SlideShare a Scribd company logo
1 of 7
O pravilă de rugăciune către Maica Domnului
Sfântul Dimitrie, mitropolitul Rostovului, Rusia făcătorul de minuni (1629-
1709)(28 octombrie şi 21 septembrie):
https://www2.slideshare.net/steaemy1/sf-dimitrie-mitr-rostovului/steaemy1/sf-dimitrie-
mitr-rostovului
https://www.academia.edu/44492697/Sf%C3%A2ntul_Dimitrie_mitropolitul_Rostovului_
Rusia_f%C4%83c%C4%83torul_de_minuni_1629_1709_28_octombrie_%C5%9Fi_21_se
ptembrie_
***
Un oarecare stareţ dintre părinţii purtători de Dumnezeu, stând la rugăciune şi fiind
în răpire, a auzit glasul Domnului nostru Iisus Hristos, care grăia cu prea curata şi
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica Sa, zicându-i: Maică, spune-mi: care
sunt cele mai mari dureri pe care le-ai răbdat pentru Mine trăind în lume ?
Şi a zis Preasfânta: Fiuleşi Dumnezeul meu!Cele mai mari cinci dureri pe care
le-am răbdat pentru Tine au fost acestea:
 prima, când am auzit de la Simion prorocul că vei fi omorât;
 a doua - când căutându-te în Ierusalim, trei zile nu Te-am văzut;
 a treia - când am auzit că ai fost prins şi legat de către iudei;
 a patra - când Te-am văzut răstignit pe Cruce între tâlhari;
 a cincea - când te-am văzut pus în mormânt.
Şi a zis Domnul către dânsa: Îţi spun, Maică: dacă cineva va pomeni zi de zi fie-
care durere a ta, rostind totodată rugăciunea Mea, adică:
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveştede cel rău. Că a Ta
este Împărăţiaşi puterea şi slava,a Tatălui şi a Fiuluişi a Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Şi heritirisirea îngerească, adică Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te!
Ceea ce eşti plină dehar, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între
femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul
sufletelor noastre.
 Pentru cea dintâi durere îi voi da cunoaşterea păcatelor sale şi căinţa
pentru ele;
 pentru a doua îi voi da iertarea tuturor păcatelor;
 pentru a treia îi voi da înapoia virtuţile sale, pe care le-a pierdut prin
păcate;
 pentru a patra îl voi hrăni în ceasul morţii lui cu Trupul şi Sângele Meu
cele dumnezeieşti;
 pentru a cincea Mă voi arăta lui, Însumicând va fi să moară şi voi primi
sufletul lui în viaţa veşnică.
Amin.
Insuflat de vedenia acelui stareţ purtător de Dumnezeu, Sfântul Dimitrie al Rosto-
vului a alcătuit următoarea pravilă de rugăciune.
Slavă Ţie , Hristoase Dumnezeul nostru, care nu m-ai pierdut pe mine, păcătosul,
cu fărădelegile mele, ci până acum rabzi păcatele mele! (metanie )
Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Dăruieşte-
mi, Doamne, să nu Te mânii pe tine, Ziditorul meu, nici cu cuvântul, nici cu lucrul,
nici cu gândul, ci toate faptele, vorbele şi gândurile mele să fie spre slava prea
sfânt numelui Tău. (metanie )
Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului, în toată viaţa mea; la ieşirea mea din
această viaţă şi după sfârşitul meu nu mă părăsi. (metanie )
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeşte-mă pe mine, cela ce am
murit cu sufletul şi cu mintea. Primeşte-mă pe mine, păcătosul , curvarul, spurcatul
cu sufletul şi cu trupul. Alungă-l pe neruşinatul diavol şi nu întoarce faţa Ta de la
mine, nu grăi, Stăpâne: "Nu ştiu cine eşti!", ci ia aminte glasul rugăciunii mele;
mântuieşte-mă ca Cela ce ai mulţime de indurări şi nu voieşti moartea păcătosului.
Nu mă voi lăsa, Ziditorul meu, până când nu mă vei asculta şi nu-mi vei da iertare
de toate păcatele mele. Pentru rugăciunile prea curatei Maicii Tale, cu mijlocirile
cinstitelor cereşti şi netrupeşti puteri, ale Sfântului slăvitului meu înger păzitor, ale
prorocului, Înaintemergătorului şi Botezătorului Tău Ioan, ale de Dumnezeu grăi-
torilor apostoli, ale Sfinţilor şi bunilor biruitori mucenici, ale cuvioşilor şi de
Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri şi ale tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-mă şi
mântuieşte-mă pe mine, păcătosul. Amin.
Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi
toate le implineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te
sălăşluieşteîntru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată intinăciunea, şi mântuieşte,
Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. (de
trei ori, cu semnul crucii şi metanie mică ).
Slavă Tatăluişi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveştede cel rău. Că a Ta
este Împărăţiaşi puterea şi slava,a Tatălui şi a Fiuluişi a Sfântului Duh, acum
şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie,
Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul
pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Rugăciunea întâia
O, Maică prea milostivă, Fecioară Marie! Eu, păcătosul şi netrebnicul robul tău,
pomenind durerea pe care ai răbdat-o când ai auzit de la Simeon prorocul despre
nemilostiva ucidere a Fiului tău şi Domnului nostru Iisus Hristos, aduc ţie această
rugăciune şi arhanghelicească heterisire: primeşte-le în cinstea şi pomenirea dure-
rilor tale şi roagă-L pe Fiul tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să îmi dea cu-
noaşterea păcatelor mele şi căinţa pentru ele. (metanie )
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. (Dacă
este preot, spune: Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin)
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie,
Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul
pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Rugăciunea a doua
O, de Dumnezeu fericită şi prea nevinovată Fecioară Marie, primeşte de la mine ,
păcătosul şi netrebnicul robul tău, această rugăciune şi arhanghelicească heretisire
în cinstea şi spre pomenirea durerii pe care ai răbdat-o când L-ai uitat în Templu pe
