Întâlnirea națională a tineretului catolic din România a avut loc între 22 și 26 iulie 2015 la Cluj-Napoca, având ca temă 'căutători de fericire'. Scopul este de a încuraja tinerii să își găsească fericirea prin credință și valori umane, confirmând angajamentul Bisericii Catolice față de educația și susținerea tineretului. Evenimentul include participarea tinerilor din diferite dieceze și eparhii, subliniind importanța colaborării și dialogului interconfesional.

1. 1

2. 2
© Asociaţia Tineretului Român Unit - ASTRU Cluj
Broşura INTC 2015 este realizată de Codruţa Fernea.
Textele, interviurile şi fotografiile sunt preluate de pe www.intc.ro şi au fost realizate
de voluntarii echipei MEDIA din cadrul INTC 2015

3. 3
În căutarea adevăratei fericiri
În perioada 22-26 iulie, Episcopia noastră şi oraşul
Cluj-Napoca au fost gazda celei de-a XIII-a Întâlniri
Naţionale a Tineretului Catolic, având ca temă „Căutători de
fericire”. Ne putem întreba, aşa cum s-au întrebat şi tinerii
participanţi: cum putem găsi fericirea cea adevărată?
Fericirea adevărată se poate găsi chiar şi acum, începând din
această viaţă, dacă este trăită după voinţa Domnului.
Fericirea nu este o promisiune pentru o altă lume şi o altă
dimensiune. Fericirea veşnică devine prezentă atunci când
lumina lui Hristos se află cu harul ei sfinţitor în sufletele
noastre.
Aici, pe pământ, am trăit momente în care am cunoscut
bucuria prin simţuri (văz, auz, gust, miros, pipăit), am
cunoscut şi bucuria spirituală şi cea intelectuală. Dar,
adevărata fericire deplină nu o vom cunoaşte decât acolo,
acea fericire care satisface nu doar simţurile trupeşti şi cele
intelectuale, raţiunea şi sufletul nostru. Sfinţii Părinţi ai
Bisericii definesc astfel fericirea veşnică: „este locul în care
cu toţii au totul, pentru totdeauna şi pe deplin”.
Isus ne spune şi astăzi: „Împărăţia lui Dumnezeu este în
lăuntrul vostru”, este în noi, iar noi ştim că Împărăţia lui
Dumnezeu este „locul” spiritual al fericirii veşnice. Ca
urmare, putem răspunde, cu bucurie: „fericirea mult
căutată” nu o găsim doar pe vârful munţilor cărunţi, nici în
abisul mării albastre, nici în aridele pustiuri ale deşertului,
nici în luxuriantele păduri tropicale; nu e nevoie nici să
facem înconjurul lumii sau să plătim sume mari de bani. Este
nevoie doar să ne găsim un timp pentru a sta cu noi înşine şi
a căuta în noi, la lumina harului, în liniştea reculegerii, acel
dar, acel tezaur preţios pe care îl avem în noi.
Aceasta este, de fapt, rugăciunea, sub diferitele ei forme: a-L
căuta pe Dumnezeu din mine. Unde este El, acolo este
fericirea. Sfântul Augustin sintetiza foarte frumos acest
adevăr, spunând: „Tu Te aflai în lăuntrul meu, iar eu în
afară... Tu erai cu mine, dar eu nu eram cu Tine”.
La încheierea foarte frumosului eveniment din viaţa tinerilor
catolici şi din viaţa Bisericii Catolice din România, se cuvine
să conştientizăm, o dată în plus, că rămânem, de fapt,
pentru toată viaţa, „căutători de fericire”. Să ne rugăm,
aşadar, ca Bunul Dumnezeu să ne conducă cu lumina Sa
cerească spre adevărata fericire din noi, iar la ceasul rânduit,
al trecerii de pe acest pământ, să auzim cu toţii chemarea la
bucuria fericirii veşnice, adresată tuturor căutătorilor de
fericire adevărată: „Veniţi de moşteniţi Împărăţia pregătită
pentru voi!”. Amin.
PS Florentin Crihălmeanu
Episcop al Eparhiei de Cluj-Gherla

4. 4

5. 5
Biserica Catolică din România se străduieşte să dea atenţie tinerilor ocupându-se de educaţia lor şi
lucrând la nivel pastoral în favoarea lor. După căderea comunismului, la sfârşitul anului 1989, diecezele
romano-catolice şi eparhiile greco-catolice au început să dezvolte structuri şi programe de pastoraţie a
tineretului. Diversitatea riturilor şi a limbilor din cadrul Bisericii Catolice din România au constituit pentru
pastoraţia tineretului o bogăţie dar şi o provocare, ca de altfel pentru toate aspectele pastoraţiei la nivel
naţional.
Profundele schimbări sociale i-au afectat puternic pe tineri, determinând dificultăţi semnificative în ceea
ce priveşte continuare studiilor, găsirea unui loc de muncă, relaţiile sociale etc. Masiva emigrare a
tinerilor este o emblemă a acestei situaţii ce continuă să existe în societatea românească.
Cu toate aceste, o mare parte dintre tinerii din România sunt plini de resurse care pot fi valorificate, sunt
deschişi spre propunerile serioase care vizează viaţa lor şi au capacitatea de a se implica în construire
unei societăţi mai umane. Biserica este conştientă că trebuie să investească mult în educaţia tinerilor, ei
fiind viitorul societăţii şi al Bisericii. Educaţia şi credinţa sunt inseparabile pentru Biserică şi tocmai de
aceea caută să creeze ocazii în care tinerii să îşi manifeste credinţa, să reflecteze asupra valorilor umane
şi creştine şi să împărtăşească bucuria de a fi împreună. Astfel de ocazii sunt semne concrete ale
importanţei tinerilor şi ale valorizării lor şi, în acelaşi timp, sunt momente potrivite pentru a „arunca
sămânţa” formării care va da roade în timp.
Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) din România s-a născut în urma dorinţei tinerilor din
diferite dieceze şi eparhii de a se întâlni, de a se cunoaşte mai bine, de a împărtăşi trăirea valorilor şi de a
manifesta credinţa creştină împreună. INTC are loc o dată la trei ani şi este organizată alternativ de o
dieceză romano-catolică şi de o eparhie greco-catolică.
INTC 2015 intenţionează să fructifice toate oportunităţile în folosul tinerilor din întreaga ţară şi să fie un
semn concret al grijii pe care Biserica locală o are faţă de ei. Această întâlnire se inspiră din Zilele
Mondiale ale Tineretului şi se desfăşoară în spiritul întâlnirilor mondiale.
Eparhia de Cluj-Gherla a fost aleasă şi din considerentul că în 2015 oraşul Cluj-Napoca este Capitala
Europeană a Tineretului. Între ZMT Rio 2013 şi ZMT Cracovia 2016, INTC Cluj-Napoca 2015 doreşte să
ofere posibilitatea tinerilor catolici din România să se întâlnească într-un climat de rugăciune, bucurie şi
cultură avându-l în centrul atenţiei pe Hristos care adresează o chemare şi încredinţează o misiune
fiecărui tânăr.
Prima ediţie INTC a avut loc în anul 1992 iar cea din 2015 este ediţia a XIII-a. La această întâlnire
participă tineri din cele 12 dieceze şi eparhii din România, tineri de alte confesiuni şi grupuri de tineri
invitaţi din alte ţări.

6. 6
INTC Cluj-Napoca 2015 are ca temă un
element fundamental al trăirii vieţii
creştine: „Căutători de fericire”, iar ca
moto: „Fericiţi cei cu inima curată, pentru
că ei îl vor vedea pe Dumnezeu” (Matei
5,8). Compoziţia Logoului întâlnirii se
inspiră din tema propusă şi include şi
elemente care fac referire directă la
evenimentul „Capitală Europeană a
Tineretului – Cluj-Napoca 2015”.
Căutarea fericirii ne pune INIMA în
mişcare şi ne conduce spre Dumnezeu,
reprezentat în logo de crucea
Mântuitorului nostru Isus Hristos.
CRUCEA, cu braţele larg deschise,
îmbrăţişează INIMA fiecăruia dintre noi,
invitându-ne astfel să înţelegem că
putem ajunge să trăim Fericirile propuse
de către Isus doar acceptând
îmbrăţişarea Crucii şi însufleţiţi de
speranţa Învierii.
Un ultim element, reprezentativ pentru
oraşul gazdă, este simbolul „SHARE” care
defineşte programul pentru tineret ce se
desfăşoară la Cluj-Napoca în 2015.
Oraşul Cluj-Napoca este Capitala Europeană a Tineretului în anul 2015. Acest titlu este acordat unui
oraş, timp de un an, timp în care se implementează un program diversificat pentru tineret cuprinzând
aspecte legate de viaţa culturală, socială, politică şi economică.
Programul pregătit pentru anul 2015, de către municipalitatea clujeană şi organizaţiile de tinere are ca
temă principală verbul SHARE - A ÎMPĂRTĂŞI.
ASTRU Cluj alături de organizaţii şi grupuri de tineri creştini din Cluj au propus tinerilor clujeni şi nu
numai: SHARE FAITH - un program prin care se urmăreşte cunoaşterea personală a lui Dumnezeu de
către tineri, redescoperirea unei trăiri autentice (viaţă/credinţă), recâştigarea încrederii în valorile pe
care le promovează creştinismul precum şi mobilizarea tinerilor din Bisericile locale în misiunea de
evanghelizare.
INTC 2015 este parte integrantă a programului SHARE FAITH, coordonat de Codruţa Fernea -
coordonator de programe pentru tineri în cadrul ASTRU Cluj.
Patronii INTC 2015

7. 7
Excelenţei Sale Mons. Florentin Crihălmeanu, Episcop Eparhial de Cluj-Gherla – Romania
Cu ocazia celei de a XIII-a Întâlniri Naţionale a Tinerilor Catolici din România, care se desfăşoară la
Cluj-Napoca, care este în acest an Capitală Europeană a Tineretului, Sfântul Părinte Papa Francisc îşi
îndreaptă gândul său cordial şi afectuos, exprimând apropierea sa faţă de această iniţiativă şi-i invită pe
dragii tineri să facă să transpară prietenia cu Isus prin atitudinea şi modul lor de a se comporta, să se
gândească mereu că sunt mici mlădiţe ataşate viţei de vie care este Isus şi să simtă curgerea sevei vitale
a Spiritului Sfânt şi să aducă roadă multă, să fie curajoşi, răbdători, smeriţi, capabili să împărtăşească dar
şi să se diferenţieze, să se bucure cu cei care se bucură şi să plângă cu cei care plâng, să răspundă răului
cu bine, şi aşa să fie vestitori credibili ai Evangheliei.
Sanctitatea Sa, cerând susţinerea prin rugăciune a Ministerului Său Petrin, prin mijlocirea Fecioarei
Maria, Mama Bisericii, împărtăşeşte din inimă Excelenţei Voastre, Excelenţelor lor Prelaţilor prezenţi,
Preoţilor şi în special tuturor Tinerilor participanţi binecuvântarea apostolică, cu bună voinţă
transmiţând-o comunităţilor diecezane.
Cardinal Pietro Parolin
Secretar de Stat al Sanctităţii Sale

8. 8
În 1998 Clujul găzduia Întâlnirea Naţională a
Tineretului Catolic, aflată atunci la a VII-a ediţie.
Anul acesta, începând de astăzi de fapt, Clujul
găzduieşte din nou acest eveniment, ediţia a XIII-a,
între 22 şi 26 iulie 2015. Dacă la prima ediţie PS
Florentin Crihălmeanu era Episcop auxiliar de
Cluj-Gherla, această a doua ediţie la Cluj îl găseşte
ca Episcop eparhial, fiind principalul responsabil
de organizarea evenimentului.
– Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic
înseamnă o îndelungată perioadă de a discerne
planul Domnului pentru întâlnirea tinerilor şi
poate, totodată, un travaliu al organizării. A fost
pregătirea INTC 2015 un drum al fericirii?
– Organizarea INTC-ului la Cluj este, ca şi la
celelalte ediţii ale INTC, sub egida Conferinţei
Episcopale. Ea revine, practic, Episcopului locului şi
celor care sunt în structură. Aici, la Cluj, am avut
şansa de a colabora cu asociaţiile de tineri şi, în
mod particular, cu asociaţia ASTRU, care are o
experienţă de formare şi de organizare
remarcabilă. Ei au pregătit diferitele faze ale
INTC-ului încă din anii trecuţi şi au început să
solicite ajutorul financiar şi nu numai la diferitele
organizaţii internaţionale.
Din luna noiembrie a anului trecut am început o
colaborare mai strânsă şi am încercat să creăm o
structură cu o organigramă împărţită pe diferitele
sectoare mari de activitate ale unei asemenea
acţiuni. Diferitele sectoare le-am repartizat unor
preoţi, în majoritatea lor consilieri. S-a format o
echipă de circa 15 membri cu care lunar am avut o
întâlnire de coordonare şi, treptat, lucrurile au
început să se concretizeze. Am avut şi aportul
organizărilor INTC-ului de la Iaşi, care, prin pr. Felix
Roca, ne-au ajutat cu sfaturi frumoase.
În ceea ce priveşte travaliul, sigur, fiecare şi-a
făcut munca lui. Aş minţi să spun că nu au fost
momente de discuţii interesante, au fost şi
momente de stres, au fost diferite opinii, au fost
argumente pro şi contra. Dar consider că, până la
urmă, a triumfat interesul comun al organizării
acestor zilei ale INTC la Cluj.
– Cât este de important pentru Dvs., ca păstor al
Bisericii Catolice, ca tinerii să fie fericiţi? Fericirea
tinerilor poate întări Biserica şi viitorul ei?
– Un om fericit face lucrurile bine şi cu bucurie.
Dar este important, mai ales pentru tineri, care,
prin entuziasmul şi elanul caracteristic vârstei, pot
purta înainte nu numai o Biserică, ci şi o societate
întreagă, ca simţindu-se fericiţi, să poată da
maximul din ceea ce au. Dacă nu îşi găsesc
fericirea în ceea ce fac, atunci mintea le este me-
reu la fericirea din altă parte. Consider că este im-
portant ca tinerii să poată căuta fericirea în aceste
zile – şi nu este numai o metaforă sau o figură de
stil – a căuta fericirea, evident, în mod spiritual,
dar jucându-ne cu aceste cuvinte ajungem, la un
moment dat, să întâlnim şi viaţa practică, viaţa
noastră, să ne punem serios problema fericirii în
viaţă, în aspectele ei concrete. De aceea, mi-aş
dori ca tinerii să poată trăi momente de bucurie,
de plăcere, dar oarecum să îi orientăm şi spre
fericirea supremă, ferindu-ne de a face confuzie
între ele – bucurie, plăcere, fericire.
PS Florentin Crihălmeanu:
Fericirea tinerilor aici şi acum

9. 9
– Am desprins din mesajul pe care l-aţi transmis
tinerilor în introducerea Ghidului INTC că a fi
fericit înseamnă a avea inima neîmpărţită şi,
totodată, a te dărui în credinţă, în iubire, în slujire.
Cum să îmbinăm neîmpărţirea inimii cu dăruirea
prin slujire?
– Dacă ne gândim la Preasfânta Fecioară Maria,
ea, foarte tânără fiind, primeşte o slujire pentru
întreaga viaţă, o slujire deplină, care nu are numai
momente de bucurie. Dar este o slujire în care ea
îşi găseşte cu adevărat fericirea şi misiunea de
viaţă. Maria practic nu a avut alt ideal în viaţă
decât acela pe care l-a afirmat în momentul Bunei
Vestiri, adică: „Fie mie după Cuvântul Tău” – să
pot împlini Cuvântul lui Dumnezeu, – şi „Iată
slujitoarea Domnului” – adică sunt la dispoziţia
acestui Cuvânt ca un slujitor, ca o persoană care se
pune fizic, spiritual, total, la dispoziţia lui
Dumnezeu.
Fericirea adevărată presupune comuniunea cu
Dumnezeu, a fi în unitate cu El. Nu se poate trăi
fericirea adevărată fiind departe de drumul pe
care Cristos ni l-a trasat. La polul opus, păcatul
care înseamnă separarea de Dumnezeu, de sine şi
de aproapele, este rodul diavolul; acesta, prin
intermediul factorilor externi (prin simţuri, prin
gânduri) caută să pătrundă în entitatea noastră
spirituală şi să ne separe de Dumnezeu.
– Unii tineri consideră că drumul în credinţă,
alături de Cristos, le îngrădeşte libertatea.
Explicaţi-ne relaţia dintre libertate şi fericire.
– Întrebarea este foarte bună pentru că, în
general, aşa se percepe actualmente de către
majoritatea tinerilor abecedarul credinţei,
respectiv, în mod particular, poruncile divine. Însă,
dacă stăm să ne gândim la procesul educativ din
viaţa noastră, ne dăm seama că orice proces
educativ începe cu o constrângere. Copilul, pentru
a învăţa să scrie, face mai întâi nişte linii, apoi
nişte bastonaşe, nişte cerculeţe şi numai treptat
ajunge să scrie. Face mai întâi litere, rânduri
întregi de „a”, de „o”, ca mai apoi să scrie cuvinte,
apoi propoziţii scurte şi abia apoi compuneri şi
altele, dar aceasta este mult mai târziu. El are
atunci libertatea de a scrie, dar aceasta începe
printr-o constrângere.
Procesul educativ este acelaşi şi în credinţă. Există
un abecedar al credinţei, există nişte jaloane care
ne asigură un drum sortit victoriei, dar libertatea
ne aparţine. Dumnezeu ne învaţă, dar nu ne
obligă. Noi avem nevoie de nişte norme, de o
educaţie pentru a trăi cu adevărat libertatea, la fel
precum pentru ca maşinile să circule liber pe
stradă, este nevoie de semne de circulaţie, altfel
ar fi haos. Dacă vreau să ajung de la Roma la
Milano, am două alternative: pot să aleg fie
autostrada luminată, pe care pot merge cu viteză
constantă, fie drumuri comunale pe care trebuie
să mă orientez mai des, să mai opresc la
intersecţii, să las pietonii să traverseze şi nu ajung
în cinci ore cum aş ajunge pe autostradă, ci ajung
în zece ore, dar până la urmă tot ajung.
Există şi alte drumuri, pot urca sau coborî dacă, de
exemplu, vreau să văd peisajul, dar mă pot şi
pierde şi apoi să mă întorc, iar drumul îmi va lua
poate două zile. E şi acesta un drum. Dar eu am
libertatea de a alege. Însă eu ştiu că drumul acesta
care este autostrada îmi garantează că ajung la
destinaţia precisă. La fel aş spune că „limitările”
credinţei îmi garantează că pot ajunge la scopul
vieţii mele care este fericirea vieţii veşnice, îmi
garantează punctul final. Celelalte drumuri le pot
alege şi mă voi bucura de peisaj – plăcerea ochilor,
dar nu îmi garantează că voi ajunge la punctul final
în timp util.
În viaţă, există persoane care reuşesc să creeze o
relaţie cu Dumnezeu atât de puternică încât să se
simtă liberi cu Dumnezeu şi aleg să i se consacre.
Ei simt că nu mai au nevoie de alte chestiuni şi
depunerea voturilor pentru un călugăr nu mai este
deloc o constrângere, ci este tocmai afirmaţia
dorinţei de libertate – sunt liber pentru
Dumnezeu, nu mai am alte obligaţii care mă
conduc spre alte chestiuni, nu mă mai împrăştii în
nimic, ci sunt liber pentru Dumnezeu. În sensul
acesta privită, libertatea adevărată este sprijinită,
cultivată de tot ceea ce înseamnă porunci,
precepte divine.

10. 10
Dacă se confundă libertatea cu libertinajul sau
libertinismul, atunci, evident, aceste porunci apar
ca şi constrângeri. Dacă libertatea este să fac ce
vreau, sau ceea ce simt, dacă nu îmi educ voinţa
ca să fie mai aproape de voinţa divină, probabil că
aleg un bine subiectiv, de moment. Dar există şi
un bine obiectiv – ceea ce văd ca bine la 14, 16 sau
18 ani, poate că voi vedea cu totul diferit la 25 de
ani. Aici este un alt punct important al libertăţii,
respectiv interacţiunea dintre generaţii. Adesea, la
vârste tinere începe respingerea autorităţii
parentale.
Dar tu, ca tânăr, trebuie să respecţi un adevăr
obiectiv, acela că părintele tău care are 35, 40, 50
de ani are ceva în plus faţă de tine, chiar dacă tu
eşti ultramodern, reprezinţi generaţia digitală, ştii
totul în IT, ai cunoştinţele politice, sociale şi
ştiinţifice într-un anumit domeniu la zi. Părintele
tău are lecţia vieţii, experienţa de viaţă, care nu se
poate învăţa pe computer, pentru că înseamnă
practică de viaţă cu Dumnezeu, evenimente
plăcute şi neplăcute din care tu, ca şi creştin,
înveţi. Şi aici este rolul părinţilor naturali, al
preoţilor, al surorilor şi al altor persoane care te
pot ajuta prin sfaturi din experienţa lor de viaţă
pentru a avea o scară bună a valorilor, pentru a
face un bun discernământ asupra a ceea ce
reprezintă, de fapt, alegere bună care te
eliberează sau alegere care te constrânge.
Discernământul nu este uşor de făcut, mai ales la
vârsta aceasta, sub influenţele modei, sub influen-
ţa mass-media, a colegilor, a prietenilor etc. Dar
discernământul este foarte important şi ar trebui
să înceapă de la nivelul gândului – aşa cum este,
de exemplu, stupul cu albine: multe roiesc în jurul
stupului, dar numai una poate intra la un moment
dat. La fel şi cu gândul – sunt multe gânduri, dar
depinde de mine la care îi deschid portiţa, acela
intră în sfera conştientului şi începe să se dezvolte
în conexiuni şi apoi în voinţă şi acţiune. De aceea,
discernământul bun la vârsta aceasta înseamnă a
începe bine o scară a valorilor pentru viaţă.
– Ce înseamnă fericirea pentru Episcopul nostru?
V-am ruga să ne împărtăşiţi o experienţă de
fericire profundă, autentică, din experienţa Dvs. de
viaţă.
– Răspunsul acesta va fi unul subiectiv. Momentul
care îmi vine în minte când mă gândesc la fericirea
cea mai profundă este momentul hirotonirii
episcopale la Roma. Cu o zi înainte de acest
eveniment, am făcut o repetiţie generală în
Bazilica San Pietro, unde eram numai noi, cei 12
candidaţi, şi ceremonierul. Acesta ne dădea
întruna indicaţii de tipul: „nu fă aceasta; nu face
cealaltă; piciorul acela nu-l pune acolo; când
ajungi în faţa Sfântului Părinte îngenunchezi
imediat, nu aştepţi să coboare Spiritul Sfânt să-l
simţi…” – deci nişte indicaţii foarte clare şi
concrete. Acestea au fost însoţite şi de emoţii – au
venit părinţii, surorile, au venit cu toţii şi a sosit
ziua cea mare.
Momentul pe care mi-l amintesc însă cel mai
limpede a fost acela în care, la semnalul cuvenit,
după ce intraseră Episcopii şi Cardinalii, intram şi
noi în procesiune cu câte doi diaconi şi mergeam
pe culoarul central din San Pietro.
Corul intona „Misericordias Domini, in aeternum
cantabo” (Milostivirea lui Dumnezeu o voi cânta
pentru veşnicie). În clipa aceea am simţit o bucurie
foarte pătrunzătoare şi aveam impresia că drumul
nu era pe orizontală, ci pe diagonală, în sus, spre
acel vitraliu cu Spiritul Sfânt. A fost un moment cu
totul deosebit. Acesta a fost un moment de
bucurie legat pe plan auditiv de aceste frumoase
cântări şi pe plan spiritual de atmosfera creată de
maiestuozitatea din San Pietro, şi de bucuria, de

11. 11
onoarea, sau poate şi teama de a fi hirotonit chiar
de către Pontiful Roman. Bucuria acesta a mai
durat câteva zile, după care a trebuit să ne
întoarcem la realitatea concretă, la muncă.
Când vorbim despre tipuri de fericiri mai mult sau
mai puţin trecătoare, trebuie să facem deosebirea
între bucurie, plăcere şi fericire. După părerea mea,
fericirea este mult mai mult decât bucuria. Fericirea
implică poate numeroase satisfacţii de ordin
spiritual, sunt momente de împlinire, momente de
bucurie. De exemplu, când vezi o persoană pe care
poate ai reuşit să o consiliezi la un moment dat cu
un anumit sfat, cu ceva care pe moment ţi se părea
imposibil şi persoana vine, după ani de zile, şi îţi
spune că sfatul acela i-a schimbat viaţa. Sau, un alt
exemplu, construcţia acestei Catedrale de la Cluj,
departe de a fi finalizată, pe care am văzut-o de
atâta timp în stadiul de beton-ciment şi care,
dintr-o dată, graţie unor sfaturi ale unor persoane
care m-au sprijinit foarte mult, a prins din nou viaţă
şi s-a înălţat.
Eu consider că te simţi fericit, te simţi bine, când
recunoşti urmele lui Dumnezeu. Atunci îţi dai
seama că nu eşti singur, îţi dai seama că cineva a
pregătit totul şi de tine depinde numai să pui mâna
pe acea clanţă să deschizi uşa şi să vezi că El este
deja acolo. În sensul acesta sunt multe semne,
multe intuiţii pe care poţi să le ai, iar confirmarea
vine după aceea din partea Domnului. Sunt mici
sclipiri de fericire, care rămân oarecum departe de
fericirea veşnică, dar putem trăi clipele acestea
puse laolaltă ca o fericire actuală.
Fericirea nu trebuie aşadar văzută ca un cadru viitor
– atunci, acolo… până acolo numai plâns şi jale. Nu!
Fericirea poate fi trăită şi aici, acum, pe pământ, şi
aceasta trebuie noi să căutăm – cum să găsim acest
echilibru între lumea care există, cu tot ceea ce este
în ea bun şi rău, şi lumea viitoare, punctul terminus,
pe care ne-am propus să îl atingem. Să înţelegem
aşadar că este important un bun discernământ
pentru a face drumul pe care Dumnezeu l-a
planificat pentru noi. Fericirea, de fapt, aceasta este
– omul este fericit în clipa în care şi-a găsit în viaţa
lui pe acest pământ planul pe care Dumnezeu l-a
stabilit pentru el din veşnicie, pentru că planul acela
sigur duce la mântuire. Aceasta este deci fericirea –
a intra în dinamica lui Dumnezeu şi a găsi locul meu
în acest puzzle, în acest mozaic: care este piesa pe
care eu o reprezint pentru ca acel chip al lui Cristos
să fie complet realizat?

