SlideShare a Scribd company logo
1 of 29
21.12.14 04:55 PM
Dacă mă judeci dupa trecutul meu,
Să nu te miri dacă vei ajunge să faci parte din el.
Ceea ce inima nu poate vedea,ochilor le va fi i maiș
Un om care l-a ales pe Dumnezeu nu poate fi sărac
Cel mai sigur i mai încăpător loc din lume esteș
sufletul mamei
Pietrele aruncate în al ii au efect deț
bumerang.Din păcate realizăm asta abia atunci
când ne trezim cu capul spart
Soarele nu mă va priva de căldura si lumina lui doar
pentru că privirile oamenilor îmi vor ine umbră.ț
Doamne,î i mul umesc că nu e ti orgolios ca oamenii!ț ț ș
Se spune ca numai Dumnezeu are dreptul să ne judece.
Nu tiu de ce am impresiaș că tocmai El nu ne judecă,
ci doar ne în elegeț i ne iartă neobositș .
Dacă nu-i vezi lacrimile unui om,nu înseamnă că
el nu plânge pe ascuns în sufletul lui.
Atunci când plângem, o facem ca să udăm florile
pe care le-am sădit în sufletele noastre.
Este o adevărată provocare să nu te la i contaminatș
de urâ enia iț ș de răutatea unora,
dar iș satisfac iaț reu itei este pe măsurăș !
Tot ajutorul pe care l-ai oferit cuiva i toate gesturileș
frumoase vor fi uitate de îndată ce ai deranjat cu ceva.
Un suflet liber este un suflet care iartă,care nu
poartă încărcătura suferin elor i a dezamăgirilor...ț ș
A ierta înseamnă libertate!
Acolo unde oamenii rănesc,Dumnezeu mângâie.
Nimeni nu va pune nevoile tale pe primul loc, dar
orice nimeni va avea preten ia ca tu să pui nevoileț
sale pe primul loc.
Zâmbetul este o rază trimisă din soarele sufletului
Târându-te nu vei reu i niciodată să mă ajungi din urmăș
Străduie te-te să zboriș .
Prietenia este un legământ perfect între oameni
imperfec i.ț
Un suflet singur trăe te bucuriile pe jumătateș , iar durerile
dublu
În via ăț se mai întâmplă să ai parte iș de oameni care să î iț
mu te mâna pe care le-ai întins-oș ca să-i ridici de jos, cu
care le-ai oferit din hrana ta, cu care i-ai mângâiat atunci
când erau tri ti i cu care le-ai alinat durerile...ș ș
Sau oameni care te vor lovi peste obrazul pe care altă dată
te-au pupat i peș care atunci când nu mai au nevoie
de tine i-l vor inunda cu lacrimiț ...
Un om care are inima plină cu iubire
Nu va fi niciodată singur, sărac sau urât.
Pentru unii, opusul prieteniei este du mănia.Pentruș
mine, este indiferen a.Nimeni nu merită să î iț ț
degradezi sufletul, urându-l.
Regretele sunt cele mai urâte sentimente.
Aminte te- i mereu că există un mîine care î i vaș ț ț
aduce alte anse, alte vise i al i oameni care să teș ș ț
iubească i să te pre uiască.ș ț
Aminte te- i că e ti o minune, că meri i tot ce este maiș ț ș ț
bun i mai frumos i că ai o mare datorie fa ă de tineș ș ț :
să fii fericit !
Fiecare femeie este o minune a lumii.
Ganduri(4)

More Related Content

Similar to Ganduri(4) (11)

Ganduri(4)
Ganduri(4)Ganduri(4)
Ganduri(4)
 
Scrisoare
ScrisoareScrisoare
Scrisoare
 
De la un inger anonim
De la un inger anonimDe la un inger anonim
De la un inger anonim
 
Special book .docx
Special book .docxSpecial book .docx
Special book .docx
 
Arta conversatiei
Arta conversatieiArta conversatiei
Arta conversatiei
 
Legea oglindirii...
Legea oglindirii...Legea oglindirii...
Legea oglindirii...
 
Legea Oglindirii...
Legea Oglindirii...Legea Oglindirii...
Legea Oglindirii...
 