Fiul tău, Domnul nostru Iisus Hristos şi nu L-ai văzut trei zile: roagă-L şi cere
iertarea şi lăsarea tuturor păcatelor mele, ceea ce eşti una binecuvântată. (metanie )
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. (Dacă
este preot, spune : Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.)
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie,
Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul
pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Rugăciunea a treia
O, Maică a Luminii, prea binecuvântată Fecioară de Dumnezeu Născătoare! Pri-
meşte de la mine, ticălosul şi nevrednicul robul tău, această rugăciune şi arhan-
ghelicească heretisire în cinstea şi spre pomenirea durerii care ai răbdat-o când ai
auzit că Fiul tău, Domnul nostru Iisus Hristos, a fost prins şi legat. Pe Acesta roa-
gă-l să-mi înapoieze virtuţile pe care le-am pierdut prin păcat, ca să te măresc, prea
curată, în veci. (metanie )
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. (Dacă
este preot, spune : Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.)
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie,
Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul
pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Rugăciunea patra
O, izvor al milostivirii, Fecioară de Dumnezeu Născătoare! Primeşte de la mine
ticălosul şi nevrednicul robul tău, această rugăciune şi arhanghelicească heretisire
în cinstea şi spre pomenirea durerii pe care ai răbdat-o când L-ai văzut pe Fiul tău,
Domnul nostru Iisus Hristos, pe cruce între tâlhari. Pe acesta roagă-L, Stăpână, să
îmi dea darul milostivirii Sale în ceasul morţii mele şi să mă hrănească cu Trupul şi
Sângele Său cel dumnezeiesc, ca să te slăvesc, Apărătoare, în veci. (metanie )
Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta,
facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. (Dacă
este preot, spune : Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.)
Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie,
Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul
pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.
Rugăciunea a cincea
O, nădejdea mea, prea curată Fecioară de Dumnezeu Născătoare! Primeşte de la
mine, ticălosul şi nevrednicul robul tău, această rugăciune şi arhanghelicească he-
retisire în cinstea şi spre pomenirea durerii pe care ai răbdat-o când L-ai văzut pe
Fiul tău, Domnul nostru Iisus Hristos, pus în mormânt. Pe Acesta roagă-L, Stă-
până, să mi se arate mie în ceasul morţii mele şi să primească sufletul meu în viaţa
veşnică. Amin
O, prea milostivă Fecioară, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, turturea iubitoare
de fii, a cerului şi al pământului singura stăpânitoare Împărăteasă, ceea ce îi pri-
meşti cu dragoste pe toţi cei ce se roagă ţie, mângâierea celor necăjiţi!
Primeşte de la mine, păcătosul şi netrebnicul robul tău, această încincită rugă prin
care pomenesc bucuriile tale pământeşti şi cereşti, cu umilinţă strigând către tine
unele ca acestea:
Bucură-te, că fără de sămânţă ai zămislit în pântece pe Hristos, Dumnezeul nostru.
Bucură-te, că în pântece L-ai purtat fără de durere.
Bucură-te, că ai născut prin minunată iconomie.
Bucură-te, că ai primit de la magii împăraţi daruri şi închinare.
Bucură-te, că între învăţătorii Templului L-ai aflat pe Fiul tău.
Bucură-te, că Cel născut din tine prea slăvit S-a sculat din morţi.
Bucură-te, că L-ai văzut înălţându-se pe Ziditorul tău, la care însăţi te-ai înălţat cu
sufletul şi cu trupul.
Bucură-te pentru fecioria ta, ceea ce eşti mai slăvită fără de asemănare decât în-
gerii şi decât toţi sfinţii.
Bucură-te, că în apropierea Preasfintei Treimi străluceşti.
Bucură-te, Făcătoarea noastră de pace.
Bucură-te, Stăpânitoare ce porunceşti tuturor puterilor cereşti.
Bucură-te, că mai mult decât toţi ai îndrăznire către Fiul şi Dumnezeul tău.
Bucură-te, milostivă Maică a tuturor celor ce aleargă la tine.
Bucură-te, că veselia ta nu se sfârşeşte în veci! Şi mie, nevrednicului, după nemin-
cinoasa făgăduinţă a ta, în ziua ieşirii mele din trup arată-te milostivă, ca să ajung,
călăuzit fiind de tine, în Ierusalimul de Sus, unde cu slavă împărăteşti cu Fiul tău şi
Dumnezeul nostru, căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dim-
preună cu Tatăl şi cu Preasfântul Duh în vecii cei nesfârşiţi. Amin.
Din buze întinate, din inimă pângărită, din limbă necurată, din suflet spurcat, pri-
meşte, Doamnă Împărăteasă, această laudă, Bucuria mea. Primeşte-o cum au fost
primiţi cei doi bănuţi ai văduvei şi dăruieşte-mi să îţi aduc dar vrednic de bunătatea
ta.
O, Stăpâna mea, prea curată Fecioară, cerească Împărăteasă! După cum voieşti,
învaţă-mă ce se cuvine să-ţi grăiesc ţie, Maica lui Dumnezeu, singura scăpare şi
mângâiere a păcătoşilor. Bucură-te, Stăpână, ca şi eu, robul tău, mult greşit, să strig
cu bucurie către tine, prea lăudată Maică a lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin.
La prea sfântă icoana ta căutând, te văd ca şi cum ai fi de faţă, şi căzând cu credinţă
la tine, mă închin ţie ca unei Născătoare de Dumnezeu, te cinstesc şi mă rog ţie cu
lacrimi: acoperă-mă cu acoperământul tău, că tu ai dat intrare neamului omenesc în
Împărăţia cerurilor. Amin.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea
pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti
mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii,
care fără stricăciunepe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat
Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Slavă şi mulţumită Domnului pentru toate !
(Notă: Fragmentpreluatdincartea " Calea împărătească - Învăţături şi pravile
de rugăciune" - autor Sfântul Dimitrie al Rostovului)

