Normativ pentru proiectarea si execuatarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale

1. NORMATIV PENTRU PROIECTAREA ŞI EXECUTAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU GAZE
NATURALE
Indicativ I6-98
Cuprins
1. OBIECT. DOMENIU DE APLICARE
1.1. Obiectul prezentului normativ este proiectarea şi executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale combustibile STAS 3317, aflate în aval
de staţia de predare, cu presiunea egală sau mai mică de:
• 6 bari pentru conducte de oţel;
• 4 bari pentru conducte de polietilenă, conform Normativului I6/PE. Limita tehnică în aval, a staţiei de predare se consideră la ieşirea din
robinetul de legătură spre sistemul de alimentare.
1.2. Domeniul de aplicare al prezentului normativ îl constituie:
• sistemele de alimentare cu gaze naturale pentru clădiri civile şi industriale, din localităţi urbane şi rurale şi din afara lor;
• instalaţiile destinate utilizării gazelor în aparate sau arzătoare (încălzire centrală, cazane etc.) din schelele petroliere şi gazeifere.
1.3. Prevederile prezentului normativ se aplică la:
• lucrările noi pentru sistemul de alimentare cu gaze naturale, precum şi la instalaţiile şi construcţiile proiectate sau executate după intrarea în
vigoare a normativului;
• modificările, modernizările, reabilitările şi reparaţiile capitale ale sistemului de alimentare cu gaze naturale, precum şi ale instalaţiilor şi
construcţiilor existente.
1.4. Nu fac obiectul prezentului normativ:
• conductele de transport şi staţiile de predare a gazelor naturale;
• instalaţiile tehnologice din schelele petroliere şi gazeifere;
• staţiile de comprimare din instalaţiile de utilizare cu presiunea mai mare de 6 bari;
• instalaţiile de utilizare a gazelor petroliere lichefiate.
1.5. Proiectarea şi executarea construcţiilor şi instalaţiilor componente ale sistemului de alimentare cu gaze naturale se realizează astfel încât
acesta să corespundă cel puţin următoarelor cerinţe de calitate, prevăzute în Legea nr. 10/1995;
a – rezistenţă şi stabilitate;
b – siguranţă în exploatare;

2. c – siguranţă la foc;
d - igiena, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului;
e – izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie;
f – protecţie împotriva zgomotului.
[top]
2. APROBAREA UTILIZĂRII GAZELOR NATURALE, PROIECTAREA, AVIZAREA ŞI EXECUTAREA LUCRĂRILOR DE
INSTALAŢII DE GAZE NATURALE
Aprobarea utilizării gazelor naturale
2.1. Utilizarea gazelor naturale se aprobă în funcţie de posibilităţile tehnice ale furnizorului, în conformitate cu actele normative şi instrucţiunile în
vigoare, după cum urmează:
• pentru persoane fizice, pe baza unei cereri;
• pentru persoane juridice, pe bază de cerere însoţită de documentaţie justificativă, întocmită conform instrucţiunilor metodologice oficiale.
Aprobarea se obţine în funcţie de debitul solicitat de la organele abilitate în acest sens, în limita competenţelor acestora.
Proiectarea, avizarea şi executarea lucrărilor de instalaţii de gaze naturale
2.2. Proiectarea lucrărilor de instalaţii de gaze naturale este permisă numai după ce investitorul obţine:
• aprobarea pentru utilizarea gazelor naturale;
• certificatul de urbanism;
• alte avize conform legislaţiei.
2.3. Proiectarea şi executarea lucrărilor de instalaţii de gaze naturale este permisă numai pentru punctele de consum aprobate şi avizate şi se
efectuează numai de către instalatori autorizaţi.
Aceste lucrări pot fi realizate de:
• furnizor;
• societăţile care au primit agreere tehnică din partea furnizorului, în limita de competenţă oferită de această agreere şi de autorizaţia obţinută
de personalul acestora.
2.4. Executarea oricăror lucrări de instalaţii de gaze naturale, este permisă după ce executantul a primit:
• avizul furnizorului asupra soluţiilor tehnice prevăzute în proiecte, pe baza documentaţiei pe care o depune, în 3 exemplare, prin instalatorul
său autorizat;
• autorizaţia de construire, după caz, obţinută de investitor.

3. 2.5. Dispunerea executării şi executarea oricăror lucrări de instalaţii de gaze naturale fără obţinerea aprobărilor, avizelor şi autorizaţiilor legale sau
prin societăţi fără agreere tehnică şi persoane neautorizate se pedepseşte conform legilor.
2.6. Documentaţiile tehnice, pentru lucrările sistemului de alimentare cu gaze naturale, se întocmesc în conformitate cu prevederile prezentului
normativ.
2.7. Proiectele pentru sistemele de alimentare cu gaze naturale se verifică de verificatori atestaţi de Ministerul Lucrărilor Publice şi Amenajării
Teritoriului, conform prevederilor Legii nr. 10/1995 privind calitatea în construcţii.
2.8. Forma de întocmire şi prezentarea documentaţiilor, este cea prevăzută în reglementările tehnice, în concordanţă cu legislaţia în vigoare.
2.9. Conţinutul documentaţiilor tehnice este următorul:
a – Hotărârea Guvernului, acordul energetic, avizul de nominalizare a punctelor de consum, aprobarea de utilizare a gazelor naturale, după caz.
b – Memoriu tehnic privind:
• aprobarea utilizării şi necesarul de gaze naturale;
• soluţia de alimentare;
• condiţii de executare a lucrărilor, după caz;
• condiţii de încercare a conductelor şi echipamentului, după caz.
c – Breviarul notelor de calcul.
d – Plan de încadrare în zonă, scara 1:500 sau 1:1000.
e – Plan de coordonare şi profile cu indicarea instalaţiilor proiectate şi existente.
f – Planurile lucrărilor proiectate, cu toate elementele necesare execuţiei.
g – Schema izometrică, după caz.
h – Lista cantităţilor de lucrări, după caz.
i – Lista de materiale, după caz.
j – Caiet de sarcini, după caz.
k – Măsuri organizatorice pentru executarea lucrărilor de înlocuire a conductelor în funcţiune, după caz.
l – Avize de la deţinătorii de instalaţii subterane şi de la administraţia drumurilor, după caz.
m – Certificatul de urbanism cu avizele şi acordurile cerute prin acesta.
n – Datele de identificare a proiectantului şi instalatorului său autorizat.
o – Datele de identificare a executantului şi instalatorului său autorizat.
Pentru punctele f şi g se vor indica, după caz;
• diametrul şi lungimea conductelor;
• diametrul şi lungimea tuburilor de protecţie;
• armăturile;
• debitul şi presiunea;
• aparatele de utilizare şi arzătoarele.
2.10. În funcţie de caracterul lucrării, executantul prezintă pentru avizare la unitatea distribuitoare, în trei exemplare, dosarul preliminar al lucărilor,
cuprinzând următoarele piese, prevăzute la art. 2.9.:

4. • pentru conducte, piesele prevăzute la aliniatele a, b, c, d, e, h, i, j;
• pentru branşamente şi staţii de reglare, piesele prevăzute la aliniatele a, b, c, e, f, g, i, j, iar pentru staţiile de reglare măsurare se va anexa
şi documentaţia tehnică a construcţiei;
• pentru instalaţiile de utilizare, piesele prevăzute la aliniatele a, b, c, f, g;
• pentru măriri şi modificări ale instalaţiilor de utilizare, dosarul preliminar conţine lucrările proiectate, planul general de situaţie, punctele de
racord ale noilor instalaţii la cele existente, breviar de calcul.
2.11. În cazul renominalizărilor de debite, în proiect se prevede şi dezafectarea receptorilor la care se renunţă.
2.12. Furnizorul este obligat ca, în termen de maxim 30 zile după primirea documentaţiilor tehnice, să emită avize sau să restituie pentru refacere
sau completare, conform observaţiilor, documentaţiile neavizate.
2.13. Avizele furnizorului sunt obligatorii pentru proiectanţi şi executanţi. Furnizorul are obligaţia să respingă soluţiile tehnice care nu se încadrează
în prevederile normativelor tehnice.
Competenţele instalatorilor autorizaţi pentru proiectarea şi executarea lucrărilor de gaze naturale
În funcţie de destinaţia lucrărilor, competenţele instalatorilor autorizaţi sunt:
2.14. Gradul I. Proiectarea, executarea şi exploatarea tuturor lucrărilor aferente sistemului de alimentare cu gaze naturale.
2.15. Gradul II A. Proiectarea instalaţiilor de utilizare, executarea şi exploatarea tuturor lucrărilor aferente sistmului de alimentare cu gaze naturale.
2.16. Gradul II B. Executarea şi exploatarea tuturor lucrărilor aferente sistemului de alimentare cu gaze naturale.
2.17. Gradul III. Executarea instalaţiilor de utilizare neindustrială şi exploatarea instalaţiilor de utilizare industrială şi neindustrială a gazelor naturale.
Autorizarea instalatorilor
2.18. Autorizarea instalatorilor se face pe bază de examen, de către comisii numite de furnizor, pe baza reglementărilor interne ale acestuia.
2.19. Membrii comisiei pot fi specialişti din cadrul furnizorului şi specialişti cu activitate în domeniu, din afara acestuia.
În mod excepţional, comisia poate acorda autorizaţie de instalator gradul I, fără susţinere de examen, unor ingineri specialişti cu activitate
recunoscută în domeniu.
2.20. Actele necesare pentru înscrierea la examenul de autorizare sunt:
• Cerere tip (anexa 1);
• Copie după actele de pregătire profesională;
• Adeverinţă din care să rezulte activitatea şi vechimea în lucrări de gaze naturale;
• Două fotografii tip legitimaţie.
2.21. Actele pentru înscriere se depun la furnizorul de gaze naturale, potrivit reglementărilor interne ale acestuia.
2.22. Condiţii de studii şi practică în proiectare sau execuţie de instalaţii de gaze naturale, ce trebuie dovedite cu acte pentru înscrierea la examenul
de autorizare.
Gradul I – ingineri din domeniile: instalaţii, petrol şi gaze, mecanic, care au lucrat efectiv ca instalator autorizat gradul II, un timp cel puţin 1 an.
Gradul II A – Ingineri din domeniile: instalaţii, petrol şi gaze, mecanic, care au lucrat efectiv ca instalator autorizat gradul III, un timp de cel puţin 2
ani.
Gradul II B – Subingineri, tehnicieni şi maiştri din domeniile: instalaţii, petrol şi gaze, mecanic, care au lucrat efectiv ca instalator autorizat gradul III,
un timp de cel puţin 2 ani.

5. Gradul III – Ingineri şi subingineri, tehnicieni şi maiştri precum şi lucrători calificaţi, din domeniile: instalaţii, petrol şi gaze, mecanic, care au lucrat
efectiv la instalaţii de gaze naturale un timp de cel puţin:
• 1 an pentru ingineri şi subingineri;
• 2 ani pentru tehnicieni şi maiştri;
• 4 ani pentru lucrători.
2.23. Cunoştinţe teoretice şi practice privind legislaţia şi reglementările tehnice în domeniul aprobării, utilizării, avizării proiectelor, executării lucrărilor
şi exploatării sistemului de alimentare cu gaze naturale, necesare pentru promovarea examentului de autorizare:
Gradul I.
- Proiectarea, executarea şi exploatarea tuturor părţilor componente ale sistemelor de alimentare cu gaze naturale.
Gradul II A.
- Proiectarea instalaţiilor de utilizare gaze naturale.
- Executarea şi exploatarea tuturor părţilor componente ale sistemelor de alimentare cu gaze naturale.
Gradul II B.
- Executarea şi exploatarea tuturor părţilor componente ale sistemelor de alimentare cu gaze naturale.
Gradul III.
- Executarea şi exploatarea tuturor părţilor componente ale instalaţiilor de utilizare gaze naturale.
Gradul I, II A, II B şi III.
Cunoştinţe de bază în domeniul gazelor naturale, în limita gradului solicitat, privind:
- Reglementările legislative privind distribuţia şi utilizarea;
- Normele tehnice de execuţie şi tehnologia de montaj;
- Normele tehnice de exploatare;
- Normele tehnice de protecţie, securitatea muncii şi P.S.I.
[top]
3. SISTEME DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE
3.1. Treptele de presiune admise în sistemul de alimentare cu gaze naturale sunt:
• presiune medie, între 6,00 şi 2,00 bari, pentru conducte de oţel; între 4,00 şi 2,00 bari, pentru conducte din polietilenă;
• presiune redusă, între 2,00 şi 0,05 bari;
• presiune joasă, sub 0,05 bari.
Schema de principiu a unui sistem de alimentare cu gaze naturale este dată în figura 1.
3.2. Treptele de presiune pentru sistemele de distribuţie se aleg în funcţie de mărimea localităţii, de repartizarea consumatorilor şi cerinţele de
presiune ale acestora, în una din principalele variante:
• reţea de repartiţie cu presiune medie şi reţea de distribuţie cu presiune redusă şi/sau joasă;