Inmemoriamoctavianpaler 1231961360388992 3
Inmemoriamoctavianpaler 1231961360388992 3Inmemoriamoctavianpaler 1231961360388992 3
Inmemoriamoctavianpaler 1231961360388992 3
 
In Memoriam Octavian Paler
In Memoriam Octavian PalerIn Memoriam Octavian Paler
In Memoriam Octavian Paler
 
In Memoriam Octavian Paler
In Memoriam Octavian PalerIn Memoriam Octavian Paler
In Memoriam Octavian Paler
 
In Memoriam Octavian Paler
In Memoriam Octavian PalerIn Memoriam Octavian Paler
In Memoriam Octavian Paler
 

More from VASILE Viorel

Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdfDr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdfVASILE Viorel
 
Vechiul paris (mi sa)
Vechiul paris (mi sa)Vechiul paris (mi sa)
Vechiul paris (mi sa)VASILE Viorel
 
Giethoorn olanda (sc)
Giethoorn   olanda (sc)Giethoorn   olanda (sc)
Giethoorn olanda (sc)VASILE Viorel
 
Rrw 80 dni dooko3a wiata
Rrw 80 dni dooko3a  wiataRrw 80 dni dooko3a  wiata
Rrw 80 dni dooko3a wiataVASILE Viorel
 
Rilke reverii de toamna (sc)
Rilke   reverii de toamna (sc)Rilke   reverii de toamna (sc)
Rilke reverii de toamna (sc)VASILE Viorel
 
Prietenul meu, omul (sc)
Prietenul meu, omul (sc)Prietenul meu, omul (sc)
Prietenul meu, omul (sc)VASILE Viorel
 
Poze care va vor place, garantat !!!
Poze care va vor place, garantat !!!Poze care va vor place, garantat !!!
Poze care va vor place, garantat !!!VASILE Viorel
 
Muzica i povestea vieii...
Muzica i povestea vieii...Muzica i povestea vieii...
Muzica i povestea vieii...VASILE Viorel
 
Mancare romaneasca cu_muzica
Mancare romaneasca cu_muzicaMancare romaneasca cu_muzica
Mancare romaneasca cu_muzicaVASILE Viorel
 
Manastirea dorna arini
Manastirea dorna ariniManastirea dorna arini
Manastirea dorna ariniVASILE Viorel
 
Madeira islands (sc)
Madeira islands (sc)Madeira islands (sc)
Madeira islands (sc)VASILE Viorel
 

More from VASILE Viorel (20)

Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdfDr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
Dr. Sorina Soescu - Introducere în gemoterapie.pdf
 
Vechiul paris (mi sa)
Vechiul paris (mi sa)Vechiul paris (mi sa)
Vechiul paris (mi sa)
 
Zaha hadid-gtx
Zaha hadid-gtxZaha hadid-gtx
Zaha hadid-gtx
 
Numai in romania
 Numai in romania Numai in romania
Numai in romania
 
Mic calcu cirzat
Mic calcu cirzatMic calcu cirzat
Mic calcu cirzat
 
Mb. lalibela
Mb. lalibelaMb. lalibela
Mb. lalibela
 
Giethoorn olanda (sc)
Giethoorn   olanda (sc)Giethoorn   olanda (sc)
Giethoorn olanda (sc)
 
Rrw 80 dni dooko3a wiata
Rrw 80 dni dooko3a  wiataRrw 80 dni dooko3a  wiata
Rrw 80 dni dooko3a wiata
 
Rilke reverii de toamna (sc)
Rilke   reverii de toamna (sc)Rilke   reverii de toamna (sc)
Rilke reverii de toamna (sc)
 
Primavara
PrimavaraPrimavara
Primavara
 
Prietenul meu, omul (sc)
Prietenul meu, omul (sc)Prietenul meu, omul (sc)
Prietenul meu, omul (sc)
 
Poze care va vor place, garantat !!!
Poze care va vor place, garantat !!!Poze care va vor place, garantat !!!
Poze care va vor place, garantat !!!
 
Peisaje comestibile
Peisaje comestibilePeisaje comestibile
Peisaje comestibile
 
Muzica i povestea vieii...
Muzica i povestea vieii...Muzica i povestea vieii...
Muzica i povestea vieii...
 