More Related Content

What's hot

Acatistul Sfintei mucenițe Parascheva (Romana, 140) (26 iulie/9 noiembrie ) -...
Acatistul Sfintei mucenițe Parascheva (Romana, 140) (26 iulie/9 noiembrie ) -...Acatistul Sfintei mucenițe Parascheva (Romana, 140) (26 iulie/9 noiembrie ) -...
Acatistul Sfintei mucenițe Parascheva (Romana, 140) (26 iulie/9 noiembrie ) -...Stea emy
 
Paraclisul Sfântului sfinţit mucenic şi întocmai cu apostolii Cosma etolianul...
Paraclisul Sfântului sfinţit mucenic şi întocmai cu apostolii Cosma etolianul...Paraclisul Sfântului sfinţit mucenic şi întocmai cu apostolii Cosma etolianul...
Paraclisul Sfântului sfinţit mucenic şi întocmai cu apostolii Cosma etolianul...Stea emy
 
Acatistul Sfintei Ana, mama PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu
Acatistul Sfintei Ana, mama PreaSfintei Născătoare de DumnezeuAcatistul Sfintei Ana, mama PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu
Acatistul Sfintei Ana, mama PreaSfintei Născătoare de DumnezeuStea emy
 
Slujba Sfântului cuvios Gherman din Dacia Pontică
Slujba Sfântului cuvios Gherman din Dacia PonticăSlujba Sfântului cuvios Gherman din Dacia Pontică
Slujba Sfântului cuvios Gherman din Dacia PonticăStea emy
 
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Agripina († 258) (23 iunie)
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Agripina († 258) (23 iunie)Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Agripina († 258) (23 iunie)
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Agripina († 258) (23 iunie)Stea emy
 
Ceaslovul
CeaslovulCeaslovul
Ceaslovuladyesp
 
Canon de rugăciune la sărbătoarea aflării moaştelor Sfinţilor mucenici din Ev...
Canon de rugăciune la sărbătoarea aflării moaştelor Sfinţilor mucenici din Ev...Canon de rugăciune la sărbătoarea aflării moaştelor Sfinţilor mucenici din Ev...
Canon de rugăciune la sărbătoarea aflării moaştelor Sfinţilor mucenici din Ev...Stea emy
 
Paraclisul maicii domnului
Paraclisul maicii domnuluiParaclisul maicii domnului
Paraclisul maicii domnuluiAle Sabou
 
Acatistul al doilea al Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie)
Acatistul al doilea al Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie)Acatistul al doilea al Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie)
Acatistul al doilea al Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie)Stea emy
 
Toate paraclisele
Toate paracliseleToate paraclisele
Toate paracliseleAlin Cazacu
 
Acatistul Nasterii Maicii Domnului
Acatistul Nasterii Maicii DomnuluiAcatistul Nasterii Maicii Domnului
Acatistul Nasterii Maicii DomnuluiAlin Cazacu
 
Pravila De Rugaciune Bogorodicinaia
Pravila   De   Rugaciune   BogorodicinaiaPravila   De   Rugaciune   Bogorodicinaia
Pravila De Rugaciune BogorodicinaiaCarmen Coman
 
Al doilea acatist al Sfântului cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)
Al doilea acatist al Sfântului cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)Al doilea acatist al Sfântului cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)
Al doilea acatist al Sfântului cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)Stea emy
 
Acatistul Sfântului ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie)
Acatistul Sfântului ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie)Acatistul Sfântului ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie)
Acatistul Sfântului ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie)Stea emy
 
Comornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De RugaciuneComornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De RugaciuneAlin Cazacu
 

What's hot (15)

Acatistul Sfintei mucenițe Parascheva (Romana, 140) (26 iulie/9 noiembrie ) -...
Acatistul Sfintei mucenițe Parascheva (Romana, 140) (26 iulie/9 noiembrie ) -...Acatistul Sfintei mucenițe Parascheva (Romana, 140) (26 iulie/9 noiembrie ) -...
Acatistul Sfintei mucenițe Parascheva (Romana, 140) (26 iulie/9 noiembrie ) -...
 
Paraclisul Sfântului sfinţit mucenic şi întocmai cu apostolii Cosma etolianul...
Paraclisul Sfântului sfinţit mucenic şi întocmai cu apostolii Cosma etolianul...Paraclisul Sfântului sfinţit mucenic şi întocmai cu apostolii Cosma etolianul...
Paraclisul Sfântului sfinţit mucenic şi întocmai cu apostolii Cosma etolianul...
 
Acatistul Sfintei Ana, mama PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu
Acatistul Sfintei Ana, mama PreaSfintei Născătoare de DumnezeuAcatistul Sfintei Ana, mama PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu
Acatistul Sfintei Ana, mama PreaSfintei Născătoare de Dumnezeu
 
Slujba Sfântului cuvios Gherman din Dacia Pontică
Slujba Sfântului cuvios Gherman din Dacia PonticăSlujba Sfântului cuvios Gherman din Dacia Pontică
Slujba Sfântului cuvios Gherman din Dacia Pontică
 
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Agripina († 258) (23 iunie)
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Agripina († 258) (23 iunie)Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Agripina († 258) (23 iunie)
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Agripina († 258) (23 iunie)
 
Ceaslovul
CeaslovulCeaslovul
Ceaslovul
 
Canon de rugăciune la sărbătoarea aflării moaştelor Sfinţilor mucenici din Ev...
Canon de rugăciune la sărbătoarea aflării moaştelor Sfinţilor mucenici din Ev...Canon de rugăciune la sărbătoarea aflării moaştelor Sfinţilor mucenici din Ev...
Canon de rugăciune la sărbătoarea aflării moaştelor Sfinţilor mucenici din Ev...
 