12. 12
Atmosferă de intensă efervescenţă spirituală la sediul Episcopiei de Cluj-Gherla, în după-amiaza de
miercuri, 22 iulie 2015, la deschiderea oficială a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic, în prezenţa a
peste de 2000 de tineri, 100 de preoţi, zeci de persoane consacrate din întreaga ţară. De asemenea, la
INTC participă şi grupuri de tineri din afara ţării: Franţa, Italia, Polonia, Ucraina şi Republica Moldova.
În preajma momentului programat pentru deschiderea INTC, sute şi sute de tineri soseau din toate
Diecezele şi Eparhiile Bisericii Catolice de rit bizantin şi latin, fiecare cu propria bucurie, cu propria culoare
şi lumină în suflet, culori care puse împreună au creat un curcubeu minunat ce poartă numele tinereţe!
Reprezentanţi ai Eparhiilor şi Diecezelor prezente, cu flori în mâini şi zâmbete pe chipuri, urmând semnul
de biruinţă al Crucii lui Hristos, împreună cu Episcopii lor, au intrat în procesiune pe platoul din curtea
Episcopiei unde se află podiumul central al INTC 2015.
La momentul deschiderii oficiale INTC 2015, au participat Ierarhii: PS Virgil Bercea, Episcop de Oradea
Mare, PS Cornel Damian, Episcop auxiliar de Bucureşti, şi PS Florentin Crihălmeanu, Episcop de
Cluj-Gherla, gazda evenimentului. Totodată, Purtătorul cheilor oraşului Cluj-Napoca şi demnitari oficiali,
artişti de renume de muzică populară şi tineri iubitori de cântec şi armonie, cu toţii şi-au dat mâinile
pentru a face să strălucească soarele răsărit deasupra Clujului, deşi era spre seară – lumina fericirii
izvorâtă din suflete pline de credinţă.
Programul a fost prezentat de pr. Daniel Avram, consilier eparhial mass-media şi de Ana Maria Socaciu şi
Mihai Şona, tineri din ASTRU Cluj. În primele momente, pr. Daniel a adresat un salut de bun-venit tuturor
tinerilor, „în Eparhia de Cluj-Gherla, în oraşul din inima Transilvaniei, Cluj-Napoca, în Capitala Europeană a
Tineretului 2015, în grădina Episcopiei greco-catolice de Cluj-Gherla unde odinioară, în răcoarea serii, se
plimba întâiul Cardinal al Neamului Românesc, Iuliu Hossu! Bine aţi venit la INTC 2015, Cluj-Napoca!”
Întâlnirea a început cu rugăciunea Tatăl nostru, care s-a rostit de către toţi împreună, într-o inimă şi un
gând, după care PS Florentin a dat binecuvântarea arhierească.
În continuare, s-a citit mesajul Sfântului Părinte Papa Francisc pentru INTC 2015, Cluj-Napoca, semnat de
Cardinalul Pietro Parolin, secretar de stat al Sanctităţii Sale, prin care „Sfântul Părinte Papa Francisc îşi
îndreaptă gândul său cordial şi afectuos, exprimând apropierea sa faţă de această iniţiativă şi-i invită pe
dragii tineri să facă să transpară prietenia cu Isus prin atitudinea şi modul lor de a se comporta, să se
gândească mereu că sunt mici mlădiţe ataşate viţei de vie care este Isus şi să simtă curgerea sevei vitale a
Spiritului Sfânt şi să aducă roadă multă, să fie curajoşi, răbdători, smeriţi, capabili să împărtăşească dar şi
să se diferenţieze, să se bucure cu cei care se bucură şi să plângă cu cei care plâng, să răspundă răului cu
bine, şi aşa să fie vestitori credibili ai Evangheliei”.
Fericire, inimi deschise, entuziasm la deschiderea INTC 2015

13. 13
Un semn de solidaritate a fost cuvântul pr. Iustin Tira, Vicar al Mitropoliei Ortodoxe a Clujului, care a
transmis tinerilor un mesaj din partea Înaltpreasfinţiei Sale Andrei Andreicuţ. Pr. vicar Iustin Tira din
partea Mitropoliei Ortodoxe a Clujului a rostit un cuvânt şi un mesaj din partea Înaltpreasfinţiei Sale
Andrei Andreicuţ, exprimând convingerea că „Biserica are trecut, prezent şi cu certitudine are viitor.
Trecutul în bună parte îl cunoaştem şi el înseamnă sfinţi, martiri, mărturisitori şi creştini care şi-au trăit
viaţa în duhul Evangheliei lui Hristos, ca parte din Instituţia Sa sfântă, Biserica pe care a întemeiat-o pe
lemnul Crucii. Are prezent, din care facem parte noi, creştinii de astăzi, cu viaţa mai mult sau mai puţin în
bună rânduială aşezată, dar care totuşi, facem parte din Trupul mistic al Bisericii lui Hristos. Şi, în fine, cu
certitudine, Biserica are viitor, care însemnează tinerii pe care-i reprezentaţi dvs. aici. Faţă de aceşti tineri
ai Bisericii lui Hristos, noi, maturii, avem responsabilitatea în faţa lui Dumnezeu şi a Bisericii de a-i creşte,
de a-i forma, de a-i pregăti spiritual şi cultural pentru a deveni mădulare ale Bisericii”.
PS Virgil a transmis apoi tinerilor mesajul Conferinţei Episcopilor Catolici din România, cărora le-a
reamintit: „astăzi, aici şi acum, Isus v-a chemat şi v-a chemat în special pe voi, tinerii. V-a chemat pentru a
căuta şi a găsi fericirea”, amintind totodată îndemnul Papei Francisc, că Fericirile trebuie să fie „un
program de viaţă şi de trăire în comuniune cu Domnul, cu Sfânta Treime”. „Fericirile sunt ceea ce a trăit
cu adevărat Isus Cristos şi ne-a lăsat moştenire. Fericirile sunt daruri ale Spiritului Sfânt, care lucrează în
voi atunci când îl primiţi pe Domnul. Fericirile reprezintă atitudinea noastră interioară atunci când suntem
interpelaţi de Domnul. Fericirile sunt un program pe care l-am primit de la Domnul, pe care trebuie să ni-l
asumăm, care să devină al nostru”.
Domnul „ne cheamă pe fiecare dintre noi la fericire. Astăzi, din nou ne cheamă să fim curaţi cu inima
pentru a-l vedea pe Dumnezeu şi a fi cu adevărat fericiţi. Domnul ne cere să avem conştiinţa curată, inima
senină şi nevinovată, să fim fără de păcat şi liberi cu spiritul. Inima curată înseamnă că viaţa noastră
interioară trebuie să fie transparentă, curată, înseamnă că îl iubim şi să îl respectăm pe aproapele. A fi
curat cu inima înseamnă a fi bucuros, a fi tu însuţi. Inima curată înseamnă a şti să te rogi, înseamnă să
facem – în numele Domnului – doar binele. Inima curată înseamnă să fim sarea pământului şi lumina
lumii”.
După un moment de armonie cu Corul Angeli, care a cântat refrenul Imnului INTC 2015, Imn ce va însoţi
aceste zile, reprezentaţii autorităţilor locale şi centrale s-au adresat tinerilor.
Dl. Victor Opaschi, Secretar de Stat pentru Culte şi-a exprimat bucuria şi emoţia de a se afla la Cluj, prilej
de a-şi aminti personalităţi eminente, memorabile, ale Bisericii Greco-Catolice, precum Înaltpreasfinţitul
George Guţiu, pr. Tertulian Langa, mărturisitori ai credinţei. Şi-a mai reamintit: „am avut onoarea ca, la o
săptămână după Revoluţie, să fiu invitat să mă alătur celor care au pregătit Decretul lege nr. 9, din 31

14. 14

15. 15
decembrie 1989, privind legalizarea Bisericii Greco-Catolice după 41 de ani de suferinţe şi să particip la
foarte multe momente importante din viaţa Bisericii Greco-Catolice”. De asemenea, a mulţumit pentru
prilejul de a se afla în mijlocul tinerilor la această întâlnire, subliniind însemnătatea acestui eveniment ce
se desfăşoară în oraşul care are statutul de Capitală Europeană a Tineretului şi reuneşte tineri din
întreaga Europă la un lung şir de evenimente organizate şi cu sprijinul Guvernului României.„Întâlnirea
tineretului catolic din anul acesta stă sub semnul solidarităţii între generaţii şi semnifică odată în plus
ancorarea identităţii catolicilor români într-o tradiţie a mărturisirii creştine, întruchipată de
nou-recunoscuţii martiri ai Bisericii Catolice sub ocrotirea cărora a fost aşezată şi Întâlnirea de aici (nn.
Sfinţii Patroni ai INTC 2015 sunt: Papa Ioan Paul al II-lea, Fericitul Szilárd Bogdánffy, Fericitul János
Scheffler, Fericitul Vladimir Ghika şi Fericitul Anton Durcovici). Aşezarea INTC sub ocrotirea acestor sfinţi
invită la o reflexie comună asupra rădăcinilor puternice şi profunde ale tradiţiei creştine din ţara noastră,
asupra valorilor care ne unesc ca societate multietnică şi plurireligioasă şi asupra responsabilităţii noastre
comune, ca popor şi ca societate de a le asuma şi a le perpetua într-o lume globalizată”.
În continuare, prof. dr. ing. Gheorghe Ioan Vuşcan, Prefect al Jud. Cluj, a spus: „am convingerea că în
aceste zile veţi găsi multe ocazii de bucurie şi de fericire la Cluj. Dar, bucuria noastră nu va fi completă
dacă nu ne vom gândi la cei de lângă noi, care s-au îndepărtat de fericire – cei care caută o falsă fericire în
droguri, cei se îndepărtează de şcoală prin abandonul şcolar, dar şi cei care nu găsesc un loc de muncă
şi-şi caută fericirea în altă parte. Eu cred că fericirea nu poate exista fără educaţie, fără credinţă în
Dumnezeu, fără iubire şi cred că toţi avem această menire a a fi împreună de a ţine tinerii şi copiii mai
mult în şcoală, în Biserică, în credinţa în Dumnezeu”.
Purtătorul cheilor oraşului, dl. Emil Boc, a mulţumit pentru alegerea, cu ocazia INTC 2015, a oraşului
Cluj-Napoca, Capitala Europeană a Tineretului, „anul acesta singurul oraş din Uniunea Europeană care are
şansa de a avea acest statut este municipiul Cluj-Napoca. Clujul este un oraş multicultural, un loc unde se
întâlnesc diverse religii, universităţi, locul unde toţi suntem diferiţi şi toţi suntem împreună. Este un loc în
care vrem ca şi dvs. să vă întoarceţi ca şi studenţi, un loc în care, împreună cu Dumnezeu să mergeţi pe
drumul bun. Vă doresc să petreceţi clipe frumoase în Capitala Căutătorilor de fericire, şi să vă întoarceţi
cu mare drag aici unde sunteţi primiţi din suflet, în mun. Cluj-Napoca”.
Din partea preşedintelui Consiliului Judeţean Cluj a vorbit dl. Istvan Vakar,Vicepreşedinte al Consiliului
Judeţean Cluj, care mai întâi a rostit salutul catolic „Lăudat să fie Isus!” în mai multe limbi, continuând:
„Suntem în Cluj, în capitala Transilvaniei, unde pe vremea când în Europa erau războaie între diferite
credinţe, la noi erau libertăţi. E adevărat, a venit Reforma, dar Isus Hristos, când a deschis mâna, pe toţi
i-a primit: tineri, bătrâni, credincioşi, necredincioşi, ne cheamă în casa lui. Isus este unul. Noi aici, în Cluj,
în Kolozsvar sau în Klausenburg, ne simţim acasă, şi suntem un oraş primitor, putem primi pe toată lumea
în casa noastră, în casa Domnului. Dacă doi sau trei se adună în numele Meu, sunt şi Eu acolo. Oare,
astăzi, când aşa mulţi s-au adunat, nu-L simţim că este cu noi? Este, Îl simţim cu toţii, simţim acea fericire
pe care o radiază atât din tristeţea Crucii, cât şi din bucuria Naşterii, a Ieslei”. A adresat apoi şi un cuvânt
în limba maghiară pentru participanţii maghiari.
În şirul alocuţiunilor, a urmat cea a d-lui Ioan Aurel Pop, rectorul Universităţii Babes Bolyai, care a spus:
„am auzit că sunteţi în căutarea fericirii, dacă e aşa, sunteţi în locul potrivit: mai întâi pentru că, Clujul,
este Capitala Europeană a Tineretului. În al doilea rând, sunteţi la Cluj-Napoca unde sigiliul Romei s-a pus
în urmă cu aproape 2000 de ani, deopotrivă din punct de vedere etnolingvistic şi spiritual, pentru că între
militarii veniţi de la Roma şi colonişti s-a dovedit că erau cu siguranţă şi purtătorii Cuvântului lui
Dumnezeu. Sunteţi, dintr-un anumit punct de vedere, cel mai tânăr oraş din România: oraşul are cca
400.000 de locuitori, dintre care, 100.000, sunt studenţi – ceea ce înseamnă că fiecare al patrulea locuitor
al acestui oraş este student! În plus, aici funcţionează, cea mai veche, fondată de Părinţii Iezuiţi în 1581,
cea mai mare şi din câteva puncte de vedere, cea mai prestigioasă, Universitate din România,
Universitatea Babes-Bolyai, singura care are trei limbi oficiale de studiu şi în care se pot studia diferite
discipline în alte patru limbi internaţionale. De asemenea, sunteţi în locul potrivit pentru că acesta este,
din multe puncte de vedere, cel mai creştin oraş ecumenic din România. În această cetate, fondată în

16. 16

17. 17
urmă cu 2000 de ani, funcţionează – caz unic – cinci scaune creştine, cel puţin episcopale şi patru Facultăţi
de Teologie creştină, toate patru membre ale Universităţii Babes-Bolyai, între care şi prestigioasa
Facultate de Teologie Romano-Catolică şi cea de Teologie Greco-Catolică. De aceea, vă îndemn, cu toţii să
fiţi studenţi la Cluj, să prindeţi gustul aerului acestui oraş, să prindeţi gustul cursului unduitor al Someşului
şi să vă simţiţi aici ca acasă şi primul cântec pe care să-l învăţaţi ca studenţi să fie: «se duc studenţi stol
după stol, dar Clujul nu rămâne gol». De aceea, vă îndemn să ne bucurăm împreună în căutarea fericirii!
Gaudeamus Igitur!”
Dl. Vlad Pop, preşedintele Federaţiei SHARE, a explicat participanţilor INTC, că „titlul de Capitală
Europeană a Tineretului este acordat unui oraş, vreme de un an, de către Forumul European de Tineret,
structură la nivel european care reprezintă milioane de tineri din Europa. Acest titlu a fost câştigat de
Cluj-Napoca datorită muncii unor tineri ca şi dvs., şi a suportului Administraţiei Publice locale, regionale, şi
naţionale. În cadrul acestui program, Cluj-Napoca, 2015, Capitală Europeană a Tineretului, sunt foarte
multe activităţi educaţionale, sportive, de sănătate, dar şi spirituale. În anul 2014 au avut loc mai multe
întâlniri la nivel de Cluj, între tineri de mai multe confesiuni la iniţiativa ASTRU Cluj, şi, astfel, s-a înfiinţat
Direcţia «Share Faith» în cadrul Capitalei Europene de Tineret, care în acest an implementează programul
spiritual în acest eveniment”.
Ultimul cuvânt l-a avut PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, care a început salutând
oaspeţii prezenţi la deschiderea INTC, mulţumindu-le pentru participare şi pentru buna colaborare. I-a
salutat apoi pe tineri, urându-le în cele trei limbi, engleză, română şi maghiară: „Dragi tineri, fiţi bineveniţi
în Capitala căutătorilor de fericire! […] Iubiţi tineri, tocmai datorită prezenţei voastre aici la Cluj, Capitala
Transilvaniei devine, în perioada 22-26 iulie, o întreită capitală, este Capitala Europeană a Tineretului,
Capitala Tinerilor Catolici, dar, având în vedere moto-ul propus de Sfântul Părinte, Papa Francisc, pentru
acest an şi ales pentru Întâlnirea noastră Naţională, putem afirma că este şi Capitala «căutătorilor de
fericire», deci voi sunteţi căutătorii de fericire în aceste zile. Dar ne întrebăm unde şi cum să căutăm
fericirea, care este adevărata fericire? Oare putem fi fericiţi în Biserica şi lumea de astăzi? Iată câteva din
întrebările asupra cărora, împreună cu pr. Daniel Ange din Franţa, căruia îi mulţumim pentru prezenţă,
împreună cu Episcopii noştri aici prezenţi şi cu cei care vor mai veni, vom putea reflecta şi căuta
răspunsuri potrivite în aceste zile. De asemenea, vom încerca să împletim viaţa spirituală cu cea culturală.
Rugăciunea cu distracţia, apropierea de Dumnezeu cu apropierea de prieteni”.
PS Florentin a mulţumit tuturor celor ce participă şi organizatorilor evenimentului şi i-a întrebat pe tineri:
„Dragi tineri, doriţi să petreceţi patru zile de bucurie şi fericire în vacanţa voastră de vară? Atunci
participaţi cu bucurie la INTC, Cluj, 2015. De voi şi de inima voastră deschisă depinde în exclusivitate dacă,
aici, la Cluj, veţi petrece zile intense de fericire, de bucurie, de prietenie, de comuniune, apropiindu-vă
mai mult de Dumnezeu, sau va fi doar o simplă vizită turistică. Motoul Întâlnirii voastre este «căutători de
fericire». Vă invit, deci, cu ochii inimii curaţi şi larg deschişi să căutaţi peste tot fericirea şi bucuria în
aceste zile la Cluj, iar cei care o vor găsi, vor dobândi marele premiu: «Fericiţi cei cu inima curată, pentru
că ei îl vor vedea pe Dumnezeu» (Matei 5,8). Aşadar, spunem cu Sf. Apostol Pavel: «Bucuraţi-vă pururea
întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă. nu vă împovăraţi cu nici o grijă şi pacea lui Dumnezeu, care
covârşeşte orice minte, să păzească inimile şi cugetele voastre întru Hristos Isus!»”.
Prima zi a INTC 2015 s-a încheiat cu Festivalul tinerilor: Grupul ASTRU din Gherla, coordonat de
pr. Edmund Dujardi, a susţinut un concert folk, tinerii din Mişcarea Focolarelor au prezentat o scenetă –
Chiara Luce;
A urmat programul de muzică şi dansuri populare susţinut de Ansamblul maghiar de dansuri Ordogtergye;
Ansamblul Mărţişorul şi cunoscuta interpretă Sava Negreanu Brudaşcu. Au fost momente de o înaltă
ţinută artistică care au produs ropote de aplauze şi multă bucurie.
Cuvintele care au caracterizat prima zi INTC 2015, la Cluj-Napoca, sunt: fericire, inimi deschise, entuziasm,
armonie, valori spirituale şi culturale, frumuseţea tradiţiilor populare.

18. 18
23 iulie 2015
Catehet: Pr. Daniel Ange
Traducere: Pr. Titus Sas
Aseară, am deschis, pentru prima dată după mulţi
ani, o carte mică pe care Monseniorul Vladimir
Ghika i-a dat-o tatălui meu, şi prima fraza este
chiar motoul întâlnirii noastre: „Fericiţi sunt cei
care îl caută pe Dumnezeu, pentru că l-au găsit
deja pe Dumnezeu”.
Inimile curate, care îl vor vedea pe Dumnezeu,
doar acestea pot vedea frumuseţea acestei lumi.
Am considerat aceasta o confirmare din partea
Mons. Ghika pentru întâlnirea noastră.
Şi voi începe acum cu trei întrebări: Da sau nu?
Vreţi să îl vedeţi pe Dumnezeu?
Vreţi să vedeţi gloria lui Dumnezeu?
Vreţi să vă deschideţi inima la lumina lui
Dumnezeu?
Oricine pe pământ caută fericirea. Avem multe
momente de bucurie în vieţile noastre pentru
care trebuie să îi mulţumim lui Dumnezeu, dar
majoritatea acestor bucurii nu durează mult,
dispar repede. Dacă vă bucuraţi de sănătate şi
sunteţi poate sportiv, dar brusc apare un accident
sau o boală şi sunteţi în spital, deci dacă toată
fericirea voastră constă în a avea o bună sănătate,
este o fericire foarte slabă. Toţi căutăm aşadar o
bucurie pe care nimeni să nu o poată lua vreodată
de la noi, să nu o poată scoate din inimile noastre.
Căutăm o bucurie veşnică şi doar Dumnezeu
poate să ne umple inimile, pentru că El e izvorul
întregii bucurii.
Avem un psalm frumos care spune „Cine ne va
arăta fericirea?” Şi fraza următoare spune:
„Fă, Doamne, să strălucească peste noi faţa Ta”.
Aş putea spune: „Fă, Doamne, să strălucească
peste noi soarele/Fiul Tău” (un joc de cuvinte în
limba engleză: sun înseamnă soare, Son înseamnă
Fiul). Aceasta înseamnă că fericirea înseamnă
sfinţenie. Şi invers: sfinţenia înseamnă fericire.
Repetaţi aceste două propoziţii cu mine!
Fericirea înseamnă sfinţenie. Sfinţenia înseamnă
fericire. Este o idee foarte bună, pe care trebuie
să o răspândiţi între colegii voştri.
[…]
Crearea fiecăruia dintre noi constituie primele
Rusalii din vieţile noastre. Am fost concepuţi de
părinţii noştri, dar cu ei şi prin ei Tatăl ceresc a dat
suflarea Spiritului Sfânt, a dat suflare de viaţă prin
inima lui Isus. Sunt aşadar cinci persoane care au
lucrat pentru existenţa voastră: mama, tata, Tatăl,
Fiul şi Spiritul Sfânt, fiecare cu propria slujire.
Dacă am primit viaţa mea de la Dumnezeu, din
inima lui Dumnezeu, aceasta înseamnă că El m-a
dorit întotdeauna. A dorit în mod personal viaţa
mea. Sunt conceput din inima lui Dumnezeu. Şi
chiar dacă poate părinţii nu m-au iubit, nu m-au
dorit, El, Dumnezeu, m-a dorit pentru că m-a
iubit. M-am născut dintr-o iubire veşnică, viaţa
mea s-a născut din iubirea lui Dumnezeu.
Credeţi cu adevărat acest lucru?
Ne schimbă toată viaţa faptul de a şti de unde
venim. Daca mi-am primit viaţa de la Dumnezeu
înseamnă că nu pot să mor, că sunt nemuritor.
Desigur, trupul moare, dar doar pentru un timp,
Fericirea înseamnă sfinţenie.
Sfinţenia înseamnă fericire.

