Ochiul este un organ complex care detectează lumina și transformă aceste informații în impulsuri nervoase pentru percepția vizuală. Refracția razelor de lumină în cornee și cristalin permite formarea unei imagini răsturnate pe retină, iar diverse defecte de vedere, cum ar fi miopia, hipermetropia și astigmatismul, pot aparea din cauza anomaliilor structurale ale globului ocular. Aceste defecte pot fi corectate cu ajutorul lentilelor sau intervențiilor chirurgicale, în funcție de tipul și gravitatea lor.

1. 2
Ochiul este un organ a cărui principală funcție este cea de a detecta lumina. Se
compune dintr-un sistem sensibil la schimbările de lumină, capabil să le transforme
în impulsuri nervoase. Ochii cei mai simpli nu fac altceva decât să detecteze dacă
obiectele din jur sunt luminate sau obscure. Cei mai complecși folosesc
la percepția vizuală.
Vederea la om
Lumina pătrunde prin partea din față a ochiului printr-o membrană transparentă
numită cornee, înconjurată de o zonă numită albul ochiului sau sclerotică. În
spatele corneei se găsește irisul, un disc colorat (acesta are un caracter unic pentru
fiecare individ). Între cornee și iris există un lichid numit umoare apoasă. Irisul
este perforat în centru de un orificiu de culoare neagră, denumit pupilă. Pentru ca
ochiul să nu fie deteriorat, atunci când lumina este foarte puternică, pupila se
contractă (și prin urmare, se micșorează); iar în caz contrar, atunci când este
întuneric, pupila se mărește. În continuare, lumina traversează cristalinul, acesta
având funcția de lentilă biconvexă, apoi umoarea sticloasă, în final imaginea fiind
proiectată pe o membrană numită retină. Pleoapele și genele au rolul de protecție a
ochiilor. O membrană subțire transparentă, denumită conjunctivă, căptușește
interiorul pleoapelor și o parte din sclerotică.

2. 3
Formarea imaginii
În cazul ochiului emetrop (vederea normală), imaginea se formează pe retină.
Pentru ca razele de lumină să se poată focaliza, acestea trebuie să se refracte.
Cantitatea de refracție depinde în mod direct de distanța de la care este văzut
obiectul. Un obiect situat la o distanță mai mare necesită mai puțină refracție decât
unul situat la o distanță mai mică. Cel mai mare procentaj din procesul de refracție
are loc în cornee, restul refracției necesare având loc în cristalin.
Lumina trece prin mediile transparente (cornee, umoare apoasă, umoare sticloasă)
și cristalinul și formează o imagine răsturnată pe retină. Pe retină, celulele
specializate transformă imaginea în impulsuri nervoase. Acestea ajung prin nervul
optic până la regiunea posterioară a creierului. Acesta din urmă interpretează
semnalele printr-un mecanism complex care implică milioane de neuroni.
Razele de lumină suferă la nivelul ochiului o refracție triplă:
razele de lumină își schimbă direcția;
1. o refracție are loc la nivelul corneei și câte una pe fiecare față a cristalinului;

3. 4
2. imaginea se formează pe retină, pe pata galbenă și este reală, mai mică și
răsturnată.
Defecte de vedere
Orice deviere de la starea emetropă(vederea normală) reprezintă un defect de
vedere. Cele mai des întâlnite defecte de vedere ale ochiului uman sunt:
Diferenţele dintre defectele principale de vedere
 Miopia este cel mai des întâlnit defect de vedere, aceasta având un caracter
patologic(apare la naștere) și ia loc atunci când globul ocular al ochiului miop
este mai mare decât cel al ochiului normal, imaginea formându-se în fața
retinei. Miopia este corectată cu ajutorul lentilelor divergente.
 Hipermetropia este de asemenea un defect patologic, aceasta însă luând loc
mai rar decât miopia. Globul ocular al ochiului hipermetrop este mai mic decât
cel al ochiului normal, în consecință imaginea formându-se în spatele retinei.
Hipermetropia este corectata cu ajutorul lentilelor convergente.
 Prezbitismul este un defect de vedere care apare de obicei la bătrânețe,
acesta comportându-se în același mod precum hipermetropia, acesta fiind

4. 5
cauzat de atrofierea elasticității cristalinului. Prezbitismul este tratat cu ajutorul
unei lentile convergente.
 Strabismul are drept cauză slăbirea unuia dintre mușchii externi ai globului
ocular, acesta fiind corectat prin exerciții de întărire a musculaturii ciliare.
 Cataracta apare cel mai frecvent, la persoanele cu o vârstă înaintată, aceasta
fiind cauzată de pierderea treptată a transparenței(opacifierea) cristalinului. În
cazul cataractei congenitale, aceasta este corectată prin secționarea unei
porțiuni a irisului și a capsulei cristaliniene ori prin extragerea cristalinului și
înlocuirea acestuia cu un cristalin artificial reprezentat de către o lentilă
biconvexă.
 Astigmatismul este o boală oftalmologică manifestată printr-o deformare a
corneei care atrage după sine o refracție defectuoasă a razei de lumină în globul
ocular. În cazul astigmatismului, razele de incidenta de lumină albă ce sosesc la
ochi sub formă de raze paralele vor suferi un proces intens și inegal de refracție,
și prin urmare, cu cât această refracție diferențiată va fi mai mare, cu atât
astigmatismul va fi considerat mai grav.

 Dezlipire de retină
 Retinopatia diabetică
 Retinopatia hipertensivă
Glaucomul

5. 6
 Keratopatia
Conjunctivita