6. • fără reţea de repartiţie, cu reţea de distribuţie de presiune joasă şi/sau joasă.
3.3. În instalaţiile de utilizare din unităţi industriale, (fig. 2), se admit toate treptele de presiune menţionate la pct. 3.1.
Alegerea presiunii pentru instalaţiile de utilizare industrială, se face în funcţie de presiunea de regim a aparatelor de utilizare şi arzătoarelor
necesare.
3.4. În instalaţiile de utilizare din clădiri civile se admit următoarele trepte de presiune:
• în instalaţiile exterioare: presiune redusă şi joasă;
• în instalaţiile interioare: presiune joasă.
3.5. În instalaţiile de utilizare pentru clădiri de locuit se admite numai presiunea joasă, atât în instalaţiile exterioare cât şi în cele interioare, (fig. 3).
Se exceptează, de la prevederile de mai sus, centralele termice montate în clădiri separate sau în clădiri civile (inclusiv de locuit) dotate cu instalaţii
de ardere pentru presiune redusă, pentru care se admite utilizarea presiunii de maxim 0,5 bari, cu condiţia intrării conductei din exterior direct în
centrală.
3.6. Reţelele de repartiţie şi de distribuţie se proiectează pe considerente tehnico-economice, cerinţe funcţionale şi situaţia locală, astfel:
• inelare, dacă este posibil cu alimentare cel puţin în două puncte;
• ramificate, dacă întreruperea alimentării cu gaze naturale poate fi acceptată de consumatori.
3.7. Staţiile de sector se interconectează, pe cel mai convenabil dintre traseele curente de distribuţie, în funcţie de treapta de presiune din aval.
[top]
4. MĂSURAREA CONSUMULUI DE GAZE NATURALE
4.1. Măsurarea cantităţilor de gaze naturale consumate se face separat pentru fiecare abonat (fig. 4).
Este admisă măsurarea cantităţilor de gaze naturale consumate în comun, la apartamentele cu mai mulţi locatari care folosesc împreună instalaţia
de utilizare.
4.2. Staţiile de reducere şi reglare a presiunii, prin care consumatorii sunt alimentaţi cu gaze naturale, se prevăd cu instalaţii pentru măsurarea
cantităţilor consumate.
4.3. Staţiile de reglare de sector se prevăd cu instalaţii de măsurare a cantităţilor de gaze naturale în funcţie de necesităţile furnizorului.
4.4. Contoarele şi instalaţiile pentru măsurarea cantităţilor de gaze naturale, sunt admise numai dacă au:
• aprobare de model din partea organelor de metrologie legală:
• agrement tehnic;
şi se aleg în funcţie de:
• consumul orar maxim şi minim;

7. • presiunea gazelor;
• toleranţa admisă asupra preciziei de măsurare;
• condiţiile impuse de organele de metrologie legală.
Principalele tipuri de contoare admise la măsurarea cantităţilor de gaze naturale sunt:
a – contoare volumetrice cu:
• membrană;
• pistoale rotative;
b – contoare de viteză cu turbină;
c – instalaţii de măsurare a debitelor folosind diafragme sau ajutaje.
Sunt admise şi alte tipuri de contoare, dacă au aprobare de model şi agrement tehnic eliberate de organele legale din România.
Prescripţii de amplasare şi montare a contoarelor
4.5. Amplasarea contoarelor se face în incinta consumatorului, cât mai aproape de limita de proprietate, în locuri uşor accesibile, ventilate şi uscate.
Contoarele se amplasează:
a – în interiorul clădirilor.
• casa scării, coridoare, holuri, marchize, bucătării (numai pentru maşini de gătit din bucătării);
b – în exteriorul clădirilor:
• pe pereţii exteriori;
• pe garduri stabile din beton, zidărie sau metal;
• în construcţii special amenajate.
4.6. În bucătăriile clădirilor de locuit, atât noi cât şi existente, montarea contoarelor individuale, se face în următoarele condiţii:
• contoarele să respecte prevederile art. 4.4., cu specificarea că pot fi montate în bucătării numai cu garantarea condiţiilor de etanşeitate şi
siguranţă în exploatare, iar carcasele contoarelor să reziste la temperaturi înalte conform prevederilor EN 1359/93;
• distanţa pe orizontală între laturile vecine ale aparatului de utilizare cu flacăra liberă şi contor să fie de minimum 1,0 m;
• înălţimea de montare, măsurată de la pardoseala încăperii până la baza contorului să fie de minimum 1,5 m.
4.7. Montarea contoarelor se face:
• în poziţie verticală;
• la distanţă de 3-5 cm faţă de perete;

8. • cadranul la înălţimea de 1,5 – 2,0 m.
Contoarele se montează:
• pe conducta metalică de racord a aparatelor de utilizare, prevăzute cu dispozitive de susţinere;
• pe plăci sau cadre metalice de susţinere.
4.8. Este interzisă amplasarea contoarelor în:
• camere de locuit, closete, băi, încăperi în care există flacără liberă, cu excepţia bucătăriilor din clădirile de locuit;
• încăperi în care se păstrează alimente sau materiale inflamabile, corosive, în locuri expuse intemperiilor şi în locuri greu accesibile.
4.9. Amplasarea instalaţiilor de masurare folosind diafragme şi ajutaje se face numai în staţia de reglare – masurare.
Staţia de reglare-măsurare se asigură împotriva accesului persoanelor străine.
4.10. Montarea instalaţiilor de măsurare se face în conformitate cu:
• instrucţiunile de montaj date de fabricant.
• avizul furnizorului de gaze naturale.
4.11. La agenţii economici şi la instituţii, cu avizul furnizorului de gaze, se pot instala:
• contoare pasante pe secţii, pavilioane, ateliere, hale sau pe agregate, pentru întocmirea de bilanţuri termice sau stabilirea de consumuri
specifice;
• ocolitoare la regulatoare, prevăzute cu robinete care, în timpul funcţionării normale, se închid şi se sigilează de unitatea distribuitoare.
[top]
5. DIMENSIONAREA CONDUCTELOR SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE
Debite de calcul
5.1. Debitele de calcul se stabilesc în limita debitelor aprobate de organele în drept şi a factorilor de simultaneitate specific, avându-se în vedere în
vedere următoarele.
a – pentru reţeaua de repartiţie şi pentru ramurile principale ale reţelei de distribuţie se prevăd debitele pentru o etapă de perspectivă de 20 ani,
ţinând seama de:
• dezvoltarea în viitor a zonelor ce se vor alimenta, pe baza planurilor de urbanism;
• eventuala modificare a densităţii consumatorilor;

9. • schimbările amplasamentelor unor consumatori importanţi;
Pentru conductele interconectate se prevede şi debitul de avarie al sectoarelor vecine.
Pentru dimensionarea reţelei de repartiţie se prevede ca, în caz de defectare a uneia din staţiile de predare, în orice punct al reţelei să se asigure
50% din debitul de calcul.
b – pentru ramurile secundare ale reţelei de distribuţie, se prevede debitul instalat al aparatelor de utilizare existente şi al acelora ce pot fi instalate
în viitorii 10 ani, ţinând seama de;
• schimbarea tehnologiilor sau proceselor de utilizare;
• creşterea eficienţei sau randamentului aparatelor de utilizare.
• schimbarea destinaţiei unor construcţii
c – pentru branşamentele şi instalaţiile de utilizare ale agenţilor economici, societăţilor şi instituţiilor social-culturale, se prevede debitul instalat
existent şi debitul ce poate fi instalat în următorii 5 ani, ţinând seama de:
d – pentru branşamentele şi instalaţiile consumatorilor casnici se prevede debitul total simultan al tuturor aparatelor de utilizare.
Valorile coeficienţilor de simultaneitate pentru bucătării sunt date în tabelul 1. Coeficientul de simultaneitate pentru încălzirea centrală este 1.
5.2. Debitul nominal al aparatelor de utilizare este cel indicat de fabrica producătoare. Date asupra debitelor nominale ale aparatelor de utilizare,
omologate sau cu agrement tehnic, sunt prezentate în ghidul de proiectare ˝Instalaţii de gaze naturale – mapa proiectantului (IPCT)˝ şi în literatura
tehnică de specialitate.
5.3. Pentru cazurile în care valorile coeficienţilor de simultaneitate nu sunt normate, acestea se stabilesc prin similitudine cu alte cazuri având
acelaşi specific de activitate şi sunt precizate în proiectul tehnologic.
Căderile de presiune – realizarea de noi construcţii în zonă;
5.4. Determinarea diamentului conductelor se face pe baza căderii de presiune admisă, care se stabilesc cu relaţia:
∆ P = P1 - P2 (1)
în care :
P1 este presiunea minimă disponibilă la intrarea în conductă, în bar absolut;
P2 este presiunea minimă necesară la ieşirea din conductă, în bar absolut.
În figura 5 şi figura 6 se exemplifică modul de stabilire a căderilor de presiune pentru dimensionarea conductelor.
Pentru cazul în care la intrarea în conductă se prevede un regulator pentru reducerea – reglarea presiunii:
P1 – este presiunea gazului la ieşirea din regulatorul din amonte minus abaterea maximă prevăzută în standardul sau cartea tehnică de fabricaţie a
aparatului;
P2 – este presiunea gazului necesară pentru funcţionarea regulatorului din aval prevăzută în standarul sau cartea tehnică de fabricaţie a aparatului,
plus o majorare de 10% pentru compensarea unor factori imprevizibili.
În cazul asigurării presiunii maxime la ieşirea din regulator, căderea de presiune ∆ P = P1 - P2 trebuie să aibă valori care să nu conducă la depăşirea
vitezei maxime admisă în conducte.
5.5. Pentru reţelele de distribuţie existente presiunea disponibilă P1 se precizează de unitatea de distribuţie a gazelor la cererea beneficiarului sau a
proiectantului.

10. În localităţile aflate la extremitatea sistemului de distribuţie, la dimensionarea conductelor şi branşamentelor se va ţine cont de presiunea minimă din
reţeaua de distribuţie în perioada rece a anului.
5.6. Pentru reţele şi instalaţii care alimentează direct aparate de utilizare la presiune joasă, fără intermediul unui regulator de presiune, căderea de
presiune va fi egală cu fluctuaţia maximă de presiune admisibilă la aparatele de utilizare, prevăzută în standardul sau cartea tehnică de fabricaţie a
aparatului, (de regulă 20-25% din presiunea nominală a aparatului).
În cazul instalaţiilor de utilizare de joasă presiune, alimentate prin regulatoare de presiune de debit mic, pentru aparate de uz casnic sau aparate
industriale cu presiune nominală de 20 mbari (~ 200 mm H2O), căderea de presiune admisă pentru dimensionare va fi 5 mbari (~ 50 mm H2O).
5.7. În cazul unor extinderi ale reţelelor de distribuţie de presiune joasă, existente, alimentând aparate de utilizare cu presiunea nominală de 20
mbari, căderea totală de presiune pentru dimensionarea reţelei de distribuţie şi instalaţiei de utilizare va fi de 10 mbari (~ 100 mm H2O) cu condiţia
ca la ieşirea din staţia sau postul de reglare să se menţină presiunea de 30 mbari (~ 300 mm H2O).
Pentru reţeaua de distribuţie, inclusiv branşamentul, se va considera căderea de presiune de 5 mbari (~ 50 mm H2O), restul de 5 mbari (~ 50 mm
H2O) fiind destinaţi conductelor instalaţiei de utilizare, inclusiv contorul. (fig. 7).
5.8. În instalaţiile de utilizare cu presiune joasă, din clădiri cu înălţime de peste 10 m pentru dimensionarea coloanelor, se va ţine seama şi de
creşterea disponibilului de presiune datorită forţei ascensionale a gazelor naturale.
Cuantumul creşterii disponibilului de presiune provocat de forţa ascensională, se obţine făcând produsul dintre valoarea indicată în tabelul 3 şi
înălţimea la care va fi montat punctul de consum, măsurată la nivelul regulatorului de presiune.
În tabelul 2 se indică disponibilul suplimentar de presiune, dat de forţa ascensorială a gazelor, în funcţie de altitudinea locului.
Determinarea diametrelor conductelor
5.9. Diametrele conductelor se determină pe criteriul asigurării debitelor nominale de gaz, la presiunea nominală de utilizare pentru toate arzătoare
şi aparatele de utilizare.
5.10. Căderile de presiune, stabilite conform art. 5.4. acoperă toate pierderile de sarcină, liniare şi locale.
Se va avea în vedere ca, prin dimensionare, acest disponibil să fie consumat cât mai complet, pe fiecare din ramurile reţelei sau instalaţiei interioare.
5.11. Debitul de calcul al conductelor de presiune medie sau presiune redusă se stabileşte cu relaţia:
(2)
în care:
Qc.s. este debitul de calcul în condiţiile standard (la P=1.013 bar abs. şi T=288,15K) în m3
s/h;
P1 este presiunea absolută la începutul tronsonului considerat, în bar abs;
P2 este presiunea absolută la sfârşitul tronsonului considerat, în bar abs;
D este diametrul interior al conductei, în cm;
T este temperatura gazelor, în K,
L este lungimea tronsonului respectiv, în km;
δ = 0,554 – densitatea relativă a gazelor faţă de densitatea aerului;
λ - coeficientul de rezistenţă hidraulică liniară, ce se determină cu relaţia:
(3)
în care:

11. Re este numărul Reynolds;
D este diametrul interior al conductei, în cm;
k = 0,05 cm, rugozitatea absolută pentru conductele din oţel;
k = 0,007 cm, rugozitatea absolută pentru conductele din mase plastice;
Numărul Reynolds se calculează cu relaţiile:
sau
în care:
w – este viteza medie a gazelor în conductă, în m/s;
D – diametrul interior al conductei, în cm;
v – coeficientul de vâscozitate cinematică a gazelor, în m2
/s;
Qc.s – debitul de calcul, în m3
s/h.
Pentru estimări, în cazul unor branşamente şi tronsoane scurte de conductă, valorile coeficientului λ se pot lua din tabelul 3.
Viteza medie a gazelor într-un tronson de conductă în regim de curgere permanentă la presiuni medii sau reduse, cu destindere izotermă, se
calculează cu relaţia:
(5)
în care: w, Qc.s, D, P1, P2 au semnificaţiile şi unităţile de măsură date de mai sus.
5.12. Debitul de calcul al conductelor de presiune joasă se determină cu relaţia:
[ms
3
/h] (6)
în care:
L - este lungimea de calcul a conductei, în m;
∆ P - căderea de presiune disponibilă pe tronsonul considerat, în mbari.
Celelalte notaţii au acelaşi semnificaţii şi unităţi de măsură ca mai sus.
Lungimea de calcul cuprinde lungimea fizică a tronsonului considerat la care se adaugă lungimile echivalente ale rezistenţelor locale (armături,
coturi, teuri).
Pentru treptele de presiune medie şi redusă se poate considera numai lungimea fizică, neglijându-se rezistenţele locale.
Lungimile echivalente ale diferitelor rezistente locale, pentru dimensionarea instalaţiilor de presiune intermediară şi joasă, sunt indicate în tabelul 4.
Pentru instalaţii uzuale din clădiri de locuit, lungimea de calcul se poate considera egală cu (1,1 ... 1,2) x lungimea fizică a conductei.
5.13. Determinarea diametrelor se va face pe baza relaţiilor indicate la art. 5.11 şi art. 5.12. transpuse în:
- figura 8, nomograma pentru calculul conductelor de gaze în regim cu presiune medie sau redusă (regim cu volum variabil la gaz);
- tabelul 5, dimensionarea conductelor în regim de presiune joasă, regim la care, teoretic, se acceptă că volumul de gaz este constant.
5.14. La dimensionarea instalaţiilor de utilizare de joasă presiune din clădiri înalte, la care se ţine seama şi de forţa ascensională, disponibilul de
presiune datorită forţei ascensionale, determinat conform art. 5.8. afectează numai dimensionarea coloanelor.
5.15. Diametre minime admise pentru conducte subterane:

12. • branşamente şi instalaţii de utilizare, minim 1˝;
• conducte de distribuţie, de regulă minim 3˝.
5.16. Viteza maximă admisibilă a gazelor naturale în panouri, colectoare şi conducte de ocolire ale claviaturilor de reglare şi măsurare din staţii şi
posturi de reglare este:
• 60 m/s pentru staţiile racordate direct la conducta de transport;
• 40 m/s pentru staţiile racordate la sistemele de distribuţie.
5.17. Viteza maximă admisibilă a gazelor naturale în conducte este:
• 20 m/s pentru conducte supraterane;
• 60 m/s pentru conducte subterane.
[top]
6. REŢELE DE DISTRIBUŢIE ŞI INSTALAŢII EXTERIOARE DE GAZE NATURALE
Alegerea traseelor. Condiţii pentru amplasarea şi echiparea conductelor
6.1. Traseele reţelelor de distribuţie şi instalaţiilor exterioare vor fi pe cât posibil, rectilinii.
La stabilirea traseelor se acordă prioritate asigurării condiţiilor de siguranţă.
6.2. Conductele reţelelor de distribuţie în mediul urban se montează subteran. În cazul în care nu există condiţii de montare subterană, conductele
reţelelor de distribuţie în mediul urban se pot monta suprateran conform condiţiilor din certificatul de urbanism.
Conductele instalaţiilor exterioare se montează de preferinţă suprateran. Conductele supraterane se pot monta, în funcţie de cerinţele locale, la
înălţimi variind de la 0,5 m până la 6,0 m de la suprafaţa solului, pe:
- pereţii exteriori ai clădirilor din cărămidă sau beton;
- garduri stabile din cărămidă sau beton;
- stâlpi metalici sau din beton şi estacade.
Pe pereţii clădirilor cu pericol de incendiu, din categoria A sau B, se admite numai montarea instalaţiei proprii de alimentare cu gaze naturale.
6.3. Prezenţa conductelor subterane se marchează pe construcţii sau pe stâlpii din vecinătate, prin inscripţii sau plăcuţe indicatoare, de către
executant.
6.4. Intrarea în clădiri a conductelor subterane (branşamente şi racorduri) se realizează suprateran, după ieşirea conductelor la suprafaţa solului,
prin traversarea peretului exterior al clădirilor la o înălţime convenabilă.
Este interzisă intrarea instalaţiei exterioare în pardoseala sau sub pardoseala clădirilor.
În cazuri excepţionale, pentru clădiri deosebite, când nu se poate realiza soluţia supraterană, intrarea conductelor în clădiri se realizează prin
intermediul unui cămin de aerisire în care se montează robinetul de branşament sau de incendiu, după caz. Robinetul respectiv va fi cu tija înaltă
pentru ca manevrarea să se poată face de la suprafaţa solului, iar căminul va fi acoperit cu grătar şi va avea asigurată evacuarea permanentă a
apelor infiltrate.

13. 6.5. În localităţi, conductele subterane de distribuţie se pozează numai în domeniul public, pe trasee mai puţin aglomerate cu instalaţii subterane,
ţinând seama de următoarea ordine de preferinţă:
• zone verzi;
• trotuare;
• alei pietonale;
• carosabil.
Se evită terenurile cu nivel ridicat al apelor subterane şi cele cu acţiuni puternic corosive.
Pentru cazuri deosebite în care nu este posibilă evitarea amplasării în terenurile sus menţionate, se prevăd măsuri de protecţie, elaborate de
specialişti în domeniu, în conformitate cu reglementările tehnice de specialitate.
Răsuflători, tuburi de protecţie, ecrane de etanşare.
6.6. În zone construite, aglomerate cu diverse instalaţii subterane, pe reţele de distribuţie, respectiv pe instalaţiile exterioare subterane se montează
răsuflători:
- deasupra fiecărei suduri, dar nu la distanţe mai mici de 1 m, cu excepţia sudurilor din interiorul tuburilor de protecţie. În cazul unor suduri la distanţe
mai mici de 1 m se realizează drenaj continuu între răsuflători;
- la capetele tuburilor de protecţie;
- la ieşirea din pământ, a conductelor.
6.7. La conductele instalaţiilor de orice utilitate (încălzire, apă, canalizare, cabluri electrice etc.) pozate direct în pământ, sau în canale de protecţie,
care intră sau din clădiri, se realizează măsuri de etanşare împotriva infiltraţiilor de gaze naturale prin locurile de pătrundere a instalaţiilor respective
în subsolurile clădirilor.
De asemenea se etanşează toate trecerile conductelor prin planşeul peste subsol, pentru evitarea pătrunderii gazelor naturale la nivelurile
superioare, în caz de infiltrare a acestora în subsol.
Pentru soluţiile de etanşare se poate utiliza şi Catalogul de detalii tip de instalaţii pentru construcţii (IPCT).
6.8. Măsura de etanşare a locului de pătrundere a conductelor pentru instalaţii prevăzută la art. 6.7. se aplică şi în cazul clădirilor şi instalaţiilor care
se execută în localităţile cu reţele de distribuţie de gaze naturale, chiar dacă clădirile respective nu sunt racordate la aceste reţele.
La terminarea lucrărilor de gaze sau a altor lucrări de instalaţii sau construcţii, executate ulterior instalaţiilor de gaze naturale, se face verificarea
realizării lucrărilor de etanşare, pe baza proceselor verbale de lucrări ascunse sau, după caz, prin sondaje, de către:
• comisia de recepţie, pentru construcţii noi;
• beneficiar, pentru construcţii existente.
6.9. Pentru evacuarea eventualelor infiltraţii de gaze naturale, în toate cazurile, se asigură ventilarea naturală a subsolului clădirilor prin orificii de
ventilare pe conturul exterior al acestora, între încăperile din subsol, precum şi prin legarea subsolului clădirilor la canale de ventilare naturală
special destinate acestui scop, în afara ventilaţiilor naturale prevăzute pentru anexele apartamentelor sau clădirilor.
6.10. În cazul realizării în subsolul clădirilor a unor spaţii de adăpostire şi a unor galerii de evacuare, conductele de gaze naturale se deviază astfel
încât să nu străbată aceste spaţii.
6.11. Pe traseele fără construcţii, pe câmp, precum şi în zone cu agresivitate redusă şi fără instalaţii subterane, se prevăd răsuflători cu înălţimea de
0,6 cm deasupra solului, la schimbări de direcţie şi la suduri de poziţie, dar nu la distanţe mai mici de 50 m.

14. 6.12. Confecţionarea răsuflătorilor se face din ţeavă din oţel cu diametrul interior de 40 mm sau 50 mm.
Răsuflătorile la care se montează capac GN se prevăd cu opritor pentru evitarea degradării izolaţiei anticorosive cu dispozitivul de curăţire a
răsuflătorilor.
6.13. Distanţa între generatoarea superioară a conductei pe care se montează răsuflătoarea sau tubul de control şi faţa inferioară a calotei
răsuflătorii, respectiv a tubului de control este de 150 mm, (fig. 9).
6.14. Diametrul interior al tubului de protecţie se stabileşte în funcţie de diametrul exterior şi destinaţia conductei protejate, astfel încât, la
introducerea acesteia, să nu i se deterioreze izolaţia anticorosivă:
- pentru conducte de distribuţie ditub = decond + 100 mm
- pentru branşamente ditub = decond + 50 mm
Grosimea pereţilor şi materialul din care se confecţionează tubul de protecţie se stabileşte în funcţie de sarcinile la care este solicitat tubul.
Condiţii de montaj
6.15. Distanţa minimă, măsurată în proiecţie orizontală sau pe verticală între conductele subterane de gaze naturale şi alte instalaţii, construcţii sau
obstacole subterane, este cea indicată în tabelul 6.
6.16. Distanţa între conductele de gaze naturale şi liniile de cale ferată în staţii, triaje şi incinte industriale se stabileşte cu acordul deţinătorilor
acestora.
6.17. Când respectarea distanţelor indicate în tabelul 6 nu este posibilă, acestea pot fi reduse cu 20%, pentru poziţiile 1-6, cu condiţia ca pe
porţiunea în cauză să se prevadă:
• ţeavă trasă;
• izolaţie anticorosivă foarte întărită;
• controlul nedistructiv al tuturor sudurilor;
• montarea ţevii în tub de protecţie;
• răsuflători sau cămine de evacuare în atmosferă a eventualelor scăpări de gaze.
6.18. Se evită montarea a două conducte subterane de gaze naturale pe trasee paralele la distanţă mai mică de 0,5 m; conducta de presiune mai
mică se pozează spre clădiri.
6.19. Este interzisă montarea conductelor în următoarele cazuri:
• terenuri supuse unor puternice acţiuni dinamice (alunecări, erodări, tasări etc.)˝
• sub construcţii de orice categorie;
• tunele şi galerii;
• canale de orice categorie având comunicaţie directă cu clădiri;
• la nivel inferior fundaţiei clădirilor învecinate, la distanţe sub 2 m;
• sub linii de tramvai sau cale ferată, paralel cu acestea de la o distanţă mai mică decât cea prevăzută în tabelul 6.
6.20. Conductele montate în zona de influenţă a căilor ferate electrificate se protejează împotriva tensiunilor induse, conform reglementărilor tehnice
de specialitate.
6.21. Ramificaţiile reţelelor subterane se prevăd, de regulă, cu robinete de închidere.

