Download to read offline
![33
Taifas literar nr. 25/2020
anul IV, nr. 25, 2020
ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198
eseu 33-40
Constantin Niţu
Jocuri de cuvinte – iarnă
Geografie lingvistică – Iarnă
Moto: „Mi s-a spart, Doamne, liniștea-n
bucăți/Și mi-a rămas doar umbra ei în
mână,/Pleacă toamna peste alte hărți,/Pleacă
toamna, nu vrea să rămână...” (Nicolae Nicioară-
Horia, „Pleacă toamna...”)
Din DEX '09 (2009)
aflăm că iarnă s. f., ierni pl., este
anotimpul cel mai friguros,
care urmează după toamnă și
precedă primăvara, cuprins
între solstițiul (din francez
solstice, din latinescul
solstitium) de la 22 decembrie
și echinocțiul (din francezul
équinoxe, din vechiul francez
equinoce, din latinul medieval
equinoxium, din latinescul
aequinoctium, din aequus,
„egal” + nox, „noapte”, când
ziua este egală cu noaptea) de
la 21 martie. Este moștenit din latinul hiberna
[tempora], din hībernum, din hībernus, din
proto-indo-europeanul * ǵʰey-m-r-ino-, din *
ǵʰey-, echivalent cu hiems, „iarnă, frig, ger”, + -
rnus, sufix.
În alte limbi iarnă se traduce prin:
āʒən - аʒын în abhază;
calikālaṃ - చలికాలం, śītakālamu -
శీతకాలము în telugu;
cheimónas, khjimónas - χειμώνας m în
greacă,
kheimṓn - χειμών m în vechea greacă;
dimër în albaneză (din proto-albanezul
târziu *dimənə < *ðimənə, din proto-albanezul
*j́īmanʉh, din proto-indo-europeanul
*ǵʰéymōn < *ǵʰeym-, „iarnă”; cognat cu
vechiul grec kheimṓn - χειμών, „iarnă”);
dōngjì - 冬天, 冬季 în chineză;
fuyu - ふゆ în japoneză;
gaeaf m în velșă (din galezul medieval
gayaful, din vechiul galez gaema, din proto-
celticul * gyamo-, din proto-indo-europeanul *
ǵʰyem-), geamhradh m în galeză,
geimhreadh m în irlandeză (din vechiul
irlandez gemred, din proto-
celticul *gamur, din proto-
indo-europeanul *ǵʰyem-),
goañv în bretonă,
gwav în cornish,
geurey m în manxi;
gyeoul - 겨울 în coreeană;
hai în navajo;
hcaung: - ဆ ောင်း în burma;
hĕlle - хĕлле în ciuvașă;
hemanta - हेमन्त m în
sanscrită;
hibierno m în aragoneză,
enviern m în romanșă,
hiver m în franceză,
hivern m în catalană,
ibérru m în sardă,
inverno m în galiciană,
italiană, portugheză și spaniolă,
ivèrn m în occitană,
iviernu m în asturiană,
nvèrnu m în siciliană,
unvier m în friuliană (toate, pe diferite
căi, din latinul vulgar *invernum, o modificare
a latinului hībernum (tempus), din hībernus,](https://image.slidesharecdn.com/taifas-25-v6bt-200818163815/85/Taifas-literar-nr-1-2020-33-320.jpg)
Uploaded byIoan M.
Taifas literar, nr. 1/2020
Revista Taifas Literar nr. 25/2020 abordează tema depresiei, evidențiind legătura între sănătatea mintală și cea fizică. Doctorul Neil Nedley subliniază gravitatea acestei afecțiuni, care afectează atât persoanele din medii defavorizate, cât și pe cele de succes. Editorialul atrage atenția asupra stigmatizării sociale și necesității de a recunoaște și trata depresia ca pe o boală seriosă.
Taifas literar, nr. 1/2020
- 1. amintiri... p. 2 editorial...p. 3 poezie... p. 6 proză... p. 19 eseu... p. 33 taifasuri... p. 41 culori de anotimp... p. 48
- 2. 2 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 coperta2 p2 tema lunii- autori clasici - amintiri Mihai Eminescu (n. 15 ianuarie 1850 – d. 15 iunie 1889) Când crivăţul cu iarna… Când crivăţul cu iarna din nord vine în spate Şi mătură cu-aripa-i câmpii întinse late, Când lanuri de-argint luciu pe ţară se aştern, Vânturi scutur aripi, zăpadă norii cern… Îmiplaceatuncea-nscaunsăstauîndreptdevatră, S-aud cânii sub garduri că scheaună şi latră, Jăraticul să-l potol, să-l sfarm cu lunge cleşti, Să cuget basme mândre, poetice poveşti. Pe jos să şadă fete pe ţolul aşternut, Să scarmene cu mâna lâna, cu gura glume, Iar eu s-ascult pe gânduri şi să mă uit de lume, Cu mintea s-umblu drumul poveştilor ce-aud. Orologiul să sune – un greier amorţit – Şi cald să treacă focul prin vinele-mi distinse, Să văd roze de aur şi sărutări aprinse În vreascuri, ce-n foc puse trăsnesc des risipit, Ca vorba unei babe măruntă, ţănduroasă. Atunceafocu-mispunepovestea-a maifrumoasă. Din el o aud astfel cum voi să o aud Ş-amestec celelalte cu glasu-i pâlpâit. Şimândru-acestamestecgândirea-mi odescoasă, O-nşiră apoi iarăşi cum dânsa a voit. Astfel gândirea-nşiră o mie de mărgele – Un şir întins şi luciu dar fără de sfârşit; Somnul m-apucă-n braţe prin gândurile mele Şi-nsomn mă maiurmeazăalor blândglasuimit. Prin şirul lor ce sună, orologiul cu jele L-aud sunând ca greier bătrân şi răguşit; În urmă tace chiar şi a mamei rugăciune – La gânduri sclipitoare un capăt ea le pune. Ajung la ea şi noaptea umbririle-i şi-ntinse, Pe fruntea ei cea dulce culeg blânde visări, Amorul lin îşi moaie aripile lui stinse, Pe ochii ei eu caut profunde sărutări – Ea-nchide surâzândă lungi genele ei plânse Şi glasul ei e cântec în line tremurări, Pesânirotunzi,albi,netezi,eafrunteameaaşează– Adorm şi ea la capu-mi surâde şi veghează. Ion Minulescu (n. 6 ianuarie 1881– d. 11 aprilie 1944 De vorbă cu iarna M-am întâlnit cu Iarna la Predeal… Era-mbrăcată ca şi-acum un an, Cu aceeaşi albă rochie de bal, Păstrată vara sus, pe Caraiman… Călătoream spre ţara unde cresc Smochine, portocale şi lămâi… Eram într-un compartiment de clasa I, Cu geamul mat, pietrificat de ger, Şi canapeaua roşie de pluş, tren iarna Sub care fredona-n calorifer, Sensibil ca o coardă sub arcuş, Un vag susur de samovar rusesc… Şi-am coborât în gară, pe peron, Să schimb cu Iarna câteva cuvinte… Venea din Nord, Venea din Rosmersholm – Din patria lui Ibsen şi Björnson, De-acolo unde,-n loc de soare Şi căldură, Înfriguraţii cer… Literatură… Şi m-a convins c-acolo-i mult mai bine Decât în ţara unde cresc smochine, Curmale, portocale şi lămâi, Şi din compartimentul meu de clasa I M-am coborât ca un copil cuminte Şi m-am întors cu Iarna-n Bucureşti… O! Tu, sfătuitoarea mea de azi-nainte, Ce mare eşti, Ce bună eşti, Ce caldă eşti!…
- 3. 3 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 editorial 3-4 Camelia Ardelean Căderea în abis Un termen tot mai vehiculat în zilele noastre, care produce unora panică, iar altora zâmbete ironice ori neîncrezătoare, este depresia. Doctorul Neil Nedley (SUA), specialist în medicină internă şi axat, printre altele, pe gastroenterologie, sănătate mintală şi medicină a stilului de viaţă, susţine că depresia este „o boală deseori derutantă, care se prezintă sub multe feţe”, „suficient de gravă” pentru a ne pune viaţa în pericol, nu doar prin simptomele de sine stătătoare, ci şi prin faptul că agravează alte afecţiuni, mărind riscul de accident vascular cerebral, infarct miocardic, cancer, pneumonie etc., respectiv riscul de deces. Cu toate că, în timpurile moderne pe care le parcurgem, medicina (şi nu numai) a evoluat foarte mult, iar sursele de informare sunt tot mai diverse, se pare că există încă oameni care nu ştiu (sau nu cred) că între minte/suflet şi corpul fizic se află o legătură indisolubilă. „Concepţia că boala mintală nu are legătură cu sănătatea fizică şi că boala fizică nu are nimic de-a face cu sănătatea mintală este greşită”, mai afirmă Dr. Nedley. Nu degeaba spunea latinul: „Mens sana in corpore sano”! Dar câţi dintre noi sunt dispuşi să renunţe la frica de stigmatizare socială, la orgoliu sau la ignoranţă, pentru a recunoaşte că au într-adevăr o problemă? Vestea (şi mai) alarmantă este că nu numai oamenii fără resurse financiare, cei fără studii sau perspective, cei neîmpliniţi în dragoste sau care au pierdut pe cineva apropiat etc., se pot îmbolnăvi de depresie, ci şi cei aflaţi la adăpost de grijile materiale sau ajunşi chiar pe piscurile cele mai înalte ale succesului pot cădea în ghearele nemilosului duşman din adâncul întunecat al fiinţei. Abraham Lincoln, renumitul preşedinte american aflat la cârma ţării între anii 1861- 1865, atins şi el de această „baghetă” malefică, spunea cândva: „Sunt cel mai nefericit om de pe pământ. Dacă ceea ce simt în prezent ar putea fi distribuit în mod egal fiecărui membru al familiei umane, nu ar mai exista nici măcar o faţă zâmbitoare pe această planetă”. Cu toate că povestea sa tristă de viaţă, începând din frageda copilărie şi până la maturitate (provenienţa dintr-o familie nevoiaşă, decesul persoanei iubite, eşecul în afaceri şamd.), ar fi putut explica, într-o măsură importantă, naşterea acestor gânduri morbide, nu la fel s-a întâmplat cu Winston Churchill, fost prim-ministru al Regatului Unit între 1940- 1945 şi 1951-1955, născut într-o familie aristocrată, căruia nu i-a lipsit nimic din punct de vedere material, dar care s-a confruntat, în schimb, cu anumite probleme de sănătate sau accidente ce şi-au lăsat amprenta, ulterior, asupra psihicului său. Important este însă că amândoi, ca şi mulţi alţii, au reuşit, cu ambiţie şi perseverenţă, să-şi domine slăbiciunile şi să- şi gestioneze resursele creierului într-un mod care i-a salvat de căderea definitivă în abis. Statisticile confirmă faptul că depresia este a doua cauză de dizabilitate pe plan mondial, după bolile cardiovasculare, şi că femeile suferă de această boală în număr mai mare decât bărbaţii. Viaţa nu este mereu un câmp cu flori, aşa cum ne-am dori; cu toţii avem parte de stres, într-o formă sau alta, dar cu toate acestea, nu toţi facem depresie. Extrapolând, se spune că depresia este ca răceala printre bolile psihiatrice şi că orice om are, cel puţin o
- 4. 4 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 dată în cursul existenţei sale, un episod depresiv, însă la unii, acesta se repetă de mai multe ori sau persistă chiar pe parcursul întregii vieţi, mai ales dacă nu se aplică la timp un tratament corespunzător. În primul rând, trebuie făcută o distincţie clară între tristeţe şi depresie. Tristeţea este, aşa cum ne spune şi dicţionarul, o „stare sufletească apăsătoare”, de „mâhnire şi amărăciune”, apărută, în mod normal, în urma unei întâmplări care schimbă (oarecum) cursul vieţii persoanei în cauză: divorţul sau despărţirea de iubit(ă), plecarea de acasă a copiilor care s-au maturizat, concedierea, o ceartă cu părinţii/copiii/colegii, terminarea vacanţei/concediului şi reînceperea şcolii/serviciului etc. Această dispoziţie neplăcută trece, de obicei, în circa două săptămâni şi nu are repercursiuni asupra desfăşurării normale a activităţilor zilnice. Dacă perioada se prelungeşte, acestei tristeţi iniţiale adăugându-i-se simptome precum: anxietate/frică nejustificată; incapacitatea de a face faţă treburilor cotidiene obişnuite; lipsa apetitului sau creşterea anormală a acestuia; insomnie sau, dimpotrivă, creşterea duratei de somn, dar fără a duce la dispariţia oboselii resimţite; pierderea interesului pentru (aproape) orice şi a plăcerii de a trăi; sentimente de culpabilitate sau frustrare; autocompătimire; tendinţa de a plânge uşor; stimă de sine scăzută; gânduri suicidare; lipsa de sociabilitate; senzaţia de „cutie goală”, respectiv incapacitatea de a mai simţi emoţii; o mare singurătate interioară (chiar aflat în mijlocul unor oameni altădată apropiaţi) etc., înseamnă că e cazul să fie consultat (de urgenţă) un specialist. Cauzele depresiei sunt multiple, constând în traume emoţionale, respectiv „emoţii violente care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoţii de acelaşi fel, astfel încât acesta nu mai reacţionează normal” (DEX), consum de (anumite) medicamente, alcool sau droguri, naşterea şi perioada de după naştere, existenţa unui membru al familiei (părinte, frate etc.) depresiv sau episoade depresive anterioare ale individului în cauză. Probabil că la toate acestea se adaugă o toleranţă mică la stres, respectiv o hipersensibilitate individuală sau o predispoziţie ereditară. În ţara noastră, unde nu există o educaţie complementară, depresivul este perceput, la locul de muncă sau de către familie, drept indolent sau distrat, lent sau introvertit, când, de fapt, în sinea lui strigă după ajutor, chiar dacă în realitate nu îl acceptă sau nu îi recunoaşte necesitatea. Psihologii susţin că „sloganul” depresivului este: „Nu simt. Nu simt că exist, eu sau Dumnezeu, nu simt iubirea şi nici durerea. Nu simt nimic”. Controversatul scriitor Mircea Cărtărescu descria foarte bine acest vid interior în prefaţa volumului „Demonul amiezii”, de Andrew Solomon (operă nominalizată, în anul publicării ei, la Premiul Pulitzer), referindu-se la drama lăuntrică a autorului, confruntat de mai mulţi ani cu o depresie majoră: „să nu te poţi da jos din pat zile-n şir, să nu poţi mânca, să nu-ţi poţi trăi viaţa, măcinat de o durere endogenă nemărginită, care-ţi întunecă mintea şi-ţi ferfeniţeşte aura trupului”, „nu pot spune cu adevărat că sunt în stare să înţeleg…”. Desigur că, în funcţie de aspectul clinic, au fost descrise numeroase forme de depresie, dar aceasta este treaba specialiştilor. Intenţia noastră nu este să transformăm editorialul într-un tratat de medicină, ci să tragem un semnal de alarmă vizavi de acest flagel care
- 5. 5 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 face tot mai multe victime, atât în România, cât şi la nivel mondial. Desigur că părerile sunt împărţite şi în ce priveşte acest subiect. De pildă, unii preoţi nu consideră depresia o afecţiune, ci susţin că ea este un „duh ucigaş de oameni”, pe care prorocul David îl numeşte „dracul cel de miazăzi” sau „molima ce bântuie întru amiază” (probabil de aici s-a inspirat Andrew Solomon în alegerea titlului cărţii sale). Ei spun că lipsa credinţei şi îndepărtarea de „acoperământul Celui Preaînalt” îngăduie acestui „duh” să atragă oamenii în mrejele sale, pentru a-i nimici. În acest caz, cum se explică situaţiile tragice în care unele persoane (aparent) joviale, ce toată viaţa au frecventat Biserica, fiind bune creştine, au încercat de mai multe ori să-şi pună capăt zilelor şi până la urmă au reuşit? Continuau să meargă la biserică în ciuda lipsei credinţei în Dumnezeu? Ce rost ar fi avut să se mintă singure? Oricare ar fi însă adevărul, că depresia este o boală, la fel ca ulcerul etc., care trebuie tratată cu toată seriozitatea, sau un duh răuvoitor, e clar că ceva anormal se întâmplă la nivel emoţional/mental, un blocaj, care îl împiedică pe cel afectat să „guste” existenţa din plin ori să o perceapă în limitele normalului. Viaţa/lumea este, de fapt, aceeaşi, doar modul în care o „vede” depresivul, comparativ cu o persoană sănătoasă, diferă. Se mai spune că depresia poate fi „ascunsă” în spatele diplomelor universitare, al muncii în exces la serviciu etc., pentru a ne amăgi cu faptul că suntem importanţi sau a încerca să dăm un sens vieţii. Aşa o fi sau nu, greu de zis… Cert este că ea distruge atât persoana în cauză, cât şi pe cei din jurul ei, de aceea a lua atitudine, a recunoaşte existenţa unei probleme, este primul pas pe calea spre ieşirea din impas şi spre o viaţă luminoasă, aşa cum e de dorit. Mi-e sufletul rob... Mi-e sufletul rob în căuș de magnolii, Iar inima zace în grota-ispită – Iubirea-fecioară cu chip de-Afrodită; Se stinge Infernul subit, din orgolii. În tigva tristeții secat-a-nnoptarea, Își plimbă lumina privirea-i placidă, Crestează bujori pe simțirea-mi lividă, Fărâme de zori își sporesc căutarea. Mă leagă speranța de sine cu fundă, Topitu-s-a gheața din fosta Giocondă – Mă strânge la piept un amor- anacondă Și-o gloată de sori amintirea- mi inundă. Mi-e sufletul nud în potire de fluturi, Răsare ca puiul captiv, din găoace, Sub astrul fecund, adâncimea își coace (E bine, din nou, răsăritul să-l scuturi!...).