Paraclisul maicii domnului
Paraclisul maicii domnuluiParaclisul maicii domnului
Paraclisul maicii domnului
 
Acatistul al doilea al Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie)
Acatistul al doilea al Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie)Acatistul al doilea al Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie)
Acatistul al doilea al Naşterii Maicii Domnului (8 septembrie)
 
Toate paraclisele
Toate paracliseleToate paraclisele
Toate paraclisele
 
Acatistul Nasterii Maicii Domnului
Acatistul Nasterii Maicii DomnuluiAcatistul Nasterii Maicii Domnului
Acatistul Nasterii Maicii Domnului
 
Pravila De Rugaciune Bogorodicinaia
Pravila   De   Rugaciune   BogorodicinaiaPravila   De   Rugaciune   Bogorodicinaia
Pravila De Rugaciune Bogorodicinaia
 
Al doilea acatist al Sfântului cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)
Al doilea acatist al Sfântului cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)Al doilea acatist al Sfântului cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)
Al doilea acatist al Sfântului cuvios Ioan de la Prislop (13 septembrie)
 
Acatistul Sfântului ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie)
Acatistul Sfântului ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie)Acatistul Sfântului ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie)
Acatistul Sfântului ierarh Ghelasie de la Râmeţ (30 iunie)
 
Comornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De RugaciuneComornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
Comornicul Acatiste Si Canoane De Rugaciune
 

Similar to O pravilă de rugăciune către Maica Domnului

Canonul De Rugaciune Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
Canonul De Rugaciune Catre Preasfanta Nascatoare De DumnezeuCanonul De Rugaciune Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
Canonul De Rugaciune Catre Preasfanta Nascatoare De DumnezeuAlin Cazacu
 
Al Doilea Paraclis Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
Al Doilea Paraclis Catre Preasfanta Nascatoare De DumnezeuAl Doilea Paraclis Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
Al Doilea Paraclis Catre Preasfanta Nascatoare De DumnezeuAlin Cazacu
 
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Matroana din Tesalonic (27 martie)
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Matroana din Tesalonic (27 martie)Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Matroana din Tesalonic (27 martie)
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Matroana din Tesalonic (27 martie)Stea emy
 
Acatistul Sfântului Efrem cel nou pentru ridicarea din deznădejde sau mâhnire
Acatistul Sfântului Efrem cel nou pentru ridicarea din deznădejde sau mâhnireAcatistul Sfântului Efrem cel nou pentru ridicarea din deznădejde sau mâhnire
Acatistul Sfântului Efrem cel nou pentru ridicarea din deznădejde sau mâhnireStea emy
 
Canon de tămăduire către Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului...
Canon de tămăduire către Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului...Canon de tămăduire către Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului...
Canon de tămăduire către Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului...Stea emy
 
Canon de rugăciune către cei 12 Sfinţi apostoli (30 iunie)
Canon de rugăciune către cei 12 Sfinţi apostoli (30 iunie)Canon de rugăciune către cei 12 Sfinţi apostoli (30 iunie)
Canon de rugăciune către cei 12 Sfinţi apostoli (30 iunie)Stea emy
 
Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)
Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)
Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)Stea emy
 
Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria (s.v. 14 aprilie / s.n. 27 aprilie)
Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria  (s.v. 14 aprilie / s.n. 27 aprilie)Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria  (s.v. 14 aprilie / s.n. 27 aprilie)
Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria (s.v. 14 aprilie / s.n. 27 aprilie)Stea emy
 
Acatistul Sfinţilor martiri Brâncoveni (al treilea) (16 august)
Acatistul Sfinţilor martiri Brâncoveni (al treilea) (16 august)Acatistul Sfinţilor martiri Brâncoveni (al treilea) (16 august)
Acatistul Sfinţilor martiri Brâncoveni (al treilea) (16 august)Stea emy
 
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope (...
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope  (...Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope  (...
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope (...Stea emy
 
Canon de rugăciune către Sfânta cuvioasă Eufrosina (25 septembrie)
Canon de rugăciune către Sfânta cuvioasă Eufrosina (25 septembrie)Canon de rugăciune către Sfânta cuvioasă Eufrosina (25 septembrie)
Canon de rugăciune către Sfânta cuvioasă Eufrosina (25 septembrie)Stea emy
 
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...Stea emy
 
Canon de mângâiere către Sfânta slăvita muceniţă Alexandra, împărăteasa, cea ...
Canon de mângâiere către Sfânta slăvita muceniţă Alexandra, împărăteasa, cea ...Canon de mângâiere către Sfânta slăvita muceniţă Alexandra, împărăteasa, cea ...
Canon de mângâiere către Sfânta slăvita muceniţă Alexandra, împărăteasa, cea ...Stea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir (...
Canon de rugăciune către Sfântul mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir  (...Canon de rugăciune către Sfântul mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir  (...
Canon de rugăciune către Sfântul mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir (...Stea emy
 
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif VatopedinulParaclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif VatopedinulStea emy
 
Sfântul ierarh mărturisitorul, Simion Ştefan (24 aprilie)
Sfântul ierarh mărturisitorul, Simion Ştefan (24 aprilie)Sfântul ierarh mărturisitorul, Simion Ştefan (24 aprilie)
Sfântul ierarh mărturisitorul, Simion Ştefan (24 aprilie)Stea emy
 
Acatistul complet al Sfântului marelui mucenic Gheorghe (1835)
Acatistul complet al Sfântului marelui mucenic Gheorghe (1835)Acatistul complet al Sfântului marelui mucenic Gheorghe (1835)
Acatistul complet al Sfântului marelui mucenic Gheorghe (1835)Stea emy
 
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti (17 ...
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti (17 ...Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti (17 ...
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti (17 ...Stea emy
 
Rugăciunea Maicii Domnului - Milostivirea
Rugăciunea Maicii Domnului - MilostivireaRugăciunea Maicii Domnului - Milostivirea
Rugăciunea Maicii Domnului - MilostivireaStea emy
 

