1. “ÎN CE SOCIETATE AŢI DORI SĂ TRĂIŢI?”
NASTEA TEODORA
COLEGIUL NAŢONAL “OCTAVIAN GOGA” MARGHITA
CLASA a X-a
t3o_dragutza@yahoo.com
Ce-aş putea să zic despre viitor? Nu-mi dau seama exact ce-ar fi de spus, dar ştiu că n-
aş putea să mint. N-aş putea să ascund că atunci când mă gândesc la viitor simt cum frica mă
cuprinde, totul începe din interior, din adâncul sufletului şi ajunge să se reflecte şi la exterior.
Ca să pot vorbi de viitor e absolut necesar să mă gândesc şi la trecut, deoarece trecutul este
motivul pentru care am început să vizualizez lucrurile diferit, să mă gândesc la ce va urma şi
să privesc viitorul într-un anumit mod.
E ciudat, până acum câţiva ani mă grăbeam să cresc, să ajung mare, iar când mă
gândeam la viitor vedeam doar siguranţă, oportunităţi şi o viaţa plină de satisfacţie. Credeam
că sunt de neoprit, că nimeni nu mă poate învinge, şi de cele mai multe ori era chiar aşa. Deja
de la o vârsta fragedă ştiam ce-mi doream, ştiam ce pot şi mai presus de toate ştiam cum pot
să obţin ceea ce-mi doream. Niciodată nu m-am lăsat intimidată de cei din jur, eram pe cât se
poate de independentă, de multe ori ofeream ceea ce nu primeam, adica bunătate în loc de
răutate, iubire in loc de ură şi tot aşa, până când am început să mă lovesc de obstacole,
obsatcole peste care la început treceam cu uşurinţa. Am început să cresc, să mă maturizez, aşa
cum de altfel îmi dorisem, dar odată cu maturizarea am început şi să observ că societatea în
care trăiam nu era cea în care trăisem până atunci, de fapt începusem doar să observ şi partea
goală a paharului.
Timpul trecea şi eu deveneam din ce în ce mai matură (ceea ce-mi dorisem cu
adevărat), dar o dată cu maturizarea am început să privesc lucrurile altfel, am început să
descopăr lucruri noi, lucruri despre care voiam să aflu cât mai multe, dar de multe ori după ce
descopeream adevărata faţă a lucrurilor începeam să-mi pun tot felul de întrebări şi căutam
răspunsuri. La un moment dat am ajuns să caut răspunsurile la cei din jur, iar odată cu asta
am început să mă las influenţată de opiniile lor, am început să văd viaţa la fel ca acei oameni.
Pot să spun că nici copiii nu erau toţi cei mai buni şi cuminţi şi nu cred că exista cineva care
să nu fi fost in copilărie măcar o dată victima răutaţii altor copii, iar ca să nu mai fim victime

2. răutăţii lor de cele mai multe ori încercam să ne schimbăm, să ne armonizăm cu societatea în
care trăiam şi din copilul cu personalitate deveneam copilul “indigo”, copil care respecta
tiparele şi desigur era mai uşor de educat pentru că nu necesita eforturi particulare.
Lăsasem societatea să mă transforme şi viitorul acela plin de speranţă şi siguranţă
devenise în mintea mea un viitor incert deoarece îi tot auzeam pe alţii spunand că “…nimic
nu mai e cum a fost…totul se schimbă şi nu ştim ce ne rezervă viitorul”. Societatea reuşise să
mă facă să văd lucrurile doar cu mintea şi uitasem că mai aveam şi suflet şi că o dată când mă
ghidam după sentimente aveam o altă perspectivă asupra viitorului. Am început apoi să caut
sentimente şi simţiri în tot ceea ce făceam şi am descoperit apoi adevărata faţă a viselor şi a
viitorului, nu mă mai gândeam la viitorul altora ci la viitorul meu, vedeam provocările şi
obstacolele ca pe ceva constructiv, aşa cum le văzusem odată, şi descopeream că viitorul
poate fi chiar mai frumos decât mi-l imaginasem.
Nu spun că am avut o revelaţie asupra viitorului şi a societăţii în care urmează să
trăiesc, dar am început să observ că cei ca mine, tineri şi plini de vise, işi doresc să-şi
îndeplinească aceste vise şi că vor lupta pentru asta, vor dori să facă schimbări şi să
îmbunătăţească lucruri. Am început deja să luptăm pentru ceea ce ne dorim şi nu văd de ce
ne-am oprii, de ce ne-am lăsa influenţaţi de cei ce trăiesc cu frica de necunoscut. Părerea mea
e că unii critică prea mult generaţiile viitoare şi că nu încearcă să observe ceea ce putem oferi
noi viitorului, nu observă pasiunea şi iubirea pe care o investim în ceea ce ne face plăcere, nu
observă devotamentul investit in relaţiile interpersonale şi mai presus de orice nu observă
dorinţa noastră arzătoare de a ne afirma.
Pot să spun că societatea în care voi trăi se aseamănă unei picturi, la început doar
schiţe şi mâzgălituri, care mai apoi sunt transformate de mâinile dibace ale pictorului in ceva
inedit şi nemaîntâlnit. Schiţele şi mâzgăliturile sunt acţiunile şi dorinţele noastre de acum,
pictorii suntem noi, iar pictura, opera finală, este viitorul. Nu spun că nu vom face greşeli şi
că nu ne vom lovi de greutăţi, dar aveţi cujarul şi priviţi-ne, uitaţi-vă să vedeţi cât suntem de
dezinhibaţi, de tineri, de plini de vise, de încrezători, de originali. Nu vă uitaţi doar la
îmbrăcămintea noastră, la muzica pe care o ascultăm, la coafurile noastre, nu priviţi doar
greşelile şi prostiile pe care le facem ci priviţi în profunzime, gânditi-vă la motivul pentru
care facem ceea ce facem, gânditi-vă că e doar o etapă în dezvoltarea noastră, la fel cum şi
adolescenţa părinţilor noştri a fost o etapă în dezvoltarea lor.