- 6. 6 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 poezie 5-18 Vladimir Nichita (Australia) Mă-ntreb de ce-ai plecat, Doina! Mă-ntreb de ce-ai plecat Și nu găsesc răspuns – Mi-i sufletul îndurerat De suferință și de plâns Mi-e dor de tine Doina De zâmbetu-ți curat – Și de a ta îmbrățișare Ce zilnic tu mi-ai dat. Te chem cu voce stinsă Și dor nemărginit – Căci viață fără tine Nicicând nu mi-am dorit. Te voi păstra în gând Ș-n suflet pe vecie – Căci tu Doina dragă Ești pentru mine poezie. Îți mulțumesc iubito C-ai existat în viața mea – Și-ți fac o promisiune: Că nu te voi uita! soțul tău iubit... Ioan! Cunosc ce e durerea și curg lacrimi... Mă-nclin în fața Măreției tale Ioan Muntean... prieten minunat – Cu inima îndurerată și cu jale, Căci plâng la fel ca tine... neîncetat. Cunosc ce e durerea și curg lacrimi, Căci o revăd pe mama mea – Ce a trecut în neființă, Când al meu suflet nu credea. Vorbesc cu ea în fiecare noapte Și pot să jur că e cu mine – Zâmbind în vis, desigur foarte... Cu mângâieri ce sunt Divine. Cunosc ce e durerea și curg lacrimi, Căci groaznică e despărțirea... Ioan... prieten de departe – Rămânem doar cu amintirea. Azi sunt alăturea de tine Cu versul meu de sinceră iubire, Este-un mesaj plin de tristețe Dar face parte din a mea simțire. Cunosc ce e durerea și curg lacrimi, Împărtășesc azi suferința ta – Ioan... prieten de departe: Un gând Pios din partea mea... Pentru Doina, iubita ta soție! Doina, Dumnezeu să te aibă în paza Lui nesfârșită!...
- 7. 7 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Lenuș Lungu Culori Sugestii de culori de linii și suprafețe pete abstracte pure cromatice ireale ca o realitate cu gradări infinite esențe simbolice cufundate-n spații pe ritmuri geometrice și forme de imaginat semne zvelte pentru o clipă o liniște vizuală ce îmi dă golul unei pânze goale. Iluzii Îmi înțeapă gura atingând tastele pentru a-ți scrie gândurile mele și tu gând suspendat alunecă în umbra dintre gene mâinile sprijinite pe părțile trupului atrag ușor buzele între impulsuri stângace mișcări artistice printre broderii de mătase parfumuri ale infinitului învelite în arome seducătoare un singur corp, foame de viață iluzia unei iubiri în marginea nopții. Provocare Îți caut corpul energetic care e provocator între texturi de mătase și lumini moi ale cerului albastru în oaza de pace în grădina erosului ard flori roșii de pasiune aprinse foc armonios pe aripile fanteziei răsună vântul tăcut valul gâfâit în mângâieri parfumate tărându-se pecelemai adâncicăi pajiști înflorite și tufe viguroase în timp ce planta mea cărnoasă sărutând săruturi fermecate ca fulgerul dintr-un cer senin împreună scufundându-se într-o mare de plăcere îndrăgostiți într-o încurcătură de țesuturi sub un cer curios ce face să strălucească un soare armonios. Senzaţii În împletirea senzațiilor ce curg fierbinte pe piele te pierzi în tăcere de gemete și suspine bătăi asurzitoare de sânge-n vene răsună-n piept în timp ce îți absorb ființa îți beau iubirea umplându-te de păcat.
- 8. 8 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Ioan Muntean 8 opt mersul aşa trece prin minte atunci şi l-au furat precum un cal încordat totu-i aici înfricoşător şi nu l-am cunoscut prea ţipător de lumină şi scriu cu apa botezului care iubise mult deşi n-am găsit cuvinte dar cu privighetorile ce scriu lucrurile merseseră bine şi şterg curat cu biserici suprapuse ca-n fresce cojile de bătrâni încât să nu fie lacrimi căci ea este şi voi sunteți capătul de la răsărit vultur am văzut scris undevă departe fără să îl ştie pe el crângul nave în noapte 9 nouă Ți-am spus vreodată că dacă stau într-adevăr mereu tăcut, şi uneori îmi place să mă gândesc că pot auzi inima-ţi bătând în timp cu a mea? Ți-am spus vreodată că atunci când mă surprind că vorbești cu mine prin linii și corzi, și biţi și puncte, îmi imaginez vocea ta, șoptind în urechea mea? Ți-am spus vreodată că te-aștept în fiece zi şi anticipând, doresc doar o oră sau două, doar o secundă în spațiu și timp, să te simt aproape de mine? Ți-am spus vreodată că au existat vremuri, când am fost nepotrivit pentru tine, că emoțiile mă copleșeau... și așa am stat și am plâns? Ți-am spus vreodată că uneori, voi ajunge, să-ţi atingând numele pe acest ecran rece din fața mea, şi dacă doresc aș putea să intru acolo, departe, și să te trag lângă mine? Ți-am spus vreodată că după ce-am auzit prima dată sunetul vocii tale, la mii de stele depărtare,
- 9. 9 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 m-am așezat în noapte, transformând conversația din nou și din nou în mintea mea, examinând cum ar fi unele specii noi de fractali descoperiţi? Ți-am spus vreodată că aș da totul, doar pentru o noapte pentru a putea să stau lângă tine, pentru a-ţi simți pieptul cum urcă şi coboară cu fiecare respirație pe care o aduni, doar pentru a ști că ești reală? Ți-am spus vreodată că eu visez de multe ori, visez să te întorci și atingând mâna mea, pur și simplu să mă lași să știu că eşti acolo, și totul este aevea? Ți-am spus vreodată, şi încă aş vrea să-ţi spun... că te-am iubit? am fost nave ieşind rânduri-rânduri în noapte flancurile noastre se-ating aducându-ne desfătări şoptite dragostea a fost căpitanul nostru dorința celui de-al doilea Matei dar durerea a fost în afara portului nostru şi revolta a fost în destinul nostru ne-am întâlnit ne-am atins ne-am iubit am spus ultimul nostru la revedere acum oceanul meu e gol şi voi naufragia cu siguranță iubire pe distanţe lungi cum aştepţi ani şi ani un posibil suflet mat dar nu ai temeri pentru tine deschid poarta mea şi tu doreşti să fii aici dar tu trăiești într-un alt statut este un fel de dragoste care este rară şi împărtășită de foarte puține ori dragostea mea în orice teorie cenuşie este neîncetată tu ești un dar mai mare decât durerea şi pentru tine voi face vrăji adulmecate te voi aștepta ani şi ani și împreună vom depăși uriaşe pitice ale temerilor noastre
- 10. 10 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Două lumânări ce ardem, tu, la nord, și eu, la sud, două candele albastre, flăcări albe ce se-aud în văpăile de astre, la distanțe nesfârșite, ne-ntâlnim și ne-nălțăm unul prin altul, iubite. Două gânduri ce se cheamă, eu, la sud și tu, la nord, căutări, cu dor și teamă, prinse în bătăi de cord, două păsări de lumină într-un zbor spre nesfârşire, în rotiri de-argint și vină de-a trăi doar prin iubire. Două inimi ce-au uitat să mai bată fiecare într-un ritm adevărat, când absența urlă, doare, când la jumătăți de gând mă aştepți și te aștept, când săgeata ta, flămând mi se-nfige, albă, 'n piept... Două doruri necuprinse, răsucite într-un trup, într-o inimă născută din iubire, ce se rup în fâșii plutind pe zare, să se-ajungă, în unire, să aprindă foc pe culmi, să ne scrie cu iubire, Două mări învolburate căutându-se cu valuri, două perle aruncate de maree peste maluri, cântecul din scoici marine, arcuri despicând destine, mercenariluptândcuviațașicuîntocmiridivine,tu,cumine... Măstrigă florilede fân, miresmele trimit verbine să se-nfășoare-n dor de tine, să te ascund, furiș, în sân. Mă strigă primăvara: „hai, nu vezi că ți-a-nflorit iubirea, desculță, calcă nesfârșirea, urcă în sevele de mai!” Mă strigă fulgi din cuiburi goale, latente zboruri desenând, eu trec prin aripa-ți de gând, înalt, în limpeziri astrale. Mă strigă dorul tău de noi, las zarea să ne cotropească în taina cea neomenească, ce ne-a-nvățat zborul în doi. Mă strig cu glasul tău, în iarnă, când răsărituri mă-nvelesc, în tine să mă amurgesc, din noi lumina să se cearnă. Iliana Cătănescu Tu, cu mine... Diarium În fiecare zi te scriu în mine cu litere-ntregite-n emisfere, mă leg la ochi cu lacrima din tine şi te iubesc prin lanuri de tăcere. Pe file cu antetul prins în ploi scriu odiseea noastră ne-ntâmplată și fluturi ne-mpresoară, mii, în roi, pe verdele de clipă sărutată. Chemările În brațe când mă ții, scriu dimineața şi răsăritu-ntreg tresare-n noi, la prânz îți scriu cu sărutări prefața, romane-fluviu curg prin amândoi. Te scriu cu miezul tainei, interzis, desferecând imposibilități, şi urc cu tine muntele promis, în pași purtând redute de cetăți.
- 11. 11 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Constantin Mândruţă Maica Domnului și a noastră Tu pe Pământ la toţi ne eşti icoană, Să ne simţim ca Fiul tău Iisus, Născută pentru noi ca sfântă mamă, Credinţa noastră nu e de ajuns. Îngenunchez şi îţi aştept botezul, Îngenunchez, Sfântă Mărie Mică, În Tatăl Dumnezeu eu am tot Crezul, Tu te-ai născut să nu mai am vreo frică. Avem Sfânta Treime, ne e sfântă, Dar fără tine nu era Treime, Că fără mamă nimeni nu cuvântă Şi nu aveam Păstor pentru oime. Însă de-abia tu te-ai născut spre veşnicie, Eu simt ca un creştin şi nu aştept, Credinţa-n dragoste rămâne vie, Chiar dacă pentru inimă nu mai am piept. Ştiai chiar dinainte de-a te naşte, Cât vei mai pătimi ca mamă pentru Fiu, Eu am durerea mea de-a recunoaşte, Că asta mi se-ntâmplă cât sunt viu. E-o naştere trimisă spre Pământ, Ar trebui să fie sfântă bucurie, Revigoraţi la fiecare câte-un sfânt, Nu mai avem o sfântă Românie. Şi eu am vrut, o sfânta mea Fecioară, Să am o fată, ce mi s-a-ntâmplat? Mi-a lăsat zodia aceasta într-o vară Şi către tine veşnic închinat. Astăzi te naşti, dar nu îmbătrâneşti, Şi nu am dreptul să te ţin în braţe, Tu, înălţată nu mai pătimeşti, Dă-mi sufletului de ce să se-agaţe. Armata și cultul eroilor Fără Armată n-am avea eroi Şi ei trăiesc în fiecare, Să fie pace, nu război, Să fie Lumea întru bunăstare. Eroii noştrii-au devenit icoane, Ne închinăm la ei pentru c-au fost, Îi ai în grija Ta Preabune Doamne, Că datorită lor avem un rost. Sunteţi şi mulţi şi neştiuţi, Doar Ţara aţi avut ca mamă, Vă plângem noi, cei neavuţi, Căci Ţara noastră a ajuns o dramă. Voi aţi luptat să mai rămânem vii Şi totuşi ni-s hotarele înfrânte, Nu mai avem ce spune la copii, Mihai, Ştefan sunt astăzi doar morminte. Îngenunchem târziu la fiecare, Măcar voi aţi murit pentru o Ţară, Dar amintirea voastră veşnic doare, Că ce aţi vrut nu prea se întâmplară.
- 12. 12 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Gabriela Mimi Boroianu Jucând X și 0 cu viaţa privesc albul colii de hârtie e atât de alb că mă dor ochii iau pixul și trag o linie dreaptă așa ca linia aceea a aparatului care măsoară pulsul vieții nici un gând nu o deranjează mă deranjează pe mine s-au adunat toate și bâzâie ca un roi de tânțari cred că legătura neuronală dintre creier și mână e întreruptă undeva altfel nu înțeleg refuzul literelor de a se lăsa desenate doar linia aceea dreaptă continuă să taie coala albă ca un drum fără întoarcere Jucând X și 0 cu viața (2) din ochii aceia albaștri curge spre mine ca un râu de munte repede răcoros și mi se înlănțuie pe suflet cu trupul ei de liană ce urcă prin vine precum focul pus la baza unui rug femeia asta e o vrăjitoare mi s-a așezat la picioare ca o iluzie degeaba eu știu că s-a înscăunat regină peste pământul acestui trup de bărbat ce se roagă să fie arat cu unghiile acelea lungi și spălat de păcatul dorinței sub ploaia sărutărilor dătătoare de viață și moarte Jucând X și 0 cu viaţa (3) își face apariția ca un ghimpe în ochi imediat soarele intră în eclipsă toate apele lumii trec și mă trec provocând un tsunami în stomacul meu de cât venin scuipă în jur ar muri otrăvită de s-ar mușca de limbă e păcat să irosești antidotul pe limbricii umani respir inspir respir inspir după furtună răsare întotdeauna soarele
- 13. 13 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Nicoleta Mija Trubadurul iernii Scriu dragul meu povestea noastră, Când fulgii aleargă la fereastră. Vântul înghețat se tot învârte, Zilele reci sunt tot mai scurte. Prin vălmășagul fulgilor de zăpadă, Ne-am îmbrățișat fericiți prima dată. Chiar dacă drumul este acum pustiu, Scriu dragul meu povestea până târziu. Frigula gonit pecerstelele toate, Cuminte vântul la geam iar bate. Afară cântă... nimeni parcă nu- l aude, Trec pe lângă el multe suflete surde. Ninge, noi îl ascultăm mână-n mână, Iarna în sacul mare fulgii îi adună. Când cerul înstelează iar timpul, Scriu dragul meu, nu simt nici frigul. Mâinile erau poate mai înghețate, Pe umerii iernii flori multe înghețate. Povestea noastră a fost poate o clipă, Iarna a răgușit tare, nu mai țipă. Îmi plăcea a cântecului drag alint, L-am ascuns în a-l sufletului labirint. Deschid geamul vântul aleargă în odaie, Scriu dragul meu, gerul se mai înmoaie. Pe stradă același cântec fără cuvinte, Trist este trubadurul, știu ce simte. La geamul casei îl ascult în tăcere, Privește cerul, cântă, nimic nu cere. Când o altă zăpadă iar o să cadă, El ne va dărui poate o altă baladă. Bat clopotele peste drumul iernii pustiu, Ascult trubadurul, câteva rânduri rescriu. Ultimele zile din an Se scurge repede ziua în amurg, lumina se leagănă pe pleoape. În calendar zilele, nopțile curg, simt atingerea gerului aproape. Colorează amurgul fulgii de zăpadă, dincolodegeamaerulatâtderece, Nu mai trece nimeni pe stradă, ziua se grăbește, vrea să plece. Golite sunt clipele de întuneric, pasul grăbit dă să se cufunde. Îmi place dansul iernii feeric, când în sobă focul se aprinde. Pe masa mică, veche de mahon, se odihnește câteva clipe un volum. Mici însemnări lăsate de un creion, risipesc în jur un tainic parfum. La casă sfeșnice mici înghețate, cenușa nopții peste masă se lasă. Stau liniștite la geam agățate, fulgii luminează frumos în casă. Noaptea suflă mai tare la geam, o lampă veche luminează strada, Flori înghețate pe geam strângeam, pe aleea nevăzută scârțâie zăpada.
- 14. 14 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Vasile Dan Marchiş Singura copie Pe perioada stagiului de înger n-am învățat nici măcar procedeul de simulare a modestiei (singura copie nelegalizată a sentimentelor acceptată de Dumnezeu) Luându-mi aripile Domnul m-a retrogradat la statutul de om. Încercarea cea mai grea Arde în mine arhiva de rugăciuni nerostite Scriu parcă mă debarasez de materiale inflamabile Scriu parcă mă dezbrac de haine cuprinse de foc. Prin cuvintele de foc sau prin focul de cuvinte inima este mai mult decât un pompier. N-au stins nici nu sting pompierii cu apă câte cuvinte a stins şi stinge inima cu sânge... Toate cuvintele ard! Cum să mai scriu astfel...? Văd gramatica destinului ca pe un foc cu ardere completă Prin arderea completă a cuvintelor nu mi-a rămas cenuşă, nu mi-a rămas fum. Cum să mai scriu la modul elementar. Arde în mine arhiva de rugăciuni nerostite. Sunt ca un preot lipsit de cuvinte care săvârşeşte slujba prin semne Normă Urcând Golgota am căzut a treia oară ducând crucea ţării, în timp ce la dreapta mea Mântuitorul nostru Iisus Hristos urcând şi el dar de această dată ca turist şi scriind versuri despre istoria acestui deal a căzut lângă mine, nu silit de povara drumului ci a metaforelor... Atunci Domnul Iisus Hristos a făcut cu mine schimb de experienţă... A luat el crucea... Iar eu îi continuu poezia... Năzuinţă Dacă inima ar putea prelua la nevoie și funcțiile creierului ai putea gândi cu două organe odată ca astfel să-ți poți însuși iubirea ca pe un premiu sau recompensă nu ca pe un element obișnuit în funcție de cine și ce ești spre a nu o încadra fără temei și fără rând în Geografie sau în Istorie
- 15. 15 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Anişoara Iordache despre cuvinte în câmpul energetic generat de creier, adică în minte, cuvântul germinează. aidoma albinei: polenizează alt cuvânt, în formă de floare. * Nichita poetul avertizează: „cuvintele pornescla vânătoare hăituiesc sau sunt hăituite” se metamorfozează în dorințe ale inimii. privit în oglinda conștiintei, cuvântul poate fi: luminos, întunecat, de piatră. plămădit e din mulțimi infinite de simțăminte. * organizate în gânduri cuvintele modifică frecvențele cerebrale, dau visului alta culoare. contemplarea propriilor gânduri produce tulburare. * cuvintele au rădăcini și coroane; alteori, sunt păsări cântătoare. cuvântul scris ascunde un cod secret de semnalizare. deschide pe suprafața infinită a paginii, o poartă spre eternitate. * în ochii deschiși ai poetului, gândul modelează realitatea. sinele acționează ca o forță de gravitație. * cuvântul-vector translatat în inimă, integrează omul în conștiința primordiala. rugăciuni fierbinți pun în mișcare roata iubirii. * poezia e un șir nesfârșit de miracole: omul umbrit de înțelepciunea lui Dumnezeu, simte atingerea harului. poezia e o apă curgătoare; adâncimea și marginile-s nemăsurabile.
