nostalgia fata de vechiul regim

1. Nostalgia fata de vechiul regim
H.-R. PATAPIEVICI
Cine isi uita trecutul il va retrai
Una din intrebarile slab comentate ale "Barometrului de opinie - Mai 1999" este aceea
referitoare la modul in care vede azi populatia Romaniei situatia dinainte de '89. Datele
sunt urmatoarele. Un sfert din populatia tarii crede ca tara era mai bine condusa inainte
de 1989, iar 17% din populatie isi aminteste ca era mai multa libertate sub Ceausescu
decat acum. La aceste doua capitole, 16% si, respectiv, 10% din oameni nu fac nici o
deosebire intre regimul comunist si cel de dupa 1989. E drept ca 70% din populatie are
convingerea ca libertatea era incalcata inainte de 1989, iar 50% crede ca tara era mai
prost condusa inainte. Totusi, un procent surprinzator de mare din oamenii acestei tari,
intre 37 si 41%, fie au nostalgia vechiului regim, fie nu fac nici o deosebire intre
despotismul socialismului real si regimul democratiei liberale. Cat priveste chestiunea
nivelului de trai, numarul celor care isi amintesc ca se traia mai bine in comunism este
urias: 63% din populatia tarii. O zecime din populatie crede ca nu s-a schimbat nimic in
privinta conditiilor de trai si doar 25% dintre cei intrebati au convingerea ca acum traiesc
mai bine decat inainte. La capitolul nivel de trai, nemultumitii, prin urmare, insumeaza
peste 70 de procente - ceea ce este enorm.
Intrebarea, fireste, este urmatoarea: cat de bine se traia, de fapt, inainte de 1989?
Exista cateva clisee nostalgice, care sunt mereu repetate. Oamenii evoca stabilitatea
locului de munca, in contrast cu somajul de astazi. Acestia uita insa doua lucruri. Inainte
de 1989, asigurarea locului de munca se facea pe seama salariului mic, a inghetarii
organigramei salariale si a suprimarii oricaror drepturi de munca. Astazi, e adevarat ca
exista somaj, dar statisticile arata ca un procent important din cei care percep
indemnizatia de somaj au si alte surse de venituri, in special din efectuarea muncii la
negru, adica la patroni care nu platesc impozite pentru angajatii lor. Ceea ce s-a
schimbat este ca mica hotie obsteasca a disparut, iar zilele in care statul isi permitea sa
plateasca pe degeaba sunt numarate. Problema grava este ca etica muncii nu s-a
schimbat brusc (nu prin consens, fireste, ci impusa de relatii concurentiale ale pietei) si
ca numarul enorm de intreprinderi de stat gri, in care nici nu se muncea dar nici nu se
platea bine, nu a disparut peste noapte. Ideii de capitalism aceasta agonie prelungita si
promiscua i-a facut cel mai mare rau imaginabil.
Un alt argument invocat de nostalgici este politica de preturi a statului comunist, despre
care se spune ca era favorabila celor multi. Si anume, se sustine ca bunurile de larg
consum si alimentele de baza aveau preturi accesibile oricarui buzunar. In parte,
afirmatia este adevarata. Dar sa vedem in ce conditii. Mentinerea de catre stat a unor
preturi accesibile avea drept cost inevitabil nu numai un numar insuficient de marfuri, ci
si o calitate extrem de scazuta a acestora. A putut cineva uita magazinele alimentare
ceausiste, in care era expusa pe rafturi murdare si cenusii o aceeasi necomestibila
conserva, la infinit multiplicata, si pe care geniul muscator al poporului le-a botezat,
sardonic, "circuri ale foamei"? Singurul mod de a cumpara ceva era de sub tejghea,

2. pentru cine cunostea vanzatorii, sau in spatele magazinului, daca prindeai un loc bun la
coada si mai apucai "ceva" din "ce se dadea". Poate ca nu toti au uitat ca salamurile din
oase pisate si coagulant de soia au ruinat sanatatea multora dintre noi, ca nechezolul a
facut din pancreatita o boala populara, ca laptele nu mai avea deloc grasimi, ca untul
era plin de apa, iar painea nu mai semana deloc cu o paine, nici la gust si nici la aspect,
si ca parizerul se innegrea la cateva ore de la cumparare. A uitat cineva berea apoasa,
vinurile din surcele, gerul din apartamente si cele doua ore integral cu Ceausescu si
sotia pe ecranele televizoarelor?
Dar asa-zisele preturi accesibile la produsele alimentare si de larg consum erau
inselatoare si din alt motiv. Pentru achizitionarea fiecarui produs vital oamenii trebuiau
sa cheltuiasca nu doar bani, ci si un anumit numar de ore, deoarece nu exista nici un
produs de baza care sa poata fi achizitionat fara coada. Daca ar fi sa socotim dupa
timpul pe care fiecare salariat era obligat sa il cheltuiasca pentru a-si intretine viata, la
cele opt ore ale programului oficial trebuie sa adaugam si orele petrecute la coada. S-a
uitat oare ca fiecare produs alimentar putea fi obtinut numai stand la o coada care dura
ore in sir, indiferent de timp - zapada ori ploaie, canicula ori inghet, noaptea ori ziua -,
iar produsele alimentare de baza - carne, mezeluri, zahar, ulei - erau cartelate in
cantitati insuficiente? In acele timpuri care starnesc nostalgia a 63% din oameni, cine nu
statea la cozi nu manca. Iar cine statea la cozi pierdea din venitul sau lunar echivalentul
in bani al timpului cheltuit la coada. Dar mai exista o sursa de diminuare a venitului.
Datorita lipsei alimentelor, obtinerea fiecarui aliment rar era conditionata de plata unui
cost suplimentar, spertul pe care vanzatorul il percepea pentru a-ti face favorul sa-ti
vanda produsul pe care, in calitate de vanzator, il administra dupa plac. Cei care
ofteaza dupa serviciile din timpul comunismului au uitat pesemne aroganta si nesimtirea
furnizorilor de servicii. Aceasta nu era egalata decat de aroganta si brutalitatea
militienilor, fapt pe care numai oamenii care nu dau doi bani pe demnitatea lor l-au putut
uita.
In fond, toti oamenii acestei tari, cu exceptia activistilor de partid si a securistilor, au fost
sever traumatizati de conditiile degradante in care au fost condamnati sa traiasca. In
ultimii ani ai comunismului romanesc, calitatea vietii era atat de scazuta, incat nu mai
era pur si simplu mizerie, era un atentat la drepturile omului. Nu viata umana, ci lupta
pentru supravietuirea biologica.
Acestea sa fie oare conditiile de viata pe care 63% din populatie le regreta