19. 19
pentru că într-o zi vom învia ca trupul glorios al
lui Isus în dimineaţa de Paşti. De aceea, atunci
când apare Maria la Fatima, la Lourdes, la
Medjugorje, ne arată întotdeauna trupul ei
glorios, are întotdeauna 16-18 ani, mereu tânără,
ne arată tinereţea veşnică a lui Dumnezeu, că în
rai vom avea mereu 18-20 de ani. Papa Ioan Paul
al II-lea nu va avea niciodată 84 de ani, este tânăr,
veşnic tânăr. Şi îl voi vedea pe Dumnezeu aşa cum
este El. Desigur, pe pământ îl vedem în Creaţie, în
suferinzi, în semeni, în mod special în Euharistie,
chiar dacă e ascuns. Şi vrem să îl vedem aşa cum
este, în mărirea Sa.
[…]
Fiecare dintre noi este unic. Putem dovedi
aceasta prin codul nostru genetic. Faţa noastră
este absolut unică. Chiar şi pentru gemeni, faţa
nu este la fel. Fiecare dintre noi este unic
înaintea lui Dumnezeu şi trebuie să primim cu
bucurie propria viaţă, aşa cum este, să fim fericiţi
că suntem români, maghiari, ucraineni, să fim
fericiţi că trăim această minunată perioadă a
istoriei. Trebuie să fim fericiţi de trupurile
noastre, să îi mulţumim lui Dumnezeu pentru
frumuseţea feţelor noastre.
Adesea suntem invidioşi pe feţele altora, mai ales
fetele: dorim altă culoare de ochi, nasul puţin mai
lung, sau buzele de o altă formă, degetele mai
lungi… Dar trebuie să ne primim trupurile, feţele,
ca dar de la Dumnezeu, trebuie să fim uimiţi de
propria noastră frumuseţe.
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru frumuseţea mea,
îţi mulţumesc, Doamne, pentru ochii mei care pot
vedea un apus de soare frumos, frumuseţea
florilor.
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru mâinile mele care
pot cânta la pian, pentru braţele mele care pot
lucra sau pot îmbrăţişa copiii.
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru picioarele mele,
pot alerga, pot dansa etc. Acesta este izvorul
fericirii de fiecare zi: să îi mulţumesc lui
Dumnezeu pentru darul vieţii aşa cum este ea.
Eram cândva la o casă cu copii cu dizabilităţi, iar
în timpul rugăciunii de seară copiii se rugau:
„Doamne, îţi mulţumim pentru soare, pentru
flori”. La un moment dat, un băieţel a spus:
„Îţi mulţumesc Doamne pentru mine”. Băiatul nu
avea picioare. Nu putea umbla, nu putea dansa,
dar a spus: „Îţi mulţumesc Doamne pentru viaţa
mea”. Tocmai de aceea foarte multe persoane cu
dizabilităţi sunt pentru noi modele privind
bucuria de a trăi. În amintesc că în Austria, la o
întâlnire a tinerilor, am văzut o fată tânără, în jur
de 18 ani, cu o faţă strălucitoare. Faţa şi ochii ei
radiau atâta fericire! După Liturghie am dorit să
merg, să o întâlnesc, dar nu am reuşit să o găsesc.
Unde să fie? M-am gândit că poate a fost un
înger.
Dintr-o dată am văzut-o. Era mică de înălţime, ca
o fetiţă de 8 ani, cu faţa frumoasă a unei fete de
18 ani. Şi am întrebat-o: „Cum de eşti atât de
fericită? Care este secretul feţei tale strălucitoa-
re?” Mi-a răspuns: „Până la 18 ani eram revoltată,
pentru că colegii mei de şcoală, oamenii de pe
stradă, se uitau la mine ca la o ciudăţenie.
Dar într-o noapte, când am împlinit 18 ani, l-am
simţit pe Isus spunându-mi: ‘Brigitta, eşti cea mai
frumoasă fată din lume! Iar eu te iubesc pentru
frumuseţea ta!’ Din acel moment pentru mine a
devenit important nu ce gândesc oamenii despre
mine, ci ceea ce Isus crede despre mine.” A
devenit atât de fericită, încât colegii ei de
facultate mi-au spus că era cea mai fericită fată
din întreaga universitate. Răspândea în jurul ei
bucurie. Astăzi este medic pediatru şi mi-a spus
că este minunat: „Pentru că sunt atât de mică de
înălţime, copiilor nu le este teamă de mine.”
Nu este minunat? Este un exemplu de dizabilitate
transfigurată, transformată în iubirea lui Isus. Şi
noi toţi suntem la şcoala acestor oameni cu
dizabilităţi. Ei ne învaţă acea fericire simplă a
existenţei, a faptului de a trăi.

20. 20
Rusaliile au loc a doua oară în viaţa noastră la
Botez, când întreaga Preasfântă Treime, care mi-a
dat viaţa, existenţa, vine, intră în inima mea.
Devenim Biserica lui Dumnezeu, casa Preasfintei
Treimi, sanctuarul Tatălui, al Fiului şi al Spiritului
Sfânt, şi se schimbă extraordinar vieţile atunci
când trăim cu adevărat cu Preasfânta Treime.
Mulţi creştini trăiesc fără a împărtăşi cu adevărat
viaţa în intimitate cu Preasfânta Treime.
Tot timpul, chiar şi atunci când nu mă gândesc la
această realitate, Preasfânta Treime trăieşte în
inima mea, aşadar port în mine izvorul propriei
vieţi. Izvorul fericirii nu este în afara mea, nu este
departe de mine, ci în inima mea, în sufletul meu.
[…]
Nu trebuie să căutăm doar fericirea noastră, ci şi
fericirea celor din jur, dar şi fericirea lui
Dumnezeu.
Îl putem face pe Dumnezeu mai fericit, să
spunem aşa. Sf. Paul spune că îl putem întrista pe
Spiritul Sfânt. Dacă îl putem întrista, putem
aşadar şi să îl facem plin de bucurie.
Dacă Isus devine bucuria vieţilor noastre, atunci
noi suntem bucuria Mariei: dorim să îi ştergem
lacrimile ei pentru lume; în aceste zile dorim să
devenim consolatorii Maicii lui Dumnezeu, să îi
ştergem lacrimile, pentru că ea plânge cu
lacrimile noastre.
Dacă suntem copiii lui Dumnezeu, nu putem să
nu fim fericiţi, suntem moştenitorii Lui, prinţii şi
prinţesele Lui; în rai vom deveni toţi regi şi regi-
ne, pe pământ suntem prinţi moştenitori. Şi tot
ceea ce îi aparţine lui Isus îmi aparţine mie: toată
frumuseţea creaţiei, Sfânta Biserică, toţi sfinţii,
fraţii şi surorile noastre, sunt toate ale mele. Sunt
un mic prinţ cu şi în Cristos.
Când Papa Ioan Paul al II-lea a vizitat Polonia, la
Częstochowa, s-a cântat un cântec minunat:
„Abba, Ojce”. A fost extraordinar: două milioane
de tineri din întreaga Europă, după 50 de ani de
tensiuni, au cântat împreună „Abba, Ojce” –
Abba, două silabe, cuvântul care este secretul
inimii lui Isus. El ne-a dăruit propriul Său secret în
Ghetsimani: a fost prima dată când Petru, Iacob şi
Ioan au auzit acest cuvânt scurt: Tăticule. Acest
mic cuvânt îi aparţine doar lui Isus, doar El i-ar
putea spune aşa Tatălui ceresc, şi ne dăruieşte
secretul Său. Am devenit fraţii Lui şi ne-a dat to-
tul. Acesta este secretul rugăciunii. Deoarece în
inima mea, Isus se roagă tot timpul pentru lume,
pentru fiecare dintre noi, îl preamăreşte pe Tatăl,
îl laudă pe Tatăl chiar şi atunci când nu sunt
conştient de lucru acesta, când nu îmi dau seama
ce se întâmplă în inima mea.
De exemplu, dacă conducem maşina de-a lungul
unui râu, datorită zgomotului maşinii nu putem
auzi muzica minunată a apei. Ca să o asculţi,
trebuie să opreşti maşina, motorul: atunci ai
linişte şi auzi clinchetul minunat al apei, asculţi.
Aceasta înseamnă că atunci când îţi faci timp
pentru rugăciune, orice fel de rugăciune,
rugăciunea lui Isus sau rugăciunea liturgică, în
acel moment îţi opreşti motorul ca să asculţi:
Ce spune Isus în inima mea? O altă comparaţie:
uneori, în oraş, când vrei să studiezi şi este mult
zgomot pe stradă, pui un CD cu muzică clasică, de
exemplu Vivaldi; aceasta nu înseamnă că asculţi
în fiecare moment, fiecare notă muzicală. De fapt
înveţi, istorie sau geografie, dar uneori te opreşti:
o!, ce frumoasă este muzica! Dar când revii la
învăţat, muzica merge mai departe; când te urci
înapoi în maşină şi porneşti motorul, râul curge în
continuare, chiar şi dacă tu nu asculţi. Înseamnă
că tot timpul, zi şi noapte, Isus se roagă în inima
ta. Cât de trist este să nu ştii acest lucru, cât de
fericit eşti atunci când înţelegi aceasta, când poţi
participa la rugăciunea lui Isus!
Personal am o rugăciune care mă ajută foarte
mult. E rugăciunea numelui lui Isus, pentru că
numele Lui este plin de prezenţa Sa. Şi doar în
Spiritul Sfânt putem spune cu iubire Isus. Mie
unuia îmi place să spun numele lui Isus timp de
oră sau în timpul unei plimbări într-o pădure.
Încep spunând: „Maria Isus, Maria Isus…”
O rog pe Maria să se roage lui Isus aşa cum s-a
rugat când Fiul era într-o iesle în Betleem. Apoi o

21. 21
las pe Maria deoparte şi spun expresii scurte:
„Isuse, te iubesc”, „Isuse, te laud”, „Isuse, bucuria
mea”, „Isuse, iubirea mea”, „Isuse, lumina mea” –
foarte scurte. Doar 2-3 cuvinte, repetând mereu
numele lui Isus. Nu doar de câteva ori, ci de multe
ori. Putem folosi mătăniile să numărăm de câte
ori spunem, dar nu este necesar.
După ce spun de două-trei sute de ori de exemplu
„Isuse, iubirea mea”, trec să spun „Isuse Tată” sau
chiar „Isuse Tăticule”. Isus se roagă în mine şi cu
mine Tatălui. Spun „Isuse” când inspir şi „Tată/
Tăticule” când expir.
Dă atâta pace această rugăciune. Putem face
această rugăciune oricând, oriunde. Apoi putem
face şi rugăciuni de mijlocire. Dacă vreţi să vă
rugaţi pentru ţara voastră spuneţi „Isuse
România, Isuse România”. El ştie de ce are nevoie
România. Nu trebuie să îi explicaţi timp de o oră
toate problemele politice sau economice. Isus ştie
toate acestea. Dacă doriţi să vă rugaţi pentru
creştinii persecutaţi spuneţi „Isuse Irak”, „Isuse
Siria”, „Isuse Egipt”, „Isuse Nigeria”, „Isuse
Pakistan” – spuneţi doar numele ţării şi Isus ştie
ce să facă. Sau să spunem că doriţi să vă rugaţi
pentru cineva, de exemplu pentru Anca, spuneţi
atât: „Isuse Anca, Isuse Anca…” Iar după vreo o
sută de repetări, Isus va spune „bine, gata, mă
ocup acum de Anca”. Aceasta este rugăciunea
mea personală. Fiecare trebuie să îşi găsească
modul cel mai uşor de a se ruga tot timpul.
La un moment dat, când eram în Africa, a trebuit
să fac o operaţie chirurgicală, aşa că am fost
anesteziat timp de 18 ore. Asistentele medicale
erau uimite că tot timpul cât am dormit am spus:
„Isuse Tată, Isuse Tată…” Asistentele mi-au relatat
că a fost într-un fel deranjant, că ar fi dorit să se
mai schimbe puţin ceea ce spun. Eu însă am fost
fericit pentru că am avut dovada că şi atunci când
eram inconştient, rugăciunea cu numele lui Isus
continua.
Motivele pentru care tinerii au venit la INTC sunt:
 apropiere de Dumnezeu…împreună rugăciune (liturghie), credinţă şi dorinţă de împărtăşire a
credinţei, nevoia de întărire a credinţei
 reconciliere cu mine însumi …prin momente de regăsire personală si spovadă, reculegere, căutare
de răspunsuri, a liniştii interioare pentru a deveni o persoană mai credincioasă
 ideal …a cunoaşte persoane aflate pe acelaşi drum de credinţă, a închega prietenii sincere
 a descoperi fericirea …a reîncărca entuziasmul credinţei, a mă bucura împreună cu ceilalţi tineri.

22. 22

23. 23
PS Virgil Bercea: Fericirea trăirii cu Dumnezeu dă sensul vieţii
- Ce înseamnă, pentru Dumneavoastră,
ca păstor de suflete, fericirea adevărată?
- A defini fericirea adevărată este o
provocare pentru că fiecare dintre noi
căutăm fericirea şi o căutăm de la
naştere până la sfârşitul vieţii. De la
naştere, într-o anumită manieră, apoi
după aceea, când începem să cunoaştem
lucrurile mai bine, suntem cu adevărat
însetaţi de fericire. O spune Sfântul
Augustin: ,,Pentru tine ne-ai creat,
Doamne, şi nefericită este inima noastră
până se va odihni în tine.” Această
nefericire este, de fapt, căutarea fericirii.
Dacă ne uităm la un copil mic, fericirea
pentru el înseamnă să se simtă bine, să
fie ocrotit, să cunoască. Pentru un tânăr,
fericirea constă în a realiza anumite
lucruri, în forţa prin care este convins că
poate birui lumea.
Pentru un adult, fericirea este realizarea
unei familii, a unui ţel în viaţă. Pentru o
persoană de vârsta a treia, fericirea
înseamnă a trăi în pace. Dar, dincolo de
toate aceste scurte definiţii pe care am
căutat să le dau, pentru mine, ca păstor
de suflete într-o Eparhie, fericirea constă
în preocuparea pentru preoţi, pentru credincioşi, pentru persoanele consacrate, pentru cei tineri şi
pentru cei în vârstă, ca ei să-l găsească pe Dumnezeu.
Este foarte important să trăieşti în primă persoană fericirea prezenţei lui Dumnezeu în viaţa ta, în inima
ta, ca apoi, la rândul tău, să poţi să o dăruieşti şi să te preocupi ca ceilalţi să trăiască această fericire. Este
fundamental şi fără aceasta nu se poate trăi viaţa, pentru că ar deveni monotonă, ar deveni fără sens
dacă nu ai fericirea trăirii cu Dumnezeu.
- Cum aţi merge în întâmpinarea unui tânăr creştin trist sau descurajat?
- Cu foarte multă speranţă. Am întâlnit foarte mulţi tineri care sunt trişti sau descurajaţi. Este o stare care
este momentană, dar care poate să se permanentizeze pentru o anumită perioadă a vieţii şi este foarte
riscant să rămânem în această stare. De aceea, este foarte important ca noi, care suntem păstori de
suflete, fiecare preot, fiecare călugăr şi fiecare călugăriţă care şi-a dedicat viaţa lui Dumnezeu să aibă
această speranţă dincolo de speranţă şi să reuşească să o dăruiască celuilalt. În acelaşi timp, e important
să avem încredere în persoanele de lângă noi, să ne lăsăm ajutaţi, să credem în prietenie, să credem
într-un sfat, să credem în bine, în frumos, în iubire, în iertare, în înţelegere. Sunt valorile care pot să ne
scoată dintr-o stare care nu este pozitivă şi care nu este favorabilă sufletului, trupului şi minţii, în acelaşi
timp.
Curaj! Tinerii, dar şi persoanele de orice vârstă, trebuie să creadă puternic. Se poate ieşi din absolut orice
stare, şi mai ales din stările acestea care pot să aibă tentă de depresie, de neîmplinire, sau de neplăcere,
de teamă sau de frică. Cu Domnul înainte, se poate.

24. 24
VOLTAJ – trupă a căutătorilor de fericire…pentru o zi la INTC
– Interviu cu Călin Goia, solistul trupei VOLTAJ –
- A concerta pentru Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic presupune pentru tine ceva mai deosebit
decât a susţine un concert obişnuit?
- Nu neapărat, întrucât publicul este la fel de cald, iar printre participanţi – după cum bine am înţeles –
sunt tineri de toate felurile veniţi să se bucure împreună. Deosebit este însă faptul că la acest concert vom
cânta în premieră noul nostru single…: „Din toată inima”.
- Cum sau unde găseşti tu fericirea?
Călin Goia: “Fericirea o găsesc cu siguranţă în băieţii mei, familie şi scenă. Cu fiecare concert dorim să ne
arătăm tot mai fericiţi, dacă tot e să fim în temă cu INTC, căci doar astfel ne poate copleşi împlinirea.
Aceasta este partea frumoasă a vieţii!
- Care a fost cel mai fericit moment din viaţa ta?
- M-am simţit cel mai fericit atunci când s-au născut cei doi băieţi ai mei. Această fericire o trăiesc şi
acum!”
- Am înţeles că recent ai lansat o nouă melodie intitulată “Din toată inima” şi având în vedere că pentru
noi, căutătorii de fericire prezenţi la Cluj în aceste zile cu ocazia Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic,
inima nu reprezintă doar un organ, ci o busolă lăuntrică, un instrument, am dori să ştim ce semnificaţie are
pentru tine acest cuvânt. Ne-ai putea spune ce semnifică inima pentru tine?
- Inima înmagazinează sentimentele, trăirile oamenilor şi este un simbol care ne însoţeşte pretutindeni
aşa cum am văzut şi pe tricourile voastre.
- Versurile “Tânăr vreau mereu să fiu, să trăiesc aşa cum ştiu,/ Ca la 20 de ani, fără griji şi fără bani” au
devenit în timp reper în vieţile multor tineri (indiferent de vârstă, căci oricum, într-o formă sau alta, toţi cei
care au ascultat melodia au simţit un fior, un entuziasm generator de tinereţe. Coincidenţă sau nu, ele pot
fi luate drept motivaţie pentru cei care caută fericirea: a lăsa grijile lumeşti de-o parte, a ne înstrăina de
tot ce este material…asta ne apropie de fericire! În acest context, cum priveşti tu impactul versurilor tale?
- Aşa cum bine aţi sesizat, trebuie să ne distanţăm de latura materială şi să trăim clipa. Sunt foarte fericit
să aud şi să descopăr că avem un efect la fel de puternic asupra fanilor de toate vârstele, aşa cum am avut
în urmă cu 14 ani şi că suntem şi acum ca la 20!

25. 25

26. 26
Iubirea trebuie
să fie sursă de fericire,
nu de suferinţă
şi decepţie
Astăzi vom merge la Evanghelie şi vom primi de pe
buzele lui Isus aceste cântec minunat numit
Fericirile. Avem 8 versuri diferite şi aceeaşi
melodie: Fericiţi, fericiţi, fericiţi… De 8 ori
„Fericiţi”. E ca un curcubeu minunat, cu toate
acele culori diferite, dar totul în slava, în lumina lui
Dumnezeu. Isus a pregătit de-a lungul anilor la
Nazaret acest imn extraordinar care va dăinui de-a
lungul veacurilor, unind cerul cu pământul.
Cerul, Împărăţia lui Dumnezeu, pacea şi fericirea,
consolarea, dar şi viaţa de pe pământ: sărăcia,
lacrimile, războiul, persecuţiile etc. Dar fericirea
veşnică a raiului vine pe pământ, şi imaginea ei
este Isus făcându-şi autoportretul. Pentru că
nimeni nu a trăit aceste Fericiri aşa cum a făcut-o
Isus, nimeni nu a adus pace şi consolare, nimeni nu
a fost atât de sărac, de persecutat ca Isus. Şi este
singura cale spre sfinţenie, aşadar spre fericire.
În timpul teribilei persecuţii a lui Stalin, în
Moscova, actorii trebuiau să joace în piese de
teatru prin care îşi băteau joc de Isus. Era un actor
foarte cunoscut, care a început să spună:
„Fericiţi cei săraci cu inima”. Deodată a fost atât de
impresionat de aceste cuvinte, încât a început să
plângă. Aşa că sufleurul îi spunea: „Fericiţi cei ce
plâng”. Dar el primise de la Domnul acest dar al
lacrimilor: începuse să plângă. Nu a mai ştiut cum
să continue şi a spus: „Isuse, adu-ţi aminte de mine
când vei veni în Împărăţia Ta” – cuvintele
minunate ale tâlharului de-a dreapta. În Liturghia
răsăriteană, imnul Fericirilor este mereu cântat
împreună cu această rugăciune: „Pomeneşte-ne,
Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta”.
Oamenii veniţi să vadă această piesă de teatru,
care nu aveau Biblii, nu aveau Evanghelii, s-au
ridicat cu toţii şi au început să strige: „Cristos a
înviat! Adevărat a înviat!” Aşa că a venit poliţia
şi i-a dus pe toţi la închisoare. Le-au astupat gurile
şi ei au continuat să murmure. E un episod
minunat care îi plăcea şi Papei Ioan Paul al II-lea –
arată puterea Cuvântului lui Dumnezeu de a mişca
inimile.
Astăzi doresc să mă opresc la o singură idee mare:
„Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor
vedea pe Dumnezeu”. Mai întâi înseamnă că
trebuie să ai o inimă cu totul dedicată lui
Dumnezeu. Presupune, de asemenea, puritatea şi
castitatea. Înseamnă să pui acest minunat mister
al sexualităţii în lumina lui Dumnezeu. Isus însuşi a
spus că pentru a înţelege modul în care Dumnezeu
vede căsătoria şi familia, trebuie să mergem înapoi
la Cartea Facerii, la crearea omului. Una dintre cele
mai frumoase descoperiri ale astrofizicii este aceea
că în urmă cu câţiva ani au descoperit lumina
„fosilă”, originară, care a apărut cu 14 miliarde de
ani înainte, înainte de facerea soarelui, a
planetelor, a stelelor. Avem deci dovada ştiinţifică
că totul a început cu această lumină originară.
Doar după milioane de milioane de ani au apărut
luna, stelele… Este o dovadă ştiinţifică a acestui
poem teologic al Creaţiei.
Vom face acelaşi lucru pentru a înţelege ce este
sexualitatea. Evoluţia merge înainte, creaţia
devenind tot mai perfectă. Începe cu soarele, luna,
stelele, apoi apar munţii, continentele, mările, şi
apoi plantele, pomii, florile, urmează animalele, şi
mai apoi, deodată, ceva complet diferit, după 13
miliarde de ani: fiinţa umană. Cineva care poate
gândi, care poate iubi, care poate crea iPod-uri şi
GPS-uri. Cu inteligenţă! Şi apoi, după bărbat, apare
femeia. Papa a spus că femeia este cununa,
culmea întregii creaţii. Între femeie şi Dumnezeu
sunt doar îngerii. Ea este culmea Creaţiei.
De aceea Sf. Paul spune că bărbatul trebuie să fie
capabil să îşi dăruiască viaţa, să îşi verse sângele
pentru soţia sa. Când Preasfânta Treime a decis să
24 iulie 2015
Catehet: Pr. Daniel Ange
Traducere: Pr. Titus Sas