- 16. 16 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Aceleaşi ploi se smulg din nevăzut Şi-aceiaşi nori îşi strigă biruinţa; Înoată-n sânge pseudocredinţa – Un suvenir din mărul revolut. Aceiaşi câini se-nhamă la trăsuri Şi-aceiaşi „morţi” îşi urlă nefiinţa; Ne costumăm războaiele-n Levinţa*, Când foamea naşte panică şi uri. Aceiaşi spini pe ramuri de măslin S-au căţărat, voind să emigreze (Un rai abscons în miriştile treze Ar fi de răni şi vaiet arhiplin). Un geamăt stins mai smulgem din adânc – A obosit „pământul” să vibreze; Un mic elan, păşind pe pioneze, Îşi poticneşte brusc piciorul stâng. Aceleaşi ploi ne murmură în vine; Un bulgăre de-albastru ne susţine... La colţul străzii... La colţul străzii stă o bătrânică (Propteşte-o legătură de mărar, Zidind cu greu la plânset stăvilar), Cu ani crestaţi pe fruntea ei cea mică. I-e gustul pâinii negru de amar, Că însuşi frigul din rărunchi abdică; A fost întreaga-i viaţă o furnică, Târând încet fărâme de calvar. Nu-i este dat oricui un drum spre moarte Pe o alee îmbrăcată-n flori; Adesea de lumină te desparte O cruce-mpovărată de ninsori Şi chiar cu-ngenuncheatul tău aparte, Va trebui-n ţărână să cobori... Cum aş putea să-ţi spun ce mult mă doare Că drumul tău coteşte spre apus, Cu altă paralelă suprapus, Vegheat de o haină ursitoare? Un vid ineluctabil s-a produs, Stingând literalmente din fervoare. Pe calea dintre inimi e rumoare Şi-un ultim gând s-a spart, căzând răpus. E-apocalipsă-n peştera din tine, Printre troiene nu-mi pot face loc; Un cronometru parcă se abţine Să mai măsoare timpul echivoc, Când un străin se clatină în vine, Sortându-şi deziluzii sub obroc. Se face noapte în cuvânt Se face noapte în cuvânt, Cochilia sa e-aşa neclară (Azurul nu-şi mai ia avânt Neliniştea îi dă pe-afară)! A ruginit elicea lui, Iar zborul nu mai are clocot; Sub diacritice-un cucui – Vocalele scrâşnesc în tocot. Doar triluri fade se aud Din amalgamul de sonete; În seva lor de-un verde crud Arar se-nalţă un erete. O briză palidă se-arată – Se-ascund bujorii-i la erată... Camelia Ardelean Cum aş putea să-ţi spun... Se face noapte în cuvânt Aceleaşi ploi... La colţul străzii...
- 17. 17 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Nicu Doftoreanu Tangoul monstruasei coaliţii Motto: Unirea și unimea națională sunt bunuri mari, importante și însuflețitoare, care nu cer mai mult decât voința tare de a fi și a rămâne un singur popor. Gheorghe Barițiu (1812- 1893) Cuza, Vuia, Eminescu, Coandă, Vlaicu, sau... Popescu, Anonimul „CUTĂRESCU”, Sunt de-ai noștrii! Din popor! Neștiuții precursori Pe care,... de multe ori, Astăzi unii profesori Îi scufundă în uitare Fără nici o remușcare, Dar rușinea nu-i a lor! Și nici a elevilor Că nu știu cam ce-au făcut, ... Cei ce-au fost mai de demult! E de vină ANARHISMUL... Ce-a-ngropat PATRIOTISMUL. Cu tot ce s-a petrecut... Nu mai cred toți în trecut, Așa că nu-i de mirare Cât de des, luați la-ntâmplare, Mulți nu știu câte valori A dat lumii,... uneori, Neamul ăsta Românesc Pe care uni-l hulesc! Și de care râde „prostu” Când nu-și mai găsește rostu’, Dar... și cu-ajutorul nostru, Re-nviind .... ca o tradiție Monstruasa coaliție Sub numele de ... tranziție Tangoul stării Eminescu Motto: Materialul biologic poate că este efemer, dar spiritul lui poate fi etern Filosoficus Anonymus EMINESCU nu-i doar nume! El este o stare-anume Ce se-ntâmplă să apară Când iubirea dă pe-afară, ... sau e gata să dispară. Însă asta-i aparența,... EMINESCU fiind esența Ce ascunde permanența Unei dezvoltări în șir Ce-a plătit istoriei bir. Fiindcă el a fost și este. Luceafărul... din POVESTE! El a biruit prin nume părăsind această lume Numai spre-a fi ce-a mai fost: Un Român aflat la post!
- 18. 18 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 În trista ei aducere aminte, Pălește ca un nimb încețoșat. Crezând că spune adevăruri, minte Și-n volburi pare că s-a camuflat. O văd și-acum: o palidă idee A tot ce-nseamnă spiritul uman. Nici glasul nu-i mai este de femeie, Nici pulberea nu îi mai dă un an. Ca o tenebră trece în derivă Prin zile care pier într-un minut Și gustă voluptatea fugitivă Din orizonturi fără început. Să-i spui ceva... Dar ce să înțeleagă? Privești cu neputință și-o ignori. Ea pare că de ochii tăi se leagă Cu mii de noduri, să nu uiți că mori. Un ceas îi secondează răsuflarea, El, unic martor răsărit din zid, Canon de taine mai adânc ca marea, Atras parcă de zâmbetu-i livid. Minutele au devenit secunde. Tenebra cheamă de la orizont Uitarea și tăcerea s-o inunde. Dar ceasul mai așteaptă un decont. O primăvară lăsată în secret Sub talpa unui pas de iarnă târzie, O Ea visată de verile noastre negate Și, da! Erai mai frumoasă decât aici, în linii care te traduc doctrinei mele, principiului de a nu fi ori te sacrifică idolatriei. Fii blândă și nu dispărea, încă, din eșecurile unui Prometeu abia născut! Erai mai frumoasă, știu, înainte ca un infinit neatent să mă scape aici doar pentru a mă lăsa pradă unui infinit de apoi. Erai mai frumoasă înainte să visez veșnicia Și mai frumoasă după ce, crezând că îi pierd iluzia, am știut că nu mi-ar fi folosit. Erai frumoasă înainte să fiu eu frumos, când săgețile rugului aspirau cu sete mulțimea de umbre Și mai frumoasă puteai să fi fost când am știut că veșnicia Nu ni s-a împărțit egal. Dar cea mai frumoasă ai fost Când am aflat că nu pot înnoda orizontul Pentru a mă regăsi pe obositoarea cale a infinitului. Cea mai frumoasă lacrimă Și cea mai târzie îmbrățișare, Cei mai ultimi noi într-un amurg necunoscut... Cea mai frumoasă din ce ai fost ori ai putea să fii, Cea mai frumoasă din nodul orizontului Și din lipsa infinitului! Frumoasa mea neveșnicie, Perfecta neîmplinire Și armonia în eternul Tu! Apoi, cu sau fără voia antieternității, Ești frumoasă că ești, Că iadul și raiul te combat spre a-și disputa simpatia-ți ... și, mai ales, cea mai Frumoasă Paul Rotaru Celei ce se stinge Odă fugii Erai mai frumoasă decât o părere, Tu, Esența negațiilor A tot ce am iubit și am respins Și chiar mai dulce de atât. Erai un anotimp în patru nuanțe, Cea căreia îi strigam Toamnă, venerată Doamnă!
- 19. 19 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 proză 19-32 Daniela Vîlceanu Din Crăciunul de altădată Tare dragă le era fetița cea veselă și dulce vecinilor ei din acel sat uitat de lume. Atât de dragă și iubită că o invitau toți să fie ea cea dintâi care le deschide ușile caselor în dimineața de Ajunul Crăciunului. Trebuia să meargă să jerască în vatra focului, în cenușă și să îngâne un descântec pe care nu l-a știut niciodată întreg. – Dani, vezi că în ajun trebuie să mergi la mamă-ta Mărioara să jerăști, că numa' ce-mi zâsă să te duci și la ea. De la ea, treci la mamă-ta Măria, te duci pe urmă la ai de la vale și când te-ntorci dai la mamă-ta Florica, că ea e aci lângă noi. – Daaa, maaaamăăă,... da', pleacă copiii în colindat până îi termin eu pe toți cu jerâtu'; zicea fetița un pic răsfățată de onoarea care i se făcea de a le ura de bine și belșug oamenilor dragi. Pe undeva parcă o încerca și un pic de supărare pentru că trebuia să bântuie mult în dimineața aceea minunată când toți cei de leatul ei se strângeau la focuri înălțate până la cer și aprindeau artificii. – Da' ce vrei să le spun, mă fată, la muieri? Că-mi zâc: auz’ Ioană, să-i spui lu' Dani să vină să-mi jerască și mie că ea este fire blândă și așezată la locul ei. Vez', Ioană că nu las pe nima să iasă din casă până nu trece fata pragu'. Și se trezea dimineața copila noastră cu inima cât un purice de emoție. Își punea paltonașul cel mare care atârna aiurea pe corpul ei mic și firav, ieșea din casă, lua două bețe care abia de se mai zăreau pe sub zăpadă și se întorcea să jerască prima oară în soba lor. Ai ei aveau întâietate. O ruga tata de cu seara să jerască intâi la ei, altfel el nu avea voie să iasă din casă că îl bodogănea femeia la cap că nu respectă datina. Îngenunchea fata la gura sobei și învârtea cu bețele în cenușă, sporovăind ceva ce-i zisese mama și reținuse doar parțial: – Bună dimineața la Moș Ajun, da-i mai bună a lu' Craciun, porcii grași și unsuroși să-i mănânce oameni sănătoși, găinile mele ouătoare, la vecini cotcodăcitoare... ș.m.d... Pleca mai departe din poartă în poartă, abia făcându-și cărare prin zăpada proaspăt așternută, ținându-se bine de cele două bețe. Câinii erau legați, ușile descuiate și sobele abia dacă mai aveau un rest de jar din seara precedentă. Asculta zgomotul drumului stând cuminte în genunchi, deschidea ușița de la sobă, îngâna câteva versuri din poezie și fuga, fuguța la vecinul următor. Urechea îi stătea ciulită la chiotele celor care se pregăteau de colindat. Femeia de acum privește peste ani, undeva, în urmă. Zâmbește când se gândește la fetița din colindat care avea paltonul până în pământ și pe umăr purta o traistă pe care i-o improviza mama cusând la gură un căpătâi de pe pat. Vecinii ei de atunci și-au încheiat socotelile cu viața și cu toate ajunurile. Au rămas casele de ei. Aceleași case, acum au alți vecini care nu mai au nimic în comun cu acel obicei străbun. Totuși, în sufletul femeii de astăzi mai există, o să fie și o să dăinuie odată cu ființa trăirile copilei de altădată. Textul face parte din volumul personal de proză scurtă și poezie „Stignița/Povești cu și despre părinți”
- 20. 20 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Maria Giurgiu Petrecere nefastă - 5 Era trecut de cinci dimineața, când cele două tinere s-au dus la culcare. Anca în câteva minute a adormit, dusă. Puțin înainte de ora 10 a trezit-o tonul ridicat al vocilor care se auzeau în altă cameră. În primul moment al trezirii privea mirată în jur și nu înțelegea unde se află, însă și-a amintit repede, mai cu seamă că după toate probabilitățile vocile veneau din salon. Atunci și-a amintit că erau singure la sosire și precaută a ieșit din cameră fără a face zgomot și s-a apropiat de camera de unde se auzeau vocile, cu pași de pisică, temându-se ca nu cumva, casa să fie invadată de răufăcători. S-a liniștit, după ce a înțeles că în salon era Desire cu una din cele două prietene de la petrecere, cea care leșinase în piscină. A bătut la ușă ușor și Desire i-a răspuns: – Intră Anca! – Bună dimineața! – Maria Carla, îți prezint pe Anca, pe care din vedere cred că o cunoști! – Ciao Anca! Încântată cu adevărat de cunoștință și am multă admirație pentru curajul tău. Maria Carla i-a strâns mâna cu căldură iar Anca i-a răspuns: – Cât sunt de bucuroasă, să văd că sunteți bine! Sper că și cealaltă domnișoară, prietena dv. se simte bine! – Nu se simte încă prea bine, dar e în siguranță. Te rog, spune-mi pe nume și fără dumneavoastră, ca între prietene. – Ok, sunt încântată să te cunosc Maria Carla! Desire începu foarte afectată, să o pună în temă pe Anca cu nouțățile. Deși o cunoscuse doar cu câteva ore în urmă, fata îi inspira multă încredere și o impresionase profund prin curajul și noblețea sufletească de care dăduse dovadă, riscând foarte mult pentru a o salva pe ea. Îi povestise deja prietenei sale cele întâmplate omițând câteva detalii, prea dureroase și umilitoare ca să le poată destăinui, chiar și celor mai apropiați prieteni. Nu-i destăinuise Mariei Carla că suferise un viol din partea acelor ticăloși. Justificase vânătăile de pe față, pe seama căderii în urma consumării drogului ce-i fusese vărsat în pahar fără știrea sa și îi zisese, că deși acei ticăloși doriseră să-i facă rău nu reușiseră să-și ducă planul la capăt, fiind salvată la timp de Anca și de tatăl ei. Cu acest lucru, singurii care credea ea că sunt la curent, erau Anca și tatăl ei. Nu bănuia că Maria Carla fiind singura dintre femeile de la petrecere care fusese doar parțial sedată intuia că se întâmplase ceva mult mai grav decât lăsa să se întrevadă, sărmana Desire. Atunci când băuse din paharul cu drogul, aflându-se în piscină unde luase paharul cu sine, abia gustase, puțin din el și îl pusese aproape plin pe marginea piscinei, avântându- se să facă un tur de bazin înot. În timp ce înota în apa răcoroasă, a simțit acea senzație de leșin inerentă drogului înghițit odată cu picătura de șampanie ce abia de o gustase și cineva care credea că ea băuse drogul administrat, sărise repede să o scoată din apă iar paharul ei
- 21. 21 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 aproape plin, căzuse în piscină în timpul acelei vânzoleli neobservînd nimeni că nu fusese golit până la fund. Se simțise la început destul de rău, suferința venea în parte și de la faptul că era foarte alergică la sedative și mai cu seamă dacă mai erau și amestecate cu alcool. Efectul drogului trecuse mult mai repede decât la celelalte fete, însă senzația de sfârșeală persistase. Era destul de conștientă în timpul cât zăcuse pe banca aceea lângă Diana, care își dăduse seama că era mult mai rău și ea în mod voit nu dorise să arate că se simte mai bine, căci bănuise că ceva nu era în regulă. Credea că fuseseră drogate în mod premeditat toate, cu un scop ascuns. Ea deși se simțea foarte slăbită, rămăsese lucidă îndeajuns, cât să priceapă că Desire dispăruse din aria petreceri de o bună bucată de vreme și fusese foarte tentată să facă ceva, să afle unde dispăruse, dacă nu s- ar fi simțit atât de rău și nu s-ar fi temut pentru ea însăși și pentru amica sa, care era practic în stare de inconștiență. Auzise destul și din discuțiile bandiților acelora, care nu se fereau deloc, crezându-le pe toate duse în lumea lui Morfeu, deși nu îi era prea clar totul, din două motive: primul, că simțea destul de puternic senzații de greață ce-i răscoleau stomacul, provocate de alergia sa la orice fel de sedativ sau drog, de care în mod obișnuit nu făcea niciodată uz și al doilea, că fiind mai departe de locul unde se aflau ei nu auzea foarte clar, tot ce vorbeau. Prinsese doar frânturi de discuții, restul intuise. Când capul bandei, acel Nicola se precipitase pe plajă împreună cu Marco, alarmați de dispariția lui Desire, ea înțelesese că aceasta era prada principală, vizată în acea acțiune de drogare a lor deși nu înțelesese cu ce scop. Dorise atunci, să se furișeze de pe banca aceea și să dispară, în căutare de ajutor, profitând de agitația și neatenția lor, însă era prea târziu, căci a auzit când li s-a cerut celor doi, Carlo și Fernando, să le ia pe ele și să le ducă de acolo ca să nu aibă ei probleme în plus, în caz că ar apărea poliția prin zonă, anunțată de careva. Atunci ea a dedus că făcuseră ei ceva grav, de se temeau că ar putea veni poliția. Era prea neliniștită ea însăși și încă nu se simțea îndeajuns de restabilită pentru a se trăda. Ei erau prea mulți și puteau să-i facă mult rău, dacă realizau că e lucidă, căci atâta lucru înțelesese. Pentru ei era important să nu existe martori la învârtelile lor murdare, de aceea le drogaseră. Când cei doi le luaseră pe sus pe ea și pe Diana și se îndreptaseră spre parcare, cu ele în spate, Fernando sub influența paharelor golite și a drogurilor de care frecvent făcea uz, tentase să profite de ele. S-a oprit cu Diana pe una din băncile ascunse de umbra palmierilor ce străjuiau bulevardul Lungomare și i-a cerut înjurând spurcat printre dinți lui Carlo, să facă un popas că vrea să-și descarce nervii „con queste putane” și apoi să le lase acolo pe bancă, neștiind unde să le ducă. Acel șobolan laș și beat care o târa pe ea, a așezat-o pe următoarea bancă și și-a întins labele scârboase să o pipăie, însă nu a avut timp deloc să-și facă meandrele. Ea fiind perfect trează și-a adunat forțele și i-a ars în plin o lovitură într-un punct foarte vulnerabil pentru el și în același timp un pumn în plină figură luându-l complet pe nepregătite,