15. În funcţie de conţinutul de impurităţi al gazelor, în puncte convenabil alese ale reţelelor de distribuţie şi instalaţiilor exterioare, la cererea filialei de
distribuţie a gazelor naturale, se montează, după caz:
• separatoare de lichide;
• refulatoare, prevăzute cu câte 2 robinete.
6.22. Robinetele, îmbinările cu flanşe, dispozitivele de dilatare montate subteran, se prevăd în cămine de vizitare.
Piesele electroizolante subterane, se montează înglobate în cutii cu bitum.
6.23. Capacul căminului de vizitare se montează deasupra axului vertical al robinetului şi se prevede cu găuri de ventilare.
În cazul mai multor robinete montate în acelaşi cămin, deasupra robinetelor care nu se găsesc sub capacul căminului se montează răsuflători cu
capac pe axul vertical al acestora.
6.24. La conductele montate aerian, susţinerea se realizează, de regulă, cu suporturi tip pentru instalaţii, iar preluarea dilatării se realizează prin
schimbări de direcţie sau prin compensatoare de dilatare standardizate.
Intersecţii cu alte instalaţii şi construcţii
6.25. Intersecţia traseului conductelor de gaze naturale cu traseul altor instalaţii subterane sau aeriene se va face cu avizul unităţilor deţinătoare, de
regulă:
• perpendicular pe axul instalaţiei sau lucrării traversate;
• la cel puţin 200 mm deasupra celorlalte instalaţii.
În cazuri excepţionale se admit traversări sub alt unghi, dar nu mai mic de 60°.
Alte instalaţii subterane, care se vor realiza ulterior conductei de gaze naturale şi vor intersecta traseul acesteia, se montează cel puţin la distanţa
minimă admisă, cu avizul unităţii de distribuţie a gazelor naturale.
6.26. Conductele de gaze naturale nu trec prin cămine, canale sau alte instalaţii şi construcţii subterane.
6.27. În cazul în care respectarea condiţiilor prevăzute în art. 6.25 şi 6.26 nu este posibilă, conducta de gaze naturale se introduce în tub de
protecţie.
6.28. Subtraversarea liniilor de tramvai şi de cale ferată se face subteran, în tub de protecţie, la adâncimea de minim 1,50 m de la talpa căii de rulare
la generatoarea superioară a tubului de protecţie a conductei de gaze naturale.
6.29. Tuburile de protecţie depăşesc în ambele părţi limitele instalaţiei sau construcţiei traversate cu cel puţin:
• 1,00 m în cazul canalizaţiilor telefonice, canalelor de ape uzate, galeriilor edilitare şi a altora de acest gen;
• 0,50 m în cazul conductelor care transportă fluide sub presiune, cablurilor electrice şi a altora de acest gen.
6.30. Traversarea căilor ferate, autostrăzilor şi cursurilor de apă, se face subteran sau aerian, în funcţie de condiţiile locale.
6.31. Traversările se prevăd cu robinete de trecere, care să permită scoaterea din funcţiune a conductei de gaze naturale:
• în ambele părţi ale traversării, pentru reţelele inelare;
• înainte de traversare, pentru reţelele arborescente.

16. 6.32. Traversările aeriene ale căilor de circulaţie de pe teritoriul unităţilor industriale se fac la înălţimi stabilite în funcţie de gabaritul vehiculelor
utilizate, dar nu mai mici de 5 m de la generatoarea inferioară sau dispozitivul de susţinere a conductei până la nivelul carosabilului.
6.33. Proiectarea şi executarea traversării căilor de comunicaţii, se face în conformitate cu prevederile STAS.
Branşamente şi racorduri
6.34. Clădirile pot fi alimentate cu gaze naturale numai din conducta de distribuţie situată pe strada din dreptul imobilelor respective, indiferent spre
ce faţadă se află conducta (fig. 10).
Imobilele situate la intersecţia străzilor pot fi alimentate cu gaze naturale din conducta situată pe oricare din străzile respective.
În situaţia străzilor sau drumurilor cu lăţime mai mare de 12 m, poziţia de amplasare a reţelelor de alimentare cu gaze se stabileşte împreună cu
unitatea de distribuţie a gazelor naturale.
6.35. Fiecare clădire civilă, sau grup de clădiri situate pe aceeaşi proprietate (incintă), pot fi alimentate printr-un singur branşament, indiferent de
numărul străzilor cu care se mărgineşte (fig. 11).
6.36. Alimentarea consumatorilor se face prin:
• branşament separat pentru fiecare imobil;
• branşament comun pentru cel mult două imobile vecine, cu acordul furnizorului, în următoarele cazuri:
a. – imobilele sunt situate pe aceeaşi stradă şi au curţile alăturate (fig. 12 a, b);
b. – imobilele nu sunt situate pe aceeaşi stradă dar fac parte dintr-un singur corp de clădire, au curte comună şi o intrare comună pe strada care are
conducta de distribuţie (fig.12 c)
c. – sunt îndeplinite următoarele condiţii tehnice:
• branşamentul comun poate asigura debitul total şi presiunea;
• regulatorul de presiune este corespunzător pentru debitul total;
• instalaţia exterioară de utilizare se poate executa aparent, cu posibilităţi de acces rapid la robinetele de incendiu.
Costurile pentru realizarea branşamentului comun se repartizează proporţional cu debitele de gaze aprobate şi instalate.
6.37. Consumatorii industriali, blocurile de locuinţe cu mai multe scări şi obiectivele social culturale pot fi alimentate prin mai multe branşamente cu
condiţia ca instalaţiile de utilizare să nu se interconecteze.
Soluţia de alimentare prin mai multe branşamente se stabileşte de proiectant, cu acordul unităţii de distribuţie, în funcţie de situaţia locală.
6.38. În localităţile şi ansamblurile urbane în care reţeaua de distribuţie nu urmăreşte reţeaua stradală, alimentarea imobilelor se face prin
branşamente la conducta cea mai apropiată, cu respectarea condiţiilor de mai sus.
6.39. Traseul branşamentului sau racordului se realizează:
• perpendicular pe conducta la care se leagă, cu excepţia unor cazuri obligate, la care unghiul nu va fi mai mic de 60°;
• cu pantă către conducta la care se racordează.
Nu se admite branşament pe traseu în lungul străzii.

17. 6.40. Branşamentul se pozează, până la limita de proprietate a consumatorului. În cazul prezenţei unei împrejmuiri, dacă este posibil, conducta
subtraversează împrejmuirea, iar răsuflătoarea se montează în trotuarul public.
6.41. La capătul branşamentului din reţeaua de presiune redusă, se montează:
• două robinete de trecere, în poziţie orizontală;
• o piesă electroizolantă, între robinetele de trecere;
• un dispozitiv de colectare a impurităţilor, după robinetele de trecere;
• regulator de presiune, după caz se pot monta până la patru regulatoare legate în paralel.
La branşamentele ramificate se montează şi câte un robinet pe fiecare ramificaţie, înainte de intrarea în clădire.
6.42. La capătul branşamentului din reţeaua de presiune joasă, se montează:
• un robinet de trecere, în poziţie orizontală;
• o piesă electroizolantă după robinetul de trecere;
• un dispozitiv de colectare a impurităţilor, după piesa electroizolantă;
6.43. În instalaţiile de utilizare, fiecare clădire civilă sau hală industrială se alimentează cu gaze naturale din instalaţia exterioară:
• printr-un singur racord;
• prin două racorduri, numai în cazul halelor industriale mari cu puncte de consum concentrate la capete, dar fără interconectarea instalaţiilor
interioare.
6.44. La capătul conductei de racordare se montează la exterior, în loc uşor accesibil, un robinet de incendiu marcat conform STAS 297.
În cazul în care distanţa între robinetul de la ieşirea din postul sau staţia de reglare şi poziţia pentru robinetul de incendiu este sub 5 m, se poate
renunţa la robintul de ieşire.
6.45. Robinetele de incendiu plasate la înălţimea de peste 2 m se prevăd cu scară metalică fixă de acces şi platformă de manevrare.
6.46. Amplasarea capătului de branşament sau a racordului se face în spaţii uşor accesibile.
6.47. Este interzisă intrarea conductei din firida de branşament sau de racord direct în interiorul construcţiei.
Rezemarea conductelor montate aparent sau aerian.
6.48. Conductele montate aparent pe elemente de construcţii sau aerian pe stâlpi sau estacade se reazemă, în funcţie de diametru, pe brăţări sau
console confecţionate conform cataloagelor de detalii tip pentru instalaţii.
Distanţele maxime între două reazeme şi tipul reazemelor pentru conducte sunt redate în tabelul 7.
[top]
7. STAŢII ŞI POSTURI DE REGLARE ŞI MĂSURARE A GAZELOR NATURALE
7.1. Staţiile de reducere şi reglare a presiunii şi de măsurare a gazelor, dotate cu regulatoare de presiune cu acţionare indirectă (pilotate) se
montează în construcţii proprii.
Posturile de reglare, dotate cu regulatoare cu acţionare directă (de debit mic), se montează în:

18. • firide;
• cabine;
• direct pe agregate tehnologice.
7.2. Amplasarea regulatoarelor pe utilaje se face în următoarele condiţii:
• încăperile în care se montează să fie bine ventilate;
• regulatoarele să fie de construcţie etanşă;
• evacuarea eventualelor scăpări de la dispozitivul de siguranţă să se facă direct în exterior deasupra acoperişului clădirii, astfel încât să se
evite pătrunderea gazelor în interiorul acesteia.
7.3. Limitele staţiilor şi posturilor de reglare măsurare sunt la intrarea, respectiv ieşirea din staţii.
7.4. Echiparea staţiilor de reglare – măsurare se face ţinând seama de prevederile schemelor de principiu prezentate în fig. 13, fig. 14, fig. 15, fig.
16.
Montarea instalaţiilor de măsurare din sistemul de alimentare cu gaze naturale se face în funcţie de performanţele acestora:
• înainte sau după treapta de reglare, dacă reglarea se face într-o singură treaptă;
• între sau după treptele de reglare, dacă reglarea se face în două trepte.
În funcţie de sensibilitatea contorului utilizat, instalaţiile de măsurare se prevăd cu:
• un panou, când variaţia debitului, în cursul anului, este mică şi nu depăşeşte limitele de măsurare corectă ale contorului;
• două panouri, când variaţia debitului este mare şi nu se încadrează în limitele de măsurare corectă ale contorului.
7.5. Echiparea posturilor de reglare se face ţinând seama de prevederile schemelor de principiu prezentate în fig. 17.
Schemele se aleg astfel încât să rezulte o grupare cât mai compactă a echipamentului.
7.6. În cazul necesităţii a mai multor trepte de reglare, acestea se leagă în:
• serie;
• paralel.
7.7. Staţiile de reglare - măsurare se prevăd cu:
• ocolitor pe fiecare treaptă de reglare, prevăzut cu 2 robinete de închidere;
• ocolitor exterior şi refulator, prevăzute, fiecare cu câte 2 robinete de închidere;
• ocolitor exterior şi refulator, prevăzute, fiecare cu câte 2 robinete de închidere;
• robinete de separare, pe conducta de intrare şi conducta de ieşire, care se montează la 5 m de peretele staţiei.

19. 7.8. Posturile de reglare, de regulă, nu se prevăd cu ocolitor.
Pentru clădiri cu importanţă deosebită, unitatea distribuitoare poate aproba ocolitor interior la posturi de reglare, numai în cazuri bine justificate.
Pe fiecare ocolitor se montează câte două robinete de trecere şi o priză pentru manometru.
Robinetele de trecere de pe ocolitoare se sigilează de către unitatea de distribuţie, în poziţia închis.
7.9. În funcţie de conţinutul de impurităţi, la intrarea în staţiile de reglare de sector se montează:
• separatoare cu dispozitive de colectoare şi evacuare a impurităţilor lichide;
• filtre pentru reţinerea impurităţilor solide.
Regulatoare de presiune
7.10. Reglarea presiunii se face, în funcţie de debitul necesar, prin regulatoare cu:
• acţionare indirectă (pilotate);
• acţionare directă (de debit mic).
Cu acordul unităţii de distribuţie, în staţii şi posturi de reglare se pot monta şi alte tipuri de regulatoare omologate sau cu agrement tehnic pentru
utilizare în România.
7.11. Caracteristicile tehnice ale regulatoarelor automate cu acţionare indirectă pentru sisteme de alimentare cu gaze naturale sunt:
a. presiuni nominale: până la 6 bari.
b. diametre nominale 5; 20; 25; 40; 50; 80; 100; 150; 200; 250; 300; 400; 500 mm;
c. presiunea la ieşire:
• presiune joasă;
• presiune redusă;
• presiune medie.
7.12. Abaterile la presiunea de ieşire, în raport cu presiunea prescrisă, se determină cu relaţia:
(7)
în care:
p2 – presiunea nominală de ieşire prescrisă, în bari;
p2r – presiunea reglată efectivă la ieşire, în bari;
După abaterile admisibile, clasele de calitate ale regulatoarelor automate cu acţionare indirectă (STAS 7134) sunt:
Clasa e
I + 1%
II + 2%

20. II + 5%
IV + 8%
7.13. Alegerea mărimii regulatoarelor se face cu relaţia:
(8)
în care:
Qn – debitul nominal al regulatorului [m3
N/h];
Cv – coeficient de debit al valvei regulatorului, indicat de producător;
∆ P – căderea de presiune produsă într-un regulator, cu Cv dat, la trecerea debitului Qn (bari).
7.14. Regulatoarele de presiune automate, în general, se aleg cu un debit nominal:
Qn = (1,1...1,2)Qnecesar pentru regulatoarele cu acţionare indirectă;
Qn = 1,45Qnecesar pentru regulatoarele cu acţionare directă, şi potrivit instrucţiunilor date de furnizor.
Se pot monta în paralel maxim 4 regulatoare de debit mic, cu acţionare directă.
7.15. Numărul treptelor de reglare şi intervalul de presiuni pentru fiecare treaptă se alege în funcţie de mărimea şi variaţia presiunii de intrare şi
ieşire precum şi în funcţie de caracteristicile regulatoarelor folosite.
7.16. Fiecare treaptă de reglare se prevede cu un singur panou în cazul în care variaţia debitelor în cursul anului (maxim iarna şi minim vara) se
încadrează în plaja de reglare a regulatorului.
În cazul în care caracteresticile regulatoarelor disponibile nu permit această soluţionare, se prevăd două panouri de reglare.
7.17. În caz de necesitate se admite instalarea în paralel a mai multor panouri de reglare, pentru aceeaşi treaptă, cu dimensionarea
corespunzătoare a colectorului.
Construcţii pentru staţii şi posturi reglare – măsurare a gazelor naturale
7.18. Amplasarea construcţiilor pentru staţii şi posturi de reglare-măsurare, independente sau alipite altor construcţii, se face:
• suprateran;
• cât mai aproape de limita de proprietate a consumatorului;
• la distanţele de siguranţă prevăzute în tabelul 8;
• asigurându-se accesul direct şi permanent al personalului unităţii distribuitoare.
Amplasarea cabinelor pentru posturile de reglare – măsurare pe domeniul public, se evită.
Pentru cazuri excepţionale, cu avizul unităţii distribuitoare se pot construi staţii de sector subterane, prevăzute cu ventilare corespunzătoare.
Clădirile şi cabinele staţiilor de reglare – măsurare se execută numai din materiale incombustibile şi fără pod.
7.24. Posturile de reglare pentru presiune maximă de intrare între 2 şi 6 bari, se pot monta şi în cabine aerisite, alipite clădirilor alimentate, în locuri
uşor accesibile, în cazul în care clădirile respective nu au goluri (uşi, ferestre etc.):
• pe o înălţime de cel puţin 8 m;
• pe o distanţă care să depăşească cabina cu câte 5 m în ambele sensuri.