Similar to O pravilă de rugăciune către Maica Domnului (20)

Canonul De Rugaciune Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
Canonul De Rugaciune Catre Preasfanta Nascatoare De DumnezeuCanonul De Rugaciune Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
Canonul De Rugaciune Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
 
Al Doilea Paraclis Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
Al Doilea Paraclis Catre Preasfanta Nascatoare De DumnezeuAl Doilea Paraclis Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
Al Doilea Paraclis Catre Preasfanta Nascatoare De Dumnezeu
 
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Matroana din Tesalonic (27 martie)
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Matroana din Tesalonic (27 martie)Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Matroana din Tesalonic (27 martie)
Canon de rugăciune către Sfânta muceniţă Matroana din Tesalonic (27 martie)
 
Acatistul Sfântului Efrem cel nou pentru ridicarea din deznădejde sau mâhnire
Acatistul Sfântului Efrem cel nou pentru ridicarea din deznădejde sau mâhnireAcatistul Sfântului Efrem cel nou pentru ridicarea din deznădejde sau mâhnire
Acatistul Sfântului Efrem cel nou pentru ridicarea din deznădejde sau mâhnire
 
Canon de tămăduire către Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului...
Canon de tămăduire către Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului...Canon de tămăduire către Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului...
Canon de tămăduire către Sfântul Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului...
 
Canon de rugăciune către cei 12 Sfinţi apostoli (30 iunie)
Canon de rugăciune către cei 12 Sfinţi apostoli (30 iunie)Canon de rugăciune către cei 12 Sfinţi apostoli (30 iunie)
Canon de rugăciune către cei 12 Sfinţi apostoli (30 iunie)
 
Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)
Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)
Paraclisul Sfântului Ioan cel nou de la Suceava (2 iunie şi 24 iunie)
 
Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria (s.v. 14 aprilie / s.n. 27 aprilie)
Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria  (s.v. 14 aprilie / s.n. 27 aprilie)Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria  (s.v. 14 aprilie / s.n. 27 aprilie)
Sfânta muceniţă Tomaida din Alexandria (s.v. 14 aprilie / s.n. 27 aprilie)
 
Acatistul Sfinţilor martiri Brâncoveni (al treilea) (16 august)
Acatistul Sfinţilor martiri Brâncoveni (al treilea) (16 august)Acatistul Sfinţilor martiri Brâncoveni (al treilea) (16 august)
Acatistul Sfinţilor martiri Brâncoveni (al treilea) (16 august)
 
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope (...
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope  (...Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope  (...
Canoane de rugăciune către Sfântul sfinţit mucenic Foca, episcop de Sinope (...
 
Canon de rugăciune către Sfânta cuvioasă Eufrosina (25 septembrie)
Canon de rugăciune către Sfânta cuvioasă Eufrosina (25 septembrie)Canon de rugăciune către Sfânta cuvioasă Eufrosina (25 septembrie)
Canon de rugăciune către Sfânta cuvioasă Eufrosina (25 septembrie)
 
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
Sfântul sfințit mucenic Zenovie, episcopul Ciliciei și Sfânta muceniță Zenovi...
 
Canon de mângâiere către Sfânta slăvita muceniţă Alexandra, împărăteasa, cea ...
Canon de mângâiere către Sfânta slăvita muceniţă Alexandra, împărăteasa, cea ...Canon de mângâiere către Sfânta slăvita muceniţă Alexandra, împărăteasa, cea ...
Canon de mângâiere către Sfânta slăvita muceniţă Alexandra, împărăteasa, cea ...
 
Canon de rugăciune către Sfântul mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir (...
Canon de rugăciune către Sfântul mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir  (...Canon de rugăciune către Sfântul mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir  (...
Canon de rugăciune către Sfântul mare mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir (...
 
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif VatopedinulParaclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
Paraclisul Maicii Domnului Pantanassa - facere a lui Iosif Vatopedinul
 
Sfântul ierarh mărturisitorul, Simion Ştefan (24 aprilie)
Sfântul ierarh mărturisitorul, Simion Ştefan (24 aprilie)Sfântul ierarh mărturisitorul, Simion Ştefan (24 aprilie)
Sfântul ierarh mărturisitorul, Simion Ştefan (24 aprilie)
 
Rugăciuni Creştine-Ortodoxe II
Rugăciuni Creştine-Ortodoxe IIRugăciuni Creştine-Ortodoxe II
Rugăciuni Creştine-Ortodoxe II
 
Acatistul complet al Sfântului marelui mucenic Gheorghe (1835)
Acatistul complet al Sfântului marelui mucenic Gheorghe (1835)Acatistul complet al Sfântului marelui mucenic Gheorghe (1835)
Acatistul complet al Sfântului marelui mucenic Gheorghe (1835)
 
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti (17 ...
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti (17 ...Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti (17 ...
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la mănăstirea Vărzăreşti (17 ...
 
Rugăciunea Maicii Domnului - Milostivirea
Rugăciunea Maicii Domnului - MilostivireaRugăciunea Maicii Domnului - Milostivirea
Rugăciunea Maicii Domnului - Milostivirea
 

More from Stea emy

Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...Stea emy
 
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...Stea emy
 
Acatistul Sfântului ierarh Iacob putneanul, mitropolitul Moldovei (15 mai)
Acatistul Sfântului ierarh Iacob putneanul, mitropolitul Moldovei (15 mai)Acatistul Sfântului ierarh Iacob putneanul, mitropolitul Moldovei (15 mai)
Acatistul Sfântului ierarh Iacob putneanul, mitropolitul Moldovei (15 mai)Stea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Iacob putneanul (15 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Iacob putneanul (15 mai)Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Iacob putneanul (15 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Iacob putneanul (15 mai)Stea emy
 
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...Stea emy
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...Stea emy
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist IoanAcatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist IoanStea emy
 
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica PodeanuSfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica PodeanuStea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)Stea emy
 