27. 27
facă omul după chipul şi asemănarea Sa, i-a făcut
bărbat şi femeie – imposibil de separat ceea ce
Dumnezeu a unit pentru totdeauna. Vorbim de
doi! O imagine a cine este Dumnezeu. Dumnezeu
nu este o persoană singură: sunt trei Persoane,
dăruind viaţă prin iubire, este o iubire care dă
viaţă. Diferenţele dintre ei (Tatăl nu este Fiul, Fiul
nu este Spiritului Sfânt – similar băiatul nu este
fată şi nici invers), această diferenţă de
complementaritate este după asemănarea lui
Dumnezeu şi condiţia pentru comuniune, pentru
iubire. Nu poţi iubi cu adevărat pe cineva care nu
este diferit de tine. Pentru că pentru a iubi pe
cineva diferit de tine trebuie să ieşi din egoismul
tău. Această diferenţă este condiţia pentru a da
viaţă. Deosebirile sunt condiţia pentru fraternitate.
Există o frumuseţe extraordinară, minunată, în
această diferenţă de complementaritate.
Medicii descoperă astăzi diferenţe extraordinare –
nu doar la nivel genetic. De exemplu, conexiunile
nervoase cerebrale sunt diferite la bărbaţi şi la
femei. Prin urmare medicamentele au alt efect da-
că sunt administrate unui bărbat sau unei femei.
Tot mai mult medicamentele vor fi specifice pentru
bărbaţi sau pentru femei. Laptele matern este
diferit dacă mama alăptează un băieţel sau o
fetiţă. Fiecare celulă din trupul nostru este
sexualizată. Ştii dintr-o celulă dacă este de la un
bărbat sau o femeie. La fel cu oasele. După sute de
ani poţi şti dacă un schelet a aparţinut unui bărbat
sau unei femeie. Geneticienii au descoperit că
identitatea noastră sexuală este deja înscrisă în
codul ADN. Prin urmare din prima secundă a
fertilizării, când gameţii fuzionează, din acel mo-
ment eşti băiat sau fată. Nu devii băiat sau fată!
Toate aceste minunate diferenţe fizice, psihologice
şi mentale – sunt la fel de multe diferenţe între un
băiat şi o fată ca de exemplu între o fată suedeză şi
un băiat japonez; sunt două continente diferite,
două planete diferite. De aceea este atât de dificil
pentru un bărbat să înţeleagă cu adevărat femeia.
Nu o va înţelege niciodată pe deplin decât în cer.
Şi invers: nici fata nu poate înţelege pe deplin cum
este, ce simte un băiat.
Sunt atâtea studii minunate psihologice – în special
în ultimii 50 de ani – care subliniază aceste
complementarităţi minunate. Bărbatul este
aplecat mai mult spre muncă, eficienţă, profitabili-
tate; femeia spre gratuitate, frumuseţe,
interioritate… Trebuie să devenim fiecare deplin
ceea ce este. Bărbatul are nevoie de femeie pentru
a deveni pe deplin, împreună cu ea, versiunea cea
mai bună a ceea ce este el. Femeia revelează
frumuseţea masculinităţii. Şi bărbatul revelează
frumuseţea feminităţii. Intrăm în istoria umanităţii
pe deplin ca bărbaţi şi femei. Am putea discuta pe
acest subiect ore întregi, subliniind aceste
diferenţe minunate.
De ce am atins astăzi acest subiect?
Deoarece astăzi această minunată creaţie a lui
Dumnezeu este distrusă, strivită de o nouă
ideologie: curentul general ale ideologiei gender,
impus de ONU tuturor ţărilor, în special în Uniunea
Europeană. Devine noua dictatură, deoarece
această nouă ideologie – pornită acum 40 de ani în
SUA – spune că diferenţele sexuale ar fi
superficiale, sunt culturale, sociale, vin doar din
imaginaţia evreilor şi a creştinilor, pentru că scrie
în Scriptură. Chiar şi atracţia fizică reciprocă dintre
băieţi şi fete este doar o idee, o iluzie, o chestiune
mentală. Aşadar această ideologie distruge această
conexiune profundă între latura fizică şi cea
psihică. Diferenţele fizice nu mai au nici o
semnificaţie. Fiecare îşi poate alege propria
identitate sexuală. Acum educatorii le spun
copiilor, deja la 2-3 ani, le spun fetiţelor „ai un trup
feminin, dar poţi să fii băiat – dacă te simţi ca un
băiat, spui că eşti băiat şi gata, vei fi băiat”.
În SUA, în unele şcoli, băieţii pot merge la baia
rezervată fetelor pentru că spun pur şi simplu că se
simt fete. Avem acum şi clinici transgender pentru
copii, începând de la 7 ani – pentru a încerca să
schimbe diferenţele fizice. Dacă un băiat vrea să
devină fată sau părinţii nu sunt mulţumiţi că au
băiat şi nu fată, schimbăm tot ce trebuie şi gata,
avem o fată. Ceea ce nimeni nu spune însă este că
50% dintre aceste cazuri au ajuns deja la gesturi
suicidale la 12-14 ani, pentru că nu poţi să îţi
schimbi codul ADN, chiar dacă te faci că eşti de alt
sex, rămâi psihic şi fizic băiat sau fată.
Vedeţi, toate valorile au fost distruse, au fost
pervertite în ultimii ani. Nu mai vorbim de adevăr
şi greşeală, de lucruri bune sau rele, totul e în
trecut. Mai avem doar două temelii, elemente
fundamentale, pe care este zidită Creaţia, de la
început: bărbatul şi femeia care dau viaţă – astăzi
lucrul acesta este călcat în picioare de o ideologie
atât de teribilă. Nu atacă în mod direct Biserica sau
creştinismul – precum comunismul – ci atacă

28. 28
crearea umanităţii. Este o nebunie, un non-sens, o rebeliune a satanei împotriva Creatorului. Este o
nebunie. Este victoria virtualului asupra realităţii. Refuzăm realitatea. Musulmanii din Asia şi Africa
vorbesc despre ţările nord-vestice că şi-au pierdut capul. Şi au dreptate! Această violenţă ideologică
împotriva naturii este principala cauză a violenţei islamice împotriva umanităţii, a violenţei ţărilor
islamice împotriva creştinilor, pentru că din punct de vedere musulman, nu se poate separa religia şi
politica. Prin urmare toate aceste lucruri teribile precum eutanasia, avortul etc, pentru ei sunt ale
creştinismului, ei cred că acesta este creştinismul, pentru că vin din ţările occidentale.
Toate acestea au consecinţe teribile! Prima: căsătoria între persoane de acelaşi sex. Homosexualii pot
adopta copii. Copiii care trebuie să spună mamă unui bărbat cu barbă. Sau să spună tată unei tinere. Dar
fiecare copil vine întotdeauna dintr-un bărbat şi o femeie, chiar dacă se întâmplă în laborator. Fiecare
copil poate aşadar creşte, se poate împlini pe deplin ca persoană, în conexiune cu o astfel de dublă
relaţie dintre o femeie şi un bărbat. Nimic nu va schimba vreodată această realitate. Evident că nu se
poate discuta de procreare naturală la persoanele de acelaşi sex. Vorbim doar de procrearea asistată
medical, şi discutăm aici şi de mamele surogat. Teribil. S-a ajuns la o industrie mondială a copilaşilor.
Poţi să îţi comanzi un copil chiar şi de pe internet. De exemplu cumperi spermă de la un bărbat din
Suedia şi un ovul de la o femeie din Filipine şi închiriezi pântecele, uterul din India. Vorbim de o cumplită
nouă prostituţie: să închiriezi un pântece! Din America, bogaţii închiriază pântecele unei fete sărace care
are nevoie de mâncare! Aceasta înseamnă că aceste biete mame-surogat, care nici măcar nu au dat viaţă
copiilor pe care îi poartă, pentru că au fost inseminate artificial, nu pot nici să îşi iubească propriul copil –
pentru că dacă ar iubi copilul pe care îl poartă, ar fi prea dureros la naştere, când îl vor da celor ce l-au
„comandat”. Astăzi sunt mii şi mii de astfel de copii, orfani, care nu îşi vor cunoaşte niciodată părinţii
biologici, care nu îşi vor cunoaşte niciodată strămoşii, ereditatea… de parcă nu ar fi fost deja suficient de
mulţi orfani în lume, din cauza războaielor.
Astăzi producem orfani – într-un timp în care psihologii au dovedit tot ceea ce primeşte pruncul în
pântecele mamei sale şi de asemenea cât de profund suferă un orfan de pe urma rănilor sale. De aceea
va trebui să luptăm ca să îi protejăm pe copii. Când oamenii discută despre ideologia gender, nu se
gândesc niciodată la copii. Niciodată! Se vorbeşte despre dreptul la a avea un copil, aşa cum mi-l doresc,
cu ochi albaştri, păr negru, degete lungi, probabil un viitor sportiv de performanţă, la comandă, ca la
supermarket. Copilul a ajuns un obiect! Este groaznic ceea ce spun, dar se întâmplă deja aşa. Există
multe procese juridice deoarece adesea femeia care şi-a „comandat” un băiat sau o fată nu este

29. 29
mulţumită la naştere şi spune „rup contractul, nu îl
mai vreau, are un handicap, nu mă mai
interesează, îţi dau bani”, iar biata mamă trebuie
să crească copilul.
Toate acestea sunt legate de asemenea de
orientarea homosexuală. Ştim astăzi că nu are o
cauză genetică, ci există întotdeauna o rană
profundă psihologică, emoţională, legată
întotdeauna de o puternică suferinţă interioară.
Deoarece este vorba de lipsa alterităţii şi
fecundităţii. Multe manifestări ale orientării
homosexuale sunt cauzate de faptul că copiii nu au
văzut, nu au trăit frumoasa diferenţă
complementară dintre tată şi mamă. Mulţi băieţi
care cresc fără tată, sau cu un tată alcoolic rău,
mama trebuind să îşi educe singură copiii, jucând şi
rolul tatălui. Prin urmare imaginea feminităţii şi a
masculinităţii este distrusă. Există persoane care
au reuşit să depăşească acest blocaj, s-au
reechilibrat prin iubire, prin rugăciune, prin
Sacramente, sau trăind câteva săptămâni sau luni
într-o familie în care tatăl şi mama trăiesc
frumoasa complementaritate dintre bărbat şi
femeie, sau în comunităţi în care sunt încurajate
darurile specifice ale băieţilor şi fetelor.
Avem însă parte şi de o reacţie frumoasă: în Franţa
1-2 milioane de oameni au ieşit de mai multe ori în
stradă; în Roma, acum două săptămâni, 1 milion
de persoane au ieşit de asemenea. Pentru
musulmanii din Franţa a fost pentru prima oară
când au văzut la televizor că creştinii, catolicii, sunt
ca ei, ca musulmanii, împotriva acestei ideologii.
Au crezut că era ceva creştin, şi deodată au
descoperit, incredibil, că chiar şi creştinii resping
aceste lucruri. Mulţi dintre musulmani au venit să
dea mărturie la aceste mari manifestări, şi evrei,
chiar şi atei, ba chiar şi multe persoane
homosexuale, persoane publice, care sunt absolut
împotriva căsătoriilor homosexuale. Ele cer:
„Respectaţi-ne orientarea homosexuală, dar nu
dorim să le facem rău copiilor” – au spus aceasta
homosexuali, cu mare curaj! Există persoane ce
stau de veghe toată noaptea, în stradă, în faţa
ministerelor, a palatelor prezidenţiale,
manifestând în tăcere, paşnic, împotriva acestor
idei. În Franţa am avut o mie de tineri arestaţi de
poliţie, care nu au făcut nimic rău, doar s-au rugat.
Am văzut la Paris exact ceea ce am văzut în
Polonia, la Varşovia, acum 30 de ani: tinerii au
venit în stradă, pentru a protesta împotriva
comunismului, şi au fost trimişi în închisoare. De
aceea, 26 de ţări din Europa s-au adresat Franţei:
„Opriţi încălcarea drepturilor omului”.
Omul nu este un bun de consum, care poate fi
utilizat şi apoi aruncat. În această cultură a
eliminării, această oroare a manipulării educative,
aceste dictaturi, precum nazismul şi comunismul,
nu au dispărut încă. Îi forţăm pe copii şi pe tineri să
se supună vocii dictatoriale a gândirii unice.
Nu mai ştim dacă ne trimite copiii la şcoală sau
într-un lagăr de reeducare ideologică. Se pune
următoarea întrebare: ce lume pregătim pentru
copiii noştri? Dar eu întreb astăzi: ce copii
pregătim pentru lumea noastră? Copiii nu sunt
cobai, şoareci de laborator. Am mai spus: astăzi
există Irozi care vor să distrugă faţa bărbatului şi a
femeii.
Aşadar, ce pot eu să fac? În primul rând, trebuie să
fim pe deplin ceea ce suntem. Dacă sunt fată,
trebuie să accept că niciodată nu voi fi băiat. Nu
pot să fiu orice pe acest pământ. Pe la 7, 8, 10 ani
este o problemă foarte dificilă. Dacă sunt băiat, nu
voi putea niciodată să fiu fată. Îmi amintesc de

30. 30
mine, când aveam 6 ani, am văzut o femeie
însărcinată şi m-am speriat: „Mamă, femeia aceea
va exploda, hai să chemăm ambulanţa”. Mama
mi-a spus: „Nu, nu va exploda. Are un copilaş în
ea.” Eu am întrebat: „Cum îl putem scoate?” Mama
mi-a spus: „Şi tu ai fost micuţ în pântecele meu.
Dar, desigur, erai mai mic.” Am spus: „Şi eu vreau
imediat un copil în mine.” Mama mi-a explicat că
avem o problemă: sunt băiat, nu fată. Nu am
acceptat aceasta. Am fost gelos pe toate fetele. Voi
veţi avea bucuria de a purta un copil, iar eu nu! Nu
este drept! Era deja revolta gender! Au trecut vreo
doi ani până mi-am acceptat identitatea masculină.
Trebuie să cerem de la Dumnezeu darul de a fi
fericiţi cu identitatea noastră sexuală, pe care am
primit-o de la Dumnezeu. De la El vine identitatea
mea, chiar dacă părinţii mei au dorit o fată şi eu
sunt băiat sau viceversa. Nu este după cum vor
părinţii, ci după cum doreşte Dumnezeu pentru
mine. Am o întrebare numai pentru fete: Sunteţi
bucuroase şi încântate că sunteţi fete? Da sau nu!
(Strigăte: da!), Da, super, fetelor, bravo! Fetelor,
vreţi să creşteţi în harurile specifice vouă? Da sau
nu! (Strigăte: da). Da! Super! Acum pentru băieţi:
Sunteţi bucuroşi şi încântaţi că sunteţi băieţi?
(Strigăte: da). Da! Băieţi, vreţi să creşteţi în harurile
specifice vouă? (Strigăte: da). Da, da! Mulţumesc!
Îi mulţumim lui Dumnezeu!
Acum voi vorbi despre un alt aspect. Nu despre
unul ideologic, ci unul foarte practic. Este legătura
dintre iubire, viaţă şi trupurile noastre. Când aceste
trei lucruri sunt separate, când poţi aduce viaţă
fără iubire, poţi iubi fără să doreşti să dai viaţă;
când trupul este separat de suflet, când această
minunată legătură iubire-viaţă-trup este distrusă,
apare o nouă legătură: sex şi moarte. După cum
spunea Freud: eros şi thanatos. Îmi amintesc că pe
multe postere din Germania, acum câţiva ani, erau
fete complet goale, dar în mâini aveau un craniu –
sugerau ideea că sexul înseamnă moarte. Vedem
aceasta la nivel fizic, cu atâtea boli cu transmitere
sexuală mortale – gândiţi-vă la SIDA, în special în
Africa, au murit deja 40 de milioane de oameni,
mai mulţi decât în toate războaiele secolului XX.
Sau la virusul HPV – 5 milioane de fete în Statele
Unite sunt depistate anual cu acest virus, 90%
dintre ele ajungând să aibă cancer, după 40 de ani,
deci este o boală fatală, la fel ca SIDA. 50% dintre
bolile cu transmitere sexuală nu pot fi vindecate
complet; 25% sunt mortale.
Dacă la televiziunea din Bucureşti ar transmite
astăzi în toată România că nu mai există lege
rutieră: poţi face ce vrei, să bei trei litri de alcool,
nu îţi trebuie cască, poţi merge cu 300km/h, nu
mai sunt semafoare – am striga: „Libertate! Da!
Pot să fac ce vreau! Minunat! România este liberă

31. 31
de toate aceste constrângeri!” Şi când porneşti
seara televizorul, auzi că astăzi în România au fost
80.000 de morţi în urma unor accidente.
Semafoarele sunt pentru ca să apere viaţa! Şi în
cazul sexualităţii există un „cod rutier” dat de
Dumnezeu, dacă nu le urmăm, putem ajunge la
toate acele lucruri teribile despre care am vorbit.
Pentru a lupta împotriva SIDA, ONU a iniţiat un
program ABC: A de la Abstinenţă – fără relaţii
sexuale înainte de căsătorie; B de la „Be faithful” –
a fi fidel ; C de la „Condom” – prezervative. 30%
dintre prezervativele din Africa nu pot fi folosite.
În Uganda, prin acest program, după 14 ani, nivelul
de îmbolnăvire cu SIDA a scăzut de la 21% la 6%.
În SUA sunt organizate campanii ample de
promovare a castităţii, de către guvern, deoarece
costă mai puţin să susţii astfel de campanii pentru
castitate decât să tratezi în spitale oamenii cu boli
sexuale. În Burundi – să vă rugaţi mult pentru ei,
mâine au alegeri – există 4.000 de tineri care au
făcut această promisiune: „Fără relaţii sexuale
înainte de căsătorie”. În Washington, 200.000 de
tineri, au postat în faţa Casei Albe hârtii pe care au
scris: „Eu (numele) fac această promisiune de
castitate, să nu am relaţii sexuale înainte de
căsătorie”, şi este o campanie uriaşă: „Iubirea
adevărată aşteaptă” – aştepţi până la căsătorie.
Sute de mii de tineri participă.
Au început evanghelicii, apoi catolicii, ortodocşii,
s-au raliat chiar şi atei. Minunat este faptul că sunt
şi mulţi campioni sportivi, fotbalişti ş.a., care au dat
mărturie despre frumuseţea castităţii. Chiar şi Miss
America Erika Harold, când a fost aleasă, a spus:
„Am fost violată când eram copil şi nu doresc ca
aceasta să se întâmple din nou, în niciuna dintre
şcolile noastre. Doresc aşadar ca toţi tinerii să facă,
la fel ca mine, această promisiune de castitate”. Şi
Miss Universe, aleasă în Coreea, în urmă cu câţiva
ani, româncă, a spus: „Sunt virgină şi vreau să îmi
păstrez virginitatea până la căsătorie”. Toţi aceşti
oameni, sportivi, actori de la Hollywood ş.a., au un
mai mare impact decât Episcopii – îmi pare rău să o
spun, dar aceasta este realitatea, pentru că vine de
la generaţia mai în vârstă… Toate aceste persoane
au descoperit că de fapt castitatea este libertate:
nu mai sunt sclavul impulsurilor sexuale.
Ecologia umană spune că trebuie să respectăm
creaţia, pădurile, apele, natura, dar trebuie în
primul rând să respectăm fiinţa umană, trupurile
noastre. Castitatea este precum stratul de ozon,
care protejează România de razele soarelui – nu şi
în aceste zile. Pentru că avem acest strat de ozon,
soarele nu pârjoleşte totul. Similar, castitatea
protejează iubirea; castitatea fizică ne protejează
inimile. Castitatea, fecioria, este darul lui
Dumnezeu. Evident, trebuie cerut de la Dumnezeu.
Să cerem şi iertarea lui Dumnezeu, în Sacramentul
iertării. Este un mod minunat de a primi ajutor în
acest sens. Când pun înaintea Domnului
impuritatea mea, problemele mele sexuale, poate
relaţiile mele sexuale, Domnul vede curăţia care
este în străfundul inimii mele, şi este impresionat
de frumuseţea ei, chiar dacă nu am trăit-o încă în
mod deplin. Dar este posibil să trăieşti castitatea,
cu harul lui Dumnezeu. Dovada: avem atât de
multe persoane consacrate, preoţi celibi, care
trăiesc aşa întreaga lor viaţă. Aşa că pot să trăiesc şi
eu această castitate câteva luni sau câţiva ani.
Mulţi îmi scriu: nu vreau ca viitorii mei copii să
sufere rănile pe care le-am suferit eu din cauza
separării părinţilor mei; vreau să le dau copiilor mei
fericire, iar copiii nu pot fi deplin fericiţi dacă nu au
o mamă şi un tată care se iubesc între ei, care cresc
în această iubire – este condiţia pentru fericirea
copiilor. Chiar dacă eu nu am cunoscut niciodată
această bucurie, chiar dacă am fost profund rănit,
inima mi-a fost sfâşiată de separarea părinţilor mei,
vreau să îi protejez pe viitorii mei copii. Prin urmare

32. 32
voi fi foarte preocupat de calitatea relaţiilor mele de iubire. Vă spun toate acestea pentru că vreau să fiţi
fericiţi, pentru că vă doresc fericirea profundă şi adevărată. Vă doresc ca iubirea să poată să fie sursă de
fericire, nu de suferinţă şi decepţie. Pentru aceasta trebuie să ne respectăm pe noi înşine foarte mult.
Trebuie să fim atenţi să nu fim provocatori. Vă cer iertare, deoarece vreau să vă spun ceva foarte dificil de
spus; dar o fac tocmai pentru că vă iubesc. Cunosc moda pentru fete: să arate, să expună la maxim
frumuseţea picioarelor. Există însă şi moda creştină, în care nu suntem atât de dezbrăcaţi. Nu suntem la o
expoziţie de picioare frumoase de fete. Nu suntem pe plajă la Marea Neagră. Vă rog, deci, dragile noastre
fete, să fiţi mai puţin provocatoare pentru băieţi. Ştiu că nu o faceţi cu intenţii rele, dar adesea fetele nu
îşi dau seama cât de tentaţi sexual sunt băieţii.
Acum, ca să încheiem: cum să trăim o relaţie de iubire? Câteva sfaturi: în primul rând, acordaţi timp. Nu
vă îndrăgostiţi săptămânal. Fiţi sinceri. Nu spuneţi imediat „te iubesc”, şi a doua zi spuneţi aceasta altui
băiat sau altei fete. Trebuie să ajungi să descoperi sufletul celeilalte persoane. Iar lucrul acesta cere timp.
În şcoala noastră, „Tinereţe şi lumină”, dacă apar în inimă sentimente de iubire – băieţii şi fetele locuind
împreună, întregul an – trebuie să aşteptăm finalul anului, să aşteptăm finalul lunii iunie, pentru a declara
dacă sentimentul de iubire mai este prezent. Aceasta desigur pentru a evita toate complicaţiile, dar şi
pentru a lăsa timp ca sentimentul să devină mai profund. Şi ne încredinţăm inimile Domnului; am venit
aici pentru inima ta, tu ai grijă de inima mea. Sunt deja 300 de familii, cu doar 3-4 divorţuri în ultimii 30
de ani, deoarece iubirea a aprofundată în Inima lui Isus.
Trebuie să ne armonizăm sentimentele înaintea trupurilor. Este un test care arată dacă suntem
compatibili, dacă ne potrivim. De ce să nu ai relaţii sexuale înainte de căsătorie? Pentru că acest
angajament aprofundează această relaţie din inimă, şi atunci iubirea este plină de delicateţe. Dacă apare
o despărţire, va fi mult mai dureroasă dacă mi-am dăruit deja intimitatea fizică. Inima va fi prea frântă.
Vorbim aici şi de testul adevăratei iubiri. „Vreau să am relaţii sexuale cu tine!” „Nu, îmi pare rău, te iubesc
deja prea mult. Vom aştepta.” „Ok, atunci caut o altă fată care va ceda mai uşor!” Acesta este testul, care
arată că persoana respectivă nu merită inima ta, pentru că nu poate să respecte decizia, dorinţa ta.
Cât de frumos este să ajungeţi la căsătorie şi să spuneţi: „M-am păstrat pentru tine”.
A trăi împreună înainte de căsătorie înseamnă a ezita împreună. Şi iubirea nu doreşte ezitare. Iubirea
înseamnă „o dată pentru totdeauna”. Şi de aceea la căsătorie îmi primesc soţul/soţia din inima lui
Dumnezeu. El confirmă alegerea mea liberă. „Anca, Mihai este cel mai frumos băiat pentru tine.
Îţi confirm alegerea. Ţi-l încredinţez ţie, şi pe tine lui.” Totul vine de la Dumnezeu. Şi Biserica a luptat de-a
lungul celor douăzeci de secole pentru această libertate a tinerilor de a se căsători cu persoana pe care o
iubesc. În ţările musulmane, tatăl decide cu cine se mărită fata, chiar dacă nu a văzut persoana respectivă
niciodată. Nu există libertate. Voi, fetele prezente aici, dacă sunteţi libere să vă căsătoriţi cu băieţii pe
care îi iubiţi, datoraţi aceasta Bisericii, creştinismului, lui Isus. Amin!

