tulpina aeriană: lemni-ficată bazal, ram uri prevăzute cu spini rigizi, adeseadubli, 2—3 spini laterali şi unul term inal; pe in-ternodii ramurile au peri numai pe o p a rte ; frun­ze: cele inferioare trifoliate, cu stipele înconiurîndtulpina (amplexicaule), cu foliole ovale, dinţate pemargine, pe ambele feţe cu peri glanduloşi, lungi de5—10 mm şi late pe ju m ătate; cele superioare sim­ple; flori: papilionate (în formă de fluture), dis­puse la subsuoara unor bractee spre vîrful tulpinii,distanţate, lungi pînă la 2 cm, de culoare roz cudungi mai închise; fruct: păstaie mică (p în ă.la7 mm), păroasă, doar cu 1—2 seminţe. înflorire: V I—VII. M a t e r i a p r i m ă : Radix Ononidis form atădin rădăcini sau bucăţi de rădăcini de !G—20 cm,de 0,5—2 cm grosime, cu sau fără colet, fără radi-cele. Rădăcinile sînt răsucite după uscare, cu şan­ţuri longitudinale adînci şi striuri transversale puţindistincte, la exterior negricioase-cenuşii, la interioralbicioase. Miros slab necaracteristic, gust dulce-acrişor apoi amar-astrin-gen t- Ecologie şi răspîndire. Specia este destul de rară in flora ţării noastre,existînd specii foarte apropiate (O. pseudohircina Schur. cu spinii simplişi mai rari şi m ai ales O. hircina Jacq. lipsită de spini şi extrem de comunăîn toată ţara), precum şi numeroase forme hibride. O. spinosa este xerofita, crescînd prin păşuni şi fineţe aride, pe. solurinisipoase, în tim p ce O. hircina creşte în special în zone mai umede, prinfineţe, păşuni, lunci sau chiar zone inundabile. (în regim de uscăciune de­vine spinoasă şi cu peri m ai rari), A ltitudinal se ridică, din zona colinara,pînă în cea m ontană (maximum de răspîndire între 300—800 m). Specii răspîndite în întreaga Transilvanie (cu deosebire în judeţele Clujşi Sălaj), zona co!inar a a Olteniei (mai ales în Gorj şi Mehedinţi) şi Mol­dovei (cu deosebire Suceava şi Vrancea). Recoltare. Perioadele optim e sînt prim ăvara tim puriu (martie-aprilie)sau toam na (septembrie-octombrie). Rădăcina se scoate cu cazmaua şi setaie coletul care se pune din nou în păm înt pentru a se asigura m enţi­nerea plantei. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Im ediat după recoltarese scutură bine de păm înt, se spală în curent de apă şi se taie rădăcinile sub­ţiri sau necorespunzătoare (seci, putrede, atacate). în vederea uscării, rădă­cinile se despică şi se scurtează la 20—25 cm. Uscarea se face la soare îns tra t de 10— 15 cm, întorcîndu-se din tim p în tim p pentru uscare uniformăsau în încăperi încălzite. Pe cale artificială se face Ia 50—60°C. R andam entulla uscare este de 3—3,5/1. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd ca im purităţi max. 3% rădăciniseci, cioturi, corpuri străine organice — max. 0,5% şi minerale — m ax. 2%,um iditate — m ax. 13%. Compoziţie chimica, a şi B onocerină, ononină şi onospină, trifolirizinăşi fitoglutinină — su b sta n ţă de natură proteică, saponozide de natură triter- 133-
  • 134. penică care prin hidroliză dau acid gliciretic, tanozide, flavonoidul gluco-zid-7-formononetoI, ulei volatil şi ulei gras, zaharuri, acid citric etc. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Acţiunea diuretică aextractelor obţinute din rădăcină este atribuită de unii autori prezenţeisâponozidelor. Efectele bune obţinute de alţi autori în artritele cronice, înstări alergice, în special în eczeme de natură diferită şi în pru rit au determ inatpe aceştia să atribuie acestei specii o acţiune corticosuprarenală. Rădăcinaspeciei Ononis spinosa intră în compoziţia Ceaiului diuretic nr. 2. D îcoctulse prepară din 5 g rădăcină la 500 mi apă (se fierbe 15 m inute). Se bea toatăcantitatea în timmil zilei. Confuzii. Specia Ononis spinosa L. este adesea confundată cu speciim ult mai comune, răspîndite în toată ţara: G. hircina Jacq., care este lipsităde spini şi O. pseudohircina Schur, cu spini simpli, rari, cu tulpina neligni-ficată la bază. Rădăcinile acestor specii sau a unor hibrizi au altă compoziţiechimică şi altă acţiune decît O. spinosa L. M E L IL O T U S G F F IC IN A L IS (L.) Medik. SULFINĂ; F r .: Melilot; E .: Common m elilot; G .: Gelber Steinklee ; M .: Orvosi som koro; R .: Donnik le-karştvennîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierbacee, anuală sau perenă,bogat ram ificată, erectă, înaltă pînă ia I m sau chiar mai m u lt; răd ăcin a:pivotantă, bine dezvoltată, cu nodozităţi; tu lp in a : cilindrică, glabră, curam ificaţii prism atice; frunze: trifoliate, cu folioie scurt-pedunculate, din­ţate pe margine, lungi de 2,5—3 cm, ca lăţim e diferită—cele inferioare fiindobovate, iar cele superioare lanceolate; la bază au stipele înguste, lungi de6—7 m m ; flori în raceme alungite (5—10 cm), dispuse la subsuoara frunzelor,cu numeroase flori (30—70) care se deschid de la bază spre vîrf, sînt galbeneşi papilionate; fructe: păstăi brune-negricioase, mici de 3,5— 4 mm, lăţite,cu dinţii caliciului persistenţi şi cu un mucron de 2—3 mm, au pe suprafaţăo reţea, iar în interior o singură sămînţă. înflorire: V I - I X . M a t e r i a p r i m ă : Fiores M eliloti — form ată din inflorescenţe fărăfrunze sau din flori izolate de culoare galbenă, de 6 mm lungime, cu caliciulcu 5 dinţi triunghiulari de culoare verde. Miros arom at de cumarină, gustsălciu. Herba Meliloti — constituită din tulpini şi ram uri înflorite de m axim um30 cm lungime. Foliolele frunzelor sînt alungit-lanceolate, la vîrf obtuze,pe margini serat-dinţate, d 1 culoare verde. Miros plăcut- arom at de cum arină,gust sărat-am ărui, fad. Ecologie şi răspîndire. P lantă de locuri însorite, puţin pretenţioasă faţăde soluri, vegetînd chiar şi pe cele m ai aride, pietroase, este o specie calcifilă.Are, de asemenea, pretenţii destul de reduse faţă de um iditate. A ltitudinalse dezvoltă din cîmpie pînă la 1 200— 1 400 m, cu deosebire însă la altitudinimedii. Creşte prin fineţe, semănături, coaste pietroase, dar cu deosebire pemarginea drumurilor şi căilor ferate, în toate judeţele ţării. Recoltare. Ambele m aterii prime se recoltează pe tim pul înfloririi plantei.Pentru Fiores Meliloti se strujesc inflorescenţele de pe tulpini fără frunzele.la subsuoara cărora se află (dacă se strujesc numai florile, fără axul inflo­rescenţei, m ateria prim ă este şi mai valoroasă).134
  • 135. Pentru Herba M eliloti se taie vîrfuri cu inflorescenţe Ia o d istan ţă decei m ult 30 cm de la vîrf. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Uscarea pe cale naturalăse face în locuri um brite, în strat subţire, cu o bună aerisire, iar pe cale arti­ficială la 30—35°C. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd p en tru Flores M eliloti că acesta poa­te fi form at din inflorescenţe şi flori izolate, admiţîndu-se ca im purităţi m ax. 5%flori decolorate şi max. 1% resturi de frunze, corpuri străine organice — max.6,5% şi minerale — m ax. 0,1% , um iditate — m ax. 12%. H erba Melilotiva fi form at din ram uri înflorite, de cel m ult 30 cm, admiţîndu-se m ax. 5%plante decolorate sau brunificate, corpuri străine organice şi minerale —max. 0,5% pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie dum ică. Prin dedublarea meliloiozidului, în tim pul uscăriim ateriei prime, se formează glucoză şi acid cumaric (cis-0-hidrcxicinamic),iar apoi lactona acidului 0-hidroxicinamic sau cumarină care im prim ă mi­rosul specific plantei uscate. Părţile înflorite ale plantei m ai conţin meli-lotină sau dihidroxicumarină, acid meliiotocumarinic şi alţi derivaţi ai aci­dului cumarinic, taninuri, substanţe de natură flavonoidică (camferol şicvercetol), rezine, săruri minerale etc. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Printr-o uscare defec­tuoasă a plantei, se poate forma un derivat al cufnarinei — dicumarolul —cu acţiune inhibantă asupra produceiii de protrombină, respectiv de dimi­nuare a capacităţii de coagulare a sîngelui. Aceasta joacă rolul de antivi-tam ină K. S-au semnalat accidente m ortale la animalele care au consumatfuraje cu sulfină sau lucernă încinsă. în medicina empirică, florile de sulfină se utilizează intern subformă de infuzie, ca antispastic şi diuretic, iar extern în loţiuni pentruochi, ca astringent şi antiinflam ator. La noi utilizarea terapeutică este lim itată ca arom atizant in com­poziţia ţigărilor antiastm atice şi în unele ceaiuri medicinale pentruacţiunea anticoagulantă prevenind trombozele. Confuzii. în aceleaşi condiţii ecologice cu spec’amedicinală, adesea în amestec cu aceasta, creşte speciaMelilotus albuş Medik., la care — aşa cum după cum . .:arată şi numele — florile sînt albe. ,Ay TR IG O N E L LA FO ENU M - GRAECUM L. -* & SC H IN D U F; F r .: Fenugrec; E .: Fenugreek; G .: Griechischpr H oinklee; M .: Gorog szena; R .: Pajitnik senoi. - > Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ier­boasă, anuală, erectă, înaltă de 30 —60(70’ cm, nera­ ym ificata sau ram ificată numai la partea superioară; / rădăcina: p iv o tan ta; tulpina: cilindrică, fistuloasă,glabră; frunze: trifoliate, asem ănătoare cu cele de ttrifoi, lung-peţiolate (1—2 cm) şi cu stipele lanceolate, foliole obovate, uşor alungite, uşor dinţate, glabre lafaţa superioară şi slab păroase pe d o s; cele teim inale sîntpeţiolate, lungi de 2—3 cm şi k te pe jum ătatea lungimii, Fig 29 _ Trigoneua foe. - num-graecum 135