Acatistul Sfântului apostol Simon, zilotul (mirele din Cana Galileii - protec...
Acatistul Sfântului apostol Simon, zilotul (mirele din Cana Galileii - protec...Acatistul Sfântului apostol Simon, zilotul (mirele din Cana Galileii - protec...
Acatistul Sfântului apostol Simon, zilotul (mirele din Cana Galileii - protec...Stea emy
 
Sfântul Efrem Sirul - Tâlcuire la cartea profetului Ieremia
Sfântul Efrem Sirul - Tâlcuire la cartea profetului IeremiaSfântul Efrem Sirul - Tâlcuire la cartea profetului Ieremia
Sfântul Efrem Sirul - Tâlcuire la cartea profetului IeremiaStea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ieremia (1 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ieremia (1 mai)Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ieremia (1 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ieremia (1 mai)Stea emy
 
Sfântul prooroc Ieremia - Plângerile lui Ieremia
Sfântul prooroc Ieremia - Plângerile lui IeremiaSfântul prooroc Ieremia - Plângerile lui Ieremia
Sfântul prooroc Ieremia - Plângerile lui IeremiaStea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Isaia (9 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Isaia (9 mai)Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Isaia (9 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Isaia (9 mai)Stea emy
 
Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi grădina cu minuni din Munţii Buzăului ...
Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi grădina cu minuni din Munţii Buzăului ...Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi grădina cu minuni din Munţii Buzăului ...
Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi grădina cu minuni din Munţii Buzăului ...Stea emy
 
Acatistul Sfântului cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
Acatistul Sfântului cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)Acatistul Sfântului cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
Acatistul Sfântului cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)Stea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)Stea emy
 
Sfântul apostol şi evanghelist Marcu şi Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mă...
Sfântul apostol şi evanghelist Marcu şi Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mă...Sfântul apostol şi evanghelist Marcu şi Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mă...
Sfântul apostol şi evanghelist Marcu şi Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mă...Stea emy
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)Stea emy
 
Canon de rugăciune către Sfântul apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)Canon de rugăciune către Sfântul apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)Stea emy
 

More from Stea emy (20)

Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
Acatistul Sfinților cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăstria Putnei (16 ...
 
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
Canoane de rugăciune către Sfinții cuvioși Sila, Paisie și Natan de la Sihăst...
 
Acatistul Sfântului ierarh Iacob putneanul, mitropolitul Moldovei (15 mai)
Acatistul Sfântului ierarh Iacob putneanul, mitropolitul Moldovei (15 mai)Acatistul Sfântului ierarh Iacob putneanul, mitropolitul Moldovei (15 mai)
Acatistul Sfântului ierarh Iacob putneanul, mitropolitul Moldovei (15 mai)
 
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Iacob putneanul (15 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Iacob putneanul (15 mai)Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Iacob putneanul (15 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul ierarh Iacob putneanul (15 mai)
 
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
Acatistul Sfântului slăvitului apostol şi evanghelist Ioan (al treilea acatis...
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan, bogoslovul (al doilea acatis...
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist IoanAcatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Ioan
 
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica PodeanuSfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
Sfântul apostol Simon Zilotul şi Biserica Podeanu
 
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol Simon, zilotul (10 mai)
 
Acatistul Sfântului apostol Simon, zilotul (mirele din Cana Galileii - protec...
Acatistul Sfântului apostol Simon, zilotul (mirele din Cana Galileii - protec...Acatistul Sfântului apostol Simon, zilotul (mirele din Cana Galileii - protec...
Acatistul Sfântului apostol Simon, zilotul (mirele din Cana Galileii - protec...
 
Sfântul Efrem Sirul - Tâlcuire la cartea profetului Ieremia
Sfântul Efrem Sirul - Tâlcuire la cartea profetului IeremiaSfântul Efrem Sirul - Tâlcuire la cartea profetului Ieremia
Sfântul Efrem Sirul - Tâlcuire la cartea profetului Ieremia
 
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ieremia (1 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ieremia (1 mai)Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ieremia (1 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Ieremia (1 mai)
 
Sfântul prooroc Ieremia - Plângerile lui Ieremia
Sfântul prooroc Ieremia - Plângerile lui IeremiaSfântul prooroc Ieremia - Plângerile lui Ieremia
Sfântul prooroc Ieremia - Plângerile lui Ieremia
 
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Isaia (9 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Isaia (9 mai)Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Isaia (9 mai)
Canon de rugăciune către Sfântul prooroc Isaia (9 mai)
 
Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi grădina cu minuni din Munţii Buzăului ...
Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi grădina cu minuni din Munţii Buzăului ...Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi grădina cu minuni din Munţii Buzăului ...
Sfântul Vasile de la Poiana Mărului şi grădina cu minuni din Munţii Buzăului ...
 
Acatistul Sfântului cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
Acatistul Sfântului cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)Acatistul Sfântului cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
Acatistul Sfântului cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
 
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
Canon de rugăciune către Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mărului (25 aprilie)
 
Sfântul apostol şi evanghelist Marcu şi Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mă...
Sfântul apostol şi evanghelist Marcu şi Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mă...Sfântul apostol şi evanghelist Marcu şi Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mă...
Sfântul apostol şi evanghelist Marcu şi Sfântul cuvios Vasile de la Poiana Mă...
 