33. 33
Procesiune prin oraş
şi Adoraţie Euharistică pentru tinerii
de la INTC
la Mănăstirea Maicii Domnului din Cluj
Vineri, 24 iulie 2015, de la ora 20.30, cei 2100 de tineri „căutători
de fericire” – tema Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic 2015 –
veniţi din întreaga ţară la Cluj-Napoca, împreună cu Episcopii lor,
cu preoţi şi persoane consacrate, au participat la o mare
procesiune prin oraş, pornind din Piaţa Unirii, de lângă Catedrala
romano-catolică Sf. Mihail, spre Mănăstirea Surorilor Congregaţiei
Maicii Domnului (str. Romul Ladea, cartierul Gheorgheni). După zilele pline de soare, bucurie şi noutăţi
minunate despre Dumnezeu, tinerii au avut ocazia experienţei pelerinajului şi a rugăciunii, a Adoraţiei în
faţa Mântuitorului Isus Cristos prezent în Euharistie.
PS Florentin Crihălmeanu, Episcopul de Cluj-Gherla, i-a binecuvântat pe tineri la pornirea în procesiune,
îndemnându-i ca acest drum pe străzile oraşului să fie un drum spiritual, care să le amintească de drumul
vieţii noastre pământeşti spre acel final al întâlnirii cu Dumnezeu, şi totodată procesiunea să fie, pentru
trecătorii pe care îi vor întâlni, o mărturie despre credinţa în Dumnezeu. Tinerii au pornit în cântări şi
rugăciune, pe str. Eroilor, unde se află Monumentul Memorandiştilor, pe care sunt inscripţionate
cuvintele „Existenţa unui popor nu se discută, se afirmă!” (Ioan Raţiu). La fel, această procesiune de mare
amploare afirmă existenţa tinerilor catolici, afirmă existenţa şi vitalitatea Bisericii Catolice în lumea
secularizată şi parcă desprinsă de valorile creştine – ei sunt cei care vor reda lumii frumuseţea, valoarea şi
lumina credinţei în Cristos, Cel ce care a murit pentru fiecare om şi a Înviat glorios pentru a da viaţă
tuturor!
Miile de tineri au trecut prin faţa Catedralei episcopale greco-catolice Schimbarea la Faţă, apoi pe lângă
Catedrala ortodoxă din Piaţa Avram Iancu. În urma Crucii, cu tineri purtând logo-ul în formă de inimă al
INTC 2015, ei şi-au continuat drumul „în căutarea fericirii”, trecând apoi prin Piaţa Cipariu, unde se înalţă
Catedrala greco-catolică în construcţie, ce va fi dedicată Martirilor şi Mărturisitorilor secolului al XX-lea.
Catedrala în construcţie are la demisol Capela Sf. Iosif şi adăposteşte mormântul IPS George Guţiu,
Arhiepiscop ad personam, mărturisitor al credinţei în închisoare, care, cu siguranţă, alături de Martirii şi
Mărturisitorii din Biserica biruitoare, cerească, au privit şi binecuvântat cu bucurie miile de tineri ai
Bisericii, cei pentru care au luptat şi s-au jertfit.

34. 34

35. 35
Împreună cu PS Florentin, la aceste momente de comuniune, au participat Episcopi romano şi
greco-catolici. La sosirea în curtea Mănăstirii Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului, cu hramul Naşterea
Maicii Domnului, pelerinii au fost primiţi de Maica Paula, superioară generală a CMD, care a însoţit
Ierarhii în capela mănăstirii, unde s-au închinat şi au rămas câteva clipe în rugăciune, în tăcere. Pr. Anton
Crişan, Vicar cu preoţii şi persoanele consacrate şi rector al Catedralei Schimbarea la Faţă din Cluj, a
ridicat din sfântul altar ostensoriul, purtându-l pe Isus prezent în Sfânta Ostie, şi, împreună cu Ierarhii
Bisericii Catolice, au ieşit în curte, unde se aflau cei 2100 de tineri. Ostensoriul a fost aşezat pe un altar
amenajat într-un loc mai înalt, de unde Isus a binecuvântat mulţimea tinerilor. Pr. Anton s-a
închinat, la fel Ierarhii, preoţii, surorile Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului şi persoanele consacrate
din alte Ordine şi Congregaţii religioase, şi toţi tinerii.
A urmat Adoraţia Euharistică, rugăciune care a fost acompaniată de Grupul de adoraţie „Triumful Inimii
Neprihănite”, coordonat de pr. Anton, cel care a rostit şi meditaţiile care alternau cu cântări şi momente
de tăcere. Adoraţia Euharistică de la CMD a fost transmisă în direct de Radio Maria, la fel ca întreg
programul INTC, Cluj-Napoca, 2015, reprezentanţii Eparhiei de Cluj-Gherla mulţumind şi pe această cale
postului de radio catolic pentru că au făcut ca numărul credincioşilor uniţi în rugăciune să fie mult mai
mare. Programul a putut să fie urmărit şi online pe canalul YouTube al INTC-ului.
Înainte de binecuvântarea finală, PS Florentin, gazda INTC-ului, a spus: „Mulţumim Surorilor CMD pentru
că ne-au permis să petrecem acest moment de adoraţie împreună, aici, sub mantia Preasfintei Fecioare
Maria. Mulţumim Preasfinţiţilor Episcopi: Preasfinţitului Petru al Diecezei de Iaşi, Preasfinţitului
Alexandru al Eparhiei de Lugoj, Preasfinţitului Virgil al Eparhiei de Oradea, Preasfinţitului Laszlo al
Diecezei de Oradea, Preasfinţitului Vasile al Eparhiei de Maramureş şi invitatului special al INTC 2015, pr.
Daniel Ange din Franţa”. Mulţumiri au fost adresate şi tuturor preoţilor şi persoanelor consacrate din alte
Ordine şi Congregaţii religioase, precum şi „minunaţilor tineri pentru care am făcut acest moment de
rugăciune împreună. Fie ca Acela căruia ne-am rugat să rămână mereu în noi şi împreună cu noi şi să
înţelegem că acolo unde mergem, acolo unde ascultăm, acolo unde iubim, El este cu noi!”, pentru că
răsună şi astăzi cuvântul Mântuitorului: „Iată, Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului.
Amin.” (Matei 28,20).

36. 36

37. 37
Doamne, eu aseară,
am găsit Fericirea!!!
«Biserica Catolică a dat şi continuă să dea acest cult de
adoraţie care se cuvine sacramentului Euharistiei, nu numai
în timpul Liturghiei, ci şi în afara celebrării ei, păstrând cu
cea mai mare grijă ostiile consacrate, înfăţişându-le
credincioşilor ca să le venereze cu solemnitate, purtându-le
în procesiune.» (Catehismul Bisericii Catolice, 1378, citând
Misterium Fidei 56)
Domnul ne-a invitat ieri la Sfânta şi Arhiereasca Liturghie să
ne împărtăşim, adică să acceptăm lumina creatoare şi
dătătoare de forţă, menită a ne încuraja să înaintăm, „din
intersecţie în intersecţie”, spre piscul sfinţeniei creştine.
Acesta este drumul mistic pe care noi l-am parcurs aseară în
procesiune, rugându-ne pentru detaşarea de realitatea
cotidiană; în modul acesta ne-am curăţit inimile pentru a ne
putea consacra iubirii lui Hristos!
Dumnezeu ne-a deschis porţile Mănăstirii Congregaţiei
Surorilor Maicii Domnului pentru a-L adora pe Fiul Său.
Tinerilor li s-a revelat un Ierusalim Ceresc, iar rugăciunea
acompaniată de meditaţia în care am fost uniţi, a făcut ca
până şi în tăcere să răsune glasul Spiritului Sfânt.
Am asistat la un moment cu adevărat înălţător, ce a împlinit
neîndoielnic scopul acestui INTC: inimile au fost curăţate la
unison şi încredinţate lui Hristos pentru a trăi eroic fericirea
care vine de la EL.
De câtă iubire suntem capabili şi câtă fericire putem
experimenta în numele Tatălui Ceresc?
Devenim de neîncăput în cercurile noastre strâmte şi infinit
încredinţaţi iubirii lui Dumnezeu în momentul în care Îl
adorăm … aşa cum am făcut-o aseară! Şi … sunt sigură că în
aceste zile aţi găsit fericirea, iar aseară v-aţi îndrăgostit
complet de Creatorul.
Dragi tineri, să ne desăvârşim deci această fericire,
dându-i share cu aproapele!

38. 38
PS Cornel Damian: INTC– prilej
de comuniune şi rugăciune
împreună cu tinerii
- Ce înseamnă pentru Dumneavoastră, ca păstor de
suflete, o nouă ediţie a INTC?
- Ca păstor de suflete, INTC Cluj este pentru mine un
moment de comuniune mai ales cu tinerii, pentru că
este întâlnirea lor, iar păstorul trebuie să fie în
mijlocul ,,turmei”. Sunt bucuros pentru că sunt aici
împreună cu peste 250 de tineri din Arhidieceza de
Bucureşti.
Tinerii catolici pot să fie acum împreună, mânaţi de acelaşi ideal, în căutarea fericirii, motivaţi de
credinţa lor în Isus Hristos. Noi creştem în credinţă împreună. Totodată, acest moment pe care îl
trăieşte Biserica Catolică este un eveniment naţional cu o încărcătură extraordinară pentru societatea
noastră, pentru că aici se formează nu numai creştini, ci sunt acei creştini care, motivaţi de valorile
morale, de valorile Evangheliei, de învăţătura lui Hristos, vor fi adevăraţi cetăţeni în societatea noastră
românească.
- Ce aţi dori să le transmiteţi tinerilor pentru a nu rămâne doar la fericirea acestui moment al INTC, ci a
trăi fericirea adevărată?
- Aş pleca de la îndemnul Papei Francisc, ,,Aveţi curajul de a fi fericiţi”. Omul, prin natura lui, caută
fericirea. Noi vrem să fim fericiţi, iar lucrul acesta este just şi corect pentru că Dumnezeu a sădit în
sufletul omului dorul, fericirea. Iată, căutând iubirea, putem să găsim, să întâlnim şi fericirea. Dar este
vorba despre acea iubire curată, acea iubire pe care a sădit-o Dumnezeu în sufletul fiecăruia dintre noi.
A sta împreună cu Hristos este un alt mod de a găsi fericirea. Citim în Sfânta Evanghelie că Mântuitorul,
după ce apostolii au mers doi câte doi să predice Evanghelia şi s-au întors, împărtăşind ceea ce au făcut
şi au învăţat, le-a spus: Veniţi şi vă odihniţi cu mine, puţin, într-un loc retras. Nu i-a lăudat pentru munca
lor apostolică, nu şi-a exprimat niciun fel de părere despre munca lor, ci i-a chemat: Veniţi şi vă odihniţi
puţin într-un loc retras. Nu i-a chemat într-un fel de vacanţă, ci i-a chemat la odihnă cu El, în comuniune
cu El. A sta cu Hristos este un fel de a te odihni în Dumnezeu. De altfel, Papa Francisc, nu doar o singură
dată, invita tinerii să nu uite că Isus este prietenul lor adevărat. Tinerii au în persoana lui Isus un prieten
căruia pot să-i spună orice.
Cred că mai este foarte important ca noi toţi, nu numai tinerii, să luăm această hotărâre, această forţă
de a citi măcar un scurt fragment din Sfânta Evanghelie zilnic şi apoi să încercăm să reflectăm la ceea ce
ne spune nouă acest Cuvânt. Cred că e important ca din tinereţe să ne facem un program de viaţă din a
citi zilnic Cuvântul lui Dumnezeu. O spune şi Papa Francisc care ne îndeamnă să începem cu Evanghelia.
Dar şi Magisteriul Bisericii este important în viaţa noastră de credinţă, pe lângă Cuvântul Scripturii,
pentru că Papa vorbeşte Bisericii, exprimând învăţătura adevărată a Bisericii.

39. 39
Fericirea în viaţa participanţilor la INTC…
 fericirea spirituală… experienţa de a fi iubiţi de Dumnezeu, fiecare împărtăşanie, exerciţiile
spirituale, comuniunea în rugăciune cu persoane cunoscute sau necunoscute, participarea la
canonizarea papei Ioan Paul al II-lea
 momentele petrecute in mijlocul naturii… excursii, drumeţii care sunt prilejuri de a descoperi
frumuseţea creaţiei lui Dumnezeu
 orice ajutor oferit semenilor… prin zâmbet, animarea întâlnirilor grupurilor de rugăciune, implicarea
ca voluntar al Bisericii
 fericirea în familie… momentul căsătoriei, naşterea unui frate, reîntoarcerea în locurile natale
 realizări personale… intrarea la liceul dorit, luarea bac-ului, obţinerea unei burse în străinătate
 fericirea acum şi aici… INTC Cluj 2015
Cum Îl poţi tu face fericit pe Dumnezeu,
fiind şi tu fericit în acelaşi timp?
 Împlinind voinţa Sa şi planul Său în viaţa noastră
 Trăind o viaţă în sfinţenie
 Prin ascultare, supunere, umilinţă şi rugăciune
 Prin iubire, credinţă şi dăruire
 Prin recunoştinţa mea faţă de tot ce mi-a dăruit
 Printr-o comuniune continuă cu El
 Ascultându-I poruncile şi respectându-le
 Ascultând părinţii şi mergând la Biserică
 Slujind şi oferindu-mi timpul altora
 Abandonându-mă în mâinile Sale, chiar dacă uneori nu este uşor

40. 40
Tinerilor,
fiţi mândri şi demni
de sângele vărsat de
martirii voştri
25 iulie 2015
Catehet: Pr. Daniel Ange
Traducere: Pr. Titus Sas
Bună dimineaţa! Lăudaţi să fie Isus şi
Maria! Cristos în mijlocul nostru! Cristos a înviat! Cristos a înviat! Cristos a înviat! Sunteţi atât de
strălucitori pentru că noaptea trecută l-aţi contemplat pe Soarele lumii; cel care îl priveşte va străluci.
Dacă sunteţi atât de strălucitori aici, cum veţi străluci în viaţa veşnică, când îl veţi vedea pe Dumnezeu!
Pentru a face legătură cu minunata adoraţie de ieri, când am trăit o oră de veşnicie, deja cerul coborâse
pe pământ – facem deci legătura dintre Preasfânta Euharistie şi sexualitatea despre care am vorbit ieri.
În Preasfânta Euharistie avem iubirea lui Isus, care ne dăruieşte viaţa Sa, prin Trupul Său. Din nou acest
trinom iubire-viaţă-trup. Este definiţia Euharistiei şi a sexualităţii. Când Isus vine la noi, prin intermediul
pâinii şi al vinului, întreaga Sa Persoană ni se dă nouă. Sfânta Împărtăşanie nu înseamnă prostituţie – Isus
nu spune: „Vă dau Trupul Meu, dar este doar Trupul Meu. Nu este inima Mea, nu vă iubesc”. Ni se dă cu
totul, cu sufletul, cu Spiritul Său, cu divinitatea Sa, cu inima Sa, prin Trupul Său.
Este deci o uniune fizică pentru a ajunge la o uniune spirituală. Trupul Său în trupul meu. Sângele Său în
sângele meu. Deoarece doreşte ca Inima Sa să fie în inima mea. Spiritul Său în spiritul meu. Şi aceasta
este semnificaţia cea mai profundă a relaţiei sexuale – care nu este niciodată doar la nivel fizic, este în
acelaşi timp şi de natură spirituală. Implică sufletul meu şi de aceea pentru un copil care este violat este
o traumă atât de profundă, uneori pentru toată viaţa, deoarece trupul şi sufletul meu sunt una. Nu pot
separa ceea ce Dumnezeu a unit. Dacă le separ, atunci este moarte.
Prin urmare Preasfânta Euharistie mă ajută să creez armonie între inima mea şi trupul meu, între sufletul
meu şi trupul meu. Chiar şi în viaţa veşnică, în rai, voi avea un nou trup, înviat. Nu pot fi pe deplin fericit
în rai fără trupul meu. Va fi o înviere a trupurilor. Vom avea un trup la fel de glorios ca acela al Maicii lui
Dumnezeu, ca al lui Isus în dimineaţa Învierii. Când Isus se dăruieşte în Sfânta Împărtăşanie, se dăruieşte
pe Sine material, dar este Persoana Sa, ca să mă ajute să nu văd niciodată un trup doar ca pe un obiect,
un obiect de joacă. Ci să văd mereu persoana spirituală, sufletul acelei persoane. Trupul Său devine al
meu. Şi trupul meu devine al Lui. Nu pot să fac ce vreau cu Trupul Său din Euharistie. Nu pot să merg să îl
vând sataniştilor. Nici invers: nu pot să fac ce vreau cu trupul meu, deoarece în primul rând el aparţine lui
Dumnezeu.
În adoraţia euharistică, precum ieri seară, admirăm smerenia şi frumuseţea lui Isus, şi harul vindecător
care vine din Trupul Său ca să îmi vindece sexualitatea, să îmi purifice memoria de atât de multe imagini
pornografice, chiar şi de pe telefoanele şi tabletele noastre. Harul vindecător al Spiritului Sfânt! Aşadar,
Preasfânta Euharistia ne oferă un extraordinar şi minunat proces de vindecare a tuturor problemelor

41. 41
sexuale. După ce am vorbit mult despre familie,
despre sexualitate, aş dori să spun câteva cuvinte
despre acele femei care şi-a consacrat întreaga
viaţă lui Isus.
Atunci când o ţară este ocupată de duşmani, atunci
când Armata Roşie rusă a invadat România în 1946,
mulţi tineri români au avut curajul să se ascundă în
păduri, în munţi, să se transforme în mişcare de
rezistenţă, încercând să salveze libertatea ţării.
Ei bine, astăzi ţara iubirii şi a vieţii este invadată de
toţi aceşti viruşi despre care am vorbit ieri. Şi
atunci, scumpele noastre surori consacrate fac
parte din această rezistenţă. Isus le-a dat să
participe la propria Lui viaţă consacrată: asemenea
lui Isus, ele renunţă la a avea o familie proprie,
fizică, tocmai pentru a se dedica total slujirii
persoanelor tinere, să se dedice slujirii vieţii şi a
iubirii.
Am avut un unchi, preot, misionar în Africa, care a
fost ucis deoarece a protejat o fată creştină de
bărbatul cu care trebuia să se căsătorească. A spus:
Ea este creştină, are libertatea totală de a se
căsători cu persoana pe care o iubeşte. Şi nu este
vorba de tine. Bărbatul a vrut să o omoare. Atunci
preotul a intrat între ei şi a fost ucis, o suliţă i-a
străpuns inima, ca la Isus. Ucigaşul a căzut imediat
în genunchi şi a cerut iertarea lui. El i-a dat iertarea
lui Dumnezeu şi a mers la cer. Fata a fost protejată,
ucigaşul a fost iertat, iar preotul a mers în gloria
cerească. Nu este minunat? Trebuie să le
mulţumim aşadar acestor surori, şi celor tinere şi
celor mai în vârstă, prezente aici, care şi-au dedicat
întreaga viaţă slujirii săracilor şi tinerilor, pentru
toată generozitatea lor – să le aplaudăm. Nu
trebuie să uităm nici de soţiile sfinte ale preoţilor
căsătoriţi, care au de asemenea o atât de mare
generozitate ca să îi ajute pe soţii lor preoţi în
slujirea lor. Adesea uităm de ele. Să le aplaudăm
deci şi pe ele!
Acum doresc să vorbesc despre misiune. Când îl
primiţi pe Isus în Sfânta Împărtăşanie, sunteţi ca
Maria: îl primiţi pe Isus. După Buna Vestire, Isus i-a
„cerut” Mariei să îl ducă la Ioan Botezătorul. Maria
a fugit peste dealuri – este Biserica ducându-l pe
Isus la toate neamurile. Pentru că nu am putea şti
nimic despre Isus fără Biserica Sa. Nu am putea să
îl întâlnim pe Isus în Sacramente fără Biserică.
Biserica vine înainte de Biblie, altfel nu ar fi Biblia,
Cuvântul lui Dumnezeu, fără poporul lui Dumnezeu
care să primească şi să transmită Cuvântul lui
Dumnezeu. Profeţii nu vorbesc copacilor, ci
oamenilor. Sf. Pavel nu le-a scris vacilor sau oilor, ci
oamenilor. Biserica ia deci comoara Cuvântului lui
Dumnezeu şi ne-o oferă nouă, tuturor. După Sfânta
Împărtăşanie şi eu trebuie să îl duc pe Isus tuturor
celor din jurul meu. Asemenea lui Ioan Botezătorul,
şi noi trebuie să pregătim căile Domnului. Şi cea
mai bună cale de evanghelizare este bucuria