  • 136. frunzelor superioare, lungi de 12—18 mm, sînt de ţip papilionat, cucorola gălbuie sau slab liliachie, au caliciul păros, cu dinţii egali cu tubul, iarcorola cu striuri violacee ia bază, la care petalele inferioare care formeazăcarena sînt foarte scurte; fructe: păstăi alungite, drepte sau uşor curbate,comprimate, lungi de 8—10 cm şi late de 0,5—1 cm, se term ină printr-unrostru lung de 2—4 cm ; conţin 10—20 seminţe comprimate prismatice,lungi de 4—5 mm şi late de 3 —4 mm, brune-gălbui, fin tuberculate, cu mirosde cumarină. înflorire: V I —V II. M a t e r i a p r i m ă : Semsn Foenugraeci — form ată din seminţe ro m ­boidale m ai m ult sau mai puţin comprimate, de 3 —5 m m lungime şi 4 mmlăţim e, oblic paralelipipedice, gălbui sau brune, fin tuberculate. Miros p arti­cular asemănător cumarinei, gust aromatic, amar. în contact cu apa se um flăşi devin mucilaginoase. Ecologie, răspîndire şi zonare. F iind originară d;n regiunea m editera­neană, planta are cerinţe deosebite faţă de tem peratură — a tît a solului(germinează la -|-8°), cît şi a aerului (suportând uşor tem peraturi de — 30 ... + 3 5 ° şi chiar mai ridicate). In rest are cerinţe destul de reduse,a tît faţă de um iditate, cit şi faţă de sol. Toţi aceşti factori determ ină ca plantasă găsească cele mai bune condiţii în sudui ţării (judeţele Brăila şi Constanţa). Se întîlneşte rar şi sălbăticită prin sem ănături, dar fără im portanţă economică. Tehnologia de cultură. Schinduful luat în cultură, în asolament intrăîn sola leguminoaselor anuale de nutreţ. în genere, nu este pretenţios faţăde planta prem ergătoare şi poate reveni pe acelaşi teren după o pauză dedoi ani. Ca lucrări de bază se recomandă o arătură adîncă de 25—30 cmcare va rămîne în brazdă crudă peste iarnă. In prim ăvară, pînă la sem ănat,solul se m enţine curat de buruieni, executând lucrarea cu cultivatorul saugrapa cu discuri, urm at de grapa reglabilă. Ca îngrăşământ, schinduful reac­ţionează favorabil la 50—60 kg/ha s.a. fosfor, 10—15 kg/ha s.a. potasiuş i- amendare cu 1 000— 1 500 kg /ha praf de var care se încorporează în solo dată cu arătura de bsză. Primăvara., înaintea cultivatorului se dau şi25—35 kg/ha s.a. azot. Prim ăvara devreme, se seamănă, în prim a epocă, avînd în această fazănevoie de un grad de um iditate m ai mare. Sem ănatul se execută cu SUP-21sau SLP-29 la 45—50 cm între rînduri şi la adîncimea de 1—2 cm. La hectarse dau 20 kg cu puritatea de 95%, germ inaţia de 80% şi um iditatea m axim ăde 12%. Greutatea medie a 1 000 boabe este de 11,11 g şi la un gram intră62 boabe. Ca lucrări de întreţinere se recomandă distrugerea scoarţei, o praşilăsuperficiala chiar oarbă dacă terenul o impune. La 2 —3 săptăm îni dupărăsărire se execută o praşilă mecanică şi una m anuală cu care ocazie serăresc plantele pe rînd la 8— 10 cm. Pînă la recoltare se m ai execută 2—3praşile mecanice. Momentul optim de recoltare este atunci cînd seminţele din păstăi s-auîngălbenit iar păstăile au început să se usuce. Pentru a evita scuturarea,recoltarea se va face dim ineaţa pînă la orele 10; se recoltează cu combina€-12 căreia i se aduc adaptările necesare rezultate după 3 —4 probe de în­cercare pe loc, în staţionar. Producţia la hectar este de 1 300—1 800 kg.Evaluarea producţiei este similară cu cea a soiei. Pentru obţinerea m aterialului de înm ulţire se va proceda ia alegereaparcelelor cele mai bune, cărora li s-a asigurat o izolare de 1 500—2 000 mşi li s-au executat lucrările de purificare biologică.136
  • 137. Schinduful la noi fiind de d ată recentă nu a prezentat deocam dată beli şi dăunători specifici, în ţările de origine este sensibil la rugină şi mană. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. D upă recoltare, semin­ ţele se ţin în stra t subţire în încăperi uscate şi bine aerate, lopătîndu-se din tim p in tim p pînă ajung la procentul de um iditate admis. Condiţiile tehnice de recepţie adm it max. 2% im purităţi (resturi din pereţii fructului, boabe im ature, spărturi), corpuri străine organice — max. 0,5% (în afară de seminţe de plante de carantină care nu sînt admise) şi minerale — m ax. 0,5% , um iditate — m ax. 12%. Compoziţie chimică. Compuşi azotaţi: colina şi trigonelina (N-metil-be- taina acidului nicotinic) în proporţie de cca 0,40% ; 20—30% substanţede natu ră glucidică reprezentate în special prin stacliioză şi galactom ananecare conferă m ateriei prime în contact cu apa aspectul m ucilaginos; 8—10%lipide sterolice, în compoziţia cărora intră lecitina, fitina şi alte fitosterine,saponozide sterolice, trigiiceride ale acizilor linoleic, linolic, oleic şi palm itic;20—30% protide şi nucleoprotide^ cantităţi mici de rutozid, substanţe amare,ulei volatil, taninuri, săruri de fier, magneziu, fosfaţi etc. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. M etilbetaina aciduluinicotinic dă naştere la vitam ina PP, adică amida acidului nicotinic, carejoacă un rol deosebit în metabolismul glucidic, protidic şi lipidic şi în m eta­bolismul sistemului nervos central. D atorită com plexităţi compoziţiei chimicea tît de bogate în substanţe esenţiale, seminţele de Schinduf constituie unbun stim ulent neuro-muscular dotat şi cu proprietăţi afrodisiace şi galac-tagoge. Mult utilizată în trecut, ca tonic general, antianemic, hipoglicemiantetc., această valoroasă specie medicinală şi cu o rem arcabilă valoare nutri­tivă, în prezent, este insuficient valorificată. T R IF O L IU M P R A T E N S E L. T R IFO I ROŞU; F r.: Trefle violet; E .: Red ciover; M.: R eti 16here; R .: Klever lugovoi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierboasă, perenă, erectă, cu2—5 tulpini înalte de 20—50 c m ; răd ăcin a: pivotântă, ram ificată, cu nodozităţi,m u ltic a p ita tă ; tu lp in i: simple sau ramificate, foliate; frunze: trifoliate, cele bâ­zâie lung-peţiolate, formînd adesea rozete, cele superioare mai scurt p e ţio la te ; foli-olele sînt aproape sesile, ovate, obovate sau eliptice, cu margine întreagă, pe spa­te şi pe margini uşor păroase, pe faţă, la mijloc, cu o pată m ai deschisă; la bazafrunzei stipele alungite, concrescute cu peţioiul, cu vîrf a sc u ţit; flori: încapitule globuloase, cu diam etru de 2—3-cm, sesile, cu corolă papilionatâ,de Ia roz pînă la purpuriu-deschis; la baza capitulelor se află un involucrudin două frunzuliţe trifoliate; fructe: păstăi mici, comprimate, cu 3 —4seminţe. înflorire: V —IX . M a t e r i a p r i m ă : Fiores Trijolii rubri — form ată din inflorescenţeleîntregi de culoare violacee. Florile sînt de regulă sesile, fără bracteole şi sîntlungi de 13—18 mm. Caliciul tubulos, 10-nervat, alburiu sau roşiatic. Pedun-culul admis este de m ax. 1 cm lungime. Miros caracteristic, gustul dulceag. Ecologie şi răspândire. P lantă specifică pentru păşuni şi fineţe, precum şi înrărituri de păduri, buruienişuri de coastă. A ltitudinal se întîlneşte din zona decîmpie, mai abundentă în păşuni de deal, pînă la m unte, unde urcă pînă 137
  • 138. ia 2 IOO m. Sînt şi forme furajere cultivate. Se poate recolta în toate judeţeleţării, cu deosebire în cele de deal şi munte. Recoltare ca la T. repens. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Se face ca Ia T . repens. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd inflorescenţe cu peduncul de m ax. i era şi frunzuliţele înconjurătoare. Sînt admise ca im purităţi — m ax. 5%inflorescenţe total brunificate, m ax. 0,5% resturi din plantă şi max. 3%pedunculi peste 1 cm ; corpuri străine organice şi minerale — m ax. 0,5%pentru fiecare, um iditate — m ax. 13%. Compoziţie camiicâ. Un glicozid al cvercetinei — izoramnetin, 3-metiIesterul cvercetinei, biocanoi A-7-gIicozid, daidzeol, formononetol, genisteol,linarină, onozid, trifoliozid, prateletoi, substanţe de natu ră fenolica, pig­m enţi galbeni, urme de ulei volatil (0,028% în florile uscate), rezine, acidsaliciîic şi derivaţi cumarinici. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Utilizat în medicinatradiţională ca expectorant, diuretic şi antidiareic sub formă de infuziesau aecoct 10%. E xtern, sub formă de catapîasme, ca emolient şi în băi deplante medicinale. în America este utilizat tot empiric contra scrofulozeişi în tuşea convulsivă. întrebuinţare medicinală lim itată.TP JF O L IU M R E P E N S L. T R IF O I A LB ; F r .: Trefle blanc; E .: W hite clover, D utch clover; G .: K rieehender-X lee; M .: Kusz6 lo h ere; R .: KIever paizucii. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : specie ierboasă, perenă, cu tul­pina culcată (repenta), înaltă pînă la 20—30(50) cm ; rădăcina: pivotanta,ram ificată, cu nodozităţi, îmbogăţind m ult solul cu azot; tulpina: repentă,glabră, ram ificată, la noduri formează rădăcini adventive; frunze: trifoliate,cu peţiol lung (pînă la 30 cm), glabre, cu folioie obovate, ia vîrf retezatesau emarginate, lungi de 1—3(5) cm, adeseori cu o p a tă albicioasă sau lilia­chie în formă de V, margine m ai m ult sau mai puţin dinţată, la bază cu stipelem embranoase albe-gălbui; flo ri: grupate în capitule globuloase cu diam etrude 2—3 cm, al căror peduncul poate ajunge Ia 30—50 cm ; florile, în num ări e 20—50 (80) sînt albe, lungi de cca 1 cm (după înflorire se brunifică);fructe: păstăi mici, comprimate, cu 3—4 seminţe, eu gîtuituri. înflorire: V—X. M a t e r i a p r i m ă : Fiores T rijolii albi — form ată din inflorescenţerie culoare albă-gălbuie, cu bracteele florilor lanceolate, membranoase, m ici,recoltate cu penduncuiui de m ax. 1 cm lungime. Mirosul caracteristic, gustuldulceag. Ecologie şi răspîndire. P lantă specifică pentru păşuni şi fineţe mai um ede(de asemenea în livezi sau pe locuri necultivate), cu pretenţii destul de redusefaţă de soi, vegetînd chiar pe cele pietroase, grohotişuri, suportînd şi sără-tu n uşoare. A ltitudinal se întîlneşte din zona de cîmpie, mai abundentă în-păşuni de deal şi m unte, pînă la etajul alpin (la 2 100 m). Are şi forme cul­tivate (pentru furaj). Se poate recolta în toate judeţele ţării, cu deosebire în cele de dealşi m unte. Recoltare. Perioada de recoltare se întinde în to t cursul înfloririi, darprodusul cel m ai bun se obţine Ia începutul acestei epoci (mai-iuiie), cînd138
  • 139. nu apar în inflorescenţe decît puţine flori brunificate. Metode de recoltare: — m anual, capitul cu capitul sau cu degetele răsfirate ca un pieptene; — cu pieptenele de muşeţel, dar se smulg şi pedunculii, drept pentru care trebuie rupţi după fiecare 2 —3 curse ale pieptenului. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. După ce se îndepăr­ tează frunzele, resturile de peduncul!, porţiuni de plante din alte specii.se pune la uscat direct Ia soare, în stra t subţire, pe rame, iar pe tim p nefa­ vorabil în locuri bine aerisite. Deoarece prin uscare produsul devine sfărâ­micios, pierzînd prea m ultă um iditate, nu se ambalează imediat după ter­m inarea uscării, ci se lasă cîteva zile pentru a absorbi um iditate din atmosferă. Artificial se usucă la 35—40°C, urmîndu-se aceleaşi prescripţii. R anda­m entul la uscare este de 4—5/1. Condiţiile tehnice de recepţie adm it ca im purităţi max.- 10% flori deta­şate, max. 5% inflorescenţe total brunificate, max. 1% resturi din plantăşi m ax. 3% peduncul! mai lungi de 1 cm, corpuri străine organice şi mine­rale — m ax. 0,5% la fiecare, um iditate — max. 13%. Compoziţie chimică. Saponozide triterpenice, flavonoizi (astragalozid,cumestrol, formononetol, 7 ,4 — dihidroxiflavonă, 7,3, 4, trihidroxiflavonă,izocvercitrozid, miricetol şi pratoletol, un monoglicozid al aceton-cianhi-drinei — linamaroziaul, ulei volatil. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Utilizare medicinală li­m itată. Empiric se utilizează sub formă de infuzie în „răceală şi gripă". Confuzii. Un alt trifoi cu floare albă este T nfolium montanum L. careeste însă păros a tît pe tulpină şi frunze, cît şi pe pedunculii inflorescenţeişi pe caliciu. Foliolele sînt m ai înguste şi a c u te (la specia medicinală vîrfule rotunjit, trunchiat sau emarginat). Florile acestei specii sînt utilizate înmedicina tradiţională din ţa ra noastră în leucoree. ALTE. SPECII D E FABACEAE CU U TILIZĂ R I M EDICINALE Sophora prodani Anders. Specie endemică pentru ţara noastră, creşte In pădurea de la Babadag în poiana Ciiiurum Tarla. Vezi şi monografia „Sop­hora japonica1 Cercetările h isto ch im ie din ţara noastră au dem onstrat . prezenţa alcaloizilor în rădăcinile, tulpinile, foliolele, fructele şi seminţeleacestei specii. Cea mai m are cantitate de aicaloizi exprim aţi în citizina segăsesc în săm înţă (2,26%), apoi în foliole (1,18 g% ), în fruct (0,80 g% ),In rădăcină (0,50 g% ) şi în tulpină (0,28 g%). Laburnum anagyroides Medik. ( S a l c î m g a l b e n ) — Din seminţese poate extrage alcaloidul citizină cu proprietăţi stim ulante şi antitabacice Genista germanica L. Subarbust pînă la 60 cm înălţim e cu florile avîndcorola galbenă-aurie, la uscare verde. Creşte în zona colinara pe terenuriuscate, prin păduri sau pe dealuri înierbate, evitînd solurile calcaroase. înflori s-au identificat derivaţi flavonici între care daidzeol şi cvercetol. întrecut s-a utilizat empiric în tratam entul hepatitei. Genista ovata W . et K. Subarbust pînă la 40 cm înălţim e specific zonei•colinare şi de podiş. A fost utilizat în medicina tradiţională pentru „vinde­carea fracturilor". Chamaespartium sagittale (L.). P. Gibbs sin. Genista sagittaUs L. ( G r o ­z a m ă ) . Subarbust înaltă pînă la 25 cm, cu flori galbene-aurii grupateîn inflorescenţe globuloase. Creşte în zona colinara în locuri uscate. Florileconţin derivaţi flavonici ca apigenolul, daidzeolul, genisteol, 5-metilgenisteol 139
  • 140. şi luteolol. P lanta are proprietăţi pur­ gative. A. fost utilizată în medicina tradiţională ca antireum atic. Genista tinctoria L. ( D r o b i ţ ă ) . Subarbust înalt de 60—80 cm, cu frunze simple, lanceolate, pînă la elip­ tice, flori în raceme cu coroia gal- benă-aurie cu păstăi liniare. P ărţile aeriene ale plantei înflorite (Herba Ge- nistae) au fost utilizate in trecut empiric, datorită principiului amar, ca stim ulent al secreţiilor gastrice, ca de­ purativ, în reum atism, afecţiuni hepa­ tice şi ale splinei, hipotiroidie etc.-Se­ m inţele au efecte emeto-catarctice. In prezent nu se mai utilizează în fitote­ rapie. Conţine substanţe de natură fla­ vonoidică (daidzeol, genisteol, genis- tozid, prunetol, luteolol-5-gIucozid), ulei volatil, citizină, sparteină, muci- lagii, substanţe amare. Spartium junceum L. ( B u c s ă u ) . F ;g. 30 — Genista tincicria (foto A rbust ornam ental c u frunte simple orig.) şi raceme de flori galbene, cultivat uneori ornam ental în parcuri. Această specie are florile asem ănătoare spe­ ciei Saroihamnus scoparius cu care uneori se confundă. Această confuzie poate duce ia accidente, deoarece florile de la specia Spartium junceum con­ ţin can tităţi apreciabile de citizină care este toxică. Lupinum alb-us L. ( L u p i n , C a f e l u ţ ă ) . P lantă cultivată în sco­ puri furajere sau ornam entale. Are frunze palm at compuse cu 5— 11 folioie dispuse în evantai. Flori albe sau colorate diferit. Seminţele sînt bogate în lipide şi substanţe proteice, fiind uneori folosite după torefiere (prăjire)ca înlocuitor de cafea. în medicina empirică au fost utilizate ca antihelm intic, diuretic, emenagog, iar extern în afecţiuni cutanate, abcese si furuncule.D-ipă unele cercetări lupinul a fost indicat ca succedaneu al insulinei în for­mele uşoare de diabet. E xtractul fluid obţinut din seminţe are a.cţiune hipogli-cemiantă probabil datorită alcalciduiui lupanina care este însă în aceiaşit m p toxic, deci pen tiu utilizare sînt necesare analize fitochimice cît maiexacte. De m enţionat este faptul că pe lîngă varietatea „duice“ săracă înalcaloizi, există şi varietăţi „am are“ care sînt toxice. Acestea conţin aica-loizi: sparteină, lupanină, hidroxiiupanină şi lupinină. L upinus Intens L. ( L u p i n g a l b e n ) . Specie originară din regiuneam editeraneană se cultivă şi Ia noi ca plantă furajeră, nectariferă şi îngră-şămînt verde. Conţine alcaloizi la fel ca şi specia L. albuş dar în cantităţim ai mari. Din flori, seminţe şi rădăcină s-au izolat derivaţi flavonici ca:apigenol, izoflavone, izoramnetol, camferol, luteolol, rhoifolozid, 5, 7, 2J, 4 —tetrahidroxi-6-(3,3J dimeti!alil)-izofavonă. Galega ojficinalis L. ( C i u m ă r e a ) . Plante ierboase cu frunze im-paripenate cu 11—17 folioie, cu vîrf obtuz şi m ucronat, flori în raceme lungi,palid liliacee, fructe păstăi lin eare; frecventă prin livezi, păşuni umede,pe malul apelor. Partea aeriană (Herba Galegae) conţine alcaloidul gale-gină şi guanidină, derivaţi flavonici (luteolină, juglanozid, camferol, m ela- 140