21. 7.25. Posturile de reglare pentru presiunea maximă de intrare 0,2 ... 2 bar se pot monta şi în cabine sau firide, în locuri uşor accesibile, după cum
urmează:
• cabină alipită pe un perete exterior al clădirii alimentate;
• cabină alipită unui gard stabil din cărămidă ori din beton;
• firidă practicată într-un perete exterior al clădirii;
• firidă practicată într-un gard stabil din cărămidă sau beton.
7.26. Posturile de reglare nu se amplasează:
• pe căile de evacuare în clădiri cu aglomerări de persoane;
• sub ferestrele clădirilor şi în locuri neventilate.
În cazul excepţional nu sunt condiţii tehnice şi pentru postul de reglare există spaţiu de amplasare numai sub fereastră, se vor realiza următoarele
măsuri:
• ţeava de evacuare a regulatoarelor de presiune se prelungeşte astfel încât să evite pătrunderea gazelor în interiorul clădirii;
• axul de manevră al robinetelor postului se etanşează perfect.
7.27. Firidele practicate în pereţii clădirilor se tencuiesc şi se sclivisesc la interior, în condiţii care să nu permită infiltrarea gazelor în clădire.
7.28. Construcţiile pentru staţiile şi posturile de reglare măsurare se realizează cu respectarea prevederilor din standardele 4326 şi 4327.
7.29. Pardoseala staţiilor de reducere şi reglare a presiunii se realizează în următoarele condiţii:
• din materiale de construcţie care nu produc scântei la lovirea cu obiecte din oţel sau fontă;
• cu suporţi pentru rezemarea echipamentului dispuşi astfel încât să permită exploatarea şi demontarea echipamentului;
• cu goluri pentru scoaterea tijei supapelor de la regulatoare. Adâncimea golurilor se stabileşte în funcţie de lungimea tijei.
7.30. Evacuarea eventualelor scăpări de gaze naturale se asigură prin goluri, dispuse în mod egal la partea superioară şi inferioară, însumând:
• 8% din suprafaţa încăperii, la construcţiile independente ale staţiilor;
• 4% din suprafaţa uşilor la cabine şi firide.
7.31. Iluminatul interior al staţiilor se realizează:
• natural, prin ferestre;
• artificial, din exteriorul construcţiei, conform prevederilor normativului pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice, cu tensiuni până
la 1000 V, indicativ I 7.

22. 7.32. Protecţia împotriva descărcărilor electrice pentru staţii şi instalaţii montate în exterior, se realizează conform prevederilor normativului I 20.
7.33. Protecţia părţilor din instalaţii montate în aer liber, împotriva accesului persoanelor străine, se realizează prin împrejmuire.
Amplasarea şi montarea echipamentului de reglare-măsurare
7.34. Panourile de reducere-reglare şi măsurare se amplasează în plan orizontal sau vertical, în funcţie de spaţiul disponibil şi mărime, cu
respectarea următoarelor distanţe:
• 500 mm între exteriorul panourilor şi pereţii clădirii sau împrejmuirii;
• 400 mm între exteriorul armăturilor de pe ţevile panourilor;
• 500 mm între ţevile inferioare ale panourilor şi pardoseală;
Distanţele în interiorul instalaţiilor montate în cabine şi firide se aleg astfel încât să se asigure posibilitatea de întreţinere şi exploatare.
7.35. Instalaţiile de măsurare, folosind diafragme şi ajutaje, se instalează:
• conform prevederilor STAS 7347;
• numai în interiorul construcţiei staţiei sau postului de reglare;
• pe console fixate în peretele staţiei sau pe suporţi independenţi care să permită citirea indicaţiilor, schimbarea diagramelor şi întreţinerea
aparatelor.
• cu vase pentru recuperarea mercurului, pe conductele de legătură.
7.36. Conductele de legătură, între diafragma sau ajutaj şi debitmetrul înregistrator se racordează la partea superioară a dispozitivului şi se prevăd
cu:
• câte 2 robinete de închidere pe fiecare conductă;
• montaj aparent şi cât mai scurt (sub 25 m);
• diametrul 1/2˝ sau 3/8˝ (pentru distanţe scurte)
• posibilitatea de demontare uşoară.
7.37. Furnizorii staţiilor de reglare – măsurare, au obligaţia să fixeze, pe distribuitorul fiecărei trepte de reglare plăcuţe metalice pe care au gravat:
• societatea producătoare;
• presiunea de încercare;
• presiunea nominală;
• câte o placuţă indicatoare cu poziţia sertarului ˝ÎNCHIS˝ sau ˝DESCHIS˝.
7.38. Marcarea parametrilor instalaţiilor de reglare măsurare se face prin inscripţionarea pe conducte, la loc uşor vizibil, a iniţialelor treptei de
presiune.

23. 7.39. La exterior pe fiecare perete al staţiilor şi pe uşile staţiilor şi posturilor de reducere şi reglare a presiunii, se aplică tăbliţe avertizoare pe care se
înscrie
PERICOL DE EXPLOZIE
APROPIEREA CU FOC STRICT OPRITĂ
şi indicatorul pentru pericol de explozie, prevăzut de STAS 297.
Instalaţii şi dispozitive auxiliare.
7.40. Staţiile şi posturile de reglare a presiunii vor fi dotate cu echipamente de siguranţă care să prevină:
• creşterea presiunii la ieşirea din regulator, peste nivelul maxim al treptei de presiune;
• creşterea presiunii, peste nivelul admis, la consumator;
• scăderea presiunii, sub nivelul minim de funcţionare al aparatelor de utilizare ale consumatorului.
Pe dispozitivele de siguranţă se înscrie, vizibil, presiunea de declanşare.
7.41. Echipamentul de siguranţă se prevede:
• fără armături de închidere pe derivaţia pe care este montată supapa, atât înainte cât şi după aceasta;
• cu conducte de evacuare la exterior, în atmosferă, care pot fi legate la un colector comun.
Evacuarea gazelor de la echipamentul de siguranţă şi de la regulatoarele montate în posturi de reglare sau pe utilaje, se face în aer liber, la 0,5 m
deasupra acoperişului:
• staţiilor sau posturilor independente;
• clădirilor la care sunt alipite posturile sau în care se află utilajele.
Capătul liber al conductei de evacuare se prevede cu o curbă îndreptată în jos, sau cu o căciulă de protecţie.
7.42. Pe colectoarele şi distribuitoarele staţiilor şi posturilor de reglare se montează:
• manometre prevăzute cu robinet de închidere;
• armături pentru termometre.
Pe colectoarele filtrelor se prevăd manometre.
7.43. La instalaţiile care impun conducerea riguroasă a arderii şi nu sunt supravegheate continuu, se prevăd dispozitive automate de control, reglare
şi semnalizare, care să antreneze automat închiderea alimentării cu gaze naturale la:
• stingerea accidentală a flăcării;
• lipsa gazelor naturale, a aerului de combustie sau a energiei electrice.

24. 7.44. În instalaţiile de utilizare ale căror procese tehnologice impun utilizarea de gaze naturale cu un conţinut de impurităţi sub limita prevederilor din
STAS 3317, consumatorii pot monta dispozitive suplimentare de filtrare sau separare.
[top]
8. INSTALAŢII INTERIOARE DE UTILIZARE
Utilizarea gazelor naturale în clădiri
8.1. Utilizarea gazelor naturale este admisă numai în încăperi în care nu există pericol de:
• incendiu prin aprinderea materialelor şi elementelor combustibile, datorită radiaţiei termice directe ori a transferului de căldură prin convecţie
sau conducţie;
• explozie a materialelor aflate în interior;
• intoxicare sau asfixiere a utilizatorilor, cu gaze de ardere.
8.2. Condiţii tehnice pentru funcţionarea în siguranţă a instalaţiilor interioare de utilizare a gazelor naturale combustibile;
a – volumul interior minim al încăperilor
• 18,0 m3
pentru încăperi curente;
• 7,5 m3
, pentru bucătării şi oficii din construcţii noi;
• 5,0 m3
, pentru bucătării din construcţii existente, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 8.5.
b – asigurarea aerului necesar arderii;
c – ventilare naturală sau mecanică;
d – evacuarea totală a gazelor de ardere, în exterior, deasupra acoperişului;
e – suprafeţe vitrate.
Toate încăperile în care se montează aparate de utilizare a gazelor naturale, se prevăd cu suprafeţe vitrate, sub formă de ferestre, luminatoare cu
geamuri uşoare, uşi cu geam sau goluri, toate la exterior, cu suprafaţa minimă totală de:
• 0,03 m2
pe m3
de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din beton armat;
• 0,05 m2
pe m3
de volum net de încăpere, în cazul construcţiilor din zidărie.
Suprafaţa vitrată se stabileşte prin considerarea golului în zidărie, în care se află montat tocul ferestrelor, luminatoarelor etc.
Volumul net al încăperii se stabileşte prin considerarea volumului interior total al încăperii din care se scade volumul cazanelor sau altor elemente de
instalaţii sau de construcţii existente în încăpere, în care nu se pot acumula gaze.
În cazul în care se prevăd detectoare automate de gaze cu limita inferioară de sensibilitate 2%, care acţionează asupra robinetului de închidere al
conductei de alimentare cu gaze al arzătoarelor (robinet situat în afara încăperii) suprafaţa vitrată reduce până la 0.02 m2
pe m3
de volum net de
încăpere.
În încăperi cu volum mai mic decât cel prevăzut mai sus sunt admise numai aparate de utilizare legate la coş, cu următoarele condiţii:

25. • accesul aerului necesar arderii şi aprinderea aparatelor de utilizare, să se facă din exteriorul încăperii (coridor, vestibul etc.) sau direct din
exteriorul clădirii;
• folosirea unor aparate de utilizare cu aprindere din exteriorul clădirii, asigurate împotriva stingerii prin blocarea admisiei gazului în cazul
stingerii flăcării, fie prin construcţia aparatului, fie prin dispozitive de protecţie.
Pentru încălzirea de apartament, cazanul se montează în bucătărie, vestibul, debara, la subsol sau la alt nivel unde nu blochează calea de evacuare
a persoanelor, cu respectarea tuturor condiţiilor sus menţionate.
8.3. În încăperi cu volum mai mic de 18 m3
şi în băi, indiferent de volumul lor, nu sunt admise:
• aparate de utilizare pentru prepararea instantanee a apei calde de consum;
• aparate de utilizare pentru încălzire centrală sau locală prevăzute cu arzător atmosferic şi rupere de tiraj, chiar dacă au termostat de coş.
8.4. Fac excepţie de la prevederile art. 8.2. şi art. 8.3. aparatele de utilizare care au agrement tehnic pentru funcţionare în alte condiţii, la care prin
tubulatură etanşă, se asigură accesul din exterior al aerului necesar arderii şi evacuarea în exterior a gazelor de ardere.
8.5. Debitul local al aparatelor cu flacără liberă care se pot instala într-o încăpere trebuie să satisfacă condiţia: 15 m3
volum interior de încăpere,
pentru fiecare m3
N/h debit instalat de gaze naturale.
Aparate de utilizare şi arzătoare
8.6. În instalaţiile de utilizare sunt admise următoarele categorii de aparate şi arzătoare:
• aparate de utilizare şi arzătoare omologate sau cu agrement tehnic, în conformitate cu prevederile legislaţiei.
• aparate de utilizare legate la coşul de evacuare a gazelor de ardere;
• aparate de utilizare cu flacără liberă în bucătării, laboratoare, oficii din societăţi comerciale, în condiţiile art. 8.2. şi art. 8.3.
• arzătoare cu flacără liberă, numai în cazul în care se instalează în hale ventilate la care schimbul orar de aer asigură evitarea depăşirii
concentraţiei admise de nocivităţi.
8.7. Radianţii cu gaze naturale sunt admişi numai în spaţii mari bine ventilate cu condiţia asigurării următoarelor măsuri:
• evitarea producerii incendiilor, prin aprinderea materialelor ca urmare a efectului radiaţiilor calorice;
• încadrarea concentraţiei de nocivităţi în limitele admise de norme.
8.8. Amplasarea radiatoarelor pentru gaze naturale se face în condiţiile următoare:
• să se respecte condiţiile prevăzute la art. 8.7;
• să aibă racord de evacuarea gazelor de ardere deasupra acoperişului.
8.9. Aparatele de utilizare se pot monta, în funcţie de concepţia constructivă:

26. • pe pereţi de zidărie sau beton, fără strat izolator combustibil la faţa peretului;
• pe pardoseală incombustibilă.
8.10. Aparatele de utilizare industriale; cu debit instalat peste 25m3
N/h, se prevăd cu armături pentru montarea unor aparate de măsură şi control şi
prize, în vederea efectuării de determinări pentru bilanţ termic:
a – manometru industrial pe conducta de intrare a gazelor în aparat;
b – termometru industrial pe:
• conducta de alimentare cu gaze naturale;
• canalul de ieşire a gazelor de ardere.
c – contor de gaze naturale;
d – priza de prelevare a probelor din:
• gazele naturale;
• gazele de ardere.
e – priza de măsurare a tirajului.
8.11. Alegerea şi montarea arzătoarelor şi aparatelor de utilizare se face cu respectarea condiţiilor tehnice din prezentul normativ precum şi din:
• prescripţiile legale de performanţă;
• prescripţiile tehnice ISCIR;
• instrucţiunile producătorului.
8.12. Debitul arzătoarelor de gaze naturale se alege corespunzător cu capacitatea termică a aparatelor de utilizare, în care se montează.
Racordarea aparatelor de utilizare şi arzătoarelor
8.13. Aparatele de utilizare şi arzătoarele se racordează rigid la instalaţiile interioare, cu excepţia cazurilor prevăzute la art. 8.14.
8.14. Aparatele cu flacără liberă, cu debit nominal sub 0,450 m3
N/h, precum şi arzătoarele industriale independente utilizate la aparate mobile, pot
avea şi racorduri flexibile la instalaţia de utilizare, cu respectarea prevederilor art. 8.15.
8.15. Condiţii pentru utilizarea în siguranţă a racordurilor flexibile:
• presiunea nominală, la care se utilizează racordul, să fie egală sau mai mare decât presiunea instalaţiei de gaze naturale, la care se
racordează;
• lungimea maximă 1 m şi diametru maxim 10 mm, la instalaţii neindustriale cu presiune joasă;
• lungimea maximă 20 m şi diametru maxim de 50 mm, la instalaţii industriale cu presiune până la 1,7 bari;
• diametrul portfurtunului şi cel al aparatului de utilizare vor avea diametrul egal cu diametrul interior al racordului flexibil;
• fixarea prin strângere cu coliere metalice;

27. • trasee la vedere, fără să treacă dintr-o încăpere în alta;
• ferite de contact cu corpuri calde, produse deteriorante şi intemperii;
• ferite de agăţări, striviri etc.;
• fără organe de închidere sau reglare pe parcurs;
• nu sunt admise improvizaţii.
Trasee şi condiţii tehnice de amplasare a conductelor
8.16. La alegerea traseelor pentru conductele de gaze naturale, condiţiile de siguranţă au prioritate faţă de orice alte condiţii.
Fiecare unitate locativă se racordează la coloana sau instalaţia exterioară printr-o singură derivaţie (fig. 4).
8.17. Conductele instalaţiilor interioare de utilizare se amplasează:
• aparent, în spaţii uscate, ventilate, luminate şi circulate, cu acces permanent, inclusiv în subsolurile care îndeplinesc aceste condiţii:
• pe cât posibil, pe elemente rezistente ale construcţiei, pereţi, stâlpi, grinzi, plafoane;
• pe stâlpi metalici sau de beton, montaţi special în acest scop sau în scopul susţinerii conductelor de gaze naturale împreună cu conducte
pentru alte instalaţii.
Se admite montarea conductelor mascate în canale vizitabile şi ventilate, numai în cazul construcţiilor cu grad deosebit de finisare (fig. 18).
8.18. Nu este admisă:
• trecerea conductelor unui apartament prin alt apartament;
• trecerea conductelor comune prin apartamente;
• trecerea conductelor prin spaţii neventilate;
• montarea conductelor înglobate în elemente de construcţie ale pardoselii.
8.19. Pentru alimentarea punctelor de consum care nu sunt amplasate lângă pereţi, se admite montarea conductelor în canale amenajate în
pardoseală.
• acoperite cu capace perforate şi uşor demontabile;
• uscate şi bine aerisite;
• pe trasee cât mai scurte;
• cu pantă, după caz, pentru asigurarea scurgerii în exterior a eventualelor infiltraţii de apă;
• fără legătură la canalizarea de ape uzate;
• cu dimensiuni care să permită controlul şi repararea conductei.
8.20 Nu este admisă:
• montarea conductelor pentru alte instalaţii în canalele pentru conductele de gaze naturale;

28. • intersectarea canalelor pentru conductele de gaze naturale cu canale pentru alte instalaţii sau comunicarea cu acestea.
8.21. Trecerea conductelor prin pereţi sau planşee se face:
• protejată în tub de protecţie;
• fără îmbinări în tubul de protecţie.
8.22. Este interzisă trecerea conductelor prin:
• coşuri şi canale de ventilare;
• puţuri şi camere pentru ascensoare;
• încăperi neventilate şi spaţii închise cu rabiţ sau alte materiale;
• încăperi cu mediu corosiv sau cu degajare de noxe;
• încăperi cu umiditate pronunţată;
• încăperi în care se păstrează materiale inflamabile;
• cămări pentru păstrat alimente;
• subsoluri tehnice şi canale tehnice;
• ghene sau nişe comune mai multor nivele, în care sunt montate conducte pentru alte instalaţii, inclusiv sub deschiderile inferioare ale
acestora;
• podurile clădirilor;
• WC-uri, cu excepţia celor prevăzute cu aparate de utilizare;
• locuri greu accesibile în care întreţinerea normală a conductelor nu poate fi asigurată.
Se va evita, de regulă, trecerea conductelor prin camere de dormit neprevăzute cu instalaţii de gaze naturale.
Când trecerea conductelor prin încăperi cu umiditate pronunţată sau atmosferă corosivă este inevitabilă, se vor folosi ţevi zincate sau protejate cu
lacuri anticorosive.
8.23. Conductele instalaţiilor de utilizare din hale industriale se vor amplasa astfel încât să fie protejate împotriva degradării prin:
• lovire directă sau trepidaţii;
• contactul cu lichide corosive;
• contactul îndelungat cu apa;
• radiaţie sau conducţie termică;
• etc.
8.24. Distanţele minime între conductele de gaze naturale şi elementele celorlalte instalaţii se vor încadra în prevederile din:
• Normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor electrice la consumatori cu tensiuni până la 1000 V, indicativ I7.

29. • Prescripţii tehnice ISCIR;
• STAS 800.
8.25. Este interzisă utilizarea conductelor de gaze naturale pentru orice alte scopuri, cum ar fi:
• legarea la pământ a altor instalaţii;
• realizarea prizelor de protecţie electrică;
• susţinerea conductorilor electrici, indiferent de tensiune şi curent;
• agăţarea sau rezemarea unor obiecte.
Armături de închidere
8.26. Robinete de închidere se prevăd:
a – înaintea fiecărui contor;
În instalaţiile cu un singur contor, dacă distanţa între robinetul de incendiu şi contor nu depăşeşte 5 m robinetul de incendiu ţine loc de robinet de
contor.
b – pe fiecare ramificaţie importantă;
c – pe fiecare conductă care alimentează grupuri de arzătoare montate la aparate, mese de lucru, laboratoare etc.
d – la baza fiecărei coloane, în clădiri cu peste 5 nivele.
Dacă plasarea robinetelor de la baza coloanelor nu se poate face în condiţii de siguranţă şi estetică corespunzătoare, se admite montarea unui
singur robinet pentru un grup de coloane, care alimentează maxim 24 puncte de consum.
e – înaintea fiecărui arzător;
• două robinete montate pe conductă, pentru cazul arzătoarelor şi aparatelor de utilizare, care nu au robinet de manevră sau cazul celor care
au racord flexibil.
• un robinet pentru cazul arzătorului şi aparatelor care au racord rigid şi au robinet de manevră propriu.
Asigurarea aerului necesar arderii şi evacuarea gazelor arse
8.27. Pentru toate aparatele de utilizare racordate la coş sau cu flacără liberă se asigură aerul necesar arderii şi evacuarea în exterior a gazelor de
ardere, complet şi fără riscuri, astfel încât în atmosfera încăperii să nu depăşească concentraţia de gaze de ardere admisă de normele de protecţia
muncii şi normele de protecţie a mediului.
8.28. Aerul necesar arderii se asigură în funcţie de raportul între volumul interior al încăperii Vi (m3
) şi debitul nominal al aparatului de utilizare Qn (m3
N/h);
- pentru cazul , se consideră că prin neetanşeităţile tâmplăriei se asigură aerul necesar pentru ardere;
- pentru cazul Vi / Qn < 30, se prevede accesul aerului direct din exterior, prin goluri practicate la partea inferioară a încăperii;
Sunt exceptate bucătăriile din locuinţe cu încălzire centrală, în care nu există alte aparate de utilizare, la care se admite procesul aerului dintr-o
încăpere vecină prin realizarea unui gol spre această îmcăpere, cu condiţia satisfacerii raportului în care Vi este volumul bucătăriei plus
volumul încăperii respective.

30. Dacă şi în încăperea vecină, spre care este prevăzut golul sunt instalate aparate de utilizare, raportul dintre suma volumelor celor două încăperi
(Σ Vi = Vi1 + Vi2) şi suma debitelor aparatelor de utilizare din aceste încăperi (Σ Qn = Qn1 + Qn2) trebuie să fie, .
În cazul în care această condiţie nu poate fi îndeplinită sau în cazul tâmplăriei etanşată cu garnituri de cauciuc, se realizează prize de aer direct din
exteriorul construcţiei.
8.29. Suprafaţa golului pentru accesul aerului de ardere într-o încăpere în care se utilizează gazele naturale se determină cu produsul între debitul
instalat în încăpera respectivă Qi şi modulul de 0,0025 [m2
/m3
N/h]:
S = 0,0025×Qi [m2
] (9)
Golul pentru accesul aerului de ardere se prevede la partea inferioară a încăperii şi fără dispozitive de închidere sau reglaj. Este interzisă obturarea
golului de acces al aerului de ardere.
În cazul în care accesul aerului de ardere se asigură prin canale, secţiunile canalelor de aer se vor calcula luând în considerare rezistenţele
aeraulice ale acestora.
8.30. La încăperile în care se instalează aparate cu flacără liberă, independent de volumul lor, se prevăd canale de ventilare pentru evacuarea
gazelor de ardere conform STAS 6729/1.2.3.
8.31. Canalele de ventilare pentru evacuarea gazelor de ardere:
• se racordează la partea superioară a încăperilor, cât mai aproape de plafon;
• nu se prevăd cu dispozitive de închidere sau reglaj.
8.32. Pentru construcţii existente, se admite practicarea în peretele exterior sau în tocul ferestrei, la partea superioară a încăperii, a golului pentru
evacuarea gazelor de ardere, conform detaliilor tip.
8.33. Evacuarea gazelor de ardere din bucătării şi oficii se face prin tiraj natural sau mecanic, utilizându-se:
• canale individuale;
• canale colectoare.
La evacuarea gazelor de ardere prin canale colectoare se va acorda o deosebită atenţie executării corecte şi etanşe a nodurilor de legare a
canalelor individuale la canalul colector.
Dimensionarea se face conform STAS 6724 şi STAS 6793: tabelul 9 prezintă un extras din aceste standarde.
8.34. Evacuarea gazelor de ardere din hale industriale se face în funcţie de debitul rezultat şi de condiţiile locale, prin:
• ventilare naturală organizată;
• ventilare mecanică.
Tipul de ventilare şi dimensionarea instalaţiei se fac în funcţie de cantitatea de gaze de ardere, astfel încât să nu se depăşească concentraţiile
admise prin normele de protecţie a muncii şi normele de protecţie a mediului.
8.35. Racordarea a două sau mai multe aparate consumatoare de gaze naturale la acelaşi coş de fum se face în următoarele condiţii:

31. • la niveluri diferite;
• secţiunea coşului să poată prelua debitele de gaze arse însumate ale tuturor aparatelor racordate la acelaşi coş.
În cazul racordării mai multor aparate de utilizare la acelaşi canal de fum; se are în vedere şi se previne pericolul, ca prin aparatele care nu sunt în
funcţiune, să se introducă în încăpere gaze de ardere rezultate de la aparatele care funcţionează.
Evacuarea gazelor de ardere de la cazanele din centralele termice, care nu se încadrează în prevederile din tabelul 9, se face pe baza prevederilor
din ˝Normativul pentru proiectarea şi executarea instalaţiilor de încălzire centrală – indicativ I 13˝.
8.36. Legarea la coş prin burlan din tablă metalică, rigid sau flexibil, se admite în următoarele condiţii:
• secţiunea burlanului cel puţin egală cu secţiunea racordului de ieşire din aparatul de utilizare;
• porţiunea verticală de cel puţin 0,4 m la ieşirea din aparatul de utilizare;
• distanţa de la coş până la aparatul de utilizare mai mică de 5 m;
• panta către coş, minim 8%, dacă distanţele depăşesc 1 m;
• burlanul să fie izolat termic, dacă distanţa depăşeşte 3 m;
• îmbinarea şi racordarea la coş, executate conform detaliilor din fig. 19 şi fig. 20.
8.37. Este interzisă:
• trecerea burlanelor dintr-o încăpere în alta, cu excepţia burlanelor etanşe îmbinate cu sudură;
• montarea dispozitivelor de închidere sau obturare a secţiunii de ieşire a gazelor de ardere la aparatele de consum individual (sobe, maşini
de gătit, radiatoare etc.);
• evacuarea gazelor de ardere în podurile caselor sau direct prin pereţii exteriori ai clădirilor.
8.38. Este permisă evacuarea gazelor de ardere prin pereţii exteriori ai clădirilor numai pentru aparatele de utilizare, omologate sau cu agrement
tehnic, prevăzute din fabricaţie cu astfel de evacuare.
8.39. Se interzice racordarea focarelor obişnuite, definite conform STAS 6793, alimentate cu gaze naturale la canalele de fum aferente focarelor
alimentare cu alt tip de combustibil (lemn, păcură, cărbune etc.).
[top]
9. MATERIALE ŞI APARATE
9.1. La executarea lucrărilor de instalaţii ale sistemului de alimentare cu gaze naturale sunt admise numai materiale şi aparate standardizate,
omologate şi care, după caz, au agrement tehnic şi/sau certificarea de calitate.
Ţevi
9.2. Conductele subterane sau aparente ale sistemului de alimentare, se realizează cu categoriile de ţevi redate în tabelul 10.
Utilizarea ţevilor din polietilenă de înaltă densitate este admisă în următoarele condiţii:
• ţevile şi tehnologia de asamblare şi montare să aibă agrement tehnic pentru acest scop;

32. • personalul de execuţie să fie autorizat special pentru ţevi din polietilenă de înaltă sau medie densitate.
9.3. Grosimea minimă admisă a peretului ţevilor din oţel, utilizate la realizarea sistemului de alimentare cu gaze naturale, este redată în tabelul 11.
Peste diametrul de 400 mm grosimea peretului se calculează în funcţie de solicitările la care este supusă conducta.
9.4. Panourile de măsurare se confecţionează numai din ţeavă de oţel fără sudură, laminată la cald sau trasă la rece.
9.5. Tijele şi calotele răsuflătorilor se confecţionează din ţeavă din oţel.
9.6. Tuburile de protecţie se confecţionează din:
a – ţeavă de oţel pentru montare:
• în carosabil;
• lângă canale de termoficare;
• sub linii de tramvai sau cale ferată.
b – tuburi din material plastic, pentru montare:
• în trotuare;
• lângă cabluri electrice în zona din afara carosabilului.
9.7. Capacele pentru răsuflători în carosabil se confecţionează din fontă, conform normei interne elaborată de furnizorii de gaze naturale.
Armături
9.8.Tipul de armătură se alege în funcţie de treapta de presiune a instalaţiei pe care se montează, conform tabelului 12.
În reţelele de distribuţie şi de repartiţie se utilizează numai robinete din oţel, cu sertar, cu tijă neascedentă, cu excepţia cazului prevăzut la art. 6.4.
unde se montează robinet cu tijă înaltă.
Dispozitive pentru preluarea dilatărilor şi susţinerea contoarelor
9.9. Preluarea dilatărilor este admisă cu:
• compensatoare de dilatare STAS 8832;
• compensatoare naturale rezultate din configuraţia reţelei de conducte.
9.10. Dispozitivele de susţinere a contoarelor volumetrice pot fi, după caz:
• plăci metalice fixe cu prezoane în zidărie;
• racorduri olandeze;
• flanşe metalice.
Arzătoare, aparate de utilizare, regulatoare şi presiune, aparate de măsurare şi înregistrare

33. 9.11. Sunt admise numai arzătoare, aparate de utilizare, regulatoare de presiune, aparate de măsurare şi înregistrare performante, care îndeplinesc
condiţiile de la art. 9.1. şi corespund scopului pentru care sunt montate.
Materiale pentru îmbinarea conductelor din oţel
9.12. Îmbinările nedemontabile se execută cu:
• fitinguri pentru sudare, din oţel;
• electrozi pentru sudură;
• sârmă pentru sudură.
9.13. Îmbinările demontabile se execută cu:
• fitinguri din fontă maleabilă;
• flanşe din oţel, asamblate cu şuruburi.
9.14. Materiale pentru etanşare:
• fuior de cânepă;
• vopsea de miniu de plumb;
• bandă de teflon;
• klingherit.
Alte materiale
9.15. Racorduri flexibile:
• furtun de cauciuc STAS 3078, pentru instalaţii neindustriale de joasă presiune;
• tuburi de cacuciuc STAS 8540, pentru instalaţii industriale.
[top]
10. EXECUTAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU GAZE NATURALE
10.1. La executarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale se utilizează numai materiale care au certificat de calitate, verificate în ceea ce
priveşte respectarea condiţiilor tehnice de calitate, din standardele şi agrementele tehnice prevăzute în proiectele avizate de unitatea de distribuţie.
Nu se utilizează materiale care prezintă defecte.
10.2. Toate armăturile se probează la o presiune cel puţin egală cu 1,5 x presiunea la care vor fi încercate împreună cu instalaţia în care se vor
utiliza.
Şanţuri pentru conducte subterane

34. 10.3. Adâncimea şanţului pentru pozarea conductelor subterane, măsurată de la nivelul terenului până la generatoarea superioară a conductei, se
alege astfel încât să rezulte o acoperire de:
• 0,9 m în carosabil;
• 0,7 m în spaţii verzi;
• 0,5 m la capătul pantei conductei de branşament.
Adâncimea de pozare se poate reduce local, cu condiţia prevederii unor măsuri de protecţie corespunzătoare (tub de protecţie etc.).
10.4. Lăţimea şanţului 1, se stabileşte în funcţie de diametrul conductei:
• pentru Dn < 100 mm; l = 0,4 m;
• pentru mm; l = 0,4 + Dn.
Pentru terenuri nisipoase, de umplură etc., lăţimea şanţului se stabileşte de la caz la caz.
Consolidarea pereţilor se face în funcţie de adâncimea şanţului şi de natura terenului.
10.5. Lăţimea desfacerii pavajelor pe fiecare latură a şanţului, este în funcţie de natura acestora:
• pentru pavaje din piatră cubică, bolovani, calupuri:
l = 15 cm;
• pentru pavaje din asfalt pe pat de beton:
l = 5 cm.
10.6. Săparea şanţurilor se face cu scurt timp înainte de montarea conductelor.
Fundul şanţurilor se execută fără denivelări, iar pereţii fără asperităţi.
La nevoie, condiţia rezemării continue a conductei pe fondul şanţului se va realiza pe pat de nisip.
Gropile pentru sudare în punctele de îmbinare a conductelor, se realizează cu următoarele dimensiuni:
• lăţimea = lăţimea şanţului + 0,6 m;
• lungimea = 12 m;
• adâncimea = 0,6 m sub partea inferioară a conductei.
10.7. Umplerea şanţurilor se face în straturi subţiri, cu pământ mărunţit sau nisip, prin compactare după fiecare strat, cu grosimea maximă de:
• 20 cm, în cazul compactării manuale; conform prevederilor din cartea utilajului, în cazul compactării mecanice.

35. Folosirea dispozitivelor mecanice de compactare este admisă numai după realizarea stratului minim de protecţie a conductei, care se va stabili în
funcţie de adâncimea de acţionare a utilajului la gradul de compactare maximă.
Umplerea şanţului şi compactarea pământului se fac astfel încât să nu se producă deterioarea izolaţiei anticorosive a conductei.
Se recomandă să nu se astupe şanţul, vara în timpul amiezii, când conducta este încălzită puternice de soare.
10.8. În dreptul răsuflătorilor conducta se va înconjura pe o lungime de 50 cm cu un strat de nisip gros 5 – 10 cm, peste care la partea superioară se
pune un strat de piatră de râu cu granulaţia de 5- 8 cm, gros de 15 cm, peste care se aşează calota răsuflătorii.
Executarea îmbinărilor
10.9. Îmbinarea conductelor metalice îngropate se face prin sudură, cu excepţia îmbinării capului protector al teului de branşament, care se îmbină
prin înşurubare.
10.10. Îmbinarea ţevilor negre din oţel, montate aparent, este admisă prin:
a – fitinguri la diametre până la:
• 100 mm, (4˝), pentru presiunea joasă şi redusă;
• 20 mm, (3/4˝), pentru presiunea medie.
b – sudură, la diametre peste:
• 20 mm (3/4˝), la orice presiune, numai pentru ţevile având asigurate caracteristicile de sudabilitate.
Se acordă prioritate îmbinărilor prin sudură la conductele montate aparent.
10.11. Îmbinările prin sudură se execută numai de sudori autorizaţi, pe baza prevederilor din instrucţiunile ISCIR CR 9 – 84.
Sudorii vor marca sudurile executate. Sudurile se execută în conformitate cu prevederile STAS 6662: 6726: 7084/4; 8183 : 8299 etc.
10.12. În cazul sudării ţevilor în condiţii meteorologice defavorabile, se vor lua măsuri de protecţie (paravane, cort, preîncălzirea capetelor etc.).
Este interzisă răcirea forţată a sudurilor.
10.13. Ţevile în construcţie sudată se îmbină astfel încât capetele sudurilor longitudinale sau elicoidale să nu fie în prelungire, ci decalate alternativ.
Decalajul este în funcţie de diametrul conductei şi este de cel puţin 10 mm.
10.14. Îmbinările prin sudură se execută:
• din punct de vedere al realizării
a. – cap la cap;
b. – cu niplu interior, recomandate la ţevi cu diametrul peste 100 mm;
c. – cu manşon, în funcţie de condiţiile locale, pentru:
• conducta supusă la eforturi mari în terenuri accidentale sau cu agresivitate mare;
• la traversări de obstacole, în interiorul tuburilor de protecţie etc.;
• din punct de vedere al procedeului de sudare:

36. a. – cu flacără oxiacetilenică, până la diametrul de 100 mm;
b. – cu arc electric, pentru orice diametru.
Îmbinarea ţevilor se face în tronsoane cu lungimea cât mai mare, în funcţie de condiţiile locale (canalizaţii subterane, construcţii etc.).
10.15. Îmbinările prin sudură pentru conductele subterane şi aeriene, trebuie să corespundă clasei de calitatea II, prevăzută în instrucţiunile tehnice
privind stabilirea şi verificarea clasei de calitate a îmbinărilor sudate la conducte tehnologice, indicat I 27.
Clasa de calitate a îmbinărilor sudate se indică în proiectul de execuţie.
10.16. Controlul calităţii sudurilor se face vizual prin examinări nedistructive, în conformitate cu prevederile:
• STAS 6606; 8539: 9552; 10138; 10507 etc.
• prescripţiile tehnice CR 4: CR 20 şi I 27, sau alte metode de control nedistructiv legal aprobate.
10.17. Controlul nedistructiv al sudurilor la conductele de gaze este obligatoriu la reţele şi instalaţii subterane şi se aplică în procent de 25% din
totalul sudurilor rezultate consemnându-se în buletinele de verificare.
Toate sudurile de poziţie se verifică prin metode nedistructive şi se includ în procentul de mai sus.
10.18. Nu se admite ştemuirea sudurilor, fitingurilor şi îmbinărilor filetate.
10.19. Îmbinări prin flanşe se admit la:
• conducte îngropate, numai la armături (vane) sau la legăturile de separare electrică montate în cămine de vizitare;
• conducte aparente numai la diametre peste 50 mm, în staţii şi posturi de reglare;
• armături şi contoare.
10.20. Îmbinări prin racord olandez se admit numai la:
• regulatoare de presiune pentru debit mic;
• contoare;
• după robinetul de siguranţă la aparatele de utilizare instalate în bucătării şi oficii.
Schimbări de direcţie, ramificaţii, reducţii
10.21. Pentru schimbări de direcţie, ramificaţii şi reducţii se pot utiliza:
• fitinguri, numai la instalaţii aparente, la conducte cu diametrul până la 100 mm;
• curbe trase pentru sudare;
• îndoirea la rece a ţevilor trase, cu diametrul nominal până la 100 mm, pe maşini speciale;
• îndoirea la cald a ţevilor trase, cu diametrul nominal până la 350 mm;
• curbe cu segmente, confecţionate din ţevi trase, ţevi sudate elicoidal şi din tole de oţel, pentru conducte cu diametrul nominal peste 350 mm,
cu condiţia controlului integral al sudurilor prin metode nedistructive;

