Simona Munteanu, lector universitar, Universitatea de Arhitectură și Urbanism “Ion Mincu”: Priorități în optimizarea planificării spațiale în România". Prezentare realizată pe 4 iulie 2016, la Forumul Administratiei Publice Locale, organizat de Ministerul Dezvoltarii Regionale si Administratiei Publice (MDRAP) la Palatul Parlamentului, in perioada 4-5 iulie 2016: http://www.mdrap.ro/forumul-administratiei-publice-2016.

1. FORUMUL ADMINISTRAȚIEI PUBLICE LOCALE
4 – 5 IULIE 2016, Palatul Parlamentului
PRIORITĂȚI ÎN OPTIMIZAREA
PLANIFICĂRII SPAȚIALE ÎN ROMÂNIA
Arh. Simona Munteanu

2. DE CE PLANIFICARE SPAȚIALĂ?
Chiar dacă scopul şi definiţia planificării spațiale diferă foarte
mult de la un loc la altul, aceasta este considerată a servi
următoarele funcţii cheie:
 Asigură o strategie pe termen lung sau mediu pentru
teritoriile care urmăresc obiective comune şi care
încorporează perspective diferite ale politicilor sectoriale;
 Se ocupă de utilizarea terenului şi dezvoltarea fizică, ca sector
distinct al activităţii guvernamentale alături de transport,
agricultură, mediu etc.
 Planifică politicile sectoriale în funcţie de scara teritorială.

3. CONTEXT
Analiza dezvoltării teritoriale şi urbane din România în ultimii 25 de
ani scoate la lumină importante dinamici şi provocări:
• expansiunea necontrolată a perimetrelor construite,
• presiuni sporite asupra infrastructurii de transport şi de utilităţi,
• sau intervenţii urbane agresive ce cauzează perturbări şi excese în
construcţiile urbane.
Multe dintre aceste provocări se aliniază la tendinţele mai largi
manifestate la nivel european sau chiar global.
Altele sunt specifice României sau, în general, spaţiului post-socialist,
fiind legate de factorii politici, sociali şi economici caracteristici
economiilor în tranziţie.

4. Trei mari provocări ale contextului sistemului de amenajare teritorială din România
1. Întreaga BAZĂ LEGISLATIVĂ a ţării a fost rescrisă în ultimii 23 de ani, de la
aspecte constituţionale până la legislaţia secundară.
2. Sistemul de amenajare teritorială necesita un efort enorm de CREȘTERE A
CAPACITĂŢII PROFESIONALE ȘI INSTITUȚIONALE.
 În afara celor câteva mii de profesionişti necesari pentru ocuparea poziţiilor
tehnice la diferite niveluri ale administraţiei publice, aceasta a implicat, de
asemenea, proiectarea, testarea şi îmbunătăţirea instrumentelor şi
sistemelor decizionale, lucrul la aspecte adiacente (dar esenţiale), cum ar fi
infrastructura statistică, cadastrul şi acumularea de cunoştinţe.
3. Planificarea este, prin natura sa, un PROCES care implică şi afectează activitatea
şi vieţile multor părţi interesate.
 În acest context, acceptarea şi integrarea proceselor de planificare sunt
esenţiale pentru ca amenajarea teritorială să fie asumată şi considerată
eficientă. Educaţia, transparenţa, participarea publică sunt, în acest fel, nu
doar principii fundamentale care stau la baza procesului de planificare, dar
şi premise obligatorii ale performanţei acesteia.

5. BAZA LEGISLATIVĂ
În 1989 sistemul de planificare centralizată dispare și se reproiectează
un nou sistem în cheia economiei de piață si a democratizării societății.
Acest proces nu s-a încheiat.
Dezindustrializarea, descentralizarea (administrativă și financiară) și
reconstituirea dreptului de proprietate sunt principalele elemente care
au influențat cadrul legislativ și eficiența sistemului de planificare
spațială românesc.
Legea 350/2001 privind urbanismul si amenajarea teritoriului, care a
cunoscut un număr prea mare de revizuiri și amendamente, crează însă
în anul 2009 și oportunitatea formulării unei Strategii de Dezvoltare
Teritorială a României SDTR și care va fundamenta o noua paradigmă în
reglementarea planificării spațiale.
Însă nu există o politică şi o strategie clare privind dezvoltarea urbană.