  • 141. noxetol, rutozid, cvercitrozid etc.). Acţiunea galactogogă este cunoscutăîn medicina tradiţională. Se m ai m enţionează ca acţiuni secundare celediuretice, diaforetice şi antihelmintice. Influenţează ponderat sistemul car-dio-vascular. După unele cercetări datorită alcaloiduiui galegina planta areproprietăţi hipoglicemiante. în acest scop se adm inistrează 2—4 g pulberevegetală, 1—4 g extract moale, 5—20 g extract fluid sau 0,15 g sulfat degalegina pe zi. Produsele fitoterâpeutice pe bază de Herba Galegea pe lîngăutilitatea lor ca adjuvant în tratam entul diabetului, prin excitarea secreţieipancreatice, prin efectele paxasimpaticomimetice şi adrenolitice, sînt efici­ente şi ca galactagoge şi galactogene fiind lipsite de toxicitate sau de efectesecundare. Colutea arborescens L. ( S a l c î m g a l b e n ) . Este un arbust de2 —3 m înălţime, cu frunze im paripenat compuse cu 7— 11 foliole. Florilesînt de culoare galbenă-deschis. Se cultivă în grădini şi se întîlneşte sălbă­tăcit pe coline însorite, pietroase. în medicina tradiţională frunzele sînt utili­zate pentru acţiunea lor purgativă. Seminţele în doze m ari sînt toxice. Astragalus dasyanthus Pall. ( Z ă v ă c u s t ă ) . P lantă ierboasă carecreşte sporadic în zone stepice. în medicina tradiţională se recom andă a tîtpartea aeriană pentru uşurarea naşterilor, cît şi rădăcinile, care — m acerateîn alcool — se adm inistrau pentru dureri abdominale şi pectorale. în florileşi frunzele m ultor specii din genul Astragalus s-au pus în evidenţă derivaţiflavonici. Astragalus excapus L. ( Z ă v ă c u s t ă ) . Specie înrudită cu A . dasy-anihus, utilizată a tît în uz intern în dureri abdominale, tulburări de ritmcardiac, dar .şi în uz extern, pentru „oblojeli“ Ia fracturi ale membrelor. Astragalus glycyphyllos L. ( U n g h i a - g ă i i ) . P lante cu tulpinileîntinse la păm înt din fineţe, livezi, tufişuri. întreaga plantă cu to t cu fructi­ficaţii sub formă de decoct se utilizează în combaterea limbricilor (de undeşi o altă denumire populară, I a r b a l i m b r i c i l o r ) , de asemenea înhernie. în uz extern, fiartă în lapte, se folosea pentru calmarea eritem ului fesier,a opărelilor la copii şi în băi antireum atismale. Glycirrhiza echinata L. ( L e m n d u l c e ) . Specie m ult mai răspîndităîn flora spontană decît G. glabra. Conţine alături de saponozide şi numeroşiderivaţi flavonici ca: dihidroxi-4,4’-metil-calconă, glicoflavonoide monogli-coziae şi biozide, camferol, cvercetol etc. Vezi şi monografia G. glabra. Amorpha fruticosa L. ( S a l c î m m i c ) . A rbust cultivat pentru gar­duri vii, perdele de protecţie, conţine în fructe cca 3% ulei volatil. Glycine maxima (L.) Merr. sin. Glycine hispida (Moench.) Maxim.( S o i a ) . Cercetătorii rom âni au brevetat recent un înlocuitor de laptepentru sugari pe bază de soia, dat fiind bogăţia seminţelor de soia în protide(peşte 35% form ate din leucină, izoleucină, cystină, m etionină, fenilalanină,treonină, lisină, valină şi triptofan), grăsimi (peste 17%), zaharuri (26%),vitam ine, săruri minerale. Făina de soia este de asemenea alim entul idealpentru diabetici, ca şi pentru reum atici, pentru cei suferinzi de gută, conva­lescenţi. Este indicată şi în astenii nervoase, surmenaj fizic şi intelectual.Soia este considerată un alim ent complet. Cicer arietinum L. ( N ă u t ) . Cultivat în scopuri alim entare pentruseminţele sale, năutul are to to d ată efecte diuretice, în colici nefretice, dureriale aparatului urinar şi chiar litiază renală. S-a m ai recom andat şi în stăricongestive ale ficatului. în uz extern — făina de năut sub form ă de cata-plasme calde se poate aplica în pleurezie, dar num ai pentru atenuarea du­rerilor, fără a avea efecte particulare. Plantulele de N ăut conţin numeroşi 141
  • 142. flavonoizi între care: biocanol A, biocanol-7-glucozid, biocanol C, daidzeoî, formononetol, garbantol, liquiritigenol izoramnetol etc. Vicia Jaba L. ( B o b ) . De la această plantă alim entară, cenuşa obţi­ nută prin arderea tulpinilor şi păstăilor, cu conţinut ridicat de azotat de potasiu, este diuretică şi sedativă a durerilor aparatului urinar după datele din medicina empirică. Tot în medicina empirică a fost utilizată ca sedativ, în colici nefritice, în litiază renală, inflamaţiile vezicale ale bolnavilor de prostată, în pielonefrite şi reum atism . Păstăile indicate în album inurie. Vicia saliva L. ( M ă z ă r i c h e ) . Făina obţinută din seminţe a fost utilizată sub formă de cataplasm e ca emolient sau intern ca purgativ. Florile speciilor V.Jaba şi V. saliva conţin numeroşi flavonoizi între care: camferol, camferol-3-glucozid-7-ramnozid, camferol (3,7,5) xilorhamnoglucozid etc. Observaţii Unele varietăţi de Vicia cultivate, şi în special de Lathyrus, pot provoca la om sau animale intoxicaţii cunoscute sub denumirea de la- tirism. Toate substanţele toxice izolate din această categorie conţin grupări aminice libere. Latirisrnul se combate prin eliminarea din culturi a tu tu ro r speciilor şi varietăţilor care conţin substanţe toxice. Lens culinaris Meaik. ( L i n t e ) . Specie alim entară de o deosebită valoare nutritivă. Conţine 24% protide şi 56% hidraţi de carDon. Conţi­ nutul în grăsimi este de 1% şi conţine săruri de fosfor (410 m g%), potasiu (810 mg), sodiu, calciu, magneziu, fier, vitaminele A, B2, B2, niacin, vita­m ina C. Intern preparatele de linte sînt energetizance fiind recom andate în perioada de convalescenţă. Are proprietăţi gaiactagoge. E xtern făina de Linte are proprietăţi m aturative în abcese. Lathyrus hirsutus L. ( P i e d i c a - v î n t u l u i ) . P lantă ierboasă cu tulpină repenta din fineţe şi sem ănături, utilizată în unele zone din M unţiiApuseni în uz extern, în băi contra unor forme de paralizie. Lathyrus sativus L. ( M ă z ă r o i , M ă z ă r i c h e ) . Consumarea ex­cesivă sau exclusivă a seminţelor acestei specii duce Ia latirism care se m a­nifestă prin paralizii musculare. Acest fenomen deşi era cunoscut de pe tim pullui Hippocrat, pînă în prezent nu avem studii am ănunţite cu privire Ia far-macodinamia substanţelor active din speciile care duc Ia latirism . în frunzeleacestei specii şi a celorlalte specii ale genului s-au identificat camferolul şicvercetolul iar în flori, miricitrozid. Lathyrus latijolius L. ( M o r ă r e i - d e - p ă d u r e ) . Specie toxicădin tufişuri, vii, livezi, utilizată în medicina tradiţională în uz extern, subformă de cataplasm e cu infuzie concentrată din partea aeriană, aplicatepe luxaţii. Lathyrus niger L. Bernh. ( L i n t e n e a g r ă ) . P lantă din păduriumbroase şi poiene, i se atribuiau în trecut numeroase proprietăţi. Se reco­m anda în numeroase afecţiuni ale organelor interne cu substrat nervos,îndeosebi în cele cardiace (palpitaţii, tahicardie). Lathyrus pratensis L. ( L i n t e a p r a t u l u i ) . Destul de răspîndităîn păduri, tufişuri, livezi şi fineţe, planta era socotită sedativă, mai ales îninsomnii (de unde şi o altă denumire populară, cea de L e n e ) . Lathyrus sylvester L. ( B o b d e ţ a r i n ă ) . Specie ierboasă din tufi­şuri, poieni, pe m arginea pădurilor, utilizată etnoiatric în uz extern ca anti-reum atic şi în luxaţii -sau lovituri. Lathyrus tuberosus L. ( O r e ş n i ţ ă ) . Buruiană din culturi, livezişi fineţe, pe m arginea pădurilor, utilizată odinioară ca atare, frunzele pu-nîndu-se pe răni, pentru a evita infectarea lor. Tuberculii conţin 17% am idon,substanţe grase şi protide. în unele ţări tuberculii sînt utilizaţi de popu-
  • 143. îaţiile locale în alimentaţie. Din flori se extrage o apă parfum ată cu miros■de trandafiri. Lathyrus vermis (L.) Bernh. ( P i p i g o i ) . P lantă care înfloreşte pri­m ăvara tim puriu prin păduri şi livezi. Se folosea pentru spălaturi oculare. Pisum sativum L. ( M a z ă r e ) . Una din cele m ai cunoscuse plantelegumicole şi mai larg cultivate, încă din antichitate, cu recomandări fitote-rapeutice minore. Ea reprezintă o im portantă sursă de fosfor şi săruri depotasiu, fiind şi uşor laxativă. Din m azărea verde s-a izolat o fitohemaglu- tinină care a fost experim entată în tratam entul anemiei apiastice. In fioris-au identificat numeroase flavonoide ca: astragalozid, izocvercitrozid, cu-rnaroil şi triglicozid-3-camferoi, feruloil şi triglicozid-3-camferoI, trigIicozid-3-cvercetol, sophora îlovonolozid etc. In medicina tradiţională, ceaiul din cîrcei se utiliza contra colicilor.gastrice, iar cataplasme calde cu făină de mazăre se utilizau în amigdalite. Ononis arvensis L. sin. O. hircina Jaca. ( O s u l i e p u r e l u i ) . Speciecaracteristică fîneţelor şi păşunilor, luncilor, depresiuni inundabile din zonacclinară pînă în cea m ontană. Tulpinile sînt de obicei lipsite de spini sauau spini moi. Florile sînt roz sau purpurii. Florile conţin flavonoide. Dupăunele date din literatura de specialitate rădăcinile au proprietăţi diureticeşi sudorifice datorită prezenţei ononinei. Specia este folosiră şi în medicinaveterinară şi la vopsitul lînii. Melilohis albuş Medik. ( S u l f i n ă a l b ă ) . Deşi este consideratadoar substituantă pentru sulfină galbenă, conţine şi ea cum arine şi. flavo-nozide ca: robinozid, camferol (3 sau 7) rhamnogalacto (3 sau 7) galactozidşi cvercetol 3-rhamnogalactozid. Recom andată etnoiatric în leucoree, iarfumigaţiile se considerau utile în „sperietură". Trigonella coerulea (L.) Ser. ( M o l o t r u a l b a s t r u , S u l c i n ăa l b a s t r ă ) . Specie ierbacee, înaltă, cu frunzele trifoliate şi flori albastreazurii ce creşte prin sem ănături, m irişti, locuri virane, m arginea drum urilor.