42. 42
molipsitoare, este împărtăşirea bucuriei noastre.
Nu pot să ţin doar pentru mine minunata fericire
de a fi copilul lui Dumnezeu. Umple atât de mult
inima mea încât trebuie să se reverse din mine. Şi
doresc să îi salut pe toţi cei ce mă ascultă via Radio
Maria, care este o minunată muncă de
evanghelizare.
Mai ales tinerii trebuie să îl ducă pe Isus celorlalţi
tineri, în mijlocul prietenilor, al colegilor de la
şcoală. Sunt 5 continente în lumea noastră, dar
mai sunt alte două continente, prezente în toate
continentele fizice: continentul tinerilor şi Biserica.
În orice ţară găseşti Biserica şi tinerii, deci cei mai
buni misionari sunt cei care au un picior în Biserică
şi unul în rândul tinerilor, pentru a transmite viaţa
şi iubirea lui Isus. Dar mai întâi trebuie să fim
adoratori, deoarece trebuie să împărtăşim
experienţele personale. Când vorbesc cu cineva
despre Isus, nu vorbesc despre o teorie sau despre
idei filosofice, ci despre cineva pe care îl iubesc şi
sunt gata să îmi vărs sângele pentru că îl iubesc
atât de mult. El şi-a vărsat propriul sânge pentru a
mă mântui, a-mi dărui propria Lui iubire. Aşa cum
spune Sf. Ioan: Cel pe care l-am văzut cu ochii mei
în Preasfânta Euharistie, pe care l-am auzit cu
urechile mele în Cuvântul lui Dumnezeu, Cel pe
care l-am atins cu mâinile mele în fraţii şi surorile
mele, pe El îl vestesc! Doresc să vi-l dau! Fiţi deci
mărturisitori curajoşi şi bucuroşi ai frumuseţii lui
Isus. De aceea avem acum în multe ţări şcoli de
evanghelizare. Şi sper că vom avea o şcoală de
evanghelizare şi în România, pentru tinerii români.
În Moldova şi în toate ţările dimprejur, Ucraina,
Ungaria, Slovacia…
Vreau să vă spun o poveste despre evanghelizare
din şcoala noastră, Jeunesse Lumiere (Tineret şi
lumină). Un tânăr de 17 ani a venit şi a spus: „Ca să
cred în Dumnezeul vostru vreau să îl văd mai
întâi”. I-am spus: „Vino la biserica parohială în
seara aceasta şi îl vei vedea pe Dumnezeu”. Mai
târziu, când am plecat de la şcoală, i-am spus lui
Isus: „Poate am fost puţin prea curajos, dar acum
trebuie să faci ceva, pentru că altfel tot ceea ce am
spus nu va avea valoare pentru acel tânăr. Aşadar,
Isuse, spre gloria Ta, trebuie să faci ceva”. Seara
era o discuţie despre sexualitate. La final am spus:
„Acum îl veţi vedea pe Isus dându-şi viaţa prin
Trupul Său, dintr-o iubire extraordinară”. La fel ca
şi cu o seară înainte, am ieşit cu Preasfântul
Sacrament şi i-am binecuvântat pe fiecare dintre
tinerii prezenţi. Când am ajuns în faţa acelui băiat,
a căzut în genunchi, plângând, cu o faţă

43. 43
strălucitoare. A fugit la Episcop (nu ştia ce este un
Episcop, dar a văzut pe cineva cu ceva roşu pe cap)
şi i-a spus: „L-am văzut pe Isus! Cred acum!
Botezaţi-mă!” Desigur, Episcopul a fost foarte
uimit, şi i-a spus „Trebuie să te pregăteşti pentru
aceasta”. Tânărul a fost botezat peste şase luni.
Dar a doua zi, pentru toată şcoala, a dat mărturie:
„Ceea ce catolicii numesc Euharistie, vă pot spune
că este Isus. Am văzut faţa lui Isus!” Acest tânăr a
devenit imediat un mic Ioan Botezătorul. Dar
copilul nu ar fi venit în acea seară dacă tinerii
noştri misionari nu ar fi pregătit căile Domnului şi
nu ar fi împărtăşit bucuria lor de a trăi în
Dumnezeu.
Acum doresc să vorbesc despre mărturie dusă
până la martiriu. Trăiţi într-o ţară sfinţită de
sângele atât de multor martiri. La Fatima, ultima
viziune avută de cei 3 păstoraşi a fost crucea lui
Isus şi doi îngeri sub mâinile lui Isus, strângând
sângele în carafe, şi cu acestea, pline de sânge, au
mers pe tot pământul şi acolo unde cădea sângele,
deşertul devenea grădină. Fertilitatea sângelui!
Dar au spus: nu era sângele lui Isus, ci sângele
martirilor, curgând prin rănile mâinilor lui Isus.
Este extraordinar, acei copii nu îşi puteau imagina
aşa ceva. A venit de la Spiritul Sfânt. Prin urmare o
ţară sfinţită, parfumată, de sângele martirilor
devine o ţară sfântă, unde vor fi mulţi sfinţi. În
ultima sută de ani, din 1915 – genocidul armean –
până în 2015 – genocidul din Siria şi Irak – în doar o
sută de ani, au fost mai mulţi martiri decât în cele
19 secole dinainte. Martiraj non-stop, nu
întotdeauna în aceleaşi locuri: Armenia, Spania,
Mexic, Rwanda, nazism, comunism… acum
persecuţia islamică. Aceasta însemnă că secolul
care va veni va fi un secol plin de sfinţi. Începem
un secol extraordinar al sfinţeniei tinerilor, al
sfinţeniei copiilor, al sfinţeniei părinţilor, al sfinţilor
preoţi, Episcopi şi persoane consacrate. Aceasta
este o extraordinară bucurie pentru voi, deoarece
tot sângele vărsat nu poate rămâne steril. Nu
trebuie să „sterilizăm” sângele vărsat de martirii
noştri. De ce au suferit atât de mult? Pentru ca
tinerii, copiii, următoarea generaţie să nu îşi piardă
credinţa. Un preot din Cluj, care a murit în
închisoare, la Sighet cred, a spus: „Cel mai dureros
lucru pentru mine nu era toată suferinţa mea, ci să
mă gândesc că sunt oameni liberi şi care sunt
indiferenţi faţă de Dumnezeu, aceasta era cea mai
mare durere pentru mine”. Trebuie să citim
mărturiile tuturor acestor martiri; voi, generaţia
tânără, nu vă puteţi imagina incredibilele torturi pe
care le-au suferit, la Jilava, Piteşti, Sighet, unde
iadul satanic a venit pe pământ. Nu vă puteţi
imagina, pentru că altfel nu aţi putea dormi cel
puţin zece nopţi.
Am auzit atât de multe despre aceşti mărturisitori,
dintre care unii trăiesc şi astăzi: pr. Tertulian
Langa, pr. Matei Boilă – cu care mă voi întâlni în
după-amiaza aceasta -, dar şi laici, precum Doina
Cornea. Evident, primii care şi-au vărsat sângele au
fost păstorii Bisericii. Aveţi unii Episcopi beatificaţi
deja şi imediat veţi vedea pe ecrane chipurile
Episcopilor greco-catolici, care în curând vor fi
beatificaţi. De unde şi-au găsit puterea?
Din Preasfânta Euharistie. Nu vă puteţi imagina ce
au făcut în închisoare ca să poată măcar o dată să
celebreze Sfânta Liturghie, în miezul nopţii sau în
pădure. Îmi amintesc de un preot albanez care a
stat 37 de ani în închisoare pentru Isus. Şi marea
lui suferinţă a fost desigur să nu poată avea
Preasfânta Euharistie. Putea să găsească puţină
pâine, dar nu şi vin. Şi Dumnezeu este atât de umil
încât are nevoie şi de pâine şi de vin. Într-o zi era
foarte bolnav, astfel că i-au dat medicamente,
pentru că doreau ca el să muncească, 18 ore pe zi.
Şi a văzut pe medicament: 1% vin. Ooo! 1% vin,
deci Isus poate veni Şi în miezul nopţii, a luat cel
mai frumos potir, mâna lui consacrată, a turnat
medicamentul, şi a spus: „Isuse, Tu poţi să faci
diferenţa”. Şi a putut spune: „Hic est calix
sanguinis mei…” („Acesta este potirul Sângelui
Meu…”), şi s-a împărtăşit, a fost îndumnezeit. A
fost cea mai mare bucurie a lui în acei 37 de ani de
închisoare pentru Isus, să primească măcar o dată
Preasfânta Euharistie. Iar noi avem acces atât de

44. 44

45. 45
uşor la Sfânta Liturghie şi nu mergem. Teribil! Aş
putea să vă spun astfel de relatări timp de două
ore, dar ajunge una.
Vreau să vă spun că sunteţi copiii martirilor voştri,
eu au fost seminţele şi voi recolta. Nici unul dintre
voi, tinerilor, nu aţi fi probabil aici dacă ei nu şi-ar fi
vărsat sângele pentru voi. Aşa că trebuie să fiţi
mândri şi demni de sângele vărsat de ei. Şi de ce
s-au lăsat greco-catolicii omorâţi sau aruncaţi în
închisoare? Pentru un singur lucru: pentru a nu fi
separaţi de Petru, de Roma, de Papa. Acei Episcopi
în loc să ajungă în închisoare ar fi putut să ocupe
locuri importante în ierarhia ortodoxă, dar toţi au
refuzat. Ce mărturie extraordinară despre
frumuseţea Bisericii Catolice! Cât de frumos! Ei au
dorit de asemenea să păstreze şi adoraţia
euharistică, care este Inima lui Isus
Ştiţi că în China, astăzi, mulţi tineri creştini, ca voi,
trăiesc în Biserica clandestină, ca bunicii voştri, în
România. Am fost la mai multe întâlniri de tineret
din China, din Biserica clandestină. Ce curaj
extraordinar! Extraordinar! Adesea sunt arestaţi de
poliţie şi trebuie să stea în închisoare. Dacă se
întâmplă acest lucru, sunt bucuroşi şi mândri
pentru că suferă pentru Cristos. Ei trăiesc aşadar
ceea ce au trăit părinţii voştri aici, să se ascundă în
pădure, în toiul nopţii, să aibă întâlniri de tineret.
Fericiţi sunteţi voi, cei care sunteţi aici, pentru că
nu este securitatea în jurul vostru, să vă ducă într-o
oră în închisoare. Îi mulţumeşti suficient lui
Dumnezeu, România, pentru această eliberare
ideologică? Este un miracol faptul că sunteţi acum
aici. Acum 30 de ani era complet de neimaginat! Să
ai o mie, două mii de tineri prezenţi aici, în curtea
Episcopiei, era imposibil de conceput că s-ar putea
întâmpla. Şi totuşi iată-vă aici. De când v-am văzut,
nu mai cred în învierea lui Isus. De ce? Pentru că
văd învierea Bisericii Lui! Voi sunteţi dovada că Isus
este în rai în gloria Sa. Şi că nici o persecuţie nu
poate să ţină Biserica în clandestinitate, deoarece
nici o piatră nu poate ţine trupul lui Isus în
mormânt. Prin urmare Învierea lui Isus o pot vedea
în voi, o văd în Biserica ce se reclădeşte, o văd în
viitoarele Catedrale greco-catolice care se înalţă.
Sunt semne fizice că Biserica este Biserica lui
Cristos înviat. Un lucru minunat!
Pentru că voi sunteţi Biserica înviată, trăiţi noi
Rusalii. Spiritul iubirii şi al vieţii coboară asupra
voastră. Nu putem să uităm de persecuţiile de
astăzi din atâtea ţări islamice şi anticriste.

46. 46
În 35 de astfel de ţări Biserica este persecutată. Am
aici crucea păcii coptă, din Egipt. Pe tricou am litera
N în arabică, semnul pentru nazarineni, pentru că
creştinii sunt numiţi de musulmani nazarineni.
Acesta este semnul cu care sunt marcate casele
creştinilor, în Mosul şi alte părţi, pentru a spune:
„În noaptea următoare, vom veni să vă omorâm,
dacă nu vă convertiţi la islamism”. Aveţi deci mii de
fraţi şi surori care au fost ucişi în aceste ţări mai
degrabă decât să îl trădeze pe Isus. Sunt sute de
mii de creştini care au trebuit să fugă, pierzând
totul, casele, grădinile, ţara, totul, probabil pentru
totdeauna, mai degrabă decât să îl piardă pe Isus.
Vreau să spun pentru toţi: Santi presto! Fie să
devină sfinţi rapid, să fie canonizaţi cât mai repede.
Patriarhul ortodox copt din Egipt i-a canonizat pe
cei 21 de martiri la o săptămână după martiriul lor
în Liban. Îi vom vedea în câteva minute.
Prin urmare, visez – ca Papa Ioan Paul al II-lea – să
aibă loc o canonizare comună pentru martirii
ortodocşi şi catolici. Pentru că toate Bisericile
creştine au martiri. De fapt, în China, în ţările
musulmane, protestanţii evanghelici au foarte,
foarte mulţi martiri! Şi baptiştii, şi ortodocşii, şi
catolicii… Ei şi-au amestecat cu toţii sângele cu
sângele scump al lui Isus. Este sânge creştin. Nu
este sânge catolic, ortodox, protestant. Aceasta
înseamnă că unitatea Bisericii este deja trăită în
ţările persecutate. Ei se roagă împreună, îl iubesc
pe Isus împreună, împărtăşesc aceeaşi iubire
pentru Isus. Iar ortodocşii şi catolicii primesc
aceeaşi Preasfântă Euharistie; chiar dacă Bisericile
lor sunt separate, este totuşi o mare consolare să
ştim că fraţii şi surorile din Biserica Ortodoxă, la
fiecare Sfântă Liturghie, primesc acelaşi Trup al
aceluiaşi Isus, chiar dacă încă nu împreună. Dar
este acelaşi Isus, pentru că în Preasfânta Euharistie
Isus face legătura, prin secolele, prin timp, primim
exact acelaşi Trup al aceluiaşi Isus ca martirii noştri
acum 50 de ani, sau cum a primit Sf. Tereza de
Lisieux sau alţi sfinţi, de-a lungul istoriei – nu un alt
Isus. Şi spaţial vorbind, Isus pe care noi îl primim în
Sfânta Liturghie este exact acelaşi Isus care este
primit în întreaga lume.
98% din Biserică nu este pe pământ, ci în rai. Iar în
rai nu există o slavă ortodoxă, slavă catolică sau
protestantă, ci aceeaşi glorie unică: ei văd
împreună aceeaşi faţă a lui Dumnezeu. Se bucură
de aceeaşi fericire veşnică. Pentru a mă adresa
comunităţii noastre de astăzi: cred că este minunat
că romano-catolicii şi greco-catolicii pot trăi
împreună o astfel de întâlnire, cu atâta iubire
reciprocă. Împreună este toată bogăţia Bisericii şi
avem multe să primim unii de la alţii. Avem atât de
multe să primim din cele două tradiţii, diferite, dar
ambele catolice. Iar greco-catolicii reprezintă
într-un fel plinătatea Bisericii: avem bogăţia
răsăriteană (Liturgia, teologia răsăriteană), dar şi
bucuria de a-l avea pe Papa şi Adoraţia Euharistică.
Astfel, ceea ce trăiesc catolicii în România este
profetic pentru întreaga Biserică. Sunteţi toţi
profeţi. Şi nu sunteţi viitorul Bisericii (căci spunem
adesea că tinerii sunt viitorul Bisericii), ci sunteţi
prezentul Bisericii, sunteţi Biserica de acum, nu de
mâine. Văzându-vă pe voi, mă gândesc la viitorii
preoţi, viitorii Episcopi dintre voi, la viitoarele
persoane consacrate, la viitorii laici curajoşi, dar voi
sunteţi deja aici.
Vom avea o mică pauză pentru a vedea pe ecrane
câţiva dintre tinerii sfinţi de astăzi, care nu sunt
încă beatificaţi (unii sunt în curs de beatificare),
pentru a vă arăta că putem să fim sfinţi fără a fi
încă adulţi. Sunt atâţia copii şi tineri sfinţi care pot
fi beatificaţi. Şi o să vedem şi imagini cu câţiva

47. 47

48. 48
dintre martirii noştri iubiţi.
Vom începe. Aceasta este o fată din Franţa, Anne-Lorraine, omorâtă în metroul din Paris, pentru că nu
s-a lăsat violată de un bărbat. Şi-a apărat curăţia. Acum o altă tânără: Miriam din Liban. Este foarte iubită
de tinerii musulmani, deoarece şi ea avut curajul să îşi apere fecioria şi a fost ucisă. Avem aici un tânăr
sportiv din Rio de Janeiro, Guido, era un tânăr medic, ce vroia să devină preot, să îi slujească pe săraci.
Făcea surfing, obişnuia să se roage pe plajă cu prietenii, să citească Evanghelia pe plajă, iar într-una din
zile a fost luat de mare şi s-a dus la Domnul. Acum o vedeţi pe Sophie, o tânără franceză, ucisă într-un
accident de autobuz în Guyana Franceză, în urmă cu doi ani, pe când mergea la Întâlnirea Mondială a
Tineretului de la Rio de Janeiro (2013). A fost o tânără minunată, plină de lumină, strălucitoare.
Următoarea este Angelique, de la şcoala noastră de evanghelizare, din Rwanda. După terminarea şcolii
s-a îmbolnăvit de cancer şi a murit. La înmormântare toate surorile şi prietenele ei, îmbrăcate în alb, au
dansat un dans special de nuntă. Iar tatăl ei a spus: „Astăzi este nunta fiicei mele cu Isus. Este o nuntă.”
Acum Chiara Luce, pe care deja o ştiţi, nu voi spune mai multe. Acum ajungem la Rachel şi Cassie din
SUA, ambele ucise în şcoală. Ucigaşii le-au întrebat: „Rachel, Cassie, credeţi în Dumnezeu?” Ele au
răspuns: „Da, sigur că credem”. „Atunci mergeţi să îl întâlniţi, să vă întâlniţi cu Isus” (şi le-au împuşcat).
Aceasta deoarece organizau cercuri biblice în şcoală şi vorbeau despre Isus. Cassie a fost iniţial într-o
sectă satanică, dar într-o zi la şcoală o altă fată a întrebat-o: „De ce eşti mereu tristă? Vreau să
împărtăşesc cu tine bucuria mea. Vino cu mine la sfârşitul săptămânii.” Şi a fost convertită complet de
frumuseţea cântecelor de adoraţie, ca acelea de aseară. Foştii ei prieteni, aceia răi, au venit să o omoare.
Alţi treisprezece colegi au mai murit atunci.
Am ajuns acum la Gianna Beretta Molla, aţi auzit cu toţii de ea: şi-a dat viaţa pentru a putea da naştere
ultimului ei copil. Şi acum doi ani în Roma, Chiara Corbella. Şi-a cunoscut soţul la Medjugorje (amândoi
cântau), iar primul copil a fost cu handicapuri severe. Au refuzat avortul şi şi-au ajutat micul copil să
ajungă în cer. Al doilea copil a fost tot cu handicapuri severe. Din nou au refuzat avortul. Au avut bucuria
să trăiască alături de acest copil timp de câteva luni. Al treilea copil a fost un băieţel minunat, dar între

49. 49

50. 50
timp ea s-a îmbolnăvit de cancer. A trebuit să
aleagă între ea şi copil. Şi ea şi soţul au decis
imediat: eu vreau să ajung în rai, dar copilul meu
trebuie să trăiască. Ea a mers în cer la o săptămână
după naşterea copilului. Mergem mai departe. Toţi
polonezii au auzit de Jerzy Popiełuszko, un
extraordinar preot martir.
Ajungem la martirii greco-catolici din România: mai
întâi Vladimir Ghika, pe care îl ştiţi cu toţii, nu voi
vorbi mult despre el. Dar eu sunt copilul lui
spiritual. Apoi iubiţii Episcopii greco-catolici: Vasile
Aftenie de la Bucureşti; Valeriu Traian Frenţiu de la
Oradea; Ioan Suciu de Alba Iulia; Tit Liviu Chinezu
de Făgăraş; Ioan Bălan de la Lugoj; Alexandru Rusu
de la Maramureş; şi Cardinalul Iuliu Hossu de
Cluj. Deoarece nu a dorit să părăsească România,
la Roma, Papa l-a făcut Cardinal „in pectore”, „în
inima sa”, în secret. Apoi îl avem pe Cardinalul
Alexandru Todea. Vreau să citez un cuvânt
minunat al lui – am un mare respect pentru el. La
securitate spunea: „Ce puteţi face împotriva mea?
Nu am nimic de pierdut. Mi-aţi luat deja totul. Sunt
uimit că sunt încă în viaţă.” Apoi îl avem pe George
Guţiu (de Cluj-Gherla); Ioan Ploscaru din Lugoj. Şi
am uitat să spun că Ioan Suciu era numit
„Apostolul tinerilor”. Vreau să citez ceva minunat
din Ioan Ploscaru. El a spus: „Când ajung în celula
din închisoare sărut închizătoarea şi gratiile şi
spun: Isuse, Tu eşti aici, în acest loc; a fi ucis pentru
Tine este un lucru bun”. Şi atâtea alte cuvinte
minunate. PS Guţiu din Cluj spunea: „Închisoarea
este un dar de la Dumnezeu, pentru că viaţa lui
Isus a fost o viaţă de suferinţă. Când suferim,
suntem lângă El.”
Un alt cuvânt minunat al unui mărturisitor al
credinţei este al pr. Horea Cosmovici, fiu spiritual
al Mons. Ghika. Acesta spunea: „Singura bază a
adevărului este Papa.” Acum îl vedem pe fr. Roger
din Taize, un foarte bun prieten al meu, care a
iubit atât de mult România. Urmează martiri din
ţările islamice: Mons. (Faraj R.) Raho, părintele
Ragheed (Gani) din Irak, apoi din Pakistan Shahbaz
Bhatti, care era ministru de justiţie pentru
minorităţile religioase. Acesta spunea: „Nu vreau
bani sau onoare. Vreau doar un mic loc lângă Isus.
Şi dacă vreodată mă vor omorî, va fi o mare
onoare pentru mine.” Şi a fost ucis pentru că s-a
dus să o vadă pe acea minunată mamă, Asia Bibi,
care era închisoare pentru că a băut apă dintr-o
fântână rezervată musulmanilor. Apoi este Akash
Bashir, un tânăr pakistanez care a dorit să îi
protejeze pe oameni în biserică. Erau 200 de
oameni în biserică şi a văzut asupra lui un sinucigaş
cu bombe venind. A alergat să îl oprească şi
atentatorul a explodat. Dar astfel au fost salvaţi
200 de oameni. Ce curaj! Voi vorbi apoi despre
martirii copţi din Libia. În video pot fi auziţi rostind
numele lui Isus. Erau ucişi în timp ce rosteau: Isus,
Isus, Isus… Şi în sat, când s-au adunat toate
familiile, a fost ca să îi mulţumească Domnului
pentru că le-a dat fraţilor, fiilor sau taţilor lor darul
martiriului.
Îl avem pe ultimul împărat habsburgic asupra
Transilvaniei, Carol al IV-lea al Ungariei, la nunta
lui cu Zitta. Carol a fost deja beatificat (în 2004). A
murit în sărăcie. Şi Zitta va fi în curând beatificată.
Cei doi iubeau Clujul. Acum regele Baudouin al
Belgiei, care cu mare curaj a refuzat să semneze
legea avortului. Şi încheiem cu cineva pe care îl
cunoaşteţi (în proiecţie a apărut Papa Ioan Paul al
II-lea, iar tinerii au aplaudat).
Pentru a încheia vă voi pune trei întrebări.
Prima: sunteţi gata să daţi mărturie curajoasă
despre fericirea voastră? Da sau nu? (strigăte: Da!)
Vreţi să faceţi pretutindeni cunoscută iubirea lui
Isus şi Biserica Lui? Da sau nu? (strigăte: Da!)
Vă simţiţi pregătiţi să protejaţi viaţa şi să apăraţi
frumuseţea iubirii? Da sau nu? (strigăte: Da!)
Mai vreau să spun cât sunt de uimit de
generozitatea tuturor voluntarilor voştri, de la
ASTRU şi ceilalţi, de frumuseţea cântărilor corului
Angeli, de organizarea extraordinară.
Deci să aplaudăm…

51. 51
PS Percă Aurel:
Fericirea prin
Evanghelia lui Hristos
- Ce înseamnă, pentru Dumneavoastră,
ca păstor de suflete, fericirea
adevărată?
- Diversitatea oamenilor face ca fiecare
să-şi caute drumul pe care poate atinge
adevărata fericire. O posibilitate sunt foarte răspânditele căi iluzorii care nu aduc niciodată fericirea.
Însă drumul sigur pe care poate merge un tânăr este ancorarea în credinţă, pentru că, dacă avem această
valoare a credinţei în suflet care oferă o orientare în căutări, în abordarea diferitelor aspecte ale vieţii, cu
siguranţă vor fi întotdeauna alegeri corecte. O alegere corectă aduce cu ea şi o mulţumire sufletească,
ceea ce pentru mulţi înseamnă fericirea.
A fi fericit înseamnă a trăi în adevăr cu tine însuţi, a fi tu însuţi şi astfel, ceea ce alegi la lumina credinţei,
este calea cea mai sigură. Atunci când căutăm soluţii în afara credinţei sau în afara acestui orizontului ei,
cu siguranţă că se ajunge la stări de descurajare, de tristeţe.
A fi fericit înseamnă, după spusele lui Hristos, a căuta acele valori pe care El a venit să le aducă pe
pământ. ,,Fericiţi cei curaţi cu inima pentru că ei Îl vor vedea pe Dumnezeu” este cea mai provocatoare
dintre fericiri pentru că, dacă parcurgem paginile Sfintei Scripturi şi diferitele momente ale lui Isus cu
apostolii, cu lumea căreia îi vorbea, vedem întotdeauna coerenţa dintre viaţa Lui şi ceea ce presupune
căutarea împărăţiei lui Dumnezeu. În acest sens este şi îndemnul ,,Căutaţi întâi împărăţia lui Dumnezeu şi
toate celelalte se vor adăuga vouă”, căci fericirea se atinge printr-o continuă căutare a Împărăţiei.
- Cum aţi merge în întâmpinarea unui tânăr creştin trist sau descurajat?
- Nu există o reţetă prefabricată pentru că fiecare tânăr, în sufletul său, este unic. Dar, dacă noi Îl pierdem
din vedere pe Cel care a venit să ne aducă fericirea sau mântuirea, suntem încă săraci în fericire. De
aceea, singura cale este ascultarea şi meditarea Cuvântului lui Dumnezeu.
Un citat care îmi place foarte mult din Evanghelie este acela în care se spune: ,,Fericiţi cei care ascultă şi
păzesc cuvântul lui Dumnezeu cu inima curată şi aduc roade întru răbdare.” Cuvântul lui Dumnezeu ne
poate descoperi în fiecare zi un crâmpei de fericire, fericirea în Evanghelia lui Cristos, adică Vestea cea
Bună.