6. Nivelul urban este cel în care instrumentele de planificare spațială pot
juca cel mai important rol.
Oraşele sunt cele în care dinamicile spaţiale sunt cele mai pronunţate şi
unde spaţiul este modificat cel mai adesea. Cu toate acestea, există
puţine analize care scot în evidenţă DINAMICILE URBANE şi
PROVOCĂRILE LEGATE DE SPAŢIU (piețele funciare, piețele imobiliare,
dezvoltarea economică locală etc).
Cadrul de reglementare existent şi instituţiile abilitate au doar noţiuni
vagi în ceea ce priveşte problemele urbane pe care încearcă să le
soluţioneze.

7. Nivelul urban este cel în care instrumentele de planificare spațială pot
juca cel mai important rol.
Oraşele sunt produsul forţelor de piaţă şi al intervenţiilor publice.
Un urbanism eficient ar trebui să încurajeze externalitățile pozitive ale
piețelor, să reducă externalitățile negative și să coordoneze investițiile
publice.
Este nevoie de o examinare mai atentă a formei și conținutului
planurilor existente, a ceea ce speră să se realizeze prin acestea, şi a
măsurii în care acestea sunt corelate în realitate – între ele și ele cu
teritoriul căruia li se adresează.

8. SISTEMUL DE PLANIFICARE ÎN ROMANIA
Există, este complex și deseori redundant. Sunt câteva aspecte care
vor trebui optimizate:
 Strategiile de dezvoltare locală sunt elaborate şi administrate de
departamente distincte din cadrul aparatului administraței publice
locale (mai exact, departamente de strategii, proiecte, investiţii,
fonduri UE), în timp ce planul de amenajare a judeţului și planurile
de urbanism sunt gestionate la nivelul biroului arhitectului şef.
Adesea, cooperarea interdepartamentală precum şi nivelul de
conştientizare/ răspundere cu privire la documentele strategice,
sunt reduse,
 Există o lipsă de aliniere a proiectelor propuse pentru finanţare la
planurile de urbanism şi teritoriale,

9. SISTEMUL DE PLANIFICARE ÎN ROMANIA
 Planurile de Dezvoltare Regională sunt izolate în abordarea lor,
deoarece sunt proiectate specific pentru accesarea fondurilor
structurale. Nu există un nivel administrativ care ar putea prelua
aceste proiecte regionale.
 Deși PUG-urile sunt documente de urbanism obligatorii, cu o
perioadă de valabilitate specifică (între 5 şi 10 ani), cele mai multe
unităţi administrative locale au documentaţii de urbanism care au
ieșit din termenul de valabilitate.
 Există de asemenea și localități pentru care PUG-ul de generația a II a
(2000), în valabilitate, nu și-a pierdut actualitatea și pentru care
obligația de actualizare în totalitate a documentației conduce la
utilizarea unor resurse financiare (și așa mici) care pot fi implicate în
implementarea unor alte proiecte importante pentru comunitate.

10. CADRUL INSTITUŢIONAL ȘI CAPACITATEA INSTITUȚIONALĂ
Sistemele de planificare spaţială reprezintă suma părţilor
componente ale acestora, și anume:
- SPECIALIȘTI - fără a avea un număr adecvat de specialişti şi fără a
beneficia de un mix adecvat de aptitudini ale acestora, chiar şi cele
mai bune planuri din lume vor fi sortite eşecului.
- DATE - fără a dispune de datele necesare pentru cercetare,
dezvoltarea strategiilor, politicilor şi planurilor, nimeni nu poate
desfăşura cu succes funcţiile planificării spaţiului.
- RESURSE FINANCIARE - în absenţa resurselor financiare necesare
iniţierii şi finalizării planurilor, este posibil să nu fie nimic de
coordonat, iar planificarea spaţială îşi pierde din eficienţă.

11. SPECIALIȘTII:
Din numărul relativ mic de arhitecţi/urbaniști înregistraţi, majoritatea
nu vor să lucreze în planificare spaţială pentru sectorul public.
„Ghidul arhitectului şef de municipiu“ (2004) indică o parte din
motivele principale pentru care arhitecţii nu vor să lucreze în
amenajarea teritorială:
• actorii politici, în cele mai multe cazuri, nu percep funcţia de Arhitect
Șef ca fiind una importantă;
• salariile sunt mai mici față de cele posibile în sectorul privat;
• locurile de muncă nu oferă facilităţi tehnice (de exemplu, programe
soft necesare prelucrării datelor spaţiale);
• nu există destui colegi cu experienţă pentru a colabora şi de la care
se poate învăţa;

12. SPECIALIȘTII (continuare):
Motivele principale pentru care arhitecţii nu vor să lucreze în
amenajarea teritorială (continuare):
• departamentele de amenajare teritorială au puţini angajaţi;
• arhitecţii şefi sunt de multe ori realocaţi să facă muncă birocratică;
• presiuni ale intereselor private;
• nu există suport financiar suficient pentru a duce la bun sfârşit
proiectele (de exemplu, pregătirea planurilor de urbanism și de
amenajare teritorială).

