SlideShare a Scribd company logo
Pâinea adevărată
Ce să alegem: pâine albă sau pâine           partea vie a plantei, constituie o sursă       Acest program prevedea reintegrarea
integrală? “Painea nostră cea de             bogată de vitamine din complexul B, vi-        a patru elemente nutritive pierdute
toate zilele” este o combinaţie              tamina E, Endospermul, care reprezintă         prin măcinarea: tiramina (vitamina B),
neobişnuită între partea mai puţin           aproximativ 4/5 din volumul bobului            riboflavină (B2), niacina (B3) şi fierul. Cu
hrănitoare a grăuntelui de grâu şi un        de grâu, conţine proteine (gluten) şi          toate acestea, în majoritatea cazurilor,
număr de substanţe chimice artifi-           amidon.                                        nu s-a făcut şi nu se face nimic în
ciale, dintre care unele sunt foarte                                                        legătură cu celelalte substanţe nutritive
dăunătoare                                   Tărâţa şi germenele - sunt îndepărtate         care se pierd.”
                                             prin măcinare, fiind valorificate” în
Ce să alegem: pâine albă sau pâine           scopuri furajere.Industria alimentară          De aceea producătorul Friesinger
integrală? “Painea nostră cea de toate       complică şi mai mult lucrurile din punct       Muhle , a venit în ajutorul nostru cu
zilele” este o combinaţie neobişnuită        de vedere nutriţional prin folosirea           un premix pentru pâine care este
între partea mai puţin hrănitoare a          câtorva substanţe chimice artificiale          sănătos, hrănitor, economic şi totodată
grăuntelui de grâu şi un număr de            cum ar fi: propilen glicolul (antigelul)       accesibil. Kuchemeister conţine toate
substanţe chimice artificiale, dintre care   pentru menţinerea culorii albe a pâinii;       ingredientele necesare pentru o pâine
unele sunt foarte dăunătoare.                acidul diacetiltartaric, un agent emulsi-      gustoasă,trebuie doar să adaugi apă
                                             fiant; sulfatul de calciu, care uşurează       şi gata! Pronat oferă o varietate de 5
Ce anume nu este in ordine” în legătură      frământarea bucăţilor mari de aluat            premixuri pentru a satisface gustul
cu pâinea albă? Totul porneşte de la         în malaxoare. La începutul secolului,          fiecăruia.
ceea ce se întâmplă cu grâul în cursul       când au început să apară boli cauzate
măcinării. Bobul de grâu este format         de deficienţele nutriţionale (dintre care      “Painea a constituit dintotdeauna colo-
dintr-un înveliş exterior - tărâţă -, un     multe erau rezultatul direct al măcinării      ana vertebrală a alimentaţiei omeneşti;
embrion - germenele - si un miez - en-       comerciale), industria a început să            reaşezarea pâinii adevărate pe locul
dospermul. Tărâţa conţine majoritatea        aplice un program de imbogatire” a             ce i se cuvine înseamnă un pas mare
fibrelor, cantităţi generoase de vitamine    făinii albe.                                   către o sănătate mai bună.”
şi elemente minerale, germenele,


                                             Premix Pâine Multicereale
                                             Întâi turnaţi în cuvă automatului de pâine 320 ml apă (la 20-25A° C), apoi jumătate
                                             din conţinutul pachetului de premix pentru pâine. Porniţi programul de copt (nu
                                             selectaţi programul de făină integrală)

                                                Conţine: 100 g conţine 1429 kj/338 kcal; Proteine: 13,8 g; Glucide: 58,5 g din care
                                              zahăr 1,0 g; Grăsimi: 5,4 g din care acizi graşi săturaţi 0,7 g; Fibră alimentară: 8,0 g;
                                                                                                    Sodiu: 0,78 g; acid folic: 125 Aµg
                                                                                                                        Greutate: 1 Kg
© 2010 Pronat Produse Naturale
Premix Pâine cu Seminţe Floarea Soarelui
Instrucţiuni de copt în automatul de pâine: Întâi turnaţi în cuvă automatului de
pâine 320 ml apa (la 20-25A° C), apoi jumătate din conţinutul pachetului de premix
pentru pâine. Porniţi programul de copt (nu selectaţi programul de făină integrală)