- 22. 22 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 trântindu-l la pământ, mut de uimire și de șoc. Fernando era prea absorbit de ai smulge sărmanei Diana veșmintele, ca să mai observe și altceva în jurul lui și când așa cum era aplecat, ea s-a apropiat surprinzându-l și pe el cu o lovitură teribilă în același punct vulnerabil, scoțându-l din circulație, ca să nu mai poată tenta multă vreme astfel de mârșăvii contra niciunei femei, el a scos doar un țipăt sugrumat, pe care ea i l-a curmat repede lovindu-l cu sete în plină figură și apoi cărându-i pumni și șuturi pe unde se putea. După ce le-a plătit cu vârf și îndesat celor doi idioți tentativele lor murdare, a luat-o pe Diana și a dus-o în parcare, unde avea parcată mașina și de acolo acasă la ea. Când i-a telefonat Desire de dimineață, i s-a ridicat o piatră grea de pe suflet, căci era extrem de îngrijorată, neștiind exact ce i se întâmplase în acea noapte. Diana își revenise în simțiri grație eforturilor sale de a o trezi, însă nu se simțea deloc bine. Avea grețuri puternice și dureri de cap teribile. Înainte să plece, o ajutase cum putuse și o lăsase în pat. Toate acestea i le relatase deja cu lux de amănunte lui Desire, când dimineață devreme a sunat tulburată de îngrijorare pentru ea și Diana. Maria Carla a insistat că vroia să vină acasă la Desire, să stea de vorbă în ciuda faptului că ea se arăta destul de rezervată și evazivă despre motivul pentru care dispăruse de la petrecere și mai cu seamă că sesizase în vocea ei o suferință evidentă, pe care încerca să o minimalizeze. Desire a acceptat să se întâlnească și după ce a ascultat cele ce-i povestea Maria Carla, i-a prezentat cele ce i se întâmplaseră ei și despre ajutorul providențial care i l-a acordat acea tânără româncă ce îi servise în seara cu pricina și tatăl său, care lucraseră la restaurant în seara respectivă. Susținea că datorită intervenției lor, fusese salvată de la a fi violată, deși în sinea sa Maria Carla avea motive serioase, să creadă, că din păcate Desire se simțea prea umilită și traumatizată ca să mărturisească adevărul gol goluț. A insistat mult pe lângă Maria Carla să păstreze discreție totală, asupra acelei nefericite întâmplări explicându-i, că nu dorea cu nici un preț să afle părinții săi de această nenorocită petrecere pe care ea o dăduse fără știrea lor și să-i mâhnească. Se condamna și regreta mult greșeala de a se fi încrezut în Marco și era decisă să îndrepte ce se mai putea, fără să le provoce suferințe și lor. Maria Carla a acceptat în cele din urmă să se lase convinsă, deși la venire era decisă să meargă la poliție să-i denunțe pe răufăcători. A precizat însă, că dacă vreunul din acei ticăloși vor încerca să se apropie de casa ei sau să le facă vreun rău ei sau Dianei pe viitor, îi va denunța negreșit. Ce nu știa Desire, era faptul că prietena sa avea un prieten bun, care lucra în Qestură și ea îl pusese deja la curent cu cele întâmplate, destăinuindu-i acestuia bănuielile sale asupra violului suferit de Desire. Nu erau prea mulți din anturajul fetei, la curent de prietenia sa cu mareșalul de carabinieri, Armand Terenzio, prietenie ce dura de mai mulți ani. Ei doi erau iubiți. Diana era printre puținii care cunoștea acest secret al Mariei Carla. Maria Carla în noaptea trecută se felicitase în sinea sa, pentru că în urmă cu vreo patru ani
- 23. 23 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 începuse să ia lecții de autoapărare în mod regulat, de când împreună cu Diana deveniseră asociate în afacerea cu palestra (sală de gimnastică ). În urmă cu vreo câțiva ani, fusese ea însăși victima unui atac pe stradă, într-o seară când făcea jogging. Atunci, scăpase ca prin minune din mâinile agresorului, care o abandonase pentru că se apropia din întâmplare un grup de persoane. Tocmai ieșeau de la un cinema din apropiere. Aceea fusese salvarea ei, de la un viol iminent și se alesese doar cu lovituri și traume fizice și o spaimă care a traumatizat-o mult timp. Se apărase atunci cu îndârjire dar era cât pe aci să fie învinsă. La ieșirea de la cinema a acelui grup, agresorul a abandonat degrabă, tentativele sale și a plecat cu geanta ei. Atunci a strigat după ajutor, cineva din grup a chemat poliția, a fost transportată la urgență la spital, unde i-au dat primul ajutor. O infirmieră care îi îngrijise rănile, i-a sugerat să ia lecții de autoapărare văzând-o atât de înfricoșată de acea brutală experiență, dându-i și adresa de la o sală de antrenamente pe care ea însăși o frecventa. Mult timp a trăit cu teroarea că acel violator va încerca să o caute iar, pentru că îi furase geanta cu actele și cheile sale. A schimbat imediat broasca de la intrarea casei și a denunțat furtul. Nu a mai avut loc o altă tentativă însă a trecut multă vreme până a reușit să-și recapete autocontrolul și să se mai estompeze traumele psihice. A început să se simtă în siguranță pe măsură ce a învățat tehnicile de autoapărare la sala aceea de antrenamente unde l-a cunoscut pe Armand și neștiind la început că e un ofițer de carabinieri îi destăinuise despre tentativa de viol ce o suferise. El îi câștigase încrederea și o cucerise cu delicateța sa sufletească, manierele desăvârșite, felul ocrotitor și siguranța ce i-o inspira. Se simțea bine în prezența lui. Când întâmplător a aflat cu ce se ocupa el, a avut o ezitare care însă s-a destrămat repede și au devenit prieteni foarte buni. În incinta sălii de de gimnastică de care se ocupa împreună cu Diana, au înființat și o astfel de sală de autoapărare pentru femei în mod special. Multe din aceste lucruri Desire nu le știuse despre prietenele sale, aflându-le abia acum. Anca ascultase tăcută despre întâmplarea celor două fete, lucruri pe care Maria Carla le destăinuia lor și a înțeles din contextul discuției dintre Desire și ea, că prima dorea cu orice preț să ascundă adevărul despre violul ce-l suferise. Cu mâhnire în suflet pentru drama ce o trăia aceasta, a consimțit să tacă și să nu divulge acel secret fără voia victimei. Înțelegea, că umilința și rușinea măcinau sufletul său, după ce aflase ce i se întâmplase, împreună cu sentimentul de vinovăție, pentru că într-un anume sens favorizase împrejurările. Era dreptul său să decidă ce va face în cele din urmă. Ca să rupă lâncezeala ce coborâse asupra discuției și încordarea creată de nervii săi întinși la maxim, Desire le propuse cu glas tremurat: – Ce-ați zice voi de o cafea bună fetelor?Eu dețin un secret în materie de făcut cafea și vă las pe voi să apreciați singure, dacă am dreptate să mă laud. În acest timp se îndepărtează către bucătărie și Anca se ruga în sinea ei, ca ea să
- 24. 24 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 nu izbucnească iar în acele hohote sfâșietoare ca cele de dimineață, în baie. Auzind-o, parcă avusese senzația că se înghesuiau să izbucnească din pieptul său, dintr-un moment în altul. – Se întoarse spre Mariei Carla: – M-ai impresionat mult cu felul cum i-ai scos din circulație pe acei doi ticăloși! Mărturisesc că am o mare admirație pentru curajul tău Maria Carla. Ești grozavă! – Ooh! Eu sunt mulțumită că am reușit să- mi apăr pielea mea și a prietenei mele. Am fost norocoasă Anca, atâta tot. Tu în schimb ești fantastică! Te admir și-ți sunt foarte recunoscătoare în numele lui Desire care îmi pare că suferă mult, foarte mult! Cred că nu-i bine să stea prea mult singură până se întorc ai săi. Și situația asta ea vrea să o încuie în sufletul său iar acest lucru nu-i deloc bine. Eu cred că ea a suferit un viol Anca, deși nu vrea să se destăinuie! Recunosc semnele Anca! Eu însă-mi, cu ani în urmă am suferit o agresiune. Și azi tremur când îmi amintesc, deci îmi dau seama, deși e doar o presupunere. Pare foarte atașată de tine, de aceea dragă te rog, insistă pe lângă ea să meargă la un psiholog și la un ginecolog, altfel mă tem că nu va reuși să depășească trauma. Anca o privea contrariată și deschise gura să spună ceva: – Nu cred... – Nu spune nimic Anca! Ce cred eu, contează mai puțin! Nu trebuie să o tulburăm pe Desire, mai mult decât este deja. Eu eram conștientă, chiar dacă mă simțeam rău și am observat mare parte din cele ce s-au petrecut aseară. Țin mult la ea și nu va afla de la mine că-i cunosc drama. Îi voi respecta dorința și nu-i voi destăinui nici măcar Dianei care îmi e foarte bună prietenă acest detaliu. Spun doar că are nevoie de ajutor și i-l voi oferi atât cât îmi va sta în putință. E norocoasă că te-a cunoscut. – Înțeleg! Spuse Anca cu voce scăzută. După un timp Desire se întoarse cu cafeaua fierbinte și cu brioșe pe o farfurie, pe care le încălzise la microunde, oferindu-le prietenelor. Părea liniștită și își controla bine emoțiile. Părea stăpână pe sine, ceea ce le-a mai liniștit pe fete. În inima sa însă se dădea o luptă crâncenă cu frica de consecințele viitoare ale acelui viol. Știa foarte bine că a face sex neprotejat și în condiții obișnuite poate fi un risc, pe când ea... Dumnezeule! Suferise un viol în grup, în stare de inconștiență, neprotejată și nici nu cunoștea exact agresorii. Se frământa înspăimântată la culme: ,,Ce se va întâmpla cu mine? Trebuie urgent să merg să cer ajutorul unui medic ginecolog în primul rând și asta într-un spital unde toți îl cunosc pe tata, numele lui fiind renumit, în spital. Voi găsi neapărat o alternativă: Tata nu trebuie să afle niciodată ce mi s-a întâmplat! Aș muri de rușine!”repeta în sinea ei. Nu bănuia că nu departe de casa ei, unul dintre răufăcători pândea orice mișcare la vilă, ca să descopere dacă venise acasă și deja o văzuse pe Maria Carla intrând, deducând astfel că Desire se salvase și era în casă, fapt pentru care el alertase imediat, haita. ~ Va urma ~
- 25. 25 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Puiu Răducan Amanta mea credincioasă Am ajuns cu viața-ntr-un sens giratoriu cu gust pătrat și-l caut pe tata. Deseori mai dau de el printr-o fotografie, veche și ea. Veche ca și mine. L-am scris însă de multe ori pe tata! De foarte multe ori. Și de mama am scris și de dealurile copilăriei și de satul meu Țepești, și de dragoste, și de moarte și de odioșii politicieni care ne-au distrus și continuă s-o facă. Despre toate am scris, numai de tine, amanta mea credincioasă nu am scris! Mi-ai fost și-mi ești de mare ajutor. Am colindat lumea cu tine și nu m-ai lăsat... la greu! Am fost cu tine la Dorna-n Vatră, la Jiu în Târg, la Secui în Târg, în Turnul lui Sever, în Marele Sat, pe Dealul Negru, pe Dealul Mare, pe dealul Racului, pe Dealul Clujului... Îți aduci aminte... draga mea dragă... că la Dorna-n Vatră a fost un om, Traian... profesor universitar la Iași, care... dacă aș fi apucat pe mâinile lui, în băncile sau amfiteatrele lui, ar fi ieșit din mine un super meseriaș?... De câte ori nu m-ai ferit, iubita mea, de nesimțitele capete de poduri care se zgâiau la noi și ne doreau!... Niciodată n-am știut de cine le place mai mult, de mine, ori de tine... Stau nesimțitele pe buza sforii de asfalt, se zgâiesc la toți și la toate, se roagă-ntr-una la toți (și la toate), de-un „dulce sărut”. Am mai luat noi țeapă, draga mea... atunci când te-ai înfășurat de pomul acela nemernic unde, când m-am descarcerat mă uitam, mă minunam și mă închiam, dar mai ales mă întrebam cum o fac și acum: Cum este posibil ca printre atâtea mari spații dintre pomi sau copaci mașina alege obiectul mic și nu spațiul liber mare? Da când am intrat sub roțile acelei mașini uriașe de ne-am făcut lați ca asfaltul, îți mai aduci aminte, iubito! Am învățat amândoi, amanta mea dragă, geografia patriei și nu numai. Îți aduci aminte... atunci în Abu Dhabi când erai nouă, nouă... (cca 4000 Km), te chema Ferarri și alergam nebunește pe acea autostradă de era să distrugem acel sex (ei, las-o și tu acum cu sexul...), acel sens giratoriu, când miliardele de broboane nu mai aveau loc pe trupul meu și sub formă de șiroaie se-nghesuiau, se călcau pe picioarele din spate, să pătrundă în chiloți, care și ei de frică s-au micit, au luat forma de tanga proaspătă?... Ei, vremuri, draga mea! Și matematică, fizică, ori chimie am făcut împreună. Număram banii în funcție de combustibilul fizico-chimic pe km de rulaj... Îți mai aduci aminte, scumpy, atunci.... pe cărăruia muntelui când te-ai repezit bezmetică-n stâncă, când ți-ai prins mințile cu acel loc colțos care ne-a aruncat pe două roți în mijlocul șușelei de urca lacul până la cer apoi se prăvălea jos în fundul pământului de era să mergem și noi acolo? De nu mă lua Domnul de mână să virez stânga, duși eram amândoi și nu mai avea, draga mea, cine să scrie acum... Of, ce vremuri, draga mea, dragă! Ce m-aș fi făcut fără tine! Ce n-am înțeles eu de la matale, dragostea mea, era acel aspect cu... fuga... De ce-ți place să fugi? Când te ciup cu piciorul pe țâța de jos, a din mijloc, nu-ți place și scoți fum pe nările din spate... De ce pe șușele îți place să fugi ca nebuna și la mânăstirile la care te-am dus să ne rugăm Domnului să ierte păcatele păcătoșilor, ești
- 26. 26 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 așa de cuminte? Cum intrii-n curte de mânăstire printre câini și cerșetori, ești cea mai lentă, cea mai sfioasă... te oprești și... te culci... Dormi buștean, dormi pe tine cum se mai spune... „științific”... Nu ne-am înțeles noi bine acasă, înainte de a pleca-n hoinăreală să fi atentă la indicatoare, să nu depășim cu mai mult de 50 Km/h viteza legală că-mi iau ăștia carnetul?... Linia continuă, sau liniile, de ce vrei să le tercești? Ce ai cu ele? Nu te gândești și la mine că fără „docoment” sunt terminat? Pentru asta ți-am vorbit și cu fă, te-am dat și drecu... bine că ești gingașă și nu te superi!... Și biologie m-ai învățat când ai băgat în descompunere stupidă pisici, câini, porumbei, brabeți, ba și curcani... nu te face că ai uitat!... La drumuri lungi, mereu îmi aduci aminte; Gheorghe, parcă-ai mai fost pe-aici, bă! Tot cu tine am văzut și am revăzut marile realizări ale perioadei postdecembriste: Ruinele de la Herculane, Mărăcinii de pe dealuri și câmpii, drogații de pe drumuri, fetele de pe centuri, minunea din vârful Mestecănișului unde oameni politici pe (-), pe minus adică, bă, fac groapă de gunoi în vârf de munte, adică, iau gunoiul din vale să-l urce-n vârf, ca acesta s-o ia din nou la vale așa... într-un circuit al imbecilități... Ei, tocmai asta notam apăsat, din mersul nostru elegant de rapid pe capacul claxonului tău, fără să-mi dau seama de țipetele tale când, auzindu-le miliția ce sta la pândă după tir, pardon, poliția (nu știu ce am cu miliția asta care nu mai pleacă...) s-a luat după noi și abia am scos-o la capăt cu... necăpătuiții statului modern și hărpăreț... Bună și frumoasă ești, iubita mea amantă! Închin în cinstea ta, amanta mea credincioasă, un pahar cu vin rozaliu, puterea ursului... bucuria ursoaicei! Dorina Pop Misterul din Fundătura Crucii Seceta a pus stăpânire pe sudul țării de aproape jumătate de an. Fântânile au ajuns pur și simplu niște găuri fără fund unde nici măcar șobolanii nu-s curioși să coboare. Satele sunt păzite de doi, trei bătrâni care refuză să părăsească agoniseala strânsă de-o viață. Se mulțumesc cu porția de apă adusă săptămânal de elicopterele Crucii Roșii. În satul Fundătura Crucii, doar Martha, o bătrână de peste 85 de ani, păzește mai mult... cimitirul. Zilnic vizitează locul de veci al soțului ei în speranța că îl va readuce la viață pentru a-i umple singurătatea. Ca un dar divin, zilele femeii parcă nu sunt numărate. Văzându-i pofta de viață și dorința de a depăși imposibilul, boala stă departe de ea. Nu același lucru poate face Eliza, nepoata bătrânei, fiindcă a fost informată că de o săptămână nu mai este curent electric pe o întindere de treizeci de kilometri chiar în zona unde bunica ei își duce solitară existența. Toate canalele de știri transmit haosul din zonă. De fapt cuvântul de ordine ar fi mister, nu haos. Degringolada este măcinată de mass media, însă cei de la Electrica lucrează non- stop pentru eliminarea avariei fără șansa de a o înlătura. Înlocuiesc un cablu de înaltă tensiune parcă ros și defecțiunea reapare într- un alt loc. Zgomotul elicei elicopterului o scoate pe femeie din casă. Privește spre scărița acestuia,
- 27. 27 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 pe care un soldat destoinic coboară cu un rucsac în spate. Nici n-apucă bietul om să pună piciorul pe pământ că tanti Martha este lângă el: – Ai venit, Iliuță, ce mai faci? – Ce faci dumneata în pustietatea asta. – Casa mea nu e pustietate! Ai grijă cum vorbești... Cu zâmbetul pe buze, Martha pendulează degetul arătător în semn de dojană. În imediata ei apropiere un mieunat scurt confirmă faptul că nu-i singură. Bărbatul se uită nedumerit la pisică, însă tace. Îi întinde bătrânei porția de alimente și bidonul cu apă și face semn pilotului că și-a finalizat misiunea. – Stai, unde pleci așa repede? – N-am timp de taclale, așteaptă și alții... – Bine, însă mi-ar trebui și puțin lapte pentru pisică. Nu știu ce are de câteva zile. Miaună întruna. – Laptele îl primesc cu porția și copiii din adăposturi, nu cred că voi putea să-ți aduc. – Ești răutăcios! – Nu sunt rău, ci realist. De ce nu vrei să vii în adăpostul armatei? Vei avea și lapte și în orice moment poți vorbi cu cineva. Nu te-ai săturat să stai aici singură cuc? – Băiete, întreci măsura. Pisicul meu nu este cuc și trag speranțe că va veni și moș Nichita din deal. Apoi vom pleca împreună unde ne duci tu. – Care moș Nichita? Nu am așa un nume pe lista mea de aprovizionare. – Nici n-ai cum. Morții nu pot fi trecuți la porție de apă. – E mort? Te-ai scrântit de tot, tanti Martha. – Crezi tu asta. Ce spune Biblia, Iliuță? „Și morții vor ieși din morminte... ” – Așteaptă matale clipa aceea. Eu plec și sincer îți spun, morții stau liniștiți în pământ, nu te vor vizita. Hai mai bine în adăpost. – Nu vezi că trăim vremuri apocaliptice? Apă ioc, seceta-i în floare. Amu și curentul s-o dus la fund. – Chiar nu mai pot zăbovi. Nu vrei să vii, e problema matale. Ne vedem săptămâna viitoare. – Mergi în pace și să nu uiți de laptele pentru pisică! Cuvântul lapte a fost spulberat de balansul scăriței, căci soldatul pășea din două în două trepte pentru a recupera timpul pierdut cu bătrâna. Mai avea șapte oameni în vârstă pe lista lui, în locații diferite. Migrația spre nord crează zi de zi blocări de șosele și nervi în trafic. Prinsă într-un astfel de ambuteiaj, Eliza încearcă să- și păstreze calmul. Analizează harta zonei pe smartphone pentru a stabili distanța care o mai desparte de satul unde trebuie să ajungă. Oftează. Dintr-un elicopter, o portavoce transmite șoferilor nervoși un mesaj: – Nu intrați în panică! Circulația se va relua într-un sfert de oră. Înțepenise. Iese din mașină și se îndreaptă spre cea din fața ei. Urmărită în oglinda retrovizoare, șoferul deschide portiera și o întâmpină: – Ce faceți singură în această zonă bătută de soartă?