52. 52

53. 53
Încheierea Întâlnirii Naţionale a Tinerilor Catolici
în Capitala căutătorilor de fericire, Cluj-Napoca
Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic (INTC) s-a încheiat duminică, 26 iulie 2015, în prezenţa şi cu
binecuvântarea a 7 dintre cei 11 Episcopi ce au însoţit tinerii în cele 4 zile la Cluj: PS Petru Gherghel,
Episcop romano-catolic de Iaşi; PS Cornel Damian, Episcop romano-catolic de Bucureşti; PS Virgil Bercea,
Episcop greco-catolic de Oradea; PS Alexandru Mesian, Episcop greco-catolic de Lugoj; PS Vasile Bizău,
Episcop greco-catolic de Maramureş; PS Mihai Frăţilă, Episcop greco-catolic de Bucureşti; şi PS Florentin
Crihălmeanu, Episcop greco-catolic de Cluj-Gherla.
Tinerii participanţi la INTC pot spune că s-a împlinit idealul propus de refrenul Imnului ce a însoţit aceste
zile: „Fericiţi cei curaţi cu inima, pe Domnul viu, cu ochii noştri-l vom vedea! În preajma Lui, asemenea
copiilor, trăim acum, sfinţenia”. Cu adevărat, în preajma lui Isus Cristos, Emmanuel – Dumnezeu cu noi (cf.
Matei 1,23), mii de tineri au trăit la Cluj sfinţenia în curăţia inimii, în bucuria întâlnirii, în lumina credinţei.
De la prima oră a dimineţii de duminică, la fel ca în fiecare zi a INTC, tinerii au plecat de la locurile de
cazare, căminele UBB, şi au început să sosească în punctul principal al întâlnirii – curtea Episcopiei de
Cluj-Gherla. Într-un prim moment, moderat de pr. Mircea Marţian, responsabil al departamentului de
prezentare, s-a proiectat un scurt film cu instantanee de la activităţile celor 4 zile intense şi pătrunse de
bucuria miilor de tineri. Sunt „poze care scriu istoria INTC, o istorie compusă din atâtea amintiri frumoase:
să ni le reamintim!”, a invitat pr. Mircea.
După acest mic memento, gazda întâlnirii, Preasfinţitul Florentin, a prezentat delegaţiile din străinătate:
tinerii veniţi din Italia, din partea Conferinţei Episcopilor Italieni, tinerii din Ucraina şi din Republica
Moldova, grupul de tineri din Comunitatea Jeunesse Lumiere care l-a însoţit pe pr. Daniel Ange, precum şi
încă un grup de 50 de francezi sosiţi în aceeaşi dimineaţă. Au fost prezentaţi şi tinerii din Polonia – grupul
din comitetul de organizare a Zilei Mondiale a Tineretului Cracovia 2016 – care au proiectat un scurt film
despre ZMT, invitând tinerii la Cracovia între 26-31 iulie 2016.
S-au prezentat în continuare concluziile discuţiilor pe grupuri din Parcul Mare, în urma ultimei cateheze a
pr. Daniel Ange, invitatul special al INTC 2015, care a spus: „Catolicii din România sunt, cu adevărat, o
profeţie pentru întreaga Europă. Sunt viitorul întregii Europe. Să fiţi mândri şi bucuroşi că sunteţi români,
mândri şi bucuroşi de curajul martirilor voştri! Amin” – sunt cuvinte cu adevărat emoţionante care
responsabilizează tinerii români. După rugăciunea de dimineaţă şi intonarea Imnului INTC, Sfânta Liturghie

54. 54

55. 55

56. 56
în rit bizantin a fost celebrată, în această zi de încheiere, de Episcopul de Cluj-Gherla, PS Florentin.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul „Angeli” (autorul Imnului), alături de care au fost şi copii din
Corul „Allegria”.
Cuvântul de învăţătură a fost ţinut de PS Petru Gherghel, Episcop de Iaşi, care i-a numit pe tineri „florile
Bisericii”, îndemnându-i să aibă curajul de a fi fericiţi, de a găsi adevărata fericire: „Dragi tineri şi tinere,
iubiţi ascultători ai Radio Maria, suntem aici, adunaţi la Cluj, cu un puternic dor, dorul după fericire –
exprimând în atâtea forme această foame şi această dorinţă profundă. Cred şi suntem cu toţii fericiţi că
ceea ce aţi descoperit aici, ascultând pe distinsul părinte spiritual, adevăratul maestru al sufletelor, pr.
Daniel Ange, şi urmărindu-i pe cei care v-au prezentat cu dăruire reflecţiile lor, aţi înţeles că există doar
Unul, Cel care s-a jertfit şi a murit pentru toţi: pentru noi, pentru voi, dragi tineri, şi că doar El vă poate
răspunde la problemele şi întrebările voastre.”
„Cel care vă hrăneşte sufletul vostru căutător de fericire este un Prieten unic, care nu e numai un om, ci
un adevărat Dumnezeu, Cristos, care cunoaşte sufletul şi inima omului, inima voastră, adevăratul vostru
însoţitor de fiecare zi, adevăratul vostru soare, care vă împarte fără încetare, în mod gratuit, darurile Sale,
reţeta fericirii, Cuvântul Său, Trupul şi Sângele Său, iubirea Sa. Credem că tot ceea ce aţi primit aici în
sufletul vostru dornic de fericire, prin întâlnirea cu cuvântul lui Dumnezeu şi prin primirea Sfintelor
Sacramente ce au curăţat toate întinările păcatului, a devenit marea voastră împlinire, a mărit bucuria
adevărată a sufletului vostru curat, care numai aşa îl va putea vedea pe Dumnezeu, după declaraţia lui
Isus, Mântuitorul nostru, de pe Muntele Fericirilor: ‚Fericiţi cei curaţi cu inima, căci numai ei îl vor vedea
pe Dumnezeu’!”
„Ştiu, ştim cu toţii că voi căutaţi fericirea. Că vă place cu adevărat să vă bucuraţi, şi e firesc, acest lucru îl
vor toţi, dar nu trebuie să uitaţi unde se află adevărata fericire… De aceea, acum, la sfârşit, noi, Episcopii,
cu toţi cei care vă dau asistenţă, părinţii, spiritualii voştri, cu oaspeţii noştri care v-au ţinut aşa de
frumoase cateheze, reflecţii şi gânduri, vă spunem ceea ce Papa Francisc vă scria în mesajul său, invitându
-vă la întâlnirea, aşa cum am revăzut astăzi, din 2016, la Cracovia: ‘Să aveţi curajul de a fi fericiţi. Noi
avem încredere în voi şi ne vom ruga pentru voi. Să aveţi curajul de a merge în contra curentului pentru a
găsi adevărata fericire! Amin’.”
După Sfânta Liturghie a avut loc festivitatea de încheiere a INTC, ocazie pentru PS Florentin de a mulţumi
tinerilor pentru că au acceptat invitaţia „de a veni la Cluj, în Alma Mater Napocensis, şi a petrece
împreună în bucurie câteva zile de rugăciune, cateheză, dezbateri pe diferite subiecte, dar şi de
comuniune, cunoaştere, împărtăşire, prietenie, relaxare, distracţie. Datorită prezenţei voastre luminoase

57. 57

58. 58
la Cluj, oraşul nostru s-a împodobit cu florile tinereţii, datorită zâmbetelor voastre, Clujul a devenit mai
frumos, datorită strălucirii fericirii voastre, Clujul a devenit oraşul luminilor – vă amintiţi lampioanele
fericirii care se înălţau spre cer ieri seară la Festivalul Tineretului -, datorită elanului vostru tineresc, Clujul
a devenit cu adevărat un oraş al bucuriei. Într-un cuvânt, datorită rugăciunilor, comuniunii şi mărturiei
voastre, capitala Transilvaniei a devenit ‚Capitala căutătorilor de fericire’, şi pentru aceasta doresc să vă
mulţumesc vouă, tuturor”.
Ierarhul de Cluj-Gherla a reamintit apoi că „misiunea fiecăruia dintre voi, ca tineri catolici, este să
împărtăşiţi şi lumii fericirea, să le demonstraţi practic că fericirea adevărată se poate găsi chiar şi acum,
începând din această viaţă, dacă este trăită după voinţa Domnului. Fericirea nu este o promisiune pentru
o altă lume şi o altă dimensiune. Fericirea veşnică devine prezentă atunci când lumina lui Cristos este
prezentă cu harul ei sfinţitor în sufletele noastre”. Preasfinţia Sa a încheiat aducând mulţumiri „în primul
rând lui Dumnezeu, care, prin mijlocirea îngerilor şi a sfinţilor Săi, ne-a oferit buni consilieri, organizatori şi
colaboratori”, pe care i-a numit, mulţumind fiecăruia în parte, mulţumind şi voluntarilor care au ajutat cu
disponibilitate organizatorii întâlnirii.
A mulţumit totodată Conferinţei Episcopale din România „pentru încrederea acordată Eparhiei de
Cluj-Gherla de a organiza INTC 2015 la Cluj”, a mulţumit şi Episcopilor care au luat parte la Întâlnire. O
mulţumire specială a fost adresată tinerilor Asociaţiei ASTRU Cluj, care s-au preocupat, cu un an şi
jumătate înainte, de partea de planificare – etapizare a organizării. A mulţumit, de asemenea,
colaboratorilor din structura care s-a organizat pentru INTC, precum şi sponsorilor din ţară şi din
străinătate, autorităţilor locale şi centrale, partenerilor media, corurilor, formaţiilor muzicale, tuturor
participanţilor, în direct sau on-line, la aceste zile.
Într-un ultim moment al festivităţii, pr. Mircea Marţian a pus întrebarea: „Unde va avea loc următoarea
ediţie, a XIV-a, a Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic?” şi în faţa scenei a fost desfăşurat un banner pe
care se aflau însemnele şi numele Diecezei Romano-Catolice de Satu Mare. În acordurile Corului Angeli
care a cântat „Biserică, o casă pentru toţi” şi în aplauzele tinerilor, o delegaţie a Eparhiei de Cluj-Gherla şi
o delegaţie din Dieceza de Satu Mare s-au întâlnit, Crucea INTC a fost predată, ediţia a XIII-a a INTC s-a
încheiat.

59. 59
PS Vasile Bizău:
De la bucuriile prezentului la
Fericirea în perspectivă
- Ce a însemnat pentru Dumneavoastră această a
13-a ediţie a Întâlnirii Naţionale a Tineretului
Catolic din România?
- Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic din
România ţinută la Cluj, în acest an, a fost un motiv
de bucurie sufletească, de comuniune şi de
descoperire şi de creştere a puterii credinţei.
Toate ediţiile Întâlnirilor Naţionale ale Tinerilor
lasă o amprentă profundă în sufletul fiecărui
participant, inclusiv în sufletele preoţilor şi ale
păstorilor, ale episcopilor, întrucât prilejuiesc un
moment deosebit de comuniune frăţească, în
aceeaşi credinţă, în jurul sfântului altar. Apoi, la
aceste întâlniri, ne împărtăşim din aceleaşi valori
ale Evangheliei şi, de asemenea, ne regăsim în
aspiraţiile noastre comune, din viaţa de fiecare zi. Toate acestea s-au întâmplat şi aici, la Cluj, pornind de
la celebrările liturgice, de la catehezele care s-au ţinut şi de la împărtăşirea frăţească în reflecţiile din
grupurile de discuţii. Toate acestea au fost motive care aduc un plus inimii şi un îndemn profund de a
descoperi profunzimea credinţei.
- Care este mesajul de luat acasă şi de hrănit în continuare pe care îl transmiteţi tinerilor ,,căutători de
fericire”?
PS Vasile Bizău: Motto-ul şi tema întâlnirii din acest an ne îndeamnă să fim ,,căutători de fericire”.
Fericirea are mai multe conotaţii. Este un termen care necesită o căutare, necesită o descoperire, necesită
o împărtăşire şi, din nou, o căutare mai departe. Avem cuvântul biblic în care vedem că Fericirile
proclamate de către Mântuitorul Hristos nu se înscriu în logica discursurilor despre fericire pe care le
avem noi, oamenii, sau, în special, societatea noastră contemporană. De aceea, această invitaţie de a
fi ,,căutători de fericire” ne pune pe un alt plan, pe o altă dimensiune – a vieţii în Spirit, în care noi să
găsim izvorul şi, în acelaşi timp, calea care ne duce la fericire.
Îndemnul simplu pe care aş putea să-l dau acum, la sfârşit de ediţie, ar fi acela ca toţi tinerii noştri să se
apropie şi mai mult de Cuvântul Evangheliei, să descopere profunzimea acestui Cuvânt viu care este
Cuvântul Lui Dumnezeu, să Îl cunoască şi mai bine pe Mântuitorul Hristos, Cel care a proclamat aceste
cuvinte, Cel care, mai apoi, a împărtăşit cu viaţa Lui dumnezeiască şi a hrănit apostolii şi persoanele pe
care le-a întâlnit în timpul vieţii Sale pământeşti şi a continuat apoi, de-a lungul secolelor, să hrănească
atâtea suflete care sunt însetate de fericire.
Dacă Dumnezeu ne-a creat, atunci Dumnezeu ne-a creat ca să fim fericiţi. Deşi modalităţile şi căile spre
fericire sunt atât de diverse, căci pentru fiecare dintre noi Dumnezeu a stabilit o vocaţie şi un drum în

60. 60
vocaţia noastră, noi suntem încredinţaţi că Dumnezeu împărtăşeşte dragostea, bunătatea şi ne asigură,
cu promisiunea fericirii, pe fiecare dintre noi. Aşadar, îndemnul meu ar fi acela de a continua să
fie ,,căutători de fericire”, de a-L căuta pe Mântuitorul Hristos şi a creşte împreună cu El, a trăi împreună
cu El. Nu în ultimul rând, de a fi convinşi că izvorul fericirii şi al fericirii veşnice este Dumnezeu însuşi.
- Care ar fi modul în care noi, tinerii care am participat la această ediţie a Întâlnirii Naţionale a Tinerilor
Catolici, am putea deveni ,,căutători de fericire” nu numai pentru noi înşine, ci şi pentru ceilalţi tineri,
aceia care n-au putut fi aici sau care nu şi-au dorit să fie aici?
- O modalitate foarte simplă de a transmite şi altora ceea ce noi am descoperit este împărtăşirea.
Evanghelia însăşi (şi revin mereu la Evanghelie pentru că este fundamentul credinţei noastre) ne
vorbeşte despre modul în care credinţa s-a transmis de la o generaţie la cealaltă prin angajamentul şi
împărtăşirea persoanelor care s-au implicat. Într-o formă atât de simplă, mesajul creştin a pornit de la
grupul apostolilor, a fost împărtăşit în grupurile mici ale comunităţilor primare ale Bisericii primare,
pentru ca, apoi, acest mesaj să crească asemenea unui ecou care se răsfrânge peste lume. Aceeaşi
modalitate o găsesc la fel de autentică şi astăzi. Persoanele care au descoperit ceva important pentru
viaţa lor nu pot să nu vorbească despre ceea ce au în suflet, aşa cum persoanele care iubesc nu pot să nu
se gândească şi să nu vorbească cu iubitul lor şi despre iubirea lor. Într-un mod asemănător, tinerii care
au participat la această întâlnire, vor găsi modalitatea aceasta să spună prietenilor lor, familiilor lor,
grupului de la şcoală sau de la facultate, acolo unde ei îşi desfăşoară activitatea, ceea ce ei au descoperit,
ceea ce i-a mişcat, ceea ce au înţeles în plus faţă de ceea ce aveau înainte de această întâlnire. Fiecare
împărtăşire, atunci când ea este autentică şi, într-adevăr izvorăşte din suflet şi suntem convinşi de ceea
ce împărtăşim, are o valoare deosebită pentru că, ceea ce este autentic şi se naşte din suflet, este
insuflat de har şi mişcă inima celui de lângă noi.
Apostolii zilelor noastre suntem noi toţi, iar a împărtăşi ceea ce avem în sufletul nostru, a împărtăşi
dragostea de a fi împreună cu ceilalţi şi a-i face şi pe ceilalţi să se bucure de ceea ce noi înşine am
descoperit până acum, cred că este una dintre modalităţile prin care putem să transmitem spiritul
întâlnirii tinerilor catolici din România.

61. 61
- Acum, pentru că am pornit de la însemnătatea acestei întâlniri pentru Dumneavoastră, aş vrea să
încheiem acest interviu tot prin prisma Dvs., la nivel personal, întrucât noi, tinerii, suntem în căutarea unor
modele care să ne inspire pe un drum autentic de credinţă. Care a fost pentru Dvs. cel mai profund
moment de fericire şi cum l-aţi trăit?
- Cred că trebuie să mă gândesc pentru că nu am făcut o ierarhie a fericirii, ea fiind, pur şi simplu, fericire
în plinătatea ei, atât cât natura noastră umană poate să trăiască, cu prilejul diferitelor evenimente
importante din viaţa noastră. Aceste momente sunt multe şi sunt legate de lucrurile simple, sunt legate
de momentele de întâlnire cu familia, momentele de parcurs înspre viaţa preoţească şi momentele de
hirotonire în diaconie, preoţie şi, apoi, episcopat. Momente multiple de bucurie au fost toate întâlnirile
prieteneşti cu cei apropiaţi, cu prietenii şi, în mod deosebit, cu persoanele în care am simţit o
disponibilitate totală în a împărtăşi aceleaşi valori. Pot să spun că sunt foarte multe momente de
bucurie. Le-aş numi mai degrabă de bucurie, pentru că fericirea se leagă şi de o altă trăire interioară,
sufletească. Iar acea trăire sufletească este adeseori marcată de suferinţă.
Ştim că nu întâmplător, în viaţa creştinului, este prezentă crucea şi momentele de purificare, momentele
de umilinţă şi momentele de jertfă care ni se cer. Atunci când atingem şi trăim aceste momente,
acceptându-le şi oferindu-le lui Dumnezeu, ele se transformă în seminţe de fericire. Deci există şi o altă
dimensiune a fericirii, pe care o întâlnim adeseori pe drumul pe care noi, oamenii, nu îl căutăm, dar care
ne este propus, precum această cale a crucii sau momentele mai grele din viaţa noastră. Iar acestea,
oferite lui Dumnezeu, se constituie apoi în momente de pace profundă şi în momente de bucurie
interioară care este semnul prezenţei unei Fericiri, înţelegând mai mult dimensiunea Fericirii în
perspectivă decât ceea ce înseamnă clipa sau prezentul.

62. 62
PS Mihai Frăţilă:
Cel mai important lucru este
fidelitatea faţă de Dumnezeu
- Care a fost cel mai frumos, fericit moment trăit de
Preasfinţia Voastră la acest INTC?
- Eu sunt venit numai de aseară, însă, ce este de
apreciat nu e un anumit moment, ci acea realitate
interioară care se mărturiseşte în mod indiscutabil
în acele locuri în care prezenţa lui Dumnezeu e o
certitudine. Aseară, (Festivalul Tinerilor din piaţa
Unirii) am văzut această voie bună care e grăitoare
de la sine şi face mai mult decât toate sistemele,
decât toate eforturile, decât toate lucrurile care
adesea ni se par esenţiale. Astfel, ceea ce omul
poartă în suflet avându-L pe Cristos prezent, este o
realitate care se comunică de la sine şi care exprimă
această apropiere interioară unii faţă de ceilalţi.
- Care este mesajul pe care l-aţi transmite tinerilor
căutători de fericire după această ediţie a
INTC-ului?
- Cel mai important lucru este fidelitatea faţă de
Dumnezeu şi că nu trebuie să ne temem de propria
slăbiciune şi de atacurile răului, Dumnezeu ne
spune că harul său se arată în neputinţă, orice
încercare trebuie să-i dea lui Dumnezeu şansa să
fie mai aproape de noi, iar noi la rândul nostru să
purtăm un fragment din crucea Mântuitorului,
singura în stare să ne ducă spre fericirea împărăţiei
cereşti.