  • 144. uneori subspontană. în trecut a fost folosită în galenoterapie. Frunzele uscate au miros plăcut datorită derivaţilor cumarinici. Medicago saliva L. ( L u c e r n ă ) . Specie cultivată pe m ari suprafeţe ca plantă furajeră. Floriie conţin numeroase flavonoiae: glicuronid-7-cri- soeriol, glicuronid-7-tricol, glucozid-4-izoIicviritigenol, 7,4 -dihidroxiflavon, 7,3,4 -trihidroxiflavon. D atorită conţinutului ridicat în carotenoide a fost utilizată la prepararea vitaminei A. P lanta conţine şi vitam ina K, deci are proprietăţi coagulante. Trifolium camfiestre Schreb. ( T r i f o i a ş ) . Utilizări similare spe­ ciilor T. pratense şi T . repens. în medicina tradiţională se foloseşte ca anti­ diareic. Frunzele şi florile conţin flavonoiae între care pectolinarozidul. Dorycnium pentaphyllum Scop. ssp. herbaceum (Vili.) Rouy. ( S u l i ­ ţ i c ă ) . Plantă ierboasă care creşte prin livezi, poieni, tufişuri, locuri aride, florile utilizîndu-se ca antitusive. Lotus corniculaius L. ( G h i z d e i ) . P lantă de bază din păşuni şi fi­ neţe, cu flori galbene ce devin prin uscare verzi. Frunzele şi florile conţin numeroase flavonoide: gossipetol-7-metileter, gossipetoi-3-galactozid, cam- ferol, camferitrozid, cvercetol, cvercetagetol-7-metileter, cvercetagetol-3-ga- lactozid. Ghizdeiul a fost folosit în trecut ca antispastic, calm ant pentru stările de excitaţie nervoasă, sedativ în insomnii şi în stările de anxietate. Anthyllis vulneraria L. ( V ă t ă m ă t o a r e ) . Florile sînt folosite în medicina tradiţională sub formă de infuzie ca diuretic-depurativ sau în ames­ tec cu alte plante ca laxativ. Planta conţine saponozide, taninuri, xantofile şi substanţe colorante. în fitoterapia clasică era cunoscută sub denumirea de Fiores Anthyllidis vulnerariae şi era utilizată sub formă de infuzie în tra­ tam entul rănilor greu vindecabile şi pentru proprietăţile ei pectorale. Pentru efectele expectorante florile de V ătăm ătoare sînt asociate cu frunze de P ăt­ lagină (30 p -j- 20 p) din care o lingură amestec de plante se infuzează în 250 mi apă. Se îndulceşte cu miere. Coronilla varia L. ( C o r o n i ş t e ) . Specie comună în toate zonele ţării de la şes pînă la m unte. Creşte în special în locuri înierbate, tufişuri, livezi, la m arginea pădurilor. Această specie în stare proaspătă este toxică, dar prin uscare îşi pierde toxicitatea. Seminţele conţin alcaloizi. P artea ae­ riană a plantei conţine şi ea ca substanţă activă coroniilina cu acţiune car­ diotonica. Utilizarea în fitoterapie este lim itată. Necesită cercetări fitoebi- mice şi farmacodinamice am ănunţite. Arachis hypogaea L. ( A l u n e - d e-p ă m î n t , A r a h i d e ) . Specie ier­ bacee cu o m aturare foarte aparte a fructului, care îşi apleacă pedunculul, astfel îneît ultim a fază a coacerii se produce în sol. D atorită bogăţiei în gră­simi (45—52%), hidraţi de carbon (18— 19%) şi protide (24—30%), arahideleau deosebite proprietăţi energetice (650 kcal la 100 g), prin aceasta consti­tuind un reconstituant în astenii şi surmenaj. Prin conţinutul extrem de ridicat al uleiului în acizi graşi nesaturaţi,ele sînt im portante în scăderea colesterolului şi prin aceasta şi în ateroscle­roză. D atorită conţinutului în tanin sînt antidiareice. Fam. OXALIDACEAE Plante mici, ierbacee, din păduri umbroase şi umede de Fag, Molid sauBrad (Oxalis acetosella L .), originare din America de Nord (O. stricta L .jsau unele cultivate în scop ornam entai (O. corniculata L., O. deppei Lodd.),144
  • 145. se întîlnesc uneori subspontane. Frunze trifoliate sau tetrafoliate (O. deppei).invers-ovate, fîori actinomorfe pe tipul 5. Toate speciile conţin oxalat acid de potasiu, vitam ina C, mucilagii,pectine, enzime, săruri organice etc. Oxalis acetosella L. ( M ă c r i ş u l i e p u r e l u i ) . Este o specie foarterăspîndită în pădurile dîn zona m ontană pînă în cea subalpină din ţa ranoastră. Se utilizează părţile aeriene recoltate în luna mai cărora medicinatradiţională le atribuie numeroase calităţi terapeutice: diuretice, antiscor-butice, antidiareice, în afecţiuni ale ficatului, ca antidot în intoxicaţii cuarsen şi m ercur, sub fovm ă de comprese pe răni sau sub formă de infuziepentru „dureri de piept1 în medicina populară locală. Frunzele conţin acid 1ascorbic, mucilagii şi oxalat de potasiu. Frunzele de Măcrişul iepurelui consumate în mici cantităţi în stare proas­p ătă alungă setea şi au un efect reconfortant pentru excursioniştii care nuîntîlnesc apă în drum ul lor. Această senzaţie este d a tă de cantităţile micide oxalat acid de potasiu care se află în frunze şi peţioli. De m enţionat estefaptul că datorită prezenţei oxalatului acid de potasiu Măcrişul iepureluisau de alte specii care conţin această substanţă), adm inistrat intern în can­tită ţi mai m ari de cca IOO g plantă verde, este iritan t renal. Fam. GERANIACEAE Plantele din această familie ce cresc în ţara noastră sînt specii ierbacee,cu peri glandulari,"cu frunze alterne, rar întregi, cel m ai adesea palm atsau penat-divizate. Flori de tip 5, actinomorfe, bogate în organe nectari-fere. Fructul deosebeşte uşor lam ilia, fiind o capsulă rostrată, avînd aspectulunui cioc de barză. Unele dintre speciile acestei familii sînt bogate în taninuri iar alteleîn uleiuri volatile form ate în special din geraniol şi citronelol, precum şi mic;cantităţi de alcool fenil-etiiic care le im prim ă un miros de trandafiri. G E R A N IU M M A C R O R R H I- Z U M L. P R IB O I; F r .: G eranium ; G .: Dickwurzeliger Storchschnabei : M.: K andilla g olyaorr; R .: Gerani krupnocornevişcinaia. Caractere de recunoaştere. P I a n-t a: Specie ierboasă, perenă, înaltăde 20—25 cm ; partea subterană:rizom gros de cca î cm, orizontal,lung pînă la 10 cm, acoperit cuscvame b ru n e ; tu lp in a : în parteainferioară cu peri deşi, devenind sprepartea superioară m ai rari, în parteasuperioară se ram ifică dichotomic;frunzele: m ajoritatea sînt bâzâie,lung-peţiolate (peţioli de 10—20 cm),palm at-partite sau paim at-fidate,cu cîte 7 lobi, cu diam etrul de Fig. 32 — G eranium m acrorrhizum 1455
  • 146. ■6— 10 cm, cele tulpinale m ult m ai mici, scurt peţiolate sau sesile şi cu numai3—5 lobi, lobii în general obovaţi sau eliptici, la vîrf cu dinţi m a ri; florile:dispuse în inflorescenţe terminale de tip corimb, cu pedicel! de cca i cm,pe tip 5, sepale păroase, petale roşii-închis, staminele ieşind din corolă;fructele: alungite (cca 2 cm), glabre, în formă de „cioc de barză". înflorire: V—V II. M a t e r i a p r i m ă : Rhizcrma Geranii macrorrkizi este rizomul plan­ tei descrise la „Caractere de recunoaştere". Miros arom at, caracteristic datorită geraniolului. Ecologie şi răspîndire. Specie din zona m ontană, de pe soluri pietroase,cu substrat calcaros. Are cerinţe ridicate pentru u m id ita te ; nu suportă luminadirectă. Deşi se citează şi în M unţii Apuseni, Bucegi, P iatra Craiului ş.a.,bazine cu densitate m are sînt în calcarele submontane din jud. Caras-Severin,Mehedinţi şi Gorj, cu deosebire pe valea Cernei, Baia de Aramă, Tismana. Recoltare. Rizomii cu rădăcini se recoltează fie prim ăvara tim puriu(m artie—aprilie), fie toam na (septembrie—noiembrie) cu cazmaua. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. Im ediat după recoltare,rizomii se scutură şi se spală rapid, se curăţă de părţile aeriene, de porţiunileseci, înnegrite sau atacate şi se freacă pentru a se desprinde scuamele. Prin condiţiile tehnice de recepţie se acceptă max. 4% im purităţi, cor­puri străine organice max. 1% şi minerale — m ax. 2%, um iditate —m ax. 13%. Compoziţie chimică. Rizomul conţine taninuri, ulei volatil bogat în ger-macrol în special în rizomul proaspăt, substanţe amare şi acizi organici. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Decoctul şi tinctură au proprietăţi astringente, antidiareice. Indicaţiile din medicina tradiţională cu privire la utilizarea speciilor de Geranium cuprind un num ăr foarte mare şi foarte variat de afecţiuni începînd de la răni, arsuri, afecţiuni pul­ monare, febră, gripă, holeră, tumori maligne, dia­ bet, prostatite, stom atite sau ca afrodisiac. Tea ce aceste indicaţii necesită verificări farm a- codinamice şi bacteriologice. Rizomii reprezintă m ateria prim ă pentru pre­ paratul original românesc „Aftogeranil“ reco­ m andat în afte, stom atite. G E R A N IU M R O B E R T IA N U M L. NĂ PRAZNIC; F r .: Geranium â R obert; E .: Adders tongue; G .: R u p rech tsk rau t; M.: Nehezszagu golyaorr; R .: Gherani Roberta. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierbacee anuală sau bianuală, înaltă de 25—60 cm, ram ificată tufos, cu nuanţe roşietice, miros pă­ trunzător, respingător, de unde şi denumirea po­ pulară de „Năpraznic" ; rădăcina: pivotantă, sla­ b ă ; tulpina: cilindrică, fragedă, cu îngroşări evi­ dente la noduri, avînd peri glanduioşi; frunze: cele bâzâie dispuse în rozetă, se trec la m atura­14 6