Michel colucci (ap)
Michel colucci (ap)Michel colucci (ap)
Michel colucci (ap)
 
Martisor
MartisorMartisor
Martisor
 
Mancare romaneasca cu_muzica
Mancare romaneasca cu_muzicaMancare romaneasca cu_muzica
Mancare romaneasca cu_muzica
 
Manastirea dorna arini
Manastirea dorna ariniManastirea dorna arini
Manastirea dorna arini
 
Madeira islands (sc)
Madeira islands (sc)Madeira islands (sc)
Madeira islands (sc)
 
M a r t e
M a r t e M a r t e
M a r t e
 

Ganduri(4)

  • 2. Dacă mă judeci dupa trecutul meu, Să nu te miri dacă vei ajunge să faci parte din el.
  • 3. Ceea ce inima nu poate vedea,ochilor le va fi i maiș
  • 4. Un om care l-a ales pe Dumnezeu nu poate fi sărac
  • 5. Cel mai sigur i mai încăpător loc din lume esteș sufletul mamei
  • 6. Pietrele aruncate în al ii au efect deț bumerang.Din păcate realizăm asta abia atunci când ne trezim cu capul spart
  • 7. Soarele nu mă va priva de căldura si lumina lui doar pentru că privirile oamenilor îmi vor ine umbră.ț
  • 8. Doamne,î i mul umesc că nu e ti orgolios ca oamenii!ț ț ș
  • 9. Se spune ca numai Dumnezeu are dreptul să ne judece. Nu tiu de ce am impresiaș că tocmai El nu ne judecă, ci doar ne în elegeț i ne iartă neobositș .
  • 10. Dacă nu-i vezi lacrimile unui om,nu înseamnă că el nu plânge pe ascuns în sufletul lui.
  • 11. Atunci când plângem, o facem ca să udăm florile pe care le-am sădit în sufletele noastre.
  • 12. Este o adevărată provocare să nu te la i contaminatș de urâ enia iț ș de răutatea unora, dar iș satisfac iaț reu itei este pe măsurăș !
  • 13. Tot ajutorul pe care l-ai oferit cuiva i toate gesturileș frumoase vor fi uitate de îndată ce ai deranjat cu ceva.
  • 14. Un suflet liber este un suflet care iartă,care nu poartă încărcătura suferin elor i a dezamăgirilor...ț ș A ierta înseamnă libertate!
  • 15. Acolo unde oamenii rănesc,Dumnezeu mângâie.
  • 16. Nimeni nu va pune nevoile tale pe primul loc, dar orice nimeni va avea preten ia ca tu să pui nevoileț sale pe primul loc.
  • 17. Zâmbetul este o rază trimisă din soarele sufletului
  • 18. Târându-te nu vei reu i niciodată să mă ajungi din urmăș Străduie te-te să zboriș .
  • 19. Prietenia este un legământ perfect între oameni imperfec i.ț
  • 20. Un suflet singur trăe te bucuriile pe jumătateș , iar durerile dublu
  • 21. În via ăț se mai întâmplă să ai parte iș de oameni care să î iț mu te mâna pe care le-ai întins-oș ca să-i ridici de jos, cu care le-ai oferit din hrana ta, cu care i-ai mângâiat atunci când erau tri ti i cu care le-ai alinat durerile...ș ș
  • 22. Sau oameni care te vor lovi peste obrazul pe care altă dată te-au pupat i peș care atunci când nu mai au nevoie de tine i-l vor inunda cu lacrimiț ...
  • 23. Un om care are inima plină cu iubire Nu va fi niciodată singur, sărac sau urât.
  • 24. Pentru unii, opusul prieteniei este du mănia.Pentruș mine, este indiferen a.Nimeni nu merită să î iț ț degradezi sufletul, urându-l.
  • 25. Regretele sunt cele mai urâte sentimente.
  • 26. Aminte te- i mereu că există un mîine care î i vaș ț ț aduce alte anse, alte vise i al i oameni care să teș ș ț iubească i să te pre uiască.ș ț
  • 27. Aminte te- i că e ti o minune, că meri i tot ce este maiș ț ș ț bun i mai frumos i că ai o mare datorie fa ă de tineș ș ț : să fii fericit !
  • 28. Fiecare femeie este o minune a lumii.