- 28. 28 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 – Bună ziua, domnule. Eu sunt Eliza. – Încântat de cunoștință. – Mă duc în Fundătura Crucii la bunica. – Grea misiune, podul a cedat! – Cum așa? – Bunicii mei refuză să se mute la mine în oraș și îi vizitez și eu cum pot. Stau în Colbul Răsucit. Știți zona? E satul următor. – Nu, nu cunosc zona, dar de pod îmi aduc aminte. – Nu puteți intra în Fundătura Crucii doar cu elicopterul sau la pas pe albia fostului pârâu. – Cum „fostului”? – Așa bine, a secat! Să nu vă aventurați cu mașina că zona-i mlăștinoasă și vă împotmoliți. Și din vorbă în vorbă, cei doi nici nu observă că a trecut jumătate de oră și drumul tot închis a rămas. Ceilalți șoferi, mai agitați, s-au deplasat în fața coloanei de mașini și cer lămuriri organelor de ordine care au blocat șoseaua. Panica îi cuprinde abia când mulțimea șoferilor se retrage nominal la volanul fiecărei mașini. – Ce se întâmplă? întreabă interlocutorul Elizei pe un om trecut bine de prima tinerețe. – S-a surpat șoseaua națională și nu vor mai deschide traficul pe aici. Trebuie să facem stânga-împrejur. – Cum? Nu avem variantă ocolitoare! – Cui îi pasă? Cert este că dacă nu eliberăm zona într-o oră, vor curge amenzile. – Drace, chiar vine sfârșitul! Eliza îl privește ca un copil neajutorat. Ar vrea să-i mai pună câteva întrebări. Printre grimase, încearcă să stabilească ordinea acestora, dar tot interlocutorul ei o scutește de efort și timp pierdut. – Mergeți în coloană după mine în oraș. Când ajungem lângă sediul central al Crucii Roșii vă voi face semn să opriți. N-aveți altă alternativă decât... să abandonați vizita. Nu apucă să-i mulțumească că totul se pune în mișcare. Fuge la mașina ei, pentru a nu încurca, și mecanic urmează sfatul noului ei camarad. Cu buchetul de liliac în mâna dreaptă, Martha se îndreaptă agale spre cimitir. Își aduce aminte de vremurile bune când, împreună cu Nichita al ei, se trezeau dis de dimineață pentru a nu- i prinde dogoarea amiezii în lanul de grâu. El ducea ulciorul de apă, iar ea boceluța cu merinde. Erau fericiți, dar retrași. Își purtau singurătatea în demnitate și iubire. Duminica la biserică era mai greu. Familiile sătenilor mergeau în grup: părinți, copii, nepoți. Doar ei, unul la brațul celuilalt se îndreptau resemnați spre lăcașul sfânt. Avuseseră și ei un fiu, însă școala l-a îndepărtat de ei. S-a însurat departe de casă dar vizitele, rare și neanunțate, transformau căsuța lor într-o sărbătoare. O lacrimă nechemată se încurcă pe obrazul ei brăzdat de ani. Neluțu își duce veșnicia printre străini, căci o boală necruțătoare l-a răpit. De Nichita însă nu credea că o va despărți cineva, așa bine se completau reciproc. Când el adăpa vaca, ea dădea grăunțe la găini, apoi zăboveau ore în șir la umbra nucului din curte
- 29. 29 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 amintindu-și de horele din sat de unde nu lipseau când erau tineri. Un lucru însă o macină. De ce a lăsat-o singură? Ce poate face el acolo în deal acoperit cu un mormam rece de pământ? Întrebări, gânduri și răspunsuri rămân în urmă, căci din depărtare vede pe cineva așezat pe mormântului soțului ei. La câțiva metri de locul de veci se oprește nedumerită: – Nichita?! Individul nu-i răspunde. Parcă a pierdut ceva prin pământul răvășit de pe mormânt. Martha se apropie de el și îl ia de mână, dorind să-l ajute să se ridice. Nu-i pasă cum a reușit să învie sau cum a evadat din sicriul dosit bine cu pământ. S- a întors la ea. Nu va mai fi singură! Ciudat i se pare faptul că refuză să vorbească cu ea. Un mârâit animalic îi iese din gură și în loc s-o sărute îi arată dinții. – Hai, bărbate, ridică-te și- om merge spre casă. El schițează un gest c-ar dori să se ridice, dar își înfige dinții în brațul drept al Marthei. – De ce mă muști, mă doare... Încleștat în brațul ei, mârâie ca un câine în călduri. Martha nu mai înțelege nimic. Încearcă să-i împingă capul bădăranului de pe brațul său umezit bine cu sânge. Greu, greu reușește acest lucru, căci se pare că el era hotărât să-i mănânce brațul. Șocul declanșat la vederea lichidului roșu o determină pe biata femeie să se trezească la realitate. Soțul ei este un mort- viu și imprevizibil. Cuvintele i-au înghețat în gură. Se îndepărtează tremurând. Mârâitul lui Nichita se aude din depărtare. Sfâșiată de durere se oprește în spatele unei cruci. Își dă ciorapii jos, îi înnoadă și-și leagă brațul încercând astfel să oprească sângerarea. Pentru o clipă, privește în urmă. Necuratul, mutat în trupul tovarășului ei de-o viață, se ridicase, bălăngănindu-se derutat pe lângă cruce. Nu-l mai poate privi. Durerea îi furnică mâna mutându-se rapid în întreg corpul. Grăbește pasul spre casă. Din când în când întoarce capul să fie convinsă că necuratul n-o urmărește. Respiră ușurată când ajunge pe prispă, însă se prăbușește. Soldatul coboară de pe scara elicopterului și caută din priviri bătrâna, altădată prezentă să-l întâmpine. O zărește prăbușită lângă ușă. Lasă bidonul cu apă în iarbă, și rucsacul cu alimente lângă el, și aleargă spre trupul femeii. Îi ia pulsul și constatând că viața încă nu a pus punct, îi pune mâna pe spate scuturând-o. – Trezește-te, tanti Martha. Am adus laptele! Și bătrâna a reacționat ciudat sincronizându-și gura deschisă cu un mârâit prelung. Speriat, soldatul ia legătura prin stație cu pilotul solicitându-i ajutor medical pentru bătrână. Prins în dialog, nu observă faptul că Martha s- a ridicat. Văzându-i chipul transformat, gura care devora aerul și gesturile inumane, soldatul face doi pași înapoi împiedicându-se. Se prăbușește pe iarbă. Cu mișcări rapide, Martha se năpustește spre el mușcându-l de burtă. Îi frământă mațele din care gustă cu nesaț. Spectacolul grotesc este urmărit de pilot căruia, printre grimase, i se scurge o propoziție seacă:
- 30. 30 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 – Nu se poate așa ceva! Ridică scara și caută telefonul, tremurând. O înregistrare de câteva minute va convinge superiorii lui de pericolul care s-a abătut asupra lor. Părăsește în lacrimi locul, îndreptându-se spre oraș. Periodic aruncă privirea spre pământ să cerceteze zona. Liniște. Când Eliza ajunge la sediul Crucii Roșii seara și-a intrat deja în drepturi. Mulțumește tovarășului ei de drum, apoi intră să-și caute bunica. O asistentă se uită pe toate listele, însă numele Marthei nu-i de găsit. Fără soluții și derutată, Eliza iese necăjită. Într-un plan apropiat, așezat pe o bancă, tovarășul ei o așteaptă. Privirea Elizei spune totul. Bunica ei nu este în interiorul adăpostului. Se așează lângă cel care a ajutat- o să ajungă până aici. – Ce-o să faci acum? – Nu știu. Mi-au zis că-i carantină în zonă. Bunica mea s-ar putea să fie acolo singură. Bărbatul rotește privirea și se ridică. Tristă, Eliza îi urmărește mișcările. Pe trotuarul opus o motocicletă își așteaptă stăpânul. Proprietarul mai poate să aștepte, în schimb bunica Elizei nu. – Hai, timpul costă bani! – Cum, mergem așa... – Urcă, până nu mă răzgândesc! Și Eliza, vrăjită de curajul bărbatului, se urcă pe motocicletă în spatele lui fără comentarii. Distanța până la destinație e destul de lungă și pe șosea, însă fiind închisă circulației trebuie să ocolească prin pădure. Noaptea și-a semnat prezența de câteva ore bune. Frigul o pișcă puțin de față pe Eliza. Decide să-ți ascundă obrazul în spatele prietenului său ocazional, însă încăpățânată, răcoarea se extinde în tot corpul. – Putem opri puțin? – E periculos să faci noaptea pipi în tufele din pădure, dar asta este. Nu te pot obliga să te eliberezi aici, pe cărare. Tu mergi în stânga, eu în dreapta, dar nu te depărta prea mult. Eliza s-a conformat repede și lăsând frica pe cărare avansează printre tufăriș căutându-și un loc potrivit. Rezolvă problema și revine lângă motocicletă. Însoțitorul său întârzie, dar neavând altă alternativă îl așteaptă în tăcere. După vreo două minute acesta apare agitat. – Trebuie să plecăm urgent. Ceva se întâmplă aici. O vulpe desfigurată zace într-o baltă de sânge lângă copacul de colo. Sar pe motor și într- un tot unitar șterg putina. Nu merg însă mult timp și bărbatul oprește: – Coboară. E periculos să demarăm prin întunecimea asta. Uite, acolo, un lup sfâșiat... Mergând pe lângă motocicleta pe care o împinge cu ambele mâini, temerarul continuă aventura nocturnă. Eliza îl urmează în tăcere, fără să digere misterul. La marginea pădurii, o labă de urs plină de sânge îi salută din iarbă. Respiră totuși ușurați, căci răsăritul le zâmbește. – Nu ne oprim aici, ci pe versantul albiei secate. – Bine, domnișoară. Dorințele dumneavoastră sunt ordine pentru mine. – Acum îți dă mâna să glumești, domnule...
- 31. 31 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 – Poți să-mi spui Arthur. Desigur zorii de zi și câmpia ne pot feri de misterele pădurii. – Cine a vrut prin pădure? – Dacă zona-i în carantină, sigur soldații fac patrule. Era singura traiectorie viabilă. – Hai că mai avem puțin, ce-a fost greu a trecut... Dintr-un colț al cerului, soarele aplaudă ca un spectator fidel slalomul lor printre hârtoape. Câteva interjecții ale Elizei rup liniștea, însă Arthur obișnuit cu sportul extrem își vede în continuare de drum. Motorul e o pasiune de-a lui mai veche din păcate abandonată în favoarea comodității vehiculului pe patru roți. – Ai obosit? – Eu? Ha, ha. De aici vom merge pe jos până-n sat. Nu avem altă alternativă. Eliza înghite un nod în sec și face câțiva pași pe lângă marginea albiei lăsându-l pe Arthur în urmă. – Hei, hei, nu așa. Atacăm albia frontal, nu lateral. – Uau, parcă suntem la război! – Nu chiar, dar mai știi... Bărbatul coboară primul și-i întinde mâna Elizei pentru a o ajuta. Precauți reușeșesc să ajungă pe celălalt mal, lăsând în urmă mâlul și pietroaiele alunecăcioase. Eliza se desprinde din strânsoarea mâinii lui puternice și, în timp ce-și aranjează puțin părul, îi trimite camaradului ei un zâmbet proaspăt. Până în sat mai este puțin. Bucuroși de faptul că văd case, cei doi se fugăresc ca niște adolescenți ignorând oboseala care s-a instalat în trupurile lor. Ajunși la marginea satului se opresc. Ghemuit pe trotuar și cu spatele proptit de gardul unei case, Arthur îi zâmbește provocator: – Te aștept aici. Renunțând la cuvinte, Eliza îi întinde o mână partenerului ei. Acesta o trage spre el. Ea ripostează și reușește să-l desprindă de pe trotuarul îmbătrânit de ani. În zborul lui de a- și restabili echilibrul pe verticală, Arthur se înclină spre ea îmbrățișând-o. Un sărut scurt, ca o hrană matinală, se interpune în fața imprevizibilei expediții. – Și... bunica? Cuvintele Elizei cad ca un bolovan risipind mugurii unei idile care mai poate aștepta. Mecanic, cei doi se șterg de praf pe haine și pornesc la drum. În față Eliza, secondată de tovarășul ei. – Uite, acolo, la marginea dealului e căsuța bunicii. Nu mai avem mult de mers. Casele înșirate cuminți pe marginea drumului de țară dorm în liniște. Nici un câine nu îi întâmpină. Oamenii lipsesc, iar satul, populat în amintirea copilăriei ei îndepărtate, a devenit acum un muzeu fără taxă la intrare. Eliza aleargă și deschide o poartă, apoi se oprește pentru a-l aștepta pe Arthur. Îi întinde din nou mâna, dar el refuză intersecția palmelor încintate de dorință. O atinge protector pe spate și pătrund în interior. El, ca un intrus, așteaptă cuminte într-un colțișor umbrit. Ea înaintează circumspectă. O adunătură de muște insistent de gălăgioase roiesc prin curte. Iarba umezită de mister și pe alocuri stropită cu sânge îi sugerează femeii posibilitatea unei tragedii. Nu greșește cu
- 32. 32 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 nimic, căci la câțiva pași de ea un cadavru răvășit și cu pântecul deschis întregește enigma. Scoate un sunet scurt și duce mâna la gură, retrăgându-se doi pași. Vigilent însoțitorul ei intră în scena morții brusc, dar bărbătește. O cuprinde de mijloc și o conduce spre băncuța de lângă poartă. – Stai aici până cercetez eu casa. Se pare că bunica ta nu-i aici. Într-adevăr bărbatul intuise bine. Casa e goală și fără urme de violență. Iese rapid să-i transmită știrea Elizei, însă nemaivăzând-o aleargă trântind ușa. – Arthur, sunt aici, cu bunica. Multe a văzut el la viața lui, dar o bătrână strâmbându-se și mârâind ca un câine ciobănesc încă nu. Imaginea brațului rănit legat cu ciorapi și fața plină de sânge uscat n-o mai pun la socoteală. Gândesc că sunt urmele lăsate de bătălia cu intrusul din curte. Totuși ceva nu se leagă. Bunica ieșise învingătoare în lupta cu presupusul hoț, dar cine și de ce i-a sfârtecat pântecul omului. Eliza încearcă să comunice cu ea. Nu reușește. După gesturi se pare că încă este în stare de șoc. Încearcă să o mângăie pe obraz, dar bătrâna ridică sonorizarea mârâitului și vrea s-o muște. Bărbatul se interpune între cele două imobilizând-o pe bunică. Nervos, nici n-a simțit cum aceasta l-a mușcat de umăr. Folosind cureaua de la proprii pantaloni și ajutat de ortaca lui, Arthur o leagă pe bătrână de cel mai apropiat pom. Încărcată de durere, Eliza își ia capul între mâini și se apleacă, întorcându-se cu spatele la cea care i-a fost bunică. Nu poate s-o vadă așa bezmetică. Printre lacrimile care tind să se ascundă, întrebările ar da întâietate soluțiilor, însă neputința se amestecă cu teama de necunoscut încurcând-o. Privește în gol. Pe coama dealului un schelet zdrențuros se forțează să se deplaseze. Nu vede prea bine, căci ochii lipsiți de viață parcă ar vrea să iasă din orbită, dar se tem de gura veșnic deschisă încadrată de niște dinți asemănători cu ai unui lup. E urmat de o iluzie de femeie cu fața desfigurată și plină de sânge, cu bale la gura gălăgioasă. Lângă ei, un strâmbăcios face echilibristică, căci conformația lui rahitică nu- i permite să meargă normal. Nu se poate depista unde-i desfigurarea mai mare, pe obraz sau pe corp. Un altul se târăște ca un șarpe, căci îi lipsesc picioarele, dar asta nu- l împiedică să-și sincronizeze deformarea corpului scheletic cu urletul. Alții și alții li se alătură formând un cârd de ciudați cu fețele diforme și corpul doar piele și os. Parcă-și numără pașii, însă nu se opresc. Încearcă să coboare dealul. Sunt mulți și înaintează în turmă spre sat. Eliza îi zărește și câteva secunde îi analizează. Are impresia că sunt morți, însă nu înțelege cum reușesc să se miște. Și chipurile lor mutilate nu inspiră milă ci teroare. În creierul Elizei persistă un tulburător zgomot și un mesaj ca o palmă dură și nemeritată. Bunica legată nu poate fi periculoasă, însă animalele ăștia umane urlând ca niște monștri da. – Arthur, am încurcat-o!