  • 147. rea plantei, răm înînd porţiuni uscate de p e ţio l; cele tulpinale opuse, lung-p e ţio la te ^ —6 cm), cu 3—5 segmente dublupenat-sectate, avînd peri glandu­los! pe ambele fe ţe ; în totalite, frunza are un contur triunghiular cu lun­gime de 3—6 (9) c m ; flo ri: dispuse cîte 2 pe un peduncul comun, lungi de8— 15 mm cu petale roz cu nuanţe violacee cu 3 nervuri mai deschise; fru c t:capsulă alungită pînă la 2 cm, ascuţită spre vîrf (în formă de cioc). Înflorire: V I—IX. Materia p r i m ă : Herba Geranii robertiani — părţile aeriene aleplantei recoltate la începutul înfloririi. Caracterele m ateriei prim e conformdescrierii plantei. Ecologie şi răspîndire. P lantă caracteristică pentru pădurile de m olidşi fag, la altitudini de 600— 1 300 m, vegetînd numai la um bră şi în locuriumede, pe soluri cu m ultă m aterie organică nedescompusă. în asemeneacondiţii favorabile se poate întîlni în m asă fiind comună în etajul forestierdin întregul lan ţ carpatic. Recoltarea. Perioada optim ă este la începutul înfloririi (iunie—prim ajum ătate a lunii august). Se recoltează întreaga parte foliată, fie cu cuţitul,fie direct cu mina, deoarece tulpina e fragedă. Deoarece se smulge uşorse poate scoate din păm înt şi apoi să se taie. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. Plantele se curăţă defrunzele îngălbenite, de cioturile peţiolilor de la frunzele bâzâie, după care,se pun la uscat la um bră în strat subţire, sau la uscător la 40 —50 °C. Condiţiile tehnice de recepţie prevăd max. 2% im purităţi (frunze bruni­ficate), corpuri străine organice — m ax. 0,5% şi minerale max. 1% ; um i­ditate — max. 13%. Compoziţie chimică. Părţile aeriene ale plantei recoltate în tim pul înflo­ririi conţin geranină, ulei volatil, taninuri, acid elagic şi alţi acizi organici,rezine etc. C antitatea cea mai m are de taninuri se află în rădăcină. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. Vechi rem ediu popularfolosit pentru tratam entul contuziilor bazat pe prezenţa taninurilor şi uleiuluivolatil. Infuzia şi extractul fluid sînt utilizate în stom atite şi în afecţiunibucofaringiene. Intern a fost recom andată în tratam entul taninos al tuber-culoşilor şi diabeticilor şi ca astringent antidiareic. în prezent utilizat pescară m ai redusă. în unele ţări se utilizează sub formă de tinctură în homeo­patie ca hem ostatic ai organelor interne. ALTE SPECII D E GERANIACEAE CU U T ILIZĂ R I M EDICINALE Geranium, columbinum L. (I a r b a -v î n t u 1 u i). P lantă cu flori pur­purii din păduri şi tufişuri, utilizată în unele zone ale ţării, în uz extern,pentru băi tonice în paralizii. Geranium divaricatum Ehrh. (M ă t c u ţ ă) cu aceeaşi ecologie însă m ultm ai utilizată. A tît în uz intern, cît şi în uz extern decoctul se utiliza înafecţiuni genitale la femei, ca şi pentru hernie la bărbaţi. în medicina veterinară se dădea vitelor care rămîneau cu leziuni d u p ănaştere. Geranium palustre Tom er ( F r i g ă r i ) . în medicina tradiţională de­coctul obţinut din plantă se utiliza ţin u t în gură pentru calmarea durerilorde dinţi. Intern se utiliza to t empiric în „junghiuri4 şi „friguri". 1 14 T
  • 148. * Geranium phaeum L. ( P ă l ă r i a c u c u l u i ) . Specie destul de răs­ pîndită în poieni, livezi, zăvoaie, păduri rărite începînd de la cîmpie pînă în regiunea subalpină. în medicina tradiţională i se atribuie proprietăţi antireum atice. Geranium pratense L. ( G r e g h e t i n , C i o c u l b e r z e i ) . Specie comună în to ată ţara ce creşte în fineţe umede, livezi, luminişuri de pădure în special în regiunile deluroase. în medicina tradiţională era utilizat pentru calmarea „junghiurilor", iar decoctul din rădăcină în gastrite hiperacide sau chiar în ulcerul gastric. Geranium pusillum Burm. ( B u c h e t ) . E ra utilizat în medicina tradi­ ţională intern în calmarea „durerilor de stom ac1 iar extern pentru calmarea 1 „junghiurilor" şi tratam entul varicelor. Geranium sangvÂneum L. Specie utilizată în medicina empirică din vestul Europei ca tonic, astringent şi vulnerar. Erodium cicutarium (L.) L H erit. ( C i o c u l b e r z e i ) . Spre deosebire de speciile de Geranium, are frunze penate. Conţine substanţe tanante, ceruri, substanţe grase. A fost utilizată m ult tim p ca hemostatic, ca înlocuitor al cornului secarei, iar în medicina populară ca ocitocic. Cercetările ştiinţifice au pus în evidenţă prezenţa tiraminei şi histamine; în această specie. Cultivate ornam ental, speciile genului Pelargonium ( M u ş c a t ă ) sînt bogate în uleiuri eterice cu conţinut ridicat de geraniol, linalol, citronellol, utilizate în parfum erie. De asemenea, au întrebuinţări şi în medicina tra­ diţională. Pelargonium radula (Cav.) — L’Herit. şi Pelargonium zonale (L.) [Ait. — peţiolul frunzelor folosit ca supozitor pentru combaterea constipaţiei la-copiii sugari, practică empirică contraindicată; de la Pelargonium odoratis-sim um Soland. sînt folosite, tot în medicina empirică, frunzele care se aplică pe tăieturi şi răni. Cercetări mai recente au pus în evidenţă acţiunea anti-m icrobiană şi antifungica a extractelor obţinute- din specii de Pelargonium (P . graveolens L’Her. şi P. jragrans YVilldJ pe Staphylococus aureus, Bacillusccreus, Aspergillus aegypticus, Penicillium cyclopium şi Trichoderma vinde. Fam. TROPAEOLACEAE Specii exotice, la noi numai de cultură, cu frunze alterne, peltate (peţiolul :se prinde în mijlocul limbului, nu la m arginea sa), tulpina destul de cărnoasă, urcătoare datorită peţiolului. Florile pe tip 5, zigomorfe, cu un cornet alungit provenit din caliciu. F ruct capsulă. Tropaeolum majus L. ( C ă l ţ u n a ş i, C o n d u r a ş i). P lantă agăţătoare, glabră, înaltă pînă la 3 m, cu flori portocalii de 5—6 cm în diam etru, cul­ tiv a tă frecvent prin grădini. Toate organele plantei conţin tropeolinozidul, care, sub acţiunea mirozinazei, pune în libertate, la fel ca şi m uştarul, izotio­ cianat de alil. Frunzele conţin vitam ina C. Pe lîngă scopurile decorative pentru care este cultivată, această specie este utilizată pe alocuri empiric în scop medicinal, atribuindu-i-se proprietăţi antiscorbutice, diuretice, expectorante, fluidificante ale secreţiei bronşice, antiemfizematoase etc. Fructele se folosesc•ca laxativ-purgativ. E xtern în loţiuni contra căderii părului. 348
  • 149. Fam . ZYGOPHYLLACEAE Specii perene, rar anuale, ierbacee, arbuşti, rar arbori. Tulpini şi ram uriarticulate deseori cu noduri. Frunze opuse sau alterne, întregi sau simplu,sau dublu-penate. Flori hermafrodite actinomorfe sau zigomorfe. Sepaleşi petale 5, rar 4. Stamine de obicei 10 mai rar 5 sau 15. Fructul capsulă,cu 4 —5 muchii sau aripi, rareori drupă, dehiscent. Speciile din această familie sînt răspîndite în zona tem perată caldă, me­diteraneană, mai rar la tropice. P E G A N U M H A R M A L A L. HARMALA; E .: Harmel, Syrian ru e; F .: Harmel, Rue sauvage. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă, perenă, de 30 —50 (60) cm înălţime, verde, glabră, mirositoare. Are frunzele alterne, cărnoase, profund laciniate, cu lacinii ascuţite. Flori m ari cu 5 sepale liniar ascuţite. Petalele, tot 5, sînt de culoare albă-verzuie, alungit ciliate. Staminele înnum ăr de 15 sînt glabre şi lăţite la bază. Fructul este o capsulă sferică mai scurtă decît caliciul. Seminţele sînt piramidale cu o faţă convexă şi două plane. înflorire: V I—V II. Materia p r i m ă : Herba Harmalae şi Semen Harmalae conform descrierii plantei. Ecologie şi răspîndire. Specie m ult răspîndită în Peninsula Balcanică, Italia de Sud, Asia Mică şi Centrală, Africa de Nord, creşte sporadic înDobrogea în cimitirele musulmane părăsite. Recoltare. Din flora spontană planta se recol­tează după înflorire cînd cca 50% din fructe auajuns la m aturitate fiziologică fără însă a fi deschise.La cerere se recoltează şi Semen Harmalae, în acestcaz recoltarea începe cînd 75% din fructe au ajunsla m aturitate. Tehnologia de cultură. înfiinţarea culturii dePeganum este de dată recentă şi numai în culturi ex­perimentale. După experienţa de pînă acum rezultatebune se obţin cînd urmează după prăsitoare îngră­şate care lasă terenul curat de buruieni şi bogat în fiC -substanţe nutritive. Peganum, fiind o plantă perenă,se cultivă în afara asolamentului de cîmp. Ea poatereveni pe aceeaşi solă după un interval de 4 ani. »,A ,t • Terenul se ară adînc, paralel cu recoltarea plan­tei prem ergătoare şi se întreţine curat de buruienipînă la însămînţare. O dată cu arătura de bază se încorporează însol 50 kg /ha s.a. fosfor şi 30 kg /ha s.a. potasiu.Prim ăvara tim puriu, imediat ce se poate intra încîmp — în cazul însăm înţării din pragul iernii —sau înainte de însăm înţarea de prim ăvară cu cca8 zile, se introduc în sol 45—50 kg/ha s.a. azot. înprim ăvara anului al doilea de cultură în sol se in­troduc cu cultivatorul în două etape, 50 kg /ha po­tasiu şi 2 t/h a gunoi de grajd foarte bine ferm entat.în anii trei şi patru înainte de prim a praşilă, se mai F ig . 34 — P e n a guru har m a l* 149
  • 150. -■dau 50 kg /ha s.a. fosfor, 50—60 kg /ha s.a. azot şi 30 —40 kg /ha s.a. .potasiu. înaintea însăm înţătii patul germ inativ va fi cît m ai uniform nivelat şi afinat. Însăm înţarea se execută în pragul iernii după căderea primului îngheţ din localitate sau prim ăvara cît mai tim puriu posibil, planta avînd m are nevoie de um iditate la germinare. Însăm înţarea se execută cu SUP-21 în rînduri, la, distanţă de 50 cm rînd de rînd şi la adîncimea de 2—3 cm. P entru un hectar de cultură este necesară o cantitate de 8 kg săm înţă cu p u ritatea de m inim um 98% şi germ inaţia m inimă de 85%. Im ediat după răsărire terenul se grăpează pentru a sparge eventuala crustă sau se prăşeşte superficial între rînduri, avînd grijă a nu se acoperi cu păm înt tinerele plante în prim ul an de cultură se execută două-trei praşile şi se pliveşte o dată sau de două ori, după caz. în anul al doilea de cultură şi urm ătorii, prim ăvara foarte devreme, se trece cu tăvălugul şi grapa în lung şi în lat, apoi, pînă la înflorire, se execută două-maximum trei praşile. Peganum asigură o producţie constantă, economică, începind din anul al doilea de cultură şi pînă în al patrulea, uneori aînd producţii şi în anii cinci şi şase, dar numai 80% din normal. Recoltarea se execută cu combina C-12 atunci cînd capsulele şi respectiv seminţele au ajuns la m aturitate fiziologică în proporţie de 70—75%, în caz contrar se scutură dacă coacerea este m ai avansată sau se face o pastă■dacă coacerea este sub 70%. Evaluarea producţiei de Peganum se face cu cca o săptăm înă înainte de recoltare, cînd cca 50—55% din fructe sînt ajunse Ia m aturi tarea fiziolo­gica. Producţia medie se stabileşte pe baza num ărului de plante la m etru p ătrat, num ărului mediu de capsule, greutăţii medii a capsulelor cu seminţe,um idităţii capsulelor peste normal şi cunoscând faptul că seminţele reprezintă 70% din greutatea totală a capsulelor cu seminţe. P entru exemplificare, presupunem, că s-au găsit în medie la m etru p ă tra t 20 plante cu 8 capsule la fiecare plantă. G reutatea capsulelor în medie este de 3 g iar um iditatea peste normal este de 25%. în această situaţie producţia v a fi: 20 X 8 X 3 = 480 g/m 2, din care se scade 25% um iditate peste normal. *480 X 2 5 480 ------------------ = 360 g/m 2. La această greutate seminţele reprezintă 70% 100 deci = 252 g/m 2. Pentru siguranţă aplicăm coeficientul de 5% 100 pierderi la recoltare, transport şi treier rezultînd în final o producţie de se-.m inţe stas de: 2^2 x ^ 252 ----- :-----— = 239,4 g/m 2 sau la hectar de: 100 239,4 x 10 000 _ - = 2 394 kg /ua. 1 000 Boli, dăunători şi mijloace de combatere. Peganum fiind o specie medici­ nală luată în cercetare şi în cu ltu ră în ultim ul deceniu nu prezintă deocam­d a t ă boli sau dăunători specifici. 150