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
Acatistul Sfântului apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
 
Canon de rugăciune către Sfântul apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)Canon de rugăciune către Sfântul apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
Canon de rugăciune către Sfântul apostol şi evanghelist Marcu (25 aprilie)
 

O pravilă de rugăciune către Maica Domnului

  • 1. O pravilă de rugăciune către Maica Domnului Sfântul Dimitrie, mitropolitul Rostovului, Rusia făcătorul de minuni (1629- 1709)(28 octombrie şi 21 septembrie): https://www2.slideshare.net/steaemy1/sf-dimitrie-mitr-rostovului/steaemy1/sf-dimitrie- mitr-rostovului https://www.academia.edu/44492697/Sf%C3%A2ntul_Dimitrie_mitropolitul_Rostovului_ Rusia_f%C4%83c%C4%83torul_de_minuni_1629_1709_28_octombrie_%C5%9Fi_21_se ptembrie_ ***
  • 2. Un oarecare stareţ dintre părinţii purtători de Dumnezeu, stând la rugăciune şi fiind în răpire, a auzit glasul Domnului nostru Iisus Hristos, care grăia cu prea curata şi Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica Sa, zicându-i: Maică, spune-mi: care sunt cele mai mari dureri pe care le-ai răbdat pentru Mine trăind în lume ? Şi a zis Preasfânta: Fiuleşi Dumnezeul meu!Cele mai mari cinci dureri pe care le-am răbdat pentru Tine au fost acestea:  prima, când am auzit de la Simion prorocul că vei fi omorât;  a doua - când căutându-te în Ierusalim, trei zile nu Te-am văzut;  a treia - când am auzit că ai fost prins şi legat de către iudei;  a patra - când Te-am văzut răstignit pe Cruce între tâlhari;  a cincea - când te-am văzut pus în mormânt. Şi a zis Domnul către dânsa: Îţi spun, Maică: dacă cineva va pomeni zi de zi fie- care durere a ta, rostind totodată rugăciunea Mea, adică: Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveştede cel rău. Că a Ta este Împărăţiaşi puterea şi slava,a Tatălui şi a Fiuluişi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Şi heritirisirea îngerească, adică Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină dehar, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre.  Pentru cea dintâi durere îi voi da cunoaşterea păcatelor sale şi căinţa pentru ele;  pentru a doua îi voi da iertarea tuturor păcatelor;  pentru a treia îi voi da înapoia virtuţile sale, pe care le-a pierdut prin păcate;  pentru a patra îl voi hrăni în ceasul morţii lui cu Trupul şi Sângele Meu cele dumnezeieşti;  pentru a cincea Mă voi arăta lui, Însumicând va fi să moară şi voi primi sufletul lui în viaţa veşnică. Amin.
  • 3. Insuflat de vedenia acelui stareţ purtător de Dumnezeu, Sfântul Dimitrie al Rosto- vului a alcătuit următoarea pravilă de rugăciune. Slavă Ţie , Hristoase Dumnezeul nostru, care nu m-ai pierdut pe mine, păcătosul, cu fărădelegile mele, ci până acum rabzi păcatele mele! (metanie ) Învredniceşte-ne, Doamne, în ziua aceasta fără de păcat să ne păzim noi. Dăruieşte- mi, Doamne, să nu Te mânii pe tine, Ziditorul meu, nici cu cuvântul, nici cu lucrul, nici cu gândul, ci toate faptele, vorbele şi gândurile mele să fie spre slava prea sfânt numelui Tău. (metanie ) Dumnezeule, milostiv fii mie, păcătosului, în toată viaţa mea; la ieşirea mea din această viaţă şi după sfârşitul meu nu mă părăsi. (metanie ) Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, primeşte-mă pe mine, cela ce am murit cu sufletul şi cu mintea. Primeşte-mă pe mine, păcătosul , curvarul, spurcatul cu sufletul şi cu trupul. Alungă-l pe neruşinatul diavol şi nu întoarce faţa Ta de la mine, nu grăi, Stăpâne: "Nu ştiu cine eşti!", ci ia aminte glasul rugăciunii mele; mântuieşte-mă ca Cela ce ai mulţime de indurări şi nu voieşti moartea păcătosului. Nu mă voi lăsa, Ziditorul meu, până când nu mă vei asculta şi nu-mi vei da iertare de toate păcatele mele. Pentru rugăciunile prea curatei Maicii Tale, cu mijlocirile cinstitelor cereşti şi netrupeşti puteri, ale Sfântului slăvitului meu înger păzitor, ale prorocului, Înaintemergătorului şi Botezătorului Tău Ioan, ale de Dumnezeu grăi- torilor apostoli, ale Sfinţilor şi bunilor biruitori mucenici, ale cuvioşilor şi de Dumnezeu purtătorilor părinţilor noştri şi ale tuturor sfinţilor Tăi, miluieşte-mă şi mântuieşte-mă pe mine, păcătosul. Amin. Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul Adevărului, care pretutindenea eşti, şi toate le implineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi te sălăşluieşteîntru noi, şi ne curăţeşte pe noi de toată intinăciunea, şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre. Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieşte-ne pe noi. (de trei ori, cu semnul crucii şi metanie mică ). Slavă Tatăluişi Fiului şi Sfântului Duh. Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă
  • 4. dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveştede cel rău. Că a Ta este Împărăţiaşi puterea şi slava,a Tatălui şi a Fiuluişi a Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin. Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. Rugăciunea întâia O, Maică prea milostivă, Fecioară Marie! Eu, păcătosul şi netrebnicul robul tău, pomenind durerea pe care ai răbdat-o când ai auzit de la Simeon prorocul despre nemilostiva ucidere a Fiului tău şi Domnului nostru Iisus Hristos, aduc ţie această rugăciune şi arhanghelicească heterisire: primeşte-le în cinstea şi pomenirea dure- rilor tale şi roagă-L pe Fiul tău, pe Domnul nostru Iisus Hristos, să îmi dea cu- noaşterea păcatelor mele şi căinţa pentru ele. (metanie ) Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. (Dacă este preot, spune: Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin) Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. Rugăciunea a doua O, de Dumnezeu fericită şi prea nevinovată Fecioară Marie, primeşte de la mine , păcătosul şi netrebnicul robul tău, această rugăciune şi arhanghelicească heretisire în cinstea şi spre pomenirea durerii pe care ai răbdat-o când L-ai uitat în Templu pe Fiul tău, Domnul nostru Iisus Hristos şi nu L-ai văzut trei zile: roagă-L şi cere iertarea şi lăsarea tuturor păcatelor mele, ceea ce eşti una binecuvântată. (metanie ) Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm
  • 5. greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. (Dacă este preot, spune : Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.) Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. Rugăciunea a treia O, Maică a Luminii, prea binecuvântată Fecioară de Dumnezeu Născătoare! Pri- meşte de la mine, ticălosul şi nevrednicul robul tău, această rugăciune şi arhan- ghelicească heretisire în cinstea şi spre pomenirea durerii care ai răbdat-o când ai auzit că Fiul tău, Domnul nostru Iisus Hristos, a fost prins şi legat. Pe Acesta roa- gă-l să-mi înapoieze virtuţile pe care le-am pierdut prin păcat, ca să te măresc, prea curată, în veci. (metanie ) Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. (Dacă este preot, spune : Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.) Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. Rugăciunea patra O, izvor al milostivirii, Fecioară de Dumnezeu Născătoare! Primeşte de la mine ticălosul şi nevrednicul robul tău, această rugăciune şi arhanghelicească heretisire în cinstea şi spre pomenirea durerii pe care ai răbdat-o când L-ai văzut pe Fiul tău, Domnul nostru Iisus Hristos, pe cruce între tâlhari. Pe acesta roagă-L, Stăpână, să îmi dea darul milostivirii Sale în ceasul morţii mele şi să mă hrănească cu Trupul şi Sângele Său cel dumnezeiesc, ca să te slăvesc, Apărătoare, în veci. (metanie ) Tatăl nostru, care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşalele noastre, precum şi noi iertăm greşiţilornoştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. (Dacă este preot, spune : Că a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin.)
  • 6. Născătoare de Dumnezeu Fecioară, bucură-te! Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvântatăeşti tu între femei şi binecuvântat este rodul pântecelui tău, că ai născut pe Mântuitorul sufletelor noastre. Rugăciunea a cincea O, nădejdea mea, prea curată Fecioară de Dumnezeu Născătoare! Primeşte de la mine, ticălosul şi nevrednicul robul tău, această rugăciune şi arhanghelicească he- retisire în cinstea şi spre pomenirea durerii pe care ai răbdat-o când L-ai văzut pe Fiul tău, Domnul nostru Iisus Hristos, pus în mormânt. Pe Acesta roagă-L, Stă- până, să mi se arate mie în ceasul morţii mele şi să primească sufletul meu în viaţa veşnică. Amin O, prea milostivă Fecioară, Doamnă de Dumnezeu Născătoare, turturea iubitoare de fii, a cerului şi al pământului singura stăpânitoare Împărăteasă, ceea ce îi pri- meşti cu dragoste pe toţi cei ce se roagă ţie, mângâierea celor necăjiţi! Primeşte de la mine, păcătosul şi netrebnicul robul tău, această încincită rugă prin care pomenesc bucuriile tale pământeşti şi cereşti, cu umilinţă strigând către tine unele ca acestea: Bucură-te, că fără de sămânţă ai zămislit în pântece pe Hristos, Dumnezeul nostru. Bucură-te, că în pântece L-ai purtat fără de durere. Bucură-te, că ai născut prin minunată iconomie. Bucură-te, că ai primit de la magii împăraţi daruri şi închinare. Bucură-te, că între învăţătorii Templului L-ai aflat pe Fiul tău. Bucură-te, că Cel născut din tine prea slăvit S-a sculat din morţi. Bucură-te, că L-ai văzut înălţându-se pe Ziditorul tău, la care însăţi te-ai înălţat cu sufletul şi cu trupul. Bucură-te pentru fecioria ta, ceea ce eşti mai slăvită fără de asemănare decât în- gerii şi decât toţi sfinţii. Bucură-te, că în apropierea Preasfintei Treimi străluceşti. Bucură-te, Făcătoarea noastră de pace. Bucură-te, Stăpânitoare ce porunceşti tuturor puterilor cereşti. Bucură-te, că mai mult decât toţi ai îndrăznire către Fiul şi Dumnezeul tău. Bucură-te, milostivă Maică a tuturor celor ce aleargă la tine. Bucură-te, că veselia ta nu se sfârşeşte în veci! Şi mie, nevrednicului, după nemin- cinoasa făgăduinţă a ta, în ziua ieşirii mele din trup arată-te milostivă, ca să ajung, călăuzit fiind de tine, în Ierusalimul de Sus, unde cu slavă împărăteşti cu Fiul tău şi Dumnezeul nostru, căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dim- preună cu Tatăl şi cu Preasfântul Duh în vecii cei nesfârşiţi. Amin.
  • 7. Din buze întinate, din inimă pângărită, din limbă necurată, din suflet spurcat, pri- meşte, Doamnă Împărăteasă, această laudă, Bucuria mea. Primeşte-o cum au fost primiţi cei doi bănuţi ai văduvei şi dăruieşte-mi să îţi aduc dar vrednic de bunătatea ta. O, Stăpâna mea, prea curată Fecioară, cerească Împărăteasă! După cum voieşti, învaţă-mă ce se cuvine să-ţi grăiesc ţie, Maica lui Dumnezeu, singura scăpare şi mângâiere a păcătoşilor. Bucură-te, Stăpână, ca şi eu, robul tău, mult greşit, să strig cu bucurie către tine, prea lăudată Maică a lui Hristos Dumnezeul nostru. Amin. La prea sfântă icoana ta căutând, te văd ca şi cum ai fi de faţă, şi căzând cu credinţă la tine, mă închin ţie ca unei Născătoare de Dumnezeu, te cinstesc şi mă rog ţie cu lacrimi: acoperă-mă cu acoperământul tău, că tu ai dat intrare neamului omenesc în Împărăţia cerurilor. Amin. Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciunepe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim. Slavă şi mulţumită Domnului pentru toate ! (Notă: Fragmentpreluatdincartea " Calea împărătească - Învăţături şi pravile de rugăciune" - autor Sfântul Dimitrie al Rostovului)