Text narativ literar, clasa a VI-a

1. George și cheia secretă a Universului
de Lucy și Stephen Hawking
-fragment-
„Se făcu din nou întuneric.
Mica rază de lumină strălucitoare țâșni din ecranul lui Cosmos
direct în mijlocul camerei, pluti o secundă și începu apoi să
deseneze o formă. Doar că de data asta nu făcu o fereastră, ci
altceva. Raza trase o linie de la podea în sus, o luă spre stânga, se
mișcă paralel cu podeaua și coborî iarăși spre ea.
- O, uite! spuse George, întelegând ce era. Cosmos a desenat o ușă!
- Nu am desenat-o doar, pufni Cosmos. Sunt mai mult inteligent decât crezi. Am făcut
o ușă e un portal mai exact. Duce la...
- Ssst, Cosmos! spuse Annie... lasă-l pe George să o deschidă singur...
Băiatul își puse bocancii mari de astronaut, apoi mănușile, făcu un pas înainte și împinse
timid ușa. Aceasta se deschise larg, spre un gol nesfârșit presărat cu sute și sute de
luminițe, care se dovediră a fi stele.
- Uau! spuse el... Unde de fapt? Unde ajungea oare dacă depășea pragul ușii? Unde?
Ce? Cum?...bolborosi uluit.
Când depăși pragul portalului, George se trezi plutind - nici nu se ridica, nici nu cobora,
ci pur și simplu plutea prin întunericul imens și foarte intens din spatiul cosmic...[...]
Când deschise ochii, văzu că o planetă masivă se ridica în fața lor pe cerul întunecat.
Ea avea o nuanță deschisă de galben și era înconjurată de inele. Își continuară drumul pe
cometă, îndreptând-se spre un punct situat chiar deasupra inelelor. De departe inelele
arătau ca niște panglici catifelate. Unele dintre ele aveau aceeași nuanță galben-deschisă
a planetei, altele erau mai întunecate.
- Acesta e Saturn, spuse Annie. Și eu l-am văzut prima.
- Știu ce e! răspunse George. Și cum adică prima? Sunt în fața ta. Eu l-am văzut primul.
- Nu, nu te uitai, erai prea speriat! Țineai ochii închiși! răsună vocea fetei în casca lui
George.
- Nu-i adevărat! protestă George.
- Sst! îl întrerupse Annie. Știai că Saturn e a doua, ca mărime, dintre toate planetele
care se rotesc în jurul Soarelui?
- Bineînțeles că știam, minți George.
- Serios? îi replică Annie. Păi, dacă știai, o să știi și care e cea mai mare dintre ele.

2. - Păi...ăăă...spuse George, care habar n-avea. E Pământul, nu-i așa?
- Greșit! trâmbiță Annie. Pământul e mic-mititel, cum e și creierașul tău prostuț. El se
află abia pe locul cinci.
- De unde știi?
- De unde știu că ai un creieraș așa de prostuț? întrebă Annie cu impertinență.
- Nu, toanto! spuse George furios. De unde știi de planete?
- Păi, am mai făcut călătoria asta de multe, multe ori, răspuse Annie, scuturându-și
capul de parcă ar fi vrut să-și arunce pe spate coada de cal. Așa că lasă-mă să-ți povestesc
și ascultă cu atenție, îi ordonă. Există opt planete care se rotesc în jurul Soarelui. Patru
dintre ele sunt mari, iar patru mici. Cele mari sunt Jupiter, Saturn, Neptun și Uranus. Dar
primele două ca mărimi au dimensiuni atât de mari față de ale celorlalte, încât au fost
poreclite Giganții. Saturn e al doilea Gigant, Jupiter fiind primul. Planetele mici sunt Marte,
Pământul, Venus și Mercur, continuă ea, numărându-le pe degete. Pământul este cea mai
mare dintre planetele mici, dar chiar dacă le pui pe toate astea patru la un loc, într-o sferă,
tot nu ar ocupa, nici pe departe, atâta loc ca Saturn. Saturn e de peste 45 de ori mai mare
decât planetele mici laolaltă.
Annie era încântată că o poate face pe grozava vorbind despre planete. Chiar dacă îl
enerva îngâmfarea ei, George se simțea impresionat, în sinea lui.
Cât timp vorbise Annie, cometa se apropiase din ce în ce mai mult de Saturn. Acum
ajunsesesră atât de aproape, încât George putu să vadă că inelele nu erau formate din
panglici, ci din gheață, bolovani și pietricele. Fiecare element distinct avea o altă
dimensiune, cel mai mic fiind cât un fir de praf, iar cel mai mare, de vreo patru metri.
Aproape toate se mișcau însă prea repede ca George să poată prinde vreunul. La un moment
dat, văzu totuși un fragment mic de rocă plutind liniștit pe lângă el. O privire furișă
aruncată în spate îi spuse că Annie nu se uita. Ca atare, întinse mâna, înhăță roca și o
strânse în pumn, cu mănușa lui de astronaut! O adevărată comoară din spațiul cosmic! Inima
îi bubuia în piept. Bătăile ei îi răsunau atât de tare în urechi, încât avea impresia că și Annie
le poate auzi, prin transmițătorul sonic din casca lui.
- George, totul e în regulă? întrebă Annie. De ce te tot foiești așa?
George încercă repede să găsească ceva de spus ca să-i distragă atenția de la roca pe
care tocmai încerca să o îngrămâdească în buzunar.
- De ce schimbăm direcția? De ce cometa noastră se îndepărtează de Saturn? De ce
n-am luat-o direct înainte? mormăi el.
- Of, of, tu chiar nu știi nimic, nu-i așa? oftă Annie. Ai noroc că sunt un izvor nesecat

3. de cunoștințe științifice utile, adăugă, dându-și importanță. Ne îndepărtăm de Saturn,
pentru că efectiv cădem înspre el. La fel cum un măr cade spre Pământ; la fel cum am
făcut-o noi când am căzut pe cometa asta.[...]. În Univers, totul cade pe ceva. Toate
lucrurile din univers cad spre alte lucruri. Și știi ce anume cauzează căderea?
Geroge habar n-avea.
- Forța gravitațională.
- Deci din cauza gravitației o să cădem noi pe Saturn? Și-o să ne zdrobim?
- Nu, prostuțule! Ne mișcăm prea repede ca să ne prăbușim. Doar zburăm pe lângă el,
ca să-i dăm bună ziua.”