  • 151. în anum iţi ani cu un grad mai m are de um iditate peste vară şi cu tem ­ peraturi m ai ridicate s-au observat, însă sporadic, urm e de atac de făinare şi de rugină. Combaterea s-a efectuat prin m ăsuri de igienă culturală. Pregătirea materiei prime în vederea prelucrării. în cazul recoltării păr­ ţilor aeriene ale plantei se taie planta la cca 10 cm înălţim e de la sol pentru a se elimina părţile lignificate. Se usucă la um bră într-un singur stra t pe ram e sau pe hârtie în poduri sau şoproane bine aerate iar artificial ia m aximum 50 °C. Randam entul la uscare este de 3—4/1. Pentru seminţe conform re­ comandărilor de la „Tehnologia de cultură". Compoziţie chimică. întreaga plantă, îndeosebi seminţele, conţin alca­ loizi derivaţi ai harm anului ca: harm ina, harm alina, harmalolul. Unul dintre aceşti alcaloizi, harm ina, s-a dovedit a fi identică cu alcaloidul yageina sau telepatina descoperită într-o liană Banisteria caapi Spruce (Fam. M alpighia— ceac), plantă utilizată de amerindieni la diferite ritualuri pentru efectele ei psihotrope. în fracţiunea etanolică 95% obţinută din seminţele de Peganum kam a la s-au descoperit substanţe cu acţiune antim icrobiană puternică asupra unor germeni patogeni ca: E . coli, B. svMilis, Sk. dysenieriae şi -S. typhi. Acţiune farmacodinamică, utilizări terapeutice. Alcaloizii din Peganum harniala acţionează asupra sistemului nervos central ca excitanţi pînă l a halucinogeni în funcţie de doză. Clorhidratul de harm ină este utilizat în boala Parkinson şi în sechelele poliomielitei. E i au pe lingă spectrul antim i- crobian m enţionat şi acţiune ocitocică şi proprietăţi antihelm intice. în ţările unde este răspîndită această specie, în m edicina trad iţio n ală aplicaţiile terapeutice au un areal foarte larg. Astfel planta este folosită în doze diferite ca diuretic sau emetic. P lan ta proaspătă fia rtă în seu de oaie se utilizează extern în algiile reum atice. Fum igaţiile cu plan ta arsă se utili­ zează în calmarea durerilor de cap sau. în alte algii sau nevroze. Pulberea de plantă uscată se utilizează în tratam en tu l conjunctivitelor purulente. Decoctul în ulei se aplică dimineaţa, o dată pe zi, în tratam en tu l h e m o r o i z i l o r sau ca diuretic-depurativ. Seminţele sînt utilizate ca antihelm intic. Pulberea din seminţe am estecată cu miere se utilizează pentru masaje în dureri arti­ culare şi reum atism iar sub foi m ă de cataplasme în afecţiuni cutanate sau ca analgezic. Tot seminţele m ăcinate şi fierte în ulei se folosesc pentru am elio­ rarea calităţii părului, pentru a-1 face mai puternic şi se recomandă în m asaje pentru prevenirea sau chiar tratam entul alopeciei. Seminţele sînt utilizate ca stim ulente ale sistem ului nervos central, dar în doze ridicate produc pa­ ralizie. Oleul extras din seminţe este utilizat în afecţiuni infecţioase ale ochilor,..în dermatoze şi în reum atism , toate sub form ă de aplicaţii externe. Sem înţelem încate în can tităţi mici se utilizează pentru proprietăţile lor em enagogeîn crizele de astm sau tratam entul diabetului etc. Desigur că num ai o p artedin aceste m ultiple utilizări în medicina tradiţională au fost cercetateştiinţific. în ţa ra noastră propunerea de introducere în cultură a acestei speciîmedicinale este justificată nu numai p entru viitoare cercetări fitochimice şifarmacodinamice, dar şi pentru obţinerea unui produs fito te rap e u ta eficientIn boala Parkinson. 151;
  • 152. A L T E SPE C II D E ZYGOPHYLLACEAE CU U TILIZĂ RI M EDICINALE Tribulus Urrestris L. (C o 1 ţ i i b a b e i ) . P lantă cu tulpina lungă de iu—60 a n , uneori ram urile culcate, cu frunze opuse, cele inferioare di *.erne f-5—8 penate. Flori mici cu pediceli lungi, la subsuoara frunzelor sau la bifur­ carea ram urilor. Petalele au culoarea galbenă, de 4—5 mm lungime. Fructul este aproape sferic şi este prevăzut cu spini Ia unghiurile fructului şi cu doi ţepi divergenţi, lungi şi puternici, de unde şi denumirea populară. Creştec a buruiană pe cîmpuri şi ogoare, pe marginea drum urilor de ţară, pe izlazuri sau pe soluri nisipoase. Conţine trei sapogenine antiinflam atoare: clorogenina, diosgenina şi gito- genina şi doi aicaloizi biodinamic! harm ina şi barm anul. Frunzele proaspeteconsum ate în unele ţări ca zarzavat conţin 79,09% apă, 7,22% protide, săruride calciu, fosfor, fier şi 41,5% vitam ina C. S-a mai identificat camferol-3-glucozid, camferoI-3-rutinozia şi un flavonozid nou tribulozidul şi alte nu­meroase substanţe. în ţara noastră, ţinînd seama de răspîndirea acestei plante ca buruianăa r fi necesar cercetări ştiinţifice am ănunţite pentru valorifiarea ei în scop fitoterapeutic. în unele ţări, în special din Asia şi Africa, este larg utilizată în numeroase afecţiuni ca: lepra, scabia, psoriasis, cancer. Fructele sînt utilizate în afec­ţiuni urinare microbiene, cistite, ascite, hepatite, stom atite, vertigo, afec­ ţiuni renale, spermatoree, incontinenţă urinară, anemie, epistaxis, bronşite etc. Seminţele au acţiune antihelm intică, emenagogă, galactagogă, afrodisiaca, as­ tringenta şi diuretică. Zygophyllum jabago L. ( C a s t r a v e t e d e m a r e ) . P lantă cu tul­pini drepte, înalte de 60— 100 cm, ramificate, îngroşate la noduri. Frunzeopuse formate din perechi de foliole alungit-obovate. Flori axilare cu 5 petaleruginii alungit-obovate, obtuze sau slab emarginate. Fructul capsulă alungit-•cilindrică. în ţara noastră creşte num ai pe coastele aride de pe litoral înzona Constanţei. în medicina tradiţională a unor popoare de pe litoralulMării Negre sau Mediteranei i se atribuie proprietăţi antihelm intice şi pur­gative. Fam. LINACEAE La noi numai specii ierboase, cu frunze întregi, alterne, înguste; floriin dichazii terminale, pe tipul 5, cu elemente libere. Fruct capsulă cu 5 lojeîm părţite în cîte 2 căm ăruţe, în fiecare cu cîte o săm înţă cu m em brana carese poate gelifica. Au im portanţă medicinală in special seminţele. Au im portanţă pentruindustria textilă fibrele şi pentru pictură şi vopsitorie uleiul sicativ. L 1 X U M U S IT A T IS S IM U M L. IN DE CULTURĂ: F r.: Lin; E .: F la x ; G.: Echter Lein; M.: Hâzi len; R .: Len abîknavennîi. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : Specie ierboasă de cultură, înaltăde 30—80 (100) cm, ram ificată num ai la partea superioară (la inul de fuior)sau chiar de la bază (la inul de u lei); rădăcina: pivotantă, cu ram ificaţii dese
  • 153. c a r scurte, lungă aproape cît înălţim ea plantei; tulpina: cilindrică, groasă •de î —2 m m ; frunze: alterne, lanceolate, lungi de 2—3 cm, late doar de 2 —4 mm_ cu 3 nervuri paralele; flori: grupate în dichazii term inale cu puţine flori (de obicei IC— 15), lung pedicelate, pe tipul 5 cu elemente neunite, lung: de 1,2— 1,5 cm, corola albastră-azurie; fructe: capsule globuloase cu dia­ m etrul de 6 —8 mm, cu 10 seminţe ovcidale, tu rtite, brune. înflorire: V II—V III. M a t e r i a p r i m ă : Semen L in i — seminţe ovale, com prim ate lateral, rotunde la un capăt, ascuţite la celălalt, lungi de 4—5 mm, late de 2—4 mm şi groase de 1—1,5 mm, lucioase, de culoare galbenă-brună. Tegumentele sînt puţin rezistente şi acoperă un albumen uleios, destul de îngust car* în­ conjoară cele două cotiledoane. Introduse în apă caldă, se acoperă cu un strat mucilaginos. întregi sînt fără miros, cu gust dulceag, mucilaginos. Ecologie şi zonare. Cerinţele ecologice sînt m oderate, liind o cultură care găseşte condiţii bune în cea mai m are parte a ţării, înaintînd spre nordul ţării şi spre m unte. Tem peratura de germinare este de 1—3°, plantele rezistînd chiar Ia — 4 ° . . . — 10° (pe perioade mai scurte). în cursul perioadei de vegetaţie îi priesc tem peraturile m oderate, cu veri fără tem peraturi excesive. Suma tem peraturilor în cursul vegetaţiei este de 1 400—2 000°, în aceste condiţii perioada de vegetaţie variind între 75 şi 140 zile. F a ţă de um iditate prezintă cerinţe destul de ridicate, necesitând preci­ pitaţii destul de uniform repartizate pe întreaga perioadă de vegetaţie. La secete de lungă durată se usucă printre primele plante. F a ţă de sol prezintă pretenţii ridicate, dat fiind sistemul radicular puţin ram ificat, avînd cerinţe deosebite faţă de structura şi textura solului, dez- voltîndu-se/oine pe cele mijlocii spre uşoare (luto-nisipoase şi nisipo-lutoase), afinate, aerisite, profunde, permeabile, bine structurate, bogate în hum us; sînt contraindicate solurile prea grele, cu apă stagnantă şi care fac crustă,- cele prea uşoare, nisipoase sau solurile cu exces de calciu (căci reacţia^optimă a solului pentru