- 33. 33 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 eseu 33-40 Constantin Niţu Jocuri de cuvinte – iarnă Geografie lingvistică – Iarnă Moto: „Mi s-a spart, Doamne, liniștea-n bucăți/Și mi-a rămas doar umbra ei în mână,/Pleacă toamna peste alte hărți,/Pleacă toamna, nu vrea să rămână...” (Nicolae Nicioară- Horia, „Pleacă toamna...”) Din DEX '09 (2009) aflăm că iarnă s. f., ierni pl., este anotimpul cel mai friguros, care urmează după toamnă și precedă primăvara, cuprins între solstițiul (din francez solstice, din latinescul solstitium) de la 22 decembrie și echinocțiul (din francezul équinoxe, din vechiul francez equinoce, din latinul medieval equinoxium, din latinescul aequinoctium, din aequus, „egal” + nox, „noapte”, când ziua este egală cu noaptea) de la 21 martie. Este moștenit din latinul hiberna [tempora], din hībernum, din hībernus, din proto-indo-europeanul * ǵʰey-m-r-ino-, din * ǵʰey-, echivalent cu hiems, „iarnă, frig, ger”, + - rnus, sufix. În alte limbi iarnă se traduce prin: āʒən - аʒын în abhază; calikālaṃ - చలికాలం, śītakālamu - శీతకాలము în telugu; cheimónas, khjimónas - χειμώνας m în greacă, kheimṓn - χειμών m în vechea greacă; dimër în albaneză (din proto-albanezul târziu *dimənə < *ðimənə, din proto-albanezul *j́īmanʉh, din proto-indo-europeanul *ǵʰéymōn < *ǵʰeym-, „iarnă”; cognat cu vechiul grec kheimṓn - χειμών, „iarnă”); dōngjì - 冬天, 冬季 în chineză; fuyu - ふゆ în japoneză; gaeaf m în velșă (din galezul medieval gayaful, din vechiul galez gaema, din proto- celticul * gyamo-, din proto-indo-europeanul * ǵʰyem-), geamhradh m în galeză, geimhreadh m în irlandeză (din vechiul irlandez gemred, din proto- celticul *gamur, din proto- indo-europeanul *ǵʰyem-), goañv în bretonă, gwav în cornish, geurey m în manxi; gyeoul - 겨울 în coreeană; hai în navajo; hcaung: - ဆ ောင်း în burma; hĕlle - хĕлле în ciuvașă; hemanta - हेमन्त m în sanscrită; hibierno m în aragoneză, enviern m în romanșă, hiver m în franceză, hivern m în catalană, ibérru m în sardă, inverno m în galiciană, italiană, portugheză și spaniolă, ivèrn m în occitană, iviernu m în asturiană, nvèrnu m în siciliană, unvier m în friuliană (toate, pe diferite căi, din latinul vulgar *invernum, o modificare a latinului hībernum (tempus), din hībernus,
- 34. 34 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 „de iarnă”, din proto-indo-europeanul *ǵʰey- m-r-ino-, din proto-indo-europeanul *ǵʰey-); iarnã în aromână, iarnă f în română; jivend, jevend, ivend, ivendvent, jivénd, nyilény în țigănească (romani); jmeṙ - ձմեռ în armeană; khóref - חורף m în ebraică; kipupwe, majira ya baridi, kipindi cha baridi în suaheli; kış în turcă, kış - кыш în chirchiză, qïš - ҡыш în bașchiră, gyş în turcmenă, qıs - қыс în cazahă, qish - قىش în uigură, qish în uzbecă, qış - кыш în tătară, qış în azeră (din vechiul turcic kış, „iarnă”, din proto- turcicul *kïĺ, „iarnă”); Cuvântul „iarnă” în diferite limbi la-dū-nāo - ລະດູ ໜາວ în laoțiană; mùa đông - 務 冬, đông - 冬 în vietnameză, musim dingin în indoneziană și în malai; negu în bască; övöl - өвөл în mongolă; réu-doo năao - ฤดูหนาว în thai; sardī - सर्दी f, jāṛā - जाडा m,śiśir - शिशिर m în hindi; seʔseʔreaʔ - សិសិរៈ, heemɑn, heemɑntaʔ - ហេមន្ត în kmeră; śiśir - سسر m, jāṛā - جاڙا m, sarmā - سرما m, zimastān - زمستان m în urdu; śiśira ṛtuva - ශිශිර ඍතුව în singaleză; šitá’ - شتاء m în arabă (); śītakāl - শীতকাল,śīt - শীত în bengali; taglamig în tagalogă; takurua în maori; talv în estonă, talvi în finlandeză; dálvi în sami, tăl - тӑл în khanty de nord, tāl - та̄л în manxi sau mansi, tel - тöв în komi, tél în maghiară, tel - тел în mari de vest, tele - теле în mari de est și în erzia, tələg - тәләг în khanty de est, tĕtə în khanty de sud, tjala - тяла în moksha, tol - тол în udmurtă, töl - тӧл în komi-zyrian, töv - тӧв în komi- permyak (toate, pe diferite căi, din proto- uralicul * tälwä, „iarnă”); vetur m în feroeză și în islandeză, vinter în daneză, suedeză, norvegiană nynorsk și norvegiană, vínter - װינטער m în idiș, (yi)vintro în esperanto, Wanter m în luxemburgheză, winter în engleză, olandeză (nl), africană (afrikaans) și frizonă, Winter m în germană; xitokal - শীতকাল, xit – শীত în asameză; xitwa în malteză; zamtari - ზამთარი în gruzină; zëma f în casubă (ramură slavă, în nord-vestul Poloniei), ziema f în letonă, žiema f în lituaniană, zima - зима f în bulgară, macedoneană, rusă și sârbo-croată, zima - зіма f în belarusă, zima f în cehă, poloneză, slovacă și slovenă, zimiston - зимистон în tadjică, zimiston în zazachi, zivistan, zistan - زستان în kurdă, zyma - зима f în ucraineană, zyma f în sorba veche, zymæg - зымӕг în osetiană (cele din zona slavă din proto-slavicul *zima, din proto-ondo-europeanul
- 35. 35 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 *ǵʰeymeh₂); zemestān - زمستان în persană (din persanul medieval ẕmstʾn' /zamestān/, din proto-indo-iranianul *j́ʰimás, din proto-indo- europeanul *ǵʰyem-). Iarna în (c)arte Moto: „... /Iarna e aproape de cuvânt,/De-a început să ningă cu vocale,/Nici nu mai știu prin viață unde sunt/Și cine-aleargă-n urma mea pe cale...” (Nicolae Nicoară-Horia, „Pleacă toamna...”) Cu o lună înainte de venirea iernii prevestirea despre plecarea toamnei o dădea amicul Nicolae Nicoară- Horia prin noiembrie în poezia „Pleacă toamna...”, tocmai din Kuppenheim, la 24 noiembrie 2019, cel care ne informa pe 3 decembrie 2019 că a căzut zăpada (romglezii ar zice „the pada”)... Nicolae Nicoară-Horia A căzut zăpada... Kuppenheim, 3 Dcembrie 2019 A căzut zăpada peste casa mea, Troienindu-mi pașii, gândurile, anii, Albul ei m-apasă ca o cergă grea, Precum pe altare sfintele litanii A căzut zăpada, ce cădere înaltă! Mi-a fost dor de fulgii vălurind sub cer, Sufletul din mine ca un prunc tresaltă, Veșnic lui nu-i pasă că afară-i ger! A căzut zăpada pentru-ntâia oară Și cu ea deodată sus pe Dealuri lin Murmură Colindul, îngeri parcă zboară: În curând se naște Fiul Cel Divin! Doamne, ce cuvinte! Cât de luminoase! A căzut zăpada peste-Acasa mea, Nimeni nu-i acolo, storurile-s trase, Dincolo lumina stă-n genunchi și ea... Și n-aș fi vrut să mă uit cum ninge decembrie... Poate vreți să ascultați scrisoarea la început de iarnă a lui Ducu Bertzi, unde puteți citi și versurile. Și dacă vreți să știți ce prefer eu, treceți la Winter Night Jazz Music... Studii..., studii... Meritocrație, taică! Asta după ce am tot văzut zilele astea perorații multiple despre așa zisa revoluție și când totul demonstrează că a fost eliminată meritocrația și promovați toți cei cu studii și rezultate incerte și totul a fost DEGEABA (... pentru noi luminile s-au stins...)! Acum pot veni colindătorii! Asta pentru că, în amintirile mele, e strașnic iarna pe uliță! Cu sau fără zăpadă, să fiți iubiți!
- 36. 36 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Elena Agiu-Neacșu Nosce te ipsum! Nosce te ipsum... Cunoaşte-te pe tine însuţi... Dar, mai ales, apreciază-te la justa valoare. Cunoaşterea de sine este esenţială pentru a progresa. Dacă ştii bine unde te afli, ce cunoştinţe ai, care îţi este valoarea, automat îţi poţi fixa un ţel, a cărui îndeplinire trebuie urmărită cu stoicism pentru a te simţi împlinit. Cunoscându-te bine, automat ştii ce poţi şi cât poţi. De aceea, introspecţia, autoanaliza este un capital cu care porneşti la drum. Cunoscându-ţi potenţialul, îţi fixezi şi un scop realizabil, nu-ţi iroseşti energia pe cai verzi pe pereţi. Pentru că, da, la îndeplinirea unui ideal este important să ştii de unde pleci şi încotro te îndrepţi. Numai astfel poţi atinge scopul propus. Aşadar, fă-ţi autoanaliza, dar mai ales acordă importanţă autoaprecierii reale. Pentru că, în mod sigur, majoritatea eşecurilor nu se datorează unor influenţe exterioare, aşa cum în mod constant încercămsă aruncăm vina asupra altora,pozând în victime. Ţapul ispăşitor, eternă poveste... Nu... Culpabil este cel care se aventurează dincolo de posibilităţile sale fizice, intelectuale, morale. Să ne cunoaştem aşadar şi să ne apreciem la adevărata valoare. Să încercăm să ne detaşăm, să fim obiectivi şi să analizăm la rece o situaţie dată. Numai astfel ne vom simţi mulţumiţi, împliniţi şi nu vom îngroşa rândurile frustraţilor, depresivilor, astenicilor, într-un cuvânt, al rataţilor. Pentru că, da, cele mai multe eşecuri se datorează lipsei de sinceritate, de onestitate faţă de noi înşine. Dacă ne lăsăm furaţi de aparenţe şi, mai ales, dacă rămânem subiectivi, nu vom reuşi niciodată să ne cunoaştem şi vom avea, inevitabil, de suferit. Să ne cunoaştem şi să ne apreciem la justa valoare, căci idealismul este dăunător şi nu face decât să ne aducă un mare deserviciu. Mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi la iveală. Trezirea va avea loc inevitabil şi dacă ne-am supralicitat posibilităţile, s-ar putea să trăim o ireversibilă dramă. Ca să n-ajungem într-o asemenea postură, să luăm, aşadar,aminte!Darmai ales să ascultăm, să citim şi să învăţăm din experienţa înaintaşilor noştri. A ne limita numai la propria experienţă nu este suficient, pentru că s-ar putea ca celebra zicală a loviturii cucapuldepraguldesussăne fie,dacă nu fatală, cel puţin neplăcută sau cu posibile sechele pe viaţă. Orgoliul,vanitatea,mândriasuntdemulteori duşmanul number one al fiecăruia dintre noi. Pentru că nu avem tăria de a ne recunoaşte greşelile şi de a învăţa din eşecuri ca să nu le mai repetăm, ci, dimpotrivă, persistăm în greşeală până ajungem să pozăm în victime nedreptăţite de soartă, de oameni, de societate. Nu am recunoaşte propria vină, Doamne fereşte... Cum să ne călcăm în picioare orgoliul, vanitatea, care trage sfori nevăzute din culise, acceptate cu
- 37. 37 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 ştiinţă sau, mai degrabă, fără ştiinţă de la bun început de noi înşine. Pur şi simplu, suntem sclavii propriului eu ce ne sugrumă, egolatriei care ne macină din interior. Nueste vorba delipsă de maturitate aici,cide o supralicitare a propriului eu, de o autoapreciere exacerbată ce nu ne aduce decât deservicii în cele din urmă. Pentru că aparenţele înşeală, pot să păcălească, dar după o vreme în modinevitabil vomobosişine vomda josmasca de bună-voie şi nesiliţi de nimeni (nu ne putem preface la nesfârşit, nu?!), şi nu ştiu dacă vom putea da piept cu semenii în ochii cărora am pozat într-un super-erou. Dar, mai ales,nu vomputea fireceptaţi ca victime, ci vom rămâne aceiaşi neînţeleşi, inadaptabili, astenici, frustraţi, ce se luptă asemenea lui Don Quijote cu morile de vânt. Fixându-ne din orgoliu ţeluri care ne depăşesc posibiltăţile este ca şi cum am cere unui şoarece de bibiotecă să treacă la roabă şi la lopată. Or, pentru asta, chit că e considerată muncă necalificată şi, de facto, se crede că oricine o poate presta, trebuie să ai în spate ani de muncă, de călire în câmpul muncii. Altfel, rişti să clachezi sau, mai grav, să te pricopseşti cu vreoboalăceîţipoateaduce anigreidesuferinţă dacă nu chiar moartea. În concluzie: Nosce te ipsum... Adrian Grauenfels François Villon – Bard sau derbedeu? Războiul de 100 de ani a lăsat în Franța nu victime, ci numeroase castele construite de combatanți în frumoasa regiune Aquitaine, pe superbele malurile ale râului Dordogne. La finele războiului, a urmat o perioada de sărăcire a populației lăsate la vatră, care nu mai găsea de lucru, unii fiind împinși să aleagă drumul vagabondajului, al aventurii și al jafului, atunci când se ivea vreo ocazie. Un astfel de personaj, François de Montcorbier, alias Francois Villon (născut 1431, Paris – dispărut în ianuarie 1463) a devenit unul dintre marii poeți ai Franței medievale. Interesant este că tot ce se știe despre Villon a fost colectat din documentele legale și din propriile sale scrieri. Villon s-a născut la un cuplu francez, sărac, în 1431, la Paris. Tatăl său a murit când era băiat mic, iar el și mama sa au fost lăsați într-o sărăcie care se înrăutățea pe măsură ce Parisul a suferit ocupația engleză, război civil și foamete. Băiatul a fost predat lui Guillaume de Villon, un capelan al bisericii Saint-Benoît-le- Béntourné și viitor profesor de drept ecleziastic la Universitatea din Paris. Maestrul Guillaume l-a adoptat pe François, i-a schimbat numele de familie și a început să-l învețe gramatica și sintaxa latină. La vârsta de unsprezece ani, Villon a devenit student la Facultatea de Arte a Universității Sorbona, iar sub tutela tatălui său adoptiv a primit diploma de licență în 1449. Până în anul 1452, când
- 38. 38 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Villon primește diploma de Maestru în Arte, tânărul era pe făgașul unei cariere promițătoare, fie în biserică, fie în drept. Se știe foarte puțin despre viața sa din următorii câțiva ani, dar la 5 iunie 1455, Villon a fost arestat pentru uciderea preotului Philippe Sermoise, într-o luptă la un bar din Paris. Cu toate acestea, de pe patul său de moarte, preotul l-a iertat în public pe Villon, care fugise din oraș, la Angers. Astfel, tânărul poet a fost grațiat. În anul 1456, Villon s-a întors la casa sa din Paris. În decembrie, el a scris „Le Petit Testament”, una dintre cele mai importante lucrări ale sale. Villon a susținut că a terminat poezia de Crăciun, în timp ce s-a întâlnit cu mai mulți cunoscuți și ulterior a furat 500 de coroane de aur din cufărul cu bani al Colegiului din Navarra, unde comunitatea își păstra fondurile. Întemnițat la Châtelet, a evadat, părăsind din nou Parisul, pentru o perioadă de șase ani de vagabondaj. În „Le Lais” – „Micul Testament” (1457), Villon se arată compunând poemul în aceleași ore în care se petrece jaful. În notele scriitorului Louis Simpson (*) despre traducere, acesta pune întrebarea: „S-ar putea ca Villon să fi scris aceste strofe după jaful la Colegiu, pentru a-și fabrica un alibi?” (*) Louis Simpson, câștigător al premiului Pulitzer în poezie, este autorul mai multor cărți de poezie și critică. A tradus pe Villon în limba engleză. La scurt timp după incident își caută un adăpost în provincie. Între timp, unii dintre compatrioții săi criminali au format o gașcă de răufăcători care jefuiau tot nordul Franței. Când autoritățile au început să aresteze și să-i spânzure prietenii, Villon a fost, de asemenea, acuzat și alungat din Paris. A rătăcit câțiva ani găsind refugiu între decembrie 1457 – ianuarie 1458 la Blois la ducele Charles d’Orléans, prinț și poet, admirator al operei sale, care în cele din urmă a aranjat grațierea lui Villon. La Blois are loc un concurs de poezie pe tema „Cad mort de sete – alături de fântână”, temă dată de Ducele d’Orelans. Villon este declarat învingător. Balada se intitulează: „Balada lui Villon, zisă a întrecerii de la Blois”. Firea de răzvrătit a lui Villon nu s-a adaptat la plictisul vieții de la curte, făcându-l ca în 1461 să părăsească traiul tihnit în schimbul aventurii alături de bandă de răufăcători. Apare pe la Bourges și la Moulins în regiunea Bourbonnais. Tot în 1461, după ce a fost din nou încarcerat pentru o crimă minoră, Villon a fost închis la închisoarea Château de Meung-sur-Loire, de unde a fost grațiat la trecerea regelui Louis XI prin oraș. În închisoare, Villon a compus ceea ce este considerat capodopera sa, „Le Testament”. Cele peste două mii de versete scrise sunt inspirate de posibilitatea imediată a unei condamnări la moarte, prin spânzurarea sa, întru potolirea furiei generale și a fervorii religioase. Dar, norocul lui Villon îl trădează în cele din urmă. Revenit la Paris, spre sfârșitul lui noiembrie 1462, poetul s-a văzut amestecat, deși fără a avea un rol activ, într-o altercație de stradă în urma căreia a fost arestat, judecat și condamnat la moarte prin spânzurare. Urmând un apel de ultim moment în Parlament, Curtea Supremă pariziană („Le