13. DATELE:
• Lipsa cadastrului digitizat
• Infrastructura statistică deficitară – cantitativ și calitativ
• Lipsa unei baze de date/planuri centralizate cu acces
nestânjenit pentru toate nivelele administrative
RESURSELE FINANCIARE:
• Lipsa alocării de resurse suficiente atât pentru realizarea
planurilor cât și pentru implementarea, monitorizarea și
întretinerea acestora

14. CE PROPUNEM?
PRIORITĂȚI:
 O ARHITECTURĂ DE SISTEM NOUĂ,
 inclusiv proiectarea şi implementarea de NOI
INSTRUMENTE,
 AJUSTAREA ŞI INTEGRAREA celor existente, prin:
1) corelarea şi armonizarea diferitelor tipuri de planuri;
2) simplificarea cadrului de planificare din România;
3) dezvoltarea sistemului de planificare pentru o
integrare mai bună a iniţiativelor finanţate la nivel
naţional şi european
 precum şi CONSOLIDAREA CAPACITĂŢII instituționale și
profesionale.

15. REVIZUIREA SISTEMULUI DE PLANIFICARE
SIMPLIFICAREA SISTEMULUI DE PLANIFICARE
1. reducerea redundanţei şi suprapunerii între planuri şi documente
strategice – revizuirea conținutului acestora;
2. diminuarea complexităţii documentelor de planificare;
3. stabilirea soluţiilor potrivite ţinând cont de numărul şi conţinutul
documentelor necesare, bazate pe nevoile teritoriilor luate în
considerare.
IMPLICAREA PĂRŢILOR INTERESATE ÎN PROCESUL DE PLANIFICARE
SPAŢIALĂ
1. Dezvoltarea instrumentelor de planificarea participativă
ÎMBUNĂTĂŢIREA PROCESULUI DE PLANIFICARE
1. Simplificarea și diminuarea numarului de acorduri și avize
2. Crearea de baze de date si harți interactive, accesibile si care să
reflecte realitatea din teritoriu

16. DEZVOLTAREA CAPACITĂŢII INSTITUȚIONALE ȘI PROFESIONALE
1. ar putea fi utilă crearea cadrului de reglementare care să permită
judeţelor şi zonelor urbane mai mari să aibă propriile AGENŢII DE
PLANIFICARE - ar putea funcţiona ca ONG-uri de interes public, cu
o politică de angajare flexibilă (care să le permită oferirea de
salarii mai mari şi angajarea de oameni mai bine calificaţi), cu
posibilitatea de a genera profit din diverse surse (nu doar din
contracte cu autorităţi locale/judeţene) şi cu un statut ce le-ar
menţine mai detaşate de politică.
2. se poate încerca externalizarea funcţiilor de elaborare,
monitorizare şi aplicare a planurilor de dezvoltare spațiala, când
lipseşte capacitatea.
3. Dezvoltarea şi implementarea programelor de instruire, crearea
materialelor cu scop educaţional

17. COORDONAREA MAI BUNĂ A PLANIFICĂRII SPAŢIALE CU
INSTRUMENTELE DE PROGRAMARE ŞI FINANŢARE UE
1. Elaborarea de către MDRAP a unei strategii şi politici pentru
dezvoltare urbană – noi instrumente și ghiduri pentru corelarea
PIDU, ITI cu lista de investiții locale
2. Corelarea activității compartimentelor care se ocupă de strategii de
dezvoltare locală și proiecte europene cu activitatea
departamentului condus de Arhitectului Șef și includerea acestora
în aria sa de competență și răspundere
3. Corelarea termenului de actualizare obligatorie a documentațiilor
de urbanism si amenajarea teritoriului cu etapele de programare și
finanțare UE (7 ani)

18. Vă mulțumesc pentru atenția acordată!
Arh. Simona Munteanu
Consilier Secretar de stat
Lector UAUIM