63. 63

64. 64
Pr. Daniel Ange:
Fericirea adevărată constă
în a ne recunoaşte ca fiind
iubiţi de Isus şi
a fi copii ai Tatălui
La încheierea ediţiei de anul acesta de la
Cluj-Napoca a Întâlnirii Naţionale a Tineretului
Catolic din România, am dorit să mijlocesc, prin
acest interviu, o întâlnire mai personală a celor
care au luat parte la acest eveniment cu pr. Daniel
Ange, cel care, prin catehezele pe care ni le-a propus, ne-a orientat sufletele şi minţile spre a descoperi şi
a urma fericirea adevărată. Am dorit, totodată, să aduc la lumină modul în care a fost perceput contactul
cu tinerii şi persoanele dedicate formării lor în Biserica noastră, dată fiind experienţa sa vastă de
catehizare, de formare şi de îndrumare a tinerilor. Dincolo de acestea, am dorit să îi solicit pr. Daniel
Ange recomandările pe care le consideră de cuviinţă pentru prezentul tinerilor din Biserica noastră,
vizând şi activitatea celor responsabili de formarea creştină.
– După ce timp de trei zile ne-aţi îndrumat spre a căuta şi a trăi fericirea adevărată, v-aş ruga să ne
împărtăşiţi cel mai profund moment de fericire din viaţa Dumneavoastră.
– Cred că este momentul în care Isus m-a chemat să-l urmez şi să-i slujesc, pe când aveam doisprezece
ani şi jumătate, şi eram într-o mică capelă, în timpul rugăciunii de seara în familie, în 13 iulie 1946. Cred
că a fost momentul celei mai profunde fericiri pentru că, pornind de la acel moment, mi s-a schimbat
întreaga viaţă. A fost minunat! Fericirea fiecărei zile care a urmat s-a desprins şi a venit din acea mare
bucurie.
– Și dacă vă gândiţi la aceste zile ale Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic din România în care aţi fost
în mijlocul nostru, aţi trăit şi aici bucuria, fericirea profundă?
– Sigur! Fără ezitare, a fost la Adoraţia Euharistică de vineri seara, de la Mănăstire (Mănăstirea
Congregaţiei Surorilor Maicii Domnului). Pentru mine, văzând tinerii atât de concentraţi în rugăciune şi în
Adoraţie, cu chipurile atât de reculese şi de frumoase, Adoraţia a adus cerul pe pământ. Dacă ne gândim
că Isus, care era acolo, este acelaşi Isus pe care îl vom vedea în toată gloria Sa în cer, realizăm că am fost
în mod direct, aş spunea spune chiar fizic, conectaţi la cer. Noi ştim că în Liturghie, în Sfânta Liturghie,
Cerul coboară pe pământ. Dar în timpul Adoraţiei, Cerul descinde şi rămâne pe pământ.
A fost, totodată, foarte frumos cum, în timpul procesiunii, când ne-am rugat Rozariul, Fecioara Maria
ne-a pregătit să-l adorăm pe Fiul său. Mi-aş fi dorit să rămân întreaga noapte în Adoraţie. Apoi eram cu
toţii bine, ne simţeam bine pentru că trecuse şi furtuna din acea seară şi căldura de afară nu mai era atât
de mare, astfel încât puteam simţi prezenţa îngerilor. Cu siguranţă, totul a fost pregătit şi din Cer, şi de

65. 65
pe pământ, pentru acest timp de Adoraţie. A fost o idee extraordinară să avem Adoraţia la Mănăstirea
surorilor, care au organizat totul atât de frumos încât m-a dus cu gândul la Zilele Mondiale ale Tinerilor,
unde există astfel de procesiuni şi o noapte de Adoraţie, dar sigur, de data aceasta, au fost în dimensiuni
mai mici.
– Cum i-aţi perceput pe tinerii care au participat la această a treisprezecea ediţie a Întâlnirii Tineretului
Catolic din România?
– Am fost foarte, foarte impresionat de fervoarea lor, de tăcerea atentă în care au ascultat catehezele.
Totuşi catehezele au durat o oră, iar o oră este foarte mult pentru tinerii de astăzi care sunt atât de
obişnuiţi cu televiziunea şi cu internetul, cu telefoanele inteligente şi I-pod-urile pentru stocarea
fotografiilor, unde totul se realizează extrem de repede. Aici, neavând nicio imagine şi ascultând aceeaşi
persoană timp de o oră, au reuşit să fie atenţi până la capăt. Cred că această concentrare a fost chiar mai
mare decât cea pe care o văd la tinerii din Franţa. Nu spun că tinerii din Franţa sunt responsabili sau de
acuzat pentru aceasta, dar astăzi ei au mari dificultăţi să asculte atent pe cineva mai mult de 10-15
minute şi nu au răbdare să înţeleagă clar.
Am fost atins apoi de bucuria tinerilor exprimată prin dans, prin cântece. A fost o bucurie adevărată, care
m-a impresionat. De asemenea, simplitatea contactelor, a apropierilor dintre oameni m-a făcut să mă
simt la mine acasă, iar bariera limbii să fie depăşită prin zâmbete, prin privirea directă. Aceasta a fost
minunat! Sunt realmente încântat! Sunt, de asemenea, impresionat de organizarea extraordinară: pro-
gramul, voluntarii, mesele… V-aţi gândit la toate! E o muncă minunată pe care cred că aţi început-o cu
luni în urmă.
– Ne bucurăm pentru că aţi fost mulţumit de modul în care a fost pregătit acest eveniment al Bisericii
noastre. Aş vrea acum să vă întreb cum am putea noi, cei care am participat la această întâlnire, să
devenim „căutători de fericire” şi pentru alţi tineri, pentru cei care nu au avut şansa de a fi aici, fie pentru
că nu s-a putut, fie pentru că nu şi-au dorit.

66. 66
– Cred că trebuie să continuaţi să lăsaţi să
strălucească bucuria voastră. Aceasta atinge
inimile cel mai mult. Iar această bucurie este
simplă şi continuă. Chiar dacă primim veşti rele şi
devenim, bineînţeles, trişti, bulversaţi, rămâne o
pace în inimă care este trainică. Iar această pace
trezeşte întrebări în cei care nu cred sau care au o
credinţă slabă. Cel mai limpede vedem aceasta la
înmormântări ale creştinilor, unde există tristeţea,
lacrimile, durerea. Chiar şi Isus a plâns la moartea
prietenului Său, Lazăr. Dar, pe lângă ele, există un
calm, o pace, iar durerea nu este disperare.
Durerea, pentru creştini, nu este disperare! Doar
pentru cei care nu cred moartea este disperare
deplină căci, întrucât nu cred în Cer, sfârşitul vieţii
este, pentru ei, teribil. Adesea, astfel de momente
îi fac pe atei, pe necredincioşi, să îşi dorească să
cunoască acea pace, acea bucurie a creştinilor.
– Pentru a adânci puţin această direcţie, v-aş
întreba ce recomandări le-aţi face persoanelor laice
sau consacrate care lucrează cu tineri care s-au
îndepărtat de credinţa lor şi de valorile morale,
pentru a-i (re)aduce aproape de Dumnezeu şi în
bucuria de a trăi alături de El?
– Este dificil, dar cel mai bine este să începem prin
a vorbi despre valorile umane care sunt,
bineînţeles, creştine, dar nu în mod exclusiv. A nu
minţi, a nu fura, a nu ucide sunt de urmat de către
toată lumea, nu doar de creştini. Dar creştinii au
arătat că aceste reguli şi valorile pe care ele le
implică sunt precum nişte semne de circulaţie pe
drumul umanităţii, stabilite pentru a evita multă
suferinţă, mult rău, şi pentru a arăta cum 80% din
suferinţa din lume nu provine din cutremure, din
explozii ale vulcanilor sau din alte cauze naturale,
ci provine din păcat. Astfel, cineva care este gelos,
care este plin de ură sau care trăieşte în spirit de
răzbunare, face nefericite toate persoanele care îl
înconjoară, producându-le suferinţă. Tot astfel,
cineva egoist îşi produce lui însuşi suferinţă.
Prin contrast, cine se întoarce spre Dumnezeu
devine umil, devine blând. Probabil nu imediat, ci
mai lent, dar în mod cert devine astfel.
Cu siguranţă devine şi mai generos, slujindu-i pe
ceilalţi. O asemenea persoană nu îi mai face pe cei
din jurul său să sufere prin furia, prin răzbunarea
sa, ci oferă iubire împrejurul său. Este uşor să
explici cuiva cum aduce păcatul suferinţa, căci
păcatul ne face să suferim atât pe noi înşine, cât şi
pe ceilalţi. De pildă, avem la îndemână toate
poruncile privitoare la sexualitate. Avantajul
poruncilor privind sexualitatea constă în faptul că
poţi discuta şi cu cei necreştini, pentru că toată
lumea, toţi tinerii sunt interesaţi de ceea ce
presupune sexualitatea. Este atât de important
pentru ei!
Iar aici nu este necesar să vorbeşti în mod direct
despre credinţă, despre Isus. Poţi, de exemplu,
arăta în ce mod cineva care nu îşi controlează
impulsurile sexuale şi are raporturi sexuale cu mai
multe persoane face să sufere mulţi oameni,
nefiind fidel, şi în ce mod el însuşi, având relaţii
intime cu mai multe persoane, va suferi întreaga
viaţă, căci inima sa rămâne goală. Poţi arăta, în
acelaşi sens, cum copiii care au fost abuzaţi sexual
vor fi traumatizaţi pentru toată viaţa. Astfel scoţi în
evidenţă, fără îndoială, că păcatul antrenează
multă suferinţă.
Acestea sunt lucruri pe care le putem discuta cu cei
necredincioşi, pentru că ating valori umane, pe
care le înţelege şi le protejează toată lumea.
Pornind de la discuţii de nivel uman, este uşor să
faci un pas în plus şi să ajungi să vorbeşti despre
Isus, despre Evanghelie, despre bunătatea şi
blândeţea lui Isus, despre iertarea, vindecarea şi
consolarea pe care Isus le oferă. Acestea pot face
să cadă toate prejudecăţile şi putem astfel
evangheliza.
Pe de altă parte, este important să căutăm în
fiecare persoană ceea ce ea trăieşte deja frumos şi
bine, chiar dacă nu este încă creştină. Este de mare
folos să accentuăm lucrurile bune pe care le face şi
să o felicităm pentru ele, să se simtă admirată
pentru ele. Adesea întâlnim atei care sunt foarte
generoşi, care se îngrijesc de mulţi alţii sau chiar
comunişti care se gândesc la săraci. Eu văd lucrurile

67. 67

68. 68
bune din fiecare persoană.
– Sunt acestea şi metode de evanghelizare ale
Comunităţii Jeunesse Lumière? Explicaţi-ne, în
câteva idei, care este misiunea şi scopul acestei
comunităţi de tineri.
– Da. Jeunesse Lumière este o şcoală pentru tineri
între 18 şi 30 de ani, din ţări diferite. Scopul acestei
şcoli este acela de a forma şi de a încuraja tinerii să
devină mărturisitori ai lui Isus, nu neapărat preoţi
sau persoane consacrate, ci tineri din lume, tineri
care se gândesc şi să se căsătorească. Un ţel este şi
acela de a-i pregăti pentru vocaţia lor, fie că aceas-
ta este înspre căsătorie, înspre întemeierea unei
familii, fie că este pentru viaţa consacrată.
Formarea în cadrul comunităţii este bazată pe o
alternanţă între perioade lungi de viaţă fraternă, aş
putea spune chiar viaţă monahală, cu program
intens de rugăciune, şi perioade de misiune (de
patru ori pe an), care au loc în şcoli, licee şi
universităţi, deci cam peste tot, ca invitaţie pentru
a avea o viaţă echilibrată. Se bazează, de aseme-
nea, pe încrederea reciprocă, pe privirea profetică
(a vedea ceea ce celălalt are bun şi frumos în el) şi
iertarea reciprocă. Jeunesse Lumière este, deci, o
şcoală care formează tineri pentru tot restul vieţii
lor.
Aceşti tineri şi-au întrerupt viaţa anterioară,
studiile sau munca, pentru unul sau doi ani.
Adesea, ei vin aici înainte de a începe studiile
universitare sau după ce şi-au încheiat facultatea,
înainte de a se angaja pe piaţa muncii. Pe parcursul
formării în comunitate, tinerii locuiesc alături de
foarte puţini adulţi, astfel că tinerii din al doilea an
de formare, numiţi servitori ai casei, sunt
responsabili de cei noi, care sunt în primul an, timp
de un an întreg. Este foarte bine ca responsabilii să
fie tineri, căci faptul de a avea responsabilitatea în
mâinile lor îi ajută foarte mult să se maturizeze
atât la nivel uman cât şi la nivel spiritual.
– Aşa cum aţi subliniat în cateheză, martirii Bisericii
noastre şi-au dat viaţa pentru credinţa lor în Isus
Cristos. Sângele lor vărsat din credinţă a rodit în
noi, generaţiile care le-au urmat. Dar, la 25 de ani
de la eliberarea Bisericii Greco-Catolice, se observă
o anume indiferenţă, din ce în ce mai accentuată,
faţă de Dumnezeu şi faţă de valorile morale, în
societatea noastră. Cum am putea noi face să
scadă această indiferenţă şi să-i ajutăm pe tineri să
se angajeze cu seriozitate într-o relaţie profundă cu
Isus Cristos?
– Vedem că tinerii sunt victime ale spiritului
lumesc, ale mondenităţii, ale consumismului. Isus
ne spune că noi nu suntem din lume pentru că El
ne-a ales pe noi din lume (Ioan 15,19). Dar lumea
de astăzi relativizează şi face să se piardă reperele
morale. Este precum o ideologie nouă ce vine în
urma comunismului. Întrucât comunismul nu a
reuşit să distrugă Biserica şi valorile morale, aceas-
ta este o nouă formă de atac a satanei, chiar mai
periculoasă decât comunismul. Comunismul a fost
un atac mai direct, mai făţiş asupra credinţei, căci
era vădit împotriva lui Dumnezeu, anti-Dumnezeu
şi fără Dumnezeu.

69. 69
În comunism, cel puţin, ştiam la ce să ne aşteptăm de la oameni ca Marx, Lenin, Stalin sau Ceauşescu.
Astăzi ne confruntăm mai degrabă cu ispite interioare, precum ispitele curăţiei, care au o forţă foarte
mare (cum, de exemplu, este pornografia care e peste tot şi ne invadează din toate părţile). Tinerii, care
sunt fragili – noi toţi suntem fragili, de fapt – pot cădea în aceste ispite. Pentru a rezista în faţa lor, avem
nevoie de tot atât de mult curaj precum era nevoie în comunism pentru a continua să-ţi practici credinţa
în mod ascuns, clandestin. Astăzi, aş spune că tinerilor care au fervoarea credinţei li se cere mult, mult
curaj.
Vedeţi, tinerii care au venit aici pentru 4 zile puteau fi pe plajă la Constanţa sau la munte la Sinaia,
puteau foarte bine să meargă în cluburi, dar ei au venit să îi ofere 4 zile lui Isus. De aceea, trebuie să
încurajăm foarte mult tinerii să se alăture grupurilor de tineri creştini fervenţi precum: noile mişcările
carismatice, Acţiunea Catolică, grupurile de Adoraţie sau cele care fac pelerinaje. În fine, e important ca
un tânăr să aparţină unui grup creştin cu care să se întâlnească săptămână de săptămână şi, în credinţă,
să îşi reînnoiască forţele. Astăzi credinţa nu se mai transmite atât în familie, ca altădată, ci în asemenea
grupuri. De asemenea, vocaţiile de astăzi se nasc din ce în ce mai puţin în familii şi provin din grupuri ale
cercetaşilor, din noile mişcări ecleziale sau dintre tinerii care merg în pelerinaje. De aceea, Episcopii şi
preoţii trebuie să susţină foarte mult aceste grupuri ale tinerilor, să încurajeze şi să creeze asemenea
grupuri.
– Acum, pentru a încheia interviul nostru, la finalul Întâlnirii Naţionale a Tineretului Catolic, vă rog să ne
spuneţi ce este, în concluzie, fericirea adevărată?
– Eu cred că fericirea adevărată este fericirea lui Isus Însuşi, pe care ne-o transmite, ne-o oferă. Nu este
un dar pe care trebuie să-l cerem. Când Isus se roagă pentru ultima oară, în rugăciunea Lui profundă,
spune: „Tată, bucuria mea să fie în ei”, şi precizează „bucuria Mea în plenitudine”, nu o bucurie ca
oricare alta, o mică bucurie, ci întreaga Lui bucurie, bucuria Lui de Fiu, bucuria Lui filială să fie în noi. Iar
această bucurie nimeni şi nimic nu ne-o poate umbri sau sustrage. Cum a spus Isus în aceeaşi seară, „veţi
plânge, veţi suferi, veţi fi persecutaţi, dar Mă veţi revedea, iar inima voastră va fi în bucurie”, acea
bucurie nimeni nu v-o va putea lua, nu v-o va putea fura.
Această fericire este fericirea adevărată, mai profundă decât toate micile bucurii pe care o persoană le
trăieşte în viaţă. Cât despre fericirea pe care am întâlnit-o la această întâlnire… această întâlnire se
încheie, deci nu e suficient să trăim fericirea din timp în timp, când sunt asemenea întâlniri. Noi trebuie
să avem fericirea în străfundul inimii, iar aceasta este fericirea de a fi iubiţi de Isus, de a fi copii ai Tatălui.

70. 70
Căutători de fericire… şi la programele alternative...
Am luat parte la conferinţa condusă de Dan şi de
Iulia. NOTA 10. Nişte oameni faini care m-au
facut să-mi doresc o familie ca a lor.
Am participat la un atelier despre traficul de
persoane, care a fost bine realizat.
Sunt un luptător pentru libertate pentru că toţi
oamenii au aceeaşi valoare.

71. 71

72. 72
„Pe Tweeter cu Dumnezeu” (#TwGOD) a fost atelierul
meu preferat pentru că m-a ajutat să descopăr răs-
punsuri simple la întrebările legate de credinţă .
Abia aştept şi versiunea în limba română!
Dacă am căuta fericirea nu numai in lucruri, ci şi în
persoane, întâmplări, amintiri, atunci am putea fi mai
des fericiţi. Bravo pentru toate atelierele alternative!
Au fost teme alese cu grijă şi invitaţi de excepţie!
Mulţumim!

73. 73

74. 74

75. 75

76. 76
Miercuri, 22 iulie
Sosirea participanţilor
Primirea şi cazarea participanţilor Căminele Universităţii
„Babeş-Bolyai”
17.00 Întâlnirea animatorilor Str. Moţilor, nr.26
18.00 Deschiderea oficială a INTC 2015
Festivalul tinerilor
Program INTC Cluj-Napoca 2015
Joi, 23 iulie
7.30 Micul dejun Cazare
8.30 Rugăciunea de dimineaţă Str. Moţilor, nr.26
9.00 Cateheză
10.00 Discuţii în grupuri mici Parcul Central
11.30 Sfânta Liturghie de deschidere – rit
bizantin
Str. Moţilor, nr.26
13.00 Prânz
15.00 Programe alternative Aulele Universităţii
„Babeş-Bolyai”Alte locaţii
18.00 Întâlnire animatori Str. Moţilor, nr.26
19.00 Cina
20.30 Concert extraordinar Voltaj.
În deschidere Boemis şi 3`O Clock
Piaţa Unirii
Vineri, 24 iulie
7.30 Micul dejun Cazare
8.30 Rugăciunea de dimineaţă Str. Moţilor, nr.26
9.00 Cateheză
10.00 Discuţii în grupuri mici Parcul Central
11.30 Sfânta Liturghie – rit latin Str. Moţilor, nr.26
13.00 Prânz
15.00 Programe alternative Aulele Universităţii „Babeş-
Bolyai” / Alte locaţii
18.00 Întâlnire animatori Str. Moţilor, nr.26
19.00 Cina
20.30 Procesiune Piaţa Unirii –
Str. Romul Ladea, nr. 6
Adoraţie Euharistică Mănăstirea Surorilor Maicii
Domnului.

77. 77
Sâmbătă, 25 iulie
7.30 Micul dejun Cazare
8.30 Rugăciunea de dimineaţă Str. Moţilor, nr.26
9.00 Cateheză
10.00 Discuţii în grupuri mici Parcul Central
11.30 Sfânta Liturghie – rit latin Str. Moţilor, nr.26
13.00 Prânz
15.00 Programe alternative Aulele Universităţii „Babeş-Bolyai”
Alte locaţii
INTC Expo Parcul Central
18.00 Întâlnire animatori Str. Moţilor, nr.26
19.00 Cina
20.30 Festivalul Tinerilor Piaţa Unirii
Duminică, 26 iulie
8.00 Micul dejun Cazare
9.00 Rugăciunea de dimineaţă Sediul Episcopiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla
Str. Moţilor, nr.2610.30 Sfânta Liturghie de încheiere – rit bi-
zantin
Festivitate de încheiere INTC 2015
13.00 Prânz

78. 78
A fost o experienţă cu adevărat
superbă! Am întâlnit oameni
minunaţi cu care încă mai
păstrez legătura.
INTC, vă mulţumesc pentru tot!
Când am pornit din Bucureşti, din Râmnicu
Vâlcea şi din Brezoi, nici unul dintre cei 45 de
tineri care am reprezentat Eparhia
Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de
Bucureşti nu bănuiam că vom reuşi să
schimbăm mottoul INTC din „căutători de
fericire” în înşişi purtători ai acesteia.
Cine mai crede azi în astfel de citate sau de
formulări aparent fără conţinut? Însă, tinerii
frumoşi, adunaţi la INTC din toată ţara, aveau
să ne demascheze foarte puţina noastră
credinţă. În ciuda reţinerilor noastre de
adulţi care le ştim perfect pe toate, ei chiar
au venit la Cluj-Napoca pentru a-şi căuta
fericirea. Şi au găsit-o, întrebaţi-i şi vă veţi
convinge singuri!
Ce a însemnat pentru mine INTC?
INTC a fost fericirea mea din acest an.
Treceam printr-o perioadă complicată
din viaţa mea: certuri, neînţelegeri au
făcut să mă gândesc doar la partea
neagra a vieţii. Nu mai vedeam
lumina în nimic. Nici în oameni şi nici
în faptele şi vorbele lor. Aveam nevoie
de o raza care să îmi redea fericirea şi
în inima dar şi pe faţa mea. Nu ştiam
unde să o caut. Am hotărât să particip
la aceasta întâlnire. Nu ştiam ce mă
aşteaptă dar voiam să fie locul şi
timpul în care îmi voi deschide mintea
şi inima. La Cluj, m-am regăsit, am
descoperit sensul vieţii, calitatea vieţii
şi mai ales fericirea. De atunci trăiesc
fiecare clipa şi mă bucur de tot ce
înseamnă cuvânt, sens şi fapta!
Am căutat fericirea şi am găsit-o în
Cristos!

79. 79
Am simţit milostivirea Domnului, dragostea Sa şi
Puterea Sa vindecătoare şi am vrut să răsplătesc
cumva prin recunoştinţă şi prin fapte. Aşa m-am
înscris voluntar la INTC. Nu m-am simţit deloc
exclusă datorită CNP-ului meu ci dimpotrivă am fost
rapid asimilată şi am simţit alături suflete calde,
sincere şi iubitoare. Am întâlnit mulţi oameni noi,
eu zic, îngeri trimişi de Dumnezeu să-mi aline
sufletul printre voluntarii şi persoanele consacrate
participanţi la INTC. A fost prima experienţă ca
voluntar dar cu siguranţă nu va fi ultima. Am învăţat
multe de la prietenii noi, am învăţat să dăruiesc
timpul Domnului şi am învăţat ca în viaţă Dumnezeu
ne arată Calea tot timpul însă noi, orbi de multe ori
nu o vedem sau refuzam să o vedem. Mulţumesc
Domnului pentru experienţa INTC 2015!
Întâlnirea Naţională a Tineretului Catolic din acest an
a fost pentru mine o experienţă plăcută. Aici am
venit în speranţa de a găsi fericirea, am pornit cu
ideea că nu trebuie să mă descurajez atunci când o voi
căuta. Fericirea la care suntem chemaţi constă în
comunicarea perfectă cu Dumnezeu, cu ceilalţi şi cu
noi înşine. În preajma tinerilor cât şi a altor persoane
m-am simţit ca într-o comunitate religioasă unită.
Cu ei am schimbat impresii, experienţe, gânduri şi
realizări. Zâmbetele pe care le-am văzut pe chipul
fiecăruia (preoţi, persoane consacrate, animatori,
organizatori, tinerii, voluntarii, etc.), m-au făcut să mă
simt împlinită spiritual, m-au învăţat să nu mă
descurajez în drumul vieţii mele, deoarece
Dumnezeu este mereu cu mine. Pentru mine
fericirea este ca şi o lumină pe care trebuie sa o adun
cu multă grijă.
Am învăţat să trăim fericirea,
Oferind:
Un simplu zâmbet
Un moment de rugăciune
O îmbrăţişare
Un “Bună” spus din inimă…
Şi că mereu o regăsim
În drumul nostru
Cu Dumnezeu şi aproapele
Şi o împărtăşim cu voi
Prin tot ceea ce facem
Şi suntem noi.
Căci…
Fiecare, am venit spre fericire
De pe un alt drum
Şi am plecat de acolo
Pe acelaşi drum… noi doi…
Şi Dumnezeu,cu noi.
Acolo…
Am căutat fericirea
Şi am găsit-o
Unul în sufletul celuilalt!

80. 80
2.150 de persoane înscrise +
mulţi alţii care au participat ocazional

81. 81

82. 82
„Putem pleca de aici, întrebându-ne:
am găsit fericirea?
Poate ar fi mai potrivit să afirmăm
că am aflat unde trebuie
să căutăm în continuare fericirea,
pentru că, de fapt,
rămânem pentru întreaga noastră viaţă
“căutători de fericire”!
Vă doresc succes
în căutarea adevăratei fericiri din voi!”
PS Florentin la încheierea INTC 2015

83. 83

84. 84