   Conţine: 100 g conţine 1560 kj/370 kcal; proteine: 14,3 g; glucide: 54,2 g din care
  zahăr 1,6 g; grăsimi: 10,7 g din care acizi graşi săturaţi 1,3 g; Fibră alimentară: 6,0 g;
                                                         Sodiu: 0,62 g; acid folic: 125 Aµg
                                                                              Greutate: 1Kg



Premix Pâine cu Seminţe Dovleac
Instrucţiuni de copt în automatul de pâine: Acidul folic este indispensabil în proce-
sul de creştere şi dezvoltare sănătoasă. El este necesar la divizia şi regenerarea
celulară; de asemenea el sprijină funcţia circulatorie şi cardiaca. Două felii din
această pâine (100 g) acoperă 50% din necesarul zilnic de acid folic
   Conţine: 100 g conţine 1401 kj/331 kcal; Proteine: 12,8 g; Hidraţi de carbon: 62,0 g;
                                                     Grăsimi: 3,5 g; acid folic: 125 Aµg
                                                                         Greutate: 1 Kg




Premix Pâine cu Omega 3
Instrucţiuni de copt în automatul de pâine: Întâi turnaţi în cuvă automatului de
pâine 320 ml apa (la 20-25A° C), apoi jumătate din conţinutul pachetului de premix
pentru pâine. Alegeţi un program de copt cu timp total de coacere de 2,5-3 ore


  Conţine: 100 g conţine 1454 kj/344 kcal; proteine: 13,8 g; hidraţi de carbon: 58,0 g
  din care zahăr 1,1g; grăsimi: 6,3 g (din care 0,8g acizi graşi săturaţi, 1,4g acizi graşi
  nesaturaţi, 0.8g acizi graşi Omega-3, colesterin 0 mg), fibre 7,9 g, sodiu 0,7g, acid
                                                                             folic: 125 Aµg
                                                                          Greutate: 1 Kg



Premix Pâine cu Seminţe de Secară
Instrucţiuni de copt în automatul de pâine: Întâi turnaţi în cuvă automatului de
pâine 320 ml apa (la 20-25A° C), apoi jumătate din conţinutul pachetului de premix
pentru pâine. Porniţi programul de copt (nu selectaţi programul de făină integrală).


    Conţine: 100 g conţine 1344 kj/317 kcal; proteine: 11,5 g; glucide: 64,7 g din care
  zahăr 3,0 g; grăsimi: 1,3 g din care acizi graşi săturaţi 0,2 g; fibră alimentară: 6,7 g;
                                                        sodiu: 0,74 g; acid folic: 125 Aµg
                                                                             Greutate: 1kg

More Related Content

What's hot

Totul despre-dieta-montignac
Totul despre-dieta-montignacTotul despre-dieta-montignac
Totul despre-dieta-montignac
MikaMako
 
50 de retete pentru o dieta sanatoasa
50 de retete pentru o dieta sanatoasa50 de retete pentru o dieta sanatoasa
50 de retete pentru o dieta sanatoasaPiele Alina
 
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzitDe ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzitAlbu Nicky
 
Ow5003 carte de retete ro
Ow5003 carte de retete roOw5003 carte de retete ro
Ow5003 carte de retete rodana_dim2006
 
Cum sa hranim gainile ouatoare
Cum sa hranim gainile ouatoareCum sa hranim gainile ouatoare
Cum sa hranim gainile ouatoareeugencostin53
 
100 de retete_sanatoase_pentru_copilul_tau
100 de retete_sanatoase_pentru_copilul_tau100 de retete_sanatoase_pentru_copilul_tau
100 de retete_sanatoase_pentru_copilul_tauMihaela Fofeldea
 

What's hot (8)

Totul despre-dieta-montignac
Totul despre-dieta-montignacTotul despre-dieta-montignac
Totul despre-dieta-montignac
 
50 de retete pentru o dieta sanatoasa
50 de retete pentru o dieta sanatoasa50 de retete pentru o dieta sanatoasa
50 de retete pentru o dieta sanatoasa
 
Proiect Titan investitii
Proiect Titan investitiiProiect Titan investitii
Proiect Titan investitii
 
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzitDe ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit
De ce nu e bine să consumăm orez reîncălzit
 
Paine neagra
Paine neagra Paine neagra
Paine neagra
 
Ow5003 carte de retete ro
Ow5003 carte de retete roOw5003 carte de retete ro
Ow5003 carte de retete ro
 
Cum sa hranim gainile ouatoare
Cum sa hranim gainile ouatoareCum sa hranim gainile ouatoare
Cum sa hranim gainile ouatoare
 