3. Priviţi ceea ce creează mâinile noastre, ascultaţi ceea ce spun gurile noastre (de multe
ori pe ascuns pentru a nu-i supăra pe cei maturi şi experimentaţi), uitaţi-vă unde duc paşii
noştrii, aruncaţi o privire la ceea ce privim şi noi, şi vă asigur că nu veţi vedea doar “beţivi”,
”drogaţi”, ”fumători” şi “copii neliniştiţi”, ci veţi vedea şi copii curajoşi, originali, inimoşi,
plini de compasiune şi capabili să evolueze şi să creeze şi lucruri frumoase, veţi vedea cel
mai des personalităţi independente capabile să creeze echipe foarte bine sudate, deoarece de
cele mai multe ori ne bazăm pe spiritul de echipă şi pe încredere.
După părerea mea societatea viitoare (pictura finală) capătă o frumoasă tentă de
optimism şi încredere, deoarece noi, ”viitorul ţării”, aşa cum ne numiţi voi cei maturi, avem
încredere că vom reuşi să descoperim calea spre societatea model la care râvniti voi aşa de
mult. Nu cred că v-aţi întrebat vreodată de ce ne comportăm uneori aşa cum o facem, la fel
cum nu cred că v-aţi întrebat vreodată dacă nu cumva ne subestimaţi, dacă nu cumva luându-
vă pe voi drept model uitam uneori să facem deosebirea între bine şi rău şi unele lucruri rele
le ştim de la voi, deci aruncaţi o privire spre propriul trecut înaite să ne criticaţi.
Sunt convinsă că fiecare pădure are şi uscăciuni, aşa cum zicea o vorbă din popor, şi
la fel ştiu că şi societatea viitorului va avea, dar nu mă las descurajată de cei care nu au de
gând să facă ceva pentru binele lor, pentru că înca mai exista liberul arbitru şi că fiecare
decide pentru el, iar eu ştiu că vor fi şi persoane care vor alege să trăiască într-o lume mai
bună şi vor fi dispuşi să lupte pentru ceea ce-şi doresc şi pentru visele lor. Să luăm drept
exemplu ceea ce s-a întamplat de-a lungul timpului, căci istoria e plina de lucruri folositoare,
de câte ori nu au fost dispuşi oamenii să lupte pentru ceea ce şi-au dorit, de câte ori nu au
luptat oamenii pentru a duce o viaţă mai bună şi de câte ori o astfel de bătălie a unit atât de
tare societatea lor încât au fost de neînvins.
Nu spun neapărat că avem nevoie de un război ca să fim mai uniţi ci spun că avem
mai degrabă nevoie de un scop comun care să ne unească, de altfel avem nevoie şi de sprijin
şi întelegere, deoarece noi, generaţia viitorului, nu avem nevoie de ură şi critici fără rost
pentru că acestea ne pot abate de la drumul cel bun, ci avem nevoie de oameni maturi dispuşi
să colaboreze cu noi, să ne asculte şi pe noi şi chiar să ne permită să evoluăm în modul în
care ne dorim.
Nu cred că are rost să privesc viitorul cu cinism şi nici să mă gândesc că va fi un
viitor roz, deoarece mereu există şi obstacole, dar cred că cel mai benefic mod de a privi
viitorul e cu încredere, deoarece societatea actuală are nevoie de încredere ca să reausească să

4. cunoască viitorul la care visează. De câte ori nu i-am văzut pe cei din jurul meu că renunţau
la lucruri pe care şi le doreau cu adevărat doar pentru că nu aveau încredere, de câte ori nu i-
am văzut pe alţii că renunţau la vise doar pentru că li se spunea că e imposibil, de câte ori nu
i-am văzut pe unii că se lăsau influenţaţi de multe ori de persoane pe care nici nu le
cunoşteau.
Consider că societatea viitoare ar putea fi un loc mult mai propice dezvoltării
personale dacă omul va fi capabil să scape de capacitatea de a fi influenţat şi să-şi asculte
inima, pentru că acolo se nasc adevăratele dorinţe şi pasiuni.
În concluzie, nu trebuie să privim viitorul ca pe ceva incert sau nesigur, dar nici nu
trebuie să ne aşteptăm ca totul să se schimbe peste noapte, ci ar trebui ca fiecare să pornească
în propria sa călătorie spre viitor, s-o ia pas cu pas, să primescă ajutorul altora, dar să nu se
lase răpus de influenţe, obstacole şi covingeri nefondate. Cred că am avea un viitor mult mai
bun dacă am asculta cu adevărat ceea ce vrea inima noastră şi nu raţiunea altora. Să ne
gândim la viitor ca la o călătorie universală.