37. • ramificaţii prin sudarea directă pe conducte principale, permise numai pe conducte principale cu diametrul de cel puţin 400 mm, pentru
ramificaţii cu diametrul minim de 20 mm;
• ramificaţii prin mufe sudate pe conducta principală, permise pe conducte cu diametrul de cel puţin 20 mm, pentru ramificaţii cu diametrul
egal sau mai mic decât conducta principală.
10.22. La curbarea ţevilor trase se respectă razele minime de curbură indicate în STAS 830.
În cazul curbării ţevilor sudate longitudinal, sudura se aşează pe axa neutră a curbei.
10.23. Îndoirea ţevilor şi confecţionarea curbelor se realizează:
• pe baza unei tehnologii verificate;
• cu un control tehnic corespunzător.
10.24. Ramificaţia din conducte aparente este admisă prin:
• fitinguri la conducte cu diametrul până la 100 mm;
• sudură la conducte cu diametrul mai mare de 100 mm.
10.25. Ramificaţia dintr-o conductă subterană este admisă prin racord direct, sudat pe conductă.
Dacă diametrul ramificaţiei depăşeşte 50% din diametrul conductei, se întăreşte derivaţia prin guşee triunghiulare.
La ţevile sudate, racordarea nu se execută pe cordonul de sudură.
10.26. Legarea branşamentelor la conductele de distribuţie se face în funcţie de diametrul acestora:
• branşamentele cu diametrul până la 80 mm inclusiv, se leagă prin intermediul unei piese de racord (teu), fără scoaterea din funcţiune a
conductei de distribuţie;
• branşamentele cu diametrul peste 80 mm se leagă prin sudare directă pe conducta de distribuţie, fără piesa de racord, (care se scoate din
funcţiune) şi se prevăd cu un robinet cu sertar şi cămin de vizitare.
Montarea conductelor
10.27. La punerea în lucru, ţevile se curăţă la interior şi exterior şi se protejează în timpul montajului împotriva pătrunderii de corpuri străine.
Capetele tronsoanelor se astupă cu capace.
10.28. Montarea conductelor se face prin rezemare simplă, astfel încât să nu se producă tensionarea mecanică a acestora.
Ţevile sudate longitudinal se montează cu cordonul de sudură astfel încât să poată fi vizibil după montare.
10.29. În timpul montării conductelor se iau măsuri pentru evitarea deteriorării instalaţiilor şi construcţiilor subterane sau supraterane aparţinând altor
deţinători.
10.30. Sudurile de poziţie, la montarea conductelor subterane, se execută de preferinţă în perioadele răcoroase ale zilei.
10.31. În interiorul tuburilor de protecţie:
• cu lungimi peste 6 m, se admit numai suduri inevitabile;

38. • cu lungimi sub 6 m, nu se admit nici un fel de îmbinări.
10.32. Susţinerea conductelor aparente pe elementele de construcţii se face în funcţie de diametru, cu brăţări sau console la distanţe de:
• 1,5...5,0 m între punctele de susţinere;
• 20...30 mm între conductele şi elementele de construcţii.
Fixarea elementelor de susţinere se face cu mortar de var şi ciment.
10.33. Capetele conductelor la care nu sunt legate aparate de consum se închid cu dopuri din fontă sau oţel, etanşate, chiar dacă conductele
respective sunt prevăzute cu robinete.
Este interzisă utilizarea dopurilor din alte materiale.
10.34. Tuburile de protecţie, în instalaţiile interioare se fixează cu mortar de var şi ciment şi depăşesc faţa finită a elementelor de construcţii cu:
• 10 mm la pereţi şi plafoane;
• 50 mm la pardoseli.
10.35. Conductele orizontale se montează:
• deasupra conductelor pentru alte instalaţii;
• la partea superioară a pereţilor la o cotă, faţă de plafon, care să permită montajul;
• deasupra uşilor şi ferestrelor.
Legăturile orizontale la aparatele de utilizare se fac la nivelul aparatelor.
Montarea aparatelor de măsură, control şi reglaj
10.36. Aparatele de măsură, control şi reglaj:
• înainte de montare, se supun operaţiunilor de verificare tehnică prescrise în instrucţiunile metrologice şi în cartea tehnică dată de furnizor;
• se montează conform prescripţiilor tehnice şi standardelor de specialitate.
Regulatoarele de presiune se supun şi la proba de închidere la debit nul.
Montarea aparatelor de utilizare şi a arzătoarelor
10.37. Montarea aparatelor de utilizare şi a arzătoarelor se face în conformitate cu reglementările tehnice şi instrucţiunile de montaj date de
producător, după verificarea şi recepţia instalaţiei de utilizare.
10.38. Robinetele de manevră şi de siguranţă se montează astfel încât:
• utilizarea lor să se facă concomitent cu supravegherea aprinderii focului;
• să nu existe posibilitatea deschiderii acestora prin greutatea proprie a cheii de manevră;

39. • piuliţa de strângere a conului să fie uşor accesibilă.
10.39. Aparatele de utilizare şi arzătoarele se montează cu:
• rezemare pe suporţi stabili care să nu producă vibraţii şi tensiuni în piesele de legătură;
• orificiile pentru intrarea aerului primar în afara focului;
• dispozitivele de reglare a aerului primar în poziţie de lucru.
10.40. Burlanele de evacuare a gazelor arse se montează astfel încât:
• tronsoanele componente să se introducă unul în altul în mod etanş, în sensul curgerii gazelor, asigurându-se contra dezmembrării;
• la introducerea în coş, să se asigure atât etanşeitatea (cu o rozetă de tablă) cât şi secţiunea liberă a coşului, vezi fig. 19 şi fig. 20.
Înainte de punerea în funcţiune a aparatelor de utilizare, beneficiarul face curăţarea coşurilor şi sobelor, printr-o societate de specialitate şi prezintă
dovada legală.
10.41. La trecerea de la alt combustibil la combustibilul gazos;
• aparatele de utilizare se adaptează la noul combustibil;
• canalele de fum, coşurile şi tirajul se verifică şi remediază, după caz;
Verificarea şi controlul în timpul executării lucrărilor
10.42. Executantul verifică, în timpul realizării lucrărilor, respectarea prevederilor proiectului şi ale prezentului normativ.
Pentru următoarele operaţiuni, rezultatele verificărilor se consemnează într-un proces verbal de lucrări ascunse, care se întocmeşte conform anexei
nr. 13:
• realizarea sudurilor;
• tipul şi calitatea izolaţiei anticorosive;
• respectarea distanţelor de siguranţă faţă de alte instalaţii;
• traversarea traseelor altor instalaţii;
• adâncimea de pozare a conductelor.
10.43. Unitatea de distribuţie controlează, în timpul execuţiei, calitatea lucrărilor pentru reţelele de distribuţie, sub aspectele pe care le consideră
necesare.
Terminarea unei porţiuni de instalaţie, care se poate proba independent, constituie fază determinantă şi se supune verificării Inspecţiei de Stat în
Construcţii.
[top]

40. 11. PROTECŢIA ECHIPAMENTELOR ŞI A CONDUCTELOR DIN OŢEL CONTRA COROZIUNII
11.1. Toate echipamentele şi conductele metalice se protejează contra coroziunii, în funcţie de modul de montare care poate fi aparent sau
subteran.
11.2. Protecţia echipamentelor şi a conductelor aparente se face prin grunduire şi vopsire, operaţiuni care se execută după efectuarea probelor de
presiune.
Conductele instalaţiilor industriale vor fi vopsite, conform STAS 8589, galben închis.
11.3. Protecţia conductelor subterane se face prin unul din următoarele tipuri:
• izolarea de bază (uşoară, întărită şi foarte întărită);
• izolarea de bază şi suplimentar protecţie catodică;
• protecţia mecanică a izolaţiei, după caz.
Izolarea de bază se execută astfel încât să se asigure continuitatea protecţiei pe întregul traseu al conductei.
Operaţia se execută cu:
• bitum (armat cu fibră de sticlă);
• alte materiale şi procedee agrementate tehnic.
Protecţia mecanică a izolaţiei cu bitum se execută prin aplicarea, peste ultimul strat, a unui strat de folie din material plastic.
Folosirea hârtiei, atât ca strat de armare, cât şi ca strat de protecţie mecanică, nu este permisă.
11.4. Alegerea tipului şi calităţii protecţie se face în funcţie de agresivitatea solului din zona în care se montează conducta, cu respectarea
prescripţiilor tehnice specifice.
11.5. În vederea asigurării unei protecţii de bună calitate, suprafaţa ţevilor se curăţă bine înainte de izolare, îndepărtându-se complet rugina şi
urmele de grăsime.
Ţevile cu defecte de suprafaţă vizibile se retrag de la izolare.
11.6. În cazul protejării cu bitum, izolarea se face în staţii special amenajate. Se interzice izolarea ţevilor prin metode improvizate la punctele de
lucru. Se admite izolarea la locul de lucru numai la suduri şi curbe precum şi pentru corectarea unor mici degradări produse în timpul manipulării
conductelor.
11.7. În cazul protecţiei cu bitum se controlează:
• procesul tehnologic în timpul izolării în staţie;
• aspectul, continuitatea, uniformitatea, grosimea şi aderenţa după terminarea izolării;
• aspectul şi continuitatea, înainte şi după coborârea în şanţ;
• aspectul, continuitatea, uniformitatea, grosimea şi aderenţa la locurile de îmbinare la poziţie, după efectuarea sudurilor;
• continuitatea şi capacitatea de electroizolare, după umplerea şanţului cu pământ.
11.8. Calitatea protecţiei cu bitum este corespunzătoare dacă sunt satisfăcute următoarele condiţii:
a – izolaţia continuă, fără denivelări şi crăpături;

41. b – suprapunerile în elice să fie regulate şi pe:
• 1 cm pentru benzile de armare;
• 2 cm pentru înfăşurarea de protecţie.
c – grosimea totală, a straturilor de protecţie, să nu difere faţă de grosimea nominală, cu mai mult de:
• 2,0 mm pentru izolaţia foarte întărită;
• 1,5 mm pentru izolaţia întărită;
• 1,0 mm pentru izolaţia normală.
d – capacitatea medie de electroizolare să fie cel puţin de 105
Ohm/m2
.
11.9. Dacă aderenţa la metal, a stratului de protecţie nu este corespunzătoare, ţeava se curăţă de izolaţie pe porţiunea respectivă şi se reizolează.
11.10. Ridicarea ţevilor izolate, de pe rampa de depozitare a staţiei de izolare, se face după ce izolaţia s-a întărit.
Se recomandă ca, după întărirea izolaţiei ţevile să fie transportate în scurt timp pe teren şi pozate în şanţ.
11.11. Transportarea şi coborârea în şanţ a ţevilor izolate cu bitum, în zilele călduroase, se face la cel puţin 24 ore după terminarea izolării, în
primele ore ale dimineţii.
11.12. În timpul încărcării, transportului, descărcării şi manevrării ţevilor, izolaţia va fi protejată contra umezelii şi acţiunilor mecanice.
11.13. În caz de depozitare îndelungată a ţevilor izolate, locurile de depozitare vor fi amenajate astfel încât izolaţia să fie protejată contra radiaţiei
solare şi umezelii.
11.14. Încărcarea şi descărcarea ţevilor izolate se face:
• bucată cu bucată, manual sau cu ajutorul macaralelor prevăzute cu chingi de suspendare;
• prin rostogolire frânată, pe un plan înclinat.
Este interzisă rostogolirea şi căderea liberă, precum şi târârea ţevilor în timpul manipulării.
11.15. Deplasarea conductei izolate şi coborârea în şanţ se face cu ajutorul macaralelor şi a chingilor de suspendare special construite pentru
montarea acestora.
Chingile de suspendare trebuie să aibă:
• lăţimea de cel puţin 150 mm;
• rezistenţa în funcţie de greutatea conductelor manipulate;
Înlăturarea chingilor, după coborârea conductelor, se face prin goluri făcute în sol, în zona acestora, pentru a evita deteriorarea izolaţiei.
Este interzisă lansarea conductelor cu ajutorul frânghiilor, lanţurilor, cablurilor sau cu orice alte mijloace improvizate.
Protecţia catodică
11.16. Protecţia catodică se aplică la conductele subterane, pe lângă protecţia de bază, în cazul în care agresivitatea solului o reclamă.
Aplicarea protecţiei catodice se face în raport de potenţialele efective conductă şi sol şi rezistivitatea solului, rezultate din măsurători.