100 de retete_sanatoase_pentru_copilul_tau
100 de retete_sanatoase_pentru_copilul_tau100 de retete_sanatoase_pentru_copilul_tau
100 de retete_sanatoase_pentru_copilul_tau
 

Viewers also liked

Farmstays
FarmstaysFarmstays
Vandal succession
Vandal successionVandal succession
Vandal succession
050010857
 
Informe haciendo prioridad a la educación en la agenda de desarrollo post 2015
Informe haciendo prioridad a la educación en la agenda de desarrollo post 2015Informe haciendo prioridad a la educación en la agenda de desarrollo post 2015
Informe haciendo prioridad a la educación en la agenda de desarrollo post 2015
César Miranda
 
Ning site power point
Ning site power pointNing site power point
Ning site power point
swalker36
 
M.Sc-1 Web Technologies Course Module
M.Sc-1 Web Technologies Course ModuleM.Sc-1 Web Technologies Course Module
M.Sc-1 Web Technologies Course Module
pcte
 
BBA- I Computer Basics Course Module
BBA- I Computer Basics Course ModuleBBA- I Computer Basics Course Module
BBA- I Computer Basics Course Module
pcte
 
Planet of the slums part 2
Planet of the slums part 2Planet of the slums part 2
Planet of the slums part 2
swalker36
 
A thousand splendid suns part 2
A thousand splendid suns part 2A thousand splendid suns part 2
A thousand splendid suns part 2
swalker36
 

Viewers also liked (9)

Farmstays
FarmstaysFarmstays
Farmstays
 
Cropolus
CropolusCropolus
Cropolus
 
Vandal succession
Vandal successionVandal succession
Vandal succession
 
Informe haciendo prioridad a la educación en la agenda de desarrollo post 2015
Informe haciendo prioridad a la educación en la agenda de desarrollo post 2015Informe haciendo prioridad a la educación en la agenda de desarrollo post 2015
Informe haciendo prioridad a la educación en la agenda de desarrollo post 2015
 
Ning site power point
Ning site power pointNing site power point
Ning site power point
 
M.Sc-1 Web Technologies Course Module
M.Sc-1 Web Technologies Course ModuleM.Sc-1 Web Technologies Course Module
M.Sc-1 Web Technologies Course Module
 
BBA- I Computer Basics Course Module
BBA- I Computer Basics Course ModuleBBA- I Computer Basics Course Module
BBA- I Computer Basics Course Module
 
Planet of the slums part 2
Planet of the slums part 2Planet of the slums part 2
Planet of the slums part 2
 
A thousand splendid suns part 2
A thousand splendid suns part 2A thousand splendid suns part 2
A thousand splendid suns part 2
 

Similar to Prezentare Premix

Catalog de produse alimentare Kotys
Catalog de produse alimentare KotysCatalog de produse alimentare Kotys
Catalog de produse alimentare Kotys
Asociatia Quasar
 
Catalog de produse - Remedii naturale
Catalog de produse - Remedii naturaleCatalog de produse - Remedii naturale
Catalog de produse - Remedii naturale
Asociatia Quasar
 
Catalog produse Kotys - Asociatia Quasar
Catalog produse Kotys - Asociatia QuasarCatalog produse Kotys - Asociatia Quasar
Catalog produse Kotys - Asociatia Quasar
Asociatia Quasar
 
Trasabilitatea calitatii laptelui si cadrul legal de sustinere
Trasabilitatea calitatii laptelui si cadrul legal de sustinereTrasabilitatea calitatii laptelui si cadrul legal de sustinere
Trasabilitatea calitatii laptelui si cadrul legal de sustinere
Gabriela Maria Grama
 
Vegan by meal balance prezentare
Vegan by meal balance   prezentareVegan by meal balance   prezentare
Vegan by meal balance prezentare
Ioan Petcu
 
Revista Cuturism&Fitness nr. 231 (4/2014)
Revista Cuturism&Fitness nr. 231 (4/2014)Revista Cuturism&Fitness nr. 231 (4/2014)
Revista Cuturism&Fitness nr. 231 (4/2014)Redis Nutritie
 
Ro delimano healthy_pancakes_ebook
Ro delimano healthy_pancakes_ebookRo delimano healthy_pancakes_ebook
Ro delimano healthy_pancakes_ebook
Elena Dita
 