- 39. 39 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Parlement de Paris”) i-a comutat pedeapsa la expulzarea din oraș pentru o perioadă de zece ani. În așteptarea sentinței capitale, Villon a compus „Balada apelului lui Villon” „Balada oamenilor spânzurați” și „Eu sunt Francois, ei m-au prins”. Villon avea doar 34 de ani. A părăsit orașul și a dispărut pentru vecie. Villon este deci un caracter ambiguu care oscilează între teolog, poet, hoț și bătăuș, a cărui viață aventuroasă îi aduce o faima de derbedeu notoriu. Personaj legendar, el oferă o nesecată sursă de inspirație pentru artiști, scriitori și muzicieni, până în zilele noastre. Cu primele sale versuri Villon a cunoscut o celebritate imediată. Semincerul și Testamentul, operele sale de căpătâi au fost publicate pentru prima dată în 1489 – la numai 26 de ani de la dispariția sa – urmată de alte 34 de ediții până la mijlocul secolului XVI. De la primele apariții s-a născut „legenda Villon”, cu diferite caractere, conform diferitelor epoci: farsor, escroc sau poet blestemat. În opera sa „Marele Testament” Villon trece în revistă viața sa și își exprimă groaza de boală, închisoare, bătrânețe și frica de moarte. Această lucrare, mai ales, reflecta regretul său adânc pentru tinerețea irosită și talentul risipit. El amintește tavernele și bordelurile din lumea interlopă din Paris, pomenind de mulți dintre vechii săi prieteni în stare de ebrietate și de decădere, cărora le făcuse diverse „servicii” în Le Lais. Dar tonul lui Villon este aici mult mai spurcat decât în lucrările sale anterioare și e scris cu o mai mare detașare ironică. Modul criminal de viață a lui Villon, eclipsează cu ușurință pe autorul instruit în disciplina intelectuală riguroasă a școlii medievale. Poezia sa face un apel direct la emoțiile noastre, pe când afișează un control remarcabil al rimei și dezvăluie o compoziție disciplinată, care sugerează o preocupare profundă pentru formă și nu doar o inspirație întâmplătoare. De exemplu, balada („Falsă frumusețe, pentru care plătesc un preț atât de scump”), adresată prietenei sale, o prostituată, nu numai că susține un model dublu de rimă, ci este și un acrostih, care conține numele de Françoys și Marthe. Chiar și aranjarea strofelor din poem pare să urmeze o ordine greu de realizat, care nu este rezultatul întâmplării. Operele sale nu sunt ușor de descifrat fără note și explicații. Limbajul folosit de el nu ne este ușor accesibil. Aluziile la Parisul epocii sale, arta sa de a folosi sensurile duble și antifraza fac adesea textele sale dificil de înțeles, chiar dacă exegezele contemporane au reușit să facă lumină în destul de multe dintre aspectele obscure ale vieții și operei sale. Mesajul poeziei villoniene îl situează printre moderni, chiar dacă a utilizat formele medievale de versificație. Poezia lui Villon este plină de jocuri de cuvinte, revoltă, umor suculent, satiric, caustic, milă, ironie, căință, patos și forța lirică și un permanent dialog cu moartea. Versurile villoniene, scrise într-un ritm și o rimă impecabile, au fost compuse ca un fel de șarade, antifraze și aluzii la evenimente și la persoane anterioare sau contemporane poetului, într-un limbaj diferit de franceza modernă, „argoul hoților”, așa numitul dialect Moyen français (1400 -1600),
- 40. 40 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 dificil de înțeles și de tradus chiar și pentru un specialist în limba franceză. Balada apelului Ce crezi, Garnier, de jalba mea, A fost cuminte ori sfruntată? Orice făptură și-ar scăpa Pielea – cu sila-ncătușată Ea se dezleagă, doar să poată. Să-mi ție predici, le-a plăcut Și dăscăleli, la judecată: Se cuvenea să fi tăcut? Pe Hue Capet de-l moșteneam, Ce-i fiu de măcelar, se știe, În zdrențe, nu mă mai umflam Cu apă chioară-n pușcărie. Pricepi cea înșelătorie? Mă osândiră cum au vrut, Dar pe nedrept, cu mișelie: Se cuvenea să fi tăcut? Sub pălărie oare crezi Că n-am nici pe atât glagoare Să spun cuvântul „Apelez”? Ba am destulă, mi se pare, Chiar de nu mă încred prea tare. Iar când sentința a căzut: „Spânzurat fi-vei!” spune, oare Se cuvenea să fi tăcut? Prințe, de n-aveam piuit, Precum Clotar m-ar fi făcut, Par la răscruce, colbuit. Se cuvenea să fi tăcut? Petiție la ducele de Bourbon Stăpân al meu și prințe preatemut, Lujer de crin, din rege zămislit, François Villon, ce soarta l-a bătut Cu vânătăi avane, crunt lovit, Te roagă prin scrisoarea lui, smerit, Să-i dai un împrumut dacă ai vrea; La toate Curțile e gata a jura Că-ți dă ‘napoi, nu pierde-ncredințarea: Nici pagubi, nici câștig nu ai avea, Nimic n-ai pierde, decât așteptarea. De la alți prinți lescaie n-a cerut, Doar de la tine, robul tău, cel care Din șase scuzi primiți cu împrumut, Mai toți i-a cheltuit pentru mâncare. De-odată a-i plăti, după onoare, Ușor și de îndată se- mplinește; În codrul din Patay ghinzi de găsește Și din castane împlinind vânzarea, La țanc, fără zăbavă te plătește; Nimic n-ai pierde, decât așteptarea. Ci de puteam să-mi vând din sănătate Unui lombard, ce-i lacom prin natură, Lipsa de bani cum mă mâna din spate, Poate-ncercam și astă aventură. N-am bani în sân, nici pungă la centură; O, Doamne bun, îți spun mirarea toată, Că orice cruce-n cale mi se-arată, De lemn ori piatră-i, asta mi-e onoarea; De-ar fi s-o văz pe cea adevărată, Nimic n-ai pierde, decât așteptarea. O, prinț de crin și plin de bunătate, Ce greu mi-ar fi, vei înțelege poate, De nu mi s-ar plini acum rugarea. Ascultă, rogu-te, m-ajută și socoate: Nimic n-ai pierde, decât așteptarea
- 41. 41 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 taifasuri... 43-46 Florin T. Roman România mea personală – partea 5/5 LOCUITORII Locuitorii României mele se împart în două mari categorii: POPORUL ROMÂN (redus ca număr) şi populaţia României (mulţi, dar proşti). „Patria este norodul, iară nu tagma jefuitorilor!” (Tudor Vladimirescu – Declaraţia de la Padeş) Poporul român crede în Dumnezeu. Populaţia nu crede în Dumnezeu sau crede că crede în Dumnezeu. Poporul român Îl urmează pe Iisus Hristos Cel Adevărat. Populaţia urmează hristoşi mincinoşi. Poporul român o preacinsteşte pe Maica Domnului şi îi venerează pe sfinţi, populaţia se preface numai. Poporul român are multe lucruri sfinte: Biserica Ortodoxă cea adevărată, Sfânta Liturghie, Sfânta Împărtăşanie, Preoţia şi celelalte cinci Sfinte Taine, Biblia, Crucea, icoanele, moaştele sfinţilor, aghiasma, untdelemnul sfinţit, mirul, anafora, lumânările. Populaţia nu mai are nimic sfânt. Poporul român respectă şi apreciază cuceririle ştiinţei, dar numai atunci când ele sunt folosite într-un scop bun, constructiv. Populaţia nu crede decât în ştiinţă şi în Discovery. „Mă plimb în vârf de munţi. E noapte, dar cum ochii mi s-au obişnuit cu întunericul, văd la depărtări mari, vag, ce-i drept, dar totuşi văd. Aprind un muc de lumânare, deodată văd limpede la doi paşi, dar mai departe nimic. Mintea noastră sănătoasă, cu presimţirile ei instinctive, obişnuită cu întunericul realităţii, vede – tulbure, ce-i drept – la depărtări şi-n adâncimi foarte mari. Ştiinţa îşi aprinde însămucul de lumânare,dintr-odată vedem totul la doi paşi, dar mai departe deloc…” (Lucian Blaga). Poporul român merge în pelerinaj la sfintele mănăstiri, populaţia merge în excursie la mănăstiri. Poporul român îi caută şi îi ascultă pe preoţii şi călugării vrednici (care îşi dau şi viaţa pentru oile din turma lor). Populaţia îi caută şi îi urmează pe preoţii care sunt doar cuiere de haine bisericeşti (pravilişti, răspopiţi, însetaţi de câştiguri materiale) şi pe vrăjitoare, ghicitori, bioenergeticieni, eretici, yoghini, horoscopişti etc. Poporul român merge în fiecare dimineaţă de Duminică la biserică, la Sfânta Liturghie, timp în care populaţia se duce la piaţă, la supermarketuri, în week-endurila schi,la maresau la un grătar prin păduri, ori doarme, iar la biserică merge numai la Paşti şi la Crăciun. Poporul român posteşte în cele 4 posturi de peste an şi miercurile şi vinerile din afara lor, populaţia nu posteşte deloc sau posteşte câte o zi, două, din când în când. Poporul român se spovedeşte în fiecare din cele 4 posturi ale anului sau cel puţin odată pe an, de regulă în Postul Paştilor. Populaţia nu se spovedeşte. Poporul român are program de rugăciune în fiecare dimineaţă şi seară, populaţia are numai programe de tembelizor, casculator, infernet. Când se uită la TV, poporul român alege numai emisiunile educative, care hrănesc sufletul (interviuri cu preoţi, oameni de ştiinţă, artişti adevăraţi, emisiuni culturale şi artistice autentice, documentare despre natură etc.). Populaţia urmăreşte ştirile (îmbâcsite cu violenţă şi sex), emisiunile de tip „senzaţional”, talk-show-urile ce conţin numai bârfe,
- 42. 42 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 interviuri cu troglodiţi ce se autointitulează „politicieni”, „psihologi”, „sexologi”, „afacerişti”, „bioenergeticieni”, „horoscopişti”, „nutriţionişti”, „oameni de carieră”, „VIP-uri” etc. Poporul român citeşte des Sfânta Scriptură, cărţi duhovniceşti şi alte publicaţii ziditoare de suflet. Populaţia citeşte numai ziarele de scandal, revistele mondene, cărţile la modă (cum ar fi Codul lui Da Vinci, Evanghelia lui Iuda, Herry Potter şi alte spurcăciuni demonice blasfemiatoare). Poporul român îşi cinsteşte sfinţii (Cuvioasa Paraschiva de la Iaşi, Cuviosul Dimitrie cel Nou – Ocrotitorul Bucureştilor, Sfântul Ştefan cel Mare, Sfinţii Martiri Brâncoveni, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, sfinţii martiri din închisorile comuniste etc.) şi eroii (de la Decebal, Vlad Ţepeş, Mihai Viteazul, Tudor Vladimirescu, Ecaterina Teodoroiu etc. până la eroii cazuţi în Revoluţia din 1989). Populaţia îi adoră pe fotbalişti, manelişti, prezentatoarele TV. Poporul român ascultă pricesne bisericeşti şi muzică populară autentică – care este românească, duioasă, armonioasă, căruia tot românul îi înţelege versurile şi care abordează principalele evenimente ale vieţii românului: Botezul, plecarea în armată, Nunta, moartea, precum şi sentimentele sale nobile: iubirea de mamă, de tată, de fraţi şi de surori, de logodnică, de soţie şi soţ, de bunici, de copii şi nepoţi, dorul de ţară şi de satul natal, dorul după cei dragi – plecaţi departe sau pe lumea cealaltă, bucuriile şi necazurile, calităţile şi defectele, visele şi neîmplinirile… De asemenea, poporul român mai ascultă muzică folk şi muzică clasică de înaltă ţinută. Populaţia ascultă zgomotele denumite muzică pop, rock, rock-and-roll, heavy-metal, hause, techno, rap, beat, funky, jazz, blues, psihedelică etc., care nu au nimic comun cu spiritul poporului român şi ale căror versuri – pe care majoritatea nu le înţelege – fac apologia sexului, a violenţei, a urii rasiale, a câştigului fără muncă şi chiar – direct – apologia diavolului. De asemenea, populaţia ascultă manele – care îndeamnă la aceleaşi nonvalori, însă în limba română. Apropo de limba română, poporul român, dacă e român, vorbeşte o limbă română curată, fără îmbâcseli şi foloseşte din limbile străine numai cuvintele care n-au corespondent autohton. Populaţia vorbeşte agramat şi foloseşte frecvent termeni de împrumut cum ar fi: „trend”, „cool”, „shopping”, „make-up”, „hair- stilist”, „O.K.”, „week-end”, „supermarket”, „mall”, „best-seller”, „talk-show”, „show-bizz”, „fast-food”, „second-hand”, „baby-sitter”, „airbag”, „hit”, „pub”, „living”. Al. Odobescu spunea că un popor care foloseşte multe cuvinte străine e un popor pe cale de pieire. Poporul român dă copiilor nume de sfinţi, nume româneşti. Populaţia dă copiilor nume străine. Poporul român face numai umor. Părintele Stăniloae: „Cel mai bun discurs pentru poporul român este umorul”; G. Bacovia: „România e o ţară tristă cu oameni veseli”. Populaţia nu face umor, ci băşcălie şi deriziune. Poporul român nu are idoli, ci părinţi, maeştri şi modele, precum preoţii şi monahii sporiţi duhovniceşte (pe unii i-am amintit mai sus), oamenii de ştiinţă şi de cultură adevărată, ca Gheorghe Zamfir, Dorel Vişan, Tudor Gheorghe, Andrei Pleşu, Dan Puric, Dinu C. Giurăscu, Grigore Leşe. Populaţia nu are părinţi, maeştri şi modele, ci idoli precum Beyonce, Michael Jackson, Madonna, Maradona, Brad Pitt, Angelina Jolie, Messi, Cristiano Ronaldo, Claudia Schiffer, care nu se remarcă decât prin calităţi fizice, băunături şi mişcări lascive. Poporul român vizionează doar filme cu caracter moralizator, cum ar fi filmele istorice, filmele educative pentru copii, ecranizările
- 43. 43 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 unor cărţi celebre bune, filmele biografice ale unor mari personalităţi, comediile social- ironice. Populaţia vizionează în mare parte numai filme comerciale străine (în principal americane), cu violenţă şi sex. Poporul român visează frumos, iubeşte poezia, începând cuEminescu (Doar românuls- a născut poet, nu?) şi citeşte numai literatură valoroasă. Populaţia n-are timp de vise, de poezii şi de chestii de genul ăsta. Poporul român se pregăteşte de Crăciun postind tot postul, cântând colinde, mergând mai des la biserică, rugându-se mai mult, abţinându-se mai atent de la păcate, spovedindu-se şi împărtăşindu- se, făcând milostenii. Populaţia se pregăteşte de Crăciun mergând în week-end-uri la ski, colindând supermarketurile şi hipermarketurile, cumpărându-şi cei mai scumpi brazi, ornându-şi locuinţele cu cele mai strălucitoare ornamente şi beculeţe, ascultând cântece de iarnă americăneşti de genul „Gingle bell”, înconjuraţi de crăciunei şi crăciuniţe, umplându-şi frigiderele, mesele şi stomacurile, chefuind în destrăbălare. Poporul român se pregăteşte de Sfintele Paşti postind tot postul, cântând pricesne, mergând mai des la biserică, rugându-se mai mult, abţinându-se mai atent de la păcate, spovedindu-se şi împărtăşindu-se, făcând milostenii. Populaţia se pregăteşte de Sfintele Paşti mergând în week-end-uri la iarbă verde, cu mititei şi grătare, colindând supermarketurile şi hipermarketurile, cumpărându-şi cele mai frumoase ouă şi cei mai drăgălaşi iepuraşi, umplându-şi frigiderele, mesele şistomacurile, chefuindîndestrăbălare. Poporul român arde de dorul Raiului pierdut temporar, care nu se află pe pământ, ci în Ceruri. Populaţia României este fascinată de civilizaţia occidentală şi de visul american. Dar „cultura, în gloriosul şi nobilul sens al tradiţiei europene, e cu neputinţă să se dezvolte într-o lume fără tradiţii spirituale, unde zgârie-norul ţine locul catedralei gothice sau al domului italic, unde cinematograful ţine locul teatrului şi al picturii, unde jazzul ţine loculmuzicii,unde catastiful ţine locul filosofiei, unde viteza ţine locul contemplaţiei şi al poeziei şi unde sectele istorice ţin locul creştinismului, iar gangsterismul locul morale publice” (Nichifor Crainic). Poporul român respiră (a se citi „trăieşte tainic”) Duhul Sfânt, respiraţii care au născut versuri populare cum ar fi: „De eşti om şi-ai suflet mare/Te calcă lumea-n picioare,/De eşti om şi-ai suflet bun/Te crede lumea nebun”; „Astăzi joc pă sub hidede/Mâine-oi fi sub iarbă verde,/Astăzi nu mă dau pă nime’/ Măine-or creşte spini pă mine!”; „Suflet lângă suflet, multe dobândeşti/Dacă ai credinţă şi dacă iubeşti!”. În acelaşi timp, populaţia României trăieşte (a se citi „respiră fiziologic”) la nivel vegetativ, „trăiri” care au generat lătrături manelistice ce nu merită reproduse. Poporul român ştie că este un popor ales de Dumnezeu, populaţia nu ştie că nu face parte din poporul român. Eu, unul, iubesc poporul român dar mă feresc, pe cât posibil, să intru în contact cu populaţia. M-aş bucura însă ca populaţia să se întoarcă la popor. AŞADAR, ROMÂNIA MEA PERSONALĂ ESTE O MARE MĂNĂSTIRE ORTODOXĂ, ÎN MIJLOCUL CĂREIA SE AFLĂ BISERICA LUI HRISTOS, CEA PE CARE NICI PORŢILE IADULUI NU O VOR BIRUI!