in este uşor acidă). Tehnologia de cultură. Inul de ulei este o plantă care cere un sol bine lucrat, cît mai uniform şi fără buruieni. Plante bune prem ergătoare sînt lu­ cerna şi trifoiul; de asemenea, poate fi cultivat după orice leguminoasă cît şi după cereale de toamnă. Este contraindicat să urmeze după o plantă rapace sau uleioasă, cum ar fi sorgul, iarba de Sudan, floarea-soarelui etc.C uîtura inului de ulei poate reveni pe aceeaşi solă numai după 7—8 ani, deoarece lasă terenul infectat de boli şi dăunători specifici care provoacă aşa-zisa „oboseala inului". A rătura de vară sau de toam nă se execută la adîncimea de 28 —35 cm. Executarea arăturii adînci nu trebuie întârziată, deoarece s-a constatat că, cu cit se execută mai tîrziu, cu a tît producţia este mai mică. A rătura adîncă de toam nă, făcută după plantele care se recoltează tîrziu, nu se grăpează, ci se Iasă în brazdă crudă. O dată cu efectuarea arăturii de toam nă se re­comandă şi încorporarea îngrăşămintelor chimice cu fosfor şi potasiu. La hectar se dau 50—60 kg s.a. fosfor şi 25—30 kg s.a. potasiu. în prim ăvară,înainte de lucrarea solului cu cultivatorul şi grapa, se dau 30—40 kg /ha s.a. azot. Nu este recom andat a se îngrăşa terenul pentru cultura inului de uleidirect cu gunoi de grajd, deoarece din cercetările întreprinse rezultă că acesta-diminuează producţia. Prim ăvara, im ediat ce terenul perm ite, o prim ă lucrare este aceea aspargerii crustei, după care se trece cu cultivatorul în agregat cu grapa re- 153
  • 154. glsbilă în lungul ţi în latul solei, pentru m enţinerea terenului curat de bu­ ruieni pînă ia însăm înţare. Sem ănatul se execută prim ăvara tim puriu, concomitent cu sem ănatul cerealelor de prim ăvară. Însăm înţarea astfel foloseşte din- plin um iditatea din sol şi ia o tem peratură de 2—3°C a solului săm înţă încolţeşte. Însăm în­ ţarea se face cu m aşina în rînduri, Ia intervale de 12—15 cm şi la adînci­ m ea de 2—3 cm în terenuri m ai grele şi cu um iditate suficientă şi de 3—4 cm în terenurile mai uşoare şi ceva m ai uscate. C antitatea de săm înţă ce se d ă la hectar este de 60 kg în condiţiile de puritate de 98%, de germ inaţie de 96% şi de um iditate m axim ă de 10%. G reutatea medie a 1 000 boabe este de 5,1444 g, iar la un gram in tră 188 seminţe. Săm înţă trebuie să fie lipsită complet de cuscută. Prezenţa num ai a 3—4 seminţe de cuscută în m aterialul de înm ulţire poate compromite cultura. în condiţii noimale de um iditate, tem peratură şi executare a lucrărilor în tim p, săm înţă încolţeşte în cel m ult zece zile. D upă însăm înţare, cînd terenul nu prezintă prea m ulta um iditate, se trece cu tăvălugul uşor în agregat cu o grapă de mărăcini. în căzui cinci după sem ănat este frig sau terenul s-a b ătăto rit din cauza ploilor şi răsăritul întîrzie, se recom andă să se grăpeze cu grapa stelată. După răsărire, plantele se in sînt m ult stingherite în creştere şi dezvoltare de prezenţa buruienilor. De aceea, grija cea mai m are este îndepărtarea acestora prin plivit. Plivitul se va face ori de cîte ori terenul reclam ă această operaţie. în tim pul plivitului se va avea grijă ca plantele de in să nu se calce, deoarece în acest caz nu se mai dezvoltă noimal. Recoltarea inului de ulei trebuie făcută atunci cînd a început să prindă-culoarea galbenă sau la m atu ritate deplină. La m aturitate deplină seminţele au culoarea galbenă-cafenie, iar dacă scuturăm plantele, seminţele produc un mic sunet prin lovire de pereţii capsulelor. Recoltarea se face cu combina în m omentul cînd seminţele sînt complet coapte. La hectar se obţin 120C— 1 800 kg seminţe. Evaluarea producţiei este similară culturilor macului de grădină. Bolile, dăunătorii şi mijloacele de combatere. Culturile de in sînt ata c a te cu predilecţie de c u s c u t ă—Cuscuta epilinum Weihe. Se combate prin de­ lim itarea vetrelor cu şănţuleţe bine curăţate, iar plantele din vetre se ard. De asemenea, sînt necesare decuscutarea m aterialului de înm ulţire şi lucrări de igienă culturală. D intre dăunătorii cei m ai periculoşi pentru inul de ulei s-au dovedit p u r i c i i i n u l u i—Aphithona euphorhiae Schr., care au o lungime de 1—2 mm şi o culoare verde-închis cu luciu m etalic. Apar de obicei în lunile aprilie şi m ai în regiunile m ai secetoase. Ei înţeapă tulpinile şi frunzele, care se îngălbenesc şi pier. Combaterea preventivă se face prin însăm înţări tim purii, iar curativ prin prăfuiri cu Lindatox-3 sau Pinetox 10— 15 kg /ha. Pregătirea m ateriei prime în vederea prelucrării. D upă recoltat şi treierat, seminţele se vîntură 1—2 zile, după care se păstrează în saci de iută, în în­ căperi bine uscate şi aerisite, ferite de um iditate, deoarece sînt higroscopice. Condiţiile tehnice de recepţie pentru ca seminţele de in să poată fi u ti­ lizate în scopuri medicinale, prevăd ca acestea să fie sănătoase, fără miros de încins, rînced, mucegai sau cu alte m irosuri străine. Se adm it m ax. 4% im purităţi (seminţe sparte, strivite şi atacate de insecte), corpuri străine organice — m ax. 1% şi m inerale — m ax. 3% , um iditate — m ax. 10%. Compoziţie chimică. Seminţele conţin 4— 10% mucilagii form ate din acid galacturonic, ramnoză, galactoză, xiloză şi arabinoză, 30—40% lipideform ate din trigliceride ale acidului oleic, linolenic, stearic, m iristic şi în2§ 4
  • 155. special linoleic; 20% protide, un heterozid cianogenetic linam arotidul cares e dedublează în acid cianhidric, glucoză şi acetonă. De m enţionat este faptul că acidul cianhidric este prezent în c a n tită ţi foarte mici în seminţele întregi. Linamarozidul este prezent în to a tă planta. Acţiune farmacodinamica, utilizări terapeutice. D atorită mucilagiilor pe•care le conţin, seminţele de in au acţiune laxativ purgativă (o linguriţă pînăIa 2 linguri seminţe la un pahar apă). Acţiunea purgativă este de natu ră mecanică, ca urm are, a im bibiţiei mucilagiilor cu lichide care, m ărind bolulfecal, cresc peristaltism ul intestinal şi favorizează eliminarea. Local sub formă-de cataplasm e; făina de in asociată cu cea de m uştar este revulsivă. Ca.atare, toi sub formă de cataplasm e are acţiune emolienta, antiinflam atorie. Turtele rezultate în urm a extracţiei uleiului sînt toxice dato rită heterozidelor.cianogenetice. S-au sem nalat intoxicaţii grave la anim ile. Uleiul de in este utilizat în unele ţări pentru proprietăţile de vitam inaF acţiune im prim ată şi de prezenţa acizilor graşi nesaturaţi. Uleiul de ina fost utilizat şi la prepararea linim entului oleocaicaros pentru arsuri. ALTE S PE C ir D E LTNACEAE C u U T ILIZA R E MEDICINALĂ L inum catharticum. ( I n p i t i c , I n e a ţ ă ) . Specie de mici dimensiuni {7 —20 cm înălţime) din flora spontană, ce creşte în fineţe, păşuni, lîngă poduri şi rîuri din regiunea deluroasă pînă în cea subalpină. Părţile aeriene înflorite conţin un glucozid — linarina, o substanţă am ară — linina, ulei•eteric şi tanin. Are acţiune purgativă şi diuretică, favorizînd eliminarealichidului form at în cazuri de ascită. în doze m ari, emetic. în unele ţări (Danemarca), ca antihelm intic. L inum hirsutum L. ( I n m a r e ) . Specie înaltă pînă la 60 cm, cu frunzem ari, lungi pînă la 3 cm şi late de cca 1 cm, cu fiori m ari azurii, ce creşteîn zonele de stepă, fineţe uscate şi în luminişurile pădurilor de silvostepă-din ţara noastră. Infuzia din părţile aeriene ale plantei se utilizează în medicinatradiţională pentru calmarea colicilor intestinali la copii. Fam. EUPHORBIACEAE La noi num ai specii ierboase, anuale, bianuale sau perene, m ulte dinele cu latexuri în aparatul vegetativ. Frunze simple. Flori unisexuate mici,nude sau cu înveliş simplu, în inflorescenţe variate: spic, racem, glomerul,ciaţiu (involucru cam panulat în formă de pahar form at din folioie concres­cute). Pentru terapeutică ricinul furnizează uleiul de ricin. Alte Euforhiaceae-conţin substanţe toxice şi citotoxice, alcaloizi, albumine, rezine vezicante,triterpene tetraciclice şi alte substanţe a căror structură chimică încă nu estecomplet elucidată. Animalele nu consumă speciile din această familie. Ames­tecate în fîn pot produce diaree şi hem aturie la animale. R IC IN U S C O M M U N IS L. RICIN ; F r .: R ic in ; E . : Castor oii p la n t; G .: R izinus; M .: Ricinus ; R .: Kleşcievina abîknavennaia. Caractere de recunoaştere. P l a n t a : La noi, specie ierbacee exclusivde cultură (se cultivă ca plantă anuală, în tim p ce în ţările de origine, cu 155
  • 156. climă m ult mai caldă, este arbust sau arbore), înaltă de 1 - 3 m, cu dezvol­tare luxuriantă; rădăcina: foarte bine dezvoltată, cu 4—7 rădăcini secundare,din care pornesc numeroase alte ram ificaţii, pătrunzînd la adîncime şi cu-prinzînd un volum m are de sol; tulpina: bogat ram ificată, goală la interior,groasă pînă la 3—5 cm ; frunze: alterne, lung-peţiolate, palm at lobate cu 5—10 lobi, foarte m ari, lungi de 30—50 cm ; lobii sînt ascuţiţi şi cu m argineaserată, cu suprafaţa glabră, lucioasă şi nervuri proem inente; flori: unisexuate,grupate în inflorescenţe term inale comune de tip racem compus; iioriie te­mele roşcate spre partea superioară, iar cele mascule gălbui la p a rte a in­ferioară; fructe: capsulă spinoasă (mai rar glabră), globuloasă, cu diam etrulde 1,3—2 cm, cu 3 seminţe pestriţe, ovat-lunguieţe. înflorire: V Î I I —X. Materia p r i m ă : Semen R ic in i— sem inţe de formă ovală, uşoraplatizate, de 8— 12 (18) mm lungime şi 4—9 (12) m m .lăţim e, lucioase, cuo proem inenţă cărnoasă la extrem itatea superioară (carunculă), avînd cu­loarea fondului de la cenuşiu-albastru la brun-roşcat-încîiis, m arm orat mo-zaicate cu pete de la alb la brun-închis. Fără miros, cu gust caracteristicoleaginos şi acru. Ecologie şi zonare. D atorită originii sale sudice, principala cerinţ&#