Ce Bem Ce Mancam Revolution V3[1].0
Ce Bem Ce Mancam Revolution V3[1].0Ce Bem Ce Mancam Revolution V3[1].0
Ce Bem Ce Mancam Revolution V3[1].0
guestdfadd6
 
Parinti de nota 10
Parinti de nota 10Parinti de nota 10
Parinti de nota 10
MANAGIS
 
Revista Culturism & Fitness nr. 249 (1/2018)
Revista Culturism & Fitness nr. 249 (1/2018)Revista Culturism & Fitness nr. 249 (1/2018)
Revista Culturism & Fitness nr. 249 (1/2018)
Redis Nutritie
 
O alimentatie sanatoasa
O alimentatie sanatoasaO alimentatie sanatoasa
O alimentatie sanatoasaErna Buga
 
O ALIMENTATIE SANATOASA CÂTEVA PRINCIPII.ppt
O ALIMENTATIE SANATOASA CÂTEVA PRINCIPII.pptO ALIMENTATIE SANATOASA CÂTEVA PRINCIPII.ppt
O ALIMENTATIE SANATOASA CÂTEVA PRINCIPII.ppt
Cristina411558
 
Revista Culturism & Fitness nr. 248 (4/2017)
Revista Culturism & Fitness nr. 248 (4/2017)Revista Culturism & Fitness nr. 248 (4/2017)
Revista Culturism & Fitness nr. 248 (4/2017)
Redis Nutritie
 
Revista Culturism & Fitness nr. 244 (5/2016)
Revista Culturism & Fitness nr. 244 (5/2016)Revista Culturism & Fitness nr. 244 (5/2016)
Revista Culturism & Fitness nr. 244 (5/2016)
Redis Nutritie
 
Revista Culturism & Fitness nr. 251 (1/2019)
Revista Culturism & Fitness nr. 251 (1/2019)Revista Culturism & Fitness nr. 251 (1/2019)
Revista Culturism & Fitness nr. 251 (1/2019)
Redis Nutritie
 
AlimentaţIa Exogenă
AlimentaţIa ExogenăAlimentaţIa Exogenă
AlimentaţIa Exogenăkabaitimea
 
Traditional recipes book
Traditional recipes bookTraditional recipes book
Traditional recipes book
dorinasacu
 
Lapte si produse lactate
 Lapte si produse lactate Lapte si produse lactate
Lapte si produse lactate
Rodica B
 
carte de-bucate-maria-deleanu
carte de-bucate-maria-deleanucarte de-bucate-maria-deleanu
carte de-bucate-maria-deleanu
Alexandra Elena
 
Revista Culturism & Fitness nr. 245 (1/2017)
Revista Culturism & Fitness nr. 245 (1/2017) Revista Culturism & Fitness nr. 245 (1/2017)
Revista Culturism & Fitness nr. 245 (1/2017)
Redis Nutritie
 

Similar to Prezentare Premix (20)

Catalog de produse alimentare Kotys
Catalog de produse alimentare KotysCatalog de produse alimentare Kotys
Catalog de produse alimentare Kotys
 
Catalog de produse - Remedii naturale
Catalog de produse - Remedii naturaleCatalog de produse - Remedii naturale
Catalog de produse - Remedii naturale
 
Catalog produse Kotys - Asociatia Quasar
Catalog produse Kotys - Asociatia QuasarCatalog produse Kotys - Asociatia Quasar
Catalog produse Kotys - Asociatia Quasar
 
Trasabilitatea calitatii laptelui si cadrul legal de sustinere
Trasabilitatea calitatii laptelui si cadrul legal de sustinereTrasabilitatea calitatii laptelui si cadrul legal de sustinere
Trasabilitatea calitatii laptelui si cadrul legal de sustinere
 
Vegan by meal balance prezentare
Vegan by meal balance   prezentareVegan by meal balance   prezentare
Vegan by meal balance prezentare
 
Revista Cuturism&Fitness nr. 231 (4/2014)
Revista Cuturism&Fitness nr. 231 (4/2014)Revista Cuturism&Fitness nr. 231 (4/2014)
Revista Cuturism&Fitness nr. 231 (4/2014)
 
Ro delimano healthy_pancakes_ebook
Ro delimano healthy_pancakes_ebookRo delimano healthy_pancakes_ebook
Ro delimano healthy_pancakes_ebook
 
Ce Bem Ce Mancam Revolution V3[1].0
Ce Bem Ce Mancam Revolution V3[1].0Ce Bem Ce Mancam Revolution V3[1].0
Ce Bem Ce Mancam Revolution V3[1].0
 