- 44. 44 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Dandu Briel Paranormal în locuință PARANORMALE ÎN CASĂ. Recent o prietenă, căreia eu i-am transmis mesajul că bea prea puțină apă, mi-a spus că nu se simte bine și are probleme cu capul. M-a surprins acest lucru deoarece eu o știu ca persoană plină de exuberanță și energie dar am convenit să-i fac, totuși o verificare. Pentru asta am parcurs mai multe etape, verificarea chakrelor, a locului în care doarme, a energiei de protecție etc... totul era ok. La un moment dat am ajuns și la verificarea locuinței și am descoperit, cu ajutorul raportoarelor specifice, că are probleme de tip paranormal în casă și cu deosebire în bucătărie. Pentru că nu puteam merge mai departe fără ajutorul ei, am rugat-o să îmi transmită câteva fotografii cu obiectele din bucătărie. Fiind o persoană serioasă a executat imediat câteva fotografii și eu le-am măsurat pe rând. Toate erau fără probleme cu excepția ultimei, la care măsurătoarea îmi dădea că are în ea obiecte paranormale nocive. Realitatea este că nu se vedea mare lucru, dar trebuia insistat. Am observat în cadrul fotografiei, la partea superioară, un suport de televizor și o bucată din acesta iar măsurătorile mele îl idicau clar ca fiind cel vinovat. Am solicitat suplimentar încă o fotografie numai cu televizorul și am și primit. Pentru că instrumentele mele arătau foarte evident că televizorul este autorul am mai cerut câteva date. Culmea a fost să aflu că acesta nu funcționează și este chiar scos din priză. Am făcut o verificare a razei de nocivitate și am fost iar surprins, deoarece aceasta era de cinci metri în jurul lui. Deci obiectul era nociv fără să funcționeze ca televizor. Explicații pot fi mai multe și nu știu dacă este cazul să le enumerăm pe toate. În principal am descoperit că anumite piese din televizor erau cele care aveau o influență nocivă. Ceea ce era însă ieșit din comun era faptul că piesa, sau pisele nocive nu făceau parte din construcția televizorului ci au fost adăugate la un moment dat, probabil, cu scopul de a face rău. Poate că multă lume este convinsă că acest lucru nu este posibil dar iată că este și mai ales că eu, cu tehnica pe care o am, pot determina de la distanță acest fenomen. Bineînțeles că am rugat-o pe prietena mea să scoată acest obiect din bucătărie, ceea ce a și făcut, iar după aceea a fost surprinsă de senzația de confort și libertate care domina spațiul. Acum vreo patru zile am avut un caz similar într-o altă locație. O doamnă mi-a spus că are stări de disconfort în dormitor și am rugat-o la fel să îmi fotografieze obiectele. Pe peretele de la capul patului se afla un obiect care reprezenta un fel de basorelief cu două mâini împreunate în poziție de rugăciune. Am măsurat și acel obiect era total nociv pe o rază de patru metri. Am rugat persoana respectivă să arunce obiectul la ghena dar mai înainte să-l distrugă pentru a nu ajunge la altcineva. Cum de a ajuns un astfel de obict cu o conotație foarte pozitivă să aibă caracter negativ? Am aflat că piesa de decor a fost primită de la o doamnă cu niște ani în urmă. Făcând măsurători asupra acesteia am constatat că este o persoană complet lipsită de energie și care poate fi dăunătoare oricărei ființe pe care o contactează. În acesată situație și prin atingerea unor obiecte le conferă acestora o
- 45. 45 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 stare negativă. Nu mai vorbesc de situația în care cu intenție, ea încarcă obiectele pe care le oferă cu energie negativă. Oricum, la final, doamna care deținea obiectul, l-a spart cu ciocanul, l-a aruncat la ghenă și lucrurile s-au liniștit. Sfatul meu este să fim atenți la tot ce ni se oferă și mai ales la cine face acest lucru. Sunt persoane negative care nu se recunosc cu acestă stare și care chiar oferă cu plăcere diferite obiecte dar din păcate acestea sunt încărcate, prin atingere, cu energia lor negativă. La fel și persoanele care gândesc ceva rău despre noi, fără intenția de a ne vampiriza, reușesc prin emiterea gândului lor să își înfigă un string (cordon energetic al unui gând) în spatele nostru și pe care apoi să-l purtăm ani de zile după noi fără să știm. O verificare în acest sens se poate face în câteva minute de un specialist ca și tăierea stringului respectiv. Senzația de eliberare este instantanee. Tratamente paranormale. Un caz autentic. Pentru că nu am mai scris de mult ceva concret, pasiunea mea fiind SF-urile, m-am gândit să relatez ultimul caz pe care l-am început pentru tratament. Este vorba de o familie, mama, tata și copilul. Nu am să le dau numele întrucât nu pot fi confundați. Solicitarea a venit printr-o prietenă, din partea mamei. Problema este simplă, toți cei din casă se simt rău și nu știu de ce. Am început prin măsurarea chakrelor și am constatat că mama și tata erau blocați de la ceakra patru în jos deci, cum s-ar spune, nu erau cu picioarele pe pământ. Apoi am purces la măsurarea energiilor din aura fiecărei persoane. Eu de regulă măsor doar primul corp din aură căci restul sunt la egală distanță spre exterior. Măsurătorile le fac în unități vibraționale Bovis. Concluzia a fost că băiatul avea 45000 de unități din capacitatea lui de 145000, ceea ce este foarte puțin, mama avea 105000 din 160000, ceea ce este bine dar totuși nu suficient, iar tatăl avea 80000 din 200000, pornirea fiind foarte joasă iar nivelul superior posibil, de excepție. În faza următoare am măsurat pozițiile de dormit ale fiecărei persoane și am constatat că băiatul dormea pe un nod al rețelei magnetice Hrtmann. Am mai explicat că această poziție este mortală. Adică mori dar nimeni nu știe de ce. Este locul care îți suge toată vlaga din organism, lent, într-o perioadă mai lungă de timp. Am întâlnit nenumărate cazuri de acest fel. În continuare am măsurat situația în care una din persoane ar putea avea vreun string negativ înfipt în spate ca urmare a gândurilor nepotrivite emise de o altă persoană la adresa ei. Constatarea a fost că mama avea un astfel de string negru. Așa numesc eu aceste stringuri, diferite de cele de argint care pornesc de la inimă la inimă, între mama și copil. Acestea nici nu pot fi tăiate căci țin locul cordonului ombilical energetic. Mai departe am măsurat numărul de vieți anterioare, pentru a vedea care este experiența de viață a celor din familie și am constatat că mama și tatăl au mai avut trei vieți dar băiatul este la prima. E un fel de balon de săpun, extrem de sensibil și delicat. Această situație necesită o atenție sporită.
- 46. 46 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Spre final am măsurat câtă apă consumă fiecare și practic toți erau deficitari. Aici nu vorbim de cei doi litri din reclamă ci de cantitatea de apă suficientă pentru persoana respectivă. Am mai verificat dacă în locuință există efecte paranormale negative cum ar fi, efecte telurice, mobilă veche încărcată negativ, aglomerație de obiecte inutile și altele . Puțină lume știe că dacă ții deschis capacul de la vasul de wc, bagi în casă un plus de 40% de enegie negativă din canalizarea orașului. Statuile din abanos negru realizate de meșteri populari din Africa sunt de asemenea negative, fiind realizate „pentru moartea omului alb”. În acest caz totul era în regulă. Pentru a rezolva situația familiei am luat următoarele MĂSURI: - am rugat să fie schimbată poziția de dormit a băiatului la cel puțin un metru față de vechea poziție și am verificat noua poziție care s-a dovedit a fi foarte bună, - am reglat chakrele mamei iar după aceasta am trecut la tăierea stringului pe care aceasta îl avea înfipt chiar în rinichiul drept (era unul singur ) care s-a dovedit puțin încăpățânat dar până la urmă am reușit. Eu am „defectul” de a vedea aceste stringuri. - am reglat și chakrele tatălui și instantaneu energia lui a început să crească, - am stat de vorbă la telefon cu mama și i- am explicat cum stă treaba și ce masuri voi lua. Totul fiind gratuit nu a fost de loc deranjată! EFECTE. A doua zi de dimineața mama mi-a declarat că au dormit ca niște prunci nou născuți, că baiatul nu s-a mai agitat toată noaptea (este și normal deoarece a schimbat locul otrăvit ) și că se simt plini de energie cu toții. Ea nu a mai avut acele stări de discomfort pe care ți le dă un string negru înfipt în spate. Toți trei și-au atins potențialul energetic din prima zi,băiatul 140000, mama 160000, și tatăl de excepție 200000 de unități vibraționale Bovis. Menționez că tot tratamentul s-a facut numai de la distanță completat cu două convorbiri telefonice. Nu cunosc personal nicio persoană din familia repspectivă. Mulțumirile pe care le-am primit mi-au întărit convingerea că am procedat corect. În timp mai urmează un tratament de fixare a celor obținute până acum dar acela se face prin intermediul unui dispozitiv numit Antena Lecher și care pornește numai dacă subconștientul persoanei respective accepta una din cele 11 forme de tratament pe care acest dispozitiv le emite, altfel nu este posibil. De regulă, majoritatea, acceptă primirea de energie cosmică sau divină. Acestea sunt și dintre cele mai puternice. Multe persoane au tot felul de stări negative dar niciuna nu se întreabă dacă au vreo problemă energetică, realitatea este că, din păcate, nici nu-și imaginează că astfel de probleme există. Expresia „nu a avut zile săracul!” sintetizează perfect acest mod de gândire insuficient.
- 47. 47 Taifas literar nr.25/2020 anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Director fondator: Lenuş Lungu Redactor şef: Gabriela Mimi Boroianu Secretar de redacţie: Lenuş Lungu Redactori & colaboratori: Gabriela Mimi Boroianu, Lenuş Lungu, Camelia Ardelean, Adriana Iftimie Ceroli, Victor Rusu – critic literar, membru al U. S. R., Puiu Răducan, Matei Ioaniţiu Grafică şi ilustrare: Ioan Muntean Coperţi: Ioan Muntean (selectare foto web) Tehnoredactare: Ioan Muntean Corectură: Gabriela Mimi Boroianu Colaboratori: prof. Florin Smarandache – SUA, Cristian George Brebenel – Uniunea Scriitorilor Craiova, Ion Cuzuioc - Ambassador of Peace – Chișinău, prof. Smaranda (Mada) Cazan-Livescu UNIFERO & Diplomatic – USA Membru de onoare (postmortem) Constantin Stana Responsabilitatea privind conținutul textelor publicate în revista Taifas Literar aparţine în mod direct autorilor care le semnează, în numele libertății de exprimare. Reproducerea - integrală sau parţială - a revistei şi difuzarea ei pe cale electronică sunt autorizate pentru folosul privat al cititorului şi pentru scopuri necomerciale. anul IV, nr. 25, 2020 ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Fondată la Constanţa, noiembrie 2015 Revista de scrieri şi opinii literare Taifas Literar poate fi citită online pe site-urile Cronopedia (lenusa.ning.com) sau Revista Taifas literar Email: cronostaifas@gmail.com Telefon: 0770406865 Comenzi pentru achiziționarea revistei se pot face pe site-ul Cronopedia şi pe adresa de email de mai sus. singur abătut neglijat secătuit de puteri gol şi tot ce mi-aş dori mai mult e s-o strâng în braţe până când i-aş fura orice urmă de amor dar ea nu e nu e lângă mine nu ştie cum mă simt poate nici nu vrea să ştie sau poate că strânge la piept alt trup singur sărută-mă să mă săruţi mult sărută-mă tare să mă săruţi cu pasiune sărută-mă cu mâinile pe trupul meu să mă săruţi ca şi cum nu poţi ajunge acolo sărută-mă precum ai nevoie să trăieşti să mă săruţi până îmi uit numele sărută-mă până când vom geme împreună să mă săruţi în tunet să mă săruţi în ploaie sărută-mă când sunt înlăcrimat să mă săruţi pentru că sunt trist sărută-mă şi nu te opri sărută-mă pentru prima dată să mă săruţi încă de pe acum sărută-mă Matei Ioaniţiu singur sărută-mă Autori în sumar: ADRIAN GRAUENFELS 37, ANIŞOARA IORDACHE 15, CAMELIA ARDELEAN 16,CAMELIA ARDELEAN 3, CONSTANTIN MÂNDRUŢĂ 11, CONSTANTIN NIŢU 33, DANDU BRIEL 44, DANIELA VÎLCEANU 19, DORINA POP 26, ELENA AGIU- NEACȘU 36, FLORIN T. ROMAN 41, GABRIELA MIMI BOROIANU 12, ILIANA CĂTĂNESCU 10, IOAN MUNTEAN 8, ION MINULESCU 2, LENUŞ LUNGU 7, 48, MARIA GIURGIU 20, MATEI IOANIŢIU 47, MIHAI EMINESCU 2, NICOLETA MIJA 13, NICU DOFTOREANU 17, PAUL ROTARU 18, PUIU RĂDUCAN 25, VASILE DAN MARCHIŞ 14, VLADIMIR NICHITA 6
- 48. 48 Taifas literarnr. 25/2020 TAIFAS LITERAR - REVISTĂ INTERNAŢIONALĂ DE SCRIERI ŞI OPINII LITERARE ISSN 2458-0198 – ISSN-L 2458-0198 Lenuş Lungu Gânduri... gânduri