Parinti de nota 10
Parinti de nota 10Parinti de nota 10
Parinti de nota 10
 
Revista Culturism & Fitness nr. 249 (1/2018)
Revista Culturism & Fitness nr. 249 (1/2018)Revista Culturism & Fitness nr. 249 (1/2018)
Revista Culturism & Fitness nr. 249 (1/2018)
 
O alimentatie sanatoasa
O alimentatie sanatoasaO alimentatie sanatoasa
O alimentatie sanatoasa
 
O ALIMENTATIE SANATOASA CÂTEVA PRINCIPII.ppt
O ALIMENTATIE SANATOASA CÂTEVA PRINCIPII.pptO ALIMENTATIE SANATOASA CÂTEVA PRINCIPII.ppt
O ALIMENTATIE SANATOASA CÂTEVA PRINCIPII.ppt
 
Revista Culturism & Fitness nr. 248 (4/2017)
Revista Culturism & Fitness nr. 248 (4/2017)Revista Culturism & Fitness nr. 248 (4/2017)
Revista Culturism & Fitness nr. 248 (4/2017)
 
Revista Culturism & Fitness nr. 244 (5/2016)
Revista Culturism & Fitness nr. 244 (5/2016)Revista Culturism & Fitness nr. 244 (5/2016)
Revista Culturism & Fitness nr. 244 (5/2016)
 
Revista Culturism & Fitness nr. 251 (1/2019)
Revista Culturism & Fitness nr. 251 (1/2019)Revista Culturism & Fitness nr. 251 (1/2019)
Revista Culturism & Fitness nr. 251 (1/2019)
 
AlimentaţIa Exogenă
AlimentaţIa ExogenăAlimentaţIa Exogenă
AlimentaţIa Exogenă
 
Traditional recipes book
Traditional recipes bookTraditional recipes book
Traditional recipes book
 
Lapte si produse lactate
 Lapte si produse lactate Lapte si produse lactate
Lapte si produse lactate
 
carte de-bucate-maria-deleanu
carte de-bucate-maria-deleanucarte de-bucate-maria-deleanu
carte de-bucate-maria-deleanu
 
Revista Culturism & Fitness nr. 245 (1/2017)
Revista Culturism & Fitness nr. 245 (1/2017) Revista Culturism & Fitness nr. 245 (1/2017)
Revista Culturism & Fitness nr. 245 (1/2017)
 

Prezentare Premix

  • 1.
  • 2. Pâinea adevărată Ce să alegem: pâine albă sau pâine partea vie a plantei, constituie o sursă Acest program prevedea reintegrarea integrală? “Painea nostră cea de bogată de vitamine din complexul B, vi- a patru elemente nutritive pierdute toate zilele” este o combinaţie tamina E, Endospermul, care reprezintă prin măcinarea: tiramina (vitamina B), neobişnuită între partea mai puţin aproximativ 4/5 din volumul bobului riboflavină (B2), niacina (B3) şi fierul. Cu hrănitoare a grăuntelui de grâu şi un de grâu, conţine proteine (gluten) şi toate acestea, în majoritatea cazurilor, număr de substanţe chimice artifi- amidon. nu s-a făcut şi nu se face nimic în ciale, dintre care unele sunt foarte legătură cu celelalte substanţe nutritive dăunătoare Tărâţa şi germenele - sunt îndepărtate care se pierd.” prin măcinare, fiind valorificate” în Ce să alegem: pâine albă sau pâine scopuri furajere.Industria alimentară De aceea producătorul Friesinger integrală? “Painea nostră cea de toate complică şi mai mult lucrurile din punct Muhle , a venit în ajutorul nostru cu zilele” este o combinaţie neobişnuită de vedere nutriţional prin folosirea un premix pentru pâine care este între partea mai puţin hrănitoare a câtorva substanţe chimice artificiale sănătos, hrănitor, economic şi totodată grăuntelui de grâu şi un număr de cum ar fi: propilen glicolul (antigelul) accesibil. Kuchemeister conţine toate substanţe chimice artificiale, dintre care pentru menţinerea culorii albe a pâinii; ingredientele necesare pentru o pâine unele sunt foarte dăunătoare. acidul diacetiltartaric, un agent emulsi- gustoasă,trebuie doar să adaugi apă fiant; sulfatul de calciu, care uşurează şi gata! Pronat oferă o varietate de 5 Ce anume nu este in ordine” în legătură frământarea bucăţilor mari de aluat premixuri pentru a satisface gustul cu pâinea albă? Totul porneşte de la în malaxoare. La începutul secolului, fiecăruia. ceea ce se întâmplă cu grâul în cursul când au început să apară boli cauzate măcinării. Bobul de grâu este format de deficienţele nutriţionale (dintre care “Painea a constituit dintotdeauna colo- dintr-un înveliş exterior - tărâţă -, un multe erau rezultatul direct al măcinării ana vertebrală a alimentaţiei omeneşti; embrion - germenele - si un miez - en- comerciale), industria a început să reaşezarea pâinii adevărate pe locul dospermul. Tărâţa conţine majoritatea aplice un program de imbogatire” a ce i se cuvine înseamnă un pas mare fibrelor, cantităţi generoase de vitamine făinii albe. către o sănătate mai bună.” şi elemente minerale, germenele, Premix Pâine Multicereale Întâi turnaţi în cuvă automatului de pâine 320 ml apă (la 20-25A° C), apoi jumătate din conţinutul pachetului de premix pentru pâine. Porniţi programul de copt (nu selectaţi programul de făină integrală) Conţine: 100 g conţine 1429 kj/338 kcal; Proteine: 13,8 g; Glucide: 58,5 g din care zahăr 1,0 g; Grăsimi: 5,4 g din care acizi graşi săturaţi 0,7 g; Fibră alimentară: 8,0 g; Sodiu: 0,78 g; acid folic: 125 Aµg Greutate: 1 Kg © 2010 Pronat Produse Naturale
  • 3. Premix Pâine cu Seminţe Floarea Soarelui Instrucţiuni de copt în automatul de pâine: Întâi turnaţi în cuvă automatului de pâine 320 ml apa (la 20-25A° C), apoi jumătate din conţinutul pachetului de premix pentru pâine. Porniţi programul de copt (nu selectaţi programul de făină integrală) Conţine: 100 g conţine 1560 kj/370 kcal; proteine: 14,3 g; glucide: 54,2 g din care zahăr 1,6 g; grăsimi: 10,7 g din care acizi graşi săturaţi 1,3 g; Fibră alimentară: 6,0 g; Sodiu: 0,62 g; acid folic: 125 Aµg Greutate: 1Kg Premix Pâine cu Seminţe Dovleac Instrucţiuni de copt în automatul de pâine: Acidul folic este indispensabil în proce- sul de creştere şi dezvoltare sănătoasă. El este necesar la divizia şi regenerarea celulară; de asemenea el sprijină funcţia circulatorie şi cardiaca. Două felii din această pâine (100 g) acoperă 50% din necesarul zilnic de acid folic Conţine: 100 g conţine 1401 kj/331 kcal; Proteine: 12,8 g; Hidraţi de carbon: 62,0 g; Grăsimi: 3,5 g; acid folic: 125 Aµg Greutate: 1 Kg Premix Pâine cu Omega 3 Instrucţiuni de copt în automatul de pâine: Întâi turnaţi în cuvă automatului de pâine 320 ml apa (la 20-25A° C), apoi jumătate din conţinutul pachetului de premix pentru pâine. Alegeţi un program de copt cu timp total de coacere de 2,5-3 ore Conţine: 100 g conţine 1454 kj/344 kcal; proteine: 13,8 g; hidraţi de carbon: 58,0 g din care zahăr 1,1g; grăsimi: 6,3 g (din care 0,8g acizi graşi săturaţi, 1,4g acizi graşi nesaturaţi, 0.8g acizi graşi Omega-3, colesterin 0 mg), fibre 7,9 g, sodiu 0,7g, acid folic: 125 Aµg Greutate: 1 Kg Premix Pâine cu Seminţe de Secară Instrucţiuni de copt în automatul de pâine: Întâi turnaţi în cuvă automatului de pâine 320 ml apa (la 20-25A° C), apoi jumătate din conţinutul pachetului de premix pentru pâine. Porniţi programul de copt (nu selectaţi programul de făină integrală). Conţine: 100 g conţine 1344 kj/317 kcal; proteine: 11,5 g; glucide: 64,7 g din care zahăr 3,0 g; grăsimi: 1,3 g din care acizi graşi săturaţi 0,2 g; fibră alimentară: 6,7 g; sodiu: 0,74 g; acid folic: 125 Aµg Greutate: 1kg